6. /17 OCTOMBRIE 2023 - TEATRU/FILM
SCRIERI
Arthur Asher Miller (n. ,[1][4][5][6] New York City, New York, SUA – d. ,[1][5][6][7] Roxbury(d), Connecticut, SUA) a fost un dramaturg și eseist american de origine evreiască. A fost laureat al Premiului Pulitzer pentru Dramaturgie precum și soțul lui Marilyn Monroe.
A scris drame sociale într-o tehnică analitică ce amintește de teatrul ibsenian, de perfectă stăpânire scenică, cultivând monologul interior, suprapunerea planurilor, procedeul rememorărilor - pe tema alienării personalității în condițiile capitalismului.
Una dintre cele mai cunoscute scrieri ale sale este drama "Moartea unui comis-voiajor" ("Death of a Salesman"), jucată în premieră în 1949.
VIAȚA PERSONALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
A fost căsătorit cu:
- 1940 - 1956: Mary Slattery;
- 1956 - 1961: Marilyn Monroe;
- 1962 - 2002: Inge Morath, având ca fiică pe regizoarea și scenarista Rebecca Miller.
SCRIERI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- 1945: Focus, roman care denunță intoleranța rasială;
- 1947: All My Sons ("Toți fiii mei"), în care sunt ilustrate drame de conștiință;
- 1949: Death of a Salesman ("Moartea unui comis-voiajor");
- 1953: The Crucible ("Vrăjitoarele din Salem");
- 1955: A View from the Bridge ("Vedere de pe pod");
- 1961: The Misfits ("Inadaptabilii"), care ilustrează căutarea sensului demnității într-o lume ostilă;
- 1964: After the Fall ("După cădere");
- 1968: The Price ("Prețul").
A realizat scenografii si a asigurat directia de imagine pentru filme ca "Ciulinii Bărăganului", "D-ale carnavalului", "Setea",, "Dacii", "Tinerețe fără bătrânețe", "Felix și Otilia", "Zestrea Domniței Ralu", ‚’Telegrame’’, ,,Singuratatea florilor’’, dar si pentru spectacole de teatru.
Este corealizator al scenariului de la filmul istoric ,,Dacii’’, aparut in 1967. A realizat decoruri pentru filmul ,,Dacii’’, a reusit sa introduca spectatorii in decorul de la inceputul erei noastre, sub indrumarea regizorului Sergiu Nicolaescu.
A realizat designul pentru costume si decoruri, a creat ambianta plastica în care s-a desfăsurat acțiunea unor filme romanesti ca ,,Ciulinii Baraganului’’ sau ,,Felix si Otilia’’.
In anul 1972 a fost distins cu Premiul Asociatiei Cineastilor din Romania pentru filmul ,,Felix si Otilia’’, ecranizare dupa ,,Enigma Otiliei’’ de George Calinescu.
A fost si actor in cateva filme, in roluri mici, episodice, cum este cel din ,,Parasutistii’’.
In seara zilei de 4 martie 1977 se afla in vizita, impreuna cu sotia sa, la o familie care locuia pe strada Colonadelor. Cutremurul a frant destinul scenografului Liviu Popa si a multor oameni de teatru si film aflati in acel bloc.
| Liviu Popa | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Oradea, România |
| Decedat | (55 de ani) București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | scenograf arhitect grafician[*] |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
Modifică date / text  | |
Liviu Popa (n. , Oradea, România – d. , București, România) a fost un arhitect, grafician și scenograf de teatru și film. A realizat decorurile pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum Ciulinii Bărăganului (1957), Pasărea furtunii (1957), D-ale carnavalului (1959), Telegrame (1960), Setea (1960), Dacii (1967), Columna (1968), Tinerețe fără bătrînețe (1969), Zestrea domniței Ralu (1971), Săptămîna nebunilor (1971), Felix și Otilia (1972), Cantemir (1975) și Mușchetarul român (1975).
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
S-a născut la 17 octombrie 1921, în orașul Oradea. A absolvit Facultatea de Arhitectură, obținând diploma de arhitect.
Liviu Popa a lucrat ca scenograf de teatru și film, debutând în cinematografie cu decorurile filmului Ciulinii Bărăganului (1957). El citea textul înainte de începerea filmărilor și desena cadrele de filmare, realizând decorurile potrivit personalității sale.[1] Avea talent și inventivitate spontană.[2] Realiza schițe de atmosferă care se vindeau ca picturi. Pentru realizarea decorurilor din filmul Felix și Otilia a obținut, împreună cu Radu Boruzescu, Premiul pentru scenografie al Asociației Cineaștilor din România în 1972.
A murit în urma cutremurului din 4 martie 1977 în garsoniera sa de pe strada Colonadelor, vizavi de Universitate. O parte din schițele sale au fost recuperate de Ioana Cantuniari.[1]
În volumul O istorie subiectivă a scenografiei românești de film, Gheorghe Bălășoiu îl considera „un ardelean care nu se enerva, destin de artist, ultim superb reprezentant al boemei interbelice, stilist inconfundabil, colorist de o rară delicatețe”, care a lăsat în urmă o operă impresionantă în evoluția filmului românesc.[1] Profesoara Elena Saulea, care i-a dedicat un capitol în volumul Maeștri scenografi ai filmului românesc: cinci scenografi la rampă (Ed. Reu Studio, București, 2009), considera că creația lui Liviu Popa se remarca printr-un „anume rafinament și simț aparte al culorii, o atitudine boemă și extravagantă față de viață și o retragere în lumea formelor și a eternului spectral”.[3]
Costumiera Hortensia Georgescu, care a colaborat cu Liviu Popa, îl considera „un autentic pictor (...) un simț sigur al culorii, al proporțiilor” și afirma că el aparținea ca structură unei epoci de mult apuuse, decorurile sale caracterizându-se printr-o opulență medievală. „Ca structură ar fi fost menit să trăiască în altă epocă. Cred că Renașterea i s-ar fi potrivit cu tendința ei de opulență, de acceptare a tot ce e valoare sau viciu omenesc, eliberare de orice constrângere. Mi-l puteam închipui la un ospăț într-o loggie a unui palat din Canal Grande la Veneția, aruncând - așa cum era obiceiul la sfârșitul acestor desfrânate ospețe, să se arunce în canal - cupele și platourile de argint aurite, ca un semn al disprețului pentru valori perisabile, meschin materiale. Se îmbrăca fără să țină seama de canoane, de moda actuală.”'[4]
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Scenograf[modificare | modificare sursă]
- Ciulinii Bărăganului (1957)
- Pasărea furtunii (1957) - în colaborare cu Liviu Ciulei
- D-ale carnavalului (1959)
- Telegrame (1960)
- Setea (1960)
- Celebrul 702 (1962)
- Lupeni '29 (1962)
- Dragoste lungă de-o seară (1963)
- Dragoste la zero grade (1964) - în colaborare cu Virgil Moise
- Șah la rege (1965)
- Procesul alb (1965)
- Dacii (1967) - în colaborare cu Viorel Ghenea
- Columna (1968)
- Doi bărbați pentru o moarte (1969)
- Tinerețe fără bătrînețe (1969) - în colaborare cu Ioana Cantuniari
- Zestrea domniței Ralu (1971) - în colaborare cu Ștefan Marițan
- Săptămîna nebunilor (1971) - în colaborare cu Ștefan Marițan, Radu Călinescu, Ioana Cantuniari și Ștefan Preda
- Felix și Otilia (1972) - în colaborare cu Radu Boruzescu
- Bariera (1972)
- Porțile albastre ale orașului (1974)
- Cantemir (1975)
- Mușchetarul român (1975)
- Casa de la miezul nopții (1975)
- Premiera (1976)
- O lume fără cer (1981) - în colaborare cu Constantin Simionescu
Creator de costume[modificare | modificare sursă]
- Setea (1960)
- Dragoste lungă de-o seară (1963)
- Șah la rege (1965)
Actor[modificare | modificare sursă]
- Facerea lumii (1971)
- Parașutiștii (1973)
PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Scenograful Liviu Popa a obținut, împreună cu Radu Boruzescu, Premiul pentru scenografie al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) (1972) pentru decorurile la filmul Felix și Otilia.[5]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu