7. /28 IUNIE 2023 - POEZIE

VIRGIL MIHAIU

Biografie

Virgil Mihaiu (n. 28 iunie 1951, Cluj, România) este un scriitor, jazzolog și diplomat român, profesor de estetica jazzului, poliglot, promotor cultural, performer de jazz-poetry. Între 2006-2012 a fost întâiul director al Institutului Cultural Român din Lisabona și ministru consilier pe lângă Ambasada României din Portugalia.

S-a născut în 28 iunie 1951 la Cluj. Părinții: Virgil Mihaiu / medic și Lucreția Mihaiu / profesoară de muzică.
În 1974 absolvă secția engleză-germană/facultativ spaniolă-portugheză la Facultatea de Litere a Universității Clujene. Între 1971-1983 este membru al redacției revistei de cultură Echinox. Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România în 1981. Din 1993 este membru de onoare al Asociației Criticilor de Jazz din Statele Unite (J.J.A.). În 1994 fondează Jazzographics, primul grup de jazz-poetry româno-britanic, împreună cu muzicienii Alan Tomlinson, Harry Tavitian și Corneliu Stroe. În 1996 aderă la PEN-Club România. Fondează Cursul de Estetica Jazzului la Academia de Muzică din Cluj în 1997. Din același an este membru de onoare al juriului mondial Down Beat Jazz Critics Poll și membru de onoare al Asociației Culturale Cehia-Romania din Praga. În 2001 devine primul est-european cooptat în redacția revistei-pivot a jazzului mondial, Down Beat, editată la Chicago, și membru al Societății F. Scott Fitzgerald, New York. Își susține doctoratul (Summa cum laude) cu un studiu monografic despre F. Scott Fitzgerald din perspectivă jazzologică, în 2002. În 2004 e cooptat în juriul ce acordă Premiul European de Jazz, patronat de guvernul Austriei. Din 2006 devine întâiul director al Institutului Cultural Român din Lisabona și ministru consilier pe lângă Ambasada României din Portugalia, funcții pe care le va exercita până în 2012.

Volume publicate

·         Legea conservării adolescenței – Dacia, Cluj/1977;

·         Sighișoara, Suedia și alte stări de spirit – Albatros, București/1980;

·         Indicațiuni pentru balerina din respirație – Eminescu, București/1981;

·         Cutia de rezonanță – eseuri despre conexiunile dintre jazz și cultura contemporană – Albatros, București/1985;

·         Poeme – Dacia, Cluj/1986;

·         Jazzorelief – Nemira, București/1993 ISBN 973-9144-60-8;

·         Paradis pierdut în memorie – Cartea Românească, București/1993 ISBN 973-23-0346-8;

·         Incantări și descântări clujene – Dacia, Cluj/1996 ISBN 973-35-0525-0;

·         Recensământ de epifanii/Census of Epiphanies (trad. engleză Adam Sorkin) – Paralela 45, Pitești/1999 ISBN 973-593-041-2;

·         Jazz Connections in Portugal (conceput în engleză) – Alfa Press, Cluj/2001 ISBN 973-85060-2-6;

·         Jazzografii pentru îmblânzit saxofoniste – Dacia, Cluj/2001 ISBN 973.35-1231-1;

·         Between the Jazz Age and Postmodernism: F. Scott Fitzgerald (conceput în engleză) – Ed. Universității de Vest, Timișoara/2003 ISBN 973-8433-33-9;

·         Aur din coama Ariadnei/Gold aus Ariadnes Mähne (trad. germană Rolf-Frieder Marmont) – Limes, Cluj/2004 ISBN 973-7907-90-6;

·         Jazz Connections in Romania (conceput în engleză) – Ed. ICR, București/2007 ISBN 978-973-577-531-5;

·         Lusoromână punte de vânt – Brumar, Timișoara/2010 ISBN 978-973-602-499-3.

POEZII:

 FÂNTÂNIŢE

îmi torni

roşu din piele

ocru din muşchi

verde din priviri

sânge din sâni

peste gânduri

printre rânduri

scrise-trăite

durate-renegate

întâmplate-visate

distilate-instilate

în secrete fântâni

Cuantum

cât timp din viață
am trăit ca un condamnat?

condamnat
în interiorul existenței
celor deja condamnați
prin naștere

doar semi-condamnat
datorită poziției
demi-orientale a patriei mele
în interiorul continentului
europa

condamnat cu mult mai puțin
decât cei născuți
în asia extrem
extremistă
extremmist-orientală

condamnat ceva mai lejer
decât urmașii imperiului mai putred
decât putredul imperiu
ce-mi asuprea străbunii

condamnat la
închisoarea mai spațioasă
decât închisoarea mai strâmtă

condamnat la insomnia
mai clementă decât
insomnia totală

condamnat la demolarea completă a casei
dar numai parțială a idealurilor

condamnat la ghinioane excesive
unde bunul dumnezeu
descindea ex machina
exact la limită
salvându-mă încă o dată
înaintea de executarea sentinței.

VELIMIR HLEBNIKOV

Biografie Velimir Hlebnikov
Velimir Hlebnikov (rusă Велимир Хлебников) este pseudonimul lui Victor Vladimirovici Hlebnikov (Виктор Владимирович Хлебников) (n. 9 noiembrie (28 octombrie pe stil vechi) 1885 d. 28 iunie 1922) a fost un poet și un prozator rus asociat cu mişcare futuristă. S-a născut în satul Tundutovo sau Hanskaia stavka, din regiunea Astrahan.

Deşi a publicat alături de futurişti, care îl vedeau în el o figură centrală a mişcării, opera sa se întinde cu mult dincolo de futurism şi chiar dincolo de graniţele literaturii.

Geniu precoce, citea deja la patru ani în rusă şi franceză. Avea un frate, Alexandru, care va deveni biolog, fizician şi inventator, şi o soră, Vera, viitoare artistă. Obişnuia să-l însoţească pe tatăl său, cunoscut biolog şi naturalist, întemeietorul rezervaţiei naturale din Astrahan, în expediţiile sale ştiinţifice.

Încă de la 11 ani, viitorul poet scrie notiţe din domeniul ornitologiei. În gimnaziu e preocupat de matematică, biologie, fizică, cristalografie, chimie, filozofie, muzică, pictură, literatură. Cea mai veche poezie cunoscută a sa a fost scrisă în 6 aprilie 1897 - "Ce-mi cânţi tu, pasăre din colivie?". Ajuns la facultate, va schimba foarte des secţia, vrând nu o diplomă, ci iniţierea în diverse domenii. Publică deja în 1904 două lucrări ştiinţifice în reviste de specialitate. În 1906, participă la o demonstraţie studenţească, drept pentru care va fi ţinut în arest o lună de zile. Încă din 1908 sănătatea sa se şubrezeşte, drept pentru care pleacă în Crimeea. 

În acest an începe să frecventeze mediile literare. Se apropie de simboliştii din jurul revistei "Apollon" şi devine membru al societăţii "Akademia stiha". Are ocazia de a citi în faţa unor poeţi prestigioşi ai timpului, precum A. Blok, Osip Mandelştam, Anna Ahmatova etc., dar este înţeles de foarte puţini şi sprijinit de nimeni. Se apropie ulterior de gruparea "budetliană" (de care aparţine alături de Kamesnki, Burliuk, Matiuşin, E. Guro). Scrie foarte mult în această perioadă, drept pentru care nici nu mai trece pe la universitate, de unde este exmatriculat în 1911. În următorii ani va fi un membru important al grupării "Hylaea" (alături de Maiakovski, Gorodeţki, Malevici, etc.). Are o prezenţă discretă, este prezent foarte rar la anarhicele manifestări ale futuriştilor, dar semnează mai multe manifeste şi este recunoscut de către ceilalţi futurişti ruşi din grup ca o autoritate (deşi, ulterior, va fi mult mai cunoscut Maiakovski). În 1911, trimite o lucrare intitulată "Schiţă asupra sensului numerelor şi asupra modului de precizere a viitorului" unui membru al guvernului rus, lucrare ce prezice, printre altele, o "cădere de stat" în 1917, fără ca respectivul să acorde vreo atenţie acelui text. De altfel, Hlebnikov va fi calificat din ce în ce mai des drept nebun.

D. Burliuk şi V. Kamenski, precum şi Krucenîh îi vor aduna deja manuscrisele lui Hlebnikov în volumele "Creaţii" şi "Versuri" (ambele tipărite în 1914). În timpul războiului, scrie intens în vederea căutării "legilor timpului" şi ale temeiurilor vieţii, dezvoltă un vizionarism planetar pe care l-ar vrea realizat într-un "stat al timpuli" care să aibă 317 locuitori (cifra reprezentând perioada de timp la care în lume se nasc oameni de geniu). Textele sale apar în lucrări colective precum "4 păsări" sau "Luna costelivă". În 1916 este înrolat forţat. Poetul resimte slubja militară ca o umilire a libertăţii umane. Este eliberat în 1917. În acelaşi an, se întâlneşte cu Serghei Esenin şi grupul poeţilor imaginişti (care îl vor proclama "preşedintele globului pământesc"). În noiembrie este invitat la Moscova să fie redactorul şef al unei reviste literaro-artistice, care însă nu va mai apare. În anii următori, în ciuda războiului civil, a foametei şi mizerii fizice, colindă Ucraina şi sudul Rusiei. S-a îmbolnăvit de tifos de 2 ori şi a fost închis de 2 ori, bănuit fiind că ar fi spion. Este perioada în care îşi scrie capodoperele O noapte în tranşee, Temeiul nostru, Prezentul ş.a. În 1920 se mută la Baku (unde începe celebrul "Zanghezi"), iar în vara anului 1921 stă în Persia. În decembrie pleacă spre capitală în încercarea de a-şi publica opera completă. Mai încercase în 1919 alături de Roman Jakobson, fără reuşită, în schimb Jakobson, în lucrarea "Poezia rusă actuală", va consacra primul capitol lui Hlebnikov, pregătind astfel o receptare în străinătatea a lui Hlebnikov mult mai promptă decât în Rusia.

Bolnav, poetul călătoreşte totuşi în satul Santalovo din gubernia Nijni-Novgorod, alături de sculptorul Miturici. După chinuri cumplite, poetul decedează la 28 iunie 1922. Pe mormântul său, Miturici va scrie: "Velimir Hlebnikov - preşedintele globului pământesc". În acelaşi an apar, postum, 3 foi din lucrarea sa monumentală "Tablele destinului".

Opera sa a fost dezvoltată nu numai în teritoriul poeziei, prozei şi teatrului (scriitorul a cultivat, de altfel, multe genuri hibride, culminând cu "suprapovestea" Zanghezi). Sunt nenumărate notaţii eseistice, inclusiv ştiinţifice. Printre numeroasele şi complexele sale teorii se numără cea a identificării dintre poet şi obiect, accesibilitatea esenţelor prin intermediul experienţei, lumea concretă însoţită simultan şi tot timpul de o "imaginară" a sa, "ştiinţa cerului", legea transformării formele pe principiul energiei, legile de atracţie a sunetelor etc. etc. Hlebnikov acordă o mare importanţă limbajului. După el, limbajele umane actuale sunt cazuri particulare/rămăşiţe ale unui limbaj universal, pur pe care îl denumeşte "limbă-stea". El va încerca chiar să realizeze un limbaj "transraţional", denumit "zaum", nu cu o fundaţie arbitrară, ci cu legi foarte bine determinate, în plus îmbogăţind limba rusă cu diverse neologisme proprii, dintre care câteva vor intra chiar în limbajul uzual. De altfel, Hlebnikov realizează chiar un fel de tablou lingvistic al lui Mendeleev. Tot el susţine că ar trebui cuvintele să fie folosite în scopul lor iniţial, acela de instrument de cunoaştere, iar numerelor să le revină rolul de mijloc de comunicare, fiind confident, spre deosebire de majoritatea moderniştilor, în puterea creatoare a cuvintelor. În rest, a mai scris şi eseuri futorologice (Casa viitorului, Radioul viitorului, etc.), cu mare putere de anticipaţie aidoma lui Jules Verne.

Un asteroid a fost botezat în 1997 "3112 Velimir".

Informaţii extrase din:
Livia Cotorcea, Introducere în opera lui Velimir Hlebnikov, Editura Istros Muzeul Brăilei, Brăila, 1997

POEZII:

Când mor caii

Când mor caii, răsuflă adânc,
Ierburi când mor, se usucă,
Sorii când mor, ei se stâng,
Iar când mor oamenii, cântă.

Dintr-un sac

Dintr-un sac
Au căzut niște lucruri pe jos.
Lumea, gândesc eu,
E doar
Tainică glumă
Ce s-a păstrat

Pe chipul unui spânzurat.

Descântec pentru nume

O, dostoievskităţi, fugarii nori!
Puşkinităţi de-amiază pură!
E Tiutcev noapte fără sori
Şi tot cuprinsul nemăsură.