8. /24 IULIE 2023 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET

ADOLPHE ADAM

Date personale
Adolphe Adam

Nume la naștere	Adolphe-Charles Adam
Născut	24 iulie 1803^[1]^[4]^[5]^[6] Paris, Prima Republică Franceză
Decedat	3 mai 1856 (52 de ani)^[1]^[4]^[5]^[7] Paris, Franța
Înmormântat	cimitirul Montmartre[*]
Părinți	Louis Adam[*]
Cetățenie	Franța
Ocupație	compozitor critic muzical[] profesor de muzică[] pianist critic[*]
Activitate
Studii	Conservatorul din Paris
Gen muzical	operă muzică clasică^[2]
Instrument(e)	pian
Premii	Prix de Rome^[3] Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*]
Prezență online
Internet Movie Database VGMdb
Modifică date / text

Adolphe Charles Adam (n. 24 iulie 1803 Paris – d. 3 mai 1856 Paris) a fost un compozitor francez.

DATE BIOGRAFICE

Tatăl său, Louis, preda la Conservatorul din Paris. Adolphe a studiat cu el și cu Henry Lemoine, Benoist, Reicha, Boieldieu, fiind prieten cu Louis Hérold. În 1824 a primit o mențiune la concursul Prix de Rome, iar în anul următor a câștigat premiul concursului.

CREAȚII MUZICALE

A scris peste 50 de opere și 12 balete, din care cel mai cunoscut este baletul Giselle, sau Les Wilis (1841).

Alte lucrări:

Richard en Palestine
Le Postillon de Longjumeau
Souvenirs d’un musicien (Paris: 1857)
Derniers souvenirs d’un musicien (Paris:1859)

Giselle - Balet

Giselle
Carlotta Grisi în Giselle (1845)
Genul	balet romantic ballet blanc
Nr. acte	2 acte
Compozitor	Adolphe Adam
Coregraf	Jules Perrot și Jean Coralli
Libret	Jules-Henri Vernoy de Saint-Georges și Théophile Gautier
Inspirat din	De l'Allemagne de Heinrich Heine „Fantômes” din Les Orientales de Victor Hugo
Data premierei	28 iunie 1841
Locul premierei	„Ballet de l'Opéra national de Paris” din Paris
Locul acțiunii	un sat pe valea Rinului
Timpul acțiunii	Evul Mediu
Modifică date / text

Giselle (titlul original: în franceză Giselle, ou les Wilis) este un balet în două acte compusă de Adolphe Adam, coregrafia originală semnată de Jules Perrot și Jean Coralli, al cărui libret a fost scris de Jules-Henri Vernoy de Saint-Georges și Théophile Gautier, bazat pe De l'Allemagne de Heinrich Heine și „Fantômes” din Les Orientales de Victor Hugo, premiera având loc la „Ballet de l'Opéra national de Paris” din Paris.

Prima Giselle a fost Carlotta Grisi și primul Albrecht a fost Lucien Petipa, fratele lui Marius Petipa. Giselle este una dintre cele mai mari capodopere ale baletului clasic și una dintre puținele din perioada romantică timpurie care a rămas în repertoriu până în prezent. În plus față de Silfida, este de asemenea, una dintre primele piese în care balerina (în actul 2) poartă un tutu lung până la gambă.

Personaje[modificare | modificare sursă]

Giselle – o tânără țărancă
Albert – un nobil tânăr, care se dă drept țăran
Tatăl său
Wilfried – scutierul lui Albert
Hans (în versiunea originală Hilarion) – un tânăr pădurar
Bertha – mama Gisellei
Bathilde – logodnica lui Albert
Myrtha – crăiasa ielelor (în versiunea originală „Wilis”)
Zulma și Monna – supusele crăiesei
țărani, țărance, curteni din suita tatălui lui Albert, prietenele Gisellei, iele

Conținut[modificare | modificare sursă]

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Preambul

Pentru a înțelege povestea, poate fi avantajos să știm că până în secolul al XX-lea, căsătoriile aranjate între nobili și prin urmare și logodnele, din motive dinastice sau financiare erau obișnuite, însă căsătoriile din dragoste erau foarte rare. Desigur, publicul din secolul al XIX-lea era conștient de acest lucru. Prin urmare, deși nicăieri nu este spus clar, este firesc să presupunem că logodna dintre Albert și Bathilde este o relație de conveniență.

Actul I[modificare | modificare sursă]

Într-un sat la marginea unei păduri

Giselle, o tânără țărancă drăguță, locuiește cu mama ei într-un sat mic la marginea unei păduri. Hans pădurarul, este îndrăgostit de ea, dar ea nu îi răspunde sentimentelor. Prințul Albert, care este deja logodit cu nobila Bathilde, o iubește și pe Giselle. Se deghizează în țăran și își ascunde sabia (un semn al nobilimii sale) într-o magazie, astfel încât să poată fi alături de Giselle și să o curteze. Hans o urmărește gelos pe Giselle îndrăgostită de Albert crezând că este logodită cu el. Când sosesc niște fete din sat, Giselle dansează cu ele, dar mama lui Giselle încearcă să o oprească, temându-se că fiica ei bolnavă de inimă, ar putea fi victima unui astfel de efort, după moarte devenind una dintre acele iele care îi duc pe tineri la pierzanie între miezul nopții și răsăritul soarelui. Apare un cortegiu nobil de vânătoare, inclusiv Bathilde (logodnica oficială a lui Albrecht) și tatăl ei. Albert se retrage pentru a nu fi recunoscut. Bathilde se împrietenește cu Giselle și îi dă un colier de aur, drept răsplată atât pentru farmecul naiv al ei dar și pentru dansul plin de voioșie pe care i l-a dansat. Pentru a se odihni, prințesa vine la mama lui Giselle. Vânătorii merg mai departe.

Între timp, începe serbarea în sat și viticultorii o aleg pe Giselle ca regină a vinului. Fericiții Giselle și Albert dansează. Între timp, gelosul Hans a descoperit sabia lui Albert și adevărata lui identitate. În culmea serbării, face o scenă și dezvăluie deghizarea lui Albrecht. Acesta încearcă să nege la început și să o calmeze pe Giselle șocată, dar pădurarul o cheamă pe Bathilde, pe tatăl ei și pe vânători, iar Albert nu-și mai poate ascunde adevărata identitate și relația cu Bathilde. Giselle cade în deznădejde deplină, își pierde mințile (scena de nebunie) și în cele din urmă, se prăbușește moartă cu inima frântă, înconjurată de mama și prietenii ei îndurerați. Hans și Albert își dau seama că, fără să vrea fiecare din ei i-au pricinuit moartea.

Actul II[modificare | modificare sursă]

La mormântul Gisellei, din luminiș

Noaptea, la proaspătul mormânt al Gisellei, Hans vine să-și plângă durerea din suflet. Din pădure se aud foșnete iar pe malul lacului lucesc luminițe stranii. Înfricoșat, Hans fuge. Din întunericul nopții se desprinde o umbră, Myrtha, crăiasa ielelor. La miezul nopții vine vremea când ea cheamă, din adâncul pământului, supusele, sufletele triste ale tinerelor care au murit înainte de nunta lor, de inimă frântă (Grand Pas des Wilis). Ielele, conduse de crăiasa lor nemiloasă Myrtha, dansează și bântuie noaptea pădurea pentru a se răzbuna pe orice bărbat pe care-l întâlnesc, indiferent de cine ar fi el, forțându-și victimele să danseze până când vor muri de epuizare.

Myrtha și ielele trezesc spiritul lui Giselle din mormântul ei și o primesc în lumea lor, după care dispar în pădure la auzul unor pași care se apropie. Este Albert care a venit să depună flori pe mormântul lui Giselle și pentru a plânge pierderea fetei pe care o iubise. Spiritul lui Giselle apare și Albert îi cere iertare. Giselle, cu dragostea ei nediminuată, spre deosebire de surorile ei răzbunătoare, îl iartă cu blândețe după care dispare pentru a se alătura celorlalte iele și Albert o urmărește cu disperare.

Între timp, ielele l-au încolțit pe Hans îngrozit. Ele își folosesc magia pentru a-l forța să danseze până când este aproape mort de oboseală, apoi îl chinuiesc făcându-l să se arunce disperat în lacul din apropiere. Apoi îl caută pe Albert, celălalt vinovat, și îl aduc în fața Myrthei, pentru condamnarea lui la moarte. Neînduplecată la rugămințile lui Albert de a-l ierta, Myrtha îi poruncește lui Giselle să danseze cu el până la răsăritul soarelui. Cu toate acestea, puterea iubirii lui Giselle combate magia ielelor și îi cruță viața. Când se face ziuă, ielele pierzându-și puterea se întorc la mormintele lor. După ce și-a luat rămas bun de la Albert, imaginea lui Giselle se estompează, dispărând în neant, rămânând doar o amintire în sufletul chinuit a lui Albert, care se prăbușește pe mormântul iubitei.

Trivia[modificare | modificare sursă]

„Data apariției acestui balet marchează una dintre cele mai importante etape ale istoriei spectacolului coregrafic romantic. Mai ales prin coregrafia lui Marius Petipa, baletul Giselle, pentru care Adolphe Adam a scris o partitură nu lipsită de calități ale melodicii și varietății ritmice a dansurilor de caracter, a devenit, așa cum spunea Serge Lifar, o muzică destinată privirii”.^[1]

Giselle | Adolphe Charles Adam

GIUSEPPE DI STEFANO

Giuseppe Di Stefano (n. 24 iulie 1921, Motta Sant’Anastasia, Provincia Catania, Sicilia - d. 3 martie 2008, Santa Maria Hoè, Italia) a fost un renumit tenor, interpret de muzică de operă, a cărui carieră s-a desfășurat între sfârșitul anilor '40 și începutul anilor '70, ai secolulului al XX-lea.

Este cunoscut și pentru îndelungata colaborare cu Maria Callas, alături de care a apărut în spectacole și a făcut înregistrări și cu care a avut, o scurtă perioadă, o aventură romantică.

Date personale
Giuseppe Di Stefano

Născut	24 iulie 1921^[1]^[2]^[3]^[4] Motta Sant'Anastasia, Sicilia, Italia
Decedat	3 martie 2008 (86 de ani)^[5]^[1]^[2]^[3] Santa Maria Hoè, Lombardia, Italia
Cauza decesului	cauze naturale
Cetățenie	Italia Regatul Italiei
Ocupație	cântăreț de operă cântăreț
Activitate
Gen muzical	operă
Tipul de voce	tenor
Instrument(e)	voce[*]
Premii	Medaglia ai benemeriti della cultura e dell'arte[*]