5. /31 MAI 2023 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
CONSTANTIN SILVESTRI
| Constantin Silvestri | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2]  București, România |
| Decedat | (55 de ani)[3][4][5][6] Londra, Anglia, Regatul Unit |
| Cauza decesului | cauze naturale (cancer) |
| Cetățenie |  Regatul Unit.svg){kind=small} România Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei |
| Ocupație | compozitor dirijor profesor universitar[*] pianist |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea Națională de Muzică București |
| Gen muzical | muzică clasică |
| Instrument(e) | pian |
Modifică date / text  | |
Constantin Silvestri (n. ,[1][2] București, România – d. ,[3][4][5][6] Londra, Anglia, Regatul Unit) a fost un dirijor, compozitor și pianist român, stabilit în Anglia din 1957 și naturalizat ca cetățean britanic din 1967.
STUDII
Începe studiul pianului din copilărie. Ulterior studiază la Conservatorul din București, cu Mihail Jora (compoziție) și cu Florica Musicescu (pian). Ca dirijor a fost un autodidact.
CARIERA ARTISTICĂ
La vârsta de zece ani debutează ca pianist. Ca dirijor debutează în 1930, la vârsta de 17 ani, alături de Orchestra simfonică a Radiodifuziunii din București, dirijând o compoziție proprie, Preludiu și fugă (Toccata).
În 1935 este distins cu Premiul de compoziție George Enescu. În același an, Constantin Silvestri devine Director muzical al Operei Române. În perioada postbelică este numit Director al Filarmonicii din București, în 1953. Deține ambele funcții până în 1956. În 1958 dirijrează premiera românească a operei Oedip de George Enescu, la Opera Română din București. În 1959 emigrează în Anglia, unde se va stabili la Bournemouth, primind cetățenie britanică în 1967.
Februarie 1957 marchează debutul său dirijoral în Anglia, la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Londra și al Orchestrei "Philarmonia". Înregistrează un succes imediat, fiind reangajat chiar în aceeași stagiune. Ulterior susține concerte în Germania, Elveția, Italia și Olanda. Primele înregistrări efectuate la Paris îi aduc Marele Premiu al Discului al Academiei "Charles Cross".
În 1961 este numit dirijor principal al Orchestrei Filarmonice din Bournemouth (Anglia), la pupitrul căreia va rămâne până la sfârșitul vieții. Întreprinde numeroase turnee, dirijând în principalele centre muzicale din Europa, precum și în Japonia, Australia și America de Sud.
Moartea prematură a lui Constantin Silvestri, survenită într-un spital londonez, în 1969, ca urmare a unui cancer, a lăsat un gol în lumea muzicală internațională.
CARIERA DIDACTICĂ
În perioada 1948-1956, Constantin Silvestri a predat la Conservatorul din București, unde a creat o valoroasă clasă de dirijorat. Printre studenții săi se numără dirijorul Sergiu Comissiona.
CREAȚIE MUZICALĂ ORIGINALĂ
Compozițiile sale includ lucrări simfonice și muzică de cameră pentru diferite instrumente.
DISCOGRAFIE
Discografia lui Constantin Silvestri este impresionantă, însumând peste o sută de înregistrări în fruntea marilor orchestre din lume.
- Silvestri - BBC Legends, 2007 (Constantin Silvestri la pupitrul Orchestrei Simfonice din Bournemouth)
NICU ALIFANTIS
| Nicu Alifantis | |
.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  31 mai 1954, Brăila, jud. Brăila, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | muzician · cântăreț · compozitor · actor · poet |
| Activitate | |
| Gen muzical | folk · folk rock · folk progresiv · muzică de teatru |
| Instrument(e) | voce[*] chitară Mandolină |
| Ani de activitate | 1973 - prezent |
| Case de discuri | Electrecord · Toji Productions · Intercont Music · Nemira · Nova Music Entertainment · Fundația Nicu Alifantis · Alifantis Music |
| Prezență online | |
| Site web Identificator titlu IMDb | |
| Modifică date / text | |
Nicu Alifantis (n. 31 mai 1954, Brăila) este un muzician, actor, poet, cântăreț și compozitor român de muzică folk și muzică de teatru.
BIOGRAFIE
Nicu Alifantis, născut la 31 mai 1954, la Brăila din părinți greco-macedoneni,[1][2] face studii muzicale particulare și debutează scenic în anul 1973. Este angajat în 1975 la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila și devine destul de cunoscut și iubit de public, astfel încât în 1976 casa de discuri Electrecord îi editează primul material discografic, Cântec de noapte, cu patru piese. În același an se înscrie în ATM.
După armată devine membru al Cenaclului Flacăra, condus de poetul Adrian Păunescu, și participă la majoritatea „întâmplărilor artistice”, melodii ale sale figurând pe compilațiile Folk 1 și Folk 2 apărute la Electrecord în 1977 și, respectiv, în 1978. În 1983, la apariția triplului LP care marca 10 ani de activitate a cenaclului, Nicu Alifantis este cel mai bine reprezentat cantautor de pe acest album, figurând cu trei piese.
Între 1973 și 2002 a susținut 4.036 concerte.
În 1995 fondează grupul Alifantis & Zan, ca trupă de studio pentru albumul său Voiaj. În 1996, după înregistrarea albumului Nichita, Zan devine o trupă de proiecte din care mai fac parte: Virgil Popescu (chitară bas, voce), Sorin Voinea (claviaturi, voce), Răzvan Mirică (chitară electrică și acustică, sitar, mandolină, voce), Relu Bițulescu (tobe, percuție).
În aprilie 1999 înființează Fundația Nicu Alifantis cu scopul de a promova „proiecte artistice în care valoarea, forța și autenticitatea vor fi primordiale”.
Despre Nicu Alifantis, Emil Brumaru scria:
„Nicu Alifantis ne scrie cu sufletul pe cîntecul vieții fiecăruia din noi cuvintele-i simple, afectuoase, dulci-amare, lăsîndu-ne destrămați o clipă, reînviindu-ne apoi, mai bucuroși, mai teferi, întru poezia-i caldă. În inima mea, toată blîndețea-l simte poet de cînd lumea și-s fericit să o spun și altora. Și s-o repet pînă la îngeri!”
DEBUTURI
- debut componistic în anul 1972 – „Furtuna” de Ostrovski, Teatrul „Maria Filotti”, Brăila.
- debut scenic în anul 1973 – emisiunea Tele Top, TVR.
- debut discografic în anul 1976 – EP-ul Cântec de noapte, Electrecord.
DISCOGRAFIE
- Cântec de noapte (EP, Electrecord, 1976)
- După melci (LP, Electrecord, 1979)
- Nicu Alifantis & Florian Pittiș (EP, Electrecord, 1980) (album realizat cu Florian Pittiș)
- Nicu Alifantis (Mașina de scris) (LP/MC, Electrecord, 1984)
- Mitică Popescu (LP, Electrecord, 1985; reeditat pe CD în 2014) (album realizat cu Mitică Popescu)
- Piața Romană nr. 9 (LP/MC, Electrecord, 1988)
- Risipitorul de iubire (LP/MC, Electrecord, 1990)
- Decembre (single, Toji Productions, 1992)
- Ia toji baladist (LP, Romtrust & Eurostar & Toji Productions, 1992; reeditat pe CD/MC în 1998)
- Voiaj (CD/MC, Intercont Music, 1995; reeditat pe CD în 2011 și 2016) (album realizat cu formația Zan)
- Nichita (CD/MC, Nemira, 1996; reeditat pe CD în 2011 și 2015) (album realizat cu formația Zan, include înregistrări cu Nichita Stănescu)
- 25 (CD/2xMC, Intercont Music, 1998)
- Cadavrul viu (CD, Toji Productions, 2001)
- Neuitatele femei (CD/MC, Nemira, 2002; reeditat pe CD în 2006 și 2011) (album realizat cu formația Zan)
- Șah-mat (CD/MC, Nova Music Entertainment, 2004; reeditat pe CD în 2016) (album realizat cu formația Zan)
- Tandrețuri pentru femei cu cei 4 corifei (DVD, TVR Media, 2005) (album realizat cu Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Alexandru Andrieș)
- Simphonicu (2xCD/DVD, Fundația Nicu Alifantis & Nova Music Entertainment, 2005)
- Decembre (CD, Nova Music Entertainment & Unica, 2006) (distribuit cu revista Unica)
- Vinyl Collection (4xCD, Intercont Music, 2007; reeditat în 2014)
- Muzică de colecție, Vol. 71 (CD, Jurnalul Național, 2008) (distribuit cu ziarul Jurnalul Național)
- Astă seară stau acasă (CD, Fundația Nicu Alifantis & TVR Media, 2009) (album realizat cu Ștefan Iordache)
- Cântece de șemineu (CD/LP, Fundația Nicu Alifantis, 2010)
- Nevestele vesele din Windsor (CD, Fundația Nicu Alifantis, 2011)
- Mozaic (CD+carte, Alifantis Music, 2013)
- Cântece de iarnă (CD, e-media & Click! pentru femei, 2014) (distribuit cu ziarul Click! pentru femei)
- Șotron - Vol. I (CD+carte de colorat, Alifantis Music, 2015)
- Madame Mon Amour (Cântece de iubire) (CD, Alifantis Music & e-media, 2016)
- Scrisori nedesfăcute (CD, Nemira & Alifantis Music, 2016) (audiobook în lectura autorului)
ROLURI ÎN TEATRU
- Alter Ego (în „Philadelphia ești a mea”, 1972)
- Acordeonistul (în „Furtuna”, 1972)
- Trubadurul (în „Swanewit”, 1973)
- Baladistul (în „Întîlnirea mea cu Micul Prinț”, 1973)
- Comentatorul (în „O șansă pentru fiecare”, 1973)
- Toboșarul (în „Copiii lui Kenedy”, 1979)
- Baladistul (în „Șoareci de apă”)
ROLURI ÎN FILM
- Radu Cantacuzino (în „Bietul Ioanide”, 1979)
VOLUME
- Scrisori nedesfăcute alăturându-li-se 2 epistole de Emil Brumaru și Laurențiu Ulici (Ed. Nemira, 1997) (carte relansată în 2016)
- Mozaic (Alifantis Music, 2013) (carte lansată împreună cu albumul Mozaic)
- FaceCarte (Ed. Nicu Alifantis, 2016)
PREMII ȘI DISTINCȚII
- Premiul UNITER pentru muzică de teatru (1991)
- Premiul pentru muzica de scenă de la spectacolul „Ubu Rex” cu scene din „Macbeth” (1991)
- Premiul pentru muzică de teatru Constanța (1995)
- Premiul pentru muzica de scenă de la spectacolul „Cadavrul viu” (2002)
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Nicu Alifantis la 10 decembrie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria B - „Muzică”, „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”.[3]
ALEXANDRU MINCULESCU
| Cabron | |
 Cabron | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Alexandru Minculescu |
| Născut | (37 de ani) Ploiești, România Ploiești, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | cântăreț, producător muzical |
| Activitate | |
| Alte nume | Cabron |
| Gen muzical | hip-hop, rap, trap, Gangsta Rap |
| Instrument(e) | voce[*] |
| Case de discuri | HaHaHa Production |
| Colaborare cu | Lavinia, Andra, Loredana, Stefan Banica, Voltaj, Nico, Nicoleta Nuca, Smiley, Guess Who, Alex Velea, Stella, DOC, Peter Pop, El Nino, Puya, Sisu, Damian & Brothers, What's UP, Catalin Dobre, Honey, Pacha Man, Jazzy Jo, Speak, Brighi, Smiley, Karie, Legalize, Codu' Penal, Cedry2k, Shobby, Dizzy, Delikventii, Jon Baiat Bun, George Hora, Tranda, Nane, Silviu Pasca, Marius Pop, Mazare, Haarp Cord, Morometzii, Clabucel, Deliric, Iony, Moni-K, Icsu', Don Baxter, Marius Nedelcu, Rashid, La Familia, Jamaika, Skizzo Skillz, Uzzi, Bogdan Dima, |
| Modifică date / text | |
Alexandru Minculescu (n. 31 mai 1983, Ploiești, România), cunoscut sub numele de scenă Cabron, este un cântăreț român de muzică hip-hop. Activează pe scena muzicii românești încă din anul 1999, când înființează trupa Codu’ Penal împreună cu Shobby.[1] A avut patru piese în top 100 MediaForest cele mai difuzate piese din România în 2014[2] și 3 piese în top 100 pentru 2013.[3]
BIOGRAFIE
Copilărie. Primii pași în muzică
S-a născut la Ploiești, România, în 1983. Declara, într-un interviu, că la vârsta de trei ani fredona "I just called to say I love you". Tatăl lui este cel care l-a îndrumat spre muzică, punându-l să asculte Stevie Wonder, Jimmy Hendrix și James Brown, artiști care l-au inspirat încă și îl influențează și în prezent.
La începutul anilor 1990, la vârsta de 11 ani, a obținut primele casete cu muzică hip-hop internațională.[4]
Viața personală
Cabron este căsătorit din anul 2007[5] și are un băiețel pe nume Nikolas.[6]
CARIERĂ
Activitatea muzicală. Primele albume
În 1999, Cabron înființează trupa Codu’ Penal, împreună cu Shobby, și lansează 3 albume în această formulă: “În Familie (pentru bani)” (2003), “Pe Viață” (2004), “Apocalipsa” (2006).
În 2003 produce o serie de melodii incluse pe albumul Nico – “Gând pentru ei”, printre care single-ul “Nu pot să mai suport”.[7]
În 2005 devine producătorul muzical (împreună cu Shobby) al compilației “Hip-Hop Greu de Difuzat”, dedicată lui Sișu. Pe această compilație colaborează cu Puya, Pacha Man, Dizzy (Morometzii), Honey, Esențial, Mark, Jamaika, Sharky.
Cabron a lucrat cu Sișu și Puya la piesa “Dependent”, care apare pe albumul “O mare familie” din 2006.
În 2007 a ieșit din trupa Codu’ Penal, urmărind o carieră solo. În același an a lansat albumul “Prin ochii mei”.[8]
Colaborarea cu HaHaHa Production
Din 2009 a intrat în echipa HaHaHa Production, alături de care a lansat numeroase hituri. “Iarna pe val”, single lansat în 2012, este o colaborare cu What’s Up și Iony, dar și una dintre cele mai ascultate piesele ale anului,[9] fiind cea mai difuzată melodie din perioada 8-15 aprilie 2013.[10]
Urmează “Arată-le la toți”, cu Pacha Man și Jazzy Jo și “Pradă de razboi”, feat-ul cu Speak și Brighi.
În decembrie 2012 lansează melodia „Apa”, în colaborare cu Loredana Groza, care a fost cea mai difuzată melodie din România în perioadele 24 decembrie - 14 ianuarie[11][12][13] și 28 ianuarie - 4 februarie.[14]
Anul 2013, Cabron l-a început anul cu două piese solo: “PaRap” și “Frunzele și iarba”, iar spre sfârșitul anului a colaborat cu Smiley și Guess Who pentru hitul “Dă-o tare!” [15] , prezent timp de mai multe săptămâni în topurile muzicale [16].
În 2014, Cabron lansează single-ul “Vocea ta”, o super colaborare cu trupa Voltaj. Piesa are un mesaj cu puternic caracter social și a fost lansată la începutul verii.[17]
În 2015 a urmat o colaborare cu Peter Pop pentru single-ul "Lupu’ de pe maidan" pentru ca apoi să lanseze piesele "Adu-mi o bere" și "Gust amar", piese ce fac parte din campania HaHaHa Production #maimusic.[18] În cadrul acestei campanii a lansat împreună cu Silviu Pașca piesa "Supererou".[19] În același an a urmat colaborarea cu Andra pentru piesa "Niciodată să nu spui niciodată" care s-a bucurat de un real succes pentru ca mai apoi să lanseze un featuring cu Nicoleta Nucă, "Adevăr sau minciună".[20][21]
Anul 2016 a debutat printr-o colaborare alături de Ștefan Bănică Jr. pentru piesa "La masa mea" care a fost un succes de radio și a strâns peste 9 984 530 de vizualizări pe Youtube.[22] Au urmat apoi alte două colaborări alături de DOC pentru "Telefoanele, actele, Cashu" și What’s Up pentru piesa "La înălțime".[23][24]
În 2017, luna februarie, Cabron lansează single-ul "Așa ceva". În luna iulie are loc lansarea albumului ”Lupu’ de pe maidan” ce conține 14 piese și 4 bonus track-uri. Acesta este o exprimare a artistului asupra aspectelor politice, sociale sau a celor care țin de viață.[25] La sfârșitul lunii august a urmat lansarea videoclipului piesei "Bombele", piesă inclusă pe album.[26]
DISCOGRAFIE
Discuri
- În familie (pentru bani) - 2003
- Pe viață - 2004
- Hip-Hop greu de difuzat - 2005
- Apocalipsa – 2006
- Prin ochii mei - 2007
- Lupu' DPM - 2017
- Gemeni - 2018
Single-uri
- Cabron feat. Pacha Man & Jazzy Jo – Arată-le la toți - HaHaHa Production
- Cabron – Iarna pe val (feat. What’s Up & Iony) - HaHaHa Production
- Speak feat. Brighi & Cabron – Pradă de război - HaHaHa Production
- Cabron- Show TV - HaHaHa Production
- Cabron – Letz be friends - HaHaHa Production
- Cabron – PaRap - HaHaHa Production
- Cabron – Frunzele și iarba - HaHaHa Production
- Cabron feat. Deliric – Țara arde - HaHaHa Production
- Cabron feat. Smiley & Guess Who – Dă-o tare! - HaHaHa Production
- Cabron feat. Voltaj - Vocea ta - HaHaHa Production & Cat Music
- Andra feat. Cabron - Niciodată să nu spui niciodată - MediaPro Music
- Cabron feat. Nicoleta Nucă - Adevăr sau minciună - HaHaHa Production & Global Records
- Cabron feat. Feli - Drumuri necunoscute - HaHaHa Production
- Lavinia feat. Cabron - Sfârșitul lumii - MediaPro Music
- Cabron feat. Ștefan Bănică - La masa mea - Cat Music
PREMII ȘI NOMINALIZĂRI
La MTV Europe Music Awards 2013 a fost nominalizat alături de Loredana la categoria „Best Romanian Act”, pentru melodia Apa.[27]
La Romanian Music Awards 2013, piesa „Iarna pe val”, interpretată în colaborare cu What's Up și Iony, a câștigat premiul la categoria „Best Song”.[28] La aceeași ediție a premiilor Romanian Music Awards, Cabron a mai fost nominalizat și la categoriile „Best dance”, „Best male”, „Best hip hop” (piesa PaRap), iar piesa „Apa” a fost și ea nominalizată la categoria „Best song”.[29]
La data de 25 august 2014 au fost anunțate nominalizările pentru Romanian Music Awards 2014, Cabron fiind nominalizat la categoriile „Best Hip-hop” și „Best Male” pentru piesa „Dă-o tare”, înregistrată în colaborare cu Smiley și Guess Who.[30] În cadrul aceleași gale a câștigat premiul pentru „Best Video” (Cel mai bun videoclip) pentru piesa „Vocea Ta”, în colaborare cu Voltaj.[31][32]
La 16 septembrie 2016, Cabron câștigă premiul Media Music Awards la categoria „Cea mai rapidă ascensiune către prima poziție”, pentru piesa „Niciodată să nu spui niciodată”, interpretată în colaborare cu Andra.[33]
JOSEPH HAYDN
| Joseph Haydn | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3][4] Rohrau(d), Austria Inferioară, Austria |
| Decedat | (77 de ani)[5][3][6][7] Viena, Imperiul Austriac |
| Părinți | Mathias Haydn[*] |
| Frați și surori | Michael Haydn[8] Johann Evangelist Haydn[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Sfântul Imperiu Roman |
| Ocupație | compozitor dirijor muzicolog[*] pianist muzician |
| Locul desfășurării activității | Viena[9] |
| Activitate | |
| Gen muzical | muzică clasică Classical period[*] operă simfonie sonată Cvartet de coarde |
| Instrument(e) | orgă[*] pian |
| Premii | Ehrenbürger der Stadt Wien[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Identificator titlu IMDb VGMdb | |
| Modifică date / text | |
(Franz) Joseph Haydn (n. , Rohrau(d), Austria Inferioară, Austria – d. , Viena, Imperiul Austriac) a fost un compozitor austriac. Alături de Wolfgang Amadeus Mozart și Ludwig van Beethoven face parte din rândul marilor personalități muzicale ale epocii clasice vieneze. A fost unul din cei mai influenți maeștri ai tradiției muzicale din Europa apuseană.
A fost fratele compozitorului Michael Haydn.[10]
VIAȚA ȘI OPERA
Perioada tinereții
Joseph Haydn s-a născut la 31 martie 1732 în Rohrau an der Leitha, un sat la răsărit de Viena, provenind dintr-o familie modestă. Tatăl lui, Mathias Haydn, era rotar, iar mama, Anna Maria Koller, fusese, înainte de a se căsători, bucătăreasă la familia contelui Karl Anton Harrach. La vârsta de opt ani, Joseph Haydn este admis în corul catedralei din Viena ("Stephansdom"), unde cântă până la vârsta de 17 ani, când - fiind în schimbare de voce - este concediat. În perioada 1749-1759, timp de zece ani, Joseph Haydn își câștigă existența ca muzician liber. Studiază ca autodidact teoria muzicală și contrapunctul și primește ocazional lecții de la renumitul compozitor italian Nicola Porpora. În acest timp începe să compună diverse bucăți muzicale. În 1755 este angajat de baronul Karl Josef von Fürnberg, pentru care compune primele sale cvartete de coarde. Din anul 1759 funcționează ca director muzical în serviciul contelui Ferdinand Maximilian von Morzin în Lukawitz în apropiere de orașul Pilsen. Aici se căsătorește în 1760 cu Maria Anna Keller.
În serviciul familiei Eszterházy
Anul 1761 reprezintă un punct de cotitură în viața lui Joseph Haydn, fiind angajat în calitate de conducător muzical secund ( în 1765, Haydn îi va prelua poziția de Prim-Kapellmeister - șef de orchestră).
Haydn diversifică și mărește componența orchestrei la circa 30 de instrumentiști și, cu toate obligațiile ce decurgeau din funcția avută, se bucura de suficientă libertate să experimenteze cu orchestra, să-și dezvolte și să-și perfecționeze propriul său stil, așa cum mărturisește el însuși într-o convorbire cu primul său biograf, Georg August Griesinger. În această izolare creatoare, Haydn pune bazele a două genuri importante ale muzicii clasice, simfonia și cvartetul de coarde și compune un mare număr de piese muzicale simfonice, opere și muzică de cameră.
Între Viena și Londra
După moartea prințului Nikolaus Joseph Esterházy în anul 1790, urmașul acestuia desființează orchestra. Haydn primește o pensie permanentă de 1.400 guldeni și se mută la Viena Acceptă oferta impresarului englez, Johann Peter Salomon, pentru a dirija un ciclu de concerte la Londra în stagiunea 1791 / 1792. . Succesul extraordinar obținut în metropola engleză îi aduce o a doua invitație pentru stagiunea 1794/1795. În Londra compune 12 simfonii Simfoniile Londoneze - și șase cvartete de coarde care constituie unele din cele mai importante creații ale sale. La Londra, Haydn redescoperă genul vocal simfonic-oratoriu, gen pe care îl mai abordase o singura data compunând oratoriul Il ritorno di Tobia. Haydn compune la Londra alte două oratorii, lucrări ce devin reprezentative pentru creația sa: "Creațiunea" și "Anotimpurile". Cele mai cunoscute dintre Simfoniile londoneze sunt: „Simfonia surpriză” (Hob. I:94) Simfonia cu „lovitură de timpan” (Nr. 103), Simfonia "Militară" (Nr. 100) și Simfonia „Ceasornicul” (Nr. 101).
Haydn la Londra
Despre Anglia, Haydn știa doar câteva lucruri: cum ar fi faptul că Mozart la doar nouă ani a cucerit Londra; Händel a trăit o bună parte din viață și a murit la Londra; tot acolo, Haydn avea un editor, Forster, care îi tipărise câteva cvartete și simfonii pentru care primise un onorariu apreciabil. Contractul pe care l-a semnat Haydn prevedea douăzeci de concerte pe care urma să le dirijeze. Fiecare concert trebuia să conțină o audiție a unei lucrări noi proprii. Haydn trebuia să compună o operă lirică pentru directorul de teatru Gallini, co-asociatul lui Salomon; și încă șase simfonii noi pentru concertele organizate de Salomon. În data de 15 decembrie 1790 Haydn a părăsit Viena însoțit de Salomon, îndreptându-se spre Londra; au călătorit prin Munchen, Wallerstein, Bonn și Calais, de unde s-au îmbarcat pe un vas mai mic, care făcea cursa între coasta Franței și cea a Angliei. Au ajuns în Londra în data de 2 ianuarie 1791. Haydn s-a stabilit în aceeași casă în care a trăit Salomon, iar mai târziu datorită zgomotului existent s-a mutat într-o suburbie. Viața muzicală din Londra era activă și variată, și îmbogățită de un flux constant de artiști din străinătate. Despre activitățile lui Haydn există scrisorile sale către Genzinger și Polzelli precum și observațiile și anecdotele notate în carnețelele sale proprii. La data de 7 februarie 1791 a avut loc prima seară muzicală în care s-a cântat o operă a compozitorului mult așteptat de amatorii de muzică; nu a fost prima simfonie londoneză, ci o lucrare mai veche, o cantată scrisă cu zece ani în urmă, cantata „Ariana la Naxos”.
Primul concert simfonic – din seria de douăzeci de concerte prevăzute în contract- a avut loc pe data de 11 martie 1791. În vederea evenimentului reprezentat de ciclul de concerte al lui Haydn, numărul instrumentiștilor a fost ridicat la patruzeci și unu: șaisprezece viori, șase viole, patru violoncele, patru contrabasuri, apoi instrumentele de suflat și instrumentele de percuție. Pentru concertul simfonic de deschidere, Haydn a compus primele două simfonii din seria celor douăsprezece compuse la Londra în cadrul celor două călătorii efectuate. Prim violonistul era Salomon. La Londra, nu se introdusese încă obiceiul ca dirijorul să dirijeze de la pupitru, astfel încât Haydn a dirijat de la pian, „punctând din când în când armonia prin acorduri” . Programul primului concert simfonic a fost alcătuit din două părți: în prima parte s-a regăsit o simfonie compusă de Mozart, iar în partea a doua s-au regăsit primele două simfonii londoneze, simfonia nr. 93 și simfonia nr. 94. Între cele două simfonii din partea a doua a concertului s-a intercalat un „catch în gen italian scris de Haydn, lucrare compusă pentru șapte voci” .Primul concert susținut de Haydn în Londra a avut un succes desăvârșit; publicul englez cunoscut drept un public rece, a fost mai mult decât mulțumit.
Cele douăzeci de concerte prevăzute au continuat cu regularitate pe toată durata primăverii și a verii anului 1791, unul pe săptămână. În acest interval s-au cântat cele șase simfonii compuse atunci la Londra, dar și numeroase simfonii vechi, necunoscute publicului londonez. În cadrul fiecărui concert, la cererea publicului care era din ce în ce mai dornic de piese noi, au fost interpretate cvartete, cantate, serenade și o multitudine de alte lucrări improvizate de către compozitor.
Prezența lui Haydn la Londra a stârnit multă simpatie, astfel încât numeroase persoane din diferite cercuri sociale au cerut autorităților să „facă un gest, ceva care sa demonstreze public admirația și recunoștința Angliei față de marele artist”. Astfel, Haydn a fost numit doctor honoris causa al Universității Oxford. Evenimentul s-a desfășurat în zilele de 5,6 și 7 iulie 1791. Numirea propriu-zisă a avut loc în ultima zi a evenimentului, 7 iulie. Teza de doctorat pe care a prezentat-o Haydn a fost un Canon cancrizans. Cele trei zile muzicale s-au încheiat fiecare cu câte un concert simfonic în care s-au interpretat lucrări ale compozitorului. În ultima seară a fost executată simfonia nr. 92- Oxford, în sol major. Această lucrare a fost compusă în anul 1783, la Esterhaz, însă poartă acest nume deoarece aici a fost locul primei audiții.
Ultimul concert susținut de Haydn la Londra în prima sa călătorie a fost cel din ziua de 15 iunie 1792. După acesta, Haydn s-a întors la Viena, însă pentru puțin timp, deoarece, în vara anul 1793 o nouă ofertă trimisă din Londra de Salomon a ajuns la Viena. Oferta cuprindea un nou contract în care erau prevăzute numeroase evenimente muzicale dar și compunerea unui alt ciclu de șase simfonii. Haydn a acceptat oferta lui Salomon; a două călătorie la Londra era stabilită pentru începutul anului 1794.
În data de 15 ianuarie 1794, compozitorul a plecat spre Anglia; a ajuns în capitala în data de 4 februarie 1794. Cel de-al doilea turneu din Londra a durat optsprezece luni. Timp de un an și jumătate, Haydn a susținut alte douăsprezece concerte simfonice, douăzeci de concerte cu program variat, și a luat parte la nenumărate manifestări muzicale . În cele douăsprezece concerte simfonice, programul prevedea șase lucrări „inedite” , ca și în cazul primei călătorii, compuse special pentru al doilea turneu din Anglia. Simfoniile acestea poartă numerele 99-104, completează ciclul celor douăsprezece simfonii „londoneze” și încheie întreaga creație simfonică a compozitorului. Din seria simfoniilor nr. 99-104, simfonia nr. 99 a fost compusă la Viena, în vara anului 1793; celelalte au fost compuse la Londra în anii 1794-1795.[11]
La a doua sa venire în Londra, Haydn a fost primit cu aceeași căldură ca și în prima călătorie. Diferența a constat în faptul că de această dată, scopul compozitorului nu a mai fost acela de a cuceri publicul, ci de a-și stabili o reputație incontestabilă.
Aceste două experiențe ( cele două călătorii) au schimbat viziunea compozitorului despre lumea din jur, dar și modul său componistic. Haydn însuși a realizat schimbarea structurală realizată atât în interiorul său cât și în creația sa, astfel a numit ultimele sale șase simfonii „simfonii de tranziție” .
Seria simfoniilor nr. 99-104 se diferențiază de precedentele șase simfonii londoneze prin elemente inovatoare ce apar în esența lor; putem vorbi de o „neobișnuită nuanță de tristețe” , unde simțul ludic cu care ne-a obișnuit compozitorul cedează în favoarea seriozității. Nu se poate spune că temele ultimelor simfonii sunt depresive, însă putem spune că sunt mai profunde.
A doua călătorie în Anglia a compozitorului a luat sfârșit în data de 15 august 1795.[12]
Joseph Haydn moare la Viena pe 31 mai 1809.
PRINCIPALELE COMPOZIȚII ALE LUI HAYDN
Totalitatea compozițiilor lui Joseph Haydn au fost reunite în anul 1957 de Antony von Hoboken în „Catalogul Hoboken” (Hoboken-Verzeichnis, prescurtat: Hob.). Urmează o selecție a principalelor sale creații:
- 104 simfonii
- 83 cvartete de coarde
- peste 20 trio-uri pentru instrumente cu coarde
- 120 trio-uri pentru diferite combinații instrumentale
- peste 60 sonate pentru pian
- un mare număr de concerte pentru diverse instrumente (vioară, pian, violoncel, trompetă, oboi, orgă etc.) și orchestră
- mai multe oratorii, de ex.: Die Schöpfung („Creația”), Die Jahreszeiten („Anotimpurile”)
- 14 messe, printre care Missa in tempore belli, Nelsonmesse, Harmoniemesse, Schöpfungsmesse
- peste 100 divertismente (Divertimenti), Cassațiuni?, Nocturne etc.
- 13 opere în stil italian
Joseph Haydn este și autorul melodiei imnului național al Germaniei, compusă inițial în onoarea împăratului Francisc al II-lea al Austriei în timpul războaielor napoleoniene și introdus apoi ca „mișcare a doua” în Cvartetul de coarde op. 76 Nr. 3 (Hob. III:77), cunoscut sub numele de „Kaiserquartett” (Cvartetul imperial).
MUZICĂ PENTRU SUFLET:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu