4. /17 OCTOMBRIE 2023 - MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT
VLAD IRIMIA
| Tata Vlad | |
 De la dreapta la stânga: Caddy, Tata Vlad, Uzzi | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Vlad Irimia |
| Născut | (44 de ani) Sebeș, județul Alba, România |
| Cetățenie |  România  |
| Ocupație | rapper, producător și manager muzical |
| Activitate | |
| Alte nume | Tataee |
| Origine | Pantelimon, București, România |
| Gen muzical | hip hop, gangsta Rap, G-funk, rap, trap |
| Instrument(e) | voce, sintetizator, clape, tobe, sampler |
| Ani de activitate | 1991–prezent |
| Case de discuri | Amma Sound (1995) Cat Music (1995-2010) Media Services (1995-2010) Casa Productions (2001-prezent) Legend Audio (2003-prezent) |
| Colaborare cu | B.U.G. Mafia, JerryCo, Grasu XXL, Mahsat, Villy, Mario, Bitză, Cristina Spătar |
| Prezență online | |
| Site web cont Twitter | |
Modifică date / text  | |
Vlad Irimia (n. 17 octombrie 1976), cunoscut în special ca Tata Vlad sau Tataee, este un rapper și producător muzical român. El este unul din fondatorii formației românești de muzică hip hop, B.U.G. Mafia. Adesea el este considerat a fi unul din pionerii versiunii de gangsta rap românesc, un stil de muzică apropiat versiunii originale americane, dar care mai include progresie de acorduri derivată din funk, jazz sau mai nou, din muzică electronică.[1][2][3]
Tata Vlad și-a început cariera în muzică ca artist solo, iar mai târziu a devenit renumit alături de trupa de stil gangsta rap, B.U.G. Mafia, din care mai fac parte Alin "Uzzi" Demeter și Dragoș "Caddilac" Vlad-Neagu, care au popularizat exprimările explicite în rap pentru a prezenta violența vieții de stradă. Albumul lor din 1998, "De cartier", lansat de Cat Music, a făcut trupa să devină una din cele mai bine vândute de pe piața românească, dar și una din cele mai respectate formații de hip hop românesc.[4] Mai târziu Tata Vlad, în cariera sa a mai lucrat cu artiști ca Akcent, Bitză, Andreea Antonescu, Cristina Spătar sau Adriana Rusu, fiind apreciat pentru schimbarea și perfecționarea stilului său muzical.[5][6][7][8] [9][10][11]
După succesul albumului Băieții buni de B.U.G. Mafia, în 2003, Tata Vlad s-a axat pe producerea muzicii pentru diverși artiști. El și-a deschis propria sa casă de discuri, Legend Audio, în 2004, asumându-și rolul de producător de înregistrări și music executive. În 2005, el a semnat cu artistul JerryCo, care a lansat single-ul său de debut în 2009, după o perioadă de patru ani de colaborare cu Tata Vlad la primul său album, "Orice E Posibil", lansat în 2010 de Legend Audio.[12][13][14][15]
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Tata Vlad, născut Vlad Irimia, pe 17 octombrie 1976, în Sebeș, un oraș din județul Alba, sudul Transilvaniei. Are un frate și o soră mai mică, care la fel trăiesc în București. A început să învețe la școală în 1983, și a absolvit Liceul Alexandru Ioan Cuza din București în 1995, imediat înainte de prima lansare a grupului B.U.G. Mafia. El a jucat baschet pe durata a zece ani, dar l-a abandonat în 1998 pentru a se putea concentra asupra muncii sale.[16]
DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Cu B.U.G. Mafia
Albume de studio[modificare | modificare sursă]
- Mafia - 1995
- Născut și crescut în Pantelimon - 1996
- IV: Deasupra tuturor - 1997
- De cartier - 1998
- După blocuri - 2000
- Întotdeauna pentru totdeauna - 2000
- Băieții buni - 2003
- Înapoi în viitor - 2011
Extended Play-uri[modificare | modificare sursă]
- Înc-o zi, înc-o poveste - 1996
Maxi-single-uri[modificare | modificare sursă]
- Hoteluri - 1997
- Pentru '98 - 1998
- Lumea e a mea - 1998 (Loredana feat. B.U.G. Mafia)
- România - 1999
- Un 2 și 3 de 0 - 2000
- Poezie de stradă - 2001
- Românește - 2003
- Străzile - 2005
- În anii ce au trecut - 2011
- Olimpiada - 2011
Compilații[modificare | modificare sursă]
- B.U.G. Mafia prezintă CASA - 2002
Albume Best-Of[modificare | modificare sursă]
- Viața noastră Volumul 1 - 2006
- Viața noastră Volumul 2 - 2009
- Viața noastră Volumul 1 & 2 (Delux edition) - 2009
GHEORGHE IONESCU GION
| Gheorghe Ionescu Gion | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 23 februarie 1909, București București, România |
| Decedat | 17 octombrie 1999, New York New York City, New York, SUA |
| Cetățenie | România SUA |
| Ocupație | cântăreț artist de înregistrare[*] |
| Activitate | |
| Alte nume | Gion |
| Gen muzical | Foxtrot, Tango |
| Case de discuri | Odeon |
| Modifică date / text | |
Gheorghe Ionescu (cunoscut mai bine ca Gion, n. 23 februarie 1909, București – d. 17 octombrie 1999, New York) a fost un cântăreț român de muzică ușoară, care a cunoscut succesul în Bucureștiul perioadei interbelice.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Perioada interbelică[modificare | modificare sursă]
Gheorghe Ionescu s-a născut în București la 23 februarie 1909. Parinții lui pe nume Ioan și Maria Ionescu au avut 3 copii: Elena, Ecaterina și Gheorghe. Aceștia au trăit în București în casa construita de tatal lor pe strada Sirenelor, nr. 71 pe dealul Spirii.
Familia l-a îndreptat pe Gion către Facultatea de Medicină, dar după prima autopsie la care a leșinat, Gion și-a vândut cărțile de medicină și a cumpărat un set de tobe și un frac. Muzica l-a atras de tânăr, dar familia nu știa nimic despre schimbarea în viața lui.
Într-o seară când cânta la barul de noapte „Răcarul”, mama sa, a fost adusă de prieteni să-și descopere propriul copil pe scenă. Maria a leșinat când l-a văzut pe fiul ei cântând și a făcut o „scenă” nedorită de Gion. A fi cântăreț în acele vremuri era o palmă grea pentru familie care adopta credințele contemporane. Nu era considerat „de calitate” să fii pe scenă sub orice formă, Gion însă a insistat și a urmat muzica împotriva dorințelor familiei.
Nu a trecut mult timp și Gion a devenit celebru, în anii '30 o reclamă spunea „Cel mai bun Diseur Gion, Pe cele mai bune placi, Odeon”. Cazinoul de la Sinaia, Carmen Silva în Eforie, Terasa Otetelisanu în București și multe alte cunoscute cafenele și bodegi din vreme erau locurile unde Gion delecta publicul cu vocea lui caldă, distinsă și naturală. Vioara și contrabasul erau instrumentele lui preferate și vocea era adevaratul lui talent. Realizează numeroase înregistrări peste hotare, în Germania și Suedia, care i-au adus multă popularitate și un venit bun în acei ani de dinainte de razboi. Unul din cântecele cu care Gion s-a consacrat era „Vecina mea de vis-a-vis”. Acest cântec are o semnificație deosebită.
Incă se spune că Gion a fost cel mai bun interpret al piesei „Adio Doamna”. Alte cântece înregistarte de Gion au fost: „Inima-i un telefon”, „Tu ești totul pentru mine”, „Vreau să-mi cânți din vioară”, „Iartă-mă”, „Vei minți și tu”, „Nu cred”, „Gândește-te la mine” sau „Da-mi iarăși gura ta”.
În România socialistă[modificare | modificare sursă]
Odata cu intrarea României în razboi și schimbările imediat după război, viața s-a schimbat total și pentru Gion. Fiind cunoscut în cele mai înalte cercuri și având legături chiar și în Casa Regală, odată cu venirea comuniștilor la putere, Gion a fost arestat și trimis la Canal și la Făgăraș în anii 1949 - 1955. În aceste lagăre de muncă, formate după modelul sovietic pentru a distruge intelectualitatea română dinainte de război, Gion a cunoscut mulți nevinovați care îi împărtășau soarta. Gion a supraviețuit cu greu acestor ani de lagăr, mulți deținuți au murit, dar Gion a scăpat cu viață. A ieșit din detenție în 1955, la 46 de ani, firav și bolnav, având numai 45 kg. greutate și mutilat la față, cu infecții oribile. Fără să știe nimic despre soția și fiica lui, Gion s-a întors acasă dupa câteva zile în Jilava. Cariera și popularitatea lui pe scenă a fost întreruptă definitiv. Nici un fost deținut politic nu va fi altceva decit un „inamic al poporului” și nici vorbă de a fi adorat de cineva în noua societate.
Gion însă a continuat sa își cânte cântecele lui în multe restaurante din București și pe Litoral din 1960 până în 1978. Este mult mai obscur decât înainte de război, dar apreciat nu numai de generația lui, dar și de tinerii iubitori de romanțe și stilul cafe concert. De la „Zori de Zi”, „Pescaruș”, „Bordei”, „Feroviar”, „Cinci Lei”, „Unirea”, la Cazinoul de la Mamaia și Satul de Vacanță din Neptun, în toti acești ani era mult dorit, apreciat și a cântat la numeroase evenimente private, nunți, botezuri și petreceri. Frecvent la „Bursa Muzicienilor” de la Podul Izvor, în ani '60 și '70, Gion alegea instrumentiști, talente necunoscute, capabili sa cânte împreuna în orchestre ad-hoc, conduse de el însuși. Pe litoral, Gion delecta turiștii de peste hotare. Fluent în franceză și germană, aducea lacrimi în ochii turiștilor străini, cântându-le în limba lor melodii cunoscute și nemuritoare, uimindu-i cu șarmul lui personal, cu cunoștințele lui muzicale, și mai ales cu vocea lui deosebită. Gion era fericit pe scenă și fericit că putea să asigure o viață liniștită pentru familia lui.
În America[modificare | modificare sursă]
În 1979 Gion a decis că America va oferi o viață mai bună copiilor lui și la vârsta de 70 de ani împreună cu soția lui, au fugit la Viena într-o excursie pe Dunare. Era aproape convins ca nu i se va aproba viza de turist, ca un fost deținut politic, dar a trebuit să încerce. Trecuseră mulți ani și comuniștii uitaseră de el. Vestea că pașaportul a fost aprobat, a fost așa o mare surpriză încât Gion a făcut prima comoție cerebrală.
Dar s-a pus din nou pe picioare, destul de repede și a plecat la Viena. A cântat chiar și pe vaporul care i-a adus libertatea. Prieteni și necunoscuți l-au ajutat să ajungă la New York dupa o scurtă perioadă. Familia s-a reunit în 1981 odată cu venirea copiilor în USA. În primii ani la New York, chiar la o vârstă înaintată, vocea lui a rezonat și aici la câteva restaurante Românești. Gion a trăit în Manhattan, aproape de Carnegie Hall și Lincoln Center, unde s-a delectat cu muzica și cultura până în 1999.
DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Viața învinge (1951) - spionul american Murray
- Mitrea Cocor (1952)
- Răsare soarele (1954) - Basil Popescu
- Cerul începe la etajul III (1967)
- Răpirea fecioarelor (1968) - Vodă Hangerli
- Ofițerul recrutor (1969) - Căpitanul Brazen
Gion — Vecina mea de vis-à-vis (1932)
FREDERIC CHOPIN
| Frédéric Chopin | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Fryderyk Franciszek Chopin |
| Născut | [1][2][3][4] Żelazowa Wola, Ducatul Varșoviei |
| Decedat | (39 de ani)[1][2][5][6] Paris, A Doua Republică Franceză |
| Înmormântat | tombe de Frédéric Chopin[*] |
| Cauza decesului | cauze naturale (tuberculoză) |
| Părinți | Nicolas Chopin[*] Tekla Justyna Chopin[*] |
| Frați și surori | Ludwika Jędrzejewicz[*] Emilia Chopin[*] Izabela Barcińska[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Franța Imperiul Rus Ducatul Varșoviei Polonia Congresului A Doua Republică Franceză |
| Ocupație | compozitor pianist profesor de muzică[*] virtuoz muzician |
| Locul desfășurării activității | Paris[7] |
| Activitate | |
| Studii | Uniwersytet Muzyczny Fryderyka Chopina[*], Universitatea din Varșovia |
| Instrument(e) | pian |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database VGMdb canal YouTube | |
| Modifică date / text | |
Frédéric François Chopin (născut Fryderyk Franciszek Chopin[n 1]; n. ,[1][2][3][4] Żelazowa Wola, Ducatul Varșoviei – d. ,[1][2][5][6] Paris, A Doua Republică Franceză) a fost un compozitor polonez din perioada romantismului. Este considerat drept unul dintre cei mai influenți compozitori de muzică pentru pian.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Chopin s-a născut în satul Żelazowa Wola, ca fiu al unei poloneze și al unui expatriat francez. Deși considerat un copil minune în țara natală, Chopin pleacă la vârsta de 20 de ani către Paris. În capitala franceză își consolidează reputația ca interpret, profesor și compozitor, adoptând totodată numele de „Frédéric-François”. În perioada 1837 – 1847 are o relație tumultoasă cu scriitoarea franceză George Sand (pe numele adevărat Amantine-Aurore-Lucile Dupin). Cuplul are o apropiată relație in grup cu pictorul francez Delacroix, autor al unui portret al celor doi. Moare la vârsta de 39 de ani cu diagnosticul de tuberculoză pulmonară[8], întreaga viață fiindu-i măcinată de sănătatea sa precară.
Pianul se regăsește pe tot parcursul operei sale, de cele mai multe ori purtând chiar un rol exclusiv, iar compozițiile sale sunt considerate culmile repertoriului pentru acest instrument. Deși muzica sa se încadrează în rândul celor mai pretențioase opere în privința tehnicității, stilul lui Chopin iese în evidență prin profunzimea nuanței și a expresivității, și nu doar prin complexitatea tehnică. El inventează genuri muzicale precum balada[9], însă cele mai reprezentative inovații sub semnătura sa privesc genuri deja existente precum sonata pentru pian, valsul, nocturna și preludiul. Operele sale sunt numite adesea sprijinul curentului romantic în muzica cultă a secolului XIX. În plus, Chopin este primul compozitor clasic occidental care include elemente slave în muzica sa; mazurcile și polonezele sale reprezintă chiar și astăzi baza muzicii clasice naționale poloneze.
VIAȚĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Chopin s-a născut la Żelazowa Wola, în apropiere de Sochaczew, parte componentă a regiunii Mazovia, aflată la vremea respectivă sub autoritatea Ducatului Varșoviei. Tatăl său, Mikołaj (Nicolas) Chopin, cetățean francez cu origini poloneze părăsește Ducatul Lorenei în 1787. În Polonia, Nicolas se căsătorește cu Tekla Justyna Krzyżanowska, o aristocrată a cărei familie întâmpina probleme de ordin financiar.
Conform familiei compozitorului, Chopin s-a născut pe 1 martie 1810. Nu există niciun certificat de naștere atestând acest lucru. Certificatul de botez prezintă 22 februarie drept ziua sa de naștere, însă acest fapt este considerat o eroare din partea preotului.
Anii de formare[modificare | modificare sursă]
În octombrie 1810, când Frédéric era în vârstă de șapte luni, familia se mută în capitala Varșovia, acolo unde tatăl ocupă un post de profesor de limbă franceză în cadrul unui liceu găzduit de Palatul Saxon. Familia trăiește în domeniul palatului.
Tănărul Chopin primește prima lecție de pian din partea Ludwikăi, sora sa mai mare. De asemenea, mama asistă la educația sa. Datorită talentului său muzical ușor de remarcat, reputația lui Chopin îi aduce aprecierea de „al doilea Mozart”. La vârsta de șapte ani era deja autorul a două poloneze (Sol minor și Si bemol major), prima dintre acestea fiind publicată în atelierul părintelui Cybulski, directorul unei școli de organiști și unul dintre puținii editori de muzică din Polonia.
Articole despre copilul-minune apar în presa din Varșovia, iar „micul Chopin” devine o atracție în cadrul recepțiilor ținute de aristocrația capitalei. Tot în jurul acestei perioade, începe să susțină concerte publice de caritate. Se spune că odată întrebat ce consideră că apreciază publicul cel mai tare în privința sa Chopin, în vârstă de șapte ani, ar fi răspuns: „gulerul cămășii mele”. Prima apariție drept pianist are loc la vârsta de opt ani.
Sub îndrumarea lui Wojciech Żywny, Chopin ia lecții profesioniste de pian în perioada 1816–1822. Chopin avea să vorbească cu admirație despre profesorul său, deși calitățile tânărului aveau să le depășească cu rapiditate pe cele ale profesorului său. Mai departe, dezvoltarea talentului este supervizată de către Wilhelm Würfel, renumit pianist și profesor al Conservatorului din Varșovia. Acesta îi predă lecții valoroase de orgă, posibil chiar pian, însă la un interval neregulat de timp. Între 1823 și 1826 Chopin frecventează cursurile Liceului din Varșovia, acolo unde își desfășura activitatea tatăl său.
Odată cu toamna anului 1826, Chopin începe studiul teoriei muzicale, basului continuu și compoziției, alături de compozitorul Józef Elsner în cadrul Conservatorului. Este posibil ca Chopin să fi avut contact cu Elsner încă din 1822; cert este că Elsner l-a îndrumat în mod particular încă de înainte de anul 1823. Chopin își completează un curs normal de trei ani la Conservator în 1829.
În același an, Chopin participă la un recital al lui Niccolò Paganini, întâlnindu-l totodată și pe pianistul și compozitorul german Johann Nepomuk Hummel. Tot în 1829 Chopin își întâlnește prima dragoste, o studentă cântăreață pe nume Konstancja Gładkowska. Acest fapt îl inspiră pe Chopin în adăugarea vocii umane în opera sa.
În august, la trei săptămâni după absolvirea Conservatorului din Varșovia, Chopin își face debutul briliant la Viena. Susține aici două recitaluri de pian și primește multe critici favorabile, existând însă și voci care criticau tonul jos produs de pian.
În decembrie, susține premiera Concertului pentru pian în fa minor la Clubul Negustorilor din Varșovia. Prima reprezentare a celuilalt concert pentru pian, în mi minor, are loc la Teatrul Național pe 17 martie 1830.
Pe 2 noiembrie 1830, Chopin părăsește Varșovia pentru concerte în Europa de Vest, neavând să se mai întoarcă pe meleagurile țării natale. La finele lunii izbucnește Răscoala din Noiembrie și partenerul său de drum, Titus Woyciechowski, se reîntoarce acasă pentru a participa la manifestații. Chopin rămâne la Viena, nerăbdător să afle vești din partea apropiaților săi; vizitează apoi orașele München și Stuttgart (unde află de instaurarea ocupației armatei rusești în Polonia), ajungând până în octombrie 1831 la Paris. Compusese deja o bună parte de lucrări importante, inclusiv două dintre concertele pentru pian și unele dintre Studiile op. 10.
Paris[modificare | modificare sursă]
La Paris, Chopin este întâmpinat de către exilați polonezi eminenți, precum și de artiști de marcă precum Heinrich Heine, Alfred de Vigny și Eugène Delacroix. Face cunoștință cu unii dintre cei mai reputați pianiști ai vremii, dintre care Friedrich Kalkbrenner, Ferdinand Hiller și Franz Liszt, formând totodată prietenii cu compozitori precum Hector Berlioz, Julian Fontana, Felix Mendelssohn, Charles-Valentin Alkan și Vincenzo Bellini (alături de care este înmormântat în Cimitirul Père Lachaise). Muzica lui Chopin era deja apreciată de mulți dintre compozitorii contemporani; printre ei se afla și Robert Schumann care, în critica sa asupra Variațiilor ale „La ci darem la mano” (din opera Don Giovanni a lui Mozart), Op. 2, notează: „Jos pălăria, domnilor! Un geniu.”
În perioada petrecută la Paris, Chopin participă la un număr de concerte. Programele oferă o idee despre bogăția vieții artistice pariziene în timpul acestor vremuri; astfel de concerte au fost cel din 23 martie 1833, în care Chopin, Liszt și Hiller interpretează partituri solo ale concertului lui Johann Sebastian Bach pentru trei clavecine și concertul de pe 3 martie 1838, în care Chopin, Alkan, Pierre Joseph Zimmerman (profesorul lui Alkan) și Adolphe Gutman (elevul lui Chopin) interpretează aranjamentul de opt mâini al lui Alkan la Simfonia a VII-a de Beethoven.. Este implicat în compunerea Hexaméron (1837), a șasea variație din tema lui Bellini aparținându-i, aceasta fiind și ultima.
Chopin întreprinde vizite și turnee variate în această perioadă. În 1834, alături de Hiller, vizitează un festival muzical, organizat la Aachen de către Ferdinand Ries. Cei doi îl întâlnesc pe Mendelssohn și alături de acesta vizitează orașele Düsseldorf, Koblenz și Köln, bucurându-se de compania fiecăruia și interpretând muzică împreună.
În 1835, Chopin aranjează o întâlnire cu familia sa la Karlsbad. Aici face cunoștință cu Contele Franz von Thun-Hohenstein, a cărei fiică fusese eleva lui Chopin la Paris. Contele îl invită pe compozitor și familia să își petreacă șederea la castelul familiei sale de pe Elba, la Děčín. După aceea, Chopin își conduce părinții înapoi la Varșovia; nu-i va mai vedea niciodată. Se întoarce la Paris pe ruta Dresden, unde petrece câteva săptămâni, iar mai apoi Leipzig, unde îi întâlnește pe Mendelssohn, Schumann și Clara Wieck. Întâmpină un atac bronșic în timpul voiajului de întoarcere atât de grav, încât unele ziare poloneze îl anunță decedat.
În 1836 Chopin se logodește cu o poloneză în vârstă de șaptesprezece ani, Maria Wodzińska, a cărei mamă a insistat ca logodnica să fie păstrată secretă. Anul următor, familia fetei întrerupe această relație și se duce la altă fată pentru a întemeia cu aceea o altă familie
Chopin și Sand[modificare | modificare sursă]
În 1836, în cadrul unei petreceri organizate de către Contesa Marie d'Agoult, amanta compozitorului-confrate Franz Liszt, Chopin o întâlnește pe Amandine-Aurore-Lucile Dupin, Baronesa Dudevant, cunoscută mai bine după pseudonimul acesteia, George Sand. Era o scriitoare romantică franceză, cunoscută pentru numeroasele sale aventuri amoroase cu Prosper Mérimée, Alfred de Musset (1833–1834), secretarul ei, Alexandre Manceau (1849–1865) și alții.
Inițial Chopin nu o consideră atrăgătoare. „Are ceva care îmi provoacă repulsie”, mărturisește familiei. De cealaltă parte, într-o scrisoare adresată Contelui Wojciech Grzymała, prieten apropiat, datată iunie 1837, Sand dezbate dacă să intervină în relația dintre Chopin și logodnica sa, Maria Wodzińska, sau să-și abandoneze relația actuală pentru a putea începe una cu Chopin. Scriitoarea avea sentimente puternice pentru Chopin, pe care l-a curtat până când s-a înfiripat o legătură între cei doi.
Un episod notabil din timpul relației se desfășoară în cursul iernii turbulente și mizere petrecute la Mallorca (1838–1839), acolo unde cuplul întâmpină probleme de acomodare, ajungând să fie găzduiți în cele din urmă la mănăstirea din Valldemossa. Mai apoi, Chopin are probleme și cu recepția pianului Pleyel ce-i fusese trimis. Acesta ajunge cu întârziere de la Paris, însă rămâne blocat la vama spaniolă, care îi solicită un tarif ridicat pentru import. Beneficiază în cele din urmă de pian pentru o perioadă de timp de aproape trei săptămâni; în restul timpului se folosește de un pian hodorogit, împrumutat pentru a finaliza Preludiile sale (Op. 28).
Vremea neprielnică are un impact serios asupra stării de sănătate și asupra bolii pulmonare cronice a compozitorului. Atât de serios încât – pentru a își salva viața – se întoarce alături de George Sand și cei doi copii ai ei către țărm, la Barcelona, iar mai apoi la Marsilia, unde petrec câteva luni pentru recuperare. Deși starea sa de sănătate se ameliorează, recuperarea nu va fi niciodată completă. În stilul caracteristic, se plânge în privința incompetenței doctorilor din Mallorca: „Primul mi-a spus că sunt pe moarte. Al doilea mi-a spus că am avut ultimul răsuflu, iar al treilea mi-a spus că eram deja mort”.
Chopin petrece verile din perioada 1839 – 1843 la proprietatea scriitoarei din Nohant. Reprezintă o perioadă liniștită și productivă pentru compozitor. Aici compune Poloneza în La bemol major, Op. 53 „Eroica”, una dintre capodoperele sale. La întoarcerea la Paris (1839), îl întâlnește pe pianistul și compozitorul Ignaz Moscheles.
În 1845 se naște o problemă serioasă în relația dintre Chopin și Sand, odată cu deteriorarea suplimentară a sănătății lui. Lucrurile se înrăutățesc în 1846, din pricina problemelor familiale; acesta este anul în care Sand publică Lucrezia Floriani, operă nefavorabilă lui Chopin. Povestea tratează relația dintre o actriță bogată și un prinț cu o stare de sănătate slăbită. Se poate interpreta că inspirația pentru cele două personaje a pornit chiar de la cei doi. Problemele familiale pun în final capăt relației, care a durat timp de zece ani (1837–1847).
Moartea și funeraliile[modificare | modificare sursă]
A decedat pe data de 17 octombrie 1849, la vârsta de 39 de ani, răpus de tuberculoză pulmonară. Înmormântarea, care a avut loc la Biserica Madeleinei din Paris, a fost întârziată cu aproape două săptămâni până la 30 octombrie. Intrarea a fost limitată doar pentru deținătorii de invitații, deoarece se așteptau să participe mulți oameni.
MUZICA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Stil[modificare | modificare sursă]
Romantism[modificare | modificare sursă]
COMPOZIȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Toate compozițiile lui Chopin includ partituri pentru pian. Predominant, pianul este folosit ca instrument singular, însă există și lucrări muzicale unde apar și alte instrumente, precum vioară, violoncel, voce sau orchestră. Peste 230 de lucrări ale compozitorului au supraviețuit timpului. Manuscrise și lucrări din primii ani ai copilăriei au fost pierdute.
MEDIA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
 |
|
CHOPIN ÎN CULTURA DE POPULARITATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Înainte de Al Doilea Război Mondial a fost ridicată o statuie închinată lui Chopin în Parcul Łazienki din Varșovia. La baza sa sunt organizate recitaluri de pian din opera lui Chopin în fiecare duminică a verii. Copacul stilizat aflat deasupra compozitorului reprezintă mâna și degetele unui pianist.
- În memoria geniului lui Frédéric Chopin, capitala Varșovia găzduiește la fiecare cinci ani Concursul Internațional de Pian Frederick Chopin.
- Titlul Grand prix du disque de F.Chopin este acordat periodic interpretărilor remarcabile ale operei lui Chopin.
Eponime[modificare | modificare sursă]
Lista de mai jos cuprinde itemi ale căror nume a fost dat în cinstea compozitorului:
- Asteroidul 3784 Chopin
- Aeroportul Frederic Chopin din Varșovia (cunoscut și drept Aeroportul Internațional Frederic Chopin)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu