4. /20 MAI 2023 - POEZIE
pentru că am nevoie.
nu mai vreau să te caut pe străzi.
cînd o să plîngi -
Într-o noapte o să mă lipesc de maşina neagră din faţa blocului tău, să-i pornesc alarma, să te trezeşti enervată să te ridici din pat de lîngă el -
Tori Amos & Kafka –
50 de posturi TV, şi mai nimic de văzut,
întins în pat – şi-mi pare că mărşăluiesc –
cu ochii injectaţi, privesc
ştirile, poate va arde
ceva pe strada Sfinţii Voievozi
şi, preţ de-o clipă,
o să îţi zăresc
picioarele-n ciorapii galbeni, cînd ieşi
fugind,
din bloc,
ferindu-ţi faţa
nu atît de foc, cît de solzii
reci ai camerelor
video
care nu adăpostesc,
cum simţi că nu te mai adăpostesc
cuvintele (îmi spui că nu ştii
dac-o să mai scrii
şi ţi-e frică), deşi
the word
is a way of murdering
the outside world, adică
tot ce i-a rămas
unuia ca mine,
ce i-ar mai fi rămas
uneia ca tine,
„genul de oameni
care nu se simt bine nicăieri,
indiferent de orice”,
cum îmi spuneai
într-un mail.
şi-n timp, încet încet, mesajele mele
le vei trece-n junk-mail.
| George Meniuc | |
 Portretul lui George Meniuc pe un timbru poștal din Republica Moldova | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2]  Chișinău, România[3] |
| Decedat | (68 de ani)[2] Chișinău, RSS Moldovenească, URSS |
| Înmormântat | Cimitirul Central din Chișinău |
| Căsătorit cu | Mișcenko, Lidia Moiseevna[*] |
| Cetățenie |  Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Regatul României |
| Ocupație | scriitor traducător jurnalist |
| Limbi vorbite | limba română limba rusă |
| Partid politic | Partidul Comunist al Uniunii Sovietice |
| Studii | Universitatea din București |
| Mișcare/curent literar | Proletcult |
| Specie literară | realism, realism socialist |
| Note | |
| Premii | Ordinul Insigna de Onoare Premiul de Stat al RSS Moldovenești Premiul de stat al URSS |
Modifică date / text  | |
George Meniuc (n. 20 mai 1918, Chișinău – d. 8 februarie 1987) a fost un director de revistă, eseist, poet, prozator, publicist și traducător din RSS Moldovenească.
Biografie[modificare | modificare sursă]
George Meniuc născut la Chișinău în 1918 într-o familie de origine proletară, George Meniuc a început a compune versuri in 1932, la vârsta de 14 ani, iar în 1934 a publicat prima poezie, La țară, în revista „Mihai Eminescu”.
A absolvit liceul „Mihai Eminescu” din Chișinău în 1937, după care și-a continuat studiile la Universitatea din București, Facultatea de Litere și Filozofie (1937-1940), unde i-a avut ca profesori pe Tudor Vianu, Petre P. Negulescu, Dimitrie Gusti, Mircea Florian ș.a. L-a avut coleg pe Ovidiu Bîrlea, cu care a și colaborat ulterior.[4]
A debutat la București în anul 1939, cu placheta de versuri Interior cosmic, urmată în 1940 de volumul de eseuri Imaginea în artă. În 1940, după absolvirea facultății, George Meniuc s-a reîntors la Chișinău,[5] fapt pe care avea să-l regrete ulterior.[6] În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost evacuat în Uzbekistan.[7]
După al Doilea Război Mondial, regimul sovietic l-a constrâns la oportunism, deoarece a activat modest în publicistică și a scris poezie de inspirație folclorică și basme în versuri pentru copii, abandonând modernismul, considerat inacceptabil de autorități. A fost membru al PCUS din 1953.
Timp de peste doi ani și jumătate, George Meniuc s-a aflat în funcția de redactor-șef a revistei „Nistru”, organ al Uniunii Scriitorilor, perioadă în care au apărut 33 de numere.[8]
Abia în 1969 îi este reconsiderată poezia din anii 1937-1940 și aceasta este republicată în volumul Vremea Lerului. În 1972 i-a fost decernat Premiul de Stat al RSSM pentru literatură, iar în 1982 a obținut titlul de Scriitor al poporului din Moldova. Beneficiază de traduceri în rusă, armeană, franceză, spaniolă (realizate și difuzate în Moldova și URSS).
A fost înmormântat în Cimitirul Central din Chișinău.[9] A avut trei căsnicii, din care a rezultat o singură fiică - Olga.
Scrieri[modificare | modificare sursă]
- Poezii
- 1948 - Cântecul zorilor
- 1954 - Poezii
- 1956 - Strofe lirice
- 1957 - Poeme
- 1958 - Versuri alese
- 1969 - Vremea Lerului
- 1979 - Florile dalbe
- 1983 - Toamna lui Orfeu
- Nuvele
- Delfinul
- Scripca prietenului meu
- Întunecatul april
- Cei trei
- Umbre
- Povestea vorbei
- Amurg
- Nostimă și cu picățele
- Negură
- Ultimul vagon
- Caloian
- Ceasornicul vesel
- Sentimentul de recunoștintă
- Prichindel
- Micul Icar
- Vagonul
- Era noapte
- Amintiri
- Accidentul
- Mătăhală
- Eseuri
- Cărți pentru copii
- Vulpea isteață, Editura Prut Internațional, Chișinău; ISBN 9975-69-354-7
Se-ntreabă tulburată: ne cheamă iarăși zarea?
Tu o mângâi mereu și-n stepă n-auzi zvonul,
Și-mi pare că amurgul a poposit pe mâini.
Ard lumi! Călătorii fiorului din țărnă
Au pregătit Cetatea. Apleacă-te prin vânturi
Și vino. Se aude, tot mai aproape, Omul.
Scrâșniri, eternitate. Eternitate, flăcări.
Tot mai sonor apusul de febra vieții noi
Îngenuncheat pe șipot și-atâtea oseminte.
Fâlfâitor viole ucișilor pe lespezi,
Ei cei mai singuri pentru Preludiul Bucuriei.
Vrei mâinile s-apropii de ceața zilei? Vino.
Vrei apelor din flaut văi muzicale? Vino.
Norodului incendii și cântec și maree
Oglinzi înfricoșa-vor prin meșterii de fier.
Puica mamei cea frumoasa,
Ganduri grele ma apasa.
Sari din casa-n blugi ingusti
Au ca fata, au ca pusti.
Ca si mine, bietu-ti tata
Nu mai stie: esti baiata?
Liliana, fiica dalba,
N-ai tu rochii, n-ai tu salbe?
Spune-mi: sani, solduri rotunde
N-ai cu ce a le ascunde?
Blugii tai ingusti de fata
Toate formele-ti arata:
Spate gol, buricul gol,
Tusti din casa rostogol
Ah, erai mai delicata
Dragostea de altadata!
Nici prin ganda n-ai gandit
Cat de gingas m-a iubit
Dragu-ti tata, Filimon,
Cu gurita de cucon,
Cand venea la intalnire,
Luna, stelele de seara
Clipoceau in casa mare
Cu lumina lor subtire
Pe oglinzi si pe covoare
Ca la sfanta sarbatoare.
Strut de minta sus pe coarda,
Vazdogele, busuioc
O mireasma care arde
Ca si vrajile pe foc!
Parca-l vad: isi pune-n cui
Mandru palaria lui.
La oglinda sta un pic
Cu musteata-n varvaric.
Cand mi-a scos din cap basmaua,
Am simtit ca-i dandanaua
Neuitate nopti si zile
Subt zabreaua cu zambile.
Ah, era mai delicata
Dragostea de altadata!
Ocârmuită de regele morților.
În depărtarea marămilor grele de fir
Scrâșnește lupul încătușat.
Unde să mân? Hanul e înghețat.
Și sună argintul pe crengi, și sună colinde,
Și noi pribegim într-o mare tăcere
Până unde sfârșesc limpezimile.
Ehei! N-ați rătăcit voi, cai adăpați cu rachiu?
Nu-i sania vis și noaptea nu-i fum?
Clopoței. Clopoței. Clopoței.
Tot vifor, zăpadă, tot crengi închircite pe drum.
Tot râde șfichiul zurliu.
Ce vrăbii zglobii de metal! Ce sunet de chei!
O ciută șovăită umblă pe furiș.
Pădurile sună, aerul sună.
Și barba lui Șiușilă
Fâșie aspru pe gheață.
Moș Pământul s-a învălmășit în somn.
Noi trecem în grabă spre nu știu unde.
Moș Pământe! Moș Pământe!
Noi trecem în grabă spre nu știu unde.
Dă-mi mâinile tale din lemn de măr:
Vreau să mă pierd în grădinile lor.
Voi făuri omenirii un cântec al Preludiului
Și-al unui Luceafăr nerăsărit!
A fi Bucurie, și nu - devastat crepuscul.
Nu căutăm noi drumul pierdut?
Arcade cerești și moara de vânt
Sunt de-aici, de pe acest continent?
Le-a dus bătrânul Crăciun
Și jocul e bun.
E-n fiece jucărie un iureș latent,
Un lăutar nevăzut
Și-o horă cu pași nevăzuți, și-i destul.
Clopoței. Clopoței. Clopoței.
Ehei!
Ce vrăbii zglobii de metal! Ce sunet de chei!
Am trecut de țara focului
Și călătorim prin deșert
Până-n valea cu ceață.
Râurile Elivagar străbat zarea
În otravă, în pâclă, în scântei.
- Bună ziua, Nistru, Nistru bătrânu.
Vântul bate apele de piatră.
S-aude, s-aude din cele patru dealuri
Dulăul Ghenarului și răsuflarea peștelui...
Ehei!
N-ați rătăcit voi, cai adăpați cu rachiu?
Nu-i sania vis și noaptea nu-i fum?
Clopoței. Clopoței. Clopoței.
Tot vifor, zăpadă, tot crengi închircite pe drum.
Tot râde șfichiul zurliu.
Ce vrăbii zglobii de metal! Ce sunet de chei!
Autor al mai multor volume de interviuri, cum ar fi Munca, idealuri, creatie (1978), Secretul fauririi personalitatii (1982) ori Personalitate si succes (1987), Virgil Sorin se remarca, in dialogurile lui cu diverse personalitati, atit prin abilitatea „punerii in scena“ a „intilnirilor“ cu interlocutorii, cit si prin impactul de autoritate pe care numele acestora il au: Ana Blandiana, Mircea Cartarescu, Serban Cioculescu, Nicolae Manolescu, Fanus Neagu, Z. Ornea.
Datarea interviurilor este variabila, unele fiind mai vechi, altele relativ recente: 1974 (S. Cioculescu) – 1991 (M. Cartarescu). Includerea in acest volum a autorilor citati pare datorata unei intilniri intimplatoare, neocazionate de utilizarea unor criterii unificatoare. Eterogenitatea discursurilor participantilor la conversatie, formatia literara diferita a acestora (critici si scriitori) sint trasaturi usor deconcertante la o privire de ansamblu asupra intregului.
Metodologia laxa, eseistica, abordata de Virgil Sorin in interviurile realizate se compune insa, dupa cum scrie autorul in Cuvint introductiv, dintr-un arsenal retoric redutabil: din tehnica digresiunii, logica disocierii si a asocierii, libertatea de miscare si desfasurare. Cu toate acestea, perspectiva celui intervievat ramine una partiala, supusa rezervelor si rigorilor oricarui discurs public, simulind totusi o sinceritate nelimitata. De aici o tensiune constanta, scenica, a rolurilor asumate in situatia conversationala, dialogica.
Tehnica autorului ascunde si reveleaza in acelasi timp secretul cunoasterii unei arte mefistofelice, care stie sa patrunda subtil in interioritate sau sa se retraga. Fiecare convorbire este urmata de o Antologie critica, continind fisa biografica si bibliografica a scriitorului respectiv si un aparat critic. Intrebarile formulate sint uneori comune (cele referitoare la nevoia de consideratie, apreciere, glorie, la profesiunea de creator), altele se modeleaza dupa firul spontan al discutiilor.
O data cu primul interlocutor – Ana Blandiana – asistam la un dialog despre „virstele si firile cuprinse intr-un poet“, despre „timpul bun“ al scrierii si al receptarii poeziei de catre public si critica literara, despre conditia poeziei si a poetului in lumea contemporana.
Mircea Cartarescu se raporteaza prin distantare si delimitare la poezia romaneasca a anilor ‘60, dominata de Nichita Stanescu, marturisind o alta descendenta literara si alte repere, esentiale pentru „structura ideologica“ a generatiei sale poetice. Mircea Cartarescu dezvaluie in aceste pagini citeva dintre dificultatile socante intimpinate la publicarea cartilor sale, inainte de 1989. Relatarea unor contexte afective, legate de poeme sau volume personale, precizari asupra propriei opere, judecati autoevaluative sint puncte atinse de al doilea interlocutor al lui Virgil Sorin.
Momentul Serban Cioculescu este deopotriva retrospectiv, surprins din perspectiva intregii activitati culturale desfasurate, incununata la momentul realizarii interviului – 1974 – de laurii academici, dar si a prezentului acelui timp, marcat de multiple preocupari literare si colaborari publicistice.
Incursiunea in timp suscita amintirea anilor de formatie intelectuala, a prieteniei cu Vladimir Streinu si Eugen Lovinescu. Redescoperim prin marturiile din inteviu o structura interioara extrem de ordonata. Fraza extrasa din consemnarea care-l are ca protagonist – plasata ca moto al interviului – pare definitorie pentru personalitatea lui Serban Cioculescu: „N-am fost niciodata conformist in sensul de a accepta pareri si idei pe care sa nu le fi cercetat.“
O alta voce critica in acest sextet este Nicolae Manolescu, unul dintre criticii cei mai avizati sa vorbeasca despre autoritatea si valoarea critica, despre rostul unor istorii literare ale anumitor genuri sau forme literare, precum cele ilustrate de propriile istorii: Arca lui Noe, Metamorfozele poeziei. Calitatea polemicilor literare romanesti, tehnicizarea criticii ca expresie a constiintei de sine a acesteia, critica impresionista din anii ‘60 ca demonstrate antidogmatica sint subiecte abordate in restul inteviului. Autoportretul in paradoxuri cuprins in Antologia critica, reluat dintr-un volum de Teme ale criticului, este revelator pentru perceperea acestui histrionism superior si pentru asumarea singularitatii specifice autorului.
Istoric si critic literar.
Provine dintr-o familie de intelectuali. Liceul militar la Curtea de Arges (194l-l948); elev, debuteaza sub indrumarea lui Laurentiu Fulga , la Glasul armatei (1947), fiind si redactor la aceeasi publicatie timp de citeva luni (1948). Urmeaza Facultatea de Filologie (sectia romana) a Univ. din Bucuresti (1949-l953). Paralel, de. la 1 Mai 1949, redactor la revista Flacara, piha in 1968 (cu intreruperi: 195l-l952).
Debut literar propriu-zis, in Revista literara a lui M. R. Paraschivescu (1947).
Corespondent al revista Steaua la Bucuresti (1953-l955); redactor la Viata Romaneasca (1955-l958) si la Secolul 20 (din 1964). ingrijeste antologii: Idei traite (1968), in care aduna aforisme din textele unor scriitori romani, Ulysse (1967) si Gilceava inteleptului cu lumea (2 voi., 1973 - 1974), ambele din opera lui G. Calinescu , care ramine, dupa propria-i marturisire, "steaua lui polara".
Pe de alta parte, critica literara se constituie, in acceptia sa, ca o "fapta pozitiva" si nu poate fi confundata nici cu negarea abuziva, nici cu actul trierii propriu-zise. in acest fel, valorile ramin sa fie separate de non-valori de-a lungul timpului, demersul critic trebuind sa se concentreze asupra activizarii emotiei si cultivarii perceptiilor estetice. Dedicat si unor chestiuni specifice (precum stabilirea paternitatii articolului Trecutul si prezentul atribuit lui N. Balcescu , ortografierea numelui lui Alecu Russo, datari exacte s.a.), Serban Geo considera ca biografia nu poate fi identificata cu o "suma a intimplarilor" si propune ca ea sa devina un adevarat portret care sa reconstituie fidel personalitatea fizica si morala a autorilor. Este ceea ce, de altfel, se si realizeaza in Exegeze (1968); sint prezentati, aici, Alecu Russo , ca stilist talentat, posesor al unei arte a disimularii, dar care a avut idealuri sociale confuze, Alexandru Odobescu , a carui tinerete (mai ales in perioada studiilor la Paris) este fin descrisa, sau Tudor Vianu , interpretat prin prisma conceptiei sale activiste. Serban Geo revine deseori la G. Calinescu , fie pentru a sublinia valoarea criticii, fie pentru a oferi date concludente despre influenta ideilor lui Ramiro Ortiz, fie publicindu-i articolele in Ulysse (1967) si Gilceava inteleptului cu lumea (MI, 1973-l974). Deschiderea literaturii romane spre universul cultural european face obiectul altor studii semnate de Serban Geo, aparute initial in revista Secolul 20 si reproduse in Ispita istoriei (1980), volum ce sintetizeaza, de altfel, o laborioasa activitate de "investigatii" si "precizari" cu caracter istoric.
| OPERA: Exegeze, Bucuresti, 1968; Idei traite, carte de intelepciune alcatuita de ~, Bucuresti, 1968; Ispita istoriei. Investigatii, precizari, demersuri metodologice, Bucuresti, 1980. |
| REFERINTE CRITICE: A. Marino, in Viata Romaneasca, nr. 6, 1965; idem, in Cronica, nr. 10, 1968; L. Raicu, in Romania literara, nr. 9, 1968; Ov. S. Crohmalniceanu, in Romania literara, nr. 2, 1969; T. Tihan, in Steaua, nr. 3,1969; Ioana Cretulescu, in Viata Romaneasca, nr. 10, 1969; FI. Faifer, in lasul literar, nr. 2, 1969; Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 17, 1981; Mircea Popa, in Steaua, nr. 2, 1981; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 27, 1986; M. N. Rusu, in Saptamina, nr. 876, . |
| Dan Mănucă | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Dolheștii Mari, Suceava, România |
| Decedat | (78 de ani)[1] Iași, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | critic literar[*] istoric literar[*] |
| Limbi vorbite | limba română |
| Studii | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
| Note | |
| Premii | Ordinul Meritul Cultural |
| Modifică date / text | |
Dan Mănucă (n. 20 mai 1938, Dolheștii Mari, jud. Baia – d. 7 mai 2017, Iași) a fost un critic și istoric literar român, eminescolog și autor al unor lucrări de referință pe teme literare.[2]
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut în satul Dolheștii Mari din județul Baia (azi în județul Suceava), în familia preotului și istoricului Mihai Mănucă și al învățătoarei Teodora (n. Manoliu).[3] Tatăl său, preotul Mihai Mănucă (19 iunie 1909, Flămânzi – 22 februarie 1970, Iași), urmase studii la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din Iași (1922–1930), la Facultatea de Teologie din Cernăuți (1930–1934) și la Seminarul Pedagogic Universitar din Cernăuți (1933–1935) și se înscrisese în 1939 ca doctorand al Facultății de Teologie a Universității din Iași, fiind nevoit să le întrerupă din cauza izbucnirii războiului.[4] A activat ca diacon și profesor de limba română la Gimnaziul comercial mixt din Noua Suliță, jud. Hotin (1934–1936), diacon la Biserica „Sf. Trei Ierarhi” din Botoșani (1936–1940) și diacon la Biserica „Toma Cozma” din Iași (1940–1942); este hirotonit preot și numit preot paroh la bisericile „Toma Cozma” (1942–1947) și „Sf. Mina” (1947–1970) din Iași, predând în paralel religia și limba română la Școala „Mihail Kogălniceanu” și la „Școala de ucenici nr. 2” din Iași.[4] În paralel cu activitatea bisericească, a avut preocupări de poet, istoric literar și istoric al Bisericii Ortodoxe Române, publicând lucrări precum Concepția etică în opera poetului Grigore Alexandrescu (1937) și Ateismul și urmările lui (1938).[4]
Dan Mănucă a urmat studii primare la Șerboeni-Argeș și la Școala primară „Carol I” din Iași (1946–1949), apoi a urmat cursurile Liceului Internat „Costache Negruzzi” din Iași (1949–1955) și ale Facultății de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1955–1960). A obținut în 1973 titlul de doctor în filologie al Universității din Iași cu teza Critica literară junimistă. 1864–1885.[3]
După absolvirea facultății a lucrat ca traducător la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași (1960), zilier la Arhivele Statului, Filiala Iași (1960) și profesor de română, zoologie și cunoștințe agricole la Școala Generală din comuna Podu Iloaiei, jud. Iași (1961–1963) și profesor de română la Școala Generală din satul Prigorenii Mari, județul Iași (1961–1963).[3] În 1963 devine cercetător științific la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române, Filiala Iași, unde lucrează o lungă perioadă (până în 2009); a îndeplinit funcția de director al acestui institut în perioada 1990–2009. În paralel, a activat și ca profesor universitar la Facultatea de Litere a Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1994–2008), fiind conducător științific de doctorat, specialitatea literatură română (1990–2008).[3] A beneficiat de mai multe burse de studii în Germania (1971; 1983; 1986; 1990; 1991; 1992; 1993; 1994) și Franța (1974).[3] A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1974) și al Asociației de Literatură Generală și Comparată din România (din 2000).
Activitate publicistică[modificare | modificare sursă]
A debutat ca publicist în 1959 cu o recenzie de critică literară în revista Iașul literar (nr. 5/ mai 1959).[3] Debutul editorial a avut loc în 1971 cu vol. Scriitori junimiști (1971); au urmat volumele Argumente de istorie literară (1978), Pe urmele lui Mihail Sadoveanu (1982), Lectură și interpretare (1988), Analogii (1995), Liviu Rebreanu sau lumea prezumtivului (1995), Introducere în opera lui I. Al. Brătescu Voinești (1997), Perspective critice (1998), Pelerinaj spre ființă (1999), Opinii literare (2001).[3] A îngrijit edițiile volumelor Scrisori către Ibrăileanu, I (1966) și I. Negruzzi, Jurnal (1980) și a tipărit vol. Documente literare junimiste (1973).[5] Volumul Critica literară junimistă (1864–1885) (1975) a fost distins cu Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române, iar Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900 (1979), lucrare pe care a coordonat-o împreună cu Gabriela Drăgoi, Florin Faifer, Al. Teodorescu, Leon Volovici și Remus Zăstroiu, a obținut Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române (1979).[5] De asemenea, Dicționarul general al literaturii române, vol. I–II, a fost distins cu Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române (2004).[6]
A colaborat cu studii, articole, cronici, recenzii și note la numeroase ziare și reviste, printre care: Iașul literar (1966–1967), Convorbiri literare (din 1996), România literară, Luceafărul, Ramuri, Ateneu, Revista de istorie și teorie literară, Anuar de lingvistică și istorie literară, Cahiers roumains d’études littéraires, Cronica, Limbă și literatură ș.a., precum și în numeroase culegeri tematice de studii.[5] A fost redactor-șef adjunct al revistei Convorbiri literare (din august 2001).[6]
Premii și distincții[modificare | modificare sursă]
În afară de cele trei premii ale Academiei Române, criticul și istoricul literar Dan Mănucă a obținut Premiul revistei Ateneu (1993), Premiul revistei Convorbiri literare (1998), Premiul Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România (1999), Premiul pentru eseu al Salonului Internațional de Carte din Chișinău (2007), Premiul Fundației Naționale „G. Călinescu” din Onești (2008) și Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași (2008).[6]
A fost decorat cu medalia comemorativă „150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu” (2000)[2] și cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria A – „Literatură” (2004).[7]
Opera[modificare | modificare sursă]
- Scriitori junimiști, Junimea, 1971; ediția a doua, revăzută, Editura Princeps Edit, Iași, 2005;
- Documente literare junimiste, Iași, 1973;
- Critica literară junimistă (1864–1885), Junimea, Iași, 1975 – lucrare distinsă cu Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române;
- Argumente de istorie literară, Junimea, Iași, 1978;
- Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900 (coautor și coordonator), Editura Academiei Române, București, 1979 – lucrare distinsă cu Premiul „T. Cipariu” al Academiei Române, ex aequo;
- Pe urmele lui Mihail Sadoveanu, Editura Sport Turism, București, 1982;
- Lectură și interpretare. Un model epic, Minerva, București, 1988;
- Analogii. Constante ale istoriei literare românești, Junimea, Iași, 1995;
- Liviu Rebreanu sau lumea prezumtivului, Editura Moldova, Iași, 1995;
- Introducere în opera lui I. Al. Brătescu Voinești, Minerva, București, 1997;
- Perspective critice, Editura Universității „Al. I.Cuza”, Iași, 1998;
- Pelerinaj spre ființă. Eseu asupra imaginarului poetic eminescian, Polirom, Iași, 1999;
- Principiile criticii literare junimiste (1864–1885), Junimea, Iași, 2000;
- Opinii literare, Cartea Românească, București, 2001;
- Dicționarul general al literaturii române (coautor, membru în comisia de coordonare și revizie), vol. I–VII, Editura Univers Enciclopedic, București, 2004–2009;
- Literatură și ideologie, Editura Timpul, Iași, 2005;
- Restituiri (Critica criticii), Editura Princeps Edit, Iași, 2007;
- Oglinzi paralele. Secvențe eminesciene, Editura EuroPress Grup, București, 2008;
- Dicționarul literaturii române (coautor), coordonator general Eugen Simion, vol. I–II, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2012;
- Literatură, identitate și regionalism, Princeps Edit, Iași, 2012.
Ediții îngrijite[modificare | modificare sursă]
- Scrisori către G. Ibrăileanu, vol. I, E.P.L., București, 1966 (în colaborare cu Al. Dima, N. I. Popa, Al. Teodorescu, I. Lăzărescu);
- Documente literare junimiste, ediție și studiu introductiv, Junimea, Iași, 1973;
- Iacob Negruzzi, Jurnal, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980 (în colaborare cu Horst Fassel);
- Constantin Sporea, Memorii (1876–1954), Editura Timpul, Iași, 2001 (în colaborare cu Horst Fassel).
| Oana Stoica-Mujea | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (41 de ani) Ștefănești, Argeș, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | jurnalistă scriitoare scriitoare de literatură pentru copii[*] critic de teatru[*] |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitatea literară | |
| Specie literară | roman polițist, scenariu, roman fantastic, thrillers |
| Modifică date / text | |
Oana Stoica-Mujea (n. , Ștefănești, Argeș, România) este o jurnalistă și o scriitoare română, scenaristă și autoare de romane polițiste, thrillere și romane fantastice.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Născută pe 20 mai 1981 la Ștefănești, Oana Mujea și-a realizat studiile la Pitești, unde a obținut diploma de bacalaureat la profilul matematică-fizică, în anul 2000[1]. A urmat Facultatea de Electronică și Inginerie Electrică din Pitești, înainte de a se orienta spre jurnalism, din 2005. În același an și-a început cariera ca scriitoare și a publicat primul său roman intitulat Stăpânul: Răpirea Zeilor[2]. În urma întâlnirii sale cu George Arion , în 2008, a decis să se lanseze în scrieri de ficțiune-crimă polițistă cu romanul Indicii anatomice[3]. Această publicație a avut succes încă de la lansare iar primul tiraj s-a epuizat în trei luni[4].
[Când?]Astăzi, Oana Mujea este autoarea a zeci de romane, inclusiv scrieri literare pentru copii și tineri și multe alte povestiri.
În 2011, romanul său Indicii anatomice[5] a fost tradus în engleză și publicat de editura Profusion Publishers, Londra sub titlul Anatomical clues[6]. În 2015, același roman apare în revista literară, Dacia literară, printre romanele polițiste române de referință, publicate în ultimii douăzeci și cinci de ani[7].
Lucrări[modificare | modificare sursă]
Romane polițiste și thrillere[modificare | modificare sursă]
- 2008 : Indicii anatomice, publicată de editura Crime Scene Publishing
- 2010 : Parfumul Văduvei Negre, publicată de editura Crime Scene Publishing
- 2010 : Crime perfecte. Dincolo de oglindă, publicată de editura Tritonic
- 2011 : Sărutul Morții, publicată de editura Tritonic
- 2011 : Bunny detectiv (carte pentru copii), publicată de editura Caii Verzi[8]
- 2012 : Greșelile trecutului, publicată de editura Crime Scene Publishing
- 2015 : Jucătorul, publicată de editura Crime Scene Press
Romane fantastice[modificare | modificare sursă]
- 2005: Trilogia Stăpânul: Răpirea Zeilor, publicată de editura NapocaStar, Cluj-Napoca
- 2005: Șarama, publicată de editura Mihai Eminescu
- 2007: Colecționarul de obiective, publicată de editura InfoData, Cluj-Napoca
- 2008: Războiul Reginelor ( vol I, seria Dinastii), publicată de editura Tritonic
- 2008: Războiul Reginelor (volumul II, seria Dinastii), publicată de editura Tritonic
- 2009: Regina elfă (volumul III, seria Dinastii), publicată de editura Tritonic[9]
- 2010: Regina arkudă și amuletele puterii (volumul IV, seria Dinastii), publicată de editura Tritonic
Povestiri[modificare | modificare sursă]
- Cacealmaua, publicată în data de 09 octombrie 2013, de cotidianul Evenimentul Zilei[10]
- Alibiul perfect, publicată pe 23 octombrie 2013, de cotidianul Evenimentul Zilei[11]
- Labirintul morții, publicată în data de 06 noiembrie 2013, de cotidianul Evenimentul Zilei[12]
- Crima organizată transfrontalieră, în direct, publicată pe 20 noiembrie 2013, de cotidianul Evenimentul Zilei[13]
- Lista neagră, publicată pe 4 decembrie 2013, de cotidianul Evenimentul Zilei[14]
- Jurnalul unui asasin, publicată pe 17 decembrie 2013, de cotidianul Evenimentul Zilei[15]
Rita Chirian (n. 20 mai 1982, Botoșani) este o poetă, eseistă și traducătoare română,[1] profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr" din Sibiu. Locuiește în Sibiu.[2]
| Rita Chirian | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 20 mai 1982 Botoșani |
| Naționalitate | română |
| Cetățenie | română |
| Studii | studii universitare în Sibiu și Târgu Mureș; doctorat în Litere (2012) |
| Activitatea literară | |
| Limbi | română |
| Specie literară | poezie, eseu, traducere |
| Operă de debut | Sevraj (2006) |
| Opere semnificative | Sevraj (Editura Vinea, București, 2006); Poker face (Editura Vinea, București, 2010); Asperger (Editura Cartea Românească, București, 2012); Casa fleacurilor (Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2016) |
| Note | |
| Premii | 2007 - Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” - Opus Primum, Botoșani; Premiul pentru debut acordat de Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România |
| Modifică date / text | |
Educație[modificare | modificare sursă]
A urmat studii universitare la Sibiu și Târgu Mureș.[3]
Este doctor în Litere (2012), cu teza Sandalele lui Empedocle. Anatomia mutațiilor po(i)etice postcomuniste.[4]
Activitate literară[modificare | modificare sursă]
A debutat în 2006, cu volumul de poezii Sevraj.[5]
A publicat în revistele: Cultura,[6] Convorbiri literare, Cuvântul, Transilvania. Deține o rubrică permanentă de critică în revista Euphorion. Semnează cronici de carte în revista Vatra.[7]
Începând din 2010, publică în revista Poesis International.[8]
Textele scriitoarei sunt incluse în antologii de poezie, proză și critică literară, din țară și străinătate.[9] Este prezentă în antologiile: Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPERA PRIMA (1998-2008) (Editura Axa, Botoșani, 2010); Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (1999-2017) (Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2017).[3]
Apare în antologia 10X10. NĂSCUT ÎN ROMÂNIA (Editura Tracus Arte din București), imprimată în septembrie 2018, în 1000 de exemplare, din care 50 numerotate de către editor, cu un timbru de Mihai Zgondoiu. Antologia este un program de educație culturală, multiart și un program dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 prin dezvoltarea de abordări interculturale și multidisciplinare pentru două genuri de nișă.[10]
O parte din poeziile sale au fost publicate în revista culturală Ramuri.[11]
Grupaje de poeme au fost traduse în engleză, franceză, neerlandeză, germană, italiană, suedeză.[5]
A tradus din limba franceză romanul Babylon Babies de Maurice G. Dantec (Polirom, 2009), Cartea fugilor de J.M.G. Le Clézio - laureat al Premiului Nobel pentru literatură, 2008 (Polirom, 2009) și studiul Biblia în lumina simbolului de Julien Behaeghel (Editura Paralela 45).[12]
În aprilie 2017 a reprezentat România prin promovarea poeziei europene contemporane la Varșovia, în cadrul evenimentului cultural Poezia în oraș. Versiunea poloneză a versurilor românești a fost realizată de traducătoarea Joanna Kornaś-Warwas.[13]
Colaborează cu scriitoarea Nora Iuga. La Editura Cartier a apărut în 2019 cartea scrisă de Nora Iuga Înainte ca ochiul să-și fi terminat privirea. Poeme alese de Rita Chirian.[14]
A primit aprecieri critice din partea lui Octavian Soviany, Andrei Terian, Al. Cistelecan,[5] Stelian Țurlea.[15]
Volume publicate[modificare | modificare sursă]
- Sevraj (poezie), Editura Vinea, București, 2006
- Poker face (poezie), Editura Vinea, București, 2010
- Asperger (poezie), Editura Cartea Românească, București, 2012[16]
- Casa fleacurilor (poezie), Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2016[17]
Premii[modificare | modificare sursă]
În 2007 a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” - Opus Primum, la Botoșani, pentru volumul de debut Sevraj.[18]
Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România i-a acordat Premiul pentru debut.[19]l
A fost nominalizată pentru Premiul Tânărul Scriitor al anului 2016 în cadrul celei de-a șaptea ediții a Galei Tinerilor Scriitori, pentru Casa fleacurilor.[20]
POEZII:
dansul în plasă
o femeie nu. o femeie nu corpul meu. dacă plângi n-o să mă mai vezi niciodată – spune – şi atinge vârful nasului cu arătătorul – şi ea nu ştie dacă – şi-şi lasă capul, umărul şi genunchiul să atingă peretele. cei frumoşi & puternici sunt foarte bolnavi. şi boala lor este dansatorul în plasă. şi dansul lor se face viaţa. dar o femeie nu, pentru că zâmbetul şi lacrimile îi scot pe oameni din minţi. viaţa ei niciodată, pentru că există organe învelite în foiţă de aluminiu şi linii perfect trasate. dacă vorbeşte, totul începe să fie, şi pasărea cu inimă de tinichea, şi creierul de silicon? n-a purtat niciodată haine de carne, numai coroane foarte grele, coroane care nu sunt nici pentru umeri, nici pentru sâni, nici pentru capul de copil al sexului. cineva i-a frecat ochii cu vată de sticlă. cineva i-a îmbrăţişat picioarele. când a fost linişte, au fost rândunicile dinăuntru, şi a spus, rândunicile sunt şerpi dacă te uiţi cum trebuie. mortul – şi ştie că e mort – o sărută, morţii au scuipatul rece, spune. mâine sărutul va fi uitat, şi uitat a fost ieri. aşa începe: piciorul care se rupe, şi mobila căzută, apoi dansul în plasă şi în lumină. câştigă cine uită cel mai mult. cum te cheamă, pe inima cui te-ai urcat? frica este o rochie de fluturi. nu vezi dacă te uiţi în apă, nu vezi dacă ochii nu ţi-au fost cusuţi cu grijă. nu visa nimic, ţi-ai putea auzi numele, doar o femeie nu corpul meu. ai închis fiecare cameră, nici fumul nu mai găseşte drumul, şi fumul ştie că sus. ce e numele tatuat pe încheietură? muchiile gemene care-ţi sunt inimă & semnul de ceaţă, norii albaştri.primeşti ploaie pentru osul lipit. nimeni nu ştie că se pleacă în grabă. nimeni n-ascultă cauciucuri scârţâind între jumătăţi de oameni.
staub
tristeţea noastră pentru părţile încă sănătoase, şi-apoi transparenţa acestor zile când crinii sunt vaporaşe prin sânge, tristeţea ca pasăre oarbă, şi tu eşti un mort din care cresc rădăcini, am văzut râul născându-se, m-am gândit la cerul tău şi l-am urât, pământul a fost fertil numai când mirosea, am stat printre aceleaşi lucruri pe care le-am numit, a fost de parcă am smuls aripi, ce faci?, ce vrei să bei?, cât să înghiţi din creier?, dragostea ta cere ceva de mărimea unui atom, dar invizibil, baloane roşii plutind, plec în tăcere şi nu e un lift cu oglinzi, cât plătesc pentru răspuns, cercurile se fac dezastre mici, leagăne de copil, şi golul e frumos, vorbesc despre cădere şi cineva merge la câţiva paşi distanţă, de partea acestui om respirând foarte aproape trăiesc, şi spun fericire şi puţin somn printre gheme de sfoară, şi spun nume simple ca pentru insecte, şi blândeţea nu-i un nou instrument pentru îmblânzire, când sunt casă şi nu eşti acasă, şi memorez feţe & contururi câştigătoare, şi-n zori muzica spânzură în cap, un strat de gheaţă întinsă cât dorm, şi vântul, şi raze cuminţi sub linia orizontului, ce nu te ucide continuă, când sângele e cald încă, steaguri de oameni care renunţă, cred cu mâinile şi picioarele, mai aştept, amar va fi bun & pervers.
ce ne mai rămâne să urâm
îmi smulg părul cu mişcări tot mai leneşe,
mă dezbrac din ce în ce mai încet.
la picioare
nu am nicio zdreanţă de carne,
striptease-ul a fost oprit la timp.
acum n-o să lăsăm cu niciun chip
să pătrundă vreun firicel
de lumină.
am epuizat repede
exerciţiile de sinteză,
episoadele de manie,
straniile compulsii de femeie
care-şi organizează
fără cusur cuibul.
la capăt
paharul gol
de care-mi lovesc
din când în când
dinţii.
nu te speria
nu te speria, sila
vânătorului cu nările lipite
de pradă ţi-e cunoscută –
nu te speria, ce ai văzut e
gravitaţia sub globul de
uraniu, scheletele sub zăpezi –
vii tot mai aproape –
violul se face tot pe furiş,
iar rânjetul alb, o, rânjetul alb
e al inimilor ferfeniţă
al inimilor pure
dansează
mergem împreună,
stai lângă mine, ia-mă de mână
(când totul),
la orizont, pădurea
(haite de câini care ne-au arătat cum îşi sapă
adăpost sub pământ),
înaintăm şi suntem fericiţi, pădurea e înflorită
(ţie nu ţi-e frică de câini, ţie nu ţi-e frică,
iar demonii noştri dansează firesc împreună),
galben, violet, rozaliu,
apropiindu-ne, vedem
milioane de pungi de plastic
printre ramurile goale ale copacilor,
galbene, albastre, roşii, albe,
„a fost furtună”, îţi spun,
„a fost furtună”, îmi răspunzi.
live the lie
frumuseţea ta
e-această întâmplare târzie –
ieşind din cimitire goale – şi nu-s
camere de îndrăgostiţi, unde e atât de ieftin
să trăieşti în doi –, cai alergând prin iarbă
ca nişte păpuşi de paie, spasmul braţului
care nu lasă să scape, iată, trupul femeii
abia dacă trăieşte, & nu
sărbătoreşte niciodată
înfrângerea.
black friday
mi-e greaţă de atingeri,
& degetele îmi aminteau cozile de pisică.
am desfăcut-o – am acoperit ochii copilului, &
n-ai fi putut fi mai gol & mai limpede. între picioarele ei,
am întrebat de câte ori i-ai spus că nu va veni dimineaţa.
tandreţea e bucata de carne crescută în
mijlocul măselei – şi pe tine te dor muşchii când te trezeşti,
de parcă ai sta sus, sus de tot, şi te-ai uita la prea multe lumini?
am înghiţit scame, luând şi lăsând, şi lumea a trecut
fără să lase vreo urmă, iar în mulţimea noastră
n-a fost niciun erou, dar atâta fericire –
părul tuns la piele, zâmbet, & rupi, &
trebuie să iubeşti tare mult,
de vreme ce nicio femeie nu poate să spună
ca mine, suntem amândoi în întuneric.
nu-mi cere să-ţi dau de mâncare,
noi nu putem fi hrăniţi decât deodată.
cine a înnebunit primul?
tatăl cui e mai nebun
decât al nostru?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu