8. /25 SEPTEMBRIE 2023 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT
DMITRI SHOSTAKOVITCH
Compozitorul Dmitri Shostakovich s-a născut la 25 septembrie 1906, in Sankt Petersburg, Rusia, in familia unui inginer chimist si al unei absolvente a Conservatorului din St. Petersburg.
A început sa ia lecții de pian la 8 ani de la mama sa, la 12 ani compunea deja un marș funebru, la 13 ani era admis la Conservatorul din Petrograd. A improvizat inca din adolescenta muzica pentru filme mute. A studiat pianul, istoria muzicii cu profesori celebri. In 1926 absolvea Conservatorul si prezenta ca piesa pentru examenul de diploma prima sa compoziție, Simfonia I. A ramas ca stagiar in cadrul Conservatorului si a predat pianul si compoziția, atât in St. Petersburg , cat si la Conservatorul din Moscova.
Primul premiu il obtinea in 1927, la concursul internațional de pian de la Varșovia. L-a întâlnit atunci pe dirijorul Bruno Walter, care i-a propus sa prezinte Simfonia I la Berlin, in același an termina Simfonia a II-a si incepea sa scrie opera satirica The Nose, prezentata in 1930 si receptata negativ de critici.
S-a casatorit in 1930 cu Nina Varzar si au divortat in 1935, mai târziu s-au recasatorit si au avut doi copii. Tot in 1930 a lucrat la teatrul Tram din Leningrad si a inceput sa scrie opera care il va consacra, Lady Macbeth din Mtensk. Premiera a avut loc in 1934, cu un succes enorm. Urmatoarele sale simfonii nu aveau conținut politic si au fost primite cu ostilitate de conducătorii sovietici. Ajuns la a V-a Simfonie, prezentata in 1937, a avut totusi mare succes la public.
In 1941 scria Simfonia a VII-a, a continuat sa scrie si după izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial. Aceasta simfonie a fost apreciata, devenind un simbol al rezistenței rusești in războiul împotriva armatei germane. A VIII-a Simfonie era finalizata in 1943 si Uniunea Sovietica a interzis-o pana in anul 1960, pentru tonul sau sumbru si violent. In 1948 era interzis complet, in 1949 compunea Concertul pentru vioara nr.1, incercand sa imbunatateasca relatiile cu conducerea sovietica. A reusit si a participat la o vizita in Statele Unite cu oficialii sovietici. A compus apoi Cântecul pădurii, cu mare succes, in 1951 era numit adjunct al lui Stalin. In 1953, dupa moartea acestuia, a scris Simfonia a X-a, un fel de portret muzical al conducatorului rus.
In 1954 a murit sotia sa si s-a recăsătorit cu Margarita Kainova, in 1956. A divortat in 1959. In 1960 s-a înscris in Partidul Comunist, mai târziu a declarat ca a fost șantajat sa facă aceasta mișcare.
In 1962 se casatorea pentru a 3-a oara, cu Irina Supinskaya, mai tânăra cu aproape 30 de ani, si au rămas împreuna până la decesul artistului. In acelasi an avea loc premiera controversatei Simfonii a XIII-a, despre masacrarea evreilor in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Starea de sanatate i s-a inrautatit in 1965, a fost diagnosticat cu poliomielita, in 1970 suferea cateva atacuri de cord. A lansat totusi Simfoniile XIV si XV in 1969, respectiv in 1971.
Opera sa impresionanta conține 15 simfonii, 15 cvartete de coarde, 6 concerte instrumentale, opere pentru balet, alte 200 de compoziții diferite. De asemenea, este autorul a coloanelor sonore din 60 de filme.
Dmitri Șostakovici a murit de cancer pulmonar la 9 august 1975.
Dmitri Shostakovich: A Man With Many Faces | Documentary on the Legendary Russian Composer
| Maria Tănase | |
 Maria Tănase în port tradițional de Romanați | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Maria Tănase |
| Născută | 25 septembrie 1913 București, Regatul României |
| Decedată | (49 de ani) București, Republica Populară Română |
| Înmormântată | Cimitirul Bellu  |
| Cauza decesului | cauze naturale (cancer pulmonar) |
| Cetățenie |  Regatul României Republica Populară Română |
| Ocupație | Cântăreață |
| Limbi vorbite | limba română[1] |
| Alte nume | Mary Atanasiu, Edith Piaf de România |
| Origine | română |
| Gen muzical | muzică populară, ușoară, lăutărească, romanțe, teatru de revistă |
| Tipul de voce | contralto |
| Ani de activitate | 1934-1963 |
| Case de discuri | Lifa, Columbia, Electrecord |
| Discografie | |
| Listă completă | Discografia Mariei Tănase |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Maria Tănase (n. , București, România – d. , București, România) a fost o interpretă română de muzică populară, ușoară, lăutărească, romanțe și teatru de revistă. A fost supranumită Pasărea măiastră, de către Nicolae Iorga, în anul 1938.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Artista Maria Tănase s-a născut în data de 25 septembrie 1913, în mahalaua Cărămidarilor din București (azi zona Palatul Copiilor–Parcul Tineretului), Regatul României, fiind al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârța, județul Sibiu (Țara Făgărașului) și al florarului Ion Coandă Tănase (1877-1958), din satul Mierea-Birnici, jud. Dolj (azi Mierea, com. Crușeț, jud. Gorj), de pe valea Amaradiei. A avut o soră și un frate: Aurica (n. 1910) și François (zis Franz, n. 1911).
Debuturi[modificare | modificare sursă]
În mai 1934, se angajează la Teatrul „Cărăbuș”. La 2 iunie, debutează în revista Cărăbuș-Express (a lui N. Kirițescu) cu pseudonimul Mary Atanasiu, ales de Constantin Tănase.[3] În același an imprimă Mansarda (romanță de Nello Manzatti) la casa de discuri „Lifa Record”, aceasta fiind prima înregistrare a artistei.[4]
În vara anului 1937, înregistrează primele cântece populare la casa de discuri „Columbia”,[5] sub supravegherea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu și Harry Brauner, primele două fiind Cine iubește și lasă și M-am jurat de mii de ori, pe care le-a înregistrat cu acompaniamentul tarafului Costică Vraciu din Gorj.[6]
Data de 20 februarie 1938, reprezintă debutul radiofonic al artistei. Acompaniată de taraful Ion Matache din Argeș, a susținut „pe viu” un program de cântece românești la emisiunea „Ora satului”: M-am jurat de mii de ori, Șapte săptămâni din post, Ce-i mai dulce ca alvița, Cine iubește și lasă, Geaba mă mai duc acasă, Mărie și Mărioară, Țigăneasca, Când o fi la moartea mea.[7] La această emisie, taraful lui Ion Matache era format din doi violoniști, un contrabasist, un țambalist și un cobzar. După comentariile cronicarilor muzicali, prilejuite de debutul la radio și ecoul puternic în rândurile auditorilor emisiunilor radiofonice, Maria Tănase continuă să fie programată aproape săptămânal de Radio România.[8]
În 1938, Maria Tănase cântă în renumitul restaurant de lux „Luxandra”, acompaniată de orchestra violonistului Petrică Moțoi.[9]
Activitatea artistică[modificare | modificare sursă]
Pe 17 august 1938 cântă la încheierea cursurilor de vară ale Universității populare de la Vălenii de Munte (Prahova), unde istoricul Nicolae Iorga o supranumește Pasărea măiastră.[10] În același an se angajează la Teatrul „Alhambra” al lui Nicolae Vlădoianu. În septembrie lansează cu mare succes cântecele Mi-am pus busuioc în păr (cântec în stil popular) și Habar n-ai tu (ambele având muzica compusă de Ion Vasilescu) în revista Constelația Alhambrei,[11] pe care le înregistrează apoi la „Columbia”.[12]
La 16 aprilie 1939 pleacă la Expoziția Universală de la New York (New York World’s Fair) amenajată în cartierul Flushing Meadows din sectorul Queens. Inaugurarea oficială a pavilioanelor a avut loc la 5 mai 1939. Cântă împreună cu orchestra lui Grigoraș Dinicu și cu naistul Fănică Luca la Casa românească (unul din pavilioanele României).[13] Aici, Maria Tănase are ocazia să-i cunoască pe George Enescu și pe Constantin Brâncuși. La această expoziție au mai participat Dimitrie Gusti, arh. Octav Doicescu, arh. George Matei Cantacuzino ș.a. Maria Tănase se întoarce în țară în luna iulie.
Spre sfârșitul anului 1940, Garda de Fier îi interzice să mai apară în public și, din ordinul Ministerului Propagandei, au fost distruse toate discurile de patefon existente cu Maria Tănase în discoteca Radiodifuziunii, precum și matrițele acestora de la casa de discuri Columbia,[14] sub pretextul că distorsionau folclorul românesc autentic. Adevăratul motiv a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se găseau și o serie de intelectuali evrei sau democrați, ca etnomuzicologul Harry Brauner (cel care a cules în 1929 cântecul Cine iubește și lasă, frate al pictorului Victor Brauner) și jurnalistul Stephan Roll (Gheorghe Dinu). Ultimul concert al artistei, dinaintea cenzurii, a avut loc la 20 octombrie 1940, la Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” din Focșani.[14] Ziarul „Timpul”, nr. 1356 din 16 februarie 1941, anunța cititorii reapariția Mariei Tănase într-un program radiofonic.[15]
În martie 1941 întreprinde un turneu artistic în Turcia. Cântă în revista Melody Revue de la Istanbul cu prilejul inaugurării Teatrului de vară „Taxîm”. Aici este desemnată cetățean de onoare de președintele Turciei. La finalul acestui turneu se reîntoarce în țară. Alături de echipele formate din cele mai selecte elemente ale teatrului și muzicii românești cântă răniților din război.
După instaurarea comunismului, în 1952 este solicitată să profeseze la Școala medie de muzică nr. 1 din București, în cadrul unei catedre de cânt popular nou creată. Le-a avut eleve pe Victoria Darvai, Ileana Constantinescu, Natalia Șerbănescu.
Lansează cu mare succes cântecele Dragi mi-s cântecele mele (aranjament revuistic de Henry Mălineanu) și Aseară vântul bătea (cântec popular din Ardeal) la Concertul popoarelor organizat cu prilejul celui de-al IV-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților pentru Pace și Prietenie din vara anului 1953, desfășurat în București.[16]
După o pauză discografică de 11 ani, din 1954 înregistrează frecvent la Radio și la casa de discuri Electrecord.
În 1958 înregistrează la Electrecord patru cântece populare românești traduse și adaptate în franceză de Nicole Sachelarie, cumnata artistei: Doïna de Dolj, La malédiction d’amour (Cine iubește și lasă), Danse montagnarde (Uhăi, bade), Tiens, tiens, tiens et na (Iac-așa). Acestea au fost editate pe un microsion Electrecord (nr. cat. EPC 138), iar apoi au fost incluse, împreună cu alte cântece ale artistei cântate în limba română, pe un disc editat în colaborare cu casa franceză „Le Chant du Monde”, disc distins în 1965 cu „Grand prix du disque” (Marele premiu al discului), decernat de Academia „Charles Cros” din Paris.[16]
A cântat în numeroase restaurante și localuri bucureștene (mai ales în perioada interbelică): „Neptun”, „Café Wilson”, „Parcul Aro”, „Luxandra”, „Luther”, „Continental”, „Prispa-naltă” din Piața Obor.
Repertoriul[modificare | modificare sursă]
Maria Tănase a avut un repertoriu extrem de vast ce-a cuprins cântece din toate regiunile României și din toate categoriile: doine, orații de nuntă, cântece de leagăn, de joc (hore, sârbe, învârtite, jienești), de dragoste, de petrecere, lăutărești, satirice, bocete. Până la începutul anilor 1940 repertoriul i-a fost format de Harry Brauner. O selecție de 20 de cântece din repertoriul artistei a fost publicată de Editura Muzicală în 1963 în broșura Cântecele mele – Maria Tănase.
Discografie[modificare | modificare sursă]
Operetă, teatru și film[modificare | modificare sursă]
A jucat pe scena Teatrului Municipal în Cadavrul viu de Lev Nikolaevici Tolstoi (1945) și în Horia de Mihail Davidoglu (1956). A cântat în opereta Mascota de Edmond Audran (1944) și rolul principal din comedia muzicală Sfinxul de la Hollywood de Ralph Benatzky (1946).
A cântat în filmele Se aprind făcliile (1939 – film care s-a pierdut), România (1947), Ciulinii Bărăganului (1958) și în scurtmetrajul muzical Mic album muzical (filmat în 1958) care conține videoclipuri ale pieselor Mărioară de la Gorj, În Târgul Moșilor și Salutare, bătrâne București.
Distincții[modificare | modificare sursă]
În luna aprilie a anului 1954, Departamentul Artelor din Ministerul Culturii a propus decorarea sa cu Ordinul Muncii cls. a III-a.[17] În anul 1955 a fost distinsă cu Premiul de Stat, iar în anul 1957 a primit titlul de Artist emerit.
Viața personală[modificare | modificare sursă]
În anul 1930 se angajează la „Bufet de 7 lei”, unde îl cunoaște pe Sandu Eliad (regizor la Teatrul „Barașeum”, azi Teatrul Evreiesc de Stat), cel care o va prezenta mai târziu etnomuzicologului Harry Brauner.
La începutul anilor '40, Maria Tănase a fost agentă de legătură și influență a Serviciului Special de Informații (SSI) condus de Eugen Cristescu.[18]
Se căsătorește cu juristul Clery Sachelarie (Raul Victor Pappadopulo-Sachelarie) în decembrie 1950.[19][20]
Decesul[modificare | modificare sursă]
În primăvara anului 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara cu Taraful Gorjului, află că este bolnavă de cancer la plămâni. Întrerupe turneul, rugând-o pe Mia Braia să o înlocuiască. Pe 2 mai ajunge acasă, în București.[21]
Se stinge din viață la Spitalul Fundeni, pe 22 iunie 1963, la ora 14:10.[22][23]
Maria Tănase - Maria Tănase, vol. 1 - Album Integral
Maria Tănase - Maria Tănase, vol. 2 | Album INTEGRAL
| Ileana Sărăroiu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Elena Sărăroiu |
| Născută | 25 septembrie 1936 Valea Voievozilor, Dâmbovița, RomâniaRăzvad, Dâmbovița, România |
| Decedată | (42 de ani) Unirea, Călărași, România Unirea |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | Cântăreață |
| Limbi vorbite | limba română |
| Alte nume | Ileana Sărăroiu-Câmpeanu |
| Gen muzical | Muzică populară, romanțe, muzică ușoară |
| Instrument(e) | Voce |
| Ani de activitate | 1964-1979 |
| Case de discuri | Electrecord |
| Discografie | |
| Listă completă | Discografia Ilenei Sărăroiu |
| Modifică date / text | |
Ileana Sărăroiu, născută Elena Sărăroiu (n. 25 septembrie 1936, Valea Voievozilor, Dâmbovița — d. 13 mai 1979, Unirea, Călărași), a fost o interpretă română de muzică populară, romanțe și muzică ușoară.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Debutul și activitatea artistică[modificare | modificare sursă]
Artista debutează local la Casa de Cultură din Târgoviște. După absolvirea Școlii populare de artă pleacă la București. Este angajată la sugestia lui Harry Negrin la Teatrul „Ion Vasilescu”. În 1958 cântă la hotelul-restaurant Minerva din Craiova.[1] Activează apoi în cadrul Ansamblului de cântece și dansuri al D.G.S.M. (Direcția Generală a Serviciului Muncii) și Ansamblului Aviației, iar din anul 1964 la Ansamblul „Ciocârlia”. A fost colaboratoare a Radioteleviziunii Române.
Face prima imprimare în 1964, la Radio București, iar în 1966 lansează primul disc la casa de discuri Electrecord.
Cântă la restaurantele bucureștene Cina (din 1964), Athénée Palace și Balada (al Hotelului Intercontinental).
Face numeroase turnee în țară și în străinătate, mai ales în Israel. Este prezentă la numeroase emisiuni ale Radioteleviziunii Române și își imprimă cântecele la casa de discuri Electrecord și la Radio.
Pe parcursul întregii sale cariere, își îmbogățește repertoriul cu cântece populare de la poalele munților Bucegi și Făgăraș.[2]
Le-a numit interpretele sale preferate pe Maria Tănase, Ioana Radu și Rodica Bujor.[3]
Decesul[modificare | modificare sursă]
Se stinge din viață neașteptat în noaptea de 12 spre 13 mai 1979, la o nuntă din Călărași, din cauza unui anevrism ce i-a provocat un accident vascular cerebral.[4] Este înmormântată la cimitirul „Sfânta Vineri” din București.
Viena, Monarhia Habsburgică[5][6]
Viena, Imperiul Austriac[8][5][6]
Barbara Strauss[*][9]
Johann Strauss
Eduard Strauß[*]
dirijor
VGMdb
Johann Strauss (tatăl) (n. 14 martie 1804, Viena - d. 25 septembrie 1849, Viena; germană: Johann Baptist Strauß, Johann Strauss (Vater); cunoscut și ca Johann Baptist Strauss, Johann Strauss Sr., Johann Strauss I) a fost un compozitor romantic austriac, faimos pentru valsurile sale și popularizarea acestora alături de Joseph Lanner, așezând astfel fundațiile pentru ca fiii lui să continue dinastia sa muzicală. Cea mai cunoscută piesă a sa este probabil Marșul lui Radetzky (numit astfel după Josef Radetzky), în timp ce valsul cel mai renumit este probabil Lorelei Rheinklänge, op. 154.
Viața și opera[modificare | modificare sursă]
Johann Strauss a fost tatăl lui Johann Strauss (fiul), Josef Strauss și Eduard Strauss, care a avut un fiu numit Johann Strauss al III-lea, născut în 1866. A avut de asemenea și două fiice, Anna, care s-a născut în 1829, și Tereza, care s-a născut în 1831. Cel mai tânăr fiu al său, Ferdinand, care s-a născut în 1834, a trăit numai zece luni. Părinții lui Strauss, Franz Borgias Strauss (10 octombrie 1764 – 5 aprilie 1816) și Barbara Dollmann (3 decembrie 1770 – 28 august 1811), erau hangii (Zum heiligen Florian). Strauss avea un bunic evreu, Johann Michael Strauss (1720–1800), care s-a convertit la catolicism.
Tragedia i-a lovit familia atunci când mama sa a murit pe când el avea șapte ani din cauza frisoanelor. Atunci când avea 12 ani, tatăl său, Franz Borgias Strauss, a fost descoperit înecat, posibil prin sinucidere, în Dunăre. Tutorele său, croitorul Anton Müller, l-a dat ca ucenic la legătorul de cărți Johann Lichtscheidl. Strauss a luat lecții de vioară și violă pe lângă faptul că și-a terminat ucenicia. Contrar unei povești spuse mai târziu de fiul său, Johann jun., nu a fugit niciodată de ucenicia de legător de cărți și de fapt a terminat-o cu succes în 1822. A studiat de asemenea muzica cu Johann Polischansky în timpul uceniciei sale, iar în cele din urmă a reușit să-și asigure un loc într-o orchestră locală a lui Michael Pamer, pe care a părăsit-o eventual pentru a se alătura unui popular cvartet de coarde cunoscut drept Cvartetul Lanner, format din viitorul său rival Joseph Lanner și frații Drahanek, Karl și Johann. Acest cvartet de coarde care interpreta valsuri vieneze și dansuri germane rustice s-a extins într-o mică orchestră de coarde în 1824.
Mai târziu, el a devenit dirijor-adjunct al orchestrei pentru a-l ajuta pe Lanner cu organizarea concertelor după ce aceasta a devenit atât de populară în timpul Fasching-ului din 1824, iar Strauss a fost curând plasat la conducerea unei a doua orchestre mai mici, care s-au format ca urmare a succesului orchestrei-mame. În 1825, el a decis să-și formeze propria trupă și a început să compună muzică (în special muzică de dans) pentru a o interpreta după ce și-a dat seama că era posibil de asemenea să emuleze succesul lui Lanner, pe lângă faptul de a pune capăt dificultăților sale financiare. Făcând acest lucru, Lanner i-ar fi devenit un rival crâncen, deși rivalitatea nu a dus la consecințe ostile, deoarece competiția muzicală era foarte productivă pentru dezvoltarea valsului, precum și a celorlalte tipuri de muzică de dans din Viena. Curând a devenit unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți compozitori de dans din Viena, pornind într-un turneu cu orchestra sa în Germania, Olanda, Belgia, Anglia și Scoția. Frâurile dirijoratului și administrarea acestei „Orchestre Strauss” vor fi transmise în cele din urmă fiilor săi până la desființarea acesteia de către Eduard Strauss în 1901.
Compoziții[modificare | modificare sursă]
Valsuri[modificare | modificare sursă]
Marșuri[modificare | modificare sursă]
Cadrile[modificare | modificare sursă]
Polci[modificare | modificare sursă]