6. /23 SEPTEMBRIE 2023 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET

VINCENZO BELLINI

Vincenzo Bellini
Date personale
Nume la naștere	Vincenzo Salvatore Carmelo Francesco Bellini
Născut	3 noiembrie 1801[1][2][3][4]  Catania, Regatul Siciliei[5][6][7]
Decedat	23 septembrie 1835 (33 de ani)[1][2][3][4]  Puteaux, Île-de-France, Franța[6][7]
Înmormântat	Cimitirul Père-Lachaise[8]
Cauza decesului	cauze naturale (dizenterie)
Cetățenie	Kingdom of Sicily (1734-1816)[*]
Ocupație	compozitor
Limbi vorbite	limba italiană[9][10]
Gen muzical	operă simfonie
Premii	Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*]
Discografie
Înregistrări notabile	Norma Somnambula I Capuleti e i Montecchi[*] Puritanii La straniera[*]
Prezență online
Interne

Vincenzo Bellini (n. 3 noiembrie 1801, Catania, Regatul Siciliei – d. 23 septembrie 1835, Puteaux, Île-de-France, Franța) a fost compozitor italian de operă. Operele sale se remarcă prin reliefarea personajelor feminine, nedreptățite de destin (Somnambula, Norma, Beatrice di Tenda, Puritanii). Își numește lucrările „tragedii lirice” ori „melodrame” (melodramma). Cea mai cunoscută arie a compozitorului este „Casta Diva”, din opera Norma.

Alături de Gaetano Donizetti și Gioacchino Rossini, Bellini a fost unul din compozitorii de frunte ai genului de operă italiană, de la începutul secolului al XIX, numit Bel Canto. Conform criticului londonez Tim Ashley,

...   [Vincenzo Bellini] a fost de asemenea imens de influent, fiind totodată foarte mult admirat de alți compozitori, așa cum fusese admirat și de public. Verdi se delecta cu „liniile sale melodice lungi, lungi, lungi, pe care nimeni nu le-a scris înainte”. Wagner, care arareori îi plăcea de cineva, cu excepția cunoscută - de el însuși, a fost fascinat de abilitatea aproape neobișnuită a lui Bellini de a asorta muzica cu textul și psihologia [personajelor]. Liszt și Chopin se declarau ei înșiși fani ai operei sale muzicale. Dintre giganții muzicali ai secolului al XIX-lea, numai Berlioz nu avusese nimic de spus [despre Bellini]. În sfârșit, acei muzicologi, care îl consideră pe Bellini a fi doar un aranjor muzical romantic ingenios, sunt astăzi în clară minoritate. ^[11]

A fost înmormântat inițial (în septembrie 1835) în cimitirul parizian Père-Lachaise, alături de locul în care urma să fie inmormântat Frédéric Chopin (în octombrie 1849). În 1836, corpul muzicianului sicilian a fost exhumat, îmbălsămat și transferat în Domul din Catania, din Sicilia sa natală.

Clădirea operei din Catania, construită în stilul barocului sicilian, proiectată de către arhitectul italian Andrea Scala, poartă numele compozitorului, it Teatro Massimo Vincenzo Bellini. Opera fost inaugurată la 31 mai 1890, în fața unui public entuziast (care a ocupat până la refuz cele 1200 de locuri), cu prezentarea celei mai cunoscute opere a sa, Norma.

Opera muzicală completă a lui Bellini[modificare | modificare sursă]

În anul 1999, editura muzicală italiană Casa Ricordi, în colaborare cu Teatro Massimo Bellini din Catania, orașul natal al compozitorului, au pornit un proiect complex, de publicare a unei ediții critice complete a tuturor lucrărilor muzicale ale lui Bellini.^[12]

Opere[modificare | modificare sursă]

Opere de Vincenzo Bellini

Titlu	Gen	Acte	Libret	Premieră
				Dată	Oraș / Sală
Adelson e Salvini — Adelson și Salvini	opera semiseria	3 acte	Andrea Leone Tottola	12 (?) februarie 1825	Napoli, Teatro del Conservatorio di San Sebastiano
Bianca e Gernando — Bianca și Gernando	melodramă	2 acte	Domenico Gilardoni	30 mai 1826	Napoli, Teatro San Carlo
Il pirata — Piratul	melodramă	2 acte	Felice Romani	27 octombrie 1827	Milano, Teatro alla Scala
Bianca e Fernando — Bianca și Fernando (considerată operă distinctă datorită rescrierii complete a operei Bianca e Gernando)	melodramă	2 acte	Felice Romani	7 aprilie 1828	Genova, Teatro Carlo Felice
La straniera — Străina	melodramă	2 acte	Felice Romani	14 februarie 1829	Milano, Teatro alla Scala
Zaira — Zaira	tragedie lirică	2 acte	Felice Romani	16 mai 1829	Parma, Teatro Ducale
I Capuleti e i Montecchi — [Familiile] Capulet și Montague	tragedia lirica	2 acte	Felice Romani	11 March 1830	Veneția, Teatro La Fenice
La sonnambula — Somnambula	opera semiseria	2 acte	Felice Romani	6 martie 1831	Milano, Teatro Carcano
Norma — Norma	tragedie lirică	2 acte	Felice Romani	26 decembrie 1831	Milano, Teatro alla Scala
Beatrice di Tenda — Beatrice de Tenda	tragedie lirică	2 acte	Felice Romani	16 martie 1833	Veneția, Teatro La Fenice
I puritani — Puritanii	melodramma serio	3 acte	Carlo Pepoli	24 ianuarie 1835	Paris, Théâtre-Italien

Alte lucrări muzicale[modificare | modificare sursă]

Cântece[modificare | modificare sursă]

Următoarele 15 titluri au fost publicate într-o colecție, intitulată, en Composizioni da Camera, de aceeași Casa Ricordi în 1935, cu ocazia centenarului decesului lui Bellini.

Șase cântece timpurii

• "La farfalletta" – canzoncina
• "Quando incise su quel marmo" – scena ed aria
• "Sogno d'infanzia" – romanza
• "L'abbandono" – romanza
• "L'allegro marinaro" – ballata
• "Torna, vezzosa fillide" – romanza

Tre Ariette

• "Il fervido Desiderio"
• "Dolente immagine di Fille mia"
• "Vaga luna"

Sei Ariette

• "Malinconia, Ninfa gentile"
• "Vanne, o rosa fortunata"
• "Bella Nice, che d'amore"
• "Almen se non poss'io"
• "Per pietà, bell'idol mio"
• "Ma rendi pur contento"

Altele[modificare | modificare sursă]

• opt simfonii, incluzând Capriccio, ossia Sinfonia per studio (Capriccio ori Simfonia de studiu)
• concert pentru oboi - Oboe Concerto în mi major
• șapte piese pentru pian, trei dintre ele la patru mâini
• o Sonată pentru orgă
• 40 de lucrări muzicale sacre, incluzând:
  • ("Catania" No. 1) — masă în re major (1818)
  • ("Catania" No. 2) — masă în sol major (1818)
  • Messa di Gloria în la minor pentru soliști, cor și orchestră (1821)
  • Masă în mi minor (Napoli, circa 1823)
  • Masă în sol minor (Napoli, circa 1823)
  • Salve regina — în la major pentru cor și orchestră (circa 1820)
  • Salve regina — în fa minor pentru soprană și pian (circa 1820)

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

• 

  Casa natală a compozitorului din Catania

 
• 

  Basorelieful compozitorului pe fațada casei natale din Catania

 
• 

  Domul din Catania cu mormântul lui Vincenzo Bellini

 
• 

  Opera „Vincenzo Bellini” din Catania

NORMA

Opere de Vincenzo Bellini
Adelson e Salvini – 1825 Bianca e Gernando – 1826 Il pirata – 1827 Bianca e Fernando – 1828 La straniera – 1829 Zaira – 1829 I Capuleti e i Montecchi – 1830 La sonnambula – 1831 Norma – 1831 Beatrice di Tenda – 1833 I puritani – 1835
v • d • m

Norma este o operă (tragedie lirică) în două acte de Vincenzo Bellini , după un libret de Felice Romani (după tragedia omonimă a lui Alexandre Soumet).

Premiera operei a avut loc la Teatro alla Scala ("Scala") din Milano la 26 decembrie 1831.

Istoria creării[modificare | modificare sursă]

În vara anului 1830, impresarul teatrului la Scala, Giuseppe Crivelli, i-a dat comandă lui Bellini de a scrie o operă pentru deschiderea sezonului de carnaval italian la 26 decembrie 1831. Așa cum Bellini avea deja informația referitor la soliștii care vor evolua în rolurile principale, urma să găsească un subiect cât mai adecvat în prezentarea și exprimarea calităților vocale și actoricești a eroilor. Bellini împreună cu libretistul său Romani, citind în limba franceză tragedia Norma a lui Soumet, rămân fascinați de ea, și încep imediat lucrul asupra operei cu același nume.

Personajele principale[modificare | modificare sursă]

• Pollione, proconsul roman în Galia (tenor)
• Oroveso, marele preot al druizilor, tatăl Normei (bas)
• Norma, marea preoteasă a templului druizilor (soprană)
• Adalgisa, vestală a templului (soprană)
• Clotilda, confidenta Normei (mezzo-soprană)
• Flavio, prietenul lui Pollione (tenor)

Acțiunea:[modificare | modificare sursă]

Acțiunea se petrece în trecutul îndepărtat al Galiei, cucerită și subjugată de romani.

ACTUL I[modificare | modificare sursă]

În templul sacru, pe lângă altar, la poalele sfântului Irmins (Irmin - zeul cerului, ulterior zeul războiului), trec în procesiune druizii, îmbrăcați în veșminte albe. Ei s-au adunat să asculte voința zeilor. Prin intermediul profetei Norma, druizii cheamă galii la luptă împotriva romanilor. Orovez, preotul suprem, poruncește ca toți să fie gata și să se adune la statuia divină când vor auzi sunetele de alarmă. În templul părăsit se strecoară pe neobservate romanii (proconsulul Pollione și prietenul său Flavio). Pollione povestește despre fiica preotului suprem, profeta Norma, care în numele dragostei ce i-o poartă, a încălcat legea credinței - legământul castității. Cei doi copii ai Normei, pe care îi ascunde de ochii lumii, sunt și copii lui. Pollione, însă n-o mai iubește pe Norma, acum inima îi aparține alteia, tinerei Adalgisa. Bătăile clopotului cheamă druizii în templu. Romanii se ascund. Înconjurată de alte profete, apare atotputernica și frumoasa Norma, a cărei față inspiră blândețe și putere. Norma rostește decizia zeilor: „Poporul trebuie să mențină pacea. În templu rămâne Adalgisa. Sufletul ei este răvășit de durere și neliniște. Ea roagă zeii să o ferească de dragostea interzisă pentru oșteanul roman, în fața căreia nu poate rezista. Rugându-se, Adalgisa este surprinsă de către Pollione, care o convinge să plece cu el la Roma. Între timp Norma, ca o felină încolțită, doborâtă de răceala lui Pollione, nu-și găsăște locul. Norma înțelege că nu-l va putea păstra alături de ea pe Pollione. Măcinată de suferință și disperare, femeia încearcă să-și găsească alinarea în copii, însă aceștia îi amintesc și mai mult de durerea ei provocată de infideletatea iubitului. Între timp în apartamentele Normei apare Adalgisa. Ea vine la profetă să caute ocrotire și alinare. Pătrunsă de considerație față de Norma, Adalgisa cade în genunchi și îi mărturisește pasiunea sa față de un roman. Uitând de propriile suferințe, Norma este gata s-o ajute pe Adalgisa. Cât de bine înțelege ea durerea acestei fete! Aflând că este vorba despre Pollione, sufletul Normei se umple de ură, și-i dezvăluie Adalgisei, fără să-și dea seama, taina copiilor săi. Plină de considerație pentru profetă, tânăra este hotărâtă să o ajute pe Norma.

ACTUL II[modificare | modificare sursă]

Gândul la copii o neliniștește pe Norma. Ea este speriată de soarta lor. În culmea disperării, sfâșiată de sentimente contradictorii ea este gata să-i omoare. Însă, în ultima clipă, înțelege că nu poate s-o facă. Plângând, Norma își strânge la piept copii speriați. Dragostea de mamă învinge orgoliul rănit al femeii părăsite. Învingând suferințele, Norma o cheamă pe Adalgisa, binecuvântează căsătoria ei cu Pollione și îi încredințează copiii. Adalgisa, răpusă de bunătatea profetei, nu poate accepta această jertfă. Ea jură să-i reîntoarcă dragostea lui Pollione, iar copiilor - tatăl. Hotărâtă, Adalgisa se îndreaptă spre Pollione, decisă să-i trezească sentimentele datoriei și rușinii. Între timp Norma, mai având speranță, refuză să binecuvânteze în numele zeilor complotul galilor împotriva lui Pollione. Despre aceasta, Orovez le comunică oștenilor, îndemnându-i pentru un timp să nu-și manifeste setea de răzbunare. Evenimentele evoluează spre deznodământul tragic. Norma așteaptă în templu întoarcerea Adalgisei. Pentru autoritara și atotputernica Norma este umilitor chiar și gândul de a se adresa trădătorului Pollione. Totuși sentimentul față de omul iubit încă îi răvășește sufletul. Rugămintea Adalgisei s-a dovedit a fi zadarnică. Pollione e de neînduplecat. Mai mult decât atât, el jură s-o răpească pe Adalgisa din templul sacru. Această veste rănește amorul propriu al Normei. Mânia îi reîntoarce forțele, demnitatea și mândria. Profeta, gata de răzbunare, își cheamă oștenii. Norma îi îndeamnă la luptă împotriva Romei. Oștenii întâmpină decizia multașteptată cu aclamații. Dar iată că se aude o veste nedorită – sfântul templu este pângărit. Având intenția de a o răpi pe Adalgisa, acolo pătrunde Pollione. Conform legii druizilor, Pollione va fi condamnat la moarte. Prizonierul va fi adus jertfă zeilor. Acum Norma ar fi putut să se bucure din plin, triumfând. Dar din nou în sufletul ei biruie femeia care iubește. Ea cere să fie lăsată singură cu Pollione. Norma îi promite acestuia viața și libertatea în schimbul dragostei lui. Dar mândrul roman este gata să accepte mai degrabă moartea, decât să facă acest compromis. Profeta ia hotărârea decisivă. Este adunat poporul. Norma declară că ea va urca pe rug în calitate de jertfă zeilor. Ea urcă pe rug însoțită de Pollione care își dă seama prea târziu de noblețea sufletească a femeii pe care a trădat-o.

Norma - Vincenzo Bellini