3. /23 AUGUST 2023 - RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI
Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului;
+ Sf Mc Lup;
Sf Sfințit Mc Irineu, episcopul de Lugdunum
Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului

În Biserica Ortodoxă pe 23 august 2023 este sărbătorită Odovania Praznicului Adormirii Maicii Domnului.
Pentru pregătirea sufletească a credincioșilor toate sărbătorile împărătești (inclusiv cele ale Maicii Domnului) sunt predecedate de un timp de pregătire, numit pre-serbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire. Ele au de asemenea și o perioadă de continuare sau prelungire a sărbătorii, numită după-serbare sau după-prăznuire. Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numește începutul sărbătorii, iar ziua ultimă a după serbării se numește, cu un termen slavon, odovania, adică sfârșitul sau încheierea sărbătorii.
În cazul Praznicului Adormirii Maicii Domnului a fost o zi de înainte-prăznuire și încă 8 zile după-prăznuire. În tot acest interval de timp, în cadrul slujbelor din biserică s-au cântat stihiri ale praznicului, iar în ziua odovaniei, slujba este aproape identică cu cea din ziua de 15 august.
Adormirea Maicii Domnului numită în popor și Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare e sărbătoarea în amintirea zilei în care Sf. Fecioară și-a dat obștescul sfârșit. După o pioasă tradiție veche, cunoscută mai întâi în Apus și trecută apoi și în Răsărit, la trei zile după adormirea ei, Sfânta Fecioară ar fi fost ridicată cu trupul la cer, ca și dumnezeiescul ei Fiu.
Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, deși mărturii despre existența ei nu avem decât începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, Sinod care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cultul ei cunoscând de acum o foarte mare dezvoltare.
Următorul praznic care are înainte-prăznuire și după-prăznuire este Nașterea Maicii Domnului, de la 8 septembrie.
+ Sf Mc Lup
Viața Sfântului Mucenic Lup
Sfântul Mucenic Lup, umplându-se de râvnă dumnezeiască, a sfărâmat pe zeii cei fără de suflet ai păgânilor, iar pe alții i-a scufundat în adâncul apei. A propovăduit cuvântul lui Dumnezeu, fiind plin de credință, de înțelepciune și de darul lui Dumnezeu.
Sfântul Mucenic Lup a trăit pe vremea împărăției lui Aurelian. El era rob al unui oarecare stăpân, dar liber întru Hristos Domnul, în Care credea. Și umplându-se el de râvnă dumnezeiască, a sfărâmat pe zeii cei fără de suflet ai păgânilor, iar pe alții i-a scufundat în adâncul apei. De aceea, păgânii închinători de idoli umplându-se de mânie, s-au pornit asupra lui cu săbiile trase, voind să-l taie în bucăți, însă s-au tăiat ei între ei ca niște nebuni. Iar sfântul, stând întreg în mijlocul lor, le propovăduia cuvântul lui Dumnezeu, fiind plin de credință, de înțelepciune și de darul lui Dumnezeu.
Deci, voind ei să-l prindă, îi oprea pe ei puterea lui Dumnezeu și nu-i lăsa să se apropie de dânsul. Deci stând de departe, au întins arcurile și au început a trage asupra lui săgeți; dar, în loc să rănească pe mucenic, se răneau cu săgețile unii pe alții. Iar sfântul stătea în mijlocul lor ca un semn de țintă spre săgetare, dar nu-l nimereau, nici nu-l răneau. Iar de vreme ce mucenicul lui Hristos încă nu era botezat, și dorea ca să nu moară în mâinile chinuitorilor fără de Sfântul Botez, de aceea s-a rugat la Dumnezeu și îndată din cer s-a vărsat apă peste dânsul. Astfel a luat de sus scăldătoarea cea dumnezeiască, toți elinii privind la aceea și mirându-se.
Apoi Sfântul Lup, singur și de bună voie, s-a dat în mâinile păgânilor, ca un mielușel spre înjunghiere, iar ei, luându-l, l-au dus la ighemon. Iar ighemonul mai întâi îl amăgea pe credinciosul rob al lui Hristos, ca să se depărteze de Domnul său și să se închine idolilor, dar neputând să-l amăgească, a poruncit să-l bată cu bețe fără cruțare. Apoi, facându-i și alte feluri de chinuri și bătăi și neputând să-l biruiască pe ostașul lui Hristos, l-a osândit la tăierea cu sabia. Astfel Sfântul Mucenic Lup, plecându-și capul sub sabie, și-a dat sufletul pentru Hristos Domnul său și a fost îngropat de cei credincioși cu cinste, iar de la mormântul lui se dau tămăduiri de toate neputințele și bolile, cu rugăciunile lui cele sfinte și cu darul Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.
Sf Sfințit Mc Irineu, episcopul de Lugdunum
Viața Sfântului Sfințit Mucenic Irineu, Episcopul de Lugdunum
Sfântul Irineu era de neam din părțile Asiei, din cetatea Smirna. El din tinerețe a învățat înțelepciunea elinească, facându-se filosof ales.
Sfântul Irineu era de neam din părțile Asiei, din cetatea Smirna. El din tinerețe a învățat înțelepciunea elinească, facându-se filosof ales. Și auzind el de duhovniceasca înțelepciune creștinească, pe care o propovăduia Sfântul Policarp, episcopul Smirnei, a dorit-o mai mult decât toată înțelepciunea cea dinafară, făcându-se ucenic al Sfântului Policarp, iar mai ales al lui Hristos, dându-se cu totul la slujba lui Dumnezeu. Iar Policarp, învățătorul lui, era ucenicul Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu și al celorlalți Apostoli; și tot ce a auzit el despre Hristos Mântuitorul de la Sfinții Apostoli, care au fost ei înșiși văzători și slugi ale lui Hristos, toate acelea le-a auzit și Irineu din gura lui Policarp și le-a scris în inima sa mai mult decât pe hârtie. Apoi fiind hirotonit preot de Sfântul Policarp și fiind trimis în Galia la propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, a mers în Lugdun cetatea Galiei, și acolo, după sfârșitul Sfântului Mucenic Potin, a luat scaunul episcopiei și s-a făcut păstor al lugdunenilor, chiar în vremile acelea cumplite când erau mari prigoniri asupra Bisericii lui Dumnezeu de la păgânii împărați închinători de idoli, iar de la ereticii, care atunci se înmulțiseră, se făcea tulburare. Pentru aceea, Sfântul Irineu suferea cu osârdie pentru Hristos de la închinătorii de idoli, răbdând toate răutățile; iar asupra ereticilor se înarma cu cuvântul și cu scrisul. El a scris cărți împotriva lor, vădindu-le rătăcirile lor ereticești și pierzându-le, iar dreapta credință creștinească arătându-o luminos și învățându-i s-o păzească fără prihană.
Și precum a răpit mulți oameni de la închinarea de idoli, tot asemenea și din eresuri, povățuindu-i la calea mântuirii și întărindu-i la nevoința mucenicească. Apoi, la sfârșit, a pătimit pentru Hristos pe vremea împărăției lui Sevir, tăindu-i-se capul, și a luat slăvită cunună a muceniciei întru împărăția lui Hristos.
Notă. Acest Sfânt Irineu se cinstește între învățătorii bisericești pentru cărțile lui cele insuflate de Dumnezeu, învățătoare și folositoare de suflet și foarte de trebuință dreptei credințe. El a scris despre Sfânta Treime, despre Dumnezeirea lui Hristos, despre Sfânta Liturghie, despre Preacuratele lui Hristos Taine, despre Antihrist și despre multe alte taine ale sfintei credințe. In Prolog, în această zi sunt puși doi sfinți mucenici Irineu și anume: Irineu, arhiepiscopul Sirmiei și Irineu, episcopul Lugdunului (Lyon din Galia - sudul Franței). De aceea, pentru Sfântul Irineu al Sirmiei caută în 26 zile ale lunii martie, unde s-a pus pomenirea și pătimirea lui.
ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI
A.
GUSTĂRI
Cartofi Chips
· 1 kg
cartofi
· 100
g ulei
· Sare
Se curăţă cartofii de coajă şi se spală, apoi se taie
felii subţiri. Tăierea se poate face manual, cu un cuţit bine ascuţit sau cu un
dispozitiv ce se găseşte în comerţ.
După tăiere feliile
subţiri se şterg cu un ştergar şi se prăjesc în ulei fierbinte.
După ce s-au rumenit pe
o parte se întorc pe cealaltă parte cu o spumieră.
Când sunt crocanţi se
scot pe un platou şi se sărează.
B.
SALATE
Salată de dovlecei
· 1 kg
dovlecei
· 1
legătură, pătrunjel verde
· 20
ml oţet
· 40
ml ulei
· Sare
Se curăţă dovleceii şi se taie felii, se pun într-o
cratiţă de mărime potrivită, se toarnă puţină apă, o lingură de oţet, 2 linguri
de ulei şi sare.
Se acoperă cu un capac
şi se fierbe înăbuşit până ce apa scade şi dovleceii se înmoaie.
Se răstoarnă pe un
platou şi se presară cu verdeaţă tocată.
C.
SOSURI
La reţetele de azi nu e necesar să pregătim un sos
separat.
D.
BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Borş de legume cu frunze de sfeclă
· 300
g cartofi
· 150
g morcovi
· 100
g albitură
· 100
g ceapă
· 100
g ulei
· 25 g
bulion
· 1,5
l borş de putină
· 1
legătură pătrunjel verde
· 10
frunze de sfeclă
· Sare
Se toacă ceapa şi se căleşte în ulei, apoi se adaugă
morcovii şi albitura rase sau tăiate julien şi se călesc împreună 10 minute.
Se stinge cu bulion
diluat cu apă şi se pun într-o oală la fiert împreună cu cartofii tăiaţi cuburi
şi sarea după gust.
Se fierbe borşul
separat.
Se spală frunzele de
sfeclă, de preferat cele tinere de la vârful plantei şi se toacă împreună cu
codiţele lor. Se pun la fiert în oală şi se dau câteva clocote, apoi se adaugă
borşul, care se lasă şi el să mai dea câteva clocote.
La sfârşit se adaugă
verdeaţa tocată mărunt.
E.
MÂNCĂRURI
Bame a la grec
· 1,5
kg bame
· 150
g ulei
· 150
g ceapă
· 600
g roşii
· 50 g
bulion
· 75
ml oţet
· 30 g
făină
· 2
legături verdeaţă
· 100
g lămâie
· Sare
Bamele se aleg, se curăţă şi se pun în apă amestecată
cu oţet. După 30 minute se scot, se spală în mai multe ape şi se lasă să se
scurgă.
Ceapa se toacă mărunt,
se căleşte în ulei şi se adaugă o lingură de făină, apoi se stinge cu bulion
amestecat cu puţină apă.
Se pun bamele în sos şi
se potriveşte gustul de sare.
Se curăţă roşiile de
coajă şi seminţe, se taie cuburi şi se adaugă la bame împreună cu verdeaţa
tocată.
Se fierb la foc domol
timp de 30 minute.
Se servesc reci.
F.
DULCIURI
Peltea de caise
· 1 kg
caise
· 1 ¼
l apă
· 1 kg
zahăr
Se pun la fiert caisele bine spălate şi nu prea
coapte; se pot adăuga şi cojile de caise curăţate pentru dulceaţă.
Se lasă să fiarbă cam 40
minute, apoi se lasă să se răcească şi în acelaşi timp să se limpezească zeama.
Se strecoară cu grijă să
nu se tulbure, printr-un tifon des sau printr-o sită în care s-a pus un strat
subţire de vată.
La ½ l zeamă strecurată
se adaugă 1 kg zahăr, se lasă pe foc mic până se topeşte, apoi se pune pe foc
iute şi se fierbe până se obţine o pastă se consistenţa unui şerbet.
Se lasă să se
răcorească, dar nu prea mult, doar atât cât să nu se spargă borcanul în care o
răsturnăm. Este de preferat borcanul cu capac înfiletat.


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu