6. /30 MAI 2023 - GÂNDURI PESTE TIMP ; POEZIE
VOLTAIRE
| Voltaire | |
_-002.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | François-Marie Arouet  |
| Născut | [3][4][5] Paris, Regatul Franței[6][7] |
| Decedat | (83 de ani)[6][8][9][10] Paris, Regatul Franței[6][7] |
| Înmormântat | Panthéon |
| Părinți | François Arouet[*] Marguerite d’Aumard[*] |
| Religie | deism |
| Ocupație | filozof poet istoric eseist dramaturg autobiograf[*] diarist[*] jurist-poet[*] scriitor de literatură științifico-fantastică[*] enciclopedist[*] correspondent[*] politolog[*] scriitor |
| Limbi vorbite | limba franceză |
| Pseudonim | Voltaire, Bénédictin[1] |
| Studii | Lycée Louis-le-Grand |
| Limbi | limba franceză |
| Mișcare/curent literar | liber-cugetător, Iluminism, deism |
| Specie literară | roman |
| Opere semnificative | Candid Zadig ou la Destinée[*] Zaïre[*] Lettres philosophiques[*] Dictionnaire philosophique L'Ingénu[*] Le Fanatisme ou Mahomet le Prophète[*] |
| Note | |
| Premii | Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*] Membru al Societății Regale[*][2] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Voltaire (n. , Paris, Regatul Franței – d. , Paris, Regatul Franței) a fost un scriitor, filosof, istoric, dramaturg, prozator și epistoler al Iluminismului francez.
Numele adevărat al autorului a fost François-Marie Arouet. El a adoptat pseudonimul de Voltaire în 1718, după încarcerarea la Bastilia. Originea pseudonimului este neclară. Este o anagramă a frazei Li Arovet (formată din Le Jeune (fr. tânărul) și numele Arouet în ortografie latinizată), ca și o anagramă a numelui orașului natal Airvault din regiunea Poitou (au se citește o, iar e în Voltaire nu se pronunță). [11]
Date biografice[modificare | modificare sursă]
Fiul unui notar avut, Voltaire a mers la colegiul iezuit Louis le Grand (Ludovic cel Mare). Aici și-a descoperit spiritul critic. Unchiul său l-a introdus în cercul deiștilor. La rugămintea tatălui său, în 1711 a început dreptul, pe care nu avea să-l termine, interesat fiind mai mult de discuțiile intelectualilor, scriitorilor și aristocraților, ce se desfășurau în palatele sau în cafenelele din Paris. Din pricina viziunilor sale critice, pe care le reda în batjocură, a fost întemnițat în 1717 pentru unsprezece luni la Bastilia. Fiind amenințat de o nouă arestare în Franța, s-a refugiat între 1726 și 1729 în Anglia, unde a fost influențat de empirismul lui John Locke și de deism.
Ca deist și francmason, Voltaire a criticat fiecare formă a religiei instituționale și s-a implicat în neînțelegerile politice. El s-a autonumit Theist (un om cu credința în Dumnezeu, dar care a renunțat la creștinism). A fugit în Lorena când a fost emis un nou mandat de arestare împotriva lui în 1734. Din 1734 până în 1748, a trăit cu prietena sa Émilie du Châtelet la Castelul Cirey din Champagne. Aici și-a scris memoriile, tratatele de științe naturiste, istorie și politică, dar și opere dramatice și poetice.
Prin mijlocirea Madamei de Pompadour la curțile regale, Voltaire a fost numit istoriograf și acceptat în Academia Franceză. Frederic cel Mare, care aparținea el însuși spiritelor iluminate ale secolului XVIII, l-a luat cu el în 1750 la Potsdam, unde și-a putut exprima credințele sale anticlericale și unde a putut lucra la o istorie universală, a putut colabora la Encyclopédie a lui Denis Diderot și unde a putut scrie primele articole pentru Dictionnaire philosophique portatif. Totuși, Voltaire a ajuns la contradicții cu Friedrich al II-lea, așa încât a fost necesar să părăsească Potsdamul în 1753. Voltaire a continuat să se îngrijească de corespondența cu Friedrich cel Mare. În 1755 s-a stabilit lângă Geneva la proprietatea sa din Ferney, devenind cunoscut ca "înțeleptul din Ferney".
În februarie 1778 Voltaire a revenit pentru prima dată în peste 25 de ani la Paris, unde a văzut premiera tragediei sale Irene (1778), dar s-a îmbolnăvit curând și a murit în 30 mai 1778. [12] [13] Datorită criticii Bisericii, lui Voltaire i-a fost interzisă o înmormântare creștină în Paris. Prieteni și rudele au reușit să-l îngroape în secret la Abația din Scellières din Champagne. Inima și creierul său au fost îmbălsămate separat. În 11 iulie 1791, a fost depus în racla din Pantheon într-o procesiune la care se estimează că au participat un milion de oameni, după o decizie a Adunării Naționale a Franței, care l-a considerat un premergător al Revoluției Franceze.
Opera[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Candid.
Articol principal: Dictionnaire philosophique.
Voltaire a fost un scriitor prolific cu peste 20.000 de scrisori și peste 2.000 de cărți și pamflete (piese de teatru, poezii, romane, eseuri, lucrări istorice și științifice).
Concepția sa politică se bazează pe armonia dintre monarhi care dețin puterea politică și filozofi care dețin înțelepciunea. A susținut stabilirea unei monarhii constituționale în Franța. În Lettres philosophiques (1731), a detaliat liberalismul englez.
Voltaire a fost, împreună cu Jean-Jacques Rousseau, un inițiator al Revoluției franceze și a luptat neobosit pentru drepturile civile (dreptul la un proces echitabil, libertatea de exprimare și libertatea religioasă) și pentru toleranță
„Părerea dumneavoastră mi se pare respingătoare, dar m-aș lăsa omorât, pentru ca dumneavoastră să puteți să v-o exprimați.”
Multe din lucrările sale au fost scrise ca polemici, criticile îndreptându-se către instituții politice și Biserica Romano-Catolică. Voltaire a rămas celebru pentru multe aforisme memorabile și reproșuri acide. De exemplu, când jumătate din caii grajdurilor regale au fost îndepărtați din motive economice, el a propus ironic, că ar fi fost mai bine să fi fost eliberați jumătate din măgarii de la curtea regală.
Voltaire se considera un deist, iar Biblia o referință legală și morală depășită. [14] Atitudinea lui față de Islam a variat de la "o sectă falsă și barbari" la "o religie înțeleaptă, severă, castă și umană". El a arătat, de asemenea, la un moment dat o înclinație spre ideile hinduismului și lucrările preoților Brahman.
„Dacă Dumnezeu nu ar exista, ar fi necesar să-L inventeze”
„Este perfect evident pentru mine că există o ființă necesară, eternă, supremă și inteligentă. Aceasta nu este o chestiune de credință, ci de rațiune.”
- Œdipe (1718)
- Lettres philosophiques (1731)
- Zaïre (1732)
- Eriphile (1732)
- Elémens de la philosophie de Neuton (1738)
- Mahomet (scenetă)(1741)
- Mérope (1743)
- La princesse de Navarre (1745)
- Zadig (1747)
- Nanine (1749)
- Le siècle de Louis XIV (1751)
- L'Orphelin de la Chine (1755)
- Poème sur le désastre de Lisbonne (1756)
- Essai sur les moeurs (1756)
- Candid (1759), unde s-a opus filosofiei optimismului
- Histoire de l'Empire de Russie sous Pierre le Grand (1763)
- Traité sur la tolerance (1763)
- Dictionnaire philosophique ("Dicționar filozofic", 1764)
- Traité sur la tolérance (1763)
- Irène (1778)
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ Past Fellows of the Royal Society database
- ^ a b Voltaire (în engleză), RKDartists
- ^ a b The Fine Art Archive, accesat în
- ^ a b François Marie dit VOLTAIRE Arouet (în franceză), annuaire prosopographique: la France savante
- ^ a b c d Kratkaia literaturnaia iențiklopedia
- ^ a b Вольтер, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]
- ^ a b Voltaire, SNAC, accesat în
- ^ a b Voltaire, Enciclopédia Itaú Cultural, accesat în
- ^ a b Voltaire, Brockhaus Enzyklopädie
- ^ Conform unei alte tradiții de familie printre descendenții surorii sale, el a fost cunoscut ca mic copil sub numele de Le petit volontaire (micul voluntar).
- ^ Nu a fost posibil să se stabilească ce s-a întâmplat la moartea lui. Dușmanii lui au povestit ca el s-a pocăit și a acceptat ultimele ritualuri făcute de un preot catolic, sau că a murit în mare chin, în timp ce adepții lui au spus că a fost sfidător până la ultima suflare.
- ^ Potrivit unei povesti, ultimele lui cuvinte au fost “Acum nu este momentul să-mi fac noi inamici.” A fost răspunsul lui către un preot de lângă patul său de moarte, cerându-i lui Voltaire să se lepede de Satana. Totuși, acest lucru pare să-și fi avut originea într-o glumă care a fost publicată pentru prima oara într-un ziar din Massachusetts în 1865, și a fost atribuită lui Voltaire doar în anii 70.
- ^ Panteismul este ideia unui univers bazat pe rațiune și respect pentru natură. Voltaire este adesea văzut ca ateu, cu toate că el a luat parte la activități religioase și a construit o capelă la moșia sa de la Ferney.
Surse primare[modificare | modificare sursă]
În franceză[modificare | modificare sursă]
- Voltaire audio Arhivat în , la Wayback Machine.
fr - Voltaire la athena.unige.ch fr
- PRÉSENTATION DES OEUVRES COMPLÈTES DE VOLTAIRE EN CD-ROM, Voltaire: Édition Electronique Arhivat în , la Wayback Machine. fr
- Monsieur de Voltaire fr
- Ebooks Arhivat în , la Wayback Machine. fr
- Biografia lui Voltaire
- [1] Ebooks fr
- Encyclopédie Arhivat în , la Wayback Machine., ARTFL Project, University of Chicago fr
În engleză[modificare | modificare sursă]
- Online Library of Liberty – The Works of Voltaire (1901). Some volumes, including mostly the unabridged Dictionnaire philosophique, translated by William F. Fleming en
- Morley, J., The Works of Voltaire, A Contemporary Version, (21 vol 1901), online edition en Arhivat în , la Wayback Machine. en
Voltaire – Citate:
VOLTAIRE
Voltaire - biografie - (opera si scrierile) (1694-l778)
François-Marie Arouet cel tanar adopta ca nume de scriitor anagrama numelui sau de familie, Voltaire.
Pana prin 1750, el a fost cunoscut mai ales ca poet epic, dramatic, filosofic, satiric. Prin tragediile (27), comediile si operele sale, care constituie 50 de lucrari, Voltaire a fost cel mai important autor dramatic francez al vremii sale.
Voltaire domina tragedia secolului al XVIII-lea, urmand linia lui Corneille si Racine. Printre piesele sale se numara: Oedip (1718), Brutus (1731), Moartea lui Cezar (1735), Zaira (1732) – inspirata de Othello al lui Shakespeare, Mahomed sau fanatismul (1742), Tancred (1760), Meropa (1743)
Cu Voltaire, intrigile de iubire sunt in plan secund. El isi pune teatrul in slujba ideologiei sale de filosof luminat, mai ales dupa 1760, atacand fanatismul si ignoranta.
Scrisorile filozofice (1734) reflecta impresiile sale despre Anglia, tara a liberalismului si tolerantei (religioase, politice, stiintifice, filozofice, literare, comerciale), pe langa care Franta lui Ludovic al XV-lea parea o tara despotica si plina de prejudecati.
Povestirile si romanele sale filozofice (26) reiau traditia realista si picaresca, prezentand, de regula, eroi ce trec dintr-o aventura in alta, fara a exclude exotismul si fantasticul. Intr-un sens, ele sunt, dupa Rabelais, Cervantes si altii, o parodie a genului romanesc. Niciodata compuse doar pentru a distra si amuza, ele ofera perspective asupra sortii omului in general, asupra luptei sale neincetate contra fortelor naturale ori sociale, devenind un repertoriu al principalelor idei ale lui Voltaire.
Candid sau optimismul (1759), cel mai celebru si intins „roman”, e o critica deschisa a optimismului providential. Aventurile si experientele protagonistului vor sa dovedeasca teza ca nu e totul cel mai bine in cea mai buna dintre lumile posibile (cum afirma preceptorul sau, Panglos, fidel lui Leibniz), dar ca oamenii au inca o mica speranta de a corecta ceea ce merge prost. Solutia este sa nu stam cu mainile incrucisate, ci sa ne cultivam fiecare propria gradina.
Micromegas (1752) reia ideile si procedeul din Calatoriile lui Gulliver, a lui Jonathan Swift, iar Naivul (1767) trateaza tema „bunului salbatic”, la moda printre ganditorii utopici ai secolului al XVIII-lea.
Voltaire a mai scris lucrari istorice (Istoria lui Carol al XII-lea, Secolul lui Ludovic al XIV-lea, Eseu asupra moravurilor, etc), un Tratat despre toleranta, pledoarie in favoarea libertatii de constiinta.
François-Marie Arouet cel tanar adopta ca nume de scriitor anagrama numelui sau de familie, Voltaire.
Pana prin 1750, el a fost cunoscut mai ales ca poet epic, dramatic, filosofic, satiric. Prin tragediile (27), comediile si operele sale, care constituie 50 de lucrari, Voltaire a fost cel mai important autor dramatic francez al vremii sale.
Voltaire domina tragedia secolului al XVIII-lea, urmand linia lui Corneille si Racine. Printre piesele sale se numara: Oedip (1718), Brutus (1731), Moartea lui Cezar (1735), Zaira (1732) – inspirata de Othello al lui Shakespeare, Mahomed sau fanatismul (1742), Tancred (1760), Meropa (1743)
Cu Voltaire, intrigile de iubire sunt in plan secund. El isi pune teatrul in slujba ideologiei sale de filosof luminat, mai ales dupa 1760, atacand fanatismul si ignoranta.
Scrisorile filozofice (1734) reflecta impresiile sale despre Anglia, tara a liberalismului si tolerantei (religioase, politice, stiintifice, filozofice, literare, comerciale), pe langa care Franta lui Ludovic al XV-lea parea o tara despotica si plina de prejudecati.
Povestirile si romanele sale filozofice (26) reiau traditia realista si picaresca, prezentand, de regula, eroi ce trec dintr-o aventura in alta, fara a exclude exotismul si fantasticul. Intr-un sens, ele sunt, dupa Rabelais, Cervantes si altii, o parodie a genului romanesc. Niciodata compuse doar pentru a distra si amuza, ele ofera perspective asupra sortii omului in general, asupra luptei sale neincetate contra fortelor naturale ori sociale, devenind un repertoriu al principalelor idei ale lui Voltaire.
Candid sau optimismul (1759), cel mai celebru si intins „roman”, e o critica deschisa a optimismului providential. Aventurile si experientele protagonistului vor sa dovedeasca teza ca nu e totul cel mai bine in cea mai buna dintre lumile posibile (cum afirma preceptorul sau, Panglos, fidel lui Leibniz), dar ca oamenii au inca o mica speranta de a corecta ceea ce merge prost. Solutia este sa nu stam cu mainile incrucisate, ci sa ne cultivam fiecare propria gradina.
Micromegas (1752) reia ideile si procedeul din Calatoriile lui Gulliver, a lui Jonathan Swift, iar Naivul (1767) trateaza tema „bunului salbatic”, la moda printre ganditorii utopici ai secolului al XVIII-lea.
Voltaire a mai scris lucrari istorice (Istoria lui Carol al XII-lea, Secolul lui Ludovic al XIV-lea, Eseu asupra moravurilor, etc), un Tratat despre toleranta, pledoarie in favoarea libertatii de constiinta.
Born bad
Ei mi-au spus ca in ziua in care m-am nascut
Ploua aici
Cu toate acestea, a fost cea mai buna zi a ta
Si cine ar fi crezut vreodata
Ca un copil dragut cum paream
Ar fi o sursa
De asa multa durere si cearta
Oh..
De fiecare data cand am incercat sa trec soseaua cea mare
Ceva adanc in interiorul meu m'a tarat in jos
Oricand apaream
Venea si ura, disperarea si frica
Parea ca necazurile ma urmareau intotdeuna peste tot
Spune-mi ca nu e prea tarziu pentru tine sa ma tii
Ai fost intotdeuna aici
Cand lucrurile mergeau prost
Si ei sunt asa de rai
Dragostea care mi-ai dat-o
Atat de neconditionat
Ce trist
Ce trist
Nascut rau.
Cand ti-am scris tie o scrisoare
Cu greu am crezut ca lucrurile merg prost
Si toti acestia pe care ii numeam prieteni
Au plecat intr-un sfarsit
Adevarul e ca tu ai fost cel mai bun pe care l-am avut
Mama, e prea tarziu ca sa ma mai tii
Ai fost mereu aici
Ai fost intotdeuna aici
Cand lucrurile mergeau prost
Si ei sunt asa de rai
Dragostea care mi-ai dat-o
Atat de neconditionat
Ce trist
Ce trist
Nascut rau.
Nu vreau sa plec
Nu vreau sa plec
Nu sunt pregatit ïnca..
Nu.. nu..
Ploua aici
Cu toate acestea, a fost cea mai buna zi a ta
Si cine ar fi crezut vreodata
Ca un copil dragut cum paream
Ar fi o sursa
De asa multa durere si cearta
Oh..
De fiecare data cand am incercat sa trec soseaua cea mare
Ceva adanc in interiorul meu m'a tarat in jos
Oricand apaream
Venea si ura, disperarea si frica
Parea ca necazurile ma urmareau intotdeuna peste tot
Spune-mi ca nu e prea tarziu pentru tine sa ma tii
Ai fost intotdeuna aici
Cand lucrurile mergeau prost
Si ei sunt asa de rai
Dragostea care mi-ai dat-o
Atat de neconditionat
Ce trist
Ce trist
Nascut rau.
Cand ti-am scris tie o scrisoare
Cu greu am crezut ca lucrurile merg prost
Si toti acestia pe care ii numeam prieteni
Au plecat intr-un sfarsit
Adevarul e ca tu ai fost cel mai bun pe care l-am avut
Mama, e prea tarziu ca sa ma mai tii
Ai fost mereu aici
Ai fost intotdeuna aici
Cand lucrurile mergeau prost
Si ei sunt asa de rai
Dragostea care mi-ai dat-o
Atat de neconditionat
Ce trist
Ce trist
Nascut rau.
Nu vreau sa plec
Nu vreau sa plec
Nu sunt pregatit ïnca..
Nu.. nu..
Goodnight demon slayer (romana)"
Aici este un monstru care traieste sub patul tau
Oh pentru numele lui Dumnezeu, este un futon pe podea
El trebuie sa fie plat ca o placa.
Aici este un monstru care pandeste de dupa usa
Chiar daca am verificat de 15 ori
Cand eu plec atunci vine el
In fiecare noapte.
Spune-i monstrului care locuieste sub patul tau
Sa plece in alta parte
Sau il vei lovi in cap.
Spune-i creaturei ce pandeste de dupa usa
Daca el stie ce e bine, nu v-a mai veni aici de acum
Pentru ca il vei lovi in fund de 4 ori
Noapte buna vanatori de demoni, noapte buna
Acum e vremea sa iti inchizi ochii obositi
Aici sunt demoni de ucis si dragoni de calarit
Daca ei te vad venind, drace'mai bine se ascund.
Noapte buna, noapte buna, noapte buna
Noapte buna micul meu vanator, noapte buna.
Spune-i monstrului care mananca copii, ca tu ai gustul rau
Si sigur ai fi cel mai rau lucru pe care l'a avut
Daca te mananca, nu te agita, taie-l cu un topor
Sa nu regreti, el merita, el e un nemernic.
Spunele harpiilor ce stau la piciorul patului
Ca la numaratoare 5 le vei arde de vii
Spune-i diavolului ca e timpul sa ii dai datoria lui
El ar trebui sa se intoarca in iad, ar trebui sa se agite la locul lui
Deoarece cea mai puternica, infricosatoare creatura esti tu.
Noapte buna vanatori de demoni, noapte buna
Acum e vremea sa iti inchizi ochii obositi
Aici sunt demoni de ucis si dragoni de calarit
Daca ei te vad venind, drace'mai bine se ascund
Noapte buna, noapte buna, noapte buna
Noapte buna micul meu vanator, noapte buna.
Nu iti voi spune ca nu se ascunde nimic sub patul tau
Nu iti voi vinde ca toate se petrec in capul tau
Lumea noastra nu e ceea ce pare
Monstrii sunt reali, dar nu in visele tale.
Invata ce poti de la bestiile pe care le invingi
Ai nevoie de asta pentru unii oamenii pe care ii vei intalni.
Noapte buna vanatori de demoni, noapte buna
Acum e vremea sa iti inchizi ochii obositi
Aici sunt demoni de ucis si dragoni de calarit
Daca ei te vad venind, drace'mai bine se ascund
Noapte buna, noapte buna, noapte buna
Noapte buna mïcul meu vanator, noapte buna.
Noapte buna, noapte buna, noapte buna.
Noapte buna.
Death, death devil, devil, devil, devil, evil, evil, evil, evil song (romana)"
Bunica mea pe patul ei de moarte
S-a intors spre mine si mi-a spus
'' De ce trebuie sa vezi viata asa de morbida?
Am incercat sa te invat ce trebuie
Dar undeva am gresit
Pentru ca tu canti aceste
-Moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau -cantece. ''
Cand 6 oameni au carat-o la groapa
Si i-au lasat trupul in groapa
Ochii imi erau uzi
Fata imi era atat de lunga.
Preotul a spus :
'' Fiule aici te afli
Nu vrei sa i-ei aceasta chitara
Si sa ii canti dragii tale bunici plecate un ultim cantec ''
Si am cantat: moarte, moarte
diavol, diavol, diavol, diavol
rau, rau, rau, rau cantec
Dracu' stie unde apartin
Lumea e plina de tragedii
Deci de ce ar fi gresit?
Cantand moarte, moarte, moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau cantec.
Cand faceam cumparaturi la Hot Topic
Si ieseam de pe usa
Cand doi sportivi prosti au venit spre mine
Si au zis : ''Hey homosexualule nu e Halloween-ul ''
Si ei mi-au izbit rujul de podea.
Si am cantat: moarte, moarte
diavol, diavol, diavol, diavol
rau, rau, rau, rau cantec
Dracu' stie unde apartin
Lumea e plina de idioti
Deci de ce ar fi gresit?
Cantand moarte, moarte, moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau cantec.
Cand am fost la biserica Duminica
Am stat in fata pe un scaun
Preotul a zis :'' Isus si Maria deasemena
Fiule ce naiba a intrat in tine
Ridica-te si canta un imn sau doua. ''
Si am cantat: moarte, moarte
diavol, diavol, diavol, diavol
rau, rau, rau, rau cantec
Dracu' stie unde apartin
Lumea e plina de ipocriti
Deci de ce ar fi gresit?
Cantand moarte, moarte, moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau cantec.
Cand am fost invitat la Casa Alba
Presedintele m-a tras deoparte
Si a spus : '' Fiule, canta'ne noua o piesa despre pace
Pentru acei raufacatori din Orientul Mijlociu''
Mi-am dat ochii peste cap si am cantat aceasta rima :
Am cantat moarte, moarte
diavol, diavol, diavol, diavol
rau, rau, rau, rau cantec
Dracu' stie unde apartin
Lumea e plina de W'
Deci de ce ar fi gresit?
Cantand moarte, moarte, moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau cantec
Cand am murit si am mers in Iad
Am putut spune chiar si inafara mirosului urat
Ca sigur nu era poarta de perle
Diavolul a spus :
'' Vino aici tinere
Eu si sotia mea suntem marii tai fani''
Deci natural am crezut ca am reusit.
Ei bine, atunci el si'a pus un fier de calcat pe piept
Si a ales instrumentul care a crezut ca'i bun
Si apoi m'a lovit in p****s
Cu o furca, ascutita ca dintii de rechin
El s'a transformat in mine, mi-a facut cu ochiul si a cantat aceasta melodie:
El a cantat : moarte, moarte
diavol, diavol, diavol, diavol
rau, rau, rau, rau cantec
Da stiu unde apartii
Ti-am gasit melodia hilara
Dar acum sufletul tau e pecetluit
Canta'ti - moarte, moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau - melodie.
Glumeam baiete
Bine ai venit in Iad
Bucura'te de bufet.
Si am cantat : moarte, moarte, moarte, moarte, diavol, diavol, rau, rau cantec
Dracu' stie unde apartin
Lumea e plina de pacatosi
Deci de ce ar fi gresit?
Cantand moarte, moarte, moarte, moarte, diavol, dïavol, rau, rau cantec
Boris Pasternak
Biografie
Boris Leonidovici Pasternak (1890-1960) s-a născut la Moscova, fiind copilul a doi artişti cunoscuţi de origine evreiască: tatăl său, Leonid Osipovici, a fost pictor, profesor de pictură şi unul dintre cei mai cunoscuţi ilustratori ai lucrărilor lui Lev Tolstoi, iar mama sa, Rosa Kaufman, o celebră pianistă. De altfel, casa lor făcea parte din cercul intelectual şi artistic al epocii şi era frecventată de personalităţi precum Aleksandr Skriabin, Serghei Rahmaninov, Rainer Maria Rilke, Verhaeren sau chiar Lev Tolstoi. Boris şi-a început educaţia în Gimnaziul German din Moscova, pentru a o continua la Universitatea moscovită, secţia Istorie-Filozofie. Foarte influenţat de muzica lui A. N. Skriabin, prieten de-al tatălui său, Pasternak studiază compoziţia vreme de şase ani, din 1904 pînă în 1910. Dar în 1912 deja renuţase la muzică, nemaiconsiderînd-o vocaţia sa. În această perioadă frecventează cenaclurile literare şi face primele încercări de traducere (din poezia lui Rilke). Din 1913 s-a înscris la Universitatea din Marburg (Germania), ca student la Filozofie, fiind interesat de şcoala neo-kantiană. Nici această direcţie nu îl mulţumeşte (deşi problematica filozofică rămîne în centrul creaţiei sale pînă la sfîrşitul vieţii) şi îşi continuă căutările, după patru luni petrecute în Germania. Întreprinde o călătorie în Italia, după care revine în Rusia, hotărît să se ocupe de literatură.Debuteză cu poezii în revista „Lirika”, în 1911, pentru ca, trei ani mai tîrziu, să scoată primul său volum de versuri, Geamantanul cu nori (Bliznets v Tuciakn). După acest moment, se îndreaptă spre poezia futuristă, alăturîndu-se grupului „Centrifuga”, dar rămînînd ataşat valorilor „secolului de argint” al poeziei ruseşti, chiar dacă se îndepărtează de formele tradiţionale. Influenţele care se pot simţi în lirica sa sînt de dublă natură, germane (Rilke în primul rînd) şi ruseşti (Blok şi Maiakovski, deşi pe cel din urmă nu l-a considerat un poet important). Încet, se simte evoluţia sa spre elementele epice. Poeziile cuprinse în volumul Pe deasupra barierelor (1917) constituie, în mare parte, reluări ale temelor din primul său volum. Primele sale volume de versuri nu suscită nici un fel de interes din partea criticii. Acesta va surveni odată cu publicarea volumele Sestra moia zhizn (Sora mea viaţa), în 1922, şi Temi i variatsii (Teme şi variaţiuni), în 1923, dintre care ultima este marcată de un stil sobru şi „extrem”, cum a fost numit de comitetul Nobel. În ele, Pasternak se foloseşte de propriul filtru poetic pentru a surprinde lumea, în integralitatea sa. Odată cu apariţia acestor două volume, Pasternak ocupă un loc de seamă în generaţia poeţilor contemporani, lucru cu care tatăl său se mîndreşte într-o scrisoare adresată lui Rilke: „Dacă ai şti cum fiecare vers al tău e o comoară în ochii copiilor mei, mai cu seamă ai lui Boris, şi el poet şi care aici, în Rusia, deja e cunoscut”. În timpul Marelui Război, Pasternak trăieşte din banii cîştigaţi ca profesor particular, iar apoi lucrează la o uzină chimică în Munţii Urali. Nu a făcut armata din cauza unei răni la un picior. Călătoria în Urali i-a permis să strîngă material pentru Doctor Jivago. După 1917, Pasternak a lucrat ca bibliotecar. Anii ’20 sînt marcaţi de încercările sale de a-şi găsi locul în noua ordine, creată de Revoluţia roşie. Deşi îngrozit de brutalitatea noilor guvernanţi, Pasternak a sprijinit noul regim. Părinţii şi surorile sale au emigrat în Germania în 1921, cînd au fost deschise graniţele. Tatăl său, Leonid, avea să moară la Oxford în 1945. În 1922 se căsătoreşte cu Evghenia Vladimirovna Lourie, cu care are un fiu. Va divorţa de ea în 1931, pentru ca, trei ani mai tîrziu, în 1934, să se recăsătorească cu Zinaida Nikolaevna Neigauz. În 1924 publică Visokaia bolezn (Înalta maladie), care descrie revolta din 1905 aşa cum a văzut-o el, şi Detstvo Liuvers (Copilăria lui Luvers), o prezentare lirică şi psihologică a unei tinere aflată în pragul devenirii întru femeiesc. O colecţie de patru povestiri a văzut lumina tiparului anul următor, sub titlul Vozdushnie puti (Drumuri prin văzduh). În 1927, Pasternak abordează din nou subiectul revoluţiei din 1905 în două lucrări de dimensiuni mai mari, Leitenant Schmidt (Locotenentul Schmidt), un poem epic sub forma unui imn de jale pentru soarta locotenentului Schmidt, conducătorul rebeliunii de la Sevastopol, şi Deviatsot piati godAnul nouă sute cinci), un alt poem epic extrem de puternic, dar oarecum prolix, ce se concentrează asupra evenimentelor legate de revoluţie. Prin acestea, prin renunţarea la temele personale ce predominaseră în poezia sa şi orientarea către temele Revoluţiei, este recunoscut ca poet sovietic. Dar pentru personalitatea şi temperamentul său, atrase de problemele de natură etică şi filozofică, temele socialiste nu constituiau un punct de interes. Deviaţia pe care şi-o impusese de la cîmpul său primar de interes spre temele Revoluţiei cuprindea marile probleme istorice şi morale, pe care poemul epic pe care îl practică le poate cuprinde. Cum s-a afirmat, „afirmă revoluţia sub aspect moral”, în timp ce îi respinge aspectul violent-fizic. În fapt, marea problemă rezida în diferenţa conceptulă, Pasternak înţelegînd cu totul altceva prin „realitate” faţă de doctrina oficială. Astfel că, după ce Uniunea Scriitorilor impune realismul socialist ca izovr de inspiraţie tuturor membrilor săi, Pasternak renunţă să mai scrie, mulţumindu-se să traducă. Anii ’30 sînt „anii depresiei”, în care, înconjurat de suferinţă într-o lume unde teroarea stalinistă făcea ravagii, Pasternak va renunţa pe alocuri la scris. În 1931 îşi publică biografia, Okhrannaia gramota, care lasă imaginaţia cititorului să întrevadă masca purtată de autor în momentul redactării. În ea scria: „Nu mai recunoaştem realitatea. Ea se manifestă ca o nouă categorie. Iar această categorie îşi este sieşi condiţie inerentă, iar nu nouă. Dincolo de această condiţie, totul în lume poartă un nume. Dar [categoria] este nouă şi încă nu a fost numită. Am încercat să o facem – şi rezultatul este arta”. În anul următor, 1932, îi apare o colecţie de versuri, Vtoroie rozhdenie (A doua naştere). În 1935 publică traduceri din poeţi georgieni (întreprinde şi o călătorie în Gruzia). Tot în acesta an, în urma insistenţelor lui Malraux pe lîngă autorităţile sovietice, reuşeşte să facă o călătorie la Paris, pentru a participa la Congresul Anti Fascist. După acest moment, începe să publice traduceri, multe şi bune, din germană, engleză, franceză. Traduce cele mai importante tragedii ale lui Shakespeare (traducerea sa la King Lear fiind considerată şi astăzi un etalon, ca şi cea la Hamlet); traduce o parte a operelor lui Goethe, Schiller, Kleist, Ben Jonson, alături de poezii de Petöfi, Verlaine, Swinburne, Shelley şi alţii. În anii ’30 şi în prima parte a anilor ’40, scrierile sale nu au căzut în raza celor agreate de autorităţi, astfel că nu au fost publicate. Mai mult, divizia Partidului care controla mediul literar a dispus ca Asociaţia Rusă a Scriitorilor Proletari (RAPP) să scape de urmele trecutului. Drept consecinţă, RAPP a declanşat o campanie de purificare, fiind vizată atît literatura mai veche, cît şi scriitori precum Babel, Osip Madelştam, Vladimir Maiakovski şi Pasternak. Acesta din urmă a fost acuzat, ca şi Şostakovici sau Bulgakov, de estetism şi de subiectivism, rezoluţia RAPP decretînd scoaterea sa din rîndurile celor cu drept de semnătură. Unul dintre motivele acestei atenţii nedorite îndreptate asupra sa a fost faptul că, în poezie, Pasternak apelează la motive religioase. Războiul a schimbat acest fapt, în timpul său Pasternak scriind versuri patriotice. Culegerea Na rannikh poiezdakh (Pe trenuri timpurii), care cuprinde versuri scrise după 1936, îi e publicată acum, în 1943, pentru ca în 1945 să fie republicată, revăzută şi adăugită, sub titlul Zemnie prostoriÎntinderea pămîntească). În aceste poezii, Pasternak nu mai foloseşte expresia eliptică proprie, ci o simplitate căutată. Aceasta a dus la o îndepărtare a publicului său tradiţional, intelectualii, public ale cărui rînduri oricum se diminuaseră drastic în urma persecuţiilor staliniste, mare parte din intelectuali găsindu-şi sfîrşitul în gulag. În 1948, după terminarea războiului, întregul tiraj din Opere alese este dat la topit. Ultimul său volum de poezie, terminat în 1959, a apărut în 1960, Cînd se înseninează. Faptul că a refuzat pînă în ultimul moment să scrie poezie politică, rămînînd rataşat la cea personală, îndeosebi după scandalul legat de Doctor Jivago, a fost considerat de autorităţi ca luare a unei poziţii politice. Imediat după terminarea războiului, în fapt, atacurile politice la adresa scriitorului se vor înteţi. Anul 1945, al morţii tatălui său, reprezintă momentul începerii lucrului la Doctor Jivago,Spektorski. Terminat un deceniu mai tîrziu, romanul a fost refuzat de editurile sovietice. Considerat de mulţi critici drept capodopera literaturii ruseşti din scolul trecut, cu trăsături autobiografice, romanul spune povestea unui intelectual prins între lume şi propria fiinţă. Într-un tîrziu, cartea va fi publicată în 1957 în Italia, la editura Feltrinelli, după ce un jurnalist italian, l-a scos ilegal din URSS, pentru ca imediat după aceasta să fie publicat în 18 limbi şi să cunoască un răsunător succes internaţional. În URSS, însă, acest fapt a fost văzut ca o neacceptare a Revoluţiei bolşevice, ducînd la persecutarea autorului. Căzut victimă a unei susţinute campanii de presă, scriitorul va fi exclus din Uniunea Scriitorilor, ca şi din Asociaţia Scriitorilor din Moscova, în disperare de cauză ajungînd să îi scrie lui Hruşciov, rugîndu-l să-l ajute. Cartea nu a fost publicată în spaţiul sovietic decît în 1987, la trei decenii de la prima sa ediţie, odată cu reabilitarea scriitorului. Pe acest fundal tulbure, în care cultura era asimilată forţat politicii, Pasternak fusese nominalizat de şapte ori la premiul Nobel pentru literatură, pentru ca în 1958 să îl primească. Dar scriitorul va fi constrîns, prin presiuni şi ameninţări, să-l refuze. În 1989, ca urmare a unei decizii unice a Academiei Suedeze, i s-a acordat Nobelul pentru literatură post-mortem. Premiul a fost acceptat de fiul său. Pasternak a trăit ultimii ani la Peredelkino, o tabără de creaţie de lîngă Moscova. Ultimele sale planuri cuprindeau o piesă de teatru despre ţarul Alexandru al II-lea şi desfiinţarea şerbiei. A murit de cancer la plămîni pe 30 mai 1960. ( ( singurul său roman, dacă trecem peste acel „roman în versuri” din 1926,
Grea cruce să iubeşti pe unii...
Grea cruce sa iubesti pe unii.
Dar tu - ce simpla! De-nteleg
Secretul frumusetii tale,
Enigma vietii o dezleg.
S-aude, primavara, fosnet
De adevaruri, cum razbat.
Ca aerul îti e-ntelesul,
Ca el de dezinteresat.
Freamatul viselor s-aude
Atunci - si parca le si vezi.
În rândul marilor temeiuri,
Tu, precum aerul, te-asezi.
Usor e: te trezesti, din suflet
Zvârli pleava vorbei, vechi cusururi,
Curat s-o duci de-aici-naite,
Sa nu te mai mânjesti de-a pururi.
Dar tu - ce simpla! De-nteleg
Secretul frumusetii tale,
Enigma vietii o dezleg.
S-aude, primavara, fosnet
De adevaruri, cum razbat.
Ca aerul îti e-ntelesul,
Ca el de dezinteresat.
Freamatul viselor s-aude
Atunci - si parca le si vezi.
În rândul marilor temeiuri,
Tu, precum aerul, te-asezi.
Usor e: te trezesti, din suflet
Zvârli pleava vorbei, vechi cusururi,
Curat s-o duci de-aici-naite,
Sa nu te mai mânjesti de-a pururi.
Întâlnire
Nameti pe-acoperisuri, cum iernii îi sta bine!
Ies sa mai fac miscare si-n usa dau de tine.
Esti fara palarie si, Doamne, n-ai galosi!
Ai strâns în mâini zapada, framânti un cocolos.
Copacii lânga garduri sunt supti de zari si bezna,
Esti emotionata, cu fulgi, inel, în glezna.
Baticu-i plin de apa, din mâneci parca-ti ploua,
În paru-ti se-nfiripa cinci picaturi de roua.
Balaie, o suvita îti lumineaza chipul,
Mijlocul, pardesiul si mâna si baticul.
T;i-i jilava, pe gene, zapada ca un fum,
Mi-apari dintr-o bucata, când te privesc acum.
Cin` te-a purtat prin mine, prin suflet, in ocoale,
Asa ca pe-o bucata de fier cu miezul moale?
In sufletu-mi, de-a pururi, tu o sa-nsemni femeie.
Ca lumea-i rea, imi pasa foarte putin, de-aceea.
Se dedubleaza noaptea din acel timp sfârsit,
Ramasera doar bârfe, dar noi, noi am murit?
Ies sa mai fac miscare si-n usa dau de tine.
Esti fara palarie si, Doamne, n-ai galosi!
Ai strâns în mâini zapada, framânti un cocolos.
Copacii lânga garduri sunt supti de zari si bezna,
Esti emotionata, cu fulgi, inel, în glezna.
Baticu-i plin de apa, din mâneci parca-ti ploua,
În paru-ti se-nfiripa cinci picaturi de roua.
Balaie, o suvita îti lumineaza chipul,
Mijlocul, pardesiul si mâna si baticul.
T;i-i jilava, pe gene, zapada ca un fum,
Mi-apari dintr-o bucata, când te privesc acum.
Cin` te-a purtat prin mine, prin suflet, in ocoale,
Asa ca pe-o bucata de fier cu miezul moale?
In sufletu-mi, de-a pururi, tu o sa-nsemni femeie.
Ca lumea-i rea, imi pasa foarte putin, de-aceea.
Se dedubleaza noaptea din acel timp sfârsit,
Ramasera doar bârfe, dar noi, noi am murit?
Vara în oraş
Se vorbeste pe soptite,
Glasul parca ti se taie,
Iar femeia, de pe ceafa,
Si-a strans coama-n crestet, claie.
Sta sub pieptenele greu
Ca sub coif, intr-adevar,
Cand pe spate-si da ea capul
Cu podoaba grea de par.
Strada calda, noaptea calda,
Vremea rea se cam abate,
Tarsaitul de picioare
Este o realitate.
Chiar ca tuna! Sus pe bolti,
Bubuitul - ce napasta!
Vantul salta, la un colt,
Perdeluta din fereastra.
S-a instapanit tacerea.
Aerul parca-i de fier
Scapararile de fulger
Scotocesc nervos prin cer.
Cand s-arata dimineata
Si-ncep strazile de ard,
Sugativa prin baltoace
Soarele pe bulevard.
Teii-n floare, secularii,
Teii-nmiresmati - mahmur
Cata: li-i necaz pe vreme
Fiindca n-au dormit destul.
(traducere de Marin Sorescu)
Glasul parca ti se taie,
Iar femeia, de pe ceafa,
Si-a strans coama-n crestet, claie.
Sta sub pieptenele greu
Ca sub coif, intr-adevar,
Cand pe spate-si da ea capul
Cu podoaba grea de par.
Strada calda, noaptea calda,
Vremea rea se cam abate,
Tarsaitul de picioare
Este o realitate.
Chiar ca tuna! Sus pe bolti,
Bubuitul - ce napasta!
Vantul salta, la un colt,
Perdeluta din fereastra.
S-a instapanit tacerea.
Aerul parca-i de fier
Scapararile de fulger
Scotocesc nervos prin cer.
Cand s-arata dimineata
Si-ncep strazile de ard,
Sugativa prin baltoace
Soarele pe bulevard.
Teii-n floare, secularii,
Teii-nmiresmati - mahmur
Cata: li-i necaz pe vreme
Fiindca n-au dormit destul.
(traducere de Marin Sorescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu