5 DECEMBRIE 2017

Bună ziua tuturor și mulțumesc pentru că vizitați zilnic adresa mea: dicuoctavian.blogspot.com și pentru că o faceți cunoscută prietenilor Dumneavoastră!

RELIGIE ORTODOXĂ 5 Decembrie

Sf Cuv Sava cel Sfințit; Sf Mc Anastasie (dezlegare la pește)

Sf. Sava s-a nascut in jurul anului 439, in vremea imparatului bizantin Teodosie cel Tanar, in tinutul Capadociei din Asia Mica. A fost atras de mic de viata monahala vietuind prin mai multe manastiri, precum Manastirea Flavian si Manastirea Sf. Eftimie cel Mare. In cele din urma s-a retras intr-o pestera, unde a construit si o biserica la care s-au adunat mai multi calugari. Parintele conferentiar doctor Ioan Vicovan, prodecan al Facultatii de Teologie Ortodoxa 'Dumitru Staniloae', din Iasi, ne-a oferit detalii: 'Sf. Sava cel Sfintit este unul dintre intemeietorii monahismului, unul dintre stalpii monahismului oriental. De tanar a avut vocatie pentru viata monahala, a intrat in monahism, iar la varsta de 18 ani a plecat la Locurile Sfinte, in Palestina, si s-a inchinat la locurile pe unde a trait Mantuitorul nostru Iisus Hristos. A mers in Egipt, la cunoscut pe Sf. Eftimie, era cunoscut prin smerenia sa, prin iubirea fata de semeni, prin evlavia sa, se retragea de obicei de lunea pana vinerea intr-o pustie, intr-un loc mai retras, iar sambata si duminica venea in comunitate. In retragere se dedica in rugaciune, in primul rand, si lucrului mainilor, incat facea in aceasta vreme, 5 zile pe saptamana, 50 de cosuri, cum era practica monahala in Egipt. Spre batranete, dupa ce a fost hirotonit preot in Egipt la varsta de 53 de ani, s-a retras intr-un loc mai izolat in pustietate, unde a fost urmat de multi ucenici, la insistentele carora el a primit si darul hirotoniei si a ridicat si o lavra numita dupa numele Sfantului Sava cel Sfintit'. A fost vestit ca facator de minuni, in bibliografiile scrise de ucenicii sai fiind consemnate numeroase fapte minunate. A trecut la cele vesnice in anul 532, impovarat de ani si inconjurat de o multime de ucenici.

Sfântul Mucenic Anastasie a văzut odată cum sunt întrebaţi şi judecaţi de păgâni sfinţii mucenici şi cum li se taie mădularele pentru mărturisirea lui Hristos. Pentru că era creştin şi pentru că ştia bunătăţile pregătite de Dumnezeu mucenicilor, dorea şi el să lupte pe aceeaşi cale pentru Hristos.

Şi într-una din zile i s-a înfierbântat inima lui, şi-a făcut semnul crucii şi s-a dus în stadion. Stând în mijlocul adunării de lume a strigat cu glas mare: „Găsit am fost de cei ce nu m-au căutat, vădit m-am făcut celor ce nu m-au cercetat!” Privirile tuturor s-au îndreptat spre el. Atunci el a zis: „Ascultaţi, toţi slujitorii diavolului, ascultaţi! Sunt creştin şi cred în Domnul meu Iisus Hristos; iar pe idolii voştri şi pe cei ce se închină lor îi dau anatemei şi-i urăsc”. Mulţimea a rămas înmărmurită de curajul lui. Dar îndată l-au dezbrăcat, l-au biciuit cumplit şi au zis: „Asta pentru neruşinarea şi obrăznicia ta! Dar dacă cinsteşti pe Hristos şi nu te lepezi de El, ţi se va tăia capul şi vei fi mâncare peştilor, târâtoarelor şi păsărilor”. Sfântul nu s-a lepădat. Atunci călăii l-au apucat îndată, i-au tăiat capul şi ducându-l cu corabia departe puţin de ţărm, l-au aruncat în mare.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Atenție!

Iubiţi prieteni, în noapte de 5/6 decembrie vine Moş Niculae! Vă prezint câteva obiceiuri legate de această sărbătoare Sf Ierarh Nicolae care va avea loc mâine.

Istoria Sfatului Nicolae

Sfantul Nicolae mosteneste la moartea ambilor parinti, toata averea familiei pe care se hotaraste sa o foloseasca in scopuri umanitare, ajutandu-i pe cei saraci. El este cunoscut ca protector al copiilor mici, al călătorilor, al comercianţilor, al celor acuzaţi pe nedrept, al fetelor nemăritate si mireselor. Legenda istoriei lui Mos Nicolae vorbeste despre un nobil sarac care avea 3 fete pe care nu le putea marita din cauza situatiei financiare precare. Se spune ca Nicolae de Mira, inainte de a deveni Sfant, a decis sa-l ajute pe acest nobil lasand cate un saculet cu aur la usa casei acestuia de fiecare data cand una dintre cele trei fete a ajuns la varsta maritisului. Vrand sa stie cine ii face aceste cadouri, nobilul a urmarit la cea de-a treia fata usa casei. Povestea spune ca Nicolae s-a urcat pe acoperis si a dat drumul saculetului prin hornul casei in niste sosete puse la uscat. Astfel s-a nascut ideea ciorapilor atarnati la gura sobelor si a semineelor in care se primeau cadourile.

Obiceiuri de Mos Nicolae

In noaptea de 5 spre 6 decembrie vine Mos Nicolae. Toate ghetutele sunt lustruite si asezate la gura sobelor, la ferestre sau la usi. Mos Nicolae nu uita pe nimeni, toti membrii familiei sunt rasplatiti cu fructe, dulciuri sau jucarii in functie de varsta. Traditia vorbeste despre obiceiul Mosului Nicolae de a lasa copiilor care nu sunt cuminti, o nuielusa. In unele locuri, copiii lasa mosului un pic din mancarea lor preferata ca sa-i ierte ca nu au fost cuminti. Fetele profita de noaptea Sfantului Nicoale pentru a folosi ritualuri prin care sa-si afle viitorul. De asemenea, exista obiceiul sa se puna in apa crengute de pom fructiferi in casa, langa icoane care sa infloreasca de Anul Nou. In functie de ce crenguta a inflorit, se preconizeaza recolta de fructe in noul an.

Traditiile si obiceiurile de Sfantul Nicolae difera de la o tara la alta. De exemplu, in Olanda, Mosul calatoreste pe un vapor care soseste in ziua de 6 decembrie. El are o carte mare care ii spune ce copii au fost cuminti. Cei cuminti sunt rasplatiti cu daruri, iar cei obraznici sunt luati de asistentul sau, Black Peter. În Danemarca, Moş Nicolae vine adus de reni cu un sac in spinare insotit de elfi carora copiii le ofera lapte si budinca de orez. In Italia, Mos Nicolae apare sub forma unei zane imbracata in negru care ofera dulciuri si jucarii copiilor insa pe 6 ianuarie.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU DEZLEGARE LA PEȘTE 5 Decembrie

A.  GUSTĂRI

Scrumbii în ulei

·       4 scrumbii

·       2 lămâi

·       8-10 boabe de piper

·       4-5 boabe de ienibahar

·       2 linguri sare

·       Ulei

Scrumbiile se curăţă, se taie capetele şi cozile şi se spală bine.

        Se taie în bucăţi potrivite şi se sărează.

        După două ore se aşază într-un vas rezistent la căldură – tip Jena.

        Peste bucăţile de peşte se toarnă zeama de lămâie.

        Printre bucăţi se aşază boabele de piper, ienibahar, foile de dafin, sarea şi se adaugă uleiul.

Se lasă să stea o oră, apoi se pune un capac şi se fierbe în baie de abur timp de 30-35 minute de la primul clocot.

        Se lasă să se răcească.

        Se serveşte rece.

B.  SALATE

Salată de scrumbie afumată

·       1 scrumbie afumată

·       2 cartofi potriviţi fierţi în coajă

·       2 linguri ulei

·       2 linguri muştar

·       2 linguri mărar tocat

·       Oţet sau zeamă de lămâie

·       10-12 măsline

Scrumbia curăţată de piele şi oase se taie în bucăţi potrivit de mari.

        Cartofii se fierb în apă cu sare, apoi se curăţă de coajă şi se taie în felii rotunde subţiri; se sărează puţin.

        Muştarul se amestecă cu ulei.

        Toate se amestecă uşor cu mărarul şi se aşază în salatieră.

        Se garniseşte cu măsline.

C.  SOSURI

Nu e necesar să preparăm un sos separat.

D.  BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Ciorbă din cap şi coadă de crap

·       capul şi coada crapului utilizat pentru mâncare

·       1 morcov

·       1 pătrunjel

·       1 ceapă

·       2-3 roşii

·       1 lingură orez

·       1 lingură ulei

·       Mărar

·       Leuştean

·       Sare

·       borş

Zarzavatul împreună cu ceapa se pun la fiert în 2 l de apă clocotită cu sare.

        Când este pe jumătate fiert se adaugă capul şi coada, orezul şi roşiile bucăţi.

        Când este gata se adaugă borşul fiert separat şi apoi verdeaţa.

        Se serveşte fierbinte.

E. MÂNCĂRURI

Caras cu sos de ciuperci

Reţetar : 1 kg caras proaspăt, 500g ciuperci, 2 roşii, 100 g făină, 200 ml ulei, sare, piper.
Mod de preparare : peştele se curăţă, se spală, se taie în bucăţi de mărime potrivită, apoi se tăvălesc bucăţile prin făină şi se pun la prăjit într-o tigaie cu grăsime încinsă; ciupercile se curăţă, se spală, se taie în cubuleţe şi se călesc în ulei, apoi se sting cu puţină apă şi se înăbuşă o jumatate de oră, împreună cu roşiile tocate mărunt. Se potriveşte sosul de sare şi piper. Într-o tavă se aşază câteva nuieluşe de-a latul, formând un fel de grătar pe care se aşază bucăţile de peşte (acestea nu trebuie să intre în contact direct cu tava) şi peste ele se toarnă sosul de ciuperci, după care se introduce tava la cuptor pentru 15 minute.

F. DULCIURI

Cartofi din cacao

Ingrediente: 250 g biscuiţi simpli, 100 g nuci măcinate, 100 g zahăr,1 pahar de esenţă de cafea, 2 linguri de cacao, esenţă de rom, coaja rasă de portocală.

Mod de preparare:

Se fierbe esenţa de cafea cu zahăr şi cacao. Se lasă să se răcească, apoi se amestecă cu nucile date prin maşină, cu romul şi biscuiţii sfărâmaţi cu mâna. Se amestecă totul bine şi se formează cu mâna cartofi, care se tăvălesc în cacao cu zahăr.

ISTORIE PE ZILE 5 Decembrie

Evenimente

·         63 î.Hr.: Cicero ține ultimul său discurs îndreptat împotriva lui Lucius Sergius Catilina. Marcus Tullius Cicero (n. 106 î.Hr., d. 43 î.Hr.) a jucat un rol important în perioada de sfârșit a Republicii romane. Activitatea sa literară și politico-socială s-a concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero poate fi calificat drept un om universal, homo universalis. El a fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influență asupra literaturii latine și s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori, mai prolific chiar decât Seneca și Augustin. Cicero s-a născut la Arpinum în Latium în data de 3 ianuarie 106 î.Hr., într-o familie de cavaleri și notabili municipali. După ce a urmat cursurile școlare obișnuite la Arpinum, Cicero este dus la Roma de către tatăl său, pe când avea 17 ani, iar în 88 î.Hr. ascultă expunerile lui Philon din Larissa, exponent al Noii Academii și elev al lui Carneade. A debutat ca orator și avocat în 81 î.Hr. Pentru a-și desăvârși formația intelectuală, audiază la Atena prelegerile filosofilor, iar în insula Rhodos devine elevul oratorului Molon. Începe o carieră senatorială și se angajează în viața politică. În 76 î.Hr., Cicero devine quaestor, iar apoi senator. În iulie 64 î.Hr. este ales consul pentru anul 63 î.Hr. În timpul consulatului său, Cicero descoperă așa numita conjurație a lui Catilina. El va ordona arestarea și executarea complicilor lui Catilina – fapt ce atrage nemulțumirea partidei popularilor în frunte cu Caesar, care-l va urmări cu înverșunare. După 60 î.Hr., orientarea politică și existența lui Cicero intră într-o adâncă criză. Începând din martie 58 î.Hr., petrece mai mult de un an de exil în Grecia; este o perioadă foarte dificilă pentru el. După ce, în 51-50 î.Hr., fusese proconsul în Cilicia, Cicero a încercat în van să-i reconcilieze între ei pe Caesar și Pompeius, aflați acum în conflict. În cele din urmă trece de partea lui Pompeius și a optimaților republicani, însă după înfrângerea acestora, se află printre primii care se întorc în Italia și obțin iertarea din partea lui Caesar. După asasinarea lui Caesar, în care se prea poate să fi fost implicat, Cicero devine destul de rapid șeful republicanilor, sperând într-o instaurare a republicii, lucru care atunci era imposibil. A încercat să-l manipuleze pe tânărul Octavianus (viitorul împărat Augustus, 27 î.Hr.-14 d.Hr.) împotriva lui Marcus Antonius, pe care îl considera cel mai primejdios dușman al republicii, însă fără succes. În 7 decembrie 43 î.Hr. a fost ucis chiar de către oamenii lui Marcus Antonius.

·         633: Incepe cel de-al patrulea Conciliu de la Toledo, in regatul vizigot al Spaniei. Conciliul a decretat uniformitatea liturghiei pe intreg teritoriul regatului vizigot si ia masuri severe de convertire la crestinism a evreilor,  si pedepsirea lor severa in cazurile de intoarcere la vechea lor religie. A mai fost decretata obligativitatea infiintarii de seminarii teologice incadrul episcopiilor in care era incurajat studiul limbilor greaca si ebraica, al dreptului, medicinei si artelor.

·         1408: Hanul Edigu al Hoardei de Aur ataca Moscova. In anul 1408, Rusia a fost atacata de mongoli, pentru ca nu mai platise tribut de zeci de ani. Au fost incendiate orasele Novgorod, Rostov si numeroase alte localitati importante, dar Moscova nu a putut fi cucerita, cu toate ca a fost incendia

·         1484: Papa Inocențiu al VIII-lea emite bula papală Summis desiderantes affectibus împotriva magiei și vrăjitoriei. Papa Inocențiu al VIII-lea a fost un papă al Romei și a rămas în istorie ca întemeietorul Inchiziției. A avut mai mulți fii nelegitimi, din care a recunoscut opt. Pe patul de moarte a cerut să i se aducă o doică, să-l hrănească cu lapte proaspǎt direct de la sân. Inchiziția (din latină inquirere, a cerceta; inquisitio, cercetare) este o formă a procesului penal din epoca Evului Mediu târziu, formă diferită de cea a dreptului roman, în vigoare în Europa Occidentală până în sec. al XIII-lea. Într-un proces intentat de inchiziție („ex officio“) erau prezentate metodele (procedurile) ca servind interesele obștești și salvării sufletului acuzatului. Metodele de investigație a inchiziției urmăreau descoperirea așa numitului „adevăr”; pentru obținerea acestei dovezi, se foloseau până și schingiuirea acuzatului în fața unor martori, recunoașterea vinii acuzatului fiind scopul principal al investigațiilor, dovezile obiective fiind neglijate. Acest proces lua în considerare numai declarațiile unor martori, care se bazau pe declarațiile altor martori, astfel procesul putând dura timp îndelungat, sfârșitul procesului se termina cu o sentință în care acuzatul putea fi numai nevinovat sau vinovat cu recunoașterea vinei.

·         1492: Cristofor Columb a devenit primul european care a ajuns în insula Hispaniola (astăzi Haiti și Republica Dominicană).  Hispaniola (în spaniolă La Española), în traducere românească, Spaniola, cu o suprafață de cca 74.700 km², este – după Cuba – cea de-a doua insulă ca mărime a arhipelagului Antilelor. Se află situată la est de insula Cuba și la vest de Porto Rico. Este una din rarele cazuri în care o insulă din regiunea Caraibelor este împărțită între două țări independente, Republica Dominicană, la est (două treimi din suprafața insulei) și Haiti, la vest (o treime din suprafața insulei). Cristofor Columb a sosit pe insula Hispaniola la 5 decembrie 1492, iar în cursul celei de-a doua călătorii a sa, în 1493, a fondat aici prima colonie spaniolă din Lumea Nouă. La sosirea pe insulă, Cristofor Columb a fost mirat de asemănarea unor peisaje cu cele din Spania. De aceea, el a denumit insula La Española (Spaniola), denumire pe care a indicat-o pe prima hartă pe care a desenat-o. Această denumire a fost apoi latinizată în Hispaniola. Insula a avut de-a lungul timpului diferite denumiri, pornind de la denumirile date de populațiile precolumbiene, pe care le-a aflat și Cristofor Columb: Bohio, Quisqueya sau Kiskeya, (de unde numele imnului național al Republicii Dominicane: Quisqueyanos valientes), sau Ayiti, nume devenit denumirea țării din partea de vest a insulei: Haiti. Fiind în mâinile spaniolilor și ale francezilor, în mod alternativ, a fost denumită de asemenea Santo Domingo sau Saint Domingue, prin extinderea numelui capitalei fondate în 1502, în sudul insulei, actuala capitală a statului Republica Dominicană. La sosirea lui Cristofor Columb, în 1492, insula era populată de amerindieni, din familia Arawaks, care i-au primit pe străini fără ostilitate, ajutându-i să construiască fortul Navidad. Columb a plecat în ianuarie 1493, lăsând în insulă vreo treizeci de oameni de-ai săi. Colonizarea insulei nu a început decât câteva luni mai târziu, odată cu sosirea unei expediții de vreo 1 300 de oameni și numirea în postul de guvernator a lui Bartolomeo Columb, fratele lui Cristofor, care a fondat în 1496 orașul Nueva Isabela. Distrus de un ciclon, orașul a fost reconstruit de cealaltă parte a fluviului Ozama, sub numele de Santo Domingo, în 1781. Aici au fost construite prima catedrală, primul spital și prima universitate din America. În mai puțin de douăzeci și cinci de ani, populațiile de amerindieni au fost decimate de brutalitatea sclavajului, precum și de bolile aduse de europenii cuceritori. Astfel, populația indigenă a fost rapid exterminată și supusă. De la circa 1,3 milioane, cât era în 1492, a ajuns la abia câteva zeci de mii, în 1510. Noul guvernator al insulei, Nicolás de Ovando, începând cu 1503, a adus sclavi negri din Africa, care erau mai rezistenți decât băștinașii amerindieni, pentru a-i înlocui pe aceștia din urmă. Comerțul cu slavi a fost autorizat, în anul 1517 de către Carol Quintul. Orașul din sudul insulei, Santo Domingo a devenit port de plecare a colonizării Lumii Noi. Coloniștii spanioli au adus un mare număr de cai, bovine și porcine, pe care i-au lăsat în libertate, neinteresându-se decât de aur. Dar pe la 1530, insula era deja aproape secătuită. Spaniolii și-au concentrat eforturile în partea orientală a insulei, unde mai găseau ceva aur și au abandonat partea de apus a Hispaniolei. Francezii au început să se intereseze de partea occidentală a insulei. Hispaniola a fost foarte curând poftită de către bandiții francezi, care se stabiliseră, de la începutul secolului al XVII-lea, în mica insulă vecină din nord, a Broaștei Țestoase, de unde porneau atacurile de pradă asupra galioanelor spaniole, care se întorceau spre Spania, iar jumătatea occidentală a insulei devenea, puțin câte puțin, începând cu sfârșitul secolului al XVI-lea, a corsarilor care îi aprovizionau cu carne și piei pe bandiții din insula Broaștei Țestoase. Primele culturi erau de tutun și de indigo. Acestea cereau mână de lucru pe suprafețe destul de mici. Mulți francezi, dorind să scape de mizeria de acasă, se angajau pe 3 ani, lucrând fără salariu, iar apoi se instalau pe noile pământuri. Comerțul cu sclavi negri s-a dezvoltat și s-a instituționalizat. În 1685, a regele Ludovic al XIV-lea a recunoscut oficial colonizarea insulei și a emis un edict cunoscut sub numele de Codul Negru, destinat reglementării regimului sclaviei, în care se specificau datoriile stăpânilor și datoriile sclavilor. Dispozițiile severe ale acestui cod, deși foarte severe față de sclavi, erau de multe ori amplificate. Obligațiile de evanghelizare erau neglijate de către coloni, cât și repausul duminical obligatoriu. Pedepselor capitale prevăzute în anumite cazuri, li se adăugau actele de violență și mutilările. Africanul era marcat cu fierul înroșit în foc, i se schimba numele și era nevoit să-și schimbe obiceiurile vestimentare și limba. Bertrand d’Ogeron a fost numit guvernator al acestei colonii, care purta denumirea de Saint Domingue. În anul 1697, Tratatul de la Ryswick a pus capăt războiului franco-spaniol și a recunoscut Franței dreptul de a se menține în partea occidentală a insulei, Spania păstrându-și partea orientală a ei. Colonia Saint-Domingue a devenit cea mai bogată din Antile. La sârșitul scolului al XVIII-lea, valoarea exporturilor sale depășea chiar pe cea a exporturilor Statelor Unite ale Americii. Această prosperitate se baza îndeosebi pe producția de zahăr și de cafea. În 1789, în ajunul Revoluției Franceze, în colonie lucrau 500.000 de sclavi negri, pentru 32.000 de albi și 28.000 de oameni de culoare liberi (mulatri și eliberați). În 1804, Jean-Jacques Dessalines a proclamat independența coloniei franceze, care a luat denumirea de Haiti. Era prima republică a negrilor din lume. În anul 1844, după peste 40 de ani de ocupație haitiană, partea orientală a insulei și-a proclamat independența, sub numele de Republica Dominicană, cu capitala la Santo Domingo.

·         1496: Regele Manuel I al Portugaliei emite un decret de expulzare a “ereticilor” din ţară.  Numele lui este asociat cu o perioadă de realizări semnificative atât în  arta  cat si in politica. În ciuda dimensiunilor  sale mici și a populației reduse în comparație cu puterileterestre mari ale Europei, Portugalia  a fost în măsură să dobândească un imperiu de peste mări de proporții vaste, devenind pentru prima data  în istorie, în timpul domniei lui Manuel, o mare putere.

·         1560: În Franța regele Francisc al II-lea moare și este succedat de Carol al IX-lea.  Carol al IX-lea (27 iunie 1550 – 30 mai 1574) născut Charles-Maximilien, a fost rege al Franței, din 1560 până la moartea sa. Ca rege, este cel mai bine cunoscut pentru masacrul din “Noaptea Sfântului Bartolomeu”. După moartea fratelui său mai mare, Francisc al II-lea, în 1560, el a moștenit tronul și a fost încoronat rege al Franței în 1560 la catedrala de la Reims. Politica acelei vremi era influențată de mama sa, Caterina de Medici, care a fost regentă pentru tânărul rege Carol (în vârstă de zece ani când s-a urcat pe tron) și de puterea liderilor unor facțiuni religioase; ultra catolica Casă de Guise și protestanta Casă de Bourbon. Pe 26 noiembrie 1570 Carol s-a căsătorit cu Elisabeta de Austria și au avut o fiică, Maria-Elisabeta (27 octombrie 1572 – 9 aprilie 1578). Carol a mai avut un fiu nelegitim, Carol, duce d’Angoulême, cu amanta sa, Marie Touchet. În 1572, Carol al IX-lea a fost martor la masacrul a mii de huguenoți (protestanți) în jurul Parisului – “Noaptea  Sfântului Bartolomeu”. Noaptea Sfântului Bartolomeu a fost un masacru al protestanților din Franța din noaptea dintre 23 și 24 august 1572. Au fost atacați și masacrați aproape 30.000 de “hughenoți”, punct culminant al conflictelor purtate între catolici și protestanți. Masacrul este cunoscut în istoriografie sub numele de Noaptea Sfântului Bartolomeu.  Pentru întreaga Europa Occidentala, ziua de 23 august (când este celebrat Sfântul Apostol Bartolomeu, rit romano-catolic si nu numai) reprezintă un simbol nefericit al intoleranței religioase din secolul XVI. În acea zi a anului 1572, după o serie de asasinate direcționate de către forțele catolice din Paris împotriva mai multor fruntași ai hughenoților – protestanți calvinisti francezi – au urmat valuri de crime comise de mulțimea furioasă, soldate cu mai multe mii de victime din rândurile protestanților. Incredibilele manifestări de violență criminală s-au produs pe fondul a ceea ce istoria europeana numește Războaiele religioase din Franța, din perioada 1562-1598. Creșterea influenței calvinismului (învățăturile religioase ale teologului Jean Calvin care, ca și Martin Luther, se opunea catolicismului și papalității, pe care o considera coruptă) a dus la valuri de persecuții ale noii religii care începea să câștige teren în Europa. Trebuie spus, foarte pe scurt, și că „iconoclasmul furios” al protestanților din unele țări (adică distrugerea icoanelor și statuetelor) a contribuit la acutizarea crizei religioase. Masacrul din ziua de 23 august 1572 a fost urmarea imediată a unui eveniment care a învrăjbit și mai mult cele două tabere. Caterina de Medici, regenta a regelui Charles al IX-lea (care avea atunci 22 de ani), dorind să calmeze lucrurile, a aranjat nunta fiicei sale Margareta (catolică) cu Henri al III-lea de Navarra (hughenot). Papa s-a opus acestui mariaj, care s-a consumat la 18 august. La 22 august, un grup de ofițeri a eșuat în tentativa de asasinare a liderului militar hughenot Gaspard de Coligny. Dar la 23 august, gruparea catolică a reușit să-l omoare pe Coligny și să-i arunce corpul în stradă… Au urmat valuri de răbufniri ucigașe împotriva celor găsiți în casele hughenoților, sub pretextul că regele însuși ar fi ordonat desfășurarea uriașă de forțe populare după închiderea porților orașului… Deși la Paris lucrurile au început să se calmeze la 26 august, în provincie valurile de lupte au continuat. Trebuie spus că și forțe nobiliare de prima mâna ale Franței au participat la lupte, hughenoții fiind permanent în minoritate. În istorie, Caterina de Medici este văzută drept principala vinovată de exacerbarea violențelor. Războaiele religioase ale Franței s-au finalizat în 1598, prin Edictul de la Nantes.

·         1590: Niccolò Sfondrati urca pe tronul pontifical sub numele de Papa Grigore al XIlea.

·         1757: Prusacii conduși de Frederick cel Mare au învins o armată austriacă în bătălia de la Leuthen, în cadrul Războiului de Șapte Ani. În Bătălia de la Leuthen sau Lissa, dată la 5 decembrie 1757, armata prusacă a lui Frederick cel Mare a profitat de trăsăturile terenului și a manevrat în așa fel încât a obținut o victorie împotriva unei armate austriece mult mai mari condusă de Carol al Lorenei, asigurând astfel controlul prusac asupra Sileziei în timpul Războiului de Șapte Ani.

·         1848: Președintele american James Knox Polk a declanșat celebra "goană dupa aur", după ce a anunțat descoperirea de mari zăcăminte cu acest metal prețios în California. Goana după aur din California (în engleză California Gold Rush; 1848 – 1855) a început în ianuarie 1848, când s-a descoperit aur la Ferma lui Sutter din localitatea Coloma. După ce s-a răspândit vestea, aproximativ 300.000 de oameni au venit în California din restul Statelor Unite și de peste hotare. Acești primi căutători de aur, numiți „Forty-Niners”, au călătorit până în California cu vaporul și în căruțe cu coviltir peste continent, adesea înfruntând greutăți mari pe parcursul călătoriei. În timp ce majoritatea primilor sosiți erau americani, goana după aur a atras și zeci de mii de oameni din America Latină, Europa, Australia și Asia. La început, prospectorii au extras aurul din albia râurilor și pâraielor prin metode simple, cum ar fi strecurarea, dar mai târziu au fost dezvoltate metode mai sofisticate de extracție, care ulterior au fost adoptate în întreaga lume. A fost extras aur în valoare de miliarde de dolari americani, aducându-le unora averi considerabile; totuși, mulți s-au întors acasă nu cu mult mai bogați decât veniseră. Efectele goanei după aur au fost substanțiale. Orașul San Francisco s-a transformat rapid dintr-un cătun de corturi într-o metropolă și s-au construit drumuri, biserici, școli și alte orașe. A fost constituit un sistem de legi și un guvern, ducând în 1850 la admiterea Californiei ca stat al SUA. S-au dezvoltat noi metode de transport. Vaporul cu aburi a început să fie folosit pe scară largă și s-au construit căi ferate. Agricultura, a doua ramură economică în creștere a Californiei a avut o creștere mare. Însă au fost și efecte negative: triburile de amerindieni au fost atacate și izgonite de pe pământurile lor, iar mineritul a distrus mediul înconjurător.

·         1857: Apare săptămînal la Bucureşti in Muntenia, ziarul politic-comercial “Naţionalul” sub conducerea lui Vasile Boerescu. Ziarul va apărea pînă pe 7 mai 1861.

·         1864:  Alexandru Ioan Cuza promulgă legea instrucțiunii, prima lege prin care învățământul era organizat în mod unitar și erau stabiliți anii de studiu: învățământul primar, de patru ani, gratuit și obligatoriu, cel secundar, de șapte ani și universitar, de trei ani.

·         1872: Brigatina "Mary Celeste", aflată sub pavilion american, a fost găsită acostată pe costele Portugaliei, toți membrii echipajului fiind dați dispăruți.

·         1905: A aparut revista literară “Ramuri“. Revista a fost înființată din inițiativa a doi adolescenți entuziaști, Constantin Șaban Făgețel și Dumitru Tomescu, la acea data încă elevi ai liceului “Traian” din Turnu Severin , primul număr apărând la 5 decembrie 1905, în Craiova, ca “revistă literară lunară”. Din 1908 apariția a devenit bilunară, iar din 1910 săptămânală. Revista va apărea pînă la 10 decembrie 1914, data la care s-a unit cu revista “Drum drept“.

·         1917: Cargobotului SS Mont-Blanc incarcat cu materiale explozibile, s-a ciocnit de vasul norvegian Im, in portul canadian Halifax si a sarit in aer. Explozia a facut victime peste 1900 de persoane , 9.000 de oameni au fost răniți si o mare parte a orasului a fost distrusa.

·         1919: S-a format guvernul român de coaliţie prezidat de Alexandru Vaida-Voevod, din a cărui componenţă au făcut parte şi trei basarabeni: Ion Pelivan – ministru al justiţiei, Ion Inculeţ şi Pantelimon Halippa – miniştri secretari de stat. Guvernul Alexandru Vaida-Voevod a demisionat la 13 martie 1920.

·         1920: A avut loc adunarea membrilor Partidului Naţional-Liberal din Chişinău, România, care a ales un Comitet al cărui preşedinte devine D.Ciugureanu.

·         1931: Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova a fost distrusă în urma unui ordin dat de Iosif Vissarionovici Stalin.

·         1933: În SUA se încheie prohibiţia. Decretată la 16 ian. 1920, prin aplicarea celui de–al 18–lea Amendament al Constituţiei SUA, care condamnă producerea, transportul sau comercializarea alcoolului, prohibiţia nu a determinat, aşa cum se dorise, o îmbunătăţire a vieţii sociale şi economice, fiind marcată de corupţie, crime şi ilegalităţi. Utah a devenit cel de-al 36-lea stat care a ratificat amendamentul 21 din Constitutia SUA prin care a putut fi atacata decizia care a permis impunerea prohibitiei la alcool. Interzicerea producerii, transportului si comercializarii alcoolului a fost luata in 16 ianuarie 1920, prin adoptarea amendamentului 18 din Constitutia americana. Perioada de prohibitie, instaurata cu scopul imbunatatirii climatului social in SUA, a avut efecte total negative pentru ca a permis aparitia unor puternice bande de mafioti care s-au imbogatit din specula cu alcool. Una dintre figurile marcante ale acelei perioade a fost gangaster-ul Al Capone, lider al crimei organizate in Chicago. Dupa anularea amendamentului 18, in cateva dintre statele americane a continuat sa fie interzisa comercializarea alcoolului. De exemplu, in Mississippi prohibitia a luat sfarsit abia in 1966.

·         1936: Uniunea Sovietică adoptă o nouă constituție.

·         1940: Într–o scrisoare adresată lui Ion Antonescu, C.I.C.Brătianu îi cerea generalului să pună capăt dezordinii create de legionari, dezordine ce ar putea amenința chiar independența țării

·         1941: Al Doilea Război Mondial: Marea Britanie declară război Finlandei, Ungariei și României.

·         1944: Al Doilea Război Mondial: trupele aliate ocupă Ravenna.

·         1945: Zborul 19 dispare in Triunghiul Bermudelor. Toti cei 14 piloţi s-au pierdut, declaratiile oficiale facand presupunerea ca acest avion a explodat în aer în timpul zborului. Anchetatorii nu au putut determina cauza pierderii avionului care efectua Zborul 19, dar au declarat că ar fi existat posibilitatea ca pilotii aeronavei sa se fi dezorientat si ca avionul s-ar fi putut prabusi in mare,dupa consumarea rezervelor de carburanti.

·         1990: A apărut primul număr din cotidianul “Curierul Naţional”.

·         1994: A intrat oficial în vigoare Tratatul START I privind reducerea arsenalelor strategice, semnat la 31.07.1991, la Moscova, de URSS şi SUA. Tratatul a fost ratificat de cele patru state nucleare formate după dezmembrarea URSS (Rusia, Ucraina, Belarus, Kazahstan).

·         2001: A avut loc ceremonia de inaugurare a noului edificiu al Bibliotecii Academiei Române, cu o suprafață de aproximativ 16.000 mp.

·         2001: Facţiunile afgane reunite în cadrul conferinţei de la Bonn (vestul Germaniei) au semnat, un acord istoric referitor la tranziţie politică la Kabul.

·         2013: Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis că textul Declarației de Independență, în care „limba română” este calificată drept limbă oficială a Republicii Moldova, prevalează asupra textului Constituției, care folosește denumirea de „limbă moldovenească”, deschizând calea pentru uzul oficial al denumirii de ”limbă română” în actele oficiale și în administrația de stat.

Nașteri

·         852: S-a nascut imparatul  Taizu (nascut  Zhu Wen). A  fost guvernator militar  la sfârșitul dinastiei Tang si  anterior a servit ca general. El a fondat dinastia a mai târziu Liang și astfel a inaugurat o perioadă de cinci dinastii și zece regate.
Zhu a reușit să cucerească  mai multe teritorii din centrul Chinei, dar provinciile Shanxi, Shaanxi și Hebei rămân în afara controlului său. Cele mai multe dintre campaniile sale au urmarit să unifice nordul tarii,  sudul fiind  controlat de o duzină de state diferite. Cu toate acestea, conducătorii din  sud au fost în mare măsură supuse lui Taizu.
Domnia  împăratului Taizu a durat până la  18 iulie 912, când a fost ucis de fiul său Zhu Yougui, care a fost apoi răsturnat de fratele său Zhu Youzhen în anul următor. Dinastia  Liang a durat până în anul 923.

·         1443: S-a nascut Papa Iulius al II-lea (d. 1513)  Papa Iulius al II-lea, pe numlele civil Giuliano della Rovere, a fost un papă al Romei. A fost unul din precursorii Renașterii. I-a încredințat lui Michelangelo pictarea plafonului Capelei Sixtine. A întemeiat Garda Elvețiană. Pe 22 ianuarie 1506 s-a așezat la Roma prima formațiune a gărzii, alcătuită din 150 de soldați veniți din cantonul Uri. A fost primul papă care a contractat „boala franceză” (adică sifilisul), de la un prostituat din Roma. La slujba din Vinerea Mare, în anul 1508, nu a putut șă-și arate picioarele pentru a fi sărutate de credincioși, deoarece erau pline de leziuni sifilitice. A fost înmormântat în Biserica San Pietro in Vincoli

·         1782:  Martin Van Buren, politician american, al 8-lea președinte al SUA (d. 1862 )

·         1859: S-a născut Nicolae Petraşcu, diplomat, scriitor, memorialist, publicist, istoric de artă, critic de artă și literar român; (d. 24 mai 1944).

·         1867: S-a născut Józef Klemens Pilsudski, om politic, şef al statului în perioada 1918-1922, considerat întemeietorul statului polonez independent; (m. 12 mai 1935).

·         1868: Arnold Sommerfeld, fizician și matematician german (d. 1951)

·         1885: S-a nascut Ernest Cormier, inginer și arhitect canadian (d. 1980)

·         1890: S-a născut regizorul de film Fritz Lang, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai cinematografului expresionist din anii ’20 (“Strada Roşie”, “Testamentul doctorului Mabuse”); (m. 2 august 1976). Friedrich Christian Anton Lang, a fost un regizor, scenarist și producător de cinema xtrem de influent în artă în perioada cunoscută ca expresionismul german. Si-a continuat cariera cinematografica in America. A fost proclamat de către British Film Institute ,” Maestru al întunericului ” (în original, “Master of Darkness”). Cele mai faimoase filme ale sale au fost Metropolis (cel mai scump film al erei mute din cinematografie) și M, ambele realizate în Germania , înaintea emigrării sale în Statele Unite.

·         1901: S-a nascut Werner Heisenberg, fizician, laureat al Premiului Nobel în 1932 (d. 1976) A fost unul dintre fondatorii fizicii cuantice si s-a aflat în fruntea programului pentru energie nucleară a Germaniei Naziste.

·         1901: S-a nascut Walt Disney, desenator, regizor și producător de film animat american (d. 1966). Co-fondator (alături de fratele său, Roy O. Disney) al studioului Walt Disney Productions, Walt a devenit unul din cei mai cunoscuți producători de film din lume. Compania sa, cunoscută acum sub numele de The Walt Disney Company, are venituri anuale de peste 30 de miliarde de dolari. Walt Disney este cunoscut mai ales ca și producător de film, precum și ca un inovator al animației și al parcurilor tematice. A fost nominalizat la 61 de premii Oscar și la sapte premii Emmy, deținând recordul pentru cele mai multe nominalizări la Oscar. Disney și echipa sa a creat unele din cele mai celebre filme din lume și unele din cele mai cunoscute personaje, inclusiv cel pe care majoritatea îl consideră alter-ego-ul său, Mickey Mouse.

·         1903: Cecil Frank Powell, fizician englez, laureat Nobel (d. 1969). Cecil Frank Powell a fost un fizician britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1950 pentru dezvoltarea metodei fotografice de studiere a proceselor nucleare și pentru descoperirea pionului (mezon pi), o particulă subatomică de masă mare. Colaboratorii lui Powell în studiul său, publicat în 1947, au fost Giuseppe Occhialini, H. Muirhead și tânărul fizician brazilian César Lattes. Pionul s-a dovedit a fi particula ipotetică propusă în 1935 de japonezul Yukawa Hideki în teoria sa privind fizica nucleară. Powell a primit și Medalia de Aur Lomonosov în 1967, și a fost cosemnatar al Manifestului Russell-Einstein în 1955.

·         1903: S-a născut N.I.Herescu, latinist, poet, prozator, eseist, traducător, fondator şi director al Institutului Român de Studii Latine din Bucureşti (1937-1945), preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, director al Fundaţiilor Culturale Regale Carol I din 1940; din anul 1944 s-a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franţa, unde a fost animatorul mişcării literare din exilul românesc şi a funcţionat ca profesor universitar de latină, primind recunoaşterea unor latinişti de valoare internaţională (a coordonat vol. ”Ovidiana” – Paris, 1958 – editat cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la naşterea poetului latin Ovidiu; (m. 19 august 1961).

·         1906: Otto Preminger, regizor de film de origine austriacă (d. 1986)

·         1922 - S-a născut Don Robertson, pianist şi compozitor american.

·         1927: S-a născut Bhumibol Adulyadej, actualul rege al Thailandei

·         1930 - S–a născut părintele Andrei Scrima, unul dintre cei care au alcătuit “Grupul de la Antim” – “şcoală” literară ortodoxă – grup care a făcut obiectul unui proces politic cunoscut sub numele de “Rugul Aprins” (în anul 1996 a publicat cartea “Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană”) (m.2000).

·         1932: Sheldon Lee Glashow, fizician american, laureat Nobel

·         1932 - S-a născut Little Richard (Richard Wayne Penniman) legendă a muzicii rock, vocalist, pianist şi compozitor american.

·         1938 - S-a născut J.J. (Jean Jacques) Cale, chitarist, vocalist şi compozitor american.

·         1938 - S–a născut muzicologul Grigore Constantinescu.

·         1943: S-a născut Nicolae Văcăroiu, politician român, fost Prim Ministrul al Romaniei 1992-1996; (n. Cetatea Alba, Ucraina).

·         1944 - S-a născut Lucas Sideras, baterist grec (Aphrodite's Child).

·         1946: Jose Carreras, tenor spaniol

·         1946 - S-a născut Andy Kim (Andrew Joachim), cântăreţ şi compozitor canadian.

·         1947 - S-a născut Jim Messina, chitarist, vocalist şi compozitor american (Buffalo Springfield, Poco, Loggins & Messina).

·         1957 - S–a născut Gheorghe (Ghighi) Bejan, membru al grupului “Divertis”.

·         1959: Gheorghe Adrian Miuțescu, politician român

·         1960 - S-a născut Jack Russell, vocalist şi compozitor american (Dante Fox, Graet White).

·         1961 - S–a născut Bogdan Dumitrescu, artist plastic, membru al UAP.

·         1965: S-a născut Vasile Baghiu, scriitor român

·         1966: S-a nascut apreciata cantareata franceza de muzica usoara Patricia Kaas.

·         1967: Bogdan Stelea, fotbalist și antrenor român

·         1973: Ciprian Vălcan, eseist și filosof român

·         1975: Ronnie O'Sullivan, jucător englez de snooker

Decese

·         63 i.I.Hr: Moare  politicianul roman Publius Cornelius Lentulus Sura (n.114 î.Hr.), fost fost chestor sub Sylla si consul în 71 î.Hr. A  fost expulzat de la Senatul roman, din cauza comportamentului său scandalos. El a fost implicat în conspirația lui Catilina, a  rămas în Roma, după plecarea lui Catilina, fortat sa  să demisioneze, fiind astfel  lipsit de imunitate. Plasat sub arest la domiciliu, el a fost transferat în ziua următoare de Cicero la închisoarea Mamertine și apoi strangulat.

·         1560: În Franţa regele Francisc al II-lea moare şi este succedat de Carol al IX-lea.

·         1791: A murit Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor, pianist, violonist și dirijor austriac (n.1756). Cauza decesului nu este clară. Diagnosticul medicului constatator era: hitziges Frieselfieber („febră cu eczemă”). Alte cauze pomenite erau: febră reumatică (infecție streptococică), sifilis, trichineloză, Purpura Schönlein-Henoch („hiperemie generalizată”), congestie renală, insuficiență cardiacă și venisecție. Probabil cauza morții lui Mozart trebuie căutată într-o boală contractată în timpul copilăriei lui. Medicina modernă tinde spre o infecție cu streptococi, care nu a fost tratată în mod adecvat, și ca urmare s-a produs o insuficiență cardiacă și care a antrenat și afectarea altor organe. Speculațiile nu au lipsit, suspectându-se o otrăvire pusă la cale de rivalii lui, cum ar fi fost Antonio Salieri. Versiunea a devenit celebră și datorită filmului lui Milos Forman, Amadeus, care a câștigat nu mai puțin de 8 Premii Oscar. La 4 decembrie starea lui se ameliorează trecător, mai lucrează la compoziția Requiemului, pe care însă nu va reuși să-l termine. Există mărturii că Requiemul a fost comandat compozitorului de o persoană necunoscută, care i-a venit în vizită fiind îmbrăcată în straie de culoare neagră. Persoana a fost mai târziu identificată. Acesta era un slujitor al unui conte vestit. Contele, pe numele Welsegg, avea intenția de a se interpreta Requiemul compus de Mozart cu ocazia încetării din viață a soției sale, reclamând creația drept o compoziție proprie. Despre această întâmplare Mozart nu a mai aflat. El era convins că muzica și-o scrie pentru propria sa moarte. În ziua de 5 decembrie 1791, viața scurtă a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna. Avea numai 35 de ani. După un scurt serviciu divin la Catedrala Sfântul Ștefan din Viena (Stefansdom), trupul neînsuflețit al lui Mozart este dus fără un cortegiu de însoțitori (cu toate că a avut parte de un succes imens în timpul vieții, din cauza vremii nefavorabile, foarte puține persoane ce l-au cunoscut pe Mozart au însoțit cortegiul), la cimitirul Sankt Marx. Mottoul lui a fost ” Mă simt cuprins de muzică. Muzica este în mine”. Anul 2006, cu ocazia jubileului a 250 de ani de la nașterea compozitorului, în Austria și Germania a fost cunoscut ca „Anul Muzical Mozart”.

·          1848: A încetat din viaţă compozitorul Joseph Mohr, autor al celebrului colind “Stille Nacht, heillige Nacht” ; (n. 11 decembrie 1792).

·         1870 - A încetat din viaţă scriitorul Alexandre Dumas (tatăl), autorul celebrelor romane istorice "Cei trei muschetari", "Regina Margot", "Contele de Monte-Cristo" (n. 24 iulie 1802)

·         1891: A murit Pedro al II-lea al Braziliei (n. 1825).

·         1916: A murit Prințesa Augusta de Cambridge (n. 1822)

·         1925: A încetat din viaţă scriitorul polonez Wladyslaw Stanislaw Reymont, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1924 (trilogia istorică “1794″, “Ultima dietă a republicii”, “Insurecţia”); (n. 7 mai 1867).

·         1926: A murit Claude Monet, pictor francez (n. 1840). “ Nu am decât meritul de a fi pictat întocmai după natură străduindu-mă să reproduc propriile impresii față de fenomene trecătoare și schimbătoare.” Cu aceste cuvinte Claude Monet își definea în 1926 propria activitate la sfârșitul unei lungi existențe dedicate cu pasiune, în totalitate, picturii. El a rămas în istorie drept părintele fondator al mișcării impresioniste și cel care a inspirat o nouă poetică a momentului și a unei sensibilități formale și lirice a materiei.

·         1965 - A murit medicul american Joseph Erlanger, laureat al premiului Nobel pentru medicină în anul 1944 (n.05.01.1874).

·         1973: A încetat din viaţă fizicianul Robert Alexander Watson-Watt, inventatorul aparatului radar; (n. 13 aprilie 1892).

·         1974: A încetat din viaţă Zaharia Stancu, romancier, poet, publicist; distins cu Premiul Herder în anul 1971. A fost membru al Academiei Române (“Desculţ”, “Ce mult te–am iubit”, “Şatra”, “Poeme cu lună”, ”Pădurea nebună”) ; (n. 5 octombrie 1902).

·         1975: A murit Constantin (Dinu) Pillat, prozator, critic și istoric literar român, fiul marelui poet Ion Pillat. (n. 1921) A fost detinut politic între anii 1959–1964 si a fost implicat, alaturi de alti intelectuali români în ceea ce istoria comunismului din România a consemnat drept “procesul Noica–Pillat”, ultimul mare proces politic din timpul regimului lui Gh. Gheorghiu Dej; (studii de literatura “Dostoievski în constiinta literara româneasca”, “Romanul de senzatie în literatura româna din a doua jumatate a secolului al XIX–lea”) ; (n.19 noiembrie 1921).

·         1987: A murit Leonid Dimov, poet și traducător român originar din Basarabia, unul dintre precursorii Postmodernismului românesc;(n.11.01.1926, Ismail).

·         2007: Revolutionarul  si  politicianul  roman  Dan Iosif, a încetat din viaţă intr-o clinică din Novosibirsk (Rusia), în urma unui cancer pulmonar; (n. 14.10.1950).

·         2007: Karlheinz Stockhausen, compozitor german (n. 1928)

·         2008: A încetat din viaţă cântăreaţa şi profesoara de jazz din România, Anca Parghel; (n. 16 septembrie 1957, la Campulung Moldovenesc).

·         2008: Alexei al II-lea, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse (n. 1929)

·         2008: A murit Paul Niculescu-Mizil, fost înalt demnitar comunist, ministrul educației și învățământului din Republica Socialistă România; (n. 25.11.1923).

·         2008: Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Constantin Ticu Dumitrescu, a încetat din viaţă; (n. 27 mai 1928). Constantin-Grigore Dumitrescu, cunoscut ca Ticu Dumitrescu, (n. 27 mai 1928, Ciumați, Prahova, România – d. 5 decembrie 2008, București, România) a fost un om politic român, fost deținut politic, fost senator de orientare creștin-democrată (PNȚ-CD), președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, inițiatorul Legii Deconspirării Securității și al Legii Lustrației, proiecte vehement contestate de cei vizați. Din 1990 a fost membru al CPUN, senator în două legislaturi (1992-2000), președinte al Asociației Naționale a Foștilor Deținuți Politici din România – A.F.D.P.R. –, din 1990 și Președinte al Uniunii Internaționale a Foștilor Deținuți Politici (1991-1999). A fost membru al Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.) din anul 2006.

·         2012: A decedat marele arhitect brazilian Oscar Niemeyer (n. 15 decembrie 1907). Oscar Ribeiro de Almeida Niemeyer Soares Filho este considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai arhitecturii moderniste. Cele mai cunoscute opere ale marelui arhitect brazilian sunt probabil clădirile publice pe care acesta le-a proiectat și realizat pentru orașul Brasília.

·         2013: Nelson Mandela, primul președinte de culoare al Republicii Africa de Sud, laureat al Premiului Nobel (n. 1918)

Sărbători

·         Sf. Sava cel Sfințit; Sf. Mc. Anastasie; dezlegare la pește (calendar creștin-ortodox)

·         Sf. Sava, abate (calendar romano-catolic)

·         Sf. Ioan Damaschinul, Sf. Sava cel Sfințit (calendar greco-catolic)

·         Ziua internațională a voluntarilor Națiunilor Unite în slujba dezvoltării economice și sociale

ARTE 5 Decembrie

INVITAȚIE LA OPERĂ 5 Decembrie

De Wolfgang Amadeus Mozart

Mozart Don Giovanni La Scala, ( Milano 2011): https://youtu.be/_6Csn-YCwIo;

MOZART - LE NOZZE DI FIGARO complete with double subs It-Eng: https://youtu.be/SODDX1wPU0g;

Mozart - Cosi Fan Tutte (Nikolaus Harnoncourt): https://youtu.be/UldF5tPiboY.

MUZICĂ 5 Decembrie

Wolfgang Amadeus Mozart

Biografie

Wolfgang Amadeus Mozart (n. 27 ianuarie 1756, Salzburg, d. 5 decembrie 1791, Viena) a fost un compozitor german și austriac, unul din cei mai prodigioși și talentați creatori în domeniul muzicii clasice. Anul 2006, cu ocazia jubileului a 250 de ani de la nașterea compozitorului, în Austria și Germania a fost cunoscut ca „Anul Muzical Mozart”.
Wolfgang Amadeus Mozart (născut Johannes Chrysostomus Wolfgangus Teophilus Mozart) s-a născut la 27 ianuarie 1756 la Salzburg, pe atunci capitala unui principat-arhiepiscopat (germ. Fürstbistum) ce făcea parte din Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană (după 1804 devenit Imperiul Austriac). Tatăl lui, Leopold Mozart, era un talentat violonist în orchestra de la curtea prințului arhiepiscop din Salzburg, și era apreciat pentru aptitudinile sale pedagogice. În registrul de botez, Mozart a fost înregistrat cu numele: Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus. Mai târziu, în Italia, și-a luat numele de „Amadeus”, traducerea latină a lui „Theophilus” („Iubitorul de Dumnezeu”).
Încă de mic copil, Wolfgang dă dovada geniului său muzical. La vârsta de 5 ani, înainte de a ști să scrie, compune câteva piese pentru pian, transcrise imediat de tatăl său. În ianuarie 1762, Leopold Mozart obține de la arhiepiscopul Schrattenbach un concediu de trei săptămâni, pentru „a arăta lumii acest miracol”. Acest turneu va dura 9 ani! Prima apariție are loc la München, unde Wolfgang execută muzică la clavecin în fața prințului elector de Bavaria, după care familia Mozart pleacă la Viena, tânărul Wolfgang concertând în fața familiei imperiale. Urmează un lung turneu european: Augsburg, Aachen, Bruxelles, Paris și Versailles. Rămâne un an la Londra, apoi se întoarce în Austria, trecând prin Franța, Elveția și Bavaria. Între decembrie 1769 și martie 1771 întreprinde un lung turneu în Italia: Verona, Milano, Florența, Roma și Napoli au fost principalele stațiuni de concerte. Peste tot publicul era fascinat de talentul acestui copil precoce, între timp devenit adolescent. Familia Mozart revine la Salzburg la 15 decembrie 1771. Wolfgang împlinește 16 ani și pleacă pentru câteva luni la Bologna, unde studiază cu Giovanni Battista Martini (1706-1784), renumit pedagog în arta compoziției. La întoarcere este angajat ca maestru de concert (Konzertmeister) de către noul arhiepiscop din Salzburg, contele Colloredo, cu un salariu de 150 de guldeni pe an, ceea ce constituia o sumă apreciabilă. În această funcție rămîne timp de șase ani, deși relațiile cu noul arhiepiscop nu sunt din cele mai bune, acesta tratându-l de servitor și interzicându-i să părăsească orașul Salzburg. Nemaiputând suporta umilințele, Wolfgang își dă demisia în 1777 și pleacă, însoțit de mama sa, la München, unde solicită un angajament la curtea prințului elector Maximilian III. Acesta însă îl refuză. După o altă tentativă nereușită la Mannheim, se hotărăște să-și încerce soarta la Paris, unde – în timpul turneului din 1763 – avusese mult succes. Publicul parisian nu-și mai amintea însă de copilul minune de atunci și Mozart se lovește de multe greutăți. La toate acestea se adaugă moartea mamei, care îl însoțise peste tot. Starea lui morală se ameliorează cu greu, compozițiile sale încep să fie apreciate la curtile domnesti. Lipsurile materiale îl constrâng totuși să părăsească Parisul și iată-l la 15 ianuarie 1779 din nou la Salzburg, unde rămâne doi ani. Între timp compune opera Idomeneo, cu care înregistrează un mare succes. Se decide totuși în 1781 să plece la Viena, capitala imperiului.
Viena era în acea epocă capitala mondială a muzicii clasice. Mozart se simte în sfârșit independent și își creează un cerc de relații, conștient de faptul de a fi un virtuoz fără egal al pianului. Înregistrează primul mare succes cu opera Răpirea din serai, fiind felicitat de însuși împăratul Iosif II cu cuvintele: o muzică prea frumoasă pentru urechile noastre. Mozart dă numeroase concerte publice și private, executând din propriile compoziții, improvizează spontan pe teme date, aplauzele nu contenesc, publicul este în extaz. Redescoperă operele lui Bach și Händel, pe care le face cunoscute publicului vienez.
La 4 august 1782 se căsătorește cu Constanze Weber. În 1785 este vizitat de tatăl său, Leopold, care – până atunci foarte reticent – constată cu satisfacție reușita lui Wolfgang. Este încântat să audă din gura lui Joseph Haydn: „Fiul Dumneavoastră este cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut”. La sfârșitul unui concert în Burgtheater, după interpretarea concertului nr. 20 pentru pian, împăratul Iosif – prezent în sală – se ridică în picioare agitându-și pălăria și strigând „Bravo Mozart !”. În această perioadă Mozart compune într-un ritm neobișnuit, lucrează cu obstinație la splendidele cvartete dedicate lui Haydn și la opera Nunta lui Figaro, după o piesă a lui Beaumarchais, operă revoluționară, ca muzică și conținut istoric, reușind să depășească dificultățile din partea nobilimii. În timp ce Mozart termină compoziția operei Don Giovanni, tatăl său se îmbolnăvește și moare la 28 mai 1787. Leopold a jucat un rol important în educația muzicală a fiului său, instruindu-l încă din copilărie și contribuind astfel la dezvoltarea geniului muzical al lui Mozart.
Mozart împreună cu sora sa Maria Anna şi tatăl Leopold, pe perete un portret al mamei, Anna Maria – Tablou de Johann Nepomuk della Croce, 1780
Între 1784 și 1786, Mozart realizează în medie o compoziție la fiecare două săptămâni, cele mai multe adevărate capodopere. Premiera operei Don Giovanni are loc la Praga și este primită de public cu entuziasm. Urmează opera Così fan tutte, reprezentată cu mai puțin succes. Mozart pierde treptat din popularitate, între timp murise și protectorul său, împăratul Iosif II, cel care îl numise „compozitor al curții imperiale”.
În martie 1790 dă ultimul său concert public, interpretând concertul pentru pian KV595. Compune încă opera Flautul fermecat, cu care obține un succes enorm. Începând din luna noiembrie 1791, sănătatea lui Mozart se degradează însă progresiv. Se pare că suferea de o febră reumatismală recurentă cu insuficiență renală.
Cauza decesului nu este clară. Diagnosticul medicului constatator era: hitziges Frieselfieber („febră cu eczemă”). Alte cauze pomenite erau:febră reumatică (infecție streptococică), sifilis, trichineloză, Purpura Schönlein-Henoch („hiperemie generalizată”), congestie renală, insuficiență cardiacă și venisecție. Probabil cauza morții lui Mozart trebuie căutată într-o boală contractată în timpul copilăriei lui. Medicina modernă tinde spre o infecție cu streptococi, care nu a fost tratată în mod adecvat, și ca urmare s-a produs o insuficiență cardiacă și care a antrenat și afectarea altor organe. Speculațiile nu au lipsit, suspectându-se o otrăvire pusă la cale de rivalii lui, cum ar fi fost Antonio Salieri. Versiunea a devenit celebră și datorită filmului lui Milos Forman, Amadeus, care a câștigat nu mai puțin de 8 Premii Oscar. La 4 decembrie starea lui se ameliorează trecător, mai lucrează la compoziția Requiem-lui, pe care însă nu va reuși să-l termine. Există mărturii că Requiemul a fost comandat compozitorului de o persoană necunoscută, care i-a venit în vizită fiind îmbrăcată în straie de culoare neagră. Persoana a fost mai tîrziu identificată. Acesta era un slujitor al unui conte vestit. Contele, pe numele Welsegg, avea intenția de a se interpreta Requiem-ul compus de Mozart cu ocazia încetării din viață a soției sale, reclamând creația drept o compoziție proprie. Despre această întîmplare Mozart nu a mai aflat. El era convins că muzica și-o scrie pentru propria sa moarte. În ziua de 5 decembrie 1791, viața scurtă a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna. Avea numai 35 de ani. După un scurt serviciu divin la catedrala Sfântul Ștefan („Stefansdom”) din Viena, trupul neînsuflețit al lui Mozart este dus fără un cortegiu de însoțitori (cu toate că a avut parte de un succes imens în timpul vieții, datorită vremii nefavorabile, foarte puține persoane ce l-au cunoscut pe Mozart au însoțit cortegiul), la cimitirul Sankt Marx. Mottoul lui a fost ” Mă simt cuprins de muzică. Muzica este in mine”. În scurta sa viață, Wolfgang Amadeus Mozart a compus un număr enorm de opere muzicale, cele mai multe neegalate în frumusețe sau profunzime. În 1862 Ludwig von Köchel a clasificat și catalogat compozițiile lui Mozart, fiind numerotate cu mențiunea KV (Köchel-Verzeichnis = catalogul Köchel). Ultima sa creație, Requiem-ul, are numărul 626.
Mozart a fost autorul a 41 de simfonii, printre care sunt de menționat Simfonia nr. 35 Haffner, nr. 36 Linz, nr. 40 și nr. 41 Jupiter.
A compus 27 concerte pentru pian și orchestră, 7 concerte pentru vioară și orchestră, concerte pentru clarinet, pentru harpă și flaut, pentru corn și orchestră, 2 simfonii concertante, divertismente, serenade.
În domeniul muzicii de cameră sunt de menționat cele 6 cvartete pentru coarde dedicate lui Haydn, sonate pentru pian, sonate pentru vioară și pian, trios pentru vioară, violoncel și pian, cvartete pentru instrumente de suflat, sextetul O glumă muzicală etc.
Pasionat de operă, a compus 17 opere, dintre care cele mai cunoscute, jucate și astăzi pe scenele tuturor teatrelor de operă din lume, sunt: Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Cosi fan tutte, Flautul fermecat.
A mai compus 19 mise, cantate, motete pentru soprană și orchestră, oratoriul „Die Schuldigkeit des ersten Gebots” și, în fine, „Requiem”-ul în re minor.

Wolfgang Amadeus Mozart, compozitor, pianist, violonist și dirijor austriac

The Best of Mozart 1: https://youtu.be/l153UtpCKEI.

Joseph Mohr, autor al celebrului colind "Stille Nacht, heillige Nacht"

Stille Nacht, Heilige Nacht mit den Wiener Sängerknaben (1977): https://youtu.be/NHs3ba-P9Yk.

Karlheinz Stockhausen, compozitor german

Karlheinz Stockhausen - Elektronische Musik 1952-1960: https://youtu.be/264HLeQIUv4.

Jose Carreras, tenor spaniol

José Carreras: "Tristesse": https://youtu.be/TUeKQ57syV8?list=PL_FfmXNQx1QPzUQ3i-KD0v_nGqKCKSpIW;

José Carreras - Hymne à l'amour (with the Vienna Symphony Orchestra): https://youtu.be/e7jSd_ym0gY?list=PLBjoEdEVMABKKFVUAAqSZQ7QitTJ2kJ0Q.

Patricia Kaas, cântăreață franceză

THE BEST DE PATRICIA KAAS: https://youtu.be/EJtuwVFIdUI;

Новые русские сенсации (25.09.2015) Патрисия Каас: https://youtu.be/iUohcfcOtfI.

Anca Parghel, cântăreață și profesoară de jazz

Anca Parghel 

ÎNREGISTRĂRI NOI:

POEZIE 5 Decembrie

Leonid Dimov

Biografie

Leonid Dimov (n. 11 ianuarie 1926, Ismail, Basarabia - d. 5 decembrie 1987, București) a fost un poet și traducător român, cu rădăcini evreiești, unul dintre precursorii Postmodernismului românesc, membru marcant al grupului onirist.

Viață de familie

A fost fiul Nadejdei Dimov, fiică de învățător și nepoată de preot basarabean, și al lui Naum Mordcovici, fiul unui comerciant evreu de caviar (necesita citare). Numele Dimov îl ia în 1941, când, pentru a-l proteja de persecuția antisemită, Nadia îi intentează proces de paternitate lui Naum, proces în urma căruia Leonid e declarat fiu natural, modificându-i-se numele în certificatul de naștere. (Detalii în Corin Braga, „Leonid Dimov - Identitatea scindată”, studiu introductiv la Leonid Dimov, Scrisori de dragoste, Polirom, 2003). Rădăcinile evreiești, odată conștientizate, i-au pricinuit lui Dimov grele complexe de inferioritate, făcându-l în tinerețe să se identifice cu ideologia antisemită legionară.^[2]

A absolvit Colegiul „Sfântul Sava” din București, 1944, continuând cu studii (trei ani) la Facultatea de Filologie din București, facultate pe care a abandonat-o, însă. La fel a studiat 3 ani de zile biologia, fără a-și lua licența. A mai studiat în paralel, câte un an sau doi, dreptul, teologia și matematica.

Căsătorit de două ori, prima dată, în 1948, cu Lucia Salam (cu care are un copil, Tatiana, n. 1952), iar a doua oară, în 1959, cu Ana-Marina Voinescu (pe a cărei fiică, Ileana - tatăl fiind Teodor Pîcă - o va înfia).

Viață profesională

A fost redactor al revistei România literară.

În 1959 îl cunoaște pe Dumitru Țepeneag, alături de care va teoretiza onirismul estetic. Grupul oniric îi va include pe Emil Brumaru, Sorin Titel, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Iulian Neacșu, Florin Gabrea, Vintilă Ivănceanu.

În 1971, după Tezele din iulie, presiunea cenzurii se resimte acut și grupul se destramă, unii dintre membri plecând în exil (Țepeneag, Gabrea, Ivănceanu), alții retrăgându-se din zona vizibilă a lumii culturale (Dimov, Mazilescu, Turcea, Titel).

Relația apropiată a lui Dimov cu Țepeneag și apartenența la Grupul oniric l-a adus pe poet în atenția Securității, care l-a urmărit ani de-a rândul, după cum o dovedesc documentele din arhiva CNSAS.^[3]

Dimov a murit în urma unui stop cardiac; este înmormântat la Cimitirul Șerban-Vodă (Bellu).^[4]

Opere

Volume și antologii

·         Versuri, Editura pentru Literatură, București, 1966 (copertă de El. Mărgineanu)

·         Pe malul Stixului, Editura Tineretului, București, 1968

·         7 poeme, Editura pentru Literatură, București, 1968

·         Carte de vise, Editura pentru Literatură, București, 1969 (conține ciclurile Hipnagogice, 7 proze, La capătul somnului și Poeme de veghe)

·         Semne cerești. Rondeluri, Cartea Românească, București, 1970

·         Eleusis, Cartea Românească, București, 1970 (cu ilustrații de Florin Pucă)

·         Deschideri, Cartea Românească, București, 1972 (copertă de Harry Guttman)

·         A.B.C., Cartea Românească, București, 1973

·         Amintiri, Cartea Românească, București, 1973 (colaborare cu Mircea Ivănescu și Florin Pucă)

·         La capăt, Editura Eminescu, București, 1974

·         Litanii pentru Horia, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975

·         Dialectica vârstelor, Cartea Românească, București, 1977

·         Tinerețe fără bătrânețe. Basm (după Petre Ispirescu și nu prea), Editura Albatros, București, 1978

·         Spectacol, Cartea Românească, București, 1979 (cu ilustrații de Florin Pucă)

·         Texte, Colecția "Cele mai frumoase poezii", Editura Albatros, București, 1980 (prefață de Mircea Iorgulescu)

·         Veșnica reîntoarcere, Cartea Românească, București, 1982

Ediții postume

·         Carte de vise, Editura Eminescu, București, 1991 (selecție și îngrijirea textului de Marina Dimov)

·         Baia, Colecția "Poeți români contemporani", Editura Eminescu, București, 1995 (selecție de Marina Dimo și copertă de Daniel Nicolescu)

·         Carte de vise, Colecția "Biblioteca școlarului", Editura Litera, Chișinău, 1997 (copertă de Isai Cârmu)

·         Momentul oniric, Cartea Românească, București]], 1997 (texte teoretice de Dimov și Dumitru Țepeneag strânse de Corin Braga; copertă de Tudor Jebeleanu)

·         Versuri, Editura Gramar, București, 2000 (ediție îngrijită, postfață, tabel cronologic și referințe critice de Nicolae Bârna)

·         Scrisori de dragoste (1943-1954), Colecția "Ego-grafii", Editura Polirom, București, 2003 (corespondență; ediție îngrijită, studiu introductiv, bibliografie, notă asupra ediției și note de Corin Braga)

·         Pe malul Styxului, Colecția "Ediții definitive. Scriitori români. Patrimoniu", Editura Vinea, București, 2003 (ediție realizată de Nicolae Tzone și prefațată de Gheorghe Grigurcu)

·         Poezii (carte la borcan), Editura Humanitas, București, 2003

·         Opere. Vol. 1, Colecția "Biblioteca românească. Poezie", Editura Paralela 45, Pitești, 2006 (prefață de Ion Bogdan Lefter)

·         Onirismul estetic. Antologie de texte teoretice, Nedea Print, Curtea Veche, București, 2007 (interpretări critice și prefață de Marian Victor Buciu)

Biruință

Fierbinte, cât mai fierbinte
Ceaiul să-l ţin la dinte,
Tare, cât mai tare
Muzica, să uit că mă doare,
Că din nou afară s-a luminat,
Că a plouat
Şi mai picură din jgheaburi,
Că totul e-nvelit în aburi
Până departe spre cartierele cu castani
Unde dorm mâţe şi cotoşmani
Şi nu se mai scoală
Nici când se duc elevii la şcoală,
Nici când vin nevestele de la piaţă,
Nici când nu mai e dimineaţă,
Ci doar o amiază lăptoasă
Prin care plutesc bărbaţii spre casă,
Cu balonaşe agăţate de tors
În zborul lor dus-întors,
Apoi rămân singuri
Dincolo de clinchetul de cuţite şi linguri
Pentru somnul de după-amiază
Când ţipă scurt că-i vânează 
Lupul posomorât,
Lupul ros de melancolie şi urât
Care-abia dacă mai clănţăne din dinte.

Fierbinte, cât mai fierbinte
Ceaiul, că mă doare,
Şi pune muzica mai tare!

Rondelul ochiului de geam

Razant cu lumea de granit
Un moale ochi de geam există.
Locuitorii îl omit
Dar el rămâne şi insistă.

Să nu mai fie ocolit,
Să ştie urbea egoistă
Că-n buza lumii de granit
Un moale ochi de geam există

E plin de mâluri, umilit 
De Antihrist, de ginta tristă
Dar luminează alb, mulcit,
Ca dintr-o noapte elenistă,
Razant culumea de granit.

Antimetafizică

Prin curtea cu ascunzişuri rotitoare
S-a rătăcit un căţel de vânătoare
Pătat cu negru şi coadă scurtă,
Înscris cu macule trandafirii pe burtă,
Având urechile blegi şi cărnoase,
Slab ca-nfăţişare, tare-n oase,
Mă rog, un căţel mic şi neajutorat
Ieşit pentru întâia oară la vânat...

Dar să descriem în amănunţime
Acea curte de-o neînchipuită mărime
Având nenumărate despărţituri enigmatice
Pavate cu dale pătratice:
Erau acolo marmure-nchipuiri bazaconii
Şi bazilici, cilindrice scobite-n calcedonii,
Erau sumbre cuie din fier forjat
Aducând din adânc un fel de fluierat
Precum că altădată
Foia în subsol lume agramată.
Erau metereze ivite fără veste
Şi rotunde ridicături modeste,
Erau ambaze de beton şi proptele
Făcute pentru diferite meserii grele,
Triste paralelipipeduri arămii
Pictate cu privighetori şi scatii,
Frontoane tulburi, parcă-n ruină,
Mirosind de departe a digitalină,
Portocali de vâsc îngheţaţi în ere,
Neclătindu-se la nici o adiere
Şi-ncolo nimic: nici o vietate,
Decât luminare şi pustietate...

Şi-acum închipuiţi-vă cum tresare
Căţelul pătat de vânătoare,
Cum scânceşte căţelul rătăcit!
Cam atât ar fi de povestit.

Nicolae Herescu, poet

Narcis

În trup de lapte şi de flori
Veghiază inima ispită
Şi gândul, plantă otrăvită,
Sub frunţi cu îngereşti candori.

Albastra brumă a iubirii,
Etern Narcis încrezător,
În ochi de râmă care dor
Ţi-a pus minunea oglindirii...

Dar rodul raiului e-amar,
Cu miez de lut în coji de vis.
Pe-azur dacă te-apleci, Narcis,
Se sparge somnul de cleştar.

Şi nimfa limpede te strânge
Cu rece braţ nepăsător.
Dispar şi drag şi 'ndrăgitor,
Uniţi în moartea fără sânge.

În ape, cer şi mâl se 'mparte
Zăpada trupului furat...

Pe ceruri fulger sfâşiat, -
Sămânţă de-aur şi de moarte.

Biografie Nicolae Herescu

HERESCU N.[icolae] I., se naste la 5 dec. 190. Turnu Severin - moare in 19 aug. 1961, Zurich (Elvetia). 
Poet, traducator si eseist.

Fiul lui Ion Herescu, locotenent-colonel, si al Caterinei (n. ?).

Tatal provenea dintr-o veche familie boiereasca munteana, atestata inca in sec. al XI V-lea, printre membrii careia s-a numarat si umanistul Udriste Nasturel. 

Studii liceale la Craiova; Facultatea de Litere si Filosofie, sectia limbi clasice, a Univ. din Bucuresti: studii de specializare la Paris (1927-l929). Doctor in litere (1929). 

Prof. secundar, asistent (din 1929), conf. (1932) si prof. de limba si literatura latina la Univ. din Bucuresti (1935-l945), prof. la Univ. din Lisabona (1947); di rector al Institutului de Studii Latine din Bucuresti. 

Presedinte al Soc. Scriitorilor Romani (1939-l944). Membru al Acad. de Stiinte Morale si Politice si al Soc. de Studii Latine de la Paris; director al publicatiei Favoniusdm Craiova (1926-l928) si al Revistei clasice Orpheus. Favonius din Bucuresti (1929-l943); impreuna cu I. Pillat si V. Voiculescu editeaza unicul nr. al revista de poezie Pleiada (1934). 

A colaborat, mai ales cu traduce din clasicii antici sau cu eseuri dedicate lor. la Adevarul literar si artistic; Cele trei Crisuri, Cuget clar. Familia, Flamura, Gindirea, Galeria artei. Nazuinta, Orpheus, Ramuri, Revista Fundatiilor Regale, Universul literar, precum si la revista de specialitate din strainatate (Acta Philologica, Orphaeus, Revue de pliilo-logie, Revue des etudes latines). A debutat, ca poet, cu un Sonet, in revista craioveana Nazuinta (1922). Traduce sale din Eschil, Catul, Horatiu, Plaut, Tibul, Vergiliu se numara printre cele mai bune din cultura noastra, iar studiile si eseurile se straduiesc sa faca accesibile unui public cit mai larg valorile clasicismului [Pentru clasicism, 1937; Caete clasice. 1941; Mil-liarium, HI, 1936-l941 etc.) sau se constituie in contributii erudite la cunoasterea literaturii antice (mai ales cele publicate in strainatate: Catullo, 1943; Punti di vi sta sulla lingua di Tito-Livio, 1943; Ovidiana, 1958, in colab.; La poesie latine, 1960; Styleethasard, 1963).Sint fundamentale lucrarile sale bibliografice (Bi-bliographie de la litterature latine, 1943: Bibliografia clasica in Romania, in colab., 1943). 

A colaborat cu I. Pillat la traduce Poeziilor alese din Francis Jammes (1927) si a scris poezie orig., in general idile agreste in descendenta lui Horatiu, inrudite si cu maniera pillatiana: Basmul celor patru zodii (1926), Cartea cu lumina (1926).

Convins ca in realitate „clasicism inseamna tinerete" si ca marii scriitori antici sint capabili sa raspunda mereu problemelor reinnoite ale oamenilor din diferite epoci istorice, Nicolae Herescu a facut eforturi persistente pentru a introduce intelegerea si gustul pentru opera lor in viata intelectuala romaneasca (in lucrari cum ar fi Pentru clasicism, 1937; Caete clasice, 1941; Millia-rium, I-II, 1941), dar a elaborat si carti de stricta eruditie (intre altele, Bibliographie de la litteraturelatine, 1943; Ovidiana, 1958, sau La poesie latine, 1960). 

Traducerile din literatura latina, publicate in reviste sau strinse in citeva volume, facute in vers modern, cu multa sensibilitate si o reala intuitie a celor mai convingatoare echivalente, ramin valoroase pina azi (unele dintre ele au fost reproduse in Antologia poeziei latine, 1973). Primele eseuri, adunate si ele in volume, fara vreo pretentie de originalitate in ceea ce priveste stricta eruditie, isi revendica insa, pe drept cuvint, menirea „de a raspindi in publicul mare gustul pentru clasicism" si de a demonstra „valoarea sa etica, estetica si pedagogica". Nicolae Herescu crede ca o deficienta majora a culturii romanesti consta in faptul ca, in lipsa unei indreptari firesti spre literatura latina, sursa autentica a clasicismului, cei doi factori componenti - fondul autohton si stratul strain - nu s-au gasit niciodata in echilibru (Pentru clasicism). 

Cartile sale de eseuri (cea mai izbutita, Caete clasice) isi propun sa aduca in actualitatea vietii noastre intelectuale „frumosul clasic", redind astfel culturii romane o dimensiune indispensabila. Operatia este facuta cu gust si pricepere, autorul stiind sa reinvie mentalitatea si modul de viata al Romei antice si sa prezinte, intr-un fel care le face vii si prezente, figuri de seama, cum ar fi cea a lui Horatiu, Vergiliu, Ovidiu, Cicero, Catul, Tibul, Propertiu s.a., dozind in mod inspirat informatia biografica si cea referitoare la operele lor literare. Temeiurile teoretice ale demersului sint solide si moderne totodata, sensibilitatea critica reala, stilul pregnant, iar cultura bogata a comentatorului ii inlesneste asocieri convingatoare cu scriitorii europeni si romani din diferite epoci.

Merita sa fie remarcat, in aceasta ordine de idei, studiul Non omnis mortar, despre ecourile horatiene in cultura romana. Dupa 1945, Nicolae Herescu publica numeroase studii de stricta specialitate, referitoare la literatura latina (ocupinduse mai ales de probleme de poetica, stilistica si versificatie); nu si-a pierdut nici interesul pentru cultura tarii natale, scriind articole despre Ovidiu, primul poet roman si Parvan, singuraticul (primul redactat in franceza, al doilea in italiana, ambele aparute in Acta Philologica, 1958) sau despre Iuliu Valaori, Cezar Papacostea ori George Murnu (Le Nouvel Album Macedo-Roumain, 1959). Printre proiectele ramase nerealizate in urma mortii sale se numara si un studiu asupra influentelor folclorului in literatura latina, precum si un altul despre originile crestinismului in Dacia. Versurile originale ale lui Nicolae Herescu, adunate in volumele de tinerete Basmul celor patru zodii (1926) si Cartea cu lumina (1926), exprima nostalgia ruralitatii in forme ce denota si placerea livresca a unor complicate jocuri prozodice. 

Continutul lor aminteste de poezia lui I. Pillat. dar fara concretetea si materialitatea colorata a aceleia; in schimb, Nicolae Herescu acorda o atentie deosebita performantelor formale, adesea cautate (rime identice, aliteratii, ingambamente, jocuri de cuvinte bazate pe omonimie sau paronomaza). Cel mai adesea e folosit versul lung, dactilic, de sugestie clasicista, dar poetul recurge si la versul scurt, folcloric, sau agrementat cu rime proparoxitone si alte rafinamente culte. 

A scris si citeva bucati in proza (povestiri, schite, portrete caracterologice), publicate mai ales in revista Ramuri.

OPERA: Basmul celor patru zodii, f.l., 1926; Cartea cu lumina, Craiova, 1926; insemnari literare (1924-l926), Arad, 1926; Limba latina. indrumari, sfaturi practice, Bucuresti, 1930; Pentru clasicism. Fapte. Idei. Oameni. 1926-l936, Craiova, 1937; Destinul imparatesc al poetului. Bucuresti, 1939; Caete clasice, Bucuresti, 1941; Milliarium, I-lI, Bucuresti, 1936-l941; Bibliographie de la littera-ture latine.Pam, 1943; Catullo, Roma, 1943; Punti di vista sulla lingua di Tito-Livio, Roma, 1943; La poesie latine, Etude des structures phoniques, Paris, 1960; Bibliografia clasica in Romania, in colab. cu Maria Marinescu-Himu si C. E. Stoenescu (anii 1928-l939), f. 1., 1943; Ovidiana. Recherches sur Ovide, in colab. cu D. Adamesteanu, V. Cristea si E. Lozovan, Paris, 1958; Entretiens avec J. Marou-zeau, propos recueillis par ~, Catania, 1962; Style et hasard, Mtinchen, . Traduceri: Lirica lui Horatiu, antologie, trad. in metru modern, introducere si note de ~, Craiova, 1929; Plaut, Militarul ingimfat (Milles gloriosus). Bucuresti, 1941; Hora-tiu, Ana poetica. Iasi, 1943; Lirica latina, antologie, introducere si note de ~, Bucuresti, f.a.

Zaharia Stancu, scriitor și poet

Biografie

STANCU Zaharia, se naste la 5 oct. 1902, comuna Salcia, judetul Teleorman - moare in 5 dec. 1974, Bucuresti. 

Poet si prozator. 

Fiul lui Tudor Stancu Mitroi si al Mariei (n. Delcea Bratu), tarani. 

Dupa absolvirea claselor primare (1915), a fost ucenic la o tabacarie, argat, vinzator de ziare. Peregrinari prin Balcani (1917), povestite in Jocul cu moartea (1962), ajutor de arhivar la judecatoria din Tumu Magurele (1918-l920), elev la liceul din Rosiorii de Vede (1920-l922), functionar in capitala (1922-l923), unde se si stabileste. Bacalaureatul la Pitesti (1931). Urmeaza, o vreme, cursurile Facultatii de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti. 

Debuteaza, ca ziarist, in Victoria (1920), iar ca poet, in acelasi an, la Adevarul literar si artistic. Mai colaboreaza la Sagetatorul, Universul literar, Gindirea(d'm 1924). Frecventeaza cenaclul „Sburatorul", precum si acela condus de Mihail Dragomirescu . Debut editorial cu volum Poeme simple (1927), premiat de SSR. El insusi un fanatic al publicisticii, scoate revista Azi (1932-l934) si, impreuna cu Constantin Clonaru, Lumea romaneasca (1937-l939). Este, de asemenea, redactor la ziarul Credinta (1934), secretar de redactie si reporter la Tempo (1936) si director al Revistei romane (1941). Voi. de poezii, „talmacirile" din Esenin (1934), Antologia poetilor tineri (1934) fac din Zaharia Stancu un scriitor de prima linie, angajat cu pasiune in miscarea literara si sociala. 

Pamfletarul dinamitard nu se dezminte in romanele Taifunul (1937) si Oameni cu joben (1941), scrieri lipsite de valoare artistica. Pentru atitudinea antifascista este internat in iama lui 1943 in lagarul de la Tirgu Jiu (experienta evocata in volum Zile de lagar, 1945). Succes neasteptat cu romanul Descult (1948), publicat mai intii sub forma de foileton in Contemporanul. In numai doua decenii, ciclul epic al lui Darie prolifereaza intr-un numar impresionant de volum (unele ratate), de la Dulaii (1952) la Ce mult te-am iubit (1968). Scrierile sale au fost traduse in peste 130 de limba Premiul de Stat pe . Laureat al premiului „Herder" (1971). Inconformistul aprig de odinioara gaseste resurse de implicare in noile realitati sociale: director al Teatrului National (1946-l952 si 1958); redactor-sef la Gazeta literara (din 1954); presedinte al SSR (1947) si apoi al Uniunii Scriitorilor (1966; reales in 1968 si 1972); academician (1955); cunoaste in scurt timp toate onorurile politice la care putea aspira un scriitor roman angajat in acei ani.

fiind deputat in Marea Adunare Nationala (1948 si 1964) si intre 1964 si 1969, membru al Consiliului de Stat, al Biroului Consiliului National al Frontului Unitatii Socialiste si membru supleant al CC. al P.C.R. Revenirea la poezie, in ultimii ani de viata (Cintec soptit, 1970; Sabia timpului, 1972; Poeme cu luna, 1973) accentueaza caracterul biografic al unei opere intinse si inegale, dar unitara in substanta, alimentata de o viata agitata si mai ales de o inepuizabila energie de a scrie.

Daca romanele, incepind cu Descult (194%), i-au adus lui Zaharia Stancu un real prestigiu de prozator, intiia si ultima vocatie ramine poezia. incit pare indreptatita aceasta marturisire tirzie a autorului: „De la intrarea mea in literatura si pina astazi, totdeauna am incercat sa exprim in versuri ceea ce nu izbuteam sa exprim in proza." Poetul a publicat mult, peste zece volume, dar caracteristica principala a liricii sale e simplitatea si concizia formala. A debutat editorial o data cu Arghezi , prelungind apoi ecouri din Blaga si Pillat . il simtim insa mai aproape ca sensibilitate de poetii din „generatia razboiului". Zaharia Stancu scrie pe un ton firesc, nu face „literatura", versul are o cursivitate epica. Forma concentrata, la inceput, struneste un temperament patimas, „focos". Acut senzuala in premisele ei, o astfel de lirica, centrata energic pe „eu", se identifica paradoxal cu reveria vegetalului gratios. Imagini de un delicat fior bucolic sint extrase din senzatiile puternice, aspre, ale copilariei si adolescentei. Desi presupun o respiratie abrupta, sacadata, „poemele simple" ne releva un viguros poet al sevelor amare ale pamintului, al dragostei („pom rosu"), al infratirii cu natura si elementele. il inspira mai ales privelistile cimpenesti, adunind in fiecare vers multa lumina si miresme de ierburi crude, ce excita simturile. in ungherul cel mai ascuns, intim, erotica frusta reinvie gingasii uitate. Solidar cu lumea din care provine, Zaharia Stancu ar fi putut spune ca Esenin: „Sint ultimul poet al satului".

E mai putin derutat insa ca poetul rus, fiind de fapt un vizionar exaltat, iar increderea in poezie e totala. O considera o „iarba a fiarelor", puterea ei fiind aceea a farmecului. Dar, desi senine, extatice, versurile acestea in substanta lor sint triste. Un sentiment provocator al singuratatii emana nu din izolare, ci din firea de razvratit, de om al contrastelor, deschis cu timpul spre politic si istorie. La Zaharia Stancu aproape in orice imprejurare de aici inainte, eul devine o energie sociala de neinfrinat. „Golul", caruia ii dedica un ciclu intreg in volumul Albe (1973), nu-i inspira dezolare. Zaharia Stancu scrie o poezie vitalista, cosmica, a ritualurilor pagine, cu accente pe alocuri de psalmi arghezieni. Poemele par ca acumuleaza tot mai multa energie comprimata, care abia asteapta sa izbucneasca; versul lapidar cu greu o mai stapineste. 

Cintecul are un sunet mai aspru, soapta se preface, daca e sa-l credem pe poet, „in tunet". Simetrii gratioase alterneaza cu „gemete scrisnete chiote". Poemele ultime, „cintece soptite", evidentiaza un sentiment elegiac deloc apasator, feeric si grav in fata mortii, precum si ideea de impacare senina cu soarta. Desi se intoarce la romanta naiva, ceea ce presupune un vitalism micsorat, lirismul atinge acum o coarda metafizica. Fara sa fie un mare poet, in poezie Zaharia Stancu e intotdeauna egal cu sine insusi. Pe portiuni mici sau in totalitate, lirica sa are un ton inconfundabil. Descult (1948) e un roman liric, o fresca autobiografica extinsa la mediile sociale diverse, cu predilectie la satul de cimpie de la inceputul secolului XX. Cel care isi aminteste este Darie, un alter-ego al autorului. Aceasta scindare nu complica deloc naratiunea, fiindca nu se respecta nici o conventie literara. Prozatorul este la fel de frust ca poetul, n-are vreo preocupare cit de vaga de compozitie si mizeaza totul pe autenticitate, adica pe argumentul vietii, nu pe arta („literatura").

Lirismul nu face decit sa accentueze trasaturile dure ale tabloului si atmosfera de cosmar. ii este propriu lui Zaharia Stancu un realism al cruzimii, impregnat de exotism rural. Convingator e Darie si ca picaro al mediului citadin, unde e ucenic tabacar, baiat de pravalie la un magazin de pompe funebre si vinzator intr-o bacanie. Amestecul violent de tragic si comic, umor aprig nascut din caractere dirze, inflexibile, singularizeaza si mai mult aceasta scriere. Totul e zugravit in culori tari, pina si peisajul cimpiei; florile de salcim, de exemplu, nu toropesc simturile cu mirosul lor extatic, ci astimpara prozaic foamea. G. Calinescu detecta „un realism de pictor spaniol". Darie e mai mult o voce si mai putin o constiinta. El nu numai ca toate le stie, dar toate i se si intimpla. Este uimitor cit de multe i se intimpla lui Darie! Cu adevarat o constiinta e autorul, dar una refulata, neputindu-se niciodata desubiectiviza in intregime. Chiar confesiunea lui Darie este prea nervoasa ca sa n-o atribuim tot autorului. Sint vadite sarja, umoarea pamfletara si indirjirea stilistica.

Popa din sat e „boaita neagra", merge des in crisma, are copii timpiti, pe care-i trece clasa cu plocoane, aduce acasa de la biserica colacii cu carul si-i da la vite, nu la saraci, iar dupa infringerea rascoalei el face lista vinovatilor; un personaj de-a dreptul odios. Parca ne aflam pe alta lume. Nu mai putin fabuloasa, in acelasi registru epic de basm negativ, este si biografia lui Darie. De fapt, tot ce se intimpla in Descult contrariaza copilaria: pornirea fireasca spre joc se confrunta neverosimil cu teroarea foamei. in schimb, palide sint amintirile de scolar. Cu toate ca metoda de investigatie a tabloului social este — formal - introspectia, tocmai ce apartine numai lui Darie se uita cel mai repede. inceputul romanului e un strigat: „Tudoreee deschide poarta!". Citite insa mai atent, primele capitole sint in realitate pline de clisee samanatoriste, pentru a se insinua apoi din ce in ce mai puternic tema foamei. Rezulta, in totul, epopeea unei comunitati dezumanizate de foame - obsesia nationala a unui popor de tarani. Totul pare inventat, totul pare rupt direct din realitate.

Este echivocul teribil dintre rememorare si fictiune, dintre enorm si enormitate. Momentul epic de virf il constituie evocarea rascoalei, cu intuitia exacta a psihologiei gloatelor ridicate instinctiv la revolta si cu unele scene de cruzime bestiala. Nu sint crutati boierii, nu sint crutati nici taranii. in pintecele deschis cu fierul de plug al logofatului Filip Pisicu se toarna o mamaliga enorma, cit ar putea satura un sat intreg. Un taran, care furase trei rate si de frica le ingropase, e pus sa le manince, desi intrasera in putrezire. Daca boierii practica, nu tocmai eficient, supliciul infometarii maselor, imaginatia acestora sufera in acelasi sens o fixatie psihologica. De cosmar sint si alte episoade, fara legatura directa cu rascoala: la culesul viei taranilor li se pun botnite la gura ca animalelor, iar politaiul satului smulge marturisirea de crima cu o pisica virita in sinul celor anchetati. Un singur moment luminos: dragostea dintre Darie si tiganca Zambila. 

Adevarul e ca, dupa consumarea rascoalei, in ciuda numeroaselor interventii sociologice si etnografice, intensitatea epica scade brusc. Descult pare scris pe alocuri cu teza si mai ales cu minie. Redactat la persoana intii, romanul tradeaza totusi o conceptie epica omniscienta. Memoria lui Darie e supusa insistent la tot felul de constringeri: „- Darie, spui tu drept? iti aduci tu bine aminte?" „- [] Nu. Nimic n-am uitat"; intrebari totalitare, care cer raspunsuri totalitare. Cu adevarat zguduitoare este epica lui Zaharia Stancu numai cind nu se pierde, sub presiunea justitiara, sensul elementar al rememorarii, acela de a nu uita. Atit si nimic mai mult. Dar cind niste biete femei, cu o droaie de copii pe cap, vorbesc de „zavera" si de o alta rascoala a lui Tudor, careva sa vie, spectacolul epic incepe sa sufere. Inglobind ulterior si doua proze lirice, Florile pamintului (1954) si Iarba (1957), romanul a putut sa para „mai mult un poem al cimpiei, al voluptatii de a calca descult ierburile" (Al. Pini ). Cel putin Iarba e un inspirat poem de fertilitate, unic in toata literatura lui Zaharia Stancu Versiunea in trei tomuri, din 1960, mult diluata, se compune din Clopote si struguri, dezvoltind episodul culesului viei si alte doua nuvele memorabile (Grapa si Constandina), Printre stele, volum prolix, despre un vis al lui Darie cu pretentii naive de parabola si in sfirsit. Carul cu foc, care reproduce mai vechiul roman Dulaii (1952). Ciclul lui Darie continua prin Jocul cu moartea (1962), romanul cel mai curat epic al lui Zaharia Stancu Se povesteste „calatoria silita" a lui Darie prin Balcani, insotit de un personaj misterios. Diplomatul. Cei doi ratacesc prin sate macedonene si bulgare, pina ce un roman de dincolo ii trece Dunarea si ajung din nou la Bucuresti. Parcurg deci un itinerar simbolic, in cerc. Numai foamea aminteste de Descult. O peripetie rupta parca din basm e lupta lui Darie cu un sarpe („un sarpe ciudat, ca de pe alt tarim"). Alaturi de legatura secreta intre viciu si inocenta (Eugen Simion ), jocul atit de periculos cu moartea il maturizeaza deplin pe adolescentul Darie. 

Acesta nu mai e un simplu martor infirm, o mica vietate salbatica in conflict cu mediul, ci un picaro adevarat, un aventurier al constiintei. Ciclul epic inceput cu Descult se incheie cu Ce mult le-am iubit (1968), prilejuit de inmormintarea mamei lui Darie, un amplu monolog cu accente de „bocet metafizic". Ambitii exagerate de cronica social-politica manifesta Zaharia Stancu in Radacinile sint amare (2100 de pagini si injur de 500 de personaje), un memorial invers, aparut ca foileton saptaminal in Gazeta literara (1958). Cele cinci volume formeaza evident un roman fluviu, dar din fericire Zaharia Stancu a renuntat sa-l mai continue. Nu mai apare Darie, ci povesteste direct autorul tot faptele lui Darie. Procedeul, prea ostentativ publicistic, mistifica realitatea, iar pe de alta parte face imposibila orice mediere simbolica a evenimentului epic. Primele doua volume au fost rescrise in trilogia Vtntul si ploaia (1969), avindu-l in centrul actiunii pe comunistul Licu Oros, in timpul evenimentelor politice culminind cu alegerile din 1946; un esec si acesta, asemeni intregului ciclu al Radacinilor, din care s-a mai desprins Padurea nebuna (1963), roman remarcabil ca si Jocul cu moartea, un poem de dragoste si „al cimpiei scitice". Ultimul roman Satra (1968) este independent de celelalte. Autorul evoca, cu un ochi atent indeosebi la pitoresc, suferintele in vreme de razboi ale unei comunitati de tigani mutata in Transnistria. 

Un fior tragic autentic insufleteste intreaga poveste. Cu toate denivelarile sugerate, proza lui Zaharia Stancu izbuteste sa ne emotioneze si astazi, unele carti sint de neuitat. Putini prozatori romani au mai reusit ca experienta lor de viata, transpusa epic, sa concureze imaginatia, s-o intreaca chiar. A fost apropiat de Knut Hamsun, Maxim Gorki si Panait Istrati . Nimic insa nu-i poate pune in umbra putemica originalitate. Romanele mai cu seama par facute dintr-un numar limitat sau nelimitat (nu conteaza) de subiecte, repovestite mereu in alte contexte. Dimpotriva, important e ca toate aceste subiecte, sugestive si memorabile, sint ale lui Zaharia Stancu, si numai ale lui Zaharia Stancu 

OPERA: Poeme simple. Bucuresti, 1927 (ed. cu un cuvint inainte de S. Arghir, 1957); Antologia poetilor tineri, cu 55 chipuri de Margareta Sterian si o postfata de I. Pillat, Bucuresti, 1934; Albe, versuri, Bucuresti, 1937; Taifunul, roman. Bucuresti, 1937; Clopotul de aur, Bucuresti, 1939; Pomul rosu. Bucuresti, 1940; Iarba fiarelor. Bucuresti, 1941; Oameni cu joben, Bucuresti, 1941; Anii de fum, Bucuresti, 1944; Zile de lagar, Bucuresti, 1945; Secolul omului de jos, Bucuresti, 1946; Descult, roman, Bucuresti, 1948 (alte ed.: fascicola UI, 1949; 1950; 1952; MI, 1955; 1958; I-HI, 1960; 1962; 1964; 1966; 1971; cuvint inainte de D. Pacurariu, 1973; 1979; 1982); Calatorind prin URSS, note si impresii de drum. Bucuresti, 1950 (1951); Dulaii, roman, Bucuresti, 1952 (ed. II, 1953; ed. III, 1955; ed. IV,_ 1960); Florile paminlului. Bucuresti, 1954; insemnarile si amintirile unui ziarist, I; Sarea e dulce, II, Cefe de taur, Bucuresti, 1955; Iarba, Bucuresti, 1957; Poeme simple, Bucuresti, 1957; Radacinile stnt amare, I-IV, Bucuresti, 1958-l959 (voi. I reeditat, 1969); Clopote si struguri. Bucuresti, 1960; Printre stele. Bucuresti, 1960; Carul de foc, Bucuresti, 1960; Darie. Povestiri, Bucuresti, 1960; Cele mai frumoase poezii, Bucuresti, 1962; Jocul cu moartea, roman, Bucuresti, 1962; (ed. II, 1966; ed. III, 1968); Constandina, Bucuresti, 1962; Versuri, Bucuresti, 1962; Padurea nebuna, roman, Bucuresti, 1963 (ed. II, 1964; pref. de S. Damian, 1966; 1972); Satra, Bucuresti, 1968 (ed. II, 1969; ed. III, 1971); Ce mult te-am iubit, roman, Bucuresti, 1968; Opere, I, Bucuresti, 1968; Vintul si ploaia. Bucuresti, 1969; Cintec soptit, versuri, Bucuresti, 1970; Poveste de dragoste. Bucuresti, 1970; Scrieri, l-IX, Bucuresti, 197l-l979; Pentru oamenii acestui pamtnt. Articole, comentarii, interviuri, confesiuni 196I-I97I, Bucuresti, 1971; Sabia timpului, versuri, Bucuresti, 1972; Sa nu uiti Darie, antologie si pref. de Adriana Iliescu, Bucuresti, 1973; Poeme cu luna. Bucuresti, 1973; Triumful ratiunii. Bucuresti, 1973; Uruma, roman, Bucuresti, 1974; Viata, poezie, proza, Bucuresti, 1975.

REFERINTE CRITICE: E. Lovinescu, Istoria, III; Perpessicius, Mentiuni, II; G. Calinescu, Istoria; S. Cioculescu, Aspecte lirice; Perpessicius, Alte mentiuni; P. Georgescu, Pareri literare, 1964; E. Simion, Orientari in literatura contemporana, 1965; D. Micu - N. Manolescu, Literatura; Al. Oprea, Miscarea prozei, 1967; N. Manolescu, Metamorfozele; V. Cristea, Interpretari critice, 1971; V. Ardeleanu, „A uri", „a iubi", 1971; A. Martin, Poeti contemporani, II, 1971; Zaharia Stancu interpretat de, 1972; V. Bugnariu, Zaharia Stancu, 1974; Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 2, 1975; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 49, 1975; M. Zaciu, in Steaua, nr. 3, 1975; M. Ungheanu, in Luceafarul, nr. 37, 1976; Ov. Ghidirmic, Zaharia Stancu sau interogatia nesfirsita, 1977; V. Lipatti, in Romania literara, nr. 41, 1982; N. Carandino, in Viata Romaneasca, nr. 4, 1982; E. Manu, in Romania literara, nr. 41, 1982; P. Poanta, in Tribuna, nr. 17, 1984; Monica Spiridon, in Romania literara, nr. 26, 1986; M. Scarlat, in Viata Romaneasca, nr. 10, 1987; Mariana Ionescu, Introducere in opera lui Zaharia Stancu, 1987; Diana Cristev, in Manuscriptum, nr. 1; 2, 1988; Gh. Grigurcu, De la Eminescu; V. Rapeanu, in Romania literara, nr. 34, 1989.

Unii-mi Spun Ca Esti Inca Frumoasa

Unii-mi spun ca esti inca frumoasa
Eu nu te mai vad azi in nici-un fel
Altadata vietuiam in coliba
Si visam ca traim in castel

Poti sa ma duci intr-o vale adanca
Si sa-mi spui ca ma porti pe campie
Ori despre-un crang de marunte vlastare
Sa-mi spui ca-i o batrana vlasie

Nu stiu in ce parte se afla apusul
Nici rasaritul incotro vine
Unii-mi spun cu cat esti mai orb
Cu-atat lumea o vezi mai bine

Nu-mi mai vad nici macar mainile
Cand le duc la gura sa mi le musc
Altadata ocheam Steaua Polara
Si trageam in ea s-o impusc 

Tu, inimă cuminte, blând miel prior în soare

Tu, inimă cuminte, blând miel prior în soare,

Pe pajişte, sprinţar, în primăvara nouă

Nu cauta să sorbi lumină din izvoare,

Ci potoleşte-ţi setea cu boabe mici, de rouă.

Tu, gând, hulub rotund cu aripile albe,

Nu bizui să sfâşii înaltul cu vultanii,

Ci zborul jucăuş ţi-l despleteşte-n salbe

Prin preajma casei unde te petrecură anii.

Tu, glas, nu mai cerca să plângi în limbi de clopot,

Ci, gureş ca pârâul când şerpui printre flori,

Culege-le mireasma şi spune-le în şopot

Poveşti cu stele care s-aprind şi mor în zori...

Hai cu mine

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

Acolo vom găsi grâu de aur,

Fiecare fir va avea o mie de spice,

Fiecare spic va avea o mie de boabe.

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

Acolo vom găsi struguri albaştri,

Fiecare butaş va avea o mie de struguri,

Fiecare strugure o mie de boabe,

Fiecare bob o mie de butii de must.

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

Acolo vom găsi păduri uriaşe,

Păduri de plopi cu creştetu-n cer,

Păduri de stajar cu rădăcinile

Înfipte adânc până la miezul planetei.

Acolo vom găsi trista mea dragoste,

Pătimaşa mea dragoste o vom găsi

Culcată în iarba coaptă de soare

Ori poate culcată pe un nor alburiu,

Pe un nor de argint alburiu...

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

TEATRU/FILM 5 Decembrie

SFATURI UTILE 5 Decembrie

Adevarul despre paine

Generalitati

Painea este un aliment de baza, pe care il consuma zilnic oamenii din intreaga lume. Painea este folosita la fiecare masa, in diverse feluri. La micul dejun painea se mananca prajita, face parte din sandwichuri si se serveste la pranz alaturi de diverse preparate culinare.

De-a lungul timpului, painea a fost o sursa principala de hrana. Cu toate acestea, putini oameni stiu ce contine painea sau ce produse de panificatie trebuie sa aleaga pentru o sanatate si nutritie optima.

Multe produse de panificatie care sunt promovate ca fiind naturale sau sanatoase contin ingrediente si aditivi care pot fi daunatori pentru sanatatea unei persoane. Cei mai multi oameni consuma aceste produse fara sa citeasca informatiile nutritionale sau ingredientele de pe eticheta acestora.

Prin consumul excesiv de produse de panificatie, in lipsa altor produse alimentare, organismul este privat de multe vitamine si minerale, inclusiv fier si acid folic.

Cuprins articol

1.  Generalitati

2.  Painea si kilogramele in plus

3.  Painea si diabetul zaharat de tip 2

4.  Painea si intoleranta la gluten

5.  Ce inseamna consum in exces de paine

6.  Cum sa alegeti cea mai buna paine

7.  Articole similare

Painea si kilogramele in plus

Daca o persoana agreaza produsele de panificatie si este supraponderala, obiceiul de a consuma paine ar putea fi o parte din problema de control a greutatii. In general, se face exces de paine si alte cereale rafinate. Cand unei persoane ii este foame, este obosita, stresata are tendinta de a consuma mai degraba produse de panificatie de cat morcovi, de exemplu. Problema este ca, cu cat o persoana mananca mai multa paine, cu atat isi doreste sa consume mai multa.

Deseori, painea alba, biscuitii, covrigii si cerealele rafinate sunt principalele produse alimentare cu care trebuie sa lupte cei care doresc sa-si mentina greutatea. Totusi, cerealele integrale sunt un tip de hrana care, de obicei, este inclusa in dietele pentru slabit.

In urma unui studiu, oamenii care urmau o dieta care presupunea consumul unui numar redus de calorii, au inclus cerealele integrale, cum ar fi painea integrala de grau.

Acestia au pierdut o mare parte din grasimea acumulata in jurul abdomenului comparativ cu cei care au mancat doar cereale rafinate, deoarece acestea ofera mai multe vitamine, minerale si fibre decat cele prelucrate. Totusi, inclusiv in cazul painii integrale de grau, daca se exagereaza se pot acumula kilograme in plus.

Painea si diabetul zaharat de tip 2

Unele cercetari asociaza painea cu riscul crescut de declansare a diabetului zaharat de tip 2, care este caracterizat prin prezenta unor valori anormal de ridicate in sage. Daca boala nu este tratata, se va ajunge la deteriorarea vaselor de sange si a organelor.

Consumul oricaror feluri de carbohidrati ridica nivelul de zahar din sange, determinand eliberarea de insulina. Zaharurile si cerealele rafinate cresc valorile zaharului din sange mai repede decat carbohidratii complecsi care se gasesc in produsele alimentare, inclusiv legumele si verdeturile.

Carbohidratii complecsi sunt digerati mai lent, iar capacitatea lor de a determina ridicarea brusca a nivelului de glucoza din sange este limitata. La persoanele cu diabet zaharat de tip 2, celulele rezista la insulina, iar valoarile glucozei si insulinei din sange vor fi majore.

Ca urmare a suprasolicitarii, celulele care furnizeaza insulina se vor deteriora, iar organismul poate opri in cele din urma, productia de insulina. Cercetari stiintifice au demonstrat ca reducerea consumului de alimente care contin cereale rafinate ajuta la prevenirea diabetului de tip 2.

Painea integrala de grau are mai multe fibre decat cea rafinata, si ajuta la incetinirea absorbtiei de carbohidrati consumati la aceeasi masa sau gustare.

Painea si intoleranta la gluten

S-a considerat mult timp ca painea are un efect negativ asupra sanatatii. In prezent, produsele de panificatie sunt blamate de multe ori in presa, din cauza consecintelor glutenului care se regaseste in grau, secara si orz.

Persoanele care sufera de boala celiaca nu pot tolera glutenul, intrucat sistemul lor imunitar il identifica gresit ca fiind periculos si se declanseaza o reactie concretizata intr-un atac asupra propriilor tesuturi ale organismului. In cazul acestei conditii sunt afectate vilozitatile intestinale, iar nutrientii din alimentele consumate sunt dificil de absorbit.

Persoanele care sufera de boala celiaca trebuie sa evite orice sursa de gluten. In situatia multor oameni care raporteaza problemele de sanatate, inclusiv stomac deranjat, balonare si oboseala cauza principala este sensibilitatea sau intoleranta la gluten.

De aceea, persoanele care banuiesc ca alimentele care contin gluten sunt cele care declanseaza manifestari neplacute, ar trebui sa inceteze consumul acestora. Iar daca se confirma ca glutenul este cauza simptomelor, cu ajutorul unui nutritionist se poate schita un plan alimentar personalizat care va ajuta la eliminarea problemelor de sanatate.

Ce inseamna consum in exces de paine

O dieta poate fi sanatoasa si fara sa contina paine, atata timp cat produsele de panificatie vor fi inlocuite cu fasole, orez brun si alte cereale integrale, fructe si legume.

Daca nu exista nici un motiv pentru a inlatura produsele de panificatie din alimentatie, este important de stabilit ce cantitate de paine este indicata intr-o dieta echilibrata.

Persoanele care vor consuma zilnic 2000 de calorii au nevoie de aproximativ sase portii pe zi de produse care contin cereale integrale. O chifla mica contine aproximativ 100-150 grame de boabe care ar trebui sa acopere necesarul de cereale pentru a doua zi. Daca aceasta chifla nu contine cereale integrale va fi dificil ca sanatatea sa fie sustinuta de consumul de cereale.

Cum sa alegeti cea mai buna paine

Iata cateva sfaturi care pot fi utile atunci cand o persoana alege painea pe care o va manca
- cumparati painea care contine cereale integrale - aceasta trebuie sa contina grau integral sau ovaz integral.
- achizitionati produse de panificatie din cereale integrale care au gramaj redus - este de preferat sa se consume portii mici de produse de panificatie, dar de calitate.
- nu alegeti painea dupa culoare - multe tipuri de paine din cereale integrale au o culoare usor mai intunecata decat painea alba dar unii producatori pot adauga melasa si colorant alimentar la produsele rafinate pentru ca acestea sa aiba o culoare mai inchisa. Se vor verifica intotdeauna ingredientele, pe eticheta produselor.
- produse de panificatie bogate in fibre - se vor consuma mai ales tipurile de produse de panificatie care vor contine cel putin trei grame de fibre per portie.

GÂNDURI PESTE TIMP 5 Decembrie