8. /12 OCTOMBRIE 2023 - POEZIE
| Andrei Mureșanu | |
 Andrei Mureșanu (portret pictat de Mișu Popp) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 16 noiembrie 1816 Bistrița, Marele Principat al Transilvaniei, Imperiul Austriac |
| Decedat | 12 octombrie 1863, (46 de ani) Brașov, Imperiul Austriac |
| Părinți | Teodor Mureșanu |
| Frați și surori | 2 |
| Naționalitate |  România |
| Cetățenie | Marele Principat al Transilvaniei, Imperiul Austriac |
| Religie | Biserica Română Unită cu Roma  |
| Ocupație | profesor, publicist, traducător, poet |
| Limbi | limba română[1] limba poloneză[1] |
| Studii | Filozofia și teologia la Blaj |
| Pregătire | Liceul piariștilor din Bistrița; Academia Greco-Catolică din Blaj |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | 1839 - 1863 |
| Specie literară | poezie, poem |
| Opere semnificative | Deșteaptă-te, române! |
| Note | |
| Premii | 1862 - premiul ASTRA |
Modifică date / text  | |
Andrei Mureșanu, scris și Mureșianu, (n. 16 noiembrie 1816, Bistrița – d. 12 octombrie 1863, Brașov) a fost un poet și revoluționar român din Transilvania. Născut în familia unui mic întreprinzător greco-catolic, a studiat filosofia și teologia la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Brașov, începând cu 1838. A început să publice poezie în revista Foaie pentru minte, inimă și literatură. S-a numărat între conducătorii Revoluției din 1848, ca membru în delegația Brașovului la Adunarea de la Blaj, în mai 1848. Poemul său Un răsunet, scris la Brașov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), poem denumit ulterior Deșteaptă-te, române!, a devenit imn revoluționar - fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”. În 1990 Deșteaptă-te, române! a devenit imnul de stat al României. După Revoluția de la 1848 Mureșanu a muncit ca traducător la Sibiu și a publicat în revista Telegraful Român, operele sale având tentă patriotică și de protest social. În 1862 poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănătatea precară, a murit în 1863 la Brașov.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Andrei Mureșanu s-a născut în orașul Bistrița în familia unui arendaș. Tatăl, Teodor, ținea în arendă, la Bistrița, o moară de argăsit scoarță, care abia asigura existența familiei relativ numeroase: soția și trei copii. Casa în care locuiau era compusă dintr-o singură chilie ceva mai largă, și o tindă. Câțiva ani după nașterea lui Andrei Mureșanu, tatăl său a murit strivit de un car de argăseală. Întreaga greutate a întreținerii celor trei copii mici rămâne în seama mamei. Frații mai mari ai poetului, din cauza greutăților materiale, nu au putut urma la școli mai înalte, pentru a se califica într-o profesie intelectuală. Unul a ajuns cântăreț bisericesc, altul morar, ca și tatăl. Singur Andrei, ajutat de împrejurări și de o înclinație deosebită pentru studii, a mers mai departe. Primele cunoștințe de școală le primește de la un bătrân grănicer, Dănilă Doboș, din Valea-Rodnei.
În anul 1825 a fost primit ca elev la școala normală săsească din Bistrița, iar peste câțiva ani a trecut la liceul piariștilor, din același oraș, făcându-se remarcat printre elevii cei mai buni. În 1832 s-a mutat la Blaj, unde a fost ajutat de profesorul Nicolae Marin și unde a studiat doi ani filosofia, apoi teologia la Academia Greco-Catolică din Blaj. Acolo l-a avut coleg de studenție, cu câțiva ani mai mare, pe George Bariț, organizatorul unei echipe teatrale, care dădea spectacole de teatru în limba română. Cu Bariț l-a legat o prietenie adâncă, prelungită apoi de-a lungul multor ani la Brașov.
Mediul cultural al Blajului, unde, pe lângă spectacolele stângace date de diletanți, un Timotei Cipariu, de pildă, scria versuri (Egloga, scrisă la 1832 și reprezentată la un spectacol în anul următor), va înrâuri pe fiul morarului din Bistrița, stimulându-l pe calea lecturii și a scrisului. Când George Bariț a părăsit Blajul, preluând conducerea școlii române din Brașov, în anul 1837, s-a gândit să-l aducă de la Blaj și pe Mureșanu. Întrucât poetul era încă student în ultimul an, Bariț i-a obținut dispensa de a intra în învățământ fără a-și fi terminat studiile. Astfel că în anul 1838 Mureșanu s-a stabilit la Brașov, ca institutor la școala română condusă de Bariț. Peste doi ani, în 1840, trece ca profesor la gimnaziul românesc, în care calitate funcționează până în anul 1849. Paralel a început să colaboreze la gazetele lui Bariț, Foaie pentru minte... și Gazeta de Transilvania, cu poezii și articole. În acest timp are prilej să cunoască o seamă de poeți din Principate, pe Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, Cezar Bolliac, mai târziu pe Dimitrie Bolintineanu și Vasile Alecsandri, care obișnuiau să vină vara la băi la Vâlcele, nu departe de Brașov. Acest contact cu poeți deja consacrați va stimula începuturile literare ale bardului ardelean și va influența în mod vizibil creația sa poetică.
Poezia sa e din ce în ce mai combativă, mai legată de frământările sociale ale poporului. La 1848 e printre fruntașii revoluției. Cu acest prilej scrie Răsunetul, care devine marșul revoluționarilor români din Transilvania. În 1849, după înfrângerea revoluției, poetul trece în Muntenia, împreună cu Bariț. Aici a fost luat prizonier de armata țaristă și dus până în nordul Moldovei. La întoarcere s-a stabilit ca funcționar la Sibiu : "concepist guvernial" și translator de limba română la Buletinul oficial al guvernului. Aici colaborează la ziarul local Telegraful român, cu poezii și cu un ciclu de articole, nesemnate ("Artile sau măiestriile cele frumoase", "Românul și poezia lui", "Românul în privința muzicei", "Românul în privința picturei", "Măiestria tiparului"), care urmăreau inițierea publicului cititor în diferite ramuri ale artei. Poetul suportă greu munca de conțopist. Câțiva ani el închină ode măgulitoare împăratului austro-ungar și guvernatorului Transilvaniei. Treptat se însingurează. Rândurile scrise la 1855 fostului său profesor Simion Bărnuțiu, care-i propunea să vina la Iași, unde-i făcuse rost de o catedră, sunt ale unui decepționat:
„Domnul meu - spunea el - chemarea mea ar fi să mă cuprind cu Pegasul, aspirînd la Olimp, și ca să o pot face aceasta bine, aveam trebuință de câteva peregrinajuri pe la pământul cel clasic, iar nu să vând participii, sau, mai rău, să traduc guvernului meu hârtii ciocoiești, pe care consorții mei nu le vor, sau nu le pot descifra.”
Poetul continuă să scrie poezii patriotice, cu caracter social protestatar. În ultimii ani ai vieții a tradus Nopțile lui Young, precum și o buna parte a Analelor lui Tacit. Cu ani în urmă scrisese și o gramatică românească în limba germană. Manuscrisele acestor lucrări nepublicate nu s-au păstrat. La 1861 e pensionat, dar pensia dată de guvernul cezaro-crăiesc al Transilvaniei nu-i ajunge să-și întrețină familia. La 1862 își tipărește în volum poeziile. Volumul cuprindea cea mai mare parte a poeziilor originale publicate de autor în presă, precum și o parte din traduceri. Vânzarea cărții i-ar fi adus, pe lângă o reconfortare morală, o oarecare înviorare în bugetul familiei. Dar cărțile se vând greu. Iacob Mureșanu face apeluri insistente către publicul român, în Gazeta Transilvaniei, de a-l ajuta pe poetul aflat în mizerie și bolnav, cumpărându-i poeziile. Societatea "Astra" îi acordă lui Mureșanu un premiu de 50 de galbeni. După un an, în noaptea de 11 spre 12 octombrie, poetul a decedat la Brașov, în sărăcie, "în urma unui morb nervos îndelungat", cum se menționa în anunțul mortuar publicat în Gazeta Transilvaniei, lăsând în urmă un băiat, pe nume Gheorghe, elev în clasa a VII-a la gimnaziu, o fetiță de 11 luni, Eleonora, și pe soția sa Suzana. Înmormântarea sa a pricinuit un protest al enoriașilor Bisericii „Sf. Treime” de pe Tocile, pe motiv că în cimitirul parohial ortodox nu și-ar avea locul un credincios unit (greco-catolic). În favoarea înhumării lui Andrei Mureșanu în cimitirul Bisericii de pe Tocile a intervenit însuși mitropolitul Andrei Șaguna, cu îndemnul: „Proștilor, ce mai întrebați, îngropați-l și tacă-vă gura.”[2] Cuvântările funebre au fost rostite de preotul unit Ioan V. Rusu și de Iacob Mureșanu.[3]
TABEL CRONOLOGIC[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Este primit la Școala normală săsească din Bistrița, apoi la liceul piariștilor din același oraș.
- Merge la Blaj, unde studiază doi ani filozofia, apoi teologia, avându-i profesori pe Timotei Cipariu și George Barițiu, coleg mai vârstnic și care îi va deveni prieten apropriat. Echipele teatrale organizate de George Barițiu și producțiile literare ale lui Timotei Cipariu îl înrâuresc pe tânărul student, stimulându-l pe calea lecturii și a scrisului.
- Merge la Brașov ca institutor la Școala Română de aici, chemat de George Barițiu care era directorul școlii. Trece apoi profesor la Gimnaziul Romano-Catolic din Brașov, unde preda și vărul său, publicistul Iacob Mureșanu.
- Începe să colaboreze la revistele lui George Barițiu: Foaie pentru minte, inimă și literatură și Gazeta de Transilvania cu poezii și articole. Debutul îl face cu poezia Fetița și păsărica. Semnează uneori cu pseudonime: Serețeanu; Urziceanu, dar mai ales Eremitul din Carpați. Publică și traduceri, prelucrări și adoptări după autorii întâlniți în revistele străine.
.jpg)
- În Foaie pentru minte, inimă și literatură publică poezia Glasul unui român.
- În aceeași revistă publică articolul Câteva reflexii asupra poeziei noastre, urmat (în noiembrie) de Duplică (Asupra poeziei), unele dintre primele contribuții de teorie literară.
- În aceeași revistă publică poeziile O privire peste lume și Un suspin, precum și articolul Proprietate (avere, moșie). La Brașov, Andrei Mureșanu are prilejul de a cunoaște pe cei mai importanți poeți din Muntenia și Moldova: Ion Heliade Rădulescu; Grigore Alexandrescu; Dimitrie Bolintineanu; Cezar Bolliac; Vasile Alecsandri, care veneau vara la băi la Vâlcele, lângă Brașov.
- În aceeași revistă publică poezia La muza mea.
- Andrei Mureșanu este printre fruntașii revoluției române din Transilvania.
- iulie 1848 - În toiul revoluției, scrie și publică în Foaie pentru minte, Inimă și literatură, imnul care îl va face celebru: Un Răsunet (cunoscut sub numele Deșteaptă-te, române), care devine marșul revoluționarilor români din Transilvania, iar după 1989 - imnul de stat al României.
- După înfrângerea revoluției, din Transilvania, Andrei Mureșanu trece Carpații în Muntenia, împreună cu George Barițiu; sunt luați prizonieri de armata țaristă (rusă) și duși în nordul Moldovei. Eliberat, Andrei Mureșanu se stabilește la Sibiu ca funcționar: Concepist Guvernial și translator de limba română la Buletinul Oficial al guvernului. La Sibiu colaborează cu poezii și articole la ziarul local Telegraful Român.
- Publică în Foaie pentru minte, inimă și lieratură, poeziile Un devotament familiei Hurmuzachi și Vers funeral, tipărit în volumul din 1862 sub titlul Cătră martiri români din 1848-49.
- În Telegraful român, publică articolele: "Arțile sau măiestriile cele frumoase", "Românul și poezia lui", "Românul în privința muzicei", "Românul în privința picturei (zugrăvirei)".
- În Foaie pentru minte, inimă și literatură, publică poeziile: Trei monumente la Buzău, Focșsani și Iași; Locul fericirii; Anul Nou 1855; Moldova la anul 1855; Fanariotul și darea; Cugetări I: Mintea; Cugetări II: Lumina și adevărul; Cuvântul unui peregrin - toate semnate Eremitul din Carpați. În Telegraful român publică articolul Măiestria tipariului.
- La Brașov îi apare unicul său volum de versuri: Din poeziele lui Andreiu Murășanu, premiat de ASTRA (Asociația Românilor din Transilvania) cu 50 de galbeni.
Deces: 12 octombrie 1863, Brașov
Andrei Mureșanu s-a nascut la 16 noiembrie 1816, in orașul Bistrița. Parinții poetului erau oameni simpli. Tatal, Teodor, ținea in arenda, la Bistrița, o moara de argasit scoarța, care abia asigura existența familiei relativ numeroase: soția și trei copii.
Poetul si luptatorul ardelean de la 1848, autor al Rasunetului, s-a bucurat de o larga popularitate in amindoua calitatile sale, mai cu seama datorita patriotismului ardent care l-a insufletit in toate imprejurarile vietii. Eminescu il pretuia mult „nu pentru meritul intern al operelor sale, adica nu pentru valoarea estetica, ci pentru cea etica, si caracterizarea pe care i-o face in Epigonii ramine o excelenta metafora a poetului-profet, cu atribute orfice, legat de lumea naturi» naive in sens schillerian.
Este institutor, profesor la Brasov, functionar de stat la Sibiu. Se manifesta in publicistica si face traduceri, indeosebi din literatura romantica germana si engleza.
Andrei Mureșanu a fost un poet și revoluționar roman din Transilvania. Nascut intr-o familie de țarani, a studiat filozofia și teologia la Blaj, lucrand apoi ca profesor la Brașov, incepand cu 1838. A inceput sa publice poezie in revista Foaia pentru minte, inima și literatura. A fost printre conducatorii Revoluției din 1848, participand in delegația Brașovului la Adunarea de la Blaj din mai 1848. Poemul sau Un rasunet, scris la Brașov pe melodia anonima a unui vechi imn religios (Din sanul maicii mele) și denumit ulterior Deșteapta-te, romane!, a devenit imn revoluționar - fiind numit de Nicolae Balcescu Marseilleza romanilor. Din 1990, acesta a devenit imnul Romaniei. Dupa revoluția din 1848, Mureșanu a muncit ca traducator la Sibiu și a publicat in revista Telegraful Roman, operele sale avand tenta patriotica și de protest social. In 1862, poeziile sale au fost adunate intr-un volum. Avand sanatatea precara, a murit in 1863 la Brașov.
Poezia sa e din ce in ce mai combativa, mai legata de framantarile sociale ale poporului. La 1848 e printre fruntasii revolutiei. Cu acest prilej scrie Rasunetul, care devine marsul revolutionarilor romani din Transilvania. In 1849, dupa infrangerea revolutiei, poetul trece in Muntenia, impreuna cu Baritiu. Aici e luat prizonier de armata tarista si dus pana in nordul Moldovei. La intoarcere se stabileste ca functionar la Sibiu : concepist guvernial si translator de limba romana la Buletinul oficial al guvernului. Aici colaboreaza la ziarul local Telegraful roman, cu poezii si cu un ciclu de articole, nesemnate (Artile sau maiestriile cele frumoase, Romanul si poezia lui, Romanul in privinta muzicei, Romanul in privinta picturei, Maiestria tiparului), care urmareau initierea publicului cititor in diferite ramuri ale artei. Poetul suporta greu munca de contopist.Cativa ani el inchina ode magulitoare imparatului austro-ungar si guvernatorului Transilvaniei.
Neevoluand dincolo de orizonturile cunoscute si cuminti ale poeziei epocii, exersandu-si mai mult talentul de versificator, Andrei Muresanu ramane, in timp si in constiinta literara, creatorul unei singure poezii mari. A scris „multe versuri dar o singura poezie", care a putut sa concentreze in momentul potrivit constiinta, aspiratiile si nadejdile unei natii.
Astazi, Desteapta-te Romane! a devenit imnul Romaniei. Dupa revolutia din 1848, Muresanu a fost traducator la Sibiu, a publicat in revista Telegraful Roman, operele sale avand tenta patriotica si de protest social. In 1862, poeziile sale au fost adunate intr-un volum. Avand sanatatea precara a murit in Brasov in 1863.
S-a stins din viata la Brasov, in 24 octombrie 1863
Opera poetica si-a publicat-o intr-un singur volum de versuri, Din poesiele lui Andrei Muresanu, Brasov, 1862.
Un rasunet - „Marseilleza romaneasca" (Nicolae Balcescu) -, marsul revolutionarilor transilvaneni la 1848, a aparut in „Foaie pentru minte, inima si literatura" nr. 25, din 21 iunie 1848, sub titlul Rasunet.
Imnul de stat al României
Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!
Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ!
| Eugenio Montale | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [7][8][9][10] Genova, Italia[11][8] |
| Decedat | (84 de ani)[1][12][13][14] Milano, Italia[8] |
| Înmormântat | cimitero di San Felice a Ema[*] |
| Părinți | Domenico Montale[*][2] Giuseppina Ricci[*][2] |
| Frați și surori | Alberto Montale[*][2] |
| Căsătorit cu | Drusilla Tanzi[*] (–) |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Italia (–).svg){kind=small} Regatul Italiei (–) |
| Ocupație | poet jurnalist traducător politician bibliotecar[*] prozator[*] redactor[*] critic muzical[*] critic literar[*] |
| Locul desfășurării activității | Roma |
| Partid politic | Partito Repubblicano Italiano[*] |
| Limbi | limba italiană[1] |
| Opere semnificative | Ossi di seppia[*] Le occasioni[*] La bufera e altro[*] Satura[*] Xenia[*] Farfalla di Dinard[*] Auto da fé[*] |
| Note | |
| Premii | Premiul Nobel pentru literatură[3][4] Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de mare ofițer[*][5] Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de Mare Cavaler[*][6] premiul Feltrinelli[*] Zlaten venec[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Modifică date / text | |
Eugenio Montale (n. ,[7][8][9][10] Genova, Italia[11][8] – d. ,[1][12][13][14] Milano, Italia[8]) a fost un poet, prozator, editor și translator italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1975.
Montale s-a făcut cunoscut ca unul dintre principalii arhitecți ai poeziei italiene moderne a anilor 1920. Este inițiatorul și reprezentantul poeziei ermetice italiene; un liric meditativ abordând motivele simple: peisajul uneori "halucinant", evaziunea, iubirea, timpul mitic, copilăria, aspirația spre libertate dar și dialogul cu istoria recentă. Este considerat unul dintre cei mai importanți poeți italieni moderni alături de Giuseppe Ungaretti și Umberto Saba.
MOTIVAȚIA JURIULUI NOBEL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
"pentru poezia lui distinctă, de o mare sensibilitate artistică în interpretarea valorilor umane sub semnul unei concepții de viață dincolo de iluzii"[15].
VIAȚA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Eugenio Montale s-a născut în 1896 la Genova. A urmat studii superioare de muzicologie și muzică teatrală în orașul natal. Aceste studii au fost întrerupte de încorporarea ca ofițer de infanterie în timpul primului război mondial. La sfârșitul primului război mondial, Montale și-a împărțit activitatea între poezie și cronica muzicală, colaborând la diverse reviste și publicând în 1925 prima carte de versuri, Ossi de sepia.
În 1928 se stabilește la Florența unde va rămâne până în 1943. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost în Elveția la Lugano, iar din 1948 la Milano, unde ține ani în șir cronica muzicală a ziarului "Corriere della sera".
Moare la 12 septembrie 1981 lăsând în urmă o operă restrânsă cantitativ, doar cinci volume de versuri și două de eseuri, dar impunătoare prin valoarea și particularităților artistice[16].
OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Ossi di seppia (Oase de sepie) (1925) [17]
- Le occasioni (Prilejurile) (1939)
- Finisterre (Finister) (1943)
- Quaderno di traduzioni (1948)
- La bufera e altro (Furtuna și altele) (1956)
- Farfalla di Dinard(1956)
- Xenia (1966)
- Auto da fè (1966)
- Fuori di casa (1969)
- Satura (1971)
- Diario del '71 e del '72 (1973)
- Sulla poesia (1976)
- Quaderno di quattro anni (1977)
Nu ştiu cine îşi dă seama
dar comerţul nostru cu Celălalt
a fost o lungă înşelătorie. A o denunţa
va fi, mai mult decât un act de respect, un fel de a cerşi îndurare.
Nu suntem respunzători că nu suntem el
şi nici nu poartă el vina, sau meritul, înfăţişării noastre.
Nu e nici măcar teamă. Isteţ, flamingoul îşi ascunde
capul sub aripă şi crede că vânătorul
nu-l vede.
în calul troian.
Era înăuntru aşa de strâmt
încât păream sardele în saramură.
Apoi ceilalţi au ieşit, eu am rămas înăuntru,
nesigur asupra regulilor de luptă.
Dar asta o ştiu acum, nu atunci
când am ţinut în rezervă pentru ultimul act,
hotărâtor, cea mai bună parte a forţelor mele.
A fost un act nemărginit, aproape mişcarea
sacramentală a laşilor în pielea unui
patruped care n-a fost construit niciodată.
din Caiet pe patru ani
Nu se poate exagera destul
importanţa lumii
(noastre, vreau să spun)
probabil singura
în care se poate ucide
cu artă şi deasemenea crea
opere de artă destinate să trăiască
o întreagă dimineaţă, chiar făcută
din milenii sau mai mult. Nu, nu se poate
preamări îndestul. Numai că
trebuie să ne grăbim căci s-ar putea
să nu fie departe
ceasul în care să se fi umflat
ca-n fabula aceea prea mult broasca.
(traducere de Florin Chiriţescu)
Poet.
Fiul lui Teodor Tugui, gradinar, si al Nataliei (n. Turcu). 'Scoala primara'(1924-l928) si gimnaziul'(1928-l931) la Dorohoi.
Urmeaza Liceul militar „Stefan cel Mare" din Cernauti (193l-l934) si Liceul militar „General Macarovici" din Iasi (1934-l936), unde-l are prof. de limba romana pe D. Popovici. Absolvent al Scolii pregatitoare de ofiteri din Bucuresti (1936-l937) si al Acad. Militare de infanterie din Sibiu (1937-l939). Ofiter activ in garnizoanele Cahul, Braila si Panciu (1939-l941); mobilizat pe front (194l-l943). Instructor la Scoala de subofiteri Radna (1943-l944), remobilizat si luat prizonier de armata sovietica. Trecut in rezerva (1948), e tehnician la santierul Roman pentru delaborarea munitiilor si armamentului. Normator (1949-l953) la intreprinderi si trusturi de constructii din Roman, Baia Mare, Resita, Beius si Timisoara (in 1951 termina Scoala de Normare Tehnica din Arad). Metodist la Biblioteca Regionala Banat (1963-l968). Pensionar din 1968, cind se stabileste la Iasi.
Debuteaza in revista scolara Mugurasi (1933), cu poezia Nocturna. Debut editorial cu volum de poezii Liane crude (1935). Editeaza, impreuna cu G. Rincu, revista insemnari, aparuta cu intreruperi (1933-l944), la Dorohoi. Colaboreaza la Flamuri, Lanuri, Familia, Pagini basarabene. Curentul literar. Ateneu, lasul literar, Astra, Cronica etc.
Publica volum de poezii (Prohod pentru zi, 1939; Poezii, 1966; Contrapunct, in toamna, 1969; Sub cerul Mioritei, 1971; inalt prin stema, 1972; Luminile zilei, 1972; Linga vetrele sacre, 1974; Sunetul bronzului, 1974; Tarm de legenda, 1975; Poemele triumfului, 1978; Confesiunile pamintului, 1979; Al soarelui si-al umbrei, 1980; Pe o apa visind, 1982, Ochii copiilor, 1984); memorialistica (Memoria timpului, 1977) si versuri pentru copii (Miinile de lumina, 1979). Premiul Asoc. Scriitorilor din Iasi pentru volum Confesiunile pamintului (1979).
T. este autorul unei poezii puternic marcate de perioada razboiului (Poezii, 1966; Contrapunct, in toamna, 1969; Sunetul bronzului, 1974; Confesiunile pamintului, 1979). Prin autenticitatea tonului si acuitatea senzatiilor ea aminteste poemele lui Camil Petrescu din Ciclul mortii. Viziunea dominata de „pasarea mortii" lipseste din volumele anterioare (Liane crude, 1935 si Prohod pentru zi, 1939), care afirmau, dimpotriva, un poet delicat, cu mari disponibilitati peisagistice in maniera lui Ion Pillat sau Lucian Blaga . in primele decenii de dupa 1944, in creatia lui Haralambie Tugui apar elanurile constructive („minerii in drum spre sut", „vuietul plin al uzinei", „bobul de beton nou al etajelor"), motivele civice si sociale, exprimate in versuri fara personalitate. Poeziile de inspiratie patriotica (Sub cerul Mioritei, 1971; Inalt prin stema, 1972; Linga vetrele sacre, 1974; Sunetul bronzului, 1974; Tarm de legenda, 1975) elogiaza munca plina de abnegatie, pamintul strabun si tara, vesnicia neamului, ideea de libertate si unitate nationala, mari evenimente din istoria poporului, locuri si figuri eroice, personalitati ale culturii romane. Lirica de dragoste reprezinta partea cea mai rezistenta a creatiei lui Haralambie Tugui
Fire structural romantica, autorul e un eminescian prin evocarea unui cadru natural, luxuriant, de preferinta nocturn (paduri, „oftatul plopilor", „litania apelor", luna si stelele etc). Incepind cu Luminile zilei (1972) apar tot mai frecvent notele reflexive, elegiace, accentele dramatice si interogative, provocate de trecerea timpului („Mi-s pasii tot mai grabnici si reci spre Noaptea Mare"), de singuratate sau de intrebarile ultime ale existentei. Antologia de autor, Al soarelui si-al umbrei (1980), structurata in cicluri tematice, reflecta principalele directii ale liricii lui Haralambie Tugui: evocarea nostalgica a virstei de aur, razboiul si captivitatea, sentimentul civico-patriotic, elanurile erotice si temele maturitatii (solitudinea, melancolia, desertaciunea). in volumul memorialistic (Memoria timpului, 1977) amintirile personale despre Otilia Cazimir , D. Popovici , Ion Pillat , Magda Isanos , Eusebiu Camilar s. a. sint completate cu pagini documentare (scrisori, fragmente de jurnal etc).
OPERA: Liane crude, poeme, cu „un cuvint" de D. Furtuna Dorohoi, 1935; Prohod pentru zi, poeme. Bucuresti, 1939; Din activitatea Bibliotecii comunale Obreja-Caransebes, Timisoara, 1964; Poezii, cuvint inainte de Eusebiu Camilar, Bucuresti, 1966; Contrapunct, in toamna, poezii, Bucuresti, 1969; Sub cerul Mioritei, poeme, Iasi, 1971; inalt prin stema, poezii, Bucuresti, 1972; Luminile zilei, poeme, Bucuresti, 1972; Linga vetrele sacre, poeme, Iasi, 1974; Sunetul bronzului, poeme. Bucuresti, 1974; Tarm de legenda, poeme. Bucuresti, 1975; Memoria timpului. Marturii si evocari literare, Timisoara, 1977; Poemele triumfului, versuri, Bucuresti, 1978; Miinile de lumina, versuri. Bucuresti, 1979; Confesiunile pamintului, poeme, Bucuresti, 1979; Al soarelui si-al umbrei, poeme (1935-l979), Iasi, 1980; Pe o apa visind, poeme. Bucuresti, 1982; Ochii copiilor, versuri, Iasi, 1984. |
REFERINTE CRITICE: L. Fulga, in Flamuri, dec, 1935; S. Foarta, in Orizont, nr. 11, 1966; N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 48, 1966; Marian Popa, in Gazeta literara, nr. 1, 1967; L. Leonte, in Cronica, nr. 52, 1969; D. Micu, in Romania literara, nr. 45, 1969; H. Badescu, in Steaua, nr. 4, 1971; C. Ciopraga, in Cronica, nr. 19, 1971; C. Baltazar, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1971; D. Dimitriu, in Convorbiri literare, nr. 13, 1972; Al. Raicu, in Romania literara, nr. 42, 1972; D. Verona, in Romania literara, nr. 27, 1972; C. Ungureanu, in Orizont, nr. 9, 1972; D. Mutascu, in Scinteia, nr. 9317, 1972; L. Alexiu, in Orizont, nr. 49, 1973; Al. Andriescu, Disocieri, 1973; A. Martin, Pro patria, 1974; F. Bailesteanu, in Romania literara, nr. 19, 1975; Al. Piru, Poezia, I; Marian Popa, in Viata Romaneasca, nr. 4, 1978; V. Cutitaru, in Cronica, nr. 50, 1978; Al. Calinescu, in Convorbiri literare, nr. 9, 1980; P. Dugneanu, in Luceafarul, nr. 13, 1980; N. Barbu, in Cronica, nr. 12, 1981; R. Cameci, in Contemporanul, nr. 49, 1981; A. Martin, in Contemporanul, ni. 42, 1982; V. Cutitaru, in Cronica, nr. 12,1983; E. Manu, in Convorbiri literare, nr. 6, 1983; V. Tascu, Poezia poeziei de azi, 1985. |
Lumineaza pana departe la capatul lumii.
imi rechem pe retina chipul mamei privindum-ma cu statornica-i duiosie in nesfarsita, ocrotitoare veghe.
Vine cu mine, mereu, prin toate furtunile
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu