5. /9 MAI 2023 - GÂNDURI PESTE TIMP

LUCIAN BLAGA

Biografia:

Lucian Blaga
Date personale
Poreclă	Luca
Născut	9/21 mai 1895[2][3][4][5]  Lancrăm, Alba, România[6]
Decedat	6 mai 1961 (65 de ani)[7][2][3][4]  Cluj, România
Cauza decesului	cauze naturale (cancer)
Căsătorit cu	Cornelia Brediceanu
Copii	Dorli Blaga
Cetățenie	România
Ocupație	lingvist poet traducător filozof scriitor jurnalist diplomat bibliotecar
Limbi vorbite	limba română[8]
Partid politic	Partidul Național Creștin, Frontul Renașterii Naționale, Partidul Națiunii
Studii	Universitatea din Viena[1]
Activitatea literară
Activ ca scriitor	perioada interbelică
Mișcare/curent literar	modernism, expresionism
Patronaj	Universitatea Babeș-Bolyai
Specie literară	filosofie, poezie, dramaturgie, eseistică, estetică
Operă de debut	Poezia Pe țărm (1910) și studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914).
Opere semnificative	Poemele luminii (1919)
Influențe[ascunde] Platon, Goethe, Kant, Hegel, Schelling, Nietzsche, Spengler și Bergson
Membru titular al Academiei Române
Semnătură
Modifică date / text

Lucian Blaga (n. 9/21 mai 1895,^[2][3][4][5] Lancrăm, Alba, România^[6] – d. 6 mai 1961,^[7][2][3][4] Cluj, România) a fost eseist, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român.

Biografie

Primii ani

S-a născut la Lancrăm, lângă Sebeș. Localitatea natală se afla atunci în comitatul Sibiu. Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preoți, fiul preotului ortodox Isidor Blaga și al Anei (n. Moga). Tatăl poetului fusese elev al Gimnaziului evanghelic din Sebeș, apoi al Liceului Brukenthal din Sibiu, de unde tradiția de cultură germană. Copilăria lui Lucian Blaga i-a stat, după cum mărturisește el însuși, „sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”,^[9] viitorul poet – care se va autodefini mai târziu într-un vers celebru „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – neputând să vorbească până la vârsta de patru ani.^[10] Tatăl său a murit în anul 1908, iar mama poetului, Ana Blaga, a murit în anul 1933 la Sibiu, în vârstă de 74 de ani. În luna august 1949, fratele poetului, Longin Blaga, a murit de asemenea în Sibiu.

Primele clase le-a urmat la Sebeș, la școala primară germană (1902-1906), după care a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1906–1914), unde era profesor unchiul său, Iosif Blaga, doctor în filosofie și autorul primului tratat românesc de teoria dramei.^{[necesită citare]}

Debutul

A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în ziarul Românul (sub semnătura Ion Albu), cu studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeș în 1909. În anul 1911 călătorește în Italia.^{[necesită citare]}

Studii

A urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea în perioada 1914 – 1916, pe care le-a finalizat cu licență în 1917. Lucian Blaga a mărturisit în Hronicul și cîntecul vîrstelor că s-a înscris la Teologie spre a fi scutit de înrolare în armata austriacă. A studiat filosofia și biologia la Universitatea din Viena între anii 1916 și 1920, obținând titlul de doctor în filosofie, cu teza Kultur und Erkenntins (Cultură și cunoaștere). Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, fiica omului politic din Banat, Coriolan Brediceanu, cea care îi va deveni soție. A revenit în țară în ajunul Marii Uniri. În anul 1916, în timpul verii, Blaga vizitează Viena, unde descoperă Expresionismul.^{[necesită citare]}

Carieră literară

Activitatea publică și academică

Imaginea lui Lucian Blaga pe o marcă poștală din Republica Moldova (1995)

Casa din Cluj în care a locuit Lucian Blaga în ultima parte a vieții

Publică la Sibiu, în 1919, placheta de versuri Poemele luminii (reeditată în același an la Cartea Românească, în București), precum și culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu.^{[necesită citare]}

Prima sa dramă, Zamolxe, îi apare în ziarul Voința (1920), iar în volum în 1921, la Cluj, la Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”. Academia Română îi decernează Premiul Adamachi pentru debut (1921). Universitatea din Cluj îi premiază piesa Zamolxe (1922). I se tipăresc primele traduceri de poezie în limba germană în revista cernauțeană Die Brucke (1922) (Podul). În 1924-1925, locuiește în Lugoj. A fost redactor la ziarele Voința și Patria, membru in comitetul de direcție al revistei Cultura, colaborator permanent la publicațiile Gândirea, Adevărul literar și artistic și Cuvântul. ^{[necesită citare]}

După Dictatul de la Viena, se află în refugiu la Sibiu, însoțind Universitatea din Cluj (1940–1946). Conferențiază la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj (1946–1948). Are un rol major în formarea tinerilor care fac parte din Cercul literar de la Sibiu și o mare influență asupra lui Ion Desideriu Sârbu.^{[necesită citare]}

Revenit în România reîntregită, a activat în presa românească din Transilvania, fiind redactor la revistele Cultura din Cluj și Banatul din Lugoj. A fost ales membru al Academiei Române în anul 1937. Discursul de recepție și l-a intitulat Elogiul satului românesc.^{[necesită citare]}

În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu în anii ce au urmat dictatului de la Viena (1940–1944). La Sibiu redactează, începând cu 1943, revista Saeculum, care va apărea un an. A funcționat ca profesor universitar până în 1948, când a fost îndepărtat de la catedră, posibil, pe motive de natură politică. Împreună cu el au fost înlăturați și conferențiarul și discipolul său, Ion Desideriu Sârbu și profesorii universitari Liviu Călin și Nicolae Mărgineanu.^{[necesită citare]}

Din 1948, fiind îndepărtat de la catedră, a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române ca bibliograf. Devine cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie (1949–1951), apoi bibliotecar-șef (1951–1954) și director-adjunct (1954–1959) la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei. Nu îi mai sunt publicate volumele și preferă să se ocupe de traduceri.^{[necesită citare]}

În această perioadă a finalizat traducerea piesei Faust de Goethe, iar în 1958 apare primul volum din Opere de G.E. Lessing în traducerea lui Lucian Blaga. A tradus poeți germani clasici și moderni. Poeziile scrise acum vor fi publicate postum. Tot în această perioadă scrie romanul cu tentă autobiografică Luntrea lui Caron, publicat de asemenea postum. A decedat la 6 mai 1961, în Cluj. Lucian Blaga a fost înmormântat în ziua sa de naștere, 9 mai, în cimitirul din Lancrăm.^{[necesită citare]}

Activitatea diplomatică

În anul 1926 a intrat în diplomație, ocupând succesiv posturi de atașat cultural la legațiile României din Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena. A fost atașat și consilier de presă la Varșovia, Praga, Berna (1926–1936) și Viena (1936-1937), subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1937–1938) în Guvernul Octavian Goga și ministru plenipotențiar al României în Portugalia (1938–1939). Cariera sa diplomatică a luat sfârșit odată cu instaurarea dictaturii regale a lui Carol al II-lea. Filosofia sa germanofilă și mistică era inacceptabilă regimului carlist, deoarece era prea apropiată de extremismul Gărzii de Fier.^{[necesită citare]}

Propus pentru premiul Nobel

Există zvonuri cum că Lucian Blaga ar fi fost propus în 1956 de Rosa del Conte și de criticul Basil Munteanu, la inițiativa lui Mircea Eliade, pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Cei doi nu locuiau în România, Rosa del Conte era autoarea unei cărți despre Eminescu, iar Basil Munteanu locuia la Paris, unde se exilase din motive politice.^[11][12] Nominalizările pentru premiile Nobel sunt ținute secrete timp de 50 de ani, iar după 2006 acestea au fost publicate pe site-ul său, iar numele lui Lucian Blaga nu apare între nominalizații acelui an.^[13]

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

v • d • m

Opera

Volume

• 1919 - Poemele luminii
• 1921 - Pașii profetului
• 1924 - În marea trecere
• 1929 - Lauda somnului
• 1933 - La cumpăna apelor
• 1938 - La curțile dorului
• 1942 - Poezii, ediție definitivă
• 1943 - Nebănuitele trepte

Cicluri de versuri editate postum

• Vârsta de fier 1940-1944
• Cântecul focului
• Corăbii cu cenușă
• Ce aude unicornul
• At the Court of Yearning. Poems.1989, SUA.

Dramaturgie

• 1921 - Zamolxe, mister păgân
• 1923 - Tulburarea apelor, dramă
• 1925 - Daria, dramă în patru acte
• 1925 - Ivanca
• 1925 - Învierea, pantomimă în patru tablouri și Fapta, joc dramatic
• 1927 - Meșterul Manole, dramă în cinci acte
• 1930 - Cruciada copiilor
• 1934 - Avram Iancu, dramă într-un prolog și trei faze
• 1942 - Opera dramatică, 2 vol.
• 1944 - Arca lui Noe
• 1964 - Anton Pann, dramă într-un prolog și patru faze (postumă)

Filosofie

În operele sale filosofice a fost în mare parte influențat de Friedrich Nietzsche și Oswald Spengler și a glorificat natura și misticismul național.^[14] Filosofia sa este originală, îmbinând panteismul și ortodoxia. A utilizat elemente ale expresionismului, atât în lucrările sale filosofice cât și în poemele și piesele de teatru. În Encyclopedia Britannica, articolul Romanian literature. The 20th century. Between the wars menționează: „Poet și eseist, Lucian Blaga a încercat să dea un fundament filosofic pentru descrierea caracteristicilor naționale românești, în parte determinate de condițiile geografice.”

Creația sa filosofică este grupată în trei trilogii:

• 1943 - Trilogia cunoașterii în trei volume: Eonul dogmatic, Cunoașterea luciferică, Cenzura transcendentă.
• 1944 - Trilogia culturii în trei volume: Orizont și stil, Spațiul mioritic, Geneza metaforei și sensul culturii
• 1946 - Trilogia valorilor, Știință și creație, Gândire magică și religie, Artă și valoare.
• Cea de-a patra, Trilogia cosmologică, a rămas în stadiu de proiect. Din ea autorul a publicat un singur volum, Diferențialele divine, primul din această ultimă trilogie.

Aforisme

• 1919 - Pietre pentru templul meu
• 1926 - Ferestre colorate, însemnări și fragmente
• 1945 - Discobolul, aforisme și însemnări
• 1977 - Elanul insulei, editată postum

Proza

• Hronicul și cântecul vârstelor, volum autobiografic, editat postum, 1965, ediția a II-a 1973
• Luntrea lui Caron, roman (autobiografic), editat postum, 1990, ediția a II-a (integrală), 1998, ediția a III-a, 2006

Volume de eseuri și studii filozofice

• 1922 - Cultură și cunoaștere
• 1924 - Filosofia stilului
• 1925 - Fenomenul originar
• 1925 - Fețele unui veac
• 1926 - Daimonion
• 1931 - Eonul dogmatic
• 1933 - Cunoașterea luciferică
• 1934 - Censura transcendentă
• 1934 - Orizont și stil
• 1936 - Spațiul mioritic
• 1936 - Elogiul satului românesc, discursul de recepție la admiterea sa în Academia Română
• 1937 - Geneza metaforei și sensul culturii
• 1939 - Artă și valoare
• 1940 - Diferențialele divine
• 1941 - Despre gândirea magică
• 1941 - Religie și spirit
• 1942 - Știință și creație
• 1947 - Despre conștiința filosofică
• 1948 - Aspecte antropologice

Eseuri publicate postum

• 1966 - Gândirea românească în Transilvania în secolul al XVIII-lea
• 1968 - Zări și etape
• 1969 - Experimentul și spiritul matematic
• 1972 - Isvoade
• 1977 - Ființa istorică
• 1977 - Încercări filosofice

Volume traduse în limba franceză

• 1988 - L'Eon dogmatique, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).
• 1989 - L'Éloge du village roumain, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).
• 1992 - L'Étoile la plus triste, (La Différence, trad. Sanda Stolojan).
• 1993 - L'Être historique, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Mariana-Georgeta Piscoci).
• 1993 - Les Différentielles divines, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).
• 1995 - Trilogie de la Connaissance, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).
• 1996 - Trilogie de la Culture, (Librairie Roumaine Antitotalitaire, trad. Georges Piscoci-Danesco et collab.).

Volume traduse în limba bulgară

• 1985 – Нeподoзирани стъпала - антология, изд. Haродна Култура, София (Nebănuitele trepte, antologie, 200 de poezii traduse de Ognean Stamboliev și Nikolai Zidarov, Editura Narodna Kultura, Sofia, 1985)
• 2012 – Поеми на свeтлината, изд. Авангардпринт, България, 2012 (Poemele luminii, poeme și eseuri, traducere și prefață de Ognean Stamboliev, Editura Avangardprint, Bulgaria, 2012)

Volume traduse în limba maghiară

• Mágikus virradat (Răsărit magic), traduceri de Áprily Lajos, Baranyi Ferenc, Franyó Zoltán, Gáldi László, Garai Gábor, Ignácz Rózsa, Jékely Zoltán, Kiss Jenő, Lendvay Éva, Szemlér Ferenc, Takács Tibor, Editura Európa, Budapest, 1965.^[15]
• Manole mester (Meșterul Manole), traducere de Markó Béla, Editura Kriterion, Bukarest, 1984.^[16]

Corespondență

• Corespondență, 1989
• Domnița nebănuitelor trepte. Epistolar Lucian Blaga - Domnița Gherghinescu-Vania (1941-1948), 1995
• De amicitia: Lucian Blaga - Ion Breazu (corespondență), 1995
• Corespondență de familie, 2000

Traduceri

• J. W. Goethe, Faust, 1955
• Din lirica universală, 1957
• Din lirica engleză, 1958

Ediții de referință

• Opere, ediție îngrijită de Dorli Blaga, vol. I-XII, București, Editura Minerva, 1974-1995
• Opere, ediție critică și studiu introductiv de George Gană, vol. I-V, București, Editura Minerva, 1982-1993

Statuia lui Lucian Blaga din fața Teatrului Național din Cluj, opera lui Romul Ladea

Premii literare și distincții. Afilieri

• 1935 - Primește Premiul C. Hamagiu al Academiei Române pentru activitatea dramatică și poetică din ultimii ani.
• 1936 - Este ales membru titular al Academiei Române. Este exclus din Academie în 1948 și repus în drepturi în 1990.
• 1949 - Academia Română îi încredințează redactarea a două capitole din Istoria filosofiei românești.

Aprecieri

• Biblioteca Centrală Universitară din Cluj îi poartă numele: Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj Napoca.
• Universitatea din Sibiu îi poartă numele: Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
• În cinstea lui Lucian Blaga, pe Aleea Clasicilor din Chișinău, a fost ridicat un bust din bronz.
• Multe străzi din localități din România: Alba Iulia, Arad, Bistrița, Brașov, București, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Timișoara au primit numele poetului: strada Lucian Blaga.
• De asemenea numele lui este purtat și de către un liceu de prestigiu din Constanța ,,Liceul Teoretic Lucian Blaga Constanța".
• Singurul liceu românesc din Transnistria este ,,Liceul Teoretic Lucian Blaga Tiraspol".

Filatelie

• Serviciile poștale din Republica Moldova au emis, în 1998, o marcă poștală cu portretul lui Lucian Blaga, cu valoarea nominală de 1,80 lei [moldovenești].

Lucian Blaga pe bancnota de 5000 de lei (bătrânețe), ediția 1998

Lucian Blaga pe bancnota de 200 de lei (tinerețe), ediția 2006

Notafilie

• Banca Națională a României a emis, în 1998, o bancnotă, cu valoarea nominală de 5.000 de lei (ROL), pe aversul căreia a fost reprezentat portretul lui Lucian Blaga, la bătrânețe.
• Portretul lui Lucian Blaga a fost gravat pe aversul bancnotei cu valoare nominală de 200 de lei (RON), emisă de Banca Națională a României, în 2006.

Citate:

FRIEDRICH SCHILLER

Biografia:

Friedrich Schiller
Friedrich Schiller în jurul anului 1790, de Anton Graff
Date personale
Nume la naștere	Johann Christoph Friedrich Schiller
Născut	10 noiembrie 1759[3][4][5][6]  Marbach am Neckar, Ducatul de Württemberg, Sfântul Imperiu Roman[7][4][8][9]
Decedat	9 mai 1805 (45 de ani)[3][4][5][6]  Weimar, Sfântul Imperiu Roman[10][4][8]
Înmormântat	Jacobsfriedhof Weimar[*]
Cauza decesului	cauze naturale (tuberculoză)
Părinți	Johann Kaspar Schiller[*] Elisabetha Dorothea Schiller[*]
Frați și surori	Christophine Reinwald[*]
Căsătorit cu	Charlotte von Schiller[*]
Copii	Emilie von Gleichen-Rußwurm[*] Ernst von Schiller[*] Karl von Schiller[*] Caroline Junot[*]
Naționalitate	german
Cetățenie	Ducatul de Württemberg  Saxa-Weimar
Religie	luteranism
Ocupație	medic militar, poet, dramaturg
Limbi vorbite	limba franceză limba germană[11][12]
Studii	Hohe Karlsschule[*] Universitatea din Jena
Pregătire	Balthasar Haug[*][1][2]
Activitatea literară
Limbi	limba germană limba franceză
Patronaj	Universitatea din Jena
Specie literară	poezie, dramă
Operă de debut	„Der Student von Nassau”, „Die Räuber”
Opere semnificative	Die Räuber[*] Dom Karlos. Infant von Spanien[*] Wallenstein[*] Maria Stuart[*] Wilhelm Tell[*] Intrigă și iubire[*] Über die ästhetische Erziehung des Menschen[*] Die Huldigung der Künste[*] Die Jungfrau von Orleans[*]
Influențe[ascunde] Mișcarea literară de protest Sturm und Drang, Shakespeare, Plutarh, Klopstock, Voltaire, Rousseau și Goethe
Semnătură
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Johann Christoph Friedrich Schiller (n. 10 noiembrie 1759,^[3][4][5][6] Marbach am Neckar, Ducatul de Württemberg, Sfântul Imperiu Roman^[7][4][8][9] – d. 9 mai 1805,^[3][4][5][6] Weimar, Sfântul Imperiu Roman^[10][4][8]), înnobilat în anul 1802 ca Friedrich von Schiller, a fost un poet și dramaturg german, considerat unul din clasicii poeziei germane.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Schiller s-a născut în familia unui felcer din Marbach am Neckar în ducatul Württemberg din sudul Germaniei, care devine mai târziu administrator al grădinilor curții ducale. În 1773, la vârsta de 14 ani, tânărul Schiller este înrolat la ordinul ducelui Karl Eugen în Academia Militară, instituție cu cel mai desăvârșit spirit cazon, unde se va forma spiritul rebel al viitorului poet. După opt ani începe studiul medicinei, devenind în 1780 medic militar al unui regiment din Württemberg, după ce susținuse o dizertație cu titlul Über den Zusammenhang der tierischen Natur des Menschen mit seiner geistigen („Despre relația dintre natura animală și cea spirituală a omului”).

Schiller ca medic militar al regimentului de grenadieri „Augé”, 1781/1782. Tablou de Philipp Friedrich Hetsch

Încă din adolescență se simțea atras de literatură, în special de genul dramatic. Lecturile preferate vor fi Shakespeare, J.-J. Rousseau și poeții germani aparținând mișcării Sturm und Drang („Furtună și Avânt”). Curentul romantic german cu acest nume, după titlul unei drame de Klinger, a influențat începuturile literare ale lui Schiller, al cărui spirit nonconformist găsește ecou în frământările sociale ale timpului.

În 1781 publică drama Die Räuber („Hoții”), jucată cu succes un an mai târziu la teatrul din Mannheim, deschizându-i drumul spre celebritate.^[13]

Schiller citind din drama sa „Hoții” în pădurea Bopser. Schiță de Viktor von Heideloff

Profund romantică, povestea celor doi frați cu caractere diferite excelează prin ilustrarea unor pasiuni puternice pe fundalul luptei dintre două morale și două ideologii. Spiritul revoltat al poetului are de înfruntat inițial reticențele autorităților, prin caracterului subversiv al dramei, dar succesul la public va înfrânge orice opreliști. Datorită ideilor revoluționare din piesa Hoții, Schiller va fi numit în 1792 cetățean de onoare al Republicii Franceze. Schiller publică între timp și alte lucrări cu carater radical și este silit să emigreze în afara ducatului, fiind găzduit de un prieten din Thüringen. În anii 1783-1784 este numit poet al teatrului din Mannheim, unde a scris piesele sale Conjurația lui Fiesco, și Kabale und Liebe („Intrigă și iubire”), ultima reprezentată cu succes răsunător.^[13] În 1785 editează revista Rheinische Thalia și, sub impulsul unui elan plin de optimism, scrie poezia Zur Freude („Către bucurie”), care va fi transpusă muzical de Beethoven în finalul Simfoniei a IX-a, devenită imn al Uniunei Europene.

În 1787 se stabilește la Weimar, primind funcția de consilier la curtea marelui duce Karl August. Această ultimă perioadă a vieții sale este marcată de strânsa prietenie cu Johann Wolfgang von Goethe, o perioadă clasicistă. Caracteristică acesteia, drama Don Carlos etalează un limbaj mai stăpânit, ferit de exploziile verbale. Dați libertate gândirii, replica marchizului de Posa, sintetizează noul principiu călăuzitor al năvalnicului poet de odinioară.

Teoretician al idealismului în estetică, Schiller atribuia artei, literaturii și teatrului un rol fundamental în emanciparea omului, vorbind despre „cel de al treilea imperiu vesel al jocului și aparențelor”. Această concepție este teoretizată în lucrarea Briefe über die ästhetische Erziehung des Menschen („Scrisori despre educația estetică a omului”, 1795). Este numit profesor la Universitatea din Jena (1789).

În 1790 s-a căsătorit cu Charlotte von Lengefeld, a muncit mult și s-a îmbolnăvit, devenind incapabil să-și desăvârșească proiectele literare. Ducele de Weimar îl salvează, asigurându-i o pensie.

În 1794 editează publicația Die Horen, unde va colabora și Goethe. Prietenia celor doi va rămâne unică în istoria literaturii. Individualitățile lor puternice se completau reciproc, spiritul speculativ, care pornea de la ideea de unitate, al lui Goethe și cel intuitiv, pornind de la varietate, al lui Schiller se întâlneau la jumătatea drumului, cum avea să scrie Schiller în studiul Über die naive und sentimentalische Dichtung („Despre poezia naivă și cea sentimentală”, 1796). La îndemnul lui Goethe, Schiller se întoarce - după zece ani de studii și publicistică - la poezie și dramă.

După 1799 apar dramele Wallenstein, Maria Stuart, Die Jungfrau von Orléans („Fecioara din Orléans”), Die Braut von Messina („Mireasa din Messina”), Wilhelm Tell.

În vara anului 1804 Schiller s-a îmbolnăvit din nou și a murit la Weimar, la 9 mai 1805. Alături de Hölderlin și Goethe, gravitați de Junele Novalis, Friedrich Schiller - poet al valorilor bunului-simț al popoarelor și universalului umanității - rămâne unul din marii clasici preromantici ai vitraliului național al Germaniei.

Lucrări[modificare | modificare sursă]

Die Räuber (Hoții) din 1781

Monumentul lui Schiller la Mannheim

Teatru[modificare | modificare sursă]

^[14]

• Die Räuber (1781, Hoții)
• Die Verschwörung des Fiesco zu Genua (1783, Conjurația lui Fiesco (la Genova))
• Kabale und Liebe (1784, Intrigă și iubire)
• Körners Vormittag (1787)
• Don Karlos (1787, Don Carlos)
• Der versöhnte Menschenfeind (neterminat, 1790)
• Wallenstein-Trilogie (1799, trilogia Wallenstein)
• Maria Stuart (1800, Maria Stuart)
• Die Jungfrau von Orléans (1801, Fecioara din Orléans)
• Die Braut von Messina (1803, Mireasa din Messina)
• Wilhelm Tell (1803-1804, Wilhelm Tell)
• Die Huldigung der Künste (1804)
• Demetrius (neterminat, 1805)

Poezie[modificare | modificare sursă]

^[15]

• Der Venuswagen (1781)
• An die Freude (1786, Către bucurie)
• Resignation (1786)
• Die Götter Griechenlandes (1788, 1800, Zeii Eladei)
• Hektors Abschied (1790)
• Das verschleierte Bild zu Sais (1795)
• Der Spaziergang (1795)
• Die Teilung der Erde (1795)
• Der Taucher (1797)
• Die Kraniche des Ibykus (1797, Cocorii lui Ibykos)
• Ritter Toggenburg (1797)
• Der Handschuh (1797)
• Der Gang nach dem Eisenhammer (1797)
• Der Ring des Polykrates (1797, Inelul lui Polykrates)
• Der Kampf mit dem Drachen (1798)
• Die Bürgschaft (1798)
• Das Lied von der Glocke (1799, Cântecul clopotului)
• Nänie (1800)
• Der Antritt des neuen Jahrhunderts (1800)
• Das Siegesfest (1803)

Scrieri filosofice[modificare | modificare sursă]

^[16]

• Philosophie der Physiologie (1779)
• Über den Zusammenhang der tierischen Natur des Menschen mit seiner geistigen (1780, Despre relația dintre natura animală și cea spirituală a omului)
• Über das gegenwärtige deutsche Theater (1782)
• Der Spaziergang unter den Linden (1782)
• Der Jüngling und der Greis (1782)
• Die Schaubühne als eine moralische Anstalt betrachtet (1784)
• Philosophische Briefe (1786)
• Über den Grund des Vergnügens an tragischen Gegenständen (1792)
• Über die tragische Kunst (1792)
• Augustenburger Briefe (1793)
• Über Anmut und Würde (1793, Despre grație și demnitate)
• Kallias-Briefe (1793)
• Über die ästhetische Erziehung des Menschen (1795, Scrisori despre educația estetică a omului)
• Über naive und sentimentalische Dichtung (1795, Despre poezia naivă și sentimentală)
• Über den Dilettantismus (1799; cu Johann Wolfgang von Goethe)
• Über das Erhabene (1801)

Studii istorice[modificare | modificare sursă]

^[17]

• Geschichte des Abfalls der vereinigten Niederlande von der spanischen Regierung (1788, Istoria descătușării Țărilor de Jos reunite, de sub stăpânirea spaniolă)
• Was heißt und zu welchem Ende studiert man Universalgeschichte? (1789)
• Geschichte des Dreißigjährigen Kriegs (1790, Istoria războiului de treizeci de ani)

Johann Christoph Friedrich Schiller - Citate

1. Răzbunarea este deşartă ei însăşi; este groaznică hrana ce cu ea însăşi se hrăneşte; deliciul ei este crima, iar finalul ei disperarea.

2. Cu prostia chiar şi zeii se luptă în zadar.
3. Ruşinea scade pe măsură ce creşte păcatul.
4. Nimeni nu caută poame în arborele genealogic.
5. Pe scara putredă urcă doar oamenii fără greutate.
6. Nu năzui să ajungi prea sus, ca să nu cazi prea jos.
7. Lumea e duşmănoasă şi cugetă fals. Fiecare se iubeşte numai pe sine.
8. Mai bine să locuieşti într-un ţinut pustiu, decât cu o femeie certăreaţă şi care îşi iese din fire.
9. Dezamăgirile sunt pentru suflet ceea ce este un fulger în văzduh.
10. În zonele cele mai înalte ale artei, el a descoperit îndată că poezia modernă nu poate să curgă într-un râu limpede dacă nu izvorăşte din vâltorile tulburi ale pasiunii; acolo el a aflat că, întemeiată pe eterna speranţă, poezia trebuie să devină un strălucit amestec de credinţă şi de dragoste, radiind ca un curcubeu după furtună, ca zorii după umbrele nopţii.