6. /10 IULIE 2023 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT
CARL ORFF
.svg){kind=small}
.svg){kind=small}
.svg){kind=small}
Carl Orff (n. 10 iulie 1895, München, Regatul Bavariei - d. 29 martie 1982, München, Republica Federală Germania) a fost un compozitor german cunoscut pentru muzica sa educațională și de teatru.
Date biografice[modificare | modificare sursă]
S-a născut la 10 iulie 1895, în München, ca fiul unui ofițer de carieră în armata germană imperială.
A studiat la München muzica și a condus acolo diverse teatre. În 1924 a înființat împreună cu dansatoarea Dorothea Gunther școala "Gunther" pentru educație muzicală, dans și gimnastică. Lucrarea sa,Schulwerk (Muzică pentru copii 1930-1933, revizuită în 1950-1954) începe cu modele simple ritmice, cu bucăți sonore asamblate pentru xilofon, glockenspiel și alte instrumente de percuție.
În faimoasa sa lucrare oratorio-mime Carmina Burana (1937) (libret inspirat din texte vechi medievale găsite la biblioteca mănăstirii Benediktbeuern - Germania) a pus poezia secolului al XIII-lea pe muzică simplă, construită în jurul unor ritmuri viguroase, pulsante, bogate uneori. Celelalte opere ale sale includ opera de basm Die Kluge („Isteața”) (1943) și fragmente austere ca Antigona (1949).
A fost înmormântat în biserica mănăstirii Andechs.
Orff și nazismul[modificare | modificare sursă]
Atitudinea lui Orff în al III-lea Reich a fost examinată foarte critic cu ceva timp în urmă. După cele mai recente cercetări (2004) se poate afirma: Orff nu a fost nazist. El nu a fost niciodată membru al partidului, nu a întreținut o funcție publică în Reichsmusikkammer sau alte instituții similare, nu a fost niciodată compozitorul oficial al regimului și nu avea nici o simpatie pentru această ideologie. În timpul războiului a rămas în Germania, pentru că a avut nevoie de conexiuni cu teatre de limba germană. Din motive financiare a trebuit să lucreze, dar cu oameni de teatru care au fost tot atât de departe de ideologia nazistă, ca atare Caspar Neher, Oscar Fritz Schuh sau Heinz Hilpert.[11]
Pentru Jocurile Olimpice de vară din 1936 nu el, ci Richard Strauss și Werner Egk au compus muzica festivă, iar cea a intrării solemne și dans de copii și fete (Einzug und Reigen der Kinder und Mädchen) a fost scrisă de Gunild Keetman. Orff a folosit jocurile doar pentru a prezenta opera sa Carmina burana unui for internațional.[12]
Orff a fost prieten cu profesorul Kurt Huber, unul din conducătorii grupului de rezistență Trandafirul Alb, de asemenea cu muzicologul și compozitorul germano-evreiesc Erich Katz (1900-1973). Discutabilul autor Michael Kater a pretins că după sfârșitul nazismului Orff ar fi încercat să scoată ulterior profit din prietenia cu Huber și ar fi declarat față de comisia americană de denazificare că ar fi fost membru al „Trandafirului Alb”, ceea ce nu a fost cazul. Pentru această afirmație nu există nicio dovadă, pentru că nu s-a găsit nimic în dosarele procesului de denazificare, pe care istoricul vienez Oliver Rathkolb l-a evaluat, respingând, de aceea, teza nedocumentată a lui Kater. Orff a fost achitat de americani.[13][14]
Onoruri (selecție)[modificare | modificare sursă]
- 1949: Premiul național de clasa a III-a pentru artă și literatură (pe care l-a restituit)
- 1950: Fondarea institutului „Carl Orff” la Salzburg
- 1956: Decorat cu ordinul Pour le Mérite
- 1959: Ordinul de Merit al Bavariei
- 1962: Membru de onoare al Academia de Artă din Nürnberg
- 1963: Primul membru de onoare al Universității din Regensburg
- 1965: Placheta Goethe a orașului Frankfurt pe Main
- 1971: Medalia de aur a societății Humboldt
- 1972: Doctor honoris causa al Universității din Tübingen
- 1972: Marea Cruce de Merit cu stea la banda de umăr a Germaniei
- 1974: Premiul Romano Guardini
- 1974: Decorația austriacă pentru știință și artă
- 1975: Cetățean de onoare al orașului München
- 1981: Ordinul Maximilian pentru Știință și Artă (limitat la 100 de persoane în viată), predat de președintele Consiliului de miniștri pe atunci Franz Josef Strauß
- 1992: Denumirea unui asteroid după el: (21125) Orff
- Membru al academiilor de artă din München, Roma, Stockholm și Brüssel
- După el sunt denumite multe străzi, școli și asociații, mai ales în Germania și Austria.
Carl Orff - Carmina Burana | Cristian Măcelaru | WDR Sinfonieorchester | WDR Rundfunkchor
| Vasile Șeicaru | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Vasile Șeicaru |
| Născut | (71 de ani) Oancea, județul Galați, România |
| Cetățenie |  România  |
| Ocupație | muzician, compozitor, cântăreț, autor |
| Limbi vorbite | limba română |
| Gen muzical | folk · pop · pop rock · muzică ușoară |
| Instrument(e) | voce · chitară |
| Ani de activitate | 1970 - prezent |
| Colaborare cu | Cristal · Ștefan Hrușcă |
| Premii | Ordinul Meritul Cultural |
| Discografie | |
| Listă completă | Vasile Șeicaru discography[*] |
| Prezență online | |
| Site web pagină Facebook canal YouTube | |
Modifică date / text  | |
Vasile Șeicaru (n. 10 iulie 1951, Oancea, județul Galați, România) este un muzician, cântăreț, compozitor și autor român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Cariera[modificare | modificare sursă]
Vasile Șeicaru debutează în formația Cristal ca solist vocal în 1970.
Din 1978 devine membru al Cenaclului Flacăra, fiind recrutat de însuși Adrian Păunescu în timpul unei transmisiuni tv din Galați. I s-a cerut să interpreteze o melodie la alegere și Vasile a ales o melodie a lui Paul Tutungiu:[1]
După audiție, Adrian Păunescu îi spune: "Gândește-te bine: Ai putea mâine dimineață la 7:30 să fii la autocar și să devii membru al cenaclului Flacăra sau să rămâi "țârcovnic" de educație fizică toată viața la Galați!". La acea dată Vasile era profesor de educație fizică în comuna natală - Oancea din județul Galați. [2]
A doua zi a fost la autocar și pentru 2 ani a cântat doar acea piesă la serbările cenaclului Flacăra prin toată țara până când Adrian Păunescu s-a "milostivit" să-l lase să lanseze și alte piese mai mult ori mai puțin "altoite" de mâna sa.[1]
În 1984, ca urmare a unor neînțelegeri cu Adrian Păunescu, părăsește Cenaclul Flacăra, motive pe care nu dorește să le facă publice. [1]
“Îl iubesc pe D-zeu și nu mă uit niciodată cu ură spre cer.” este unul dintre motto-urile sale de pe pagina sa de Facebook.[2]
Își continuă activitatea de solist folk, apărând pe scenă alături de cunoscuți artiști din zona rock, pop și folk.
Din 1990 evoluează în exclusivitate solo, efectuând numeroase turnee în țară și peste hotare (Germania, China, Coreea, Rusia, Statele Unite, Canada, Suedia). Participă la cele mai importante manifestări folk naționale (Festivalul Primăvara Baladelor, unde este laureat pentru piesa „Dacă toate-acestea fi-vor învățate”, Festivalul National de Muzică Folk Om Bun, în cadrul căruia primește în 1996 Marele Premiu pentru întreaga activitate), dar și internaționale (Festivalul Rock Pop Folk de la Moscova, unde primește premiul presei pentru piesa „Lumina”).
Din 1996 reia sporadic colaborarea cu Ștefan Hrușcă, dar și cu Victor Socaciu, împreună cu care concertează în țară și mai ales în afară: SUA, Canada, Irlanda, Germania, Austria, Franța, Belgia, Grecia, Italia etc.
În prezent, susține prin țară concerte live, spectacole „de autor” organizate de o echipă completă (manager, sunetiști, tehnicieni). În anul 2006 primește din partea Președintelui României „Ordinul Cultural în Grad de Cavaler”.
Discografie[modificare | modificare sursă]
- Aruncarea în valuri (LP, Electrecord, 1984)
- Iubirea noastră (LP, Electrecord, 1986)
- Călători, visători (LP, Electrecord, 1988, album realizat împreună cu Ștefan Hrușcă)
- Citește numai la final... (LP, Electrecord, 1991)
- 1994 Merry Christmas and Best Wishes for the New Year from Electrecord (single promo, Electrecord, 1993)
- Implicat în social (LP, Electrecord, 1995)
- Romanță între două trenuri (CD, Alpha Sound, 1997)
- Viața-i viață, banu-i ban... (CD, Zone Records, 1999)
- Aruncarea în valuri - Best of Vasile Șeicaru (CD, Vasile Șeicaru, 2001)
- Până seara voi veni (CD, Intercont Music, 2003)
- Colecția folk - Nr. 1 (CD, Electrecord, 2006)
- În orașul cu floare de tei (CD, MediaPro Music, 2009) [3][4]
- Muzică de colecție, Vol. 94 (CD, Jurnalul Național, 2009)
- Rătăcire (CD, Asociația Culturală Vasile Șeicaru, 2014)
Premii și distincții[modificare | modificare sursă]
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit lui Vasile Șeicaru la 10 decembrie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria B - "Muzică", „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”.[5]
Vasile Şeicaru
| Maria Dragomiroiu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (67 de ani) Marcea, Ionești, Vâlcea, România |
| Copii | Mircea Dragomiroiu[*] Ileana Manolescu[*] |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | cântăreață |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Instrument(e) | voce[*] |
| Case de discuri | Electrecord, Cat MusicDMB Music Records |
| Premii | Ordinul Meritul Cultural în grad de comandor[*][1] |
| Modifică date / text | |
Maria Dragomiroiu (n. 11 iulie 1955, Marcea, Vâlcea) este o interpretă de muzică populară din România. A absolvit Liceul Ion Luca Caragiale din București. Având o voce deosebită, cu un amplu registru vocal și fiind posesoarea unei tehnici excelente, de solistă de muzică clasică, Maria Dragomiroiu a fost comparată, mai ales la începutul carierei, doar cu Maria Tănase, doamna cântecului popular românesc. Din anul 1972 locuiește în București. În anul 2006 a absolvit Facultatea de Muzică Spiru Haret. A fost angajată ca solistă a Orchestrei Alunelul Teleorman (1983-1985) solistă a Orchestrei Vâlceanca din Râmnicu Vâlcea (1985-1989) și Ansamblul Calusul din Scornicești (1989) solistă a Orchestrei Doina Argeșului din Pitești (1990-1993).
Discografie[modificare | modificare sursă]
- Floricică de pe coastă - 1983
- Maria Dragomiroiu - 1985
- Maria Dragomiroiu - 1987
- Maria Dragomiroiu - 1988
- Of, lume, cum ești făcută - 1990
- Viața-i un noroc - 1994
- Lume dragă - 1996
- Omule, om bun să fii - 1997
- Cine iubește și lasă - 1997
- Doamne, multe trag - 1998
- Dragoste, otravă dulce - 1999
- Cântecul și dragostea - 2002
- Viață, viață - 2003
- Cântece de petrecere - Mai întoarce, Doamne, roata - 2004
- Inimă - 2006
- Cântece de petrecere, volumul 2, Așa trec zilele mele - 2006
- De la suflet. Cântece de petrecere - 2009
- Femeia este trandafir-2013 dublu album
Premii și distincții[modificare | modificare sursă]
Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistei Maria Dragomiroiu la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”. [2] Cetățean de onoare al Municipiului București din decembrie 2019.
Maria Dragomiroiu - Colaj Cântece de Petrecere
Viorel Şipoş este un cântăreţ şi dansator român, membru al formaţiei 2 Sud Est, alături de Mihai Budeanu şi Laurenţiu Duţă.
S-a născut pe 10 iunie 1976 în Constanţa, asemenea colegilor săi, şi are 45 de ani. S-a lansat pe piaţa muzicală iniţial ca dansator, alături de Mihai Budeanu, având o trupă cu care Laurenţiu Duţă performa ca solist solo.
După mai mulţi ani de colaborare în acest sens, cei trei au decis în 1997 au decis să pună bazele trupei 3 Sud Est, care avea să revoluţioneze piaţa muzicală românească.
Formaţia din care face parte şi Viorel Şipoş este recunoscută ca fiind cel mai complex produs care a existat pe piaţa muzicală din România. Încă de când au apărut, li s-a spus „Regii muzicii dance”. Au fost primii care au abordat genul muzical soul and dance, cel care a avut un succes colosal în discoteci.
Pe vremea când pandemia de coronavirus nu exista iar 3 Sud Est era în vogă, aceştia susţineau cel puţin 3 concerte în fiecare săptămână cu aproximativ 120.000 de spectatori de vârste diferite, între 10 şi 45 de ani. Aceştia făceau bani frumoşi din evenimente şi vânzarea de bilete în trecut. În prezent, concertele sunt aproape inexistente, dar speranţele mari.
Date Biografice Viorel Şipoş: înălțime, greutate
Nume complet: Şipoş Viorel
Data naşterii: 10 iunie 1976
Locul naşterii: Constanţa, România
Parteneră: Georgiana Şipoş
Greutate: 78 kg
Înălţime: 1,75 m
Viorel Şipoş este căsătorit de mai mulţi ani cu Georgiana şi au împreună o familie numeroasă, având trei copii. Aceştia au pus împreună bazele unei afaceri în Constanţa, un restaurant denumit Casa Rustică, pe strada Mihail Kogălniceanu, însă pandemia l-a adus aproape de faliment.
Viorel este singurul din trupă care nu a mers pe cont propriu atunci când formaţia s-a destrămat în 2008. A fost primul care a aderat la „împăcare” în 2014, iar de atunci cei trei artişti şi-au promis că nu se vor mai separa niciodată.
În 2020, aceştia au ajuns pe primul loc în trendingul YouTube, după o colaborare cu Andra Măruţă, la piesa Jumătatea mea mai bună.
3 Sud Est - Epic (Official Single)
George Gershwin, cu numele real Jacob Gershowitz, (n. 26 septembrie 1898, New York - d. 11 iulie 1937, Los Angeles) a fost unul din cei mai populari compozitori americani din prima jumătate a secolului al XX-lea. Reușind să reunească elementele de muzică cultă (muzica de cameră, simfonică și cea de operă) cu muzica de jazz specifică perioadei anilor 1920- '30 (Ragtime, Dixieland și Swing - Big Band), Gershwin a compus atât pentru teatrele muzicale de pe Broadway cât și pentru sălile de concert clasic. S-a bucurat de mult succes prin compunerea unor melodii (songs), interpretate de cei mai cunoscuți instrumentiști și cântăreți americani ca Louis Armstrong, Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, Herbie Hanock și mulți alții. Compozitor unic, Romantic american în anii teribili ai jazului care începând din 1915 la Paris au ridicat cultural internațional America, numele său - americanisraelian - a rămas în istoria simfonismului universal, împreună cu creațiile sale de geniu, Rapsodia albastră și Porgy & Bess, influențând cultura (pre)globală până în veacul 21, alături de nume grele americane din perioadă, Fitzgerald & Zelda, de asemenea precursor a unor genii cinema naționale ca Mickey Rooney, Judy Garland, ori Orson Welles.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Jacob Gershowitz s-a născut într-o familie de evrei ruși imigrați în Statele Unite. În 1910, părinții cumpără un pian pentru fratele său mai mare, Israel. Însă curând, Jacob pune stăpânire pe pian, cântând "după ureche" și dovedind un talent muzical deosebit. Începe să ia lecții de la diverși muzicieni, până când fu prezentat cunoscutului pedagog, Charles Hambitzer, care îl învață tehnica de execuție convențională, îi face cunoscuți maeștrii muzicii europene și-l încurajează să frecventeze concertele de muzică clasică. Ia în același timp lecții de compoziție cu compozitorul Rubin Goldmark. În 1916, prima sa compoziție, "Rialto Ripples", înregistrează un oarecare succes comercial. Doi ani mai târziu, cunoaște primul succes răsunător cu cântecul "Swanee", scris pentru musical-ul The Capitol Revue și interpretat de Al Jolson. Primește un contract din partea editorilor muzicali "Harms Publishers", specializați în Musicals, pentru 35 USD pe săptămână. Adoptă pseudonimul George Gershwin, la fel ca și fratele său Israel, care devine Ira Gershwin. În 1920, directorul de orchestră Paul Whiteman îi comandă o bucată instrumentală pentru formația sa. Rezultatul a fost celebra "Rhapsody in blue", o compoziție pentru pian și orchestră, care este executată în primă audiție la 12 februarie 1924 în Aeolian Hall din New York cu un succes enorm.
Frații Gershwin[modificare | modificare sursă]
Între timp, George Gershwin începe o fructuoasă colaborare cu fratele său Ira, care scrie textele pentru melodiile compuse. Prima lor lucrare comună este comedia muzicală "Lady Be Good" (1924). Partitura cuprindea, printre altele, două cântece, care devin rapid cunoscute și interpretate în lumea întreagă: "Fascinanting Rhythm" și ""The Man I Love". Urmează spectacolele muzicale "Oh,Kay", "Treasure Girl", "Funny Face" și "Strike Up The Band" (cu celebra melodie "I've Got A Crush On You").
În 1928, frații Gershwin fac o călătorie la Paris, care constituie pentru George sursa de inspirație pentru fantezia orchestrală "An American in Paris". Marea recesiune economică din 1929 se resimte și în lumea spectacolelor. Frații Gershwin continuă totuși să lucreze, montând pe Broadway spectacolele de musicals, "Girl Crazy" (1930) ce conține faimoasele melodii "I Got Rhythm" și "Embraceable You", și "Of Thee I Sing", prima comedie muzicală căreia în 1931 i se decerne "Premiul Pulitzer".
În anul 1933, George și Ira încep să lucreze la un proiect îndrăzneț: punerea în scenă sub forma unei opere muzicale populare (opera folk) a povestirei "Porgy and Bess" de Dubose Heyward, inspirată din viața populației afro-americane. Pentru partitură compun arii devenite mai târziu songs de mare popularitate: "Summertime", "I Got Plenty of Nothing", "It Ain't Necessarily So". Opera este reprezentată în premieră la 30 septembrie 1935 în Boston, fiind salutată de public la sfârșit cu 15 minute de aplauze.
Începând cu anul 1936, George Gershwin se dedică în special muzicii de filme și se mută la Hollywood. Obține un contract pentru compunerea coloanei sonore la filmul "The Magnificent Adventure" cu Ginger Rogers și Fred Astaire. În timp ce lucra la partitura pentru filmul "The Goldwyn Follies", George Gershwin, care suferea de câtva timp de dureri de cap, face o criză de pierderea cunoștinței. Se descoperă o tumoră a creierului, este operat dar nu-și mai revine. Moare la 11 iulie 1937, cu 77 zile înainte de a împlini 39 de ani. A fost înmormântat în cimitirul Westchester Hills din Hastings-on-Hudson (New York).
Dintre compozițiile sale în domeniul clasic sunt de menționat și un Concert pentru pian și orchestră (1925) și Trei preludii pentru pian (1936).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu