5. /5 IULIE 2023 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
ADA BRUMARU
| Ada Brumaru | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1]  București, România |
| Decedată | (78 de ani) București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | muzicolog[*] critic muzical[*] |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Muzică București |
Modifică date / text  | |
Ada Brumaru (n. 5 iulie 1930, București – d. 7 iulie 2008, București) a fost o muzicologă și critic muzical român.[2]
BIOGRAFIE
Între 1949 - 1955 a făcut studii muzicale la Conservatorul din București, secția teoretică, unde i-a avut profesori pe George Breazul (teorie-solfegiu, istoria muzicii), Ion Dumitrescu (armonie), Tudor Ciortea (forme muzicale), Constantin Bugeanu, Adriana Sachelarie, Andrei Tudor (istoria muzicii), Ion Vicol, Dumitru D. Botez (dirijat coral) și Nelly Antonescu (pian).
Din anul 1950 a devenit redactor muzical, apoi șef de redacție (1954-1972) și realizator (1972-1986) la Societatea Română de Radiodifuziune. A realizat emisiuni dedicate culturii muzicale românești la „Radio-France Musique” din Paris (1982-1986), în colaborare cu francezul Michel Godard. A făcut parte din jurii naționale și internaționale de concursuri muzicale („Prix musical de Radio” - Brno-Brno, 1969, Premiul „Italia” - Florența, 1970).[3]
Preocupările sale muzicologice s-au orientat către lumea teatrului liric, către perioada romantică, publicând cartea Romantismul în muzică, dar și către creația autohtonă, prin realizarea filmului Enescu, la răspântie de vremi.[4]
Ada Brumaru a fost distinsă de trei ori cu Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, al cărei membru era.
PAUL DANIEL
Paul Daniel CBE (născut la 5 iulie 1958) [1] este un dirijor englez .
Biografie
Tinereţe
Daniel sa născut în Birmingham . [2] În copilărie, a cântat în corul Catedralei Coventry , unde a primit pregătire muzicală; apoi a studiat muzica la King's College, Cambridge . A învățat dirijorul la Guildhall School of Music and Drama din Londra, unde profesorii săi i-au inclus pe Sir Adrian Boult și Sir Edward Downes .
Carieră
În 1982, Daniel a primit o poziție în personalul muzical al Operei Naționale Engleze și a rămas acolo până în 1987. La sfârșitul anilor 1980, el a fost directorul muzical al unui număr de coruri de amatori, inclusiv al Societății Corale Wokingham, adesea prezentând viitoarea sa soție, soprana Joan Rodgers.
Din 1987 până în 1990, a fost director muzical al Opera Factory. Din 1990 până în 1997, a fost director muzical al Opera North și dirijor principal al Filarmoniei Engleze de Nord . A atras atenția pentru munca sa cu opere neglijate, inclusiv pentru Dukas , Ariane et Barbe-bleue , Regele Priam a lui Tippett , Der Ferne Klang de Franz Schreker , Violanta lui Korngold și Gloriana lui Britten , și pentru munca sa cu un repertoriu mai nou. A dirijat Opera North în debutul ei din 1992 la The Proms cu Boris Godunov; precum și premierele mondiale ale lui Michael Berkeley Baa, Baa, Black Sheep și ale lui Benedict Mason Playing Away la Bienala din München , unde a câștigat premii pentru cea mai bună producție și design.
A devenit director muzical al Operei Naționale Engleze în septembrie 1997. [3] Când directorul general al ENO, Dennis Marks, a plecat aproximativ o lună mai târziu, ia cerut în mod neașteptat lui Daniel să-și asume un rol mai public ca chip artistic al organizației, până când Nicholas Payne a sosit pentru a-și asuma rolul lui Marks. atribuțiile. O analiză a acestei situații a fost că munca suplimentară l-a distras pe Daniel de la dezvoltarea unui raport mai deplin cu orchestra. [4] În decembrie 2003, el și-a anunțat demisia de la ENO la sfârșitul contractului său în 2005. [5] Spre sfârșitul mandatului său, au existat, de asemenea, rapoarte despre ciocniri între Daniel și directorul artistic ENO, Sean Doran. [6] [7]El și-a exprimat îngrijorarea cu privire la viitorul ENO într-un interviu din aprilie 2005 cu The Guardian , [8] [9] care l-a determinat pe directorul de marketing al ENO, Ian McKay, să-l huiduie pe Daniel la ultima sa performanță ca director muzical ENO. [10] Lucrarea lui Daniel la ENO a inclus premiera mondială a piesei The Silver Tassie de Mark-Anthony Turnage , care a fost înregistrată pentru lansare comercială. [11]
Daniel a dirijat ca invitat Orchestra Simfonică din Australia de Vest (WASO) în 1995 și din nou în aprilie 2006. [12] În mai 2007, a fost numit următorul dirijor principal al WASO din ianuarie 2009, [13] cu un contract inițial până în decembrie. 2011. În noiembrie 2010, WASO a anunțat prelungirea contractului său până în decembrie 2013 [14] , moment în care și-a încheiat mandatul WASO. [15]
Daniel a devenit dirijor principal invitat al Real Filharmonía de Galicia ( Santiago de Compostela ) în 2007. În ianuarie 2012, a fost numit următorul dirijor principal și consilier artistic al orchestrei, începând cu ianuarie 2013, cu un contract inițial de trei ani. [16] În iulie 2012, Orchestrea Națională Bordeaux Aquitaine (ONBA) a anunțat numirea lui Daniel ca următorul său director muzical, începând cu sezonul 2013–2014. Anterior, el a condus ONBA ca invitat în 2006 și 2011. [17] În mai 2017, ONBA a anunțat prelungirea contractului lui Daniel până în 2021. [18]
Premiile lui Daniel includ un premiu Olivier în februarie 1998 pentru realizări remarcabile în operă și un premiu Gramophone în 1999 pentru seria sa de muzică engleză de la Naxos Records . A fost numit CBE în lista cu onoruri de Anul Nou din 2000. În septembrie 2005, a condus pentru prima dată Last Night of the Proms . [19] [20]
Daniel are două fiice din căsătoria lui trecută cu cântăreața de operă Joan Rodgers . Căsătoria s-a încheiat prin divorț; Rodgers s-a căsătorit cu Alan Samson în 2013. [21] Înregistrările comerciale ale lui Daniel, care includ spectacole cu Rodgers, sunt prezentate la o serie de case de discuri, inclusiv Chandos, [22] [23] Naxos, Linn, [24] și Aeon. [25]
PETRE TEODOROVICI
| Petre Teodorovici | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Petre Teodorovici |
| Născut | 18 mai 1950 Leova, RSS Moldovenească Leova, URSS |
| Decedat | 5 iulie 1997 Chișinău, Republica Moldova Chișinău, Moldova |
| Frați și surori | Ion Aldea Teodorovici |
| Cetățenie |  URSS Moldova |
| Ocupație | Compozitor, interpret |
| Modifică date / text | |
Petre Teodorovici (n. 18 mai 1950, Leova – d. 5 iulie 1997, Chișinău) a fost un compozitor și interpret de muzică ușoară din Republica Moldova, fratele mai mare al lui Ion Aldea Teodorovici.
BIOGRAFIE
Petre Teodorovici s-a născut pe 18 mai 1950, în orașul Leova, RSS Moldovenească, Uniunea Sovietică, în familia profesorului de muzică Cristofor Teodorovici, care a fost preot, dar, în perioada de ocupație sovietică, a fost nevoit să se retragă din biserică.[1] Petre Teodorovici a fost cel de-al doilea copil în familie, fiind mai mic decât Adrian (care era de la o altă mamă) și mai mare decât Ion.[2] A absolvit școala medie (muzicală) din localitate, unde studia vioara (1968), apoi a studiat la Colegiul de muzică Ștefan Neaga, secția teoria muzicii (și facultativ, compoziția, cu Eugen Doga), și la Facultatea de dirijat coral a Institutului de Arte Gavriil Musicescu din Chișinău (1968-1973). Inițial a fost angajat ca educator-metodist la Leova (1971-1972), apoi – cadru didactic la Institutul Pedagogic Alecu Russo din Bălți (1972-1973). Mai târziu a devenit regizor la Centrul tineretului Iuri Gagarin din Chișinău (1974-1975). A activat ca director artistic al ansamblurilor Bucuria al Filarmonicii Naționale (1975-1982), Ceremoș (cu participarea surorilor Rotaru Aurica și Lidia) al Filarmonicii din Cernăuți (1983-1984) și Ecou al Centrului tineretului din Chișinău (1984-1989).[3]
Încă din tinerețe Petre Teodorovici s-a afirmat ca un luptător pentru cauza națională, manifestându-se pe latura culturală. În 1994 a candidat la alegerile parlamentare pe listele Frontului Popular Creștin Democrat, iar din 1996 l-a susținut pe candidatul forțelor democratice Mircea Snegur. La greva studențească din 1995 (pentru limba română și istoria românilor) i-a susținut pe protestatari cu un concert în Piața Marii Adunări Naționale (împreună cu ansamblul său).
Pe parcursul anilor a semnat o serie de cântece care au devenit rapid șlagăre, printre care sunt „Santa Maria Maggiore”, „Scrisul nostru”, „Veniți acasă”, „Romantică”, „Ultima oră”, „Vara la Soroca”, „Amicii mei”, „Seniorita Grația”, „Seară albastră”, „Vin din munții Latiniei”, „Te iubesc, popor român”, „Basarabia”, „Dați-le voie flăcăilor basarabeni peste Prut”, „De ce?”, „Trandafir”, „Adio”, „Veșnic dragostea”, „Clipa mirilor”, „Irena” ș.a.[4]
A fost deschis colaborărilor, multe din cântecele sale fiind scrise pe versuri de Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Simion Ghimpu, Anatol Ciocanu, Ion Hadârcă și interpretate de Gheorghe Țopa, Nina Crulicovschi, Angela Ciumac, Ion Suruceanu, Anastasia Lazariuc, Nadejda Cepraga, Sofia Rotaru, Gabriel Dorobanțu, Filipp Kirkorov, Iosif Kobzon, Valeri Leontiev, Valentina Legkostupova (Rusia) ș.a. Filipp Kirkorov și-a început cariera în anii 1980 anume în Moldova și anume cu piesele lui Petre Teodorovici.[5][6]
Cântecele sale au au răsunat în cadrul festivalurilor muzicale din Slovacia, Finlanda, Cuba, Argentina, Italia, Rusia, România, fiind interpretate de renumiți artiști din diferite țări.
Petre Teodorovici a scris și muzică de filme și spectacole, ca de exemplu pentru comedia muzicală „Liola”, după piesa lui Luigi Pirandello.
Personal a interpretat doar câteva piese: „Mă-ntorc cu drag în satul meu”, „Santa Maria Maggiore” și „Maria” (pentru Maria i s-a acordat Marele Premiu al Festivalului de la Mamaia).
A fost conducătorul artistic al formațiilor Bucuria, Ecou, Teo-Dor.
În ultimele luni de viață a scris cu Grigore Vieru (care era și el atunci spitalizat) o serie de piese pe care le-a numit „Cântece de spital”.
În 1989 lui Petre Teodorovici i-a fost conferit titlul de Maestru emerit al Artei, iar în 1996 a devenit cavaler al ordinului Gloria Muncii (1996).[7]
Petre Teodorovici s-a stins din viață pe 5 iulie 1997, la Chișinău, la vârsta de 47 de ani,[8] fiind răpus de diabetul zaharat.[9] A fost înmormântat în Cimitirul Ortodox Central din Chișinău. A lăsat în urma sa o fiică, Laurenția, care este economistă și lucrează la o bancă din Chișinău.[10]
MUZICĂ PENTRU SUFLET:
1.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu