7. /5 SEPTEMBRIE 2023 - POEZIE
PAUL PĂUN
| Paul Păun | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2]  București, România |
| Decedat | (78 de ani) Haifa, Israel |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | pictor traducător poet chirurg[*] |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea din București |
| Partid politic | Partidul Comunist Român |
Modifică date / text  | |
Paul Păun sau Paúl Yvenez (n. Paul Zaharia; la 5 septembrie 1915, București — d. 9 aprilie 1994, Haifa, Israel) a fost un artist și poet suprarealist român, fiind de asemenea un doctor în medicină și chirurgie.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Debutează la revista Alge în 1930, cucerit fiind de Poemul invectivă al lui Geo Bogza. În 1933 e condamnat pentru pornografie în procesul intentat de Nicolae Iorga. După 1939 e prezent în grupul suprarealist român, alături de Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Gherasim Luca (care colaborase anterior cu Păun la Alge) și Dolfi Trost.
De asemenea a scris la unu, Viața imediată, Meridian, Azi, Viața românească și Reporter și a expus desene în diverse galerii la Londra, Tel Aviv și Haifa. A brevetat așa-numitele "lovaje" și "desene infranegre" și a inventat "afumăturile" (sticle de lampă cu gaz afumate).
El a considerat arta "o invazie pe tărâmul imaginarului", "o intervenție permanentă și himerică în misterul creației permanente".
OPERE LITERARE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Poezii
- Plămânul sălbatec, Tipografia Bucovina, București, 1939 (cu două guașe de Jules Perahim)
- Diamantul conduce mâinile, în colaborare cu Virgil Teodorescu și Dolfi Trost, București, 1940 (în exemplar unic)
- Marea palidă, Colecția suprarealistă, București, 1945
- La vie extérieure, 1948 (în exemplar unic)
- La rose parallèle, Haifa, 1975
- Proză și eseu
- Critica mizeriei, în colaborare cu Gellu Naum și Virgil Teodorescu, Colecția suprarealistă, 1945
- Les esprits animaux (Spiritele animale), Colecția Infra-Noir, 1947
- La conspiration du silence (Conspirația tăcerii), Colecția Infra-Noir, 1947
- L’Infra-Noir (Infranegrul), în colaborare cu Gellu Naum, Gherasim Luca, Virgil Teodorescu și Dolfi Trost, Colecția suprarealistă, 1946
- Éloge de Malombra (Elogiul Malombrei), în colaborare cu Gellu Naum, Gherasim Luca, Virgil Teodorescu și Dolfi Trost, Colecția suprarealistă, 1947
POEZII:
Marea palida
| (fragment) | ||||
Port intre buze viata unui ou si intre pleoapele inca inchise algele plansului, numai pustiul cunoaste aceasta teribila ploaie trecand odata cu pasarile prin oasele fetei, numai pustiul cunoaste aceasta zapada amara in fiecare palma deschisa, in umerii rupti, in fiecare gura a inimii. Port inca in degete fumul, cutitul si floarea, pielea cadavrului dulce ca bratele noptii, fruntea lui de ciorap de matase, baia umpluta cu valuri de frunze unde mainile lui atarna in apele marii. Nu am costum mai frumos, noptile vara, port pielea lui transparenta pe umeri, cu zambetul scos peste o masca lichida asemenea parului rezemat de o stanca plimb corpul tau risipit in genunchii prapastiei si pasii pe care ii pierd se continua cu umbrele pasilor. Port acum in maini o lampa de flacari, o corabie mica si un ochi de gaina, urcat pe o paine muiata in sangele tau spun incet numele focului spun numele mortii atat de incet cat sarpele lacrimii pe pielea uda de lacrimi atat de incet cat numai forma lor facuta in gura si cazuta in maini, tin intr-o mana forma numelui focului si in cealalta mana forma numelui mortii, urcat pe o paine muiata in sangele tau privesc cum se ard reciproc aceste ciudate obiecte. Tu trebuie sa apari la aceasta intalnire ascunsa de ploaia incerta a parului, prin fata ochilor tai trec pasarile goale umplute cu apa de dimensiunea atletilor, intre tine si celelalte fluvii trec poduri de apa peste fluvii de apa, la marginea lui peisajul isi topeste incet ultimele pietre si lemne. Mai dura decat picatura care cade pe teasta jupuita a condamnatilor acestui supliciu, mai seaca decat cavitatea orbitei albita de soare, mai goala, mai departe decat plantele indragostite de carne, mai moale ca pulpele somnului, tu lasi sa iti creasca din solduri un val de albus, de filamente spumoase, eu las sa imi creasca, in largul salon, douazeci si una de unghii sordide. Si totusi intre noi e un voal ciuruit, e o balta superba crescuta din ceea ce cade din noi, aburi sau fluturi care ne continua, care se urca pe noi intr-un mod incestuos, asfixiant, deschidem ochilor care se bat doua pleoape scleroase si mainilor care se clatina un camp de putregaiuri aprinse. intre noi e un voal inflamabil facut din carnea noastra prafuita de vise, el acopera lacuri si munti si o padure facuta din pasari, el intra, prelungit cu o fina dantela, in gura animalelor salbatice, el moaie o mana intreaga in sexul padurilor, cu un zambet strain si cutitul permanent intre umeri si pielea care nu acopera nimic decat departarea unde ochii nu se mai vad si mana dusa la ochi creste si zboara-n tacere. Plămânul sălbatec In seara aceea soarele plecase trist ca un calator care nu se desparte de nimeni si in umbra intoarsa a pamantului cerul in zdrente atarna, greu de presimtiri si superstitii. 0 noapte lunga se pregatea cu o febrilitate suspecta oamenii orasului rotile lui circuitele lui electrice vertiginoase lunecau pe o ploaie de stele. Orasul era o armata in retragere si o armata in fulgeratoare ofensiva intalnite din intamplare. ( 0, legile tuturor intamplarilor cand le vom sti » vom intelege ce se pregatea in seara aceea si ce a facut ca in inima mea o noapte sa ramana pana azi, pana in toata viata, o sirena stridenta ). 0 sirena stridenta 0 sirena de care atarna un copil, de care atarna o izbanda, ca un crivat sonor scutura tot orasul, ca un hohot enorm de plans, ca o explozie prelunga a desnadejdii. Si oamenii atunci cele doua armate ale intamplarii erau acrobati le"uni, gesticuland pe sarma, si elestaiele plansului la o suta de grade, si panzele umflate ale viselor in aer, si lngeri luati de vant ca niste fulgi din Perna sfasiata a paradisului si urletele tuturor ingropate sub lespezi. Sbura peste oras un avion de alarma o sueratura de bici nesfarsita, un strigat cu mainile-n cer, un caine cu botul in stele. Sirena de care atarna un copil nadusit, de care atarna o izbanda incerta. Ca o retea telefonica alba nervii mei s-au intins in oras, in gat s-a urcat o mana inchisa, in ochii bantuiti de furtuni apele mari s-au limpezit atunci pentru mine. Urca din pamant un abur fierbinte ca trupul vitelor nadusite de munca si dupa aburii rosii si dupa panzele fierbinti ce fluturau si dupa steagul de salbateca nadejde stiam ca am gasit in sfarsit locul, locul acela de unde suferinta se ridica din oameni in flacari. Acolo unde suferinta se ridica din oameni in flacari ca pamantul aprins prin gura arsa a vulcanilor acolo unde cuvintele au greutatea de fier a istoriei viata mea s-a gasit s-a legat de ea insasi cu dragostea grabita a disperarii si cu bucuria inedita de a fi ea insasi si a tuturor s-a topit si s-a intins peste lume. Acum bratele mele sunt arbori inalti intinsi peste tari, ravasiti de furtuna, acum parul meu goneste in fluviile cerului acum inima mea e obrazul suferintei purtat peste orase, peste mari, peste adancul muntilor, acum degetele mele sunt ulite strabatute de sangele din zori al demonstrantilor acum, ochii mei sunt otelul albastru al revoltei. Acum radacinile mele-s adanci pana in inima pamantului si chemarile mele canta ca pasarea suera ca serpii urla ca prapastiile din oameni peste tari si peste continentele purtate de aur, solidaritatea mondiala a suferintei. Cu un plaman mai salbatec ma-ntorc, plin de vantul alb al nebuniei, plin de lamele de sabii ale muntilor, Plin de rasuflarea miilor de oameni, Plin de pumni, Plin de furtuna. •tttunecat Plaman al razvratirii ! Intre oamenii cu bratele intinse pamande de puterile naturii intre oamenii ascultand de un singur destin, de un singur juramant interior, darnic si simplu, dogoarea lui e o rasuflare de dincolo de moarte, o rasuflare dureroasa a nesfarsirii. E viata mea risipita in toti cu lumina ei adanca si neagra si pentru grava aventura care incepe acum, peste cerul rotund, infinitul a intins o superba algebra stelara. Rotile de lemn intalnesc ceata
|
RADU BOUREANU
| Radu Boureanu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | București, România |
| Decedat | (91 de ani) București, România |
| Părinți | Eugeniu Boureanul |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | pictor traducător poet |
| Activitate | |
| Limbi | limba română[1] |
| Studii | Universitatea Națională de Muzică București |
| Modifică date / text | |
Radu Boureanu (n. , București, România – d. , București, România) a fost un actor de scenă, dramaturg, eseist, scriitor și traducător român, activ atât în România interbelică, cât și în România postbelică.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Născut în București, este descendentul unei vechi familii moldovenești; bunicul, Gheorghe Boureanul, erou al războiului din 1916-1918 (autor de tratate de tactică și pedagogie, poet amator eminescizant), tatăl - Eugen Boureanul, avocat și scriitor, mama - Jeanne Boureanul (născută Michel, de origine franceză), profesoară.
A studiat la colegiile (liceele) Mihai Viteazul și Matei Basarab din capitala României și privat la Bazargic. În 1931, a absolvit Academia de Muzică și Arte Dramatice din București, fiind student în clasa celebrei Lucia Sturdza-Bulandra.Între 1929 și 1947 este, cu întreruperi, actor la Teatrul Național din București, apoi se dedică scrisului.
Primele sale poeme au apărut în Ritmul vremii, în 1927. Alte publicații, în care Radu Boureanu a publicat, au inclus revistele literare Gândirea, Vremea, Adevărul literar și artistic și Bilete de Papagal. Se face cunoscut și apreciat de Mihail Dragomirescu cu o poemă publicată în „Lumea" de la Iași, dedicată lui Mihail Sadoveanu și intitulată "Cherhanaua de altădată, cherhanaua de acum". Împreună cu Zaharia Stancu, scriitorul a fondat revista Azi în 1932. Prima sa carte de poezii, apărută în 1933, volumul Zbor alb, a atras atenția criticului Pompiliu Constantinescu.
Între anii 1936 și 1940, a condus revista de turism și artă „România", a îngrijit suplimentul „Caiet de poezie" al „Vieții românești", al cărei redactor-șef va deveni între 1967 și 1974. Ca poet, a obținut mai multe premii naționale și internaționale (începând din 1933), concomitent realizând și o remarcată creație de pictură (a participat și a fost premiat la Saloanele Oficiale cu începere din 1942). Radu Boureanu a mai scris și critică de artă, memorialistică, proză, teatru, ca și literatură poematico-dramatică, și a făcut numeroase traduceri.
DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
A fost distins cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a IV-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[2]
OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Poezie[modificare | modificare sursă]
- Zbor alb, 1932;
- Golful sîngelui, 1936;
- Cai de Apocalips, 1939;
- Sîngele popoarelor, 1948;
- Umbra stelelor, 1957;
- Cîntare cetății lui Bucur, 1959;
- Moartea morilor de vînt, 1961;
- Vioara cosmică: poezii alese; [pref. de Ov. S. Crohmalniceanu], 1962;
- Inima desenată, 1964;
- Cheile somnului, 1967;
- Cocoși de vînt, 1968;
- Solara noapte, 1969;
- Piramidele frigului, 1970;
- Mîinile orelor, 1971;
- Ce oră e în lume?, 1973;
- Harap Alb: basm în versuri după Ion Creangă, 1974.
- Planeta curată, 1976;
- Planeta nebunilor', 1979;
- La nord de Aldebaran - Au Nord de Aldebaran; ediție bilingvă, traducere de Gina Argintescu-Amza, prefață de Al. Balaci, București, 1981;
- Frumusețile oarbe, 1982;
- Snop de fulgere, 1985;
- Oceanul întrebărilor, 1985;
- Albastra umbră a tristeții, 1986;
- Dulce uragan, 1989.
Piese de teatru[modificare | modificare sursă]
- Lupii: piesă în 4 acte (6 tablouri), 1952 - Premiul de Stat;
- Cazul Bennet : piesă în 3 acte : (6 tablouri) de Radu Boureanu și Horia Deleanu, 1954;
- Satul fără dragoste, poem dramatic, 1955 - recompensat cu premiul Uniunea Scriitorilor.
- Fata de pe Mureș: piesă într-un act (două tablouri), 1954
Proza scurtă[modificare | modificare sursă]
- Nicolae Milescu Spatarul, o biografie romanțată a lui Nicolae Milescu, 1936;
- Ceașca, 1956;
- Între Marea Neagră și Marea Albă, 1964;
- Üstuné sau Colina goală, 1965;
- București; prezentare grafică: T. Mironescu, 1966;
- Holbein, 1975;
- Edgar Degas; prezentare grafică: Mihail Boitor, 1983.
Romane[modificare | modificare sursă]
- Fata din umbră, 1936;
- Enigmaticul Baikal, 1937;
- Ceașca, roman, 1956;
- Frumosul Principe Cercel, 1978.
Publicistică și memorialistică[modificare | modificare sursă]
- Funia de nisip: publicistică politică și literară, 1972;
- Văzuți în oglinda timpului, 1987.
Antologii[modificare | modificare sursă]
- O călătorie în Făgăraș, în Microfonul vagabond: publicistică literară radiofonică din Arhiva Societății Române de Radiodifuziune : (reportaje, însemnări de călătorie, eseuri) : 1932-1935 / [cercetarea de arhivă, selecția și îngrijirea textelor Maria-Elena Negoescu și Horia Pop. - p. 163-167;
- Pentru pace, pentru socialism: poeme, de Maria Bănuș, Mihai Beniuc, Radu Boureanu ... [et al.], 1950;
- Scrieri - 1972-1979:
- - Vol. 1 Zbor alb: poezii
- - Vol. 2 Piramidele frigului: poezii
- - Vol. 3 Călătorii pierdute
- - Vol. 4 Traduceri din lirica universală
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- M. Constantin-Weyer - Trecutul domnului Monge, 1937;
- Henry de Monfreid - Aventuri pe mare, 1944;
- L.N. Tolstoi - Prizonierul din Caucaz, 1948;
- Alexandru Blok - Poeme, 1949;
- Karinthy Frigyes - Zidarii, 1952;
- A. N. Ostrovskij - Fata de zăpadă: (Snegurocika) : basm de primăvară în patru acte și un prolog, 1954;
- Aleksandr Nikolaevich Ostrovskij - Kozma Zaharici Minin Suhoruk: cronica dramatica în cinci acte în versuri, 1956;
- A. N. Ostrovski - Voievodul (Visul de pe Volga): comedie în cinci acte, cu prolog în versuri, 1958;
- Émile Verhaeren - Poeme; tălmăciri de Radu Boureanu ; cuv. înainte de Ion Vitner, 1960;
- Méliusz József - Cît cuprind cu ochii': poeme : (1931-1960); în românește de Emil Giurgiuca și Radu Boureanu ; pref. de M. Gafita, 1962;
- Pablo Neruda - Poeme; trad. [;i pref. de] Radu Boureanu, 1965;
- Nguyên Du - Kim-Van-Kiêu: poem național vietnamez, 1967;
- Antologie de poezie belgiană de limba franceză; antol. îngrij., trad. și comentată de Radu Boureanu, 1968;
- Arthur Haulot - Roșcatul în lună, 1968;
- Nuvele din Flandra; în românește de Radu Boureanu, Valeria Sadoveanu și Petre Solomon ; cuv. înainte de Geo Dumitrescu, 1968;
- Robert Goffin - Versuri, 1970;
- Arthur Haulot - Mierloiul chior, 1973;
- Hugo Claus - Apropo de Dédé (pref. și trad.), 1974;
- Muriel Spark - Domnișoara Brodie', în floarea vîrstei; trad. de Livia Deac ; trad. versurilor de Radu Boureanu, 1975;
- Mihai Eminescu în critica italiană; texte alese și traduse de Radu Boureanu și Titus Pârvulescu ; argument de Radu Boureanu ; pref. de Ștefan Cuciureanu, 1977.
IMAGINI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
POEZII:
Ad uxorem
Tu, jumatatea mea, precum se spune,
Dar mai intreaga decat un intreg,
Acum cand sfertul lunii stins apune
Si snopii amintirii prind sa-i leg,
Alaturi mi te pleci seceratoare,
Sa legi cu mine fiecare snop,
Privirea ta albastra-n fund de zare
Blanda-nsoteste-al anilor galop.
Acel cu care-mparti si alb si negru
Si mierea vietii si pelinu-amar,
Cand va sosi la porti radvanul negru,
Vrea inima sa-ti lase-n palme dar :
Sa arda cu a dragostei vapaie,
Ca-n golu-ntunecarii care-l las,
Sa lumineze candela-n odaie
Si palpaitul ei sa prinda glas ;
Sa spuna cu a flacarilor limba
Tot ce cu graiul vietii nu ti-a spus,
In ceasul cand paunul noptii plimba
Atatia ochi ce te privesc de sus.
In parul tau de aur si matase
Va scanteia adesea ochiul meu ;
Ca norii cand voi trece peste case,
Tu umbra vei simti, stiind ca-s eu.
De te-oi lasa la jumatate cale,
Intreaga fire va simti c-am mers
Stransi mana-n mana peste-a vietii vale
Si c-am suit pe muntii mei de vers,
Si ca esti tu in fiecare cantec
Si ca in timp te duc cu-al lor destin,
Precum isi poarta mama pruncu-n pantec,
Deopotriva-n dragoste si chin.
Nu las in urma mea moneda buna,
Pe dunga si pe latura tocit,
Dar sa nu-ngadui nimanui sa spuna
Ca langa mine pretu-mi n-a sporit.
Eu nu stiu cand suna-va ceasul negru,
Cu ultima bataie-ncet si rar,
Cand va sosi la porti radvanul negru
Si-o sa descalec rosu armasar ...
El va porni in slavi batand aripa,
Purtand in sa un alt stihuitor,
Cand tu sub sanul stang simti-vei clipa
Ca-ncep supus vecia s-o masor.
Tu, jumatatea mea, precum se spune,
Dar mai intreaga decat un intreg,
Oricate vieti prilejul mi l-ar pune,
Numai pe tine-as sti sa te aleg.
Cocorii
Iti amintesti, amurgul la Histria si-n urma
Adanca noapte-n vata ei neagra ne-nveli
Dupa ce, rosii, norii s-au dus spre mare-n turma
Si lebezi se topira in lacul Duingi ?
Trecea peste ruine o tanguire seara
Si peste tava lunii matanii negre, dungi ;
Se pregateau cocorii sa paraseasca tara ;
Zapada cenusie pareau pe grinduri lungi.
Mai multi decat vreodata au dat navala getii,
Mai stranii, dar mai tainic imbietor sa-i stii,
Sa le ghicesti navala-n cenusa diminetii
Peste cenusi de veacuri si ziduri sangerii.
Teii din inimi
Teii mari din inimi serile ne-mbata
Chiar cand cade neaua ca-ntr-o veche stampa;
Unde-i abajurul verde ca de lampa
Si profilul care-l aurea odata?
Unde e tacerea ce cadea pe umeri
Ca un sal de lana tricotat de noapte
Dintr-un ghem de umbra neagra sau de soapte
Auzite-n veghe, fara sa le numeri ?
Unde-i oare mana, albele nervure
Care-mi umbla oarbe, azi, prin amintire,
Ori ca funigeii lungi prin cimitire,
Sau ca pacla rara trasa prin padure?
Unde e cuvantul explodat in spatiu
Care ma ranise pentru totdeauna ?
Unde e oglinda ce-o ascunde luna
In care-ti privisem chipul cu nesatiu ?
Zarurile noptii zodiile-arata ;
Am pierdut si nici o mana nu le strange ...
- Joaca mai departe indarjit, nu plange,
Teii mari din inimi serile ne-mbata.
O casa
As vrea sa-mi fac o casa, din barne, taraneasca
Cu hornul alb ca varful unei lulele mari
Din care sa fumeze tacerea munteneasca
Sufland pe nara neguri prin brazii drepti si tari
Pe barne sa-i luceasca luceafarul de seara,
Sa lumineze tinda pe care sa te-astept,
Pe care sa se urce cantand ca o vioara
Prelungul par de aur, cuprins de bratul drept.
Sipetul
Atat de gol e sipetul in care
Credeam c-am adunat esarfe vii
Rupte din cer, din valea inimii
Sa va-nvesmant bogat, pe fiecare.
De unde sa mai sfasii valuri, oare,
Cand tremura doar zdrentele tarzii,
Insangerate, negre, vinetii,
Pe trunchiu-ncremenit ce nu mai moare ?
Dar iata, fluturand batista moale
Ea o zvarli in sipet si pe fund,
Oglinda unui rau parea pe prund
Cu ceru-n ochii ei. O, ganduri goale !
Atat de plin e sipetul acum,
Ca pot sa-mbrac tot ce-ntalnesc in drum
1956
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu