MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 4 IANUARIE 2024 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente, Nașteri, Decese, Sărbători, RELIGIE ORTODOXĂ, TEATRU/FILM, GÂNDURI PESTE TIMP, MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET, POEZIE, SFATURI UTILE, 

ISTORIE PE ZILE

Evenimente

·         46 î.Hr.: Iulius Cezar este înfrânt de armata republicană condusă de fostul său susținător, Titus Labienus, în bătălia de la Ruspina (astăzi în Tunisia).

·         871: Regele Ethelred de Wessex este înfrânt în bătălia de la Reading de trupele daneze.

·         1717: Olanda, Marea Britanie și Franța semnează Tripla Alianță.

·         1798: Printul grec fanariot Constantin Hangerli, investit de otomani domn al Tarii Romanesti, ajunge la Bucuresti și isi  începe domnia cu  măsuri dure de colectare a proviziilor pentru trupele otomane și apoi introduce suplimentar nenumărate dări (intre care si„văcăritul”), pentru propria căpătuire. A fost primul domn din această familie (al doilea a fost Alexandru Hangerli, viitor efemer domn al Moldovei), și a domnit în Țara Românească, fiind numit special de turci pentru a organiza aprovizionarea unei uriase armate, care aveau pe atunci mari probleme cu bandele lui Pazvantoglu, care jefuiau întreaga regiune a Dunării din Bulgaria și Țara Românească. Masurile sale au provocat mari tulburări în țară și revolte prin sate, la care s-a adăugat situația dezastruoasă ca urmare a punerii pe fugă a uriașei armate turcesti de o sută de mii de oșteni, de către numai opt mii de oameni ai vestitelor bande ale lui Pazvantoglu. Această situație l-a determinat pe sultan să hotârască mazilirea domnului de la București si sa emita o sentința de condamnare. Către finele anului 1799 un capugiu însoțit de un călău, soseste la Bucuresti cu misiunea  să-i ia capul. Sentința a fost îndeplinită,  capul a fost depus la poarta seraiului din Istanbul, iar trupul decapitat  a fost înmormântat în  Biserica Sfantul Spiridon Nou din  Bucuresti.

·         1835: În ziarul britanic „Bells Life“ apare prima rublică de șah din lume.

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

·         1847: Apare la Blaj, din iniţiativa şi sub conducerea lui Timotei Cipariu, „Organul luminării „, primul ziar românesc cu caractere latine, transformat în timpul revoluţiei de la 1848 în „Organul naţional „.  Gazetă bisericească, politică și literară,  Organul luminarii a aparut săptămânal (4 ian. 1847 – 28 apr.1848, 12 mai. – 29 sept. 1848). Timotei Cipariu (n. 21 februarie 1805, Pănade, plasa Hususău, comitatul Târnava-Mică – d. 3 septembrie 1887, Blaj) a fost un erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, om  politic transilvanean, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, lingvist, istoric, teolog, pedagog și orientalist, „părintele filologiei române”, poliglot (cunoștea circa 15 limbi). Publicatia ” Organul luminarii” urmărea răspândirea de cunoștințe care să meargă la „mintea și inima poporului”, cultivarea dragostei pentru limba strămoșească, dezvoltarea învățământului, recunoașterea drepturilor naționale ale românilor din ardeleni, propagarea ideii de egalitate între toate naționalitățile si a fost prima gazetă romaneasca tipărită în întregime cu caractere latine.

·         1849 - Aflat la Londra, Dimitrie Brătianu adresează Lordului Palmerston un memoriu explicativ asupra Revoluţiei Române. El solicita guvernului britanic sprijinul pentru unirea Moldovei cu Ţara Românească.

·         1854: Căpitanul vasului Samarang, William McDonald, a descoperit Insulele McDonald, insule nelocuite aflate în Oceanul Antarctic între Antarctida și Madagascar.

·    1880 - Alpinistul britanic Edward Whymper este primul care urcă vârful Chimborazo de 6.267 m, unul dintre cele mai înalte vârfuri ale Anziilor Cordilieri.

Edward Whymper – foto: ro.wikipedia.org

Edward Whymper (n. 27 aprilie 1840, Londra – d. 16 septembrie 1911, Chamonix ) a fost un alpinist și explorator britanic, cunoscut pentru prima ascensiune pe vârful Matterhorn în anul 1865 într-o echipă de șapte alpiniști, din care patru au murit la coborâre. El a scăpat cu viață din expedițiile riscante din Groenlanda, din Alpi și din Anzi.

·         1896: Utah a devenit cel de-al 45-lea stat american.

·         1914 - În România s-a format un guvern liberal în frunte cu I I C Brătianu, care a durat până la 29 ianuarie 1918.

·         1918: A apărut, la Paris, a doua serie a publicației săptămânale „La Roumanie” (până la 12 iun. 1919), sub conducerea lui Paul Bratasanu, care desfășura o bogată activitate pentru apărarea cauzei naționale românești.

·   1926 - Actul de 4 ianuarie 1926 - Parlamentul Romaniei a votat îndepărtarea prințului Carol (viitorul rege Carol al II-lea) de la succesiune și recunoașterea prințului Mihai ca principe moștenitor al României. Pe timpul minoratului lui Mihai s–a instituit o regență formată din patriarhul Miron Cristea, președintele Înaltei Curți de Casație, Gheorghe Buzdugan și prințul Nicolae de Hohenzollern.

Membrii Regenţei – Patriarhul Miron Cristea, prinţul Nicolae şi Constantin Sărăţeanu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

(…) După hotărârea Consiliului de Coroană, s-a decis convocarea Parlamentului, pentru data de 4 ianuarie 1926. Pe ordinea de zi s-a aflat adoptarea a trei legi, pentru acceptarea renunțării lui Carol și proclamarea lui Mihai ca moștenitor, pentru modificarea Statutului Casei Regale și pentru primirea Regenței.

În calitate de regenți au fost desemnați Prințul Nicolae, fratele mai mic al lui Carol, patriarhul Miron Cristea și președintele Curții de Casație, Gheorghe Buzdugan. Legile au fost adoptate în unanimitate, ele fiind cunoscute ulterior, împreună, sub denumirea de “actul de la 4 ianuarie”; reprezentanții Partidului Național și cei ai Partidului Țărănesc nu au participat însă la vot, în semn de protest față de graba cu care se depusese proiectul de lege pentru primirea Regenței.

În epocă, actul de la 4 ianuarie a fost considerat ca o victorie politică a lui Ion I. C. Brătianu și a Partidului Național Liberal, întrucât Buzdugan și Miron Cristea erau văzuți ca fiind devotați lui Brătianu, iar prințul Nicolae se afla sub influența reginei Maria și era intimidat de personalitatea lui Brătianu.

Carol a încetat astfel să fie membru al familiei domnitoare, devenind o simplă persoană particulară; regele a hotărât ca acesta să poarte numele de Carol Caraiman, “în amintirea locului unde s-a născut”

·         1941: în România, intră în vigoare regulamentul legii pentru organizarea agriculturii, prin care se introduce pedeapsa penală pentru nepredarea dijmei.

·      1947 - A apărut in Hamburg primul număr al revistei vest-germane „Der Spiegel” , avându-l ca director pe Rudolf Augstein.

DER SPIEGEL 22/1947 – foto preluat de pe www.spiegel.de

Der Spiegel este o revistă săptămânală germană de știri, reportaje și comentarii politice, economice, culturale și eseuri înființată în 1947 la Hanovra de publicistul vest-german Rudolf Augstein. Augstein a condus revista până la sfârșitul vieții sale în anul 2002. La debut, Der Spiegel a avut un tiraj de 15.000 de exemplare, iar în 2010 tirajul a fost de aproape 1 milion de exemplare, fiind cea mai citită revistă din Germania și din Europa. Din 1952 sediul săptămânalului se află în orașul Hamburg. Revista apare lunea. Uneori se tipăresc două versiuni ale aceleiași ediții, care se deosebesc doar prin ilustrația de pe copertă.

·  1948 - Birmania şi-a proclamat independenţa faţă de Marea Britanie (de la 29.05.1989 se numeşte Uniunea Myanmar).

Myanmar, numită oficial Republica Uniunea Myanmar, cunoscută în limba română și ca Birmania – foto: ro.wikipedia.org

Myanmar, numită oficial Republica Uniunea Myanmar, cunoscută în limba română și ca Birmania, este a doua țară ca mărime din Asia de sud-est. Se învecinează cu Republica Populară Chineză la nord, Laos la est, Thailanda la sud-est, Bangladesh la vest și India la nord-vest, cu Marea Andaman la sud și Golful Bengal la sud-vest (cu un total de peste 2000 de kilometri de coastă). Țara a fost guvernată de o juntă militară condusă de generalul Ne Win din 1962 până în 1988, sistemul său politic rămânând până astăzi sub un strâns control al juntei militare.

·       1954 - Elvis Presley a înregistrat al doilea disc „demonstrativ”.

Elvis Aaron Presley - foto: 706unionavenue.nl

Elvis Aaron Presley (n. 8 ianuarie 1935, Tupelo, Mississippi – d. 16 august 1977, Memphis, Tennessee) a fost un cântăreț și actor american, cunoscut frecvent ca Regele Rock ‘n’ Roll-ului sau simplu, The King, cu toate ca a obținut și trei premii Grammy pentru muzică Gospel

·    1958 - Sputnik 1 s-a prăbușit de pe orbită pe Pământ.

Sputnik 1  - foto: ro.wikipedia.org

Sputnik 1 a fost primul satelit artificial care a orbitat în jurul Pământului, lansat de Uniunea Sovietică la data de 4 octombrie 1957, la 19h 29 min 34 s UTC și pus pe orbită la 19 h 33 min 48 s, de la Cosmodromul Baikonur, aflat în Kazahstan. Satelitul a fost plasat pe o orbită eliptică joasă. Lansarea lui Sputnik 1 a marcat începutul cuceririi spațiale.

·         1959: Luna 1 devine prima navă spațială care ajunge în vecinătatea Lunii.

Luna 1 (A museum replica) – foto: en.wikipedia.org

·  1960 - A fost semnata Convenţia de la Stockholm, pentru înfiinţarea Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.

On 4 January 1960 in Stockholm, Gottlieb Gut, the Swiss Ambassador to Sweden, signs the Convention establishing the European Free Trade Association (EFTA) – foto preluat de pe www.cvce.eu

Asociaţia Europeană a Liberului Schimb este o organizaţie interguvernamentală care include Islanda, Lichtenstein, Norvegia şi Elveţia. Semnarea la 4 ianuarie 1960, a Convenţiei de la Stockholm de către reprezentanţii a şapte state (Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elveţia şi Marea Britanie) a reprezentat momentul de constituire al organizaţiei, potrivit https://europa.eu şi https://www.efta.int.

The ratification and entry into force of the Convention establishing the European Free Trade Association (EFTA) takes place in Stockholm on 3 May 1960 – foto preluat de pe www.cvce.eu

La 3 mai 1960, Convenţia a intrat în vigoare şi a început să funcţioneze de drept Asociaţia Europeană a Liberului Schimb. Statele semnatare şi-au asumat prin semnarea Convenţiei de la Stockholm promovarea comerţului liber şi a integrării economice.

*        1969 - Intră în vigoare Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (adoptată de Adunarea Generală a ONU, în decembrie 1965, la sesiunea a XX-a).

·   1980 - Ca raspuns la invazia sovietică în Afghanistan, la 27 dec. 1979, președintele Carter suspendă vânzările de tehnologie și grâne către URSS, iar câteva zile mai târziu cere Congresului să amâne ratificarea Tratatului SALT II.

Jimmy Carter si Leonid Brejnev la semnarea Tratatului SALT II – foto: ro.wikipedia.org

·         1990 - Îşi încetează apariţia revista "Săptămîna culturală a Capitalei", condusă de Eugen Barbu.

·         1990 - A avut loc prima conferinţă de presă a Grupului pentru Dialog Social (GDS), constituit din personalităţi ale vieţii cultural-artistice şi ştiinţifice.

·         1994 - În cadrul unei întâlniri a liderilor liberali Horia Rusu şi Dinu Patriciu, Comitetul Director al PL-93 a adoptat o "scrisoare deschisă către toate partidele de orientare liberală", document care propunea "unificarea prin competiţie a liberalilor".

·         1996 - Mircea Geoană a primit acordul administraţiei americane pentru preluarea postului de ambasador la Washington.

·    1999 - Aproape 15 000 de mineri de la Compania Naționala a Huilei din Valea Jiului încep o grevă care va duce la cea de a cincea mineriadă.

Câteva mii de mineri conduşi de Miron Cozma, au pornit într-un marş de protest neautorizat, spre Bucureşti – foto: Dragoş Cristescu / Mediafax Foto

Greva a fost pornită pentru a obține mărirea salariilor și renunțarea la programul de închidere a minelor nerentabile. Minerii grevisti amenintau că vin la București, în cazul în care revendicările lor nu vor fi satisfăcute. Guvernul a refuzat să negocieze.

·   2004 - Roverul Spirit lansat de NASA, a ajuns pe Marte la ora 4,35 UTC.

Desen artistic al unui rover pe Marte – foto: ro.wikipedia.org

Vehiculul spațial Spirit, denumit oficial Mars Exploration Rover – A sau MER-A, este primul dintre cele două vehicule spațiale de tip „rover” ale misiunii Mars Exploration Rover a organizației NASA. „Rover” e un cuvânt englez cu traducerea „vagabond” și care aici se referă la un automobil pentru teren accidentat. A amartizat cu succes la ora 04:35 UTC în ziua de 4 ianuarie 2004. A fost urmat de „fratele său geamăn”, Opportunity (MER-B), care după trei săptămâni a amartizat pe cealaltă parte a planetei. Numele lor au fost alese printr-un concurs de eseuri sponsorizat de NASA.

·     2006 - Ariel Sharon, premierul Israelului a suferit un masiv atac cerebral, urmat de hemoragii puternice. Operat de trei ori, premierul a fost plasat de medici în comă profundă, pentru a-i proteja creierul de alte leziuni.

Ariel Șaron – foto: ro.wikipedia.org

Ariel Șaron, (născut Ariel Scheinermann, la 27 februarie 1928, în Kfar Malal, în Palestina sub mandat britanic – d. 11 ianuarie 2014, Tel Hashomer, Ramat Gan, Israel) a fost un general și politician israelian. A fost cel de-al 11-lea prim ministru al Israelului între anii 2001-2006, fondator al micului partid „Shlomtzion”, apoi al partidului de centru-dreapta Likud și apoi al partidului de centru Kadima, ministru al apărării (1981-1983), ministru de externe (1998-1999), ministru al agriculturii, al comerțului și industriei etc. Înainte de intrarea în viața politică, s-a distins ca militar, ca unul din comandanții brigăzii de parașutiști, fondator al unității de comando 101 și ca general-maior, comandant al trupelor frontului de sud.

·         2010: Este inaugurată oficial cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, având o înălțime de 828 m. Burj Khalifa este un zgârie-nori din Dubai, cea mai înaltă clădire (structură arhitectonică) construită vreodată de om, măsurând 828 m înălțime. Construcția a început la 21 septembrie 2004, exteriorul fiind finalizat la 1 octombrie 2009; clădirea a fost inaugurată oficial la data de 4 ianuarie 2010. Costurile totale ale proiectului au fost de 1,4 miliarde de dolari

A fost proiectata de arhitecti americani si construita de o firma specializata din Coreea de Sud. La data de 9 februarie 2010, platforma de observație de la etajul 124 a fost închisă publicului din cauza unei defecțiuni electrice.

* 2020: Libia – Cel puţin 28 de morţi într-un raid aerian la Tripoli. Cel puţin 28 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva zeci au fost rănite sâmbătă într-un raid aerian împotriva unei şcoli militare la Tripoli, a făcut cunoscut un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Guvernul de uniune naţională (GNA), relatează AFP.

Nașteri

* 1076: Împăratul Zhezong de Song (4 ianuarie 1076 - 23 februarie 1100), numele personal Zhao Xu, a fost cel de-al șaptelea împărat al dinastiei Song din China. Numele său personal original a fost Zhao Yong, dar l-a schimbat în Zhao Xu ^[a] după încoronarea sa. El a domnit din 1085 până la moartea sa în 1100 și a fost urmat de fratele său mai mic, împăratul Huizong, pentru că fiul său a murit prematur.

Împăratul Zhezong a fost al șaselea fiu al împăratului Shenzong. El a urcat pe tron la vârsta de nouă ani, sub supravegherea bunicii sale, Marea Împarateasa Gao. În calitate de regent al tânărului împărat, Marea Împărăteasa Dowager Gao a numit conservatori, cum ar fi Sima Guang, în calitate de cancelar, acesta oprind noile politici stabilite de Wang Anshi. Împăratul Zhezong era neputincios și doar după moartea împărătesei Gao în anul 1093, a reușit să restabilească reformele lui Wang Anshi și să reducă influența lui Sima Guang.

Împăratul Zhezong a redus impozitele, a încetat negocierile cu statul Xia de Vest condus de poporul Tangut și a reluat conflictele armate, care au forțat în cele din urmă Xia de Vest să revină la o poziție mai pașnică față de Imperiul Song. Cu toate acestea, împăratul Zhezong nu a putut să oprească lupta între membrii conservatori ai guvernului său și cei liberali care au sprijinit reformele lui Wang Anshi. Această divizare va contribui în cele din urmă la căderea dinastiei Songului de Nord în secolul al XII-lea.

Împăratul Zhezong a murit în 1100 la Kaifeng la vârsta de 24 de ani și a fost urmat de fratele său mai mic, împăratul Huizong.

Împăratul Zhezong al Songului 宋哲宗
Date personale
Născut	4 ianuarie 1076 Kaifeng
Decedat	23 februarie 1100 (24 de ani) Kaifeng, Republica Populară Chineză
Părinți	Shenzong Song[*][1] Empress Qincheng[*][2][1]
Frați și surori	Princess Shushou[*] Princess Yanguo[*] Princess Luguo[*] Princess Xingguo[*] Princess Binguo[*] Princess Yunguo[*] Princess Zhouguozhang[*] Princess Xuguozhang[*] Princess Chuguo[*] Q16603502[*] Zhao Cai[*] Zhao Yu[*] Zhao Bi[*] Zhao Si[*] Zhao Wei[*] Zhao Jin[*] Zhao Jun[*] Zhao Yi[*] Zhao Ti[*] Zhao Xian[*] Zhao Shen[*] Zhao Jia[*] Emperor Huizong of Song[*]
Căsătorit cu	Consoarta Zhang Consoarta Hu Consoarta Han Consoarta Murong Consoarta Wei Consoarta Gao Consoarta Liu
Copii	Zhao Mao prințesa de Deng prințesa de Chen prințesa Kangyi de Qin prințesa de Yang
Cetățenie	Dinastia Song
Ocupație	conducător[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Zhào (趙)
Al Șaptelea Împărat al Dinastiei Song
Domnie	1 aprilie 1085 – 23 februarie 1100
Încoronare	1 aprilie 1085
Predecesor	Împăratul Shenzong al Songului
Succesor	Împăratul Huizong al Songului
Regent	Marea Împărăteasă Dowager Gao

·  1643 - S-a nascut fizicianul, matematicianul și astronomul englez Isaac Newton; (d. 31 martie 1727).

Sir Isaac Newton la 46 de ani, într-un portret din 1689 al pictorului Godfrey Kneller -foto: ro.wikipedia.org

Isaac Newton (n. 4 ianuarie 1643 / S.V. 25 decembrie 1642, Woolsthorpe-by-Colsterworth, Lincolnshire, Anglia – d. 31 martie 1727 / S.V. 20 martie 1727, Kensington, Middlesex, Anglia) a fost un renumit om de știință englez, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și astronom, președinte al Royal Society.

Isaac Newton este savantul aflat la originea teoriilor științifice care vor revoluționa știința, în domeniul opticii, matematicii și în special al mecanicii. În 1687 a publicat lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descris Legea atracției universale și, prin studierea legilor mișcării corpurilor, a creat bazele mecanicii clasice.

A contribuit, împreună cu Gottfried Wilhelm von Leibniz, la fondarea și dezvoltarea calculului diferențial și a celui integral. Newton a fost primul care a demonstrat că legile naturii guvernează atât mișcarea globului terestru, cât și a altor corpuri cerești, intuind că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar și hiperbolice sau parabolice. Tot el a arătat că lumina albă este o lumină compusă din radiații monocromatice.

Newton a fost un fizician, înainte de toate. Laboratorul său uriaș a fost domeniul astronomiei, iar instrumentele sale geniale au fost metodele matematice, unele dintre ele inventate de el însuși. Newton nu s-a lăsat antrenat de latura pur astronomică și matematică a activității sale, ci a rămas de preferință fizician.

În aceasta constă neobișnuita tenacitate și economia gândirii sale. Până la Newton și după el, până în prezent, omenirea nu a cunoscut o manifestare a geniului științific de o forță și o durată mai mare. Spencer comunica următoarele cuvinte ale lui Newton, rostite cu puțin timp înaintea morții sale:

„Nu știu cum arăt eu în fața lumii, dar mie mi se pare că sunt un băiat care se joacă pe malul mării și se distrează căutând din timp în timp pietricele mai colorate decât de obicei, sau o scoică roșie, în timp ce marele ocean al adevărului se întinde necunoscut în fața mea”.

·         1706 - S-a născut politicianul, filosoful şi omul de ştiinţă american Benjamin Franklin. Reprezentant de seamă al iluminismului american, Franklin a fost un savant de tip enciclopedist. A înfiinţat prima bibliotecă publică din SUA la Philadelphia (1731), a întemeiat Universitatea Pennsylvania (1740) (m.17.04.1790).

* 1710: Giovanni Battista Pergolesi (n. 4 ianuarie 1710, Jesi/Ancona - d. 17 martie 1736, Pozzuoli/Napoli), compozitor italian din secolul al XVIII-lea, descendent al unei familii din Pergola, un orășel din provincia Marche, de la care și-a luat și numele. Primele noțiuni de muzică le primește de la un preot din localitatea natală, apoi își continuă educația la școala capelei comunale cu maestrul Mondini. Dovedind un talent natural, cu ajutorul financiar al marchizului Cardolo Maria Pianetti, Pergolesi se înscrie în 1727 la Conservatorul din Napoli, unde ia lecții de vioară cu maestrul De Matteis și de contrapunct cu Francesco Durante. În timpul studiilor, compune "La fenice sul rogo", oratoriu în două părți, o Messă în Re major și opera "Salustia", cu care își face debutul la teatrul "San Bartolomeo" din Napoli. După absolvirea Conservatoriului, este angajat ca Maestro di Capellade către prințul Stigliano Colonna, unul din electorii municipalității napolitane. Compune prima sa operă bufă, intitulată "Lo frate 'nnamurato" ("Călugărul îndrăgostit"), gen în care Pergolesi este considerat până în zilele noastre ca unul din cei mai importanți compozitori. În 1733 se reprezintă la teatrul "San Bartolomeo" opera "Il prigioner superbo", cu un intermezzointitulat "La serva padrona", cu care înregistrează un adevărat triumf. Urmează, cu același succes, opera "Adriano in Siria", apoi ultima sa operă bufă, "Il Flaminio", reprezentată în 1735 la "Teatro Nuovo" din Napoli.

Îmbolnăvindu-se de tuberculoză pulmonară, se retrage la mănăstirea capucinilor din Pozzuoli, unde compune capodopera "Stabat Mater" (pentru soprană, contralto, instrumente de coarde și basso continuo). Pergolesi se stinge din viață la 16 martie 1736 în vârstă de numai 26 de ani.

Igor Stravinsky s-a inspirat din unele lucrări ale lui Pergolesi în realizarea muzicii de balet "Pulcinella", compusă în 1919.

Giovanni Battista Pergolesi
(1710-1736)

* 1720:  S-a nascut compozitorul german Johann Friedrich Agricola (d.1774).

* 1740: Prințesa Ernestine de Saxa-Weimar-Eisenach (Ernestine Auguste Sophie; 4 ianuarie 1740, Weimar – 10 iunie 1786, Hildburghausen) a fost o prințesă de Saxa-Weimar-Eisenach și prin căsătorie Ducesă de Saxa-Hildburghausen. Ernestine Auguste Sophie a fost fiica Ducelui Ernest August I de Saxa-Weimar-Eisenach și a ceei de-a doua soții, Prințesa Sophie Charlotte, fiica lui Georg Friedrich Karl de Brandenburg-Bayreuth.

La 1 iulie 1758, ea s-a căsătorit la Bayreuth cu Ernest Frederic al III-lea, Duce de Saxa-Hildburghausen (1727–1780). Căsătoria a fost aranjată la ordinul mătușii sale, regina Sofia Magdalena a Danemarcei, care fusese soacra mirelui în căsătoria anterioară. Ernest Frederic era puternic îndatorat, iar zestrea Ernestinei a fost semnificativă.

După moartea soțului ei în 1780 ea s-a retras complet. A trăit în așa numita casă Fischbergsche în Hildburghausen și s-a ocupat în principal de muzică. Prințul Joseph de Saxa-Hildburghausen a exercitat tutela asupra fiului ei Frederic, care era încă minor. 

Ernestine a fost a treia soție a Ducelui Ernest. Ei au avut trei copii:

• Ernestine Frederike Sophie (n. 22 februarie 1760, Hildburghausen – d. 28 octombrie 1776, Coburg), căsătorită la 6 martie 1776 cu Franz Frederick Anton, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld.
• Christine Sophie Caroline (n. 4 decembrie 1761, Hildburghausen – d. 10 ianuarie 1790, Öhringen), căsătorită la 13 martie 1778 cu unchiul ei Eugen de Saxa-Hildeburghausen.
• Frederic, Duce de Saxa-Hildburghausen (n. 29 aprilie 1763, Hildburghausen – d. 29 septembrie 1834, Altenburg).

Prințesa Ernestine
Ducesă de Saxa-Hildburghausen
Date personale
Nume la naștere	Ernestine Auguste Sophie
Născută	4 ianuarie 1740 Weimar
Decedată	10 iunie 1786 (46 de ani) Hildburghausen
Părinți	Ernest Augustus I Sophie Charlotte of Brandenburg-Bayreuth[*]
Frați și surori	Ernst August al II-lea Ernestine Albertine of Saxe-Weimar[*] Bernardina Christina Sophia of Saxe-Weimar-Eisenach[*]
Căsătorită cu	Ernest Frederic al III-lea, Duce de Saxa-Hildburghausen
Copii	Prințesa Sofia Prințesa Christine Frederic
Cetățenie	Germania
Religie	Luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce duchess[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Wettin (prin naștere) Casa de Saxa-Hildburghausen (prin căsătorie)
Domnie
Domnie	1 iulie 1758 – 23 septembrie 1780

·         1785: Friedrich Wilhelm Paul Leopold^[1] (4 ianuarie 1785 – 17 februarie1831)^[1] a fost primul Duce al linei secunde de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și fondator al liniei care a inclus casele regale ale Danemarcei, Greciei, Norvegiei și Regatul Unit.

Friedrich Wilhelm a fost bunicul Alexandrei a Danemarcei (viitoare regină a Regatului Unit), și strămoșul mai multor membri actuali ai familiei regale britanice, inclusiv Elisabeta a II-a a Regatului Unit. De asemenea, el este strămoșul soțului ei, Prințul Filip, Duce de Edinburgh, prin nepotul său, George I al Greciei. Friedrich Wilhelm s-a născut la Lindenau, Prusia de Est ca cel de-al treilea și singurul fiu al Ducelui Friedrich Karl Ludwig^[1] și a soției acestuia, contesa Friederike de Schlieben.^[1] La 26 ianuarie 1810, Friedrich Wilhelm s-a căsătorit cu Prințesa Louise Caroline de Hesse-Cassel (28 septembrie 1789 – 13 martie 1867),^[1] o nepoată a regelui Frederic al V-lea al Danemarcei prin mama sa Prințesa Louise a Danemarcei. Friedrich Wilhelm și Louise Caroline au avut zece copii:^[1]

• Prințesa Luise Marie Friederike de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (23 octombrie 1810 – 11 mai 1869).
• Prințesa Friederike Karoline Juliane de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (9 octombrie 1811 – 10 iulie 1902).
• Karl, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (30 septembrie 1813 – 24 octombrie 1878).
• Friedrich, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (23 octombrie 1814 – 27 noiembrie 1885).
• Prințul Wilhelm de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (10 aprilie 1816 – 5 septembrie 1893).
• Christian al IX-lea al Danemarcei (8 aprilie 1818 – 29 ianuarie 1906).
• Prințesa Luise, stareță de Itzehoe (18 noiembrie 1820 – 30 noiembrie 1894).
• Prințul Julius de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (14 octombrie 1824 – 1 iunie 1903).
• Prințul Johann de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (5 decembrie 1825 – 27 mai 1911).
• Prințul Nikolaus de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (22 decembrie 1828 – 18 august 1849).

La 25 martie 1816, Friedrich Wilhelm i-a succedat tatălui său ca Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck. La 6 iulie 1825, el a devenit Duce de Glücksburg și și-a schimbat titlul în Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg, după ce linia cea mare de Glücksburg s-a stins în 1779. Friedrich Wilhelm a murit la 17 februarie 1831 la Gottorp,^[1] la vârsta de 46 de ani.

Printre nepoții lui se includ: Frederic al VIII-lea al Danemarcei, Alexandra a Danemarcei, George I al Greciei, Dagmar a Danemarcei și Prințesa Thyra a Danemarcei.

Friedrich Wilhelm
Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
Date personale
Nume la naștere	Frederick William Paul Leopold
Născut	4 ianuarie 1785 Lindenau, Prusia
Decedat	17 februarie 1831 (46 de ani) Castelul Gottorf, Schleswig
Părinți	Friedrich Karl Ludwig Countess Friederike of Schlieben[*]
Frați și surori	Friederike Prinzessin zu Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg[*] Luise von Schleswig-Holstein-Sonderburg-Beck[*]
Căsătorit cu	Prințesa Louise Caroline de Hesse-Kassel
Copii	Prințesa Luise Marie Prințesa Friederike Karl, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Friedrich, Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Prințul Wilhelm Christian al IX-lea al Danemarcei Prințesa Luise Prințul Julius Prințul Johann Prințul Nikolaus
Cetățenie	Danemarca
Ocupație	personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
Duce de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
Domnie	25 martie 1816–17 februarie 1831
Predecesor	Friedrich Karl Ludwig
Succesor	Karl

·       1809 - S-a nascut Louis Braille, pedagog francez, inventatorul alfabetului Braille (d. 1852)

Bust of Louis Braille by Étienne Leroux at the Bibliothèque nationale de France – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Louis Braille (n. 4 ianuarie 1809 – d. 6 ianuarie, 1852) a fost un pedagog francez care a inventat și dezvoltat alfabetul Braille, de tipărire și scriere pentru nevăzători. Braille s-a născut la 4 ianuarie 1809 la Coupvray, un mic sat situat la 40 km de Paris. La vârsta de 3 ani, în 1812, în urma unui accident produs în atelierul de pielărie al tatălui său, își pierde vederea. Între 1816 și 1818 urmează cursurile școlii comunale din Coupvray, iar în 1819 intră la Institutul Regal al Tinerilor Nevăzători (Institution Royale des Jeunes Aveugles – IRJA) din Paris.

Din 1822 Braille experimentează procedeul „scrierii nocturne” elaborat de Charles Barbier și începe cercetările sale pentru elaborarea unui nou sistem de scriere pentru nevăzători, terminând alfabetul Braille în 1824. Studiază algebra, gramatica și geografia, iar în 1827 transcrie în Braille elementele de gramatică. În 1828 aplică sistemul propriu și la notația muzicală. În anul 1833 Braille este numit profesor la Institutul Regal al Tinerilor Nevăzători.

·         1836: Prințesa Anna Maria Maximiliane Stephania Karoline Johanna Luisa Xaveria Nepomucena Aloysia Benedicta de Saxonia, Ducesă de Saxonia (4 ianuarie 1836 - 10 februarie 1859) a fost al șaptele copil și a patra fiică a regelui Ioan al Saxoniei și a soției lui, Prințesa Amalie Auguste de Bavaria. A fost sora mai mică a regilor Albert al Saxoniei și George al Saxoniei.^[1][2] Prin căsătoria cu Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana, Ana a devenit membră a Casei de Habsburg-Lorena, arhiducesă de Austria și prințesă a Ungariei, Croației, Boemiei și Toscanei. Ana a murit cu puțin timp înainte ca soțul ei să acceadă pe tron ca Mare Duce de Toscana.

Prințesa Ana de Saxonia
Mare Ducesă Ereditară de Toscana
Date personale
Nume la naștere	Anna Maria Maximiliane Stephania Karoline Johanna Luisa Xaveria Nepomucena Aloysia Benedicta
Născută	4 ianuarie 1836 Dresda, Regatul Saxoniei
Decedată	10 februarie 1859 (23 de ani) Neapole, Regatul celor Două Sicilii
Înmormântată	Santa Chiara[*]
Cauza decesului	puerperal disorder[*]
Părinți	Ioan al Saxoniei Prințesa Amalie Auguste de Bavaria
Frați și surori	Albert I al Saxoniei George de Saxonia Prințesa Margareta de Saxonia Prințesa Sofia de Saxonia Prințesa Elisabeta de Saxonia Sidonie of Saxony[*]
Căsătorită cu	Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana
Copii	Arhiducesa Maria Antonietta
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Wettin Casa de Habsburg-Lorena

·         1839 - S-a nascut Karl Humann, arheolog german (m.12.04.1896).

·   1841 - S-a nascut Petru Poni, chimist și mineralog român, unul dintre fondatorii școlii românești de chimie. (d.02.04.1925).

Petru Poni – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Petru Poni (n. 4 ianuarie 1841, satul Săcărești, comuna Cucuteni, județul Iași; d. 2 aprilie 1925, Iași) a fost un chimist, fizician, pedagog, mineralog și om politic român, pioner al învățământului chimic în România. A fost profesor la Universitatea din Iași Este autorul celor dintîi manuale de fizică şi chimie în limba română, membru şi preşedinte al Academiei Române (1898-1901, 1916-1920)

·         1857 - S-a născut Emile Cohl, regizor francez, caricaturist, pionier al filmului de animaţie.
* 1870: Maria Theresa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg^[1][2] (germanăMaria Theresa, Prinzessin von Löwenstein-Wertheim-Rosenberg^[2]; 4 ianuarie 1870, Roma – 17 ianuarie 1935, Viena) a fost prințesă de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg și membră a Casei de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg prin naștere. Soțul ei a fost Miguel Januário de Bragança, pretendent la tronul Portugaliei în perioada 1866 - 1920.

Maria Theresa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg
Prințesa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg
Date personale
Născută	4 ianuarie 1870 Roma, Italia
Decedată	17 ianuarie 1935 (65 de ani) Viena, Austria
Părinți	Charles, 6th Prince of Löwenstein-Wertheim-Rosenberg[*] Princess Sophie of Liechtenstein[*]
Frați și surori	Aloys, 7th Prince of Löwenstein-Wertheim-Rosenberg[*]
Căsătorită cu	Miguel Januário de Bragança
Copii	Isabel Maria Maria Benedita Mafalda Maria Anna Maria Antónia Filipa Maria Duarte Nuno Maria Adelaide
Cetățenie	Regatul Italiei
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg Casa de Bragança

·         1877: S-a nascut  la Brasov, Sextil Pușcariu, (Sextil Iosif Pușcariu, d. 5 mai 1948, Bran), filolog și lingvist, istoric literar, pedagog, cronicar muzical și teatral, publicist și academician român de origine aromână (macedoromână).  A  fost titularul catedrei de limbă și literatură română timp de zece ani (începând cu anul 1908) și decanul Facultății de Filosofie de la Universitatea din Cernăuți în 1918. Inițiază și conduce ziarul Glasul Bucovinei apărut la 22 octombrie 1918, cea mai activă și răspândită publicație românească din Bucovina. Participă activ la unirea Bucovinei cu România. În primăvara lui 1919 i se oferă postul de ministru al Bucovinei la București, dar refuză, preferând să rămână un om de știință. Este numit comisar general al Consiliului Dirigent privind organizarea Universității Daciei Superioare din Cluj după Unirea Transilvaniei cu România, care purta înainte de Marea Unire denumirea de Universitatea Franz Josef. Devine primul rector român al Universității din Cluj și pune temelia Muzeului Limbii Române (1919), primul institut românesc de lingvistică. Va fi numit membru în delegația României la Liga Națiunilor de la Geneva (1922 – 1925). Devine reprezentantul României la Institutul Internațional de Cooperație Intelectual de pe lângă Societatea Națiunilor (1922) și membru în Comitetul Internațional de Lingvistică începând cu anul 1936. Din 1926, profesor de filologie română la Universitatea din Cluj. A condus revistele Glasul Bucovinei din Cernăuți (1918) și Cultura din Cluj (1924). După crearea Legiunii Arhanghelului Mihail își manifestă simpatia față de aceasta miscare, ca mulți alți intelectuali ai epocii, și chiar acceptă să devină membru al Senatului legionar, apartenenta sa la Miscarea legionara avand sa-i atraga mari persecutii in timpul regimului comunist. A fost unul dintre cei mai mari lingviști ai României, un devărat șef de școală si a scris peste 400 de lucrări de o mare valoare științifică. A  inițiat și a coordonat Dicționarul limbii române (Dicționarul tezaur al Academiei) și Atlasul lingvistic român, a fondat și a condus revista Dacoromania și a întemeiat, în toamna anului 1919, Muzeul Limbii Române din Cluj. Dicționarul Tezaur al Limbii Române a fost continuat de la litera B, de unde îl lăsase Hasdeu, până la litera L (lojniță). Acestei lucrări i-a dedicat Sextil Pușcariu cea mai mare parte a vieții, din ea rezultând, pe lângă volumele Dicționarului, numeroase studii de lexicologie, uneori cu accente memorialistice.

·         1891 - S-a născut Ticu Archip, prozatoare şi autoare dramatică (m.31.03.1965).

* 1896: Eugen I. Angelescu (n. 4 ianuarie 1896, la Râmnicu Vâlcea - d. 19 februarie 1968, la București) a fost un chimist român, membru titular al Academiei Române (din 1963). Între 1915-1920 studiază la Facultatea de științe a Universității din București. În 1924, la Roma, primește titlul de doctor în chimie.

Din 1928 a fost conferențiar de chimie fizică în cadrul Universității București, catedra de chimie agricolă, iar între 1936-1966 profesor de chimie organică la aceeași Facultate.

Din anul 1948 este profesor al Facultății de Chimie din cadrul Universității București. Între 1958-1960 este prorector al Universității București.

Angelescu a fost membru corespondent al Academiei Române (1939), membru titular (1963) și profesor emerit și membru al Asociației chimiștilor din Franța și Kolloid Gesellschaft din Germania.

A fost membru fondator al Academiei de Științe din România^[3].

Ca cercetător a studiat relațiile dintre structura și proprietățile fizico chimice ale compușilor organici, absorbția și solubilitatea selectivă în dizolvanți polari și în amestecuri de dizolvanți. A cercetat și natura combinațiilor moleculare dintre aminele aromatice și acizii alifatici, cinetica unor reacții chimice ale compușilor organici.

A elaborat anumite metode chimice și fizico-chimice pentru analizarea și caracterizarea unor compuși organici destinați industriei.

Eugen I. Angelescu
Eugen I. Angelescu.
Date personale
Născut	1896[1]  Râmnicu Vâlcea, România
Decedat	1968 (72 de ani)[1]  București, RS România
Cetățenie	România
Ocupație	chimist
Activitate
Membru titular al Academiei Române
Membru fondator al Academiei de Științe din România

·         1899: S-a nascut in localitatea Begheiți, Comitatul Torontal (Voivodina), lingvistul  academicianul şi profesorul  universitar român Emil Petrovici; (d. in Craciunelul de Jos, Blaj la  7 octombrie 1968). A întocmit cel dintîi studiu de dialectologie slavo-român (“Graiul Caraşovenilor. Studiu de dialectologie slavă meridională”) si a fost principalul autor al “Atlasului lingvistic român”, profesor la Universitatea din Cluj, membru al Academiei Române. Lucrarea sa de căpătâi rămâne“Atlasul lingvistic român”, partea a II-a, pentru care a întocmit un chestionar cuprinzând 4800 de poziții, cu care a efectuat, între anii 1930 și 1938, 88 de anchete lingvistice (trei dintre ele, consacrate dialectelor sud-dunărene, fiind realizate de  Stefan Pasca si Theodor Capidan). După dispariția sa tragică într-un accident de tren, publicarea materialului dialectal rezultat din ancheta pe care a efectuat-o a fost reluată de către elevii săi, Ioan Pătrut și Ion Mării.

·         1929 - S-a născut regizorul italian Sergio Leone ("Once Upon the Time in America", 1984).

·         1932 - S-a născut Carlos Saura, regizor spaniol („Peppermint frappe”, „Carmen”, „Noapte întunecata”).

·         1933: Nora Iuga (pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino; n. 4 ianuarie1931, București) este o poetă română, romancieră și traducătoare din limbile germană și suedeză. Este soția poetului George Almosnino și mama balerinului Tiberiu Almosnino. Este licențiată a Facultății de Filologie, specializarea Germanistică, Universitatea din București (1953). I-a avut ca profesori pe Tudor Vianuși George Călinescu. Profesoară de limba germană între 1954 și 1955. Lucrează ca bibliografă la Biblioteca Centrală de Stat, în perioada 1955-1969. Din 1969 până în 1977, a fost redactor la Editura Enciclopedică. Ziaristă la ziarele de limba germană "Neuer Weg" și "Volk und Kultur" (1977-1986). Din 1971 este membră a Uniunii Scriitorilor din România și membră PEN-Club. Din anul 2000 deține funcții de conducere în Uniunea Scriitorilor: secretară a Secției de Poezie (inițiatoarea Cenaclului Uniunii Scriitorilor "Gellu Naum") în perioada 1999 - 2002, membră în Consiliul de conducere a Uniunii Scriitorilor în 2002, membră în Biroul Asociației Scriitorilor din București în 2002.

Din 1985 este scriitoare profesionistă. Face lecturi publice în străinătate și primește numeroase burse. A început să scrie versuri în clasa a două la Institutul Catolic: în timp ce tatăl ei cântă la vioara un poem de Jeno Hubay, Nora Iuga a simțit o vibrație puternică și muzica a început să se transforme în cuvinte. Atunci a trăit pentru prima oară tulburătoarea atingere a inspirației. Probabil din această cauză, Nora Iuga nu suporta calificativul de profesionist în poezie și nu și-a făcut niciodată o meserie din scris.

La 79 de ani, Nora Iuga a devenit cel mai vârstnic blogger literar^[2], în iulie 2010 apărându-i nr. 1 din "Girafa albastră", o revistă audio-video cu și despre autoare, pe care intenționează să o publice trimestrial.

În 2007, a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o recompensă care se acordă celor care contribuie la răspîndirea culturii germane în lume. În perioada 15 mai 2009–15 mai 2010, a beneficiat de cea mai importantă bursă oferită de statul german unui scriitor străin: Deutscher Akademischer Austausch Dienst (DAAD). Au mai obținut această bursă, de-a lungul timpului, scriitori precum: Mircea Cărtărescu, Mircea Dinescu, Gellu Naum, Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș.

Președintele României, Klaus Iohannis, i-a conferit, la 17 ianuarie 2017, Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de Comandor, „în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră pusă în slujba promovării limbii și culturii literare românești, pentru dăruirea și talentul cu care s-a implicat în promovarea imaginii României în lume”^[3].

·         1934: Rudolf Schuster (n. 4 ianuarie 1934, Košice, Cehoslovacia) este un politician slovac.

A fost de două ori primarul orașului Košice (1983–1986 și 1994–1999) și din 1999 până în 2004 al doilea președinte al Slovaciei. Tatăl său, Alois Schuster era un muncitor forestier de etnie germană, în timp ce pe linie maternă are strămoși maghiari. Fratele său este de meserie tâmplar. Rudolf Schuster s-a căsătorit în 1961 cu Irena Schusterová, (nume la naștere Trojáková) decedată în 2008. Are doi copii, Peter și Ingrid.

* 1935: Floyd Patterson (n. 4 ianuarie 1935, Waco, Carolina de Nord - d. 11 mai2006, New Paltz, New York) a fost un campion american de box la categoria grea. Patterson provenea dintr-o familie săracă din New York cu probleme sociale. În tinerețe a avut câteva conflicte cu poliția americană. Este descoperit de legendarul antrenor Cus D'Amato și a început să practice boxul sub îndrumarea acestuia.

Ca amator

• câștigă între anii 1951 - 1952 „Golden Gloves“
• în 1952 devine campion național al SUA
• la Jocurile Olimpice de la Helsinki (1952) câștigă medalia de aur la categoria mijlocie în finală făcându-l Ko în repriza 1 pe românul Vasile Tita.

Ca profesionist

• în septembrie 1952 învinge prin KO pe Eddie Godbold
• prima înfrângere o suferă în 1954 în fața lui Joey Maxim
• după retragerea campionului Rocky Marciano, va câștiga medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Melbourne (1956)
• pierde titlul de campion în 1959 în fața suedezului Ingemar Johansson, pe care îl va învinge însă în 1960
• păstrează titlul de campion mondial până în septembrie 1962, când va fi învins în prima rundă de Sonny Liston
• în noiembrie 1965 Sonny Liston își va apăra titlul de campion în fața lui Patterson
• în ultimul său meci, Patterson va pierde în 1972 în fața lui Muhammad Ali

În cariera sa de boxer, Floyd Patterson a jucat 64 de meciuri, din care a câștigat de 55 ori, a pierdut de 8 ori, iar un meci s-a încheiat la egalitate. În comparație cu adversarii săi, Patterson era mai ușor, el avea circa 85 kg. El era cunoscut însă prin stilul său iute de a sări propriu-zis asupra adversarului și de a-i aplica un croșeu decisiv.

·         1937 - S-a năsvut John Gorman, vocalist şi percuţionist britanic (Scaffold).

·         1940: Brian Josephson, fizician britanic, laureat al Premiului Nobel
* 1940: Gao Xingjian (pronunțat [káu ɕĭŋ tɕiɛ̂n], chineză: 高行健, Pinyin: Gāo Xíngjiàn, Wade-Giles: Kao Hsing-chien, n. 4 ianuarie 1940, Ganzhou, Jiangxi, China) este un scriitor, dramaturg și critic francez de origine chineză, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2000.

În țara sa natală, avangardismul operei sale și libertatea sa de gândire și exprimare i-au atras animozitatea Partidului Comunist Chinez, el petrecând aproape 6 ani în taberele de reeducare în perioada Revoluției Culturale. Constrâns la exil, Gao Xingjian se stabilește în Franța în 1988unde obține azilul politic, în 1997 obținând cetățenia franceză.

Gao Xingjian – foto: ro.wikipedia.org

·       1940 - S-a nascut Brian Josephson, fizician britanic, laureat al Premiului Nobel

Brian David Josephson  - foto: en.wikipedia.org

Brian David Josephson (n. 4 ianuarie 1940, Cardiff) este un fizician britanic, evreu din Țara Galilor, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1973 pentru descoperirea efectului care-i poartă numele. S-a născut la Cardiff, în Țara Galilor, într-o familie evreiască. Mama sa a fost Mimi Josephson (1911 – 1998 ), femeie de litere.

*   1942 - S-a născut John McLaughlin, chitarist, pianist şi compozitor jazz/rock britanic (Mahavishnu Orchestra).

·         1946: Mihai Constantinescu (n. 4 ianuarie 1946, București, RS România – d. 29 octombrie 2019,^[1] București, România) a fost un cântăreț^[3][4] român de muzică ușoară. A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport din București în anul 1973. În anul 1972, termină Școala Populară de Artă, clasa Florica Orăscu. Mihai Constantinescu face parte din corul de copii al Radiodifuziunii, iar în anul 1964 intră în grupul Mondial. În această perioadă încep să-i apară primele piese. Lansează piesa «Păpușa».

Mihai Constantinescu mai cânta cu Modern Group, trupa lui Petre Magdin. Primele înregistrări sunt făcute la solicitarea lui Titus Munteanu din repertoriul francez. Titus Munteanu îl remarcă la una din audițiile organizate de clasa Floricăi Orăscu.

Mihai Constantinescu face parte din trio-ul lansat de Titus Munteanu din care mai fac parte Olimpia Panciu și Marius Țeicu. În anul 1999 editează în format single «Iubiți și câinii vagabonzi» În anul 2003, unul din albumele de pe dublul CD al Anastasiei Lazariuc cuprinde piese scrise de Mihai Constantinescu.

A efectuat turnee în toate țările ex-socialiste, în Germania, în SUA și în câteva state din vestul Europei. În 2002, luna mai, primește Diploma de Onoare în cadrul Galei Muzicii Ușoare «O zi printre stele» din partea Ministerului Culturii și Cultelor. În 2002, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România îi editează un caiet de cântece selectate din șlagărele lansate în trei decenii.

Discografie:

• 1974 - «Iubiți-ne că sîntem flori / De unde vii? / Penița / Sora mea cea mică» (EP - Electrecord)
• 1979 - «Olimpia Panciu - Mihai Constantinescu» (EP - Electrecord)
• 1972 - «Marius, Olimpia, Mihai», împreună cu Marius Țeicu și Olimpia Panciu (Album - Electrecord)
• 1972 - «Un zîmbet și o floare» (Album - Electrecord)
• 1978 - «O floare» (Album - Electrecord)
• 1980 - «Mihai Constantinescu» (Album - Electrecord)
• 1982 - «Speranță și vis» (Album - Electrecord)
• 1983 - «Hei, copilărie» (Album - Electrecord)
• 1985 - «Mihai Constantinescu» (Album - Electrecord)
• 1986 - «Te caut mereu» (Album - Electrecord)
• 1987 - «Sus în deal» (Album - Electrecord)^[4]
• 1987 - «Sînt un om obișnuit» (Album - Electrecord)
• 1989 - «Cîntă iubire» (Album - Electrecord)
• 1991 - «La est și vest de Prut», împreună cu Anastasia Lazariuc (Album - Electrecord)
• 1993 - «Adio tristețe», împreună cu Anastasia Lazariuc (Album - Electrecord)
• 1994 - «Maria» (Album - Electrecord)
• 1994 - «Cine știe» (Album - Electrecord)
• 1996 - «Anotimpurile» (Album)
• 1999 - «O lume minunată» (Album)^[4]
• 2000 - «Samba, samba» (Album)
• 2010 - «Parte din viața mea» 4 CD Box (Compilație)

Mihai Constantinescu
Mihai Constantinescu
Date personale
Născut	4 ianuarie 1946  București, RS România
Decedat	29 octombrie 2019 (73 de ani)[1]  București, România
Înmormântat	Cimitirul Ghencea
Cauza decesului	cauze naturale[*] (stop cardio-respirator[2])
Cetățenie	România
Etnie	români
Ocupație	cântăreț textier[*] compozitor
Activitate
Gen muzical	muzică ușoară
Instrument(e)	voce[*]
Ani de activitate	1964 - 2019
Case de discuri	Electrecord
Premii	Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de cavaler[*]

* 1946: Sorin M. Rădulescu (n. 4 ianuarie 1946, București) este un sociolog român, profesor universitar și scriitor.^[1] Domeniul principal al studiilor și cercetărilor sale a fost și este sociologia devianței, unde a publicat, singur sau în colaborare, un număr de 41 cărți^[2] dedicate problemei criminalității, delincvenței juvenile, sexualității, bolilor psihice, violenței în familie, abuzului de droguri, sinuciderii etc.^[3], între care și două cărți de memorialistică. Este membru al Comitetului de Cercetare a Devianței și Controlului Social^[4] de pe lângă Asociația Internațională de Sociologie^⁠(en) și, de asemenea, membru al Societății Române de Criminologie și Criminalistică^[5].

·         1946 - S-a născut Arthur Conley, cântăreţ şi compozitor soul american.

·         1948 - S-a născut Dana Diaconu, filolog şi istoric literar ("Lecturi hispanice", "Madridul sub clar de lună").

* 1952: Serghei Dubrovin (n. 4 ianuarie 1952, Bălți) este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal moldovean, care ultima dată a antrenat echipa Zaria Bălți din Divizia Națională (în 2015).

Deține Licență PRO UEFA de antrenor.^[2]

·         1956 - S-a născut Bernard Sumner (Bernard Dicken), chitarist şi vocalist britanic (Joy Division, New Order).

·         1958 - S-a născut Marcel King, vocalist britanic (Sweet Sensation).
* 1958: Matthew George "Matt" Frewer (n. 4 ianuarie 1958, Washington, D.C.) este un actor canadian american de teatru, film și televiziune.^[1] Jucând ca actor din 1983, el este cunoscut pentru interpretarea personajului Max Headroom^[2] și a răufăcătorului Moloch în filmul Watchmen.^[3] El are dublă cetățenie canadiană și americană. Când nu filmează, el, soția (Amanda Hillwood) și fiica sa își împart timpul între locuințele lor din Malibu, California și Gatineau Hills din Quebec.
* 1961: Kiyotaka Matsui (n. 4 ianuarie 1961) este un fost fotbalist japonez.

·         1962 - S-a născut Martin McAloon, basist britanic (Prefab Sprout).

·         1963: Till Lindemann (n. 4 ianuarie 1963, Leipzig, RDG) este un cântărețgerman, compozitor, muzician, actor, poet și pirotehnician. Este cel mai bine cunoscut sub numele de vocalist principal și frontman al trupei germane Rammstein. El este recunoscut pentru statura sa musculară, spectacole unice de scenă (inclusiv utilizarea pirotehnică și o mișcare specifică cunoscută sub denumirea de "The Till Hammer") și voce de bass. El este, de asemenea, cunoscut pentru versurile sale, dintre care unele au provocat controverse. În întreaga lume, Rammstein a vândut peste 45 de milioane de înregistrări, dintre care 5 au primit platină.

Lindemann a fost listat printre cei mai mari 50 de metaliști din toate timpurile de Roadrunner Records. A apărut în unele filme în roluri minore, și are de asemenea două cărți de poezie publicate, unul intitulat "Messer" (2002) și celălalt "In stillen Nächten" (2013). El a prezentat unele dintre poeziile și scripturile sale originale la galerii. În 2015, a fost anunțat că Lindemann va începe un nou proiect cu Peter Tägtgren numit "Lindemann".

·         1965 - S-a născut David Glasper, vocalist şi compozitor britanic (Breathe).
* 1968: Veli Karahoda (n. 4 ianuarie 1968 la Prizren, Kosovo) este un romancier și eseist albanez.
* 1969: Lia Bugnar (n. 4 ianuarie 1969, București) este o dramaturgă, scenaristă, regizoare, actriță (de scenă, film și voce) și scriitoare română. A absolvit în 1995 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, București, secția Actorie, clasa profesor Sanda Manu.

Printre cei mai des întâlniți actori în piesele Liei Bugnar se află Marius Manole, Ilinca Manolache, Maria Obretin, Irina Antonie, Cătălin Babliuc, Ofelia Popii, Radu Iacoban, Ana Ularu, Maria Buză, Anghel Damian și Istvan Teglas. Ca actriță a jucat în filmele: 

• 1993 — Patul conjugal, regia Mircea Daneliuc, rolul Stela, caseriță de cinematograf ^[9]
• 1997 — Omul zilei (1997)
• 1999 — Dușmanul dușmanului meu (Diplomatic Siege), rolul violoncelistei
• 2004 — Modigliani, rolul mamei Natașei
• 2001 — Popcorn Story, rolul Lili
• 2006 — Vreau să trăiesc!, rolul Andreea Marinescu
• 2007 — Pasiune și destin (Blood and Chocolate), rolul mama tinerei Vivian
• 2009 — Căpșuni în aprilie
• 2010 — Websitestory
• 2010 — Despre alte mame
• 2011 — Titan
• 2015 — București NonStop, rolul Lia
• 2016 — Muzeon: Ștefan Râmniceanu
• 2016 — Bacalaureat, regia Cristian Mungiu, rolul Magda Aldea, soția lui Romeo Aldea,
• 2017 — Octave / Octav, rolul mama lui Octav

A fost scenaristă pentru:

• 2004 — Camera ascunsă
• 2007 — După ea
• 2010 — Bună! Ce faci?, regia Alexandru Maftei, film românesc din 2010
• 2012 — Violeta, curtezana (Violeta, la cortesana / Violet, the Courtesan)
• 2013 — Rămâi cu mine (2013)
• 2015 — Oase pentru Otto, regia Matei Lucaci-Grunberg^[11], film românesc din 2015^[12]
• 2016 — Perfect sănătos, regia Anca Damian^[13], cu Vlad Ivanov, Anghel Damian, Olimpia Melinte, Cristina Florea

TEATRELE ÎN CARE AU FOST JUCATE PIESELE REGIZATE DE LIA BUGNAR

• Teatrul Național București
• Teatrul Metropolis, București
• Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu
• Teatrul Nottara, București
• Godot Cafe-Teatru, București
• Teatrul Bulandra, București

* 1969: Boris Vadimovici Berezovski (rusă Бори́с Вади́мович Березо́вский, n. 4 ianuarie 1969 în Moscova) este un pianist rus. Berezovski a studiat la Conservatorul din Moscova cu Eliso Virsaladze și în particular cu Alexander Satz. După debutul de la Wigmore Hall din Londra în 1988, The Times l-a descris ca "o promisiune de excepție , un interpret de o uimitoare virtuozitate și o putere formidabilă". Doi ani mai târziu această promisiune s-a împlinit când a câștigat Medalia de Aur în 1990 la Concursul Internațional Ceaikovski ținut la Moscova. Boris Berezovski colaborează cu regularitate ca solist concertist cu orchestre precum Concertgebouw, New York Philharmonic, Philadelphia Orchestra, Orchestre de la Monnaie, Rotterdam Philharmonic, Danish National Radio Symphony Orchestra, NDR Hamburg, Hessischer Rundfunk, New Japan Philharmonic, City of Birmingham Symphony Orchestra și cu dirijori precum Kurt Masur, Wolfgang Sawallisch, Vladimir Ashkenazy, Mikhail Pletnev, Antonio Pappano.

Boris Berezovski locuiește actualmente în Bruxelles, are o fiică, Evelyne Berezovski (născută în 1991), care e și ea pianistă.

Boris Vadimovici Berezovski

* 1978: Maria Obretin (n. 4 ianuarie 1978, Călărași^[1]) este o actriță română de teatru, film, voce și televiziune. Maria s-a născut în Călărași la 4 ianuarie 1978. A urmat școala elementară și secundară, apoi Liceul Mihai Eminescu în orașul natal. Decisă de a deveni actriță încă de la 6 ani și jumătate, a intrat la Facultatea de litere din București, secția limbi clasice, pentru a aștepta creativ și instructiv trei ani întrucât dorea să fie în clasa profesoarei Sanda Manu.^[2] A intrat la actorie din prima încercare și a terminat facultatea în 2003 la clasa profesorilor Sanda Manu și Ion Cojar. A continuat cu un masterat la clasa profesorului Adrian Pintea în perioada 2003 - 2006.^[3]

În 2005 s-a numărat printre membri fondatori ai Teatrului Desant, o entitate teatrală, creația unui grup de tineri oameni de teatru, actori, regizori, designeri de decoruri și costume, sunetiști, etc.^[4]

Ca actriță de scenă a jucat pe scenele multor teatre, dar și pe scenele teatrului independent.

A jucat în filmele:

• 2005 - DN 1A — rolul soției
• 2012 - Vaca finlandeză — film scurt (20 de minute), cu Toma Cuzin și Maria Obretin^[9]
• 2013 - Funeralii fericite — rolul invitata #2
• 2013 - Carmen — rolul asistentei
• 2014 - 2015 Umbre, serial de televiziune, rolul principal Gina^[10]
• 2015 - București NonStop — rolul Dora
• 2016 - Un loc liniștit - A Quiet Place de Ronny Dörfler, cu Mădălina Craiu, Oana Rusu, Șerban Pavlu și Maria Obretin — film prezentat la Berlinale 2016 ^[11]
• 2016 - 6,9 pe scara Richter, regia Nae Caranfil — personajul Kitty
• 2017 - Octave, regia Serge Ioan Celebidachi — personajul Vera
• Umbre (2014 și 2015 - toate cele 8 episoade) — rolul principal feminin, Gina, soția lui Relu, mamă și gospodină,

* 1979: Fábio Alves da Silva (n. 4 ianuarie 1979) este un fost jucător de fotbalbrazilian care în sezonul 2007-2008 a evoluat la clubul U Cluj. În 2008 a semnat un contract cu gruparea turcă Sivasspor.
* 1980: Gregory Michael "Greg" Cipes (n. 4 ianuarie, 1980) a fost un actor american. Născut și crescut în Coral Springs, a fost starul Teen Titans.
* 1985: Kari Aalvik Grimsbø (născută 4 ianuarie 1985, în Bergen)^[2] este o handbalistă din Norvegia care joacă pentru clubul maghiar Győri Audi ETO KC^[3] și pentru echipa națională a Norvegiei.
* 1986: James Milner (n. 4 ianuarie 1986 în Wortley, Leeds) este un fotbalist englez care evoluează în prezent la gruparea Liverpool. A mai jucat pentru gruparea de pe Villa Park (Aston Villa, orașul Birmingham) ai cărei suporteri sunt numiți și "The Villans". A ajuns la acest club după un transfer de la Newcastle United în vara anului 2008 pentru o sumă de aproximativ 18 milioane de lire. Deține în prezent titlul de cel mai tânăr debutant în Premier League, devansându-l astfel pe colegul său de generație Wayne Rooney. Acest titlu îl deține pe când evolua pentru Leeds United, acesta fiind primul său club cu care a semnat un contract de profesionist. Un fost membru marcant al echipei naționale de tineret a Angliei, pentru care a evoluat în nu mai puțin de 40 de partide, Milner este recunoscut pentru execuțiile sale excelente din lovituri libere.
* 1988: Barbara Lazović (n. Varlec, 4 ianuarie 1988, în Brežice)^[3] este o handbalistă slovenă care joacă pentru echipa românească CSM București^[4]și echipa națională a Sloveniei^[1]. Lazović evoluează pe postul de intermediar dreapta.
* 1989: Ioana Strungaru, născută Crăciun (n. 4 ianuarie 1989, Trușești, jud. Botoșani), este o canotoare română medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din 2016 în proba de 8+1, legitimată în prezent la CS Botoșani.
* 1990: Manuela Chereji (n. 4 ianuarie 1990, Ștei, județul Bihor), cunoscută mai mult sub numele scenic Ela Rose, este o cântăreață română de muzică dance. Manuela Chereji s-a născut pe 4 ianuarie 1990, în orașul Ștei, județul Bihor. Ea a fost pasionată de muzică înca din copilărie, cântând în corul școlii, iar apoi la diverse serbări, petreceri, festivaluri și concursuri de muzică. În 2008, în timp ce cânta la Zilele orașului Ștei, Manuela a fost observată de producătorul David Deejay, care i-a propus să vină la studioul său pentru a înregistra o piesă. Tot David Deejay a fost cel mare i-a dat numele de scenă "Ela Rose". Cântăreața a debutat în martie 2009, la 18 ani, cu single-ul „I Can Feel”.^[1]

După absolvirea Colegiului Național "Avram Iancu" din Ștei, Ela Rose s-a mutat la București. Acum studiază jurnalismul la o facultate particulară și continuă, în paralel, cariera de cântăreață.^[1]

Piesa „I Can Feel” a devenit hit în scurt timp, fiind difuzată intens posturile de radio, și fiind desemnată ”Piesa anului 2009” la postul Vibe FM.^[1] Videoclipul piesei a fost filmat în Ungaria (Budapesta) și a fost regizat de Dragoș Buliga.

Pe plan internațional, „I Can Feel” a fost difuzată și la posturile de radio din câteva țări europene, fiind inclusă în playlist-ul Ministry of Sound. La sfârșitul anului 2010, Ela Rose a lansat cel de-al doilea single din carieră, „No You, No Love”. Piesa a fost realizată în colaborare cu DJ Gino Manzotti (DJ Project) și Adi Colceru (David Deejay).

În primăvara anului 2011, Ela Rose a lansat cel de-al treilea single oficial, „Lovely Words”. Piesa a avut mare succes în afara României, mai ales în Grecia, Bulgaria și Serbia, țări în care s-a clasat pe poziții înalte în topurile muzicale de specialitate.^[1] În Grecia, Ela Rose și „Lovely words” au fost timp de patru săptămâni consecutive Nr.1 în Top 30 la Heat Radio, unul dintre cele mai ascultate posturi grecești.^[1] Videoclipul piesei a fost filmat în vara lui 2011 pe malul Mării Negre.
În luna aprilie a anului 2016, Adela Popescu, fosta solistă a DjProject a fost înlocuită de Ela Rose. Alături de Ela, băieții de la DjProject au lansat single-ul "Sevraj".

* 1990: Toni Kroos (n. 4 ianuarie 1990,^[2] Greifswald, RDG^[3]) este un fotbalistgerman care evoluează la clubul Real Madrid și la echipa națională de fotbal a Germaniei.
* 1992: Serghei Țîganov (n. 4 ianuarie 1992, Sankt Petersburg) este un fotbalist rus care în prezent evoluaează la clubul Dinamo Barnaul pe postul de atacant.
* 1996: Diana Ilina (în belarusă Дзіяна Ільіна, cu alfabet Łacinka: Dzijana Ilina, n. 4 ianuarie 1996, în Gomel)^[1] este o handbalistă din Belarus care joacă pentru clubul românesc SCM Gloria Buzău și echipa națională a Belarusului^[2]. Ilina evoluează pe postul de centru.

Decese

·       1248 - A murit regele Sancho al II-lea al Portugaliei; (n. 8 septembrie 1207).

Sancho al II-lea al Portugaliei - foto: ro.wikipedia.org

Sancho al II-lea al Portugaliei, supranumit Călugăr (n. 8 septembrie 1207, Coimbra – d. 4 ianuarie 1248, Toledo), a fost cel de-al patrulea rege al Portugaliei, fiul cel mare al lui Afonso al II-lea al Portugaliei cu soția sa, Prințesa Urraca de Castilia. Sancho a devenit rege în 1223 și a fost urmat de fratele său, Afonso al III-lea, în 1247.

În 1264 nobilii recalcitranți sprijiniti de Biserica Catolica l-au invitat pe fratele lui Sancho, Afonso, care locuia în Franta în calitate de Conte de Boulogne, să ocupe tronul. Afonso a renunțat imediat la posesiile sale din Franta și a plecat spre Portugalia. Sancho al II-lea a fost îndepărtat de la tron în 1247 și a ajuns să trăiască în exil la Toledo, unde a murit pe 4 ianuarie 1248.

* 1707: Ludwig Wilhelm, Margraf de Baden (n. 8 aprilie 1655,^[1] Paris, Regatul Franței^[2] – d. 4 ianuarie 1707,^[1] Rastatt, Germania^[3]) a fost conducător de Baden în Germania și comandantul șef al armatei imperiale. Este cunoscut, de asemenea, drept Ludwig Turcul (Türkenlouis) pentru multele victorii împotriva armatei turce. După decesul său în 1707, soția sa, Sibylla de Saxa-Lauenburg, a acționat ca regentă de Baden-Baden.

Ludwig Wilhelm s-a născut în Hôtel de Soissons, în Paris, la 8 aprilie 1655. Numele său a fost ales după bunicul său, Margraf Wilhelm (1593–1677), și nașul său, Ludovic al XIV-lea, care era regele Franței. Ludwig a fost fiul lui Ferdinand Maximilian de Baden-Baden (1625–1669) și a soției lui, franțuzoaica, Prințesa Louise de Savoia (1627–1689). Tatăl său era fiul cel mare al lui Wilhelm, Margraf de Baden-Baden și decesul prematur al lui, l-a lăsat pe Ludwig Wilhelm, moștenitor de Baden și sef al ramurei catolice al Casei de Zähringen.

Fratele mamei sale era Contele de Soissons, tatăl renumitului general Prințul Eugene de Savoia, în a cărui umbră militară Ludwig va trăi și va lupta iar verii vor fi aliați în serviciul împăratului Sfântului Imperiu Roman împotriva francezilor. Părinții lui separându-se, el a fost rapit copil fiind din casa mamei lui din Paris și repatriat în Germania, unde a fost crescut de bunica paternă vitregă.

Pe 27 martie 1690, Margraful s-a căsătorit cu Prințesa Sibylle de Saxa-Lauenburg, aceasta fiind cu 20 de ani mai tânără. Ei au avut următorii copii:

• avort (d. între 1690 și 1695)
• Leopold Wilhelm (28 noiembrie 1695, Günzburg - 19 mai 1696), Prinț Ereditar de Baden-Baden
• Charlotte (7 august August 1696, Günzburg - 16 ianuarie 1700)
• Charles Joseph (30 septembrie 1697, Augsburg - 9 martie 1703, Schlackenwerth), Prinț Ereditar de Baden-Baden;
• Wilhelmine (14 august 1700, Nürnberg - 16 mai 1702, Schlackenwerth)
• Luise (n. 8 mai 1701, Nürnberg - d. 23 septembrie 1707)
• Louis George Simpert (7 iunie 1702 – 22 octombrie 1761), Margraf de Baden-Baden
• Wilhelm Georg Simpert (5 septembrie 1703, Aschaffenburg - 16 februarie 1709, Baden-Baden)
• Auguste Marie Johanna (10 noiembrie 1704 – 8 august 1726), căsătorită cu Louis, Duce de Orléans (1703–1752)
• August Georg Simpert (14 ianuarie 1706 – 21 octombrie 1771), Margraf de Baden-Baden, căsătorit cu Marie Victoire d'Arenberg (1714 - 1793)

Ironic pentru un prinț-militar care a luptat împotriva Franței cea mai mare parte a carierei sale, la 17 ani după decesul său, singura fiică care a supraviețuit copilăriei, Prințesa Auguste, s-a căsătorit cu Louis d'Orléans, fiul regentului Franței și, la momentul nunții, primul în linia de succesiune la tronul Franței. Descendentul său din această uniune a devenit regele Louis Philippe al Franței în 1830.

După decesul lui Ludwig, văduva lui a construit Schloss Favorite, ca reședință de vară în memoria soțului ei. A fost înmormântat la Stiftskirche în Baden-Baden.

Ludwig Wilhelm
Margraf de Baden-Baden
Căsătorit(ă)	Sibylle de Saxa-Lauenburg
Urmași Ludwig Georg, Margraf de Baden-Baden Auguste, Ducesă de Orléans Augustus Georg, Margraf de Baden-Baden
Familie nobilă	Casa de Zähringen
Tată	Ferdinand Maximilian de Baden-Baden
Mamă	Louise de Savoia
Naștere	8 aprilie 1655 Hôtel de Soissons, Paris, Franța
Deces	4 ianuarie 1707 (51 de ani) Schloss Rastatt, Germania
Înmormântare	Stiftskirche, Baden-Baden
Religie	Romano-catolică Ludwig Wilhelm, Margraf de Baden. Portertul lui Ludwig în 1691 pe un medalion care celebrează victoria împotriva Imperiului otoman.

·       1786 - A murit Moses Mendelssohn, filosof german (n. 1729)

Moses Mendelssohn – foto: ro.wikipedia.org

Moses Mendelssohn, fiul lui Mendel, s-a născut în 1729 în Dessau, Germania. A fost promotorul unei mișcări de deschidere a religiei iudaice, de reformare a acesteia, pornind din interiorul ei. Considera că mersul la sinagogă nu trebuie să fie obligatoriu, un evreu putând fi la fel de religios în propria lui casă, ca și la sinagogă. A îndemnat studierea limbii ebraice și la abandonarea idișului. Idișul îl considera specific ghetoului, iar el milita pentru ieșirea din ghetou.

·         1801: Ducesa Louise Charlotte de Mecklenburg-Schwerin (19 noiembrie1779 – 4 ianuarie 1801) a fost bunica maternă a Prințului Albert, soțul reginei Victoria a Regatului Unit.

Louise Charlotte s-a născut ducesă de Mecklenburg-Schwerin, tatăl ei fiind Frederic Francisc I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin. Mama ei a fost Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg și sora ei a fost Charlotte de Mecklenburg-Schwerin (1784–1840), soția regelui Christian al VIII-lea al Danemarcei.

La 1 noiembrie 1795, Louise Charlotte s-a logodit cu regele Gustav al IV-lea Adolf al Suediei. Logodna a fost aranjată de Gustaf Adolf Reuterholm, care era regentil de facto al Suediei, și care dorea să-și mențină influența și după ce monarhul era declarat major, având o regină îndatorată pentru poziția ei. Inițial, regele a fost de acord; logodna a fost celebrată la curțile Suediei și Mecklenburg și Louise Charlotte a fost menționată în rugăciunea bisercii din Suedia.

Cu toate acestea, împărăteasa Ecaterina cea Mare, a dorit ca nepoata ei, Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a Rusiei să fie regina Suediei, și și-a afișat aversiunea față de logodnă. Apoi, mai mulți oameni i-au spus regelui că Louise Charlotte, pe care el n-o văzuse, nu era frumoasă. Când regele a fost declarat legal major în 1797, el a rupt logodna. Tatăl ei a cerut despăgubiri. În 1803, problema s-a rezolvat când orașul suedez Wismar din Germania a fost predat Mecklenburg-Schwerin prin tratatul de la Malmö. În cele din urmă, aranjamentul regelui Gustav al Suediei cu nepoata țarinei Rusiei a eșuat din cauza încăpățânării lui Gustav de a permite ca tânăra lui mireasă să-și păstreze religia ortodoxă.

La Ludwigslust la 21 octombrie 1797 Louise Charlotte s-a căsătorit cu Prințul Ereditar Augustus de Saxa-Gotha-Altenburg. Strămoșul lor comun era Frederic al II-lea, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg (1676–1732). Mariajul a fost aranjat împotriva dorinței ei și a fost nefericit. Soțul ei a abuzat de ea iar ea a vrut să-l părăsească însă a fost obligată de familie să rămână lângă el.^[1] Louise Charlotte a fost descrisă ca fiind foarte blondă, nu prea atrăgătoare, oarecum cocoșată, dar, de asemenea, spirituală, talentată, cultivată, plăcută și mai deschisă decât ceea ce era privit ca un ideal pentru acea perioadă.^[2]

Louise Charlotte și Augustus au avut un copil:

• Luise Dorothea Pauline Charlotte Fredericka Auguste (n. Gotha, 21 decembrie 1800 – d. Paris, 30 august 1831). Ea s-a căsătorit prima dată la 31 iulie 1817 cu Ernst I, Duce de Saxa-Coburg și a fost mama Prințului Consort Albert; cei doi au divorțat în 1826; a doua oară s-a căsătorit la 18 octombrie 1826 cu Alexander von Hanstein, numit conte de Pölzig.

Louise Charlotte a murit patru ani mai târziu, la vârsta de 21 de ani, înainte ca Augustus să acceadă la tronul ducatului de Saxa-Gotha-Altenburg. Un an mai târziu, soțul ei s-a recăsătorit cu Karoline Amalie de Hesse-Kassel cu care nu a avut copii.

Louise Charlotte de Mecklenburg-Schwerin
Prințesă Ereditară de Saxa-Gotha-Altenburg
Date personale
Născută	19 noiembrie 1779 Mecklenburg-Schwerin
Decedată	4 ianuarie 1801 (21 de ani) Gotha
Înmormântată	Gotha
Părinți	Friedrich Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg
Frați și surori	Ducesa Charlotte Frederica de Mecklenburg-Schwerin Frederick Louis, Mare Duce Ereditar de Mecklenburg-Schwerin Gustav Wilhelm von Mecklemburg-Schwerin[*] Adolf of Mecklenburg[*]
Căsătorită cu	Augustus, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg
Copii	Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce duchess[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Gotha-Altenburg Casa de Mecklenburg-Schwerin

·         1825: Ferdinand I (12 ianuarie 1751 – 4 ianuarie 1825) a fost rege al Neapolelui, Siciliei și a celor Două Sicilii din 1759 până la moartea sa. A fost al treilea fiu al regelui Carol al Neapolelui, Siciliei și celor Două Siciliiși a soției lui Maria Amalia de Saxonia. La 6 octombrie 1759, tatăl său care i-a succedat fratelui său pe tronul Spaniei, a abdicat de la conducerea celor 3 regate în favoarea fiului său Ferdinand (fiul cel mare al regelui, Infantele Felipe, era întârziat mintal iar al doilea fiu, Carol era destinat moștenirii tronului Spaniei). Ferdinand s-a născut la Neapole și a crescut în mijlocul multor dintre monumentele ridicate acolo de către tatăl său, care pot fi văzute și astăzi: Palatele din Portici, Caserta și Capodimonte.

Ferdinand a fost al treilea fiu al părinților săi, și era de așteptat ca fratele său cel mare Carol să moștenească Neapole și Sicilia. Când tatăl său a urcat pe tronul Spaniei în 1759 el a abdicat în Neapole în favoarea lui Ferdinand, în conformitate cu tratatele care interzic unirea celor două coroane. Pentru că Ferdinand avea opt ani, s-a înființat un consiliu de regență condus de toscanul Bernardo Tanucci. Acesta din urmă, un om capabil, ambițios, care dorea să păstreze guvernul cât mai mult posibil în propriile mâini, a neglijat în mod intenționat educația tânărului rege, și l-a încurajat în dragostea lui pentru plăcere, lene și devotamentul său excesiv față de sportul în aer liber.^[1] Minoratul lui Ferdinand s-a sfârșit în 1767 și prima sa măsură a fost să expulzeze iezuiții. Anul următor el s-a căsătorit cu Arhiducesa Maria Carolina, fiica împărătesei Maria Tereza. Prin contractul de căsătorie, regina avea un cuvânt de spus în Consiliul de Stat, după nașterea primului ei fiu, iar ea s-a folosit de acest mijloc de influență politică.

Ferdinand I
Rege al celor Două Sicilii
Ferdinand cu Muntele Vezuviu în fundal
Date personale
Nume la naștere	Ferdinando Antonio Pasquale Giovanni Nepomuceno Serafino Gennaro Benedetto
Născut	12 ianuarie 1751 Neapole
Decedat	4 ianuarie 1825 (73 de ani) Neapole
Înmormântat	Basilica Santa Chiara, Neapole
Părinți	Carol al III-lea al Spaniei Maria Amalia de Saxonia
Frați și surori	Infante Philip, Duke of Calabria[*] Carol al IV-lea al Spaniei Infantele Gabriel al Spaniei infantele Antonio Pascual al Spaniei[*] Francisco Javier de Bourbon[*] Maria Louisa a Spaniei Infanta Maria Josefa a Spaniei
Căsătorit cu	Maria Carolina a Austriei Lucia Migliaccio de Floridia
Copii	Maria Theresa, Împărăteasă romano-germană Maria Luisa, Mare Ducesă de Toscana Carlo, Duce de Calabria Francisc I al celor Două Sicilii Maria Christina, regină a Sardiniei Maria Amalia, regină a Franței Maria Antonia, Prințesă de Asturia Leopold, Prinț de Salerno
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	scriitor
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Bourbon-Două Sicilii
Rege al celor Două Sicilii
Domnie	12 decembrie 1816 – 4 ianuarie 1825
Predecesor	Carol al III-lea al Spaniei
Succesor	Francisc I al celor Două Sicilii Ferdinand în 1760, la vârsta de nouă ani.

·         1877: Cornelius Vanderbilt ( 27 mai 1794- 4 ianuarie1877), cunoscut și sub numele de poreclă Commodore (Comandantul),^[2] a fost un industriaș american și filantrop care a făcut avere în transportul maritim și în industria feroviarǎ. El a fost patriarhul familiei Vanderbilt și unul dintre cei mai bogați americani din istorie. O universitate la care a donat 1 milion de dolari a fost denumită cu numele sǎu în onoarea sa. Când el a împlinit 70 de ani, soția lui a murit, și s-a recăsătorit mai târziu cu o femeie mai tânără, care l-a încurajat să facă unele contribuții filantropice. În 1873, spre sfârșitul vieții sale, a donat 1 milion dolari pentru a construi și dota Universitatea din Nashville, Tennessee, care îi va purta numele. Vanderbilt a murit la vârsta de 82, la 4 ianuarie 1877, în casa sa din Manhattan, și a fost îngropat în cimitirul Moravia din New Dorp, Staten Island, lăsându-i lui Billy Vanderbuild(1821-1885)o avere de circa 150 de miliarde de dolari (valoarea din 2005), plus alte proprietǎți.

·         1880: Anselm Feuerbach (n. 12 septembrie 1829, Speyer, Germania – d. 4 ianuarie 1880, Veneția, Italia) a fost un pictor german. El a fost liderul pictorilor clasiciști ai Școlii germane din secolul al XIX-lea.

Feuerbach s-a născut la Speyer, fiind fiul renumitului arheolog Joseph Anselm Feuerbach și nepotul savantului jurist Paul Johann Anselm Ritter von Feuerbach.

După frecventarea școlilor de artă de la Düsseldorf și München, a plecat la Anvers și apoi la Paris, unde a beneficiat de învățăturile unor pictori renumiți și a realizat prima sa capodoperă, Hafiz la fântână în 1852. El a lucrat ulterior la Karlsruhe și apoi la Veneția. La Veneția, a fost influențat de marea școală a coloriștilor și multe din lucrările sale dovedesc un studiu detaliat al stilului maeștrilor italieni. El a plecat apoi la Roma și ulterior la Viena.

La Viena, a fost un apropiat al compozitorului Johannes Brahms. În 1873, a devenit profesor la Academia de Arte Frumoase din Viena, dar dezamăgit de recepția făcută la Viena lucrării Căderea titanilor pentru tavanul noii Case-Muzeu a Artiștilor, a plecat la Veneția, unde a murit în 1880.

Lucrările sale sunt expuse în principalele galerii de artă ale Germaniei. La Stuttgart se află Ifigenia; la Karlsruhe, Dante la Ravenna; la München, Medeea; și la Berlin, Concertul, ultima sa pictură importantă. Printre capodoperele sale se află și Bătălia Amazoanelor, Pietà, Conferința lui Platon, Orfeu și Euridice și Ariosto în parcul de la Ferrara.

Anselm Feuerbach
Autoportret (1852)
Date personale
Născut	12 septembrie 1829 Speyer,  Germania
Decedat	4 ianuarie 1880 (50 de ani) Veneția,  Italia
Părinți	Joseph Anselm Feuerbach[*]
Naționalitate	German
Cetățenie	Germania
Ocupație	pictor profesor universitar
Activitate
Domeniu artistic	Pictură
Studii	Academia de Arte Frumoase din Düsseldorf
Profesor pentru	Rudolf Ernst[*]
Mișcare artistică	Neoclasicism Ifigenia

·         1915: Anton Alexander von Werner (n. 9 mai, 1843, Frankfurt (Oder), d. 4 ianuarie, 1915, Berlin a fost un pictor german. În 1873 a fost numit profesor iar în 1875 director al Academiei Regale de Arte Plastice din Berlin (Königliche Hochschule der bildenden Künste). În 1909, i-a urmat lui Hugo von Tschudi ca director al Galeriei Naționale din Berlin. 

·         1920 - A murit scriitorul spaniol Benito Perez Galdos ("Dona Perfecta", "Familia lui Leon Roch") (n.18.05.1843).

·         1926: Margareta de Savoia (Margherita Maria Teresa Giovanna; 20 noiembrie1851 – 4 ianuarie 1926), a fost regina Italiei în timpul domniei soțului ei, Umberto I al Italiei.

Margareta de Savoia
Regină a Italiei
Date personale
Nume la naștere	Margherita Maria Teresa Giovanna di Savoia
Născută	20 noiembrie 1851 Palatul Chiablese, Torino
Decedată	4 ianuarie 1926 (74 de ani) Bordighera
Înmormântată	Panteonul din Roma
Părinți	Ferdinand, Duce de Genova Prințesa Elisabeta de Saxonia
Frați și surori	Thomas, al 2-lea Duce de Genova
Căsătorită cu	Umberto I al Italiei
Copii	Victor Emmanuel al III-lea
Cetățenie	Regatul Italiei
Ocupație	salonnière[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa de Savoia
Domnie
Domnie	9 ianuarie 1878 – 29 iulie 1900

·         1931: Prințesa Louise, Ducesă de Fife (Louise, Victoria Alexandra Dagmar; 20 februarie 1867 - 4 ianuarie 1931) a fost cel de-al treilea copil și cea mai mare fiică a lui Eduard VII și a reginei Alexandra. A fost sora mai mică a regelui George al V-lea și a cincea deținătoare a titlului de Prințesă Regală. S-a născut ca Prințesa Louise de Wales, la Casa Marlborough, resedința din Londra a părinților ei, atunci Prințul și Prințesa de Wales (mai târziu, Eduard VII și regina Alexandra). O mare parte a copilăriei ei a petrecut-o la Casa Sandringham, casa de la Norfolk a părinților ei.

A fost botezată la Casa Marlborough la 10 mai 1867 de Charles Longley, arhiepiscop de Canterbury. Nașii ei au fost: mătușile paterne – Alice, Prințesă de Hesse, Elena, Prințesă de Schleswig-Holstein și Prințesa Louise, Ducesă de Argyll; unchiul patern (prin căsătorie), Prințul Moștenitor Frederic al Prusiei; verișoara sa – Marea Ducesă Augusta de Mecklenburg-Strelitz; unchiul matern – Electorul Frederic Wilhelm de Hesse-Kassel; bunica maternă: regina Louise a Danemarcei – de la care a luat numele; unchiul matern - George I al Greciei; mătușa maternă - Țarina Maria Feodorovna a Rusiei; Ducele Karl de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg și Prințul Eduard de Saxa-Weimar-Eisenach.</ref>

La fel ca surorile sale, Prințesa Maud și Victoria, ea a primit o educație formală limitată. Bunica paternă a fost regina Victoria a Regatului Unit, iar bunicul matern a fost regele Christian al IX-lea al Danemarcei. 

La 27 iulie 1889, Prințesa Louise s-a căsătorit cu Alexander Duff, al 6-lea Conte de Fife la Palatul Buckingham.^[1] La două zile după nuntă, regina Victoria l-a numit pe soțul nepoatei sale Duce de Fife și Marchiz de Macduff.

Alexander era cu 18 ani mai mare decât Louise și erau verișori de gardul trei, ca descendenți ai regelui George al III-lea.

Ducele de Fife și Prințesa Louise, Ducesă de Fife au avut trei copii:

• Alastair Duff, Marchiz de Macduff (1890-1890)
• Prințesa Alexandra, Ducesă de Fife (1891-1959) căsătorită cu Prințul Arthur de Connaught; au avut copii
• Prințesa Maud de Fife (1893-1954), căsătorită cu Charles Carnegie, al 11-lea Conte de Southesk; au avut copii

La 9 noiembrie 1905, Eduard al VII-lea a declarat-o pe Prințesa Louise Prințesă Regală, cea mai înaltă onoare acordată unei membre a familiei regale. În același timp, regele le-a acordat celor două fiice ale Prințesei Regale titlul de "prințesă a Marii Britanii și a Irlandei de Nord".

În decembrie 1911, în timp ce navigau în Egipt, Prințesa Regală și familia ei au naufragiat în largul coastei Marocului. Deși au scăpat nevătămați, Ducele de Fife s-a îmbolnăvit de pleurezie, probabil contactată ca urmare a naufragiului. El a murit la Assuan, Egipt, în ianuarie 1912 și Prințesa Alexandra i-a succedat la conducerea ducatului de Fife. Mai târziu, fiica sa cea mare, Prințesa Alexandra de Fife s-a căsătorit cu verișorul ei primar, Prințul Arthur de Connaught.

Prințesa Regală a murit în ianuarie 1931, la casa ei din Portman Square, Londra și a fost înmormântată la Castelul Windsor.

Prințesa Louise
Prințesă Regală, Ducesă de Fife
Date personale
Nume la naștere	Louise Victoria Alexandra Dagmar
Născută	20 februarie 1867 Casa Marlborough, Londra
Decedată	4 ianuarie 1931 (63 de ani) Portman Sq, Londra
Înmormântată	Castelul Windsor
Părinți	Eduard al VII-lea al Regatului Unit Alexandra a Danemarcei
Frați și surori	Prințesa Victoria Alexandra a Regatului Unit Maud de Wales George al V-lea al Regatului Unit Albert Victor, Duce de Clarence Prințul Alexander John
Căsătorită cu	Alexander Duff, Duce de Fife
Copii	Alastair, Marchiz de Macduff Prințesa Alexandra, Ducesă de Fife Prințesa Maud, Contesă de Southesk
Cetățenie	Regatul Unit  Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Apartenență nobiliară
Titluri	duchess[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Windsor Casa de Saxa-Coburg și Gotha Louise, Prințesă Regală și Ducesă de Fife împreună cu fiicele ei Prințesa Maud de Fife (stânga) și Prințesa Alexandra de Fife (dreapta), ca 1911.

·         1940 - A murit scriitorul german Conrad Weiss.

·      1941 - A murit Henri Bergson, filozof și scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1927 (“Evoluţia creatoare”, “Gîndire şi mişcare”, “Materie şi memorie”); (n.18.10.1859).

Henri-Louis Bergson (n. 18 octombrie 1859 —  - foto: ro.wikipedia.org

Henri-Louis Bergson (n. 18 octombrie 1859 — d. 4 ianuarie 1941) a fost scriitor și filosof evreu francez ale cărui idei au pătruns și în literatură, prin intermediul operei lui Proust, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1927 Motivația Juriului Nobel “ca o recunoaștere a ideilor lui bogate și incitante și strălucitei măiestrii cu care au fost înfățișate”

·     1954 - A murit Elena Farago (Elena Paximade), poetă simbolistă română care a compus poezie pentru copii.

Elena Farago – foto: ro.wikipedia.org

Elena Farago (n. 29 martie 1878, Bârlad – d. 4 ianuarie 1954, Craiova) a fost o poetă română care a compus poezie pentru copii. Creații cunoscute sunt „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, „Cloșca”, „Sfatul degetelor” și „Motanul pedepsit” În 1922 a fondat la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară Năzuința, la care au colaborat: Simion Mehedinti, Perpessicius,Ion Barbu,Victor Eftimiu Camil Petrescu s.a . De asemenea a patronat și revista educativă pentru copii și tineret Prietenul Copiilor (1943-1946).

* 1958: Adelgunde de Bavaria^[1][2] (germană Adelgunde Marie Auguste Therese Prinzessin von Bayern^[1][2]) (17 octombrie 1870, Munchen, Regatul Bavariei^[1][2] – 4 ianuarie 1958, Sigmaringen, Baden-Württemberg, Germania^[1][2]) a fost prințesă de Bavaria prin naștere și prințesă de Hohenzollern prin căsătoria cu Wilhelm, Prinț de Hohenzollern. Adelgunde a fost al doilea copil^[1][2] din cei treisprezece ai regelui Ludwig al III-lea, ultimul rege al Bavariei, și ai Mariei Theresa de Austria-Este, nepoata lui Francisc al V-lea, Duce de Modena. Adelgunde s-a căsătorit la 20 ianuarie 1915 la Munchen cu Prințul Wilhelm de Hohenzollern, fiul cel mare al Prințului Leopold de Hohenzollern și a Infantei Antónia a Portugaliei.^[1][2]Adelgunde a fost a doua soție a Prințului Wilhelm. Din prima căsătorie cu Prințesa Maria Teresa de Bourbon-Două Sicilii Wilhem avea trei copii. Adelgunde și Wilhelm nu au avut copii

Prințesa Adelgunde de Bavaria
Prințesă de Hohenzollern
Date personale
Nume la naștere	germană Adelgunde Marie Auguste Therese
Născută	17 octombrie 1870 Munchen, Regatul Bavariei
Decedată	4 ianuarie 1958 (87 de ani) Sigmaringen, Baden-Württemberg, Germania de Vest
Părinți	Ludwig al III-lea al Bavariei Maria Theresa de Austria-Este
Frați și surori	Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei Prince Karl of Bavaria[*] Franz de Bavaria Prințesa Matilda de Bavaria Princess Maria Ludwiga Theresia of Bavaria[*] Hildegard Maria von Bayern[*] Wiltrud Marie Alix von Bayern[*] Gundelinde von Bayern[*]
Căsătorită cu	Wilhelm, Prinț de Hohenzollern
Cetățenie	Germania
Ocupație	feudatory[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Wittelsbach

·         1960: Albert Camus (Pronunție în franceză: /albɛʁ kamy/; n. 7 noiembrie1913, Mondovi, Algeria franceză, azi Dréan, în arabă الدرعان, Algeria- d. 4 ianuarie 1960, Villeblevin, departamentul Yonne, Franța) a fost un romancier, dramaturg și filozof francez, reprezentant al existențialismului. Se naște într-un ținut sărac al Algeriei, Dréan - părinții săi fiind stabiliți aici încă din 1871. Albert este al doilea fiu al soților Camus, născut după fratele său mai mare, Lucien. Prima mare experiență capitală a existenței pe care o trăiește Camus este cea a sărăciei. Tatăl său, Lucien Camus, un țăran francez, moare în primele lupte ale Primului Război Mondial. Mama sa, Catherine Camus, de origine spaniolă, analfabetă, împreună cu cei doi fii, se stabilește la Alger, unde a muncit întâi la o fabrică de cartușe, iar apoi a spălat cu ziua rufele pe la familiile avute. Albert își petrece copilăria lângă mama sa, aproape surdă și care vorbea foarte puțin, un unchi infirm, dogar de meserie și fratele său, Lucien. Mediul familial, aflat sub semnul lipsurilor elementare, îi marchează profund personalitatea.
„Ducând o viață săracă”, nota el în Caiete, „printre oamenii aceia umili sau vanitoși, eu am atins în modul cel mai sigur ceea ce mi se pare a fi adevăratul sens al vieții”. 
Oricum ar fi arătat mediul copilăriei, el îl identifică cu paradisul pierdut. Este un sentiment de recunoștință care nu ia decât forma conștiinței vinovate, căci oamenilor bogați cerul li se pare un dat firesc, iar pentru cei săraci este un har infinit. Și, într-adevăr, bucuriile cerului, ale lumii și aerului le înlocuiau pe cele pe care nu i le putea oferi o copilărie orfană și dominată de umbrele nevoii. Complexul recuperării valorilor pierdute îl înrobește și Camus este mereu pe drumuri spre a-și completa fondul de cunoștințe, impresii, senzații. Se pare că nu-și dorea să fie un om de excepție, un geniu, ci prefera normalitatea: „Sunt un om mediu plus o existență. Valorile pe care aș simți nevoia să le apăr sunt valori medii”. Și totuși din odiseea sa nu lipsește miza cea mai înaltă: vrea, în taină, să obțină absolutul, ca și eroul său, Meursault. În următorii ani, preocuparea sa principală devin studiile. Absolvă cursurile școlii comunale, după care urmează, ca bursier, cursurile liceului din Alger; a urmat și studii universitare. Face studii de filozofie, luîndu-și licența cu teza Metafizica creștină și neoplatonismul, care are ca obiect raportul dintre elenism și creștinism la Plotin și Sfântul Augustin. Din aceeași perioadă datează și afirmația: "Mă simțeam un grec trăind într-o lume creștină".

Camus trăiește intens extremele existențiale: se dedică pasiunii sportive, devine chiar un celebru fotbalist, gustă o formă de glorie accentuată, dar la vârsta de 17 ani apar primele simptome ale tuberculozei. Boala îi frânează avânturile și îl determină să aleagă o viață mai retrasă în locul uneia de boem. 

În toată această perioadă Camus și-a continuat studiile la Facultatea din Alger, având concomitent diverse ocupații pentru a-și câștiga existența. Până în 1939 viața sa decurge în mod obșnuit, fără evenimente spectaculoase. Însă în acest an izbucnește cel de-al Doilea Război Mondial. Camus a încercat să se înroleze, dar este respins din cauza sănătății sale. El pleacă la Oran – „un oraș obișnuit și nimic mai mult decât o prefectură franceză de pe coasta algeriană” – unde va plasa acțiunea romanului Ciuma.
În 1940 se căsătorește cu Francine Faure, originară din Oran. În 1941 începe să lucreze la romanul Ciuma.
În 1942 un reviriment al bolii sale îl obligă pe Camus să se odihnească la Chambon-sur-Lignon. La 8 noiembrie 1942 are loc debarcarea trupelor anglo-americane în Africa de Nord, fapt care îl separă până la Eliberare pe Camus de soția sa, rămasă la Oran.
În 1946 termină de scris romanul Ciuma. Vine, apoi, amurgul împlinirilor, marcat și de decernarea Premiul Nobel pentru literatură în 1957. După trei ani, la 4 ianuarie 1960, moare într-un stupid accident de mașină, în timp ce se întorcea la Parisdin scurta vacanță a sărbătorilor de iarnă, de la schi.

Albert Camus
Date personale
Născut	7 noiembrie 1913 Dréan, El Taref, Algeria
Decedat	4 ianuarie 1960 (46 de ani) Villeblevin, Yonne, Burgundia, Franța
Înmormântat	Lourmarin
Cauza decesului	accident (accident rutier[*][5])
Căsătorit cu	Simone Hié[*] (16 iunie 1934–septembrie 1940)[6][2][7] Francine Faure[*] (3 decembrie 1940–4 ianuarie 1960)[8][9]
Copii	Catherine Camus[*][10][11] Jean Camus[*][10][11]
Naționalitate	Francez
Cetățenie	Franța
Religie	ateism
Ocupație	Scriitor, filozof
Limbi	limba franceză[1]
Studii	University of Algiers[*][2]
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Absurd
Specie literară	roman, nuvelă, teatru
Opere semnificative	L’Homme révolté[*] La mort heureuse[*] Căderea (roman) Le Mythe de Sisyphe[*] Străinul Ciuma Albert Camus, Maria Casarès. Correspondance (1944-1959)[*] Caligula[*]
Influențe[ascunde] Fiodor Dostoievski, Franz Kafka, Søren Kierkegaard, Herman Melville, Friedrich Nietzsche, Jean-Paul Sartre, Simone Weil, Victor Hugo, Pascal Pia, George Orwell, André Gide
A influențat pe[ascunde] Thomas Merton, Jacques Monod, Jean-Paul Sartre, Orhan Pamuk, Mohsin Hamid
Note
Premii	Premiul Nobel pentru literatură[3][4]
Premiul Nobel pentru Literatură, 1957

* 1961: Erwin Rudolf Josef Alexander Schrödinger (n. 12 august 1887, Viena— d. 4 ianuarie 1961, Viena) a fost un fizician austriac, laureat al premiului Nobel pentru fizică în 1933, unul din părinții fizicii cuantice. Schrödinger a fost profesor de fizică teoretică la Berlin, Graz și Dublin și este fondatorul mecanicii ondulatorii, a cărei ecuație fundamentală îi poartă numele. A studiat de asemenea elementul radiu și a adus contribuții însemnate la definitivarea teoriei culorii.

Prima lucrare de mecanică ondulatorie elaborată de Schrödinger în ianuarie 1926 înlocuiește electronul din modelul atomic al lui Niels Bohrcu o serie de unde, aplicând teoria lui Louis de Broglie, conform căreia electronii se comportă ca niște unde; această teorie este încorporată în ecuația lui Schrödinger.

·         1965: Thomas Stearns Eliot (n. 26 septembrie 1888 – d. 4 ianuarie 1965) a fost un poet anglo-american, dramaturg și teoretician literar, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1948). Prin arta sa remarcabilă, T.S.Eliot a revoluționat întreaga poezie modernă engleză. S-a născut în St.Louis, Missouri și a fost mezinul răsfățat al unei familii cu 7 copii. Mama sa, profesoară și poetă aspirantă, este cea care îi face cunoștința cu poezia. În 1910, Eliot își încheie studiile de filozofie la Harvard, deși frecventează cursurile numai selectiv. Petrece un an la Paris unde scrie Cântecul lui Alfred Prufrock, poemul care îi aduce consacrarea. Aici va frecventa cursurile universității din Sorbona, iar în Anglia va studia și la Oxford. În 1914, pleacă în Anglia cu o bursă de studii. O întâlnește aici pe Vivienne Haigh-Wood (1888 - 1947), o guvernantă, dansatoare și morfinomană. În ciuda protestelor familiei, Eliot se căsătorește cu ea.

După moartea tatălui său, în 1919, suferă o cădere nervoasă. În timpul recuperării, scrie poemul Țara pustie, devenit simbolul generației postbelice, generație deziluzionată și debusolată, și totodată piatră de temelie a poeziei moderne. În 1933 divorțează de Vivienne, care va fi apoi internată într-un spital de boli mentale.

În 1930 scrie Miercurea păresimilor (Ash Wednesday) și ultimul ciclu, Patru cvartete (Four quartets) apare în 1940. Volumul său Old Possum's Book of Practical Cats, pe care l-a scris pentru nepoții săi, s-a transformat în libretul musicalului Cats și a rămas pentru câteva decenii consecutiv un mare hit pe Broadway.

În 1957 se căsătorește în secret cu Valery Fletcher (n. 17 august 1926), fosta lui secretară, o femeie cu 38 de ani mai tânără. Moare la 4 ianuarie1965 la Londra. Corpul îi este incinerat și, conform dorinței sale, cenușa este dusă în satul din care strămoșii lui emigraseră spre America.

Poezie

• The Love Song of J. Alfred Prufrock (1917)
• Poems (1920)
• The Waste Land (Țara pierdută) (1922)
• The Hollow Men (1925)
• Ash Wednesday (Miercurea Cenușii) (1930)
• Poems (1930)
• Coriolan (1931)
• Old Possum's Book of Practical Cats (1939)
• Four Quartets (Patru Cvartete) (1945)

Piese

• Sweeney Agonistes (publicată în 1926, jucată în 1934)
• The Rock (1934)
• Murder in the Cathedral (Omor în Catedrală) (1935)
• The Family Reunion (1939)
• The Cocktail Party (1949)
• The Confidential Clerk (1954)
• The Elder Statesman (jucată în 1958, publicată în 1959)

Non-fiction

• The Sacred Wood: Essays on Poetry and Criticism (1920)
• The Second-Order Mind (1920)
• Homage to John Dryden (1924)
• Shakespeare and the Stoicism of Seneca (1928)
• For Lancelot Andrewes (1928)
• Dante (1929)
• Selected Essays, 1917?1932 (1932)
• The Use of Poetry and the Use of Criticism (1933)
• After Strange Gods (1934)
• Elizabethan Essays (1934)
• Essays Ancient and Modern (1936)
• The Idea of a Christian Society (1940)
• Notes Towards the Definition of Culture (1948)
• Poetry and Drama (1951)
• The Three Voices of Poetry (1954)
• On Poetry and Poets (1957)

Thomas Stearns Eliot
T.S. Eliot după Lady Ottoline Morrell (1934)
Date personale
Nume la naștere	Thomas Stearns Eliot
Născut	26 septembrie 1888[7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22]  Saint Louis, Missouri, Missouri, SUA[23][24][25]
Decedat	4 ianuarie 1965 (76 de ani)[7][8][9][10][11][12][13][14][15][16][17][18][19][20][21][22]  Kensington, Londra, Regatul Unit
Înmormântat	Somerset
Cauza decesului	cauze naturale[*] (Emfizem pulmonar[26])
Părinți	Henry Ware Eliot[*][27] Charlotte Champe Stearns[*][27]
Căsătorit cu	Vivienne Haigh-Wood Eliot[*] (1915–1947)[28] Valerie Eliot[*] (10 ianuarie 1957–4 ianuarie 1965)[29]
Naționalitate	anglo-americană
Cetățenie	SUA  Regatul Unit
Religie	Biserica Unitariană anglo-catolicism[*]
Ocupație	poet, dramaturg, critic literar
Limbi	limba engleză[1]
Studii	Universitatea din Paris Universitatea Harvard Merton College[*] Milton Academy[*]
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Modernism
Specie literară	poezie, teatru
Opere semnificative	Țara pierdută Four Quartets[*]
Note
Premii	Premiul Nobel pentru literatură[2][3] Medalia Prezidențială pentru Libertate[*][4] Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*][5] Emerson-Thoreau Medal[*] Laurence Olivier Award for Best New Musical[*] Premiul Tony cea mai bună bandă sonoră originală[*][6] Premiul Tony pentru cel mai bun libret de musical[*] Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*] Pour le Mérite Order of Merit[*] Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*]
Premiul Nobel pentru Literatură, 1948

* 1969: Corneliu Robe (n. 23 mai 1908, București, România – d. 4 ianuarie1969, București, România) a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1930 (Uruguay). Corneliu Robe s-a retras din activitatea sportivă în 1937.

·     1970 - A încetat din viaţă actorul Mişu Fotino (tatăl), fondator al Teatrului de Stat din Braşov. (n. 1886).

·         1975: Carlo Levi (n. 29 noiembrie 1902 - d. 4 ianuarie 1975) a fost un scriitor, medic și pictor italian de etnie ebraică. A participat la mișcarea de rezistență antifascistă.

A scris o proză neorealistă evocând lumea rurală din Sudul Italiei sau atmosfera incertă din Roma primilor ani postbelici cu caracter acut polemic, de denunț social și judecată aspră asupra problemelor majore ale lumii contemporane. A scris și eseuri politico-filozofice antifasciste.

·         1977: Prințesa Margareta a Suediei și Norvegiei, mai târziu doar a Suediei, Margaretha Sofia Lovisa Ingeborg (25 iunie 1899 – 3 ianuarie/4 ianuarie 1977) a fost prințesă a Suediei prin naștere și prințesă a Danemarcei prin căsătorie. A fost primul copil al Prințului Carl, Duce de Västergötland și a Prințesei Ingeborg a Danemarcei. La Stockholm, la 22 mai 1919 s-a căsătorit cu verișorul ei primar, Prințul Axel al Danemarcei. Nunta a fost sărbătorită cu mari festivități la Stockholm. Împreună au avut doi fii:

• Prințul George Valdemar Karl Axel (1920–1986)
• Prințul Flemming Valdemar Carl Axel (1922–2002)

Mariajul a fost unul fericit. După moartea surorii ei, a Prințesei Moștenitoare Märtha a Norvegiei, în 1954, ea a devenit un mare sprijin pentru copiii surorii sale din Norvegia. Soțul Prințesei Margareta a murit în 1964. Ca văduvă, ea s-a întors de multe ori în Suedia unde se alătura celorlalți membri al familiei regale suedeze în îndatoriri și reprezentări regale.

Prințesa Margareta a murit în 1977, la vârsta de 77 de ani.

Prințesa Margareta a Suediei și Norvegiei
Date personale
Nume la naștere	Margaretha Sofia Lovisa Ingeborg
Născută	25 iunie 1899 Stora Parkudden, Djurgården, Stockholm, Suedia
Decedată	4 ianuarie 1977 (77 de ani) Tranemosegård, Danemarca
Înmormântată	Palatul Bernstorff
Părinți	Prințul Carl, Duce de Västergötland Prințesa Ingeborg a Danemarcei
Frați și surori	Prințesa Märtha a Suediei Astrid a Suediei Prințul Carl, Duce de Östergötland
Căsătorită cu	Prințul Axel al Danemarcei
Copii	Prințul George Valdemar al Danemarcei Prințul Flemming al Danemarcei
Cetățenie	Suedia  Danemarca
Ocupație	președinte
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Bernadotte Casa de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg

* 1994: Constantin Vișoianu (n. 4 februarie 1897,^[1] Urlați, România – d. 4 ianuarie 1994,^[1] Washington, SUA) a fost un jurist, diplomat, publicist și om politic român, care a îndeplinit funcția de ministru de externe în al doilea guvern Sănătescu (4 noiembrie 1944 - 6 decembrie 1944) și în guvernul Nicolae Rădescu (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945).

A studiat la Facultatea de Litere a Universității din București, luându-și apoi doctoratul în drept la Paris. Revenit în România, Vișoianu a activat (din 1926) ca avocat la baroul Olt, apoi la baroul din București (1937). A fost secretar al Tribunalului mixt de arbitraj de la Paris (1926-1929), consilier tehnic la Liga Națiunilor, expert la departamentul pentru limbi și naționalități de la Geneva. În perioada 1931-1933, Constantin Vișoianu a făcut parte din delegația permanentă a României la Conferința de dezarmare a Ligii Națiunilor, îndeplinind apoi funcțiile de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Haga (1933-1935) și la Varșovia (1935-1936).

Vișoianu s-a făcut remarcat și ca publicist, fiind autorul mai multor articole de politică externă publicate în Viața Românească, Prezentul, Jurnalul, Jurnalul de dimineață etc. În aprilie 1944, a fost trimis la Cairopentru a negocia încheierea armistițiului cu Aliații, dar tratativele au fost infructuoase. După arestarea guvernului antonescian, a fost numit ministru al afacerilor străine (4 noiembrie 1944 - 5 martie 1945) în guvernele conduse de generalii Constantin Sănătescu și Nicolae Rădescu.

Vișoianu a plecat din România în 1946 și a trăit restul vieții în SUA. ^[2] În noembrie 1947, Vișoianu a fost condamnat în contumacie de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a din București la 15 ani de muncă silnică, 5 ani de degradare civică, confiscarea averii și 50,000 de lei cheltuieli de judecată.^[3] El a făcut parte din prima generație a exilului politic.

În 1950 a fost numit de Regele Mihai în Comitetul Național Român, pentru a exprima opoziția față de regimul comunist^[4]. Vișoianu a fost acuzat, împreună cu Alexandru Cretzianu, că nu a pus la dispoziția Comitetului Național Român un fond de 6 milioane de franci elvețieni^[5].

A îndeplinit o lungă perioadă funcția de președinte la Comitetul Național Român (1948) (1948-1975) și a fost membru al mai multor organisme asemănătoare. A încetat din viață la 4 ianuarie 1994, în Washington, D.C..

Constantin Vișoianu
Constantin Vișoianu
Date personale
Născut	4 februarie 1897[1]  Urlați, România
Decedat	4 ianuarie 1994 (96 de ani)[1]  Washington, SUA
Cetățenie	România
Ocupație	diplomat
Ministru al Afacerilor Externe
În funcție 4 noiembrie 1944 – 28 februarie 1945
Precedat de	Grigore Niculescu-Buzești
Succedat de	Gheorghe Tătărăscu
Alma mater	Universitatea din Paris Universitatea din București

·         1998: A murit  compozitorul roman  Vasile Veselovschi

.

* 1999: Kisshomaru Ueshiba (植芝 吉祥丸 Ueshiba Kisshōmaru, n. 27 iunie 1921 — d. 4 ianuarie 1999) a fost fiul fondatorului artei marțiale japoneze aikidō și a devenit leaderul internațional al aikidō-ului după moartea tatălui său.

Kisshomaru Ushiba s-a născut în Ayabe, prefectura Kyoto, Japonia, ca al treilea copil al lui Morihei Ueshiba (植芝 盛平 Ueshiba Morihei, 1883–1969) și Hatsu Ueshiba (植芝 はつ Ueshiba Hatsu, 1881–1969).

Kisshomaru a început antrenamentele cu tatăl său, în jurul anului 1937. Mai apoi și-a făcut studiile la Universitatea Waseda, pe care le-a terminat în 1946 cu titlul de economist. Înaintea acestui moment însă, tatăl său l-a numit conducător al Kobukan Dojo în Shinjuku, Tokyo, în anul 1942. Kisshomaru a salvat acest dojo de mai multe ori de incendiile bombardamentelor din cel de-al război mondial.

După război, începând cu 1948, Kisshomaru a coordonat dezvoltarea organizației Aikikai Hombu (și demolarea Kobukan Dojo, în 1967, pentru a construi sediul Aikikai).

După moartea lui Morihei Ueshiba, în 1969, a preluat titlul de „dōshu” („cel ce păstrează calea”). Cum tatăl său a fost primul dōshu, el a devenit al doilea, iar după moartea sa, în 1999, fiul său Moriteru Ueshiba (植芝 守央 Ueshiba Moriteru, născut în 1951) a devenit al treilea. Kisshomaru Ueshiba este considerat a fi principala forță motrice din spatele răspândirii și popularizării în întreaga lume a artei marțiale aikidō.

* 2000: Joan Delano Aiken (n. 4 septembrie 1924 - d. 4 ianuarie 2000) a fost o scriitoareengleză. S-a născut în Rye, East Sussex, într-o familie de scriitori. Tatăl său, Conrad Aiken, a câștigat Premiul Pulitzer pentru poezie, iar sora sa, Jane Aiken Hodge, a fost de asemenea scriitoare. Înainte de a deveni o scriitoare profesionistă, Aiken a lucrat pentru BBC și UNIC, în cadrul programelor pentru pentru copii. Pentru cărțile sale, a primit Guardian Award (în 1969) și premiul Edgar Allan Poe (în 1972).

Multe din cărțile sale, incuzând Cronicile Lupului, au fost setate într-o manieră elaborată a istoriei Marei Britanii, în care James al II-lea nu ar fi fost niciodată exilat, în timpul Glorioasei Revoluții, dar suținătorii Casei din Hanovra luptă împotriva monarhiei. Aceste cărți jonglează și cu geografia Londrei, adăugând un alt fel de relief, unul mai elaborat. Seriile sale de cărți pentru copii, despre Arabel și Mortimer, sunt ilustrate de Quentin Blake. Altele au fost ilustrate de Jan Pieńkowski.

A scris de asemenea și romane pentru publicul matur. Aiken a fost preocupată de poveștile cu fantome. Autorii săi preferați erau M.R. James, Fitz James O’Brien și Nugent Baker. Aceasta din urmă a scris romanul supranatural The Hounting of Lamb House, la Lamb House în Rye. Această poveste cu fantome a fost transformată în ficțiune pe baza unor experiențe trăite de doi foști locuitori ai casei, Henry James și E.F.Benson, aceștia fiind la rândul lor scriitori de povești supranaturale.

Tatăl doamnei Aiken, Conrad Aiken, a scris și el câteva povestiri cu și despre fantome.

Joan Aiken în 1984

·         2002 - A murit Ada Falcon, „împarateasa tangoului”.”Mica bijuterie argentiniana”, cum era alintata cântareata la debut, a cunoscut consacrarea în 1923, când a devenit cea de-a treia cântareata de tango din Argentina, alaturi de Azucena Maizani si Rosita Quiroga (n.17.08.1905).

·     2006 - A încetat din viaţă la Montreal, bolnav de Alzheimer, poetul canadian de origine română, Irving Peter Layton (Israel Pincu Lazarovitch).

Irving Layton – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Irving Layton (n. 12 martie 1912 Târgu Neamț, România, d. 4 ianuarie 2006 Montreal, Canada) a fost un poet evreu canadian născut cu numele Israel Pincu Lazarovici, numele de fată al mamei sale fiind Flamplatz Încă din anii ’40 a fost recunoscut drept unul dintre cei mai prolifici, versatili, revoluţionari şi controversaţi poeţi ai şcolii “moderne” canadiene. Reputaţia i s-a consolidat în anii ’50-’60, mai ales după publicarea lucrării “A Red Carpet for the Sun” în 1959. Unul dintre elevii săi celebri a fost Leonard Cohen, muzician, scriitor, promotorul postmodernismului canadian. (n. 12 martie 1912, Târgu Neamţ, România).

* 2010: Arhip Cibotaru (n. 20 februarie 1935 în satul Cobîlnea, raionulȘoldănești - d. 4 ianuarie 2010) a fost om de cultură, dramaturg, editor și director de revistă, poet, prozator și scriitor român din Republica Moldova.

Este cel mai cunoscut în România datorită poeziei Salcâmii, adusă în circuitul cultural al publicului român de Tudor Gheorghe

Arhip Cibotaru s-a născut la 20 februarie 1935 în satul Cobîlnea, fostul județ interbelic Orhei (azi, raionul Șoldănești). A absolvit în 1957 Universitatea de Stat din Chișinău. Din 1965 este vice-președinte, iar din 1971, secretar al comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor.

Între anii 1971 - 1988 Arhip Cibotaru a fost și redactor-șef al revistei "Nistru". În acestă perioadă, prin promovarea sa neobosită, apar în revistă marile romane ale literaturii basarabene, semnate de Ion Druță, Vladimir Beșleagă, Aureliu Busuioc, Vasile Vasilache, Leonid Istrati.

În calitate de redactor-șef al revistei "Nistru" avut un mare rol în reabilitarea poeților reveniți din închisori și gulaguri, printre care se numără și Nicolae Costenco, Nicolae Țurcanu, Leonid Grigoriu, și alții.

Poezie

• 1958: Ecoul gliei, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1964: Distanțe, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1970: Trepte, poem, editura Cartea Moldovenească;
• 1971: Spații, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1973: Dans de toamnă, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1974: Cântec pentru tine, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1976: Între lume și cuvânt, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1978: Ferestre, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1980: Pe urmele dorului, poeme, editura Literatura Artistică;
• 1986: Întoarce-mi primăvara, poeme, editura Literatura Artistică;
• 1987: Patru cuvinte, poeme, editura Literatura Artistică;
• 1990: Melodii nocturne, poeme, editura Hyperion;
• 1999: Ultimul Noe, poeme, editura Cartea Moldovei.

Proză

• 1967: Umbra comorilor, roman-foileton, editura Cartea Moldovenească;
• 1884: Scrieri alese (în 2 volume), editura Literatura Artistică;
• 2000: Inscripții pe Turnul Babel, editura Cartea Moldovei;
• 2007: Această dragoste, 2007;
• 2010: Pe timpul lui Teleucă, Editura Universul. ^[1]

Teatru

• 1981: Șase de dobă, piese, editura Literatura Artistică;

* 2017: Georges Prêtre, dirijor francez (n. 1924)

Sărbători
* Ziua mondială Braille

Ziua mondială Braille este marcată, în fiecare an, la 4 ianuarie. În această zi, în anul 1809, s-a născut francezul Louis Braille, inventatorul alfabetului tactil cu puncte în relief pentru persoane cu deficienţe de vedere, folosit şi astăzi de nevăzători.

Louis Braille s-a născut la Coupvray, localitate situată la 40 de kilometri de Paris. Şi-a pierdut vederea la vârsta de trei ani, în urma unui accident. Potrivit site-ului www.nbp.org, a studiat la Institutul Naţional pentru Tinerii Nevăzători din Paris, dar cea mai mare parte a timpului liber şi-o dedica încercărilor de a găsi o modalitate eficientă de a reprezenta, tactil, literele şi numerele.

Pe atunci, nevăzătorii încercau să citească folosind reproducerea în relief a literelor obişnuite, o metodă ce se dovedea a fi destul de anevoioasă. Gândul de a găsi un sistem de scriere ce poate fi descifrat cu ajutorul degetelor îl obseda.

 

* Myanmar (fosta Birmania) sarbatoare nationala- Proclamarea independenţei (1948).

Myanmar - foto: ro.wikipedia.org

Myanmar, numită oficial Republica Uniunea Myanmar, cunoscută în limba română și ca Birmania, este a doua țară ca mărime din Asia de sud-est. Se învecinează cu Republica Populară Chineză la nord, Laos la est, Thailanda la sud-est, Bangladesh la vest și India la nord-vest, cu Marea Andaman la sud și Golful Bengal la sud-vest (cu un total de peste 2000 de kilometri de coastă). Țara a fost guvernată de o juntă militară condusă de generalul Ne Win din 1962 până în 1988, sistemul său politic rămânând până astăzi sub un strâns control al juntei militare

·         Soborul Sfintilor 70 de Apostoli; Sf Cuv. Teoctist din Sicilia; Sf Cuv Apolinaria; Sf Cuv Nichifor cel Lepros  (calendar creștin-ortodox) 

Soborul Sfinților 70 de Apostoli. Pomenirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la 4 ianuarie – foto: doxologia.ro

RELIGIE ORTODOXĂ

Soborul Sfintilor 70 de Apostoli; 

Sf Cuv. Teoctist din Sicilia;

 Sf Cuv Apolinaria;

 Sf Cuv Nichifor cel Lepros

Soborul Sfintilor 70 de Apostoli

Soborul Sfinților 70 de Apostoli

• • 

    Soborul Sfinților 70 de Apostoli

    Soborul Sfinților 70 de Apostoli

După alegerea celor doisprezece apostoli, Domnul nostru Iisus Hristos a luat încă șaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire. Despre acest lucru scrie Sfântul Evanghelist Luca astfel: După aceștia a arătat Domnul și alți șaptezeci (și doi), și i-a trimis câte doi înaintea feței Sale; pentru că pe cei doisprezece îi avea lângă Dânsul, ca pe niște martori ai vieții Sale, iar pe cei șaptezeci îi trimitea.

După alegerea celor doisprezece apostoli, Domnul nostru Iisus Hristos a luat încă șaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire. Despre acest lucru scrie Sfântul Evanghelist Luca astfel: După aceștia a arătat Domnul și alți șaptezeci (și doi), și i-a trimis câte doi înaintea feței Sale; pentru că pe cei doisprezece îi avea lângă Dânsul, ca pe niște martori ai vieții Sale, iar pe cei șaptezeci îi trimitea.

Dar care erau numele celor șaptezeci nu este adeverit, de vreme ce, precum scrie Sfântul Evanghelist Ioan: Mulți din ucenicii Lui s-au dus și după aceea nu mai umblau cu Dânsul. Și a zis Iisus celor doisprezece: Oare și voi voiți să vă duceți? Și a fost așa, căci aproape de patima cea de bunăvoie a Domnului, se împuținaseră foarte mult ucenicii lui și abia câțiva din cei șaptezeci rămăseseră lângă El, dar și din cei doisprezece a căzut unul. Iar după Înviere, ceata sfinților doisprezece apostoli s-a împlinit cu Matia; iar ceata celor șaptezeci nu îndată, ci încet s-a împlinit cu cei nou încredințați prin buna vestire a celor care erau în ceata celor doisprezece și prin propovăduirea Sfântului Pavel, cel chemat de sus, fiind în aceeași ceată cu Sfântul Petru. Deci se află despre cei șaptezeci de apostoli o istorie, sub numele Sfântului sfințit Dorotei, episcopul Tirului, scrisă și la începutul cărții faptele apostolilor, care și în Prolog este pomenită.

Dar acolo sunt scriși unii care numai la început au fost apostoli, iar după aceea au căzut din credință și din apostolie, precum Nicolae, nemernicul antiohian, fiind din cei șapte diaconi, care cu Simon vrăjitorul s-a abătut de la credință; la fel Figel, Hermogen și Dimas, despre care scrie Sfântul Apostol Pavel către Timotei: „Știi că s-au întors de la mine toți cei din Asia, dintre care este Figel și Hermogen” (II, 1, 15). Și iarăși: „Dimas m-a lăsat, iubind veacul de acum, pentru că s-a făcut mai pe urmă jertfitor idolesc în Tesalonic” (II, 4, 10). Pentru aceasta scrie și Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în epistola sa cea sobornicească dintii: „De la noi a ieșit , dar n-a fost de la noi. De ar fi fost de la noi, ar fi fost cu adevărat cu noi” (I, 2, 19). Și nu se cuvine pe unii ca aceia să-i cinstim în numărul sfinților celor șaptezeci ai soborului, ce acum se prăznuiește. Căci ce împărtășire este luminii cu întunericul? Însă mulți sunt în acea istorie trecuți sub tăcere, pe care Sfânta Biserică în sinaxarul lunilor îi numește sfinți, din cei șaptezeci de apostoli, cum sunt Timotei, Țiț, Epafras, Arhip, Ahila, Olimp, Codrat, Ahaic. Sunt încă și altele multe cu îndoire, în acea istorie sub numele Sfântului Dorotei, scrise de cineva. Deci s-a adunat acestea aici cu multă cercetare, din dumnezeiasca Scriptură, din învățăturile Sfinților Părinți și de la vechi istorici și povestitori bisericești vrednici de crezare, făcând o enumerare ca aceasta, după numele și rânduiala sfinților apostoli șaptezeci, care în această zi se prăznuiesc.

Cel dintâi din cei șaptezeci de apostoli era Sfântul Iacob, fratele Domnului, pe care Sfântul Apostol Pavel, în epistola sa către Gălăteni, îl pomenește, zicând: M-am suit în Ierusalim ca să văd pe Petru, iar pe altul din apostoli n-am văzut, decât numai pe Iacob, fratele Domnului (I, 18-19). Acesta a fost întâiul episcop al Ierusalimului, pus de însuși Domnul, pe care propovăduindu-L, evreii l-au dat jos de pe aripa bisericii și cu pietre l-au rănit; apoi lovindu-l cu un lemn în cap, s-a sfârșit.

Sfântul Marcu Evanghelistul, care a scris Sfânta Evanghelie, îndemnându-l Sfântul Apostol Petru, care pomenește în cea dintâi sobornicească epistolă, zicând: Închină-se vouă Biserica cea adunată în Babilon și Marcu, fiul meu (I, 5, 13). Acesta a fost așezat episcop în Alexandria de același Sfânt Petru, unde închinătorii de idoli l-au legat cu o funie, apoi, târându-l și bătându-l cu pietre, Domnul i S-a arătat și, chemându-l la slavă cea cerească, și-a dat duhul său.

Sfântul Luca Evanghelistul, care a scris Sfânta Evanghelie, povestind faptele Sfântului Apostol Pavel, care îl și pomenește în epistola către Coloseni, zicând: Închină-se vouă Luca, doctorul cel iubit (IV, 14). Același a scris și Faptele Apostolilor; după multe osteneli, și-a sfârșit apostolia sa mucenicește, în Teba Beoției.

Sfântul Cleopa, fratele mai mic al Sfântului Iosif logodnicul Fecioarei, care, călătorind în Emaus cu Sfântul Luca (care pomenește de el în Evanghelia sa, iar al său nume îl trece sub tăcere), a văzut pe Domnul după Înviere; și după o vreme, evreii l-au ucis în aceeași casă, unde a cunoscut pe Hristos înviat, prin frângerea pâinii.

Sfântul Simeon, rudenia Domnului, după Iacob, a fost al doilea episcop în Ierusalim și a fost și el răstignit pentru Hristos.

Sfântul Barnaba, cel numit astfel de apostoli, iar mai înainte se numea Iosie, care se pomenește în Faptele Apostolilor, de către Sfântul Pavel, în epistola către Gălăteni, zicând: M-am suit în Ierusalim cu Barnaba (II, 1). Acesta cu Sfântul Pavel a slujit Cuvântului și mai întâi a propovăduit pe Hristos în Roma; apoi a fost episcop în Mediolan, cum și în patria sa, insula Ciprului; și a fost ucis de evrei și de elini cu pietre, apoi l-au îngropat cu Evanghelia Sfântului Matei, cea scrisă de dânsul.

Sfântul Iosie sau Iosif, numit Varsava și Iust, cel numărat împreună cu Matia, după Iuda cel căzut, care se pomenește în Faptele Apostolilor (I, 23); iar de Sfântul Pavel în epistola sa către Coloseni se numește și Isus, care se mai zice Iust; și se povestește de către dascăli că acest Iosie este fiul lui Iosif logodnicul, ca și Iacob, Simeon și Iuda (nu Iscarioteanul); a fost episcop în Eleuteropolis, unde s-a sfârșit mucenicește.

Sfântul Tadeu, care a fost mai înainte ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, apoi al lui Hristos, altul decât Sfântul Apostol Iuda Tadeul, care se numește și Levi, unul din cei doisprezece, care a botezat pe Avgar, împăratul Edesei, și l-a curățat de lepră; care după multe osteneli întru bunăvestirea lui Hristos, a adormit întru Domnul, în Berit, cetatea Feniciei.

Sfântul Anania, care a botezat pe Pavel apostolul, a fost episcop în Damasc; iar în Eleuteropolis și-a sfârșit alergarea și fiind ucis cu pietre, s-a dus către Domnul nostru Iisus Hristos, pe Care L-a văzut stând în cerurile cele deschise.

Sfântul Filip, unul din cei șapte diaconi, care a botezat pe Simon vrăjitorul în Samaria și pe famenul Candachiei; el a fost episcop în Tralia Asiei, și luminând pe mulți în credință, a trecut în adânci bătrâneți la viața cea neîmbătrânită.

Sfântul Prohor, unul din cei șapte diaconi, împreună călător cu Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu și părtașul ostenelilor sale. Întâi a fost episcop în Nicomidia, cetatea Bitiniei; apoi, propovăduind pe Hristos în Antiohia, mucenicește s-a săvârșit.

Sfântul Nicanor, unul din cei șapte diaconi, în aceeași zi în care a fost ucis întâiul Mucenic Ștefan, după cum se scrie în Faptele Apostolilor - fiind prigoană mare asupra Ierusalimului - a fost ucis împreună cu două mii, din cei ce credeau în Hristos.

Sfântul Timon, unul din cei șapte diaconi, a fost episcop în cetatea Bostrica din Arabia și, propovăduind numele lui Hristos, a pătimit multe de la iudei și de la elini. Fiind aruncat într-un cuptor aprins, a ieșit viu, nevătămat; apoi s-a dus către Domnul.

Sfântul Parmena, unul din cei șapte diaconi, săvârșind slujba cea încredințată lui de apostoli, întru propovăduirea cea plină de credință, și-a dat sfârșitul mucenicește, înaintea feței apostolilor.

Sfântul Timotei, ostenindu-se întru bună vestire cu Sfântul Pavel, care i-a trimis două epistole, a fost episcop în Efes, iar la praznicul elinesc, ce se numea Katagoghion, s-a sfârșit mucenicește.

Sfântul Țiț, asemenea s-a ostenit în bună vestire cu Sfântul Pavel, care i-a scris o epistolă; el a fost episcop al Gortinei, în Creta.

Sfântul Filimon, către care Sfântul Pavel s-a ostenit a-i trimite scrisoare, a fost episcop de Gaza.

Sfântul Onisim, despre care Sfântul Pavel scrie către Filimon, chinuindu-se de către Terțul, eparhul Romei, s-a sfârșit în Puteoli.

Sfântul Epafras, pe care Sfântul Pavel îl pomenește în Epistola trimisă către Filimon, zicând: Se închină ție Epafras, cel robit împreună cu mine, pentru Iisus Hristos (I, 23). A fost episcop în Colose, în Biserica Laodiceii și în Ierapole; apoi cu Sfântul Pavel au fost la Roma în legături, de unde Pavel, scriind către Coloseni, zice:

Închină-se vouă Epafras, cel de la voi, robul lui Iisus Hristos, care totdeauna se nevoiește în rugăciuni, ca să fiți desăvârșiți întru toată voia lui Dumnezeu. Că mărturisesc pentru dânsul că are multă râvnă și durere pentru voi și pentru cei ce sunt în Laodiceea și în Ierapole (IV, 12-13).

Sfântul Arhip, cel pomenit în aceeași Epistolă către Filimon, a fost, după Sfântul Eprafas (cel ținut la Roma în legături), episcop în Colose, către care scrie Sfântul Pavel, zicând: Să spuneți lui Arhip: Păzește-ți slujba pe care ai luat-o de la Dumnezeu ca s-o săvârșești (IV, 17).

Sfântul Sila, care cu Sfântul Apostol Pavel a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu și împreună cu dânsul a suferit multe chinuri, bătăi și temnițe, despre care se scrie în Faptele Apostolilor: Iar Pavel alegând pe Sila, a întărit Bisericile. A fost episcop în Corint, ostenindu-se foarte mult în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu; și făcând semne și minuni, s-a dus către Domnul.

Sfântul Silvan, pe care Sfântul Petru, în scrisoarea sa cea sobornicească, îl pomenește astfel: Prin Silvan, credinciosul frate, precum mi se pare, puțin am scris vouă (I, 5, 12). Asemenea și Sfântul Pavel, în a doua Epistolă către Corinteni, zice: Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Care la voi prin noi S-a propovăduit de mine și de Silvan. Acesta cu Sfântul Pavel a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu și a fost episcop în Tesalonic; apoi multe primejdii suferind pentru nevoința credinței, s-a suit la încununătorul de nevoință, Hristos.

Sfântul Crescent, pe care-l pomenește Sfântul Pavel în a doua epistolă a sa, către Timotei, zicând: Crescent în Galatia, s-a trimis de mine la propovăduire (II, 4, 10). Acesta a fost episcop în Galatia, apoi a propovăduit în Galia pe Hristos, iar în Viena, cetatea Galiei, a numit episcop pe ucenicul său Zaharia; apoi iarăși s-a întors în Galatia, unde a murit mucenicește, în timpul împăratului Traian (98-117).

Sfântul Crisp, pe care Faptele Apostolilor îl pomenesc astfel: Iar Crisp, începătorul soborului, a crezut în Domnul cu toată casa sa. Despre care și Sfântul Pavel în Epistola către Corinteni, zice că „pe Crisp l-a botezat” (I, 1, 14). Și a fost episcop în insula Eghina, care se află lângă Pelopones, între Marea Egeei și a Ioniei.

Sfântul Epenet, pe care Sfântul Pavel în Epistola sa către Romani îl pomenește, zicând: Închinați-vă iubitului meu Epenet, care este începătorul Asiei, întru Hristos (16, 15). A fost episcop în Cartagina.

Sfântul Andronic, pe care în aceeași epistolă Sfântul Apostol Pavel îl pomenește, zicând: Închinați-vă lui Andronic (16, 7). Apoi, numindu-l rudenie, împreună cu dânsul robit și vestit între apostolii cei mai înainte de el care au crezut în Hristos. A fost episcop în Panonia.

Sfântul Stahie, pe care Sfântul Pavel în aceeași epistolă îl pomenește: Închinați-vă, zice, și iubitului meu Stahie (16, 9). El a fost pus episcop de către Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, în Arghiropolis, din Bizanț.

Sfântul Amplie, pe care Sfântul Pavel în aceeași epistolă îl pomenește, zicând: Închinați-vă lui Amplie, iubitul meu în Dumnezeu (16, 8). A fost episcop, propovăduind pe Hristos în Diospol și în cetatea Odessos și acolo, fiind ucis de elini, s-a sfârșit.

Sfântul Urban, pe care în aceeași epistolă Sfântul Pavel îl pomenește, zicând: Închinați-vă lui Urban, iubitorul nostru în Hristos (16, 9). A fost episcop în Macedonia și s-a sfârșit mucenicește.

Sfântul Narcis, pe care în aceeași epistolă îl pomenește Sfântul Pavel, zicând: Închinați-vă celor ce sunt din casa lui Narcis în Domnul (16, 11). A fost episcop în Atena.

Sfântul Apelie, pe care în aceeași epistolă îl pomenește Sfântul Pavel, zicând: Închinați-vă lui Apelie, cel încercat în Hristos (16, 10). A fost episcop în Heracleea.

Sfântul Aristobul, pe care Sfântul Pavel în aceeași epistolă îl pomenește, zicând: Închinați-vă celor ce sunt de la Aristobul (16, 10). A fost episcop în Bretania și acolo, după multe osteneli și pătimiri, s-a sfârșit.

Sfântul Irodion, pe care în aceeași epistolă Sfântul Pavel îl pomenește, zicând: Închinați-vă lui Irodion, rudeniei mele (16, 11). A fost episcop în Patras.

Sfântul Agab a luat darul proorociei. Pe sfântul acesta îl pomenesc Faptele Apostolilor, zicând că într-o vreme s-a pogorât un prooroc din Iudeea, anume Agab, care, luând brâul lui Pavel și legându-și mâinile sale și picioarele, a zis: Așa grăiește Duhul Sfânt: pe bărbatul care are brâul acesta, așa îl vor lega iudeii în Ierusalim și-l vor da în mâinile limbilor.

Sfântul Ruf, pe care în Epistola către Romani îl pomenește Sfântul Pavel, zicând: Închinați-vă lui Ruf, cel ales în Domnul (16, 13). A fost episcop în Teba din Elada.

Sfântul Asincrit, care se pomenește în aceeași epistolă (16, 14), a fost episcop în Ircania, din Asia.

Sfântul Flegon, cel pomenit în aceeași epistolă (16, 14), a fost episcop în Maraton, în cetatea Traciei.

Sfântul Hermes, care se pomenește în aceeași epistolă (16, 14), a fost episcop în Filipopoli.

Sfântul Patrova, cel pomenit în aceeași epistolă (16, 14), a fost episcop în Neapole și în Puteoli (Italia).

Sfântul Hermas, care în aceeași epistolă se pomenește (16, 14), a fost episcop în Dalmația. Pentru acești cinci sfinți, care s-au pomenit aici mai sus, scrie Sfântul Pavel, zicând: Închinați-vă lui Asincrit, Flegon, Hermes, Patrova și Hermas (16, 14).

Sfântul Lânos, pe care îl pomenește Sfântul Pavel în Epistolă a doua către Timotei (II, 4, 21), a fost episcop în Roma.

Sfântul Gaius, pe care, în Epistola către Romani (16, 23), îl pomenește Sfântul Pavel, zicând: Se închină vouă Gaius, ospătătorul meu și a toată Biserica. A fost episcop în Efes, după Sfântul Timotei.

Sfântul Filolog, pe care îl pomenește în aceeași epistolă (16, 15) Sfântul Pavel, zicând: Închinați-vă lui Filolog. A fost pus de Sfântul Apostol Andrei, episcop în Sinope.

Sfântul Lucius, pe care Sfântul Pavel în aceeași epistolă (16, 21) îl pomenește, a fost episcop în Laodiceea Siriei.

Sfântul Iason, care se pomenește în aceeași epistolă (16, 21), a fost episcop în Tars.

Sfântul Sosipatru, cel pomenit în aceeași epistolă, a fost episcop în Iconiu. Despre acești trei sfinți aici pomeniți, scrie Sfântul Pavel, după ce spune despre Sfântul Timotei, zicând: Se închină vouă Lucius, Iason și Sosipatru, rudeniile mele (16, 21).

Sfântul Olimpan, pe care Sfântul Pavel îl pomenește în aceeași epistolă (16, 15), urmând Sfântului Apostol Petru, până la pătimirea lui de moarte, a fost tăiat în Roma, împreună cu Sfântul Apostol Irodion, de către Nero (54-68); precum scrie Metafrast la ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Sfântul Tertius, care a scris către Romani epistola spusă de Sfântul Pavel, în care singur pe șine se pomenește așa: Mă închin vouă și eu Tertius, cel ce am scris epistola aceasta, întru Domnul. A fost episcop în Iconiu, al doilea după Sfântul Sosipatru, unde a câștigat și mucenicească cunună.

Sfântul Erast, pe care Sfântul Pavel îl pomenește în aceeași epistolă (16, 23), a fost iconom al Bisericii Ierusalimului, iar după aceea episcop al Paneadei.

Sfântul Cvartus, care în aceeași epistolă (16, 23) se pomenește, a fost episcop în Beirut. Despre acești doi sfinți, Sfântul Pavel scrie: Se închină vouă Erast, dregătorul cetății, și Cvartus, fratele (16, 23).

Sfântul Evod a fost episcop în Antiohia, după un alt sfânt apostol; pe el îl pomenește Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, în epistola sa către Antiohieni, zicând: „Aduceți-vă aminte de fericitul Evod, părintele nostru, care întâi a fost păstor pus vouă de sfinții apostoli”. El s-a sfârșit mucenicește.

Sfântul Onisifor, pe care îl pomenește Sfântul Pavel în Epistolă a doua către Timotei (I, 16), zicând: Să dea Domnul milă casei lui Onisifor, că de multe ori m-a odihnit și de lanțurile mele nu s-a rușinat. A fost episcop în Colofon și în Cirene.

Sfântul Clement, pe care îl pomenește Sfântul Pavel în Epistola către Filipeni (4, 3), zicând: S-a nevoit cu mine și Clement. El a fost episcop în Roma, după episcopii Lin și Clit; apoi surghiunit fiind în Chersones, s-a sfârșit mucenicește, prin înecare în adâncul mării.

Sfântul Sostene, care după Sfântul Crisp a fost începător soborului iudaicesc, întorcându-se la credință de către Sfântul Pavel, și despre care se scrie în Faptele Apostolilor: Și prinzind toți elinii pe Sostene, începătorul soborului, îl băteau înaintea divanului. Despre el pomenește Sfântul Pavel în Epistola I către Corinteni, începută așa: Pavel, chematul apostol al lui Iisus Hristos, cu voia lui Dumnezeu, și Sostene fratele (I, 1, 1). El a fost episcop în Colofon.

Sfântul Apolo, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, astfel: Iar un iudeu anume Apolo, de neam din Alexandria, bărbat cuvântător, a venit în Efes, fiind puternic în Scripturi. Acesta era învățat în calea Domnului și, arzând cu Duhul, învăța cu dinadinsul despre Domnul. Îl pomenește Sfântul Pavel în epistola I către Corinteni (I, 3, 6): Eu am sădit, Apolo a udat, iar Dumnezeu a crescut. El a fost episcop în Smirna, mai înainte de Sfântul Policarp.

Sfântul Tihic, cel pomenit în Faptele Apostolilor și în epistolele Sfântului Pavel către Efeseni (6, 21) și Coloseni (4, 7), zicând: Iar cele pentru mine, pe care le lucrez, toate le va spune vouă Tihic, iubitul meu frate, și credinciosul slujitor în Domnul, pe care l-am trimis la voi că să știți cele pentru noi și ca să se mângâie inimile voastre. În Epistolă a doua către Timotei (4, 12) zice: Iar pe Tihic l-am trimis în Efes. El a fost episcop în Colofon, după Sfântul Sostene.

Sfântul Epafrodit, pe care-l pomenește Sfântul Pavel în Epistola către Filipeni (2, 25; 4, 18), zicând: Iar mai de folos am socotit că pe Epafrodit, fratele, ajutătorul și împreună ostașul meu, iar al vostru apostol și slujitor trebuinței mele, a-l trimite la voi. A fost episcop în Adriania.

Sfântul Carp, despre care Sfântul Pavel în a doua Epistolă către Timotei (4, 13), după Sfântul Tihic, pomenește zicând: Felonul pe care l-am lăsat în Troada, la Carp, venind aici, să-l aduci, precum și cărțile. El a fost episcop în Veria Traciei.

Sfântul Codrat a fost episcop în Atena și în Magnesia unde, cuvântul Domnului propovăduind, și-a luat sfârșitul prin mucenicie de la atenieni, în vremea împăratului Adrian (117-138).

Sfântul Marcu, care se numește și Ioan, pe care Faptele Apostolilor îl pomenesc de multe ori, că a fost călător împreună cu Pavel și cu Barnaba, zicând: Iar Barnaba și Saul s-au întors din Ierusalim la Antiohia, împlinindu-și slujba și a luat cu sine pe Ioan, care se chema Marcu. El a fost episcop în Biblos, din Fenicia, și umbra lui gonea bolile.

Sfântul Zâna, care se zice legiuitor, adică învățătorul legii lui Moise, despre care Sfântul Pavel, în Epistola sa către Țiț (III, 13), zice: Pe Zâna, legiuitorul, degrabă să-l trimiți la mine. El a fost episcop în Diospoli.

Sfântul Aristarh, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, precum și Epistola Sfântului Apostol Pavel către Coloseni și către Filimon. El a fost episcop în Apameia Siriei.

Sfântul Pudențiu, despre care pomenește Sfântul Pavel în Epistolă a doua către Timotei (4, 21), zicând: Se închină ție și Pudențiu. El a fost la romani bărbat drept-credincios, primind în casa sa pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel și adunarea celorlalți credincioși, a cărui casă s-a schimbat după aceea în biserică, ce se numea păstorească și în care se zice că Sfântul Petru slujea Liturghia.

Sfântul Trofim, despre care Faptele Apostolilor pomenesc, ca și Sfântul Pavel în Epistolă a doua către Timotei (4, 20), zicând: Iată pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet. El cu Pudențiu și cu Aristarh au urmat în toate călătoriile pe Sfântul Pavel și la sfârșit, în vremea tăierii lui în Roma de către Nero, toți acești trei au fost tăiați.

Sfântul Marcu, nepotul lui Barnaba, a fost episcop în Apolonia, despre care pomenește Sfântul Pavel în Epistola sa către Coloseni (4, 10), împreună cu Sfântul Aristarh, zicând: Închină-se vouă Aristarh, cel robit cu mine, și Marcu, nepotul lui Barnaba.

Sfântul Artemas, despre care pomenește Sfântul Pavel, scriind către Țiț (3, 12), zicând: Când voi trimite pe Artemas la tine. El a fost episcop în Listra.

Sfântul Acvila, despre care pomenesc Faptele Apostolilor și epistolele lui Pavel, a fost episcop în Heraclea, iar în Asia și în Ahaia a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu și a fost ucis de necredincioși.

Sfântul Fortunat, despre care Sfântul Pavel pomenește în Epistola I către Corinteni (16, 17), a câștigat sfârșit fericit în propo-văduirea cuvântului lui Dumnezeu.

Sfântul Ahaic, pe care îl pomenește Sfântul Pavel împreună cu Fortunat, în aceeași Epistolă către Corinteni (16, 17): M-am bucurat de venirea lui Fortunat și a lui Ahaic, căci lipsirea voastră au împlinit-o aceștia și au odihnit duhul meu și al vostru.

Până aici se împlinește desăvârșit ceata sfinților 70 de apostoli, la care, după alt izvor al Evangheliei, se adaugă încă și acești doi:

Sfântul Dionisie Areopagitul, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, a fost întâi episcop în Atena, apoi în Galia a propovăduit pe Hristos și acolo i s-a tăiat capul. Iar faptul că și acesta a fost din aceeași ceată apostolească, îl mărturisește Eusebiu, zicând astfel despre acești apostoli: Au adăugat la aceștia pe Areopagitul acela, anume Dionisie, care s-a întors la credință în Atena, prin propovăduirea lui Pavel, cum scrie Luca în Faptele Apostolilor.

Sfântul Simeon, care s-a numit Niger, despre care Sfântul Luca, în Faptele Apostolilor (13, 1), pomenește, zicând: Erau unii în Biserica din Antiohia, prooroci și dascăli, Barnaba și Simeon, care se numea Niger. Iar cum că și acesta este din aceeași ceată apostolească, mărturisește Sfântul Epifanie, punându-l pe dânsul între apostoli, pentru că le pomenește numele acelora astfel: Marcu, Luca, Iust, Barnaba, Apelie, Ruf, Niger (adică Simeon Niger), și pe ceilalți șaptezeci și doi. Astfel scriind Sfântul Epifanie pentru acești doi, ne încredințează că ceața acestor sfinți apostoli cuprinde șaptezeci și două de fețe și că Sfântul Simeon Niger este unul din același număr apostolesc. Cu ale tuturor acestora mult ajutătoare sfinte rugăciuni, să ne învrednicim și noi cu adunarea cea sfântă ca să ne facem părtași chemării cerești și să cunoaștem pe Cel Preaînalt Apostol și Arhiereu al mântuirii noastre, Iisus Hristos, lăudându-L pe El, ca și pe Dumnezeu Tatăl și pe Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.

Însemnare

În știință să fie că după aceștia toți care s-au scris aici, pot încă și mai mulți să se afle într-aceeași vreme, împreună cu sfinții apostoli; fiindcă mărturisește despre aceasta Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, care în cartea sa cea dintâi, în cap. al 12-lea, scrie astfel: „Numele fiecăruia din cei doisprezece apostoli ai lui Hristos din destul se încredințează, din mărturiile Evangheliei, iar pentru cei șaptezeci de apostoli nici un catalog sigur nu se află undeva”.

De vei voi că să cercetezi cu înlesnire, vei afla mai mult de șaptezeci, din mărturiile Sfântului Pavel, care în cea dintâi Epistolă către Corinteni zice: Hristos S-a arătat după Învierea Sa lui Chifa, apoi celor unsprezece; iar după aceea S-a arătat la mai mult decât cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți trăiesc până acum, iar unii au și adormit. Deci, mulți ostenindu-se în bună vestire a lui Hristos în aceeași vreme în Biserica cea dintâi și, luminând multe țări cu credința, asemenea cu apostolii sunt vrednici de numele apostolesc, iar unii aici îndeosebi trebuie să se pomenească. Adică:

Sfântul Lazăr, fiind mort patru zile și de Domnul înviindu-se, împreună cu sfinții apostoli a primit Duhul Sfânt, Care în limbi de foc S-a coborât. Fiind mare prigoană asupra Bisericii Ierusalimului, după uciderea lui Ștefan, a fost izgonit din hotarele Iudeii și slobozit pe mare într-o luntre fără vâsle, împreună cu Sfântul Maximin ucenicul Domnului și cu Sfântul Chelidonie, care din naștere a fost orb și de Domnul s-a luminat; însă plutind după dumnezeiasca ocârmuire în Marsilia, acolo Sfântul Lazăr a propovăduit apostolește pe Hristos. Apoi, fiind episcop în cetatea Kitiei din insula Ciprului, a murit. Și sfântul lui trup, după mulți ani, s-a descoperit într-o raclă de marmură cu aceste cuvinte scrise deasupra: „Lazăr cel mort de patru zile, prietenul lui Hristos”.

Sfântul Maximin din Livia, cetate care se numea astfel în Galia, a fost întâi episcop și împlinitor de propovăduiri apostolești. Acolo a petrecut și Sfântul Chelidonie, ajutătorul episcopiei la propovăduirea apostolească, cu Sfântul Maximin, unde cu pace s-a odihnit; iar de unii istorici se numără în ceata sfinților șaptezeci de apostoli, ca unul dintr-înșii.

Sfântul Iosif, cel din Arimateea, care a fost învățat de Iisus și a cerut preacinstitul Lui trup de la Pilat; la fel, izgonindu-se de zavistnicii evrei din hotarele lor, a propovăduit pe Hristos în Anglia, unde a și murit; ca un apostol se cinstește de locuitorii acelei țări.

Sfântul Nicodim, care a venit noaptea la învățătura lui Hristos și a dat sfat bun pentru neosîndirea Domnului, iar mai pe urmă împreună cu Iosif a îngropat cu cinste trupul lui Iisus și l-a uns cu aromate; el la fel a pătimit prigonire apostolească de la evrei, pentru credința și propovăduirea lui Hristos.

Sfântul Gamaliel, care a fost învățător Sfântului Apostol Pavel și a dat evreilor sfat bun despre propovăduirea sfinților apostoli, zicând: Dacă este de la Dumnezeu învățătura aceasta, nu veți putea s-o nimiciți. După ce a arătat aceasta, a propovăduit apostolește pe Hristos, în Care a crezut, și, pe cel izgonit pentru propovăduire, adică pe Sfântul Nicodim, îl ținea la sine, pe care până la sfârșitul vieții hrănindu-l, după moarte l-a îngropat aproape de Sfântul Ștefan, întâiul mucenic.

Sfântul famen al împărătesei Candachiei, cel botezat în cale de Sfântul Filip, pe împărăteasa aceea a adus-o la Hristos; a fost întâi propovăduitor al lui Hristos în Etiopia, apostol al Etiopiei numindu-se, s-a sfârșit mucenicește.

Sfântul Zaheu, cel ce a primit în casa sa pe Domnul, bucurându-se, iar de la Dânsul a auzit acestea: Astăzi mântuire casei acesteia s-a făcut. După Înălțarea Domnului a urmat pe Sfântul Petru, de care punându-se episcop în Cezareea Palestinei, a propovăduit pe Hristos.

Sfântul Cornelie Sutașul, cel botezat de Sfântul Petru și de același pus episcop în Cezareea, după Sfântul Zaheu, și casa lui a făcut-o biserică.

Sfântul Longhin Sutașul, care a crezut în vremea răstignirii Domnului și cu adevărat a mărturisit că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, apoi și Învierea Lui a mărturisit-o; după aceasta, fiind propovăduitor și apostol al lui Hristos în Capadochia, a pătimit mucenicește.

Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, pe care Domnul, când era prunc, l-a luat în mâinile Sale. El a fost episcop în Antiohia, propovăduind pe Hristos, pentru Care a și pătimit în Roma, dându-se spre mâncare leilor.

Sfântul Policarp, episcopul Smirnei, pe care fericitul Simeon Metafrast, în viața Sfântului Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, îl numește apostol dumnezeiesc, scriind așa: „A sosit în Smirna și, acolo, Sfântul Ignatie a sărutat pe Sfântul Policarp, dumnezeiescul apostol, episcopul Smirnei, și, împreună cu sine, ucenicul”.

Sfântul Aristion, episcop al Bisericii Smirnei, ucenicul Domnului, din aceia care erau după cei doisprezece apostoli, pomenit în cărțile Sfântului Papia, episcopul Ierapolei, cel ce a viețuit îndată după apostoli, despre care scriu istoricii bisericești: Nichifor în cartea a III-a, cap. 20, și Eusebiu în cartea a III-a, cap. 33.

Sfântul Ierotei, cel ce a învățat credința de la Sfântul Apostol Pavel și a fost pus episcop în Atena, care la Adormirea Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, s-a adus în ceata Sfinților Apostoli prin văzduh.

Sfântul Antipa, episcopul Pergamului, a pătimit mărturisind apostoleasca propovăduire în Hristos; despre care Însuși Domnul Hristos a arătat în descoperirea Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, zicând: Antipa, martorul Meu cel credincios, este ucis.

Sfântul Dimitrie, despre care a scris Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu în Epistolă a treia (1, 12), zicând: Lui Dimitrie i s-a mărturisit de la toți și de la însuși adevărul. Și noi mărturisim și știi că mărturia noastră este adevărată. El a fost episcop în Filadelfia, în Asia.

Încă se mai pomenește în Faptele Apostolilor Mnason din Cipru, vechi ucenic al Domnului, despre care scrie Sfântul Luca așa: Au venit cu noi și niște ucenici din Cezareea, aducând cu ei pe un vechi ucenic din Cipru, Mnason, la care găzduim noi. Poate va socoti cineva că acest vechi ucenic al Domnului, Mnason, este același cu Iason. Deci aceștia și mai mulți, afară din soborul celor șaptezeci de apostoli, au fost vechi ucenici ai Domnului, în aceeași vreme cu apostolii propovăduitori ai Lui, afară de mai mult de cinci sute de frați, care, deși n-au fost pomeniți, au văzut pe Domnul înviat; numele lor sunt scrise aici, pe pământ, în cărți, dar în ceruri sunt scrise cu adevărat, precum scrie Sfântul Pavel către Filipeni, în cap. 4: Care întru bună vestire s-au nevoit cu mine, și cu ceilalți ajutători ai mei, ale căror nume sunt în cărțile vieții. Iar în povestirea scrisă sub numele Sfântului Dorotei, pentru cei șaptezeci de apostoli, aceleași nume se repetă.

Încă, se mai știe că în povestirea aceea scrisă sub numele lui Dorotei, multe, precum am scris, fiind nesigure, patru nume din cei șaptezeci de apostoli în zadar se pomenesc, anume Irodion, spunându-l a doua oară, ca și cum ar fi același cu Sfântul Pavel Rodion, pe care Pavel nu l-a pomenit nicăieri, fără numai pe Irodion. Și iarăși pe Apolo, Tihic și Aristarh, pe care singuri aceiași, iar nu îndoiți îi pomenește Sfântul Pavel.

La aceeași povestire numele a patru se află de câte două ori, al lui Cleopa cu Simeon și Crisp cu Crescent; căci se scrie ca și cum același Cleopa ar fi și Simeon; și cei vrednici de credință, vechi istorici bisericești, Eusebiu, cel numit Pamfil, și Nichifor al lui Calist Xantopol și cel adus de dânșii ca mărturie mai veche, adică Hegesip, iar după dânșii și Gheorghe Kedrin, scriu asemenea, cum că Cleopa era frate mai mic al Sfântului Iosif Logodnicul, iar Simeon era rudă Domnului; deși se pomenește în Prolog că Simeon acesta era același, adică fiul lui Iosif, ca și Iacob, Iosie și Iuda; însă cei mai vrednici de credință istorici bisericești grăiesc că Simeon acesta (rudenia Domnului, episcopul Ierusalimului, al doilea după Iacob), era fiul unic al lui Cleopa, fratele lui Iosif și văr, iar nu frate bun lui Iacob, fiul lui Iosif; iar acel Simeon, fiul lui Iosif și frate bun lui Iacob, era altul (nepomenit între apostoli), de care socotesc că n-a luat slujba apostoliei, precum Iacob și Iosif, frații lui, între cei șaptezeci, iar Iuda (care se zice și Tadeu), era între cei doisprezece.

Dar poate că mai înainte de a se împărți apostolii în lume, s-au dus din viața aceasta, precum și alți ucenici ai Domnului, despre care Sfântul Pavel zice: Cei mai mulți sunt până acum, iar unii au și adormit; lucru care rămâne la bisericeasca socoteală și este dovedit, că altul era Cleopa și altul Simeon. Iar ceea ce se scrie despre Crisp, pe care Sfântul Pavel îl pomenește în Epistolă a doua către Timotei, că a fost episcop în Galileia, - apoi în epistola aceea se pomenește Crisp sau Crescent, episcopul Galatiei și al Galileei; iar deosebit alt Crisp, mai mare al soborului, se pomenește în Faptele Apostolilor și în epistola întâia către Corinteni a lui Pavel.

În aceeași povestire se scrie că Chifa, pe care Sfântul Pavel l-a mustrat în Antiohia, a fost episcop în Ivonia. Dar Sfântul Pavel în Antiohia, precum scrie către Gălăteni, nu altcuiva sau lui Chifa, cel din șaptezeci de apostoli, ci însuși lui Petru, apostolul cel sfânt, i-a stat împotrivă pe față, căci sminteală era să viețuiască ca neamurile.

În aceeași povestire se mai scrie că unul din cei șaptezeci ar fi fost un apostol Cezar; dar Sfântul Pavel, scriind din Roma către Filipeni (4, 22), pomenește de casa cezarului Nero, care atunci împărățea în Roma (54-68), iar nu de vreun ucenic al Domnului anume Cezar, precum despre aceasta scriu sfinții învățători, Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Teodoret. Cel dintâi zice: „I-am îndemnat și i-am întărit, arătându-le că propovăduirea s-a atins și de casa împărătească; pentru că dacă cei ce erau în casele împărătești toate le-au defăimat pentru Împăratul ceresc, mult mai ales li se cădea lor, Filipenilor, s-o facă”. Celălalt, Sfântul Teodoret, zicea: „Prea multă mângâiere le-a adus, când le-a spus că și în palatele împărătești stăpânește dumnezeiasca Evanghelie și pe casnicii necuratului împărat îi aduce la viață”. Așa tâlcuiesc acești sfinți învățători cuvintele apostolului, care pomenesc de Cezar în Epistola către Filipeni, la sfârșitul acestora, zicând: Închină-se vouă toți sfinții și mai ales cei din casa Cezarului. Darul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi toți. Amin (4, 22-23).

Sf Cuv. Teoctist din Sicilia

Viaţa Sfântului Cuvios Teoctist, egumenul de la Kucumia Siciliei

• • 

    Viaţa Sfântului Cuvios Teoctist, egumenul de la Kucumia Siciliei

    Viaţa Sfântului Cuvios Teoctist, egumenul de la Kucumia Siciliei

În Prolog, aici, în locul acestui Teoctist, s-a pus Cuviosul Teoctist, care se cinsteşte în septembrie, ziua a treia, pustnicul cel împreună cu Sfântul marele Eftimie din Palestina, din Mineiul cel nou. Asemenea şi sinaxarul lunilor arată că în această zi se cinsteşte Teoctist cel din Sicilia, iar nu cel din Palestina.

 Sf Cuv Apolinaria

Viața Sfintei Cuvioase Apolinaria

• • 

    Viața Sfintei Cuvioase Apolinaria

    Viața Sfintei Cuvioase Apolinaria

Sfânta Apolinaria covârșea cu frumusețea și cu înțelepciunea pe multe femei ale acelei vremi. Și în tânăra vârstă a ei a dorit fecioria și se ruga lui Dumnezeu, ziua și noaptea, ca să-și câștige dorința ei, adică să rămână fecioară până la moarte.

Sfânta Apolinaria a fost fiica, vestită prin frumusețe și prin înțelepciune, a lui Artemie, cârmuitorul Romei, pe vremea împăratului Leon cel Mare. Dorind din fragedă vârstă să-și păstreze fecioria, ea se ruga lui Dumnezeu ziua și noaptea să i se împlinească această dorință, adică să rămână fecioară până la moarte.

Pentru aceasta se ruga de părinți să o lase să se ducă la Ierusalim. Și câștigând învoirea lor, a luat, fericita, robi și roabe, aur și argint și haine scumpe și s-a dus la sfânta Cetate. Acolo a împărțit tot ce avea la săraci. Iar după ce s-a închinat la Locurile Sfinte a slobozit pe robi și pe roabe, oprind numai un bătrân, cu care a pornit pe drumul spre Alexandria. Pe drum s-a oprit la un loc de șes să se odihnească. Și adormind bătrânul ei, atunci, de trei ori fericita, nesocotind cele pământești, a fugit pe ascuns și a intrat într-o luncă neprielnică, unde a rămas mulți ani, rugându-se lui Dumnezeu și îndurând mușcăturile țânțarilor, care-i făcuseră trupul numai răni.

De aici s-a dus la un schit de Sfinți părinți, dându-se drept bărbat și spunând că-l cheamă Dorotei. Cuviosul Macarie, care se afla acolo a primit-o și i-a dat o chilie, în care fericita s-a închis, rugându-se lui Dumnezeu ziua și noaptea.

Artemie, tatăl fericitei, căutând-o mult și negăsind-o a început să se îngrijească de altă fată a sa, care era chinuită de un duh necurat. Pe aceasta a trimis-o la schitul părinților acelora pentru vindecare.

Părinții au încredințat-o părintelui Dorotei, adică surorii sale Apolinaria. Și după câteva zile a ieșit diavolul din tânăra care s-a întors acasă vindecată. Însă după puține zile, multora li s-a părut că tânăra a rămas îngreunată. Iar tatăl ei, socotind că a rămas îngreunată de la Dorotei, a trimis îndată călăreți care au adus înainte sa pe părintele Dorotei. Atunci sfânta, dovedind că este fiica lui Artemie, toți s-au minunat și s-au înfricoșat, mai ales din pricina vindecării minunate a surorii sale bolnave. După aceasta, rămânând câteva zile cu părinții săi, s-a întors iarăși la chilia ei, fără să afle cineva dintre părinți de cele întâmplate. Iar după ce a răposat, atunci s-a cunoscut că este femeie, pentru care toți s-au spăimântat și s-au îndemnat să mulțumească lui Dumnezeu.

Sf Cuv Nichifor cel Lepros

Viața Sfântului Nichifor Leprosul

• • 

    Viața Sfântului Nichifor Leprosul

    Viața Sfântului Nichifor Leprosul

Cuviosul Părintele nostru Nichifor Leprosul a trăit ca monah în leprozeria din insula Chios (Grecia) în secolul al XX-lea. A fost ucenic al Sfântului Antim din Chios. Prăznuirea sa se face pe 4 ianuarie.

Nicolae Tzanakakis s-a născut în anul 1890, din părinți țărani evlavioși, în satul Serikari, în regiunea Chania din insula Creta. Părinții lui au murit pe când era încă copil, lăsându-l orfan, în grija bunicului său. La vârsta de treisprezece ani s-a mutat în Chania și a început să lucreze ca ucenic la un bărbier. La scurt timp după aceea, a început să aibă primele simptome ale maladiei lui Hansen (lepra). Dat fiind că lepra era o maladie contagioasă ce inspira teamă și oroare, în acea vreme bolnavii de lepră erau închiși obligatoriu într-o colonie de leproși din insula Spinaloga. Nicolae a reușit să fugă de acolo în Egipt, unde a lucrat o vreme la un bărbier din Alexandria. Boala a continuat să avanseze, și la sugestia unui cleric, care îi povestise despre Lovokomeio, un azil-spital pentru leproși din insula Chios, Nicolae a fugit din nou, în insula Chios.

La vârsta de 24 de ani, în anul 1914, Nicolae a ajuns la azilul-spital pentru leproși administrat de ieromonahul Antim Vagianos, cunoscut mai târziu ca Sfântul Antim din Chios. În capela Sfântul Lazăr a azilului pentru leproși, unde se găsea o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Ascultătoarea (Panaghia Ypakoe), Nicolae a aflat o atmosferă spirituală care l-a făcut să își deschidă inima spre credință și l-au făcut să râvnească la o viață de rugăciune. După doi ani, ieromonahul Antim a hotărât că tânărul era gata să primească schima monahală și l-a tuns în monahism, dându-i numele de Nichifor.

Boala lui a avansat (un tratament pentru lepră a fost descoperit abia în 1947), dar Nichifor a stăruit în ascultare, în post și rugăciune. Lucra în grădina azilului. Între el și părintele său duhovnicesc, cuviosul Antim, s-a dezvoltat o strânsă relație de ucenicie duhovnicească. Monahul Nichifor era de nedespărțit de cuviosul Antim, astfel încât mai târziu acesta a reușit să scrie o culegere de texte despre minunile săvârșite de Sfântul Antim pe care le văzuse cu ochii lui. Nichifor se ruga ceasuri în șir, făcea metanii fără număr, dar în același timp nu vorbea despre acestea și nu își deschidea inima nimănui altcuiva decât părintelui său duhovnicesc. A devenit prim-cântăreț al bisericii azilului, dar mai târziu, când, din pricina bolii, și-a pierdut vederea, cele mai multe cântări erau cântate de ceilalți cântăreți de la strană.

În 1957, când azilul-spital a fost închis, Nichifor, dimpreună cu ceilalți pacienți rămași au fost mutați în stațiunea-leprozerie a Sfintei Varvara din Aigaleo, la vest de orașul Atena. În acea vreme, Nichifor avea aproape 67 de ani. Trupul și ochii îi fuseseră profund afectați de boală. În acea vreme, în stațiunea de la Aigaleo trăia un preot pe nume Eumenie, care, vindecat de lepră cu ajutorul noilor tratamente apărute, hotărâse să rămână acolo, alături de ceilalți pacienți. În scurt timp, părintele Eumenie a devenit ucenicul duhovnicesc al monahului Nichifor, căruia Dumnezeu, pentru răbdarea lui în boală, îi dăruise multe haruri duhovnicești.

Mulți credincioși au început să vină la monahul Nichifor ca să îi ceară binecuvântarea. Țintuit la pat, chinuit de dureri și aproape orb, monahul Nichifor avea însă darul de a aduce mângâiere celor ce veneau la el.

Vizitatorilor le spunea adesea: „Copiii mei, vă rugați? Și cum vă rugați? ...să vă rugați cu rugăciunea lui Iisus, cu «Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.» Așa să vă rugați.”

Părintele Nichifor a trecut la Domnul pe 4 ianuarie 1964, la vârsta de 74 ani. Mai târziu, când au fost descoperite sfintele sale moaște, acestea erau binemirositoare.

Pe 1 decembrie 2012, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului a săvârșit proslăvirea Sfântului Nichifor, iar numele acestuia a fost adăugat în calendarul Bisericii Constantinopolului.

TEATRU/FILM

TEATRU/FILM

TICU ARCHIP

Sari la navigareSari la căutare

Ticu Archip
Date personale
Născută	4 ianuarie 1891
Decedată	31 martie 1965 (74 de ani)
Ocupație	traducătoare
Modifică date / text

Sevastia Ticu Archip, (n. 4 ianuarie 1891, Târgoviște, d. 31 martie 1965^[1], București) a fost o prozatoare și autoare de opere dramatice din România.

A fost fiica lui Grigore Archip, licențiată a Facultății de Matematică a Universității din București, asistentă universitară la Facultatea de Matematică și mai apoi profesoară de matematică la liceul de fete "Regina Maria".

A fost membră fidelă a Cenaclului „Sburătorul”, din 1924, și a colaborat la „Cetatea literară”, „Tiparnița literară”, „Reporter”, „Vremea” etc. În perioada 1926-1928 a făcut parte din comitetul de redacție al Revistei Scriitoarelor și Scriitorilor Români, revistă în care a publicat în 1932 piesa Gura de leu, jucată la Teatrul Național în 1935.

A fost o antifeministă hotărâtă.^[2]

A tradus din Joseph Conrad, Alexandre Dumas, Oscar Wilde, Jules Verne, Maxim Gorki.

Pe strada „Sfântul Constatin” la nr 13A din București există o placă memorială în cinstea ei^[3].

OPERE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Colecționarul de pietre prețioase, nuvele, 1926
• Aventura, 1929
• Patul fraților, nuvelă, 1949
• Trilogia de romane Soarele negru, din care apar doar primele două romane, Oameni, 1946 și Zeul, 1949

Teatru

• Inelul, jucată în 1921 la Teatrul Național București^[1] și publicată în 1922.

Traduceri

• Lev Tolstoi, Opere, I Copilăria. Adolescența. Tinerețea, în colaborare cu Maria Vlad, București, 1953;
• Iuri Tifonov, Studenții, în colaborare cu I. Frunză, București, 1953;
• Alexandre Dumas, Cei trei mușchetari, I-II, în colaborare cu M. Fanny Lehrer, București, 1956 (alte ediții: 1959; 1964; 1993; 2002);
• Vilis Lacis, Patria pierdută, în colaborare cu I. Block, București, 1957;
• Jules Verne, Uimitoarele peripeții ale domnului Antifer, în colaborare cu Mimi Westfried, București, 1959 (ediția II, traducere de ~, București, 1970);
• Joseph Conrad, Lord Jim, prefață de M. Bogdan, București, 1964 (ediția II, 1985);
• Hans Scherfig, Primăveri irosite, în colaborare cu Vladimir Munteanu, București, 1964;
• Oscar Wilde, Prințul fericit și alte povestiri, prefață de Vladimir Colin, București, 1960 (alte ediții: 1967, 1976, 1982, 1996);
• Joseph Conrad, Inima întunericului, Pitești, 2003.

LIA BUGNAR

Sari la navigareSari la căutare

Lia Bugnar
Date personale
Născută	4 ianuarie 1969 (52 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	dramaturgă scenaristă regizoare de film actriță scriitoare
Activitate
Partener(ă)	Anghel Damian[*]
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Lia Bugnar (n. 4 ianuarie 1969, București) este dramaturg, scenaristă, regizor, actriță (de scenă, film și voce) și scriitoare română.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Activitatea în teatru
  • 2.1Actriță
  • 2.2Dramaturg
  • 2.3Regizoare
  • 2.4Regizor Dramaturg
  • 2.5Proiecte teatrale
• 3Activitatea în film
  • 3.1Actriță^[8]
  • 3.2Scenaristă^[10]
• 4Teatrele în care au fost jucate piesele regizate de Lia Bugnar
• 5Controverse
• 6Referințe
• 7Legături externe
  • 7.1Interviuri

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A absolvit în 1995 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, București, secția Actorie, clasa profesor Sanda Manu.

Printre cei mai des întâlniți actori în piesele Liei Bugnar se află Marius Manole, Ilinca Manolache, Maria Obretin, Irina Antonie, Cătălin Babliuc, Ofelia Popii, Radu Iacoban, Ana Ularu, Maria Buză, Anghel Damian și Istvan Teglas.

ACTIVITATEA ÎN TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Actriță[modificare | modificare sursă]

• Noi4
• O piesă deșănțată
• Șapte dintr-o lovitură
• Aici nu se simte
• "10 pentru New York"
• Oase pentru Otto^[1]

Dramaturg[modificare | modificare sursă]

• Ofertă de serviciu
• Aici nu se simte
• Oase pentru Otto^[2]
• Stă să plouă ^[3]
• Două liniuțe
• Fata din curcubeu
• Masculin - Feminin
• Felii
• Matrimoniale
• Peretele

Regizoare[modificare | modificare sursă]

• Peretele
• Masculin - Feminin
• Aici nu se simte
• Două liniuțe
• Fata din curcubeu

Regizor Dramaturg[modificare | modificare sursă]

• Felii — interpretă unică Ofelia Popii^[4][5]
• Noi4 —
• Masculin-feminin — ^[6]

Proiecte teatrale[modificare | modificare sursă]

• Teatrul nu e o clădire^[7]

ACTIVITATEA ÎN FILM[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Actriță^[8][modificare | modificare sursă]

• 1993 — Patul conjugal, regia Mircea Daneliuc, rolul Stela, caseriță de cinematograf ^[9]
• 1997 — Omul zilei (1997)
• 1999 — Dușmanul dușmanului meu (Diplomatic Siege), rolul violoncelistei
• 2004 — Modigliani, rolul mamei Natașei
• 2001 — Popcorn Story, rolul Lili
• 2006 — Vreau să trăiesc!, rolul Andreea Marinescu
• 2007 — Pasiune și destin (Blood and Chocolate), rolul mama tinerei Vivian
• 2009 — Căpșuni în aprilie
• 2010 — Websitestory
• 2010 — Despre alte mame
• 2011 — Titan
• 2015 — București NonStop, rolul Lia
• 2016 — Muzeon: Ștefan Râmniceanu
• 2016 — Bacalaureat, regia Cristian Mungiu, rolul Magda Aldea, soția lui Romeo Aldea,
• 2017 — Octave / Octav, rolul mama lui Octav

Scenaristă^[10][modificare | modificare sursă]

• 2004 — Camera ascunsă
• 2007 — După ea
• 2010 — Bună! Ce faci?, regia Alexandru Maftei, film românesc din 2010
• 2012 — Violeta, curtezana (Violeta, la cortesana / Violet, the Courtesan)
• 2013 — Rămâi cu mine (2013)
• 2015 — Oase pentru Otto, regia Matei Lucaci-Grunberg^[11], film românesc din 2015^[12]
• 2016 — Perfect sănătos, regia Anca Damian^[13], cu Vlad Ivanov, Anghel Damian, Olimpia Melinte, Cristina Florea

TEATRELE ÎN CARE AU FOST JUCATE PIESELE REGIZATE DE LIA BUGNAR[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Teatrul Național București
• Teatrul Metropolis, București
• Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu
• Teatrul Nottara, București
• Godot Cafe-Teatru, București
• Teatrul Bulandra, București

CONTROVERSE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

La Alegeri locale în România, 2016 i-a numit proști pe votanții Gabrielei Firea. Într-un mesaj public din ianuarie 2017 către regizorul Dan Chișu, i-a transmis acestuia că poate scrie ceva și pentru președintele PSD Liviu Dragnea ca să dispară la fel cum s-a întâmplat și cu Mircea Albulescu sau Ion Besoiu.^[14]

Stand-Up Poetry cu actrita Lia Bugnar

TÂLC TALK CU DRAGOȘ PĂTRARU. INVITATĂ LIA BUGNAR

MARIA OBRETIN

Maria Obretin
Date personale
Născută	4 ianuarie 1978 (43 de ani)[1]  Călărași, Călărași, România
Cetățenie	România
Ocupație	actriță de teatru[*] actriță de film actriță de televiziune[*] actriță de voce[*] actriță
Activitate
Alma mater	Facultatea de Litere a Universității din București Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Prezență online
pagină Facebook Internet Movie Database Instagram
Modifică date / text

Maria Obretin (n. 4 ianuarie 1978,^[1] Călărași, Călărași, România) este 

o actriță română de film, scenă, televiziune și voce.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Actriță de scenă
• 3Filme artistice^[8]
• 4Seriale de televiziune
• 5Actriță de voce
• 6Note
• 7Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A urmat școala elementară și secundară, apoi Liceul Mihai Eminescu în orașul natal. Decisă de a deveni actriță încă de la 6 ani și jumătate, a intrat la Facultatea de Litere din București, secția limbi clasice, pentru a aștepta creativ și instructiv trei ani, întrucât dorea să fie în clasa profesoarei Sanda Manu.^[2] A intrat la actorie din prima încercare și a terminat facultatea în 2003, la clasa profesorilor Sanda Manu și Ion Cojar. A continuat cu un masterat la clasa profesorului Adrian Pintea în perioada 2003 - 2006.^[3]

În 2005 s-a numărat printre membri fondatori ai Teatrului Desant, o entitate teatrală, creația unui grup de tineri oameni de teatru, actori, regizori, designeri de decoruri și costume, sunetiști, etc.^[4]

Ca actriță de scenă a jucat pe scenele multor teatre, dar și pe scenele teatrului independent.

ACTRIȚĂ DE SCENĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• 2003 - Teatrul Act^[5] – Norocul îi ajută pe cei îndrăzneți de Franz Xaver Kroetz, regie Gianina Cărbunariu, coregrafie Carmen Coțofană^⁠(d), scenografie Radu Andrei — cu actorii Rolando Matzangos, Maria Obretin, Luminița Gheorghiu, Coca Bloos ^[6]
• 2003 - Teatrul Luni de la Green Hours – Stop the Tempo de Gianina Cărbunariu, cu Paula Gherghe^⁠(d) și Rolando Matsangos.
• Noi 4 – spectacol de Lia Bugnar^[7]

2014 - Bucuresti Non-Stop - Rolul femeii inselate

FILME ARTISTICE^[8][MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• 2005 – DN 1A — soția
• 2012 – Vaca finlandeză — film scurt (20 de minute), cu Toma Cuzin și Maria Obretin^[9]
• 2013 -– Funeralii fericite — invitata #2
• 2013 – Carmen — asistenta
• 2015 – București NonStop — Dora
• 2016 – A Quiet Place (Un loc liniștit) de Ronny Dörfler^⁠(d), cu Mădălina Craiu^⁠(d), Oana Rusu^⁠(d), Șerban Pavlu și Maria Obretin — film prezentat la Berlinale 2016 ^[10]
• 2016 – 6,9 pe scara Richter, regie Nae Caranfil — Kitty
• 2017 – Octav, regie Serge Ioan Celebidachi — Vera
• 2018 – Călugărița, regie Corin Hardy — Sora Abigail

SERIALE DE TELEVIZIUNE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Umbre (2014 - 2019, toate cele 3 sezoane) — rolul principal feminin Gina, soția lui Relu, mamă și gospodină,^{[11] [12][13]}
• Vlad (2021, sezonul 4) - rolul feminin Fira
• Las Fierbinti - Nevasta care umbla brambura..

ACTRIȚĂ DE VOCE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• 2014 – Coconut, micul dragon (Coconut The Little Dragon - 3D) — personajul Adele (versiunea română)
• 2015 – Minionii (Minions) — Regina Angliei (versiunea română)
• 2015 – Monster High: Boo York, Boo York — personajul Toralei (versiunea română)
• 2010 – Teen Days — Kaylee
• 2007 - Ciudatii mei Parinti

Interviu Maria Obretin

Cursul de Actorie cu Maria Obretin

MIȘU FOTINO - tatăl

În 1886 s–a născut actorul Mişu Fotino, fondator al Teatrului de Stat din Braşov (mort în data de 4 ianuarie 1970). Mişu Fotino a fost tatăl actorului omonim.  În 4 ianuarie, dar în 1970, a încetat din viaţă actorul Mişu Fotino (tatăl), fondator al Teatrului de Stat din Braşov. Mihai Fotino tatăl (sau Pap, după cum îi spunea fiul său), actor celebru şi director al Teatrului din Cernăuţi, a fost cel care i-a insuflat vlăstarului său dragostea de teatru. De altfel, micul Mişu a debutat în teatru la o vârstă la care ceilalţi copii începeau şcoala: 7 ani.

ARHIP CIBOTARU

Arhip Cibotaru
Date personale
Născut	20 februarie 1935
Decedat	4 ianuarie 2010 (74 de ani)
Cetățenie	Moldova
Ocupație	poet
Note
Premii	Ordinul Republicii Ordinul Gloria Muncii
Modifică date / text

Arhip Cibotaru (n. 20 februarie 1935 în satul Cobîlnea, raionul Șoldănești – d. 4 ianuarie 2010) a fost om de cultură, dramaturg, editor și director de revistă, poet, prozator și scriitor român din Republica Moldova.

Este cel mai cunoscut în România datorită poeziei Salcâmii, adusă în circuitul cultural al publicului român de Tudor Gheorghe.^{[necesită citare]}

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Opera literară
  • 2.1Poezie
  • 2.2Proză
  • 2.3Teatru
• 3Distincții
• 4Referințe
• 5Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Arhip Cibotaru s-a născut la 20 februarie 1935 în satul Cobîlnea, fostul județ interbelic Orhei (azi, raionul Șoldănești). A absolvit în 1957 Universitatea de Stat din Chișinău. Din 1965 este vice-președinte, iar din 1971, secretar al comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor.

Între anii 1971 - 1988 Arhip Cibotaru a fost și redactor-șef al revistei "Nistru". În acestă perioadă, prin promovarea sa neobosită, apar în revistă marile romane ale literaturii basarabene, semnate de Ion Druță, Vladimir Beșleagă, Aureliu Busuioc, Vasile Vasilache, Leonid Istrati.

În calitate de redactor-șef al revistei "Nistru" avut un mare rol în reabilitarea poeților reveniți din închisori și gulaguri, printre care se numără și Nicolae Costenco, Nicolae Țurcanu, Leonid Grigoriu, și alții.

OPERA LITERARĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Poezie[modificare | modificare sursă]

• 1958: Ecoul gliei, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1964: Distanțe, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1970: Trepte, poem, editura Cartea Moldovenească;
• 1971: Spații, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1973: Dans de toamnă, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1974: Cântec pentru tine, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1976: Între lume și cuvânt, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1978: Ferestre, poeme, editura Cartea Moldovenească;
• 1980: Pe urmele dorului, poeme, editura Literatura Artistică;
• 1986: Întoarce-mi primăvara, poeme, editura Literatura Artistică;
• 1987: Patru cuvinte, poeme, editura Literatura Artistică;
• 1990: Melodii nocturne, poeme, editura Hyperion;
• 1999: Ultimul Noe, poeme, editura Cartea Moldovei.

Proză[modificare | modificare sursă]

• 1967: Umbra comorilor, roman-foileton, editura Cartea Moldovenească;
• 1884: Scrieri alese (în 2 volume), editura Literatura Artistică;
• 2000: Inscripții pe Turnul Babel, editura Cartea Moldovei;
• 2007: Această dragoste, 2007;
• 2010: Pe timpul lui Teleucă, Editura Universul.^[1]

Teatru[modificare | modificare sursă]

• 1981: Șase de dobă, piese, editura Literatura Artistică;

DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Lucrător emerit al culturii din RSSM (1978)
• Maestru emerit al artei din RSSM (1985)
• Premiul „Boris Glavan” (1970)
• Premiul de Stat al RSSM (1982)
• Ordinul „Gloria muncii” (1995^[2] și 2008^[3])
• Titlul Onorific „Om Emerit” (1998)^[4]
• Ordinul Republicii (2000)^[5]

Șaizeciștii. Arhip CIBOTARU: 85 de ani de la naștere. Veronica Boldișor în dialog cu Lucia Țurcanu

Arhip Cibotaru despre romanul "Urme pe prag' de A Marinat.

GÂNDURI  PESTE TIMP

THOMAS STEARNS ELIOT

Thomas Stearns Eliot
T.S. Eliot după Lady Ottoline Morrell (1934)
Date personale
Nume la naștere	Thomas Stearns Eliot
Născut	26 septembrie 1888[1][9][10][11]  Saint Louis, Missouri, Missouri, SUA
Decedat	4 ianuarie 1965 (76 de ani)[1][9][10][11]  Metropolitan Borough of Kensington⁠(d), Anglia, Regatul Unit
Înmormântat	Somerset
Cauza decesului	cauze naturale (Emfizem pulmonar[12])
Părinți	Henry Ware Eliot[*][3] Charlotte Champe Stearns[*][3]
Frați și surori	Henry Ware Eliot[*][3] Ada Eliot[*][3] Marian Cushing Eliot[*][3] Margaret Dawes Eliot[*][3] Theodora Sterling Eliot[*][3] Charlotte Eliot[*][3]
Căsătorit cu	Vivienne Haigh-Wood Eliot[*] (1915–1947)[13][3] Valerie Eliot[*] (10 ianuarie 1957–4 ianuarie 1965)[14][3]
Naționalitate	anglo-americană
Cetățenie	SUA  Regatul Unit
Religie	Biserica Unitariană[15] anglo-catolicism[*][16]
Ocupație	poet, dramaturg, critic literar
Limbi	limba engleză[2]
Studii	Universitatea din Paris Universitatea Harvard Merton College[*] Milton Academy[*] Harvard College[*]
Activitatea literară
Mișcare/curent literar	Modernism
Specie literară	poezie, teatru
Opere semnificative	Țara pierdută Four Quartets[*]
Note
Premii	Premiul Nobel pentru literatură[4][5] Medalia Prezidențială pentru Libertate[*][6] Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[*][7] Emerson-Thoreau Medal[*] Laurence Olivier Award for Best New Musical[*] Premiul Tony cea mai bună bandă sonoră originală[*][8] Premiul Tony pentru cel mai bun libret de musical[*] Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*] Pour le Mérite Ordinul de Merit[*] Comandor al Ordinului Artelor și Literelor[*]
Premiul Nobel pentru Literatură, 1948
Semnătură
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Thomas Stearns Eliot (n. 26 septembrie 1888 – d. 4 ianuarie 1965) a fost un poet, dramaturg și teoretician literar britanic de origine americană, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1948). Prin arta sa remarcabilă, T.S. Eliot a revoluționat întreaga poezie modernă engleză.

CUPRINS

• 1Motivația Juriului Nobel
• 2Date biografice
• 3Opera
  • 3.1Poezie
  • 3.2Piese
  • 3.3Non-fiction
• 4Note
• 5Legături externe
• 6Vezi și

MOTIVAȚIA JURIULUI NOBEL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

"...pentru contribuția sa remarcabilă, de pionierat, la poezia zilelor noastre"^[17].

DATE BIOGRAFICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

S-a născut în St.Louis, Missouri și a fost mezinul răsfățat al unei familii cu 7 copii. Mama sa, profesoară și poetă aspirantă, este cea care îi face cunoștința cu poezia. În 1910, Eliot își încheie studiile de filozofie la Harvard, deși frecventează cursurile numai selectiv. Petrece un an la Paris unde scrie Cântecul lui Alfred Prufrock, poemul care îi aduce consacrarea. Aici va frecventa cursurile universității din Sorbona, iar în Anglia va studia și la Oxford. În 1914, pleacă în Anglia cu o bursă de studii. O întâlnește aici pe Vivienne Haigh-Wood (1888 - 1947), o guvernantă, dansatoare și morfinomană. În ciuda protestelor familiei, Eliot se căsătorește cu ea.

După moartea tatălui său, în 1919, suferă o cădere nervoasă. În timpul recuperării, scrie poemul Țara pustie, devenit simbolul generației postbelice, generație deziluzionată și debusolată, și totodată piatră de temelie a poeziei moderne. În 1933 divorțează de Vivienne, care va fi apoi internată într-un spital de boli mentale.

În 1930 scrie Miercurea păresimilor (Ash Wednesday) și ultimul ciclu, Patru cvartete (Four quartets) apare în 1940. Volumul său Old Possum's Book of Practical Cats, pe care l-a scris pentru nepoții săi, s-a transformat în libretul musicalului Cats și a rămas pentru câteva decenii consecutiv un mare hit pe Broadway.

În 1957 se căsătorește în secret cu Valery Fletcher (n. 17 august 1926), fosta lui secretară, o femeie cu 38 de ani mai tânără. Moare la 4 ianuarie 1965 la Londra. Corpul îi este incinerat și, conform dorinței sale, cenușa este dusă în satul din care strămoșii lui emigraseră spre America.

OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Poezie[modificare | modificare sursă]

• The Love Song of J. Alfred Prufrock (1917)
• Poems (1920)
• The Waste Land (Țara pierdută) (1922)
• The Hollow Men (1925)
• Ash Wednesday (Miercurea Cenușii) (1930)
• Poems (1930)
• Coriolan (1931)
• Old Possum's Book of Practical Cats (1939)
• Four Quartets (Patru Cvartete) (1945)

Piese[modificare | modificare sursă]

• Sweeney Agonistes (publicată în 1926, jucată în 1934)
• The Rock (1934)
• Murder in the Cathedral (Omor în Catedrală) (1935)
• The Family Reunion (1939)
• The Cocktail Party (1949)
• The Confidential Clerk (1954)
• The Elder Statesman (jucată în 1958, publicată în 1959)

Non-fiction[modificare | modificare sursă]

• The Sacred Wood: Essays on Poetry and Criticism (1920)
• The Second-Order Mind (1920)
• Homage to John Dryden (1924)
• Shakespeare and the Stoicism of Seneca (1928)
• For Lancelot Andrewes (1928)
• Dante (1929)
• Selected Essays, 1917?1932 (1932)
• The Use of Poetry and the Use of Criticism (1933)
• After Strange Gods (1934)
• Elizabethan Essays (1934)
• Essays Ancient and Modern (1936)
• The Idea of a Christian Society (1940)
• Notes Towards the Definition of Culture (1948)
• Poetry and Drama (1951)
• The Three Voices of Poetry (1954)
• On Poetry and Poets (1957)

Thomas Stearns Eliot - Citate:

MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT

MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT

MIHAI CONSTANTINESCU

Mihai Constantinescu
Date personale
Născut	4 ianuarie 1946  București, România
Decedat	29 octombrie 2019 (73 de ani)[1]  București, România
Înmormântat	Cimitirul Ghencea
Cauza decesului	cauze naturale (stop cardio-respirator[2])
Căsătorit cu	Simona Secrier[*]
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreț textier[*] compozitor
Activitate
Gen muzical	muzică ușoară
Instrument(e)	voce[*]
Ani de activitate	1964 - 2019
Case de discuri	Electrecord
Premii	Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de cavaler[*]
Modifică date / text

Mihai Constantinescu (n. 4 ianuarie 1946, București, România – d. 29 octombrie 2019,^[1] București, România) a fost un cântăreț^[3][4] român de muzică ușoară. A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport din București în anul 1973. În anul 1972, termină Școala Populară de Artă, clasa Florica Orăscu. Mihai Constantinescu face parte din corul de copii al Radiodifuziunii, iar în anul 1964 intră în grupul Mondial. În această perioadă încep să-i apară primele piese. Lansează piesa «Păpușa».

Mihai Constantinescu mai cânta cu Modern Group, trupa lui Petre Magdin. Primele înregistrări sunt făcute la solicitarea lui Titus Munteanu din repertoriul francez. Titus Munteanu îl remarcă la una din audițiile organizate de clasa Floricăi Orăscu.

CUPRINS

• 1Apariții și activitatea muzicală
• 2Premii
• 3Discografie
• 4Surse
• 5Note
• 6Legături externe

APARIȚII ȘI ACTIVITATEA MUZICALĂ

Mihai Constantinescu face parte din trio-ul lansat de Titus Munteanu din care mai fac parte Olimpia Panciu și Marius Țeicu. În anul 1999 editează în format single «Iubiți și câinii vagabonzi» În anul 2003, unul din albumele de pe dublul CD al Anastasiei Lazariuc cuprinde piese scrise de Mihai Constantinescu.

A efectuat turnee în toate țările ex-socialiste, în Germania, în SUA și în câteva state din vestul Europei. În 2002, luna mai, primește Diploma de Onoare în cadrul Galei Muzicii Ușoare «O zi printre stele» din partea Ministerului Culturii și Cultelor. În 2002, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România îi editează un caiet de cântece selectate din șlagărele lansate în trei decenii.

PREMII

În anul 1975, a obținut premiul al III-lea la Festivalul Șlagărelor de la Dresda cu piesa «Am visat» interpretată de Corina Chiriac.

În anul 1981, obține premiul I la emisiunea-concurs «Șlagăre în devenire» cu piesa «I.E.F.S ura!».

Mihai Constantinescu a fost decorat post-mortem de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler.^[5]

DISCOGRAFIE

• 1974 - «Iubiți-ne că sîntem flori / De unde vii? / Penița / Sora mea cea mică» (EP - Electrecord)
• 1979 - «Olimpia Panciu - Mihai Constantinescu» (EP - Electrecord)
• 1972 - «Marius, Olimpia, Mihai», împreună cu Marius Țeicu și Olimpia Panciu (Album - Electrecord)
• 1972 - «Un zîmbet și o floare» (Album - Electrecord)
• 1978 - «O floare» (Album - Electrecord)
• 1980 - «Mihai Constantinescu» (Album - Electrecord)
• 1982 - «Speranță și vis» (Album - Electrecord)
• 1983 - «Hei, copilărie» (Album - Electrecord)
• 1985 - «Mihai Constantinescu» (Album - Electrecord)
• 1986 - «Te caut mereu» (Album - Electrecord)
• 1987 - «Sus în deal» (Album - Electrecord)^[4]
• 1987 - «Sînt un om obișnuit» (Album - Electrecord)
• 1989 - «Cîntă iubire» (Album - Electrecord)
• 1991 - «La est și vest de Prut», împreună cu Anastasia Lazariuc (Album - Electrecord)
• 1993 - «Adio tristețe», împreună cu Anastasia Lazariuc (Album - Electrecord)
• 1994 - «Maria» (Album - Electrecord)
• 1994 - «Cine știe» (Album - Electrecord)
• 1996 - «Anotimpurile» (Album)
• 1999 - «O lume minunată» (Album)^[4]
• 2000 - «Samba, samba» (Album)
• 2010 - «Parte din viața mea» 4 CD Box (Compilație)

TOP MELODII MIHAI CONSTANTINESCU

Ma intorc iar in sat - Colaj muzical Mihai Constantinescu

GHERASE DENDRINO

Sari la navigareSari la căutare

Gherase Dendrino
Date personale
Născut	3 septembrie 1901[1]  Turnu Măgurele, Teleorman, România
Decedat	4 ianuarie 1973 (71 de ani)[1]  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	muzician compozitor dirijor
Activitate
Gen muzical	operetă
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Gherase Dendrino (n. 2 septembrie 1901 Turnu Măgurele – d. 4 ianuarie 1973, București) a fost un compozitor și dirijor român. Acesta a fost elevul lui Dumitru Georgescu-Kiriac și Alfonso Castaldi. A compus operete (Lăsați-mă să cânt, Lysistrata), muzică ușoară, muzică de film ș.a.

COMPOZIȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În lipsa unor informații cronologice, titlurile nedatate vor fi așezate la capătul listei și ordonate alfabetic.

Titlul piesei	Forma muzicală	Versuri	Anul apariției	Interpretări mai cunoscute
Cântă o mandolină	romanță	Aurel Felea		Surorile Kosak
Ce faci astă seara tu?	tango	D. Dubae, P. Sabin		Dorel Livianu
Drum bun	tango	Puiu Maximilian		Dorel Livianu, Gică Petrescu, Mihaela Runceanu
În cârciumioara unde cântă un cobzar	romanță	Mihai Maximilian		Doina Badea
În satu-n care m-am născut	romanță	Gherase Dendrino, Ștefan Cristodulo, Vasile Vasilache		Gică Petrescu, Gliceria Gaciu
În vals ne-am întâlnit	ușoară	Aurel Felea		Mihaela Runceanu
Mai spune-mi odată "te iubesc"	tango	R. Costăchescu		Nicolae Nițescu
Plouă	ușoară	Ștefan Cristodulo		Mihaela Runceanu
Poate cânți și tu	tango	Nicolae Kirițescu		Jean Moscopol, Nicolae Nițescu
Să nu ne despărțim	romanță	Gherase Dendrino		Mia Braia
Să nu te superi dacă plâng	romanță	Puiu Maximilian		Ion Luican, Lavinia Slăveanu
Un gondolier cânta o melodie	tango	Aurel Felea, Gherase Dendrino		Gică Petrescu
Vor trece anii	romanță	Aurel Felea		Nicolae Nițescu

Gherase Dendrino - Te iubesc viața mea

Sărmane lăutar | Lăsați-mă să cânt | Gherase Dendrino

Gherase Dendrino - Crai nou, final act III

VASILE VESELOVSCHI

Vasile Veselovski
Date personale
Născut	18 decembrie 1925  București, România
Decedat	4 ianuarie 1998 (72 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor
Activitate
Gen muzical	muzică ușoară
Modifică date / text

Vasile Veselovski (n. 18 decembrie 1925, București, România – d. 4 ianuarie 1998, București, România) a fost un compozitor român de muzică ușoară, autor al unor șlagăre îndrăgite precum „Strada Speranței”, „Fluierând pe stradă”, „Merit eu”, „Tu”, „Și dacă”, „O chitarǎ cânta”, „Și m-am îndrăgostit de tine”.

STUDII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Vasile Veselovski a absolvit Conservatorul din București (1947-1952) având profesori pe Ion Dumitrescu (teorie și solfegiu), Paul Constantinescu (armonie), Nicolae Buicliu (contrapunct), Tudor Ciortea (forme muzicale), Theodor Rogalski (orchestrație), Zeno Vancea (istoria muzicii), Tiberiu Alexandru și Emilia Comișel (folclor), după ce studiase la Facultatea de Fizico-Chimice (1944-1947). Dragostea pentru muzică a apărut din copilărie, pentru că tatăl l-a învățat să cânte la balalaică, mandolină și chitară și apoi la acordeon. În timpul școlii și facultății a făcut parte din mai multe coruri: Liceul Teoretic de băieți Pitești (dirijor Alfons Popescu), Corala „Crai Nou” (dirijor Liviu Kavassi), biserica „Delea Nouă”, biserica „Sfinții Impărați Constantin și Elena - Bariera Vergului” (dirijor Gheorghe Bazavan).

ACTIVITATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

După absolvirea Conservatorului, Vasile Veselovski a fost inspector muzical în Ministerul Culturii (1952-1956), Secretar muzical la Teatrul de revistă Constantin Tănase din București (1956-1957), inspector pentru muzică în Comitetul pentru Cultură și Artă din București (1957-1963). După această perioadă, s-a dedicat în întregime activității componistice.

MUZICA LUI VASILE VESELOVSKI - TRĂSĂTURI GENERALE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Compozitor cu o originalitate deosebită a stilului, Vasile Veselovski s-a impus prin inventivitatea melodică, datorită căreia, multe dintre cântecele sale au devenit șlagăre. Stilul său este de asemenea caracterizat de căutări pline de succes pentru preluarea unor elemente de intonație si ritm din folclorul românesc, pe care le-a dezvoltat în mod creativ, aducând prospețime și o largă accesibilitate cântecelor sale.

COLABORATORI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Dintre cei peste 30 de textieri, cea mai strânsă colaborare a avut-o cu Mihai Maximilian, de care l-a legat și o deosebită prietenie. Împreună au realizat peste 200 de cântece și peste 50 de spectacole de revistă și alte spectacole muzicale. De asemenea multe texte i-au fost scrise de Constantin Cârjan și Aurel Storin. A colaborat cu peste 130 de soliști vocali români și străini, printre care: Doina Badea(21 de cântece), Aurelian Andreescu(9), Corina Chiriac(25), Gică Petrescu(16), Margareta Pâslaru(17), Horia Moculescu(7), Constantin Drăghici(4), Roxana Matei(9), Alexandru Jula(13), Aida Moga(4), Marina Voica(5), Dan Spătaru(10).

DISTINCȚII (SELECȚIE)[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Marele premiu (1964) și Premii (1965, 1966, 1970. 1971, 1973, 1974, 1983, 1984, 1987, 1988, 1992, 1993) la „Festivalurile de muzicǎ ușoarǎ de la Mamaia”.

Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1969, 1974, 1975, 1983, 1994).

Premii la „Melodii” (1981, 1982, 1983, 1984, 1986, 1987).

Premiu la „Crizantema de aur” (Târgoviște, 1995).

Premiul Asociației Umoriștilor Români-AUR, 1993.

Diploma de onoare la Festivalul de muzicǎ ușoarǎ de la Sopot (Polonia- 1966).

Membru în „Centrul Național Român ASSITEJ” (1970).

Ordinul „Meritul Cultural clasa a III-a”

OPINII (SELECȚIE)[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

„Muzica lui Vasile Veselovski se caracterizează mai ales prin claritatea melodiei, extrem de accesibilă, fără ca prin aceasta să cadă vreo dată în facilitate(...)Neasemănând cu nimeni, neimitând pe nimeni și totuși în deplină concordanță cu noul gust al generației tinere de astăzi, Vasile Veselovski își afirmă în fiecare piesă personalitatea sa.” (Gherase Dendrino: Vasile Veselovski, cuvânt înainte la colecția „Melodii alese de Vasile Veselovski”/ București, Editura Muzicală, 1965).

„Vasile Veselovski avea cântecul simplu, atrăgător, molipsitor. Știa să așeze muzica lângă cuvânt în chip firesc.(...) Spunea o dată: „Am fost norocos. În cariera mea am avut parte de prieteni buni- cântăreți valoroși- care m-au ajutat să scot la lumină cântece minunate”.” (Temistocle Popa: Cuvânt înainte la CD- ul „Strada Speranței”, EDC 442).

„Dintre compozitorii noștri de muzică ușoară, Vasile Veselovski era după 1960 cel mai consistent sub aspectul melodic căci purta în fantezia sa un arsenal foarte generos care îi permitea să găsească formula plastică cea mai fericită pentru un anumit vers. De la el ne-au rămas nenumărate șlagăre dăltuite cu migală. Și cu simțul poeziei.(...)Figura lui charistmatică, ce oferea în permanența un zâmbet discret, rămâne în amintire peste decenii.” (Prof. Dr. Octavian Lazăr Cosma: Cuvânt înainte la CD- ul „Strada Speranței”, EDC 442).

„Artist al melodiei, Vasile Veselovski preferă linia mare a cântecului, poezia și vibrația interioară, în locul ritmului exagerat și stridențelor (…) Vreau sa exist pentru tine, Despărțirea, Lăutariise înscriu printre paginile muzicale care se rețin de auditori.”

.

(Viorel Cosma: „Boema, slăbiciunea mea” de Mihai Maximilian si Vasile Veselovski în „Teatrul”, București, 9.09.1980).

„(Vasile Veselovski)...autorul unor melodii antologice, străbătute de un discret parfum românesc, în care simplitatea și rafinamentul își dau mâna. A folosit texte cu autentice valențe poetice.(...)Creația lui îl așează în galeria marilor compozitori români.” (Petre Codreanu: Cuvânt înainte la CD- ul „Strada Speranței”, EDC 442).

„Vasile Veselovski a dominat cu personalitatea sa muzica ușoară românească, mai bine de patru decenii.(...)„Stilul Veselovski” există, meșteșugit, măiastru, în sute de melodii nemuritoare- și nu știu câți dintre compozitorii noștri se pot lăuda, la ora actuală, cu o creație mai unitară stilistic, mai densă.” (Octavian Ursulescu: Cuvânt înainte la CD- ul „Strada Speranței”, EDC 442).

„În această lume de piață în care talentul nu mai are preț, Vasile Veselovski a fost un compozitor din categoria celor hărăziți cu talent. El compunea fără efort, ca și cum și-ar fi murmurat sieși o melodie...Lipsită de întortocheri și de bucle stilistice, tunsă scurt, fără vanitatea de a atrage ostentativ atenția, dar și fără teama de a fi prea simplă, muzica lui Veselovski și-a câștigat încet, încet, o personalitate care o împiedică pentru totdeauna să fie atribuită oricui. Ar mai fi de adăugat și prestația sa absolut remarcabilă în groapa cu lei a teatrului de revistă, unde el a repus în onoare muzica de spectacol, învățătură grea, dar veche și bună, de la Ion Vasilescu, Gherase Dendrino și H. Mălineanu. Ascultând-o,(muzica lui Vasile Veselovski) parcã îți vine uneori să exclami: Ce simplu se compun șlagărele!, fără să te gândești că, dacă te-ar auzi, acolo, în Raiul Compozitorilor, Veselovski, ar râde ușor, în mustață...” (Aurel Storin: Cuvânt înainte la CD- ul „Strada Speranței”, EDC 442).

COMPOZIȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Muzică ușoară (selecție)[modificare | modificare sursă]

ÎMI SPUSESE MIE LUNA (1954), versuri Constantin Cârjan

SPUNE-MI CE SĂ FAC (1956), versuri Constantin Cârjan

O CHITARĂ CÂNTA (1959), versuri Constantin Cârjan

CÂMPIA SUB LUNĂ (1961), versuri Aurel Storin, solist Margareta Pâslaru

CUM SĂ NU TRĂIESC PE LUME (1962), versuri Constantin Cârjan

NE CHEAMĂ RITMUL SĂ DANSĂM (1962), versuri Aurel Storin

FLUIERÂND PE STRADĂ (1963), versuri Mihai Maximilian, solist Aurelian Andreescu

NINGE-N LUNA MAI, solist Margareta Pâslaru

DACĂ NU EȘTI LÂNGĂ MINE (1964), versuri Mihai Maximilian

TU (1964), versuri Tiberiu Utan

DE CE NU EȘTI CA-N PRIMA ZI (1964), versuri Mihai Maximilian

CU TINE (1965), versuri Aurel Storin, solist Margareta Pâslaru

LUNA LA MAMAIA (1965), versuri Constantin Cârjan, solist Constantin Drăghici

CÂNTA UN MATELOT (1966), versuri Ion Minulescu, solist Doina Badea

ȘI DACĂ (1966), versuri Mihai Maximilian

SCARA DE MĂTASE (1967), versuri Mihai Maximilian, solist Dan Spătaru

FIR-AI INIMĂ SĂ FII (1968), versuri Jack Fulga

HĂULITA (1968), versuri Mihai Maximilian

O MASCĂ RÂDE, O MASCĂ PLÂNGE (1969), versuri Mihai Maximilian, solist Margareta Pâslaru

COPII DE BUCUREȘTI, versuri Mihai Maximilian

MERIT EU (1970), versuri Mihai Maximilian, solist Aurelian Andreescu

ȘI CERUL, ȘI LUNA, ȘI MAREA (1971), versuri Mihai Maximilian, solist Margareta Pâslaru

DAR CE NU AI (1971), versuri Mihai Maximilian

PENTRU A NU ȘTIU CÂTA OARĂ (1971), versuri Mihai Maximilian

DINTR-UN MILION (1972), versuri Mihai Maximilian

PENTRU ORICE BĂIAT (1972), versuri Mihai Maximilian

UNDE versuri Mihai Maximilian, solist Margareta Pâslaru

DE-A COLINDAT ACESTE LOCURI CINEVA (1973), versuri Mihai Maximilian

TE IUBESC (1974), versuri Mihai Maximilian

TACI! (1974), versuri Mihai Maximilian, solist Doina Limbășanu

AICI TRĂIM (1976), versuri Mihai Maximilian

ANOTIMPUL TINEREȚII (1976), versuri Mihai Maximilian

STOP, STOP (1977), versuri Mihai Maximilian

BRÂUL ALBASTRU (1978), versuri Tiberiu Utan

INDIFERENȚA (1980), versuri Mihai Maximilian

LUMEA BASMELOR DANSEAZĂ, versuri Mihai Maximilian, solist Margareta Pâslaru

BUNĂ SEARA ȚARA MEA (1981), versuri Mihai Maximilian

CÂNTĂ-MI LĂUTAR (1981), versuri Cezarina Moldoveanu

DACĂ TU MĂ MINȚI (1981), versuri Mihai Maximilian

NU SUNT UN NE-NȚELES (1981), versuri Mihai Maximilian, solist Cătălin Crișan

ROMANTICII (1981), versuri Mihai Maximilian, solist Angela Similea

NOPȚI (1982), versuri Mihai Maximilian, solist Marina Voica

NU TE LAS TINEREȚE (1982), versuri Mihai Maximilian, solist Ionel Miron

BATE-M-AR NOROCUL (1983), versuri Mihai Maximilian, solist Corina Chiriac

CÂNTEC PENTRU ANA MARIA (1983), instrumental

ÎȚI MULȚUMESC (1983), versuri Mihai Maximilian, solist Corina Chiriac

OCHII TĂI (1983), versuri Mihai Maximilian, solist Gabriel Dorobanțu

STRADA SPERANȚEI (1983), versuri Mihai Maximilian, solist Corina Chiriac

DRUMUL SPRE TINE (1984), versuri Mihai Maximilian, solist Corina Chiriac

INIMĂ NEBUNĂ (1984), versuri Mihai Maximilian, solist Corina Chiriac

NIMIC NU E PREA MULT (PENTRU O CLIPĂ DE IUBIRE) (1985), versuri Mihai Maximilian, solist Corina Chiriac si Dan Spătaru

ALERGÂND DUPĂ O STEA (1986), versuri Mihai Maximilian, solist Alexandru Jula, Dumitru Caramitru

OF OF OF (1987), versuri Mihai Maximilian, solist Gică Petrescu

TRENUL FERICIRII (1987), versuri Dumitru Nicolae, solist Corina Chiriac

ANII TINEREȚII (1988), versuri Mihai Maximilian, solist Dan Spătaru

NU UITA (1988), versuri Mihai Maximilian, solist Aurelian Andreescu

PĂREREA MEA (1988), versuri Mihai Maximilian, solist Anda Călugăreanu

SCRISOARE DE LA MAMA (IONICĂ) (1988), versuri Mihai Maximilian, solist Benone Sinulescu

ȘI M-AM ÎNDRĂGOSTIT DE TINE (1989), versuri Mihai Maximilian, solist Adrian Daminescu

DE DOR (1990), versuri Mihai Maximilian, solist Corina Chiriac

AMOR NEBUN (1992), versuri Mihai Maximilian, solist Adrian Daminescu

MAMĂ MOR! (1993), versuri Mihai Maximilian, solist Aurelian Temișan

DRAGĂ TOAMNĂ (1995), versuri Mihai Maximilian, solist Nicolae Nițescu

OHO (1995), versuri Narcisa Tcaciuc, solist Narcisa Tcaciuc

VORBE , versuri Mihai Maximilian, solist Corina Chiriac

Muzică de revistă, teatru și spectacole (selecție)[modificare | modificare sursă]

BĂIEȚII DE LA MANSARDĂ (1957), comedie muzicală, libret Alecu Popovici, (în colaborare cu Radu Serban)-Teatrul „Constantin Tănase”

REVISTA E A NOASTRĂ (1959), spectacol de revistă,libret Bogdan Cauș si Mihai Maximilian, (în colaborare cu Gelu Solomonescu)-Teatrul de Revistă Deva.

PE TREPTELE REVISTEI (1960), spectacol de revistă, libret Bogdan Cauș si Mihai Maximilian,(în colaborare cu Nicolae Kirculescu)- Teatrul de Revistă Deva.

ȘARJELE REVISTEI (1962), spectacol de revista,libret Bogdan Caus si Mihai Maximilian, (în colaborare cu Nicolae Kirculescu)-Teatrul de Revista Deva.

BĂIATUL DIN BANCA A DOUA (1962), spectacol pentru copii, libret Alecu Popovici,(în colaborare cu Radu Șerban)-Teatrul „ION Creangă” București.

AM TRĂIT SĂ VĂD ȘI ASTA (1962),spectacol de revistă, libret Bogdan Cauș si Mihai Maximilian,(în colaborare cu Nicolae Kirculescu).

REVISTA COMORILOR (1964), spectacol de revistă,libret Bogdan Cauș si Mihai Maximilian, (în colaborare cu Nicolae Kirculescu)-Teatrul de Revistă Deva.

NU PREA ALBĂ CA ZĂPADA (1964),spectacol pentru copii, libret Alecu Popovici.-Teatrul „Ion Creangă” București.

PĂLĂRIA FLORENTINĂ (1965), comedie muzicală de Labiche,(în colaborare cu Radu Serban).-Teatrul Giulești.

VISUL REVISTEI (1965)spectacol de revistă,libret Mihai Maximilian.-Teatrul de Revistă Deva.

O FATĂ RASFĂȚATĂ (1965), comedie muzicală, libret Virgil Stoenescu,(în colaborare cu Nelu Danielescu).-Teatrul din Ploiești.

AFARĂ-I VOPSIT GARDUL, ÎNĂUTRU-I LEOPARDUL (1966), spectacol pentru copii, libret Alecu Popovici.-Teatrul Tineretului Piatra Neamț.

SCANDAL LA BOEMA (1967),spectacol de revistă,libret Mihai Maximilian,(în colaborare cu Petre Mihăescu).-Teatrul „Constantin Tănase”.

VIVAT REVISTA (1968),spectacol de revistă,libret Mihai Maximilian.-Teatrul de Revistă Deva.

ȘORICELUL ȘI PĂPUȘA (1968),spectacol pentru copii, libret Alecu Popovici.-Teatrul Tăndarică.

POVESTE NETERMINATĂ (1969),spectacol pentru copii, libret Alecu Popovici.-Teatrul „Ion Creangă” București.

FEMEI, FEMEI, FEMEI (1969), spectacol de revistă,libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

GEAMANDURA (1970), comedie de Tudor Mușatescu.-Teatrul Giulești.

HANUL REVISTEI (1970), spectacol de revistă,libret Mihai Maximilian,(în colaborare cu Cristofor Barbatis).-Teatrul Muzical Galați.

ROATA MORII (1970), spectacol pentru copii si tineret, libret Gheorghe Scripca.-Teatrul „Ion Creangă”.

ASTRAL MUSIC-HALL (1970), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul Muzical Galați.

REVISTA ÎN BALON (1972), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul Muzical Galați.

ȘI DRAGOSTEA FACE ARMATA (1972), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Ansamblul Armatei „DOINA” Cluj-Napoca.

SUS CORTINA LA CETATE (1972), spectacol de revistă,libret Mihai Maximilian.-Teatrul de Revistă Deva.

PARDON, SCUZAȚI, BONSOAR (1974), spectacol de revistă,libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

ASTĂ SEARĂ, PE LOC REPAUS (1974), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Ansamblul Armatei „DOINA” Cluj-Napoca.

E PORMIDABIL LA REVISTĂ (1975),spectacol de revistă,libret Mihai Maximilian și Aurel Storin.-Teatrul Muzical Brașov.

TROMPETELE REVISTEI (1976), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Ansamblul Armatei „DOINA” București.

CAMPING BOEMA (1977), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

PARADĂ LA ESTRADĂ (1978), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Ansamblul Armatei „DOINA” Cluj-Napoca.

NEVESTELE VESELE DIN BOEMA (1978), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

TOATE CORTINELE SUS (1979), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul Muzical Galați.

SURPRIZELE RAMPEI (1979), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul Muzical Brașov.

BATALIONUL VESELIEI (1980), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Ansamblul Armatei „DOINA” Cluj-Napoca.

BOEMA, SLĂBICIUNEA MEA (1980), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

BILET DE VOIE...BUNĂ (1981), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Ansamblul Armatei „DOINA” Cluj-Napoca.

AȘA RÂD OAMENII BUNI (1981), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul de Stat din Baia Mare.

DANUBIUS EXPRESS (1982), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul Muzical Galați.

STELA, STELELE SI BOEMA (1982), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

NU-I BAI (1982), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul de Stat din Baia Mare.

UN SHERIF LA BOEMA (1982), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

CONSTELAȚIA BOEMA (1984), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

BOEMA, BUCURIA MEA (1985), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

FANTASIO COLOR (1986), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Fantasio” Constanța.

ARTIȘTII ȘI BOEMA (1987), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

BUNĂ SEARA, BOEMA (1989), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

BONSOIR CABARET (1990), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

CARRE DE AȘI (1991), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

ACADEMIA SAVOY (1994), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

HOHOTE ÎN PARADIS (1996), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

Muzicǎ de film[modificare | modificare sursă]

NU VREAU SĂ MĂ-NSOR (1961), în colaborare, regia Manole Marcus, solist Coca Andronescu.

BOROBOAȚĂ ÎN EXCURSIE (1962), regia Bob Cǎlinescu.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Colecția „Melodii alese de Vasile Veselovski”/ București, Editura Muzicală, 1965).

Cărăpănceanu, Ștefan : Spectacol „Laudă omului”, în „Muzica” no. 9/1980.

Cosma, Viorel : Muzicieni români. Lexicon, Editura Muzicală, 1970.

Cosma, Viorel : „Boema, slăbiciunea mea”, în „Teatrul”, București, 9.IX.1980

Deda, Edmond : Parada muzicii ușoare romanești, Editura muzicală, 1968

Elian, Edgar : A IX-a ediție a concursului național de muzică ușoară „Mamaia '74”, în „Muzica” no. 9/1974.

Lucaciu, Ileana : Bună dispoziție - „Camping Boema” la „Tănase”, în „Săptămâna Culturală a Capitalei”, București, 12.VII.1977.

Lucaciu, Ileana : O seară veselă - „Nevestele vesele din Boema” - Teatrul „Tănase”, în „Săptămâna Culturală a Capitalei”, București, 21.VII.1978.

Lungu, Florian : Cântece de Vasile Veselovski, în „Muzica”, București, no. 8/1966.

Magdin, Petre : Vasile Veselovski, în „Săptămâna Culturală a Capitalei”, București, 7.VII.1978.

Oțeanu, Smaranda : Sus cortina la cetate, în „Scânteia”, București, 28.V.1973.

Oțeanu, Smaranda : Premieră la „Savoy”, în „Scânteia”, București, 28.III.1974.

Pandelescu, J.-V. : Mamaia 1964, al doilea Festival de muzică ușoară, în „Muzica”, București, no. 9/1964.

Sandu, A. : Mamaia - Parada compozitorilor, în „Informația Bucureștiului”. București, 11.VIII.1965.

Sbârcea, George : Mamaia '66, în „Tribuna”, Cluj, 1.IX.1966.

Storin, Aurel : Vasile Veselovski, în „Informația Bucureștiului”, București, 4.II.1970.

Udrescu, Vladimir : Concursul național de muzică ușoară - Impresii după prima seară, în „Informația Bucureștiului”, București, 25.VII.1974.

Cosma, Viorel : Muzicieni români. Lexicon, Editura Muzicală, 2006.

Constantin Drăghici - Tu

Marina Voica Pentru a nu stiu cata oara

MUZICĂ PENTRU SUFLET:

50 Most Famous Pieces of Classical Music

Paul Mauriat 1

Paul Mauriat 2

INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET

GIOVANNI BATTISTA PERGOLESI

Giovanni Battista Pergolesi
(1710-1736)

Giovanni Battista Pergolesi (n. 4 ianuarie 1710, Jesi/Ancona - d. 17 martie 1736, Pozzuoli/Napoli), compozitor italian din secolul al XVIII-lea, descendent al unei familii din Pergola, un orășel din provincia Marche, de la care și-a luat și numele.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Primele noțiuni de muzică le primește de la un preot din localitatea natală, apoi își continuă educația la școala capelei comunale cu maestrul Mondini. Dovedind un talent natural, cu ajutorul financiar al marchizului Cardolo Maria Pianetti, Pergolesi se înscrie în 1727 la Conservatorul din Napoli, unde ia lecții de vioară cu maestrul De Matteis și de contrapunct cu Francesco Durante.

Lucrări muzicale[modificare | modificare sursă]

În timpul studiilor, compune "La fenice sul rogo", oratoriu în două părți, o Messă în Re major și opera "Salustia", cu care își face debutul la teatrul "San Bartolomeo" din Napoli. După absolvirea Conservatoriului, este angajat ca Maestro di Capella de către prințul Stigliano Colonna, unul din electorii municipalității napolitane. Compune prima sa operă bufă, intitulată "Lo frate 'nnamurato" ("Călugărul îndrăgostit"), gen în care Pergolesi este considerat până în zilele noastre ca unul din cei mai importanți compozitori. În 1733 se reprezintă la teatrul "San Bartolomeo" opera "Il prigioner superbo", cu un intermezzo intitulat "La serva padrona", cu care înregistrează un adevărat triumf. Urmează, cu același succes, opera "Adriano in Siria", apoi ultima sa operă bufă, "Il Flaminio", reprezentată în 1735 la "Teatro Nuovo" din Napoli.

Îmbolnăvindu-se de tuberculoză pulmonară, se retrage la mănăstirea capucinilor din Pozzuoli, unde compune capodopera "Stabat Mater" (pentru soprană, contralto, instrumente de coarde și basso continuo). Pergolesi se stinge din viață la 16 martie 1736 în vârstă de numai 26 de ani.

Igor Stravinsky s-a inspirat din unele lucrări ale lui Pergolesi în realizarea muzicii de balet "Pulcinella", compusă în 1919.

POEZIE

Nora Iuga

Biografie Nora Iuga

Nora Iuga este pseudonimul literar al Eleonorei Almosnino, (n. 4 ianuarie 1931, Bucureşti) este o poetă română, romancieră şi traducătoare din limbile germană şi suedeză. A fost soţia poetului decedat George Almosnino şi este mama balerinului Tiberiu Almosnino.

Este licenţiată a Facultăţii de Filologie, specializarea Germanistică, Universitatea din Bucureşti (1953). I-a avut ca profesori pe Tudor Vianu şi George Călinescu. Profesoară de limba germană între 1954 şi 1955. Lucrează ca bibliograf la Biblioteca Centrală de stat, în perioada 1955-1969. Din 1969 până în 1977, a fost redactor la Editura Enciclopedică. Ziaristă la ziarele de limba germană "Neuer Weg" şi "Volk und Kultur" (1977-1986). Din 1971 este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi membră PEN-Club. Din anul 2000 deţine funcţii de conducere în Uniunea Scriitorilor: secretară a Secţiei de Poezie (iniţiatoarea Cenaclului Uniunii Scriitorilor "Gellu Naum") în perioada 1999 - 2002, membră în Consiliul de conducere a Uniunii Scriitorilor în 2002, membră în Biroul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti în 2002. Din 1985 este scriitoare profesionistă. Face lecturi publice în străinătate şi primeşte numeroase burse. A început să scrie versuri în clasa a două la Institutul Catolic: în timp ce tatăl ei cântă la vioara un poem de Jeno Hubay, Nora Iuga a simţit o vibraţie puternică şi muzică a început să se transforme în cuvinte. Atunci a trăit pentru prima oară tulburătoarea atingere a inspiraţiei. Probabil din această cauză, Nora Iuga nu suporta calificativul de profesionist în poezie şi nu şi-a făcut niciodată o meserie din scris.

Volume de poezie

Vina nu e a mea, Editura Pentru Literatură, 1968 
Captivitatea cercului, Editura Cartea Românească, 1970 
Scrisori neexpediate, Editura Cartea Românească, 1978 
Opinii despre durere, Editura Cartea Românească, 1980 
Inima ca un pumn de boxeur, Editura Cartea Românească, 1982 
Piaţa Cerului, Editura Cartea Românească, 1986 
Cîntece, Editura Cartea Românească, 1989 
Dactilografa de noapte, Colecţia "Scriitorii Bucureştiului", 1996 
Spitalul manechinelor, Editura Universal Dalsi, 1998 
Capricii periculoase, Editura Vinea, 1998 
Inima ca un pumn de boxeur (Antologie - Ediţii definitive), Editura Vinea, 2000 
Autobuzul cu cocoşaţi, Editura Vinea, 2001 
Der Autobus mit den Bucklingen, Edition Solitude-Stuttgart, Klett-Cotta, 2003. Traducere în germană de Ernest Wichner. Nora Iuga afirmǎ cǎ aceastǎ traducere "a trecut, din pǎcate, absolut neobservatǎ de cǎtre presa din România". 
Fetiţa cu o mie de riduri, Editura Cartea Românească, 2005 
Gefährliche Launen (Capricii periculoase), Klett-Cotta, 2007. Traducere în germană de Ernest Wichner. Postfaţa realizată de Mircea Cărtărescu. 

Volume de proză

Săpunul lui Leopold Bloom, Editura Cartea Românească, 1993 
Sexagenara şi tânărul, Editura Albatros, 2000 
Fasanenstrasse 23. O vară la Berlin, Editura Vinea, 2001 
Lebăda cu două intrări, Editura Vinea, 2003 
Sexagenara şi tânărul, Editura Polirom, 2004 
Săpunul lui Leopold Bloom, Editura Polirom, 2007 
Sexagenara şi tânărul, Editura Beletrina, 2009 - Slovenia 
Sexagenara şi tânărul în curs de apariţie în Bulgaria la Editura Paradox Publishing Group, în Franţa la Editura Atelier de l`Agneaux. 
Săpunul lui Leopold Bloom, reeditat de Polirom în anul 2007, va apărea pînă la sfîrşitul anului 2009, la Paradox Publishing Group, în Bulgaria. 
Hai să furăm pepeni, Editura Polirom, 2009 

Elena Farago

Biografie

Elena Farago (n. 29 martie 1878, Bârlad – d. 4 ianuarie 1954, Craiova) a fost o poetă româncă care a compus poezii pentru copii. Creațiile cunoscute sunt „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, „Cloșca”, „Sfatul degetelor” și „Motanul pedepsit”.

S-a născut pe 29 martie la Bârlad în familia Francisc și Anastasia Paximade. În anul 1890 a rămas orfană de mamă și a fost nevoită să se ocupe de îngrijirea surorilor mai mici. În 1895 Elena a rămas și fără tată, ceea ce a dus la plecarea ei la București, unde a locuit la un frate mai mare. S-a angajat ca guvernantă la familia lui Ion Luca Caragiale, unde a luat contact cu literatura clasicilor. Tot aici l-a cunoscut pe Francisc Farago, cel care avea să-i devină soț. Elena Farago a debutat în 1898 cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma. În 1902 publică prima poezie în ziarul România muncitoare.

În anul 1906, Elena Farago publică primul său volum de poezii, Versuri, la îndemnul lui Nicolae Iorga. Din 1907 se stabilește la Craiova, unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an, iar din cauza afilierii ei la mișcarea țărănească a fost arestată și eliberată numai la intervențiile lui Iorga. În această perioadă l-a adoptat pe fiul său, Mihnea. În 1913 se va naște fiica Elenei, Cocuța.

Elena Farago este laureată de către Academia Română cu Premiul „Adamachi” pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), iar apoi pentru volumele Șoaptele amurgului, Din traista lui Moș Crăciun, apărute în 1920.

În 1921 este numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. Elena Farago a avut contribuții deosebite în ceea ce privește regulamentul de organizare și de funcționare al bibliotecii, fișarea cărților și ținerea unei evidențe corecte de aranjare a publicațiilor în rafturile bibliotecii, de completare a colecțiilor prin achiziții și donații. În 1922 fondează la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară Năzuința, la care au colaborat: Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu. De asemenea a patronat și revista educativă pentru copii și tineret Prietenul Copiilor (1943-1946).

Elena Farago s-a stins din viață în 1954 la Craiova, după o lungă suferință.

Distincții

·         Premiul „Adamachi” din partea Academiei Române pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), apoi pentru volumele Șoaptele amurgului (1920) și Din traista lui Moș Crăciun (1920).

·         Premiul „Neuschotz” al Academiei Române (1927) pentru Ziarul unui motan (1924)

·         Premiul Internațional „Femina” (1924)

·         Premiul Național pentru Literatură (1938)

·         Medalia „Bene Merenti” - clasa I și „Ordinul Meritul Cultural” - Cavaler clasa a II-a din partea regelui Carol al II-lea pentru merite literare.

Volume de versuri

·         Versuri (1906)

·         Șoapte din umbră, Craiova, Ramuri, 1908

·         Traduceri libere (1908)

·         Din taina vechilor răspântii, Craiova, Ramuri 1913

·         Șoaptele amurgului (1920)

·         Poezii alese (1924)

·         Nu mi-am plecat genunchii, Craiova, Tiparul prietenii științei, 1926

·         Poezii (1937)

Volume pentru copii (versuri și proză)

·         Pentru copii (2 volume: I 1913, II 1920), București, Editura Ramuri, 1912;

·         Copiilor (1913)

·         Din traista lui Moș Crăciun (1920)

·         Bobocica (1921)

·         Să nu plângem (1921)

·         Să fim buni (1922, proză)

·         Ziarul unui motan (1924, proză)

·         Într-un cuib de rândunică (1925, proză)

·         A ciocnit un ou de lemn (1943)

·         Într-o noapte de Crăciun (1944)

·         4 gâze nazdravane (1944)

·         Cățelușul șchiop, București, Editura Ion Creangă, 1989.

Din Scrisoarea Unei Batrane

O, lasă-ţi obiceiul de-a răscoli în scrum
Prilejuri de durere în biata cale-a vieţii, -
Ci scaldă-ţi ochii limpezi în roua dimineţii,
Şi nu-ntreba ţărâna de urmele din drum...

E vitregă ţărâna şi sfatul ei avan, -
La ce s-o-ntrebi de ochii ce vor fi plâns pe cale?
Ni-s scrise-n cartea vieţii, la toţi, şi dor şi jale
Şi drumul fiecărui e răbojit pe-un plan,

În care-s însemnate, cu ape şi poteci,
Şi dragostea şi ura şi mila şi păcatul,
Pân-vine de le-ncheie pe toate-ntunecatul
Şi mutul semn al crucii din liniştea de veci...

O, sunt, de bună seamă, şi lacrimi în noroi,
Căci lacrima ni-i birul cel mai de seamă-al vieţii, -
Şi jalea şi amarul vor fi de veci drumeţii
Cei nelipsiţi, din calea oricărui dintre noi...

De-aceea vezi tu uită cât poţi cu ochi senini, -
Că-i mare mângâierea în biata cale-a vieţii
Să poţi vedea şi-n pâcla şi-n roua dimineţii,
Un rost, în faţa cărui nu poţi să nu te-nchini. 

 Si Iar Mi-i Sufletul La Tine...

...Şi iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot...

Aşa!... dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă...

Şi calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad îşi cer...
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură...
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer... 

Trecea Un Om Pe Drum

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum - ?

Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui...

Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, - şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim. 

T. S. Eliot, poet de origine americană

Biografie

Thomas Stearns Eliot (n. 26 septembrie 1888 – d. 4 ianuarie 1965) a fost un poet anglo-american, dramaturg și teoretician literar, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1948). Prin arta sa remarcabilă, T.S.Eliot a revoluționat întreaga poezie modernă engleză.

S-a născut în St.Louis, Missouri și a fost mezinul răsfățat al unei familii cu 7 copii. Mama sa, profesoară și poetă aspirantă, este cea care îi face cunoștința cu poezia. În 1910, Eliot își încheie studiile de filozofie la Harvard, deși frecventează cursurile numai selectiv. Petrece un an la Paris unde scrie Cântecul lui Alfred Prufrock, poemul care îi aduce consacrarea. Aici va frecventa cursurile universității din Sorbona, iar în Anglia va studia și la Oxford. În 1914, pleacă în Anglia cu o bursă de studii. O întâlnește aici pe Vivienne Haigh-Wood (1888 - 1947), o guvernantă, dansatoare și morfinomană. În ciuda protestelor familiei, Eliot se căsătorește cu ea.

După moartea tatălui său, în 1919, suferă o cădere nervoasă. În timpul recuperării, scrie poemul Țara pustie, devenit simbolul generației postbelice, generație deziluzionată și debusolată, și totodată piatră de temelie a poeziei moderne. În 1933 divorțează de Vivienne, care va fi apoi internată într-un spital de boli mentale.

În 1930 scrie Miercurea păresimilor (Ash Wednesday) și ultimul ciclu, Patru cvartete (Four quartets) apare în 1940. Volumul său Old Possum's Book of Practical Cats, pe care l-a scris pentru nepoții săi, s-a transformat în libretul musicalului Cats și a rămas pentru câteva decenii consecutiv un mare hit pe Broadway.

În 1957 se căsătorește în secret cu Valery Fletcher (n. 17 august 1926), fosta lui secretară, o femeie cu 38 de ani mai tânără. Moare la 4 ianuarie 1965 la Londra. Corpul îi este incinerat și, conform dorinței sale, cenușa este dusă în satul din care strămoșii lui emigraseră spre America.

Poezie

·         The Love Song of J. Alfred Prufrock (1917)

·         Poems (1920)

·         The Waste Land (Țara pierdută) (1922)

·         The Hollow Men (1925)

·         Ash Wednesday (Miercurea Cenușii) (1930)

·         Poems (1930)

·         Coriolan (1931)

·         Old Possum's Book of Practical Cats (1939)

·         Four Quartets (Patru Cvartete) (1945)

Piese

·         Sweeney Agonistes (publicată în 1926, jucată în 1934)

·         The Rock (1934)

·         Murder in the Cathedral (Omor în Catedrală) (1935)

·         The Family Reunion (1939)

·         The Cocktail Party (1949)

·         The Confidential Clerk (1954)

·         The Elder Statesman (jucată în 1958, publicată în 1959)

Non-fiction

·         The Sacred Wood: Essays on Poetry and Criticism (1920)

·         The Second-Order Mind (1920)

·         Homage to John Dryden (1924)

·         Shakespeare and the Stoicism of Seneca (1928)

·         For Lancelot Andrewes (1928)

·         Dante (1929)

·         Selected Essays, 1917?1932 (1932)

·         The Use of Poetry and the Use of Criticism (1933)

·         After Strange Gods (1934)

·         Elizabethan Essays (1934)

·         Essays Ancient and Modern (1936)

·         The Idea of a Christian Society (1940)

·         Notes Towards the Definition of Culture (1948)

·         Poetry and Drama (1951)

·         The Three Voices of Poetry (1954)

·         On Poetry and Poets (1957)

Rapsodie într-o noapte cu vânt

Ora douăsprezece.
Pe toată întinderea acestei străzi
Acum suspendată într-o sinteză lunară,
Incantaţiile şoptitoare ale lunii
Dizolvă planurile amintirii
Cu toate legăturile ei limpezi,
Cu toate diviziunile şi preciziile ei.
Şi fiecare felinar sub care trec în drumul meu
Pulsează ca o tobă resemnată,
Iară prin spaţiile întunecimii
Miezul de noapte zgâlţâie amintirea
Aşa cum un nebun zgâlţâie o muşcată uscată.

Unu şi jumătate,
Felinarul scuipând înecându-se,
Felinarul mormăind,
Felinarul spunând, "Priveşte la femeia aceea
Cum şovăie înspre tine în lumina uşii
Deschisă asupra ei ca un rânjet.
Vezi, tivul rochiei îi e
Şi sfâşiat şi pătat de nisip,
Şi vezi cum colţul ochiului
I s-a strâmbat ca un ac răsucit".

Amintirea aruncă în sus înaltă şi uscată
O-adunătură de lucruri strâmbate,
O creangă frântă undeva pe plajă
Mâncată până la lemn, şi lustruită
Ca şi cum lumea întreagă şi-ar fi divulgat
Taina scheletului,
Ţeapăn şi alb.
Un arc plesnit în curtea unei fabrici,
Rugina agăţându-se de forma părăsită de putere
Dură, contorsionată, gata să plesnească.

Două şi jumătate,
Felinarul spunând,
"Observă cum pisica se chirceşte în rigolă,
Şi îşi strecoară limba afară
Şi devorează o bucată de unt rânced".
Tot astfel mâna copilului, în gest automat,
S-a întins furişe şi a strecurat în buzunar o jucărie care aluneca pe chei.
Nu mai vedeam nimic altceva decât ochiul acelui copil.
Am văzut ochi în stradă
Cum încercau să spioneze prin obloane luminate,
Şi într-o după-amiază un crab într-o băltoacă,
Un crab bătrân cu ochelari pe spinare,
S-a încleştat de capătul băţului pe care eu i l-am întins.

Trei şi jumătate,
Felinarul scuipând,
Felinarul mormăind în întuneric.
Felinarul fredonând,
"Priveşte luna,
La lune ne garde aucune rancune,
Îţi face semn dintr-un ochi fără putere,
Şi mai surâde în colţuri.
Şi netezeşte părul ierburilor.
Luna şi-a pierdut memoria,
Şi un vărsat de vânt decolorat îi cojeşte faţa,
Mâna ei răsuceşte un trandafir de hârtie,
Care miroase a praf şi a apă de colonie,
E singură
Cu toate mirosurile vechi nocturne
Care-o străbat şi i se încrucişează în cap".
Şi vine o reminiscenţă
A unor muşcate uscate, fără soare
Şi a prafului prin crăpături,
Mireasma castanilor în străzi,
Mirosurile femeieşti în camerele oblonite,
Şi ale ţigaretelor pe coridoare
Mirosurile cocteilurilor în baruri.

Felinarul spunând,
"Ora patru,
Uite numărul pe uşă.
Amintire!
Ai cheia,
Becul acesta slab îşi desface un inel pe scară.
Urcă.
Patu-i făcut; periuţa de dinţi ţi-atârnă pe perete,
Lasă-ţi pantofii la uşă, dormi, pregăteşte-te pentru viaţă".

Ultima răsucire a pumnalului.

East Coker

Noiembrie murind, ce face
Cu zvăpăierea primăverii,
Cu fulgul ce sub talpă zace,
Cu zămisliri ce-s ale verii,
Cu nalba năzuind prea sus
Când cenuşiu pe roş s-a pus
Şi când se frânge dintr-o dată?
Cu trandafiri târzii, ce-i vezi
Că-s plini de timpurii zăpezi?
De stele rostogolitoare
E tunetul rostogolit
Încât pe cer a-nchipuit
Un şir de triumfale care
Purtând războaie siderale.
Iar Scorpionu-şi taie cale,
Luptând cu Soarele, într-una,
Până când Soarele şi Luna
Drum spre pieire şi-or deschide.
Pe ceruri zboară Leonide
Şi plâng cometele cu mia,
Vânând înaltul şi câmpia,
Sucind vârtejuri în tot locul,
Ce lumea îmboldesc spre focul
Ce mistuită vrea s-o vadă
Mai înainte de domnia
Calotei vaste de zăpadă.

Conversaţie galantă

"Mult sentimentala nostră prietenă luna!", remarc,
"Sau ar putea fi (cumva fantastic, recunosc, în acest caz )
Chiar balonul vestitului Prester John, preotul monarh,
Sau o veche lanternă uzată atârnând pe cer
Pentru-a lumina călători în drum spre propriul necaz.
Ea, atunci: "Divagaţi, vă daţi după macaz! "

Iar eu: "Cineva inventeaz-o scenografie splendidă,
Acest cadru nocturn prin care se simulează-acum
Noaptea şi luna; muzica pe care-o sechestrăm, de pildă,
Ca să exprime întregul nostru vid interior"
Dar ea: "Vă referiţi la persona mea, vă rog?"
"Oh, nu, cred ca iar păşesc pe lângă drum."

"Dumneavoastră, madam, sunteţi eternul umorist,
Eternul inamic al ideii de absolut,
Interzicând cantonarea-n interiorul autist,
Din aerul dumneavoastră indiferent şi imperios
Poezia poate-înţelege erorile-i de neconceput – "
Şi – "Atunci noi chiar trebuie să luam totul în serios?"

Irving Peter Layton

Auzită într-o frizerie

„Natura-i oarbă

iar Omul

o păroasă, crudă maimuţă

care nu ştie ce-i Dreptatea.”

zise bătrânul domn

bărbierit,

în vreme ce acida-i respiraţie

aburea oglinda

rotundă a frizerului.

Pe când vorbea

am observat

negii bătând în negru

şi-n purpuriu închis

de pe faţa-i ponosită:

micile Morţii

drapele victorioase.

Traducere de Ion Caraion

Smerenia dragostei

Dragostea-i ceva aşa de smerit!

Îmi fac mâinile căuc în aer;

Acolo n-o aflu

Şi nici în desfătarea prietenei mele

Şi nici în păsări cântătoare.

Tulbure umblu, părăsit.

Pierdutu-mi-am drumul.

Dragostea nu-i, cum spun unii,

Nici în ochii femeii, albaştri ori cenuşii

Nici în sărutări furate sau dăruite.

Dragoste, ţip, află-mă

Răsucindu-mă în fel de fel de greşuri;

Desfăşură-ţi părul aspru şi rece,

Umărul de bulb şi bulboane

Şi apoi, târfă nătângă, loveşte în mine, ia-mi văzul!

Traducere de Ion Caraion

Înotătorul

După-amiaza poticnindu-se, vezi

Înotătorul sare de pe plută,

Deschizând corolele-mproşcate ale actului său de război –

Capetele şarpelui lovesc

Iute, iute şi tac apoi chitic.

Ieşind vezi  cum o clipă

Trestia cafenie cu bulbi minunaţi

Zace-ameninţătoare deasupra apei

În timp ce lumina şi sunetul vin aprige

Din marea germinatoare din jurul polilor

Şi i se sparg în scânteietoare cochilii pe la ureche.

El plonjează, pluteşte, se lasă la fund ca un hoţ

La fund, unde sângele său cântă-nvârstatelor umbre

Din verzişul fără miros care-l întoarnă acasă.

Fremătând şerpeşte prin magherniţele

De sub apă, cobora un ditai somnul....

Buimăcit de-amintirea pierdutelor bronhii

Pe plaja ca un craniu,

El schiţează gestul de autoabsorbire;

Cu ochii aţâţaţi observă

Soarele golindu-se în apă,

Şi ultimul val ce se prăvale ştrengar

Spre-a se arunca băieţeşte pe nisipul de marmoră.

Traducere de Ion Caraion

SFATURI UTILE

Torticolis: cauze, diagnostic, tratament

Generalitati

Torticolisul este o deviatie bidimensionala a capului si gatului cunoscuta sub numele de 'gat stramb', constand in inclinarea gatului de partea bolnava si rasucirea capului de partea sanatoasa. Aceasta deviatie este secundara afectarii unuia dintre cei doi muschi sternocleidomastoidieni drept si stang.

La inceput apare o senzatie de discomfort si rigiditate a gatului, apoi capul se inclina intr-o parte datorita contractiei spastice unilaterale a muschiului sternocleidomastoidian. Aceasta contractura mai mult sau mai putin dureroasa a muschilor gatului limiteaza miscarile de rotatie ale capului. Uneori, aceasta contractura este asociata cu cea a muschilor de la nivelul umarului din partea opusa sau poate aparea un spasm muscular in jurul gurii. Durerea se instaleaza in muschii cervicali si de-a lungul unor linii de pe toracele anterior si posterior. Simptomele dispar in timpul somnului.

Tipuri de torticolis

1.  Torticolis banal - apare dupa o miscare brusca a gatului, dupa o pozitie nefiziologica in timpul somnului. Ideal ar fi sa dormim pe o parte sau pe spate, ca perna pe care dormim sa urmeze linia axei gatului. Daca avem probleme cervicale e necesara o perna consistenta.

2. Torticolis congenital - apare la nastere, fiind cauzat de o dezvoltare anormala a muschiului responsabil de extensia gatului: sternocleidomastoidian. Torticolisul se poate produce in viata intrauterina (determinat de pozitii vicioase ale capului, de presiunile exercitate de cordonul ombilical asupra gatului) sau de malformatiile coloanei vertebrale cervicale si la nastere (torticolis obstetrical). Este important ca parintii, imediat ce au observat prezenta torticolisului, sa consulte un medic, deoarece si alte afectiuni pot cauza aceasta pozitie vicioasa. Medicul va examina copilul, va face o anamneza (istoric) minutioasa a nasterii, va indica o radiografie a coloanei cervicale pentru a decela eventuale probleme osoase si va analiza soldurile copilului. Dezvoltarea anormala a soldurilor (displazia de sold) apare la unul din cinci copii cu torticolis congenital.

3. Torticolis spasmodic - de cauza necunoscuta. Acesta apare brusc si se manifesta dureri si de redoare a gatului.Exista mai multe tipuri: capul poate fi in rotatie (torticolis), in inclinatie pe o parte (laterocolis), in flexie spre fata (antecolis) sau in extensie spre spate (retrocolis).

4. Torticolis simptomatic - nu este decat unul dintre simptomele unei boli cauzale..Este cea mai frecventa forma, insa cea capatata in timpul vietii prin deprinderea gresita sau prin leziuni, inflamatii, pareze sau spasme, cicatrici sau screloza, precum si de unele traumatisme produse la acest nivel.

Tratament

Torticolisul obisnuit la un adult dispare in mai putin de 3-4 zile dupa odihna si dupa administrare de medicamente analgezice si miorelaxante (decontracturante musculare), unguente sau pe cale orala.

Tratamentul torticolisului congenital este necesar pentru a preveni cresterea asimetrica a copilului si pentru a corecta mobilitatea limitata a gatului si capului. Torticolisul congenital este tratat prin gimnastica medicala (kinetoterapie) menite sa intinda muschiul gatului. Kinetoterapeutul va efectua mai intai un masaj decontracturant la nivelul gatului, apoi exercitii pasive specifice pentru corectarea deficientei..
Daca deficienta copilului nu se amelioreaza in 2 -4 luni atunci trebuie consultat medicul, deoarece poate exista si alta problema sau este necesara interventia chirurgicala pentru intinderea si alungirea muschiului.

Scopul gimnasticii corective:
1.Tonifierea simetrica, in conditii de scurtare a musculaturii posterioare a gatului si in conditii de alungire a grupelor musculare anterioare.
2.Corectarea atitudinilor deficiente secundar aparute la nivelul coloanei vertebrale, umerilor si toracelui.
3.Stingerea reflexului gresit de atitudine a capului si gatului, precum si formarea unui nou reflex neuromuscular corect stabil.
Gimnastica medicala (kinetoterapia) trebuie inceputa precoce inca din primele saptamani ale sugarului de cel putin 3 ori pe saptamana, pana la stingerea reflexului gresit de atitudine a capului si gatului.