2. /14 OCTOMBRIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Decese, Sărbători

Decese

·       222: Moare ucis in timpul unei revolte anticrestine Papa Calixt I, dupa asasinarea imparatului Elagabal (Marcus Aurelius Antoninus).

Papa Calixt I – foto: ro.wikipedia.org

Papa Calixt I a deținut funcția papală în perioada anilor 218 – 222. Pontificatul sau a durat cinci ani. A fost înmormântat pe via Aurelia, în cimitirul Calepodius, unde – mormântul său împodobit mai târziu cu fresce – a fost descoperit în 1960.Biserica Catolica il celebreaza pe 14 octombrie.

·     1066 - A murit Harold Godwinson, rege al Angliei (n. 1022)

Harold al II-lea al Angliei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Harold al II-lea al Angliei (Harold Godwinson; c. 1022 – 14 octombrie 1066) a fost ultimul Anglo-Saxon încoronat rege al Angliei. A domnit între 5 ianuarie și 14 octombrie 1066 când a fost ucis în Bătălia de la Hastings (14 octombrie 1066) in lupta cu normanzii invadatori condusi de William Cuceritorul, în timpul razboiului de cucerire a Angliei de către normanzi. Harold este primul dintre cei trei regi ai Angliei care au murit în război, ceilalti doi fiind Richard I şi Richard al III-lea.

(…) După o luptă crâncenă forțele lui Harold au fost împrăștiate și Harold însuși ucis. Frații săi, Gyrth și Leofwine au fost de asemenea uciși. Conform tradiției, Harold a fost ucis de o săgeată care i-a străpuns ochiul. Pe tapiseria de la Bayeux însă victima înfățișată murind astfel este anonimă. Nu e exclus ca povestea acestei morți, asociate de obicei în Evul Mediu parjurilor să fie simbolică, detaliile reale nu se cunosc. Corpul lui Harold a fost identificat de soția sa Edith, care l-a recunoscut după tatuajele de pe piept, unul cu numele ei și celălalt cu numele țării – “Anglia”. Trupul lui Harold a fost îngropat într-un mormânt de stânci pe malul mării și abia mai târziu înhumat cu ceremonialul potrivit în biesrica sa Waltham Holy Cross în Essex, pe care o re-ctitorise în 1060.

·         1631: Sophie de Mecklenburg-Güstrow, soția regelui Frederick al II-lea al Danemarcei (n. 1557)

·         1658: Francesco I d'Este (6 septembrie 1610 – 14 octombrie 1658) a fost Duce de Modena și Reggio din 1629 până la moartea sa. Fiul cel mare al lui Alfonso al III-lea d'Este, Duce de Modena, el a devenit duce suveran după abdicarea tatălui său.

Maria Caterina Farnese, prima soție a lui Francesco

Vittoria Farnese, a doua soție a lui Francesco și sora primei lui soții

Lucrezia Barberini, a treia soție a lui Francesco

Ciuma din 1630-1631 a ucis 70% din locuitorii din Modena. În 1631 Francesco s-a căsătorit cu Maria Caterina Farnese (1615-1646), fiica lui Ranuccio I Farnese, Duce de Parma. Prin această căsătorie, el a avut o fiică, Isabella d'Este. După izbucnirea Războiului de Treizeci de Ani, el s-a situat de partea Spaniei și a invadat ducatul de Parma, dar după o vizită în Spania unde a pretins răsplata, el a putut dobândi doar Correggio.

Mai târziu a urmat Primul Război de la Castro, în care Modena lui Francesco s-a alăturat Veneției și Florenței și de partea ducilor de Parma împotriva Papei Urban al VIII-lea, cu scopul de a recuceri Ferrara. Războiul s-a încheiat fără nici un câștig special pentru modenezi. Cum din nou nu a venit nici un ajutor din partea Spaniei, Francesco s-a aliat cu Franța, prin mijlocirea Cardinalului Mazarin. Când însă el nu a reușit să cucerească Cremona, și cum situația din Războiul de Treizeci de Ani părea să fie favorabilă pentru Spania, Ducele a solicitat un acord cu Mazarin. El a returnat serviciul Franței prin căsătoria fiului și moștenitorului său Alfonso cu Laura Martinozzi, nepoata lui Mazarin.

După succesul rezistenței față de invazia spaniolă de pe teritoriile lor din Milano, el a luptat alături de Franța și Savoia, cucerind Alessandria și Valenza în 1656-1657, cu ajutorul fiului său. În 1658 a cucerit Mortara, dar, lovit de malarie, a murit în Santhia puțin mai târziu. După moartea Mariei în 1646, s-a căsătorit cu sora ei, Vittoria Farnese care a murit 1649.

Ultima lui căsătorie a fost cu Lucrezia Barberini (1628–1699), fiica lui Taddeo Barberini, cu care trupele sale au luptat în primul război de la Castro.

Francesco a avut unsprezece copii, dintre care doi din ei, Alfonso și Rinaldo, au devenit mai târziu Duci de Modena.

Deși a fost un comandant militar priceput, Francesco a fost renumit pentru caracterul său drept și idealurile religioase. El a îmbogățit Modena cu construcția Palatului Ducal din Modena, marele Teatro della Spelta, Villa delle Pentetorri, un port de pe canalul lărgit Naviglio și restaurarea Cittadella.

Descendenți:

Cu Maria Caterina Farnese:

1. Alfonso d'Este, Prinț Ereditar de Modena (1632), a murit în copilărie.
2. Alfonso al IV-lea d'Este, Duce de Modena (2 februarie 1634 – 16 iulie 1662), căsătorit cu Laura Martinozzi, părinții reginei Mary de Modena.
3. Isabella d'Este (3 octombrie 1635 – 21 august 1666) căsătorită cu Ranuccio al II-lea Farnese, Duce de Parma; a avut copii.
4. Eleonora d'Este (1639–1640), a murit în copilărie.
5. Tedaldo d'Este (1640–1643), a murit în copilărie.
6. Almerigo d'Este (8 mai 1641 – 14 noiembrie 1660), a murit la 19 ani
7. Eleonora d'Este (2 ianuarie 1643 – 24 februarie 1722), călugăriță
8. Maria d'Este (8 decembrie 1644 – 20 august 1684), căsătorită cu Ranuccio al II-lea Farnese, Duce de Parma; a avut copii.
9. Tedaldo d'Este (1646), a murit în copilărie.

Cu Vittoria Farnese:

1. Vittoria d'Este (24 august 1649 – 1656).

Cu Lucrezia Barberini:

1. Rinaldo d'Este, Duce de Modena (26 April 1655 – 26 octombrie 1737), căsătorit cu Ducesa Charlotte Felicitas de Brunswick-Lüneburg; a avut copii.

Francesco I d'Este

Duce de Modena și Reggio

Francesco I d'Este de Diego Velázquez Modena Isabela de Savoia  Frați și surori Rinaldo d'Este[*] Anna Beatrice d'Este[*] Margherita d'Este[*]  Căsătorit cu Maria Caterina Farnese Vittoria Farnese Lucrezia Barberini Copii Alfonso, Prinț Ereditar de Modena Alfonso IV, Duce de Modena Isabella, Ducesă de Parma Rinaldo, Duce de Modena Maria, Ducesă de Parma

·         1669: Compozitorul italian Antonio Cesti a decedat, la 46 de ani. 

·         1716: A încetat din viaţă filosoful german Gottfried Wilhelm von Leibniz; (n. 1 iulie 1646). A  fost   unul din cei mai importanți filozofi de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea si  unul din întemeietorii iluminismului german. În matematica, Leibniz a introdus termenul de ” functie”, pe care l-a folosit pentru a descrie o cantitate dependentă de o curba. Alături de  englezul Isaac Newton, Leibniz este considerat fondatorul  analizei matematice  moderne.

* 1803: Ercole al III-lea d'Este (Ercole Rinaldo; 22 noiembrie 1727 – 14 octombrie 1803) a fost Duce de Modena și Reggio din 1780 până în 1796. A fost membru al Casei de Este.

S-a născut la Modena ca fiu al lui Francesco al III-lea d'Este, Duce de Modena și a Charlotte Aglaé d'Orléans, fiica lui Philippe d'Orléans, Duce de Orléans, regent al Franței. A fost al patrulea copil al cuplului însă primii doi frați mai mari au murit înainte de nașterea lui. Sora lui mai mare a fost Maria Teresa d'Este care s-a căsătorit cu Louis Jean Marie de Bourbon și a fost bunica viitorului rege Ludovic-Filip al Franței.

În 1741 s-a căsătorit cu Maria Teresa Cybo-Malaspina, Ducesă de Massa, prin care a anexat ducatul de Massa și Carrara teritoriilor Este. Când părinții lui au preluat conducerea ducatului de Modena el a devenit Prinț Ereditar de Modena și în 1780 Duce de Modena.

În general a fost apreciat de supușii săi (uneori vorbea cu ei dialectul modenez) și a continuat reformele începute de tatăl său. A construit două poduri în Modena la Rubiera și St. Ambrogio și a construit drumuri noi de conectare cu statele vecine. În 1785 a fondat Academia de Arte Frumoase Atesine; în timpul domniei lui artele și cultur au înflorit, iar printre protejatele sale au fost Lazzaro Spallanzani, Giambattista Venturi, Girolamo Tiraboschi, Lodovico Ricci și alții.

Invazia franceză l-a forțat să fugă la Veneția la 7 mai 1796. Mai târziu, soldații francezi l-au capturat la Veneția, jefuind 200.000 zecchini din casa lui. După acest episod s-a mutat la Treviso unde a murit în 1803.

Singurul lui copil legitim, Maria Beatrice, s-a căsătorit cu Arhiducele Ferdinand de Austria. Fiul lor, Francisc al IV-lea, a domnit în Ducatul de Modena și Reggio în 1814.

Ercole al III-lea d'Este

Părinți Francesco al III-lea d'Este Charlotte Aglaé de Orléans  Frați și surori Benoît Philippe d'Este-Modène[*] Maria Fortunata d'Este Maria Teresa d'Este Mathilde d'Este-Modène[*]  Căsătorit cu Maria Teresa Cybo-Malaspina Copii Maria Beatrice, Ducesă de Massa

* 1831: Jean-Louis Pons (n. 24 decembrie 1761, Peyre, Hautes-Alpes – d. 14 octombrie 1831, Florența) a fost un astronom francez.

Jean-Louis Pons s-a născut la Peyre (Hautes-Alpes). A intrat la Observatorul din Marsilia, în 1789, în calitate de portar, apoi a obținut postul de astronom adjunct, în 1813.^[1] În 1819, Pons a devenit director al noului observator astronomic de la Marlia, (în italiană Specola di Lucca), de lângă Lucca, în Italia, pe care l-a părăsit în 1825, pentru a se alătura observatorului muzeului din Florența.

Între 1801 și 1827, el a descoperit 37 de comete, mai multe decât oricine altul în istoria astronomiei.

El a descoperit patru comete periodice, dintre care doar două îi poartă încă numele și astăzi. Una dintre ele (observată la 26 noiembrie 1818) se numește Cometa lui Encke (2P/Encke), de la numele astronomului german Johann Franz Encke care i-a calculat orbita și i-a determinat perioada deosebit de scurtă (3,3 ani). Pons este și codescoperitorul cometei denumite în trecut „Pons-Coggia-Winnecke-Forbes” și acum cunoscută ca 27P/Crommelin (denumită după Andrew Crommelin^[2], care i-a calculat orbita). Cele două comete care îi poartă numele și astăzi sunt 7P/Pons-Winnecke și 12P/Pons-Brooks.

În 1987 astronomul slovac Ľubor Kresák a descoperit că 26P/Grigg-Skjellerup este cometa observată, la 17 martie 1808, de Jean-Louis Pons.

Jean-Louis Pons

·    1857 - A murit Johan Christian Dahl, pictor norvegian (n. 1788)

Johan Christian Dahl - foto: ro.wikipedia.org

Johan Christian Dahl (cunoscut și ca Johan Christian Klausson Dahl, I.C. Dahl sau J.C. Dahl, n. 24 februarie 1788, d. 14 octombrie 1857), pictor norvegian.

* 1872: Albert (Frederick Henry Albert^[2]; germană Friedrich Heinrich Albrecht; 4 octombrie 1809 – 14 octombrie 1872) a fost colonel general prusac. Albert a fost al cincilea fiu și cel mai mic copil al regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei și a reginei Louise de Mecklenburg-Strelitz.

Părinții lui au fugit în Prusia de Est după ocuparea Berlinului de către Napoleon. Doi dintre frații mai mari ai lui Albert au fost: Frederic Wilhelm al IV-lea, rege al Prusiei din 1840 până în 1861 și Wilhelm I, rege al Prusiei în perioada 1861 - 1888 și împărat german din 1871 până în 1888.

Prințul Albert

Prințul Albert al Prusiei

Părinți Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei[1] Louise de Mecklenburg-Strelitz  Frați și surori Wilhelm I al Germaniei Prințul Carol al Prusiei Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei Prințesa Alexandrine a Prusiei Charlotte a Prusiei Prințesa Louise a Prusiei  Căsătorit cu Prințesa Marianne a Olandei Rosalie von Rauch (morganatic) Copii Charlotte, Prințesă de Saxa-Meiningen Prințul Albert Prințesa Elizabeth Alexandrina, Ducesă William de Mecklenburg-Schwerin William, Conte de Hohenau (morganatic) Bernhard, Conte de Hohenau (morganatic)

* 1884: Friedrich Wilhelm Georg Adolf, Landgraf de Hesse-Cassel (germană Friedrich Wilhelm Georg Adolf von Hessen-Kassel; 26 noiembrie 1820 – 14 octombrie 1884) a fost singurul fiu al lui Wilhelm, Landgraf de Hesse-Kassel și a Prințesei Louise Charlotte a Danemarcei.

A fost candidat dinastic atât pentru conducerea dinastiei de Hesse-Kassel (prin tatăl său), precum și pentru tronul danez (prin mama sa). S-a născut la Copenhaga, s-a mutat în Danemarca la vârsta de trei ani și a crescut acolo. A urmat universitatea din Bonn și a început o carieră militară.

S-a căsătorit prima dată cu Marea Ducesă Alexandra Nicolaevna a Rusiei (1825–1844), fiica împăratului Nicolae I al Rusiei și a împărătesei Charlotte a Prusiei. Au avut un fiu născut prematur cu trei luni care a murit în ziua nașterii.

• Prințul Wilhelm (1844–1844)

A doua soție a fost Prințesa Ana a Prusiei (1836–1918), fiica cea mică a Prințului Karl al Prusiei și a Prințesei Maria de Saxa-Weimar-Eisenach. Împreună au avut șase copii:

• Prințul Frederic Wilhelm al II-lea de Hesse (1854–1888); nu s-a căsătorit; a murit pe mare într-o călătorie de la Batavia la Singapore.
• Prințesa Elisabeta Alexandra Charlotte de Hesse (1861–1955); căsătorită cu Prințul Ereditar Leopold Friedrich de Anhalt (fiu al lui Frederic I, Duce de Anhalt) și au avut copii.
• Prințul Alexandru Frederic de Hesse (1863–1945); căsătorit cu baroneasa Gisela Stockhorner von Starheim, au avut copii.
• Prințul Frederic Karl de Hesse, rege al Finlandei (1868–1940); căsătorit cu Prințesa Margaret a Prusiei, au avut copii.
• Prințesa Marie-Polyxene de Hesse (1872–1882).
• Prințesa Sybille Marguerite de Hesse (1877–1925); căsătorită cu baronul Friedrich von Vincke (divorțată în 1923).

Frederic Wilhelm

Langraf de Hesse-Kassel

Părinți Landgraful Wilhelm de Hesse-Cassel Prințesa Louise Charlotte a Danemarcei  Frați și surori Louise von Hessen-Kassel Marie Louise Charlotte de Hesse-Kassel Augusta af Hessen-Kassel[*]  Căsătorit cu Marea Ducesă Alexandra Nicolaevna a Rusiei Prințesa Ana a Prusiei Copii Prințul Wilhelm Prințul Frederic Wilhelm Elisabeta, Prințesă Ereditară de Anhalt Prințul Alexandru Prințul Frederic Karl Prințesa Marie-Polyxene Prințesa Sybille

·         1889: A decedat generalul si omul politic român Gheorghe Adrian, membru al Academiei Române; (n. 1821). Gheorghe Adrian (Andreescu) (n. 1821 — d. 15 octombrie (14 decembrie pe stil nou) 1889, București) , politician și general român, membru de onoare (din 1875) al Academiei Române.

·         1916 - A încetat din viaţă actorul şi regizorul Constantin Radovici ("Detectivul", "Viorica") (n. 15 ianuarie 1877)

* 1936: Iuliu Valaori (5 august 1867, Moscopole,Macedonia – 14 octombrie 1936, București) profesor de latină la Universitatea din București. Om politic. Scriitor.

Activitate:

• Profesor la Seminarul Central din București (1894 – 1913)
• Docent la Facultatea de Litere din București (1907)
• Conferențiar de limbi clasice, profesor suplinitor și apoi conferențiar definitiv (1912).
• Profesor titular la Facultatea de Litere din București (iulie 1919)
• Inspector al învățămîntului secundar și superior (1914 – 1918)
• Secretar general al ministerului instrucțiunii și al cultelor (1918 – 1919)
• Secretar general al instrucțiunii publice (1922 – 1926, iulie 1927 – noiembrie 1928)
• Secretar de stat la instrucție
• Deputat liberal (1919, 1927, 1928)

·         1944: Erwin Johannes Eugen Rommel  ascultați (ajutor·info)) (n. 15 noiembrie 1891, Heidenheim an der Brenz, Regatul Württemberg, Imperiul German – d. 14 octombrie 1944, Herrlingen[*], Germania Nazistă) a fost unul dintre cei mai distinși și remarcabili feldmareșali ai Germaniei, ai Wehrmacht-ului și al celui de-al doilea război mondial, fiind totodată unul dintre cei mai mari comandanți militari germani. Rommel a fost comandatul general al trupelor germane din Africa, trupele Wehrmacht-ului cunoscute sub numele de Deutsches Afrikakorps, ceea ce i-a atras porecla vulpea deșertului (în germană, Wüstenfuchs,  listen (ajutor·info)) datorită campaniilor militare reușite pe care le-a repurtat pentru armata germană în Campania din Africa de nord. Mai târziu, a fost numit comandantul forțelor germane menite să se opună invaziei aliaților din Normandia.

Feldmareșalul Rommel este adesea amintit nu numai pentru remarcabilele sale realizări militare, dar și pentru cavalerismul și respectul arătat adversarilor săi. Este cunoscut ca unul din membrii marcanți ai Wehrmacht-ului care s-a opus ordinelor directe, atunci când acestea încălcau codul onoarei militare și al onoarei umane. Poziția lui Rommel în raport cu național-socialismul (nazismul) german este controversată, dacă se ia în considerație și prietenia lui cu Goebbels șeful propagandei naziste, care-l simpatiza. Rommel a fost considerat de unii, fără dovezi clare, ca făcând posibil parte din grupul de conspiratori care a intenționat să-l asasineze pe Hitler în încercarea de insurecție antinazistă sub numele de cod „operațiunea Valkiria”.

Rommel s-a născut în Heidenheim, Germania, la aproximativ 45 de kilometri de Ulm, în regatul Württemberg. A fost botezat la 17 noiembrie 1892. A fost al doilea din cei trei fii ai profesorului protestant al școlii secundare din Aalen, Erwin Rommel senior, și al lui Helene von Luz, fiica unui demnitar local proeminent. Cuplul a mai avut de altfel trei copii, doi băieți, Karl și Gerhard, și o fiică, Helene. Mai târziu, reamintindu-și de copilăria sa, Rommel scria că „anii mei de tinerețe au fost foarte fericiți”.

La vârsta de paisprezece ani, Rommel, împreună cu un prieten, a construit un mic planor care putea să zboare pe distanțe scurte. Tânărul Erwin era considerat un viitor inginer aeronaut și va da dovadă toată viața de calități tehnice excepționale. Totuși, spre dezamăgirea familie sale, tânărul Rommel s-a înrolat în 1910 în Regimentul 124 de Infanterie Württemberg ca ofițer cadet și, la scurt timp după aceea, a fost trimis la Școala de Ofițeri din Danzig (azi Gdansk, Polonia). A absolvit-o în 15 noiembrie 1911 și a fost înaintat în grad, devenind locotenent în ianuarie 1912.

În timp ce se afla la Școala de Cadeți, prin 1911, Erwin Rommel își întâlnește viitoarea sa soție, tânăra de 17 ani, Lucia Maria Mollin (alintată Lucie). S-au căsătorit în 1916, iar în 1928 vor avea un fiu, Manfred, care va deveni mai târziu primarul orașului Stuttgart. În perioada de studii însă, Rommel a mai avut o aventură cu Walburga Stemmer în 1913, iar din această relație s-a născut o fiică, botezată Gertrud.

În timpul Primului Război Mondial, Rommel a luptat în Franța, de asemenea în România (vezi: Participarea României la primul război mondial) și Italia (vezi: Campania italiană (primul război mondial)), inițial ca membru al Regimentului 6 de Infanterie Württemberg, și cea mai mare parte a războiului în batalionul de vânători de munte Württemberg din corpul de armată al zonei Alpilor, Alpenkorps. Pe durata stagiului din această unitate, a căpătat o reputație prin luarea unor decizii tactice rapide și profitarea de avantajul confuziei inamicului. A fost rănit de trei ori și decorat cu Crucea de Fier, Clasa I și a II-a. Rommel a mai primit și cea mai înaltă decorație prusacă, crucea Pour le Mérite după bătălia din munții din vestul Sloveniei – Bătăliile de la Isonzo – frontul Soca. Decorația a primit-o ca urmare a Bătăliei de la Longarone, și a capturării Muntelui Matajur, Slovenia, și a apărătorilor săi, care numărau 150 de ofițeri italieni, 9.000 soldați și 81 piese de artilerie. Batalionul său a folosit arme chimice (gaze) pe durata bătăliei de la Isonzo, acest lucru jucând un rol important în victoria repurtată de Puterile Centrale împotriva Armatei Italiene în Bătălia de la Caporetto. Rommel a servit un timp în același regiment de infanterie în care era și Friedrich Paulus, amândoi având de suferit unele dintre cele mai catastrofale înfrângeri în timpul următorului război mondial.

În timp ce lupta la Isonzo, Rommel a fost luat prizonier de italieni, însă a evadat, scăpând de escortă și, profitând de faptul că vorbea bine italienește și s-a întors în tabăra germană în mai puțin de două săptămâni. În cel de-al Doilea Război Mondial când Italia și Germania au fost aliate, Rommel și-a temperat disprețul inițial față de soldații italieni când a realizat că lipsa succeselor acestora în bătălie era cauzată în principal de proasta conducere și dotare tehnică și că atunci când acestea se îmbunătățeau, ostașii italieni deveneau ușor egalii forțelor germane

După război, Rommel a rămas la comanda batalionului iar între anii 1929-1933 a fost instructor la Școala de Infanterie din Dresda. Din 1935 până în 1938 Rommel a fost instructor la Academia de Război din Potsdam. Jurnalul de război al lui Rommel, Infanterie greift an (Infanteria atacă), publicat în 1937,^[11] a devenit una dintre cele mai consultate opere militare și a atras atenția lui Adolf Hitler, care l-a plasat ca legătură între Ministerul de Război cu Hitlerjugend (HJ, organizația tineretului hitlerist), în Înaltul Comandament al Sporturilor Militare, branșa Hitlerjugend-ului ocupată cu activități paramilitare: exerciții de teren și trageri.

În 1937, Rommel a supravegheat pregătirile și taberele HJ, împărțind lectură propagandistică despre soldații germani, în timp ce inspecta cazărmile și exercițiile. Simultan, a făcut presiuni asupra lui Baldur von Schirach, conducătorul HJ-ului, să accepte un contract de prelungire a implicării armatei în antrenamentul Hitlerjugend-ului. Schirach interpretează aceasta ca pe o transformare a Hitlerjugend-ului într-o armată auxiliară, o „armată tânără”. Îl refuză și-l demite pe Rommel, pe care se părea că-l displăcea personal. Simultan, Rommel și-a reobținut postul de la Potsdam.

În 1938, Rommel, acum colonel, a fost numit comandant al Academiei de Război din Wiener Neustadt (Academia Militară Tereziană). Aici a început scrierea Panzer greift an (Tancul în atac). Rommel a fost transferat după scurt timp, preluând comanda batalionului personal de protecție a lui Adolf Hitler, (Führer-Begleitbataillon), desemnat să-l protejeze în trenul special (Führersonderzug) folosit în perioada vizitelor teritoriilor ocupate din Cehoslovacia și Memel (regiunea Klaipeda). Aceasta este perioada în care îl întâlnește și se împrietenește cu Joseph Goebbels, ministrul Propagandei. Goebbels a devenit un admirator fervent al lui Rommel și mai târziu i-a asigurat lui Rommel exploatarea mediatică, în urma succeselor militare dobândite de acesta în nordul Africii.

Rommel a continuat să fie comandantul Führer-Begleitbataillon-ul în timpul campaniei împotriva Poloniei, adesea aproape de front în Führersonderzug, fiind remarcat de Hitler. După înfrîngerea Poloniei, Rommel s-a reîntors la Berlin pentru a organiza parada victoriei führerului, ceea ce va face din el un membru al anturajului lui Hitler. Pe parcursul campaniei poloneze Rommel a fost rugat să intervină în sprijinul unei rude a soției sale, un preot polonez care a fost arestat. A fost criticat ^{[necesită citare]} nu pentru că nu a făcut destule pentru acesta, ci pentru că a apelat la Gestapo pentru informații, pentru a fi, inevitabil, refuzat, primind răspuns că nu există informații despre acel om.

În urma eșuării atentatului antihitlerist din 20 iulie 1944, Hitler și-a dat seama că s-ar fi iscat un scandal fără precedent dacă feldmareșalul, considerat a fi participat la complot, ar fi fost judecat și condamnat de faimosul „Tribunal al Poporului”. Hitler a dispus ca lui Rommel să i se permită să-și ia singur viața și să nu fie acuzat de înaltă trădare. Generalii Burgdorf și Maisel au fost trimiși de la Berlin să-i prezinte ultimatumul la 14 octombrie.

Rommel a cerut câteva minute de gândire. „Pot să iau mașina voastră și să mă duc în liniște undeva?” - l-a întrebat pe Burgdorf. „Nu sunt sigur că pot să mânuiesc pistolul cum trebuie”. Burgdorf adusese otravă: „Acționează în trei secunde”, i-a spus el. Fără să-și trădeze emoția, feldmareșalul și-a luat apoi adio de la soție și fiu.

Scena finală a fost relatată mai târziu de șoferul mașinii, cu care au plecat cei trei ofițeri. La câteva sute de metri de casă, șoferul și Maisel au coborât din automobil. Peste cinci sau zece minute, Burgdorf i-a chemat înapoi. Rommel horcăia pe bancheta din spate, în agonie. După ce Rommel a murit, șoferul i-a aranjat, plin de respect, trupul într-o poziție decentă și i-a pus pe cap cascheta.

Erwin Rommel

Căsătorit cu Lucia Maria Mollin (c. 1916) Copii Manfred Rommel (1928-2013), fiu Gertrud Stemmer (1913-2000), fiică

* 1948: Ducesa Maria de Mecklenburg (Victoria Marie Augustine Louise Antoinette Caroline Leopoldine;^[1] 8 mai 1878 – 14 octombrie 1948) a fost fiica cea mare a lui Adolphus Frederic al V-lea, Mare Duce de Mecklenburg și a Prințesei Elisabeth de Anhalt.

Când era tânără, Maria a rămas însărcinată cu un servitor de la palat.^[2] Servitorul, un bărbat însurat pe nume Hecht, era responsabil cu oprirea luminii în dormitoarele copiilor Marelui Duce.^[2] Câțiva verișori ai Mariei, printre care și viitorul rege George al V-lea al Regatului Unit și Wilhelm al II-lea al Germaniei, au crezut că Maria a fost "hipnotizată", în timp ce regina Victoria a Regatului Unit a crezut că Maria a fost "drogată".^[2]

Hecht a fost concediat. Procesul său ulterior împotriva familiei Marelui Duce a făcut public detaliile poveștii.^[2] Povestea apărea în paginile ziarelor zi de zi.^[3]

Maria a născut o fetiță în 1898; ea a fost crescută sub protecția bunicii Mariei, Marea Ducesă Augusta de Mecklenburg-Strelitz (născută Augusta de Cambridge

Maria a mers în Franța unde l-a întâlnit pe contele George Jametel (1859–1944), fiul unui producător de medicamente; el primise titlul de conte de la Papa Leon al XIII-lea în 1886. Maria și George s-au căsătorit la 22 iunie 1899 la capela catolică Sf. Elisabeta din Richmond Park, la casa din Londra a mătușii Mariei, Ducesa de Teck. În aceeași zi a avut loc și o ceremonie anglicană la biserica parohială din Kew.^[5]

În ciuda faptului că a fost o căsătorie morganatică, mai mulți membri ai familiei Mariei au participat la nuntă inclusiv bunicii, părinții și trei frați.

Maria și George au primit de la tatăl Mariei o mare sumă de bani (200.000 de $).^[6] Cuplul a locuit la Paris și au avut doi copii:

• Contele George Jametel (3 februarie 1904 - 1982)
• Contesa Marie Auguste Jametel (11 septembrie 1905 – 24 septembrie 1969)

Soțul Mariei a avut câteva aventuri, dintre care cea mai faimoasă a fost cea cu prințesa căsătorită, Infanta Eulalia a Spaniei.^[7] În ianuarie 1908, Maria a completat actele de divorț.^[6][8] În august, fratele mai mic al Mariei în vârstă de 19 ani, Ducele Karl Borwin de Mecklenburg, a decis să apere onoarea surorii sale și l-a provocat pe George la duel, duel în care ducele Karl a fost ucis.^[9] Maria și George au divorțat la 31 decembrie 1908.^[10] Pierzând averea în timpul divorțului,^[2] Maria și-a reluat titlul de Mecklenburg și a locuit la Blasewitz, Dresda.

La 11 august 1914, la Neustrelitz, Maria s-a căsătorit cu Prințul Julius Ernst de Lippe (1873–1952), al treilea fiu al contelui Ernst de Lippe-Biesterfeld.^[11] După căsătorie, Maria și Julius au locuit la Blasewitz. Au avut doi copii:

• Prințesa Elisabeth de Lippe (n. 23 ianuarie 1916), căsătorită cu Prințul Ernst-August de Solms-Braunfels
• Prințul Ernst August de Lippe (1 aprilie 1917 – 15 iunie 1990) pretendent al Șefiei Casei de Lippe.

Maria a murit la vârsta de 70 de ani la Oberkassel în apropiere de Bonn. A fost înmormântată lângă cel de-al doilea soț, în mausoleul familiei Lippe la Catedrala Heisterbach

Ducesa Maria de Mecklenburg

Prințesă Julius Ernst de Lippe

Părinți Adolphus Frederic al V-lea, Mare Duce de Mecklenburg Prințesa Elisabeth de Anhalt  Frați și surori Jutta de Mecklenburg-Strelitz Karl Borwin zu Mecklenburg[*] Adolphus Frederic al VI-lea, Mare Duce de Mecklenburg  Căsătorită cu Contele George Jametel Prințul Julius Ernst de Lippe Copii Contele George Jametel Contesa Marie Auguste Jametel Prințesa Elisabeth de Lippe Prințul Ernst August de Lippe

·        1959: A încetat din viaţă actorul Errol Flynn, succesor al lui Douglas Fairbanks în filmele de capă şi spadă. Flynn a devenit celebru prin personajele create – Robin Hood, căpitanul Blood, Essex (“Corsarul”, “Prea mult şi prea repede”); (n. 20 iunie 1909).

Errol Leslie Flynn - foto: ro.wikipedia.org

Errol Leslie Flynn (n. 20 iunie, 1909 – d. 14 octombrie, 1959). actor australian, cunoscut pentru rolurile sale romantice din filmele de capă și spadă de la Hollywood.

·         1960: Abram Fiodorovici Ioffe, fizician rus (n. 1880)

* 1977: Harry Lillis "Bing" Crosby (n. 3 mai 1903 - d. 14 octombrie 1977)^[2] a fost un cântăreț și actor american. Vocea sa bas-bariton l-au făcut unul dintre cei mai bine vânduți artiști ai secolului al XX-lea, cu peste o jumătate de miliard de discuri vândute.

O vedetă multimedia, din 1934 până în 1954 Bing Crosby a fost lider în vânzări de discuri, la radio și încasări din filme. Începutul carierei sale a coincis cu inovații în tehnica înregistrărilor; aceasta i-a permis să dezvolte un stil de cântat intim și relaxat care a influențat mulți cântăreți masculini care l-au urmat, printre care Perry Como, Frank Sinatra și Dean Martin. Revista Yank l-a recunoscut pe Crosby ca fiind persoana care a făcut cel mai mult pentru moralul soldaților americani din timpul celui de-al doilea război mondial și, în timpul apogeului său, în jurul anului 1948, sondajele de opinie l-au declarat "cel mai admirat om în viață", fiind clasat deasupra lui Jackie Robinson sau al Papei Pius al XIII-lea.

Crosby a exercitat o importantă influență asupra dezvoltării industriei muzicale postbelice. A lucrat la NBC la vremea respectivă și a dorit să își inregistreze spectacolele. Totuși, majoritatea posturilor de televiziune nu permiteau înregistrarea. Acest lucru a fost datorat în primul rând calității înregistrărilor de la vremea aceea. În 1947 a investit 50.000 $ în compania Ampex, care a construit primul magnetofon comercial din America de Nord. A părăsit NBC pentru a lucra la ABC deoarece NBC nu era interesată să înregistreze spectacolele. Acest lucru s-a dovedit benefic deoarece ABC l-au acceptat pe el și ideile sale noi. Crosby a fost primul artist care să își inregistreze spectacolele radio în prealabil și să își desăvârșească înregistrările sale comerciale pe bandă magnetică. Alături de Frank Sinatra, Crosby a fost unul din principalii investitori al complexului de înregistrări din Los Angeles, United Western Recorders.

Filmografie

Crosby a câștigat un Premiu Oscar pentru cel mai bun actor pentru interpretarea personajului Father Chuck O'Malley din filmul Going My Way (1944) și a fost nominalizat încă o dată pentru acest rol în filmul The Bells of St. Mary's în anul următor, devenind primul din cei patru actori care să fie nominalizați de două ori pentru interpretarea aceluiași personaj. În 1963, Crosby a primit primul premiu Grammy Global Achievement Award. Crosby este una din cele 22 de persoane care să aibă 3 stele pe Hollywood Walk of Fame.

• Crăciun alb (1954)

Bing Crosby

Bing Crosby în 1942 Frați și surori Larry Crosby[*]  Căsătorit cu Kathryn Crosby[*] (1957–1977) Dixie Lee[*] (1930–1952)  Copii Gary Crosby[*] Lindsay Crosby[*] Mary Crosby Nathaniel Crosby[*] Phillip Crosby[*] Dennis Crosby[*] Harry Crosby[*]

·         1978: A încetat din viaţă Cezar Grigoriu, regizor de teatru, film şi TV, interpret de muzică uşoară, membru impreuna cu fratii sai, al popularului grup Trio Grigoriu ; (n. 8.05.1929).

·         1983:  A încetat din viaţă scriitorul Horia Stancu (“Planul ne stă înainte”, “Fanar”, “Când scapătă luna”);  (n. 1926).

·         1984: Martin Ryle, fizician și radioastronom englez (n. 1918)

* 1985: Emil Grigorievici Gilels (Rusă: Эми́ль Григо́рьевич Ги́лельс; n. 19 octombrie 1916, Odesa – m. 14 octombrie 1985, Moscova) a fost un pianist rus evreu, născut în Ucraina, unul dintre cei mai mari pianiști ai secolului al XX-lea.

Emil Gilels

·         1989:  A încetat din viaţă scenaristul Cesare Zavattini, important artizan al neorealismului italian, colaborator fidel al lui Vittorio de Sica (“Ciociara”, “Hoţi de biciclete”, “Sciuscià”); (n. 29 septembrie 1902).

·         1990: A încetat din viaţă Leonard Bernstein, compozitor, pianist şi dirijor american; (n.25 august 1918). Leonard Bernstein (n. 25 august 1918, Lawrence, Massachusetts – d. 14 octombrie 1990), pianist, dirijor și compozitor american, de naționalitate evreu. Familia sa a emigrat din localitatea Rovno, Ucraina. Este cunoscut și a rămas în memoria publicului mai ales pentru prodigioasa sa activitate dirijorală în lumea întreagă. A condus unele din marile orchestre ale lumii și și-a dedicat o bună parte din activitate Filarmonicii din New York. A compus simfonii, balete, operete, între care:

• Missa
• Candide
• Musical Town
• West Side Story (Poveste din Cartierul de vest)
• Serenadă pentru vioară și orchestră de coarde

Leonard Bernstein

Căsătorit cu Felicia Montealegre[*]  Copii Jamie Bernstein[*] Alexander Bernstein[*]

·         1997 - A încetat din viaţă Harold Robbins, romancier American ("Never Love a Stranger")

·   2010: A încetat din viaţă matematicianul Benoît Mandelbrot, inventatorul geometriei fractale, utilizată pentru măsurarea fenomenelor naturale despre care până la el se credea că nu pot fi măsurate – precum norii; (n. 20 noiembre 1924).

·     2015: A încetat din viaţă Florența Mihai, jucătoare de tenis română (n. 1955)

Florența Mihai - foto: bucurestifm.ro

Florența Mihai (n. 2 septembrie 1955, București – d. 14 octombrie 2015, București) a fost o jucătoare de tenis română. A jucat în două finale (simplu și dublu mixt) la turneul de tenis de la Roland Garros în 1977. La simplu a pierdut în fața jucătoarei iugoslave Mima Jaušovec, iar la dublu mixt (împreună cu columbianul Iván Molina) în fața cuplului John McEnroe/ Mary Carillo. La dublu feminin juca deseori cu Mariana Simionescu.

Sărbători

·         Ziua Internațională a standardizării

foto: www.iso.org (preluat de pe agerpres.ro)

Marcată în fiecare an, la 14 octombrie, Ziua mondială a standardizării reprezintă modalitatea prin care este adus un omagiu eforturilor de colaborare a miilor de experţi din întreaga lume care dezvoltă acorduri tehnice voluntare care, apoi, sunt publicate ca Standarde Internaţionale.

Ziua este marcată de toţi factorii implicaţi în activitatea de standardizare, respectiv Organizaţia Internaţională de Standardizare (International Organization for Standardization – ISO), Comisia Electrotehnică Internaţională (The International Electrotechnical Commission – IEC) şi Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (International Telecommunication Union – ITU), notează https://www.worldstandardscooperation.org.

Obiectivul principal al acestei zile este acela de a creşte gradul de conştientizare a importanţei standardizării internaţionale în economia globală şi promovarea rolului Standardelor Internaţionale în toate sectoarele de activitate. Standardele Internaţionale oferă o marcă internaţională de certificare pentru produse, servicii şi sisteme, în scopul asigurării calităţii, siguranţei şi eficienţei. Ele sunt esenţiale pentru facilitarea comerţului internaţional.

Ziua mondială a standardizării a fost celebrată pentru prima oară la 14 octombrie 1970, la iniţiativa lui Faruk Sünter, preşedintele ISO (1968-1970), potrivit www.ansi.org.

Delegaţi din 25 de ţări se reuneau, la 14 octombrie 1946, la Londra, pentru prima oară, în vederea creării unui organism internaţional, dedicat coordonării şi unificării elaborării standardelor. Un an mai târziu, în 1947, era înfiinţată Organizaţia Internaţională de Standardizare – ISO, o organizaţie internaţională independentă şi non-guvernamentală ce dezvoltă şi publică Standarde Internaţionale. ISO reuneşte institutele naţionale de standardizare din peste 162 de ţări, un membru per ţară, cu secretariatul central la Geneva.

* Ziua Mondială împotriva Fracturării Hidraulice, catastrofala metodă folosită pentru extracția hidrocarburilor neconvenționale. eveniment

* Hramul orasului Chişinău

Poalele Colinei Măzărachi, Chişinău, sf. sec. al XIX-lea. Imagine preluată din Albumul Kondratkov, anul 1889 – foto: ro.wikipedia.org

Biserica Măzărache – biserica Acoperimîntului Maicii Domnului, este cea mai veche biserică a Chişinăului, (fondată în 1752), care se înalţă pe dealul, de unde a pornit oraşul nostru, care s-a întins în jurul izvorului de la poalele dealului. Chisinăul a primit statutul de oraş în 1818, la cativa ani după intrarea în componenţa Imperiului Rus ( la 1812).

In anul 1436, considerat ca an de fondare al Chişinăului, pe acest loc era doar o fîntînă şi o aşezare tătărească în apropierea unei păduri. Aşa se spune într- unul din cele mai vechi documente ajunse pînă la noi, care menţionează Chişinăul: «…Кишинеул луй Акбаш, ла Фынтына, унде есте селиштя тэтэриаскэ…» (gramota voievodului Ilii şi Ştefan Oancea de la 17 iulie 1436).

Ziua oraşului este sărbătorita la 14 octombrie, de marea sărbătoare religioasă Acoperimîntului Maicii Domnului ( S.V.)– adică sărbătoarea acelei prime biserici a Chişinăului. La 14 octombrie 2012, in premieră în Capitala Republicii Moldova, de Hramul Chişinăului, Garda de Onoare a Cetăţii Alba-Iulia a defilat în centrul oraşului.

·         Calendar religios 14 octombrie 
- Calendar crestin ortodox: +) Sfanta Cuvioasa Parascheva de la Iași; Sfintii Mucenici: Nazarie, Ghervasie, Protasie si Chelsie

Sfânta Cuvioasă Parascheva cea Nouă sau Parascheva de la Iași  - foto: ro.orthodoxwiki.org

Sfânta Cuvioasă Parascheva cea Nouă sau Parascheva de la Iași este o sfântă cuvioasă cinstită în întreaga Biserică Ortodoxă și îndeosebi în România, Serbia, Grecia și Bulgaria. În România este considerată ocrotitoarea Moldovei, și este cea mai populară dintre toți sfinții ale căror moaște se află pe teritoriul României. Sute de biserici de parohie din România sunt închinate ei pentru a le ocroti. În popor, mai este cunoscută și ca Sfânta Vineri. Prăznuirea ei se face la 14 octombrie, când zeci de mii de oameni vin în fiecare an la Iași, ca să se închine la sfintele sale moaște.