27 DECEMBRIE 2017

LA MULȚI ANI PENTRU ȘTEFAN, ȘTEFANIA ȘI TOȚI CEILALȚI CU NUME DERIVATE DIN ACELA AL SFÂNTULUI APOSTOL; ÎNTÂIUL MUCENIC ȘI ARHIDIACON ȘTEFAN!

RELIGIE ORTODOXĂ 27 Decembrie

+) Sf Apostol, întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan; Sf Cuv Teodor Mărturisitorul (Harți)

Sf Apostol, întâiul Mc și Arhidiacon Ștefan

    Domnul nostru Iisus Hristos, după săvârşirea tainei mântuirii noastre, înălţându-se la cer, şi pe Sfântul Duh, Care de la Tatăl purcede trimiţându-L în limbi de foc, iar Biserica cea dintâi începând a se înmulţi, au cârtit elinii împotriva evreilor. Nu acei elini care se închinau idolilor, pe care Sfânta Scriptură îi numeşte limbi, pentru că acelora, în acea vreme, încă nu li se deschisese uşa credinţei şi încă nu li se propovăduise cuvântul mântuirii. Că nu îndată după uciderea lui Ştefan au început a se primi păgânii în Biserica celor credincioşi, dintre care cel dintâi a fost Cornelie Sutaşul. Pe acesta botezându-l Sfântul Petru, nu a plăcut celor ce erau dintre evrei că a intrat între bărbaţii care nu erau iudei. De acea cârteau asupra lui Petru, până când le-a spus lor despre pânza cea arătată din cer şi atunci au tăcut şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Că şi limbilor le-a dat Dumnezeu pocăinţă în viaţă. Deci, nu elinii cei ce erau dintre limbi cârteau asupra evreilor, în vremea Sfântului Ştefan, ci acei care erau dintre evrei şi aveau aceeaşi lege dată de Moise şi erau risipiţi prin toate ţările, precum şi Sfântul Apostol Pavel scrie: Celor douăsprezece seminţii, care sunt întru risipire, să se bucure. Aceia deprinseseră limba elinească, însă nu şi credinţa şi obiceiurile; din care pricină elinii îi numeau pe dânşii, ierusalimiteni.

    Astfel zice Sfântul Ioan Gură de Aur: "Elinii socotesc pe cei ce vorbesc elineşte, pentru că aceştia fiind evrei, vorbeau elineşte". Nişte elini ca aceia, care erau risipiţi, au făcut cârtire către evreii cei din Ierusalim, că erau trecute cu vederea văduvele lor în slujbele cele de toate zilele, pe de o parte că li se poruncea lucrul cel mai prost, iar pe de alta că nu deopotrivă, ci partea cea mai mică şi mai de pe urmă din hrană şi din haine se da lor. Atunci cei doisprezece Sfinţi Apostoli, adunând toată Biserica din acea vreme, au zis: Nu este cu cuviinţă nouă a lăsa cuvântul lui Dumnezeu şi a sluji meselor. Căutaţi dar, fraţilor, dintre voi şapte bărbaţi mărturisiţi, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care îi vom pune pe slujba aceasta, iar noi vom petrece în rugăciuni şi în predicarea cuvântului. Şi a plăcut cuvântul acesta al Sfinţilor Apostoli înaintea întregului popor credincios. Astfel, au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt; pe Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena şi pe Nicolae Antiohianul, ale căror nume arată că nu erau din neamul evreilor din Ierusalim, ci din cei ce locuiau prin părţile elinilor, că şi numele lor nu sunt evreieşti, ci elineşti. Precum Ştefan care era rudenie cu Saul, cel chemat mai pe urmă la credinţă şi la apostolie, iar acesta numit în urmă Pavel, era din părţile Ehiliehiei, din cetatea Tarsului. Deci, din elini au ales pentru slujbă pe aceşti şapte, ca să fie cu plăcere poporului elinesc, care se mâhnea pentru văduvele lor cele trecute cu vederea şi aşa să se potolească mâhnirea lor şi să înceteze cârtirea. Pe aceştia alegându-i, i-au adus înaintea apostolilor, iar ei rugându-se şi-au pus mâinile peste dânşii şi i-au făcut diaconi. Ştefan, fiind plin de credinţă şi de putere, era cel dintâi dintre dânşii, pentru aceea şi arhidiacon a fost numit, făcând semne şi minuni mari în popor, pe care nu le pomeneşte Scriptura, ca şi despre Însuşi Domnul Hristos, căci dacă s-ar fi scris câte una, pare-mi-se că nici în toată lumea nu ar fi încăput cărţile ce s-ar fi scris.

    Însă fără îndoială vom zice că Sfântul Ştefan, fiind asemenea cu apostolii şi punându-şi mâinile pe bolnavi îi făcea sănătoşi. Fiind şi bărbat puternic în lucru şi în cuvânt, întărea pe credincioşi în credinţă, mustra pe iudeii cei necredincioşi, spunându-le din lege şi din prooroci, că din zavistie şi din nedreptate au omorât pe Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel aştepat din veac. Odată, făcându-se întrebare între iudei, farisei şi saduchei şi între evreii cei ce se numeau elini, despre Domnul nostru Iisus Hristos, unii ziceau că este prooroc, iar alţii amăgitor şi alţii că este Fiul lui Dumnezeu. Atunci Sfântul Ştefan, stând la loc înalt, a vestit tuturor pe Iisus Hristos, Domnul nostru, zicând: Bărbaţi, fraţi, aflaţi pentru ce s-au înmulţit răutăţile între voi şi s-a tulburat tot Ierusalimul; fericit este omul care a crezut în Iisus Hristos, pentru că Acesta este cel Care a plecat cerurile şi S-a pogorât pentru păcatele noastre şi S-a născut din Sfânta şi Preacurată Fecioară Maria, cea aleasă mai înainte de întemeierea lumii. Acesta neputinţele noastre le-a luat şi bolile noastre a purtat. Pe cei orbi i-a făcut să vadă, pe cei leproşi i-a curăţit şi dracii a izgonit. Ei, auzind acestea, se certau cu dânsul, grăind împotrivă şi hulind pe Dumnezeu cel propovăduit, precum scrie în Faptele Apostolilor. Atunci s-a sculat, se zice, un oarecare din sinagogă ce se numea a Libertinilor, a Cirinenilor şi a Alexandrinilor, a celor din Cilicia şi din Asia, întrebându-se cu Ştefan. Pentru că evreii cei ce trăiau prin laturile cele mai depărtate, prin mijlocul elinilor îşi aveau în Ierusalim adunările lor deosebite şi erau afară de sinagogile cele mari evreieşti şi o mulţime de sinagogi ale altor limbi - sau evreii care vieţuiau între alte neamuri - pentru că evreii din fiecare latură îşi trimiteau copiii la sinagogă sau la adunarea lor din Ierusalim, ca să înveţe legea lui Dumnezeu. Încă şi ei, în fiecare an venind la închinăciune la biserica lui Solomon, într-ale lor adunări găzduiau, se adunau şi învăţau. Acest lucru învederat este, din ceea ce scrie la cap.11 al Faptelor: În Ierusalim veneau Iudei, bărbaţi cu bună cuviinţă dintre toate limbile cele de sub cer. Adică părteni, mideni, elamiteni şi ceilalţi, evrei ce vieţuiau în Pârtia, în Midia, în Elamitia şi în celelalte laturi, după cum scrie acolo şi care veniseră în Ierusalim la praznic.

    Acolo era adunarea cilicienilor, a alexandrenilor şi a cirincilor. Iar pentru adunarea libertinilor se povesteşte că era între evrei un neam deosebit, care îşi trăgea neamul său din evreii aceia ce au fost odinioară robiţi de Pompei al Romei şi după aceea li s-au dăruit libertate şi se numeau liberi, sau slobozi, aşa zice şi Sfântul Ioan Gură de Aur: "Libertinii cei ce au fost dăruiţi cu libertate de romani, aşa se numesc, căci cum erau acolo mulţi străini, aşa aveau şi adunările unde se cuvenea a se citi legea şi a face rugăciunile. Deci, aceste adunări ale libertinilor, ale chirinenilor şi altele, întrebându-se cu Sfântul Ştefan, nu puteau sta împotriva înţelepciunii şi a duhului cu care grăia el. Apoi, Sfântul Ştefan biruia cu cuvântul adevărului în acea vreme trei părţi din toată lumea, a Europei, a Asiei şi a Africii. Biruia pe Europa, prin libertinii cei veniţi din Roma, care este în părţile Europei; biruia Asia, prin cilicienii care erau din Asia; biruia Africa prin cirinei şi prin alexandrini, care erau din părţile Africii.

    Aceştia, neputând a grăi ceva, împotriva adevărului, care era mai luminos decât soarele, s-au aprins de mânie şi, cuprinzându-i zavistia, au invitat pe nişte bărbaţi, care iubeau minciuna, să spună la sinagogă cea mare evreiască, că ar fi auzit pe Ştefan grăind cuvinte de hulă împotriva lui Dumnezeu şi a lui Moise. Cu acest fel de vicleşug tulburând poporul, pe bătrâni şi pe cărturari, au răpit pe Sfântul Ştefan şi l-au dus în adunarea lor înaintea arhiereilor şi a toată mulţimea învăţătorilor de lege. Apoi au pus înainte şi martori mincinoşi, zicând: Omul acesta nu încetează a grăi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt şi a Legii, că l-am auzit şi pe el zicând că Iisus Nazarineanul va risipi locul acesta şi va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat nouă Moise (Fapte 6,11-14).

    Sfântul Ştefan stătea în mijlocul acelei adunări ucigaşe ca un înger al lui Dumnezeu, strălucind cu lumina dumnezeiescului dar, precum odinioară Moise s-a preamărit cu strălucirea feţei lui, şi toţi cei ce şedeau în adunare, căutând la dânsul, au văzut faţa lui ca faţa îngerului. Şi a zis arhiereul: Oare sunt adevărate cele grăite de martori? Iar Sfântul, deschizându-şi gura sa, a început a grăi de la Avraam, care mai întâi a primit făgăduinţa venirii lui Mesia şi le-a spus istoria până la Moise, vestind-o cu toată buna cucernicie şi cu cinste, grăind împotriva martorilor celor mincinoşi, că nu este hulitor al lui Moise, nici al legii lui Dumnezeu celei date prin Moise, ci mai vârtos adeverind că părinţii lor au fost hulitori. Nu au vrut, zice el, părinţii noştri să o asculte pe ea, ci au lepădat-o şi s-au întors cu inimile lor la Egipt.

    După aceasta, surpând acea mărturie mincinoasă că ar fi hulit asupra locului sfânt, a zis: "Solomon i-a zidit Lui biserică (adică lui Mesia) ca şi cum ar fi zis: Nu-mi este cu neştiinţă locul cel sfânt, cel rânduit cu bună voirea lui Dumnezeu, de împăratul Solomon cel înţelept şi cu slava Domnului cea arătată în nor sfinţit. Cinstesc locaşul cel făcut din mâini întru slava lui Dumnezeu, însă mărturisesc că Dumnezeu voieşte mai vârtos a petrece în locurile cele nemateriale şi nefăcute de mână, adică în sufletele omeneşti cele curate. Cel Preaînalt nu vieţuieşte în bisericile cele făcute de mâini, precum zice proorocul: Cerul Îmi este scaun şi pământul reazem picioarelor Mele. Ce casă Îmi veţi zidi Mie?", grăieşte Domnul, sau care este locul odihnei Mele? Nu mina Mea a făcut acestea toate?"

    Apoi, umplându-se de râvna dumnezeiască, precum şi Ilie odinioară, a adus cuvânt de mustrare, zicând către dânşii: Voi cei tari la cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea vă împotriviţi Duhului Sfânt, precum părinţii voştri aşa şi voi! Pe cine din prooroci n-au izgonit părinţii voştri? Şi au omorât pe cei ce mai înainte au vestit despre venirea lui Mesia cel aşteptat (Fapte 7,47-52).

    Aceste cuvinte ale sfântului au pornit spre nespusă mânie pe arhiereu, pe cărturari şi pe tot poporul cel înrăutăţit al iudeilor, căci, auzind acestea, se iuţeau în inimile lor şi scrâşneau cu dinţii asupra lui. Însă el nu băga în seamă mânia lor, că era plin de Duhul Sfânt, care îl făcea cu bărbăţie şi de Dumnezeu vorbitor. Apoi, căutând la cer a văzut slava lui Dumnezeu, pe care mai înainte dorea să o vadă şi cu credinţă neîndoită nădăjduia a o dobândi. Pe aceasta mai înainte de vreme a început a o vedea, ca şi cum ar fi ieşit din trup şi ar primi răsplătirea. Deci a văzut şi pe Iisus Hristos, Stăpânul şi Domnul său, ca şi cum venea către sine, căci dezlegându-se degrabă de trup, avea să meargă către El, ca unde este Domnul, acolo şi sluga lui să fie. Ceea ce a văzut singur, aceea a vestit-o tuturor, strigând cu glas mare: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu.

    El nu a tăinuit ceea ce a văzut, precum este obiceiul sfinţilor a nu arăta la alţii descoperirile ce li se fac de Dumnezeu pentru a lor smerenie. Ci, Sfântul Ştefan a făcut arătată acea preaslăvită descoperire, iar aceasta a făcut-o pentru a întări credincioşii în credinţă, iar necredincioşii să se ruşineze. Încă şi pentru a adeveri şi pe ceilalţi mucenici, ce vor veni după dânsul, că celor ce mor pentru Hristos muceniceşte, nu le este în văzduh vreo împiedicare la suirea către înălţime sau vreo încercare; ci calea cea dreaptă, cerul deschis, răsplătirea gata, puitorul de nevoinţe aşteaptă şi singură slava Domnului întâmpina pe mucenic în porţile cereşti.

    Pentru aceea întâiul mucenic, netăcînd, vesteşte ceea ce vede, ca şi cum ar chema după sine şi pe alţii, către aceeaşi cunună mucenicească. Iar iudeii cei zavistnici, care se învăţaseră a ucide pe prooroci şi care îndrăzniseră şi asupra Domnului, împlinitorul legii şi al proorocilor, nu au suferit a auzi cuvintele cele adevărate grăite de Sfântul Ştefan, singuri fiind mincinoşi, ci strigând cu glas mare, îşi astupau urechile şi au pornit cu un suflet şi-au pus asupra lui mâinile cele ucigaşe. Apoi, scoţându-l din cetate - precum mai întâi pe Domnul Cel ce a binevoit a pătimi afară de poartă - au ucis cu pietre pe sluga Domnului cea bună şi credincioasă. Martorii cei mincinoşi şi ucigaşii, pentru ca să le fie mai uşor a arunca cu pietre asupra sfântului, s-au dezbrăcat de hainele lor şi le-au pus lângă picioarele unui tânăr, numit Saul. Acesta, fiind rudenie şi de o seminţie cu cel ce se ucidea, mai mult se iuţea asupra lui, râvnind după legea cea veche. Saul era atunci binevoitor pentru uciderea lui Ştefan şi cum Sfântul Ioan Gură de Aur grăieşte despre aceasta: "Îi părea rău lui Saul că nu are mâini mai multe ca să ucidă cu toate pe Ştefan, dar şi aşa a aflat că să-l ucidă cu mâini multe, care erau ale martorilor mincinoşi, ale căror haine le păzea Saul".

    Deci, fiind ucis Sfântul Ştefan în valea lui Iosafat - care este între Eleon şi între Ierusalim, lângă pârâul Cedrilor, ce avea mulţime de pietre pe lângă mal - stătea de departe pe o piatră Preacurată Fecioară, cu Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, privind de sus şi rugându-se cu sârguinţă către Domnul şi Fiul său ca să-l întărească în răbdare şi să primească sufletul lui în mâinile Sale. O! cât îi era de dulce Maicii Domnului moartea Sfântului, întâiului mucenic şi Arhidiacon Ştefan, deşi era într-acea cumplită ucidere cu pietre; căci privea la pătimirile lui, din înălţimile cele cereşti, preadulcele Iisus; iar din dealurile cele pământeşti, preadulcea Maică, împreună cu iubitul ucenic.

    Multă ploaie de pietre zburând asupra lui şi cu totul roşindu-se de sângele lui, iar cu trupul slăbind şi din legăturile cele fireşti dezlegându-se, îl durea inima pentru cei ce-l ucideau şi mai cu sârguinţă se rugă pentru ei, decât pentru sine. Căci pentru sine a zis: "Doamne, Iisuse, primeşte sufletul meu!" Iar pentru ei, plecându-şi genunchii şi cu glas mare strigând, a zis: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!" Aceasta zicând, a adormit.

    Astfel s-a săvârşit bunul nevoitor. Astfel s-a încununat cu nişte trandafiri roşii, prin sângerarea de pietre, întâiul mucenic şi a mers în cerul pe care l-a văzut deschis, către Domnul şi Împăratul slavei, ca să împărăţească împreună cu El întru împărăţia cea nesfârşită. El fusese ales arhidiacon de Sfinţii Apostoli, îndată după Pogorârea Sfântului Duh şi a pătimit în acelaşi an după Înălţarea Domnului, în ziua de douăzeci şi şapte a lunii decembrie, având de la naşterea să mai mult de treizeci de ani. Era frumos la faţă, dar mai frumos cu sufletul.

    Sfântul lui trup a fost aruncat spre mâncarea fiarelor şi a păsărilor şi a zăcut neîngropat o zi şi o noapte. După aceea, în noaptea a doua, Gamaliel, acel slăvit învăţător al legii evreieşti din Ierusalim, care mai pe urmă a crezut în Hristos împreună cu fiul său, Avelvie, a trimis nişte bărbaţi cinstiţi şi credincioşi şi, luând în taină moaştele sfântului, le-a dus într-un sat al său, care era departe de Ierusalim, ca la douăzeci de stadii, ce se chema Cafargamala şi acolo le-a îngropat cu cinste, făcând deasupra lui mare plângere. "Căci cine n-ar fi plâns - zice Sfântul Ioan Gură de Aur - văzând pe acel miel blând, ucis cu pietre şi zăcând mort".

    După mulţi ani, binecredincioasa Evdochia, soţia împăratului Teodosie cel Mic, venind în Ierusalim, la locul acela unde a fost ucis Sfântul Întâiul Mucenic Ştefan cu pietre şi s-a roşit pământul cu cinstitul său sânge, a zidit o biserică preafrumoasă în numele şi în cinstea lui Hristos Dumnezeu, a Căruia este slava în veci. Amin.

Sf Cuv Teodor Mărturisitorul

Din cei ce au voit a pătimi pentru Hristos sunt unii care au suferit numai pentru credinţa creştinească, stând împotriva elinilor, care îşi apărau rătăcirea lor cea închinătoare la idoli. Alţii se nevoiau pentru dreapta-credinţă, împotriva chiar a creştinilor cu adevărat, însă a celor ce nu cred drept şi care, nu mai puţin decât cei dintâi, multe osteneli au suferit, pentru care au primit şi cununi deopotrivă ca şi aceia. Dintre ei unul este acest minunat şi mare Teodor, pentru care acum ne stă înainte cuvântul.

    Pe acest mărturisitor l-a odrăslit Palestina, pe care, dând-o Dumnezeu lui Avraam că moştenire, bine a numit-o pământul făgăduinţei, pentru că de acolo a ieşit ceata proorocilor şi a patriarhilor şi Însuşi Hristos cu trup. De acolo ne-a răsărit şi numărul primitorilor de Dumnezeu apostoli, care s-au născut acolo. Deci şi pe acest luminător şi stâlp al dreptei-credinţe, aceeaşi latură l-a adus şi dat în lume.

    Părinţii cuvioşilor acestora erau din Sfânta Cetate a Ierusalimului, de bun neam, a căror bogăţie era numele de creştini. După ce au odrăslit acest rod sfânt, adică pe Teodor, îndată, din tânăra vârsta, a câştigat mare bogăţie de înţelepciune. Căci, fiind încă copil, nu era într-însul minte copilărească, ca să ia seama la jocurile copilăreşti sau la orice fel de privelişte, ci întotdeauna se îndeletnicea în locaşurile lui Dumnezeu. Nici o privelişte nu-i era lui mai plăcută, decât a privi spre obiceiurile cele frumoase şi cinstite şi aceasta era lauda lui, a se supune părinţilor lui. Pe scurt, zic, chiar de la început s-a arătat ca un pom bineroditor şi din odrăslirea sa cea dintâi dovedea ce fel era să fie mai pe urmă.

    Ajungând el în vârstă, părinţii l-au dat în Mănăstirea Sfântului Sava, unui preot cu fapte bune ca să înveţe ştiinţa dumnezeieştilor Scripturi cum şi frica de Dumnezeu. Teodor avea un frate cu numele de Teofan, mai mic de ani, dar cu obiceiurile cele bune deopotrivă. Amândoi învăţau împreună la acel preot, însă Teodor, fiind ascuţit la minte, în puţină vreme a străbătut toată învăţătura cărţii. Dorind să se deprindă la învăţătură mai înaltă, a ieşit din mănăstire şi, aflând un bărbat bătrân împodobit cu viaţa şi cu înţelepciunea, s-a lipit de acela şi a învăţat de la el desăvârşit filosofia cea din afară. Apoi şi pe cea dinăuntru bine a deprins-o, căci s-a povăţuit de dânsul a trece cu vederea lumea şi toate cele ce se află în lume.

    Făcându-se desăvârşit în amândouă filosofiile, iarăşi s-a întors în Mănăstirea Sfântului Sava şi s-a făcut monah, lucrând toate cele plăcute lui Dumnezeu, încât covârşea pe alţii cu viaţa. Căci cine era acolo mai blând decât el? Cine era mai fără de răutate? Cine era mai înfrânat şi cine păzea mai cu sârguinţă vremea vorbirii, a tăcerii şi a fiecărui lucru, mai mult decât el? Încât nici de tăcerea sa să nu se păgubească, nici grăirea cea folositoare, la vremea sa, să nu o lase, nici de la orice osteneală mănăstirească să nu lipsească. Cine şi-a omorât aşa trupul? Cine şi-a oprit ochiul, limba şi năvălirile gândurilor, ca Teodor?

    Deci pentru o faptă bună ca aceasta, prin rânduiala lui Dumnezeu şi prin dorinţa tuturor fraţilor care erau acolo, s-a hirotonisit preot în Sion, de către patriarh, şi aşa locaşul Sfântului Sava îl avea ca pe o albină harnică, care adună cu sârguinţă mierea faptelor bune.

    Se zice despre dânsul şi aceasta, că era într-însul ceva în aşa chip, precum odată în Ieremia proorocul, către care s-a grăit: "Mai înainte de a te naşte te-am cunoscut; mai înainte de a ieşi din pântece te-am sfinţit". Că fiind prunc şi învăţând carte la preotul mai sus pomenit, în aceeaşi lavră a proorocit despre dânsul acel preot de Dumnezeu insuflat, zicând: "Acest copil frumos afară de alte nevoinţe ce va suferi pentru Hristos, cu sfârşit mucenicesc se va duce din viaţa aceasta". Aceasta mai pe urmă s-a şi împlinit după cum vom arăta.

    În acea vreme se înnoise iarăşi eresul luptei contra sfintelor icoane, ce fusese pe vremea lui Leon Isaurul, a lui Constantin Copronim şi a lui Leon, fiul lui Copronim, cel scos din biserică şi dat anatemei de Soborul al şaptelea a toată lumea, adunat de binecredincioasa împărăteasă Irina şi de fiul său Constantin. Acel eres l-a ridicat iarăşi răucredinciosul împărat Leon Armeanul, de a cărui începere nu este a se pomeni aici. Acesta, în vremea împărăţiei lui Nichifor, era mai întâi începător al divanului Armeniei, apoi după câtăva vreme s-a ales patriciu şi voievod al oştilor răsăritului. După aceasta cu vicleşug s-a suit la împărăţie, izgonind pe bunul şi binecredinciosul împărat Mihail, care se poreclea Rangave, şi l-a făcut de s-a îmbrăcat în chip monahicesc, iar pe fiii lui, Teofilact şi Ignatie, i-a castrat şi aşa l-a trimis în surghiun cu femeia şi cu copiii.

    Când sfinţitul patriarh Nichifor a încununat ca împărat pe acest Leon în biserica cea mare şi îi punea coroana pe cap, a simţit durere ca de spini în mâini şi se părea acea coroană în mâinile arhiereului ca şi cum ar fi nişte spini ascuţiţi, ce îl înţepau cu durere; deci a cunoscut îndată sfinţitul partiarh că semnul acela era vestirea răutăţii celei mari ce avea să vină mai pe urmă peste Biserica lui Hristos de la acel împărat. La început, vicleanul împărat tăinuia eresul său şi se arăta ca un dreptcredincios, până când a fost întărit în împărăţie. Apoi, după războiul cel mare împotriva bulgarilor, în care s-a arătat slăvit biruitor şi-a vărsat otrava răutăţii, arătându-se pe faţă că este luptător contra sfintelor icoane. Aceasta s-a început astfel:

    Întorcându-se el de la războiul acela, şi-a adus aminte de un oarecare monah închis în Filomitia, care îi proorocise odată că are să fie împărat, ceea ce s-a şi întâmplat. Deci s-a gândit să-i mulţumească pentru acea proorocie şi i-a trimis printr-o slugă credincioasă multe feluri de daruri, vase de aur şi de argint, mâncăruri şi aromate de India. Dar trimisul împărătesc n-a aflat pe monahul acela, pentru că murise. În locul lui, în aceeaşi închisoare, vieţuia un ucenic al lui, cu numele Savatie. Pe acela îl rugă trimisul să primească darurile împărăteşti trimise stareţului său şi să se roage pentru împărat. Dar Savatie n-a primit darurile, nici pe cel ce le-a adus, iar pe împărat l-a numit nevrednic de scaunul împărăţiei, pentru că cinsteşte icoanele, supunându-se dogmelor împărătesei Irina şi ale patriarhului Tarasie, care au fost mai înainte. Ticălosul vorbea de rău pe împărăteasa Irina şi pe Sfântul Tarasie, pe împărăteasă numind-o fiară, iar pe sfântul, tulburător de popor. Apoi îngrozea şi pe împăratul Leon cu grabnică pierzare, şi a împărăţiei şi a vieţii, de nu se va sârgui degrabă să lepede sfintele icoane ca pe nişte idoli.

    Întorcându-se trimisul la împărat, i-a spus toate ce a zis monahul acela, aducându-i şi scrisoare de la dânsul în această pricină. Împăratul, fiind în nepricepere, a chemat pe un sfetnic al său mai credincios, cu numele Teodot, care era fecior al lui Mihail, patriciul Milisiei, care se poreclea Cassiter şi s-a sfătuit îndeosebi cu acest Teodot ce să facă. Teodot era de mult atins de eresul luptării de icoane şi aştepta vreme prielnică pentru aceasta, ca să-şi mărturisescă credinţa lui cea rea. Acela a dat împăratului acest sfat: "În Mănăstirea Daghistei este un monah sfânt, făcător de minuni şi mai înainte-văzător; cu acela ar fi de trebuinţă a ne sfătui şi sfatului lui a ne supune".

    Zicând acestea şi împăratul învoindu-se, Teodot a alergat degrabă în taină la monahul acela, care era eretic, în Mănăstirea Daghistei şi l-a vestit că în noaptea viitoare va veni împăratul la el, în haine proaste, ca să vorbească despre credinţă şi despre alte lucruri de nevoie, ca să primească de la el sfat înţelept. Iar el să-l sfătuiască să primescă dogmele cele lepădate de împăratul Leon Isaurul, care fusese mai înainte şi să lepede idolii - că aşa numea, ticălosul, sfintele icoane - de prin bisericile lui Dumnezeu. Apoi să-l înfricoşeze, căci de nu va face aceasta degrabă, se va lipsi şi de împărăţie şi de viaţă. Iar de va asculta şi se va făgădui a face aceea, apoi să-i proorocească viaţă îndelungată şi împărăţie cu multă norocire. Aşa s-a sfătuit ereticul Teodot cu acel monah eretic, a atrage la credinţa lor cea rea pe împăratul care îşi avea inima lesne plecată spre cugetul lor.

    Făcându-se noapte, împăratul, neştiind nimic de vicleşugul lui Teodot, s-a sculat şi s-a dus în haine proaste la acel necuvios prooroc mincinos, ca să nu fie cunoscut.

    Ajungând ei la monahul acela şi începând a vorbi, monahul stând aproape de împărat, ca şi cum din descoperire dumnezeiască ar fi cunoscut dregătoria împărătească, a zis mirat: "Ce nedreptate ai făcut, o! împărate, ca să vii cu haine proaste, tăinuind înaintea noastră cinstea ta cea împărătească. Dar cu toate că ai făcut aceasta, darul Duhului lui Dumnezeu însă nu a răbdat îndelung a fi noi înşelaţi de tine, ci ne-a descoperit că eşti împărat, iar nu om simplu". Acestea auzind împăratul s-a spăimântat şi a crezut că este sfânt făcător de minuni şi prooroc mai înainte-văzător. Deci cu înlesnire s-a plecat la toate cele spuse de preot şi la toate cele ce i se poruncea, neîndoindu-se de cele ce i se spuneau prin gura proorocului.

    Primind sfatul cel vătămător de suflet şi plin de otrava balaurului, ca pe un sfat sănătos şi folositor de suflet, s-a făgăduit fără zăbavă a face ceea ce îl învăţase ereticul acela, îndemnat fiind de cel asemenea lui, ereticul Teodot. Astfel împăratul s-a dus plin de gând rău, ca să ridice război contra sfintelor icoane. Deci îndată a tulburat Biserica lui Hristos, ca un vifor cumplit. Întâi pe sfinţitul patriarh Nichifor, care n-a voit să se plece la sfatul lui cel răucredincios, l-a surghiunit la Proconis. Asemenea şi pe Teofan, care era egumenul mănăstirii, ce se numea Satul cel Mare, pe Sfântul Teodor Studitul şi pe alţi mulţi şi de Dumnezeu insuflaţi părinţi, care se împotriveau lui, i-a izgonit şi în lături depărtate i-a surghiunit. Iar la scaunul patriarhiei a ridicat pe Teodot, ereticul cel mai sus pomenit, care se poreclea Cassiter al Milisiei, sfetnicul său, chiar în ziua Învierii Domnului Hristos şi s-a făcut ca o uriciune a pustiirii ce stătea la locul cel sfânt.

    Faţă de acel om fără de minte mâniindu-Se Dumnezeu şi pornindu-Se cu dreaptă mânie, a pornit a se face deodată năvălirea celor de alt neam. Arabii, care vieţuiau prin pustietăţile de la răsărit, adunându-şi puterea lor, au pornit în stăpânirea grecească, pustiind multe lături şi, robind sate, au năvălit şi asupra mănăstirilor, care erau în Palestina, precum şi asupra lăcaşului Sfântului Sava, în care acest fericit Teodor, cu fratele său Teofan, petreceau în viaţa monahicească. Auzind şi văzând aceasta sfinţitul patriarh al sfintei cetăţi a Ierusalimului şi pricepând că este pedeapsă pentru păcat şi iuţime a mâniei lui Dumnezeu pentru ocară şi lepădarea sfintelor icoane, s-a pornit cu râvnă şi căuta în ce chip ar putea stinge un foc ca acela şi ar mustra răutatea ce se făcea de cei ce călcau hotărârile cele părinteşti şi aduceau altele noi. Aflând un bărbat cu bună pricepere, adică pe acest Cuvios Teodor cu viaţa mărturisit şi cu înţelepciunea slăvit, plin de râvna dumnezeiască şi cu bărbăţie neclintită întru dreapta credinţă, pe acesta întărindu-l cu rugăciunea şi cu nădejdea întru Hristos, l-a trimis la împărăteasca cetate, spre mustrarea fărădelegii.

    Fericitul Teodor, fiind fiu al ascultării, nu s-a lepădat de cele poruncite, ci cu bucurie s-a supus, gata fiind îndată a suferi nu numai multe osteneli, ci şi multe dureri pentru credinţa cea dreaptă şi sufletul său a-şi pune pentru cinstirea sfintelor icoane. Luând cu dânsul şi pe fratele său Teofan, au plecat. Ajungând degrabă la împărăteasca cetate, mai întâi a mustrat cu limbă slobodă pe năimitul care nu era păstor, pe Teodot Milisianul, mincinosul patriarh al împărăteştii cetăţi, pentru că răzvrăteşte pe cei ce păreau că îi îndreptează şi mănâncă pe aceia pe care îi hrăneşte cu hrana cea vătămătoare a învăţăturii ereticeşti; fiindcă pierde pe cei ce îi paşte şi risipeşte biserica drepteicredinţe, zidind capişte urâtă a relei sale credinţe.

    Apoi, stând chiar împotriva împăratului şi având pe buzele sale cuvântul lui Dumnezeu că o sabie ascuţită, îl înfricoşă mustrându-l că nu numai sufletul său îl pierde, ci şi pe poporul lui Dumnezeu, cu vicleşug răzvrătindu-l, îl atrage întru a sa pierzare. Astfel îl rugă pe împărat ca să lase înţelegerea cea rău-credincioasă şi iarăşi să primească buna-credinţă: "Că doar aşa - zice el - îţi va fi milostiv bunul Dumnezeu şi nu vei întoarce toată mânia lui Dumnezeu asupră-ţi, spre a o bea ca o otravă".

    Împăratul, minunându-se de vorbă cea slobodă a bărbatului aceluia şi de puterea cuvântului lui, de măsura curajului şi de îndrăzneala lui cea fără temere şi ruşinîndu-se de cinstea lui, a primit mustrarea cu blândeţe. Apoi, chemându-l, a vorbit cu el prieteneşte, întrebându-l cine este, de unde vine şi ce vrea cu acea îndrăzneală. Iar el, spunându-i că vine din Palestina, i-a arătat şi pricina venirii sale, văzând pe Împăratul ceresc ocărit prin sfintele icoane; apoi că, fiind necăjit pentru dreapta-credinţă, a venit la dânsul ca să grăiască cu îndrăzneală pentru cinstirea lui Dumnezeu.

    Astfel a zis: "Nu se cuvine a ne ruşina sau a ne teme de faţa împărătească, acolo unde se mânie Dumnezeu de către împăratul cel pământesc". Apoi îi punea dinainte dogmele sfintei credinţe şi îl învăţa că să dea totdeauna cinste dumnezeieştilor icoane. Multe grăind din Sfintele Scripturi a adăugat că, acesta este semnul doririi şi al dragostei noastre către Hristos, al credinţei şi al mărturisirii pentru trupul Lui cel luat de la noi, ca să cinstim sfânta Lui icoană. Împăratul vorbea cu dânsul, grăind multe împotrivă din cele de credinţa lui cea rea, dar n-a sporit nimic, deoarece cuvintele bărbatului celui dumnezeiesc erau nebiruite ca diamantul şi credinţa lui era neclintită ca un zid tare.

    După multă vorbă, Teodor s-a arătat mare biruitor, iar împăratul cu cei de o înţelegere cu dânsul erau biruiţi şi ruşinaţi. Deci, ce a făcut vicleanul împărat? Se silea cu vicleşug, a clătina stâlpul cel neclintit, cu rugăminte, cu daruri, cu făgăduinţe de cinste, momindu-l către a sa unire, dar a rămas fără de nici un rezultat. La sfârşit a auzit de la dânsul aceste cuvinte: "Ai uitat făgăduinţele ce ai dat lui Dumnezeu, o, împărate, când ţi-a pus arhiereul coroana pe cap? Cruţă-ţi sufletul tău şi întoarce podoaba Bisericii. Nu face război cu Dumnezeu, Judecătorul cel drept şi tare".

    Atunci împăratul, schimbându-şi blândeţea cea vicleană în iuţimea cea din fire a lui şi a numelui său celui de fiară, a poruncit să bată mult şi tare pe mărturisitorul lui Hristos, Teodor şi pe Teofan fratele lui. Apoi i-a surghiunit pe amândoi la marginea mării, poruncind ca nimeni să nu le dea mâncare, băutură sau îmbrăcăminte, pentru ca să piară rău cei răi, cum zicea el. Astfel, răbdând sfinţii pentru icoanele lui Hristos, Domnul Dumnezeul izbândirilor n-a zăbovit cu judecată Sa cea dreaptă, a răsplătit celui fărădelege, pentru că degrabă acela care şi numele şi iuţimea năravului le avea deopotrivă cu fiarele, cu moartea cea de obşte a şi pierit ca o fiară înjunghiat, de al cărui sfârşit vom povesti.

    Nu cu mult înainte de sfârşitul lui, s-a însemnat despre moartea împăratului, prin descoperirea ce s-a făcut maicii sale, care era văduvă de multă vreme şi vieţuia cu înfrânare. Ea a avut o vedenie într-acest chip: i se părea că merge în biserica Preacuratei Fecioare de Dumnezeu Născătoare din Vlaherne şi, intrând pe uşă, a întâmpinat-o o fecioară oarecare strălucită, înconjurată de mulţime de bărbaţi, îmbrăcaţi în haine albe. Apoi a văzut toată biserică plină de sânge curgând ca un râu. Fecioara aceea a poruncit unuia din cei cu haine albe să umple un vas de lut cu sânge şi să-l dea maicii împăratului celui păgân ca să bea.

    Aceasta văzând maica împăratului, a zis cu spaimă: "Eu de mulţi ani nu mănânc carne, pentru văduvia mea; deci cum voi bea sângele acesta?" Atunci Preastrălucita Fecioară a zis: "Dar pentru ce fiul tău nu încetează a se umple de sânge, căci cu aceea mă mânie pe mine şi pe Fiul şi Dumnezeul meu". Şi îndată s-a deşteptat maica împăratului plină de frică şi de cutremur. Deci dintr-acea vreme neîncetat cu lacrimi sfătuia pe fiul său, adică pe împărat, să înceteze lupta contra sfintelor icoane şi pentru dânsele a vărsa sânge creştinesc. Dar a rămas neîndreptat al doilea Iuda, robul eresului şi înşelătorul cel viclean.

    Încă şi a doua vedenie înfricoşată i s-a arătat chiar lui, mai înainte cu şase zile de sfârşitul său. A văzut că i s-a arătat prea sfinţitul patriarh Tarasie, care acum de mult se mutase către Domnul şi care fusese patriarh în vremea împărăţiei Irinei şi a lui Constantin. Acela, arătându-i-se în vedenie, poruncea cu multă mânie unui bărbat Mihail să-l lovească cu sabia pe împărat. Mihail, ascultând ceea ce i se poruncea, a lovit tare şi l-a străpuns pe împărat. Aceasta văzând în vedenie însuşi împăratul şi deşteptându-se cu cutremur, nu se pricepea ce are să fie şi crezând că în mănăstirea Sfântului Tarasie se află cineva cu numele de Mihail, care gândeşte la uciderea lui, îndată a trimis şi au adus pe monahii de acolo. Şi, cercetând pe toţi, a poruncit ca să-i ţină la închisoare, până când vor aduce înaintea lui pe cel ce se află între dânşii cu numele Mihail.

    În acel timp se afla un oarecare voievod cu numele de Mihail, care se poreclea Travlos sau Valcos, cu neamul din Amoreea, care mai înainte ajutase mult acestui Leon la primirea împărăţiei şi-i era credincios şi iubit, încât şi fiului său Leon i-a fost naş. Acest Mihail mai pe urmă, pentru oarecare pricină mâniindu-se, a schimbat prieteşugul său în vrajbă şi, de multe ori benchetuind cu prietenii săi şi îmbătându-se, grăia cele rele contra împăratului. Dar oarecare dintre cei care, în taină, erau cu pizmă asupra împăratului, văzând vrăjmăşia lui, faţă de împărat, s-a apropiat către dânsul şi s-a înmulţit numărul lor.

    Deci s-au sfătuit să omoare pe împărat şi să ridice pe Mihail la împărăţie. Dar Mihail, fiind neînfrânat la limbă, nu a tăcut, lăudându-se la toţi, cum că are să fie împărat. Şi a ajuns cuvântul acesta până la împărat şi, prinzindu-l, îndată l-a osândit să-l ardă de viu. Deci, legându-l, îl ducea la cuptorul de foc ca să-l ardă. Acolo privea şi împăratul ca să vadă sigur sfârşitul lui, fiind luna decembrie în douăzeci şi patru, în ajunul Naşterii Domnului. De acest lucru înştiinţându-se soţia împăratului, cu numele Teodosia, a ieşit degrabă din camera sa şi a început cu mânie a ocărî pe împărat, numindu-l potrivnic al lui Dumnezeu, căci nici ziua aceea sfânta nu o cinsteşte, având a se împărtăşi cu dumnezeieştile Taine. Împăratul, ascultând-o, a poruncit ca să-l întoarcă pe Mihail de la foc, hotărând arderea lui într-altă vreme. Iar către împărăteasă, întorcându-se, a zis: "Aceasta am făcut precum ai poruncit, o! femeie, ascultând sfatul tău, însă tu degrabă vei vedea, ce se va face cu fiii noştri".

    Aceasta a proorocit cel fărădelege pentru sineşi, chiar nevrând, pentru că acum era lângă uşă sfârşitul său. Pe Mihail ferecându-l, l-a încredinţat spre pază unuia ce păzea palatul, cu numele Păpie, iar cheia de la uşile celui ferecat a luat-o la el şi a petrecut în acea noapte fără somn, fiind întristat, căci se mâhnea duhul lui, neştiind ce va face.

    Sculându-se, singur s-a dus la cel osândit, să vadă dacă plânge şi se mâhneşte precum este obiceiul celor ce sunt osândiţi la moarte. Deschizând uşile cele închise în casa lui Păpie a văzut un lucru de mirare. Mihail pe care nădăjduia a-l vedea nedormind, mâhnit şi întristat, pe acela l-a văzut odihnîndu-se cu somn adânc pe patul cel înalt şi frumos aşternut al lui Păpie, iar pe acesta dormind pe pământul gol. Atunci împăratul s-a spăimântat văzând pe cel legat şi osândit atât de cinstit şi fără întristare. După aceasta, s-a dus furios, ameninţând că şi pe Păpie îl va pierde alături de Mihail.

    Simţind aceasta una din slugile ce se odihneau acolo şi cunoscând pe împărat, au deşteptat pe Mihail şi pe Păpie şi le-au spus că a fost acolo împăratul şi că-i va pierde pe amândoi; iar ei s-au înfricoşat. Apoi îndată a trimis Mihail pe un oarecare Teoctist - neoprindu-l la acesta Păpie - către cei de un gând cu dânsul, zicând: "De nu veţi săvîrşi îndată lucrul ce v-aţi sfătuit cu noi, apoi de dimineaţă voi povesti totul împăratului şi vă voi descoperi pe fiecare în parte, că nu numai eu singur să pier, ci şi voi". Înfricoşându-se acei tovarăşi ai lui de asemenea cuvinte şi adunându-se, cugetau cum ar izbăvi pe Mihail şi pe dânşii de nevoia şi de moartea ce stă asupra lor.

    Fiind miezul nopţii, se începea în biserici obişnuita cântare a privegherii la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, sfătuindu-se, au luat arme pe sub hainele lor şi, venind la porţile palatului împărătesc, au intrat împreună cu dânşii în biserică, ca şi cum ar merge la priveghere, când a venit şi împăratul în biserică şi stătea în strană cea dintâi, după cum îi era obiceiul şi începea singur cântarea bisericească pentru că avea glas frumos.

    Cântându-se canonul şi apropiindu-se de cântarea a şaptea, ucigaşii au zis încetişor între dânşii: "Ce stăm fără lucru, iată acum se va isprăvi cântarea şi noi ce facem?" În acel timp a început împăratul a cânta cu glas mare: "Cu dragostea Domnului a toate, fiind cuprinşi tinerii..." şi, îndată unul din ostaşii aceia, scoţând sabia de sub haină, a lovit pe împărat, dar a greşit, lovind pe un altul de lângă el.

    Împăratul, văzând primejdia, a alergat în altar şi, luând o cruce mai mare, se apăra în uşă, oprind loviturile săbiilor ce veneau asupra lui de la ostaşi. Atunci iată a alergat un ostaş mare şi înfricoşat, pe care văzându-l împăratul îl jura pe altarul lui Dumnezeu ca să nu-i facă rău; Iar acela a răspuns: "Acum nu este vremea jurământului, ci a uciderii" şi repezind sabia sa, l-a lovit tare, trecând prin cruce. Astfel l-a rănit foarte rău, tăindu-i mina şi rupând chiar un braţ al crucii. Atunci şi ceilalţi ostaşi au început a-l tăia peste tot trupul şi căzând la pământ se tăvălea în sângele său, abia suflând. Unul din ostaşi văzându-l aşa, i-a tăiat capul şi aşa, ca o fiară înjunghiată, şi-a dat sufletul său, pe când se lumina de ziuă; fiind ucis în locul acela unde mai înainte a îndrăznit a arunca la pământ icoana Mântuitorului, scuipând-o şi călcând-o cu picioarele. Acest împărat a împărăţit şapte ani şi cinci luni, iar cu tirania sa s-a arătat mai tiran ca cei dinainte, marii prigonitori ai Bisericii. După ucidere, trupul lui a fost dus în mijlocul cetăţii spre batjocură şi a zăcut toată ziua neîngropat şi nimeni nu era căruia să-i fie jale de moartea sa, ci toată cetatea se bucură.

    Se mai povesteşte şi aceasta, că în acel ceas, când a fost ucis acel ticălos hulitor de icoane, s-a auzit din cer un glas de bucurie, vestind multora moartea rău credinciosului împărat. Acel glas auzindu-l nişte corăbieri, au însemnat ceasul şi după aceea s-au înştiinţat dacă în acel ceas a pierit cel cu numele şi cu obiceiul de fiară, băutorul de sânge. Fiilor săi, li s-a făcut îndoit rău, decât ceea ce făcuse el fiilor împăratului Mihail Rangave, precum s-a zis mai sus. Deci şi pe cei patru feciori ai lui i-au castrat, adică pe Savatie, pe Vasile, care se numea şi Constantin, şi era orânduit la împărăţie, pe Grigorie şi pe Teodosie. Acesta din urmă, nerăbdînd durerea, a murit şi l-au îngropat împreună cu tatăl său. Iar Vasile care se mai numea şi Constantin, dintr-o durere ca aceea a muţit, apoi i-au surghiunit pe toţi împreună cu maică să. Deci, omorând pe Leon, în acelaşi ceas, alergând ostaşii la Mihail, l-au luat, având încă fiarele la picioarele lui - căci cheia, precum s-a zis, era ascunsă de împăratul Leon - şi aşa l-au aşezat pe scaunul împărătesc, cu fiarele la picioare. Apoi, sfărâmând fiarele şi făcându-se ziuă, l-a dus pe Mihail Travlos în biserica cea mare şi a fost încoronat împărat în ziua Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.

    Dar acum este vremea a ne întoarce la povestirea ce ne stă înainte, despre Sfântul Teodor şi Teofan fratele lui. Leon Armeanul a pierit cu sunet, iar Mihail, împărăţind după dânsul, s-au liberat toţi mărturisitorii lui Hristos de prin surghiunii şi fiecare fără frică s-a întors la ale sale. Pentru că Mihail, împăratul cel nou, deşi nu era drept-credincios, căci se ţinea de acelaşi eres al luptării contra sfintelor icoane, însă nu era rău cu cei credincioşi, ci lăsa pe fiecare să creadă după a sa voie. El era om neînvăţat în cuvântul lui Dumnezeu şi nu lua seama cărţilor, ci se îndeletnicea numai cu grijile şi deşărtăciunile vieţii celei lumeşti. Fericitul Teodor, cu fratele său Teofan, după surghiun, nu s-au mai întors în Palestina, patria lor, ci au venit în Constantinopol, care era partea propovăduirii lor, şi, propovăduind dreapta-credinţă, pe mulţi îi întorcea de la eresul luptării contra icoanelor.

    Era atunci în Constantinopol un vrăjitor, cu numele de Ioan, având multă trecere la împărat. Acesta era atins de acelaşi eres, purtând îmbrăcăminte monahicească şi arătând cu făţărnicie, chip de fapte bune, care, nu numai pe împărat, ci şi pe mulţi alţii i-a înşelat, citi îl ascultau şi se ţineau de sfatul lui cel viclean ca de un sfat drept. Mai pe urmă acest vrăjitor s-a suit şi la scaunul patriarhiei, după Teodot ereticul, dar şi el era eretic. Ioan nesuferind pe aceste două făclii ale dreptei credinţe, adică pe cuvioşii Teodor şi Teofan, care luminau toată cetatea Constantinopolului, i-a dus în temniţă. Apoi i-a chemat la întrebare şi punându-le multe întrebări, nu i-a biruit, ci i-a izgonit din cetate cu poruncă împărătească - pentru că acel vrăjitor era ca un dascăl împăratului şi cel dintâi sfătuitor - şi i-a trimis în surghiun, în latura ce se numea Sostenis. Dar, cuvioşilor mărturisitori era ţara cea străină era ca o patrie pentru Hristos, căci pretutindeni erau gata a pătimi pentru sfintele icoane ale lui Hristos.

    După aceasta s-a sfârşit şi împăratul Mihail, lăsând în scaun pe fiul său Teofil, care, mai mult decât alţii, cu mai multă osârdie lipindu-se de eresul luptării contra sfintelor icoane, iarăşi a ridicat prigoană asupra Bisericii. Deci iarăşi a început a se batjocori şi a se lepăda sfintele icoane; iarăşi s-au pregătit divanurile, judecăţile şi temniţele asupra celor drept-credincioşi şi iarăşi s-a înnoit tot felul de nedreaptă tiranie. Pentru că mulţi erau munciţi ca să se plece voinţei împărăteşti şi mulţi, înfricoşându-se de munci, s-au supus, deşi mai pe urmă s-au pocăit.

    Atunci şi Sfântul Teodor, împreună cu fratele său, au început a răbda noi pătimiri. Căci s-a făcut împăratului înştiinţare despre dânsul, că este tare întru mărturisirea sa şi nebiruit în cuvinte şi, precum el singur cinsteşte icoanele, aşa şi pe alţii îi învaţă a face. Apoi îndată, prin poruncă împărătească, s-a dus la întrebare fericitul Teodor, împreună cu alţi drept-credincioşi, înaintea eparhului cetăţii, care după multe întrebări, momiri şi îngroziri ale eparhului şi după ce nu l-a putut îndupleca, l-a dezbrăcat şi l-a bătut tare cu nişte bice groase, mai mult timp. Şi, încetând de a-l mai bate muncitorii, stătea gol în divan cu totul însângerat, în privirea îngerilor şi a oamenilor, împodobindu-se cu rănile cele primite pentru Hristos. Eparhul, socotind necuviincioasă această goliciune a lui, sfântul a răspuns: "Eu sunt luptător şi am ieşit să mă lupt cu vrăjmaşul pentru icoana Domnului meu; iar obiceiul luptătorilor este a ieşi goi la luptă. Pentru aceea stau gata, că dacă pe cineva dintre credincioşi, care iau bătaie de la voi, îl voi vedea slăbind, îndată să pun trupul meu în locul aceluia spre bătăi şi să împlinesc neajungerea răbdării aceluia, cu însuşi trupul meu". O! bărbat tare! O! graiuri ale bărbatului celui curajos! O! osârdie către Dumnezeu! După aceea iarăşi a fost trimis în surghiun cu fratele său, în Afusia. Dar cine va povesti pătimirile cele rele ce s-au întâmplat lor pe cale, legăturile, foamea, arşiţa soarelui, gerul nopţii, bântuielile, pornirile asupră-le, chinuirea cea din toate zilele? Şi iarăşi, rănile, bătăile, pălmuirile, cine le va număra cu de-amănuntul? Destul este a spune că toate acestea, cu izgonirea cea îndelungată, le răbda cu mulţumire pentru Hristos.

    După doi ani, prin porunca împăratului, iarăşi au fost aduşi la Constantinopol şi întrebaţi din nou de împărat, căci acesta voia foarte mult să-i înduplece şi să-i întoarcă la credinţa lui cea rea. Cât au răbdat în acea vreme se adevereşte din epistola lor cea scrisă mai pe urmă către Ioan, episcopul Cizicului, unde singur grăise despre ei astfel: "Când am fost duşi la palat şi intrăm pe uşi, mergând înaintea noastră eparhul, s-a arătat nouă împăratul foarte înfricoşat, suflând cu mânie, iar mulţimea celor ce stau înaintea lui ne-a înconjurat de pretutindeni. Şi, stând de departe ne-am închinat împăratului, iar el cu glas cumplit şi cu cuvânt înfricoşat ne-a poruncit să ne apropiem de dânsul şi ne-a întrebat: "În ce latură v-aţi născut?" Noi am răspuns: "În părţile Moaviei". El a zis: "Pentru ce aţi venit aici?" Şi mai înainte, până a nu răspunde noi la aceasta, a poruncit să ne bată peste faţă, pălmuindu-ne aşa de greu, încât puţin a lipsit să nu cădem la pământ. Eu, a zis Teodor, de nu m-aş fi apucat de haina celui ce mă bătea aş fi căzut pe aşternutul picioarelor împărăteşti, dar ţinându-mă de hainele lui, am primit lovituri, nemişcându-mă.

    Încetând de a ne mai bate ne-a întrebat împăratul: Pentru care pricină aţi venit aici? Iar noi, nerăsuflînd încă de dureri după lovituri, am tăcut, căutând în jos. Iar el căutând către eparhul, care era acolo, a zis cu cuvinte de ruşine, cu mare mânie şi cu glas aspru: "Ia-i pe dânşii de aici şi, însemnând feţele lor, dă-i la doi saracini ca să-i ducă în ţinutul lor". Acolo, aproape, stătea un făcător de stihuri cu o hârtie în mină, pe care erau nişte stihuri pregătite asupra noastră. Acestuia i-a poruncit zicând a le citi: Deşi nu sunt frumoase, însă nu băga seama. Acela a răspuns: Destule sunt şi acestea spre batjocura lor. Iar unul din cei ce stătea înainte, a zis: Nici nu sunt vrednici de stihuri mai bune. Şi s-au citit stihurile care erau alcătuite astfel:

     Toţi care vin către acea cetate,

     Unde picioarele lui Dumnezeu au stat

     Dând lumii uşurare,

     Acolo şi aceştia s-au arătat

     Vase prea rele ale rătăcirii.

     Şi când au fost la multe păcate daţi,

     Necredincioşi fiind, netrebnice mădulare,

     Ca nişte tâlhari d-acolo s-au izgonit.

     Iar ei către împărăteasca cetate de aici venind

     N-au încetat rău a face pretutindeni.

     Drept aceea cu semne feţele lor însemnând,

     I-au izgonit rău iarăşi pe cei răi şi de aici.

    Aceste stihuri citindu-se a poruncit să ne ducă în divan - grăiau sfinţii despre ei - şi ieşind noi ne-a ajuns un om, poruncind a ne întoarce înapoi cu grabă; şi iarăşi ne-a pus înaintea împăratului. Împăratul, văzându-ne, a zis: Mi se pare că ducându-vă de aici, aţi grăit între voi: Ne-am bătut joc de împărat. Dar eu mai întâi îmi voi bate joc de voi şi după aceea vă voi libera. Acestea zicând, a poruncit să ne dezbrace pe amândoi. Mai întâi eu am fost bătut - grăieşte Teodor - ajutând însuşi împăratul celor ce mă băteau şi neîncetat strigând: Bateţi bine. Şi m-au bătut pe spate şi pe piept fără de cruţare şi milostivire. Iar eu fiind îndelung bătut, strigăm: Nimic n-am greşit împărăţiei tale. Şi iarăşi ziceam: Doamne miluieşte! Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, vino în ajutorul nostru! Apoi a bătut pe fratele meu care striga de asemenea: Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, care ai fugit în Egipt cu Fiul tău, caută spre mine cel muncit! Doamne, Doamne, Care izbăveşti pe săracul din mâna celor mai tari decât dânsul, nu depărta ajutorul Tău de la noi! Astfel bătându-ne pe noi cât au vrut, a poruncit să ne ducă în divan".

    Acestea au scris însuşi vitejii pătimitori către episcopul Cizicului. După patru zile au fost aduşi înaintea eparhului, iar el, momindu-i, le-a zis: "Numai o dată împărtăşiţi-vă cu noi şi vă voi elibera, ca să mergeţi unde veţi vrea". Fericitul Teodor a zis, râzând: "Astfel grăieşti, domnule eparh, ca şi cum ar ruga cineva pe altul şi ar zice: Nimic nu cer de la tine, decât să-ţi tai capul numai o dată şi după aceea vei merge unde vei voi! Deci înţelege că celui ce voieşte a ne pleca către împărtăşirea voastră, mai lesne îi va fi a răsturna pământul şi cerul, încât pământul să fie sus şi cerul jos, decât să ne întoarcă pe noi de la dreapta noastră credinţă".

    Atunci eparhul a poruncit ca să însemneze feţele lor. Iar ei încă arzând de rănile care nu demult le primiseră şi de cumplite dureri fiind cuprinşi, i-a întins pe scânduri cu feţele în sus şi cu uneltele cele pregătite spre acea treabă au început a împunge frunţile lor şi obrajii, însemnând stihurile cele scrise mai sus. Toată ziua au fost munciţi, până ce, apunând soarele, au încetat de a mai împunge feţele lor. Plecând de la eparh, însemnaţii pătimitori au zis: "Să ştiţi toţi cei ce auziţi că heruvimul care păzeşte raiul, când va vedea această scrisoare pe feţele noastre se va depărta şi arma cea de văpaie va da dosul, dându-ne slobodă intrarea în rai. Această muncă ce aţi pus asupra noastră, n-a fost din veac şi desăvârşit se vor afla însemnările acestea în faţa lui Hristos şi se va porunci a se citi vouă acestea căci grăieşte: De vreme ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei mai mici, mie aţi făcut".

    După această nouă şi fără de omenie muncă ce au răbdat pentru sfintele icoane, încă curgându-le sângele, sfinţii au fost daţi în temniţă. Apoi, prin porunca mai sus pomenitului Ioan, vrăjitorul, care în vremea aceea era patriarh, iarăşi au fost trimişi în surghiun la Apamia Bitiniei. Şi a poruncit, că după ce vor muri acolo, să nu-i învrednicească îngropării omeneşti, ci ca pe nişte dobitoace să-i târască afară departe. Mergând ei în surghiun, s-a întâmplat a trece pe lângă ostrovul acela unde era surghiunit Sfântul Metodie - care mai pe urmă a fost patriarh al Constantinopolului - în aceeaşi vreme şi care asemenea şedea închis într-o groapă pentru sfintele icoane, împreună cu doi tâlhari, fiind hrănit de un pescar. Deci din întâmplare s-au văzut cu acel pescar şi s-au înştiinţat de la dânsul despre toate cele pentru Sfântul Metodie. Dar de vreme ce nu era cu putinţă a se vedea cu dânsul, pentru că erau cumpliţi cei care îi duceau, a scris către dânsul, prin acelaşi pescar aceste stihuri:

      Către cel viu şi mort care şade în groapă

    Către cel pământesc care înconjură laturile de sus cei ferecaţi;

    Către cel ce poartă legături, scriu cei care au feţele însemnate.

        Citind acestea Sfântul Metodie şi, înştiinţându-se din spusele pescarului aceluia despre cuvioşii răbdători de chinuri, s-a mângâiat cu duhul şi a mulţumit lui Dumnezeu, Cel ce i-a întărit în asemenea nevoinţe; şi a scris şi el către dânşii tot stihuri, astfel:

     Pe cei scrişi sus în cartea neuitării;

     Care amândoi sunt însemnaţi în frunte;

     Pe aceşti legaţi, cel ce-şi are viaţa îngropată mai

     înainte de moarte, îi sărută legatul.  

    După aceea, cuvioşii, fiind duşi de ostaşi, au ajuns în Apamia, purtând pe frunţile lor semnul credinţei în Hristos şi acolo au fost închişi în temniţă, unde Cuviosul Teodor, fiind plin de zile şi slăbind din multele bătăi şi osteneli, s-a odihnit întru Domnul, în ziua pomenirii Sfântului Întâiului Mucenic Ştefan. Şi s-a dus la veşnica odihnă, lăsând în legături trupul lui cel mult pătimitor pentru Hristos. Iar fratele lui cel după trup şi după duh, Cuviosul Teofan, plângând pentru despărţirea fratelui lui şi cântând cele de îngropare, l-a pus în raclă de lemn. Se povesteşte că, în vremea mutării Cuviosului Teodor, s-a întâmplat a fi acolo un stareţ oarecare, mare în fapte bune. Acesta a auzit din înălţime cântare îngerească, care a fost adeverirea suirii lui la cer, împreună cu îngerii. Murind împăratul Teofil, s-a dăruit Bisericii pace, căci împărăteasa Teodora cu fiul ei Mihail, fiind dreptcredincioşi, au chemat pe toţi Sfinţii Părinţi din surghiun şi cu multe laude i-au fericit. Atunci, fiind liberat şi Sfântul Teofan din temniţă, a venit la Constantinopol împreună cu ceilalţi, purtând semnele biruinţei pe frunte asupra celor răucredincioşi şi era însemnat între Sfinţii Părinţi, ca un heruvim în mijlocul îngerilor. Deci, au fost aduse sfintele icoane prin biserici cu mare prăznuire, în duminica cea dintâi a Sfântului şi Marelui Post, care s-a numit de atunci Duminica Ortodoxiei, în anul mântuirii 842, la care fericitul Teofan a scris un canon preafrumos, pe care l-a şi cântat. Apoi a fost ales mitropolit al cetăţii Niceea, prin punerea mâinilor Sfântului patriarh Metodie, acela care mai înainte fusese închis în groapă.

    Aşa a strălucit lumina dreptei-credinţe, iar întunericul eresului ei contra sfintelor icoane, care se începuse de o sută douăzeci de ani, de la răucredinciosul împărat Leon Isaurul, tulburând şi întunecând Biserica lui Dumnezeu, a fost izgonit de tot, cu darul lui Hristos. După câtva timp, moaştele Cuviosului Teodor, mărturisitorul lui Hristos, au fost aduse din Apamia în Calcedon, dând multe tămăduiri, în slava lui Hristos Dumnezeu, ca Cel ce este lăudat, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în veci. Amin.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ISTORIE PE ZILE 27 Decembrie

Evenimente

·         537: A fost inaugurată Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol, devenită în 1453 moschee și în 1935 muzeu.  Interiorul său decorat cu mozaicuri, coloanele de marmură și acoperișul sunt de o mare valoare artistică. Biserica era atât de frumos decorata  încât se spune  că imparatul Iustinian  Iustinian ar fi exclamat: „Νενίκηκά σε Σολομών” (Solomon, te-am depășit!). Se mai  spune că slujbele ținute în Sfânta Sofia erau grandioase, iar participarea la una din aceste slujbe l-a determinat pe cneazul Vladimir I al Rusiei Kieviene  să opteze pentru crestinarea rușilor de către Patriarhia de Constantinopol. Ultima ceremonie crestina  in aceasta biserica a fost ținută la data de 29 august 1453, inainte de invadarea Constantinopolului de catre paganii turci. Sultanul Mahomed, cuceritorul Constantinopolului, a dat ordin ca Sfânta Sofia să fie transformată în moschee. Legenda spune că pe unul din pereții albi s-a păstrat amprenta palmei pline de sânge a sultanului. Aghia Sofia („Sfânta Înțelepciune”) a fost catedrala a Patriarhiei de Constantinopol, apoi moschee, iar astazi este muzeu. Oficialități ale Patriarhiei Ecumenice si ale Sfantului Scaun  întreprind in ultima vreme demersuri pe langa autoritatile turce pentru restituirea Sfintei Sofia către Biserica Ortodoxa.

·         1391:  Prima menţiune documentară a „logofătului” (şeful cancelariei domneşti) în Ţara Românească. Logofetii erau inalti dregatori in Tara Romaneasca si Moldova și redactau hotărârile luate de Domn și de sfatul domnesc, pe care le întăreau cu pecetea Domnului. Erau ajutati la cancelarie de grămătici sau dieci.  In imagine tabloul votiv al Bisericii  Sfantul Nicolae din Balinesti-Suceava al lui Ioan Tăutu (n. ? – d. 1511),  mare logofăt moldovean în timpul domnitorilor Ștefan cel Mare (1457-1504) și Bogdan al III-lea cel Orb (1504-1517). A avut misiuni diplomatice în Polonia, Veneția și Turcia. In sec.XIX-lea a luat nastere  institutia Logofeția Dreptății, un minister care se ocupa de supravegherea și îndrumarea activității judecătorești în țară, conducătorul departamentului, Marele logofăt, fiind mijlocitor între instanțele judecătorești și domn. Ministerul a fost înființat în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova, prin Regulamentul Organic. Din 1862 a primit numele de Ministerul de Justiție, cu sediu la București.

·         1512: Coroana spaniolă elaborează Legile de la Burgos, menite să regelementeze comportamentul coloniștilor față de băștinașii din Lumea Nouă.

·         1587: Sigismund al III-lea de Vasa este încoronat rege al Poloniei. A domnit 45 de ani și a provocat o lungă serie de conflicte între  Polonia, Suedia şi cnezatul Moscova. A atras tara  în Razboiul de treizeci de ani. Conflictul cu Suedia, combinat cu războaiele împotriva otomanilor şi Moscovei, au culminat după moartea lui Sigismund, într-o serie de evenimente cunoscute sub numele de Potop, care au încheiat epoca de aur a Republicii. În timpul domniei sale, a permis dinastiei Brandenburg Hohenzollern să moştenească Ducatul Prusiei.

·         1784: Răscoala ţăranilor iobagi din Transilvania, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan (1784): Horea şi Cloşca, conducătorii răscoalei ţărăneşti din Transilvania, sunt prinşi în pădurea Scoruset din Munţii Gilăului, apoi duşi şi închişi la Alba Iulia, Transilvania. Răscoala din 1784, numită și „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români, maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni și ocnele din Maramureș, meșteșugari, preoți etc. Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania imperială al românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național. A izbucnit la 1 noiembrie 1784, în satul Curechiu, Hunedoara, și s-a încheiat la sfârșitul lui decembrie 1784, când Horea și Cloșca au fost capturați de către autorități. Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Pasurile de trecere în Țara Românească și Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluției să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit și la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaților transilvani. Au fost prinşi prin trădare, la 27 decembrie 1784, fiind vânduţi autorităţilor  de către pădurarul Anton Melzer din Abrud. În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan, trădat de nouă țărani greco-catolici din Cărpeniș, căpeteniile lor fiind preoții greco-catolici din acel sat, tată și fiu (Popa Moise/ă și Popa Moise/ă cel Tânăr. Arestații au fost depuși la Alba Iulia. S-a constituit o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic, care a cercetat desfășurarea răscoalei și pe cei trei conducători ai acesteia. Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Constitutio Criminalis Theresiana, prin frângerea cu roată. În ziua de 28 februarie, orele 9:00, a început procesiunea execuției. Horea și Cloșca au fost transportați în două care separate, având alături până în momentul execuției pe preotul Rațiu din Maierii Bălgradului. Procesiunea era încadrată de un escadron de cavalerie de Toscana și aproximativ de 300 de pedestrași și husari. Pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea), în jurul podiumului amenajat, au fost aduși cu forța între 2.500-3.000 de iobagi români, câte trei tineri și trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfășurat principalele evenimente ale răscoalei.
Execuția prin tragere pe roată s-a desfășurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloșca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare. A urmat Horea, căruia i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un țigan pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul și după alte 8-9 lovituri și-a dat sufletul. Conform sentinței, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părți și puse în țeapă în cele mai importante localități din comitatele Alba și Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crișan a fost tratat în aceeași manieră.

·         1806:  Constantin Ipsilanti revine la Bucureşti. El organizează o oaste destinată să-i permită realizarea planului său de constituire a unui regat al Daciei format din Moldova, Ţara Românească şi Serbia. Constantin Ipsilanti (n. 1760  – d. 1816), a fost domn în Moldova : 8 martie 1799 – 4 iulie 1801, octombrie- noiembrie 1806  și în Muntenia: 1 septembrie 1802- august 1806. A mai fost administrator al Țării Românești sub ocupația rusească:  27 decembrie 1806- 31 mai 1807 și 8-28 august 1807. A lucrat ca Principatele române să intre sub influența rusească. După ce rușii au ocupat Țările Române și Bucureștiul, a fost însărcinat cu administrarea Moldovei (octombrie- noiembrie 1806). Pentru că țara era sărăcită, iar rușii cereau tot timpul bani, el se refugiază în 1809 la Sankt Petersburg, de unde nu se mai întoarce, murind în 1816

·         1816: A avut loc la Iași din inițiativa lui Gheorghe Asachi primul spectacol de teatru în limba română: "Mirtil și Hloe", pastorala într-un act. Gheorghe Asachi (n. 1 martie 1788 – d. 12 noiembrie 1869) poet, prozator și dramaturg român, născut la Herța, în nordul Moldovei, (azi în Ucraina). Cea mai importantă realizare a inginerului Asachi este primul spectacol de teatru jucat de români în limba româna. Evenimentul a avut loc la Iaşi în 27 decembrie 1816: Mirtil si Hloe după Salomon Gessner şi Jean Pierre Clovis de Florian. Gheorghe Asachi a tradus piesa, a desenat decorurile, a făcut regia şi a pictat cortina, o imitaţie după un desen adus de la Roma adaptat la realităţile din Moldova. Această „înfăţişa pe Apolon cu muzele întinzînd mîna Moldovei, pentru a o ridica, simbolul nefiind lipsit de frumuseţe şi de tîlc”(Ioan Massof, Teatrul românesc. Privire istorică, I, 1961). În Procuvîntarea la editia din 1850 a piesei, Asachi îşi aminteşte împrejurările acestei premiere absolute în cultura română: „Într-o epohă de străinomanie, la 1816, am fost înfiinţat un teatru de societate în casele răposatului hatman Constantin Ghica, boier generos şi iubitor de cultură. Actorii erau fii şi fiice ale acestor familii carii reprezentau piese franceze”. La premiera din 1816 a piesei Mirtil si Chloe actorii purtau frumoase costume naţionale româneşti. Anul 1816 se consideră anul înfiinţării teatrului de la Iaşi, care va purta ulterior numele lui.

·         1918 /9.I 1919: Adunarea naţională a saşilor de la Mediaş s-a declarat de acord cu hotărârea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia de unire a Transilvaniei cu România.

·         1831: Charles Darwin a început a doua călătorie în America de Sud la bordul navei regale HMS Beagle. A doua călătorie a vasului HMS Beagle, din 27 decembrie 1831 până în 2 octombrie 1836, a fost a doua expediție științifică efectuată de vasul HMS Beagle, sub comanda căpitanului Robert FitzRoy care preluase comanda și în prima călătorie după ce fostul căpitan s-a sinucis. FitzRoy se gândise deja la avantajele pe care le presupune prezența unui expert în geologie la bord, și a căutat un naturalist care l-ar putea însoți în timp ce vasul este pe mare. Tânărul absolvent Charles Darwin spera să vadă tropicele înainte de a deveni diacon, și a acceptat ocazia oferită. Până la sfârșitul expediției, el deja își construise un nume de geolog și colecționar de fosile, iar publicarea lucrării sale științifice intitulată Călătoria lui Beagle l-a făcut celebru ca scriitor. Beagle a traversat Oceanul Atlantic, și apoi a efectuat studii hidrografice în preajma coastelor părții sudice a Americii de Sud, revenind prin Tahiti și Australia după un ocol al Pământului. Deși expediția urma să dureze doi ani, ea s-a întins pe aproape cinci. Darwin a petrecut majoritatea timpului explorând pe uscat: trei ani și trei luni pe uscat, 18 luni pe mare. La începutul călătoriei, el a hotărât că poate scrie o carte despre geologie și avea talent pentru teoretizare. La Punta Alta, a efectuat o descoperire majoră a unor fosile gigantice ale unor mamifere dispărute, pe atunci cunoscute doar după câteva specimene. A colecționat și a observat detaliat plante și animale, cu rezultate care i-au zguduit credința că speciile sunt fixe și a pus bazele ideilor cu care s-a întors în Anglia și care au dus la elaborarea teoriei sale privind evoluția prin selecție naturală.

·         1892 - S-a pus prima piatră la temelia Catedralei Sfântul Ioan Evanghelistul din New York, considerată cea mai mare catedrală din lume.

·         1909 - D.A. Sturdza, pe motive de boală, se retrage din partid şi de la şefia PNL-ului; I.I.C. Brătianu este numit în funcţia de prim-ministru

·         1917: Guvernul României decide curăţarea teritoriului Moldovei de trupele ruse bolşevizate, care săvîrşeau jafuri şi asasinate.

·         1918: Discursul pianistului Ignacy Paderewski a declanșat Insurecția din Polonia Mare. Ignacy Jan Paderewski (n. 18 noiembrie 1860 în Kurylowka — d. 29 iunie 1941 în New York), pianist, compozitor și om politic polonez, care a deținut și funcția de premier. Insurecţia din Polonia Mare din 1918 – 1919, cunoscută şi ca Marea Revoltă Polonezăsau Războiul Poznańian, a fost o insurecţie militară a polonezilor din Polonia Mare(Wielkopolska), (cunoscută şi ca Marele Ducat al Poznańului ori Provinz Posen) împotriva Germaniei şi Prusiei.

·         1945: A fost infiintata Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) si a fost creat Fondul Monetar International (FMI), institutii specializate ale Organizatiei Natiunilor Unite, ca urmare a conferintei de la Bretton Woods, din Statele Unite ale Americii. BIRD si-a inceput operatiunile la un an dupa infiintare, iar in 1947 a devenit institutie specializata a ONU. Scopul pentru care a fost creat BIRD era de sustinere a investitiilor pentru reconstructia tarilor afectate de razboi. Structura organsimului cuprinde Adunarea Guvernatorilor, Consiliul de Administratie, care numara 20 de membri si din randul carora este ales presedintele. BIRD acorda imprumuturi doar statelor considerate “sanatose” din punct de vedere economic. Romania a devenit membru al institutiei in 1972. FMI, de asemenea, ofera ajutoare financiare, insa si in cazul acestuia conditiile impuse sunt extrem de dure. Obiectivele infiintarii FMI au constat in promovarea unui sistem mondial de plati si crearea de rezerve monetare pentru ajutorarea statelor cu probleme financiare. Institutia are sediul la Washington si are o structura similara cu a BERD-ului.

·         1945: Coreea a fost divizata. In urma înfrângerii Japoniei în cel de-al Doilea Razboi Mondial, armatele URSS   și ale SUA au ocupat jumătatea de nord, respectiv cea de sud a peninsulei. Puterile invingatoaree  au sprijinit formarea unor guverne care agreau propriile lor ideologii, ajungându-se la împărțirea actuală a Coreei în două state despartite de Paralela 38: Coreea de Nord și Coreea de Sud.

·         1978: În Spania se instaurează democrația după 40 de ani de regim dictatorial.

·         1985: Gherilele palestiniene au ucis 20 de persoane în aeroporturile din Roma și Viena.

·         1989 - În cadrul primei plenare a CFSN a fost adoptat Decretul-Lege nr. 2 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea CFSN şi a consiliilor teritoriale ale FSN; totodată a fost ales Biroul Executiv al CFSN: preşedinte -Ion Iliescu; prim-vicepreşedinte - Dumitru Mazilu; vicepreşedinţi - Cazimir Ionescu, Kiraly Karoly; secretar - Dan Marţian; membri - Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru, Nicolae Radu

·         1989: URSS şi SUA (prin ambasadori) şi Marea Britanie (printr-o telegramă a primului ministru), transmiteau sprijinul pentru schimbările şi noile autorităţi din România. Declaraţii de recunoaştere a Frontului Salvării Naţionale au mai făcut guvernele din Canada, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Argentina, Columbia, Vietnam ş.a.

·         1991: A fost deschis, pentru public, Muzeul Național Cotroceni, înființat la 10 iulie 1991. Muzeul Național Cotroceni este o instituție culturală de prim rang, amenajată în cadrul unui monument istoric reprezentativ pentru arhitectura românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea, palatul regal Cotroceni. Între 1679 – 1681, pe dealul Cotroceni, pe malul drept al Dâmboviței, domnitorul Șerban Cantacuzino întemeiază o mănăstire, defrișând o zonă dens împădurită ce făcea parte din faimoșii codrii ai Vlăsiei. Legenda spune că Șerban Cantacuzino, urmărit fiind de rivalul Grigore Ghica care voia să il asasineze, se adăposteste in codrii Vlăsiei si aici isi promite ca daca va scapa cu viata va construi in acel loc o biserică. Șerban Cantacuzino a scăpat cu viată si in scurt timp a ajuns pe tronul Țării Românești, astfel că a poruncit construirea mănăstirii Cotroceni, cea care a devenit cea mai importantă ctitorie a sa. În cadrul ctitoriei realizată de Domnitorul Șerban Cantacuzino se remarcau biserica „Adormirea Maicii Domnului“, asemănătoare tipologic bisericii episcopale din Curtea de Argeș, precum și grandiosul palat domnesc, edificat în spiritul baroc, specific civilizației occidentale europene a acelor vremuri. Sub aspect arhitectonic, ansamblul de la Cotroceni cunoaște câteva momente de referință: primul este legat de numele ctitorului Șerban Cantacuzino (1678-1688); al doilea datează din perioada domniei lui Barbu Dimitrie Știrbei (1849-1853,1854-1856) care, în 1852, îl reface și modernizează redecorând palatul domnesc, care a devenit reședința sa de vară. Totodată, pentru a înlesni legătura cu Capitala, domnitorul Știrbei a tăiat un drum nou, care a secționat marele domeniu al mănăstirii, despărțind astfel zona domnească de cea a viitoarei Grădini Botanice, ale cărei începuturi datează din 1860; urmează edificarea palatului princiar (1893-1895), de către arhitectul francez Paul Gottereau, dar, din nefericire, datorita rezistenței scăzute a palatului, după cutremurul din 1977 va urma o nouă etapa, când palatul a fost reconsolidat, etajul al doilea si al treilea fiind grav avariate; tot atunci s-a ridicat și o aripă nouă, care adăpostește astazi sediul Președinției României. Prin Legea nr. 1/30 iunie 1990, care stipulează utilizarea corpului istoric ca instituție muzeală, la 27 decembrie 1991, a fost deschis pentru marele public Muzeul Național Cotroceni.

·         1995: Armata guvernamentală bosniacă și forțele sârbilor bosniaci evacuează pozițiile–cheie de pe linia frontului din jurul orașului Sarajevo.

·         1998 - Comisia Europeană a aprobat crearea unei bănci comune, cu sediul la Viena, de către cea de-a treia bancă privată germană, Dresdner Bank şi Banca Naţională din Paris (BNP), care are ca scop administrarea activităţilor celor două instituţii în Europa de Est

·         2000: Cu ocazia împlinirii a 2000 de ani de creștinism și a sfârșitului de mileniu, Banca Națională a României a pus în circulație o monedă comemorativă din aur, având un tiraj de numai 1.000 de exemplare.

·         2004: S-a produs o explozie cosmică puternică când o erupție a unei stele neutronice, a afectat ionosfera Pământului.

Nașteri

·         1459: Regele Ioan Albert al Poloniei (d. 1501)

·         1571: S-a născut Johannes Kepler, astronom şi astrolog, cel care a descoperit că Pământul şi planetele se mişcă în jurul Soarelui, pe orbite eliptice; (m. 15 noiembrie 1630). Johannes Kepler, (*27 decembrie 1571, Weil der Stadt – †15 noiembrie 1630, Regensburg), matematician, astronom și naturalist german, care a formulat și confirmat legile mișcării planetelor (Legile lui Kepler). În matematică este considerat precursor al calculului integral.

·         1572: S-a nascut compozitorul, poetul si pedagogul  umanist ceh Jan Campanus Vodňanský (Johannes Vodnianus Campanus). Din 1603 a predat greaca si latina la Universitatea din Praga, dar si poezia latina  si istoria romana; (d. 13 decembrie 1622).

·         1654: S-a nascut  la Basel in Elvetia, matematicianul elvetian Jakob Bernoulli. In urma cercetarilor sale asupra sirurilor de numere, a ajuns la celebra inegalitate care ii poarta numele – “Inegalitatea lui Bernoulli”; (d.16.08.1705). Contemporan cu Newton si Leibnitz, a dezvoltat calculul diferential si integral introdus de aceștia.Unul din frații săi a fost Johann Bernoulli,  un alt mare matematician.

·         1715: András Adányi, scriitor, poet și călugăr iezuit maghiar (d. 1795)

·         1717: Papa Pius al VI-lea (d. 1799)

·         1822 - S-a născut Louis Pasteur, chimist şi biolog, membru al Academiei Franceze; a descoperit natura infecţioasă a unor boli ale omului şi animalelor şi vaccinul antirabic (aplicat pentru prima oară în 1885), punând astfel bazele imunologiei; a stabilit metoda conservării berii prin pasteurizare (m. 28 septembrie 1895).

·         1832: Pavel Mihailovici Tretiakov, critic și umorist rus, fondatorul Galeriei de artă plastică care îi poartă numele

·         1896 - S-a născut romancierul american Louis Bromfield (m. 18 martie 1956)

·         1897: S-a născut Tudor Vianu, poet, estetician și filozof român, membru al Academiei Române; a fost director general al Comisiei Naționale pentru UNESCO, director general al Bibliotecii Academiei Române, director al Teatrului Național din București (d. 1964). Tudor Vianu (n. 27 decembrie 1897/8 ianuarie 1898, Giurgiu – d. 21 mai 1964, București) a fost un estetician, critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător român. Fratele mai mare al publicistului Alexandru Vianu. Căsătorit cu Elena Vianu (1911 – 1965). Fiul său, Ion Vianu, este un cunoscut medic psihiatru și scriitor. Fiica sa, Maria Alexandrescu Vianu, este un istoric al artei antice și arheolog. A scris studii de estetică şi stilistică, memorialistică, a analizat din punct de vedere estetic fenomenul literar românesc şi universal (“Arta şi frumosul”, “Arta prozatorilor români”); (m. 21 mai 1964).

·         1901 - S-a născut Marlene Dietrich, figură legendară a cinematografului, actriţă de film, teatru, music-hall, operetă, cântăreaţă (filmele: "Îngerul albastru", "Stigmatul răului") (m. 6 mai 1992)

·         1906 - S-a născut poetul Emil Giurgiuca (m.03.03.1992).

·         1916 - S–a născut, la Braşov, pictorul Friedrich Bőmches.

·         1917 - S-a născut, la Bolgrad, în Basarabia, Alexandru Cişmigiu, arhitect recunoscut pe plan internaţional.

·         1931 - S-a născut Scotty (Winfield) Moore, chitarist american, acompaniator al lui Elvis Presley.

·         1934: Larisa Latînina, gimnastă sovietică

·         1935 - S-a născut Vasile Grigore, pictor şi colecţionar de artă.

·         1941 - S-a născut Mike Pinder, clăpar britanic (Moody Blues).

·         1941 - S-a născut Leslie Maguire, clăpar britanic (Gerry & The Pacemakers).

·         1941 - S-a născut Eddie Taylor, saxofonist american.

·         1943: Joan Manuel Serrat, cantautor catalan

·         1944 - S-a născut Tracy Nelson, cântăreaţă, pianistă şi compozitoare americană (Mother Earth).

·         1944 - S-a născut Mick Jones, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Spooky Tooth, Foreigner).

·         1944 - S–a născut Ştefania Plopeanu, critic literar.

·         1945 - S–a născut Ştefan Macovei, sculptor, membru al UAPR.

·         1948: S-a nascut actorul francez Gerard Depardieu; („Cyrano de Bergerac”, „Vidocq”). Gérard Xavier Marcel Depardieu (n. 27 decembrie 1948 este unul dintre cei mai cunoscuți actori francezi. El a câștigat mai multe premii, incluzând câte o nominalizare pentru cel mai bun actor la Academy Award și la premiile BAFTA 1992 pentru rolul său din Cyrano de Bergerac, și o alta la Oscar în 1991. Pentru aceeași prestație de înalt nivel artistic a fost onorat cu Frunza de Palmier la Cannes în 1990. Tot datorită cunoscutului personaj al lui Edmond Rostand a primit premiul Globul de Aur pentru Cel Mai Bun Actor din Green Card. Depardieu și-a manifestat intenția de a renunța la cetățenia franceză, iar președinția rusă a anunțat că i-a acordat-o pe cea rusă.

·         1956: S-a nascut Doina Melinte, atleta romana, alergatoare pe curse de semifond. S-a nascut in localitatea Hudesti, judetul Botosani si a inceput sa practice sportul din copilarie, activand intr-o echipa de handbal. S-a mutat apoi la Bistrita si s-a apucat de atletism la clubul din localitate. Prima performanta sportiva a obtinut-o prin calificarea pana in semifinala in cursa olimpica de 800 de metru de la Moscova, pentru ca in urmatorii ani sa se impuna printre cele mai bune semifondiste din lume. Este medaliata cu aur pe distanta de 800 m si cu argint pe 1.500 m la Olimpiada din 1984, laureata cu bronz la Campioanatul european din 1986, respectiv la cel mondial din 1987 pe distanta de 1.500 m. S-a retras din competitiile sportive in 1993. Intre 1990-1992, a fost deputat de Bacau, aleasa pe listele Frontului Salvarii Nationale.

·         1967: Attila Kovacs, politician român

Decese

·         1076: A decedat cneazul  Sviatoslav al II- lea al Kievului din dinastia Riurik (n.cca.1027).  A domnit din 1073 pana  in 1076. Era fiul lui Iaroslav cel Intelept si al printesei Ingigerd a Suediei, si a fost in acelasi timp print de Cernigov din 1054 pana in 1073.

·         1585: A încetat din viaţă Pierre de Ronsard, poet francez, principal reprezentant al Pleiadei (şcoală literară franceză din secolul XVI) (“Ode”, “Imnuri”); (n. 11 septembrie 1524). A fost poetul Curții, foarte apreciat de rege datorită ideilor sale în favoarea politicii reginei-mamă contra hughenotilor, exprimate în opera sa Discours de la Misère de ce Temps (1562-1563) și s-a bucurat de o poziție privilegiată: aceea de a sta în dreapta suveranului. A  creat în jurul său o școală poetică, urmând a fi cunoscută în epocă sub denumirea de Pleiada maestrului Ronsard, în care activau Jean Dinemandi, zis Dorat, Pontus de Tyard, și, nu în ultimul rând, Remi Belleu.

·         1663: Christine Marie a Franței, regentă a Savoiei, fiica regelui Henric al IV-lea al Franței (n. 1606)

·         1894: Francisc al II-lea al Celor Două Sicilii (n. 1836)

·         1913: Infanta Antónia a Portugaliei, fiica reginei Maria a II-a a Portugaliei și mama regelui Ferdinand al României (n. 1845)

·         1923: Gustave Eiffel, inginer francez (n. 1832)

·         1925: S-a sinucis poetul Serghei Aleksandrovici Esenin, unul dintre cei mai sensibili si iubiti poeti rusi;(n.1895). Serghei Alexandrovici Esenin, (în rusă: Сергей Александрович Есенин) (n. 3 octombrie 1895, d. 27 decembrie 1925) a fost un poet liric rus celebru.

·         1959: A murit Ion Manolescu, actor român de teatru și film. În 1919 a înființat și a condus primul sindicat al artiștilor din România. A ocupat și funcția de inspector general al teatrelor; (n.17.02.1881). A fost membru fondator (1919) al primului Sindicat al artiştilor dramatici şi lirici din România, alături de Nicolae Leonard, Lucia Sturdza-Bulandra şi Gheorghe Storin;(n. 1881).

·         1977 - A încetat din viaţă Alexandru Ciucurencu, pictor, membru corespondent al Academiei Române; în anul 2003, UNESCO a inclus în calendarul aniversărilor culturale şi numele lui Alexandru Ciucurencu, marcând 100 de ani de la naşterea pictorului (n. 27 septembrie 1903)

·         1989: A murit împuşcat în faţa Televiziunii Române din Bucureşti, actorul de comedie Horia Căciulescu;(n. 1922).

·          1990: A murit profesorul medic veterinar Vasile Gheţie; lucrări în domeniul morfologiei animale. Este considerat iniţiatorul şi conducătorul şcolii româneşti de anatomie comparată a animalelor domestice; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1903).

·         1993: Peter Paulhoffer, actor german născut în România (n. 1941)

·         1996: A murit  Nicolae Militaru, politician comunist și general de armată român, acuzat de tradare  in beneficiul U.R.S.S., devenit  ministru al apărării după Revoluția română din 1989; (n.10.11.1925).

·         2006: A murit Peter Hammer, matematician american originar din România; a fost fondator sau redactor-şef al mai multor reviste de specialitate: „Discrete Mathematics”, „Discrete Applied Mathematics”, „Annals of Discrete Mathematics”, „Discrete Optimization”, „Annals of Operations Research”, „SIAM Monographs on Discrete Mathematics and Applications”; a fost fondatorul şi directorul institutului RUTCOR (Rutgers University Center for Operations Research) (n. 1936, la Timişoara).

·         2006 - A încetat din viaţă fostul preşedinte american Gerald Ford. El a fost singurul preşedinte care nu a fost ales prin vot direct pentru posturile de preşedinte şi vicepreşedinte al Statelor Unite

·         2007: Moare asasinata Benazir Bhutto, om politic pakistanez, prim-ministru al Pakistanului (1988-1990 şi 1993-1996), prima femeie prim-ministru dintr-o ţară musulmană . A murit,asasinata în urma unui atentat sinucigaş la Rawalpindi, în cursul unei manifestaţii electorale; (n.21.06.1953).

·         2013: A decedat Vera Călin (născută Clejan), istoric literar, eseistă şi traducătoare stabilită în SUA; (n. 1921).

Sărbători

·         Sf. Ap. Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan; Sf Cuv Teodor Mărturisitorul (calendarul creștin-ortodox)

·         (†) A treia zi de Crăciun; Sf. Ioan, apostol, evanghelist În minunatul text al primei lecturi, sfântul Ioan exprimă entuziasmul său pentru misterul întrupării, arătându-i tot realismul, profunzimea şi eficacitatea. În acel timp, cineva spunea că este imposibil ca Fiul lui Dumnezeu să ia trup omenesc: astfel, trupul lui Isus era doar aparenţă. Sfântul Ioan insistă: nu este aparenţă, este cu adevărat trupul nostru acela care a fost asumat de Fiul lui Dumnezeu: „Noi am văzut, auzit, atinsY„. Este realitate, nu iluzie: Isus prunc, Isus adult, Isus răstignit este om ca şi noi, şi-a asumat existenţa noastră, toată existenţa noastră, în afară de păcat. Acesta este realismul întrupării.” (calendarul romano-catolic)

·         A III-a zi de Crăciun. Sf. Ștefan, protomartir. Cuv. Teodor Mărturisitorul (calendarul greco-catolic)

·         România: Ziua Centrului de Operaţii Psihologice ale Armatei Române

ARTE 27 Decembrie

MUZICĂ 27 Decembrie

Scotty (Winfield) Moore, chitarist american, acompaniator al lui Elvis Presley

Mike Pinder, clăpar britanic (Moody Blues)

Leslie Maguire, clăpar britanic (Gerry & The Pacemakers)

Eddie Taylor, saxofonist american

Joan Manuel Serrat, cantautor catalan

Tracy Nelson, cântăreaţă, pianistă şi compozitoare americană (Mother Earth)

Mick Jones, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Spooky Tooth, Foreigner)

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Let It Snow in the style of Bach, Scarlatti, Mozart, Beethoven, Chopin, Liszt | Piano: Daniele Leoni

Accordion Mega Mix 2017

SAMBA MUSIC MIX #8

Bruno Mars,Charlie Puth,Ed Sheeran Best Christmas Songs,Greatest Hits Pop Playlist Christmas 2018

POEZIE 27 Decembrie

Pierre de Ronsard, poet francez

Pierre De Ronsard (1524-?85) - biografie - (opera si scrierile)

- ca poet, reprezinta o sinteza tipic renascentista intre dorinta de glorie si pasiunea Renasterii
- poet de curte al lui Charles IX, scrie ode, sub influenta lui Pindar, si sonete influentat de Petrarca
- marea sa opera incepe cu ciclul iubirii care impune timbrul sau specific si atmosfera poeziilor de dragoste dedicate celor 3 mari iubiri ale sale: Casandra, Maria si Elena → Les Amours (IUBIRILE). Poeziile surprind aventura poetului la varste diferite:
1) iubirea tineretii secondata de gustul gloriei;
2) gustul fericirii echilibrate a maturitatii; si
3) melancolia ireversibil dublata de iubirea ce traieste doar in amintiri

As vrea
As vrea, furis, din dor ce ma-nfioara
Sa cad ca ploaia-n picuri, - sa raman
Ascuns in noapte-ntr-al Cassandrei san,
Cand somnu-ncet in ochi i se strecoara.
As vrea sa fiu un taur si-n spinare
s-o port, de-ar fi sa mearga sa se culce
In pajiste, in iarba cea mai dulce,
razlet, prin mii de flori, prin incantare
Vrand patima sa uit ca mi-i stapana
as vrea Narcis sa fiu si ea fantana…
Sa poti in noapte-n ea sa te cobori…
Si-as vrea ca noaptea-aceasta sa se-ntinda
In vesnicii si niciodata zori
de zi de desteptare sa se-aprinda.

CASANDRA
Hai, sa vedem de trandafirul
Ce-n zori involt si-avuse firul
Si-mpurpurat lucea la soare –
Nu si-a pierdut acuma oare
Voiosul strai gingas al sau
Ca pielea de pe-obrazul tau ?
Vai ! uita-te-n ce scurta vreme
Micuto, despuiat el geme,
O, cruda, vitrega Natura ! –
Ca moarte rozele-i cazura.
In ce putine ore curg
Abia din zori pana-n amurg.
Deci, crede-ma, Micuto draga,
Nu-i timp de preget, nici de saga,
Culege rozele vietii
Cat esti in floarea tineretii,
Cat varsta nu se va sili
Obrazul a ti-l ofili.
(traduce Alexandru Rally)
Vreau pentru frumusetea ta sa mor
Vreau pentru frumusetea ta sa mor,
vreau pentru ochiul care-adanc ma prinde
si pentru zambetul tau drag si plin
de dulceata ca sarutul zanelor
Vreau pentru parul tau bogat sa mor,
si pentru micii, rotunjorii sani
si pentru-asprimea-acestei fragezi maini
ce e, ranind, alean al ranilor
Sa mor vreau pentru chipul tau brun, Doamna,
si pentru portul tau zeesc ce-ndeamna
sa te ador; dar mai presus de toate
sa mor de-o lupta-n dragoste cumplita.
Sa-ti dau iubirea-asa cum mi se zbate
In brate-o noapte-ntreaga, nesfarsita.
Batrana cand vei fi, sezand la soba-n casa (→Elena)

Batrana cand vei fi, sezand la soba-n casa,
torcand la lumanare, firul depanandu-l,
tu versu-mi vei sopti rostind mirata gandul:
“Ronsard, cum m-a cantat pe cand eram frumoasa!”
Si n-a fi slujnica, ce auzind acestea,
chiar din odihna ei si tot sa nu tresara,
ca numele-mi soptit sa nu mi-l lege iara
De numele tau drag si vesnic ca povestea.
Eu in pamant voi fi Odihna-mi de naluca
voi cere mirtilor in umbra lor s-o duca
La gura sobei stand, batrana, ghemuita,
vei regreta iubirea-mi, focul tineretii
Traieste, sa n-ajungi, ca maine, ofilita !
Culege chiar de azi toti trandafirii vietii


- Iubiri inchinate Cassandrei sunt sonete, stanze, elegii dupa modelul lui Petrarca
- Iubiri inchinate Mariei indica o modificare de ton, prin influenta lui Anacreon, care tocmai fusese tradus in franceza. Schimbarea de ton consta in senzualitatea si delicatetea poeziei, la care se adauga naturaletea sentimentului (Maria era o tanara taranca destul de frivola)
- Iubiri inchinate Elenei sunt sonete ale maturitatii, inchinate domnisoarei de onoare a reginei Ecaterina de Medicis, o celebrare a frumusetii aristocratice venite din partea unui poet ce traieste acut sentimentul timpului si coplesitoarea prezenta a melancoliei

Iubire ce domneşti în lumea-aceasta largă

Iubire ce domneşti în lumea-aceasta largă
Pe-alei vezi frumuseţea rătăcind? E-a mea.
Nu vezi? Sunt ochii ei ca licăriri de stea,
lumini în templu, lămpi de strajă ca să ardă...

Vezi trupul, chipul ei cât poate să cuprindă
ca frumuseţi resfrânte-n zâmbete din zori?
Şi cugetul nu-i vezi, Domn al destinelor,
în care Dumnezeu se uită ca-n oglindă?

Priveşte-i umbletul, cât e e-ngândurat...
Şi cum te-a-nfrânt când ea cu flori te-a-mpresurat...
Sub pasul ei şi iarba creşte fericită...

Se-aprinde primăvara-ntr-a privirii rază
şi izvorând lumini din faţa îndrăgită
de-i cerul mohorât el tot se-nseninează...

Aş vrea

Aş vrea, furiş, din dor ce mă-nfioară
Să cad ca ploaia-n picuri, - să rămân
Ascuns în noapte-ntr-al Cassandrei sân,
Când somnu-ncet în ochi i se strecoară.

Aş vrea să fiu un taur şi-n spinare
s-o port, de-ar fi să meargă să se culce
în pajişte, în iarba cea mai dulce,
răzleţ, prin mii de flori, prin încântare...

Vrând patima să uit că mi-i stăpână
aş vrea Narcis să fiu şi ea fântână...
Să poţi în noaptea-n ea să te cobori...

Şi-aş vrea ca noaptea-aceasta să se-ntindă
în veşnicii şi niciodată zori
de zi de deşteptare să se-aprindă.

S-ar stinge mai curând

S-ar stinge mai curând un cer cu stele
Şi apele-ar seca pe orişiunde,
Şi soarele s-ar îneca în unde
Şi n-ar mai scânteia ca azi în ele;

Şi munţii mari cu înălţimi rebele
Tot mai curând în haos s-ar ascunde
Decât aş vrea să-mi fac spre-o blondă punte,
Spre-albaştrii ochi, cu dorurile mele.

Doi ochi căprui pe veci mă-ncătuşară,
Ceilalţi nici vii în faţa mea să-mi pară!
Şi nu mă-ncântă părul auriu.

Doi ochi căprui mi-ar lumina şi-n moarte,
Căci numai ei mi-s dăruiţi de soarte -
Doi aştri peste inimă să-i ştiu.

Serghei Aleksandrovici Esenin, poet rus

Bioigrafie

Serghei Alexandrovici Esenin, (în rusă: Сергей Александрович Есенин;) (n. 3 octombrie 1895, m. 27 decembrie, 1925) a fost un poet liric rus celebru.


Născut într-o familie de țărani din satul Constantinovo (astăzi Esinino), regiunea Riazan din Rusia, Serghei Esenin a fost abandonat de părinții săi în copilărie și a trăit cu bunicii săi. A început să scrie poezii la nouă ani. Copil-minune al literaturii, în 1912 s-a mutat la Moscova, unde s-a întreținut muncind ca și corector la o tipografie. În anul următor s-a înscris la Universitatea de Stat din Moscova, unde a studiat un an și jumătate, ca student extern. În această perioadă a scris poezii inspirate din folclorul rus și a devenit un apropiat al poeților Alexandr Blok, Serghei Gorodetsky, Nikolai Kliuev și Andrei Belîi. 


Esenin spunea că Belîi i-a dat înțelegerea formei, în timp ce Blok și Kliuev l-au învățat lirica.
Cu toate că a fost unul dintre poeții cei mai îndrăgiți ai Rusiei și că a avut parte de funeralii îngrijite de stat, multe dintre scrierile sale au fost interzise de către Kremlin în timpul conducerilor lui Stalin și Hrușciov, dar în 1966 operele sale complete au fost republicate.


Lirica sa este contemplativă, de expresie modernă, caracterizată prin imagism și o mare varietate de tonuri afective, de la perceperea cosmică a naturii ruse până la evocare miturilor vechi păgâne și creștine, de la nostalgia satului până la fronda față de formele civilizației orașului.

Imaginea satului natal, transfigurată artistic, revine obsedant în întreaga creație a lui Serghei Esenin, poet al spațiilor nemărginite, tăiate de șirurile cocorilor, al fluviului și al stepei, al pădurii de mesteacăn, al lanurilor de secară sau de cânepă, al izbelor umile.

Anii tinereţii cu frumoasa-mi slavă...

traducere de George Paşa

Anii tinereşii cu frumoasa-mi slavă
Eu mi i-am ucis cu-amară otravă.

Nu ştiu: mi-e sfârşitu-aproape, ori e-ndepărtat,
Fost-au ochii mei albaştri, dar s-au negurat.

În jur este numai beznă, groază şi-ntristare.
Unde mi-este bucuria? La bodegă, oare?

Întind mâna, pipăiesc, aud caii tropotind.
Ninge... sania o văd prind pădure alergând.

"Ei, dă bice, surugiu! Mergi numa-n galop!
Sufletul aş vrea să-mi scot prin atare gropi."

Surugiul zice-aşa: "Pe-aşa viscol mare,
Caii dac-ar asuda, ce ne facem, oare?"

"Cum văd, teamă parc-ţi e! Asta nu se cade!"
Biciul iau şi tot lovesc caii peste spate.

Biciui caii, iară ei bat cărarea lungă.
Simt un ghiont... şi în nămeţi troica mă aruncă.

Mă trezesc... Ce dracu-o fi? Troica unde-i oare?
Bandajat, zac în spital pe un pat cam tare.

Patul alb eu îl băteam cu o cârpă udă,
Iar nu caii ce aleargă până ce asudă.

Ceasul, parcă supărat, mustăcea din ace,
Somnoroasele surori murmurau buimace:

"Hei, tu, blond nefericit, ai făcut ispravă,
Singurel te-ai otrăvit cu o rea otravă.

Nu ştim, ţi-e sfârşitu-aproape, ori e-ndepărtat,
În bodegi, ochii-ţi albaştri s-au înnegurat"

Din lac culege luna scăpatele oglinzi

·          

Din lac culege luna scăpatele oglinzi,
Mixandra şi leandrul adormitor răsună.
Prin liniştea-nflorită ce bine-i să colinzi
Aceste locuri pline de răcoroasă lună.

Încolo, hăt departe,-i Bagdadul legendar,
Unde-a cântat odată şi-a râs Şeherezada.
Dar astăzi nu-i mai pasă de norii ce dispar,
De fermecatul freamăt s-a scuturat livada.

Vedeniile unui îndepărtat pământ
Sub iarba funerară zac odihnind cuminte,
Tu nu îi lua în seamă pe cei ce nu mai sunt
Şi nu-ţi surpa privirea pe lespezi de morminte.

Priveşte lung la plaiul de adieri pătruns,
Vezi, buzele-n neştire spre trandafiri te pleacă.
Dă mâna cu vrăjmaşul în inimă ascuns
Şi-ndată fericirea cu viaţa ta se-mpacă.

Trăieşte dacă-ţi place, iubeşte dacă poţi,
Plimbându-te sub lună, fii cu sărutul darnic.
Iar dacă vrei cu morţii amic să te socoti,
Nu-nvenina pe alţii cu somnul lor zadarnic.
Demult Şeherezada cântase-un cântec mic,
Azi frunzele-l îngână cât le ajunge glasul:
Pe-acei ce-n lumea asta nu mai doresc nimic,
De-i întâlneşti, deplânge-i, apoi grăbeşte-ţi pasul.

SPOVEDANIA UNUI HULIGAN

Nu fiecare ştie să cînte
Şi nu oricui îi este dat
Să se rostogolească, măr, la picioare
străine.

Aceasta e cea mai mare spovedanie
Pe care o face un huligan.

Eu Înadins umblu nepieptănat
Cu capul ca o lampă de petrol pe umeri.

Toamna desfrunzită a sufletelor voastre
îmi place s-o luminez în amurguri.
îmi place cînd pietrele înjurăturii
Zboară spre mine ca grindina furtunii.
Atunci îmi strîng mai tare cu mîinile
Balonul clătinat al părului.
Mi-aşa de bine,
Mi-aşa de bine-atunci să-mi amintesc
Lacul verde şi foşnetul plopului,
Că undeva trăiesc ai mei, tata şi mama.

Lor puţin le pasă de poemele mele.
Lor le sînt drag ca apa şi cîmpul,
Ca ploaia care primăvara creşte verdeaţa.
Ei, dacă ar şti, ar veni şi v-ar străpunge cu furci
Pentru fiecare strigăt zvîrlit în mine.

Săraci, săraci țărani!
V-aţi făcut probabil urâți.
Vă e fiică şi-acum de Dumnezeu şi de
adîncurile băIților.
0! dacă aţi înţelege că fiul vostru, în Rusia,
E cel mai de seamă poet!
N-aţi tremurat voi oare, cu inima, pentru viaţa
mea,
Când umblam cu picioarele goale prin bălțile
toamnei
O!Acum port cilindru
Şi pantofi de lac.
Dar clocote în mine mîndria de altădată
A îndrăzneţului şi zburdalnicului din sat.
Vacile de pe finnele măcelariilor
Le salut de departe.
Birjarii pe care-i întîlnesc în piaţă
Îmi amintesc mirosul de bălegar de pe
cîmpiile noastre,
Şi-mi vine să port pe braţe coada fiecărui cal,
Ca trena unei rochi de nuntă.
Iubesc ținutul acela,
Iubesc mult de tot patria aceea,
Deşi stăruie în ea rugina sălcie a tristeții.
Îmi sînt dragi rîturile murdare ale porcilor
Şi în liniştea nopți glasul sonor al broaştelor.

Sînt bolnav de amintirea copilăriei.
Visez pîcla umedă a serilor de Aprilie,
Şi ulmul aşezat pe vine să se încălzească
La focul zorilor.
O, cîte ouă de corbi din cuiburi
Am furat căţărîndu-mă prin crengile lui.
O mai avea el creştetul capului verde?
Coaja lui tot atît de tare o fi?

Dar, tu, iubitul,
Credinciosul meu cîine?
De bătrîneţe te-ai prostit, ai orbit,
Şi rătăceşti prin orgradă tîrîndu-ţi coada.
Nu mai ghiceşti după miros unde e uşa şi
unde grajdul.
O, cît de dragi îmi sînt zilele cînd
Furînd de la mama o bucată de pîine
O mîncam amîndoi muşcînd pe rînd
Fără să ne fie greaţă unul de altul.

Eu am rămas acelaşi,
Cu inima eu am rămas acelaşi.
Ca albăstrelele în orz înfloresc pe faţa mea
ochii.
Ţesînd din poeme pînze de aur
Aş vrea să vă spun ceva duios.
Noapte bună!

Noapte bună, vouă tuturor!
A trecut coasa prin iarba amurgului.
Astăzi aş vrea
Să mă învîrtesc, în jurul lunii ca o viespe.
Lumina e atît de albastră
Că nu ţi-ar părea rău să mori.

Ei, şi ce dacă par un cinic
Care şi-a legat de spate o lanternă
Bătrînul şi mult căIăritule Pegas
îmi trebuie mie oare şaua ta moale?
Am venit ca un meşter aspru
Să cînt şi să proslăvesc guzganii.
Capul meu, ca luna August,
Varsă vinul părului vîlvoi.

Aş vrea să fiu pînză galbenă la corabia
Care pluteşte spre ţărmuri noi ...

Tudor Vianu

Biografie Tudor Vianu

Tudor Vianu (n. 27 decembrie 1897/8 ianuarie 1898, Giurgiu - d. 21 mai 1964, București) a fost un estetician, critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător român. Fratele mai mare al publicistului Alexandru Vianu. Căsătorit cu Elena Vianu (1911 - 1965). Fiul său, Ion Vianu, este un cunoscut medic psihiatru și scriitor. Fiica sa, Maria Alexandrescu Vianu, este un istoric al artei antice și arheolog.

În anul 1915 devine student la Facultatea de Filosofie și Drept din București. Obține titlul de doctor în filosofie al Universității din Tübingen. În perioada de doctorat a purtat o corespondență susținută, punctată de întâlniri amicale, cu prietenul său din liceu, poetul Ion Barbu, care studia matematica la Göttingen. Creația lui a acoperit exact patru decenii: de la apariția în 1928, în germană, a volumului de debut, totodată și primul său studiu de estetică, valorificare a tezei sale de doctorat susținută la Facultatea de Filozofie Eberhard Karl a Universității din Tübingen, (în noiembrie 1923), Das Wertungsproblem in Schillers Poetik. Über naive und sentimentalische Dichtung (Problema valorizării în poetica lui Schiller) și până la volumul apărut postum Arghezi, poet al omului, purtând subtitlul „Cântare Omului” (explorând un domeniu al literaturii comparate), ultimul său studiu antum, intrat la tipar chiar în ziua dispariției autorului și apărut după puțin timp, la începutul verii anului 1964. Teza de doctorat a fost lăudată de Lucian Blaga, cu care Vianu era coleg în paginile revistei Gândirea, mai ales pentru trimiterile permanente le Expresionismul german, de care Blaga însuși era puternic influențat în epocă.

Revine în țară în anul 1924 și devine suplinitor la Universitate. Teza de doctorat îi apare în limba germană sub titlul Das Wertungsproblem in Schillers Poetik. Teza a fost tradusă și publicată în volumul al șaptelea din seria de Opere. În anul 1925 a publicat două volume, Dualismul artei și Fragmente moderne. În anul 1927 devine docent în estetică. Apare în formă litografiată cursul de Estetică generală. Abia în anul 1930 devine conferențiar definitiv la Facultatea de Litere a Universității din București. Tot în acest an publică studiul Poezia lui Eminescu. Sunt evidențiate în special izvoarele antice și cele germane, cu accent special pe influența filosofiei lui Arthur Schopenhauer.

În anul 1931 apare volumul Arta și frumosul. Din problemele constituției și relației lor. În anul 1932 publică volumul Arta actorului în Editura revistei Vremea. În 1933 publică în volum un mic studiu care va deveni unul de referință în bibliografia studiilor despre Hegel, intitulat Influența lui Hegel în cultura română. Anul 1934 este deosebit de fast pentru cariera sa academică, îi apar două volume, primul volum din Estetica sa, în care sunt incluse capitolele Problemele preliminare ale esteticii, Valoarea estetică și atitudinea estetică și Opera de artă, iar în 1936 va apărea volumul al doilea, care includea alte două părți, Structura și creația artistică și Receptarea operei de artă. În 1934 publică și Istoria esteticii de la Kant până astăzi la Institutul de arte grafice Bucovina. În 1937 își adună articolele de estetică publicate până atunci în antologia Filosofie și poezie, cu precizarea că, în ediția a doua din 1943, studiile vor fi complet diferite deși titlul se păstrează același. În 1941 tipărește Arta prozatorilor români, poate cea mai cunoscută și mai comentată dintre cărțile sale, un exemplu de analiză stilistică în care este anticipată acribia formalismului sau a structuralismului. În 1942 publică la Editura Cugetarea volumul Introducere în teoria valorilor, întemeiată pe observația conștiinței.

După reforma învățământului din 1947 este scos de la catedra sa de Estetică și preia cursul de istorie a literaturii universale, devenind un precursor al comparatismului literar de la Facultatea de Litere a Universității din București. Între 1946 și 1947 a fost ambasador al României la Belgrad și a fost criticat pentru unele concesii pe care le-ar fi făcut noului regim. Anul 1952 îl surprinde în afara Facultății, devine simplu cercetător la Institutul de Lingvistică, lucrând la Dicționarul limbii române moderne și la Dicționarul limbii poetice a lui Mihai Eminescu.

După 1955 este reintegrat în mediul academic universitar și se dedică redactării unor studii, micro-monografii despre Cervantes, Shakespeare, Camoens, Voltaire, Goethe, F.M. Dostoievski, Stendhal, Odobescu. Toate aceste studii vor fi ulterior în volumul Studii de literatură universală și comparată. Studiile de stilistică sunt reunite în alte două antologii Probleme de stil și artă literară și Problemele metaforei și alte studii de stilistică. În anii 1961 și respectiv 1963 apar Jurnalul, un pseudo jurnal de fapt conținând texte cu caracter publicistic, și Idei trăite, volume în care Tudor Vianu își creionează personalitatea de umanist și filolog complet, de om al Renașterii.

În 1964 moare la București pe data de 21 mai, din cauza unui infarct miocardic, exact în ziua când intra la tipar volumul Arghezi, poet al omului.

Este fondatorul școlii de stilistică a Facultății de Litere din București și inițiator al catedrei de literatură universală, căreia i-a fost multă vreme șef. Tudor Vianu a fost profesor titular de estetică, director al Teatrului Național (1945).

Selecție din scrierile publicate (1925-1945)

·         Dualismul artei (1925)

·         Poezia lui Eminescu (1930)

·         Arta și frumosul (1931)

·         Arta prozatorilor români (1932)

·         Idealul clasic al omului (1934)

·         Estetica, 2 volume (1934-1936)

·         Filosofie și poezie (1937)

·         Introducere în teoria valorilor (1942)

·         Istoria literaturii române moderne - în colaborare cu Șerban Cioculescu și Vladimir Streinu (1944)

·         Filosofia culturii (1945)

Cărți scrise după 1947

·         Probleme de stil și artă literară (1955)

·         Cervantes (1955)

·         Racine (1955)

·         Voltaire (1955)

·         Literatură universală și literatură națională (1956)

·         Problemele metaforei și alte studii de stilistică (1957)

·         F.M. Dostoievski (1957)

·         Versuri (1957)

·         Ideile lui Stendhal (1959)

·         Alexandru Odobescu, monografie (1960)

·         Studii de literatură universală și comparată (1960)

·         Schiller (1961)

·         Jurnal (1961), ed. a II-a (1970)

·         Dicționar de maxime comentat (1962)

·         Arghezi, poet al omului (1964)

·         Despre stil și artă literară (1965)

·         Studii de literatură română (1965)

·         Postume (1966)

·         Studii de stilistică (1968)

·         Scriitori români, vol. I-III (1970-1971)

·         Scriitori români din secolul XX (1979)

Norii

Făşii cernite de văzduh, o, Nori,

Necontenit călătoriţi în zare,

În schimbătoarea voastră-nfiripare

Voi rămâneţi aceiaşi călători.

În tot vă regăsesc, năluci fugare,

Şi peste noi tronaţi biruitori,

Voi sunteţi suflete de luptători

Şi-a dorului eternă întrupare.

...Şi de cădeţi cu rodul unei ploi

Sau cu-a zăpezii albă risipire,

Sunteţi avântul către forme noi.

Spre voi se-nalţă-ntreaga-ne iubire,

Căci în a voastră fugă şi-nnoire

O, Norilor, ne recunoaştem noi.

1916

Vieaţa nouă, XII, nr 2, 1 aprilie 1916

Ape şi munţi

Visez de mult ţinutul cu ape de cleştar

Pe care bărci cu pânze alunece arar.

Să fluture zefirul în albele vintrale

Şi ochiul să le piardă uitându-se la ele...

Pădurea peste unde plecată înainte

Adâncă şi-ntristată să stea în zăcăminte –

Trecând prin frunzătura copacilor, suflarea

Să fure din adâncul pădurilor răcoarea.

Iar mai departe munţii, zăpezi trandafirii

Reverse din cratere cu clinele pustii...

Arunce pe întinsuri o străvezie pată

Sub care doarmă apa, pădurea-ntunecată...

*

La ora-aceasta ceasul îl auzişi cum bate?

Cum uruie şi scapă din roţile dinţate?...

Benedictin, din vraful de cărţi, eu mă ridic –

Mă uit în depărtare şi nu privesc nimic...

Au ce cântări uşoare se iscă în adâncuri,

Pe când alint cu palma mătasea de la ciucuri?

Aci, din mănăstire, fereastra dă pe lac –

Răsar în încăperea pervazului sărac.

Din fundul de-ntuneric m-aplec pe jumătate

Şi-aud sub largul bolţii cum inima îmi bate.

M-aplec în adâncime şi mă ridic puţin,

Ca un potir pe care o mână nu-l vrea plin.

Dar stau în nemişcare şi ochiul mi-l aţint

Zărind trandafiriul zăpezii de argint.

Şi cad într-o plutire pe care n-o mai ştiu,

În apa de răcoare a spiritului viu,

Când pe întinsul luciu al apei de cleştar

Apar vintrele albe cu tremurul arar...

1921

Versuri

În vie

Eu vine la tine-n vie: te rog să mă primeşti,

Îţi voi culege via şi-ţi voi propti butucii,

Nu-ţi cer nici pat, nici masă; ci ca să găzduieşti,

Mă lasă-n miezul zilei sub umbra ce-aştern nucii.

Mă lasă-n miezul să dorm culcat în fân

Şi să presimt cum vraja lactee-ncet mă ninge;

Mă voi hrăni cu ierburi, cu fructe şi parfum

Şi voi simţi cum pacea înaintând mă-nvinge.

Vezi tu? Eu vin în vie ca-ntr-un refugiu bun

Şi dacă nu-ţi cer masă, nci pat şi nici simbrie

Am fost până la tine mânat de-un dor străbun,

Ce-n fiecare toamnă mă-ndeamnă către-o vie.

Se vede că ne tragem din neam de podgoreni.

- O, nimeni nu mi-a spus-o, deşi o ştiu prea bine, -

Şi că acum, când bruma se prinde pe poieni,

Bunicii din podgorii făcut-au cramă-n mine.

Făcut-au cramă-n mine bunicii din podgorii

Şi simt cum fierbe mustul dorinţelor uitate,

Iar viţa mă primeşte cu gestul cald al sorii,

Înfăşurându-mi trupul cu braţe delicate.

Da, viţa mă primeşte; mă recunoaşte viţa:

Arac i-aş sta, să urce, un trunchi pletos mă facă

Şi ploaia să mă ude, usuce-mă arşiţa,

Voi prinde rădăcină în ţarina uscată.

Voi prinde rădăcină şi mă voi bucura

- Ah, bucuria vieţii în larguri răspândită –

Dar toamna când cu pete de sânge s-o lăsa

Voi sângera-mpreună cu viţa însorită.

M-or apropia atuncea flăcăi înalţi şi bruni,

Şi desprinzând ciorchinii bogaţi şi aurii,

Pe care-i pârguisem cu dorul din străbuni,

Vor duce în panere profunde nostalgii.

Ah! vor simţi băieţii că sub călcâiul lor

Va plânge-ntreg un suflet un suflet în crudă remuşcare,

Că viaţa i se scurse aşa, neştiutor,

Prin săli orgolioase şi umede hambare?

Şi vinul când va plânge în căzile de lemn

- Helitre transparente când le-o-ncreţi întinsul, -

Afla-vor  în aceste cei dimprejur un semn

Că sufletu-i de floare îşi plânge-atunci învinsul!

Afla-vor toate-acestea şi le vor presimţi

Flăcăii, podgorenii şi oaspeţii din vie

Când cănile cu smalţuri şi flori le vor ciocni

Şi vor ura: „Mulţi anii şi multă bogăţie!”

Pătrunde-voi în vine întreg, cu dorul meu

Sau poate voi rămâne ospeţelor strein?

Oricum, aici, sub ziduri, îmi simt pământul greu.

O, lasă-mă în via ta să vin...

1920

Versuri

Poetul Emil Giurgiuca

Biografie Emil Giurgiuca

Emil Valer Giurgiuca (n. 27 decembrie 1906, Diviciorii Mari (lângă Gherla - jud. Cluj) - d. 3 martie 1992, Bucureşti) a fost un poet şi traducător român, unul dintre cei mai activi şi mai importanţi reprezentanţi ai aşa-zisului grup de "tineri poeţi ardeleni" (Mihai Beniuc, George Boldea, Ion Th. Ilea ş.a.) al căror stil se poate descrie drept o încrucişare discretă şi armonioasă dintre modernism şi tradiţionalism.
A scos împreună cu George Boldea (un poet a cărui singură plachetă de poezii a fost prefaţată de Giurgiuca) revista "Abecedar" la Brad.
A realizat antologiile "Poeţii tineri ardeleni" (1940) şi "Transilvania în poesia românească" (1943).
În timpul perioadei de tăcere editorială începând cu anii '40 târzii, a tradus din literatura maghiară şi a fost profesor secundar de română şi limbi clasice la două licee din Bucureşti. Volumele sale începând cu Poemele verii au fost superficial criticate de unii critici drept "poezie conjucturală", în fapt poetul având o reală vocaţie pentru poezia patriotică (deşi nu în mod exclusiv). Oricum, poetul a refuzat să semneze vreun omagiu ceauşist şi a preferat să stea deoparte de centrul vieţii literare, chiar dacă, atunci când era premiat, nu refuza ostentativ premiul. 
A fost căsătorit cu Mara Giurgiuca, care a fost şi ea traducătoare, mai precis din literatura germană.
Liviu Grăsoiu a publicat la Editura Vestala o monografie intitulată "Emil Giurgiuca, sub povara vremurilor".

Opere

* Anotimpuri, Colecţia Abecedar, 1938
* Dincolo de pădure, Fundaţia pentru literatură şi artă "Regele Carol I", Bucureşti, 1943
* Poemele verii, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1964
* Cântece de ţară, Editura Tineretului, Bucureşti, 1967
* Poezii, Colecţia Cele mai frumoase poezii, Editura Tineretului, Bucureşti, 1968 (cuvânt înainte de Dragoş Vrânceanu şi desene de Catul Bogdan)
* Semne pe scut, Editura Eminescu, Bucureşti, 1972
* Poeme, Colecţia Poeţi români contemporani, Editura Eminescu, Bucureşti, 1989 (ediţie definitivă; cuvânt înainte de Ion Dodu Bălan şi coperta de Constantin Guluţă)
* Antologie centenară. 1906-2006, Editura Corvin, Deva/Brad, 2006 (ediţie îngrijită de Tudor Giurgiuca)

Cuvintele

Cuvintele sunt grunjii de culori,
Reflexe din jăratecul latent,
Esenţe vii, nescuturate flori
Şi semne unui sens incandescent.

Ce-i risipit, cu ele mi-l adun,
Ca într-o stemă, şesuri, râuri, munţi.
Câmpul real pe care-l recompun,
Spre piscuri virtuale-ntinde punţi.

Şi se-ncheagă-un tânăr univers
Şi singular în fiece cuvânt.
Miracolul acesta e: un vers,
Cristal şi undă în care mă cuprind.

Sau mă aleg cu aburul suflat
În dimineţile de martie
Pe iezere - oglinzi în care bat
Munţii cu stelele şi codrii patriei.

Despărţire

Rămas bun ţarină a belşugului
Şi-a copilăriei mele cuib de cuc!
N-o să mai cresc, n-o să mai cânt pe drumul plugului
Şi smuls de lângă boii blânzi, mă duc, mă duc...

Dacă mi-ar creşte umbra-n câmp altoii,
Precum tot câmpul îmi va creşte-n gând.
Prin tină şi pe trup cu biciul ploii
Pe drumul toamnei aş porni cântând.

Ştiu: plugu-n şură mi s-a rugini,
La poartă doi părinţi bătrâni vor plânge,
Sub cer strein şi mohorât voi rătăci
Fără de ţintă, fără soare, fără sânge...

Pe-aici va arde vara înăbuşită-n buruiană,
Un loc în strana dreaptă va fi mereu pustiu.
Mama va duce flori şi-a plânge la icoană
Şi satul va fi trist că nu mai viu...

Dorinta

Ma vreau acolo unde de toate esti aproape Si tuturor cuvantul se-mparte deopotriva, Unde zvacneste-n pietre viata primitiva Si zorile se varsa ca apa peste ape. Din patru zari sa curga-n suvoaie calde vantul Ca prin frunzisul unui mesteacan ud de luna -Din spicele de soare sa-mi leg in par cununa -Sa ma patrunda cerul ca ploile pamantul. S-am crestetul in soare si gleznele in roua, Urechea aplecata pe fratele stejar, S-aud urcand sub scoarta-i tot sufletu-mi, sa par Nascut atunci din sanul naturii-n forma noua. Dibuitoare mana s-atinga pe aproape Pe Dumnezeu, mireasma plutind pe flori, pe ape Si pacea lui tihnita s-o beau setos prin pori Si sa-mi imprastiu duhul la florile surori. Ca sa m-adun mai tanar si mai intreg, s-ascult Cum canta-n mine seva si campul tot in cresteri. Si-n fundul vietii mele sa sorb ca mai de mult Racoarea din poiene, izvoarele din pesteri. Ma vreau acolo unde de toate esti aproape Si tuturor cuvantul se-mparte deopotriva, Unde zvacneste-n pietre viata primitiva Si zorile se varsa ca apa peste ape.

TEATRU/FILM 27 Decembrie

Cu actorul Horia Căciulescu

Biografie

Actorul de comedie Horia Căciulescu s-a născut la 13 februarie 1922, in satul Belinţ, in apropiere de Lugoj, judeţul Timiş.

Cariera:

A jucat in spectacole de revista si varietăţi la Teatrul Savoy si la Teatrul de Estradă, apoi la Teatrul Constantin Tănase. Este cunoscut pentru multele scenete si piese in care a jucat, printre elese numara Revista '58, Se caută o vedetă, Lasă supărarea-n hol, Cer cuvîntul la diverse, Cioara vopsită, etc.

La Teatrul Naţional Radiofonic a jucat in Bolnava prefacută de Carlo Goldoni, Cafeneaua anului 1900, Călătorului îi şade bine cu drumul, Moş Teacă şi epizotia, comedia Nasul de Nikolai Vasilievici Gogol, comedia Nunta lui Figaro de Beaumarchais, Un scos din pepeni, Analfabetul etc.

A debutat in cinematografie i 

n 1955, cu filmul Si Ilie face sport, regizat de Andrei Calarasu. A mai jucat in Pe raspunderea mea (1956), Telegrame (1959), O poveste ca-n basme (1959), S-a furat o bomba (1961), Pasi spre luna (1963), Titanic vals (1964, Sentinţa (1970), Mihai Viteazul (1971), Il racconto della giungla (1974), un film de desene animate in care era vocea unui personaj, Comedie fantastica (1975), pana la Tufa de Veneţia (1977), in regia lui Pierre Bokor.

A fost deţinut politic si a lucrat pe şantierul canalului Dunărea-Marea Neagră, dar a fost si membru al PCR. In 1989, in zilele revoluţiei, a fost împuşcat in cap, se pare dintr-o eroare si este înmormântat la Cimitirul Eroilor.

Pe scurt despre Horia Căciulescu:

Nume: Horia Căciulescu 
Porecla: Horicelu
Ocupaţia: actor
Data nasterii: 13 februarie 1922
Zodia: Varsator
Locul nasterii: Belinţ, judeţul Timiş, România
Surori: Vica si Milica Gavriliuc
Nationalitate: Româna
Religia: ortodoxa
Starea civila: necăsătorit
Data si locul decesului: 24 decembrie 1989, Bucureşti

De ce este faimos Horia Căciulescu?

Este unul dintre marii actori de comedie din România, a jucat pe scena Teatrului Constantin Tanase, a interpretat roluri memorabile in filme îndrăgite ca Si Ilie face sport, Tufa de Veneţia.

De ce ne place Horia Căciulescu?

Era suporter al echipei de fotbal Rapid, isi autoironiza trupul scheletic si povestea că atunci când isi făcea loc in autobuze aglomerate se întrebau cei din jur cine loveşte cu cuţitul. 

De-as fi...Harap Alb HQ: https://youtu.be/wP2Ff0h5Mtw;

Analfabetul (teatru radiofonic) comedie: https://youtu.be/o9dtynw_tUs;

Ora vesela - Zizi Serban & Horia Caciulescu: https://youtu.be/W0kH6bedOl0.

Titanic Vals HD: https://youtu.be/gbOp0DQc6kU.

Cel ce e las in dragoste - Illes Endre

FILM DOCUMENTAR 27 Decembrie

Dacii Calatoreau in Timp, Ce Stim Si Ce Nu Stim Despre Daci, Ep 2 (Teorii Incredibile)

Bucureşti - Filmul secret lasat de Ceausescu pentru anul 2080

SFATURI UTILE 27 Decembrie

Indigestia

Cauze

Cauzele principale ale indigestiei sunt mesele copioase, mancatul mult prea repede, mancarurile gen fast-food sau cele care contin foarte multe grasimi, consumul excesiv de alcool, fumatul, mancarurile foarte picante, traumele emotionale, anxietatea, stresul, colecistita, gastrita acuta sau cronica, pancreatita acuta sau cronica, ulcerul duodenal cat si cel gastric, medicamente precum antibioticele, aspirina si anti-inflamatoarele nesteroidiene.

Alte cauze

Helicobacter pylori - Bacterie responsabila de gastrite si ulcere, Helicobacter pylori este gasita la unii bolnavi cu gastrita cronica sau ulcer duodenal. Antibioticele permit o vindecare completa, fara recidive.
Hernia hiatala. O hernie hiatala este consecutiva ascensionarii, prin orificiul diafragmului destinat in mod normal esofagului, a polului superior al stomacului. Cauza sa este necunoscuta, dar obezitatea este un factor favorizant. Hernia in sine nu provoaca simptome. Totusi, ea poate fi cauza altor boli abdominale, chiar toracice (infarct miocardic) sau a unui reflux gastro-esofagian, care se traduce uneori prin arsuri retrosternale (pirozis) care urca mai mult sau mai putin sus, spre cavitatea bucala, declansate de pozitia aplecat in fata sau culcat si riscand sa evolueze spre o esofagita (inflamatie a esofagului) apoi spre o strictura (ingustare) a esofagului. Tratamentul consta in evitarea intinderii in pat imediat dupa masa, evitarea felurilor de mancare prea abundente, a alcoolului.

Tratament la domiciliu

Asigurati-va suficient timp pentru a manca o masa copioasa, mestecati cu grija si complet mancarea (nu inghititi bucati mari nemestecate), evitati discutiile in timpul mesei, evitati emotiile si exercitiul imediat dupa masa, evitati mestecatul gumei pentru ca aceasta poate provoca acumularea aerului in stomac. Un mediu inconjurator propice, calm si odihna pot ameliora indigestiile cauzate de stres. Evitarea consumului de aspirina sau anti-inflamatoare nesteriodiene sau, daca este neaparat necesar, administrarea lor sa fie facuta dupa masa. De asemenea antiacidele pot usura simptomele indigestiei. Alte medicamente mai puternice precum ranitidina sau omeprazol sunt disponibile in farmacii.

Cand este necesara apelarea la serviciul de urgenta

Apelarea la serviciul de urgenta trebuie facuta atunci cand simptomele dureaza de mai mult de cateva zile, cand simptomele indigestiei prezinta modificari majore; de asemenea trebuie apelat la serviciul de urgenta atunci cand simtiti dureri abdominale severe aparute brusc, scaderi bruste in greutate, scaun cu sange sau voma cu sange, ingalbenirea ochilor si a pielii. Simptome precum durerea mandibulara (falcilor), durere in piept, dureri de spate, transpiratie abundenta, anxietate trebuie aduse in atentia medicului.

Prevenirea indigestiei

Deseori putem preveni indigestiile prin simple schimbari ale dietei si stilului de viata.
Mesele trebuie sa fie regulate si echilibrate cantitativ. De preferat sa nu treaca perioade lungi de timp fara a manca pentru ca apoi sa se consume o cantitate exagerata de mancare. Mancarea ajuta la neutralizarea acidului gastric (facandu-l mai putin acid) acesta din urma acumulandu-se daca stomacul este gol pentru perioade lungi de timp. Mancarea trebuie mestecata incet, asta ajutand la pornirea procesului de digestie. Evitati mancarurile grase, picante sau foarte satioase; de asemenea tineti cont de mancarurile care v-au provocat probleme si incercati sa le evitati. Reduceti consumul de cofeina (regasita in cafea, ceai si cola).
Daca sunteti fumator incercati sa renuntati la fumat. Chimicalele regasite in tigari relaxeaza muschiul care formeaza sfincterul esofagian inferior numit cardia, aflat intre stomac si de esofag, permitand acidului gastric sa isi faca loc in stomac mult mai repede.
Daca sunteti supraponderal, asupra stomacului se exercita o presiune mai mare, usurand astfel acidului gastric sa urce in esofag, astfel scaderea in greutate poate ajuta problemele digestive.

Alcoolul este un alt factor care inrautateste simptomele indigestiei deci este indicata scaderea consumului de alcool.
Pozitia corpului joaca un rol foarte important in procesul de digestie. O pozitie cocosata, aplecata in fata in scaun, purtarea de curele foarte stranse, cat si statul in pozitie culcat imediat dupa masa, exercita o presiune mult mai mare asupra stomacului, ceea ce poate provoca indigestie. Daca simptomele indigestiei apar in timpul noptii, incercati sa evitati consumul de lichide si mancare cu apoximativ 3 ore inainte de culcare. Folositi cateva perne pentru a va propti capul si umerii, impiedicand astfel acidul gastric sa urce in esofag.

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 27 Decembrie

GÂNDURI PESTE TIMP 27 Decembrie

Spiritul Craciunului apare odata pe an, Duhul Sfant este etern. Spiritul Craciunului este un sentiment efemer, Duhul Sfant este vesnic. Spiritul Craciunului este un produs omenesc, Duhul Sfant este o persoana divina.

Stuart Briscoe

Copilaria este sa crezi ca printr-un brad de Craciun si cativa fulgi de nea, intreaga lume poate fi schimbata.

Andre Laurendeau

Craciunul nu este atat deschiderea cadourilor, cat deschiderea inimilor noastre.

Janice Maeditere

Craciunul este singura perioada a anului cand oamenii isi pot urma propriile impulsuri si isi pot exprima propriile sentimente, fara retineri. Pe scurt, Craciunul este sansa de a fi noi insine.

Francis C. Farley

Sunt sigur ca intotdeauna m-am gandit la Craciun, cand i-a venit vremea, ca la un timp bun, un timp placut, in care sa fii bland, iertator, marinimos, singurul timp pe care il stiu, in calendarul lung al anului, cand barbatii si femeile par sa-si deschida la unison, din propria vointa, inimile inchise.

Charles Dickens

Pace pe pamant va fi atunci cand vom pastra Spiritul Craciunului pe toata perioada anului!

Helen Steiner Rice