MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 3 IANUARIE 2024 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente, Nașteri, Decese, Sărbători, RELIGIE ORTODOXĂ, MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, TEATRU/FILM, GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR, SFATURI UTILE, 

ISTORIE PE ZILE

Evenimente

*  1472 - Domnitorul moldovean Ștefan cel Mare a acordat un important privilegiu comercial negustorilor brașoveni – libertatea comercială deplină în întreaga țară a Moldovei și garantarea securității activității lor,pe teritoriul ţării (documentul era un semn pregătitor al reconcilierii domnului moldovean cu Matia I Corvin, regele Ungariei)

* 1496 - Leonardo da Vinci testează fara succes o invenție numita de el “masina de zburat”.

Studiu de mașină zburătoare, 1488 – foto: ro.wikipedia.org

Leonardo di ser Piero da Vinci (n. 15 aprilie 1452, Vinci – d. 2 mai 1519, Amboise), cunoscut sub numele de Leonardo da Vinci, a fost cel mai de seamă reprezentant al Renașterii italiene din perioada de apogeu a acesteia. Spirit universalist: pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și scriitor, Leonardo da Vinci este considerat adesea cel mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii.

Geniul său creator și spiritul său inventiv și-au pus amprenta asupra epocii, fiind considerat arhetipul omului renascentist, un spirit animat de o curiozitate nemaiîntâlnită până atunci, animat de o imaginație fără precedent în istorie. Încă din timpul vieții, Leonardo da Vinci a fost considerat unul din cei mai mari ingineri ai timpului său.

În scrisoarea de prezentare ce-o trimisese ducelui Ludovico Sforza (Il Moro), Leonardo afirma că este capabil să construiască tot felul de mașini capabile să asigure protecția orașului în cazul unui asediu. Atunci când a fugit la Veneția în 1499, și-a găsit imediat o slujbă de inginer militar, prin concepția și construcția unui sistem mobil de baricade, care să protejeze orașul de atacuri din exterior. De asemenea, a relizat un proiect de deviere a râului Arno, proiect la care a colaborat cu Niccolò Machiavelli.

Leonardo da Vinci’s Helicopter – foto: leonardodavincisinventions.com

Notele artistului cuprind o mulțime de invenții, multe din ele, inutile sau fanteziste, precum un instrument muzical (viola organista), un cavaler mecanic (robot) și un tun cu abur, dar și altele utile, precum pompe hidraulice, mecanisme cu clichet reversibile și proiectile de mortier.

În 1502, Leonardo da Vinci a desenat un pod suspendat, parte a unui proiect mai amplu pentru sultanul Baiazid al II-lea, podul fiind destinat să traverseze intrarea în Bosfor, cunoscută drept Cornul de Aur. Baiazid nu a acceptat proiectul, considerându-l irealizabil. Concepția lui Leonardo a fost reînviată în 2001, atunci când podul Vebjørn Sand Da Vinci Project, ce se baza pe ideea sa, a fost realizat în Norvegia.

Da-Vinci- glider – foto: leonardodavincisinventions.com

Însă ceea ce l-a fascinat cel mai mult de-a lungul întregii sale vieți a fost zborul. Leonardo a studiat zborul păsărilor, și a scris mai multe studii despre acesta, printre care Codexul asupra zborului păsărilor din 1505. A conceput și diverse aparate de zburat, printre care una cu aripi batante (ornitopter) și o mașină de zburat cu aripă rotativă (helicopter).

Postul de televiziune britanic Canal Four a comandat realizarea unui film documentar intitulat Leonardo’s Dream Machines, pentru o emisiune din 2003. Proiectele lui Leonardo pentru o parașută și pentru o arbaletă gigant, au fost interpretate, realizate cu mijloacele acelei epoci și testate cu succes. Multe din proiectele lui Leonardo s-au dovedit astfel fezabile.

* 1521 - Papa Leon al X-lea emite bula papala “Decet Romanum Pontificem.” prin care îl excomunică pe reformatorul religios Martin Luther.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

Decet Romanum Pontificem – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483, Eisleben, Saxonia – d. 18 februarie 1546), pastor și doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la nașterea Bisericii Evanghelice-Luterane. Primele idei ale Reformei protestante au fost enunțate de Martin Luther în 1517, în calitatea sa de preot catolic și profesor de exegeză la Universitatea din Wittenberg.

Excomunicarea sa din Biserica Catolică a survenit în anul 1521. (…) În 1515 a adus învinuiri clerului, că dă un rău exemplu creștinilor, care au creat, din această cauză, satiri, maxime și fabule pe seama lui. El cerea preoților să ofere oamenilor modelul divin al Scripturii și nu al pământeanului corupt de păcat.

Martin Luther, 1529 – portret de Lucas Cranach cel Bătrân – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ciuma din 1516, l-a găsit curajos, la postul său, pe care nu a vrut să-l părăsească, în ciuda invitațiilor făcute de prietenii săi” . Totuși, lent, în cursul acestor ani (1512-1517), ideile religioase ale lui Luther s-au îndepărtat de doctrina oficială a Bisericii. A început prin a vorbi de teologia noastră, în contrast cu cea care se preda la Erfurt.

Seriozitatea cu care Luther și-a susținut vocația sa religioasă l-a condus la o criză personală profundă: se întreba cum era posibil să reconcilieze cerințele legii lui Dumnezeu cu incapacitatea omului de a le urma. El a găsit răspunsul în Noul Testament: Dumnezeu, devenind om în Isus Cristos, a împăcat omenirea cu el.

Ceea ce era cerut omenirii nu era o respectare strictă a legilor și a obligațiilor religioase, ci un răspuns de credință, răspuns acceptat de Dumnezeu. Această credință trebuia să se bazeze pe dragoste, nu pe frică. Luther este cunoscut ca „părintele Reformei”. Intenția lui însă nu a fost crearea unei biserici noi, alternative, ci înnoirea Bisericii Universale.

* 1749 - Apare la Copenhaga, cel mai vechi ziar din lume, “Berlingska Tidende”.

* 1777 -  În Războiul de Independență al Statelor Unite, armata condusă de Generalul american George Washington a învins armata britanică condusă de generalul britanic Charles Cornwallis, în Bătălia de la Princeton, New Jersey.

George Washington adunându-și trupele la Bătălia de la Princeton - foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de la Princeton (3 ianuarie 1777) a fost o confruntare din cadrul Războiului de Independență al Statelor Unite ale Americii, în care forțele revoluționare ale generalului George Washington au învins forțele britanice lângă Princeton, New Jersey. În seara zilei de 2 ianuarie 1777, Washington, Comandantul Armatei Continentale, a respins un atac britanic în bătălia de pe Pârâul Assunpink la Trenton.

În acea noapte, el a evacuat orașul, a ocolit armata generalului Lord Cornwallis, și a atacat garnizoana britanică din Princeton. Generalul Hugh Mercer, din Armata Continentală, s-a întâlnit cu două regimente conduse de locotenent-colonelul Charles Mawhood din armata britanică. Mercer și armata sa au fost depășite, iar Washington a trimit o miliție sub comanda generalului John Cadwalader să-l ajute.

Această miliție, văzând retragerea oamenilor lui Mercer, s-a retras și ea. Washington a sosit cu întăririle și și-a adunat din nou oamenii, după care a condus atacul împotriva armatei lui Mawhood, împingându-le înapoi. Mawhood a dat ordinul de retragere și majoritatea soldaților britanici au încercat să se regrupeze împreună cu armata lui Cornwallis din Trenton.

A doua bătălie de la Trenton (sau Bătălia de pe Pârâul Assunpink) a fost o victorie a americanilor în fața armatei britanice, venită după lupte duse în orașul Trenton, New Jersey, la 2 ianuarie 1777, în timpul Războiului de Independență al SUA. In imagine, harta cursului râului Delaware din 1655 – „Asin Pink” este în dreapta – foto: ro.wikipedia.org

În Princeton, generalul John Sullivan a obligat soldații britanici refugiați în Nassau Hall să se predea, punând capăt bătăliei. După bătălie, Washington și-a deplasat armata la Morristown, iar britanicii, după a treia lor înfrângere în decurs de zece zile, au evacuat sudul provinciei New Jersey.

Victoria de la Princeton a ridicat moralul americanilor și numărul voluntarilor ce se înscriau în armată a crescut. Aceasta a fost ultima acțiune majoră din cadrul campaniei din New Jersey efectuată de Washington în acea iarnă. Pe locul bătăliei, se află astăzi Parcul de Stat al Câmpului de Bătălie Princeton.

* 1805 - Restrângerea dreptului țăranilor moldoveni asupra fânețelor, pășunilor și pădurilor.

* 1815 -  Austria, Marea Britanie și Franța încheie un tratat secret de alianță defensivă, îndreptat împotriva Prusiei și Rusiei.

*  1833 - Marea Britanie preia controlul asupra Insulelor Falkland.

Insulele Falkland – foto: ro.wikipedia.org

Insulele Falkland, numite și Insulele Malvine sunt un arhipelag situat în Atlanticul de Sud, la 483 km est de coasta Americii de Sud și 940 km nord de Antarctica. Arhipelagul este format din două insule principale: Falkland de Est și Falkland de Vest plus cca 700 de insule mai mici. Capitala și orașul principal este Stanley, situat pe insula Falkland de Est. Insulele sunt un teritoriu britanic de peste mări dar sunt revendicate de Argentina încă de la independența acesteia din 1810

* 1843 - Are loc premiera operei “Don Pasquale” de G. Donizetti.

Luigi Lablache as Don Pasquale in the 1843 premiere – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Don Pasquale este o operă bufă în 3 acte de Gaetano Donizetti, după un libret de Michele Accursi și Giacomo Ruffini. Premiera operei a avut loc în 3 ianuarie 1843, la “Teatrul Italian” din Paris. Bătrân, bogat, dar singur, Don Pasquale este hotarât să se însoare, dorindu-și soție tânără și frumoasă. Doctorul Malatesta, prieten al casei, îi vorbește despre sora lui, Sofronia, abia ieșită de la mănăstire.

Don Pasquale pare încântat. Cu ocazia acestei căsătorii el este hotărât să-l alunge din casa pe Ernesto, nepotul său, pe care îl dezmoștenește din cauza dragostei acestuia pentru o frumoasă actriță, pe nume Norina. Amuzat și neîncrezător, la început, Ernesto își va da seama că toate visele sale de fericire vor fi nemilos spulberate. În acest timp, frumoasa Norina nici nu bănuiește gravele evenimente ce se petrec.

Scrisoarea “de adio” pe care o primește de la Ernesto o nedumerește, dar sosirea doctorului Malatesta o va lămuri și liniști. Pentru a-și ajuta prietenii, pe Ernesto și pe Norina, șiretul doctor a pus la cale un plan dibaci: o va prezenta pe Norina lui Don Pasquale drept sora sa, va înscena o căsătorie, după care tinerei fete îi va reveni sarcina de a-l exaspera pe bătrânul nesăbuit care, în final, va fi fericit să afle adevărul și, mai ales, va trebui sa încuviinteze căsătoria “soției” sale cu nepotul său, Ernesto. Norina este încântată de acest plan și împreună cu prietenii săi actori, travestiți în servitori, pornesc la “atac”.

* 1848 - Joseph Jenkins Roberts depune jurământul în funcția de (primul) președinte al statului independent Republica Africană Liberia.

Joseph Jenkins Roberts – foto: ro.wikipedia.org

Joseph Jenkins Roberts (n. 15 martie 1809 – 24 februarie 1876) a fost președintele Liberiei de două ori (1848-1856 și 1872-1876). S-a născut în Norfolk, Virginia, USA, Roberts a emigrat în Liberia în 1829 în tinerețe. Și-a deschis un magazin în Monrovia, după care a intrat în politică. Când Liberia a devenit stat independent în 1847, Roberts a fost ales primul președinte al țării, și a îndeplinit această funcție până în 1856. În 1872 a fost din nou ales președinte.

* 1853 - Apare, la Sibiu, Telegraful Roman «gazeta politica, industriala, comerciala si literara», sub indrumarea episcopului de atunci Andrei Saguna, cu aparitie neintrerupta pana azi. În 1919, publicaţia a devenit organ al Mitropoliei ortodoxe de Alba Iulia şi Sibiu. Telegraful Roman a fost  condus în primii ani de Florian Aaron şi apoi de dr. Pavel Vasici

Telgraful român – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Telgraful român a fost o gazetă bisăptămânală de informare socială și culturală care a apărut la Sibiu de la 3 ianuarie 1853. Primul redactor al gazetei, pentru primele opt numere, a fost Florian Aaron, înlocuit de Pavel Vasici. Gazeta a apărut scrisă cu caractere chirilice, dar publică între anii 1859 și 1863 și articole imprimate cu caractere latine.

Alți redactori ai revistei, înainte de 1900, au fost Ioan Bădilă, Visarion Roman, Ioan Rațiu, Zaharia Boiu, Nicolae Cristea. În Telegraful român au debutat Zaharia Boiu cu poezia Saluatare în 1853, Visarion Roman cu poezia Fiul grijei în 1853, Alexandru Macedonski, la 8 decembrie 1870 cu poezia Dorința poetului, trimisă de la Viena și Ilarie Chendi cu nuvela Emi la 14 iulie 1892, semnată X.

În paginile revistei au publicat numeroși scriitori români, precum Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, Ion Creangă, Ioan Slavici, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc etc. În urma apariției Tribunei la Sibiu, Telegraful român se transformă într-o gazetă de știri administrative și de cultură ecleziastică, după 1900, la inițiativa lui Andrei Șaguna.

* 1861 - Războiul Civil American - Statul Delaware votează împotriva secesiunii față de Statele Unite.

* 1868 -  Restaurația Meiji în Japonia: Șogunatul Tokugawa este abolit; agenți din Satsuma și Chōshū pun mâna pe putere.

Samurai of the Chosyu clan, during the Boshin War period – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Restaurarea Meiji cunoscută și ca Revoluția, Reforma sau Reînnoirea, a fost un lanț de evenimente, începând cu 1868, care au condus la lichidarea șogunatului și restaurarea conducerii imperiale în Japonia. Restaurarea a dus la schimbări enorme în Japonia asupra structurilor politice și sociale de la sfârșitul perioadei Edo (adesea numit Șogunatul târziu Tokugawa) și începutul perioadei Meiji.

Imediat după Restaurarea Meiji, șintoismul a devenit religia oficială a Japoniei, iar în 1868 îmbinarea acestuia cu budismul a fost scoasă în afara legii. În februarie 1867, împăratul Kōmei moare, urmându-i la tron fiul său Mutsuhito (Meiji), în vârstă de numai 15 ani. Tânărul monarh avea sprijinul forțelor militare ale provinciilor Satsuma și Tosa.

Shogunul Tokugawa Yoshinobu (ian. 1867 – nov. 1867) ajunsese, practic, lipsit de orice sprijin armat, fapt pentru care, pe data de 8 noiembrie 1867, a renunțat la funcțiile sale. După abdicare, acesta nu și-a făcut seppuku, așa cum ar fi cerut tradiția, ci a trăit un timp în obscuritate, și mai târziu a fost primit la curtea imperială. Liderul forțelor imperiale, Saigo Takamori, și liderul forțelor shogunale, Katsu Kaishu, s-au întâlnit și au discutat predarea pașnică a puterii.

Emperor Meiji moving from Kyoto to Tokyo, end of 1868, as imagined by Le Monde Illustre – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Cu toate că shogunul a acceptat restaurația și a retras trupele la Osaka, la sfârșitul lui ianuarie 1868, alte forțe Tokugawa au încearcat să recucerească Kyoto, dar au fost înfrânte de către forțele din provinciile Satsuma, Choshu și Tosa. Războiul Boshin, între anii 1867 și 1868 a dus la desființarea șogunatului. Bătălia finală s-a dat la Toba-Fushimi.

Această bătălie practic a încheiat dominația familiei Tokugawa, cu toate că alte familii Tokugawa din nord au rezistat încă mult, iar flota din portul Hokkaido a rezistat până în anul 1869. La 3 ianuarie 1868, Matsuhito a decretat preluarea puterii precum și abolirea regimului shogunatului. La 26 noiembrie 1868 împăratul și-a instalat curtea și reședința la Edo, oraș ce primește numele de Tokyo („Capitala de Est”).

A început o nouă epocă în istoria Japoniei pe care împăratul Matsuhito, la cererea reformatorilor, a numit-o Meiji („guvernarea luminată”). Această eră s-a dorit a fi, în același timp, un continuum dar și o mare mutație socială și politică în societatea japoneză.

* 1870 - A început construcția podului Brooklyn din New York, Statele Unite.

3 ianuarie 1870: A început construcția podului Brooklyn din New York, Statele Unite – foto: ro.wikipedia.org

Podul Brooklyn noaptea – foto: ro.wikipedia.org

Podul Brooklyn este unul dintre cele mai vechi poduri suspendate din Statele Unite. Finalizat în 1883, leagă cartierele Manhattan si Brooklyn din New York City, traversând East River. Având 1.825 m lungime, a fost cel mai lung pod suspendat din lume de la deschiderea sa și până în 1903, și primul pod suspendat pe cabluri din sârmă de oțel.

* 1888 - Este utilizat pentru prima oară telescopul de la Observatorul Lick, având 91 cm în diametru. Era cel mai mare telescop din lume, la acea dată.

* 1899 - Intr-un editorial din ziarul american New York Times, este folosit pentru prima data cuvantul “automobil”.

* 1918 - Consiliul Dirigent din Transilvania trimite un memoriu lui Bratianu in care se spune ca vechiul Maramures se intindea pana in Slovacime si cuprindea comitatele Ung, Bereg, Ugocea si Maramures.

Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi ţinuturilor româneşti din Ungaria – Primul Guvern roman al Transilvaniei si Banatului dupa decretarea Unirii
Rândul de jos, de la stânga la dreapta: Alexandru Vaida Voevod, Ştefan Cicio Pop, Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Aurel Vlad.
Rândul de sus: Iosif Jumanca, Romul Boilă, Valeriu Branişte, Victor Bontescu, Dionisie Florianu, Ioan Suciu, Aurel Lazăr, Emil Haţieganu, Ion Flueraş
(lipsesc Octavian Goga si Vasile Lucaciu, in misiune in strainatate) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Banatului şi ţinuturilor româneşti din Ungaria a fost un organism politic provizoriu, cu atribuţii legislative, executive şi administrative limitate, al Transilvaniei, care a activat în perioada 2 decembrie 1918 şi 4 aprilie 1920.

La data de 2 decembrie 1918, la ora 9, în sala tribunalului din Alba Iulia a avut loc o şedinţă a Marelui Sfat Naţional în care, printre altele, s-a decis componenţa conducerii acestui organism, componenţa delegaţiei care urmau să prezinte regelui şi guvernului României hotărârile Adunării Naţionale şi s-a luat decizia înfiinţării a unui comitet executiv din rândurile sale cu activitate permanentă, care urma să conducă afacerile curente ale Transilvaniei.

În Consiliul Dirigent au fost aleşi 15 membri: Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, Ştefan Cicio-Pop, Aurel Vlad, Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Ioan Suciu, Iosif Jumanca, Romul Boilă, Emil Haţieganu, Ion Flueraş, Victor Bontescu, Vasile Lucaciu, Octavian Goga şi Valeriu Branişte.

Cei prezenţi au depus jurământul în prezenţa episcopului de Arad, Ignatie Ion Papp. Au lipsit Octavian Goga şi Vasile Lucaciu, aflaţi în străinătate, şi Valeriu Branişte. Atât sediul Marelui Sfat (adunarea legislativă a Transilvaniei), cât şi cel al Consiliului Dirigent (guvernul Transilvaniei) a fost stabilit la Sibiu.

* 1921 - Turcia încheie un tratat de pace cu Armenia.

* 1924 - Arheologul britanic Howard Carter descoperă sarcofagul lui Tutankhamun în Valea Regilor, lângă Luxor, Egipt.

* 1925 - Benito Mussolini anunță că preia puterea ca dictator, în Italia si scoate in afara legii partidele de opozitie. Partidul Fascist a ramas  unicul partid activ in Italia.

Benito Amilcare Andrea Mussolini
foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie, 1883, Predappio lângă Forlì – d. 28 aprilie, 1945, Giulino di Mezzegra lângă Como), conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943.

* 1932 -  Este declarată legea marțială în Honduras, pentru a opri revolta declanșată de muncitorii concediați de United Fruit.

* 1934 - În România s-a format un guvern liberal condus de Gheorghe Tătărescu, liderul “tinerilor liberali”.

Gheorghe Tătărăscu - foto: ro.wikipedia.org

Gheorghe Tătărăscu (n. 21 decembrie 1886, Poiana (astăzi un cartier al orașului Rovinari), Gorj – d. 28 martie 1957, București), prim-ministru al României în perioada 1934-1937 și în perioada 1939-1940. Gheorghe Tătărăscu a deținut și alte portofolii ministeriale; a fost martor al acuzării în procesul lui Lucrețiu Pătrășcanu

* 1936 - A fost alcătuit primul top de muzică pop, pe baza vînzărilor de discuri, publicat de revista “Billboard”, New York.

* 1937 - EA fost înfiinţată Federaţia Camerelor de Comerţ din Basarabia, România.

* 1956 - Scriitorul Nicolae Balota a fost arestat sub acuzatia de a fi redactat si multiplicat manifeste anticomuniste si condamnat de Tribunalul Militar Bucuresti (la data de 5 octombrie 1956) la 7 ani de inchisoare corectionala.

Nicolae Balotă (Fotografie publicată în 1981) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nicolae Balotă (n. 26 ianuarie 1925, Cluj – d. 20 august 2014, Nice) a fost un eseist, critic, istoric și teoretician literar român Prima oară a fost arestat în 1948, pe când era proaspăt asistent, judecat și condamnat pentru deținere și răspândire de material subversiv descoperit în urma unei percheziții la domiciliu, care consta din cărțile de literatură, istorie, filosofie și politică din biblioteca proprie.

Eliberat din închisoare în 1949, el este demis din funcția didactică de la universitate, ca fost deținut politic. După 5 ani de șomaj, cu angajări temporare (între care, câteva săptămâni, învățător la un preventoriu TBC pentru copii), este din nou arestat în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 1956 din cauza scrierii unui memoriu cuprinzând un rechizitoriu al încălcării libertăților democratice și religioase de către regimul comunist.

Desi patru exemplare ale memoriului elaborat de N. Balotă, împreună cu frații Matei, Ioan și Elena Boilă, nepoții lui Iuliu Maniu au fost distruse, o copie ajunge la Securitate, în urma trădării și denunțării autorilor de către un apropiat. Urmează 7 ani de detenție la Jilava, Făgăraș, Gherla, Pitești, Dej, precum și doi de domiciliu obligatoriu la Lățești.

Este eliberat în 1963 în schimbul unui acord de colaborare ca agent informator al Securității. Timp de 24 de ani, pânǎ la plecarea din țarǎ ca refugiat politic, va colabora în mod asiduu cu Securitatea semnînd, sub numele conspirativ de „Someșan” rapoarte în care își denunța camarazii de la cercul Cibinium. După eliberare, este redactor la revista „Familia” din Oradea, apoi cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București.

În 1979, devine profesor invitat al Universității „Ludwig-Maximilian” din München. Stabilit la Franța, în 1981, predă literatură comparată la Universitatea „François Rabelais” din Tours și la Universitatea din Le Mans (Franța). Concomitent, lucrează și la Radio „Europa Liberă” unde, între altele, potrivit unor comentatori tendențioși, Securitatea i-ar fi încredințat misiunea de a interveni pe lînga Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Nicolae Constantin Munteanu și ceilalți, de manieră a îi determina să-și atenueze discursul și a-l face mai puțin critic la adresa realităților românești.

Solicită și obține în 1987 azil politic în Franța. În 1990, devine cetățean francez. A revenit periodic în România, susținând cursuri de literatură comparată în calitate de profesor invitat la universitățile din Cluj și București. În 2003, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj i-a conferit titlul de Doctor honoris causa. În ultimii ani ai vietii a trăit la Nisa, in Franta. A fost căsătorit cu prozatoarea Bianca Balotă (1936-2005).

* 1958 -  S-a format Federația Indiilor de Vest. A fost o federatie efemera formata din coloniile britanice din Insulele Antile in Marea Caraibilor, care s-a dizolvat la 31 mai 1962.

* 1959 - Alaska a devenit cel de-al 49-lea stat  al SUA.

Harta Statelor Unite cu statul Alaska indicat – foto: ro.wikipedia.org

*  1961 -  Statele Unite rup relațiile diplomatice cu Cuba lui Fidel Castro, ca urmare a nationalizarii bunurilor americane din aceasta tara.

* 1962 - Papa Ioan al XXII-lea îl excomunică pe liderul comunist cubanez  Fidel Castro.

Ioan al XXIII-lea – foto: ro.wikipedia.org

Ioan al XXIII-lea, născut Angelo Giuseppe Roncalli, (n. 25 noiembrie 1881, Sotto il Monte, Italia – d. 3 iunie 1963, Cetatea Vaticanului, Roma) a fost papă din 28 octombrie 1958 până la moartea sa. Canonizarea sa a avut loc în data de 27 aprilie 2014, împreună cu cea a papei Ioan Paul al II-lea

Fidel Castro - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Fidel Castro, pe numele său complet Fidel Alejandro Castro Ruz (n. 13 august 1926) este un revoluționar cubanez care a participat la răsturnarea dictaturii lui Fulgencio Batista și transformarea Cubei în primul stat comunist din emisfera vestică. A deținut titlul de premier până în 1976, când a devenit președintele Consiliului Statului și Consiliului Miniștrilor. Fidel Castro Ruz a fost prim-secretar al Partidului Comunist Cubanez (PCC) de la formarea sa în 1965. Fratele său, Raúl, a devenit succesorul lui Fidel Castro în 2008.

* 1963 - Prin Decretul 5 sunt graţiaţi 2543 deţinuţi politic în România.

* 1966 - Havana – Se creează Organizația de Solidaritate a Popoarelor din Africa, Asia și America Latină la conferința celor trei continente.

* 1987 - Celebra cantareata americana Aretha Franklin a fost inclusă în “Rock and Roll Hall of Fame”, devenind astfel prima femeie din lume care a primit aceasta distincţie.

Aretha Franklin (n. 25 martie 1942, Detroit) este o cântăreață, compozitoare și pianistă americancă. Deși cunoscută pentru melodiile ei soul și fiind numită Regina muzicii Soul, cântă de asemenea jazz, blues, R&B, muzică gospel și rock. Rolling Stone a clasat-o pe primul loc în topul „100 Greatest Singers of All Time”, iar în clasamentul „100 Greatest Artists of All Time” pe locul nouă.

A câștigat 18 premii Grammy competitive și două onorifice. Are 20 de single-uri pe locul unu în topul Hot R&B/Hip-Hop Songs și două pe primul loc în Billboard Hot 100: „Respect” (1967) și „I Knew You Were Waiting (For Me)” (1987), un duet cu George Michael. Din 1961, ea a avut un total de 45 de hit-uri în top 40 pe Billboard Hot 100.

Între 1967 și 1982 a avut 10 albume R&B pe locul unu mai mult decât oricare altă femeie artist. În 1987, a devenit prima artistă femeie care a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame. Conform publicației Time, este una dintre cele mai influente femei ale secolului al XX-lea.

* 1990 -  Consiliul Frontului Salvarii Nationale emite un Decret-lege privind înființarea și înregistrarea oficială a partidelor politice din România, dupa peste patru decenii de interdictie comunista.

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

FSN a anunţat că nu este şi nu va fi un partid politic, urmând a se prezenta în alegeri ca o organizaţie politică reunind personalităţi şi grupuri care s-au afirmat în Revoluţie.

* 1990 - Fostul lider al statului Panama, Manuel Noriega, e capturat de  forțele americane.

Manuel Antonio Noriega Moreno (born February 11, 1934) – foto: en.wikipedia.org

* 1993 -  La Kremlin, George Bush şi Boris Elţîn, presedintii S.U.A. si ai Rusiei  au semnat Acordul de dezarmare strategică START II care prevedea diminuarea în 10 ani cu două treimi a arsenalelor nucleare strategice ale celor două puteri.

Presidents George H. W. Bush and Boris Yeltsin sign START II, (Strategic Arms Reduction Treaty), on 3 January 1993 in Vladimir Hall, The Kremlin in Moscow, Russia – foto: en.wikipedia.org

Strategic Arms Reduction Treaty (Tratatul pentru Reducerea Armelor Nucleare Strategice), de obicei prescurtat START, este un acord de dezarmare semnat de Statele Unite și de Uniunea Sovietică în vederea reducerii în comun, treptată a mijloacelor de trasnport la țintă pentru armele nucleare.

Rachetele intercontinentale cu baza la sol (în silozuri) care dispun de capete de luptă multiple au un efect foarte destabilizator, deoarece fiecare dintre adversari este tentat să atace primul, după principiul “folosește-le sau pierde-le”. Să presupunem că fiecare dintre cei doi adversari dețin 100 de asemenea rachete cu câte 5 capete fiecare, și că fiecare parte are o șansa de 95% de a distruge rachetele inamice în silozuri, folosind câte 2 capete pentru fiecare siloz.

În acest caz, statul care atacă primul poate reduce arsenalul inamicului până la 5 rachete, folosind 40 de rachete cu 200 de capete în total, menținând restul de 60 în rezervă. Din cauza acestui aspect, rachetele intercontinentale cu baza la sol purtătoare de capete multiple au fost interzise în cadrul tratatului START II. Acesta însă nu a intrat în vigoare deoarece nu a fost ratificat de către Duma rusă din cauza neînțelegerilor cu SUA privind Tratatul ABM.

* 1995 -  Anthony Lake, consilier pentru securitate naţională al preşedintelui Bill Clinton, a declarat că Statele Unite ale Americii îşi vor menţine poziţia în privinţa planurilor de a include în NATO fostele state ale blocului sovietic, în ciuda obiecţiilor Moscovei.

* 2004 - Un Boeing 737 aparținând companiei egiptene private Flash Airlines s-a prăbușit în Marea Roșie; accidentul aviatic s-a soldat cu 148 de morți.

* 2009 - Trupe israeliene au intrat în Fâşia Gaza, în cadrul celei de-a doua faze a operaţiunii din zonă, Israelul intenţionând să preia controlul asupra unor sectoare din Fâşia Gaza, de unde au fost lansate rachete către teritoriul israelian.

* 2018 - China a reuşit prima aselenizare realizată vreodată pe faţa nevăzută a Lunii.

China a efectuat joi cu succes prima aselenizare realizată vreodată pe faţa nevăzută a Lunii, au informat mass-media de stat, conform AFP. Modulul de explorare Chang’e-4, lansat pe 8 decembrie, a aselenizat în siguranţă la ora 10:26 ora Beijingului (02:26 GMT), a informat China New News Agency. El a trimis o fotografie a suprafeţei lunare către satelitul Queqiao, aflat pe orbită în jurul Lunii, a precizat televiziunea publică CCTV.

Spre deosebire de faţa Lunii aflată cel mai aproape de Pământ, care este întotdeauna îndreptată spre planeta noastră, nicio sondă sau modul de explorare nu au atins vreodată solul celeilalte părţi. Faţa ascunsă a satelitului natural al Terrei este montană şi accidentată, presărată cu cratere, în timp ce faţa vizibilă oferă multe suprafeţe plane, care permit aselenizarea.

Nașteri

* 106 Î.Hr. - S-a născut  filosoful si oratorul roman Marcus Tullius Cicero.

Marcus Tullius Cicero – foto: ro.wikipedia.org

Marcus Tullius Cicero (n. 3 ianuarie 106 î.Hr. – d. 7 decembrie 43 î.Hr.) a fost un filozof, politician, jurist, orator, teoritician politic, consul și constituționalist roman. El a jucat un rol important în perioada de sfârșit a Republicii romane. Activitatea sa literară și politico-socială s-a concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero poate fi calificat drept un om universal, homo universalis.

El a fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influență asupra literaturii latine și s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori, mai prolific chiar decât Seneca și Augustin. Printre lucrarile sale cele mai importante se numara cele 58 de discursuri ciceroniene, lucrari retorice (fiind considerat unul dintre fondatorii oratoriei antice), tratate (“De oratore libri tres”, “Partitiones oratoriae”) si opere filozofice ca “De republica”, “De legibus”, “De natura deorum” („Despre natura zeilor”) sau  „Despre supremul bine si supremul rau”.

La acestea se adauga si nenumarate discursuri si scrisori dintre care cele mai importante: “Ad Atticum”, “Ad Familiares”, “Ad Quintum”, “Ad Brutum”. Marcus Tullius Cicero a murit la 7 decembrie 43 i.H, fiind ucis de catre oamenii lui Marcus Antonius, pe care il considera cel mai primejdios dusman al republicii.

* 1194 - S-a născut  Împăratul Tsuchimikado al Japoniei; (d. 1231). 

Emperor Tsuchimikado (January 3, 1194 – November 6, 1231) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

* 

Alexandru Constantinidi
Date personale
Născut	3 ianuarie 1867
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	ofițer
comandant al Diviziei 2 Cavalerie
În funcție
1916 - 1918
Monarh	Ferdinand I
Prim-ministru	Ion I. C. Brătianu
Studii	Școala Militară de Infanterie și Cavalerie, din București (1886 - 1888) Școala Superioară de Război
Activitate
Ramura	Cavalerie
Gradul	Sublocotenent (1888) Locotenent (1893) Căpitan (1898) Maior (1906) Locotenent-colonel (1911) Colonel (1914) General de brigadă (1918)[1]
A comandat	1916 - comandant al Diviziei 2 Cavalerie
Bătălii / Războaie	Al Doilea Război Balcanic (1913) Primul război mondial (1916-1918) Operațiile militare postbelice (1918-1920)
Decorații și distincții
Decorații	Ordinul Coroana României (1909) Ordinul național „Steaua României” (1916) Medalia pentru bărbăție și credință (1913)
Modifică date / text

Alexandru Constantinidi - ortografiat uneori și Constantinide, (n. 3 ianuarie 1867 - d. ?) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial.

A îndeplinit funcții de comandant de regiment, brigadă și divizie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918.^[2]

CUPRINS

• 1Cariera militară
• 2Decorații
• 3Note
• 4Bibliografie
• 5Vezi și

CARIERA MILITARĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Alexandru Constantinidi a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de cavalerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 10 Călărași și al Regimentului 8 Călărași.^[3][4][5][6]

În perioada Primului Război Mondial a îndeplinit funcțiile de comandant al Regimentului 8 Călărași, Brigăzii 5 Roșiori și Diviziei 2 Cavalerie în perioada 10/23 aprilie 1916–28 octombrie/11 noiembrie 1918.^[2]

A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus Divizia 2 Cavalerie în operațiile militare postbelice.

„Pentru bravura și destoinicia cu care a condus Divizia 2 Cavalerie în luptele din regiunea Sătmarului, Mateszalka, Nyegyhaza li Czap în aprilie 1919, contribuind la depunerea armelor de către Divizia de Secui.”

Înalt Decret no. 2189 din 6 iunie 1919^{[7]:p. 142}

DECORAȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

•  Ordinul „Coroana României”, în grad de ofițer (1909)
•  Ordinul „Steaua României”, în grad de ofițer (1916)
• Medalia Bărbăție și Credință, cu distincția „Campania din Bulgaria 1913” (1913)^{[1]:p. 585}
•  Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, 6 iunie 1919^{[7]:p. 142}

*  1868 - S-a nascut Franz Valerie Marie Cumont, istoric, arheolog, epigrafist şi filolog belgian, membru de onoare străin al Academiei Române; (d.25.08.1947).

* 1876 - S-a născut Wilhelm Pieck, fostul presedinte comunist al Republicii Democrate Germane, ocupata de sovietici; (d.7.09.1960).

* 1883 – S-a născut  Clement Richard Attlee, conducător al Partidului Laburist şi premier al Marii Britanii (intre 1945-1951) ; (d.08.10.1967).

* 1892 -  S-a nascut J.R.R. Tolkien, scriitor şi profesor britanic, autorul celebrei trilogii “Lordul Inelelor”, care a fost scrisa în 14 ani, iar în anii 60 a dat nastere unui adevarat cult “transatlantic” similar celui creat de Star Trek (“Beowulf: monstri si critici”, “The Silmarillion”); (d.02.09.1973).

 Tolkien în 1916 – foto: ro.wikipedia.org

John Ronald Reuel Tolkien CBE (n. 3 ianuarie 1892, Bloemfontein, Statul Liber Orange, astăzi Africa de Sud – d. 2 septembrie 1973, Bournemouth, Anglia, Regatul Unit) a fost un scriitor, poet, filolog și profesor de universitate englez, cunoscut cel mai bine pentru cărți fantastice clasice: Hobbitul și Stăpânul Inelelor.

A fost profesor de anglo-saxonă la Oxford din 1925 până în 1945 și profesor de limbă și literatură engleză din 1945 până în 1959. A fost un Romano-Catolic devotat și prietenul lui C. S. Lewis – amândoi fiind membri ai clubului de discuție cunoscut sub numele The Inklings.

* 1896 - S-a născut actorul George Calboreanu; (m. 12 iulie 1986).

George Calboreanu - foto: ler.is.edu.ro

George Calboreanu (n. 3 ianuarie 1896, Turnișor, Sibiu – d. 12 iulie 1986, București ) a fost un actor român de teatru și film,  (“Apus de soare”, “Bădăranii”, “Titanic Vals”, “Omul cu mârţoaga”)

* 1909 - S-a născut Dan Smântânescu, scriitor, istoric şi critic literar; fost secretar particular al istoricului Nicolae Iorga în perioada 1931-1940 (m. 2000).

* 1912 - S-a născut Emil Condurachi, istoric si arheolog, Doctor Honoris Causa al Universitatii din Bruxelles, membru titular din 1955 al Academiei Romane ; (d.16.08.1987).

Emil Condurachi – foto: ro.wikipedia.org

A fost căsătorit cu Florica (1909-1977), sora  matematicianului Grigore C. Moisil.

* 1926 – S-a nascut  sir George Martin, producătorul englez al discurilor trupei “The Beatles”

George Martin backstage at the Beatles’ Love show, Las Vegas, c. 2006 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

George Martin (n. 3 ianuarie 1926 – d. 8 martie 2016) a fost un producător muzical, compozitor, aranjor, inginer de sunet şi muzician britanic, care a devenit faimos pentru că a produs albumele de studio ale formaţiei The Beatles (cu excepţia lui Let It Be, la care a fost cooptat pentru mixaj Phil Spector).

George Martin a studiat pianul şi oboiul la Guildhall School of Music and Drama, între 1947 şi 1950. După terminarea studiilor a fost angajat pentru scurt timp în departamentul de muzică clasică al BBC, pentru a se alătura ulterior casei de discuri EMI, de care aparţinea şi Parlophone. În anii 1950 a produs discuri de comedie ale artiştilor Peter Sellers şi Spike Milligan.

Martin a fost producătorul care în numele casei de discuri Parlophone a oferit un contract formaţiei The Beatles în 1962. Este responsabil pentru eliminarea din formaţie a toboşarului Pete Best, de a cărui tehnică nu era mulţumit. În special în perioada timpurie a avut o influenţă foarte mare asupra aranjamentelor muzicale, deşi pe întreaga perioadă de colaborare cu formaţia a compus şi a dirijat acompaniamentele orchestrale ale cântecelor formaţiei (cu puţine excepţii). Pe lângă aceste funcţii, Martin a şi cântat de-a lungul timpului la diverse instrumente (pian, orgă, clavecin) pe înregistrările sonore.

* 1929 - S-a nascut  regizorul  italian Sergio Leone, devenit faimos datorita filmelor western pe care le-a  creat si care au ajuns populare sub numele de “western-spaghetti”; (a decedat în anul 1989).

*  1930 - S-a nascut actorul american  Robert Loggia.

Robert Loggia as T.H.E. Cat (1966) – foto: en.wikipedia.org

Salvatore Loggia (n. 3 ianuarie 1930 – d. 4 decembrie 2015), cunoscut sub numele de Robert Loggia, a fost un actor și regizor american. El a fost nominalizat pentru Premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru Jagged Edge (1985) și a câștigat Premiul Saturn pentru cel mai bun actor într-un rol secundar pentru Big (1988).

* 1931: Aurel Sîntimbrean (n. 3 ianuarie 1931, Sântimbru, Alba, România – d. 20 mai 2020,^[1] Sântimbru, Alba, România) a fost un inginer geolog român. Născut într-o familie de țărani, tatăl său a fost trimis la Canal de către comuniști, ceea ce i-a creat probleme în facultate. A studiat la Cluj. Înainte de Revoluția din 1989, a fost pentru peste 20 de ani conducătorul tehnic al exploatării de la Roșia Montană.

A publicat câteva cărți critice despre exploatarea plănuită de Roșia Montană Gold Corporation.

* 1936: 

Eugenia Botnaru
Date personale
Născută	3 ianuarie 1936  Gribova, raionul Drochia, Moldova
Decedată	4 decembrie 2020 (84 de ani)
Cetățenie	Moldova
Ocupație	actriță
Alte premii
Medalia „Meritul Civic” (1996)[1]
Modifică date / text

Eugenia Botnaru (n. 3 ianuarie 1936, Nădușita, jud. Soroca, Regatul României – d. 4 decembrie 2020) a fost o actriță de teatru și cinema din Republica Moldova.^[2]

Și-a făcut studiile la Conservatorul de Stat „Gavriil Muzicescu” din Chișinău în ani 1958–1962, în clasa profesorilor V. Gherlac, P. Baracci, V. Cupcea.^[2]

A activat în trupa Teatrului dramatic „Aleksandr Pușkin” (azi Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău) în anii 1957–1989, după care la Teatrul folcloric „Ion Creangă” până în 1996. Din 1996, evoluează în cadrul Asociației de Creație „Buciumul”. Interpretează peste 100 de roluri pe scena teatrului Pușkin.^[2] Filmografia sa cuprinde aproximativ 20 de titluri, printre care:^[2]

• Singur în fața dragostei (1969) în rolul Mariei;
• Povârnișul (episod, 1970);
• Durata zilei (1974) în rolul Arghirei;
• Bărbații încărunțesc de tineri (1974) în rolul Catincăi Lungu;
• Bărbatul de alături (1977) în rolul Pașăi;
• Trânta (episod, 1977);
• Călătorie de nuntă (episod, 1982);
• Luceafărul (1986);
• Polobocul, (1991).

A participat la sonorizarea în limba română a peste 200 de filme. Activează ca profesoară la Institutul de Arte și Școala nr. 28 din Chișinău în anii 1973–1976 și 1993–?. În 1994, a fost distinsă cu titlul de Maestru în Artă din Republica Moldova. A deținut, de asemenea, și Medalia „Meritul Civic”.^[2]

* 1950 - S-a nascut  Victoria Principal, actriţa americană.

Victoria Principal (n. 3 ianuarie 1950) este o actriță americană, care a jucat rolul lui Pamela Barnes Ewing în filmul serial distribuit de către CBS, Dallas, în perioada 1978-1987.

* 1953 - S-a nascut  Gabriel Dorobanţu, interpret român de muzică uşoară.

Gabriel Dorobanțu (n. 3 ianuarie 1953), cântăreț român de muzică ușoară.  („Mai vino iar în gara noastră mică”, „Te rog zâmbeşte, fată frumoasă”).

* 1956 - S-a nascut Mel Gibson, actor și regizor americano-australian.

Mel Gibson (n. 3 ianuarie 1956 în Peekskill, New York) este un actor, regizor, producător și scenarist american. (“Patriotul”, “Breaveheart”, “Ce-şi doresc femeile”) Una din marile sale realizări o constituie filmul Patimile lui Hristos, pe care l-a regizat și finanțat. S-a născut cu numele Mel Columcille Gerard Gibson într-o familie irlandeză catolică, împreună cu care se mută în Australia în 1968.

* 1963: 

* 1968: Ștefan-Alexandru Băișanu (n. 3 ianuarie 1968) este un deputat român, ales în 2012 din partea USL Suceava. În prezent, face parte din Partidul Puterii Umaniste (social-liberal)^[1]

Absolvent al Facultății de Filosofie, începând din 1993 Băișanu a fost profesor la Liceul de Arte Suceava, iar din 2002 devine cadru didactic la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.^[2] În perioada 2004-2008, Băișanu a fost subprefect al județului Suceava, iar din 2012 a devenit parlamentar.

* 1969 - S-a nascut Michael Schumacher, pilot german de Formula 1.

Michael Schumacher  - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Michael Schumacher (n. 3 ianuarie 1969, Hürth-Hermühlheim, Republica Federală Germania) este un fost pilot de Formula 1. Statistic, prin prisma celor șapte titluri mondiale câștigate, a celor 91 de victorii, 68 de pole position-uri și 76 de cele mai rapide tururi, Michael Schumacher este considerat drept cel mai bun pilot de Formula 1 din toate timpurile.

În 2006, în urma unui sondaj efectuat de FIA, Michael Schumacher a fost votat de către fanii Formulei 1 drept cel mai popular pilot care a evoluat vreodată în acest sport. Faptul că de-a lungul carierei a încântat privirile spectatorilor și telespectatorilor cu evoluții de senzație, dar pe de altă parte a fost și implicat într-o serie de scandaluri cauzate de pilotajul său.

Michael Schumacher mai are un frate, Ralf Schumacher, cei doi fiind unicii frați care au câștigat curse în Formula 1, și au devenit primii frați care au terminat pe primele două poziții în aceași cursă, o performanță pe care au mai repetat-o de patru ori. Michael este căsătorit cu Corinna și are doi copii, Gina Maria și Mick.

În decembrie 2013, Schumacher a suferit o traumă serioasă la cap în timp ce schia în stațiunea Meribel, din alpii francezi. El a fost transportat pe cale aeriană la spital, operat și indus în stare comă artificială. După ce s-a aflat în comă din 29 decembrie 2013 până pe 16 iunie 2014, el a părăsit spitalul din Grenoble pentru a se reabilita în continuare la Spitalul Universității (CHUV) din Lausanne, Elveția.

* 1975: 

Roxana Scarlat
Roxana Scarlat în 2015
Informații personale
Nume complet	Roxana Mariana Scarlat-Bârlădeanu
Născut(ă)	3 ianuarie 1975 (46 de ani) București, România
Înălțime	1,7 m
Greutate	54 kg
Țară	România
Armă	Floretă
Antrenor național	Tudor Petruș Petre Ducu
Club	CSA Steaua
Retras în	2008
Clasamentul FIE	clasament (arhivă)
Palmares de medalii[ascunde] Jocurile Olimpice Argint Atlanta 1996 Pe echipe Campionatul Mondial Argint 1997 Cape Town Pe echipe Argint 1998 La Chaux-de-Fonds Pe echipe Argint 2004 New York Pe echipe Argint 2005 Leipzig Pe echipe Bronz 2001 Nîmes Individual Bronz 2002 Lisabona Pe echipe Bronz 2003 Havana Individual Bronz 2003 Havana Pe echipe Campionatul European Argint 2006 İzmir Pe echipe Argint 1997 Gdańsk Individual Bronz 2002 Moscova Individual Bronz 2001 Koblenz Pe echipe
Modifică text

Roxana (Scarlat) Bârlădeanu (n. 3 ianuarie 1975, București, România) este o scrimeră română, laureată cu argint pe echipe la Jocurile Olimpice de vară din 1996 de la Atlanta. A cucerit argintul european la individual în 1997. Este și cvadruplă vicecampioană mondială și vicecampioană europeană, tot pe echipe.

CARIERĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A început să practice scrima la vârsta de nouă ani, cu antrenorul Romeo Pellegrini la CS Energia.^[1] A obținut primele succese sale la campionatul național cu trei titluri succesiv în 1988, 1989 și 1990. În anul 1995 a cucerit o medalie de bronz la Campionatul mondial pentru juniori de la Paris. A fost selecționată în lotul olimpic și s-a transferat la CSA Steaua, unde a fost pregătită de Tudor Petruș.^[1]

La Jocurile Olimpice din 1996 de la Atlanta, a fost eliminată în sferturile de italianca Giovanna Trillini cu scorul 11–15.^[2] La proba pe echipe, echipa României a trecut de Rusia, apoi de Germania, dar a fost învinsă de Italia în finala cu scorul 33–45, și s-a mulțumit de argintul.^[2] În anul următor Scarlat a luat medalia de argint la Campionatul European de la Gdańsk. La Campionatul Mondial de la Cape Town, în același an, România a fost din nou înfrântă de Italia în finală, luând medalia de argint. Scenariul s-a repetat în 1998 la Campionatul Mondial de la La Chaux-de-Fonds.

Scarlat n-a putut să califice la Jocurile Olimpice din 2000 de la Sydney, în ciuda faptului că președintele al Federației Române de Scrimă, Ana Pascu, ceruse un wild-card pentru ea.^[3] Prin urmare, echipa nu a putut să participe. La Campionatul Mondial din 2001 de la Nîmes Scarlat a ajuns în semifinală după ce a trecut de colega de lot Reka Szabo. A pierdut cu 4–15 în fața Valentinei Vezzali și a luat o medalie de bronz. Pentru acest rezultat a fost numită scrimera anului de către Federația Română de Scrimă.^[4] În anul următor, la Campionatul Mondial de la Lisabona, echipa României a fost învinsă de Polonia în semifinală, dar a trecut de Ungaria în „finala mică” și a obținut bronzul. La Havana în 2003, Scarlat a ajuns în semifinală, unde a fost înfrântă de poloneza Sylwia Gruchała, și a luat al doilea bronz mondial din carieră. La proba pe echipe nu a putut să-și ia revanșa, România cedând în fața Poloniei în semifinală. Delegația națională s-a impus în fața Italiei, ceea ce i-a adus lui Scarlat a doua medalie de bronz.^[5]

În 2004 probele care nu erau incluse în programul Jocurilor Olimpice de la Atena s-au desfășurat la New York, inclusiv proba de floretă feminin pe echipe. România a trecut ușor de Germania, apoi s-a impus în fața Poloniei, dar a fost zdrobită de Italia în finală, obținând argintul. La Jocurile Olimpice Scarlat a fost învinsă în tabloul de 16 de sud-coreeana Nam Hyun-hee.^[2]

În iunie 2005 Scarlat s-a căsătorit cu avocatul Marius Bârlădeanu. Câteva luni mai târziu, la Campionatul Mondial de la Leipzig s-a oprit în tabloul de 16 în fața chinezoaicei Huang Jialing. La proba pe echipe România a trecut de Italia și de Ungaria, dar a fost învinsă la o tușă în finală de Coreea de Sud.^[6] În anul 2006 Scarlat a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Militar, care a avut loc la București.^[7] La Campionatul European, la proba pe echipe, România a ajuns în finală după ce a învins clar Franța. Echipa a pierdut la o tușă în fața Rusiei și a rămas cu argintul.^[8]

Apoi a luat o pauză în carieră și în martie 2007 a dat naștere unui fiu, Tudor-Ioan.^[9] A revenit în circuitul competițional în luna iulie a aceluiași an, dar rezultatele au fost slabe. A decis să pună punct carierei după ce nu a putut să califice pentru Jocurile Olimpice de vară din 2008 de la Beijing^[10]. Și-a asumat responsabilități la Federația română de scrimă. A devenit mamă a doua oară în 2011: a născut un alt fiu, Vlad-Iustin.^[10] Începând cu anul 2014 a ocupat poziția de manager al secțiilor de scrimă, gimnastică și tenis la CSA Steaua, iar în perioada 2017 - 2018, funcția de vicepreședinte al CSA Steaua. Din a doua jumătate a anului 2018 este secretar general al Federației Române de Scrimă.

* 1988: Cătălin Valentin Păun (n. 3 ianuarie, 1988) este un fotbalist român care evoluează pentru echipa Alloa Atheletic.

* 1995: 

Sari la navigareSari la căutare

Ionela-Livia Lehaci
Date personale
Nume la naștere	Ionela-Livia Lehaci
Născută	3 ianuarie 1995 (26 de ani) Câmpulung Moldovenesc, România
Căsătorită cu	Marius Vasile Cozmiuc
Cetățenie	România
Ocupație	canotoare[*]
Înălțime	1,78 m
Greutate	57 kg
Țară	România
Sport	canotaj
Club	CS Dinamo București
Titluri și realizări
Jocuri olimpice	Jocurile Olimpice de vară din 2016
Modifică date / text

Ionela Livia Cozmiuc (n. Lehaci, n. 3 ianuarie 1995,^[1][2] Câmpulung Moldovenesc, Suceava, România) este o canotoare română legitimată în prezent la CS Dinamo București.

CUPRINS

• 1Carieră
  • 1.1Palmares competițional
• 2Note
• 3Legături externe

CARIERĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În 2012, echipajul de două vâsle feminin — Andreea Asoltanei și Ionela Lehaci — a luat argintul la Mondialele de juniori de la Plovdiv (Bulgaria).^[3]

Doi ani mai târziu, la Campionatele Europene U23 desfășurate în Varese (Italia), același echipaj a cucerit din nou medalia de argint.^[4]

La regata preolimpică de la Lucerna, Lehaci s-a calificat în premieră la Jocurile Olimpice de vară din 2016 la dublu vâsle categorie ușoară, împreună cu Gianina-Elena Beleagă,^[5] unde s-a clasat pe locul 8.

La Campionatele Europene din 2020 a câștigat medalia de bronz.^[6] La Jocurile Olimpice de la Tokyo a obținut locul 6.

În 2019 s-a căsătorit cu canatorul Marius Vasile Cozmiuc.^[7]

Palmares competițional[modificare | modificare sursă]

Competitor pentru  România

An	Competiție	Locație	Poziție	Eveniment	Note
2012	Campionatele Mondiale de Juniori	Plovdiv, Bulgaria		JW2x	07:23.470
2013	Campionatele Mondiale U23	Linz, Austria	4	BLW2x	07:10.580
2014	Campionatele Mondiale U23	Varese, Italia		BLW2x	07:03.680
2015	Campionatele Mondiale U23	Plovdiv, Bulgaria	5	BLW2x	07:09.050
2016	Campionatele Europene	Brandenburg, Germania	6	LW2x	08:20.050
	Regata preolimpică	Lucerna, Elveția		LW2x	06:59.680

* 2003 - S-a nascut Greta Thunberg, activistă de mediu suedeză. Greta Tintin Eleonora Ernman Thunberg (n. 3 ianuarie 2003, Stockholm, Suedia) este o activistă de mediu suedeză care încearcă să oprească încălzirea globală și schimbările climatice. În august 2018, a devenit o figură proeminentă pentru începerea primei greve școlare pentru climă, în față clădirii parlamentului suedez.

În noiembrie 2018, ea a vorbit la TEDxStockholm; în decembrie același an s-a adresat Conferinței Națiunilor Unite pentru Schimbările Climatice, iar în ianuarie 2019 a fost invitată să vorbească la Forumul Economic Mondial de la Davos.

Decese

* 236 - A murit Papa  Anterus , al 19-lea episcop al Romei  si cap al Bisericii Catolice  din 21 noiembrie 235. 

Pope Anterus (died 3 January 236) – foto: en.wikipedia.org

A avut moarte de martir, fiind ucis din ordinul împăratului Maximin Tracul și este înmormântat în cripta Papilor din catacombele  Sf.Calist. Este venerat ca sfant atat in bisericile catolice cat si in cele ortodoxe.

* 665 - A decedat patriarhul Benjamin I al Bisericii Copte (n.cca.590). A fost  papa al Bisericii Copte din anul 626 pana la moartea sa. A  devenit patriarh intr-o epoca in care Egiptul era dominat de persii condusi de regele Khosoro al II-lea. In anul 630 tara a fost recucerita de bizantini iar imparatul Heraclius l-a impus patriarh al Alexandriei si prefect al Egiptului pe episcopul Cyrus de Phase, cu sarcina de a obtine reunificarea Bisericilor Crestine prin negocieri sau prin forta.

A urmat un deceniu de persecutii crunte impotriva Bisericii Copte, in cursul caruia  Benjamin a fost nevoit sa rataceasca din manastire in manastire,pentru a nu fi prins si arestat de agentii lui Cyrus de Phase (actualmente Poti, in Georgia). Cucerirea Egiptului de catre musulmani(640- 642) a pus capat acestei persecutii, iar Benjamins-a putut intoarce in Alexandria la sfarsitul anului 643 cu permisiunea generalului musulman Amr ibnal- As. Musulmanii l-au recunoscut ca singur conducator al crestinilor egipteni.

* 1322 - A murit regele Filip al V-lea al Frantei; (n. 1293).

Filip al V-lea – (în viziune artistică) – foto: ro.wikipedia.org

Filip al V-lea (n. 1292 / 93 – d. 3 ianuarie 1322), supranumit Lunganul, a fost rege al Franței și al Navarrei (ca Filip al II-lea) și Contele de Champagne, începând cu 1316 și până la moartea sa. Filip s-a născut la Lyon, al doilea fiu al regelui Filip al IV-lea al Franței și a reginei Ioana I de Navara și a fost numit Conte de Poitou.

Istoricii moderni l-au descris pe Filip al V-lea ca fiind un om “sensibil și cu o inteligență considerabilă” și “cel mai înțelept și cel mai apt din punct de vedere politic” din cei trei fiii ai lui Filip al IV-lea. Filip a fost influențat atât de necazurile pe care le-a avut tatăl său în anul 1314 cât și de dificultățile pe care fratele său mai mare, Ludovic al X-lea, a trebuit să le confrunte în anii care au urmat. Centrul acestor probleme a fost reprezentat de taxe și de dificultatea de a le crește fără a crea crize.

* 1437 - A murit  Caterina de Valois, soţia regelui Henric al V-lea al Angliei; (n. 27.10.1401).

Caterina de Valois - foto: ro.wikipedia.org

Caterina de Valois (n. 27 octombrie 1401 – d. 3 ianuarie 1437) a fost regină a Angliei din 1420 până în 1422. A fost fiica regelui Carol al VI-lea al Franței, soția regelui Henric al V-lea al Angliei, mama regelui Henric al VI-lea al Angliei și, prin căsătoria secretă cu Owen Tudor, bunica regelui Henric al VII-lea al Angliei. Sora mai mare a Caterinei, Isabella de Valois a fost regină a Angliei din 1396 până în 1400, ca soție a lui Richard al II-lea al Angliei.

* 1785 - A murit compozitorul italian  Baldassare Galuppi; (n. 1706).

Galuppi by a Venetian artist, bearing date 1751 – foto: en.wikipedia.org

* 1795 - A murit Josiah Wedgwood, ceramist englez, inovator al tehnicii industriale a ceramicii de artă; (n.12 iulie 1730).

Josiah Wedgwood (12 July 1730—3 January 1795) – foto: en.wikipedia.org

* 1875 - Moare lexicograful francez Pierre Larousse; a infiintat  la Paris casa de editură care îi poartă numele, specializată în lucrări enciclopedice.

Pierre Athanase Larousse – foto: ro.wikipedia.org

Pierre Athanase Larousse (n. 23 octombrie 1817 – d. 3 ianuarie 1875) a fost un gramatician, pedagog, lexicograf și editor francez născut în Toucy. Este cunoscut mai ales pentru dicționarele care îi poartă numele, dintre care Le Petit Larousse. A creat o casă de editură cunoscută sub denumirea de Librairie Larousse, specializată în editarea dicționarelor și a enciclopediilor.

Uneori prin „Larousse” se înțelege și doar o enciclopedie editată de aceasta. Foarte cunoscută este de exemplu  “Grand Larousse encyclopédique” - Marele dicţionar universal al secolului al XIX-lea – (17 volume, 1865-1876), care a început să apară chiar sub redacţia lui.

Coperta primului Dictionnaire Larousse, Nouveau dictionnaire de la langue française, apărut în 1856 - foto: ro.wikipedia.org

* 1903 - Moare Alois Hitler, tatăl lui Adolf Hitler (născut în 1837).

Alois Hitler – foto: en.wikipedia.org

Alois Hitler (n. Schicklgruber, 7 iunie 1837 , Austria) a fost fiul nelegitim al Mariei Schicklgruber și al unui evreu tânăr numit Frankenberger. Maria Schicklgruber lucra ca bucătăreasă la Frankenberger si a  întreținut o relație cu evreul mai tânăr cu 23 de ani, al cărei rezultat a fost Alois. Maria s-a căsătorit cu Johann Georg Hiedler, care a devenit tatăl vitreg al lui Alois.

Cu toate acestea, Alois continua să primească pensie alimentară de la tatăl lui adevărat. Alois a rămas orfan de mamă la vârsta de 10 ani, iar Georg Hiedler l-a trimis la fratele său, Johann Nepomuk Hiedler, la ferma acestuia. Alois a luat în adolescență lecții de cizmărie, dar la 18 ani s-a angajat să lucreze la vamă, în Braunau. În anul 1876 Alois își schimbă numele din Schicklgruber în Hitler.

* 1923 - A decedat  Jaroslav Hasek, scriitor satiric  ceh, creatorul personajului Svejk; (n.30 aprilie 1883).

* 1931 - A încetat din viaţă Joseph-Jaques-Cesaire Joffre, mareşal, comandant şef al tuturor armatelor franceze (1915-1916); s-a remarcat în bătălia de la Marna; (n. 12.01.1852).

Joseph Joffre – foto: ro.wikipedia.org

Joseph Jacques Césaire Joffre (n.12 ianuarie 1852 – d. 3 ianuarie 1931) a fost un mareșal francez în timpul Primului Război Mondial. Este cel mai cunoscut prin faptul că a retras și a regrupat armatele aliate în Prima bătălie de pe Marna, fiind artizanul victoriei strategice a aliaților în 1914, la debutul Primului Război Mondial. Popularitatea i-a adus porecla de „Papa Joffre”.

* 1961 - A murit  Nicolae Hortolomei, chirurg, membru titular al Academiei Române; a fondat Laboratorul de chirurgie experimentala de la spitalul “Coltea” din Bucuresti; (n.27.11.1885, Husi).

Nicolae Hortolomei - foto: ro.wikipedia.org

Nicolae Hortolomei (n. 27 noiembrie 1885, Huși – d. 3 ianuarie 1961, București) a fost un medic chirurg român, director al clinicii de Chirurgie și Urologie de la Spitalul Colțea din București, profesor universitar la Facultatea de Medicină, membru titular (1948) al Academiei Române A  fost membru al Academiei Franceze de Chirurgie și al multor altor societăți științifice internaționale.

* 1967 - A murit Jack Leon Ruby (născut Jack Leon Rubenstein,25 martie 1911) , proprietar de cluburi de noapte din orașul  Dallas,Texas, SUA, gasit vinovat și a fost condamnat la moarte pentru uciderea, la 24 noiembrie 1963, a lui Lee Harvey Oswald, asasinul prezumtiv al presedintelui american John F.Kennedy.

Ruby about to shoot Oswald who is being escorted by Dallas police detectives Jim Leavelle and L. C. Graves – foto: en.wikipedia.org

Crima a fost comisă la două zile de la arestarea lui Oswald. In timpul detentiei Ruby s-a îmbolnăvit și a murit de cancer pulmonar  la 3 ianuarie 1967. Teoriile conspirației susțin că Ruby ar fi fost implicat împreună cu figurile de marcă ale crimei organizate americane într-un complot pentru asasinarea lui Kennedy, dar nu s-a putut dovedi că legăturile lui cu gangsterii erau mai mult decât minime și ca el  era genul de om care să acționeze într-o astfel de conspirație.

* 1973 - A murit  Gherase Dendrino, compozitor roman, autor al operetelor “Lăsaţi-mă să cânt” şi “Lysistrata”; (n. 16.09.1901).

Gherase Dendrino – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Gherase Dendrino (n. 2 septembrie 1901 Turnu Măgurele – d. 1973) a fost un compozitor și dirijor român. Acesta a fost elevul lui Dumitru Georgescu-Kiriac și Alfonso Castaldi. A compus operete (Lăsați-mă să cânt, Lysistrata), muzică ușoară, muzică de film ș.a.

* 1985:

Nadia Popovici
Date personale
Născută	20 mai 1910 Sankt Petersburg, Imperiul Rus
Decedată	3 ianuarie 1985, (75 de ani) București, România
Căsătorită cu	Ion Grigore Popovici
Copii	Constantin Popovici, Eliza Popovici - Palade
Naționalitate	Rusia
Cetățenie	România
Ocupație	pictoriță
Activitate
Domeniu artistic	pictură
Pregătire	Școala de Belle Arte din București
Modifică date / text

Nadia Popovici, nume la naștere Nadejda (Nadia) Ajder^[1], (n. 20 mai 1910, Sankt Petersburg, Imperiul Rus – d. 3 ianuarie 1985, București)^[2] a fost o pictoriță din România.

Născută într-o familie aristocrată, a fost obligată, la doar 7 ani, să fugă împreună cu familia din cauza Revoluției Ruse din 1917.^[3]

Astfel, a ajuns într-o primă etapă în Japonia, iar apoi la Chișinău. De la Chișinău a venit la București, unde a studiat la Școala de Belle Arte, la clasa Ceciliei Cuțescu Storck. Aici l-a cunoscut pe sculptorul Ion Grigore Popovici, cu care s-a căsătorit. Au avut un fiu, pe Constantin Popovici care, urmând calea tatălui său, a devenit și el sculptor^[3] și o fiică, pe Eliza Popovici - Palade, pictoriță.

* 1992 - A murit Judith Anderson, actriță americană de origine australiană (n. 1897)

Judith Anderson în 1934 foto -: ro.wikipedia.org

Judith Anderson, (10 februarie 1897 – 3 ianuarie 1992) a fost o actriță americană de origine australiană. A câștigat două premii Emmy și un premiu Tony și a fost nominalizată la premiile Grammy și Oscar.

* 2002 - A murit Fredy Heineken, magnatul cunoscutei firme de bere olandeză, Heineken; (n.04.11.1923).

Alfred Henry “Freddy” Heineken (4 November 1923 – 3 January 2002) – foto: independent.co.uk

* 2010: 

Sari la navigareSari la căutare

Vasile Brescanu
Date personale
Născut	20 iulie 1940 satul Gotești, județul interbelic Cahul
Decedat	3 ianuarie 2010 Chișinău
Cauza decesului	cauze naturale (cancer)
Cetățenie	Uniunea Sovietică  Republica Moldova
Ocupație	regizor de film actor
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Vasile Brescanu (n. 20 iulie 1940, satul Gotești, județul interbelic Cahul – d. 3 ianuarie 2010, Chișinău) a fost un cunoscut regizor de film, actor de teatru și film din Republica Moldova.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Filmografie
  • 2.1Actor
  • 2.2Regizor
• 3Distincții
• 4Referințe
• 5Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Vasile Brescanu s-a născut la data de 20 iulie 1940 în satul Gotești (județul Cahul). A studiat la Institutul de Arte "Gavril Musicescu" din Chișinău (1959-1963), specializarea actor de teatru și film și apoi la Institutul Unional de Cinematografie din Moscova - VGIK (1965-1970), specializarea regie film.

În perioada 1957-1958 a lucrat ca învățător în satul Lingura (raionul Baimaclia), apoi ca ziarist în orașul Căușeni, aici începându-și activitatea de creație în teatrul de amatori. Dupa absolvirea Facultății de artă teatrală, este angajat ca actor la Teatrul "Luceafărul" din Chișinău.

A debutat pe marele ecran cu un o interpretare strălucită în filmul lui Emil Loteanu Așteptați-ne în zori (având rolul lui Vlaicu). După absolvirea VGIK, revine în cadrul studioului "Moldova-film" și continuă să joace în filme. Cele mai apreciate roluri ca actor le-a avut în filmele: Așteptați-ne în zori (1963) și Hai, murgule, hai! (1989). În paralel, lucrează și ca regizor de film, fiind foarte apreciat în această calitate.

Vasile Brescanu a obținut Premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul republican de filme desfășurat în orașul Chișinău (ed. I, 1980) pentru filmul Emisarul serviciului secret (1979). În anul 1991 a primit titlul de Maestru în artă.

În ultimii ani ai vieții a fost bolnav de cancer. A decedat la Chișinău, în 3 ianuarie 2010.

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Actor[modificare | modificare sursă]

• 1963 Așteptați-ne în zori - Vlaicu;
• 1963 Evadat de sub escortă - Ștefan Brebu;
• 1966 Tunelul (Туннель) - coproductie româno-sovietică;
• 1969 Nuntă la palat - Manolache;
• 1970 Explozie cu efect întârziat (Взрыв замедленного действия) - Valentin;
• 1975 Calul, pușca și nevasta (Конь, ружьё и вольный ветер) - Constantin;
• 1975 Nicușor, un adolescent dificil (Никушор из племени ТВ) - tatăl lui Nicușor;
• 1976 Nu crede țipătului păsării de noapte (Не верь крику ночной птицы) - Vasile Căruntu;
• 1979 Emisarul serviciului secret (Эмиссар заграничного центра) - Krupenski, alias Marin;
• 1989 Hai, murgule, hai! (1989);
• 1989 Durerea, Tudorel (1989) ș.a.

Regizor[modificare | modificare sursă]

• 1969 Priveghiul mărginașului - scurt metraj
• 1971 Ultimul fort
• 1972 Băieți de dobă - film TV
• 1974 Toate dovezile împotrivă (Все улики против него)
• 1976 Favoritul (Фаворит)
• 1979 Emisarul serviciului secret (Эмиссар заграничного центра)
• 1981 Greșeala lui Tony Wendis (Ошибка Тони Вендиса) - film TV, 2 episoade
• 1985 De întoarcere uitați (О возвращении забыть)
• 1986 Tunul de lemn (Деревянная пушка)
• 1986 Un autobuz în ploaie (2 episoade) - film TV
• 1994 Jolly Alon - serial (4 episoade) - film TV
• 1997 O singură zi - scurt metraj

DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• 1991—A fost recompensat cu titlul (onorific) Maestru în artă ^[1]

*  2013 - A murit regizorul roman Sergiu Nicolaescu. (n. 1930)

Sergiu Florin Nicolaescu (n. 13 aprilie 1930, Târgu Jiu, România – d. 3 ianuarie 2013, București, România) a fost un regizor, scenarist, actor și, după 1989, politician român. Este de departe cel mai prolific și mai vizionat regizor român din toate timpurile: 54 filme, plus 27 coproducții și peste 1 miliard de spectatori (majoritatea din China și Rusia, dar și 130 milioane de spectatori din România)

La începutul lui decembrie, în Senat, Sergiu Nicolaescu le-a mulţumit colegilor săi pentru perioada petrecută împreună, precizând că nu a mai candidat pentru un nou mandat deoarece mai are puţini ani de trăit pe care vrea să-i termine în profesia sa.

“Vreau să vă mulţumesc pentru aceşti patru ani minunaţi pe care i-am petrecut împreună, în care dumneavoastră mi-aţi dăruit stimă şi consideraţie, simţăminte pe care şi eu vi le datorez. Mai am puţini ani de trăit şi mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri. Vreau să vă spun un sincer «La revedere!» şi vreau să vă spun în acelaşi timp «La mulţi ani!» şi sărbători fericite”, a spus Nicolaescu de la tribuna Senatului, în ultima şedinţă a actualei legislaturi, fiind aplaudat de cei prezenţi.

Sergiu Nicolaescu a fost ales pentru prima dată parlamentar în 1990, pe listele FSN, iar în actuala legislatură a încheiat al cincilea mandat în Parlament. Singura legislatură în care nu a fost parlamentar a fost cea din 2004-2008. Nicolaescu a fost membru al Comisiilor de cultură din Senat în fiecare legislatură şi a deţinut preşedinţia comisiei în actuala legislatură. Nicolaescu are vârsta de 82 de ani. A fost  regizor, actor de film, scenarist şi producător de film, fiind totodată între cei care au luat parte la Revoluţia din 1989.

* 2020 - Generalul iranian Qasem Soleimani a fost ucis într-un atac aerian american asupra Aeroportului Internațional din Bagdad.

Qasem Soleimani in his official military dress with the Order of Zolfaghar in 2019 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Atacul aerian asupra Aeroportului Internațional din Bagdad a avut loc în data de 3 ianuarie 2020 și a fost provocat de Statele Unite în Aeroportul Internațional din Bagdad asupra unui convoi care transporta mai mulți pasageri, inclusiv importantul generalul iranian și comandantul Forței Quds a Corpului Gardienilor Revoluției Iraniene, Qasem Soleimani, și comandantul Forțelor de Mobilizare Populară irakiene Abu Mehdi al-Muhandis.

* 2023: Mitică Popescu. 

Mitică Popescu
Mitică Popescu
Date personale
Nume la naștere	Dumitru Popescu
Născut	2 decembrie 1936  București, România
Decedat	3 ianuarie 2023 (86 de ani)[1]  București, România[2]
Căsătorit cu	Leopoldina Bălănuță (1977–1998)
Cetățenie	România
Ocupație	actor actor de teatru[*]
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Ani de activitate	1973 - 2022
Roluri importante	comisarul Munteanu Cocoșilă ș.a.
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Mitică Popescu (n. 2 decembrie 1936, București, România – d. 3 ianuarie 2023,^[1] București, România^[2]) a fost un actor român de film, radio, teatru, televiziune și voce, care și-a desfășurat cea mai mare parte a activității sale în teatru pe scena Teatrului Mic din București.^[3] A primit Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER din 2009.^[4]

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

S-a născut în București pe data de 2 decembrie 1936. A fost căsătorit cu actrița Leopoldina Bălănuță.^[5] În 1958^[6], sub regimul comunist, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru „nedenunțarea de acte preparatorii pentru trecerea frontierei”.^[7]

A fost gazda emisiunii de pe TVR 2 „D’ale lu’ Mitică”.^[8][9]

Actorul Mitică Popescu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.^[10]

A decedat la vârsta de 86 de ani, la 3 ianuarie 2023, la Spitalul Elias din București, din cauza unor probleme cardiace severe și multiple comorbidități.^[11]

PIESE DE TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Aceasta este o listă de personaje și de piese de teatru^[3] în care a jucat Mitică Popescu:

• 
  

Radiofonic[modificare | modificare sursă]

• Manole - Trenurile mele de Tudor Mușatescu

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Aceasta este o listă de filme^[12] în care a jucat Mitică Popescu:

• 
  

Sărbători

În calendarul ortodox:  Sf. Proroc Maleahi; Sf. Mc. Gordie (Harți)

Sf. Proroc Maleahi; Sf. Mc. Gordie - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul prooroc Maleahi (în ebraică: מַלְאָכִי, Mal’akhi, cu sensul de „îngerul Domnului” sau „trimisul Domnului”) este unul din cei 12 prooroci ziși „mici” din Vechiul Testament, căruia i se atribuie Cartea lui Maleahi.

RELIGIE ORTODOXĂ

Sf. Proroc Maleahi;

 Sf. Mc. Gordie (Harți)

Sf. Proroc Maleahi

Viața Sfântului Proroc Maleahi

• • 

    Viața Sfântului Proroc Maleahi

    Viața Sfântului Proroc Maleahi

Sfântul Proroc Maleahi a avut o viață curată și neprihănită și a prorocit despre venirea Domnului, despre înfricoșătoarea judecată, despre schimbarea așezământului și a legii lui Moise și despre jertfa cea nouă.

Sfântul proroc Maleahi s-a născut în Sofi, după întoarcerea din robie de la Babilon, din seminția lui Zabulon. Acesta din tinerețea sa a avut viața curată și neprihănită și a prorocit despre venirea Domnului, despre înfricoșata judecată, despre schimbarea așezământului și a legii lui Moise și despre jertfa cea nouă, iar numele de Maleahi, ce se tâlcuiește „înger”, i s-a dat de tot poporul, pe de o parte pentru că era cu foarte bunăcuviință, ca un înger, iar pe de alta, că păzea îngereasca curăție și sfințenie și cu îngerii avea prietenie; pentru că de multe ori vorbea cu îngerul care-i descoperea tainele lui Dumnezeu, și-l învăța cunoștința celor ce aveau să fie, lucru pe care cei vrednici cu adeverire l-au cunoscut, auzind glasul îngeresc, iar pe înger neputând a-l vedea. Sfântul Maleahi vorbea față în față cu îngerul, precum cineva grăiește cu prietenul său. A fost acest sfânt proroc mai în urmă decât toți prorocii; pentru că n-a fost după dânsul altul, în Israel. El a murit fiind tânăr și a fost îngropat la un loc cu părinții săi.

Sf. Mc. Gordie (Harți)

Viața Sfântului Mucenic Gordie

• • 

    Viața Sfântului Mucenic Gordie

    Viața Sfântului Mucenic Gordie

Sfântul Gordie era din cetatea Cezareei, născut din părinți creștini și crescut în dreapta credință creștinească. Venind în vârstă desăvârșită, a fost chemat la oaste și era sutaș, căci și cu trupească tărie și cu sufletească bărbăție covârșea pe alții.

Mucenicul lui Hristos, Gordie, era din cetatea Cezareei, născut din părinți creștini și crescut în dreapta credință creștinească. Venind în vârstă desăvârșită, a fost chemat la oaste și era sutaș, căci și cu trupească tărie și cu sufletească bărbăție covârșea pe alții. În acea vreme Liciniu, împăratul Romei (307-324), a vărsat otrava tiraniei asupra creștinilor și a ridicat mâna cea luptătoare contra lui Dumnezeu și a Bisericii lui Hristos, căci se trimiteau porunci și cărți împărătești pretutindeni, în toate târgurile și la toate locurile cele vestite, ca oamenii să nu se închine lui Hristos. Cel care ar fi făcut împotriva poruncii împărătești, acela trebuia să moară.

Deci, erau puși înaintea lor idoli de piatră și de lemn, ca oamenii să se închine idolilor ca lui Dumnezeu cel nezidit; iar cei ce nu se vor supune, să fie siliți cu chinuri. În toată cetatea s-a făcut tulburare, încât se jefuiau averile creștinilor, se pustiau casele credincioșilor, iar trupurile lor se sfărâmau; femeile cele drept-credincioase erau târâte în mijlocul cetății, nu era milă de cei tineri, nici cinste pentru cei bătrâni, ci cei ce nu erau vinovați cu nimic, aceia ca niște tâlhari pătimeau; temnițele erau pline, iar casele vestite și bogate nu mai aveau locuitori.

Pustietățile se umpleau de cei izgoniți pentru credința în Hristos; tatăl dădea la moarte pe fiu, fiul pe tată îl chemă la judecată, fratele se ridica asupra fratelui și sluga asupra stăpânului; era o cumplită noapte de nebunie asupra sufletelor omenești, încât unul pe altul, ca în întuneric, nu se cunoșteau; iar peste toate acestea, casele de rugăciune erau risipite de mâinile necuraților, sfintele altare răsturnate și nu era nici un fel de înainte aducere, nici de tămâie, nici loc spre slujba lui Dumnezeu. Pe toate le cuprinsese tristețea, ca un nor întunecat. Plăcuții lui Dumnezeu erau prigoniți, creștinii tremurau de cumplita chinuire, iar diavolii dănțuiau, înșelând toată lumea cu sângele cumplitelor jertfe.

Sfântul Gordie, văzând o primejdie că aceasta, și-a ales izgonirea de bunăvoie, pentru că, lepădând brâul ostășesc și slava vieții, precum și toate câte erau plăcute oamenilor iubitori de lume și de desfătări, voind mai bine să locuiască cu fiarele, în locurile pustii și de oameni neumblate, decât cu închinătorii de idoli, râvnind în acest chip Sfântului prooroc Ilie, care văzând slujirea de idoli a Sidonului, a fugit în muntele Horeb și a intrat în peșteră, căutând să vadă pe Dumnezeu, precum L-a și văzut, atât cât ochiul omenesc putea să-L vadă.

Într-acest chip Gordie a fugit de gâlcevile cetății, de strigătele târgului și a scăpat de măririle boierești, de judecățile clevetitorilor, vânzătorilor, cumpărătorilor, mincinoșilor, grăitorilor de rușine, fugind de jocuri și de glume, de risurile ce se fac prin cetăți, având auzul și ochii curați și, mai înainte de toate, fiindu-i inima curățită, putând să vadă pe Dumnezeu. Apoi s-a învrednicit dumnezeieștilor descoperiri și a învățat mari taine, nu de la oameni și nici prin oameni, ci câștigând învățător pe Sfântul Duh al adevărului.

Drept aceea, gândind la viața sa că este deșartă și scurtă, ca visul și că umbră, înseta foarte mult de veșnica petrecere de sus; și, ca un mare luptător se pregătea mai înainte de luptă, prin foame, prin priveghere, prin rugăciune și prin învățăturile duhovnicești; și mai ales aștepta ziua aceea, în care cetatea toată avea să facă praznic necuratului zeu Marte, sau, mai bine zis, diavolului, care iubea războaiele.

Sosind ziua aceea, s-a adunat la priveliște tot poporul să vadă alergările cailor, și din locuri înalte priveau toți, încât nu rămăsese în cetate nici un evreu sau elin, dar și mulți creștini, care viețuiau fără de grijă, nu se fereau de adunarea deșertăciunii, ci priveau foarte mulți la alergarea cailor și la meșteșugul călăreților. Slujitorii erau liberi în acea zi și se adunaseră acolo, iar copiii de la școli alergau la priveliște, unde mai erau și femei desfrânate și fără de rușine; deci era plină priveliștea de mulțimea oamenilor fără de rânduiala, care priveau cu nesaț la alergarea cailor.

Atunci, viteazul acesta mare la suflet, Gordie, pogorându-se din munte la priveliște, nu s-a temut de popor, nici n-a gândit în câte mâini de războinici se va da singur; ci, alergând cu neînfricată inimă, cu netemător suflet - ca prin niște pietre dese sau ca prin copaci mulți - prin poporul cel ce ședea la priveliște, a stat în mijloc, împlinind cuvântul Scripturii: Dreptul ca leul nădăjduiește și de ce să se teamă mai mult? Cu atâta îndrăzneală stând în priveliște, a strigat cu mare glas cuvintele proorocului Isaia, zicând: Aflatu-m-am celor ce nu mă căutau pe mine, arătatu-m-am celor ce nu întrebau de mine.

Cu aceste cuvinte a arătat că nu de nevoie este dus, ci de bunăvoie se dă spre mucenicească nevoință; și într-aceasta a urmat Domnului Hristos, care S-a dat Însuși evreilor celor ce-L căutau în întunecimea nopții. Apoi, îndată sfântul a făcut ca ochii tuturor să se întoarcă spre el, pentru că era bărbat înfricoșat la vedere; căci pentru petrecerea de multă vreme în munți, avea capul nespălat și plin de praf, barba lungă, îmbrăcat în haină proastă, uscat cu trupul și purtând un toiag. Toate acestea înfricoșau pe cei ce priveau la dânsul, însă și un dar dumnezeiesc strălucea pe fața lui.

După ce l-au văzut, îndată s-au ridicat de la toți diferite glasuri: credincioșii băteau din palme de bucurie, iar necredincioșii strigau asupra judecătorului, să poruncească să-l ucidă. Deci, văzduhul umplându-se de strigăte și de gâlceavă, caii erau defăimați, călăreții de asemenea, și în zadar umblau, căci nici unul nu voia să vadă altceva, decât numai pe Gordie și să audă cuvintele lui. Apoi toată priveliștea se umpluse de strigăte, care, sunând ca un vânt prin văzduh, acoperiseră zgomotul cailor. După aceea, propovăduitorul poporului făcând tăcere, trâmbitele au tăcut, fluierele și organele au încetat, numai singur Sfântul Gordie se auzea și se vedea. Acolo la priveliște stătea și voievodul, rânduind acele alergări și dând plată pentru întreceri, celor ce făceau alergările; deci au adus îndată la voievod pe sfântul și l-a întrebat cine și de unde este, din ce parte și neam. El a spus toate despre sine, ce fel de dregătorie a avut, pentru ce a lăsat-o și s-a dus în pustie și pentru ce s-a întors. „M-am întors, zicea el, să-ți arăt că întru nimic nu socotesc poruncile tale, iar pe Iisus Hristos Îl mărturisesc că este nădejdea și apărarea mea; apoi, auzind că tu ești om mai cumplit decât mulți alții, am ales într-adins această zi și vreme potrivită, pentru împlinirea scopului și făgăduinței mele”.

La aceste cuvinte s-a aprins minia eparhului ca un foc și toată iuțimea ce era într-însul a întors-o asupra Sfântului Gordie, zicând: „Chemați la mine pe chinuitori! Unde sunt bicele, bețele de plumb și roțile? Îndată să fie întins pe dânsele și să i se zdrobească trupul, apoi să fie spânzurat pe lemn, spre chinuire. Să se aducă uneltele morții ca să fie dat fiarelor, să fie tăiat cu sabie și aruncat în prăpastie. Dar toate acestea sunt puține asupra omului necurat, care nu o dată este vrednic a pieri cu o moarte, ci de multe ori”. Sfântul Gordie a răspuns: „Cu adevărat mare pagubă mi-aș fi făcut de n-aș fi voit să mor pentru Hristos, cu diferite chinuri” La aceste cuvinte ale lui, voievodul s-a pornit mai mult spre mânie și spre iuțimea sa cea firească și cu atât s-a făcut mai cumplit, cu cât Sfântul Gordie se arăta mai îmbărbătat în chinuri; căci cu nici un fel de chinuri, nici cu arme, n-a putut să-l întoarcă de la scopul lui, ci spre cer ridicându-și ochii, zicea cântarea psalmistului: Domnul îmi este ajutor și nu mă voi teme, ce-mi va face omul. Și iarăși: Nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine ești.

Și altele asemenea zicea, cum învățase din dumnezeieștile cărți, deșteptându-se spre bărbăție și răbdare. Apoi s-a arătat atât de curajos, încât singur cerea asupra sa chinurile, zicând: „Pentru ce întârziați? De ce stați? Strujiți-mi trupul și în bucăți zdrobiți-l; chinuiți-mă, precum voiți, să nu-mi răniți bună nădejde, căci cu cât îmi veți înmulți mai mult chinurile, cu atât mai multe răsplătiri voi lua de la Stăpânul meu; căci nevoia acestei vieți mijlocește veșnică veselie și voi lua în locul rănilor celor puse pe trupul meu hainele luminoase, la învierea cea de obște; în loc de necinste, îmi vor înflori cununile, în loc de osândirea cu tâlharii, voi petrece cu îngerii. Îngrozirile voastre sunt semințele pe care voi le semănați în mine, ca, ducându-mă, să merg cu bucurie și să iau cununile mele”.

Neputând voievodul ca prin mânia și chinurile sale să întoarcă de la credință pe Sfântul Gordie, a început vicleanul cu cuvinte înșelătoare spre a-l amăgi; pentru că așa s-a obișnuit diavolul, căci pe cei fricoși îi îngrozește, iar pe cei tari îi slăbește.

Deci, chinuitorul multe daruri dând sfântului și alte măriri îi făgăduia de la împăratul, zicând: „Împăratul voiește să-ți dea un cinstit loc între ostași, averi multe, bogății, măriri și tot ce vei voi”. Sfântul, auzind de toate aceste făgăduințe, a râs de nebunia lui, zicând: „Oare, poți să-mi dai mie ceva care ar putea să fie mai bun decât Împărăția Cerurilor?”. Atunci necuratul voievod, poruncind să fie de față soldatul care execută sentința, cu mâna și cu limba cea rea a dat răspuns pentru tăierea Sfântului Gordie.

Deci, sfântul, având să fie tăiat înaintea adunării poporului, l-au înconjurat prietenii și i-au dat cea din urmă sărutare; apoi plângând, îl rugau să nu se dea morții de bunăvoie, ca să nu-și piardă floarea vieții sale și să nu părăsească acest dulce soare. După aceea îl sfătuiau să se lepede de Hristos numai din gură. Și ziceau: ''Cu un cuvânt te izbăvești de la moarte, lepădându-te de Hristos din gură, iar din inimă să crezi într-însul, precum voiești; pentru că nu limbă o ascultă Dumnezeu, ci mintea care gândește și inimă. Și așa dacă vei face, și mânia judecătorului o vei îmblânzi, iar pe Dumnezeu milostiv către tine Îl vei face''. Dar el stătea ca o piatră în mijlocul mării, care, lovindu-se și bătându-se de valuri, rămâne neclintită; așa era și el nemișcat, în scopul său cel bun. Precum casa înțeleptului stă pe piatră și nu se risipește de puterea vânturilor ce suflă, a ploilor și a râurilor care năvălesc, tot astfel acest bărbat era tare și nemișcat în credința sa.

Apoi, văzând cu ochii cei duhovnicești pe diavol, înconjurând pe cunoscuții lui și îndemnând pe unul cu lacrimi, pe altul spre rugăminte și spre darea sfatului nefolositor, a zis către cei ce plângeau cuvântul Domnului: ''Nu plângeți pentru mine, ci plângeți pentru vrăjmașii lui Dumnezeu, care prigonesc pe creștini; pentru aceia zic să plângeți, care ne pregătesc nouă focul, iar pentru ei gheena și își adună mânia în ziua judecății. Încetați a mai sfărâma inima mea, pentru că eu nu numai o dată, ci de multe ori sunt gata a muri, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos''.

Iar către cei care îl sfătuiau să se lepede de Hristos cu cuvântul, a răspuns astfel: „Limba pe care, cu darul lui Hristos, o am nu pot s-o mișc ca să se lepede de Ziditorul său; deoarece cu inima se crede întru dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire. Deci, cum mă voi lepăda de Dumnezeul meu, Căruia din pruncie mă închin, fiind crescut întru sfânta credință? Oare nu se va cutremura cerul dacă mă voi lepăda de Dumnezeu? Oare nu-și vor ascunde lumina luminătorii cerești înaintea mea? Pământul mă va suferi și nu mă va înghiți de viu? Nu vă amăgiți. Dumnezeu nu poate fi batjocorit, ci din gurile noastre ne judecă pe noi, iar din cuvintele noastre ne îndreptează, și tot din cuvinte ne osândește. Oare n-ați auzit îngrozirea cea înfricoșată a Domnului? Cel ce se va lepăda de Mine, înaintea oamenilor, mă voi lepăda și Eu de el înaintea Tatălui Meu celui din ceruri.

Pentru ce mă sfătuiți să mă lepăd cu gura de Dumnezeul meu? Oare să-mi lungesc viața sau scap de moarte o vreme sau să adaug câteva zile vieții mele? Atunci de viața veșnică mă voi lipsi. Oare ca să scap de duhurile trupești? Dar acolo nu este durere, nu se vor vedea bunătățile drepților. Aceasta este nebunie, ca să-și cumpere cineva viața trecătoare cu viața veșnică și să piară cu sufletul. Așa și pe voi vă sfătuiesc, căci gândiți rău.

Învățați-vă bună înțelegere și adevărul și, lepădând minciuna, să ziceți: „Unul sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin”. Pentru că aceste cuvinte le rostește limba, când tot genunchiul se pleacă întru numele lui Iisus: al celor cerești, al celor pământești și al celor de dedesubt”.

Acestea zicându-le Sfântul Gordie, și făcând semnul crucii pe dânsul, mergea la moarte fără frică în suflet, neschimbându-și fața cea luminoasă. Apoi s-a așezat la locul hotărât pentru moarte, fiind după sine un gelat, pe care îl vedea ca pe un înger, în mâinile căruia voia să-și dea sufletul său. Fiind tăiat, a câștigat viață fericită, fiind dus ca Lazăr, în glas de bucurie, la locul de odihnă veșnică, unde, luând răsplătirea nevoinței sale, slăvește în veci cu îngerii pe Domnul pentru care a pătimit.

MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT

GABRIEL DOROBANȚU

Gabriel Dorobanțu
Date personale
Născut	3 ianuarie 1953 (70 de ani)[1]  București, România[1]
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreț
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Gen muzical	Muzică ușoară
Instrument(e)	Voce
Prezență online
site web oficial
Modifică date / text

Gabriel Dorobanțu (n. 3 ianuarie 1953, București, România) este un cântăreț român de muzică ușoară. Este cunoscut publicului pentru șlagărul Hai,vino iar în gara noastră mică!.^[2]

Biografie[modificare | modificare sursă]

A absolvit Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” din București, Secția umanistă, și Școala Populară de Artă, Secția Canto, clasa profesoarei Florica Orăscu^[3] . A fost membru al corului de copii la Palatul Copiilor, timp de 7 ani, și a studiat în particular pianul cu Fromi Moreno și arta actoriei cu Tamara Scarlatos.

În anul 1980 a participat la concursul „București 80” și a obținut Premiul al III-lea la secțiunea muzică ușoară, iar în anul 1981 a participat la Festivalul de interpretare „Mărțișor” de la Dorohoi, unde a obținut trofeul „Mărțișor”.^[3]

A debutat ca interpret de muzică ușoară în anul 1983, la vârsta de 30 de ani, în cadrul Festivalului Concurs de la Mamaia, unde obține Mențiune la Secțiunea "Interpretare", cu melodia Ochii tăi (compozitor Vasile Veselovschi, versuri Mihai Maximilian), melodie devenită ulterior șlagăr.^[3]

A lucrat timp de cinci ani în calitate de proiectant într-un atelier de proiectare.

Deși ajuns la vârsta senectuții, Gabriel Dorobanțu își continuă activitatea artistică, întotdeauna cu mare succes de public. De-a lungul timpului, Gabriel Dorobanțu a interpretat zeci de melodii sensibile, romantice (multe fiind cântece de dragoste), creații ale compozitorilor români sau cover-uri după șlagăre internaționale. Câteva cântece interpretate de Gabriel Dorobanțu sunt compuse/aranjate de el. Cel mai mare și cunoscut succes al său este șlagărul ,,Hai, vino iar în gara noastră mică!" de Dumitru Lupu.

De-a lungul carierei a efectuat turnee de succes în: Statele Unite ale Americii, Germania, Italia, Belgia, Anglia, Republica Moldova, Israel, Spania, Kuweit, etc^[3].

Premii[modificare | modificare sursă]

• 1987 - Premiu la Secțiunea "Șlagăre" din cadrul Festivalului de la Mamaia.
• 1989 - Premiu la Secțiunea "Șlagăre" din cadrul Festivalului de la Mamaia.
• 1997 - Premiul Uniunii Compozitorilor pentru Discul de Autor Santa Maria Maggiore, cu melodii semnate de autorul moldovean Petre Teodorovici.
• 2007 - Discul de Aur pentru Record de Vânzări a CD-ului O picătură de amor, produs de Electrecord.
• 2008 - Discul de Aur pentru Record de Vânzări a CD-ului Izvorul iubirii, produs de Ovo Music.

Discografie[modificare | modificare sursă]

Gabriel Dorobanțu a înregistrat aproximativ 400 de piese, care se regăsesc pe cele patru discuri vinil și opt CD-uri.

• Tu ești raza mea de soare, 1990;
• Santa Maria Maggiore, 1993;
• Să nu vii iar să mă cauți, 1994;
• Te rog să mă ierți, 1996;
• Declarație de dragoste, 1997;
• C’est La Vie, 1999;
• Autograf, 2001;
• În lumea romantică, 2003;
• O picătură de amor”, 2005;
• Izvorul iubirii, 2008;
• Povestea nu s-a terminat, 2011.

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Trupa de show, 2008; Dramaticus, 2009; Tabăra lui Dorobel, regia Dumitru Cucu, (2011); Peștele verde, regia Dumitru Cucu, (2017).

Gabriel Dorobantu - Best mix love songs @2018

TEATRU/FILM

JAROSLAV HASEK

Jaroslav Hašek
Date personale
Nume la naștere	Jaroslav Matěj František Hašek
Născut	30 aprilie 1883[1][2][3][4]  Praga, Austro-Ungaria[1][5][6][7]
Decedat	3 ianuarie 1923 (39 de ani)[1][8][2][9]  Lipnice nad Sázavou⁠(d), Kraj Vysočina, Cehia[1][7][10]
Înmormântat	Starý hřbitov[*]
Cauza decesului	cauze naturale (tuberculoză)
Părinți	Josef Hašek[*]
Căsătorit cu	Jarmila Hašková[*] (din 23 mai 1910) Alexandra Lvova[*] (15 mai 1920–1923)
Copii	Richard Hašek[*]
Cetățenie	Regatul Boemiei  Cehoslovacia
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	autor satirist[*] romancier[*] jurnalist scriitor publicist
Limbi vorbite	limba cehă[11][12] limba rusă
Activitate
Partid politic	Strana mírného pokroku v mezích zákona[*], Partidul Social-Democrat Ceh[*]
Studii	Reálné gymnázium v Ječné[*]
Limbi	limba cehă limba rusă
Opere semnificative	Peripețiile bravului soldat Švejk
Semnătură
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Jaroslav Hašek (cehă ˈJaroslaf ˈHaʃɛk; n. 30 aprilie 1883, Praga, Austro-Ungaria – d. 3 ianuarie 1923, Lipnice nad Sázavou^⁠(d), Kraj Vysočina, Cehia) a fost un scriitor satiric, umorist și un anarhist socialist^[13] ceh, cunoscut, în special, pentru romanul său Peripețiile bravului soldat Švejk, o colecție neterminată de incidente ridicole cu un soldat din Primul Război Mondial, care a fost tradusă în peste șaizeci de limbi. Hašek a mai scris și circa 1500 de povestiri. Hašek, care a lucrat și ca jurnalist, a dus o viață de boem și farsor.

Scrieri[modificare | modificare sursă]

Hašek a fost autorul mai multor schițe umoristice și satirice publicate în revistele Humoristické listy și Národní listy.

Romanul satiric antimilitarist de notorietate mondială „Peripețiile bravului soldat Svejk” (Osudy dobrého vojáka Švejka, 1921–1923) reprezintă capodopera sa și este considerat unul dintre cele mai bune romane ale secolului XX. O traducere parțială în limba română a acestui roman, semnată de Gafița Buga, a fost publicată în 1935 la editura „Doi bani” din București^[14] Varianta integrală, tradusă de Al. O. Teodoreanu și Jean Grosu, cu ilustrații originale de Josef Lada, a apărut in 1956, în colecția Clasicii Literaturii Universale.

Jaroslav Hasek - Peripetiile soldatului Svejk | Teatru

Sergiu Nicolaescu

Biografie

Sergiu Florin Nicolaescu^[1] (n. 13 aprilie 1930, Târgu Jiu, România – d. 3 ianuarie 2013, București, România^[2]) a fost un regizor, scenarist, actor și, după 1989, politician român. Este de departe cel mai prolific și mai vizionat regizor român din toate timpurile: 54 filme, plus 27 coproducții și peste 1 miliard de spectatori (majoritatea din China și Rusia, dar și 130 milioane de spectatori din România)^[3].

Pe 30 mai 2015 Sergiu Nicolaescu a primit postum, în semn de recunoaștere și respect, o stea pe Walk of Fame (Aleea Celebrităților) din București. Cu această ocazie, actorul Vladimir Găitan a adus un omagiu marelui regizor: "Pe Sergiu Nicolaescu, ultraperfecționist, sever, profesionist de excepție, l-a cunoscut întreaga suflare artistică a României și, de ce nu, a Europei, să nu uităm filmele sale cu marii actori ai lumii".^[4]

Sergiu Nicolaescu a debutat "fulminant" in filmele de lung metraj cu o "co-producție monumentală, cu filmul Dacii", constata Grid Modorcea^[3]. Acesta continuă: "Sergiu Nicolaescu este primul cineast român care introduce în filmul românesc luptele dintre armate, mari armate, ca în legende. De fapt el reînnoadă un fir istoric, cel început cu Independența României (1912)."^[3]

A devenit cunoscut prin mega-producții istorice ca Dacii (1966) și Mihai Viteazul (1970), precum și pentru seria de filme polițiste centrate în jurul personajului fictiv Comisarul Moldovan. Nicolaescu a interpretat de asemenea rolul ilegalistului comunist Andrei în serialul de propagandă Pistruiatul (1973). Un alt gen predilect al lui Nicolaescu a fost filmul de război, pentru care a folosit adesea efectivele Armatei Române ca figurație.

Stilul său regizoral este caracterizat de o tendință bombastică spre auto-înscenare, Nicolaescu jucând adesea eroii principali ai filmelor pe care le regiza (seria Comisarul Moldovan, Nemuritorii, Mircea, Carol I etc). Andrei Gorzo, criticul de film al revistei Dilema Veche, scria despre Nicolaescu în rolul lui Carol I „Regele lui Nicolaescu e doar o altă fantezie de-a lui Nicolaescu despre sine, cum era și prințul lui din Orient Express (care la un moment dat se declara «un model vetust», înțelegînd prin asta că e prea mare pentru spiritele meschine ale generațiilor mai tinere) sau comisarul lui din Supraviețuitorul (care la rîndul lui se prezenta ca un anacronism, înțelegînd prin asta că oameni de calibrul lui nu se mai fac). În fanteziile lui, el a fost întotdeauna the king - de fapt, King Kong: un uriaș care e singurul din specia sa, care, supraviețuind, a ajuns într-un timp care nu e timpul său, într-o lume care nu-l mai vrea”.^[5]

După Revoluția din 1989, a fost senator din partea FSN, PDSR și PSD. A condus Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din 1989, care a fost acuzată de falsificarea adevărului.^[6][7] De altfel, în ședința Senatului din 29 martie 1994, Nicolaescu a propus ținerea unui moment de reculegere pentru generalul Ștefan Gușe,^[8][9] unul dintre responsabilii represiunii sângeroase de la Timișoara din decembrie 1989.

Ultimele sale filme, printre care Orient Express, 15, Supraviețuitorul, Carol Iși Poker au fost considerate eșecuri critice,^{[10][11][12][13][14][15][16]}Nicolaescu fiind de asemenea criticat pentru câștigarea preferențială de finanțări publice prin CNC pentru filmele sale.^[17][18] Indiferent de criticile aduse activității sale politice, colaborării sale cu regimul comunist și punerii în practică a liniei naționalist-comuniste în cinematografie^[19] sau neajunsurilor sale ca regizor,^[20] multe din filmele sale au păstrat o veritabilă popularitate la public,^[21][22] impunând în folclorul urban^[23] citate repetate și parodiate precum „Un fleac, m-au ciuruit.”^[24] sau „Nu trage dom Semaca, sunt eu Lăscărică”^[25] și personaje memorabile ca legionarul Paraipan (jucat de Gheorghe Dinică) și țiganul Limbă (Jean Constantin).

Viața

Copilăria și tinerețea

Sergiu Nicolaescu s-a născut la Târgu Jiu într-o familie de aromâni.^[26] A fost după mamă, Sevastița Cambrea, nepotul comisarului de poliție Gheorghe Cambrea, care a fost arestat de regimul comunist în 1952 și condamnat la 15 ani închisoare la Făgăraș, devenind mai târziu modelul pentru personajul căpitanul Moldovan.^[27] Tot după mamă a fost și nepotul colonelului Nicolae Cambrea,^[28] avansat de Iosif Vissarionovici Stalin la gradul de general, un apropiat al Anei Pauker,^[29] numit de NKVD în funcția de comandant al Diviziei de voluntari Tudor Vladimirescu, fiind supranumit „generalul roșu”. ^[30]

La vârsta de cinci ani, părinții săi au părăsit orașul Târgu Jiu și s-au stabilit la Timișoara. A absolvit Universitatea Politehnica București ca inginer mecanic,^[31] iar după absolvire a lucrat inițial la Buftea, apoi la filmări combinate în cadrul Studioul cinematografic Alexandru Sahia, specializat în filme documentare și jurnale de actualități. Era curios, inteligent, bine organizat, neobosit și dornic de invatatură. În cursul acestor ani a deprins multe dintre competențele care s-au dovedit atât de utile în realizarea filmelor sale viitoare.

Viața personală

Sergiu Nicolaescu mărturisea în interviurile sale că în tinerețe a practicat mai multe sporturi: atletism, călărie, box, tir și rugbi. Conform informațiilor public disponibile, Sergiu Nicolaescu a fost o persoana foarte activă cu un stil de viață foarte disciplinat. În fiecare zi, chiar și la 82 de ani, practica cel putin 1 oră de activitate fizică (gimnastică, etc.).

Sergiu Nicolaescu a fost căsătorit de trei ori. Soția lui la data decesului era Dana Nicolaescu, cu care se căsătorise în anul 2005, după ce avuseseră o relație din 1996.^[32] A avut o soră, Iolanda Nicolaescu. Nu a avut copii, iar acesta a fost principalul său regret. Cu toate acestea, el acepta punctul de vedere că filmele sale sunt copiii săi și, mulțumită filmelor sale el va fi etern.

Prima sotie a lui Sergiu Nicolaescu s-a numit Mariana Nicolaescu, insa cei doi au divortat numai dupa cateva luni.

A doua sotie a fost actrita Gabriela Nicolăescu.

Moartea și moștenirea

Sergiu Nicolaescu a fost internat la Spitalul de Urgență Elias la data de 26 decembrie 2012 pentru o afecțiune digestivă cronică. Ulterior medicii i-au diagnosticat cu totul o altă boală. Nicolaescu a fost operat laparoscopic în data de 28 decembrie. Intervenția chirurgicală a fost impusă de evoluția clinică în contextul afecțiunii digestive cronice benigne cunoscute. Intraoperator a fost descoperită o peritonită localizată cu punct de plecare apendicular, care a fost rezolvată laparoscopic. Intervenția chirurgicală a decurs fără incidente. În dimineața zilei de 3 ianuarie 2013 la ora 08.24 cineastul a încetat din viață.

El a fost incinerat sâmbătă, 5 ianuarie 2013 orele 12.00, la crematoriul Vitan-Bârzești din București, după cum a fost dorința lui,^[33][34] deși s-a iscat un scandal public imens, chiar Biserica Ortodoxă Română făcând presiuni pentru înhumarea sa conform tradiției ortodoxe. Controversele cu privire la dorința de a fi inmormântat sau incinerat continuă deoarece, Sergiu Nicolaescu cerea în testamentul său legalizat în 2008 la notărița Mircia Elena: „să mă înmormânteze după datinile creștinești."^[3]

Conform declarației de avere din 2008, Sergiu Nicolaescu poseda la acel moment două terenuri, trei apartamente și un cont de bancă la Deutsche Bank din Berlin, unde era depusă suma de €103.000.^[35] Dana Nicolaescu, soția de la data decesului său, a anunțat că urna cu cenușa regizorului Sergiu Nicolaescu, care a decedat pe 3 ianuarie 2013, la vârsta de 82 de ani, a fost înhumată la Cimitirul Bellu Militar din București unde văduva sa i-a construit, post-mortem, în acest scop un frumos mormânt din marmură albă.

Activitatea cinematografică

Prezentare cronologică

A debutat ca regizor în 1959^[36] cu scurtmetrajul Scoicile nu au vorbit niciodată. Scurtmetrajul Memoria Trandafirului i-a atras atenția internațională, fiind un succes la Cannes.

Titus Popovici, unul dintre cei mai importanți colaboratori ai lui Nicolaescu.

Primul său film de lung metraj a fost coproducția româno-franceză Dacii (1966), care a participat la cel de-al cincilea Festival Internațional de Film de la Moscova.^[37] Filmul reprezintă debutul parteneriatului artistic dintre Sergiu Nicolaescu (regizor) și Titus Popovici (scenarist). Alături de Petre Sălcudeanu, Mircea Mohor, Malvina Urșianu, Mircea Drăgan și alții, cei doi sunt continuatori ai suitei de filme istorice declanșată de filmul Tudor (1963) al scriitorului Mihnea Gheorghiu (în calitate de scenarist).^[38]

Filmul Mihai Viteazul a fost următoarea colaborare cu Titus Popovici. A participat la cel de-al șaptelea Festival Internațional de Film de la Moscova^[39] și a fost propunerea României la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 1972.^[40] Criticul de film Marian Țuțui scria că „Mihai Viteazul este probabil cel mai bun film istoric românesc… De data asta scenaristul Titus Popovici și regizorul Sergiu Nicolaescu vor avea în mărturiile istorice destule elemente dramatice astfel încât deși filmul este spectaculos, respectă aproape întru totul adevărul istoric. Chiar și maniheismul inerent în asemenea filme este aici minimal căci Mihai Viteazul (Amza Pellea) are un prieten turc, Selim Pașa (interpretat chiar de regizor), și are o relație încordată cu soția sa, doamna Stanca (Ioana Bulcă)”.^[41]

Cu mîinile curate (1972) este primul film polițist din seria Comisarului Moldovan. Personajul interpretat de Nicolaescu, numit aici încă Miclovan, face tandem cu personajul Comisarul Roman, interpretat de Ilarion Ciobanu. Filmul, realizat cu concursul Ministerului de Interne, era menit să reabiliteze imaginea Securității, care suferise după dezvăluirea implicării ei în abuzurile din perioada instaurării regimului comunist în România.

Ion Besoiu, unul dintre actorii preferați de Nicolaescu pentru rolurile negative.

Filmul Un comisar acuză marchează transformarea comisarului Miclovan în comisarul Moldovan. În acest film polițist (și de aventuri) se ficționalizează evenimentele din jurul asasinării pe 27 și 28 noiembrie 1940 a foștilor demnitari de către legionari, eveniment cunoscut în istoriografie drept Masacrul de la Jilava. În film, comisarul Moldovan cercetează evenimentele de la Jilava, poliția legionară nedorindu-și aflarea adevărului. În opoziție cu legionarul Paraipan, jucat de Gheorghe Dinică. Amza Pellea îl joacă pe comunistul Pârvu, un prieten la nădejde al lui Moldovan, iar Jean Constantin este Limbă, un autor de mici găinării interlope, care devine ajutorul comisarului și o sursă de umor în film. După cum recunoaște Nicolaescu, aportul comuniștilor în evenimente este exagerat – afirmă el - la cererea lui Dumitru Popescu-Dumnezeu. Din aceleași considerente ar fi fost ficționalizate numele personalităților, Nicolae Iorga devenind profesorul Jugu (!), Virgil Madgearu Costin Mărgeanu șamd.

Filmul Nemuritorii (1974) este un film de ficțiune pe fundal istoric, inspirat de scenariul „După furtună” publicat în 1968 de Titus Popovici. Mobilul este că o ceată de foști ostași ai lui Mihai Viteazul, risipiți prin Europa, se întorc în Țara Românească cu un cufăr misterios, care stârnește interesul ungurilor, austriecilor și turcilor. Filmul conține o scenă memorabilă filmată pe malul mării, în care Sergiu Nicolaescu, Jean Constantin, Amza Pellea și ceilalți „nemuritori” sunt îngropați până la gât în nisip, iar „turcii” pun caii să joace peste capetele lor. Filmarea scenei nu a folosit trucaje vizuale. Printre actorii din distribuția extraordinară sunt și Ilarion Ciobanu, Gheorghe Dinică și Colea Răutu, cât și copilul-vedetă Costel Băloiu, în primul rol într-un film regizat de Nicolaescu, cu care jucase anterior în Pistruiatul. Filmul este remarcabil de asemenea pentru folosirea muzicii formației Phoenix (încă decenii după lansarea sa, problema plății drepturilor de autor nu era rezolvată^[42]).

Filmul Osînda (1976) este una dintre culmile artistice ale carierei regizorale a lui Nicolaescu, fiind notat cu trei stele din cinci în Dicționarul universal de filme al criticului Tudor Caranfil.^[43] Ecranizarea după romanul Velerim și Veler Doamne (1933) al scriitorului român Victor Ion Popa (Manlache) îi are drept protagoniști pe Amza Pellea, un colaborator important al regizorului, și pe actrița Ioana Pavelescu. Este înfățișată o poveste de dragoste între doi țărani, Manlache și Ruxandra, în perioada următoare Primului Război Mondial, elementele tragice prefigurând de la început imposibilitatea unei soluționări fericite a conflictului. Caranfil remarca drept antologică scena reîntâlnirii protagoniștilor pe o culme înzăpezită.^[43] Personajul Manlache reface imaginea hristică a purtării crucii după moartea ibovnicei sale. Scena nașterii și morții în chinurile nașterii, cu camera fixându-se asupra imaginii Pantocratorului avea să fie autopastișată de Nicolaescu și în filmul 15, însă spre un efect artistic mult redus. Din acest film nu lipsesc nici elementele de propagandă, autoritățile interbelice fiind înfățișate preponderent drept răuvoitoare și incompentente (pregnanți fiind actorii Gheorghe Dinică și Mihai Mereuță), cu excepția procurorului, jucat de Nicolaescu, care asemeni lui Selim Pașa din Mihai Viteazul este singurul personaj cel puțin echivoc, dacă nu chiar simpatizabil, din tabăra negativă.

Alături de Paul Lambrino și soția acestuia

Deși Comisarul Moldovan fusese omorât cu siguranță la sfârșitul filmului Un comisar acuză (căci fusese prins între 2 șiruri de legionari cu arme automate, fără scăpare), filmul Revanșa din 1978 debutează cu Paraipan dezgropând mormântul lui Moldovan și găsind în sicriu cărămizi și o pălărie. Moldovan a supravițuit celor cinci gloanțe încasate, iar Paraipan nu mai are mult de trăit, din cauza unei boli incurabile, pe fundal desfășurându-se Revolta legionară din ianuarie 1941. În opinia criticul de film Nae Caranfil, Nicolaescu și scenariștii săi „se străduie să respecte riguros cronologia politică, într-o intrigă rocambolescă, forțând adevărul istoric până la capturarea întregii conduceri legionare, în pofida protecției germane, de către imbatabilul Moldovan”.^[44]

Nea Mărin miliardar (1979) este o comedie, prima din filmografia lui Nicolaescu (și una din puținele). Imboldul a fost dat de actorul Amza Pellea, care își dorea după o suită de roluri dramatice să interpreteze și un personaj comic. A început pe cont propriu, cu niște scheciuri, care au avut succes și la televiziune, apoi i-a abordat pe Vintilă Corbul și Eugen Burada. I-a prezentat lui Nicolaescu scenariul, care se bazează pe un qui pro quo. Regizorul a venit la filmări pe o targă, întrucât suferea la acea vreme de o sciatică. Ca o ironie, deși Nicolaescu fusese reticent să preia proiectul și era prima sa comedie, Nea Mărin miliardar a devenit cel mai vizionat film românesc al tuturor timpurilor.^[45]

Ciuleandra este un film psihologic, considerat de către criticul de film Grid Modorcea: „Cred că Ciuleandra este singurul nostru film psihologic, de calibru camilpetrescian, asociind remarcabil, la nivelul subconștientului, jocul „Ciuleandra" cu „Jocul ielelor”.^[3]

Frescele Mânăstirii Văcărești, ultimele rămășite păstrate ale mânăstirii, care a fost vandalizată de Nicolaescu înainte de a fi demolată din ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Astăzi se găsesc la Palatul Mogoșoaia.

În 1985, în timpul filmărilor la Noi, cei din linia întâi (1986), Nicolaescu a adus distrugeri grave Mănăstirii Văcărești,^[46] fiind manevrate tancuri și folosite petarde și aruncătoare de flăcări în incinta mănăstirii.^[47] Un raport al Muzeului de Istorie și Artă al Municipiului București menționa „fracturarea crucii din marmură a unuia dintre ctitorii mănăstirii, domnitorul Constantin Mavrocordat; forțarea lacătelor și a drugilor de fier care închideau paraclisul, precum și a ușii altarului Bisericii Mari”.^[47]

Ultimul film al lui Nicolaescu din epoca comunistă a fost Mircea, filmat în vara lui 1988, după un scenariu de Titus Popovici. Ion Besoiu joacă rolul unui preot intrigant, asemănător rolului Sigismund Bathory din filmul Mihai Viteazul. Nicolaescu îl joacă pe domnitorul Mircea cel Bătrân, care, ajuns la bătrânețe, se confruntă cu intrigile țesute de pretendenții la tronul său și cu imperativele turcilor. Personajul este prezentat într-o lumină tragic-eroică, înțelept și prea bun pentru lumea în care trăiește, delimitat prin opoziție de nevrednicia celor din jurul său. Nepotul său în film, Vlad, viitorul domnitor Vlad Țepeș, rostește replica memorabilă prin umor involuntar „Bunule, tu ești nemuritor?”.

În 1994, Nicolaescu a lansat filmul Începutul adevărului (Oglinda), o reconstituire controversată a evenimentelor legate de demiterea de la conducerea guvernului și arestarea la 23 august 1944 a mareșalului Ion Antonescu. Filmul, despre care Nicolaescu scria pe pagina sa personală de internet că nu ar fi „un film, ci un document”^[48] arată execuția mareșalului, abdicarea regelui, moartea lui Iuliu Maniu, omorârea lui Gheorghe Brătianu și a lui Lucrețiu Pătrășcanu. Istoricul Neagu Djuvara a criticat insinuarea filmului că România ar fi așteptat un răspuns la Uniunea Sovietică în privința armistițiului.^[49] Și regele Mihai s-a distanțat de portretizarea sa în film.

Receptarea critică și publică

Grid Modorcea consideră: „Dacă Sergiu Nicolaescu n-ar exista, ar trebui inventat."^[3]. Tot acesta sintetizează: „sigurul cineast român care a ambiționat să împlinească un gigantic proiect: Istoria poporului român transpusă pe peliculă." și "Opera lui Sergiu Nicolaescu este un fenomen" ^[3].

Criticul de film, Iulia Blaga, remarca, în iulie 2008, că Sergiu Nicolaescu a avut „o popularitate care depășește epocile”,^[50]deși statisticile arată că după 1989 vizionările noilor sale filme nu au mai atins cifrele dinainte, când atât Dacii, cât și Mihai Viteazul, depășiseră pragul de 10 milioane de vizionări la cinematograf.^[51] Ea observa că exista „chiar public tînăr care prizează filmele lui Sergiu Nicolaescu rupîndu-l de contextul epocii, luîndu-l ca pe un autor de filme populare, fără a sesiza manipularea ale cărei victime sînt, așa cum au fost și spectatorii din vremea respectivă”.^[50]

În 2012, răspunzând unei critici aduse de Nicolaescu „minimalismului nejustificat” al Noului val din cinematografia română, regizorul Cristian Mungiu a rezumat creația lui Nicolaescu la „călărit în filme cu replici din cartea de istorie”.^[52]

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care are un doctorat în cinematografie de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale, a spus despre Nicolaescu că „nu a fost niciodată un cinefil. Nu l-am auzit niciodată să vorbească despre curente care l-au influențat, despre cinematografie. Dânsul vorbea doar despre filmele lui.”^[53] Despre creația sa: „Nu există nimic original acolo. El a luat tot ce credea el că e mai bine și a pus acolo. Este un polipier de clișee opera lui Sergiu Nicolaescu. A pus pe ecran clișee după clișee. Toate filmele lui sunt clișee. Nu a riscat niciodată.” Criticul de film Grid Modorcea care are un doctorat în artă nu este de acord cu genul acesta de critici pe care le consideră nefondate și bazate pe „o reacție viscerală față de om sau politician și îl ating la operă”^[3]. Modorcea continuă: "Dar opera (lui Sergiu Nicolaescu) e puternică. Nu se clintește. Dacă ei (criticii viscerali ai lui Sergiu Nicolaescu) ar vedea numai Ciuleandra, ar înțelege cât de cinefil a fost Nicolaescu. E un film profund, psihologic, floare rară la noi. Și a-l asocia cu Amadeus al lui Forman este o obligație de cinefil!".^[3]

Gheorghe Dinică la premiera filmului Carol I - 2009

Istoricul Adrian Cioflâncă observă că lui Nicolaescu, „cel mai redutabil producător de istorie populară în limbaj cinematografic”, nu i-a scăpat nici o perioadă istorică, filmele sale istorice acoperind antichitatea, evul mediu, epoca modernă și epoca contemporană.^[54]

Moștenirea spirituală

În urma marelui cineast au rămas circa 70 filme (cu serialele TV pentru marele ecran) care au fost urmărite de peste un miliard de spectatori (majoritari fiind cei din China și Rusia). Sergiu Nicolaescu se autodefinește drept un "naționalist romantic". El rămâne în istoria cinematografiei prin numeroasele sale filmele istorice care ilustrează toate perioadele istoriei poporului român (filme precum Dacii, Mircea, Mihai Viteazu, Carol I, Triunghiul morții, Noi,cei din linia întîi și Oglinda), prin seria de filme polițiste cu comisarul Moldovan, prin comediile și satirele sale (precum Nea Mărin miliardar și Poker), dar și prin excelentele sale ecranizări (Atunci i-am condamnat pe toți la moarte, Osânda, Ciuleandra și Orient Express).

Grid Modorcea, care cunoaste excelent cinematografia română și toate filmele lui Sergiu Nicolaescu, a rezumat: „cheia concepției lui Sergiu Nicolaescu despre film" este o "concepție tipic americană, de om de acțiune, de învingător. El este Hollywood-ul filmului românesc."^[3] Modorcea consideră că: „filmul este o afacere menită să-i atragă pe spectatori, care se face pentru marele public, că nu e un capriciu personal sau o diversiune politică sau propagandistică" și "Cu excepția lui Sergiu Nicolaescu, la noi nimeni nu pare să fi înțeles acest adevăr simplu, verificat de marile cinematografii. Și-apoi filmul, înainte de a fi artă, este o industrie, nimeni nu investește fără să aibă un câștig. Nici un film semnat de Sergiu Nicolaescu nu a trădat publicul și nici pe cei care au mizat pe el."^[3]

Filmul Orient Express este considerat testamentul său spiritual: „Sergiu Nicolescu, reprezintă verticalitatea neamului românesc, aristocrația lui, așa cum o reprezintă Prințul Andrei Morudzi, pe care îl joacă."^[3]

Cinematograful din Târgu Jiu, care fusesese modernizat cu sprijnul statului român și al primăriei din localitate în urma unei investiții de câteva sute de mii de euro pentru a putea prezenta la standarde înalte și filme 3D, a fost inaugurat în prezența lui Sergiu Nicolaescu și a primului-ministru la sfârșitul anului 2012. De la aceasta inaugurare , acest cinematograf poartă numele „Sergiu Nicolaescu”, lucru de care marele cineast a fost foarte încântat.

Potrivit viceprimarului Timișoarei, Adrian Diaconu, urmează să fie amplasată o placă comemorativă pe casa de pe Strada Paris din Timișoara, în care a locuit Sergiu Nicolaescu.^[55]

Pe 30 mai 2015 Sergiu Nicolaescu a primit postum o stea pe Walk of Fame Bucharest (Aleea Celebrităților din București).

Filmografie

Regizor

·         Dacii (1967) - coproducție franco-română

·         Lupta pentru Roma (1968-1969) - RFG, co-regizor cu Robert Siodmak, 2 serii:

- I Teil (1968);

- II Teil - Der Verrat (1969)

·         Legenda lui „Ciorap de piele”- La légende du Bas-de-Cuir(1969) - coproducție franco-germană:

- 2 ep., co-regizor cu Pierre Gaspard Huit - „Chasseur de dains” (Vanatorul de caprioare); „Le dernier des Mohicans” (Ultimul mohican);

- 1 ep. co-regizor cu Jean Dréville - „Aventures sur l'Ontario” (Aventura in Ontario);

- ep. 4, singur - „La prairie” (Preria)

·         Mihai Viteazul (1971) - 2 serii:

- 1 Calugareni

- 2 Unirea

·         Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)

·         Cu mîinile curate (1972)

·         Lupul mărilor (1972) - coproducție româno-germană, co-regizor cu Wolfgang Staudt. Episoade:

- Ein seltsames Schiff (88 Min.) - 5 decembrie 1971

- Kurs auf Uma (96 Min.) - 12 decembrie 1971

- Das Land der kleinen Zweige (88 Min.) - 19 decembrie 1971

- Die Suche nach einer verlorenen Insel (89 Min.) - 26 decembrie 1971

·         Ultimul cartuș (1973)

·         Un comisar acuză (1974)

·         Nemuritorii (1974)

·         Deux ans de vacances- Doi ani de vacanță (1974) - serial de televiziune, de șase episoade, franco-germano-român, în regia lui Claude Desailly, Gilles Grangier și Sergiu Nicolaescu. Versiunea de film realizată în România s-a numit Pirații din Pacific și Insula comorilor (1976).

·         Zile fierbinți (1975)

·         Lockruf des Goldes - Cautatorii de aur (1975) - coproducție româno-germană, co-regizor cu Wolfgang Staudt. Episoade:

- Das Klondike-Fieber - 21 decembrie 1975

- Die weiße Rinne - 23 decembrie 1975

- Der wilde Mann vom Yukon - 28 decembrie 1975

- Vierauge - 30 decembrie 1975

·         Osînda (1976)

·         Accident (1977)

·         Pentru patrie (1978) - 2 serii, co-regizor cu Doru Năstase, Gh. Vitanidis

·         Revanșa (1978)

·         Nea Mărin miliardar (1979)

·         Mihail, cîine de circ (1979) - coproducție româno-germană

·         Ultima noapte de dragoste (1980)

·         Capcana mercenarilor (1981)

·         Duelul (1981)

·         Întîlnirea (1982)

·         Cucerirea Angliei (1982) - coproducție franco-română, 2 serii, co-regizor cu Gilles Grangier

·         Viraj periculos (1983)

·         Ringul (1984) - coproducție româno-germană

·         Ciuleandra (1985)

·         Ziua Z (1985)

·         Noi, cei din linia întîi (1986) - 2 serii

·         Căutătorii de aur (1986) - coproducție româno-germană, co-regizor cu Alecu Croitoru

·         François Villon - Poetul vagabond (1987) - coproducție franco-germano-română, 2 serii

·         Mircea (1989)

·         Coroana de foc (1990)

·         Începutul adevărului (Oglinda) (1994) - 2 serii

·         Punctul zero (1996) - coproducție româno-americană

·         Triunghiul morții (1999)

·         Orient Express (2004)

·         „15” (2005)

·         Supraviețuitorul (2008)

·         Carol I (2009)

·         Poker (2010)

·         Ultimul corupt din România (2012)

Scenarist

·         Un comisar acuză (1974)

·         Nemuritorii (1974)

·         Osînda (1976)

·         Pentru patrie (1978) - 2 serii

·         Revanșa (1978)

·         Ultima noapte de dragoste (1980)

·         Capcana mercenarilor (1981)

·         Duelul (1981)

·         Ciuleandra (1985)

·         Începutul adevărului (Oglinda) (1994) - 2 serii

·         Punctul zero (1996) - coproducție româno-americană

·         Triunghiul morții (1999)

·         Orient Express (2004)

·         „15” (2005)

·         Supraviețuitorul (2008)

·         Carol I (film) (2009)

Actor

·         Dacii (1967) - soldatul roman Marcus

·         Mihai Viteazul (1971) - 2 serii - Selim Pașa

·         Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972) - un ofițer german

·         Felix și Otilia (1972) - Leonida Pascalopol

·         Cu mîinile curate (1972) - comisarul Tudor Miclovan

·         Dragostea începe vineri (1972) regia Virgil Calotescu

·         Ultimul cartuș (1973) - comisarul Tudor Moldovan

·         Pistruiatul (1973) regia Francisc Munteanu - Andrei

·         Un comisar acuză (1974) - comisarul Tudor Moldovan

·         Nemuritorii (1974) - căpitanul Andrei

·         Zile fierbinți (1975) - directorul Mihai Coman

·         Osînda (1976) - procurorul Marian

·         Roșcovanul (1976) - o santinelă

·         Accident (1977) - maiorul Petria

·         Pentru patrie (1978) - 2 serii - principele Carol

·         Revanșa (1978) - comisarul Tudor Moldovan

·         Mihail, cîine de circ (1979)

·         Ultima noapte de dragoste (1980) - avocatul Andrei Nicolau

·         Capcana mercenarilor (1981) - maiorul Tudor Andrei

·         Duelul (1981) - comisarul Tudor Moldovan

·         Întîlnirea (1982) - colonelul de jandarmi Filip

·         Viraj periculos (1983) - colonelul Petria

·         Ringul (1984) - Andrei

·         Ziua Z (1985) - generalul Hans Friessner

·         Noi, cei din linia întâi (1986) - 2 serii

·         Mircea (1989) - voievodul Mircea cel Bătrân

·         Coroana de foc (1990) - căpitanul Gorun

·         Începutul adevărului (Oglinda) (1994) - 2 serii - generalul Hans Friessner

·         Triunghiul morții (1999) - generalul Alexandru Averescu

·         Orient Express (2004) - prințul Andrei Morudzi

·         Supraviețuitorul (2008) - comisarul Tudor Moldovan

·         Carol I (film) (2009) - Principele Carol I

·         Lupu (2013)^[56][57]

Filme de scurt-metraj

·         Scoicile nu au vorbit niciodată - Sahia Film (1962)

·         Legume de seră - Sahia Film (1962)

·         Primăvară obișnuită - Sahia Film (1962)

·         Memoria Trandafirului [Ce que vivent les roses] - Sahia Film (1964)

·         Lecție în infinit - Sahia Film (1965)

·         Floare de mac (Die Mohnblume) Cine TV Berlin (1981)

·         Sașii din Transilvania - Cine TV Berlin (1984)

·         One Day (Afganistan) - Cine TV Film București (2004)

·         Lipsește Amza - Cine TV Film București (2006)

Mitică Popescu
Mitică Popescu
Date personale
Născut	2 decembrie 1936  București, România
Decedat	3 ianuarie 2023 (86 de ani)[1]  București, România[2]
Căsătorit cu	Leopoldina Bălănuță (1977–1998)
Cetățenie	România
Ocupație	actor actor de teatru[*] deținut politic
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Ani de activitate	1973 - 2022
Roluri importante	comisarul Munteanu Cocoșilă ș.a.
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Mitică Popescu (n. 2 decembrie 1936, București, România – d. 3 ianuarie 2023, București, România) a fost un actor român de film, radio, teatru, televiziune și voce, care și-a desfășurat cea mai mare parte a activității sale în teatru pe scena Teatrului Mic din București.^[3] A primit Premiul pentru întreaga activitate la Gala Premiilor UNITER din 2009.^[4]

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut în București pe data de 2 decembrie 1936. A fost căsătorit cu actrița Leopoldina Bălănuță.^[5] În 1958^[6], sub regimul comunist, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru „nedenunțarea de acte preparatorii pentru trecerea frontierei”.^[7]

A fost gazda emisiunii de pe TVR 2 „D’ale lu’ Mitică”.^[8][9]

Actorul Mitică Popescu a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”.^[10]

A decedat la vârsta de 86 de ani, la 3 ianuarie 2023, la Spitalul Elias din București, din cauza unor probleme cardiace severe și multiple comorbidități.^[11] A fost înmormântat pe 6 ianuarie 2023, cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu, alături de soția sa, Leopoldina Bălănuță (decedată în 1998).^[12]

Piese de teatru[modificare | modificare sursă]

Aceasta este o listă de personaje și de piese de teatru^[3] în care a jucat Mitică Popescu:

• Zeiss - Geamandura de Tudor Mușatescu (1970)
• Gareth O'Donnell - Philadelphia ești a mea de Brian Friel (1973)
• Vreți să jucați cu noi? de Alecu Popovici (1974)
• Logodnicul, Momâie - Matca de Marin Sorescu (1974)
• Andrei - Răspântia cea mare de V. I. Popa (1974)
• Sagredo - Galileo Galilei de Bertolt Brech (1975)
• Serviescu - Mânia posturilor de Vasile Alecsandri (1975)
• Doctorul John C.Bates - Dosarul Andersonville de Saul Levitt (1976)
• Hjalmar Ekdal, fotograf - Rața sălbatică de Henrik Ibsen (1976)
• Cititorul de contor de Paul Everac (1976)
• Ducele - Oamenii cavernelor de William Saroyan (1976)
• Stelică - Două ore de pace de D. R. Popescu (1977)
• Omul, continuați să puneți întrebări de Ada D'Albon (1977)
• XX - Emigranții de Slawomir Mrozek (1977)
• Gunoierul - Nebuna din Chaillot de Jean Giraudoux (1978)
• Lodovico Nota - Să îmbrăcăm pe cei goi de Luigi Pirandello (1978)
• Sidney Hopcroft - Pluralul englezesc de Alan Ayckbourn (1979)
• Bătrânul domn - Nu sunt Turnul Eiffel de Ecaterina Oproiu (1979)
• Funcționarul - O șansă pentru fiecare de Radu F. Alexandru (1979)
• Ioachim - Evul mediu întâmplător de Romulus Guga (1980)
• Koroviev- Maestrul și Margareta în Mihail Bulgakov (1980)
• Năiță Lucean - Niște țărani de Dinu Săraru (1981)
• Ticlete - Ca frunza dudului din rai de D. R. Popescu (1982)
• Regele Ignațiu - Ivona, principesa Burgundiei de Witold Gombrovicz (1983)
• Mitică Popescu de Camil Petrescu (1984)
• Fedea - O femeie drăguță cu o floare și ferestre spre nord de Eduard Radzinski (1986)
• Actorii (1990)
• Messer Niccia - Mătrăguna de Niccolo Machiavelli (1991)
• Florent - Monștrii sacri de Jean Cocteau (1991)
• Jacques - Jacques și stăpânul său de Milan Kundera (1992)
• Piotr Nikolaevici Sorin - Pescărușul de A. P. Cehov (1993)
• Amiens - Cum vă place de William Shakespeare (1996)
• Domnul Hardcastle - Noaptea încurcăturilor de Oliver Goldsmith (1997)
• Victor Velasco - Desculți în parc de Neil Simon (1997)
• Bătrînul - Sonata fantomelor de August Strindberg (1999)
• Chrysalde - Școala femeilor de Moliere (1999)
• Pantalone - Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni (1999)
• Deogracias - Cimitirul păsărilor de Antonio Gala (2000)
• Julien Rougier - Viitorul e maculatură de Vlad Zografi (2000)
• Morris - Alex și Morris de Michael Elkin (2000)
• Bătrânul - Colonia îngerilor de Ștefan Caraman (2000)

Radiofonic[modificare | modificare sursă]

• Manole - Trenurile mele de Tudor Mușatescu

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Aceasta este o listă de filme^[13] în care a jucat Mitică Popescu:

• Dincolo de nisipuri (1974) - Romniceanu
• Stejar – extremă urgență (1974) - valetul Peter
• Zidul (1975) - ilegalistul Manea
• Orașul văzut de sus (1975)
• Mere roșii (1976) - procuror
• Tănase Scatiu (1976) - Marin
• Serenadă pentru etajul XII (1976)
• Statuia (1977)
• Tufă de Veneția (1977)
• Mînia (1978)
• Doctorul Poenaru (1978)
• Gustul și culoarea fericirii (1978)
• Avântul liftulețului (1979) - muncitor
• Clipa (1979) - țăranul Năiță Lucean
• Vacanță tragică (1979)
• Vînătoarea de vulpi (1980) - țăranul Năiță Lucean
• Întoarce-te și mai privește o dată (1981)
• Lumini și umbre: Partea I (1981)
• Saltimbancii (1981)
• De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
• Non-stop (1982)
• Înghițitorul de săbii (1982)
• Mitul lui Mitică (1982) - în rolul său
• Lumini și umbre: Partea II (1982)
• Un saltimbanc la Polul Nord (1982)
• Hangița (1983) - Marchizul di Forlipopoli
• Imposibila iubire (1984)
• Emisia continuă (1984)
• Glissando (1984)
• Fapt divers (1985)
• Promisiuni (1985)
• Căsătorie cu repetiție (1985) - Mitică Popescu
• Sper să ne mai vedem (1985)
• Trenul de aur (1986) - comisarul Munteanu
• Cântec în zori (1987) - Ciucea
• Moromeții (1987) - Cocoșilă
• Idolul și Ion-Anapoda(1988) - subdirectorul
• Danga langa (1988) - redactorul
• Secretul armei... secrete! (1989)
• Un studio în căutarea unei vedete (1989)
• Drumeț în calea lupilor (1990) - poștașul
• Pasaj (1990)
• Asta seară se improvizează (1991)
• Rămînerea (1991)
• Miss Litoral (1991)
• Ce zi frumoasă! (1992)
• Rosenemil (1993)
• Codin și Chira Chiralina (1993)
• Cel mai iubit dintre pămînteni (1993) - securist
• Începutul adevărului (Oglinda) (1994)
• Păcatul (1995) - Păcătosul
• Simpozionul (1995)
• Șarpele (film TV, 1996)
• Don Juan sau dragostea pentru geometrie (1997)
• Răzbunarea femeii păianjen (1999) - soțul
• Mătrăguna (2002)
• Tandrețea lăcustelor (2002)
• Turnul din Pisa (2002) - colonelul
• Valsul lebedelor (2002)
• ...Sub clar de lună (2002)
• Dulcea saună a morții (2003) - personajul Mutul
• Lotus (2004) - personajul Manasia
• Sistemul nervos (2005)
• Păcală se întoarce (2006) - un țăran
• Ticăloșii (2007) - ospătar
• Umilință (2011) - Sandu

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR

DIN CICLUL: DE LA LUME ADUNATE ȘI IARĂȘI LA LUME DATE

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 3 Ianuarie

De la lume adunate - glume

SFATURI UTILE

REVENIREA LA NORMAL DUPĂ SĂRBĂTORI

De Craciun si Revelion cei mai multi dintre noi mancam mai mult decat trebuie, iar unii chiar cu mult mai mult. Daca esti istet, poti sa iti revii rapid dupa mesele copioase specifice acestei perioade si sa te intorci la obiceiurile sanatoase de dinainte.

Doi factori esentiali in revenirea la alimentatia normala sunt o ambitie de fier si evitarea unui mod de a gandi radical, in alb si negru.

Acestea fiind spuse, iata cativa pasi pe care ar trebui sa ii urmezi ca sa te refaci dupa festin:

Consuma multe lichide
Primul lucru pe care ar trebui sa il faci, cand vrei sa iti revii dupa supraalimentare, este sa bei apa, inca de dimineata. De multe ori, aproape jumatate din greutatea acumulata in urma excesului alimentar este provocata de retentia de apa, asa ca eliminarea acesteia din corp este de mare ajutor.
Deci, ca sa eviti deshidratarea, incearca sa dublezi cantitatea de bauturi fara cafeina consumate timp de o zi sau doua, dupa incheierea perioadei de supraalimentare. Nu e neaparat nevoie sa bei doar apa pentru o hidratare corespunzatoare, ci poti consuma lichide si din alte surse precum fructele si sucurile de fructe, lapte, legume, supe, ciorbe etc.
De asemenea, mare atentie trebuie acordata consumului de sare, care este responsabila pentru nivelul de sodiu din organism si pentru retentia de apa.

Evita infometarea
Primul impuls, dupa o perioada in care ai mancat peste masura, este sa urmezi cateva zile o dieta foarte saraca in calorii. Desi o astfel de abordare pare foarte rationala la prima vedere, aceasta nu va face decat sa iti dea metabolismul peste cap.

Incearca sa consumi mai multe proteine. Proteinele stimuleaza puternic metabolismul, ceea ce te va ajuta sa arzi caloriile in exces. Asa ca fii atent si la ce mananci nu doar la cat, fiindca infometarea nu este o solutie viabila pe termen lung pentru scaderea in greutate.

Exercitiile de forta sunt solutia
Dupa sarbatori, toata lumea care vrea sa scape de kilogramele in plus, se duce la sala de sport si face cardio la nesfarsit, ca un soi de pedeapsa pentru excesele culinare. Antrenamentul de forta este o modalitate mai inteligenta ca sa revii la normal, fiindca lichideaza zaharul (glicogenul) din muschi mult mai rapid decat exercitiile de tip aerobic. Asadar, daca alimentele pe care le-ai consumat au fost bogate in carbohidrati, atunci exercitiile de forta te vor ajuta sa arzi mai eficient aceste depozite de glucide.

O ora de exercitii cardio la intensitate moderata este benefica, dar nu va stimula organismul sa consume la fel de bine carbohidratii din corp si nici nu va accelera arderea caloriilor chiar si dupa incheierea antrenamentului, cum ar face un antrenament de forta.

Evita alcoolulAlcoolul nu doar ca are calorii goale, dar afecteaza judecata si in ceea ce priveste alegerea alimentelor. Daca te afli intr-o situatie in care consumul de acool nu poate fi evitat, incearca te limitezi la cel mult un pahar si bea apa dupa aceea.

Revenirea dupa sarbatori nu este usoara, dar nici atat de dificila pe cat avem impresia. Este nevoie doar de ambitie si mai multa disciplina in alimentatie. Acum ai la dispozitie cateva trucuri care te vor ajuta sa revii la silueta de anul trecut. Succes!

GÂNDURI PESTE TIMP

SERGIU NICOLAESCU

Sergiu Nicolaescu
Date personale
Născut	13 aprilie 1930 Târgu Jiu, România
Decedat	3 ianuarie 2013 (82 de ani) București
Cauza decesului	insuficiență respiratorie
Părinți	Sevastița Cambrea
Frați și surori	Iolanda Nicolaescu
Cetățenie	România
Etnie	aromână
Religie	Biserica Ortodoxă Română
Ocupație	regizor de film politician actor de film scenarist regizor[*]
Limbi vorbite	limba română
Senator de Brașov
În funcție 1990 – 1992
Senator de Vrancea
În funcție 1992 – 1996
În funcție 1996 – 2000
Senator de Arad
În funcție 2000 – 2004
Senator de București
În funcție 2008 – 2012
Partid politic	Partidul Comunist Român Frontul Salvării Naționale Frontul Democrat al Salvării Naționale Partidul Democrației Sociale din România Partidul Social Democrat
Alma mater	Universitatea Politehnica din București
Profesie	Regizor de film, scenarist, actor, politician
Prezență online
site web oficial Internet Movie Database
Modifică date / text

Sergiu Florin Nicolaescu^[1] (n. 13 aprilie 1930, Târgu Jiu, România – d. 3 ianuarie 2013, București, România^[2]) a fost un regizor, scenarist, actor și politician român. Este de departe cel mai prolific și mai vizionat regizor român din toate timpurile: 54 filme, plus 27 coproducții și peste 1 miliard de spectatori (majoritatea din China și Rusia, dar și 130 milioane de spectatori din România)^[3]. Ion Caramitru, director al Teatrului Național din București, a considerat că sprijinul de care s-a bucurat Nicolaescu în timpul regimului comunist s-a bazat pe faptul că Nicolaescu s-a pus în slujba cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu.^[4][5]

Sergiu Nicolaescu a debutat în filmele de lung metraj cu filmul Dacii (1967). A urmat megaproducția Mihai Viteazul (1971), precum și o serie de filme polițiste centrate în jurul personajului fictiv Comisarul Moldovan. Nicolaescu a interpretat de asemenea rolul ilegalistului comunist Andrei în serialul de propagandă Pistruiatul (1973). Un alt gen predilect al lui Nicolaescu a fost filmul de război, pentru care a folosit adesea efectivele Armatei Române ca figurație.

Stilul său regizoral este caracterizat de o tendință bombastică spre auto-înscenare, Nicolaescu jucând adesea eroii principali ai filmelor pe care le regiza (seria Comisarul Moldovan, Nemuritorii, Mircea, Carol I etc). Andrei Gorzo, criticul de film al revistei Dilema Veche, scria despre Nicolaescu în rolul lui Carol I „Regele lui Nicolaescu e doar o altă fantezie de-a lui Nicolaescu despre sine, cum era și prințul lui din Orient Express (care la un moment dat se declara «un model vetust», înțelegînd prin asta că e prea mare pentru spiritele meschine ale generațiilor mai tinere) sau comisarul lui din Supraviețuitorul (care la rîndul lui se prezenta ca un anacronism, înțelegînd prin asta că oameni de calibrul lui nu se mai fac). În fanteziile lui, el a fost întotdeauna the king - de fapt, King Kong: un uriaș care e singurul din specia sa, care, supraviețuind, a ajuns într-un timp care nu e timpul său, într-o lume care nu-l mai vrea”.^[6]

După Revoluția din 1989 a fost senator din partea FSN, PDSR și PSD. A condus Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din 1989, care a fost acuzată de falsificarea adevărului.^[7][8] De altfel, în ședința Senatului din 29 martie 1994, Nicolaescu a propus ținerea unui moment de reculegere pentru generalul Ștefan Gușe,^[9][10] unul dintre responsabilii represiunii sângeroase de la Timișoara din decembrie 1989.

Ultimele sale filme, printre care Orient Express, 15, Supraviețuitorul, Carol I și Poker au fost considerate eșecuri critice,^{[11][12][13][14][15][16][17]} Nicolaescu fiind de asemenea criticat pentru câștigarea preferențială de finanțări publice prin CNC pentru filmele sale.^[18][19] Indiferent de criticile aduse activității sale politice, colaborării sale cu regimul comunist și punerii în practică a liniei naționalist-comuniste în cinematografie^[20] sau neajunsurilor sale ca regizor,^[21] multe din filmele sale au păstrat o veritabilă popularitate la public,^[22][23] impunând în folclorul urban^[24] citate repetate și parodiate precum „Un fleac, m-au ciuruit.”^[25] sau „Nu trage dom Semaca, sunt eu Lăscărică”^[26] și personaje memorabile ca legionarul Paraipan (jucat de Gheorghe Dinică) și țiganul Limbă (Jean Constantin).

Viața[modificare | modificare sursă]

Copilăria și tinerețea[modificare | modificare sursă]

Sergiu Nicolaescu s-a născut la Târgu Jiu într-o familie de aromâni.^[27] A fost după mamă, Sevastița Cambrea, nepotul comisarului de poliție Gheorghe Cambrea, care a fost arestat de regimul comunist în 1952 și condamnat la 15 ani închisoare la Făgăraș, devenind mai târziu modelul pentru personajul comisarul Moldovan.^[28] Tot după mamă a fost și nepotul colonelului Nicolae Cambrea,^[29] avansat de Iosif Vissarionovici Stalin la gradul de general, un apropiat al Anei Pauker,^[30] numit de NKVD în funcția de comandant al Diviziei de voluntari Tudor Vladimirescu, fiind supranumit „generalul roșu”.^[31]

La vârsta de cinci ani, părinții săi au părăsit orașul Târgu Jiu și s-au stabilit la Timișoara. A absolvit Universitatea Politehnica București ca inginer mecanic,^[32] iar după absolvire a lucrat inițial la Buftea, apoi la filmări combinate în cadrul Studioul cinematografic Alexandru Sahia, specializat în filme documentare și jurnale de actualități. Era curios, inteligent, bine organizat, neobosit și dornic de învățătură. În cursul acestor ani a deprins multe dintre competențele care s-au dovedit atât de utile în realizarea filmelor sale viitoare.

Viața personală[modificare | modificare sursă]

Sergiu Nicolaescu mărturisea în interviurile sale că în tinerețe a practicat mai multe sporturi: atletism, călărie, box, tir și rugby. Conform informațiilor public disponibile, Sergiu Nicolaescu a fost o persoana foarte activă cu un stil de viață foarte disciplinat. În fiecare zi, chiar și la 82 de ani, practica cel putin 1 oră de activitate fizică (gimnastică, etc.).

Sergiu Nicolaescu a fost căsătorit de trei ori.

Prima soție a lui Sergiu Nicolaescu s-a numit Mariana Nicolaescu, însă cei doi au divorțat numai după câteva luni.

A doua soție a lui Sergiu Nicolaescu, Gabriela a fost artist plastic.

Soția lui la data decesului era Dana Nicolaescu, cu care se căsătorise în anul 2005, după ce avuseseră o relație din 1996.^[33] A avut o soră, Iolanda Nicolaescu. Nu a avut copii, iar acesta a fost principalul său regret. Cu toate acestea, el accepta punctul de vedere că filmele sale sunt copiii săi și, mulțumită filmelor sale el va fi etern.

Moartea și moștenirea[modificare | modificare sursă]

Sergiu Nicolaescu a fost internat la Spitalul de Urgență Elias la data de 26 decembrie 2012 pentru o afecțiune digestivă cronică. Ulterior medicii i-au diagnosticat cu totul o altă boală. Nicolaescu a fost operat laparoscopic în data de 28 decembrie. Intervenția chirurgicală a fost impusă de evoluția clinică în contextul afecțiunii digestive cronice benigne cunoscute. Intraoperator a fost descoperită o peritonită localizată cu punct de plecare apendicular, care a fost rezolvată laparoscopic. Intervenția chirurgicală a decurs fără incidente. În dimineața zilei de 3 ianuarie 2013 la ora 08.24 cineastul a încetat din viață.

El a fost incinerat sâmbătă, 5 ianuarie 2013 orele 12.00, la crematoriul Vitan-Bârzești din București, după cum a fost dorința lui,^[34][35] deși s-a iscat un scandal public imens, chiar Biserica Ortodoxă Română făcând presiuni pentru înhumarea sa conform tradiției ortodoxe. Controversele cu privire la dorința de a fi înmormântat sau incinerat continuă deoarece, Sergiu Nicolaescu cerea în testamentul său legalizat în 2008 la notărița Mircia Elena: „să mă înmormânteze după datinile creștinești."^[3]

Conform declarației de avere din 2008, Sergiu Nicolaescu poseda la acel moment două terenuri, trei apartamente și un cont de bancă la Deutsche Bank din Berlin, unde era depusă suma de €103.000.^[36] Dana Nicolaescu, soția de la data decesului său, a anunțat că urna cu cenușa regizorului Sergiu Nicolaescu, care a decedat pe 3 ianuarie 2013, la vârsta de 82 de ani, a fost înhumată la Cimitirul Bellu Militar din București unde văduva sa i-a construit, post-mortem, în acest scop un frumos mormânt din marmură albă.

Activitatea cinematografică[modificare | modificare sursă]

Prezentare cronologică[modificare | modificare sursă]

A debutat ca regizor în 1959^[37] cu scurtmetrajul Scoicile nu au vorbit niciodată. Scurtmetrajul Memoria Trandafirului i-a atras atenția internațională, fiind un succes la Cannes.

Titus Popovici, unul dintre cei mai importanți colaboratori ai lui Nicolaescu.

Primul său film de lung metraj a fost coproducția româno-franceză Dacii (1967), care a participat la cel de-al cincilea Festival Internațional de Film de la Moscova.^[38] Filmul reprezintă debutul parteneriatului artistic dintre Sergiu Nicolaescu (regizor) și Titus Popovici (scenarist). Alături de Petre Sălcudeanu, Mircea Mohor, Malvina Urșianu, Mircea Drăgan și alții, cei doi sunt continuatori ai suitei de filme istorice declanșată de filmul Tudor (1963) al scriitorului Mihnea Gheorghiu (în calitate de scenarist).^[39]

Filmul Mihai Viteazul a fost următoarea colaborare cu Titus Popovici. A participat la cel de-al șaptelea Festival Internațional de Film de la Moscova^[40] și a fost propunerea României la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 1972.^[41] Criticul de film Marian Țuțui scria că „Mihai Viteazul este probabil cel mai bun film istoric românesc… De data asta scenaristul Titus Popovici și regizorul Sergiu Nicolaescu vor avea în mărturiile istorice destule elemente dramatice astfel încât deși filmul este spectaculos, respectă aproape întru totul adevărul istoric. Chiar și maniheismul inerent în asemenea filme este aici minimal căci Mihai Viteazul (Amza Pellea) are un prieten turc, Selim Pașa (interpretat chiar de regizor), și are o relație încordată cu soția sa, doamna Stanca (Ioana Bulcă)”.^[42]

Cu mîinile curate (1972) este primul film polițist din seria Comisarului Moldovan. Personajul interpretat de Nicolaescu, numit aici încă Miclovan, face tandem cu personajul Comisarul Roman, interpretat de Ilarion Ciobanu. Filmul, realizat cu concursul Ministerului de Interne, era menit să reabiliteze imaginea Securității, care suferise după dezvăluirea implicării ei în abuzurile din perioada instaurării regimului comunist în România.

Ion Besoiu, unul dintre actorii preferați de Nicolaescu pentru rolurile negative.

Filmul Un comisar acuză marchează transformarea comisarului Miclovan în comisarul Moldovan. În acest film polițist (și de aventuri) se ficționalizează evenimentele din jurul asasinării pe 27 și 28 noiembrie 1940 a foștilor demnitari de către legionari, eveniment cunoscut în istoriografie drept Masacrul de la Jilava. În film, comisarul Moldovan cercetează evenimentele de la Jilava, poliția legionară nedorindu-și aflarea adevărului. În opoziție cu legionarul Paraipan, jucat de Gheorghe Dinică. Amza Pellea îl joacă pe comunistul Pârvu, un prieten la nădejde al lui Moldovan, iar Jean Constantin este Limbă, un autor de mici găinării interlope, care devine ajutorul comisarului și o sursă de umor în film. După cum recunoaște Nicolaescu, aportul comuniștilor în evenimente este exagerat – afirmă el - la cererea lui Dumitru Popescu-Dumnezeu. Din aceleași considerente ar fi fost ficționalizate numele personalităților, Nicolae Iorga devenind profesorul Jugu (!), Virgil Madgearu Costin Mărgeanu șamd.

Filmul Nemuritorii (1974) este un film de ficțiune pe fundal istoric, inspirat de scenariul „După furtună” publicat în 1968 de Titus Popovici. Mobilul este că o ceată de foști ostași ai lui Mihai Viteazul, risipiți prin Europa, se întorc în Țara Românească cu un cufăr misterios, care stârnește interesul ungurilor, austriecilor și turcilor. Filmul conține o scenă memorabilă filmată pe malul mării, în care Sergiu Nicolaescu, Jean Constantin, Amza Pellea și ceilalți „nemuritori” sunt îngropați până la gât în nisip, iar „turcii” pun caii să joace peste capetele lor. Filmarea scenei nu a folosit trucaje vizuale. Printre actorii din distribuția extraordinară sunt și Ilarion Ciobanu, Gheorghe Dinică și Colea Răutu, cât și copilul-vedetă Costel Băloiu, în primul rol într-un film regizat de Nicolaescu, cu care jucase anterior în Pistruiatul. Filmul este remarcabil de asemenea pentru folosirea muzicii formației Phoenix (încă decenii după lansarea sa, problema plății drepturilor de autor nu era rezolvată^[43]).

Filmul Osînda (1976) este una dintre culmile artistice ale carierei regizorale a lui Nicolaescu, fiind notat cu trei stele din cinci în Dicționarul universal de filme al criticului Tudor Caranfil.^[44] Ecranizarea după romanul Velerim și Veler Doamne (1933) al scriitorului român Victor Ion Popa (Manlache) îi are drept protagoniști pe Amza Pellea, un colaborator important al regizorului, și pe actrița Ioana Pavelescu. Este înfățișată o poveste de dragoste între doi țărani, Manlache și Ruxandra, în perioada următoare Primului Război Mondial, elementele tragice prefigurând de la început imposibilitatea unei soluționări fericite a conflictului. Caranfil remarca drept antologică scena reîntâlnirii protagoniștilor pe o culme înzăpezită.^[44] Personajul Manlache reface imaginea hristică a purtării crucii după moartea ibovnicei sale. Scena nașterii și morții în chinurile nașterii, cu camera fixându-se asupra imaginii Pantocratorului avea să fie autopastișată de Nicolaescu și în filmul 15, însă spre un efect artistic mult redus. Din acest film nu lipsesc nici elementele de propagandă, autoritățile interbelice fiind înfățișate preponderent drept răuvoitoare și incompentente (pregnanți fiind actorii Gheorghe Dinică și Mihai Mereuță), cu excepția procurorului, jucat de Nicolaescu, care asemeni lui Selim Pașa din Mihai Viteazul este singurul personaj cel puțin echivoc, dacă nu chiar simpatizabil, din tabăra negativă.

Alături de Paul Lambrino și soția acestuia

Deși Comisarul Moldovan fusese omorât cu siguranță la sfârșitul filmului Un comisar acuză (căci fusese prins între 2 șiruri de legionari cu arme automate, fără scăpare), filmul Revanșa din 1978 debutează cu Paraipan dezgropând mormântul lui Moldovan și găsind în sicriu cărămizi și o pălărie. Moldovan a supravițuit celor cinci gloanțe încasate, iar Paraipan nu mai are mult de trăit, din cauza unei boli incurabile, pe fundal desfășurându-se Revolta legionară din ianuarie 1941. În opinia criticului de film Tudor Caranfil, Nicolaescu și scenariștii săi „se străduie să respecte riguros cronologia politică, într-o intrigă rocambolescă, forțând adevărul istoric până la capturarea întregii conduceri legionare, în pofida protecției germane, de către imbatabilul Moldovan”.^[45]

Nea Mărin miliardar (1979) este o comedie, prima din filmografia lui Nicolaescu (și una din puținele). Imboldul a fost dat de actorul Amza Pellea, care își dorea după o suită de roluri dramatice să interpreteze și un personaj comic. A început pe cont propriu, cu niște scheciuri, care au avut succes și la televiziune, apoi i-a abordat pe Vintilă Corbul și Eugen Burada. I-a prezentat lui Nicolaescu scenariul, care se bazează pe un qui pro quo. Regizorul a venit la filmări pe o targă, întrucât suferea la acea vreme de o sciatică. Ca o ironie, deși Nicolaescu fusese reticent să preia proiectul și era prima sa comedie, Nea Mărin miliardar a devenit cel mai vizionat film românesc al tuturor timpurilor.^[46]

Ciuleandra este un film psihologic, considerat de către criticul de film Grid Modorcea: „Cred că Ciuleandra este singurul nostru film psihologic, de calibru camilpetrescian, asociind remarcabil, la nivelul subconștientului, jocul „Ciuleandra" cu „Jocul ielelor”.^[3]

Frescele Mânăstirii Văcărești, ultimele rămășite păstrate ale mânăstirii, care a fost vandalizată de Nicolaescu înainte de a fi demolată din ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Astăzi se găsesc la Palatul Mogoșoaia.

În 1985, în timpul filmărilor la Noi, cei din linia întâi (1986), Nicolaescu a adus distrugeri grave Mănăstirii Văcărești,^[47] fiind manevrate tancuri și folosite petarde și aruncătoare de flăcări în incinta mănăstirii.^[48] Un raport al Muzeului de Istorie și Artă al Municipiului București menționa „fracturarea crucii din marmură a unuia dintre ctitorii mănăstirii, domnitorul Constantin Mavrocordat; forțarea lacătelor și a drugilor de fier care închideau paraclisul, precum și a ușii altarului Bisericii Mari”.^[48]

Ultimul film al lui Nicolaescu din epoca comunistă a fost Mircea, filmat în vara lui 1988, după un scenariu de Titus Popovici. Ion Besoiu joacă rolul unui preot intrigant, asemănător rolului Sigismund Bathory din filmul Mihai Viteazul. Nicolaescu îl joacă pe domnitorul Mircea cel Bătrân, care, ajuns la bătrânețe, se confruntă cu intrigile țesute de pretendenții la tronul său și cu imperativele turcilor. Personajul este prezentat într-o lumină tragic-eroică, înțelept și prea bun pentru lumea în care trăiește, delimitat prin opoziție de nevrednicia celor din jurul său. Nepotul său în film, Vlad, viitorul domnitor Vlad Țepeș, rostește replica memorabilă prin umor involuntar „Bunule, tu ești nemuritor?”.

În 1994, Nicolaescu a lansat filmul Începutul adevărului (Oglinda), o reconstituire controversată a evenimentelor legate de demiterea de la conducerea guvernului și arestarea la 23 august 1944 a mareșalului Ion Antonescu. Filmul, despre care Nicolaescu scria pe pagina sa personală de internet că nu ar fi „un film, ci un document”^[49] arată execuția mareșalului, abdicarea regelui, moartea lui Iuliu Maniu, omorârea lui Gheorghe Brătianu și a lui Lucrețiu Pătrășcanu. Istoricul Neagu Djuvara a criticat insinuarea filmului că România ar fi așteptat un răspuns la Uniunea Sovietică în privința armistițiului.^[50] Și regele Mihai s-a distanțat de portretizarea sa în film.

Receptarea critică și publică[modificare | modificare sursă]

Grid Modorcea consideră: „Dacă Sergiu Nicolaescu n-ar exista, ar trebui inventat”.^[3] Tot acesta sintetizează: „sigurul cineast român care a ambiționat să împlinească un gigantic proiect: Istoria poporului român transpusă pe peliculă” și „Opera lui Sergiu Nicolaescu este un fenomen”.^[3]

Criticul de film, Iulia Blaga, remarca, în iulie 2008, că Sergiu Nicolaescu a avut „o popularitate care depășește epocile”,^[51] deși statisticile arată că după 1989 vizionările noilor sale filme nu au mai atins cifrele dinainte, când atât Dacii, cât și Mihai Viteazul, depășiseră pragul de 10 milioane de vizionări la cinematograf.^[52] Ea observa că exista „chiar public tînăr care prizează filmele lui Sergiu Nicolaescu rupîndu-l de contextul epocii, luîndu-l ca pe un autor de filme populare, fără a sesiza manipularea ale cărei victime sînt, așa cum au fost și spectatorii din vremea respectivă”.^[51]

În 2012, răspunzând unei critici aduse de Nicolaescu „minimalismului nejustificat” al Noului val din cinematografia română, regizorul Cristian Mungiu a rezumat creația lui Nicolaescu la „călărit în filme cu replici din cartea de istorie”.^[53]

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, care are un doctorat în cinematografie de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale, a spus despre Nicolaescu că „nu a fost niciodată un cinefil. Nu l-am auzit niciodată să vorbească despre curente care l-au influențat, despre cinematografie. Dânsul vorbea doar despre filmele lui.”^[54] Despre creația sa: „Nu există nimic original acolo. El a luat tot ce credea el că e mai bine și a pus acolo. Este un polipier de clișee opera lui Sergiu Nicolaescu. A pus pe ecran clișee după clișee. Toate filmele lui sunt clișee. Nu a riscat niciodată.” Criticul de film Grid Modorcea care are un doctorat în artă nu este de acord cu genul acesta de critici pe care le consideră nefondate și bazate pe „o reacție viscerală față de om sau politician și îl ating la operă”^[3]. Modorcea continuă: "Dar opera (lui Sergiu Nicolaescu) e puternică. Nu se clintește. Dacă ei (criticii viscerali ai lui Sergiu Nicolaescu) ar vedea numai Ciuleandra, ar înțelege cât de cinefil a fost Nicolaescu. E un film profund, psihologic, floare rară la noi. Și a-l asocia cu Amadeus al lui Forman este o obligație de cinefil!".^[3]

Gheorghe Dinică la premiera filmului Carol I - 2009

Istoricul Adrian Cioflâncă observă că lui Nicolaescu, „cel mai redutabil producător de istorie populară în limbaj cinematografic”, nu i-a scăpat nici o perioadă istorică, filmele sale istorice acoperind antichitatea, evul mediu, epoca modernă și epoca contemporană.^[55]

Moștenirea spirituală[modificare | modificare sursă]

În urma marelui cineast au rămas circa 70 filme (cu serialele TV pentru marele ecran) care au fost urmărite de peste un miliard de spectatori (majoritari fiind cei din China și Rusia). Sergiu Nicolaescu se autodefinește drept un „naționalist romantic”. El rămâne în istoria cinematografiei prin numeroasele sale filmele istorice care ilustrează toate perioadele istoriei poporului român (filme precum Dacii, Mircea, Mihai Viteazul, Carol I, Triunghiul morții, Noi, cei din linia întîi și Oglinda), prin seria de filme polițiste cu comisarul Moldovan, prin comediile și satirele sale (precum Nea Mărin miliardar și Poker), dar și prin excelentele sale ecranizări (Atunci i-am condamnat pe toți la moarte, Osânda, Ciuleandra și Orient Express).

Grid Modorcea, care cunoaste excelent cinematografia română și toate filmele lui Sergiu Nicolaescu, a rezumat: „cheia concepției lui Sergiu Nicolaescu despre film” este o „concepție tipic americană, de om de acțiune, de învingător. El este Hollywood-ul filmului românesc.”^[3] Modorcea consideră că: „filmul este o afacere menită să-i atragă pe spectatori, care se face pentru marele public, că nu e un capriciu personal sau o diversiune politică sau propagandistică” și „cu excepția lui Sergiu Nicolaescu, la noi nimeni nu pare să fi înțeles acest adevăr simplu, verificat de marile cinematografii. Și-apoi filmul, înainte de a fi artă, este o industrie, nimeni nu investește fără să aibă un câștig. Nici un film semnat de Sergiu Nicolaescu nu a trădat publicul și nici pe cei care au mizat pe el.”^[3]

Filmul Orient Express este considerat testamentul său spiritual: „Sergiu Nicolescu, reprezintă verticalitatea neamului românesc, aristocrația lui, așa cum o reprezintă Prințul Andrei Morudzi, pe care îl joacă.”^[3]

Cinematograful din Târgu Jiu, care fusesese modernizat cu sprijnul statului român și al primăriei din localitate în urma unei investiții de câteva sute de mii de euro pentru a putea prezenta la standarde înalte și filme 3D, a fost inaugurat în prezența lui Sergiu Nicolaescu și a primului-ministru la sfârșitul anului 2012. De la aceasta inaugurare , acest cinematograf poartă numele „Sergiu Nicolaescu”, lucru de care marele cineast a fost foarte încântat.

Potrivit viceprimarului Timișoarei, Adrian Diaconu, urmează să fie amplasată o placă comemorativă pe casa de pe Strada Paris din Timișoara, în care a locuit Sergiu Nicolaescu.^[56]

Pe 30 mai 2015 Sergiu Nicolaescu a primit postum o stea pe Walk of Fame Bucharest (Aleea Celebrităților din București).

Filmografie[modificare | modificare sursă]

Regizor[modificare | modificare sursă]

• Dacii (1967) - coproducție franco-română
• Bătălia pentru Roma (1968-1969) - RFG, co-regizor cu Robert Siodmak, 2 serii:
  • I Teil (1968);
  • II Teil - Der Verrat (1969)
• Legenda lui „Ciorap de piele”- La légende du Bas-de-Cuir (1969) - coproducție franco-germană:
  • 2 ep., co-regizor cu Pierre Gaspard Huit - „Chasseur de dains” (Vânătorul de cerbi); „Le dernier des Mohicans” (Ultimul mohican);
  • 1 ep. co-regizor cu Jean Dréville - „Aventures sur l'Ontario” (Aventuri în Ontario);
  • ep. 4, singur - „La prairie” (Preria)
• Mihai Viteazul (1971) - 2 serii
• Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972)
• Cu mîinile curate (1972)
• Lupul mărilor (1972) - coproducție româno-germană, co-regizor cu Wolfgang Staudt. Episoade:
  • Ein seltsames Schiff (88 min.) - 5 decembrie 1971
  • Kurs auf Uma (96 min.) - 12 decembrie 1971
  • Das Land der kleinen Zweige (88 min.) - 19 decembrie 1971
  • Die Suche nach einer verlorenen Insel (89 min.) - 26 decembrie 1971
• Ultimul cartuș (1973)
• Un comisar acuză (1974)
• Nemuritorii (1974)
• Deux ans de vacances- Doi ani de vacanță (1974) - serial de televiziune, de șase episoade, franco-germano-român, în regia lui Claude Desailly, Gilles Grangier și Sergiu Nicolaescu. Versiunea de film realizată în România s-a numit Pirații din Pacific și Insula comorilor (1976).
• Zile fierbinți (1975)
• Lockruf des Goldes - Cautatorii de aur (1975) - coproducție româno-germană, co-regizor cu Wolfgang Staudt. Episoade:
  • Das Klondike-Fieber - 21 decembrie 1975
  • Die weiße Rinne - 23 decembrie 1975
  • Der wilde Mann vom Yukon - 28 decembrie 1975
  • Vierauge - 30 decembrie 1975
• Osînda (1976)
• Războiul Independenței (Serial TV) (1977)
• Accident (1977)
• Pentru patrie (1978) - 2 serii
• Revanșa (1978)
• Nea Mărin miliardar (1979)
• Mihail, cîine de circ (1979) - coproducție româno-germană
• Ultima noapte de dragoste (1980)
• Capcana mercenarilor (1981)
• Duelul (1981)
• Întîlnirea (1982)
• Cucerirea Angliei (1982) - coproducție franco-română, 2 serii, coregizor cu Gilles Grangier
• Viraj periculos (1983)
• Ringul (1984) - coproducție româno-germană
• Ciuleandra (1985)
• Ziua Z (1985)
• Noi, cei din linia întâi (1986) - 2 serii
• Căutătorii de aur (1986) - coproducție româno-germană, co-regizor cu Alecu Croitoru
• François Villon – Poetul vagabond (1987) - coproducție franco-germano-română, 2 serii
• Mircea (1989)
• Coroana de foc (1990)
• Începutul adevărului (Oglinda) (1994) - 2 serii
• Punctul zero (1996) - coproducție româno-americană
• Triunghiul morții (1999)
• Orient Express (2004)
• „15” (2005)
• Supraviețuitorul (2008)
• Carol I - Un destin pentru România (2009)
• Poker (2010)
• Ultimul corupt din România (2012)

Scenarist[modificare | modificare sursă]

• Un comisar acuză (1974)
• Nemuritorii (1974)
• Osînda (1976) - împreună cu Anușavan Salamanian
• Accident (1977) - ideea filmului
• Pentru patrie (1978) - 2 serii
• Revanșa (1978)
• Ultima noapte de dragoste (1980) - împreună cu Anușavan Salamanian
• Capcana mercenarilor (1981) - împreună cu Liviu Gheorghiu
• Duelul (1981)
• Ciuleandra (1985) - împreună cu Anușavan Salamanian
• Coroana de foc (1990) - ideea filmului
• Începutul adevărului (Oglinda) (1994) - 2 serii - împreună cu Ioan Grigorescu
• Punctul zero (1996) - coproducție româno-americană
• Triunghiul morții (1999) - împreună cu Corneliu Vadim Tudor
• Orient Express (2004) - împreună cu Ioan Cărmăzan și Corneliu Dragomirescu
• „15” (2005)
• Supraviețuitorul (2008)
• Carol I - Un destin pentru România (2009) - împreună cu Emil Slotea

Actor[modificare | modificare sursă]

• Dacii (1967) - soldatul roman Marcus
• Mihai Viteazul (1971) - 2 serii - Selim Pașa
• Atunci i-am condamnat pe toți la moarte (1972) - un ofițer german
• Felix și Otilia (1972) - Leonida Pascalopol
• Cu mîinile curate (1972) - comisarul Tudor Miclovan
• Ultimul cartuș (1973) - comisarul Tudor Moldovan
• Dragostea începe vineri (1973) - Mihai Vișan
• Pistruiatul (1973) regia Francisc Munteanu - Andrei
• Un comisar acuză (1974) - comisarul Tudor Moldovan
• Nemuritorii (1974) - căpitanul Andrei
• Zile fierbinți (1975) - directorul Mihai Coman
• Osînda (1976) - procurorul Marian
• Roșcovanul (1976) - o santinelă
• Războiul Independenței (Serial TV) (1977)
• Accident (1977) - maiorul Petria
• Pentru patrie (1978) - 2 serii - principele Carol
• Revanșa (1978) - comisarul Tudor Moldovan
• Drumuri în cumpănă (1979) - Dobre
• Nea Mărin miliardar (1979) - crainicul TV (voce)
• Mihail, cîine de circ (1979)
• Ultima noapte de dragoste (1980) - avocatul Andrei Nicolau
• Capcana mercenarilor (1981) - maiorul Tudor Andrei
• Duelul (1981) - comisarul Tudor Moldovan
• Întîlnirea (1982) - colonelul de jandarmi Filip
• Cucerirea Angliei (1982)
• Viraj periculos (1983) - colonelul Petria
• Ringul (1984) - Andrei
• Ziua Z (1985) - generalul Hans Friessner
• Noi, cei din linia întâi (1986) - 2 serii
• Mircea (1989) - voievodul Mircea cel Bătrân
• Coroana de foc (1990) - căpitanul Gorun
• Începutul adevărului (Oglinda) (1994) - 2 serii - generalul Hans Friessner
• Punctul zero (1996) - revoluționarul înarmat de la aeroport
• Triunghiul morții (1999) - generalul Alexandru Averescu
• Orient Express (2004) - prințul Andrei Morudzi
• Supraviețuitorul (2008) - comisarul Tudor Moldovan
• Carol I - Un destin pentru România (2009) - principele (apoi regele) Carol I al României
• Lupu (2013)^[57][58]

Filme de scurt metraj[modificare | modificare sursă]

• Scoicile nu au vorbit niciodată - Sahia Film (1962)
• Legume de seră - Sahia Film (1962)
• O primăvară obișnuită - Sahia Film (1962)
• Memoria Trandafirului [Ce que vivent les roses] - Sahia Film (1964)
• Lecție în infinit - Sahia Film (1965)
• Floare de mac (Die Mohnblume) Cine TV Berlin (1981)
• Sașii din Transilvania - Cine TV Berlin (1984)
• One Day (Afganistan) - Cine TV Film București (2004)
• Lipsește Amza - Cine TV Film București (2006)

Cifre de audiență[modificare | modificare sursă]

În următorul tabel este afișat numărul de bilete vândute în România, corespunzător fiecărui film regizat de Nicolaescu care a fost lansat în România. Informațiile despre data premierei românești și numărul de bilete sunt extrase dintr-o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31.12.2007, alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.^[59]

Premieră	Titlu	Bilete vândute	Observații	Locul în Top 25
9 februarie 1967	Dacii	13.104.510	30.964 (relansare în 2001)	4
13 februarie 1971	Mihai Viteazul	13.321.377	18.926 (relansare în 2000)	3
24 ianuarie 1972	Atunci i-am condamnat pe toți la moarte	2.141.942
30 octombrie 1972	Cu mîinile curate	7.162.552		12
4 decembrie 1972	Lupul mărilor - Răzbunarea	3.162.533
28 mai 1973	Ultimul cartuș	5.521.968		24
1 aprilie 1974	Un comisar acuză	6.146.991		17
23 decembrie 1974	Nemuritorii	7.292.165		11
22 decembrie 1975	Zile fierbinți	1.545.686
13 septembrie 1976	Osînda	3.351.718
7 februarie 1977	Accident	2.913.093
8 mai 1978	Pentru patrie	2.885.992
4 septembrie 1978	Revanșa	6.359.884		16
5 februarie 1979	Nea Mărin Miliardar	14,643,840	1746 (relansare 2001)	1
3 septembrie 1979	Mihail, cîine de circ	2.818.121
31 martie 1980	Ultima noapte de dragoste	3.115.806	12.004 (relansare în 2001)
26 ianuarie 1981	Capcana mercenarilor	3.745.627
15 iunie 1981	Duelul	4.944.716
16 august 1982	Întîlnirea	2.271.047
25 aprilie 1983	Viraj periculos	3.291.122
20 februarie 1984	Ringul	2.898.667
19 aprilie 1985	Ciuleandra	2.450.273
3 mai 1985	Ziua Z	2.256.138
9 mai 1986	Noi, cei din linia întîi	4.353.493
25 august 1986	Căutătorii de aur	2.578.021
3 aprilie 1989	François Villon – Poetul vagabond	993.698
17 noiembrie 1989	Mircea	459.726
28 mai 1990	Coroana de foc	602.221
13 august 1990	Cucerirea Angliei	101.054	Lansat în afara României în 1982
12 februarie 1994	Începutul adevărului/Oglinda	92.871
1 martie 1996	Punctul zero	148.897
21 mai 1999	Triunghiul morții	34.370
24 septembrie 2004	Orient Express	51.719
21 octombrie 2005	15	12.862
11 aprilie 2008	Supraviețuitorul (2008)	26.575[60]
9 mai 2009	Carol I	date lipsă
9 aprilie 2010	Poker	24.958[60]
17 februarie 2012	Ultimul corupt din România	date lipsă

Activitate politică[modificare | modificare sursă]

Pentru a putea realiza filme în perioada comunistă trebuia să ai acceptul conducerii cinematografiei și a autorităților statului. În acest context, în perioada comunistă, Sergiu Nicolaescu a beneficiat de sprijinul statului comunist și al armatei române care i-au pus la dispoziție resursele umane si financiare pentru realizarea filmelor sale.^[61] Pentru corectitudine, trebuie menționat că aproape toate filmele lui Sergiu Nicolaescu au fost un succes de public și financiar.

Legătura cu Securitatea[modificare | modificare sursă]

Au apărut informații, conform cărora Sergiu Nicolaescu ar fi făcut în anul 1981 anticameră la dictatorul Nicolae Ceaușescu pentru a-i acuza pe Lucian Pintilie și Alexa Visarion că ar face acte de anti-patriotism. Sergiu Nicolaescu ar fi scris o notă scurtă dictatorului pe care a trimis-o Comitetului Central (CC) al PCR, care era de fapt o cerere de primire în audiență.^[62] El ar fi dorit să-i prezinte lui Nicolae Ceaușescu "o serie de probleme de mare importanță pentru existența și dezvoltarea cinematografiei naționale". Atașat cererii, exista și un rezumat al ideilor pe care domnia sa dorea să le expună^[63].

Prin filmul său "Reconstituirea", Lucian Pintilie dăduse o lovitură de imagine regimului ceaușist și tocmai pregătise spre difuzare filmul "De ce trag clopotele Mitică?". Alexa Visarion a declarat Evenimentului Zilei că ar fi o victimă colaterală deoarece ar apărea pe nota lui Nicolaescu din cauză că actorii pe care i-a folosit el în spectacolul "O noapte furtunoasă" au jucat în filmul lui Pintilie.

Premiera filmului 'Poker' - 2010

Contactat de ziarul Evenimentul Zilei, Sergiu Nicolaescu și-a recunoscut inițial semnătura și a recunoscut cum că ar fi trimis două cereri similare dictatorului, una cu un subiect pe care nu și-l amintește și una legată de o casă. Ulterior, a declarat că nu ar fi putut să scrie niciodată așa ceva și că totul este un fals. La vârsta de 81 de ani, actorul Nicolaescu a început să-și amintească de fragmentul din nota sa pentru cererea de autofinanțare a cinematografiei, dar nu că ar fi "turnat" pe cineva.^[64]

Fiind persoană publică în regimul ceaușist, Sergiu Nicolaescu a avut și un dosar la securitate, pe care l-a văzut în anii de după evenimentele din 1989. Așa cum menționează ziarul Gândul:

„Sergiu Nicolaescu spune că și-a văzut dosarul de Securitate și că, printre cele 20 de nume întâlnite acolo, l-a găsit și pe cel al lui Szoby Cseh. Nicolaescu susține că, "în mod cert", fostul cascador l-a turnat. "Pe mine mă suspecta, pentru că lucram cu străinii. Niciodată Szoby Cseh n-a fost un om deștept. Mai degrabă un prostănac".^[65][66]”

—Gândul, 01.02.2011

Ca urmare a scandalului media care s-a declanșat în disputa Nicolaescu - Szoby Cseh, Cseh a declarat că Nicolaescu era un securist "că nu degeaba stăteau toți în poziție de drepți în fața lui" și că din informațiile pe care le deține de la unchiul său, acesta din urmă l-ar fi văzut pe Nicolaescu în uniformă de general de securitate.^[67]

Generalul de brigadă în rezervă al SRI, Aurel Rogojan, fost șef de cabinet al ultimului șef al Securității, Iulian Vlad, susține că generalul Nicolae Budișteanu, fost anchetator al luptătorilor din munți și șef al Direcției a III-a a Securității Statului, ulterior comandant al Școlii Militare de Ofițeri Activi nr. 1 a Consiliului Securității Statului (Școala de la Băneasa a Securității) și comandant al Școlii DIE de la Brănești, i-ar fi mărturisit că Sergiu Nicolaescu era integrat într-un program ce viza "strategia comunicării publice a nou înființatului Consiliu al Securității Statului". Același general (rez) mai afirmă că în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, la ora 06.30, șeful Direcției de Filaj și Investigații a DSS, colonelul Băjenaru, i-a cerut să-i raporteze generalului Iulian Vlad, că Sergiu Nicolaescu se afla, la acea oră, "într-un fel de cercetare a zonelor din piețele „Romană”, „Universității” și „Unirii”. ^[68]

După Revoluția din 1989[modificare | modificare sursă]

După Revoluția română din 1989, în care a fost implicat, Sergiu Nicolaescu a fost membru al Frontul Salvării Naționale, fiind ales în repetate rânduri senator pe listele acestei formațiuni politice (iar apoi al FDSN și urmaselor sale, PDSR și PSD. Sergiu Nicolaescu a fost ales în Senat în legislaturile 1990 - 1992, 1992 - 1996, 1996 - 2000, 2000 - 2004 și 2008 - 2012. La inițiativa sa, s-a înființat Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, inițial condusă de el, iar ulterior de Valentin Corneliu Gabrielescu. În legislatura 1990-1992, Sergiu Nicolaescu a fost președintele grupului parlamentar de prietenie cu Republica Federală Germania. În legislatura 1992-1996, Sergiu Nicolaescu a fost membru în comisia pentru politică externă (din noi. 1993) și în comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă. În legislatura 1996-2000, Sergiu Nicolaescu a fost membru în grupul parlamentar de prietenie cu Republica Cuba; în această legislatură, el a fost membru în comisia pentru politică externă și în comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă. În legislatura 2000-2004, Sergiu Nicolaescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Federală Germania și Republica Franceză-Senat. De asemenea, a fost președinte în comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională (din ian. 2001), membru în comisia pentru politică externă (până în ian. 2001) și în comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă (până în ian. 2001). În această legislatură, Sergiu Nicolaescu a inițiat 14 propuneri legislative din care 3 au fost promulgate legi. În legislatura 2000-2004, Sergiu Nicolaescu a inițiat 14 propuneri legislative, din care 3 au fost promulgate legi. În legislatura 2008-2012, Sergiu Nicolaescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Franceză-Senat, Republica Franceză-Adunarea Națională, Republica Cehă și Albania. Sergiu Nicolaescu a inițiat 20 propuneri legislative din care 3 au fost promulgate legi.

În 2003, Nicolaescu s-a opus repatrierii osemintelor regelui Carol al II-lea, sub motivul că acesta ar fi fost un criminal. În ciuda opoziției sale, manifestate public,^[69] ministrul culturii de la acea vreme și colegul său de partid, Răzvan Theodorescu a continuat demersurile sale. Nici fiul lui Carol al II-lea, fostul rege Mihai, nu a participat la reînhumare.

În 2004 a fost numit de Ion Iliescu membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române.

Alături de Ion Iliescu

În timpul ultimului său mandat de parlamentar, Nicolaescu a fost președintele Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă a Senatului. În 18 aprilie 2011, și-a anunțat demisia din PSD. Sursele din interiorul partidului informaseră presa că i s-ar fi cerut să demisioneze de la conducerea comisiei, întrucât ar fi avut o înțelegere cu Partidul Democrat Liberal să favorizeze inițiativele legislative ale acestuia în schimbul înlesnirii dobândirii de finanțări pentru filmele sale.^[70] După două zile, Nicolaescu s-a răzgândit.^[71]

În septembrie 2012, comisia condusă de Nicolaescu trebuia să-l audieze pe Andrei Marga, care urma să fie confirmat apoi de Parlament în funcția de director al ICR. Nicolaescu a propus amânarea pentru că Marga nu se afla în țară, însă propunerea sa a fost respinsă prin vot și Marga a fost apoi confirmat în absență.

Sergiu Nicolaescu nu a mai candidat la alegerile parlamentare din 2012, iar cu ocazia încheierii legislaturii 2008-2012, la data de 12 decembrie 2012, a adresat un ultim mesaj în parlament:

„Vreau să vă mulțumesc pentru acești patru ani minunați pe care i-am petrecut împreună, în care dumneavoastră mi-ați dăruit stimă și considerație, simțăminte pe care și eu vi le datorez. Mai am puțini ani de trăit și mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri.^[72]”

Cărți publicate[modificare | modificare sursă]

A scris mai multe cărți referitoare la revoluția din 1989.

• Revoluția. Începutul adevărului, Ed. Topaz, București 1995
• Un senator acuză, București 1996 (a 2-a ediție în 1998)
• Sergiu Nicolaescu acuză, București 1998 (ediția a 2-a a cărții Un senator acuză)
• Cartea revoluției române decembrie '89, Editura Ion Cristoiu, București 1999
• Recviem pentru adevăr, București 1999
• Lupta pentru putere. Decembrie '89, Editura All, București 2005
• Destin și film. Destăinuirile unui cineast, Editura Axioma Print, București 2009
• Mămăliga a explodat. Decembrie 1989, Editura Institutului Revoluției Române din decembrie 1989, 2011^[73]

 Sergiu Nicolaescu - Citate:

JAROSLAV HASEK

Jaroslav Hašek
Date personale
Nume la naștere	Jaroslav Matěj František Hašek
Născut	30 aprilie 1883[1][2][3][4]  Praga, Austro-Ungaria[1][5][6][7]
Decedat	3 ianuarie 1923 (39 de ani)[1][8][2][9]  Lipnice nad Sázavou⁠(d), Kraj Vysočina, Cehia[1][7][10]
Înmormântat	Starý hřbitov[*]
Cauza decesului	cauze naturale (tuberculoză)
Părinți	Josef Hašek[*]
Căsătorit cu	Jarmila Hašková[*] (din 23 mai 1910) Alexandra Lvova[*] (15 mai 1920–1923)
Copii	Richard Hašek[*]
Cetățenie	Regatul Boemiei  Cehoslovacia
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	autor satirist[*] romancier[*] jurnalist scriitor publicist
Limbi vorbite	limba cehă[11][12] limba rusă
Activitate
Partid politic	Strana mírného pokroku v mezích zákona[*], Partidul Social-Democrat Ceh[*]
Studii	Reálné gymnázium v Ječné[*]
Limbi	limba cehă limba rusă
Opere semnificative	Peripețiile bravului soldat Švejk
Semnătură
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Jaroslav Hašek (cehă ˈJaroslaf ˈHaʃɛk; n. 30 aprilie 1883, Praga, Austro-Ungaria – d. 3 ianuarie 1923, Lipnice nad Sázavou^⁠(d), Kraj Vysočina, Cehia) a fost un scriitor satiric, umorist și un anarhist socialist^[13] ceh, cunoscut, în special, pentru romanul său Peripețiile bravului soldat Švejk, o colecție neterminată de incidente ridicole cu un soldat din Primul Război Mondial, care a fost tradusă în peste șaizeci de limbi. Hašek a mai scris și circa 1500 de povestiri. Hašek, care a lucrat și ca jurnalist, a dus o viață de boem și farsor.

Scrieri[modificare | modificare sursă]

Hašek a fost autorul mai multor schițe umoristice și satirice publicate în revistele Humoristické listy și Národní listy.

Romanul satiric antimilitarist de notorietate mondială „Peripețiile bravului soldat Svejk” (Osudy dobrého vojáka Švejka, 1921–1923) reprezintă capodopera sa și este considerat unul dintre cele mai bune romane ale secolului XX. O traducere parțială în limba română a acestui roman, semnată de Gafița Buga, a fost publicată în 1935 la editura „Doi bani” din București^[14] Varianta integrală, tradusă de Al. O. Teodoreanu și Jean Grosu, cu ilustrații originale de Josef Lada, a apărut in 1956, în colecția Clasicii Literaturii Universale.

Jaroslav Hašek - Citate: