11 DECEMBRIE 2017
RELIGIE ORTODOXĂ 11 Decembrie
Sf Cuv Daniil Stâlpnicul și Luca cel
Nou
Cuviosul Daniil Stâlpnicul s-a
născut în satul Vitara, de lângă orașul Samosata, pe râul Eufrat (Mesopotamia),
din părinți creștini: Ilie și Marta. La vârsta de 12 ani a părăsit în ascuns
casa părintească și a intrat într-o mănăstire din apropierea satului natal.
Sporind în nevoințe călugărești, Daniil a ajuns împreună cu starețul său
Antohie la Sfântul Simeon Stâlpnicul. Acesta l-a chemat pe Daniil sus pe stâlp
și l-a binecuvântat, proorocindu-i despre multele greutăți pe care avea să le
îndure.
După
moartea starețului, monahii l-au ales pe Daniil în locul lui. Însă Daniil a
renunțat la această vrednicie și a fugit la Sfântul Simeon și apoi la
Constantinopol. Nouă ani a stat într-un templu părăsit la Filemporon. Urmând
Sfântului Simeon, Daniil s-a retras într-un munte dintre mare și Constantinopol.
Un prieten i-a făcut un stâlp cu grilaj. Patriarhul Ghenadie I al
Constantinopolului l-a hirotonit preot.
Înțeleptul
Chir, fostul conducător al Frigiei, a ajuns episcop al orașului Cotilia și avea
o singură fiică, pe Alexandra. Aceasta era chinuită de diavol. Cuviosul Daniil
a tămăduit-o. Drept mulțumire, Chir a scris despre el următoarele: ‘Între
pământ și cer stă un bărbat lovit de pretutindeni de vânt și nicidecum nu se
teme. Cu hrana cerească se hrănește și bea vânt în setea lui, sprijinindu-și
picioarele pe un turn înalt, urmând lui Simeon. El propovăduiește pe Fiul
Maicii Domnului, cea neispitită de nuntă’.
De
asemenea, multe alte minuni a săvârșit Cuviosul Daniil Stâlpnicul, tămăduind pe
cei ce veneau la el. Împăratul Leon cel Mare (457-474) îi cerea adesea sfatul
Cuviosului Daniil, care i-a proorocit focul ce a cuprins Constantinopolul în
seara sărbătoririi Sfântului Mamant (2 septembrie), când au ars opt suburbii și
i-a proorocit, de asemenea, că regele vandalilor, Genseric, care năvălise
asupra Alexandriei, nu va obține nici o victorie. În timpul ereziei lui
Eutihie, Cuviosul Daniil a coborât de pe stâlp și a venit în Constantinopol
pentru a-i întări pe credincioși împotriva ereticilor. Cuviosul Daniil
Stâlpnicul s-a mutat la Domnul în anul 490, fiind în vârstă de 80 de ani și 3
luni.
Cuviosul Luca Stâlpnicul cel Nou (sec.
X)
A trăit
în timpul împăraților Romano I (919-944) și Constantin al VII-lea
Porfirogenetul (912-959). Era originar din Anadol (Anatolia – Asia Mică), fiind
fiul binecredincioșilor Cristofor și Calia. În timpul războiului cu bulgarii,
Luca a fost soldat de rând. A scăpat cu viață din acel război și s-a călugărit,
sporind în viața duhovnicească. S-a învrednicit de la Bunul Dumnezeu de darul
facerii de minuni. După ce a stat trei ani pe un stâlp, s-a dus în Olimp, apoi
în Constantinopol și în Calcedon. Acolo a trăit încă 45 de ani, tot pe un
stâlp. Cuviosul Părintele nostru Luca cel Nou
Stâlpnicul a trăit pe vremea împăraţilor Roman cel bătrân şi Constantin
Porfirogenitul, ginerele lui, şi fiul lui Leon cel Înţelept, şi pe vremea
patriarhului Teofilact, fiul aceluiaşi împărat Roman. De loc era din părţile
Răsăritului, fiul lui Hristofor şi al Caliei. Când a început războiul cu
bulgarii, porunca împărătească l-a dus şi pe Luca în război. Scăpând cu viaţă,
s-a făcut călugăr. Sporind cu nevoinţele pustniceşti, a fost făcut preot. Ca
să-şi domolească trupul s-a încins cu lanţuri de fier şi postea şase zile pe
săptămână. A petrecut viaţa călugărească în muntele Olimp, la Constantinopol şi
la Calcedon. Acolo s-a suit pe un stâlp, a stat pe el 45 de ani şi a săvârşit
multe minuni. Astfel nevoindu-se, s-a mutat la Domnul.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne
mântuieşte pe noi. Amin.
ARTĂ CULINARĂ – REȚETE DE POST PENTRU
ASTĂZI 11 Decembrie
A:
PLĂCINTE
Ciuperci umplute (rece)
· 600 g ciuperci de mărime potrivită;
· ½ pahar ulei;
· 1 – 2 linguri pătrunjel verde;
· Sare;
· Piper măcinat
Ciupercile
se curăţă, se scot picioruşele şi se spală în mai multe ape.
Pălăriile
se aşază într-o cratiţă şi se sărează fiecare în parte după care se pune
individual ulei în fiecare pălărie.
Se
acoperă cratiţa cu un capac şi se lasă la foc mic să se înăbuşe.
Picioruşele
se toacă mărunt şi se înăbuşe într-o crăticioară cu puţin ulei şi sare.
Când
sunt moi şi scăzute bine se iau de pe foc, se adaugă pătrunjelul tocat fin,
piperul măcinat şi sare după gust.
Se
lasă să se răcească.
La fel
şi pălăriile.
Cu
acest amestec se umplu pălăriile şi se pot servi reci.
B:
SALATE
Salată franţuzească
· 500 g cartofi fierţi;
· 150 g morcov;
· 150 g ţelină;
· 150 g mazăre;
· 2 linguri pătrunjel fin tocat;
· 100 g castraveţi muraţi;
· 2 mere;
· Oţet;
· Sare;
· Piper măcinat;
· Zahăr;
· 2 linguri muştar;
· 1 ceaşcă maioneză de post;
· 2 linguri kechup
Se
curăţă morcovii şi ţelina şi se taie cubuleţe.
Se
fierb cu mazărea şi pătrunjelul în apă sărată, se scurg bine şi se pun într-un
castron mare.
Se
adaugă castraveciorii, cartofii şi merele tăiae cuburi.
Se
adaugă muştarul, sarea, oţetul, piperul, maioneza de post şi kechupul şi se
amestecă bine.
C: SOSURI
Nu e
necesar să pregătim separat sos.
D: BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Borş
de ciuperci
· ¼ kg ciuperci;
· 1 morcov;
· 1 ţelină mică;
· 1 cartof;
· 1 ceaşcă orez;
· 1 ceapă;
· 1 legătură pătrunjel;
· 1 legătură leuştean
· Sare;
· 1 linguriţă margarină sau ulei;
· 1 ½ l borş de putină
Se
curăţă, se spală şi se taie zarzavaturile şi se pun într-o oală la fiert cu 1 l
apă şi cu orezul.
Când
sunt pe jumătate fierte se adaugă ciupercile tăiate felii şi fierte în
prealabil.
Se
adaugă borşul şi sarea.
Se mai
lasă să clocotească, se potriveşte la gust şi se adaugă o linguriţă de
margarină sau ulei şi verdeaţa fin tocată.
E: MÂNCĂRURI
Varză
dulce călită
· 1 varză circa 1 kg;
· 1 ceapă;
· 1 ceaşcă ulei;
· Piper;
· Sare,
· Mărar
După
ce s-au scos cotoarele se taie varza fideluţă, se sărează şi se frământă puţin
cu mâna.
Se
pune peste ceapa călită în ulei, se adaugă puţină apă şi se lasă să scadă la
foc mic.
Se
sărează, se pune piperul şi mărarul tocat mărunt.
După
preferinţă se poate adăuga zeama de la o lămâie.
F: DULCIURI
Chec
cu cacao
• ¾ ceaşcă ulei;
• 2 1/2 ceşti zahăr;
• 2 ceşti apă rece;
• 3 linguri oţet;
• 6 linguri cacao;
• 1 praf sare;
• 2 vanilii;
• 4 ceşti făină;
• ¾ ceaşcă ulei;
• 2 1/2 ceşti zahăr;
• 2 ceşti apă rece;
• 3 linguri oţet;
• 6 linguri cacao;
• 1 praf sare;
• 2 vanilii;
• 4 ceşti făină;
* ½
ceaşcă nuci tăiate;
• 2 linguriţe bicarbonat;
• 1 linguriţă praf de copt
Se bate uleiul cu zahărul, se adaugă oţetul, apa, vanilia, făina în care se amestecă bicarbonatul şi praful de copt.
La sfârşit se adaugă sare şi cacao.
Se răstoarnă compoziţia în tava unsă şi tapetată cu făină şi se dă la cuptor, la foc potrivit timp de 45 minute.

Se poate realiza şi la cuptorul de pâine tip My Home
utilizând programul 10. După terminarea perioadei de creştere se goleşte
compoziţia din cuva maşinii în cele două tăviţe. Se pun tăviţele pe stativ, iar
acesta se introduce repede în maşină şi se continuă programul automat.
Când este copt se pudrează cu zahăr
Când este copt se pudrează cu zahăr
ISTORIE
PE ZILE 11 Decembrie
Evenimente
·
220: Incepe perioada cunoscuta in istoria chineza sub numele “Epoca
celor trei regate”, imparatul Xian din dinastia Han este fortat sa abdice de
fortele conduse de Cao Pi, fondatorul regatului Wei, la nord de Fluviul
Galben.Epoca celor trei regate a fost precedata de patru decenii de lupte
interne care au dezagregat progresiv imperiul Han intre mai multi seniori
rivali.
·
361: Iulian Apostatul intră în Constantinopol ca împărat unic al Imperiului
Roman. Flavius Claudius Iulianus (331 – 26 iunie 363) a
domnit între anii 361 – 363 si a fost ultimul împărat roman
păgân.S-a născut la Constantinopol ca fiu al lui Iulius Constantinus (fratele
vitreg, asasinat în 337, al lui Constantin cel Mare). A abandonat religia
creștină în 351 în favoarea unui monoteism neoplatonician. La 6 noiembrie 355
este desemnat de împăratul Constantin II caesar al
provinciilor din Occident. Trupele din Occident l-au proclamat
împărat in februarie 360 la Luteția (astăzi, Paris). După moartea
lui Constantin II, (la 3 noiembrie 361), Iulian este recunoscut ca unic împărat
al imperiului și vine la Constantinopol. Scurta lui domnie stă sub
semnul persecutiilor anticreștine și a încercărilor de reînviere a
vechilor culte păgâne, a obiceiurilor și moravurilor străbune. Adoptă
edicte anticreștine, care-i aduc cognomenul de Apostatul.
·
1835: Se joaca pe scena “Teatrului Momulo” din București
primul vodevil românesc – “Triumful amorului”, în adaptarea muzicală a lui Ioan
Andrei Wachmann.
·
1861: Este rostită Proclamaţia domnitorului
Alexandru Ioan I Cuza privind îndeplinirea unirii şi înfiinţarea naţiunii
române. Ca urmare, s-a trecut la unificarea guvernelor si a Camerelor celor
doua Principate. La 22 ianuarie 1862 s-a format primul guvern unic al
Principatelor Unite, condus de Barbu Catargiu; Parlamentul unic isi va deschide
lucrarile la 24 ianuarie 1862, in care Al. I. Cuza proclama Unirea definitiva a
Principatelor iar orasul Bucuresti devenea capitala acestora. Comisia
Centrala de la Focsani isi va inceta activitatea. Conținutul Proclamației este
acesta: „Unirea este îndeplinită.
Naţionalitatea Română este întemeiată.
Acest fapt măreţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor.
Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor.
În zilele de 5 şi 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn.
Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.
Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări.
Să trăiască România!”
Iaşi, la 11 decembrie 1861.

Alexandru
Ioan I
Dimitrie
Ghica, preşedintele Consiliului de Miniştri din Valahia şi ministru Dinăuntru
Apostol Arsachi, ministrul Trebilor din Afară.
Alexandru Plagino, ministrul de Finanţe.
Ioan Gr. Ghica, ministrul de război.
Gheorghe Văleanu, ministrul Controlului.
Scarlat Fălcoianu, ministrul Justiţiei.
Alexandru C. Moruzi, preşedintele Consiliului de Miniştri din Moldova şi ministru al Finanţelor.
Ioan N. Cantacuzino, ministru de Interne şi ad-interim la Justiţie.
Alexandru A. Cantacuzino, ministrul Cultelor şi Instrucţiei Publice.
Leon Ghica, ministrul Trebilor din Afară.
Constantin N. Şuţu, ministrul Lucrărilor Publice.

1861: Se desfiinţează taxele de export pentru produsele
Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei. Criza economica era
puternica, iar granele, se vindeau greu, intre altele si din cauza
taxei de export; importul intrecuse in 1858 exportul; lipsa de numerar era
acuta, iar creditul se redusese considerabil. S-a incercat un imprumut in
stainatate, care nu a putut fi realizat atunci si se va
obtine abia in 1864.
·
1876: Are loc la Constantinopol, Conferinţa reprezentanţilor puterilor
europene, cu scopul de a determina Poarta otomană să acorde unele libertăţi
popoarelor supuse. Poarta proclamă la 11 decembrie o Constituţie în care
România era desemnată “provincie privilegiată” a Imperiului otoman.
·
1901: A fost trimis primul semnal radio
transatlantic de către italianul Guglielmo Marconi, de la Poldhu din Cornwall, fiind
recepționat de Persy Wright Paget, la St. John, din Newfoundland.
·
1916: Primul război
mondial: În urma înfrângerilor militare din toamna anului 1916 se formeaza
la Iași un guvern de concentrare națională I.C. Brătianu
-Take Ionescu.
·
1918: Regele Ferdinand I (1914-1927) emitea Decretul-lege de unire a
Transilvaniei cu vechea Românie şi Decretul-lege de organizare provizorie a
Transilvaniei, potrivit căruia serviciile publice rămâneau sub conducerea
Consiliului Dirigent, în administraţia Guvernului central de la Bucureşti
trecând afacerile străine, armata, căile ferate, poşta, telegraful,
telefoanele, circulaţia financiară, vămile, împrumuturile publice şi siguranţa
generală a statului (Transilvania urma să fie reprezentată, în Guvernul
central, de miniştri fără portofoliu). Marea Adunare Naţională, din
18.XI/1.XII.1918, a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş,
„adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, decretează Unirea
acestor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România” (11/24).
·
1918: Partidul Social-Democrat din România îşi schimbă denumirea în
Partidul Socialist din România.
·
1918: Este aleasă o nouă conducere a Partidului Ţărănesc Basarabean:
Pantelimon Halippa – preşedinte, Ştefan Ciobanu şi V. Bîrcă – vicepreşedinţi,
T. Ioncu – secretar.
·
1936: Edward al VIII–lea, rege al Angliei
din 20 ian. 1936, anunță, printr–un
comunicat radiofonic, abdicarea de la tron, în favoarea fratelui său și
opțiunea pentru o viață normală, dincolo de celebritate, alături de femeia pe
care o iubește, americana Wallis Simpson. În seara zilei de 11 decembrie 1936,
Edward, acum cu titlul de prinț, a transmis națiunii și imperiului prin
intermediul unei transmisii radio, decizia sa de abdicare și explicațiile sale:
”Mi s-a părut imposibil să accept această imensă responsabilitate și să
accept îndatoririle mele de rege, fără ajutorul femeii pe care o iubesc.”
·
1946: Adunarea Generală a Națiunilor Unite a decis
înființarea UNICEFcu scopul
inițial de a oferi ajutoare de hrană și asistență medicală copiilor din țările
devastate de al Doilea Război Mondial. Fondul Internațional pentru Urgențe ale
Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a fost creat de către Adunarea Generală a
Națiunilor Unite în 1946. În 1953, numele său a fost prescurtat în Fondul
pentru Copii al Națiunilor Unite, dar este mai cunoscut sub acronomimul său
popular UNICEF. Cu sediul în New York, UNICEF oferă asistență umanitară și
pentru dezvoltare copiiilor și mamelor lor în țările în curs de dezvoltare.
Agenție fondată prin voluntariat, UNICEF supraviețuiește prin fonduri
guvernamentale și donații private. UNICEF a primit în 1965 Premiul Nobel pentru
Pace; Se concentrează în principal pe cinci priorități de bază: Educația
fetelor, Plus de imunizare, Protecția copilului, HIV/SIDA, și Copilărie pentru
copii. Alte priorități includ supraviețuirea copiilor, copilul și familia și
sporturi pentru dezvoltare. Îmbunătățirea naturii acestor priorități se face
printr-o gamă de 14 metode, începând cu intervenții directe și legale, educație
și până la colectare de date prin cercetări și recensăminte.
·
1955: A luat fiinţă prima companie farmaceutică din România
şi din sud-estul Europei care producea penicilina descoperită de Alexander
Fleming. La acea dată compania purta numele de Fabrica Chimică nr. 2 Iaşi. În
prezent Compania Antibiotice Iaşi este singura unitate românească de stat din
domeniul producţiei de medicamente.
·
1958: A fost arestat sub
acuzația de "uneltire contra orânduirii sociale" filozoful Constantin Noica, condamnat la 24 de ani de muncă
silnică, la 1 martie 1960. În perioada
1949-1958 a avut domiciliu obligatoriu la Campulung Muscel. În 1958
este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu
confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la
seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la
proces numele de ” grupul Noica”. A executat la inchisoarea Jilava 6 din
cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964.
·
1972: Sonda americana Apollo 17 ajunge pe Luna, devenind al
șaselea și ultima sonda din misiunea spatiala Apollo care va ateriza pe Luna.
·
1992: La Bursa Romană de Mărfuri a avut loc prima
tranzacţionare bursieră, dupa inlaturarea regimului comunist.
·
1994: Trupele rusești invadeaza teritoriul Republicii
Cecenia, care isi proclamase independenta. Potrivit estimărilor internaționale conflictul
s–a soldat cu aproximativ 100 000 de victime dintre care aproximativ 80% din
rândul populației civile.
·
2000: Ion Iliescu (PDSR) a ieșit învingător în al
doilea tur de scrutin, devenind, pentru a doua oară, președintele României. A
depus jurământul pentru această funcție la 20 dec. 2000
·
2002 - Nava nord-coreeană „So San” a fost
interceptată în largul coastei yemenite de către o navă de luptă spaniolă şi
una americană. La bordul navei au fost descoperite 13 rachete SCUD şi 15
focoase convenţionale de mare putere destinate Yemenului.
·
2004: A fost inaugurată, la Focşani, prima
eurogară din România.
·
2006 - Ceremonia de decernare a Premiilor Nobel pentru Pace
(Oslo, Suedia).
·
2016: In Romania au avut loc alegeri legislative La
numararea a peste 98% din voturi, rezultatele au fost: PSD – 46,15%,. PNL-
20,21% , USR – 8,5% , UDMR – 6,58% , ALDE – 5,57% , PMP – 5,3%.
Nașteri
·
1475: S-a nascut papa Leon al X-lea; (d. 1 decembrie
1521). Născut cu numele de Giovanni di Lorenzo de’ Medici, a fost capul
Bisericii Catolice din 9 martie 1513 până la moartea sa în 1521. Era
al de-al doilea fiu al lui Lorenzo de Medici i, conducătorul
Republicii Florentine, acesta a fost ridicat la rangul de cardinal în anul
1489. In timpul pontificatului sau a urmarit trei obiective principale
pacea creștinătății, cruciada împotriva turcilor și reforma bisericii,
care ar fi putut fi asigurată numai prin consens general în rândul puterilor
europene. Realizările sale cele mai importante au fost abolirea Sanctiunii
pragmatice (9 decembrie 1516) și confirmarea înțelegerii dintre Leon și
Francisc I, care a reglementat relațiile dintre Biserica franceză și
Sfantul Scaun , până la Revolutia Franceza.
·
1758: S-a nascut în Berlin
compozitorul și dirijorul german Carl Friedrich Zelter; (d. 15 mai
1832 Berlin). A fost fiul unui zidar și mai
târziu el insusi maistru zidar, dar pe lîngă munca de zidărie, a devenit
muzician. În anul 1791 a aderat la nou înființata Sing-Akademie din
Berlin si în anul 1800 preia conducerea acesteia. În anul 1806 a fost
ales membru de onoare și 1809,profesor al Akademie der Künste („Academiei de
Arte din Berlin”). În anul 1809 a fondat prima Berliner Liedertafel, 1820
Königliche Institut für Kirchenmusik („Institutul Regal de Muzică Sacră”).
Zelter a sprijinit construirea al Sing-Akademie în anii 1825 – 1827 la
Kastanienwäldchen, aproape de bulevardul Unter den Linden. Pe lîngă activitățile sale de dirijor, Zelter
scria memorii de muzică și a instruit mulți elevi, printre care
s-au numarat Felix Mendelssohn Bartholdy si Giacomo Meyerbeer.
·
1781: David Brewster, fizician scoțian, cel care a
descoperit caleidoscopul (d. 1868). Ca aplicație practică a cercetărilor sale, a inventat
caleidoscopul și a perfecționat stereoscopul. În 1815 devine membru al Royal
Society, an în care primește Medalia Copley. În 1818 i se decernează Medalia
Rumford, iar în 1830 primește Royal Medal. În 1832 i se acordă titlul de
cavaler. În anul 1849 îi succede lui Berzelius la conducerea Institutului
Francez. Brewster a adus contribuții importante și în domeniul mineralogiei.
·
1792: S-a născut preotul catolic si compozitorul austriac
Joseph Mohr, autor al versurilor celebrului colind de Craciun “Stille Nacht,
heillige Nacht” (noapte linistita,dulce noapte); (m. 4 decembrie 1848).
·
1801: Christian
Dietrich Grabbe, dramaturg, exponent al dramei realiste germane din sec. al XIX–lea
(d. 1836)
·
1803: S-a născut Hector Louis Berlioz, compozitor şi dirijor
şi teoretician muzical (simfonia “Romeo şi Julieta”, „Simfonia fantastică”);
(m. 8 martie 1869). A avut o contribuție importantă în conturarea romantismului
francez. Contribuția lui constă în promovarea unei noi estetici muzicale, care
presupune existența unor mijloace expresive. Dezvoltarea orchestrei simfonice
vine în întâmpinarea gustului pentru grandios al lui Berlioz, relevat prin 4
tipuri procedurale: forța sonoră, exploatarea efectelor timbrale, divizarea
partidei instrumentale și mărirea numărului de instrumente (împreună cu
preocuparea pentru stereofonie). Hector Berlioz a fost și autorul „Tratatului
de instrumentație”, care prezintă preocuparea romanticilor pentru timbrul
instrumentelor, ca mijloc de exprimare nuanțată a sensibilităților. Berlioz
inaugurează seria dirijorilor cu baghetă din secolul XIX. Din punct de vedere
compozițional, el creează lucrări instrumentale cu un program declarat și
explicat, sau numai direcționat de titluri, cu forme noi, care evoluează
dinspre simfonie către operă.
·
1810: S-a născut Alfred de Musset, poet, prozator şi
dramaturg francez, unul dintre primii reprezentanti ai romantismului in
literatura franceza (ciclul poemelor lirice “Nopţile” şi “Amintiri”; (m. 2 mai
1857). Scrierile sale au ca temă predilectă meditația asupra condiției creației
artistice și aversiunea față de mediocritatea burgheziei. În special în poezie,
a ilustrat predispoziții sufletești contradictorii, capriciile sentimentului
erotic în aspirația spre fericire, înclinația romantică a răului veacului (mal
du siècle) și dialogul dintre poet și muze. A rămas cunoscut și pentru
relațiile sale afective cu scriitoarele George Sand și Louise Colet. Romanului
său autobiografic „Confesiunea unui copil al secolului” („La Confession d’un
enfant du siècle”), George Sand îi replică prin romanului epistolar „Ea și el”
(„Elle et Lui”). O jumătate de an mai târziu, Paul de Musset simte nevoia să îi
ia apărarea fratelui vizat nu altfel decât prin romanul „El și ea” („Lui et
Elle”). Ecourile acestor relații de famile ajunse publice vor fi sintetizate de
Louise Colet prin romanul „Ei” („Lui”).
·
1843: S-a născut savantul Robert Koch, medicul care a
descoperit bacilul tuberculozei, laureat al Premiului Nobel în 1905; (m. 27 mai
1910). Koch a stabilit cauza bacterială a mai multor boli infecțioase și a
descoperit microorganismele care cauzează antraxul (1876), infectarea rănilor
(1878), tuberculoza (1882), conjunctivita (1883), holera (1884) și alte boli. A
fost profesor la Universitatea din Berlin din 1885 până în 1891 și șef al
Institutului de Boli Infecțioase (pe care l-a fondat tot el), din 1891 până în
1904. În cursul cercetărilor sale bacteriologice pentru guvernul german și
pentru cel englez, a călătorit în Africa de Sud, India, Egipt și în alte țări.
Cu această ocazie, el a făcut studii valoroase cu privire la boala somnului,
malarie, ciuma bubonică, lepra și alte boli. Pentru contribuțiile lui la
studiul infecției tuberculoase, Koch a primit în 1905 Premiul Nobel pentru
Fiziologie/Medicină.
·
1850: S-a născut la Rășinari, Sibiu, Eugen Brote, agronom, publicist şi
om politic (vicepreşedinte al Partidului Naţional Român între anii 1890 şi
1912; rol important în stabilirea activismului ca tactică politică) ;(d. 5
decembrie 1912, Brașov, comitatul Brașov). S-a implicat în
crearea ziarului Tribuna, iar după arestarea lui Ioan Slavici,
a devenit conducătorul redacției, iar din anul 1892, unicul acționar al
ziarului. A fondat Reuniunea Română de Agricultură la Sibiu, fiind unul dintre
militanții întăririi economice a românilor din Transilvania. În plan politic a
fost ales vicepreședinte al Partidului Național Român, în octombrie 1880,
făcând parte din redactorii Memorandumului Transilvaniei, alături de Ioan
Rațiu, Gheorghe Pop de Băsești Vasile Lucaciu etc, și a fost parte din
delegația de 237 de persoane care a mers la Viena pentru a-l înmâna împăratului
Franz Josef. A fost principalul susținător al Partidului Național Liberal, în
Transilvania. În anul 1893
întemeiază la Sibiu, împreună cu Ioan Russu-Șirianu și Septimiu Albini,
ziarul Foaia Poporului. În octombrie 1893 pleacă în România, unde se va dedica organizării unei
ferme. În anul 1904 înființează prima bancă de credit funciar din România.
Fiind agronom de profesie, a publicat
nenumărate articole necesare conștientizării noilor tehnici agricole. A pledat
permanent pentru folosirea ortografierii latine. A publicat lucrarea „Chestiunea română în Transilvania şi
Ungaria. Un memoriu politic cu 67 anexe şi o chartă”,premiată de Academia
Română.
·
1882: S-a născut savantul Max Born, fizician, laureat al
Premiului Nobel pentru fizică pe anul 1954; a adus contribuţii importante în
mecanica cuantică; (m. 5 ianuarie 1970). Born a fost profesor universitar la
Göttingen, Edinburgh (1933 – 1953) și Berlin (din 1953), unul dintre creatorii
mecanicii cuantice, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1954
împreună cu Walther Bothe. Born a propus interpretarea standard a pătratului
funcției de undă ca densitate de probabilitate. În ianuarie 1933 a fost obligat
să emigreze în Marea Britanie. Born a formulat un model cantitativ despre
interacția ion-solvent și solvatare. De asemenea, ca rezultat al unui dialog cu
Fritz Haber, a formulat ciclul termochimic Haber – Born.
·
1911: S-a născut Nagub Mahfouz, scriitor, laureat al
Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1988, primul scriitor de
naţionalitate arabă laureat al acestui premiu. Acordarea acestei distincţii a
fost contestată de către arabi, care l-au acuzat de tratarea exclusivistă a
problemelor Egiptului; la 14 octombrie 1994, scriitorul a fost ţinta unui
atentat al fundamentaliştilor islamici, căruia i-a supravieţuit cu greu;
(d.30.08.2006).
·
1913: S-a născut actorul Jean Marais (pe numele adevărat Jean
Marais-Villain), vedetă a cinematografului francez (filmele “Nopţi albe”, seria
“Fantomas”, “Şapte băieţi şi-o ştrengăriţă”); (m. 8 noiembrie 1998). În afara
prezenței sale filmice de calitate, Jean Marais a fost de asemenea un
remarcabil actor de scenă cunoscut datorită prezenței sale pe scenele
cunoscutelor Théâtre de Paris, Théâtre de l’Atelie și Comédie Francaise,
printre altele. Marais a primit numeroase premii internaționale și recunoașteri
pentru contribuția sa la arta filmului, incluzând Legiunea de onoare decernată
în 1996. Marais și-a petrecut ultimii ani ai vieții sale în casa sa din
Vallaruis, din sudul Franței, unde a practicat pictura, ceramica și sculptura,
fiind vizitat, printre alții, și de Pablo Picasso. Jean Marais a decedat la 8
noiembrie 1998, în Cannes, și a fost înmormântat la micul cimitir Cemetiere de
Vallauris.
·
1913 - S-a născut Carlo Ponti, regizor de film, cunoscut
producător, soţul actriţei Sophia Loren ("Dr. Jivago", "Claretta
şi Ben")
·
1918: S-a născut scriitorul Aleksandr Soljeniţîn, cunoscut dizident
sovietic, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1970
(“Arhipelagul Gulag”, “Pavilionul canceroşilor”); (d. 03.08.2008). Alexandr Isaievici Soljenițîn a fost un romancier rus,
activist și dizident anticomunist, care a făcut cunoscută lumii întregi
problema gulagurilor și a lagărelor de muncă forțată din Uniunea Sovietică.
Deși, de cele mai multe ori, scrierile sale erau interzise, a reușit să publice
o serie de cărți, dintre care cele mai cunoscute sunt: „Arhipelagul Gulag”, „O
zi din viața lui Ivan Denisovici” sau „Pavilionul canceroșilor”. „Pentru forța
etică cu care a continuat tradițiile inalienabile ale literaturii rusești”[1],
Soljenițîn a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1970. A fost expulzat
din Uniunea Sovietică în 1974, dar s-a întors în Rusia în 1994, după prăbușirea
regimului comunist.
·
1930: S-a nascut Jean Louis
Trintignant, actor şi regizor francez (“Şi Dumnezeu a creat femeia”, „Un bărbat
şi o femeie”, “Trei culori: roşu”).
·
1935: S-a nascut Ferdinand Alexander Porsche, designer auto
german şi proprietarul firmei Porsche.
·
1935 - S-a născut Tom Brumley, steel-chitarist american.
·
1938 - S-a născut McCoy Tyner (ulterior, Sulaimon Saud),
pianist şi compozitor american de jazz.
·
1940 - S-a născut David Gates, vocalist, chitarist şi
compozitor american (Bread).
·
1941: S-a nascut Petre Mihai
Băcanu, ziarist, director executiv al cotidianului “România liberă”. Petre Mihai Băcanu s-a născut la data de 11 decembrie 1941 în
satul Homorâciu, comuna Izvoarele (județul Prahova). El a absolvit în anul 1964
cursurile Facultății de Filologie din cadrul Universității București. Între
anii 1970 și 1988 a lucrat ca redactor la „România liberă”. În anul 1988 este
arestat și întemnițat, fiind învinuit ca pregătea editarea unui ziar clandestin,
intitulat „România”, chiar înainte de tipărirea primului număr. Un al ziar
clandestin, „Luneta” a fost publicat de jurnalistul Hurduc. Eliberat la 22
decembrie 1989, devine primul director al ziarului „România Liberă”, care se
dovedește a fi un ziar clar anticomunist și cu o orientare democratică fermă.
La 1 aprilie 1990, ziarul „România Liberă” devine primul ziar particular din
România. Autor a numeroase articole de atitudine civică și socială, Băcanu este
unul dintre ziariștii de primă mărime din România. Printre numeroasele
ințiative ale ziarului se pot menționa campania de presă favorabilă fenomenului
Pieții Universității și, respectiv, campania pentru promovarea instituției
Avocatului Poporului. Eforturile lui Petre Mihai Băcanu și ale ziarului „România
liberă” în această direcție au fost încununate de succes la 6 ani de la
intrarea în vigoare a Constituției din 1991, care prevedea înființarea acestei
noi instituții. Este președinte al Asociației Ziariștilor din România și membru
al Senatului Alianței Civice.
·
1942: S-a nascut la Miercurea Ciuc
cascadorul roman de origine maghiara Szobi Cseh (Szabolcs Cseh). După 1989 a înfiinţat Asociaţia Cascadorilor
Profesionişti. La Festivalul de Film de la Berlin, din anul, 1974, i s–a
acordat Premiul I pentru cele mai bune lupte realizate în „Somerfilm tage”. A
decedat la 1 august 2014 in București.
·
1943: S-a nascut John Kerry, politician american. În anul
2004, în cursul campaniei prezidenţiale a fost candidatul Partidului Democrat,
pierzând alegerile în favoarea celui de-al patruzeci şi treilea preşedinte,
George W. Bush. În anul 2004, în cursul campaniei prezidențiale a fost
candidatul Partidului Democrat, pierzând alegerile în favoarea celui de-al
patruzeci și treilea președinte, George W. Bush. John Kerry deține funcția de
Secretar de stat în administrația Barack Obama de la data de 01.02.2013
·
1944: S-a nascut cantareata americana Brenda Lee. A cântat muzică rockabilly, pop și country, și in timpul
anilor 1960,era in clasamente depășita doar de Elvis Presley, The Beatles
și Ray Charles. A fost probabil, cea mai populara cantareata în Statele
Unite ale Americii datorita hitului din anul 1960 I’m sorry („îmi pare
rău”). Avand o inaltime de aproximativ 145 cm, ea a primit porecla
Little Miss Dynamite în 1957, după înregistrarea piesa „Dynamite”. Este
membra a Rock and roll, Country Music și Rockabilly Halls of
Fame. Brenda locuiește în prezent în Nashville, Tennessee.
·
1945 - S-a născut Robert Pickett, chitarist şi basist
american (Sugarloaf).
·
1951 - S-a născut Spike Edney, clăpar britanic (Cross).
·
1954: S-a nascut Jermaine Jackson, muzician american,
cântăreţ şi textier, fratele lui Michael Jackson.
·
1954 - S-a născut Rita Ray, vocalistă ghaneză (Rocky Sharpe,
Darts).
·
1958 - S-a născut Nicky Sixx, basist şi compozitor american
(Motley Crue).
Decese
·
384: A decedat Papa Damasus I (n.cca.305). A fost
conducatorul Bisericii Romei din octombrie 366 până la moartea sa. Viața
lui a coincis cu reunirea sub imparatul Constantin cel Mare a Imperiului Roman
de Rasarit cu cel de Apus si cu legalizarea crestinismului in imperiu si cu
adoptarea acestuia ca religie oficiala in Imperiul Roman in anul 380.
·
861: A decedat califul abbasid Al-Mutawakkil ALA Allāh Jafar ibn
al-Mutasim (n.martie 822) care a domnit în Samarra de la 847
până la 861. Este cunoscut pentru caa pus
capăt Inchiziției ( “Mihna” – “calvar”), instituita de predecesorii
săi in incercarea de a impune o singura versiune a Islamului.
·
969: Imparatul bizantin Nichifor al II-lea Phokas
(n.cca. 912), este asasinat de soţia sa Theofano şi iubitul
acesteia care va ajunge împăratul Ioan Tzimiskes I.
·
1241: A murit hanul mongol Ogodai, al treilea fiu al lui
Genghiz Han. A fost al doilea han suprem al mongolilor de la 1227 pana in
anul mortii sale. In timpul domniei lui are loc din 1237,
cucerirea stepelor rusești de către armata mongola condusa de Batu-han, nepotul
său și crearea Hoardei de Aur.
·
1282: A decedat imparatul
bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul; (n. 1225). A
domnit intre anii 1259-1282 si a fost fondatorul dinastiei
Paleologilor care au condus Imperiul Bizantin până la caderea
Constantinopoluluiîn 1453. La 25 iulie
1261, trupele sale conduse de generalul Alexios Stratigopoulos au
recucerit Constantinopolul lichidand Imperiul latin si restaurand imperiul
Bizantin. S-a încoronat imparat in ziua de 15 august a aceluiasi an.
·
1581: Arhiducesa Maria de Austria, fiică a
împăratului Ferdinand I al Sfântului Imperiu Roman (n. 1531)
·
1686: A murit Ludovic al II-lea de Bourbon, le Grand Condé
(n. 1621). Înainte de moartea tatălui său în 1646, a fost
Duce de Enghien. Pentru meritele sale militare a fost denumit Marele Condé (Le
Grand Condé).
·
1908 - A încetat din viaţă compozitorul Eduard Wachmann,
primul dirijor şi director al Filarmonicii Române (1868-1906) (vodeviluri,
muzică vocal-simfonică, corală, de cameră, vocală; culegeri de folclor şi
lucrări didactice) (n. 10 februarie 1836)
·
1913: A încetat din viaţă juristul, publicistul și
colecţionarul de artă, Ion Kalinderu, fost preşedinte al Academiei Române; (n.
28 decembrie 1840). S-a născut într-o familie, se pare, de origine turcă. Tatăl său se numea
Kalinderoglu, ceea ce în turcă înseamnă „fiul filosofului”. Fratele său a fost
medicul Nicolae Kalinderu. A urmat studiile universitare la Facultatea de Drept
din Paris, unde și-a luat doctoratul. În magistratură a
parcurs toate gradele și a ajuns consilier la Curtea de Casație și membru al
Curții de Casație de la Haga. A fost
consilier al regelui Carol I al României pe probleme juridice, economice,
silvice și agricole. După
înființarea Domeniilor Coroanei (1884), a fost numit administrator al acestora,
funcție deținută până la sfârșitul vieții. Mai consemnăm că a donat Academiei Române colosala avere mobilă și
imobilă primită prin testament de la Ioan și Elena Otteteleșanu (peste 900 ha
de teren agricol și păduri, clădiri și importante sume de bani aflate în
bănci);
a finanțat dotarea adecvată a aulei Academiei Române, inclusiv pentru cumpărarea vitraliilor; Muzeul de artă „Kalinderu” din București, ctitoria sa, este primul muzeu privat din România.
a finanțat dotarea adecvată a aulei Academiei Române, inclusiv pentru cumpărarea vitraliilor; Muzeul de artă „Kalinderu” din București, ctitoria sa, este primul muzeu privat din România.
·
1938: Christian
Louis Lange, om politic norvegian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace pe anul 1921 (n. 1869)
·
1965, 11/12: A murit la Coniston, Cumbria, Marea Britanie, savantul
român George (Gogu) Constantinescu, inginer, inventator şi inovator. A
fost numit de către revista engleză „The Graphic” unul din cei 17 titani ai
lumii care au revoluţionat ştiinţa, aşezându-l alături de Einstein, Marconi,
Edison sau Lister. A fost unul din cei mai prolifici inventatori români ai
tuturor timpurilor cu peste 300 de invenţii brevetate (a promovat utilizarea
betonului armat; a elaborat „Teoria Sonicităţii” pe care a aplicat-o în
numeroase invenţii: mitraliera sonică, motorul sonic, pompa sonică, ciocanul
sonic, injectorul sonic, caloriferul sonic şi altele. A proiectat şi construit
„Convertorul Gogu Constantinescu”, prima cutie de viteze automată, pentru automobile
şi locomotive); membru titular al Academiei Române din 1965 (n. 4 octombrie
1881, Craiova). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 12 decembrie
1965.
·
1968: A murit Arthur Hays Sulzberger, publicist american,
director al prestigiosului cotidian “New York Times” în perioada 1935–1961;
(n.12.10.1891).
·
1971 - A murit actorul Miluţă Gheorghiu, cunoscut mai ales
prin rolurile în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri (seria
„Chiriţelor”) (n.1897).
·
1978: Vincent du Vigneaud, biochimist, laureat
al Premiului Nobel pentru Chimie pe anul 1955 (n. 1901)
·
1980: Prințesa Victoria Luise a Prusiei, singura
fiică din cei șapte copii ai împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei
(n. 1892)
·
1993: A încetat din
viaţă, la Paris, Elvira Popescu, actriţă de teatru şi film. Stabilită în Franţa
din anul 1924, a jucat pe scenă roluri special create pentru ea de oameni de
teatru ca Jean Cocteau, Maurice Druon, Sacha Guitry. În 1989, preşedintele
Franţei, Francois Mitterand, i-a acordat titlul de Comandor al Legiunii de
Onoare (n. 10 mai 1896).
·
1997 - A murit lingvistul Ion Coteanu (n. 6 octombrie 1920)
·
1997: A murit Eddie Chapman, celebru spion britanic din cel de-al
doilea razboi mondial; (n. 1914).
·
2001 - A încetat din viaţă Cornel Radu Constantinescu,
critic de artă şi ziarist, autor al unor monografii de plasticieni români şi
coautor al unor lucrări de referinţă privind arta românească (n. 23 decembrie
1938)
·
2011: A decedat la Chișinău, poeta,
publicista și militanta activistă pentru reunirea Basarabiei
cu România, Leonida Lari-Iorga (n. 26 octombrie 1949, Bursuceni, RSS
Moldovenească, URSS). A fost colaborator la Muzeul de literatură D. Cantemir
din Chișinău (1971-1973), redactor la revista „Literatura și Arta” (1985-1988)
din RSS Moldoveneasca, redactor șef al primei publicații în grafie latină din
Republica Moldova – „Glasul națiunii” (1988-2003). Leonida Lari s-a aflat
printre fruntașii Mișcării de emancipare națională din Basarabia în anii
1988-1991. A fost Deputat în Sovietul Suprem al URSS (1988-1990) și membru al
Biroului Permanent al Frontului Popular din Republica Moldova între 1990 și
1992. Între 1990 și 1997 a stat în
fruntea Ligii Creștin Democrate a Femeilor din Moldova (una din componentele
constituante ale Partidului Social-Liberal în 2001). Începînd cu anul 1992 este deputat în
Parlamentul României (în 2004 a fost aleasă pe lista Partidului România Mare).
·
2011: A murit Mihnea Gheorghiu, cineast, scriitor şi traducător (de
numele său se leagă traducerea integrală a operelor lui William Shakespeare şi
Walt Whitman), fost preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România, membru
titular al Academiei Române din 1996, (n. 5 mai 1919, Bucureşti). A urmat
studii de litere și filozofie la Universitatea din București şi a debutat
în periodice în 1937. Între 1944 și 1946 a fost redactor-șef al ziarului
„Scânteia tineretului”, iar începând cu 1948-1949, abordează proletcultismul.
Fondează însă în 1961 revista „Secolul 20”, la care rămâne redactor-șef până în
1963. A primit numeroase premii, distincții și titluri de-a lungul vieții, fiind
unoscut mai ales prin activitatea sa de traducător din Shakespeare, Walt
Whitman, Robert Burns, Charles Dickens, Marquez etc.
·
2014: A decedat Şerban Orescu (n.16 mai 1925, Brăila), economist și
publicist român, redactor al programului Actualitatea românească la Radio Europa
Liberă (1978-1995);(n. 1925). Este descendentul
ilustrului arhitect Alexandru Orescu (1817-1894), constructorul Universităţii
din Bucureşti. Până la
instaurarea regimului comunist în România a fost membru al tineretului PNL. A
urmat studii de drept şi filosofie în Bucureşti (1944-1948) şi de electronică,
în cadrul Facultăţii de profil de la Institutul Politehnic din Capitală
(1951-1957), fiind doctor în economie industriala (1972). În anul 1978 a emigrat în Republica Federală
Germania și a lucrat ulterior ca redactor al secţiei române a postului de
radio Europa Liberă din München. Este autor al lucrării: Ceauşismul.
România între 1965-1989, Bucureşti 2006.
Sărbători
·
Cuv. Daniil Stalpnicul si Luca cel Nou (calendar creștin-ortodox)
·
Sfântul Damasus I, papă. Papa Damasus I a dovedit
prin fapte că a meritat să fie ales. Mai întâi a început opera de refacere a
unității și de revenire la puritatea credinței, depunând pe toți episcopii
simpatizanți ai arianismului, fără a lua în seamă amenințările și preferințele
împăraților; el a formulat principiul conform căruia semnul de recunoaștere a
unui catolic și a unui episcop legitim este comuniunea cu Episcopul Romei.
Timpul pontificatului său este caracterizat printr-o adevărată explozie de
sărbători, formule de rugăciuni, îmbogățire a ritualului, serii de predici solemne
și de cateheză metodică, activități ce au alimentat din belșug viața creștină.
Papa Damas I i-a cerut Sfântului Ieronim, care i-a devenit secretar, să
revizuiască traducerea veche a Sfintei Scripturi. Sf. Ieronim, pentru a realiza
această traducere, a călătorit la Bethleem, unde s-a documentat comparând
versiunile din limbile ebraică și aramaică ale Vechiului Testament dar și o
traducere în limba greacă – Septuaginta și Noul Testament (versiunea în limba
greacă), apoi a redactat traducerea lor în limba latină dând creștinității
Biblia Vulgata. Biblia Vulgata
era acum varianta oficială a Sfintei Scripturi în Biserica Occidentală, deși a
durat un timp, până toate bisericile latine au acceptat-o. Obligarea acceptării
acestei versiuni Sf. Scripturi a avut ca efect impunerea limbii latine ca limbă
liturgică, lucru ce a sporit și mai mult supremația Bisericii de la Roma, care
a devenit centrul educației creșine. Papa Damas I a fos un arheolog activ, s-a
îngrijit să caute și să deschidă catacombele, să le consolideze sau să le
refacă, marcându-le cu inscripții funerare demne de cei înmormântați. Fără
măsurile luate de Papa Damas, multe dintre comorile subterane ale Romei astăzi
nu ar mai fi. Sfântul Ieronim afirmă că Papa Damas I a murit la vârsta de
aproape optzeci de ani. A fost înmormântat în mormântul pe care singur și l-a
pregătit, într-un loc mai departe de criptele martirilor, ca o dovadă a
adorării acordate martirilor așa cum precizează în epitaful său din cripta
Papilor din catacombele Sfântului Calist: „Aici, eu, Damas, aș dori să fie
înmormântate rămășițele mele, dar îmi este teamă să nu tulbur osemintele sfinte
ale martirilor”. Mai târziu, rămășițele sale pământești au fost deshumate și
duse în biserica San Lorenzo in Damaso. (calendar Romano-catolic)
·
Sfântul Daniel Stilitul (calendar greco-catolic)
ARTE 11 Decembrie
MUZICĂ
11 Decembrie
Carl Friedrich Zelter, muzician german
Compozitorul Joseph Mohr
Hector Louis Berlioz, compozitor
Mieczyslaw Karlowicz, compozitor polonez
Mieczysław Karłowicz, Violin Concerto in A: Romanza - Andante. Wanda
Wiłkomirska: https://youtu.be/9mZtleX049w.
Carlos
Gardel, autor argentinian de tangouri
Carlos Gardel - Edición Especial Coleccionable - Special Edition
Collectible: https://youtu.be/enEHFJHLKOs.
Leo Ornstein, pianist și compozitor rus
Big Mama Thornton, cântăreață americană
McCoy Tyner, muzician american
Brenda
Lee
Chester Thompson, baterist american
Jermaine Jackson, muzician american
ÎNREGISTRĂRI NOI:
POEZIE 11 Decembrie
Leonida Lari
Biografie
Nastere: 26 octombrie 1949, Bursuceni, judetul Balti
Deces: 11 decembrie 2011, Chișinau, Republica Moldova
S-a nascut in satul Bursuceni, judetul Balti, intr-o familie de invatatori, la 26 octombrie 1949. intre 1956-1965 este eleva la scoala medie de 10 ani, iar intre anii 1965-1971 urmeaza Facultatea de Filologie la Universitatea de Stat din Chisinau.
Dupa absolvirea facultatii, un timp (197l-1973) este colaboratoare la Muzeul de literatura. Lucreaza apoi la Editura Cartea Moldoveneasca, mai intai la sectia traduceri, pe urma ca redactor. intre 1973 si 1975 este angajata la saptamanalul „Literatura si arta" din Chisinau.
Scrie versuri inca de la varsta de doisprezece ani, iar la cincisprezece ani debuteaza in „ Tineretul Moldovei". Pseudonimul Leonida Lari (numele de familie este Tuchilatu) si-l insuseste la optsprezece ani, dupa denumirea zeului indian al cuvantului. Volumul de debut al poetei, mult timp amanat (nu depoeta),Piata Diolei, apareabiain 1974 la Editura Cartea Moldoveneasca. Este deopotriva autoare de (putina) proza fantastica, eseista si publicista, cu o opera poetica raspandita, prin traduceri sau prezente in antologii, pe multe meridiane ale globului.
Leonida Lari este o poeta multicorda. Evoluand de la o viziune romantica (niciodata abandonata) strabatuta de viziuni fantastice si imagini-simbol tutelare catre o poezie radicalizata in care verbul capata chiar forme polemice si vaticinare, imbratisand deopotriva o poezie a iubirii (de om, de oameni, de limba) ca si una a viziunilor de tip metafizic, dovedind largi deschideri catre temele si motivele poetice romanesti sau universale, mai vechi sau mai noi, poeta vede si pune in Logos puterea tamaduitoare. intr-o valoroasa prefatare a creatiei poetice a Leonidei Lari, criticul literar Doina Uricariu conchidea ca „Cele cinci vorbe calauzitoare alese din Holderlin si puse de Heidegger la inceputul studiului sau despre Holderlin si esenta poeziei sunt si vorbele calauzitoare ale poetei": „activitatea poetica", cea care la Leonida Lari „demonstreaza puterea poeziei de a rasturna falsele legi si adevaruri"; „cel mai periculos dintre bunuri, limba" (subl. criticului literar); poezia ca „aflare", „cunoastere", „dialog", capabila „sa-i restituie cuvantului sensul primar de comuniune si intruchipare intr-o adunare de oameni"; poezia ca ctitorie; poezia ca expresie a existentei Omului pe pamant.
Volume de versuri (selectiv):
Piata Diolei, Chisinau, 1974;
Marele Vant, Chisinau, Editura Literatura artistica, 1979;
Mitul trandafirului, Chisinau, Editura Cartea Moldoveneasca, 1981;
Scoica solara, Chisinau, 1987;
Dulcele foc, Chisinau, 1989;
Dulcele foc, editie ingrijita de Doina Uricariu si Victor Negara, cu o Prefata de Doina Uricariu, Bucuresti, Editura Univers, 1991;
Lira si paianjenul, Chisinau, Editura Hyperion, 1992;
Al noualea val, Chisinau, Editura Glasul, 1993.
La sat a aparut in volumul Marele Vant, Chisinau, 1979.
Ruga de seara a aparut in volumul Dulcele foc, Chisinau, 1989-
Sacrificiul pastorului mioritic a aparut in volumul Dulcele foc, Chisinau, 1989.

Focuri pe deal
Ard focuri pe deal primăvara
Și fumul lor ia cu asalt
Tot cerul ce-mprejmuie țara
Și-ncet se perindă-n înalt.
Și clipele noastre ca fumul
Se rup de țărână și pier,
Greșind pe alocurea drumul,
Se-nscriu undeva în cer.
Iar noi, cand avem dezlegare
De propriul trup în apus,
Doar clipele-acele fugare
Se leaga de noi și sus.
Ci unele-s pure și pline,
Ci altele-s tulburi și seci,
Dar toate decid, în fine,
O patrie-a noastră de veci.
Ard focuri și suflul se strânge
În aerul vremii, vâscos,
Ard focuri pe deal, nu plânge,
Dacă ai trăit în Cristos.
Și fumul lor ia cu asalt
Tot cerul ce-mprejmuie țara
Și-ncet se perindă-n înalt.
Și clipele noastre ca fumul
Se rup de țărână și pier,
Greșind pe alocurea drumul,
Se-nscriu undeva în cer.
Iar noi, cand avem dezlegare
De propriul trup în apus,
Doar clipele-acele fugare
Se leaga de noi și sus.
Ci unele-s pure și pline,
Ci altele-s tulburi și seci,
Dar toate decid, în fine,
O patrie-a noastră de veci.
Ard focuri și suflul se strânge
În aerul vremii, vâscos,
Ard focuri pe deal, nu plânge,
Dacă ai trăit în Cristos.
Ruga de taină
E-o oboseala-n toti de vorbe goale,
Doamne, tu ma privesti de undeva –
T;ine-ma tare în privirea ta,
Lumina-a vietii noastre, lina, moale...
Pentru a-ncape bucurii si jale,
Tu, Doamne, ma înveti foc a mînca –
T;ine-ma blînda în privirea ta,
Lumina-a vietii noastre, lina, moale.
Stiu, unde sufletul doar are cale
Zbura-voi, Doamne, spre matricea mea,
Dar voi sa las si pe pamînt ceva
Din maretia vesniciei tale –
T;ine-ma clara în privirea ta,
Lumina-a vietii noastre, lina, moale...
Doamne, tu ma privesti de undeva –
T;ine-ma tare în privirea ta,
Lumina-a vietii noastre, lina, moale...
Pentru a-ncape bucurii si jale,
Tu, Doamne, ma înveti foc a mînca –
T;ine-ma blînda în privirea ta,
Lumina-a vietii noastre, lina, moale.
Stiu, unde sufletul doar are cale
Zbura-voi, Doamne, spre matricea mea,
Dar voi sa las si pe pamînt ceva
Din maretia vesniciei tale –
T;ine-ma clara în privirea ta,
Lumina-a vietii noastre, lina, moale...
Viața
De mult nu stiu de bucurii,
Nu stiu cobor sau urc pe trepte,
Nu-astept nimic de la cei vii,
Cei morti n-au dreptul sa m-astepte.
Si-asa, se zice ca traiesc,
Mai merg sub luna si sub soare,
Copacii inca mai fosnesc
Inima inca ma mai doare.
Toata in lucru si in drum
Cu zile, nopti inghesuite
Privesc cu resemnare cum
Cotidianul ma inghite.
Totusi, nu plang decat subit
De la vreun vers, de frumusete
Incolo imi e trist cumplit,
Incolo-i mare de tristete.
Tristete dura sora , sora mea,
De lume si de sihastrie,
Astfel cum sunt, zau nu m-as vrea
Chiar personaj de tragedie.
Totu-i cum pare-a fi mereu,
Desi cum estele ne leaga
La ce-ar sti altii chinul meu ,
Totuna n-au sa-l inteleaga.
Dar ei acei din ceruri , sus,
Ei inteleg si stiu pre bine
Ce am pe umere de dus
Si ce-o sa se intample maine.
Nu stiu cobor sau urc pe trepte,
Nu-astept nimic de la cei vii,
Cei morti n-au dreptul sa m-astepte.
Si-asa, se zice ca traiesc,
Mai merg sub luna si sub soare,
Copacii inca mai fosnesc
Inima inca ma mai doare.
Toata in lucru si in drum
Cu zile, nopti inghesuite
Privesc cu resemnare cum
Cotidianul ma inghite.
Totusi, nu plang decat subit
De la vreun vers, de frumusete
Incolo imi e trist cumplit,
Incolo-i mare de tristete.
Tristete dura sora , sora mea,
De lume si de sihastrie,
Astfel cum sunt, zau nu m-as vrea
Chiar personaj de tragedie.
Totu-i cum pare-a fi mereu,
Desi cum estele ne leaga
La ce-ar sti altii chinul meu ,
Totuna n-au sa-l inteleaga.
Dar ei acei din ceruri , sus,
Ei inteleg si stiu pre bine
Ce am pe umere de dus
Si ce-o sa se intample maine.
Alfred de Musset
Biografie
Alfred
de Musset (n. 11 decembrie 1810 în Paris -
d. 2 mai 1857 în Paris)
a fost un scriitor și dramaturg francez
recunoscut ca unul dintre reprezentanții marcanți ai romantismului în
această țară.
Scrierile
sale au ca temă predilectă meditația asupra condiției creației artistice și
aversiunea față de mediocritatea burgheziei.
În special în poezie, a ilustrat predispoziții sufletești contradictorii,
capriciile sentimentului erotic în aspirația spre fericire, înclinația
romantică a răului veacului (mal du siècle) și dialogul
dintre poet și muze.
A
rămas cunoscut și pentru relațiile sale afective cu scriitoarele George Sand și Louise Colet.
Romanului său autobiografic „Confesiunea unui copil al secolului” („La
Confession d'un enfant du siècle”), George Sand îi
replică prin romanului epistolar „Ea și el” („Elle et Lui”). O jumătate de an
mai târziu, Paul de Musset simte nevoia să îi ia apărarea fratelui vizat nu
altfel decât prin romanul „El și ea” („Lui et Elle”). Ecourile acestor relații
de famile ajunse publice vor fi sintetizate de Louise Colet prin
romanul „Ei” („Lui”).
Poezie
Teatru
Roman și nuvele
Eseistică
Niciodată
Un cântec trist de Schubert, lin prin văzduh plutea,
Când tu, - ții minte oare? – mi-ai spus: ”Nu!
Niciodată!
Nu!” îmi spuneai și totuși în ochii-ți strălucea
Azurul melancolic al bolții înstelată.
Spuneai: ”Nu! Niciodată!”, dar chipul tău zâmbea ,
Ca-ntr-un profil de veche medalie turnată;
Și, mândru, al comorii ce-ascunzi instinct, punea
Pe-obrajii tăi, năframa-i geloasă-mbujorată.
Păcat! O, ce cuvinte de nepăsare pline
Când îți vorbeam, marchiză, de dragoste știi bine,
Nu-ți deslușeam nici chipul, nici zâmbetul de crin.
Mai dulce decât ochii-ți senini e-a ta simțire;
Și mă gândeam în taină, privindu-i cu mâhnire,
La sufletul ce-n floarea-i ți se-nchidea divin.
1839
Stea palidă a serii
Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,
Ce din amurguri fruntea sclipindă îți desprinzi,
Cu ochii-ți, din palatul de-azur au ce cuprinzi?
Ce vrei să vezi în depărtare?
S-a potolit furtuna și vântul a-ncetat;
Cu freamăt blând pădurea își lăcrimează dorul;
Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborul
Printre miresme și-a luat.
Ce cauți peste lumea ce doarme în stihie?
Parcă spre munți acuma cobori în pas ușor;
Pleci surâzând, prieten plin de melancolie,
Iar ochiul tău clipește în zări tremurător.
Stea ce cobori în noapte spre verzile coline,
Tu, ce din mantia nopții ca lacrimă-ai descins,
Și vezi în depărtare păstorul care vine
Cu turma lui, pe drumul de-ntunecimi cuprins,
Spre ce tărâm mergi, astru, în nesfârșita noapte?
Vrei un culcuș, prin trestii, pe tărmul solitar?
Sau, chip frumos în ceasul tăcerii, fără șoapte,
Cobori adânc în mare, ca scump mărgăritar?
De e să mori, luceafăr, și dacă-n marea-adâncă
Vrei pletele bălaie să le scufunzi, îți cer:
Întârzie-ți plecarea! Mai stai o clipă încă!
Stea dulce a iubirii, nu coborî din cer!
1835
Cititorului
În cartea asta, fără-ndemânare,
Am pus întreaga tinerețe-a mea.
Mărturisesc, acum când ea apare,
Că multe-aș fi putut să schimb în ea.
Dar, cum și firea noastră-i schimbătoare,
De ce să fac trecutu-altminterea?
Te du, deci, biată pasăre, în zare
Și Dumnezeu te-ndrume unde-i vrea.
O cititorule, oricine-ai fi,
Citește cât mai mult mă poți citi;
La urmă vine-osânda, pare-mi-se.
Întâiul vers copilu-l migăli;
Pe cel de-al doilea, băiețandrul; și
Bărbatul, doar pe el din urmă-l scrise.
1840
TEATRU/ FILM 11 Decembrie
Mihnea Gheorghiu
Biografie
GHEORGHIU
Mihnea, se naste la 5 mai 1919. Bucuresti.
Poet. prozator, dramaturg, eseist si traducator.
Fiul lui Dumitru Gheorghiu, anticar, si al Alexandrinei (n. Moldovanu), invatatoare. Scoala Primara „Madona Dudu" (1925-l929); Liceul „Fratii Buzesti"dinCraiova( 1929-l937):
Facultatea de Litere a Univ. din Bucuresti, specialitatea engleza, franceza si istoria artei (1937-l941). In perioada razboiului absolva Scoala de ofiteri de artilerie din Craiova si e trimis pe frontul din Basarabia.
Redactor-sef al Scinteii tineretului (1944). Doctor in Litere cu o teza intitulata Modalitatea conformista a dramei (1947). Cariera universitara: lector si conf. de limba engleza la Academia de Studii Economice din Bucuresti (1946-l948); din 1948, prof. si sef de catedra la Univ. din Bucuresti (1948-l950); prof. si sef al catedrei de teatrologie si filmologie la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I. L. Caragiale" din Bucuresti (1954-l969); redactor-sef al revista Secolul 20 (196l-l963); presedinte al Consiliului Cinematografic (1963-l965); vicepresedinte al Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta (1965-l968); prim-vicepresedinte al Institutului Roman pentru Relatii Culturale cu Strainatatea (1968-l972); presedinte al Acad. de Stiinte Sociale si Politice; presedinte al Uniunii Cineastilor din Romania. Membru corespondent al Acad. (1974). Debut cu poezie in revista For a Liceului „Fratii Buzesti" din Craiova (1935).
Colaboreaza permanente la publicatiile de stinga din Capitala (Cadran, Azi, Cuvintul liber, Ecoul, Albatros, Lumea romaneasca, Adevarul literar si artistic) si la majoritatea revista literare si culturale din tara. Debut editorial cu Anna-Mad( 1942), poem de dragoste sau de „vrajire" (Perpessicius). Poci (Ultimulpeisaj al orasului cenusiu, 1946; Intimplari din marea rascoala, 1953; Balade, 1956; Ultimul peisaj. 1974). prozator, interesat de Dimitrie Cantemir ca personaj literar in romanul Doua am-busade (1958; reluat in 1969 sub titlul A venit un om din Rasarit), autor al romanului Enigma din Strada Presei (1988). dramaturg (Tudor din Vladimiri, 1955; Zodia Taurului, 1972; Istorii dramatice, 1977; i s-au jucat piesele Tudor din Vladimiri, Istorii dramatice. Capul muschetarului lui Cantemir, Zodia Taurului, Patetica '77, Fierul si aurul), teatrolog si eseist (Modalitatea conformista a dramei. I, 1948; Wall Whitman, 1955; Orientari in literatura straina. 1958; Scene din viata lui Shakespeare, 1958; Dionysos, 1969; Scrisori din imediata apropiere, 1971; Scene din viata publica, 1972; Floride tutun, 1984) si traducator din opera lui Shakespeare, in a carui traduce integrala are merite incontestabile. Robert Burns, Fenimoore Cooper, Charles Dickens, Rudyard Kipling. Arthur Miller, H. Beecher-Stowe, Tennessee Williams, Walt Whitman. Mihnea Gheorghiu Garcia Marquez s.a.).
A scris scenariul filmelor Porto Franco (1962), Tudor (1963-l964), Zodia Fecioarei (1967). Padurea pierduta (1972), Cantemir. Muschetarul roman (1974), Hyperion (1975), Tunase Scatiu (1976), Burebista (1980). Premiul „I. L. Caragiale" al Acad. (1972); Premiul Uniunii Scriitorilor (1975); Premiul Uniunii Cineastilor (pentru filmul Cantemir), premii speciale la festivalurile internationale de film de la Barcelona. Buenos Aires, Cork. Membru al Acad. de Stiinte din New York, al Acad. Mondiale de Perspective Sociale, al Acad. Nationale de Istorie din Caracas, al Asoc. Internationale „Shakespeare", al Asoc. Internationale a Autorilor de Film si Televiziune, al Soc. Europene de Cultura (Venetia), al Clubului de la Roma; cetatean de onoare al orasului New Odeans; cavaler al Ordinului Artelor si Literelor (Franta); comandor al Ordinului Meritului Republicii Italiene; distins cu Das Grosse Ver-dienstkreuz mit Stern (Republica Federala Germania); medalia Erasmus si Ordinul „Ora-nia si Nassau" (Olanda) et'c.
Poeta doctus, cum l-a numit Tudor Vianu in „cuvintul inainte" scris pentru Scene din viata lui Shakespeare (1958), Mihnea Gheorghiu a intrat in literatura intr-o epoca de mari prefaceri estetice, politice si culturale. insemnele avangardei sint vizibile in Anna-Mad( 1942) - poem al carui inceput e publicat in Dacia noua in 1938, iar epilogul in Albatros in 1941 - sau in volumul Ultimul peisaj al orasului cenusiu (1946).
Poezia din volumele Primavara in Valea Jiului. Doua poeme (1949), Intimplari din marea rascoala (1953) si Balade (1956), desi tributara epocii, se realizeaza la confluenta istoriei si a culturii ca reportaj liric, poem mesianic in proza, evocare patetica, aspirind la o monumentalitate imnica, cu incantatii de balada sau timbrul unui manifest cetatenesc. Creatia poetica interfereaza inca din aceasta perioada cu o laborioasa activitate eseistica, consacrata studiilor despre literatura romana si straina, teatrului si filmului sau publicisticii politice (Culisele diplomatiei americane. Legea Taft-Hartley, 1948). Tot in . Mihnea Gheorghiu publica Modalitatea conformista a dramei (I Orientari in teatrul contemporan), avind la baza teza de doctorat din 1947, in care exista studii pertinente despre scriitori straini ce-au provocat, la vremea aparitiei, comentarii sociologist-vulgare. Interesul pentru dialectica istoriei si a politicii reprezinta nucleul evocarii dramatice in cinci acte Tudor din Vladimiri (1955) si coloana vertebrala a celor doua volume consacrate epocii umanistului Dimitrie Cantemir. osciiind intre proza obiectiva, traditionala si eseu. E vorba de ciclul Doua ambasade (1958), format din Ucenicia carturarului (1955) si Tihna valurilor (1958), retiparite sub titlul A venit un om din Rasarit (1969). Proteismul creatiei lui Mihnea Gheorghiu se salveaza de pericolul fragmentarismului sau al „culturii mozai-cate" prin continuitatea cu care sint urmarite citeva probleme (personalitati sau autori).
Exista la temelia lui acea obligatorie unitate in varietate a preocuparilor, creatoare de laitmotive in epica, dramaturgie sau eseistica, de unde statutul de tema cu variatiuni al scrisului lui Mihnea Gheorghiu Trei personalitati istorice sint centrale in creatia sa de dramaturg, prozator sau scenarist: TudorVladimirescu, „conducatorul unei revolutii tipic romanesti si comandantul primei noastre armate populare, care n-a avut sansa de a fi destula vreme si conducatorul unui stat popular romanesc din cauza «situatiei interna-uonale»"; Dimitrie Cantemir, „omul de cuget, principele nostru umanist, intelectualul hamle-tian. pus in conditia unui om politic cu cuvint hotaritor, dar depinzind la rindul sau si el de «situatia internationala»", si Mihai Viteazul, prezent intr-o piesa scrisa dupa modalitatea teatrului in teatru, publicata in volumul Unul din doi: 1601 - Capul, 1821 - Zodia Taurului (1975). Acelasi interes pentru dramaturgia istorica cu substrat politic caracterizeaza si volumele Istorii dramatice (1977), Patetica '77, piesa de teatru in doua parti dupa Duiliu Zam-Brescu, si Muschetarul roman (scenariul unui film despre Dimiti ie Cantemir. sustinut si de o viziune picaresca). O alta preocupare permanenta este aceea pentru fenomenul literar universal, vizibila in analizele din Modalitatea conformista a tiraniei si Orientari in literatura Straina (1958). ca si in monografiile Walt Whitinan (1955) si Scene din viata lui Shake-speare (1958).
In studiul insotind editia operelor complete ale lui Shakespeare, traduse in romaneste de un colectiv pe care l-a condus si publicate intre anii 1958 si 1964; antologia de Teatru american (1973; piese de Arthur Mii-Ier. Barre Stavis, Tennessee Williams), precum si numeroasele studii despre Byron, Sean O'Casey. Cervantes, F. Cooper, Ch. Dickens, Th. Dreiser, Fielding, Federico Garcia Lotca, Eugene O'Neill, Giraudoux, Jean Anouilh, E. A. Poe, Francoise Sagan, Mihnea Gheorghiu B. Shaw, Shakespeare, Swift, M. Twain, Th. Wilder, Walt Whitman, Raul Roa, Robert Burns. Activitatea poetului, repusa in circulatie de retrospectiva poetica aparuta in 1974 sub titlul Ultimul peisaj, s-a transformat in munca de talmacire a lui W. Shakespeare, Robert Burns, a poeziei americane (Antologia poeziei americane, 1979), facind vizibila inca o data optiunea lui Mihnea Gheorghiu pentru o intelegere a creatiei si culturii, ce exclude separatismul valorilor: „Preocuparea fata de problemele culturii nu se poate numi o «re-slringere» si nici o indepartare de poezie. Eu am invatat de la toti mesterii mei, romani si streini, ca ele avanseaza inseparabil." Din a-ceasta perspectiva trebuie abordata si activitatea lui Mihnea Gheorghiu de traducator sensibil al lui Shakespeare, Ch. Dickens, F. Cooper, W. Whitman, H. Beecher-Stowe, Gabriel Garcfa Marquez. Ben Jonson, Arthur Miller, Robert Burns s.a. Ca si aceea de ziarist, publicist si eseist, cuprinsa in volumele Scrisori din imediata apropiere (1971) si Scene din viata publica (1972).

decedat la 11 decembrie 2011.
OPERA:
Anna-Mad, Bucuresti, 1942; Ultimul peisaj al orasului cenusiu, Bucuresti, 1946; Modalitatea conformista a dramei, I Orientari in teatrul contemporan. Bucuresti, 1948; Primavara in Valea Jiului. Doua poeme. Bucuresti, 1949; Intimplaridin marea rascoala. Bucuresti, 1953; Tudordin Vladi-miri. Bucuresti, 1955; Ucenicia carturarului. Bucuresti, 1955; Walt Whitman, Bucuresti, 1955; Balade, Bucuresti, 1956; Doua ambasade. Bucuresti, 1958 (include, ca partea I, ed. II a romanului Ucenicia carturarului; ed. II, A venit un om din Rasarit. 1969); Orientari in literatura strainei. Bucuresti, 1958: Scene din viam lui Shakespeare, pref. de F. Hardy, postfata de O. Trilling, Bucuresti, 1958 (ed. II, pref. de A. Anikst, 1960; ed. III, cuvint inainte de T. Vianu. 1964; ed. noua. 1968); Dionysos, Bucuresti, 1969; Scrisori din imediata apropiere. Bucuresti, 1971; Scene din viata publica, Craiova, 1972; Zodia Taurului, Bucuresti, 1972; Ultimul pe isaj, Craiova, 1974; Unul din doi: 1601 -Capul, 1821 - Zodia Taurului, Bucuresti, 1975; Istorii dramatice. Bucuresti, 1977; 5 lumi ca spectacol (Teatru comentat), Bucuresti, 1980; Flori de tutun. Bucuresti. 1984; Enigma din Strada Presei, Bucuresti, . Traduceri: L. Ilobson, Pe cuvint de onoare, roman, Bucuresti, 1948; St. Heym, Crucialii, roman, Bucuresti, 1949; Ch. Dickens, Note din America, Bucuresti, 1953; W. Shakespeare, Opere, II (Richard al ll-lea). Bucuresti, 1955; W. Whitman. Opere alese. Bucuresti, 1956; W. Shakespeare, Opere. III (Cei doi tineri din Verona), Bucuresti, 1957: W. Whitman, Fire de iarba, poeme. Bucuresti, 1958; R. Burns, Poezii. Bucuresti, 1960; W. Whitman. Poeme, Bucuresti, 1960; J. F. Cooper, Ultimul mohican, Bucuresti, 1965 (ed. II, 1985); Ch. Di-ckens, Martin Chuzzletvit, III, roman, Bucuresti, 1965; R. Kipling, Cartea Junglei, I-II, Bucuresti, 1966; Harriet Beecher-Stowe, Coliba unchiului Tom, Bucuresti, 1969; G. Garci'a Marquez, Un veac de singuratate, in colab., Bucuresti, 1971; W. Shakespeare, Regele Lear, Iasi, 1971; Teatru american. 300 de ani in trei piese de teatru. Cluj, 1973; W. Whitman, Cintec despre mine. Bucuresti, 1973 (ed. II, 1976); T. Williams, Teatru, Bucuresti, 1978; W. Shakespeare, Comedii (A douasprezecea noapte. Comedia erorilor). Bucuresti, 1981; W. Shakespeare, Opere complete, VII, Bucuresti, 1988. |
REFERINTE
CRITICE:
Gh. Dinu, in Timpul, 17 nov. 1941; M. R. Paraschivescu, in Evenimentul, S nov. 1941; A. Tita, in Curentul, 1 ian. 1942; AI. Piru, Panorama; I. Hinoveanu, Convorbiri cu ; M. Robescu, in Luceafarul, nr. 51,1975; R. Enescu, in Familia, nr. 1, 1975; Al. Balaci, in Sctnteia, nr. 10 205,1975; F. Firan, De la Macedonski la Arghe-:.i, 1975; R. Diaconescu, in Romania literara, nr. 20, 1977; Perpessicius. Opere, IX, 1979; M. Un-glieanu, in Luceafarul, nr. 22,1982; R. Diaconescu, Dramaturgi romani contemporani. 1983; F. Faifer. Dramaturgia intre clipa si durata. 1983; D. Grigo-rescu. in Romania literara, nr. . 1984; FI. Potra. in Viata Romaneasca, nr. 9, 1984; Ileana Corbea -N. Florescu, Biografii posibile, III, 1984; M. Ghi-tulescu. O panorama; F. Neagu, A doua carte cu prieteni, 1985; Ioana Margineanu, Teatrul si artele plastice, 1986; I. Draeanoiu, Convorbirile de joi, 1988. |
FILME:
SFATURI UTILE 11 Decembrie
DESPRE ODIHNĂ ȘI CALITATEA SOMNULUI
Cuprins articol:
Oamenii
au mare nevoie de somn, deoarece altfel nu ar
putea sa functioneze la parametrii optimi. Trebuie spus ca memoria si vigilenta
depind de calitatea somnului de care
avem parte, la fel si capacitatea de concentrare si invatare. Somnul ne este
absolut necesar, chiar daca, aparent, nu reprezinta decat o pierdere de timp.
Se
cunoaste faptul ca oamenii isi petrec aproape o treime din viata dormind, insa
in lipsa somnului viata ni s-ar scurta considerabil.
Cercetatorii au acordat o atentie deosebita in ultimii ani studiilor ce vizeaza
somnul. Iata cateva dintre cele mai interesante descoperiri…
Somnul
si calitatea somnului
Expertii sustin ca
un om si-ar pierde viata mai repede din cauza lipsei de somn decat de foame. De
pilda, trebuie sa stiti ca un om normal rezista maxim 10 zile fara somn si
aproximativ 2 saptamani fara sa manance. Care2.com scrie ca recordul in ceea ce
priveste cea mai lunga perioada fara somn este de 18 zile, 21 de ore si 40 de minute.
Persoana care a
rezistat atata timp fara somn a avut halucinatii, paranoia, vedere incetosata,
a vorbit fara noima si a suferit pierderi de memorie. Daca vi se va naste un
bebelus in familia voastra, atunci aceasta va insemna aproximativ 400-750 de ore
de somn pierdute in primul an.
Savantii din
Olanda, de la Universitatea din Rotterdam spun ca pacientii care sufereau de
insomnie cronica aveau mai putina materie cenusie in cortexul orbitofrontal
stang decat cei care dormeau bine. Expertii ne anunta ca de obicei, aceasta
afectiune este caracteristica oamenilor care sufera de depresie sau de sindrom
posttraumatic.
In clipa cand
oamenii dorm, creierul lor se reenergizeaza, celulele se regenereaza, iar
corpul nostru incepe sa produca hormoni importanti.
O cercetare care a
fost realizata in SUA in urma cu 17 ani, in 1998, al carei rezultat inca nu a
primit o explicatie plauzibila, a aratat ca daca utilizam o lumina puternica
pozitionata in partea din spate a genunchiului vom putea sa resetam creierul in
ceea ce priveste ceasul biologic.
Circa 12 din 100 de
oameni de pe Terra viseaza alb-negru, dar inainte de aparitia televizorului
color procentul acestora era de aproximativ 75%.
Lipsa
somnului poate determina o crestere in greutate de circa
900 grame pe saptamana deoarece ni se deregleaza echilibrul hormonal si vom
simti mai des nevoia de a manca. Chiar inainte de aparitia ceasurilor
desteptatoare existau oameni special angajati pentru a da trezirea. Acestia
aveau niste bete cu care bateau in geam.
Este aproape
imposibil sa stranutam atunci cand dormim si este imposibil de spus daca un om
este intr-adevar treaz, fara o examinare medicala atenta. Oamenii pot atipi
avand ochii deschisi, fara macar sa fie constienti de acest lucru.
Un om retine numai
o zecime din visele sale din timpul noptii, insa deseori se intampla sa nu mai
putem povesti ceea ce am visat. La fiecare 5 minute dupa ce ne trezim ne
amintim doar 50% din vis, iar dupa 10 minute, il uitam in proportie de 90%.
Potrivit
unor studii recente, realizate la Universitatea din Shanghai, China, somnul REM, in care avem vise, apare la circa 90 de
minute dupa adormire, insumand circa 2 ore pe noapte. Nu se poate spune cu
certitudine daca si alte specii viseaza, ceea ce se cunoaste insa este ca unele
animale au cicluri de somn similare celor ale oamenilor.
De pilda, elefantii
au obiceiul de a adormi in picioare in timpul somnului non-REM, dar se intind
in faza de somn REM. Unii specialisti apreciaza ca visele ne ajuta sa fixam
anumite amintiri in memoria pe termen lung. Altii, totusi, considera ca visele
ne ajuta sa eliminam unele amintiri care suprapun, care altfel ne-ar bloca
activitatea creierului.
Pe
de alta parte, somnul de tip REM poate avea
un rol decisiv in dezvoltarea creierului. In acest sens, somnul copiilor
prematuri e reprezentat in proportie de 75 la suta de faza REM. Asta inseamna cu zece procente mai mult decat
in cazul copiilor nascuti la termen.
Totusi,
un pui abia nascut de sobolan, caine sau pisica are doar somn REM, iar un porcusor de guineea nou-nascut nu are
aproape deloc somn REM. Savantii britanici din cadrul Ministerului Apararii au
reusit sa reseteze ceasul intern al soldatilor, asa incat acestia sa poate
merge fara somn timp de pana la 36 de ore.
Expertii englezi au
incorporat niste fibre optice subtiri in niste ochelari speciali pentru a
proiecta un inel de lumina alba stralucitoare similar cu un rasarit de soare pe
marginea retinei soldatilor, pentru a-i face sa creada ca tocmai s-au trezit.
Acest sistem a fost utilizat pe pilotii din timpul bombardamentelor din Kosovo.
Expertii
ne mai anunta ca oboseala indusa de somnul deficitar cauzeaza 1
din 6 accidente rutiere mortale. In plus, expunerea la zgomot in
timpul noptii poate suprima functia sistemului imunitar, chiar daca persoana
care doarme nu se trezeste.
Care2.com arata ca
zgomotele nefamiliare si cele din timpul primelor si ultimelor doua ore de somn
au cel mai mare efect perturbator asupra ciclului de somn.
„Alarma naturala“,
care permite unor oameni sa se trezeasca atunci cand isi doresc, reprezinta o
anticipare a stresului determinat de trezire!
Mai
trebuie sa stiti ca asa-numita „alarma naturala“
care permite unor oameni sa se trezeasca atunci cand isi doresc, inaintea
ceasului desteptator, reprezinta rezultatul unei explozii de adrenocorticotropina,
un hormon al stresului.
Savantii sunt de
parere ca acest aspect poate reflecta o anticipare inconstienta a stresului
determinat de trezire.
Testele arata ca
dupa 5 nopti de somn insuficient, efectul alcoolului asupra organismului va fi
de doua ori mai mare. Circa 3 pahare cu vin vor fi resimtite ca si cum ai fi
baut sase astfel de bauturi in conditii normale de odihna.
Cât trebuie să doarmă copiii, adolescenții și adulții
La adolescenți: 8,5 - 9.5 ore/zi
La adulți: 7 - 9 ore/zi
GÂNDURI PESTE TIMP 11 Decembrie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu