6. /28 IUNIE 2023 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
| Sergiu Celibidache | |
_(cropped).jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Roman, Neamț, România |
| Decedat | (84 de ani)[2][4][5][6] La Neuville-sur-Essonne, Q88521114(d), Franța |
| Înmormântat | La Neuville-sur-Essonne |
| Copii | Serge Ioan Celibidache[*] |
| Cetățenie |  România Germania |
| Ocupație | dirijor compozitor profesor universitar[*] |
| Activitate | |
| Gen muzical | muzică clasică |
| Premii | Ehrenbürger von München[*] Ordinul de Merit al Bavariei[*] Verdienstorden des Landes Rheinland-Pfalz[*] Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de mare cruce[*] Premiul Muzical Léonie Sonning[*] Ordinul bavarez Maximilian pentru științe și arte[*] Berliner Kunstpreis[*] Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*][3] |
| pian | |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
 Membru de onoare al Academiei Române |
|---|
Sergiu Celibidache (n. ,[1] Roman, Neamț, România – d. ,[2][4][5][6] La Neuville-sur-Essonne, Q88521114(d), Franța) a fost un dirijor și compozitor român, membru de onoare al Academiei Române.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Primii ani, educație[modificare | modificare sursă]
S-a născut la Roman.[7] Tatăl, Demostene, de origine greacă (Celibidaki), născut în județul Covurlui (Galați), a fost ofițer de cavalerie, prefect al Iașului, și, începând cu 1922, ajutor de primar al aceluiași oraș, iar mama, Maria, născută Brăteanu, în Roman, a fost profesoară de chimie.[8] La șase luni de la nașterea sa, familia Celibidache se mută la Iași. La vârsta de 4 ani, Sergiu Celibidache începe sa cânte la pian. A studiat matematica, filosofia și muzica în Iași, iar după despărțirea de familia sa își continuă studiile la București și Paris.[7]
În 1936 pleacă la Berlin unde studiază la Academia de Muzică, având ca profesori pe Walter Gmeindl și Heinz Tiessen (compoziție), Fritz Stein (arta dirijatului). În același timp audiază cursurile de filosofie ale lui Eduard Spranger (psihologie) și Nicolai Hartmann (metafizică).
Filarmonica din Berlin[modificare | modificare sursă]
Abia sfârșite studiile, devine în 1945 dirijor pro tempore al faimoasei Orchestre Filarmonice din Berlin, întrucât directorul acesteia, Wilhelm Furtwängler, fusese suspendat din funcție, fiind suspectat de a fi colaborat cu regimul nazist. Până în 1952, când Furtwängler, reabilitat, redevine șef al orchestrei, Celibidache dirijează peste 400 concerte cu orchestra filarmonică din Berlin, impunându-se ca personalitate muzicală de o excepțională exigență artistică, totuși nu totdeauna comod ca stil de dirijare pentru componenții orchestrei dirijate. Suferă o mare deziluzie când aceștia, în 1954, îl aleg pe Herbert von Karajan dirijor pe viață, ca succesor al lui Furtwängler. Nu a mai revenit la pupitrul Filarmonicii din Berlin decât peste 40 de ani, la invitația personală a lui Richard von Weizsäcker președintelui de atunci al Germaniei, ocazie cu care a dirijat Simfonia a 7-a a lui Anton Bruckner.
Varii pupitre și profesorat[modificare | modificare sursă]
Pentru un timp, nu mai are o funcție permanentă, fiind invitat cu regularitate la pupitrul unor renumite orchestre simfonice din America de Sud și europene: Orchestra Radio din Stuttgart (Germania), Orchestra Națională din Paris (Franța), Orchestra Simfonică Radio din Stockholm (Suedia). Între 1960 și 1962 ține cursuri de perfecționare în arta dirijorală la Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), iar mai târziu la Fontainebleau (Franța) și la München (Germania) pentru tineri dirijori selecționați cu multă severitate.
Filarmonica din München[modificare | modificare sursă]
În 1979 primește funcția de director muzical general al orașului München și de dirijor permanent al orchestrei filarmonice din acest oraș. Sub conducerea sa, Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume.
Interpret al muzicii post-romantice[modificare | modificare sursă]
Sergiu Celibidache a fost un mare interpret al muzicii post-romantice, fiind recunoscut ca dirijor neîntrecut a simfoniilor lui Anton Bruckner, precum și al impresioniștilor francezi, de la Claude Debussy la Maurice Ravel. Stilul său dirijoral era foarte original, fiind cunoscut în special pentru varietatea tempo-urilor: astfel, cu cât pasajul muzical era mai bogat și mai complex, cu atât tempo-ul devenea mai lent, un stil care dădea un efect deosebit în sala de concert. Din acest motiv, Celibidache a refuzat înregistrările pe discuri.
Printre alte compoziții, Sergiu Celibidache este autorul unui impresionant Requiem, a patru simfonii și al unui Concert pentru pian și orchestră, rămase în cea mai mare parte inedite.
Pentru activitatea sa artistică, Sergiu Celibidache a primit diverse distincții, printre care se pot menționa, cetățean de onoare al orașului München (1992), membru de onoare al Academiei Române (1992), doctor honoris causa al Universității din Iași (1992), Ordinul Maximillian pentru Știință și Artă (Germania, 1993).
Viață personală[modificare | modificare sursă]
Cu soția Ioana, o pictoriță română au avut un fiu, Serge Ioan Celibidachi (* 1968).
A murit la 14 august 1996, la reședința sa, o moară veche din comuna La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret (la 100 de kilometri de Paris). A fost îngropat în micuțul cimitir din localitate.
IN MEMORIAM[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În ziua împlinirii a o sută de ani de la nașterea muzicianului, în piața ce îi poartă numele, din municipiul Roman, a fost dezvelit un bust al compozitorului și dirijorului Sergiu Celibidache.
Cu această ocazie, Serge Ioan Celibidache, fiul dirijorului, a primit, în numele tatălui său, distincția de cetățean de onoare al Romanului, acordată post-mortem[9].
Filmul „Grădina lui Celibidache” este regizat de Serge Ioan Celibidache și îl prezintă pe artist în turneele și la repetițiile sale cu Filarmonica din München, al cărei dirijor permanent a fost.
| Paul Urmuzescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | București, România |
| Decedat | (89 de ani)[1] |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | compozitor |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
Paul Urmuzescu (n. 28 iunie 1928 – d. 19 februarie 2018, București) a fost un compozitor român.
A studiat la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București și a lucrat din 1947 până în 1964 ca inginer de sunet și redactor la Radiodifuziunea Română.
Apoi, până în 1979 a condus departamentul muzical al programelor de divertisment și producător la Televiziunea Română. A fost director muzical la Festivalul Internațional „Cerbul de Aur” din Brașov, la prima ediție.
Din 1990, a semnat regia muzicală pentru multe producții la Teatrul Național Radiofonic și la Teatrul Masca din București.
A fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
A compus lucrări simfonice, muzică electronică, muzicaluri, o operă, muzică de film, de teatru radiofonic și de teatru, muzică pentru filme de desene animate și pentru teatrul de păpuși.
LUCRĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Titanic Vals [Tudor Mușatescu], 1964
- Amnarul Muzical după Hans Christian Andersen, 1978
- Inscripție la hora unirii pentru orchestră simfonică, 1978
- Doktor Dyregod, Muzical, 1980
- Coana Chirița de Tudor Mușatescu (premiera 04-10-1981, Teatrul Național București, Sala Mică)[2]
- Vila cu iluzii, Muzical, 1983
- Zborul păsării măiastre, suită de balet, 1983
- Interludiu, piesă simfonică, 1984
- Divertisment pentru soliști și orchestră, 1984
- Imagini Citadine, suită simfonică, 1985
- Cetatea veche, piesă simfonică, 1985
- Florile iubirii, piesă simfonică, 1985
- Poveste, piesă simfonică, 1985
- Dimineața, piesă simfonică, 1985
- Vizita, piesă simfonică, 1986
- Eminescu, Operă pe libret de Gheorghe Buluță, 1989
- Concert pentru harpă și orchestră, 1990
- Ivan Turbincă Muzical după Ion Creangă, 1992
- Simfonia nr. 1, 1992
- Simfonia nr. 2, 1992
- Anamorfoze, trei piese pentru sintetizator, 1992
- Asintonii pentru pian preparat și bandă de magnetofon, 1992
- Albă ca Zăpada, Muzical, 1993
- Perludiu liric pentru harpă, 1993
- Dans ritual pentru pian, 1994
- Ficțiune ambientală pentru sintetizator și computer, 1996
- Înger și Demon, Poem pentru sintetizator, bandă de magnetofon și computer, 1996
- Cronos pentru sintetizator și computer, 1997
- Anotimpuri, Alegorie füpentru instrumente electronice, 1997
- Epos, baladă pentru harpă, 1998
- Studiu pentru harpă, 1998
- Ragtime pentru harpă, 1999
- Bagatela pentru trio de flaut, 1999
- Burlesca pentru orchestră de coarde, 1999
- Imagini de vacanță, studiu pentru pian, 2000
- Pantomima pentru pian, 2000
- Toccata brevis pentru pian, 2001
- Mioritica pentru trio instrumental, 2001
- Conversație pentru pian, 2001
- Fanfare pentru cvintet de suflători, 2001
- Joaca de copii pentru nai și pian, 2003
- Joaca de copii pentru nai și orchestră, 2003
- Interferențe pentru două piane, 2003
- Boite a Musique pentru harpă, 2003
- Jazz-Toccata pentru pian și baterie, 2004
- Burlescă pentru vibrafon și pian, 2004
- Quasi fugato pentru orchestră de coarde, 2005
- Eseuri muzicale (A) pentru trio instrumental, 2006
- Eseuri muzicale (B) pentru flaut, oboi și fagot, 2006
- Eseuri muzicale (C) pentru fagot și harpă, 2006
MUZICĂ DE FILM[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Bădăranii (1960)
- Titanic-Vals (1965)
- Toamna bobocilor (1975)
- Serenadă pentru etajul XII (1976)
- Iarna bobocilor (1977)
- Expresul de Buftea (1979)
PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În decursul activității sale creatoare a primit următoarele premii:[3]
- Premiul Uniunii Compozitorilor pentru: Vila cu iluzii – musical – (1984);
- Premiul Uniunii Compozitorilor pentru: Eminescu – operă în 3 acte – (1990);
- Premiul Uniunii Compozitorilor pentru: Epos – baladă pentru harpă – (1999);
- Premiul de excelență – Mamaia – (2000);
- Premiul de excelență – Televiziunea Română – (2001);
- Premiul Uniunii Compozitorilor pentru: Contraste – piesă pentru pian și calculator – (2001);
- Premiul de excelență – Ministerul Culturii – (2002);
- Premiul A.M. pentru întreaga activitate artistică – (2003);
- Premiul Uniunii Compozitorilor pentru: Oglinda – muzică de scenă – (2006).
DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Medalia Meritul Cultural clasa I, Categoria B - "Muzică"[4] (2004)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu