1. /14 AUGUST 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente, Nașteri

Evenimente

* 29 î.Hr. - Octavianus Augustus obține cel de-al doilea din trei triumfuri consecutive la Roma pentru a sărbători victoria asupra triburilor dalmațiene.

·   410 - Barbarii regelui vizigot Alaric, ocupa Roma si o jefuiesc timp de trei zile.

Jefuirea Romei din 24 august 410 de Joseph-Noël Sylvestre – foto: ro.wikipedia.org

Jefuirea Romei a avut loc pe 24 august 410, în timpul domniei împăratului roman occidental, Flavius Honorius. Roma a fost jefuită de trupele vizigote ale lui Alaric I, însă aceasta nu mai era de mult capitala Imperiului Roman de Apus fiind mutată la Milano și mai apoi la Ravenna. După acest eveniment, Roma nu își va mai recupera vreo dată statutul de centru spiritual al Imperiului Roman. Prima dată după 800 de ani, Roma a căzut în mâinile unei armate străine. Ultima dată Roma a fost ocupată și jefuită de către galii lui Brennus în 387 î.Hr.

Sack of Rome by the Visigoths led by Alaric I. (Credit: Prisma/UIG via Getty Images)

·      1040 - Macbeth îl ucide pe regele Scoției Duncan I în Bătălia de la Elgin și se încoronează el însuși rege. Este cunoscut ca subiect al tragediei lui William Shakespeare “Macbeth” și din multele opere care s-au inspirat din ea.

Macbeth al Scoției – foto: ro.wikipedia.org

Mac Bethad mac Findlaích (gaelica modernă: MacBheatha mac Fhionnlaigh,[1] anglicizat ca Macbeth, și poreclit Rí Deircc, „Regele Roșu”; decedat 15 august 1057) a fost Rege al Scoțienilor (cunoscut și ca Rege al Albei, iar mai înainte ca Rege al Morayului și Rege al Fortriului) din 1040 până la moartea sa. El este cunoscut ca subiect al tragediei lui William Shakespeare Macbeth și din multele opere care s-au inspirat din ea, deși piesa prezintă un portret inexact al domniei și personalității sale.

· * 1089 - Imparatul Sfantului Imperiu Romano-German Henric al IV-lea ( 11_noiembrie 1050 – d. 7 august 1106) se casatoreste cu Adelaida de Kiev, fiica marelui voievod Vsevolod I al Kievului.

Henric al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman – foto: ro.wikipedia.org

Henric al IV-lea (n. 11 noiembrie 1050 – d. 7 august 1106) este cel de al treilea membru al dinastiei de Sfinți Împărați Romani Salici. A fost Rege al Germaniei din 1054, Rege de Burgundia din 1056, rege de Italia din 1080 și Împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1084 până la abdicarea sa forțată din 1105.

·   1433 - Eduard devine rege al Portugaliei după moartea tatălui său, regele Ioan I.

Eduard al Portugaliei – foto: ro.wikipedia.org

Eduard (portugheză Duarte; 31 octombrie 1391 – 9 septembrie 1438) numit Filosoful sau Elocventul, a fost al 11-lea rege al Portugaliei și al doilea Lord de Ceuta din 1433 până la moartea sa. A fost fiu al regelui Ioan I al Portugaliei și a soției acestuia, Filipa de Lancaster, care era fiica lui Ioan de Gaunt. A fost numit după străbunicul său, regele Eduard al III-lea al Angliei.

·   1457 - Este tiparita de catre Johann Fust şi Peter Scheffer, Psaltirea din Mainz

foto; cersipamantromanesc.wordpress.com

 

·         1816:  Marea Britanie a  anexat în mod oficial  arhipelagul Tristan da Cunha din Oceanul Atlantic.

·         1826 - O comisie a Academiei verifică metoda descrisă de Jerome Balard, pentru obţinerea unui nou element: bromul. Rezultatele se confirmă.

Antoine Jérôme Balard in the 1870s – foto: en.wikipedia.org

 

·    1871 - Sarbatorirea a 400 de ani de la tarnosirea manastirii Putna (amanata din 1869). Organizarea a fost facuta de catre un comitet din care faceau parte M. Eminescu, A. D. Xenopol, I. Slavici. Au participat peste 3000 de persoane venite din toate provinciile romanesti;(14/26-15/27).

Mănăstirea Putna – foto: ro.wikipedia.org

Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. A fost supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” (Mihai Eminescu). Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava, în nordul Moldovei. Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.

• 1880: Se finalizează construcția Catedralei din Köln, cel mai cunoscut reper din Köln, Germania.

·         1893: Este eliberat primul permis de conducere din lume. Seful politiei din Paris a prezentat „o referinta prin care se certifica abilitatea de a opera un vehicul de transport cu un motor mecanic” unui sofer francez al carui nume nu se mai cunoaste.

·         1893 - În capitala Franţei, Paris, se emit primele plăcuţe de înmatriculare pentru automobile. Înmatricularea maşinilor a venit foarte firesc în Paris pentru că şi căruţele aveau astfel de elemente de identificare în Franţa încă din 1800. După capitala franceză, în Germania au fost introduse plăcuţele de înmatriculare în 1896, iar Olanda a fost prima ţară care să introducă un sistem naţional de înmatriculare în 1898, care avea pur şi simplu un număr. În Statele Unite primele plăcuţe au fost introduce în New York în 1901. La acea vreme plăcuţele nu erau emise de vreo autoritate, ci fiecare motorist trebuia să şi le confecţioneze, cu condiţia să nu se suprapună cu cele existente. Ulterior în statele Virginia şi Massachusetts autorităţile locale au început să emită plăcuţele de înmatriculare unice. Până în 1957 plăcuţele de înmatriculare nu aveau dimensiuni similare, începând cu acel an producătorii şi autorităţile hotărând să facă un format comun, Europa, America şi Australia având fiecare dimensiunile sale acceptate la nivel continental.

·         1895: Este inaugurat podul peste Dunare de la Cernovoda, constructia caruia a demarat la 13 septembrie 1890; cel mai lung pod din Europa la acea vreme.

·    1900 - S-a incheiat, dupa 56 de zile, asediul fortelor occidentale impotriva Pekinului, pentru inabusirea “Rascoalei Boxerilor”.

Russian cannons firing at Beijing gates during the night. August, 14, 1900 – foto: ro.wikipedia.org

Răscoala boxerilor  sau Revolta boxerilor ori Rebeliunea boxerilor a fost o mișcare xenofobă și anticreștină violentă, petrecută în China la sfârșitul dinastiei Qing, între anii 1898 și 1900. A fost inițiată de Miliția Yìhétuán (Miliția Unită pentru Dreptate), cunoscută în occident sub denumirea de “Boxerii“, și motivată de sentimente proto-naționaliste și de rezistența palpabilă împotriva imperialismului vestic și japonez și a creștinismului. Termenul de „boxer” se datorează faptului că membrii Miliției Yìhétuán practicau boxul și exercițiile calistenice, crezând că aceste practici îi vor face impenetrabili în fața gloanțelor. Marile puteri au intervenit și au înfrânt forțele chineze. Ostilitățile s-au încheiat cu un protocol semnat în 1901 prin care Chinei i se cerea să plătească daune unui număr de 11 state. Ulterior, Marea Britanie și SUA au returnat o mare parte din reparațiile pe care le primiseră.

·         1914:  Mina de diamante The Big Hole de la Kimberley, Africa de Sud se închide. Din 1871, aici s-au excavat 22,5 milioane de tone de pământ și s-au obținut 2722 kg de diamante.

1914: The Big Hole diamond mine in Kimberley, South Africacloses. Since 1871, 22.5 million tons of earth have been excavated here and 2722 kg of diamonds have been obtained.

• 1914: Primul Război Mondial: Începe Bătălia din Lorena, o ofensivă franceză nereușită, destinată să recupereze provincia Mosela de la Germania.^[4]

·      1916 -  (14/27 august) România a declarat război Austro-Ungariei, intrând în Primul Război Mondial, de partea Antantei. Ambasadorul Edgar Mavrocordat depune la ora 21 la secretariatul Ministerului Austro-Ungar de Externe declarația de război din partea Regatului Român. Armata română înaintează pe trei direcții în Transilvania. La rândul lor Germania și Turcia declară război României la 28 respectiv 30 august. Pe 31 august Bulgaria atacă România fără declarație de război, care va fi făcută abia pe 1 septembrie 1916.

Trupe române trecând Carpații (august 1916) – foto: ro.wikipedia.org

Din punct de vedere militar, Campania anului 1916 a cuprins patru operații militare de nivel strategic, fiecare dintre acestea incluzând un număr de mari bătălii:

- Operația ofensivă în Transilvania;

- Operația de apărare pe frontul de sud (incluzând operația de nivel operativ-strategic de la Flămânda);

- Operația de apărare a trecătorilor din Munții Carpați;

- Operația de apărare a teritoriului Munteniei (incluzând operația de nivel operativ-strategic de apărare a Bucureștiului).

Campania română în Transilvania, august 1916 – foto: ro.wikipedia.org

1916: România a declarat război Austro-Ungariei, intrând în Primul Război Mondial, de partea Antantei. În fotografie sediul Marelui Cartier General de la Periș, 1916.

* 1916 - S-a constituit Regimentul 15 Infanterie (1916-1918)

Regimentul 15 Infanterie (1916-1918) – Subunitate a regimentului în faţa unui adăpost, în 1917 la Oituz – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Regimentul 15 Infanterie a fost o unitate de nivel tactic care s-a constituit la 14/27 august 1916, prin mobilizarea unităților și subunităților existente pe timp de pace care au aparținut de Regimentul Războieni No. 15. Unitatea a făcut parte din organica Brigăzii 13 Infanterie, fiind dislocată în timp de pace în garnizoana Piatra Neamț. Regimentul a participat la acțiunile militare desfășurate pe frontul românesc pe toată perioada războiului, între 14/27 august 1916 – și prima sa demobilizare din 28 mai/10 iunie 1918.

În timpul ofensivei din Transilvania și a operației de apărare a trecătorilor a luptat mai întâi în zona Ciucului și Odorheiului, iar mai apoi în apărarea văi Uzului. În luna noiembrie 1916 a luat parte la bătălia dusă pentru apărarea Capitalei. Ulterior s-a retras luptând până la Măgura Odobeștilor, aducându-și contribuția atât la acțiunile militare de pe aliniamentul Cricov-Ialomița cât și la încercarea de rezistență de pe aliniamentul Râmnicu Sărat-Viziru. Luptând în continuare pe frontul de la Oituz, a participat la acțiunea de stabilizare a frontului pe Siret.

·         1917: China declară război Germaniei.

·   1920 - Cehoslovacia si Iugoslavia creeaza Antanta Mica (in curand acestora li se alatura si Romania).

Pe harta, ţările participante la Mica Înţelegere (Mica Antantă) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Mica Antantă, numită și Mica Înțelegere a fost o alianță formată în 1920 și 1921 de Cehoslovacia, România și Iugoslavia (de fapt Regatul Sârbo-Croato-Sloven, denumit Iugoslavia abia din 1929) pentru a se apăra de revizionismul maghiar (în urma Tratatului de la Trianon care prevedea că partea de nord a Republicii Croația și Voivodinei intrau în cadrul Regatul Sârbilor, Slovacia și Rutenia – azi Regiunea Transcarpatia din Ucraina – era cedată Cehoslovaciei, iar Transilvania și partea răsăriteană a Banatului era recunoscută în cadrul României) și pentru a împiedica întoarcerea casei de Habsburg la putere.

Mica Înțelegere, inițiată de ministrul de externe al Cehoslovaciei, Edvard Beneš, ca organizație de securitate regională, a apărut prin semnarea succesivă de convenții bilaterale de alianțe între Cehoslovacia și Iugoslavia (14 august 1920), România și Cehoslovacia (Convenția de alianță defensivă româno-cehoslovacă, 23 aprilie 1921) și România-Iugoslavia (7 iunie 1921).

·  1938 - Printr-un decret-lege Romania a fost reorganizata administrativ-teritorial infiintandu-se tinuturile conduse de un rezident regal.

Județele, orașele și plasele Regatului României, 1938 – foto: ro.wikipedia.org

Regatul României 1938 – foto: ro.wikipedia.org

·      1941 - Presedintele SUA, F.D. Roosevelt, si primul ministru al Marii Britanii, W. Churchill, au semnat “Carta Atlanticului”, document considerat ca fiind punctul de plecare in crearea Natiunilor Unite. URSS adera la acest tratat la 24.09.1941.

Carta Atlanticului (14 august 1941) – Întrunirea dintre Roosevelt și Churchill – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Carta Atlanticului (în engleză Atlantic Charter) a fost un document semnat de președintele SUA, F. D. Roosevelt, și de premeirul britanic, W. Churchill, la 14 august 1941, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Declarația stipula că cele două state nu urmăresc extinderea teritorială și proclama dreptul la autodeterminare al popoarelor care fuseseră lipsite de acest drept și a contribuit la consolidarea coaliției antihitleriste.

·         1945: Imparatul Japoniei Hirohito a emis decretul pentru capitularea neconditionata a tarii sale.

·         1945: Philippe Pétain, șeful regimului de la Vichy, este condamnat de un tribunal francez la moarte prin împușcare. Charles de Gaulle îi va comuta sentința la închisoare pe viață, datorită vârstei înaintate și a meritelor din timpul Primului Război Mondial.

·         1946: In cadrul Conferintei de la Paris, reprezentantul Ungariei a cerut cedarea catre Ungaria a unui teritoriu din Transilvania, de cca 22.000 km2. Cererea a fost respinsa ca fiind nefondata.

·         1947: S-a realizat împărțirea Indiei, prin constituirea Pakistanului independent, stat cu majoritate musulmană.

·         1974:  Incepe a  doua invazie turcă a Ciprului.  Intre 140.000 si  200.000 de ciprioţii greci se refugiaza din calea armatei turce. Sunt masacrati 6.000  de ciprioti greci, 126 turci si sunt raportate 1.619 persoane dispărute.

·         1974: Grecia se retrage din organismele militare ale NATO,  rămânand  membră a  structurilor politice  ale acestei Alianţe.

·       1980 - Conduși de Lech Wałęsa, muncitorii de la Șantierele Navale din Gdańsk au declanșat grevele împotriva guvernului comunist, înființând sindicatul liber Solidaritatea.

Vedere de sus, Poarta nr 2 din șantierul naval Gdansk-le. Lenin și mulțimile de greviștii ai Solidaritatii, locuitorii din Gdańsk - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

·         1994: Teroristul internațional Ilich Ramírez Sánchez, cunoscut sub numele de Carlos Şacalul, este arestat în Sudan și extrădat în Franța, după ce a fost trădat de gărzile sale de corp.

• 2000: Țarul Nicolae al II-lea și câțiva membri ai familiei imperiale, asasinați în anul 1918 de către bolșevici, sunt canonizați de către sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse.

·      2003 - Se sting luminile în NE Americii. Caderi masive curent au provocat haos în estul Statelor Unite şi Canada, lovind oraşe mari, cum ar fi New York şi Ottawa.Aceasta este considerata a fi fi fost cea mai mare pana de curent din istoria Statelor Unite,ea afectand mai mult de 50 de milioane de oameni. Semafoarele s-au blocat, căile ferate subterane au fost evacuate şi sute de mii de oameni au fost blocaţi în lifturi, în birouri şi apartamente. Zborurile avioanelor în şase aeroporturi din zonele afectate au fost oprite pentru mai multe ore. Mii de navetişti nu au putut să ajung acasă şi au petrecut noaptea dormind pe străzi. Uriasa pana de energie electrica s-a petrecut intr-una din cele mai fierbinti zile ale anului.

·         2013: In Egipt a fost declarata starea de urgență, iar forțele de securitate ucid sute de demonstranți  sprijinitori ai fostului președintele Mohamed Morsi. Dispersarea sangeroasa de catre armata si politie a manifestantilor pro-Morsi la Cairo si violentele care s-au propagat in toata tara au provocat  moartea a 525 de persoane, dintre care 482 de civili. Morsi fusese răsturnat de la putere la 3 iulie 2013, de un consiliu format din ministrul apărării, Abdul Fatah al-Sisi, Mohamed El Baradei, Marele Imam din Al Azhar Ahmed El-Tayeb, și Papa copt Tawadros al II-lea.

·         2015:  Ambasada SUA din Havana, Cuba  se  redeschide după 54 ani de rupere arelațiilor dintre  Cuba si Statele Unite.

Nașteri

·         1530: Giovanni Battista Benedetti (sau Giambattista Benedetti, n. 14 august 1530 - d. 20 ianuarie 1590) a fost un matematician, inginer și filozof italian, care a avut preocupări în domenii diverse ca: fizică, mecanică, muzică.

Încă din tinerețe și-a manifestat talentul deosebit. A trăit în Veneția și a fost în serviciul ducelui de Savoia.

A studiat rezolvarea ecuațiilor de gradul al II-lea în spiritul geometriei antice. A studiat construcția unui patrulater când sunt date cele patru laturi.

A creat multe demonstrații dinamice în matematică, iar ca fizician a jucat un important rol istoric. Criticând dinamica lui Aristotel și examinând critic ideile școlii de statică a lui Jordanus Nemorarius, a manifestat o clară gândire independentă, originală în domeniul științelor exacte.

Astfel, în domeniul fizicii, a descoperit principiul echilibrului hidrostatic, a generalizat noțiunea de moment al forței și a elaborat criteriul stabilității pârghiei. A studiat teoria compunerii forțelor, mișcarea proiectilelor, căderea unui corp greu, principiul de echilibru al vaselor comunicante, devenine astfel precursorul lui Blaise Pascal și al lui Galileo Galilei.

Scrieri:

• De resolutione omnium Euclidis problematum aliorumque una tantumodo circuli data apertura (Veneția, 1553)
• Diversarum speculationum mathematicarum et physicarum liber (Torino, 1585).

·         1642: Cosimo al III-lea de' Medici, Mare Duce de Toscana (d. 1723)

·         1687: Johan Willem Friso, Prinț de Orania (d. 1711)

·       1688 - S-a născut Frederick-Wilhelm I, rege al Prusiei (d. 31 mai 1740).

Friedrich Wilhelm I al Prusiei, portret de von Samuel Theodor Gericke, 1713. – foto: ro.wikipedia.org

Friedrich Wilhelm I rege al Prusiei și „Friedrich Wilhelm II prinț de Brandenburg” (n. 14 august 1688 în Berlin – d. 31 mai 1740 în Potsdam) provine din dinastia Hohenzollern, cunoscut în istorie ca „regele soldat”. Friedrich Wilhelm este fiul lui Frederic I rege al Prusiei și al soției sale Sophie Charlotte de Hanovra, care până la moartea soțului ei (Friedrich I) a preluat conducerea statului prusac între anii 1700-1740. Noul rege Friedrich Wilhelm s-a concentrat mai mult pe consolidarea militară și financiară a Prusiei.

Astfel în timpul domniei sale Prusia devine o putere militară, fiind cunoscut că în garda regimentului său au fost acceptați soldați numai de la o anumită înălțime (1,88 m), în acest scop pentru corpul de grenadieri recrutează soldați din toată Europa. Incă și azi poartă juriștii din Prusia robele introduse de Friedrich Wilhelm. A dus o politică economică cumpătată, neirosind banii pe un lux extravagant la curtea regală prusacă, obligând pe cei bogați să clădească case în Berlin.

In timpul lui va funcționa Tabakskollegium (colegiu militar), fiind condus de Prințul Leopold de Anhalt-Dessau care se va ocupa și de educația militară a fiului regelui. La moartea lui, urmașul său, Frederic cel Mare, preia tronul, când Prusia avea o situație financiară stabilă și o armată bine organizată.

·         1692: Frederic Anton de Schwarzburg-Rudolstadt (14 august 1692 – 1 septembrie 1744) a fost Prinț suveran de Schwarzburg-Rudolstadt din 1718 până la moartea sa.

A fost fiul cel mare al Prințului Ludwig Friedrich I de Schwarzburg-Rudolstadt și a soției acestuia, Anna Sophie de Saxa-Gotha-Altenburg. Frederic Anton a avut trei frați și nouă surori; în 17114, în principatul Schwarzburg s-a introdus dreptul de primogenitură iar el a devenit singurul Prinț de Rudolstadt în 1718.

Educația sa a fost organizată în principal de bunici. Frederic Anton a fost încurajat să studieze religie și diferite științe. A fost interesat în special de poezie și a scris el însuși câteva poeme.

Frederic Anton a trebuit să facă față la o serie de eșecuri financiare, cărora le-a făcut față cu greu. Fratele lui, Wilhelm Ludwig, era înglodat în datorii, iar Frederic Anton a trebuit să-l salveze de mai multe ori. În 1726, un foc a izbucnit la Castelul Schwarzburg. În 1735, Castelul Heidecksburg a ars până la ruină. În 1737, Frederick Anton a început construcția unui nou castel pe locul Castelului Heidecksburg. În 1741, un bust al prințului a fost instalat la poarta principală a curții. Constructia a fost finalizată în noiembrie 1744.^[1]

Frederic Anton a murit la 1 septembrie 1744, cu două luni înainte ca întreaga construcție să fie finalizată.

La 8 februarie 1720 la Saalfeld, Frederic Anton s-a căsătorit cu Prințesa Sophia Wilhelmina de Saxa-Coburg-Saalfeld (1690-1727). Ei au avut trei copii:

• Johann Frederic, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt (1721-1767); succesorul său; s-a căsători în 1744 cu Prințesa Bernardina Christina Sophia de Saxa-Weimar-Eisenach (1724-1757)
• Prințesa Sophia Wilhelmina de Schwarzburg-Rudolstadt (1723-1723)
• Prințesa Sophia Albertina de Schwarzburg-Rudolstadt (1724-1799)

La 6 ianuarie 1729, Frederic Anton s-a recăsătorit cu Prințesa Sophia Christina (1688-1750), o fiică a Prințului Christian Eberhard de East Frisia. Din căsătorie nu au rezultat copii.

Frederic Anton

Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt

·   1714 - S-a născut Claude Joseph Vernet, pictor francez (d. 1789)

Joseph Vernet, de Élisabeth Vigée-Lebrun – foto: ro.wikipedia.org

Claude-Joseph Vernet (n. 14 august 1714, Avignon, Franța – d. 3 decembrie 1789, Paris, Franța) a fost un pictor francez. Fiul său, Antoine Charles Horace Vernet, a fost de asemenea pictor. Născut în Avignon, a studiat în Italia, la Bernardino Fergionni și a devenit unul dintre cei mai de seamă pictori peisagiști ai timpului său. A devenit faimos prin reprezentările artistice ale furtunilor pe mare, care i-au plăcut în special împăratului rus Pavel I.

“Naufragiu” (1759) de Claude Joseph Vernet – foto: ro.wikipedia.org

În perioada 1754-1762, prin ordin al regelui Ludovic al XV-lea, a creat o serie de picturi “Porturi Franceze” (Paris, Luvru) care a precedat crearea unui număr de schițe de viață. Pînzele sale mari erau achiziționate pentru a decora palatele din întreaga Europă, fiind prezente acum în cele mai importante muzee europene. Una dintre cele mai mari colecții este păstrată în Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg. Urmașii lui Claude Joseph Vernet au fost de asemenea pictori. În această privință sunt de menționat unul din fii săi, Carle Vernet, precum și nepotul său, Horace Vernet.

Claude Joseph Vernet

Joseph Vernet, de Élisabeth Vigée-Lebrun

• 

  Portul La Rochelle în 1762, Musée de la Marine.
   
• 

  Sebastião José de Carvalho e Melo, Marchizul de Pombal, "Expulzarea iezuiţilor" de Louis-Michel van Loo și Claude-Joseph Vernet, 1767.
 
• 

  Naufragiul, 1772, Ulei pe pânză, National Gallery of Art, Washington D.C
   
• 

  Peisaj de munte cu furtună care se apropie, 1775, Dallas Museum of Art
 
• 

  J. Vernet (gravată de P. Ozann). Pescar prins de vânt. 1770-80s. Colecție privată, Rusia

·         1727: Henriette a Franței^[1] (Henriette Anne; 14 august 1727 - 10 februarie1752), a fost sora geamănă a Louisei Élisabeth a Franței, copilul cel mare al regelui Ludovic al XV-lea al Franței și a reginei Maria Leszczyńska.

Madame Henriette

Prințesă a Franței

Henriette de Jean-Marc Nattier

* 1727: Marie Louise Élisabeth a Franței, Ducesă de Parma, Piacenza și Guastalla (14 august 1727 – 6 decembrie 1759) a fost cel mai mare copil al regelui Ludovic al XV-lea al Franței și a soției lui, Maria Leszczyńska, și sora geamănă cea mare a Henriette-Anne. Ca fiică a regelui, ea era Fiică a Franței. S-a căsătorit cu Filip, Duce de Parma, al patrulea fiu al regelui Filip al V-lea al Spaniei devenind Ducesă de Parma.

Marie Louise Élisabeth a Franței și sora sa geamănă Prințesa Henriette Anne s-au născut la Palatul Versailles la 14 august 1727. A fost botezată la Versailles la 27 aprilie 1737. La curte era cunoscută drept Madame Royale, Madame Première, Madame Élisabeth iar în familie Babette.

Élisabeth a crescut la Versailles alături de sora sa geamănă Henriette și de surorile lor mai mici Marie-Louise, Marie Adélaïde și de fratele lor, Delfinul. Élisabeth era inteligentă și învăța repede. Dintre toți frații doar ea și fratele ei s-au căsătorit și numai Adélaïde și Victoire au trăit să vadă căderea vechiului regim sub domnia nepotului lor, Ludovic al XVI-lea al Franței.

Logodna dintre ea și Infantele Filip al Spaniei a fost anunțată la curte în februarie 1739, când Élisabeth avea 12 ani. Filip era al treilea fiu al unchiului lui Ludovic al XV-lea, regele Filip al V-lea al Spaniei și deci era în linia de succesiune la tronul Spaniei. Anunțul viitoarei căsătorii n-a fost bine primit la curtea Franței deoarce erau șanse mici ca Filip să devină rege al Spaniei.

Căsătoria a avut loc la 25 octombrie 1739 la 30 km nord-est de Madrid, la Alcalá de Henares. În momentul în care Élisabeth a ajuns în Spania, eticheta de la curtea spaniolă era mult mai strictă decât la Versailles și, pentru a face lucrurile și mai rele, Elisabeth a descoperit că soacra sa, Elisabeta de Parma, era foarte dominantă. Ca rezultat, ea a petrecut cea mai mare parte a timpului departe de regină, jucându-se cu păpuși. Élisabeth i-a scris tatălui ei că este nefericită. La 31 decembrie 1741, la vârsta de paisprezece ani, ea a dat naștere primului ei copil, Isabella, care a fost numită după regină.

În 1745, sora mai mică a lui Filip, Infanta Maria Teresa Rafaela a Spaniei, s-a căsătorit cu fratele mai mic al Elisabetei, Delfinul Ludovic.

Elisabeta

Élisabeth a putut să părăsească Spania în 1748. În urma Tratatului de la Aix-la-Chapelle din 1748, care a pus capăt Războiul austriac de succesiune, împărăteasa Maria Tereza a Sfântului Imperiu Roman a trebuit să cedeze ducatele de Parma, Piacenza și Guastalla inamicul său, Filip al V al Spaniei. La îndemnul lui Ludovic al XV-lea, Filip și Elisabeta au devenit Duce și Ducesă de Parma.

În drum spre Parma, Élisabeth a vizitat Versailles, unde a ajuns la 11 decembrie 1748. I-a mulțumit tatălui ei pentru noul Ducat al soțului ei. În timpul celor câteva luni cât a stat la Versailles, ea a făcut cunoștință cu Madame de Pompadour, metresa tatălui ei, pe care a plăcut-o, fapt ce nu a fost apreciat de frații ei. În iulie 1726, cumnata sa, Infanta Maria Teresa Rafaela a Spaniei, soția Delfinului, a murit la naștere. În ianuarie 1747, Delfinul s-a căsătorit cu prințesa Maria Josepha de Saxonia care a devenit foarte aproapiată de Elisabeth.

Élisabeth a ajuns la Parma în octombrie 1749 aducând manierele franțuzești și bucătăria franceză. Cât a stat la Parma, ea și soțul ei au locuit la Palatul Colorno redecoract în stil francez. În 1751 s-au născut copiii ei Ferdinand și Maria Luisa, care a devenit copilul favorit.

Sora geamănă a Elisabetei a murit în 1752 iar Elisabeth s-a întors în Franța în septembrie, la mormântul surorii sale de la Saint-Denis. Se aștepta să rămână numai câteva săptămâni însă a rămas aproape un an. Élisabeth s-a întors în Franța din nou în septembrie 1757, pentru a aranja căsătoria fiicei ei Isabella cu arhiducele Joseph de Austria, viitorul împărat Joseph II. Căsătoria a avut loc în 1760.

Regele Ferdinand al VI-lea al Spaniei a murit fără să lase moștenitor în august 1759 și a fost succedat de fratele lui mai mic, Carol, care a devenit Carol al III-lea al Spaniei. Cât a stat la Versailles, Élisabeth s-a îmbolnăvit și a murit de variolă la 6 decembrie 1759. A fost înmormântată la 27 martie 1760 la biserica Saint-Denis lângă sora sa geamănă, Henriette. Mormântul lor a fost profanat în 1793 în timpul Revoluției franceze.

Prințesa Louise-Élisabeth

Ducesă de Parma, Piacenza și Guastalla

Louise Élisabeth și fiica ei, Isabella Maria

·      1742 - S-a născut Papa Pius al VII-lea (d. 1823)

Pius al VII-lea – foto: ro.wikipedia.org

Pius al VII-lea (Ordinul Sfântului Benedict), cu numele la naștere Barnaba Niccolò Maria Luigi Chiaramonti (* 14 august 1742 în Cesena, Italia; † 20 august 1823 în Roma) a fost un episcop al Romei și papă al Bisericii Universale, de la 14 martie 1800, până la moartea sa în 1823. Familia sa era nobilă, însă destul de săracă. Ca și frații săi, a frecventat mai întâi Colegio dei Nobili din Ravenna, dar, la cererea sa, a intrat, la vârsta de 14 ani, la 2 octombrie 1756, în Abația benedictină Santa Maria del Monte de la Cesena, unde a fost admis novice, sub conducerea lui dom Gregorio Caldarera. Papa Pius al VII-lea s-a refugiat cu succes în anul 1808 prin coridorul secret al “Pasajului Borgo” dintre Vatican și fortificația învecinată Castelul Sant’Angelo, pentru a scăpa cu viață la asediul Vaticanului de către trupele lui Napoleon Bonaparte.

·    1756 - S-a născut Olof Åhlström, compozitor suedez (d. 1835)

Olof Åhlström – foto: ro.wikipedia.org

Olof Åhlström (n. 14 august 1756, Vårdinge, d. 11 august 1835, Stockholm) a fost un compozitor suedez

·     1758 - S-a născut Carle Vernet, pictor francez (d. 1835)

Carle Vernet, portrait by Robert Lefevre – foto: ro.wikipedia.org

Antoine Charles Horace Vernet alias Carle Vernet (n. 14 august 1758 – d. 17 noiembrie 1835) a fost un pictor francez, cel mai mic copil al lui Claude Joseph Vernet și tatăl lui Horace Vernet. Născut în Bordeaux, a fost un elev al tatălui său și a lui Nicolas-Bernard Lépicié. După ce, în anul 1782 a obținut bursa Prix de Rome, tatăl său a trebuit să îl cheme de la Roma înapoi în Franța pentru a-l împiedica să devină călugăr. Sora sa, Carle, a fost executată cu ghilotina în timpul revoluției franceze, lucru ce l-a determinat să renunțe la artă.

„Bătălia de la Wagram”; colorată de Carle Vernet și Jacques Swebach – foto: ro.wikipedia.org

După ce a început din nou să picteze, în timpul Directoratului francez (1795–1799), stilul său s-a schimbat radical. A început să deseneze la detalii de minut bătălii și campanii pentru a-l glorifica pe Napoleon I. Desenele lui, precum „Bătălia de la Marengo”, înfățișând campania italiană a lui Napoleon, au câștigat prețuirea împăratului, fiind premiat cu Legiunea de onoare pentru opera „Dimineața de la Austerlitz”. De asemenea, Ludovic al XVIII-lea al Franței l-a premiat cu Ordinul Sfântul Mihail. A decedat la Paris.

·         1777: Francisc I (14 august 1777 – 8 noiembrie 1830) a fost rege al celor Două Sicilii din 1825 până în 1830.

Francisc s-a născut la Neapole ca fiu a lui Ferdinand I al celor Două Sicilii și a soției sale, Arhiducesa Maria Carolina a Austriei. De asemenea, a fost nepotul Mariei Antoaneta și a regelui Ludovic al XVI-lea al Franței, ultimul rege al Franței înainte de Prima Republică Franceză.

După moartea fratelui său mai mare, Carlo, Duce de Calabria, Francisc a devenit moștenitor al tronului și Duce de Calabria, titlul tradițional pentru moștenitorul tronului din Neapole.

În 1796 Francisc s-a căsătorit cu verișoara sa primară, Arhiducesa Maria Clementina a Austriei, fiica împăratului Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. Când ea a murit, el s-a recăsătorit cu o altă verișoară primară, Maria Isabella a Spaniei, fiica regelui Carol al IV-lea al Spaniei.

După ce familia de Bourbon a părăsit Neapole pentru Sicilia în 1806, și Lordul William Bentinck a stabilit o constituție care l-a lipsit pe Ferdinand de orice purtere, Francisc a fost numit regent în 1812.

Cu Maria Clementina de Austria:

• Carolina Ferdinanda Luisa (1798–1870), care s-a căsătorit cu Charles Ferdinand, duce de Berry, al doilea fiu al regelui Carol al X-lea al Franței; s-a recăsătorit cu Contele Lucchesi Palli, Prinț di Campofranco, Duce della Grazia.
• Ferdinando (1800–1801).

Cu Isabella a Spaniei:

• Luisa Carlotta (1804–1844), care s-a căsătorit cu fratele mai mic al mamei sale, Infantele Francisco de Paula al Spaniei.
• María Cristina (1806–1878), care s-a căsătorit cu unchiul ei Ferdinand al VII-lea al Spaniei (fratele mai mare al mamei ei); s-a recăsătorit cu Ferdinand Muñoz, Duce de Rianzares.
• Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii (1810–1859) care a devenit succesorul lui Francisc I și s-a căsătorit de două ori.
• Carlo Ferdinando, Prinț de Capua (1811–1862). Căsătorit morganatic cu Penelope Smyth; a avut copii.
• Leopoldo, Conte di Siracusa (1813–1860). Căsătorit cu Prințesa Maria de Savoia-Carignan; nu a avut copii.
• Maria Antonietta (1814–1898). Căsătorită cu Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana.
• Antonio, Conte de Lecce (1816–1843).
• Maria Amalia (1818–1857), care s-a căsătorit cu Infantele Sebastian al Portugaliei și Spaniei.
• Maria Carolina (1820–1861). Căsătorită cu Carlos, Conte de Montemolin al Spaniei și pretendent carlist la tronul Spaniei.
• Teresa (1822–1889). Căsătorită cu Pedro al II-lea al Braziliei.
• Luigi, Conte di Aquila (1824–1897). Căsătorit cu Januária Maria, Prințesă Imperială a Braziliei (sora lui Pedro al II-lea al Braziliei și a Mariei a II-a a Portugaliei). Au avut copii.
• Francesco, Conte de Trapani (1827–1892). Căsătorit cu Arhiducesa Maria Isabella de Austria; au avut copii.

De asemenea, Francisc a avut copii nelegitimi cu metresele sale.

Francisc I

Rege al celor Două Sicilii

·         1777: Hans Christian Ørsted (n. 14 august 1777, Rudkøbing, Danemarca – d. 9 martie 1851, Copenhaga, Danemarca a fost un fizician și chimist danez, care a influențat filosofia post-kantiană și progresul științei în secolul al XIX-lea. Este cunoscut pentru descoperirea relației dintre electricitate și magnetism cunoscută ca electromagnetism.

S-a născut în orășelul Rudkøbing, în insula daneză Langeland. Hans Christian Ørsted a început sa fie interesat de știință încă de mic, când lucra pentru tatăl sau, care avea o farmacie. Mijloacele materiale modeste ale părinților nu i-au permis să frecventeze regulat școala. A fost nevoit sa învețe singur din diverse cărți, uneori și cu câte un profesor particular.

În 1793 își începe studiile la Universitatea Copenhaga. Era interesat foarte mult de elementul galvanic descoperit de Volta. Între 1801 și 1804 a realizat o călătorie de studii prin universitățile germane, unde a făcut cunoștință cu numeroși savanți de renume. La întoarcere în Danemarca, a fost numit profesor de fizica și chimie la Universitatea din Copenhaga, unde a continuat să predea, cu unele întreruperi, aproape toată viața.

Din 1815 până la moarte a fost secretar al Societății Științifice Daneze. În 1817 era numit profesor titular de fizică și membru al administrației din Copenhaga.

În 1829, Oersted, pe lângă funcția deținută la Universitate, a fost numit în funcția de director al Școlii Politehnice municipale. În cercetarea științifică a continuat cu lucrări de chimie și a studiat condensabilitatea gazelor și a lichidelor.

Prima legatură între magnetism și electricitate este făcuta în 1820. Pe când se pregătea pentru o conferință pe care urma să o țină, a descoperit că acul magnetic al busolei devia de la nordul magnetic ori de câte ori acționa întrerupătorul unui circuit electric alimentat de la o pilă voltaică.

Efectul magnetic al curentului electric

Întâmplarea l-a convins despre faptul că în jurul unui fir prin care trece curent electric se creează un câmp magnetic care se propagă uniform în toate direcțiile. Astfel a ajuns la concluzia că există o legătură între electricitate și magnetism. (Notă: totuși, primul care a semnalat efectul câmpului electrostatic din jurul unei pile voltaice asupra unui ac magnetic a fost Gian Domenico Romagnosi în 1802. Articolul lui, dintr-un ziar italian, nu a fost luat în seamă la vremea aceea.) Inițial Ørsted nu a putut da o explicație satisfăcătoare fenomenului și nici nu a încercat să îl prezinte sub formă matematică. După trei luni și-a intensificat cercetările. Ulterior a scris despre câmpul magnetic pe care îl produce trecerea curentului electric printr-un conductor.

În 1820 publică lucrarea, în limba latină, denumită Experimente referitoare la efectul curentului electric asupra acului magnetic, în care reunea toate rezultatele experimentelor sale și care au dus la descoperirea acțiunii magnetice a curentului electric și, prin aceasta, la descoperirea electromagnetismului. Această descoperire i-a impulsionat pe Georg Simon Ohm, André-Marie Ampère și Michael Faraday în realizarea marilor lor descoperiri și a adus în fizică un nou domeniu de cercetare—studiul fenomenelor electromagnetice.

Pe baza descoperirii lui Hans Christian Oersted, Schweiger și Poggendorf au realizat instrumente pentru măsurarea curentului electric.

Această descoperire a lui Ørsted a reprezentat un pas major către conceptul unificat despre energie.

În 1825, Ørsted a adus o contribuție semnificativă în chimie prin crearea de aluminiu pentru prima dată. În timp ce un alt aliaj aluminiu-fier a fost descoperit de omul de știință și inventator britanic Humphry Davy, Ørsted a fost primul care a izolat elementul.

Ørsted a fost de asemenea scriitor și poet. Seria lui de poezii "Luftskibet" ( "The Airship") a fost inspirată de zborul cu balonul a colegului său fizicianul și, pentru o perioadă, magicianul Étienne-Gaspard Robert.

Hans Christian Ørsted a murit în 1851 și a fost înmormântat în Cimitirul Assistens din Copenhaga.

În cinstea lui, numele său a fost dat unității de măsură pentru intensitatea câmpului magnetic, căreia îi corespunde, în vid, o inducție magnetică de 1 gauss. Astăzi Oerstedul este unitate tolerată pentru că în sistemul internațional unitatea pentru intensitatea câmpului magnetic este amperul pe metru (A/m).

Hans Christian Ørsted

·         1815: Charles Naudin, biolog francez (d. 1899)

·         1818: François-Ferdinand-Philippe-Louis-Marie d'Orléans, prinț de Joinville (14 august 1818 - 16 iunie 1900) a fost al treilea fiu al lui Ludovic-Filip, duce d'Orléans, mai târziu rege al Franței, și a soției lui, Maria Amalia a celor Două Sicilii. A fost un bun amiral al marinei franceze.

La 1 mai 1843 la Rio de Janeiro s-a căsătorit cu Prințesa Francisca a Braziliei, sora împăratului Pedro al II-lea al Braziliei.

Copii:

Françoise, Ducesă de Chartres

Prințul Pierre, Duce de Penthièvre

François d'Orléans

Prinț de Joinville

Prințul de Joinville în jurul anului 1860

·         1840: Richard von Krafft-Ebing, psihiatru german (d. 1902)

• 1842: Jean Gaston Darboux, matematician francez (d. 1917)

* 1844: Françoise de Orléans (Françoise Marie Amélie; 14 august 1844 – 28 octombrie 1925) a fost membră a Casei de Orléans prin naștere și Ducesă de Chartres prin căsătorie.

La 11 iunie 1863, la Kingston upon Thames, Anglia, s-a căsătorit cu vărul ei primar, Prințul Robert, Duce de Chartres. Robert și Françoise au avut 5 copii:

• Prințesa Maria de Orléans (1865–1909), care în 1885 s-a căsătorit cu Prințul Valdemar al Danemarcei, fiul regelui Christian al IX-lea al Danemarcei.
• Prințul Robert d'Orléans (1866–1885).
• Prințul Henri de Orléans (1867–1901).
• Prințesa Marguerite d'Orléans, care în 1896 s-a căsătorit cu Marie-Armand-Patrice de Mac-Mahon, al 2-lea Duce de Magenta, fiul lui Patrice de Mac-Mahon, Duce de Magenta.
• Prințul Jean d'Orléans, "Duce de Guise" și pretendent orleanist la tronul Franței ca "Jean al III-lea", care în 1899 s-a căsătorit cu verișoara sa primară Prințesa Isabelle d'Orléans (1878–1961), fiica Prințului Filip, Conte de Paris.

Prințesa Françoise a murit la castelul Saint-Firmin la vârsta de 81 de ani.

Françoise de Orléans

Ducesă de Chartres

·         1862: Prințul Heinrich al Prusiei (Albert Wilhelm Heinrich, 14 august 1862 – 20 aprilie 1929) a fost fratele mai mic al Împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei și Prinț al Prusiei.

Prințul Heinrich al Prusiei, Mare Amiral al Marinei imperiale germane în timpul Primului Război Mondial.

Prințul Heinrich s-a născut la Berlin, ca al treilea din cei opt copii ai Prințului Moștenitor Frederic (mai târziu împăratul Frederic al III-lea al Germaniei) și al Prințesei Regale Victoria (mai târziu împărăteasa Victoria). Mama lui era fiica cea mare a reginei Victoria a Regatului Unit iar tatălui lui era fiul cel mare al împăratului Wilhelm I al Germaniei. Heinrich era cu trei ani mai mic decât fratele său, viitorul Wilhelm al II-lea al Germaniei.

După ce a urmat gimnaziul la Kassel, tânărul Heinrich de 15 ani a intrat cadet în marina imperială. Educația navală și pregătirea pentru a deveni ofițer de marină a inclus o călătorie de doi ani în jurul lumii (1878-1880), examinarea în octombrie 1880 (Seeoffizierhauptprüfung) și intrarea la Academia Navală a Germaniei în 1884.

Călătoria în jurul lumii i-a permis să viziteze Japonia unde a rămas un an^[1] și primit în audiență de împăratul Meiji de mai multe ori. În 1900, Carl von der Boeck a publicat o carte pentru tineret intitulată "Des Prinzen Heinrich von Preußen Weltumseglung".^[2] Raportul detaliat al șederii sale în Japonia este arhivat la ministerul japonez al afacerilor externe.

Prințul Heinrich a comandat numeroase nave de război, inclusiv primul său distrugător în 1887, apoi prima divizie de distrugătoare. În 1888 a comandat yachtul imperial, SMY Hohenzollern; în 1889 și 1890, SMS Irene (un cruiser numit după tânăra sa soție) iar în 1892 fregata blindată de apărare de coastă SMS Beowulf. Până în 1894 a comandat nava de război SMS Sachsen, apoi în 1895 SMS Wörth.

Prințul Heinrich cu soția sa, Prințesa Irene, și al doilea fiu, Sigismund.

La 24 mai 1888, Heinrich s-a căsătorit cu verișoara sa primară, Prințesa Irene de Hesse și de Rin. Ea era fiica lui Ludovic al IV-lea, Mare Duce de Hesse și a Prințesei Alice a Regatului Unit (fiica reginei Victoria).

Împreună au avut trei copii:

• Prințul Waldemar Wilhelm Ludwig Friedrich Viktor Heinrich al Prusiei (20 martie 1889 – 2 mai 1945); căsătorit cu Prințesa Calixta de Lippe-Biesterfeld.
• Prințul Wilhelm Viktor Karl August Heinrich Sigismund al Prusiei (27 noiembrie 1896 – 14 noiembrie 1978); căsătorit cu Prințesa Charlotte de Saxa-Altenburg.
• Prințul Heinrich Viktor Ludwig Friedrich al Prusiei (9 ianuarie 1900 – 26 februarie 1904)

Fiii lor Waldemar și Heinrich au fost hemofili, boală moștenită prin mama lor de la regina Victoria a Regatului Unit.

După Revoluția Germană, Heinrich a locuit cu familia la Hemmelmark în apropiere de Eckernförde, în Schleswig-Holstein. A continuat să practice sporturi cu motor și navigație și chiar la o vârstă înaintată a fost un participant de foarte mare succes la regate. A popularizat Prinz-Heinrich-Mütze ("șapca prințul Heinrich"), care încă este purtată, mai ales de către marinarii mai în vârstă.

În 1899, Heinrich a primit un doctorat onorific (Doctor în inginerie honoris causa) de la Universitatea Tehnică din Berlin. De asemenea, a primit numeroase onoruri similare din țări străine, inclusiv un doctorat onorific în 1902 de la Universitatea Harvard.

Prințul Heinrich a murit de cancer esofagian, cum a avut și tatăl lui, la Hemmelmark, la 20 aprilie 1929

Prințul Heinrich

Prinț al Prusiei

·         1865: Dmitri Merejkovski, scriitor rus (d. 1941)

* 1865: Guido Castelnuovo (n. 14 august 1865 - d. 27 aprilie 1952) a fost un matematician italian. Tatăl său, Enrico Castelnuovo, a fost scriitor și luptător pentru unificarea Italiei.

A fost profesor de geometrie analitică și proiectivă la Universitatea din Roma.

Este cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul geometriei algebrice, statisticii și teoriei probabilităților. De asemenea, are contribuții și în filozofia științelor naturii.

Guido Castelnuovo

·         1867 - S-a născut prozatorul şi dramaturgul John Galsworthy (John Sinjohn), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură: “Forsyte Saga”, “O comedie modernă”, “Tabachera de argint” (d. 31 ianuarie 1933).

John Galsworthy – foto: ro.wikipedia.org

John Galsworthy (n. 14 august 1867 – d. 31 ianuarie 1933) a fost un prozator englez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1932.

Motivația Juriului Nobel

“pentru remarcabila sa artă narativă care își găsește forma cea mai înaltă de expresie în Saga familiei Forsyte”

·    1871 - S-a născut Guangxu împărat al Chinei (d. 1908)

Guangxu – Al-XI-lea Împărat Qing – foto: ro.wikipedia.org

Împăratul erei Guangxu (împăratul Kuang-Hsu; 14 august 1871 – 14 noiembrie 1908), născut Aisin-Gioro Zaitian (Aisin-Gioro Tsai-tien; Manchu: Aisin-Gioro Dzai-Tiyan), a fost al unsprezecelea împărat al dinastiei Qing, și al nouălea împărat Qing ce a domnit peste China propriu-zisă. A domnit între 1875 și 1908, dar de facto el a condus sub influența Împărătesei văduve Cixi, domnind în nume propriu doar între anii 1889-1898. El a inițiat “Reforma celor o sută de zile“, dar a fost brusc oprit, când Cixi a lansat o lovitură de stat în 1898, după care a fost pus sub arest la domiciliu până la moartea sa. Numele lui de domnie înseamnă “succesiune glorioasă”.

Împărăteasa văduvă Cixi – foto: ro.wikipedia.org

Împărăteasa văduvă Cixi (Tse Hsi, sau Tz’u-hsi, n. 29 noiembrie 1835, Peking – d. 15 noiembrie 1908) a fost una dintre concubinele împăratului Xianfeng, dinastia Qing, și a fost cea mai influentă personalitate de la sfârșitul Chinei imperiale. Cixi a rămas în istorie ca și o persoană crudă, ambițioasă și brutală. Fără îndoială a fost foarte iscusită în lupta pentru putere și lipsită de scrupule când era vorba de propriile interese. Totodată a dat dovadă de mult curaj prin intervenția ei pe lângă împăratul aflat pe patul de moarte pentru impunerea fiului lor comun ca urmaș la tron, sub regența ei și a soției împăratului, dejucând intrigile celorlați nobili mandchurieni și ale eunucilor.

·  1875 - S-a născut Mstislav Dobujinski, pictor rus (d. 1957)

Portrait of Dobuzhinsky by Osip Braz – foto: ro.wikipedia.org

Mstislav Valerianovici Dobujinski (n. 14 august (2 august, stil vechi) 1875 la Novgorod, d. 20 noiembrie 1957 la New York, Statele Unite ale Americii) a fost un pictor rus de origine lituaniană.

Mstislav Dobuzhinsky, A man with eyeglasses, or The portrait of Konstantin Sunnerberg, 1901-1902, The Tretyakov Gallery, Moscow – foto: en.wikipedia.org

·   1876 - S-a născut Aleksandar Obrenovic, regele Serbiei; (d. 11 iunie 1903).

El rey Alejandro I de Serbia en 1900 – foto: en.wikipedia.org

A domnit din 1889 până la data de 11 iunie 1903, cand fost asasinat de gruparea teroristă panslavista „Mana Neagra”, care i-a reproșat o politica provestică.

·    1876 - S-a născut Sibilla Aleramo, scriitoare italiană (d. 1960)

Sibilla Aleramo, portret de Mario Nunes Vais (1917) – foto; ro.wikipedia.org

Rina Faccio, cunoscută sub pseudonimul Sibilla Aleramo, (n. 14 august 1876 – d. 13 ianuarie 1960) a fost prozatoare și poetă italiană și activistă a mișcării feministe.

* 1879: Alexandru Groapă (n. 14 august 1879, târgul Râșcanilor, d. 1940) a fost un om politic român, care a făcut parte din Sfatul Țării din Basarabia.

Alexandru Groapă era un (fel de) boiernaș local, din târgul Râșcanilor, absolvent al Facultății de litere și științe din Sorbona (Franța). A fost secretar la Primul Congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia (25-28 mai 1917).

A fost parte a Sfatului Țării, care a votat alipirea Basarabiei la România.

Din iulie 1902 Alexandru Groapă, împreună cu Ștefan Usinevici, Ioan Pelivan, Vasile I. Oatul și Constantin Goian este deținut în pușcărie până la jumătatea lui ianuarie 1903. Arestarea și deținerea lor este în strânsă legătură cu procesul „Pământeniei” studenților basarabeni din Dorpat (1902-1903), arestați și ei, la 24 februarie 1902, pentru „crima” de a fi luat parte la „mișcarea separatistă din Basarabia”, precum și pentru „organizarea unui complot contra statului rus”. (Ioan Pelivan, Viața Basarabiei, anul X, nr 8, august 1941).

Alexandru Groapă a fost capturat de sovietici în 1940 și împușcat.

Alexandru Groapă
Date personale
Născut	14 august 1879  Chirileni, raionul Ungheni, Moldova
Decedat	1940 (60 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician

• 1886: Arthur Jeffrey Dempster, fizician canadiano-american (d. 1950)
• 1891: Mihail Jora, compozitor român (d. 1971). 

  Mihail Jora
  Compozitorul Mihail Jora
  Date personale
  Născut	2 august 1891 Roman, Neamț, România
  Decedat	10 mai 1971,(80 de ani) București, Republica Socialistă România
  Naționalitate	România
  Cetățenie	România
  Ocupație	compozitor, dirijor
  Limbi vorbite	limba română[2]
  Activitate
  Alma mater	Universitatea de Muzică și Teatru din Leipzig[*]
  Organizație	Universitatea Națională de Muzică București
  Cunoscut pentru	Rector al Academiei Regale de Muzică din București
  Premii	Artist al Poporului
  Profesor pentru	Camelia Dăscălescu, Ștefan Niculescu[1], Hilda Jerea
  Membru titular al Academiei Române
  Modifică date / text

  Mihail Jora (n. 14 august 1891, Roman, județul Neamț, România – d. 10 mai 1971, București, România) a fost un muzician, compozitor și dirijor român, membru titular (1955) al Academiei Române.

  Mihail Jora a fost profesor și rector al Academiei Regale de Muzică din București.

  Biografie[modificare | modificare sursă]

  Copilărie și tinerețe[modificare | modificare sursă]

  Mihail Jora s-a născut în 1891 în orașul Roman în Județul Neamț din România, ca fiu al unei vechi familii de aristocrați români cu conexiuni armenești din partea mamei, proprietari de pământuri. Familia este menționată în documente moldovenești încă în anul 1392.^[7] El a fost văr cu Maruca Cantacuzino, soția lui George Enescu. Și-a început educația muzicală cu mama sa, care era absolventă a Conservatorului din Drezda. De la vârsta de 10 ani, în anii 1901-1909 a început să învețe pianul la Iași cu Eduard Meissner și apoi, în anii 1909-1912, cu Hélène André. În 1909-1911 Jora a învățat la Conservatorul din Iași - teoria muzicii și solfegiu cu Sofia Teodoreanu, armonia cu Alexandru Zirra.

  Studii și alte evenimente[modificare | modificare sursă]

  În continuare Jora s-a perfecționat la Leipzig cu profesori precum Robert Teichmiller (pianul), Stefan Krehl (armonia, contrapunctul, compoziția), Hoffmann (orchestrația), Hans Sitt (dirijat) și Max Reger (compoziția) Izbucnirea Primului Război Mondial l-a silit să-și întrerupă studiile în Germania .^[8]La întoarcerea în patrie i s-a decernat Premiul George Enescu pentru compoziție. În 1916, anul intrării Romaniei în război, Jora s-a înrolat în armată, iar în octombrie 1916 a fost rănit și și-a pierdut un picior. Vreme de doi ani a petrecut în sanatoriu pentru reabilitare. După terminarea războiului, în anii 1919-1920 și-a finalizat studiile muzicale la Conservatorul din Paris, unde a fost elevul lui Florent Schmitt. Jora s-a casatorit cu Elena (Lily) Gafencu, sora lui Grigore Gafencu, care in anii 1938-1939 a fost ministrul de externe al României, și în 1940-1941 legat al României la Moscova.

  În sfera muzicală din România[modificare | modificare sursă]

  În 1920 Jora s-a numărat printre fondatorii Societății Compozitorilor Români. Ulterior, in anii 1940-1948 a fost vicepreședintele Societății. În anii 1928-1933 a stat în fruntea secției de muzică a Radiodifuziunii române. În 1930-1948 și 1954-1961 Jora a fos profesor de compoziție și contrapunct la Conservatorul din București. În aceasta calitate a educat o întreagă pleiadă de compozitori. În 1941-1947 a fost rectorul Comnservatorului din Bucuresti. Din 1961 și până la moarte a fost profesor consilier (titlu echivalent cu cel de profesor emerit) În anii 1931-1945 Jora a fost și consilier artistic al Filarmonicii din București, iar in anii 1931-1944 și al Operei din București. Ca dirijor li pianist a efectuat turnee de concerte și recitaluri pe cuprinsul României. Ca artist compozitor și ca critic muzical a fost onorat cu distinctii în patrie și în străinătate. Jora a scris, între altele, despre creatia lui George Enescu, a lui Marțian Negrea și a altor muzicieni romani.

  La 30 noiembrie 1928 la o lună după inaugurarea Radiodifuziunii naționale din Bucuresti (la 1 noiembrie) Jora a inuagurat si a dirijat o serie de concerte simfonice în transmisiune directă, cu un repertoriu cuprinzând lucrări de Haydn și Mozart. Deși a preferat, în general, să nu se amestece în politică și a îndeplinit funcții înalte în domeniul muzical și în timpul dictaturilor regală și antonesciană, Jora nu pregetat de a încerca să intervină în favoarea unor artiști și colegi prigoniti. În anii 1940, împreună cu George Enescu, Mihai Andricu, Constantin Brăiloiu s-a adresat ministrului de interne cerând eliberarea din Lagărul de la Târgu Jiu a compozitorului comunist, de origine armeană și evreiască Matei Socor. ^[9]

  Creația sa cuprinde balete (printre care „Curtea veche”, „La piață”, „Când strugurii se coc” și „Întoarcerea din adâncuri”), suita simfonică „Priveliști moldovenești” (suită în patru părți, care are la bază un motiv melodic din folclor: "Pe malul Tazlăului", "La joc", "Grâu sub soare", "Alai țigănesc"), poemul simfonic „Poveste indică”, „Burlesca” pentru orchestră, „Simfonia în do”, „Balada pentru bariton și orchestră”, lucrări de muzică de cameră (printre care „Cvartetul de coarde”) ș.a.

  Liedul românesc[modificare | modificare sursă]

  Este unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai liedului în muzica românească. De remarcat faptul că și-a numit cele peste o sută de partituri de gen Cântece, tocmai pentru a sugera caracterul românesc și particularitățile specifice care despart aceste lucrări de tradiția liedului german, reprezentat în special de compozițiile lui Schubert, Schumann și Brahms.^[10] El a compus, pe versuri ale marilor poeți români, numeroase lucrări de acest gen, care se disting prin expresia lor originală. Creațiile lui Jora se caracterizează prin conținutul lor de viață bogat și variat. Unele lucrări ale sale sunt străbătute de o undă de umor și ironie. Opera lui Jora se remarcă prin măiestria interpretării elementelor melodice și ritmice, specifice cântecului popular. A fost printre primii compozitori care au întrezărit virtuțile artistice ale baletului.

  Moștenirea[modificare | modificare sursă]

  În afara creației sale, Jora s-a dedicat unei activități pedagogice prodigioase. Între elevii săi se numără: Paul Constantinescu, Dinu Lipatti, Alfred Mendelsohn, Ion Dumitrescu, Leon Klepper, Pascal Bentoiu, Mircea Chiriac, Dan Constantinescu, Octavian Nemescu, Georghe Costinescu, Ștefan Niculescu, Ștefan Zorzor, Francis Chagrin (Al.Paucker), Dan Grigore și alții.

  Premii și onoruri[modificare | modificare sursă]

  • 1915 - Premiul George Enescu pentru compoziție
  • 1937 - Medalia de aur a Expoziției Universale de la Paris
  • 1948 - Ales membru al Institutului „Max Reger” din Bonn.
  • 1953 - Premiul de Stat penru baletul „Când strugurii se coc” și Sonata pentru vioară și pian
  • 2 iulie 1955 - Membru în Academia Română (atunci - Academia Republicii Populare Romîne)
  • 1962 - Membru al Asociației Prietenilor Arhivei Internaționale de Documentare Muzicala din Viena
  • 1964 - Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, compozitorului Mihail Jora i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.^[11]
  • Premiul Herder
  • Cetățean de onoare al orașului Roman

  In memoriam[modificare | modificare sursă]

  • Uniunea Criticilor Muzicali organizează anual la București "Concursul Național de Interpretare Muzicală Mihail Jora".
  • Numele Mihail Jora îl poartă și Studioul de Concerte al Palatului Radio, cea mai mare sală de concerte simfonice și corale din România (1000 de locuri).
  • 1991 - Filarmonica din Bacău i-a primit numele
  • La Roman s-a organizat un concurs Mihail Jora de interpretare și compoziție pentru tinere talente

  ^[12]

  • Fundația Mihail Jora acordă premii pentru interpretarea de lieduri
  • Pe casa părintească din Roman s-a așezat o placă memorială

·         1896 - S-a născut poetul român N. Burlănescu-Alin (m.20.09.1913).

• 1903: Eduardo Mallea, scriitor și diplomat argentinian (d. 1982)

* 1911: Emil Alexandru Negruțiu (n. 14 august 1911, Petrisat, județulinterbelic Alba - d. 14 mai 1988, Cluj-Napoca) a fost un inginer agronom, membru corespondent al Academiei Române.A fost profesor universitar și rector la Universitatea de agronomie din Cluj-Napoca. A fost primul director al Stațiunii Experimentale Agricole Turda. A publicat lucrări de genetică și ameliorare a animalelor domestice. În onoarea sa Grupul Școlar Agricol Turda a primit numele de "Colegiul Emil Negruțiu".

 Membru corespondent al Academiei Române

* 1913: Fred Davis OBE (n. 14 august 1913, Chesterfield, Regatul Unit – d. 16 aprilie 1998, Denbighshire, Regatul Unit) a fost un jucător englez de snooker care a dominat sportul în anii '50. A practicat si biliardul cu foarte mare succes, inițial el începându-și cariera sportivă ca practicant al acestuia. Davis a avut una din cele mai longevive cariere.* 1920: Alfred Gong (născut Alfred Liquornik, nume purtat oficial până în 1957) (n. 14 august 1920, Cernăuți, România - d. 18 octombrie 1981, New York, SUA) a fost un poet, scriitor, critic literar și jurnalist austriaco - american de limba germană, evreu originar din Bucovina

Alfred Liquornik a fost primul copil al soților Moritz și Sali Liquornik născută Sternberg. După doi ani s-a născut și sora sa, Herta. Familia sa făcea parte din populația evreiască germanofonă din Bucovina și trăia modest din veniturile unei mici afaceri cu vopsele.^[2]

În anii de gimnaziu, Alfred Liquornik a fost o vreme coleg cu Paul Antschel (Paul Celan) și Immanuel Weißglas. Ca și ei, a început să scrie versuri încă elev fiind. În 1939 și-a dat bacalaureatul, după care a urmat două semestre la Facultatea de Filologie-Filozofie a Universității din Cernăuți.^[2]

În anii 1940/41, după anexarea Bucovinei de către Uniunea Sovietică, a fost cadru didactic la țară, scăpând astfel de deportarea în Siberia. În schimb, sora sa și părinții săi, considerați „burghezi”, au fost deportați în Siberia, unde tatăl său a murit în prima iarnă.^[2]

După ce Bucovina a fost ocupată de trupele germane și românești, în iulie 1941, Alfred Liquornik a fost urmărit pentru că era evreu. Din august 1941 a fost obligat să poarte Steaua lui David galbenă, iar din octombrie 1941 a fost închis în ghetoul înființat la Cernăuți. Se presupune că a fost deportat în Transnistria, și închis în ghetoul de la Mogilev-Podolsk, de unde a reușit să fugă, cu ajutorul unui ofițer din Wehrmacht, și s-a întors în Bucovina. De teamă să nu fie descoperit, s-a ascuns o vreme prin sate, iar prin 1943 a ajuns la București. Aici și-a câștigat existența scriind critică de teatru și film pentru ziarul de limbă română „Capitala”. La sfârșitul anului 1946, Alfred a reușit să se refugieze la Viena, trecând prin Budapesta.^[2].^[3]

După alte surse, Alfred Liquornik a scăpat din deportarea în Transnistria prezentându-se ca fiind corespondent sub pseudonim la un ziar de cinema din capitală

În 1946 a emigrat la Viena^[4], unde a împărtășit și el soarta colegilor de generație: aproape necunoscut în România, dar primit cu brațele deschise de către nemți.^[5]

În timp ce își continua studiile la Universitatea din Viena, în primăvara anului 1948 s-a reîntâlnit cu Paul Celan. Cu această ocazie, la rugămintea lui Alfred Liquornik, Celan a făcut o serie de propuneri de corectură pentru un teanc de manuscrise cu poezii scrise de Alfred Liquornik între 1941 și 1945. Cu excepția unei prime cărți poștale ilustrate pe care i-a trimis-o Celan din Paris, nu există vreun alt înscris care să dovedească continuarea contactelor între cei doi poeți.^[2]

Începând cu 1949, Alfred Liquornik a fost primit în cercul de poeți care gravita la Viena în jurul lui Hermann Hakel și a lui Rudolf Felmayer, care sprijineau tinerii poeți și le dădeau posibilitatea să-și publice primul volum. Astfel, din același an poezii ale lui Alfred Liquornik au fost recitate în cercuri literare, din 1951 și în emisiuni de radio, pentru ca din februarie 1951 să fie publicate și în ziare, reviste și antologii din Austria

Cetățenia lui Alfred Liquornik, născut în România, era încă nelămurită, deoarece el excludea cu hotărâre o întoarcere în Cernăuți, aflat de acum în compunerea URSS. Prin urmare, în 1950 Alfred Liquornik a obținut statutul de „Displaced Person” și a trebuit să aleagă între a se muta în Australia, Canada sau SUA. Alfred Liquornik a ales SUA, unde, după scurte șederi în Salzburg șiBremerhaven, a ajuns în octombrie 1951.^[2]

După câteva săptămâni petrecute la New York, s-a mutat în Richmond, Virginia, de unde, după circa un an, a revenit definitiv la New York City. Aici a locuit din 1952 în camere mobilate, în special în Manhattan, dar și în Brooklyn Heights. A început să-și câștige pâinea ca muncitor în fabrică.^[2]

Din 1954 a ținut serie de prelegeri și ședințe de lectură cu public, publicând în același timp în, special poezie, în ziare și reviste din Austria și Germania.

În mai 1957 a primit cetățenia americană, ocazie cu care și-a schimbat oficial numele din Alfred Liquornik în Alfred Gong^[6]. În același an s-a căsătorit cu Norma Righetto, care emigrase din Elveția. Cuplul nu a avut copii.

Tot în 1957, pe când lucra ca angajat într-un birou al DAMC, în cartierul Wall Street, căsătorit fiind, Alfred Gong s-a mutat în prima locuință mai acătării, și anume într-un apartament de pe strada 57, aproape de redacția publicației „Aufbau”, în care edita articole. A publicat proză și poezie în cele două publicații de limbă germană ce apăreau în New York, „Aufbau”și „Staats-Zeitung und Herold”. În anii 1964-1966 a fost consultant și critic literar al revistei de limbă engleză „American German Review”.^[2]

În această perioadă, Alfred Gong a cunoscut-o pe Rose Ausländer, cu care a avut contacte strânse din 1961 până în 1967, la stabilirea ei definitivă în Germania, la Düsseldorf.^[2]

După ce în 1966 s-a mutat din Manhattan în imediata apropiere de „Bronx State Hospital”, un spital de boli psihice, la care, prin intermediul unui prieten venit și el din Cernăuți, găsise un post de bibliotecar, Alfred Gong s-a retras de pe scena literară din New York, și a început să trăiască tot mai izolat. Intenția de a se întoarce în Europa nu i-a reușit. La mijlocul anilor '70 a renunțat complet la scris, boala i s-a agravat, s-a resemnat și a devenit tot mai scârbit de viață.^[2]

Ultimele sale bucurii în viață au fost primirea sa în rândul membrilor P.E.N. Club din Austria și apariția ultimului său volum de versuri Gnadenfrist, la Baden bei Wien, în 1980. Bolnav de cancer, sub îngrijirea devotată a soției sale, Alfred Gong s-a stins din viață în New York City, însingurat, la vârsta de 61 de ani

Scrieri:

• Gras und Omega – versuri, Editura Lambert Schneider, Heidelberg, 1960, reeditare la Editura Rimbaud, Aachen 1997, ISBN 3-89086-967-X
• Manifest Alpha– versuri, (editor Rudolf Felmayer, Editura Bergland-Verlag, Viena 1961, reeditare la Editura Rimbaud, Aachen 2001, ISBN 3-89086-735-9.
• Interview mit Amerika. Fünfzig deutschsprachige Autoren in der neuen Welt (Antologie: Interviu cu America. Cincizeci de autori de limbă germană din Lumea Nouă), Editura Nymphenburger, München, 1962
• Happening in der Park Avenue. New Yorker Geschichten (proză), Editura Piper, München, 1969 (volum care nu a avut succesul scontat de Gong)
• Alfred Gong, Early Poems - A Selection from the Years 1941-1945, Editura Camden House, 1987, ISBN 9780938100591
• Gnadenfrist. Gedichte, 64 pagini, (1980), reeditare la Editura Rimbaud, Aachen 2006, ISBN 3-89086-733-2.
• Israels letzter Psalm. Gedichte. (Texte aus der Bukowina), 92 pagini, Editura Rimbaud, Aachen, 1995, ISBN-10: 3890869297; ISBN-13: 978-3890869292
• Too-Late, Too-Early : Selected Poems; University of Cincinnati, Dept. of Germanic Languages and Literatures, Max Kade German Center, 2000
• Der letzte Diktator, Editura: Rimbaud Verlagsges mbH, noiembrie 2012, ISBN-10: 3890864481

Alfred Gong

·         1921 - S-a născut Giorgio Strehler, unul dintre cei mai compleţi oameni de teatru ai secolului XX. După ce montează în Elveţia (în timpul războiului) şi în Italia pentru mai multe companii, fondează la Milano împreună cu Paolo Grassi, Piccolo Teatro (1941), inaugurat cu „Azilul de noapte” de Gorki. A semnat afişele a circa 200 de spectacole, unele reluate în decursul anilor. Printre ultimele spectacole se numără „Elvira o la passione teatrale”(1987) şi „Faust fragmente” (1991) unde avea rolul titular. În 1968 fondează Teatro Azione, unde realizează „Cântecul călugăriţei lusitane” de P. Weiss - anticipînd teatrul sărac - şi „Sfânta Ioana a abatoarelor” de Brecht (m.25.12.1997).

* 1921: Julia Hartwig (n. 14 august 1921, Lublin; d. 14 iulie 2017, Pennsylvania) este o poetă, eseistă și traducătoare poloneză de literatură.

Și-a făcut studiile la Universitatea din Varșovia și Universitatea Catolică Ioan Paul al II-lea din Lublin. În anii 1947-1950 s-a aflat în Franța. În 1970-1974, împreună cu soțul Artur Międzyrzecki s-a aflat în SUA, unde a participat la programul International Writing Program.

A făcut traduceri în limba polonă din operele unor poeți, precum: Guillaume Apollinaire, Allen Ginsberg, Max Jacob, Blaise Cendrars, Pierre Reverdy, Marianne Moore, William Carlos Williams.

În 2015 Universitatea Adam Mickiewicz din Poznań i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa.

Julia Hartwig

Julia Hartwig, Anders Bodegard, și Ryszard Kapuscinski (2006)

* 1922: Frédéric Rossif (n. 14 august 1922 Cetinje, Muntenegru – d. 18 aprilie 1990, Paris, Franța) a fost un regizor francez, de film și televiziune, specializat în principal în filme documentare, folosind în mod frecvent imagini de arhivă. Principalele teme ale lui Rossif sunt viața sălbatică, istoria secolului al XX-lea și artiștii contemporani. A colaborat frecvent cu compozitorii Maurice Jarre și Vangelis.

Filmografie:

Viața sălbatică:

• La Vie des animaux (serial TV în anii '50, producător)
• Nos amis les bêtes (serial TV în anii '50, producător)
• 1963, Les Animaux*
• 1970-1971, L'Apocalypse des animaux (serial TV, 6 episoade)**
• 1975-1981, L'Opéra sauvage (serial TV, 22 episoade)**
• 1975, La Fête sauvage (film de lung metraj), viața sălbatică din Africa**
• 1984, Sauvage et beau (film de lung metraj)**
• 1986, Splendeur sauvage (compilație)**
• 1989, Beauté sauvage (compilație)**
• 1989, Les Animaux de Frédéric Rossif (compilație)**

Artă și muzică :

• 1971, Cantique des créatures
• 1971, Georges Mathieu ou la fureur d'être**
• 1972, Au Pays des visages, despre fotograful Gisèle Freund**
• 1974, Georges Braque ou le temps différent**
• 1981, Jacques Brel
• 1981, Pablo Picasso peintre**
• 1980, Des compagnons pour vos songes
• 1983, Les Grandes Demoiselles, Étienne Hajdu, sculpteur despre sculptorul Étienne Hajdu
• 1985, La Fête de la musique (festival à Paris)
• 1986, Le Cœur musicien
• 1989, Morandi, despre pictorul Giorgio Morandi**

Altele:

• 1959, Imprévisibles Nouveautés, despre industria petrolieră, pentru comemorarea a 100 de ani de forări, Edwin Drake
• 1959, Spécial Noël : Jean Gabin
• 1961, Le Temps du ghetto, despre ghetourile evreiești din Varșovia, Polonia*
• 1961, Vél d'hiv (scurtmetraj), despre sportul la Vélodrome d'hiver, rue Nélaton (15e)*
• 1962, De notre temps (scurtmetraj)
• 1963, Mourir à Madrid, despre Războiul Civil Spaniol*
• 1963, Pour l'Espagne, despre Spania*
• 1964, Encore Paris (scurtmetraj)*
• 1966, La Chute de Berlin, despre Bătălia Berlinului
• 1966, La Liberté de blâmer (scurtmetraj), despre un ziar cotidian (?)
• 1966, Donner à voir (serial TV, 3 episoade), despre primele filme despre țările străine
• 1966, Un roi en Bavière, despre viața lui Ludovic al II-lea al Bavariei
• 1967, La Révolution d'octobre, despre Revoluția din Octombrie
• 1968, Un mur à Jérusalem, despre istoria evreilor
• 1969, Pourquoi l'Amérique?, despre istoria Americii între 1917 și 1939
• 1971, Aussi loin que l'amour (singurul film non-documentar al lui Rossif)
• 1976, Les Crèches du monde
• 1976, Plus vite que le soleil (scurtmetraj), despre Concorde**
• 1978, Heureux comme le regard en France, despre arta franceză contemporană
• 1980, Une prière qui danse
• 1981, L'Arbre de vie, despre Vangelis**
• 1983, Pour la musique (?)
• 1987, Pasteur le Siècle, 100 de ani de la înființarea Institutului Pasteur**
• 1989, De Nuremberg à Nuremberg (4 părți a câte o oră), despre Procesele de la Nürnberg**
• 1989, Tatie Danielle (ca actor)
• 1990, Les Sentinelles oubliées, despre comuniștii din America**

În liste * marchează filmele cu coloana sonoră compusă de Maurice Jarre, iar ** marchează filmele cu coloana sonoră compusă de Vangelis. Multe din piesele compuse de Vangelis sunt folosite de Rossif în mai multe filme.

Biografie:

Rossif s-a născut în Cetinje, Muntenegru, în fosta Iugoslavie. Și-a pierdut familia în tinerețe, părinții murind în cel de-Al Doilea Război Mondial. A studiat la Roma la sfârșitul anilor '30 și începutul anilor '40, înainte de a se înscrie în semibrigada a 13-a din Legiunea Străină franceză. După război, Rossif s-a stabilit la Paris și a lucrat în Clubul Saint-Germain. În acești ani intră în contact printre alții cu Jean-Paul Sartre, Boris Vian, Albert Camus, Ernest Hemingway și Malcolm Lowry.

Încă din 1948 Rossif a colaborat activ cu Cinémathèque Française, organizând, printre altele, un festival avangardist la Antibes în anii 1949-1950. În 1952 s-a alăturat Oficiului de Radiofuziune și Televiziune Franceză. Printre primele proiecte la care a participat se numără Cinq colonnes à la une, Éditions spéciales, La Vie des animaux și Cinépanorama (1956) lui François Chalais (producător); La Villa Santo-Sospir (1952), un documentar despre o vilă decorată de Jean Cocteau(regizor secund) și Si Versailles m'était conté (1954), în care a și jucat.

Spre sfârșitul anilor '50, Rossif a început să scrie și să regizeze propriile filme, lucru care i-a adus succesul rapid. Filmul său din 1963, Mourir a Madrid, despre Războiul Civil Spaniol, a primit premiul Jean Vigo în același an și a fost nominalizat la premiile Academiei de Film, secțiunea documentare. Câteva coloane sonore ale filmelor sale din anii 1960 au fost compuse de Maurice Jarre. În 1970 Rossif a realizat primul film său non-documentar Aussi loin que l'amour avându-l pe Salvador Dalí în distribuție.

La începutul anilor '70, Rossif s-a cu compozitorul grec Vangelis în Paris. Cei doi au colaorat la numeroase filme, cele mai importante fiind documentarele despre viața sălbatică L'Apocalypse des animaux, L'Opéra sauvage și La Fête sauvage, muzică care va fi publicată și în albume. Coloana sonoră a episodului 6 din L'Apocalypse, "La Petite Fille de la Mer" devine o populară piesă de muzică clasică modernă. În 1980, Rossif a regizat și un documentar dedicat lui Vangelis, numit L'Arbre de vie.

Rossif moare în 1990 și este îngropat în Cimitirul Montparnasse din Paris. Ultimele sale proiecte includ documentarul despre Al Doilea Război Mondial De Nuremberg à Nuremberg (1989) și Pasteur le Siecle, un documentar făcut cu ocazia aniversării a 100 de ani a Institutului Pasteur (1987), o îndepărtare a regizorului de temele uzuale.

• 1924: Georges Prêtre, dirijor francez (d. 2017)

·         1933: Bryce Courtenay (n. 14 august 1933 – d. 22 noiembrie 2012^[2]) a fost un scriitor australian născut în Johannesburg, Africa de Sud.

Bryce Courtenay

• 1933: Richard R. Ernst, chimist elvețian (d. 2021)

* 1940: Arthur Betz Laffer (n. 14 august 1940,^[1][2] Youngstown[*], SUA) este un economist american, cunoscut pentru conceptul de "curbă Laffer", funcție care stabilește corelația dintre rata de taxare a veniturilor și colectarea acestora la bugetul de stat.

A studiat economia la Universitatea Yale și obține doctoratul în acest domeniu după încheierea studiilor la Universitatea Stanford.

În perioada administrației Reagan, deține funcția de membru al Economic Policy Advisory Board. De asemenea, a fost consilier economic în cadrul campaniei electorale a lui Donald Trump (2016).

Arthur Laffer

·         1944: Dumitru Ichim, poet, prozator și eseist român

·         1945: S-a nascut Steve Martin, actor american; ocupă locul 6 în topul 100 al celor mai buni actori de comedie.

·         1945: Ioan Chezan, muzician și dirijor român

• 1945: Wim Wenders, regizor și fotograf german

·         1946 - S-a născut Virgil Andriescu, filolog şi publicist (m.27.02.1980).

·         1947: S-a nascut  Danielle Steel, scriitoare americancă numită în “Guinnes Book” cea mai citită romancieră din lume.

• 1948: Lucian Avramescu, jurnalist român (d. 2021)

* 1949: Robert Louis Backlund (14 august 1949)^[1] este un wrestler profesionist și actor , american cu o carieră în ring de mai mult de 30 de ani. În acest timp, a devenit de două ori Campion Mondial al Greilor din WWWF/WWF, fiind prima deținere de cinci ani și jumătate, fiind cel de-al doilea wrestler după Bruno Sammartino în a deține un Campionat WWE pentru o mai lungă perioadă de timp.

* 1949: Morten Per Olsen (n. 14 august 1949) este un fost fotbalist și actual antrenor danez. El este antrenor la echipa națională de fotbal a Danemarceiîncepând cu anul 2000, conducând Danemarca la Campionatul Mondial de Fotbal 2002, Euro 2004, Campionatul Mondial de Fotbal 2010 și Euro 2012.

• 1952: Carl Lumbly, actor american de film, teatru și televiziune
• 1953: James Horner, muzician american (d. 2015)

* 1954: Răzvan Vasilescu (n. 14 august 1954, Ploiești) este un actor român de film, teatru, televiziune și de voce. L-a jucat pe Gheorghe Cocoșilă în filmul Moromeții 2.

A jucat în majoritatea filmelor regizorului Lucian Pintilie. În Balanța (1992), a interpretat rolul principal masculin, al doctorului Mitică, alături de actrița Maia Morgenstern, care o interpreta pe Nela, cele două personaje formând un cuplu atipic, care înfrunta cu umor, ireverențe și sarcasm absurdul ultimilor ani ai regimului comunist din România. Vasilescu a interpretat și rolul mafiotului Marcel Ivanov în filmul Marfa și banii (2001) al lui Cristi Puiu, film care a inaugurat, după unii critici, curentul cinematografic numit Noul val românesc. A fost distribuit apoi în roluri asemănătoare în mai multe filme, precum Offset (2006). În filmul Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003), a jucat rolul personajului Florian Tufaru, cuscrul antipatic al lui Niki Ardelean (Victor Rebengiuc), pe care reușește să-l determine să își iasă din fire. Un alt rol important a fost Doiaru din lungmetrajul California Dreamin' (nesfârșit), un șef de gară provincial, care oprește o garnitură de tren a NATO sub pretextul lipsei formelor legale.

FILMOGRAFIE

Filme cinematografice

• Un om în Loden (1979)
• Blauvogel (1979)
• Mireasa din tren (1980) - Anton
• Ștefan Luchian (1981)
• De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
• Sfârșitul nopții (1982)
• Așteptând un tren (1982)
• Scopul și mijloacele (1983)
• Faleze de nisip (1983)
• Piciul (1985)
• Punct și de la capăt (1987) - Balaban
• Vacanța cea mare (1988) - Chelnerul
• Balanța (1992) - Mitică
• Trahir (1993) - Cristea
• O vară de neuitat (1994) - Lt. Turtureanu
• Craii de Curtea Veche (1995) - Gorica Pirgu
• Stare de fapt (1995) - ofițerul de securitate Mureșan
• Prea târziu (1996) - Dumitri Costa
• Ochii care nu se văd (1996) - Radu
• Nekro (1997) - Dl. Matei
• Trenul vieții (1998) - Colonelul țigan
• Terminus Paradis (1998) - Căpitanul Burci
• Patul lui Procust (2001) - sergent
• Marfa și banii (2001) - Marcel Ivanov
• Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003) - Florian (Flo) Tufaru
• Magnatul (2004) - Nick Moneti
• Lotus (2004) - Polițist
• Hacker (2004) - Enache
• Second Hand (2005) - Dl. Nicolau
• Femeia visurilor (2005) - Nene
• Doctor Schileru (2005)
• Offset (2006) - Nicu Iorga
• Ticăloșii (2007) - Comandantul Gărzii Financiare „Generalul” Dorobanțu
• California Dreamin' (nesfârșit) (2007) - Doiaru, șeful gării
• Călătoria lui Gruber (2008) - Stăvărache
• Weekend cu mama (2009) - Edwards
• Cenușă și sânge (2009) - Samir
• Carol I (2009) - Ion I.C. Brătianu
• Bibliothèque Pascal (2010) - Gigi Paparu
• Serge Gainsbourg, vie héroïque (2010) - Joseph Gainsbourg
• Luna verde (2010)
• Portretul luptătorului la tinerețe (2010) - Maior Alimănescu^[1]
• Nașa (2011) - Nicu
• Undeva la Palilula (2012) - Predoleanu
• S-a furat mireasa (2012) - Vienel 'Profesorul'
• Mirage (2013) - Cisco
• Selfie (2014) - Nicu Ceaușu
• Doar cu buletinul la Paris (2015) - Dl. Liviu, administratorul blocului
• Selfie 69 (2016) - Nicu Ceaușu
• Ana, mon amour - Redactor șef
• Moromeții 2 (2018) - Gheorghe Cocoșilă
• Apostolul Bologa (2018) - Generalul Karg
• Mo (2019) - Profu'

Televiziune

• Hangița (1983) - film TV - servitorul Marchizului
• Amadeus (1984) - film TV - W. A. Mozart
• Dark Prince: The True Story of Dracula (2000) - film TV - Aron
• Sex Traffic (2004) - mini-serie TV - Colonelul Matteo Giusto
• Băieți buni (2005) - serial TV - Procurorul Cornel Caragea
• Păcatele Evei (2005-06) - serial TV - Irinel Manafu
• Cu un pas înainte (2007-08) - serial TV - Radu Tomozei
• Fire and Ice: Cronica Dragonilor (2008) - film TV - Paxian Ru
• SOKO Donau (2009) - serial TV - Andrej Kolakow
• Deschide ochii (2015) - serial TV - Luțu Boureanu
• Atletico Textila (2016) - serial TV - Gică^[2]
• Ai noștri (2017) - serial TV - Johnny
• Las Fierbinți (2019) - serial TV - Prefectul
• Whiskey Cavalier (2019) - serial TV - General Andrei Zimbrean

TEATRU

• Ubu Rege (1990) - teatru radiofonic

PREMII, RECUNOAȘTERE

• 2008: Premiul Gopo pentru cel mai bun actor - "California Dreamin'"^[3]
• 2007: Premiul UCIN pentru interpretare rol principal masculin - California Dreamin'"
• 2004: Premiul UCIN pentru interpretare rol secundar masculin - "Magnatul"
• 1992: Premiul UCIN pentru interpretare rol secundar masculin - "Balanța"

Răzvan Vasilescu
Date personale
Născut	14 august 1954 Ploiești
Căsătorit cu	Gabriela Vasilescu
Cetățenie	România
Ocupație	actor
Ani de activitate	1978 - (în cinematografie)
Roluri importante	Mitică în Balanța Doiaru în California Dreamin' (nesfârșit)
Premii Gopo
Cel mai bun actor în rol principal 2008 California Dreamin' (Nesfârșit)

* 1954: Christian Gross (n. 14 august 1954) este un jucător și antrenor de fotbal elvețian.* 1957: Dani Rodrik (Istanbul, 14 august 1957) este un economist și profesor universitar turc.

Dani Rodrik

* 1959: Marcia Gay Harden (n. 14 august 1959) este o actriță americană. A debutat în conematografie în 1990 în filmul Război în sânul mafieiregizat de frații Coen. A mai jucat în Used People (1992), The First Wives Club (1996) și Flubber (1997). A câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar în 2001 pentru interpretarea lui Lee Krasner din Pollock, fiind nominalizată la aceeași categorie trei ani mai târziu pentru rolul Celestei Boyle din Misterele Fluviului (2003). În 2009 a jucat pe Brodway în God of Carnage, interpretare pentru care a primit un premiu Tony.

Marcia Gay Harden

* 1959: Earvin „Magic“ Johnson Jr. (n. 14 august 1959, Lansing, Michigan) este un fost jucător de baschet american. Împreună cu Larry Bird, Johnson a fost în anii 1980 printre cei mai buni jucători profesioniști de baschet din liga "National Basketball Association" (NBA), din America de Nord. Magic Johnson are o înălțime de 2,06 m, el era renumit prin pasele și driblingul lui ieșite din comun. După ce câștigă cu echipa titlul de campion la Highschool, va câștiga titlul de campion cu echipa "Los Angeles Lakers", fiind ales ca cel mai bun jucător de baschet de NBA Finals MVP Award. În anii 80 ajunge de 9 ori în finala NBA. Cariera sa sportivă de profesionist se crede încheiată în anul 1991, când se retrage după ce va fi testat pozitiv de SIDA. În anul 1992 revine și câștigă „Dream Team“ fiind considerat ca cel mai bun jucător din turneu. În același an câștigă cu echipa medalia de aur la Jocurile Olimpice de vară din 1992 în Barcelona. Va urma o perioadă de patru ani de repaus, după care va juca 32 de meciuri la echipa Lakers.

* 1960: Radu Paraschivescu (n. 14 august 1960, București^[1]) este un prozator, traducător, jurnalist și redactor de carte român.

A absolvit cursurile Facultății de Filologie din București, secția engleză-franceză și, apoi, a lucrat ca profesor de limba engleză, bibliotecar și documentarist.

În anul 1993 s-a angajat redactor de carte la Editura Olimp, după un an la Elit, iar după un altul la RAO. În anul 2003 s-a angajat editor la Humanitas^[2].

Din 2014 până in 2019, Radu Paraschivescu a prezentat două emisiuni la postul de televiziune Digi 24, Dă-te la o carte și Pastila de limbă

Lucrări publicate:

Este traducător și coautor a două lucrări de referință din literatura sportivă (Enciclopedia Larousse a fotbalului și Jocurile Olimpice de la Atena la Atena: 1896-2004). A tradus aproape șaizeci de cărți din autori englezi, americani, canadieni și francezi (Salman Rushdie, Julian Barnes, John Steinbeck, William Golding, William Burroughs, Kazuo Ishiguro, James R. Wallen, Jonathan Coe, David Lodge, Virginia Woolf, François Mauriac, Scott Turow, John Grisham, Des MacHale, Nick Hornby etc.).

A colaborat la ProSport și Observator cultural. În prezent, deține câte o rubrică la Idei în dialog, Cuvântul, Evenimentul Zilei și Gazeta Sporturilor. Publică ocazional în România literară, Lettre Internationale, Dilema Veche, Orizont, Tomis, Banatul etc.

Acesta debutează cu două romane (Efemeriada, Balul fantomelor), un volum de povestiri despre București (Bazar bizar^[5]) și unul de eseuri despre necinstea în sport (Fanionul roșu - 2005^[6][7][8]), pentru care primește „premiul național Ioan Chirilă” pentru cea mai bună carte de sport a anului. Își face apariția în 2011 și Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian^[9], iar în 2012 publică cel mai nou roman al său: Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri^[10]. Publică în 2013 Maimuța carpatină.

Mai publică următoarele cărți:

• Efemeriada - 2000
• Balul fantomelor - 2000, reedit. la Humanitas, 2009
• Bazar bizar - 2004, reedit. la Humanitas, 2007
• Fanionul roșu. Campioni de vis, gesturi de coșmar - 2005, premiul Ioan Chirilă pentru Cea mai bună carte de sport
• Fie-ne tranziția ușoară. Mici rostiri cu tâlc - 2006^[11]
• Ghidul nesimțitului - 2006^[12][13]
• Mi-e rău la cap, mă doare mintea. Noi perle de tranziție - 2007^[14][15]
• Cu inima smulsă din piept - 2008^[16]
• Dintre sute de clișee. Așchii dintr-o limbă tare - 2009^[17]
• Fluturele negru - 2010^[18][19]
• Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian - Radu Paraschivescu, București, Editura Humanitas, 2011
• Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri, Editura Humanitas, 2012
• Maimuța carpatină, Editura Humanitas, 2013
• Muște pe parbrizul vieții. Nou catalog de perle, Editura Humanitas, 2014
• România în 7 gesturi, Editura Humanitas, 2015
• Noi vorbim, nu gândim. Nouă colecție de perle românești, Editura Humanitas, 2015
• Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?). Catalog de perle, Editura Humanitas, 2016
• Aștept să crăpi (de astăzi, în prime-time), Editura Humanitas, 2016
• Cartea râsului și a cercetării, Editura Humanitas, 2017
• Ce se întâmplă cu creierul dacă înveți cuvinte noi în timp ce faci sex, Editura Humanitas, 2017
• Două mături stau de vorbă. Scene românești, Editura Humanitas, 2018
• Orice om îi este teama. Un partid, doi ani și trei premieri, Editura Humanitas, 2018
• În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi), Editura Humanitas 2019

Din noiembrie 2008, Radu Paraschivescu vorbește la RFI România în cadrul emisiunii «După vorbă, după sport»despre sport, dincolo de imediat.

VOLUME COLECTIVE

• Cartea cu bunici, coord. de Marius Chivu, Ed. Humanitas, 2007
• Povești de dragoste la prima vedere, Ed. Humanitas, 2008
• Despre Noica. Noica inedit (Centenar Constantin Noica – 1909/2009), Ed. Humanitas, 2008
• Răcani, pifani și veterani. Cum ne-am petrecut armata, coord. de Radu Paraschivescu, Ed. Humanitas, 2008
• Iubire 13 / Love 13, coord. de Marius Chivu, Ed. Art, 2010
• Ce poți face cu două cuvinte, coord. de Liviu Papadima, Ed. Art, 2012
• Intelectuali la cratiță. Amintiri culinare și 50 de rețete, Ed. Humanitas, 2012
• Căutători de povești (o călătorie prin bibliotecile de astăzi), Ed. Humanitas, 2012
• De la Waters la Similea. Oameni cool scriu despre muzica lor, coord. de Radu Paraschivescu, Ed. Humanitas, 2013
• Casele vieților noastre, Ed. Humanitas, 2014
• Ferestre din București și poveștile lor, coord. de Cătălin D. Constantin, Editura Peter Pan, 2015
• Cartea simțurilor, coord. de Dan C. Mihăilescu, Ed. Humanitas, 2015
• Și eu am trăit în comunism, coord. de Ioana Pârvulescu, Ed. Humanitas, 2015
• Uite cine vorbește, coord. de Florentina Sâmihăian, Liviu Papadima, Editura Arthur; 2016
• Bucureștiul meu, Ed. Humanitas, 2016
• Scriitori la poliție, coord. de Robert Șerban, Editura Polirom, 2016
• Cum să fii fericit în România, coord. de Oana Bârna, Editura Humanitas, 2017

Radu Paraschivescu

Radu Paraschivescu în 2008 Date personale Născut 14 august 1960 (59 de ani)  București, Republica Populară Română  Cetățenie  România  Ocupație jurnalist scriitor traducător  Activitate Alma mater Universitatea din București

* 1960: Sarah Brightman (n. 14 august 1960, Berkhamsted, Hertfordshire, Regatul Unit) este o cântăreață de crossover clasic, compozitoare, actriță și dansatoare de origine engleză.

Sarah Brightman și-a început cariera ca membru al trupei de dans Hot Gossip și a lansat mai multe single-uri disco ca un interpret solo. În 1981, și-a făcut debutul în teatrul muzical în Cats, unde l-a întâlnit pe compozitorul Andrew Lloyd Webber, cu care s-a căsătorit. Ea a continuat să joace în mai multe muzicaluri pe Broadway, inclusiv Fantoma de la Operă, de unde a provenit rolul Christine Daae. Muzicalul "The Original London Cast Album" a fost lansat în format CD în 1987 și s-a vândut în peste 40 de milioane de exemplare în întreaga lume, făcând din vânzările acestui album - cel mai mare din toate timpurile.

După retragerea de pe scenă și divorțând de Lloyd Webber, Brightman a reluat cariera sa muzicală cu fostul Enigma producătorul fiind Frank Peterson, de data aceasta ca un artist clasic crossover. Ea este printre cei mai proeminenți interpreți sau executanți ai genului, cu vânzări la nivel mondial de peste 30 de milioane de discuri și 2 milioane de DVD-uri. Recording Industry Association of America a numit-o cel mai bine vândut artist clasic de sex feminin al secolului douăzeci și unu în Statele Unite.

Duetul ei cu tenorul italian Andrea Bocelli, "Time To Say Goodbye", a depășit topurile din întreaga Europa și a devenit cel mai mare și cel mai rapid single vândut din toate timpurile în Germania, unde a rămas în partea de sus a topurilor pentru paisprezece săptămâni consecutive, un record de vânzări al tuturor timpurilor, cu peste 3 milioane de exemplare vândute în țară, și, ulterior, a devenit un succes internațional, cu 12 milioane de exemplare vândute în întreaga lume. Acum ea are colectate peste 180 de CD-uri de aur și platină, premii pentru vânzări în 38 de țări diferite.

Brightman este singurul artist care a fost invitat de două ori pentru a cânta la Jocurile Olimpice, în primul rând, în 1992 la Jocurile Olimpice de la Barcelona, unde a cântat "Amigos Para Siempre", cu tenorul spaniol Jose Carreras, cu o audiență globală estimată la un miliard de oameni, și șaisprezece ani mai târziu, în Beijing, de data aceasta cu cântărețul chinez Liu Huan și interpretând piesa "You and Me", la o valoare estimată la 4 miliarde de persoane din întreaga lume.

În afară de muzică, Brightman a început o carieră de film, făcând debutul major în Repo! The Genetic Opera (2008), un film muzical - operă rock, regizat de Darren Lynn Bousman. Și în vara anului 2009, ea a terminat filmările la Stephen Evans, "Cosi" sau "Prima noapte", în care ea joacă rolul unui dirijor, alături de Richard E. Grant. În plus, recent, a format compania sa de producție proprie, Instinct Films, caz în care primul ei film este în pre-producție.

Brightman se clasează printre milionarii din muzică, din Marea Britanie, cu o avere de 30 de milioane de lire sterline (aproximativ 49 de milioane USD).

Sarah Brightman

Sarah Brightman în cadrul ceremoniei de închidere a Campionatului Mondial de Atletism din 2007.

* 1961: Ioan Iovescu este un politician român, senator în Parlamentul României din partea PPDD Timiș în mandatul 2012-2016.

În 1979, s-a angajat la Autobaza 4 Lugoj, lucrând mai întâi ca mecanic (1979-1982), apoi ca șofer (1984-1987). Între 1982 și 1984, a făcut stagiul militar. A lucrat apoi, ca instructor la Școala de șoferi amatori (1987-2000) și ca președinte al Asociației Proprietarilor Timisoreni 57 (2000-2012). Pentru aceste două joburi, a urmat cursuri de instructor auto (1987) și de administrație imobiliară (2000).

La alegerile locale din 1992, 1996 și 2004 a candidat pentru Consiliul Local Lugoj, la parlamentarele din 1996 pentru Camera Deputaților. S-a clasat sub pragul electoral pentru intrarea în Parlamentul României. În 1992, a ratat mandatul de consilier din cauza unei alianțe a independenților, pe listele cărora nu a participat.

La 1 iunie 2012, Ioan Iovescu s-a înscris în Partidul Poporului – Dan Diaconescu (PPDD). A candidat la alegerile locale din 2012 petru un mandat de consilier județean în Timiș, pe listele PPDD. La alegerile parlamentare din 2012, a obținut, prin redistribuire, un mandat de senator în colegiul 4 din circumscripția electorală Timiș, el canidând împotriva lui Ilie Sârbu. Colegii din PPDD i-au plătit taxa pentru înscrierea pe listele de canidați ai formațiunii.

La 23 iunie 2013, Ioan Iovescu a renunțat la religia ortodoxă și a trecut la cea baptistă, provocând o controversă.

Ioan Iovescu
Date personale
Născut	14 august 1961 (58 de ani)
Cetățenie	România
Religie	Baptist
Ocupație	politician
Senator de Timiș
Deținător actual
Funcție asumată 2012
Partid politic	PP-DD
Alte afilieri	Independent (până în 2012)
Profesie	șofer

* 1961: Satoshi Tsunami (n. 14 august 1961) este un fost fotbalist japonez.

* 1963: Dumitru Ciubașenco (n. 14 august 1963, Chișinău, RSS Moldovenească, astăzi Republica Moldova) este un jurnalist din Republica Moldova, candidatul partidului politic „Partidul Nostru” la alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016.

Dumitru Ciubașenco s-a născut pe 14 august 1963 la Chișinău, în familia lui Alexei și Valentina Ciubașenco. În anul 1980 s-a înmatriculat la Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Chișinău, iar în 1982 s-a transferat la Universitatea de Stat din Moscova „M.V. Lomonosov”, pe care a absolvit-o în anul 1985.

După absolvirea Universității și până în prezent activează în domeniul jurnalistic. În perioada sovietică a activat în cadrul agențiilor de presă ATEM/TASS, APN/RIA, iar după prăbușirea URSS a devenit fondator și vicedirector al agenției de presă „Infotag”, fondator și redactor-șef al ziarului „Republica”, „Modavschie vedomosti”, „Panorama”.

De două ori a candidat la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova (la alegerile parlamentare din 29 iulie 2009 pe listele Partidului Liberal Democrat din Moldova, iar la alegerile din 28 noiembrie 2010 din partea Partidului Umanist din Moldova).

Este căsătorit, are un copil.

Dumitru Ciubașenco

Date personale Născut 14 august 1963 (56 de ani) Chișinău Părinți Valentina și Alexei Ciubașenco Naționalitate  Republica Moldova Cetățenie  Moldova  Religie Creștin Ortodox Ocupație Jurnalist, politician Activitate Domiciliu Chișinău Alma mater Universitatea de Stat din Moscova „M.V. Lomonosov” Partid politic Partidul Nostru   Premii Ordinul Republicii (2009)

* 1963: Valentina Cozma (n. Turbatu, pe 14 august 1963, în Iași)^[1] este o jucătoare de handbal din România retrasă din activitate. Ea este în general considerată unul din cei mai buni pivoți din istoria handbalului feminin românesc.^[2][3]

Pentru echipa națională de senioare a României Cozma a jucat în 322 de meciuri, în care a înscris 980 de goluri,^[4] și a participat la șase ediții ale Campionatelor Mondiale, în 1982, 1986, 1990, 1993, 1995 și 1999. De asemenea, a participat la Campionatul European din 1996. Valentina Cozma este a doua handbalistă din România ca număr de selecționări după Mariana Târcă.^[4]

În 1996, ea a câștigat Liga Campionilor EHF^[5] și Trofeul Campionilor EHF^[6] alături de echipa croată Podravka Koprivnica.

În 2000, Valentina Cozma s-a retras din activitate, dar în 2005, la vârsta de 42 de ani, a revenit pentru câteva luni și a jucat la clubul francez ESC Yutz Handball. În același an a fost înlocuită tot de o româncă, pivotul Petruța Dracoșu

* 1964: Andrew Kevin Walker (n. 14 august, 1964) este un scenarist americannominalizat la Premiile BAFTA. Este cunoscut pentru scenariul filmuluiSe7en, pentru care a și primit nominalizarea BAFTA, cât și scenarii pentru alte filme, cum ar fi Sleepy Hollow sau 8mm.

·         1965: Emmanuelle Beart, actriță franceză

* 1965: Marcelino García Toral (n. 14 august 1965) este un fost fotbalist și actual antrenor spaniol care juca pe postul de mijlocaș ofensiv. În prezent, antrenează Valencia CF.

·         1966: Halle Berry (n. 14 august 1966, Cleveland, SUA) este o actriță americană și fost fotomodel. În anul 2002 ea a câștigat Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță pentru performanța sa din filmul Monster's Ball, până în prezent fiind prima și unica femeie de origine afro-americană care a câștigat premiul Oscar pentru rolul principal. Ea este una din cele mai bine plătite actrițe de la Hollywood.^[9]. Ea a primit distincția Sexiest Woman Alive de la revista Esquire.

Halle Berry

Halle Berry în 2013 Halle Berry | modificare sursă] Berry at the 70th Golden Globe Awards.

* 1966: Freddy Eusebio Rincón Valencia (pronunție în spaniolă: /ˈfɾeði riŋˈkon/; n. 14 august 1966 în Buenaventura, Valle del Cauca), este un fotbalistcolumbian retras, care a jucat 84 de meciuri pentru naționala Columbieiîntre 1990-2001. A jucat pe posturile de mijlocaș stânga, dreapta sau ofensiv.

* 1967: Marian Avram (n. 14 august 1967) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat.

În timpului mandatului a trecut la grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.

Marian Avram
Date personale
Născut	14 august 1967 (52 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	politician
deputat
Deținător actual
Funcție asumată 2008
Circumscripția	38 Tulcea, colegiul uninominal nr.2
Partid politic	Partidul Național Liberal

* 1968: David McKenna (n. 14 august 1968) este un scenarist și producător de film american. A lucrat ca producător executiv pentru E-Ring. A mai utilizat numele numele de scenă Zachary Long pentru filmul Bully. McKenna a scris integral sau parțial scenariul la filme ca S.W.A.T. și epsioadele TV ale E-Ring. El este cunoscut mai ales pentru scrierea scenariului filmului American History X și alte romane ca The Trials and Tribulations of Earl.

* 1973: Augustine Azuka Okocha(n. 14 august 1973, Enugu), mai bine cunoscut ca „Jay-Jay” Okocha, este un fost fotbalist nigerian. Este cunoscut pentru driblingurile, tehnica și abilitățile sale pe teren.

·         1976: Florentina Marilena Toma, politician român

* 1978: Marcel Fischer (n. 14 august 1978, Biel/Bienne, cantonul Berna) este un fost scrimer elvețian specializat pe spadă, campion olimpic în 2004 și campion european pe echipe în același an.* 1979: Ionuț Rudi Stănescu (n. 14 august 1979, în Brașov)^[1] este un handbalist român care joacă pentru HC Dobrogea Sud Constanța și echipa națională a României pe postul de portar.

În 2010, pentru serviciile aduse echipei și orașului, precum și pentru comportamentul sportiv exemplar, Stănescu a fost declarat Cetățean de onoare al municipiului Constanța.^[2]

Rudi Stănescu a debutat la naționala de seniori în 1996. Până pe 15 ianuarie 2012, el a jucat pentru România în 129 de meciuri, în care a înscris și 3 goluri

·         1983: Mila Kunis (născută Milena Markovna Kunis; Мiлена Маркoвна Кунiс; la 14 august 1983, în Cernăuți) este o actriță americană. Deși s-a născut în Ucraina, ea s-a mutat în Los Angeles împreună cu familia ei, în 1991, pe când avea 7 ani. În timpul școlii, s-a înscris la diverse cursuri de actorie ca și activitate după ore, iar curând a fost descoperită de un agent. A apărut în câteva reclame și seriale înainte să primească primul ei rol important, înainte să împlinească 15 ani. A interpretat-o pe Jackie Burkhart în serialul That '70s Show. Din 1999, ea este vocea personajului Meg Griffin în serialul animat Family Guy.

Rolul care a făcut- o cunoscută în industria filmului a fost cel al lui Rachel Jansen din comedia romantică Forgetting Sarah Marshall, apărută în 2008. Printre filmele în care a jucat se numără Max Paine (2008), The Book of Eli (2010), comedia romantică Friends with Benefits (2011), comedia Ted (2012), fantezia Oz the Great and Powerful (2013), Wicked Witch of the West, precum și thriller-ul psihologic Black Swan(2010). Rolul pe care l-a interpretat în Black Swan (Lily) i-a adus ovații la scenă deschisă: a primit premiul Marcello Mastroianni pentru Cea Mai Bună Tânără Actriță. De asemenea, a fost nominalizată la Globul de Aur pentru cel mai bun rol-suport și la SAG (Screen Actors Guild) pentru "prestația excepțională a unei actrițe într-un rol suport" (Screen Actors Guild Award for Outstanding Performance by a Female Actor in a Supporting Role).

S-a născut la Cernăuți, azi în Ucraina, în timpul regimului sovietic, într-o familie de evrei. A jucat în producții de televiziune precum Jackie Burkhart din That '70s Show și este și vocea personajului Meg Griffin în seria animată Family Guy. Poate fi urmărită și în rolurile Rachel Jansen din Forgetting Sarah Marshall, Mona Sax din Max Payne sau Solara din The Book of Eli. În 2010 a câștigat trofeul Marcello Mastroianni pentru Cea mai bună actriță a Festivalului Internațional de la Veneția pentru rolul Lily din producția Black Swan. Pentru același rol a fost nominalizată la Globurile de Aur.

S-a mutat la Los Angeles în 1991. Mama sa Elvira a fost profesoară de fizică și farmacistă, iar tatăl său Mark Kunis este un fost inginer mecanic și managerul unei firme de taximetrie. Mai are un frate mai mare, Michael. Din primele sale experiențe americane, actrița își amintește că nu a înțeles cultura, mentalitățile oamenilor de aici și a suferit în primele zile. Pentru că nu știa deloc engleza, colegii săi nu au iertat-o și debutul său în viața americană a fost făcut prin zile întregi de plânsete. "Imaginează-ți că ești și surd și orb încă de la șapte ani". Aceasta este vorba sa preferată, care descrie întocmai starea pe care a avut-o atunci când s-a mutat în Statele Unite ale Americii.

Pe 14 septembrie 2011, FBI a anunțat că investighează o presupusă spargere a conturilor de e-mail și a telefonului actriței Mila Kunis, precum și ale lui Scarlett Johansson și Vanessa Hudgens. Christopher Chaney din Jacksonville, Florida, a pledat vinovat mai târziu în fața curții federale pentru 9 capete de acuzare pentru hackingul digital.

În Noiembrie 2011, Kunis a fost escortată de sergentul Scott Moore la Balul Fortelor Marine SUA, in Greenville, eveniment care celebra a 236-a aniversare a Forțelor Marine.

În Ianuarie 2011, ea a făcut public faptul că se luptă cu o afecțiune cronică a ochilor, afecțiune care i-a provocat orbirea temporară la un ochi. Câteva luni înainte, ea făcuse o operație pentru a corecta această problemă. Kunis are afecțiunea numită heterochromia iridium, ceea ce constă în culori diferite ale irișilor: ochiul stâng este căprui și cel drept este verde.

Kunis a început să se întâlnească cu actorul Macaulay Culkin în 2002. În timpul relației lor, au existat zvonuri cum că se pregătesc de căsătorie, dar Kunis le-a infirmat. Într-un interviu pentru revista BlackBook, Kunis declară că "mariajul nu este ceva important pentru mine". Ea spune că a făcut tot posibilul să își protejeze intimitatea,spunând că "Nu vorbim cu presa despre relația noastră. Este și așa mult mai mediatizată decât mi-aș fi dorit." Când a fost întrebată dacă i-a fost dificil să stea departe de presă și tabloide, Kunis a răspuns: "Îmi țin viața personală cât de personală pot, atât fizic, cât și mental." Întrebată dacă acest lucru îi este dificil, ea răspunde: "Nu îmi pasă. O să dau tot ce e mai bun din mine pentru a o proteja." Pe 3 ianuarie 2011, agentul Milei a confirmat zvonurile cum că relația ei cu Culkin a luat sfârșit, spunând că "A fost o separare amicală, au rămas prieteni apropiați."

Mila a început să iasă cu fostul ei coleg de platou din serialul That '70s Show, Ashton Kutcher în Aprilie 2012 și s-au logodit în Februarie 2014. Ea a născut-o pe prima lor fetiță, Wyatt Isabelle, în Octombrie 2014. Kunis și Kutcher s-au căsătorit în primul weekend din Iulie 2015 în Oak Glen, California, iar mai târziu, în Noiembrie 2016, se naște și fiul lor Dimitri Portwood Kutcher.

Mila Kunis

Kunis la Comic Con în San Diego, iulie 2012 Mila Kunis la premiera filmului Max Payne (2008)

·         1983: Heiko Westermann (n. 14 august 1983, Alzenau, Bavaria) este un fotbalistgerman care joacă la echipa Austria Viena din Bundesliga și în echipa națională a Germaniei. Westermann este cunoscut ca un jucător cu un bun simț al porții, deși evoluează ca fundaș.

* 1983: Shwan Saman Jalal (în kurdă: Şivan Saman Celal; n. 14 august1983, Bagdad, Irak) este un fotbalist aflat sub contract cu clubul Macclesfield Town. Joacă pe postul de portar.

·         1984: Giorgio Chiellini (n. 14 august 1984, Pisa) este un jucător italian de fotbal, care din 2004 este legitimat la clubul italian Juventus F.C..

* 1984: Nemanja Jovanović (n. 3 martie 1984) este un jucător sârb de fotbalcare evoluează la clubul FC Taraz. Prezent din 2003 în România, Nemanja a trecut pe la multe cluburi din Divizia A dar și din cea secundă. Achiziționat de Unirea Urziceni de la junioratul echipei sârbe Steaua Roșie Belgrad, fotbalistul sârb a fost împrumutat în primul sezon la FC Argeș în prima divizie, unde nu i s-a dat prea mult ocazia să joace. Întors în următoarele sezoane la Unirea Urziceni, atacantul de 21 de ani a devenit gogheterul diviziei secunde pentru un sezon. În 2008 a fost transferat la clubul FC Vaslui.* 1985: Marian Tănasă (n. 14 august 1985, Bacău, România) este un atacant român, legitimat în prezent la echipa Aerostar Bacău.

·         1985: Christian Gentner (n. 14 august 1985, Nürtingen, Germania de Vest) este un fotbalist german care joacă pe post de mijlocaș la clubul VfB Stuttgart.

* 1989: Ander Herrera Agüera (n. 14 august 1989) este un fotbalist spaniol care evoluează la clubul francez PSG în Ligue 1 din Franța.* 1992: Nzingha Prescod (n. 14 august 1992, Brooklyn, SUA) este o scrimerăamericană specializată pe floretă, laureată cu bronz individual la Campionatul Mondial de Scrimă din 2015.* 1992: Marijeta Vidak (n. 14 august 1992, la Virovitica)^[1] este o handbalistăcroată care joacă pentru clubul SCM Gloria Buzău^[2] pe postul de intermediar stânga. Vidak este și componentă a echipei naționale a Croației* 1994: Artur Jorge (n. 14 august 1994,^[1] Braga, Portugalia) este un fotbalist care joacă pe postul de fundaș central pentru Vitória FC.

• 1992: Nzingha Prescod, scrimeră americană
• 1992: Marijeta Vidak, handbalistă croată
• 1994: Artur Jorge Marques Amorim, fotbalist portughez