MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 23 NOIEMBRIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri, Decese, Sărbători, RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI, MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, TEATRU/FILM, GÂNDURI PESTE TIMP, POEZIE,
Potrivit oratorului si filosofului Themistius, care a rescris (in sec IV e.n.) multe din operele lui Aristotel intr-o limba accesibila, Thespis a devenit primul actor, atunci cand a dialogat cu corul. Tot Thespis ar fi inventat, de asemenea, turneele teatrale cu spectacole in diverse orașe si transporta costumele, măștile și recuzita într-un vagon tras de cai.
Ferdinand al III-lea, secolul XIII, miniatură – foto: ro.wikipedia.org
Ferdinand al III -lea supranumit și Ferdinand cel Sfânt (n. 30 iulie sau 5 august 1199 în Zamora; d. 30 mai 1252 în Sevilla), rege de Castilia și din anul 1230 rege al Castiliei și al Leónului. In momentul morții sale din 1252, Ferdinand i-a oferit fiului său Alfonso al X-lea, moștenire un regat pe care l-a extins masiv. A fost canonizat de către Papa Clement al X-lea în 1671.
* 1510 - A avut loc prima campanie otomana împotriva Regatului Imereti (din vestul Georgiei de azi). Armatele otomane au cucerit capitala Kutaisi şi incendiaza Manastirea Gelati.
First page of Areopagitica, by John Milton (Title page circa 1644) – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Ion Ghica (n. 12 august 1816, București – d. 22 aprilie 1897, Ghergani, județul Dâmbovița) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Ion Ghica (n. 12 august 1816 – d. 22 aprilie 1897), a fost economist,matematician,scriitor,diplomat si om politic. A fost prim ministru de cinci ori: de trei ori al guvernului Romaniei (în 1866, în 1866-1867 și în 1870-1871) și de două ori între 1859 și 1860, la Iași și la București, în perioada în care principatele romane se uniseră într-un stat, însă păstrau încă două guverne separate. A fost din 1874 membru titular al Societății Academice Române și președinte al ei din 1876 până în 1879, când instituția a fost redenumită în Academia Română. A fost președinte al Academiei Romane de mai multe ori.
Șarja de la Robănești (10/23 noiembrie 1916) – (Căpitanul Filitti a fost rănit în genunchiul stâng pe când se afla la doar 40 metri de inamic, dar a continuat să atace, fiind doborât cu cal cu tot de o grenadă germană la numai 15 paşi de poziţiile adverse, căzând prizonier – basorelief de Ioan Iordănescu) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Şarja de la Robăneşti a fost un moment dintr-o luptă din timpul Primului Război Mondial, dată între cavaleria română şi trupele germane la 10/23 noiembrie 1916. A rămas în istoria militară a României datorită spiritului de jertfă demonstrat de cavaleriştii români şi a pierderilor foarte mari pe care le-au suferit în această ciocnire.
Ocuparea Bucureștiului în 1916 – foto: istorie-pe-scurt.ro
La Ploieşti, 26 de instalații de rafinare a petrolului, și toate sondele, rezervoarele din schele și rafinăriile fuseseră distruse de români, la cererea guvernelor englez și francez, pagubele ridicându-se la peste 9 milioane de lire sterline.
Ocuparea Bucureștiului în 1916 - foto: istorie-pe-scurt.ro
23 noiembtie 1940: Ion Antonescu, șeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin, adeziunea României la Pactul Tripartit – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Pactul Tripartit, Pactul celor trei puteri, Pactul Axei, Pactul celor trei căi sau Tratatul Tripartit a fost semnat la Berlin pe 27 septembrie 1940 de Saburo Kurusu (pentru Imperiul Japonez), Adolf Hitler (pentru Germania Nazistă), și Galeazzo Ciano (pentru Italia Fascistă), care a pus bazele unei alianțe militaro-politice și a fost actul oficial de constituire al Axei Berlin-Roma-Tokyo, care s-a opus Aliaților.
România s-a alăturat Aliaților din primul război mondial și în 1918, Transilvania (aflată în componența Ungariei până atunci) s-a unit cu această țară. După ce Germania și Italia au acordat Transilvania de nord-vest Ungariei prin Dictatul de la Viena, România a pierdut Basarabia în favoarea Uniunii Sovietice și Cadrilaterul în favoarea Bulgariei.
România a semnat Pactul Tripartit pe 23 noiembrie 1940, după venirea la putere a Gărzii de Fier. Semnarea Pactului Tripartit de către România a fost un act prin care se încerca protejarea țării în fața unei noi agresiuni a URSS-ului.
Aderarea României la Pactul Tripartit (23 noiembrie 1940)
foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Amplasarea Chinei
foto: ro.wikipedia.org
Freddie Mercury (născut Farrokh Bulsara, Gujarati: n. 5 septembrie 1946; d. 24 noiembrie 1991), muzician, compozitor și textier britanic, cunoscut ca lider al formației britanice de muzică rock Queen – foto (Live Aid Concert – Wembley Stadium): univision.com
Nicolae Rădescu (n. 30 martie 1874, Călimănești – d. 16 mai 1953, New York), militar de carieră (general de corp de armată adjutant) și om politic, ultimul prim-ministru al unui guvern român liber înainte de instaurarea regimului comunist în România – foto: ro.wikipedia.org
George W. Bush și Ion Iliescu la Bucureşti (23 noiembrie 2012) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Preşedintele Bush şi-a început discursul rostit în faţa mulţimii adunate, în Piaţa Revoluţiei, adresând României invitaţia de a adera la NATO şi urându-i bun venit în Alianţă. “Cu mândrie vă invităm să aderaţi la NATO, această măreaţă alianţă a libertăţii. (…) Urăm bun venit României în NATO”, a afirmat şeful administraţiei SUA, adăugând că alianţa dintre România şi SUA va fi una de durată.
foto; cersipamantromanesc.wordpress.com
Concursul Miss World se muta la Londra din Nigeria după revoltele tinerilor musulmani care s-au soldat cu mai mult de 100 de morţi şi 500 răniţi în oraşul Kaduna. Cel puţin 100 de persoane au fost ucise în violenţele sectare din Nigeria în numai 10 zile (BBC). Organizatorii concursului au declarat că spectacolul va avea loc la Londra la data de 7 decembrie, în locul capitalei Nigeriei, Abuja.
Eduard Șevardnadze (n. 25 ianuarie 1928 — 7 iulie 2014), politician și diplomat georgian – foto: ro.wikipedia.org
Decizia a intervenit după trei săptămâni de proteste ale opoziţiei, iniţiate la 2 noiembrie, care au luat numele de “revoluţiiade catifea” care s-a finalizat fără vărsări de sânge. Revoluţia de catifea din Gerorgia a început în urma acuzaţiilor opoziţiei de falsificare a alegerilor legislative din 2 noiembrie 2003. După aflarea ştirii privitoare la demisia Preşedintelui Georgiei, Eduard Şevarnadze, susţinătorii opoziţiei strigau de bucurie, cântau şi dansau în faţa clădirii Parlamenului.
*2011 - Primavara araba. Dupa 11 luni de proteste de strada, presedintele Yemenului Ali Abdullah Saleh semneaza o intelegere de transfer a puterii catre vicepresedintele tarii, in schimbul acordarii imunitatii.
Otto I, pictură de Lucas Cranach cel Bătrân – foto: ro.wikipedia.org
Otto I cel Mare (n. 23 noiembrie 912 – d. 7 mai 973). Otto I a fost fiul regelui Henric I al germanilor și al Matildei von Ringelheim, duce al saxonilor, rege al germanilor și împărat al Sfantului Imperiu Romano-German.
| Clement al IV-lea | |
 |
| Alfonso al X-lea | |
 |
| John Wallis | |
 |
| Ernst Johann von Biron | |||||||||
| Duce de Courland și Semigallia, Regent al Rusiei | |||||||||
| |||||||||
| Anna Karolina | |||||||||
| Contesă Orzelska | |||||||||
 Portret de Rosalba Carriera, 1730
| |||||||||
Abraham Baldwin (n. 23 noiembrie 1754, Guilford, Connecticut – d. 4 martie 1807, Washington, D.C.), politician american, patriot și unul din părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii – foto: ro.wikipedia.org
Originar din statul american Georgia, Baldwin a fost reprezentantul acestuia în Congresul Continental, servind atât în Camera Reprezentanților, cât și în Senatul Statelor Unite ale Americii după adoptarea Constituției țării. Abraham Baldwin a fost unul din cei 39 de semnatari ai Constituției.
François Noël Babeuf (cunoscut și ca Gracchus Babeuf, n. 23 noiembrie 1760 – d. 27 mai 1797), revoluționar francez – foto: ro.wikipedia.org
A fost un teoretician al comunismului utopic, fondator al ziarului Le Tribun du peuple și conducător al Conspiratiei egalilor împotriva guvernului Directoratului. Doctrina sa poate fi considerată precursoare a comunismului , aceasta prpovaduind desființarea proprietatii private și instaurarea unei societatati a egalilor printr-o insurecție populară. Republica urma să se transforme într-o mare “comună națională“, care să asigure obligativitatea muncii și împărțirea egalitară a bunurilor. Impreuna cu adepții săi, babuviștii, a fost arestat în în urma unei trădări, iar în anul următor, Babeuf a fost executat.
- Luise Dorothea Pauline Charlotte Fredericka Auguste (n. Gotha, 21 decembrie 1800 – d. Paris, 30 august 1831). Ea s-a căsătorit prima dată la 31 iulie 1817 cu Ernst I, Duce de Saxa-Coburg și a fost mama Prințului Consort Albert; cei doi au divorțat în 1826; a doua oară s-a căsătorit la 18 octombrie 1826 cu Alexander von Hanstein, numit conte de Pölzig.
| Augustus | |
| Duce de Saxa-Gotha-Altenburg | |
 |
Franklin Pierce (n. 23 noiembrie 1804 – d. 8 octombrie 1869), militar și politician american, precum și cel de-al patrusprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, servind un singur mandat prezidențial între 1853 și 1857 – foto: ro.wikipedia.org
Johannes Diderik van der Waals (n. 23 noiembrie 1837 in Leiden; d. 8 martie 1923 în Amsterdam), fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1910 pentru munca sa în domeniul ecuației stării gazelor și lichidelor – foto: ro.wikipedia.org
Lunacearski și Lenin la inaugarea monumentului „Emanciparea muncitorilor”, 1 Mai 1921 – foto: ro.wikipedia.org
După Revolutia bolsevica din 1917, Lunacearski a fost numit Comisar al Poporului pentru Instrucția Publică (Narkompros) în primul guvern sovietic și a rămas în acest post, având în sarcină, printre altele, și învățământul. A fost responsabil și de organizarea primul sistem de cenzura în statul Sovietelor nou format. Lunacearski l-a ajutat pe Aleksandr Bogdanov să fondeze mișcarea politico-ideologică Proletcult. Lunacearski a condus campania de alfabetizare din Rusia.
| Manuel de Falla | |
 |
John Rabe - foto: en.wikipedia.org
John Heinrich Detlef Rabe (23 noiembrie 1882 – 5 ianuarie 1950) a fost un om de afaceri german, care facea parte din randurile filantropilor care au creat acea asa-zisa zona de protectie. 200.000 de civili chinezi au reusit sa scape gratie actiunilor inteprinse de acest om. Nascut in Hamburg, Rabe s-a consacrat ca om de afaceri in Africa.
In anul 1908 a plecat in China si, intre 1910 si 1938 a lucrat penru Siemens in orasele Mukden, Peking, Tientsin, Shanghai si Nanjing. Rabe era membru al Partidului Nazist si, in virtutea acestui fapt, dar si datorita pactului japonezo-nazist, a reusit sa negocieze de pe o pozitie de egalitate cu conducatorii armatei japoneze conditiile zonei de siguranta.
* 1883 - S-a nascut José Clemente Orozco, considerat unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai picturii murale mexicane; (d.07.09.1949).
William Henry Pratt (n. 23 noiembrie 1887, Honor Oak, Londra – d. 2 februarie 1969, Midhurst, Sussex), mai bine cunoscut sub numele de scenă Boris Karloff, actor englez – foto: ro.wikipedia.org
Lazar Markovici Lisițki (23 noiembrie 1890 – 30 decembrie 1941), mai bine cunoscut ca El Lissitzky, artist, designer, fotograf, profesor, arhitect și tipograf rus – foto (El Lissitzky într-un autoportret din 1914): ro.wikipedia.org
| Nadia Gray | |
.jpg) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1][2]  București, România[3] |
| Decedată | (70 de ani)[3][2][4] New York, New York, SUA |
| Cauza decesului | boală cerebro-vasculară[*] |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | actriță de film |
| Prezență online | |
Modifică date / text  | |
* 1923: Nadia Gray (23 noiembrie 1923, București – 13 iunie 1994, New York) a fost o actriță de origine română. S-a născut dintr-un tată rus și o mamă basarabeancă și se numea Nadia Kujnir-Herescu[5]. S-a căsătorit cu celebrul prinț Constantin („Bâzu") Cantacuzino, aviator în timpul războiului[5]. Împreună cu acesta, a părăsit România la sfârșitul anilor 1940, după al Doilea Război Mondial, la instaurarea comunismului, și s-a refugiat la Paris[5]. Mai târziu, cuplul avea să se stabilească în Spania[5]. A debutat în film în 1949[5]. Poate că cel mai cunoscut rol al său a fost în La dolce vita (1960), capodopera lui Fellini.[5][6]
FILMOGRAFIE PARȚIALĂ
- The Spider and the Fly (1949)
- Top Secret (1952)
- Casa Ricordi (1954)
- The Captain's Table (1959)
- La dolce vita (1960)
- Candide ou l'optimisme au XXe siècle (1960)
- Mr. Topaze (1961)
- Maniac (1963)
- The Oldest Profession (1967)
- Two for the Road (1967)
- The Naked Runner (1967)
| Paul Niculescu-Mizil | |
 Politicianul Paul Niculescu-Mizil | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 25 noiembrie 1923 Bucuresti, România |
| Decedat | 5 decembrie 2008, (85 de ani) București, România |
| Căsătorit cu | Lidia Niculescu-Mizil |
| Copii | Donca, Lidia (mama deputatei PSD Oana Niculescu-Mizil), Serghei, Dumitru , Doru |
| Naționalitate | română |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | politician |
| Ideolog comunist și secretar al CC al PCR | |
| Rectorul Școlii de Partid „Ștefan Gheorghiu" | |
| În funcție 1950 – 21 iunie 1954 | |
| Director adjunct al Institutului de istorie a PMR | |
| În funcție 1955 – 25 ianuarie 1956 | |
| Șeful secției de propagandă a CC al PMR | |
| În funcție 25 ianuarie 1956 – 1965 | |
| Membru al Comitetului Politic Executiv al PCR | |
| În funcție 24 iulie 1965 – 22 decembrie 1989 | |
| Viceprim-ministru al guvernului | |
| În funcție 18 martie 1972 – 30 martie 1981 | |
| Ministru al Educației și Învățământului | |
| În funcție 1972 – 1976 | |
| Ministru al Finanțelor | |
| În funcție 7 martie 1978 – 30 martie 1981 | |
| Precedat de | Florea Dumitrescu |
| Succedat de | Petre Gigea |
| Președinte al Centrocoop | |
| În funcție 1981 – 1989 | |
| Premii | A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România |
| Partid politic | Partidul Muncitoresc Român Partidul Comunist din România Frontul Salvării Naționale Partidul Alianța Socialistă |
| Alma mater | Academia Comercială și Industrială (1945); curs de partid de două săptămâni pe lângă Comitetul regional Ilfov (în 1946) |
| Profesie | politician comunist |
| Modifică date / text | |
* 1923: Paul Niculescu-Mizil (n. , București, România – d. , București, România[1]) a fost un înalt demnitar comunist, care a ocupat, printre altele, funcțiile de ministrul educației și învățământului din Republica Socialistă România (între 1972-1976), fiind și cel de-al 129-lea ministru al Finanțelor Publice ale României (între 1978-1981). A fost căsătorit cu Lidia Niculescu-Mizil și a avut șase copii, din care trei adoptați.
CARIERA POLITICĂ
Tatăl lui Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Niculescu-Mizil[2], provenea din vechea mișcare socialistă, de aceea în familie predominau lecturile marxiste, leniniste și staliniste[3]. Influențat de acestea, Niculescu-Mizil devine în 1945 membru al PCR, făcând carieră în aparatul propagandistic. A lucrat în cadrul secțiilor conduse de Leonte Răutu, unul din zbirii ideologici staliniști. A devenit curând prorectorul, apoi rectorul Școlii Superioare de Partid „Ștefan Gheorghiu” și director adjunct al Institutului de istorie a P.M.R. (1955). În anii '50 a condus numeroase prelucrări și a fost un actor principal în înscenările și procesele din anii 1958-1960[4].
Între 1956 și 1968 a fost șeful secției de propagandă și agitație a Comitetului Central al P.M.R., fiind unul din artizanii cultului personalității lui Gheorghe Gheorghiu-Dej[4].
În mai 1961 a fost decorat cu Medalia „A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România”.
În anii 1963-1964 a participat la întocmirea documentelor care au dus la Declarația din aprilie 1964[4]. Adoptată la plenara C.C al P.M.R. din 15-22 aprilie 1964, „Declarația cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Român în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale”, anunța o reorientare a conducerii comuniste de la București în raport cu Uniunea Sovietică. Declarația enunța principiile călăuzitoare care trebuiau să stea la baza raporturilor dintre partidele comuniste: egalitatea în drepturi, neamestecul în treburile interne, dreptul exclusiv al fiecărui partid de a-și rezolva problemele politice și organizatorice. Deși Declarația din aprilie 1964 anunța o poziție de independență față de U.R.S.S., resorturile ei erau în realitate altele. După moartea lui Stalin, după demascarea crimelor acestuia de către Nikita Hrușciov în faimosul Raport Secret de la Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, și mai ales după evenimentele din 1956 din Ungaria, vechea gardă stalinistă din țările satelit ale Moscovei începuse să fie înlocuită de sovietici cu lideri ceva mai flexibili ideologic. Plenara din aprilie 1964 era de fapt un răspuns al conducerii dogmatice de la București, în frunte cu Gheorghiu-Dej, pentru a se asigura că va rămâne cu orice preț la putere.[4][5]
După moartea lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Paul Niculescu-Mizil devine secretar al C.C. însărcinat cu ideologia și problemele mișcării comuniste. La Congresul al IX-lea al PCR din 19-24 iulie 1965 este ales membru al Comitetului Politic Executiv al P.C.R., funcție în care va rămâne până în 1989. La scurt timp este promovat membru al Prezidiului Permanent al C.P.Ex., devenind o persoană foarte influentă a aparatului de partid pe care s-a bizuit Nicolae Ceaușescu pentru acapararea totală a puterii[6].
Ca urmare a politicii de rotație a cadrelor promovată de Ceaușescu, Paul Niculescu-Mizil este transferat din aparatul politic de partid în sfera executivă, fiind numit viceprim-ministru al guvernului (1972-1981), ministru al Educației și Învățământului (1972-1976), ministru al Finanțelor (1978-1981), președinte al Centrocoop (1981-1989).[4]
Ca demnitar și membru deplin al C.P.Ex., Niculescu-Mizil și-a pus semnătura pe toate actele de represiune săvârșite de regimul Ceaușescu după 1965. Printre ele, reprimarea grevei minerilor din Valea Jiului din 1977, a Mișcării Goma, a revoltei anticomuniste de la Brașov din 1987.[4]
După Revoluția din decembrie 1989, Ion Iliescu l-a păstrat pe Paul Niculescu-Mizil în conducerea Frontului Salvării Naționale, însă presiunile societății civile au dus repede la îndepărtarea, arestarea și ulterior judecarea sa ca membru al lotului C.P.Ex.[4], alături de demnitari comuniști importanți precum Constantin Dăscălescu, Manea Mănescu, Ion Dincă, Emil Bobu sau Tudor Postelnicu. Condamnat, Niculescu-Mizil a executat o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru implicarea directă, prin votul dat în Comitetul Politic Executiv, în represiunea împotriva manifestanților de la București și Timișoara. Ulterior a fost grațiat de Ion Iliescu.[3]
După eliberarea din închisoare, Paul Niculescu-Mizil a fost activ în presă, acordând numeroase interviuri și scriindu-și memoriile. În tot ce a publicat, el și-a clamat nevinovăția și a luat apărarea sistemului comunist, acuzându-l pentru abuzuri pe Nicolae Ceaușescu. Într-unul din interviuri, Niculescu-Mizil spunea[7]:
„Odată, un ziar din București a scris că eu sunt nostalgic sau criptocomunist.
Le-am zis: «domnilor, nu mai căutați atâția termeni, eu sunt comunist».”—Martor Incomod - august 2006
În 2003, respectând jurământul dat la intrarea în PCR, a rămas un comunist adevărat, devenind unul dintre membrii fondatori ai Partidului Alianța Socialistă unde a fost activ până la moarte. Paul Niculescu-Mizil a murit pe 5 decembrie 2008, la 85 de ani, în azilul privat din Bucureștii Noi în care locuia în ultimul timp. Suferea de probleme cardiace, în 2007 fiind operat la o clinică din Germania. Cu aprobarea ministrului Varujan Vosganian, trupul său a fost depus la Ministerul Finanțelor, generând un scandal intern în sânul Partidului Național Liberal[3], aflat la acea vreme la guvernare. Fruntași ai partidului precum Smaranda Enache, Adrian Cioroianu sau Mircea Ionescu Quintus și-au declarat dezamăgirea față de decizia ministrului Vosganian, acuzând o „reabilitare mascată, care nu se face în nici un stat fost comunist membru al UE”[3]. Paul Niculescu-Mizil a fost înmormântat pe 9 decembrie 2008 în cimitirul din curtea mănăstirii Cernica, fiind condus pe ultimul drum de câteva sute de persoane.
FAMILIA
Paul Niculescu-Mizil a fost căsătorit cu Lidia Niculescu-Mizil. Împreună au avut șase copii, din care trei adoptați. Copiii naturali sunt Serghei Mizil, Lidia Mizil și Donca Mizil. Pe Doru, Paul Niculescu-Mizil l-a înfiat înainte de a împlini 1 an, după ce a rămas orfan în urma unui accident rutier.[8]
Serghei Mizil a dus o viață obișnuită pentru un fiu de demnitar comunist[9]:
„În primii ani ai lui Ceaușescu puteai să faci rost de orice. Am avut Mercedes 220 decapotabil, ca James Bond, un Jaguar, alții aveau BMW sau Jeep. Erau doar în uzul nostru, proprietatea statului.”
„Aveam vilă la Snagov, aveam o Dacie mai specială cu număr mic și nu se luau milițienii de mine. Astea erau avantajele mele, mâncam de la o casă de comenzi mai specială, unde găseai whisky de multe feluri, țigări mai bune. Astea se datorau funcțiilor părinților. Aveam un magazin, la început, pe strada Varșovia, unde ăia din Biroul Politic puteau să comande orice, și Rolex și Merțane. În ultimii ani se duseseră și o parte din avantajele astea, Ceaușescu voia să facă economii.”—Jurnalul Național - 4 martie 2008
A absolvit Arte Plastice, obținând o diplomă de pictor, și o perioadă a profesat. A făcut rochii sau curele pentru Fondul Plastic, a vândut tablouri inclusiv în străinătate, beneficiind, ca fiu de activist de Partid, de privilegiul unui pașaport[10]. A fost un apropiat al lui Nicu Ceaușescu, fiul dictatorului Nicolae Ceaușescu. Alături de acesta a dus o viață de noapte, frecventând baruri și restaurante cunoscute în epocă; din cercul celor doi mai făceau parte și alți fii de demnitari comuniști sau de persoane sus-puse, precum Mădălin Voicu, Jean Maurer, fiul lui Ion Gheorghe Maurer, nepoții lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ghiță, Sanda și Mândra, Gino Iorgulescu, Irinel Columbeanu sau Sașa Marinescu[9]. Mama lui Sașa, Iulia Marinescu, a fost primul colonel de Securitate femeie din România[11]. Serghei Mizil a fost coleg de școală cu Sorin Oprescu[12]. Actualmente este considerat o persoană mondenă și invitat la diverse posturi de televiziune.
Donca Mizil a avut o relație îndelungată - timp de 10 ani - cu Nicu Ceaușescu. Acesta s-a îndrăgostit de ea pe când avea 16 ani, iar apropiații lor susțin că între cei doi a fost o dragoste adevărată.[13] Dar această legătură amoroasă nu era pe placul Elenei Ceaușescu, care a intervenit mereu în relația celor doi. Din cauza ei, Donca Mizil a fost chiar nevoită să suporte o întrerupere de sarcină într-o lună avansată, după cum amintește politologul Vladimir Tismăneanu [4]. Elena Ceaușescu a reușit până la urmă să-l despartă pe Nicu de fata lui Paul Niculescu-Mizil și să-l determine să se însoare cu preferata ei, Poliana Cristescu. Elena Ceaușescu o cunoscuse pe aceasta într-o vizită oficială la Târgoviște, unde Cristescu era șefa Organizației de Pionieri din județ. Deoarece din primele verificări rezultau numai aspecte favorabile: înfățișare agreabilă, tânără, licențiată, devotată Partidului, inteligentă și fără încurcături, Elena Ceaușescu a mutat-o la București, numind-o secretară a Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, în subordinea lui Nicu Ceaușescu[14]. Nunta celor doi s-a oficiat pe 10 decembrie 1983, în fața delegatului de stare civilă al Consiliului Popular al sectorului 1 București. Jean Maurer își amintește că despărțirea lui Nicu de Donca „i-a distrus pe amândoi”[13].
În total, Paul Niculescu-Mizil a avut 11 nepoți, cei mai cunoscuți fiind Răzvan Niculescu-Mizil și deputata Oana Mizil, aleasă în această funcție la alegerile din 2008 din partea P.S.D.[15]. Oana Mizil este proprietara revistei „Monden” și este căsătorită cu omul de afaceri libanez Jimmy Thome.
Nașul de botez al lui Răzvan Niculescu-Mizil a fost Nicu Ceaușescu[11]. Director la compania de telefonie mobilă Zapp, el a decedat pe 2 mai 2005, într-un accident rutier, în apropierea localității Săftica. Răzvan Mizil conducea motocicleta personală cu viteză excesivă și a pierdut controlul acesteia, izbindu-se de balustrada de protecție a DN1[16]. La înmormântare au participat mulți membri ai nomenclaturii comuniste și copii ai acestora, precum nepoții lui Nicolae Ceaușescu, Mădălin Voicu, Sașa și Violeta Marinescu[11]. Alți participanți la înmormântare au fost interlopul Fane Spoitoru, fiica președintelui Băsescu, Elena Băsescu, Tudor Vasile, băiatul fostului premier Radu Vasile, Alexandru Erbașu, fostul director al S.I.E. Cătălin Harnagea, oameni de afaceri libanezi sau palestinieni[11].
SCRIERI
- „O istorie trăită”, Editura Enciclopedică, București, 1997
- „România și războiul americano-vietnamez”, 2008[17].
DECORAȚII
Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a II-a (18 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”[18]- titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”[19]
- medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”[19]
_Cl.2.jpg){kind=small}
Gheorghe Calciu-Dumitreasa - foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Franco Nero (n. 23 noiembrie 1941 în San Prospero lângă Modena, de fapt “Francesco Sparanero”), actor italian. El devine cunoscut prin filmele italiene de western, sau ca polițist în luptă cu mafia – foto: ro.wikipedia.org
- Dimitrie Cantemir (1973)
- Vlad Țepes (1979)
- Burebista (1980)
- Trandafirul galben (1981)
- Masca de argint (1985)
- 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007)
- John (2015)
- The Man Behind the Terror (2019)
| Grete Tartler | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | (71 de ani) București, Republica Populară Română |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | scriitoare traducătoare orientalistă[*] diplomat |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea din București Universitatea Națională de Muzică București |
| Organizație | Neue Literatur |
| Premii | Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de mare ofițer[*] () |
| Modifică date / text | |
* 1948: Grete Tartler (n. 23 noiembrie 1948, București) este o scriitoare, traducătoare, orientalistă (arabistă), diplomată din România de etnie germană.
BIOGRAFIE
Grete Tartler s-a născut la 23 noiembrie 1948 la București.
Studii
Grete Tartler este absolventă a Universității din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția arabă-engleză, și a Conservatorului „Ciprian Porumbescu”. Este doctor în filosofie al Universității București, 1995, cu lucrarea "Utopia însingurării în Evul Mediu islamic" (publ. "Înțeleptul singuratic", Humanitas 2006)
Cariera
- Din 1976 și până în 1991 a fost profesoară, ulterior redactor la revista Neue Literatur.
- Din 1978 este membră a Uniunii Scriitorilor din România.
- Din 1992 până în 2008 a lucrat în diplomație, ca atașat cultural și secretar I la Viena (1992-1995), la Direcția Cultură din Ministerul Afacerilor Externe în 1996, ca ambasador la Copenhaga și Reykjavík (1997-2001), ca ministru plenipotențiar la Atena (2002-2006).
- Din anul 2003 a fost profesor asociat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative SNSPA din București, \cercetătoare/colaboratoare la Centrul de Excelență „Paul Celan” al Universității din București. Din 2011 este profesor asociat la masteratul "Spațiul islamic: societăți, culturi, mentalități" al Universității din București [1] și la masteratul de studii culturale CPCEI al Universității București.
Alte amănunte
Grete Tartler a fost căsătorită cu scriitorul Stelian Tăbăraș, cu care are o fiică, Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann
OPERA
Susține din 1982 până în prezent rubrica de comentare a traducerilor în România Literară.[2] A avut o rubrică săptămânală în revista Luceafărul.
Opera originală
- A publicat 10 volume de poezie în limba română, printre care:
- Apa vie, Eminescu, București 1970
- Chorale, București, Cartea Românească, 1974
- Hore, București, Cartea Românească, 1977
- Astronomia ierbii, București, Cartea Românească, 1981
- Achene zburătoare, Cartea Românească 1992. Premiul Academiei Române.
- Materia signata,București, Cartea Românească, 1992, 2004.
- Cuneiforme (95 de poeme scrise între 1970–1995), Timișoara, Ed. Helicon, 1997
- Roșiile portocalii când sunt verzi sunt galbene, Ed. Albatros, 1997
- Cuvinte salvate, ed. Omonia 2018.
- Versuri si uscate, ed. Junimea, 2019
De asemenea, publică și poezie în limba germană.[3]
- 9 volume eseuri și studii:
- „Melopoetica”, Eminescu, 1984
- „Proba Orientului”, Eminescu, 1991
- „Europa națiunilor, Europa rațiunilor”, Cartea Românească, 2001
- „Înțelepciunea arabă (Secolele V-XIV)”, ediția I, Univers 1985; ediția II, Polirom, 2002; reeditare revăzută și adăugită, ediția III, Polirom 2014.
- „Identitate europeană”, Cartea Românească, 2006
- „Înțeleptul singuratec”, Humanitas, 2006
- „Islam, repere culturale. Proba Orientului”, Paralela 45, 2012 http://www.edituraparalela45.ro/colectie.php?idcolectie=48[nefuncțională]
- „Înțelepciunea arabă de la preislam la hispano-arabi”, Polirom 2014
- „Umor și satiră în literatura arabă clasică: al-Gahiz, al-Hamadani, al-Hariri, Polirom 2017[4]
- 7 volume de literatura pentru copii, dintre care cele mai recente:
- „Râsul ocrotit de lege”, Cartea Românească, București, 2000.
- „Gulii verzi în Țara Pisicilor”", Editura Paralela 45, București, 2009.
- Lucruri de ținut minte și alte poezii/ Things to remember and other poems, ed. și trad./ Cartea Românească, București, 2018
- Antologie din Târgul de animale mici, 1985, Școala de Muzică, 1986, Zebra și algebra, 1988, Intîmplări în dicționar, 1991, toate apărute la editura Creangă, București, cuprinsă în antologia de autor Versuri și uscate, ed. Junimea, Iași, 2019.
Volume colective
- Motanul invizibil, împreună cu Stelian Tăbăraș, editura Paralela 45, 2009
- Ce poți face cu două cuvinte, coord. de Liviu Papadima, Ed. Art, 2012
- Intelectuali la cratiță, coord. de Ioana Pârvulescu, ed. Humanitas 2014
- Poezie și știință, Poetry and Science, ediție bilingvă română-engleză, împreună cu scriitorul britanic Peter Forbes, ed. Vremea 2016http://www.edituravremea.ro/poezie---i---tiin----.-o-antologie-de-autori-contemporani-din-rom--nia-/-poetry-and-science.-an-anthology-of-contemporary-authors-from-romania
Traduceri
Traduceri în limba română:
- din germană:
- Goethe, „Teatru”, București, Univers, 1987);
- „Poezie germană contemporană”, Antologie, Cluj, Dacia, 1991.
- Poezie de limba germană contemporană (Antologie de lirică scrisă în limba germană în perioada 1970-1990), Editura Dacia, Cluj 1992
- Patrick Süskind, „Parfumul” ( 5 ediții, cea mai recentă ediție, Humanitas 2006)
- Dito și Idem (Carmen Sylva și Mite Kremnitz), Astra. Roman epistolar. Traducere, prefață și note. București, Humanitas 2011, ISBN 978-973-50-3351-4.
- din araba clasică
- „Cele șapte mu’allaqat”, Bucuresti, Univers, 1978.
- Al-Ğahiz, „Tratatul despre zgârciți”, Bucuresti, Univers, 1985. Reeditat împreună cu al-Hamadhani si al-Hariri în antologia ”Umor și satiră în literatura arabă clasică”, Polirom 2017 http://www.polirom.ro/web/polirom/carti/-/carte/6348
- Al-Hamadhani/Al-Hariri, Șezători arabe (30 de maqamat), antologare, traducere, studiu introductiv, note și comentarii, Univers, 1981.
- Ibn Tufayl, "Hayy ibn Yaqzan", Ibn Sina,"Hayy ibn Yaqzan", Al-Farabi, "Al-Madina al-fadila (Cetatea virtuoasă" în Grete Tartler, Înteleptul singuratic. (al-Farabi, Ibn Sina, Ibn Bagga, Ibn Tufayl),] Univers 1985, Humanitas 2006. ISBN (10)973-50-1425-4; ISBN (13) 978-973-50-1425-4.
- Ibn Hazm-al-Andalusi, "Tawq al-hamama (Colierul porumbitei)", traducere din arabă, studiu introductiv, note si comentarii, indice xplicativ, Bucuresti, Humanitas 2012. ISBN 978-973-50-3470-2.
- Al-Farabi, "Sentențiile omului de stat” , al-Zamahsari, ”Cartea colierelor de aur”, Ibn Sina ”Rezumat de interpretare a viselor”, Ibn Sina, ”Epistola păsării” și ”Epistola despre natura rugăciunii”, al-Ghazali, ”Despre noblețea intelectului” (din ”Reînvierea științelor religiei”), al-Ma'rri, ”Epistola Iertării”, Ibn Hazm al-Andalusi, ”Caracterele și purtările în lecuirea sufletelor” și alte opere de filozofie clasică arabă în Grete Tartler, „Înțelepciunea arabă de la preislam la hispano-arabi”, Polirom 2014.
- Umor și satiră în literatura arabă clasică. al-Ğāḥiẓ, al-Hamaḏānī, al-Ḥarīrī. Antologie, traducere din araba clasică, introducere, note și comentarii editura Polirom, 2017
- din daneză
- H. Chr. Andersen, „Bazarul unui poet. Memorii de călătorie în Grecia, Orient și țările dunărene, (1842)”, Editura Univers, 2000
- Peter Høeg, „Fata tăcută”, roman, Editura Univers, 2012 http://www.edituraunivers.ro/Products/210-fata-tcut.aspx
- Peter Høeg, „Copiii paznicilor de elefanți”, traducere, prefață și note de Grete Tartler, Editura Univers 2014 [5]
- din și în engleză
- Lyman Frank Baum, Vrăjitorul din Oz, editura Arthur, 2014
- Poezie și știință-Poetry and Science, editura Vremea, 2016, împreună cu Peter Forbes
- din mai multe limbi (greacă veche și neogreacă, latină, italiană, spaniolă, engleză, franceză, germană)
Alte lucrări
A publicat studii de orientalistică și muzicologie:
Grete Tartler Tabarasi: "Religion and Education in Two Utopian Spaces: From al-Farabi's Islamic Ideal City to Johann Valentin Andreae's Christianopolis".In: Ayșe Lahur Kırtunç / Murat Erdem / Attila Silkü / Katherine G. Fry (eds): Culture and Space. Proceedings of the Fifteenth International Cultural Studies Symposium, May 2015, Ege University, Turkey. Izmir: Ege University, 2016, pp.117-124. ISBN: 9786053381709
- On Migration, hiğra, in al-Fārābī’s Moral Philosophy, in Romano-Arabica nr. 15, 2014 http://araba.lls.unibuc.ro/?page_id=4620
- Ibn Sina, Psychology of religion in the Epistles on Prayer, Romano-Arabica nr. 13, http://araba.lls.unibuc.ro/wp-content/uploads/2013/06/RA-26-iunie-GATA.pdf http://araba.lls.unibuc.ro/wp-content/uploads/2013/06/RA-26-iunie-GATA.pdf
- Ibn Sina, „Epistola despre natura rugaciunii”, prezentare, traducere și note de Grete Tartler, în Viața Românească 3-4, 2013 http://www.viataromaneasca.eu/
- "On sounds and silence in Ibn Sina's Masa'il al/mashriqiyya", in Romano-Arabica 12, 2012, pp. 261–268, http://araba.lls.unibuc.ro/wp-content/uploads/2012/11/Romano-Arabica-12.pdf
- Ibn Sina (Avicenna), „Epistola păsării”, prezentare, traducere și note de Grete Tartler, în România Literară nr. 35, 2012 Ibn Sina (Avicenna) „Epistola păsării” (online)
- „Viața lui Ibn Sina (Avicenna”, prezentare, traducere, note de Grete Tartler, in Viața Românească 7/8, 2012[8]
- „Orientul lui Goethe. Goethes Orient”, „Rumänisches Goethe-Jahrbuch”, Bd. 1/2011 , pp. 133–147.
- „Youth, the Horse of Ignorance”: „Interpretation of a Poem by Abu Nuwas”, în „A Festschrift for Nadia Anghelescu”, ed. Andrei A. Avram, Anca Focșeneanu, George Grigore, Editura Universității București 2011, pp. 519–527
- „Aici începe Europa”. In: Vasile Boari, Stefan Borbely, Radu Murea (eds): „Identitatea românească în Context European”, Risoprint, Cluj-Napoca, 2009, pp. 12–24.
- De la poezia arabă clasică la trubaduri și la „primii noștri poeți”, „Orient, 1990, no. 1, p. 9-13.
- „Motive” din poezia arabă clasică în lirica trubadurescă („Topics” from the Classical Arabic Poetryin the Troubadours' Poems), „RITL”, 34 (1986), no.1, p. 58-61.
- Poezia arabă clasică, lirica trubadurescă și a minnesangului (Classical Arabic Poetry, Troubadours' Poems and Minnesang), „RITL”, 32 (1984), no. 4, p. 52-56.
- Proba Orientului, București, Ed. Eminescu, 1991.
- Suggestions for an Oriental Aesthetics of Codification in Anton Pann's Work, „SAO”,
- Un predecesor al lui Dante, „Luceafărul”, 23 (1980), no. 50, p. 8.
- Versuch einer Interpretation der Qasida von Imru-l Qais (O încercare de interpretare a quasidei lui Imru-l Qais), „RA”,1974, I, p. 69-76.[9]
PREMII ȘI DECORAȚII
- Premii literare
- Premiul Uniunii Scriitorilor (1978, 1985, 1999)
- Premiul Academiei Române (1982)
- Premiul Asociației Scriitorilor din România (1982)
- Premiul târgului de carte Gaudeamus (2016)
- Premiul de Stat (Grecia) pentru traducere (2020)[10]
- Decorații
- Ordinul național Pentru Merit în grad de Mare Ofițer[11] decernat de Președintele României Emil Constantinescu la 1 decembrie 2000 doamnei Margareta Tăbărași „pentru servicii deosebite aduse în politica externă a țării”.
Este membru fondator al grupului Ars Amatoria din Cluj, membru al cenaclului literar “George Coşbuc”, membru fondator al cenaclului literar “Alexandru Ivasiuc” din Vişeu de Sus, precum şi directorul Casei de Cultură din acelaşi oraş. Este iniţiatorul Festivalului Naţional de Umor “Zâmbete în prier”, care se desfăşoară la Vişeu de Sus. Fiul său, Cosmin Perţa, este şi el scriitor.
* 1955 - S-a nascut controversatul om de afaceri roman multimilionar Sorin Ovidiu Vîntu; (n. Roman, jud. Neamt).
Sorin Ovidiu Vîntu (n. 23 noiembrie 1955, Roman), om de afaceri roman, cunoscut publicului ca proprietar al trustului media Realitatea-Cațavencu și prin scandalul FNI. Revista Capital l-a poziționat pe locul 3 în topul celor mai bogați oameni din România din anul 2008, cu o avere estimată la 800 milioane euro – foto: facebook.com
| Chiril Gaburici | |
.jpg) |
Cărți – autor
- Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului, colecția „Academica”, Humanitas, 2016[3]
- Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, colecția „Critică literară/Eseu”, Humanitas, 2013; pref. Sorin Alexandrescu
- Cele două Mântulese, Editura Vremea, 2009
- O formă de viață necunoscută (roman, Humanitas, 2018)
Cărți – coautor
- Bucureștiul meu, Humanitas, 2016
- Orașul, Gestalt Books, 2016
- Tot înainte!, Editura Curtea Veche, 2016
- Bookătăria de texte și imagini 2, Pandora-M, 2016
- Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism, Polirom, 2014
- Ferestre din București și poveștile lor, Editura Peter Pan, 2015
- Cum să fii fericit în România (Humanitas, 2017)
- In the Mood for Love, Paralela 45, 2019
Andreea Răsuceanu 
* 1990: Maria Udrea (n. 23 noiembrie 1990, București) este o scrimeră română, specializată pe floretă și spadă, laureată cu bronz pe echipe la Campionatul Mondial din 2013, vicecampioană europeană pe echipe în 2013 și campioană europeană pe echipe în 2014.
- o fiică (1390)
- Ludovic (1391–1395)
- un fiu (1392)
- John Philip (1393)
- Carol, Duce de Orléans (1394–1465), tatăl regelui Ludovic al XII-lea al Franței
- Filip (1396–1420), Conte de Vertus
- Ioan, Conte de Angoulême (1404–1467), bunicul regelui Francisc I al Franței
- Maria (1401)
- Margareta (1406–1466), Contesă de Vertus, căsătorită în 1423 cu Richard de Bretania, Conte de Étampes. Fiul lor a fost Francisc al II-lea, Duce de Bretania.
| Ladislau Postumul | |||||||
| Regele Ungariei Regele Cehiei Principele Austriei Regele Croației | |||||||
 Regele Ladislau al V-lea al Ungariei (pictor austriac necunoscut, Kunsthistorisches Museum, Viena)
| |||||||
| Margareta de York | |||||||
 Portret anonim al Margaretei de York, ca. 1468, Luvru
| |||||||
Bronzino, Young Man with a Book, c. 1530–39 – foto: en.wikipedia.org
Agnolo di Cosimo di Mariano sau Agnolo Tori, (n. 17 noiembrie 1503, Monticelli (Florența) – d. 23 noiembrie 1572, Florența) a fost un pictor italian reprezentat al stilului manierism. A fost fiul adoptiv si ucenicul lui Pontormo si elev al lui Girolamo Genga. Bronzino a pictat mai ales fresce, picturi de altar, sau alegorice și cu teme din mitologie dar și portrete.
Era un om învățat, membru al Academiei din Florențasi a cunoscut autori ca Dante, Pietro Bembo sau Petrarca. Vasari îl descrie pe Bronzino ca pe un om blajin care era un prieten gata de ajutor și plăcut în societate.
Claude Lorrain, pe numele adevărat Claude Gellée (c. 1600 – 21 sau 23 noiembrie 1682), artist baroc – foto: ro.wikipedia.org
Port (Villa Medici) de Claude Lorrain (1637) – foto: ro.wikipedia.org
| Infantele Gabriel al Spaniei | |||||||||
_-_Museo_del_Prado.jpg) Portret de Anton Raphael Mengs.
| |||||||||
Massachusetts și al cincilea vicepreședinte al Statelor Unite ale Americii, între 1813 și 1814.| Elbridge Gerry | |||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||
| Willem al III-lea | |||||||||
.jpg) Regele Willem al III-lea de Nicolaas Pieneman (1856)
| |||||||||
| Gheorghe Donici | |
 Sergentul Gheorghe Donici |
- Algazy & Grummer
- Cotadi și Dragomir
- Cronicari
- După furtună
- Emil Gayk
- Fuchsiada
- Ismaïl și Turnavitu
- Pâlnia și Stamate
- Plecarea în străinătate
- Puțină metafizică și astronomie
| Urmuz Demetru Dem. Demetrescu-Buzău | |
.jpg) Urmuz, circa 1920 |
- Infantele Ferdinand al Spaniei, Prinț de Bavaria (1884–1958); născut la Madrid s-a stabilit permanent în Spania în 1905. S-a căsătorit cu verișoara sa, infanta Maria Teresa, fiica lui Alfonso al XII-lea.
- Prințul Adalbert de Bavaria (1886–1970). A fost istoric și diplomat. S-a căsătorit cu contesa Augusta de Seefried și a avut doi fii; a trăit în Germania.
- Prințesa Pilar de Bavaria (1891–1987), necăsătorită; a fost pictoriță.
| Prințul Ludwig Ferdinand | |||||||||
| Prinț al Bavariei | |||||||||
 Ludwig Ferdinand și soția sa
| |||||||||
Jean Alexandru Steriadi (n. 29 octombrie 1880, București, d. 23 noiembrie 1956, București), pictor și grafician român, profesor universitar la Școala de Arte Frumoase din București și membru de onoare al Academiei Române din anul 1948
foto: ro.wikipedia.org
- mătușa sa, Maria Ana a Portugaliei, a fost căsătorită cu William al IV-lea, Mare Duce de Luxembourg
- mătușa sa, Maria Teresa a Portugaliei, a fost a treia soție a Arhiducelui Carl al Austriei și mama vitregă a lui Carol I al Austriei,
- mătușa sa, Maria Antonia a Portugaliei, a fost a doua soție a lui Robert I, Duce de Parma și mama Zita de Bourbon-Parma, soția lui Carol I al Austriei.
| Elisabeta de Bavaria | |||||||||
| Regină a Belgiei | |||||||||
| |||||||||
- 1928: Les conquérants ("Cuceritorii");
- 1930: La voie royale, ("Calea regală");
- 1933: La condition humaine, ("Condiția umană") - Premiul Goncourt - cu subiect din revoluția chineză;
- 1935: Le temps du mépris ("Timpul disprețului");
- 1937: L'Espoir, ("Speranța") - inspirată din evenimentele războiului civil din Spania;
- 1943: Les noyers d'Altenbourg ("Nucii din Altenbourg"), fragment păstrat din La lutte avec l'ange ("Lupta cu îngerul"), parțial distrus;
- 1947: Le musée imaginaire ("Muzeul imaginar");
- 1948: La création artistique ("Creația artistică");
- 1950: La monnaie de l'absolu ("Moneda absolută");
- 1951: Les voix du silence, ("Vocile tăcerii");
- La métamorphose des dieux, în trei volume: 1957, 1974, 1976;
- 1967: Antimémoires, ("Antimemorii"), memorialistică;
- 1971: Les chênes qu'on abat;
- 1973: La Corde et les Souris;
- 1974: La tête d'obsidienne et Lazare;
- 1976: Lazare, surtitré Le Miroir des Limbes (eseu și povestire autobiografică);
- La psychologie de l'art ("Psihologia artei").
| André Malraux | |||||||
| |||||||
Freddie Mercury (născut Farrokh Bulsara, Gujarati: n. 5 septembrie 1946; d. 24 noiembrie 1991), muzician, compozitor și textier britanic, cunoscut ca lider al formației britanice de muzică rock Queen – foto (Live Aid Concert – Wembley Stadium): univision.com
| Rafael Eitan | |
 |
Philippe Noiret (n. 1 octombrie 1930, Lille, Nord – d. 23 noiembrie 2006, Paris), actor francez de film și de teatru – foto: milanolife.it
Aleksandr Litvinenko (30 august 1962 – 23 noiembrie 2006), ofițer al serviciilor secrete ruse FSB (fostul KGB) specializat în crimă organizată – foto: en.wikipedia.org
A fost printre puţinii care au avut curajul să vorbească public despre mafia din Rusia, aflata mână în mână cu autorităţile şi serviciile secrete. A plătit cu viaţa. Principalul suspect este fostul agent KGB şi omul de afaceri Andrei Lugovoi, care la ora actuală este bine protejat de administraţia de la Kremlin care îi susţine nevinovăţia.
Pe 1 noiembrie 2006, Aleksandr Litvinenko, fost membru al serviciilor secrete ruse, azilant politic în Marea Britanie, a fost otrăvit. Câteva ore mai târziu, fostul ofiţer KGB, critic vehement al Kremlinului, a început să se simtă rău şi a fost dus de urgenţă la spital. S-a descoperit că ceaiul îi fusese otrăvit cu poloniu, substanţă intens radioactivă, cu efect letal. Litvinenko a murit convins că însuşi Vladimir Putin ordonase asasinarea lui.
La 23 noiembrie, cel care a reuşit să sfideze timp de aproape opt ani serviciile secrete ruse (fostul KGB, actualul FSB), acuzandu-le de abuz de putere şi legături strânse cu mafia, îşi dădea ultima suflare pe patul de spital. Totul a început în 1998, când Litvinenko şi câţiva colegi ai săi, membri ai FSB ,au susţinut o conferinţă de presă în care au anunţat că au primit ordin să ucidă sau să răpească mai multe persoane cunoscute, printre care şi pe magnatul rus, susţinător al regimului Elţin, Boris Berezovski.
Larry Martin Hagman, (n. 21 septembrie 1931 – d. 23 noiembrie 2012) actor american, regizor și producător de film și televiziune.
TEATRU
- Stela,de la Tanase (2016)
- Aplauze, Aplauze (2010)
- Revista revistelor
- Omul care a văzut moartea
- Te aștept diseară pe Lipscani
- Nevestele vesele... la Boema (1979)
- Boema, slăbiciunea mea (1980)
- În grădina bucuriilor (1975)
- Constelația Boema (1984)
- Boema, bucuria mea (1985)
- Stela, stelele și Boema (1987)
- Buna seara,Boema (1989)
- Dispariția lui Galy (Brecht)
- Un om egal un om (Brecht)
- Mutter Courage (Brecht)
- Mandragora (Machiaveli)
- Steaua fără nume (Mihail Sebastian)
- Preșul (Ion Băieșu) - piesă care s-a jucat 18 ani
- Pețitoarea (Thornton) - piesă care s-a jucat 12 ani
- Plicul (Rebreanu) - piesă care s-a jucat 10 ani
- Trei surori (Cehov)
- Marele feudal (Al. Mirodan)
- Curcanul
- Turnul de fildeș - Premiul pe țară pentru cel mai bun rol secundar
- Sfântul Mitică Blajinul (Aurel Baranga)
- Capcană pentru un bărbat singur (Neil Simon)
- Piatra din casă
- Cântăreț
- Chirița
TEATRU RADIOFONIC
- Agachi Flutur
- Avarul de Molière
- Burghezul gentilom
- Cafeneaua cea mică
- Catrina din Heilbrunn
- Caviar, vodka si bye bye
- Cinci cânticele
- Coana Chirița cântăreță
- Dimineața pierdută
- Din nou... Caragiale
- Divanul Persian
- Doamna ministru
- Fata cinstită de Carlo Goldoni
- Ferma de struți
- Filantropul
- Franțuzitele și un poet romantic
- Gaițele (varianta 1964)
- Gaițele (varianta 2002)
- Hangița de Carlo Goldoni
- Hades în război
- Încurcă lume
- Leac pentru chelie
- Mânastirea din Parma
- Mizantropu
- Nunta lui Figaro
- O viață pe roată
- Rinocerii de Eugen Ionescu
- Sânziana și Pepelea
- Stăpânul tăcerii
- Suflete moarte
- Trenurile mele de Tudor Mușatescu
- Un cuib de nobili
SERIALE TV
- 2009-2010 - Aniela - Coana Chiva
- 2008-2009 - Regina - Sofia Rădulescu
- 2007-2008 - Războiul sexelor - Tincuța
- 2005 - Cuscrele
- 1989 - Misiunea
FILMOGRAFIE
- Las Fierbinți (serial PRO TV, 2017) - directoarea scolii (aparitie episodica)
- Mamaia (2013)
- Rămâi cu mine (2013)
- Toată lumea din familia noastră (2012)
- Războiul sexelor (serial Acasă TV, 2007)
- Mașini și Mașini 2 - dublaj Flo (voce vers.română) (2006), (2011)
- Cuscrele (serial National TV, 2005)
- Sexy Harem Ada-Kaleh (2001)
- A doua cădere a Constantinopolului (1994)
- Maria Mirabela în Tranzistoria (1989)
- În fiecare zi mi-e dor de tine (1988)
- Figuranții (1987)
- Secretul lui Nemesis (1987)
- Vară sentimentală (1986)
- Galax, omul păpușă (1984)
- Un petic de cer (1984)
- Zbor periculos (1984)
- Pe malul stîng al Dunării albastre (1983)
- Căruța cu mere (1983)
- Am o idee (1981)
- Ana și hoțul (1981)
- Grăbește-te încet (1981)
- Nea Mărin miliardar (1979)
- Drumuri în cumpănă (1978)
- Tufa de Veneția (1977)
- Ultima noapte a singurătății (1976)
- Elixirul tinereții (1975)
- Despre o anumită fericire (1973)
- Dimitrie Cantemir (1973)
- Astă seară dansăm în familie (1972)
- Recomandări (1971) (TV)
- Pantoful Cenușăresei (1969)
- Vin cicliștii (1968)
- Faust XX (1966)
- Sărutul (1965)
- Omul de lângă tine (1961)
- Alo? Ați greșit numărul (1958)
| Stela Popescu | |||||
.jpg) Stela Popescu (în decembrie 2011)
| |||||
- + Sf Cuv Antonie de la Iezerul-Vâlcea; Sf. Ierarh Amfilohie, episcopul Iconiei și, Grigorie, episcopul Acragandelor (Dezlegare la pește)Sfântul cuvios Antonie de la Iezeru-Vâlcea (sau Antonie de la Schitul Iezeru) a trăit la sfârșitul sec. al XVII-lea, începutul sec. al XVIII-lea. A fost monah la schitul Iezeru din Vâlcea, nevoindu-se multă vreme într-o peșteră din apropierea acestuia, în muntele Iezeru. (calendar creștin-ortodox)
Sfântul cuvios Antonie de la Iezeru-Vâlcea – foto: doxologia.ro
- Ziua economiștilor
Viața Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea
După multe nevoințe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său a ieșit din schit și cercetând mai îndeaproape pustia, a găsit o peșteră mică într-o stâncă.
Acest fericit părinte Antonie era de neam român și a trăit pe vremea binecredinciosului voievod Matei Basarab și a voievodului martir Sfântul Constantin Brîncoveanu. A crescut în dreapta credință mergând de mic la Sfânta Biserică, unde își găsea desfătarea sufletească. Înaintând cu vârsta a ajuns preot, spre slava lui Dumnezeu și bucuria duhovnicească a părinților săi.
Lăsând desfătarea lumii acesteia, a îmbrățișat viața monahicească în prea frumoasă pustie de la Schitul Iezeru, în ținutul Vâlcii. Aici Cuviosul Antonie s-a arătat dintru început foarte sârguincios la toată osteneala și asprimea vieții mănăstirești. Atât de mare era nevoința sa, încât celorlalți viețuitori din chinovie li se părea că fericitul Antonie ar fi în trup duhovnicesc.
Dorind să sporească nevoințele sale, cu blagoslovenia egumenului mănăstirii a mers la episcopul locului, Ilarion, să-i ceară binecuvântarea să plece în Muntele Athos. Episcopul cunoscându-l că este monah îmbunătățit și poate fi multora de folos aici, a stăruit ca el să rămână în țară. Deci, întorcându-se Cuviosul la Schitul Iezeru și văzând că Biserica se ruinează, s-a umplut de râvnă și, cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului Ilarion și cu agoniseala lui a reînnoit sfântul locaș.
După multe nevoințe, Cuviosul Antonie s-a aprins de dorul pustniciei, pentru care fapt, cu binecuvântarea egumenului său a ieșit din schit și cercetând mai îndeaproape pustia, a găsit o peșteră mică într-o stâncă. Acolo, singur a săpat o bisericuță în care s-a rugat neîncetat ziua și noaptea. Urâtorul de oameni, diavolul însă, i-a adus multe ispite și supărări, dar pe toate le-a biruit cu darul lui Dumnezeu, cu rugăciunea și neîncetata lucrare. Cine poate să spună privegherile Cuviosului de toată noaptea, postirile și plecăciunile genunchilor săi?
Cuviosul Antonie era mic de stat și gârbov de bătrânețe, barbă deasă, scurtă și destul de albă, vesel la căutătură, obrazul frumos, puțin iute din fire și lesne iertător. Îmbrăcămintea sa era simplă și numai cele de trebuință purta.
Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din lanțuri de fier împrejurul său, iar hrana sa o lua abia la al nouălea ceas și atunci numai pâine uscată și apă, dar acelea cu măsură. Vin și băutură amețitoare nu a gustat niciodată. Pe pat nu dormea, ci numai pentru osteneală stătea rezemat de niște pietre. Lacrimile nu-i lipseau din ochi niciodată la rugăciune.
Cu harul lui Dumnezeu, Cuviosul cunoscând că trecerea din lumea aceasta îi este aproape, a chemat pe ucenicul său Nicolae, cu patruzeci de zile mai înainte și i-a spus în taină: „Sfârșitul mi s-a apropiat. După ieșirea sufletului, să te nevoiești să pui trupul meu în gropnița pe care eu am săpat-o aici în piatră”.
După patruzeci de zile, îmbolnăvindu-se Cuviosul, vorbind în pace cuvinte de învățătură pentru suflet, a adormit în Domnul.
Sf. Ierarh Amfilohie, episcopul Iconiei și, Grigorie, episcopul Acragandelor
Viața Sfântului Ierarh Grigorie, Episcopul Acragandiei
Sfântul Grigorie, începând a paște Biserica lui Dumnezeu, avea mare purtare de grijă pentru săraci, iar pe cei bolnavi îi tămăduia și izgonea duhurile cele viclene.
În părțile Siciliei este un sat ce se cheamă Pretorie, aproape de cetatea Acragandiei. În acel sat s-a născut Sfântul Grigorie din părinți dreptcredincioși și îmbunătățiți. Pe tatăl său îl chema Hariton, iar pe mama sa o chema Teodotia și erau foarte milostivi către săraci, având bogăție multă din care nu puțină milostenie făceau tuturor.
Fiind botezat pruncul Grigorie, l-a primit din Sfântul Botez fericitul Patamion, episcopul Bisericii Acragandiei, iar în al optulea an al vârstei sale, copilul a fost dat la învățătura cărții la un oarecare dascăl iscusit cu numele Damian și a învățat în doi ani a citi bine toate cărțile și a scrie și a cânta cântările bisericești. Iar în al doisprezecelea an a fost dus la biserică de fericitul Patamion episcopul, care l-a încredințat lui Donat arhidiaconul, ca să-l povățuiască spre nevoințe duhovnicești și spre viața cu fapte bune.
Îndeletnicind-se băiatul cu rugăciunea și cu neîncetată citire, ziua și noaptea ședea lângă cărți, citind dumnezeieștile Scripturi și viețile sfinților părinți, aprinzându-se cu inima ca să urmeze lor. La vârsta de douăzeci și doi de ani a vrut să meargă la Ierusalim ca să se închine Sfântului Mormânt și se ruga cu stăruință către Dumnezeu ca să-i îndrepte calea spre bine.
Iar odată dormind el noaptea în casa arhidiaconului aproape de patul lui, l-a strigat oarecine, zicând: „Grigorie!”. Iar el a zis: „Iată-mă!”. Și, sculându-se, a stat înaintea arhidiaconului, zicând: „De ce m-ai chemat, stăpâne?”. Iar el a zis: „Nu te-am chemat, fiule!”. Mergând Grigorie s-a culcat și a adormit și iarăși l-a chemat a doua oară un glas, zicând: „Grigorie!”. Iar el iarăși a alergat și a stat înaintea arhidiaconului și a zis către dânsul: „Iată-mă, stăpâne! De ce m-ai chemat?”. Iar el a zis: „Nu te-am chemat, fiule!”. Și s-a spăimântat arhidiaconul, cunoscând că lui Grigorie i se face o chemare dumnezeiască și a zis către dânsul: „De te va mai chema iarăși, fiule, același glas, să-i răspunzi: „Ce este, Doamne, și ce poruncești robului Tău?”. Grigorie, culcându-se din nou pe așternutul său, a auzit a treia oară glas, zicând: „Grigorie!”. Căci îngerul lui Dumnezeu era cel care-l chema.
Iar Grigorie a răspuns precum a fost învățat și îngerul a zis: „S-a auzit rugăciunea ta! Deci să mergi la malul mării și vei afla pe cei ce te cheamă pe tine la Sfintele Locuri. Iar Grigorie, îndată sculându-se și nespunând la nimeni despre aceasta a mers foarte de dimineață la mare. Venind la mal, a aflat o corabie și întrebând pe corăbier unde vor să meargă i s-a răspuns că în Cartagina. El rugându-se să-l ia și pe dânsul în corabie l-au luat. Și plutind cu spor, în trei zile au ajuns în Cartagina, unde, petrecând Grigorie câteva zile, mergea adeseori la biserica Sfântului Mucenic Iulian.
Iar odată, mergând el în biserică și întârziind cu citirea, au intrat trei călugări cinstiți care s-au rugat cu dumnezeiască cuviință și, sfârșind rugăciunea, unul dintr-înșii a șezut jos, iar doi au stat drepți. Grigorie, văzându-i, s-a plecat înaintea lor. Călugărul care ședea, căutând la Grigorie, a zis: „Ce faci aici, robul lui Dumnezeu Grigorie, cel ce ți-ai ales partea cea bună, care, după cuvântul Domnului, nu se va lua de la tine? Iar el, auzindu-se chemat pe nume, s-a înspăimântat și, plecându-se bătrânului până la pământ, a zis: „Iartă-mă, părinte, și te roagă pentru mine păcătosul!”. Bătrânul a grăit către dânsul: „O, de-aș avea eu păcatele tale, fiule! Apoi a zis: Să știi, fiule, că milostivul Dumnezeu ne-a descoperit toate cele pentru tine. Deci, bucură-te că ne-a trimis ca să te luăm și să te ducem la Sfintele Locuri precum dorești, căci și noi acolo mergem”. Iar Grigorie a zis cu umilință: „Bine este cuvântat Dumnezeu, Care rânduiește toate spre folosul nostru”.
Apoi sculându-se a mers în tăcere. Iar odată, pe cale ispitindu-l bătrânul, l-a întrebat, zicând: „Fiule Grigorie, oare nu te mâhnești pentru părinții tăi?”. Iar el a răspuns: „Domnul nostru a zis: Cel ce iubește pe tatăl său sau pe mama sa mai mult decât pe Mine, nu este Mie vrednic. Însă roagă-te lui Dumnezeu, părinte, ca și părinților mei să le dea mângâiere și pe mine păcătosul să mă păzească de cursele vrăjmașului”.
Deci, mergând mai multe zile, s-au apropiat de Sfânta Cetate și au intrat într-o mănăstire oarecare ce se întâmplase în cale și fiindcă sosise postul sfintelor patruzeci de zile, de aceea n-au mers mai departe, ci au petrecut în acea mănăstire până la mântuitoarele patimi.
Acolo a văzut fericitul Grigorie post și priveghere la călugări, căci mulți dintr-înșii nu gustau hrană toată săptămâna și nu dormeau deloc. Acolo a văzut oameni viețuind asemenea îngerilor și ca în cer, neîncetat binecuvântând pe Dumnezeu. A văzut pe unii vărsând lacrimi din ochii lor ziua și noaptea, stând la rugăciune și alte multe osteneli și nespuse nevoințe, încât s-a înspăimântat și își bătea pieptul, zicând: „Vai mie! Ce sunt eu pe lângă aceia? Ce voi face eu lenevosul și cum mă voi arăta feței lui Dumnezeu? Cum mă voi uni în ziua judecății cu bărbații cei sfinți?”. Și iarăși, întru adâncul deznădăjduirii grăia: „De este Domnul aproape de cei zdrobiți cu inima – precum zice David –, și pe cei smeriți cu duhul îi mântuiește, poate și pe mine să mă mântuiască, ca și pe cei care au venit întru al unsprezecelea ceas, deși nimic vrednic n-au lucrat”.
Deci, văzându-l călugării mâhnit, îl mângâiau părându-li-se că plânge după țara lui și după părinți și îi ziceau: „Nu-ți fie jale, fiule, că ai venit cu noi aici; căci nădăjduim spre Dumnezeu cum că iar te vei înapoia în țara ta și vei vedea pe părinții tăi vii”. Iar el a răspuns: „Nu este de la Dumnezeu țară străină, ci toate sunt ale Lui, și pretutindeni ne privește cu ochiul Său cel atoatevăzător. Iar eu nu de aceasta mă mâhnesc că am venit aici, nici nu doresc pe părinții mei; ci mai vârtos mă bucur de aceasta, pentru că, lăsând pe tatăl meu și pe maica mea, am aflat pe Dumnezeu, Care îngrijește de mine. Dar alta este supărarea mea, deci vă rog pe voi sfinților părinți să vă rugați pentru mine la Dumnezeu pentru smerenia mea. Iar monahii, auzind un răspuns ca acesta, au tăcut.
Sosind praznicul Învierii Domnului Iisus Hristos, au ieșit din acea mănăstire și au mers la Sfânta Cetate a Ierusalimului și, închinându-se Sfintelor Locuri, au intrat la Sfântul Macarie patriarhul, ca să fie binecuvântați de dânsul. Iar patriarhul, văzându-i pe dânșii, a zis: „Bucură-te în Domnul ava (părinte) Marcu! De unde ne-ai adus nouă pe acest tânăr plăcut lui Dumnezeu, anume Grigorie?”. Iar bătrânul a răspuns: „Nu l-am adus noi, stăpâne, ci Domnul, Care voiește să se mântuiască toți, și rugăciunile tale cele sfinte”. Și s-a mirat Grigorie că și pe bătrânul, ca și pe dânsul, l-a chemat patriarhul pe nume. Apoi s-a bucurat că a aflat numele bătrânului, căci atâta vreme umblând cu dânsul încă nu știa numele lui, nici ale celorlalți doi părinți; și nici nu a îndrăznit să întrebe pe vreunul dintr-înșii de unde sunt și cum îi cheamă, căci fericitul a tăcut.
Apoi, privind patriarhul la ceilalți doi călugări a zis: „Bine ați venit, Serapioane și tu, părinte Leontie! Mulțumesc lui Dumnezeu că v-a dat putere să veniți până aici și să aduceți pe tânărul acesta, care arde cu duhul, slujind Domnului, bucurându-se întru nădejde și totdeauna petrecând în rugăciune, precum ne-a descoperit nouă Domnul!”. Apoi a mers patriarhul în biserică să săvârșească dumnezeiasca Liturghie și s-au împărtășit toți cu preacuratele Taine.
A doua zi, ava Marcu cu cei doi frați, luând binecuvântare de la patriarhul lor, s-au dus să cerceteze pe frații care viețuiau împrejurul Sfântului Sion. Și neștiind Grigorie de plecarea lor se supăra foarte, căci rămăsese fără dânșii. Iar patriarhul, mângâindu-l, a zis: „Nu se vor duce părinții aceștia în țara lor până nu se vor întoarce mai întâi la noi”. Atunci Grigorie, plecându-se patriarhului, a îndrăznit să-l întrebe: „De unde sunt acești mari bărbați?”. Patriarhul a răspuns: „Din cetatea Romei sunt”. Și întorcându-se cuvioșii părinți de la Sion, ava Marcu a luat pe Grigorie de mână și l-a plecat la picioarele sfântului patriarh, zicând: „Părinte sfinte, și acesta este din turma lui Hristos și are a primi cârma Bisericii. El cu vâsla cuvântului o va îndrepta pe ea bine, iar tu, părinte, îngrijește de dânsul ca să-și păzească podoaba sufletului său luminată și curată de gândurile tinereților”.
Patriarhul a zis: „Dumnezeu, Care l-a ales din pântecele maicii lui și cu frica Sa l-a îngrădit, Acela până la sfârșit o să-l păzească!”. Apoi, ridicând pe tânăr, l-a văzut plângând și i-a zis: „Fiule, dacă îți este plăcut, rămâi cu noi și Domnul nostru Iisus Hristos va rândui ție toate spre folos; iar de voiești a te duce împreună cu frații, apoi să mergi cu pace”. Iar Grigorie a răspuns: „Nu, preasfinte părinte, nu voiesc a mă mai duce de aici; însă mă rog ca să mă învrednicească Dumnezeu să mă văd iar în viața aceasta cu acești sfinți părinți”. Iar monahii aceia, cerând de la patriarh binecuvântare și rugăciune pentru cale, au ieșit din Sfânta Cetate, însă fericitul Grigorie a rămas în Ierusalim, lângă patriarhul Macarie.
Ava Marcu, cu Serapion și cu Leontie, mergând la Roma, au trecut pe lângă cetatea Acragandiei și, intrând într-însa au venit la episcopul Romei, Patamion, odihnindu-se în episcopia lui, căci sosise praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Iar ei, după praznic, vrând să plece și cerând de la episcop binecuvântarea de cale, iată au venit din sat părinții lui Grigorie, Hariton și Teodotia vrând să facă pomenire fiului lor, Grigorie, în ziua întâia a lunii iulie, căci în acea zi ieșise Grigorie de acolo și plângea Teodotia cu amar pentru fiul său, încât nu putea nimeni să o mângâie. Și a întrebat ava Marcu pe episcop, zicând: „Pentru ce plâng acești oameni, părinte?”. Episcopul, oftând din adâncul inimii, a plâns și a zis: „Acești oameni au avut un fiu pe care eu l-am primit din Sfântul Botez și fiind de opt ani au adus la mine copilul. Iar eu am poruncit să-l învețe carte și atât, dar i-a dat Dumnezeu, încât a învățat în doi ani a citi desăvârșit, a cânta și a scrie. Iar în al doisprezecelea an l-au dat părinții săi lui Dumnezeu în mâinile mele cele păcătoase și l-am sfințit pe el cleric și l-am încredințat arhidiaconului meu, ca să-l povățuiască pe calea poruncilor Domnului.
Și atât de iscusit s-a arătat copilul în Sfânta Scriptură încât nu se mai poate astăzi afla unul ca dânsul în toată Sicilia, dar nu știm ce s-a făcut și unde s-a depărtat căci, deodată, s-a făcut nevăzut și mult l-am căutat prin toată insula aceasta, prin cetăți și prin orașe, prin munți și prin peșteri și prin pustii și nu l-am putut afla; ori l-a omorât cineva și l-a ascuns în pământ sau că l-a furat și l-a dus în țară străină, nimic nu știm. Și acum ne este jale de dânsul până la moarte și părinții lui au început a face pomenire pentru dânsul în ziua în care a pierit”.
Ava Marcu, căutând la fața lui Hariton, a cunoscut că este tatăl lui Grigorie căci semăna foarte mult cu Grigorie, întru toate. Deci a zis ava Marcu către părinții lui Grigorie: „Pentru ce plângeți așa de mult pentru fiul vostru, de care mai vârtos se cuvine a vă bucura și a mulțumi lui Dumnezeu, Care rânduiește toate spre folos?”. După aceasta a zis către episcop: „Poruncește să vină aici arhidiaconul tău”. Și îndată a poruncit episcopul să-l cheme. Venind arhidiaconul, a zis către dânsul părintele Marcu: „Spune tu, omule, unde s-a dus copilul și pentru ce nu descoperi stăpânului tău episcopul măririle lui Dumnezeu cele despre copil?”.
Arhidiaconul, spăimântându-se de aceste cuvinte, s-a plecat înaintea bătrânului, cerând iertare, apoi a început a spune: „Eu, dormind noaptea pe patul meu și copilul odihnindu-se în aceeași casă aproape, l-a strigat pe el un glas străin, zicând: „Grigorie!”. Iar el, sculându-se, a venit aproape de mine. „De ce m-ai chemat, stăpâne?”. Iar eu i-am răspuns: „Nu te-am chemat eu, fiule!”. Și iarăși s-a auzit acel glas a doua oară, zicând: „Grigorie!”. El iarăși stând înaintea mea, a zis: „Iată-mă! De ce m-ai chemat?”. Dar eu am cunoscut că acea chemare nu era omenească, ci a lui Dumnezeu și i-am zis: „Fiule, de te va mai chema iarăși glasul acela, să-i răspunzi: „Iată-mă, Doamne! Ce poruncești robului Tău?”. Și mergând el la patul său, a auzit un glas, zicând: „Grigorie, auzită este rugăciunea ta! Deci să mergi la malul mării și vei afla pe cei ce te vor lua pe tine!”. Acest glas și eu l-am auzit, dar n-am înțeles ceea ce zicea și iarăși am adormit. Iar a doua zi, sculându-mă n-am mai aflat pe Grigorie. Și de atunci până acum nu știu unde se află. Eu n-am îndrăznit să spun nimănui glasul cel auzit, că m-am temut ca nu cumva să zică cineva că spun minciuni și, necrezând cuvintele mele, vor începe să zică că eu l-am omorât sau l-am vândut în țară străină”.
Acestea auzindu-le episcopul și părinții lui Grigorie, s-au mângâiat și au preamărit pe Dumnezeu. Iar fericitul Marcu a zis: „Iată că, precum citim în cartea împăraților despre Samuel, așa și în zilele noastre s-a făcut cu Grigorie. Căci precum pe copilul Samuel, dormind în biserică, l-a strigat îngerul Domnului, zicând: Samuele! Samuele! – și aceasta s-a făcut de trei ori –, tot de aceeași chemare s-a învrednicit și fericitul copil Grigorie și, cu adevărat, asemenea va fi cu prorocul Samuel. Acum ascultați și de la mine, ce voi spune despre fiul vostru.
Fiind noi în Roma am mers împreună cu acești frați la rugăciune în biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel și, sosind noaptea, am rămas la un monah. În acea noapte mi s-au arătat în vedenie doi bărbați preastrăluciți, asemenea Sfinților Apostoli și mi-au zis: „Scoală degrabă cu amândoi monahii și șezând în corabie, mergeți în cetatea Cartagina și acolo veți afla un copil străin cu numele de Grigorie din Sicilia care a venit acolo de la biserica Acragandiei. Deci, luați-l și duceți-l în Sfânta Cetate a Ierusalimului, la patriarhul Macarie, căruia i-am spus despre copilul acesta și i-am poruncit să-l primească, căci odihnește Duhul nostru peste dânsul, precum al lui Ilie peste Elisei”.
Acestea zicând cei ce se arătaseră, s-au făcut nevăzuți. Apoi eu, deșteptându-mă, am mers cu acești frați ai mei către liman și, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, aflând o corabie, am intrat într-însa și, plutind, am ajuns degrabă în cetatea Cartagina. Acolo, ieșind din corabie, am intrat în biserica Sfântului Mucenic Iulian și am aflat pe Grigorie în biserică citind pe cărți. Și, luându-l, ne-am dus în Ierusalim și l-am dat patriarhului”.
Acestea auzindu-le toți, se minunau tare și lăudau pe Dumnezeu. Iar Hariton și Teodotia au căzut la pământ ca niște morți și, ridicându-i fericitul Marcu, a zis: „Dați slavă lui Dumnezeu, Celui ce a descoperit vouă pe fiul vostru că este între cei vii și viețuiește în fapte bune”. Deci Hariton, lepădând împreună cu soția sa mâhnirea și fericitul episcop împreună cu toți ai săi, dădeau slavă lui Dumnezeu și mulțumeau lui ava Marcu pentru vestea adusă despre Grigorie. După aceea au fost fără supărare. Iar fericitul Grigorie viețuia în Ierusalim lângă prea sfințitul patriarh Macarie, care l-a hirotonisit diacon.
Petrecând acolo câtăva vreme, a rugat pe patriarh să-l lase să se ducă în muntele Eleonului să cerceteze pe părinții care petreceau acolo. Și lăsându-l patriarhul, a zăbovit acolo Grigorie un an, cercetând pe nevoitorii cei buni și primind de la dânșii mult folos. Apoi a vrut să meargă în pustie și și-a mărturisit sfinților părinți gândul, cerând de la dânșii binecuvântarea. Iar ei, făcând rugăciune pentru dânsul, l-au slobozit, zicând: „Să mergi, fiule, cu pace; credința și dragostea pe care o ai pentru Hristos te va mântui pe tine”.
El, pogorându-se din Muntele Eleon, s-a sălășluit înăuntrul pustiei și după trei zile, prin purtarea lui Dumnezeu de grijă, a aflat un monah rugându-se în al șaselea ceas din zi. Acela cunoscând cu duhul că tânărul Grigorie caută să se mântuiască, l-a chemat la sine și i-a zis: „Unde mergi, fiule?”. Iar el a răspuns: „Unde mă va duce Hristos în această pustie”. Iar monahul a zis: „Să mergi împreună cu mine, fiule!”. Deci, mergând ei douăzeci de zile, au venit la un loc unde monahul acela a arătat Iui Grigorie o chilie departe și doi smochini lângă dânsa. Apoi a zis: „În acea chilie petrece un părinte mare. Deci, de voiești, fiule, să te mântuiești, mergi la dânsul, iar eu voi merge în altă parte”.
Plecându-se unul altuia, s-au despărțit. Grigorie, apropiindu-se de chilia marelui stareț, a auzit cântând ca o mulțime de popor; și mergând mai aproape a auzit numai trei voci cântând. Iar când s-a apropiat de ușă a auzit numai pe unul singur, starețul, cântând și săvârșind al nouălea ceas și n-a îndrăznit să bată la ușă, fiind înspăimântat. Iar acel sfânt părinte, după sfârșitul pravilei sale, privind spre ușă, a văzut pe tânăr stând și îndată l-a cunoscut cu duhul cine este. Deci a strigat, zicând: „Fiule, Grigorie, intră aici!”. Iar Grigorie și mai tare s-a spăimântat, auzind că îl strigă pe nume.
Intrând în chilie, a văzut pe bătrânul singur, iar mai mult n-a văzut pe nimeni și se mira că în chilie numai bătrânul singur era, iar graiul de popor pe care l-a auzit cântând, a cunoscut că erau sfinții îngeri, care cântau împreună cu dânsul. Apoi a căzut la picioarele bătrânului cu lacrimi, zicând: „Miluiește-mă, părinte, și te roagă pentru mine păcătosul, ca să-mi mântuiască Dumnezeu sufletul!”. Iar bătrânul a zis: „Dumnezeu te va milui pe tine, fiule, și îți va da răsplătire pentru osteneala ta!”. Grigorie a petrecut la sfântul bătrân patru ani și a învățat de la dânsul multă înțelepciune duhovnicească. El a cunoscut de la dânsul taine și descoperiri ale dumnezeieștii Scripturi și s-a făcut filosof iscusit și ritor binegrăitor. Apoi, văzându-l bătrânul desăvârșit în înțelegere și în fapte bune și mai înainte cunoscând că are să fie mare luminător al lumii, n-a vrut să-l țină mai mult în pustie, ci i-a poruncit să iasă de acolo pentru ajutorul Bisericii care avea război. După aceea i-a prorocit că are să vină asupra lui o mare năpastă de la niște oameni zavistnici și l-a învățat să fie răbdător și fără de răutate. Apoi, făcând pentru dânsul rugăciune și dându-i binecuvântare, l-a slobozit cu pace.
Fericitul Grigorie, ieșind de la bătrânul acela, s-a întors iarăși la Ierusalim și l-a primit patriarhul Macarie cu bucurie. Apoi, mai petrecând în Ierusalim un an, s-a dus în Antiohia de aici în Constantinopol, unde petrecea în mănăstirea Sfinților Mucenici Serghie și Vah. Acolo, văzând egumenul nevoința lui că toată săptămâna nu gusta hrană și neîncetat se sârguia cu citirea și scrierea cărților, a vestit despre dânsul pe patriarhul Eutihie, zicând: „A venit în mănăstirea mea un diacon străin frumos cu chipul și cu viața și ales întru toate nevoințele călugărești, fără de lenevie și foarte iscusit în dumnezeiasca Scriptură, încât mi se pare că în vremea de acum nu se mai află altul ca dânsul în toată cetatea aceasta”.
Patriarhul, auzind aceasta, s-a bucurat și, chemându-l la sine, cu cinste a vorbit împreună cu dânsul. Și văzând înțelepciunea lui cea mare a mulțumit lui Dumnezeu că le-a trimis un om ca acela în vremea viforului și a învăluirii celei mari care era în Biserică din partea ereticilor. Iar după aceasta, peste puțină vreme s-a făcut în Constantinopol Sinodul al cincilea, la care a venit toată lumea, în vremea împărăției binecredinciosului împărat Iustinian.
La acest Sinod s-a arătat Sfântul Grigorie mare apărător și sprijinitor al bunei credințe și a astupat gurile ereticilor, încât nu le era cu putință a răspunde împotriva cuvintelor pe care le grăia Grigorie din sfintele cărți. De aceea toți Sfinții Părinți se mirau de înțelepciunea lui și de darul Sfântului Duh, care era în Grigorie. Și mulți din cei ce-l ascultau, întrebau: „De unde este omul acesta care răspunde ca un înger și întocmai ca unul din Sfinții Părinți cei de demult?”. Apoi s-a bucurat pentru dânsul și binecredinciosul împărat Iustinian și toți boierii; și l-au sărutat toți Sfinții Părinți care se adunaseră la al cincilea Sinod și cu multe laude l-au fericit.
Din acea vreme îl cinstea împăratul foarte mult și pretutindeni se dusese vestea despre dânsul. Iar Grigorie, văzându-se pe sine cinstit de toți și lăudat, nu a vrut să mai petreacă în Constantinopol. Ci, fugind de slava omenească, s-a dus la Roma și, închinându-se mormântului Sfinților Apostoli și altor sfinte locuri, s-a sălășluit în mănăstirea Sfântului Sava și petrecea acolo în liniște.
În acea vreme s-a mutat către Domnul, Teodor, episcopul Acragandiei, care fusese după fericitul Patamion și era mare neunire și zarvă în poporul cetății. Pentru că unii voiau să aleagă la episcopie pe Savin, preotul; alții pe Crescent, iar alții pe Evplu, care era atunci arhidiacon; iar alții lăsaseră lucrul în voia Domnului, zicând: „Pe care îl va voi Dumnezeu, acela să ne fie episcop”. Pentru această pricină toți cei mai bătrâni ai bisericii, boierii și cetățenii cetății, adunându-se, au venit la Roma la patriarh. Acolo era între dânșii și Hariton, tatăl lui Grigorie. Și au stat înaintea patriarhului cele trei partide: unii țineau cu Savin, alții cu Crescent, iar alții cu Evplu și cu Hariton.
Deci unii cereau patriarhului pe unul, iar alții pe altul. Dar arhidiaconul Evplu cu Hariton și cu ceilalți ai lor ziceau către patriarh: „Pe care îl va descoperi Dumnezeu sfinției tale, pe acela să-l pui nouă episcop”. Iar patriarhul Romei, văzând între ei neînțelegere, le-a poruncit să iasă afară de la fața sa. Și, având grijă de aceasta, i s-au arătat lui noaptea în vedenie doi bărbați cinstiți, în chipul apostolilor și au zis: „Pentru ce te mâhnești de neunirea poporului Acragandiei, căci cei aduși de dânșii nu sunt vrednici de dragostea episcopiei. Dar este în cetatea aceasta un om străin cu numele Grigorie, care mai înainte locuia în mănăstirea Sfântului Sava, iar acum, auzind de venirea cetățenilor Acragandiei, a fugit din mănăstirea aceea și s-a ascuns la mănăstirea Sfântului Mercurie. Deci pe acela cheamă-l și-l pune episcop Acragandiei pentru că se odihnește peste omul acela Duhul lui Dumnezeu”. Și aceasta zicându-i, s-au făcut nevăzuți.
Deșteptându-se patriarhul din vedenie, a chemat la sine pe cei mai mari ai Bisericii și pe ava Marcu, care din întâmplare venise atunci din mănăstirea sa în cetate și le-a spus lor vedenia sa. Apoi îndată a trimis doi episcopi și cu alți clerici ca să caute pe Grigorie și să-l aducă cu cinste. Iar ei mergând în mănăstirea Sfântului Sava întrebau: „Unde este străinul acela, care a găzduit aici?”. Iar călugării i-au răspuns, zicând: „Mai înainte cu două zile s-a dus de aici în mănăstirea Sfântului Mercurie”. Atunci ei s-au dus și acolo. Iar Sfântul Grigorie, vrând să iasă din acea mănăstire, a văzut de departe pe acei episcopi venind și i-a cunoscut pe dânșii, căci și mai înainte îi văzuse la sinod, la Constantinopol. Deci, cunoscând cu duhul că după dânsul vin, a fugit și s-a ascuns în livadă în mijlocul pomilor.
Episcopii, intrând în mănăstire, întrebau de Grigorie, iar călugării ziceau: „Era aici un străin, dar nu știm unde s-a dus”. Iar episcopii l-au amenințat pe egumen, zicând: „De nu vei pune îndată înaintea noastră pe străinul acela, apoi de mare pedeapsă te faci vinovat!”. Egumenul îi ruga pe dânșii să-l aștepte puțin ca să-l caute. Și, căutându-l cu sârguință, l-a aflat pe Grigorie în livadă ascuns în buruieni. Apoi l-a apucat pe el cu mânie și-l mustra, zicând: „De unde ai venit aici, omule, și care sunt păcatele tale și ce-ai făcut de te caută pe tine atâția bărbați cinstiți? Ai adus mare nevoie asupra mănăstirii noastre! Mergi dar de răspunde pentru greșelile tale!”. Iar fericitul Grigorie n-a răspuns lui niciun cuvânt ci, fiind dus, mergea tăcând. Stând înaintea episcopilor, îndată l-au cunoscut pe dânsul, pentru că-l văzuseră la sinod, cum a fost lăudat de toți părinții și cinstit de împărat.
Deci, sculându-se, s-au aplecat înaintea lui și cu dragoste l-au îmbrățișat. Iar el a căzut la picioarele lor, zicând: „Iertați-mă, sfinților părinți, că sunt păcătos! Pentru ce mă căutați pe mine smeritul?”. Iar ei, ridicându-l de la pământ, l-au sărutat și i-au zis: „Preasfințitul părinte patriarh te cheamă la sine”. Egumenul s-a mirat și s-a spăimântat, văzând pe Grigorie așa cinstit de episcopi, el care îl însoțea și îl socotea ca pe un făcător de rele. Deci luând episcopii pe Grigorie, l-au dus la patriarh cu cinste.
Intrând Grigorie la patriarh și, plecându-se până la pământ, acesta a zis: „Bine ai venit la noi, fiule Grigorie! Bine este cuvântat Dumnezeu, Care te-a arătat pe tine nouă!”. Apoi, sculându-se, l-a sărutat cu sărutare sfântă și a zis: „Fiule Grigorie, Domnul nostru Iisus Hristos te cheamă pe tine la episcopia Bisericii Sale, care este în Acragandia, ca prin tine să se mântuiască poporul acela!”. Iar el a răspuns: „Iartă-mă, stăpâne, că nu sunt vrednic de o treaptă ca aceasta!”. Atunci patriarhul a zis: „Nu fii neascultător, fiule, ci teme-te de Dumnezeu și-ți adu aminte că mulți prin neascultare au mâniat pe Cel Preaînalt”. Iar Grigorie a răspuns: „Dă puțină vreme robului tău, prea sfințite părinte, ca să mă socotesc și apoi voi răspunde despre aceasta prea sfinției tale”. Iar patriarhul l-a încredințat până la o vreme lui ava Marcu.
Văzând părintele Grigorie pe părintele Marcu, s-a bucurat și a căzut la picioarele lui cu lacrimi, zicând: „Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit a te mai vedea într-această viață, pe tine părintele meu cel iubit”. Apoi a mers la gazdă ava Marcu împreună cu dânsul și toată noaptea aceea au petrecut-o fără somn, zăbovind în vorbe duhovnicești. Iar Grigorie voia să fugă în Spania, mai ales că s-a înștiințat că tatăl său Hariton a venit acolo în Roma. Dar l-a oprit ava Marcu, zicând: „Fiule, nu mânia pe Dumnezeu și, în loc de binecuvântarea Lui, să-ți aduci blestem!”. Iar el de atunci a tăcut.
După aceasta, chemând patriarhul pe acragandieni, i-a întrebat: „Ați ales în unire pe cineva din voi la episcopia cetății voastre?”. Iar ei tăceau. Atunci arhidiaconul Evplu împreună cu Hariton au zis: „Noi, stăpâne, nu avem ce răspunde, pentru că nădejdea noastră am pus-o în Dumnezeu și în sfintele tale rugăciuni; și pe care ți-l va descoperi Domnul, pe acela să-l dai nouă episcop și noi îl vom primi cu dragoste”.
Luând seama patriarhul la Hariton, l-a cunoscut după asemănarea feții cum că este tatăl lui Grigorie. Apoi a zis: „Să mergem în biserică și să ne rugăm lui Dumnezeu, ca să ne arate pe cine știe El că este vrednic a fi episcop”. Deci, când săvârșea patriarhul rugăciunile împreună cu episcopii și cu tot clerul în biserica Sfinților și marilor Apostoli Petru și Pavel, era acolo împreună cu dânșii și fericitul Grigorie. Atunci s-a arătat în altar un porumbel zburând deasupra Sfintei Mese și a șezut pe capul Sfântului Grigorie, încât toți s-au spăimântat de acea minune preaslăvită. Iar patriarhul a zis: „Iată ne-a arătat Dumnezeu pe care l-a ales vrednic de treapta episcopiei!”.
Deci, l-a sfințit pe el episcop al bisericii Acragandiei și toți cetățenii s-au bucurat de dânsul și l-au iubit ca pe un ales de Dumnezeu. Atunci a cunoscut Hariton că Grigorie este fiul său și înălța mulțumire lui Dumnezeu că l-a învrednicit a vedea pe fiul său viu și într-o dregătorie așa de înaltă. Apoi, nu după multe zile, oamenii trimiși din Acragandia, luând binecuvântarea de la patriarh, s-au întors împreună cu episcopul lor cel nou. Mergând pe lângă cetatea Panormiei, i-a întâmpinat episcopul cetății aceleia cu clerul și cu tot poporul, primindu-i pe ei cu dragoste; căci auziseră de viața cea îmbunătățită a lui Grigorie, pe care l-a rugat să intre în biserică și să dea binecuvântarea poporului.
Intrând Sfântul Grigorie în biserica Domnului, a alergat către dânsul un monah lepros și striga, zicând: „Miluiește-mă pe mine, robule al lui Hristos, și te roagă lui Dumnezeu ca să mă ușureze, de această boală de lepră!”. Iar sfântul a zis către dânsul: „În numele Domnului, fii sănătos de boala ta!”. Și îndată s-a tămăduit monahul și s-a curățit de lepră, făcându-se trupul lui ca de copil curat și toți lăudau pe Dumnezeu, zicând: „Bine este cuvântat Dumnezeu, Cel ce face minuni prin plăcutul Său!”. Ieșind din Panormia, s-a apropiat de Acragandia și l-a întâmpinat egumenul mănăstirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care era înaintea cetății. Iar când a intrat Sfântul Grigorie în mănăstirea aceea, a căzut înaintea picioarelor lui un monah surd și mut; dar egumenul îl dădea în lături de la picioarele Sfântului Grigorie. Însă Sfântul a zis către egumen: „Lasă-l, frate, să ne spună de ce are nevoie!”. Iar egumenul a zis: „Este nebun, stăpâne, și nici nu grăiește și nici nu aude”.
Sfântul, oftând și ridicându-și mâinile spre cer, s-a rugat. Apoi, ridicând pe monah de la pământ, a zis: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce a poruncit duhului celui surd și mut să iasă din zidirea Sa, grăiește, frate, și auzi și laudă pe Dumnezeu, Cel ce te-a făcut pe tine!”. Iar monahul îndată a grăit și a auzit și a început a striga: „Mari sunt lucrurile Tale, Doamne, Care le-ai făcut prin dreptul acesta!”. Și a întrebat fericitul pe monah: „Câți ani sunt de când n-ai auzit și grăit?”. Iar călugărul cel tămăduit a răspuns: „Nu-mi aduc aminte, stăpâne, să fi grăit cândva sau să fi auzit”. Egumenul a zis: „Douăzeci de ani sunt, stăpâne, de când l-am călugărit; pe atunci fiind de opt ani, și până astăzi a fost mut și surd, iar acum s-a vindecat cu rugăciunile tale”. Și i-a cuprins frica pe toți de ceea ce se făcuse și mulțumeau lui Dumnezeu că le-a dat episcop ca acesta, făcător de minuni. Apoi Sfântul Grigorie s-a odihnit până a doua zi în acea mănăstire.
A doua zi a purces către cetate. Și auzind poporul că vine episcop nou, se întrebau unul pe altul: „Cine este episcop? Savin, Crescent sau Evplu?”. Înștiințându-se că nici unul dintre aceia nu s-a învrednicit de episcopie, ci un bărbat străin cu numele Grigorie, s-au mirat. Apoi, auzind că este făcător de minuni și că a vindecat pe un călugăr surd și mut, s-au înfricoșat. Deci, a ieșit toată mulțimea poporului întru întâmpinarea lui și el îi binecuvânta, punându-și peste toți mâinile sale.
Atunci a ieșit în întâmpinare și Teodotia, maica lui, împreună cu bărbatul, neștiind că episcopul este fiul ei. Văzându-l pe el, l-a cunoscut și a zis: „Iată cu adevărat fiul meu este acesta care era pierdut și s-a aflat”. Iar Sfântul Grigorie, văzând pe maica sa, a zis: „Bucură-te, doamnă Teodotia, maica mea!”. Iar ea, umplându-se de nespusă bucurie, a zis: „Bine este cuvântat Dumnezeul Cel ce te-a ales pe tine, ca să paști pe poporul Său și pe mine m-a învrednicit a te vedea, dulcele meu fiu!”. După aceasta a intrat în biserică cu cântări, împreună cu tot poporul. Și când săvârșea Sfântul Grigorie dumnezeiasca Liturghie, au văzut oarecare din cei vrednici darul Sfântului Duh, coborându-se peste dânsul în chip de porumbel și umbrindu-l pe dânsul, precum s-a făcut și când l-a hirotonisit arhiereu. Atunci au fost aduși în biserică mulțime de bolnavi, peste care punându-și mâinile Sfântul Grigorie le-a dat sănătate, încât se minunau toți și ziceau: „Cu adevărat acesta este asemenea Sfântului Grigorie, făcătorul de minuni al Neocezareii”. Deci s-a făcut mare bucurie în cetate.
Sfântul Grigorie, începând a paște Biserica lui Dumnezeu, avea mare purtare de grijă pentru săraci, iar pe cei bolnavi îi tămăduia și izgonea duhurile cele viclene. Iar tatăl său Hariton, nu se îndepărta de la biserică ziua și noaptea, slujind lui Dumnezeu în post și în rugăciune. Asemenea și maica sa Teodotia, lepădând toată grija vieții, lua aminte la mântuirea sa și slujea bolnavilor; iar pe cei ce sufereau în sărăcie, pe aceia cu mâinile sale îi hrănea și-i învăța. Astfel, Sfântul Grigorie împreună cu părinții săi înfrumusețau Biserica lui Hristos, făcându-se pildă tuturor prin viața cea plină de fapte bune.
După câteva zile a ieșit fericitul să vadă cetatea și să cerceteze pe cei bolnavi și pe cei săraci. Și câți din cetățeni aveau bolnavii lor, îi puneau pe cale, pe unde avea să treacă bunul doctor, Sfântul Grigorie, și tot felul de boli luau vindecare numai prin atingerea mâinilor lui. Atunci preotul Savin avea o fiică slăbănoagă, care zăcea pe pat, neavând deloc tărie trupească, încât nici nu putea să se miște, ci alții o întorceau.
Auzind maica ei că episcopul are să treacă pe la casa lor, a scos pe fiica sa afară din ogradă și a adus-o pe cale. Apropiindu-se Sfântul Grigorie, femeia a căzut la picioarele fericitului, plângând și zicând: „Miluiește-mă, robule al lui Dumnezeu, și te milostivește spre fiica mea că este slăbănoagă!”. Sfântul a întrebat-o: „A cui soție ești?”. Și ieșind preotul Savin și închinându-se, a zis: „Roaba ta este, stăpânul meu, și soția mea”. Iar sfântul l-a întrebat, zicând: „De când bolește fiica voastră?”. Ei au răspuns: „Sunt nouă ani, stăpâne, de când este slăbănoagă”. Iar Sfântul, făcând rugăciune, a însemnat pe copilă cu semnul Sfintei Cruci și a zis: „În numele lui Iisus Hristos, scoală, fecioară și stai pe picioarele tale!”. Îndată fecioara s-a sculat și a dat mulțumire doctorului său. Iar poporul care era în urma lui s-a înspăimântat de acele minuni preaslăvite ce se făceau de dânsul.
După câțiva ani, diavolul, care urăște binele, a ridicat război asupra Sfântului, vrând să-l izgonească de pe scaun prin acel preot, Savin, pe a cărui fiică o tămăduise, și prin Crescent, pentru că amândoi erau preoți în acea cetate și fiecare ar fi dorit să fie episcop. Aceștia aveau mânie între ei; dar în zilele acelea s-au întovărășit și s-au răsculat cu vrajbă împotriva Sfântului Grigorie, întărâtați fiind de zavistia diavolului.
Apoi ziceau între dânșii: „Până când ne vom supune acestui vrăjitor, care cu vrăjile sale făcând minuni, face pe oamenii cei proști a se minuna? Au doar nu știm că, fugind de aici, a petrecut la un vrăjitor oarecare și a învățat de la dânsul acel meșteșug al vrăjitoriei? Și acum, venind, amăgește poporul, crezându-se a fi omul lui Dumnezeu, pe când el este al diavolului; căci nici nu mănâncă nici nu bea, precum face și diavolul”.
Niște hule și minciuni ca acestea grăiau din zavistie asupra dreptului. Și ademenind către sfatul lor cel rău și un număr oarecare de clerici și de cetățeni, s-au jurat unul către altul ca să nu se odihnească până când nu vor izgoni din cetate pe Sfântul Grigorie; iar în locul lui să pună pe un oarecare Eleusie ereticul care era căzut din treapta de preot și blestemat de Sinodul cel din Laodiceea. Acest eretic venise pe ascuns în Acragandia și locuia la un cetățean anume Teodor, neștiind despre dânsul Sfântul Grigorie. Pe acest Eleusie îl întâlnise mai înainte Sfântul Grigorie în răsărit și disputase împreună cu dânsul despre întruparea lui Hristos și-l biruise.
Acesta, după o ascundere de trei luni în cetatea Acragandiei, a ridicat spre zavistie și spre mânie pe acești preoți, precum și un număr oarecare de oameni înrăutățiți, împotriva Sfântului Grigorie. Și sfătuindu-se vrăjmașii, au îndemnat o femeie tânără și frumoasă la față cu obiceiuri rușinoase, anume Evdochia, ca să zică în fața episcopului și înaintea poporului cum că a păcătuit cu dânsa. Ea la început nu voia să facă aceasta, zicând: „Nu mă vor crede cetățenii, pentru că toți îl au ca pe îngerul lui Dumnezeu și mă tem a grăi unele ca acestea asupra lui, ca să nu mă ucidă poporul cu pietre”.
Iar ei au făgăduit că o vor păzi fără de vătămare și cu mulțime de aur au silit-o să se unească la sfatul lor cel viclean. Deci căutau vreme cu prilej când să aducă asupra lui năpasta și ura. Iar într-o noapte, fiind Sfântul Grigorie în biserică la cântarea cea de la miezul nopții, Savin și cu Crescent, luând pe Evdochia cea desfrânată, au adus-o în taină la casa episcopului, unde au găsit străjerul păzind ușile și, dându-i mult aur, l-au sfătuit să tacă. Iar pe femeie au dus-o în camera Sfântului, închizând-o acolo, și au ieșit. Episcopul nu știa nimic și, întârziind în biserică până la sfârșitul Utreniei, s-a făcut ziuă. Când a ieșit din biserică, îl urma poporul care fusese acolo, pentru că așa aveau obiceiul de petreceau în toate zilele pe episcopul lor de la biserică până la casa lui. Ajungând la ușa casei sale, se întorcea și îi învăța pe ei; apoi, dându-le binecuvântare, se duceau pe la casele lor. Acolo se afla Savin împreună cu Crescent și cu ceilalți care erau de un cuget cu dânșii.
Aceștia, alergând în camera lui, au scos pe femeie înaintea episcopului și înaintea a tot poporul ce venise și au strigat: „Vedeți, oamenilor, ce face episcopul nostru? Oare așa se cade lui a face? Noi îl avem ca pe un sfânt, și acum iată-l desfrânat! Deci nu mai este vrednic de scaunul episcopal”. Aceasta văzând poporul s-a înspăimântat și au rămas toți ca niște pietre fără glas, neștiind ce să răspundă. Apoi s-a mirat și Sfântul Grigorie de această năpastă neașteptată, dar tăcea. Iar poporul a întrebat pe femeie, zicând: „A păcătuit cu tine episcopul?”. Iar ea a răspuns înaintea tuturor, zicând: „Adevărat, a păcătuit cu mine în această noapte!”. Iar arhidiaconul și alții din cei de casă o întrebau: „În ce ceas de noapte a fost cu tine?”. Iar ea a răspuns că după pavecerniță (slujba de seară) a fost cu dânsa; pentru că așa era învățată să zică de începătorii răutății. Atunci cei ai casei au strigat: „Viu este Dumnezeu că nedrept grăiește această femeie mincinoasă”. Iar viclenii ziceau: „Voi sunteți ai lui și nu sunteți vrednici de crezut pentru că acoperiți faptele cele rele ale stăpânului vostru”. Iar un diacon cu numele Filadelf a zis: „Mute să fie buzele cele viclene, care grăiesc fărădelege asupra dreptului cu mândrie și defăimare!”. Crescent, auzind aceste vorbe, a alergat și a lovit peste obraz pe Filadelf. Și mulți s-au înspăimântat și au crezut minciuna, văzând pe femeia scoasă din camera lui și zicându-i în față cum că a păcătuit cu dânsa. Iar alții nu credeau. însă a biruit partea celor vicleni și, apucându-l pe episcop, l-au scos afară din casa lui și l-au dus în temnița în care odinioară pentru Hristos, a stat sfințitul Mucenic Grigorie, episcopul Liviei.
Acolo au închis și pe Sfântul Grigorie, punându-i picioarele în butuci (legături) și punând oaste de strajă. Apoi îndată au trimis scrisoare către exarhul patriarhului, care era în părțile acelea, vestindu-i cele ce s-au întâmplat și rugându-l să vină în cetatea lor ca să judece pe Grigorie. Și a străbătut vestea nu numai în cetatea Acragandiei, ci și în toate cetățile și satele dimprejur și în toată latura Siciliei, cum că Grigorie episcopul a fost prins cu o femeie.
Atunci s-au adunat la temniță mulțime de credincioși care aveau dragoste către Sfântul și care nu credeau clevetirea cea mincinoasă și ședeau lângă temniță, plângând. Iar Sfântul mulțumea lui Dumnezeu, Celui ce l-a învrednicit a pătimi, fiind nevinovat. La miezul nopții, pe când se ruga, a strălucit o lumină mare în temniță, căci îngerul Domnului, venind, a desfăcut din butuci picioarele lui și, întărindu-l cu cuvinte de răbdare, s-a făcut nevăzut. Apoi s-au deschis singure ușile temniței. Iar poporul, văzând minunea ce se făcuse, a intrat înăuntru și s-a închinat sfântului, zicând: „Acum cunoaștem că Dumnezeu este cu tine și că mincinoasă este clevetirea cea urzită asupra ta”. Și voiau să meargă să ucidă pe Savin și pe Crescent; dar i-a oprit sfântul și i-a certat, ca să nu îndrăznească să ridice război și să verse sânge, ci să aștepte judecata care se va face asupra lui.
Venind exarhul în cetate, a adunat tot soborul cetății și, șezând la judecată, a pus înainte pe Sfântul Grigorie. Dar au stat și potrivnicii împreună cu desfrânata, pe care a întrebat-o exarhul: „Oare, adevărate sunt cele grăite? A păcătuit episcopul cu tine?”. Iar ea a zis: „Așa, stăpâne, adevărat este că a păcătuit cu mine”. Zicând acestea, îndată a căzut dracul asupra ei și, aruncând-o la pământ, a început a o bate, încât se tăvălea ticăloasa și striga înfricoșat, chinuită fiind de necuratul. Atunci i-a cuprins frica pe toți și ziceau: „Nevinovat este Grigorie de acel lucru rău; căci iată a căzut mânia lui Dumnezeu asupra celei ce a mințit asupra lui”. Iar clevetitorii nu se rușinau a grăi: „Dar n-am zis noi că este vrăjitor și fermecător, căci, iată, cu vrăjile sale a făcut pe femeie de se îndrăcește?”. Auzind despre aceasta soția lui Savin împreună cu fiica sa pe care o tămăduise Sfântul Grigorie de slăbănogire, a alergat degrabă în sobor și a început a striga cu mânie asupra bărbatului său, zicând: „Ticălosule, și cu totul înrăutățitule! Dar ai uitat facerea de bine a acestui sfânt bărbat care a vindecat pe fiica noastră și acum aduci clevetire asupra acestui om nevinovat? Du-te din casa mea că de-acum nu mai vreau să trăiesc împreună cu tine”. Și, căzând la picioarele sfântului, a zis, plângând: „Miluiește-ne pe noi, robule al lui Dumnezeu, și nu pomeni răutatea pe care ți-au făcut-o acești necurați!”. Atunci s-a făcut gâlceavă în popor. Unii strigau că este nevinovat, iar alții credeau minciuna, zicând că, cu vrăjitorii a adus pe drac asupra celei ce a păcătuit cu dânsul. Iar exarhul, având mâinile pline de bani, ajuta lui Savin și lui Crescent. Însă, văzând poporul tulburat, s-a temut și, sculându-se la judecată, a ieșit, zicând: „Se cuvine mai cu luare aminte a cerceta pricina aceasta”. Iar fericitul Grigorie s-a dus singur în temniță și, șezând acolo ca un osândit, aștepta să vadă ce sfârșit va avea lucrul.
Exarhul, văzând că nu poate să facă nimic Sfântului Grigorie, a socotit ca să-l trimită la patriarhul de la Roma. Deci a poruncit să pregătească o corabie și a făcut o scrisoare în care arăta vina lui Grigorie; apoi aștepta noaptea pentru ca în taină să-l trimită pe Grigorie. După aceea au scris și clevetitorii către patriarh precum le-a plăcut. Deci, venind noaptea și poporul împrăștiindu-se, exarhul cu Savin și cu Crescent, luând pe Sfântul Grigorie, l-au trimis la corabie. Și mergând în urmă-i părinții lui și cei de casă ai lui plângând și tânguindu-se pentru dânsul, el îi mângâia și-i sfătuia să nu mai plângă, încredințându-i că iarăși îl vor vedea sănătos pe scaunul său.
Deci, punându-l potrivnicii în corabie, l-au încredințat unui corăbier cu numele Procopie, căruia i-au dat și scrisorile către patriarh. Iar Evplu, arhidiaconul, împreună cu alți diaconi, apropiindu-se de exarh l-au rugat ca să le dea voie să meargă și ei împreună cu părintele și învățătorul lor. Dar el nici n-a vrut să-i asculte, ci numai pe un diacon dintre dânșii cu numele Platonic l-a lăsat a merge cu dânsul. Fiind pornită corabia, a început să plutească, iar cei de casă ai sfântului împreună cu părinții lui, plângând mult pe mal, s-au întors la casele lor.
A doua zi s-a adunat în temniță mulțime de popor împreună cu cei mai mari ai lor și neaflând pe Sfântul Grigorie păstorul lor s-au tulburat și au început a plânge și a striga asupra judecății nedrepte. Apoi învinuind pe exarh îl întrebau: „Ce ați făcut, preasfinte părinte, cu părintele și păstorul nostru cel bun? Au doar l-ați omorât?”. Iar el zicea: „Nu, fraților, nu i-am făcut nici un rău, ci cu pace l-am trimis la patriarh precum singur a dorit”. Iar ei, chemând pe arhidiaconul Evplu și pe alți diaconi, îi întrebau, zicând: „Voi știți unde este sfântul vostru episcop, că voi aseară ați fost cu dânsul în temniță. Deci spuneți nouă adevărul, unde este acum?”. Iar ei au răspuns că exarhul l-a trimis noaptea la patriarhul din Roma.
Exarhul, văzând că se face turburare în popor s-a temut foarte și a fugit din cetate. Iar poporul luând foc au aprins casele prea răufăcătorilor preoți Savin și Crescent și-i căutau și pe dânșii ca să-i omoare; dar ei au fugit în biserică și poporul a alergat în urma lor. Iar tatăl sfântului, Hariton, stând în ușile bisericii, ruga poporul întărâtat să nu facă vărsare de sânge pentru fiul său; căci dacă vor fi adevărate, zicea el, cele grăite de dânșii apoi veți fi voi vinovați și judecați. Iar ei, ascultând pe Hariton s-au întors înapoi. Apoi, trimițând în cetatea Siracusei, la domnul Siciliei și către episcopul acelei cetăți le-a vestit acelora toate cele ce s-au întâmplat lui Grigorie episcopul lor. Iar aceia, auzind, s-au minunat și foarte rău le-a părut pentru dânsul; căci știau viața lui plină de fapte bune. Și trimițând dregători de la ei au încredințat dregătoria bisericii lui Evplu arhidiaconul, până la o vreme, până când se va îndrepta Sfântul Grigorie înaintea patriarhului și se va întoarce la scaunul său.
După câtăva vreme iarăși s-au adunat potrivnicii și căutau să ucidă pe Evplu. Însă el, văzând răutatea lor cea neîmblânzită, a fugit din cetate și s-a ascuns până la venirea lui Grigorie. Iar Savin și Crescent cu clevetitorii lor, luând pe cel mai sus pomenit Eleusie, l-au așezat în episcopie. Boierii cei mai mari ai cetății fiind rugați de Hariton au încetat cu tulburarea lor iar mai vârtos au tăcut atunci când li s-a vestit de dânsul, că vrând Dumnezeu iarăși se va întoarce Sfântul Grigorie la scaunul său. Deci, pășteau în acea vreme fiarele cele sălbatice cum voiau. Pentru că Elevsie ereticul luând moaștele sfinților care erau în altar a vrut să le ardă cu foc, dar nu s-a atins deloc focul de dânsele și a poruncit ca să le arunce noaptea în mare, neștiind nimeni.
Ajungând fericitul Grigorie în cetatea Romei, coborând, a dat patriarhului cărțile trimise de la exarh și de la clevetitori, pe care citindu-le s-a umplut de mare iuțime și mânie asupra lui Grigorie; și nevoind a vedea măcar fața sa nici a-l întreba, a poruncit să-i ferece mâinile și picioarele. Asemenea și pe Platonic, diaconul lui să-l închidă într-o temniță deosebită. Deci, șezând sfântul în temniță și rugându-se, a strălucit peste el, noaptea, o lumină și s-au deschis ușile temniței și au intrat la dânsul doi bărbați prea străluciți în chipul apostolilor, zicând către dânsul: „Bucură-te, robule al lui Hristos și iubitul nostru Grigorie! Domnul ne-a trimis ca să te dezlegăm și să te ajutăm în nevoile tale, pentru care, văzând bărbăția și răbdarea ta, ne bucurăm, că voiește Dumnezeu ca și în această cetate să facă prin tine minuni”.
Zicând acestea, s-au atins de legăturile lui și îndată au căzut lanțurile, iar sfântul a stat în picioare dezlegat, închinându-se lor până la pământ. Atunci ei s-au sărutat și s-au făcut nevăzuți. Apoi s-au arătat și diaconului Platonic, pe care, scoțându-l din închisoare, l-au dus la Grigorie. Și erau amândoi Grigorie și Platonic, lăudând împreună și binecuvântând pe Dumnezeu. Iar străjerul avea un singur fiu în vârstă de douăzeci de ani, pe care de șase ani îl chinuia un diavol cumplit, izgonindu-l pe drumuri și prin pustietăți. De multe ori, prinzându-l tatăl său, îl lega cu lanțuri de fier și-l închidea în casă, însă el, rupând legăturile și sfărâmând ușile, fugea.
S-a întâmplat în una din acele zile de l-a prins tatăl său, legându-i puternic mâinile, picioarele și grumajii de un stâlp. Iar el, sfărâmând fiarele, la miezul nopții a fugit și aflând ușile temniței deschise a intrat acolo, apoi șezând la picioarele Sfântului Grigorie, se tăvălea. Atunci Sfântul, ridicându-și mâinile către cer, s-a rugat la Dumnezeu, apoi a zis diavolului: „Domnul nostru Iisus Hristos îți poruncește duh necurat să ieși din zidirea Sa”. Și îndată a ieșit diavolul din copil. Iar tatăl său, sculându-se, îl căuta cu sârguință și, văzând temnița deschisă, s-a spăimântat foarte crezând că au fugit legați.
Intrând înăuntru, a văzut pe Sfântul împreună cu Platonic stând și cântând și pe fiul său împreună cu dânșii deplin sănătos. Atunci străjerul a căzut îndată la picioarele sfântului, zicând: „Cu adevărat omul lui Dumnezeu ești tu, iartă-mă că am greșit spunând și punând mâinile mele asupra ta”. Din acel ceas străjerul temniței slujea ziua și noaptea Sfântului cu frică, cinstindu-l pe dânsul ca pe un înger al lui Dumnezeu.
În acea vreme o femeie avea o fiică gârbovă și, auzind că pe fiul străjerului l-a tămăduit fericitul Grigorie, a alergat împreună cu fiica sa la dânsul în temniță. Și, îngenunchind înaintea lui, l-a rugat ca să-i tămăduiască pe fiica ei, însă el i-a răspuns: „Nu este lucrul meu acesta, ci al lui Dumnezeu, Aceluia, Care pe toate cu cuvântul poate să le facă”. Iar ea nu se depărta supărând pe sfântul și rugându-l. Atunci el, făcând rugăciune, și-a pus mâna sa pe cea gârbovă și îndată s-a îndreptat.
Apoi mulțumind maica și fiica lui Dumnezeu și, închinându-se sfântului, s-au întors la casa lor, bucurându-se. Iar vecinii o întrebau: „Cine a tămăduit pe fiica ta?”. Iar dânsa a răspuns: „Un episcop străin din Sicilia care zice că este osândit pentru o vină și șade în temniță. Acela a vindecat pe fiica mea și tot acela a vindecat mai înainte pe fiul străjerului.
Astfel, au ajuns în auzul multora minunile lui Grigorie, cum că a tămăduit numai cu cuvântul pe un copil îndrăcit și pe o copilă gârbovă. De atunci aduceau la dânsul pe mulți neputincioși, iar el îi tămăduia.
După ce a trecut un an, patriarhul și-a adus aminte de Grigorie, care zăcea în temniță și a trimis de a chemat pe ava Marcu, despre care de multe ori s-a pomenit mai sus. Venind Marcu de la mănăstirea sa, a zis către dânsul: „Nu știi, frate, că Grigorie, episcopul bisericii Acragandiei a fost adus aici legat și șade închis în temniță, căci a făcut desfrânare?”. Iar părintele Marcu, oftând, a răspuns: „O, de-aș avea și eu parte împreună cu dânsul în ziua înfricoșatei judecăți!”. Iar patriarhul auzind acest cuvânt s-a schimbat la față și a zis: „Vezi scrisoarea cea trimisă mie pentru dânsul de la exarhul meu pe care-l am în părțile acelea”. Iar ava Marcu, citind scrisoarea, a zâmbit, zicând cu voce tare: „Viu este Domnul că esfe minciună clevetirea aceasta adusă asupra bărbatului nevinovat, care cu viața și cu facerea de minuni este deopotrivă cu părinții cei mari de demult, precum și tu singur, stăpâne, știi”. Atunci patriarhul a zis: „Știu că înainte de greșeală era într-însul darul lui Dumnezeu; iar după ce a greșit, s-a luat darul de la dânsul”. Iar Marcu a răspuns: „Domnul știe pe cei ce sunt ai Săi”.
Atunci patriarhul a zis: „Dar ce vom face cu dânsul și cum mă sfătuiești?”. Iar ava Marcu a zis: „Ascultă-mă pe mine, stăpâne, și primește sfatul robului tău. Adună sinod, cheamă episcopi nu numai din apus, ci trimite și la răsărit, ca să nu fie judecata lui Grigorie fără știrea împăratului și a patriarhului de acolo. Ci și binecredinciosul împărat, ca și patriarhul Constantinopolului să trimită oamenii săi. Apoi trimite și în Sicilia să aducă pe clevetitori și pe femeie; după aceea ce ne va povățui Dumnezeu aceea vom face”. Iar patriarhul a zis: „Bun este sfatul tău, părinte”. Apoi a scris o epistolă către binecunoscutul și credinciosul împărat Iustinian și către prea sfințitul patriarh al Constantinopolului, vestindu-i și rugându-i să trimită la sinod bărbați cinstiți. Totodată a scris și exarhului său, care era în Sicilia, precum și la boierii și cetățenii Acragandiei, poruncindu-le ca îndată să trimită la dânsul în Roma pe toți clevetitorii lui Grigorie până la unul și pe femeia care zice că a păcătuit cu Grigorie.
Citind împăratul și patriarhul cărțile de la patriarhul Romei, s-au mirat de clevetirea adusă asupra lui Grigorie și, necrezând-o, le-a părut rău pentru că de atâta vreme șade Grigorie în temniță, fiind nevinovat. Deci au trimis degrabă bărbați cinstiți; împăratul a trimis un boier al său, cu numele Marchian, iar patriarhul a trimis trei episcopi: al Ancirei, al Cizicului și al Corintului, precum și pe Constantin Hartofilaxul. Toți aceștia din Constantinopol și Sicilia s-au adunat la Roma, după al doilea an al șederii lui Grigorie în temniță.
Marchian, apropiindu-se de Roma ca la optsprezece stadii, a căzut într-o boală cumplită, încât toți deznădăjduiseră de viața lui. Și erau în mare supărare pentru dânsul episcopii care veniseră împreună cu dânsul și abia cu mare nevoie au venit la Roma. Deci erau toți îngrijorați pentru Marchian, căci nici un doctor nu putea să-i ajute la boala lui. Iar într-o seară s-a întâmplat a trece pe lângă curtea în care avea gazdă Marchian femeia aceea a cărei fiică era tămăduită de Sfântul Grigorie și a auzit plângerea slugilor, apoi a întrebat pe unul dintre dânșii pentru ce plâng, iar el a zis: „Stăpânul nostru moare și de aceea plângem”. Iar ea a zis: „Dacă voiți ca stăpânul vostru să fie viu și sănătos apoi duceți-l și eu vă voi arăta un doctor, care numai cu cuvântul îl va tămădui; pentru că și pe fiica mea și pe mulți a tămăduit în cetatea aceasta și nu este nici un neputincios care să fi ieșit de la dânsul fără vindecare”. Ei, crezând-o, au luat pe stăpânul lor cu patul și l-au dus după femeie. Iar Marchian nu știa ce-i fac slugile sale pentru că îl cuprinsese foarte mare fierbințeală și nu simțea nimic.
Ducându-i pe dânșii femeia la temniță, unde era Sfântul Grigorie, a zis: „Aici șade doctorul acela care cu cuvântul tămăduiește bolile”. Apoi ducând slugile pe stăpânul lor în temniță, l-au pus înaintea Sfântului Grigorie și l-au rugat plângând să dea vindecare stăpânului lor. Sfântul a strigat pe Marchian de două ori, iar el nu putea să-i răspundă. Deci, lăcrimând fericitul, și-a pus mâna peste bolnav și îndată a adormit bolnavul pentru că nu dormise de 25 de zile. Iar la miezul nopții s-au apropiat de dânsul slugile lui și pipăindu-l n-au mai aflat fierbințeală într-însul; atunci au lăudat pe Dumnezeu. Deci, sfârșindu-se noaptea și Sfântul cântându-și cântarea înaintea dimineții s-a deșteptat Marchian și s-a sculat sănătos, încât se mira unde se află. Apoi văzându-l pe Sfântul Grigorie l-a cunoscut și a căzut la picioarele lui, căci a priceput că, cu rugăciunile lui s-a vindecat de boală. Făcându-se ziuă, au venit episcopii să cerceteze pe Marchian și nu l-au aflat. Apoi, înștiințându-se că l-au dus la Grigorie în temniță, au mers acolo. Și văzând pe Marchian sănătos, șezând și vorbind împreună cu Grigorie, s-au mirat și au zis către Sfântul: „Binecuvântat ești, Părinte Grigorie, că te-ai învrednicit de darul lui Dumnezeu a tămădui bolile omenești”. Apoi sărutându-l cu dragoste l-au întrebat de câtă vreme este în temniță. Iar el a zis: „De doi ani și patru luni”. Atunci ei s-au mâniat foarte asupra patriarhului că de atâta vreme ține în temniță pe nevinovatul bărbat, necercetând pricina lui cu dinadinsul. Ei voiau să-l scoată din temniță, însă el nu voia, zicând: „Nu-mi este cu trebuință și cu putință a ieși din locul acesta fără judecată și fără poruncă”. Iar ei, mergând au vestit patriarhului toate ce se făcuseră și el s-a mirat și a fost cuprins de mare spaimă.
Deci, a poruncit patriarhul Romei să se adune sinodul în biserica Sfântului Ipolit, care era aproape de temniță și s-au adunat 150 de episcopi, precum și călugări de prin mănăstiri, încât nu mai era cu putință a încăpea toți în biserică. Apoi au fost aduși clevetitorii în număr de 110, cu Savin și cu Crescent. După aceea au trimis și la Sfântul Grigorie trei episcopi și cinci preoți. Iar episcopul Răsăritului și hartofilaxul, văzând pe Sfântul Grigorie stând la judecată cu mare smerenie, ca un osândit, au lăcrimat.
Deci, a început patriarhul a întreba pe clevetitori, zicând: „Care este vina pe care o aduceți episcopului vostru?”. „Stăpâne, l-am aflat cu o femeie păcătuind”. Zis-a lor patriarhul: „Dar cu ochii voștri l-ați văzut pe el păcătuind? Sau femeia v-a spus vouă?”. Ei au zis: „Noi, stăpâne, am intrat să ne închinăm după obicei și am aflat pe femeie dormind în patul lui. Și am întrebat-o pe dânsa, iar ea a mărturisit înaintea exarhului și a tot poporul fărădelegea ce a făcut”. Apoi au zis episcopii să se aducă femeia ca să declare înaintea sinodului. Iar ei au zis: „Cum poate să-l declare pe el, de vreme ce este îndrăcită, căci de când a greșit cu dânsa a ajuns-o pedeapsa lui Dumnezeu și acum o chinuie dracul”.
Trimițând, au adus femeia cea îndrăcită înaintea sinodului, fiind ținută de doi oameni și neștiind unde stă, căci era ieșită din minți. Apoi a zis patriarhul către clevetitori: „Nu se întreabă la judecată cei îndrăciți și cei fără de minte, ci voi, ticăloșilor, spuneți adevărul!”. Iar ei au zis: „Noi acum am spus: Întrebați-l și pe cel care a făcut răul, ca să spună singur despre sine”.
Iar Sfântul Grigorie a oftat din adâncul inimii și a spus: Sculatu-s-au asupra mea mărturii nedrepte; de cele ce nu știam m-au întrebat, răsplătitu-mi-s-au mie rele pentru bune. Acestea zicând el, a căzut femeia la pământ, chinuindu-se de drac și se tăvălea înaintea picioarelor lui, spumând și stând înțepenită, încât s-au înspăimântat toți cei ce o vedeau. Iar Sfântul, rugându-se în sine, a zis: „În numele Domnului nostru Iisus Hristos și pentru Sfinții Părinți care sunt adunați aici, ieși duhule necurat din făptura lui Dumnezeu ca venindu-și femeia în minte să spună adevărul despre mine!”. Și îndată a scuturat-o duhul și a ieșit dintr-însa. Iar femeia zăcea ca o moartă. Și, luând-o Sfântul de mână, a ridicat-o.
Stând ea înaintea tuturor, a întrebat-o: „Cum te cheamă?”. Iar ea a zis: „Evdochia mă cheamă”. Zis-a ei hartofilaxul: „Dar cunoști pe episcopul tău?”. Iar ea a zis: „Adevărat îl cunosc foarte bine că de multe ori l-am văzut umblând prin cetate, cercetând pe cei săraci, pe cei bolnavi și pe cei sărmani și dându-le multă milostenie, precum și eu ticăloasa de multe ori m-am învrednicit a lua milostenie din mâinile slugilor lui”. Și iarăși a întrebat-o pe ea: „Dar făcut-a episcopul vreodată păcat cu tine?”. Iar ea, oftând din adâncul inimii, a lăcrimat și, ridicându-și glasul său, a zis: „Viu este Domnul Puterilor că nu m-a cunoscut pe mine niciodată; ci acești oameni vicleni care stau înaintea voastră, Savin și Crescent, m-au silit pe mine ca să clevetesc pe bărbatul cel drept, făgăduindu-mi multă avere. Dumnezeu să le răsplătească lor pentru păcatul sufletului meu, căci m-au adus la o nevoie ca aceasta. Că de când m-au înșelat viclenii și am ascultat de sfatul lor, de atunci a intrat dracul în mine și m-a chinuit până acum”.
Acestea zicând, s-a aruncat la picioarele Sfântului Grigorie, plângând și zicând: „Miluiește-mă, robule al lui Dumnezeu și mă iartă pe mine ticăloasa, care am greșit ție, că viu este Domnul Dumnezeu, că nu mă voi scula de la picioarele tale, până când nu-mi vei făgădui iertare”. Iar el a zis către dânsa: „Nu este al nostru a ierta păcatele, ci numai al Preamilostivului Dumnezeu, iar nouă se cuvine a ne ruga pentru iertarea păcatelor. Drept aceea și eu mă voi ruga bunătății Lui pentru tine, ca să-ți ierte păcatele tale”. Deci, a ridicat-o pe ea de la pământ și i-a cuprins frica pe toți cei ce erau de față la sinod, încât, mirându-se, ziceau: „Binecuvântat este Domnul Dumnezeu, Care a arătat nevinovat pe robul Său, iar clevetirea a arătat-o a fi mincinoasă!”. Atunci patriarhul și toți episcopii s-au mâniat foarte asupra clevetitorilor și au început a-i certa cu cuvinte aspre a-i și defăima. Apoi a poruncit să-i despartă în două: pe clerici împreună cu Savin și cu Crescent de o parte, iar pe mireni de altă parte. Iar pe femeia care mințise asupra dreptului a lăsat-o liberă de pedeapsă, cu porunca lui Dumnezeu, doi ani și jumătate fiind chinuită de dracul. Iar pe începătorii răutății i-a judecat să-i surghiunească: pe Savin în Tracia, iar pe Crescent în Spania; apoi pe ceilalți clerici i-a judecat să-i trimită cu necinste în Ravena, ca acolo în legături și în mari nevoi să-și petreacă viața lor. Iar pe mireni i-a încredințat să-i judece Marchian boierul, trimisul împăratului. Acesta a poruncit să-i închidă pe toți în temniță, vrând să-i pedepsească mai pe urmă cu diferite chinuri.
Începând ostașii a-i duce pe ei la temniță se tânguiau cu toții și au strigat către sfântul cu mare glas, zicând: „Miluiește-ne, Părinte, robul lui Hristos, pe noi care am greșit ție, și nu ne da la chinuri cumplite!”. Iar Sfântul Grigorie, fiind cu adevărat fără răutate, a căzut înaintea patriarhului și a tot sinodul, rugându-i cu lacrimi pentru vrăjmașii săi, ca să-i miluiască și să nu-i chinuiască pentru dânsul. Și până într-atât a stăruit la dânșii cu rugăciunea cea cu osârdie și cu multe lacrimi, căzând la picioarele lor, încât, plângând toți, au zis: „Dacă tu singur îi ierți, apoi nici noi nu avem să-i chinuim”. Deci au poruncit ostașilor să-i lase. Apoi, stând toți clevetitorii înaintea sinodului, s-a făcut un vifor mare și s-a cutremurat pământul, întunecându-se pământul și văzduhul, acoperindu-i pe toți cu o negură; și erau în mare frică, căci socoteau că, desfăcându-se pământul, îi va înghiți pe toți. Și tot sinodul, ridicându-și mâinile, striga: „Doamne miluiește-ne!”. Apoi, încetând viforul și văzduhul iarăși luminându-se s-a arătat pedeapsa lui Dumnezeu peste clevetitori. Pentru că s-au înnegrit fețele lor ca funinginea, iar lui Savin și lui Crescent, nu numai că li s-au înnegrit fețele, ci și gura li s-a încleștat, încât nu le era cu putință a vorbi. Și astfel i-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu! Tot sinodul, văzând o minune ca aceea, zicea: „Acum am cunoscut că a mântuit Domnul pe unsul Său, l-a auzit pe el din cerul cel sfânt al Său, întru putere este mântuirea dreptei lui”.
După aceasta, patriarhul a zis către clevetitori: „Auziți, ticăloșilor! Iată că v-ați făcut cu înnegrirea feței voastre, asemenea tatălui vostru diavolul, cel demult înnegrit, pentru că ați adus clevetire mincinoasă asupra acestui bărbat drept și sfânt. Deci și noi poruncim vouă ca din ziua de astăzi să fiți robi episcopului Acragandiei precum și episcopilor care vor fi după dânsul, voi și fiii voștri și neamul vostru până în veac. Și din neamul vostru să nu fie niciodată preot ori cleric. Apoi episcopul care va îndrăzni să facă din neamul vostru preot ori diacon sau orice fel de cleric, știind fărădelegea lucrului vostru, de acum acela să fie blestemat”.
Deci a plăcut la tot sinodul judecata aceea. Iar femeia care clevetise pe Sfântul, șezând și căzând cu fața la pământ, striga cu plângere către episcop, zicând: „Miluiți-mă, Sfinților Părinți, și lăsați-mă într-o mănăstire de fecioare; căci de acum nu mă voi mai întoarce în cetatea mea”. Deci a fost dată la mănăstirea Sfintei Mucenițe Cecilia și au îmbrăcat-o în chip călugăresc în care a petrecut nevoindu-se douăzeci și doi de ani, răposând întru adevărată pocăință. Apoi s-a făcut mare bucurie în tot sinodul pentru îndreptarea Sfântului Grigorie.
Când a sosit ceasul al nouălea din zi, patriarhul a poruncit Sfântului Grigorie să săvârșească dumnezeiasca Liturghie. Iar când slujea, mulți din episcopii cei vrednici au văzut darul Sfântului Duh pogorându-se asupra lui Grigorie. Iar după Sfânta Liturghie, patriarhul a dat o masă tuturor și s-au ospătat, dând slavă lui Dumnezeu.
În acea vreme s-a întâmplat la Roma un lucru. Niște copaci foarte frumoși și mari, în număr de zece, ce erau spre podoaba bisericii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, au venit pe râu și au stat în mijlocul apei, ca și cum ar fi fost înfipți sau întăriți acolo. Pentru această pricină le era greu corăbierilor a trece, căci opreau râul prin lungimea lor și de multe ori, adunându-se cetățenii, încercau să-i tragă afară, dar nu puteau pentru că erau ținuți cu oarecare putere nevăzută. Deci a rugat patriarhul pe Sfântul Grigorie ca să miște el cu rugăciunea acei copaci din locul acela. Și a mers acolo Sfântul Grigorie, urmând după dânsul mulțime de popor.
Venind până la râu, a văzut un cuptor aprins, și abătându-se din cale, a luat cărbuni aprinși în poalele mantiei sale și s-a dus. Sosind la acei copaci, a pus tămâie peste cărbuni și, făcând rugăciune, a cădit cu poalele mantiei ca o cădelniță, fiind pline de cărbuni aprinși, încât se mirau toți, văzând că mantia sfântului nu se ardea de foc, precum odinioară rugul care ardea fără mistuire. Iar după sfârșitul rugăciunii a poruncit oamenilor ca să tragă copacii la mal, care îndată s-au mișcat și s-au făcut ușori, mai presus de fire, încât fără osteneală i-au tras. Apoi au aflat pe ei o scrisoare scrisă astfel: „Cinci copaci sunt ai Sfântului Apostol Petru, iar cinci copaci sunt ai Sfântului Apostol Pavel”.
După aceea, iarăși a adunat patriarhul Romei pe episcopi de au judecat pe Eleusie, ereticul mai sus pomenit, ca să-l trimită în surghiun în Spania, iar pe Sfântul Grigorie l-a slobozit cu cinste la scaunul său; însă el a mers mai întâi la Constantinopol, unde a fost primit cu cinste de împărat și de patriarh, apoi s-a întors în Sicilia.
Cetățenii Acragandiei, înștiințându-se de venirea păstorului lor, i-au ieșit în întâmpinare cu psalmi și cu cântări, bucurându-se de întoarcerea lui și l-au primit cu mare cinste. Iar Sfântul n-a intrat în biserica profanată de eretici, nici în episcopie. Ci a zidit degrabă altă biserică preafrumoasă în numele Sfinților Apostoli Petru și Pavel și alte case și-a făcut pentru locuința lui. Apoi a viețuit ani îndelungați, păscând bine turma lui Hristos, El a scris multe cuvinte de învățătură și a făcut minuni fără număr. Apoi, ajungând la adânci bătrânețe, a lăsat această viață pământească și a început pe cea cerească și veșnică, împreună cu Hristos Domnul, a Căruia este slava în veci. Amin.
Viața Sfântului Ierarh Amfilohie, Episcopul Iconiei
Sfântul Amfilohie a păscut turma lui Hristos ani îndelungați, căci a trăit până în vremea împăratului Teodosie cel Mare și a fiilor lui. Și fiind învățător drept credincioșilor, se împotrivea eresului lui Arie.
Sfântul Amfilohie, din copilărie iubind pe Dumnezeu, s-a făcut călugăr și își petrecea viața pustnicește. El, fugind de gâlcevile și tulburările lumești, petrecea în singurătate într-un loc pustiu, slujind lui Dumnezeu cu osârdie și nevoindu-se într-o peșteră patruzeci de ani. Murind păstorul Bisericii Iconiei, îngerul Domnului s-a arătat noaptea lui Amfilohie și i-a zis: „Amfilohie, să mergi în cetate și să paști oile cele dumnezeiești!”. Dar el n-a vrut.
A doua noapte i s-a arătat iarăși îngerul Domnului și i-a zis: „Amfilohie, mergi în cetate și paște oile pe care ți le încredințează Dumnezeu!”. Iar el nici atunci n-a ascultat pe înger, căci i se părea a fi înșelăciune ceea ce i se arăta și zicea în sine: „Știe și satana a se închipui câteodată în îngerul luminii!”. Iar a treia noapte, venind îngerul către dânsul, l-a strigat: „Amfilohie, scoală din patul tău!”. Iar el, degrabă sculându-se, s-a înfricoșat și a zis: „Dacă ești îngerul lui Dumnezeu să stăm amândoi la rugăciune!”. Și plecându-și Amfilohie capul, a început a cânta: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot! Plin e cerul și pământul de slava Lui! Și cântă și îngerul Domnului cu dânsul.
Apoi l-a luat îngerul de mâna dreaptă și l-a dus într-o biserică care era acolo aproape și ale cărei uși s-au deschis singure. Intrând Amfilohie înăuntru, a văzut lumină mare și mulțime de bărbați îmbrăcați în veșminte albe, care luându-l pe dânsul l-au dus către altar și i-au dat în mânăSfânta Evanghelie, zicând: „Domnul este cu tine!”. Iar unul dintre dânșii, care era mai cinstit și mai luminat a zis cu mare glas: „Să ne rugăm toți!”. Apoi a început a zice: „Darul Sfântului Duh pune pe fratele nostru Amfilohie episcop al cetății Iconiei; să ne rugăm cu toții pentru dânsul ca să vie asupra lui Darul lui Dumnezeu!”.
După rugăciune, dându-i lui pace, s-au făcut nevăzuți. Iar Amfilohie stătea minunându-se de acea preaslăvită vedenie și de hirotonisirea sa ca episcop. Apoi s-a rugat lui Dumnezeu încredințându-se voii Lui celei sfinte și, începând a se lumina de ziuă, a ieșit din biserică, mergând către peștera sa. Atunci l-au întâmpinat pe cale șapte episcopi care se adunaseră de prin cetățile dimprejurul Iconiei, ca să facă alegerea episcopului cetății. Acelora le era poruncit de la Dumnezeu să caute pe monahul Amfilohie.
Deci ieșind, căutau pe acest fericit părinte, și întâmpinându-l pe cale, îl întrebară: „Tu ești Amfilohie? Spune nouă adevărat, pentru că toată minciuna este de la cel viclean!”. Iar el a răspuns cu smerenie: „Eu sunt Amfilohie păcătosul!”. Iar ei, luându-l cu cinste, l-au dus la biserică, vrând ca să-l hirotonească. El a început a zice către dânșii: „De vreme ce astfel a binevoit Dumnezeu ca eu nevrednicul și păcătosul să fiu arătat vouă spre orânduiala episcopiei, apoi nu se cuvine mai mult a tăinui lucrurile cele minunate ale Lui, ci desăvârșit suntem datori a le propovădui și a preamări pe Dumnezeu pentru toate”.
Astfel, a început sfântul a le spune cum în acea noapte a fost hirotonisit de îngeri. Iar episcopii, auzind aceasta, s-au mirat foarte și proslăveau pe Dumnezeu pentru o astfel de hirotonisire minunată și n-au îndrăznit să mai hirotonească a doua oară pe Sfântul Amfilohie. Ci cu frică plecându-se lui și cu dragoste sărutându-l, l-au pus pe el în scaun, în vremea împărăției lui Valentinian și Valens.
Deci, Sfântul Amfilohie a păscut turma lui Hristos ani îndelungați, căci a trăit până în vremea împăratului Teodosie cel Mare și a fiilor lui. Și fiind învățător drept credincioșilor, se împotrivea eresului lui Arie. Pentru aceasta multe prigoniri și necazuri a răbdat de la cei necredincioși, fiind împreună nevoitor cu fericiții părinți împotriva eresului lui Evnomie, iar la al doilea Sinod iarăși mult s-a nevoit asupra lui Macedonie, luptătorul contra Sfântului Duh și asupra celor ce țineau de eresul lui Arie.
Pentru o râvnă ca aceasta după bună credință și pentru viața lui plină de fapte bune, pretutindeni era vestit și iubit de Sfinții Părinți. Dar mai ales era iubit de Sfântul Vasile cel Mare și de Sfântul Grigorie cuvântătorul de Dumnezeu, care totdeauna l-au avut prieten și-i trimiteau scrisori.
Împărățind atunci binecredinciosul Teodosie, a venit la dânsul Sfântul Amfilohie, rugându-l să poruncească și să izgonească pe arieni de prin toate cetățile. Iar împăratul n-a vrut să facă aceasta ca să nu răzvrătească poporul și a trecut cu vederea cererea sfântului, iar el a plecat atunci trist. După câteva zile iarăși a venit la palat la împărat și ca un preaînțelept a făcut un lucru vrednic de pomenit. S-a plecat împăratului care ședea pe scaun, dându-i cinstea cea cuviincioasă, și i-a făcut urări pline de cuvinte frumoase.
Iar pe fiul său, Arcadie, care era de curînd la împărăție și ședea aproape de tatăl său, l-a trecut cu vederea și nu i-a dat cinstea ce i se cuvenea. De acest lucru s-a mâniat foarte împăratul. Și, neputând să rabde necinstea fiului său, a poruncit să-l scoată din palat cu ocară pe fericitul Amfilohie. Iar sfântul a zis către împăratul: „Vezi, împărate, cum nu rabzi tu ocara fiului tău și te mânii asupra mea? Așa și Dumnezeu, Părintele, nu rabdă ocara Fiului Său, ci se întoarce și urăște pe cei ce-L hulesc pe El, și se mânie asupra celor ce se unesc cu blestematul lor eres!”.
Atunci, cunoscând împăratul pentru ce Sfântul Amfilohie n-a dat cinste fiului său, ca prin pilda aceea să arate cum că Fiului lui Dumnezeu I se cuvine cinste deopotrivă cu Tatăl, s-a minunat de lucrul lui plin de înțelepciune și de cuvintele lui cele cu pricepere. Apoi, sculându-se de pe scaun, s-a plecat lui și își cerea iertare. Și îndată a trimis scrisoare prin toată împărăția ca să fie izgoniți cu sila arienii de prin toate cetățile.
Astfel a curățit Sfântul Amfilohie Biserica lui Hristos de eretici. Și multe cuvinte alcătuind pentru dreapta credință și scriind cărți, a ajuns la adânci bătrâneți și s-a odihnit în Domnul cu pace.
ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI - DEZLEGARE LA PEȘTE
A.
PLĂCINTE, GUSTĂRI
Icre
|
|
|
|
|
|
50 g icre, 1/4 kg untdelemn, 1-2
linguri de lămâie, 4-5 linguri apă, o linguriţă rasă mustar.
Icrele proaspete, fără să se spele,
se sărează puţin, se lasă 2-3 zile la frigider şi apoi se pregătesc. La
congelator, se pot păstra în acest fel în pungă timp îndelungat. Icrele
proaspete se pun într-un castron, împreună cu o linguriţă zeamă de lămâie sau
5-6 picături de oţet sau o linguriţă rasă de muştar, se bat bine cu furculiţa
după care începe turnarea untdelemnului, ca să se lege. Nu se pune nici
franzelă, nici griş, deoarece le denaturează gustul şi aspectul. Substanţa
acră emulsionează rapid untdelemnul, evitând astfel separarea lui.
Untdelemnul se toarnă exact ca şi la maioneză, din sticla cu dop subţire,
bătând încontinuu cu furculiţa. Când devin prea tari, se adaugă câte o
linguriţă cu apă rece, care le înmoaie, încorporându-se mai bine untdelemnul.
Substanţa acră le albeşte şi le face mai pufoase. Treptat se adaugă 4-5
linguri cu apă, care le înmoaie şi le înmulţeşte. Se poate pune şi ceapă rasă
fin, după gust. Salata se aşază pe platou, se ornează cu măsline, cu raze
subţiri din gogoşari şi cu felii de lămâie cu marginea crestată. |
|
B.
SALATE
Salată de ton
Ingrediente:
o cutie ton in ulei, o cutie porumb
medie, un borcănel ceapă mică murată, orez bob lung (2 punguliţe Uncle
Ben's 75 g.), zeama 1 lămâie, piper
Mod de
preparare:
Se fierbe orezul, de preferat cel cu bob lung,
să nu se lipească. Se amestecă
orezul fiert cu tonul (cu tot cu ulei - există şi ton în ulei cu lămâie şi
piper), zeama de la 1 lămâie, ceapa murată, porumbul şi piperul.
C.
SOSURI
Nu e nevoie de sos preparat separat în acest meniu.
D.
BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Borş pescăresc – reţetă culeasă din Deltă
Ingrediente:
* peşte mărunt: caras, oblete, biban, roşioară etc = circa 2..3 kg
borş de casă = 2..3 kg.
* zarzavaturi după gust şi posibilităţi: morcov, ceapă, ardei gras, roşie etc.
ardei iute , 4 roşii , usturoi ,
* peşte mare: crap, ştiucă , şalău , somn , sturion. = circa 3..4 kg în total
(adică curăţat, porţionat, fără capete şi cozi)
Preparare:
Într-un ceaun/oală mare se pun circa 6..8 litri de apă (apa de Dunare era
ideală dar e poluată)
Se pun la fiert peştii mici , curăţaţi de solzi şi maţe, se lasă la fiert până
cade carnea de pe oase, apoi se scot cu o strecurătoare şi se dau la pisici.
În apa rămasă se pune ardeiul iute tocat şi zarzavaturile tăiate mărunt , sau întregi
dacă vreţi să le scoateţi la urmă.
Când zarzavaturile sunt aproape fierte se adaugă borşul şi peştele mare, tăiat
bucăţi, curăţat etc.
Se lasă până se fierbe acest peşte.
Se potriveşte din sare şi oţet/borş.
Între timp se prepară samursacul: se coc 4 roşii pe plită , se curăţă de coajă
şi se adugă într-un mujdei de usturoi făcut doar din usturoi, apă şi sare.
Se freacă aceste roşii în mujdei până se omogenizează.
Când e gata borşul , se scot bucaţile de peşte mare din el pe un castron separat
şi acesta va fi felul 2.
Borşul se mănâncă cu mămăligă, apoi se mănâncă peştele fiert cu mujdeiul
respectiv.
Atenţie: borşul e cu atât mai bun , cu cât se folosesc mai multe specii de peşte
, iar o bucată de sturion e secretul acestui borş.
Nu se pun capete şi cozi în acest borş.
peşte mărunt = sub 12..15 cm/buc
peşte mare = restul
E.
MÂNCĂRURI
Mâncare de crap
Ingrediente: 1 peşte de peste 1 kg, ulei,
20-25 bucăţi de arpagic, 2-3 căţei de usturoi, 1 lingură făină, 2 pahare de
vin, 1 foaie de dafin, pătrunjel verde tocat, sare, piper.
Se curăţă crapul; se spală, se taie în felii
potrivit de mari, se sărează şi se lasă puţin deoparte.
Separat, arpagicul opărit se căleşte cu puţin
uiei; când se îngălbeneşte se adaugă făina, se lasă să se rumenească uşor şi se
stinge cu vin. Se adaugă foaia de dafin şi usturoiul. După ce a fiert 10-15
minute, se pune peştele, se potriveşte de sare şi de piper şi se lasă să fiarbă
încet, până este gata.
La servit se scot căţeii de usturoi. Mâncarea
trebuie să fie caldă când se aduce la masă. Se pregăteşte la fel linul, ştiuca
sau alt peşte mai mare.
F.
DULCIURI
Prăjitură de post cu nucă
Aveţi nevoie de: 1/4 cană de ulei, 1- 1/2
cană de zahăr, 2 căni de apă, 3 căni de făină, 3-4 linguri de gem, 1/2 cană de
nuci pisate, 1 praf de copt şi o linguriţă de bicarbonat stins, 3-4 linguri de
cacao, o sticluţă de esenţă rom, un vârf de cuţit de sare.
Pentru prepararea compoziţiei se amestecă
toate ingredientele: uleiul, zahărul, apa, făina, apoi gemul, nucile pisate,
cacaoa, romul, sarea şi praful de copt şi bicarbonatul stins până se face o
compoziţie omogenă.
Se unge tava cu ulei, se tapetează cu
făină şi apoi se toarnă toată compoziţia şi se pune la cuptor. Dupa ce s-a copt
la foc domol, se pune deasupra o glazură
formată din: 12 linguri de zahăr, 7 linguri de apă şi 3 linguri de cacao.
Se toarnă calduţă peste prăjitură.
Prajitura se taie în pătrate mici sau
romburi şi se ornează cu nucă de cocos.
MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
MANUEL DE FALLA
| Manuel de Falla | |
| |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Manuel María de los Dolores Clemente Ramón del Sagrado Corazón de Jesús Falla y Matheu |
| Născut | [1][3][4][5] Cádiz, Spania |
| Decedat | (69 de ani)[1][6][3][7] Alta Gracia(d), Provincia Córdoba, Argentina |
| Înmormântat | Catedral de Santa Cruz de Cádiz[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Spania |
| Ocupație | compozitor poet pianist |
| Activitate | |
| Studii | Real Conservatorio Superior de Música de Madrid[*] |
| Gen muzical | orchestră muzică clasică |
| Instrument(e) | pian |
| Premii | Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*] Gran Cruz de la Orden Civil de Alfonso X el Sabio[*][2] |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
Manuel de Falla (n. ,[1][3][4][5] Cádiz, Spania – d. ,[1][6][3][7] Alta Gracia(d), Provincia Córdoba, Argentina)[8] a fost un compozitor spaniol. Împreună cu Isaac Albéniz și Enrique Granados a fost unul dintre cei mai importanți compozitori spanioli din prima jumătate a secolului XX.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Falla s-a născut la Cádiz, pe numele său întreg Manuel María de los Dolores Falla y Matheu. Primii lui profesori de muzică au fost mama sa și bunicul său, iar la vârsta de nouă ani a început să facă pian cu un profesor de specialitate, Eloísa Galluzo. Se știu puține din acea perioadă a vieții sale, dar se știe că a încheiat colaborarea cu profesoara lui de pian destul de repede, deoarece ea a decis să se călugărească.
Din 1889 a continuat pianul cu un alt profesor, dar a început să învețe și armonie și tehnica contrapunctului. La vârsta de 15 ani a început să fie interesat de literatură și jurnalism și a fondat revista El Burlón și El Cascabel. După un concert în care s-au interpretat lucrări de Edvard Grieg în 1893 el a spus că vocația sa este cu siguranță muzica.
Fiu al unui comerciant înstărit, pasionat de opera italiană, Manuel de Falla s-a născut pe 23 noiembrie 1876 la Cadiz şi a luat contact încă de copil cu genul liric. Familia s-a mutat ulterior la Madrid, iar tânărul muzician, care se remarcase deja ca pianist, şi-a putut extinde cunoştinţele în domeniul teatrului muzical. Primele compoziţii în acest gen au fost tradiţionale zarzuele şi sainete spaniole.
În primii ani ai secolului 20, întâlnirea cu muzicologul şi compozitorul spaniol Felipe Pedrell a avut o puternică influenţă asupra lui de Falla. Pedrell pleda pentru întoarcerea compozitorilor compatrioţi la tradiţie, prin studiul marilor polifonişti şi al creaţiei folclorice, iar ideile sale au fost adoptate de Manuel de Falla.
În 1907, compozitorul s-a mutat la Paris, revenind în ţara natală în 1914, odată cu izbucnirea primului război mondial. Puternic influenţat de cântul tradiţional andaluz cante jondo (stil vocal de flamenco), a locuit în Granada între 1921 şi 1939, avându-l aici prieten pe poetul Federico Garcia Lorca. A avut o atitudine neutră în timpul războiului civil din 1936, iar trei ani mai târziu s-a mutat în Argentina, unde a continuat să lucreze la cea mai ambiţioasă creaţie a sa - Atlántida, o lucrare scenică ce a rămas neterminată.
Manuel de Falla s-a stins din viaţă pe 14 noiembrie 1946, în Argentina. Marcăm cei 70 de ani care au trecut de la dispariţia compozitorului spaniol la Arpeggio, din 14 până în 18 noiembrie, când Manuel de Falla este Interpretul zilei la Radio România Muzical. De luni până vineri, cu începere la 11.15, veţi asculta, spre exemplu, selecţiuni din cele două foarte cunoscute partituri de muzică de balet - "Amorul vrăjitor" şi "Tricornul", lucrarea pentru pian şi orchestră "Nopţi în grădinile Spaniei", cele Şapte cântece populare spaniole, selecţiuni din opera "Viaţa scurtă" şi nu numai.
Dansul Focului - Amorul Vrăjitor de Manuel de Falla
ANASTASIA ISTRATI
| Anastasia Istrati | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | Sireți, raionul Strășeni, Moldova |
| Decedată | (73 de ani) |
| Cetățenie |  Moldova |
| Ocupație | cântăreață |
| Modifică date / text | |
Anastasia Istrati (n. , Sireți, raionul Strășeni, Moldova – d. ) a fost o interpretă de muzică populară românească din Republica Moldova.
A făcut studii la Școala de Muzică din Slobozia (1959-1963) în clasa de dirijor cor a profesorului Petre Stroiu.[1]
Anastasia a fost coristă în Capela „Doina” a Filarmonicii din Chișinău în anii 1963-1966 și 1974-1975 și la Teatrul de Operă și Balet din Chișinău în anii 1977-1981 și din 1982. A fost solistă în orchestrele de muzică populară „Mugurel” (1966-1974) și „Fluieraș” (1974-1977). A fost în turnee în orașe ca Budapesta, Berlin, Madrid, Bruxelles. La Radio Moldova a înregistrat melodiile Neicuță, să nu mă uiți, Mie-n roșu-mi șade bine, Hai, poftim la mese mari etc.[1] În 1967 a jucat într-un film muzical realizat de Emil Loteanu.[2]
A fost distinsă cu Premiul I la un Festival de Muzică Populară de la Moscova.[1] În 2010, a fost decorată de Președintele Republicii Moldova Mihai Ghimpu cu Titlul onorific „Maestru în Artă”
ANASTASIA ISTRATI "MAMĂ ȘAPTE FETE AI" - 1990
Anastasia Istrati - Colaj de melodii
Anastasia Istrati - Neicuta sa nu ma minti
Anastasia Istrati - "Bundiţa" şi "Hai poftiţi la masa mare"
Anastasia Istrati - Iac-așa & Foaie verde, trei alune
The Best Spanish Guitar Melodies | Relaxing Spanish Guitar Music - Beautiful Instrumental Cafe Music
TEATRU/FILM
- Dimitrie Cantemir (1973)
- Vlad Țepes (1979)
- Burebista (1980)
- Trandafirul galben (1981)
- Masca de argint (1985)
- 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007)
- John (2015)
- The Man Behind the Terror (2019)
Emil Coseru (actor) - 1 ianuarie 2015
TEATRU
- Stela,de la Tanase (2016)
- Aplauze, Aplauze (2010)
- Revista revistelor
- Omul care a văzut moartea
- Te aștept diseară pe Lipscani
- Nevestele vesele... la Boema (1979)
- Boema, slăbiciunea mea (1980)
- În grădina bucuriilor (1975)
- Constelația Boema (1984)
- Boema, bucuria mea (1985)
- Stela, stelele și Boema (1987)
- Buna seara,Boema (1989)
- Dispariția lui Galy (Brecht)
- Un om egal un om (Brecht)
- Mutter Courage (Brecht)
- Mandragora (Machiaveli)
- Steaua fără nume (Mihail Sebastian)
- Preșul (Ion Băieșu) - piesă care s-a jucat 18 ani
- Pețitoarea (Thornton) - piesă care s-a jucat 12 ani
- Plicul (Rebreanu) - piesă care s-a jucat 10 ani
- Trei surori (Cehov)
- Marele feudal (Al. Mirodan)
- Curcanul
- Turnul de fildeș - Premiul pe țară pentru cel mai bun rol secundar
- Sfântul Mitică Blajinul (Aurel Baranga)
- Capcană pentru un bărbat singur (Neil Simon)
- Piatra din casă
- Cântăreț
- Chirița
TEATRU RADIOFONIC
- Agachi Flutur
- Avarul de Molière
- Burghezul gentilom
- Cafeneaua cea mică
- Catrina din Heilbrunn
- Caviar, vodka si bye bye
- Cinci cânticele
- Coana Chirița cântăreță
- Dimineața pierdută
- Din nou... Caragiale
- Divanul Persian
- Doamna ministru
- Fata cinstită de Carlo Goldoni
- Ferma de struți
- Filantropul
- Franțuzitele și un poet romantic
- Gaițele (varianta 1964)
- Gaițele (varianta 2002)
- Hangița de Carlo Goldoni
- Hades în război
- Încurcă lume
- Leac pentru chelie
- Mânastirea din Parma
- Mizantropu
- Nunta lui Figaro
- O viață pe roată
- Rinocerii de Eugen Ionescu
- Sânziana și Pepelea
- Stăpânul tăcerii
- Suflete moarte
- Trenurile mele de Tudor Mușatescu
- Un cuib de nobili
SERIALE TV
- 2009-2010 - Aniela - Coana Chiva
- 2008-2009 - Regina - Sofia Rădulescu
- 2007-2008 - Războiul sexelor - Tincuța
- 2005 - Cuscrele
- 1989 - Misiunea
FILMOGRAFIE
- Las Fierbinți (serial PRO TV, 2017) - directoarea scolii (aparitie episodica)
- Mamaia (2013)
- Rămâi cu mine (2013)
- Toată lumea din familia noastră (2012)
- Războiul sexelor (serial Acasă TV, 2007)
- Mașini și Mașini 2 - dublaj Flo (voce vers.română) (2006), (2011)
- Cuscrele (serial National TV, 2005)
- Sexy Harem Ada-Kaleh (2001)
- A doua cădere a Constantinopolului (1994)
- Maria Mirabela în Tranzistoria (1989)
- În fiecare zi mi-e dor de tine (1988)
- Figuranții (1987)
- Secretul lui Nemesis (1987)
- Vară sentimentală (1986)
- Galax, omul păpușă (1984)
- Un petic de cer (1984)
- Zbor periculos (1984)
- Pe malul stîng al Dunării albastre (1983)
- Căruța cu mere (1983)
- Am o idee (1981)
- Ana și hoțul (1981)
- Grăbește-te încet (1981)
- Nea Mărin miliardar (1979)
- Drumuri în cumpănă (1978)
- Tufa de Veneția (1977)
- Ultima noapte a singurătății (1976)
- Elixirul tinereții (1975)
- Despre o anumită fericire (1973)
- Dimitrie Cantemir (1973)
- Astă seară dansăm în familie (1972)
- Recomandări (1971) (TV)
- Pantoful Cenușăresei (1969)
- Vin cicliștii (1968)
- Faust XX (1966)
- Sărutul (1965)
- Omul de lângă tine (1961)
- Alo? Ați greșit numărul (1958)
| Stela Popescu | |||||
Stela Popescu (în decembrie 2011)
| |||||
O dată-n viaţă - ediţie dedicată actriţei Stela Popescu
Stela Popescu si Nicu Constantin
| Nicolae Sireteanu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | |
| Decedat | noiembrie 1963 (57 de ani) |
| Ocupație | actor actor de film |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Activitate la Teatrul Giulești din București.
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Columna (1968)
- Pisica de mare (1963)
- A fost prietenul meu (1962)
- Pasărea furtunii (1957)
- Răsare soarele (1954)
- Brigada lui Ionuț (1954)
- Răsună valea (1949)
ROLURI ÎN TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Cyrano de Bergerac
A fost prietenul meu (1963)
Ion Luca Caragiale - Năpasta (Teatru Radiofonic)
| Nadia Gray | |
| |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | [1][2] București, România |
| Decedată | (70 de ani)[3][2][4] New York City, New York, SUA |
| Cauza decesului | boală cerebro-vasculară[*] |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actriță de film |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
Nadia Gray (23 noiembrie 1923, București – 13 iunie 1994, New York) a fost o actriță de origine română. S-a născut dintr-un tată rus și o mamă basarabeancă și se numea Nadia Kujnir-Herescu[5]. S-a căsătorit cu celebrul prinț Constantin („Bâzu") Cantacuzino, aviator în timpul războiului[5]. Împreună cu acesta, a părăsit România la sfârșitul anilor 1940, după al Doilea Război Mondial, la instaurarea comunismului, și s-a refugiat la Paris[5]. Mai târziu, cuplul avea să se stabilească în Spania[5]. A debutat în film în 1949[5]. Poate că cel mai cunoscut rol al său a fost în La dolce vita (1960), capodopera lui Fellini.[5][6]
FILMOGRAFIE PARȚIALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- The Spider and the Fly (1949)
- Top Secret (1952)
- Casa Ricordi (1954)
- The Captain's Table (1959)
- La dolce vita (1960)
- Candide ou l'optimisme au XXe siècle (1960)
- Mr. Topaze (1961)
- Maniac (1963)
- The Oldest Profession (1967)
- Two for the Road (1967)
- The Naked Runner (1967)
GÂNDURI PESTE TIMP
ANDRE MALRAUX
| André Malraux | |
| |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2][3][4] Paris, Franța |
| Decedat | (75 de ani)[1][2][3][4] Créteil, Île-de-France, Franța |
| Înmormântat | Panthéon |
| Cauza decesului | cauze naturale (cancer) |
| Frați și surori | Emma Simon[*] Claude Malraux[*] Roland Malraux[*] |
| Căsătorit cu | Clara Malraux[*] Madeleine Malraux[*] (–) |
| Copii | Florence Malraux[*] |
| Cetățenie |  Franța |
| Ocupație | politician regizor de film scenarist monteur[*] istoric de artă romancier[*] scriitor jurnalist critic de artă |
| ministre de la Culture[*] | |
| În funcție – | |
| Guvern | gouvernement Maurice Couve de Murville[*] |
| Precedat de | André Malraux |
| Succedat de | Edmond Michelet[*] |
| În funcție – | |
| Guvern | Gouvernement Georges Pompidou IV[*] |
| Precedat de | André Malraux |
| Succedat de | André Malraux |
| În funcție – | |
| Guvern | Gouvernement Georges Pompidou III[*] |
| Precedat de | André Malraux |
| Succedat de | André Malraux |
| În funcție – | |
| Guvern | Gouvernement Georges Pompidou II[*] |
| Precedat de | André Malraux |
| Succedat de | André Malraux |
| În funcție – | |
| Guvern | Gouvernement Georges Pompidou I[*] |
| Precedat de | André Malraux |
| Succedat de | André Malraux |
| În funcție – | |
| Guvern | Gouvernement Michel Debré[*] |
| Precedat de | André Malraux |
| Succedat de | André Malraux |
| Ministru de stat | |
| În funcție – | |
| Premii | Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*] croix de guerre 1939-1945[*] Premiul Jawaharlal Nehru[*] () Companion al Eliberării[*] Ordinul pentru Serviciu Distins[*] médaille de la Résistance[*] Ordinul Steaua Polară în grad de mare cruce[*] Marea Cruce a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania[*] prix Interallié[*] ...mai multe... |
| Partid politic | Rassemblement du peuple français[*] |
| Alma mater | Institut national des langues et civilisations orientales[*] lycée Turgot[*] lycée Condorcet[*] |
| Semnătură | |
 | |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
| Literatură franceză |
| Istoria literaturii franceze |
Medievală |
| Scriitori francezi |
Listă cronologică |
| Portal Franța |
| Portal Literatură |
André Malraux (pronunție franceză: 
audio; n. ,[1][2][3][4] Paris, Franța – d. ,[1][2][3][4] Créteil, Île-de-France, Franța; născut André Berger) a fost un scriitor, ziarist și om politic francez. În tinerețe a dus o viață foarte aventuroasă, angajându-se și în agitațiile politice de diferite nuanțe.
BIOGRAFIE TIMPURIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
În anul 1905 părinții săi divorțează, André Malraux este crescut de mama și bunica lui, care avea un mic comerț în Bondy, cartier periferic al Parisului. Malraux se înscrie la Școala de Limbi orientale și frecventează cercurile artistice ale capitalei, abandonează însă studiile la vârsta de 17 ani și lucrează într-o librărie pentru o editură. Printr-o lectură bogată, își completează cultura, frecventând și cursurile libere de la muzeul Guimet și școala de pe lângă muzeul Louvre. Primele sale cronici literare sau artistice apar începând cu anul 1921, an în care se căsătorește cu Clara Goldschmidt, provenind dintr-o bogată familie germană.
În 1923 pleacă în Indochina, la 23 decembrie 1923 este arestat la Phnom Penh, pentru că încercase să fure un basorelief prețios din ruinele unui templu cambodgian din Banteay Srei din ansamblul Angkor. Este condamnat la trei ani închisoare, și, abia în apel, pedeapsa i se reduce la un an "cu suspendare", așa că se poate reîntoarce în Franța. În 1925 revine la Saigon și înființează ziarul "L'Indochine", cu o scurtă durată de apariție. Din nou în Franța, scrie diverse eseuri și, în 1930, primul său roman, "La voie royale", în care relatează evenimentele la care a luat parte în Indochina. În anii 1926-1927 întreprinde călătorii în Laos și în China, unde participă activ la operațiile grupurilor comuniste.
BIOGRAFIE TÂRZIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Începând din anul 1933, devine militant antifascist, participă la Războiul civil din Spania de partea forțelor republicane, organizând o escadrilă de aviație pe care o va comanda până în 1937. Totuși, după o participare în 1940 la congresul scriitorilor sovietici de la Moscova, începe să se distanțeze de ideile dogmatice ale comunismului. La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial se înrolează într-o formație de blindate în lupta împotriva Germaniei naziste. În timpul retragerii este rănit și luat prizonier, reușește însă să evadeze din lagărul de la Sens, pentru a intra organizațiile de rezistență contra ocupanților germani, sub numele de „Colonelul Berger”.
Este arestat de autoritățile germane la Grannat, fiind găsit în prezența unui ofițer englez din serviciile de informație, și interogat în închisoarea din Toulouse. Când forțele germane părăsesc în 1944 orașul, Malraux era deja liber. Comandă brigada „Alsacia-Lorena” și participă la eliberarea teritoriului francez. Intervine în 1945 pentru a împiedica Partidul Comunist Francez să preia sub egida lui totalitatea organizațiilor din Rezistență. În același an se întâlnește cu generalul Charles de Gaulle, al cărui colaborator fidel și prieten va rămâne până la sfârșitul vieții. Începând din anul 1947 deține mai multe posturi în guvern, între 1947 și 1949 ministru al propagandei și informațiilor, ministru de interne, apoi din 1958 până în 1969 ministru de stat și ministru pentru probleme culturale. Malraux a jucat un rol important în crearea mișcării „Rassemblement du Peuple Français” (R.P.F.), platforma politică a generalului de Gaulle. Malraux a fost un partizan al intervenției statului în fenomenele artistice și literare, folosind mijloace bugetare pentru producerea operelor culturale, fapt care a dus la o limitare a spontaneității și originalității în viața culturală a Franței.
OPERA LITERARĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- 1928: Les conquérants ("Cuceritorii");
- 1930: La voie royale, ("Calea regală");
- 1933: La condition humaine, ("Condiția umană") - Premiul Goncourt - cu subiect din revoluția chineză;
- 1935: Le temps du mépris ("Timpul disprețului");
- 1937: L'Espoir, ("Speranța") - inspirată din evenimentele războiului civil din Spania;
- 1943: Les noyers d'Altenbourg ("Nucii din Altenbourg"), fragment păstrat din La lutte avec l'ange ("Lupta cu îngerul"), parțial distrus;
- 1947: Le musée imaginaire ("Muzeul imaginar");
- 1948: La création artistique ("Creația artistică");
- 1950: La monnaie de l'absolu ("Moneda absolută");
- 1951: Les voix du silence, ("Vocile tăcerii");
- La métamorphose des dieux, în trei volume: 1957, 1974, 1976;
- 1967: Antimémoires, ("Antimemorii"), memorialistică;
- 1971: Les chênes qu'on abat;
- 1973: La Corde et les Souris;
- 1974: La tête d'obsidienne et Lazare;
- 1976: Lazare, surtitré Le Miroir des Limbes (eseu și povestire autobiografică);
- La psychologie de l'art ("Psihologia artei").
TRADUCERI ÎN LIMBA ROMÂNĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Speranța (L’Espoir), în românește de Ion Mihăileanu, Editura pentru literatură universală, București, 1968
- Condiția umană (La condition humaine), traducere și studiu introductiv de Ion Mihăileanu, Editura pentru literatură, Biblioteca pentru toți, București, 1965
- Calea Regală (La Voie Royale), traducere de Miron Radu Paraschivescu, Editura Cartea Românească, București, 1971
- Cuceritorii (Les conquérants), traducere, prefață și tabel cronologic de Ion Mihăileanu, Biblioteca pentru toți, Editura Minerva, București, 1978
- Antimemorii * Oglinda limburilor (Antimémoires * Le Miroir des Limbes), traducere de Ileana Cantuniari, RAO, București, 1994
- Antimemorii ** Frînghia și șoarecii (Antimémoires **La Corde et les Souris), traducere de Irina Eliade, Olga Mărculescu, Modest Morariu, RAO, București, 1994
- Oglinda de la hotarul ceții, Lazăr (Lazare, supraîntitulat Le Miroir des Limbes), traducere și note de Irina Eliade, Editura „VIVALDI”, 1992.
- Omul precar și literatura (L'homme précaire et la littérature), traducere, prefață și note de Modest Morariu, colecția Eseuri, Editura Univers, București, 1980.
Andre Malraux - Citate:
| Urmuz Demetru Dem. Demetrescu-Buzău | |
| |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2] Curtea de Argeș, Argeș, România |
| Decedat | (40 de ani)[1][2] București, România |
| Înmormântat | Cimitirul Bellu |
| Cauza decesului | sinucidere (Foc de armă) |
| Naționalitate | română |
| Cetățenie | Regatul României |
| Ocupație | scriitor, umorist, judecător, grefier |
| Limbi vorbite | limba română |
| Pseudonim | Hurmuz |
| Studii | Universitatea din București Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București |
| Activitatea literară | |
| Activ ca scriitor | ca. 1908–1923 |
| Limbi | limba română |
| Mișcare/curent literar | Avangardă Futurism |
| Specie literară | Antiroman, aforism, literatură experimentală, fabulă, literatură fantastică, parodie, schiță |
| Modifică date / text | |
Urmuz, pseudonimul literar al lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, (n. , Curtea de Argeș, Argeș, România – d. , București, România) a fost un scriitor român de avangardă.
Nume[modificare | modificare sursă]
Numele de naștere al lui Urmuz a fost Dimitrie Dim. Ionescu-Buzĕu (Buzău, după ortografia vremii), schimbat în Dimitrie Dim. Dumitrescu-Buzĕu când era încă copil și mai târziu stabilit ca Demetru Dem. Demetrescu-Buzău.[3][4] Numele de familie Demetrescu a fost în realitate un patronim folosind sufixul -escu: tatăl său era cunoscut sub numele de Dimitrie (Demetru, Dumitru) Ionescu-Buzău.[3][5] Particula atașată Buzău (Buzĕu în grafia mai veche), confirmă faptul că familia și-a urmărit rădăcinile din orașul omonim.[4][6] Potrivit lui George Ciprian, încă din gimnaziu scriitorul își invita colegii să-i spună Ciriviș (variantă a termenului "cerviș", însemnând "grăsime topită") sau Mitică (diminutiv de la Dumitru)[7]
Numele sub care scriitorul este universal cunoscut a fost selectat și impus public de către Arghezi, cu doar un an înainte ca Urmuz să se sinucidă.[8][9][10][11] Varianta Ormuz, uneori redată ca Urmuz, a fost folosită ca pseudonim și de către activistul și romancierul A. L. Zissu.[12]
Cuvântul [h]urmuz, explicat de lingviști ca o adăugare curioasă a lexicii românești,[13] înseamnă în general "bilă de sticlă", "piatră prețioasă". Cuvântul a intrat în limbă prin canalele orientale, iar aceste semnificații se referă la comerțul internațional cu mărgele centrat pe insula Hormuz din Iran.[13] Antropologul și eseistul Vasile Andru subliniază o semnificație secundară, scatologică: în țigănește, urmuz a suferit mutații însemnând "fecale".[6] O etimologie alternativă a fost avansată de scriitoarea și criticul Ioana Pârvulescu. Aceasta sugerează combinarea a doi termeni contradictorii: ursuz și amuz.[10]
Biografie[modificare | modificare sursă]
Copilărie[modificare | modificare sursă]
Mitică a fost fiul cel mare al unei familii din clasa de mijloc: tatăl său, descris de Ciprian drept "om scund și ciufut"[14] a lucrat ca medic. În timpul liber, Ionescu-Buzeu Sr. a fost un intelectual preocupat de știință și refractar oricăror înclinații artistice. Soția sa, mama scriitorului, a fost Eliza născută Pașcani, sora doctorului, chimistului și profesorului la Universitatea din Paris Cristien Pașcani.[3][15] Urmuz a avut numeroși frați și surori. Una dintre surorile lui Urmuz, Eliza (căsătorită Vorvoreanu) a fost ulterior o sursă principală de informare despre copilăria și adolescența autorului.[3][6][16]
Viitorul Urmuz s-a născut la Curtea de Argeș, în nordul Munteniei și, la vârsta de cinci ani, a petrecut un an la Paris cu părinții săi.[3][17] Familia s-a stabilit în cele din urmă în capitala României, București, unde tatăl său a fost profesor de igienă la Colegiul Național Matei Basarab, mai târziu inspector de sănătate al orașului și a închiriat case în cartierul Mănăstirea Antim.[7] Tânărul Mitică a fost descris de sora sa ca fiind în mare parte nepretențios și introvertit, fascinat de descoperirea științifică și, din anii copilăriei, un cititor pasionat de cărțile science-fiction ale lui Jules Verne.[18] Mai târziu, el s-a familiarizat și a fost influențat de idealismul german și de concepțiile filosofice ale poetului Mihai Eminescu.[19][20] O influență mai evidentă asupra viitorului scriitor a avut-o Ion Luca Caragiale, principala figură a comediografiei românești din secolul al XX-lea.[21][22][23]
Familia Ionescu-Buzău era interesată de activitățile artistice, iar Urmuz a crescut cu o fascinație pentru muzica clasică și arta plastică, învățând să cânte la pian și pictând în ulei ca amator.[24] Mama sa, fiica devotată a unui preot ortodox, nu a putut să-i insufle fiului același respect față de Biserică.[15]
Intrarea lui Urmuz în istoria literară a avut loc în atmosfera gimnaziului din București. A devenit partenerul lui George Ciprian (Gheorghe Pana C-tin), care a descris mai târziu întâlnirea lor ca fiind importantă: "Nu cred prea mult în destin. [...] Însă nu mă pot abține să nu mă minunez cum colegul meu de bancă din gimnaziu, un omuleț de o rară originalitate, a avut o influență masivă asupra vieții mele ulterioare".[7] El și-a reamintit conversațiile cu "Ciriviș", unde au dezbătut perfecțiunea sculpturilor antice grecești și a menționat că tânărul Urmuz, spre deosebire de el însuși, privea teatrul ca pe o "artă minoră".[25] În schimb, Urmuz prefera să participe la concertele de la Ateneul Român și, după cum scrie Ciprian, avea o înțelegere avansată a muzicii chiar la vârsta de treisprezece ani.[26] Se spune că tânărul a participat și la prelegerile lui Titu Maiorescu, un filosof și estet care au influențat atât pe Eminescu, cât și pe Caragiale.[20]
Tinerețea[modificare | modificare sursă]
Câțiva ani mai târziu, în timp ce s-a înscris la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, Urmuz și-a exprimat interesul pentru ironizarea severității profesorilor săi. Un episod timpuriu este atestat de Ciprian: amuzat de crearea unei asociații de studenți naționaliști "Vivat Dacia", Urmuz se dă drept membru al acesteia și sugerează celor dornici de integrare că tariful de admitere va consta în capete de rață.[27] Potrivit lui Ciprian, aceste evenimente și-au pierdut repede valoarea de șoc, determinându-l pe el și și pe Urmuz "s-o ia pe străzi" unde experimentul favorit era acela de a acosta trecători și de a-i convinge să-și prezinte documentele de identitate. Succesul a fost uriaș, creând în interiorul școlii un adevărat cult pro-Urmuz (fanii lui chiar șicanau "Vivat Dacia" să accepte orătănii ca mijloc de plată înainte ca societatea să se dizolve).[28] Un alt coleg, viitorul poet tradiționalist Vasile Voiculescu, l-a reamintit pe tânărul Urmuz ca fiind "un tânăr genial", umorul său fiind "cerebral, mai greu de detectat și apreciat".[29]
Grupul de bază al discipolilor lui Urmuz, organizat ca o societate secretă, l-a inclus pe Ciprian (poreclit "Macferlan" de Urmuz), Alexandru "Bălălău" Bujoreanu și Costică "Pentagon" Grigorescu, cunoscuți împreună ca "pahuci" (din iudaicul verb "a căsca").[3] Activitatea lor s-a concentrat pe farse îndrăznețe: Urmuz și ceilalți trei tineri au făcut o vizită la mănăstirea izolată Căldărușani din județul Ilfov, unde mitropolitul Ghenadie trăia în dizgrație. Cei patru tineri s-au dat drept jurnaliști și au cerut (și primit) tratament ca pentru oaspeți înalți, au testat răbdarea călugărilor iar mai târziu au fost prezentați mitropolitului bine-dispus.[30]
În alte situații, Urmuz intra la seminarii sau cursuri extrem de tradiționaliste, le câștiga încrederea profesorilor, spunându-le că trăiește în spirit naționalist, după care recita, în fața amfiteatrului plin, fabule fără sens, creații proprii, precum celebra sa fabulă "Cronicari".[31]
În afara școlii, tânărul Urmuz era încă introvertit, și, conform lui Sandqvist, "extrem de timid, în special cu fetele."[32] Prietenul său Ciprin își amintește câteva „replici de agățat“: se purta familiar cu orice tânără căreia îi prindea privirea, asigurând-o că s-au mai întâlnit, și, când curiozitatea fetei era stârnită, îi povestea cum obișnuiau împreună să omoare muște ca activitate sportivă.[33]
Grupul "pahuci" au sărbătorit absolvirea printr-un act final de sfidare împotriva directorului școlii, pe care l-au vizitat în biroul său, unde au început să sară în cercuri.[34] Chiar dacă grupul lor nu a supraviețuit odată ce membrii săi au luat-o pe drumuri diferite în carieră, au avut reuniuni regulate la taverna Spiru Godelea, unde au câștigat notorietate pentru comportamentul lor nepoliticos și neconvențional.[35] Urmuz a intrat la Facultatea de Medicină, la insistențele tatălui.[36] Potrivit lui Ciprian, el s-a plâns că "nu reușește să se facă înțeles în fața cadavrelor".[37] În cele din urmă alege Facultatea de Drept,[38] luând, în paralel, lecții de compoziții și contrapunct la Conservatorul de Muzică și Declamațiune.[32] În plus, el și-a încheiat serviciul militar în cadrul Infanteriei române.[32]
Urmuz a devenit șeful familiei sale în 1907. În acel an, tatăl său și doi frați mai mici au murit, iar sora lui Eliza s-a căsătorit.[32] El a continuat, de asemenea, să ia inițiativa în acțiuni îndrăznețe de épater le bourgeois. Ciprian își amintește că ei doi au închiriat o trăsură iar Urmuz făcea dreapta în fiecare intersecție, mergând astfel în cercuri în jurul Palatului de Justiție. Urmuz a continuat apoi să-i hărțuiască pe vânzătorii ambulanți, oprindu-se pentru a cumpăra lucruri complet inutile: covrigei, o grămadă de cărbune sau o găină bătrână pe care a tras-o în țeapă cu bastonul său.[3][39]
Viața militară și cariera dobrogeană[modificare | modificare sursă]
După ce a trecut examenul în drept în 1904, Urmuz a fost numit judecător în localitatea rurală Cocu (Răchițele), în județul Argeș.[40] Este probabil ca, în jurul acestei perioade (circa 1908), să fi scris pe hârtie primele fragmente din colecția sa "Pagini bizare", dintre care unele au fost scrise în timpul unei reuniuni de familie la Cocu.[41] Potrivit Elizei Vorvoreanu, el facea acest lucru în principal pentru a-și distra mama și surorile,[42] dar Urmuz a amuzat de asemenea și autoritățile locale, unul dintre aceștia chiar i-a oferit mâna fiicei lui (Urmuz a refuzat).[43] La acea vreme, Mitică și-a descoperit pasiunea pentru arta modernă: a fost un admirator al sculptorului Constantin Brâncuși, fascinat de lucrarea sa din 1907, intitulată Cumințenia pământului.[19]
În cele din urmă, Urmuz a devenit judecător de pace în regiunea Dobrogea. Mai târziu, a fost expediat mai aproape de București, la Ghergani, județul Dâmbovița.[32] Aceste misiuni au fost întrerupte în 1913, când Urmuz a fost chemat sub arme, în Al Doilea Război Balcanic împotriva Bulgariei.[43]
Ciprian menționează că a pierdut contactul cu prietenul său pentru o perioadă, înainte de a primi o scrisoare în care acesta se plângea de apatia provinciei și de lipsa divertismentului muzical; atașat a găsit povestirea "Algazy & Grummer"" pe care Ciprian trebuia să o citească "fraților seminariști", informându-i "despre progresele înregistrate în literatura tânără".[44] Ciprian spune că a descoperit scriitorul din Urmuz și a popularizat povestirile acestuia în propriul său cerc de intelectuali.[45] El menționează, de asemenea, că în cariera sa de actorie în devenire, a pus bazele unor spectacole la Grădina Blanduziei pe baza scrisorilor lui Urmuz.[46]
Aceste evoluții au coincis cu izbucnirea Primului Război Mondial. Între 1914 și vara anului 1916, când România era încă un teritoriu neutru, eforturile lui Ciprian de a difuza "Pagini bizare" au atins un maxim. Textele lui Urmuz s-au răspândit, probabil, în copii scrise de mână, devenind oarecum cunoscute societății boeme din București, însă Urmuz însuși era încă o figură anonimă.[11][47] Ciprian și actorul Grigore Mărculescu susțin că au citit public din "Pagini bizare" la restaurantul Casa Capșa.[11][48] Potrivit istoricului literar Paul Cernat, dacă zvonurile despre interpretările timpurii ale lui Ciprian despre textele lui Urmuz sunt adevărate, acesta ar constitui unul dintre primele eșantioane de spectacole de avangardă din tradiția teatrală românească.[49]
Debut[modificare | modificare sursă]
Întors în București lucrează ca grefier la Înalta Curte de Casație și Justiție, o slujbă bine plătită, cu avantaje speciale, ceea ce l-ar fi făcut inconfortabil pe Urmuz despre viața sa ca erou boem.[53] O fotografie realizată în acea perioadă, unul din puținele portrete care au supraviețuit, ne prezintă un bărbat melancolic și anxios.[54] Sandqvist îl vede ca fiind de o "singurătate catastrofală" și client insomniac al bordelurilor, adăugând: "În toate aparițiile, ca urmare a unor experiențe dezgustătoare în timpul războaielor, întorcându-se acasă la București, Demetru Demetrescu-Buzău a ales să trăiască o viață extrem de ascetică și izolată, cu plimbări lungi nocturne".[55] Faptele și glumele lui Urmuz au atras atenția publicului, el însuși și-a citit lucrările unui public boem, în locuri precum Hanul Gabroveni; cel puțin unele dintre acestea erau exerciții libere în literatura orală și, ca atare, au fost în întregime pierdute.[10]
Anul 1922 a adus debutul lui Urmuz în presă. Fascinat de "Pagini bizare", poetul și jurnalistul Tudor Arghezi a publicat două din ele în ziarul Cuget Românesc. Arghezi a făcut eforturi să-i convingă pe serioșii săi colegi editori de la Cuget.[10][56] Gazeta a publicat de asemenea un manifest a lui Arghezi, în care a subliniat scopul combaterii "literaturii sterile" și intenția sa de a cultiva "voința de putere" în cultura literară post-război.[10] Urmuz a fost deci primul scriitor avangardist popularizat de Arghezi, într-o listă care, până în 1940, a inclus și o mare parte a tinerilor moderniști români.[57]
Sinuciderea[modificare | modificare sursă]
La 23 noiembrie 1923, Urmuz s-a împușcat, un eveniment care rămâne învăluit în mister. A fost găsit "de sergentul din post într-un boschet din dosul bufetului", în apropierea Șoselei Kiseleff, în nordul Bucureștiului.[58] Unele surse timpurii sugerează că ar fi suferit de o boală incurabilă,[3][10][59] dar se știe că el era fascinat de arme și de potențialul lor distructiv. De exemplu, în 1914, el a scris un omagiu pentru revolvere, creditându-le cu o putere magică asupra creierului suicidar.[59][60] Cronicile, arată, de asemenea, că el teoretiza despre lipsa de sens și de goliciunea vieții, punând aceste temeri pe seama membrilor familiei în timpul înmormântării fratelui său Constantin (1914).[59] Autorul Geo Șerban a scris despre dezamăgirea bine ascunsă a lui Demetrescu-Buzău, apreciind că, în ultimul său an, scriitorul a continuat să acționeze vesel și relaxat, dar că o tensiune "devastatoare" se clădea în interiorul lui.[10]
În 1927, Arghezi și-a publicat regretul că nu i-a cultivat prietenia: "Nu l-am mai văzut și-mi este grea mâhnirea ireparabilă că n-am căutat să-l întâlnesc. Cred că optimismul meu ar fi înviat în haosul lui cerebral candorile și puritățile care începeau să moară".[10] Mai mulți exegeți Urmuz au văzut în mod tradițional sinuciderea legată în mod intrinsec de atitudinea artistică a lui Urmuz. Pentru Carmen Blaga, a fost "dizolvarea credinței [sale]" în clasa intelectuală a României, împreună cu declinul economic și "un gol existențial", care l-a determinat pe scriitor să se desprindă.[61] Acest lucru rezonează cu afirmațiile adepților din prima generație de după Urmuz: Geo Bogza sugerează că mentorul său s-a sinucis odată ce procesul deconstructiv, realizat de "intelectul lui ascuțit", l-a dus la o concluzie naturală;[62] Sașa Pană susține că Urmuz s-a săturat să-i amuze pe "cretinii" și "profitorii" care au dominat scena literară a Bucureștiului și, hotărât să-și transforme personajul literar în "praf și pulbere" și-a asumat riscul de a-și distruge eul fizic.[63] Criticul George Călinescu a afirmat că există o rațiune filosofică "care rezona teribil cu secolul său": "el a vrut să moară într-un mod original, fără vreo cauză sau vreun scop precis".[64]
Urmuz a fost înmormântat la 26 noiembrie, la cimitirul Bellu.[10] În ziua respectivă, evenimentul a fost mediatizat de un mic necrolog din cotidianul Dimineața, semnat cu inițiala C (probabil de la Ciprian).[65]
La 11 august 2022 a fost inaugurat monumentul lui Urmuz în orașul Curtea de Argeș, în fața primăriei, autor sculptorul Radu Adrian. [66]
Opera literară[modificare | modificare sursă]
- Algazy & Grummer
- Cotadi și Dragomir
- Cronicari
- După furtună
- Emil Gayk
- Fuchsiada
- Ismaïl și Turnavitu
- Pâlnia și Stamate
- Plecarea în străinătate
- Puțină metafizică și astronomie
POEZIE
AUREL BUTNARU
S-a nascut Aurel Butnaru, publicist si poet roman (d. 1979)
POEZII:
Luceafăr nestatornic
Sunt foarte fericit…
Călcand prin noapte am simtit
Nemaipătrunsul dor.
Privind la tine în trecut
Nu-mi inspirai nimic
Poate un simt, dar totusi mic
Si nu te-am mai văzut.
Opream a tale raze reci
De ochii feminini
Ce ar fi stat ca doi străini
Privindu-te în veci…
Un glas plăpand m-a'nlăturat
Spunand că o inspiri
Si gândul mi l-a spulberat
Ciocnindune'n priviri.
Trecand din noapte către zi
Învăluit de simturi
În vis cu ochii tăi mă scuturi
Si cu-ale tale corzi.
De-atunci si mai ‘nainte'ncoace
Mă tot gandesc la tine
Si nestatornic zic în sine
Privindu-te am pace.
Si vreau să te-ntalnesc să-ti spun
Că tare-mi esti plăcută
Că vraja e deja făcută
Si focul nu-l răpun.
Acum, luceafăr încălzit
Te văd în noaptea neagră
Cu gândul la fiinta dragă
Eu iarăsi te-am privit.
GRETE TARTLER
Grete Tartler (n. 23 noiembrie 1948, București) este o scriitoare, traducătoare, orientalistă (arabistă), diplomată din România de etnie germană.
Grete Tartler s-a născut la 23 noiembrie 1948 la București.
Studii
Grete Tartler este absolventă a Universității din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția arabă-engleză, și a Conservatorului „Ciprian Porumbescu”. Este doctor în filosofie al Universității București, 1995, cu lucrarea "Utopia însingurării în Evul Mediu islamic" (publ. "Înțeleptul singuratic", Humanitas 2006)
Cariera
- Din 1976 și până în 1991 a fost profesoară, ulterior redactor la revista Neue Literatur.
- Din 1978 este membră a Uniunii Scriitorilor din România.
- Din 1992 până în 2008 a lucrat în diplomație, ca atașat cultural și secretar I la Viena (1992-1995), la Direcția Cultură din Ministerul Afacerilor Externe în 1996, ca ambasador la Copenhaga și Reykjavík (1997-2001), ca ministru plenipotențiar la Atena (2002-2006).
- Din anul 2003 a fost profesor asociat la Școala Națională de Studii Politice și Administrative SNSPA din București, \cercetătoare/colaboratoare la Centrul de Excelență „Paul Celan” al Universității din București. Din 2011 este profesor asociat la masteratul "Spațiul islamic: societăți, culturi, mentalități" al Universității din București [1] și la masteratul de studii culturale CPCEI al Universității București.
Alte amănunte
Grete Tartler a fost căsătorită cu scriitorul Stelian Tăbăraș, cu care are o fiică, Ana-Stanca Tabarasi-Hoffmann
OPERA
Susține din 1982 până în prezent rubrica de comentare a traducerilor în România Literară.[2] A avut o rubrică săptămânală în revista Luceafărul.
Opera originală
- A publicat 10 volume de poezie în limba română, printre care:
- Apa vie, Eminescu, București 1970
- Chorale, București, Cartea Românească, 1974
- Hore, București, Cartea Românească, 1977
- Astronomia ierbii, București, Cartea Românească, 1981
- Achene zburătoare, Cartea Românească 1992. Premiul Academiei Române.
- Materia signata,București, Cartea Românească, 1992, 2004.
- Cuneiforme (95 de poeme scrise între 1970–1995), Timișoara, Ed. Helicon, 1997
- Roșiile portocalii când sunt verzi sunt galbene, Ed. Albatros, 1997
- Cuvinte salvate, ed. Omonia 2018.
- Versuri si uscate, ed. Junimea, 2019
De asemenea, publică și poezie în limba germană.[3]
- 9 volume eseuri și studii:
- „Melopoetica”, Eminescu, 1984
- „Proba Orientului”, Eminescu, 1991
- „Europa națiunilor, Europa rațiunilor”, Cartea Românească, 2001
- „Înțelepciunea arabă (Secolele V-XIV)”, ediția I, Univers 1985; ediția II, Polirom, 2002; reeditare revăzută și adăugită, ediția III, Polirom 2014.
- „Identitate europeană”, Cartea Românească, 2006
- „Înțeleptul singuratec”, Humanitas, 2006
- „Islam, repere culturale. Proba Orientului”, Paralela 45, 2012 http://www.edituraparalela45.ro/colectie.php?idcolectie=48[nefuncțională]
- „Înțelepciunea arabă de la preislam la hispano-arabi”, Polirom 2014
- „Umor și satiră în literatura arabă clasică: al-Gahiz, al-Hamadani, al-Hariri, Polirom 2017[4]
- 7 volume de literatura pentru copii, dintre care cele mai recente:
- „Râsul ocrotit de lege”, Cartea Românească, București, 2000.
- „Gulii verzi în Țara Pisicilor”", Editura Paralela 45, București, 2009.
- Lucruri de ținut minte și alte poezii/ Things to remember and other poems, ed. și trad./ Cartea Românească, București, 2018
- Antologie din Târgul de animale mici, 1985, Școala de Muzică, 1986, Zebra și algebra, 1988, Intîmplări în dicționar, 1991, toate apărute la editura Creangă, București, cuprinsă în antologia de autor Versuri și uscate, ed. Junimea, Iași, 2019.
Volume colective
- Motanul invizibil, împreună cu Stelian Tăbăraș, editura Paralela 45, 2009
- Ce poți face cu două cuvinte, coord. de Liviu Papadima, Ed. Art, 2012
- Intelectuali la cratiță, coord. de Ioana Pârvulescu, ed. Humanitas 2014
- Poezie și știință, Poetry and Science, ediție bilingvă română-engleză, împreună cu scriitorul britanic Peter Forbes, ed. Vremea 2016http://www.edituravremea.ro/poezie---i---tiin----.-o-antologie-de-autori-contemporani-din-rom--nia-/-poetry-and-science.-an-anthology-of-contemporary-authors-from-romania
Traduceri
Traduceri în limba română:
- din germană:
- Goethe, „Teatru”, București, Univers, 1987);
- „Poezie germană contemporană”, Antologie, Cluj, Dacia, 1991.
- Poezie de limba germană contemporană (Antologie de lirică scrisă în limba germană în perioada 1970-1990), Editura Dacia, Cluj 1992
- Patrick Süskind, „Parfumul” ( 5 ediții, cea mai recentă ediție, Humanitas 2006)
- Dito și Idem (Carmen Sylva și Mite Kremnitz), Astra. Roman epistolar. Traducere, prefață și note. București, Humanitas 2011, ISBN 978-973-50-3351-4.
- din araba clasică
- „Cele șapte mu’allaqat”, Bucuresti, Univers, 1978.
- Al-Ğahiz, „Tratatul despre zgârciți”, Bucuresti, Univers, 1985. Reeditat împreună cu al-Hamadhani si al-Hariri în antologia ”Umor și satiră în literatura arabă clasică”, Polirom 2017 http://www.polirom.ro/web/polirom/carti/-/carte/6348
- Al-Hamadhani/Al-Hariri, Șezători arabe (30 de maqamat), antologare, traducere, studiu introductiv, note și comentarii, Univers, 1981.
- Ibn Tufayl, "Hayy ibn Yaqzan", Ibn Sina,"Hayy ibn Yaqzan", Al-Farabi, "Al-Madina al-fadila (Cetatea virtuoasă" în Grete Tartler, Înteleptul singuratic. (al-Farabi, Ibn Sina, Ibn Bagga, Ibn Tufayl),] Univers 1985, Humanitas 2006. ISBN (10)973-50-1425-4; ISBN (13) 978-973-50-1425-4.
- Ibn Hazm-al-Andalusi, "Tawq al-hamama (Colierul porumbitei)", traducere din arabă, studiu introductiv, note si comentarii, indice xplicativ, Bucuresti, Humanitas 2012. ISBN 978-973-50-3470-2.
- Al-Farabi, "Sentențiile omului de stat” , al-Zamahsari, ”Cartea colierelor de aur”, Ibn Sina ”Rezumat de interpretare a viselor”, Ibn Sina, ”Epistola păsării” și ”Epistola despre natura rugăciunii”, al-Ghazali, ”Despre noblețea intelectului” (din ”Reînvierea științelor religiei”), al-Ma'rri, ”Epistola Iertării”, Ibn Hazm al-Andalusi, ”Caracterele și purtările în lecuirea sufletelor” și alte opere de filozofie clasică arabă în Grete Tartler, „Înțelepciunea arabă de la preislam la hispano-arabi”, Polirom 2014.
- Umor și satiră în literatura arabă clasică. al-Ğāḥiẓ, al-Hamaḏānī, al-Ḥarīrī. Antologie, traducere din araba clasică, introducere, note și comentarii editura Polirom, 2017
- din daneză
- H. Chr. Andersen, „Bazarul unui poet. Memorii de călătorie în Grecia, Orient și țările dunărene, (1842)”, Editura Univers, 2000
- Peter Høeg, „Fata tăcută”, roman, Editura Univers, 2012 http://www.edituraunivers.ro/Products/210-fata-tcut.aspx
- Peter Høeg, „Copiii paznicilor de elefanți”, traducere, prefață și note de Grete Tartler, Editura Univers 2014 [5]
- din și în engleză
- Lyman Frank Baum, Vrăjitorul din Oz, editura Arthur, 2014
- Poezie și știință-Poetry and Science, editura Vremea, 2016, împreună cu Peter Forbes
- din mai multe limbi (greacă veche și neogreacă, latină, italiană, spaniolă, engleză, franceză, germană)
Alte lucrări
A publicat studii de orientalistică și muzicologie:
Grete Tartler Tabarasi: "Religion and Education in Two Utopian Spaces: From al-Farabi's Islamic Ideal City to Johann Valentin Andreae's Christianopolis".In: Ayșe Lahur Kırtunç / Murat Erdem / Attila Silkü / Katherine G. Fry (eds): Culture and Space. Proceedings of the Fifteenth International Cultural Studies Symposium, May 2015, Ege University, Turkey. Izmir: Ege University, 2016, pp.117-124. ISBN: 9786053381709
- On Migration, hiğra, in al-Fārābī’s Moral Philosophy, in Romano-Arabica nr. 15, 2014 http://araba.lls.unibuc.ro/?page_id=4620
- Ibn Sina, Psychology of religion in the Epistles on Prayer, Romano-Arabica nr. 13, http://araba.lls.unibuc.ro/wp-content/uploads/2013/06/RA-26-iunie-GATA.pdf http://araba.lls.unibuc.ro/wp-content/uploads/2013/06/RA-26-iunie-GATA.pdf
- Ibn Sina, „Epistola despre natura rugaciunii”, prezentare, traducere și note de Grete Tartler, în Viața Românească 3-4, 2013 http://www.viataromaneasca.eu/
- "On sounds and silence in Ibn Sina's Masa'il al/mashriqiyya", in Romano-Arabica 12, 2012, pp. 261–268, http://araba.lls.unibuc.ro/wp-content/uploads/2012/11/Romano-Arabica-12.pdf
- Ibn Sina (Avicenna), „Epistola păsării”, prezentare, traducere și note de Grete Tartler, în România Literară nr. 35, 2012 Ibn Sina (Avicenna) „Epistola păsării” (online)
- „Viața lui Ibn Sina (Avicenna”, prezentare, traducere, note de Grete Tartler, in Viața Românească 7/8, 2012[8]
- „Orientul lui Goethe. Goethes Orient”, „Rumänisches Goethe-Jahrbuch”, Bd. 1/2011 , pp. 133–147.
- „Youth, the Horse of Ignorance”: „Interpretation of a Poem by Abu Nuwas”, în „A Festschrift for Nadia Anghelescu”, ed. Andrei A. Avram, Anca Focșeneanu, George Grigore, Editura Universității București 2011, pp. 519–527
- „Aici începe Europa”. In: Vasile Boari, Stefan Borbely, Radu Murea (eds): „Identitatea românească în Context European”, Risoprint, Cluj-Napoca, 2009, pp. 12–24.
- De la poezia arabă clasică la trubaduri și la „primii noștri poeți”, „Orient, 1990, no. 1, p. 9-13.
- „Motive” din poezia arabă clasică în lirica trubadurescă („Topics” from the Classical Arabic Poetryin the Troubadours' Poems), „RITL”, 34 (1986), no.1, p. 58-61.
- Poezia arabă clasică, lirica trubadurescă și a minnesangului (Classical Arabic Poetry, Troubadours' Poems and Minnesang), „RITL”, 32 (1984), no. 4, p. 52-56.
- Proba Orientului, București, Ed. Eminescu, 1991.
- Suggestions for an Oriental Aesthetics of Codification in Anton Pann's Work, „SAO”,
- Un predecesor al lui Dante, „Luceafărul”, 23 (1980), no. 50, p. 8.
- Versuch einer Interpretation der Qasida von Imru-l Qais (O încercare de interpretare a quasidei lui Imru-l Qais), „RA”,1974, I, p. 69-76.[9]
PREMII ȘI DECORAȚII
- Premii literare
- Premiul Uniunii Scriitorilor (1978, 1985, 1999)
- Premiul Academiei Române (1982)
- Premiul Asociației Scriitorilor din România (1982)
- Premiul târgului de carte Gaudeamus (2016)
- Premiul de Stat (Grecia) pentru traducere (2020)[10]
- Decorații
- Ordinul național Pentru Merit în grad de Mare Ofițer[11] decernat de Președintele României Emil Constantinescu la 1 decembrie 2000 doamnei Margareta Tăbărași „pentru servicii deosebite aduse în politica externă a țării”.
Tunet, primăvara
Nicolae Horia Nicoară, poet
De unde vin...
Vă strig, români...
Lucian Perța, poet
| Lucian Perța | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 23 noiembrie 1953 Gâlgău, județul Sălaj |
| Naționalitate | română |
| Cetățenie | română |
| Ocupație | scriitor, poet, parodist, profesor |
| Activitatea literară | |
| Operă de debut | Câtec de început |
| Modifică date / text | |
Lucian Perța (n. 23 noiembrie 1953, Gâlgău, Județul Sălaj) este un scriitor și poet român, considerat de criticul literar Gheorghe Grigurcu, dar și de regretații Laurențiu Ulici și Marin Mincu drept cel mai mare parodist al României.[1][2][3][4][5]
A absolvit în 1978 Facultatea de Filologie a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În perioada 1978-1979 a fost profesor titular la Școala generală din Valea Barni, comuna Mogoș, județul Alba, din 1979-1983 a fost profesor titular la școala Generală nr. 4 și școala Generală nr. 1 din Poienile de sub Munte, județul Maramureș, apoi a fost directorul aceleiași școli (1983-1988). Din anul 1988 până în anul 1990 a fost profesor la școala Generală nr. 2 din Vișeu de Sus, iar din 1990 este profesor-educator la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Vișeu de Sus.[6]
Este membru fondator al grupului Ars Amatoria din Cluj. A debutat în 1967, în volumul colectiv „Cântec de început”.[7]
A fost directorul Casei de Cultură Vișeu de Sus. între 1994-2013.
Din anul 2008, este realizator de emisiune de divertisment (epigrame-parodii) la HTV Borșa și, din anul 2013, la Nord TV Borșa.
Din anul 2007, este cetățean de onoare al orașului Vișeu de Sus.
APARTENENȚĂ LA ORGANIZAȚII/SOCIETĂȚI CULTURALE
Membru al Uniunii Epigramiștilor din România (2002)
Membru al Societății Naționale de Haiku (2003)
Membru al Uniunii Scriitorilor din România (iunie 2003)
INIȚIATIVE CULTURALE
Membru fondator al Cenaclului literar ,,Alexandru Ivasiuc" Sighetu Marmației (1970)
Redactor-șef al revistei de satiră și umor ,,Pupăza" (1999-2000)
Redactor-șef al revistei de satiră și umor ,,Colac peste pupăză" (din 2005)
Inițiator și organizator al Festivalului Internațional de Satiră și Umor ,,Zâmbete în prier", care se desfășoară la Vișeu de Sus
COLABORĂRI LA PUBLICAȚII SERIALE
Redactor la periodicele „Zări senine" — revista Liceului „Dragoș Vodă" din Sighetu Marmației (1969-1972), „Napoca universitară", Cluj-Napoca (1974-1978), „Măiastră", Baia Mare (1990-1992), „Clipa", Baia Mare (1992-1995), „Glasul de Nord", Baia Mare (2000-2002), „Jurnalul de Sighet" (1993-1999), „Astra vișeuană", Vișeu de Sus (1996-1998).
Redactor-șef al cotidianului „Opinia" — subredacția Vișeu (1996-1998).
Colaborator la revistele „Echinox" (1974-1978), „Viața studențească", „Amfiteatru", „Dialog", „Astra", „Tribuna", „Orizont", „Cronica", „Urzica" și almanahul „Urzica", „Luceafărul", „Steaua", „Perpetuum comic", „Familia", „Târgoviștea", „Ziua literară", „Curierul ucrainean", „Helvetica", „Archeus", „Poesis", „Nord literar", „Poezia", „Mișcarea literară", „Oglinda literară", ,,Plumb", ,,Ramuri", ,,Citadela", ,,Nord literar", ,,Bucovina literară", cotidianul „Graiul Maramureșului" și ,,Informația zilei de Maramureș" la hebdomadarele băimărene „Jurnalul de vineri", „Nord magazin", „Hora locală" și ,,eMaramureș".
Rubrică de parodie în: „Luceafărul" (1994-2000), „Archeus" (din anul 2000), „Steaua" (2000-2002), „Ziua literară" (2000-2004), „Familia" (din 1998), „Poesis" (2002-2014), „Mișcarea literară" (din 2004), „Poezia" (din 2006), „Oglinda literară" (2007-2008), „Luceafărul de dimineață" (2009-2011), „Vatra" (din 2009), „Caiete silvane" (din 2009), „Singur" (din 2009), ,,Acolada" (din 2014), ,,Tribuna" (din 2014), ,,Răsunetul cultural" (din 2014).
PREMII ȘI DISTINCȚII
1974 — Premiul I la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației.
1985 — Premiul „Andrei Mureșanu" și Premiul revistei „Contemporanul" pentru participare la ediția a VIII-a a Festivalului „Armonii de primăvară" — Ziua creației literare, Vișeu de Sus.
1989 — Marele premiu „Ion Luca Caragiale" la Concursul de proză satirico-umoristică inițiat de revista „Urzica", București.
1995 — Marele premiu și premiul revistei „Luceafărul", pentru participarea la ediția a XVIII-a a Festivalului „Armonii de primăvară" — Ziua creației literare, Vișeu de Sus.
1997 — Premiul pentru volumul de poezie în manuscris ,,În numele limbii române,, la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației și Serile de poezie „Nichita Stănescu" de la Desești; Premiul special pentru parodie, la Festivalul-concurs de creație „La Zalău se mai zâmbește", ediția a IX-a.
2001 — Titlul de excelență la ediția a IlI-a a Taberei Naționale de Literatură — Poiana Novăț; Diplomă de excelență pentru activitate remarcabilă în domeniul cultural artistic, acordat de Societatea Națională de Radiodifuziune — Studioul de Radio Cluj-Napoca.
2002, aprilie — Premiul și Diploma de excelență pentru întreaga operă literară și pentru activitatea de promovare a valorilor culturale — acordat de Biblioteca Județeană „Petre Dulfu" Baia Mare.
2003, 12-13 iulie - Premiul I la ediția a XIX-a a Festivalului Internațional de Satiră și Umor „Mărul de aur", Bistrița; Premiul special „Marconi", conferit, la același festival, de Societatea Națională de Radiodifuziune — Studioul Teritorial de Radio Cluj pentru volumul de parodii ,,Groapa cu (a)muze".
2005,16 aprilie — Premiul I la Concursul de epigramă cu tema „Nigrim" organizat în cadrul Festivalului Național de Epigramă „Cât e Buzăul de mare", ediția a VI-a.
2005, 2 noiembrie — Diploma de excelență „în semn de recunoștință și apreciere pentru activitatea desfășurată la Postul de Radio Sighet, în calitate de colaborator la realizarea emisiunilor umoristice", decernată de Societatea Națională de Radiodifuziune — Studioul Teritorial de Radio Cluj — Postul de Radio Sighet.
2006, 8-18 iulie — Premiu pentru parodie la ediția I a Taberei Naționale de Literatură „Archeus", Baia Mare/Ocoliș.
2006, 22-23 septembrie — Premiul Centrului de Cultură al Județului Bistrița-Năsăud și al Casei de Cultură a Sindicatelor Bistrița, pentru volumul Apelul de seară, la Concursul Național de Poezie „George Coșbuc", ediția a XXII-a.
2006, octombrie — Premiul pentru volumul de parodii Apelul de seară, la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, ediția a XXXIII-a.
2006, 22 octombrie — Premiul „Ion Cănăvoiu" pentru cea mai bună carte de parodie {Apelul de seară), la Festivalul Național de Umor „Ion Cănăvoiu", Runcu (Gorj).
2006, noiembrie — Diploma de onoare „în semn de apreciere a întregii sale activități în domeniul creației literar-artistice și promovării valorilor culturale", primită din partea Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniul Cultural Național Maramureș și din partea Fundației Culturale „Archeus", Baia Mare.
2007 — Cetățean de onoare al orașului Vișeu de Sus.
2007, 1 aprilie - Premiul I la secțiunea Creație literară a Festivalului Internațional de Satiră și Umor „Mărul de aur", Bistrița - ediția a XXIII-a.
2008 - Premiul pentru antologia Apelul de seară, la Festivalul Internațional de Poezie de la Satu Mare.
2008, mai - Premiul II „A. C. Calotescu-Neicu", „pentru calitatea epigramelor trimise la Festivalul Internațional de Umor «Glume la... Masa tăcerii»", ediția a V-a, Târgu Jiu.
2008, 1-15 mai - Diplomă de excelență „pentru participarea la Zilele culturii maramureșene", Baia Mare, ediția a II-a.
2008, octombrie - Premiul Consiliului Local Desești la Festivalul Internațional de Poezie „Nichita Stănescu", ediția a XXIX-a.
2008, 3 octombrie - Premiul Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, la Festivalul „Ridendo-39".
2008, 15 octombrie - Locul I la concursul de poezie organizat în cadrul Festivalului Național de Umor „Alo, Păstorel", de la Iași.
2009, 24 octombrie, Chișinău — Diplomă de excelență „Travestia" „pentru spiritul parodic", atribuită la ediția a V-a a Festivalului Național de Epigramă „Donici, cuib de-nțelepciune".
2009, 1 Decembrie, Satu Mare - Diplomă de excelență „pentru spiritul alert, harul și valoarea literară a epigramelor prezentate în cadrul Festivalului Național Multicultural «De dragoste, de neam, de țară»", ediția a IX-a.
2009, 22 decembrie, Bistrița — Premiul revistei „Mișcarea literară", pentru poezie.
2010, mai, Premiul I la secțiunea parodie al Festivalului Internațional ,,Alb-Umor", Alba-Iulia
2011 - Premiul special al juriului pe anul 2011, la concursul organizat de Centrul Multicultural Poesis, Satu Mare; Premiul pentru „cel mai bun parodist român", la Tabăra Națională de Literatură și Arte Plastice „Archeus", ediția a Vl-a; Premiul Interart acordat de USR, Filiala Cluj, pentru volumul Vizita de dimineață (premiu oferit de omul de afaceri Remus Pop).
2011 27-29 mai, Alba Iulia - Premiul I ex aequo - secțiunea Parodie, din cadrul Festivalului Internațional „Alb-umor", ediția a II-a.
2011, 24 septembrie — Premiul literar «„Poezie" — „Parodie"» pentru volumele Cât îi Maramureșu* / Nu-i poet ca eu și tu și Cartea nunților, acordat de Asociația Scriitorilor Baia Mare, la concursul „Cărțile anului 2010".
2011, noiembrie, Chișinău — Premiul al II-lea — la Festivalul Național de Epigramă și Fabulă „Donici, cuib de-nțelepciune", ediția a VII-a, secțiunea Fabulă.
2012, 21 aprilie, București — Diploma de Membru de onoare al Uniunii Epigramiștilor din România, „pentru aportul excepțional la promovarea epigramei românești".
2012, 12 mai, Buzău — Premiul I — secțiunea Creație literară, la ediția a XIII-a a Festivalului Național de Epigramă „Cât e Buzăul de mare" pentru volumul de parodii ,,Vizita de dimineață"
2012, 6-8 iulie — Premiul I — la Festivalul Internațional „Umor fără frontiere", ediția I, Vama, jud. Suceava.
2012, 8-14 octombrie, Vaslui — Diplomă de excelență pentru participare la Concursul de Literatură Satirico-Umoristică — secțiunea Manuscris/Revistă, din cadrul Festivalului de Umor „Constantin Tănase", ediția a XXII-a.
2013, 10 mai, București — Premiul special al președintelui Uniunii Epigramiștilor din România, atribuit la manifestarea culturală „Premiile pe anul 2012".
2013, 7-9 iunie, Alba Iulia - Premiul special al Filialei Alba - Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România, decernat la Festivalul Internațional „Alb-umor", ediția a IV-a.
2013, iulie, Baia Mare/Ocoliș — Diploma pentru parodie — în cadrul Taberei Naționale de Literatură și Arte Plastice „Archeus", ediția a VIII-a.
2013, 7 iulie - Premiul II — la secțiunea Literatură umoristică — Poezie, la Festivalul Internațional de Grafică Satirică și Literatură Umoristică „Umor la... Gura Humorului", ediția a XXIII-a.
2015, 22-23 mai, Bistrița — Premiul I — la Festivalul Internațional de satiră și umor ,,Mărul de Aur” pentru volumul : ,,No ase”
2016, 1-3 aprilie, Diploma si medalia Societății Culturale ,,Steaua Nordului”, Botoșani,
2016, 21 mai, — Premiul I — la Festivalul Internațional Literatură Umoristică și Grafică Satirică „Alb Umor”, secțiunea parodie.
VOLUME
- Folclor eminamente nou din Țara Maramureșului, Editura Jurnalul de Sighet, 1997,
- Rondeluri implementate, Editura Societății Culturale Pro Maramureș "Dragoș Vodă" 1999.
- Groapa cu (a)muze parodii, Baia Mare, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, 2002.
- Cuțitul ca o mască, Cluj-Napoca, Ed. Grinta,2002
- Aventurile lui Cosmin în drum spre Țara de Aur, lit. pentru copii, Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2003;
- Poveste de iarnă, Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2005;
- Apelul de seară subintitulat O panaramă a poeziei românești de la origini pînă în prezent, Editura Grinta din Cluj-Napoca, 2006
- Pacea zăpezii : micropoeme, Târgu Mureș, Fundația Cronos, 2006
- Din vremea lui ,,A fost odată...”; Balade și sonete, Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2008
- … și am ieșit din vremi râzând… poezia și parodia anotimpurilor, Editura Grinta din Cluj-Napoca, 2009.
- Cât îi Maramureșu’ / Nu-i poet ca eu și tu Poeți maramureșeni din primul deceniu al secolului XXI, parodii (ed. ,,Limes”, Cluj-Napoca, 2010);
- Cartea Nunților” Ghid practic pentru județul Maramureș (ed. ,,Dacia XXI” Cluj-Napoca 2010);
- Literatura română mură-n gură Pseudo-analize literare la texte din manualele alternative ale claselor V-VIII (ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2010);
- Vizita de dimineață – o panaramă a poeziei românești de la origini până în prezent” editura Tracus Arte, București, 2011;
- Poeme paralele editura Caiete Silvane, Zalău, 2012;
- Ședință de consiliu(teatru de buzunar), (editura Grinta, Cluj-Napoca, 2012);
- Vin turcii (teatru de buzunar), (editura Grinta, Cluj-Napoca, 2012);
- De-a școala (teatru de buzunar), (editura Grinta, Cluj-Napoca, 2012);
- Unde dai și unde crapă… (Pe marginea unor proverbe), (editura Grinta, Cluj-Napoca, 2013).
- Literatura română mură-n gură Pseudo-analize literare la texte din manualele alternative ale claselor V-IX (ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2013);
- La pețit... - Ghid practic pentru județul Maramureș (ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2014)
- Râde ciob de oală spartă (ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2014)
- No, așe - Folclor poetic eminamente nou din Țara Maramureșului (ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2015)
- Noua parodie nouă - după antologia de poezie română postmodernă Noua poezie nouă alcătuită de Dumitru Chioaru (ed. Limes, Cluj-Napoca, 2016)
- Maramureș țară veche, cu poeți fără pereche - Panarama poeziei maramureșene culte, de la origini până mai ieri (ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2016)
- Tălmăciri... răstălmăciri (poeți ucrainieni din România parodiaț Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2017i )
- De-a telefonul fără fir (în colaborare cu Ioan Găbudean-senryu-uri parodiate ,Editura ardealul, Târgu Mureș, 2018)
- Zâmbind prin anotimpuri - poezia și parodia anotimpurilor în literatura română (Editura Eikon, București, 2018)
În colaborare cu Radu Ilarion Munteanu și Liviu Ovidiu Penea editează volumul ,,Mai există bizoni. Și cei care-i văzură” (Poemele clopotelor) ed. ,,Galaxia Gutenberg”, Târgu-Lăpuș, 2011 – partea de parodie. De asemenea parodiază toți poeții incluși în antologia lui Ion Vădan ,,Intersecții prin labirint” ed. ,,Dacia XXI”, Cluj-Napoca, 2011 și 10 poeți prezenți în Antologia de poezie a revistei ,,Singur” ed. ,,Grinta”, Cluj-Napoca, 2010.
Inima nu comunică prin cuvinte (parodie de Lucian Perța)
Sursa: „Graiul Maramureșului” din 26.03.2019
Maria Cunțan, poetă
| Maria Cunțan | |
 Maria Cunțan | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | Sibiu, Imperiul Austriac |
| Decedată | (73 de ani) București, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | traducătoare poetă |
| Modifică date / text | |
Maria Cunțan (n. 7 februarie 1862, Sibiu - d. 23 noiembrie 1935, București) a fost o poetă din România, care a folosit uneori pseudonimele Liliac și Rim.
VIAȚA
Tatăl ei, Dumitru, era preot și compozitor de muzică bisericească. A avut două surori, Elena și Alexandrina.
Școala primară o urmează la secția română.
Debutează în 1891 în revista Tribuna. În același an publică proză în revista „Foaia ilustrată”.
Organizează acasă seri literare și muzicale la care participă și Ilarie Chendi, care era încă student pe atunci, dar care ulterior o va ajuta să colaboreze la ziarele și revistele vremii.
Între 1895-1900 publică în revistele „Vatra”, „Famila”, „Dochia”, „Revista ilustrată”, „Telegraful român”, „Tribuna”, „Tribuna poporului” etc.
În 1901 începe să colaboreze și la revistele „Convorbiri literare” și „Semănătorul”.
În 1905 obține premiul revistei „Luceafărul” pentru poezia „Asfințit”.[1]
Este activă în „Societatea scriitorilor români”.
Este apreciată de Titu Maiorescu, Radu Gyr, Garabet Ibrăileanu etc.
În 1915 se mută la București, unde locuiește la Azilul Domnița Bălașa.
Se stinge din viață pe data de 23 noiembrie 1935 la Sanatoriul Filaret.
SCRIERI PROPRII
- Poesii, Ed. Cartea Românească, București, 18..?
- Obolul seracului la Monumentul Marelui Andreiu, Tiparul Tipografiei Arhidiecesane, 1898
- Poesii, Ed. Minerva, Orăștie, 1901
- Poezii, Ed. Minerva, București, 1905
- Din caierul vremii (două volume), Ed. Minerva, București, 1916
- Rugăciunea unui copil. Crăciun, Ed. Compania, București, 2006
TRADUCERI
- Enrico Golisciani, Secretul Susanei, Tiparul Tipografiei Arhidiecesane, Sibiu
- Friedrich Schiller, Fecioara din Orleans, Editura Wilhelm Krafft, Sibiu, 1909
Tot lacrimi de-ale mele;
Copilele cu flori la brâu
Își spală fața'n ele.
Și râd cu râsul lor nebun,
Când turmele-și adapă,
Și nu'nțeleg, dacă le spun
Că-s lacrimi, nu e apă.
Vin și bătrânele din sat
Cu limba lor subțire
Și țin în drum de mine sfat:
- Că n'am nici o'nrudire,
Că numai doine port în cap
Și cânturi de iubire,
Că nu-s destoinică să sap,
Să leg nu știu trei fire...
C'o mână întinsă pe răsboiu
Cu alta 'ntru coclețe,
Ascult, ascult, fără să vroiu
Poveștile 'ndrăsnețe.
Iar când mă doare-atâta sfat
Ș'atâtea vorbe rele,
Închid oblonul dinspre sat
Și-mi cânt doinele mele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu