7. /7 IULIE 2023 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT

GUSTAV MAHLER

• Gustav Mahler ( germană:[ˈɡʊstaf ˈmaːlɐ]; 7 iulie 1860 – 18 mai 1911) a fost un compozitorromanticaustro-boem și unul dintre dirijorii de frunte ai generației sale. Ca compozitor acționat ca o punte între tradiția austro-germană a secolului al XIX-lea și modernismul de laînceputulsecolului al XX-lea. În timp ce în timpul vieții sale statutul de dirijor a fost stabilit fără îndoială, propria sa muzică a câștigat o mare popularitate numai după perioade de relativă neglijență, care au inclus interzicerea interpretării sale în mare parte din Europa în timpul erei nazist... După 1945 compozițiile sale au fost redescoperite de o nouă generație de ascultători; Mahler a devenit apoi unul dintre cei mai frecvent interpretați și înregistrați dintre toți compozitorii, poziție pe care a susținut-o în secolul XXI.

  

  Gustav Mahler, fotografiat în 1907 de Moritz Nähr la sfârșitul perioadei sale de director al Hofoper din Viena

  Născut înBoemia(pe atunci parte aImperiului Austriac) din părințievrei ashkenazide origini umile, Mahler, vorbitor de germană, și-a afișat darurile muzicale de la o vârstă fragedă. După ce a absolvit Conservatorul dinVienaîn 1878, a ocupat o succesiune de posturi de dirijor de importanță crescândă în teatrele de opera din Europa, culminând cu numirea sa în 1897 ca director al Operei.Curții din Viena(Hofoper). În timpul celor zece ani petrecuți la Viena, Mahler – care se convertește lacatolicismpentru a-și asigura postul – a experimentat opoziție și ostilitate reglementată din partea preseiantisemite. Cu toate acestea,producțiile sale inovatoareși insistența asupra celor mai înalte standarde de performanță ia asigurată reputația ca unul dintre cei mai mari dirijori de operă, în special ca interpreta al operelor scenice ale lui.Wagner,MozartsiCeaikovski. La sfârșitul vieții, a fost pentru scurt timp director alOperei Metropolitanedin New York și alFilarmonicii din New York.

  Operalui Mahler este relativ limitată; pentru cea mai mare parte a vieții sale, compunerea a fost nepărat o activitate în timp cu jumătatea normă în timp ce câștigă existența ca dirijor. Pe lângă lucrările timpurii, cum ar fi o mișcare dintr-uncvartet de piancompusă pe vremea când era student la Viena, lucrările lui Mahler sunt în general concepute pentru forțe orchestrale mari, coruri simfonice și soliști de opera. Aceste lucrări au fost adesea controversate când au fost interpretate pentru prima dată, iar câteva au întârziat să primească aprobarea critică și populară; excepții au inclusSimfonia a Douaa sa și premiera triumfală aSimfoniei a VIII-aîn 1910. Unii dintre urmașii muzicali imediati ai lui Mahler au inclus compozitorii celei de-a doua școli vieneze, in specialArnold Schoenberg,Alban BergsiAnton Webern.Dmitri ȘostakovicisiBenjamin Brittense numără printre compozitorii secolului XX care l-au admirat și au fost influențați de Mahler. Societatea Internațională Gustav Mahler a fost înființată în 1955 pentru a onora viața și realizările compozitorului.

  Cuprini

  Biografie

  Tinereţe

  Fundal de familie

  

  Jihlava, orașul în care Mahler a crescut

  Familia Mahler provenea din estulBoemieiși avea o situație umilă – bunica compozitorului fusese vânzătoare ambulantă. ^[1] Boemia făcea atunci parte aImperiului Austriac; familia Mahler aparținea unei minorități vorbitoare de germană printre boemi și era, de asemenea,evreu. Din acest context viitorul compozitor a dezvoltat la începutul unui sentiment permanent de exil, „întotdeauna un intrus, niciodată binevenit”. ^[2] Fiul vânzătorului ambulant Bernhard Mahler, tatal compozitorului, sa înălțat în rândurile miciiburgheziidevenind coșer și mai târziu hangiu. ^[3] A cumpărat o casă modestă în satulKaliště(germană: Kalischt ), iar în 1857 sa căsătorie cu Marie Herrmann, fiica de 19 ani a unui producător local de săpun. În anul următor, Marie a născut primul dintre cei 14 copii ai cuplului, un fiu pe nume Isidor, care a murit în copilărie. Doi ani mai târziu, pe 7 iulie 1860, sa născut al doilea fiu al lor, Gustav. ^[4]

  Copilărie

  În decembrie 1860, Bernhard Mahler sa mutat împreună cu soția și fiul său în orașulJihlava(germană: Iglau ), ^[4] unde Bernhard și-a construit o distillerie și o afacere de tavernă de succes. ^[5] Familia a crescut rapid, dar din cei 12 copii născuți în familie din oraș, doar șase au supraviețuit copilăriei. ^[4] Jihlava era atunci un oraș comercial înfloritor de 20.000 de locuitori, în care Gustav a fost introdus în muzică prin cântecele de stradă ale zilei, prin melodii de dans, melodii populare și apelurile de trâmbiță și marșurile trupei militare locale. ^[6] Toate aceste elemente aveau să contribuie mai târziu la vocabularul său muzical matur. ^[3]

  Când avea patru ani, Gustav a descoperit pianul bunicilor săi și sa apucat imediat de el. ^{[7] Și-a dezvoltat abilități de interpretare suficientă pentru a fi considerat un}Wunderkindlocal și a susținut prima sa reprezentație publică la teatrul orașului când avea zece ani. ^{[3] [5] Deși lui Gustav îi plăcea să facă muzică, rapoartele sale școlare de la}GimnaziulJihlava l-au înfățișat ca fiind absent și nesigur în activitatea academică. ^[7] În 1871, în speranța de a îmbunătăți băiatului, tatăl său la trimis la Gimnaziul Orașului Nou din Praga, dar Gustav a fost nemulțumit acolo și sa întors imediat la Jihlava. ^[5] La 13 aprilie 1875, a suferit o mare pierdere personală când fratele său mai mic Ernst (n. 18 martie 1862) a murit după o lungă boală. Mahler a căutat să-și exprime sentimentele în muzică: cu ajutorul unui prieten, Josef Steiner, a început să lucreze la o opera,Herzog Ernst von Schwaben(„Ducele Ernest de Suabia”), ca un memorial al fratelui și-a pierdut. Nici muzica, nicilibretulaceste lucrări nu a supraviețuit. ^[7]

  Zilele studenților

  Bernhard Mahler a susținut ambițiile fiului său pentru o carieră muzicală și a fost de acord ca băiatul să încerce un loc la.Conservatorul din Viena. ^[8] Tânărul Mahler a fost audiat de renumitul pianistJulius Epsteinși a fost acceptat pentru 1875–76. ^[5] A făcut progrese bune în studiile sale de pian cu Epstein și a câștigat premii la sfârșitul fiecăruia dintre primii doi ani. În ultimul său an, 1877–78, sa concentrat pe compoziție și armonie subRobert FuchssiFranz Krenn. ^[9] [10]Puține dintre compozițiile studenților ale lui Mahler au supraviețuit; cei mai mulţi au fost abandonaţi când a devenit nemulţumit de ei. El a distrus o mișcare simfonică pregătită pentru o competiție de sfârșit de mandat, după respingerea ei disprețuitoare de către regizorul autocrat.Joseph Hellmesbergerpe motiv de erori de copiere. ^[11] Mahler poate să fi câștigat prima experiență de dirijor cu orchestra studenților Conservatorului, în repetiții și spectacole, deși se pare că rolul său principal în această orchestră a fost cel de percuționist. ^[12]

  

  Mahler a fost influențat deRichard Wagnerîn timpul studenției sale, iar mai târziu a devenit un interpret principal al operelor lui Wagner.

  Printre colegii lui Mahler la Conservator a fost viitorul compozitor de cânteceHugo Wolf, cu care a legat o strânsă prietenie. Wolf nu a putut să se supună disciplinelor stricte ale Conservatorului și a fost expulzat. Mahler, deși uneori răzvrătit, a evitat aceeași soartă doar scriind o scrisoare de pocăință către Hellmesberger. ^[11] A participat ocazional la prelegeri alelui Anton Brucknerși, deși niciodată oficial elevul său, a fost influențat de el. Pe 16 decembrie 1877, el a participat la prima dezastruoasă aSimfoniei a treia a lui Bruckner, la care compozitorul a fost strigat și cea mai mare parte a publicului a ieșit. Mahler și alți studenți simpatici au pregătit ulterior sau versiune pentru pian a simfoniei, pe care au prezentat-o ​​lui Bruckner. ^[12] Împreună cu mulți studenți de muzică ai generației sale, Mahler a căzut sub vraja lui Richard Wagner, deși interesul său principal a fost mai degrabă sunetul muzicii decât punerea în scenă. Nu se știe dacă a văzut vreuna dintre operele lui Wagner în timpul studenției. ^[13]

  Mahler a părăsit conservatorul în 1878 cu o diplomă, dar fără medalie de argint acordată pentru realizarea remarcabilă. ^[14] Sa înscris apoi laUniversitatea din Viena(la insistențele tatălui său, a susținut și cu greu a promovatMatura, un examen final foarte solicitant la ungimnaziu, care era o condiție prealabilă pentru studiile universitare) și a urmat cursuri care reflectă interesele sale în curs de dezvoltare pentru literatură și filozofie. ^[5] După ce a părăsit universitatea în 1879, Mahler a făcut niște bani ca profesor de pian, a continuat să compună, iar în 1880 a terminat ocantatădramatică,Das klagende Lied.(„Cântarea plângerii”). Aceasta, prima sa compoziție substanțială, arată urme ale influențelor wagneriene și bruckneriene, dar include multe elemente muzicale pe care muzicologul.Deryck Cookele descrie drept „pur Mahler”. ^[15] Prima sa reprezentație a fost amânată până în 1901, când a fost prezentată într-o formă revizuită, scurtată. ^[16]

  Mahler a dezvoltat interese pentru filozofia germană și a fost introdus de prietenul săuSiegfried Lipinerîn lucrările luiArthur Schopenhauer,Friedrich Nietzsche,Gustav FechnersiHermann Lotze. Acești gânditori au continuat să-l influențeze pe Mahler și muzica lui mult timp după ce s-au încheiat zilele sale de student. Biografia lui Mahler,Jonathan Carr,spune că capul compozitorului era „nu numai plin de sunetul trupelor boeme, din strigăte și marșuri de trâmbițe, corale Bruckner și sonate.Schubert. De asemenea, palpita și cu problemele de filozofie și metafizică pe care le dezvăluise, mai presus de toate. , cu Lipiner”. ^[17]

  Cariera de dirijor timpurie 1880–1888

  Primele numiri

  Din iunie până în august 1880, Mahler și-a luat primul loc de muncă de dirijor profesionist, într-un mic teatru de lemn din orașul balnear.Bad Hall, la sud deLinz. ^[14] Repertoriul era exclusivoperetă; a fost, în cuvintele lui Carr, „o slujbă tristă”, pe care Mahler a acceptat-o ​​​​abia după ce Julius Epstein ia spus că în curând va face drumul. ^[17] În 1881, a fost angajat timp de șase luni (septembrie până în aprilie) la Landestheater din Laibach (acumLjubljana, în Slovenia), unde compania mică, dar plină de resurse, era pregătită să încerce lucrări mai ambițioase. Aici, Mahler a dirijat prima sa operă la scară largă,Il trovatore de Verdi, una dintre cele 10 opere și o serie de opere pe care le-a prezentat în perioada petrecută la Laibach. ^[18] După încheierea acestei angajamente, Mahler sa întors la Viena și a lucrat cu jumătate de normă ca maestru de cor la.Carltheaterdin Viena . ^[19]

  De la începutul lunii ianuarie 1883, Mahler a devenit dirijor la Teatrul Municipal Regal din Olmütz (aziOlomouc) dinMoravia. ^[18] Mai târziu a scris: „Din momentul în care am trecut pragul teatrului Olmütz m-am simțit ca unul care așteaptă mânia lui Dumnezeu”. ^[20] În ciuda relațiilor slabe cu orchestra, Mahler a adus nouă opere la teatru, inclusiv Carmen a luiBizet, și a câștigat presa care inițial fusese sceptică față de el. ^[20] După o săptămână de proces la Teatrul Regal din orașul Hessian Kassel , Mahler a devenit „Directorul muzical și coral” al teatrului din august 1883. ^[19]Titlul a ascuns realitatea că Mahler era subordonatmaestrului de capelal teatrului , Wilhelm Treiber, viața nu-l plăcea (și invers) și și-a propus să-și facă viața mizerabilă. ^[21] În ciuda atmosferei neplăcute, Mahler a avut momente de succes la Kassel.A regizat o reprezentație a operei sale preferate, Der Freischütza lui Weber , ^[22] și alte 25 de opere. La 23 iunie 1884, și-a dirijat propria muzică incidentală pentru piesa luiJoseph Victor von Scheffel Der Trompeter von Säckingen(„Trumeterul din Säckingen”), prima reprezentație publică profesionistă a unei lucrări Mahler. ^{[n 1]} O poveste de dragoste înflăcărată, dar în cele din urmă neîmplinită, cu soprana Johanna Richter la determinat pe Mahler să scrie o serie de poezii de dragoste care au devenit textul ciclului său de cântece.Lieder eines fahrenden Gesellen(„Cântecele unui călător”). ^[21]

  În ianuarie 1884, distinsul dirijorHans von Bülowa adus la Kassel Orchestra CurțiiMeiningen și a susținut două concerte. În speranța de a scăpa de la slujba lui în teatru, Mahler a căutat fără succes un post de asistent permanent al lui Bülow. Cu toate acestea, în anul următor, eforturile sale de a găsi o nouă loc de muncă au dus la un contract de șase ani cu prestigiu.Operă din Leipzig, care a început în august 1886. Nedorind să rămână la Kassel încă un an, Mahler a demisionat la 22 iunie 1885 și a solicitat , iar din noroc i sa oferit o numire de așteptare ca dirijor laTeatrul Royal Neues Deutschesdin Praga de către noul director al teatrului, celebrulAngelo Neumann. ^[23]

  Praga și Leipzig

  

  Casa lui Mahler dinLeipzig, unde a compusPrima sa simfonie

  La Praga, apariția RenașteriiNaționale Cehea sporit popularitatea și importanța nouluiTeatru Național Cehși a dus la o scădere a averii TeatruluiNeues Deutsches . Sarcina lui Mahler a fost de a ajuta la oprirea acestui declin, oferind producții deoperă germanăde înaltă calitate . ^[24] Sa bucurat de un succes timpuriu prezentând lucrări ale lui Mozart și Wagner, compozitori cu care va fi asociat în mod deosebit pentru restul carierei sale, [ ^22] dar stilul său individualist și din ce în ce mai autocratic a dus la fricțiuni și la o dispută cu el. coleg-dirijor mai experimentat, Ludwig Slansky. ^[24] În cele 12 luni petrecute la Praga, a dirijat 68 de reprezentații din 14 opere (12 titluri erau noi în repertoriul său) și a interpretat, de asemenea,Simfonia a IX-a alui Beethoven pentru prima dată în viață sa. Până la sfârșitul sezonului, în iulie 1886, Mahler a părăsit Praga pentru a-și prelua postul laNeues Stadttheaterdin Leipzig, unde rivalitatea cu colegiul său seniorArthur Nikischa început aproape imediat. Acest conflict a fost în primul rând asupra modului în care cei doi ar trebui să împartă sarcinile de conducere pentru noua producție a teatrului a ciclului.Inelullui Wagner . Boala lui Nikisch, din februarie până în aprilie 1887, a făcut ca Mahler să se ocupe de întregul ciclu (cu excepția)Götterdämmerung) .), și a obținut un succes răsunător de public. Totuși, acest lucru nu ia câștigat popularitatea în rândul orchestrei, care ia supărat maniera dictatorială și programele grele de repetiții. ^[24] [25]

  La Leipzig, Mahler sa împrietenit cu căpitanulCarl von Weber  [de] (1849–1897), nepotul compozitorului, și a fost de acord să pregătească sau versiune interpretativă a operei neterminate a lui.Carl Maria von Weber, Die drei Pintos(„Cei trei Pintos”). Mahler a transcris și orchestrat schițele muzicale existente, a folosit părți din alte lucrări Weber și a adăugat o compoziție proprie. ^[26] Premiera de laStadttheater, pe 20 ianuarie 1888, a fost o ocazie importantă la care au fost prezenți mai mulți șefi ai diferitelor teatre de operă germană. (Compozitorul rusCeaikovskia participat la a treia reprezentație pe 29 ianuarie.) ^[24] Lucrarea a fost bine primită; succesul său a contribuit mult la creșterea profilului public al lui Mahler și a adus recompense financiare. ^[26] Implicarea lui Mahler cu familia Weber a fost complicată de presupusul atașament romantic al lui Mahler față de soția lui Carl von Weber, Marion Mathilde (1857–1931), care, deși intens din ambele părți – așa că sa zvonit de exemplu de compozitoarea engleză Ethel Smyth – a venit în cele dinurmă. la nimic. În februarie și martie 1888, Mahler a schițat și a finalizatPrima sa simfonie, apoi în cinci mișcări. Aproximativ în aceeași viață, Mahler a descoperit colecția germană de poezii populareDes Knaben Wunderhorn("Cornul magic al tineretului"), care va domina o mare parte din producția sa compozițională în următorii 12 ani. ^{[24][n 2]}

  La 17 mai 1888, Mahler a demisionat brusc din funcția de la Leipzig, după o dispută cu directorul de scenă alStadttheater , Albert Goldberg. ^[28] Cu toate acestea, Mahler fusese invitat în secret de Angelo Neumann la Praga (și acceptă oferta) să conducă acolo premiera „Die drei Pintos”al lui , și mai târziu, de asemenea, o producție a luiDer Barbier von BagdaddePeter Cornelius. Această scurtă ședere (iulie până în septembrie) sa încheiat nefericit, cu demiterea lui Mahler în urma izbucnirii sale în timpul unei repetiții. Cu toate acestea, prin eforturile unui vechi prieten vinez,Guido Adler, și al violoncelistuluiDavid Popper, numele lui Mahler a continuat ca potențial director alOperei Regale Maghiaredin Budapesta. A fost intervievat, a făcut o impresie bună și i sa oferit și a acceptat (cu oarecare reticență) postul de la 1 octombrie 1888. ^[29]

  Compozitor ucenic

  

  Mahler în 1892

  2:33

  Simfonia nr. 1, a doua mișcare (fragment)

  În primii ani ai carierei de dirijor a lui Mahler, compunerea a fost o activitate de timp liber. Între întâlnire sale de Laibach și Olmütz, a lucrat la setări de versuri deRichard LeandersiTirso de Molina, adunate mai târziu ca volumul I dinLieder und Gesänge(„Cântece și aeruri”). ^[30] Primul ciclu de cântece orchestrale al lui Mahler,Lieder eines fahrenden Gesellen, compus la Kassel, sa bazat pe propriile versuri, deși primul poem, „Wenn mein Schatz Hochzeit macht” („Când dragostea mea devine mireasă”) urmărește îndeaproape. textul unui poemWunderhorn. ^[27]Melodiile pentru a doua și a patra melodie ale ciclului au fost încorporate în Simfonia I, pe care Mahler a terminat-o în 1888, la apogeul relației sale cu Marion von Weber. Intensitatea sentimentelor lui Mahler se reflectă în muzică, care inițial a fost scrisă ca un poem simfonic în cinci mișcări, cu un program descriptiv. Una dintre aceste mișcări, „Blumine”, mai târziu aruncată, se bazează pe un pasaj din lucrarea anterioară.Der Trompeter von Säckingen. ^[24] [26] După finalizarea simfoniei, Mahler a compus un poem simfonic de 20 de minute,Totenfeier„Funeral Rites”, care a devenit mai târziu prima mișcare a celuide-al doilea simfoniu. ^[31]

  Au existat speculații frecvente despre lucrările pierdute sau distruse din primii ani ai lui Mahler. ^[32] Dirijorul olandezWillem Mengelbergcredea că Prima Simfonie era prea matură pentru a fi o primă lucrare simfonică și trebuie să fi avut predecesori. În 1938, Mengelberg a dezvăluit existența așa-numitei „arhive Dresda”, o serie de manuscrise aflate în posesia văduvei Marion von Weber. ^[33] Potrivit istoricului MahlerDonald Mitchell, era foarte probabil ca manuscrise Mahler importante ale lucrărilor simfonice timpurii să fi avut loc la Dresda; ^[33] această arhivă, dacă a existat, a fost aproape sigur distrusă înbombardamentul de la Dresdadin 1945. ^[26]

  Budapesta și Hamburg, 1888–1897

  Opera Regală, Budapesta

  La sosirea la Budapesta în octombrie 1888, Mahler sa confruntat cu un conflict cultural între naționaliștii conservatori maghiari care favorizau o politică demaghiarizareși progresiștii care doreau să mențină și să dezvolte tradițiile culturale austro-germane ale țării. În sala de operă, un grup conservator dominant, condus de directorul muzical Sándor Erkel, menținuse un repertoriu limitat de operă istorică și folclorică.În momentul în care Mahler și-a început îndatoririle, tabăra progresistă a câștigat ascensiune în urma numirii ca intendenta liberalului Ferenc von Beniczky . ^[34]Conștient de situația delicată, Mahler sa mișcat precaut; și-a întârziat prima apariție pe tribuna dirijorului până în ianuarie 1889, când a dirijat spectacol în limba maghiară ale lui Wagner.Das RheingoldsiDie Walküre, pentru a primi aprecierea publicului. ^[35] Cu toate acestea, succesele sale timpurii s-au estompat când planurile de a pune în scenă restul cicluluiRingși alte opere germane au fost frustrate de o facțiune conservatoare renascentă care a favorizat un program mai tradițional „maghiar”. ^[35] În căutarea unor opere non-germane pentru a extinde repertoriul, Mahler a vizitat în primăvara anului 1890 Italia, unde printre lucrările pe care le-a descoperit sa numărat recenta senzație a lui Mascagni,Cavalleria rusticana .(premiera la Budapesta pe 26 decembrie 1890). ^[34]

  La 18 februarie 1889, Bernhard Mahler a murit; aceasta a fost urmată mai târziu în cursul anului de moarte atât a surorii lui Mahler, Leopoldine (27 septembrie), câte și a mamei sale (11 octombrie). ^[34] Din octombrie 1889 Mahler a preluat conducerea celor patru frați și surori mai mici (Alois, Otto, Justine și Emma). Au fost instalați într-un apartament închiriat din Viena. Mahler însuși suferea de sănătate precară, cu atacuri dehemoroizisimigreneși un gât septic recurent. ^[36]La scurt timp după aceste eșecuri în familie și sănătate, premiera Simfoniei I, la Budapesta, pe 20 noiembrie 1889, a fost o dezamăgire. Îndelungata recenzie a ziarului a criticului August Beer indică faptul că entuziasmul după primele mișcări a degenerat în „opoziție audibilă” după Finală. ^[37] Mahler a fost deosebit de tulburat de comentarii negative ale contemporanului său al Conservatorului din Viena,Viktor von Herzfeld, care remarcase că Mahler, la fel ca mulți dirijori înaintea lui, sa dovedit a nu fi compozitor. ^[34] [38]

  În 1891, trecerea Ungariei la dreapta politică sa reflectat în teatrul de operă, când Beniczky, la 1 februarie, a fost înlocuit ca intendent de contele Géza.Zichy, un aristocrat conservator hotărât să preia controlul artistic asupra capului lui Mahler. ^[34] Cu toate acestea, Mahler prevăzuse asta și negociase în secret cuBernhard Pollini, directorulStadttheater Hamburgdin vara și toamna anului 1890, iar un contract a fost semnat în cele din urmă în secret la 15 ianuarie 1891. Mahler mai mult sau mai puțin „forțat „El însuși a fost demis din postul său de la Budapesta și a reușit la 14 martie. 1891. Prin plecarea sa a primit o sumă mare de indemnizație. ^[39] Unul dintre ultimele sale triumfuri la Budapesta a fost o reprezentație a lui MozartDon Giovanni(16 septembrie 1890), care la adus laude de laBrahms, care a fost prezent la spectacolele din 16 decembrie 1890. ^[40] În anii săi de la Budapesta, producția de compoziție a lui Mahler se limitează la câteva cântece din setările cântecelor Wunderhorncare au devenit volum. II și III din Lieder und Gesängeși amendamente la Simfonia I. ^[35]

  Stadttheater Hamburg

  

  Komponierhäuschen(germană pentru „colibă ​​​​de compoziție”) în Steinbach am Attersee, unde Mahler a compus în vara anului 1893

  Postul lui Mahler la Hamburg a fost ca dirijor șef, subordonat directorului, Bernhard Pohl (cunoscut sub numele de Pollini), care a păstrat controlul artistic general. Pollini era pregătit să-i acorde lui Mahler o marjă de manevră considerabilă dacă dirijorul putea oferi succes atât comercial, cât și artistic.Acest lucru a făcut-o Mahler în primul său sezon, când a dirijat pentru prima dată Tristan und Isoldede Wagner și a susținută interpretări apreciate dinTannhäusersiSiegfriedale aceluiași compozitor . ^[41] Un alt triumf a fost premiera germană a pieseiEugene Oneginde Ceaikovski, în prezența compozitorului, care a numit dirijorul lui Mahler „uimitor”, iar mai târziu a afirmat într-o scrisoare că el credea că Mahler este „în mod pozitiv un geniu”.Programele solicitante ale repetițiilor ale lui Mahler au dus la resentimente previzibile din partea cântăreților și orchestrei în care, potrivit scriitorului muzical Peter Franklin, dirijorul „a inspirat ura și respect în aproape egală măsură”. ^[41] Totuși, a găsit sprijin de laHans von Bülow, care se află la Hamburg ca director al concertelor cu abonament din oraș. Bülow, care respinse demersurile lui Mahler la Kassel, ajunsese să admire stilul de dirijor al tânărului, iar la moartea lui Bülow, în 1894, Mahler a preluat conducerea concertelor. ^[35]

  

  Hans von Bülow, un admirator al dirijorului lui Mahler

  În vara anului 1892, Mahler ia dus pe cântăreții din Hamburg la Londra pentru a participa la un sezon de opt săptămâni de opera germană - singura sa vizită în Marea Britanie. Dirijarea lui Tristan la încântat pe tânărul compozitorRalph Vaughan Williams, care „sa clătinat acasă năucit și nu a putut dormi două nopți”. ^[43] Cu toate acestea, Mahler a refuzat în continuare astfel de invitații, deoarece era nerăbdător să-și rezerve verile pentru compunere. ^[35] În 1893 a dobândit o retragere laSteinbach, pe malullacului Attersee.în Austria Superioară și a stabilit un model care a persistat pentru tot restul vieții sale; verile aveau să fie de acum încolo dedicat compoziției, la Steinbach sau retragerile succesoare ale celorlalte. Acum, sub influența colecției de poezii populareWunderhorn, Mahler a produs o serie de decoruri de cântece la Steinbach și a compus acolo Simfoniile a doua șia treia . ^[41]

  Spectacolele lucrărilor lui Mahler erau încă relativ rare (el nu compuse foarte mult). La 27 octombrie 1893, la Konzerthaus Ludwig din Hamburg, Mahler a dirijat o versiune revizuită a Primei sale simfonii; încă în forma sa originală cu cinci mișcări, a fost prezentat ca oTondichtung(poezie tonală) sub numele descriptiv „Titan”. ^[41] [44] Acest concert a introdus și șase setăriWunderhornrecente . Mahler a obținut primul său succes relativ ca compozitor când Simfonia a II-a a fost bine primită la premiera la Berlin, sub propria sa baghetă, la 13 decembrie 1895. Asistentul de dirijor al lui Mahler, Bruno Walter, care a fost prezent, a spus că „se poateîntâlni[ Mahler] ascensiunea la faimă ca compozitor din acea zi.^[45] În același an, viața privată a lui Mahler a fost perturbată de sinuciderea fratelui său mai mic, Otto ^[46], pe 6 februarie.

  La Stadttheater, repertoriul lui Mahler a constat din 66 de opere dintre care 36 de titluri erau noi pentru el. În timpul celor șase ani petrecuți în Hamburg, a dirijat 744 de spectacole, inclusiv debuturile lui.Falstaff de Verdi, Hänsel und Gretelde Humperdinck și lucrări deSmetana. ^[35] Cu toate acestea, a fost forțat să-și demisioneze postul cu abonamentul la concertele după venituri financiare slabe și o interpretare prost primită a Simfoniei a IX.-aa lui Beethoven . ^[41]Deja de la o vârstă fragedă, Mahler arătase clar că scopul său final era o numire la Viena, iar din 1895 încoace manevrase, cu ajutorul unor prieteni influenți, pentru a-și asigura conducerea Hofoper-ului din Viena. ^[47] El a depășit barajul care există împotriva numirii unui evreu la acest post prin ceea ce ar fi putut fi să se transforme pragmatică la catolicism în februarie 1897. [48] ^În ciuda acestui eveniment, Mahler a fost descris ca un agnostic de-o. viata. ^[49]

  Viena, 1897–1907

  Directorul Hofoper

  Informații suplimentare:Repertoriul Operei Curții din Viena sub conducerea lui Gustav Mahler

  

  Vienna Hofoper (acumStaatsoper), fotografiat în 1898 în timpul dirijorului lui Mahler

  În timp ce aștepta confirmareaîmpăratuluicu privire la calitatea sa de director, Mahler și-a împărțit atribuțiile ca dirijor rezident cuJoseph Hellmesberger Jr.(fiul fostului director de conservator) șiHans Richter, un interpret de renume internațional al lui Wagner și dirijorul inelului original . ciclu laBayreuthîn 1876. ^[50] DirectorulWilhelm Jahnnu îl consultase pe Richter cu privire la numirea lui Mahler; Mahler, sensibil la situație, ia scris lui Richter o scrisoare complimentară în care exprimă admirația neclintită pentru dirijorul mai în vârstă. Ulterior, cei doi au fost rareori de acord, dar și-au păstrat diviziile private. ^[51]

  Viena, capitala imperialăa Habsburgilor, alesese recent un primar conservator antisemit,Karl Lueger, care proclamase odată: „Eu însumi decid cine este evreu și cine nu”. ^[52] Într-o atmosferă politică atât de volatilă, Mahler avea nevoie de o demonstrație timpurie a acreditărilor sale culturale germane. Și-a pus amprenta inițială în mai 1897, cu interpretări mult lăudate dinLohengrin de Wagner și Die Zauberflötede Mozart . ^[53] La scurt timp după triumfulZauberflöte, Mahler a fost forțat să ia concediu medical timp de câteva săptămâni, timp în care a fost îngrijit de sora sa Justine și de tovarășa lui de multă vreme, jucătoarea de violă Natalie Bauer-Lechner. ^[54] Mahler sa întors la Viena la sfârșitul lunii iulie pentru a se pregăti pentru prima versiune netăiată din Viena a ciclului Ring . Această performanță a avut loc în perioada 24–27 august, atrăgând laudele criticilor și entuziasmul publicului. Prietenul lui Mahler, Hugo Wolf, ia spus lui Bauer-Lechner că „pentru prima dată am auzit Inelul așa cum am visat întotdeauna să-l aud în timp ce citesc partitura”. ^[55]

  

  Stilul dirijoral al lui Mahler, 1901, caricaturat în revista de umorFliegende Blätter

  La 8 octombrie, Mahler a fost numit oficial pentru ai succeda lui Jahn ca director al Hofoper. ^{[56] [n 3]} Prima sa producție în noul său birou a fost opera naționalistă cehăDalibora lui Smetana , cu un final reconstituit care la lăsat în viață pe eroul Dalibor. Această producție a provocat furie în rândul naționaliștilor germani vinezi mai extremi, care l-au acuzat pe Mahler de „fraternizare cu națiunea cehă antidinastică, inferioară”. ^[57] Autorul austriacStefan Zweig, în memoriile saleThe World of Yesterday(1942), a descris numirea lui Mahler ca un exemplu al neîncrederii generale a publicului vinez față de tinerii artiști: „Odată, când a avut loc o excepție uimitoare și Gustav Mahler a fost numit director al Operei Curții la treizeci și opt de ani, un murmur înspăimântat și uimire. a fugit prin Viena, pentru că cineva încredințase „un astfel de tânăr” cel mai înalt institut de artă... Această bănuială — că toți tinerii erau „nu prea de încredere” — a răscolit toate cercurile la acea vreme”. ^[58] Zweig a mai scris că „al fi văzut pe Gustav Mahler pe stradă [în Viena] a fost un eveniment pe care cineva l-ar raporta cu mândrii camarazilor săi a doua zi dimineață ca și cum ar fi fost un triumf personal” . ^[59]În timpul mandatului lui Mahler, un total de 33 de opere noi au fost introduse în Hofoper; alte 55 au fost producții noi sau complet renovate. ^[60] Cu toate acestea, o propunere de a pune în scenă controversată opera Salome a luiRichard Straussîn 1905 a fost respinsă de cenzorii vienezi. ^[61]

  La începutul anului 1902, Mahler la întâlnitpe Alfred Roller, un artist și designer asociat cu mișcareaSecesiunii de la Viena. Un mai târziu, Mahler la numit scenograf șef la Hofoper, unde debutul lui Roller a fost o nouă producțieTristan și Isolda. ^{[62] [n 4]} Colaborarea dintre Mahler și Roller a creat peste 20 de producții celebre, printre alte opere,Fideliode Beethoven,Iphigénie en Aulidede Gluck șiLe nozze di Figaro deMozart . ^[60] [64] În producția Figaro , Mahler ia jignit pe unii puriști adăugând și compunând o scurtă scenă recitativă la Actul III. ^[65]

  

  Placă pe apartamentul lui Mahler din Viena, 2  Auenbruggergasse: „Gustav Mahler a trăit și a compus în această casă din 1898 până în 1909”

  În ciudate, multe triumfuri teatrale anii lui Mahler din Viena au fost rareori linişti; bătăliile sale cu cântăreții și cu administrația casei au continuat pe tot mandatul său. În timp ce metodele lui Mahler au ajuns standardele, stilul său histrionic și dictatorial de dirijor a fost resentit atât de membrii orchestrei, cât și de cântăreți. ^[66] În decembrie 1903, Mahler sa conntat cu o revoltă a artizanilor, ale cărei cereri pentru condițiile mai bune respins, crezând extremiștii îi manipulează personal. ^[67] Elementele antisemite din societatea vineză, mult timp opuse numirii lui Mahler, au continuat să-l atace fără încetare, iar în 1907 au instituit o campanie de presă menită să-l alunge. ^[68]În acel moment, era în dezacord cu administrația operei cu privire la timpul pe care îl petrecea cu propria sa muzică și se pregătea să plece. ^[64] În mai 1907 a început discuțiile cuHeinrich Conried, directorulOperei Metropolitanedin New York , iar pe 21 iunie a semnat un contract, în condiții foarte favorabile, pentru patru sezoane de dirijat la New York. ^[68] La sfârșitul verii, el și-a prezentat demisia Hofoperului, iar la 15 octombrie 1907 a condus Fidelio , a 645-a și ultima sa reprezentație acolo. În timpul celor zece ani petrecuți petrecuți în Viena, Mahler a adus o nouă viață operei și și-a atenuat datoriile ^[69]dar achiziționează puțini prieteni — se spune că vor trata muzicienii în felul în care îmblânzitor de lei pentru a trata animalele. ^[70] Mesajul său de plecare către company, pe care la fixat pe un avizier, a fost mai târziu dărâmat și împrăștiat pe podea. ^[71] După ce a dirijat orchestra Hofoper într-un concert de adio din Simfonia a doua a sa, pe 24 noiembrie, Mahler a părăsit Viena pentru New York la începutul lunii decembrie. ^[72] [73]

  Concerte filarmonice

  

  Siluetă deOtto Böhler

  Când Richter a demisionat din funcția de șef al concertelor cu abonament la Filarmonica din Viena în septembrie 1898, ^{[n 5]} comitetul de concerte îl alesese în unanimitate pe Mahler ca succesor al său. ^[75] Numirea nu a fost universal binevenită; presa antisemita sa intrebat daca, negerman, Mahler ar fi capabil sa apere muzica germana. ^[76] Prezența a crescut brusc în primul sezon al lui Mahler, dar membrii orchestrei erau deosebit de resentiți față de obiceiul său de a re-pune capodoperele recunoscute și de programare a lui de repetiții suplimentare pentru lucrări cu care erau bine familiarizate. ^[53] O încercare a orchestrei de al reinstala pe Richter pentru sezonul 1899 a eșuat, deoarece Richter nu era interesat.Poziția lui Mahler a fost slăbită când, în 1900, a dus orchestra la Paris pentru a cânta laExposition Universelle.Concertele din Paris au fost slab frecventate și au pierdut bani — Mahler a trebuit să împrumute de la familia Rothschildprețul orchestrei . ^[77] [78] În aprilie 1901, urmărit de o reapariție a stării de sănătate și obosit de mai multe plângeri din partea orchestrei, Mahler a renunțat la conducerea de concert a Filarmonicii. ^[64] În cele trei sezoane ale sale, a interpretat aproximativ 80 de lucrări diferite, care au inclus piese ale unor compozitori relativ necunoscuți, cum ar fi.Hermann Goetz,Wilhelm Kienzlși italianulLorenzo Perosi. ^[77]

  Compozitor matur

  

  A doua colibă ​​​​de compoziție a lui Mahler, laMaiernigg(lângăKlagenfurt), pe malul laculuiWörtherseedin Carintia

  Cererile din numirile sale gemene la Viena au absorbit inițial tot timpul și energia lui Mahler, dar până în 1899 el reluase să compună. Anii rămași de la Viena aveau să se dovedească deosebit de rodnici. În timp ce lucra la unele dintre ultimele sale setăriDes Knaben Wunderhorn, el a începutSimfonia a patra, pe care a terminat-o în 1900. ^[79] În acel moment, abandonase coliba de compoziție de la Steinbach și alegeonase o alta, laMaiernigg, pe malul orașului. Wörthersee din Carintia , unde mai târziu a construit o vilă. ^[80] În acest nou loc, Mahler sa angajat în ceea ce este în general considerat ca fiindperioada sa de compoziție „de mijloc” sau post- Wunderhorn .^[81] Între 1901 și 1904 a scris zece decoruri de poezii de Friedrich Rückert, dintre care cinci au fost adunate ca Rückert-Lieder. ^{[n 6]} Ceilalți cinci au format ciclul de cântece Kindertotenlieder("Cântece despre moartea copiilor"). Trilogia simfoniilor orchestrale, a cincea, A șaseași a șapteaau fost compuse la Maiernigg între 1901 și 1905, iar a opta simfoniescrisă acolo în 1906, în opt săptămâni de activitate furioasă. ^[64] [83]

  În aceeași lucrări, lucrările lui Mahler au început să fie interpretate cu o frecvență din ce în ce mai mare. În aprilie 1899 a dirijat premiera vineză a Simfoniei a II-a; 17 februarie 1901 a avut loc prima reprezentație publică a operei sale timpuriiDas klagende Lied, într-o formă revizuită în două părți. Mai târziu în acel an, în noiembrie, Mahler a dirijat premiera Simfoniei a patra, laMünchen, și a fost pe tribună pentru prima interpretare completă aSimfoniei a treia, la festivalulAllgemeiner Deutscher Musikverein de la Krefeld, pe 9 iunie 1902. Mahler „primul nopțile” au devenit acum evenimente muzicale din ce în ce mai frecvente; a dirijat primele spectacole ale Simfoniilor a cincea și a șasea laKölnsiEssen, respectiv, în 1904 și, respectiv, 1906. Patru dintreRückert-LiedersiKindertotenliederau fost introduse la Viena la 29 ianuarie 1905. ^[53] [64]

  Căsătorie, familie, tragedie

  

  Alma Schindler, care sa căsătorit cu Mahler în 1902 (din 1902, posibil mai devreme)

  În timpul de-al doilea sezon la Viena, Mahler a celui onat un apartament spațios și modern pe Auenbruggergasse și a construit o vilă de vară pe terenul pe care îl alegeonase lângă noul său studio de compoziție la Maiernigg. ^[53] În noiembrie 1901, a cunoscut-ope Alma Schindler, fiica vitregă a pictoruluiCarl Moll, la o adunare socială la care a inclus regizorul de teatruMax Burckhard. ^[84] Inițial, Alma nu a dorit să-l cunoască pe Mahler, din cauza „scandalurilor legate de el și de fiecare tânără care aspira să cânte în opera”. ^[85] Cei doi s-au angajat într-un dezacord viu despre un balet al luiAlexander von Zemlinsky(Alma a fost unul dintre elevii lui Zemlinsky), dar a fost de acord să se întâlnească la Hofoper a doua zi. ^[84] Această întâlnire a dus la o curte rapidă; Mahler și Alma s-au căsătorit la o ceremonie proprie pe 9 martie 1902. Alma era până atunci însărcinată cu primul ei copil, [ 86] ^o fiică Maria Anna, care sa născut la 3 noiembrie 1902. O a doua fiică,Anna, sa născut în 1904. ^[64 ]

  

  Portret din 1902 deEmil Orlík

  Prietenii cuplului au fost surprinși de căsătorie și au fost îndoieli de înțelepciunea acesteia. Burckhard la numit pe Mahler „acel evreu degeneratrahitic”, nedemn pentru o fată atât de arătosă de familie bună. ^[87] Pe de altă parte, familia lui Mahler a considerat-o pe Alma ca fiind cochetă, nesigură și prea iubitoare să vadă tinerii căzând îndrăgostiți de farmecele ei. ^[88] Mahler era prin fire capricios și autoritar – Natalie Bauer-Lechner, partenerul său mai devreme, spunea că a trăi cu el era „ca și cum ai fi pe o barcă care este legănată neîncetat încoace și încolo de valuri”. ^[89] Alma a devenit curând resentită din cauza insistenței lui Mahler că ar putea fi un singur compozitor în familie și că ea a renunțat la studiile muzicale pentru al găzdui.„Rolul de compozitor, rolul de lucrător, îmi revine, al tău este acela de tovarăș iubitor și partener înțelegător... Cer foarte mult – și pot și pot să faci asta pentru că știu că trebuie să faci. da si va da in schimb”. ^[90] Ea a scris în jurnalul ei: „Cât de greu este să fii lipsit atât de fără milă de... lucruri cele mai apropiate inimii cuiva”. ^[91] Cerința lui Mahler ca viața lor de căsătorie să fie organizată în jurul activităților sale creative a impus tensiuni și a precipitat rebeliunea din partea lui Alma; căsătorie a fost totuși marcată uneori de expresii de pasiune considerabilă,^{[n 7]}

  În vara anului 1907 Mahler, epuizat de efecte campaniei împotriva lui de la Viena, și-a dus familia la Maiernigg. La scurt timp după sosirea lor, ambele fiice s-au îmbolnăvit descarlatinasidifterie. Anna și-a revenit, dar după două săptămâni de luptă, Maria a murit pe 12 iulie. ^[94] Imediat după această pierdere devastatoare, Mahler a aflat că inima lui era defectă, diagnostic confirmat ulterior de un specialist din Viena, care a ordonat oprirea tuturor formelor de exerciții viguroase. În ce măsură starea lui Mahler la invalidat este neclar; Alma a scris despre ea ca pe o condamnare la moarte virtuală, deși Mahler însuși, într-o scrisoare scrisă către ea la 30 august 1907, a spus că va putea duce o viață normală, în afară de a evita oboseala excesivă.^[95] Boala a fost, totuși, un alt factor deprimant. ^[96] Mahler și familia sa au părăsit Maiernigg și și-au petrecut restul verii la Schluderbach. ^[97] La ​​​​sfârșitul verii, vila de la Maiernigg a fost închisă și nu a fost niciodată revăzută. ^[96]

  Ultimii ani, 1908–1911

  New York

  

  Metropolitan Opera House (39th Street)din New York, în jurul perioadei de conducere a lui Mahler (1908–09)

  Mahler și-a făcut debutul la New York laMetropolitan Opera la 1 ianuarie 1908, când a dirijat Tristan și Isoldade Wagner . ^[94]Într-un prim sezon încărcat, spectacolele lui Mahler au fost adăpostite pe scară largă, în special Fidelio -ul său din 20 martie 1908, în care a insistat să folosească replici care au fost realizate acea vreme din decorurile din Viena lui Alfred Roller. ^[98] La întoarcerea sa în Austria în vara anului 1908, Mahler sa stabilit în treilea și ultimul dintre studiourile sale de compoziție, în pădurile de pini din apropiere deToblachdinTirol. Aici, un text al luiHans Bethgebazat pe poeme antice chinezești, a compusDas Lied von der Erde(„Cântecul Pământului”). ^[94] În ciuda naturii simfonice a operei, Mahler a refuzat să o numere, sperând astfel să scape de„blestemul Simfoniei a IX-a”despre care credea că ia afectat pe colegii compozitori Beethoven, Schubert și Bruckner. ^[72] La 19 septembrie 1908, premieraSimfoniei a șaptea, la Praga, a fost considerată de Alma Mahler un succes mai degrabă critic decât popular. ^[99]

  

  Bust de bronz al lui Mahler deAuguste Rodin, 1909

  Pentru sezonul 1908-1909, conducerea Metropolitan la adus pe dirijorul italianArturo Toscaninipentru a împărți atribuțiile cu Mahler, care a avut doar 19 apariții în întregul sezon. Una dintre acestea a fost o interpretare foarte lăudată a pieseiThe Bartered Bridea lui Smetana , pe 19 februarie 1909. ^[100] La începutul sezonului, Mahler a condus trei concerte cuOrchestra Simfonică din New York. ^[101] This experiență reînnoită a dirijorului de orchestră la inspirat să renunțe la funcția sa la operă și să accepte conducerea reformatei.Filarmonicii din New York. El a continuat să facă apariții ocazionale la Met, ultima sa performanță fiind cea a lui Ceaikovski.Regina de picăla 5 martie 1910. ^[102]

  Întors în Europa în vara lui 1909, Mahler a lucrat laSimfonia a IX-ași a făcut un turneu de dirijor în Țările de Jos. ^[94] Sezonul 1909-1910 al Filarmonicii din New York a fost lung și obositor; Mahler a repetat și a dirijat 46 de concerte, dar programele sale adesea erau prea solicitate pentru gusturile populare. Prima sa simfonie, având în vedere debutul american pe 16 decembrie 1909, a fost una dintre piesele care au eșuat în rândul criticii și al publicului, iar sezonul sa încheiat cu pierderi financiare grele. ^[103] Punctul culminant al verii lui Mahler din 1910 a fost prima reprezentație a Simfoniei a VIII-a la München, pe 12 septembrie, ultimele lucrări de vânzare care a avut premiera în timpul vieții sale.Ocazia a fost un triumf – „cel mai mare succes de-a lungul vieții al lui Mahler”, conform lui Carr ^[104] — dar a fost umbrită de descoperire a compozitorului, înainte de eveniment, că Alma a început o aventură cu tânărul arhitect.Walter Gropius. Foarte supărat, Mahler a cerut sfatul luiSigmund Freudși a părut să câștige o oarecare mângâiere din întâlnirea cu psihanalistul. Una dintre observațiile lui Freud a fost că a făcut mult rău prin insistarea lui Mahler ca Alma să renunțe la compoziție. Mahler a acceptat acest lucru și a început să o încurajeze în mod pozitiv să scrie muzică, chiar să editeze, să orchestreze și să promoveze unele dintre lucrările ei. Alma a fost de acord să rămână cu Mahler, deși relația cu Gropius a continuat pe furiș. Într-un gest de dragoste, Mahler ia dedicat Simfonia a VIII-a. ^[64] [94]

  Boală și moarte

  

  Mormântul lui Mahler în cimitirul Grinzing, Viena

  În ciuda distragerilor emoționale, în vara anului 1910 Mahler a lucrat laSimfonia a zeceaa sa , completând Adagio-ul și redactând alte patru mișcări. ^[105] [106] El și Alma s-au întors la New York la sfârșitul lunii octombrie 1910, ^[107] unde Mahler sa aruncat într-un sezon aglomerat al Filarmonicii de concerte și turnee. În jurul Crăciunului anului 1910 a început să sufere de sau durere în gât, care a persistat. La 21 februarie 1911, cu o temperatură de 40 °C (104 °F), Mahler a insistat să îndeplinească un angajament laCarnegie Hall, cu un program de muzică italiană în principal nouă, inclusiv prima mondială aBerceuse élégiaquede Busoni . Acesta a fost ultimul concert al lui Mahler. ^{[108] [109] [110]} După săptămâni închise la pat, a fost diagnosticat cuendocardită bacteriană, o boală la care persoanele cu valve cardiace defecte erau deosebite de predispuse și care putea fi fatală. Mahler nu a renuntat la speranta; a vorbit despre reluarea sezonului de concert și sa bucurat de un mare interes când una dintre compozițiile lui Alma a fost cântată la un recital public de soprana.Frances Alda, pe 3 martie. ^[111] Pe 8 aprilie, familia Mahler și o asistentă permanentă la părăsit New York la bordulSS Amerikacu destinația Europa. Au ajuns la Paris zece zile mai târziu, unde Mahler a intrat într-o clinică laNeuilly, dar nu a existat nicio va avea; pe 11 mai a fost dus cu trenul la sanatoriul Löw din Viena, unde a făcut pneumonie și a intrat în comă. ^[112] Sute de oameni venieră la sanatoriu în această scurtă perioadă pentru a-și arăta admirația pentru marele compozitor. După ce a primit tratament curadiupentru a reduce umflarea picioarelor și morfină pentru afecțiunile sale generale, a murit pe 18 mai. ^[113]

  La 22 mai 1911, Mahler a fost înmormântat încimitirul Grinzing  [de] , după cum ceruse el, lângă fiica sa Maria. Piatra lui funerară era înscrisă doar cu numele său pentru că „oricine va veni să mă caute să știi cine am fost și restul nu trebuie să știi”. ^[114] Alma, din ordinul medicilor, a lipsit, dar printre cei îndoliați de la o înmormântare relativ fără fast s-au numărat Arnold Schoenberg (a mult coroană îl descrie pe Mahler drept „sfântul Gustav Mahler”), Bruno Walter, Alfred Roller , pictorul secesionist.Gustav Klimtși reprezentanți ai multă dintre marile teatru de opera europeană. ^[115] The New York Times, raportând moartea lui Mahler, la numit „una dintre figurile muzicale falnice ale zilei sale”, dar a discutat despre simfoniile sale în principal în ceea ce privește durata lor, exagerând întâmplător durata Simfoniei a II-a la „două ore și patruzeci de minute”. ”. ^[116] La Londra, necrologul The Times a spus că dirijorul său a fost „mai realizat decât cel al oricărui om, cu excepția lui Richter”, și că simfoniile sale erau „fără îndoială interesantă în uniunea dintre bogăția orchestrală modernă cu o simplificare. melodică care se apropie adesea de banalitate”.deși era prea devreme pentru a judecă valoarea lor supremă. ^[117]

  Alma Mahler a supraviețuit soțului ei cu peste 50 de ani, murind în 1964. Sa căsătorie cuWalter Gropiusîn 1915, a divorțat de cinci ani mai târziu și sa căsătorie cu scriitorulFranz Werfelîn 1929. ^[118] În 1940, a publicat un memoriu despre anii ei cu Mahler, intitulat Gustav Mahler: Amintiri și scrisori . Acestea sunt legatea fost criticatăde biografii de mai târziu poate fi incompletă, selectivă și egoistă și pentru a oferi o imagine distorsionată a vieții lui Mahler. ^{[119] [n 8]} Fiica compozitoruluiAnna Mahlera devenit un sculptor cunoscut; a murit în 1988. ^[121]Societatea Internațională Gustav Mahler a fost fondată în 1955 la Viena, cu Bruno Walter ca prim președinte și Alma Mahler ca membru de onoare. Societatea propune să creeze o ediție critică completă a operelor lui Mahler și să comemoreze toate aspectele vieții compozitorului. ^[122]

  Muzică

  Pentru o listă completă a lucrărilor lui Mahler, veziLista compozițiilor lui Gustav Mahler.

  Trei perioade creative

  

  DeschidereaLieder eines fahrenden Gesellen, publicată în 1897 într-o versiune pentru voce și pian

  Deryck Cooke și alți analiști au împărțit viața de compoziție a lui Mahler în trei faze distincte: o lungă „prima viață”, extinzându-se de laDas klagende Liedîn 1880 până la sfârșitul fazeiWunderhornîn 1901; o „perioadă de mijloc” de compoziție mai concentrată care se încheie cu plecarea lui Mahler la New York în 1907; și o scurtă „perioadă târzie” de lucrări elegiace înainte de moartea sa în 1911. ^[123]

  Principalele lucrări ale primei perioade sunt primele patru simfonii, ciclul de cânteceLieder eines fahrenden Gesellenși diverse colecții de cântece în care predomină cânteceleWunderhorn . ^[30] În această activitate, cântecele și simfoniile sunt strâns legat, iar lucrările simfonice sunt programatice. Mahler a oferit inițial primelor trei simfonii programe descriptive complete, pe care le-a repudiat mai târziu. ^[124] El a conceput, dar nu a publicat, titluri pentru fiecare dintre mișcările pentru Simfonia a IV-a; din aceste titluri critici muzical germanPaul Bekkera presupus un program în care Moartea apare în Scherzo „în chip prietenos, legendar, a lăutarului care a ispitește turma să-l urmeze din acest lume”. ^[125]

  Perioada de mijloc cuprinde untripticde simfonii pur instrumentale (a cincea, a șasea și a șaptea), cântecele „Rückert” șiKindertotenlieder, două decoruri finaleWunderhornși, în unele calcule, ultima mare afirmație afirmativă a lui Mahler, a opta simfonie corală. ^[81] Cooke crede că a opta stă de la sine, între perioadele mijlocii și cele finale. ^[126] Mahler abandonase până acum toate programele explicite și titlurile descriptive; a vrut să scrie muzică „absolută” care să vorbească de la sine. ^[127] Cooke se referă la „o nouă duritate a orchestrației asemănătoare granitului” în simfoniile din perioada mijlocie, ^[81] în timp ce cântecele și-au pierdut cea mai mare parte din caracterul lor popular și încetează să fertilize simfoniile la fel de explicit. ca înainte. ^[128]

  Cele trei lucrări ale scurtei perioade finale —Das Lied von der Erde, Simfonia a IX-a și (incompletă) a Xa — sunt expresii ale experienței personale, când Mahler sa confruntat cu moartea. ^[129] Fiecare dintre piese se termină în liniște, ceea ce înseamnă că aspirația a cedat acum loc resemnării. ^[130] Cooke pentru că aceste lucrări sunt un adio iubitor (mai degrabă decât un amar) vieții; ^[131] compozitorulAlban Bergla numit pe al nouălea „cel mai minunat lucru pe care la scris vreodată Mahler”. ^[129] Niciuna dintre aceste lucrări finale nu a fost realizată în timpul vieții lui Mahler. ^[132]

  Antecedente și influențe

  Mahler a fost un „romantic târziu”, parte a unui ideal care a plasat muzica clasică austro-germană pe un plan mai înalt decât alte tipuri, prin presupusa posesie a unei semnificații spirituale și filosofice deosebite. ^[133] A fost unul dintre ultimii compozitori majori ai unei linii care include, printre alții, Beethoven, Schubert, Liszt, Wagner, Bruckner și Brahms. ^[21] [134] Din aceste antecedente Mahler a tras multe dintre trăsăturile care urmau să caracterizeze muzica sa. Astfel, dinSimfonia a IX-a a lui Beethovena venit ideea folosirii soliştilor şi a unui cor în cadrul genului simfonic. De la Beethoven, Liszt și (din altă tradiție muzicală)Berlioza venit conceptul de a scrie muzică cu o narațiune sau „program” inerentă și de a se rupe de format tradițional de simfonie în patru mișcări. Exemplele lui Wagner și Bruckner l-au încurajat pe Mahler să extindă amploarea lucrărilor sale simfonice cu mult peste standardele acceptate anterior, pentru a îmbrățișa o întreagă lume a sentimentelor. ^[133] [134]

  Criticii timpurii au susținut că adoptarea de către Mahler a multor stiluri diferite pentru a se potrivi diferitelor expresii ale sentimentelor însemna că îi lipsea un stil propriu; Cooke, pe de altă parte, afirmă că Mahler „a răscumpărat orice împrumuturi imprimându-și [propria] personalitate practic pe fiecare notă” pentru a produce o muzică de „originalitate remarcabilă”. ^[135] Critic muzicalHarold Schonbergvede esența muzicii lui Mahler în tema luptei, în tradiția lui Beethoven. Cu toate acestea, potrivit lui Schonberg, luptele lui Beethoven au fost cele ale „un erou indomnabil și triumfător”, în timp ce cele ale lui Mahler sunt cele ale „un slăbit psihic, un adolescent plângător care... se bucură de mizeria lui. , dorind ca lumea întreagă să vadă cum suferea. ." ^[136] Cu toate acestea, admite Schonberg, majoritatea simfoniilor conțin secțiuni în care Mahler „gânditorul profund” este transcendet de splendoarea lui Mahler, muzicianul. ^[130]

  Gen

  Cu excepția juvenilei sale, din puțin care a supraviețuit, Mahler a compus doar în mediile de cântec și simfonie, cu o strânsă și complexă interrelație între cei doi. ^{[n 9]} Donald Mitchellscrie că această interacțiune este fundalul pe care poate fi luată în considerare toată muzica lui Mahler. ^[137] Legătura inițială dintre cântec și simfonie are loc cu ciclul de cântecLieder eines fahrenden Gesellenși Prima Simfonie. Deși această dovadă timpurie a fertilizării încrucișate este importantă, în timpul fazei extinse.Wunderhorna lui Mahler , în care au fost scrise Simfoniile a doua, a treia și a patra ale sale, genurile cântece și simfonice sunt amestecate constant. Teme din cânteculWunderhornDas himmlische Leben(„Viața cerească”), compusă în 1892, a devenit un element cheie în Simfonia a treia finalizată în 1896; cântecul în sine formează finalul celui de-al patrulea (1900), iar melodia sa este esențială pentru întreaga compoziție. ^[138] Pentru Simfonia a II-a, scrisă între 1888 și 1894, Mahler a lucrat simultan la cântecul Wunderhorn, Des Antonius von Padua Fischpredigt(„Predica Sfântului Antonie de Padova către pești”) și la Scherzo bazat pe acesta, care a devenit a treia mișcare a simfoniei. ^[139] Un alt decor Wunderhorn din 1892, Urlicht("Primal Light"), este folosit ca a patra (penultima) mișcare a Simfoniei a II-a. ^[140]

  În perioadele mijlocii și târzii ale lui Mahler, relația cântec-simfonie este mai puțin directă. ^[128] Cu toate acestea, muzicologul Donald Mitchell notează relații specifice între cântecele din perioada de mijloc și simfoniile lor contemporane - al doilea cântecKindertotenliederși Adagietto dinSimfonia a cincea, ultimul cântecKindertotenlieder și finalul Simfoniei a șasea. ^[141] [142] Ultima lucrare a lui Mahler care folosește forțe vocale și orchestrale,Das Lied von der Erde, este subtitrată „A Symphony...” — Mitchell o clasifică drept „cântec și simfonie”. ^[128]

  Stil

  Unirea cântecului și a formei simfonice în muzica lui Mahler este, în viziunea lui Cooke, organică; „melodiile lui înfloresc în mod natural în mișcări simfonice, fiind deja simfonice în distribuție”. ^[143] LuiSibelius, Mahler ia exprimat credința că „Simfonia trebuie să fie ca lumea. Trebuie să cuprindă totul”. ^[144] Fidel acest convingeri, Mahler a atras materiale din mai multe surse în cântecele și lucrările sale simfonice: strigăte de păsări și clopoței pentru a evoca natură și peisajul rural, fanfare de clari, melodii de stradă și dansuri country pentru a chema lumea pierdută. a copilăriei sale. Luptele vieții sunt reprezentate în stări contrastante: dorința de împlinire prin melodii avântătoare și armonie cromatică, suferința și disperarea prin discordie, distorsiune și grotescherie.Printre toate acestea se află semnul distinctiv al lui Mahler – pătrunderea constantă a banalității și absurdității în momentele de profundă seriozitate, tipizată în a doua mișcare a Simfoniei a cincea, când o melodie populară banală se întrerupe brusc într-un marș funerar solemn. Melodia banală schimbă în curând caracterul,^[145] Mahler însuși a recunoscut idiosincraziile din opera sa, denumind Scherzo din Simfonia a III-a „cea mai farsă și, în același timp, cea mai tragică piesă care a existat vreodată... Este ca și cum toată natura face fețe și iese în afară. limba sa”. ^[146]

  Gama de stări muzicale, susține Cooke, provine din „orchestrația uimitoare” a lui Mahler care, în opinia scriitorului, sfidează analiza – „vorbește de la sine”. ^[147] Franklin enumeră trăsături specifice care sunt de bază pentru stilul lui Mahler: extreme de volum, utilizare ansamblurilor în afara scenei, aranjarea neconvențională a forțelor orchestrale și recurgerea frecventă a muzicii populare și forme de dans, cum ar fi ländler și.vals. ^[133] Muzicologul Vladimír Karbusický susține că rădăcinile evreiești ale compozitorului au avut efecte de durată asupra producției sale creative; el identifică partea centrală a celei de-a treia mișcări a Simfoniei I drept cea mai caracteristică muzicală „idiș ” din opera lui Mahler. ^[148] Compozitorul-jurnalist cehMax Broda identificat, de asemenea, melodii și ritmuri evreiești în muzica lui Mahler. ^[149]

  Un dispozitiv tehnic mult folosit de Mahler este cel al „tonalității progresive”, pe care Deryck Cooke o descrie drept „procedura de rezolvare a unui conflict simfonic într-o cheie diferită de cea în care a fost anunțat” [147] și care este adesea. ^folosită ” a simboliza ascendența treptată a unei anumite valori prin progresul de la sau tonalitate la alta pe tot o simfonii”. ^[150] This tehnică a fost folosită și de contemporanul danez al lui Mahler,Carl Nielsen. Mahler a folosit dispozitivul pentru prima dată într-un cântec timpuriu,Erinnerung("Memoria"), iar ulterior a folosit-o liber în simfoniile sale. De exemplu, tonalitatea predominantă a Simfoniei I este re major; la începutul Finalei, mișcarea „conflict”, tasta comută în Fa minor și numai după o luptă lungă se întoarce la D, aproape de sfârșit. Simfonia a II-a începe în do minor și se termină în mi bemol. ^[147] Mișcările Simfoniei a cincea progresează succesiv de la do diesis minor la minor, apoi re major, fa major și în final la re major. ^[127] Simfonia a șasea, neobișnuit pentru Mahler, începe și se termina în aceeași tonalitate, La minor, ceea ce înseamnă că în acest caz conflictul este nerezolvat. ^[151]

  Recepţie

  Răspunsuri timpurii, 1889–1911

  

  Un comentariu satiric laSimfonia a șaseaa lui Mahler . Legenda se traduce: „Doamne, am uitat claxonul motorului! Acum va trebui să scriu o altă simfonie”.

  Prietenul lui Mahler, Guido Adler, a calculat la momentul morții compozitorului, în 1911, au avut loc peste 260 de reprezentații ale simfoniilor în Europa, Rusia și America, Simfonia a IV-a cu 61 de spectacole oferite cel mai frecvent (Adler nu a enumerat interpretările cântecelor). ). ^[152] În timpul vieții sale, lucrările lui Mahler și spectacolele lor au atras un interes larg, dar rareori aprobare necalificată; ani de zile după premiera din 1889, criticii și publicul s-au străduit să înțeleagă Prima Simfonie, descrisă de o critică după o reprezentare din Dresda din 1898 drept „cea mai plictisitoare lucrare [simfonică] pe care a produs-o nouă epocă”. ^[153]Simfonia a doua a fost primită mai pozitivă, un critic numind-o „cea mai magistrală lucrare de acest gen de la Mendelssohn”.O asemenea laudă generoasă a fost rară, mai ales după aderarea lui Mahler la conducerea Hofoper din Viena. Numeroșii săi dușmani din orașul au folosit presa antisemită și conservatoare pentru a denigra aproape fiecare reprezentare a unei opere Mahler; ^[155] astfel Simfonia a treia, un succes la Krefeld în 1902, a fost tratată la Viena cu dispreț critic: „Oricine a comis o astfel de faptă merită câțiva ani de închisoare”. ^[156]

  Un amestec de entuziasm, consternare și dispreț critic a devenit răspunsul normal la noi simfonii Mahler, deși cântecele au fost mai bine primite. ^[157] După ce Simfoniile a patra și a cincea ale sale nu au reușit să obțină aprobarea publicului larg, Mahler a fost convins că a șasea sa va reuși în sfârșit. ^[158] Cu toate acestea, recepția sa a fost dominată de comentarii satirice asupra efectelor de percuție neconvenționale ale lui Mahler - folosirea unui ciocan de lemn, tije de mesteacăn și o tobă uriașă pătrată. ^[159] Criticul vienezHeinrich Reinhardta respins simfonia drept „Alama, multă alamă, incredibil de multă alamă! Chiar mai multă alamă, nimic altceva decât alamă!” ^[160] Singurul triumf de interpretare din timpul vieții lui Mahler a fost premiera Simfoniei a VIII-a la München, pe 12 septembrie 1910, promovată de promotorii săi drept „Simfonia celor o mie”. ^{[n 10]} La încheierea sa, aplauzele și sărbătorile au durat o jumătate de oră. ^[104]

  Neglijarea relativă, 1911–1950

  Reprezentările operelor lui Mahler au devenit mai frecvente după moartea sa. În Țările de Jos, susținerea lui Willem Mengelberg a asigurat că Mahler rămâne popular acolo, iar angajamentul lui Mengelberg cu Filarmonica din New York din 1922 până în 1928 la adus pe Mahler în mod regulat în publicul american. ^[152] Cu toate acestea, multe reacții critice americane din anii 1920 au fost negative, în ciuda efortului însuflețit al tânărului compozitorAaron Coplandde al prezenta pe Mahler ca un progresist, cu 30 de ani înainte timpului său și infinit mai inventiv decât Richard Strauss. ^[162] Anterior, în 1916,Leopold Stokowskia susținută premierele americane ale Simfoniei a VIII-a șiDas Lied von der ErdelaPhiladelphia.. A opta a fost o performanță de succes senzațional, care a fost dusă imediat la New York, unde a obținut un alt triumf. ^[161]

  Un susținător timpuriu al operei lui Mahler în Marea Britanie a fostAdrian Boult, care, în calitate de dirijor alOrchestrei din Birmingham,a interpretat Simfonia a patra în 1926 șiDas Lied von der Erdeîn 1930. ^[163] OrchestraHalléa adusDas Liedși Simfonia a IX-a laManchesterîn 1931; domnuleHenry Wooda organizat al optulea la Londra în 1930 și din nou în 1938, când tânărulBenjamin Brittena găsit spectacolul „execrabil”, dar a fost totuși impresionat de muzică. ^[164] Criticii britanice din această activitate l-au tratat în mare parte pe Mahler condescendență și laude slabe. Prin urmareDyneley Hussey, scris în 1934, a considerat că „melodiile pentru copii” sunt încântătoare, dar că simfoniile ar trebui să lase să plece. ^[165] Compozitorul-dirijorJulius Harrisona descris simfoniile lui Mahler ca fiind „uneori interesante, dar lucrate împreună” și ca fiind lipsite de scânteie creativă. ^[166] Bernard Shawa raportat că generația mai tânără a anilor 1930 la găsit pe Mahler (și Bruckner) „costisitor de clasa a doua”. ^[167]

  Înainte ca muzica lui Mahler să fie interzisă ca „degenerată” în timpulepocii naziste, simfoniile și cântecele au fost cântate în sălile de concert din Germania și Austria, adesea conduse deBruno Waltersau asistentul mai tânăr al lui Mahler ,Otto Klemperer, ^[152] și, de asemenea, deWillem Mengelberg. În Austria, opera lui Mahler a cunoscut o scurtă renaștere între 1934 și 1938, cunoscută astăzi sub numele de „austrofascism”, când regimul autoritar cu ajutorul lui Alma Mahler și Bruno Walter, care au fost ambii în relații amicale cu noul cancelarKurt Schuschnigg, a căutat să facă din Mahler o icoană națională (cu un statut comparabil cu cel al lui Wagner în Germania). ^[168] Muzica lui Mahler a fost interpretată în timpul erei naziste la Berlin la începutul anului 1941 și la Amsterdam în timpul ocupației germane a Țărilor de Jos de către orchestrele evreiești și numai pentru publicul evreu; lucrările interpretate au inclus Simfonia a II-a (Berlin), Simfoniile I și a patra și Cântecele unui călător (Amsterdam). ^[169]

  Renaștere modernă

  Potrivit compozitorului americanDavid Schiff, compatriotul săuLeonard Bernsteinobișnuia să sugereze că el la salvat de unul singur pe Mahler din uitare în 1960, după 50 de ani de neglijare. Schiff subliniază că o astfel de neglijare a fost doar relativă - mult mai puțin decât nesocotirea (incompletă) a luiBachîn anii de după moartea sa. Deși Bernstein a dat un nou impuls renașterii lui Mahler, ea era bine în curs înainte de 1960, susținută de dirijori precum Stokowski,Dimitri MitropoulossiJohn Barbirolliși de vechiul avocat Mahler Aaron Copland. ^[170] Mahler însuși și-a prezis locul în istorie, comentând odată: „Aș fi putut interpreta simfoniile mele pentru prima dată la 50 de ani de la moartea mea!” ^[171]

  Deryck Cooke susține că popularitatea lui Mahler a escaladat atunci când a apărut o nouă generație postbelică de iubitori de muzică, nepătată de „polemicile învechite ale antiromantismului” care afectaseră reputația lui Mahler în anii interbelici. În această epocă mai eliberată, entuziasmul pentru Mahler sa extins chiar și în locuri – Spania, Franța, Italia – care rezistaseră multă vreme. ^[172] Explicația mai simplă a lui Jonathan Carr pentru renașterea lui Mahler din anii 1950 este că „a fostdiscul de lungă durată[la începutul anilor 1950], mai degrabă decâtZeitgeist, care a făcut posibilă o descoperire cuprinzătoare. Lucrarea lui Mahler a devenit accesibilă și repetabilă în casă”. ^[152] În anii care au urmat centenarului său în 1960, Mahler a devenit rapid unul dintre cei mai interpretați și mai înregistrați compozitori și a rămas în mare parte așa. În Marea Britanie și în alte părți, notează Carr, amploarea spectacolelor și înregistrările lui Mahler a înlocuit o foamete relativă cu un exces, aducând probleme de familiaritate excesivă. ^[152] Harold Schonberg comentează că „este greu să te gândești la un compozitor care să trezească sau loialitate egală”, adăugând că „un răspuns de orice fel de răpire la simfoniile lui Mahler va aduce [criticului] scrisori lungi de denunțare furioasă”. ^[173]

  Într-o scrisoare către Alma din 16 februarie 1902, Mahler a scris, referindu-se la Richard Strauss: „Ziua mea va veni când a lui se va sfârși. Dacă aș putea trăi ca să o văd, cu tine lângă mine!” ^[174] Carr observă că Mahler ar fi putut trăi pentru a-și vedea „ziua”; aproape contemporanul său Richard Strauss a supraviețuit până în 1949, în timp ce Sibelius, cu doar cinci ani mai tânăr decât Mahler, a trăit până în 1957. ^[175]

  Influența ulterioară

  Donald Mitchell scrie că influența lui Mahler asupra generațiilor următoare de compozitori este „un subiect complet în sine”. ^[176] Primii discipoli ai lui Mahler au inclusArnold Schoenbergși elevii săiAlban BergsiAnton Webern, care au fondat împreună adoua școală vieneză. ^[177] Muzica lui Mahler a influențat trecerea trio-ului de la tonalitate progresivă laatonalitate(muzică fără ton); deși Mahler a respins atonalitatea, a devenit un apărător feroce al originalității îndrăznețe a operei lui Schoenberg.La premiera primului cvartet de coardeal acestuia din urmă , în februarie 1907, Mahler a fost împiedicat să-i atace fizic pe necazuri.^[178] Serenada lui Schoenberg, op. 24 (1923), Trei piese pentru orchestrăde Berg (1915) și Cele șase piese ale lui Webern (1928) au toate ecourile Simfoniei a șaptea a lui Mahler. ^[179] Mahler a influențat, de asemenea, părțile de film ale lui John Williamsși ale altor compozitori de la Hollywood. ^[180]

  Printre alți compozitori ai căror opera poartă influența lui Mahler, Mitchell îl menționează pe americanul Aaron Copland, pe compozitorul german de cântece și scenă.Kurt Weill, ^[181] pe italianulLuciano Berio, pe rusulDmitri Shostakovichși pe englezulBenjamin Britten. ^[176] Compozitorii americaniLeonard BernsteinsiSamuel Barberau fost, de asemenea, influențați de opera lui Mahler. ^[180] Într-un interviu din 1989, pianistul-dirijorVladimir Ashkenazya spus că legătura dintre Mahler și Șostakovici era „foarte puternică și evidentă”; muzica lor reprezenta „individul versus viciile lumii”.^[182] Mitchell evidențiază „scrierea minunată de ascuțită, parțială și independentă pentru vânt a lui Britten în... prima mișcare a Simfoniei pentru violonceldin 1963 [care] aparține în mod clar acelei ordini de transparență uluitoare și emancipare instrumentală pentru care Mahler a făcut atât de mult. a stabili." Mitchell încheie cu afirmația: „Chiar dacă propria sa muzică nu ar supraviețui, Mahler s-ar bucura totuși de o nemurire substanțială în muzica acestor succesori preeminenti care i-au îmbrățișat arta și i-au asimilat tehnicile”.[ ^{176 ]} Un sondaj din 2016 de la BBC Music Magazine pe 151 de dirijori a clasat trei dintre simfoniile sale în primele zece simfonii din toate timpurile. ^[183]

  Memoriale și muzee

  În Hamburg,Muzeul Gustav Mahlereste dedicat vieții și operei lui Gustav Mahler. Este situat înCartierul Compozitorilor. ^[184] În Altschluderbach, lângăToblach,înTirolul de Sud, Italia, a rămas un mic muzeu și un memorial în fosta colibă ​​​​a compozitorului Mahler. Este situat în parcul de animale de lângăGustav Mahler Stube. Stube avea anterior un muzeu la primul etaj. Acolo, Mahler și soția saAlmaau locuit între 1907 și 1910. ^[185] Două dintre colibele celorlalți compozitori folosiți de Mahler încă există; ambele sunt echipate ca niste mici muzee. La Attersee există o colibă ​​​​care compune,Austria Superioară, ^[186] șiunul la WörtherseedinCarintia. ^[187] Muntele Mahlerdin Munții Stâncoși din Colorado este numit în onoarea compozitorului. ^[188]

Gustav Mahler: Symphony No. 2 "Resurrection" (Lucerne Festival Orchestra, Claudio Abbado)

GIAN CARLO MENOTTI

Traducere automată

Gian Carlo Menotti (/ m ə ˈ n ɒ t i /, italiană:  [ˈdʒaŋ ˈkarlo meˈnɔtti]; 7 iulie 1911 – 1 februarie 2007) a fost un compozitor,libretist, regizor și dramaturg italian, cunoscut în primul rând pentru producția sa. din 25 de opere. Deși se spune adesea că este un compozitor american, și-a păstrat cetățenia italiană. ^[1] Unul dintre cei mai frecvent interpretați compozitori de operare ai secolului la XX-lea, lucrările sale cele mai de succes au fost scrise în anii 1940 și 1950. [2] ^Extrem de influențat deGiacomo PuccinisiModest Mussorgsky, Menotti a dezvoltat în continuarea tradițieiverismoa operei în epoca post-Al Doilea Război Mondial. ^[2] [3] Respingândatonalitateași estetica celeide-a doua școli vieneze, muzica lui Menotti este caracterizată deun lirismexpresiv care stabilește cu atenție limbajul pe ritmuri naturale, în moduri care evidențiază sensul textual și subliniază intenția dramatică. ^[2] [3]

La fel caWagner, Menotti a scris libretele tuturor operelor sale.A scris opera clasică de CrăciunAmahl and the Night Visitors(1951), împreună cu alte două duzini de opere menite să atragă gustul popular. Multe dintre operele lui Menotti s-au bucurat de succes peBroadway, inclusiv două lucrări câștigătoare alePremiului Pulitzer , The Consul(1950) șiThe Saint of Bleecker Street(1955). În timp ce toate lucrările sale foloseau libere în limba engleză, trei dintre operele sale aveau și librete în limba italiană scrise de compozitor:Amelia Goes to the Ball(1937),The Island God(1942) șiThe Last Savage.(1963). Un fondatFestivalul dei Due Mondi(Festivalul celor Două Lumi) laSpoletoîn 1958 și omologul său american,Spoleto Festival USA, în 1977. În 1986 a început unfestival din Melbourne Spoletoîn Australia, dar sa retras după trei ani.

Pe lângă operele sale, Menotti a scris muzică pentru mai multe balete, lucrări corale,muzică de cameră, muzică orchestrală de diferite tipuri, inclusiv osimfonieși piese de teatru. Printre acestea se remarcăcantata sa The Death of the Bishop of Brindisi , scrisă în 1963, și cantata Landscapes and Remembrances din 1976 – o lucrare descriptivă a amintirilor lui Menotti despre America, scrisă pentruBicentenarul Statelor Unite. De asemenea, demnă de remarcat este o mică Liturghie comandată deArhiepiscopia Romano-Catolică din Baltimore– Liturghie pentru Liturghia Engleză Contemporană .

Menotti a predat compoziție muzicală la facultateaInstitutului de Muzică Curtisdin 1948 până în 1955. A fost, de asemenea, director artistic alTeatro dell'Opera di Romadin 1992 până în 1994 și a regizat periodic opere pentru organizații notabile precumFestivalul de la Salzburg. siOpera de Stat din Viena.

Cuprini

Viața timpurie și educația: 1911–1933

Născut înCadegliano-Viconago,Italia, lângăLacul Maggioreși granița cu Elveția, Menotti a fost al șaselea dintre cei zece copii ai lui Alfonso și Ines Menotti. ^[3] Tatăl său era un om de afaceri, iar mama sa un muzician amator talentat. ^[3] Familia era prosperă din punct de vedere financiar, tatală și unchiul său exploatând împreună o firmă de export de cafea în Columbia. ^[4] A învățat să cânte la orgă de la excentrica lui mătușă LiLine Bianchini, care a experimentat halucinații religioase. ^[4] A fost profund religios în tinerețe și a fost foarte influențat de preotul său paroh Don Rimoldi. ^[4]

Mama lui Menotti a avut o mare influență în dezvoltarea sa muzicală și-a trimis copiilor la lecții de muzică la pian, vioară și violoncel. ^[4] Familia a interpretat muzică de împreună și cu alți muzicieni din comunitate în serile găzduite în gospodăria Menotti. ^[4] Gian Carlo a început să scrie cântece când avea șapte ani, iar la unsprezece a scris atât libretul, cât și muzica pentru prima sa operă, Moartea lui Pierrot . This lucrare a fost interpretată ca un spectacol de păpuși acasă, o pasiune care a ocupat tinerețea lui Gian Carlo după ce a fost introdus în artă de la fratele său mai mare Pier Antonio. ^[4] Și-a început pregătirea muzicală formală laConservatorul din Milanoîn 1924, la vârsta de 13 ani. ^[3] A petrecut trei ani studiind la conservator timp în care a participat frecvent la operele dela Scala, ceea ce ia cimentat dragostea de-a lungul vieții pentru forma de artă. ^[4]

La vârsta de 17 ani, viața lui Menotti a fost modificată dramatic de moartea tatălui său. ^[4] După moartea soțului ei, Ines Menotti și Gian Carlo s-au mutat înColumbiaîntr-o încercare zadarnică de a salva afacerea cu cafea a familiilor. În 1928, la înscris la Institutul de Muzică Curtis dinPhiladelphiaînainte de a se întoarce în Italia. Înarmat cu o scrisoare de prezentare din partea soției lui Arturo Toscanini , Gian Carlo a studiat compoziția la Curtis sub Rosario Scalero . ^[5] În 1928, la întâlnire pe colegul de școală din Curtis, Samuel Barber, care a devenit partenerul său în viață, precum și în profesia lor comună. Ca student, Menotti și-a petrecut o mare parte din timp cu familia Barber înWest Chester, Pennsylvania, iar cei doi și-au petrecut, de asemenea, câteva pauze de vară în Europa, participând la spectacolul de operă la Viena și în Italia, în timp ce studiau la Curtis. ^[3]

Cariera timpurie: 1933–1949

Gian Carlo Menotti, fotografiat deCarl Van Vechtenîn 1944

După ce au absolvit Institutul Curtis în primăvara anului 1933, Menotti și Barber au petrecut vara următoare în Austria, unde Menotti la început să scrie libretul pentru prima sa operă matură,Amelia Goes to the Ball( Amelia al Ballo ), după propriul său text italian, în timp ce cazand intr-un mic sat de pelacul Wolfgang. ^[3] [4] Lucrarea a fost inspirată de baroneasa von Montechivsky pe care Menotti a cunoscut-o la începutul acelei verii la Viena. ^[4] Și-a petrecut majoritatea următorilor patru ani urmând studii muzicale suplimentare în Europa, inclusiv studii de compoziție cuNadia Boulangerla Paris. ^[6] [3] Nu a terminat de compus muzica pentru Ameliapână la întoarcerea sa în Statele Unite în 1937. ^[3]

Institutul Curtis a prezentat premiera mondială a filmului Amelia Goes to the Ball laAcademia de Muzicădin Philadelphia cuMargaret Daumîn rolul Ameliei în aprilie 1937, iar aceasta a fost urmată curând de montări profesionale mai târziu în acel an laLyric Opera Housedin Baltimore șiTeatrul New Amsterdamdin New York, cu sopranaFlorence Kirkîn rolul principal. ^[7] Un succes critic,Opera Metropolitanăa pus în scenă lucrare în 1938, cuMuriel Dicksonîn rolul principal. Opera a primit prima sa punere in scena internationala laSanremo, Italia, în același an. ^[4] Amelia al Ballo este singura dintre operele lui Menotti care încă mai a fost publicată în libretul italian original sau poate „complementar” (alături de engleză): ^[8] este un exemplu al stilului romantic tradițional italian, cu un semn din cap. (dar nu o imitație a luiPucciniși, în special,a lui Mascagni(a operă finală, Nerone , a avut premiera în 1935).

Succesul lui Amelia Goes to the Ball ia adus lui Menotti o comisie pentru a compune ooperă radiopentruNBC Radio Network,The Old Maid and the Thief, una dintre primele astfel de lucrări. Opera a avut premiera într-o emisiune radiofonica pe 22 aprilie 1939, cuAlberto ErededirijândOrchestra Simfonică NBCpentru închiderea sezonului 1938–1939 al orchestrei. ^[9] Opera a fost montată pentru prima dată într-o versiune ușor revizuită dePhiladelphia Opera Companyla Academia de Muzică dinPhiladelphiaîn 1941. ^[10] Filarmonica dinNew Yorka ales să programeze porțiuni din opera în 1942, cu dirijorulFritz Buschconducând ansamblul. ^[11] Prima producție pusă în scenă din New York a fost prezentată deOpera din New Yorkîn aprilie 1948 într-un proiect dublu cu Amelia Goes to the Ball , ambele opere regizate de compozitor. ^[12]

În 1943, Menotti și Barber au cumpărat „Capricorn”, o casă la nord de Manhattan, în suburbiaMount Kisco, New York. Casa a servit drept refugiu artistic până în 1972. ^[13] Multe dintre lucrările lor majore au fost compuse în această casă. Cei doi au găzduit frecvent întâlniride salonla Capricorn cu alți compozitori, artiști, muzicieni și intelectuali cunoscuți. ^[13]

Cea de-a treia opera a lui Menotti,The Island God, a fost scrisă pentru Metropolitan Opera , unde a avut premiera cu recenzii slabe în 1942.^[3]metafizică, ceea ce a dus la o pretenție filozofică și simbolică prea pretențioasă. lucrări care nu au reușit să se conecteze cu publicul. În interviuri el a exprimat că acest eșec la învățat „cum să nu scrie o opera”. ^[14] După aceasta, el a scris prima sa piesă dramatică fără muzică, A Copy of Madame Aupic , în 1943. Lucrarea a fost pusă în scenă până în 1947, când a avut premiera laNew Milford, Connecticut. ^[4] Alte lucrări din această perioadă includ un balet, Sebastian (1944) și Concertul pentru pian în la minor (1945), care au fost scrise înainte ca Menotti să se întoarcă la operă cuThe Mediumîn 1946. Comandată deAlice M. Ditson Fund, aceasta a patra opera a avut premiera laUniversitatea Columbiași apoi a fost transferată într-un A avut un succes critic peBroadwaylaEthel Barrymore Theatreîn 1947. ^[3] Această producție de pe Broadway a inclus și cea de-a cincea operă a lui Menotti, opera scurtă într-un actThe Telephone sau L'Amour à trois, ca preludiu la spectacolele The Medium . ^[3]Aceste opere au început lucrări de succes internațional ale lui Menotti, primind în special producții apreciate de critici la Paris și Londra în 1949 și apoi au făcut turnee în Europa în 1955 sub sponsorizarea Departamentului de Stat al Statelor Unite cuforțelemuzicale conduse deThomas Schippers. ^[3] [14] The Medium a fost, de asemenea, transformat într-un film în 1951cuMarie PowerssiAnna Maria Alberghettiși a concurat laFestivalul de Film de la Cannes din 1952. ^[15] Este considerat pe scară largă drept unul dintre cele mai bune de operă pe film realizat vreodată. ^[3]

În mijlocul succesului, Menotti a compus și muzică pentru baletul Errand in the Maze din 1948 pentruMartha Graham Dance Companyși a scris două scenarii pentruMetro-Goldwyn-Mayer, care în cele din urmă nu au fost niciodată dezvoltate în filme. ^[4] [14] El a acceptat un post de predare a compoziției muzicale la facultatea Institutului Curtis în 1948, post în care a rămas până în 1955. [ 4] ^Elevii săi de mare au inclus compozitoriiOlga Gorelli, ^[16] Lee Hoiby, ^{[17] ]} Stanley Hollingsworth, ^[18] Leonard Kastle, ^[19] George Rochberg, ^[20]siLuigi Zaninelli. ^[21]

Cariera mijlocie: 1950–1969

Adorarea magilor alui Hieronymus Bosch , care a inspirat filmul lui MenottiAmahl and the Night Visitors

Anii 1950 au marcat punctul culminant al aprecierii criticilor lui Menotti, programul cu prima sa operă de lungă durată,The Consul, care a avut premiera pe Broadway la Ethel Barrymore Theatre în 1950. ^[3] Lucrarea a câștigat atâtPremiul Pulitzer pentru muzică,cât șiNew York . Premiul Cercului Criticilor Dramaticipentru Piesa muzicală a anului (cel din urmă în 1954). Soprană americanăPatricia Newaya jucat rolul chinuitei protagoniste Magda Sorel, pentru care a câștigat premiul Donaldson pentru cea mai bună actriță într-un muzical în 1950. Se pare că Menotti intenționa să dea un rol unei.Maria Callas, necunoscută atunci , dar producătorul nu l-ar fi dorit. . ^[22]Lucrarea a devenit parte a repertoriului de operă stabilită și a fost interpretată în peste sau duzină de limbi și în peste 20 de țări. ^[3]

În 1951, Menotti a scris opera sa de Crăciun Amahl and the Night Visitors pentru NBC, care a fost inspirată de pictura luiHieronymus Bosch Adoration of the Magi(c. 1485–1500). ^[3] A fost prima operă scrisă vreodată pentru televiziune în America și a fost difuzată pentru prima dată în Ajunul Crăciunului, 1951, cuChet Allenîn rolul lui Amahl șiRosemary Kuhlmannîn rolul mamei sale. ^[23] Opera a fost un succes atât de mare prin difuzarea filmului Amahl și vizitatorii de noapte a devenit o tradiție anuală de Crăciun. Lucrarea a fost, de asemenea, pusă în scenă de companii și universități de operare, universități și alte instituții a devenit una dintre cele mai frecvente interpretate opere ale secolului la XX-lea. ^[3] Lucrarea rămâne cea mai populară lucrare a lui Menotti. ^[23]

Menotti a câștigat un al doilea premiu Pulitzer pentru opera saThe Saint of Bleecker Street, care a avut premiera laTeatrul Broadwayîn 1955. ^[24] Această operă a fost distinsă și cu Drama Critics' Circle Award pentru cel mai bun musical și New York Music Critics' Circle Award. pentru cea mai bună opera. ^[24] Situată în New York-ul contemporan, opera se preocupă de conflictul dintre luminile fizice și spirituale. ^[3] După difuzarea sa din New York, opera a fost pusă în scenă la La Scala și laVienna Volksoperși a fost înregistrată pentruBBC Televisionîn 1957. ^[4] This lucrare a fost urmată deUnicornul, Gorgonul și Manticora.(1956), o „fabula de madrigal” pentru cor, zece dansatori și nouă instrumente, care sa bazat pecomedia italiană de madrigaldin secolul al XVI-lea . Comandată de Fundația Elizabeth Sprague Coolidge, lucrarea a avut premiera laBiblioteca Congresuluiîn 1956 și a fost apoi pusă în scenă deBaletul din New York Citycu dansatoriiNicholas MagallanessiArthur Mitchellîn 1957. ^[4]

În timp ce lucra la The Unicorn, the Gorgon, and the Manticore' , Menotti a creat libretul pentru cea mai faimoasă opera a lui Barber,Vanessa, care a avut premiera la Metropolitan Opera în 1958. ^[3] În același an, opera saMaria Golovina avut premiera laBruxelles din 1958 . Târgul Mondial. ^[4] Comandată dePeter Herman AdlersiOpera NBC, producția sa mutat laTeatrul Martin Beckde pe Broadway în 1959 și a fost, de asemenea, filmată pentru o emisiune televizată la nivel național pe NBC. ^[3] Distribuția a rămas constantă pentru tot și a inclus Patricia Neway,Ruth Kobart,Norman Kelley,William ChapmansiRichard Cross.

Menotti e un fondatFestivalul celor două lumilaSpoleto, Italia, în 1958. Producția sa de compoziție a încetinit pe măsura ce îndatoririle sale de director al festivalului i-au consumat timpul. A scris libretele pentru opera într-un act a lui BarberA Hand of Bridgeși Introduceri și La revedere deLukas Foss, ambele au avut premiera împreună la Festivalul celor două lumi în 1959. ^[3] [4] Ulterior, a revizuit libretul pentru Antony și Cleopatra lui Barber (1966). Albert Husson și -a adaptat prima piesă dramatică fără muzică, A Copy of Madame Aupic (1943), într-o piesă în limba franceză, care a avut premiera la Paris în 1959. ^[4]Critic muzicalJoel Honiga fost secretarul său personal la sfârșitul anilor 1950.

Anul 1963 a fost unul deosebit de încărcat pentru Menotti. Opera sa de televiziuneLabyrintha fost prezentată în premieră de Teatrul de Opera NBC. Spre deosebire de Amahl and the Night Visitors , această operație nu a fost niciodată intenționată să fie transferată de televizor pe scenă și a fost scrisă cu intenția de a utiliza efecte speciale ale camerei, care au fost unice pentru televiziune. ^[25] În același an, operaUltimul sălbatica avut premiera laOpéra-Comiquedin Paris, iar acea lucrare a primit o producție fastuoasă la Metropolitan Opera în 1964. ^[3] Această operă a fost disprețuită de presa franceză și americană, dar a fost deosebit de bine primită pentru spectacolele teatrului de operă din Italia în anii următori. ^[4]Tot în 1963, cantata sa „ Moartea episcopului de Brindisi privindcruciada copiilordin 1212” a avut premiera laFestivalul de mai de la Cincinnati,cu recenzii bune. ^[4]

Menotti a scris ooperă de cameră,Martin's Lie(1964), comandată deCBSpentru televiziunea americană. Deși nu a fost concepută inițială ca o opera pentru scenă, opera a avut premiera într-un spectacol de teatru live pe 3 iunie 1964, laCatedrala din Bristol,pentru deschiderea celui de-al 17-leaFestival Internațional de Muzică Bath. ^[26] Opera a fost ulterior filmată cu aceeași distribuție pentru televiziune sub regia luiKirk Browningși a fost difuzată la nivel național de CBS pentru prima operei în Statele Unite, pe 30 mai 1965. ^[27]

În 1967, Thomas Schippers ia succedat lui Menotti în funcția de director al Festivalului celor două lumi, deși a continuat să fie președinte al consiliului de administrație al festivalului timp de câteva decenii. ^[3] În același an,ciclul de cântece Canti della lontananza al lui Menotti a fost prezentat în premieră laHunter Collegede sopranaElisabeth Schwarzkopfpentru care a fost scrisă lucrarea. ^[3] A compus muzică pentru producția din 1968 a luiWilliam ShakespeareRomeoși JulietalaThéâtre National Populairecu regizorulMichael Cacoyannis. ^[4] În 1969 opera pentru copiiAjutor, ajutor, Globolink-urile! a avut premiera la Opera de Stat din Hamburg, iar lucrarea a fost interpretată la Opera din Santa Feși la Opera din New York, anul următor. ^[28]

Cariera ulterioară: 1970–2007

În 1970, Menotti a luat decizia dificilă de a pune capăt lungii sale relații romantice cu Samuel Barber. ^[13] [29] Barber sa luptat cu depresia și alcoolismul în urma reacției critice dure la opera sa din 1966 Antony and Cleopatra, care a avut un impact negativ asupra productivității sale creative și a relației sale cu Menotti. ^[13] Barber începuse deja să se autoizoleze pentru perioade lungi de timp la o cabană din Santa Christina, Italia și a petrecut din ce în ce mai puțin timp la Capricorn. ^{[29] [30] [13]} Tensiunile au crescut între Menotti și Barber, făcându-l pe Menotti să pună capăt atașamentului lor romantic și să pună „Capricorn” la vânzare în 1970. ^[13] [29]Capricornul sa vândut în 1972, iar cei doi bărbați au rămas prieteni după ce implicarea lor romantică a încetat. ^[31] [29] În 1972, Menotti a cumpăratYester House, o proprietate din secolul al XVIII-lea dinLammermuir Hills, East Lothian, Scoția. ^[32] A locuit acolo până la moartea sa treizeci și cinci de ani mai târziu. ^[32] În timp ce era acolo, el a declarat în glumă că vecinii săi scoțieni se refereau la dreptul „domnul McNotti”. ^[33] În 1974 la adoptatpe Francis „Chip” Phelan, un actor și patinator american pe care îl cunoștea încă de la începutul anilor 1960. ^[34] Chip, și mai târziu soția sa, au locuit cu Menotti la Yester House. ^[13]

În 1970, a două dramă fără muzică a lui Menotti, The Leper , a fost interpretată pentru prima dată în Tallahassee, Florida, pe 24 aprilie 1970. ^[3] Opera saThe Most Important Mana fost comandată de Opera din New York și a avut premiera laLincoln . Centerîn 1971. ^[3] O opera care se concentrează pe tensiunile rasiale din America cu un erou central negru, lucrarea a fost prost primită de majoritatea criticilor. ^[4] Cu toate acestea, Menotti personal credea că aceasta a fost una dintre cele mai bune opere ale sale, la egalitate cu The Consul și The Saint of Bleecker Street . ^[4] Opera sa Tamu-Tamu a avut premiera în 1973 laTeatrul Studebakerdin Chicago, ca parte a celui de-al IX-lea Congres alUniunii Internaționale de Științe Antropologice și Etnologice. ^[4]

Anul 1976 a fost deosebit de fructuos pentru Menotti, cu o serie de premiere comandate în onoarea bicentenarului Declarației.de Independență. ^[35] Prima dintre acestea a fost cantată în nouă părți pentru soliști, cor și orchestră, „Landscapes and Remembrances”, care a avut premiera pe 8 mai într-o reprezentare a BelCanto ChorussiMilwaukee Symphonydin Milwaukee. ^[35] Filmată pentru difuzarea națională pe PBS, piesa este cea mai autobiografică lucrare a lui Menotti, cu textul constând din amintiri personale și incidente din propria viață a compozitorului în America. ^[35] La 1 iunieCompania de Operă din Philadelphiaa jucat premiera mondială a operei de comedieThe Hero(1976), care a satirizat politica americană, în specialscandalul Watergate. ^[4] [35] La 4 august a aceluiași an,Orchestra din Philadelphiaa prezentată premiera mondială a Simfoniei nr. 1 a lui Menotti („Halcyon Symphony”) laSaratoga Performing Arts Centersub bagheta luiEugene Ormandy. ^[36]

În 1977, Menotti a fondatSpoleto Festival USA, un festival însoțitor de Festivalul său Spoleto (cealaltă dintre cele două lumi ale sale), înCharleston, Carolina de Sud. Timp de trei săptămâni în fiecare vară, Spoleto este vizitată de aproape de milion de oameni. ^[37] Aceste festivaluri au fost menite să aducă opera unui public popular și au ajutat la lansarea carierei unor artiști precum cântăreața.Shirley Verrettși coregrafiiPaul TaylorsiTwyla Tharp. ^[38] În 1986, el a extins conceptul la un festival Spoleto dinMelbourne, Australia. Menotti a fost director artistic în perioada 1986–88, dar după trei festivaluri acolo, a decis să se retragă – și și-a luat cu drepturile de denumire. Festivalul de la Melbourne Spoleto a devenit acumFestivalul Internațional de Arte din Melbourne. ^[39] Menotti a părăsit Spoleto SUA în 1993 pentru a prelua cârmaOperei de la Roma.

În ciuda pretențiilor acestor festivaluri cu privire la timpul lui Menotti, care includeau regia de piese, precum și de opere, el a menținut o carieră artistică activă. Multe dintre operele sale ulterioare sunt îndreptate către copii, atât ca subiecte, cât și ca interpretați, inclusiv Oul (1976), Procesul țiganului (1978), Chip și câinele lui (1979), O mireasă din Pluto (1982), The Băiatul care a crescut prea repede (1982) și ultima sa opera The Singing Child (1993). ^[3] Operadin San Diegoa comandat operaLa Loca(1979) ca un cadou de 50 de ani pentru sopranaBeverly Sills.și a interpretat lucrarea atât în ​​​​San Diego, cât și cu Opera din New York. ^[3] Lucrarea spune povestea fiicei Isabellei și a lui Ferdinand a Spaniei și a fost ultima operă Sills adăugată la repertoriul ei înainte de a se retrage. ^[3] În 1986, opera sa Goya , scrisă pentruPlacido Domingo, a fost prezentată în premieră deOpera Națională din Washington. ^[3] Cu Goya (1986), el a folosit un stil tradițional italiande giovane scuola. ^[40] Ultima sa opera pentru adulți, Ziua nunții , a avut premiera la Seul, Coreea de Sud, împreună cuJocurile Olimpice de vară din 1988.sub bagheta lui Daniel Lipton. ^[41]

În 1992, Menotti a fost numit director de artist al Teatro dell'Opera di Roma, post pe care menționează timp de doi ani înainte de ai se cere să demisioneze din cauza conflictelor cu managerii teatrului, care implicau insistența lui Menotti de a pune în scena Lohengrin deWagner. ^[42] [43] În onoareaPremiului Nobel pentru Pacedin 1995,Asociația Americană a Directorilor Coralia comandat-o pe Gloria ca parte a Liturghiei care sărbătorește această ocazie. În 1996, Menotti a regizat cea de-a doua versiune filmată a lui Amahl and the Night Visitors .

Menotti a murit la 1 februarie 2007, la vârsta de 95 de ani, laPrincess Grace Hospital CenterdinMonte Carlo, Monaco. A fost înmormântat în East Lothian, Scoția. În iunie și iulie 2007, Festivalul celor două lumi, pe care Menotti la fondat și a supravegheat până la moartea sa, a dedicat memoria a 50 de ani de la festival, organizat de fiul său Francis. Lucrările Menotti interpretate în timpul festivalului au inclus Maria Golovin , Peisaje și amintiri , Missa O Pulchritudo și Inorogul, Gorgona și Manticora .

Stilul muzical și evaluarea critică a lui Menotti

Stilul lui Menotti a fost influențat în special de Giacomo Puccini șiModest Mussorgskyși a dezvoltat în continuarea tradițieiverismoa operei în epoca de după cel de-alDoilea Război Mondial. ^[2] [3] Respingândatonalitateași estetica celeide-a doua școli vieneze, muzica sa este caracterizată deun lirismexpresiv care stabilește cu atenție limbajul pe ritmuri naturale, în moduri care evidențiază sensul textual și subliniază intenția dramatică. ^[2] [3] Explicându-și respingerea multor tendințe de compoziție ale modernismului muzical, Menotti a declara: „Muzica atonală este în esență pesimistă. Este incapabilă să exprime bucurie sau umor”. ^[1] Menotti a scris cu pricepere pentru ansambluri instrumentale mai mici, iar orchestrațiile sale tind să fie mai ușoare și deschise. ^[3] Un compozitor care a ales să intenționat să satisfacă gusturile publice larg, să folosească sa a melodiilor tonale a avut adesea o aromă modală, secvență și repetiție frecventă; sunt ușor de reținut. ^[3]În operele sale pasajele sale asemănătoare ariei tind să fie scurte pentru a nu întrerupe fluxul dramatic, în timp ce le sale pasaje asemănătoare recitative au folosit cu atenție ritmuri naturale de vorbire a textului ușor de înțeles de către public. ^[3] În 1964 a scris:

„Există o anumită indolență față de utilizarea vocii astăzi, o tendință de a trata vocea instrumentală, de parcă compozitorii s-ar teme că textura ei este prea expresivă, prea umană. [3 ^]

În timp ce scria în principal în stilul verismului, Menotti a folosit unele tehnici și limbaj armonici mai noi din secolul al XX-lea atunci când au servit intenției dramatice a lucrărilor sale. ^[3] De exemplu, el folosește în mod ironicmuzică pe 12 tonuriîn Actul 2 din The Last Savage pentru a parodia civilizația contemporană (și indirect compozitorul de avangardă);bandă electronică muzicalăpentru a reprezenta invadatorii din spațiul cosmic în Help, Help, Globolinks! , și o coardă disonantă îndelungată susținută în The Consul în momentul sinuciderii Magdei. ^[3] Chiar și în pasajele sale armonice tonale, el ar încălca uneori regulile tradiționale de progres armonică prin folosirea.armoniei paralele. ^[3]

Evaluarea critică a lucrărilor lui Menotti sa extins pe o gamă largă, iar el a experimentat reacții variate la muzica sa de-a lungul carierei sale. Cariera sa de început a fost marcată în principal de succes critic și comercial, cu operele Amelia Goes to the Ball (1937), Bătrâna servitoare și hoțul (1939), Medium (1946), Telefonul (1947), Consulul (1950) . ), Amahl and the Night Visitors (1951) și The Saint of Bleecker Street (1954), toate demonstrând atractivitate populară și recenzii favorabile în general. ^[44] [3] Critic muzical și editorWinthrop SargeantdeTime,The New YorkersiMusical Americaa fost un admirator deosebit al lui Menotti, care la susținut pe compozitor în recenziile sale pentru îmbinarea sa abil de muzică și teatru. ^[45] [3] În schimb,Joseph Kermana scris în ediția din 1956 a larg cititului său Opera as Drama , „Menotti este un artist banal, un senzaționalist în stilul vechi și, de fapt, unul slab, diluând defectele lui Strauss. iar Puccini fără nici una din virtuțile lor fugare.” ^[46] Cu toate acestea, Kerman și-a temperat ulterior evaluarea și a retras această declarație în revizuirea cărții din 1988. ^[46]

Atacul usturator al lui Kerman asupra lui Menotti a fost începutul unei relații ambivalente cu critică muzicală pentru compozitor, care a crescut în climatul critic din anii 1960, în care recenzii au favorizat serialismul și avangarda muzicală față de stilul inspirat de verismo italian al lui Menotti. ^[44] Privit ca un conservator muzical regres în această activitate, critici au avut tendința de a respinge munca lui ca fiind derivată sau excesivă de melodramatică. ^[44] Această reacție negativă la muzica lui Menotti a continuat în anii 1980, dar apoi sa înmuiat pe măsura ce gusturile s-au îndepărtat de la serialism și avangardă cătreneo-romantism. Scriind înThe Independentla momentul morții lui Menotti în 2007, criticul muzicalPeter Dickinsona scris

Reacția împotriva popularității lui Menotti a fost, pentru o vreme, disproporționat de extremă. Mișcarea către neoromantism din ultimii 20 de ani a avut tendința de a favoriza pe Barber, care a folosit un excelent libret din Menotti pentru marea sa operă Vanessa, produsă la Met în 1958. Dar pentru măiestria teatrală și curiozitatea umană, susținută de propria sa operă. . machiaj emoțional complex, Menotti a creat un verism grăitor al epocii celui de-al Doilea Război Mondial. ^[2]

Lista operelor lui Menotti

Surse: ^[47] [48]

• Moartea lui Pierrot (1922)
• Mica Sirenă (1923, pierdută)
• Amelia Goes to the Ball( Amelia al ballo ) (1937)
• The Old Maid and the Thief, opera radiofonica(1939)
• Zeul insulei(1942)
• The Medium(1946)
• Telefonul sau L'Amour à trois(1947)
• Consulul(1950)
• Amahl and the Night Visitors, opera de televiziune (1951)
• Sfântul de pe strada Bleecker(1954)
• Maria Golovin(1958)
• Labirint, opera de televiziune (1963)
• Ultimul sălbatic(1963)
• Minciuna lui Martin(1964)
• Ajutor, ajutor, Globolink-urile! (1968)
• Cel mai important om(1971)
• Tamu-Tamu(1973)
• Oul (1976)
• Eroul(1976)
• Procesul țiganului(1978)
• Chip și câinele lui, la comision pentru CCOC(1979)
• La Loca(1979)
• O mireasă din Pluto(1982)
• Băiatul care a crescut prea repede(1982)
• Goya(1986), cu Plácido Domingoîn rolul principal
• Ziua nunții( Giorno di Nozze ) (1988)
• Copilul cântător(1993)

Alte lucrări

• Pastorală și în pentru coarde și pian (1934)
• Sebastian , balet (1944)
• Concert pentru pian (1945)
• Errand into the Maze, balet (1947)
• Poemul simfonic, Apocalipsa (1951)
• Concertul pentru vioară (1952)
• Ricercare și Toccata pe o temă din „Bătrâna servitoare și hoțul” (1953)
• Unicornul, Gorgona și Manticora(1956), o fabulă madrigal pentru cor, instrumente și dansatori
• Moartea episcopului de Brindisi (1963)
• Canti della lontananza pentru voce și pian (1961)
• Triple Concerto a tre (1969)
• Suită pentru două violoncel și pian (1973)
• Fantasia pentru violoncel și orchestră (1975)
• Simfonia nr. 1, Halcyon (1976)
• Peisaje și amintiri (1977)
• Cantilena și Scherzo pentru harpă și cvartet de coarde (1977)
• Missa „O Pulchritudo” (1979) masă cu text inserat
• Gemete, gemete, strigăte și suspine (Un compozitor la muncă), AATBBB, a cappella (1981)
• Muero Porque No Muero, Cantata pentru Sf. Tereza (1982)
• Nocturnă pentru soprano, cvartet de coarde și harpă (1982)
• Cinci cântece pentru voce și pian (1983)
• Concertul pentru contrabas (1983)
• Crăciunul meu, pentru cor și orchestră (1987)
• For the Death of Orpheus (1990), Cantată pentru tenor, cor și orchestră
• Oh llama de amor viva (1991)
• Trio pentru vioară, clarinet și pian (1996)
• Rugăciunea lui Iacov (1997)

Onoruri

În 1984, Menotti a primit distincțiaKennedy Center Honorpentru realizările artistice, iar în 1991 a fost ales „Muzicianul anului” de Musical America . Pe lângă faptul că a compus opere pentru propriile texte, pe tema aleasă de el, Menotti a regizat majoritatea producțiilor din opera sa.

În 1997, a fost premiat cuComisia Brockde la Asociația Americană a Directorilor Corali. ^[49]

În 2010, teatrul principal din Spoleto a fost redenumit Teatro Nuovo Gian Carlo Menotti pentru a-și onora rolul de creator și spirit al festivalului. ^[50]

Publicaţii

Partituri vocale ale compozițiilor sale:

• Amahl și vizitatorii de noapte: Partitură vocală .G. Schirmer Inc., 1986.ISBN  0-88188-965-2.
• The Telephone: Vocal Score . G. Schirmer Inc., 1986. ISBN  0-7935-5370-9.
• Mediul: Scor vocal . G. Schirmer Inc., 1986. ISBN  0-7935-1546-7.
• Liturghie pentru Liturghia engleză contemporană . G. Schirmer Inc., 1990.

GIAN CARLO MENOTTI: “AMAHL Y LOS VISITANTES NOCTURNOS”

TOTO CUTUGNO

Toto Cutugno
Date personale
Nume la naștere	Salvatore Cutugno
Născut	7 iulie 1943 (79 de ani) Fosdinovo, Toscana, Italia
Cetățenie	Italia
Ocupație	Cântăreț, compozitor
Limbi vorbite	limba italiană
Origine	Fosdinovo, Italia
Gen muzical	pop
Tipul de voce	Bariton
Instrument(e)	Voce, pian, chitară acustică, tobe, saxofon, Melodica
Ani de activitate	1970–prezent
Colaborare cu	Albatros
Premii	Concursul Muzical Eurovision Festivalul de la Sanremo
Discografie
Listă completă	Toto Cutugno discography[*]
Prezență online
site web oficial pagină Facebook Internet Movie Database canal YouTube
Modifică date / text

Salvatore Cutugno (n. 7 iulie 1943, Fosdinovo, Toscana, Italia), cunoscut publicului sub numele Toto Cutugno, este un cântăreț și compozitor italian de muzică ușoară (cantautor). Are peste 400 de melodii compuse și peste 100 de milioane de discuri vândute în întreaga lume. Este primul cantautor care a câștigat marele premiu al Festivalului de la Sanremo (în 1980) și singurul cantautor italian care a câștigat marele premiu la Eurovision în secolul XX.

Copilăria și primele activități artistice[modificare | modificare sursă]

La câteva luni de la nașterea sa, familia s-a mutat în La Spezia, unde tatăl său lucra ca subofițer de marină. Pasiunea pentru muzică i-a fost insuflată lui Toto încă din copilărie. Încurajat de tatăl său, care cânta la trompetă, Toto a început să studieze bateria și să cânte în diverse grupuri muzicale locale. Pe lângă baterie, învață să cânte la acordeon, pian și chitară. La vârsta de 13 ani participă la un concurs regional de muzică, unde ocupa locul 3.

Cariera artistică[modificare | modificare sursă]

Melodii compuse de Toto Cutugno din repertoriul unor cântăreți celebri
Adriano Celentano	Soli Il tempo se ne va
Joe Dassin	L'ete indien (Africa) Et si tu n'existais pas Salut Le jardin du Luxembourg
Dalida	Laissez moi danser Et la vie continuera Captain sky
Mireille Mathieu	Ciao bambino, sorry
Luis Miguel	Noi, ragazzi di oggi Il cielo
Fausto Leali	Io amo
Gerard Lenorman	Voici les cles
Jose Luis Rodriguez	C'est Venise)
Michel Sardou	En chantant Musique
Herve Vilard	Nous Reviens
Peppino di Capri	Il sognatore
Ricchi e poveri	Canzone d'amore

Activitatea de compozitor[modificare | modificare sursă]

Toto Cutugno a compus peste 400 de melodii. Melodiile semnate Toto Cutugno au fost interpretate de mari orchestre (Pourcel, Caravelli și Paul Mauriat). De-a lungul carierei Toto Cutugno a scris melodii de mare succes pentru: Joe Dassin, Dalida, Adriano Celentano, Gerard Lenorman, Hervé Vilard, Luis Miguel, Michel Sardou, Mireille Mathieu, Peppino di Capri, Jose Luis Rodriguez și formația Ricchi e poveri. A prezentat 28 de melodii la Sanremo, în perioada 1970-2008. Hitul său, L'italiano, a fost cel mai vândut disc italian în perioada 1981 - 1986. Melodia Africa (L'ete indien) are peste 80 de variante.

Cariera de interpret[modificare | modificare sursă]

• Peste 100 de milioane de discuri vândute în întreaga lume;
• Peste 80 de variante ale melodiei "Africa" (L'ete indien);
• Primul cantautor care a câștigat marele premiu al festivalului Sanremo (1980);
• La Sanremo în perioada 1970 – 2008, are 14 participări ca interpret;
• Își păstrează eternul loc 2 al festivalului de la Sanremo (1984, 1987, 1988, 1989, 1990, 2005);
• L'italiano a fost cel mai vândut disc italian în perioada 1981 - 1986;
• Ca instrumentist Toto Cutugno cântă la 9 instrumente;

Premii[modificare | modificare sursă]

• Marele premiu la Festivalul de la Sanremo (1980)
• Marele premiu la Eurovision 1990
• Locul 2 la Festivalul de la Sanremo (1984, 1987, 1988, 1989, 1990, 2005)

Discografie[modificare | modificare sursă]

• Albatros (1976)
• Come ieri, come oggi, come sempre (1978)
• La mia musica (1981)
• L'italiano (1983)
• Azzura malinconia (1986)
• Voglio l'anima (1987)
• Innamorata, innamorato, innamorati (1987)
• Mediterraneo (1987)
• Toto Cutugno (1990)
• Insieme 1992 (1990)
• Non è facile essere uomini (1992)
• Voglio andare a vivere in campagna (1995)
• Canzoni nascoste (1997)
• Il treno va (2002)
• Cantando (2004)
• Come noi nessuno al mondo (2005)
• Un falco chiuso in gabbia (2008)
• I Miei Sanremo (2010)

Toto Cutugno - Greatest Hits - The Best Maestro Collection @MELOMANDANCE

RINGO STARR

Ringo Starr
Ringo Starr in 2007
Date personale
Nume la naștere	Richard Starkey
Născut	7 iulie 1940 Welsh Streets, Liverpool⁠(d), Anglia, Regatul Unit[1]
Părinți	Richard Henry Parkin Starkey[*][6] Elsie Starkey[*][6]
Căsătorit cu	Barbara Bach (din 1981) Maureen Starkey Tigrett[*] (1965–1975)
Copii	Lee Starkey[*] Zak Starkey[*] Jason Starkey[*]
Cetățenie	Regatul Unit
Religie	hinduism[7] creștinism[7]
Ocupație	baterist
Limbi vorbite	limba engleză
Avere	350.000.000 de dolar americani[8]
Gen muzical	Rock, Pop, rock'n'roll
Tipul de voce	Bariton
Instrument(e)	Baterie
Case de discuri	Parlophone, United Artists, Capitol, Apple, Atlantic, RCA, Mercury
Interpretare cu	Rory Storm and the Hurricanes, The Beatles, Plastic Ono Band, Ringo Starr & His All-Starr Band
Premii	Membru al Ordinului Imperiului Britanic[*][2] Premiul Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră[3] Rock and Roll Hall of Fame Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*] Knight Bachelor[*][4][5] Stea pe Hollywood Walk of Fame[*] honorary doctor of the Berklee College of Music[*]
Discografie
Listă completă	Ringo Starr discography[*]
Semnătură
Prezență online
Site web pagină Facebook cont Twitter Internet Movie Database Myspace canal YouTube
Modifică date / text

Sir Richard Starkey (n. 7 iulie 1940, Liverpool, Regatul Unit), cunoscut drept Ringo Starr, este un muzician britanic. A fost vocalist, baterist, compozitor și membru al trupei britanice The Beatles. A fost, de asemenea, narator al primelor două sezoane (1984-1986) din serialul pentru copii Locomotiva Thomas și prietenii săi.

Ringo Starr - Don't Pass Me By (Live)

MUZICĂ PENTRU SUFLET:

1. 

Best Slow Blues Songs Ever | Relaxing Blues Guitar | Best Of Slow Blues/Rock Ballads

2. 

23 Best Music by Mozart Relax and Study