6. /15 OCTOMBRIE 2023 - POEZIE

VIRGILIU

Publius Vergilius Maro
Date personale
Născut	15 octombrie 70 î.Hr.[1]  Andes⁠(d), Galia Cisalpină, Roma Antică
Decedat	21 septembrie 19 î.Hr. (50 de ani)[2]  Brindisi, Terra d'Otranto⁠(d), Imperiul Roman
Înmormântat	parco Vergiliano a Piedigrotta[*]
Părinți	Maglia Polla[*]
Cetățenie	Roma Antică
Etnie	Roman people[*]
Ocupație	poet
Activitate
Limbi	limba latină
Profesor pentru	Cebes[*]
Mișcare/curent literar	Augustan poetry[*]
Specie literară	Epopee, pastoral poetry[*]
Opere semnificative	Eclogues[*] Georgica[*] Eneida
Influențe[ascunde] Aulus Furius Antias[*] Homer Teocrit
Modifică date / text

Publius Vergilius Maro. Mozaic în Landesmuseum din Trier (Germania)

Publius Vergilius Maro (cunoscut în limba română ca Virgiliu, n. 15 octombrie 70 î.Hr., Andes/azi Virgilio – d. 19 î.Hr., Brundisium/azi Brindisi) a fost un poet latin, autor al epopeii în versuri Aeneis („Eneida”), considerată epopeea națională a romanilor. Multe din datele biografice nu sunt sigure, cele mai multe informații datează din perioada antică târzie sau provin din legende ale evului mediu timpuriu.

CUPRINS

• 1Biografie
  • 1.1Împrejurări istorice
• 2Opera
  • 2.1Bucolicele
  • 2.2Georgicele
  • 2.3Eneida
• 3Traduceri în limba română
• 4Note
• 5Bibliografie
• 6Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Împrejurări istorice[modificare | modificare sursă]

• 60 î.Hr. - Primul triumvirat: Caesar, Pompeius, Crassus.
• 49 î.Hr.-48 î.Hr. - Războiul civil între Caesar și Pompeius.
• 43 î.Hr. - Al doilea triumvirat: Octavianus, Marcus Antonius, Lepidus.
• 42 î.Hr. - Bătălia de la Filippi, triumvirii îi înving pe republicani.
• 31 î.Hr. - Victoria lui Octavianus la Actium împotriva lui Marcus Antonius.
• 27 î.Hr. - Instituirea imperiului (Principatus) sub conducerea lui Octavianus, care primește din partea senatului titlul de Augustus (măreț, grandios, sublim, venerat). Reorganizarea statului roman, asigurarea păcii (Pax romana) și restaurarea vechilor tradiții (mos majorum) favorizează o puternică înflorire economică, socială și culturală ("Secolul lui Augustus").

Virgiliu s-a născut în anul 70 î.Hr. la Andes (probabil Pietole de astăzi), lângă Mantova (Gallia Cisalpină) într-o familie de agricultori. Primește însă o educație aleasă la Cremona, Mediolanum (azi Milano) și în sfârșit la Roma, unde studiază Retorica, Medicina și Astronomia, fiind elev al retorului Marcus Epidius. Frecventează cenaclul lui Asinius Pollio, de factură neoterică. La Neapolis (azi Neapole), studiază greaca cu poetul și gramaticul Parthenius și mai ales filosofia cu epicureanul Siron. Din această perioadă datează și primele încercări literare, scrieri cuprinse în Appendix Vergiliana, poeme minore atribuite tânărului Virgiliu, dar în mare măsură apocrife. Se alătură cercului literar al "poeților noi" (poetae novi). Opera De rerum natura a lui Lucrețiu îi servește ca model, fără a accepta că Lucrețiu nega imortalitatea sufletului.

Succesul primei culegeri în versuri, Bucolice, precum și bogata sa cultură, îi înlesnesc accesul în cercul lui Maecena, la îndemnul căruia va scrie celelalte opere. Se bucură de prețuirea împăratului Augustus.

Ultimii 30 de ani ai vieții îi petrece la țară, lângă Neapolis, consacrându-se exclusiv creației. Virgiliu moare la Brindisi, în timp ce se întorcea dintr-o călătorie în Grecia.

OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Bucolicele[modificare | modificare sursă]

Bucolicele (de fapt: Eclogae vel bucolica), prima operă aparținând cu siguranță lui Vergilius, este compusă din 10 cărți și reflectă certe influențe epicureice. Au fost scrise între anii 42 î.Hr. și 39 î.Hr. sub influența evenimentelor dramatice ale anului 41 î.Hr. când, după campania din nordul Italiei, au fost expropriate terenuri agricole pentru a împroprietări pe veteranii bătăliei de la Filippi. Sub forma unui dialog între doi păstori, Tityrus și Meliboeus, Vergilius evocă dificultățile țăranilor deposedați de pământ. Se pare că poetului însuși i se confiscase o parte din pământurile familiei, fiindu-i redate la intervenția împăratului Octavian Augustus în persoană. În poem sunt descrise priveliști naturale, scene din viața păstorilor și agricultorilor, se glorifică virtuțile Romei și personalitatea lui Augustus.

Georgicele[modificare | modificare sursă]

Georgicele (Georgica, din Limba greacă: gé "pământ" + érgon "lucrare" = georgós "agricultor"), operă didactică în patru cărți scrisă în hexametri, compusă între anii 37 î.Hr.-30 î.Hr. la sugestia lui Maecena, cu scopul de a sprijini redresarea agriculturii italice. Astfel, prezentând frumusețile vieții și muncii de la țară, poetul urmărește să readucă pe ogoare mulțimea de țărani care își părăsiseră locurile natale, pentru a deveni "clienți" ai persoanelor înstărite din Roma. Vergilius a folosit izvoare din literaturile greacă și latină: Hesiod Erga kai Hêmerai ("Lucrări și Zile"), Teofrast Historia Plantarum ("Istoria plantelor"), Cato cel Bătrân De re rustica ("Asupra vieții la țară"), Varro Rerum rusticarum sive De agricultura ("Lucruri de la țară sau Despre agricultură"), Lucrețiu De rerum natura ("Despre natura lucrurilor"). Cele patru cărți ale operei tratează următoarele teme: I. Cultivarea pământului și păstoritul; II. Cultivarea plantelor, în special a viței de vie și a măslinilor; III. Creșterea animalelor; IV. Descrierea apiculturii, cu o metaforă cuprinzând o viziune stoică asupra vieții în societate.

Eneida[modificare | modificare sursă]

Fuga lui Enea din Troia. Pictură (1598) de Federico Barocci. Galleria Borghese, Roma

Eneida (Aeneis), alcătuită din hexametri în 12 cărți, este considerată epopeea națională a romanilor, bazată pe legenda conform căreia, Enea, erou troian de origine divină (era fiul zeiței Venus), după căderea Troiei și lungi peregrinări, ajuns în Latium pe țărmurile Italiei, fondează o colonie, din care va rezulta mai târziu Roma. Conform legendei, fiul său, Ascanius, va întemeia cetatea Alba Longa. Fiica unui rege al acestei cetăți, Rea Silvia, va da naștere celor doi gemeni, Romulus și Remus, fondatorii Romei.

Cele 12 cărți ale epopeei sunt grupate în două părți:

• Primele șase cărți înfățișează evenimentele care au avut loc în al șaptelea an de rătăciri pe mare. După ce flota lui Enea este aruncată de furtună pe țărmurile Africii, regina Cartaginei, Didona, îi găzduiește pe troieni. Didona se îndrăgostește de Enea, acesta însă - în urma îndemnului lui Jupiter - o părăsește pentru a-și îndeplini menirea întemeierii unui stat înfloritor în Italia. Dezamăgită, Didona se sinucide, înjunghiindu-se cu sabia lui Enea.
• În ultimele șase cărți se povestește debarcarea lui Enea în Italia, la gurile Tibrului. Aici se căsătorește cu Lavinia, fiica regelui din Latium, Latinus. Turnus, conducătorul rutulilor și logodnicul Laviniei, pregătește războiul contra lui Enea. Din această luptă, eroul troian - cu ajutorul lui Jupiter la insistențele lui Venus - iese victorios, apropiindu-se de îndeplinirea misiunii sale istorice.

Virgiliu a murit înainte de a-și desăvârși opera. Augustus a dat ordin legatarilor testamentari ai poetului, Varius și Tucca, să nu distrugă manuscrisul - cum dorise Virgiliu - ci să-l publice ca atare, cu un minimum de prelucrări. Chiar neadusă la perfecțiune, Eneida a fost recunoscută de la început drept una din capodoperele literaturii, alături de epopeile homerice, Iliada și Odiseea, care i-au servit ca model, influențând generațiile ulterioare de scriitori, până în perioada umanismului.

TRADUCERI ÎN LIMBA ROMÂNĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Publius Vergilius Maro, traducere G. Coșbuc, Aeneis, București, Editura Librăriei Sfetea, 1896
• Publius Vergilius Maro, traducere Dumitru Murărașu, Eneida, București, Editura de Stat pentru literatură și artă, 1956
• Publius Vergilius Maro (1964), Eneida, Traducere de Eugen Lovinescu, text revăzut, prefață, tabel cronologic, note și indice de Eugen Cizek. Colecția Biblioteca pentru toți, București: Editura pentru Literatură
• Publius Vergilius Maro, traducere Eugen Lovinescu, Eneida, București, Albatros, 1978
• Publius Vergilius Maro, Eneida, Ediție critică, Traducere de George Coșbuc, Ediție îngrijită, note și prefață de Stella Petecel, București, 1980, Editura Univers
• Publius Vergilius Maro, traducere Nicolae Ionel, Eneida, Iași, Institutul European, 1996
• Publius Vergilius Maro, traducere Dan Slușanschi, Eneida, București, Paiadeia, 2000
• M.Dickstein, Eneida lui Virgiliu, Cernăuți, Tipografia Mitropolitului Silvestru, 1932
• Publius Vergilius Maro, traducere G.I. Tohăneanu, Bucolice, Timișoara, Amarcord, 1997
• Publius Vergilius Maro, traducere Theodor Naum, Bucolice, București, Tipografia Sportul, 1922
• Publius Vergilius Maro, traducere Lascăr Sebastian, Bucolice, București, Editura Tineretului, 1963

Biografia lui Virgiliu - Publius Vergilius Maro (70-19 î.Hr.)

70 î.Hr. La 15 octombrie, la Andes (probabil Pietole de astazi), langa Mantova (Gallia Cisalpina), nordul Italiei, s-a nascut Publius Vergilius Maro. [ro.wikipedia.org] A fost un poet latin care a realizat „Eneida”, un poem epic care a reprezentat una dintre cele mai apreciate opere de arta din istoria culturii occidentale. Tatal lui era proprietar de pamant si fermier, suficient de instarit pentru a oferi fiului sau o educatie solida in Cremona, Milano si in cele din urma la Roma, unde a sosit la varsta de saptesprezece ani.

Initial, Vergilius a intentionat sa urmeze o cariera juridica, dar a renuntat la ea pentru a deveni poet de profesie si carturar. Timid si studios, Vergilius nu s-a implicat in viata publica, desi avea legaturi cu personaje proeminente ale timpului sau, inclusiv cu Cezar August. [Daniel S. Burt, 2005]

Frecventeaza cenaclul lui Asinius Pollio, de factura neoterica. La Neapolis (azi Neapole), studiaza greaca cu poetul si gramaticul Parthenius si mai ales filosofia cu epicureanul Siron. Din aceasta perioada datează si primele incercari literare, scrieri cuprinse in Appendix Vergiliana, poeme minore atribuite tanarului Virgilius, dar in mare masura apocrife. Se alatura cercului literar al "poetilor noi" (poetae novi). Opera „De rerum natura” a lui Lucretiu ii serveste ca model, fara a accepta ca Lucretiu nega imortalitatea sufletului. [ro.wikipedia.org]

42-37 î.Hr. Se pare ca intre acesti ani, Vergilius a scris "Ecloge", una dintre cele trei lucrari monumentale, unde si-a propus sa devina Teotocritul roman prin reinvierea formei pastorale. Celebrarea vietii idilice rurale, desi reprezinta intr-un anume sens un refugiu, este ancorata in realitate, cu referiri la personajele istorice si probleme curente, si vadeste intentia de a alcatui un contrast cu viata naturala si simpla.

36-29 î.Hr. In „Georgicele”, cea de-a doua mare lucrare a sa, considerata de multi critici drept cea mai buna lucrare a lui, Vergilius ofera o versiune romana a lucrarii lui Hesiod „Munci si zile” intr-un poem didactic care este in acelasi timp un manual practic de gospodarie si un imn de slava inchinat tarii si intelepciunii taranului. Vergilius i-a citit poemul lui August la intoarcerea sa in Italia in anul 29 î.e.n. si probabil ca acesta a fost placut impresionat, caci scopurile lui politice si culturale coincideau cu mesajul lucrarii.

29-19 î.Hr. In ultimii zece ani de viata, Vergilius compune „Eneida”, un poem epic care a reprezentat una dintre cele mai apreciate opere de arta din istoria culturii occidentale.

19 î.Hr.  Vergilius a murit inainte sa o revizuiasca si a dat instructiuni ca poemul sa fie distrus. Se spune ca August insusi a nesocotit ultima dorinta a lui Vergilius si a salvat „Eneida” pentru posteritate. [Daniel S. Burt, 2005]

POEZII:

Eneida

   Armele cânt şi bărbatul ce primul din Troia venit-a

Soarta să-şi afle-n Italia şi pe Lavinice ţărmuri,

Multzbuciumat, pe uscat şi pe-a mării adâncuri, asemeni,

Sub a Cereştilor vrere şi-urgie, prin ura Iunonei

Crâncenă, neiertătoare, ducând şi-n război multă jale,

Până oraşul durat-a şi zeii în Laţiu-i aduse,

Neamul latin de-unde vine, şi-Albanii, şi-a Romei tari ziduri.

     Muză, tu adu-mi aminte pricinile - care-a fost ciuda

Ce-o îndemna pe Regina din ceruri, făcând ca urgia-i

S-o prăvălească, de-avu să înfrunte noian de necazuri

Mândrul, piosul bărbat?! Sunt Cereştii atâta de aprigi?!

 Iată, în vis văd cu ochii pe Hector, ce-mi pare alături,

Plin de mâhnire, şi lacrimi, şiroaie, pe-obraji lui curgându-i,

Tocmai cum, odinioară, târât după car, plin de sânge,

Negru de colb şi de tină era, jos, legat de picioare.

     Vai mie, cum arăta! Şi ce straşnic schimbat, decât Hector

Cel ce venise purtând falnic armele date de-Ahile,

Cel care foc frygian aruncase în navele-ahee!Barba-i era întinată, iar pletele - pline de sânge,

Rănile-i stau sângerânde, atâtea, cât, veşnic, la ziduri

Cum se lupta, le-a primit. Şi, plângând, se făcea că eu însumi

Vorbe-i spuneam, agrăindu-l mâhnit, cu o mare tristeţe.

   Fugi tu de mine cumva?! Ci, pe lacrimi şi, iată, pe dreapta-ţi

     (Cum doar atât mie, bietei - atât doar, în sprijin lăsat-am!)

     Chiar pe a noastră unire, pe nunta ce-abia o urzirăm -

     Dacă vreun bine-ai primit, de-ţi fu drag orişice de la mine,

     Milă arată-i palatului meu, ce se năruie, milă -

     Rogu-te: dacă mai este vreun loc pentru rugi, schimbă-ţi gândul!

     Doar pentru tine a Libyei neamuri, tiranii, Numizii,

     Ură îmi poartă, ba şi Tyrienii-s porniţi, pentru tine

     Dusă-i sfiala şi faima slăvită pe care, la stele,

     Mai înainte-o aveam! Ca să mor cui mă laşi oare, oaspe?! -

     Căci doar atâta-ţi rămâne drept nume, nu "soţ", preaiubite!

Mihail Lermontov

Biografie Mihail Lermontov

Scriitorul rus Mikhail Lermontov s-a născut la 15 octombrie 1814, in Moscova. Era fiul unui ofiţer scoţian înrolat in armata rusa si al unei aristocrate. Mama sa a murit in 1817.

A copilărit în localitatea Tarkhany si a fost crescut de bunica maternă. A fost dus apoi o perioada in Muntii Caucaz, pentru a-si întări sănătatea. A absolvit gimnaziul academic si in 1830 s-a înscris la Universitatea din Moscova. A renuntat la studii dupa moartea tatalui sau si a urmat cursurile unei scoli militare din Sankt Petersburg.

A iubit-o toata viata pe Barbara Alexandrovna Lopukhin, care i-a fost colega de colegiu. Familiile s-au opus casatoriei si poetul i-a dedicat poezii despre dragoste si gelozie, căci femeia s-a casatorit cu un bărbat mult mai in vârsta, i-a pictat portretul.

In 1836 a scris piesa de teatru Mascarada, considerata cea mai buna opera dramatica a sa. In 1837, la moartea intr-un duel a poetului Puskin pe care il admira, a scris poezia Moartea poetului, in care critica nobilimea si a fost exilat de ţarul Nicolae I in Caucaz, la un regiment de dragoni. In aceasta perioada a pictat peisaje montane, a scris un poem despre ţarul Ivan Vasiliyevich, câteva povestiri care vor fi reunite mai târziu sub titlul Un erou al timpului nostru.

S-a întors la Sankt Petersburg in urma intervenţiei bunicii sale si, din cauza unui duel cu fiul unui ambasador, a fost din nou exilat, de data aceasta intr-un regiment activ de infanterie de la Marea Neagră. S-a remarcat intr-o batalie de pe râul Valerik, a pictat din nou si a scris poemul numit chiar Valerik. A pretins apoi ca era bolnav si a mers la o staţiune balneara de langa Moscova, Pyatigorsk, reuşind astfel sa reintre în viaţa socială a oraşului. A avut un conflict cu un maior, veche cunoştinţa a familiei sale, care l-a provocat la duel si a fost ucis la 27 iulie 1841, in Pyatigorsk, la 27 de ani. A fost înmormântat la Kavkaz. Bunica lui i-a readus cenuşa in satul copilăriei lui, Tarkhany, in 1842.

Ultima poezie scrisa este Prinţesa din Tide, singurul volum de versuri publicat in timpul vieţii a fost Poeme (1840). Poemul Demon de exemplu, a văzut lumina tiparului abia in 1917, cea mai cunoscuta opera este Un erou al timpului nostru, scrisa in 1839 si revizuita in 1841, apreciata pentru personajul Pechorin si descrierile naturii din Caucaz. A constituit sursa de inspiratie a lui Albert Camus pentru romanul filozofic The Fall. In 1992 era lansat filmul francez Un cœur en hiver, regizat de Claude Sautet, care ecraniza o povestire din volumul Un erou al timpului nostru.

Demonul 

Ma jur pe-ntaia zi a firii

Ma jur pe ultimu-i azur

Pe blestemul nelegiuirii

Pe vesnicul adevar ma jur

Ma jur pe chinul prabusirii

Pe sacrul biruintei dor

Ma jur pe clipa intalnirii

Pe-amenintarea despartirii

Pe visul meu nepieritor

Ma jur pe duhuri, pe infrangeri

Pe goana lor din loc in loc

Ma jur pe veghetorii ingeri

Vrajmasi cu palose de foc

Ma jur pe iad, pe cer, pe fire

Pe tine jur, ca sa-mi ramai

Ma jur pe ultima-ti privire

Ma jur pe lacrima-mi dintai

Pe rasuflarea-ti ce-n tacere

Revarsa-al buzelor prinos

Pe parul lung si matasos

Pe fericire si durere

Pe dragostea ce-ti port duios

Ma jur sa fug de razbunare

Ma jur sa nu mai fiu trufas

De azi din lume va dispare

Cel ce-i al raului faptas

Vreau sa ma rog, vreau sa iubesc

In bine iar sa crede voiesc

...........................

Tamara, crede-mi sfantul tel

Ca-n dragoste precum si-n ura

Eu sunt statornic, eu nu-nsel!

Poetul 

Pumnalul meu luceşte-n podoaba-i aurită,

Tăiş fidel şi veşnic treaz;

Oţelul lui păstrează, misterios călită,

Tăria orientului viteaz.Slujind fără simbrie unui voinic în munte,

Prin câte locuri n-a ajuns!

A pus pe multe piepturi duşmane urme crunte

Şi multe paloşe-a străpuns.

Îşi însoţea stăpânul la luptă cât de grea;Jignit, din teacă se grăbea să iasă.Pe-atunci, o încrustare de preţ i se păreaNevrednică şi ruşinoasă.

Un dârz cazac îl smulse stăpânului răpusLa Terek, într-o bătălie.Pe urmă, multă vreme, a stat pe-o masă pus,La un armean, în prăvălie.

Zdrobită-i vechea teacă. Şi el, odinioarăA fost tovarăşul unui erou,Neglorios şi paşnic atârnă-acum de-o sfoarăSclipind în aur, ca un bibelou.

Nu se gândeşte nimeni să-l mângâie, să-l şteargă,Şi nici un credincios smeritNu-i mai citeşte slova săpată când se roagăÎn zori, întors spre răsărit.

În veacul nostru lânced acum şi tu la fel,Poete, ţi-ai uitat menirea:Ai dat în schimb pe aur puterea ta de-oţelCare uimea pe vremuri omenirea.

Odinioară ritmul vânjos al vorbei talePutea la luptă pe ostaşi să-i mâie;Poporu-avea nevoie de el ca de pocaleLa mese, şi la rugă de tămâie.

Şi versul tău în lume, duh sfânt peste toţi vecii,Îşi răspândea înalta lui solieCum clopotul, pe vremuri, suna în turnul VeciiŞi la restrişte şi la bucurie.

Dar simplul, mândru-ţi cântec ne pare sterp şi van;Nouă ne place fastul şi spoiala.Bătrână, lumea noastră se dă cu sulimanCa să-şi acopere zbârceala.

Te vei trezi tu oare, profet batjocorit?Vei scoate tu vreodată la luminăDin teaca lui de aur pumnalu-acoperit

De jalnica dispreţului rugină?

*** (Iubiri şi doruri câte-am dus) 

Iubiri şi doruri câte-am dus

Nu vreau să le mai spun la lume -

Mă judece doar Cel-de-sus

Şi conştiinţa mea anume.

Primească-mi inima cum vor,Ea lor le cere îndurare,Supusă doar pedepsei lor,Cu tot ce-a strâns, cu tot ce are.

Mândria-i nu s-a umilitNicicând prostiei şi ocării, -Nu piere stânca de granit,Vuiască valurile mării!

Cu fruntea printre nouri grei,Hotar stihiei şi genunii,Ea-şi spune gândurile eiDoar trăsnetelor şi furtunii.