5. /21 SEPTEMBRIE 2023 - POEZIE
ELENA VĂCĂRESCU
| Elena Văcărescu | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născută | 21 septembrie 1864 București , Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești | ||
| Decedată | 17 februarie 1947 (82 de ani) Paris, Franța | ||
| Înmormântată | Cimitirul Bellu  | ||
| Naționalitate | română  | ||
| Cetățenie | .svg){kind=small} Franța România | ||
| Ocupație | poet, prozator, memorialist, romancier, dramaturg, traducător | ||
| Limbi | limba română limba franceză[1] | ||
| Activitatea literară | |||
| Activă ca scriitoare | secolul al XIX-lea - secolul al XX-lea | ||
| Specie literară | memorii, poezie | ||
| Operă de debut | 1886, Chants d'Aurore | ||
| Note | |||
| Premii | Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*] prix Archon-Despérouses[*] prix Jules-Favre[*][2] | ||
| |||
| Semnătură | |||
 | |||
Modifică date / text  | |||
Elena Văcărescu (n. ,[3] București, Principatele Unite Române[4] – d. ,[5][6] Paris, Franța[7]) a fost o scriitoare română stabilită în Franța, membră de onoare a Academiei Române, laureată în două rânduri cu premiul Academiei Franceze. A avut o bogată activitate politică și literară la Paris.
A avut o idilă cu viitorul rege Ferdinand, relație dezaprobată de Regele Carol I și de guvern.[8]
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
S-a născut la București la 21 septembrie 1864 într-o foarte veche și vestită familie de boieri. Este poetă, prozatoare, autoare de piese de teatru de expresie franceză. Este fiica diplomatului Ioan Văcărescu și a Eufrosinei Fălcoianu, nepoată pe linie directă a lui Iancu Văcărescu („Familia din care scobor eu a fost familia de intelectuali cu deosebire a României de odinioară”; „Mama mea aparținea și ea unei vechi familii de boieri - Fălcoianii - prezenți în toate cronicele de altădată ale Valahiei”). Își petrece copilăria și adolescența la vatra Văcăreștilor de lângă Târgoviște. („Dintre toate locurile unde au viețuit poeții, Văcăreștii din Dâmbovița duc mai mult cu ei semnul unei ursite și vraja unei amintiri”). Primește o educație aleasă. Prin 1891 se află în Italia în exil, pentru ca după un scurt popas în țară, în 1895 să se stabilească definitiv în Franța, unde se distinge în viața literară pe mai multe planuri. Debutează în anul 1886 publicând la Paris volumul Chants d'Aurore (Cântecele zorilor), premiat de Academia Franceză. A tradus în limba franceză din poeziile lui Eminescu, Blaga, Goga, Topârceanu, Minulescu, Vinea.[9]
În perioada Primului Război Mondial, Elena Văcărescu a militat pentru realizarea Marii Uniri de la 1918. Începând din anul 1919 este numită de către regele României ca secretar general al Asociației Române pe lângă Societatea Națiunilor pentru o perioadă de douăzeci de ani. Pentru meritele sale, guvernul francez îi decernează ordinul Cavaler al Legiunii de Onoare. Ca urmare, în anul 1925, Elena Văcărescu devine membru de onoare al Academiei Române, ea fiind prima femeie din România care a beneficiat de acest titlu.[9]
Moare la Paris, la 17 februarie 1947, și este înhumată în cripta familiei Văcăreștilor din cimitirul Bellu. Ea a lăsat moștenire Academiei Române, prin testament, majoritatea averii Văcăreștilor.[9]
OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Versuri originale[modificare | modificare sursă]
- Chants d'Aurore (Cântecele zorilor) (1886)
- L'âme sereine (Cu inima senină) (1896)
- Lueurs et Flammes (Licăriri și văpăi) (1903)
- Le Jardin passioné (Grădina dorului) (1908)
- La Dormeuse éveillée (Visând cu ochii deschiși) (1914)
Prelucrări folclorice[modificare | modificare sursă]
- Le Rhapsode de la Dâmbovița (Rapsodul Dâmboviței) (1889)
- Nuits d'Orient (Nopți orientale) (1907)
- Dans l'or du soir (În auriul înserării) (1927)
Romane[modificare | modificare sursă]
Memorialistică[modificare | modificare sursă]
- Memorial sur le mode mineur (Memorial la modul minor) (1946)
- Le Roman de ma vie (Romanul vieții mele)
Teatru[modificare | modificare sursă]
Ediții românești[modificare | modificare sursă]
APRECIERI CRITICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Nicolae Iorga[modificare | modificare sursă]
„Toate popoarele cuprind în cadrul vieții lor sufletești ceea ce s-a scris de persoane aparținându-le în alte limbi.”
Camil Petrescu[modificare | modificare sursă]
„N-a fost niciodată despărțită de țara în limba căreia n-a scris (...). O româncă din cel mai adevărat sânge românesc, care își afirmă cu orgoliu și originea și sufletul românesc (...) O asemenea personalitate onorează două literaturi.”
Șerban Cioculescu[modificare | modificare sursă]
„Așa cum se-ntreba cândva Tudor Arghezi, cum de-a-ncăput în el țara întreagă, ne putem minuna de sensibilitatea exponențială a înzestratei poete de limbă franceză, care cu fapta, cu cuvântul și cu versul, el însuși acțiune, a stat necontenit în serviciul îndepărtatei patrii, pentru ea, omniprezentă.”
Ion Stăvăruș[modificare | modificare sursă]
„Deocamdată în linie directă din spița glorioasă a Văcăreștilor - poeți (nepoată a lui Iancu, autorul "Primăverii amorului"), Elena Văcărescu a încheiat șirul strămoșilor care au răspuns, cu pana și inima, celebrului Testament al lui Ienăchiță. Prin opera literară cât și prin vasta sa activitate ea s-a pus neîncetat, din dragoste și cu ambiție, de la vârsta adolescenței la octogenat, în slujba culturii române și afirmării spiritului național dincolo de meridianul locului.”
Sub ocrotirea doamnei Carmen Sylva
Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen nascut la 24 august 1865, mostenitor al tronului Romaniei, era unul dintre fiii lui Leopold, fratele Regelui Carol I.
Carol si sotia lui, Elisabeta, pierdusera unicul copil, printesa Marioara, in 1874, la vasrta de numai 3 ani. In lipsa altor mostenitori, Leopold fusese desemnat succesor al lui Carol, dar in 1880 el renuntase la acest drept in favoarea fiului sau cel mai mare, Wilhelm, pentru ca in noiembrie 1888, sarcina preluarii Coroanei sa ajunga pe umerii unuia dintre fiii mai mici, timidul Ferdinand.
Acesta vine pentru prima oara in Romania in 1884, apoi se intoarce in tara natala unde isi continua liceul, urmeaza cursurile Universitatii din Lipsca si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice. Invata cu profesorul V.D. Paun limba, literatura, istoria si geografia romanilor, instruindu-se in acelasi timp si din punct de vedere militar.
In 1889 el revine in Romania, purtand de aceasta data greaua misiune de a-i urma la tron unchiului sau, Carol I. Aici o intalneste pe Elena Vacarescu, devenita Prima Favorita a Reginei. Coboratoare din nobila stirpe a boierilor ce il daduse tarii si literaturii pe Ienachita Vacarescu, Elena venise pe lume in 1864, in Bucuresti, in casele situate undeva in zona Dealului Mitropoliei. Copilaria si-o petrecuse intre mosia bunicilor de la Falcoi, pe malul drept al Oltului, si Vacarestii din Dambovita.
Studiaza la Paris, urmeaza cursuri de filosofie, estetica si istorie in cadrul faimoasei Universitati Sorbona si isi desavarseste arta poetica, spre care dovedea aplecare, cu celebrul Sully Prudhomme, debutand ca poeta in 1886. In 1888 revine in tara si este invitata sa faca parte din suita Reginei Elisabeta, ca domnisoara de onoare.
Neconsolata dupa moartea fiicei Marioara, tragedie ce-i va marca intreaga existenta, Regina, ea insasi mare iubitoare de frumos si cuvant, cunoscuta in literatura sub pseudonimul de Carmen Sylva, isi va revarsa afectiunea asupra Elenei. Cele doua devin tot mai apropiate, mai ales in contextul in care Elena incurajeaza incercarile disperate ale Reginei de a lua contact cu spiritul fetei sale disparute, sedintele lor de spiritism devenind bine-cunoscute la Curtea Regala.
Ferdinand vede in Elena - care nu era o frumusete ravasitoare, dar avea acel "nu stiu ce" al femeii tinere, cultivate, rafinate, misterioase - fiinta care i-ar putea oferi dragostea visata si i-ar intelege nelinistile.
"Aiasta nu se poate, Maiestate!"
Binecuvantati de Elisabeta, Ferdinand si Elena isi traiesc dragostea si chiar se logodesc in secret. Iar daca lucrurile ar fi evoluat conform dorintelor celor trei, poate ca Romania ar fi avut-o pe Elena Vacarescu regina, in locul Mariei de Edinburgh, sau poate ca Ferdinand nu ar mai fi ajuns rege, preferand sa renunte la tron, cum va face mai tarziu - doar pentru un timp, ce-i drept - Carol al II-lea, fiul sau.
In 1889 el revine in Romania, purtand de aceasta data greaua misiune de a-i urma la tron unchiului sau, Carol I. Aici o intalneste pe Elena Vacarescu, devenita Prima Favorita a Reginei. Coboratoare din nobila stirpe a boierilor ce il daduse tarii si literaturii pe Ienachita Vacarescu, Elena venise pe lume in 1864, in Bucuresti, in casele situate undeva in zona Dealului Mitropoliei. Copilaria si-o petrecuse intre mosia bunicilor de la Falcoi, pe malul drept al Oltului, si Vacarestii din Dambovita.
Studiaza la Paris, urmeaza cursuri de filosofie, estetica si istorie in cadrul faimoasei Universitati Sorbona si isi desavarseste arta poetica, spre care dovedea aplecare, cu celebrul Sully Prudhomme, debutand ca poeta in 1886. In 1888 revine in tara si este invitata sa faca parte din suita Reginei Elisabeta, ca domnisoara de onoare.
Neconsolata dupa moartea fiicei Marioara, tragedie ce-i va marca intreaga existenta, Regina, ea insasi mare iubitoare de frumos si cuvant, cunoscuta in literatura sub pseudonimul de Carmen Sylva, isi va revarsa afectiunea asupra Elenei. Cele doua devin tot mai apropiate, mai ales in contextul in care Elena incurajeaza incercarile disperate ale Reginei de a lua contact cu spiritul fetei sale disparute, sedintele lor de spiritism devenind bine-cunoscute la Curtea Regala.
Ferdinand vede in Elena - care nu era o frumusete ravasitoare, dar avea acel "nu stiu ce" al femeii tinere, cultivate, rafinate, misterioase - fiinta care i-ar putea oferi dragostea visata si i-ar intelege nelinistile.
"Aiasta nu se poate, Maiestate!"
Binecuvantati de Elisabeta, Ferdinand si Elena isi traiesc dragostea si chiar se logodesc in secret. Iar daca lucrurile ar fi evoluat conform dorintelor celor trei, poate ca Romania ar fi avut-o pe Elena Vacarescu regina, in locul Mariei de Edinburgh, sau poate ca Ferdinand nu ar mai fi ajuns rege, preferand sa renunte la tron, cum va face mai tarziu - doar pentru un timp, ce-i drept - Carol al II-lea, fiul sau.
Taina relatiei celor doi a fost insa deconspirata si a ajuns la urechile lui Carol I si ale Cabinetului de Ministri, condus in acea vreme de Lascar Catargiu. Amanuntele intime ale iubirii tinerilor, notate de Regina in jurnalul sau privat, au fost copiate de una dintre cameristele sale. Asa au ajuns nu doar la Regele Carol I, ci si in presa romaneasca, fiind preluate apoi de publicatiile europene. Un intreg scandal, cu conotatii internationale, se declansase.
Eforturile Reginei de a ocroti dragostea celor doi esuase, la aceasta contribuind si atitudinea transanta a primului-ministru Lascar Catargiu, care, in fata fanteziilor privind o posibila casatorie a indragostitilor, a spus fara ezitare, in dulcele grai moldovenesc: "Aiasta nu se poate, Maiestate!". Si nu se putea, pentru ca statutul Casei Regale nu admitea o casatorie a lui Ferdinand decat cu o femeie apartinand unei case domnitoare din Europa.
Eforturile Reginei de a ocroti dragostea celor doi esuase, la aceasta contribuind si atitudinea transanta a primului-ministru Lascar Catargiu, care, in fata fanteziilor privind o posibila casatorie a indragostitilor, a spus fara ezitare, in dulcele grai moldovenesc: "Aiasta nu se poate, Maiestate!". Si nu se putea, pentru ca statutul Casei Regale nu admitea o casatorie a lui Ferdinand decat cu o femeie apartinand unei case domnitoare din Europa.
Dragostea lui Ferdinand si a Elenei era retezata brusc si dureros. Elena a fost pur si simplu exilata in Franta, Ferdinand a plecat la castelul din Sigmaringen amenintand cu sinuciderea si insasi regina Elisabeta a fost trimisa, drept pedeapsa, la resedinta familiei sale din Neuwied.
Prima femeie primita in Academie
La scurt timp dupa stoparea idilei, Ferdinand se va casatori, in decembrie 1892, cu Maria de Edinburgh, nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii, dar si a Tarului Alexandru al II-lea al Rusiei, urmand sa-si asume, cu demnitate, dupa cum o vor arata anii, dificila misiune de rege al Romaniei, intre 1914 si 1927.
Stabilita la Paris, Elena Vacarescu va deveni o figura marcanta a culturii romanesti si franceze, salonul ei literar cunoscand gloria unor nume precum Victor Hugo, Anatole France sau Leconte de Lisle. Va scrie numeroase volume de poezii, proza, memorialistica si culegeri de literatura populara romaneasca. Notorietatea de care ajunge sa se bucure o face sa devina membru al delegatiei romane la Conferinta de Pace de la Paris, ce a urmat Primului Razboi Mondial, apoi al comitetului de conducere al Comisiei de Cooperare Intelectuala din cadrul Societatii Natiunilor, viitoarea ONU.
In 1925 este primita in randurile Academiei Romane, fiind prima femeie care beneficiaza de aceasta onoare, iar doi ani mai tarziu va fi rasplatita si cu Legiunea de Onoare de catre presedintele Frantei. Cu toate ca a fost suspectata de ambitia de a deveni regina cu orice pret, interpretandu-se astfel acceptarea iubirii sincere a lui Ferdinand, timpul a demonstrat ca a fost mai mult decat atat. Elena Vacarescu va muri in 1947, fara a se fi casatorit vreodata, iar corespondenta cu Ferdinand a continuat - chiar si dupa despartirea lor - aproape pe toata perioada vietii acestuia.
In 1959, osemintele Elenei au fost aduse in Romania, unde au fost reinhumate in cripta familiei Vacarescu din Cimitirul Bellu. Adica acasa, asa cum se cuvenea unei femei care ar fi putut fi regina Romaniei.
Patriei mele
Iar dacă îţi devin străină
Şi cântecu-mi de început
Grăirea n-a ales, divină,
A plaiului ce m-a născut.
Seninul dulce grai în care
Lin, ruga, buzele-mi şoptesc,
O, patrie, putea-vei oare
Să-mi ierţi păcatul meu firesc?
Lua-vei viersul meu în seamă,
Grea munca-mi binecuvântând,
Cum îşi blagosloveşte-o mamă
Copiii mâine-n luptă stând ?
Aprilie
Fii bucuros, iubite, in iarba matasoasa ;
Parfumul primaverii se simte tot mai greu ;
Vezi, lunca-i inflorita si canta si-i frumoasa.
Fii bucuros, iubitul meu !
Aduc in dar iubirii intregu-mi suflet ; vina
Sa simti mireasma dulce pe-ngustele carari.
In falnica padure, in stearsa ei lumina,
Ce dulce-i impreuna sa ratacim in zari.
E-atat de plin de farmec sa mergi visand pe maluri,
Sa mangaii clopoteii de alb margaritar,
Sa vezi cum, capricioase, vin valuri dupa valuri
Cu sarg tesandu-si parca, in jur, desenul clar.
Vom bea tot duhul molcolm al lui april, cu sete,
In inima, sfarseala sa intre picurand ;
Apoi lasa-vom ziua s-adoarma pe-ndelete,
Ca sa simtim iubirea asupra-ne veghind.
Fii bucuros, iubite, in iarba matasoasa ;
Balsamul primaverii se simte tot mai greu ;
Vezi, lumea infloreste si canta si-i frumoasa,
Fii bucuros, iubitul meu !
Mâna ta
Simt dulce mâna-ţi dragă în mâinile-mi febrile!
Lin, degetele tale le-ating, de catifea,.
Năvalnice extaze mă copleşesc, subtile,
Şi fire nevăzute mă-nlănţuie de ea.
Când simt că tremur, mâna-ţi nădejdea îmi trezeşte,
Şi soarta grea mai lesne o pot întâmpina;
Oricât de-adâncă-i rana ce-n sânul meu dospeşte,
Durerea să-mi aline, mi-ajunge mâna ta.
Când sufăr, câteodată, de mângâiere plină,
O simt cum se aşează pe fruntea-mi, ca un scut.
Şi fruntea-mi ce spre mâna-ţi, pioasă, se înclină,
Roşeste, ca în ziua întâiului sărut.
Atunci, trecuta vană splendoare parcă-nvie;
Aş vrea să-mpart cu tine şi drumul cel mai greu,
Spre orice ţel, prin noaptea cu bezna ei pustie,
Doar de-aş putea de mână să mi te ţin mereu!
CLAUDIA MILIAN MINULESCU
Biografie
Nastere: 21 februarie 1887, Ploiesti
Deces: 21 septembrie 1961
Nascuta la 21 februarie 1887, in Ploiesti. Afara de activitatea poetica si dramatica, sub pseudonimul D. Serban, d-na Claudia Millian a publicat numeroase cronici dramatice in Viitorul si Adevarul literar si artistic.
Poeti cu „a viziune decorativa a lumii", s-a nascut la 21 februarie 1887, la Bucuresti, fiica inginerului Ion Millian, de origine greaca, si a Mariei Poenaru. Urmeaza scoala primara si liceul la Bucuresti si Ploiesti, unde si debuteaza, in 1906, in revista Lumina. Studenta la Scoala de belle-Arte si la Conservatorul de arta dramatica din Bucuresti, Claudia Millian se marita cu publicistul Cristu Cridim, de care divorteaza, si la 11 aprilie 1914 se recasatoreste cu poetul Ion Minulescu. In timpul razboiului (1916—1918) se refugiaza la lasi, unde casa sotilor Minulescu este deschisa scriitorilor si artistilor, continuind astfel, in conditii schimbate, traditia terasei „Oteteleseanu".
Dupa primul razboi mondial, este numita profesoara de desen decorativ si de istoria artelor la Liceul industrial sericicol, unde va functiona, ca directoare, pina in 1940. Intre 1923—1925 sta la Paris, impreuna cu fiica sa Mioara Minulescu, unde stabileste relatii apropiate cu Elena Vaca-rescu, Pierre de Nolhac, Colette, Cecile Sorel, Elvira Popescu, Nina si Benjamin Fundoianu, Armand Pascal etc, consolidind legaturile de prietenie franco-romane, activitate recompensata prin decoratia franceza "Palmes academiques".
Reintoarsa in tari, Claudia Millian se consacra activitatii profesionale, literare, publicistice (cronici dramatice) si sociale, luptind pentru drepturile femeii, democratie si pace. Va scrie si teatru (Masca, Rozina, Vreau si craiesc. Dupa paravan, Sapte giste potcovite), sub pseudonimul D. Serban.
Dupa 1930 are fi preocupari de arta plastica (mozaic, sculptura). Participa ca delegata la congresele Pen-clubului, faclnd dese calatorii in strainatate. Membra a Societatii Scriitorilor Romani, a Societatii autorilor dramatici si a Pen-clubului, Claudia Millian-Minulescu moare la 21 septembrie 1961.
OPERE (poezii) :
Garoafe rofii. Buc, Ed. Flacara, 1914 ;
Cintari pentru pasarea albastra, Buc, Ed. de arta „Vlaici", 1922 ;
Intregire, Buc, Ed. Cartea romaneasca, 1936.
(A lasat in manuscris si opere inedite.)
De consultat:
C. Sp. Hasnas: Garoafe rosii, «Flacara», IV, 22 (p. 200), 1915. - [Ovid Densusianu]: Cantari pentru pasarea albastra, «Viata noua», XVIII, 10-11, 1923. -Scarlat Struteanu: Cantari pentru pasarea albastra, «Flacara», VIII, 19 ianuarie, 1923. - Vladimir Streinu: Cantari pentru pasarea albastra, «Cugetul romanesc», I, 8-9, 1922. - E. Isac: Cantari pentru pasarea albastra, «Adevarul literar», 4 februarie, 1923. - Pompiliu Paltanea: Chants pour l'oiseau bleu, «Mercure de France», I-IV, 1925. — E. Lovinescu: Poezia modernista: Claudia Millian, Istoria literaturii romane contemporane, III, Evolutia poeziei lirice, «Ancora-Benvenisti», 1927. -Al. Badauta: Cantari pentru pasarea albastra, «Buletinul institutului de literatura pe 1923», pag. 29, (1927).
Poeziile sint reproduse dupa cum urmeaza : Garoafe rofii, Voluptate, Pisicile, Simfonii de toamna (Garoafe rotii, 1914) ; Himera, Nevroza, Vazele de flori. Primavara, Toamna (Cintari pentru pasarea albastra, 1922).
Deces: 21 septembrie 1961
Nascuta la 21 februarie 1887, in Ploiesti. Afara de activitatea poetica si dramatica, sub pseudonimul D. Serban, d-na Claudia Millian a publicat numeroase cronici dramatice in Viitorul si Adevarul literar si artistic.
Poeti cu „a viziune decorativa a lumii", s-a nascut la 21 februarie 1887, la Bucuresti, fiica inginerului Ion Millian, de origine greaca, si a Mariei Poenaru. Urmeaza scoala primara si liceul la Bucuresti si Ploiesti, unde si debuteaza, in 1906, in revista Lumina. Studenta la Scoala de belle-Arte si la Conservatorul de arta dramatica din Bucuresti, Claudia Millian se marita cu publicistul Cristu Cridim, de care divorteaza, si la 11 aprilie 1914 se recasatoreste cu poetul Ion Minulescu. In timpul razboiului (1916—1918) se refugiaza la lasi, unde casa sotilor Minulescu este deschisa scriitorilor si artistilor, continuind astfel, in conditii schimbate, traditia terasei „Oteteleseanu".
Dupa primul razboi mondial, este numita profesoara de desen decorativ si de istoria artelor la Liceul industrial sericicol, unde va functiona, ca directoare, pina in 1940. Intre 1923—1925 sta la Paris, impreuna cu fiica sa Mioara Minulescu, unde stabileste relatii apropiate cu Elena Vaca-rescu, Pierre de Nolhac, Colette, Cecile Sorel, Elvira Popescu, Nina si Benjamin Fundoianu, Armand Pascal etc, consolidind legaturile de prietenie franco-romane, activitate recompensata prin decoratia franceza "Palmes academiques".
Reintoarsa in tari, Claudia Millian se consacra activitatii profesionale, literare, publicistice (cronici dramatice) si sociale, luptind pentru drepturile femeii, democratie si pace. Va scrie si teatru (Masca, Rozina, Vreau si craiesc. Dupa paravan, Sapte giste potcovite), sub pseudonimul D. Serban.
Dupa 1930 are fi preocupari de arta plastica (mozaic, sculptura). Participa ca delegata la congresele Pen-clubului, faclnd dese calatorii in strainatate. Membra a Societatii Scriitorilor Romani, a Societatii autorilor dramatici si a Pen-clubului, Claudia Millian-Minulescu moare la 21 septembrie 1961.
OPERE (poezii) :
Garoafe rofii. Buc, Ed. Flacara, 1914 ;
Cintari pentru pasarea albastra, Buc, Ed. de arta „Vlaici", 1922 ;
Intregire, Buc, Ed. Cartea romaneasca, 1936.
(A lasat in manuscris si opere inedite.)
De consultat:
C. Sp. Hasnas: Garoafe rosii, «Flacara», IV, 22 (p. 200), 1915. - [Ovid Densusianu]: Cantari pentru pasarea albastra, «Viata noua», XVIII, 10-11, 1923. -Scarlat Struteanu: Cantari pentru pasarea albastra, «Flacara», VIII, 19 ianuarie, 1923. - Vladimir Streinu: Cantari pentru pasarea albastra, «Cugetul romanesc», I, 8-9, 1922. - E. Isac: Cantari pentru pasarea albastra, «Adevarul literar», 4 februarie, 1923. - Pompiliu Paltanea: Chants pour l'oiseau bleu, «Mercure de France», I-IV, 1925. — E. Lovinescu: Poezia modernista: Claudia Millian, Istoria literaturii romane contemporane, III, Evolutia poeziei lirice, «Ancora-Benvenisti», 1927. -Al. Badauta: Cantari pentru pasarea albastra, «Buletinul institutului de literatura pe 1923», pag. 29, (1927).
Poeziile sint reproduse dupa cum urmeaza : Garoafe rofii, Voluptate, Pisicile, Simfonii de toamna (Garoafe rotii, 1914) ; Himera, Nevroza, Vazele de flori. Primavara, Toamna (Cintari pentru pasarea albastra, 1922).
Toamnă
Te uiţi cum muşcă toamna din verdele pădurii,
Cum fiecare frunză e-o inimă bolnavă -
Cu leziuni de unghii şi picături de sânge?
Şi-n mine bate-o frunză, ciudată şi firavă,
Ce sub capriciul vremei se leagănă şi plânge...
Simt trupul meu cum soarbe miresmele de moarte
Şi cum îşi distilează parfumul diafan,
Pe mobile şi statui, pe stofe şi covoare,
Şi-ntrezăresc pădurea culcată pe divan,
Alăturea de mine, cum tremură şi moare..
Respiră încăperea arome vegetale:
De paltin, de mesteacăn, de brad şi de arţar...
Iau eu, cu mâini pătate de toamna-nsângerată,
Beau sufletul pădurii şi-aud bătând mai rar,
În peisagiul vieţii, o frunză-ntârziată.
Garoafe Rosii
Garoafe rosii, crenelate -
Amfore cu parfum de mosc,
Pecetii de rubin si sânge -
Eu va iubesc si va cunosc,
Prin voi, garoafelor bizare,
În funduri rosii de corola,
Mi-a-ntins iubirea-ntâia oara
Otravitoarea ei fiola...
De mult tulburatorul mosc...
În rosu-apusului de soare
Voi puneti pete de culoare,
Voi înfloriti în fundul marii
În lungi ciorchine de margean
Si pe obrajii de ftizie
Muriti în fiecare an...
Va poarta-actritele pe gura
Si hetairele pe sâni,
Va leagana pe coif cocosii,
Si-n rani v-au încrustat stramosii,
Iar eu va port pe veci în minte,
Va port în par si pe vestminte,
Pe perne de atlaz brodate...
Garoafe rosii, crenelate!
Eu va iubesc si va cunosc
De mult tulburatorul mosc!
Prin voi, garoafelor bizare,
În funduri rosii de corola,
Mi-a-ntins iubirea-ntâia oara
Otravitoarea ei fiola...
Prin voi am plâns întâia data -
Obsesie însângerata!
Voluptate
Nevrozatilor
Învingatoare de nevroze
Si de iubiri fatale;
Plecati spre zarile patate
De violete echimoze
Si de motive pale...
Plecati departe-n fund de zari:
Acolo unde forma moare
Si nu-s conture crude;
Plecati spre voluptoase tari,
În care nu-i apus de soare
Si plânsul nu se-aude...
Acolo unde-n colori sterse,
În armonia de penumbre,
Palpita viata întregei firi,
Si unde-amantele perverse
Viseaza în alcovuri sumbre,
Înamorate de satiri...
Acolo-s templele deschise
Si candelabrele aprinse
Cu untdelemn de trandafiri;
Acolo se îmbata-n vise
Fecioarele cu buze-ntinse,
Cersind nervoasele iubiri!
Acolo-s flori si poezie,
Si râs si cântece barbare,
Si nu-i femeie sa nu creaza,
Cu idolatra-i fantazie:
O clipa în betia care
Omoara, dar reînviaza!
În parcul albelor cununi,
În tara aceea departata,
Plecati, tristi visatori, plecati!
Dând foc în urma la minciuni,
Uitati credinta de-altadata!
Si-apoi, voi, palizi nevrozati,
Plecati!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu