6 DECEMBRIE 2017

La mulți ani purtătorilor numelui Sf Ier Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni.

Multă sănătate și împlinirea tuturor dorințelor de mai bine! 

Aceleași gânduri și pentru fiul meu Adrian Nicolae.

Un anunț trist de ultimă oră: astăzi 5 Decembrie 2017, în jurul orei 13.00, ora României inima ultimului șef de stat din vremea celui de al doilea război mondial, Majestatea Sa Regele Mihai I a încetat să mai bată! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace! Va fi depus la Castelul Peleș și înmormântat la Curtea de Argeș.

RELIGIE ORTODOXĂ 6 Decembrie

Sf Ier Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni (dezlegare la pește)

Pe făcătorul cel mare de minuni, ajutătorul cel grabnic şi mijlocitorul cel prea ales către Dumnezeu, pe arhiereul lui Hristos, Nicolae, l-au odrăslit părţile Lichiei, în cetatea ce se numeşte Pătară, din părinţi cinstiţi şi de bun neam, dreptcredincioşi şi bogaţi. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona. Această binecuvântată pereche, petrecând cu bună credinţă în însoţirea cea legiuită şi împodobindu-se cu obiceiul cel bun, pentru viaţa lor cea plăcută lui Dumnezeu şi pentru multele milostenii şi faceri de bine mari, s-au învrednicit a odrăsli această odraslă sfântă - singuri ei fiind rădăcină sfântă - şi s-a făcut cum zice psalmistul : Ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care şi-a dat rodul său la vremea sa. Deci, născând pe acest dumnezeiesc prunc, l-a numit Nicolae, care se tâlcuieşte "biruitor de popor"; şi cu adevărat s-a arătat biruitor al răutăţii, aşa binevoind Dumnezeu spre folosul de obşte al lumii.

    După acea naştere, maica sa Nona a rămas stearpă, până la dezlegarea din legăturile cele trupeşti, mărturisind singură firea că nu este cu putinţă a se mai naşte alt fiu ca acela, ca numai pe acesta să-l aibă şi întâi şi pe urmă, care din pântecele maicii sale s-a sfinţit cu darul cel de Dumnezeu insuflat. Căci n-a început a vieţui decât cinstind pe Dumnezeu cu bună cucernicie, nici n-a început a suge ţâţa, făcând minuni din pruncie, nici nu s-a deprins mai întâi a mânca, ci a posti. Căci după naşterea sa, fiind în baie, a stat trei ceasuri pe picioarele sale, singur de sine, nesprijinindu-l nimeni, dând prin această stare, cinste Sfintei Treimi, Căreia mai pe urmă avea să-i fie mare slujitor şi întîi-stătător. Când se apropia de pieptul maicii sale, se cunoştea a fi făcător de minuni, hrănindu-se nu după obiceiul pruncilor celorlalţi - pentru că numai din ţâţa cea dreaptă sugea lapte - având să dobândească cu cei drept-credincioşi starea cea de-a dreapta. Apoi a început a fi şi postitor ales, căci miercurea şi vinerea numai o dată sugea lapte din ţâţa şi atunci seara, după săvârşirea obişnuitei rugăciuni creştineşti, de care lucru părinţii lui se mirau foarte şi se minunau şi mai dinainte pricepeau ce fel de postitor va fi Nicolae mai pe urmă. Acel obicei de a posti, deprinzându-l Fericitul din scutece şi l-a păzit în toată viaţa sa, până la fericitul său sfârşit, petrecând miercurea şi vinerea în post. Deci crescând pruncul cu anii, creştea împreună şi cu înţelegerea şi cu obiceiurile cele bune, pe care le învăţa de la părinţii săi cei buni; fiind că o holdă roditoare, care primeşte în sine sămânţa învăţăturii celei bune, care odrăsleşte şi aduce în toate zilele roade noi de fapte bune.

    Sosind vremea de şcoală, a fost dat la învăţătura dumnezeieştii Scripturi, iar el cu agerimea cea firească a minţii şi cu povăţuirea Sfântului Duh, în puţin timp, a ajuns la multă înţelepciune. Apoi, atât de mult a sporit în învăţătura cărţii, pe cât era de trebuinţă bunului cârmaci al corăbiei lui Hristos şi păstorului celui iscusit al oilor celor cuvântătoare. Deci, făcându-se desăvârşit în cuvântul învăţăturii, s-a arătat desăvârşit şi în lucrul vieţii; de la prietenii deşarte şi de la vorbe nefolositoare cu totul se abătea şi a vorbi cu femeile sau a căuta cu ochii la faţa femeiască, foarte mult se ferea, căci fugind, se depărta de petrecerea împreună cu femeile.

    Având adevărată înţelepciune şi minte curată, de-a pururea vedea pe Dumnezeu şi totdeauna zăbovea în sfintele biserici, după cum zice proorocul: Voit-am a fi lepădat în casa Dumnezeului meu. De multe ori, câte o zi întreagă şi câte o noapte, petrecând în rugăciunile cele gânditoare de Dumnezeu şi în citirea dumnezeiştilor cărţi, învăţa înţelegerea cea duhovnicească şi se îmbogăţea cu dumnezeieştile daruri ale Sfântului Duh, cu care se pregătea pe sine locaş vrednic, precum este scris: Voi sunteţi biserica lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu vieţuieşte în voi.

    Deci tânărul cel îmbunătăţit şi curat, având în sine Duhul lui Dumnezeu, se arăta cu totul duhovnicesc, arzând cu duhul şi slujind Domnului cu frică, încât nu se vedea la dânsul nici un fel de nărav tineresc, ci numai obiceiurile omului bătrân pentru care tuturor s-a făcut minunat şi slăvit. Căci precum omul cel bătrân, dacă are obiceiul celor tineri, este luat în râs de toţi, tot aşa şi tânărul, dacă are năravul bărbatului celui bătrân, se cinsteşte de toţi cu mirare; pentru că sunt nepotrivite tinereţile pentru bătrâneţe, dar cinstite şi frumoase sunt bătrâneţile în tinereţe.

    Fericitul Nicolae avea un unchi episcop cu acelaşi nume ca şi dânsul. Unchiul său, văzând pe nepot sporind în viaţă cu fapte bune şi cu totul înstrăinându-se de lume, a sfătuit pe părinţii lui să-l dea să slujească lui Dumnezeu. Iar ei nu s-au lepădat a dărui pe fiul lor Domnului, pe care ei l-au primit ca pe un dar de la dânsul. Pentru că scrie în cărţile cele vechi pentru dânşii, cum că fiind neroditori şi deznădăjduindu-se de a mai avea copii, cu multe rugăciuni, cu lacrimi şi cu multe milostenii au cerut de la Dumnezeu pe acest fiu; iar ei l-au dat în dar Celui ce l-a dăruit pe dânsul.

    Primind episcopul pe "tânărul bătrân", care avea înţelepciunea ca o cărunteţe şi viaţa cea mai curată, l-a suit pe treptele cele sfinţite ale preoţiei, iar când s-a hirotonisit, episcopul întorcându-se către poporul care era în biserică şi umplându-se de Duhul Sfânt, a proorocit zicând: "Iată, fraţilor, văd un nou soare răsărind marginilor pământului, arătându-se către cei întristaţi ca o milostivă mângâiere. O! fericită este turma care se va învrednici a avea pe acest păstor! Căci acesta va paşte bine sufletele celor rătăciţi şi la păşunea buneicredinţe îi va aduce pe dânşii; apoi se va arăta şi ajutător fierbinte celor ce sunt în nevoi". Această proorocire s-a împlinit mai pe urmă, precum vom arăta în istorisirea ce o vom face.

    Deci, primind Sfântul Nicolae asupra sa treapta preoţiei, adăuga osteneală la osteneală, petrecând în post şi în neîncetate rugăciuni, iar cu trupul său cel muritor sîrguindu-se a urma celor fără de trupuri. Astfel, vieţuind întocmai ca îngerii, din zi în zi înflorea mai mult cu podoaba sa cea sufletească şi se arăta vrednic de cârmuirea Bisericii.

    În acea vreme unchiul său, episcopul Nicolae, vrând a se duce în Palestina ca să se închine acolo sfintelor locuri, a încredinţat toată cârmuirea bisericii nepotului său. Deci acesta, împlinind locul aceluia, avea toată purtarea de grijă pentru rânduiala bisericilor, ca şi episcopul unchiul său. În acea vreme, părinţii fericitului, părăsind această viaţă vremelnică, s-au mutat la cea veşnică, iar Sfântul Nicolae, rămânând moştenitorul averii lor, a împărţit-o celor săraci. Pentru că nu se uita la bogăţia ce curge alăturea, nici se îngrijea pentru înmulţirea ei; ci, lepădându-se de toate poftele lumeşti, se sârguia cu toată osârdia a se uni cu Dumnezeu, către care grăia: Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu; învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu; către Tine sunt aruncat din pântecele maicii mele, Dumnezeul meu eşti Tu. Deci mâna lui era întinsă către săraci, ca un râu cu apă multă ce curge cu îndestulare.

    Pentru că multele lui milostenii să fie mai cu lesnire cunoscute, să arătăm una şi anume: Era un bărbat în cetatea aceea, dintre cei slăviţi şi bogaţi, care mai pe urmă a rămas sărac şi neslăvit, căci viaţa veacului acestuia este nestatornică. Bărbatul acela avea trei fete foarte frumoase şi acum, fiind lipsit de toate cele de trebuinţă, nu avea nici hrană, nici îmbrăcăminte şi cugetă să-şi dea fetele sale spre desfrânare, iar casa sa să o facă casă necurată, pentru sărăcia lui cea mare, ca doar astfel să aibă ceva de folos şi să câştige pentru el şi fetele sale îmbrăcăminte şi hrană. Vai, în ce fel de gânduri necuvioase alungă pe om sărăcia cea mare! Deci bătrânul acela fiind în astfel de cugete rele şi gândul său cel rău vrând acum a-l aduce cu ticăloşie în fapt, Dumnezeu Care nu voieşte a vedea în pierzare firea omenească, ci cu iubire de oameni, se pleacă spre nevoile noastre, a pus bunătate în inima plăcutului Său, Sfântul Nicolae şi l-a trimis spre ajutor către bărbatul care era să piară cu sufletul, prin însuflare tainică, mângâind pe cel ce era în sărăcie şi scăpându-l din căderea păcatului.

    Deci, auzind Sfântul Nicolae de lipsa cea mare a bărbatului aceluia şi prin dumnezeiască descoperire înştiinţându-se de cugetarea lui cea rea, i-a părut foarte rău pentru dânsul şi a cugetat că astfel cu mâna sa cea făcătoare de bine, să-l răpească împreună cu fetele sale ca din foc de la sărăcie şi de la păcat. Însă n-a vrut să fie de faţă cu bărbatul acela, ca să-i spună despre facerea sa de bine, ci, în taină a cugetat să-i dea aceluia milostenia sa cu îndurare. Şi aceasta vrea s-o facă pentru două pricini: întâi ca să scape de slava omenească, pentru că ţinea seama de ce zicea Evanghelia: Luaţi aminte, să nu faceţi milostenia voastră înaintea oamenilor; şi, al doilea, ca şi pe bărbatul acela, care odinioară era bogat iar acum ajunsese în mare sărăcie, să nu-l ruşineze, căci ştia că sunt grele unele ca acestea, celor ce din bogăţie şi din slavă cad în sărăcie, fiindcă se ruşinează sufletele acelora, aducându-le aminte de bogăţia cea mai dinainte. Pentru aceasta, a gândit a face aşa, după cuvântul lui Hristos: Să nu ştie stânga ta, ce face drepta ta. Căci atât de mult fugea de slava omenească, încât chiar de acela căruia îi făcea bine se sârguia a se tăinui pe sine.

    Aşadar, luând o legătură mare de galbeni, a mers în miezul nopţii la casa acelui bărbat şi, aruncând-o înăuntru pe fereastra acelei case, degrabă s-a întors la casa sa. Dimineaţă, sculându-se bărbatul şi aflând legătura, a dezlegat-o şi văzând galbenii s-a înspăimântat, căci socotea că este vreo nălucire, temându-se că nu cumva aurul ce vedea să fie vreo înşelăciune, de vreme ce nu aştepta de la nimeni şi de nicăieri vreun făcător de bine. Drept aceea, întorcând galbenii cu vârful degetului, privea cu dinadinsul şi cunoscând că este adevărat, se veselea şi se minuna, iar de bucurie, plângea cu lacrimi fierbinţi şi, cugetând mult în sine cine i-ar fi făcut lui o asemenea facere de bine, nu se dumirea. Deci, socotind a fi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, îi mulţumea neîncetat, dând laudă Domnului Celui ce se îngrijeşte de toţi. Apoi îndată pe una din fetele sale, pe cea mai mare, a măritat-o după un bărbat şi i-a dat aurul cel primit din destul pentru zestrea ei.

    Despre aceasta înştiinţându-se minunatul Nicolae, că a făcut după voia lui, bărbatul acela, i-a părut bine. Şi iarăşi se arăta gata a face aceeaşi milă cu a două fiică a bătrânului, sîrguindu-se a păzi şi pe fecioara aceasta prin nunta legiuită de păcatul cel fărădelege. Deci, pregăti şi altă legătură de galbeni, asemenea cu cealaltă şi, peste noapte, ferindu-se de toţi, a aruncat-o pe aceeaşi fereastră, în casa bătînului aceluia.

    Dimineaţă, sculându-se acel om sărac, a găsit iarăşi aur, asemenea ca întâia oară. Apoi a început a se minuna şi de acela şi, căzând cu faţa la pământ, cu lacrimi fierbinţi mulţumea, zicând: "Dumnezeule, voitorul milei şi chivernisitorul mântuirii noastre, care mai întâi m-ai răscumpărat cu Sângele Tău şi acum casa mea şi pe fiicele mele izbăvindu-ne prin aur din cursă celui rău, Însuţi arată-mi pe cel ce slujeşte voii Tale celei milostive şi bunătăţii Tale celei iubitoare de oameni. Arată-mi pe îngerul Tău cel pământesc, pe cel ce ne păzeşte pe noi de pierderea păcatului, ca să ştiu cine este unul ca acela, care ne scoate pe noi din sărăcia ce ne întristează şi care ne izbăveşte de gândurile cele rele, că iată, după mila Ta, Doamne, cu îndurarea cea făcută în taină, cu mâna plăcutului al Tău, voi da şi pe a doua fiică a mea cu nuntă legiuită după bărbat şi aşa voi scăpa de cursele diavolului, care vrea prin câştig necurat să-mi aducă mare pierdere.

    Apoi bărbatul acela, rugându-se Domnului şi mulţumind bunătăţii Lui, a făcut nuntă şi fiicei sale de a doua, având nădejde în Dumnezeu - căci neîndoită nădejde şi-a pus în El - cum că va purta grijă şi pentru a treia fiică a lui şi-i va da şi acesteia să aibă vieţuitor iubit, după lege, trimiţându-i iarăşi aur din destul, tot cu acea mină făcătoare de bine. De aceea, nu dormea noaptea străjuind, ca să poată simţi pe făcătorul de bine şi să se învrednicească a vedea de unde îi aduce aurul acela. Şi iată, nu după multă vreme, a sosit cel aşteptat. Căci a venit şi a treia oară plăcutul lui Hristos, Nicolae şi, ajungând la locul cel obişnuit, tot aşa a aruncat o legătură de galbeni pe aceeaşi fereastră şi îndată s-a întors la casa sa. Tatăl fecioarelor găsind aurul aruncat pe fereastră, a alergat îndată cât putea în urma celui ce se întorcea la casa sa, pe care, ajungându-l şi cunoscându-l cine este - căci sfântul nu era necunoscut pentru fapta lui cea bună şi pentru neamul lui cel luminat -, a căzut la picioarele lui, sărutându-le şi numindu-l izbăvitor, ajutător şi mântuitor sufletelor, celor ce ajunseseră întru pierderea cea mai de pe urmă. Apoi zise: "De nu m-ar fi ridicat pe mine Domnul cel mare întru milă, prin îndurările tale, de mult aş fi pierit eu, ticălosul tată, împreună cu fiicele mele, prin căderea în focul Sodomei, vai mie! Şi iată, acum prin tine suntem mântuiţi din amara cădere în păcat". Acestea şi mai multe grăia cu lacrimi către sfânt. Iar el abia l-a ridicat pe picioare şi cu jurământ a zis aceluia, că în toată viaţa lui să nu spună nimănui ceea ce s-a făcut. Apoi sfântul, spunând multe spre folosul omului aceluia l-a trimis la casa sa.

    Iată una din faptele cele multe ale milostivirii ale Sfântului Nicolae, ce s-a povestit aici, ca să cunoască oricine cât era de milostiv către cei săraci. De s-ar fi povestit milele lui una câte una şi câte îndurări a arătat către cei săraci, pe câţi flămânzi a hrănit, pe câţi goi a îmbrăcat şi pe câţi a răscumpărat de la datornici, apoi nici vremea n-ar fi de ajuns a le povesti.

    După aceasta Cuviosul Părinte Nicolae a voit a se duce în Palestina, spre a vedea Sfintele Locuri şi a se închina acolo, unde a umblat trupeşte Domnul nostru Iisus Hristos, cu prea curatele Sale picioare. Deci, plutind corăbierii împrejurul Egiptului şi neştiind ce avea să li se întâmple, Sfântul Nicolae, care era împreună cu dânşii, vedea mai bine că are să fie întuneric, vifor şi lovire de vânturi cumplite. Apoi le spuse că, mai înainte a văzut pe vicleanul vrăjmaş intrând în corabie, vrând să o scufunde împreună cu oamenii. După aceea a năvălit asupra lor o furtună mare, fără veste şi ridicându-se un nor, s-a făcut vifor pe mare. Iar cei ce pluteau s-au temut foarte mult de groaza morţii şi rugau pe Sfântul Nicolae să le ajute şi să-i izbăvească de nevoia cea fără de veste ce căzuse asupra lor zicând: "Sfinte al lui Dumnezeu, de nu ne vei ajuta cu rugăciunile tale către Dumnezeu, îndată ne vom cufunda în această adâncime şi vom pieri". Iar el, zicându-le să îndrăznească şi să-şi pună nădejdea în Dumnezeu şi fără îndoială să aştepte grabnică izbăvire, însuşi a început cu sârguinţă a se ruga către Domnul. Şi îndată s-a liniştit marea şi toată groaza s-a prefăcut în bucurie, iar ei, trecând necazul, s-au bucurat mult şi au mulţumit lui Dumnezeu şi plăcutului său, Sfântului Nicolae şi foarte mult se minunau de proorocirea furtunii şi de scăparea nevoii.

    Tot atunci, unul din corăbieri s-a suit în vârful catargului, precum este obiceiul celor ce îndreptează corabia, şi, când era să coboare de acolo, a alunecat de sus şi a căzut în mijlocul corăbiei, zăcând fără suflet. Iar Sfântul Nicolae, mai înainte de a-l chema în ajutor, l-a înviat cu rugăciunea pe acel om şi, nu ca pe un mort, ci ca pe cel cuprins de somn, l-a sculat şi l-a dat viu corăbierilor. Apoi, ridicând toate pânzele şi fiind vânt cu bună sporire, au plutit în linişte şi au sosit la limanul Alexandriei, unde plăcutul lui Dumnezeu, Sfântul Nicolae, a tămăduit pe mulţi bolnavi. Izgonind diavolii din oameni şi pe mulţi necăjiţi mângâind, a pornit iarăşi pe cale spre Palestina şi ajungând la Sfânta Cetate a Ierusalimului, s-a suit la Golgota, unde Hristos Dumnezeu a lucrat mântuirea neamului omenesc, întinzându-Şi pe Cruce prea curatele Sale mâini. Acolo a înălţat fierbinţi rugăciuni din inimă sa, care ardea de dragoste, dând mulţumire Mântuitorului nostru. Apoi, a înconjurat toate sfintele locuri, făcând multe închinăciuni pretudindeni. Iar când era să intre noaptea în sfânta biserică la rugăciune şi uşile erau închise, s-au deschis singure, dând intrare aceluia, căruia, chiar porţile cereşti îi erau deschise.

    Zăbovind în Ierusalim vreme îndelungată, se pregătea a merge în pustie, dar, printr-un glas dumnezeiesc de sus, a fost sfătuit să se întoarcă în patria sa. Pentru că Dumnezeu, Cel ce toate le rânduieşte spre folosul sufletelor noastre, nu vrea să fie ascunsă sub obrocul pustiei acea făclie, pe care o pregătise să fie pusă în sfeşnicul mitropoliei din Lichia. Deci, aflând o corabie, s-a tocmit cu corăbierii să-l ducă în patria sa.

    Aceştia au gândit însă să facă lucrul cu vicleşug, adică să îndrepteze corabia lor în altă parte, nu spre Lichia. După ce s-a aşezat în corabie, plecând de la mal, Sfântul Nicolae a văzut că corabia nu pluteşte spre patria sa. Atunci degrabă a căzut la picioarele corăbierilor şi-i rugă să îndrepteze calea spre Lichia, dar ei, nebăgându-l în seamă, mergeau în partea unde gândeau ei, neştiind că Dumnezeu nu va lăsa pe plăcutul Său să fie în mâhnire. Deci, suflând un vifor împotrivă, a întors corabia în altă parte şi degrabă a dus-o în Lichia, iar pe corăbieri îi îngrozea cu nevoia cea mai mare. Aşa Sfântul Nicolae, cu puterea lui Dumnezeu fiind dus pe mare, a sosit în patria sa. El însă, fiind fără de răutate, n-a făcut nici un rău acelor vrăjmaşi, nici s-a pornit spre mânie şi nici măcar vreun cuvânt aspru nu le-a zis, ci cu binecuvântare i-a liberat în părţile lor. Iar el a mers în mănăstirea pe care o zidise moşul său, episcopul Pătarelor şi o numise Sfântul Sion. Acolo, Sfântul Nicolae s-a arătat foarte iubit tuturor fraţilor, care, cu mare dragoste, primindu-l ca pe îngerul lui Dumnezeu, se îndulceau de cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate şi se foloseau de viaţa lui, cea întocmai ca a îngerilor şi urmau obiceiurile lui cele bune, cu care împodobise Dumnezeu pe credinciosul robul Său.

    Aflând Sfântul Nicolae în această mănăstire viaţă liniştită şi loc mai lesnicios pentru gândurile sale către Dumnezeu, ca un liman de linişte, nădăjduia că şi cealaltă vreme a vieţii sale să o petreacă acolo. Dar Dumnezeu îi arăta calea, voind ca acea comoară bogată, a tuturor faptelor bune, cu care avea să se îmbogăţească toată lumea, să nu fie ascunsă, ca într-o ţarină acoperită de pământ, într-o mănăstire deosebită şi într-o cameră mică închisă; ci să fie la vederea tuturor, ca prin acea comoară duhovnicească, să se facă neguţătorie duhovnicească, care pe multe suflete le va afla.

    Astfel sfântul, stând odată la rugăciune, a auzit un glas de sus: "Nicolae, să intri în nevoinţa poporului, dacă doreşti să fii de Mine încununat". Acest glas auzindu-l, Nicolae s-a spăimântat şi cugetă întru sine: Ce voieşte glasul acela şi ce cere Domnul de la dânsul? Şi iarăşi auzi glas, spunându-i: "Nicolae, nu este aceasta holdă pe care trebuie să Mi-o aduci roadă şi pe care o aştept de la tine; ci întoarce-te către oameni, ca să se preamărească prin tine numele Meu". Atunci Sfântul Nicolae a cunoscut voia lui Dumnezeu, ca, lăsând liniştea, să meargă să slujească la mântuirea omenilor. Deci cugeta încotro se va duce: la patria sa, în cetatea Pătară, la cunoscuţi, sau în altă parte. Dar, temându-se şi fugind de slava omenească cea deşartă, a gândit să se ducă în altă cetate, unde nu-l va cunoaşte nimeni.

    În acea latură a Lichiei este o cetate slăvită, care se numeşte Mira, mitropolia Lichiei. Deci, într-acea cetate a venit Sfântul Nicolae, fiind condus de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, încât nimeni nu-l ştia. Acolo trăia ca unul din săraci, neavând unde să-şi plece capul. El nu se ducea decât în casa Domnului, având liman numai pe Dumnezeu.

    În acea vreme, s-a mutat la Dumnezeu arhiereul cetăţii Mira, Ioan arhiepiscopul şi mai întâi şezător pe scaun în toată ţara Lichiei. Atunci s-au adunat toţi episcopii ţării aceleia, în Mira, ca să aleagă un bărbat vrednic pentru acel scaun. Deci, fiind acolo bărbaţi cinstiţi şi cu bună înţelegere, erau nedumeriţi între ei, pe care să-l aleagă. Unii, fiind porniţi din râvna dumnezeiască, au zis că lucrul acela nu este al alegerii omeneşti, ci al rânduielii lui Dumnezeu. Deci se cuvine a se face rugăciune pentru aceasta, ca însuşi Domnul să arate cine este vrednic să primească o treaptă ca aceasta şi să fie păstor peste toată Lichia.

    Toţi, ascultând acel sfat bun, au făcut rugăciune cu sârguinţă şi cu post. Iar Domnul, făcând voia celor ce se tem de El şi ascultând rugăciunea lor, a descoperit bunăvoirea Sa, unuia din episcopii aceia care era mai bătrân, într-acest chip; stând el la rugăciune, i s-a arătat un bărbat luminat, poruncindu-i să meargă de cu noapte şi să stea lângă uşile bisericii şi să ia seama cine va intra mai înainte decât toţi în biserică, acela - zicea el - este îndemnat de Duhul Meu şi, luându-l cu cinste, să-l puneţi arhiepiscop. Iar numele bărbatului aceluia este Nicolae. Această vedenie dumnezeiască având-o episcopul acela şi auzind ceea ce i se poruncise în vedenie, a vestit celorlalţi episcopi, iar aceia, auzind, s-au îndemnat mai mult spre rugăciune, cu iubire de osteneală.

    Atunci episcopul care a văzut descoperirea a stat la locul acela, unde i s-a poruncit în vedenie şi aştepta venirea bărbatului dorit. Deci, când a fost vremea Utreniei, Sfântul Nicolae, îndemnat de Duh, a ajuns mai înainte decât toţi la biserică, pentru că avea obicei de se sculă în miezul nopţii la rugăciune şi venea la începutul cântării Utreniei, mai întâi decât toţi la biserică. Intrând în pridvor, l-a luat episcopul care se învrednicise acelei vedenii şi i-a zis: "Cum te cheamă, fiule?" Dar el tăcea. Acela îl întreabă iarăşi. Sfântul i-a răspuns cu blândeţe: "Nicolae mă cheamă pe mine, stăpâne, robul sfinţiei tale". Acel dumnezeiesc bărbat, care a auzit acel glas blând, a priceput pe de o parte, după numele care i se spusese în vedenie, că se numeşte Nicolae; iar pe alta, prin smerenia lui, că sfântul a răspuns cu blândeţe. Deci a cunoscut că acela este cel pe care îl binevoieşte Dumnezeu a fi mitropolit al bisericii din Mira. Căci ştia spre cine caută Domnul, cum zice Scriptura: Pe cel blând şi tăcut şi spre cel ce se cutremură de cuvintele Mele. Atunci s-a bucurat foarte, ca şi când a descoperit o comoară ascunsă şi, îndată, luându-l de mână i-a zis: "Urmeză-mă, fiule". Deci l-a dus cu cinste la episcopi. Iar ei umplându-se de mulţumire dumnezeiască şi de mângâiere duhovnicească pentru aflarea bărbatului celui de Dumnezeu arătat, l-au adus în mijlocul bisericii.

    Străbătând vestea aceasta pretutindeni, s-au adunat mai degrabă decât păsările, mulţime de oameni fără număr. Episcopul, care văzuse vedenia, a zis cu glas mare către toţi: "Primiţi, fraţilor, pe păstorul vostru, pe care vi l-a ales vouă Duhul Sfânt şi căruia i-a încredinţat desăvârşit povăţuirea sufletelor voastre; pe care nu alegerea omenească, ci judecata lui Dumnezeu l-a adus aici. Iată acum avem pe cel pe care l-am dorit şi căutat, l-am aflat şi l-am primit. Deci, prin acesta fiind bine povăţuiţi, nu vom cădea din nădejde, ca, astfel, să stăm bine înaintea lui Dumnezeu în ziua arătării Lui şi a descoperirii.

    Poporul dădea mulţumire lui Dumnezeu şi se bucura, dar Sfântul Nicolae se lepăda a primi acea treaptă, nesuferind lauda omenească. Însă, fiind rugat de tot soborul cel sfinţit şi de cel mirenesc, chiar fără voia lui l-au ridicat pe scaunul arhieresc, căci printr-o vedenie dumnezeiască a fost îndemnat la aceasta, pe care a avut-o mai înainte de moartea arhiepiscopului. Despre această vedenie Sfântul Metodie, patriarhul Constantinopolului, scria astfel: "Într-o noapte, Sfântul Nicolae a văzut pe Mântuitorul nostru întru slavă, stând aproape de dânsul şi dându-i Sfânta Evanghelie, care era împodobită cu aur şi cu mărgăritare; iar de partea cealaltă a văzut pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu, punând pe umerii lui omofor arhieresc". După vedenia aceea trecând puţine zile şi răposând Ioan, arhiepiscopul Mirelor, Nicolae a fost ales arhiepiscop al acelei cetăţi.

    De acea vedenie aducându-şi aminte Sfântul Nicolae şi văzând bunăvoirea lui Dumnezeu, încă şi rugăciunile soborului netrecându-le cu vederea, a primit păstoria Lichiei. Iar sfinţita adunare a episcopilor, împreună cu clericii, săvârşind toate cele ce se cuvin sfinţirii sale, a făcut praznic de bucurie, veselindu-se de păstorul lor, cel dat de Dumnezeu, de arhiereul lui Hristos, Nicolae. Astfel, Biserica lui Dumnezeu a primit pe făclia cea luminată, care n-a fost pusă la o parte, nici ascunsă sub obroc, ci stând la locul cel cuviincios, în sfeşnicul arhieriei şi al păstoriei, unde strălucea luminos, drept îndreptând cuvântul adevărului şi toate poruncile cele dreptcredincioase, sănătos cugetându-le şi învăţându-le.

    Chiar de la începutul păstoriei sale, plăcutul lui Dumnezeu grăia în sine astfel: "O! Nicolae, pentru această dregătorie şi pentru acest loc, trebuie alte obiceiuri; deci de acum să nu mai vieţuieşti ţie, ci altora". Apoi, vrând a învăţa pe oile sale faptele cele bune, nu-şi mai ascundea viaţa sa cea cu fapte bune, ca mai înainte. Căci mai înainte, numai unul Dumnezeu îi ştia viaţa, slujindu-I în taină. Iar după ce s-a făcut arhiereu, era arătată tuturor vieţuirea lui, nu pentru mărire deşartă, ci pentru folosul şi înmulţirea slavei lui Dumnezeu, încât s-au împlinit cele scrise în Evanghelie: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.

    Sfântul Nicolae era oglinda turmei sale prin toate faptele cele bune şi model credincioşilor, după cum zice Apostolul: "Cu cuvântul, cu viaţa, cu dragostea, cu credinţa, cu duhul şi cu curăţia". Apoi era blând, fără de răutate şi smerit cu duhul, ferindu-se de îngâmfare. Hainele lui erau simple şi hrana pustnicească pe care o gustă totdeauna numai o dată pe zi şi aceea seara. Toată ziua, se îndeletnicea cu lucrurile ce se cuveneau dregătoriei sale, ascultând nevoile celor ce veneau la dânsul, iar uşile casei lui erau deschise tuturor, căci era bun către toţi şi apropiat. Sărmanilor le era tată; săracilor, milostiv; mângâietor celor ce plângeau, ajutător celor năpăstuiţi şi tuturor mare făcător de bine. Apoi, şi-a câştigat spre ajutor în ostenelile sale cele păstoreşti şi pentru îndreptarea Bisericii, pe doi sfetnici cu fapte bune şi cu bună înţelegere, cinstiţi cu treaptă preoţiei, adică pe Pavel de la Rodos şi pe Teodor Ascalonitul, bărbaţi cunoscuţi de toată Grecia.

    Astfel, bine păştea turma cea încredinţată lui, a oilor lui Hristos cele cuvântătoare. Iar ochiul cel zavistnic al diavolului celui viclean, care niciodată nu încetează a ridica război asupra robilor lui Dumnezeu, nerăbdînd a vedea credinţa cea bună înflorind în oameni, a ridicat prigoană asupra Bisericii lui Hristos, prin paginii împăraţi ai Romei, Diocliţian şi Maximian. De la ei a ieşit atunci poruncă prin toată lumea, ca toţi credincioşii să se lepede de Hristos şi să se închine idolilor; iar cei ce nu se vor supune, să fie siliţi, cu chinuri, prin temniţe şi cu munci grele, apoi, în sfârşit, cu moarte silnică să fie pedepsiţi.

    Un asemenea vifor pustiitor degrabă a ajuns şi până în cetatea Mira, dus fiind de doritorii păgânătăţii celei întunecate. Iar fericitul Nicolae, în cetatea aceea fiind căpetenie a tuturor creştinilor, cu limbă slobodă propovăduia credinţa cea bună a lui Hristos şi se arăta gata a pătimi pentru El. Pentru aceea a fost prins de muncitorii pagini şi băgat în temniţă, dimpreună cu mulţi creştini. Petrecând aici multă vreme, a pătimit multe rele, răbdând foame, sete şi strâmtorarea temniţei. Pe cei împreună legaţi îi hrănea cu cuvântul lui Dumnezeu şi-i adăpa cu apele cele dulci ale bunei credinţe, sporind într-înşii credinţa în Hristos Dumnezeu şi punând picioarele acelora pe temelia cea nezdrobită. Apoi, întărindu-i întru mărturisirea lui Hristos, îi îndemna cu osârdie a pătimi pentru adevăr.

    După aceea, iarăşi s-a dăruit pace creştinilor şi că soarele după norii cei întunecaţi, aşa a strălucit dreapta credinţă sau ca o răcoreală ce vine după furtună. Căci, căutând Hristos cu dragoste de oameni asupra moştenirii Sale, a pierdut stăpânirea păgînilor, izgonind de la împărăţie pe Diocliţian şi Maximian; iar cu dânşii a izgonit pe cei ce slujeau păgânătăţii elineşti şi a ridicat poporului său corn de mântuire, prin arătarea Crucii marelui împărat Constantin, căruia i-a încredinţat stăpânirea Romei.

    Constantin, cunoscând pe Unul Dumnezeu şi punându-şi nădejdea în El, a biruit pe toţi potrivnicii săi cu puterea Sfintei Cruci şi a pierdut nădejdea cea deşartă, a celor ce împărăţiseră mai înainte, poruncind să risipească capiştile idolilor şi să zidească biserici creştine; iar pe cei ce erau închişi în temniţe pentru Hristos, i-a liberat şi cu mari laude i-a cinstit ca pe nişte eroi; şi toţi mărturisitorii lui Hristos s-au întors în patria lor.

    Atunci şi cetatea Mirelor a primit iarăşi pe păstorul său, pe acest mare arhiereu Nicolae, mucenic cu voia şi fără sânge încununat. Acesta, având darul lui Dumnezeu într-însul, vindeca patimile şi neputinţele oamenilor, nu numai ale celor credincioşi, ci şi ale celor necredincioşi. Deci, pentru darul cel mare al lui Dumnezeu care petrecea într-însul, multora s-a făcut slăvit, minunat şi foarte iubit; căci strălucea cu curăţia inimii şi era împodobit cu toate darurile lui Dumnezeu, slujind Domnului său în cuvioşie şi dreptate.

    Pe atunci erau încă multe capişti idoleşti, în care poporul păgân slujea cu dragoste diavolească şi nu puţin popor pierea din cetatea Mirelor. Dar dumnezeiescul arhiereu, aprinzându-se cu râvnă, a străbătut toate locurile acelea, risipind capiştile idoleşti, iar pe turma să curăţind-o de necurăţiile diavoleşti. Sfântul Nicolae, luptându-se asupra duhurilor celor viclene, a venit şi asupra capiştei Artemidei, care fiind locaş al idolilor, era mare şi foarte împodobită. Pornirea sfântului era îndreptată mai mult asupra idolilor decât asupra necuratei capişti, pe care a dărâmat-o până la temelie, iar zidirea cea înaltă a risipit-o până la pământ; atunci duhurile cele viclene, neputând nicidecum răbda venirea sfântului, scoteau glasuri de plângere, strigând foarte tare, căci erau biruite şi izgonite din locul lor, prin arma rugăciunilor nebiruitului ostaş Nicolae, arhiereul lui Hristos.

    După aceasta, binecredinciosul împărat Constantin, vrând să întărească credinţa în Hristos Dumnezeu, a poruncit să se ţină soborul a toată lumea în cetatea Niceii. Acolo adunându-se Sfinţii Părinţi, au propovăduit luminat dreapta credinţă, iar pe Arie, rău cugetătorul şi semănătorul de neghină, împreună cu eresul lui, l-a dat anatemei. Apoi pe Fiul lui Dumnezeu întocmai de o cinste şi de o fiinţă cu Tatăl mărturisindu-L, a dat pace dumnezeieştii şi apostoleştii Biserici.

    Atunci şi minunatul Nicolae fiind la sobor, unul din cei 318 Sfinţi Părinţi, cu mare vitejie a stat împotriva hulelor lui Arie şi împreună cu Sfinţii Părinţi a arătat dogmele credinţei celei drepte şi tuturor le-a făcut cunoscut cu adeverinţă.

    Despre dânsul povesteşte unul dintre istorici, că, aprinzându-se cu râvnă dumnezeiască ca al doilea Ilie, a îndrăznit în mijlocul soborului a ruşina pe Arie, nu numai cu cuvântul, ci şi cu fapta, lovindu-l pe Arie peste faţă. De acest lucru, s-au întristat Sfinţii Părinţi şi, pentru aceea a luat de la dânsul semnele cele arhiereşti. Iar Domnul nostru Iisus Hristos şi Preabinecuvântata lui Maică, privind din înălţime la nevoinţele Sfântului Nicolae, au binevoit spre fapta lui cea cu îndrăzneală şi au lăudat râvna lui cea dumnezeiască. Aceeaşi vedenie a avut şi oarecare din Sfinţii Părinţi cei mai vrednici, precum însuşi Sfântul Nicolae a văzut mai înainte de alegerea să la arhierie, adică, stând de o parte a lui, Hristos Domnul cu Evanghelia, iar de altă parte Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu cu omoforul, au dat înapoi cele luate de la dânsul, cunoscând din aceea că a fost plăcută lui Dumnezeu acea îndrăzneală a sfântului. Deci, părinţii au tăcut şi ca pe un plăcut al lui Dumnezeu, foarte mult l-au cinstit.

    Întorcându-se Sfântul Nicolae de la sobor, a venit la turma să aducând pace, binecuvântare şi învăţătură sănătoasă la toată mulţimea poporului, cu gura sa cea de miere izvorâtoare. Apoi pe turma cea nesănătoasă şi străină a tăiat-o din rădăcină şi pe ereticii cei împietriţi şi nesimţitori, care îmbătrâniseră în răutate, mustrându-i, i-a izgonit de la turma lui Hristos, ca un lucrător de pământ înţelept, care curăţă toate cele ce sunt pe arie şi în teasc, iar pe cele mai bune le alege, apoi pleava o scutură.

    Astfel preaînţeleptul lucrător al ariei lui Hristos, Sfântul Nicolae, umplea cu roduri bune hambarul cel duhovnicesc, iar pleava vicleşugului nălucitor şi ereticesc o vântură şi o lepăda departe de griul Domnului. Pentru această pricină Sfânta Biserică îl numeşte lopată care vântura învăţăturile lui Arie că pleava. El era cu adevărat lumina lumii şi sărea pământului, de vreme ce viaţa lui era luminată şi cuvântul lui dres cu sarea înţelepciunii. Căci avea bunul păstor mare purtare de grijă pentru turma să în nevoile ce i se întâmplau, nu numai cu păşunea cea duhovnicească hrănind-o pe dânsa, ci şi de hrana cea trupească purta grijă.

    Altă dată, întâmplându-se în ţara Lichiei foamete mare şi cetatea Mirelor lipsindu-se de tot felul de hrană, iar poporul fiind în mare lipsă, arhiereul lui Dumnezeu, milostivindu-se spre poporul cel sărac care pierea de foame, s-a arătat noaptea în somn unui neguţător din Italia, care umpluse o corabie cu grâu, vrând să meargă cu ea în altă ţară şi dându-i trei galbeni arvună, i-a poruncit să meargă în cetatea Mira şi acolo să-şi vândă grâul cu preţ. Deşteptându-se neguţătorul din somn şi aflând în mâna sa trei galbeni, s-a înspăimântat, minunându-se de un vis că acela.

    Pentru minunea aceea nu s-a arătat neguţătorul neascultător, spre a face ceea ce i s-a poruncit. Ci, s-a pogorât în cetatea Mira şi a vândut griul celor ce erau într-însa, netăinuind arătarea Sfântului Nicolae, ce i s-a făcut lui în somn. Iar cetăţenii, aflând mângâiere în acea foamete şi auzind cele istorisite, au dat slavă şi mulţumire lui Dumnezeu şi fericeau pe marele arhiereu Nicolae, pe hrănitorul lor cel minunat.

    În vremea aceea, s-a făcut o tulburare în Frigia cea mare, de care auzind împăratul Constantin a trimis trei voievozi împreună cu ostaşii cei ce erau sub dânşii să liniştească acea tulburare. Iar numele voievozilor sunt acestea: Nepotian, Ursul şi Erpilion. Aceştia, cu multă sârguinţă, plecând din Constantinopol au venit în oarecare liman al eparhiei Lichiei, care se numeşte malul Andrian, unde era o cetate. Şi de vreme ce nu le da mâna să meargă, pentru că marea era învolburată, aşteptau la limanul acela liniştirea mării. Atunci, unul din ostaşi ieşind din corabie ca să cumpere cele de trebuinţă, lua cele străine cu sila, precum este obiceiul ostaşilor. Adeseori făcând acestea, făceau pagubă celor ce vieţuiau acolo. Pentru această pricină s-a făcut gâlceava şi tulburare, ba şi război era să se facă din amândouă părţile, la locul ce se numea Placomata.

    Înştiinţându-se de aceasta, Sfântul Nicolae nu s-a lenevit a merge singur către ţărmul acela şi în cetate, ca să potolească cearta dintre dânşii. Apoi, îndată, toată cetatea şi voievozii, auzind de venirea sfântului, i-au ieşit în întâmpinare şi s-au închinat lui. Sfântul a întrebat pe voievozi de unde sunt şi unde merg? Ei au zis că sunt trimişi de împărat în Frigia să potolească tulburarea ce s-a făcut acolo. Sfântul i-a sfătuit să dea învăţătură ostaşilor lor ca să nu facă supărare poporului. Apoi, luând pe voievozi în cetate, i-a ospătat cu dragoste. Iar ei, certând pe ostaşi, au potolit tulburarea şi s-au învrednicit de binecuvântarea sfântului.

    Făcându-se aceasta, au venit oarecari cetăţeni din Mira, care, plângând cu lacrimi şi căzând la picioarele sfântului, cereau ajutor pentru nişte oameni osândiţi fără de vină. Ei spuneau cu mâhnire, că, nefiind sfântul acolo, a venit Eustatie ighemonul şi, umplându-şi mâinile cu bani de la oarecari oameni răi, a osândit la moarte pe trei bărbaţi din cetatea lor, care n-au greşit nimic, "de care lucru toată cetatea se mâhneşte şi plânge, aşteptând întoarcerea ta, stăpâne; că de ai fi fost tu acasă, n-ar fi îndrăznit ighemonul a face o judecată aşa nedreaptă".

    Arhiereul lui Dumnezeu, auzind unele ca acestea, s-a mâhnit cu sufletul şi, luând împreună cu dânsul pe voievozi, îndată a plecat. Ajungând la locul ce se numeşte Leu, au întâlnit pe nişte oameni venind şi i-au întrebat dacă ştiu ceva de acei trei bărbaţi care sunt osândiţi la moarte. Ei au zis către dânsul: "I-am lăsat în câmpul lui Castor şi al lui Polux, fiind aduşi acolo ca să-i taie". Atunci sfântul s-a îndreptat în grabă la locul acela, sîrguindu-se a ajunge mai înainte de uciderea cea nevinovată a acelora. Ajungând la locul acela, a văzut popor mult stând acolo şi pe cei trei bărbaţi osândiţi, având mâinile legate şi feţele acoperite şi plecate la pământ şi cu grumazii goi, aşteptând desăvârşita tăiere. Atunci a văzut pe gealat scoţând sabia spre a-i ucide, arătându-se tulburat şi cu chip sălbatic, pentru care motiv acea privelişte era tuturor înfricoşată şi de plângere. Atunci, arhiereul lui Hristos, tulburându-se în suflet, a intrat cu îndrăzneală prin popor şi, apucând sabia din mina gealatului, a aruncat-o la pământ, netemându-se de nimic, iar pe bărbaţi i-a dezlegat din legături.

    Toate acestea le făcea sfântul cu mare îndrăzneală şi nu era nimeni care să-l oprească; căci cuvântul lui era cu stăpânire şi lucrul său cu putere dumnezeiască, fiind mare înaintea lui Dumnezeu şi a tot poporul. Acei trei bărbaţi, izbăviţi de moarte, văzându-se întorşi din ghearele morţii către viaţă, plângeau de bucurie cu lacrimi fierbinţi şi strigau cu mulţumire toţi cei ce se adunaseră acolo. Apoi a venit şi ighemonul Eustatie, iar plăcutul lui Dumnezeu l-a trecut cu vederea şi, când se apropia de el, îi întorcea faţa, iar când cădea la picioarele lui, nu-l primea. Zicea sfântul că-l va spune la împărat şi va ruga pe Dumnezeu spre a-l pedepsi; apoi, cu desăvârşite munci îl îngrozea foarte, ca pe unul care nu-şi ocârmuieşte cu dreptate stăpânirea. Iar el, fiind mustrat de conştiinţă şi înfricoşat de îngrozirea sfântului, cu lacrimi cerea milă şi se rugă din tot sufletul, căindu-se pentru nedreptatea sa, căutând să se împace cu marele părinte Nicolae. Vina o aruncă asupra lui Simonit şi a lui Eudoxie, cei mai de frunte ai cetăţii, dar minciuna nu putea să se tăinuiască, pentru că sfântul ştia cu dinadinsul că, fiind mituit cu aur, a osândit la moarte pe cei nevinovaţi şi tot poporul dădea mare mulţumire Sfântului părinte Nicolae. Abia fiind îmblânzit plăcutul lui Hristos, a iertat pe ighemon, fiindcă acum singur, cu smerenie şi cu multe lacrimi, mărturisea greşeala să şi nu mai aruncă pe altcineva.

    Voievozii cei mai sus pomeniţi, împreună cu cei ce veniseră cu dânşii, văzând toate cele ce s-au petrecut, s-au minunat de râvnă şi de bunătatea marelui arhiereu al lui Dumnezeu. Apoi, învrednicindu-se de sfintele lui rugăciuni şi, primind binecuvântarea sa ca pe un dar, s-au dus în Frigia ca să împlinească porunca împăratului. Deci, mergând acolo, au alinat tulburarea ce era şi săvârşind toate cele poruncite lor de împăratul, s-au întors cu bucurie în Vizantia şi au avut cinste şi multă laudă de la împărat şi de la toţi dregătorii. De atunci, pentru slavă lor cea mare, petreceau în palat, unde au şi fost învredniciţi a fi în sfatul împărătesc. Dar ochii cei zavistnici şi vicleni ai oamenilor răi, neputând a-i vedea într-o mărire ca aceea, s-au pornit spre răutate şi vrăjmăşie.

    De aceea, împletind cei răi sfat viclean, s-au apropiat de Avlavie, eparhul cetăţii, urzind cumplite clevetiri asupra bărbaţilor acestora şi zicând: "N-au sfătuit bine voievozii, nici nu va fi bun sfârşitul sfatului lor, că ei încep lucruri noi, care acum au intrat în urechile noastre şi meşteşugesc cele viclene asupra împăratului". Astfel, clevetind asupra lor, mulţime de aur au dat eparhului şi au dus acea clevetire şi în urechile împăratului. Auzind, împăratul îndată a poruncit, ca, fără altă întrebare, să-i arunce în temniţă pe cei trei voievozi, ca să nu fugă pe ascuns şi să săvârşească sfatul lor cel rău. Deci voievozii erau în legături şi în temniţă, neştiind pentru ce sunt aruncaţi acolo, că nu se ştiau a fi vinovaţi cu nimic.

    Trecând puţină vreme, clevetitorii s-au temut că nu cumva să se vădească clevetirea lor cea mincinoasă şi să iasă la iveală răutatea lor, încât să se întoarcă asupra lor toată nevoia. Pentru aceea, cu multe rugăciuni s-au apropiat de eparh, sfătuindu-l să nu lase mai multă vreme în viaţă pe acei bărbaţi, ci degrabă să facă judecată de moarte, după hotărârea cea dintâi. Iar eparhul, care se îndulcise cu iubirea de aur, auzind acestea a pus sfârşit făgăduinţei. Deci, îndată s-a dus la împărat cu faţă mâhnită şi cu chip posomorât, ca un vestitor de rău, vrând a se arăta că se îngrijeşte mult pentru viaţa împăratului şi cu credinţă se sârguieşte pentru dânsul. Apoi a început, în felurite chipuri, a-l înşela cu cuvinte viclene şi meşteşugite, pornindu-l spre minie asupra celor nevinovaţi şi zicând: "Nici unul din cei ce stau în temniţă nu vor a se pocăi, împărate, ci, petrecând în cel dintâi gând rău, nu încetează a cugeta vicleşug şi a gândi asupra ta cu răutate. Deci, porunceşte mai iute să-i omoare, că nu cumva apucând ei înainte, să săvârşească răutatea pe care au pornit-o asupra ta, astfel vor ajunge la sfârşit scopurile lor cele rele".

    Cu aceste cuvinte fiind tulburat împăratul, a osândit la moarte pe cei nevinovaţi; dar fiind seară, s-a amânat uciderea lor până a doua zi dimineaţă. Înştiinţându-se despre aceasta, străjerul temniţei şi plângând mult pentru o năpastă ca aceea, pusă asupra acelor nevinovaţi, a venit la voievozi, zicând: "Mai bine ar fi fost de mine să nu vă fi cunoscut pe voi, nici să mă fi îndulcit de dragoste şi cu vorbe la masă, căci mai cu înlesnire aş fi răbdat acum despărţirea de voi şi mai puţină jale mi-ar fi pricinuit năpasta ce a venit asupra voastră. Apoi n-ar fi venit o mâhnire ca aceasta asupra sufletului meu, pentru că mâine dimineaţă, vai mie! ne vom despărţi unul de altul cu amar şi de acum nu voi mai vedea prea iubitele voastre feţe, nici vă voi mai auzi vorbind, căci s-a poruncit să vă omoare. Deci să rânduiţi dacă vreţi ceva, pentru averea voastră, că acum este vremea, ca să nu apuce moartea voinţa voastră".

    Zicând acestea cu tânguire, iar ei ştiindu-se nevinovaţi faţă de împărat şi deci nevrednici de moarte, şi-au rupt hainele şi cumplit îşi smulgeau părul, zicând: "Ce vrăjmaşi au pizmuit asupra vieţii noastre şi pentru ce să murim noi ca nişte tâlhari? Că n-am făcut nimic vrednic de moarte". Atunci chemau pe ai lor pe nume, pe rude şi pe cunoscuţi şi puneau martor pe Dumnezeu că nimic rău n-au făcut şi plângeau amar.

    Unul dintr-înşii, cu numele de Nepotian, şi-a adus aminte de Sfântul Nicolae, care, stând în Mira înaintea celor trei bărbaţi, li s-a făcut lor ajutător preaslăvit şi preabun apărător, izbăvindu-i pe aceia de moarte. Despre aceasta zicând, unul către altul se rugau: "Dumnezeule al lui Nicolae, care ai izbăvit pe cei trei bărbaţi de moartea cea nedreaptă, caută acum şi asupra noastră că nu avem alt ajutor între oameni; pentru că iată ne-a cuprins mare nevoie şi nu are cine să ne izbăvească din această năpastă. Iată şi glasul nostru a amorţit, mai înainte de ieşirea sufletului şi limba noastră se usucă, aprinzându-se de focul inimii, iar acum nici rugăciuni nu mai putem să-Ţi aducem. Degrabă să ne întâmpine îndurările Tale, Doamne, şi ne scoate pe noi din mâinile celor ce vor sufletele noastre, că iată mâine de dimineaţă vor să ne omoare; sârguieşte spre ajutorul nostru şi ne izbăveşte pe noi, cei nevinovaţi de moarte".

    Dumnezeu, auzind rugăciunile celor ce se temeau de El şi, ca un tată miluind pe fii, le-a trimis spre ajutor pe sfântul şi plăcutul Său, pe marele arhiereu Nicolae. Căci în acea noapte, dormind împăratul, i s-a arătat în vis arhiereul lui Hristos, zicând aşa: "Scoală-te iute şi eliberează pe cei trei voievozi, care sunt ţinuţi în temniţă, pentru că fără de vină sunt clevetiţi şi cu nedreptate pătimesc". Şi, spunând tot adevărul, i-a zis: "De nu mă vei asculta şi de nu-i vei elibera pe dânşii, apoi voi ridica asupra ta război precum a fost în Frigia şi rău vei pătimi". Mirându-se împăratul de îndrăzneala Sfântului Nicolae, se gândea cum a îndrăznit noaptea fără de vreme a intra înăuntrul palatului său şi i-a zis: "Cine eşti tu care îndrăzneşti a aduce o îngrozire ca aceasta asupra stăpânirii noastre?". El i-a răspuns: "Nicolae îmi este numele şi sunt arhiereul mitropoliei Mirelor".

    Împăratul s-a tulburat de acea vedenie şi, sculându-se, se gândea ce este aceasta? Asemenea şi lui Avlavie, eparhul, într-acea noapte, dormind el, i s-a arătat în vis sfântul şi tot acelaşi lucru i-a spus pentru acei bărbaţi. Deşteptându-se, Avlavie s-a temut şi se îngrozea în mintea sa de ceea ce văzuse. Apoi a venit oarecine de la împărat spunându-i ce a văzut şi acesta în vis. Iar el degrabă mergând la împărat i-a spus vedenia şi ceea ce i s-a arătat lui şi se minunară amândoi de acea vedenie preaslăvită, care deopotrivă li s-a făcut la amândoi.

    Îndată a poruncit împăratul să aducă înaintea sa pe voievozii din temniţă şi a zis către dânşii: "Ce vrăjitorii aţi făcut de aţi trimis asupra noastră asemenea vedenii? Căci arătându-se un bărbat ne-a îngrozit foarte rău, lăudându-se că degrabă va aduce război", iar ei neştiind nimic se întrebau unul pe altul, de ştie vreunul ceva - că nici unul nu ştia nimic - şi cu ochii umiliţi au căutat unul spre altul.

    Văzând împăratul una ca aceasta, s-a schimbat în blândeţe şi a zis către dânşii: "Netemându-vă de rău, spuneţi adevărul". Iar ei cu ochii plini de lacrimi şi foarte mult tulburându-se, au zis: "Noi, împărate, vrăjitorii nu ştim, nici am plănuit ceva rău asupra stăpânirii tale, nici am gândit ceva, martor ne este nouă ochiul cel a toate văzător al Domnului. Iar de nu va fi aşa şi vei afla vicleşug întru noi, apoi să nu faci cu noi nici o milă; şi nu numai cu noi aceşti trei, ci chiar pe neamul nostru să nu-l cruţi. Noi ne-am învăţat de la părinţii noştri a cinsti pe împărat şi, mai vârtos decât toate, a avea credinţă către dânsul. Drept aceea, acum cu credinţă am păzit viaţa ta, iar cele încredinţate nouă, precum s-a căzut dregătoriei noastre, bine le-am cârmuit, slujind cu osârdie poruncii tale; căci tulburarea cea din Frigia am potolit-o şi războiul cel plănuit de vrăjmaşi l-am risipit, arătând prin aceasta vitejia noastră cu fapta înaintea ta, precum vor spune cei ce ştiu bine. Iar stăpânia ta mai înainte ne-ai dăruit cinste, iar acum cu asprime te-ai înarmat asupra noastră, fiind cumplit judecaţi şi cu groază aşteptăm a pătimi. Aşadar, precum ni se pare nouă, o, împărate, osârdia noastră către tine a fost pricinuitoare nouă de mari munci, căci în loc de slavă şi de cinstea pe care am nădăjduit-o, frica morţii şi osândirea ne-a cuprins pe noi".

    Umilindu-se împăratul de aceste cuvinte, se căia de batjocură adusă bărbaţilor acelora; fiindcă se cutremura de judecata lui Dumnezeu şi se ruşina de porfiră cea împărătească; căci cel ce se nevoieşte a pune altora legi, vede însuşi că face judecăţi fără de lege. Deci, într-acel ceas a căutat mai cu milă asupra lor şi a început a vorbi către ei cu blândeţe. Iar ei, uitându-se cu umilinţă către împărat, îndată au văzut chipul Sfântului Nicolae şezând împreună cu împăratul şi făcându-le milostivire şi iertare. Aceasta însă nimeni nu o vedea, fără numai cei trei voievozi. Atunci, luând ei îndrăzneală au zis cu glas tare: "Dumnezeule al lui Nicolae, care ai izbăvit odinioară pe cei trei bărbaţi în Mira de la moartea cea nedreaptă, scoate-ne şi pe noi, robii tăi, din această nevoie, ce ne stă asupra". Iar împăratul, luând cuvânt, a zis: "Cine este Nicolae şi pe care bărbaţi a izbăvit? Spuneţi-mi cu de-amănuntul aceasta". Iar Nepotian i-a povestit toate.

    Atunci împăratul, cunoscând pe Sfântul Nicolae că este mare plăcut al lui Dumnezeu şi minunându-se de îndrăzneala şi de râvna lui pentru cei năpăstuiţi, a liberat pe voievozii aceia, zicându-le: "Nu eu vă dăruiesc viaţa, ci marele slujitor al lui Dumnezeu, Nicolae, pe care voi l-aţi chemat spre ajutor. Deci să mergeţi la dânsul şi să-i daţi mulţumire, apoi spuneţi-i lui din partea mea: "Iată am făcut cele poruncite de tine; deci nu te mânia asupra mea, plăcutule al lui Hristos!". Acestea zicând, le-a încredinţat o Evanghelie ferecată cu aur, o cădelniţă de aur, împodobită cu pietre scumpe şi două sfeşnice, poruncindu-le să le dea bisericii din Mira.

    Astfel, cei trei voievozi dobândind preaslăvita mântuire, îndată au pornit pe cale şi cu bucurie au venit la sfânt, pe care cu veselie l-au văzut. Apoi mare mulţumire i-au dat, că unuia care le-a făcut o bunătate ca aceea şi cântau, zicând: Doamne, Doamne, cine este asemenea Ţie Cel ce izbăveşti pe săracul din mâna celor mai tari decât dânsul?" Apoi, nici pe cei săraci nu i-au lăsat nemiluiţi, ci şi pe aceia i-au îndestulat din averile lor, iar după aceea, cu bună sporire s-au întors la ale lor.

    Acestea sunt lucrurile lui Dumnezeu, care măresc pe plăcutul Său. De aceea, ca o pasăre ducându-se vestea despre dânsul pretutindeni, a străbătut luciul mărilor şi toată lumea, încât nici un loc nu rămăsese, unde să nu fi fost auzite minunile cele mari ale slăvitului arhiereu Nicolae, după darul cel dat lui de la Atotputernicul Dumnezeu.

    Odată nişte corăbieri plutind de la Egipt spre părţile Liciei, li s-a întâmplat o furtună mare, încât şi pânzele au fost aruncate jos, iar corabia era să se sfarme de tulburarea valurilor celor mari. Atunci toţi se speriară de moarte. Iar când şi-au adus aminte de marele arhiereu Nicolae - pe care niciodată nu-l văzuseră, decât numai auziseră de dânsul, că este grabnic ajutător celor ce-l cheamă întru nevoi -, s-au îndreptat cu rugăciunile către dânsul şi l-au chemat în ajutor. Iar sfântul, îndată s-a arătat lor şi a intrat în corabie, zicând: "Iată, m-aţi chemat şi am venit ca să vă ajut; deci nu vă temeţi". Apucând cârma, se vedea cum cârmuieşte corabia. Apoi a certat vântul şi marea, precum şi Domnul nostru odinioară Care a zis: Cel ce crede în Mine şi lucrurile care le fac Eu, acela le va face. Astfel, credinciosul rob al Domnului poruncea mării şi vântului şi acelea îi erau ascultătoare.

    După aceea corăbierii, purtaţi de vânt lin, au sosit în cetatea Mira şi, ieşind din corabie, au mers în cetate, vrând să-l vadă pe cel ce i-a izbăvit din nevoi. Văzându-l mergând la biserică, au cunoscut pe făcătorul lor de bine şi, alergând, au căzut la picioarele lui, dându-i mulţumire. Iar Minunatul Nicolae, nu numai din nevoia cea trupească şi de moarte i-a izbăvit pe aceia, ci şi pentru mântuirea sufletelor lor a avut purtare de grijă; căci, fiind mai înainte-văzător a văzut într-înşii cu ochii cei duhovniceşti gândul păcatului, care depărtează pe om de Dumnezeu şi-l abate de la poruncile lui. De aceea a zis către dânşii: "Cunoşteţi-vă pe voi, rogu-vă, o, fiilor, cunoaşteţi-vă inimile voastre şi gândurile vi le îndreptaţi spre bună plăcere de Dumnezeu, pentru că, deşi ne tăinuim şi ne socotim a fi buni de către ceilalţi oameni, dar de Dumnezeu nimic nu se poate tăinui. De aceea sîrguiţi-vă cu toată osârdia a păzi sfinţenia cea sufletească şi curăţenia cea trupească, căci sunteţi biserică a lui Dumnezeu, precum grăieşte dumnezeiescul Apostol Pavel: De va strica cineva casa lui Dumnezeu, pe acela strica-l-vă Dumnezeu.

    Astfel, mustrând pe bărbaţii aceia cu cuvinte folositoare de suflet, i-a eliberat cu pace, căci fericitul avea obiceiul de mustrare, ca un tată iubitor de fii, iar faţa lui era ca a îngerului lui Dumnezeu, strălucind cu darul cel dumnezeiesc. Din faţa lui ieşea o rază preastrălucită, ca şi din a lui Moise şi vederea lui aducea mult folos celor ce priveau spre dânsul; căci dacă cineva ar fi fost îngreuiat cu orice fel de patimă sau cu întristare sufletească, numai dacă ar fi privit spre sfântul, îndată afla îndestulată mângâiere întristării sale. Sau de vorbea cineva cu dânsul, mult sporea întru cele bune. Aşa că nu numai cei credincioşi, dacă se întâmplă a auzi ceva din limba cea dulce şi izvorâtoare de miere, ci şi cei necredincioşi se umileau şi se povăţuiau spre mântuire, lepădând răutatea necredinţei cea din tinereţe şi primind în inimă cuvântul cel drept al adevărului.

    Marele plăcut al lui Dumnezeu a vieţuit ani destui, strălucind în mijlocul cetăţii Mirelor cu dumnezeieştile podoabe, după cum zice dumnezeiasca Scriptură: "Ca un luceafăr de dimineaţă prin mijlocul norilor, ca luna plină de zilele sale şi că soarele ce străluceşte asupra Bisericii Dumnezeului Celui prea înalt, ca un crin lângă izvoarele apelor şi ca nişte mir de mult preţ, bine mirosind tuturor".

    În adânci bătrâneţe, fiind plin de zile bune, şi-a dat datoria cea de obşte a firii omeneşti, bolind puţin cu trupul, apoi şi-a săvârşit bine viaţa sa vremelnică. Deci a fost petrecut cu bucurie şi cu psalmi la viaţa cea neîmbătrânită şi fericită, însoţindu-l sfinţii îngeri şi întâmpinându-l cetele sfinţilor.

    Lingă cinstitul lui trup adunându-se episcopi de prin toate cetăţile, în mulţime fără număr, l-au pus cu cinste în biserica cea sobornicească a mitropoliei Mirelor, în ziua a şasea a lunii decembrie. Apoi se săvârşiră multe minuni de către sfintele moaşte ale plăcutului lui Dumnezeu. Pentru că a izvorât mir cu bună mireasmă din moaştele lui, cu care, ungându-se cei bolnavi, dobândeau sănătate. Din această pricină, de la marginile pământului alerga lumea la mormântul lui, căutând tămăduirea bolilor şi nu se lipseau de ceea ce căutau, căci toate neputinţele se vindecau cu acel sfânt mir, nu numai cele trupeşti, ci şi cele sufleteşti, iar duhurile cele viclene se îngrozeau, nu numai în viaţă, ci şi după moartea să le biruia pe acelea, cum şi acum le biruieşte.

    Odată, nişte bărbaţi temători de Dumnezeu, de la gura râului ce se numeşte Tanais, auzind de moaştele cele izvorâtoare de mir şi vindecătoare ale arhiereului lui Hristos, Nicolae, care se afla în Mira, cetatea Lichiei, s-au sfătuit să meargă pe mare, acolo, pentru închinăciune. Umplând corabia cu grâu, voiau să plutească. Dar vicleanul diavol, care era sălăşluit mai înainte în capiştea Artemidei şi pe care îl izgonise de acolo Sfântul Nicolae, risipind capiştea, simţind că vrea să plece corabia către marele părinte, mâniindu-se pentru risipirea capiştei cum şi pentru izgonirea sa de acolo, se sârguia cu toată puterea să se răzbune asupra sfântului.

    Astfel, diavolul s-a gândit să facă împiedicare bărbaţilor acelora din calea pe care o plănuiseră şi să-i lipsească de sfinţenie, făcându-le piedici dorinţei lor. Deci s-a prefăcut în chip de femeie şi se făcea că poartă un vas plin cu untdelemn, apoi a zis către bărbaţii aceia: "Aş fi vrut să duc aceasta la mormântul sfântului, dar foarte mult mă tem pe mare, că nu este cu putinţă unei femei neputincioase ca mine şi bolnavă cu stomacul, a îndrăzni să călătorească pe atâta noian. Pentru aceea, rogu-vă pe voi ca, luând vasul acesta, să-l duceţi la mormânt şi să turnaţi untdelemn în candela sfântului". Zicând diavolul acestea, a dat vasul în mâinile acelor iubitori de Dumnezeu. Nu se ştia însă cu ce fel de vrăji era amestecat acel untdelemn, ca să vatăme şi să prăpădească pe cei din corabie. Dar aceia, neştiind lucrarea vicleanului, au ascultat cererea lui şi au luat vasul cu untdelemn diavolesc şi, pornind de la mal, în ziua aceea au plutit bine. Însă a doua zi a început a sufla vântul dinspre miazănoapte şi a face plutirea cu anevoie; deci, multe zile primejduindu-se de valuri, se gândeau să se întoarcă înapoi. Întorcând corabia, li s-a arătat Sfântul Nicolae, plutind într-o barcă mai mică şi le zise: "Unde mergeţi, bărbaţilor? Pentru ce aţi lăsat calea ce vă stă înainte şi vă întoarceţi? În mâna voastră este a potoli viforul şi a face corabiei calea uşoară, căci este diavolească acea rea măiestrie care vă împiedică în călătoria voastră. Că nu o femeie v-a dat vasul, ci însuşi diavolul; deci aruncaţi-l în mare şi îndată veţi avea calea cu bună sporire".

    Auzind acestea, bărbaţii aceia au luat vasul şi l-au aruncat în adâncul mării. Şi făcând aceasta, îndată a ieşit de acolo fum negru şi pară de foc, care a umplut văzduhul de miros greu, iar marea se desfăcu şi fierbând apa din adânc, clocotea. Iar picăturile apei erau ca nişte scântei de foc, încât foarte mult s-au temut cei ce erau în corabie şi de frică ţipau. Dar ajutorul care se arătase lor, poruncind să îndrăznească şi să nu se teamă, a alinat marea; apoi pe călători, izbăvindu-i de frică, i-a făcut a pluti fără primejdie spre Licia. Atunci, îndată, venind o răcoreală cu bună mireasmă, a suflat asupra lor şi s-au bucurat; apoi au plutit cu bine până la cetatea cea dorită. Acolo, închinându-se moaştelor celor izvorâtoare de mir ale grabnicului ajutător şi apărător, mulţumeau Atotputernicului Dumnezeu. Apoi, înălţând rugăciuni marelui părinte, s-au întors în ţara lor, povestind tuturor, cu lacrimi de bucurie, ceea ce li se întâmplase pe cale.

    Multe, mari şi preaslăvite minuni a făcut Sfântul Nicolae, acest mare plăcut al lui Dumnezeu, pe uscat şi pe mare, ajutând celor ce erau în primejdii, izbăvind de înecare şi scoţându-i din adâncul mării la uscat; răpindu-i din robie şi aducându-i la casele lor; izbăvind din legături şi din temniţe, apărând de tăierea de sabie şi scăpând de la moarte, apoi multora le-a dat tămăduiri: orbilor, vedere; şchiopilor, umblare; surzilor, auz; muţilor, grai. Pe mulţi, din cei ce pătimeau în sărăcia cea mai mare, i-a îmbogăţit, iar celor flămânzi le-a dat hrană. Şi la toată nevoia, s-a arătat gata ajutător, apărător cald, grabnic folositor şi sprijinitor; iar acum, deasemenea, ajută pe cei ce-l cheamă şi din primejdii îi izbăveşte. Ale cărui minuni precum este cu neputinţă a le număra, tot aşa cu anevoie este a le descrie. Pe acest mare făcător de minuni îl ştie Răsăritul şi Apusul, şi toţi creştinii cunoasc nenumăratele lui minuni. Deci, să se slăvească printr-însul Dumnezeu Cel Unul în Treime lăudat: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Căruia se cuvine laudă în veci. Amin.

Rugăciune pentru buna rânduire în viaţă a copiilor, către Sfântul Nicolae al Mirelor Lichiei, Făcătorul de minuni 

Bunule păstor şi de Dumnezeu înţelepţite învăţător, Ierarhe al lui Hristos Nicolae! Auzi-ne pe noi, păcătoşii (numele), care ne rugăm ţie şi chemăm în ajutor mijlocirea ta grabnică: vezi-ne pe noi, neputincioşii, care din toate părţile suntem vânaţi, de tot binele suntem lipsiţi şi cu mintea suntem întunecaţi din pricina puţinătăţii de suflet: grăbeşte, bineplăcutule al lui Dumnezeu, şi nu ne lăsa pe noi să rămânem în robia păcatului, ca să nu se bucure vrăjmaşii noştri şi să nu murim în lucrurile noastre cele viclene. Roagă-L pentru noi, nevrednicii, pe Făcătorul şi Stăpânul nostru, înaintea Căruia stai dimpreună cu cetele netrupeşti; milostiv fă-L către noi pe Dumnezeul nostru şi în viaţa de acum, şi în veacul ce va să fie, ca să nu ne răsplătească nouă după faptele noastre şi după necurăţia inimilor noastre, ci să ne dea nouă după bunătatea Sa. Că spre solirea Ta nădăjduind, cu ajutorul tău ne lăudăm, ocrotirea ta în ajutor o chemăm şi, căzând la sfântă icoana ta, cerem ajutor: izbăveşte-ne pe noi, bineplăcute al lui Hristos, de relele care se abat asupra noastră şi potoleşte valurile patimilor şi nevoilor ce se ridică asupră-ne, ca, pentru sfintele tale rugăciuni, să nu ne cuprindă pe noi necazul şi să nu ne cufundăm în adâncul păcatelor şi în mocirla patimilor noastre. Roagă-L, Ierarhe Nicolae, pe Hristos Dumnezeul nostru, ca să ne dea viaţă paşnică şi iertarea păcatelor, sufletelor noastre mântuire şi mare milă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU DEZLEGARE LA PEȘTE 6 Decembrie

A.   PLĂCINTE, GUSTĂRI

Icre

	50 g icre, 1/4 kg untdelemn, 1-2 linguri de lămâie, 4-5 linguri apă, o linguriţă rasă mustar. Icrele proaspete, fără să se spele, se sărează puţin, se lasă 2-3 zile la frigider şi apoi se pregătesc. La congelator, se pot păstra în acest fel în pungă timp îndelungat. Icrele proaspete se pun într-un castron, împreună cu o linguriţă zeamă de lămâie sau 5-6 picături de oţet sau o linguriţă rasă de muştar, se bat bine cu furculiţa după care începe turnarea untdelemnului, ca să se lege. Nu se pune nici franzelă, nici griş, deoarece le denaturează gustul şi aspectul. Substanţa acră emulsionează rapid untdelemnul, evitând astfel separarea lui. Untdelemnul se toarnă exact ca şi la maioneză, din sticla cu dop subţire, bătând încontinuu cu furculiţa. Când devin prea tari, se adaugă câte o linguriţă cu apă rece, care le înmoaie, încorporându-se mai bine untdelemnul. Substanţa acră le albeşte şi le face mai pufoase. Treptat se adaugă 4-5 linguri cu apă, care le înmoaie şi le înmulţeşte. Se poate pune şi ceapă rasă fin, după gust. Salata se aşază pe platou, se ornează cu măsline, cu raze subţiri din gogoşari şi cu felii de lămâie cu marginea crestată.

B.    SALATE

Salată de ton

Ingrediente:
o cutie ton in ulei, o cutie porumb  medie, un borcănel ceapă mică murată, orez bob lung (2 punguliţe Uncle Ben's 75 g.), zeama 1 lămâie, piper

Mod de preparare:
Se fierbe orezul, de preferat cel cu bob lung,  să nu se lipească.  Se amestecă orezul fiert cu tonul (cu tot cu ulei - există şi ton în ulei cu lămâie şi piper), zeama de la 1 lămâie, ceapa murată, porumbul şi piperul.

C.    SOSURI

Nu e nevoie de sos preparat separat în acest meniu.

D.   BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Borş pescăresc – reţetă culeasă din Deltă

Ingrediente:

* peşte mărunt: caras, oblete, biban, roşioară etc = circa 2..3 kg
borş de casă = 2..3 kg.
* zarzavaturi după gust şi posibilităţi: morcov, ceapă, ardei gras, roşie etc.
ardei iute , 4 roşii , usturoi ,
* peşte mare: crap, ştiucă , şalău , somn , sturion. = circa 3..4 kg în total (adică curăţat, porţionat, fără capete şi cozi)

Preparare:
Într-un ceaun/oală mare se pun circa 6..8 litri de apă (apa de Dunare era ideală dar e poluată)
Se pun la fiert peştii mici , curăţaţi de solzi şi maţe, se lasă la fiert până cade carnea de pe oase, apoi se scot cu o strecurătoare şi se dau la pisici.
În apa rămasă se pune ardeiul iute tocat şi zarzavaturile tăiate mărunt , sau întregi dacă vreţi să le scoateţi la urmă.
Când zarzavaturile sunt aproape fierte se adaugă borşul şi peştele mare, tăiat bucăţi, curăţat etc.
Se lasă până se fierbe acest peşte.
Se potriveşte din sare şi oţet/borş.
Între timp se prepară samursacul: se coc 4 roşii pe plită , se curăţă de coajă şi se adugă într-un mujdei de usturoi făcut doar din usturoi, apă şi sare.

Se freacă aceste roşii în mujdei până se omogenizează.
Când e gata borşul , se scot bucaţile de peşte mare din el pe un castron separat şi acesta va fi felul 2.
Borşul se mănâncă cu mămăligă, apoi se mănâncă peştele fiert cu mujdeiul respectiv.
Atenţie: borşul e cu atât mai bun , cu cât se folosesc mai multe specii de peşte , iar o bucată de sturion e secretul acestui borş.
Nu se pun capete şi cozi în acest borş.
peşte mărunt = sub 12..15 cm/buc
peşte mare = restul

E.     MÂNCĂRURI

Mâncare de crap

Ingrediente: 1 peşte de peste 1 kg, ulei, 20-25 bucăţi de arpagic, 2-3 căţei de usturoi, 1 lingură făină, 2 pahare de vin, 1 foaie de dafin, pătrunjel verde tocat, sare, piper.

Se curăţă crapul; se spală, se taie în felii potrivit de mari, se sărează şi se lasă puţin deoparte.
Separat, arpagicul opărit se căleşte cu puţin uiei; când se îngălbeneşte se adaugă făina, se lasă să se rumenească uşor şi se stinge cu vin. Se adaugă foaia de dafin şi usturoiul. După ce a fiert 10-15 minute, se pune peştele, se potriveşte de sare şi de piper şi se lasă să fiarbă încet, până este gata.
La servit se scot căţeii de usturoi. Mâncarea trebuie să fie caldă când se aduce la masă. Se pregăteşte la fel linul, ştiuca sau alt peşte mai mare.

F.     DULCIURI

Prăjitură de post cu nucă

Aveţi nevoie de: 1/4 cană de ulei, 1- 1/2 cană de zahăr, 2 căni de apă, 3 căni de făină, 3-4 linguri de gem, 1/2 cană de nuci pisate, 1 praf de copt şi o linguriţă de bicarbonat stins, 3-4 linguri de cacao, o sticluţă de esenţă rom, un vârf de cuţit de sare.

Pentru prepararea compoziţiei se amestecă toate ingredientele: uleiul, zahărul, apa, făina, apoi gemul, nucile pisate, cacaoa, romul, sarea şi praful de copt şi bicarbonatul stins până se face o compoziţie omogenă.

Se unge tava cu ulei, se tapetează cu făină şi apoi se toarnă toată compoziţia şi se pune la cuptor. Dupa ce s-a copt la foc domol, se pune deasupra o glazură formată din: 12 linguri de zahăr, 7 linguri de apă şi 3 linguri de cacao.

Se toarnă calduţă peste prăjitură.

Prajitura se taie în pătrate mici sau romburi şi se ornează cu nucă de cocos.

ISTORIE PE  ZILE 6 Decembrie

Evenimente

·         963: Leon al VIII-lea este ales Papa, dupa ce predecesorul sau, Ioan al XII-lea, a fost acuzat de nedemnitate și indepartat de pe tronul pontifical de către impăratul german Otto I. In momentul numirii sale, Leon  nu deținea nici o funcție bisericească si, impotriva prevederilor canonice, a fost uns de episcopul de Ostia mai întâi ostiar, apoi lecor, exorcist, acolit, sub-diacon, diacon, preot și în sfârșit episcop – toate astea în aceeași zi! De aceeaa fost considerat firește marioneta împăratului. Ioan al XII-lea  în schimb n-a vrut să renunțe la drepturile sale, ținând după plecarea lui Otto din Roma un sinod in care episcopii care cu puțin timp înainte îl dăduseră jos, au dat același verdict împotrivă lui Leon, numai că Ioan, în data de 14 mai 964 a căzut victimă furiei unui soț gelos și înșelat de el care l-a asasinat. Leon al VIII-lea  își găsise adăpost în tabăra lui Otto, iar  romanii l-au ales imediat papă pe Benedict al V-lea (964/65). Pentru Otto această faptă era egală cu o trădare, așa că s-a dus cu o armată puternică la Roma, demițându-l pe Benedict și punându-l din nou pe Leon în locul lui. Acesta însă a decedat în martie 965.

·         1060: Béla I al Ungariei este încoronat rege al Ungariei.

·         1185: În Portugalia, regele Sancho I urcă pe tron după moartea tatălui său, Alfonso.

·         1240: Mongolii condusi de Batu han invadeaza  Rusia Kieviana si cuceresc Kievul.

·         1534: A fost fondat orașul San Francisco de Quito, de către Sebastian de Belalcazar și Diego de Almagro, în prezent capitala statului Ecuador.

·         1768 a văzut lumina tiparului, în Edinburgh, Scoția, cea mai veche enciclopedie generală, redactată în limba engleză – Enciclopædia Britannica, ea fiind una dintre cele mai vechi astfel de publicații din lume. Ortografiată corect cu æ, dar frecvent scrisă cu esimplu, această lucrare este considerată ca fiind prima mare autoritate în domeniu, articolele sale fiind publicate sub atenta supraveghere a celor trei inițiatori principali ai proiectului, Colin Macfarquhar, Andrew Bell, respectiv Archibald Constable. De la cele trei volume apărute inițial, s-a ajuns la un număr de 32 de volume la ultima ediție, a XV-a, din 2010, an în care avea să se încheie oficial și forma printată de apariție, concomitent cu începerea exclusivă a ediției online, pe care o puteți consulta aici.

·         1774: Sistemul de învățământ din Austria este reproiectat de către împărăteasa Maria Tereza. Acesta emite regulile generale, care stabilesc o perioadă de șase ani de învățământ obligatoriu în școala elementară, manuale, uniforme și o formare a cadrelor didactice. Maria Terezia a Austriei (la naștere: Erzherzogin Maria Theresia Amalia Walpurga von Österreich) , cunoscută și ca Maria Theresia, (n. 13 mai 1717, Viena – d. 29 noiembrie 1780, Viena), din Casa de Habsburg, conducătoarea Țărilor Ereditare Austriece între anii 1740-1780, fiica lui Carol al VI-lea împărat romano-german (1685–1740), soția împăratului Francisc Ștefan și mama împăraților Iosif al II-lea și Leopold al II-lea

·         1865: Statele Unite au adoptat al treisprezecelea amendament al Constituției, prin care s-a abolit sclavia.

·         1877: Inventatorul american Thomas Alva Edison a realizat prima înregistrare sonoră recitând "Mary had a Little Lamb", la West Orange, New Jersey.

·         1877: Este publicat pentru prima dată ziarul Washington Post. The Washington Post este cel mai mare ziar american din Washington, DC. Este totodată și una dintre cele mai vechi publicații ale orașului, fiind fondată în anul 1877. Ziarul este deținut de compania media The Washington Post Company și a fost premiat cu 47 de premii Pulitzer până în prezent.

·         1880: A fost emis decretul potrivit căruia, orașul Buenos Aires a devenit capitala Republicii Argentina.

·         1892: La Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg a avut loc premiera baletului "Spărgătorul de nuci" de Piotr Ilici Ceaikovski (libret Marius Petipa, după versiunea lui Alexandre Dumas a basmului lui E. T. A. Hoffmann, coregrafie Lev Ivanov). Piotr Ilici Ceaikovski, (n. 25 aprilie, pe stil nou 7 mai 1840, Kamsko-Wotkinski Sawod, azi orașul Ceaikovski – d. 25 octombrie, pe stil nou 6 noiembrie 1893, Sankt Petersburg), compozitor rus. A alcătuit simfonii, concerte, opere, balete și muzică de cameră. Unele dintre acestea fac parte din repertoriul clasic al multor concerte populare și teatre muzicale.

·         1912: A avut loc la Brăila primul Congres al muncitorilor din toate porturile României; s-a constituit Uniunea lucrătorilor de transport pe apă și pe uscat din România.

·         1916: Primul Război Mondial - Puterile Centrale capturează Bucureștiul.

·         1917: Finlanda se declară independentă față de Rusia. După Revoluția din Februarie 1917, poziția Finlandei ca parte a Imperiului Rus a fost pusă în discuție, în principal de către social-democrați. Întrucât șeful statului era țarul Rusiei, nu era clar cine era șeful executivului Finlandei după revoluție. Parlamentul, controlat de social-democrați, a adoptat așa-numita Lege a Puterii prin care și-a asumat autoritatea supremă în stat. Legea a fost respinsă de Guvernul Provizoriu Rus și de partidele de dreapta din Finlanda. Guvernul Provizoriu a dizolvat unilateral parlamentul, ceea ce social-democrații au considerat a fi ilegal, conform Legii Puterii. S-au ținut noi alegeri, în care partidele de dreapta au obținut o majoritate fragilă. Unii social-democrați au refuzat să accepte rezultatul și au continuat să susțină că dizolvarea parlamentului (și deci și alegerile) au fost ilegale. Cele două blocuri politice de forțe apropiate, partidele de dreapta și partidul social-democrat, s-au poziționat pe poziții adverse. Revoluția Rusă din Octombrie a schimbat totul. Dintr-o dată, partidele finlandeze de dreapta au început să reconsidere decizia de a bloca transferul puterii executive dinspre guvernul rus spre Finlanda, după ce în Rusia au luat puterea comuniștii radicali. În loc să recunoască autoritatea Legii Puterii dată cu câteva luni în urmă, guvernul de dreapta a declarat independența țării la 6 decembrie 1917.

·         1917: Cargobotul SS Mont-Blanc încărcat cu muniție a explodat în portul Halifax din Noua Scoție, după ce s-a ciocnit de vasul norvegian Imo. Aproximativ 2.000 de persoane și-au pierdut viața, iar 9.000 de oameni au fost răniți. În incident a fost implicat nava franceză SS Mont Blanc care transporta material exploziv și care s-a ciocnit cu Imo o navă norvegiană fără încărcătură, care era destinată participării la războiul din Belgia. In urma coliziunii pe nava franceză izbucnește un incendiu urmat de o explozie, care cauzează moartea a cel puțin 1.635 de persoane și rănirea în jur a 9.000 de persoane. Explozia a fost atât de puternică încât presiunea detonației a declanșat un șoc de intensitatea unui cutremur intens iar suflul exploziei a smuls din pământ copacii din apropiere, a îndoit șinele de cale ferată și a cauzat dărâmarea unor clădiri pe o rază de câteva sute de metri. Această explozie este cunoscută ca una dintre cele mai puternice explozii din istorie cu excepția exploziilor nucleare.  Materialul exploziv de pe „Mont Blanc” era constituit din:
35 t de benzol,
63 t de nitrat de celuloză,
2.300 t de acid picric
și
200 t de TNT.

·         1921: Este semnat Tratatul Anglo-Irlandez. Irlanda obţine statut de dominion si este formată Irlanda de Nord, ca entitate teritoriala separata.

·         1944: Depune juramântul ultimul guvern dinainte de 1989 în care erau reprezentate partidele burgheze (6 decembrie 1944 – 5 martie 1945). Premier era Nicolae Rădescu, PNȚ și PNL dețineau 7 ministere, iar FND, 8 ministere.

·         1955, Guvernul Federal al Statelor Unite standardizeaza marimea placutelor de inmatriculare in Statele Unite. Inainte de aceasta, fiecare stat avea propriul design al placutelor, rezultand o gama variata de marimi si forme.
Placutele de inmatriculare exista din aceeasi perioda de cand au aparut automobilele, in jurul anului 1900. Franta a fost prima care a introdus placutele de inmatriculare, in 1893, urmata de Germania in 1896. In Statele Unite, statul New York avea placute de inmatriculare inca din 1901, acestea nefiind furnizate de stat, ci, fiecare sofer era obligat sa isi creeze propria placuta de inmatriculare. 
Statele Massachusetts si West Virginia au fost primele care furnizau placute de inmatriculare, in 1903.
Standardizarea internationala a placutelor de inmatriculare s-a facut in 1957, cand producatorii de automobile au ajuns la intelegere cu guvernele si organizatiile internationale. 
In timp de variantele locale inca exista, s-au stabilit trei standarde de baza, astfel:
-in cea mai mare parte a Europei si in tarile din teritoriile de peste mari, apartinand europenilor, masura este de 520mmx110 sau 120mm;
-in Australia si cateva tari din jurul Pacificului--- 372x135mm;
-in majoritatea statelor americane --- 300x150mm.

·         1965 – s-a încheiat construcția primei porțiuni de cale ferată electrificată din România, care a unit localitatea Brașov de stațiunea Predeal și care avea să facă parte din prima magistrală electrificată, dintre București și Brașov, terminată în anul 1969.

·         1973: Gerald Ford depune jurământul în calitate de președinte al SUA, în urma demisiei lui Richard Nixon. A fost singurul președinte al Statelor Unite care nu a fost ales prin vot.

·         1978: In Spania este votată in urma unui referendum o noua Constitutie, care marcheaza trecerea de la dictatura la democratie.

·         1994 - Reuniunea la nivel înalt a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa – forum de dialog şi negocieri între Est şi Vest. A fost adoptată Declaraţia finală “Spre un parteneriat autentic într–o nouă eră”; s–a hotărât schimbarea denumirii CSCE în OSCE – Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa (Budapesta).

·         1995  - România a protestat împotriva pretenţiilor Ucrainei de a conferi "statutul de ape teritoriale" unei distanţe de 12 mile marine în jurul Insulei Şerpilor.

·         1998: S-a constituit Casa Națională de Asigurari de Sănătate.

·         1999: Președintele României, la acea dată Emil Constantinescu, a promulgat legea privind dosarele Securității. Emil Constantinescu (n. 19 noiembrie 1939, Tighina, acum în Republica Moldova), politician și om de știință român. A fost președinte al României între anii 1996 și 2000; din 1966 este cadru didactic al Facultății de Geologie a Universității din București.

·         2000: Magistraţii militari au început judecarea foştilor ofiţeri de Miliţie implicaţi în uciderea inginerului Gheorghe Ursu, decedat în 17 noiembrie 1985, din cauza loviturilor pe care le-a primit în timp ce se afla în arestul Inspectoratului General al Miliţiei (IGM).

·         2005: A fost semnat, la Bucureşti, acordul privind instalarea unor baze americane militare pe teritoriul României; este primul acord de acest gen semnat de Washington cu un fost stat comunist din Europa de Est.

·         2006  - Guvernul a alocat 800.000 lei pentru răscumpărarea a patru brăţări dacice.

·         2009: Are loc cel de-al doilea tur de scrutin din cadrul alegerilor prezidenţiale. În al doilea tur de scrutin s-au calificat candidatul PSD Mircea Geoana și președintele în exercițiu Traian Basescu, ultimul câștigând un nou mandat cu 50,33% din voturi, iar Mircea Geoană 49,66%. Partidul Social Democrat a contestat rezultatul alegerilor, reclamând fraude electorale, dar Curtea Constituțională, după ce a cerut renumărarea voturilor anulate, a validat rezultatul alegerilor.

Nașteri

·         846: S-a nascut  Hasan ibn Ali ibn Muhammad (d. 874), numit de asemenea si Abu Muhammad Ibn al-și Ridha, al unsprezecelea  Imam  șiit. Tatal său a fost Ali al–Hadi (a zecea Imam al șiiților), iar mama sa, Salil sauHodaitha. A fost  otrăvit la ordinul califului abbasid Al–Mutamid si este îngropat alături detatăl său, în Samarra (Irak).

·         1285: S-a nascut Ferdinand al IV-lea al Castiliei si Leonului; (d. 7 septembrie  1312). Ferdinand al IV-lea al Castiliei (în spaniolă: Fernando IV de Castilla, 6 decembrie 1285 Sevilla – 7 septembrie 1312 Jaén), rege al Castiliei și al Leonului între anii 1295-1312. În timpul copilăriei sale regatul a fost condus de mama sa, Maria de Molina, regele minor fiind sub tutela infantelui Enrique de Castilla „el Senador”, fiul regelui Ferdinand al III-lea cel Sfânt. Mama sa a continuat să joace un rol politic și în timpul majoratului fiului ei, împiedicând de mai multe ori detronarea acestuia. Domnia sa a stat sub semnul confruntării dintre regalitate și nobilimea condusă de unchiul regelui, Infantele Juan de Castilia de Tarifa și de Juan Núñez de Lara el Menor, sprijiniți uneori și de Don Juan Manuel, nepotul lui Ferdinand al III-lea. Ferdinand al IV-lea a urma calea predecesorilor săi în continuarea războiului Reconquistei și chiar dacă în 1309 a eșuat în încercarea de a cuceri Algeciras, a izbutit, în acelaș an, să ocupe Gibraltarul, iar în 1312 să obțină controlul orașului Alcaudete din regiunea Jaen. La Cortesul de la Valladolid din 1312 regele a dat un impuls reformei administrației și sistemului judiciar, în cadrul eforturilor sale de întărire a autorității monarhiei în detrimentul celei a nobilimii. Ferdinand al IV-lea a murit la Jaén la numai 27 ani la 7 septembrie 1312 și a fost înmormântat la Colegiata de San Hipólito de Córdoba.

·         1421: Regele Henric al VI-lea al Angliei (d. 1471). Henric a fost încoronat ca rege al Angliei la Westminster Abbey din Londra  la 6 noiembrie  1429, cu o lună înainte să împlinească opt ani și ca rege al Franței, la Notre Dame de Paris  la 16 decembrie 1431.

·         1609: Nicolas François, Duce de Lorena (d. 1670). Nicolas François, de asemenea cunoscut ca Nicolas al II-lea, a fost Duce de Lorena și Duce de Bar timp de câteva luni în anul 1634. A fost Duce în timpul invaziei lorene de către francezi în Războiul de Treizeci de Ani

·         1640: Claude Fleury, istoric francez (d. 1723). Claude Fleury a fost un avocat, teolog, istoric și pedagog francez. Monumentala sa lucrare Histoire ecclésiastique a fost destinată pentru publicul general.

·         1685: Prințesa Marie-Adélaïde de Savoia, mama regelui Ludovic al XV-lea al Franței (d. 1712). Marie-Adélaïde de Savoia a fost mama regelui Ludovic al XV-lea al Franței. Fiica cea mare a lui Victor Amadeus al II-lea al Sardiniei și a primei sale soții, Anne Marie de Orléans. Ducesă de Burgundia după căsătorie, la moartea socrului său, Delfinul Ludovic, în 1711, devine Delfină a Franței. Moare de pojar în 1712, la douăzecișișase de ani, iar soțul său moare o săptămână mai târziu de aceași boală.

·         1778: Louis Joseph Gay-Lussac, fizician și chimist francez (d. 1850). In anul 1802 a elaborat legea dilataţiei termice a gazelor perfecte; (d. 9 mai 1850). În 1808 Gay-Lussac, colaborând cu chimistul francez Louis Jacques Thénard, lucrează la prepararea potasiului si a sodiului și astfel descoperă borul.  Iodul, descoperit de Bernard Courtois și careare un rol important în industrie și în medicină, îi datorează numele lui Louis Joseph Gay-Lussac. Bernard Courtois îi dăduse câteva eșantioane iar savantul  îi dă numele de iod (de la cuvântul grecesc ’’iodes’’, care înseamnă violet) datorită vaporilor violeți pe care îi degajă atunci când este încălzit. Gay-Lussac a fost membru a numeroase societăți savante din străinătate: Academia regală din Prusia, Royal Society din Londra, Academia Imperială din Rusia și Academiile din Edinburgh, Torino,si Stockholm.

·         1792: Willem al II-lea al Țărilor de Jos (d. 1849). La 7 octombrie 1840, după abdicarea tatălui său, i-a succedat la tron sub numele de Willem al II-lea. Ca și tatăl său a fost conservator. A intervenit în politică mai puțin decât a făcut-o tatăl său. Deși personalitatea sa era conservatoare, totuși a acționat cu simț și moderație. În anul 1848 au izbucnit revoluții în întreaga Europă. La Paris, monarhia Bourbon-Orléans a căzut. Willem a început să se teamă de revoluții la Amsterdam. Într-o dimineață s-a trezit și a spus: „M-am schimbat din conservator în liberal într-o noapte”. A ordonat lui Johan Rudolf Thorbecke să creeze o nouă constituție care să includă ca Eerste Kamer (Senatul) să fie ales indirect de provinciile statului iar Tweede Kamer (Casa Reprezentativă) să fie aleasă direct. Cu câteva luni înainte de moarte, a depus jurământul în primul său cabinet parlamentar.

·         1806: S-a născut tenorul, compozitorul si maestrul de canto francez Gilbert Duprez; (m. 23 septembrie 1896). A fost primul cantaret care a cantat pe scena un “contre ut” in timpul  operei Wilhelm Tell de Rossini, in 1831. Aceasta tehnica i-a uzat prematur vocea, ceea ce explica retragerea sa prematura la numai 43 de ani.

·         1835: S-a născut Nicolae Kalinderu, medic, membru al Academiei Române; a fost unul dintre fondatorii orientării anatomo-clinice şi fiziopatologice în medicina românească internă; împreună cu Victor Babeş a iniţiat studii de mare răsunet privind histologia, microbiologia, diagnosticul şi epidemiologia leprei; (m. 16 aprilie 1902).

·         1864: S-a născut Nicodim Munteanu, patriarhul României 1939-1948, membru de onoare al Academiei Române; (m. 27 februarie 1948). Nicodim Munteanu, născut Nicolae Munteanu, (n. 6 decembrie 1864, Pipirig, județul Neamț – d. 27 februarie 1948, București), al doilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1939-1948), și membru de onoare al Academiei Române

·         1867: Prințul August Leopold de Saxa-Coburg-Kohary (d. 1922). August Leopold, Prinț de Saxa-Coburg-Koháry, a fost prinț german din Casa de Saxa-Coburg-Gotha. A fost al doilea fiu din cei patru ai Prințului Ludwig August de Saxa-Coburg-Kohary și ai Prințesei Leopoldina a Braziliei

·         1893: S-a nascut Dan Bădărău, filozof, membru al Academiei Române; de numele lui se leagă înfiinţarea, la Iaşi, a Societăţii de Filozofie; (d. 02.07.1968). Dan Bădărău s-a născut la Iași și a urmat studiile liceale la Liceul Saint Louis din Paris obținând bacalaureatul în 1912. Studiile universitarea le-a început la Universitatea din Iași, unde a obținut licența în Drept în 1917, și le-a continuat la Universitatea din Paris (Sorbona) unde a obținut licența (1919) și doctoratul (1924) în filosofie. Revenit la Iași, Dan Bădărău a fost numit, începând cu anul 1926, conferențiar la Catedra de Filosofie a Facultății de Litere și Filozofie a Universității și ulterior profesor. În 1949 se mută la București unde ocupă postul de director al Institutului de Istorie al Academiei Române. În 1963 este ales membru corespondent al Academiei Române și după 1967 activează ca șef de secție la Centrul de Logică al Academiei.

·         1894 - S-a născut pictorul Henri Catargi (m. 19 iulie 1976). Prima expoziție personală a pictorului a avut loc la Paris, în 1922, după care artistul a început să își câștige faima atât în Europa, cât și în România, expunând la București, dar și la Moscova, Belgrad, Praga, Berlin, New Delhi, Cairo, Londra și Tokyo. Arta lui Catargi a evoluat într-un mod destul de puțin obișnuit, lucrările din prima perioadă de creație au fost lucrări care țin mai mult de avangardă decât de modernism. Spre sfârșitul vieții, împins de nevoile materiale, a început să picteze în manieră realistă personaje în costume naționale, cu broboade, bibliotecare, reușind să se adapteze într-un mod superior tuturor condițiilor impuse de ideologie.

·         1896: Ira Gershwin, poet american (d. 1983). Ira Gershwin  a colaborat alături de fratele său – marele compozitor George Gershwin  – și scriitorul Du Bose Heyward  la crearea a unor cântece de mare succes, printre care opera Porgy and Bess. Frații Gershwin au făcut multe spectacole pentru teatrele de pe Broadway, compunând cântece ca “I Got Rhythm”, “Embraceable You”, “The Man I Love” și “Someone to Watch Over Me”. După moartea fratelui său (1937), Ira Gershwin și-a continuat activitatea de textier. Cel mai popular cântec al său a fost  ” Long Ago (and far away)”.

·         1898: Gunnar Myrdal, economist suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1987)

·         1898: S-a născut celebrul fotojurnalist Alfred Eisenstaedt; (m. 23 august 1995). Alfred Eisenstaedt Foto: “The Kiss”, New York 1945

·         1903: s-a născut N.I.Herescu, latinist, poet, prozator, eseist, traducător, fondator şi director al Institutului Român de Studii Latine din Bucureşti (1937-1945), preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, director al Fundaţiilor Culturale Regale Carol I din 1940; din anul 1944 s-a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franţa, unde a fost animatorul mişcării literare din exilul românesc şi a funcţionat ca profesor universitar de latină, primind recunoaşterea unor latinişti de valoare internaţională (a coordonat vol. ''Ovidiana'' - Paris, 1958 - editat cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la naşterea poetului latin Ovidiu (m. 19 august 1961).

·         1920: S-a născut George Porter, chimist englez, laureat Nobel (d. 2002)

·         1920 - S–a născut Dave Brubeck, muzician american de jazz.

·         1929 - S–a născut Alain Tanner, regizor şi scenarist elveţian.

·         1931: S-a născut la Targoviste Alexandru Stark, cunoscut  publicist, scenarist, redactor şi realizator la TVR; (m. 29 octombrie 1992, Paris).

·         1931 - S–a născut Zoltan Bitay, pictor şi grafician.

·         1937: Sotiris Fotopolos, politician român de etnie greacă

·         1940 - S-a născut Steve Alaimo, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.

·         1944 - S-a născut Jonathan (Kenneth) King, cântăreţ, compozitor şi producător britanic.

·         1947 - S-a născut Miroslav Vitous, basist ceh de jayy-rock (Weather Report).

·         1947 - S-a născut Kim Simmonds, chitarist şi compozitor britanic (Savoy Brown).

·         1949 - S–a născut Niculae Cristescu, tenor la Opera Naţională din Bucureşti.

·         1950 - S-a născut Joe Dube, baterist american (Starz).

·         1950 - S-a născut Jeff Grob, baterist american (Looking Glass).

·         1955 - S-a născut Rick Buckler, baterist britanic (Jam, Time, UK, Sharp).

·         1955 - S-a născut Eddie Tenpole, vocalist şi compozitor britanic (Tenpole Tudor).

·         1956: Andrian-Sirojea Mihei, politician român

·         1957: S-a născut Tudor Dumitrescu, pianist şi compozitor, fiul compozitorului Gheorghe Dumitrescu; (m. 4 martie 1977). Tudor Dumitrescu , pianist și compozitor român de muzică cultă. Membru al familiei muzicale Dumitrescu, Tudor este considerat unul dintre cei mai talentați pianiști români. A murit la vârsta de 19 ani, fiind victima cutremurului din 1977

·         1962 - S-a născut Ben Watt, chitarist, pianist şi compozitor britanic (Everything But The Girl).

·         1976: Ionel Dănciulescu, fotbalist român

·         1985: Dulce Maria, actriță și interpretă mexicană (RBD)

Decese

·         343: A murit Nicolae de Mira (Sfântul Nicolae) (n. 270). Cunoscut sub numele de la Nikolaus în Germania, Sinterklaas în Belgia și Țările de Jos și Kleeschen în Luxemburg, este o sărbătoare legată de personajul istoric Nicolae din Mira. Santa Claus din lumea anglofonă (Moș Crăciun în România) a apărut prin deformarea cuvântului neerlandofon Sinterklaas. Sărbătoarea lui Moș Crăciun a înlocuit-o pe cea a Sfântului Nicolae în numeroase țări, devenind o oportunitate de a face cadouri, iar pentru comercianți una de a-și spori vânzările, și a apărut chiar și în țări care nu au o legătură culturală directă cu sfântului Nicolae, precum China. Sfântul Nicolae este patronul spiritual al Țărilor de Jos, Rusiei, al provinciei Lorena, precum și al mai multor orașe vest-europene, între care Bari etc. Sfântul Nicolae este cunoscut ca protector al celor acuzați pe nedrept, al comercianților, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor și, în special, al copiilor mici.

·         735: A decedat  prințul imperial japonez din perioada Nara,  Toneri (n. 28 ian. 676), al treilea fiu al împăratului Temmu si al  printesei Nītabe, fiica împăratului Tenji.

·         1185: A murit regele Portugaliei Alfonso I; (n. 1109). A urcat pe tron fiul sau regele Sancho I. A fost al doilea fiu legitim, dar singurul care a supraviețuit, al regelui Afonso I al Portugaliei și a soției sale, Maud de Savoia. A folosit titlul de Rege de Algarve și/sau Rege de Silves, între 1189 și 1191.

·         1352: A murit Papa Clement al VI-lea; (n. 1291). A fost papa  Bisericii Catolice cu sediul la Avignon din 7 mai 1342, până la moartea sa. În 1348 a cumpărat ducatul Avignon de la Regina Ioana I. de Neapole cu 80.0000 de florini. În 1350 a proclamat a două sărbătoare a Anului Jubilar.  A fost numit „un Dionis ecleziastic” de către marele  poet italian Petrarca, din cauza numeroaselor sale amante și a gonoreei sale cronice sale cronice. Când a murit, 50 de preoți au oficiat slujba de maslu pentru odihna sufletului său timp de 9 zile consecutiv, dar opinia publică a căzut de acord că nu e nici pe departe îndeajuns.

·         1759: Prințesa Louise-Élisabeth a Franței, primul copil al regelui Ludovic al XV-lea al Franței și a soției acestuia, poloneza Maria Leszczynska (n. 1727). A fost  sora geamănă cea mare a printesei Henriette – Anne. Ca fiică a regelui, ea era Fiica Frantei. S-a căsătorit cu Filip, Duce de Parma, al patrulea fiu al regelui Filip al V-lea al Spaniei, devenind Ducesă de Parma.

·         1779: A murit pictorul francez Jean-Baptiste-Siméon Chardin ; (n. 02.11.1699).

·         1796: Moare  împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei. Urca pe tron   fiul ei, Pavel I.

·         1892: A decedat Werner von Siemens, inventator german; a avut un rol important în dezvoltarea telegrafiei. A realizat prima linie experimentală de tramvai, la Berlin în 1879; (n.13.12.1816).

·         1912: A decedat Ion Mincu, arhitect, membru fondator şi preşedinte al Societăţii Arhitecţilor din România, întemeietorul şcolii româneşti de arhitectură (Casa Lahovary, Şcoala Centrală de fete); (n.20.12.1852). Promotor al unui stil românesc în arhitectură, cunoscută și ca arhitectură neo-românească, Mincu a integrat în operele sale specificul arhitecturii tradiționale din România. Exemple în acest sens sunt Bufetul din Șoseaua Kiseleff (1882-1892), vila Robescu din Sinaia.

·         1972 - A încetat din viaţă Vasile Posteucă, poet, plecat în Germania în anul 1941; a organizat, la Suceava, în anul 1936, primul Congres al studenţimii bucovinene

·         1975: A decedat Constantin (Dinu) Pillat, fiul marelui poet Ion Pillat. A fost detinut politic între anii 1959–1964 si a fost implicat, alaturi de alti intelectuali români în ceea ce istoria comunismului din România a consemnat drept “procesul Noica–Pillat”, ultimul mare proces politic din timpul regimului lui Gh. Gheorghiu Dej; (studii de literatura “Dostoievski în constiinta literara româneasca”, “Romanul de senzatie în literatura româna din a doua jumatate a secolului al XIX–lea”); (n.19 noiembrie 1921).

·         1988: A murit Roy Orbison, muzician american, pionier al muzicii rock; (n. 23.04.1936).

·         1988 - A încetat din viaţă Ion Cosma, operator, actor, regizor, unul dintre pionierii cinematografiei româneşti (n. 1 februarie 1905)

·         1991: A încetat din viaţă Vladimir Colin, prozator, traducător, autorul unei antologii de science fiction francez contemporan (“Un pic de neant”) (romane: “A zecea lume”, “Divertisment pentru vrăjitoare”); (n. 1 mai 1921). Vladimir Colin (pe numele real Jean Colin; n. 1 mai 1921, București, d. 6 decembrie 1991, București), important scriitor român de literatură științifico-fantastică și fantezie.

·         1991: György Aczél (György Appel) scriitor, jurnalist și politician comunist maghiar (n. 1917)

·         1996 - A murit Marin Sorescu, poet, dramaturg şi eseist, ministru al Culturii (1995), membru al Academiei Române (Premiul mondial de poezie "Fernando Riello", Madrid, 1983; Premiul Herder pentru întreaga operă, 1991) (n.19.02.1936).

·         2002: A murit Dan Amedeo Lăzărescu, istoric, avocat, scriitor si politician român liberal, fost detinut politic; (n. 30.11.1918). Dan Amedeo Lăzărescu (n. 30 noiembrie 1918, București – d. 6 decembrie 2002, București), scriitor, traducător de limbă engleză și om politic român, fost deținut politic în perioada comunistă, membru al Partidului Național Liberal, deputat în legislatura 1990-1992 și senator de Timiș în legislatura 1996-2000.

·         2008: Paul Niculescu-Mizil, politician român (n. 1923)

Sărbători

·         în calendarul creștin-ortodox: Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, dezlegare la pește

·         în calendarul romano-catolic: Sf. Nicolae

·         în calendarul greco-catolic: Sf. Nicolae, Arhiepiscopul Mirei din Licia

·         în calendarul lutheran: Sf. Nicolae

·         în calendarul anglican: Sf. Nicolae

·         Finlanda: Sărbătoare națională. Proclamarea independenței (1917). Finlanda (în finlandeză Sunet Suomi; în suedeză Finland), denumită oficial Republica Finlanda, este o țară nordică situată în regiunea finoscandică a Europei de Nord. Se învecinează cu Suedia la vest, cu Norvegia la nord și cu Rusia la est, în timp ce Estonia se află la sud, peste Golful Finlandei.

ARTE 6 Decembrie

INVITAȚIE LA BALET 6 Decembrie

"Spărgătorul de nuci" de Piotr Ilici Ceaikovski

Piotr Tchaikovsky: The Nutcracker - Ballet in two acts (HD 1080p): https://youtu.be/xtLoaMfinbU.

MUZICĂ 6 Decembrie

Tudor Dumitrescu, pianist şi compozitor

Tudor Dumitrescu, Sextett für Horn und Sttreicher in F-Dur, op.10/part 1: https://youtu.be/t23-eOaPBQU;

Tudor Dumitrescu, Sextett für Horn und Streicher F-Dur op.10/ part 2: https://youtu.be/uwcPpayqNuo.

Dulce Maria, actriță și interpretă mexicană (RBD)

Dulce Maria – Popular: https://youtu.be/IiOo1a1NPKc?list=PL7BDBDB0831407529.

Roy Orbison, muzician american

ROY ORBISON - THE BEST OF ROY ORBISON IN DREAMS: https://youtu.be/fNulO0n8QTU;

Roy Orbison - Only the Lonely (Not Now Music) [Full Album]: https://youtu.be/WzOC4GGqnkE;

Roy Orbison - Mystery Girl (1989) (FULL ALBUM): https://youtu.be/ITf2Tj7ovqg.

ÎNREGISTRĂRI NOI:

POEZIE 6 Decembrie

N.I.Herescu

Narcis 

În trup de lapte şi de flori
Veghiază inima ispită
Şi gândul, plantă otrăvită,
Sub frunţi cu îngereşti candori.

Albastra brumă a iubirii,
Etern Narcis încrezător,
În ochi de râmă care dor
Ţi-a pus minunea oglindirii...

Dar rodul raiului e-amar,
Cu miez de lut în coji de vis.
Pe-azur dacă te-apleci, Narcis,
Se sparge somnul de cleştar.

Şi nimfa limpede te strânge
Cu rece braţ nepăsător.
Dispar şi drag şi 'ndrăgitor,
Uniţi în moartea fără sânge.

În ape, cer şi mâl se 'mparte
Zăpada trupului furat...

Pe ceruri fulger sfâşiat, -
Sămânţă de-aur şi de moarte.

Biografie Nicolae I. Herescu

Nicolae. I. Herescu, s-a născut la 6 decembrie 1906, în oraşul Turnu Severin, şi a murit la 16 august 1961, în Zürich (Elveţia). Provenea dintr-o familie boierească, între membrii căreia s-ar fi numărat şi Udrişte Năsturel.

A absolvit Liceul „Carol I” din Craiova şi Facultatea de Litere şi Filosofie, secţia de limbi clasice, din Bucureşti. Şi-a continuat studiile de specialitate la Paris (1927-1929), obţinînd în 1929 doctoratul în litere. Numit la catedra de limbi clasice a Universităţii din Bucureşti, a urcat rapid treptele didactice, devenind profesor universitar. A fost destinatarul a numeroase scrisori provenind de la nume ilustre ale literaturii române: Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ion Pillat, Agatha Grigorescu-Bacovia.
Latinist, poet, prozator, eseist, traducător, fondator şi director al Institutului Român de Studii Latine din Bucureşti (1937–1945), a fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, director al Fundaţiilor Culturale Regale Carol I din 1940. Din anul 1944 s–a aflat în exil, în Portugalia, apoi în Franţa, unde a fost animatorul mişcării literare din exilul românesc şi a funcţionat ca profesor universitar de latină, primind recunoaşterea unor latinişti de valoare internaţională (a coordonat vol. "Ovidiana" – Paris, 1958 – editat cu ocazia aniversării a 2000 de ani de la naşterea poetului latin Ovidiu).

Nicolae I. Herescu era, asadar, fiul generalului Ioan Herescu si al sotiei sale Ecaterina, nascuta Viisoreanu. Numele de Viisoreanu apare uneori si sub forma Vicsoreanu si il intalnim in istorie cu diferite prilejuri, de pilda in contextul rascoalei lui Tudor Vladimirescu. Viisorenii erau boieri pamanteni aliati cu numeroase alte familii boieresti din Oltenia. 
Ecaterina Herescu era fiica lui Dimitrie Viisoreanu (1829-1904) si a sotiei sale Elena nascuta Rosianu, iar Dimitrie Viisoreanu era fiul slugerului Constantin Viisoreanu (1794-1840) si al sotiei sale, din neamul Isvoranilor din judetul Olt. Constantin Viisoreanu a fost consilier de Curte (magistrat) la Craiova (1837) si deputat (1839-1840). Socrii sai erau slugerul Mihai (Mihalache) Isvoranu 
(+ 1837) si sotia sa Smaranda Isvoranu nascuta Plopeanu. Pe langa sotia lui Constantin Viisoreanu, acestia doi au mai avut si alti copii, intre care o fiica Elena, casatorita cu Sandu Deparateanu, parintii poetului Alexandru Deparateanu, var primar cu bunicul matern al lui N.I. Herescu.


Volume de versuri:
Cartea cu lumină (Craiova, 1927)
şi o carte de tălmăciri din Horaţiu şi Francis Jammes, în colaborare cu Ion Pillat (1927).

Vasile Posteucă, poet

Biografie

   Vasile Posteuca s-a nãscut la 10 septembrie 1912, în comuna Stãnesti din fostul judet Rãdãuti, astazi în Ucraina. 
       Ramas orfan de tatã - acesta a cãzut pe frontul rusesc - el reuseste, sã-si continue scoala la Siret. Urmeaza apoi la Cernãuti, Facultatea de Litere si Filozofie, (ca student al profesorilor Leca Morariu, Ion Nistor, Traian Brãileanu s.a.), obtinand in 1936 licenta “Magna cum laude”. In toata aceasta perioadã activeazã si pe plan literar publicînd în Junimea literarã, Iconar, Glasul Bucovinei, în Convorbitri literare la Bucuresti. 
       Tanarul Posteucã se remarcã prin activitatea sa pe plan cultural, fiind încã din timpul scolii premiat la concursul national Tinerimea românã, devenind presedinte al "Societãtii Arboroasa", vicepresedinte al "Centrului Studentesc din Cernãuti", organizator al primului "Congres al studentilor bucovineni". 
       Cunoaste in randul colegelor pe Zamfira Horodnic, cu care se casatoreste. 
       In anii de cumpana ai celui de al doilea razboi mondial, paraseste tara. A cunoscut si viata de lagar la Buchenwald. Functioneza o perioada ca profesor de literatura romana la Universitatea din Freiburg, Germania, apoi in Franta unde-si va desãvîrsi studiile la Universitatea din Sorbona. 
       In jurul anilor ’50 calatoreste in Canada si se stabileste pentru un timp la Toronto. Aici sustine teza de doctorat la Universitatea din Toronto cu o remarcabilã lucrare despre experienta interioarã în opera lui Rilke. 
       Este una din personalitatile remarcabile ale comunitatii romanesti din aceasta parte a Canadei. In 1954 impreuna cu un grup de Romani, ctitoresc Biserica Ortodoxa “Sfantul Gheorghe” din Toronto. Asociat cu familiile Alexandru Fonta si Jean Taranu pune bazele “Parcului Asociatia Romana din Canada”, de la Val David, loc de intalnire si de recreere, cunoscut si sub denumirile de Satul Romanesc din Laurentide. 
       Profesor inzestrat, a practicat cariera didacticã universitarã în Minnesota, pana in ultima clipa a vietii. 
       In urma unei reuniuni internationale, unde se presupune ca a fost otravit, o boala grea s-a declansat, care l-a smuls din mijlocul comunitatii romanesti, a prietenilor si mai ales a familiei sale pe care o campanie internationalã de presã a reusit in ultimul moment sã o elibereze din tarã, si sa-l gaseaca inca in viata. 
       Chinuit de suferinta, dar fericit ca si-a revazut familia, a plecat intru Domnul, la 6 decembrie 1972, in plina putere creatoare. 
       Se odihneste in cimitirul de la “Vatra Romaneasca”, al Episcopiei Ortodoxe Romane din America. 
       A scris poezii, prozã, eseuri, publicisticã. Isi publica cartile, la Madrid, Cleveland, Mexico, editeaza reviste românesti, colaborînd activ si la numeroase alte publicatii ale exilului.

DOINITA SCRIE LUI MOS CRÃCIUN

O, Mos Craciun, batrane bun,
Am vrut sa te'ntalnesc si eu.
Si-am vrut. O Mos Craciun,
Am vrut sa-ti spun,
Tot chinul meu si tot amarul greu;
Ca numai tu asculti copiii, Mos Craciun,
Da, numai tu esti bun,
Si Dumnezeu...

Am, Mos Craciun, o calda rugaminte.
Anume, de te duci prin tari, departe,
Sa-i iesi si lui taticul inainte,
Si roaga-l sa ne scrie grabnic, carte,
Ca noi numai de lacrimi avem parte...

Mamica n'a mai ras de ani de zile,
Sau rasfoim scrisori cu invechite file,
Venite de la dansul din razboi,
Si oridecateori e vorba de taticul,
De cand se mai batea cu bolsevicul,
Se las'o toamna neagra peste noi...

Mamica tace vesnic si ofteaza,
Si-aprinde seara lumanarea'n sfesnic,
De noi topim cu Precista'ntr'o raza,
Cu plansul ei si Pruncul ei cel vesnic...

Sa-i spui asa, tatichii, Mos Craciune,
Ca suntem mari si-umblam acum la scoala,
Dar basme nu mai are cin'ne spune...
Bunica -spune mama, cand ne spala-
S'a dus intr'o Dumineca la liturghie
Si s'a'ntalnit cu Dumnezeu,
Si-au tot vorbit mereu si s'au tot dus...
Si ea acuma nu mai stie inapoi sa vie,
Nici plansetele noastre pan'la ea n'ajung,
Ca-i drumul lung,
Si-a pus-o Dumnezeu,
Ingrijitoare peste lumanarile de seu
Ce se aprind, in ceruri, sus,
Cand susoteste frunza si se lasa seara...

De-o vreme Dorul nu mai canta cu vioara
Ca n'am avut cu ce plati chirie,
Si-a scos mamica lucruri la vanzare;
Dar Dorul, Dorul, bietul, el nu stie,
Si-si canta'n gand romantele lunare...
El crede ca vioara-i la tocmit...

Da, Mos Craciun, traim cu totii ca'ntr'un schit,
Si ochii mamei parca's flori de tintirim...
De cand taticu-i dus si n'a venit...
In tot ce facem, spunem si gandim,
Noi numai de taticul povestim...

Asculta, Mos Craciun, mamica spune,
-Povestea ei de leagan, cu'n taciune,
Ce s'a'ntalnit odata cu'n carbune-
Ca tata se mai bate... Si'ar sa vie,
Dar n'are cum pleca din batalie.

Ea biata spune, dar eu nu o mai cred,
Si-i plang de mila uneori sub pled.
Si-as vrea s'o mangai... Ah, de-as sti cum!
De-aceea, Mos Craciune, dac'o fi si-o fi,
Si-l vei cata si nu-l vei mai gasi,
Sub nici o zare si pe nici un drum,
Sa-mi spui in fata... nu ma mai minti,
Ca mie de atat mi-i frica:
De jalea ce-o va prinde pe mamica
-S'o prapadi si dansa ca bunica...-
Si vom ramane mici si fara de mamica...

Sa-mi spui in fata ca eu n'am sa plang.
Si mana palida la piept am sa i-o strang,
Am s'o desmierd, obraz langa obraz,
Si am sa-i spun tot intamplari cu haz,
Ca sa uitam de toate... Si-or sa treaca,
Ani dupa ani prin casa-ne saraca,
Pan' ce vom sti cu totii, intr'o zi,
Ca el, taticul, nu va mai veni...
Si ne vom mangaia'n tacere, ca orfanii,
Ce duc tristeti pe umeri si litanii...

Ti-am pus atatea lacrimi in scrisoare!
Intai spre rasarit si-apoi spre soare-apune,
Acuma du-te, Mos Craciune,
Si cata-ni-l si ada-l pe taticul.
Si dac'ar fi sa nu-l gasesti,
Sa nu-mi mai scrii povesti,
Trimite-mi indarat doar plicul...

Ca eu cunosc povestea care minte,
Si rugaciunile si lacrima fierbine;
Si-acuma du-te, Mos Craciun,
Drum bun, batrane drag, drum bun...
Doinita, fata mamei cea cuminte...

E X I L

Supti de ani si dor, cu tâmpla surã,
Risipim nãdejdi si pribegim,
Frati cu Ahasverul din Scripturã,
Cãtre-o nouã zare de chilim,
Sã'nflorim o creangã de rãsurã,
Undeva, 'ntr'un colt de tintirim...
Drumul nostru ce suia'n baladã,
Plânge mut în pasul monoton,
Rãzvrãtind, sudalme de corvoadã;
Iar la sold de mai tresare-o spadã,
Geme'n glodul vârstei ca'n pripon.
Gârboviti de mers si de-asteptare,
Gândul ni-i cu spini si ciumaflãi,
Hãulind a dor din zare'n zare,
Ca de mult, când am pornit, flãcãi,
Cu icoana tãrii'n chiotoare...
Cântã numai doine si bejenii
Gura strãpezitã de-aguride;
Pribegim si noaptea se deschide
Hidra care'nfulecã decenii
De cosmare slute si livide...
Cresc din stropul plânsului fierbinte,
Noi oceane între noi si tara;
Pieptul dã de stâncã înainte,
Si'napoi în mlastinã coboarã.
Cã dreptatea s'a curvit si minte...
Nãrãvitã'n târguri teherane,
Stã rânjind la masã cu cei mari,
Sã ne punã pret si pe sumane,
Doar or mai vâna câtiva dolari,
Din vânzãri de îngeri si icoane...
Iar cei dragi, acasã, cu butucii
Ruginind pe inimã si glezne,
Scriu legende'n codri, cu haiducii,
Ctitorind morminte vii în bezne
Si urcând martiri pe bratul crucii...

 
BISERICA IN EXIL

Te-am ridicat din dor si saracie
Sfant dor de Tara si de Libertate;
Din setea noastra grea de vesnicie,
Spre culmi de cer de oameni neumblate...

Cand ne-ndoim genunchii sub icoane,
S-aprinde-o zare de noroc in veac,
Si infruntam cu pieptul milioane,
Cand dusmanii randuiala ne-o desfac...

Copii pribegi am ctitorit altare,
Crescand icoana Tarii-n rugaciuni;
Sa-i dee Domnul viitor de Soare
Si generatii mandre de sloduni...

Tu, cel de maine, de vei sta-n rascruce,
Cu vremea noastra de dureri si vis,
Sa stii in veci, ca ruga noastra duce
Spre Tara, mult cantatul paradis...

Sa cumpanesti ca orice caramida
Am framantat-o-n lacrimi si amar,
Purtand prigoane-n sange si obida,
Si nedreptatea unui timp barbar...

Sa te smeresti si tu-n genunchi si-n ruga,
Sa intelegi ce-a plans si gandul meu,
Cand am intrat credintei noastre sluga
Si-am scris drept preamarind pe Dumnezeu...

Cinstind un ctitor, pomenind un nume,
Sa mi te-alaturi credincios prin fapta,
Caci numai cel ce ctitoreste-n lume
Strabate calea cea mai inteleapta

Marin Sorescu, poet

Biografie Marin Sorescu

Marin Sorescu (n. 19 februarie 1936, Bulzeşti, judeţul Dolj - d. 8 decembrie 1996, Bucureşti) este considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani. Sorescu (poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător) a fost cunoscut în timpul vieţii pe aproape toate continentele planetei. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate. S-a facut remarcat şi prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate. Fară a se înscrie într-un partid politic după Revoluţia română din 1989, ocupă functia de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995).

Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de poezii satirice "Singur printre poeţi". Până la moartea sa în 1996 mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei româneşti contemporane. În 1966 primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Poeme", reuşind să repete această performanţă de încă 5 ori pe parcursul carierei. Printre volumele cele mai cunoscute se numără "Tuşiţi" (1970), "Suflete, bun la toate" (1972), precum şi ciclul de 4 volume intitulat "La lilieci" (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume. Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic şi degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici ("Unde fugim de acasă?" - 1967, "Cirip-ciorap" - 1993). La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal şi roman.

Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia ”Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele Iona, Paracliserul şi Matca. Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan în Există nervi sau teatrul istoric în A treia ţeapă, sau scrie o serie de comedii cum ar fi Răceala sau Vărul Shakespeare, al căror mobil este chiar ironia muşcătoare, împrumutată din lirica soresciană.

Deşi rămasă în umbra capodoperelor lirice şi dramatice, proza soresciană este una dintre cele mai viguroase din literatura română. Viziunea vizuinii şi, mai ales, Trei dinţi din faţă sunt două din romanele sale cele mai reperezentative.

Distincţii

Premiul Academiei Române (1968, 1977) 
Medalia de aur pentru poezie "Napoli ospite", Italia, 1970 
Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970 
"Le Muse", acordat de Accademie delle Muse, Florenţa, 1978 
Premiul Internaţional de Poezie "Fernando Riello", Madrid, Spania, 1983 
premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena în 1991 pentru întreaga activitate 
Premiul Uniunii Scriitorilor din România, (de şase ori, pentru poezie, teatru şi critică literară) 

Glezne fragile

Unde rămăsesem? La glezne fragile.
Da, din cauza lor
Pretinzi că nu poţi schia.
Gleznele fragile mă-nnebunesc,
Îmi plac foarte mult.
Ce bine te ţin pe picioare,
Dreaptă, sveltă, cu mers frumos,
Când vii spre mine
Prin zăpadă, vibrând la fiecare fulg.
Faci atingere cu fulgii.
Transmiţi fiori în toată masa de zăpadă
Din cer. Uită-te, e ca o saltea descusută cerul.
Cine s-o fi tăvălind deasupra?
(Cred că tot noi).
Tolăniţi pe forţele naturii, pe fenomenul natural.
Fenomen natural pe fenomen natural.

Măzăriche pe licheni. Îţi place cum sună?
"Sună a iarnă". Ai văzut sarea izvorind din mine,
Ca o bură de ploaie. La polul nord transpiraţia
S-ar fi prefăcut în măzăriche. "Parcă numai acolo!"
Emoţia de la polul nord.
Nu, de la polul opus.
Eu sunt polul opus nr.34.
(Aşa zicea un compozitor).
Autor de opusuri numerotate.
34 îi place lui cel mai mult.
Suntem ca doi pinguini mergând stângaci prin zăpadă la
Poale de Polul nord. Pe gheţuş.
"Ba suntem ditamai iceberguri".
Alunecând unul în braţele celuilalt, încotoşmănaţi
În sentimente călduroase.
"Bine că ne-a apucat amorul iarna,
Avem încălzire centrală.
La vară, ar fi fost prea cald".
Eşti o prezenţă luminoasă.
Chiar şi în zăpadă, tot tu dai
Lumina.
Eu sunt primul (Şi ultimul
Că nu mai las pe nimeni)
Cel mai mult mă impresionează la tine
Calmul ochilor mari şi calmul pielii -
Dacă pot spune astfel.
"Poţi". Azi mâinile mele sunt foarte aspre.
Dar au şi ele calmul lor. Eşti ca o marmură
Care-a fost la mare astă-vară.
"Am fost". "Cu cine?". "Cu întreaga carieră".
Şi sânii – sunt de tăiat respiraţia cu ei.
Eu sunt numai tăieturi.

Prieteni

Hai sa ne sinucidem, le spun prietenilor mei,
Azi am comunicat atat de bine,
Am fost atat de tristi,
Perfectiunea asta in comun
N-o mai atingem noi
Si e pacat sa pierdem momentul.
Cred ca in baie e cel mai tragic,
Sa facem pe romanii cei luminati
Care isi deschideau venele,
Discutand despre esenta iubirii.
Uite, am incalzit apa.
Incepem, dragi prieteni, numar eu: unu, doi, trei...
In iar am fost oarecum surprins, pomenindu-ma singur,
Unii poate mor mai greu, mi-am spus, au mai multe legaturi.
Nu se poate sa ma fi pacalit: cuvantul inseamna ceva,
Dar timpul trece...
Mi-a fost destul de greu, in iad, va asigur,
Mai ales la inceput, stiti eream singur,
N-aveam cu cine sa mai schimb o vorba,
Dar incetul cu incetul m-am atasat, mi-am facut prieteni.
Un cerc extraordinar de sudat,
Discutam tot felulde chestii teoretice.
Ne simteam minunat,
Am ajuns chiar pana la sinucidere.
...Si iarasi m-am pomenit singur in purgatoriu,
Cautandu-mi cateva suflete mai apropiate,
Desi sunt destul de suspiciosi
Purgatorienii- cu situatia lor neclara
Intre doua lumi-
O fata ma iubeste, e foarte frumoasa,
Avem clipe de mare extaz- nemaipomenit, fantastic!
Si chiar imi vine pe limba sa-i spun...
Patit, o las pe ea mai intai,
Eu ma sinucid abia dupa aceea,
Dar fata face ce face si-nvie-
Si iatama singur in rai-
Nimeni n-a patruns niciodata aici,
Sunt primul om, lumea exista ca proiect,
Ceva foarte vag,
In capul lui Dumnezeu,
Cu care chiar ma imprietenesc de la o vreme.
Exista tristete la toate nivelurile,
dumnezeu e dezdanajduit,
Ma uit in ochii lui goi si ma pierd in ei.
El aluneca vajaind in prapastiile mortilor mele.
Comunicam de minune,
Doamne, cred c-am atins perfectiunea,
Tu mai intai,
Ce-ar fi sa lasam totul in intuneric.

De dragoste

• Ieri doua caprioare ne-au taiat drumul,
Saltand sprintere una alaturi de alta,
Ca doi sani. Oi sani ai naturii mame.
Si-am pus fruntea infierbantata pe golul
Dintre cele doua caprioare.
• Ghici unde bat?
Pe cine vreau sa tapez de un sarut?
Afla de la mine
Ca daca n-ar fi si lucruri de-astea
Absolut dumnezeiesti,
Desi sunt de la natura,
Asa pretinde natura.
Multumesc,
Esti atat de plina de socuri electrice.
Ce s-ar intampla, ce s-ar intampla?
Lasa ca stii tu.
• Oamenii se simt singuri si au nevoie
De o iubire neconsfintita decat prin ea
Insasi, spusa pe sleau, pe imbracate ori pe
Pielea goala – ce e mai frumos decat
Trupul omenesc?
• N-as fi fericita sa pot trai asa,
Nu gasesc rostul iubirii, daca nu mlasi sa ard.
Uite cum se ridica fumul din tigara asta
Si ea a ars, asta m-a deranjat
Ca prea te porti cu manusi,
Ma supar si ma lasi asa, sa nu ma supar, nu fortezi.
• Cand ma gandesc la tine
Imi vine sa inchid usa cu cheia
Sa nu intre cineva peste noi
Ne-ar gasi lungiti lesinati,
Ar crede ca s-a comis o crima,
Cand colo exact contrariul,
Care e contrariul asta?
Sa faci un bine vital,
Nu un rau capital,
Sa pui umarul la aducerea pe lume a unui om.
Exact chinul nostru ca sa zic asa,
Chin dulce ca mierea de flori de salcam...
Iata-ne in aceasta plasa a destramarii,
Zvarcolindu-ne in beneficiul vaduvelor...
...E aproape o lupta corp la corp...
Te-ai insinuat ca o jale,
Care nu te-apuca de-o data,
Ci asa incetul cu incetul
Intai ti-e sete de-o vorba,
La urma ti-e foame
De buzele care spun vorba,
La urma ti-e dor...
• Spuneai ieri ca ai vrea sa traiesti rotund,
Ca o molecula...
Ideea era ca cineva se tot amesteca
Si strica molecula,
Ideea corpului strain.
Habar n-am ce-am vrut sa spun.
Impreuna clipa e mare,
Traim o clipa mare.
Clipa e pana clipesti o data, nu?
• Chiar cand nu se intampla nimic
Se intampla o mie de lucruri intre noi.
• O stea m-a calauzit la acesti sani,
Ca la doua, albe, musuroaie cu minuni.
Ingenunchez la sanii tai, ca magul,
Si nu mai pot de dragul lor.
In ei furnicile lucreaza de cu noapte,
Furnicile care dau lapte.
Ca este pace ori razboi afara,
Retrase-n munti furnicile tot ara.
Trebuie lucrat intr-una acest lut,
Unde e vesnic ceva de facut.
Obrazul lasa sa-l ingrop in sani,
Ca-n doua musuroaie cu minuni,
Mormantul din care, fara-a osteni,
Voi invia a treia zi.
• Pieptul tau se umfla gata sa sara la mine,
Se da la om vasazica,
Tine-ti sanii cucoana in lant,
Ca acum or sa sara
Peste uluca bluzei,
Or sa rupa nasturii, fereasca Dumnezeu,
Am mai vazut eu nasturi pocnind
Precum castanele toamna.

FILM DOCUMENTAR 

SFATURI UTILE 6 Decembrie

CÂT DE NOCIV ESTE CUPTORUL CU MICROUNDE

E posibil ca milioane de oameni să-și sacrifice sănătatea fără să știe de pericolele la care se expun? De ce a interzis Uniunea Sovietică aceste aparate în anul 1976? Cine a inventat cuptorul cu microunde și de ce? Cum funcționează acesta? Sunt câteva întrebări la care vom încerca să răspundem în acest articol. Răspunsurile ar putea să va șocheze așa de tare, încât, dacă dețineți unul, nici măcar să nu vreți să-l dați altcuiva, ci pur și simplu să-l aruncați la gunoi.

Presupun că deja mai toată lumea știe acum că hrana pe care o mâncăm are legătură directă cu sănătatea noastre fizică, mentală și spirituală. Alimentele ne pot vindeca sau îmbolnăvi, în funcție de felul în care au fost crescute, recoltate, păstrate, manipulate, preparate și, bineînțeles, gătite.

Cel mai eficient și sigur mod de a mânca alimentele este în starea lor cât mai naturală, crudă. Dar nu toată lumea e pregătită să facă schimbarea asta. Pe de altă parte, există unele alimente care nu pot fi mâncate crude. În secolul vitezei însă, valoarea unei mese nu este dată nici măcar de faptul că hrana e crudă sau gătită, bio sau procesată, ci de bani și rapiditate. Acesta este și unul din motivele pentru care fast food-ul a devenit un succes. Nu e vorba neapărat de gust, cât de metoda rapidă de preparare și servire, de disponibilitate și, bineînțeles, de economie. Pentru cei care nu știu, deși în România nu este cazul încă, în țările vestice și mai ales la americani, fast food-ul oferă cea mai ieftină mâncare, dacă o putem numi mâncare. Iar problema vine tocmai din această preparare rapidă. Din dorința de a vinde ceva aparent hrănitor, cu viteză cât mai mare, totul este preambalat, conservat și depozitat cu mult timp înainte. Iar metodele de „gătit”, pentru a da impresia unei mese calde, sunt prăjitul sau încălzitul. Și ce dispozitiv este folosit pentru cea mai rapidă încălzire sau gătire? Ați ghicit: cuptorul cu microunde.

Dacă stăm bine să ne gândim, multe din casele noastre se transformă încet, încet, în mici restaurante fast-food, unde, dacă nu ne aducem sau nu ne comandăm o asemenea mâncare, o preparăm noi, așa preambalată, la cuptorul cu microunde. Personal, nu cred ca ceva să fie mai periculos pentru sănătatea noastră decât mâncarea pregătită la cuptorul cu microunde.

Dacă e atât de periculos, de ce există pe piață?

În prezent, foarte mulți români posedă în bucătăria lor un asemenea cuptor. De fapt, sunt puțini cei care nu-l au. Să nu mai vorbim de restaurante și chiar bucătăriile din birourile unor firme, unde cuptorul cu microunde este un element de bază. Faptul că este ieftin, ușor de folosit și își face treaba într-un mod aparent curat și rapid, dă o valoare considerabilă acestui aparat în bucătărie. Puțini sunt cei care știu că aceste aparate sunt periculoase. De ce? Păi, dacă ar fi periculoase, guvernul ne-ar spune nu? Cineva s-ar sesiza și ar fi interzise, nu? Ei bine…, se pare că NU!

Cum funcționează!

Microundele sunt o formă de energie electromagnetică, precum undele radio, și ocupă o parte din spectrul de putere sau energie electromagnetic. Ele sunt o formă de unde foarte scurte (de unde și numele) care călătoresc cu viteza luminii. În lumea modernă, microundele sunt folosite la telefonia pe distanțe mari, programe de televiziune, internet, sateliți ș.a.m.d. Dar pentru mulți dintre noi, acestea reprezintă doar o noțiune legată de gătirea sau încălzirea rapidă a alimentelor.

Fiecare cuptor cu microunde are în dotare un magnetron, un tub în care electronii sunt afectați de câmpurile magnetice și electrice în așa fel, încât să producă radiații de microunde la aproximativ 2450 MHz. Aceste radiații interacționează cu moleculele din alimente. Toate undele își schimbă polaritatea de la pozitiv la negativ cu fiecare ciclu al undei. În cazul microundelor, această schimbare are loc de milioane de ori pe secundă. Moleculele alimentelor, în special cele ale apei, au un capăt pozitiv și unul negativ, precum un magnet are polaritate nord și sud.

În modelele comerciale, aceste cuptoare au o putere de 1000 de wați. În timp ce microundele generate de magnetron bombardează alimentele, ele fac moleculele polare să se rotească la aceeași frecvență de milioane de ori pe secundă. Toată această agitație creează fricțiune moleculară, care încălzește mâncarea. Fricțiunea însă este și cauza multor deteriorări ale moleculelor dimprejur, pe care le distruge, le rupe sau le deformează forțat.

Făcând o comparație cu soarele, microundele generate de soare sunt bazate pe principiile curentului direct pulsat, care nu creează căldură prin fricțiune. Microundele generate de cuptoare folosesc curent alternativ, care creează căldură prin fricțiune. La ele, energia undelor se duce într-o singură frecvență îngustă din spectrul energetic, pe când energia soarelui operează într-un spectru de frecvență foarte larg. În vreme ce căldura soarelui vine progresiv, din exterior în interior, în cazul microundelor de la cuptoare, căldura vine dinspre interior în afară. Poate explicația asta e puțin prea tehnică sau științifică (și pe mine m-a obosit), dar trebuie să cunoști cum funcționează un lucru pentru a-l înțelege.

Periculos pentru bebeluși

Din păcate, tot mai multe mame tinere folosesc microundele pentru a încălzi laptele bebelușilor. Pentru multe dintre ele, este o metodă rapidă și ușoară, dar ele nu realizează că, de fapt, cele câteva minute câștigate pot afecta serios sănătatea pruncilor. Într-un articol publicat în 1989 într-una dintre cele mai respectate reviste de medicină, Lancet, dr. Lita Lee afirmă: „Formulele pentru bebeluși încălzite la microunde transformă anumiți aminoacizi trans în izomeri cis sintetici. Izomerii sintetici nu sunt activi biologic. Mai mult de-atât, un aminoacid, L-prolina, este convertit în d-izomer, cunoscut a fi o neurotoxină (otravă pentru sistemul nervos) și o nefrotoxină (otravă pentru rinichi). Este destul de rău nu numai faptul că bebelușii nu sunt alăptați la sânul mamei, dar acum le este dat „lapte fals”, transformat în ceva otrăvitor prin microunde”. O modalitate mult mai sigură ar fi încălzirea recipientului cu lapte la jetul de apă caldă al chiuvetei sau într-un vas cu apă caldă, pe aragaz, testând din când în când temperatura. Cele câteva minute în plus nu merită riscul la care ne supunem copiii. Un alt pericol vine din faptul că, în cazul cuptoarelor cu microunde, încălzirea alimentelor nu este uniformă, așa că, unele părți sunt mai calde, iar altele mai reci. Au fost cazuri când bebelușii s-au ars pe buze din cauză că mamele testaseră temperatura într-o porțiune mai rece.

Sângele încălzit la microunde omoară

În 1991, a existat un proces în Oklahoma, în care un spital a folosit la o transfuzie sânge încălzit la microunde. Cazul a implicat o pacientă, Norma Levitt, care, în urma unei operații la șold, a primit o transfuzie de sânge încălzit la microunde de către o asistentă. În urma transfuziei, pacienta a murit. Aceasta tragedie dovedește că încălzirea prin microunde are efecte mult mai periculoase decât credem. Sângele pentru transfuzii este încălzit câteodată, dar în nici un caz la cuptorul cu microunde. În cazul de mai sus, sângele a fost alterat, astfel încât a provocat moartea. Este clar că încălzirea alimentelor în acest mod alterează mâncarea printr-un proces cu multe necunoscute. Iar în momentul în care ne hrănim cu aceste alimente, ingerăm și toate aceste necunoscute. Pentru că organismul nostru este prin natura lui electrochimic, orice forță care disturbă sau schimbă evenimentele electrochimice, va afecta cu siguranță într-un mod major și fiziologia corpului.

Fapte și dovezi științifice

Într-un studiu publicat în 1992 de Raum & Zelt numit Studiu comparativ între mâncarea pregătită convențional și cea pregătită în cuptorul cu microunde, autorii afirmă: „O simplă ipoteză a medicinii tradiționale spune că introducerea în corpul uman de molecule și energii cu care acesta nu este obișnuit, este foarte probabil să producă mai mult rău decât bine. Mâncarea preparată la microunde conține atât molecule, cât și energii care nu sunt prezente în alimentele gătite în modul tradițional, adică la foc. Energia microundelor de la soare și stele e bazată pe curent direct. Microundele produse în mod artificial, inclusiv cele din aceste cuptoare, sunt produse prin alternarea curentului și forțează inversarea polarității de milioane de ori pe secundă în fiecare moleculă din alimentele pe care le ating. Producerea de molecule nenaturale este inevitabilă. S-a observat că amino acizii care se formează în mod natural suportă schimbări izomerice și transformări în forme toxice sub impactul produs de microundele din aceste cuptoare”.

Studiul clinic elvețian

Doctorul Hans Ulrich Hertel, care este acum pensionar, a lucrat ca cercetător în domeniul alimentației pentru una din marile companii de profil elvețiene, ale cărei afaceri sunt la nivel global. Cu câțiva ani în urmă, el a fost concediat pentru ca a pus întrebări în legătură cu anumite proceduri prin care alimentele erau preparate, proceduri ce deteriorau mâncarea.

În anul 1991, dr. Hertel, împreună cu un profesor de la Universitatea Lausanne, au publicat un studiu, arătând că mâncarea preparată la cuptorul cu microunde prezintă riscuri mai mari asupra sănătății decât mâncarea pregătită în mod convențional. De asemenea, în nr. 19 al revistei Franz Weber a apărut un articol în care se arată faptul că alimentele pregătite la cuptorul cu microunde au efecte cancerigene asupra sângelui. Doctorul Hertel este primul om de știință care a efectuat un studiu de calitate asupra efectelor pe care le au nutrienții supuși cuptorului cu microunde asupra sângelui și fiziologiei corpului uman. Studiul său restrâns dar foarte bine documentat a arătat forța degenerativă a cuptoarelor cu microunde asupra alimentelor. Concluzia științifică a fost aceea că prepararea la cuptorul cu microunde modifică nutrienții din mâncare, schimbări având loc și în sângele celor care consumă aceste alimente, ceea ce duce la deteriorarea organismul uman.

Studiul a fost făcut împreună cu dr. Bernard H. Blanc de la Institutul Federal de Tehnologie din Elveția și în colaborare cu Institutul Universitar de Biochimie, de asemenea din Elveția. La intervale de 2 până la 5 zile, voluntarii participanți la studiu au primit una din următoarele variante de mâncare pe stomacul gol: (1) lapte crud; (2) același lapte gătit convențional; (3) lapte pasteurizat; (4) același lapte crud înfierbântat la cuptorul cu microunde; (5) legume crude de la o fermă organică; (6) aceleași legume gătite în mod convențional; (7) aceleași legume înghețate și dezghețate într-un cuptor cu microunde; și (8) aceleași legume gătite la cuptorul cu microunde. După ce voluntarii au fost izolați, le-au fost recoltate probe de sânge înainte să mănânce, iar apoi le-au fost luate alte probe, la anumite intervale după ce au mâncat alimentele în cauză.

S-au descoperit schimbări semnificative în sângele recoltat de la cei care au mâncat alimentele gătite în cuptorul cu microunde. Acestea au implicat în special hemoglobina, colesterolul (mai ales raportul dintre HDL și LDL) și limfocitele. Nivelele de hemoglobină au scăzut, iar nivelele de leucocite și colesterol au crescut, în vreme ce limfocitele au scăzut. Toate aceste semne au indicat efectul de degenerare. A fost introdusă o bacterie luminescentă (care emite lumină) pentru a detecta schimbările energetice din sânge. Atunci când bacteria a fost expusă sângelui obținut după consumul de alimente preparate în cuptorul cu microunde, au fost constatate creșteri energetice semnificative. Acest lucru l-a făcut pe doctorul Hertel să concluzioneze că astfel de energii, derivate tehnic, sunt preluate de om prin ingerarea mâncării modificate de microunde.

Dintre toate substanțele naturale, care sunt polare, oxigenul din moleculele de apă interacționează cel mai sensibil. Acesta este modul în care funcționează prepararea alimentelor la cuptoarele cu microunde. Se produce o fricțiune violentă în moleculele apei din interiorul alimentelor. Acest fenomen este diametral opus metodei convenționale de gătit, în care căldura se transmite din exterior spre interior. Aceeași deformare violentă care are loc în corpurile noastre când suntem supuși radiației are loc și în moleculele alimentelor pregătite astfel. Dar aceste cuptoare mai produc și altfel de componente numite radiolitice, care sunt create prin decompoziția moleculară, ca rezultat direct al radiației.

Producătorii de cuptoare cu microunde insistă asupra faptului ca alimentele preparate cu microunde nu au nivele de componente radiolitice semnificativ mai mari, față de cele preparate convențional. Dar din cele prezentate aici cred ca e destul de clar ca aceasta este o minciună. E ca și cum cei de la McDonalds ar spune că Big Mac nu e mai dăunător sănătății decât chifteluțele bunicii.

În urma studiilor de felul acesta, se pun întrebări care ridică suspiciune. De ce nu există studii mai mari, făcute și în alte țări, precum SUA? De ce preocupările vizează mai degrabă modul de manipulare a acestor dispozitive, decât efectele lor directe? Personal cred că pentru cei care controlează lumea și implicit sănătatea oamenilor, un astfel de adevăr ar fi ca un început de avalanșă. În momentul în care oamenii vor realiza că au fost mințiți și otrăviți atâția ani, vor deveni suspicioși asupra mai multor lucruri din viața lor și vor începe să pună întrebări și să ceară răspunsuri clare. Acest lucru trebuie evitat! Scopul lor este ca oamenii să fie ignoranți, bolnavi și lipsiți de energie, pentru ca în eforturile lor disperate de supraviețuire nu aibă timp să-și pună întrebări de acest gen și astfel să consume în continuare otrăvurile scumpe, ambalate frumos.

Căutarea independentă a adevărului

Cu ceva ani în urmă, pe când era în clasa a 6-a, un tânăr admirabil din Cluj, care are acum 18 ani, a făcut un experiment în cadrul unui proiect științific al școlii pe care o urma. Tânărul, pe nume Na’im Zerbes, și un prieten apropiat, a găsit 12 voluntari dispuși să participe la experimentul lui. El le-a dat să mănânce, timp de 3 zile, pe rând legume în stare crudă, încălzite convențional și încălzite la cuptorul cu microunde . Apoi a testat urina colectată de la fiecare, a doua zi dimineața și a pus datele cap la cap. Bineînțeles că rezultatele au arătat că cea mai sănătoasă mâncare este cea crudă pe când cea mai nesănătoasă este cea încălzită la cuptorul cu microunde. Cu acest proiect, tânărul Na’im, care studia în regim de învățământ la distanță la o școală din Canada (având mama canadiancă și tatăl român), a câștigat premiul întâi pe țară în cadrul unui concurs numit Canada Wide Virtual Science Fair. Puteți citi mai multe despre experimentul lui urmând acest link.

Încercări de a ascunde adevărul

În momentul în care doctorii Hertel și Blanc și-au publicat rezultatele, autoritățile au reacționat. O organizație comerciala puternica, Asociația Elvețiana de Distribuitori de Electronice Menajere și Industriale, l-au forțat în 1992 pe președintele Tribunalului de la Sftigen, Berna, să emită un ordin împotriva celor doi doctori. În 1993, doctorul Hertel a fost condamnat pentru ” intervenirea în comerț” și i s-a interzis să publice restul rezultatelor sale. Cu toate acestea Hertel nu s-a dat bătut și s-a luptat pentru mulți ani împotriva acestei decizii. În cele din urmă, în 1998, Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg, a inversat decizia hotărând că s-a comis un abuz împotriva lui Hertel în 1993.

Cine a inventat cuptoarele cu microunde?

Există mai multe surse în acest sens. Pe de o parte, invenția îi este atribuita unui american, dr. Percy Spencer, care în 1946, în timp ce experimenta cu o tehnologie radar, a observat întâmplător cum alimentele care erau în preajmă se încălzeau. Pe de alta parte îi este atribuită unui englez, Leonard Gföllner. Mai există o ipoteză interesantă, și anume că acesta a fost inventat de naziști. Poate nu e varianta la care v-ați fi așteptat. Dar să nu va ducă acum imaginația că era o tehnologie menită să ucidă, ci din contră, chiar să hrănească. În timpul invaziei lor în Rusia, nemții ar fi creat aceste cuptoare, ale căror avantaje permiteau rezolvarea multor probleme legate de prepararea rapidă a mâncării pe scară mare, de producerea de alimente într-un timp foarte scurt, precum și de economisirea de combustibil pentru gătit. După război, aliații – americanii, englezii dar și rușii – au găsit aceste cercetări medicale făcute de nemți, le-au dus în țările lor și le-au clasificat ca secrete de stat. În vreme ce în America, după așa zisa invenție a cuptorului cu microunde a ajuns să facă miliarde, în Rusia, acesta a fost interzis cu desăvârșire, iar în urma testelor pe care le-au făcut, rușii chiar au transmis un avertisment internațional referitor la pericolele, atât biologice, dar și de mediu înconjurător.

Carcinogeni în mâncarea preparată la cuptoarele cu microunde

În cartea sa, Health Effects of Microwave Radiation (Efectele radiației microundelor asupra sănătății), precum și în edițiile din martie și septembrie ale revistei Earth Letter (Scrisoarea Pământului), Dr. Lita Lee afirmă că cuptorul cu microunde scapă radiații electromagnetice, denaturează mâncarea, și transformă substanțele din alimente în produse toxice și chiar carcinogene. Alte cercetări citate în aceste surse au ajuns la concluzia că aceste dispozitive sunt cu mult mai periculoase decât se crezuse până atunci. Cercetările arată că alimentele destinate preparării rapide, la microunde, conțin toxine eliberate din caserolele și ambalajele de plastic în care trebuie să rămână pe timpul preparării (Wall Street Journal, 12 Oct 1998). O serie de studii făcute în Rusia au ajuns la concluzia că în toate alimentele preparate la microunde se formează substanțe cancerigene, deși niciun aliment nu a fost ținut în aparat mai mult decât era necesar. Iată câteva din rezultatele cercetărilor rusești:

– Carnea preparată la microunde duce la formarea de dietanolamidă, cunoscut cancerigen

– Laptele și cerealele preparate la microunde își transformă o parte din aminoacizi în carcinogeni

– Dezghețarea fructelor înghețate cu ajutorul microundelor transformă glucoza și galactoza în substanțe carcinogene

– Scurta expunere a legumelor, crude, gătite sau înghețate la microunde, transformă alcaloizii în carcinogeni

Cercetătorii ruși au observat de asemenea și o accelerare a degradării structurale a alimentelor și o scădere în nutrienți a acestora. Astfel, prin expunerea la microunde, alimentele și-au pierdut între 60 și 90% din nutrienți. Au fost observate:

– Pierderea bio-disponibilității complexelor de vitamina B, vitamina C și vitamina E.

– Pierderea mineralelor esențiale precum și a altor factori lipotropici în toate alimentele testate.

– Deteriorări ale unor substanțe din plante, ca alcaloizii, glucozidele etc.

– Degradarea nucleoproteinelor din carne.

Microundele ucid apa

Apa, elementul vital al vieții, este afectat cel mai repede și în cel mai periculos fel de către microunde. Cum explicam mai devreme, apa este cea mai sensibilă la interacțiunea cu aceste unde și în consecință este afectată și denaturată în mod fatal. A fost făcut un experiment simplu: peste o sămânță ținută în vată sau în pământ se toarnă apă încălzită 2 minute într-un cuptor cu microunde. Acea sămânță nu va încolți. Este un experiment ce poate fi făcut de oricine, acasă. Concluzia: apa își pierde proprietățile dătătoare de viață. Dacă ne gândim că oamenii sunt 70% apă, ne putem imagina ce efect au aceste radiații asupra apei din interiorul nostru.

Radiațiile din cuptoarele cu microunde se scurg

Poate ca ați auzit de pericolul rezultat din faptul că din aceste cuptoare se scurg radiații și atunci când nu sunt pornite. Trebuie să recunoaștem că acest risc era mai mare cu modelele vechi, cele mai noi fiind testate mai riguros. Adevărul e că oricum există scurgeri, recunoscute și de instituțiile de specialitate, prin geamul de privit, însă se spune că nu sunt în cantități periculoase. Deoarece expunerea la radiații scade cu cât ne aflam la mai mare distanță de cuptorul cu microunde, ni se sugerează să stăm mereu la o distanță destul de mare de acesta. Sistemele de siguranță necesare la fabricarea cuptoarelor cu microunde sunt foarte stricte. Ele trebuie să aibă două sisteme independente, care să oprească funcționarea în caz că ușa se deschide și încă un sistem de monitorizare, care să oprească funcționarea în cazul în care cele două sisteme de închidere nu mai funcționează. Cu toate aceste măsuri, ar trebui să credem că suntem în siguranță. Dar după cum afirmă o organizație non-profit, Powerwatch: „Chiar și în cazul în care cuptorul cu microunde funcționează corect, nivelele de radiație din bucătărie sunt crescute și chiar mai mari decât cele emise de o stație de telefonie mobilă aflată în apropiere. Amintiți-vă de asemenea și de faptul ca microundele călătoresc prin pereți, daca aparatele sunt lipite de aceștia”. Exista afirmații cum că un singur cuptor cu microunde lipit de peretele bucătăriei poate radia în toate apartamentele de pe scara respectivă. Cercetările au relevat faptul că și dacă stăm la o distanță de un pas de cuptor suntem expuși la o cantitate de radiații în mod clar legată de leucemie. Deci, pentru cei care au un astfel de aparat, este de preferat să nu stați în prejma lui prea mult timp, mai ales femeile însărcinate și copii. De asemenea datorita faptului ca ochii sunt foarte sensibili la radiația provenită de la microunde, exista un mare pericol de cataractă.

13 motive să-ți arunci cuptorul cu microunde

– Mâncând pe termen lung alimente preparate în cuptorul cu microunde, vom suferi deteriorări neurologice permanente (scurt-circuite ale impulsurilor electrice, depolarizarea și demagnetizarea țesuturilor nervoase);

– Organismul uman nu poate metaboliza produsele necunoscute, rezultate în urma supunerii alimentelor la microunde;

– Producerea de hormoni este oprită sau modificată, atât la bărbați cât și la femei;

– Efectele produselor secundare rezultate în urma folosirii cuptoarelor cu microunde sunt reziduale (pe termen lung, permanente) pentru corpul uman;

– Mineralele, vitaminele și alți nutrienți din alimentele preparate în cuptoarele cu microunde sunt distruse sau alterate, astfel încât, corpul uman nu poate beneficia de ele, ori absoarbe nutrienți alterați, care-i fac rău în loc de bine;

– Mineralele din legume sunt transformate în radicali liberi, cauzatori clari de cancer, atunci când legumele sunt preparate la cuptorul cu microunde;

– Alimentele preparate la cuptorul cu microunde provoacă tumori intestinale și stomacale. Acest lucru poate explica creșterea îngrijorătoare a cancerului de colon în SUA, unde 90% din populație folosește un astfel de aparat;

– Consumul prelungit de alimente supuse radiațiilor cuptoarelor cu microunde duce la înmulțirea celulelor canceroase în sângele uman;

– Consumul continuu de alimente preparate la microunde determină deficiențe imunitare grave în ceea ce privește glandele limfatice și alterarea sângelui;

– Hrănirea cu astfel de alimente provoacă pierderea memoriei și a concentrării, instabilitate emoțională și chiar scăderea inteligenței;

– Scurgerile necontrolate de radiații pot provoca leucemie și cataractă;

– Radiațiile se pot scurge prin pereți;

Amintiți-vă: Dacă udați o sămânță cu apă care a stat 2 minute în cuptorul cu microunde, ea nu va mai încolți!

Nu l-ai aruncat încă?

Când vine vorba de cuptorul cu microunde, pe care trebuie să recunosc că l-am folosit în mod îndelungat în studenție, îmi vin în minte filmele cu Steven Segal care, în situații extreme, se ajuta de cuptorul cu microunde pentru a încropi o bombă artizanală, cu care reușea să doboare vreo 10 dușmani. Și îmi pun niște întrebări, zic eu firești… de ce am vrea noi oamenii să avem așa ceva în casă? De ce am vrea noi să ne preparăm hrana în astfel de dispozitive?

Sursa – Viataverdeviu via FrumoasaVerde

GÂNDURI PESTE TIMP 6 Decembrie