3. /18 OCTOMBRIE 2023 - RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI
| Luca Evanghelistul | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Data Necunoscută Antiohia (în prezent Turcia) |
| Decedat | cca. 84 AD Teba, Boeotia (în prezent Grecia) |
| Înmormântat | Grecia  |
| Religie | creștinism |
| Ocupație | medic pictor scriitor Cei patru evangheliști iconar evangelist[*] |
| Limbi vorbite | limba greacă modernă[1] |
| Venerație | |
| Venerat în | Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică, Biserica Coptă, Biserica Luterană |
| Rămășițe pământești | Basilica di Santa Giustina, Padova, Italia |
| Sărbătoare | 18 octombrie |
| Însemne | Taur înaripat |
| Alte informații | Însoțitorul Sf. Apostol Pavel |
 Sfinți | |
Modifică date / text  | |
Luca Evangelistul (în ebraică לוקא, alfabetizat: Luka, Louka; în greacă Λουκάς, Loukás) este unul dintre cei patru evangheliști, fiind considerat de către tradiția creștină autorul Evangheliei după Luca și a cărții Faptele Apostolilor.
Biografie și tradiție[modificare | modificare sursă]
Era discipol al lui Pavel din Tars, pe care l-ar fi însoțit în călătoriile sale misionare în Asia Mică, Grecia și la Roma.[2][3] El este menționat în trei din Epistolele lui Pavel, inclusiv în Coloseni unde este numit de apostol „prietenul nostru drag, doctorul”.[4][5][6] Cei mai mulți savanți moderni nu acceptă 2 Timotei drept autentic paulină, deci este nesigur din punct de vedere istoric că Luca era companion al lui Pavel (secretarul său).[7][8] Mai mult, când savanții biblici vorbesc despre Luca drept secretar al lui Pavel, nici măcar nu e clar despre care Luca e vorba: Luca cel istoric, Luca paulin sau de presupusul autor al evangheliei.[9]
El ar proveni din Antiohia (în prezent Turcia) și ar fi murit spre sfârșitul secolului I d.Hr. la vârsta de 84 ani în Teba, Grecia.[10][11]
În iconografie și în pictura religioasă, Luca apare însoțit de un taur înaripat, unul dintre cei patru hayyot (ebraică: חַיּוֹת ḥayyōṯ), ființe cerești descrise în viziunea profetului Ezechiel despre carul lui Dumnezeu (merkabah, în ebraică: מֶרְכַּב) în Ezechiel 1:5-12, precum și în cartea Apocalipsei 4:7 din Noul Testament, pe care Părinții Bisericii le-au asociat cu fiecare dintre cei patru Evangheliști.[12]
Părinții Bisericii timpurii, precum Ieronim și Eusebiu au afirmat că el este autorul Evangheliei după Luca și al cărții Faptele Apostolilor, acesta fiind punctul de vedere tradițional al creștinismului.
Iustin Martirul a fost primul apologet creștin care a folosit evangheliile sinoptice,[13] atribute după moartea lui (165 d.Hr.) apostolului Matei și ucenicilor Marcu și Luca (Irineu de Lyon, Adversus Haereses, 180 d.Hr.).[14][15] În Prima apologie (adresată în 155 d.Hr. împăratului roman Antoninus Pius) și în Dialogul cu Trifon (160 d.Hr.), Iustin Martirul menționează „memorii ale apostolilor” (greacă: ἀπομνημονεύματα τῶν ἀποστόλων; transliterare: apomnêmoneúmata tôn apostólôn) și „evanghelii” (greacă: εὐαγγέλιον; transliterare: euangélion), care sunt citite în fiecare duminică (1 Apol. 67.3).[16][17]
Se pare că Iustin nici măcar nu cunoștea Evanghelia după Ioan.[18]
Un alt scriitor creștin timpuriu, Tertulian, considerat drept „părintele teologiei latine”, scrie în lucrarea sa din 207-208 d.Hr. Adversus Marcionem (Contra lui Marcion): „Așadar, dintre apostoli, Ioan și Matei ne insuflă mai întâi credința; în timp ce ucenicii apostolilor, Luca și Marcu, o reînnoiesc după aceea. Toate acestea încep cu aceleași principii de credință.” (Adversus Marcionem 4.2.2)[19]
Anonim[modificare | modificare sursă]
Nu există niciun izvor istoric de încredere care să arate că autorul Evangheliei după Luca s-ar fi numit în mod real Luca, evanghelia sa fiind publicată în mod anonim:[20][21][22][23][24][25][26][27][28][29][30][31]
„Ceea ce cei mai mulți nu-și dau seama este că titlurile lor au fost adăugate ulterior de creștini din secolul al II-lea, la decenii întregi după ce aceste cărți fuseseră scrise, pentru a putea pretinde că ele au fost scrise de apostoli. De ce ar fi făcut asta creștinii? Amintiți-vă discuția anterioară asupra formării canonului Noului Testament: numai cărțile care erau apostolice puteau fi incluse. Ce trebuia atunci făcut cu evangheliile care erau citite și larg acceptate ca autorități în timp ce fuseseră scrise în mod anonim, cum a fost cazul celor patru evanghelii din Noul Testament? Ele trebuiau asociate cu apostoli pentru a putea fi incluse în canon, așa că le-au fost atașate nume de apostoli.[32]”—Bart D. Ehrman, Truth and Fiction in The Da Vinci Code: A Historian Reveals What We Really Know about Jesus, Mary Magdalene, and Constantine.
Autorul acestei scrieri nu a fost martor la viața lui Isus și nici măcar nu susține că descrie în evanghelie evenimente la care ar fi fost martor:[24][33][34]
„Ele nu pretind că ar fi fost scrise de martori la viața lui Isus, iar istoricii au recunoscut de mult că ele au fost produse de creștini din a doua sau a treia generație, trăind în alte țări decât Isus (și Iuda), vorbind o limbă diferită (greacă în loc de aramaică), trăind în circumstanțe diferite și adresându-se unui public diferit.[34]”—Bart D. Ehrman, The lost Gospel of Judas Iscariot: a new look at betrayer and betrayed.
De asemenea, acest anonim (autorul evangheliei) nu pare să cunoască epistolele pauline și se pare că nu l-a cunoscut pe apostolul Pavel.[20]
Atât teologia evangheliei plus Faptele Apostolilor, cât și narațiunea istorică din ele sunt incompatibile cu scrisorile lui Pavel.[35]
Identitatea autorului[modificare | modificare sursă]
_-_James_Tissot.jpg)
Luca s-a născut în Antiohia pe Orontes[36][37][38][39][40][41] un oraș elenistic din provincia romană Siria (în prezent în Turcia), se știe că nu era iudeu, și a fost chemat când Pavel s-a separat de cei circumciși (tăiați împrejur) (Coloseni 4:14; Faptele Apostolilor 28:28-29), în afară de acestea este un om de educație elenă și cu profesia de doctor. Poate că a fost legat și de diaconul "Nicolae, prozelit din Antiohia" (Fapte 6:5).
El a devenit creștin (ucenic) datorită apostolului Pavel, pe care îl însoțește în timpul misiunii sale inițiale în Grecia – din Troada până în orasul Philippi din Macedonia (cca. 51 d.Hr.) după cum indică relatarea din Faptele Apostolilor (16:8-12). Luca a făcut multe călătorii împreună cu Pavel în misiunile sale de evanghelizare, deoarece apostolul era suferind (Galateni 6:11) și putea avea nevoie de ajutorul lui Luca în călătoriile sale.[42]
Luca se află alături de Pavel și în ultima sa călătorie misionară la Ierusalim (c. 58 d.Hr. - Faptele Apostolilor 20:5).[43] După arestarea lui Pavel în acel oraș și în timpul detenției sale prelungite în Cezareea Maritima din apropiere, se presupune că Luca ar fi petrecut mai mult timp în Palestina. Tovarăș loial al apostolului, Luca rămâne cu Pavel și când acesta este întemnițat la Roma, în jurul anului 61 d.Hr.: „Te îmbrățișează Epafras, cel închis împreună cu mine pentru Hristos Iisus, Marcu, Aristarh, Dimas, Luca cei împreună-lucrători cu mine." (Epistola către Filimon 1:23-24). Și după ce toți ceilalți îl părăsesc pe Pavel în închisoarea și suferințele sale finale, Luca este cel care rămâne cu Pavel până la sfârșit: „Numai Luca este cu mine” (2 Timotei 4:11).[44] Cei mai mulți savanți moderni nu acceptă 2 Timotei drept autentic paulină.[7][8]
Cea mai timpurie menționare a lui a fost făcută de apostolul Pavel în Epistola către Filimon, versetul 24. El mai este menționat în Coloseni 4:14 și 2 Timotei 4:11, două scrisori atribuite tradițional-dogmatic lui Pavel.
Următorarea menționare timpurie a lui Luca este în Prologul Anti-Marcionism al Evangheliei după Luca, un document despre care se credea că datează din secolul II, dar care a fost mai nou datat din secolul IV. Helmut Koester, totuși, revendică că următoarea unică parte păstrată în greaca originală putea fi compusă doar la capătul secolului II:
Epifaniu afirmă că Luca a fost unul dintre Cei Șaptezeci (Panarion 51.11), iar Ioan Gură de Aur indică la un punct că "fratele" menționat de Pavel în 2 Corinteni 8:18 este fie Luca, fie Barnaba. J. Wenham afirmă că Luca era "unul din cei Șaptezeci, Emmaus discipol, Luciu de Cirene și rudenia lui Pavel." Nu toți cărturarii sunt așa de încrezători de toate aceste atribute cum este Wenham, mai ales pentru propria declarație a lui Luca la începul Evangheliei după Luca (Luca 1:1–4) în care admite liber că nu este un martor ocular al evenimentelor scrise în Evanghelie. Potrivit tradiției, el a fost parte a celor Șaptezeci de ucenici, un grup de ucenici ai lui Isus, dar în conformitate cu datele de exegeză din lucrările sale nu este un martor ocular mai înainte de anul înălțării la cer al lui Isus.
Dacă se acceptă că Luca este autorul evangheliei ce-i poartă numele și totodată al Faptelor Apostolilor, unele detalii ale vieții sale personale pot fi deduse din context. În timp ce se exclude pe sine însuși dintre cei care erau martori oculari al 'ministerului lui Isus', în mod repetat folosește cuvântul "noi" în descrierea misiunilor Pauline în Faptele Apostolilor, indicând că el era personal acolo în acel timp.[46]
O dovadă similară este că Luca era găzduit în Troa, statul provinciei care include ruinele Troiei antice, unde scrie în Fapte la persoana a treia despre Pavel și călătoriile lui până ei ajung la Troa, unde comută la persoana întâi și la plural. Acestă secțiune cu "noi" din Fapte continuă până grupul pleacă din Filippi, când scrierea lui revine la persoana a treia. Această schimbare are loc din nou când grupul se întoarce la Filippi. Există trei "secțiuni cu noi" în Fapte, toate urmând această regulă.
După martiriul Apostolilor Petru și Pavel la Roma în jurul anului 66 d.Hr.,[47] Luca propovăduiește Evanghelia de-a lungul Galiei, Italiei, Dalmației, Macedoniei și Greciei. Aflat la vârsta de 84 de ani în orașul Teba din Boeotia, Luca suferă martiriul pentru credința în Hristos fiind spânzurat de un măslin.[48][49] Conform istoricului din secolul al XVIII-lea Edward Gibbon, creștinii primari (jumătatea a doua a secolului II d.Hr și prima jumătate a secolului III d.Hr.) credeau ca fuseseră martirizați doar Sf. Petru, Sf. Pavel și Sf. Iacov (fiul lui Zebedei).[50] Restul martirizărilor apostolilor sau chiar toate dintre ele sunt neconfirmate istoric.[51][52]
În timpul cruciadelor, moaștele Sfântului Luca au ajuns la Padova (Italia) și de atunci sunt păstrate în biserica Sf. Iustina, cu excepția craniului, care a fost dus la Catedrala Sf. Vitus din Praga în 1354 d.Hr., prin ordin al împăratului Carol IV.
Legenda „Luca o pictează pe Sf. Maria”[modificare | modificare sursă]
Potrivit unei legende, Luca ar fi pictat-o pe Sfânta Maria de mai multe ori. „Luca o pictează pe Sf. Maria” a constituit în ultimele sute de ani tema a numeroase tablouri (El Greco, Derick Baegert, Jan Gossaert, Maarten van Heemskerck, Niklaus Manuel, Rogier van der Weyden ș.a.).
La Mănăstirea Kykkos din Cipru există un tablou atribuit evanghelistului Luca, în care ar fi înfățișată Sf. Maria.
Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]
_001.jpg)
Viața Sfântului Apostol și Evanghelist Luca
Viața Sfântului Apostol și Evanghelist Luca
Focul dragostei către Dumnezeu care se ascundea în inima Sfântului Luca a ieșit la vedere prin aceste cuvinte: „Oare nu era inima noastră arzând întru noi, când ne grăia nouă pe cale și când ne tâlcuia Scripturile?”.
Sfântul evanghelist Luca era de neam din Antiohia Siriei și din tinerețe a deprins înțelepciunea elinească și meșteșugul doctoricesc, făcându-se doctor iscusit. Apoi a fost și zugrav ales. Cunoștea bine limba egipteană și greacă și, deprinzându-se desăvârșit și cu învățătura evreiască, a mers la Ierusalim.
În acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos, petrecând pe pământ cu oamenii, semăna sămânța cuvântului mântuirii, care, crescând și în inima lui Luca, fiind un pământ bun și răsărind, a adus rod însutit; căci Luca, auzind învățătura înțelepciunii din gura lui Dumnezeu, mai multă știință a scos de acolo decât din școlile elinești și egiptene, pentru că a învățat a cunoaște pe adevăratul Dumnezeu, a crede în El și a învăța și pe alții credința. El a fost unul din cei șaptezeci de apostoli, despre care chiar el pomenește în Evanghelia sa, zicând: „A arătat Domnul și pe mulți alții șaptezeci și i-a trimis, câte doi, înaintea feții Sale, în toată cetatea și locul”. Fiind și Luca din aceeași ceată apostolească, umbla înaintea feții Domnului, prin propovăduirea cea sfântă, gătind calea Lui și încredințând popoarele că Mesia, Care era așteptat, a venit în lume.
În vremea mântuitoarelor patimi, când fiind bătut păstorul s-au risipit oile turmei, acest fericit Luca umbla tânguindu-se și plângând pentru Domnul său, Care de voie a binevoit a pătimi. Și precum a semănat cu lacrimi, cu bucurie a secerat răsplătire. Căci înviind Hristos, pe când Luca și Cleopa mergeau în Emaus și vorbeau între ei cu jale despre pătimirile iubitului lor învățător, însuși Domnul nostru Iisus Hristos, prin arătarea Sa, i-a mângâiat și a șters lacrimile de pe ochii lor, căci, apropiindu-se de dânșii, le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea de care vă întrebați între voi mergând și de ce sunteți triști?”. Și a fost atunci călător Sfântul Luca împreună cu Acela Care a zis pentru Sine: „Eu sunt calea, adevărul și viața”. Deci, mergând și vorbind cu El, a rostit adânc negrăit de înțelepciune.
Cât de scumpă îi era Sfântului Luca învățătura Domnului nostru Iisus Hristos, când Iisus cu gura Sa cea preadulce povestea, începând de la Moise și de la toți proorocii și le tâlcuia lor toate Scripturile cele pentru Dânsul! De aceea Luca, bunul ucenic al lui Hristos, învățând tainele lui Dumnezeu, a adus și el la sfânta credință toate cetățile Beoției și pe mulți din cei ce erau în întunericul necunoștinței de Dumnezeu i-a luminat cu lumina înțelegerii Sfintei Evanghelii. Mai întâi a șezut în Emaus cu Hristos la cină, urmând să mănânce cu El prinz întru împărăția lui Dumnezeu. Apoi a cunoscut în frângerea pâinii pe Fiul lui Dumnezeu, pe Care Iuda, la Cina cea de Taină, nu a voit să-L cunoască.
Focul dragostei către Dumnezeu care se ascundea în inima Sfântului Luca a ieșit la vedere prin aceste cuvinte: „Oare nu era inima noastră arzând întru noi, când ne grăia nouă pe cale și când ne tâlcuia Scripturile?”. Și ca să nu fie uitată pomenirea Domnului, pe care din toată inima Îl iubea, după cincisprezece ani de la Înălțarea Lui la cer, cu toată adeverirea i-a scris Evanghelia. Și a scris nu numai cele ce singur a văzut și le-a auzit, ci și pe cele pe care le avea scrise în inima sa, nu din condei, ci din dragoste. De asemenea le-a povestit și pe acelea pe care mai înainte el le-a văzut și le-a auzit de la cei ce merseseră după Hristos. Iar mai pe urmă, aproape de patimile lui Hristos, a început a umbla după Dânsul, precum se scrie la începutul Evangheliei: „Ne-au dat nouă cei ce au fost din început, singuri văzători și slujitori ai Cuvântului”.
Sfântul Luca a fost părtaș durerilor și ostenelilor lui Pavel întru bunăvestirea lui Hristos, pentru că îi urmă lui propovăduindu-L pe Hristos nu numai Iudeilor, ci și neamurilor. El a fost în Roma la dânsul, precum arată Faptele Apostolilor, pe care tot el le-a scris, și era foarte iubit de Pavel. Scriind către Coloseni Apostolul Pavel, zice: „Închină-se vouă Luca, doctorul cel iubit”. La fel, în Epistola către Corinteni, Pavel îl laudă pe Luca, zicând: „Dar nu numai atât, ci este și ales de către Biserici ca tovarăș al nostru de călătorie, având darul acesta, spre slava Domnului Însuși și spre osârdia noastră” (II Corinteni 8, 19). Aici Sfântul Ieronim înțelege că Apostolul Pavel îl laudă pe Luca.
Apoi Luca, plecând din Roma, a mers spre răsărit, binevestind pe Hristos și suferind dureri și osteneli pentru sfânt numele Lui. Străbătând toată Livia, a mers în Egipt unde a luminat Tivaida, cea de mai sus zisă, prin bunavestire și în Tivele (cetățile) Beoției a rânduit bisericile, hirotonind preoți și diaconi. Apoi pe cei bolnavi cu trupul și cu sufletul i-a tămăduit și, pătimind multe, s-a odihnit întru Domnul, având mai mult de optzeci de ani.
Pe locul unde s-a pus sfântul lui trup, Dumnezeu, preamărind pe plăcutul Său, a plouat colirie (apă limpede) care tămăduiește durerea de ochi, în semnul meșteșugului celui doctoricesc. Pentru această era știut de credincioși mormântul lui, căci se vindecau de diferite boli, cu rugăciunile Sfântului Apostol. Apoi aflând Constantie, fiul lui Constantin cel Mare, de moaștele lui tămăduitoare, a trimis pe Artemie, cârmuitorul Egiptului, care mai pe urmă a fost chinuit pentru Hristos de Iulian Paravatul, care a adus cu mare cinste în cetatea împărătească moaștele Sfântului Apostol și evanghelist Luca.
Când s-au adus cu cântări și cu laude în cetate sfintele moaște, un famen al palatului împărătesc, anume Anatolie, zăcând de multă vreme pe patul durerii și cheltuind avere multă la doctori, căutând tămăduirea pe care n-o putuse dobândi de nicăieri, auzind că se aduc în cetate moaștele Sfântului Apostol Luca s-a rugat cu toată osârdia către sfântul și, pe cât îi era lui cu putință, s-a sculat de pe pat, poruncind să fie dus la tămăduitoarea raclă a apostolului. Când a ajuns și s-a atins de ea cu credință, închinându-se moaștelor sfântului, s-a vindecat îndată de boală și, câștigând desăvârșita sănătate și tărie, a purtat pe umerii săi, împreună cu ceilalți oameni, racla cu moaștele Sfântului Apostol Luca în Biserica Sfinților Apostoli. Acolo, sub sfințita masă, unde erau sfinții Andrei și Timotei, au pus sfințitele moaște ale sfântului Luca.
Se spune despre dânsul că el a zugrăvit minunat chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, purtând în brațe pe Pruncul cel mai înainte de veci, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Apoi a zugrăvit și alte două icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și le-a adus la Maica Domnului, spre a vedea dacă îi vor plăcea; iar ea, văzând acele chipuri ale sale, a grăit astfel: „Darul Celui ce S-a născut din mine și al meu să fie cu icoanele acestea”. Sfântul Apostol Luca a mai zugrăvit pe lemn și chipurile sfinților și mărilor Apostoli Petru și Pavel și de la dânsul s-a început în toată lumea acel bun și preacinstit lucru, adică zugrăvirea sfintelor icoane, întru slava lui Dumnezeu, a Maicii Lui și a tuturor sfinților, pentru împodobirea Bisericii și spre mântuirea credincioșilor, celor ce cu dreaptă credință cinstesc sfintele icoane. Amin.
Sf Mc Marin cel Bătrân
Focul dragostei către Dumnezeu care se ascundea în inima Sfântului Luca a ieșit la vedere prin aceste cuvinte: „Oare nu era inima noastră arzând întru noi, când ne grăia nouă pe cale și când ne tâlcuia Scripturile?”.
Sfântul evanghelist Luca era de neam din Antiohia Siriei și din tinerețe a deprins înțelepciunea elinească și meșteșugul doctoricesc, făcându-se doctor iscusit. Apoi a fost și zugrav ales. Cunoștea bine limba egipteană și greacă și, deprinzându-se desăvârșit și cu învățătura evreiască, a mers la Ierusalim.
În acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos, petrecând pe pământ cu oamenii, semăna sămânța cuvântului mântuirii, care, crescând și în inima lui Luca, fiind un pământ bun și răsărind, a adus rod însutit; căci Luca, auzind învățătura înțelepciunii din gura lui Dumnezeu, mai multă știință a scos de acolo decât din școlile elinești și egiptene, pentru că a învățat a cunoaște pe adevăratul Dumnezeu, a crede în El și a învăța și pe alții credința. El a fost unul din cei șaptezeci de apostoli, despre care chiar el pomenește în Evanghelia sa, zicând: „A arătat Domnul și pe mulți alții șaptezeci și i-a trimis, câte doi, înaintea feții Sale, în toată cetatea și locul”. Fiind și Luca din aceeași ceată apostolească, umbla înaintea feții Domnului, prin propovăduirea cea sfântă, gătind calea Lui și încredințând popoarele că Mesia, Care era așteptat, a venit în lume.
În vremea mântuitoarelor patimi, când fiind bătut păstorul s-au risipit oile turmei, acest fericit Luca umbla tânguindu-se și plângând pentru Domnul său, Care de voie a binevoit a pătimi. Și precum a semănat cu lacrimi, cu bucurie a secerat răsplătire. Căci înviind Hristos, pe când Luca și Cleopa mergeau în Emaus și vorbeau între ei cu jale despre pătimirile iubitului lor învățător, însuși Domnul nostru Iisus Hristos, prin arătarea Sa, i-a mângâiat și a șters lacrimile de pe ochii lor, căci, apropiindu-se de dânșii, le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea de care vă întrebați între voi mergând și de ce sunteți triști?”. Și a fost atunci călător Sfântul Luca împreună cu Acela Care a zis pentru Sine: „Eu sunt calea, adevărul și viața”. Deci, mergând și vorbind cu El, a rostit adânc negrăit de înțelepciune.
Cât de scumpă îi era Sfântului Luca învățătura Domnului nostru Iisus Hristos, când Iisus cu gura Sa cea preadulce povestea, începând de la Moise și de la toți proorocii și le tâlcuia lor toate Scripturile cele pentru Dânsul! De aceea Luca, bunul ucenic al lui Hristos, învățând tainele lui Dumnezeu, a adus și el la sfânta credință toate cetățile Beoției și pe mulți din cei ce erau în întunericul necunoștinței de Dumnezeu i-a luminat cu lumina înțelegerii Sfintei Evanghelii. Mai întâi a șezut în Emaus cu Hristos la cină, urmând să mănânce cu El prinz întru împărăția lui Dumnezeu. Apoi a cunoscut în frângerea pâinii pe Fiul lui Dumnezeu, pe Care Iuda, la Cina cea de Taină, nu a voit să-L cunoască.
Focul dragostei către Dumnezeu care se ascundea în inima Sfântului Luca a ieșit la vedere prin aceste cuvinte: „Oare nu era inima noastră arzând întru noi, când ne grăia nouă pe cale și când ne tâlcuia Scripturile?”. Și ca să nu fie uitată pomenirea Domnului, pe care din toată inima Îl iubea, după cincisprezece ani de la Înălțarea Lui la cer, cu toată adeverirea i-a scris Evanghelia. Și a scris nu numai cele ce singur a văzut și le-a auzit, ci și pe cele pe care le avea scrise în inima sa, nu din condei, ci din dragoste. De asemenea le-a povestit și pe acelea pe care mai înainte el le-a văzut și le-a auzit de la cei ce merseseră după Hristos. Iar mai pe urmă, aproape de patimile lui Hristos, a început a umbla după Dânsul, precum se scrie la începutul Evangheliei: „Ne-au dat nouă cei ce au fost din început, singuri văzători și slujitori ai Cuvântului”.
Sfântul Luca a fost părtaș durerilor și ostenelilor lui Pavel întru bunăvestirea lui Hristos, pentru că îi urmă lui propovăduindu-L pe Hristos nu numai Iudeilor, ci și neamurilor. El a fost în Roma la dânsul, precum arată Faptele Apostolilor, pe care tot el le-a scris, și era foarte iubit de Pavel. Scriind către Coloseni Apostolul Pavel, zice: „Închină-se vouă Luca, doctorul cel iubit”. La fel, în Epistola către Corinteni, Pavel îl laudă pe Luca, zicând: „Dar nu numai atât, ci este și ales de către Biserici ca tovarăș al nostru de călătorie, având darul acesta, spre slava Domnului Însuși și spre osârdia noastră” (II Corinteni 8, 19). Aici Sfântul Ieronim înțelege că Apostolul Pavel îl laudă pe Luca.
Apoi Luca, plecând din Roma, a mers spre răsărit, binevestind pe Hristos și suferind dureri și osteneli pentru sfânt numele Lui. Străbătând toată Livia, a mers în Egipt unde a luminat Tivaida, cea de mai sus zisă, prin bunavestire și în Tivele (cetățile) Beoției a rânduit bisericile, hirotonind preoți și diaconi. Apoi pe cei bolnavi cu trupul și cu sufletul i-a tămăduit și, pătimind multe, s-a odihnit întru Domnul, având mai mult de optzeci de ani.
Pe locul unde s-a pus sfântul lui trup, Dumnezeu, preamărind pe plăcutul Său, a plouat colirie (apă limpede) care tămăduiește durerea de ochi, în semnul meșteșugului celui doctoricesc. Pentru această era știut de credincioși mormântul lui, căci se vindecau de diferite boli, cu rugăciunile Sfântului Apostol. Apoi aflând Constantie, fiul lui Constantin cel Mare, de moaștele lui tămăduitoare, a trimis pe Artemie, cârmuitorul Egiptului, care mai pe urmă a fost chinuit pentru Hristos de Iulian Paravatul, care a adus cu mare cinste în cetatea împărătească moaștele Sfântului Apostol și evanghelist Luca.
Când s-au adus cu cântări și cu laude în cetate sfintele moaște, un famen al palatului împărătesc, anume Anatolie, zăcând de multă vreme pe patul durerii și cheltuind avere multă la doctori, căutând tămăduirea pe care n-o putuse dobândi de nicăieri, auzind că se aduc în cetate moaștele Sfântului Apostol Luca s-a rugat cu toată osârdia către sfântul și, pe cât îi era lui cu putință, s-a sculat de pe pat, poruncind să fie dus la tămăduitoarea raclă a apostolului. Când a ajuns și s-a atins de ea cu credință, închinându-se moaștelor sfântului, s-a vindecat îndată de boală și, câștigând desăvârșita sănătate și tărie, a purtat pe umerii săi, împreună cu ceilalți oameni, racla cu moaștele Sfântului Apostol Luca în Biserica Sfinților Apostoli. Acolo, sub sfințita masă, unde erau sfinții Andrei și Timotei, au pus sfințitele moaște ale sfântului Luca.
Se spune despre dânsul că el a zugrăvit minunat chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, purtând în brațe pe Pruncul cel mai înainte de veci, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Apoi a zugrăvit și alte două icoane ale Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și le-a adus la Maica Domnului, spre a vedea dacă îi vor plăcea; iar ea, văzând acele chipuri ale sale, a grăit astfel: „Darul Celui ce S-a născut din mine și al meu să fie cu icoanele acestea”. Sfântul Apostol Luca a mai zugrăvit pe lemn și chipurile sfinților și mărilor Apostoli Petru și Pavel și de la dânsul s-a început în toată lumea acel bun și preacinstit lucru, adică zugrăvirea sfintelor icoane, întru slava lui Dumnezeu, a Maicii Lui și a tuturor sfinților, pentru împodobirea Bisericii și spre mântuirea credincioșilor, celor ce cu dreaptă credință cinstesc sfintele icoane. Amin.
Sf Mc Marin cel Bătrân
Viața Sfântului Mucenic Marin cel Bătrân
Viața Sfântului Mucenic Marin cel Bătrân
Sfântul Mucenic Marin cel Bătrân a fost pe vremea lui Dioclețian și a lui Aristobul.
Sfântul Mucenic Marin cel Bătrân a fost pe vremea lui Dioclețian și a lui Aristobul.
Deci, stând înaintea guvernatorului Ciliciei, a fost bătut cumplit cu toiege și legându-i-se picioarele cu fiare, a fost băgat în temniță și a doua zi iarăși aducându-l înainte, l-au spânzurat pe lemn de picioare și l-au bătut fără de milă; apoi pogorându-l de pe lemn, a suferit moarte prin sabie, dându-și duhul lui Dumnezeu.
ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI
A. GUSTĂRI
Mingiuţe cu măsline
· 1
borcan măsline verzi umplute cu gogoşari;
· 250
g margarină;
· 3
ceşti făină;
· 1
linguriţă sare
Se lasă măslinele în strecurătoare de seara să se
scurgă.
Din margarină, făină şi sare se face un aluat moale,
care se împarte în grămăjoare de mărimea unei nuci.
Se întind în foi mingiuţele, pe fiecare se aşază o
măslină, apoi se înfăşoară şi se modelează mingiuţe.
Se aşază în tavă şi se coc la cuptor la foc potrivit ½
ore cât să se rumenească uşor.
B. SALATE
Salată de varză
· 1
varză mică;
· 2
morcovi;
· 1
rădăcină ţelină;
· 6
căţei usturoi pisat;
· Sare;
· 5
linguri ulei;
· 3
linguri oţet;
· Mărar
Peste varza tocată fideluţă, amestecată cu morcovul şi
ţelina date pe răzătoare se toarnă amestecul de sare, ulei şi oţet.
Usturoiul pisat şi
mărarul se adaugă la sfârşit.
C. SOSURI
Pentru reţetele de azi nu trebuie să pregătim separat
nici un sos.
D. BORŞURI
SUPE CREME DE LEGUME
Supă de zarzavat
· 1
ceapă mare;
· 2
morcovi;
· 1
ţelină;
· 1
păstârnac;
· 1
rădăcină pătrunjel;
· 1
praz;
· 4
cartofi;
· 2
ardei graşi;
· 2 –
3 roşii;
· 1
dovlecel
· 1
legătură pătrunjel verde
Se taie tot zarzavatul în felii subţiri care se călesc
în ulei.
Se adaugă 2 litri apă fierbinte şi se lasă să fiarbă
cam ¾ ore la foc domol.
Când este gata se adaugă verdeaţa tocată mărunt.
E. MÂNCĂRURI
Varză dulce călită
· 1
varză circa 1 kg;
· 1
ceapă;
· 1
ceaşcă ulei;
· Piper;
· Sare,
· Mărar
După ce s-au scos cotoarele se taie varza fideluţă, se
sărează şi se frământă puţin cu mâna.
Se pune peste ceapa călită în ulei, se adaugă puţină
apă şi se lasă să scadă la foc mic.
Se sărează, se pune piperul şi mărarul tocat mărunt.
După preferinţă se poate adăuga zeama de la o lămâie.
F. DULCIURI
Cremă de ananas
· 1
cutie compot ananas;
· 1
pachet fulgi porumb;
· ½
ceaşcă zahăr;
· 3
ceşti apă;
· 1
cutie jeleu ananas;
· Cireşe
din dulceaţă pentru glazură
Se strecoară ananasul şi se păstrează zeama.
Se păstrează 2 rondele
întregi de ananas, iar restul se taie bucăţele mici.
Într-o oală se amestecă
fulgii de porumb, zahărul şi apa şi se pun la foc mic să fiarbă până când se leagă.
Amestecând se adaugă pe
rând zeama de la compot, jeleul şi fructele de ananas.
Se udă cu apă o formă de
1 kg, se unge fără să se şteargă, se răstoarnă în ea compoziţia şi se lasă
câteva ore la frigider până se leagă bine.
Se scoate crema pe un
platou, se garniseşte cu cireşe din dulceaţă şi cu feliile de ananas reţinute,
tăiate în sferturi.
Sfântul Mucenic Marin cel Bătrân a fost pe vremea lui Dioclețian și a lui Aristobul.
Sfântul Mucenic Marin cel Bătrân a fost pe vremea lui Dioclețian și a lui Aristobul.
Deci, stând înaintea guvernatorului Ciliciei, a fost bătut cumplit cu toiege și legându-i-se picioarele cu fiare, a fost băgat în temniță și a doua zi iarăși aducându-l înainte, l-au spânzurat pe lemn de picioare și l-au bătut fără de milă; apoi pogorându-l de pe lemn, a suferit moarte prin sabie, dându-și duhul lui Dumnezeu.
ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI
A. GUSTĂRI
Mingiuţe cu măsline
· 1
borcan măsline verzi umplute cu gogoşari;
· 250
g margarină;
· 3
ceşti făină;
· 1
linguriţă sare
Se lasă măslinele în strecurătoare de seara să se
scurgă.
Din margarină, făină şi sare se face un aluat moale,
care se împarte în grămăjoare de mărimea unei nuci.
Se întind în foi mingiuţele, pe fiecare se aşază o
măslină, apoi se înfăşoară şi se modelează mingiuţe.
Se aşază în tavă şi se coc la cuptor la foc potrivit ½
ore cât să se rumenească uşor.
B. SALATE
Salată de varză
· 1
varză mică;
· 2
morcovi;
· 1
rădăcină ţelină;
· 6
căţei usturoi pisat;
· Sare;
· 5
linguri ulei;
· 3
linguri oţet;
· Mărar
Peste varza tocată fideluţă, amestecată cu morcovul şi
ţelina date pe răzătoare se toarnă amestecul de sare, ulei şi oţet.
Usturoiul pisat şi
mărarul se adaugă la sfârşit.
C. SOSURI
Pentru reţetele de azi nu trebuie să pregătim separat
nici un sos.
D. BORŞURI
SUPE CREME DE LEGUME
Supă de zarzavat
· 1
ceapă mare;
· 2
morcovi;
· 1
ţelină;
· 1
păstârnac;
· 1
rădăcină pătrunjel;
· 1
praz;
· 4
cartofi;
· 2
ardei graşi;
· 2 –
3 roşii;
· 1
dovlecel
· 1
legătură pătrunjel verde
Se taie tot zarzavatul în felii subţiri care se călesc
în ulei.
Se adaugă 2 litri apă fierbinte şi se lasă să fiarbă
cam ¾ ore la foc domol.
Când este gata se adaugă verdeaţa tocată mărunt.
E. MÂNCĂRURI
Varză dulce călită
· 1
varză circa 1 kg;
· 1
ceapă;
· 1
ceaşcă ulei;
· Piper;
· Sare,
· Mărar
După ce s-au scos cotoarele se taie varza fideluţă, se
sărează şi se frământă puţin cu mâna.
Se pune peste ceapa călită în ulei, se adaugă puţină
apă şi se lasă să scadă la foc mic.
Se sărează, se pune piperul şi mărarul tocat mărunt.
După preferinţă se poate adăuga zeama de la o lămâie.
F. DULCIURI
Cremă de ananas
· 1
cutie compot ananas;
· 1
pachet fulgi porumb;
· ½
ceaşcă zahăr;
· 3
ceşti apă;
· 1
cutie jeleu ananas;
· Cireşe
din dulceaţă pentru glazură
Se strecoară ananasul şi se păstrează zeama.
Se păstrează 2 rondele
întregi de ananas, iar restul se taie bucăţele mici.
Într-o oală se amestecă
fulgii de porumb, zahărul şi apa şi se pun la foc mic să fiarbă până când se leagă.
Amestecând se adaugă pe
rând zeama de la compot, jeleul şi fructele de ananas.
Se udă cu apă o formă de
1 kg, se unge fără să se şteargă, se răstoarnă în ea compoziţia şi se lasă
câteva ore la frigider până se leagă bine.
Se scoate crema pe un
platou, se garniseşte cu cireşe din dulceaţă şi cu feliile de ananas reţinute,
tăiate în sferturi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu