Materialele prezentate reprezintă un colaj realizat din publicații diferite și au drept scop informarea publică cuprinzând sinteza evenimentelor zilei în timp.
duminică, 23 iulie 2023
1. /25 IULIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri
Evenimente
·306 - Constantin cel Mare a fost proclamat de către trupele sale, împărat roman, după moartea lui Constanțiu I (Constantius Chlorus).
Constantine I crowned as a victorious general – 4th century cameo – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Constantin I cel Mare s-a născut la Naissus, în provincia romană Moesia Superior, fiind fiul generalului Constantius Chlorus (viitorul împărat Constantius I) și al Helenei. Tatăl său, Constantius Chlorus, în 271-272, sub împăratul Aurelian, a fost membru al protectores (militari superiori în slujba împăratului) în estul Imperiului Roman, iar ulterior a ajuns tribun. În 284-285 a fost praeses (guvernator de provincie subordonat unui consularis) al Dalmației. A fost prefectul pretorian al împăratului Maximian în 288-293. La 1 martie 293, a fost promovat la rangul de Caesar.
Gaius Flavius Valerius Constantius (n. 31 martie 250, d. 25 iulie 306) , cunoscut și sub numele Constanțiu I sau Constantius Chlorus (din grec. χλωρός, „cel palid”), a fost împărat al Imperiului Roman de Apus (305–306). A fost tatăl lui Constantin cel Mare – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
În 305, după abdicarea lui Dioclețian și Maximian, Constantin se alătură tatălui său, în partea apuseană a imperiului. La moartea lui Constantius I, la Eburacum, în Britannia (25 iulie 306), Constantin este proclamat împărat de către armată. În aceste împrejurări, Galerius, personalitatea dominantă a celei de-a doua tetrarhii, îl proclamă pe Flavius Severus augustus al Occidentului și îl acceptă pe Constantin, caesar.
Pentru moment, Constantin a acceptat, dar pacea și a treia tetrarhie nu aveau să dureze prea mult. La Roma, pe 28 octombrie 306, Maxentius, fiul lui Maximian, a fost proclamat împărat, iar Maximian care se retrăsese, se întoarce pentru a pretinde puterea. În condițiile destrămării tetrarhiei, la conferința de la Carnuntum (11 noiembrie 308), Constantin este recunoscut oficial caesar în Apus, iar Maxentius este declarat uzurpator.
În înțelegere cu Licinius, noul augustus al Occidentului, Constantin ocupă Spania (310), apoi pătrunde cu armata în Italia, înfrânge forțele lui Maxentius la Torino, Verona și în bătălia decisivă de la Podul Milvius de lîngă Roma, în care Maxentius își găsește moartea (312). Astfel, toate provinciile occidentale ale imperiului sunt reunite sub autoritatea sa.
·315 - La Roma este finalizata constructia Arcului lui Constantin, în apropiere de Colosseum.
The Arch of Constantine, Rome - painted by Herman van Swanevelt, 17th century – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Senatul roman a ridicat acest arc de triumf pentru a comemora victoria lui Constantin asupra lui Maxentius, la Podul Milvius, în ziua de 28 octombrie 312 e.n. Arcul măsoară 35,70 metri lungime, 7,40 metri lățime și 31,10 metri înălțime. El este străpuns de trei deschideri boltite, din care cea din mijloc este mai înaltă. A fost amplasat pe traseul Viei Triumphalis, pe porțiunea dintre Circus Maximus spre Forum Romanum, între Colosseum și Palatin.
Această cale triumfală începea în Câmpul lui Marte, trecea pe la Circus Maximus și ocolea Palatinul până la Arcul lui Constantin. Imediat după acesta cotea la stânga pe Via Sacra, trecea pe sub arcul de triumf al lui Titus și pe sub cel al lui Septimius Severus și urca pe Capitoliu urmând panta Clivus Capitolinus. Este ultimul din seria arcurilor de triumf construite la Roma si la constructia sa au fost utilizat sistematic elemente preluate de la monumente ridicate anterior.
* 1139 -Bătălia de la Ourique, fortele maurilor conduse de califul Ali ibn Iusuf au fost înfrante de Printul Afonso Henriques (din Casa Burgundiei). Acesta este proclamat primul rege al Portugaliei, declarându-și independența față de Regatul Leonului.
Bătălia de la Ourique (25 iulie 1139) – “The Miracle of Ourique” by Domingos Sequeira (1793) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
·1261 - Sub conducerea lui Alexios Strategopoulos, grecii au recucerit Constantinopolul, moment care a marcat sfîrşitul Imperiului latin de Constantinopol
·1476: Stefan cel Mare, domnul Moldovei, a atacat o avangarda turceasca, condusa de Suleiman-pasa, pe care a infrant-o si a determinat-o sa se retraga.
·1536: Sebastian de Belalcazar, in cercetarea sa de la El Dorado, a descoperit orasul Santiago de Cali.
·1547 - Henric al II-lea a fost încoronat rege al Franței la Catedrala din Reims.
Henric al II-lea al Franței - foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Henric al II-lea (franceză Henri II; n. 31 martie 1519, Saint-Germain-en-Laye — 10 iulie 1559, Hôtel des Tournelles, Paris) a fost rege al Franței între 1547 și 1559. El provenea din dinastia Valois-Angoulême. În 1536, când fratele său mai mare, Francisc, a murit otravit, Henric a devenit moștenitor al tronului. I-a succedat tatălui său la vârsta de 28 de ani și a fost încoronat ca regele Henric al II-lea al Franței la 25 iulie 1547 la Catedrala Notre-Dame din Reims.
Domnia lui Henric a fost marcată de războaie cu Austria și de persecutarea hughenoților protestanți. Printre metodele de prigonire a hughenoților de către catolici se pot aminti: arderea pe rug, tăierea limbii; aceste măsuri draconice se puteau lua doar la bănuiala de a fi protestanți. S-a reglementat strict domeniul publicațiilor prin interzicerea vânzării, importului sau imprimării de orice carti neaprobate.
·1554 - Maria I a Angliei se căsătorește cu Filip al II-lea al Spaniei la Catedrala Winchester.
Maria I (engleză Mary I) (n. 18 februarie 1516 – d. 17 noiembrie 1558), cunoscută şi sub numele de Maria Tudor, a fost regina Angliei şi regina Irlandei din 6 iulie 1553 (de facto) sau 19 iulie 1553 (de jure) până la moartea sa în 17 noiembrie 1558. Maria a fost al patrulea monarh al dinastiei Tudor, după regina neîncoronată Lady Jane Grey şi predecesoare a reginei Elisabeta I. Este în principal cunoscută pentru scurta reinstaurare în Anglia a catolicismului. Până la sfârşitul domniei, Maria I a executat aproximativ trei sute de opozanţi religioşi; drept urmare a primit porecla de Bloody Mary (Maria Sângeroasa).
La 38 de ani, la 25 iulie 1554 Maria se căsătorește cu Filip al II-lea al Spaniei, care era foarte nepopular în Anglia. Membrii Consiliului englez elaborează un tratat prin care Filip va trebui să respecte legile Angliei; în caz de deces al Mariei, el nu va avea nici un drept asupra coroanei; dacă se va naște un fiu din căsătoria lor, acesta va moșteni concomitent tronul Angliei, al Burgundiei și al Țărilor de Jos; în sfârșit, Filip se angaja să nu atragă niciodată Anglia în războaiele sale împotriva Franței. Filip pleacă în Spania iar Maria începe prigoana împotriva protestanților. Ura împotriva reginei Maria și a spaniolilor a crescut. Cu toate făgăduințele făcute, Filip antrenează Anglia într-un război contra Franței și Anglia pierde Calais-ul. În felul acesta Maria I moare si îi urmează la tron Elisabeta I a Angliei.
·1564 - Maximilian al II-lea devine împărat al Sfântului Imperiu Roman după moartea tatălui său, Ferdinand I.
Maximilian al II-lea, Rege al Bohemiei, Rege al Ungariei, Împărat al Sfântului Imperiu Roman – Portrait by Nicolas Neufchâtel, c. 1566 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Maximilian al II-lea (n. 31 iulie 1527, Viena — d. 12 octombrie 1576, Regensburg) a fost un împărat al Sfântului Imperiu Roman între anii 1564–1576. El a fost încoronat la 14 mai 1562 în Praga ca rege al Boemiei și în același an, la 24 noiembrie, ales la Frankfurt am Main ca rege romano-german. La 16 iulie 1563 va fi încoronat la Preßburg ca rege al Ungariei, iar după moartea tatălui său Ferdinand I va urca pe tronul Sfântului Imperiu Roman.
Ferdinand I (n. 10 martie 1503, Alcalá de Henares, Spania – d. 25 iulie 1564, Viena, Imperiul Habsburgic) a fost un monarh din Casa de Habsburg. La moartea regelui Ludovic al II-lea, în 1526, a devenit rege al Boemiei şi Ungariei, iar în 1556, la abdicarea fratelui său, împăratul Carol Quintul, a devenit împărat al Sfântului Imperiu Roman. A fost şi principe al Transilvaniei între anii 1551-1556. Deviza sa a fost Fiat justitia et pereat mundus: “Să se facă dreptate de-ar fi să piară pământul” - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
În timpul domniei sale sunt o serie de nemulţumiri din motive religioase. Maximilian încearcă să aplaneze aceste conflicte dar este în acelaşi timp nevoit să apere propria sa confesiunea religioasă catolică. Prin educatorul său Wolfgang Schiefer, monarhul a avut un contact timpuriu cu ideile religiei protestante, fapt care-l face în oarecare măsură să simpatizeze protestantismul. În războaiele purtate de unchiul Carol Quintul contra protestanţilor, de exemplu Bătălia de la Mühlberg (1547) la care a luat şi el parte, va căuta să lase liberi pe căpeteniile protestante, prinţul Johann Friedrich von Sachsen şi Landgraf Philipp von Hessen.
·1587: In Japonia este interzis crestinismul, iezuitii sunt obligati sa paraseasca tara in 20 de zile.
·1593 - Henric al IV-lea, abjura credinta protestanta, trecand la catolicism pentru a accede la tronul Frantei. Henric a ales să se convertească la catolicism, pentru a avea acces la tron. El adoptă în formal religia catolică la 25 iulie, la Catedrala Saint-Denis.
Henric al IV-lea al Franței - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Henric de Bourbon (franceză Henri IV; denumit și Henric cel Mare (Henri le Grand) iar în regiunea lui de baștină, Gasconia, unde era iubit, era numit și “regele nostru Henric” (13 decembrie 1553 – 14 mai 1610), a fost rege al Navarei (1572-1610) și rege al Franței (1589-1610), primul rege din familia de Bourbon. Unul dintre meritele lui este dezvoltarea economică a Franței, după un război religios ce a dezbinat țara. Prin Edictul din Nantes asigură libertatea religiei protestante hughenote în Franța.
Papa Sixt al V-lea a fost un papă al Romei - cititi mai multe pe en.wikipedia.org
Papa Sixtus al V-lea îl excomunică, în 1585, pe Henric de Navara, care era protestant convins, și vrea să împiedice venirea lui pe tronul francez, datorită faptului că Henric de Navara era moștenitorul legitim al coroanei franceze în cazul morții lui Henric al III-lea (fără moștenitori). Henric de Navara refuză să recunoască excomunicarea papală. Între trupele catolice, conduse de ducele de Joyeuse, și cele protestante ale lui Henric de Navara are loc Bătălia de la Coutras, unde Henric, cu toate că era în inferioritate numerică, învinge trupele regale ale lui Henric al III-lea.
Henric al III-lea (în franceză Henri III, în poloneză Henryk) (19 septembrie 1551 – 2 august 1589) din dinastia Valois a fost rege al Franței între 1574 – 1589 și Rege al Poloniei între 1573 și 1574 cu titlul de Henric de Valois – in imagine, Henric al III-lea ca Duce de Anjou de François Clouet - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org
Sixtus al V-lea îl excomunică și pe Henric al III-lea, la sfîrșitul anului 1588, cauza fiind uciderea ducelui de Guise în noaptea de Crăciun. Ambii regi excomunicați pornesc împotriva Ligii catolice care ocupase Parisul. Henric al III-lea, ultimul din dinastia Valois, este asasinat de călugărul dominican Jacques Clément în Saint-Cloud.
Fiind fără urmași, pe patul de moarte, Henric al III-lea îl numește rege al Franței pe cumnatul său, Henric de Navara, cu condiția convertirii sale la religia catolică. Au urmat lupte îndelungate cu trupele catolice franceze, sprijinite de habsburgii spanioli, însă, în cele din urmă, Henric de Navara trece la religia catolică (25 iulie 1593), în bazilica Saint Denis, fiind încoronat la 27 februarie 1594.
·1603 - Iacob al VI-lea al Scotiei este încoronat rege al Angliei (Iacob I al Angliei), iar regatul Angliei și regatul Scoției devin o uniune personală. Uniunea politică definitiva a celor doua state, va avea loc în anul 1707.
Portret al lui Iacob I de John de Critz, c. 1605 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Iacob al VI-lea și I (engleză James VI and I; 19 iunie 1566 – 27 martie 1625) a fost rege al Scoției ca Iacob al VI-lea din 24 iulie 1567 și rege al Angliei și Irlandei ca Iacob I de la 24 martie 1603 până la moartea sa. A domnit în Scoția ca Iacob al VI-lea din 24 iulie 1567, pe când avea doar un an, urmându-i la tron mamei sale, Maria I a Scoției.
Cât timp a fost minor, a guvernat o regență în numele său, care s-a încheiat oficial în 1578, deși nu a preluat controlul complet asupra guvernului său până în 1581. Pe 24 martie 1603, ca Iacob I, a urmat la tron ultimului monarh al Angliei și Irlandei din dinastia Tudor, Elisabeta I, care murise fără moștenitori. Avea să conducă Anglia, Scoția și Irlanda timp de 22 de ani, până la moartea sa la 58 de ani.
Iacob și-a îndeplinit majoritatea obiectivelor în Scoția, dar a avut de înfruntat multe dificultăți în Anglia, inclusiv Complotul Prafului de Pușcă (Gunpowder Plot) în 1605, precum și conflicte repetate cu parlamentul englez. Conform unei tradiții care începe cu istoricii de la mijlocul secolului XVII, înclinația lui Iacob către absolutism politic, iresponsabilitatea sa financiară, și menținerea unor favoriți impopulari au furnizat premisele Războiului Civil Englez Istoricii recenți, cu toate acestea, au revăzut reputația lui Iacob, și l-au tratat ca pe un monarh serios și preocupat de responsabilitățile sale.
”Complotul prafului de pușcă” (5 noiembrie 1605) – in imagine, o litografie monocromă contemporană complotului, realizată de Crispijn van de Passe, prezintă opt din cei treisprezece conspiratori. Guy Fawkes este al treilea din dreapta. – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Pe parcursul domniei lui Iacob, „Epoca de aur” a literaturii și dramei elizabetane a continuat, cu scriitori precum William Shakespeare, John Donne, Ben Jonson, sau Sir Francis Bacon, care au contribuit la o cultură literară înfloritoare. Iacob însuși a fost un erudit, autorul unor opere precum Daemonologie (1597) sau Basilikon Doron (1599). Sir Anthony Weldon a pretins că Iacob a fost numit „cel mai înțelept nebun din creștinătate”, un epitet atribuit caracterului său până astăzi.
·1772 - A fost încheiată Convenţia de la Petersburg dintre Prusia şi Rusia privind împărţirea Poloniei
·1788: Genialul compozitor austriac Wolfgang Amadeus Mozart, a terminat Simfonia nr. 40 în sol minor (K550).
·1797 -Bătălia de la Santa Cruz de Tenerife - Amiralul englez Horatio Nelson pierde mai mult de 300 de oameni și brațul drept în încercarea eșuată de cucerire din Tenerife (Spania).
Bătălia de la Santa Cruz de Tenerife (1797) Parte a războaielor revoluționare franceze – Atacul britanic asupra Santa Cruz de Tenerife. Ulei pe panza, 1848 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Planul de luptă este constituit dintr-o combinație de bombardamente navale și o debarcare amfibie. Prima tentativă este anulată, după ce curenții adverși îngreunează asaltul, iar elementul surpriză este pierdut. Nelson ordonă imediat un alt atac, dar este respins. Se pregătește pentru o altă tentativă în timpul nopții. Vrea să fie la conducerea unuia dintre batalioane, dar operația se soldează cu un eșec, deoarece spaniolii erau pregătiți mult mai bine decât se așteptau.
În confuzia atacului, multe ambarcațiuni nu ajung la țărm în pozițiile corecte, în vreme ce cele care au andocat corect, sunt respinse de focuri de armă. Barca lui Nelson ajunge la doc, dar cum pune piciorul pe pământ, este rănit la umăr în mai multe locuri. Este dus pe Theseus pentru a fi tratat de un chirurg.
Ajuns la navă, refuză să fie ajutat să urce la bord: “Lasă-mă în pace! Am încă picioarele și un braț!” Mare parte a brațului drept este amputată într-o jumătate de oră, iar Nelson se întoarce imediat la căpitanii săi pentru a le da ordine. Mai târziu, el se va scuza cu comodorul John Thomas Duckworth că nu scrie scrisori mai lungi, pentru că nu este un stângaci natural.
Sir Horatio Nelson rănit în timpul Bătăliei de la Santa Cruz de Tenerife (1797) pictură ulei pe panza de Richard Westall – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
În acest timp, cei aflați sub comanda lui Sir Thomas Toubridge sunt blocați și nu se pot retrage pentru că bărcile lor au fost scufundate. Toubridge este constrâns să negocieze cu comandanții spanioli și ulterior i se permite să se retragă. Expediția este un faliment, un sfert din forțele britanice sunt morți sau răniți. Britanicii rămân la Tenerife trei zile, iar în 16 august escadrila se unește flotei lui Jervis, la Cadiz.
Considerând că un amiral stângaci nu este util, Nelson îi scrie lui Jervis: “Un amiral stângaci nu va fi considerat niciodată util, prin urmare cu cât mai repede primesc o căsuță umilă cu atât mai bine, și voi face loc unui om mai bun, pentru a servi statul” Se întoarce în Anglia, la bordul lui HSM Seahorse în 1 septembrie și este primit ca un erou, iar rana sa atrage simpatia tuturor. Publicul refuză să atribuie eșecul din Tenerife lui Nelson, preferând să dea vina pe planificarea defectuoasă a politicilor de la St. Vincent sau chiar pe secretarul de război William Pitt.
·1799 - Bătălia de la Abu Qir – La Abu Qir, în Egipt, Napoleon învinge o armata de 10.000 de otomani, condusa de Mustafa Pașa.
Bătălia de la Abukir (1799) Parte din campania franceză din Egipt – foto preluat de pe en.wikipedia.org
·1848 - Guvernul revoluţionar provizoriu de la Bucureşti este nevoit să demisioneze sub presiunea reacţiunii interne sprijinite de Poartă şi de Rusia
·1872 - A fost dat publicităţii Regulamentul organizării Arhivelor Statului
·1892 - A fost încheiat un nou Tratat de alianţă între România şi Austro-Ungaria
·1909 - Pionierul francez al aviației Louis Blériot a realizat prima traversare în avion a canalului Mânecii (37 de minute).
După ani în care și-a exersat îndemânarea de pilot, Blériot s-a decis să încerce să obțină premiul de 1.000 de lire oferit de ziarul londonez Daily Mail pentru cel care va reuși să traverseze cu un aparat de zbor Canalul Mânecii. Blériot a avut doi rivali la câștigarea premiului, dar niciunul nu a reușit să termine traversarea. Unul dintre ei a fost Hubert Latham, un francez de origine engleză. Latham era susținut atât de către Regatul Unit cât și de Franța.
El a sosit primul și a încercat să facă traversarea pe 19 iulie, dar la 6 mile (9,656064 km) de Dover, destinația sa, motorul aparatului de zbor Antoinette IV a cedat, iar Latham a fost obligat să execute prima aterizare de urgență pe mare din lume.[8] Celălalt pilot a fost Charles de Lambert, un aristocrat rus de origine franceză și unul dintre elevii lui Wilbur Wright. Însă Lambert a fost rănit într-o prăbușire din timpul testelor de zbor, fiind silit să abandoneze competiția. Pe 25 iulie 1909, cei trei rivali au sosit pe plaja orașului Calais din Franța.
·1917 - Margaretha Geertruida Zelle, cunoscută sub numele de Mata Hari (n. 7 august 1876), o dansatoare, curtezană și spioana în serviciul Germaniei în timpul primului razboi mondial,a fost găsită de un tribunal francez vinovată de spionaj si a fost condamnată la moarte. A fost acuzata ca prin actiunile sale, a provocat moartea a cel puțin 50.000 de soldați si a fost executată la 15 octombrie 1917, lângă şanţurile castelului francez Vincennes.
Mata Hari – foto: ro.wikipedia.org
Mata Hari a fost numele de scenă a Margarethei Geertruida Zelle (n. 7 august 1876 în Leeuwarden – d. 15 octombrie 1917). Căsătorită la vârsta de 18 ani cu Campbell MacLeord, un ofițer olandez de origine engleză, după divorțul celor doi s-a făcut cunoscută în Europa, în timpulPrimului Război Mondial, ca dansatoare, curtezană și spioană în serviciul Franței și apoi al Germaniei. Acuzată de spionaj a fost judecată de un tribunal militar francez, condamnată la moarte și executată de către un pluton de execuție francez, în 15 octombrie 1917. Mata Hari și-a dat jos haina de piele în fața plutonului înainte să fie executată.
Armata Română in Primul Război Mondial – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Ofensiva de la Nămoloasa a fost o acțiune militară de nivel strategic, planificată inițial să se dsfășoare în luna iulie 1917, în scopul ruperii apărării forțelor Puterilor Centrale, în sudul Moldovei. Ofensiva a fost anulată ca urmare a evoluțiilor negative de pe frontul rusesc din Galiția.
·1919: S-a infiintat, la Timisoara, Asociatia Vanatorilor.
·1921 - A intrat în vigoareTratatul de la Trianon, Franţa, care a consfinţit existenţa unui stat maghiar independent si trecerea către statele succesoare a 71% din teritoriul Transleithaniei (partea ungară a Dublei Monarhii) şi a 63% din populatie, în majoritatea ei alcătuită din etnici ne-maghiari.
Apariţia noilor state independente şi reîntregirea celor deja existente după dezintegrarea Austro-Ungariei şi semnarea Tratatului de la Trianon – foto: ro.wikipedia.org
Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte.
·1925: Este infiintata Agentia telegrafica sovietica de stiri (TASS).
·1941: Au fost eliberate Basarabia si Bucovina, armata romana pierzand pe frontul de lupta 24.396 de militari.
·1942: A inceput batalia pentru Caucaz, incheiata prin victoria armatelor sovietice la 9.10.1943.
·1943 - Victor Emanuel al III-lea, regele Italiei, îl destituie pe dictatorul fascist Benito Mussolini.
Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie, 1883, Predappio lângă Forlì – d. 28 aprilie, 1945, Giulino di Mezzegra lângă Como) a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943. A creat un stat fascist utilizând propaganda și teroarea de stat. Folosindu-și carisma, controlul total al mediei și intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent. Intrarea sa în cel de-al Doilea Război Mondial alături de Germania lui Adolf Hitler a făcut din Italia o țintă pentru atacurile Aliaților, ceea ce a dus în final la căderea dictaturii fasciste mussoliniene și moartea lui. În noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de opinie TV.
Benito Mussolini și aliatul său, Adolf Hitler – foto – ro.wikipedia.org
După ce germanii invadaseră și ocupaseră aproape total Franța, trupele fasciste italiene intră în sudul Franței. Câteva zile mai târziu, Franța capitulează. Cu excepția acestei “victorii de paie”, trupele italiene au avut parte doar de dezastre oriunde s-au aflat: în Africa de Nord, în Grecia și, la sfârșitul războiului, chiar în Italia. De fapt, pentru o bună bucată de vreme, trupele germane au susținut puternic trupele italiene chiar pe teritoriul italian salvându-le de la un dezastru mai timpuriu.
Dezastrul, soldat cu colapsul total al funcționalității armatei italiene, s-a produs odată cu deschiderea celui de-al doilea front de luptă în Italia în 1943 și înaintarea inexorabilă a aliaților de la sud spre nord. Marele Consiliu Fascist s-a întors împotriva lui Mussolini în iulie 1943 acuzându-l de toate dezastrele militare italiene și retrăgându-i toate prerogativele de conducător.
Mussolini a fost apoi arestat din ordinul regelui Victor Emanuel III, care l-a desemnat ca prim-ministru pe mareșalul Pietro Badoglio. Noul guvern a trecut de partea Aliaților. Mussolini e eliberat de un comando german condus de Otto Skorzeny și instalat în fruntea unui stat-marionetă, în nordul Italiei, așa-numita Republică de la Salo.
·1953: Au inceput la Bucuresti, lucrarile celui de-al III-lea Congres mondial al tineretului, patronat de miscarea comunista si de tarile socialiste (25 iulie – 16 august).
·1957 - Tunisia a devenit republică, iar Habib Bourguiba a devenit preşedinte. (1957-1987)
·1958: Liderul comunist roman Gheorghe Gheorghiu-Dej, tine unul dintre cele mai lingusitoare discursuri la adresa Uniunii Sovietice, cu ocazia receptiei date cu prilejul plecarii ultimului esalon al trupelor sovietice din Romania. Pe 24 mai 1958, la Moscova, se semnase Acordul intre Ministerul Fortelor Armate ale Republicii Populare Romane si Ministerul Apararii al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind retragerea trupelor sovietice din Romania.
·1961: Într-un discurs, presedintele american John F. Kennedy subliniază că orice atac asupra Berlinului de vest este un atac asupra NATO.
·1963 - A fost încheiat Tratatul cu privire la interzicerea experienţelor cu arma nucleară în atmosferă, în spaţiul cosmic şi sub apă. (intrat în vigoare la 10 octombrie 1963)
·1965: La Festivalul Folk de la Newport, Bob Dylan cântă, pentru prima dată, cu o chitară electrică, acompaniat de Paul Butterfield Blues Band, starnind nemulţumirea vehementă a fanilor lui.
·1968: Într–un interviu, Nixon declara că, în cazul unor viitoare conflicte în Asia, asiaticii, mai mult decât americanii, trebuie sa aiba responsabilitati mai mari. Acest punct de vedere este denumit "doctrina Nixon".
·1978 - În Anglia s-a născut primul copil conceput prin fecundare artificială, fetiţa Louise Brown. Fecundarea a fost realizată de profesorii Roger Edwards şi Patrick Steptoe.
Louise with her parents Lesley and John following her birth at Oldham General Hospital – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Louise Joy Brown (născută la 25 iulie 1978) este o femeie engleză cunoscută pentru că a fost primul om care sa născut după concepție prin fertilizare in vitro sau prin FIV.
·1979: In conditiile gravei crize de energie, CPEx-ul a aprobat o serie de masuri pentru rationalizarea consumului de carburanti si gospodarirea economicoasa a parcului de autoturisme (inclusiv scumpirea benzinei), precum si masuri privind reducerea cantitatii de produse alimentare si bunuri de consum ce pot fi scoase din tara de cetateni romani si straini.
·1984 - Cosmonautul sovietic Svetlana Savitskaia a devenit prima femeie din lume care a zburat în spațiu de două ori
Svetlana Yevgenyevna Savitskaya (Russian: Светла́на Евге́ньевна Сави́цкая; born 8 August 1948) – foto preluat de pe twitter.com
Svetlana Evgenyevna Savitskaya (născută la 8 august 1948) este un aviator și cosmonaut sovietic pensionat care a zburat la bordul naveiSoyuz T-7în 1982, devenind a doua femeie în spațiu. În misiunea din 1984, ea a devenit prima femeie care a zburat în spațiu de două ori.
·1992: A avut loc la Arad, Forumul monarhist, o întrunire pregătitoare a Congresului tuturor formaţiunilor monarhiste din România.
·2000: Un avion Concorde s-a prăbușit imediat după ce decolase din Paris; în accident au murit toți cei 109 oameni din avion și 5 aflați la sol.
·2004 -Ciclistul american Lance Armstrong câștigăTurul Franțeipentru a șasea oară consecutiv.
Armstrong riding the prologue of the 2004 Tour de France – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Lance Armstrong (n. 18 septembrie 1971) este un ciclist profesionist de şosea american, care a câştigat de şapte ori la rând Turul Franţei, între anii 1999 şi 2005, titluri care i-au fost retrase în 2012 pentru că a fost găsit vinovat de dopaj.
·2004: Pugilistul român Leonard Doroftei a fost învins prin KO în repriza a doua, de canadianul Arturo Gatti, într-un meci contând pentru centura de campion mondial al categoriei superuşoare, versiunea WBC, disputat la Atlantic City, New York.
· 2007 -Pratibha Patil devine prima femeie care a deținut funcția de președinte al Indiei.
Pratibha Patil – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Pratibha Devisingh Patil (n. 19 decembrie 1934, Nadgaon, provincia Maharashtra, India) este o politiciană şi activistă indiană pe tărâm social şi educativ, juristă ca formaţie. Preşedinta Indiei între 25 iulie 2007-2012. A fost prima femeie şi prima persoană din comunitatea de limbă marathi care a deţinut funcţia de preşedinte al Indiei, succedându-i dr-ului Abdul Kalam.
Pratibha Patil, membră a Congresului Naţional Indian, a fost candidata Alianţei Progresiste Unite de guvernământ, sprijinită din afara guvernului de către Stânga indiană. Ea a câştigat alegerile prezidenţiale din 19 iulie2007, învingându-l pe candidatul Alianţei Naţionale Democratice, Bhairon Singh Shekhawat , de 84 ani, fost prim ministru al statului Rajasthan.
Pratibha Patil, absolventă a facultăţii de drept a unui colegiu din Mombay afiliat Universităţii Mombay, şi MA de la un colegiu din Jalgaon, s-a distins din tinereţe prin activităţi filantropice, sociale şi educative în statul ei natal, Maharashtra. A iniţiat şi condus, alături de soţul ei, profesor de meserie, înfiinţarea unor reţele de şcoli şi colegii, hosteluri pentru femei muncitoare, bănci şi societăţi de credit cooperative, instituţii şcolare pentru copii cu deficienţe de vedere sau pentru copii ai unor populaţii nomade şi sărace.
A reprezentat din partea partidului Congresul National Indian, oraşul Edlabad în parlamentul local al statului Maharashtra între anii 1962-1985, mai apoi a fost deputată din partea districtului Jalgaon în Rajya Sabha, camera superioară a Parlamentului Indiei, de asemenea vicepreşedintă a acesteia în anii 1986-1988. Ulterior a fost aleasă în districtul soţului ei, Amravati, ca deputată în Lok Sabha, camera inferioară a Parlamentului indian din New Delhi, in anii 1991-1996.
După ce a îndeplinit în trecut şi funcţii de ministru (al turismului, al bunăstarii sociale şi al locuinţelor) în mai multe guverne ale statului Maharashtra, Pratibha Patil a devenit în anii 2004-2007 al 24-lea guvernator al provinciei de graniţă Rajasthan, fiind şi cea dintâi femeie care a ocupat acest post.
·2010: Organizatia WikiLeaks publica documente secrete despre razboiul din Afganistan, declansand unul dintre cele mai mari scandaluri din istoria militară si politica a SUA. WikiLeaks este o organizație internațională fondata la 4 octombrie 2006 in Islanda de Julian Assange, care publică documente secrete, provenite din scurgeri de informații în general din surse anonime. Situl său web, lansat în 2006, aparținea The Sunshine Press.
Cazimir este cunoscut sub numele de Restauratorul, deoarece a reușit să reunească toate părțile Regatului polonez, după o perioadă de mari frământări. El a recuperat Mazovia, Silezia și Pomerania. Cu toate acestea, nu a reușit să se încoroneze ca rege al Poloniei, în principal din cauza amenințărilor interne și externe față de domnia sa.
Se cunosc puține detalii despre primii ani ai lui Cazimir. E posibil să-și fi petrecut copilăria la curtea regală a Poloniei, în Gniezno. În scopul de a dobândi o educație corespunzătoare, el a fost trimis la una dintre mănăstirile poloneze în 1026. Potrivit unor surse mai vechi, el a vrut inițial să aibă o carieră în Biserică și chiar a cerut o dispensă de a deveni călugăr. El a părăsit biserica în 1031.
Tatăl lui Cazmir, Mieszko al II-lea, a fost încoronat rege al Poloniei în 1025, după moartea tatălui său, Boleslav I cel Viteaz. Magnații țării s-au temut că noul guvern nu va fi la fel de puternic precum cel de sub conducerea lui Bolislau I. Acest lucru a dus la neînțelegeri între rege și nobilime.
Profitând de situația precară a regelui, frații lui Mieszko al II-lea, Bezprym și Otto, s-au întors împotriva lui și s-au aliat cu Împăratul Conrad al II-lea, ale cărui forțe au atacat țara, recâștigând Lusatia. Au durat ani de haos și conflicte, în care Mieszko a murit (1034) în condiții suspecte, după ce a fost forțat să abdice.
La momentul morții tatălui său, Cazimir se afla în Germania, la curtea unchiului său Hermann al II-lea, Arhiepiscop de Koln. În 1037, atât tânărul prinț cât și mama sa s-au întors în Polonia și au încercat să preia tronul. Acest lucru a dus la o rebeliune a baronilor locali, care împreună cu așa-numita Reacție Păgână a oamenilor de rând, l-au forțat pe Cazimir și pe mama sa să fugă în Saxonia.
Cu toate acestea, Cazimir s-a reîntors curând în Polonia și în 1038, a încercat încă o dată să-și recâștige puterea cu ajutorul influenței mamei sale. A eșuat din nou și a trebuit să fugă, de data asta spre Regatul Ungariei, unde a fost închis de Ștefan I. Regina văduvă a rămas în Germania, unde a devenit călugăriță, până la moartea sa, în 1063.
Părțile centrale ale Poloniei erau controlate de Bezprym. Districtul central din Wielkopolska s-a revoltat împotriva nobilimii și clerului catolic. Districtul Mazovia s-a separat, iar un lord local, Miecław, a format un stat pentru el. O situație similară a avut loc și în Pomerania. Profitând de haosul și slăbiciunea lui Bezprym, ducele Bratislaus I al Boemiei a invadat și devastat țara: Polonia Mică și Mare au fost grav jefuite, Poznań a fost capturat și Bretislaus a demis Gniezno, luând moaștele Sfântului Adalbert, Redim Gaudentius și a altor cinci eremiți. În drumul său de întoarcere, acesta a cucerit o parte din Silezia, inclusiv Wrocław, a jefuit mormântul lui Mieszko I și a distrus clădirile religioase, care au fost construite de Mieszko I, în timpul sărbătoririi de convertire a Poloniei.
Întoarcerea lui Cazimir Restauratorul în Polonia, de Wojciech Gerson. Pictura a fost făcută în momentul când Polonia a fost împărţită şi şi-a pierdut independenţa.
După ce a reușit să scape din Ungaria, Cazimir a plecat în Germania, unde în 1039, ruda sa, Împăratul Henric al III-lea (care se temea de puterea crescută a domnitorului din Boemia), l-a sprijinit militar și financiar. Cazimir a primit o forță de 1.000 de pedestrași și o cantitate semnificantă de aur pentru a-și restabili puterea în Polonia. Cazimir a semnat, de asemenea, o alianță cu Iaroslav I cel Înțelept, Prințul Rusiei, care se lega prin căsătorie cu sora lui Iaroslav, Maria Dobronega. Cu acest sprijin, Cazimir s-a întors în Polonia și a reușit să preia multe din domeniile sale. În 1041, Bretislaus a învins a doua invazie a sa asupra Împăratul Henric al III-lea și a semnat un tratat la Regensburg, în care a renunțat la toate pretențiile sale pentru toate teritoriile din Polonia, cu excepția regiunii Silezia, care făcea parte din Împărăția Boemiei. Cazimir a reușit cu succes să întărească puterea regală și să termine trupele interne, aducându-i numele de Restauratorul.
Tratatul i-a adus lui Cazimir o perioadă de pace de la granița de sud, iar capitala Poloniei a fost mutată la Cracovia, singurul oraș polonez important, neatins de războaie. Împăratul Romano-German a fost mulțumit de echilibrul de putere restaurată în regiune și l-a forțat pe Cazimir să nu se încoroneze rege al Poloniei. În 1046, Împăratul Henric al III-lea deținea terenuri regale și imperiale la Merseburg și Meissen, care a dus la încheierea certurilor între Ducele Bretislaus de Boemia și Cazimir I.
În 1047, Cazimir, ajutat de cumnatul său rus, a început un război împotriva Mazoviei și a confiscat pământul. Acest lucru i-a securizat puterea în Polonia centrală. Trei ani mai târziu, împotriva voinței împăratului, Cazimir a confiscat Silezia, preluând astfel cea mai mare parte din domeniile tatălui său. În 1054, în Quedlinburg, Împăratul a decis ca Silezia să rămână în Polonia, în schimbul unui tribut anual de 117 kg de argint și 7 kg de aur.
Cazimir s-a concentrat pe problemele interne. Pentru a întări domnia sa, a recreat episcopia din Cracovia și Wrocław și a ridicat o nouă catedrală, Catedrala Wawel. Una dintre reformele sale a fost introducerea în Polonia, a unui element cheie al feudalismului: acordarea de fiefuri pentru suita sa de războinici, transformându-i treptat în cavaleri medievali.
Cazimir s-a căsătorit cu Maria Dobroniega, fiica Marelui Duce Vladimir I al Kievului. Cei doi au avut împreuna cinci copii:
Boleslav al II-lea cel Generos (1043 - 2/3 aprilie 1081/1082)
Vladislav I Herman (1044 - 4 iunie 1102)
Mieszko (16 aprilie 1045 - 28 ianuarie 1065)
Otto (1046-1048)
Swietoslawa (1048 - 1 septembrie 1126), s-a căsătorit cu Ducele Vratislaus al II-lea al Boemiei
·1109: S-a nascut regele Afonso I al Portugaliei fiul lui Henric al Burgundiei, conte de Portugalia și a Teresei de León, fiica ilegitimă a regelui Alfonso al VI-lea al Castiliei si Leonului (d.06.12.1185). A fost primul rege al Portugaliei, declarându-și independența față de Regatul Leonului si proclamat pe 26 iulie 1139 imediat după batalia de la Ourique in care fortele maurilor conduse de califul Ali ibn Iusuf au fost infrante.
La sfârșitul secolului XI, primul loc în agenda politică a Peninsulei Iberice îl ocupa Reconquista, eliminarea statelor musulmane succesoare ale Califatului de Cordoba. În timp ce aristocrațiile militare europene se concentrau asupra cruciadelor, Alfonso al VI-lea a cerut ajutorul nobilimii franceze pentru a lupta contra maurilor. În schimb, trebuia să-și căsătorească fiicele cu liderii acelei expediții, iar ceilalți să primească privilegii regale. Astfel, moștenitoarea regală Urraca de Castilia s-a căsătorit cu Raimond al Burgundiei, fiul cel mic al Contelui de Burgundia, iar sora sa vitregă, prințesa Teresa de León, s-a căsătorit cu vărul lui, un alt cruciat francez, Henric al Burgundiei, fratele cel mic al Ducelui de Burgundia, a cărui mamă a fost fiica Contelui de Barcelona. Henric a fost numit Conte al Portugaliei, un comitat la sud de Galicia, greu de condus din cauza incursiunilor și atacurilor frecvente ale maurilor. Împreună cu soția sa Teresa, coregentă a Portugaliei, a ținut piept atacurilor, în numele socrului său.
Din acea căsătorie au rezultat mulți copii, dar numai unul, Afonso Henriques (înseamnă „Afonso, fiul lui Henric”), a prosperat. Băiatul, născut probabil în jurul anului 1109, și-a urmat tatăl în calitate de Conte de Portugalia, în 1112, sub tutela mamei sale. Relația între Afonso și mama sa a fost una dificilă. La numai unsprezece ani, Afonso avea deja idei politice proprii, foarte diferite de cele ale mamei sale. În 1120, tânărul prinț a trecut de partea arhiepiscopului de Braga, un inamic politic al Teresei, și amândoi au fost trimiși în exil din ordinul ei. Afonso și-a petrecut următorii ani în afara țării sale, sub supravegherea episcopului. În 1122 Afonso a împlinit paisprezece ani, vârsta majoratului în secolul XII. S-a proclamat singur cavaler, în Catedrala din Zamora, Spania, a organizat o armată, și a pornit să obțină controlul asupra teritoriilor sale. Aproape de Guimarães, în cadrul Bătăliei de la São Mamede (1128), a învins trupele comandate de amantul și contul aliat al mamei sale, Fernando Peres de Trava din Galicia, ea devenind prizoniera sa, și fiind exilată pe viață la o mânăstire din León. Astfel, posibilitatea de a încorpora Portugalia într-un Regat al Galiciei a fost eliminată, iar Afonso a devenit unicul conducător, Duce de Portugalia, după ce poporul, Biserica și nobilimea i-au cerut independența țării. L-a biruit de asemenea pe Alfonso al VII-lea al Castiliei și Leonului, alt aliat al mamei sale, și astfel a eliberat țara de dependența politică de Regatul Castiliei și Regatul Leonului. Pe 6 aprilie1129, Afonso Henriques a dictat documentul în care s-a proclamat Prinț al Portugaliei.
La 7 mai, la Kassel, și apoi din nou, la 1 iunie 1818 la Palatul Buckingham, Prințesa Augusta s-a căsătorit cu vărul ei primar, Ducele de Cambridge, când ea avea 20 iar el 44 de ani. Ducele și Ducesa de Cambridge au avut trei copii.
Din 1818 până la urcarea pe tron a reginei Victoria și separarea coroanei britanice și a celei din Hanovra în 1837, Ducesa de Cambridge a locuit în Hanovra, unde Ducele a servit drept vicerege în numele fraților săi, George al IV-lea și William al IV-lea. Apoi, ducele și ducesa de Cambridge s-au întors în Marea Britanie, unde au locuit la Cambridge Cottage, Kew și mai târziu la Palatul St. James. Ducesa de Cambridge a supraviețuit soțului ei cu treizeci și nouă de ani, ea a murit la vârsta de nouăzeci și unu de ani. Regina Victoria a scris despre moartea ei: "Foarte trist, deși nu pentru ea. Dar este ultima din generația ei și nu mai am pe nimeni mai în vârstă decât mine".
S-a căsătorit cu Caroline Lee Whiting în 1824, iar în 1831 s-au mutat în Covington, Kentucky. În anul următor, cei doi soți au preluat în management un colegiu de tip seminar pentru femei în apropiere de Cincinnati, Ohio. Ulterior, cuplul a condus alte școli din stateleAlabama și Georgia. În 1851, din motive de sănătate ale lui Hentz, cei doi s-au mutat în localitatea Marianna, Florida, unde entomologul a și murit în 1856.
·1848: S-a născut filosoful şi omul politic britanic Arthur James Balfour; (m. 19 martie 1930).A fost prim-ministru al Marii Britanii, ramas in istorie pentru faimoasa Declarație Balfour, care stabilea Palestina drept camin national al evreilor.
Karl Augustus a murit la 22 noiembrie 1894 de o inflamație a plămânilor, la vârsta de 50 de ani.[3] El nu a devenit niciodată Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach. Fiu lor cel mare, Wilhelm Ernest, a succedat ca Mare Duce În ultimii ani, Pauline a petrecut mult timp în Italia, și a fost un frecvent vizitator al curții italiene.[4]Au fost zvonuri potrivit cărăra a intrat într-ocăsătorie morganaticăcu șambelanul ei.[5]Această căsătorie nu apare înAlmanahul de la Gothași nu a fost aprobată de fiul ei, Marele Duce. Prin urmare, căsătoria nu a fost sancționată de guvernul Saxa-Weimar.[5]
Deși în timpul văduviei a trăit mult timp departe de curtea Saxa-Weimar, Pauline "a contribuit chiar și de la distanță pentru a crea dificultăți poziției nurorii sale, făcând astfel extrem de dificili primele luni ale mariajului."[5] A fost descrisă ca fiind "extraordinar de grasă, și una dintre cele mai simple prințese ale Germaniei, simplitate ei fiind de ordinul arțăgos și acru, mai degrabă decât de o natură genială". [5]
La 17 mai 1904, Pauline a murit brusc de boli de inimă în timp ce era pe drum de la Roma la Florența.[2][4][6] Corpul ei a fost dus la Florența.
Ducesa de Connaught și-a petrecut primii douăzeci de ani de căsătorie însoțindu-și soțul în tot imperiul britanic. Ducele și Ducesa de Connaught au cumpărat Bagshot Park în Surrey ca reședința lor de la țară iar după 1900 au utilizat Casa Clarence ca reședința din Londra. Și-a însoțit soțul în Canada în 1911 când Prințul Arthur și-a început mandatul de guvernator general.
Ducesa de Connaught a murit de gripă și bronșită la Casa Clarence. A devenit primul membru al familiei regale britanice care a fost incinerat. Procedura de îngropare a cenușii într-o urnă era încă necunoscut la acea vreme; urnă ei a fost transportată într-un sicriu obișnuit în timpul ceremoniei de înmormântare. Cenușa a fost îngropată în cele din urmă la cimitirul regal Frogmore. Ducele de Connaught i-a supraviețuit aproape douăzeci și cinci de ani.
·1864: S-a nascut Ioan Bogdan, istoric şi filolog român, membru şi vicepreşedinte al Academiei Române; (d. 01.06.1919). A fost autorul unor studii referitoare la limba documentelor slavo-române și creator al filologiei slavo-române.
* 1872: Contele Serghei Sergheevici Tatișcev (în rusăСергей Сергеевич Татищев; n. 1872 – d. 1915) a fost un om de stat rus, viceguvernator al guberniilor Basarabia și Kovno, ulterior, guvernator al guberniilor Vilen (interimar) și Saratov.
Tatișcev a absolvit Corpul Pajesk(ru) (1891). În august 1895 a fost promovat la gradul de locotenent. Șase luni mai târziu, în mai 1896, a devenit adjutant la Kiev, Podolsk și în Volânia. În martie 1898 a fost numit adjutant al comandantului regiunii militare Vilen (în prezent Vilnius) cu inscriere în Regimentul de infanterie nr.169 „Novo-Troksk”. În 1900 a fost trimis în efectivul armatei de rezervă.
În același an a fost ales mareșalul al nobilimii din ținutul Oșmianî(be)(1900) și președinte al Congresului conciliatorilor locali (1900), ulterior, magistrat onorific (1901) și mareșalul al nobilimii din Vilen (1903).
Cronologic, a îndeplinit rangurile de: evaluator colegial (1900), kammerjunker (1902), consilier de instanță (1903), consilier colegial (1906), șambelan (1906), consilier de stat (1908) și consilier de stat real (1913).
A fost viceguvernator al guberniilor Kovno (în prezent Kaunas; 1904–1905) și Basarabia (1905). În decembrie 1905 a fost numit guvernator interimar de Vilen, iar din 13 mai 1906 al Saratovului. În decembrie 1908 a fost numit oficial guvernator al guberniei Saratov.
Activitatea administrației contelui Tatișcev a fost îndelung criticată de preotul Iliodor(ru), fapt pentru care a părăsit postul în decembrie 1910. În 1911 s-a întors la Sankt Petersburg, unde a fost numit șef al Consiliului principal al treburilor presei al Ministerului Afacerilor Interne (1912–1915).
La naștere, Albert ocupa locul trei în linia de succesiune în urma tatălui său și a fratelui său mai mare, Prințul Baudouin al Belgiei. După moartea neașteptată a lui Baudouin în ianuarie 1891, Albert a ocupat locul doi în linia de succesiune. Studios și liniștit, Albert n-a fost alegerea pe care regele Leopold al II-lea și-ar fi dorit-o.
La München la 2 octombrie 1900, Elisabeta s-a căsătorit cu Prințul Albert. În 1909, când soțul ei a devenit rege al Belgiei, Elisabeta a devenit regină. În timpul Primului Război Mondial, ea și soțul ei au locuit în De Panne. Regina s-a făcut iubită vizitând frontul și sponsorizând unitățile de asistență medicală. În ciuda trecutului ei german, a fost o regină populară iar ea și-a sprijinit țara de adopție. În 1934, Albert I a murit într-un accident de alpinism la Marche-les-Dames, în regiunea Ardennes.
Regina Elisabeta a murit la Bruxelles la vârsta de 89 de ani la 23 noiembrie 1965.
Mihai Codreanu s-a născut în Iași, fiind fiul magistratului Mihail Costache Codreanu și al Nataliei Codreanu. Tatăl său, originar din Târgu Ocna, a fost judecător și profesor de latină la Colegiul Național. A murit, când Mihai avea 1 an si 7 luni. Mama, Natalia Codreanu (1843-1916), a fost fiica preotului Dimitrie Mânzariu, care și-a schimbat numele în Mârzescu, și sora politicianului Gheorghe Mârzescu[4]. Mihai Codreanu a urmat cursurile liceale la Iași, Bacău și București, manifestind de tânăr interes pentru literatură. Pentru a rezista financiar în urma decesului tatălui său, Mihai Codreanu dădea lecții de limba română și era corector la ziarul „Evenimentul”. Dorința sa a fost aceea de a deveni actor, însă, vederea îi slăbește după vârsta de 30 de ani și renunță la acest vis. În ciuda problemelor de vedere, continuă să scrie sonete, dictându-le prietenilor apropiați. A murit în 1957, în Iași, la vârsta de 81 de ani, în vila sa (Vila Sonet) de pe Strada Rece.Opera:
A început să studieze la Massachusetts Institute of Technology din Cambridge, MA, dar a preferat cariera cinematografică, având prima apariție pe ecran în filmul Regele jazzului (1930). Datorita fizicului particular si a maliției cordiale, Brennan se va instala destul de repede în eșalonul marilor interpreți ai Hollywoodului. „Actor de puternica vocație dramatică, Walter Brennan și-a însoțit expresivitatea jocului cu simpatia personajului său decorativ, integrat inseparabil filmului western din deceniul patru și cinci” (Oscar pentru Kentucky-1938, The Westerner-1940] menționează criticul Napoleon Toma Iancu
Elias Canetti a fost fiul unui comerciant evreu din Rusciuc (astăzi Ruse). Strămoșii săi, evreisefarzi, au fost expulzați din Spania în 1492. Inițial, numele familiei fusese Cañete, după numele unui sat din Spania. Elias și-a petrecut anii copilăriei, între 1905 și 1911, în Rusciuk până când familia s-a strămutat în Anglia. În 1912, tatăl său a murit subit și, în același an, mama sa s-a mutat cu copiii la Viena.
Canetti a învățat germana la insistențele mamei sale. Ea însăși i-a predat lecții de germană. Până atunci, Canetti vorbise ladino (limba maternă a mamei), bulgara, engleza și puțină franceză (pe ultimele două le studiase în anul petrecut în Anglia). Ulterior, familia s-a mutat întâi la Zürich (1916-1921) și apoi din 1924 în Germania, unde Canetti a absolvit liceul.
Canetti s-a întors la Viena în 1924 ca să studieze chimia. În anii petrecuți în Viena a devenit interesat de filozofie si literatură. A început să scrie sub influența cercurilor literare ale primei republici. Având o orientare politică de stânga, a participat la revolta din iulie 1927. Și-a luat diploma în chimie de la Universitatea din Viena în 1929, însă nu a practicat niciodată profesia sa de chimist.
Elias Canetti s-a căsătorit în 1934 cu scriitoarea Veza (Venetiana) Taubner-Calderon (1897 – 1963), și, în 1971, cu specialista în restaurarea operelor de artă Hera Buschor (1933 – 1988), de la care a avut singurul lui copil, Johanna, în 1972.
Și-a câștigat faima internațională în principal prin romanul Orbirea, scris în 1935. A mai scris piese de teatru și eseuri.
* 1920: Rosalind Elsie Franklin (n. ,[Notting Hill, Londra, Regatul Unit– d. ,Londra, Regatul Unit a fost un biofizician britanic și cristalograf care a adus contribuții importante la înțelegerea structurilor fine moleculare ale ADN-ului, ARN-ului, virusurilor, cărbunelui și grafitului. Munca ei privind ADN-ul i-a adus cea mai mare notorietate, deoarece ADN-ul (acid dezoxiribonucleic) joacă un rol esențial în metabolismul celular și genetică, precum și descoperirea structurii sale i-a ajutat pe colaboratorii săi să înțeleagă modul în care informația genetică este trecută de la părinti la copii.
Rosalind Franklin
·1926: S-a nascut Theodor Grigoriu, compozitor roman
·1929 - S–a născut scriitorul şi cineastul rus (actor şi regizor) Vasili Şukşin („Există un asemenea flăcău”, „Oameni ciudaţi”) (m.02.10.1974).
S-a născut la 25 iulie 1931 în satul Mălăiești, raionul Grigoriopol, Transnistria, Uniunea Sovietică. După studiile universitare, încearcă să îmbrățișeze știința literară, lucrând asupra unei teze despre proza lui Liviu Rebreanu. [4] Abandonează însă proiectul din cauza asprei cenzuri comuniste. După câțiva ani de gazetărie,[5] se consacră muncii literare. Debutează in 1963 cu culegerea de nuvele La fîntîna Leahului,[6] după care au urmat alte cărți de proză.
Dezvoltarea centrelor istorice ale orașelor medievale din Transilvania până la sfârșitul secolului al XVI-lea, teza de doctorat, 1975
Siebenbürgische Städte. Forschungen zur städtebaulichen und architektonischen Entwicklung von Handwerksorten zwischen dem 12. und 16. Jahrhundert, București, Editura Kriterion, 1979, 320 p. Köln-Wien, Editura Böhlau, 1979, 316 p.
Atlas istoric al orașelor din România. Sighișoara / Städtegeschichteatlas Rumäniens. Schäβburg; fascicol C1, în Editura Enciclopedică, București 2000, 24 p. format mare (autor al textului, echivalent 200 p. standard).
Der mittelalterliche Städtebau in Siebenbürgen, im Banat und Kreischgebiet. Partea. I-a, 1996, Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde Heidelberg, 324 p.
Städtebau im Mittelalter. Siebenbürgen, Banat, Kreischgebiet. 1242-1347 (Partea a II-a, Köln-Weimar-Wien, Editura Böhlau, 2002, 296 p.
Städtebau im Spätmittelalter. Siebenbürgen, Banat und Kreischgebiet. 1348-1542 (Partea a III-a, Köln - Weimar - Wien, Editura Böhlau, 2004, 306 p.
Städte, Dörfer, Baudenkmäler. Studien zur Siedlungs- und Baugeschichte Siebenbürgens, Editura Böhlau, 2008, 159 p., ISBN 978-3-412-20047-3
Frage der Concha. Gedichte. Editura Tineretului, București, 1968
Oben im Wassertal. Eine Zipser Chronik. Editura Kriterion, București, 1970
Das Saurierfest. Kurze Prosa. Editura Kriterion, București, 1970
Befragung heute. Junge deutsche Lyrik in Rumänien. Editura Kriterion, București, 1974
Erfragte Wege. Zipser Texte aus der Südbukowina. Editura Kriterion, București, 1975
Ruf ins offene Land. Lyrische Texte. Editura Kriterion, București, 1975
Manchmal im Ostwind. Prosa. Editura Kriterion, București, 1977
Die steinernen Blumen. Burzenländer sächsische Sagen und Ortsgeschichten. Editura Ion Creangă, București, 1977
Tal der stummen Geigen. Volkserzählungen. Editura Ion Creangă, București, 1979
Zipser Volkserzählungen aus der Maramuresch, der Südbukowina und dem Nösner Land. Editura Kriterion, București, 1981
Eichen am Weg. Volkserzählungen der Deutschen aus Rumänien. Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982
Das goldene Horn. Sächsische Sagen und Ortsgeschichten aus dem Nörner Land. Editura Ion Creangă, București, 1982
Die Sonnenpferde. Volkserzählungen aus dem Zekescher Land. Editura Ion Creangă, București, 1983
Das Mädchen aus dem Wald. Märchen, Sagen und Ortsgeschichten aus dem Radautzer Ländchen. Editura Ion Creangă, București, 1985
Draussen singt Dorkia. Lyrische Marginalien. Editura Kriterion, București, 1985
Wie das Wiesengras im Wind. Frauenschicksale. Protokolle. Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1986
Basme evreiești culese pe meleagurile Carpaților. Traducere din limba germană de Ruxandra Georgeta Hosu. Editura Hasefer, București, 2004. ISBN 973-630-054-4
A fost un ștetl în Carpați. Convorbiri despre viața evreilor din Vișeu. Traducere din limba germană de Ruxandra Georgeta Hosu. Editura Hasefer, București, 2005. ISBN 973-630-089-7.
Imaginea evreului în pictura modernă. Studiu introductiv / Das Bild des Juden in der modernen Malerei. Eine Einführung - ediție bilingvă, Editura Hasefer, București, 2006. ISBN 973-630-091-9
Aaron cel curajos / Vom mutigen Aaron. Povestiri și basme evreiești. Ediție bilingvă, Editura Hasefer, București, 2008. ISBN 978-973-630-171-1[18]
Copil din flori. Roman. Traducere din limba germană de Ruxandra Hosu. Editura Hasefer, București, 2011. ISBN 978-973-630-240-4
Mircea Druc este adept al reunificării Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța cu România. Mircea Druc s-a născut la data de 25 iulie1941, în satul Pociumbăuți, comuna Zăicani din județul Bălți (astăzi în raionul Rîșcani), într-o familie de țărani, părinții săi fiind Gheorghe Druc și Ileana Ciubară.[1]
După absolvirea studiilor elementare și medii la Pociumbăuți, Zăicani și Zăbriceni (Edineț), a lucrat o scurtă perioadă ca tractorist în Kazahstan. A studiat la Facultatea de istorie și filologie a Universității de Stat din Chișinău (1957-1960), apoi la Facultatea de Filologie, secția limbi romanice (limba și literatura spaniolă, limba franceză și limba portugheză) din cadrul Universității de Stat din Leningrad (1960-1964).
După absolvirea Facultății în anul 1964, a lucrat ca referent, translator și dispecer la Aeroportul Internațional "Șeremetievo" din Moscova. Urmează apoi studii de doctorat în economie la Institutul Americii Latine al Academiei de Științe din URSS de la Moscova (1967-1970), cu teza de doctorat: "Rolul infrastructurii (mijloacele de transport) în procesele de integrare economică a țărilor latinoamericane". În anul 1970 a urmat un curs post-doctorat de "Bazele științifice ale conducerii în sfera producției" la Facultatea de Economie de la Universitatea de Stat "Lomonosov" din Moscova.
În anul 1970, revine în RSS Moldovenească, unde este numit ca profesor de științe administrative la Institutul Politehnic din Chișinău. Citat ca martor în procesul politic Șoltoianu-Usatiuc, a refuzat să colaboreze cu autoritățile sovietice. Alexandru Usatiuc-Bulgar (n. 1915) era un cetățean sovietic din RSSM, fost combatant al Armatei Române în cel de-al doilea război mondial. El s-a prezentat la 12 iunie 1970 la Consiliul de Stat al R.S. România, cerând să fie primit în audiență de Nicolae Ceaușescu. Nereușind să fie primit, a lăsat un plic cu o scrisoare de 6 pagini adresată lui Ceaușescu în care îi prezenta amănunte despre metodele folosite de KGB pentru deznaționalizarea românilor și despre încercările de organizare a unei rezistențe românești, cerând un ajutor din partea autorităților de la București pentru a evita pierderea identității românești a basarabenilor. Arestat de KGB, împreună cu alți patru colaboratori, ca urmare a unei scrisori trimise de Ion Stănescu (președintele Consiliului Securității de Stat al RSR) lui Iuri Andropov (președintele Comitetului Securității de Stat al Consiliului de Miniștri al U.R.S.S.), Usatiuc a fost condamnat 12 ani de închisoare și exilat în Siberia [2].
În anul 1972, Comitetul raional Lenin din Chișinău al Partidului Comunist al Moldovei decide excluderea lui Druc din Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) cu următoarea justificare "pentru tolerarea opiniilor naționaliste, a eșecului de a le opri și a pierderii de vigilență"[3]. Cu această ocazie, este concediat automat de la Institut și numit pe postul de cercetător științific și specialist principal al Centrului de Organizare Științifică a Muncii și Conducerea Producției al Ministerului Industriei Alimentare din RSS Moldovenească.
Pleacă din nou la Moscova în 1975, lucrând ca lector la Centrul pentru probleme administrative al Universității de Stat "Lomonosov" și cercetător științific la secția Institutului Unional de Cercetare Tehnico-economică și Informație în Electrotehnică - "Informelectro" (1975-1977), apoi ca șef al sectorului cercetare al Centralei Economice "Mosstroiplastmass" din Moscova și redactor științific la Institutul Central de Cercetare Tehnico-economică și Informație pentru Industria Alimentară din Moscova (1977-1981). În paralel, între anii 1975-1980, urmează studii serale la Facultatea de Psihologie a Universității de Stat "Lomonosov" din Moscova.
În anul 1981, Mircea Druc este transferat la Cernăuți (în RSS Ucraineană) ca secretar științific al ramurii locale a Institutului de Automatică din Kiev. Este numit apoi în funcțiile de șef al departamentului de standardizare și management al calității în cadrul Combinatului de mobilă și prelucrarea lemnului din Cernăuți (1983-1985) și apoi translator la Editura pentru Literatură și Artă, lector la Universitatea de Stat din Cernăuți și cercetător științific la Institutul de Stat de Medicină din Cernăuți (1985-1989).
În anul 1988, este fondator al Societății Culturale Române "Mihai Eminescu" din Cernăuți, fiind ales în funcția de vicepreședinte al acesteia. În această calitate, el a contribuit la înființarea primei clase cu predare în limba română din Cernăuți (inițial cu 16 elevi, apoi în 1991 numărul elevilor a crescut la 60) În anul 1990, Mircea Druc este ales ca deputat al Frontului Popular (FPM) în Sovietul Suprem al RSS Moldova. La data de 25 mai 1990, este ales prim-ministru al RSS Moldova de către Sovietul Suprem al RSSM. În această calitate, el cumula și funcția de membru în guvernul sovietic, participând de două ori pe săptămână la ședințele executivului de la Moscova.
Guvernul condus de Mircea Druc a promovat un amplu program de reforme politice, economice și sociale care urmăreau desprinderea RSS Moldova de URSS și reducerea dependenței RSSM de instituțiile de la Moscova, în scopul obținerii independenței RSSM:
a înființat primele structuri ale Armatei Naționale, Poliției Naționale, Trupelor de Carabineri (după modelul italian) și a serviciilor speciale de informații;
a introdus limba română ca limbă de predare în școli, licee și universități;
a fondat Academia de Studii Economice și Academia Națională de Poliție, cu sediul la Chișinău;
a contribuit la deschiderea la Chișinău a liceelor bilingve român-francez, român-spaniol, român-englez, român-italian, român-german;
a contribuit la trimiterea la studii în România și în alte țări a peste 3.000 de studenți, doctoranzi și elevi;
a eliminat Partidul Comunist din viața socială.
Mircea Druc a condus delegații guvernamentale în Rusia, Ucraina, Lituania, Letonia, Estonia, Georgia, Italia, SUA, Iugoslavia și România. În perioada cât a fost prim-ministru, a fost inaugurată tradiția podurilor de flori peste Prut.
Mircea Druc a refuzat să înceapă procesul de privatizare din Republica Moldova, așteptând adoptarea Legii Băncii Naționale (pentru emiterea monedei naționale) și Legea despre cetățenie, cu scopul de a evita vinderea activelor întreprinderilor din RSS Moldova către cetățenii din alte țări.
Mirce Druc a fost destituit din funcția de prim-ministru la 28 mai 1991 de către președintele Mircea Snegur, după ce a primit un vot de neîncredere din partea Parlamentului unicameral al RSSM Mircea Druc vorbește foarte bine limbile spaniolă, portugheză, rusă, italiană și franceză și la nivel satisfăcător engleza și ucraineana. Este căsătorit cu Mariana Druc (n. 1946) și are două fete: Anamaria Cezara (n. 1969) și Corina (n. 1970)
·1941 - S-a născut Manuel Charlton, chitarist britanic (Nazareth).
* 1941: Mihail Vronschih (n. 25 iulie1941, Palanca, raionul Olănești, RSSM, URSS) este un specialist moldovean în domeniul protecției plantelor, care a fost ales ca membru corespondent al Academiei de Științe Agricole a URSS.
* 1956: Valeriu Găină (n. 25 iulie 1956, Căzănești, RSS Moldovenească) este un chitarist, compozitor, aranjor de muzică și conducător de formație ruso-american originar din Republica Moldova. Valeriu Găină s-a născut pe 25 iulie 1956 în Căzănești, raionul Telenești, RSS Moldovenească, URSS în familia lui Boris Alexandru Găină și a Ecaterinei Tudor Găină. A absolvit școala medie la Telenești, unde a strălucit pe estrada locală. A absolvit școala de muzică la Soroca. A activat în formațiile "Cordial" (Tiraspol), "Magistrali"(Blagoveșcensk), "Molodye golosa" (Tambov), iar recunoașterea binemeritată i-a venit în anul 1981, când a prezentat spectacole de mare audiență în cele mai mari săli din Rusia în cadrul formației de muzică hard-rock "Cruiz" (Croaziera), unde s-a afirmat și ca compozitor. În anii 1985-1989 unele topuri unionale și republicane l-au clasificat ca cel mai bun chitarist rock din fosta U.R.S.S. A practicat stilurile hard rock, thrash-metal, heavy metal, heavy. Din 1988 locuiește în Germania, la München, unde a produs două discuri cu trioul "Kruiz", iar din 1991 în S.U.A, Los-Angeles, Hollywood unde a mai produs alte câteva discuri. În urma turneului din Rusia din ultimii ani a mai lansat discul "Din nou cu tine" (2006).
1997-1998 - Consilier cultural la Centrul Eparhial al Episcopiei Hușilor.
1998 - numit de către părintele episcop Ioachim al Hușilor vicar administrativ al Eparhiei Hușilor.
27/10/1999-17/06/2009 - Arhiereu Vicar al Episcopiei Hușilor cu titlul de „Bârlădeanul”, recunoscut prin decretul prezidențial (nr.415 din 7 decembrie 1999) semnat de Emil Constantinescu.
18/06/2009 - 18/08/2017 - Episcop al Hușilor.
La data de 18 August 2017, se retrage din demnitatea de Episcop titular de Huși, decizie luată după ce a apărut o caseta video în care se pare a întreține relații homosexuale cu un elev minor, căruia îi era profesor la Seminarul Teologic din Huși. Această decizie a fost luată pentru pacea și binele Bisericii, hotărând să se retragă din slujirea de Episcop al Hușilor și să rămână în ascultare deplină față de Sfântul Sinod
·1967: S-a nascut Matt LeBlanc, pe numele complet Matthew Steven LeBlanc, actor american.
S-a nascut in Newton, Massachusetts. Dupa ce si-a finalizat studiile, s-a inscris la cursuri de actorie in New York, iar inparalel a aparut in diverse reclame televizate. Pana sa ajunga celebru la Hollywood, a acceptat diverse roluri marunte in seriale de televiziune. Succesul a venit cu rolul Joey Tribbiani din serialul „Friends” („Prietenii tai”), a carui premiera a avut loc in 1994. A aparut apoi in diverse productii cinematografice, dar fara trecere prea mare la public. S-a casatorit in mai 2003 cu Melissa, cei doi avand impreuna o fetita, care s-a nascut in anul urmator nuntii – in luna februarie. Actorul are ca pasiune fotografia.La sfârșitul anilor '80 Matt LeBlanc a apărut în mai multe reclame - Heinz, Levi's, 7 Up sau Coca-Cola. În anul 1988 a jucat primul său rol într-un serial TV, 1010, în care a fost distribuit un singur sezon. În 1991 a jucat în videoclipul pentru piesa "Walk Away" interpretată de Alanis Morissette. A urmat videoclipul piesei "Into the Great Wide Open" interpretată de Tom Petty. A avut și câteva apariții episodice în Familia Bundy, în rolul lui Vinnie Verducci.
* 1973: Yoichi Doi (n. 25 iulie1973) este un fost fotbalistjaponez.* 1973: José Marcelo Ferreira (născut pe 25 iulie1973, în Oeiras, Piauí, Brazilia), cunoscut mai mult ca Zé Maria, este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal brazilian.
A jucat la nivel profesionist în Brazilia, Spania și Italia pe postul de fundaș dreapta sau mijlocaș.
·1978 - În Anglia se naşte primul copil conceput prin fecundare artificială, fetiţa Louise Brown. Fecundarea a fost realizată de profesorii Roger Edwards şi Patrick Steptoe
* 1979: Ali Carter (n. , Colchester, Regatul Unit[2]) este un jucător englez de snooker.* 1981: Fergal Devitt (n. 25iulie din 1981) este un wrestler profesionistirlandez care în prezent lucrează în WWE sub numele Finn Bálor în marca SmackDown. Este mai cunoscut sub numele de Prince Devitt, nume cu care a devenit popular pentru aproape un deceniu în circuite independente, și New Japan Pro Wrestling (NJPW).* 1981: Yūichi Komano (25 iunie 1981) este un jucător de fotbal japonez, care joacă pentru Júbilo Iwata și pentru Echipa națională de fotbal a Japoniei.* 1982: Božidar Ćosić (n. 25 iulie1982) este un jucător de fotbalsârb care evoluează în Liga 2-a la clubul Universitatea Craiova. Și-a făcut debutul în Liga II în anul 2009. A fost transferat de la campioana Ungariei, Debreceni VSC.* 1983: Irina Sârbu (n. , București, RS România) este o cântăreațăde jazz și actrițăromână. Studiind pianul încă din copilărie și urmând cursurile unui liceu de muzică, activează pe scenele de jazz în paralel cu studiile universitare de actorie, fiind considerată cea mai expresivă tânără solistă de jazz.[1] Colaborează cu mai mulți artiști cunoscuți din lumea jazz-ului, între care Andrei Tudor, Puiu Pascu și Marius Mihalache, și face parte din grupul Ethnotic Project cu care realizează albumul Șapte scări în 2015.Prima întâlnire cu muzica are loc la vârsta de cinci ani, când Irina Sârbu începe să studieze pianul. În anii ce urmează continuă studiul acestui instrument, în paralel cu școala. Când este în clasa a șasea la Școala Generală de Muzică nr. 5 din București, intră în corul de fete „Voces Primavera”, înființat și condus de maestrul Claudiu Negulescu.[2]Ulterior, este admisă la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”, unde aprofundează studiul pianului la clasa profesoarei Gabriela Enăsescu, până în 2002, anul absolvirii liceului. Începând cu toamna lui 2002, urmează cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (UNATC), clasa de actorie. Irina încheie studiile universitare la clasa profesorilor coordonatori George Ivașcu și Doru Ana, în iunie 2006, când are loc spectacolul de absolvire Cele două orfeline, musical ce obține premiul pentru Cel mai bun spectacol la Gala UNATC 2006. Participarea Irinei în acest spectacol este încununată cu Premiul special al juriului și Premiul pentru debut într-un rol principal. Pentru Irina urmează cursurile masterale, realizate în cadrul aceleiași universități, iar ulterior se înscrie la școala doctorală de teatru pentru copi
Irina se îndrăgostește de jazz în timpul liceului, când colegul ei de clasă Andrei Tudor, cel care a devenit ulterior un cunoscut pianist și compozitor, îi deschide apetitul pentru acest gen muzical. În 2002 începe să cânte jazz, formând împreună cu Andrei Tudor un duo (voce și pian). În același an, în luna decembrie, debutează ca interpretă de jazz, în cadrul emisiunii Povestiri din Studioul Artelor a Radiodifuziunii Române.[4] Urmează o serie de concerte atât în București, cât și în țară. În vara anului 2003 o întâlnește pe Anca Parghel, care îi devine profesoară de canto și improvizație și care aduce astfel o contribuție foarte importantă în modelarea și dezvoltarea artistică a Irinei.[5] Prima confirmare a activității pe scena românească de jazz se produce în 2004, când Irina obține Premiul pentru debut la Gala Premiilor Jazz pentru anul 2003.[6] Intră în atenția câtorva muzicieni consacrați de jazz, astfel că începe să colaboreze cu instrumentiști și compozitori cunoscuți precum Puiu Pascu, Marius Mihalache, Marius Popp, Sorin Romanescu, Alex Man, Mircea Tiberian, Alin Constanțiu, Marius Vernescu, Sorin Terinte, Virgil Popescu, Pedro Negrescu, Sorin Zlat, Adrian Naidin, Petrică Andrei, Eugen Nichiteanu, Arthur Balogh, Ovidiu Lipan Țăndărică, Lucian Maxim, Ciprian Parghel, Tudor Parghel și alții.[7] Alături de aceștia susține recitaluri și participă la festivaluri naționale și internaționale de jazz, cântă pe scena Festivalului Internațional „George Enescu”, dar și în străinătate, pe scene din Viena, Paris, New York, Washington, Madrid, Praga, Lisabona, Stockholm, Ierusalim, Atena, Bruxelles, Veneția.[8]
În 2011 obține Premiul pentru tinerețe în jazz, Irina fiind considerată una dintre cele mai expresive și talentate cântărețe de jazz din România.[1][6] Stilul interpretativ al solistei, timbrul special al vocii și bogăția imaginației improvizatorice au atras atenția încă de la început. Referitor la acestea, criticul Daniela Caraman Fotea spunea: „Irina a învățat jazz ascultând pe discuri marile voci ale genului. Notabil este faptul că nu imită. Pasiunea ei pentru jazz s-a născut spontan, ca necesitate a comunicării. Este o apariție «fină». Vocea asemenea: cu delicate evoluții, cântă de preferință «pe aer», evită virtuozitatea ca scop în sine, nu caută improvizațiile spectaculoase. Ele îi sunt accesibile, se derulează însă doar când travaliul este permis de temă și expresivitate.” (3 august 2004)[9]
De-a lungul timpului, Irina își perfecționează tehnica vocală, repertoriul său alăturând jazz-ului genuri adiacente precum bossa-nova și samba, dar și muzică tradițională românească, muzică franceză și rusească, tango argentinian, flamenco, muzică românească interbelică
Mama Irinei, Cristina Bohaciu Sârbu, absolventă a Conservatorului din Cluj, profesoară de vioară, muzicolog și jurnalist de radio, este cea care a îndreptat-o pe Irina către muzică de la o vârstă fragedă.[20] Irina Sârbu a avut o relație cu Ciprian Parghel (fiul Ancăi Parghel), cu care are o fată, Ana, născută pe 15 iulie2015.[21]
Referitor la pasiuni și activități care îi fac plăcere, Irina declara: „Îmi place să călătoresc, să plec în vacanță și să vizitez locuri noi. O altă plăcere este descoperirea de restaurante și cofetării, sunt o gurmandă incurabilă. (...) Și-mi mai place să merg la shopping, dar... cui nu-i place? Sunt femeie, nu?”[1]
Din același interviu, apărut în revista Tango în martie 2012: „Dacă te referi la bărbați, au fost câteva tentative de a mă invita în oraș. Recunosc, însă, că sunt pretențioasă și nu prea mă las «agățată»... cu mine trebuie să duci muncă de convingere! Bineînțeles că orice cucerire te flatează, dar pentru mine nu este de ajuns. Dacă te referi în general, categoric cunosc din ce în ce mai multă lume, primesc mail-uri și mesaje pe rețelele de socializare și pe e-mail. Nu-ți ascund că asta mă bucură. Ce poate fi mai frumos decât faptul că cineva îți apreciază munca, îți mulțumește și că mai vrea să te asculte. Sunt o fire sociabilă și îmi place să mă împrietenesc cu oamenii, fără prejudecăți, fără filtre. (...) Cele mai frumoase femei din lume cred că sunt femeile cărora nu le este frică să fie naturale, femeile care poartă rochii, femeile îngrijite cărora nu le este teamă să iasă nemachiate din casă, care sunt tinere în interior și nu își arată vârsta, femeile care au curajul să iubească tot ce le înconjoară și care respiră prospețime prin toți porii. Iar cei mai sexy bărbați mi se par... bărbații siguri pe ei.
* 1985: Nelson Ângelo Tamsma Piquet Souto Maior, cunoscut caNelson Piquet Jr.(născut la data de 25 iulie 1985, înHeidelberg,Germania) este un pilot de cursebraziliancare a concurat în Campionatul Mondial deFormula 1între anii2008-2009. Nelson Jr. este fiul luiNelson Piquet, cel care a câștigat de 3 ori Campionatul Mondial deFormula 1.
În anul 2009, Nelson Piquet Jr. a recunoscut că a provocat un accident în timpul unei etape de Formula 1. Cel care i-a cerut acest lucru a fost Flavio Briatore care era șeful echipei de la Renault. Coechipierul lui Nelson, Fernando Alonso a avut de câștigat în timpul cursei în urma accidentului provocat. După acest incident, Flavio Briatore a fost suspendat pe o perioada determinată din Formula 1.
Tot în vara anului 2015, handbalista s-a transferat la CSM Cetate Deva[9], unde a rămas până în ianuarie 2017, când echipa s-a desființat din motive financiare. În aceeași lună, Seraficeanu a semnat un contract cu Universitatea Cluj.[12][13][14]
În luna iunie 2017 a plecat la CSM Slatina[15], iar în luna iulie a fost selectată să facă parte din selecționata națională B de senioare a României care a susținut două jocuri amicale cu reprezentativa similară a Spaniei.[16][17]
Din vara anului 2018, Seraficeanu joacă la CS Minaur Baia Mare.[18][19] În luna martie 2019, ea a fost inclusă în echipa națională la turneului amical Golden League[20][21] iar între 31 mai și 2 iunie 2019 a participat împreună cu selecționata A de senioare a României la Trofeul Carpațiediția a 51-a.[22][23] Pe 7 noiembrie 2019 a fost anunțată selecționarea ei la echipa națională a României, în vederea Campionatului Mondial din Japonia
* 2005: Pierce Gagnon (n. 2005) este un actor american.Gagnon s-a născut în Atlanta, Georgia.[2] Are doi frați mai mici, inclusiv actorul Steele Gagnon, și o soră mai mică.[3] Gagnon și familia sa sunt mormoni.
.svg){kind=small}
Germania 
.svg){kind=small}
Membru corespondent al Academiei Române
România 
.svg){kind=small}
SUA 
Moldova .jpg)
România 
România
Moldova 
URSS 
URSS
Rusia 
.jpg)
.jpg)
.png)
.svg){kind=small}
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu