6. /25 IULIE 2023 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT

ELENA ZAMORA

S-a născut pe 7 februarie 1897, la Ploiești. Anii debutului Elenei Stănescu, așa cum se numea, de fapt, au stat sub semnul Primului Război Mondial. A urcat pentru prima dată pe scenă la 17 ani, ca să le cânte răniților din spitalele de pe linia frontului, făcând parte din echipa condusă de George Enescu, alături de Maria Ventura, Zavaidoc și Fănică Luca. Această grupare de artiști a cântat și pe scena Teatrului “Mihai Eminescu” din Botoșani în spectacolul în care a fost decorată eroina Ecaterina Teodoroiu. În anii ce au urmat, Elena Zamora a jucat pe scenele bucureștene în mari succese revuistice, precum “Di Granda”, “Extemporalul” sau „Băiat de viață”.

La debut şi-a schimbat numele de familie cu unul de scenă, în urma unei întâmplări. Decizia de a-şi schimba numele nu i-a aparţinut. “Comand afişele, dar pe ele nu scriu Elena Stănescu, ci ELENA ZAMORA. Această idee de a o feri de un nume banal, datorită căruia să fie mereu confundată cu altele, o mai avusesem eu şi cu alţii, de pildă cu G. Timică (Mitică Georgescu), iar numele bine ales şi poetic de Zamora mi-a venit spontan. În seara premierei, ELENA ZAMORA a obţinut un mare succes”, își amintea celebrul actor de operetă Niculescu-Buzău, în volumul “Suveniruri teatrale”.

Însă tânăra și talentata artistă își dorește să strălucească și pe scenele lumii. Astfel, ia drumul Parisului, luându-și în bagaj și un costum popular. Debutează în Franța pe scena teatrului parizian “Palace” interpretând celebrul șlagăr “La Violetera”. “Pentru că nu eram stăpână pe text, îl lipisem pe fundul coșulețului de flori, unde-mi aruncam mereu privirile. Asta era, cum s’ar zice, o “șmecherie românească”… Succesul a venit ca o bombă. Imediat am fost angajată cu un salar de o mie de franci pe seară, pe timp de șase luni. Izbândisem! Am cântat apoi la “Folies Bergéres”, după care a urmat un turneu în Europa, Africa și Asia.” (F. O. Fosian, în cartea “87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă”).

În perioada pariziană, ELENA ZAMORA îl întâlnește pe Constantin Tănase: “Ca de obicei, venise cu soția sa să cumpere costume și cortine pentru Teatrul Cărăbuș, așa cum făcea în fiecare an. Bucuria mea a fost fără margini întâlnindu-l. Ce reprezentatnt mai popular al teatrului românesc puteam găsi în acest imens Paris, ca Tănase! Cum m-a văzut, mi-a propus imediat să vin să joc în reprezentație, la Teatrul Cărăbuș, în stagiunea de vară. I-am promis, căci aș fi vrut din toată inima să joc alături de el, dar contractele pe care le aveam nu m-au lăsat să-mi țin promisiunea decât mai târziu.”, povestește ELENA ZAMORA în volumul de amintiri “Am slujit cântecul”.

Promisiunea avea să fie respectată la trei ani de la întâlnirea cu Tănase, când ELENA ZAMORA se întoarce la București, după opt ani petrecuți pe scenele pariziene. “Abia în 1932 am putut să-mi respect promisiunea pe care i-o făcusem cu trei ani în urmă. Am intrat la Teatrul Cărăbuș și am jucat în două reviste puse în scenă de N.Kirițescu: “Ura, Cărăbuș!” și “Lozul Cărăbușului”. Trupa era formată din C. Tănase, Al. Giugaru, Niculescu-Buzău, Mia Apostolescu, Lulu Savu, N. Stroe.

În această revistă jucam un cuplet, “Nu mai vreau”, împreună cu Tănase… Aveam rolul unor ciobani descinși din vârful multelui, Stănică și Bănică. Peste straiele ciobănești, purtam amândoi pe umeri un fel de zeghe mare, lățoasă, albă și fără mâneci, iar în mână țineam câte un ciomag cu o măciulie mare, un fel de bâtă. Pe cap purtam două căciuli imense. El, cât era de înalt și spătos, când apărea pe scenă parcă era o figură legendară. Eu, cât eram de mică, când îmi mai puneam și zeghea aceea pe mine, dispăream sub ea de tot. Contrastul era așa de mare că lumea, văzându-ne, se prăpădea de râs.

Nicu Kirițescu ne făcuse un cuplet adecvat și bineînțeles că lui Tănase îi reveneau toate poantele. De la prima repetiție însă mi-am dat seama că Tănase avea partea leului, iar eu îi țineam doar isonul! Nu eram încântată… Mă gândesc eu ce mă gândesc, dar nu găsesc nici o soluție. În fine, mă duc la Kirițescu și-l rog să-mi compună și mie măcar o strofă tare, ca să pot face și eu ceva în acest duet. Mi-a spus: “Lasă, dragă, tu ai alte scene în care ai să faci succes. Cupletul acesta l-am scris pentru Tănase”. – “Și atunci eu ce fac? E doar un duet, ce m-ai pus acolo, ca să-i țin doar isonul?” – “Exact!”, mi-a răspuns râzând. Bine, îmi zic, las’ că vă arăt eu vouă! Și până la premieră n-am mai spus nici o vorbă. Tănase și Kirițescu erau încântați că m-am potolit.

Vine, în fine, seara premierei. În actul doi era duetul cu pricina. Haz mare la intrarea noastră în scenă. Tănase începe să debiteze cupletul și, când să-și spună poanta, eu zic numai atât: “Ce,bă?”, cu un aer atât de comic și o privire atât de tâmpă, rămânând cu gura căscată la el, încât publicul izbucni într-un hohot nestăvilit de râs. Tănase se uita consternat la mine, neștiind ce am făcut de râde lumea. Dar eu nu făcusem nimic, doar mă mirasem. La a doua strofă scena se repetă, apoi la a treia… Observându-mă mai atent, Tănase își dădu în fine seama și clătină ușor din cap în sens de bravo, e foarte bine! Duetul nostru avu într-adevăr mare succes. La ieșirea din scenă, m-a sărutat și mi-a zis: “Bravo, Zamora! M-ai dat gata! Dar să știi că mâine spui tu cupletul și fac eu ce ai făcut tu astă-seară!”, povestestește ELENA ZAMORA, în cartea sa de amintiri.

La reîntoarcerea în țară, ELENA ZAMORA devine solistă a Operei Române din București, apoi a Teatrului de Stat de Operetă. A urmat un lung șir de succese pe scenele românești de operetă, comedie muzicală și de revistă. La Cărăbuș a mai jucat în opereta “Trei fete cucuiete”.

Se stinge din viață pe 25 iulie 1974.

Celebră cântăreaţă de operetă în România interbelică, Elena Zamora a plecat la Paris cu gândul să-i cucerească pe francezi cu talentul său. Şi-a jurat că se va arunca în Sena dacă nu va cunoaşte succesul în capitala Franţei. După opt ani de strălucire în lumina reflectoarelor din Paris s-a întors în România şi a făcut carieră la Opera Română.

Elena Zamora, pe numele său real Elena Stănescu, a fost una dintre cele mai cunoscute cântăreţe de operetă ale secolului trecut. A urcat pe scenă pentru prima dată la 17 ani, a cântat soldaţilor români în Primul Război Mondial, iar în anii de după război a cucerit Parisul. Povestea Elenei Zamora a început la Ploieşti,  oraş în care s-a născut în anul 1897. La doar 17 ani urca pe scena Teatrului Naţional din Iaşi. A jucat în opereta opereta “M-zelle Nitouche”, avându-l partener pe scenă pe celebrul Constantin Tănase. La debut şi-a schimbat numele de familie cu un nume de scenă în urma unei întâmplări. Decizia de a-şi schimba numele nu i-a aparţinut. Aşa cum povesteşte celebrul actor de operetă Niculescu-Buzău în volumul ”Suveniruri teatrale”, ”Zamora” a fost ales pentru că ”Stănescu” era considerat un nume banal:  “Comand afişele, dar pe ele nu scriu Elena Stănescu, ci Elena Zamora. Această idee de a o feri de un nume banal, datorită căreia să fie mereu confundată cu altele, o mai avusesem eu şi cu alţii, de pildă cu G. Timică (Mitică Georgescu), iar numele bine ales şi poetic de Zamora mi-a venit spontan. În seara premierei, Elena Zamora a obţinut un mare succes”.

În timpul Primului Război Mondial, împreună cu alţi mari artişti români, Elena Zamora a cântat răniţilor din spitale. Alături de marele George Enescu, actriţa Maria Ventura şi lăutarul Zavaidoc, actriţa de operetă a colindat spitalele în încercarea de a aduce o alinare soldaţilor răniţi pe front. Un document care se păstrează şi astăzi şi în care artista recunoaşte că a cântat alături de George Enescu confirmă sprijinul moral acordat soldaţilor români de pe front :   ”În timpul când Zavaidoc se afla la Paris, eu, cântăreaţa Elena Zamora, l-am auzit cântând muzică populară românească. De asemenea,  în războiul din 1916 a cântat pe front răniţilor alături de mine şi George Enescu”, mărturisea Elena Zamora.   Succes la Paris   După război, cântăreaţa a vrut să cunoască succesul în Franţa. A plecat la Paris cu un bagaj în care şi-a luat un costum naţional.” Ca bagaj aveam două pachete: unul conţinea cântece româneşti, altul un costum naţional. Iar ca bagaj principal, eu!... Când am trecut cu trenul peste Sena, am scos capul pe fereastra vagonului şi am făcut un jurământ: Să mă înghiţi, Sena, dacă n’o să înving!”, mărturisea într-un interviu. Românca a debutat pe scena teatrului parizian “Palace” unde le-a cântat francezilor un celebru şlagăr românesc “S-a dus cucul de pe-aici”. A fost anajată pe loc şi a primit un salariu de 1.000 de franci pe lună.

La Paris, cântăreaţa s-a întâlnit cu Zavaidoc, dar şi cu Constantin Tănase. Acesta din urmă i-a propus să revină în ţară pentru a lucra la Cărăbuş. ”Cum m-a văzut, mi-a propus imediat să vin să joc “în reprezentaţie” la teatrul “Cărăbuş” în stagiunea de vară. I-am promis, căci aş fi vrut din toată inima să joc alături de el, dar contractele pe care le aveam nu m-au lăsat să-mi ţin promisiunea decât mai târziu”, povestea cântăreaţa în volumul de memorii “Am slujit cântecul”. După opt ani la Paris, în care a cunoscut succesul, actriţa a reveinit în ţară.   Şi-a continuat cariera în operetă ca solistă a Operei Române din Bucureşti. Şi-a povestit viaţa şi succesul de pe scenă într-un volum de memorii pe care l-a publicat la vârsta de 67 de ani. S-a stins din viaţa un deceniu mai târziu, în 1974.

ELENA ZAMORA - In noaptea asta toata lumea e a mea

Elena Zamora - Good bye, Hawai

THEODOR GRIGORIU

Theodor Grigoriu
Date personale
Născut	25 iulie 1926[1]  Galați, România
Decedat	21 mai 2014 (87 de ani)[2][3]  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor muzicolog[*]
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Theodor Grigoriu (n. 25 iulie 1926,^[1] Galați, România – d. 21 mai 2014,^[2][3] București, România) a fost un compozitor și muzicolog român.

BIOGRAFIE

Theodor Grigoriu s-a născut la Galați, ca fiu al lui Vasile și al Rariței. A urmat Conservatorul de Muzică București (1932-1936), cursul de aspirantură la Conservatorul "P.I. Ceaikovski" din Moscova (1955-1956). La șapte ani este admis la Conservatorul Regal de Muzică din București și ia lecții cu George Enacovici și cu Cecilia Nitzulescu-Lupu, care apoi îl predă sub dreapta îndrumare a studentului său, Constantin Botez, pentru a-l forma și îndruma îndeaproape. Cunoscut concertist și excelent pedagog, Botez îi va da lecții particulare gratuite până la vârsta de zece ani. Îi recomandă să se înscrie la Conservatorul "Pro Arte", recent înființat de violoncelistul George Cocea și aflat sub patronajul Reginei Maria. Personalitate artistică formată sub îndrumarea lui Mihail Jora la București, în perioada 1949-1954 și a lui Aram Haciaturian la Conservatorul P.I. Ceaikovscki de la Moscova, în perioada 1954-1955, având și studii de arhitectură, Theodor Grigoriu dovedește prin lucrările sale o mare exigență în desăvârșirea lor. Maestru recunoscut al muzicii românești, cunoscut și în mediile muzicale internaționale: Franța, SUA, Suedia, Germania, China, Rusia, etc, Theodor Grigoriu este un compozitor ce continuă gândirea muzicală a marelui George Enescu.

OPERĂ

Muzică simfonică

• Cvartetul nr.1 – pentru coarde (1943)
• Trio „Muntele magic”(vioară, violoncel, pian) (1944)
• Trei miniaturi pentru pian (1944)
• Trei cântece de păstor – voce și pian (v.Dinu Atanasiu/alias Ion Zăgan)-1950
• Cinci poeme „Cântece de toamnă” – voce și pian (v.Veronica Porumbacu)-(1952-1962)
• Simfonia cantabile (1950, rev.1966)
• „Pe Argeș în sus” pentru cvartet de coarde/ versiune orchestrală ”Suita carpatină” (1953/ 1980)
• Variațiuni simfonice pe un cântec de Anton Pann (1954-1955)
• Dans tătar – pentru orchestră (1954)
• Suita teatrală în stil clasic – pentru orchestră (1956)
• Concert pentru dublă orchestră de cameră și oboi (1957)
• Vis cosmic – poem orchestral (1959)
• Omagiu lui Enescu – pentru orchestră de viori (32/ 16 /8) - (1960)
• Odă orașului meu (Galați) – cantată pentru cor și orchestră (1963)
• Elegia Pontica – voce (bas/bariton), cor femei, ansmblu instrumental (v.Ovidiu)-(1968)
• Melodie infinită (Marilor umbre de la Bayreuth) – orchestră de coarde(1969)
• Tristia – in memoriam Ionel Perlea (1974)
• Canti per Europa – oratoriu pentru cor și orchestră (1978)
• Pastorale și idile transilvane – momente simfonice (1984-1986)
• Vocalizele mării – simfonie corală / variantă vocal-instrumentală (1984/1992)
• Columna modală – ciclu pentru pian (2 caiete x 6 cupluri)-(1985)
• Partita a sonar nr.1 – pentru flaut/flauți (1987, vers.finală 2013)
• Partita a sonar nr.2 – pentru oboi (variantă a Concertului pentru oboi)
• Partita a sonar nr.3 – pentru clarinet (2010)
• Poeți și abisul timpului – voce și pian (1993)
• Cvartetul nr.2 „În căutarea ecoului” – pentru coarde (1993)
• Cele patru anotimpuri – 4 concerte pentru vioară și orchestră (1988)
• 9 Haikai – Dincolo de tăcere, Iisus – voce și pian (v. Șerban Codrin)-(1999)
• 11 Haikai – Dincolo de tăcere, duhul câmpiei – voce și pian (v. Ș.Codrin)-(1999)
• 7 Haikai – Dincolo de tăcere, drum cu păsări – voce și pian (v. Ș.Codrin)-(2001)
• Concert pentru vioară și orchestră „Trinity” (1994)        /  Trilogia
• Sonata pentru vioară solo „în marea trecere” (1999)       /      „Bizanț după
• Sonata pentru vioară și pian „Eterna întoarcere” (2004)  /                   Bizanț”
• Polifonii bucolice virgiliene   (Ob.,Cl., Fg., Pian electric, Perc., V-lă, C-llo)-(1999)
• Recviem pentru o poetă (Iulia Hașdeu) – soprană și orchestră (1997)
• 33 de Psalmi – pentru cor mixt (2001)
• O simfonice liturgică (cor și orchestră) (2002)
• Ovidiu la Tomis (cor și orchestră cu recitator)- (2003, ver.fonală 2009)
• Scrisoare către păsări (Sf. Francisc din Assisi) – voce și pian (2004)
• Ofrandă clipelor eterne (pe teme a două lieduri de Schubert) – pentru violoncel și orchestră de coarde + pian + corn (2007)
• Mormântul lui Orfeu – pentru orchestră (2007)
• 7 Variațiuni – poeme pe teme de Mihail Jora (pentru pian) –(2008)
• Iconarul – poemul unui zugrav de biserici (voce și pian) –(2011)
• Simfonia „Trei temple” (neterminată) – (2012-2014)

ORCHESTRAȚII

• Șapte cântece pe versuri de Clement Marot de Enescu (1964)
• Chopin orchestral (1999)
• Muzică op.10 de Ionel Perlea (1999)
• Il Dio Verdi (Cvartetul de Verdi) – (2001)
• Concert in memoriam Paul Dukas (Cvartetul nr.2 de Stan Golestan) -(2001)
• Piesă polifonică (Fugi la 4 voci de Enescu, cu 5 scurte cadenze de Th.Grigoriu) –(2002)
• Impresii din copilărie de Enescu (vioară și orchestră de cameră)-(2005)

Muzică de film

A scris muzica la peste 30 de filme romanesti printre care

• 1957 – Erupția (r. Liviu Ciulei)
• 1959 – Valurile Dunării (r. Liviu Ciulei); film distins cu Premiul I la Karlovy Vary (1961)
• 1960 – Setea – 2 serii (r. Mircea Drăgan); film distins cu Premiul al II-lea la Moscova (1961)
• - Soldați fără uniformă (r. Francisc Munteanu)
• 1962 – Codin (r. Henri Colpi); prima co-producție franco-română distins cu Premiul pentru cea mai bună adaptare cinematografică a unui roman după Panait Istrati în 1963
•  - Lupeni ’29 – 2 serii (r. Mircea Drăgan)
•  1965 – Neamul Șoimăreștilor (r. Mircea Drăgan), distins cu Premiul „Pelicanul Alb” pentru muzica de film – Mamaia 1965
• - Pădurea spânzuraților – 2 serii (r.Liviu Ciulei); premiul pentru cea mai bună regie în 1965
• 1966 - Golgota (r. Mircea Drăgan)
• 1967 – Dacii (r. Sergiu Nicolaescu)
• 1968 – Columna (r. Mircea Drăgan)
• 1970 – Castelul condamnaților (r. Mihai Iacob)
• 1971 – Pentru că se iubesc (r. Mihai Iacob)
• 1972 – Explozia (r. Mircea Drăgan)
• 1974 - Frații Jderi (r. Mircea Drăgan)
• 1975 – Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (r. Mircea Drăgan)
• 1977 – Aurel Vlaicu (r. Mircea Drăgan)
• 1980 – Burebista (r. Gheorghe Vitanidis)
• 1983 – Plecarea Vlașinilor (r. Mircea Drăgan)
• 1984 – Întoarcerea Vlașinilor (r. Mircea Drăgan)
• 1984 – Vlașinii (r. Mircea Drăgan)

Muzicologie, Studii, Eseuri

• Muzica și Nimbul Poeziei, Ed. Muzicală, București 1986
• Vă rog, reveniți, dragi maeștri, Ed. Didactică și Muzicală, București, 2012
• Autobiografie, Editura Muzicală, București, 2007

PREMII ȘI DISTINCȚII

• Premiul de Compoziție "George Enescu" -1943
• Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR) -1953, 1969, 1974, 1985, 2000, 2008
• Marele Premiu UCMR - 1999
• Premiu de Compoziție al Academiei Române - 1974
• Premiul și Medalia de Aur ale Acdemiei Franceze "Art-Sciences-Lettres" - 1990

Decorații

• Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”^[4]

AFILIERI

• Membru al Academiei Franceze "Art-Sciences-Lettres"
• Membru al SACEM-Paris
• Membru al UCMR si UCMR&ADA
• Membru al SNR/SIMC

VALERIU GĂINĂ

Valeriu Găină
Date personale
Nume la naștere	Valeriu Găină
Născut	25 iulie 1956 (64 de ani) Căzănești, RSS Moldovenească Căzănești, raionul Telenești, RSS Moldovenească, URSS
Cetățenie	SUA  URSS  Rusia
Ocupație	Muzician, chitarist, compozitor,
Activitate
Gen muzical	Hard rock, Heavy Metal, speed Metal
Instrument(e)	Chitară
Case de discuri	Мелодия, WEA, Polygram, Frozen Hound Records, ZYX Music, CD-Maximum, Metalism Records
Interpretare cu	Kruiz Karma iNSULATED GAiNA
Prezență online
Site web pagină Facebook Myspace Instagram canal YouTube
Modifică date / text

Valeriu Găină (n. 25 iulie 1956, Căzănești, RSS Moldovenească) este un chitarist, compozitor, aranjor de muzică și conducător de formație ruso-american originar din Republica Moldova.

CARIERA ȘI ACTIVITATE MUZICALĂ

Valeriu Găină s-a născut pe 25 iulie 1956 în Căzănești, raionul Telenești, RSS Moldovenească, URSS în familia lui Boris Alexandru Găină și a Ecaterinei Tudor Găină. A absolvit școala medie la Telenești, unde a strălucit pe estrada locală. A absolvit școala de muzică la Soroca. A activat în formațiile "Cordial" (Tiraspol), "Magistrali"(Blagoveșcensk), "Molodye golosa" (Tambov), iar recunoașterea binemeritată i-a venit în anul 1981, când a prezentat spectacole de mare audiență în cele mai mari săli din Rusia în cadrul formației de muzică hard-rock "Cruiz" (Croaziera), unde s-a afirmat și ca compozitor. În anii 1985-1989 unele topuri unionale și republicane l-au clasificat ca cel mai bun chitarist rock din fosta U.R.S.S. A practicat stilurile hard rock, thrash-metal, heavy metal, heavy. Din 1988 locuiește în Germania, la München, unde a produs două discuri cu trioul "Kruiz", iar din 1991 în S.U.A, Los-Angeles, Hollywood unde a mai produs alte câteva discuri. În urma turneului din Rusia din ultimii ani a mai lansat discul "Din nou cu tine" (2006).

DISCOGRAFIE

• 1981 Крутится волчок
• 1982 Послушай, человек
• 1983 Путешествие на воздушном шаре
• 1984 P.S. Продолжение следует
• 1985 КиКоГаВВА
• Un album retrospectiv al formației a apărut în seria Legendele rock-ului rusesc
• 1987 Круиз-1 ( reeditat 2002 (DEMO CD) și în 2007 în versiune completă)
• 1988 "Kruiz" (WEA, Munchen)(reeditat în 2007 г.)
• 1989 Kruiz 1989
• 1991 Gain (Frozenhound studio records, Los-Angeles)
• 1993 Karma (Frozenhound studio records, Los-Angeles)
• 1994 Shue String DeLilla (Los Angeles)
• 1997 Insulated
• 2006 Снова твой (reeditat 2007)
• 2008 С кем тыиграешь и поёшь?!

NICU ȚĂRNĂ

Nicu Țărnă
Date personale
Nume la naștere	Nicu Țărnă
Născut	25 iulie 1977 (43 de ani) Chișinău, Republica Moldova Chișinău, RSS Moldovenească, URSS
Cetățenie	Moldova
Ocupație	Cântăreț, actor, regizor, prezentator TV
Activitate
Gen muzical	Rock
Instrument(e)	Voce
Interpretare cu	Gândul Mâței
Modifică date / text

Nicu Țărnă (n. 25 iulie 1977, Chișinău) este un cântăreț, actor de teatru și prezentator de televiziune^[1] din Republica Moldova. Este cunoscut mai ales ca solist vocal al trupei rock Gândul Mâței.

Începând cu toamna anului 2013, este unul din cei trei membri ai juriului concursului Moldova are talent, alături de cântăreața Tania Cergă și tenorul Mihai Muntean.^[2] A mai condus și showul „100 de moldoveni au zis” de pe Prime. Este absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, facultatea Teatru, Regie și Film.

Pe 20 iulie 2013 s-a căsătorit cu Cristina Cojocaru, expert al Centrului Național Anticorupție din Republica Moldova.^[3][4][5][6]

Nicu este fiul lui Tudor și Zinaida Țărnă^[7] și are un frate mai mare, Mihai Țărnă, care este regizor.^[8]

Nicu Țarnă susține Unirea Republicii Moldova cu România.^[9][10]

IRINA SÂRBU

Sari la navigareSari la căutare

Irina Sârbu
Irina Sârbu în concert cu Ethnotic Project (ArCuB, București, 22 octombrie 2018)
Date personale
Nume la naștere	Irina Sârbu
Născută	25 iulie 1983, București București, România
Cetățenie	România
Ocupație	muzician · cântăreață · actriță
Activitate
Gen muzical	jazz · etno-jazz · jazz fusion · muzică clasică · muzică tradițională
Instrument(e)	solistă vocală · pian · claviaturi
Ani de activitate	2002 – prezent
Case de discuri	Intercont Music · Soft Records
Interpretare cu	Irina Sârbu Band · Ethnotic Project · Marius Mihalache · Puiu Pascu · Andrei Tudor · Big Band Radio · Party Collective
Prezență online
Site web
Modifică date / text

Irina Sârbu (n. 25 iulie 1983, București, România) este o cântăreață de jazz și actriță română. Studiind pianul încă din copilărie și urmând cursurile unui liceu de muzică, activează pe scenele de jazz în paralel cu studiile universitare de actorie, fiind considerată cea mai expresivă tânără solistă de jazz.^[1] Colaborează cu mai mulți artiști cunoscuți din lumea jazz-ului, între care Andrei Tudor, Puiu Pascu și Marius Mihalache, și face parte din grupul Ethnotic Project cu care realizează albumul Șapte scări în 2015.

STUDII ȘI PREGĂTIRE

Prima întâlnire cu muzica are loc la vârsta de cinci ani, când Irina Sârbu începe să studieze pianul. În anii ce urmează continuă studiul acestui instrument, în paralel cu școala. Când este în clasa a șasea la Școala Generală de Muzică nr. 5 din București, intră în corul de fete „Voces Primavera”, înființat și condus de maestrul Claudiu Negulescu.^[2] Ulterior, este admisă la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”, unde aprofundează studiul pianului la clasa profesoarei Gabriela Enăsescu, până în 2002, anul absolvirii liceului. Începând cu toamna lui 2002, urmează cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” (UNATC), clasa de actorie. Irina încheie studiile universitare la clasa profesorilor coordonatori George Ivașcu și Doru Ana, în iunie 2006, când are loc spectacolul de absolvire Cele două orfeline, musical ce obține premiul pentru Cel mai bun spectacol la Gala UNATC 2006. Participarea Irinei în acest spectacol este încununată cu Premiul special al juriului și Premiul pentru debut într-un rol principal. Pentru Irina urmează cursurile masterale, realizate în cadrul aceleiași universități, iar ulterior se înscrie la școala doctorală de teatru pentru copii.^[3]

ACTIVITATE MUZICALĂ

Irina se îndrăgostește de jazz în timpul liceului, când colegul ei de clasă Andrei Tudor, cel care a devenit ulterior un cunoscut pianist și compozitor, îi deschide apetitul pentru acest gen muzical. În 2002 începe să cânte jazz, formând împreună cu Andrei Tudor un duo (voce și pian). În același an, în luna decembrie, debutează ca interpretă de jazz, în cadrul emisiunii Povestiri din Studioul Artelor a Radiodifuziunii Române.^[4] Urmează o serie de concerte atât în București, cât și în țară. În vara anului 2003 o întâlnește pe Anca Parghel, care îi devine profesoară de canto și improvizație și care aduce astfel o contribuție foarte importantă în modelarea și dezvoltarea artistică a Irinei.^[5] Prima confirmare a activității pe scena românească de jazz se produce în 2004, când Irina obține Premiul pentru debut la Gala Premiilor Jazz pentru anul 2003.^[6] Intră în atenția câtorva muzicieni consacrați de jazz, astfel că începe să colaboreze cu instrumentiști și compozitori cunoscuți precum Puiu Pascu, Marius Mihalache, Marius Popp, Sorin Romanescu, Alex Man, Mircea Tiberian, Alin Constanțiu, Marius Vernescu, Sorin Terinte, Virgil Popescu, Pedro Negrescu, Sorin Zlat, Adrian Naidin, Petrică Andrei, Eugen Nichiteanu, Arthur Balogh, Ovidiu Lipan Țăndărică, Lucian Maxim, Ciprian Parghel, Tudor Parghel și alții.^[7] Alături de aceștia susține recitaluri și participă la festivaluri naționale și internaționale de jazz, cântă pe scena Festivalului Internațional „George Enescu”, dar și în străinătate, pe scene din Viena, Paris, New York, Washington, Madrid, Praga, Lisabona, Stockholm, Ierusalim, Atena, Bruxelles, Veneția.^[8]

În 2011 obține Premiul pentru tinerețe în jazz, Irina fiind considerată una dintre cele mai expresive și talentate cântărețe de jazz din România.^[1][6] Stilul interpretativ al solistei, timbrul special al vocii și bogăția imaginației improvizatorice au atras atenția încă de la început. Referitor la acestea, criticul Daniela Caraman Fotea spunea: „Irina a învățat jazz ascultând pe discuri marile voci ale genului. Notabil este faptul că nu imită. Pasiunea ei pentru jazz s-a născut spontan, ca necesitate a comunicării. Este o apariție «fină». Vocea asemenea: cu delicate evoluții, cântă de preferință «pe aer», evită virtuozitatea ca scop în sine, nu caută improvizațiile spectaculoase. Ele îi sunt accesibile, se derulează însă doar când travaliul este permis de temă și expresivitate.” (3 august 2004)^[9]

De-a lungul timpului, Irina își perfecționează tehnica vocală, repertoriul său alăturând jazz-ului genuri adiacente precum bossa-nova și samba, dar și muzică tradițională românească, muzică franceză și rusească, tango argentinian, flamenco, muzică românească interbelică.^[6][10]

Colaborarea cu Marius Mihalache: World Symphony

Colaborarea cu Marius Mihalache începe în anul 2006, când renumitul țambalist îi propune Irinei să înregistreze împreună un album. Așa a luat naștere World Symphony, primul material discografic pe care poate fi auzită vocea tinerei artiste.^[2] World Symphony reprezintă o fuziune de muzică tradițională și jazz, stilul abordat fiind etno-jazz. La înregistrări, alături de Marius Mihalache (țambal, marimbă, percuție) și Irina Sârbu (voce), mai participă Dragoș Mihu (baterie), Nicu Băran (chitară bas) și Adrian Mihalache (pian). Discul include atât prelucrări din folclor realizate de Marius Mihalache, cât și piese compuse de acesta (între care una împreună cu Ovidiu Lipan Țăndărică).^[11] World Symphony a fost produs cu sprijinul casei de discuri Intercont Music și a apărut la data de 29 octombrie 2007, împreună cu ziarul Jurnalul Național, în cadrul seriei Muzică de colecție, fiind distribuit împreună cu un supliment.^[12]

Coperta albumului World Symphony

Lista pieselor:

1. „Chicken Dance” (Marius Mihalache)
2. „La Passion” (Marius Mihalache, Ovidiu Lipan Țăndărică)
3. „Arabesque” (Marius Mihalache)
4. „Barbu’s Dance” (tradițional, prelucrare de Marius Mihalache)
5. „Ciuleandra” (tradițional, prelucrare de Marius Mihalache)
6. „Oci Ciornîie” (tradițional, prelucrare de Marius Mihalache)
7. „Bordeiaș” (tradițional, prelucrare de Marius Mihalache)
8. „Wedding Dance” (tradițional, prelucrare de Marius Mihalache)
9. „Pe deal” (Marius Mihalache)
10. „Love of Corea” (Marius Mihalache)

Ethnotic Project: Șapte scări

Irina Sârbu este solista vocală a formației Ethnotic Project, înființată în anul 2015 împreună cu alți cinci muzicieni: Capriel Dedeian (chitară), Cezar Cazanoi (flaut și caval), Anatol Cazanoi (țambal și claviaturi), Laurențiu Horjea (chitară bas) și Dragoș Mihu (tobe și percuție).^[13] Ethnotic Project realizează albumul Șapte scări, apărut în noiembrie 2015 la casa de discuri Soft Records și desemnat CD-ul etno-jazz al anului 2015 de către Institutul Cultural Român și Fundația Muzza.^[14]

Formația abordează un repertoriu alcătuit din celebre melodii ce aparțin folclorului românesc autentic, orchestrate pe o textură sonoră originală, în care formulele melodico-ritmice se combină inspirat cu libertatea jazz-ului. Melodia fluierului românesc plutește elegant și sigur peste armonii sofisticate, instrumentele își combină culorile în sonorități neașteptate, vocea alternează cuvintele cu pasaje de improvizație jazz-istică și întregul este completat de secvențe instrumentale ce lasă fiecărui interpret libertatea de a se desfășura în solouri pline de imaginație.^[8]

Referitor la interpretarea vocală realizată de Irina Sârbu pe discul Șapte scări, criticul și muzicianul Florian Lungu declara: „Cu inflexiuni deosebit de suple, valorificate printr-o tehnică vocală de invidiat, cu pregnanța timbrală egală în toate registrele unui glas de mare întindere, Irina Sârbu își seduce auditorii încă de la prima piesă, «Șapte scări», prin vervă și patos, etalând în nouă dintre cele zece secvențe o extinsă paletă de trăiri, de la ingenuitatea tălmăcirii melodiei «La cârciuma de la drum» (în a cărei prelucrare apare explorat și registrul supraacut al vocii), la nostalgia înfiorată și puritatea cu care artista se implică în învăluitoarea baladă «Unde e Târgoviștea», ajungându-se până la fervoarea și dinamismul exploziv din intervențiile improvizatorice scat cuprinse în temele de tempo alert.”^[15]

Coperta albumului Șapte scări

Lista pieselor:

1. „Șapte scări / Seven Stairs”
2. „La cârciuma de la drum / At the Roadside Pub”
3. „Leliță Săftiță”
4. „Unde e Târgoviștea / Where Is Târgoviștea”
5. „Inimioară, inimioară / Little Heart, Little Heart”
6. „Tonakan Par” (tradițional armenesc)
7. „Piatră, piatră / Stone, Stone”
8. „Maramureș, plai cu flori / Maramureș - Land of Flowers”
9. „Pe deal pe la Cornățel / On the Hill at Cornățel”
10. „Colaj Călușarii & Ciocârlia / Medley Călușarii & Ciocârlia”

Irina Sârbu Band și alte colaborări

O mare parte dintre aparițiile Irinei Sârbu pe scenele de jazz are loc împreună cu formația sa, Irina Sârbu Band, din care fac parte instrumentiștii Puiu Pascu (pian), Ciprian Parghel (contrabas) și Tudor Parghel (tobe și percuție). Din formație au mai făcut parte Dan Ioniță (saxofon), Alex Man (chitară)^[3] și Claudiu Purcărin (tobe).^[16]

Irina colaborează cu grupul Party Collective cu care înregistrează piesa „Atinge”, la care este filmat și un videoclip. Single-ul este lansat în 2013, fiind produs de Tudor Parghel și Silviu Tudor, împreună cu colegii lor, Tudor Ionescu și Dan Deneș de la Fly Project.^[17]

În 2017 solista urcă pe scenă alături de Big Band Radio (condus de dirijorul Ionel Tudor), în cadrul seriei de concerte Jazz pe românește ce are loc la Sala Radio din Capitală.^[18]

ACTIVITATE TEATRALĂ

Ca actriță, Irina a jucat în București, la Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon, Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis, Teatrul de Operetă, dar și în Craiova, la Teatrul Național „Marin Sorescu”.^[8] A făcut parte din distribuția pieselor Nevestele vesele din Windsor (regia: Alexandru Tocilescu, muzica: Nicu Alifantis) la Teatrul Metropolis, Ioana și focul (regia: Cătălina Buzoianu) la Teatrul de Comedie, Broadway–București (regia: Beatrice Rancea) la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” și din potpuriul interbelic București, mahala de suflet.^[4] Un alt spectacol în care Irina este implicată se numește Clasic e fantastic – Copilăria marilor muzicieni, un proiect care îmbină teatrul cu muzica, fiind dedicat copiilor cu vârste între 4 și 10 ani.^[19]

Irina declara într-un interviu din 2012 pentru revista Tango: „Mi-am dat seama cât de important a fost faptul că am studiat actoria. Mi-a dat încredere în mine. Când am început să cânt eram foarte timidă, nu comunicam deloc cu publicul. Acum nu mă mai scoți de pe scenă! Bineînțeles că și experiența a contat foarte mult.”^[1]

VIAȚĂ PERSONALĂ

Mama Irinei, Cristina Bohaciu Sârbu, absolventă a Conservatorului din Cluj, profesoară de vioară, muzicolog și jurnalist de radio, este cea care a îndreptat-o pe Irina către muzică de la o vârstă fragedă.^[20] Irina Sârbu a avut o relație cu Ciprian Parghel (fiul Ancăi Parghel), cu care are o fată, Ana, născută pe 15 iulie 2015.^[21]

Referitor la pasiuni și activități care îi fac plăcere, Irina declara: „Îmi place să călătoresc, să plec în vacanță și să vizitez locuri noi. O altă plăcere este descoperirea de restaurante și cofetării, sunt o gurmandă incurabilă. (...) Și-mi mai place să merg la shopping, dar... cui nu-i place? Sunt femeie, nu?”^[1]

Din același interviu, apărut în revista Tango în martie 2012: „Dacă te referi la bărbați, au fost câteva tentative de a mă invita în oraș. Recunosc, însă, că sunt pretențioasă și nu prea mă las «agățată»... cu mine trebuie să duci muncă de convingere! Bineînțeles că orice cucerire te flatează, dar pentru mine nu este de ajuns. Dacă te referi în general, categoric cunosc din ce în ce mai multă lume, primesc mail-uri și mesaje pe rețelele de socializare și pe e-mail. Nu-ți ascund că asta mă bucură. Ce poate fi mai frumos decât faptul că cineva îți apreciază munca, îți mulțumește și că mai vrea să te asculte. Sunt o fire sociabilă și îmi place să mă împrietenesc cu oamenii, fără prejudecăți, fără filtre. (...) Cele mai frumoase femei din lume cred că sunt femeile cărora nu le este frică să fie naturale, femeile care poartă rochii, femeile îngrijite cărora nu le este teamă să iasă nemachiate din casă, care sunt tinere în interior și nu își arată vârsta, femeile care au curajul să iubească tot ce le înconjoară și care respiră prospețime prin toți porii. Iar cei mai sexy bărbați mi se par... bărbații siguri pe ei.”^[1]

Irina Sarbu Band - Whisper Not LIVE@The Pub

Irina Sarbu & Trupa Supermarket - Iubirea-i doar o gluma LIVE@Drag de Romania Mea TVR2

MUZICĂ PENTRU SUFLET:

1. 

Best Beautiful Romantic Spanish Guitar Music | Sensual Lanin Rumba - Mambo - Samba Music Hits

2. 

Dolly Parton Greatest Hits Playlist 2022 - Playlist Of Dolly Parton 2022

3. 

CLASICOS DE LOS 80/Las 110 Melodias Mas Romanticas Instrumentales/Musica Instrumental, 80s