7. /7 OCTOMBRIE 2023 - POEZIE
| Eusebiu Camilar | |||
 Scriitorul Eusebiu Camilar | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 7 octombrie 1910 Udești, Austro-Ungaria | ||
| Decedat | 27 august 1965, (55 de ani) București, Republica Socialistă România | ||
| Părinți | Ion și Natalia Camilar (născută Motrici) | ||
| Căsătorit cu | Magda Isanos | ||
| Copii | Elisabeta Camilar | ||
| Naționalitate |  România | ||
| Cetățenie |  România  | ||
| Ocupație | scriitor, traducător | ||
| Limbi vorbite | limba română | ||
| Activitate | |||
| |||
Modifică date / text  | |||
Eusebiu Camilar (n. 7 octombrie 1910, satul Udești, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria – d. 27 august 1965, București, România) a fost un scriitor și traducător român, membru corespondent (din 1955) al Academiei Române.[1][2]
Biografie[modificare | modificare sursă]
Părinții săi au fost țăranii Ion și Natalia Camilar (născută Motrici). A urmat cursurile școlii primare din satul natal și cele ale Liceului „Ștefan cel Mare" din Suceava, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” de astăzi. A debutat în 1929 cu versuri în „Moldova literară”, revista Societății Literare "Tinerimea" din Mihăileni. A fost căsătorit cu poeta Magda Isanos cu care a avut un copil , Elisabeta.
Opera literară[modificare | modificare sursă]
Scrieri[modificare | modificare sursă]
- Chemarea cumpenelor, București, 1937 (versuri)
- Cordun, București, 1942 (roman)
- Prăpădul Slobodei, Iași, 1943 (roman)
- Avizuha, București, 1945 (povestiri)
- Turmele, București, 1946 (roman)
- Focurile, București, 1945 (dramă; coautoare: Magda Isanos)
- Valea hoților, București, 1948 (roman)
- Negura, vol. I-II, București, 1949-1950 (roman)
- Împărăția soarelui, București, 1955 (note de călătorie în China)
- Poarta furtunilor, București, 1955 (povestiri)
- Inimi fierbinți, București, 1956 (proză)
- Valea Albă, București, 1957 (dramă istorică în versuri)
- Farmecul depărtărilor, București, 1966 (note de călătorie)
- Povestiri eroice, București, 1965
- Viforul, București, 1966 (povestiri)
- Cartea de piatră, București, 1981 (jurnal)
Traduceri[modificare | modificare sursă]
- Nikolai V. Gogol, Însemnările unui nebun, București, 1945
- Aleksandr S. Pușkin, Fata căpitanului, București, 1946
- Alexei N. Tolstoi, Povestiri rusești, București, 1947
- Maxim Gorki, Foma Gordeev, București, 1949
- As Ma, fata ecoului, București, 1955 (poezie chineză)
- Din poezia chineză clasică, București, 1956
- 1001 de nopți, 4 vol., București, 1956-1963 (basme arabe)
- Ovidiu, Tristele, București, 1957
- Eschil, Perșii, "Cei șapte contra Tebei", București, 1960
- Li Tai-pe, Poezii, București, 1961
- Aleksandr S. Pușkin, Dama de pică, București, 1963
- Kalidasa, Śakuntalā, București, 1964 (dramă în limba sanscrită)
- Ovidiu, Epistole din exil, București.
În alte limbi[modificare | modificare sursă]
- Fergeteg (Negura), traducere în limba maghiară de Nagy Elek, Bukarest, 1949.
- Fergeteg (Negura), traducere în limba maghiară de Nagy Elek, Editura Szikra, Budapest, 1949.[3]
Doamne, sunt singur. Auzi-mã.
Focurile toate s-au trecut.
Trâmbitele-nalte, zadarnic
rãsunã pe ziduri de lut.
Nu se mai roagã la izvoarele soarelui
cãprioarele, iezii mãrunti;
încremeniti, ghemuiti, înclestati,
ciobanii dorm acoperiti de munti.
Chemându-te din slãvi în chiote,
în fulgerãri de coase si pumnale,
atâtea rânduri de flãcãi si ierburi
au strãlucit în tarinile tale -
si ti-au vãzut în ploile înalte
picioarele de-argint cum strãlucesc.
Flãcãi si ierburi putrezesc prin tarini
si alti flãcãi si ierburi cresc.
Doamne, sunt singur. Auzi-mã.
Focurile toate s-au trecut.
Trâmbitele-nalte, zadarnic,
rãsunã pe ziduri de lut...
Uneori se aud morile adâncului
mãcinând pe sub munti, pe sub stânci;
sub uriase turle de cremene
uneori s-aud buciume-adânci...
În zarea de cânepã vânãtã
s-au dus verii mei, fratii mei.
Ciobani strãvechi mã asteaptã
de mult, sã mã culc între ei...
"Cetatea Moldovei", nr. 1, 1 ianuarie 1943
Mirat din somn urcat-am ca din adânc abis:
Vuise tamburina afarã sau în vis?
Te-acoperise ploaia în saluri strãvezii?
Zãream la glezne, prinse, inele aurii -
Si brâul plin de astre ti l-am zãrit deodat,
Când fulgerul o clipã sub geam a luminat!
Din tamburine stinse ca picurii sunai...
Era târzie noaptea si-n ritmul lor dansai!
Se desluseau doar astre pe brâul auriu,
Si cum se mlãdiazã mijlocul strãveziu,
Inelele de aur la glezne luminând -
Necontenita fugã a pasilor, crescând...
Când fulgera arare, vedeam sub ochii mei
Tipsia aurie a unei Salomei,
Apoi cu cât tipsia în dans se-nvârtejea,
Mai tare Salomeea râdea, cumplit râdea...
O, prea curând si dansul si noaptea se trecu,
Si nu stiu dacã ploaia o fi dansat, ori tu...
Din volumul "Poezii", 1964
Hai, poezie, du-te la alte usi, cãci eu
Nu pot sã fiu cu tine atât de fariseu,
Cu inima ascunsã sub zâmbetul de bonz...
De te-as sãpa în piatrã, în marmurã sau bronz -
Tot vei pieri odatã cu amintirea mea,
Când primul rând de frunze asuprã-mi va cãdea:
N-am nimerit cuvântul de clopot vestitor,
Când l-oi rosti sã sune departe-n viitor -
Necontenit sã cheme drumeti de peste zãri,
S-aprindã noaptea focul bãtrânei evocãri;
N-am nimerit cuvântul cel cãutat, de fel,
Sã-l foloseascã altii cetãti zidind pe el -
Sau prin puterea strânsã în nepãtrunsul nod,
Sã zvârlã peste apã arcada unui pod;
N-am nimerit cuvântul ca o sãgeatã lin,
Si sufletul de-aceea mi-i de amurguri plin;
N-am nimerit cuvântul râvnit, ce dãinuia
În inima lui Cronos înfipt pânã-n prãsea!
De-aceea, poezie, a fost prea mult si-atât...
Voi sta în prag adese cu lacrimile-n gât,
Cu bratu-n gol sedea-voi, o, preafrumoaso, când
Si-n ploile de varã te voi zãri dansând...
Din volumul "Poezii", 1964
Alexandru Jebeleanu (n. 7 octombrie 1923, Șipet, Timiș – d. 28 aprilie 1996, București) a fost un poet român.
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
După absolvirea liceului industrial la Timișoara a urmat un semestru cursurile Facultății de Agronomie din Timișoara.[1]
A trecut să studieze la Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, pe care a absolvit-o în 1959.[1]
A debutat în revista “Universul literar”, în 1941, debutul editorial fiind în 1945 cu volumul “Oglinzi sonore”.[1]
În 1949 a fost înființată Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, din care făceau parte 16 membri ai Uniunii Scriitorilor din România. În funcția de Secretar (președinte) a fost ales poetul Alexandru Jebeleanu[2], funcție pe care a îndeplinit-o până în 1970.
În 1952 publicația Scrisul bănățean a devenit revistă lunară a Uniunii Scriitorilor din România, avându-l ca redactor-șef pe Alexandru Jebeleanu[2], funcție pe care a îndeplinit-o până în 1972.
În ianuarie 1964 revista Scrisul bănățean și-a schimbat denumirea, devenind revista Orizont, cu apariție lunară. Din Comitetul de redacție făceau parte: Alexandru Jebeleanu (Redactor-șef), Ion Arieșanu, Nicolae Ciobanu, Anghel Dumbrăveanu (Secretar de redacție) și Andrei A. Lillin.[2]
Din 1972 a devenit redactor, apoi director al Editurii Facla din Timișoara.[1]
Simbioza artelor[modificare | modificare sursă]
Compozitorul Doru Popovici a compus Madrigale bănățene pe versurile lui Alexandru Jebeleanu.[3]
Volume[modificare | modificare sursă]
Antume[modificare | modificare sursă]
- Poezia nouă bănățeană, (volum colectiv ce-i include pe tinerii, pe atunci: Petru Sfetca, Petru Vintilă, Alexandru Jebeleanu, Pavel Bellu), alcătuit, îngrijit și prefațat de Virgil Birou, 1944;
- Oglinzi sonore (volum colectiv), Timișoara, 1945;
- Certitudini, București, 1958;
- Frumuseți simple, București, 1962;
- Nostalgii solare, București, 1965;
- Divagații și simetrii, București, 1969;
- Transparențe, București, 1972;
- Peregrinări terestre : Versuri, 85 p., Editura Facla, Timișoara, 1975;
- Surâsul Meduzei, Timișoara, 1979;
- Forma clară a inimii (sonete), Editura Eminescu, București, 1982;
- Viziunile lui Narcis, București, 1985;
- Linia azură a lucrurilor, prefață de Emil Manu, Timișoara, 1986;
- Arhitecturi de cristal, Timișoara, 1989;
- Magnolii de octombrie, Timișoara, 1994.
- Sonete de dragoste, 130 p., Editura Helicon, Timișoara, 1996; ISBN 973-574-169-5.
Postume[modificare | modificare sursă]
- Restituiri epistolare. vol.1, 286 p. Editura Eubeea, Timișoara, 2005; ISBN ISBN 973-673-049-2
- Restituiri epistolare. vol.2, 316 p. Editura Eubeea, Timișoara, 2006; ISBN 973-673-048-4
- 12 Sonete de dragoste / 12 Sonnets of love, ediție bilingvă, 60 p., traducători Rodica Opreanu, Bianca Nedelcu și Ana Zlibuț, Editura Eubeea, Timișoara, 2009; ISBN 978-973-673-163-8
In memoriam[modificare | modificare sursă]
În Timișoara o stradă îi poartă numele.
De-o să te scalzi o clipă cu inima senină,
N-o mai desprinzi de miez, cum rama de icoană,
Şi n-o să muşti cu dinţii, albi, din carnea plină.
Ci asemeni unei scoici cu zvonuri de meduze
O vei purta în palmă. Şi mângăind-o alene,
C-o sfântă înfiorare o vei lipi de buze
Ca fruntea unei triste madone italiene.
Cum vechi năieri spre Pontul Euxin,
Sclipiţi, jucând, pe verdele marin,
Dar câte veţi răzbate mâine vii?
Şi câte va ucide, corosiv,
El, timpul, cu acidu-i, fără zei,
Iluzii-ngrămădite de-un condei,
Urcând şi coborând ca un Sisif?
Răpusele nu le-oi lăsa prin larg,
Cu mâini zdrobite voi vâsli într-una,
Pun pe catarg al biruinţei steag!
Şi-ncrezător ca tristul Don Quichotte
Voi înfrunta genunile şi luna,
Visând, amar, îndepărtatul Pont.
Începutului, străbunul."
Lucian Blaga
Întoarce-m-aş lângă pământul natal,
Întoarce-m-aş lângă brazda neagră, aromată,
Părăsită de treizeci de ani.
Ţărâna natală radiază-n mine:
Oază-n deşertul anilor. Mă refugiez,
Veghez în grădinile ei purpurii
Când e prea puţină ziuă pe lume.
Întoarce-m-aş să-mi recapăt rădăcinile,
Oricât de răsucite şi gângave. Sunt ale mele!
Am cerul natal! Am leagănul, am arcul, am viile!
Ascultai cum se nasc bocetele şi narcisele pe movilele străbunilor.
Acolo nu mi-e teamă de turlele morţii,
Acolo nu mi-e teamă de viaţă!
Acolo plantele m-ar primi sensibile şi
Fragede, semănând cu mâna mea dreaptă.
Le-aş dărui soarele meu să le-ascult germinaţia,
Să le grăbesc suişul, să le simt pârguirea şi
Palpitaţia sub graţioasa pace de vară.
Noaptea neagră ca o brazdă, hermetica noapte
Ne-ar îngropa de fiecare dată, pe furiş, împreună
Ne-ar amesteca cu drumul şi ne-ar macera taciturnă.
Edgar Allan Poe | |
|---|---|
 Poe în 1849 | |
| Născut | Edgar Poe 19 ianuarie 1809 Boston , Massachusetts , SUA |
| Decedat | 7 octombrie 1849 (40 de ani) Baltimore , Maryland , SUA |
| Loc de odihnă | Westminster Hall și Burying Ground ( Baltimore , Maryland) |
| Ocupaţie | Romancier, nuvelist, autor, editor, critic literar |
| Alma Mater | |
| Soție | |
| Părinţi | |
| Rude |
|
| Semnătură | |
 | |
| Site-ul web | |
| www | |
 |
| Subiecte legate de |
| Edgar Allan Poe |
|---|
| În cultura populară |
| În muzică |
| În televiziune și film |
| Romantism întunecat |
| Premiile Edgar |
| Moarte |
| Bibliografie |
Edgar Allan Poe ( n. Edgar Poe ; 19 ianuarie 1809 – 7 octombrie 1849) a fost un scriitor , poet , autor , editor și critic literar american , care este cel mai bine cunoscut pentru poezia și povestirile sale, în special pentru poveștile sale de mister și macabru . El este considerat pe scară largă ca o figură centrală a romantismului și a ficțiunii gotice în Statele Unite și a literaturii americane . [1] Poe a fost unul dintre cei mai timpurii practicanți ai nuvelei din țară și este considerat inventatorul ficțiunii polițiste.gen, precum și un contributor semnificativ la genul emergent al science fiction . [2] El este primul scriitor american binecunoscut care și-a câștigat existența doar scriind, ceea ce a dus la o viață și o carieră dificile din punct de vedere financiar. [3]
Poe s-a născut în Boston , al doilea copil al actorilor David și Elizabeth „Eliza” Poe . [4] Tatăl său a abandonat familia în 1810, iar când mama sa a murit în anul următor, Poe a fost primit de John și Frances Allan din Richmond, Virginia . Nu l-au adoptat niciodată în mod oficial, dar a fost alături de ei până la vârsta adultă tânără. A urmat Universitatea din Virginia , dar a plecat după un an din cauza lipsei de bani. S-a certat cu John Allan pentru fondurile pentru educația sa și pentru datoriile sale la jocuri de noroc. În 1827, după ce s-a înrolat în armata Statelor Unite sub un nume presupus, a publicat prima sa colecție, Tamerlane and Other Poems., creditat doar „un Bostonian”. Poe și Allan au ajuns la o apropiere temporară după moartea soției lui Allan în 1829. Mai târziu, Poe a eșuat ca cadet ofițer la West Point , și-a declarat dorința fermă de a fi poet și scriitor și s-a despărțit de Allan.
Poe și-a schimbat atenția către proză și a petrecut următorii câțiva ani lucrând pentru reviste și periodice literare , devenind cunoscut pentru propriul stil de critică literară. Munca lui l-a forțat să se mute între mai multe orașe, inclusiv Baltimore , Philadelphia și New York City . În 1836, s-a căsătorit cu verișoara sa de 13 ani, Virginia Clemm , dar aceasta a murit de tuberculoză în 1847. În ianuarie 1845, și-a publicat poezia „ Corbul ” cu succes instantaneu. El a plănuit ani de zile să producă propriul său jurnal The Penn , redenumit mai târziu The Stylus. Dar înainte de a începe publicarea, Poe a murit la Baltimore pe 7 octombrie 1849, la vârsta de 40 de ani, în circumstanțe misterioase . Cauza morții sale rămâne necunoscută și a fost atribuită în mod diferit mai multor cauze, inclusiv boli, alcoolism , abuz de substanțe și sinucidere . [5]
Poe și lucrările sale au influențat literatura din întreaga lume, precum și domenii specializate precum cosmologia și criptografia . El și opera sa apar în întreaga cultură populară în literatură, muzică, filme și televiziune. Unele dintre casele sale sunt muzee dedicate. Mystery Writers of America prezintă anual un premiu Edgar pentru munca distinsă în genul misterului.
Tinerete si educatie
Edgar Poe s-a născut la Boston , Massachusetts , pe 19 ianuarie 1809, al doilea copil al actorului american David Poe Jr. și al actriței de origine engleză Elizabeth Arnold Hopkins Poe . Avea un frate mai mare, Henry , și o soră mai mică, Rosalie . [6] Bunicul lor, David Poe, emigrase din comitatul Cavan , Irlanda, în jurul anului 1750. [7]
Tatăl său a abandonat familia în 1810, [8] iar mama sa a murit un an mai târziu de tuberculoză pulmonară . Poe a fost apoi dus în casa lui John Allan, un comerciant de succes din Richmond, Virginia , care se ocupa cu o varietate de bunuri, inclusiv pânză, grâu, pietre funerare, tutun și sclavi. [9] Soții Allan au servit ca familie adoptivă și i-au dat numele „Edgar Allan Poe”, [10] deși nu l-au adoptat niciodată oficial. [11]
Familia Allan l-a botezat pe Poe în Biserica Episcopală în 1812. John Allan l-a răsfățat și l-a disciplinat în mod agresiv pe fiul său adoptiv. [10] Familia a navigat în Regatul Unit în 1815, iar Poe a urmat pentru o scurtă perioadă liceul din Irvine, Ayrshire , Scoția, unde s-a născut Allan, înainte de a se alătura familiei la Londra în 1816. Acolo a studiat la un internat. școală din Chelsea până în vara anului 1817. Ulterior, a fost înscris la Reverend John Bransby's Manor House School din Stoke Newington , apoi o suburbie la 4 mile (6 km) nord de Londra. [12]
Poe s-a mutat împreună cu Allanii înapoi la Richmond în 1820. În 1824, el a servit ca locotenent al gărzii de onoare pentru tineret din Richmond, în timp ce orașul sărbătorește vizita marchizului de Lafayette . [13] În martie 1825, unchiul lui Allan și binefăcătorul de afaceri William Galt a murit, despre care se spunea că este unul dintre cei mai bogați bărbați din Richmond, [14] lăsându-i lui Allan câteva hectare de proprietăți imobiliare. Moștenirea a fost estimată la 750.000 USD (echivalentul a 19.000.000 USD în 2022). [15] Până în vara anului 1825, Allan și-a sărbătorit bogăția expansivă cumpărând o casă de cărămidă cu două etaje numită Moldova. [16]
Poe s-ar fi logodit cu Sarah Elmira Royster înainte de a se înregistra la Universitatea din Virginia în februarie 1826 pentru a studia limbile antice și moderne. [17] [18] Universitatea era la început, stabilită pe idealurile fondatorului său Thomas Jefferson . Avea reguli stricte împotriva jocurilor de noroc, cailor, armelor, tutunului și alcoolului, dar aceste reguli au fost în mare parte ignorate. Jefferson a pus în aplicare un sistem de autoguvernare a studenților, care le permite studenților să-și aleagă propriile studii, să-și facă propriile aranjamente pentru internare și să raporteze toate greșelile facultății. Sistemul unic era încă în haos și a existat o rată mare de abandon. [19]În timpul petrecut acolo, Poe a pierdut legătura cu Royster și, de asemenea, s-a înstrăinat de tatăl său adoptiv din cauza datoriilor la jocuri de noroc. El a susținut că Allan nu i-a dat suficienți bani pentru a se înscrie la cursuri, pentru a cumpăra texte și pentru a procura și a amenaja un cămin. Allan a trimis bani și haine suplimentare, dar datoriile lui Poe au crescut. [20] Poe a renunțat la universitate după un an, dar nu s-a simțit binevenit să se întoarcă la Richmond, mai ales când a aflat că iubita lui Royster se căsătorise cu un alt bărbat, Alexander Shelton. A călătorit la Boston în aprilie 1827, întreținându-se cu slujbe ciudate ca funcționar și scriitor de ziare, [21] și a început să folosească pseudonimul Henri Le Rennet în această perioadă. [22]
Cariera militară
Poe nu a putut să se întrețină singur, așa că s-a înrolat în armata Statelor Unite ca soldat la 27 mai 1827, folosind numele „Edgar A. Perry”. El a susținut că avea 22 de ani , deși avea 18. [23] A slujit mai întâi la Fort Independence din Boston Harbor pentru cinci dolari pe lună. [21] În acel an, el a lansat prima sa carte, o colecție de 40 de pagini de poezie intitulată Tamerlane and Other Poems , atribuită cu titlul „de un Bostonian”. Au fost tipărite doar 50 de exemplare, iar cartea nu a primit aproape nicio atenție. [24] Regimentul lui Poe a fost trimis la Fort Moultrie din Charleston, Carolina de Sud, și a călătorit cu vaporul pe brigandul Waltham pe 8 noiembrie 1827. Poe a fost promovat la „artificier”, un comerciant înrolat care pregătea obuze pentru artilerie și i s-a dublat salariul lunar. [25] A servit timp de doi ani și a atins gradul de sergent major pentru artilerie, cel mai înalt grad pe care l-ar putea atinge un subofițer; a căutat apoi să pună capăt devreme înrolării sale de cinci ani. El și-a dezvăluit numele real și circumstanțele sale comandantului său, locotenentul Howard, care i-a permis lui Poe să fie eliberat .numai dacă s-a împăcat cu Allan. Poe i-a scris o scrisoare lui Allan, care nu a fost simpatic și a petrecut câteva luni ignorând cererile lui Poe; Poate că Allan nu i-a scris lui Poe nici măcar pentru a-l face conștient de boala mamei sale adoptive. Frances Allan a murit pe 28 februarie 1829, iar Poe a vizitat-o a doua zi după înmormântare. Poate că atenuat de moartea soției sale, Allan a fost de acord să susțină încercarea lui Poe de a fi externat pentru a primi o numire la Academia Militară a Statelor Unite la West Point, New York . [26]
Poe a fost în cele din urmă eliberat pe 15 aprilie 1829, după ce și-a asigurat un înlocuitor pentru a-și termina mandatul înrolat pentru el. [27] Înainte de a intra în West Point, s-a mutat la Baltimore pentru o perioadă pentru a rămâne cu mătușa sa văduvă Maria Clemm, fiica ei Virginia Eliza Clemm (verișoara primară a lui Poe), fratele său Henry și bunica sa invalidă Elizabeth Cairnes Poe. [28] În septembrie a aceluiași an, Poe a primit „primele cuvinte de încurajare pe care mi le-amintesc să le fi auzit” [29] într-o recenzie a poeziei sale de către influentul critic John Neal , determinându-l pe Poe să-i dedice una dintre poezii lui Neal. [30] în a doua sa carte Al Aaraaf, Tamerlane and Minor Poems, publicat la Baltimore în 1829. [31]
Poe a călătorit la West Point și s-a înmatriculat ca cadet la 1 iulie 1830. [32] În octombrie 1830, Allan s-a căsătorit cu a doua sa soție, Louisa Patterson. [33] Căsătoria și certurile amare cu Poe pe tema copiilor născuți lui Allan din relații extraconjugale l-au determinat pe tatăl adoptiv să-l renegați pe Poe. [34] Poe a decis să părăsească West Point, făcând intenționat o curte marțială . La 8 februarie 1831, a fost judecat pentru neglijarea gravă a datoriei și neascultarea ordinelor pentru refuzul de a participa la formațiuni, cursuri sau biserică. El a pledat tactic nevinovat pentru a induce concedierea, știind că va fi găsit vinovat. [35]
Poe a plecat la New York în februarie 1831 și a lansat un al treilea volum de poezii, intitulat simplu Poems . Cartea a fost finanțată cu ajutorul colegilor săi cadeți de la West Point, mulți dintre ei au donat 75 de cenți pentru cauză, strângând un total de 170 de dolari. Poate că se așteptau la versuri asemănătoare cu cele satirice pe care Poe le scrisese despre ofițerii de comandă. [36] A fost tipărit de Elam Bliss din New York, etichetat ca „A doua ediție” și incluzând o pagină care spunea „Către Corpul de Cadeți din SUA, acest volum este dedicat cu respect”. Cartea a retipărit din nou poeziile lungi „Tamerlane” și „Al Aaraaf”, dar și șase poezii nepublicate anterior, inclusiv versiuni timpurii din „ To Helen ”, „ Israfel ”,[37] Poe s-a întors la Baltimore la mătușa, fratele și vărul său în martie 1831. Fratele său mai mare, Henry, era bolnav, în parte din cauza problemelor legate de alcoolism, și a murit la 1 august 1831. [38 ]
Cariera publicitară
După moartea fratelui său, Poe a început încercări mai serioase de a-și începe cariera de scriitor, dar a ales o perioadă dificilă în publicația americană pentru a face acest lucru. [39] A fost unul dintre primii americani care au trăit scriind singur [3] [40] și a fost împiedicat de lipsa unei legi internaționale privind drepturile de autor . [41] Editorii americani au produs adesea copii neautorizate ale operelor britanice, mai degrabă decât să plătească pentru noi lucrări ale americanilor. [40] Industria a fost, de asemenea, afectată în mod deosebit de Panica din 1837 . [42] A existat o creștere în plină expansiune a periodicelor americane în această perioadă, alimentată parțial de noile tehnologii, dar multe nu au durat dincolo de câteva numere. [43]Editorii au refuzat adesea să-și plătească scriitorii sau le-au plătit mult mai târziu decât au promis, [44] și Poe a recurs în mod repetat la cereri umilitoare pentru bani și alte asistențe. [45]
După primele sale încercări de poezie, Poe și-a îndreptat atenția către proză, probabil pe baza criticilor lui John Neal din revista The Yankee . [46] El a publicat câteva povestiri într-o publicație din Philadelphia și a început să lucreze la singura sa dramă Politian . The Baltimore Saturday Visiter i-a acordat un premiu în octombrie 1833 pentru nuvela sa „ MS. Found in a Bottle ”. [47] Povestea l-a adus în atenția lui John P. Kennedy , un baltimorean cu mijloace considerabile care l-a ajutat pe Poe să plaseze unele dintre poveștile sale și l-a prezentat lui Thomas W. White, editor al Southern Literary Messenger din Richmond.
În 1835, Poe a devenit redactor asistent la Southern Literary Messenger , [48] dar White l-a concediat în câteva săptămâni pentru că era beat la serviciu. [49] Poe s-a întors la Baltimore , unde a obținut licența de a se căsători cu verișoara sa, Virginia, pe 22 septembrie 1835, deși nu se știe dacă ei erau căsătoriți în acel moment. [50] El avea 26 de ani, iar ea 13.
Poe a fost reinstalat de White după ce a promis un comportament bun și s-a întors la Richmond cu Virginia și mama ei. A rămas la Messenger până în ianuarie 1837. În această perioadă, Poe a susținut că circulația sa a crescut de la 700 la 3.500. [6] A publicat mai multe poezii, recenzii de cărți, critici și povești în ziar. Pe 16 mai 1836, el și Virginia au ținut o ceremonie de nuntă presbiteriană , organizată de Amasa Converse la pensiunea lor din Richmond, cu un martor care atestă în mod fals vârsta lui Clemm de 21 de ani. [50] [51]
Philadelphia
În 1838, Poe s-a mutat în Philadelphia , unde a locuit la patru reședințe diferite între 1838 și 1844, dintre care una la 532 N. 7th Street a fost păstrată ca reper istoric național .
În același an, romanul lui Poe Narațiunea lui Arthur Gordon Pym din Nantucket a fost publicat și revizuit pe scară largă. [52] În vara anului 1839, a devenit redactor asistent la Burton's Gentleman's Magazine . A publicat numeroase articole, povestiri și recenzii, sporindu-și reputația de critic acut pe care o stabilise la Messenger . Tot în 1839, colecția Tales of the Grotesque and Arabesque a fost publicată în două volume, deși a câștigat puțini bani din ea și a primit recenzii mixte. [53]
În iunie 1840, Poe a publicat un prospect prin care își anunța intențiile de a-și începe propriul jurnal numit The Stylus [54] , deși inițial intenționa să-l numească The Penn , deoarece ar fi avut sediul în Philadelphia. El a cumpărat spațiu publicitar pentru prospectul său în numărul din 6 iunie 1840 al Philadelphia's Saturday Evening Post : „Prospectus of the Penn Magazine, a Monthly Literary Journal care urmează să fie editat și publicat în orașul Philadelphia de către Edgar A. Poe”. [55] Jurnalul nu a fost niciodată publicat înainte de moartea lui Poe.
Poe a părăsit Burton's după aproximativ un an și a găsit un post de scriitor și co-editor la Graham's Magazine , o publicație lunară de succes. [56] În ultimul număr al lui Graham pentru 1841, Poe a fost printre co-semnatarii unei note editoriale de celebrare a succesului extraordinar pe care revista îl obținuse în ultimul an: „Poate că editorii nicio revistă, nici în America, nici în America. în Europa, s-au așezat vreodată, la sfârșitul unui an, pentru a contempla progresul muncii lor cu mai multă satisfacție decât noi acum. Succesul nostru a fost fără exemplu, aproape incredibil. Putem afirma fără teamă de contradicție că niciun periodic nu a fost martor vreodată. aceeași creștere într-o perioadă atât de scurtă.” [57]
În această perioadă, Poe a încercat să-și asigure o poziție în administrația lui John Tyler , susținând că este membru al Partidului Whig . [58] Spera să fie numit la Casa Vamală a Statelor Unite din Philadelphia cu ajutorul fiului președintelui Tyler, Robert , [59] o cunoștință a prietenului lui Poe, Frederick Thomas. [60] Poe nu s-a prezentat la o întâlnire cu Thomas pentru a discuta numirea la mijlocul lunii septembrie 1842, pretinzând că a fost bolnav, deși Thomas credea că fusese beat. [61] Lui Poe i s-a promis o numire, dar toate posturile au fost ocupate de alții.[62]
Într-o seară de ianuarie 1842, Virginia a arătat primele semne de consum, sau tuberculoză , în timp ce cânta și cânta la pian, pe care Poe a descris-o ca fiind spart un vas de sânge în gât. [63] Ea și-a revenit doar parțial, iar Poe a început să bea mai mult sub stresul bolii ei. El a părăsit Graham's și a încercat să găsească o nouă poziție, pentru o perioadă în căutarea unui post guvernamental. S-a întors la New York, unde a lucrat pentru scurt timp la Evening Mirror, înainte de a deveni editor al Broadway Journal , iar mai târziu proprietarul acestuia. [64] Acolo, Poe s-a înstrăinat de alți scriitori acuzând public pe Henry Wadsworth Longfellow de plagiat., deși Longfellow nu a răspuns niciodată. [65] Pe 29 ianuarie 1845, poezia lui Poe „ Corbul ” a apărut în oglinda de seară și a devenit o senzație populară. A făcut Poe un nume cunoscut aproape instantaneu, [66] deși a fost plătit doar 9 dolari pentru publicarea sa. [67] A fost publicat concomitent în The American Review: A Whig Journal sub pseudonimul „Quarles”. [68]
Bronxul
Broadway Journal a eșuat în 1846, [64] și Poe s-a mutat într-o cabană din Fordham, New York , în Bronx . Acea casă, cunoscută acum sub numele de Edgar Allan Poe Cottage , a fost mutată în anii următori într-un parc de lângă colțul de sud-est al Grand Concourse și Kingsbridge Road. În apropiere, Poe s-a împrietenit cu iezuiții de la St. John's College, acum Universitatea Fordham . [69] Virginia a murit la cabană la 30 ianuarie 1847. [70] Biografii și criticii sugerează adesea că tema frecventă a lui Poe despre „moartea unei femei frumoase” provine din pierderea repetată a femeilor de-a lungul vieții sale, inclusiv a soției sale.[71]
Poe a fost din ce în ce mai instabil după moartea soției sale. A încercat să o curteze pe poetul Sarah Helen Whitman , care locuia în Providence, Rhode Island . Logodna lor a eșuat, se presupune că din cauza comportamentului neregulat al băuturii lui Poe. Există, de asemenea, dovezi puternice că mama lui Whitman a intervenit și a făcut multe pentru a deraia relația. [72] Poe s-a întors apoi la Richmond și a reluat o relație cu iubita sa din copilărie Sarah Elmira Royster. [73]
Moarte
Pe 3 octombrie 1849, Poe a fost găsit semiconștient în Baltimore , „în mare suferință și... având nevoie de asistență imediată”, potrivit lui Joseph W. Walker, care l-a găsit. [74] A fost dus la Colegiul Medical din Washington , unde a murit duminică, 7 octombrie 1849, la 5:00 dimineața. [75] Poe nu a fost suficient de coerent pentru a explica cum a ajuns să fie în starea lui neplăcută și de ce purta haine care nu erau ale lui. Se spune că el a strigat în mod repetat numele „Reynolds” în noaptea dinaintea morții sale, deși nu este clar la cine se referea. Medicul său curant a spus că ultimele cuvinte ale lui Poe au fost: „Doamne, ajută-mi bietul suflet”. [75]Toate dosarele medicale relevante au fost pierdute, inclusiv certificatul de deces al lui Poe . [76]
Ziarele de la acea vreme au raportat moartea lui Poe ca fiind „congestie a creierului” sau „inflamație cerebrală”, eufemisme comune pentru moartea din cauze dezamăgitoare, cum ar fi alcoolismul. [77] Cauza reală a morții rămâne un mister. [78] Speculațiile au inclus delirium tremens , boli de inimă , epilepsie , sifilis , inflamație meningeală , [5] holera , [ 79] intoxicații cu monoxid de carbon [80] și rabie . [81] O teorie care datează din 1872 sugerează că moartea lui Poe a rezultat din cooping , o formă deFraudă electorală în care cetățenii au fost forțați să voteze pentru un anumit candidat, ducând uneori la violență și chiar la crimă. [82]
Memoriile lui Griswold
Imediat după moartea lui Poe, rivalul său literar, Rufus Wilmot Griswold, a scris un necrolog înclinat sub un pseudonim, plin de minciuni care îl aruncau pe Poe drept un nebun și care îl descria ca pe o persoană care „a umblat pe străzi, în nebunie sau melancolie, cu buzele mișcându-se în blesteme nedeslușite, sau cu ochii în sus în rugăciuni pătimașe, (niciodată pentru el însuși, căci a simțit, sau a mărturisit că simte, că era deja blestemat)”. [83]
Necrologul lung a apărut în New York Tribune , semnat „Ludwig” în ziua în care Poe a fost înmormântat la Baltimore . A mai fost publicată în toată țara. Necrologul începea: „Edgar Allan Poe a murit. A murit alaltăieri în Baltimore. Acest anunț îi va surprinde pe mulți, dar puțini vor fi întristați de el”. [84] „Ludwig” a fost în curând identificat ca Griswold, un editor, critic și antolog care îi purta ranchiuna lui Poe din 1842. Griswold a devenit cumva executorul literar al lui Poe și a încercat să distrugă reputația inamicului său după moartea sa. [85]
Griswold a scris un articol biografic al lui Poe numit „Memoria autorului”, pe care l-a inclus într-un volum din 1850 al lucrărilor colectate. Acolo l-a înfățișat pe Poe ca pe un nebun depravat, beat și consumat de droguri și a inclus scrisorile lui Poe drept dovezi. [85] Multe dintre afirmațiile sale erau fie minciuni, fie denaturări; de exemplu, este serios contestat faptul că Poe era dependent de droguri. [86] Cartea lui Griswold a fost denunțată de cei care îl cunoșteau bine pe Poe, [87] inclusiv John Neal, care a publicat un articol în care îl apără pe Poe și îl atacă pe Griswold drept un „ Radamanthus , care nu trebuie să fie înșelat de onorariul său, un degetar plin de notorietatea ziarului”. [88]Cartea lui Griswold a devenit, totuși, o sursă biografică acceptată popular. Acest lucru s-a întâmplat în parte pentru că era singura biografie completă disponibilă și a fost retipărită pe scară largă și, în parte, pentru că cititorii au fost încântați la gândul de a citi lucrări ale unui om „rău”. [89] Scrisorile pe care Griswold le-a prezentat ca dovadă au fost ulterior dezvăluite ca falsuri . [90]
Stilul literar și teme
genuri
Cele mai cunoscute opere de ficțiune ale lui Poe sunt horror gotic [91] , aderând la convențiile genului pentru a atrage gustul publicului. [92] Temele sale cele mai recurente tratează problemele morții, inclusiv semnele ei fizice, efectele descompunerii , preocupările privind înmormântarea prematură , reanimarea morților și doliu. [93] Multe dintre lucrările sale sunt, în general, considerate parte a genului romanticismului întunecat , o reacție literară la transcendentalism [94] pe care lui Poe nu i-a plăcut foarte mult. [95] S-a referit la adepții mișcării transcendentale ca „Frog-Pondians”, după iazul de pe Boston Common., [96] [97] și și-au ridiculizat scrierile drept „metaforă – înnebunește”, [98] trecând în „obscuritate de dragul obscurității” sau „misticism de dragul misticismului”. [95] Poe a scris odată într-o scrisoare către Thomas Holley Chivers că nu-i displace transcendentaliştii, „numai pretenţii şi sofişti dintre ei”. [99]
Dincolo de groază, Poe a scris și satire , povești umoristice și farse. Pentru efect comic, el a folosit ironia și extravaganța ridicolă, adesea în încercarea de a elibera cititorul de conformismul cultural. [92] „ Metzengerstein ” este prima poveste pe care se știe că Poe a publicat-o [100] și prima sa incursiune în horror, dar a fost inițial concepută ca un burlesc care satiriza genul popular. [101] Poe a reinventat, de asemenea, science fiction , răspunzând în scrisul său la tehnologiile emergente, cum ar fi baloanele cu aer cald în „ The Balloon-Hoax ”. [102]
Poe a scris o mare parte din lucrarea sa folosind teme care vizează în mod special gusturile pieței de masă. [103] În acest scop, ficțiunea sa a inclus adesea elemente ale pseudoștiințelor populare , cum ar fi frenologia [104] și fizionomia . [105]
Teoria literară
Scrierea lui Poe reflectă teoriile sale literare, pe care le-a prezentat în critica sa și, de asemenea, în eseuri precum „ Principiul poetic ”. [106] Nu-i plăcea didacticismul [107] și alegoria [108] , deși credea că sensul în literatură ar trebui să fie un curent subteran chiar sub suprafață . Lucrările cu semnificații evidente, scria el, încetează să mai fie artă. [109] El credea că munca de calitate ar trebui să fie scurtă și să se concentreze pe un singur efect specific. [106] În acest scop, el credea că scriitorul ar trebui să calculeze cu atenție fiecare sentiment și idee. [110]
Poe își descrie metoda scriind „Corbul” în eseul „ Filosofia compoziției ” și susține că a urmat cu strictețe această metodă. S-a pus întrebarea dacă a urmat cu adevărat acest sistem. T. S. Eliot a spus: „Este dificil pentru noi să citim acel eseu fără să reflectăm că, dacă Poe și-ar fi trasat poemul cu un asemenea calcul, s-ar fi putut chinui puțin mai mult pentru el: rezultatul nu merită cu greu metodei”. [111] Biograful Joseph Wood Krutch a descris eseul drept „un exercițiu destul de ingenios în arta raționalizării”. [112]
Moştenire
Influență
.jpg)
În timpul vieții sale, Poe a fost în mare parte recunoscut ca critic literar. Colegul critic James Russell Lowell l-a numit „cel mai discriminator, filozofic și neînfricat critic al operelor imaginative care a scris în America”, sugerând – din punct de vedere retoric – că a folosit ocazional acid prusic în loc de cerneală. [113] Recenziile caustice ale lui Poe i-au câștigat reputația de „om tomahawk”. [114] O țintă preferată a criticilor lui Poe a fost apreciatul poet din Boston Henry Wadsworth Longfellow , care a fost adesea apărat de prietenii săi literari în ceea ce a fost numit mai târziu „Războiul Longfellow”. Poe l-a acuzat pe Longfellow de „erezia didacticului”, scriind poezie care era predicatoare, derivată,[115] Poe a prezis corect că reputația și stilul poeziei lui Longfellow vor scădea, concluzionand: „Îi acordăm calități înalte, dar îi refuzăm Viitorul”. [116]
Poe era cunoscut și ca scriitor de ficțiune și a devenit unul dintre primii autori americani ai secolului al XIX-lea care a devenit mai popular în Europa decât în Statele Unite. [117] Poe este respectat în special în Franța, în parte datorită traducerilor timpurii ale lui Charles Baudelaire . Traducerile lui Baudelaire au devenit interpretări definitive ale operei lui Poe în Europa continentală. [118]
Poveștile timpurii de ficțiune polițistică ale lui Poe, care îl prezintă pe C. Auguste Dupin, au pus bazele viitorilor detectivi în literatură. Sir Arthur Conan Doyle a spus: „Fiecare [din poveștile polițiste ale lui Poe] este o rădăcină din care s-a dezvoltat o întreagă literatură... Unde a fost povestea polițistă până când Poe a suflat în ea suflarea vieții?” [119] The Mystery Writers of America și-au numit premiile pentru excelență în genul „ Edgars ”. [120] Lucrarea lui Poe a influențat, de asemenea, science-fiction, în special pe Jules Verne , care a scris o continuare a romanului lui Poe Narațiunea lui Arthur Gordon Pym din Nantucket numită Un mister antarctic., cunoscut și sub numele de Sfinxul Câmpurilor de Gheață . [121] Autorul de science fiction H. G. Wells a remarcat: „ Pym spune ce și-ar putea imagina o minte foarte inteligentă despre regiunea polară de sud cu un secol în urmă”. [122] În 2013, The Guardian l-a citat pe Pym drept unul dintre cele mai mari romane scrise vreodată în limba engleză și a remarcat influența sa asupra unor autori de mai târziu, precum Doyle, Henry James , B. Traven și David Morrell . [123]
Autorul și istoricul de groază HP Lovecraft a fost puternic influențat de poveștile de groază ale lui Poe, dedicând o întreagă secțiune a eseului său lung, „ Oroarea supranaturală în literatură ”, influenței sale asupra genului. [124] În scrisorile sale, Lovecraft l-a descris pe Poe drept „Dumnezeul ficțiunii”. [125] Poveștile anterioare ale lui Lovecraft exprimă o influență semnificativă a lui Poe. [126] O lucrare ulterioară, At the Mountains of Madness , îl citează și a fost influențată de Narațiunea lui Arthur Gordon Pym din Nantucket . [127] Lovecraft a folosit pe scară largă și unitatea de efect a lui Poe în ficțiunea sa. [128] Alfred Hitchcocka spus odată: „Pentru că mi-au plăcut atât de mult poveștile lui Edgar Allan Poe, am început să fac filme cu suspans”. [129] Multe referiri la operele lui Poe sunt prezente în romanele lui Vladimir Nabokov . [130]
La fel ca mulți artiști celebri, lucrările lui Poe au dat naștere unor imitatori. [131] O tendință printre imitatorii lui Poe a fost pretențiile clarvăzătorilor sau psihicilor că „canalizează” poezii din spiritul lui Poe. Una dintre cele mai notabile dintre acestea a fost Lizzie Doten , care a publicat Poems from the Inner Life în 1863, în care pretindea că a „primit” noi compoziții din spiritul lui Poe. Compozițiile au fost reluări ale unor poezii celebre ale lui Poe, cum ar fi „ Clopotele ”, dar care reflectau o perspectivă nouă, pozitivă. [132]
Poe a primit și critici. Acest lucru se datorează parțial percepției negative asupra caracterului său personal și influenței sale asupra reputației sale. [117] William Butler Yeats a fost ocazional critic la adresa lui Poe și l-a numit cândva „vulgar”. [133] Transcendentalistul Ralph Waldo Emerson a reacționat la „Corbul” spunând „Nu văd nimic în el”, [134] și s-a referit în derizoriu la Poe drept „omul jingle”. [135] Aldous Huxley a scris că scrisul lui Poe „cade în vulgaritate” fiind „prea poetic” – echivalentul cu purtarea unui inel cu diamante la fiecare deget. [136]
Se crede că doar douăsprezece exemplare au supraviețuit din prima carte a lui Poe Tamerlane and Other Poems . În decembrie 2009, un exemplar s-a vândut la licitațiile Christie's din New York pentru 662.500 de dolari, un preț record plătit pentru o operă de literatură americană. [137]
Fizica si cosmologie
Eureka: A Prose Poem , un eseu scris în 1848, a inclus o teorie cosmologică care a prevestit teoria Big Bang cu 80 de ani, [138] [139] precum și prima soluție plauzibilă la paradoxul lui Olbers . [140] [141] Poe a evitat metoda științifică din Eureka și a scris în schimb din intuiție pură . [142] Din acest motiv, a considerat-o o operă de artă, nu știință, [142] dar a insistat că este încă adevărată [143] și a considerat-o a fi capodopera carierei sale. [144] Chiar și așa, Eurekaeste plin de erori științifice. În special, sugestiile lui Poe au ignorat principiile newtoniene referitoare la densitatea și rotația planetelor. [145]
Criptografie
Poe avea un mare interes pentru criptografie . El a postat un anunț cu privire la abilitățile sale în ziarul din Philadelphia Alexander's Weekly (Express) Messenger , invitând trimiteri de cifruri pe care a început să le rezolve. [146] În iulie 1841, Poe publicase un eseu intitulat „A Few Words on Secret Writing” în Graham’s Magazine . Valorificând interesul publicului față de subiect, el a scris „ The Gold-Bug ” încorporând cifrurile ca parte esențială a poveștii. [147] Succesul lui Poe cu criptografie s-a bazat nu atât pe cunoștințele sale profunde despre acel domeniu (metoda lui s-a limitat la simpla criptograma de substituție) ca despre cunoștințele sale despre cultura revistei și ziarului. Abilitățile sale analitice acute, care erau atât de evidente în poveștile sale polițiste, i-au permis să vadă că publicul larg nu cunoștea în mare măsură metodele prin care o simplă criptogramă de substituție poate fi rezolvată și a folosit acest lucru în avantajul său. [146] Senzația pe care Poe a creat-o cu cascadorii sale de criptografie a jucat un rol major în popularizarea criptogramelor în ziare și reviste. [148]
Două cifruri pe care le-a publicat în 1841 sub numele „W. B. Tyler” nu au fost rezolvate decât în 1992, respectiv 2000. Unul era un citat din piesa lui Joseph Addison Cato ; celălalt se bazează probabil pe o poezie a lui Hester Thrale . [149] [150]
Poe a avut o influență asupra criptografiei dincolo de creșterea interesului public în timpul vieții sale. William Friedman , cel mai important criptolog al Americii, a fost puternic influențat de Poe. [151] Interesul inițial al lui Friedman pentru criptografie a venit din citirea „The Gold-Bug” în copilărie, interes pe care l-a folosit mai târziu în descifrarea codului PURPLE al Japoniei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial . [152]
În cultura populară
Ca personaj
Istoricul Edgar Allan Poe a apărut ca personaj fictiv, adesea pentru a reprezenta „geniul nebun” sau „artist chinuit” și pentru a-și exploata luptele personale. [153] Multe astfel de reprezentări se îmbină și cu personajele din poveștile sale, sugerând că Poe și personajele sale împărtășesc identități. [154] Adesea, reprezentările fictive ale lui Poe își folosesc abilitățile de a rezolva misterele în romane precum The Poe Shadow de Matthew Pearl . [155]
Case conservate, repere și muzee
Nicio casă de copilărie a lui Poe nu mai este în picioare, inclusiv moșia Moldovei a familiei Allan. Cea mai veche casă din Richmond , Old Stone House, este folosită ca Muzeul Edgar Allan Poe , deși Poe nu a locuit niciodată acolo. Colecția include multe articole pe care Poe le-a folosit în timpul petrecut cu familia Allan și include, de asemenea, câteva prime imprimări rare ale lucrărilor lui Poe. 13 West Range este camera de cămin pe care se crede că Poe a folosit-o în timp ce studia la Universitatea din Virginia în 1826; este păstrat și disponibil pentru vizite. Întreținerea acestuia este supravegheată de un grup de studenți și personal cunoscut sub numele de Societatea Corbului . [156]
Cea mai veche casă care a supraviețuit în care a trăit Poe este la 203 North Amity St. în Baltimore , care este păstrată ca Casa și Muzeul Edgar Allan Poe . Se crede că Poe a locuit în casă la vârsta de 23 de ani, când a locuit pentru prima dată cu Maria Clemm și Virginia și, posibil, cu bunica lui și posibil cu fratele său William Henry Leonard Poe. [157] Este deschis publicului și este, de asemenea, casa Societății Edgar Allan Poe.
În timp ce se afla în Philadelphia între 1838 și 1844, Poe a trăit cel puțin patru reședințe diferite, inclusiv Indian Queen Hotel la 15 S. 4th Street, la o reședință de pe 16th și Locust Street , la 2502 Fairmount Street și apoi în secțiunea Spring Garden . a orașului la 532 N. 7th Street, o reședință care a fost păstrată de Serviciul Parcurilor Naționale ca Situl Istoric Național Edgar Allan Poe . [158] [159] Ultima casă a lui Poe din Bronx , New York City, este păstrată ca Edgar Allan Poe Cottage . [70]
În Boston , o placă comemorativă de pe strada Boylston se află la câteva străzi distanță de locul real al nașterii lui Poe. [160] [161] [162] [163] Casa care a fost locul lui de naștere la 62 Carver Street nu mai există; de asemenea, strada a fost redenumită „Charles Street South”. [164] [163] Un „pătrat” de la intersecția străzilor Broadway, Fayette și Carver fusese cândva numit în onoarea lui, [165] dar a dispărut când străzile au fost reamenajate. În 2009, intersecția străzilor Charles și Boylston (la două străzi la nord de locul său natal) a fost desemnată „Piața Edgar Allan Poe”. [166]
În martie 2014, strângerea de fonduri a fost finalizată pentru construirea unei sculpturi memoriale permanente, cunoscută sub numele de Poe Returning to Boston , în această locație. Designul câștigător al lui Stefanie Rocknak înfățișează un Poe în mărime naturală care merge cu pași mari împotriva vântului, însoțit de un corb zburător; capacul valizei i s-a deschis, lăsând în urma lui o „urmă de hârtie” de lucrări literare încorporate pe trotuar. [167] [168] [169] La dezvăluirea publică din 5 octombrie 2014, a participat fostul laureat al poetului american Robert Pinsky . [170]
Alte repere Poe includ o clădire din Upper West Side , unde Poe a locuit temporar când s-a mutat pentru prima dată în New York City. O placă sugerează că Poe a scris „ Corbul ” aici. Pe insula Sullivan din comitatul Charleston, Carolina de Sud , decorul poveștii lui Poe „ The Gold-Bug ” și unde Poe a servit în armată în 1827 la Fort Moultrie , există un restaurant numit Poe's Tavern. În secțiunea Fell's Point din Baltimore , încă mai stă un bar unde legenda spune că Poe a fost văzut ultima dată bând înainte de moartea sa. Cunoscut sub numele de „Calul pe care ai venit”,[171]
Fotografii
Dagherotipurile timpurii ale lui Poe continuă să trezească un mare interes în rândul istoricilor literari. [172] Printre acestea se remarcă:
- „Ultima Thule” („descoperire departe”) pentru a onora noua tehnică fotografică; luată în noiembrie 1848 la Providence, Rhode Island , probabil de Edwin H. Manchester
- „Annie”, dat prietenei lui Poe, Annie L. Richmond; probabil făcută în iunie 1849 în Lowell, Massachusetts , fotograf necunoscut
Toaster Poe
Între 1949 și 2009, o sticlă de coniac și trei trandafiri au fost lăsate la mormântul original al lui Poe în fiecare 19 ianuarie de către un vizitator necunoscut numit cu afecțiune „Toaster Poe”. Sam Porpora a fost istoric la Biserica Westminster din Baltimore , unde Poe este înmormântat; a susținut, la 15 august 2007, că a început tradiția în 1949. Porpora a spus că tradiția a început pentru a strânge bani și a spori profilul bisericii. Povestea lui nu a fost confirmată [173] și unele detalii pe care le-a dat presei sunt inexacte din punct de vedere faptic. [174] Ultima apariție a lui Poe Toaster a fost pe 19 ianuarie 2009, ziua bicentenarului lui Poe. [175]
Lista lucrărilor selectate
Povesti scurte
- „ Pisica neagră ”
- „ Butoiul de Amontillado ”
- „ O coborâre în Maelström ”
- „ Faptele în cazul lui M. Valdemar ”
- „ Căderea Casei Usher ”
- „ Bug-ul de aur ”
- " Hop-Brog "
- „ Diabloul perversului ”
- " Ligeia "
- „ Masca morții roșii ”
- " Morella "
- „ Omorurile din Rue Morgue ”
- „ Să nu pariezi niciodată pe diavol pe capul tău ”
- „ Portretul oval ”
- „ Groapa și Pendulul ”
- „ Înmormântarea prematură ”
- „ Scrisoarea furată ”
- „ Sistemul doctorului Tarr și al profesorului Fether ”
- „ Inima revelatoare ”
- „ Pierderea respirației ”
Poezie
- " Al Aaraaf "
- „ Annabel Lee ”
- „ Clopotele ”
- „ Orașul din mare ”
- „ Viermele cuceritor ”
- „ Un vis într-un vis ”
- " Eldorado "
- " Eulalie "
- „ Palatul bântuit ”
- „ Pentru Helen ”
- " Lenore "
- " Tamerlan "
- " Corbul "
- " Ulalum "
Alte lucrări
- Politian (1835) – singura piesă a lui Poe
- Narațiunea lui Arthur Gordon Pym din Nantucket (1838) – singurul roman complet al lui Poe
- Jurnalul lui Julius Rodman (1840) – al doilea roman neterminat al lui Poe
- „ The Balloon-Hoax ” (1844) – O farsă jurnalistică tipărită ca o poveste adevărată
- „ Filosofia compoziției ” (1846) – Eseu
- Eureka: O poezie în proză (1848) – Eseu
- „ Principiul poetic ” (1848) – Eseu
- „ The Light-House ” (1849) – ultima lucrare incompletă a lui Poe
POEZII:
Cea mai mîndră zi, cel mai mîndru ceas,
Inima-mi veştedă le-a cunoscut:
De-avînt şi de mărire visu-mi treaz,
O ştiu, a trecut!
Ce-avînt, am zis? Da! Îmi închipui,
Dar de mult timp s-a dus pe veci!
S-a dus şi tinereţea mea, şi chipu-i;
Ci, ducă-se deci!
Şi tu, mărire, ce mai am cu tine?
Alt cuget are-acum de moştenit
Veninul ce mi l-ai turnat în vine;
Suflete-al meu, fii liniştit!
Cea mai mîndră zi, cel mai mândru ceas
Ce mi-au fost date, le-am avut:
Şi visul de mărire, visul treaz,
O ştiu, a trecut!
Dar dacă visul meu de-avînt şi de mărire
M-ar îmbia şi-acum cu-acel amar
Ce-l îndurai atunci, eu ceasul peste fire
Nu l-aş petrece iar!
Căci pe aripa lui plutea ca o pulbere.
Şi cînd plecă în zboru-i, căzu de pe ea
O esenţă în stare să spulbere
Sufletul ce-l cunoştea.
Cavaler vestit
Si vesel gatit
Pe drum a apucat-o,
Prin umbra si prin soare,
Cântând cântari usoare,
Sa caute-Eldorado.
Însa-mbatrâni
Cavalerul si
În piept i s-a prelins
O umbra, fiindca el
Nu a gasit defel
Acel tarâm de vis.
Iar apoi pierzând
Puteri si avânt,
Pe-o umbra-a întrebat-o:
, , Umbra, spune-mi, tu stii
Unde-as putea gasi
Pamântul Eldorado?’’
, , Dupa ce strabati
Muntii lunii-înalti,
Tu Valea Umbrei caut-o;
Întins sa calaresti,
De vrei sa poposesti
În tara Eldorado!’’
Traducere de
Petru Dinca
Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."
O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.
În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător."
Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.
Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.
Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor.
Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
Vînt şi nici un trecător.
Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.
Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''
Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''.
Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvîntul: ŤNevermoreť''.
Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba Never – Nevermore.
Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.
Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –
Eu mi-am spus – ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.
,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.
Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată – Nevermore.
Traducere de Mihu Dragomir (din volumul Poezii şi poeme, Ed. Tineretului, Buc., 1963)
Ah, albele negrele, negrele albele şi nevăzutul jucător,
Locuieşte-n turnul umbrelor ce le conduce,
E-n marea-i tactică unicul vrăjitor?
Câte impasuri de când adversarul indiferent de mai înainte
Îmi întunecă spaţiul cucerit, poziţiile de remiză,
Cad figurile de lumină în necunoscute morminte.
Aş refuza să-mi fie anulat vreun pas greşit,
Nici în fluctuaţii albul nu-şi risipeşte onoarea, nimbul.
Indulgenţa adversarului ar fi absurd sfârşit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu