MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU ASTĂZI

5. /7 SEPTEMBRIE 2023 - POEZIE

Rally Alexandru Traian

Rally Alexandru - biografia lui Rally Alexandru referate

Biografie Rally Alexandru Traian

RALLY Alexandru (prenumele la nastere: Alexandru-Traian), se naste la 7 sept. 1897, Braila-m. 6 mart. . Poet si traducator.

Fiul lui Heraclie Ralli, functionar, compozitor amator si poet de Jb. franceza, si al Coraliei-Alexandrina (n. Pavlu). Scoala primara la Braila, Liceul „Gh. Lazar" din Bucuresti (bacalaureatul in 1916).

Dupa doi ani pe front, in primul razboi mondial, urmeaza studii universitare la Bucuresti, obtinind licenta in istorie si limba franceza (1921). in 1922 pleaca la Paris, ca bursier al Scolii romane de la Fontenay-aux-Roses, specializindu-se in literatura franceza medievala.

Se dedica acolo studiilor bibliografice si incepe elaborarea unei importante Bibliographie franco-roumaine (I Les oeuvres frangaises des auleurs roumains; II Les oeuvres frangaises relatives a la Roumanie), Paris, . Opera (neterminata) e scrisa in colab. cu sotia sa, Getta Elena Rally. Rally Alexandru se intoarce in tara in 1930, devenind secretar al Fundatiilor Culturale Regale, apoi director al Editurii „Cultura romaneasca".

A debutat in Actiunea (1915) cu o poezie tradusa din Tennyson. Debut editorial cu volum de poezii Studente. Luminite. Flori presate (1921). Se dedica apoi unei ample opere de traduce a poeziei franceze, din care editeaza 2 volum de Antologie lirica: I Ronsard; II Pleiada (1967, 1975). intr-un alt context, publica si traduce versiunii lui J. Bedier dupa Tristan si Iseut (1970).

Gravitind in anii debutului in medii moderniste moderate (colaborari la Flacara, la Lectura pentru toti a lui Lovinescu, la Sburatorul), Rally Alexandru a scris in tinerete o poezie discreta, cu vagi rezonante simboliste, intimista si livresca, in care universul studentiei, invocat adesea, este colorat mai ales de permanenta simbolica a cartilor, prezente in orele de jubilatie erotica, dar si in cele de deznadejde. Poetul se afirma mai ales prin intermediul traducerilor, inclusiv in placheta din 1921, unde domina simbolistii: Veriaine, Sully Prudhomme, Viel6-Griffin. incercarile lirice ale tineretii si exercitiile critice schitate ici-colo sint abandonate insa, in anii studiilor pariziene, pentru a se putea consacra bibliografiei franco-romane, realizata impreuna cu Getta Elena Rally. Reluind si adincind lucrarea lui G. Bengescu, autorii insereaza aici cartile unor autori francezi tratind despre romani, precum si pe cele ale autorilor romani publicate in limba franceza, inclusiv teze de doctorat, extrase, foi volante etc. Cuprinzind aproape sapte mii de pozitii, bibliografia a fost considerata ca „o opera exceptionala prin proportii, prin eruditie si prin utilitate" (Perpessicius ), „de un capital folos" (Al. A. Philippide ) si este inca nedepasita. Recomandata ca „un livre de courage, d'enthousiasme et de foi" de Mario Roques, in calduroasa sa prefata, aceasta prima parte trebuia urmata de o alta, care sa repertorizeze articolele din publicatii; ea n-a mai aparut insa. Abandonind curind o modesta activitate de conferentiar si eseist (despre paternitatea operei shakespeariene de pilda, la Fundatii, in 1924), Rally Alexandru isi consacra traducerilor cea mai mare parte a vietii si a eforturilor, in special unei proiectate antologii lirice a literaturii franceze, realizata in mare parte, din care n-au aparut insa decit primele doua volume, punind in valoare calitatile de poet si virtuoz versificator ale vechiului sonetist. Valoarea poetica a traducerilor este dublata de acuratetea lor filologica, volumele fiind insotite de note, indici, comentarii, si de laborioase prezentari ale chestiunilor de istorie literara, versificatie si limba poetica, tematologie s.a.

OPERA:
Studente. Luminite - Flori presate. 1915-l921, Craiova, 1921;
Bibliographie franco-raumaine. Premiere partie, I Les oeuvres francaises des auteurs roumains;
II Les oeuvres francaises relatives a la Roumanie, pref. de Mario Roques, Paris, . Traduceri: Tristan si Iseut, Bucuresti, 1970;
Antologie lirica, alcatuita, trad. si studiu de ~, pref. de S. Cioculescu, I Ronsard, Bucuresti, 1967;
II Pleiada, Bucuresti, 1975.

REFERINTE CRITICE:
Al. Badauta, in Gindirea, nr. 11, 1925;
I. Breazu, in Dacoromania, VII, 193l-l933;
Perpessicius, Opere, V, 1972;
Al. Philippide, in Viata Romaneasca, nr. 12, 1975;
N. Scurtu, in Romania literara, nr. 13, 1986.

Eugen Barbu

Eugen Barbu

Pamfletarul Eugen Barbu

Date personale

Născut

20 februarie 1924
București, România

Decedat

7 septembrie 1993, (69 de ani)
București, România

Înmormântat

Părinți

Căsătorit cu

Naționalitate

Cetățenie

România

Ocupație

jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist, politician

Limbi vorbite

limba română^[1]

Activitate

Educație

Facultatea de Litere a Universității București

Alma mater

Universitatea din București

Lucrări remarcabile

Groapa, Șoseaua Nordului, Săptămâna nebunilor, Principele

Influențat de

Mateiu Caragiale

Partid politic

Partidul România Mare, Partidul Comunist Român

Premii

Premiul Herder

Membru corespondent al Academiei Române

Prezență online

Internet Movie Database

Membru supleant al C.C. al P.C.R.

Literatura română
Pe categorii
Istoria literaturii române
Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană
Curente în literatura română
Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism
Scriitori români
Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii
Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
v • d • m

Eugen Barbu (n. 20 februarie 1924, București – d. 7 septembrie 1993, București) a fost un scriitor, jurnalist, scenarist, pamfletar, polemist și politician român, director de reviste,^[2] membru corespondent al Academiei Române^[3] și laureat al premiului Herder. A devenit un personaj controversat datorită legăturilor sale cu regimul comunist, acuzațiilor de plagiat în unele opere literare și implicării în campaniile de propagandă naționalistă, xenofobă și antisemită.^[4]^[5]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Fiul scriitorului și jurnalistului Nicolae Crevedia,^[6]^[7] Eugen Barbu a terminat Facultatea de Litere a Universității București în 1947, după ce o perioadă de timp studiase dreptul la aceeași Universitate. Unii cercetători afirmă^[8]că, anterior, ar fi absolvit și școala de jandarmi. După perioada studiilor a lucrat ca jurnalist pentru presa de stânga,^[9] fiind parte a aparatului de cenzură comunist.^[10]

În 1963, Eugen Barbu a fost numit la conducerea revistei Luceafărul, timp în care au fost atacați în revistă mai toți scriitorii buni de atunci. Acționând oarecum în contrasens cu spiritul momentului, care era acela al unei relative liberalizări, Barbu a fost înlocuit la conducerea revistei, în 1968, cu Ștefan Bănulescu.^[11]

În 1969, Eugen Barbu a fost ales membru supleant al CC al PCR. În anul 1974, după obținerea premiului Herder, l- a desemnat bursier pe Corneliu Vadim Tudor. În 1975, Eugen Barbu a devenit deputat în Marea Adunare Națională.^[12] Din 1970 până în 1989, Eugen Barbu a condus revista Săptămîna.^[13]

Se implică în atacuri verbale, deseori având un ton „obscen”,^[14] împotriva intelectualilor ce au fugit din România comunistă și a scriitorilor ce erau critici față de regimul comunist.^[15]

A fondat și condus revistele Săptămâna și România Mare.

A înființat, alături de Corneliu Vadim Tudor, partidul cu doctrină naționalistă România Mare, pe care l-a reprezentat în Parlamentul României în legislatura 1992-1996. După decesul său din 1993, Eugen Barbu a fost înlocuit de către deputatul Ion Duțu.

A fost căsătorit cu actrița Marga Barbu.^[16]

Opera literară[modificare | modificare sursă]

A debutat cu volumul de nuvele „Munca de jos” (publicată mai întâi în Viața Românească, și apoi republicată la Editura Tineretului sub titlul Gloaba).^[17] A scris apoi romanele Groapa, Șoseaua Nordului, Săptămâna nebunilor, Princepele (foarte disputat, ca fiind plagiat, volum ce a fost însoțit de mai multe volume intitulate Caietele principelui, un soi de șantier al creației), Ianus (publicat postum). A fost laureat al premiului Herder.

A lăsat și un Jurnal.

A fost căsătorit cu actrița Marga Barbu pentru care a creat, în calitate de scenarist, seria filmelor cu haiducii lui Mărgelatu, în care aceasta juca alături de Florin Piersic.

A fost implicat în două scandaluri de plagiat: Principele (1969) și Incognito III (1978).^[17]^[18]^[19]

Distincții[modificare | modificare sursă]

Ordinul Steaua Republicii Populare Romîne clasa a IV-a (1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”^[20]