5. /10 IUNIE 2023 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
ZENAIDA PALLY
| Zenaida Pally | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1]  Soroca, Soroca, România |
| Decedată | (78 de ani) Saarbrücken, Saarland, Germania |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | muziciană |
| Activitate | |
| Tipul de voce | mezzo-soprană |
| Premii | Artist al Poporului (1962) Premiul de Stat (1954) |
Modifică date / text  | |
Zenaida Pally (n. 10 iunie 1919 Soroca, acum în Republica Moldova - d. 26 iunie 1997, Germania) a fost o mezzosoprană română de faimă internațională.
BIOGRAFIE
Studii
A urmat în paralel trei facultăți între anii 1940 și 1945: Facultatea Comercială, Academia Belle Arte și Conservatorul de Muzică. La conservator i-a avut ca profesori pe Elena Saghin (canto), Ioan D. Chirescu (teorie, solfegiu), Mihail Vulpescu (clasa de operă). După 3 ani a făcut un curs de perfecționare cu Maria Nevi și Constantin Stroescu.[2]
ACTIVITATEA PROFESIONALĂ
În România
A început activitatea ca funcționară la Banca de Stat și membră a Corului Radio, unde l-a avut coleg pe David Ohanesian.[2]
A debutat ca solistă a Teatrului de Operă și Balet din București în mai 1945, la 26 de ani, în rolul Amneris din Aida de Giuseppe Verdi. La scurt timp, a plecat într-un turneu la Budapesta, unde a avut ca parteneri pe Emil Marinescu, Lucia Bercescu și Petre Ștefănescu-Goangă.[2]
A interpretat un număr mare de roluri, printre care cel al Sfinxului din opera Oedip de George Enescu, la premiera românească a operei. A efectuat turnee în străinătate și a realizat înregistrări pentru Radiodifuziunea Română. Pentru meritele sale i s-a acordat titlul de Artist al poporului.
În Germania
În 1974 a emigrat în Germania, unde și-a continuat activitatea în cor și ca solistă la Saarbrücken, până în anul 1988.[2]
DISTINCȚII
- Artist emerit (1952)[2]
- Premiul de Stat cl. I (1954)[2]
- Artist al Poporului (1962)[2]
IN MEMORIAM
- Opera Națională București a organizat la 20.05.2009 o expoziție omagială Zenaida Pally.[3]
- Cea de-a cincea ediție a Concursului Internațional de Canto „Maeștrii artei lirice”, organizat de Opera Națională București în 2013, a purtat numele celebrei mezzo-soprane Zenaida Pally.[4]
George Enescu: Oedip, Aria sfinxului - Zenaida Pally, Nicolae Florei
Giuseppe Verdi: Don Carlos, Aria lui Eboli - Zenaida Pally
Zenaida Pally - Georges Bizet: Carmen, Cântec țigănesc Les tringles des sistres tintaient
Zenaida Pally - Giuseppe Verdi: Aida, Scena judecății
Zenaida Pally - Giuseppe Verdi: Bal mascat, Aria Re dell abisso affrettati
Nerone ( Nero ) este o operăîn patru acte compusă de Arrigo Boito, pe un libretîn italiană scris de compozitor. Lucrarea este o serie de scene din Roma imperialăde pe vremea împăratului Nerocare descriu tensiunile dintre religia imperială și creștinism și se termină cu Marele incendiu al Romei. Boito a murit în 1918 înainte de a termina lucrarea.
Istoricul performanței
În cele din urmă, a fost prezentată în primul post laLa Scalala 1 mai 1924, sub conducerea luiArturo Toscaniniîntr-o versiune a partiturii complete de Toscanini,Vincenzo TommasinisiAntonio Smareglia. Rolul lui Nero, destinat inițial luiFrancesco Tamagno, a fost interpretat pentru prima dată deAureliano Pertile. Rolul Asteriei, o tânără ruptă între dragostea ei pentru Nero și simpatiile ei creștine, a fost creat deRosa Raisa.
Opera a fost foarte bine primită la premieră, iar proaspăt reconstruităOpera din Roma și-a inaugurat primul sezon cu Nerone în 1928. Cu toate acestea, de atunci a fost interpretată rar, chiar și în Italia. Nu a primit premiera în SUA decât pe 12 aprilie 1982, când a fost interpretat într-o versiune de concert deOpera Orchestra din New YorklaCarnegie Hall. [1]
Roluri
_-_Archivio_Storico_Ricordi_ICON009829.jpg?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc)
| Hariclea Darclée | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1][2][3][4] Brăila, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești[4] |
| Decedată | (78 de ani)[1][2][3][4] București, România[4] |
| Înmormântată | Cimitirul Bellu |
| Copii | Ion Hartulari-Darclée |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | cântăreață de operă |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Gen muzical | operă |
| Tipul de voce | soprană |
| Instrument(e) | voce[*] |
| Prezență online | |
| site web oficial | |
| Modifică date / text | |
Hariclea Darclée (pe adevăratul nume la naștere Hariclea Haricli; n. , Brăila, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești – d. , București, România), a fost o cântăreață română de operă cu voce de soprană, fiind prima interpretă a rolului Floria Tosca din opera Tosca de Giacomo Puccini, premiera operei având loc la data de 14 ianuarie 1900 la Teatrul Costanzi din Roma.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Hariclea s-a născut la Brăila pe 10 iunie 1860, într-o familie cu rădăcini elene. Numele Hariclea provine din limba greacă : Charicleia = „cea care aduce bucurie”. Mama Haricleii, Maria Haricli, născută Aslan, nepoată directă a domniței Mavrocordat,[5]:p. 243 păstra în totalitate amprenta originilor ei nobile, iar tatăl, Ion Haricli, era mare proprietar în Teleorman, la Turnu Măgurele, unde, de fapt, Haricleea locuiește până la vârsta de aproape 16 ani, când este dusă de familie la Pensionul Lobkovitz de pe Augustinerstrasse din Viena.[6] Așa cum scria N. Carandino în cartea ,,Darclée. Viața de glorie și de pasiune a unei mari artiste", la nașterea ei, s-a prezis că ,,duduia va călători mult și va fi mereu în sărbătoare”. În copilărie, Hariclea a fost la un pas de a muri de febră tifoidă. În februarie 1881, ea s-a căsătorit cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hartulari, devenind Hariclea Hartulari. În 1886 pleacă la Paris, unde se luptă din greu cu neajunsurile, deși primea de-acasă câte 500 de franci pe lună. Nici măcar nașterea fiului ei, Ion, nu o abate din drum, continuând să ia lecții de canto cu Edmond Duvernois, profesor al Conservatorului la catedra lui Victor Masse. „Am făcut progrese și sper să ajung departe. Mi se prezice un viitor strălucit” scria Darclée familiei.[7]
Carieră[modificare | modificare sursă]
Debutează într-un recital de canto în 1881 pe scena teatrului din Brăila, orașul său natal. Pleacă la Paris unde este remarcată de Charles Gounod, care îi încredințează rolul Margaretei din opera sa Faust, rol cu care își face debutul pe scena Operei, în anul 1888. Tot Gounod a fost acela care i-a găsit un pseudonim potrivit pentru teatru, Darclée, prin repetarea neîncetată a numelui ei, „Hariclée”, „d'Hariclée”[8]. În scurt timp, Hariclea Darclée cucerește publicul și devine preferata multor compozitori. Astfel, Giacomo Puccini compune, pentru vocea ei, Tosca, Pietro Mascagni, Iris, iar Alfredo Catalani, La Wally. Hariclea Darclée s-a impus ca primadonna în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova și Sankt Petersburg.
La Scala din Milano, scena consacrării sale mondiale, Hariclea Darclée a debutat pe 26 decembrie 1890, cu rolul Chimène din Cidul de Massenet, aplaudată fiind chiar de Giuseppe Verdi, succesul aducându-i imediat contracte la cele mai mari teatre din Italia. Între 1893 și 1910 a cunoscut gloria pe marile scene ale lumii, revenind adeseori la Scala din Milano. A cântat până în 1918 încă în deplinătatea mijloacelor sale vocale. Dorința ei de a cânta în România era mare. Românii o iubeau, spectacolele ei erau adevărate sărbători. ,,Trăiască privighetoarea Carpaților”, îi striga publicul. Regele Carol I i-a oferit ordinul ,,Bene Merente clasa I”, iar poeții îi compuneau versuri. Unul din cele mai importante momente pentru Hariclea a fost în 1900, când Puccini a văzut în ea soprana care putea să redea cel mai bine rolul Floriei Tosca. Premiera a avut loc la Roma, unde Darclée a cântat alături de tenorul Emilio de Marchi și baritonul Eugenio Giraldoni (marea ei iubire). Toată faima pe care și-o câștigase nu i-a alterat caracterul deosebit și, înainte să urce pe scenă obișnuia să aprindă o lumânare la icoana Maicii Domnului. Regele Carlos al Portugaliei, care-i trimitea adesea scrisori de dragoste, îi scria: „Dacă aș putea, te-aș păstra pentru mine și ți-aș cere mereu, mereu să cânți” sau „Admir artista, iubesc însă femeia”.[necesită citare]
Hariclea Darclée a susținut crearea Operei Române din București în 1921. Tradiția muzicală a rămas în familie, fiul său, Ion Hartulari-Darclée, devenind dirijor și compozitor. Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Haricleei Darclée, ci doar două cântece românești: Cântecul fluierașului de George Stephănescu și Vai mândruță dragi ne-avem de Tiberiu Brediceanu înregistrate cu acompaniament de pian la o vârstă foarte înaintată, dar la care păstra intacte calitățile naturale și tehnice ale minunatei sale voci. Artista a înregistrat pentru Casa de Discuri Fonotipia arii și scene din Don Pasquale de Gaetano Donizetti, Traviata de Giuseppe Verdi, Iris de Pietro Mascagni și Tosca de Giacomo Puccini; matrițele acestor înregistrări au fost distruse de bombardamentele celui de al doilea război mondial la Milano; până în prezent, nu s-au identificat încă discurile primelor tiraje efectuate în anul 1903.
La finele vieții, artista care fusese atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani, Puccini, care cântase cu Enrico Caruso, Titta Ruffo, Francesco Tamagno și care apăruse de nenumărate ori sub bagheta lui Toscanini, a trăit în țară într-un trist anonimat. ,,Măiastra pasăre de basm”, ,,privighetoarea adorată” a murit în sărăcie la București datorită faptului că viile sale de la Cotnari (sursa existenței sale după încheierea carierei) au fost distruse de o teribilă grindină, iar boala care i-a marcat sfârșitul (sarcom hepatic) nu i-a mai permis restaurarea lor; în 1939, funeraliile au fost finanțate de Ambasada Italiei;[9] a fost înmormântată în Cimitirul Bellu.
La aniversarea a 135 de ani de la nașterea Haricleii Darclée, în 1995, orașul său natal, Brăila, i-a adus un deosebit omagiu, organizând Concursul Național de Canto ce-i poartă numele, prezidat de soprana Mariana Nicolesco și așezat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Prima ediție a Concursului Internațional a avut loc în 1997 și de atunci se repetă la fiecare doi ani, în anul dintre o ediție și alta având loc Cursuri de Măiestrie Artistică, Master Classes.[10]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu