6./21 OCTOMBRIE 2023 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET
OLEG DANOVSKI, balerin și coregraf roman
| Oleg Danovski | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Voznesensk, gubernia Herson, Imperiul Rus |
| Decedat | (79 de ani)[1] Constanța, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | balerin coregraf[*] |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Profesor pentru | Gelu Barbu |
Modifică date / text  | |
Oleg Danovski (n. 9 februarie 1917, Voznesensk, din Ucraina rusă – d. 21 octombrie 1996, Constanța, din România) a fost un dansator și coregraf român, întemeietorul școlii românești de balet modern, fondatorul și directorul primului teatru de balet din România, instituție care din 1990, prin hotărârea ministrului culturii, Andrei Pleșu[2] îi poartă numele – Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța. A apărut pe toate marile scene ale lumii, precum Teatrul Bolșoi, Opera din Milano sau Metropolitan New York, iar sub conducerea sa baletul românesc s-a bucurat de succese și recunoaștere fără precedent în străinătate.
A primit titlul de "Artist Emerit" (anterior anului 1960).
Biografie[modificare | modificare sursă]
Cel care avea să fie supranumit „Sfinxul Slav” s-a născut în localitatea Voznesensk, gubernia Herson, din Republica rusă (azi, regiunea ucraineană Mîkolaiiv), dar avea origini germane: tatăl său, von Hildebrand, aparținea unei familii de baroni aduși de Petru cel Mare din Germania. Când bolșevicii au luat puterea prin forță, acesta a luptat ca ofițer împotriva lor, fapt care l-a determinat să o trimită pe soția sa, Juliette, la adăpost la Cernăuți. Din 1920, ea s-a angajat ca maestră de balet la Teatrul din Cernăuți, astfel încât Oleg Danovski a crescut de mic într-un mediu artistic. Inițial, a dovedit o înclinație specială pentru vioară, instrument pe care l-a studiat timp de 7 ani. Ulterior s-a dedicat dansului. Conform Enciclopediei [3] este de etnie rusă.
La 14 ani a ales să fugă la București cu o elevă de-a mamei sale. După o perioadă de lipsuri, în care-a dormit în parcul Cișmigiu și a mâncat doar pâine și apă, s-a angajat ca balerin la Teatrul Cărăbuș. Foarte curând avea să devină prim solist, acceptând provocarea de-al înlocui pe balerinul care se îmbolnăvise. Remarcabila sa evoluție la premieră i-a adus supranumele de "Sfinxul Slav". La 17 ani devenea cel mai tânăr coregraf din lume, activând o vreme la Teatrul Evreiesc, unde a studiat regia cu Iacob Sternberg. Apoi s-a angajat ca solist la Opera Română din București, unde a început să monteze spectacole remarcabile. A avut privilegiul să colaboreze cu mari artiști ai vremii precum Josephine Baker sau Boris Kneazev - pedagog care formase și iluștrii dansatori ai Operei de la Paris. Celebrul Robert Helpmann l-a invitat să monteze la Londra Lacul lebedelor - capodopera sa fiind printre cele mai bune montări cunoscute. Și-a format un ansamblu de 150 de balerini iar în 1949 a devenit decanul Academiei de balet. A militat pentru separarea Baletului de Operă, fără succes. În cele din urmă a solicitat pensionarea de la teatrul din București, dar a fost refuzat. În 1978, în drum spre Varna, unde urma să jurizeze un festival internațional de balet, a făcut un popas la Constanța, unde s-a întâlnit cu directorul Teatrului de revistă „Fantasio”, Aurel Manolache, care i-a propus o colaborare. Oleg Danovski l-a convins să înființeze o secție de balet a Teatrului Fantasio: „Ansamblul de balet clasic și contemporan”, inițial constituit din tineri absolvenți ai liceelor de coregrafie din București și Cluj, primul spectacol montat fiind Chopiniana. Aici, Oleg Danovski a montat trilogia ceaikovskiană: Lacul lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită și Spărgătorul de nuci. Prin legăturile sale cu impresarul german Landgraff, renumele balerinilor români a depășit pentru prima oară granițele țării, iar turneul anual în Germania al Teatrului de Balet din Constanța a ajuns o tradiție care continuă și în zilele noastre. Câteva dintre spectacolele care poartă amprenta geniului său coregrafic sunt: Spărgătorul de nuci, Lacul lebedelor, Cenușăreasa, Giselle, Rapsodia de Enescu sau Chopiniana. Ultimul său spectacol, creat cu puțin înainte de moarte, în 1996, a fost Crăiasa zăpezilor: deși grav bolnav, Oleg Danovski a reușit să-l monteze în doar două săptămâni.
În 1990, prin hotărârea ministrului culturii, Andrei Pleșu, excepționala instituție constănțeană fondată de Oleg Danovski își câștiga în sfârșit autonomia, sub numele Teatrul de Balet "Oleg Danovski". La 8 ani de la moartea maestrului, și în profund dezacord cu eforturile sale și aspirația ca baletul să beneficieze de o instituție de sine-stătătoare, Teatrul de Balet a fost desființat, fiind comasat cu Opera prin hotărârea nr. 151 din 2004 a Direcției de Cultură a Consiliului Județean Constanța. Din 2010, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” a intrat în administrarea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.
Distincții[modificare | modificare sursă]
- Ordinul Muncii clasa a III-a (1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”[4]
Filmografie[modificare | modificare sursă]
- Neamul Șoimăreștilor (1965)
- Vis de ianuarie (1979)
| Virginia Zeani | |
.jpg) Virginia Zeani (1963) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Virginia Zehan |
| Născută | [2] Solovăstru, Mureș, România |
| Decedată | (97 de ani)[3] West Palm Beach, Florida, SUA |
| Căsătorită cu | Nicola Rossi-Lemeni[*] |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | cântăreață de operă |
| Limbi vorbite | limba română limba italiană limba engleză |
| Activitate | |
| Tipul de voce | soprană |
| Instrument(e) | voce[*] |
| Case de discuri | Decca[*][1] RCA Italiana[*][1] Electrecord[1] World Record Club[*][1] |
| Premii | Commendatore OMRI[*] Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler[*] Decorația Regală a Nihil Sine Deo |
| Modifică date / text | |
Virginia Zeani (născută Virginia Zehan; n. , Solovăstru, Mureș, România – d. , West Palm Beach, Florida, SUA) a fost o renumită solistă română de operă, una din cele mai prestigioase soprane lirice din anii 1950, anii 1960 și anii 1970, timp de 25 de ani fiind "prima donna assoluta" a teatrului de Operă din Roma, unde a cântat cu cei mai renumiți tenori, de la Beniamino Gigli și Ferruccio Tagliavini până la Luciano Pavarotti și Plácido Domingo.
Studiile[modificare | modificare sursă]
După ce începuse să studieze literatura și filozofia la Universitatea din București, a luat lecții de canto cu Lucia Anghel, continuând apoi cu soprana și pedagoga Lidia Lipkovskaia. La 19 ani și-a terminat studiile muzicale în Italia, cu tenorul Aureliano Pertile, solistul preferat al lui Arturo Toscanini. Grație acestei baze excelente de educație muzicală și tehnicii vocale superioare, Virginia Zeani a reușit să mențină un standard de prim rang de-a lungul celor 30 de ani de carieră internațională, interpretând peste 60 de roluri diferite. Debutul său a avut loc în 1948 cu un răsunător succes pe scena Teatrului Comunal de Operă din Bologna în rolul Violettei din opera "La Traviata" de Giuseppe Verdi, rol cu care urma să se afirme pe marile scene ale lumii, inclusiv Metropolitan Opera din New York, Teatrul Bolșoi din Moscova sau Covent Garden din Londra. Printre alte roluri din prima perioadă a carierei sale se numără și Mimi din Boema de Giacomo Puccini, Margareta din Faust de Charles Gounod și rolul titular din Manon de Jules Massenet, pe care l-a cântat alături de celebrul Beniamino Gigli. Opere de Gioacchino Rossini, Vincenzo Bellini și Gaetano Donizetti (Lucia di Lammermoor, L'Elisir d'Amore, I Puritani), arii și opere celebre în care a cântat prin toată Europa i-au stabilit o reputație de necontestat în repertoriul de "Bel Canto".
Cariera artistică[modificare | modificare sursă]
În 1955 Virginia Zeani a debutat la Opera din Roma unde a fost distribuită în numeroase roluri, fiind apreciată în termenii cei mai înalți. Două producții importante au fost montate acolo special pentru ea: Alzira de Verdi și "Otello" de Rossini, opere care nu fuseseră încă reluate în secolul XX. Unul din marile sale triumfuri a fost interpretarea rolului Desdemonei, triumf repetat în 1966 când, împreună cu ansamblul Operei din Roma, apare pe scena Deutsche Oper Berlin și la Metropolitan Opera din New York.
În 1956 a fost invitată la Teatro alla Scala din Milano, unde a fost distribuită într-o producție nouă a operei "Giulio Cesare" de Georg Friedrich Haendel, alături de basul Nicola Rossi-Lemeni (cu care se va căsători un an mai târziu), mezzosoprana Giulietta Simionato și tenorul Franco Corelli. În anul următor cântă rolul Blanche de la Force, creat special pentru ea de compozitorul Francis Poulenc în premiera mondială a operei Dialogues des carmélites.
Datorită maturității și excelentei calități a tehnicii sale vocale, Virginia Zeani a evoluat de la soprană de coloratură, la soprană lirică și la soprană dramatică, ceea ce i-a permis să-și lărgească treptat repertoriul cu rolurile de bază din operele "Don Carlos" și "Otello" de Verdi, rolul Tatianei din "Eugen Oneghin" de Ceaikovski și chiar două roluri wagneriene, Senta din "Olandezul zburător" și Elsa din "Lohengrin".
De-a lungul întregii sale cariere Virginia Zeani a fost omagiată pentru calitățile sale de dinamism teatral, vitalitate și sensibilitate. Vocea sa a demonstrat o mare flexibilitate, emisă cu o remarcabilă competență tehnică, extinsă de la notele calde din piept până la înaltele acute. Zeani a cântat cu o impecabilă frazare, cu intensitate și convingere dramatică.
Virginia Zeani a înregistrat pe discuri mai multe albume selective și versiuni complete ale operelor "La Traviata" de Verdi și "Tosca" de Puccini. Multe din performanțele sale au rămas gravate pe "Legendary Recordings". Virginia Zeani a fost din 1991 profesoară de canto (Distinguished Professor) la Indiana University, School of Music, din Bloomington, Indiana. Una din cele mai bune eleve ale ei este soprana Angela Brown, care - în anul 2004 - a debutat cu mult succes pe scena Operei Metropolitan din New York în rolul titular din opera "Aida" de Verdi. În 1991 a decedat soțul Virginiei Zeani, basul Nicola Rossi-Lemeni.
Rezistența greco-catolică[modificare | modificare sursă]
Virginia Zeani a fost o credincioasă a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. În august 1971 a participat la înmormântarea unchiului ei, Ioan Zehan, la Solovăstru. Slujba de înmormântare, la care conform documentelor Securității au participat circa 4.000 de persoane, a fost oficiată de episcopul greco-catolic (clandestin), Alexandru Todea, care a ținut și predica.[4] Protopopul ortodox de atunci al Reghinului, preotul Mihai Ciobanu, neliniștit de activitatea pastorală a episcopului Alexandru Todea, s-a exprimat astfel: „Îl trimit eu de unde a venit” (adică la închisoare).[5]
Distincții[modificare | modificare sursă]
Virginia Zeani a fost distinsă cu titlul de doctor honoris causa al Universității Naționale de Muzică București, precum și al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, la propunerea Facultății de Teologie Greco-Catolică.[6]
Pe data de 11 mai 2011 regele Mihai I i-a acordat Decorația Regală „Nihil Sine Deo”.[7]
La 21 octombrie 2022 a fost inclusă în OPERA America Hall of Fame.[8]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu