2. /28 IUNIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Decese, Sărbători
Decese
· 548 - A murit împarateasa bizantina Teodora, soţia lui Iustinian I;
Teodora – foto – ro.wikipedia.org
Teodora (c.500 – 28 Iunie 548) una din cele mai importante împărătease bizantine; a fost soția lui Iustnian I. A fost canonizată și este sărbătorită de Biserica Ortodoxă pe 14 Noiembrie. Teodora s-a născut într-o familie săracă, fiica unui îngrijitor de urși de la circ. Ea a fost la început actriță, curtezană, și după unii critici prostituată. În 523, Teodora s-a căsătorit cu Iustinian, moștenitorul tronului bizantin, iar când acesta a devenit împărat, ea a devenit sfetnica cea mai de vază a lui Iustinian.
Deși nu a fost numită niciodată co-regentă, ea a avut o mare influență asupra treburilor de stat. Datorită istețimii sale a fost înfrântă răscoala Nika din Constantinopol. A interzis comerțul cu femei tinere și a sprijinit partidul Chalcedonian. Teodora a murit la vârsta de 48 de ani de cancer la sân. A fost înmormântată la biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol.
· 572 - A murit la Verona, regele longobarzilor Alboin, din dinastia gotica Gausiana. (n. după 530) A domnit din jurul anului 560 pana in anul mortii sle.
Alboin – foto – ro.wikipedia.org
Alboin (n. după 530 – d. 28 iunie 572, Verona) a fost rege al longobarzilor din dinastia Gausiană, din jurul anului 560 până în 572. În timpul domniei sale, longobarzii și-au încheiat migratiile stabilindu-se în Italia , a cărei parte nordica a fost cucerită de Alboin între 569 si 572. El a lăsat o puternică amprentă asupra Italiei, ca și a bazinului panonic. In Italia, invazia a marcat începutul secolelor de dominație longobardă, iar în Pannonia victoria lui Alboin asupra gepizilor și apoi, plecarea longobarzilor din regiune au pus capăt dominației germanice în bazinul pannonic. Alboin a murit asasinat de membrii unei conspirații inițiate de bizantini și duse la îndeplinire de soția lui ,Rosamunda , fiica regelui gepid pe care Alboin îl ucisese cu cîțiva ani mai înainte.
· 683 - A murit Papa Leon al II-lea (n. 611?).
Papa Leon al II-lea (n. 611 ? – d. 28 iunie sau 3 iulie 683) a fost papă al Romei din 17 august 682 până la moartea sa. În traducere, numele său înseamnă „leu”. Era grec originar din Sicilia. Așa de puțină lume mai știa pe atunci greacă la Roma încât un vorbitor de latină și greacă era considerat un personaj cu un nivel educativ deosebit de ridicat. Ca papă, era succesorul lui Agaton.
Și sub pontificatul lui Leon se simțeau încă urmările celui de al VI-lea conciliu ecumenic (cel de la Constantinopol din 680), când fostul papă Honoriu I a primit anatema bisericii pentru vederile sale “simpatizante cu eretici” în cadrul disputelor legate de monoteletism. Leon era clar în favoarea acestei măsuri, chiar a încercat să creeze un fundament științific pentru condamnarea lui Honoriu prin diverse scrieri. Pentru el, Honoriu era cineva care “profana proditione immaculatem fidem subvertere conatus est” (“…încerca să distrugă credința pură printr-o trădare ordinară”).
Din punctul de vedere al infailibilității papale, cuvintele lui au dus de asemenea la o dispută. Îndeosebi textul grecesc trimis Împăratului conține o formulă diferită, mai blândă. Scriind “subverti permisit” în loc de “subvertere conatus est”, reproșul la adresa lui Honoriu este redus de la o răspândire activă a ereziei la tolerarea acesteia, ceea ce probabil reflecta mai bine atitudinea lui Leon față convingerile predecesorului său (vezi: Conciliengeschichte, vol III, p. 294 a lui Hefel). Dependența scaunului Ravennei de Roma a fost stabilită printr-un edict imperial tot în timpul pontificatului lui Leon al II-lea. Și papa Leon al II-lea a fost sanctificat.
· 767: A murit Papa Paul I. Din 29 mai 757 l-a succedat pe fratele său, Stefan al II-lea, amândoi fiind descendenti ai puternicei familii Orsini. Din pricina conflictelor existente între Biserica Orientului si cea a Occidentului, nu l-a înștiințat pe împăratul Bizanțului despre alegerea sa. A murit pe 28 iunie 767, iar rămășițele sale pământești au fost înmormântate mai întâi la catedrala Sf. Paul, apoi la catedrala Sf. Petru.
· 928: Ludovic cel Orb, împărat carolingian (n. 880)
* 1119: Roger de Salerno (sau Roger al Principatului) (d. 28 iunie 1119) a fost regent în Principatul de Antiohia între 1112 și 1119.Roger era fiul contelui Richard de Salerno și văr de al doilea al principelui Tancred de Taranto de Galileea, ambii participanți la Prima cruciadă. El a devenit regent al Principatului de Antiohia după moartea lui Tancred, în 1112; principele titular de la acea vreme, Bohemund al II-lea, era încă la vârsta copilărie. Ca și Tancred, Roger s-a aflat în mod aproape constant pe picior de luptă cu statele musulmane din apropiere, precum Alepul. În anul 1114, s-a înregistrat un puternic cutremur de pământ care a distrus multe dintre fortificațiile cruciate din principat, iar Roger a acordat o mare atenție pentru reconstruirea lor, în special a celor din apropierea frontierei.
Roger l-a înfrânt pe Bursuq în 1114 (bătălia de la Sarmin) și în 1115 (bătălia de la Tell Danith). Alături de Josselin I de Courtenay, contele de Edessa, Roger a supus unei presiuni militare Alepul, astfel încât orașul a fost nevoit să se alieze cu emirul artuqid Ilghazi în 1118. Ilghazi a invadat teritoriul Principatului de Antiohia în 1119 și, deși a făcut apel la ajutorul patriarhului latin de Antiohia, Roger nu a mai așteptat întăririle trimise dinspre Regatul Ierusalimului și Comitatul de Tripoli. Ca urmare, în bătălia de la Ager Sanguinis el avea sub comandă doar 700 de cavaleri (inclusiv cei 500 trimiși din Regatul armean din Cilicia) și 3.000 de pedeștri. Aproape toți aceștia au căzut în luptă, inclusiv Roger însuși. Forțele lui Ilghazi s-au împrăștiat pentru a jefui teritoriul înconjurător, fără a mai ataca Antiohia. Regele Balduin al II-lea al Ierusalimului a preluat regența asupra Principatului de Antiohia.
Domnia lui Roger a fost descrisă în Bella Antiochena (Războiul din Antiohia), cronică scrisă în limba latină de cancelarul Gautier.
| Roger de Salerno | |
 Roger de Salerno | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | secolul al XI-lea  Italia |
| Decedat | |
| Cauza decesului | Ucis în luptă |
| Părinți | Richard de Salerno[1] Altrude de Hauteville[*][1] |
| Frați și surori | Marie de Hauteville[*] |
| Căsătorit cu | Hodierne of Rethel[*] |
| Etnie | Normanzi |
| Religie | catolicism |
| Ocupație | Cavaler |
| Matilda a Angliei | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 1156 Castelul Windsor, Berkshire |
| Decedată | 28 iunie 1189 (32–33 de ani) Brunswick, Saxonia Inferioară |
| Înmormântată | Catedrala Brunswick, Saxonia Inferioară |
| Părinți | Henric al II-lea al Angliei[1] Eleanor de Aquitania[1] |
| Frați și surori | Eleanor of England, Queen of Castile[*][1] Joan of England[*] Alix de Franța Marie of France, Countess of Champagne[*] William Longespée, 3rd Earl of Salisbury[*] Ioan al Angliei[1] Geoffrey[*] Henric Tânărul Rege[1] Geoffrey II[*] Richard Inimă de Leu[1] William IX, Count of Poitiers[*] Morgan[*] |
| Căsătorită cu | Henric Leul |
| Copii | Matilda, Contesă de Perche Henric al V-lea, Conte de Palatin de Rin Lothar de Bavaria Otto al IV-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman William de Winchester |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | duce ducesă[*] prințesă |
| Familie nobiliară | House of Plantagenet (prin naștere) Casa de Welf (prin căsătorie) |
| Ducesă consort de Saxonia și Bavaria | |
| Încoronare | 1188 |
* 1389 - Moare Stefan Lazar Hrebeljanovici (n. 1329), cunoscut sub numele de cneazul Lazăr, conducător al sarbilor în bătălia de la Kosovo împotriva armatelor otomane . A pierit în luptă pe campia de la Kosovopolie (campia Mierlei) împreună cu cea mai mare parte a nobilimii sârbe, iar Serbia si-a pierdut existenta de stat suveran. In aceasta batalie a murit si sultanul otoman Murad I ucis de sarbul Milos Obilici. Cneazul Lazar este venerat ca un sfânt în Biserica Ortodoxă Sârbă şi este cantat ca un erou în poezia populara.
· 1757: Sofia Dorothea de Hanovra (n. 16 martie 1687 - d. 28 iunie 1757) a fost o membră a familiei regale britanice, singura fiică a regelui George I al Marii Britanii. Ea a fost, între 1713 și 1740, soția regelui Prusiei, Frederic Wilhelm 
Ducesa Sofia Dorothea de Braunschweig-Lüneburg s-a născut la 16 martie 1687 (stil vechi) în ducatul Braunschweig-Lüneburg. A fost fiica lui Georg Ludwig de Braunschweig-Lüneburg, mai târziu regele George I al Marii Britanii și a soției lui, Sophia Dorothea de Celle. A fost detestată de fratele ei mai mare, regele George al II-lea al Marii Britanii.[3]
La 28 noiembrie 1706 s-a căsătorit cu vărul ei, prințul moștenitor Frederic Wilhelm al Prusiei și a devenit Alteța Sa Regală Prințesa Moștenitoare a Prusiei. S-au întâlnit încă de când erau copii, prin grija bunicii lor, Sofia de Hanovra, și s-au antipatizat reciproc. Sophia Dorothea era diferită de soțul ei în toate aspectele și căsătoria lor a suferit din cauza acestei dizarmonii. Spre deosebire de soțul ei, Sophia Dorothea iubea divertismentul.[4]
În 1713, la ascensiunea pe tron a soțului ei, Sofia Dorothea a devenit regină a Prusiei. Regina și copiii ei au fost terorizați și bătuți de Frederick William, care e posibil să fi suferit de o boală ereditară, porfirie.[3][5][6] Când soțul ei a murit, iar fiul ei, Prințul Frederic, a urcat pe tron ca Frederic al II-lea al Prusiei, Sofia Dorothea a devenit Regina Mamă.
Sophia Dorothea a fost interesată de artă, știință, literatură și modă. A avut o relație bună cu fiul ei, Frederick, cunoscut mai târziu sub numele "Frederick cel Mare"; a petrecut multe zile vorbind cu el în bibliotecă și știa despre planurile lui de a scăpa de sub custodia tatălui. Nu a fost descrisă ca fiind o frumusețe și a fost marcată de variolă; totuși în ciuda a numeroase sarcini a păstrat o figură atractivă. A fost privită ca fiind mândră și ambițioasă însă soțul ei a refuzat să-i permită orice influență; avea convingerea că femeile ar trebui să fie păstrate numai pentru reproducere. Aceasta a fost opinia fiicei ei Wilhelmine că tatăl ei a tratat-o pe mama ei nedrept. Frederic Wilhelm I al Prusiei și regina Sofia au avut opt copii care au supraviețuit:
| Sofia Dorothea de Hanovra | |
 Portret de Antoine Pesne, 1726 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 16 martie 1687 Hanovra, Germania |
| Decedată | (70 de ani) Palatul Monbijou, Berlin |
| Înmormântată | Berlin Cathedral[*][1][2] |
| Părinți | George I al Marii Britanii[1] Sofia Dorothea de Celle |
| Frați și surori | George al II-lea al Marii Britanii Melusina von der Schulenburg, Countess of Walsingham[*] |
| Căsătorită cu | Frederic Wilhelm I al Prusiei |
| Copii | Wilhelmine de Bayreuth Frederic II Prințesa Friederike Luise Prințesa Philippine Charlotte Prințesa Sophia Dorothea Luise Ulrike, regină a Suediei Prințul August Wilhelm Prințesa Anna Amalie Prințul Henric Prințul August Ferdinand |
| Cetățenie |  Germania |
| Religie | luteranism |
| Ocupație | aristocrat[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Familie nobiliară | Casa de Hohenzollern Casa de Hanovra |
| Regină a Prusiei Electresă de Brandenburg | |
| Domnie | 25 februarie 1713 – 31 mai 1740 |
Andrei Șaguna - foto preluat de pe en.wikipedia.org
Andrei Șaguna (n. 20 decembrie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie.
· 1914: Arhiducele Franz Ferdinand al Austriei (n. 18 decembrie 1863, Graz – d. 28 iunie 1914, Sarajevo) a fost moștenitorul tronului imperiului Austro-Ungar din 1896 până la asasinarea sa la Sarajevo în data de 28 iunie1914. Atentatul de la Sarajevo a constituit factorul care a declanșat începerea Primului război mondial.
Franz Ferdinand s-a născut în Graz, Austria, fiind fiul cel mare al arhiducelui Karl Ludwig (fratele cel tînăr a lui Franz Josef al Austriei) și al Prințesei Maria Annunciata (a doua soție a lui Karl Ludwig). Când avea 12 ani, a murit unchiul său Ducele Francisc al V-lea de Modena, care l-a numit moștenitor, cu condiția ca Franz Ferdinand să își adauge Este la nume. În 1877 Franz Ferdinand a intrat în armata austro-ungară cu gradul de locotenent. A fost un pasionat vânător. În 1883 a vizitat pentru prima dată Italia, în 1885 a vizitat Egiptul, Palestina, Siria, și Turcia. În 1889 a vizitat Germania.
În 1889 viața lui Franz s-a schimbat în mod dramatic după sinuciderea vărului său Prințul Rudolf al Austriei, succesorul la tronul Austriei. Următorul în linie era tatăl său, care a renunțat, Franz devenind astfel primul succesor la tronul imperiului.
În 1895 Franz Ferdinand a întâlnit-o pe contesa Sophia Chotek la un bal din Praga, care însă nu îndeplinea criteriile pentru a deveni o membră a casei de Habsburg. Sophia era domnișoară de onoare a arhiducesei Isabella, soția arhiducelui Friedrich, duce de Teschen. Franz Ferdinand a început să-l viziteze pe arhiducele Friedrich la vila sa din Pressburg (azi Bratislava). Relația lui Franz cu Sofia a rămas secretă, devenit cunoscută după doi ani. După multă opoziție, împăratul Franz Josef acceptă căsătoria, cu condiția ca ea să fie morganatică, adică urmașii proveniți din ea să nu aibă drept la tron.
Căsătoria a avut loc la 1 iulie 1900, la Reichstadt (azi Zákupy) în Boemia, din familia regală fiind prezentă numai mama sa vitregă, Maria Tereza.
Franz Ferdinand a avut trei copii cu Sofia:
- Prințesa Sophie von Hohenberg (1901-1990)
- Maximilian, Duce de Hohenberg (1902-1962)
- Prințul Ernst von Hohenberg (1904-1954)
La 28 iunie 1914 la ora 11:00 am, la Sarajevo, Franz Ferdinand și soția lui Sophia au fost asasinați de Gavrilo Princip, un tânăr sârb bosniac în vârsta de 19 ani, membru al organizației Mâna Neagră. Acest atentat a fost motivul care a declanșat Primul Război Mondial. Gavrilo Princip, minor conform legilor de atunci, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare și a murit în spitalul închisorii din Theresienstadt (actualmente Terezin, în Cehia), încă înainte de sfârșitul Primului Război Mondial, la 28 aprilie 1918, bolnav de tuberculoză.
.svg){kind=small}
· 1916: Ștefan Luchian (n. ,[3] Ștefănești, România – d. , București, România[4]) a fost un pictor român, supranumit poetul plastic al florilor.
Cu o vocație declarată încă din școala primară, l-a avut în perioada de formare ca maestru nedisputat pe Nicolae Grigorescu. Educația plastică și-a început-o la Școala de Belle-Arte, dar a fost completată la München și Paris.
Prin opera sa, Luchian s-a dovedit a fi o personalitate artistică originală, afirmându-se cu o pictură generoasă, vibrantă și care, prin paleta cromatică plină de lumină, prin poziția artistică înnoitoare, precum și printr-o scânteietoare expunere a limbajului, a reușit să transmită privitorului un mesaj umanist de mare calitate. Marele aport inovator adus de Luchian în pictura românească din acele vremuri este reprezentat de modul de transpunere a efectelor de lumină, care la el izbucnesc la fiecare tușă de culoare.
A reușit să fixeze în memorie „splendorile scânteietoare” ale peisajului românesc, pe care l-a redat într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată. Referindu-se la arta picturii, Luchian spunea:
„Natura nu trebuie s-o imiți, nici să o copiezi, trebuie să lucrezi în felul ei... Cum se poate lucra în felul ei? Să știi să observi, asta-i cheia... Natura îți dă povețe, când te pricepi să observi. Noi, artiștii, privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul.”
Concepția lui Luchian despre artă s-a integrat mereu pe o traiectorie care a contrazis arta academistă a timpului său, artă care era aservită unor gusturi de salon, reticentă oricărei înnoiri și ostilă reprezentării realiste a vieții. Pictura lui a fost în același timp un semn al atitudinii de protest social, prin faptul că a redat viața de trudă a muncitorilor și a evocat condiția mizeră și socială a mahalalelor de odinioară. Regăsim astfel în tematica sa oameni nevoiași și umili, cu personalități de netăgăduit care au găsit în Luchian un perfect rezoneur de o neîngrădită afecțiune. Mai receptiv la nevoile și suferințele altora decât la propria boală, Luchian le-a înfățișat fără ostentație, cu discreție și cu o mare sinceritate.
Cu o stare materială precară și bolnav de scleroză multiplă după 1900, a ajuns să picteze țintuit în fotoliu și cu penelul legat de încheietura mâinii. În această perioadă în care și-a concentrat toată energia creatoare, toată pasiunea pentru natură și toată dragostea pentru viață și pentru frumos spre pictarea florilor, Luchian a alăturat tehnicii uleiului, pentru peisaj și pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care a ajuns la o măiestrie de neegalat.
Ștefan Luchian a fost considerat de către critica de artă ca un continuator al lui Nicolae Grigorescu. Prin comparație, artistul s-a individualizat față de mentorul său printr-un realism al tratării tematicii sociale și printr-o cromatică plină de strălucire, precum și prin modernitatea rezultată din experimentarea tehnicilor grafice de care a dat dovadă. El și-a echilibrat lucrările din punct de vedere cromatic și prin exactitatea cu care și-a definit precizia planurilor compoziționale, a ajuns la o foarte modernă simplificare a formelor. Această realitate izvorâtă din analiza pe care criticii de artă au relevat-o, Luchian a fost apreciat la superlativ încă de la prima expoziție retrospectivă ce i-a fost organizată în anul 1939.
Surprinzătoare rămâne capacitatea cu care Ștefan Luchian, de-a lungul întregii sale cariere artistice, a trecut de la o tehnică la alta, a schimbat suportul stratului pictural și a plasat astfel, experimentul grafic în prim-planul modernității românești. Experimentele tehnice și cromatice, curajul demersului artistic, l-au plasat pe cea mai înaltă treaptă a artei moderne. Părerea criticii de artă este că, în domeniul impunerii graficii ca artă majoră, Ștefan Luchian a fost un deschizător de drumuri.
Supranumit poetul plastic al florilor,[6] Ștefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868, la Ștefănești, un sat (azi oraș) din județul Botoșani, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian și al Elenei Chiriacescu. Tatăl său Dumitru Luchian s-a născut în anul 1826 la Galați în familia serdarului Vasile Luchian, boier caftanlău și președinte al Eforiei orașului. Mama - Elena Chiriacescu, s-a născut la Perieți (Ialomița), în familia proprietarului agricol Iamandi Chiriacescu.[7] Dumitru Luchian a fost comandantul Batalionului nr.3 de grăniceri si bun prieten cu Alexandru Ioan Cuza.[8] În aprilie 1873, Ștefan Luchian împreună cu familia s-au mutat la București într-o casă[A] pe care au cumpărat-o pe strada Popa Soare nr.15, în vechea și pitoreasca mahala a Mântulesei.[9]
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Vocația viitorului pictor s-a declarat încă din copilărie. Artistul a început să picteze încă din vremea în care a urmat cursurile primare la Școala din Tabaci. Mai apoi a continuat ca elev al Liceului Sfântul Sava, unde a făcut trei clase gimnaziale. După propriile sale declarații, la liceu ajunsese să facă temele de desen pentru toată clasa „pe treizeci de gologani: atât era tariful”.[10] Prima sa lucrare cunoscută este din anul 1884 de la vârsta de 16 ani. Tabloul – de dimensiuni modeste și semnat „Luchian Șt. cl. III”, este pictat în ulei și înfățișează o casă
| Ștefan Luchian | |||
 Ştefan Luchian, Un zugrav - Autoportret [1905-1907] | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [3]  Ștefănești, România | ||
| Decedat | (48 de ani)[4][5] București, România | ||
| Înmormântat | Cimitirul Bellu | ||
| Părinți | Dumitru Luchian, Elena Chiriacescu | ||
| Frați și surori | Anibal | ||
| Naționalitate |  România | ||
| Cetățenie | România | ||
| Ocupație | pictor pastellist[*] watercolourist[*] | ||
| Activitate | |||
| Pseudonim | i se spunea Babacul[1][2] | ||
| Domeniu artistic | pictură murală, Pictura[*] | ||
| Studii | Universitatea Națională de Arte București, Academia de Arte Frumoase din München, Academia Julian | ||
| Pregătire | Theodor Aman, Gheorghe Tattarescu, Constantin I. Stăncescu, Johann Caspar Herterich, Ludwig von Herterich, William-Adolphe Bouguereau | ||
| Profesor pentru | Traian Cornescu | ||
| Mișcare artistică | impresionism, postimpresionism, Art Nouveau, modernism, Tinerimea artistică, „Cercul artistic”, Societatea „Ileana”, „Expoziția artiștilor independenți” | ||
| Opere importante | |||
| Patronaj | Alexandru Bogdan-Pitești, Virgil Cioflec ---------------------------------------- | ||
| Influențat de | Nicolae Grigorescu, Édouard Manet, Edgar Degas | ||
| A influențat pe | 1. Pictura românească prin aducerea tematicii peisajelor citadine în prim-planul creației artistice; 2. Portretistica românească prin tematica oamenilor simpli; 3. Tabloul Lăutul a lansat decorativismul în pictura românească. ---------------------------------------- | ||
| Premii | 1915 - Medalia clasa I-a a Expoziției artiștilor în viață | ||
| |||
· 1918: Albert Henry Munsell, pictor american (n. 1858)
· 1922: Velimir Hlebnikov, poet rus (n. 1885)
· 1942 - A murit marele scriitor bielorus Ianka Kupala.
· 1957: Alfred Döblin, scriitor german (n. 1878)
· 1969 - A murit George Fotino, jurist si istoric roman, membru corespondent al Academiei Romane. A descoperit si a dat publicitatii documente referitoare la familia Golesti. A initiat, in 1940, restaurarea casei Golestilor, transformata apoi in muzeu. A fost membru al Societatii pentru istoria dreptului din Paris (n. 31.07.1896).
* 1974: Vannevar Bush (n 11 martie, 1890 – 28 iunie, 1974) a fost un inginer american cunoscut pentru activitatea sa în domeniul computerelor analogice, pentru rolul său politic în dezvoltarea bombei atomice și pentru Memex, un concept pe care se bazează rețeaua de internetWWW-World Wide Web apărută zeci de ani mai târziu
| Vannevar Bush | |||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||
Doxiadis a devenit foarte cunoscut ca fiind arhitectul șef al orașului Islamabad, noua capitală a noi formatei țări Pakistan(prin desprinderea de India britanică, în 1947), iar ulterior creatorul conceptului de Ekistică.
Doxiadis a terminat facultatea de arhitectură a Universitățiidin Atena în 1935, obținând un doctorat de la Universitatea Charlottenburg (astăzi Universitatea Tehnică din Berlin) în 1936. În 1937, a fost numit șef al planificării urbane a Atenei Metropolitane. În anii celui de-al doilea război mondial, a deținut poziția de șef al Departamentului Regional și de Planificare Urbană din Ministerul Lucrărilor Publice.
* 1978: Musa Mamut este un erou-martir tătar care pe 23 iunie 1978 s-a autoincendiat în Crimeea în semn de protest față de represiunea tătarilor crimeeni. Este un simbol al cauzei națiunii tătare. Musa s-a născut în familia ciobanului Yagya pe 20 februarie 1931, în satul Uzunğî din regiunea Balaklava, Crimeea. A avut cinci frați și două surori. În 1944 Iosif Stalin îi acuză pe tătarii crimeeni de colaborare cu naziștii și, la fel ca alte mii de tătari, familia lui Musa este scoasă afară din casă, îmbarcată în vagoanele de vite și deportată în Uzbekistan. În exil au trăit în sărăcie. În scurt timp, din cauza foametei i s-au stins doi frați și cele două surori. Musa lucra într-un depozit de bumbac și în 1957 devine lăcătuș și tractorist.[1][2][3]
În era lui Leonid Brejnev mișcarea de repatriere a tătarilor se intensifică fiind susținută și de o seamă de activiști pentru drepturile omului printre care Petro Grigorenko și Andrei Sakharov. În septembrie 1967 autorităție sovietice anulează acuzația împotriva poporului tătar crimeean.[2]
În aprilie 1975 Musa revine în Crimeea. Cumpără o casă și se stabilește în satul Beș-Terek (Donske) de lângă Simferopol. Însă nu i se eliberează actul notarial al casei și actele de reședință. Pe 23 aprilie 1976 este arestat și pe 13 mai 1976 este condamnat la doi ani de închisoare la Kremenciuc, în Poltava. Soția sa, Zekiye Abdulla, primește doi ani cu suspendare. După câteva luni, detenția este comutată la muncă într-o rafinărie și mai apoi, pe 18 iulie 1977 este eliberat. Autoritățile locale continuă însă să îl hărțuiască refuzându-i eliberarea actelor de domiciliu. Discută des cu prietenii despre situația tragică a tătarilor. Pe 20 iunie 1978 familiei sale i se deschide un nou dosar și când miliția vina să îl ridice, 23 iunie 1978, Musa se stropește cu benzină și își dă foc Moare cinci zile mai târziu, în spitalul din Simferopol, pe 28 iunie 1978. Se odihnește în cimitirul din Beș-Terek.[1][2][3]
Pe 4 iulie 1978 disidentul rus Andrei Sakharov îi trimite o scrisoare lui Brejnev cerându-i să le facă dreptate tătarilor crimeeni.
| Musa Mamut | |
 Musa Mamut | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 20 februarie 1931 Uzunğí (Kolhoznoye), Balaklava, Crimeea |
| Decedat | (47 de ani) Simferopol, Crimeea |
| Cauza decesului | sinucidere (self-immolation[*]) |
| Căsătorit cu | Zekiye Abdulla (Abdullaeva) |
| Cetățenie |  URSS |
| Etnie | Tătarii crimeeni |
| Religie | musulman |
| Ocupație | lăcătuș și tractorist |
| Activitate | |
| Cunoscut pentru | S-a autoincendiat în semn de protest față de represiunea tătarilor crimeeni |
| Mihail Tal | |
 Mihail Tal în 1982 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | letonă Mihails Tāls rusă Михаил Нехемьевич Таль |
| Născut | 9 noiembrie 1936 Riga, Letonia |
| Decedat | 28 iunie 1992[1] (55 de ani) Moscova, Rusia |
| Cauza decesului | cauze naturale[*] (insuficiență renală) |
| Cetățenie | URSS Letonia |
| Ocupație | șahist scriitor jurnalist chess composer[*] |
| Activitate | |
| Țară | Uniunea Sovietică, Letonia |
| Titlu | Mare maestru – Grandmaster (1957) |
| Campion mondial | 1960–61 |
| Coef. ELO max. | 2705 (ianuarie 1980) |
· 2000 - A murit Adriana Fianu, personalitate a lumii literare româneşti, redactor erudit şi discret al revistei “România literară”, executor testamentar al lui Al. Rosetti (n.19.10.1928).
* 2008: Mircea Luca (n. 3 august 1921, Zalău – d. 28 iulie 2008[1]) a fost un fotbalist și medic român, remarcat în România pentru activitatea sa la echipa U Cluj.
· 2011: Angélico Vieira, actor și cântăreț portughez (n. 1982).
· 2012: A decedat arhitectul Camil Roguski autorul a numeroase construcţii din Bucureşti si din alte oraşe ale ţării, unul dintre cunoscătorii avizaţi ai cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu; (n. 1925). Roguski a contribuit la finisarea palatului din Piata Victoriei, a participat la proiectarea interioarelor si mobilierului de la Castelul Pelisor si de la cele doua palate de la Snagov. De-a lungul vietii, el i-a cunoscut pe Constantin Bratianu, Charles de Gaulle, Gheorghe Gheorghiu Dej si pe Carol al II-lea.
Sărbători
- În calendarul ortodox: Aducerea moaștelor Sf Mc doctori fără de arginți și făcători de minuni Chir și Ioan
Sfinții mucenici, făcători de minuni și „doctori fără de arginți” Chir și Ioan – foto: doxologia.ro
Sfinții mucenici, făcători de minuni și „doctori fără de arginți” Chir și Ioan au pătimit, dându-și viața pentru credința creștină, la începutul secolului al IV-lea, în timpul marii persecuții a creștinilor ordonată de împăratul Dioclețian. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face la 31 ianuarie, iar la 28 iunie se face pomenirea aflării cinstitelor lor moaște
1940:
Intrarea tancurilor T-26 ale armatei sovietice în Basarabia în uralele populației locale prosovietice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu