6 /20 OCTOMBRIE 2023 - TEATRU/FILM
| Ion Dichiseanu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Ioan Dichiseanu |
| Născut | [1]  Adjud, Putna, România |
| Decedat | (87 de ani)[2] București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | actor scriitor |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
| Ani de activitate | 1959 - 2021 |
| Roluri importante | Pierre Vaillant Toate pânzele sus! Căpitanul Mărgărit Trandafirul galben Furius Kampf um Rom I |
| Alte premii | |
| Ordinul Național „Serviciul Credincios” (2002) | |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
Ion Dichiseanu (n. ,[1] Adjud, Putna, România – d. ,[2] București, România) a fost un actor de film, radio, scenă, televiziune și voce și scriitor român. A absolvit IATC (Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București) în 1959.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Fiind student la Politehnică a fost îndrumat spre actorie de către nepoata lui George Vraca. După absolvire, a plecat cu toată promoția la Teatrul din Botoșani.
Este cunoscut datorită activității sale artistice în cadrul Teatrului Nottara, precum și pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru de televiziune și teatru radiofonic.
Recunoaștere[modificare | modificare sursă]
A primit Premiul ACIN pentru rolul din filmul "Clipa" (1979) și a fost decorat cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler (30 mai 2002), alături de alți actori, „pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.[3]
Ion Dichiseanu a fost ales Cetățean de Onoare al orașului Adjud, orașul său natal.
Totodată, în anul 2019 a fost decorat de președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de ofițer.[4]
Alte activități[modificare | modificare sursă]
În 1995 a publicat volumul de versuri Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză la Editura Arc.
De asemenea, a fost vocea unui gecalop (iepure cu coarne) în cadrul scurt-metrajului Oaia fără blană, al companiei Pixar.
Decesul[modificare | modificare sursă]
Ion Dichiseanu a murit pe 20 mai 2021, în jurul orei 15.00, la Spitalul Floreasca, unde era internat de la începutul anului.[5]
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Darclée (1960)
- Post-restant' (1961)
- Porto-Franco (1961)
- Tudor (1963)
- Titanic vals (1964) - Gigi Stamatescu
- Mofturi 1900 (1965)
- Runda 6 (1965)
- Dincolo de barieră (1965)
- Tunelul (1966)
- Frumoasele vacanțe (1967)
- Amprenta (1967)
- De trei ori București (1968) - segmentul „Întoarcerea”
- Bătălia pentru Roma (1968)
- Aventurile lui Tom Sawyer (1968)
- Războiul domnițelor (1969)
- Castelul condamnaților (1970)
- Cîntecele mării (1971)
- Printre colinele verzi (1971)
- Sfînta Tereza și diavolii (1972)
- Pistruiatul (1973)
- 100 de lei (1973)
- Mușchetarul român (1975)
- Cantemir (1975)
- Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - Pierre Vaillant (ep. 1, 5, 12)
- Războiul Independenței (Serial TV) (1977)
- Acțiunea „Autobuzul” (1978) - ofițerul infiltrat Marius
- Pentru patrie (1978) - Osman Pașa
- Melodii, melodii (1978)
- Revanșa (1978) - comandantul legionar Cernescu
- Severino (1978), regia Claus Dobberke
- Ultima frontieră a morții (1979)
- Clipa (1979)
- Burebista (1980)
- Al treilea salt mortal (1980)
- Detașamentul „Concordia” (1981)
- Trandafirul galben (1982)
- Cucerirea Angliei (1982)
- Misterele Bucureștilor (1983)
- Dragostea și revoluția (1983)
- Căruța cu mere (1983)
- Zbor periculos (1984)
- Racolarea (1985)
- Соучастие в убийстве (Souchastiye v ubijstve) (1985)
- Maria Mirabela în Tranzistoria (1989)
- Neînvinsă-i dragostea (1993)
- Triunghiul morții (1999) - Kaiserul Wilhelm al II-lea
- „15” (2005)
- Vocea inimii (2006) - Massimo
- Cu un pas înainte (2007) - Viceprimarul (2 episoade, 2008)
- Supraviețuitorul (2008)
- Regina (2008-2009) - Miguel Cervantes
- State de România (2009-2010) - Miguel Cervantes
- Arhitectura României Mari (2017)
- O grămadă de caramele (2017) - Orlando
- Între chin și amin (2019)
- Babardeală cu bucluc sau porno balamuc (2021)
PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- ACIN 1979 (pentru filmul "Clipa")
VOLUME[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Actorul Ion Dichiseanu si-a construit o reputatie de Don Juan. Si asta, in mare parte, datorita relatiilor cu frumuseti celebre, printre care actrite in mare voga a acelor ani, o suedeza celebra dar mai ales cu diva spaniola Sarita Montiel.
El chiar a reuşit să o cucerească pe renumita actriţă a anilor '50-'60, frumoasa spanioloaică Sarita Montiel, care venită la Bucureşti, în anul 1967, s-a îndrăgostit de Ion Dichiseanu, iar idila lor a fost de notorietate, mai ales că Sarita nu-şi ascundea sentimentele pentru actorul român. În destinul său amoros a mai contat apoi o suedeză, dar împlinirea sa reală s-a produs în anul 1987, odată cu naşterea fiicei sale, Ioana Georgiana (astăzi studentă la Regie si casatorita cu Luis Ilias, un grec mai in varsta cu zece ani decat ea.), şi a iubirii pentru tânăra care i-a dăruit unicul său copil, solista de muzică uşoară Simona Florescu, care l-a cucerit pe "celibatarul convins" Ion Dichiseanu.
Dichiseanu isi aduce oricand aminte, cu mare placere, despre aventura cu celebra actrita, poveste care s-a incheiat in toamna anului 1967 cand Simona, sotia lui cu 34 de ani mai tanara decat el, abia se nastea.
( Acesta chiar scrie in 1995 despre amanuntele picante din viata sa in cartea "Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză" şi este povestea iubirilor unui actor român de succes care, dincolo de graniţe, prejudecăţi şi constrângeri ale perioadei ceauşiste, a reuşit să cucerească reprezentantele sexului frumos datorită farmecului incontestabil.)
Casnicia lui Ion Dichiseanu cu Simona Florescu s-a deteriorat, se pare din cauza surorii vitrege a actorului, dupa cum sustine sotia actorului. Jeni Popescu, acum in varsta de 83 de ani, care a fost constant alaturi de cei doi soti, a locuit in aceeasi casa si a avut mereu un cuvant de spus in planurile de viitor ale acestora.
La 77 de ani, Dichiseanu este gata sa inceapa o viata noua si nu ar fi exclus sa-l vedem la brat cu o femeie frumoasa cat de curand. Cu un an in urma, actorul a pus punct mariajului de 22 de ani cu Simona si pare ca este gata sa o ia de la capat. In 2008 alaturi de Mihaela Serban, actorul a fost gazda evenimentului „Gala femeilor de succes 2008”. A fost prima aparitie a lui Dichi de dupa divort si una reusita, am putea spune. Foarte elegant si cu o energie debordanta, actorul nu a contenit cu complimentele la adresa doamnelor care au urcat pe scena pentru a-si ridica premiul.
| Costel Constantin | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (78 de ani)[1] Galați, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actor |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
| Prezență online | |
Aici, dupa cum declara actorul A AVUT NOROC !
" Am avut norocul, şi nu mă feresc să recunosc că despre un noroc - sau şi despre un noroc - este vorba, de a mă întâlni aici cu roluri, dar şi cu oameni de teatru de o calitate deosebită. Am avut şansa, de pildă, chiar de la început, să joc într-o piesă de Albee, "Cui i-e frică de Virginia Woolf", alături de Radu Beligan şi Marcela Rusu, ori să lucrez într-un spectacol care a stârnit mult interes - "Regele Lear". Au fost întâlniri artistice cu atât mai importante, cu cât se situează în primii doi-trei ani după venirea la Bucureşti, deci, într-o perioadă în care formarea mea ca actor era în plină desfăşurare, şi aceste evenimente (pentru că eveninimente au fost) îmi puteau marca evoluţia. Şi cred că mi-au şi marcat-o. Au fost primii paşi pe o scenă covârşitor de importantă şi primii paşi contează totdeauna."
Costel Constantin face parte din ultima generatie de maestri ai scenei nationale. Impins de tanar catre roluri memorabile nu e intamplator faptul ca, la apogeul talentului, toate datele aveau sa-l indice potrivit pentru rolul lui Stefan din “Apus de soare”. Astfel rolul voievodului a reprezentat pentru Costel Constantin triumful unei mari cariere.
Societar de onoare al Teatrului National Bucuresti, a carui scena o slujeste din 1969, este detinatorul pentru performantele sale artistice cu Premiul I pentru interpretare masculina (1970), Premiul revistei “Teatru” pentru “cel mai bun spectacol” si din nou “pentru cea mai buna interpretare masculina “ FESTIVALUL ARTELOR 28. (1983), Premiul “pentru cel mai bun spectacol cu o piesa romaneasca” in cadrul Festivalului “I. L. Caragiale” (1990). In 2002 i s-a conferit Ordinul National “Serviciu Credincios” in grad de Cavaler.
Dupa evenimentele din 1989, a devenit omul care a deschis, primul club de cabaret din Europa de Est, celebrul “Sexy Club”.
Costel Constantin, si-a reprofilat business-ul, inaugurand, anul trecut, localul “Hanul Veseliei”. O atmosfera boema, care duce cu gandul la farmecul perioadei interbelice si al Bucurestiului numit atunci Micul Paris, mancare traditionala romaneasca, muzica lautareasca si romante cantate live. Toate astea, imbinate cu prezenta catorva dansatoare sexy de muzica orientala, asa incat restaurantul sa pastreze totusi ceva din parfumul vechiului “Sexy Club”..
" In afara de muzica live, Costel Constantin s-a ocupat si de partea de bucatarie, alegand in meniu mancaruri traditionale romanesti, dar si feluri sofisticate, pentru a satisface si gusturile vreunor vip-uri mai pretentioase: “In meniu se regasesc mai ales mancaruri traditionale, ca pe vremea bunicii. Ciorbe cu afumatura, carne in untura, cu cartofi taranesti. Dar avem si mancare sofisticata, fructe de mare, salate speciale, pentru toate gusturile. Bucatarii sunt foarte priceputi, castigatori de concursuri internationale”, spune patronul Constantin. Inedita este combinatia de boem cu modern gandita de patron. Printre clientii dornici sa manance traditional si sa se lase distrati de cateva dansatoare din buric profesioniste se afla oameni de afaceri, politicieni, sportivi si vedete din show-biz. “Vin si celebritati, din toate domeniile, dar targetul este omul de rand" dar dupa 15 ani afacerea s-a incheiat...
Este casatorit de peste 30 de ani cu Mihaela despre care declara cu multa dragoste : " Daca nu ai o mana forte care sa te sustina, nu reusesti. In cazul meu, norocul a insemnat intalnirea cu sotia mea, Mihaela. Suntem de 30 de ani impreuna. Fiecare venim dupa o alta experinta, si fiecare a adus ceva in relatia asta. Ne completam. O relatie ca sa functioneze, trebuie consolidata. Trebuie sa dublezi permanent cu inteligenta si sensibilitate. Asta presupune o mare cheltuiala de energie, de rabdare, ca sa nu mai vorbim de multa, multa dragoste. Cu timpul, intr-un cuplu ajungi sa simti, sa reactionezi in acelasi fel la o bucurie, la o durere, la o incercare mai serioasa. Uneori te lasi dus de probleme si daca nu ai pe cineva care sa te domoleasca, nu rezisti."
In prezent continua sa joace pe scena Teatrului National " Ion Luca Caragiale " din Bucuresti si si-a incalcat unele " principii, jucand si in " primul serial romanesc de epoca ???" sau telenovela " Aniela" in rolul
Decebal Ciucurescu, colonel al Garzii Regale, care s-a remarcat in Razboiul de Independenta, si despre care declara: “Eu m-am simtit onorat de faptul ca producatorii acestui serial m-au chemat in Buftea si cand mi-au spus despre ce rol este vorba m-am simtit nu numai onorat de invitatia lor, ci si incantat de rol. Acest personaj a existat ca atare, este vorba despre comandantul Regimentului IV Rosiori, intr-una dintre cele mai infloritoare perioade din istoria României, o epoca superba. Atunci armata era foarte stimata, tinerii isi doreau sa ajunga acolo deoarece era considerata activitatea de top a României, era o chestie de prestigiu sa ajungi in armata. Rolul este foarte interesant si incitant pentru mine ca actor, il descopar incet incet. De asemenea, imi place atmosfera de pe platouri, m-am trezit in mijlocul unui colectiv de actori pe care ii cunosc in mare parte si in combinatie cu aceasta echipa minunata, s-a creat o atmosfera de familie, ma simt ca acasa”.
Adevarul este ca TALENTUL isi spune CUVANTUL in orice productie cinematografica sau montare pe scena teatrului romanesc.
COSTEL CONSTANTIN - Premiul pentru Întreaga Carieră @ GOPO2021
Costel Constantin, 50 de ani pe scena TNB!
Costel Constantin - Primele iubiri
Valentin Silvestru, nume real Marcel Moscovici (n. 20 octombrie 1924, Scânteia, județul Iași – d. 25 noiembrie 1996, București) a fost un teatrolog, prozator și dramaturg român, fiul Surei și al lui Isac Moscovici, constructor.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
După mărturia scriitorului Valentin Silvestru din 1985, primii ani de școală i-a urmat în satul Scânteia, jud. Iași, avându-l ca învățător pe domnul Marian, un "Domnul Trandafir" al vremurilor sale. În iunie 1935 Valentin Silvestru a fost admis la Liceul Național Iași și repartizat în clasa I A, pentru anul școlar 1935-1936.
După absolvirea Liceului Național din Iași în 1942, urmează la București Facultatea de Litere și Filosofie, al cărei licențiat devine în 1949. Debutul în presă are loc în 1943, cu un articol despre Henrik Ibsen, publicat în ziarul „Ecoul", iar cel editorial în 1949, cu nuvela Trenul regal. Reporter la cotidienele „Victoria" (1944-1946) și „România liberă" (1946-1947), colaborează la „Contemporanul", unde în 1947 îi apare prima proză, intitulată Luminătorii satelor, trece redactor la „Rampa" (1947-1948) și „Flacăra" (1948-1950), scrie în „Lumea" (1946) lui G. Călinescu.
Ulterior se consacră aproape exclusiv teatrului, filmului și radioului. Director artistic al Studioului Cinematografic București (1950-1951), redactor-șef al publicației „Probleme de cinematografie" (1951-1953), profesor de estetică la Institutul de Teatru din București (1953-1959), șef al secției de artă și cronicar dramatic la „Contemporanul" (1954-1969), din 1969 până în 1992 este titularul cronicii dramatice la „România literară". Colaborează și la „Astra", „Ateneu", „Cronica", „Familia", „Ramuri", „Teatrul", „Tribuna", „Viața românească" etc. Pentru publicul larg se face cunoscut cu rubrica „Poșta veselă", pe care o susține ani de-a rândul în cadrul emisiunii „Unda veselă" la Radio București.
A scris scenarii radiofonice, pentru filme de televiziune (Arta conversației, 1975), documentare (despre Lucia Sturdza Bulandra, 1961), de desene animate (Căsuțe ascunse, 1961) sau artistice, folosind uneori propriile-i proze (Tufă de Veneția, 1975). Din mari scriitori spanioli și francezi, cum sunt Lope de Vega, Cervantes, Federico Garcia Lorca, Prosper Merimee, Anatole France, Aime Cesaire, a dat versiuni în limba română, mai ales pentru texte utilizate în spectacole teatrale.
A fost unul din inițiatorii Asociației Umoriștilor din România și al Festivalului bienal de umor de la Vaslui și președinte în juriul pentru teatru al Festivalului „Cântarea României". De asemenea, a fost membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, a întemeiat și condus Fundația „Teatrul 21". I s-au decernat Premiul Asociației Oamenilor de Teatru și Muzică (1978) și Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Elemente de caragialeologie (1979), precum și un premiu al Academiei Române pentru volumul colectiv Teatrul românesc contemporan (1975).
ACTIVITATEA LITERARĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Primele scrieri în proză ale lui Silvestru sunt total aservite canonului proletcultist, ilustrând mai mult decât obișnuitul compromis menit a face posibilă „trecerea" peste granița cenzurii. Nuvela Trenul regal și schițele din volumul Bordeiul de la Poarta Albă (1952) sunt scrieri de propagandă, de vehementă incriminare a regalității carliste în prima proză, de exaltare a noilor „realizări" (Canalul Dunăre-Marea Neagră etc.), dar și a „vigilenței", denunțului și calomniei (un text precum Cetățeanca Melinte Aneta e caracteristic) în culegerea de schițe.
Jurnalul cu file violete (1955) e menționabil numai pentru introducerea notei umoristice, fiindcă în rest conformismul se păstrează, acordat cu noile indicații, prin care se recunoaște că pe lângă „realizări" mai sunt și neajunsuri. De altfel, întreaga proză umoristico-satirică a lui Silvestru are această notă de acomodare și chiar de ocolire a strategiilor esopice și subversive. Faptul că în 1987 el lăuda încă „brigada artistică de amatori" ca formă spontană de umor popular este grăitor.
Odată cu volumul Glastra cu sfecle (1965), care include „microfoiletoane, momente și schițe vesele", gama tematică și de procedee se lărgește, iar tezismul propagandistic se atenuează. Prozatorul exploatează resursele umoristice ale cotidianului, faptul divers, savoarea dialogului, convențiile și stereotipiile, rutina și micul absurd existențial, noua birocrație, mita măruntă, nepotismul, micile compromisuri și imposturi, noul parvenitism (venal, totuși), noile variante ale mitocăniei etc.
O sursă de comic frecvent investigată este vorbirea (numeroase schițe au aspect de scenetă sau sunt colaje de scrisori, ca la I.L. Caragiale, luat ca model), cu amestecul de termeni comuni, colocviali, triviali ori sentimentali și de limbaj tehnic sau în genere neologistic (vorbirea în „radicale"), amintind și de seria cu Tanța și Costel a lui Ion Băieșu. Scenetele sunt plasate în noua geografie economică și socială (CAP-uri, întreprinderi de stat, ferme agricole, birouri, stații de autobuz, stațiuni de odihnă muncitorești, magazine, școli etc.). În mod obișnuit, aici comicul mizează pe efectul poantei și al contrarierii expectației și nu depășește, ca anvergură, nivelul agreabilului și al divertismentului. Proza scurtă instituie un univers caleidoscopic de care nu sunt străine nici scrierile teatrologului Silvestru. Majoritatea cărților sale sunt alcătuiri fragmentariste care au la bază activitatea prodigioasă a cronicarului dramatic.
Autorul se caracterizează cu exactitate: „menirea mea pe lume e să fiu gazetar". Partea tare a comentatorului de teatru nu e vocația teoretică și nici cea sistemică, ci o bună aplicare la textul dramatic și la tehnicile regizorale și actoricești, provenită dintr-un îndelungat și consecvent exercițiu de urmărire a fenomenului teatral curent din țară și, pe cât a fost posibil, din lume. De altfel, din călătoriile sale de documentare sau însoțind diverse trupe a ieșit o memorialistică nu lipsită de calități. Silvestru este un teatrolog cu o cultură respectabilă și cu o bună priză la text și la punerea în scenă.
Prima lucrare reprezentativă, Personajul în teatru (1966), propune și câțiva termeni insoliți, chiar dacă nu îndeajuns de tehnic definiți: „talentul personajului" (potențialul marilor personaje de a permite interpretări noi, în funcție de epocă, mediu sociocultural, talent regizoral și actoricesc) și „cultura rolului" (pregătirea culturală a actorului, cunoașterea epocii în care evoluează personajul interpretat etc.). Lucrările secvențe, deși dominate de același fragmentarism, pun premisele unor panorame care țin seama îndeobște de criteriul valorii - există și excepții: de exemplu, supralicitarea lui Aurel Baranga - și sunt deschise la inovație - studii despre teatrul experimental în Prezența teatrului (1968) și, tot aici, despre viziunea regizorală a lui David Esrig, iar cu altă ocazie despre Liviu Ciulei.
Istoria dramaturgiei și artei scenice românești din anii 1970-1990 nu poate neglija contribuția lui Silvestru la lucrarea Teatrul românesc contemporan, unde scrie capitolul Evoluția conceptelor teatrale, dar și paginile din Ora 19,30 (1983) sau Un deceniu teatral (1984), după cum istoria teatrului autohton de la începuturi până spre 1990 nu poate face abstracție de incursiunile sale în trecutul și prezentul dramei istorice. Notabil este Silvestru ca antologator, care resuscită interesul pentru dramaturgi și piese uitate, efortul recuperator fiind prezent în primul rând în articolele exegetice.
Astfel, în volumul Clio și Melpomena (1977), cea mai amplă secțiune, intitulată Piesa uitată, atrage atenția asupra unui repertoriu marginalizat sau de-a dreptul necunoscut, de la hasdeiana Răposahd postelnic la Vrăjitoarele lui Dimitrie Stelara, trecând prin dramaturgia lui Iacob Negruzzi, I.L. Caragiale (Începem!), Al. Macedonski (Moartea lui Dante Alighieri), Barbu Delavrancea (A doua conștiință, piesă ibseniană, atipică în ansamblul operei scriitorului), Ion Minulescu, Caton Theodorian, Ion Agârbiceanu, Ion Luca, Dan Botta etc.
Un loc aparte între scrierile comentatorului îl ocupă cartea Elemente de caragialeologie, abordare modernă privind diagrama receptării, motivele operei (scrisoarea, semidoctismul, personajul care nu apare), dezbaterile nu o dată polemice pe marginea noilor montări ale pieselor (aparținând lui Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Lucian Giurchescu, Alexa Visarion), dar și cariera internațională a dramaturgului ori receptarea sinuoasă pe care a avut-o drama Năpasta etc.
OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Trenul regal, București, 1949;
- Într-o noapte înstelată, București, 1951;
- Bordeiul de la Toarta Albă, București, 1952;
- Jurnalul cu file violete, București, 1955;
- O femeie aprigă, București, 1955;
- Din fotoliul spectatorului. Însemnări teatrale dintr-o călătorie în URSS, București, 1956;
- Teatrul Național „I.L. Caragiale" la Paris, București, 1957;
- Necazurile lui Șurubel (fabulă veselă pentru păpuși, în cinci întâmplări), București, 1959;
- Mâniosul, București, 1961;
- Întoarcerea Zânei Minunilor pe Pământ, București, 1962;
- Jules Cazaban, București, 1964;
- Suferințele Haralambinei, București, 1964;
- Glastra cu sfecle, București, 1965;
- Personajul în teatru, București, 1966;
- Prezența teatrului, București, 1968;
- Teatrul de păpuși în România (în colaborare cu Letiția Gâtză și Iordan Chimet), București, 1968;
- Tufă de Veneția, București, 1971;
- Spectacole în cerneală, București, 1972;
- 1.000 de ore în Spania, București, 1972;
- De ce râdeau gepizii..., București, 1973;
- Caligrafii pe cortină, București, 1974;
- Când plouă, taci și-ascultă..., București, 1974;
- Teatrul românesc contemporan (în colaborare), București, 1975;
- Zâna castraveților, București, 1976;
- Clio și Melpomena, București, 1977;
- Elemente de caragialeologie, București, 1979;
- Arta îmbrobodirii, București, 1982;
- Ora 19,30, București, 1983;
- Un deceniu teatral, București, 1984;
- Umorul popular românesc modern, București, 1987;
- Ce mai faci?, București, 1988;
- Umorul în literatură și artă, București, 1988;
- Birlic: o viață trăită pe scenă, București, 1991;
- Un bou pe calea ferată, Iași, 1992;
- Jurnal de drum al unui critic teatral (1944-1984), I, București, 1992;
- Oasele ca proprietate personală, București, 1993;
- Alexandru Giugariu, Vaslui, 1996;
- Praf și pulbere, București, 1996.
ANTOLOGII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Die Kamel, Berlin, 1976;
- Sub zodia comediei, I-II, Vaslui, 1976;
- Antologia piesei românești într-un act, introducerea editorului, I-IV, Cluj Napoca, 1979-1982.
Criticul de teatru Valentin Silvestru
| Puiu-Mircea Lăscuș | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (49 de ani) Cerbăl |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | actor actor de film |
| Activitate | |
| Roluri importante | Samir Turcu 2012 în Funeralii fericite |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Puiu-Mircea Lăscuș (n. 20 octombrie 1971, Poiana Răchițelii, Cerbăl, Hunedoara) este un actor român de teatru și film.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Puiu se trage dintr-o familie de pădureni din Ținutul Pădurenilor, Munții Poiana Ruscă județul Hunedoara.
În toamna anului 1987 la vârsta de șaisprezece ani Puiu începe cursurile de actorie la Școala Populara de Artă Deva continuând în paralel studiile la Liceul din Geoagiu susținut conspirativ de bunica sa.
În vara lui 1990 este absolvent al Liceului Agroindustrial Geoagiu, iar câteva luni mai târziu termină și Școala Populara de Artă Deva secția actorie-regie.
Viața de actor începe în februarie 1992 unde în urma concursului este angajat ca actor cu studii medii la Teatrul de Revista Deva fiind cel mai tânăr angajat la doar 20 de ani. Este distribuit automat în „Pretendentul”, rolul principal al comediei musicale „Caut urgent nevastă” Regia Eugen Aron. Tainele actoriei le descoperă acolo, pe scena Teatrului de Revista Deva sub îndrumarea mai multor regizori ca George Mihalache, Alexandru Darian, Eugen Aron, Emil Sasu, Alina Hristea, Boris Melinți, Dan Vulcu, Marcela Țimiraș, Mihai Panaitescu și alții, unde rămâne fidel acestei instituții până în 2009 ,când în urma unor mașinațiuni politice locale, edilii Consiliului Județean Hunedoara dizolvă colectivul Teatrului de Revistă Deva aruncând în șomaj 84 de angajați, instrumentiști, balerine, soliști, actori printre care și Puiu Mircea Lascuș care tocmai cu câțiva ani înainte terminase și studiile superioare în actorie la Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca[1].
Puiu face cunoștință cu lumea filmului abia în 2009 când regizorul Dan Pița însoțit de o echipă de producție vine în prospecție la Hunedoara și Deva pentru filmul Ceva bun de la viață[2]. Avea nevoie de câteva locații din zonă dar dorea și actori din partea locului cu accent ardelean, așa că vizitează și Teatrul de Revista Deva, însă instituția era goală, toți actorii erau in șomaj. Prin amabilitatea regizorului Mihai Panaitescu, Dan Pița reușește să-i convoace pe toți foștii actori la un casting. În urma castingului o parte dintre actori semnează cu MediaPro Pictures pentru producția Ceva bun de la viață. Printre ei se afla și Puiu. Fiecare fost actor al Teatrului de Revista Deva avea cate trei sau patru zile de filmare. Adevărată bucurie pentru actori, care niciodată nu mai jucaseră în vreun film. Se întâmplă o schimbare în acea producție unde Dan Pița chiar în timpul filmărilor, din doua personaje compune un singur personaj pe care-l interpretează Puiu. Personajul devine puțin mai consistent și din 3 zile de filmare Puiu semnează pentru 20 de zile. Filmările decurg impecabil și viata lui Puiu se schimbă. Chiar în timpul filmărilor la „Ceva bun de la viață”, Virgil Nicolaescu, regizorul secund al lui Dan Pița îl invita pe Puiu la București la casting pentru rolul „Bumbescu” din filmul „Nașa” rol pe care-l și interpretează, un film cu mare succes la publicul din România în 2011[3] luând totodată și Premiul Publicului la Festivalul de Film Gopo 2012[4].
După filmele „Ceva bun de la viață” și „Nașa” Puiu se mută cu domiciliul în București unde din 2010 și până în 2014 a jucat în 23 de producții, filme de lung metraj și televiziune.
TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Bimbo Western regia: Eugen Aron. (1992) pistolarul Belonstrong
- Caut urgent nevasta! comedie muzicala scrisa de Alexandru Darian regia: Eugen Aron. (1992) rol principal-Pretendentul
- E bine, bine, e vai de mine! (Cuplet muzical, scenete) text G. Mihalache regia: Eugen Aron. (1993)
- Revista-n draci (Cuplet muzical, scenete) spectacol de revista text A.Darian regia A.Darian. (1994)
- Cocoselul neascultator spectacol de copii text Ion Lucian regia: Eugen Aron. (1994)
- Revista in tranzitie monolog scenete text si regie A. Darian. (1994)
- Concert Extraordinar de vacanta scenete text si regie Ion Mihalache. (1993)
- Ali Baba si cei patruzeci de hoti text A.Darian regia: Emil Sasu. (1995) seful hoților
- Mortul viu de milioane text A.Darian, regia:Eugen Aron. (1995) Lascarson fiul
- Servus Revista monolog, cuplet musical, scenete cabaret politic scris de A.Drian regia: A.Darian. (1996)
- Noapte de Craciun dupa Charles Dickens regia: Eugen Aron. (1996) contabilul
- Mai ceva ca-n bazme text: C.Zarnescu regia: Alina Hiristea (1996) împăratul
- Spiridusul poznas text si regie: A.Darian. (1997) pisicul vrajitoarei
- Muschetarii magariei sale text: Lucian, regie Eugen Aron. (1999) corbul
- Un tun la tutun cabaret politic scris de Mircea Chirila regie: Daniel Vulcu. (1999) politistul
- Deva Renaste scenete spectacol de revista scris de Cornel Udrea,regia:Marcela Timiras (2000)
- Printesa mofturoasa revista pentru copii regia Marcela Timiras. (2001) sfetnicul
- Alege-ma sunt fierbinte cabaret politic text:Mirecea Chirila regia: Daniel Vulcu. (2002) ciobanul, plutonierul, reporterul, traficantul de cosonii
- Fata moșului si fata….moașei regia: Bogdan Ulmu. (2003) moșu
- Numai poetul recital poezie Eminescu (2003)
- Oile Domnului text: Valeriu Butulescu, regia: Boris Melinti (2003) meșterul
- Stefan cel Viu text: Valeriu Butulescu, regia: Boris Melinti (2003) țăranul
- Pacientul roman cabaret politic text: Mircea Chirila, regia:Daniel Vulcu (2003)
- Rapirea Zanei florilor text: Mircea Andras, regia Boris Melinti. (2004) flăcăul
- Cunu Iancu la Revista scenete din I.L.Carageale cabaret politic dupa I.L.Carageale regia: Boris Melinti. (2004)
- Nu platim, nu platim carabiner, cioclul, inspector de politie, batrânul de Dario Fo-laureat al premiului Nobel * regia: Liviu Schapira. (2004)
- Razbunare in lumea basmelor text: Alecu Popovici regia: Ileana Portase. (2005) spânul
- Sicilianul text de Moliere, regia: Mihai Panaitescu spectacol jucat cu succes la Festivalul “Sighisoara Medievala-2006. (2006) Don Pedro
- Lumea copiilor spectacol muzical pentru copii. (2007) spânul
- Caravana basmelor spectacol musical pentru copii (2007)
- Opera de trei parale Mathias de Bertolt Brecht regia: Radu Olareanu. (2008)
- Ivan Turbinca de Ion Creanga, regia: Boris Melinti. (2009) sluga boierului
- Farsa lui Patorini farsă popular medievala regia:Mihai Panaitescu. (2009) negustorul Pișcătoare
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Debutul cinematografic s-a produs cu filmul Ceva bun de la viata (2010) regia Dan Pița, interpretând rolul Costea și apoi a jucat în filmul Nașa regizat de Virgil Nicolaescu și Jesús del Cerro remarcânduse cu rolul polițistului Bumbescu.
Printre rolurile de menționat Samir Turcu in Funeralii fericite, regia Horatiu Malaele – lung metraj din noiembrie 2012.
- Iubire și onoare regia Iura Luncașu (2010) Preotul
- Ceva bun de la viață regia Dan Pița (2011) Costea
- Nașa regia Virgil Nicolaescu și Jesús del Cerro (2011) Bumbescu
- Pariu cu viața regia Iura Luncasu (2012) interlopul de la Paris
- Las Fierbinți regia Dragos Buliga (2012) țăranul
- Balerinul regia Ioan Carmazan (2011) țăranul bețiv
- Diaz – Don’t Clean Up This Blood (2012) inspector poliția burgheză italiană
- Itaker - Vietato agli italiani, regia Toni Trupia (2012) Imigrantul sardinian Graziano
- Karpatenhamster (2011) Diude Călăuza
- Actorul Batrân (2012) rol principal
- Spitalul de demență regia Peter Kerek (2012) Ursu
- Tanti Florica regia Florin Calinescu (2012) instalatorul
- 2+2 regia Tomas Ciulei (2012) Bronski
- Rebelion regia Matei Lucaci Grunberg (2012) medicul de garda
- Evadarea regia Andrei Grujninski (2012) administratorul de bloc
- Funeralii fericite regia Horațiu Mălăele (2012) Samir Turcu
- 515 secunde din viața unui P.S.R. regia Oana Holban Vintila(2012) agentul
- Spitalul de demență (2013) pacientul Ursu
- Cel ales regia Cristian Comeaga (2013) recepționerul
- Three way week regia Bruno Coppola (2013) middle aged man
- Repossessed regia Jay Lender&Mich Wright (2013) the axeman
- Fântâna fermecată regia Andrei Enoiu-Rol (2013) ciobanul
- O zi din viata unui agent de vanzari / https://www.youtube.com/watch?v=2d_SpKvRHrg regia Oana Holban Vintila (2014)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu