10 DECEMBRIE 2017
Bună ziua tuturor!
Este
o dimineața grea pentru mine!
S-au
împlinit 73 ani de când a plecat din această lume fratele meu Vasile Valerică
Dicu pe care nu l-am cunoscut, dar care m-a vegheat toată viața! Dumnezeu să-l
odihnească în pace împreună cu părinții mei Iancu și Hermina și cu tot neamul
lor cel adormit!
S-au
împlinit doi ani de când Gipsy nu mai este printre noi și poate că este mai
bine pentru ea că nu mai suferă. Au fost îngrozitoare ultimele 24 ore din viața
ei. Sper să existe și un Rai al animalelor și Gipsy să ajungă acolo și să se
întâlnească cu Pufuleț. Odihnă veșnică scumpă prietenă necuvântătoare!
Să aveți o sfântă și binecuvântată zi
de Duminică, cu pace, sănătate și bucurii!
Sf Mc Mina, Ermoghen și
Eugraf (dezlegare la pește); Duminica a 27-a după Rusalii – Tămăduirea femeii
gârbove
Sf Mc Mina
Sf Mc Mina era egiptean de neam iar
cu credinţa creştin şi cu slujba ostaş, fiind sub stăpânirea tribunului
Fermilian în Mitropolia Cotuanului. Atunci împărăţeau Diocleţian şi Maximian,
împăraţi păgâni care au dat poruncă în toate părţile ca, creştinii care nu se
vor închina idolilor, să fie munciţi şi omorâţi toţi; încât credincioşii
pretutindeni erau siliţi spre jertfe idoleşti.
Atunci fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească
cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, şi-a lăsat ostăşia şi s-a dus în
munte în pustie, mai bine voind a vieţui cu fiarele decât cu poporul care nu
cunoaşte pe Dumnezeu. Şi umbla din loc în loc prin munţi şi prin pustietăţi,
învăţând Legea Domnului, iar cu postul şi cu rugăciunea curăţindu-şi sufletul
său, slujea ziua şi noaptea adevăratului Dumnezeu. Apoi trecând multă vreme,
s-a făcut un mare praznic idolesc în cetatea Cotuanului, la care adunându-se
mulţime de popor păgânesc, se făceau diferite jocuri şi privelişti, alergări de
cai şi lupte în cinstea necuraţilor zei, la care privelişte privea toată
cetatea cu luare aminte, de pe locuri înalte.
Acel praznic, văzându-l Sfântul Mina mai înainte cu duhul, s-a aprins de râvnă
după Dumnezeu, şi lăsând munţii şi pustietatea, a venit în cetate şi în
mijlocul priveliştii a stat la un loc înalt, unde putea fi văzut de toţi, şi a
strigat cu glas tare: "Venit-am către cei ce nu mă caută pe mine, arătatu-m-am
celor ce nu întrebau de mine". Acestea strigând sfântul, toţi cei de la
privelişte şi-au întors ochii spre dânsul şi tăcând se mirau de îndrăzneala
lui. Acolo se afla şi Piros, ighemonul cetăţii.
Acela îndată a poruncit să prindă pe sfântul şi, aducându-l, l-a întrebat:
"Cine eşti tu?" Iar Sfântul Mina a strigat în auzul a tot poporul,
zicând: "Eu sunt robul lui Iisus Hristos, Care împărăţeşte în cer şi pe
pământ". Şi iar l-a întrebat ighemonul: "Străin eşti sau eşti
locuitor de aici? Şi cum ai îndrăzneala aceasta să strigi astfel în mijlocul
priveliştii?" Iar sfântul nerăspunzând la cuvintele lui, unul din ostaşii
cei ce stăteau înainte l-a cunoscut pe dânsul şi a zis: "Cu adevărat,
acesta este Mina ostaşul care era sub stăpânirea tribunului Fermilian".
Iar ighemonul a zis: "Oare ostaş ai fost, precum grăiesc aceştia despre
tine?" Sfântul a răspuns: "Aşa este, ostaş am fost şi petreceam în
cetatea aceasta; dar, văzând fărădelegile poporului celui amăgit de diavoli
care se închină idolilor iar nu lui Dumnezeu, pentru aceea am lepădat slujba
ostăşească şi am ieşit din cetate, ca să nu fiu părtaş fărădelegii şi pieirii
lor; şi am umblat până acum prin locuri pustii, fugind de oamenii cei
necredincioşi şi vrăjmaşi Dumnezeului meu. Iar acum auzind de praznicul vostru
cel necurat, am râvnit după Dumnezeul meu şi am venit să mustru orbirea voastră
şi să mărturisesc pe Unul, adevăratul Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pământul
cu cuvântul Său şi ţine toată lumea". Auzind acestea ighemonul, a poruncit
să ducă pe sfântul în temniţă şi să-l păzească până a doua zi. Iar el, toată
ziua aceea s-a îndeletnicit cu prăznuirea şi cu priveliştea.
A doua zi a şezut ighemonul la judecată şi scoţând din temniţă pe Sfântul Mina,
în toate chipurile voia să-l înduplece pe el la închinăciunea idolească,
făgăduindu-i daruri şi cu munci îngrozindu-l. Dar de vreme ce nu a putut să-l
înduplece cu cuvintele sale la credinţa cea idolească, a început a-l sili. Şi
dezbrăcându-l şi întinzându-l la pământ patru ostaşi, a poruncit să-l bată fără
cruţare cu vine de bou, încât curgeau şiroaie de sânge din rănile lui. Iar un
oarecare dintre cei ce stăteau acolo, cu numele Pigasie, a zis către sfântul:
"Miluieşte-te pe tine, omule, şi te supune poruncii ighemonului, mai înainte,
până nu va fi zdrobit trupul tău de răni. Eu te sfătuiesc, apropie-te de zei,
numai până la o vreme, ca să te izbăveşti de muncile acestea; iar pe urmă
iarăşi vei sluji Dumnezeului tău. Vei aduce o dată jertfă idolilor şi puţină
vreme vei sluji lor, ca să scapi de cumplitele munci".
Sfântul a răspuns cu asprime: "Du-te de la mine, lucrătorule al
fărădelegii, căci eu am jertfit şi încă voi jertfi jertfă de laudă Dumnezeului
meu, Care-mi dă ajutorul Său şi mă întăreşte în răbdare, încât muncile acestea
mai mult mi se par uşurare decât cumplită muncă". Mirându-se muncitorul de
răbdarea aceasta, a poruncit să pună asupra lui mai multe munci. Deci, sfântul
a fost spânzurat pe lemn şi cu unghii de fier strujit, iar muncitorul,
batjocorindu-l, zicea: "Oare simţi vreun fel de dureri, Mina? Oare îţi
plac muncile? Voieşti să-ţi mai îndulcesc această dulceaţă?"
Iar mucenicul, deşi pătimea, a răspuns ighemonului: "Nu mă vei birui
muncitorule cu muncile acestea de scurtă vreme, pentru că-mi stau înainte
ostaşii Împăratului ceresc care îmi ajută şi pe care tu nu-i vezi". Iar
ighemonul a poruncit slugilor să muncească mai aspru pe sfântul şi zicea:
"Nu mărturisi aici alt împărat afară de împăraţii romanilor". Iar
mucenicul răspundea: "Dacă aţi fi cunoscut voi pe adevăratul Împărat, nu
aţi fi hulit pe Cel mărturisit de mine; pentru că Acela este cu adevărat
Împărat al cerului şi al pământului şi nu este altul afară de Dânsul. Iar voi,
neştiindu-L pe El, Îl huliţi şi-L asemănaţi cu împăraţii voştri cei muritori,
cărora Cel de sus le-a dat cinstea cea împărătească şi stăpânirea, Însuşi fiind
Domn a toată făptura".
Ighemonul a zis către dânsul: "Cine este Acela Care dă stăpânire
împăraţilor şi stăpâneşte peste toţi?" Mucenicul a răspuns: "Iisus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care totdeauna viază, Căruia toate I se supun, cele
din cer şi cele de pe pământ. Acela este Care aşează în scaune pe împăraţi şi
le dă stăpânire". Muncitorul a zis: "Oare nu ştii că împăraţii
romanilor se mânie asupra tuturor celor care mărturisesc numele lui Hristos şi
au poruncit să-i omoare pe dânşii?"
Răspuns-a mucenicul: "Domnul a împărăţit, să se mânie popoarele. Dacă
împăraţii voştri se mânie asupra lui Hristos şi asupra creştinilor care
mărturisesc numele Lui, ce-mi pasă mie? Eu de acea mânie nu ţin seama, fiind
rob al Hristosului meu. Numai de aceasta am grijă, ca să petrec în mărturisirea
Preasfântului Său Nume până la moarte şi să mă îndulcesc de dragostea Lui, de
care cine mă va putea despărţi? Necazul sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea,
sau nevoia, sau sabia? Nimic nu mă va despărţi pe mine de dragostea lui
Hristos!"
După aceasta muncitorul a poruncit să frece rănile lui cu petece de păr. Şi
acestea făcându-se, mucenicul zicea: "Acum mă dezbrac de haina cea de
piele şi mă îmbrac cu veşmântul mântuirii". Apoi a poruncit muncitorul
să-l ardă pe sfânt cu făclii aprinse şi a fost ars tot trupul lui, iar el
tăcea. Şi l-a întrebat pe el ighemonul: "Oare nu simţi focul, Mina?"
Sfântul a răspuns: "Dumnezeul nostru pentru Care pătimesc, este foc
mistuitor şi-mi ajută mie şi pentru aceea nu bag în seamă focul acesta cu care
mă ardeţi şi nu mă tem de muncile voastre cele de multe feluri. Pentru că îmi
aduc aminte de cuvintele Domnului meu din Evanghelie: Nu vă temeţi de cei ce
ucid trupul, căci sufletul nu pot să-l ucidă".
Zis-a lui ighemonul: "Cum grăieşti tu acestea, căci ai petrecut toţi anii
vieţii tale în oaste şi ştii carte?" Sfântul a răspuns: "Domnul
nostru Iisus Hristos a zis nouă: Când veţi fi duşi înaintea împăraţilor şi a
domnilor pentru Mine, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi grăi, că vi se va da în
acel ceas gură şi înţelepciune cu care veţi grăi". Iar ighemonul a
întrebat: "De unde a ştiut Hristosul vostru că veţi pătimi pentru Dânsul
unele ca acestea?"
Sfântul a răspuns: "De vreme ce este Dumnezeu adevărat, apoi este şi
înainte-văzător. El a ştiut şi ştie toate cele ce vor fi şi mai înainte de a se
face oarecare lucruri; toate sunt ştiute de El, şi chiar şi gândurile noastre
le cunoaşte". Iar ighemonul neştiind ce să spună împotriva acestora, a zis
către sfântul: "Mina, lasă cuvântarea cea multă şi alege una din două: sau
fii al nostru, ca să nu te muncim mai mult, sau fii al lui Hristos, ca să te
pierdem odată".
Sfântul a răspuns cu mare glas: "Al lui Hristos am fost, sunt şi voi
fi!" Iar ighemonul a zis: "Dacă voieşti, te voi lăsa două sau trei
zile ca să te gândeşti bine şi să ne dai răspunsul cel de pe urmă".
Sfântul a răspuns: "Nu două sau trei zile au trecut de când sunt creştin,
şi n-am cugetat niciodată să mă lepăd de Dumnezeul meu. Deci nu se cade mai
mult a gândi, nici a nădăjdui ighemoane altceva a auzi de la mine, decât numai
acest răspuns de pe urmă: de Dumnezeul meu nu mă voi lepăda şi idolilor voştri
nu voi jertfi, nici nu voi pleca genunchiul meu înaintea celor fără de
suflet".
Atunci ighemonul, mâniindu-se mai mult, a poruncit să aştearnă pe pământ
cârlige şi multe cuie de fier şi peste acelea să târască legat pe Sfântul Mina.
Iar el, ca şi când ar fi fost tras pe nişte flori, mai cu îndrăzneală defăima
pe zei şi nebunia poporului celui înşelat de diavoli. Iar ighemonul a poruncit
să-l bată cu vergi de plumb şi a fost muncit astfel mult timp. Iar unul din
ostaşii care erau acolo, anume Iliodor, a zis către muncitorul: "Stăpâne
ighemoane, nu este tăinuit luminării tale cum că neamul creştinesc este
nepriceput şi nu bagă seama de munci, ca şi o piatră sau lemn fără suflet, iar
moartea o socotesc că pe o băutură dulce. Deci, nu te osteni mai mult, ci
porunceşte mai degrabă a sfârşi pe acest creştin împietrit".
Îndată ighemonul a dat această hotărâre asupra sfântului: "Pe Mina,
ostaşul cel rău, care a căzut în credinţa creştinească, iar porunca
împărătească nu a vrut s-o asculte, nici a voit să jertfească zeilor, poruncim
să se taie cu sabia, şi trupul lui să fie ars în foc înaintea tuturor".
Deci, luând ostaşii pe Sfântul Mucenic Mina, l-au dus după cetate şi i-au tăiat
capul; apoi aprinzând un foc mare au aruncat într-însul sfântul trup
mucenicesc. Iar oarecare dintre credincioşi, după ce s-a stins focul, au venit
acolo şi au apucat părţi din moaştele sfântului care rămăseseră din foc.
Învelindu-le în pânza curată, le-au uns cu aromate, iar după puţină vreme le-au
dus în patria lui şi le-au pus la loc cinstit, pe care loc mai pe urmă au zidit
şi o biserică în numele lui; şi multe minuni se săvârşeau într-însa cu
rugăciunile sfântului.
Rugăciune către Sfântul Mare
Mucenic Mina
O,
preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule;
primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca
la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat
scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă
rog ție: vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi
bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și
sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și
mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu
vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de
ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege
pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești
luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiidcă ne-am încredințat că și după
mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și
cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine
întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni
făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând
spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?
Minunile
și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la
ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea
la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai
scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din
mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.
Asemenea
și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini,
fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre
închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce
o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și
șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată
l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea
curat. De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu
glabeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar
în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și
evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină.
Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice
facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea
încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l
treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca
atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru
aceeea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu
lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te
rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui
ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și
te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să
fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri
izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și
preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și
pururea și în vecii vecilor. Amin.
Biserica
„Sfântul Mina-Vergu“ din București adăpostește o parte din moaștele Sfântului
Mare Mucenic Mina. În 1874 au fost aduse moaștele Sfântului Mina și icoana sa
făcătoare de minuni. Cu adevărat, Sfântul Mina s-a arătat milostiv și ajutător
celor oropsiți. Așa au simțit și boierii Vergulești, cea de-a doua generație de
ctitori ai Bisericii „Sfântul Mina-Vergu“ din București, când s-au hotărât să
trimită un emisar la Mănăstirea „Prodromu“, în muntele Athos, acum 150 de ani,
pentru a cumpăra, cu două mii de galbeni, câteva părticele din moaștele
Sfântului Mina, pe care le-au așezat într-o raclă, în biserica înnoită de ei.
Avva Dorotei, starețul mănăstirii la acea vreme, a scris în „Patericul Athonit“
câteva cuvinte tulburătoare: „Pe mucenicul Mina nu-l cunoaște nimeni, dar l-am
văzut toți, căci li s-a arătat, în vis sau aievea, pe pământ, în aer și pe apă,
noaptea sau ziua, tuturor celor care l-au chemat în ajutor“.
De un veac și jumatate încoace, toți creștinii ce se roagă fierbinte în această biserică au primit răspuns bun, fiecare după sufletul său. Dovada că moaștele Sfântului săvârșesc minuni stau verighetele, inelele, colierele și brățările prețioase înșirate pe lanțuri de aur, sub sticla icoanei Sfântului Mina, dăruite drept danii, în semn de recunoștință, de creștinii ce și-au binemeritat milostivirea Marelui Mucenic.
De un veac și jumatate încoace, toți creștinii ce se roagă fierbinte în această biserică au primit răspuns bun, fiecare după sufletul său. Dovada că moaștele Sfântului săvârșesc minuni stau verighetele, inelele, colierele și brățările prețioase înșirate pe lanțuri de aur, sub sticla icoanei Sfântului Mina, dăruite drept danii, în semn de recunoștință, de creștinii ce și-au binemeritat milostivirea Marelui Mucenic.
Duminica a 27-a după Rusalii – Tămăduirea femeii gârbove
Ev. Luca 13, 10-17
În vremea aceea Iisus învăţa, într-o zi
de sâmbătă, în sinagogă. Şi iată era acolo o femeie care avea, de optsprezece
ani, un duh de slăbiciune, şi care era gârbovă de nu putea să se ridice în sus
nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: femeie, eşti dezlegată
de neputinţa ta. Şi şi-a pus mâinile peste dânsa şi îndată s-a îndreptat şi a
început să slăvească pe Dumnezeu. Atunci mai marele sinagogii, mâniindu-se,
pentru că Iisus o vindecase sâmbăta, a luat cuvântul şi a grăit poporului: şase
zile sunt în care trebuie să se lucreze omul; deci veniţi în aceste zile şi vă
vindecaţi, şi nu în ziua sâmbetei. Iar Domnul i-a răspuns şi a zis:
făţarnicilor, fiecare dintre voi nu-şi dezleagă, oare, în ziua sâmbetei, boul
sau asinul de la iesle şi nu-l duce să-l adape? Dar această femeie, care este
fiica lui Avraam şi pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se
cădea, oare, să fie dezlegată de legătura ei în ziua sâmbetei? Şi zicând El
acestea, s-au ruşinat toţi cei care erau împotriva Lui, iar poporul întreg se
bucura de faptele măreţe săvârşite de Dânsul.
Ap. Efeseni 6, 10-17
Fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi
întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să
puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. Căci lupta noastră nu este
împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva
stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva
duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. Pentru aceea, luaţi toate armele lui
Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea şi, toate biruindu-le, să
rămâneţi în picioare. Staţi, deci, tari, având mijlocul vostru încins cu
adevărul şi îmbrăcaţi fiind cu platoşa dreptăţii, şi încălţaţi picioarele
voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luaţi pavăza credinţei,
cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.
Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.
Predică la Duminica a XXVII-a după Rusalii - Despre
zavistie și fățărnicie (Părintele Cleopa Ilie)
Niciodată Domnul și
Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu a mustrat pe păcătoși așa de aspru ca
pe cărturari, pe farisei și pe legiuitorii fățarnici și plini de zavistie.
„Zavistia este maica uciderii și decât preadesfrânarea este mai
rea” (Sfântul Ioan Gură de
Aur, „Împărțire de grâu", Buzău, 1833, p. 164)
Iubiți credincioși,
Ați auzit în Sfânta Evanghelie de azi, cum mai-marele sinagogii,
din râvnă pentru cinstirea sâmbetei, și-a ascuns zavistia și fățărnicia sa,
zicând: „Șase zile sunt în care se cade a lucra. Deci în acele zile
venind, vindecați-vă, iar nu în ziua sâmbetei” (Luca 13, 14). Vedeți,
frații mei, ce zavistie și fățărnicie acoperită? Vedeți ce viclenie ascunsă,
sub râvna pentru lege? Oare credea el cele ce zicea? Oare erau în mintea și în
inima lui cele ce avea pe buzele lui? Zavistia stăpânea pe acest om, nu râvna
pentru cele sfinte. Oare nu știa el că Dumnezeu a rânduit sâmbăta ca încetare
de lucrul mâinilor, iar nu încetarea lucrării faptelor bune și, mai ales,
vindecarea unei femei bolnave?
Niciodată Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, nu a
mustrat pe păcătoși așa de aspru ca pe cărturari, pe farisei și pe legiuitorii
fățarnici și plini de zavistie. Căci păcătoșii când se întorceau la pocăință
din toată inima, cu mare milă și iubire îi primea Dumnezeu. Iar când era
învinuit de cărturari și farisei că umblă cu păcătoșii și stă la masă cu ei, El
le zicea: „N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință” (Matei
9, 13). Și iarăși: „N-au trebuință cei sănătoși de doctori, ci cei bolnavi”
(Matei 9, 12). Însă cărturarilor le zicea: „Vameșii și desfrânatele merg
înaintea voastră întru Împărăția Cerurilor” (Matei 21, 31), fiindcă în inima
lor Fiul lui Dumnezeu a văzut cele mai cumplite patimi, ca: mândria, zavistia,
ura, viclenia, slava deșartă, fățărnicia și altele multe de acest fel. Dar să
revenim la cuvântul nostru și să vorbim despre zavistie și fățărnicie, de care
v-am amintit.
Zavistia este patima cea mai cumplită, care, după învățătura Sfinților Părinți se
zice „naștere a diavolului" și mai rea decât însuși diavolul.
Pentru a arăta că zavistia este mai rea și decât diavolul, să ne
ducem cu mintea la împăratul Saul și la David. Saul zavistuia foarte mult pe
David și căuta în tot chipul să-l omoare. Pentru ce? Pentru că David a ucis pe
Goliat Filisteanul, vrăjmașul de temut al poporului lui Israel (I Regi 17, 24),
iar când David se întorcea biruitor de la uciderea lui Goliat, au ieșit femeile
în întâmpinarea lui David din toate cetățile lui Israel, cântând și jucând cu
timpane, cu fluiere și alăute, și ziceau: „Bătut-au Saul cu miile și David cu
zecile de mii. Și s-a mâniat Saul foarte tare și nu a plăcut în ochii lui Saul
cuvântul acesta și a zis: Lui David i s-au dat zecile de mii și mie numai mii?
Și ce mai lipsește fără numai împărăția? Și s-a uitat rău Saul din ziua aceea
la David” (I Regi 18, 7-9). Și din ziua aceea, zavistuia Saul foarte pe David
și căuta în tot chipul să-l piardă, iar a doua zi a căzut duh rău de la
Dumnezeu peste Saul și a rămas uimit în mijlocul casei lui. Și David cânta din
harfă cu mâna sa și gonea duhul rău de la Saul. Duhul rău auzind cântarea lui
David, fugea de la Saul, dar zavistia din inima lui nu fugea, căci îndată ce se
trezea din chinurile duhului rău, lua sulița ca să-l omoare pe David și David,
ferindu-se din fața lui Saul, acesta a lovit cu sulița în peretele casei (I
Regi 18, 10-11; 19, 9-10).
De aici oricine poate cunoaște că zavistia este mai rea
decât diavolul, deoarece diavolul fugea de la Saul, când cânta David, dar
nu și zavistia din inima lui.
Auzim și pe dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur care zice
așa: „Zavistia este maică a uciderii și mai rea decât preadesfrânarea. Căci
aceasta stă la om cât timp este robit de ea, iar tirania zavistiei biserici
întregi a răsturnat și toată lumea a vătămat-o. Aceasta, cum am zis, este maică
uciderii, căci a făcut pe Cain să ucidă pe fratele său (Facere 4, 8). Aceasta a
făcut pe Isav să urască și să prigonescă pe fratele său Iacov (Facere 27, 41).
Aceasta a făcut pe diavol să înșele pe om în Rai" (Sfântul Ioan Gură de
Aur, op. cit., p. 168) (Facere 3, 1-5). Apoi continuă: „Dar tu acum nu omori,
ci mult mai multe și mai cumplite decât uciderea faci, căci te rogi ca fratele
tău să pătimească cele de ocară și curse dinspre toate părțile îi întinzi ca să
vatămi pe fratele tău.
Deci, ori de miluiești, ori de priveghezi, ori de postești, cu
acest scop te-ai făcut mai necurat decât toți dacă zavistuiești pe fratele tău.
Deci să știi că lucru rău este zavistia și lipsită de toată iertarea și mai
cumplită și decât rădăcina tuturor răutăților, că iubitorul de argint atunci se
bucură când ia, iar zavistnicul atunci se bucură când altul nu ia.
Diavolul zavistuiește numai pe om, iar dintre
diavoli pe nici unul. Iar tu pe om
zavistuiești și împotriva celui de un neam cu tine stai. Și ce iertare vei
dobândi? Care cuvânt de îndreptare vei da tu, cel ce, când vezi pe fratele tău
în îndestulare, tremuri și te îngălbenești în loc să te veselești? Deci aceasta
să înțelegi, că cela ce este zavistuit, se va trezi și mai strălucit se va
face; iar zavistuitorul mai multe rele va aduna asupra sa... Pentru care
pricină, spune-mi, zavistuiești pe fratele tău? Că a luat mare dar duhovnicesc?
Și de la cine a luat, spune-mi? Au nu de la Dumnezeu?
Deci către Acela primești gândul zavistiei în inima ta, care a
dat Darul? Văzut-ai de unde se trage răul și ce vârf al păcatelor se face și
cât îți sapă ție prăpastia muncii? Și ce poate fi mai ticălos decât sufletul
acela, care ieri era prieten cu prietenul tău și se împărtășea cu el de cuvinte
și de masă, apoi îndată, pentru că a văzut pe fratele său slăvindu-se, a
aruncat de la sine masca prieteniei și a intrat sub fața
vrăjmașului, mai bine zis a turbării!" (Sfântul Ioan Gură de Aur, op cit.,
p. 174).
Apoi zice: „Ce faci omule? Socotești că este de mare folos a
surpa bunătățile aproapelui? Dar mai înainte de acelea, surpi pe ale
tale". Și iar zice: „Măcar semne de va face cineva, măcar feciorie de ar
avea, măcar post sau culcare pe jos, și pentru faptele sale cele bune de va
ajunge la îngeri, dacă va avea această boală și meteahnă a zavistiei, va fi mai
necurat decât toți" (Sf. Ioan Gură de Aur, op cit., Cuvânt pentru
zavistie).
Iubiți credincioși,
Aceste cuvinte și învățături pe care le-ați auzit până aici,
despre zavistie, nu sunt ale mele, ci ale Sfântului și dumnezeiescului părinte
Ioan Gură de Aur. De aceea ele sunt vrednice de ținut minte cu toată evlavia,
spre folosul nostru.
Și acum să arătăm câteva lucruri despre cea de-a doua patimă,
despre fățărnicie.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, descoperind această blestemată
patimă în inima mai-marelui sinagogii, i-a zis: „Fățarnicilor, fiecare din voi
nu-și dezleagă sâmbăta boul sau asinul său de la iesle și îl duce de îl adapă?
Dar pe această fiică a lui Avraam, pe care a legat-o satana de optsprezece ani,
nu se cădea a o dezlega din legătura aceasta în ziua sâmbetei?” (Luca 13,
15-16). Iată, frații mei, cum știutorul de inimi Iisus Hristos vădește patima
fățărniciei ce era încuibată în inima mai-marelui sinagogii și cu câtă
înțelepciune îi arată lui și tuturor celor de față, datoria sfântă de a ajuta
pe cei bolnavi și de a-i scoate din primejdiile care vor fi, fără a ține seama
că este sărbătoare sau nu.
Că spune: „Dacă fiecare din voi dezleagă dobitocul său
să-l ducă la apă în ziua sâmbetei, apoi cu cât mai cuviincios și de nevoie este
a dezlega un suflet din legătura satanei în ziua sâmbetei?" Și în
alt loc a arătat că nu omul s-a făcut pentru sâmbătă, ci sâmbăta pentru om
(Marcu 2, 27), arătând cât de mare cinste are omul de la Dumnezeu, față de
sărbătorile ce i s-au rânduit a le ține și că mai mare este fapta milostivirii
față de om, decât însăși ținerea sărbătorii în care se cuvine bine a face.
Dar, frații mei, este bine să adâncim mai mult cele despre
fățărnicie. Să știm că „fățărnicia este un greu și cumplit păcat, care are ca
rădăcină vicleșugul, iar ca roade: minciuna, amăgirea, măiestria, agoniseala
cea rea, necinstea și vătămarea aproapelui" (Cazania, București, 1857, p.
555). Dicționarul Noului Testament spune că „omul fățarnic este
nesincer, prefăcut, mincinos și viclean" (Pr. Ioan Mircea, op.
cit., p. 155). Iar în Sfânta Scriptură citim următoarele: oamenii fățarnici
cinstesc pe Dumnezeu „numai cu buzele" (Isaia 29, 13; Ieremia 12, 2).
Oamenii fățarnici nu fac cele ce zic (Iezechiel 33, 31). Oamenii fățarnici sunt
cucernici numai la arătare (II Timotei 3, 5). Oamenii fățarnici se îngrijesc
numai de curățenia cea din afară (Matei 15, 2-6). Oamenii fățarnici sunt
observatori numai la lucrurile cele mici și neînsemnate (Matei 23, 23-24; Luca
11, 42). Iată pentru ce Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca un adevărat
Dumnezeu și știutor al inimilor a mustrat cu asprime pe cărturari, pe farisei
și pe legiuitorii poporului lui Israel, care erau bolnavi și orbiți foarte de
această blestemată patimă și de atâtea ori cu vaiul i-a amenințat, zicându-le:
„Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici, că închideți Împărăția
Cerurilor înaintea oamenilor că nici voi nu intrați, nici pe cei ce vor să
intre nu-i lăsați” (Matei 23, 13). „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici, că mâncați casele văduvelor și cu fățărnicie îndelung vă rugați.
Pentru aceasta mai multă osândă veți lua” (Matei 23, 14), și iarăși: „Vai vouă,
cărturarilor și fariseilor, că înconjurați marea și uscatul ca să faceți un
ucenic, și dacă l-ați făcut, îl faceți fiu al gheenei îndoit decât voi” (Matei
23, 15). Iar văzând orbirea lor spirituală, le zicea: „Călăuze oarbe” (Matei
23, 16), „Nebuni și orbi” (Matei 23, 17), „Șerpi, pui de vipere” (Matei 23, 33)
și alte nume de ocară, prin care făcea cunoscută răutatea, viclenia și
fățărnicia lor.
Dacă luăm aminte la învățătura Domnului din Sfânta Evanghelie,
putem cunoaște că nici un păcat nu a fost mustrat așa de aspru și amenințat cu
vaiul și cu osândă veșnică, mai mult ca păcatul fățărniciei, pe care
Mântuitorul l-a descoperit în inimile cărturarilor, ale fariseilor și ale
legiuitorilor poporului Israel. Dar pentru care pricină acest lucru? Pentru că
nici un păcat al firii omenești nu este mai complicat cu alte multe păcate, ca
fățărnicia. De aceea, Mântuitorul, în alt loc, acest păcat cumplit l-a asemănat
cu aluatul, zicând: „Feriți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia”
(Luca 12, 1), căci precum aluatul dospește toată frământătura, așa și păcatul
fățărniciei strică și otrăvește toată așezarea sufletului celui ce se
îmbolnăvește de acest păcat.
În continuare vă voi spune două istorioare,
una despre zavistie și alta despre fățărnicie.
Împăratul Leon cel Înțelept, stând odată de vorbă cu niște
filosofi creștini, aceia i-au spus că păcatul zavistiei și al iubirii de argint
sunt egale în răutate. Iar împăratul a poruncit să-i caute doi oameni care ar
fi vătămați la suflet de aceste două patimi. Cei trimiși de împărat au găsit ce
căutau și le-au zis: „Vă cheamă împăratul să vă cunoască și să vă dea câte un
dar mare". Aceia s-au bucurat mult de această chemare, neștiind la ce sunt
chemați. Și îndată au venit. „Vreau să fac milă cu voi și să vă dau câte un
dar". Și a chemat mai întâi pe iubitorul de argint și i-a zis: „Ție o
să-ți dau daruri mari, iar celui ce vine după tine îi vor da îndoit decât ție.
Ce vrei să-ți dau?" Iar iubitorul de argint, stând puțin pe gânduri, a
zis: „Măria Ta, eu vreau să-mi iei jumătate din averea mea!" Împăratul a
tăcut și i-a zis: „Du-te și să vină celălalt (zavisnicul)". Și i-a zis și
acelui: „Cere de la mine orice dar, însă să știi că celuilalt îi voi da îndoit
ca ție!" Iar omul cel zavistnic, gândin-du-se puțin, a zis: „Măria Ta, mie
să-mi scoți un ochi!" Apoi chemându-i pe amândoi, le-a zis: „Vai de voi,
oameni blestemați, am făcut cu voi o experiență și rău ați ieșit înaintea mea
amândoi! Mergeți și vă îndreptați viața prin spovedanie curată și prin pocăință
adevărată, ca să nu vă pierdeți sufletele voastre!"
Apoi chemând pe filosofi le-a spus din cercare, cum iubitorul de
argint a cerut să i se ia jumătate din avere cu scopul ca celuilalt să i se ia
toată averea și să nu aibă cumva mai mult decât el. Iar cel zavistnic, cum a
cerut să i se scoată un ochi, spre a-i scoate celui de-al doilea pe amândoi. Și
a zis către filosofi: „Acum am văzut că mare dreptate aveți voi, că
zavistia și iubirea de argint, sunt egale în răutate".
Iată și a doua istorioară. Un călugăr se fățărnicea în toată
vremea că este sfânt și, la arătare, postea mult și se înfrâna la toate, ca
să-l laude oamenii și ceilalți călugări; iar pe ascuns mânca și bea mult și
făcea și alte răutăți, ferindu-se de ochii oamenilor, ca să nu afle răutățile
lui.
Dar venind fără de veste peste el o boală grea și, apropiindu-se
de moarte, a chemat pe călugări și pe frați la el. Și venind mulți din soborul
mănăstirii, a început a plânge cu amar și tremurând de frică, a zis către
dânșii: „Frații mei, vai mie, căci eu împreună cu voi de atâția ani petrecând,
mă arătam că sunt mare postitor, dar acest lucru îl făceam numai de fățărnicie,
spre a fi lăudat de voi și de oameni. Iar eu mâncam pe ascuns și beam mult, și
alte păcate grele am făcut. Și iată acum sunt dat spre mâncare balaurului, care
a legat picioarele și genunchii mei cu coada sa, iar capul lui la gura mea stă
și așteaptă să smulgă sufletul meu și să-l ducă la pierzare!" Și zicând
acestea a murit.
Astfel, mare spaimă a cuprins pe toți cei de față, iar starețul
acelor călugări, care venise și el acolo, a zis către toți: „Vedeți,
fraților, cât de mare este prăpastia păcatului fățărniciei și al mâncării pe
ascuns?" (din Everghetinos, al Sf. Grigorie Dialogul, p.
129-131).
Iubiți credincioși,
„Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința
adevărului să vină” (I Timotei 2, 4). El ne-a învățat în Sfânta și dumnezeiasca
Evanghelie, cum trebuie să viețuim în această lume și cum să fie cuvântul
nostru, față de alții, când a zis: „Fie cuvântul vostru: da, da și nu, nu, iar
ce este mai mult decât aceasta, de la cel viclean este” (Matei 5, 37). Adică ce
cugetă inima ta și simte inima ta aceea să grăiască și gura ta. Că dacă una
gândim și avem în inimă și alta facem și vorbim suntem fățarnici și nu vom
scăpa de osândă. Acestea sunt lucruri ale diavolului și ale fățărniciei, despre
care zice Sfântul Apostol Iacob: „Să fie vouă ce este da, da, și ce
este nu, nu, ca să nu cădeți sub judecată” (Iacob 5, 12).
Să ne izbăvim cu ajutorul lui Hristos și de păcatul ucigaș de
suflet al zavistiei care robește și omoară multe suflete. De amândouă
aceste păcate putem scăpa numai prin multă rugăciune, prin deasă
spovedanie, prin milostenie și cugetare la moarte. Să cerem harul lui Dumnezeu
în toate, să ne rugăm mereu, să ne socotim mai păcătoși decât alții și să iubim
din inimă pe toți.
Acestea înțelegându-le, frații mei, să ne rugăm din toată inima
noastră către preamilostivul Dumnezeu, să ne păzească de toate păcatele, dar
mai ales de aceste două patimi prea cumplite, adică zavistia și fățărnicia, ca
să ne mântuim sufletele noastre. Amin.
ARTĂ
CULINARĂ – REȚETE PENTRU DEZLEGARE LA PEȘTE 10 Decembrie
A.
PLĂCINTE, GUSTĂRI
File de
cod pescăresc
·
2 kg cod
·
175 g ulei
·
500 g roşii
·
100 ml vin
·
30 g usturoi
·
100 g bulion
·
Cimbru
·
Piper
·
Sare
Codul se
decongelează, se spală în mai multe ape, se scot fileurile şi se aşază într-o tavă
cu ulei, se condimentează cu usturoi tocat, piper, sare şi cimbru.
Se
toarnă restul de ulei peste peşte şi se dă tava la cuptor timp de 25 minute.
Se
scoate din cuptor şi se toarnă peste peşte bulion diluat cu apă, se aşază pe
fiecare fileu de cod câte o jumătate de roşie şi se dă tava din nou la cuptor
timp de 15 minute.
Se
serveşte rece sau cald, după preferinţă.
B.
SALATE
Salată
de cartofi cu macrouri
·
1 kg cartofi
·
500 g macrouri
·
200 g castraveţi în oţet
·
250 g ceapă
·
150 g măsline
·
100 g ulei
·
75 ml oţet
·
Piper
·
Sare
Cartofii se
fierb în coajă, se curăţă şi se taie feliuţe.
Macrourile
se fierb în apă cu sare, se scot fileurile şi se taie în cubuleţe; castraveţii
se taie în cuburi, iar ceapa sub formă de peştişori.
Se
amestecă totul, se pune uleiul şi oţetul, se potriveşte gustul de sare şi piper
şi se aranjează pe un platou.
Se
decorează cu măsline.
C.
SOSURI
În loc de sos, pentru că nu avem
nevoie în reţetele de azi, voi posta reţeta
pentru mămăligă pripită.
·
200 g mălai
·
800 ml apă
·
Sare
Se pune apa la fiert
într-un ceaun, se adaugă sare, iar în momentul în care apa a dat în fiert se
adaugă mălaiul în ploaie, amestecându-se cu un tel sau făcăleţ până ce mămăliga
s-a legat.
Se
micşorează flacăra şi se lasă câteva minute să fiarbă încet.
Cu
o lingură de lemn se desprinde mămăliga de pe margini, se netezeşte pe deasupra
şi se răstoarnă pe un platou sau pe un fund de lemn.
Atenţie:
după golirea ceaunului de mămăligă acesta se va umple cu apă.
D.
BORŞURI, SUPE, CREME DE
LEGUME
Ciorbă
de capete şi cozi de peşte acrită cu zeamă de varză
·
1,5 kg capete şi cozi de
crap
·
150 g morcovi
·
50 g albitură
·
100 g ţelină
·
200 g ceapă
·
700 g roşii
·
150 g ulei
·
2 legături verdeaţă
·
1,5 l zeamă de varză
·
Sare
Se taie
zarzavatul în cuburi, ceapa se toacă mărunt, se călesc împreună în ulei, se
sting cu apă şi se pun la fiert.
Când
zarzavatul este aproape gata se adaugă roşiile, ce au fost curăţate de coajă şi
seminţe şi tăiate cubuleţe, cât şi zeama de varză, care a fost fiartă separat.
Se
potriveşte gustul de sare.
Capetele
şi cozile de peşte se curăţă de solzi.
Se
scoate osul amar precum şi branhiile din capete.
Se
spală în mai multe ape, se adaugă la ciorbă şi se lasă la fiert 10 minute.
Când
este gata se adaugă verdeaţa tocată.
E.
MÂNCĂRURI
Crap pe
varză
·
1 kg crap
·
2 kg varză
·
125 g ulei
·
150 ml vin
·
300 g roşii
·
30 g bulion
·
Piper
·
Sare
Se curăţă
peştele şi se taie în bucăţi potrivite.
Varza
se toacă mărunt şi se căleşte în ulei până ce se înmoaie.
Se
stinge cu bulion diluat cu vin şi se condimentează cu sare şi piper boabe.
Se
aşază deasupra bucăţile de peşte care au fost presărate cu sare şi unse cu ulei
şi se dă vasul la cuptor.
După
30 minute se aşază peste varză şi peşte felii de roşii şi se dă vasul, din nou
la cuptor, pentru 15 minute.
Se
serveşte cald cu mămăliguţă fierbinte.
F.
DULCIURI
Desert
ultrarapid cu fulgi de ovăz
* fulgi de ovăz
* fulgi de ovăz
·
miere (sau zahăr dacă nu
ai miere)
·
nuci măcinate
·
coajă de lămâie rasă
·
Scorţişoară
·
Stafide
·
Cacao
Se amestecă toate ingredientele
în proporţia dorită (în funcţie de persoană: mai mult sau mai puţin dulce, mai
aromat sau deloc, mai vârtos sau mai fluid...), cu o cană de apă fiartă şi
răcită (sau chiar fierbinte).
Este un desert delicios şi natural făcut fără
cuptor pe care îl pregătesc de câte ori n-am timp şi vreau sa mănânc ceva
dulce, special.
ISTORIE PE ZILE 10 Decembrie
Evenimente
·
1389: Se
incheie intre domnul muntean Mircea cel Batran si regele Poloniei, Wladislaw
Iagello, Tratatul de la Radom. Tratatul dintre regele polon și domnitorul român
era încheiat de pe poziții egale, ca între doi suverani. Principala prevedere
consta în sprijin reciproc obligatoriu împotriva dușmanului comun – regele
Ungariei – iar sprijinul împotriva altor inamici ai uneia dintre părți era
lăsat la latitudinea celuilalt.Tratatul a fost înnoit în 1404 si în
1410. Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 31 ianuarie
1418), domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 (sau
mai 1395) și între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418.
·
1510: Portughezii condusi de amiralul Albuquerque cuceresc
orasul indian Goa, puternic centru comercial aflat sub stapanire
musulmana.
·
1817: Mississippi devine
cel de-al douăzecilea stat al Statelor Unite ale Americii.
Simultan, Teritoriul Mississippi,
entitate administrativă pre-statală a statului omonim este oficial dezmembrat.
·
1848: Charles-Louis-Napoléon
Bonaparte a fost ales presedinte al Frantei, functie pe care a
detinut-o pana in 2 decembrie 1852, cand s-a proclamat imparat, sub numele de
Napoleon al III-lea. A fost nepotul de frate al împăratului Napoléon I,
fiul fratelui acestuia Louis Bomaparte, care s-a căsătorit cu Hortense de
Beauharnais, fiica din prima căsătorie a soției lui Napoléon, Josephine
de Beauharnais. Paternitatea lui Louis-Napoléon a fost adusă în discuție
si Louis-Napoléon însuși avea suspiciuni legate de legitimitatea sa, deși
mulți istorici au ajuns la concluzia că a fost intr-adevar conceput de Louis
Bonaparte și Hortense.
·
1868:
La Londra,
la intersecția Bridge Street cu Parliament Square, este montat primul semafor din
lume: un felinar aflat în vârful unui stâlp metalic înalt de șapte metri, care,
alimentat cu gaz, avea o lumină când verde când roșie.
Primul semafor electric pentru reglementarea circulației pe străzi, a fost
instalat în 1914,
în SUA,
la Cleveland.
·
1898: Războiul
Hispano-American a luat sfârșit prin semnarea păcii de la Paris,
prin care Spania a recunoscut independența Cubei și a cedat Guamul,
Filipinele și Porto Rico, Statelor Unite ale Americii.
·
1901: La Stockholm, Suedia, au fost decernate primele premii
Nobel pentru cercetarile in fizica, medicina, chimie, literatura si pace.
Ceremonia a avut loc la comemorarea a cinci ani de la moartea savantului Alfred
Nobel, care si-a donat intreaga avere pentru premierea anuala a celor mai
importante descoperiri. In prezent, premiile Nobel sunt considerate cele mai
importante distinctii care se acorda in diverse domenii de activitate. Chiar si
acum s-a pastrat obiceiul ca premiile sa fie acordate in cadrul unei impozante
ceremonii pe data de 10 decembrie.
·
1903: Marie Curie,
om de știință, a primit, alături de soțul ei Pierre Curie și
de fizicianul Henri
Becquerel, Premiul Nobel pentru
Fizică, pentru descoperirile făcute în domeniul radioactivității, devenind
prima femeie laureată a acestui premiu.
·
1904:
Cercetătorul rus Ivan Pavlov primește
Premiul Nobel pentru cercetările sale privind sistemul digestiv, în cadrul
cărora a descoperit așa numitele reflexe condiționate, opuse celor moștenite.
·
1919: România a semnat Tratatele de pace cu Austria şi Bulgaria, precum
şi Tratatul minorităţilor, care prevedeau obligaţia de a acorda „tuturor
locuitorilor, fără deosebire de naştere, de naţionalitate, de limbă, de rasă
sau de religie deplină şi întreaga ocrotire a vieţii şi libertăţii lor”.
·
1922: Are loc in marele amfiteatru al Facultatii de Medicina din
Bucuresti, un Congres al delegatilor studentilor anticomunisti din
Romania, care initiaza lupta miscarii studentest impotriva
amenintarii comuniste si trage un semnal de alarma fata de primejdia care
se ridica la granita de rasarit a Romaniei, ca urmare a
provocarilor sovietice. Congresul condamna bolsevismul si
francmasoneria. Manifestatia studentilor pe strazile Capitalei tine pana dupa
miezul noptii. Jandarmii trag focuri de arma, cad
raniti si se fac arestari. Tot atunci se hotaraste ca 10 Decembrie sa fie
declarata sarbatoare oficiala a studentimii.
·
1924: Premiul Nobel pentru
Medicină a fost atribuit fiziologului olandez Willem Einthoven,
pentru inventarea electrocardiografului.
·
1926: Hirohito a
devenit împăratul Japoniei.
Hirohito (n. 29 aprilie 1901 — d. 7 ianuarie 1989), de
asemenea cunoscut și ca Împăratul Shōwa, cel de-al 124-lea împărat al Japoniei,
conducătorul care s-a menținut cel mai mult pe tronul țării sale (62 de ani de
domnie).
·
1928: La Radiodifuziunea Română (a cărei emisie inaugurală avusese loc la
1 noiembrie 1928), a fost programată „o zi românească”, cuprinzând lucrări
ale scriitorilor şi compozitorilor români; în aceeaşi zi au fost difuzate şi
primele sfaturi cu caracter medical.
·
1929: Se inugureaza, in Bucuresti, Biserica studenteasca Sf.
Anton (Curtea-Veche).
·
1933: Guvernul liberal din România dizolvă Garda de Fier
(organizaţie anexă a Mişcării Legionare, înfiinţată in 1930 de Corneliu Zelea
Codreanu). Garda de Fier urma să cuprindă în rîndurile sale orice partid sau
grupare din România, indiferent de adversităţile politice, care dorea să lupte
împotriva expansiunii comunismului din U.R.S.S. Ulterior Mişcarea
Legionară a fost denumită si Garda de Fier. Mişcarea legionară este o mişcare
naţională românească şi anticomunistă, născută în cadrul României interbelice.
Mişcarea începe la Iaşi şi este promovată în rîndurile studenţilor români
patrioti.
·
1935:
Primăria orașului București ia
hotărârea de a–l proclama pe George Enescu "cetățean
de onoare".
·
1936: Regele Marii Britanii Edward VIII-lea abdicat de pe
tron pentru a se putea casatori cu americanca Wallis Simpson, o femeie
divortata, fara sange albastru. A fost singurul monarh din istoria acestei
tari, care a renuntat la atributiile sale fara sa fi fost constrans.
·
1948:
Adunarea Generală a ONU a adoptat "Declarația universală a drepturilor
omului". Declarația
Universală a Drepturilor Omului a fost
adoptată la 10 decembrie 1948, prin Rezoluția 217 A în cadrul celei de a III-a
sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Printr-un act
istoric, Adunarea le-a cerut tuturor țărilor membre să publice textul
Declarației, care, după aceea, să fie „distribuit, expus, citit și comentat în
școli și alte instituții de învățământ, fără deosebiri ținând de condiția
politică a țărilor sau teritoriilor”. Pe parcursul acestui document drepturile
universale ale omului sunt prezentate ca fiind un cod legal de comportament
pentru promovarea conștiinței plenare și totodată reprezentări ale integrării,
fiind cele care leagă particularul de universal. Documentul are un preambul și
30 de articole care definesc principalele drepturi ale ființei umane.
·
1950: Doctorul american Ralph Burke a devenit primul laureat
de culoare al Premiului Nobel pentru pace.
·
1975:
La Oslo, Elena Bonner,
soția lui Andrei Saharov,
disident rus, unul dintre fondatorii Comitetului pentru Apărarea Drepturilor
Omului, a primit, în numele soțului, Premiul Nobel pentru Pace.
·
1981: O
boala misterioasa ucide homosexuali in America, informeaza BBC. Epidemie care facea victime
printre bărbaţii homosexuali, este în creştere în Statele Unite ale
Americii. Boala a provocat panică în Statele Unite, unde 4.000 de
persoane au fost infectate în timp de doi ani, timp in care
a devenit evident că boala nu s-a limitat doar la homosexuali, fiind
descoperite cazuri si in randul consumatorilor de droguri şi a
unor pacienţi carora li s-au facut transfuzii de sange. Boala este declansata de virusul
imunodeficienţei umane (HIV) care a fost pentru prima dată
decoperit în 1983, iar boala s-a numit SIDA.
·
1983:
Liderul sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa,
a primit Premiul Nobel pentru
pace. Lech Wałęsa (n. 29 septembrie 1943) este un om
politic, lider sindical și activist pentru drepturile omului din Polonia. Lider
charismatic, a fost cofondator al primului sindicat independent din Europa de
Est comunistă, Solidaritatea (Solidarność), a fost laureat al Premiului Nobel
pentru Pace în 1983 și a îndeplinit funcția de președinte al Poloniei între
1990 și 1995.
·
1984:
Adunarea Generală a ONU adoptă "Convenția împotriva torturii și altor
suferințe sau tratamente pline de cruzime, inumane sau degradante"
(Rezoluția 39/46 intrată în vigoare la 26 iun. 1987)
·
1984: In Plenara CC al PCR este ales prim-secretar al UTC,
Nicu Ceausescu, fiul dictatorului comunist Nicolae Ceausecu. Nicu Ceaușescu (n.
1 septembrie 1951, București – d. 25 septembrie 1996, Viena), al treilea fiu al
dictatorului Nicolae Ceaușescu și al soției sale.
·
1989 - La slujbă, pastorul Tokes îşi anunţă enoriaşii că în 15 decembrie
expiră termenul de evacuare dictat de Judecătoria Timişoara, şi îi cheamă să
fie martori la această evacuare
·
1990: A avut loc, la Oslo, ceremonia decernarii premiului
Nobel pentru pace, presedintelui sovietic Mihail Gorbaciov. Mihail Sergheevici
Gorbaciov (născut pe 2 martie 1931), conducătorul Uniunii Sovietice din 1985
până în 1991. Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece,
la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și
la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.
·
1992: La Geneva, a fost semnat Acordul privind zona de comert
liber dintre Romania si statele Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS).
·
1993: A avut loc la Oslo ceremonia de decernare a premiului
Nobel pentru pace, liderului Congresului National African, Nelson Mandela si
presedintelui Africii de Sud, Frederik de Klerk.
·
1995:
Rețeaua americană de televiziune prin cablu CNN a
transmis, în premieră, ceremonia de decernare a Premiilor Nobel,
organizată la Primăria din Oslo.
·
2008:
La o licitație Christie din Londra,
diamantul Wittelsbach Blue este vândut cu 16,4 milioane de
lire sterline, cel mai mare preț plătit vreodată la o licitație pentru un
diamant. În iunie 2011, diamantul a fost vândut emirului din Qatar, Hamad bin Khalifa al-Thani,
pentru cel puțin 80 de milioane dolari SUA.
Nașteri
·
1588: S-a nascut
Isaac Beeckman, om de stiinta olandez şi filosof; (d. 1637).
·
1787: S-a nascut pedagogul american Thomas Hopkins Gallaudet,
fondatorul şcolii pentru copii surdo-muţi; (d. 10.09.1851).
·
1804: Carl Gustav Jacob Jacobi,
matematician german (d. 1851).
Carl Gustav Jacob Jacobi (n. 10 decembrie 1804 în Potsdam; d.
18 februarie 1851 în Berlin) a fost un matematician german. A fost fratele lui
Hermann Jacobi.
·
1815: S-a născut Ada Byron of Lovelace, matematiciană
britanică (d. 1852). Augusta Ada King, Contesă de Lovelace (10 decembrie 1815 –
27 noiembrie 1852), născută Augusta Ada Byron, iar acum cunoscută sub numele de
Ada Lovelace, a fost o matematiciană engleză şi o scriitoare cunoscută în
principal pentru munca ei la calculatorul mecanic al lui Charles Babbage,
motorul analitic. Consemnările ei privind motorul includ ceea ce este
recunoscut ca fiind primul algoritm care urmează să fie procesat de către o
maşină. Din acest motiv, ea este adesea considerată primul programator de calculator
din lume.
·
1822: S-a nascut
compozitorul belgian Cesar Franck; (d.8 noiembrie 1890, Paris). A adus
simfonia într-o ipostază realmente inedită, utilizând principiul ciclic, care e
referă la un motiv sau la o temă care leagă organic părțile lucrării, fiind un
element generator al temelor din celelalte părți. Muzicianul a scris și poeme
simfonice,propunand o inovație frapantă, prin adăugarea corului (în
poemul simfonic cu cor „Psyche”), al cărui rol este de comentator, aidoma celui
dintr-o tragedie greacă.
·
1830:
S-a nascut in Amherst, Massachusetts, Statele Unite, poeta Emily Dickinson. Emily Elizabeth Dickinson (n. 10 decembrie 1830 – d. 15 mai
1886) a fost o poetă americană. Tematica liricii sale curpinde: dragostea,
singurătatea, moartea. Prin forța novatoare a operei, concentrarea expresiei
poetice în forme epigramatice și densitate metaforică, este o precursoare a
imagismului secolului al XX-lea. Poeziile sale au fost publicate postum sub
titlul Poems („Poezii”).Intreaga
viata a trait doar in orasul natal si a inceput sa scrie inspirata fiind de o
intalnire cu reverendul Charles Wadsworth. Mentorul ei a fost insa scriitorul
Thomas Wentworth Higginson, cu care a purtat o corespondenta indelungata; (d.
15.05.1886). Emily Dickinson s-a stins din viata la numai 56 de ani. In timpul
vietii, doar doua dintre poemele ei au fost publicate, restul operei sale aparand
postum. Sora ei, Lavinia Dickinson, a descoperit sute de poeme in biroul de
lucru al acesteia si le-a publicat in mai multe volume. Opera sa a avut o mare
influenţă asupra liricii americane, fiind precursoare a imagismului din primele
două decenii ale secolului al XX-lea din literatura americană şi engleză.
·
1851 - S–a nascut bibliotecarul american Melvil Dewey, cel care a
creat sistemul de clasificare zecimala pentru cartile din biblioteca, utilizat
in prezent in intreaga lume; a fondat, in 1883, prima scoala de bibliotecari
(m.1931).
·
1856: S-a născut la Bucureşti, generalul inginer Constantin
Hârjeu, autorul unor importante lucrări de istorie şi teorie militară; (m. 24
mai 1928, la Bucureşti). Cea mai importantă lucrare a sa este Istoria
armei geniu,apărută în 1902. Împreună
cu generalul Constantin Brătianu și locotenent-colonelul G. Aronovici a
întocmit un studiu monografie asupra Armatei României, publicat în limba
franceză. General Constantin Harjeu Ministru de Razboi – 14.10.1912-3.01.1914; 6.03.1918-23.10.1918.
·
1861: Daisy Greville, Contesă de Warwick,
metresa regelui Eduard al VII-lea al Regatului Unit (d. 1938)
·
1870: S-a nascut la Craiova, Nicolae Vasilescu-Karpen,
fizician şi inventator român. (d. 02.03.1964, Bucuresti). Nicolae
Vasilescu Karpen (n. 10 decembrie 1870, Craiova — d. 2 martie 1964, București),
om de știință, inginer, fizician și inventator român, membru titular al
Academiei Române. A efectuat o importantă muncă de pionierat în domeniul
elasticitatii, termodinamicii,electrochimiei si a ingineriei civile. A realizat
pilele Karpen, care funcționează folosind exclusiv căldura mediului ambiant;
·
1872: S-a nascut Ludwig Klages, filozof, psiholog german şi
fondatorul grafologiei stiinţifice; (d. 29.07.1956).
·
1882 - S-a nascut Martina Augusta Wied, scriitoare austriaca
(m.25.01.1957).
·
1884: S-a născut la Huşi, jud.Vaslui, într-o familie de aromâni, Nicolae
Malaxa, fondator al industriei naţionale moderne din România.(m. 1965, New
Jersey, SUA).A efectuat studii superioare de inginerie la Universitatea Politehnică
din Karlsruhe, Germania (astăzi Karlsruher Institut für Technologie). A iniţiat
şi implantat în ţara noastră industriile de aparataj pentru material rulant
(1932-1943), motoare Diesel (1935), transmisii mecanice pentru automotoare,
inclusiv sisteme de comandă (1936-1937), tuburi de oţel fără sudură (1937, după
procedeul Stiefel), locomotive Diesel pentru CFR (1938) şi aparatură optică
(1938). După naționalizarea uzinelor lui Malaxa, guvernul comunist l-a menținut
în calitate de consultant specialist. În 1948, a făcut parte dintr-o delegație
comercială la Viena și nu s-a mai întors în România, emigrând apoi în Statele
Unite și stabilindu-se în orașul New York. Malaxa a fost condamnat
la moarte în contumacie de regimul comunist pentru crime de război, întrucât
producția de armament din timpul războiului a fost considerată în folosul
agresiunii împotriva URSS.
·
1884: S-a nascut Albert Steffen, poet, pictor, dramaturg,
eseist, şi romancie elvetian. El s-a alăturat Societăţii Teozofice în Germania
în 1910, şi Societăţii Antroposofice în 1912 şi a devenit preşedinte după
moartea fondatorului său, Rudolf Steiner , în 1925; (d. 13.07.1963).
·
1900 - S-a născut Ion Sava, regizor, dramaturg, pictor, scenograf,
caricaturist; a montat, pe scena naţionalului bucureştean "Macbeth"
cu măşti, provocând reacţii din cele mai diferite (m. 27 octombrie 1947)
·
1902: S-a născut Dan Simonescu (numele la naştere, Simon), bibliolog şi
istoric literar; continuator al lui Ioan Bianu şi Nicolae Cartojan, s-a
consacrat literaturii române vechi şi disciplinelor conexe, de la istoria
cărţii şi a tiparului până la literatura comparată; membru de onoare al
Academiei Române din 1992 (m. 1993). NOTĂ: „Dicţionarul scriitorilor români
R-Z” (2002) dă naşterea la 11 decembrie 1902.
·
1914 - S-a nascut Dorothy Lamour, cantareata si actrita de film
americana (m.22.09.1996).
·
1919: S-a născut la Bacău, dirijorul şi pianistul Sile Dinicu
(Vasile Dinicu), compozitor de muzică de estradă şi uşoară român; (d.
7 ianuarie 1993). A primit titlul de Artist Emerit al
Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată
în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei” si de
asemenea cu Ordinul Muncii, clasa III (1956), cu premii de interpretare
(1964, 1965) și mențiune de creație (1965) la Festivalurile de muzică ușoară de
la Mamaia, cu Ordinele „Meritul cultural” clasa V (1968) și clasa II (1974) și
cu Premiul Uniunii Compozitorilor. A dirijat orchestra Festivalului de muzică uşoară de la Mamaia şi a
Festivalului „Cerbul de Aur” (1968-1971). A compus peste 100 de melodii de
muzică ușoară, printre care: București, București, Întotdeauna marea, Nu mă
certa, Porți de aur, porți de vis, Seri la malul mării – Margareta Pâslaru –
Mențiune pentru creație la Festivalul Mamaia 1965, Tu m-ai fermecat – Doina
Moroșanu, Cine ți-a spus, Noapte bună București – Dan Spătaru, Sus paharul, la
mulți ani – Gică Petrescu.
·
1923 - S-a născut scriitorul spaniol Jorge Semprun ("Mortul care
trebuie", roman lansat în România în 2002, la prima ediţie a Festivalului
"Zile şi nopţi de literatură")
·
1924: S-a nascut Mitzura Arghezi, (pseudonim pentru Domnica
Theodorescu), fiica poetului Tudor Arghezi (Ion Teodorescu); (m. 2015). A
avut o carieră de succes în showbizul anilor din perioada comunistă. A jucat în
peste 100 de piese de teatru şi in cca. 17 filme. După 1993 s–a implicat în viaţa politică
romaneasca, devenind membra a Partidului Romania Mare. A fost membru în Consiliul de Administraţie
al Societăţii Române de Radiodifuziune (2005-2010) şi deputat PRM
(1996-2004). Mizura Arghezi (n. 10 decembrie 1924 – d. 27 octombrie 2015, București).
NOTĂ: Alte surse (www.cinemagia.ro; www.imdb.com/name) dau ca an al
naşterii 1928.
·
1931 - S-a născut operatorul de film Nicolae Girardi. La 27 mai 1996
(Centenarul filmului românesc), Uniunea Cineaştilor din România îi oferă
Medalia Jubiliară pentru întreaga activitate cinematografică
·
1934: S-a nascut (la Paulesti Jud. Vrancea), renumita actriţă
de teatru şi film Leopoldina Balanuta; (d.15.10 1998).
·
1942 - S-a nascut Peter Sarstedt, cantaret, chitarist si
compozitor britanic.
·
1943 - S-a nascut Chad Stuart, voaclist si multi-instrumentist
britanic (Chad / Jeremy).
·
1945 - S-a nascut Ralph Tavares, vocalist american (Tavares).
·
1946 - S-a nascut Walter Orange, baterist, vocalist si compozitor
american (Commodores).
·
1946 - S-a nascut Keith Smart, baterist britanic (Mongrel,
Wizzard).
·
1946 - S-a nascut Chris (“Ace”) Kefford, basist britanic (Move).
·
1947: S-a născut dirijorul american de origine română Christian Badea. A
dirijat cele mai importante orchestre simfonice din Europa, Statele Unite, Asia
şi Australiaşi dirijează constant spectacole de operă la Metropolitan
Opera /New York, din 1987.
·
1948 - S-a nascut Jessica Cleaves, vocalista americana (Friends
Of Distinction).
·
1948 - S-a nascut Brenden Harkin, chitarist american (Starz, Kool
& The Gang).
·
1948: S-a nascut Abu Abbas, politician palestinian, membru
fondator Organizatiei pentru Eliberarea
Palestinei; (d. 08.03.2004).
·
1948 - S–a nascut Petre Petrescu, director de imagine; a semnat
imaginea mai multor filme, dintre care: „Senatorul melcilor”, „A doua cadere a
Constantinopolului”.
·
1951 - S-a nascut Johnny (Juan Raul Davis) Rodriguez, cantaret si
chitarist country american.
·
1954: S-a născut Florentin Smărăndache, matematician american de origine
română, scriitor, poet și profesor universitar.
·
1954 - S-a nascut Geoff Deane, cantaret si compozitor britanic
(Modern Romance).
·
1958 - S-a nascut Paul Hardcastle, clapar si compozitor britanic
(First Light).
·
1960 - S–a nascut actorul, regizorul si scenaristul nord–irlandez
Kenneth Branagh (filme regizate “Much About Nothing”, “Othello”, “Hamlet”).
·
1961 - S–a nascut actorul de teatru si film Cornel Scripcaru (din
filmografie: „Stare de fapt”, „Terminus Paradis”).
Decese
·
949: A decedat Herman I de Suabia, primul membru al
dinastiei Conradinilor, fiul ducelui Gerhard de Lorena si văr al regelui Conrad
I al Germaniei. In anul 926 a devenit duce de Suabia. A întemeiat biserica
Sfântului Florin din Koblenz și a fost înmormântat pe insula Reichenau din
Lacul Konstanz. La moartea sa, a fost succedat in ducatul Suabia de Liudolf,
fiul lui Otto I cel Mare, dat fiind că acesta se căsătorise cu fiica acestuia,
Ida. Suabia a fost unul dintre ducatele GErmaniei medievale iar ducii care au guvernat-o
au fost printre cei mai puternici magnați care au condus Germania. Ca zonă
istorică Suabia acoperea toate regiunile unde se vorbesc dialecte alemanice,
inclusiv partea de sud din Baden , partea Elvetiei vorbitoare de germană precum
și Vorarlberg in Austria, dar fără Alsacia (Elsass), Franța.
·
1041: A decedat
imparatul bizantin Mihail al IV-lea Paflagonianul. A condus imperiul din 11 aprilie 1034, până la moartea sa,
cand pe tronul Imperiului Bizantin a urcat Mihail al V-lea, fiul adoptiv al imparatesei
Zoe Porfirogenet, fiica imparatului Constantin al VIII- lea. Urca
pe tronul Imperiului Bizantin Mihail al V-lea, fiul adoptiv al imparatesei
Zoe.
·
1198: A murit
medicul si filosoful arab Averroes (Abu al-Walid Muhammad ibn Rushd);
Averroes (n. 1126 în Cordoba (Spania) – d. 10
decembrie 1198 în Marrakech, în Maroc, a fost unul din cei mai importanţi
filosofi arabi ai Evului Mediu. A fost, de asemeni, medic, teolog şi expert în
jurisprudenţa islamică. Cronologic, este ultimul mare filosof arab al Evului
mediu. Numele său original în arabă este ابوالوليد محمد بن احمد بن محمد بن رشد
– Abū l-Walīd Muhammad ibn Ahmad ibn Muhammad ibn Rushd; formele Averroes sau
Averrhoes sunt latinizări ale numelui Ibn Rushd. A fost unul din cei mai
importanți filosofi arabi ai Evului Mediu si de asemeni, medic, teolog si
expert în jurisprudenta islamică. Cronologic, este ultimul mare filosof arab al
Evului mediu. Cea mai importantă operă filosofică a sa este Incoerența incoerenței (Tahāfut
al-Tahāfut), scrisă în 1180. Sistemul filosofic al lui Averroes încearcă să
reconcilieze filosofia lui Aristotel cu Islamul. Conform lui, nu se poate vorbi
despre nici un conflict între religie si filosofie, existand două căi distincte
de atingere a Adevărului: calea filosofiei si cea a religiei.
·
1475: A murit Paolo Dono di Pratovecchio, zis Uccello (n.15
iunie 1397 la Florenta)pictor italian din perioada timpurie a Renascerii
florentine. A fost unul dintre cei mai importanți pictori renascentiști
italieni ai secolului al XV-lea.
·
1858: A încetat din viaţă la Mănăstirea Gura Motrului, Eufrosin Poteca
(prenumele la nastere: Radu), profesor de geografie şi religie la şcoala
românească înfiinţată de Gheorghe Lazăr, traducător din limba franceză şi
greacă; (n. 1785, Nucşoara, districtul Teleajen din Prahova). În
jurul anului 1806 s-a călugărit la Mănăstirea Neamț, unde primește numele
de Eufrosin. Eufrosin Poteca este bunicul lui Constantin
Rădulescu-Motru, cel pentru care s-a dedicat studiilor filosofice. C.
Rădulescu-Motru publică lucrarea Elemente de metafizică, în 1912, închinată lui
E. Poteca: ,,Memoriei veneratului arhimandrit EUFROSIN DIMITRIE POTECA,
egumenul mânăstirei Motru, primul profesor de filosofie în școlile din
București. PRINOS”. Fost elev al Academiei grecesti din Bucuresti, intre
1812 si 1816,este retinut profesor la aceeasi institutie, de unde pleaca
in 1818 la Scoala lui Lazar, ca profesor de geografie si religie. Este trimis
la Pisa si apoi la Paris. in 1820, unde a studiat filozofia, istoria și
teologia impreuna cu S. Marcovici si altii, ca bursier al Eforiei. În 1825
și-a inaugurat cursul de filosofie la Sf. Sava, sub direcția lui Heliade
Rădulescu. În 1829 a tipărit la Pesta „Filosofia cuvântului și a năravurilor”,
traducere a operei filozofului german Johann Gottlieb Heineccius (1681 – 1741),
prin care a adus o contribuție importantă la fixarea terminologiei filozofice
în limba română. În 1829 a fost
ridicat la rangul de arhimandrit. A mai tradus și din Jean Baptiste Massillon
(1663 – 1742) și Bossuet. În
1830 făcea parte dintr-o lojă masonică bucureșteană. În 1832 a fost numit
egumen la Mânăstirea Gura Motrului. Din motive legate de radicalismul ideilor sale, Poteca a fost demis în
1830 de generalul Kiseleff.
·
1865:
Regele Leopold I al Belgiei (n. 1790).
Léopold Georges Chrétien
Frédéric de Saxa-Cobourg și Gotha a fost ales ca primul rege al belgienilor
pe 4 iunie 1831 și a depus jurământul pe constituție pe 21 iulie
1831. La vârsta de 5 ani a fost numit colonel al
regimentului Imperial Izmailovski din Rusia. Șapte ani mai târziu, a devenit
general-maior. După ce, în 1806, trupele franceze au cucerit ducatul de
Saxa-Coburg-Saalfeld, Leopold a plecat pentru scurt timp la curtea lui Napoleon
. Acolo refuză gradul de aghiotant oferit de împăratul Franței și se duce în
Rusia unde calitate de colonel al unui regiment de cavalerie rusă
participă la campania din 1813 și la bătăliile de la Lutzen, Bautzen si
Leipzig, împotriva trupelor lui Napoleon. În urma acestor bătălii,
primește titlul de Mareșal al Rusiei. Congresul Național la Belgiei, țară ce
câștigase independența pe 4 octombrie 1830 fata de Tarile de Jos, i-a propus
lui Léopold să devină rege al belgienilor, apreciind trecutul său
militar, în luptele duse împotriva lui Napoleon.
·
1896: A încetat din viaţă Alfred Nobel, inventatorul dinamitei , cel mai
cunoscut geniu tehnic al Suediei din secolul al XIX-lea. La
10 decembrie 1896 a încetat din viaţă Alfred Nobel (n.21 octombrie 1833
Stockholm, Suedia), inventator, cel mai cunoscut geniu tehnic al Suediei în
secolul al XIX-lea, cel care a inventat dinamita în 1866. Mai tîrziu, a fondat
companii şi laboratoare în peste 20 de ţări din întreaga lume. Savantul a murit
din cauza unei hemoragii cerebrale la reşedinţa sa din San Remo, în Italia, nu
înainte de a fi semnat cu un an în urmă un testament prin care înfiinţa Premiul
Nobel. “Întreaga mea avere va fi administrată în următorul mod: capitalul
investit de executorii mei va constitui un fond a cărui dobîndă va fi
distribuită anual, în forma unor premii, celor care în timpul anului precedent
au adus cele mai mari bineficii umanităţii “. Savantul cerea ca
dobînda să fie împărţită în cinci părţi egale, ca să fie acordate persoanelor
care au avut cele mai semnificative realizări în fizică, chimie, medicină,
literatură şi “persoanei care a făcut cel mai mult pentru fraternitate între
naţuni, pentru desfiinţarea sau reducerea armatelor şi pentru ţinerea sau
promovarea congreselor pentru pace.“ Primul an în care s-a acordat Premiul
Nobel a fost 1901. Din 1969, la cele cinci premii stabilite de Nobel prin
testament s-a mai adăugat unul pentru economie. Premiul este oferit de Banca
Suediei, în memoria lui Alfred Nobel.
·
1936: A murit la varsta de 69 de ani, scriitorul italian
Luigi Pirandello, unul din intemeietorii teatrului modern european. A fost
laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1934 (piese de teatru: “Şase personaje în căutarea unui autor”,
“Henric al IV–lea”); (n.28.06.1867).
·
1944: Vasile Valerică
Dicu, plecat din această lume la vârsta de 6 luni, fratele meu pe care nu l-am
cunoscut, dar care m-a vegheat toată viața!
·
1967: A incetat din viata, la 26 de ani, cantaretul american
Otis Redding (n.9 septembrie 1941), unul dintre cei mai mari cantareti
americani de muzica soul.
·
1971: A decedat marele actor roman Miluță Gheorghiu. A fost
cunoscut, mai ales, prin rolurile în travesti din comediile lui Vasile
Alecsandri (Coana Chirița, Muza de la
Burdujeni); (n. 02.10.1897).
·
1995: A încetat din viaţă la Bucureşti, sculptorul Constantin
Popovici (n. 1 februarie 1938, Iaşi). În 1967 a fost laureat
al Premiului Uniunii Artiștilor Plastici din România. Este autorul Monumentul Independenței din
Oradea a fost realizat între 1981-1983 și premiat la nivel național în 1983 cu
premiul „Ion Andreescu” al Academiei române. În 1992, deși autorul lucrării s-a împotrivit, monumentul a fost demolat
pentru a face loc Catedralei ortodoxe din Centrul Civic, iar piesele de bronz
au fost transportare într-un depozit al Regimentului 21 Mecanizat din
Garnizoana Oradea. După
desființarea unităților militare, grupul statuar a fost mutilat de hoți. Hoții
au furat întâi basoreliefurile, iar în etapa a doua de vandalizare au tăiat și
furat două dintre capetele statuilor, au amputat picioarele statuilor în
dreptul gleznelor iar uneia dintre statui i-au retezat piciorul de la genunchi.
In urma procesului intentat celor ce au furat basoreliefurile din bronz ale
Monumentului, hoţii au primit trei ani de puscarie, iar Primaria
Municipiului Oradea a primit despagubiri de 220 miloane lei – o valoare infima
fata de valoarea reala a acestora, Justitia evaluand doar pretul de piata al
bronzului inglobat in lucrare, excluzand totalmente manopera. Monumentul apare
in inventar, chiar daca trecut in „conservare”.
Sărbători
·
Sf. mucenici Mina,
Ermoghen si Eugraf (calendar creștin-ortodox)
·
Sf. Melhiade, papă; Sf. Mina, ostaș, martir;
Fericitul Anton Durcovici. Papa Miltiade
sau Melchiade a fost al 32-lea papă al Bisericii Catolice, care îl și venerează
ca sfânt. A pontificat de la 2 iulie 310 sau 311 până la 10 sau 11 ianuarie
314. Se pare că Papa Miltiade a fost african de origine, dar nu se cunosc prea
multe detalii despre persoana sa. A fost ales după o perioadă de sede vacante,
care a urmat după moartea papei Eusebiu pe data de 17 august 310 (după alte
surse 309), imediat după ce Papa Eusebiu a fost exilat în Sicilia. Miltiade
devenea Papă, după ce Împăratul Roman Galerius a dat un edict de toleranță la
30 aprilie 311, care termina perioada de persecuție a creștinilor. În timpul
pontificatului său, în anul 313, Edictul din Milano a fost aprobat de tetrarhii
Constantin și Licinius, care declară neutralitatea în privința creștinismului
ca și cult religios și restituirea proprietăților bisericii. Constantin i-a
dăruit Papei Miltiade Palatul Lateran, care va deveni pentru o perioadă lungă
de timp Reședință Papală. În același an, 313, Papa Miltiade a prezidat
Conciliul Lateran din Roma, unde Cecilian a fost achitat de acuzațiile care i
se duceau, iar Donatus a fost condamnat ca eretic. În secolul al treisprezecelea,
sărbătoarea Sfântului Meltiade a inclus calificativul de „martir” în calendarul
roman, după unele surse[cine?] în mod eronat, pentru a fi celebrată pe 10
decembrie. În 1969 sărbătoare a fost mutată din calendarul liturgical de
celebrări obligatorii în ziua morții sale, pe 10 ianuarie, cu numele Miltiade
și fără calificativul de „martir”. (calendar
romano-catolic)
·
Sf. Menas, Ermogen
si Eugraf (calendar greco-catolic)
·
Ziua Internațională a Drepturilor
Omului: Ziua internațională a drepturilor omului
este marcată în întreaga lume la 10 decembrie. La această dată, în 1948,
Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a
Drepturilor Omului. Declarația
stipulează că toți oamenii s-au născut cu drepturi egale și inalienabile și cu
libertăți fundamentale. Ulterior, Declarația a fost completată cu: Convenția
privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (1965), Convenția
internațională asupra drepturilor politice și civile (1966), Convenția pentru
eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (1979),
Convenția împotriva torturii (1984), Convenția împotriva Apartheidului (1985),
Convenția drepturilor copilului (1989) etc.Sfârșitul celui de-Al Doilea Război
Mondial a adus în atenția liderilor lumii și problematica respectării
drepturilor omului. Organizația înființată în cadrul conferinței de la San
Francisco din 1945, ONU, a avut de la început printre atribuții respectarea
drepturilor omului, în paralel cu menținerea securității și păcii la nivel
internațional. În baza rezoluției
423 (V) din 1950, Adunarea Generală a ONU a invitat toate statele și
organizațiile interesate să marcheze la 10 decembrie "Ziua internațională
a drepturilor omului". Adunarea Generală a ONU a făcut apel către toate
statele membre ale ONU să promoveze și să asigure recunoașterea și respectarea
efectivă a drepturilor și libertăților omului. Ziua
drepturilor omului din 2015 este dedicată lansării unei campanii de un an
dedicată împlinirii a 50 de ani de la adoptarea celor două acorduri
internaționale pentru drepturilor omului, la 16 decembrie 1966: Pactul
internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale și
Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice — anunță
pagina ONU. Campania se va axa pe problematica drepturilor și libertăților
enunțată în reglementarea International Bill of Human Rights: libertatea de
exprimare, libertatea religioasă, libertatea de a alege și libertatea față de
intimidare, conform paginii dedicate acestei acțiuni derulate de Oficiul
Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului. Din
1968, la fiecare cinci ani, la 10 decembrie are loc ceremonia de decernare a
Premiilor Națiunilor Unite în domeniul drepturilor omului. Premianții sunt
selectați de o comisie formată din persoanele de la conducerea Adunării
Generale a ONU, Consiliului Economic și Social, Comisiei pentru Drepturile Omului,
Comisiei pentru Statutul Femeilor și Sub-comisiei pentru promovarea și
protecția drepturilor omului. În
2008, Organizația Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului a premiat șase
persoane, printre care Louise Arbour, Înalt Comisar pentru Drepturile Omului
(2004-2008), Benazir Bhutto (postum), prim-ministru al Pakistanului (1988-1993)
și organizația Human Rights Watch. În 2013, laureații au fost: Biram Dah Abeid
— fiul unui sclav eliberat care depune eforturi pentru eradicarea sclaviei
(Mauritania), Hiljmnijeta Apuk — un activist pentru drepturile persoanelor de
statură mică (Kosovo), Liisa Kauppinen — președinte emerit al Federației
Mondiale a Surzilor (Finlanda), Khadija Ryad — fost președinte al Asociației
pentru Drepturile Omului din Maroc, Curtea Supremă de Justiție din Mexic și
Malala Yousafzai — adolescenta pakistaneză care militează pentru educație în
rândul femeilor, co-laureată a premiului Nobel pentru Pace în 2014.
ARTE
10 Decembrie
MUZICĂ 10 Decembrie
Compozitorul belgian Cesar Franck
Theodor
Kirchner,
compozitor, dirijor, pianist german
Olivier Messiaen, compozitor francez
Morton Gould, compozitor
american
Dorothy Lamour, cantareata
si actrita de film americana
Sile Dinicu (Vasile Dinicu), dirijor, pianist, compozitor de
muzică de estradă și ușoară român
Eddie Guitar Slim Jones, muzician american
Guitar Slim - Story of My Life: https://youtu.be/-_Ge1RI8KRs?list=PLPvGzgt4PQq0ii7l8aRDJRE1CTcCTXHsq.
Peter Sarstedt, cantaret,
chitarist si compozitor britanic
Peter Sarstedt - "Frozen Orange Juice": https://youtu.be/igK6c9ytr6g?list=PLDRU8SQovCBwKXsZZtUd3ES9B9FIQ5bUa.
Chad Stuart, voaclist si
multi-instrumentist britanic (Chad / Jeremy)
Ralph Tavares, vocalist
american (Tavares)
Tavares ~ Heaven Must Be Missing An Angel 1976 Disco
Purrfection Version: https://youtu.be/KJTeJ5BToJw.
Walter Orange, baterist,
vocalist si compozitor american (Commodores)
Keith Smart, baterist
britanic (Mongrel, Wizzard)
Chris (“Ace”) Kefford,
basist britanic (Move)
Jessica Cleaves, vocalista
americana (Friends Of Distinction)
Brenden Harkin, chitarist
american (Starz, Kool & The Gang)
Johnny (Juan Raul Davis)
Rodriguez, cantaret si chitarist country american
Julianne
Baird,
sopramă americană
Geoff Deane, cantaret si
compozitor britanic (Modern Romance)
Brian Molko, muzician britanic-american
Cantaretul american Otis Redding
Otis Redding Greatest Hits (Full Album) | The Best Of
Otis Redding Songs: https://youtu.be/5iur8mGKlyI.
ÎNREGISTRĂRI NOI:
TEATRU/FILM 10 Decembrie
Cu Mitzura Arghezi
Leopoldina Balanuta ,Dan Condurache,Octavian Cotescu in Moartea unui comis
voiajor: https://youtu.be/VHhUnVXBYEg;
Cu actorul de teatru si film Cornel Scripcaru (din filmografie: „Stare
de fapt”, „Terminus Paradis”)
Cu Miluță Gheorghiu, actor român în roluri
travesti
De Luigi Pirandello
SFATURI UTILE 10
Decembrie
Top 10 trucuri care tin loc de medicamente
1. Scapati de durere de dinti fara sa deschideti gura!
Este de ajuns sa frecati o bucatica de gheata intre degetul mare si aratator. Terminatiile nervoase care se afla in zona in forma de V a mainii stimuleaza o regiune din creier care blocheaza receptionarea semnalelor de durere provenite de la fata si de la maini. Un studiu canadian arata ca puteti incerca aceasta metoda si fara gheata, insa ar avea o eficienta cu 50% mai scazuta.
2. Daca va racaie pe
gat, scarpinati-va in ureche!
Cum nu puteti sa va scarpinati direct in gat, incercati sa rezolvati problema altfel - prin ureche. Medicii ORL-isti explica: atunci cand sunt stimulati nervii care se afla in ureche, se creeaza un act reflex in gat, care provoaca un spasm al muschiului. Acest spasm face ca gadilatura sa dispara.
Cum nu puteti sa va scarpinati direct in gat, incercati sa rezolvati problema altfel - prin ureche. Medicii ORL-isti explica: atunci cand sunt stimulati nervii care se afla in ureche, se creeaza un act reflex in gat, care provoaca un spasm al muschiului. Acest spasm face ca gadilatura sa dispara.
3. S-a descoperit leac
contra fricii de injectii.
Cercetatorii germani au descoperit ca daca tusiti in timpul unei injectii nu va mai doare atat de tare intepatura. De ce? Pentru ca acest truc produce o crestere brusca si temporara a tensiunii in piept si in canalul spinal, inhiband structurile care conduc durerea la cordul spinal.
Cercetatorii germani au descoperit ca daca tusiti in timpul unei injectii nu va mai doare atat de tare intepatura. De ce? Pentru ca acest truc produce o crestere brusca si temporara a tensiunii in piept si in canalul spinal, inhiband structurile care conduc durerea la cordul spinal.
4. Cum sa stingeti
arsurile la stomac.
Dormiti pe partea stanga, va sfatuiesc medicii gastroenterologi. Explicatia este simpla: cand dormiti pe dreapta, stomacul se afla mai sus decat esofagul, permitand mancarii si acidului sa alunece spre gat. Cand stati intinsi pe stanga, stomacul este mai jos decat esofagul si gravitatia lucreaza in favoarea dumneavoastra.
Dormiti pe partea stanga, va sfatuiesc medicii gastroenterologi. Explicatia este simpla: cand dormiti pe dreapta, stomacul se afla mai sus decat esofagul, permitand mancarii si acidului sa alunece spre gat. Cand stati intinsi pe stanga, stomacul este mai jos decat esofagul si gravitatia lucreaza in favoarea dumneavoastra.
5. Cum sa nu va mai
curga sange din nas.
Cand eram mici si ne curgea sange din nas, eram pusi sa ne tinem cu 2 degete de nas si sa ne intindem pe spate pana se oprea sangerarea. Cum altfel se mai poate rezolva aceasta problema fara sa atrageti privirile indiscrete? Puneti o bucatica de bumbac pe gingia de sus, sub varful buzei, si apasati cu putere pe bucata de material.
"Sangele provine in special din partea anterioara a septului. Apasand aici, veti opri sangerarea", apreciaza medicii.
Cand eram mici si ne curgea sange din nas, eram pusi sa ne tinem cu 2 degete de nas si sa ne intindem pe spate pana se oprea sangerarea. Cum altfel se mai poate rezolva aceasta problema fara sa atrageti privirile indiscrete? Puneti o bucatica de bumbac pe gingia de sus, sub varful buzei, si apasati cu putere pe bucata de material.
"Sangele provine in special din partea anterioara a septului. Apasand aici, veti opri sangerarea", apreciaza medicii.
6. Cum sa scapati de
ameteala.
Ati baut cateva pahare si v-ati ametit? Tineti-va cu mana de ceva stabil. Mecanismul responsabil cu echilibrul se afla in urechea interna si pluteste intr-un fluid care are aceeasi densitate ca si sangele. Cum alcoolul dilueaza sangele, se modifica si structura lichidului, fapt care afecteaza echilibrul.
Asadar, creierul este dezorientat si are nevoie de o confirmare, care, in cazul de fata, este data de simtul tactil. In felul acesta, punand mana pe un obiect stabil, va veti recapata echilibrul.
Ati baut cateva pahare si v-ati ametit? Tineti-va cu mana de ceva stabil. Mecanismul responsabil cu echilibrul se afla in urechea interna si pluteste intr-un fluid care are aceeasi densitate ca si sangele. Cum alcoolul dilueaza sangele, se modifica si structura lichidului, fapt care afecteaza echilibrul.
Asadar, creierul este dezorientat si are nevoie de o confirmare, care, in cazul de fata, este data de simtul tactil. In felul acesta, punand mana pe un obiect stabil, va veti recapata echilibrul.
7. Cum sa tineti inima
in frau.
Nu o lasati sa o ia la galop! Daca simtiti ca aveti palpitatii si nu va stiti suferind de inima, puteti incerca sa apasati usor carotida imediat sub mandibula. Veti stimula nervul vag si puteti scadea frecventa batailor.
Nu o lasati sa o ia la galop! Daca simtiti ca aveti palpitatii si nu va stiti suferind de inima, puteti incerca sa apasati usor carotida imediat sub mandibula. Veti stimula nervul vag si puteti scadea frecventa batailor.
8. Preveniti miopia!
Miopia are rareori o cauza genetica, sustin oftalmologii. De obicei, poate avea drept cauza prea mult timp petrecut in fata computerului. Asadar, ca sa nu aveti probleme, ar fi bine ca de cateva ori pe zi sa inchideti ochii, incordati muschii, inspirati adanc si, dupa cateva secunde, expirati si destindeti-va.
Intinzandu-va si relaxandu-va bicepsii si glutealii puteti pacali muschii involuntari, precum cei ai ochilor, sa se relaxeze.
Miopia are rareori o cauza genetica, sustin oftalmologii. De obicei, poate avea drept cauza prea mult timp petrecut in fata computerului. Asadar, ca sa nu aveti probleme, ar fi bine ca de cateva ori pe zi sa inchideti ochii, incordati muschii, inspirati adanc si, dupa cateva secunde, expirati si destindeti-va.
Intinzandu-va si relaxandu-va bicepsii si glutealii puteti pacali muschii involuntari, precum cei ai ochilor, sa se relaxeze.
9. Invatati sa va
folositi urechile!
Daca stati de vorba cu cineva la o petrecre, unde este foarte mult zgomot, este bine sa-l ascultati cu urechea dreapta. De ce nu cu stanga? Cercetatorii americani sunt de parere ca dreapta va ajuta sa descifrati mai rapid un discurs. Daca veti incerca sa va dati seama ce melodie se aude intr-o camera indepartata, folositi-o pe stanga. Este mai buna cand vine vorba sa capteze tonurile muzicale.
Daca stati de vorba cu cineva la o petrecre, unde este foarte mult zgomot, este bine sa-l ascultati cu urechea dreapta. De ce nu cu stanga? Cercetatorii americani sunt de parere ca dreapta va ajuta sa descifrati mai rapid un discurs. Daca veti incerca sa va dati seama ce melodie se aude intr-o camera indepartata, folositi-o pe stanga. Este mai buna cand vine vorba sa capteze tonurile muzicale.
10. Cum sa nu obositi
repede cand alergati.
Daca sunteti asemeni majoritatii oamenilor, cand alergati, obisnuiti sa expirati atunci cand puneti in pamant piciorul drept. In felul acesta nu faceti decat sa exercitati presiune asupra ficatului (care se afla in partea dreapta), care apoi incepe sa va intepe. Cum sa scapati de aceasta neplacuta senzatie? Simplu. Expirati atunci cand puneti in pamant piciorul stang.
Daca sunteti asemeni majoritatii oamenilor, cand alergati, obisnuiti sa expirati atunci cand puneti in pamant piciorul drept. In felul acesta nu faceti decat sa exercitati presiune asupra ficatului (care se afla in partea dreapta), care apoi incepe sa va intepe. Cum sa scapati de aceasta neplacuta senzatie? Simplu. Expirati atunci cand puneti in pamant piciorul stang.
O TAINA MEDICALA !!
Va dezvaluim azi o taina tinuta cu mari eforturi si multi bani departe de urechile si ochii "prostimii".
Lipsa sarii din sange!! Interesant,dar LOGIC. Aceeasi problema cu tensiunea arteriala: inainte 130/80 era tensiune de aviator, acum este limita superioara a "normalului". Sa aiba aceeasi justificare? Excesul de sare, zahar si grasimi, dauneaza grav sanatatii !
Asta da avertisment medical! Ce înseamna exces nu ne explica însa nimeni!!!
La prima citire, exces înseamna prea mult, dar raportat la greutatea fiecaruia !!! Între copilul de 20 de kilograme si adultul de 80 sau 120 de kilograme... e o marja de eroare foarte mare, ca sa pronunti exces, sau sa recomanzi doar 2, 4 sau 6 g de sare pe zi. Între omul de la munte... care bea apa puternic magnetizata si aproape pura si cel de la ses sau de la oras care primesc apa cea mai infecta, cel de la munte va "dizolva" si elimina mult mai repede chimicalele! Nu uitati ca nu suntem la fel, ca nu avem aceeasi grupa sanguina, ca difera si RH-ul - purtatorul de oxigen din sange! Unii au în sânge predominant Cuprul (RH negativ) altii, cei mai multi, au Fierul (RH pozitiv)! Nu uitati ceea ce multi vor sa ascunda:
- orice reactie a apei cu sarea produce... caldura!!! Iar sarea formeaza pricipalul electrolit care, scos din sânge, reduce de... 11000 de ori viteza transferului informational catre creier!!! Mai simplu spus, lipsa sarii din sânge...prosteste!!!Intuitia îmi spune ca asta este scopul lor real: sa devenim legume! La munca si înapoi acasa, la televisor unde ni se repeta zilnic prostiile astea: excesul de sare zahar si grasimi dauneaza grav sanatatii! Dar excesul de alcool, tutun si medicamente? De ce nu se fac campanii la TV cu acest subiect? De ce nu se fac campanii contra etnobotanicelor ??? Nu este vorba de boala si moarte, mai ales în rândul tinerilor? Ba da! Dar este vorba si de bani, de multi bani, atât de multi încât viata copiilor si a tinerilor...nu mai conteaza!!! Este vorba de profituri imense, accize si taxe! Si în fond este bine sa ai multe "legume" în sistem! Pentru ca legumele îsi platesc taxele, la zi! Amintiti-va! Ce face medicul prima data când ajungi în spital? Îti schimba regimul alimentar: fara sare!!!! Adica taie legaturile informationale cu creierul, ca sa poata trimite medicamentele peste tot în corp. Amorteste creierul pentru ca altfel, acesta, ar reactiona imediat la chimicalele administrate! Ar declansa alergii!
Dar zaharul? Zaharul e purtator de un cu totul alt tip de informatii! Nu vorbim de "clasicul" zahar alb, tos, chimizat la maxim!!! Vorbim de zaharul natural din fructe sintetizat de natura cu ajutorul apei! Vorbim de zaharurile multiple din mierea de albine, naturala! Glucoza participa direct la formarea acidului dezoxiribonucleic (ADN) adica a evolutiei. Vitalitatea dvs. si a copiilor dvs., atentia, concentratia, vin din zaharurile naturale! Si evolutia dv. Genetica!
Grasimile ?! Sa vedem ce spun studiile! Colesterolul ajuta la formarea membranelor celulare; la sinteza hormonilor în glandele suprarenale si în ovar!!! Colesterolul este indispensabil digestiei lipidelor, în urma transformarii de catre ficat în acid biliar. Nivele joase ale colesterolului, induse cu ajutorul medicamentelor, duc la aparitia depresiei, comportamentului violent, sinucidere, cresterea riscului de infarct miocardic si mai ales o slaba functionare a sistemului imunitar. În trecut, cineva cu un regim alimentar ce continea 300 mg de colesterol pe zi, cu un nivel HDL (colesterol bun) de 35 mg pe decilitru de sânge, era considerat normal. Asta pâna când, cei de la OMS, au hotarât sa schimbe normele! Sa le coboare la 200! Imediat, au aparut 36 de milioane de "bolnavi", si 4,3 de miliarde de dolari pe an, câstig, dintr-un foc! Între vrajeala stiintifica a unora si intuitia lui stramoseasca, ciobanul român a ales intuitia!... tot cu slana, pita, ceapa si palinca traieste! Nu face exces si traieste mult si bine... cum ati vrea sa-si creasca altfel oile, sa lupte cu frigul, cu ploile, cu lupii? Si toate astea pâna pe la 60-70 de ani... cu un cojoc mitos de 40 de kilograme pe umeri si bâta în mâna?
Acum, trageti dvs concluziile.
APA.
*Ce face apa daca e bauta inainte de a manca si imediat dupa masa!*
Un articol foarte bun. Nu doar despre apa calda dupa mancare, dar si despre atacul de cord. Chinezii si japonezii beau ceai fierbinte in timpul mesei, nu apa rece. Poate e timpul sa adoptam *obiceiul lor* la masa.
Pentru cei carora le place sa bea apa rece, acest articol li se adreseaza direct. Este frumos sa bei un pahar cu apa rece dupa masa, dar apa rece solidifica hrana uleioasa pe care tocmai ai inghitit-o. Va incetini digestia. Cand aceasta reactioneaza cu acidul, se va rupe si va fi absorbita de*intestine* mai repede decat mancarea solida.Trece in intestine si foarte rapid se transforma in grasime si duce la *cancer*. Este cel mai bine sa se bea supa fierbinte sau apa calda dupa mancare.
Simptome comune de atac de cord.
Un punct serios referitor la atacul de cord.
Ar trebui sa stiti ca nu fiecare simptom de atac de cord este *durerea bratului stang*.
Atentie la dureri intense *in zona falcilor*. S-ar putea sa nu aveti niciodata prima *durere in piept* in timpul atacului de cord.*Nausea* (ameteala) si *transpiratia intensa*sunt tot simptome comune. 60% din cei care au atac de cord in timpul somnului nu se trezesc. Durerea la falci te poate trezi din somnul adanc. Sa fim atenti. Cu cat stim mai mult, cu atat avem mai multe sanse de supravietuire. Un *cardiolog* spune ca fiecare care citeste acest mesaj si-l trimite la 10 oameni poate salva cel putin o viata. Citeste si trimite unui prieten. Ar putea salva o viata.
Va dezvaluim azi o taina tinuta cu mari eforturi si multi bani departe de urechile si ochii "prostimii".
Lipsa sarii din sange!! Interesant,dar LOGIC. Aceeasi problema cu tensiunea arteriala: inainte 130/80 era tensiune de aviator, acum este limita superioara a "normalului". Sa aiba aceeasi justificare? Excesul de sare, zahar si grasimi, dauneaza grav sanatatii !
Asta da avertisment medical! Ce înseamna exces nu ne explica însa nimeni!!!
La prima citire, exces înseamna prea mult, dar raportat la greutatea fiecaruia !!! Între copilul de 20 de kilograme si adultul de 80 sau 120 de kilograme... e o marja de eroare foarte mare, ca sa pronunti exces, sau sa recomanzi doar 2, 4 sau 6 g de sare pe zi. Între omul de la munte... care bea apa puternic magnetizata si aproape pura si cel de la ses sau de la oras care primesc apa cea mai infecta, cel de la munte va "dizolva" si elimina mult mai repede chimicalele! Nu uitati ca nu suntem la fel, ca nu avem aceeasi grupa sanguina, ca difera si RH-ul - purtatorul de oxigen din sange! Unii au în sânge predominant Cuprul (RH negativ) altii, cei mai multi, au Fierul (RH pozitiv)! Nu uitati ceea ce multi vor sa ascunda:
- orice reactie a apei cu sarea produce... caldura!!! Iar sarea formeaza pricipalul electrolit care, scos din sânge, reduce de... 11000 de ori viteza transferului informational catre creier!!! Mai simplu spus, lipsa sarii din sânge...prosteste!!!Intuitia îmi spune ca asta este scopul lor real: sa devenim legume! La munca si înapoi acasa, la televisor unde ni se repeta zilnic prostiile astea: excesul de sare zahar si grasimi dauneaza grav sanatatii! Dar excesul de alcool, tutun si medicamente? De ce nu se fac campanii la TV cu acest subiect? De ce nu se fac campanii contra etnobotanicelor ??? Nu este vorba de boala si moarte, mai ales în rândul tinerilor? Ba da! Dar este vorba si de bani, de multi bani, atât de multi încât viata copiilor si a tinerilor...nu mai conteaza!!! Este vorba de profituri imense, accize si taxe! Si în fond este bine sa ai multe "legume" în sistem! Pentru ca legumele îsi platesc taxele, la zi! Amintiti-va! Ce face medicul prima data când ajungi în spital? Îti schimba regimul alimentar: fara sare!!!! Adica taie legaturile informationale cu creierul, ca sa poata trimite medicamentele peste tot în corp. Amorteste creierul pentru ca altfel, acesta, ar reactiona imediat la chimicalele administrate! Ar declansa alergii!
Dar zaharul? Zaharul e purtator de un cu totul alt tip de informatii! Nu vorbim de "clasicul" zahar alb, tos, chimizat la maxim!!! Vorbim de zaharul natural din fructe sintetizat de natura cu ajutorul apei! Vorbim de zaharurile multiple din mierea de albine, naturala! Glucoza participa direct la formarea acidului dezoxiribonucleic (ADN) adica a evolutiei. Vitalitatea dvs. si a copiilor dvs., atentia, concentratia, vin din zaharurile naturale! Si evolutia dv. Genetica!
Grasimile ?! Sa vedem ce spun studiile! Colesterolul ajuta la formarea membranelor celulare; la sinteza hormonilor în glandele suprarenale si în ovar!!! Colesterolul este indispensabil digestiei lipidelor, în urma transformarii de catre ficat în acid biliar. Nivele joase ale colesterolului, induse cu ajutorul medicamentelor, duc la aparitia depresiei, comportamentului violent, sinucidere, cresterea riscului de infarct miocardic si mai ales o slaba functionare a sistemului imunitar. În trecut, cineva cu un regim alimentar ce continea 300 mg de colesterol pe zi, cu un nivel HDL (colesterol bun) de 35 mg pe decilitru de sânge, era considerat normal. Asta pâna când, cei de la OMS, au hotarât sa schimbe normele! Sa le coboare la 200! Imediat, au aparut 36 de milioane de "bolnavi", si 4,3 de miliarde de dolari pe an, câstig, dintr-un foc! Între vrajeala stiintifica a unora si intuitia lui stramoseasca, ciobanul român a ales intuitia!... tot cu slana, pita, ceapa si palinca traieste! Nu face exces si traieste mult si bine... cum ati vrea sa-si creasca altfel oile, sa lupte cu frigul, cu ploile, cu lupii? Si toate astea pâna pe la 60-70 de ani... cu un cojoc mitos de 40 de kilograme pe umeri si bâta în mâna?
Acum, trageti dvs concluziile.
APA.
*Ce face apa daca e bauta inainte de a manca si imediat dupa masa!*
Un articol foarte bun. Nu doar despre apa calda dupa mancare, dar si despre atacul de cord. Chinezii si japonezii beau ceai fierbinte in timpul mesei, nu apa rece. Poate e timpul sa adoptam *obiceiul lor* la masa.
Pentru cei carora le place sa bea apa rece, acest articol li se adreseaza direct. Este frumos sa bei un pahar cu apa rece dupa masa, dar apa rece solidifica hrana uleioasa pe care tocmai ai inghitit-o. Va incetini digestia. Cand aceasta reactioneaza cu acidul, se va rupe si va fi absorbita de*intestine* mai repede decat mancarea solida.Trece in intestine si foarte rapid se transforma in grasime si duce la *cancer*. Este cel mai bine sa se bea supa fierbinte sau apa calda dupa mancare.
Simptome comune de atac de cord.
Un punct serios referitor la atacul de cord.
Ar trebui sa stiti ca nu fiecare simptom de atac de cord este *durerea bratului stang*.
Atentie la dureri intense *in zona falcilor*. S-ar putea sa nu aveti niciodata prima *durere in piept* in timpul atacului de cord.*Nausea* (ameteala) si *transpiratia intensa*sunt tot simptome comune. 60% din cei care au atac de cord in timpul somnului nu se trezesc. Durerea la falci te poate trezi din somnul adanc. Sa fim atenti. Cu cat stim mai mult, cu atat avem mai multe sanse de supravietuire. Un *cardiolog* spune ca fiecare care citeste acest mesaj si-l trimite la 10 oameni poate salva cel putin o viata. Citeste si trimite unui prieten. Ar putea salva o viata.
Mulţumesc pentru atenţia acordată!
GÂNDURI PESTE TIMP 10
Decembrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu