7. /27 IULIE 2023 - POEZIE
Dan Coman(n. 27 iulie 1975, în Gersa, județul Bistrița-Năsăud) este un scriitor român contemporan.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
S-a născut și a copilărit în localitatea Gersa din județul Bistrița-Năsăud. A debutat în revista „Minerva” în 1993. Studii de filosofie la Cluj (absolvite în 1999). Prezent în volumul colectiv Camera (Euphorion, Sibiu, 1995), alături de poeții Marin Mălaicu-Hondrari și Florin Partene.Acesta este profesor la Colegiul Tehnic Infoel.
A publicat poezie în majoritatea revistelor literare importante din România. Pentru prima sa carte, Anul cârtiței galbene, a primit Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru debut și Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România.
În 2007, a susținut o lectură din poemele sale, traduse în limba franceză de Linda Maria Baros, la Paris, iar în 2009 a participat la un atelier de poezie și traduceri în Suedia (Insula Gotland).
În 2010 beneficiază de o bursă pentru literatură acordată de Akademie Schloss Solitude (juror Mircea Cărtărescu). Este coautorul antologiei Compania poeților tineri în 100 de titluri alese de Dan Coman și Petru Romoșan (Editura Compania, 2011).
VOLUME PUBLICATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- anul cârtiței galbene (Timpul, 2003; Vinea, 2004)
- ghinga (Vinea, 2005)
- d great coman (antologie, Vinea, 2007)[1]
- dicționarul mara (Cartier, 2009)
- Irezistibil (proză, Cartea Românească, 2010) [2][3]
- Compania poeților tineri în 100 de titluri, alese de Dan Coman și Petru Romoșan (Compania, 2011)
- Parohia (proză, Cartea Românească, 2012)
- ERG (antologie, Charmides, 2012)
- Căsnicie (proză, 2015)
REFERINȚE CRITICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
„O investiție sigură, cum s-ar zice: «anul cîrtiței galbene» marchează o turnantă majoră a liricii românești de ultimă oră, comparabilă întrucîtva cu un alt debut antologic de acum 24 de ani, «Cartea de iarnă» a lui Ion Mureșan. Altminteri, critica nu a ezitat să-l situeze în descendența poetului clujean, fără a-i pune la îndoială izbitoarea-i originalitate. Ceea ce copleșește în poezia lui Dan Coman este forța sa vizionară. Temperament vulcanic, versurile sale țîșnesc ca din gură de profet, revărsîndu-se - lavă fierbinte - în imagini flamboaiante: «suspendat între pămînt și negrul pămîntului / acolo unde o femeie înaltă lovește atît de tare aerul cu genunchii / încît de fiecare dată cînd trag aer în piept / parcă aș trage un alt bărbat peste mine». O dată cu «anul cîrtiței galbene», deceniul Dan Coman a și început.” (Em. Galaicu-Păun)
A copilărit în localitatea Tarkhany si a fost crescut de bunica maternă. A fost dus apoi o perioada in Muntii Caucaz, pentru a-si întări sănătatea. A absolvit gimnaziul academic si in 1830 s-a înscris la Universitatea din Moscova. A renuntat la studii dupa moartea tatalui sau si a urmat cursurile unei scoli militare din Sankt Petersburg.
A iubit-o toata viata pe Barbara Alexandrovna Lopukhina, care i-a fost colega de colegiu. Familiile s-au opus casatoriei si poetul i-a dedicat poezii despre dragoste si gelozie, căci femeia s-a casatorit cu un bărbat mult mai in vârsta, i-a pictat portretul.
In 1836 a scris piesa de teatru Mascarada, considerata cea mai buna opera dramatica a sa. In 1837, la moartea intr-un duel a poetului Puskin pe care il admira, a scris poezia Moartea poetului, in care critica nobilimea si a fost exilat de ţarul Nicolae I in Caucaz, la un regiment de dragoni. In aceasta perioada a pictat peisaje montane, a scris un poem despre ţarul Ivan Vasiliyevich, câteva povestiri care vor fi reunite mai târziu sub titlul Un erou al timpului nostru.
S-a întors la Sankt Petersburg in urma intervenţiei bunicii sale si, din cauza unui duel cu fiul unui ambasador, a fost din nou exilat, de data aceasta intr-un regiment activ de infanterie de la Marea Neagră. S-a remarcat intr-o batalie de pe râul Valerik, a pictat din nou si a scris poemul numit chiar Valerik. A pretins apoi ca era bolnav si a mers la o staţiune balneara de langa Moscova, Pyatigorsk, reuşind astfel sa reintre în viaţa socială a oraşului. A avut un conflict cu un maior, veche cunoştinţa a familiei sale, care l-a provocat la duel si a fost ucis la 27 iulie 1841, in Pyatigorsk, la 27 de ani. A fost înmormântat la Kavkaz. Bunica lui i-a readus cenuşa in satul copilăriei lui, Tarkhany, in 1842.
Ultima poezie scrisa este Prinţesa din Tide, singurul volum de versuri publicat in timpul vieţii a fost Poeme (1840). Poemul Demon de exemplu, a văzut lumina tiparului abia in 1917, cea mai cunoscuta opera este Un erou al timpului nostru, scrisa in 1839 si revizuita in 1841, apreciata pentru personajul Pechorin si descrierile naturii din Caucaz. A constituit sursa de inspiratie a lui Albert Camus pentru romanul filozofic The Fall. In 1992 era lansat filmul francez Un cœur en hiver, regizat de Claude Sautet, care ecraniza o povestire din volumul Un erou al timpului nostru.
| Mihail Iurievici Lermontov Михаил Юрьевич Лермонтов | |
 Mihail Lermontov în 1837 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [3][4]  Moscova, Imperiul Rus |
| Decedat | (26 de ani)[3][5][4] Piatigorsk, Imperiul Rus |
| Înmormântat | Tarhanî[*] |
| Cauza decesului | omor (plagă împușcată[*]) |
| Părinți | Yury Lermontov[*][3] Mariya Arsenyeva[*][3] |
| Naționalitate | rusă  |
| Cetățenie |  Imperiul Rus |
| Etnie | rus |
| Religie | creștinism ortodox[*] |
| Ocupație | scriitor |
| Locul desfășurării activității | Moscova |
| Limbi | limba rusă[1][2] |
| Activitatea literară | |
| Mișcare/curent literar | romantism |
| Specie literară | poezie, teatru |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Mihail Iurievici Lermontov (în rusă Михаил Юрьевич Лермонтов, n. ,[3][4] Moscova, Imperiul Rus – d. ,[3][5][4] Piatigorsk, Imperiul Rus) a fost un scriitor romantic rus.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În scurta lui viață a fost un dușman declarat al ipocriziei, al asupririi și nedreptății, întreaga lui operă fiind un aspru și necruțător rechizitoriu la adresa celor care, la adăpostul puterii, erau deasupra legii. Biciuind cu versul lui de fier și pară viciile societății contemporane și nedreptățile acesteia, propovăduind iubire și adevăr, Lermontov și-a afirmat înalta lui concepție despre rolul poetului și poeziei. Prigoana celor satirizați de poet pentru fărădelegile lor n-a întârziat să vină. Lermontov este exilat în Caucaz, din ordinul țarului. Peisajul sălbatic al naturii caucaziene îl întâlnim în nenumărate poezii lirice, în poemele Mțîri și Demonul, în romanul “Un erou al timpului nostru”, constituind nu numai un cadru exterior, ci și o expresie a forței nestăvilite. În acest cadru poetul își afirmă cu o vigoare rară crezul estetic.
Poezia “Poetul” (1838) transmite mesajul major al artistului-cetățean, care odinioară cu ritmul vânjos al vorbei sale putea la luptă pe ostași să-i îndrume - în opoziție cu poetul pasiv care și-a uitat menirea: Ai dat în schimb pe aur puterea ta de oțel - ce uimea pe vremuri omenirea. Folosind simbolul pumnalului cu tăiș fidel și veșnic treaz, poetul este îndemnat să-și ducă în lume înalta lui solie. Dar această solie, cuvântul profetic al purtătorului de adevăr și de dreptate, se lovește de luxul și superficialitatea veacului său lânced și revolta culminează în stigmatul societății mondene, parazitare. Poetul se vede înconjurat de-o
“…gloată cu fel de fel de inși Cu vorbe și zorzoane în lumea lor deprinși, Cu muzica și dansuri și minciuni- Predicatori sălbatici adesea-ncep să urle, Sub masca unor oameni cuviincioși și buni.” (1ianuarie-1840)
De aici izvorăște spiritul lui de negare, un dezacord dramatic cu mediul social al clasei dominante pe care o detesta, sugerându-i imaginea simbolică a profetului hulit, ”lovit cu pietre și alungat de cei din preajmă-mi răi la fire, în ochii cărora citește doar patimă și răutate” Și-atunci, oripilat, poetul-profet fuge de oameni în pustiu.” Profetul”-1841. Atitudinea de izolare, de evadare din minciuna și falsitatea societății privilegiate, nu are la Lermontov substanța intimistă a singurătății voite, căutate. Temperamentul lui tumultuos, în maxima incandescență a pasiunii, se consumă într-un protest social fecundat de idealurile pozitive ale libertății, ale dreptății și egalității dintre oameni. Alte poezii: “Meditație”, ”Te-apasă greu urâtul…”, “îmi port pustiu prin noapte pasul…”
În ultimii ani ai vieții 1840-1841, conflictul dintre poet și ipocrizie se ascute la maximum. Scandalizat peste măsură în momentul plecării în al doilea surghiun - unde, ca și marele său premergător Pușkin, își va găsi moartea într- un duel absurd - poetul este copleșit de amărăciune, luându-și rămas bun de la acea Țară de robi și de stăpâni sătui. Lira lui Lermontov, cu rezonanțe adânci și bogate, a vibrat pentru tot ce este simțire înaltă și gând înaripat, iar alături de admirabilele simboluri care vădesc resursele nemăsurate ale unui romantism activ de factura revoluționară, poetul și-a închinat multe versuri lirice patriei pe care, fidel și generos a iubit-o cu toată puterea sufletului său furtunos.
OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- 1830: Poetul (Поэт)
- 1830: Nu te încrede în tine însuți
- 1835: Bal mascat (Маскарад)
- 1837: Borodino (Бородино)
- 1837: Moartea poetului (Смерть Поэта)
- 1839: Meditație (Дума)
- 1839: Trei palmieri (Три Пальмы)
- 1840: Un erou al timpului nostru (Герой нашего времени)
- 1841: Demonul (Демон).
De ce este faimos Mikhail Lermontov?
Este considerat unul dintre scriitorii romantici importanţi din literatura rusa, a scris versuri, teatru, nuvele.
De ce ne place Mikhail Lermontov?
A iubit-o toata viata pe Barbara Alexandrovna Lopukhina, careia i-a dedicat versuri, i-a pictat portretul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu