7. /28 AUGUST 2023 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT
KARL BOHM
| Karl Böhm | |
_~1950_OeNB_653942.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3][4]  Graz, Austro-Ungaria[5] |
| Decedat | (86 de ani)[1][2][3][4] Salzburg, Austria[6] |
| Înmormântat | Graz |
| Cauza decesului | boală |
| Copii | Karlheinz Böhm[*] |
| Cetățenie |  Austria Germania |
| Ocupație | dirijor director muzical[*] compozitor |
| Limbi vorbite | limba germană[7] |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea din Graz |
| Gen muzical | muzică clasică |
| Case de discuri | EMI |
| Premii | Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de mare cruce[*] Ehrenring der Stadt Wien[*] Inelul de Onoare al landului Styria[*] Ordinul de Merit al Republicii Austria în grad de Comandor de Argint[*] Berliner Kunstpreis[*] Berufstitel Professor[*] Medalia pentru Științe și Arte[*] |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Karl Böhm (n. , Graz, Austro-Ungaria – d. , Salzburg, Austria) a fost un dirijor austriac.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Tatăl său era avocat, motiv pentru care și Karl Böhm a studiat întâi dreptul, pe care l-a absolvit cu succes în 1919. Cu toate acestea, a abandonat această profesie și a început să studieze pianul și teoria muzicii la Graz, apoi la Conservatorul de la Viena, cu Eusebius Mandyczewski, care făcea parte din cercul de prieteni ai lui Johannes Brahms, și cu Guido Adler.
În 1917 a fost angajat repetitor la opera din orașul său natal, pentru ca în 1919 să fie promovat ca dirijor secund iar în 1920 ca prim dirijor. În această perioadă s-a întâlnit pentru prima dată cu dirijorul Bruno Walter, care l-a dus în 1921 la opera din München.
Activitate muzicală[modificare | modificare sursă]
În anul 1927, Böhm a fost numit director general muzical la Darmstadt, iar în 1931 a ocupat aceeași funcție la Hamburg. În anul 1933 a devenit membru al NSDAP.
Deși în mare măsură autodidact, și-a creat un renume ca dirijor, astfel că în 1933 i s-a permis să dirijeze pentru prima dată, la Viena, opera "Tristan și Isolda" de Richard Wagner. A fost apoi numit profesor la Hamburg, iar în 1934 i-a urmat la Semperoper din Dresda lui Fritz Busch, care a fost nevoit să fugă în străinătate spre a scăpa de pogromul nazist. În această perioadă, Böhm a dirijat mai multe premiere, din care cele mai importante au fost Die schweigsame Frau (Femeia tăcută), în 1935, la Londra și Daphne, în 1938 compuse de Richard Strauss cu care legase o strânsă prietenie..
În anul 1938, Böhm a fost invitat pentru prima dată la Salzburg, unde a dirijat Don Giovanni, de Wolfgang Amadeus Mozart. În 1943 a preluat pentru prima dată conducerea operei de stat (Staatsoper) din Viena.
După cel de-al doilea război mondial[modificare | modificare sursă]
După Al doilea război mondial, datorită apropierii sale de regimul nazist, a fost îndepărtat din funcție de forțele aliate și i s-a interzis să mai apară în public o perioadă (așa cum s-a întâmplat și cu dirijorul Herbert von Karajan. Între 1954 și 1956 a deținut pentru a doua oară funcția de prin dirijor al operei de stat (Staatsoper) din Viena. Multele reproșuri că ar fi prea puțin prezent la Viena, precum și desele proteste în timpul spectacolelor dirijate de el, l-au determinat să renunțe la această funcție. Cu toate acestea, în anii '960, a dirijat de mai multe ori spectacole ale operei de stat (Staatsoper) din Viena.
După Al doilea război mondial, Böhm și-a multiplicat activitățile în străinătate, debutând în 1948 la Teatrul Scala din Milano. A mai dirijat și la Paris și din 1950, a plecat pentru trei ani în Argentina, la Teatro Colón din Buenos Aires. Din nou s-a ocupat cu premiere, cum ar fi Wozzeck de Alban Berg, în traducere în limba spaniolă, sau premiera operei Der Prozess (Procesul) de Gottfried von Einems
Dirijor și director al Wiener Staatsoper[modificare | modificare sursă]
În anul 1954, Böhm s-a întors la Viena, unde se terminase reconstrucția Operei de Stat, distrusă în timpul războiului.
În anul 1957 a dat primul său spectacol la Metropolitan Opera din New York.
În 1962 a fost invitat la Bayreuth, unde a dirijat "Tristan și Isolda", revenind în mod regulat până în anul 1970. Între altele, între 1965 și 1967, a dirijat și ultima punere în scenă a ciclului Der Ring des Nibelungen (Inelul Nibelungilor), realizată de Wieland Wagner.
În anii '60, Böhm a fost unul din cei mai solicitați dirijori din lume. A dirijat în 1965, la Tokio, opera Fidelio de Ludwig van Beethoven, a dat concerte la Moscova, fiind cunoscut în special ca interpret sensibil și perfecționist al lucrărilor lui Mozart, Strauss și Wagner, dar s-a dedicat și lucrărilor lui Beethoven și Anton Bruckner. A dirijat multe ansambluri muzicale renumite, dar o relație specială a avut-o cu Filarmonica din Viena, cu care a realizat circa 450 de concerte și multe seri de operă și înregistrări pe discuri și pe peliculă.
În 1967 a fost declarat Dirijor de onoare (Ehrendirigent) a acestei orchestre. Printre realizările sale de bătrânețe se numără integrala simfoniilor lui Mozart, încheiată în 1974.
În decursul lungii sale cariere, de aproape șase decenii, Karl Böhm a primit o serie întreagă de premii, între care cele mai reprezentative au fost cele două premii Grammy (Grammy Award), primul în 1965 (Best Opera Recording) pentru cea mai bună înregistrare de operă ("Wozzeck" de Alban Berg), cu Dietrich Fischer-Dieskau, Evelyn Lear și Fritz Wunderlich, lucrare care l-a preocupat întreaga viață, iar al doilea premiu Grammy, primit în 1976 (Best Recording for Children) pentru cea mai bună înregistrare pentru copii, l-a primit pentru versiunea sa a operei Petrică și lupul de Serghei Prokofiev.
În 1970 a primit Semnul distinctiv austriac pentru știință și artă (Österreichisches Ehrenzeichen für Wissenschaft und Kunst).
În iunie 1979 a dirijat ultima sa premieră la opera de stat (Staatsoper) din Viena: Răpirea din serai de Mozart, (în regia lui Dieter Dorn, scenografia și costumele Jürgen Rose, cu participarea cântăreților Edita Gruberová, Horst Laubenthal și Rolf Boysen).
În 1980 a făcut un turneu în Japonia cu Staatsoper din Viena, ocazie cu care a dirijat Ariadna la Naxos (Ariadne auf Naxos) de Richard Strauss, iar în primăvara anului 1981 a avut loc ultima sa apariție publică, la pupitrul operei din Viena, cu o serie de reprezentații cu Nunta lui Figaro de Mozart.
A dirijat până la adânci bătrâneți, cu rigurozitate și disciplină deosebite în redarea partiturilor. Ultima sa realizare a fost filmarea operei "Elektra" de către Götz Friedrich.
A murit pe 14 august 1981, în vârstă de 87 de ani, la Salzburg, în timpul repetițiilor la "Elektra", de Richard Strauss.
Fiul său, Karl-Heinz Böhm a fost un actor apreciat în perioada postbelică.
Mozart Requiem Karl Bohm
NICOLAE HERLEA
| Nicolae Herlea | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | București, România[1] |
| Decedat | (86 de ani)[2][3][4][5] Frankfurt am Main, Germania[6] |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | cântăreț de operă |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea Națională de Muzică București, Academia Națională Santa Cecilia |
| Gen muzical | operă |
| Tipul de voce | Bariton |
| Instrument(e) | voce[*] |
| Premii | Ordinul național „Steaua României” |
| Prezență online | |
| site web oficial pagină Facebook Internet Movie Database Myspace | |
| Modifică date / text | |
Nicolae Herlea (n. Niculae Herle - 28 august 1927, București – d. 24 februarie 2014, Frankfurt am Main, Germania) a fost un bariton român.
Biografie artistică[modificare | modificare sursă]
Baritonul Nicolae Herlea s-a născut în București, la 28 august 1927.
A studiat la Conservatorul din București cu profesorul Aurel Costescu-Duca. Mai târziu a participat la Roma, la cursuri de specializare la Academia di Santa Cecilia, cu maestrul Giorgio Favaretto.
A debutat în 1951 pe scena Operei Naționale din București cu rolul Silvio din opera Paiațe și a rămas angajat, ca prim-bariton al acestei scene.
Tot în 1951 a câștigat Premiul întâi la concursurile internaționale de la Geneva, Praga și Bruxelles. Aceste mari succese au fost urmate de apariția sa pe cele mai mari scene ale lumii: a cântat la Scala din Milano, la Opera Națională din Praga, la Teatrul Balșoi din Moscova și Opera Națională din Berlin. În perioada 1964-1967 a fost membru al Operei Metropolitan din New York. De asemenea, a avut apariții și pe scenele americane din Boston, Cleveland, Detroit etc.
Repertoriul său bogat cuprinde roluri de seamă din creația universală; a fost Figaro în Bărbierul din Sevilia de Rossini (rol pe care l-a interpretat de aproximativ 550 de ori), lordul Ashton în Lucia di Lammermoor de Donizetti, Rigoletto în Rigoletto de Verdi, Escamillo în Carmen de Bizet, Oneghin în Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Igor în Prințul Igor de Borodin, Scarpia în Tosca de Puccini. Vocea sa, caldă, egală pe întregul ambitus, exprimă cu naturalețe și avânt o întinsă gamă de sentimente.[necesită citare] Calitățile sale vocale sunt susținute de un autentic talent actoricesc.[necesită citare]
A cântat în compania multor artiști consacrați ai operei, printre care se numără: Montserrat Caballé, Mario Del Monaco, Franco Corelli, Placido Domingo, Joan Sutherland, Giuseppe Di Stefano, Nicolai Ghiaurov, Nicolai Ghiuselev , Giulietta Simionatto, James McCracken, Carlo Bergonzi, Fiorenza Cosotto, Nicolai Gedda, Luigi Alva, Ivan Petrov.
A fost președintele Juriului Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée și a predat cursuri de specializare, pentru masterat, la Academia de Muzică din București. Moare la 24 februarie 2014 la vârsta de 86 de ani în urma unor complicații datorate vârstei înaintate.
Premii și distincții[modificare | modificare sursă]
Dintre multele premii și distincții naționale și internaționale, se pot menționa:
- Medalia de Aur și Marele Premiu la Festivalul Primăverii de la Praga în 1954;
- Laureat al Concursului Internațional de Canto de la Geneva în 1955;
- Medalia de Aur și Marele Premiu la Concursul de Canto de la Verviers în 1957;
- Titlul de "Artist al Poporului" primit în 1962;
- Medalia de Aur "Giuseppe Verdi" în 1963 (Milano);
- Cheia orașului Detroit;
- Premiul de Stat în 1964;
- Ordinul Meritul Cultural în 1968 Arhivat în , la Wayback Machine.;
- Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a III-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”[7]
- Ordinul Muncii în 1974;
- Ordinul Tudor Vladimirescu în 1981;
- Ordinul național „Steaua României” în grad de Comandor (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[8]
Înregistrări[modificare | modificare sursă]
Înregistrări video:
- "Tosca" la Tokio cu Montserrat Caballé și Giseppe Di Stefano (1975)
- "Andrea Chenier" / TV-Film 1971 / Cornel Stavru tenor, Mariana Slatinaru-Nistor soprană, Nicolae Herlea bariton
- "La Forza del Destino" / TV-Film / Mariana Slatinaru-Nistor soprană, Ludovic Spiess tenor, Nicolae Herlea bariton
- "Rigoletto" / TV 1984 / Silvia Voinea soprană, Octavian Naghiu tenor, Nicolae Herlea bariton
- "Il Barbiere" / Film 1983 / Silvia Voinea soprană, Valentin Teodorian tenor, Nicolae Herlea bariton
- "La Traviata" / TV 1984 / Vasile Moldoveanu tenor, Octavian Naghiu tenor, Nicolae Herlea bariton. Și rolul Violettei Valery cine il joaca ??? Probabil Eugenia Moldoveanu
- "Un Ballo in Maschera" / Film 1987 / Silvia Popp soprană, Ludovic Spiess tenor, Nicolae Herlea bariton
- "Lucia Di Lammermoor" / Film 1985(?) / Silvia Voinea soprană, Florin Georgescu tenor, Nicolae Herlea bariton
Nicolae Herlea - Canțonete CD1, CD 2
SHANIA TWAIN
.svg){kind=small}
Shania Twain (AFI: ʃəˈnaɪə 'tweɪn; n. 28 august 1965), născută sub numele de Eilleen Regina Edwards, este o cântăreață și textieră canadiană. Ea a devenit foarte cunoscută în domeniul muzicii Pop Country odată cu lansarea celui de-al treilea album din cariera sa, intitulat Come on Over, care a fost comercializat în aproximativ 40 de milioane de exemplare pe plan internațional. Twain este singura interpretă care a reușit să obțină trei discuri de diamant în S.U.A. și se clasează pe locul secund în topul celor mai de succes artiști canadieni, prima fiind Celine Dion.
Până în prezent, Twain a fost aclamată de critici, care i-au acordat cinci premii Grammy, 27 premii BMI, iar produsele sale discografice au fost foarte comercializate pe plan internațional. În total, Twain a vândut peste 65 de milioane de exemplare ale albumelor sale, dintre care 48 de milioane numai în S.U.A..
Anii copilăriei și primele contacte cu lumea muzicii[modificare | modificare sursă]
Eilleen Regina Edwards s-a născut în Windsor, Ontario, cel mai sudic oraș din Canada, fiind fiica lui Clarence Edwards și a soției acestuia, Sharon (născută Morrison). Părinții săi au divorțat când ea avea doi ani, iar Shania și sora sa, Jill, au intrat în custodia mamei lor. Ele s-au mutat în orașul Timmins din nord-estul statului Ontario, unde Sharon a născut o a treia fetiță, Carrie-Ann, și s-a recăsătorit cu Jerry Twain, un Ojibwa (nativ canadian indian), cu care a mai avut doi băieți, Mark și Darryl. Jerry Twain le-a adoptat legal pe fete, care și-au schimbat astfel numele în Twain. Din cauza relației de rudenie cu tatăl său vitreg, oamenii au presupus că Shania are origini Ojibwa, dar interpreta a declarat mai târziu într-un interviu că tatăl său biologic avea strămoși de origini indiene Cree.
Fiind unul dintre cei cinci copii ai familiei, Eilleen a avut o copilărie grea în Timmins. Părinții săi câștigau puțin, iar mâncarea pe care și-o permiteau era adeseori insuficientă. La un moment dat, în timp ce Jerry Twain era la serviciu, mama sa și restul familiei au călătorit 425 de mile, până la un adăpost de nefamiliști din Toronto, în căutare de ajutor. Ea nu a declarat la școală situația neplăcută în care se afla familia, de teamă că intervenția autorității ar putea duce la dezbinarea căminului lor. În comunitatea izolată unde a crescut, ea a învățat să vâneze și să taie lemne. Fiind nevoită să își ajute familia, din cauza problemelor financiare, Twain a lucrat într-un restaurant McDonald's și a început să cânte într-un bar local la vârsta de doar opt ani. Ea câștiga și câte douăzeci de dolari pe noapte, cântând pentru clienții rămași după închiderea barului. Deși interpreta și-a exprimat lipsa de plăcere în a cânta într-un astfel de mediu de la o vârstă atât de fragedă, crede că aceasta i-a fost „școala de arte” în care a deprins abilitățile necesare pentru a deveni o cântăreață de succes.
Cariera în muzică[modificare | modificare sursă]
Începutul carierei și colapsul[modificare | modificare sursă]
La vârsta de treisprezece ani, Eilleen Twain a fost invitată să interpreteze în cadrul emisiunii Tommy Hunter Show difuzate de către televiziunea CBC. În timpul adolescenței, Twain a frecventat liceul Timmins High and Vocational School din oraș. Ea și-a continuat pasiunea pentru muzică prin intermediul unei formații locale numite Longshot, alături de care a reînregistrat melodii celebre ale anilor 1980.
În anul 1984, Eilleen Twain a interpretat un duet alături de muzicianul de origine canadiană Tim Denis. Duetul a apărut și pe unul dintre albumele acestuia.
La data de 1 noiembrie, 1987 mama și tatăl său vitreg au murit într-un accident rutier. Atunci, în vârstă de 22 de ani, Twain a decis să preia controlul asupra vieții de familie și să renunțe o vreme la cariera în muzică. Ea, frații săi vitregi Mark și Darryl și sora Carrie Ann s-au mutat în Huntsville, Ontario, unde Eilleen i-a întreținut cu banii câștigați din interpretările susținute în stațiunea Deerhurst, care se află în apropiere de Huntsville.
1991 - 1993: Debutul[modificare | modificare sursă]
În anul 1991, când avea 26 de ani, Eilleen Twain a fost invitată să înregistreze o casetă demo în Huntsville, Ontario. Managerul Richard Frank i-a propus lui Twain un contract muzical. Aceasta a acceptat și a decis să își schimbe numele în Shania (pronunțat [Sha-nye-uh]), care înseamnă în limba indienilor Ojibwa, "Pe drumul meu".
La data de 20 aprilie a anului 1993 a început comercializarea albumului de debut al Shaniei Twain. Acesta îi poartă numele interpretei și este influențat în mod puternic de către muzica country. Materialul discografic a fost produs de către Harold Shedd și Norro Wilson. Twain a contribuit foarte puțin în procesul de creare al albumului, ea ajutând doar la scrierea textului unei melodii ("God Ain't Gonna Getcha for That").
De pe album au fost extrase trei discuri single: primul - What Made You Say That, cel de-al doilea - Dance with the One That Brought You și ultimul, You Lay a Whole Lot of Love on Me. Piesele au obținut poziții slabe în clasamentele de specialitate. Totuși, ele au ajutat albumul „Shania Twain” să fie comercializat în aproximativ 250.000 exemplare la finele anului 1993. Totuși, datorită succesului obținut de materialele discografice mai recente ale interpretei, albumul a fost comercializat într-un milion de exemplare pe plan internațional până în prezent și a fost certificat cu discul de platină în S.U.A..
În anul 1993, Twain a înregistrat armoniile vocale pentru albumul lui Sammy Kershaw intitulat Haunted Heart.
1995 - 1996: Primele succese[modificare | modificare sursă]
După ce producătorul de muzică rock, Robert John "Mutt" Lange a ascultat o perioadă melodiile și felul de a cânta a Shaniei, el s-a oferit să îi creeze materiale discografice noi. După multe dialoguri telefonice, cei doi s-au întâlnit în persoană la Festivalul muzical CMA în luna iunie a anului 1993. Twain a remarcat interesul lui Lange pentru muzica sa, iar în doar câteva săptămâni, cei doi au devenit foarte buni prieteni.
Cei doi au colaborat pentru producerea celui de-al doilea album din cariera profesionistă a Shaniei Twain. Acesta, intitulat The Woman in Me a început să fie comercializat în prima parte a anului 1995 în America de Nord. Toate melodiile incluse pe acest material discografic au fost produse de către Twain și Lange, exceptând The Woman in Me (compusă integral de către Lange) și Leaving Is the Only Way Out (compusă integral de către Shania).
The Woman in Me a ajuns rapid pe prima poziție a topului Billboard, la categoria "Albume de muzică country". În S.U.A., materialul discografic a fost certificat de douăsprezece ori cu discul de platină, echivalent cu 12 milioane de exemplare comercializate.
Dintre cele opt single-uri extrase de pe album, patru au câștigat primul loc în clasamentele de specialitate ale muzicii country din America de Nord. Acestea sunt: Any Man of Mine, (If You're Not in It for Love) I'm Outta Here! ,You Win My Love și No One Needs to Know.
Albumul The Woman in Me i-a adus Shaniei Twain multe premii, cel mai important fiind în cadrul Premiilor Grammy la categoria Cel mai bun album de muzică country. Academia Muzicii Country a declarat The Woman in Me albumul anului, iar Shania Twain a primit premiul la categoria "Debutanta anului".
1997-2000: Punctul culminant al carierei[modificare | modificare sursă]
În anul 1997 a început comercializarea celui de-al treilea album din cariera profesionistă a Shaniei Twain. Acesta, intitulat Come on Over a devenit cel mai de succes material discografic al interpretei. Albumul nu a atins prima poziție în clasamentele de specialitate, dar a fost comercializat în zeci de milioane de exemplare. Come on Over a rămas în topuri timp de doi ani, ajungând să fie vândut în peste 20 de milioane de copii în S.U.A., în timp ce pe plan mondial acesta a fost comercializat în peste 35 de milioane de discuri. Come on Over a devenit cel mai comercializat album al unei artiste din toate timpurile, cel mai vândut album de muzică country din istorie. Materialul discografic ocupă poziția cu numărul opt în clasamentul celor mai comercializate albume ale unui artist în S.U.A..
Dintre cele doisprezece single-uri extrase de pe acest album, nouă au atins prima poziție în clasamentele de specialitate din cel puțin o țară cu o piață comercială dezvoltată, precum S.U.A. sau Australia. Patru dintre ele s-au dovedit a fi hituri de mare calibru, câștigând poziții bune și foarte bune în topuri. (You're Still the One; From This Moment On; That Don't Impress Me Much și Man! I Feel Like a Woman!).
La data de 29 mai a anului 1998, Shania Twain a început primul turneu din cariera sa. Acesta, intitulat Come on Over Tour a fost creat pentru a contrazice reacțiile criticilor, care spuneau că Shania nu poate cânta live. Turneul s-a dovedit a fi de succes, devenind unul dintre cele mai populare din anii 1998 și 1999. Două dintre interpretările cântăreței din timpul turneului au fost folosite pentru a crea videoclipurile single-urilor Honey, I'm Home și Come on Over.
În cadrul unui concert susținut în Ottawa, în anul 1999, o fetiță necunoscută, în vârstă de paisprezece ani, originară din Ontario a câștigat un concurs radio și i-a fost oferită ocazia de a cânta alături de Twain pe scenă. Această fetiță are în prezent 33 de ani și este o artistă de calibru internațional, Avril Lavigne.
La finele anului 1999 a început comercializarea primului DVD din cariera interpretei. Acesta, intitulat Live a fost înregistrat în timpul turneului de promovare Come on Over Tour.
Viața personală[modificare | modificare sursă]
Pa data de 1 ianuarie 2011 s-a căsătorit cu omul de afaceri Frederic Thiebaud în Puerto Rico.[7]
Shania Twain Greatest Hits (Full Album) - Shania Twain Best songs 2022
MUZICĂ PENTRU SUFLET:
1.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu