3. /24 IUNIE 2023 - RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU DEZLEGARE LA PEȘTE

(+) Nașterea Sf Pr Ioan Botezătorul (Sânzienele – Drăgaica)

+ Aducerea moaștelor Sf M Mc Ioan cel Nou de la Suceava    + Sf Ier Niceta de Remesiana (Dezlegare la pește)

(+) Nașterea Sf Pr Ioan Botezătorul (Sânzienele – Drăgaica)

În data de 24 iunie, Biserica Ortodoxă sărbătorește „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Fiul Elisabetei și al preotului Zaharia este cunoscut ca „Înaintemergătorul Domnului”, pentru că a vestit venirea Mântuitorului.

Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul proroc al Vechiului Testament și, totodată, cel care face legătura cu Noul Testament. Sfântul Ioan s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminției lui Aaron.

Sfântul Ioan Botezătorul este Înaintemergătorul Domnului, cel care a pregătit calea și mulțimile pentru primirea lui Mesia, Iisus Hristos.

Cei care renunțau la păcate erau botezați în Iordan. Misiunea pe care a avut-o Sfântul Ioan Botezătorul a fost aceea de a vesti apropierea lui Mesia și de a boteza în râul Iordan pe cei care se pocăiau.

Evanghelia după Matei arată că mesajul principal pe care îl transmitea Sfântul Ioan era „pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor”. Spre deosebire de Sfântul Matei, ceilalți doi evangheliști sinoptici Luca și Marcu folosesc termenii „Împărăția lui Dumnezeu”.

Momentul în care Mântuitorul Iisus a venit la Ioan spre a Se boteza a fost vârful misiunii profetului de pe malul Iordanului. El a deschis inimile și mințile evreilor, spre a-L primi pe Hristos și cuvântul Acestuia.

Sămânța aruncată de el va rodi: primii ucenici ai Domnului vor fi aleși dintre cei ai Sfântului Ioan. Întrucât în predicile sale l-a criticat, în mod repetat, pe regele Irod Antipa pentru faptul că s-a căsătorit cu Irodiada, fosta soție a fratelui său vitreg Filip, a fost întemnițat.

La o petrecere cu mulți oaspeți, Salomeea, fiica Irodiadei, a dansat în fața tatălui său vitreg. Acesta a cedat farmecelor tinerei dansatoare și i-a promis orice. La îndemnul mamei, fata a solicitat capul Sfântului Ioan Botezătorul. Fiind ucis, capul i-a fost adus Salomeei pe tavă. Trupul lui Ioan Botezătorul ar fi fost dus de susținătorii săi în orașul Samaria, unde a fost îngropat.

Conform tradiției, Sfântul Ioan a fost înmormântat în Samaria. Istoricii Rufinus și Teodoret arată că mormântul său a fost profanat în timpul împăratului Iulian Apostatul, în 362, o parte dintre moaște fiind arse. Restul au fost duse în Ierusalim, apoi în Alexandria, unde, la 27 mai 395, au fost așezate în biserica ce îi poartă numele.

Despre capul Sfântului, Nichifor și Simeon Metafrastul spuneau că ar fi fost îngropat separat, în fortăreața Machaerus ori chiar în palatul lui Irod din Ierusalim. Astăzi, capul Sfântului se află la Roma. Fragmente din moaște se găsesc și în mănăstiri din Biserica Coptă.

Biserica a închinat Sfântului Ioan Botezătorul șase sărbători: zămislirea – 23 septembrie; nașterea – 24 iunie; soborul – 7 ianuarie; tăierea capului – 29 august; prima și a doua aflare a capului – 24 februarie; a treia aflare a capului – 25 mai.

Tropar – Glasul 4

Proorocule şi Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celeia ce te-a născut şi amuţirea părintelui tău s-a dezlegat, întru slăvită şi cinstită naşterea ta şi Întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduieşte.

• • 

Mai înainte de a naște Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Înaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea nașterea cea peste fire din cea îmbătrânită, să creadă nașterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nenuntită și să zică în sine: „Puterea cea atotputernică a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea bătrânei, aceea este puternică ca și pe Fecioara cea neîntinată să o facă maică”.

Soarele cel neapus, Hristos, Mântuitorul nostru, vrând să răsară lumii, și acum plecând cerurile și pogorându-Se în pântecele fecioresc cel mai curat decât cerurile, se cădea mai întâi să iasă luceafărul din cea stearpă, adică Sfântul Ioan Înaintemergătorul, ca să meargă înainte, ca un vestitor, propovăduind și zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea. Deci, împlinindu-se vremea Sfintei Elisabeta ca să nască, a născut fiu la bătrânețile sale din pântece sterp, precum de demult Sara a născut pe Isaac. Mai înainte de a naște Fecioara pe Hristos, a născut cea stearpă, în zilele sale pe Inaintemergătorul lui Hristos, ca acei ce vor vedea nașterea cea peste fire din cea îmbătrânită, să creadă nașterii celei mai presus de fire, care avea să fie din Fecioara cea nenuntită și să zică în sine: „Puterea cea atotputernică a lui Dumnezeu, Care a dezlegat nerodirea bătrânei, aceea este puternică ca și pe Fecioara cea neîntinată să o facă maică”.

Nașterea cea minunată a Sfântului Ioan a fost înaintemergătoare Nașterii lui Hristos cea minunată. Minunea se aștepta după minune; după maica cea stearpă, Maica cea pururea Fecioară; după nașterea cea minunată a Elisabetei, nașterea cea străină a Fecioarei, pentru că la amândouă maicile, rânduiala nașterii covârșea rânduielile firii, așa voind Dumnezeu, Căruia toată firea îi este slujitoare ca unui Ziditor.

Iar după ce Elisabeta a născut, vecinii care locuiau împrejur au auzit de aceasta, asemenea rudeniile și cunoscuții și toți se bucurau împreună cu ea; căci Domnul a făcut milă cu dânsa, ridicând de la dânsa ocara nerodirii de copii. Astfel, s-au împlinit cuvintele Binevestitorului Gavriil, care a zis către Zaharia: Femeia ta va naște fiu și mulți se vor bucura de nașterea lui! Deci pe de o parte se bucurau rudeniile, iar pe de alta, aceia care erau cuprinși cu mare dorință pentru Mesia Cel așteptat, deși nu stiau că a sosit taina întrupării lui Hristos, însă în vremea nașterii Inaintemergătorului lui Hristos, duhul lor se pornea într-înșii spre bucurie, Sfântul Duh veselind inimile lor, ca și cum le dădea o înștiințare pentru câștigarea așteptării lor.

Și în ziua a opta au venit preoții și prietenii în casa lui Zaharia, ca să taie pruncul împrejur și toți voiau să-i pună numele tatălui său, Zaharia; dar maica lui nu se învoia, pentru că, fiind soție de prooroc și născătoare de prooroc, Sfânta Elisabeta era ea însăși plină de darul proorociei. Deci ea proorocește a poruncit ca pruncul cel născut al lor să se numească cu acel nume pe care nu îl auzise de la bărbat, de vreme ce el s-a întors de la biserică la casa sa avându-și legată limba cu amuțire și nu putea să spună soției sale cum a văzut pe îngerul care i-a binevestit zămislirea fiului său și a zis: Vei pune numele lui Ioan. Deci de Sfântul Duh fiind povățuită maica, a numit pe prunc Ioan, ca o proorocită, căci ea a cunoscut proorocește și venirea la dânsa a Maicii lui Dumnezeu și i-a zis: De unde-mi este mie aceasta, ca să vină Maica Domnului meu la mine? Iar cei ce voiau să taie împrejur pruncul, făceau semne tatălui său, cum ar voi să-l numească. Iar el, cerând o tăbliță, a scris: Ioan să-i fie numele lui! Și îndată s-a deschis gura lui Zaharia și limba lui s-a dezlegat din amuțire și vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu.

Atunci toți s-au minunat de acele mari minuni: cum a născut cea îmbătrânită, cum maica și tatăl cel mut s-au unit la un nume, cu care să numească pe fiu și cum, după scrierea numelui, mutul îndată a grăit și, ce a scris cu mâna, aceea a grăit și cu limba. Deci numele lui Ioan s-a făcut ca o cheie a gurilor părinților, deschizându-le spre slava lui Dumnezeu. Astfel a cuprins frica și mirarea pe toți cei ce viețuiau împrejur, pentru că toți cei ce auzeau acestea se minunau cu spaimă de acele preaslăvite minuni ale lui Dumnezeu și se povesteau cuvintele acestea în toată partea muntelui Iudeei, adică în hotarele Hebronului, cetatea preoților, unde era casa lui Zaharia. Pentru că acea cetate, încă din zilele lui Isus Navi a fost hotărâtă sfințitei seminții a lui Aaron; iar de la Ierusalim și până la dânsa era cale de opt ceasuri. Acea cetate era mai departe de Betleem, la un loc mai înalt, și se numea „cetatea muntelui”, pentru munții săi cei înalți, iar hotarele ei se numeau „părțile muntelui”, precum se scrie în Evanghelie despre Preacurata Născătoare de Dumnezeu: Sculându-se Maria din Nazaretul Galileei, s-a dus la munte degrabă în cetatea Iudeei - adică în Hebron -, și a intrat în casa lui Zaharia și s-a închinat Elisabetei.

Deci, într-acea parte a muntelui, cei ce auzeau de măririle lui Dumnezeu, care se făceau în casa lui Zaharia, se minunau foarte mult și grăiau între ei: Ce va să fie pruncul acesta? Că mâna Domnului era cu el și Dumnezeu înmulțea într-însul darul Său și-l păzea de sabia lui Irod, căci despre minunata naștere a lui Ioan ajunsese vestea până la Irod, care se mira de aceea și zicea: Ce va să fie pruncul acesta ? Iar când S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleemul Iudeei și au venit magii de la răsărit, întrebând de Impăratul cel de curând născut, atunci Irod, trimițând ostași în Betleem să ucidă pe toți pruncii de acolo, și-a adus aminte de Ioan, fiul lui Zaharia, de care auzise acele minuni, și a zis în sine: „Oare acela are să fie împăratul Iudeei?”. Și, gândindu-se să-l ucidă, a trimis într-adins ucigași la Hebron în casa lui Zaharia. Dar trimișii n-au găsit pe Sfântul Ioan, pentru că, începând din Betleem acea fără de Dumnezeu ucidere de prunci, s-a auzit în Hebron glas și strigare, că nu era foarte departe, și s-a știut pricina acelei strigări.

Și îndată Sfânta Elisabeta a luat pe pruncul Ioan și a fugit în muntele cel mai înalt al pustiului; iar Sfântul Zaharia, precum se scrie în viața lui, era atunci în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rânduiala săptămânii sale, care se întâmplase tocmai în acea vreme. Deci, ascunzându-se Sfânta Elisabeta în acel munte, se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, s-o apere împreună cu pruncul. Și când a văzut de sus pe ostași cercetând cu de-amănuntul și apropiindu-se, a strigat către un munte de piatră ce se afla acolo: „Munte al lui Dumnezeu, primește pe maica cu fiul său!”. Atunci îndată s-a desfăcut muntele acela și, primind-o pe maică înăuntrul său, s-a ascuns de ucigașii care o căutau. Iar ostașii, negăsind pe cel căutat, s-au întors înapoi la cel ce-i trimisese.

Atunci Irod a trimis la Zaharia în biserică, zicând: „Dă-mi mie pe fiul tău, Ioan”. Iar Sfântul Zaharia a răspuns: „Acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar fiul meu nu știu unde este!”. Iar Irod, mâniindu-se, a trimis la dânsul a doua oară și a poruncit, că, dacă nu-și va da fiul, atunci să-l ucidă și pe el. Deci s-au dus niște ucigași sălbatici ca niște fiare, sârguindu-se să-și săvârșească porunca, și au zis cu mânie către preotul lui Dumnezeu: „Unde ai ascuns pe fiul tău? Să ni-l dai nouă, că așa a poruncit împăratul, iar dacă nu-l vei da, vei muri îndată!”. Sfântul Zaharia a răspuns: „Voi îmi veți ucide trupul, iar Domnul îmi va primi sufletul”. Atunci ucigașii, pornindu-se, după porunca lui Irod, l-au ucis între biserică și altar; iar sângele lui, care s-a vărsat pe marmură, s-a închegat și s-a făcut tare ca piatra, spre mărturia lui Irod și spre veșnica lui osândă. Iar Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu împreună cu pruncul Ioan, petrecea în muntele ce se desfăcuse; pentru că, prin porunca dumnezeiască, li se făcuse lor acolo o peșteră. Tot acolo curgea și un izvor de apă și crescuse înaintea peșterii un finic plin de roade, iar când era vremea mâncării, acel pom se pleca și-și dădea roadele sale spre mâncare, apoi iar se ridica.

Apoi, după patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, maica Mergătorului înainte, a murit în peștera aceea. Iar Sfântul Ioan, rămânând singur, a fost hrănit de înger până la creșterea lui și păzit în pustietăți, până în ziua arătării sale către Israel. Astfel păzea și acoperea mâna Domnului pe Sfântul Ioan, ca el să meargă înaintea feței Lui cu duhul și cu puterea lui Ilie și să gătească cale Celui ce venea să mântuiască neamul omenesc. Deci pentru toate acestea să se slăvească Hristos Dumnezeu, Mântuitorul nostru, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh în veci. Amin.

Dragaica, Sanzienele in traditia populara

In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta sub denumirea de Sanziene sau Dragaica.

Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul si a Aducerii Moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceav, Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeita silvestra.

Sanzienele erau considerate, inca din vremea lui Cantemir, ca reprezentari fitomorfe (Florile de Sanziene) si divinitati antropomorfe. In credinta populara,Sanzienele erau considerate a fi niste femei frumoase, niste adevarate preotese ale soarelui, divinitati nocturne ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om.

Nu este exclus ca in vremuri indepartate populatia din munti sa se fi intalnit la momentele solstitiale (Sanzienele) sau echinoctiale pentru a savarsi ritualuri inchinate Soarelui. Megalitii din Muntii Calimani pe care s-au descoperit insemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi marturii in acest sens.

Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducatoare de rele, Sanzienele sunt zane bune. Dar ele pot deveni si forte daunatoare, lovindu-i pe cei pacatosi cu „lantul Sanzienelor”, pot starni din senin si vijelii, pot aduce grindina, lasand campul fara de rod si florile fara de leac.In ajunul sau in ziua de Sanziene se intalneau practici si obiceiuri de divinatie, de aflare a ursitei si a norocului in gospodarie.

In dimineata de Sanziene inainte de rasaritul soarelui oamenii strangeau buchete de Sanziene pe care le impleteau in coronite si le aruncau pe acoperisul caselor. Se considera ca omul va trai mult in cazul in care coronita ramanea pe casa sau, dimpotriva ca va muri repede, atunci cand coronita aluneca spre marginea acoperisului sau cadea de pe acoperis.

Fetele strangeau flori de Sanziene pentru a le pune sub perna, in noaptea premergatoare sarbatoarii, in credinta ca isi vor visa ursitul. In unele zone fetele isi faceau coronite din Sanziene pe care le lasau peste noapte in gradini sau in locuri curate. Daca dimineata gaseau coronitele pline de roua, era semn sigur de maritis in vara care incepea.

Gospodarii incercau sa afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sanziene, in seara din ajunul sarbatorii agatau cununi de Sanziene la coltul casei orientat catre rasarit si daca, a doua zi, in coronite erau prinse par de la anumite animale, sau puf / pene de la pasari considerau ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.

Florile culese in ziua de Sanziene prinse in coronite sau legate in forma de cruce, erau duse la biserica pentru a fi sfintite si erau pastrate, apoi, pentru diverse practici magice.

Sarbatoarea Sanzienelor care marcheaza mijlocul verii, era considerata si momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.

Tot acum se faceau previziuni meteorologice: in functie de momentul in care rasarea Constelatia Gainusei, se determina perioada prielnica pentru semanatul graului de toamna.

Sarbatoarea Sanzienelor mai este cunoscuta in popor si sub denumirea de Amutitul Cucului. Se crede ca daca cucul inceteaza sa cante inainte de Sanziene, inseamna ca vara va fi secetoasa.

Pentru a fi sanatosi si avea spor in munca, in acest moment de inceput al secerisului, oamenii se incingeau peste sale cu tulpini de cicoare.

Pentru a fi placute feciorilor, fetele se spalau pe cap, in aceasta zi cu fiertura de iarba mare. Pentru a scapa de boli, fetele si nevestele se scaldau ritual in ape curgatoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tavaleau dezbracate in roua, dimineata, inainte de rasaritul Soarelui.

Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri in care se aruncau substante puternic mirositoare, se buciuma si se striga in jurul focurilor.

In unele sate din sud-vestul Bucovinei, putea fi intalnit, cu ani in urma, obiceiul „boului instrutat”. In cadrul ceremonialului, masca taurina murea si renastea simbolic la acest inceput de timp calendaristic.

Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.

De Sanziene au loc balciuri si iarmaroace. Acestea erau in trecut un bun prilej pentru intalnirea tinerilor in vederea casatoriei.

Printre cele mai renumite targuri se numara cele de la Buzau, Focsani, Campulung Muscel, Buda, din judetul Vrancea, Ipatesti, judetul Olt, Pitesti, Carbunesti, judetul Olt, Giurgeni, judetul Ialomita, Brosteni, judetul Mehedinti) si, cel mai cunoscut, Targul de Fete de pe Muntele Gaina.

Sub aspect religios, in ziua de 24 iunie, in Bucovina se sarbatoreste cu mare fast Aducerea moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava .

Acum, ca si alta data, in aceasta zi se aduna mii de pelerini pentru a participa la ceremonia scoaterii moastelor Sfantului Ioan.

+ Aducerea moaștelor Sf M Mc Ioan cel Nou de la Suceava

LIVE  23      

Main navigation

Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava

• • 

Evlaviosul domn Alexandru cel Bun (1400-1432), cel care obținuse în 1401 recunoașterea canonică a mitropolitului Iosif al Moldovei de la Patriarhia Ecumenică a reușit să pecetluiască acest act bisercesc prin aducerea moaștelor Sfântului Ioan de la Cetatea Albă la Suceava, la 24 Iunie 1415, și așezarea lor în biserica Mirăuților, atunci catedrală mitropolitană.

După Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 Octombrie), unul dintre sfinții cei mai venerați în Moldova este Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ale cărui moaște se află în țara noastră de 600 de ani.

Era originar din Trapezunt, în Asia Mică, și negustorea cu tatăl său făcând comerț cu cetățile de pe malul Mării Negre. Într-una dintre călătoriile spre Cetatea Albă, pe Nistru, a avut o dispută cu un neguțător venețian care, din răzbunare, a mințit pe stăpânul mongol al cetății că Ioan vrea să devină musulman. În confruntarea cu acesta, tânărul creștin i-a spus că nu are motive să-și schimbe credința, ceea ce a declanșat furia eparhului, sau mai marelui cetății, care a poruncit ca Ioan să fie chinuit. A suportat cu credință și stoicism torturi înfricoșătoare între care legarea de coadă unui cal sălbatic și târârea pe caldarâmul cetății – iar în final i s-a tăiat capul. Era 2 iulie 1330.

Eparhul cetății, inițial, n-a permis creștinilor să-l îngroape, dar o minune – apariția unor îngeri și împietrirea mâinii unui tătar care a tras cu arcul asupra lor – l-a determinat să-și schimbe atitudinea. Trupul lui Ioan a fost dus în procesiune în biserica Cetății Albe și depus acolo.

Vestea despre minunile care se săvârșeau la moaștele sale s-a răspândit în toată Moldova. Evlaviosul domn Alexandru cel Bun (1400-1432), cel care obținuse în 1401 recunoașterea canonică a mitropolitului Iosif al Moldovei de la Patriarhia Ecumenică a reușit să pecetluiască acest act bisercesc prin aducerea moaștelor Sfântului Ioan de la Cetatea Albă la Suceava, la 24 Iunie 1402, și așezarea lor în biserica Mirăuților, atunci catedrală mitropolitană. Sfintele moaște au fost însoțite de ieromonahul Grigorie Țamblac și au fost întâmpinate de Alexandru cel Bun și de mitropolitul Iosif la locul numit „Poiana Vlădicii” de lângă Iași. La puțin timp, racla a fost îmbrăcată în argint, iar pătimirea Sfântului Ioan redată în 12 scene sculptate pe raclă. Eruditul monah Grigorie Țamblac a rostit o cuvântare despre viață și pătimirile Sfântului Ioan – tipărită în slavonă –, care este considerată prima operă originală cunoscută în Moldova.

Multe minuni s-au săvârșit la racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Una dintre cele mai cunoscute s-a petrecut la 2 Iunie 1662, când Suceava era asediată de tătari. Locuitorii au vrut să se refugieze și să ia cu ei racla sfântului, dar n-au fost capabili s-o miște din loc, era un semn ceresc că protectorul Moldovei nu voia să-și părăsească reședința. La rugăciunile mitropolitului și preoților, Dumnezeu a trimis o ploaie torențială care a învolburat apele râului Suceava încât tătarii n-au putut să intre în cetate.

După depresurarea Vienei (1688), craiul polon Ioan Sobietki a jefuit Moldova, a dat foc la mânăstiri și a prădat odoare sfinte. L-a luat cu sila pe mitropolitul Dosoftei împreună cu racla Sfântului Ioan cel Nou ducându-i în captivitate la Zolkiev. Ocrotitorul Moldovei a rămas acolo o sută de ani, până la 13 Septembrie 1783, când au fost repatriate moaștele Sfântului Ioan și depuse cu cinste în biserica catedralei mitropolitene din Suceava.

Peregrinările moaștelor Sfântului Ioan nu s-au oprit. În timpul primului război mondial – spre a fi ocrotite – au fost duse în capela română din Viena unde au rămas până la 25 iulie 1918, când au fost readuse în țară. Ele se află astăzi în biserica mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, redevenind ocrotitorul Moldovei, alături de Cuvioasa Parascheva.

Cea mai veche zi de pomenire a Sfântului Ioan cel Nou este 24 iunie, nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, numită în Moldova „La Sânziene”, când – cu evlavia cunoscută – mii și mii de creștini din Moldova și Transilvania vin să se închine moaștelor făcătoare de minuni ale Ocrotitorul Moldovei.

La propunerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 28 februarie 1950, între sfinții cu moaște din România al cărui cult a fost generalizat în toată Biserica, a fost și Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, înscriindu-se ca zi de pomenire data martiriului, adică 2 iunie. Generalizarea cultului s-a făcut în 1955. Este cinstit prin cântări și imne liturgice. Primul cuvânt de laudă sau panegiric i-a fost închinat de Grigorie Țamblac intitulat: „Mucenicia sfântului și slăvitului mucenic Ioan cel Nou care a fost martirizat la Cetatea Albă”, reeditat de Melchisedec Ștefănescu în 1884. Un alt panegiric i-a dedicat mitropolitul Varlaam, iar Dosoftei, în „Viață și petrecerea sfinților”, îi închină un sinaxar (rezumat al vieții).

Vindecările miraculoase petrecute la racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava sunt redate în lucrarea „Patericul Românesc” de monahul Ioanichie Bălan, publicată în 1990.

Sărbătoarea hramului Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava are loc, prin tradiție, la 24 iunie, având un profund caracter autohton ortodox. Miile de credincioși, în frumosul port național, aduc spice de grâu, flori de câmp, crengi de tei și de brad. Pelerinajul începe în dimineața zilei de 23 iunie, când Sfintele Moaște sunt scoase din biserică și depuse pe un baldachin în curtea mânăstirii. Credincioșii se închină cu evlavie, iar seara se face slujba privegherii, moaștele fiind veghiate toată noaptea. Dimineața se sfințește aghiasma, apoi se face Sfânta Liturghie arhierească de către Mitropolitul Moldovei și Arhiepiscopul Sucevei, în fruntea unui sobor de preoți și diaconi. Spre orele patru după amiază, Sfintele Moaște sunt duse din nou în biserică, purtate pe mâini de maramureșeni, care 24 de ore veghează moaștele și nu mănâncă nimic, conform unei tradiții ancestrale.

Hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, alături de cel al Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, constituie unul din cele mai importante sărbători religioase ale românilor din ținutul Moldovei.

+ Sf Ier Niceta de Remesiana 

• • 

Sfântul Niceta a fost episcop de Remesiana, localitate la sud de Dunăre, timp de aproape 50 de ani, între anii 366-414. Pentru viața sa sfântă, arzând de dragoste pentru Hristos, s-a învrednicit de treapta arhieriei și a semănat cuvântul Evangheliei Domnului în Dacia Mediteraneană, care era adeseori invadată de barbari.

Sfântul Niceta a fost episcop de Remesiana, localitate la sud de Dunăre, timp de aproape 50 de ani, între anii 366-414. Pentru viața sa sfântă, arzând de dragoste pentru Hristos, s-a învrednicit de treapta arhieriei și a semănat cuvântul Evangheliei Domnului în Dacia Mediteraneană, care era adeseori invadată de barbari.

Sfântul Niceta a încreștinat pe acești păgâni și, prin Sfântul Botez, i-a unit cu Hristos. De asemeni a întemeiat câteva așezări monahale, a înălțat numeroase biserici și a împodobit sfintele slujbe cu cântări din cele mai frumoase, spre slava Preasfintei Treimi. Una dintre cele mai frumoase cântări compuse de el este imnul, cu caracter dogmatic, intitulat: „Te Deum laudamus”, care înseamnă „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm”.

Această cântare treimică, care se cântă în Biserica Ortodoxă până astăzi, ne dovedește că Sfântul Niceta era nu numai un mare imnograf și poet, ci și un mare dogmatist și protopsalt vestit în sudul Dunării pentru acea vreme.

Una din cele mai vestite cărți scrise de el este intitulată „Catehism”, adică carte de învățătură a credinței ortodoxe, pe care o citeau credincioșii în biserică, mai ales cei care se pregăteau pentru primirea Sfântului Botez.

Scrierile Sfântului Niceta Remesianul au avut un caracter catehetic misionar, pentru că însuși autorul lor a fost ca un apostol al credincioșilor de la sudul Dunării până în hotarele Greciei, fiind un iscusit scriitor, imnograf, catehet și un mare iubitor de Hristos. Despre vrednicia și calitățile sale de păstor sufletesc scrie pe larg Sfântul Paulin de Nola, contemporan cu el, care se nevoia în Italia.

După mulți ani de arhierie, propovăduind pe Hristos de la Marea Neagră până la Marea Mediterană, ajungând la adânci bătrâneți, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos la începutul secolului al cincilea, fiind numărat în ceruri în ceata sfinților ierarhi, care neîncetat slăvesc pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh. Amin.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU DEZLEGARE LA PEȘTE

A.   GUSTĂRI

Icre de caras

·       2 linguri rase cu icre de caras

·       1 lămâie

·       250 g ulei

·       1 cartof fiert ras pe răzătoarea mică

·       1 ceşcută apă minerală gazoasă

·       1 ceapă rasă pe răzătoarea mică

Se pun 2 linguri icre de caras într-un vas adânc.

Se fierbe un cartof şi se rade pe răzătoarea mică.

Se stoarce o lămâie şi se strecoară zeama.

Se picură ulei peste icre în vasul adânc şi cu mixerul se amestecă până se înglobează. Când nu mai suportă ulei se adaugă puţină apă minerală şi se continuă mixarea.

Se adaugă treptat zeamă de lămâie şi ulei şi se continuă mixarea până se obţine o compoziţie omogenă şi suficient de legată.

La sfârşit se adaugă ceapa rasă pe răzătoarea mică şi se mai mixează un pic pentru omogenizare.

                                            

B.   SALATE

Salată de roşii, cartofi şi salată verde

·       3 roşii potrivite

·       3 cartofi fierţi în coajă şi curăţaţi

·       1 salată verde spălată foaie cu foaie

·       30 ml ulei

·       30 ml oţet

·       Sare

·       10 măsline

Roşiile şi cartofii reci se taie felii; salata verde se taie mărunt şi se amestecă toate într-un castron împreună cu uleiul, oţetul diluat cu apă, sarea şi măslinele.

 

C.   SOSURI

În cadrul reţetelor de azi nu este necesar să preparăm separat un sos.

 

D.   BORŞURI

Borş de peşte

·       750 g peşte

·       150 g morcovi

·       100 g ţelină

·       100 g ceapă

·       100 g ulei

·       250 g roşii

·       1,5 l borş

·       1 legătură leuştean

·       1 legătură pătrunjel

·       Sare

După ce am călit ceapa tocată mărunt în ulei, adăugăm morcovii şi ţelina tăiate rondele şi le mai lăsăm să se călească 15 minute.

Se stinge cu apă şi se pune la fiert într-o oală.

Peştele curăţat şi spălat în mai multe ape se pune la fiert, porţionat, atunci când zarzavatul este aproape fiert.

Se adaugă şi borşul care a fost fiert separat si se mai lasă să fiarbă împreună cam 15 minute.

Se adaugă roşiile curăţate de coajă şi seminţe şi tăiate cuburi şi se potriveşte gustul de sare.

La sfârşit se adaugă verdeaţa tocată mărunt.

 

E.    MÂNCĂRURI

Crap cu sos de roşii

·       1 kg crap

·       200 g ulei

·       1,2 kg roşii

·       300 g ceapă

·       50 g făină

·       100 ml vin alb

·       100 g lămâie

·       Cimbru

·       Piper

·       Sare

·       1 legătură pătrunjel verde

Peştele se curăţă şi se spală bine; se condimentează în interior cu sare piper măcinat şi cimbru, se tăvăleşte prin făină şi se aşază într-o tavă în care s-a pus uleiul şi o foaie de pergament.

Se dă la cuptor până se rumeneşte peştele pe ambele părţi şi se scoate afară din tavă.

În uleiul rămas se căleşte ceapa tocată mărunt, se adaugă făina rămasă, se stinge cu roşiile curăţate de coajă şi seminţe şi tăiate cuburi, se lasă să fiarbă 30 minute, se potriveşte gustul de sare şi piper.

Se aşază peştele în tavă, se toarnă sosul pe deasupra şi se dă tava la cuptor pentru 10 minute.

Se acoperă peştele cu felii de lămâie, se adaugă vinul şi se dă din nou tava la cuptor pentru 5 minute.

La servit se presară cu verdeaţă.

 

F.    DULCIURI

Tort de post

Blat:
150 g nucă măcinată,
100 g zahăr,
1 plic praf de copt,
250 ml apă minerală,
6 linguri făină
Sirop:
200 ml apă,
3 linguri zahăr,
esenţă de rom
Crema:
Frişcă vegetală simplă

Blatul: compoziţia trebuie să aibă consistenţa unui chec. Se amestecă zahărul cu apa minerală, nuca, praful de copt, făina şi se pune compoziţia într-o formă unsă cu ulei şi tapetată cu făină, sau tapetată cu hârtie de copt. Se coace la foc potrivit. Se scoate se taie în două şi se însiropează.
Crema: pentru cremă se poate folosi frişcă vegetală simplă sau amestecată cu nucă măcinată (sau alune); dacă se prăjesc puţin nuca sau alunele este mai bine. Se poate amesteca frişca şi cu fructe: căpşune, zmeură sau amestec de fructe de pădure.
O altă variantă de cremă este cea din plicuri de cremă instant la care se înlocuieşte laptele cu apă minerală, suc sau cafea, după dorinţă.