1. /18 IUNIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri

Evenimente

·        618 - Li Yuan devine împarat, fondând dinastia TANG, care va domni ân China trei secole.

Emperor Gaozu of Tang (566 – 25 June 635), born Li Yuan – foto – en.wikipedia.org

Imparatul Li Yuan (566 – 25 iunie 635), a domnit din anul 618, pana in anul 626.

·     1053 - A avut loc Bătălia de la Civitate, (cunoscuta si sub numele de Bătălia de Civitella del Fortore), între normanzii condusi de contele de Apulia, Humphrey de Hauteville și o armată germano–italiano-lombarda, organizata de Papa Leon al IX – lea, condusa pe câmpul de luptă de Gerard, duce de Lorena, și Rudolf, print de Benevento.

Victoria normanzilor asupra armatei papale a marcat punctul culminant al unui conflict între normanzii veniti în sudul Italiei în secolul al XI-lea, familia de Hauteville, și căpeteniile locale ale Lombardiei. In 1059 normanzii au incheiat o alianță cu papalitatea, care a inclus o recunoaștere formală de către Papa Nicolae al II-lea a cuceriririlor normandedin sudul Italiei si investirea lui Robert Guiscard, cu rangul de Duce de Apulia și Calabria, și conte de Sicilia.

·         1178: Formarea craterului Giordano Bruno, in urma impactului Lunii cu  un meteorit. Fenomenul a fost observat si consemnat  de  cinci călugări de la Catedrala Canterbury, care l-au descris ca o explozie luminoasa.

·         1264 : Se intruneste  la Castledermot în tinutul Kildare, in prima sa reuniune cunoscuta, Parlamentul Irlandei.

·       1294 - Regele Frantei Filip cel Frumos a ordonat ca toti evreii sa fie reuniti într-un singur cartier, astfel încat crestinii sa nu aiba raporturi cu ei. Evreii vor fi obligati sa poarte vesminte speciale care sa-i poata identifica.

Filip al IV-lea cel Frumos (Juan de Flandra: Portretul lui Philippe le Beau,Knsthistorisches Museum Viena) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Filip al IV-lea cel Frumos (franceză Phlippe IV le Bel) (născut la palatul Fontainebleau în 1268 – mort la 29 noiembrie, 1314) regele Franței din 1285 până în 1314, fiind membru al dinastiei Capețiene.

*  1430 - A avut loc Asediul Compiègne-ului.

Asediul Compiègne-ului (18 iunie 1430) de Martial de Auvergne – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Asediul Compiègne-ului (în engleză Siege of Compiègne, în franceză Siège de Compiègne) a fost ultima acțiune militară a Ioanei d’Arc. Cariera ei de lider militar a luat sfârșit prin capturarea ei în timpul unei ciocniri lângă orașul Compiègne în ziua de 23 mai, 1430. Deși altfel un asediu minor, atât din punct de vedere politic, cât și militar, pierderea liderului cel mai carismatic și mai de succes al Franței a fost unul din evenimentele importante ale Războiului de 100 de Ani.

·  1633 - Charles I este încoronat rege al Scotiei la Catedrala St Giles din Edinburgh.

Charles I (Portrait from the studio of Anthony van Dyck, 1636) – foto: en.wikipedia.org

Regele Charles (Carol I) (19 noiembrie 1600 – 30 ianuarie 1649 , a fost monarhul regatelor Anglia, Scoția si Irlanda și din 27 martie 1625 până la executarea sa în 1649.

* 1807 – A avut loc Bătălia de la Arpachai.

·      1812 - Războiul din 1812 – Congresul american declară război Regatului Unit al Marii Britanii care, aflandu-se in razboi cu Napoleon, aresta toate navele americane care se indreptau spre Franta.

Incendierea Washingtonului, August 1814 – foto: ro.wikipedia.org

Războiul de la 1812 a fost un conflict militar între forțele Statelor Unite ale Americii și cele ale Imperiului Britanic. Americanii au declarat război în 1812 pentru o serie de motive, incluzând dorința de expansiune în Teritoriile de Nord-Vest, sprijinul acordat de Marea Britanie triburilor de Amerindieni împotriva expansiunii Americane, precum și umilirea onoarei americane. Până la 1814, Imperiul Britanic a adoptat o strategie defensivă, respingând multiple invazii americane ale provinciilor Canada Superioară și Canada Inferioară.

Americanii au dobândit însă controlul Lacului Erie în 1813, au acaparat porțiuni din Ontario de Vest, distrugând astfel și visul lui Tecumseh de a realiza o confederație amerindiană. În Sud-Vest, generalul Andrew Jackson a umilit națiunea Creek în Bătălia de la Horseshoe Bend. Odată cu înfrângerea lui Napoleon din 1814, britanicii au adoptat o strategie mai agresivă, trimițând trei armate împreună cu mai multe patrule. Victoria din Bătălia de la Bladensburg din august 1814 a permis britanicilor să captureze și să ardă Washington, D.C. Victoriile americane din septembrie 1814 și ianuarie 1815 au respins invaziile britanice ale orașelor New York, Baltimore și New Orleans.

·    1815 - A avut loc Bătălia de la Waterloo (Belgia), in urma careia Napoleon I, imparat al Frantei (1804-1814 si 1815), a fost infrant de armatele anglo-prusace si a pierdut tronul Frantei.

“Bătălia de la Waterloo” (18 iunie 1815) de William Sadler – foto: en.wikipedia.org

Bătălia de la Waterloo a avut loc la 18 iunie 1815, în apropierea localităţii Waterloo din Belgia de astăzi, la 18 kilometri sud de Bruxelles, opunând o armată franceză condusă de Împăratul Napoleon unei armate a celei de-a Şaptea Coaliţii, aflate sub comanda ducelui de Wellington şi a feldmareşalului von Blücher. Bătălia s-a încheiat cu victoria decisivă anglo-aliaţilor şi prusacilor, victorie ce pecetluieşte practic sfârşitul Imperiului napoleonian.

·         1822: O comisie  speciala traseaza frontiera canadiano-americana.

·         1830– Franta  invadeaza  Algeria.

·         1848: Guvernul provizoriu din Valahia decreteaza organizarea unui Corp de dorobanti si panduri (armata populara), sub comanda lui Gheorghe Magheru care este numit  capitan general.

·         1868: Rusia a ridicat consulatul general de la Bucuresti la rangul de agentie diplomatica.

·         1908 Este fondata  Universitatea  din Filipine.

·      1910 - A avut loc primul concurs european de aviatie. Traseul a cuprins 19 orase din Franta, Olanda, Belgia, Anglia. (18 iunie – 7 iulie).

Newspaper article about Aurel Vlaicu’s first flight June 17, 1910 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

A Curtiss machine in 1910 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

A Farman III flying in 1910 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

·         1917: La Chișinău, gubernia Basarabia, sunt deschise cursuri de două luni pentru cadrele didactice moldovene.

·         1919: S-a semnat Tratatul de pace de la Versailles.

·         1923: Primul taxi Checker a fost produs de catre Checker Cab Manufacturing Company in aceasta zi. Numele Checker vine de la o companie de taximetre din Chicago, care in 1920 a inceput sa cumpere masini produse de Commonwealth Motor Company. Checker Taxi am fost folosit de catre fondatorul sau, Morris Markin, operand sub numele de Parmalee System.In timp ce concurentul sau direct, John D. Hertz, infiintase Yellow Cab, Checker-ul lui Markin a ramas cel mai faimos taxi din Statele Unite, fiind comparabil cu London Taxi din Marea Britanie.
John Hertz a inceput afacerea cu taxi-uri in 1910, fondand Yellow Cab.Markin a urmat afacerea de succes a lui Hertz, introducand in plus uniforma obligatorie pentru soferi.Lupta dintre cele doua companii de taximetrie a culminat atunci cand casa lui Markin a luat foc in urma unei explozii.
Compania lui Markin a fost prima companie de taximetrie care angaja si afro-americani.
Hertz a vandut Yellow Cab catre Parmalee Transportation Company, iar in 1929, in urma unui incendiu ciudatla locuinta sa, in urma caruia i-au murit pretiosii cai de curse, a parasit afacerea cu taxiuri, Markin cumparand partea de acţiuni a lui Herz, preluand controlul conpamiei Parmalee si Yellow Cab.

·         1923: Vulcanul Etna erupe si 60.000 de oameni raman fara adapostntrolul conpamiei Parmalee si Yellow Cab.

·         1924: S-au deschis lucrarile primei faze a negocierilor dintre Romania si Vatican, in vederea incheierii unui Concordat.

·    1925 - În România, s-a votat Legea pentru reglementarea repausului duminical și sărbătorilor legale.

Ceferiştii de la Depoul Piteşti, în fruntea primei greve generale din istoria României – foto: universulargesean.ro

9.2. Viaţa socială

9.2.1. Legea pentru reglementarea repausului duminical şi a sărbătorilor legale
(iunie 1925)

Art. 1. Stabilimentele industriale şi comerciale de orice natură, cu toate secţiunile, sucursalele, dependinţele sau anexele lor şi orice alte întreprinderi în care se întrebuinţează munca salariată, sunt obligate, sub rezerva excepţiunilor prevăzute mai jos, de a acorda salariaţilor, în fiecare zi de duminică, un repaus continuu de 24 de ore, în care timp stabilimentele vor fi închise.

Acest repaus se va acorda cel mai târziu cu începere de la ora 6 dimineaţa şi va continua până a doua zi la aceeaşi oră, cu excepţie pentru tipografiile de ziare, pentru care repausul va începe la ora 10 dimineaţa.

Art. 2. În afară de duminică, întreprinderile industriale şi comerciale, prevăzute la articolul precedent, sunt obligate de a mai acorda salariaţilor un repaus continuu de 24 de ore în următoarele zile decretate ca sărbători legale şi în care timp stabilimentele vor fi închise. [...]

Art. 3. În afară de duminici şi sărbătorile legale de sub art. 2, considerate ca repausuri obligatorii pentru toate categoriile de salariaţi, convenţiunile colective sau particulare vor putea stabili în favoarea salariaţilor de alte confesiuni, din cele recunoscute de stat, repausuri suplimentare pentru respectul sărbătorilor confesionale mai importante.

Nici într-un caz convenţiunile colective sau particulare nu vor putea deroga de la dispoziţiile art. 1 şi 2.

C. Hamangiu, Codul general al României, vol. XI-XII, pp. 983-987

Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu
ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTRE ANII 1918–1940

·         1926: A fost infiintata Federatia Internationala de Filatelie.

·    1940 - Generalul De Gaulle a lansat la Radio Londra apelul catre francezi pentru continuarea luptei impotriva Germaniei naziste, prin organizarea și să susținerea unei mișcari de rezistență împotriva ocupantilor.

Generalul de Gaulle vorbind la BBC, la 18 iunie 1940 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Apelul din 18 iunie a fost un discurs faimos al generalului Charles de Gaulle, conducătorul Forțelor Franceze Libere, din 1940. Se consideră că Apelul a pus bazele organizării Rezistenței Franceze împotriva ocupației Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

De Gaulle s-a adresat poporului francez din Londra, după înfrângerea Franței. El a declarat că războiul nu s-a terminat pentru Franța și, în consecință, cerea organizarea luptei de rezistență. Acest discurs este considerat ca fiind unul dintre cele mai importante din istoria Franței.

În ciuda reputației de declanșator al Rezistenței și al punerii pietrei de temelie a Franței Libere, istoricii au demonstrat că doar un număr mic de francezi au ascultat discursul. Discursul lui de Gaulle din 22 iunie 1940, ținut – de asemenea – la BBC, a fost ascultat de mult mai mulți oameni.

 

·         1946: Italia devine oficial republica, in urma unui referendum.

·         1948 - A fost adoptată Declaraţia Internaţională a Drepturilor Omului.

·         1951 - A început deportarea în Bărăgan a populaţiei din 203 localităţi de pe raza judeţelor Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, dintr-o rază de aproximativ 25 km de granița României cu Iugoslavia.

Imagini prezentate la dubla expozitia intitulata “Rusaliile Negre: Deportarea in Baragan — Memoria ca forma de justitie.” In poza de fata este surprins transportul apei in Valea Viilor, 1952.” - foto preluat de pe Epoch Times Romania

Deportările în Bărăgan au fost o acţiune întreprinsă în anii 1950 de regimul comunist din România, care a început prin relocarea forţată în Câmpia Bărăganului a populaţiei dintr-o rază de aproximativ 25 km de graniţa cu Iugoslavia, din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, în urma conflictului izbucnit între Stalin şi liderul comunist de la Belgrad, Iosip Broz Tito şi, odată efectuat acest „transfer de amploare de dislocare”, a continuat prin condamnarea la muncă silnică a cetăţenilor socotiţi de regim ca fiind „nesiguri” sau „duşmani”.

Primul val de deportaţi provenea din spaţiul de 25 km de-a lungul frontierei iugoslave, care se întindea între satele Beba Veche (judeţul Timiş) şi Gruia (judeţul Mehedinţi), acoperind un număr de 203 localităţi. Au fost deportate şi persoane de pe insula Ada Kaleh. În 1956 deportaţii din primul val au fost autorizaţi să se întoarcă pe meleagurile lor natale, dar nu şi-au mai putut recăpăta casele.

* 1973 - Plenara CC al PCR a ales-o pe Elena Ceauşescu membră a Comitetului Executiv al Partidului Comunist Român. S-a decis reluarea lucrărilor la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

·         1976: A fost pusă piatra de temelie a Combinatului de utilaj greu din municipiul Cluj-Napoca.

·   1977 - Iustin Moisescu (n.5 martie 1910 – d. 31 iulie 1986), este recunoscut de autoritatile comuniste ale Romaniei, patriarh al Bisericii ortodoxe Române. A fost al patrulea patriarh al BOR (1977-1986).

Întrevederea dintre Nicolae Ceaușescu (flancat de Manea Mănescu și Ștefan Voitec) și patriarhul Iustin Moisescu, București, 18 iunie 1977 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Iustin Moisescu (n. 5 martie 1910, Cândești, Argeș — d. 31 iulie 1986, București) al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977-1986) La 12 iunie 1977 este ales ca arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înscăunat în Catedrala Patriarhală din Bucureşti la 19 iunie 1977, păstorind ca patriarh până la moarte.

Ca patriarh, a condus câteva delegaţii sinodale care au vizitat alte Biserici: Patriarhia Ecumenică (1978), Arhiepiscopia misionară ortodoxă română din Statele Unite şi Canada (1979), Biserica Ortodoxă Rusă (1980), Biserica Ortodoxă Sârbă (1981), Biserica luterană din Suedia (1981), sediul Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Geneva (1981), Biserica Ortodoxă Bulgară (1982), Biserica reformată din Ungaria (1982), Biserica Ortodoxă din Grecia (1984). A primit vizita unor întâistătători de Biserici, precum şi a numeroşi reprezentanţi ai altor Biserici şi confesiuni creştine din lumea întreagă în calitate de patriarh.

Iustin a colaborat cu fosta poliţie politică, Securitatea, înainte de a ajunge în scaunul de mitropolit al Ardealului, din care avea să fie promovat mitropolit al Moldovei, iar ulterior, în 1977, să devină Patriarh.

Raportul Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste, dat publicităţii la sfârşitul anului 2006, oferă detalii despre apropierea dintre viitorul Patriarh şi nou instalatul regim comunist. Iustin Moisescu, profesor de religie la Institutul Teologic Universitar din 1948, a fost unul dintre “tehnocraţii” aleşi de Ministerul Cultelor comunist pentru a controla şi a subordona cultele religioase. “În general sunt preferaţi printre asociaţii ministerului nu atât fideli ai regimului, într-un fel sau altul, cât persoane care, prin trecutul lor, puteau fi şantajate“, se arată în raport. Printre aceştia, Iustin Moisescu, implicat în trecut, potrivit aceluiaşi document, in Mişcarea Legionară.

Este cunoscută şi indiferenţa Patriarhului Iustin Moisescu faţă de demolarea bisericilor din Bucuresti, ce începuse la sfârşitul anilor ’70, sau faţă de condamnarea părintelui Calciu-Dumitreasa la zece ani de puşcărie pentru că protestase împotriva acestor distrugeri. “Patriarhul Iustin Moisescu, fost colaborator al Securităţii, şi santajabil în multe privinţe, nu a făcut nimic pentru a împiedica pedepsirea părintelui Calciu şi pentru a încerca să salveze de la demolare bisericile din Bucureşti. Din contra, când un istoric de artă, precum Dinu C. Giurescu, a solicitat sprijinul Patriarhiei pentru salvarea locaşurilor de cult, Patriarhul Iustin i-a spus ca seamană cu “fugarii de la radio Europa Liberă“.

·         1979: Preşedintele Statelor Unite Jimmy Carter şi preşedintele URSS Leonid Brejnev semnează  la Viena acordurile SALT II de limitare a armamentelor strategice.

·      1990 - Cele doua Camere ale Parlamentului au decis instituirea unei Comisii Parlamentare de Ancheta a evenimentelor din 13 – 15 iunie.

·         1990: Prin validarea mandatelor parlamentare, forumul legislativ roman a fost legal constituit. Alexandru Barladeanu (FSN) a fost ales presedinte ale Senatului, iar Dan Martian (FSN) presedinte al Camerei Deputatilor.

·         1992: A avut loc cea de-a doua runda de negocieri in vederea incheierii unui acord intre Romania si CEE.

·          1993 - TMB a acceptat cererea de punere in libertate conditionata a lui Emil Bobu, fost membru C.P.Ex, condamnat la 10 ani inchisoare si 5 ani pierderea unor drepturi, pentru infractiunea de complicitate la omor deosebit de grav.

·         1997: Inainte de Conferinta Nationala a PDSR, grupul reformator condus de Teodor Melescanu a dat publicitatii o declaratie privind necesitatea unei  reale restructurari a acestei formatiuni politice.

·         1999 - Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat în unanimitate Strategia de securitate naţională a României

·         2000: Al doilea tur de scrutin al alegerilor locale. Prezența la urne a fost de 46,93%. Au fost aleși primarii a 2.249 localități. Primăria Generală a Capitalei a fost câștigată de Traian Băsescu, iar primăriile de sector de reprezentanții PDSR.

·         2000: A fost fondat postul independent de radio "Vocea Basarabiei".

·         2000 - Eritreea şi Etiopia au semnat, la Alger, un acord de încetare a ostilităţilor ce urma a fi "aplicat imediat", pentru a pune capăt celor peste doi ani de confruntare.

·         2001 - Taiwanul a rupt relaţiile diplomatice cu Macedonia, în timp ce ministrul macedonean de Externe sosea la Beijing, pentru a pregăti restabilirea relaţiilor dintre ţara sa şi China.

·         2007 - Uniunea Europeană a anunţat "normalizarea imediată a relaţiilor sale cu Autoritatea Palestiniană", parţial suspendate de la preluarea puterii de către Hamas, în martie 2006.

·         2011: In aceasta zi, istoricii din Republica Moldova îşi sărbătoresc ziua profesională. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în cadrul sedinţei Guvernului moldovean din 8 iunie 2011. Sărbătoarea profesională „Ziua istoricului” va fi celebrată anual in ziua de 18 iunie. Potrivit proiectului, decizia a fost luată „în scopul susţinerii şi promovării ştiinţelor istorice, consolidării culturii şi educaţiei civice”.In acesta zi a anului 1989, a fost constituita Asociatia istoriclor din Republica Moldova, organizatie care a jucat un rol important in miscarea de trezire nationala din acea perioada, si care a pledat pana in prezent pentru studierea in sistemul de invatamant al R.Moldova a Istoriei romanilor, combatand miturile istoriografiei sovietice.

* 2021 - Telescopul spațial Hubble s-a defectat; NASA încearcă să corecteze problema.

Telescopul Spațial Hubble
văzut de pe naveta spațială Discovery
în timpul celei de-a doua misiuni
destinată telescopului STS-82 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

NASA încearcă să repare telescopul spațial Hubble, probabil cel mai cunoscut instrument de observare a spațiului cosmic, care s-a defectat din cauza unei probleme apărute la un computer de la bordul acestuia, datând din anii 1980, relatează Space.com.

Nașteri

·       1464 - S-a născut pictorul flamand, Rogier van der Weyden (n. 1399/1400 ), unul dintre cei mai mari ai secolului al XV-lea. Impreună cu Jan van Eyck, păstrează accente gotice, dar introduce un nou realism.

Rogier van der Weyden - foto – ro.wikipedia.org

Rogier van der Weyden (1399 or 1400 – 18 June 1464) a fost un pictor flamand. Arta lui Van der Weyden a inspirat numeroși artiști europeni:atat italieni, dar si pe Hugo van der Goes, Hans Memling, Petrus Christus, Dirk Bouts și Gerard David.,din Țările de Jos, A fost adesea imitat și copiat până în secolul al XVI-lea.

* 1769: Robert Stewart, al doilea marchiz de Londonderry, (18 iunie 1769 – 12 august 1822), cunoscut cu numele Lord Castlereagh, care este derivat din numele de curtuoazie vicontele Castlereagh,^{[n 1]}, a fost un om de stat irlandezo-britanic. În timp ce ocupa funcți de Secretar de Stat pentru Afaceri Externe, a fost începând cu anul 1812 cel care s-a ocupat de organizarea coaliției care l-a înfrânt pe Napoleon și a fost principalul diplomat britanic de la Congresul de la Viena. Castlereagh a fost liderul Camerei Comunelor pe vremea guvernului lui Liverpool din 1812 pân la moartea sa. La începutul carierei sale, pe când ocupa funcția de Secreatar Șef pentru Irlanda, el s-a implicat în înnăbușirea rebeliunii din 1798 și a contribuit decisiv la votarea Legea Unirii Irlandei din 1800.

Cea mai mare provocare a lui Castlereagh în domeniul afacerilor externe a fost organizarea și finanțarea unei alianțe pentru înfrângerea lui Napoleon. El a reușit să adune la un loc pe inamicii lui Napoleon la tratativele de la Chaumont din 1814. După victoria alianței, el a lucra împreună cu liderii Europei în timpul Congresului de la Viena pentru asigurarea unei păci în conformitate cu spritul conservator al câștigătorilor. În timpul negocierilor de la Viena el a reușit să își indeplinească cel mai important obiectiv– asigurarea unei înțelgeri de pace, care să reziste pentru mulți ani. El a considerat că un tratat bazat pe răzbunare și represalii împotriva Franței avea să fie un eșec, în condițiile în care oricum la conducere reveniseră Burbonii conservatori. El și-a folosit măiestria diplomatică pentru blocarea celor mai duri termeni ai unui tratat. El a reușit să păstreze spiritul alianței de la Chaumont,în special în hotărârea cu care a pus capăt celor 100 de zile ale lui Napoleon din 1815. El a făcut planuri pentru asigurarea condițiilor pentru o pace pe termen lung în Europa care a unit eforturile marilor puteri. În același timp, el a urmărit apărarea intereselor comerciale și imperialiste ale Marii Britanii. El a asigurat trecerea sub control britanic a Coliniei Capului și a Ceylonului din mâinile olandezilor. Franța și-a recăpătat coloniile, dar a fost obligată să renunțe la toate cuceririle din Europa de după 1791. De asemenea, Castlereagh a depus eforturii pentru abolirea comerțului cu sclavi. Nu a reușit în schimb să evite declanșarea Războiului din 1812 cu SUA. Războiul s-a încheiat indecis în 1814, fără să aibă loc vreo modificare de frontieră. După 1815, Castlereagh a fost conducătorul care a impus măsuri represive în politica internă. A fost foarte nepopular pentru atacurile împotriva libertății și reformelor. Cu toate aceste, istoricii diplomatici au recomandat în 1919 politicile sale din 1814–1815 delegației britanice la conferințele de pace care au pus capăt primului conflict mondial. Istoricul Charles Webster a subliniat paradoxul:

„Probabil că nu a fost niciodată un om de stat al cărui idei au fost atât de corecte și a cărui atitudine față de opinia publică a fost atât de greșită. O astfel de discrepanță între înțelegerea scopurilor și înțelegerea mijloacelor înseamnă un eșec în conducerea statului

Marchizul de Londonderry

* 1786: Prințul Heinrich LXIII Reuss de Köstritz (18 iunie 1786, Berlin – 27 septembrie 1841, Staniszów) a fost membru al Casei de Reuss.

După decesul fratelui său mai mare, Heinrich LX (1784–1833) el a rămas membru senior al ramurei Köstritz din Casa de Reuss. S-a căsătorit de două ori. La 21 februarie 1819 la Caselul Wernigerode el s-a căsătorit cu contesa Eleonore de Stolberg-Wernigerode (1801–1827), care era fiica contelui Heinrich de Stolberg-Wernigerode. după ce ea a murit, la 11 mai 1828, Heinrich LXIII s-a căsătorit cu sora ei, contesa Caroline de Stolberg-Wernigerode (1806–1896).

Din 1833 până la moartea sa, el a fost membru al Primei Camere al Parlamentului saxon. Ca proprietar a Manor, el a fost numit de rege. Printre altele a deținut moșii în Klipphausen, Spreewiese și Klix

Heinrich LXIII a avut următorii copii:

Din prima căsătorie:

• Joanna (1820–1878), căsătorită în 1843 cu Prințul Ferdinand de Schoenaich-Carolath
• Heinrich IV, Prinț Reuss de Köstritz (1821–1894), a moștenit în 1878 titlul de Prinț de la vărul său Prințul Heinrich LXIX Reuss de Köstritz
• Augusta (1822–1862), căsătorită cu Marele Duce Frederic Francisc al II-lea de Mecklenburg-Schwerin
• Heinrich VI Prinț Reuss (1823-1823), a murit la câteva zile după naștere
• Heinrich VII (1825–1906), Adjutant General al împăratului Wilhelm I al Germaniei, primul ambasador german la Constantinopole. Cea mai mare parte a vieții sale a locuit la moșia sa Trebschen (astăzi Trzebiechów, Polonia)
• Heinrich X, Prinț Reuss (1827–1847). La nașterea sa a murit mama sa, Eleonore.

Din a doua căsătorie:

• Heinrich XII, Prinț Reuss (1829–1866), Lord de Stonsdorf; căsătorit în 1858 cu Anna contesă de Hochberg
• Heinrich XIII, Prinț Reuss (1830–1897), Lord de Baschkow; căsătorit în 1869 cu Anna contesă de Hochberg
• Louise (1832–1862)
• Heinrich XV, Prinț Reuss (1834–1869), căsătorit în 1863 cu contesa Luitgarde de Stolberg-Wernigerode
• Anna (1837–1907), căsătorită în 1863 cu prințul Otto de Stolberg-Wernigerode
• Heinrich XVII, Prinț Reuss (1839–1870), ucis în Bătălia de la Mars-la-Tour

Prințul Heinrich LXIII Reuss de Köstritz

·         1799: William Lassell (n. 18 iunie 1799 – d. 5 octombrie 1880) a fost un astronom englez. S-a îmbogățit făcând afaceri cu bere. A construit un observator lângă Liverpool dotat cu un telescop reflector de 610 mm, folosind pentru prima dată montura ecuatorială pentru urmărirea ușoară a obiectelor pe măsură ce Pământul se rotește.

În 1846, Lassell a descoperit satelitul Triton, cel mai mare satelit a lui Neptun, la doar 17 zile de la descoperirea lui Neptun de către astronomul german Johann Gottfried Galle. În 1848 a co-descoperit independent Hyperion, satelit a lui Saturn. În 1851 a descoperit sateliții lui Uranus, Ariel și Umbriel.

În 1855 a construit un telescop de 1.200 mm pe care l-a instalat în Maltadatorită condițiilor de observare favorabile. În 1849 i s-a decernat Medalia de Aur a Societății Regale de Astronomie, fiind și președintele acesteia pentru doi ani (începând din 1870).

Lassell a murit în Maidenhead în 1880 lăsând o avere de £80,000 (echivalentul mai multor milioane de dolari americani după standardele actuale).

Un crater pe Lună, unul pe Marte și un inel a lui Neptun au fost numite în onoarea lui.

William Lassell

* 1827: Prințul Frans Gustaf Oscar al Suediei și Norvegiei, Duce de Uppland(18 iunie 1827 – 24 septembrie 1852) a fost al doilea fiu al regelui Oscar I al Suediei și a reginei Josephine de Leuchtenberg. A fost fratele regilor: Carol al XV-lea și Oscar al II-lea.

Prințul Gustaf a fost compozitor și profesor. Din 1844 până la moartea sa în 1852, Gustaf a fost al doilea în linia de succesiune la tronurile Suediei și Norvegiei. La 11 februarie 1846 a fost numit membru onorific al Academiei Regale de Științe din Suedia în aceeași zi cu fratele său Carol.

A murit de febră tifoidă la vârsta de 25 de ani.

Prințul Gustaf

Duce de Uppland

Prințul Gustaf al Suediei și Norvegiei

* 1830: Léon Gaston Genevier (n. 18 iunie 1830, Saint-Clément-de-la-Place – d. 11 iulie1880, Nantes) a fost un botanist, micolog și farmacist francez. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Genev

Saint-Clément-de-la-Place

Tânărul Gaston a început învățătura lui la farmacistul M. Moride în Nantes, fiind un ucenic bun și deja pasionat de botanică. După sfârșitul educației a luat un post la Angers ca asistent farmacist, în primul rând, pentru ași continua studiile botanice. A devenit un elev stăruitor și preferat al renumitului savant Alexander Boreau (1803-1875), remarcat pentru intelectul său precum descoperirile sale floristice, pe care l-a însoțit la mai multe excursii, rămânând însă în contact strâns cu el și după acea. În această perioadă Genevier a revizuit faimoasa carte a lui Boreau Flore du Centre de la France (despre flora Franței centrale). Apoi a studiat și terminat studiile farmaceutice la Facultatea de Farmacie din Paris, fiind în acest timp elev apreciat al profesor de botanică Gaspard Adolphe Chatin (1813-1901) al acestei instituții.^[2]

În anul 1855, Genevier s-a instalat ca farmacist în Mortagne-sur-Sèvre în departamentul Vendée, într-o regiune a cărei sol bazează pe rocă de granit, flora ei fiind de acea relativ monotonă. Pricinuit faptului, că munca lui ca șef de farmacie l-a împiedicat la explorarea altor zone, savantul a extins cercetările sale, analizând și taxând formele foarte des găsite în această regiune: ciuperci (de exemplu Agaricus xanthodermus^[3]), mușchi și hepatice.^[2]

Din 1860, activitatea lui s-a orientat aproape exclusiv revizii genului Rubus din bazinul râului Loara de exemplu Rubus bipartitus (Boulay & Bouvet ex Genev.)^[4]. Botanistul a descris peste o sută de specii acestui gen. În jurul anului 1870, omul de stiință s-a stabilit permanent în Nantes ca farmacist și a publicat prima ediție a eseului său monografic Rubus despre bazinul Loarei. Ierbarul lui referitor acestor plante, conținând un mare număr de soiuri, a fost integrat ulterior în ierbarul al Universității din Cambridge. Botanistul a distribuit încă pe timpul vieții părți ale ierbarelor sale la diferiți botaniști și se află în prezent în multe instituții, cum sunt Muséum des sciences naturelles d'Angers (Muzeul de Științe Naturale din Angers) în Maine-et-Loire, Muséum national d'histoire naturelle (Muzeul Național de Istorie Naturală )din Paris, Muzeul Manchester și British Museum

Léon Gaston Genevier

·         1855: S-a nascut  omul politic român  Constantin C. Arion ( d. 27 iunie 1923), fost jurist, profesor, ministru de externe, membru de onoare (din 1912) al Academiei Române. A fost ministru al Cultelor şi Instrucţiunii (7 iulie 1900 – 13 februarie 1901 şi 29 decembrie 1910 – 27 martie 1912), al Internelor (28 martie – 14 octombrie 1912) şi al Agriculturii şi Domeniilor (5 aprilie – 31 decembrie 1913). Nu a ezitat să facă parte din blamatul guvern al Păcii separate, condus de Alexandru Marghiloman, ca ministru al Afacerilor Străine (5 martie – 24 octombrie 1918) şi apoi ca vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (9 aprilie – 24 octombrie 1918). Ca jurist a avut  şi o carieră didactică la Universitatea in Bucureşti.

·       1868 - S-a născut amiralul Miklos Horthy, regent al Ungariei

Miklós Horthy – foto – ro.wikipedia.org

Miklós Horthy de Baia Mare, cavaler de Szeged și Otranto (în maghiară Vitéz Nagybányai Horthy Miklós; n. 18 iunie 1868, Kenderes – d. 9 februarie 1957, Estoril) amiral austro-ungar și guvernatorul Ungariei de la 1 martie 1920 până la 15 octombrie 1944.

·   1882 - S-a născut liderul comunist bulgar Gheorghi Dimitrov;

Gheorghi Dimitrov – foto – en.wikipedia.org

Gheorghi Mihailov Dimitrov (n. 18 iunie 1882 – d. 2 iulie 1949) politician bulgar, lider al partidului comunist și din principalii activiști ai Cominternului. A fost primul ministru al Bulgariei intre anii 1945 – 1949.

Gheorghi Dimitrov (dreapta), împreună cu Stalin în 1936 – foto – ro.wikipedia.org

* 1884: Édouard Daladier (n. 18 iunie 1884, Carpentras, Franța^[8] – d. 10 octombrie 1970, Paris, Franța^[10]) a fost un om politic francez, membru al Partidului Radical.

Édouard Daladier

* 1885: Ernie Adams (18 iunie 1885 – 26 noiembrie 1947) a fost un actor american de film. A apărut în peste 400 de filme în peerioada 1919 - 1948. S-a născut în San Francisco, California și a decedat la Hollywood, California.

Ernie Adams

* 1885: Margaret Masson Hardie Hasluck^[1] M.B.E. (1944) (18 iunie 1885 – 18 octombrie1948) a fost o geografă, lingvistă, epigrafă, arheolog și cărturar scoțian

Margaret Hasluck, născută Margaret Hardie, a urmat studii clasice la Universitatea din Aberdeen, pe care le-a terminat în anul 1907, urmând, mai apoi, până în anul 1911, studiile la Cambridge. Cu toate acestea, nu a putut primi o diplomă universitară, deoarece Cambridge nu a acordat așa ceva femeilor decât începând cu anul 1948. Mai departe, Hasluck a studiat la Școala Britanică din Atena și a făcut muncă de teren la Antiohia Pisidiei, cu publicarea studiului „The Shrine of Men Askaenos at Pisidian Antioch"„ și „Dionysos at Smyrna”. S-a căsătorit cu Frederick William Hasluck, Director adjunct al Școlii Britanice la Atena, cu care și-a petrecut luna de miere în Konya. Mai apoi, având ca punct de plecare Atena, cuplul a călătorit prin toată Turcia și Balcani.^[3] În anul 1916, Frederick contactează tuberculoza și moare patru ani mai târziu, în Elveția.^[4] Prin urmare, Hardie-Hasluck se mută în Anglia cu intenția de a edita cărțile soțului ei.

Hasluck a călătorit apoi prin Albania, unde a întreprins cercetări antropologice în Macedonia, făcându-și din Elbasan casă pentru 13 ani; aceasta a făcut-o cunoscută printre albanezi, a publicat numeroase articole, printre care se numără și o primă gramatică și carte de citire anglo-albaneză. Din cauza serviciului de spionaj pe care l-a făcut în timpul Primului război mondial, aceasta a fost obligată să părăsească Albania odată cu anexarea țării de către italieni în 1939, mutându-se la Atena. La momentul în care Atena a devenit nesigură, s-a mutat la Istanbul, unde a ocupat funcția de oservator și consilier al Serviciului de Informații a Guvernului Britanic cu privire la situația albaneză; după aceasta, a plecat la Cairo. În anul 1945a fost diagnosticată cu leucemie, s-a mutat în Cipru, pentru ca mai târziu să se mute la Dublin, acolo unde a murit în data de 18 octombrie 1948.

Margaret Hasluck

* 1886: Dinu Nicodin (numele de scriitor al lui Nicolae Ioanid sau Nicolae Joanidi ;^[3] n. 18 iunie 1886 – d. 1948) a fost un scriitor român, poet și prozator, afiliat literaturii moderniste, participant frecvent la viața cenaclului literar Sburătorul (din 1934). Fiind dintr-o familie aristocratică, Dinu Nicodin a fost o prezență excentrică și aventuroasă, care a devenit scriitor datorită pasiunii sale pentru literatură și creația literară.

Operele sale literare, împrăștiate în timp, au fost primite bine de către critică, în general. Total caracteristic sieși, Nicodin a fost un foarte bun susținător al colegilor săi mai tineri, fiind remarcat mai ales pentru prezența sa socială în perioada interbelică din România.

Cele două romane ale sale, Lupii și Revoluția i-au adus laude critice, fiind apreciate pentru erudiția scriiturii și pentru stilul lor narativ caracteristic și unic al autorului. În același timp, datorită individualității aparte a stilului literar al lui Nicodin, a fost dificil în a i se găsi un loc în curentele literaturii române din prima jumătate a secolului al XX-lea. Căzut relativ repede în uitare în cursul anilor '50, interesul față de opera literară a lui Dinu Nicodin a renăscut sensibil după anul 1989.

Provenit dintr-o familie nobilă și bogată, Dinu Nicodin s-a născut ca Nicolae Ioanid sau, după alte surse, Nicolae Joanidi. A primit o educație aleasă și a participat ca ofițer al Armatei Române la Primul război mondial.

A fost introdus cenaclului Sburătorul de însuși Eugen Lovinescu, cu care se cunoscuse personal într-un tren de la Constanța la București, în 1934, după publicarea romanului Lupii. ^[4]

A fost ales ca membru al Societății Scriitorilor Români.

Opera:

Antume^[5]

• O plimbare pe Olt, 1930, carte de călătorii;
• Lupii (roman), 1933;
• Aghan, 1940;
• Pravoslavnica ocrotire, 1941, pamflet despre uneltirile Rusiei în perioada premergătoare Unirii Principatelor Române;
• Revoluția (roman), 2 volume, ilustrat cu gravuri în lemn de Eugen Stec, 1.184 pagini, Editura Socec & Co. S.A.R. (1938 și 1943).

Reeditări postume

• Revoluția, prefață și îngrijire de ediție de Ion Simuț, Editura Albatros, 2000.

* 1901: Marea Ducesă Anastasia Nikolaevna a Rusiei (Anastasia Nikolaevna Romanova) (rusă Великая Княжна Анастасия Николаевна Романова) (n. 18 iunie 1901 - d. 17 iulie 1918) a fost cea mai mică fiica a țarului Nicolae al II-lea și a soției sale Alexandra Feodorovna.

Anastasia a fost cea mai tânără dintre surorile ei: Marea Ducesă Olga, Marea ducesă Tatiana, Marea ducesă Maria, fiind soră mai mare a țareviciul Alexei Nicolaevich. Ea a fost omorâtă împreună cu familia sa pe data de 17 iulie 1918 de către serviciile secrete din Bolsheik. De la moartea sa au circulat zvonuri privind o posibilă scăpare, datorită faptului că locație unde ea a fost înmormântată a fost necunoscută în timpul dominației comuniste. Micul mormânt lângă Ekaterinburg, unde erau rămășițele țarului, ale soției sale și trei fiice a fost descoperit în anul 1991, dar trupul lui Alexei și a unei surori- Anastasia sau sora sa , mai în vârstă- Maria, nu au fost descoperite acolo. În ianuarie 2008, posibilitatea ca ea să trăiască a fost infirmată de oamenii de știință ruși, care au anunțat că rămășițele carbonizate ale unui băiețel și a unei tinere găsite lângă Ekaterinburg, în august 2007, erau foarte asemănătoare cu cele ale prințului moștenitor în vârstă de 13 ani și una dintre cele 4 ducese Romanov. Medicii criminaliști ruși au confirmat pe data de 30.aprilie. 2008, faptul că rămășițele erau ale prințului moștenitor și ale uneia dintre cele 4 ducese^[5]. În martie 2009, rezultatele finale ale testului ADN au fost publicate de Michael Coble de la laboratorul de identificare ADN, din cadrul forțelor armate ale Statelor Unite, care demonstrau faprul că rămășițele tuturor celor 4 mari ducese au fost găsite și nici una nu a scăpat^[6]. Mai multe femei au pretins că sunt Anastasia , cea mai cunoscută fiind Anne Anderson. Cu toate că la moartea ei trupul i-a fost incinerat, testele ADN făcute pe bucăți de țesut și de păr , nu au arătat nici o asemănare cu ADN familiei imperiale

Marea ducesă Anastasia în 1904

Marea Ducesă Anastasia într-un portret oficial făcut în anul 1906

Când Anastasia s-a născut, părinții ei și întreaga familie, au fost dezamăgiți să aibă o a patra fiică, pentru că ei doreau să aibă un fiu care să fie moștenitorul tronului. Țarul Nicolae al II-lea a mers într-o lungă plimbare pentru a se liniști, înainte să o viziteze pe țarina Alexandra și pe nou-născuta Anastasia pentru prima data ^[8]. Numele Anastasiei înseamnă aceea care rupe lantul” sau aceea care deschide inchisoarea”. Cea de-a patra fiică și-a primit numele acesta pentru că în onoarea ei , țarul a eliberat studenții care au fost închiși pentru participarea în cadrul revoltelor de la St. Petersburg și Moscova, în iarna precedentă.^[9] Un alt înțeles al numelui ei este cel al „Învierii”, un lucru la care s-a făcut referință în timpul poveștilor despre supraviețuirea ei. Titlul Anastsiei este mai precis tradus că Marea Prințesa, ceea ce înseamnă că Anastasia ca Alteță Imperială avea un rang mai mare decât celelalte prințese din Europa, care sunt Altețe Regale. Mare Ducesă (Grand Duchess) a devenit cea mai utilizată formă de traducere a titlului din limba rusă în limba engleză ^[10] . 

Marea ducesă Anastasia tricotând în budoarul mamei sale

Copiii țarului au fost crescuți cât se poate de simplu. Ei dormeau pe paturi de campanie tari, fără perne, excepție făcând atunci când erau bolnavi, făceau dușuri reci dimineața și trebuiau să își curețe camerele. De asemenea, atunci când nu erau ocupați, trebuiau să facă lucrușoare de mână care urmau să fie vândute în cadrul evenimentelor caritabile. În familie, chiar și servitorii i se adresau Anastasia Nikolaevna, nefolosind titlul de Alteță Imperială. Ocazional era numită Anastasie - după forma din limba franceză sau după poreclele, provenite din limba rusă: Nasty, Nastas sau Nastenka. Alte porecle folosite în familie erau Malenkaya, care înseamnă ”micuță, mititică”^[11] sau shvibzik. Anastasia a avut o malformație la piciorul stâng, la fel ca și faimoasa impostoare Anna Anderson.

Referindu-ne la poreclele ei, tânăra Anastasia a devenit un copil energic și vivace, descrisă că fiind scundă și durdulie, cu ochii albaștrii^[12] și păr roșcat^[13]. Margretta Eager, una dintre guvernantele duceselor, a povestit unei persoane, faptul că Anastasia a avut cel mai mare șarm personal dintre toții copii pe care i-a văzut.

Marea ducesă Anastasia distrându-se la Tsaorskoe Selo, în jurul anului 1910

În timp ce deseori era numită ca fiind isteață și darnică, tutorii săi Sydney Gibbles si Pierre Gillard spuneau că nu îi păsa deloc de restricțiile impuse de camera unde se facea școala. Gibbles, Gillard și doamnele de onoare Liti Dehr și Anna Vyrubovna au descris-o pe Anastasia ca fiind plină de viață, rea și prefăcută. Uneori reacțiile ei, ascutite și spirituale, atingeau puncte sensibile((())) ^[14] [15]. Ocazional îndrăzneala ei depășea limitele bunelor maniere. "€œFără nicio îndoială, ea deținea recordul pentru fapte pedepsite, în năzdrăvănii fiind un adevărat geniu” a spus Gleb Botkin, fiul fizicianului curții - Yevgeny Botkin care a murit împreună cu familia la Ekaterinburg ^[16]. Uneori Anastasia le făcea farse și îi păcălea pe servitori și pe tutorii săi. Ca și copil, ea se cățăra în copaci și refuza să mai coboare. Odată, în timpul unei lupte cu bulgări de zăpada la reședința familiei în Polonia, Anastasia a introdus o piatră într-un bulgăre de zăpada, cu care a aruncat spre sora ei mai mare Tatiana , doborând-o. O verișoară mai îndepărată, prințesa Nina Georgievna își amintea că €œAnastasia era atât de rea încât ajungea până în punctul de a fi malefică. Ar fi trișat, zgâriat și lovit ceilalți jucători în timpul unui joc. Ea era complexată de faptul că Nina, cu toate că era mai tânără decât Anastasia era mai inalta” ^[17]. Anastasiei îi păsa foarte puțin de aspectul său fizic, în opoziție cu surorile sale. Hallie Erminie Rivers o autoare americană foarte populară, soția unui diplomat a descris cum Anastasia în vârstă de 10 ani mânca un baton de ciocolată fără să se deranjeze să își dea jos mănușile lungi albe, la operă din St. Petersburg ^[18].

Anastasia și sora ei mai mare Maria, erau cunoscute ca și "Micuța Pereche”. Cele două fete împărțeau aceeași cameră ,deseori purtând haine asemănătoare și petrecându-și mult timp împreună. Surorile lor mai mari, Olga și Tatiana care împărțeau aceeași cameră erau cunoscute că fiind "€œMarea Pereche”. Uneori fetele semnau scrisorile cu porecla OTMA, care deriva de la inițialele numelor lor^[19].

În ciuda energiei sale, sănătatea fizică a Anastasiei era una precară. Ea suferea de Hallux valgus, care i-a afectat ambele degete^[20]. Anastasia avea un mușchi al spatelui slab si i-a fost prescris un masaj de doua ori pe saptamana . Ea se ascundea sub dulap sa scape de masaj^[21]. Matusa Anastasiei, a fost raportată având hemoragie foarte puternica in timpul unei operații de extirpare a amigdalelor decembrie 1914, spunea din partea tatălui, Olga Alexandrovna a Rusiei timpul unui interviu. Olga Alexandrovna credea ca nepoatele sângerau mai mult decât era normal, ea crezând ce ele erau puratatoare de hemofilie la fel ca mama lor^[22]. Purtătorii genei au ca simptome necoagularea sângelui^[23].Testele ADN făcute 2009, pe familie imperiale, au dovedit ca Alexei suferea de hemofilie B- o forma rara a bolii. Dintre surori, s-a aflat de către cercetătorii ruși ca Anastasia, iar de americani, Maria, erau purtătoare de hemofilie. Probabil Anastasia ar fi transmis copiilor ei daca trăia^[24]. Anastasia la fel ca si intreaga familie, l-a iubit foarte mult pe mult-așteptatul moștenitor-Alexei -€œbebelusul”. Alexei a suferit de frecvente atacuri de hemofilie, care erau cat pe ce sa ii provoace moartea.

Mama Anastasiei se baza pe sfaturile primite de la Grigori Rasputin, un stareț pribeag, crezând că rugăciunile lui l-au salvat pe suferindul tsarevitch de mai multe ori. Anastasia și surorile ei erau învățate să îl considere pe Rasputin ca "Prietenul Nostru”, căruia i se puteau destăinui. În toamna anului 1907, mătușa Anastasiei marea ducesă Olga Alexandrovna a fost însoțită de către țar în camera copiilor pentru a-l întâlni pe Rasputin. Anastasia, surorile ei și Alexei purtau cămășile de noapte albe."Totii copii

Marea ducesă Anastasia cu mama ei,țarina Alexandra, în anul 1908

păreau că îl plac” spunea Olga Alexandrovna. " Erau foarte liniștiți în prezența lui”^[25].

Prietenia lui Rasputin cu familia imperială este evidențiată de conținutul a câteva mesaje pe care le-a trimis. În februarie 1909, Rasputin le-a trimis copiilor o telegramă, sfătuindu-i:” Iubiți toată natura făcută de Dumnezeu, toată creația Lui, în special acest Pământ , Maica Domnului s-a ocupat tot timpul de flori.”^[26]

Una dintre guvernantele fetelor, Sofia Ivanova Tyutcheva a fost îngrozită de faptul că Rasputin avea voie să intre în camera fetelor, când acestea erau îmbrăcate în cămășile de noapte. Nicolae l-a rugat pe Rasputin să evite să mai meargă în camera fetelor. Copiii care știau de tensiunea formată, se temeau că mama lor se va înfuria datorită faptelor Sofiei. "Mi-e așa de frică de faptul că S.I. (Sofia Ivanova) poate vorbi lucruri urâte de prietenul nostru”. Acestea sunt cuvintele scrise de Tatiana, sora Anastasiei în vărsta de 12 ani, mamei lor în data de 8 martie 1910. "Sper că îngrijitoarea noastră va fi mai drăguță cu prietenul nostru acum”^[27]. Probabil împărăteasa Alexandra a concediat-o pe Tyutcheva. Tyutcheva a mai povestit această întâmplare și altor membrii ai familiei^[28].

Marea ducesă Anastasia împreună cu fratele ei, Alexei

În timp ce vizitele făcute de Rasputin copiilor erau complet inocente, familia era scandalizată. Sofia i-a spus surorii țarului, marea ducesă Xenia Alexandrovna, faptul că Rasputin vizita fetele în timp ce acestea se pregăteau de culcare, îmbrățișându-le. Tyutcheva spunea că , copiii au fost învățați să nu povestească vizitele lui Rasputin și aveau grijă să ascundă vizitele acestuia de slujitori. În data de 15 martie 1910, Xenia a scris că nu își poate explica atitudinea lui "Alix față de sinistrul Rasputin pe care ei îl consideră sfânt, când de fapt este doar un khlyst”.

Marea ducesă Anastasia îmbrăcată în rochia princiară, în anul 1910

În primăvara anului 1910, guvernanta Maria Ivanova Vishnyakova susținea că Rasputin o violase. Vishnyakova spunea că împărăteasa refuza să o creadă insistând faptul că "tot ce face Rasputin este sfânt”^[29]. Marii ducese Olga Alexandrovna i s-a spus faptul că acuzația Mariei Ivanova a fost investigată imediat, dar de fapt ea a fost prinsă în pat cu una dintre gărzile palatului. După aceste acuzații, Vishnyakovei i-a fost interzis să îl mai vadă pe Rasputin, probabil în anul 1913^[30]fiind concediată.

Oricum zvonurile au persistat , iar mai târziu în societate a circulat zvonul cum că Rasputin nu a sedus-o numai pe țarină, dar și pe cele patru ducese^[31]. Bârfa a fost "alimentată” de inocentele scrisori trimise de către țarină și de cele patru ducese lui Rasputin. Scrisori care au fost citite de toată lumea. Anastasia i-a scris "Dragul, prețiosul și singurul meu prieten, cât de mult aș dori să te văd din nou. Te-am visat azi-noapte. O întreb tot timpul pe mama când vei veni... mă gândesc la tine tot timpul, dragul meu, pentru că ai fost atât de bun cu mine...”^[32].

Asta a fost urmată de filmulețe animate cu caracter pornografic, în care Rasputin avea relații intime cu împărăteasa, cele patru fete și Anna Vyrubova^[33]. După acest scandal, Nicolae al II-lea a ordonat că Rasputin să părăsească St. Petersburg-ul pentru un timp, spre neplăcerea Alexandrei. Astfel Rasputin a plecat într-un pelerinaj spre Palestina^[34]. În ciuda zvonurilor, asocierea familiei imperiale cu Rasputin a continuat până la 17decembrie 1916, când acesta a fost ucis. "Prietenul Nostru este foarte mulțumit de fetele noastre, spune că ele au trecut prin niște etape foarte grele pentru vârsta lor, iar sufletele lor s-au dezvoltat”, scria Alexandra țarului în data de 6 decembrie 1916^[35].

În Memoriile lui, A.A. Mordinov a raportată faptul că cele patru ducese erau "reci și teribil de suparate” de moartea lui Rasputin, stând îmbrățișate pe o canapea într-unul dintre dormitoare, în noaptea în care au aflat vestea. Mardinov își amintește că tinerele erau foarte triste și păreau să simtă schimbarea politică care urmă să înceapă^[36]. Rasputin a fost iîmormântat cu o icoană semnată pe spate de Anastasia, mama și surorile ei. Au participat la funerariile din data de 21 decembrie 1916 și familia a plănuit să construiască o Biserică peste mormântul lui Rasputin^[37].

După ce au fost omorâți de Bolșevici, a fost descoperit faptul că Anastasia și surorile ei purtau talismane cu poza lui Rasputin și cu o rugăciune

Marile ducese Maria și Anastasia Nikolaevna într-o vizită oficială făcută soldaților la spital, în anul 1914

În timpul primului război mondial, Anastasia împreună cu sora ei Maria, vizitau soldații răniți în Tsarkoye Selo.Cele două adolescente, prea tinere pentru a deveni asistente ale Crucii Roșii, la fel ca și mama și surorile lor mai mari, jucau șah și table cu soldații, încercând să le ridice moralul. Felix Dassel, care a fost tratat la spital și a cunoscut-o pe Anastasia, își amintește că aceasta avea un "râs de veveriță” și un mers foarte rapid.^[39]

În februarie 1917, Nicolae al II-lea a abdicat, iar Anastasia și familia ei au fost puși sub arest la domiciliu la Palatul Alexandru din Tsarskoye Selo, în timpul revoluției din Rusia. În timp ce Bolșevicii se apropiau , Alexandru Kerensky - membru al guvernului provizoriu, i-a mutat în Tobolsk, Siberia.^[40] După ce Bolșevicii au pus stăpânire asupra Rusiei, Anastasia și familia ei au fost mutați în casa Ipatev (Casa Scopului), în Ekaterinburg.^[41]

Stresul și nesiguranța captivității și-au pus amprenta atât asupra Anastasiei cât și a întregii familii. "Pa”, i-a scris Anastasia unei prietene în iarna anul 1917.”Nu ne uitați”.^[42] La Tobolsk ea a scris o lucrare melancolică pentru profesorul ei de limba engleză, plină de greșeli de ortografie despre "Evelyn Hope" un poem a lui Robert Browning despre o tânărǎ :"Când a murit ea avea doar șaisprezece ani" a scris Anastasia. "Era un bărbat care o iubea fără ca măcar să o fi văzut, dar o cunoștea foarte bine. Ea a auzit de asemenea de el. El nu i-a putut spune niciodată că o iubea, iar acum era moartă. El încă credea atunci ca ambii își vor trăi viață de apoi, oricând va fi ea..."

Marea ducesă Anastasia stând cu mama ei, Alexandra și sora ei, Olga, în camera de zi a mamei lor

La Tobolsk ea și surorile ei coseau bijuteriile în haine, în speranța că astfel le vor ascunde de răpitorii lor, de când Alexandra le-a avertizat că ea, Nicolae și Maria au fost percheziționați la sosirea la Ekaterinburg, unde li s-au confiscat lucrurile. Mama lor folosea cuvinte cod ca și "medicamente" și "lucrurile lui Sednev" pentru bijuterii.^[43] Pierre Gilliard își amintește ultima oară când i-a văzut pe copii la Ekaterinburg:" Marinarul Nagorny, cel care îl însoțea pe Alexei Nikolaevici, a trecut prin fața geamului la care mă aflam eu cărând băiatul bolnav în brațe, în spatele lor venind Marile Ducese care își cărau bagajele și mici lucruri personale. Am încercat să ies, însă am fost împins înapoi în caleașcă de una dintre santinele. M-am întors la geam. Tatiana Nikolaevna a venit ultima purtându-și în brațe cățelușul și încercând din răsputeri să își care geamantanul. Ploua și am văzut cum picioarele ei se scufundau în noroi la fiecare pas. Nagorny a incercat să o ajute, dar a fost oprit de unul dintre comisari.."^[44] Baroneasa Sophie Buxhoeveden ne-a povestit cu tristețe ultima oară când a văzut-o pe Anastasia:"Odată stând pe scările unei case, am văzut o mână acoperită cu o mânușă roz care a deschis geamul. Având în vedere bluza, trebuie să fi fost Anastasia sau Maria. Ele nu mă puteau vedea prin geamurile lor, aceasta fiind ultima oară când l-am văzut pe unul dintre ei." ^[45]

Marile ducese Anastasia, Maria și Tatiana Nikolaevna la Tsarskoe Selo, în primăvara anului 1917

Oricum chiar și în ultimele luni ale vieții, ea a găsit moduri de a se distra. Ea împreună cu ceilalți membrii ai familie compuneau piese de teatru pentru a-i amuza pe părinții lor și pe ceilalți în primăvara anului 1918. Teatrul jucat de Anastasia a stârnit hohote de râs, spunea tutorele ei, Sydney Gibbes.^[46] În 7 martie 1918, printr-o scrisoare trimisă surorii ei Maria la Ekaterinburg, Anastasia îi povestește momentul de bucurie, în ciuda stării ei de tristețe, singurătate și îngrijorarea pentru starea de sănătate a lui Alexei. "Ne-am jucat pe leagăn, acesta a fost momentul când am ras în hohote, căzătura fiind grozavă. Într-adevăr. Le-am spus surorilor acest lucru de atâtea ori ieri, încât cred că s-au cam saturat, dar aș putea să le spun de multe ori... Ce timp am avut! Aș fi putut zbiera de fericire."^[47] În memoriile lui, un gardian de la casa Ipatev își amintește despre Anastasia ca fiind "prietenoasa și foarte amuzantă", în timp ce alt gardian spunea despre Anastasia era "un diavol fermecător". Ea era rea și cred ca rar obosea. Era plină de viață și îi plăcea de minune sa joace piese de teatru cu câini, ca și cum ar fi fost în circ." Un alt gardian o considera pe cea mai tânără dintre marile ducese, ca fiind "ofensivă și o teroristă" și s-a plâns că uneori comentariile ei provocatoare au creat tensiune în garnizoană.^[48] Marile ducese au învățat să își spele singure hainele și au învățat să facă pâine, cât au fost închise în casa Ipatev.

În vară, interdicțiile captivității și-au pus amprenta asupra familie. Potrivit unor surse, la un moment dat Anastasia a devenit atât de supărată încât și-a vopsit geamurile pe care le deschidea pentru a aerisi. Potrivit relatărilor unei santinele, care când a văzut-o s-a speriat. Nu a mai încercat asta niciodata.^[49] În 14 iulie 1918, preoții din Ekaterinburg au oficiat o slujbă privată pentru ei. Au raportat faptul că Anastasia și familia ei au leșinat în timpul rugăciunilor pentru morți, iar fetele au devenit disperate și deznădăjduite, necântandu-și replicile din timpul slujbei. Observând schimbările dramatice din comportamentul lor de la ultima vizită, unul dintre preoți le-a spus celorlalți "Ceva s-a întâmplat acolo".^[50] Însă următoarea zi, 15 iulie 1918, Anastasia și surorile ei păreau a fi fericite, glumind și ajutând la mutarea paturilor din camerele lor pentru ca femeile de serviciu să poată curăța podelele. Au ajutat la curățarea podelelor și șușoteau cu femeile de servici, în timp ce gărzile nu se uitau. Anastasia i-a scos limba șefului detașamentului, Yakov Yurovsky, când pentru un moment acesta a plecat din cameră.^[51]

Anastasia a fost ucisă împreună cu familia ei în dimineața zilei de 17 iulie 1918. Au fost executați de forțele poliției secrete bolșevice, aflată sub conducerea lui Yurovsky.

După revoluția bolșevică din octombrie 1917, Rusia a intrat repede în Războiul Civil. Negocierile pentru eliberarea Romanovilor între capturile lor bolșevice și familia lor extinsă, mulți dintre ei au fost membrii de frunte a Casei regale din Europa, au fost stagnate.^[52] Cum albii ( încă fideli țarului și principiilor de autocrație) avansau spre Ekaterinburg, Reds au fost într-o situație precară. Reds știau că Ekaterinburg ar scădea la Armata Albă mai puțin echipată .Când albii au ajuns în Ekaterinburg, membrii familiei imperiale au dispărut pur și simplu. Cea mai acceptată considerare a fost că familia a fost ucisă. Acest lucru s-a datorat unei anchete făcute de Nicholas Sokolov, anchetator al Armatei Albe, care a ajuns la concluzie pe baza elementelor, care au aparținut familiei, găsite aruncate pe jos într-o galerie de mină la Ganina Yama.^[53]

Marile Ducese Maria și Anastasia strâmbându-se la aparat în captivitatea de la Tsarskoe Selo în primăvara anului 1917.

Nota Yurovsky, un cont de evenimente depuse de Yurovsky la superiorii săi bolșevici în urma crimelor, a fost găsită în 1989 și detaliată în cartea lui Edvard Radzinsky din 1992, Ultimul Țar. Conform notei, în noaptea crimelor, familia a fost trezită și li s-a spus să se îmbrace. Li s-a spus că sunt mutați într-o locație nouă, pentru a garanta siguranța lor, în perspectiva de violență care ar putea apărea atunci când Armata Albă va ajunge la Ekaterinburg. Odată îmbrăcați, membrii familiei și micul cerc de servitori rămași cu ei, au fost înghesuiți într-o cameră mică la subsol și li s-a spus să aștepte. Alexandra și Alexei erau așezați în scaune aduse de către gardieni la cererea împărătesei. După câteva minute, călăii au intrat în cameră, conduși de Yurovsky. Yurovsky i-a informat repede pe Țar și familia sa că vor fi executați. Țarul a avut timp să spuna doar “Ce?” și să se întoarcă spre familia sa, când a fost împușcat de mai multe gloanțe în piept ( nu așa cum se spune, la cap, craniul său, recuperat în 1991, nu are răni de glonț). Țarul, Împărăteasa și două roabe au fost uciși in primul schimb de focuri de armă. Marie, dr. Botkin și servitoarea împărătesei au fost răniți. Fumul gros de la focurile de armă a umplut camera, precum și praful de ciment din pereți, eliberat de gloanțe. Pentru a permite ceței să se risipească, pistolarii au părăsit sala timp de câteva minute, lăsând toate victimele în urmă. Când pistolarul s-a întors, dr. Botkin a fost împușcat și țareviciul Alexei a fost sacrificat, un pistolar încercând în mod repetat să îl împuște sau să îl înjunghie pe băiat în trunchi. Bijuteriile cusute în hainele lui l-au protejat, și în cele din urmă un alt pistolar îi trase două focuri în cap. Tatiana și Olga au fost ucise apoi, cu un singur glonț în cap.

Marile Ducese Tatiana si Anastasia și câinele lor Ortino în captivitate la Tsarskoe Selo în primăvara anului 1917.

Ultimele victime, Maria, Anastasia și servitoarea Demidova, erau pe podea, sub singura fereastră din cameră. Când pistolarul s-a apropiat, Maria s-a ridicat și s-a luptat cu Ermakov când acesta încerca să o înjunghie. Bijuteriile din hainele ei au protejat-o, și Ermakov a susținut că a ucis-o cu o lovitură la cap. Ermakov s-a luptat apoi cu Anastasia, nu a reușit să o înjunghie, și a declarat că a ucis-o, de asemenea, cu o lovitură la cap. Craniul Mariei nu prezenta nicio urmă de glonț și nu este clar modul în care a murit. Ermakov a fost destul de beat în timpul crimelor și este posibil să fi împușcat doar scalpul, lăsând-o inconștientă și producând pierderi considerabile de sânge, dar nu uciderea ei. Apoi, când cadavrele au fost scoase din cameră două dintre Marile Ducese au arătat semne de viață. Una s-a ridicat și a țipat, ducându-și mâna la cap, în timp ce cealaltă scuipă sângele din gură, gemu și se mișcă. Având în vedere că rănile provocate Olgăi și Tatianei au fost fatale, este probabil ca Maria, poate doar inconștientă, să fie sora care a țipat, în timp ce Anastasia să fi fost încă capabilă să se deplaseze și să geamă. Deși declarația arhivată a lui Ermakov nu spune acest lucru, el i-a spus soției sale că Anastasia a fost terminată cu baionetele, în timp ce Yurovsky a scris că atunci când cadavrele au fost scoase afară, una sau mai multe dintre fete au strigat și-au fost omorâte în bătaie în partea din spate a capului. Dar din nou, partea din spate a craniului Mariei nu prezintă urme de violență, iar rămășițele arse și fragmentate ale Anastasiei, identificate în 2009, nu oferă indicii despre cauza morții ei.

În 1991, presupusul mormânt al familiei imperiale și al servitorilor acestora a fost excavat în pădure, lângă Ekaterinburg. Cimitirul a fost găsit cu aproape un deceniu înainte, dar a fost ținut ascuns de către descoperitorii săi, de către comuniștii care încă conduceau Rusia, când mormântul a fost inițial găsit. În mormânt s-au găsit doar nouă din cele 11 cadavre. ADN-ul și analizele scheletice aparțin rămășițelor Țarului Nicolae II, Țarinei Alexandra, a trei dintre cele patru ducese( Olga, Tatiana, Maria). Celelalte rămășițe, cu ADN independent, corespund familiei doctorului (Yevgeny Botkin), valetului lor ( Alexei Trupp), bucătarului lor( Ivan Kharitonov) și servitoarei Alexandrei ( Anna Demidova). Regretatul medic legist Dr. William Maples, a decis că cadavrul tareviciului Alexei și Anastasiei lipsesc din mormântul familiei. Oamenii de știință contestă această concluzie, însă, susținând că cel ce a fost lipsă era cadavrul Mariei. Rușii au identificat-o pe Anastasia cu ajutorul unui program de pe calculator pentru a compara pozele celei mai tinere ducese cu craniile victimelor din mormânt. Au estimat greutatea și înălțimea oaselor care lipseau.^[67]

Oamenii de știință americani au crezut că trupul care lipsea e al Anastasiei deoarece niciunul dintre scheletele de femeie nu prezentau urme de imaturitate, cum ar fi o claviculă imatură, dinți necarbonati sau vertebre imature în spate, pe care se așteptau să le găsească la un copil de 17 ani. În 1998, când rămășițele familiei imperiale au fost în sfârșit înmormântate, un cadavru ce măsura aproximativ 5,7 a fost îngropat sub numele Anastasia. Pozele făcute în urmă cu 6 luni, în care Anastasia stă în picioare lângă cele trei surori ale sale, demonstrează că Anastasia a fost cea mai scundă dintre toate.

Marea Ducesa Anastasia Nicolaevna a Rusiei in afara Rusiei, pe nava care a transportat-o la Ekaterinburgh în Mai 1918. Aceasta este ultima fotografie cunoscută a Anastasiei.

Anunțul celor de la Yurovsky arată că două dintre cadavre au fost luate din cripta centrală și incinerate într-o zonă secretă în scopul de a ascunde discuțiile ce ar putea apărea la înmormântările Țarului și a suitei sale, în cazul în care rămășițele ar fi fost descoperite de albi, deoarece numărul de cadavre nu corespund numărului celor care sunt crezuți morți. Cerecetarile zonei, făcute în anii următori, nu au reușit să descopere locul în care cadavrele au fost incinerate say rămășițele a doi copii Romanov dispăruți.^[68] Cu toate acestea, pe 23 august 2007, un arheolog rus a anunțat descoperirea a două corpuri arse, schelete parțiale pe un sit ars, lângă Ekaterinburgh, care se pare că corespund sitului descris în memoriile lui Yurovsky. Arheologii spun că oasele sunt de la un băiat cu vârstă cuprinsă între 10 și 13 ani, la data decesului, și a unei femei tinere, cu vârsta între 18 și 23 ani. Anastasia avea 17 ani și o lună când a fost asasinată, în timp ce sora ei Maria avea 19 ani și Alexei mai avea două săptămâni până împlinea 14 ani. Surorile Anastasiei, Olga și Tatiana, aveau 22, respectiv 21 ani în momentul asasinării. Împreună cu rămășițele lor, arheologii au găsit cioburi de la un container cu acid sulfuric, cuie, benzi metalice de la o cutie de lemn și gloanțe de diferite calibre. Oasele au fost descoperite folosind detectoare de metale și tije metalice ca sonde.^[69]

Testele ADN efectuate de mai multe laboratoare internaționale, cum ar fi Forțele Armate ale laboratorului de identificare a ADN-ului și Universitatea de Medicină Innsbruck, au confirmat că rămășițele aparțin tareviciului Alexei și unei dintre surorile sale, dovedind că toți membrii familiei, inclusiv Anastasia au murit în 1918, părinții și cei cinci copii sunt acum contabilizați și fiecare își are propriul profil ADN.

În anul 2000, Anastasia și familia ei au fost canonizați ca pasionați purtători ai Bisericii Ortodoxe Ruse. Familia a fost anterior canonizată în 1981 de către Biserica Ortodoxă Rusă din străinătate ca Sfinți Mucenici. Corpurile Țarului Nicolae al II lea, Țarinei Alexandra și a trei dintre fiicele lor au fost, în cele din urmă, înmormântate în Capela Sf. Ecaterina, la Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg la 17 iunie 1998, la 80 de ani după ce au fost uciși

Marea Ducesă Anastasia a Rusiei

Marea Ducesă Anastasia Nicolaevna, ca. 1914.

·         1909: Lena Constante (născută la 18 iunie 1909 - d. noiembrie 2005), a fost o artistă plastică și o folcloristă din România.

Tatăl Lenei Constante, Constantin Constante, a fost aromân emigrat din Macedonia (s-a născut lângă lacul Ohrida, dar casa lui, a familiei, era la Skopje).^{[necesită citare]} Cunoștea nouă limbi foarte bine. Cele balcanice: rusa, sârbo-croata, albaneza, turca, plus franceza, italiana și spaniola.^{[necesită citare]} Fiind intelectual, câștiga din cărți și din gazetărie. A publicat un roman, Haiducii Pindului prin subscripție, cărți despre macedoneni, un dicționar bulgaro-româno-turc pentru funcționarii din Cadrilater, o monografie a Salonicului. Mama, Julieta (născută Pop), era româncă.

Urmează școala elementară de la Pitar Moș și Liceul Regina Maria din București, face studii universitare la Școala de Arte Frumoase, unde îl are profesor pe Dimitrie Gusti. Ca membră a echipelor monografice organizate de școala sociologică de la București în localitățile Cornova, Drăguș și Șanț, are posibilitatea să studieze arta populară românească din regiunile cele mai tradiționale. Din echipă făceau parte și Mircea Vulcănescu, Henri Stahl, Nicolae Argintescu-Amza, Petru Comarnescu, Xenia Costaforu, Paul Sterian, Harry Brauner, cu care se va și căsători, mai târziu. A lucrat covoare cu motive populare stilizate în atelierul propriu având expoziții personale de tapiserie la București, în 1934, 1935, 1946, 1970, 1971, respectiv în 1947, la Ankara.

A fost o artistă binecunoscută pentru lucrările sale originale de tapiserie și activitatea folcloristică; a fost de asemenea scenografă a teatrului de păpuși și unul dintre fondatorii teatrului Țăndărică. În 1945, lucrează ca scenograf la Teatrul Țăndarică din București, împreună cu Elena Pătrășcanu, intrând astfel în cercul ministrului de justiție comunist, Lucrețiu Pătrășcanu, ceea ce duce la arestarea și condamnarea ei la 12 ani de închisoare. Harry Brauner a fost și el condamnat la 15 ani.^[1] Este eliberată în 1962, iar în 1963 se căsătorește cu Harry Brauner. În 1968, la rejudecarea procesului Pătrășcanu, amândoi sunt găsiți nevinovați. A fost membră a Uniunii Artiștilor Plastici.

n închisoare „compune”, păstrând-o în memorie, o piesă de teatru în versuri, prezentată la Radio România Tineret abia după patru decenii: Zâmbete în floare, 1992. Îi apar târziu câteva lucrări literare pentru copii cu ilustrații realizate de ea, pe muzică de Harry Brauner. Una din ele amintește de Cartea cu jucării a lui Tudor Arghezi: O poveste cu un tată, o mamă și trei fetițe.

Devine cunoscută după Revoluția din 1989 în lumea occidentală prin două cărți care descriu experiența avută în închisorile comuniste. Literatura concentraționară a avut mare priză la public în 1989. Cu timpul însă, ea a ajuns să fie selectată.^{[necesită citare]} Opera Lenei Constante nu este doar o mărturisire, ea este un act estetic. Își publică prima carte la Paris în 1990 cu titlul L'Évasion silencieuse. În 1992 este tipărită și la București în traducere proprie: Evadarea tăcută.

Evadarea tăcută a fost denumită de Ruxandra Cesereanu „iadul singurătății” pentru că autoarea prezintă cele „3000 de zile singură în închisorile din România”. Perioada singurătății și a torturii îi aduce gânduri de sinucidere, dar reușește să învingă suferința cruntă prin evadare în estetic, folosind diverse instrumente: uitarea de sine, imaginarul, jocul, visul, traduceri, cuvânt, conceperea unor schițe literare (roman, versuri, poveste, piesă de teatru), modelaj, desen. Supraviețuirea autoarei nu ar fi fost posibilă fără aceste metode: „ajunsesem în al cincilea an de totală singurătate. Cum aș fi putut să înving disperarea, mizeria și spaima celorlalți șapte ani de îndurat încă, fără aceste lungi ore de perfectă evadare? Nebunia nu era oare aproape? La pândă? Eram mulțumită să-i pot da din când în când un bobârnac. În pofida foamei, a singurătății, cu toată slăbiciunea mea și forța lor să le dau tuturora cu tifla”.^{[necesită citare]}

Despre cea de a doua carte, care o continuă pe prima, apărută în 1993, Evadarea imposibilă, Ruxandra Cesereanu a spus că e „purgatoriul promiscuității, cartea cenușie”, pentru că descrie perioada în care Lena Constante a avut parte de celula comună. Această operă a fost scrisă direct în limba română.

Ambele cărți au fost primite cu entuziasm de critică.Au fost traduse în Statele Unite ale Americii și în Marea Britanie. Nu există studiu despre gulagul comunist românesc care să facă excepție de aceste cărți

A fost soția folcloristului Harry Brauner (fratele pictorului suprarealist francez de origine română Victor Brauner), de asemenea condamnat la închisoare politică de către comuniști. A fost arestată în procesul grupului Lucrețiu Pătrășcanualături de Bellu Zilber și soțul ei Harry Brauner. Bellu Zilber a inventat un soi de poveste pentru a scăpa de tortură și i-a asociat și pe cei doi viitori soți în povestea sa, deși aceștia au negat că ar fi luat parte la grupul respectiv.

A executat 12 ani de pușcărie politică în mai multe închisori pentru femei din țară. Cartea ei document, a doua după Evadarea tăcută se numește Evadare imposibilă, scrisă în original în limba franceză, a fost tradusă în limba engleză sub titlul The Silent Escape: Three Thousand Days in Romanian Prisons) (1995) și s-a bucurat de un mare succes de piață în câteva țări din Vestul Europei.^{[necesită citare]} Cartea povestește doar primii 8 ani de încarcerare. Ea este cu atât mai dramatică cu cât abuzurile povestite sunt privite prin ochii unei femei.

Cea de-a doua carte a sa, Evadarea imposibilă, a fost de asemenea tradusă în limba română și a apărut la Editura Fundației Culturale Române.

În 1990, Lena Constante publică în editura La Découverte, Paris, cartea autobiografică L'évasion silencieuse

Scrieri:

• Păpușile harnice, București, 1972;
• Păpușile harnice în grădiniță, București, 1975;
• Evadarea tăcută, București, 1992;
• Evadarea imposibilă, București, 1993;
• O poveste cu un tată, o mamă și trei fetițe, București, 1995.

* 1913: Sammy Cahn (n. 18 iunie 1913, Lower East Side, New York; d. 15 ianuarie 1993, Los Angeles, California) a fost un muzician și compozitor american. A fost căsătorit cu Gloria Nelson (1945-1964) și cu Virginia Vasile(1970-1993). A colaborat cu Dean Martin, Doris Day, Frank Sinatra. Compozitie:All The Way,Be My Love,Let It Snow. Este compozitorul coloanei sonore din serialul de comedie Familia Bundy,alaturi de Jimmy Van Heusen (Love And Marriage-Frank Sinatra).

Sammy Cahn

* 1918: Prof. ing. Leon Birnbaum (n. 18 iunie 1918, Cernăuți, Imperiul Austro-Ungar – d. 2010, România) a fost un matematician, inginer, logician și filozof născut într-o familie de evrei cu vechi și însemnate tradiții culturale.

A terminat Liceul ortodox de băieți „Mitropolitul Silvestru”, din Cernăuți, apoi Facultatea de Științe – Secția Matematică, din Universitatea aceluiași oraș bucovinean. După ocuparea Bucovinei de Nord și a Basarabiei, în 1940, a fost numit profesor de matematică. În 1941, după începerea celui de al Doilea Război Mondial, împreună cu familia a fost deportat în Transnistria, în lagărul de la Moghilev-Podolsk. Aici și-a pierdut tatăl, dar, alături de mama sa, a supraviețuit, fiind eliberați în martie 1944 de Armata Roșie. După aceasta s-a înrolat ca voluntar „… considerând că este o datorie sfântă să lupt împotriva nazismului care mi-a omorât tatăl și o mulțime de rude” zice Leon Birnbaum. A luat parte la lupte până în Belorusia, unde, în mlaștinile Pripetului, a fost rănit, apoi spitalizat.

În 1946, s-a întors în România și a fost numit profesor de matematică la Strehaia și Turnu Severin, până în 1949, când a fost transferat în Ardeal, unde, din 1950, este numit profesor de matematică la Liceul „Andrei Mureșanu” și la Liceul de Fete din Dej. Cu timpul, mai obține o licență în Filologie și diploma de inginer în Tehnologia construcțiilor de mașini. Ca urmare, din 1959, a lucrat și ca inginer.

Din anul 1984, este membru al Asociației Internaționale de Cibernetică de la Namur (Belgia), apoi și al Academiei „Ștefan Odobleja”. La aceste calități a ajuns datorită consecvenței și competenței dovedite în cercetarea științifică, așa precum în „Studiul gândirii n-polare”, ramură a logicii a cărei paternitate și-o asumă.

După studii aprofundate de peste patru decenii, Leon Birnbaum a pus bazele „Logosofiei”, adică a științei gândirii (logicii și algebrei) n-polare – teorie expusă în cartea „Introducere în logosofie”, apărută în 1983 cu prefața logicianului de talie mondială Anton Dumitriu, acesta subliniind că „…reprezintă un remarcabil și original efort de a explica demersurile logice ale gândirii, mai amplu decât toate încercările de logică matematică făcute până acum”.

După succese cu astfel de ecouri, în 1984, îi apare o nouă carte: „Multa et multum”, cuprinzătoare a mai multor eseuri legate de Ontologie, Epistemologie și Logică. În 1999, editează „Un eseu despre o ontologie finită”, iar în anul 2000 apare și lucrarea „Algebra tripolară și elemente de Algebră cuadripolară”, ce se bucură de recomandări entuziaste ale academicienilor Solomon Marcus și Constantin Ionescu Gulian.

Anul 2001 a fost pentru cercetătorul dejean de o rodnicie fără precedent. I-a mai apărut o carte bilingvă („Cosmologia finită și chestiuni de teosofie și de axiomatică”), o minunată „Introducere în aletheutică”, un volum de „Teatru”, cuprinzător a șapte piese, cu conținut istoric și de actualitate.

Prin studiul ontologic „Leviathan”, conceput în 1992, Leon Birnbaum realizează o deschidere menită a depăși lumea gândirii „bi-polare” (a lui „da” și „nu” sau a lui „bun” și „rău”) și deschide o nouă fereastră spre cunoașterea lumii reale, „n-polare”.

Considerația de care se bucură dejeanul Leon Birnbaum a determinat ca în anii 1986, 1989 și 1992 să fie invitat la Congresele Internaționale de Cibernetică de la Namur, în 1990 să participe la reuniunea „Interkybernetik– 60” de la Poprad (Cehoslovacia).

Ca recunoaștere a activității sale, i-a fost acordat titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Dej.

Ȋncepȃnd cu anul 2011, la Liceul Teoretic “Alexandru Papiu Ilarian” din Dej, jud. Cluj, are loc  Concursul de matematică “Leon Birnbaum”, ca prețuire pentru renumele reputatului profesor.

* 1920: Mario Beccaria (n. 18 iunie 1920, Sant'Angelo Lodigiano - d. 22 noiembrie 2003) a fost un om politic italian membru al Democrației Creștine, primar al orașului Sant'Angelo Lodigiano între anii 1960 și 1964și membru al Camerei Deputaților între anii 1968 și 1976.^[

În orașul său natal, Sant'Angelo Lodigiano, o stradă a fost redenumită în onoarea sa

Mario Beccaria

·         1925 - S-a născut Johnny Pearson, pianist, compozitor şi şef de orchestră britanic.
* 1927: Eva Bartok (18 iunie 1927, Budapesta, ca Éva Márta Szőke Ivanovics^[1] – 1 august 1998, Londra) a fost actriță maghiară. A început să joace în filme din 1950 până în 1966. Este cel mai cunoscută pentru rolurile sale din Blood and Black Lace, The Crimson Pirate, Operation Amsterdam și Ten Thousand Bedrooms.

În timpul celui de-al doilea război mondial, adolescenta Bartok, fiica unui evreu și a unei catolice, a fost forțată să se căsătorească cu ofițerul maghiar nazist Géza Kovács; căsătoria fiind anulată după război pe baza constrângerii unui minor.^[2] S-a mai căsătorit de încă patru ori, toate căsătoriile fiind încheiate cu divorț, inclusiv căsătoria ei finală, cu actorul Curd Jürgens (1955–56). Fiica sa, Deana, s-a născut în 1957, la scurt timp după terminarea căsătoriei cu Jürgens.^[3][4] Trei decenii mai târziu, Bartok a susținut că tatăl biologic al fiicei sale ar fi fost de fapt Frank Sinatra, cu care a avut o scurtă aventură în 1956.^[5]

În anii 1950, Bartok a fost diagnosticată cu cancer ovarian în timpul sarcinii, dar tumora a "dispărut" înainte de nașterea copilului. A murit la 1 august 1998 la Londra.

Eva Bartok cu fiica sa, Deana Jürgens (1958)

·         1929: Jürgen Habermas, filosof german

·         1938 - S-a născut Don "Sugarcane" Harris, muzician (violonist) şi compozitor american de jazz (Don & Dewey, Frank Zappa, John Mayall).

·         1939: Ilie Merce, politician român

* 1942: Sir James Paul McCartney, MBE (născut la 18 iunie 1942) este un cântăreț și compozitor englez, care s-a remarcat inițial ca membru component al formației The Beatles. A scris și muzică de film, astfel că în 2002 a fost nominalizat la Premiile Oscar, Grammy și Golden Globe pentru muzica originală la pelicula Vanilla Sky/Deschide Ochii.

Recunoscut ca un simbol al secolului 20, McCartney este menționat în The Guinness Book Of Records ca fiind compozitorul cu cel mai mare succes din istoria muzicii. El a înregistrat 29 de single-uri clasate pe locul întâi în clasamentele din Statele Unite, dintre care 20 interpretate de The Beatles, iar restul interpretate fie de formația Wings sau de el ca artist solo. Paul McCartney a produs și coprodus nu mai puțin de 50 de piese de top 10 – mai multe decât oricare alt producător – și este recunoscut și ca pianist, chitarist, toboșar și, bineînțeles, ca interpret. Piesele scrise împreună cu John Lennon rămân și astăzi printre cele mai bune din muzica pop și rock. De altfel, cele mai cunoscute cântece ale formației The Beatles au fost scrise de Paul. Printre acestea se numără - "Can't Buy Me Love", "Yesterday", "Hello Goodbye", "Hey Jude", și "Let It Be". Îl cunoaște pe John Lennon pe 6 iulie 1957 – la un picnic al bisericii – și a fost invitat să cânte în trupa acestuia The Quarrymen ca chitarist. În 1962, cu unele schimbări ulterioare, ia naștere formația The Beatles. De asemenea, McCartney are doua piese in duet cu Michael Jackson: "Say Say Say" (care are si videoclip), in 1983, si "The girl is mine", cea din urma aparand pe albumul lui Jackson "Thriller" [1982].

Una din cele mai celebre piese compuse de Paul, care a fost interpretată de peste 3.000 de artiști, este “Yesterday”. McCartney a afirmat că melodia i-a apărut în vis și că nu este sigur că este creația lui. Cu toate că Ringo Starr și George Harrison au părăsit pentru o scurtă perioadă trupa – în 1968 și respectiv 1969 – John Lennon a fost cel care a plecat definitiv din trupă la finele lui 1969. Pe 10 aprilie 1970 s-a anunțat public despărțirea trupei Beatles, chiar cu o săptămâna înainte ca Paul McCartney să scoată primul sau album solo.

În acea perioadă prietenia dintre John Lennon și Paul McCartney era erodată după ani de rivalitate, însă cei doi s-au împăcat cu puțin timp înainte de uciderea lui Lennon pe 8 decembrie 1980. Paul McCartney – pe lângă cele enumerate până acum – mai este deținătorul unor recorduri mondiale: peste 184 de mii de oameni au plătit bilet pentru a-l vedea la Rio de Janeiro; în aprilie 1990, a vândut peste 20.000 de bilete la concertul din Sydney; în 1993, în doar 8 minute, împreună cu cei de la U2 a cântat piesa "Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band"; în cadrul concertului Live 8 din 2005, aceasta va fi lansată la doar 45 de minute după ce a fost cântată și, în doar câteva ore, va ajunge pe locul 6 în topul Billboard. Paul McCartney a compus cea mai celebră piesă din toate timpurile – este vorba despre – “Yesterday” – care a avut până în prezent mai mult de 6 milioane de difuzări la radiouri, doar un Statele Unite. Nici pe plan financiar nu stă prea rău. Este cel mai bogat cântăreț din istorie cu o avere estimată la un miliard de dolari. În 1997 a primit distincția de cavaler din partea Coroanei Britanice, iar în 1999 a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, ca artist solo.

Paul McCartney

Paul McCartney pe scenă la Praga

* 1942: Roger Joseph Ebert (n. 18 iunie 1942, Urbana, statul Illinois - d. 4 aprilie 2013^[13]) a fost un critic de film și scenarist nominalizat la premiile Emmy. A scris pentru ziarul Chicago Sun-Times din 1967 până la moartea sa, ^[14] devenind unul dintre cei mai influenți critici de filmamericani.^[13]

În 1975, a devenit primul critic de film care a câștigat un Premiu Pulitzerpentru critică.^[15][16] În 2010, editorialele sale erau preluate de alte 200 de publicații din Statele Unite ale Americii și din întreaga lume. A publicat peste 20 de cărți și zeci de antologii de recenzii. S-a îmbolnăvit de cancer, fiind operat de mai multe ori din cauza complicațiilor apărute. După o suferință de 11 ani, a murit la 4 aprilie 2013,^[17] decesul său stârnind numeroase reacții publice

Russ Meyer și Roger Ebert (dreapta)

* 1943: Raffaella Carrà (n. 18 iunie 1943 în Bologna, Regatul Italiei), în Italia cunoscută simplu ca la Carrà, iar în unele țări din America Latină ca Raffaella, este o cântăreață, dansatoare, prezentatoare de televiziune, și actriță italiană. Ea este o populară în Italia, Spania, Malta, Albania, Grecia, America Latină și Rusia, atât ca rezultat a multor și bine-cunoscutelor casete video și înregistrări audio de prezentare, cât și datorită showurilor sale televizate.

Raffaella Carrà, născută Raffaella Roberta Pelloni, în Bologna^[1], a luat lecții de dans încă din copilărie. La vârsta de 8 ani, ea a părăsit Bologna pentru a studia la Academia Națională de Dans (Accademia Nazionale di Danza) în Roma. Cariera sa în film și-a început-o în anii 1950, jucând în rolul Graziellei în Tormento del passato (1952), unde ea apare creditată cu numele său real

Raffaella Carrà a avut o relație de 23 de ani cu coreograful Sergio Japino.

Raffaella Carrà

·         1945 - S-a născut Carl Radle, basist britanic (Eric Clapton, Joe Cocker, George Harrison, J.J. Cale, etc.).
* 1946: Fabio Capello (n. 18 iunie 1946) este un fost jucător și antrenor de fotbalitalian. De-a lungul carierei a reușit performanța de a câștiga campionatul cu toate echipele pe care le-a condus de pe bancă.
* 1949: Jarosław Aleksander Kaczyński (ajutor·info) (jaˈrɔswaf kaˈtʂɨɲskʲi; (n. 18 iunie 1949) este un politician polonez care a îndeplinit funcția de Prim-Ministru al Poloniei între iulie 2006 și noiembrie 2007. Este președintele Partidului Lege și Dreptate, al cărui membru fondator este din 2002. Este frate geamăn cu fostul președinte al Poloniei Lech Kaczyński. După înfrângerea Partidului Lege și Dreptate în alegerile din 2007, Kaczyński s-a retras din funcția de Prim Ministru după prima ședință a noului Sejm.^[2]

La alegerile prezidențiale din 2010, el a candidat din partea partidului său împotriva lui Bronisław Komorowski.^[3] Și-a anunțat candidatura la 26 aprilie 2010.^[4][5] A pierdut, însă, alegerile în al doilea tur de scrutin.

Jarosław Kaczyński

* 1949: Lech Aleksander Kaczyński (pronunție poloneză:  /ˈlɛx alɛkˈsandɛr kaˈt͡ʂɨj̃skʲi/; n. 18 iunie 1949, Varșovia, Polonia^[5] – d. 10 aprilie2010, Smolensk, Rusia) a fost președintele Poloniei între 2005-2010. A fost copreședintele partidului Prawo i Sprawiedliwość (românăDreptate și Justiție). Kaczyński a fost ales ca primar al Varșoviei în 2002, termenul său expirând pe 23 decembrie 2005, când a fost ales ca președintele Poloniei. A murit într-un accident aviatic la Smolensk.

În 10 aprilie 2010, avionul Tupolev Tu-154 care îi transporta pe președintele Kaczyński și pe soția sa, Maria Kaczyńska, a decolat de la Varșovia și s-a prăbușit în apropiere de baza aeriană Smolensk la ora locală 10:56 (9:56 ora României). Accidentul a avut loc în condiții de ceață la aproximativ 1,5 km de aeroport.

Guvernatorul regiunii Smolensk a declarat pentru canalul Vesti-24 că nu au existat supraviețuitori. Avionul transporta 88 de pasageri, printre care Guvernatorul Băncii naționale a Poloniei, Sławomir Skrzypek, și ministrul adjunct de externe Andrzej Kremer. Aceștia urmau să participe la comemorarea a 70 de ani de la masacrul de la Katyń

Lech Aleksander Kaczyński

* 1949: Heinz Hoyer (n. la 18 iunie 1949 în Elxleben, RDG, azi în Germania) este un desenator german de monede. Împreună cu soția sa Sneschana Russewa-Hoyer, face parte dintre desenatorii germani de monede încoronați de succes. Între 1983 și 1990, Heinz Hoyer a desenat pentru Republica Democrată Germană treisprezece monede commemorative, dintre care douăsprezece împreună cu soția sa.

Astăzi, ei continuă să deseneze monede pentru Republica Federală Germania.

Împreună, ei au realizat motivul acvilei pe fețele naționale germane ale monedelor de 1 și 2 euro.

Heinz Hoyer a realizat și motivul Holstentor din Lübeck pe monedele commemorative de doi euro germane, din 2006. Heinz Hoyer a desenat și monede germane de colecție :

• în 2004, piesa de zece euro emisă în onoarea școlii Bauhaus din Dessau-Roßlau (școală superioară de design fondată în 1919) ;
• în 2005, motivul piesei din aur de 100 de euro din seria Cupei Mondiale la Fotbal, organizată de FIFA (2006), în Germania;
• în 2005, piesa de zece euro emisă în onoarea lui Albert Einstein : 100 ani de relativitate - E=MC²
• în 2005, piesa de zece euro consacrată împlinirii a 1200 de ani de la atestarea orașului Magdeburg;
• în 2005, aversul piesei de 100 de euro din aur, din seria Cupei Mondiale de Fotbal, organizată de FIFA, în Germania (2006) ;
• precum și numeroase monede comemorative germane de argint.

* 1950: Mike Johanns este un senator republican al Senatului Statelor Unite ale Americii de clasa 2 din partea statului Nebraska.

·         1952 - S-a născut actrita Isabella Rosellini.

Rossellini on location at Tempelhof Airport in Berlin to shoot some scenes for the film The Innocent, 1992 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Isabella Fiorella Elettra Giovanna Rossellini (18 iunie 1952) este o actriţă, filantropă, model şi autoare italiancă. A jucat în filme precum „Blue Velvet” şi „Death Becomes Her”. A mai jucat şi în “Napoleon“(2002) în rolul lui Josephine. Este fiica actriţei suedeze Ingrid Bergman şi a regizorului italian Roberto Rossellini, pe care ea însăşi l-a omagiat în 2005, pe un scenariu propriu, în scurt metrajul canadian, Tata are 100 de ani.

 

·         1961 - S-a născut Alison Moyet, cântăreaţă şi compozitoare britanică (Yazoo).
* 1962: Liviu Harbuz (n. 18 iunie 1962) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.
* 1963: Rumen Radev (în bulgară Румен Георгиев Радев n. 18 iunie 1963, Dimitrovgrad, Bulgaria) este un militar și om de stat bulgar. Este președinte al Bulgariei din 22 ianuarie 2017.

Rumen Radev a fost membru al forțelor aeriene bulgare din 1987 până în 2016. Pilot de vânătoare, a obținut gradul de general-maior și a ocupat postul de comandant al acestor forțe aeriene între 2004 și 2016.^[1]

Susținut de Partidul Socialist Bulgar, a fost candidat la alegerile prezidențiale din 2016. La primul tur de scrutin s-a clasat pe primul loc cu 25,4 % din sufragii, în fața principalei sale oponente, Tsetska Tsacheva, / Țețka Țaceva, președintă a Adunării Naționale și candidată din partea GERB, aflat la putere.^[2] A câștigat al doilea tur de scrutin primind 59,4 % din sufragii, contra 36,2 % obținute de Țețka Țaceva și 4,5 % de voturi albe.^[3][4]

A depus jurământul la 19 ianuarie 2017 și și-a luat în primire funcțiile trei zile mai târziu. ^[5][6]

Alegerea lui Rumen Radev l-a făcut pe prim-ministrul Boiko Borisov(GERB), să-și prezinte demisia, după cum promisese înaintea alegerilor.^[7] Rumen Radev l-a numit pe Ognean Gherdjikov să-l succeadă, în așteptarea alegerilor legislative anticipate din 2017.^[8]Acestea au condus la victoria partidului de centru-dreapta GERB, ceea ce i-a permis lui Boiko Borisov să revină în fruntea guvernului

Rumen Radev

* 1963: Jeff Mills (n. 18 iunie 1963 în Detroit) este un DJ american, compozitor și producător de muzică techno.^[1] În anii optzeci, Mills a fost un disc jockey influent pe postul de radio WJLB din Detroit, fiind cunoscut ca The Wizard.

La sfârșitul anilor optzeci Mills a fondat împreună cu "Mad" Mike Banks colectivul techno Underground Resistance. S-a mutat la New York și, după o scurtă perioadă petrecută la Berlin, se stabilește în Chicago. Aici a fondat în 1992, cu Robert Hood, casa de discuri Axis Records, concentrându-se pe un sunet mai minimal.

Jeff Mills evoluând în Smartbar în Chicago

* 1965: Ivan Mandricenco (în rusă Иван Иванович Мандриченко, în ucraineană Іван Іванович Мандриченко; n. 18 iunie 1965) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist moldovean care juca pe postul de fundaș sau mijlocaș. Cu echipa Kuban Krasnodar a jucat 12 meciuri în Prima Ligă Rusă, iar din 1993 până la retragerea sa la finele anilor 1990 a jucat în jur de 100 de meciuri în Divizia Națională.^[3]

Din februarie 2006^[4] până în 2008 a antrenat clubul CSCA-Steaua Chișinău din Divizia Națională.^[5] Din vara anului 2013 este antrenor principal al clubului Dacia-2 Buiucani

* 1968: Alexandru Cimbriciuc (n. 18 iunie 1968, Soroca)^[1] este un politician, jurist și om de afaceri din Republica Moldova.
* 1969: Roxana Brînceanu (n. 18 iunie 1969, Craiova) este o traducătoare și scriitoare română de literatură science fiction.

Roxana Brînceanu s-a născut pe 18 iunie 1969 la Craiova. În 1992 a absolvit Facultatea de Electromecanică din Craiova, iar în 1997 pe cea de Științe Economice^[1]. După ce a lucrat o vreme ca economist în Craiova^[1], s-a mutat la București unde locuiește și în prezent^[2].

A debutat în 2003 în numărul 42-43 al publicației online Lumi virtuale cu povestirea "Colecționarul de îngeri"^[1]. Povestirile sale au apărut în diverse publicații online și antologii tipărite, una dintre ele fiind inclusă într-o antologie japoneză dedicată literaturii SF&F est-europene^[3]. A colaborat la realizarea publicațiilor online Imagikon și Wordmaster, la cea din urmă ocupând funcția de editor^[4].

În anul 2005 au apărut romanul ei de debut, Sharia și prima traducere, romanul Râul liniștit de Nicola Griffith^[3]. În continuare, Roxana Brînceanu a abandonat pentru o vreme cariera scriitoricească pentru cea de traducător^[2], colaborând în principal cu colecția Nautilus a editurii Nemira.

Volume personale

• Sharia (Tritonic, 2005; Millennium Books, 2015)
• Nuanțe de întuneric (2014)

Colaborări

• Titania (Editura Altum, 2004), antologie realizată de Cezar Mazilu
  • "Colecționarul de îngeri"
  • "Drumul cu diamante"
  • "La frontieră"
  • "Lunea maniacilor (colegilor de balamuc)"
  • "Regula jocului (Kill the Alix)"
• AtelierKult: povestiri fantastice (Editura Millennium Press, 2005), antologie realizată de Michael Haulică
  • "O femeie de succes"
• Dansând pe Marte și alte povestiri fantastice (Editura Millennium Press, 2009), antologie realizată de Michael Haulică
  • "Saltul pisicii"
• Time waits for no man - East European SF & Fantastica in the first decade of the 21st century (Editura Tokyo Sogensha, 2011), antologie japoneză dedicată literaturii SF&F est-europene realizată de Fumio Takano^[3]
  • "O femeie de succes" ("A success female" - traducere Haruya Sumiya)
• Scornelile Moșului SF (Editura Millennium Press, 2012), antologie realizată de Ștefan Ghidoveanu
  • "O nouă casă"
• Zombi: Cartea morților vii (Editura Millennium Press, 2013), antologie realizată de Mircea Pricăjan
  • "Într-un roman ieftin ar fi chemat-o Maria"
• Ferestrele timpului (Editura Tracus Arte, 2013), antologie realizată de Ștefan Ghidoveanu
  • "Traseu de noapte"

Traduceri

• Râul liniștit de Nicola Griffith (2005)
• Umbra lui Ender de Orson Scott Card (2006)
• Spectrul lui Phlebas de Iain M. Bank (2007)
• Umbra Hegemonului de Orson Scott Card (2007)
• Umbra marionetelor de Orson Scott Card (2007)
• Umbra Uriașului de Orson Scott Card (2007)
• Clanurile de pe Alpha de Philip K. Dick (2008)
• Carbon modificat de Richard Morgan (2008)
• Amintirea Pământului de Orson Scott Card (2009)
• Blestemul Nobilului Foul de Stephen R. Donaldson (2009)
• Wyrm de Orson Scott Card (2010)
• Chemarea Pământului de Orson Scott Card (2010)
• Ultima teoremă de Arthur C. Clarke și Frederik Pohl (2010)
• Războiul uriașilor de Stephen R. Donaldson (2011)
• Sfâșierea cerului de Ursula K. Le Guin (2013)

* 1970: Ștefan Gabriel Preda (n. 18 iunie 1970) este un fost fotbalist român, care a jucat pentru echipa națională a României la Campionatul Mondial din 1994. În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate

* 1971: Domonique Simone (născută Deirdre Morrow pe 18 iunie 1971 în Valdosta, Georgia) este o actriță porno americană. Ea este cunoscută sub nume diferite ca Dominique Seymour, Dominique Simone, Deadra Marrow, Deadre Marrow, Deidra Marrow, Deirdre Morrow, Jennifer Rose, Dominique Simon, Monique Simon, Monique Simone și Domonique Symour.

Domonique Simone

·         1972: Infernus, muzician norvegian
* 1974: Serghei Aleksandrovici Șarikov (rusă Сергей Александрович Шариков; n. 18 iunie 1974, Moscova– d. 6 iunie 2015) a fost un scrimerrus specializat pe sabie.

A fost vicecampion olimpic la Atlanta 1996, pierzând în finală cu coleg de lot național Stanislav Pozdniakov. A fost dublu campion olimpic cu echipa Rusiei la Atlanta 1996 și la Sydney 2000. A fost triplu campion mondial pe echipe (în 2001, 2002 și 2003) și triplu campion european (la individul în 2000, pe echipe în 2000 și 2001).

Era membru al comitetul executiv și consilier prezidențial Federației Ruse de Scrimă.

A murit pe 6 iunie 2015 într-un accident de mașină

* 1974: Vincenzo Montella (Castello di Cisterna, Provincia Napoli, Italia, 18 iunie 1974), este un fost fotbalist și antrenor Italian. A jucat ca atacant și ultima sa echipă a fost as Roma din Serie a din Italia. Porecla lui era L Aeroplanino ("Micul Avion"), din cauza micii sale staturi și bine-cunoscuta celebrarea a golurilor. Antrenează în prezent la Sevilla FC.

* 1976: Brady Haran (n. 18 iunie 1976, Adelaide, Australia) este un jurnalist britanicde origine australiană, de asemenea realizator de film independent, cunoscut mai ales pentru filmele educaționale^⁠(d) pe care le face pentru BBC News și pentru canalele sale de YouTube, cele mai notabile fiind „Periodic Videos^⁠(d)” și „Numberphile”.^[1][2] De asemenea, Haran este gazda a două podcast-uri: Hello Internet (împreună cu youtuber-ul CGP Grey) și The Unmade Podcast(împreună cu Tim Hein).

Brady Haran

Haran la Marea Moartă, 2013

* 1976: Maxim Alexandrovici Galkin (în rusă Максим Александрович Галкин; n. 18 iunie 1976, regiunea Moscova) este un umorist, parodist, prezentator TV, actor și cântăreț rus.^[3] A devenit cunoscut în prima jumătate a anilor 2000 în calitate de parodist și umorist, dar și ca prezentator al emisiunii ”Vrei să fii milionar?” de la Pervîi Kanal, pe care a condus-o din 2001 până în 2008. În prezent este căsătorit cu ”primadonna Rusiei” Alla Pugaciova, mariajul fiind înregistrat oficial pe 23 decembrie 2011

Maxim Galkin Максим Галкин

* 1976: Tatsuhiko Kubo (n. 18 iunie 1976) este un fost fotbalist japonez.

* 1976: Akinori Nishizawa (n. 18 iunie 1976) este un fost fotbalist japonez.

* 1980: David Czarra Giuntoli (n. 18 iunie 1980, Milwaukee, Wisconsin) este un actor american. Este cel mai cunoscut pentru rolul detectivului Nick Burkhardt din serialul NBC Grimm.^[1] A mai jucat în filme ca 13 Hours: The Secret Soldiers of Benghazi sau Buddymoon.

David Giuntoli

* 1980: Radu Cosmin Preda (n. 18 iunie 1980) este un senator român, ales în 2016 pe listele PSD din județul Dolj. El a ajuns în Parlamentul României din postura de Administrator Public al Municipiului Craiova.

* 1981: Tiberiu Ghioane (n. 18 iunie 1981,^[1] Târgu Secuiesc, România) este un fotbalist român retras din activitate.
* 1981: Marco Streller (n. 18 iunie 1981, Basel) este un jucător profesionist de fotbal retras din activitate.
* 1982: Marco Boriello este un jucător italian de fotbal care joacă la echipa de divizie secunda din Spania-UD Ibiza.
* 1983: Matias Omar Degra (n. 18 iunie 1983) este un fotbalist argentinian care evoluează pe postul de portar la clubul Deportivo Pereira.
* 1986: Marian Eugen Căpățână (n. 18 iunie 1986 în Balș, județul Olt) este un jucător român de rugby în XV. Evoluează pe postul de taloner (hook).
* 1986: Shusaku Nishikawa (n. 18 iunie 1986) este un fotbalist japonez.
* 1987: Zsuzsanna Tomori (maghiară ˈʒuʒɒnːɒ ˈtomori; n. 18 iunie 1987, în Budapesta)^[2] este o handbalistă maghiară care joacă pentru clubul Győri Audi ETO KC și echipa națională a Ungariei.
* 1988: Isaac Becerra Alguacil, cunoscut doar ca Isaac (n. 18 iunie 1988, Badalona, Spania), este un portar aflat sub contract cu Girona FC.
* 1988: Islam Slimani (Alger, Algeria; 18 iunie din 1988) este un fotbalist algerian. Joacă ca atacant pentru Leicester City din Premier League din Anglia.
* 1989: Pierre-Emerick Aubameyang (n. 18 iunie 1989, Laval, Franța) este un jucător gabonez de fotbal de origine franceză, care în prezent evoluează pentru clubul englez Arsenal, în Premier League.
* 1989: Olha Bohdanivna Jovnir (ucraineană Ольга Богданівна Жовнір; n. 18 iunie 1989, Ostroh) este o scrimeră ucraineană specializată pe sabie, laureată cu aur pe echipe la Jocurile Olimpice de vară din 2008 de la Beijing. A fost campioană mondială în 2009 și campioană europeană în 2010, tot pe echipe.

S-a apucat de scrimă la vârsta de 11 ani sub îndrumarea Olhei Șturbabina la școala sportivă (КДЮСШ) de la Netișîn. S-a alăturat lotului național ucrainean în 2007.

* 1989: Anna Veith (nume de fată: Fenninger; n. 18 iunie 1989, Hallein, Austria^[1]) este o schioare austriacă ce participă la Cupa Mondială de Schi Alpin. Este campioana la general în sezonul 2015.

A început să participe la toate cele cinci discipline alpine, dar din ianuarie 2012 nu a mai participat la proba de slalom. Primul ei succes major a fost să devină campioană mondială la super combinată în 2011^[2], fără să fi câștigat vreo cursă până atunci. La Jocurile Olimpice de iarnă din 2014 de la Soci, Rusia a câștigat medalia de aur la Super-G, iar la sfârșitul sezonului a câștigat titlul mondial atât la general, cât și la slalom uriaș.

* 1989: Ionela Viorela Dobrică (n. 18 iunie 1989) este un deputat român, ales în 2016 pe listele PSD.

* 1990: Sandra Raluca Izbașa, cunoscută mai ales ca Sandra Izbașa, (n. 18 iunie 1990, București) este o gimnastă româncă de talie mondială, participantă și medaliată, începând cu anul 2006, la competiții de mare anvergură, europene, mondiale, respectiv la Jocurile Olimpice de vară din 2008 și la Jocurile Olimpice de vară din 2012 de la Londra, unde a fost medaliată cu aur la sărituri.

În concursul pe echipe de la Jocurile Olimpice din 2008, desfășurat miercuri 13 august 2008, Sandra Izbașa a obținut medalia olimpică de bronz alături de Gabriela Drăgoi, Steliana Nistor și Anamaria Tămârjan. În evoluția pe aparate, Izbașa a obținut medalia de aur la sol.

Sandra Izbașa a optat pentru cariera militară, în mai 2013 fiind înaintată la gradul de locotenent prin ordin al ministrului Ministerului Apărării Naționale

* 1992: Artiom Haceaturov (în armeană Արտյոմ Խաչատուրով, n. 18 iunie 1992, Bender, Republica Moldova) este un fotbalist moldoveano-armean, care evoluează pe postul de fundaș la echipa națională de fotbal a Armeniei.
* 1993: Nir Tibor (ebraică: ניר טיבור‎; n. 18 iunie 1993, Tel Aviv), cunoscut sub numele de scenă Dennis Lloyd, este un muzician, producător, cântăreț, compozitor și multiinstrumentist israelian. Este cunoscut în special pentru single-ul „Nevermind”, lansat în 2016 și certificat cu aur în Australia, Austria, Elveția, Franța, Germania și Italia.
Nir Tibor s-a născut în Tel Aviv, Israel.^[2] A crescut în cartierul Ramat Aviv din oraș. Lloyd a învățat să cânte la trompetă la vârsta de opt ani, pentru ca mai târziu, la 13 ani, să învețe de unul singur să cânte la chitară. A urmat cursurile Liceului de Arte „Thelma Yellin” din Givatayim

Lloyd și-a lansat primul single, „Playa (Say That)”, la mijlocul anului 2015. Spre sfârșitul anului, s-a mutat în Bangkok, unde a stat un an. În acest timp, Lloyd s-a concentrat exclusiv pe muzică și a scris 35 de cântece.^[5][6] După anul petrecut în Bangkok, Lloyd s-a întors în Israel, unde a lansat mai multe piese, printre care „Snow White” și „Nevermind (Alright)”.^[7][8] Lloyd a remixat ultima piesă și a lansat-o sub numele „Nevermind” în iarna anului 2016. Versiunea remixată s-a bucurat de un succes rapid pe platforma Spotify, unde a ajuns până pe locul 4 în topul Spotify Global Viral.^[8][9] Piesa a strâns peste 200 de milioane de accesări pe Spotify^[10] și peste 3,7 milioane pe Shazam.^[11] În iunie 2018, revista Time a numit-o una dintre „piesele verii”.^[12]

În iunie 2017, Lloyd a apărut într-un videoclip pe canalul de YouTube al platformei germane COLORS, unde a interpretat o versiune acustică a piesei sale „Leftovers”. Videoclipul a fost vizionat de peste 11 milioane de ori.^[13] În martie 2018, Lloyd a anunțat începutul unui turneu în Europa și America de Nord.^[14] MTFKR Tour a debutat în Italia, în mai 2018.

Dennis Lloyd

* 1994: Claudia Maria Constantinescu (n. 18 iunie 1994, Balș)^[2] este o handbalistă română ce joacă pentru echipa CSM București^[3] pe postul de intermediar stânga. Handbalista a fost componentă și a echipelor naționale ale României la categoriile cadete, junioare și tineret.
* 1999: Michael Lamar White IV (știut profesional sub numele de Trippie Redd, n. 18 iunie 1999, Canton, SUA) este un rappper și cântăreț american. Stiut pentru piesele "Love Scars", "Poles1469" si "Dark Knight Dummo". Piesele primind mai târziu fiind premiate cu aur de RIAA,^[4] si pe locul 72 in Billboard Hot 100.

Lil Wop l-a ajutat pe White sa gaseasca un studio professional, unde a inceput sa lucreze cu Lil Wop si Kodie Shane înregistrând proiectele Awakening My Inner Beast, Beast Mode si Rock the World Trippie.^[5][11] White eventual semnând cu Strainge Entertainment (acum stiut ca Elliot Grainge Entertainment) si s-a relocat în Los Angeles.^[7][12]

În mai 2017, White a lansat mixtape-ul de debut, A Love Letter to You, cu "Love Scars" ca si single principal, care a atins 8 millioane de vizionari pe YouTube in doar cateva luni. si mai mult de 13 millioane pe SoundCloud. White a participat si la albumul lui XXXTentacion numit 17,piesa care a atins locul 41 pe Billboard Hot 100^[5].

În Octombrie 2017, White a lansat al doilea mixtape, A Love Letter to You II.^[13] Albumul a ajuns locul #34 pe Billboard 200. Mai târziu in aceea luna, White a lansat un EP in colaborare cu rapper-ul din Atlanta, Lil Wop numindu-l Angels & Demons.^[14]

Pe Decembrie 5, 2017, White a lansat piesa "Dark Knight Dummo" cu Travis Scott.^[15] Piesa a ajuns locul #72 pe BillboardHot 100, facând-o prima intrare a lui White pe chart-uri ca si artist principal.^[16] Pe Decembrie 25, 2017, White a lansat piesa "TR666" pe contul lui de SoundCloud, avându-l pe Swae Lee si produsa de Scott Storch.^[17] Mai târziu White lanseaza "18" alaturi de Baauer, Kris Wu, Joji si Rich Brian.^[18]

Într-un interviu cu Billboard în Martie 2018, White a spus ca urmatorul sau album o sa contina colaborari cu Lil Wayne si Erykah Badu

White a fost arestat în Cobb County, Georgia dupa un atac la rapper-ul FDM Grady în Mai 2018.^[22] Grady spune ca White si rapper-ul Lil Wop au insultat-o pe prietena lui, asta facându-l pe Grady sa scoata o arma inainte de a incepe o bataie cu White,corp la corp. In acest punct, Grady era atacat de 4 persoane incluzând White si Wop.^[23] White a fost arestat pentru bataie publica, delict penal.Dupa câteva saptamani în Iunie, White a fost arestat din nou în Georgia deoarce a atacat o femeie

Trippie Redd

Trippie Redd la concert Martie 2018.