MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 26 APRILIE 2024
ISTORIE PE ZILE, RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL PAȘTELUI , SFATURI UTILE,
ISTORIE PE ZILE
EVENIMENTE
- 1775: În urma convenției încheiate între Imperiul Otoman și Austria, Bucovina intră în componența Imperiului Habsburgic.
- 1877: Ca urmare a bombardării orașelor românești de la Dunăre de către artileria turcă, armata română deschide focul asupra Vidinului.
- 1902: S–a înființat "Fotbal Club Timișoara". Peste câțiva ani se va transforma în Clubul Atletic Timișoara.
- 1913: A fost semnat, la Petersburg, un protocol prin care Bulgaria a cedat României orașul Silistra și câteva mici teritorii în sudul Dobrogei (26 aprile/9 mai).
- 1920: La Cluj este înființat primul institut speologic din lume.
- 1923: Ducele de York (viitorul rege George al VI-lea al Regatului Unit) se căsătorește cu Lady Elizabeth Bowes-Lyon la Westminster Abbey.
- 1925: Paul von Hindenburg îl învinge pe Wilhelm Marx în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale germane și devine primul șef de stat al Republicii de la Weimar ales direct.
- 1931: New York, a avut loc prima emisiune televizată, experimental: protagonista emisiunii a fost actrița Fay Marbe.
- 1933: S-a înființat Gestapo, poliția secretă a Germaniei naziste.
- 1937: Războiul Civil Spaniol: Bombardarea orașului Guernica de către aviația germană.
- 1945: A fost adoptată Carta Națiunilor Unite (a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945).
- 1954: Are loc Conferința de la Geneva cu scopul de a restabilirea păcii în Indochina și în Coreea.
- 1964: Oficialii statelor africane Tanganika și Zanzibar și-au dat mâna pentru a forma un nou stat, Tanzania.
- 1976: Decernarea premiului "Pomme d'or" al Federației internaționale a ziariștilor și scriitorilor de turism (FIJET), zonei turistice Bucovina din România.
- 1986: S–a produs accidentul de la centrala nucleară de la Cernobîl, aflată la 200 km de Kiev.
- 1992: Regele Mihai efectuează prima vizită în România după 1989; a fost primit cu entuziasm la București.
- 1993: Curtea Constituțională a decis că Academia Română are competența de a stabili normele ortografice ale limbii române. Are loc revenirea la grafia cu litera „â” în loc de „î”, în anumite poziții din cuvânt și la scrierea cu „sunt”, „suntem”, sunteți” în loc de „sînt, sîntem, sînteți”.
- 2005: Răpitorii celor trei jurnaliști români au prelungit pînă pe 27 aprilie, la ora 18.00, ultimatumul dat autorităților române cu privire la retragerea trupelor din Irak.
NAȘTERI
- 121: Marcus Aurelius, împărat roman (d. 180)
- 1573: Maria de Medici, regină a Franței, a doua soție a lui Henric al IV-lea (d. 1642)
- 1648: Pedro al II-lea (26 aprilie 1648 – 9 decembrie 1706), a fost regent (1668–1683) și al 23-lea (sau 24-lea potrivit unor istoricii) rege al Portugaliei (1683–1706).
Pedro al II-lea Date personale Născut 26 aprilie 1648
Palatul Ribeira, Lisabona, PortugaliaDecedat (58 de ani)
Palatul Regal din Cintra, PortugaliaÎnmormântat Monastery of São Vicente de Fora[*] Părinți Ioan al IV-lea al Portugaliei
Luisa de GuzmanFrați și surori Teodósio, Prince of Brazil[*]
Afonso al VI-lea al Portugaliei
Ecaterina de Braganza
Joana, Princess of Beira[*]Căsătorit cu Maria Francisca de Nemours
Maria Sofia de NeuburgCopii Isabel Luísa, Prințesă de Beira
Ioan al V-lea
Francisco, Duce de Beja
António
Manuel
FranciscaCetățenie Portugalia Religie Biserica Catolică
catolicismOcupație monarh Apartenență nobiliară Titluri duce Familie nobiliară Casa de Bragança Rege al Portugaliei Domnie 6 noiembrie 1683—9 decembrie 1706 Încoronare 15 noiembrie 1657, Lisabona Predecesor Afonso al VI-lea Succesor Ioan al V-lea - 1655: Rinaldo d'Este (26 aprilie 1655 – 26 octombrie 1737) a fost Duce de Modena și Reggio din 1695 până la moartea sa. A fost succedat de fiul său. Născut la Palatul Ducal din Modena, a fost singurul fiu din cea de-a treia căsătorie a lui Francesco I d'Este, Duce de Modena. Mama lui a fost Lucrezia Barberini, fiica lui Taddeo Barberini și Anna Colonna.Creat cardinal în 1686, el a părăsit cariera ecleziastică în 1694 pentru a-i succeda ca duce nepotului său, Francesco al II-lea. S-a căsătorit cu Prințesa Charlotte Felicitas de Brunswick-Lüneburg (1671–1710), fiica cea mare a lui Johann Friedrich, Duce de Brunswick-Lüneburg. A sperat că această căsătorie cu o prințesă germană i-ar oferi sprijinul de la diverse case regale germane, inclusiv al Habsburgilor, care erau rude de sânge cu soția sa.Rinaldo s-a căsătorit cu Charlotte la Modena la 11 februarie 1696. În ciuda problemelor financiare ale Modenei, nunta a fost extravagantă. S-a comandat artistului Marcantonio Franceschini să picteze o cameră, Salone d'onore la palatul ducal în onoarea acestei căsătorii.Charlotte a murit la palatul ducal din Modena după nașterea celui de-al șaptelea copil, o fiică, în septembrie 1710. De asemenea, copilul a murit.Prima acțiune a lui Rinaldo în calitate de Duce a fost să reducă prețul la cereale și să îmbunătățească condițiile de viață ale țăranilor.La izbucnirea Războiul Succesiunii Spaniole (1702), el a declarat neutralitatea, dar acest lucru nu a împiedicat trupele franceze să captureze Modena. Ducele a fost forțat să plece la Bologna. În 1707, după un lung asediu, la care Rinaldo a luat parte, trupele germane au alungat pe francezi din capitala sa. În tratatul de pace rezultat, Rinaldo a dobândit ducatul de Mirandola, dar a pierdut Comacchio. În 1721, el a încercat să stabilească relații mai prietenoase cu Franța, prin căsătoria fiului său Francesco cu Charlotte Aglae d'Orléans, fiica lui Philippe d'Orléans, Duce de Orléans, regentul Franței în timpul minoratului regelui Ludovic al XV-lea.Charlotte Aglaé a primit o zestre imensă de 1,8 milioane de livre, din care jumătate a fost contribuția în numele tânărului rege Ludovic al XV-lea. Din țara sa adoptivă, Charlotte Aglaé a primit un trusou format din diamante și portrete cu viitorul ei soț. Cu toate acestea, mariajul s-a dovedit problematic, în principal din cauza comportamentului imoral al noii sale nore. Pentru a păstra pacea la curte, Rinaldo a trebuit să le construiască lor o reședință separată la Rivalta.De asemenea, a eșuat în încercarea de a obține Ducat de Parma prin căsătoria fiicei sale, Enrichetta, cu Antonio Farnese, Duce de Parma. În cazul în care ducele murea fără moștenitori, Elisabeta Farnese, regina Spaniei, a achiziționat ducatul pentru fiul ei, Carlos al Spaniei, un membru al Casei de Bourbon.Rinaldo a fost succedat de fiul său Francesco.
DESCENDENȚI
- Benedetta Maria Ernesta d'Este (18 august 1697–16 septembrie 1777) a murit celibatară;
- Francesco d'Este (2 iulie 1698–22 februarie 1780) viitorul Duce de Modena; s-a căsătorit cu Charlotte Aglaé d'Orléans și a avut copii;
- Amalia Giuseppina d'Este (28 iulie 1699–5 iulie 1778) s-a căsătorit cu marchizul de Villeneuf, nu a avut copii;
- Gian Federico d'Este (1 septembrie 1700–24 aprilie 1727)
- Enrichetta d'Este (27 mai 1702–30 ianuarie 1777) s-a căsătorit cu Antonio Farnese, Duce de Parma cu care nu a avut copii; s-a căsătorit cu Leopold, Landgraf de Hesse-Darmstadt, cu care a avut copii
- Clemente d'Este (20 aprilie 1708–23 aprilie 1708) a murit la 3 zile
- X d'Este (septembrie 1710), a murit la naștere
- Rinaldo de Reggio, Cavaler de Reggio.
Rinaldo Duce de Modena Date personale Născut 26 aprilie 1655
Palatul Ducal din ModenaDecedat (82 de ani)
Palatul Ducal din ModenaPărinți Francesco I d'Este, Duce de Modena
Lucrezia Barberini[*]Frați și surori Almerico d'Este[*]
Alfonso al IV-lea d'Este, Duce de Modena
Eleonora d'Este[*]
Maria d'Este[*]
Isabella d'Este, Duchess of Parma[*]Căsătorit cu Charlotte de Brunswick-Lüneburg Copii Francesco, Duce de Modena
Enrichetta, Ducesă de ParmaReligie Biserica Catolică Ocupație preot catolic[*] Apartenență nobiliară Titluri duce Familie nobiliară House of Este[*] Duce de Modena Domnie 1695 - 1737 Predecesor Francesco II Succesor Francesco III - 1721: Prințul William Augustus (26 aprilie 1721[S.N.] – 31 octombrie 1765), a fost fiul cel mic al regelui George al II-lea al Marii Britanii și a reginei Carolina de Ansbach. A fost Duce de Cumberland din 1726.
Prințul William Duce de Cumberland
Portret de Sir Joshua Reynolds, 1758Date personale Nume la naștere William Augustus Născut 26 aprilie 1721
Casa Leicester, LondraDecedat (44 de ani)
LondraÎnmormântat Westminster Abbey, Londra Părinți George al II-lea al Marii Britanii
Carolina de AnsbachFrați și surori Prințesa Caroline a Marii Britanii
Prințesa Mary a Marii Britanii
Louise, regină a Danemarcei și Norvegiei
Prințesa Amelia a Marii Britanii
Anne, Prințesă Regală și Prințesă de Orania
Johann Ludwig, Reichsgraf von Wallmoden-Gimborn[*]
Frederick, Prinț de Wales
Prințul George William al Marii BritaniiCetățenie Regatul Marii Britanii Ocupație ofițer Activitate Apartenență nobiliară Titluri duce Familie nobiliară Casa de Hanovra Membru al Consiliului de Coroană al Regatului Unit[ - 1740: Jean-Jacques Paulet (n. 26 aprilie 1740, Anduze – d. 4 august 1826, Fontainebleau) a fost un medic, botanist și micolog precum acuarelist și gravor francez. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Paulet. Paulet a absolvit mai întâi colegiul din Alès și după acea facultatea de medicină la Universitatea din Montpellier, unde a promovat deja la vârsta de 24 de ani (1 martie 1764). Apoi s-a mutat la Paris pentru a practica dar, de asemenea, s-a preocupat cu cercetări privind diverse boli, inclusiv celor pe acest timp letale, variola și ergotismul. În acest context a scris mai multe cărți care au făcut senzație, prima deja în anul 1765: Histoire de la petite vérole, avec les moyens d’en préserver les enfants (în română: „Istoria variolei, cu mijloacele de a proteja copiii”) în două volume, în care a fost cuprinsă și traducerea lucrării marelui medic egiptean din secolul al IX-lea (respectiv al X-lea) Abu Bakr Muhammad ibn Zakariya al-Razi (865-925). Trei an mai târziu a completat această lucrare prin publicarea de două cărți, una, în care a demonstrat posibilitatea păstrării unui întreg popor de această boală, alta despre secretul medicinei - prezervația împotriva variolei, urmărite de mai multe alte cu această tematică.[1]În 1776, a inițiat publicarea jurnalul medicinal Gazette de sante (apoi preluat, din 1804, de Marie de Saint-Ursin (1763-1818).[2] Tot în 1776, Paulet a publicat cercetările sale istorice și fizice privind bolile epizootice. Lucrările lui despre ergotism au fost publicate în Memoriile Academiei de Medicină alături de cele ale lui Henri Alexandre Tessier (1741-1837) și Charles Jacques Saillant (1747-1814). Savantul a devenit de asemenea cunoscut pentru opoziția sa împotriva magnetismului animal în L’Antimagnétisme, ou origine, progrès, décadence, renouvellement et réfutation du magnétisme animal (în română: „Antimagnetismul sau originea, progresul, degradarea, reînnoirea și dezmințirea magnetismului animal”), (Londra, 1784 tradus în limba germană în 1788), fiind un adversar rezolut lui Franz Anton Mesmer și un suporter înfocat al inoculației [3][4]Mai departe, Paulet s-a interesat pentru botanică precum micologie. Astfel a publicat între 1790 și 1793 marea sa operă Traité des champignons (în română: „Tratat despre ciuperci”) în două volume, pe aproape 600 de pagini și cu 227 de plăci gravate și colorate. În aceste cărți a descris ciuperci comestibile și otrăvitoare precum efectele acestora pentru diversele animale și om, ele fiind văzute până în prezent fundamentale pentru determinarea grupurilor de bureți. Această operă a fost completată, în 1791, de Fugorsarum plantarum tabulae. A mai scris alte două cărți celebre în domeniul botanicii: revizuirea lucrării lui John Stackhouse (1742–1819) despre genurile de plante descrise de Teofrast (1816) și despre „Flora și fauna” a lui Virgiliu (1824). După ce a devenit medic regal la castelul din Fontainebleau, a mai publicat în 1805 un mic tratat referitor la mușcătura Viperei aspis de acolo și, în 1815, o revizuire a istoriei medicinei în 5 volume a lui Kurt Sprengel (Versuch einer pragmatischen Geschichte der Arzneikunde).[1][3]În ziua de 22 octombrie 1821, savantul a fost ales corespondent al „Academiei de Științe” în secțiunea medicină și chirurgie.
Jean-Jacques Paulet
Jean-Jacques PauletDate personale Născut 26 aprilie 1740
AnduzeDecedat 4 august 1826 (86 de ani)
FontainebleauNaționalitate franceză Cetățenie Franța Ocupație medic, biolog, botanist, micolog, acuarelist și gravor - 1782: Maria Amalia Teresa a celor Două Sicilii (26 aprilie 1782 – 24 martie 1866) a fost regină a Franței ca soție a regelui Ludovic-Filip. Prințesa Maria Amalia s-a născut la 26 aprilie 1782 la Palatul Caserta în afara Neapolelui, Italia. Părinții ei erau regele Neapolelui și Siciliei, Ferdinand al IV-lea și soția lui, fiica împărătesei Maria Tereza a Austriei, Maria Carolina.Sora mamei sale, Maria Antoaneta, era regină a Franței în momentul nașterii sale.Frații ei au fost: Prințul Carlo, Duce de Calabria, care a murit de variolă[1] în 1778; viitorul rege Francisc și Prințul Leopold, Prinț de Salerno.Surorile ei au fost: împărătesa Sfântului Imperiu Roman, Marea Ducesă de Toscana, Maria Cristina, regină a Sardiniei și Prințesa de Asturia.Ca tânără prințesă italiană a fost educată în tradiția catolică. Mama ei, Maria Carolina, a încercat să facă parte din viața fiicei ei, așa cum anterior, faimoasa ei mamă, Maria Tereza a Austriei, a încercat să facă.[1] Încă de când era mică, mama și mătușa sa Maria Antoaneta au aranjat pentru ea logodna cu fiul Mariei Antoaneta, viitorul rege al Franței. În tot acest timp, mama ei a încurajat-o să-și amintească că într-o zi va fi regină. [2] În mod tragic, logodnicul a murit în 1789.[3]La izbucnirea Revoluției Franceze în 1789 curtea napolitană nu a fost ostilă mișcării. Când monarhia franceză a fost abolită și mătușa și unchiul ei au fost executați, părinții ei s-au alăturat Primei Coaliții împotriva Franței în 1793. Deși s-a semnat pacea cu Franța în 1796, în 1798 conflictul era acerb. S-a decis ca familia regală să fugă în Regatul Siciliei. Familia a plecat din Napoli la 21 decembrie 1798 la bordul navei regale britanice HMS Vanguard, care a fost la rândul său protejat de alte două nave de război napolitane.La bordul navei, fratele ei mai mic, Albert, a murit de epuizare în ziua de Crăciun la vârsta de 6 ani.[1] A fost înmormântat la Palermo imediat ce familia a ajuns aici. Maria Amalia a fost forțată să-și părăsească casa la vârsta de 18 ani și să petreacă următorii ani în diferite locuințe regale pentru a scăpa de vremurile tulburi din Italia.În timpul călătoriilor și-a întâlnit viitorul soț, Ludovic Filip d'Orléans, de asemenea forțat să părăsească Franța în timpul complicațiilor politice ale Revoluției Franceze. Tatăl lui Ludovic-Filip fusese ghilotinat în timpul Revoluției deși el fusese un susținător al acesteia.[4]Cei doi s-au căsătorit în 1809, la trei ani după ce s-au întâlnit iar Maria Amalia a devenit Ducesă de Orléans. Înainte ca soțul ei să ajungă la putere, Maria Amalia și soțul ei au trebuit să facă față problemei persistente a banilor, datorită faptului că nu aveau alt venit în afară de ce au primit de la Coroana engleză.[5]În 1830, ca urmare a Revoluției din Iulie, Ludovic-Filip a devenit rege al Franței. Maria Amalia nu a jucat un rol activ în viața politică. Copii:
- Ferdinand-Philippe d'Orléans (3 septembrie 1810–1842) căsătorit cu Ducesa Helen de Mecklenburg-Schwerin
- Louise d'Orléans (3 aprilie 1812–1850), căsătorită cu Leopold I al Belgiei
- Marie d'Orléans (12 aprilie 1813–1839), căsătorită cu Ducele Alexandru de Württemberg (1804–1881)
- Louis d'Orléans, Duce de Nemours (25 octombrie 1814–1896), căsătorit cu Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Kohary
- Françoise d'Orléans (28 martie 1816–1818)
- Clémentine d'Orléans (3 iunie 1817–1907), căsătorită cu August de Saxa-Coburg-Kohary
- François d'Orléans, Prinț de Joinville (14 august 1818–1900), căsătorit cu Francisca a Braziliei
- Charles, Duce de Penthièvre (1 ianuarie 1820–1828)
- Henri d'Orléans, Duce de Aumale (16 iunie 1822–1897), căsătorit cu Prințesa Maria Carolina Augusta de Bourbon-Două Sicilii
- Antoine d'Orléans, Duce de Montpensier (31 iulie 1824–1890), căsătorit cu Luisa Fernanda a Spaniei După ce soțul ei a fost forțat să demisioneze în evenimentele extrem de turbulente ale Revoluției de la 1848, familia regală a fugit în Anglia. Ludovic-Filip a murit doi ani mai târziu. După moartea soțului ei, Maria Amalia a continuat să trăiască în Anglia, unde participa la liturghie în fiecare zi.[6] Regina Maria Amalia a murit la 24 martie 1866 la aproape 84 de ani.[7] Conform dorinței ei, a fost îmbrăcată cu rochia pe care o purta în 1848 când ea și soțul ei au părăsit Franța.
- 1798: Ferdinand Victor Eugene Delacroix, pictor francez (d. 1863)
- 1822: Prințesa Maria Carolina Augusta de Bourbon-Două SIcilii[1] (26 aprilie 1822 - 6 decembrie 1869) a fost prințesă de Bourbon-Două Sicilii prin naștere și prințesă a Casei de Orléans prin căsătoria cu Prințul Henri de Orléans, Duce de Aumale.Maria Carolina a fost fiica lui Leopold, Prinț de Salerno și a soției lui, Arhiducesa Maria Clementina de Austria, fiica lui Francisc al II-lea, Împărat Roman.
Prințesa Carolina Augusta de Bourbon-Două Sicilii Ducesă de Aumale
Prințesa Maria Carolina de Bourbon-Două SiciliiDate personale Nume la naștere Maria Carolina Augusta Născută 26 aprilie 1822
Viena, Imperiul austriacDecedată (47 de ani)
Twickenham, Londra, AngliaÎnmormântată Chapelle royale de Dreux[*] Cauza decesului cauze naturale[*] (tuberculoză) Părinți Leopold, Prinț de Salerno
Arhiducesa Clementina, Prințesă de SalernoCăsătorită cu Prințul Henri, Duce de Aumale Copii Louis Philippe, Prinț de Condé
François Louis, Duce de GuiseCetățenie Franța Ocupație aristocrat[*] Apartenență nobiliară Titluri duce
prințesăFamilie nobiliară Casa de Bourbon-Două Sicilii
Casa de Orléans - 1841: Wilhelm Scherer, critic și filolog austriac (d. 1886)
- 1849: Felix Klein, matematician german (d. 1925)
- 1859: Marele Duce Nicolai Mihailovici al Rusiei (rusă Великий князь Никола́й Миха́йлович; 26 aprilie 1859 – 28 ianuarie 1919), a fost primul copil al Marelui Duce Mihail Nicolaievici și verișor primar al Țarului Alexandru al III-lea al Rusiei.Un om de știință și un istoric eminent, Marele Duce Nicolai a adus multe contribuții valoroase la studiul istoriei ruse în timpul domniei Țarului Alexandru I al Rusiei. Lucrările sale, publicate în rusă și franceză au inclus: documente diplomatice ale Țarului Alexandru I și Napoleon; viața prietenului Țarului Alexandru, Paul Stroganov și studii biografice ale lui Alexandru I și a soției lui, Elisabeta Alexeievna.A fost doctor honoris causa în istorie și filozofie al Universității din Berlin, doctor honoris causa în istorie al Universității din Moscova, președinte al Societății istorice imperiale (1909)[1],președinte al Societății de pomicultură și președinte al Societății geografice ruse (1892).În ultima parte a domniei lui Nicoale al II-lea a căzut în dizgrație din cauza faptului că împărăteasei Alexandra nu-i plăceau părerile lui liberale. Pe măsură ce situația politică din Rusia s-a înrăutățit, el a cerut Țarului să pună în aplicare reformele și chiar a participat la discuțiile privind o lovitură de palat. După căderea monarhiei, a fost exilat la Vologda. A fost luat prizonier de bolșevici la Petrograd și ucis împreună cu Marele Duce George Mihailovici și verișorii săi: Marele Duce Paul Alexandrovici și Marele Duce Dimitri Constantinovici.
Marele Duce Nicolai Mihailovici Date personale Născut 26 aprilie 1859
Tsarskoye Selo, Imperiul RusDecedat (59 de ani)
Petrograd, R.S.F.S.RCauza decesului execuție de către un pluton de execuție Părinți Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei
Olga Feodorovna de BadenFrați și surori Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei
Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei
Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei
Marele Duce George Mihailovici al Rusiei
Marele Duce Alexei Mihailovici al Rusiei
Marele Duce Mihail Mihailovici al RusieiCetățenie Imperiul Rus Ocupație istoric
lepidopterolog[*]
personal militar[*]
entomolog[*]
istorieApartenență nobiliară Familie nobiliară Casa Holstein-Gottorp-Romanov - 1865: Akseli Gallen-Kallela (n. ,[3][4][5][6][7][8] Pori, Finlanda[7] – d. ,[3][4][9][5][6][7][8] Stockholm, Suedia) a fost un pictor și grafician finlandez. Este celebru pentru ilustrațiile la epopeea națională Kalevala, ilustrațiile sale fiind considerate foarte importante pentru definirea identității naționale finlandeze. Există un muzeu care-i poartă numele în Espoo, Finlanda. Akseli s-a născut Axél Waldemar Gallén în Pori (în suedeză, Björneborg), Finlanda, unde tatăl său, Peter Gallén, a lucrat ca avocat și șef de poliție. La vârsta de 11 ani, a fost trimis Helsinki ca să studieze la o școală de gramatică pentru că tatăl său se opusese categoric ideii ca fiul său să devină un pictor. După decesul tatălui, în 1879, Gallen-Kallela a început studierea desenului la Societatea de artă finlandeză.
Akseli Gallen-Kallela
Akseli Gallen-KallelaDate personale Nume la naștere Axel Waldemar Gallén[2] Născut [3][4][5][6][7][8]
Pori, Finlanda[7]Decedat (65 de ani)[3][4][9][5][6][7][8]
Stockholm, SuediaÎnmormântat Hietaniemi cemetery[*] Cauza decesului cauze naturale[*] (pneumonie) Căsătorit cu Mary Gallen-Kallela[*] Număr de copii 3 Copii Kirsti Gallén-Kallela[*]
Jorma Gallen-Kallela[*]Cetățenie Finlanda Etnie suedezii din Finlanda[*] Ocupație pictor
gravor[*]
ilustrator[*]
arhitect
designerActivitate Domeniu artistic pictură Studii Academia Julian, Svenska normallyceum[*], Academy of Fine Arts of Helsinki[*] Pregătire Carl Jahn[*], Fredrik Ahlstedt[*], Adolf von Becker[*], Fernand Cormon[*], Sigfrid Keinänen[*][1] Profesor pentru Alpo Sailo[*], Vera Meyerson[*] Mișcare artistică romantism, simbolism Opere importante The Artist's Mother[*], Lemminkäinen's Mother[*], The Defense of the Sampo[*] Premii Legiunea de onoare
Ducat Prize[*] () - 1879: Sir Owen Willans Richardson (n. ,[4][5][6][7][8] Dewsbury, Regatul Unit[9] – d. ,[4][9][5][6][7][8] Alton, Hampshire, Regatul Unit) a fost un fizician britanic, profesor la Universitatea Princeton între 1906 și 1913, și deținător al Premiului Nobel pentru fizică în 1928 "pentru munca sa în cadrul domeniului termoionilor și în special pentru descoperirea efectului care îi poartă numele en efectul Richardson".
Owen Willans Richardson
Owen Willans RichardsonDate personale Născut [4][5][6][7][8]
Dewsbury, Regatul Unit[9]Decedat (79 de ani)[4][9][5][6][7][8]
Alton, Hampshire, Regatul UnitÎnmormântat Brookwood Cemetery[*] Cetățenie Regatul Unit Ocupație fizician
profesor universitar[*]
fizician teoretician[*]Activitate Domeniu fizică Instituție Universitatea Princeton
King's CollegeAlma Mater Trinity College Organizații Societatea Regală din Londra
Academia Regală Suedeză de Științe
Academia de Științe din Berlin
American Philosophical Society[*][1]Conducător de doctorat Joseph John Thomson Doctoranzi Karl Taylor Compton[*] Premii Membru al Societății Regale[*]
Royal Medal ()
Premiul Nobel pentru Fizică ()[2][3]
Medalia Hughes[*] () - 1889: Ludwig Wittgenstein, filosof englez de origine austriacă (d. 1951)
- 1894: Rudolf Hess, politician german nazist (d. 1987)
- 1898: Vicente Aleixandre, poet spaniol, distins cu Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1977 (d. 1984)
- 1900: Charles Francis Richter, fizician și seismolog american (d. 1985)
- 1912: Dumitru Pavlovici (n. 26 aprilie 1912 – d. 28 septembrie 1993) a fost un fotbalist român, care a jucat pentru echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1938 (Franța).
- 1912: Alfred Elton van Vogt (n. 26 aprilie 1912; d. 26 ianuarie 2000) a fost un autor de science fiction de origine canadiană, considerat de unii ca fiind cel mai popular și complex[2] scriitor de science fiction de la mijlocul secolului XX: "Epoca de Aur" a genului. Van Vogt s-a născut într-o fermă din Edenburg, o comunitate de ruși menoniți situată la est de Gretna, Manitoba, Canada. Până când a împlinit patru ani, van Vogt și familia lui au folosit acasă doar un dialect neerlandez.[3] Tatăl lui Van Vogt, un avocat, s-a mutat cu familia sa de mai multe ori, lucru dezagreat de fiul său, care remarca ulterior:„Copilăria a fost o perioadă îngrozitoare. Eram ca un vas fără ancoră care e dus de furtună prin întuneric. Mereu și mereu, căutam un adăpost, doar pentru a fi din nou obligat să caut altul.[3]”După ce și-a început cariera scriitoricească colaborând cu reviste pulp de "confesiuni adevărate" cum ar fi True Story, van Vogt a decis să treacă la ceva ce îi plăcea, science fiction-ul.[4]Prima povestire SF publicată, "Black Destroyer" (Astounding Science Fiction, iulie 1939), a fost inspirată de Voyage of the Beagle de Charles Darwin.[5] Povestea descrie o formă de viață extraterestră fioroasă, carnivoră, care vânează echipajul unei nave spațiale de explorare. A fost povestea ilustrată pe coperta [6] numărului respectiv din Astounding, fiind descrisă uneori ca deschizătoarea "Epocii de Aur" a science fiction-ului.[7] Povestirea a servit ca sursă de inspirație pentru numeroase filme SF.[note 1] În 1950, împreună cu "War of Nerves" (1950), "Discord in Scarlet" (1939) și "M33 in Andromeda" (1943) a format romanul Odiseea navei Space Beagle (1950).În 1941, van Vogt a decis să devină sciitor full-time, părăsindu-și slujba de la Departamentul de Apărare Națională. Foarte prolific timp de câțiva ani, van Vogt a scris o serie de povestiri. În anii '50, multe dintre ele au fost „aranjate" pentru a putea fi puse laolaltă în cadrul unor romane. Când au fost alăturate povestiri legate între ele (de ex. Războiul împotriva rulilor), rezultatul a fost un succes. Când nu (de ex. Quest for the Future), povestirile disparate aruncate laolaltă au dus la o intrigă lipsită de coerență.Unul dintre cele mai cunoscute romane din această perioadă este Slan, serializat inițial în Astounding Science Fiction (septembrie - decembrie 1940). Folosindu una dintre temele care va deveni usuală pentru van Vogt, se povestește istoria unui supraom de 9 ani care trăiește într-o lume în care semenii săi sunt uciși de Homo sapiens. În 1944, van Vogt s-a mutat în Hollywood, California, loc în care scrierile sale au căpătat o nouă dimensiune după Al Doilea Război Mondial. Van Vogt a fost întotdeauna interesat de ideea unor sisteme de cunoaștere atotcuprinzătoare (similar meta-sistemelor actuale) - personajele din prima lui povestire folosesc un sistem numit 'Nexialism' pentru a analiza comportamentul extraterestru - și de semantica generală a lui Alfred Korzybski.Pornind de la aceste concepte, van Vogt a scris trei romane: Lumea non-A și Jucătorii non-A în anii '40 și Sfârșitul non-A în anii '80. Non-A, sau logica non-aristoteliană se referă la capacitatea de a folosi intuiția și logica intuitivă în locul deducției logice, reflexive, condiționate.Van Vogt a fost afectat de revelația politicilor de stat totalitariste care au apărut după Al Doilea Război Mondial. El a scris un roman mainstream a cărui acțiune se petrece în China comunistă, The Violent Man (1962), susținând că, pentru cercetările făcute la scrierea cărții, a citit 100 de cărți despre China. În această carte a încorporat viziunea sa asupra "tipului bărbaților violenți", pe care îi descrie ca "bărbați care trebuie să aibă dreptate", bărbați care „atrag imediat femeile" și despre care spune că sunt oamenii care "conduc lumea".În același timp, în ficțiunile sale, van Vogt a fost atras de monarhia absolută ca formă de guvernământ.[8] Așa s-a întâmplat, de exemplu, în seria Arsenalele din Isher, seria Mixed Men și în povestiri ca "Heir Apparent", al cărei protagonist este descris ca un "dictator benevol".Van Vogt și-a sistematizat metoda de scris, folosind scene de aproximativ 800 de cuvinte acolo unde apărea o nouă complicație sau se rezolva ceva. Câteva dintre povestirile sale pun accentul pe rezolvările temporale, aceasta fiind o temă preferată a autorului. El a declarat că și-a însușit multe dintre tehnicile sale de scriere din trei cărți: "Narrative Technique" de Thomas Uzzell și "The Only Two Ways to Write a Story" plus "Twenty Problems of the Short-Story Writer", ambele de John Gallishaw.[9]Conform declarațiilor sale, multe dintre idei i-au venit în vis. De-a lungul vieții sale de scriitor a avut grijă să fie trezit din somn la fiecare 90 de minute, pentru a-și nota visele.[10]În anii '50, van Vogt s-a implicat pentru scurtă vreme în proiectele de dianetică ale lui L. Ron Hubbard. Van Vogt a lucrat în Los Angeles în cadrul unui precursor al bisericii scientologice a lui Hubbard, înainte de a se înstrăina de el și de metodele sale. Pentru câțiva ani s-a oprit din scris, susținând că este hărțuit și intimidat de acoliții lui Hubbard. În această perioadă s-a limitat la revizuirea povestirilor vechi, pentru a le pune laolaltă și a le transforma în romane: Star Cluster (1952), Războiul împotriva rulilor (1959), Bestia (1963) și cele două romane din ciclul "Linn", inspirate (ca și seria Fundației a lui Asimov) de căderea imperiului roman. În anii '60 a revenit la scris, în special la invitația lui Frederik Pohl, rămânând la Hollywood împreună cu a doua soție, Lydia Bereginsky, care a avut grijă de el până la moarte. În ultima parte a vieții, romanele sale au fost concepute și scrise ca opere unitare. Van Vogt a murit la Los Angeles pe 26 ianuarie 2000, de Alzheimer.
A. E. van Vogt
A. E. van Vogt în cca. 1963Date personale Nume la naștere Alfred Elton van Vogt Născut 26 aprilie 1912
Gretna, Manitoba, CanadaDecedat 26 ianuarie 2000
Los Angeles, Statele UniteCauza decesului cauze naturale[*] (pneumonie) Căsătorit cu Edna Mayne Hull (1939–1975)
Lydia van VogtCetățenie Canada
SUAOcupație scriitor Limbi limba engleză[1] Activitatea literară Mișcare/curent literar Epoca de Aur a Science Fiction-ului Specie literară științifico-fantastic Operă de debut Black Destroyer Note Premii Prometheus Award - Hall of Fame[*]
Damon Knight Memorial Grand Master Award[*]
Science Fiction and Fantasy Hall of Fame[ - 1917: Ieoh Ming Pei (n. ,[5][2][3][4] Guangzhou, Republica Chineză – d. ,[1][2][3][4] Manhattan, New York, SUA[1]) a fost un cunoscut și important arhitect american de origine chineză. Pei a fost unul dintre arhitecții de succes ai secolului XX, având realizate adevărate opere ale arhitecturii moderne, folosind materiale precum sticla, piatra naturală, oțelul sau betonul pe care le-a pus în operă ca un adevărat cunoscător al gusturilor oamenilor secolului XX.Printre cele mai cunoscute opere ale sale se pot aminti piramida de la Muzeul Luvru, din Paris, inaugurată în 1989, Centrul Național pentru cercetare atmosferică din Colorado, Luce Memorial Chapel, Tunghai, 1964, Clădirea Verde, Massachusetts, 1974, Clădirea de Est a galeriei naționale de artă, Universitatea și muzeul de artă din Bloomington, Indiana și Banca Chinei, Hong Kong.
Ieoh Ming Pei
I. M. Pei în 2006Date personale Nume la naștere 貝聿銘 Născut 26 aprilie 1917
Guangzhou, provincia Guangdong, ChinaDecedat (102 ani)[1][2][3][4]
Manhattan, New York, SUA[1]Număr de copii 4 Naționalitate Statele Unite ale Americii Cetățenie SUA
TaiwanOcupație arhitect Activitate Alma Mater Harvard Graduate School of Design[*]
MIT School of Architecture and Planning[*]
Universitatea Pennsylvaniei[*]Numele firmei Webb and Knapp[*] Clădiri semnificative * Bank of China Tower, Hong Kong - 1922: Ștefan Augustin Doinaș, poet, membru al Academiei Române, președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor (d. 2002)
- 1925: Michele Ferrero (n. ,[4] Dogliani, Italia – d. ,[5][4] Monte Carlo, Monaco[6]) a fost un om de afaceri italian, proprietarul fabricii eponime de ciocolată Ferrero SpA, una din cele mai mari din Europa, cu vânzări estimate în 2012 de peste 19 miliarde de dolari.Conform Forbes, Michele Ferrero a fost cel mai bogat om din Italia, cu o avere personală de 26 miliarde $,[1] depășindu-l pe Silvio Berlusconi în martie 2008. În mai 2014, The Bloomberg Billionaires Index l-a clasat pe Ferrero pe locul 20 în topul celor mai bogați oameni din lume, cu o avere netă estimată la 26 miliarde $.[7]Fiul său deține în prezent brandurile Nutella, Mon Chéri, Kinder Chocolate, Ferrero Rocher, Tic Tacs și Kinder Eggs.Din 1997 fii săi Giovanni Ferrero și Pietro Ferrero conduc compania.[8][9] Pietro a decedat pe 18 aprilie 2011, într-un accident în Africa de Sud.
Michele Ferrero Date personale Nume la naștere Michele Ferrero Născut (94 de ani)[2]
Dogliani, Italia[2]Decedat (89 de ani)
MonacoPărinți Piera Cillario, Pietro Ferrero[3] Căsătorit cu Maria Franca Fissolo[3] Copii Pietro (decedat), Giovanni[3] Cetățenie Italian Ocupație Proprietar al Ferrero SpA Activitate Domiciliu Monte Carlo[1] Organizație Ferrero SpA Avere ▲ US$ 26,7 miliarde (mai 2014)[1] Cunoscut pentru Brandurile Nutella, Mon Chéri, Kinder Chocolate, Ferrero Rocher, Tic Tacs, Kinder Eggs Premii Order of Merit for Labour[*]
Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de Mare Cavaler[ - 1930: Oliviu Gherman (n. , Sânmihaiu de Sus, Sânmihaiu, județul Turda, România) este un fizician, politician, profesor universitar și diplomat român. A fost senator în legislaturile 1990-1992, 1992-1996, 1996-2000 și 2000-2004, ales în județul Dolj pe listele partidului FSN, apoi ales senator în circumscripția electorală nr.41 BUCUREȘTI.[1] În cadrul activității sale parlamentare, Oliviu Gherman a fost membru în următoarele grupuri parlamentare de prietenie:
- în legislatura 1990-1992: Statul Israel, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord;
- în legislatura 1996-2000: Republica Coasta de Fildeș, Republica Africa de Sud;
- în legislatura 2000-2004: India, Republica Africa de Sud.
În legislatura 1996-2000, Oliviu Gherman a fost membru în comisia pentru privatizare și administrarea activelor statului (din sep. 1999), comisia pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă (din dec. 1996) și comisia pentru muncă, familie și protecție socială (până în sep. 1999.) Oliviu Gherman a fost președintele partidului FDSN (devenit ulterior PDSR), în perioada 1992-1996.Oliviu Gherman a demisionat din Senat pe data de 27 august 2001 și a fost înlocuit de Constantin Alexa.[2] Oliviu Gherman a fost senator F.S.N. (1990-1992), F.D.S.N. (1992-1996), P.D.S.R. (1996-2000, 2000-2004), președinte al F.D.S.N. (1992-1996), președinte al Senatului (1992-1996). Din 2001, Oliviu Gherman a fost ambasador la Paris.Oliviu Gherman Date personale Născut (89 de ani)
Sânmihaiu de Sus, Sânmihaiu, județul Turda, RomâniaCetățenie România Ocupație politician
fizicianAmbasador al României în Franța În funcție
–Senator al României În funcție
–Succedat de Constantin Alexa În funcție
–Președinte al Senatului României În funcție
–Precedat de Alexandru Bârlădeanu Succedat de Petre Roman Senator al României În funcție
–În funcție
–Partid politic PSD Alma mater Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj - 1932: Michael Smith, chimist englez, laureat Nobel (d. 2000)
- 1933: Carol Creighton Burnett (n. 26 aprilie 1933) este o actriță, comediană, cântăreață și scriitoare americană. Este cunoscută pentru The Carol Burnett Show de pe CBS, pentru care a câștigat mai multe premii Emmy și Globul de Aur.
Carol Burnett Date personale Născută (86 de ani)[1][2][3]
San Antonio, SUAFrați și surori Kipp Hamilton[*] Căsătorită cu Joe Hamilton[*] (–) Copii Carrie Hamilton[*]
Erin Hamilton[*]
Jody Hamilton[*]Cetățenie SUA Ocupație cântăreață
actriță de teatru[*]
actriță de film
actriță de televiziune[*]
actriță de voce[*]
prezentatoare de televiziune[*]
scriitoare
scenaristă
dansatoare[*]Alma mater UCLA School of Theater, Film and Television[*]
University of California, Los Angeles
Hollywood High School[*]Premii Emmy Premiul Primetime Emmy[*] Alte premii Peabody Award[*]
Medalia Prezidențială pentru Libertate[*]
Theatre World Award[*] (1960)
Library of Congress Living Legend[*]
Screen Actors Guild Life Achievement Award[*]
California Hall of Fame[*] (2009)
Horatio Alger Award[*]
Kennedy Center Honors[*]
Mark Twain Prize for American Humor[*] (2013)
Crystal Award[*] (1980)
Lucy Award[*] (1997) - 1933: Arno Allan Penzias, fizician american, laureat Nobel
- 1935: George Draga, compozitor român
- 1936: Virgil Andriescu, actor român
- 1937: Ieronim Tătaru, critic și istoric literar
- 1938: Claudiu Claudiu Tănăsescu (n. 26 aprilie 1938, Mogoșoaia, România) este un medic, autor, nuvelist, publicist, romancier și scriitor român, fost senator român în legislatura 2004-2008 ales în județul Dâmbovița pe listele partidului PRM. Din iunie 2007, Dan Claudiu Tănăsescu a devenit senator independent. Dan Claudiu Tănăsescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Macedonia, Norvegia Panama și Pakistan. Dan Claudiu începe lungul drum al învațaturii în comuna natală, la școala primară, apoi "trece" câte doi ani prin băncile liceelor "Sf. Sava" și "Aurel Vlaicu", ca să se oprească in timp la Școala Sanitară din Pitar Moș. În afară de dorința de a se instrui în ale medicinii, adolescentul, un neastâmpărat, se înscrie la Palatul Pionierilor la secția de muzica. Învață aici clarinetul și saxofonul, cu care mai apoi va colinda satele și orașele țării, interpretând melodii pe la concerte, baluri și nunți și tot soiul de agape. În anul 1964 absolvă Facultatea de Medicină din Cluj și alege post de medic în orașul Mărășești. Lucrează acolo timp de 7 ani, după care, în urma unui concurs, reușește să revină acasă. Profesează medicina la policlinicile "Colțea" și "Drumul Taberei" pâna în anul 1990, când este numit primar al comunei Mogoșoaia. Rămâne in fotoliul de primar 15 ani, pâna în anul 2004 când este ales senator de Dâmbovița. A debutat ca scriitor la 38 de ani, în Almanahul Literar cu nuvela Luna. În ianuarie 2010, Dan Claudiu Tănăsescu a publicat cartea Iluzia iubirii[1] A publicat până acum 12 volume de proză, patru dintre ele au fost premiate.
OPERE PUBLICATE
- 1976 - Iarba pierdută (povestiri), București, Editura Albatros
- 1978 - Strigătul ierbii (nuvelă), Editura Albatros
- 1979 - Iarnă căzută-n genunchi (roman), București, Editura Cartea Românească
- 2008 - Iarnă căzută-n genunchi, re-editare Editura Semne
- 1980 - O zi fără anotimp (nuvele), Editura Cartea Românească
- 1981 - Cămpia singuratică (roman), Editura Cartea Românească
- 1982 - Taina stelelor (roman), Editura Cartea Românească
- 1983 - Ispita speranței (nuvelă), București, Editura Eminescu
- 1984 - Scrisori de pe front (roman), București, Editura Militară
- 2008 - Scrisori de pe front, re-editare Editura Semne
- 1985 - Unde sunt iluziile mele? (însemnări), Editura Sport-Turism
- 1986 - Livada viselor (roman), Editura Cartea Românească
- 1991 - Împotriva viscolului (nuvele), Editura Eminescu
- 1995 - Fumul depărtărilor (roman), Editura Clauet [2]
- 2010 - Iluzia iubirii (roman) Ed. Semne
- 2011 -Din cronicile unui microbist, Ed. Semne
- 2013 -Ultimul zâmbet( roman) Ed. Semne
- 2013 - Vânzătorul de iluzii. Ed Semne
- 2014 -Brazuca și ratangii. Ed.Semne.
- 2015 -Prin fumul petardelor.Ed.Semne.
- 2016. -Amurgul vedetelor .Ed. Semne
- 2016 -Soarta unui vânzător de gablonzuri. Ed.Semne
- 2017 -Cronici din oglindă. Ed Semne
- 2017 -Aburul fericirii. Ed. Semne
Dan Claudiu Tănăsescu Date personale Născut (81 de ani)
Ilfov, RomâniaOcupație politician Activitate Partid politic Partidul România Mare
- 1949: Constantin Amarie, politician român
- 1954: Maria Aurelia Bosi (căsătorită Igorov, n. 26 aprilie 1954, Bistrița) este o fostă handbalistă română care a jucat pentru echipa națională a României pe postul de extremă.
- 1954: Leonid Talmaci (n. 26 aprilie 1954, Reteni, raionul Rîșcani) este un economist moldovean, care a îndeplinit funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei din 1991 și până în anul 2009, când a fost înlocuit de Dorin Drăguțanu. Leonid Talmaci s-a născut la data de 26 aprilie 1954, în satul Reteni din raionul Rîșcani, RSS Moldovenească, URSS. A absolvit cursurile Colegiului financiar-bancar din Chișinău (1972) și apoi ale Institutului financiar-economic din Leningrad (1977). A obținut ulterior titlul științific de doctor în economie.Începând din anul 1977 a lucrat în sectorul bancar de stat din Leningrad. În anul 1988, a fost numit în funcția de președinte al uneia dintre primele bănci private din Rusia "Energomaș" din Sankt-Petersburg, la vârsta de numai 34 ani. Este ales și președinte al Asociației băncilor comerciale din același oraș, apoi în 1990 vicepreședinte al Asociației băncilor din Rusia.Prin Decretul nr. 122 din 4 iunie 1991, în vederea promovării unei politici unice în domeniul circulației monetare, creditelor, operațiilor cu valută străină și al asigurării unui control eficient asupra activității sistemului bancar în republică, președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, a reorganizat Banca Republicană din Moldova a Băncii de Stat a U.R.S.S. în Banca Națională a Moldovei și l-a numit în funcția de președinte al Băncii Naționale a Moldovei pe Leonid Petru Talmaci, învestindu-l cu împuternicirile de a reprezenta Banca Națională a Moldovei în Consiliul Central al Băncii de Stat a U.R.S.S.[1] În această calitate, el a primit însărcinarea de a elabora și de a prezenta până la 10 iulie 1991 spre examinare Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova proiectul Statutului Băncii Naționale și propuneri asupra structurii aparatului ei central.Prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 976-XII din 19 martie 1992, Leonid Talmaci a fost numit în funcția de Guvernator al Băncii Naționale de Stat a Moldovei.În noiembrie 1993 el a lansat moneda națională a Republicii Moldova, leul moldovenesc. Până în 1998 a promovat o politică monetară dură și un curs stabil al monedei naționale. Odată cu criza financiară rusă din anul 1998 care a dus la prăbușirea dramatică a economiei și a leului, el a renunțat la această politică, retrăgând Banca Națională a Moldovei de la Bursa Valutară Interbancară și liberalizând cursul monedei naționale. Ca urmare a adoptării unei politici flexibile a cursului de schimb, experții internaționali au constatat mai târziu că leul moldovenesc a avut cel mai puțin de suferit de pe urma crizei dintre toate monedele țărilor ex-sovietice.A rezolvat problemele cauzate de falimentarea a nouă bănci comerciale din Republica Moldova.[necesită citare]În 2012, în timpul crizei politice de la Chișinău, Leonid Talmaci a fost propus la funcția de președinte al țării de către Partidul Comuniștilor.[2]Din 2013 Leonid Talmaci este președinte al Asociației Băncilor din Moldova.[3]Pe 20 ianuarie 2015 Leonid Talmaci a fost numit în funcția de președinte al Comitetului de conducere al BC Moldindconbank.[4]În februarie 2015, după o depreciere drastică a leului moldovenesc, deputatul comunist Oleg Reidman și socialistul Igor Dodon au propus demiterea guvernatorului BNM, Dorin Drăguțanu și înlocuirea lui cu Leonid Talmaci.[5] Antrerior, într-o emisiune televizată, fostul premier Ion Sturza declara despre aceiași criză a leului din 2015:[6]„Dacă ar fi fost Leonid Talmaci, cum era în perioada lui de glorie, nu se întâmplau lucrurile acestea. El când se uita în direcția caselor de schimb, leul înmărmurea.”Leonid Talmaci este căsătorit și are un copil.
Leonid Talmaci Date personale Născut (65 de ani)
Reteni, Rîșcani, RSS MoldoveneascăCetățenie Moldova Ocupație politician
economistPrimul Guvernator al Băncii Naționale a Republicii Moldova În funcție
4 iunie 1991 – 6 noiembrie 2009Succedat de Dorin Drăguțanu Premii Ordinul Republicii ()
Ordinul Gloria Muncii ()
Ordinul „Bogdan Întemeietorul” ()Profesie economist - 1957: Florin Andronescu (n. 26 aprilie 1957, București) este unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din România, numele său fiind legat de companii precum Flanco și Credisson din vânzarea cărora a obținut circa 20 milioane euro[1]. De asemenea a dezvoltat rețeaua de clinici Sanador
- 1960: Sorin Frunzăverde, politician român (d. 2019)
- 1962: Antonia Părvanova (născută pe 26 aprilie 1962) este un om politic bulgar, membră a Parlamentului European în perioada ianuarie - mai 2007 din partea Bulgariei.
Antonia Părvanova
Antonia PărvanovaDate personale Născută (57 de ani)
Bazargic, BulgariaCetățenie Bulgaria Ocupație politiciană
medicEuroparlamentar În funcție
–Circumscripția Bulgaria[*] În funcție
–Circumscripția Bulgaria[*] Partid politic Mișcarea Națională pentru Stabilitate și Progres[ - 1963: Jet Li (n. 26 aprilie 1963), pe numele său real Li Lian Jie, este un maestru chinez de arte marțiale, actor, regizor și producător de film, campion de wushu născut în Beijing, China, devenit ulterior cetățean al Republicii Singapore. S-a antrenat cu maestrul Wu Bin, iar până la vârsta de 17 ani își trecuse deja în palmares primul premiu la o competiție națională de wushu.Și-a făcut debutul actoricesc în 1982, cu filmul Templul lui Shaolin. A fost primul rol din multele care au urmat, în aceeași notă și care l-au făcut celebru pe Li (cel mai notabil exemplu este serialul Once Upon A Time In China). Primul rol într-un film de la Hollywood a venit odată cu Armă Mortală 4 (1998), iar primul rol principal într-un film hollywood-ian a venit odată cu Romeo Must Die (2000).A jucat alături de Jackie Chan, în The Forbidden Kingdom (2008) și recent în Eroi de Sacrificiu, alături de Sylvester Stallone, Jason Statham, Dolph Lundgren, Eric Roberts, Bruce Willis și Arnold Schwarzenegger în producția regizată de Sylvester Stallone.
Jet Li
Jet Li la premiera filmului Fără fricăDate personale Născut (56 de ani)
Beijing, ChinaCăsătorit cu Huang Qiuyan (1987–1990)
Nina Li Chi (1999–prezent)Copii 4 fete (Si, Taimi, Jane și Jada) Cetățenie Singapore Religie Budism Ocupație Actor, artist marțial, regizor, producător de film, cântăreț, autor Activitate Ani de activitate 1982–prezent - 1966: Eugen Carpov (n. 22 aprilie 1966, Ungheni) este un diplomat și politician din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de viceprim-ministru pentru reintegrare a Republicii Moldova între 14 ianuarie 2011 și 10 decembrie 2014. Între 2002 și 2005 a fost ambasador al Republicii Moldova în Polonia, iar între 2005 și 2007 – ambassador și șef de misiune al Misiunii Republicii Moldova la Uniunea Europeană.[1]Pe 27 februarie 2015 Eugen Carpov a anunțat că părăsește fracțiunea PLDM din parlament, rămânând deputat independent. În Guvernul Leancă el a fost viceprim-ministru tehnocrat, nefiind formal afiliat politic.[2][3] De asemenea, la alegerile parlamentare din 2014 din Republica Moldova a fost înscris în lista candidaților PLDM pe poziția 9,[4] devenind deputat în parlamentul nou-ales, dar nefiind membru de partid. Eugen Carpov s-a născut la 22 aprilie 1966 în orașul Ungheni. În anul 1990 a absolvit Facultatea Drept la Universitatea de Stat din Moldova. În anul 1992 a absolvit Școala Naționala de Studii Politice și Administrative din București, România.Din 1992 până în 1994 a fost șef-adjunct direcției drept internațional și tratate la Ministerul Afacerilor Externe.
- Din 1995 până în 1997 - Consul la Ambasada Republicii Moldova în Romania.
- Din 1997 până în 1999 - Șeful direcției drept internațional și tratate la Ministerul Afacerilor Externe.
- Din 1999 până în 2001 - Viceministru Afacerilor Externe al Republicii Moldova.
- Din 2002 până în 2005 - Ambasadorul Republicii Moldova în Polonia.
- Din 2005 până în 2007 - Ambassadorul, șeful de misiune Republicii Moldova la UE.
- Din 2007 până în 2008 - Șeful departamentul cooperare internațională la Compania "ASCOM".
- Din 2008 până în 2011 - Manager general adjunct la Compania "KOMET Group" S.A., Irak.
Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr.5 -VI din 14 ianuarie 2011 a fost numit în funcția de viceprim-ministru al Republicii Moldova.Eugen Carpov este căsătorit și are doi copii.Eugen Carpov Date personale Născut (54 de ani)
Ungheni, RSS Moldovenească, URSSNaționalitate Republica Moldova Cetățenie Moldova Religie Creștin Ortodox Ocupație diplomat
politicianDeputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a IX-a În funcție
30 noiembrie 2014 – 24 februarie 2019Viceprim-ministru pentru Reintegrare al Republicii Moldova În funcție
14 ianuarie 2011 – 18 februarie 2015Președinte Marian Lupu (interimar)
Nicolae TimoftiPrim-ministru Vladimir Filat
Iurie LeancăPrecedat de Victor Osipov Succedat de Victor Osipov Premii Ordinul Gloria Muncii Partid politic PLDM Alma mater Școala Națională de Studii Politice și Administrative
Universitatea de Stat din MoldovaProfesie Diplomat - 1975: Joey Jordison (născut Nathan Jonas Jordison, pe 26 aprilie 1975 în Des Moines, Iowa), cunoscut și ca #1, este un muzician, compozitor și producător muzical american. A fost co-fondatorul și bateristul formației heavy metal Slipknot cu care a căștigat premii Grammy, chitarist și vocalist pentru formația Murderdolls și actualul baterist al lui Rob Zombie[1].Crescut în Des Moines, Iowa, Joey și-a dezvoltat repede interesul pentru muzică, învățând să cânte la tobe și chitară. Jordison s-a alăturat mai multor formații de-a lungul anilor de liceu. La 20 de ani a fost convins să se alăture trupei The Pale Ones care mai târziu a evoluat în Slipknot. Dedicația acestuia pentru muzică i-a deschis drumul și libertatea de a lucra și interpreta cu mai multe formații printre care Metallica, Korn, Ministry, Satyricon, System of a Down, Rob Zombie și 3 Inches of Blood. Deocamdată acesta este într-un turneu cu Rob Zombie la festivalul Mayhem și a confirmat că Murderdolls vor lansa albumul Women and Children Last în august.
Joey Jordison
Jordison în 2008Date personale Nume la naștere Nathan Jonas Jordison Născut (44 de ani)
Des Moines, Iowa, Statele UniteCetățenie SUA Ocupație Muzician, compozitor, producător muzical Activitate Alte nume #1, Superball Gen muzical Heavy metal, alternative metal, nu metal, industrial metal, groove metal, horror punk, thrash metal, black metal Instrument(e) Baterie, percuție, chitară electrică, chitară bass, pian, vioară, theremin, sintetizator, sampler, vocal Ani de activitate 1994–prezent Case de discuri Roadrunner, Nuclear Blast Colaborare cu Slipknot, Murderdolls, Scar the Martyr, 3 Inches of Blood, Rob Zombie, System of a Down, The Rejects, Metallica, Ministry, Marilyn Manson, Satyricon, Korn - 1976: Cătălin Emanuel Mulțescu (n. 26 aprilie 1976, Petroșani) este un fost jucător român de fotbal. Și-a făcut debutul în Liga I la data 1 august 1998 pentru clubul Astra Ploiești. A mai evoluat în carieră la Rocar București, Ceahlăul Piatra Neamț, Jiul Petroșani sau Petrolul Ploiești, precum și în Republica Moldova, la Zimbru Chișinău. Este fiul antrenorului Gheorghe Mulțescu.
- 1977: Jason Earles (n. 26 aprilie 1977 în San Diego, California, SUA), este un actor american, cunoscut cu numele Jackson Stewart pentru rolul său din serialul Hannah Montana.
FILMOGRAFIE
- The Shield (2003) - Kyle
- MAD TV (2003) - Swirley Kid
- Still Standing (2004) - Goran The Invincible
- National Treasure (2004) - Thomas Gates
- Table 6 (2004) - Bus Boy
- Special Ed (2005) - Young David
- One on One (2005)- Brad
- American Pie Presents:Band Camp (2005)-Ernie Kaplowitz
- Phil of the Future (2005) - Grady Spaggett
- Hannah Montana (2006) - Jackson Stewart
- Școala cea nouă a Împăratului(2006)- Guaca (voce)
- Gordon Glass (2007)- The Boss
- Boston Legal (2008)- Mitchy Weston
- Răpirea tatălui (2009)- Merv
- Aaron Stone(2009)- Hunter
- Hannah Montana: The Movie(2009)- Jackson Stewart
- Fish Hooks(2010)- Kevin peștele (voce)
- Holly,Jingles and Clyde 3D (2011) - Actor
Iar la Disney: Disney Channel Jocuri 2006 ; Echipa Albastră ; Disney Channel Jocuri 2007 ; Echipa Roșie ; Disney Channel Jocuri 2008 - Echipa Roșie.Jason Earles
Jason Earles în 2010Date personale Nume la naștere Jason Daniel Earles Născut (42 de ani)
San Diego, SUACetățenie SUA Ocupație actor Activitate Studii Rocky Mountain College[*] Ani de activitate 2003 - prezent - 1978: Vitalie Advahov s-a născut pe 18 ianuarie în anul 1978 în Cahul, Republica Moldova. Activitatea sa de bază, alături de fratele său Vasile, este de conducător artistic al Orchestrei Municipale condusă de Frații Advahov, de compozitor și interpret de muzică populară și clasică. Cariera muzicală și-a inceput-o de la frageda vârsta de 7 ani. Primii ani de studii Vitalie și i-a petrecut la Cahul, apoi la liceul Ciprian Porumbescu(fosta instituție de învățământ Eugen Coca) unde a studiat acordeonul. După absolvirea conservatorului din Chișinău, au pus împreună cu fratele său bazele tarafului fraților Advahov, care ulterior a obținut statut de Orchestra având peste 30 membri. Orchestra se bucură de un adevărat success atât în țară cât și peste hotarele ei, având colaborări cu diverși interpreți de muzică populară și usoară, cât și colaborări inedite cu orchestre de muzică simfonică sau colective rock. Vitalie Advahov s-a născut pe 18 ianuarie 1978 în Cahul, Republica Moldova, în familia lui Vasile și a Agafiei Advahov. Tatăl a fost și primul lor ghid în lumea muzicii, rămânând cel mai exigent critic. Lui Vasile și fratelui său Vitalie nu li s-a impus să se facă muzicieni, totul s-a întîmplat parcă de la sine ‒ „chemarea sângelui lăutăresc”. Și-au urmat studiile muzicale departe de casă ‒ întâi au fost elevi la Liceul „Ciprian Porumbescu”, apoi a urmat Academia de Muzică, Teatru și Arte Platice „Gavriil Musicescu”, facultatea muzică clasică. Cât au fost liceeni, Vitalie și fratele său Vasile au fost membri ai Orchestrei „Mugurașii”, condusă de Gheorghe Banariuc.În prezent, orchestra în care activează are o activitate concertistică fructuoasă și se bucură de succes din partea publicului. Orchestra Fraților Advahov colaborează cu interpreți atât din Republica Moldova cât și de peste hotarele ei și pleacă frecvent în turnee prin Republica Moldova, România, Bulgaria, Franța, Italia, Azerbaidjan și alte țări. Vitalie Advahov s-a născut in familia lui Vasile si a Agafiei Advahov, tatăl lor fiind originar din Gotești, iar mama ‒ din Cârpești, raionul Cantemir. Ambii părinți erau profesori la Școala Pedagogică din Cahul. Vasile Advahov preda acordeonul și conducea mai multe grupuri de orchestre. În 1978, tatăl lor a absolvit Institutul de Arte de la Chișinău, clasa acordeon și dirijat de orchestră. Imediat după aceasta, a format o orchestră în care a adunat toți lăutarii de la sud, inclusiv pe Dumitru și Gheorghe Botgros, tatăl și, respectiv, fratele dirijorului „Lăutarilor”, Nicolae Botgros, pe Ion Marinovici, Ionel și Toma Acriș ș.a.în orchestra tatălui, Vitalie și fratele lui, Vasile au făcut cunoștință cu scena mare, participînd la diferite concerte. Toate amintirile din copilarie sunt legate de muzică, pe la 7-8 ani participau deja la petreceri, fuioare, astfel tatăl lor le arăta ce înseamnă munca unui adevărat lăutar.Primul meu instrument este un acordeon pe care îl am și astăzi, zice Vitalie. Când aveam un an, tata se pregătea pentru examene la Institutul de Arte. A lăsat acordeonul pe scaun, iar eu, jucându-mă, i-am băgat înăuntru jumătate din bași. Când tata a luat-o pe mama la întrebări despre ce s-a întâmplat, i-am arătat ce și cum am făcut. Atunci tata a înțeles că o să fiu acordeonist. Vasile și fratele său Vitalie au păstrat relații de prietenie cu mulți colegi de liceu și de cămin, unii devenindu-le mai târziu colegi de orchestră. Au avut și momente mai grele. După absolvirea Conservatorului, la fel ca majoritatea absolvenților, nu prea știau încotro s-o apuce. Așa că au decis să facă ceea ce știau mai bine – să cânte. „Nu am creat o orchestră ca să concurăm cu cineva, ci pentru că suntem muzicieni, ne place să cântăm și asta putem face mai bine”, spun frații Advahov. Astfel au pus bazele tarafului fraților Advahov care mai târziu a evoluat într-o orchestră. Din start, Vasile și Vitalie cântau acompaniați doar de un organist și un toboșar. Au avut îndrăzneala să iasă pe scena Palatului Național și să cânte în patru – atunci multă lume i-a încurajat, iar publicul i-a determinat să tindă spre mai mult. La scurt timp au format un taraf, iar ulterior, după ce numărul muzicienilor cu care au ajuns să faca echipă a crescut, au închegat orchestra. “Avem un colectiv minunat” – spun asta cu mândrie. La început a fost mai greu: nu aveau sediu și nici haine pentru scenă… s-au adresat la primăria municipiului Chișinău, care i-a susținut prin acordarea statutului de Orchestră municipală, le-au fost oferite locuri de muncă salarizate și li s-a oferit o sală unde să poată face repetiții. Vitalie Advahov menționa într-un interviu, că mai toți muzicienii din orchestră provin din familii lăutărești cunoscute ‒ fii lui M. Ciobanu, D. Buldumea, D. Hanganu, V. Duminică, Ștefăneț, Guțanu, Panainte, Mihalache, Cipilenco, Fieraru și alții. Astfel orchestra fraților Advahov a ajuns să se bucure de popularitate, inclusiv și grație faptului, că este formată din profesioniști. Inițial frații doreau să facă o orchestră nu prea mare doar cu vioară, acordeon, percuție și chitară. Treptat însă aplecându-și urechea la sfaturile și doleanțele mai multor specialiști au format o orchestră, care să-i mulțumească pe toți cu: violă, contrabas și alte instrumente pentru interpretarea muzicii populare și clasice.In prezent participă în cadrul mai multor evenimente de importanță națională și peste hotare: Concerte de Ziua Independenței, Festivalul Mărțișor, Ziua Limbii Române, Revelion în Piața Marii Adunări Naționale la Chișinău, zilele culturii Moldovei la Baku, Hramul Orașului, diverse delegații și convenții, concert al diasporei moldovenești din Roma, Ziua Profesională a Lucrătorului Comunal, Ziua Profesională a Medicului, Ziua Agricultorului, concerte aniversare ale ansamblului Plăieșii și Nicolae Gribincea, Mihai Ciobanu și Zinaida Julea, Constantin Moscovici, Potcoava de Aur, Marca Comercială a Anului, Aniversarea a 10 ani ai postului de televiziune Favorit TV, Vipmagazin Omul Anului, precum și participări în diverse evenimente private.Au parte de diverse apariții si interviuri în cadrul emisiunilor televizate. Pe parcursul activității artistice au efectuat înregistrări în studio și au colaborat pe scenă cu diverși artiști din Republica Moldova și România, așa ca: Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Irina Loghin, Fuego, Andra, Delia, Alex Calancea Band, Nicolai Furdui Iancu, fanfara Ciocîrlia, Nicolae Glib, Valentina Cojocaru, Ion Suruceanu, Mioara Velicu, Petrică Mîțu Stoian, Laura Lavric, Valentin Sanfira, Ileana Ciuculete, Adriana Antoni, Doina Sulac, Igor Cuciuc, Plăieșii și Nicolae Gribincea, Gheorghe Țopa, Marin Ganciu, Geta Burlacu, Igor Rusu, Pasha Parfeni, Cătălin Josan, Catharsis, Adrian Ursu, Nelly Ciobanu, Zdob și Zdub, Akord, Ioana Căpraru, Ana Barbu, Natalia Barbu, Lenuța Gheorghiță, Ștefan Vodă, Cristina Pintilie, Anișoara Dabija, Olga Busuioc, Natalia Proca, Constantin Moscovici, Zinuța Julea, Valy Boghean, Natalia Gordienco, Maria Iliuț, Adrian Ursu, Gheorghe Turda, orchestra simfonică dirijor Gheorghe Mustea, Iulian Gîrneț, Angry Band. Vitalie Advahov este căsatorit din 7 februarie 2003 cu Diana Advahov. La 25 iulie 2003 cei doi au devenit părinți cînd s-a născut Cristian, primul lor băiat, la 6 noiembrie 2005 se naște cel de-al doilea băiat Cătălin ,iar în 28 septembrie 2012 se naște o fetiță ce poartă numele Ana- Maria.
Vitalie Advahov Date personale Născut 18 ianuarie 1978
Republica Moldova Cahul, Republic Moldova
Cahul, URSSPărinți Vasile Advahov, Agafia Advahov Frați și surori Vasile Advahov Căsătorit cu Diana Advahov Copii Cristian Advahov, Cătălin Advahov, Ana Maria Advahov Cetățenie Moldova Ocupație Muzician, Compozitor, Producător Activitate Studii Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice Gen muzical Clasică, Populară Instrument(e) Acordeon, Pian, Ani de activitate 2002-prezent Interpretare cu Orchestra Fraților Advahov - 1978: Andrés Augusto Mendoza Acevedo (n. 1 aprilie 1978, Chincha Alta) este un jucător peruvian de fotbal retras din activitate. A jucat la echipe din Europa, America Centrală și America de Nord.[1] În Liga I a jucat pentru Steaua București, unde s-a remarcat în duelurile aeriene, prin pase decisive și șuturi precise
- 1979: Vasile Advahov s-a născut pe 26 aprilie în anul 1979 în Cahul, Republica Moldova. Activitatea sa de bază, alături de fratele său Vitalie, este de conducător artistic al Orchestrei Municipale condusă de Frații Advahov, de compozitor și interpret de muzică populară și clasică. Cariera muzicală și-a inceput-o de la frageda vârsta de 5 ani, alături de tatăl său care îl lua cu el sa bată toba. Primii ani de studii Vasile și i-a petrecut la Cahul, apoi la liceul Ciprian Porumbescu(fosta instituție de învățământ Eugen Coca) a fost acceptat la două instrumente: vioara si țambalul, cea mai îndragita de Vasile fiind totuși vioara. După absolvirea conservatorului din Chișinău, au pus împreună cu fratele său bazele tarafului fraților Advahov, care ulterior a obținut statut de Orchestra având peste 30 membri. Orchestra se bucură de un adevărat success atât în țară cât și peste hotarele ei, având colaborări cu diverși interpreți de muzică populară și usoară, cât și colaborări inedite cu orchestre de muzică simfonică sau colective rock. Vasile Advahov s-a născut pe 26 aprilie 1979 în Cahul, Republica Moldova, în familia lui Vasile și a Agafiei Advahov. Tatăl a fost și primul lor ghid în lumea muzicii, rămânând cel mai exigent critic. Lui Vasile și fratelui său Vitalie nu li s-a impus să se facă muzicieni, totul s-a întîmplat parcă de la sine ‒ „chemarea sângelui lăutăresc”. Și-au urmat studiile muzicale departe de casă ‒ întâi au fost elevi la Liceul „Ciprian Porumbescu”, apoi a urmat Academia de Muzică, Teatru și Arte Platice „Gavriil Musicescu”, facultatea muzică clasică. Cât au fost liceeni, Vasile și fratele său Vitalie au fost membri ai Orchestrei „Mugurașii”, condusă de Gheorghe Banariuc.În prezent, orchestra în care activează are o activitate concertistică fructuoasă și se bucură de succes din partea publicului. Orchestra Fraților Advahov colaborează cu interpreți atât din Republica Moldova cât și de peste hotarele ei și pleacă frecvent în turnee prin Republica Moldova, România, Bulgaria, Franța, Italia, Azerbaidjan și alte țări. Vasile Advahov s-a născut în familia lui Vasile și a Agafiei Advahov, tatăl lor fiind originar din Gotești, iar mama ‒ din Cârpești, raionul Cantemir. Ambii părinți erau profesori la Școala Pedagogică din Cahul. Vasile Advahov preda acordeonul și conducea mai multe grupuri de orchestre. În 1978, tatăl lor a absolvit Institutul de Arte de la Chișinău, clasa acordeon și dirijat de orchestră. Imediat după aceasta, a format o orchestră în care a adunat toți lăutarii de la sud, inclusiv pe Dumitru și Gheorghe Botgros, tatăl și, respectiv, fratele dirijorului „Lăutarilor”, Nicolae Botgros, pe Ion Marinovici, Ionel și Toma Acriș ș.a.Vasile se ține minte pe sine de mic copil cu instrumentul in mână. Pe la 5 ani mergea cu tatăl la fuioare si bătea toba până aproape de miezul nopții. Originari de la sudul Moldovei, frații Vasile si Vitalie Advahov au făcut doi ani de școală muzicală la Cahul înainte de a veni la Chișinău. La prima vizită în capitală, orașul li s-a părut mare și rece, dar s-au acomodat foarte repede – erau împreună și asta era cel mai important. Vasile și fratele său Vitalie au păstrat relații de prietenie cu mulți colegi de liceu și de cămin, unii devenindu-le mai târziu colegi de orchestră. Au avut și momente mai grele. După absolvirea Conservatorului, la fel ca majoritatea absolvenților, nu prea știau încotro s-o apuce. Așa că au decis să facă ceea ce știau mai bine – să cânte. „Nu am creat o orchestră ca să concurăm cu cineva, ci pentru că suntem muzicieni, ne place să cântăm și asta putem face mai bine”, spun frații Advahov. Astfel au pus bazele tarafului fratilor Advahov care mai târziu a evoluat intr-o orchestră. Din start, Vasile și Vitalie cântau acompaniați doar de un organist și un toboșar. Au avut îndrăzneala să iasă pe scena Palatului Național și să cânte în patru – atunci multă lume i-a încurajat, iar publicul i-a determinat să tindă spre mai mult. La scurt timp au format un taraf, iar ulterior, după ce numărul muzicienilor cu care au ajuns să faca echipă a crescut, au închegat orchestra. “Avem un colectiv minunat” – spun asta cu mândrie. La început a fost mai greu: nu aveau sediu și nici haine pentru scenă… s-au adresat la primăria municipiului Chișinău, care i-a susținut prin acordarea statutului de Orchestră municipală, le-au fost oferite locuri de muncă salarizate și li s-a oferit o sală unde să poată face repetiții. Vitalie Advahov menționa într-un interviu, că mai toți muzicienii din orchestră provin din familii lăutărești cunoscute ‒ fii lui M. Ciobanu, D. Buldumea, D. Hanganu, V. Duminică, Ștefăneț, Guțanu, Panainte, Mihalache, Cipilenco, Fieraru și alții. Astfel orchestra fraților Advahov a ajuns să se bucure de popularitate, inclusiv și grație faptului, că este formată din profesioniști. Inițial frații doreau să facă o orchestră nu prea mare doar cu vioară, acordeon, percuție și chitară. Treptat însă aplecându-și urechea la sfaturile și doleanțele mai multor specialiști au format o orchestră, care să-i mulțumească pe toți cu: violă, contrabas și alte instrumente pentru interpretarea muzicii populare și clasice.In prezent participă în cadrul mai multor evenimente de importanță națională și peste hotare: Concerte de Ziua Independenței, Festivalul Mărțișor, Ziua Limbii Române, Revelion în Piața Marii Adunări Naționale la Chișinău, zilele culturii Moldovei la Baku, Hramul Orașului, diverse delegații și convenții, concert al diasporei moldovenești din Roma, Ziua Profesională a Lucrătorului Comunal, Ziua Profesională a Medicului, Ziua Agricultorului, concerte aniversare ale ansamblului Plăieșii și Nicolae Gribincea, Mihai Ciobanu și Zinaida Julea, Constantin Moscovici, Potcoava de Aur, Marca Comercială a Anului, Aniversarea a 10 ani ai postului de televiziune Favorit TV, Vipmagazin Omul Anului, precum și participări în diverse evenimente private.Au parte de diverse apariții si interviuri în cadrul emisiunilor televizate. Pe parcursul activității artistice au efectuat înregistrări în studio și au colaborat pe scenă cu diverși artiști din Republica Moldova și România, așa ca: Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Irina Loghin, Fuego, Andra, Delia, Alex Calancea Band, Nicolai Furdui Iancu, fanfara Ciocîrlia, Nicolae Glib, Valentina Cojocaru, Ion Suruceanu, Mioara Velicu, Petrică Mîțu Stoian, Laura Lavric, Valentin Sanfira, Ileana Ciuculete, Adriana Antoni, Doina Sulac, Igor Cuciuc, Plăieșii și Nicolae Gribincea, Gheorghe Țopa, Marin Ganciu, Geta Burlacu, Igor Rusu, Pasha Parfeni, Cătălin Josan, Catharsis, Adrian Ursu, Nelly Ciobanu, Zdob și Zdub, Akord, Ioana Căpraru, Ana Barbu, Natalia Barbu, Lenuța Gheorghiță, Ștefan Vodă, Cristina Pintilie, Anișoara Dabija, Olga Busuioc, Natalia Proca, Constantin Moscovici, Zinuța Julea, Valy Boghean, Natalia Gordienco, Maria Iliuț, Adrian Ursu, Gheorghe Turda, orchestra simfonică dirijor Gheorghe Mustea, Iulian Gîrneț, Angry Band. Vasile Advahov este căsatorit din 11 noiembrie 2009 cu Ionela Advahov. La 9 martie 2010 au devenit părinți când a venit pe lume Daniel-Vasile, primul băiat, iar la 18 iunie 2012 au devenit parinții unui băiat pe nume Lucian-Ion.
Vasile Advahov Date personale Născut 26 aprilie 1979
Republica Moldova Cahul, Republic Moldova
Cahul, URSSPărinți Vasile Advahov, Agafia Advahov Frați și surori Vitalie Advahov Căsătorit cu Ionela Advahov Copii Daniel-Vasile Advahov, Lucian-Ion Advahov Cetățenie Moldova Ocupație Muzician, Compozitor, Producător Activitate Studii Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice Gen muzical Clasică, Populară Instrument(e) Vioară, Pian, Chitară, Percuție Ani de activitate 2002-prezent Interpretare cu Orchestra Fraților Advahov - 1980: Jordana Brewster (n. 26 aprilie 1980)[1] este o actriță americană. Și-a început cariera printr-o apariție în serialul All My Children din 1995. După acest film a urmat As the World Turns între anii 1995–2001, în rolul Nikki Munson. A apărut în 1998 în primul său rol într-un lungmetraj, în The Faculty. Acest rol i-a adus notorietate și atenția criticii și a publicului. A urmat un rol în miniseria NBS The 60s din 1999.Cel mai important rol al său a fost cel din filmul The Fast and the Furious, din 2001. A mai jucat în D.E.B.S. din 2004, horror-ul The Texas Chainsaw Massacre: The Beginning din 2006 și a patra și a cincea serie a filmului The Fast and the Furious, Fast & Furious din 2009, Fast Five din 2011 și Furious 7 din 2015. A mai apărut în serialul de televiziune al NBC, Chuck între anii 2008–2009. S-a născut în Panama, fiica Mariei João (născută Leal de Sousa), fost fotomodel brazilian și Alden Brewster, un bancher american.[2] Bunicul său din partea tatălui, Kingman Brewster, Jr., a fost educator, diplomat și președinte al Universității Yale. La doar două luni s-a mutat din Panama în Londra. După șase ani s-a mutat în Rio de Janeiro, Brazilia, țara de origine a mamei ei. Aici a învățat să vorbească fluent portugheza.[3] A plecat din Brazilia la vârsta de zece ani, în Manhattan, New York, unde a locuit timp de 15 ani. Și-a făcut studiile la Convent of the Sacred Heart din New York și a urmat studiile Universității Yale din New Haven, având și o diplomă pentru cunoașterea limbii engleze.
Jordana Brewster
Jordana Brewster la premiera filmului Fast & Furious, martie 2009Date personale Născută (39 de ani)
Panama City, PanamaPărinți Maria João[*] Căsătorită cu Andrew Form (2007–prezent) Copii 2 Cetățenie SUA
BraziliaOcupație Actriță Activitate Alma mater Universitatea Yale Ani de activitate 1991-prezent - 1980: Channing Matthew Tatum (n. 26 aprilie 1980, Cullman, Alabama, SUA) este un actor, dansator, model și producător de film american. Și-a început cariera ca model și dansator. Pasiunea pentru actorie și-a descoperit-o atunci când a jucat în filmele She's the Man (2006), Step Up (2006), Fighting (2009), Public Enemies (2009), G.I. Joe: The Rise of Cobra (2009) și Dear John (2010). S-a născut în Alabama. Tatăl său, Kay, este un lucrător al liniilor aeriene, iar mama sa, Glenn Tatum, lucreayă în construcții. În familia sa se află rude irlandeze, franceze și nativi americani. La vârsta de șase ani familia sa s-a mutat în Mississippi, acolo unde s-a obișnuit și a iubit să trăiască la casă. Este o fire atletică și a practicat în copilărie fotbal, fotbal american și arte marțiale. Când era în școală, cea mai mare atracție pentru el erau fetele, după cum însuși actorul a mărturisit. Și-a petrecut adolescența în Florida și a avut parte de educația catolică de la Liceul Catolic Tampa. A absolvit în 1998 și a fost declarat cel mai atletic licean. Bursa pe care a obținut-o la Glenville State College, din Virginia nu l-a încântat și a refuzat-o. S-a întors acasă și a avut cele mai bizare slujbe. A început ca stripper, sub numele "Chan Crawford". În anul 2010 a declarat unui ziar australian că i-ar plăcea să se facă un film bazat pe experiența sa ca stripper: "Deja am și regizorul care se va ocupa de această idee. Este vorba de Nicolas Refn, căruia îi place la nebunie ideea", a declarat actorul. Mai târziu s-a mutat la Miami și și-a început cariera de model, având prezentări pentru Armani și Abercrombie & Fitch. Pentru că s-a înscris la mai multe agenții de modele, a avut chiar un contract pentru a apărea pe coperta revistei Vogue. A fost ales de o revistă celebră pentru adolescenți în primii 50 Cei mai frumoși bărbați. A avut prezentări la Milano și New York. În același timp a început să joace în primele sale lungmetraje. A început cu un rol de dansator în videoclipul lui Ricky Martin "She Bangs", iar această colaborare i-a deschis seria colaborărilor pe partea de film.
FILMOGRAFIE SELECTIVĂ CUNOSCUTĂ
- 2005 - Coach Carter
- 2006 - Step Up
- 2008 - Step Up 2 : The Streets
- 2009 - Fighting
- 2010 - Dear John
- 2011 - The Dilemma
- 2012 - 21 Jump Street
- 2013 - This is the End
- 2014 - 22 Jump Street
- 2011 - Acvila legiunii a IX-a (2011)
- 2012 - Legământul (în engleză The Vow)
Channing Tatum
Tatum la în 2015Date personale Nume la naștere Channing Matthew Tatum Născut (39 de ani)
Cullman, Alabana, Statele UniteCăsătorit cu Jenna Dewan (2009 - 2018) Număr de copii 1 Cetățenie SUA Etnie Irish Americans[*]
French American[*]
Indienii americani din Statele Unite ale AmericiiOcupație Actor, Manechin Avere 50.000.000 dolar american Activitate Alma mater Gaither High School[*]
Glenville State College[*]
Tampa Catholic High School[*]Ani de activitate 2004 - prezent - 1981: Bogdan Aurelian Aldea (n. 26 aprilie 1981, Târgoviște, România) este un fost fotbalist român. De-a lungul carierei a evoluat la Dinamo, FCM Câmpina, Petrolul Ploiești, Oțelul Galați, Unirea Urziceni, FC Drobeta,Anagennisi Giannitso (Grecia), CS Alro Slatina, CSMS Iași și la CS Buftea.
- 1981: Matthieu Delpierre (n. 26 aprilie 1981, Nancy, Franța) este un fost fotbalist francez care a jucat pe postul de fundaș central.
- 1981: Caroline Esmeralda van der Leeuw (n. 26 aprilie 1981, Amsterdam), cunoscută mai bine după numele de scenă Caro Emerald, este o cântăreață olandeză de jazz și pop. Debutul ei a avut loc la data de 6 iulie 2009, cu single-ul “Back It Up”. Albumul de debut, denumit Deleted Scenes from the Cutting Room Floor, a stabilit un record absolut la 20 august 2010, rămânând pe locul întâi timp de 30 de săptămâni în topul albumelor muzicale din Olanda, detronând astfel recordul precedent stabilit de Michael Jackson cu al său Thriller,[1] care a fost lider 29 de săptămâni. Acest album al cântăreței a devenit cel mai bine vândut album din Olanda în 2010, fiind cumpărate peste 270.000 de copii. La data de 3 octombrie 2010, Caroline a fost recompensată cu premiul “Edison” al muzicii olandeze, pentru Cea mai bună solistă.[2] La 15 ianuarie 2011, ea câștigă și premiul Popprijs 2010, pentru “Cel mai bun artist pop” din Olanda.În aprilie 2013, cel de-al doilea său album de studio, The Shocking Miss Emerald, a ajuns pe locul 1 în topul ablumelor din UK, fiind și primul său album Nr. 1 în UK. În timpul turneului său din septembrie 2013 din UK, ea a anunțat că este însărcinată. In martie 2014, ea si prietenul ei Rick au devenit parintii unei fetite
Caro Emerald
Caro Emerald cântând la Indian Summer Festival din Broek op Langedijk, Olanda.Date personale Nume la naștere Caroline Esmeralda van der Leeuw Născută (38 de ani)
Amsterdam, OlandaCetățenie Regatul Țărilor de Jos Ocupație Cantautoare Activitate Origine Olandeză Studii Conservatorium van Amsterdam[*] Gen muzical Jazz, pop, electro swing Instrument(e) Voce Ani de activitate 2009 — prezent Case de discuri Grandmono Records Premii Popprijs[*]
Zilveren Harp[*]
3FM Serious Talent[*]
Schaal van Rigter[*]
Q2051854[*]
Edison Award[*]
European Border Breakers Awards
Mega Award[*]
3FM Awards[*]
Sena mediatools award[*]
TMF Awards[*]
Goldene Kamera - 1981: Colince Ngaha Poungoue (n. 26 aprilie 1981, Camerun) este un fotbalist profesionist camerunez, care în prezent evoluează la echipa ucraineană FC Stal Alcevsk.
- 1982: Leandro Ângelo Martins (n. 26 aprilie 1982), cunoscut ca Leandro Tatu, este un fotbalist brazilian legitimat la echipa PTT Rayong.
- 1985: Viorel Ferfelea (n. 26 aprilie 1985) este un fotbalist român legitimat la clubul de fotbal ASA Târgu Mureș. A debutat în Liga I pe data de 7 august 2004 într-un meci jucat cu Dinamo București.
- 1990: Jonathan dos Santos Ramírez (n. 26 aprilie 1990) este un fotbalist mexican care evoluează la clubul LA Galaxy și la echipa națională de fotbal a Mexicului pe postul de mijlocaș.
- Primul său rezultat notabil a fost o medalie de bronz la Campionatul European de Scrimă pentru tineret din 2015 de la Vicenza.[1] A fost singurul floretist din Spania la Campionatul European din 2015 de la Montreux. Aflat pe locul 136 mondial înainte competiției, a produs surpriza, ajungând în semifinală după ce a trecut de britanicul Richard Kruse. A fost învins de italianul Andrea Cassarà și s-a mulțumit cu bronzul.[2] Legitimat la Sala de Armas de Madrid,[1] se va pregăti la Frascati Scherma în sezonul 2015-2016, alături de Daniele Garozzo, vicecampion european la Montreux.
- 1996: Alexander Ursenbacher (n. , Rheinfelden[*], Cantonul Argovia, Elveția) este cel mai bun jucător elvețian de snooker.La Openul Galez din 2019, l-a învins pe Ronnie O'Sullivan în șaisprezecimi dar și pe Yan Bingtao în turul I al turneului. Cea mai bună performanță a carierei a fost realizată în 2017 când la Openul Englez a acces în semifinale (cu victorie 4-1 la Shaun Murphy în optimi).Ursenbacher s-a antrenat la Sheffield și Gloucester, antrenor fiindu-i Ian McCulloch. Anterior, a început snookerul la clubul din Basel.
- 1998: Emily Bölk (n. 26 aprilie 1998, în Buxtehude)[1] este o handbalistă din Germania care joacă pentru clubul Buxtehuder SV pe posturile de centru și intermediar stânga.[2]De asemenea, Bölk este componentă a selecționatelor naționale ale Germaniei la diferite categorii de vârstă. În 2014, ea a participat cu echipa de junioare U18 a țării sale la Campionatul Mondial din Macedonia,[3] unde a câștigat medalia de argint și a fost desemnată cea mai bună handbalistă a competiției.[4] În 2015, Emily Bölk a fost componentă a echipei germane de tineret U19 care a evoluat la Campionatul European
DECESE
- 1192: Împăratul Go-Shirakawa al Japoniei (n. 1127)
- 1478: Giulio de' Medici (1453 - 26 aprilie 1478) a fost al doilea fiu al lui Piero di Cosimo de' Medici (Piero Gutosul) și a Lucreziei Tornabuoni. În calitate de co-conducător al Florenței, împreună cu fratele său Lorenzo de' Medici, a completat imaginea fratelui său ca susținător al artelor, cu propria sa imagine.A fost victima complotului pus la cale de Pazzi și de susținătorii lor, fiind asasinat duminică, 26 aprilie 1478, în Domul din Florența, Santa Maria del Fiore. A fost înjunghiat de 19 ori de către Francesco de' Pazzi și Bernardo Baroncelli.Giuliano a avut un fiu nelegitim conceput cu amanta sa, Fioretta Gorini, care a devenit mai târziu Papa Clement al VII-lea.
Giuliano de' Medici
Portret de Sandro Botticelli.Date personale Născut 1453
Florența, Republica FlorențeiDecedat 26 aprilie 1478
Florența, Republica FlorențeiÎnmormântat Basilica of San Lorenzo[*] Cauza decesului omor (înjunghiere cu armă albă[*]) Părinți Piero di Cosimo de' Medici
Lucrezia TornabuoniFrați și surori Maria di Piero de' Medici[*]
Nannina de' Medici[*]
Bianca de' Medici[*]
Giovanni de' Medici[*]
Lorenzo de' MediciCăsătorit cu Fioretta Gorini; del Cittadino[*] Copii Papa Clement al VII-lea nelegitim Cetățenie Republica Florentină[*] Ocupație politician Activitate Apartenență nobiliară Familie nobiliară Casa Medici - 1864: Arhiducesa Auguste Ferdinande de Austria, Prințesă de Bavaria (1 aprilie 1825, Florența - 26 aprilie 1864, Munchen) a fost fiica lui Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana și a primei lui soții, Maria Anna de Saxonia. A fost soția lui Luitpold, Prinț Regent al Bavariei și mama regelui Ludwig al III-lea al Bavariei.Auguste a fost unul din cei trei copii ai lui Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana și a primei lui soții, Maria Anna de Saxonia. Ea a fost sora vitregă mai mare a Marelui Duce Ferdinand al IV-lea de Toscana. A fost membră a linie directe atât din Ludovic al XIV-lea al Franței cât și din William Cuceritorul.A fost crescută într-o religie catolică strictă și și-a dezvoltat interesul în arte și științe încă de timpuriu. Contemporanii au descris-o ca fiind înaltă și frumoasă.La 15 aprilie 1844, ea s-a căsătorit cu Prințul Luitpold la Florența. Inițial. tatăl lui Luitpold, Ludwig I al Bavariei, s-a opus planului de căsătorie devreme ce Auguste arăta deja simptome de tuberculoză pulmonară înainte de căsătorie (boală de care va muri în cele din urmă la numai 39 de ani).Ei au avut patru copii (cu care ea a vorbit întotdeauna în italiană), printre care și viitorul rege Ludwig al III-lea al Bavariei, iar Auguste a fost o puternică susținătoare pentru Luitpold în toate activitățile lui politice. În timpul Revoluției din 1848 ea a vorbit împotriva Lolei Montez (metresa regelui Ludwig I al Bavariei) și a căutat să izoleze opozanții monarhiei.Copiii ei cu Luitpold au fost:
- Ludwig al III-lea (1845–1921), rege al Bavariei, s-a căsătorit cu Arhiducesa Maria Theresia de Austria-Este (1849–1919)
- Leopold (1846–1930), căsătorit cu Arhiducesa Gisela de Austria (1856–1932)
- Therese (1850–1925)
- Arnulf (1852–1907), căsătorit cu Prințesa Therese de Liechtenstein (1850–1938)
După moartea ei Luitpold nu s-a mai recăsătorit.Augusta Ferdinande de Austria Prințesă de Bavaria
Auguste de Austria, c. 1850Date personale Născută 1 aprilie 1825
FlorențaDecedată (39 de ani)
MunchenÎnmormântată Theatine Church[*] Cauza decesului cauze naturale[*] (tuberculoză) Părinți Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana
Prințesa Maria Anna de SaxoniaFrați și surori Arhiducesa Maria Isabella, Prințesă de Toscana
Archduchess Caroline Augusta of Austria[*]
Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana
Arhiducele Karl Salvator, Prinț de Toscana
Arhiducele Johann Salvator de Austria
Arhiducele Ludwig Salvator, Prinț de Toscana
Archduchess Maria Maximiliana of Austria[*][1]Căsătorită cu Luitpold, Prinț Regent al Bavariei Copii Ludwig al III-lea al Bavariei
Prințul Leopold al Bavariei
Prințesa Theresa a Bavariei
Prințul Arnulf al BavarieiCetățenie Regatul Italiei Ocupație politiciană Apartenență nobiliară Titluri prințesă
ArhiduceFamilie nobiliară Casa de Habsburg-Lorena
Casa de Wittelsbach - 1717: Christian al II-lea (22 iunie 1637 – 26 aprilie 1717) a fost Duce de Birkenfeld-Bischweiler din 1654 până în 1717, Duce de Zweibrücken-Birkenfeld din 1671 până în 1717 și conte de Rappoltstein din 1673 până în 1699. Christian s-a născut la Bischwiller în 1637. A fost fiul cel mare al lui Christian I, Conte Palatin de Birkenfeld-Bischweiler. După decesul tatălui său în 1654 el i-a succedat. În 1671 el a moștenit Palatinatul Zweibrücken-Birkenfeld de la vărul său Karl al II-lea Otto. Prin moștenirea soției sale el a devenit de asemenea conte de Rappolstein din 1673 până când i-a garantat titlul fiului său Christian al III-lea.La 5 septembrie 1667 Christian s-a căsătorit cu contesa Katharina Agathe de Rappoltstein (15 iunie 1648 – 16 iulie 1683). Cuplul a avut următorii copii:[1]
- Magdalena Claudia (16 septembrie 1668 – 9 decembrie 1704)
- Louis (26 decembrie 1669 – 2 aprilie 1670)
- Elizabeth Sophie Augusta (2 august 1671 – 18 octombrie 1672)
- Christina Catherine (2 august 1671 – 15 mai 1673)
- Charlotte Wilhelmina (18 octombrie 1672 – 29 mai 1673)
- Christian (7 noiembrie 1674 – 3 februarie 1735)
- Louise de Zweibrücken-Birkenfeld (28 octombrie 1679 – 3 mai 1753); s-a căsătorit cu Friedrich Anton Ulrich, Prinț de Waldeck și Pyrmont
Christian al II-lea Conte Palatin de Zweibrücken-Birkenfeld
Christian a II-lea Conte Palatin de Zweibrücken-BirkenfeldCăsătorit(ă) Katharina Agathe de Rappoltstein Familie nobilă Casa de Wittelsbach Tată Christian I, Conte Palatin de Birkenfeld-Bischweiler Mamă Magdalene Catherine de Zweibrücken Naștere 22 iunie 1637
BischwillerDeces (79 de ani)
Birkenfeld
- 1903: Louis Pierre Blanc (n. 31 decembrie 1860, Geneva — d. 26 aprilie 1903, București) a fost un arhitect elvețian, proiectantul unor clădiri publice monumentale, reprezentative pentru arhitectura urbană de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.[2] Cele mai numeroase clădiri proiectate de către el au fost construite în București. Cele mai importante clădiri proiectate:
- Institutul de Bacteriologie Victor Babeș[3], București
- Casa Ion Lahovary[4], Calea Dorobanților, 1889, București
- Casa Nicolae Filipescu, 1888, București, construită pe strada Scaune, nr. 26, fostă Batiștei, nr. 15, actualmente Batiștei, nr. 13. Casa spațioasă, compusă din subsol, parter și etaj, cu ferestre canelate și cu ancadramente, a fost construită între 1888-1890.[5]
- Palatul Ministerului Agriculturii și Domeniilor, sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, 1895, București
- Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, 1893–1897, Iași
- Casa Take Ionescu [6], București
- Palatul H. Spayer, 1900,București
- Palatul Facultății de Medicină, 1895 - 1902, București
Louis Blanc Date personale Născut [1] Decedat (42 de ani)[1] Cetățenie România Ocupație arhitect
- 1907: Josef „Pepi” Hellmesberger Jr. (n. ,[1][2][3][4][5][6] Viena, Imperiul Austriac[7] – d. ,[1][2][3][4][5][6] Viena, Austro-Ungaria[8]) a fost un compozitor, violonist și dirijor austriac.Hellmesberger a fost fiul violonistului și dirijorului Joseph Hellmesberger Sr. (1828-1893), care a fost primul său profesor. Printre familia sa de muzicieni notabili se numără: bunicul, Georg Hellmesberger Sr. (1800-1873); unchiul, Georg Hellmesberger Jr. (1830-1852); și fratele său, Ferdinand Hellmesberger (1863–1940).În 1875 Hellmesberger aÎn 1904 și 1905 a fost Kapellmeister la Stuttgarter HoftheaterCompozițiile sale includ 22 de operete, 6 balete, muzică dance și lieder.Hellmesberger a murit din cauza insuficienței renale, la Viena, la 52 de ani.
Joseph Hellmesberger jr.
Joseph Hellmesberger jr.Date personale Născut [1][2][3][4][5][6]
Viena, Imperiul Austriac[7]Decedat (52 de ani)[1][2][3][4][5][6]
Viena, Austro-Ungaria[8]Înmormântat Cimitirul Hietzinger[*] Părinți Joseph Hellmesberger[*] Frați și surori Ferdinand Hellmesberger[*] Cetățenie Austro-Ungaria Ocupație dirijor
compozitor
violonist
muzicolog[*]
concertmaster[*]Activitate Gen muzical operă Instrument(e) vioară - 1910: Bjørnstjerne Bjørnson, poet, prozator, dramaturg și ziarist norvegian, laureat Nobel (n. 1832)
- 1929: Marele Duce Mihail Mihailovici al Rusiei (rusă Михаил Михайлович; 16 octombrie 1861 – 26 aprilie 1929) a fost fiul Marelui Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei și verișor primar al Țarului Alexandru al III-lea al Rusiei. A urmat o carieră militară însă i s-a interzis să trăiască în Rusia după ce în 1891 a făcut o căsătorie morganatică cu contesa Sophie de Merenberg. Și-a petrecut restul vieții în Anglia și pe Riviera franceză, scăpând de Revoluția rusă din 1917. Cele două fiice ale sale s-au căsătorit cu aristocrați britanici.Marele Duce Mihail Mihailovici s-a născut la palatul Peterhof situat în afara orașului St.Petersburg la 16 octombrie 1861, al treilea copil și al doilea fiu al Marelui Duce Mihail Nicolaievici și a soției lui Marea Ducesă Olga Feodorovna (născută Prințesa Cecilie de Baden).Cunoscut în familie "Mișa-Mișa", avea numai un an când, în 1862, familia s-a mutat la Tiflis, Georgia unde tatăl său fusese numit vicerege al Caucazului. În Caucaz și-a petrecut Mihail primii ani și adolescența unde familia a locuit timp de douăzeci de ani. Crescut într-un mediu strict și militar, a primit puțină afecțiune din partea părinților. Tatăl său, ocupat cu eforturile guvernamentale și militare, a rămas o figură îndepărtată. Mama lui cerea o disciplină strictă și era rece față de copiii ei. Mihail a fost o dezamăgire pentru mama sa care îl compara în mod nefavorabil lui cu mult mai inteligentul său frate mai mare Marele Duce Nicolae. Mihail a fost considerat cel mai puțin înzestrat din cei șapte copii iar mama sa menționa "prost".[1]În timpul perioadei din Caucaz, Marele Duce a excelat la echitație și și-a început cariera militară.[1] Tânăr soldat, Mihail a participat la războiul ruso-turc din 1877-1878 și a fost promovat colonel. Îi plăcea viața militară și a servit în regimentul de vânătoare al gardienilor Egersky.[2] În 1882, când Marele Duce Mihail avea 20 de ani, s-a întors cu familia la St. Petersburg când tatăl său a fost numit președinte al Consiliului de Miniștrii. Mihail era superficial și nu era o mare inteligență însă era înalt și frumos. A devenit popular în capitală petrecându-și cea mai mare parte a timpului la petreceri, la dans și la jocuri de noroc. Alexandru al III-lea l-a calificat "idiot"Marele Duce Mihail locuia la Palatul Mihailovski împreună cu părinții, frații și sora sa. În încercările sale de a-și întemeia o familie, în 1886 a cerut mâna prințesei Mary de Teck însă a fost refuzat.[3] Mai târziu a cerut mâna Prințesei Irene de Hesse Darmstadt[2] iar în 1887 a Prințesei Louise, fiica cea mare a Prințului de Wales însă a fost refuzat din nou.[2]În 1888, a avut o relație cu prințesa Walewski. Mai târziu s-a îndrăgostit de contesa Katia Ignatieva, fiica fostului ministru de interne Nicolae Pavlovici Ignatiev.[4] A încercat să obțină permisiunea de a se căsători cu ea și a mers împreună cu tatăl său să vorbească cu Țarul Alexandru al III-lea.[5] Mama sa, Olga Feodorovna s-a opus vehement acestei mezalianțe. Pentru a rupe această relație, părinții au decis să-l trimită în străinătate.În timp ce era la Nisa în 1891, Marele Duce Mihail s-a îndrăgostit de contesa Sofia de Merenberg, fiica prințului Nikolaus Wilhelm de Nassau și a soției morganatice, născută Natalia Alexandrova Pușchin. Bunicul matern al Sofiei era renumitul scriitor Alexandru Pușchin. Pentru că știa că nu va primi permisiunea de a se căsători, nici n-a mai cerut-o și s-a căsătorit la San Remo la 26 februarie 1891.Căsătoria n-a fost numai morganatică dar și ilegală conform statutului familiei imperiale. S-a generat un sacandal imens la curtea rusă. Marele Duce Mihail a fost destituit din rangul său de la curtea imperială. I s-a interzis pe viață să se întoarcă în Rusia.[6] Când mama sa a auzit de căsătoria morganatică a leșinat, apoi a plecat cu trenul în Crimeea pentru a se recupera însă a suferit un atac de cord și a murit, lucru pentru care a fost blamat Mihail. Marelui Duce Mihail nu i s-a permis să asiste la funerariile mamei sale. Din cauza căsătoriei morganatice, Marele Duce Mihail și-a petrecut restul vieții trăind în exil în Anglia, Franța și Germania. Soția sa a primit titlul de contesă Torby de la vărul ei Marele Duce de Luxemburg [7]. Inițial cuplul a locuit la Wiesbaden, Nassau. Doi dintre cei trei copii s-au născut aici. În 1899 s-au stabilit la Cannes unde aveau o vilă numită Kazbek după un munte din Georgia. Trăiau confortabil deoarece Mihail era proprietarul unei fabrici de îmbuteliere de apă minerală situată în apropiere de Tiflis.O parte din timp și-o petreceau la vila lor din sudul Franței. Marele Duce a fost fondatorul și președintele clubului de golf de la Cannes, unde adesea juca în sezonul de iarnă. În sudul Franței se întâlnea și cu rudele sale din Rusia, în mod special cu sora sa Anastasia care avea o reședință în apropierea vilei lui. În 1903 tatăl său a suferit un accident vascular și s-a mutat la Cannes. Bătrânul Mare Duce a fost fermecat de nora sa și de nepoți. În 1908 Mihail a publicat un roman, Never Say Die, despre căsătoria morganatică scrisă cu resentimentul că nu i s-a permis să se întoarcă în Rusia.După moartea tatălui său la Cannes la 18 decembrie 1909 lui Mihail i s-a permis să participe la funerarii; totuși soția sa a refuzat să meargă cu el încă indignată de jignirile de care avusese parte în urma căsătoriei ei.Mihail a devenit președintele spitaului Hampstead căruia i-a donat o ambulanță și președintele societății de arte Hampstead. În fiecare an Marele Duce Mihail și soția sa îl vizitau pe regele Eduard al VII-lea la Castelul Windsor sau la Casa Sandringham.La 4 septembrie 1927 soția sa a murit la vârsta de 59 de ani. regele George al V-lea i-a scris o scrisoare de condoleanțe iar Prințul de Wales a participat la funerarii. La 26 aprilie 1929 la vârsta de 67 de ani moare și Marele Duce Mihail după ce a contactat gripă. a fost înmormântat alături de soția sa la cimitirul Hampstead.
Marele Duce Mihail Mihailovici Date personale Născut 16 octombrie 1861
Peterhof, Imperiul RusDecedat (67 de ani)
Londra, Anglia, Regatul UnitÎnmormântat Hampstead Cemetery[*] Cauza decesului cauze naturale[*] (gripă) Părinți Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei
Olga Feodorovna de BadenFrați și surori Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei
Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei
Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei
Marele Duce George Mihailovici al Rusiei
Marele Duce Nicolai Mihailovici al Rusiei
Marele Duce Alexei Mihailovici al RusieiCăsătorit cu Contesa Sophie de Merenberg Copii Contesa Anastasia Mihailovna de Torby
Nadejda, Marchiză de Milford Haven
Mihail Mihailovici, Conte de TorbyCetățenie Imperiul Rus
URSSOcupație aristocrat[*] Apartenență nobiliară Familie nobiliară Casa Holstein-Gottorp-Romanov - 1932: Hart Crane, poet american (n. 1899)
- 1938: Edmund Husserl, filosof austriac, considerat părintele fenomenologiei (n. 1859)
- 1940: Carl Bosch, chimist german, laureat Nobel (n. 1874)
- 1951: Arnold Johannes Wilhelm Sommerfeld (n. ,[12][13][14][15][16][17] Königsberg, Prusia[18] – d. ,[12][19][13][15][16][17] München, RFG[20][21]) a fost un fizician, matematician german și profesor la München.A propus o teorie a giroscopului, a dezvoltat mecanica cuantică și a extins teoria atomică a lui Niels Bohr (vezi și atom). A studiat liniile spectrale din punct de vedere cuantic introducând numerele cuantice azimutal și magnetic. A introdus și constanta structurii fine.
- Arnold Sommerfeld, Atombau und Spektrallinien (Friedrich Vieweg und Sohn, Braunschweig, 1919)
- Arnold Sommerfeld, traducere a celei de-a treia ediții germane de Henry L. Brose Atomic Structure and Spectral Lines (Methuen, 1923)
- Arnold Sommerfeld, Three Lectures on Atomic Physics (London: Methuen, 1926)
- Arnold Sommerfeld, Atombau und Spektrallinien, Wellenmechanischer Ergänzungband (Vieweg, Braunschweig, 1929)
- Arnold Sommerfeld, traducere de Henry L. Brose Wave-Mechanics: Supplementary Volume to Atomic Structure and Spectral Lines (Dutton, 1929)
- Arnold Sommerfeld, Lectures on Wave Mechanics Delivered before the Calcutta University (Calcutta University, 1929)
- Arnold Sommerfeld and Hans Bethe, Elektronentheorie der Metalle, in H. Geiger, K. Scheel, editori Handbuch der Physik Volume 24, Part 2, 333–622 (Springer, 1933). Capitol de aproape 300 pagini publicat ulterior ca și carte separată: Elektronentheorie der Metalle (Springer, 1967).
- Arnold Sommerfeld, Mechanik – Vorlesungen über theoretische Physik Band 1 (Akademische Verlagsgesellschaft Becker & Erler, 1943)
- Arnold Sommerfeld, traducere a celei de-a patra ediții germane de Martin O. Stern, Mechanics – Lectures on Theoretical Physics Volume I (Academic Press, 1964)
- Arnold Sommerfeld, Mechanik der deformierbaren Medien – Vorlesungen über theoretische Physik Band 2 (Akademische Verlagsgesellschaft Becker & Erler, 1945)
- Arnold Sommerfeld, traducere a celei de-a doua ediții germane de G. Kuerti, Mechanics of Deformable Bodies – Lectures on Theoretical Physics Volume II (Academic Press, 1964)
- Arnold Sommerfeld, Elektrodynamik – Vorlesungen über theoretische Physik Band 3 (Klemm Verlag, Erscheinungsort, 1948)
- Arnold Sommerfeld, traducere a versiunii germane de Edward G. Ramberg Electrodynamics – Lectures on Theoretical Physics Volume III (Academic Press, 1964)
- Arnold Sommerfeld, Optik – Vorlesungen über theoretische Physik Band 4 (Dieterich'sche Verlagsbuchhandlung, 1950)
- Arnold Sommerfeld, traducere a primei editii germane de Otto Laporte, Peter A. Moldauer Optics – Lectures on Theoretical Physics Volume IV (Academic Press, 1964)
- Arnold Sommerfeld, Thermodynamik und Statistik – Vorlesungen über theoretische Physik Band 5 Herausgegeben von Fritz Bopp und Josef Meixner. (Diederich sche Verlagsbuchhandlung, 1952)
- Arnold Sommerfeld, editată de F. Bopp și J. Meixner, tradusă de J. Kestin, Thermodynamics and Statistical Mechanics – Lectures on Theoretical Physics Volume V (Academic Press, 1964)
- Arnold Sommerfeld, Partielle Differentialgleichungen der Physik – Vorlesungen über theoretische Physik Band 6 (Dieterich'sche Verlagsbuchhandlung, 1947)
- Arnold Sommerfeld, traducere de Ernest G. Straus, Partial Differential Equations in Physics – Lectures on Theoretical Physics Volume VI (Academic Press, 1949, 1953)
- Felix Klein, Arnold Sommerfeld, Über die Theorie des Kreisels [4 volume] (Teubner, 1897)
- 1956: Edward Arnold (18 februarie 1890 - 26 aprilie 1956) a fost un actor american.
FILMOGRAFIE
- The Strange Case of Mary Page (1916)
- The Misleading Lady (1916)
- He Who Gets Slapped (1924)
- Okay America! (1932)
- Three on a Match (1932)
- Rasputin and the Empress (1932)
- Whistling in the Dark (1933)
- The White Sister (1933)
- The Barbarian (1933)
- Secret of the Blue Room (1933)
- I'm No Angel (1933)
- Roman Scandals (1933)
- Sadie McKee (1934)
- Thirty Day Princess (1934)
- Remember Last Night? (1935)
- Cardinal Richelieu (1935)
- The Glass Key (1935)
- Crime and Punishment (1935)
- Diamond Jim (1935)
- Come and Get It (1936)
- Sutter's Gold (1936)
- The Toast of New York (1937)
- Easy Living (1937)
- The Crowd Roars (1938)
- You Can't Take It with You (1938)
- Idiot's Delight (1939)
- Man About Town (1939)
- Mr. Smith Goes to Washington (1939)
- The Earl of Chicago (1940)
- Johnny Apollo (1940)
- Lillian Russell (1940)
- Meet John Doe (1941)
- Design for Scandal (1941)
- The Devil and Daniel Webster (1941)
- Unholy Partners (1941)
- Johnny Eager (1941)
- Eyes in the Night (1942)
- Kismet (1944)
- Janie (1944)
- Mrs. Parkington (1944)
- Ziegfeld Follies (1945)
- Week-End at the Waldorf (1945)
- The Hidden Eye (1945)
- Three Wise Fools (1946)
- Dear Ruth (1947)
- The Hucksters (1947)
- Command Decision (1948)
- Take Me Out to the Ballgame (1949)
- Dear Wife (1949)
- The Yellow Cab Man (1950)
- Annie Get Your Gun (1950)
- Dear Brat (1951)
- Belles on Their Toes (1952)
- City That Never Sleeps (1953)
- Living It Up (1954)
- Man of Conflict (1954)
- Twelve Angry Men (1954) (TV)
- The Ambassador's Daughter (1956)
- Miami Expose (1956)
Edward Arnold Date personale Nume la naștere Gunther Edward Arnold Schneider Născut 18 februarie 1890
New York CityDecedat (66 de ani)
Encino, CaliforniaÎnmormântat San Fernando Mission Cemetery[*] Cauza decesului hemoragie cerebrală[*] Căsătorit cu Harriet Marshall (1917–27) 3 copii
Olive Emerson (1929–48)
Cleo McLain (1951–56)Cetățenie SUA Ocupație actor
autobiograf[*]
actor de teatru[*]
sindicalist[*]
actor de filmActivitate Ani de activitate 1907–56
- 1963: Vasile Voiculescu (pseudonim literar: V. Voiculescu, n. ,[3][4] Pârscov, Judeţul Buzău, România – d. ,[3][4] București, Republica Populară Română) a fost un scriitor și medic român. În domeniul literar s-a distins în principal ca poet, dramaturg și prozator. Vasile Voiculescu s-a născut în comuna Pârscov, județul Buzău, ca fiu al lui Costache Voicu (ulterior scriitorul luând numele de Voiculescu), gospodar cu stare, și al Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor. Școala a început-o în satul Pleșcoi, Buzău în 1890. Cursul primar l-a absolvit la Buzău. A urmat studii liceale la Liceul „Alexandru Hâjdeu” și apoi la Liceul Gheorghe Lazăr din București. Preocupat de materialism, pozitivism și evoluționism, îi citește pe Littré Claude Bernard, Auguste Comte, Darwin și Spencer. Studiază opera lui Wundt, Harald Høffding, Pierre Janet și W. James, fiind atras de psihopatologie și psihofizică.Studiile universitare le-a început la Facultatea de Litere și Filosofie din București (1902 - 1903) și le-a continuat la Facultatea de Medicină, în 1903. Doctoratul în medicină l-a obținut în 1910.S-a căsătorit cu Maria Mittescu, studentă la medicină, cunoscută din satul său natal, Pârscov. I-a dedicat poezii și scrisori de dragoste. Voiculescu a debutat în Convorbiri literare (1912). A practicat medicina la țară. În timpul Primului Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, unde a participat la serile culturale ale lui Vlahuță. Editorial, a debutat cu volumul Poezii (1916). Din același an a colaborat la Flacăra lui C. Banu, la recomandarea lui Macedonski. A primit Premiul Academiei pentru volumul Din țara zimbrului și alte poezii (1918).Vasile Voiculescu a murit în anul 1963. La Pârscov există Casa Memorială Vasile Voiculescu. Începuturile poetice ale lui Vasile Voiculescu au stat sub influența poeziei lui Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc. Lirica sa din perioada interbelică se distinge prin puternice accente religioase, generate de convingerea că există Dumnezeu. Ea se înscrie în curentul tradiționalismului interbelic, care se va transforma în poezia gândiristă. Înclinația spre teluric și elementar, spre sentimentul religios, este transpusă în simboluri și alegorii. Apar treptat semnele expresionismului: tumultul vieții pulsând în vegetația din jur, sufletul devine spațiul unor frământări ca în pragul apocalipsului. Temele religioase preferate sunt Nașterea, venirea Magilor, moartea Mântuitorului. În volumul Poeme cu îngeri sunt foarte multe prezențe angelice, întreg universul poetic e cuprins de această hierofanie.Devine medic și doctor în medicină la București, ține la radio o serie de conferințe de medicină pentru țărani (emisiuni renumite), dar pasiunea pentru scris se amplifică. A scris și povestiri fantastice. În proză îi apar postum Capul de zimbru, Ultimul Berevoi, ambele volume de povestiri; romanul Zahei orbul și Teatru, unele dintre povestiri au fost scrise în perioada când a fost exclus din viața literară, iar din dramaturgie între altele: Duhul pământului, Demiurgul, Gimnastică sentimentală, Pribeaga.În 1941 i-a fost conferit Premiul Național de poezie. A fost timp de patru ani deținut politic în închisorile comuniste (1958 - 1962). A fost condamnat din eroare judiciară alături de alți membri sau colaboratori ai Rugului Aprins (Sandu Tudor, Sofian Boghiu, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuș, Alexandru Mironescu, Adrian Făgețeanu, Roman Braga etc.)Poetul român care, după 1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice, devenind deținut la vârsta de 74 de ani, și luându-i-se dreptul de a publica, a lăsat o operă literară de mare rafinament artistic,[judecată de valoare] din care fac parte și „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare ...”. Creațiile au fost elaborate între 1954 - 1958. Cele 90 de sonete sunt o monografie închinată "paradisului și infernului iubirii", conform criticului Ovid S. Crohmălniceanu.În închisoare s-a îmbolnăvit de cancer și a murit doborât de boală în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, în locuința sa din București (strada Dr. Staicovici nr. 34).
Poezie[modificare | modificare sursă]
- Poezii (1916)
- Din țara zimbrului,(1918)
- Pârga, Editura Cartea românească, (1921)
- Poeme cu îngeri, Editura Cartea Vremii, (1927)
- Destin, Editura Cartea românească, (1933)
- Urcuș (poeme), Fundația pentru literatură și artă, (1937)
- Întrezăriri (poeme), Fundația pentru literatură și artă, (1939)
- Veghe (1943)
- Poezii. Publicate postum. București, Editura pentru literatură, 1964.
- Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, în traducere imaginară de Vasile Voiculescu. (Creații publicate postum). București, Editura pentru literatură, 1964.
Proză[modificare | modificare sursă]
- Șarpele Aliodor , nuvelă fantastică. 1947
- Capul de zimbru, nuvele postume. Vol. I. București, Editura pentru literatură, 1966
- Ultimul berevoi, nuvele postume,Vol. II. București, Editura pentru literatură, 1966
- Zahei orbul, (roman elaborat între 1947- 1958) publicat postum. București, Editura pentru literatură, 1966
- Zahei orbul. Cluj, Editura Dacia, 1970.
Dramaturgie[modificare | modificare sursă]
- Duhul pământului (conține piesele Umbra și Fata ursului)
- Demiurgul, 1943
- Gimnastică sentimentală, 1972
- Pribeaga
Vasile Voiculescu
Vasile VoiculescuDate personale Născut [3][4]
Pârscov, Judeţul Buzău, RomâniaDecedat (78 de ani)[3][4]
București, Republica Populară RomânăCauza decesului cauze naturale[*] (cancer) Părinți Costache Voicu
Sultana HagiuFrați și surori șase : Filipache, Maria, Irina, Florica, Ana, ? Căsătorit cu Maria Mittescu Copii - Martha Elisabeta (1 aprilie 1911 - 5 aprilie 1994, Paris)
- Olga-Sultana (13 iulie 1912 - 16 februarie 1983, Paris)
- Radu Ilie Vasile (28 mai 1914 - 12 noiembrie 1996)
- Ion (16 mai 1916 - 23 octombrie 1973)
- Gabriela - Michaela (8 noiembrie 1920)[2]
Cetățenie România Etnie români Religie ortodoxă Ocupație medic, poet, dramaturg, prozator Pseudonim V. Voiculescu Limbi limba română[1] Studii Liceul Gheorghe Lazăr
Facultatea de Litere București
Facultatea de MedicinăActivitatea literară Activ ca scriitor Perioada interbelică Mișcare/curent literar tradiționalism, modernism, expresionism, Rugul Aprins Specie literară poezie, dramaturgie, proză Operă de debut 1912 - cu poezia „Dorul” în „Convorbiri literare”
1916 - volumul „Poezii”Opere semnificative „Din țara zimbrului”, „Poeme cu îngeri” Note Premii 1917 - Steaua Romaniei cu spade
1918 - Premiul Academiei pentru volumul „Din țara zimbrului și alte poezii”
1924 - Crucea Meritul Sanitar cl.I
1941 - Premiul Național de poezieMembru post-mortem al Academiei Române
- 1969: Morihei Ueshiba, cel care în anii 1940 a dezvoltat tehnicile și filosofia aikido (n. 1883)
- 1976: Gheorghe cavaler de Flondor, germană: Georg Ritter von Flondor, (n. 31 august 1892, orașul Roman - d. 26 aprilie 1976, București) a fost un om politic român, care a îndeplinit funcția de rezident regal al Ținutul Suceava (7 februarie 1939 - 23 septembrie 1940). Gheorghe Flondor s-a născut la data de 31 august 1892, în orașul Roman. Era fiul compozitorului Tudor de Flondor și nepotul de frate al lui Iancu Flondor, conducător al Partidului Național Român din Bucovina și viitor președinte al Adunării Constituante care a votat Unirea Bucovinei cu România. A absolvit în anul 1910 cursurile Liceului de Stat nr. 3 din Cernăuți. În același an s-a înscris la Facultatea de Drept de la Viena, unde a studiat timp de trei ani și și-a susținut o parte din licență, iar ultimul an de studii l-a urmat la Universitatea din Praga.După absolvirea facultății, este mobilizat în armata austro-ungară. Participă la luptele de pe frontul din Serbia, unde unitatea sa (Regimentul 14 Dragoni) a suferit pierderi grave. Între anii 1915 și 1917 luptă pe frontul rusesc și este înaintat la gradul de sublocotenent. În primăvara anului 1917 luptă pe frontul românesc unde este rănit, fiind apoi îngrijit la spitalul militar din Baden. Refăcut din punct de vedere medical, este trimis pe frontul din Italia și avansat la gradul de căpitan. Este lăsat la vatră la cerere cu puțin timp înaintea sfârșitului ostilităților, sub pretextul îndatoririlor administrative familiale de la Rogojești, lăsate în grija exclusivă a mamei sale, Maria Flondor.Pentru activitatea sa militară a primit mai multe decorații, astfel Medalia de Curaj în argint de clasa I și clasa II, Medalia de Merit Militar "Signum Laudis" și Ordinul de Merit Militar de clasa a 2-a cu decorație de război (KD.)În anul 1923 intră în activitatea politică, înscriindu-se în Partidul Național Liberal la sugestia și recomandarea lui Ion Nistor, adversar politic acerb și vrăjmaș pe față al lui Iancu Flondor, unchiul lui Gheorghe. A fost ales ca deputat de Rădăuți în Parlamentul României (1927-1935) și apoi senator PNL de Rădăuți (1935-1937).În anul 1927 s-a căsătorit cu Lucia Stephanovici (cunoscută mai târziu prin pseudonimul literar Lotte Berg, traducătoare și autoare de cărți pentru copii), fiica lui Raieton și Vera din Rarancea. Din aceasta căsătorie va rezulta un fiu, Tudorel Flondor (n. 1929), om de știință și campion național la șah în anul 1951.Gheorghe Flondor a mai fost președinte al Băncii Siret și al Uniunii Sindicatelor pentru Exportul Animalelor. În această calitate, a călătorit, în vederea testării unor noi piețe de desfacere, în Austria, Germania, Egipt și Palestina. A mai deținut în două rânduri funcțiile de președinte al Camerei Agricole Rădăuți și director al Băncii de Nord din Cernăuți.
- ridicarea nivelului de trai al țărănimii greu încercate economic,
- păstrarea ordinii publice, în contextul amenințărilor tot mai agresive din două direcții: mișcarea legionară ultranaționalistă și antisemită, precum și activismul bolșevic importat de peste graniță, din U.R.S.S.
- colaborarea permanentă cu organele de poliție și jandarmerie care au luat măsuri asupra clasei muncitoare și a mișcării revoluționare, în calitatea sa de Rezident Regal;
- primirea de rapoarte periodice privind activitatea elementelor revoluționare din județele Cernăuți, Storojineț, Hotin, Câmpulung, Suceava și Dorohoi, pe baza cărora a prezentat dări de seamă Ministerului de Interne;
- emiterea de dispoziții către organele din subordine pentru a preveni acțiunile cu caracter revoluționar, în urma acestor măsuri fiind arestate și trimise în judecată în anul 1939 un număr de 19 elemente comuniste din Cernăuți;
- ca urmare a indicațiilor sale, Dumitru Zahiu, șeful Poliției Cernăuți, a dispus măsuri de arestare și internare în lagăr a 250 de persoane suspectate de Siguranță pentru activitate revoluționară;
- sprijinirea măsurilor de exploatare a țăranilor săraci, prin interzicerea părăsirii satelor de către țăranii care nu aveau pământ și obligarea lor să muncească la moșierul din satul unde locuiau.
- 1982: Ovidiu Gologan, operator de film (n. 1912)
- 1982: Karl August Joseph Maria Maximilian Lamoral Antonius Ignatius Benediktus Valentin, Prinț de Thurn și Taxis,[1][2] (n. 23 iulie 1898 – d. 26 aprilie 1982) a fost al zecelea Prinț de Thurn și Taxis și Șeful Casei de Thurn și Taxis de la 13 iulie 1971 până la moartea sa la 26 aprilie 1982. Karl August a fost al treilea fiu al lui Albert, Prinț de Thurn și Taxis și a soției acestuia, Arhiducesa Margareta Clementina de Austria.[1][2] După ce a absolvit liceul local, Karl August a studiat științele la Universitatea din Würzburg. La 18 august 1921, la Schloss Taxis, Dischingen, Baden-Württemberg, Germania, Karl August s-a căsătorit cu Prințesa Maria Anna de Braganza, fiica lui Miguel, Duce de Braganza și a soției acestuia, Prințesa Maria Theresa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg.[1][2] Karl August și Maria Ana au avut patru copii:[1][2]
- Prințesa Clotilde de Thurn și Taxis (30 noiembrie 1922 - 1 septembrie 2009)[1][2]
- Prințesa Mafalda de Thurn și Taxis (6 martie 1924 - 24 July 1989)[1][2]
- Johannes, Prinț de Thurn și Taxis (5 iunie 1926 – 28 decembrie 1990)[1][2]
- Prințul Albert de Thurn și Taxis (23 ianuarie 1930 – 4 februarie 1935)[2]
După căsătorie, Karl August și soția sa au locuit la Gut Höfling în Regensburg unde s-a ocupat de interesele agricole ale familiei. Ca adversar al nazismului, Karl August a interzis copiilor săi să intre în organizația "Hitler Youth".[4]Din cauza atitudinii anti-naziste, Karl August a fost închis de Gestapo în închisoarea de la Landshut în perioada 1944 - 1945. După decesul fratelui său mai mare, Franz Josef, în 1971, Karl August la vârsta de 73 de ani a devenit Șeful Casei de Thurn și Taxis.Karl August Prinț de Thurn și Taxis
Prințul Karl August (stânga) și fratele său, Prințul Moștenitor Franz JosephDate personale Nume la naștere Karl August Joseph Maria Maximilian Lamoral Antonius Ignatius Benediktus Valentin Născut 23 iulie 1898
Schloss Garatshausen, Feldafing, BavariaDecedat (83 de ani)
Regensburg, Bavaria, GermaniaÎnmormântat St. Emmeram's Abbey[*] Părinți Albert de Thurn și Taxis
Arhiducesa Margareta Clementina de AustriaFrați și surori Prințesa Elisabeta Elena de Thurn și Taxis
Prince Ludwig Philipp of Thurn and Taxis[*]
Prince Raphael Rainer of Thurn and Taxis[*]
Franz Joseph, Prinț de Thurn și Taxis
Prince Max Emanuel of Thurn and Taxis[*]Căsătorit cu Prințesa Maria Anna de Braganza Copii Prințesa Clotilde
Prințesa Mafalda
Johannes, Prinț de Thurn și Taxis
Prințul AlbertCetățenie Germania Apartenență nobiliară Familie nobiliară Casa de Thurn și Taxis Șeful Casei de Thurn și Taxis Domnie 13 iulie 1971 – 26 aprilie 1982 Predecesor Franz Joseph Succesor Johannes - 1984: Count Basie, jazzman american (n. 1904)
- 1986: Broderick Crawford (n. 9 decembrie 1911, Philadelphia SUA – d. 26 aprilie 1986, Rancho Mirage, California) a fost un actor american.
FILMOGRAFIE
- 1955 New York Contidential
- 1955 Escrocii (Il bidone), regia Federico Fellini
- 1956 Ultimul pistolar din Cross Creek (The Fastest Gun Alive), regia Russell Rouse
- 1979 Mica romanță (A Little Romance), regia George Roy Hill
Broderick Crawford Date personale Născut [1][2][3][4][5][6][7]
Philadelphia, SUA[8]Decedat (74 de ani)[1][2][3][4][5][6][7]
Rancho Mirage[*], SUA[9]Cauza decesului cauze naturale[*] (Accident vascular cerebral) Părinți Helen Broderick[*] Căsătorit cu Joan Tabor[*] (–) Număr de copii 2 Cetățenie SUA Ocupație actor
actor de teatru[*]
actor de televiziune[*]
actor de filmPremii Oscar Cel mai bun actor (1950) pentru Cariera de politician Premii Globul de Aur Cel mai bun actor - dramă (1950) pentru Cariera de politician
- 1989: Lucille Ball (n. 6 august 1911 - d. 26 aprilie 1989) a fost o actriță, model și producătoare americană, care a primit Medalia Prezidențială pentru Libertate. Este cunoscută pentru sitcomurile I Love Lucy, The Lucy–Desi Comedy Hour, The Lucy Show, Here's Lucy și Life with Lucy.[11]Ball a fost nominalizată la 13 Primetime Emmy Award, câștigând 4.[12] În 1977, Ball a primit Premiul Crystal.[13] În 1979 i s-a acordat Premiul Cecil B. DeMille,[14] un premiu pentru toată cariera din partea Kennedy Center Honors in 1986,[15] și Premiul Guvernatorilor din partea Academy of Television Arts & Sciences în 1989.
Lucille Ball
Lucille BallDate personale Nume la naștere Lucille Désirée Ball Născută [2][3][4][5][6][7][8][9]
Jamestown[*], New York, SUADecedată (77 de ani)[2][10][3][4][5][6][7][8][9]
Beverly Hills, SUAÎnmormântată Forest Lawn Memorial Park[*] Cauza decesului aortic dissection[*] Frați și surori Fred Ball[*] Căsătorită cu Desi Arnaz (–)
Gary Morton[*] (–)Copii Desi Arnaz, Jr.[*]
Lucie Arnaz[*]Cetățenie SUA Ocupație actriță de televiziune[*]
cântăreață
model
actriță de film
umorist[*]
producător de televiziune
film studio executive[*]Activitate Cauza decesului aortic dissection[*]
anevrism aortic[*]Premii Medalia Prezidențială pentru Libertate[*]
Kennedy Center Honors[*]
National Women's Hall of Fame[*] ()[1]
Crystal Award[*] () - 2002: Brândușa Prelipceanu, jurnalistă și traducătoare română (n. 1949)
- 2003: Yun Hyon-seok (coreeană 윤현석, n. 7 august 1984 — d. 26 aprilie 2003) a fost un activist pentru drepturile omului și activist civic, poet și scriitor homosexual din Coreea de Sud.[1] El s-a sinucis pentru a protesta contra homofobiei.[2]A fost poreclit Yukwudang(육우당[2], 六友堂, Șase prieteni), Sulheon(설헌[3], 雪軒), Midong(미동, 美童, băiat frumos).
Yun Hyon-seok Date personale Născut
Incheon, Coreea de SudDecedat (18 ani)
Dongdaemun District[*], Coreea de SudCauza decesului sinucidere (spânzurare) Cetățenie Coreea de Sud Religie romano-catolic[*] Ocupație scriitor
poet
activist[*]
cântăreț
autobiograf[*]
activist pentru drepturile omului[*]
politician - 2004: Titus Mocanu, estetician din România (n. 1923)
- 2007: Florea Dumitrache (n. 22 mai 1948, București - d. 26 aprilie 2007, București), poreclit "Mopsul", a fost jucător român de fotbal, maestru emerit al sportului, subinginer.
- 2009: Cătălina Murgea (n. 26 ianuarie 1941, București — d. 26 aprilie 2009, București)[1] a fost o actriță română de film, radio, scenă, televiziune și voce. Născută în București, Cătălina Murgea a absolvit IATC și a lucrat ca actriță de scenă, radio, film și televiziune. Actrița a fost recompensată cu premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol secundar la prima ceremonie a Premiilor Gopo din 2015 pentru rolul Doamna Beneș din filmul Legături bolnăvicioase, regia Tudor Giurgiu.
FILMOGRAFIE
- Angela merge mai departe (1981, regia Lucian Bratu), în rolul Angela
- Concurs (1982, scenariul și regia Dan Pița),
- Faleze de nisip (1982, scenariul și regia Dan Pița),
- Noiembrie, ultimul bal (1989, scenariul și regia Dan Pița)
- Tuvalu (1999, regia Veit Helmer), în rolul Martha,
- Legături bolnăvicioase (2006, regia Tudor Giurgiu), în rolul Doamna Beneș,
- Medalia de onoare (2009, regia Călin Peter Netzer), în rolul soția administratorului.
Cătălina Murgea Date personale Nume la naștere Cătălina Murgea Născută 26 ianuarie 1941
BucureștiDecedată 26 aprilie 2009 (68 de ani)
BucureștiCetățenie România Ocupație actriță Alma mater IATC Premii Gopo Cea mai bună actriță (rol secundar) (2007)
- 2017: Robert Jonathan Demme (n. ,[1][2][3][4][5][6][7] Baldwin, Nassau County, New York, SUA[8] – d. ,[9][3][4][5][6][7] Manhattan, SUA[9]) a fost un regizor american. Demme a studiat la început medicină veterinară, dar a început încă de curând să scrie critici despre filme cinematografice. În 1969 împreună cu Roger Corman a început să se ocupe de regia unor filme și să producă filme documentare. În afară de asta împreună cu muzicieni, produce Video-Clips. După producerea filmelor renumite Tăcerea mieilor și "Philadelphia", norocul îl va părăsi. Filmele lui ulterioare "Beloved" (1998), "The Truth About Charlie" (2002) și Candidatul manciurian (film din 2004) ("The Manchurian Candidate") nu vor mai avea succesul celor două filme anterioare.
FILMOGRAFIE
- Angels Hard as They Come (1971)
- The Hot Box (1972)
- Caged Heat (1974)
- Crazy Mama (1975)
- Fighting Mad (1976)
- Handle with Care (a.k.a. Citizen's Band) (1977)
- Last Embrace (1979)
- Melvin and Howard (1980)
- Who Am I This Time? (1983) (TV)
- Swing Shift (1984)
- Stop Making Sense (1984)
- Something Wild (1986)
- Swimming to Cambodia (1987)
- Haiti: Dreams of Democracy (1987)
- Trying Times (1987) (TV)
- The Silence of the Lambs (1991)
- Cousin Bobby (1992)
- Philadelphia (1993)
- Beloved (1998)
- Storefront Hitchcock (1998)
- The Truth About Charlie (2002)
- The Agronomist (2003)
- The Manchurian Candidate (2004)
- Neil Young: Heart of Gold (2006)
- Man from Plains (2007)
- New Home Movies From the Lower 9th Ward (2007)
- Rachel Getting Married (2008)
- Neil Young Trunk Show (2009)
- The goodbye kiss (2010)
Jonathan Demme Date personale Nume la naștere Robert Jonathan Demme Născut [1][2][3][4][5][6][7]
Baldwin, Nassau County, New York, SUA[8]Decedat (73 de ani)[9][3][4][5][6][7]
Manhattan, SUA[9]Cauza decesului cauze naturale[*] (cancer esofagian[10]) Număr de copii 3 Cetățenie SUA Ocupație regizor de film
producător de film
scenarist
scriitor
actor de film
director de imagine
compozitor de coloană sonoră[*]
documentary filmmaker[*]Alma mater Universitatea Florida Premii Oscar Cel mai bun regizor (1991) pentru Tăcerea mieilor Alte premii Directors Guild of America Award for Outstanding Directing – Feature Film[*] (1991) pentru Tăcerea mieilor
SĂRBĂTORI
- Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale
- În calendarul ortodox: Sf Sfințit Mc Vasilievs, episcopul Amasiei; Sf Glafira; + Sf Mc Chiril, Chindeu și Tasie din Axiopolis (Cernavodă)
Sfântul Sfinţit Mucenic Vasilevs este pomenit în calendarul creştin ortodox la 26 aprilie. A fost episcop în cetatea Amasia, în timpul împăratului roman Liciniu (308-321), persecutor al creştinilor.
Sfântul Vasilevs, suferind bătaia cu bucurie, zicea: „Nici necazul, nici strâmtorarea, nici muncile cele multe, nici focul, nici sabia, nici moartea nu vor putea să mă despartă de dragostea lui Hristos, pentru că este puternic, ca de toate să mă izbăvească”, și, fiind dus la moarte, cânta psalmii lui David.
După pieirea lui Maxențiu tiranul, necuratul împărat al Romei, pe care l-a biruit ca pe un vrăjmaș dreapta lui Dumnezeu prin arma Crucii ce a arătat-o marelui Constantin și pe care, afundându-l în repeziciunile apelor, l-a înecat ca pe un alt Faraon, împărăția Romei cea de la Apus a avut ușurare de sub jugul tiraniei; iar cea de la Răsărit era încă în prigonire, pentru că un alt vrăjmaș al lui Dumnezeu, Maximin tiranul care stăpânea la Răsărit, grăia nedrept asupra adevăratului Dumnezeu și în chinuri cumplite ucidea pe cei ce credeau cu bună credință.
Atunci marele Constantin, împăratul cel binecredincios, însoțind pe sora sa cu Liciniu, cel primit la împărăție, l-a trimis la Răsărit împotriva lui Maximin, iar Liciniu ducându-se cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, în Care credea atunci, a biruit puterea lui Maximin, încât de-abia el singur și cu puțini ostași au putut scăpa. Dar deși au scăpat de mâna lui Liciniu, însă n-au putut scăpa de mâna lui Dumnezeu, pentru că ascunzându-se în Tarsul Ciliciei au apărut deodată peste trupul lui niște răni de netămăduit și cu nemăsurate dureri era chinuit. Apoi a căzut cu fața în jos la pământ și i s-a aprins trupul de un foc nevăzut, topindu-i-se ca ceară mădularele, iar sufletul lui ticălos se ținea numai în oase. Apoi și oasele lui, fiind fără carne și sânge, au început să se rupă unul după altul, făcându-i nespuse dureri. Și n-a murit până ce nu și-a mărturisit păgânătatea și tirania sa, căci cu nevinovăție prigonea pe robii lui Hristos, adevăratul Dumnezeu. Mărturisind aceasta și pe zeii săi blestemându-i, a murit.
Iar Liciniu, cuprinzând tot Răsăritul, a intrat în Nicomidia împreună cu soția sa, cu multă slavă și prăznuire. La început era pace și liniște pretutindeni, veselie și bucurie între creștini, că după cumplita prigonire de la Maximin, se odihneau de primejdii. Însă prin lucrarea diavolului celui rău iarăși s-a ridicat viforul necazurilor, pentru că Liciniu, întărindu-se în împărăția Răsăritului, s-a depărtat de la Hristos Dumnezeu și s-a întors iarăși la necurata închinare de idoli în care fusese crescut. Dar pentru că împărățea cu Constantin și avea în însoțire pe sora acestuia, care era creștină, de aceea primise creștineasca credință și se jurase lui Constantin ca niciodată să nu se depărteze de la creștinătate, ba încă să o și apere. După aceea, împărățind la Răsărit, a uitat facerile de bine ale lui Hristos Dumnezeu, Cel care i-a ajutat asupra lui Maximin și i-a dăruit împărăția Răsăritului, uitând de ajutorul lui Constantin, căci s-a rupt de dânsul, și precum lui Hristos Domnul, așa și împăratului Constantin i s-a făcut vrăjmaș.
Deci Liciniu, fiind în Nicomidia, s-a lepădat de Hristos și s-a închinat idolilor, poruncind ca iarăși pretutindeni să aducă jertfe diavolilor, și a ridicat asupra creștinilor prigonire. Întâi a izgonit din palatele împărătești și din toată curtea pe toți cei ce erau creștini - senatori, boieri, slugi și înarmați -, făcându-se foarte străin de acoperământul și de sprijinul lui Hristos. Și întorcându-se către basmele elinești și către viața cea necurată, a început fără de rușine a se tăvăli în necurățiile trupești, făcându-se nesățios spre păcatul trupesc, răpind cu sila femeile și fiicele senatorilor spre amestecare. Dar mai ales pe cele creștine cu sila le luă, spre ocara sfinților și spre întinarea credinței în Hristos Dumnezeu.
Auzind de aceasta binecredincioasă și creștina împărăteasă, soția lui, al cărui nume era Constanția, îi sângera inima de toate cele făcute de dânsul și îl înștiința prin scrisori pe fratele său, Constantin. Și avea această împărăteasă în palatul său o fecioară foarte frumoasă și deplin înțeleaptă care îi slujea ei, cu numele Glafira, cu credința creștină, din Italia, de neam cinstit și binecredincios. Pe acea fecioară văzând-o Liciniu s-a aprins cu poftă necurată asupra ei și a poruncit famenului celui mai mare din postelnicii lui, cu numele Venegn, ca să-i zică ei despre aceasta. Iar Venegn, ca un mare dar, a adus ei acea veste precum că împăratul o iubește și voiește să fie cu dânsa; apoi îi poruncește ca să fie gata spre desfrânare. Dar acea sfântă fecioară, fiind plină de frica lui Dumnezeu, s-a îngrețoșat de un păcat ca acela și a izgonit cu necinste pe acel vestitor, ocărind fărădelegea aceea. Apoi, ferindu-se de ura împărătesei și de pizmă ei, i-a spus acel lucru și o rugă, zicând: „Pentru Dumnezeu, Cel ce a zidit cerul și pământul, de Care tu te temi și Căruia împăratul Constantin, fratele tău, cu credință îi slujește, nu lăsa să se piardă fecioria mea cu acea însoțire fără de lege”.
Auzind împărăteasa aceasta, a iubit-o și mai mult pentru întreaga ei înțelepciune, dar cu frica lui Dumnezeu se sfătuia cum ar putea-o tăinui. Și întrebând împăratul de dânsa, împărăteasa a poruncit să se vestească în palatul împărătesc, că Glafira și-ar fi ieșit din minte; că zace bolnavă și este aproape de moarte. Deci, auzind împăratul de aceasta, a încetat de a se mai gândi la Glafira, iar împărăteasa, căutând vreme potrivită, a liberat pe fericită Glafira dându-i o mulțime de aur, argint, pietre scumpe, podoabe de mult preț, haine scumpe și toate cele trebuincioase. Încă și slugi și slujnice credincioase i-a dat, încât să-i ajungă spre trebuința ei. Și încredințând-o unor oameni cinstiți și binecredincioși din slugile sale, le-a poruncit s-o ducă în părțile Armeniei, nespunând nimănui nimic despre dânsa; și să stea acolo până ce Domnul va voi să rânduiască cele bune pentru dânsa. Ei au dat cuvânt împărătesei, că o să împlinească cu dinadinsul toate cele poruncite. Deci, luând pristavii pe fericită Glafira, au îmbrăcat-o pe ea și pe fecioarele cele ce erau cu dânsa în haine bărbătești și au ieșit din cetatea Nicomidiei. Și, mergând cale multă, s-au apropiat de Armenia, ajungând la cetatea Amasia, care era mitropolie a țării Pontului.
Văzând Glafira frumusețea acelei cetăți, a zis către slujitorii ei: „Dacă vom afla aici neam creștinesc, să petrecem în cetatea aceasta”; și le-a poruncit să întrebe despre creștini. Și au întâlnit pe un tânăr din casa unui cinstit cetățean din Amasia, cu numele Cvintie. Acel tânăr, cunoscând pe acei străini că sunt creștini și că ei caută pe cei de o credință cu dânșii, a alergat singur la ei și i-a rugat să vină în casa lui și să stea cât vor voi, spunându-le că el este creștin; arătându-le că în cetatea lor sunt mulți creștini și au episcop pe un bărbat ales, asemenea apostolilor. Străinii s-au bucurat auzind unele ca acestea; apoi au mers la Cvintie și au petrecut în casa lui, căci le-a dat camere spre odihnă. A venit la dânșii și episcopul cetății aceleia, cu numele Vasilevs, de care ne este cuvântul, bărbat bun și plin de darurile duhovnicești. Acela întrebându-i cine sunt și de unde sunt, Glafira cea înțeleaptă i-a spus toată taina cea despre dânsa, că este din Italia cu neamul, creștină cu credința, slujitoare surorii împăratului Constantin, adică soției împăratului Liciniu, spunând și despre pricina înstrăinării sale.
Auzind acestea de la dânsa, Sfântul episcop Vasilevs și Cvintie i-au poruncit ca nici ea, nici slujitorii ei să nu iasă afară din casă, nici să vorbească cu cineva, că nu cumva să afle de dânsa ighemonul din cetatea aceea; căci pentru dânsa vor fi în primejdie toți creștinii Amasiei. Aceasta a zis și robul lui Dumnezeu, Vasilevs, că acea fugă și înstrăinare a ei va fi spre slava lui Dumnezeu. În acea vreme acel sfânt episcop zidea o biserică în cetate, că până atunci creștinii nu aveau o biserică înăuntrul cetății, ci aveau numai afară o biserică foarte mică. Fericită fecioară Glafira a dat episcopului mult argint spre zidirea bisericii și toate cele ce-i dăruise împărăteasa le-a cheltuit la acea zidire, în cinstea lui Hristos Dumnezeu, nelăsând nimic pentru dânsa. A scris și la împărăteasa, stăpâna sa, înștiințând-o unde este, la cine petrece și despre zidirea bisericii, rugând-o să trimită aur mai mult, spre săvârșirea și împodobirea bisericii. Împărăteasa a făcut aceea cu bucurie și cu osârdie a trimis la dânsa avere multă și daruri bisericii și episcopului și i-a scris încredințîndu-i-o pe roaba sa, fecioara Glafira.
Dar nu după puțină vreme, prin lucrarea diavolească s-a făcut aceasta, că scrisoarea Glafirei cea scrisă către împărăteasă, a găsit-o Venign, postelnicul împăratului și, citind-o, a aflat că Glafira este vie - pe care o socoteau că este moartă -, cum și unde se află și a spus de aceasta împăratului Liciniu. Iar împăratul, umplându-se de mai multă mânie, a scris îndată la ighemonul Amasiei, poruncindu-i ca pe Vasilevs episcopul creștinesc și pe Glafira slujitoarea, ferecându-i în fiare, să-i trimită degrabă la dânsul în Nicomidia. Însă, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, mai înainte de a ajunge scrisoarea împăratului în Amasia la ighemon, fericită și Sfânta Glafira s-a dus către Domnul. Deci ighemonul, prinzindu-l numai pe Vasilevs episcopul, l-a ferecat și l-a trimis la împărat, iar despre Glafira l-a înștiințat că a murit.
Mergând Sfântul Vasilevs din Amasia în Nicomidia, îi urmau doi diaconi, Partenie și Teotim, toți pe cale pătimind multe răutăți de la ostașii cei pagini și cu năravuri de fiară. Iar după ce a ajuns la Nicomidia, robul lui Dumnezeu, Vasilevs, a fost închis în temniță, iar Partenie și Teotim au petrecut la un om care locuia aproape de temniță, cu numele Elpidifor, care era creștin cu credința și primitor de străini. Acel Elpidifor, știind toate cele despre Sfântul Vasilevs, a amăgit cu aur pe străjerul temniței cu care se cunoștea, ca să aibă neoprită intrarea în temniță la episcop, el și amândoi diaconii. Deci, se duceau la sfântul când pofteau și cântările cele din toate zilele le săvârșeau în temniță împreună cu dânsul, mai ales rugăciunile de noapte. Iar mai înainte de ziua aceea în care urma să fie pus Sfântul Vasilevs la încercare înaintea împăratului, la miezul nopții acesta a strigat pe străjer și l-a întrebat de diaconii săi și despre Elpidifor, iar acela i-a chemat la dânsul cu sârguința. Iar el, după obicei, a început a cânta psalmii lui David, începând de la stihul: „Adu-ți aminte, Doamne, de David și de toate blîndețile lui”, și, cântând ceilalți psalmi, când a ajuns la acele cuvinte: „De mă voi sălășlui la marginile mării și acolo mâna Ta mă va povățui și dreapta Ta mă va sprijini, Doamne”, întinzându-și mâinile în sus, aceste cuvinte le-a repetat de trei ori cu lacrimi. Diaconii, văzând pe sfânt mâhnit și plângând în rugăciuni, se îndoiau, pentru că socoteau că episcopul lor se temea de caznele ce avea să le sufere, iar episcopul știa cele ce zicea, că sfârșitul lui voia să se arate când trupul lui, după tăiere, era să fie aruncat în mare.
După sfârșitul cântării de psalmi, când se lumina de ziuă, a zis către diaconi: „Fraților, ispitele cele de la diavol se ridică asupra noastră, iar cele de la oameni vin peste noi și sunt aproape; însă nu vă temeți, nici să slăbiți de necazurile ce au să fie; ci bărbătește și neclintiți să petreceți în credință, ca să nu vă aflați rușinați la venirea Domnului. Apoi să fie deșteptat ochiul sufletului către Cel ce poate să ne mântuiască din moarte și cu neabatere priviți spre El, Care este puternic ca mâhnirea să o prefacă în bucurie, plângerea spre veselie, lacrimile spre râs și ostenelile să le întoarcă în odihnă. Pe toate cele frumoase și plăcute ale lumii acesteia să le socotiți că niște gunoaie, pentru Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos; cu El să vă faceți moștenitori împreună cu toți sfinții, săturîndu-vă de dulceața Împărăției Lui. Să mai știți încă, fiii mei, că în această noapte mi s-a arătat Domnul și mi-a spus care îmi va fi sfârșitul durerii mele, apoi mi-a spus câte măriri va face spre mine, robul Său. Deci, nu vă mâhniți, ci întoarceți-vă acolo și să întăriți pe frați întru Hristos, iar pe Evtihie, fiul lui Calist, să-l alegeți episcop la voi, în locul meu; pentru că așa mi-a descoperit Domnul, Care, cu darul Său, acest trup al meu îl va da vouă”.
Deci, pe diaconii care plângeau cu amar, i-a sfătuit cu obișnuita sa învățătură să se întoarcă în Amasia. Iar către Elpidifor a zis: „Tu, frate, ești ales de Dumnezeu să slujești fraților prin primirea de străini, ca pentru dragostea ta să primești răsplătire veșnică la cer. Îți încredințez pe acești doi frați ai mei. Să nu-i părăsești, ci împreună cu dânșii să petreci în necazuri și să te ostenești oriunde te va chema Domnul la slujba Sa”.
După ce a liberat sfântul de la sine pe Elpidifor și pe amândoi ucenicii săi, împăratul a poruncit să aducă înaintea sa pe cel legat spre a-l cerceta, aruncând mai întâi asupra lui pricina cu Glafira, căci, primind-o la sine, a ascuns-o, neînștiințîndu-l despre aceasta. Iar sfântul, dându-i îndată răspunsul cuviincios prin cuvinte cu îndrăzneală, l-a pornit pe împărat spre mânie și a poruncit ca iarăși să-l ducă pe sfânt în temniță. După aceea a trimis la dânsul pe tribun, zicându-i: „Îți voi ierta ție pentru Glafira și cu daruri mari te voi cinsti dacă te vei supune mie și vei aduce zeilor mei jertfe, căci te voi face mai mare peste slujitorii care sunt aici”.
Iar plăcutul lui Dumnezeu, Vasilevs, a răspuns tribunului, zicându-i: „Acestea să le spui împăratului: de-ar fi voit să-mi dea chiar și toată împărăția sa, niciodată nu va putea să-mi dea atât cât voiește să ia de la mine, căci te sârguiești a mă depărta de la Dumnezeul Cel viu și a mă uni cu diavolii cei pierzători de suflete; voiești a mă depărta de slava cea fără de sfârșit și fără de moarte și a mă cinsti cu cele de puțină vreme și grabnic pieritoare, a căror podoabă și lumină este ura și întunericul cel netrebnic. Dar de voiești să mă asculți pe mine, sfetnicul cel bun, tu mai degrabă supune-te mie și te întoarce de unde ai căzut, la Hristos, de Care te-ai lepădat, pentru că este bun Dumnezeul nostru și nu este mai milostiv, mai drept și mai bun decât Mântuitorul. Deci pocăiește-te și te depărtează de la deșartele lucruri, ca să nu vină asupra ta cele rele pentru a ta nebunie, de la dreptul Judecător, de Care tu, lepădându-te, ai zis că nu este Dumnezeu”.
Tribunul a spus împăratului aceste cuvinte ale sfântului, iar împăratul a zis către tribun: „Spuneți-i lui Vasilevs iarăși, sfătuindu-l să se supună voinței noastre, doar cumva va asculta; iar de nu, apoi, tăindu-i capul, să-l aruncați în mare, ca să vedem de va putea Acel galileean să-l izbăvească”. Deci tribunul iarăși a mers la sfânt și i-a zis: „Între viață și moarte ești acum, omule! Una din amândouă alege-ți: ori plăcerea împăratului să o faci închinându-te zeilor lui, ori să știi că de sabie și de înecarea mării te-ai apropiat”.
Auzind aceasta sfântul, s-a bucurat și a răspuns: „Eu, Dumnezeului meu și Împăratului Cel fără de moarte mă străduiesc a plăcea și a păzi poruncile Lui, iar aceia pe care voi îi numiți dumnezei sunt diavoli, împreună cu cei care cred într-înșii și vor fi aruncați în vremea judecății Lui, de adevăratul meu Dumnezeu, Cel ce stăpânește pe toți, în focul gheenei cel nestins și în întunericul cel mai dinafară, unde va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Deci faceți cu mine ceea ce voiți, căci eu sunt gata nu numai să fiu tăiat și înecat în mare cum ai zis, ci și la munci fără de număr pentru Hristos; și cât va fi sufletul în trupul meu de Dumnezeu, Ziditorul meu, nu mă voi depărta, nici mă voi face vinovat focului cel a toate mistuitor!”.
Din toate aceste cuvinte ale Sfântului Vasilevs înțelegând tribunul că-i este cu neputință a-l sfătui și a-l face să se plece spre gândul lor, a poruncit mai întâi să-l bată, apoi să-i taie capul și să-l arunce în mare, ca în acest fel, omorând pe mai mulți creștini și mai ales pe păstorii turmei lui Dumnezeu, să-i dea peștilor spre mâncare. Iar mucenicul lui Hristos, Vasilevs, suferind bătaia cu bucurie, zicea: „Nici necazul, nici strâmtorarea, nici muncile cele multe, nici focul, nici sabia, nici moartea nu vor putea să mă despartă de dragostea lui Hristos, pentru că este puternic, ca de toate să mă izbăvească”, și, fiind dus la moarte, cânta psalmii lui David; iar Elpidifor mergea după dânsul, împreună cu diaconii și cu mulți creștini.
Ajungând la locul rânduit, Elpidifor, dând ostașilor câțiva arginți, i-a rugat să lase pe Vasilevs să vorbească puțin cu cunoscuții săi. Iar aceștia neoprindu-l, dumnezeiescul slujitor al lui Hristos, plecându-și genunchii pe malul mării și întinzându-și mâinile în sus, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Cel ce ai făcut cereștile puteri cele fără de trupuri, Cel ce ai întins cerul ca o piele și ai întemeiat pământul peste ape, Cel ce ai zidit marea și toate dintr-însa, Doamne, Dumnezeul meu, Cel ce pretutindeni și în toți ești și de-a pururea petreci și faci voia celor ce se tem de Tine și păzesc poruncile Tale, auzi rugăciunile mele și păzește pe credincioasa Ta turmă peste care m-ai pus pe mine, netrebnicul robul Tău, a fi păstor. Izbăvește-o pe ea de ispitele elinești și de toată hulirea cea rea a păgânilor, care grăiesc asupra Ta cele de hulă. Tu, Atotputernice pierde îndrăcirea idolească și strică diavoleasca lucrare, iar adunarea Bisericii Tale crește-o și înmulțește-o. În toată cetatea aceasta și în cele dimprejurul ei, un popor să fie, cu un suflet și cu un gând să fie întru mărturisirea Ta, a Dumnezeului Cel adevărat; și pe același popor fă-l doritor de lucruri bune ca să-ți placă ție, că întru toți să se preamărească numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor”.
Zicând „Amin”, pe Elpidifor și pe amândoi diaconii i-a cuprins și i-a sărutat precum oarecând Sfântul Apostol Pavel pe presbiterii Efesului, cu sărutare sfântă, spunând: „Bine este cuvântat Dumnezeu, Care nu ne-a dat pe noi întru vânarea dinților nevăzuților noștri vrăjmași; ci a sfărâmat cursele lor și pe noi ne-a izbăvit, căci de acum înainte nu mai pot să ne ispitească vrăjmașii noștri. Închinați-vă, fraților și fiilor mei, pe care întru Sfântul Duh i-am păscut! Darul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu noi cu toți. Amin!”. După aceea, întorcându-se către călău, i-a zis: „Săvârșește-ți, prietene, porunca ta!”. Și iarăși, plecându-și genunchii, și-a întins grumajii bucurându-se și veselindu-se; apoi, tăindu-l, și-a săvârșit nevoința sa cea bună.
După tăierea sfântului, a rugat Elpidifor pe ostași, dându-le mult aur, ca să nu arunce trupul mucenicului în mare, ci să i-l dea lui, ca să-l îngroape, dar aceia n-au voit, zicând: „Ne temem că nu cumva să știe împăratul, căci ne va tăia capetele noastre”. Iar Elpidifor a cerut numai capul sfântului, dar nici pe acela nu l-a primit. Și așa ostașii, luând o luntre pescărească și punând într-însa trupul și capul mucenicului, s-au dus departe de la mal și le-au aruncat în adâncul mării, într-o parte capul și în altă parte trupul. Creștinii de pe mal plângeau și priveau, între care era și Ioan prezbiterul Nicomidiei, care a privit spre toate chinurile sfântului și a fost mai pe urmă scriitor al pătimirii lui, iar credinciosul rob al lui Hristos, Elpidifor, luând pe amândoi diaconii, s-a întors la casa sa, mângâindu-i în supărare.
În acea noapte i s-a arătat în somn o vedenie dumnezeiască, pentru că îngerul Domnului, arătându-i-se, i-a zis: „Episcopul Vasilevs a venit în Sinope și acolo vă așteaptă pe voi; deci, sculându-te, ia pe diaconii lui și, intrând într-o corabie, să mergi la dânsul”. Această vedenie i s-a arătat lui Elpidifor de trei ori într-o noapte. Spunând Elpidifor despre acea vedenie diaconilor, îi întreba pe dânșii dacă au auzit undeva vreun loc sau cetate, care să se cheme Sinope. Partenie a răspuns: „Sinope este o cetate a Pontului, unde Sfântul Apostol Andrei s-a ostenit întru bună vestirea lui Hristos. Dar și eu am văzut în vis pe Sfântul Vasilevs și mi se părea că-i dădeam mina și împreună cu dânsul intram în biserica Domnului, zicându-mi: «Precum vezi, ție îți va fi dat»”.
Deci, luând Elpidifor aur destul și toate cele de trebuință pentru drum, s-a suit într-o corabie cu amândoi diaconii și au plecat în cetatea Sinope, cea de lângă mare, rugându-se lui Dumnezeu ca mai deplin să-i descopere sfintele moaște, pe care mai înainte le-a văzut în vis. Iar dacă s-au apropiat de cetate, în acea noapte Elpidifor a văzut în vis un înger, zicând către dânsul: „La dreapta cetății să aruncați mreaja în mare, că veți afla mărgăritarul cel căutat!”. Atunci, îndată le-a arătat cu degetul locul acela și oarecare semne, unde se vedea o casă luminoasă și într-însa era Sfântul Vasilevs cu o mulțime de ostași; și a grăit către Elpidifor cel ce se arătase: „Iată, vezi pe cel pe care îl cauți! Deci, mâine de dimineață să-l iei pe el”.
Deșteptându-se Elpidifor, a povestit vedenia aceea prietenilor săi. Venind ziua, a mers în partea dreaptă a cetății, unde a găsit semnele acelea și locul pe care în vis i-l arătase îngerul; și îndată au văzut acolo niște pescari dregându-și mrejile pentru vânat și a zis către dânșii Elpidifor: „Ce voiți să vă dăm, numai să aruncați mrejile voastre pe numele fiecăruia din noi și orice veți vâna al nostru să fie?”. Pescarii s-au învoit și au tocmit prețul. Deci, au aruncat sorții, Elpidifor cu diaconii și asupra căruia vă cădea mai întâi, asupra lui să arunce pescarii mreaja. Sorțul a căzut mai întâi pe Teotim. Deci au aruncat pescarii pe numele lui Teotim și n-au pescuit nimic. Apoi au aruncat sorți pe numele lui Partenie, dar și pescuitul aceluia a fost zadarnic. După această a zis Elpidifor: „Eu nu întru al meu nume, ci întru numele Dumnezeului meu poruncesc să arunce mreajă și nădăjduiesc spre El, că nu în deșert va fi încercarea aceasta”.
După ce au aruncat-o, pescarii au simțit greutatea în mreajă și, zâmbind, au zis unul către altul: „Mai norocos este Dumnezeul acestui om, decât al celorlalți”. Și, trăgând afară mreaja la pământ, au văzut un trup de om mort; și schimbându-și cuvântul, pescarii ziceau că este mai nenorocit pescuitul lui Elpidifor decât al celor dintâi, vrând ca iarăși să arunce în mare trupul acela. Dar Elpidifor și cei împreună cu dânsul au strigat către pescari, ca să nu-l arunce, ci să-l dea lor ca să îngroape acel trup după obiceiul omenesc; iar prețul cel tocmit să și-l ia. Dar ei nu voiau să-și ia prețul, deoarece nu pescuiseră pește, ci trup omenesc. Însă, fiind siliți de Elpidifor, l-a luat. Scoțând afară la mal trupul, Elpidifor se atingea de el cu evlavie. Apoi cu bucurie și cu lacrimi cuprinzându-l, îl săruta și se minuna, cum capul cel ce era luat de la trup și aiurea aruncat în mare, acum se lipise la loc pe trup și numai o însemnare de tăiere se vedea la dânsul și bun miros ieșea din acel trup. Deci, învelindu-l cu pânze curate, a închiriat o căruță și l-a dus în Amasia la scaunul lui, iar acolo, în biserica din nou zidită de dânsul, l-au îngropat cu cinste, plângând mult după dânsul tot poporul creștin.
Astfel s-a sfârșit pătimirea Sfântului Sfințitului Mucenic Vasilevs, episcopul Amasiei. Iar după al lui fericit sfârșit, marele Constantin, aflând de la sora sa prin scrisori trimise în taină despre îndărătnicia, depărtarea de la creștinătate și despre tirania lui Liciniu, degrabă a adunat puterea oștirii sale și ajutorul lui Hristos chemându-l a plecat asupra lui Liciniu și l-a biruit. Prinzindu-l viu, l-a trimis în Galia la închisoare, unde a și murit rău ticălosul. Iar Răsăritul izbăvindu-se de asuprirea muncitorului slujea în libertate lui Hristos Dumnezeu și se întindea prin toată lumea slavă Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, a Unuia Dumnezeu în Treime, Căruia se cade cinstea și închinăciunea de la toți, în veci. Amin.
Sf Glafira
După pieirea lui Maxenţiu tiranul, necuratul împărat al Romei, pe care l-a biruit ca pe un vrăjmaş dreapta lui Dumnezeu prin arma Crucii ce a arătat-o marelui Constantin şi pe care, afundându-l în repeziciunile apelor, l-a înecat ca pe un alt Faraon, împărăţia Romei cea de la Apus a avut uşurare de sub jugul tiraniei; iar cea de la Răsărit era încă în prigonire, pentru că un alt vrăjmaş al lui Dumnezeu, Maximin tiranul care stăpânea la Răsărit, grăia nedrept asupra adevăratului Dumnezeu şi în chinuri cumplite ucidea pe cei ce credeau cu bună credinţă.
Atunci marele Constantin, împăratul cel binecredincios, însoţind pe sora sa cu Liciniu, cel primit la împărăţie, l-a trimis la Răsărit împotriva lui Maximin, iar Liciniu ducându-se cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, în Care credea atunci, a biruit puterea lui Maximin, încât de-abia el singur şi cu puţini ostaşi au putut scăpa. Dar deşi au scăpat de mâna lui Liciniu, însă n-au putut scăpa de mâna lui Dumnezeu, pentru că ascunzându-se în Tarsul Ciliciei au apărut deodată peste trupul lui nişte răni de netămăduit şi cu nemăsurate dureri era chinuit. Apoi a căzut cu faţa în jos la pământ şi i s-a aprins trupul de un foc nevăzut, topindu-i-se ca ceară mădularele, iar sufletul lui ticălos se ţinea numai în oase. Apoi şi oasele lui, fiind fără carne şi sânge, au început să se rupă unul după altul, făcându-i nespuse dureri. Şi n-a murit până ce nu şi-a mărturisit păgânătatea şi tirania sa, căci cu nevinovăţie prigonea pe robii lui Hristos, adevăratul Dumnezeu. Mărturisind aceasta şi pe zeii săi blestemându-i, a murit.
Iar Liciniu, cuprinzând tot Răsăritul, a intrat în Nicomidia împreună cu soţia sa, cu multă slavă şi prăznuire. La început era pace şi linişte pretutindeni, veselie şi bucurie între creştini, că după cumplita prigonire de la Maximin, se odihneau de primejdii. Însă prin lucrarea diavolului celui rău iarăşi s-a ridicat viforul necazurilor, pentru că Liciniu, întărindu-se în împărăţia Răsăritului, s-a depărtat de la Hristos Dumnezeu şi s-a întors iarăşi la necurata închinare de idoli în care fusese crescut. Dar pentru că împărăţea cu Constantin şi avea în însoţire pe sora acestuia, care era creştină, de aceea primise creştineasca credinţă şi se jurase lui Constantin ca niciodată să nu se depărteze de la creştinătate, ba încă să o şi apere. După aceea, împărăţind la Răsărit, a uitat facerile de bine ale lui Hristos Dumnezeu, Cel care i-a ajutat asupra lui Maximin şi i-a dăruit împărăţia Răsăritului, uitând de ajutorul lui Constantin, căci s-a rupt de dânsul, şi precum lui Hristos Domnul, aşa şi împăratului Constantin i s-a făcut vrăjmaş.
Deci Liciniu, fiind în Nicomidia, s-a lepădat de Hristos şi s-a închinat idolilor, poruncind ca iarăşi pretutindeni să aducă jertfe diavolilor, şi a ridicat asupra creştinilor prigonire. Întâi a izgonit din palatele împărăteşti şi din toată curtea pe toţi cei ce erau creştini - senatori, boieri, slugi şi înarmaţi -, făcându-se foarte străin de acoperământul şi de sprijinul lui Hristos. Şi întorcându-se către basmele elineşti şi către viaţa cea necurată, a început fără de ruşine a se tăvăli în necurăţiile trupeşti, făcându-se nesăţios spre păcatul trupesc, răpind cu sila femeile şi fiicele senatorilor spre amestecare. Dar mai ales pe cele creştine cu sila le luă, spre ocara sfinţilor şi spre întinarea credinţei în Hristos Dumnezeu.
Auzind de aceasta binecredincioasă şi creştina împărăteasă, soţia lui, al cărui nume era Constanţia, îi sângera inima de toate cele făcute de dânsul şi îl înştiinţa prin scrisori pe fratele său, Constantin. Şi avea această împărăteasă în palatul său o fecioară foarte frumoasă şi deplin înţeleaptă care îi slujea ei, cu numele Glafira, cu credinţa creştină, din Italia, de neam cinstit şi binecredincios. Pe acea fecioară văzând-o Liciniu s-a aprins cu poftă necurată asupra ei şi a poruncit famenului celui mai mare din postelnicii lui, cu numele Venegn, ca să-i zică ei despre aceasta. Iar Venegn, ca un mare dar, a adus ei acea veste precum că împăratul o iubeşte şi voieşte să fie cu dânsa; apoi îi porunceşte ca să fie gata spre desfrânare. Dar acea sfântă fecioară, fiind plină de frica lui Dumnezeu, s-a îngreţoşat de un păcat ca acela şi a izgonit cu necinste pe acel vestitor, ocărind fărădelegea aceea. Apoi, ferindu-se de ura împărătesei şi de pizmă ei, i-a spus acel lucru şi o rugă, zicând: "Pentru Dumnezeu, Cel ce a zidit cerul şi pământul, de Care tu te temi şi Căruia împăratul Constantin, fratele tău, cu credinţă îi slujeşte, nu lăsa să se piardă fecioria mea cu acea însoţire fără de lege".
Auzind împărăteasa aceasta, a iubit-o şi mai mult pentru întreaga ei înţelepciune, dar cu frica lui Dumnezeu se sfătuia cum ar putea-o tăinui. Şi întrebând împăratul de dânsa, împărăteasa a poruncit să se vestească în palatul împărătesc, că Glafira şi-ar fi ieşit din minte; că zace bolnavă şi este aproape de moarte. Deci, auzind împăratul de aceasta, a încetat de a se mai gândi la Glafira, iar împărăteasa, căutând vreme potrivită, a liberat pe fericită Glafira dându-i o mulţime de aur, argint, pietre scumpe, podoabe de mult preţ, haine scumpe şi toate cele trebuincioase. Încă şi slugi şi slujnice credincioase i-a dat, încât să-i ajungă spre trebuinţa ei. Şi încredinţând-o unor oameni cinstiţi şi binecredincioşi din slugile sale, le-a poruncit s-o ducă în părţile Armeniei, nespunând nimănui nimic despre dânsa; şi să stea acolo până ce Domnul va voi să rânduiască cele bune pentru dânsa. Ei au dat cuvânt împărătesei, că o să împlinească cu dinadinsul toate cele poruncite. Deci, luând pristavii pe fericită Glafira, au îmbrăcat-o pe ea şi pe fecioarele cele ce erau cu dânsa în haine bărbăteşti şi au ieşit din cetatea Nicomidiei. Şi, mergând cale multă, s-au apropiat de Armenia, ajungând la cetatea Amasia, care era mitropolie a ţării Pontului.
Văzând Glafira frumuseţea acelei cetăţi, a zis către slujitorii ei: "Dacă vom afla aici neam creştinesc, să petrecem în cetatea aceasta"; şi le-a poruncit să întrebe despre creştini. Şi au întâlnit pe un tânăr din casa unui cinstit cetăţean din Amasia, cu numele Cvintie. Acel tânăr, cunoscând pe acei străini că sunt creştini şi că ei caută pe cei de o credinţă cu dânşii, a alergat singur la ei şi i-a rugat să vină în casa lui şi să stea cât vor voi, spunându-le că el este creştin; arătându-le că în cetatea lor sunt mulţi creştini şi au episcop pe un bărbat ales, asemenea apostolilor. Străinii s-au bucurat auzind unele ca acestea; apoi au mers la Cvintie şi au petrecut în casa lui, căci le-a dat camere spre odihnă. A venit la dânşii şi episcopul cetăţii aceleia, cu numele Vasilevs, de care ne este cuvântul, bărbat bun şi plin de darurile duhovniceşti. Acela întrebându-i cine sunt şi de unde sunt, Glafira cea înţeleaptă i-a spus toată taina cea despre dânsa, că este din Italia cu neamul, creştină cu credinţa, slujitoare surorii împăratului Constantin, adică soţiei împăratului Liciniu, spunând şi despre pricina înstrăinării sale.
Auzind acestea de la dânsa, Sfântul episcop Vasilevs şi Cvintie i-au poruncit ca nici ea, nici slujitorii ei să nu iasă afară din casă, nici să vorbească cu cineva, că nu cumva să afle de dânsa ighemonul din cetatea aceea; căci pentru dânsa vor fi în primejdie toţi creştinii Amasiei. Aceasta a zis şi robul lui Dumnezeu, Vasilevs, că acea fugă şi înstrăinare a ei va fi spre slava lui Dumnezeu. În acea vreme acel sfânt episcop zidea o biserică în cetate, că până atunci creştinii nu aveau o biserică înăuntrul cetăţii, ci aveau numai afară o biserică foarte mică. Fericită fecioară Glafira a dat episcopului mult argint spre zidirea bisericii şi toate cele ce-i dăruise împărăteasa le-a cheltuit la acea zidire, în cinstea lui Hristos Dumnezeu, nelăsând nimic pentru dânsa. A scris şi la împărăteasa, stăpâna sa, înştiinţând-o unde este, la cine petrece şi despre zidirea bisericii, rugând-o să trimită aur mai mult, spre săvârşirea şi împodobirea bisericii. Împărăteasa a făcut aceea cu bucurie şi cu osârdie a trimis la dânsa avere multă şi daruri bisericii şi episcopului şi i-a scris încredinţîndu-i-o pe roaba sa, fecioara Glafira.
Dar nu după puţină vreme, prin lucrarea diavolească s-a făcut aceasta, că scrisoarea Glafirei cea scrisă către împărăteasă, a găsit-o Venign, postelnicul împăratului şi, citind-o, a aflat că Glafira este vie - pe care o socoteau că este moartă -, cum şi unde se află şi a spus de aceasta împăratului Liciniu. Iar împăratul, umplându-se de mai multă mânie, a scris îndată la ighemonul Amasiei, poruncindu-i ca pe Vasilevs episcopul creştinesc şi pe Glafira slujitoarea, ferecându-i în fiare, să-i trimită degrabă la dânsul în Nicomidia. Însă, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, mai înainte de a ajunge scrisoarea împăratului în Amasia la ighemon, fericită şi Sfânta Glafira s-a dus către Domnul. Deci ighemonul, prinzindu-l numai pe Vasilevs episcopul, l-a ferecat şi l-a trimis la împărat, iar despre Glafira l-a înştiinţat că a murit.
Mergând Sfântul Vasilevs din Amasia în Nicomidia, îi urmau doi diaconi, Partenie şi Teotim, toţi pe cale pătimind multe răutăţi de la ostaşii cei pagini şi cu năravuri de fiară. Iar după ce a ajuns la Nicomidia, robul lui Dumnezeu, Vasilevs, a fost închis în temniţă, iar Partenie şi Teotim au petrecut la un om care locuia aproape de temniţă, cu numele Elpidifor, care era creştin cu credinţa şi primitor de străini. Acel Elpidifor, ştiind toate cele despre Sfântul Vasilevs, a amăgit cu aur pe străjerul temniţei cu care se cunoştea, ca să aibă neoprită intrarea în temniţă la episcop, el şi amândoi diaconii. Deci, se duceau la sfântul când pofteau şi cântările cele din toate zilele le săvârşeau în temniţă împreună cu dânsul, mai ales rugăciunile de noapte. Iar mai înainte de ziua aceea în care urma să fie pus Sfântul Vasilevs la încercare înaintea împăratului, la miezul nopţii acesta a strigat pe străjer şi l-a întrebat de diaconii săi şi despre Elpidifor, iar acela i-a chemat la dânsul cu sârguinţa. Iar el, după obicei, a început a cânta psalmii lui David, începând de la stihul: "Adu-ţi aminte, Doamne, de David şi de toate blîndeţile lui", şi, cântând ceilalţi psalmi, când a ajuns la acele cuvinte: "De mă voi sălăşlui la marginile mării şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi dreapta Ta mă va sprijini, Doamne", întinzându-şi mâinile în sus, aceste cuvinte le-a repetat de trei ori cu lacrimi. Diaconii, văzând pe sfânt mâhnit şi plângând în rugăciuni, se îndoiau, pentru că socoteau că episcopul lor se temea de caznele ce avea să le sufere, iar episcopul ştia cele ce zicea, că sfârşitul lui voia să se arate când trupul lui, după tăiere, era să fie aruncat în mare.
După sfârşitul cântării de psalmi, când se lumina de ziuă, a zis către diaconi: "Fraţilor, ispitele cele de la diavol se ridică asupra noastră, iar cele de la oameni vin peste noi şi sunt aproape; însă nu vă temeţi, nici să slăbiţi de necazurile ce au să fie; ci bărbăteşte şi neclintiţi să petreceţi în credinţă, ca să nu vă aflaţi ruşinaţi la venirea Domnului. Apoi să fie deşteptat ochiul sufletului către Cel ce poate să ne mântuiască din moarte şi cu neabatere priviţi spre El, Care este puternic ca mâhnirea să o prefacă în bucurie, plângerea spre veselie, lacrimile spre râs şi ostenelile să le întoarcă în odihnă. Pe toate cele frumoase şi plăcute ale lumii acesteia să le socotiţi că nişte gunoaie, pentru Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos; cu El să vă faceţi moştenitori împreună cu toţi sfinţii, săturîndu-vă de dulceaţa Împărăţiei Lui. Să mai ştiţi încă, fiii mei, că în această noapte mi s-a arătat Domnul şi mi-a spus care îmi va fi sfârşitul durerii mele, apoi mi-a spus câte măriri va face spre mine, robul Său. Deci, nu vă mâhniţi, ci întoarceţi-vă acolo şi să întăriţi pe fraţi întru Hristos, iar pe Evtihie, fiul lui Calist, să-l alegeţi episcop la voi, în locul meu; pentru că aşa mi-a descoperit Domnul, Care, cu darul Său, acest trup al meu îl va da vouă".
Deci, pe diaconii care plângeau cu amar, i-a sfătuit cu obişnuita sa învăţătură să se întoarcă în Amasia. Iar către Elpidifor a zis: "Tu, frate, eşti ales de Dumnezeu să slujeşti fraţilor prin primirea de străini, ca pentru dragostea ta să primeşti răsplătire veşnică la cer. Îţi încredinţez pe aceşti doi fraţi ai mei. Să nu-i părăseşti, ci împreună cu dânşii să petreci în necazuri şi să te osteneşti oriunde te va chema Domnul la slujba Sa".
După ce a liberat sfântul de la sine pe Elpidifor şi pe amândoi ucenicii săi, împăratul a poruncit să aducă înaintea sa pe cel legat spre a-l cerceta, aruncând mai întâi asupra lui pricina cu Glafira, căci, primind-o la sine, a ascuns-o, neînştiinţîndu-l despre aceasta. Iar sfântul, dându-i îndată răspunsul cuviincios prin cuvinte cu îndrăzneală, l-a pornit pe împărat spre mânie şi a poruncit ca iarăşi să-l ducă pe sfânt în temniţă. După aceea a trimis la dânsul pe tribun, zicându-i: "Îţi voi ierta ţie pentru Glafira şi cu daruri mari te voi cinsti dacă te vei supune mie şi vei aduce zeilor mei jertfe, căci te voi face mai mare peste slujitorii care sunt aici".
Iar plăcutul lui Dumnezeu, Vasilevs, a răspuns tribunului, zicându-i: "Acestea să le spui împăratului: de-ar fi voit să-mi dea chiar şi toată împărăţia sa, niciodată nu va putea să-mi dea atât cât voieşte să ia de la mine, căci te sârguieşti a mă depărta de la Dumnezeul Cel viu şi a mă uni cu diavolii cei pierzători de suflete; voieşti a mă depărta de slava cea fără de sfârşit şi fără de moarte şi a mă cinsti cu cele de puţină vreme şi grabnic pieritoare, a căror podoabă şi lumină este ura şi întunericul cel netrebnic. Dar de voieşti să mă asculţi pe mine, sfetnicul cel bun, tu mai degrabă supune-te mie şi te întoarce de unde ai căzut, la Hristos, de Care te-ai lepădat, pentru că este bun Dumnezeul nostru şi nu este mai milostiv, mai drept şi mai bun decât Mântuitorul. Deci pocăieşte-te şi te depărtează de la deşartele lucruri, ca să nu vină asupra ta cele rele pentru a ta nebunie, de la dreptul Judecător, de Care tu, lepădându-te, ai zis că nu este Dumnezeu".
Tribunul a spus împăratului aceste cuvinte ale sfântului, iar împăratul a zis către tribun: "Spuneţi-i lui Vasilevs iarăşi, sfătuindu-l să se supună voinţei noastre, doar cumva va asculta; iar de nu, apoi, tăindu-i capul, să-l aruncaţi în mare, ca să vedem de va putea Acel galileean să-l izbăvească". Deci tribunul iarăşi a mers la sfânt şi i-a zis: "Între viaţă şi moarte eşti acum, omule! Una din amândouă alege-ţi: ori plăcerea împăratului să o faci închinându-te zeilor lui, ori să ştii că de sabie şi de înecarea mării te-ai apropiat".
Auzind aceasta sfântul, s-a bucurat şi a răspuns: "Eu, Dumnezeului meu şi Împăratului Cel fără de moarte mă străduiesc a plăcea şi a păzi poruncile Lui, iar aceia pe care voi îi numiţi dumnezei sunt diavoli, împreună cu cei care cred într-înşii şi vor fi aruncaţi în vremea judecăţii Lui, de adevăratul meu Dumnezeu, Cel ce stăpâneşte pe toţi, în focul gheenei cel nestins şi în întunericul cel mai dinafară, unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Deci faceţi cu mine ceea ce voiţi, căci eu sunt gata nu numai să fiu tăiat şi înecat în mare cum ai zis, ci şi la munci fără de număr pentru Hristos; şi cât va fi sufletul în trupul meu de Dumnezeu, Ziditorul meu, nu mă voi depărta, nici mă voi face vinovat focului cel a toate mistuitor!"
Din toate aceste cuvinte ale Sfântului Vasilevs înţelegând tribunul că-i este cu neputinţă a-l sfătui şi a-l face să se plece spre gândul lor, a poruncit mai întâi să-l bată, apoi să-i taie capul şi să-l arunce în mare, ca în acest fel, omorând pe mai mulţi creştini şi mai ales pe păstorii turmei lui Dumnezeu, să-i dea peştilor spre mâncare. Iar mucenicul lui Hristos, Vasilevs, suferind bătaia cu bucurie, zicea: "Nici necazul, nici strâmtorarea, nici muncile cele multe, nici focul, nici sabia, nici moartea nu vor putea să mă despartă de dragostea lui Hristos, pentru că este puternic, ca de toate să mă izbăvească", şi, fiind dus la moarte, cânta psalmii lui David; iar Elpidifor mergea după dânsul, împreună cu diaconii şi cu mulţi creştini.
Ajungând la locul rânduit, Elpidifor, dând ostaşilor câţiva arginţi, i-a rugat să lase pe Vasilevs să vorbească puţin cu cunoscuţii săi. Iar aceştia neoprindu-l, dumnezeiescul slujitor al lui Hristos, plecându-şi genunchii pe malul mării şi întinzându-şi mâinile în sus, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: "Cel ce ai făcut cereştile puteri cele fără de trupuri, Cel ce ai întins cerul ca o piele şi ai întemeiat pământul peste ape, Cel ce ai zidit marea şi toate dintr-însa, Doamne, Dumnezeul meu, Cel ce pretutindeni şi în toţi eşti şi de-a pururea petreci şi faci voia celor ce se tem de Tine şi păzesc poruncile Tale, auzi rugăciunile mele şi păzeşte pe credincioasa Ta turmă peste care m-ai pus pe mine, netrebnicul robul Tău, a fi păstor. Izbăveşte-o pe ea de ispitele elineşti şi de toată hulirea cea rea a păgânilor, care grăiesc asupra Ta cele de hulă. Tu, Atotputernice pierde îndrăcirea idolească şi strică diavoleasca lucrare, iar adunarea Bisericii Tale creşte-o şi înmulţeşte-o. În toată cetatea aceasta şi în cele dimprejurul ei, un popor să fie, cu un suflet şi cu un gând să fie întru mărturisirea Ta, a Dumnezeului Cel adevărat; şi pe acelaşi popor fă-l doritor de lucruri bune ca să-ţi placă ţie, că întru toţi să se preamărească numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor".
Zicând "Amin", pe Elpidifor şi pe amândoi diaconii i-a cuprins şi i-a sărutat precum oarecând Sfântul Apostol Pavel pe presbiterii Efesului, cu sărutare sfântă, spunând: "Bine este cuvântat Dumnezeu, Care nu ne-a dat pe noi întru vânarea dinţilor nevăzuţilor noştri vrăjmaşi; ci a sfărâmat cursele lor şi pe noi ne-a izbăvit, căci de acum înainte nu mai pot să ne ispitească vrăjmaşii noştri. Închinaţi-vă, fraţilor şi fiilor mei, pe care întru Sfântul Duh i-am păscut! Darul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu noi cu toţi. Amin!" După aceea, întorcându-se către călău, i-a zis: "Săvârşeşte-ţi, prietene, porunca ta!" Şi iarăşi, plecându-şi genunchii, şi-a întins grumajii bucurându-se şi veselindu-se; apoi, tăindu-l, şi-a săvârşit nevoinţa sa cea bună.
După tăierea sfântului, a rugat Elpidifor pe ostaşi, dându-le mult aur, ca să nu arunce trupul mucenicului în mare, ci să i-l dea lui, ca să-l îngroape, dar aceia n-au voit, zicând: "Ne temem că nu cumva să ştie împăratul, căci ne va tăia capetele noastre". Iar Elpidifor a cerut numai capul sfântului, dar nici pe acela nu l-a primit. Şi aşa ostaşii, luând o luntre pescărească şi punând într-însa trupul şi capul mucenicului, s-au dus departe de la mal şi le-au aruncat în adâncul mării, într-o parte capul şi în altă parte trupul. Creştinii de pe mal plângeau şi priveau, între care era şi Ioan prezbiterul Nicomidiei, care a privit spre toate chinurile sfântului şi a fost mai pe urmă scriitor al pătimirii lui, iar credinciosul rob al lui Hristos, Elpidifor, luând pe amândoi diaconii, s-a întors la casa sa, mângâindu-i în supărare.
În acea noapte i s-a arătat în somn o vedenie dumnezeiască, pentru că îngerul Domnului, arătându-i-se, i-a zis: "Episcopul Vasilevs a venit în Sinope şi acolo vă aşteaptă pe voi; deci, sculându-te, ia pe diaconii lui şi, intrând într-o corabie, să mergi la dânsul". Această vedenie i s-a arătat lui Elpidifor de trei ori într-o noapte. Spunând Elpidifor despre acea vedenie diaconilor, îi întreba pe dânşii dacă au auzit undeva vreun loc sau cetate, care să se cheme Sinope. Partenie a răspuns: "Sinope este o cetate a Pontului, unde Sfântul Apostol Andrei s-a ostenit întru bună vestirea lui Hristos. Dar şi eu am văzut în vis pe Sfântul Vasilevs şi mi se părea că-i dădeam mina şi împreună cu dânsul intram în biserica Domnului, zicându-mi: "Precum vezi, ţie îţi va fi dat"".
Deci, luând Elpidifor aur destul şi toate cele de trebuinţă pentru drum, s-a suit într-o corabie cu amândoi diaconii şi au plecat în cetatea Sinope, cea de lângă mare, rugându-se lui Dumnezeu ca mai deplin să-i descopere sfintele moaşte, pe care mai înainte le-a văzut în vis. Iar dacă s-au apropiat de cetate, în acea noapte Elpidifor a văzut în vis un înger, zicând către dânsul: "La dreapta cetăţii să aruncaţi mreaja în mare, că veţi afla mărgăritarul cel căutat!" Atunci, îndată le-a arătat cu degetul locul acela şi oarecare semne, unde se vedea o casă luminoasă şi într-însa era Sfântul Vasilevs cu o mulţime de ostaşi; şi a grăit către Elpidifor cel ce se arătase: "Iată, vezi pe cel pe care îl cauţi! Deci, mâine de dimineaţă să-l iei pe el".
Deşteptându-se Elpidifor, a povestit vedenia aceea prietenilor săi. Venind ziua, a mers în partea dreaptă a cetăţii, unde a găsit semnele acelea şi locul pe care în vis i-l arătase îngerul; şi îndată au văzut acolo nişte pescari dregându-şi mrejile pentru vânat şi a zis către dânşii Elpidifor: "Ce voiţi să vă dăm, numai să aruncaţi mrejile voastre pe numele fiecăruia din noi şi orice veţi vâna al nostru să fie?" Pescarii s-au învoit şi au tocmit preţul. Deci, au aruncat sorţii, Elpidifor cu diaconii şi asupra căruia vă cădea mai întâi, asupra lui să arunce pescarii mreaja. Sorţul a căzut mai întâi pe Teotim. Deci au aruncat pescarii pe numele lui Teotim şi n-au pescuit nimic. Apoi au aruncat sorţi pe numele lui Partenie, dar şi pescuitul aceluia a fost zadarnic. După această a zis Elpidifor: "Eu nu întru al meu nume, ci întru numele Dumnezeului meu poruncesc să arunce mreajă şi nădăjduiesc spre El, că nu în deşert va fi încercarea aceasta".
După ce au aruncat-o, pescarii au simţit greutatea în mreajă şi, zâmbind, au zis unul către altul: "Mai norocos este Dumnezeul acestui om, decât al celorlalţi". Şi, trăgând afară mreaja la pământ, au văzut un trup de om mort; şi schimbându-şi cuvântul, pescarii ziceau că este mai nenorocit pescuitul lui Elpidifor decât al celor dintâi, vrând ca iarăşi să arunce în mare trupul acela. Dar Elpidifor şi cei împreună cu dânsul au strigat către pescari, ca să nu-l arunce, ci să-l dea lor ca să îngroape acel trup după obiceiul omenesc; iar preţul cel tocmit să şi-l ia. Dar ei nu voiau să-şi ia preţul, deoarece nu pescuiseră peşte, ci trup omenesc. Însă, fiind siliţi de Elpidifor, l-a luat. Scoţând afară la mal trupul, Elpidifor se atingea de el cu evlavie. Apoi cu bucurie şi cu lacrimi cuprinzându-l, îl săruta şi se minuna, cum capul cel ce era luat de la trup şi aiurea aruncat în mare, acum se lipise la loc pe trup şi numai o însemnare de tăiere se vedea la dânsul şi bun miros ieşea din acel trup. Deci, învelindu-l cu pânze curate, a închiriat o căruţă şi l-a dus în Amasia la scaunul lui, iar acolo, în biserica din nou zidită de dânsul, l-au îngropat cu cinste, plângând mult după dânsul tot poporul creştin.
Astfel s-a sfârşit pătimirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Vasilevs, episcopul Amasiei. Iar după al lui fericit sfârşit, marele Constantin, aflând de la sora sa prin scrisori trimise în taină despre îndărătnicia, depărtarea de la creştinătate şi despre tirania lui Liciniu, degrabă a adunat puterea oştirii sale şi ajutorul lui Hristos chemându-l a plecat asupra lui Liciniu şi l-a biruit. Prinzindu-l viu, l-a trimis în Galia la închisoare, unde a şi murit rău ticălosul. Iar Răsăritul izbăvindu-se de asuprirea muncitorului slujea în libertate lui Hristos Dumnezeu şi se întindea prin toată lumea slavă Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, a Unuia Dumnezeu în Treime, Căruia se cade cinstea şi închinăciunea de la toţi, în veci. Amin.
+ Sf Mc Chiril, Chindeu și Tasie din Axiopolis (Cernavodă)
În vremea prigoanelor venite asupra creştinilor la sfârşitul secolului al 3-lea şi începutul celui de-al 4-lea, în cetatea Axiopolis din Dobrogea (numită astăzi Cernavodă) trăiau mulţi mărturisitori ai lui Hristos. Dintre aceştia, unii au fost prinşi, chinuiţi şi osândiţi la moarte din porunca dregătorilor păgâni. Vechile martirologii îi amintesc la 26 aprilie pe Sfinţii Mucenici Chiril, Chindeu şi Tasie, ale căror nume au fost găsite pe inscripţiile descoperite în ruinele vechii cetăţi. Moaştele lor erau cinstite în această cetate, a cărei importanţă a crescut după ce persecuţiile au încetat. Alături de Sfinţii Chiril, Chindeu şi Tasie, vechile sinaxare mai pomenesc la Axiopolis şi alţi martiri: Acachie, Crispion, Dadas, Dion, Fausta, Felix, Saturnin, Victorin şi Zenon (la 10 mai); Heraclie şi Irineu (la 4 august) şi Hermes (la 18 octombrie).
ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL PAȘTELUI
A.
PLĂCINTE, GUSTĂRI
Spanac în foi de plăcintă
· 1 kg spanac
· 2 linguri
margarină
· ½ kg foi de
plăcintă
· Sare piper
măcinat
Spanacul fiert, scurs şi tocat se înăbuşe în margarină
cu sarea şi piperul.
Foile de plăcintă se ung cu ulei şi se
împart în patru părţi, la fel şi spanacul.
Se pune la marginea fiecărui grup de
foi de plăcintă spanac sub formă de sul şi apoi se rulează foile, obţinând
patru rulouri care se aşază în tava unsă cu margarină sau cu ulei şi se dau la
cuptor la foc potrivit să se rumenească.
B. SALATE
Salată verde
· 1 salată
· 30 g ulei
· 20 g oţet
· Sare
· 1 legătură
pătrunjel
· 2 roşii
· 1 ceapă
Se spală salata foaie cu foaie şi se pune într-un
castron după ce a fost tăiată mărunt.
Se spală, se curăţă şi se toacă ceapa;
se pune peste salată.
Se spală şi se taie roşiile feliuţe;
se pun în castron.
Se spală şi se toacă pătrunjelul şi se
pune în castron.
Se adaugă uleiul, oţetul diluat cu apă
şi sarea.
Se amestecă totul.
C. SOSURI
Sos de ceapă, usturoi şi bulion
· 2 cepe
potrivite
· 6 căţei
usturoi
· 2 linguri
bulion
· 75 g ulei
· Sare
· Piper
· Cimbru
· Boia dulce
Se curăţă, se spală şi se toacă ceapa şi usturoiul.
Se pune uleiul într-o tigaie la încins
peste care se adaugă ceapa şi usturoiul.
Se lasă să se rumenească bine, apoi se
sting cu bulion diluat cu apă şi se lasă să fiarbă 20 minute.
Se adaugă condimentele, după gust.
Este un sos universal pentru mâncăruri
de legume.
Azi îl utilizăm la iahnie de fasole.
D. BORŞURI,
SUPE, CREME DE LEGUME
Ciorbă oltenească de praz cu zeamă de varză
· 1,5 kg praz
· 300 g roşii
· 100 g
morcovi
· 100 g
albitură
· 100 g fidea
de post (fără ou)
· 2 legături
verdeaţă
· 50 g făină
· 200 g ulei
· 1,5 l zeamă
de varză
· Sare
Prazul se toacă mărunt şi se căleşte în ulei.
Se
adaugă zarzavatul tăiat julien şi se mai călesc împreună câteva minute.
Se stinge cu apă şi se pune la fiert.
Făina se rumeneşte într-o cratiţă cu
restul de ulei, se stinge cu roşiile curăţate de coajă şi seminţe şi tăiate
cuburi şi se adaugă la ciorbă.
Când zarzavatul este aproape fiert se pune
fideaua şi se mai fierbe cam 20 minute.
Se adaugă zeama de varză ce a fost
strecurată şi fiartă separat.
Se potriveşte gustul de sare, iar la
sfârşit se adaugă verdeaţa tocată.
E.
MÂNCĂRURI
Iahnie de fasole
· 400 g fasole
boabe
· Sos de
ceapă, usturoi şi bulion (conform reţetei de mai sus)
Se lasă fasolea la înmuiat, după ce a fost aleasă şi
spălată cu o seară înainte.
Se strecoară şi se pune la fiert cu apă şi puţină
sare.
Se schimbă 2-3 ape în timpul fiertului.
Când fasolea este bine fiartă, se strecoară şi se
opreşte o cană de zeamă.
Se amestecă fasolea cu sosul pregătit separat şi, la
nevoie se mai adaugă din zeama reţinută.
Se lasă să fiarbă împreună 3 minute.
F.
DULCIURI
Desert din fructe crude
· 4 mere
· 1 pumn de
stafide
· 4 linguri de
zahăr
· 20 nuci măcinate
· Lămâie
· Frişcă
vegetală
Se rad merele pe răzătoare fără coajă, se amestecă cu
stafidele, zahărul, nucile măcinate, zeama de lămâie şi sucul de fructe.
Compoziţia se pune în cupe şi se
acoperă cu frişcă vegetală.
Se serveşte rece.
TEATRU/FILM
CĂTĂLINA MURGEA
Biografie
Cătălina Murgea (n. 26 ianuarie 1941, București — d. 26 aprilie 2009, București)[1] a fost o actriță română de film, radio, scenă, televiziune și voce. Născută în București, Cătălina Murgea a absolvit IATC și a lucrat ca actriță de scenă, radio, film și televiziune. Actrița a fost recompensată cu premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în rol secundar la prima ceremonie a Premiilor Gopo din 2015 pentru rolul Doamna Beneș din filmul Legături bolnăvicioase, regia Tudor Giurgiu.
FILMOGRAFIE
- Angela merge mai departe (1981, regia Lucian Bratu), în rolul Angela
- Concurs (1982, scenariul și regia Dan Pița),
- Faleze de nisip (1982, scenariul și regia Dan Pița),
- Noiembrie, ultimul bal (1989, scenariul și regia Dan Pița)
- Tuvalu (1999, regia Veit Helmer), în rolul Martha,
- Legături bolnăvicioase (2006, regia Tudor Giurgiu), în rolul Doamna Beneș,
- Medalia de onoare (2009, regia Călin Peter Netzer), în rolul soția administratorului.
Virgil Andriescu | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (84 de ani) București, România |
Cetățenie | România |
Ocupație | actor |
Prezență online | |
Modifică date / text |
Virgil Andriescu (n. 26 aprilie 1936, București) este un actor român.
,,Pana sa intru la actorie, m-am dus la Constructii Instalatii, unde am cazut cu succes. Un prieten, Facaianu il chema, care intrase la Belle Arte la Nicolae Grigorescu, imi zice: «De ce nu te-ai duce sa dai la Teatru?», si m-am dus si m-am inscris la Teatru. Mai erau zece zile pana la concurs, si a venit domnul profesor Cojar si m-a intrebat: «Dumneata ce faci? Poftim pe scena si spune-ne ce ai pregatit». «Domnule, nu am pregatit nimic.» «Ia iesi afara, la revedere!». Dupa mine a iesit o pustoaica si a zis «nene, te invat eu sa spui poezii», acum este una dintre marile noastre actrite, Agata Nicolau. M-a dus la Biblioteca Nationala si mi-a gasit ea trei poezii, «Timpul», «Vulpea si masca» de Esop si ceva de Alecsandri. Din 24 am intrat al 24-lea. Am intrat in Institut la clasa profesorului A. Pop Martian. Striga catalogul si intreaba cine e Andriescu Virgil. «Eu, domn' profesor». «Draga, ati avut nota nu stiu care dumneata si inca unu, si eu am inclinat pentru dumneata, pentru ca mi s-a parut ca esti mai prezentabil.»''
,,Am o sotie, Margareta Andriescu, o femeie extraordinara, care m-a inteles in cei aproape 40 de ani de cand suntem casatoriti. De-a lungul timpului am jucat destul de mult si am jucat spectacole cu roluri foarte mari, in general pentru ca am fost un temperament foarte vulcanic si prin structura eram puternic.''
A revenit pe scena teatrului Odeon in 2006: ,,Eu nu am mai jucat teatru din 2000. Am fost pentru o perioada de trei ani directorul Teatrului Ovidiu din Constanta si apoi nu am mai jucat teatru absolut deloc. Am facut cateva seriale de film pentru televiziune, dar teatru nu am mai jucat. Mi-era si foarte dor de scena, mi-era si frica. Cel mai tare mi-era frica sa nu ma lase memoria, ca nu o sa mai pot rezista publicului, care te si admira, dar te si pedepseste daca gresesti.''
BIOGRAFIE
Primul său rol în teatru a fost cel al lui Varlam din Omul cu mârțoaga de George Ciprian - reprezentație la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.[1]
FILMOGRAFIE
- Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - ep. 5
- Labirintul (1980)
- Un echipaj pentru Singapore (1982)
- Să mori rănit din dragoste de viață(1984)
- Eroii n-au vârstă (1984)
- Mireasma ploilor târzii (1984)
- Lansarea (film TV, 1984)
- Fapt divers (1984)
- Pas în doi (1985)
- Orele unsprezece (1985)
- Bătălia din umbră (1986)
- Luminile din larg (1986)
- Umbrele soarelui (1986)
- Ochii care nu se văd (1986)
- Pădurea de fagi (1987)
- Niște băieți grozavi (1987)
- Vacanța cea mare (1988)
- Nelu (1988)
- Rezervă la start (1988)
- Divorț... din dragoste (1992)
- Balanța (1992) - tatăl Nelei
- Privește înainte cu mânie (1993)
- Începutul adevărului (Oglinda) (1994)
- E pericoloso sporgersi (1994)
- Huntress: Spirit of the Night (1995)
- Privirea lui Ulise (1995)
- Punctul zero (1996)
- Ochii care nu se văd (serial TV, 1997)
- Triunghiul Morții (1999)
- Război în bucătărie (2001)
- Un caz de dispariție (miniserie TV, 2005)
TEATRU
- ca Varlam în Omul cu mârțoaga de George Ciprian
- ca Macbeth în Macbeth de W. Shakespeare
Ovidiu Gologan | |
Date personale | |
---|---|
Născut | Constanța, România |
Decedat | (69 de ani) București, România |
Cetățenie | România |
Ocupație | operator imagine |
Prezență online | |
Identificator titlu IMDb | |
Modifică date / text |
Ovidiu Gologan (n. 14 mai 1912, Constanța - d. 1972) a fost un cineast român care a lucrat ca operator și director de imagine de film. El a fost directorul de imagine al filmelor Moara cu noroc (1955) și Pădurea spânzuraților (1964)[1].
La 1 iunie 1946, operatorul Ovidiu Gologan a filmat momentul executării la închisoarea militară Jilava a mareșalului Ion Antonescu și a trei dintre principalii săi colaboratori: profesorul Mihai Antonescu, viceprim-ministru și ministru de externe, profesorul Gheorghe Alexianu, guvernatorul Transnistriei, și generalul Constantin Z. Vasiliu, comandantul Jandarmeriei Române. Materialul a fost filmat pe o peliculă de 35 mm și confiscat imediat de Securitate.[2]
Trivia
- Marele Premiu ACIN i-a fost decernat „pentru întreaga sa activitate artistică și contribuția sa la dezvoltarea artei cinematografice românești.”
- În 1998, în cadrul seriei "Centenarul cinematografului românesc" iniţiată de Uniunea Cineaştilor, apare monografia "Ovidiu Gologan" de Corneliu Medvedov - vezi Cinetipar.
„Lumina reprezintă un mijloc tot atât de important ca și culoarea. Fără lumină nu poate exista culoarea. Fiecare proiector este un instrument într-o orchestră. Și după cum într-o orchestră toate instrumentele trebuie să rezolve o partitură, tot așa și lumina trebuie să «cânte» într-o armonie deplină. Este și aceasta, dacă vreți, o simfonie. (...) Pentru că întotdeauna am văzut o interdependența între lumină, culoare și muzică. Corelația dintre strălucirea luminii și a umbrei (da, da, are și umbra strălucirea ei aparte!), armonizarea petelor de culoare și a reflexelor, nu poate fi rezolvată decât printr-un raport corect între lumină și culoare. lar culoarea, ca și muzica, aprofundează ambianța, subliniază atmosfera unui episod sau al altuia, devenind starea lăuntrică a personajelor”.
FILMOGRAFIE
Director de imagine
- Aventurile lui Tom Sawyer (1968) - în colaborare cu Robert Lefebvre
- Moartea lui Joe Indianul (1968) - în colaborare cu Robert Lefebvre
- Castelul condamnaților (1970)
- Ciprian Porumbescu (1973) - în colaborare cu Aurel Kostrakiewicz
POEZIE; GÂNDURI PESTE TIMP
VICENTE ALEIXANDRE
OPERA
- 1928: Incintă („Ámbito”);
- 1932: Spade ca buzele („Espadas como labios”);
- 1935: Distrugerea sau iubirea („La destrucción o el amor”);
- 1944: Umbra paradisului („Sombra del paraíso”);
- 1954: Istoria inimii („Historia del corazón”);
- 1962: Într-un vast domeniu („En un vasto dominio”).
Soarele - Vicente Aleixandre
ȘTEFAN AUGUSTIN DOINAȘ
Poezie
- Cartea mareelor, Buc., EPL, 1965
- Omul cu compasul, Buc., EPL, 1966
- Seminția lui Laokoon, Buc., Tin., 1966
- Ipostaze, Buc., Tin., 1967
- Alter ego, Buc., CR, 1970
- Ce mi s-a întâmplat cu două cuvinte, Buc., CR, 1972
- Papirus, Buc., CR, 1974
- Anotimpul discret, Buc., Em., 1975
- Hesperia, Buc., CR, 1979, Poeme, Buc., CR, 1983
- Vânătoare cu șoim, Buc., CR, 1985
- Interiorul unui poem, Buc., CR, 1990
- Arie și ecou, 1991
- Lamentații, 1993
- Aventurile lui Proteu, Buc., Hum., 1995
- Alexandru refuzînd apa
- Poetul si marea
CRITICĂ LITERARĂ ȘI ESEISTICĂ
- Lampa lui Diogene, BUC., EPL, 1970
- Poezie și modă poetică, Buc., Em., 1972
- Orfeu și tentația realului, Buc., Em., 1974
- Lectura poeziei, Buc., CR, 1980
- Măștile adevărului poetic, Buc., CR, 1992
- Poeți români, Buc., Em., 1999.
Literatură pentru copii
- Povești cum altele nu-s, Buc., IC, 1974
- Povestea celor zece frați, Buc., IC, 1976.
Teatru
- Brutus și fiii săi, tragedie, 1996.
Proză
- T de la Trezor, proze, Buc., Ed. Fundația Culturală "Secolul 21", 2000.
Antologii
- Versuri, Buc., Em., 1972,
- Versuri, Buc., Alb., col. "CMFP", 1973,
- Alfabet poetic, pref. de Aurel Martin, Buc., Min., col. "BPT", 1978,
- Locuiesc într-o inimă, Buc., Mil., 1978,
- Foamea de unu, Buc., Em., 1987,
- Născut în Utopia, pref. de Gheorghe Grigurcu, ilustr. de Geta Brătescu, Buc., FCR, 1992, Poezii, Buc., Ed. Vitruviu, 1996.
- Geboren in Utopia, ediție bilingvă româno-germană, traducere Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1996, ISBN 398038716X
- Prezent și antologia germană: Streiflicht, Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik, ins Deutsche übertragen von Christian W. Schenk, Dionysos Verlag, Kastellaun, 1994, ISBN 3-9803871-1-9
Traduceri
Amanta - Ştefan Augustin Doinaşa
Cheia - Ştefan Augustin Doinaşa
VASILE VOICULESCU
Vasile Voiculescu | |||
Vasile Voiculescu | |||
Date personale | |||
---|---|---|---|
Născut | [1][4] Pârscov, Buzău, România | ||
Decedat | (78 de ani)[1][4] București, România | ||
Cauza decesului | cauze naturale (cancer) | ||
Părinți | Costache Voicu Sultana Hagiu | ||
Frați și surori | șase : Filipache, Maria, Irina, Florica, Ana, ? | ||
Căsătorit cu | Maria Mittescu | ||
Copii |
| ||
Cetățenie | România | ||
Etnie | români | ||
Religie | ortodoxă | ||
Ocupație | medic, poet, dramaturg, prozator | ||
Pseudonim | V. Voiculescu | ||
Limbi | limba română[2] | ||
Studii | Liceul Gheorghe Lazăr Facultatea de Litere București Facultatea de Medicină | ||
Activitatea literară | |||
Activ ca scriitor | Perioada interbelică | ||
Mișcare/curent literar | tradiționalism, modernism, expresionism, Rugul Aprins | ||
Specie literară | poezie, dramaturgie, proză | ||
Operă de debut | 1912 - cu poezia „Dorul” în „Convorbiri literare” 1916 - volumul „Poezii” | ||
Opere semnificative | „Din țara zimbrului”, „Poeme cu îngeri” | ||
Note | |||
Premii | 1917 - Steaua Romaniei cu spade 1918 - Premiul Academiei pentru volumul „Din țara zimbrului și alte poezii” 1924 - Crucea Meritul Sanitar cl.I 1941 - Premiul Național de poezie | ||
| |||
Modifică date / text |
Vasile Voiculescu (pseudonim literar: V. Voiculescu, n. , Pârscov, Buzău, România – d. , București, România) a fost un scriitor și medic român. În domeniul literar s-a distins în principal ca poet, dramaturg și prozator.
DATE BIOGRAFICE
Vasile Voiculescu s-a născut în comuna Pârscov, județul Buzău, ca fiu al lui Costache Voicu (ulterior scriitorul luând numele de Voiculescu), gospodar cu stare, și al Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor. Școala a început-o în satul Pleșcoi, Buzău în 1890. Cursul primar l-a absolvit la Buzău. A urmat studii liceale la Liceul „Alexandru Hâjdeu” și apoi la Liceul Gheorghe Lazăr din București. Preocupat de materialism, pozitivism și evoluționism, îi citește pe Littré Claude Bernard, Auguste Comte, Darwin și Spencer. Studiază opera lui Wundt, Harald Høffding, Pierre Janet și W. James, fiind atras de psihopatologie și psihofizică.
Studiile universitare le-a început la Facultatea de Litere și Filosofie din București (1902 - 1903) și le-a continuat la Facultatea de Medicină, în 1903. Doctoratul în medicină l-a obținut în 1910.
S-a căsătorit cu Maria Mittescu, studentă la medicină, cunoscută din satul său natal, Pârscov. I-a dedicat poezii și scrisori de dragoste. Voiculescu a debutat în Convorbiri literare (1912). A practicat medicina la țară. În timpul Primului Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, unde a participat la serile culturale ale lui Vlahuță. Editorial, a debutat cu volumul Poezii (1916). Din același an a colaborat la Flacăra lui C. Banu, la recomandarea lui Macedonski. A primit Premiul Academiei pentru volumul Din țara zimbrului și alte poezii (1918).
A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.[5]
Vasile Voiculescu a murit în anul 1963. La Pârscov există Casa Memorială Vasile Voiculescu.
POETUL, DRAMATURGUL ȘI PROZATORUL
Începuturile poetice ale lui Vasile Voiculescu au stat sub influența poeziei lui Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc. Lirica sa din perioada interbelică se distinge prin puternice accente religioase, generate de convingerea că există Dumnezeu. Ea se înscrie în curentul tradiționalismului interbelic, care se va transforma în poezia gândiristă. Înclinația spre teluric și elementar, spre sentimentul religios, este transpusă în simboluri și alegorii. Apar treptat semnele expresionismului: tumultul vieții pulsând în vegetația din jur, sufletul devine spațiul unor frământări ca în pragul apocalipsului. Temele religioase preferate sunt Nașterea, venirea Magilor, moartea Mântuitorului. În volumul Poeme cu îngeri sunt foarte multe prezențe angelice, întreg universul poetic e cuprins de această hierofanie.
Devine medic și doctor în medicină la București, ține la radio o serie de conferințe de medicină pentru țărani (emisiuni renumite), dar pasiunea pentru scris se amplifică. A scris și povestiri fantastice. În proză îi apar postum Capul de zimbru, Ultimul Berevoi, ambele volume de povestiri; romanul Zahei orbul și Teatru, unele dintre povestiri au fost scrise în perioada când a fost exclus din viața literară, iar din dramaturgie între altele: Duhul pământului, Demiurgul, Gimnastică sentimentală, Pribeaga.
În 1941 i-a fost conferit Premiul Național de poezie.
MATURITATEA ȘI BĂTRÂNEȚEA
A fost timp de patru ani deținut politic în închisorile comuniste (1958 - 1962). A fost condamnat din eroare judiciară alături de alți membri sau colaboratori ai Rugului Aprins (Sandu Tudor, Sofian Boghiu, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuș, Alexandru Mironescu, Adrian Făgețeanu, Roman Braga etc.)
Poetul român care, după 1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice, devenind deținut la vârsta de 74 de ani, și luându-i-se dreptul de a publica, a lăsat o operă literară de mare rafinament artistic,[judecată de valoare] din care fac parte și „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare ...”. Creațiile au fost elaborate între 1954 - 1958. Cele 90 de sonete sunt o monografie închinată "paradisului și infernului iubirii", conform criticului Ovid S. Crohmălniceanu.
În închisoare s-a îmbolnăvit de cancer și a murit doborât de boală în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, în locuința sa din București (strada Dr. Staicovici nr. 34).
POSTERITATEA
În 1993 Vasile Voiculescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.[6]
OPERA
Poezie
- Poezii (1916)
- Din țara zimbrului,(1918)
- Pârga, Editura Cartea românească, (1921)
- Poeme cu îngeri, Editura Cartea Vremii, (1927)
- Destin, Editura Cartea românească, (1933)
- Urcuș (poeme), Fundația pentru literatură și artă, (1937)
- Întrezăriri (poeme), Fundația pentru literatură și artă, (1939)
- Veghe (1943)
- Poezii. Publicate postum. București, Editura pentru literatură, 1964.
- Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, în traducere imaginară de Vasile Voiculescu. (Creații publicate postum). București, Editura pentru literatură, 1964.
Proză
- Șarpele Aliodor , nuvelă fantastică. 1947
- Capul de zimbru, nuvele postume. Vol. I. București, Editura pentru literatură, 1966
- Ultimul berevoi, nuvele postume,Vol. II. București, Editura pentru literatură, 1966
- Zahei orbul, (roman elaborat între 1947- 1958) publicat postum. București, Editura pentru literatură, 1966
- Zahei orbul. Cluj, Editura Dacia, 1970.
Dramaturgie
- Duhul pământului (conține piesele Umbra și Fata ursului)
- Demiurgul, 1943
- Gimnastică sentimentală, 1972
- Pribeaga
GALERIE
2. Dragoste
MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
GEORGE DRAGA
George Draga (n. 26 aprilie 1935, Aldești, județul Arad - d. 3 octombrie 2008, Brașov) a fost un compozitor român contemporan.
BIOGRAFIE
A studiat la Liceul Militar Muzical (1946-1954) cu Hans Hoerath și Dumitru Văsescu (clarinet), Alexandru Teodorescu și George Manoliu (vioară), Constantin A. Ionescu (teorie-solfegii), Anastasie Danu (armonie), Ion Totan (teoria instrumentelor-orchestrație); Conservatorul din București (1957-1963) cu Victor Iușceanu (teorie-solfegii), Ion Dumitrescu (armonie), Nicolae Buicliu (contrapunct), Anatol Vieru (compoziție-orchestrație), Alexandru Pașcanu (teoria instrumentelor), Tudor Ciortea (forme muzicale), Zeno Vancea (istoria muzicii), Tiberiu Alexandru și Emilia Comișel (folclor), Dumitru D. Botez (dirijat cor), Madeleine Cocorăscu (pian auxiliar).
Activitate
Din 1963 până în 1993 a fost redactor la revista Muzica a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. În această calitate a publicat analize ale unor creații ale compozitorilor: Aurel Stroe, Ștefan Niculescu, Tiberiu Olah, Wilhelm Berger, Cornel Țăranu, Zeno Vancea etc. și a susținut conferințe muzicale în diferite orașe ale țării. Din 1993 până în 1998 a fost muzeograf la Muzeul „George Enescu” unde, printre altele, a realizat majoritatea fișelor creației lui George Enescu.
În 1969 a obținut Premiul Uniunii Compozitorilor pentru Uvertura de concert nr. 1 (pentru lucrări de mici dimensiuni).
Creații
|
14 simfonii; Uverturile de concert nr. 1, 2 si 3; Heterofonii'; 2 Rapsodii'; 'Missa deconcert'; 'Preludiu pentru orchestră de coarde și cvintet de suflători; Muzică de concert; poemul simfonic Sarmizegetusa;Serenada pentru Corn si orchestra, șase, cantate (printre care 'Imn Patriei', 'Cantata de Crăciun, Cantata de Anul Nou, 'Cantata' 'lirică', 'Cantata' 'rustică); Concerte pentru diferite instrumente (vioară, flaut, fagot, flaut); trei cvartete de coarde; suite de dansuri (jocuri) populare din diferite zone ale țării (Maramureș, Bihor, Banat, Crișana, Transilvania, Brașov); 12 Marșuri pentru fanfară, ulterior orchestrate pentru orchestră simfonică; muzică corală (Cântece din Năsăud, Floarea soarelui – 12 Coruri pe versuri de Monica Pillat, Cântece din Maramureș, Colinde maramureșene, volumele de coruri: "Dragu-mi la veselie…", "Vino, bade, joi la noi…", "Badea-i cu două drăguțe…", Coruri bărbătești); 12 Psalmi pentru voce și pian; 12 Cîntece populare pentru voce și pian Dansuri din Transilvania,pentru orchestra (august, 2005); Dansuri din Banat (august, 2005); Simfonia a VI-a (august, 2005); Cantata de Crăciun II, pentru cor mixt și orchestră (august, 2005); Divertisment în stil clasic, pentru orchestră (noiembrie, 2005); Concert pentru orchestră de coarde (noiembrie, 2005); Cvartet de coarde nr.3 (noiembrie, 2005); Cvartet pentru flaut, oboi, clarinet și fagot (noiembrie, 2005); "Badea-i cu două drăguțe", coruri mixte (decembrie, 2005); Simfonia a VII-a (16 ianuarie 2006); Dansuri din ținutul Aradului, pentru orchestra (1 ianuarie 2006); 12 Marșuri de concert, pentru orchestră (februarie, 2006); Dansuri românești din zona Brașovului, pentru orchestră (februarie, 2006); Cantata rustică, pentru cor mixt și orchestră (februarie, 2006); Cantata lirică, pentru cor mixt și orchestră (martie, 2006); Simfonia a VIII-a (mai, 2006); Jocuri din Bihor I, pentru orchestră (iunie, 2006); Coruri bărbătești II (iunie, 2006); Jocuri din Bihor II (iunie, 2006); Simfonia a IX-a (21 iulie 2006); Simfonia a X-a (29 octombrie 2006); Concertino pentru vioară și orchestră (noiembrie, 2006); Cântece populare pentru voce și orchestră (noiembrie, 2006); Jocuri din Bihor III, pentru orchestră (noiembrie, 2006); Concert pentru flaut și orchestră (decembrie, 2006); Lieduri pe versuri de Monica Pillat (decembrie, 2006); Concert pentru fagot și orchestră (27 decembrie 2006); Concert pentru oboi și orchestră (6 februarie 2007); Rapsodie pentru corn și orchestră (aprilie, 2007); Dansuri din Transilvania II, pentru orchestră (aprilie, 2007); Fantezie pentru pian și orchestră (mai, 2007); Dansuri din Transilvania III, pentru orchestră (iunie, 2007); Variațiuni pe o temă de Haendel, pentru orchestră (23 iunie 2007); Variațiuni pe o temă de Orlando di Lasso, pentru orchestră (4 iulie 2007); Variațiuni pe o temă de Palestrina (11 iunie 2007); Variațiuni pe un imn de Sabin Drăgoi, pentru orchestră (23 iulie 2007); Variațiuni pe un vechi colind românesc, pentru orchestră (15 decembrie 2007); Uvertura de concert nr.3 (septembrie, 2007); Simfonia a XI-a (15 decembrie 2007); Simfonia a XII-a (23 aprilie 2008); Sonata a II-a pentru pian (10 iulie 2008); Simfonia a XIII-a (20 iulie 2008); Simfonia a XIV-a (5 septembrie 2008).
VITALIE ADVAHOV
Vitalie Advahov | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 18 ianuarie 1978 Republica Moldova Cahul, Republic Moldova Cahul, URSS |
Părinți | Vasile Advahov, Agafia Advahov |
Frați și surori | Vasile Advahov |
Căsătorit cu | Diana Advahov |
Copii | Cristian Advahov, Cătălin Advahov, Ana Maria Advahov |
Cetățenie | Moldova |
Ocupație | Muzician, Compozitor, Producător |
Activitate | |
Studii | Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice |
Gen muzical | Clasică, Populară |
Instrument(e) | Acordeon, Pian, |
Ani de activitate | 2002-prezent |
Interpretare cu | Orchestra Fraților Advahov |
Prezență online | |
Site web | |
Modifică date / text |
Vitalie Advahov s-a născut pe 18 ianuarie în anul 1978 în Cahul, Republica Moldova. Activitatea sa de bază, alături de fratele său Vasile, este de conducător artistic al Orchestrei Municipale condusă de Frații Advahov, de compozitor și interpret de muzică populară și clasică. Cariera muzicală și-a inceput-o de la frageda vârsta de 7 ani. Primii ani de studii Vitalie și i-a petrecut la Cahul, apoi la liceul Ciprian Porumbescu(fosta instituție de învățământ Eugen Coca) unde a studiat acordeonul. După absolvirea conservatorului din Chișinău, au pus împreună cu fratele său bazele tarafului fraților Advahov, care ulterior a obținut statut de Orchestra având peste 30 membri. Orchestra se bucură de un adevărat success atât în țară cât și peste hotarele ei, având colaborări cu diverși interpreți de muzică populară și usoară, cât și colaborări inedite cu orchestre de muzică simfonică sau colective rock.
BIOGRAFIE
Vitalie Advahov s-a născut pe 18 ianuarie 1978 în Cahul, Republica Moldova, în familia lui Vasile și a Agafiei Advahov. Tatăl a fost și primul lor ghid în lumea muzicii, rămânând cel mai exigent critic. Lui Vasile și fratelui său Vitalie nu li s-a impus să se facă muzicieni, totul s-a întîmplat parcă de la sine ‒ „chemarea sângelui lăutăresc”. Și-au urmat studiile muzicale departe de casă ‒ întâi au fost elevi la Liceul „Ciprian Porumbescu”, apoi a urmat Academia de Muzică, Teatru și Arte Platice „Gavriil Musicescu”, facultatea muzică clasică. Cât au fost liceeni, Vitalie și fratele său Vasile au fost membri ai Orchestrei „Mugurașii”, condusă de Gheorghe Banariuc.
În prezent, orchestra în care activează are o activitate concertistică fructuoasă și se bucură de succes din partea publicului. Orchestra Fraților Advahov colaborează cu interpreți atât din Republica Moldova cât și de peste hotarele ei și pleacă frecvent în turnee prin Republica Moldova, România, Bulgaria, Franța, Italia, Azerbaidjan și alte țări.
Anii Copilăriei
Vitalie Advahov s-a născut in familia lui Vasile si a Agafiei Advahov, tatăl lor fiind originar din Gotești, iar mama ‒ din Cârpești, raionul Cantemir. Ambii părinți erau profesori la Școala Pedagogică din Cahul. Vasile Advahov preda acordeonul și conducea mai multe grupuri de orchestre. În 1978, tatăl lor a absolvit Institutul de Arte de la Chișinău, clasa acordeon și dirijat de orchestră. Imediat după aceasta, a format o orchestră în care a adunat toți lăutarii de la sud, inclusiv pe Dumitru și Gheorghe Botgros, tatăl și, respectiv, fratele dirijorului „Lăutarilor”, Nicolae Botgros, pe Ion Marinovici, Ionel și Toma Acriș ș.a.
în orchestra tatălui, Vitalie și fratele lui, Vasile au făcut cunoștință cu scena mare, participînd la diferite concerte. Toate amintirile din copilarie sunt legate de muzică, pe la 7-8 ani participau deja la petreceri, fuioare, astfel tatăl lor le arăta ce înseamnă munca unui adevărat lăutar.
Primul meu instrument este un acordeon pe care îl am și astăzi, zice Vitalie. Când aveam un an, tata se pregătea pentru examene la Institutul de Arte. A lăsat acordeonul pe scaun, iar eu, jucându-mă, i-am băgat înăuntru jumătate din bași. Când tata a luat-o pe mama la întrebări despre ce s-a întâmplat, i-am arătat ce și cum am făcut. Atunci tata a înțeles că o să fiu acordeonist.
Educatie
1996-2001 Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, catedra Instrumente populare
1987-1996 Liceul Ciprian Porumbescu
Fondarea Orchestrei Fraților Advahov
Vasile și fratele său Vitalie au păstrat relații de prietenie cu mulți colegi de liceu și de cămin, unii devenindu-le mai târziu colegi de orchestră. Au avut și momente mai grele. După absolvirea Conservatorului, la fel ca majoritatea absolvenților, nu prea știau încotro s-o apuce. Așa că au decis să facă ceea ce știau mai bine – să cânte. „Nu am creat o orchestră ca să concurăm cu cineva, ci pentru că suntem muzicieni, ne place să cântăm și asta putem face mai bine”, spun frații Advahov. Astfel au pus bazele tarafului fraților Advahov care mai târziu a evoluat într-o orchestră. Din start, Vasile și Vitalie cântau acompaniați doar de un organist și un toboșar. Au avut îndrăzneala să iasă pe scena Palatului Național și să cânte în patru – atunci multă lume i-a încurajat, iar publicul i-a determinat să tindă spre mai mult. La scurt timp au format un taraf, iar ulterior, după ce numărul muzicienilor cu care au ajuns să faca echipă a crescut, au închegat orchestra. “Avem un colectiv minunat” – spun asta cu mândrie. La început a fost mai greu: nu aveau sediu și nici haine pentru scenă… s-au adresat la primăria municipiului Chișinău, care i-a susținut prin acordarea statutului de Orchestră municipală, le-au fost oferite locuri de muncă salarizate și li s-a oferit o sală unde să poată face repetiții. Vitalie Advahov menționa într-un interviu, că mai toți muzicienii din orchestră provin din familii lăutărești cunoscute ‒ fii lui M. Ciobanu, D. Buldumea, D. Hanganu, V. Duminică, Ștefăneț, Guțanu, Panainte, Mihalache, Cipilenco, Fieraru și alții. Astfel orchestra fraților Advahov a ajuns să se bucure de popularitate, inclusiv și grație faptului, că este formată din profesioniști. Inițial frații doreau să facă o orchestră nu prea mare doar cu vioară, acordeon, percuție și chitară. Treptat însă aplecându-și urechea la sfaturile și doleanțele mai multor specialiști au format o orchestră, care să-i mulțumească pe toți cu: violă, contrabas și alte instrumente pentru interpretarea muzicii populare și clasice.
In prezent participă în cadrul mai multor evenimente de importanță națională și peste hotare: Concerte de Ziua Independenței, Festivalul Mărțișor, Ziua Limbii Române, Revelion în Piața Marii Adunări Naționale la Chișinău, zilele culturii Moldovei la Baku, Hramul Orașului, diverse delegații și convenții, concert al diasporei moldovenești din Roma, Ziua Profesională a Lucrătorului Comunal, Ziua Profesională a Medicului, Ziua Agricultorului, concerte aniversare ale ansamblului Plăieșii și Nicolae Gribincea, Mihai Ciobanu și Zinaida Julea, Constantin Moscovici, Potcoava de Aur, Marca Comercială a Anului, Aniversarea a 10 ani ai postului de televiziune Favorit TV, Vipmagazin Omul Anului, precum și participări în diverse evenimente private.
Au parte de diverse apariții si interviuri în cadrul emisiunilor televizate. Pe parcursul activității artistice au efectuat înregistrări în studio și au colaborat pe scenă cu diverși artiști din Republica Moldova și România, așa ca: Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Irina Loghin, Fuego, Andra, Delia, Alex Calancea Band, Nicolai Furdui Iancu, fanfara Ciocîrlia, Nicolae Glib, Valentina Cojocaru, Ion Suruceanu, Mioara Velicu, Petrică Mîțu Stoian, Laura Lavric, Valentin Sanfira, Ileana Ciuculete, Adriana Antoni, Doina Sulac, Igor Cuciuc, Plăieșii și Nicolae Gribincea, Gheorghe Țopa, Marin Ganciu, Geta Burlacu, Igor Rusu, Pasha Parfeni, Cătălin Josan, Catharsis, Adrian Ursu, Nelly Ciobanu, Zdob și Zdub, Akord, Ioana Căpraru, Ana Barbu, Natalia Barbu, Lenuța Gheorghiță, Ștefan Vodă, Cristina Pintilie, Anișoara Dabija, Olga Busuioc, Natalia Proca, Constantin Moscovici, Zinuța Julea, Valy Boghean, Natalia Gordienco, Maria Iliuț, Adrian Ursu, Gheorghe Turda, orchestra simfonică dirijor Gheorghe Mustea, Iulian Gîrneț, Angry Band.
Titluri Deținute
Pentru merite în domeniul artei muzicale, succese în activitatea de creație și contribuție la promovarea tezaurului folcloric național, în 2007, frații Advahov au fost decorați cu titlul de Maeștri în Artă de către președintele Vladimir Voronin, iar în 2016 li s-a conferit titlul Artiști ai Poporului de către președintele Nicolae Timofti și li s-a oferit Distincția Ștefan cel Mare.
Pentru activitatea concertistică au obținut în 2007 Premiul Potcoava de Aur ediția a II-a, iar pentru spectacolul “E sărbatoare și răsună muzica” au obtinut premiul VIP Concertul anului 2016
VIAȚA PERSONALĂ
Vitalie Advahov este căsatorit din 7 februarie 2003 cu Diana Advahov. La 25 iulie 2003 cei doi au devenit părinți cînd s-a născut Cristian, primul lor băiat, la 6 noiembrie 2005 se naște cel de-al doilea băiat Cătălin ,iar în 28 septembrie 2012 se naște o fetiță ce poartă numele Ana- Maria.
DISCOGRAFIE
2005, ”Lume nu ma judeca” cu Zinaida Julea
2010 cu Mihai Ciobanu - „Lume, lume, cât de dragă-mi ești” și „O vioară, un cântec, un dor” (voce - Mihai Ciobanu, vioară - Mihăiță Ciobanu). 2016 Valentin Sanfira- ,,Când doua inimi se unesc” 2018 Valentin Sanfira- ,, Mărită-te Mîndra Mea”
PIESE DE TOP
Hangul # https://www.youtube.com/watch?v=B8T2Pf91ouk
Joc Mare #https://www.youtube.com/watch?v=Z76dONh8pyc
Hora Mare #https://www.youtube.com/watch?v=2wK3eobTom8
Sârba Moldovenilor#https://www.youtube.com/watch?v=Z76dONh8pyc
In gară la Leordeni #https://www.youtube.com/watch?v=r0mBmjq3ru0
Hora staccato # https://www.youtube.com/watch?v=VZyTSd250tI
Hora fetelor # https://www.youtube.com/watch?v=cWUcpDG_W4k
Sîrba din Căruță
VASILE ADVAHOV
Vasile Advahov | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 26 aprilie 1979 Republica Moldova Cahul, Republic Moldova Cahul, URSS |
Părinți | Vasile Advahov, Agafia Advahov |
Frați și surori | Vitalie Advahov |
Căsătorit cu | Ionela Advahov |
Copii | Daniel-Vasile Advahov, Lucian-Ion Advahov |
Cetățenie | Moldova |
Ocupație | Muzician, Compozitor, Producător |
Activitate | |
Studii | Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice |
Gen muzical | Clasică, Populară |
Instrument(e) | Vioară, Pian, Chitară, Percuție |
Ani de activitate | 2002-prezent |
Interpretare cu | Orchestra Fraților Advahov |
Prezență online | |
Site web | |
Modifică date / text |
Vasile Advahov s-a născut pe 26 aprilie în anul 1979 în Cahul, Republica Moldova. Activitatea sa de bază, alături de fratele său Vitalie, este de conducător artistic al Orchestrei Municipale condusă de Frații Advahov, de compozitor și interpret de muzică populară și clasică. Cariera muzicală și-a inceput-o de la frageda vârsta de 5 ani, alături de tatăl său care îl lua cu el sa bată toba. Primii ani de studii Vasile și i-a petrecut la Cahul, apoi la liceul Ciprian Porumbescu(fosta instituție de învățământ Eugen Coca) a fost acceptat la două instrumente: vioara si țambalul, cea mai îndragita de Vasile fiind totuși vioara. După absolvirea conservatorului din Chișinău, au pus împreună cu fratele său bazele tarafului fraților Advahov, care ulterior a obținut statut de Orchestra având peste 30 membri. Orchestra se bucură de un adevărat success atât în țară cât și peste hotarele ei, având colaborări cu diverși interpreți de muzică populară și usoară, cât și colaborări inedite cu orchestre de muzică simfonică sau colective rock.
BIOGRAFIE
Vasile Advahov s-a născut pe 26 aprilie 1979 în Cahul, Republica Moldova, în familia lui Vasile și a Agafiei Advahov. Tatăl a fost și primul lor ghid în lumea muzicii, rămânând cel mai exigent critic. Lui Vasile și fratelui său Vitalie nu li s-a impus să se facă muzicieni, totul s-a întîmplat parcă de la sine ‒ „chemarea sângelui lăutăresc”. Și-au urmat studiile muzicale departe de casă ‒ întâi au fost elevi la Liceul „Ciprian Porumbescu”, apoi a urmat Academia de Muzică, Teatru și Arte Platice „Gavriil Musicescu”, facultatea muzică clasică. Cât au fost liceeni, Vasile și fratele său Vitalie au fost membri ai Orchestrei „Mugurașii”, condusă de Gheorghe Banariuc.
În prezent, orchestra în care activează are o activitate concertistică fructuoasă și se bucură de succes din partea publicului. Orchestra Fraților Advahov colaborează cu interpreți atât din Republica Moldova cât și de peste hotarele ei și pleacă frecvent în turnee prin Republica Moldova, România, Bulgaria, Franța, Italia, Azerbaidjan și alte țări.
Anii copilăriei
Vasile Advahov s-a născut în familia lui Vasile și a Agafiei Advahov, tatăl lor fiind originar din Gotești, iar mama ‒ din Cârpești, raionul Cantemir. Ambii părinți erau profesori la Școala Pedagogică din Cahul. Vasile Advahov preda acordeonul și conducea mai multe grupuri de orchestre. În 1978, tatăl lor a absolvit Institutul de Arte de la Chișinău, clasa acordeon și dirijat de orchestră. Imediat după aceasta, a format o orchestră în care a adunat toți lăutarii de la sud, inclusiv pe Dumitru și Gheorghe Botgros, tatăl și, respectiv, fratele dirijorului „Lăutarilor”, Nicolae Botgros, pe Ion Marinovici, Ionel și Toma Acriș ș.a.
Vasile se ține minte pe sine de mic copil cu instrumentul in mână. Pe la 5 ani mergea cu tatăl la fuioare si bătea toba până aproape de miezul nopții. Originari de la sudul Moldovei, frații Vasile si Vitalie Advahov au făcut doi ani de școală muzicală la Cahul înainte de a veni la Chișinău. La prima vizită în capitală, orașul li s-a părut mare și rece, dar s-au acomodat foarte repede – erau împreună și asta era cel mai important.
Debutul si primele succese
Având un talent deosebit, Vasile a participat la numeroase concursuri muzicale. Cele mai importante premii pe care le-a obținut au fost:
Premiul Mare la festivalul internațional Hora 1992, București
Premiul I la Concursul internațional de violoniști 1995, Brașov
Premiul II la Concursul Filip Toderașcu
Premiul II la Concursul Barbu Lăutarul
Educatie
1997-2002 Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, catedra Instrumente cu corzi
1986-1997 Liceul Ciprian Porumbescu
Fondarea Orchestrei Fraților Advahov
Vasile și fratele său Vitalie au păstrat relații de prietenie cu mulți colegi de liceu și de cămin, unii devenindu-le mai târziu colegi de orchestră. Au avut și momente mai grele. După absolvirea Conservatorului, la fel ca majoritatea absolvenților, nu prea știau încotro s-o apuce. Așa că au decis să facă ceea ce știau mai bine – să cânte. „Nu am creat o orchestră ca să concurăm cu cineva, ci pentru că suntem muzicieni, ne place să cântăm și asta putem face mai bine”, spun frații Advahov. Astfel au pus bazele tarafului fratilor Advahov care mai târziu a evoluat intr-o orchestră. Din start, Vasile și Vitalie cântau acompaniați doar de un organist și un toboșar. Au avut îndrăzneala să iasă pe scena Palatului Național și să cânte în patru – atunci multă lume i-a încurajat, iar publicul i-a determinat să tindă spre mai mult. La scurt timp au format un taraf, iar ulterior, după ce numărul muzicienilor cu care au ajuns să faca echipă a crescut, au închegat orchestra. “Avem un colectiv minunat” – spun asta cu mândrie. La început a fost mai greu: nu aveau sediu și nici haine pentru scenă… s-au adresat la primăria municipiului Chișinău, care i-a susținut prin acordarea statutului de Orchestră municipală, le-au fost oferite locuri de muncă salarizate și li s-a oferit o sală unde să poată face repetiții. Vitalie Advahov menționa într-un interviu, că mai toți muzicienii din orchestră provin din familii lăutărești cunoscute ‒ fii lui M. Ciobanu, D. Buldumea, D. Hanganu, V. Duminică, Ștefăneț, Guțanu, Panainte, Mihalache, Cipilenco, Fieraru și alții. Astfel orchestra fraților Advahov a ajuns să se bucure de popularitate, inclusiv și grație faptului, că este formată din profesioniști. Inițial frații doreau să facă o orchestră nu prea mare doar cu vioară, acordeon, percuție și chitară. Treptat însă aplecându-și urechea la sfaturile și doleanțele mai multor specialiști au format o orchestră, care să-i mulțumească pe toți cu: violă, contrabas și alte instrumente pentru interpretarea muzicii populare și clasice.
In prezent participă în cadrul mai multor evenimente de importanță națională și peste hotare: Concerte de Ziua Independenței, Festivalul Mărțișor, Ziua Limbii Române, Revelion în Piața Marii Adunări Naționale la Chișinău, zilele culturii Moldovei la Baku, Hramul Orașului, diverse delegații și convenții, concert al diasporei moldovenești din Roma, Ziua Profesională a Lucrătorului Comunal, Ziua Profesională a Medicului, Ziua Agricultorului, concerte aniversare ale ansamblului Plăieșii și Nicolae Gribincea, Mihai Ciobanu și Zinaida Julea, Constantin Moscovici, Potcoava de Aur, Marca Comercială a Anului, Aniversarea a 10 ani ai postului de televiziune Favorit TV, Vipmagazin Omul Anului, precum și participări în diverse evenimente private.
Au parte de diverse apariții si interviuri în cadrul emisiunilor televizate. Pe parcursul activității artistice au efectuat înregistrări în studio și au colaborat pe scenă cu diverși artiști din Republica Moldova și România, așa ca: Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Irina Loghin, Fuego, Andra, Delia, Alex Calancea Band, Nicolai Furdui Iancu, fanfara Ciocîrlia, Nicolae Glib, Valentina Cojocaru, Ion Suruceanu, Mioara Velicu, Petrică Mîțu Stoian, Laura Lavric, Valentin Sanfira, Ileana Ciuculete, Adriana Antoni, Doina Sulac, Igor Cuciuc, Plăieșii și Nicolae Gribincea, Gheorghe Țopa, Marin Ganciu, Geta Burlacu, Igor Rusu, Pasha Parfeni, Cătălin Josan, Catharsis, Adrian Ursu, Nelly Ciobanu, Zdob și Zdub, Akord, Ioana Căpraru, Ana Barbu, Natalia Barbu, Lenuța Gheorghiță, Ștefan Vodă, Cristina Pintilie, Anișoara Dabija, Olga Busuioc, Natalia Proca, Constantin Moscovici, Zinuța Julea, Valy Boghean, Natalia Gordienco, Maria Iliuț, Adrian Ursu, Gheorghe Turda, orchestra simfonică dirijor Gheorghe Mustea, Iulian Gîrneț, Angry Band.
Titluri
Pentru merite în domeniul artei muzicale, succese în activitatea de creație și contribuție la promovarea tezaurului folcloric național, în 2007, frații Advahov au fost decorați cu titlul de Maeștri în Artă de către președintele Vladimir Voronin, iar în 2016 li s-a conferit titlul Artiști ai Poporului de către președintele Nicolae Timofti și li s-a oferit Distincția Ștefan cel Mare.[1]
Pentru activitatea concertistică au obținut în 2007 Premiul Potcoava de Aur ediția a II-a, iar pentru spectacolul “E sărbatoare și răsună muzica” au obtinut premiul VIP Concertul anului 2016
VIAȚĂ PERSONALĂ
Vasile Advahov este căsatorit din 11 noiembrie 2009 cu Ionela Advahov. La 9 martie 2010 au devenit părinți când a venit pe lume Daniel-Vasile, primul băiat, iar la 18 iunie 2012 au devenit parinții unui băiat pe nume Lucian-Ion.
DISCOGRAFIE
2005, ”Lume nu ma judeca” cu Zinaida Julea
2010 cu Mihai Ciobanu - „Lume, lume, cât de dragă-mi ești” și „O vioară, un cântec, un dor” (voce - Mihai Ciobanu, vioară - Mihăiță Ciobanu).
PIESE DE TOP
- Hangul
- Joc mare
- Sârba moldovenilor
- Hora mare
- În gară la Leordeni
- Hora staccato
- Hora fetelor
- Sîrba din căruță
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu