4. /14 IUNIE 2023 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

ANATOL DUMITRAȘ

Date personale
Anatol Dumitraș
Nume la naștere	Anatol Dumitraș
Născut	14 noiembrie 1955 Larga, raionul Briceni, RSS Moldovenească, azi Republica Moldova Larga, Briceni, RSS Moldovenească, URSS
Decedat	14 iunie 2016 (60 de ani) București, România
Cauza decesului	cauze naturale (cancer)
Cetățenie	Moldova
Ocupație	Cântăreț
Activitate
Gen muzical	Muzica ușoară
Ani de activitate	1982–2016
Interpretare cu	Bucuria Legenda Plai (1986–1989) Olymp (1989–1991) Alai (1991–1993) Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”
Modifică date / text

Anatol Dumitraș (n. 14 noiembrie 1955, Larga, URSS – d. 14 iunie 2016, București, România) a fost un interpret moldovean de muzică ușoară.^[1]

BIOGRAFIE

Anatol Dumitras s-a născut pe 14 noiembrie 1955, în satul Larga din raionul Briceni, Uniunea Sovietică.^[2]

Și-a făcut studiile la Școala tehnica nr. 1 de la Cernăuți.

Își începe cariera muzicală în anul 1982 în calitate de solist al formației „Bucuria”. În 1983 a cântat în formația „Legenda”.

Pe parcursul anilor 1986-1989, 1993 a fost solist al formației „Plai”.^[3]

Începând cu anul 1993 Anatol Dumitraș este solist ale Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. Din anul 1989 și până în anul 1991 a fost solist și conducător artistic al formației „Olymp”, apoi în anii 1991-1994 - solist și conducator artistic al formației „Alai”. Are multe înregistrări la Radiodifuziunea și Televiziunea Națională de la Chișinău.^[4]

În anul 1995 i s-a conferit titlul onorific Maestru în Artă al Republicii Moldova, iar în 2012 titlul onorific de Artist al Poporului.^[5]

În decembrie 2012 a avut loc ultimul concert a lui Anatol Dumitraș la Palatul Național „Nicolae Sulac”,^[6] cu ocazia aniversării a 30 de ani pe scenă.^[7]

Spre sfârșitul lunii iulie 2015 în presă s-a scris că artistul ar fi grav bolnav.^[8] Informațiile s-au adeverit, Dumitraș a fost internat la o clinică din București, alături de el fiind soția.^[9]

La 20 august 2015 la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” s-a organizat un concert unde au cîntat interpreți ca Ion Suruceanu, Natalia Barbu, Anișoara Puică, Zinaida Julea și alții. Banii adunați din bilete au fost donați lui Anatolie Dumitraș.^[10]

Anatol Dumitraș s-a stins din viață în dimineața zilei de 14 iunie 2016 la București, la vârsta de 60 de ani,^[11] răpus de cancer. A fost înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău cu ropote de aplauze. În cele peste trei decenii de activitate scenică, Anatol Dumitraș a lansat cinci albume și a susținut concerte în 57 de țări.^[5]

PIESELE CARE L-AU CONSACRAT

Prima dragoste
Libertate (interpretă Angela Bucico)
Flori de liliac (interpretă Ana Barbu)
Dulce-i vinul
Polițist
Roata vieții
Ploaia despărțirii
Mîndra mea
Mercedes
O inima nu mă lăsa

DISCOGRAFIE

Sus paharul (2000)
Ultima seară (2003)
Azi la masa mare (2005)
Anii mei, destinul meu (2007)
Roata vieții (2008)

Anatol Dumitraș Concert

MIHAI BREDICEANU

Date personale
Mihai Brediceanu

Născut	14 iunie 1920^[1] Brașov, România
Decedat	4 martie 2005 (84 de ani)^[1]
Părinți	Tiberiu Brediceanu
Cetățenie	România
Ocupație	dirijor compozitor
Activitate
Premii	Ordinul Național „Serviciul Credincios”
Prezență online
Identificator titlu IMDb
Modifică date / text

Mihai Brediceanu (n. 14 iunie 1920, Brașov — d. 4 martie 2005) a fost un compozitor, dirijor și muzicolog român, fiul compozitorului Tiberiu Brediceanu.

STUDII

Brediceanu a studiat pian la Conservatorul din Brașov și teorie muzicală, dirijorat și compoziție la Academia de Muzică din București, la clasele lui Mihail Jora, Marțian Negrea, Florica Musicescu, Silvia Șerbescu și Ionel Perlea.

În afară de asta a mai absolvit cursuri de Drept și Matematică în București.

ACTIVITATE

Din 1959 până în 1966 a fost director general al Operei Române din București. Din 1969 până în 1971 a fost director muzical al orchestrei Syracuse din New York, iar până în 1975 profesor al Universității Syracuse. Între 1978 și 1980 a fost director general al Operei din Istanbul și între 1982 și 1990 director general al Filarmonicii "George Enescu" din București. Din 1991 a fost numit din nou director general al Operei Române.

OPERA

Pe lângă nenumărate piese muzicale pentru teatru, Brediceanu a mai compus o simfonie, patru dansuri simfonice, o suită pentru pian op. 5 (1947), o [[WannaCry. Oricine poate contribui la îmbunătățirea lor. Suită (muzică)|suită]] pentru orchestră de cameră, piese pentru cor, muzică de cameră și cântece.

Suita pentru pian op.5 din 1947 este constituită din 4 părți: Entrada, Badinieriie, Lamento, și Final.

Este înmormântat la Lugoj.

DISTINCȚII

A fost distins cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler (2001) „pentru îndelungata și prodigioasa carieră artistică, recunoscută pe plan intern și internațional, cu ocazia aniversării a 80 de ani de existență a Operei Naționale din București”.^[2]

STRAUSS - DER ROSENKAVALIER - (FLORESCU, CERNEI, IANCULESCU, ENIGARESCU) BREDICEANU - 30.06.1962

ORLANDO DI LASSO

Date personale
Orlando di Lasso

Născut	1532^[1] Mons, Valonia, Belgia
Decedat	14 iunie 1594 (62 de ani)^[2]^[3]^[4]^[5] München, Ducatul de Bavaria
Copii	Regina di Lasso[]^[6] Ferdinando di Lasso[]^[7]^[6] Rudolph di Lasso[*]^[8]
Cetățenie	Țările de Jos Habsburgice[*]
Ocupație	compozitor kapellmeister[*]
Activitate
Gen muzical	Motet Polifonie Renaissance music[*]
Premii	Ordine dello Speron d'oro[*]
Prezență online
Identificator titlu IMDb
Modifică date / text

Orlando di Lasso (ortografiat și Orlando de Lassus, Orlandus Lassus, Orlande de Lassus, Roland de Lassus, sau Roland Delattre, n. 1532—posibil 1530—la Mons în Hainaut — d. 14 iunie 1594 la München) a fost un muzician și compozitor influent al Europei în secolul al XVI-lea.

A fost cântăreț în corul de copii al catedralei Sf. Nicholas din localitate, luând contact cu frumusețea compozițiilor lui Johannes Ockeghem sau Josquin des Prés. A călătorit în Sicilia, Milano, Roma, în Franța, Anglia, iar ultimii 40 de ani i-a petrecut în capitala Bavariei, München, în calitate de capelmaestru.

Amprenta stilului său original este dată de polifonia liberă, utilizarea disonanțelor, folosirea corului dublu, verva, umorul, bonomia și jocul de cuvinte. A compus lucrări religioase (misse sau liturghii, motete) și laice (madrigalul, care ocupă un loc important în creația sa).

Orlando di Lasso (Orlandus de Lassus) reprezintă prin opera sa punctul culminat al muzicii Renaşterii de factură flamandă, fiind considerat cel mai important reprezentant al stilului polifonic din Şcoala Flamandă şi, alături de Palestrina, unul dintre cei mai influenţi muzicieni ai Europei acelei perioade. S-a născut la Mons, în Flandra, actuala Belgie, în 1530 sau 1532. La vârsta de 8 ani şi jumătate a fost admis în corul bisericii Sf. Nicolae, din oraşul natal. În curând a atras atenţia prin vocea sa frumoasă, aşa încât, se spune că de trei ori a fost chiar răpit pentru a cânta în diverse locuri. La 12 ani părăseşte Ţările de Jos, urmându-l pe patronul său, Ferrante Gonzaga, generalul armatei lui Carol al V-lea şi vicerege al Siciliei. Ajunge la Mantova, unde face cunoştinţă cu compozitorul de madrigaluri Hoste da Reggio, care a avut o mare influenţă asupra stilului său muzical. La începutul anilor 1550, Lasso era cântăreţ la Neapole şi se pare că scrie primele sale lucrări. La Roma îl are ca patron pe Cosimo I de Medici, Mare Duce al Toscanei şi devine, la doar 21 de ani, capelmaistru în Basilica di San Giovanni. În 1556 ajunge la München, la curtea ducelui de Bavaria - unde a şi rămas până la sfârşitul vieţii, la început ca tenor, apoi capelmaistru. A devenit tot mai cunoscut, aşa încât compozitori de peste hotare (ca Andrea Gabrieli şi Giovanni Gabrieli) au venit să studieze sub îndrumarea lui. Împăratul Maximilian al II-lea îi conferă un rang nobiliar, situaţie neobişnuită pentru un compozitor, iar Papa - rangul de Cavaler. În 1594, se stingea din viaţă la München, la vârsta de 74 de ani. Orlando di Lasso e unul dintre cei mai prolifici compozitori ai secolului XVI cu peste 2000 de lucrări, incluzând creaţii religioase (misse, psalmi, imnuri) şi laice (madrigale, chansons, lieduri). Lui i se potrivesc cuvintele lui Charles Gounod: "Ideile muzicale îmi invadează mintea şi mă răscolesc ca şi bătaia din aripi a fluturilor şi tot ceea ce am de făcut este să întind măna şi să încerc să-i prind". În lucrările sale foloseşte latina, italiana, franceza şi germana cu uşurinţă şi versatilitate. Vasta cultură şi numărul mare de călătorii i-au permis să distingă caracteristicile muzicale ale tuturor regiunilor prin care a călătorit. Nici un alt compozitor contemporan nu avea o judecată mai clară în alegerea celor mai bune mijloace muzicale pentru a servi Idealul. Cele mai cunoscute compoziţii ale sale sunt Psalmi Davidi Poenitentialis şi ultima sa lucrare Lagrime di San Pietro, terminată cu trei săptămâni înainte de moarte. Influenţa compozitorului a fost de mare amploare. Muzica sa a fost frecvent republicată în timpul vieţii şi după moartea sa, în diverse oraşe din Europa, ceea ce denotă înalta apreciere de care se bucura. A contribuit la dezvoltarea mijloacelor de expresie care mai târziu aveau să fie folosite în operă şi în muzica orchestrală.

Orlando di Lasso (1532 – 1594) este unul dintre cei mai importanţi compozitori franco-flamanzi din perioada Renaşterii.

Copilăria şi-a petrecut-o la Heinaut, mai târziu devenind membru al corului de la Saint-Nicolas din Mons, oraşul său natal. A călătorit foarte mult – în Franţa, Sicilia, Flandra, Italia (Milano, Napoli şi Roma), Anglia, ş. a., cu aceste ocazii oferindu-i-se posibilitatea de a acumula diverse cunoştinţe muzicale. A fost capelmaistru (1553) la San Giovanni in Laterano, la Roma, făcând o pasiune pentru arta italiană. Primele sale lucrări aveau să-i fie tipărite şi publicate în anul 1555 de către Tylman Susato, în Antwerp, acestea fiind incluse într-un op. 1 ce conţinea o colecţie de madrigale, vilanele, cântece franceze şi motete. Tot în acest an, în Veneţia i-a fost publicată o primă culegere de madrigale la cinci voci. În anul

1556 i-a fost publicată prima culegere de madrigale la cinci şi şase voci, în oraşul Antwerp.

S-a căsătorit cu Regina Wäckinger (în 1558), fiica unui funcţionar la curtea de Bavaria, cu care a avut doi copii: Ferdinand şi Rudolph.

În timp a ajuns să fie foarte apreciat de domnitorii vremii, în special Wilhelm V, duce de Bavaria, şi fiul său Albrecht care nutreau o înaltă stimă pentru el. A devenit capelmaistru al curţii de la München în anul 1563. A continuat să călătorească, dar postul de capelmaistru a fost ocupat de el până la moartea sa, în anul 1594.

Creaţia lui Orlando di Lasso este foarte vastă, cuprinzând peste 2000 de lucrări, în care compozitorul exploatează toate genurile epocii. Este sinteza dintre tehnica flamandă şi arta italiană, franceză şi germană, pe care compozitorul a ştiut să le asimileze perfect. Lasso nu a creat noi genuri, dar şi-a imprimat personalitatea lărgind şi aprofundând pe cele deja existente, dându-le astfel noi dimensiuni. Un impresionant număr de compoziţii din creaţia sa îl ocupă motetul, ajungând la 530 de lucrări de gen, urmat de 175 de madrigale şi villenelle, 150 de chansone franceze şi 90 de lieduri germane.

Funcţia sa de capelmaistru al curţii de la München includea şi datoria de a compune pentru slujbele de dimineaţa câte o missă polifonică, mai complexă sau mai uşoară, în funcţie de ocazie. A scris magnificaturi în număr considerabil pentru slujbele de vecernie şi la fel motete, pentru liturghie. În preajma anilor 1570 i se publică 5 impetuoase volume de lucrări sacre, intitulate Patrocinium musices, iar anii 1581 – 1585 sunt marcaţi de un număr de noi publicaţii de misse, magnificat, motete, psalmi şi lieduri germane.

Un loc de cinste în creaţia sa profană îl ocupă madrigalul. Primele lucrări de gen ale lui Orlando di Lasso sunt şapte madrigale la patru voci, introduse în colecţia op. 1, influenţate de anii petrecuţi în Italia, în special la Roma. Textele acestor lucrări aparţin poeţilor Petrarca, Ariosto şi Sannazzaro. O altă colecţie de madrigale la patru voci apare în anul 1554. Madrigalele sale la cinci voci sunt cuprinse în 5 volume, apărute în ani diferiţi (Vol. I – 1555, Vol. II – 1557, Vol. V – 1585, ş. a.). Următoarele compoziţii de gen au fost incluse într-un volum de madrigale la 4, 5 şi 6 voci, în anul 1587. Scriitorul ale cărui sonete se regăsesc cel mai des în textele acestor lucrări este Petrarca. În tot acest parcurs compozitorul abordează stiluri diferite în madrigalele sale. Implementează sonetul religios, utilizează cromatisme, scurte motive contrastante, declamaţii pe valori scurte de note şi un contrapunct de specia întâi ce duce la omofonie. Stilul său de mai târziu ajunge să fie total diferit de cel afirmat în lucrările sale de tinereţe. Cu puţin timp înainte de moartea sa dedica Papei Clement al VIII-lea ultimul său ciclu de madrigale spirituale la şapte voci, Lagrime di S Pietro, adăugând la acesta un motet la şapte voci intitulat Vide homo quae pro te patior. Acest ciclu reprezintă unul dintre cele mai remarcabile opere artistice în istoria muzicii.

Orlando di Lasso - Lagrime di San Pietro - Il Canto di Orfeo - G. Capuano

VASILE VASILACHE JR

Date personale
Vasile Vasilache junior
Născut	14 iunie 1941
Decedat	1991 (49 de ani)
Ocupație	textier[*]
Limbi vorbite	limba română ()
Modifică date / text

Vasile Vasilache junior (n. 14 iunie 1941 – d. 1991, București^[1]), cunoscut de prieteni ca Vova, compozitor român, a fost fiul reputatului actor, compozitor și comedian român, Vasile Vasilache.

A fost căsătorit cu Marlene Vasilache^[2]; fiul lor Razvan Vasilache, este muzician și producător muzical^[3], si fiica, Adriana Vasilache, este medic specialist.

Florian Cheran (fotbalist și antrenor) este fratele vitreg dupa mama al compozitorului Vasile Vasilache-jr.^[4].