15 IANUARIE 2018

În fiecare an, pe data de 15 ianuarie, Mihai Eminescu, „Luceafărul poeziei românești” ajunge la inimile celor care îl omagiază. Anul acesta se împlinesc 168 de ani de la nașterea celui mai mare poet român, care, chiar dacă îl trecem cu vederea de-a lungul anului, se face simțit prin poemele cunoscute.

Are cel mai lung poem de dragoste, „Luceafărul” și a descris copilăria pe care a petrecut-o la Botoșani și Ipotești în versuri. Nu este român care la școală nu a învățat măcar o poezie de Eminescu sau vreun îndrăgostit care nu a putut alege vreun poem al poetului, pe care să-l recite iubitei.

RELIGIE ORTODOXĂ 15 Ianuarie

Sf Cuv Pavel Tebeul și Ioan Colibașul

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pavel Tebeul.

Cuviosul Antonie, vieţuind în pustiul Egiptului cu ucenicii săi, după cum ne-au povestit Macarie şi Plotin, ucenicii lui, care l-au şi îngropat, că la nouăzeci de ani ai vieţii bătrânului, i-a venit dor să se ducă în pustia cea mai dinăuntru, ca să vadă dacă s-ar afla vreun rob al lui Dumnezeu, care mai înainte de dânsul să se fi sălăşluit în pustia aceea, şi să fi ales o viaţă ca a lui, depărtată de oameni; deci, într-acel pustiu, cinci ani rugându-se lui Dumnezeu, ca să nu-i treacă cu vederea rugăciunea lui, într-o zi a auzit un glas, zicându-i: "Antonie, este un rob al lui Dumnezeu mai înainte şi mai desăvârşit decât tine, la care de vei merge, îl vei afla în pustia cea mai dinăuntru. Deci, scoală-te degrabă şi te sârguieşte a merge la dânsul, mai înainte de a se duce el către Domnul!"

Acestea auzindu-le bătrânul, îndată luându-şi toiagul său cel de finic, s-a dus degrabă în pustie, să apuce în viaţă pe cel dorit, de care i se vestise lui. Fiind arşiţa mare la amiază, încât şi pietrele ardeau în acea pustie, şi neştiind calea care duce către sfântul cel arătat lui, bătrânul a slăbit cu trupul, dar nu şi cu duhul, căci nu s-a întors din calea ce o începuse şi se ruga lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, Dumnezeul meu, povăţuieşte-mă în calea cea dreaptă, şi învredniceşte-mă a vedea în trup pe robul tău, şi să nu mă laşi să pier în această pustie".

Deci, nu după multă vreme, a văzut un om cu asemănare de cal, pe care făcătorii de stihuri îl numesc centaur, pe care văzându-l, s-a înarmat cu mântuitorul semn al Crucii şi cu îndrăzneală l-a întrebat: "Ascultă tu, în care parte locuieşte robul lui Dumnezeu?". Iar fiara plecându-se la cuvântul sfântului şi neputând să grăiască cu glas, i-a arătat cu mâna partea în care trebuia să meargă spre robul lui Dumnezeu, apoi a fugit cu grabă de la Cuviosul Antonie. Bătrânul s-a minunat de chipul cel de fiară şi mergea spre partea unde i-a arătat acesta cu mâna. Însă întru aceasta ori diavolul, spre înfricoşarea lui s-a închipuit, ca să împiedice drumul sfântului, ori cu adevărat era centaur, precum spun grecii, că în acea pustie se găseau nişte fiare ciudate ca acestea; iar această fiară Dumnezeu a trimis-o pentru povăţuirea robului său.

Venind la un loc pietros, a văzut o altă fiară, care avea asemănare omenească până la brâu, iar cealaltă parte a trupului era de fiară, adică picioare de capră şi coarne în cap. De vederea acesteia minunându-se bătrânul şi cu credinţă neîndoită fiind înarmat, fără frică a întrebat, zicând: "Cine eşti tu?" Iar fiara, aducându-i poame de finic din cale, ca semn de pace, îi zicea: "Sunt un muritor din cei ce locuiesc în pustie, pe care neamurile cele întunecate cu rătăcirea numindu-ne satiri, între zeii lor ne-au cinstit. Dar sunt trimis de la turma mea, să slujesc ţie ca să te rogi pentru noi Stăpânului celui de obşte, pe care l-am cunoscut că a venit în lume şi în tot pământul a ieşit vestirea lui".

Unele ca acestea grăind fiara, ostenitul călător îşi udă faţa sa cu lacrimi de bucurie; căci se bucura de slava lui Hristos şi de pierzarea satanei şi se minuna, cum a putut să înţeleagă vorba satirului. Lovind cu toiagul în pământ, zicea: "Vai ţie, cetatea Alexandriei, care în loc de Dumnezeu cinsteşti sluţeniile! Vai ţie, cetate păcătoasă, în care din toată lumea s-au adunat diavoli! Ce răspuns vei da, căci şi fiarele mărturisesc puterea lui Hristos, iar tu nălucirile cele din pădure ca pe zei le cinsteşti".

Acestea zicându-le sfântul, fiara a fugit în pustie. Despre acea fiară nimeni să nu socotească că este lucru neadevărat, fiindcă şi în vremea împăratului Constanţiu (337-361) o fiară ca aceea, cu asemănare omenească, ce se numea satir, a fost dusă vie în Alexandria, spre marea mirare a tot poporul; iar după ce a murit, ca să nu putrezească îndată trupul ei, îmbălsămându-l, l-au trimis în Antiohia, la împărat, ca să-l vadă.

Acum să ne întoarcem la povestirea dinainte. Umblând bătrânul prin acea pustie neumblată, nimic altceva nu vedea fără numai urme de fiară, ostenindu-se în călătorie două zile şi petrecând cealaltă noapte în rugăciune, nu ştia unde să se întoarcă. Apoi luminându-se de ziua a treia, a văzut o leoaică suindu-se spre vârful muntelui cu multă grabă, căreia de departe urmându-i, a venit aproape de peştera în care locuia Sfântul Pavel, plăcutul lui Dumnezeu.

Văzând bătrânul peştera, s-a bucurat, iar cel ce locuia într-însa, simţind venirea lui Antonie, a închis uşa. Bătrânul apropiindu-se, a bătut, dar nu i s-a răspuns, însă el stătea afară, bătând fără spor. Deci, văzând că nu i se deschide uşa, a căzut înaintea peşterii şi până la al şaptelea ceas s-a rugat să i se dea voie să intre înăuntru, ca să vadă pe acela pe care cu atâta osteneală l-a căutat. El zicea: "Deschide-mi, robule al lui Hristos, deschide-mi; tu ştii cine şi de unde sunt şi pentru ce am venit, toate le ştii, Dumnezeu descoperindu-ţi ţie. Deci şi eu ştiu că nu sunt vrednic să văd sfânta ta faţă, însă de nu te voi vedea, nu mă voi duce de aici; nu te ascunde pe tine, căci Dumnezeu te-a arătat mie. Pe fiare le primeşti, iar pe om pentru ce îl goneşti? Te-am căutat şi te-am aflat, bat ca să mi se deschidă, iar de nu-mi vei deschide, apoi voi muri pe pragul tău şi vei îngropa aici trupul meu".

Şi altele multe grăind el cu lacrimi şi ca pe un nemilostiv socotindu-l, păcătosul lui Dumnezeu a răspuns dinăuntrul peşterii, zicându-i: "Cine eşti tu, care plângi aici? Te minunezi că nu-ţi deschid şi te lauzi că vei muri pe prag?" Aşa zicându-i sfântul, a deschis uşa şi cuprinzându-se unul pe altul, se sărutau cu lacrimi şi pe nume se chemau; pentru că Dumnezeu fiecăruia dintre ei le descoperise numele. Şezând ei, părintele Antonie a zis: "Bucură-te Pavele, vasul alegerii şi stâlpul cel de foc, locuitorule al pustiei".

Zis-a lui şi Avva Pavel: "Bine ai venit soare, care luminezi toată lumea, povăţuitorule al celor ce se mântuiesc, gura lui Dumnezeu, care din pustie ai făcut cetăţi şi pe diavolul l-ai gonit dintr-însa. De ce te-ai ostenit atâta pentru un om păcătos şi nevrednic? Iată, vezi un bătrân învechit de zile şi cu cărunteţile acoperite; vezi un om care îndată va fi praf şi cenuşă, dar de vreme ce dragostea toate poate să le facă, spune-mi, te rog, cum se află neamul omenesc acum? Cum împărtăşeşte lumea? Se mai află cei ce se ţin de rătăcirea idolilor, şi mai sunt prigoniri asupra creştinilor?". Iar Antonie a zis: "Cu rugăciunile tale lumea se ţine; prigoanele contra creştinilor au încetat şi Biserica laudă pe adevăratul Dumnezeu. Dar de vreme ce ai pomenit de prigoane, mă rog ţie pentru Domnul, să nu ascunzi de mine cele despre tine şi toate să-mi spui: pentru care pricină ai ieşit din lume şi ai venit în această adâncă pustie?".

Iar Sfântul Pavel a început a-i spune: "Eu m-am născut în Tebaida şi am avut o soră, pe care părinţii, fiind încă vii, au însoţit-o cu bărbat; iar pe mine m-au învăţat carte elinească şi latinească, precum şi dreapta credinţă, singuri ei fiind drept-credincioşi. Dar sfârşindu-şi nevrednica viaţă, ne-au împărţit averea, care era foarte multă; iar după moartea lor, bărbatul sorei mele, fiind lacom, a poftit şi partea mea, şi gândea să mă dea ca pe un creştin la păgânul voievod spre chinuire, ca astfel prăpădindu-mă din acestă viaţă, să-mi ia moştenirea. Atunci erau împăraţii Deciu (249-251) şi Valerian (253-259), care chinuiau pe toţi cei ce mărturiseau pe Hristos, şi era frică mare prin toată Tebaida, de vreme ce erau cumplite chinuri.

În acea vreme a fost prins de păgâni un tânăr creştin, pe care l-au chinuit mult; dar după ce n-au putut să-l întoarcă de la credinţa lui Hristos, mai pe urmă l-au pus într-o grădină mult înflorită şi frumos mirositoare, întinzându-l pe un pat frumos, cu faţa în sus; apoi i-au legat mâinile şi picioarele cu frânghii moi şi ducându-se toţi, au trimis la dânsul o fecioară tânără, ca să-l poată înşela spre amestecarea necurată; iar necurata fecioară cuprinzându-l şi sărutându-l, ba încă lucrul cel mai de ruşine, ce mi-e greu a-l spune, căutând părţile cele ascunse ale trupului său, îl îndemna spre păcatul cel necurat; dar ce a făcut viteazul pătimitor, care suferise atâtea chinuri?

Văzându-se amăgit de patimă şi simţind tulburarea trupului întru sine, a strâns tare cu dinţii limba sa, a tăiat-o şi a aruncat-o în obrazul desfrânatei şi îndată cu durerea cea mare a potolit patimă; iar cu sângele a umplut obrazul şi hainele acestei femei şi astfel, cu darul lui Hristos, a biruit amăgirea.

Încă şi pe un alt tânăr care era neclintit în credinţa creştinească, după multe chinuri, l-au uns cu miere peste tot trupul gol şi l-au pus în arşiţa soarelui, având mâinile legate la spate, ca rănindu-se de albine, de viespi şi de gărgăuni, să fie silit a jertfi idolilor; dar răbdătorul de chinuri cel viteaz, deşi era rănit peste tot trupul şi plin de sânge, încât nici chip de om nu avea, de Hristos nu s-a lepădat.

Acestea văzând eu, iar bărbatul sorei mele mâniindu-se mai mult, încât nici lacrimile sorei, nici legătura rudeniei n-au putut să-l domolească, i-am lăsat aceluia toate şi am fugit în această pustietate; apoi venind încet, povăţuindu-mă de Dumnezeu până aici, am aflat această peşteră, în care aveam şi apă înăuntru şi cunoscând că Dumnezeu mi-a dat acest loc spre petrecere, m-am sălăşluit aici şi petrec având hrană de finice, iar haină din frunze".

Sfântul povestind acestea, iată a zburat un corb aruncându-i o pâine întreagă, pe care punând-o înaintea lor încetişor, a zburat în văzduh. Atunci, fericitul Antonie minunându-se de aceasta, Sfântul Pavel a grăit: "Iată, Domnul a trimis prânz, nouă, robilor săi, fiind milostiv şi iubitor de oameni. Iată, sunt 70 de ani de când primesc jumătate de pâine, iar de la a ta venire Domnul Hristos a îndoit merticul ostaşilor Săi. Deci, luând sfinţii acea pâine, se invitau unul pe altul ca s-o binecuvânteze şi s-o frângă, unul pe altul mai mare făcându-se cu cinstea.

Sfântul Pavel cinstea pe Cuviosul Antonie ca pe un oaspete, iar Cuviosul Antonie cinstea pe Sfântul Pavel că pe stăpânul casei şi ca pe unul mai bătrân cu anii; şi era între dânşii întrecere de iubire. Apoi, fericitul Pavel a apucat pâinea de o parte, iar pe cealaltă parte a pus-o în mâinile părintelui Antonie şi îndată pâinea singură s-a frânt prin mijloc şi fiecare şi-a luat partea sa.

Drept aceea, şezând lângă izvor, robii lui Hristos au mâncat şi s-au săturat, şi au băut din izvorul acela apă curată şi foarte dulce; după aceea, făcând mulţumire, au şezut iarăşi şi au vorbit toată noaptea până dimineaţa. Iar făcându-se ziuă, Sfântul Pavel a zis prietenului Antonie: "De mult mi-a arătat Dumnezeu mie, frate, că sălăşluieşti în părţile acestea şi voiam să te am slujitor cu mine, ca împreună să slujim sfântului nostru, dar fiindcă vremea adormirii mele a venit, pe care totdeauna am aşteptat-o, dorind ca să vieţuiesc cu Hristos, de aceea Domnul te-a trimis la mine, ca să îngropi smeritul meu trup şi să-l dai pământului".

Acestea auzind Antonie, tânguindu-se cu lacrimi, zicea: "Nu mă lăsa, părinte, singur, ci primeşte-mă împreună călător cu tine". Iar el a zis: "Nu ţi se cade să cauţi singur ale tale, ci pe cele ce sunt ale aproapelui; deci, de folos îţi este ca, lepădând greutatea trupului, să urmezi Mielului la ceruri; apoi şi celorlalţi fraţi le este de folos, ca de la tine încă să se mai povăţuiască şi să se mai întărească; dar te rog spre a te sârgui şi a merge în mânăstirea ta şi să-mi aduci mantia pe care Atanasie episcopul ţi-a dăruit-o, ca să înveleşti cu aceea trupul meu". Aceasta o dorea fericitul Pavel, nu că acea mantie îi trebuia - pentru că nu se îngrijea dacă trupul se va îngropa gol sau acoperit, căci în pământ putrezeşte, el care atâta vreme cu frunze de finic se îmbrăca, - ci, ca fără tulburare, sufletul lui să iasă din trup, de aceea îl trimitea la mânăstire pe părintele Antonie.

Drept aceea, Antonie s-a minunat auzindu-l pe el grăind despre Atanasie şi despre mantia aceluia, ca şi cum vedea pe Însuşi Hristos în Pavel şi pe Dumnezeu care locuia într-însul cinstind; apoi nimic mai mult nu îndrăznea a răspunde, ci tăcând şi lăcrimând, i-a sărutat faţa şi mâinile şi se sârguia a săvîrşi porunca; deci, chiar nevrând, a pornit la mânăstire, deşi era obosit cu trupul, iar cu duhul biruia anii bătrâneţilor sale. Venind el în chilia sa, l-au întâmpinat cei doi ucenici ai lui, zicându-i: "Unde ai zăbovit atâta vreme, părinte?" Iar el a răspuns: "Vai mie, fiii mei, vai mie păcătosului, care sunt numai de formă monah şi numai nume de monah port; dar am văzut pe Ilie, am văzut pe Ioan în pustie, cum şi pe Pavel în Rai l-am văzut".

Deci, vrând ucenicii ca să audă ceva mai mult de la dânsul şi rugându-l ca cu încredinţare să le spună lor despre aceasta, el punându-şi mâna la gură, a zis: "La tot lucrul este vreme, adică vreme a grăi şi vreme a tăcea". Apoi, luându-şi mantia şi hrană de cale neluându-şi, iarăşi a ieşit, alergând degrab în pustie, vrând să apuce viu pe sfântul, pentru că se temea că nu cumva zăbovind el, Sfântul Pavel să-şi dea datoria Domnului fără de dânsul.

Iar a doua zi, la al treilea ceas, mergând Avva Antonie, a văzut în văzduh cetele îngereşti şi soboarele proorocilor şi ale apostolilor, iar în mijloc era sufletul Sfântului Pavel, mai curat decât soarele, suindu-se spre cer; atunci îndată a căzut la pământ şi presărându-şi capul cu nisip, se tânguia şi striga: "Pentru ce, Pavele, m-ai lăsat? Pentru ce te duci fără sărutarea cea de pe urmă? Atât de târziu te-ai făcut cunoscut mie şi atât de repede ai plecat de la mine?".

Pe urmă, fericitul Antonie adeverea că a trecut cu atâta grăbire pe cealaltă cale, ca şi cum ar zbura prin văzduh înaripat, încât nici călcarea pe pământ n-o simţea de alergarea cea repede, şi îndată s-a aflat în peşteră; acolo văzând pe sfântul cu genunchii plecaţi şi cu mâinile în sus ridicate, apoi având capul drept în sus, socotea că este viu şi face rugăciune şi stătea cu dânsul împreună. Dar trecând un ceas, şi de vreme ce nu auzea glasul cel de rugăciune, nici obişnuitele suspinuri, s-a apropiat de dânsul şi l-a aflat mort; deci, a înţeles că trupul sfântului bărbat dă şi după moarte datornică închinăciune.

Cu multă plângere şi tânguire sărutând sfântul lui trup, l-a învelit cu mantia cea adusă şi a început a cânta psalmii cei cuviincioşi de îngropare, după obiceiul creştinesc; şi nu se pricepea cum ar putea să îngroape pe sfântul, de vreme ce nu adusese nici o unealtă, ca să sape mormântul şi zicea întru sine: "Oare la mânăstire să mă întorc după unelte, cale de trei zile, sau aici să rămân? Dar nimic fără unelte nu pot să fac. Deci, voi rămâne aici şi voi muri, precum se cade, lingă ostaşul Tău, Hristoase, şi căzând, îmi voi da răsuflarea cea de pe urmă alături de el".

Unele ca acestea gândindu-le el cu mintea, iată doi lei din pustia cea mai dinăuntru veneau răcnind, ca şi cum plângeau pentru lipsa sfântului. Iar Antonie mai întâi s-a înfricoşat puţin, după aceea văzând pe fiare blânde ca mieluşeii, tăvălindu-se lângă trupul sfântului şi arătând jalnică tânguire, se miră de bunul obicei al fiarelor acelora; iar ei au început cu unghiile lor a săpa pământul şi săpând groapa destul, iarăşi au venit la trupul sfântului, ca şi cum i-ar fi dat cea mai de pe urmă sărutare; apoi, venind la Cuviosul Antonie, îi lingeau mâinile şi picioarele lui, ca şi cum cereau rugăciune şi binecuvântare de la dânsul. Iar cuviosul lăuda pe Hristos, căci şi fiarele slăvesc pe Dumnezeu, şi zicea: "Doamne, fără de a Cărui voie nici frunză din copac şi nici una din păsări nu cade pe pământ, dă fiarelor acestora binecuvântarea Ta, precum ştii Tu". Şi făcând cu mâna, le-a poruncit să se ducă în pustie.

Deci, ducându-se fiarele, Avva Antonie a îngropat cinstitul trup al Sfântului şi Cuviosului părinte Pavel, întâiul vieţuitor al pustiei, care avea anii vieţii lui o sută şi treisprezece. După îngroparea sfântului, Avva Antonie a petrecut noaptea următoare deasupra mormântului lui, plângând şi rugându-se. Iar a doua zi, întorcându-se la mânăstirea sa, a luat haina Sfântului Pavel cea împletită cu frunze de finic şi venind în chilia sa, a spus toate cu de-amănuntul ucenicilor săi, spre folos. Iar haina aceea de frunze de finic atât de mult o cinstea, încât numai de două ori se îmbrăca cu dânsa, la praznicul Sfintelor Paşti şi în ziua Cincizecimii.

Cu ale acestor Cuvioşi părinţi, Pavel şi Antonie şi cu sfintele lor rugăciuni, ne rugăm să ne învrednicească şi pe noi în partea plăcuţilor Săi, Hristos Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se cuvine cinste şi slavă, în veci. Amin.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan cel sărac pentru Hristos, care s-a mai numit şi Colibaşul.

Sfântul Cuvios Ioan Colibașul – La jumătatea secolului al V-lea trăia în Constantinopol un general numit Eutropius, slujitor la curtea împărătească. Dumnezeu îi dăruise trei copii. Doi erau ca și el, în slujba împăratului, iar al treilea, anume Ioan, sporea cu învățătura și cu rugăciunea. Spre a-l îndemna și mai mult în căile Domnului, Eutropius i-a dăruit o evanghelie ferecată cu aur. Într-o zi s-a oprit la casa generalului un monah venit tocmai din mănăstirea akimiților (neadormiți) din Bitinia (Asia Mică) care călătorea spre Ierusalim. Tânărul Ioan s-a înțeles cu monahul ca la întoarcere să treacă din nou pe la ei și să îl ia și pe el la mănăstire, lucru care s-a și întâmplat. Ioan s-a făcut, astfel, monah în mănăstirea neadormiților așa cum își dorea. După 6 ani a început să îi fie dor de părinți. El a mărturisit acest lucru starețului care i-a dat binecuvântare pentru a pleca să își împlinească dorința. Pe drum, Cuviosul Ioan a întâlnit un sărac îmbrăcat în zdrențe cu care și-a schimbat hainele. Astfel, Ioan a stat trei ani la una din porțile lui Eutropius ca săracul Lazăr, în rugăciune, privindu-și părinții și frații, fără a mărturisii că este fiul și fratele acestora. Ioan nu voia să intre în casă. În cele din urmă, servitorii casei lui Eutropius i-au făcut o colibă chiar în locul de lângă poartă. După trei ani, Ioan s-a îmbolnăvit și știind că i se apropie sfârșitul, a cerut să fie dus în casă. Părinții au văzut la el Sfânta Evanghelie dăruită cu mulți ani în urmă și din acesta și-au dat seama că este fiul lor iubit. După patru ore, Cuviosul Ioan a trecut la Domnul în brațele părinților săi. Ei l-au îngropat lângă poartă, în locul unde îi fusese coliba și pe mormântul lui au zidit o biserică. Pentru timpul petrecut în colibă i se spune până astăzi „Ioan Colibașul”.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

ISTORIE PE ZILE 15 Ianuarie

Evenimente

· 69: Otho este proclamat împărat roman dar după trei luni se va sinucide. Marcus Salvius Otho (25 aprilie 32 – 16 aprilie 69), a fost al doilea împărat al Anului celor patru împărați ai Romei. După asasinarea împăratului Galba și a lui Piso în for, la 15 ianuarie 69, Otho este proclamat împărat de către garda pretoriană, apoi confirmat de Senat. Este aclamat de legiunile dunărene și de cele din Orient, în schimb Germania, Gallia, Hispania și Britannia îl recunosc pe Aulus Vitellius, guvernatorul Germaniei Inferior, proclamat de trupele de aici încă de la1 ianuarie 69. Trupele trimise de Vitellius împotriva sa traversează la începutul primăverii Alpii, pătrunzând în nordul Italiei, iar la14 aprilie 69 are loc la Bedriacum, la nord de Pad, bătălia decisivă cu armatele lui Otho. Înfrânt, Otho se sinucide, două zile mai târziu, în tabăra sa de la Brixellum.

· 1559: Elisabeta I a Angliei este încoronată la Westminster Abbey de către episcopul Owen Oglethorpe în loc de arhiepiscopul de Canterbury. Elisabeta I ( 7 septembrie 1533-24 martie 1603) regina a Angliei și regină a Irlandei, a fost al cincilea și ultimul monarh al casei Tudor. A fost cunoscută și ca „Regina Fecioară” sau „Gloriana”. Elisabeta devine regină după moartea surorii sale, la vârsta de douăzeci și cinci de ani. Popularitatea sa este mult mai mare decât cea a surorii sale. În ajunul încoronării, trecerea Elisabetei prin oraș este întâmpinată cu bucurie de mulțime, iar răspunsurile ei deschise și pline de har fac să fie îndrăgită de spectatori. Elisabeta este încoronată în 15 ianuarie 1559. În acea vreme nu exista încă un arhiepiscop de Canterbury. Episcopii mai bătrâni refuză să participe la ceremonie(socotită ilegitimă după canoanele bisericii deoarece este protestantă), iar Elisabeta este încoronată la Westminster Abbey de episcopul de Carlisle, o figură puțin importantă, iar comuniunea este celebrată de capelanulul ei personal pentru a evita să fie celebrată cu ritualul catolic. Încoronarea Elisabetei va fi ultima celebrată cu ritualul latin: următoarele încoronări se vor desfășura cu ritualul în limba engleză. Mai târziu ea îl va convinge pe preotul mamei sale Mathew Parker, să devină primul arhiepiscop de Canterbury.

· 1582: Rusia cedează Letonia și Estonia Poloniei.

· 1759: Se deschide British Museum, devenit unul dintre cele mai importante muzee ale lumii. Fondat în 1753, British Museum (Muzeul Britanic) este unul dintre cele mai vechi și mai impozante muzee din lume, cu exponate variind de la mumii egiptene la comori romane. British Museum a fost fondat în anul 1753, fiind primul muzeu național public din lume. Înca de la început admitea intrarea liberă pentru „toate persoanele studioase și curioase”

· 1824 împăratul rus vizează hotărîrea Consiliului de Miniştri privind alegerea, pe un termen de trei ani, a mareşalilor nobilimii din trei ţinuturi basarabene: Hotin, Iaşi şi Orhei. Drept urmare, în cadrul alegerilor nobiliare din 1825 au fost desemnaţi: Iordache Dimitriu (jud.Hotin), Dinu Rusu (jud.Orhei) şi Alexandru Leonard (jud.Iaşi).

· 1834: S-a deschis, pe lângă Societatea Filarmonică din București, "Școala de muzică vocală, de declamație și de literatură" ce avea menirea de a pregăti actori calificați. Directorul școlii era Ion Heliade Rădulescu. Ion Heliade-Rădulescu (n. 6 ianuarie 1802, Târgoviște — d. 27 aprilie 1872, București), scriitor, filolog și om politic român, membru fondator al Academiei Române și primul său președinte, considerat cel mai important ctitor din cultura română din prima jumatate a secolului al XIX-lea.

· 1870: Democrații din SUA au utilizat pentru prima dată, ca simbol al partidului lor, un măgar

· 1870: Ministrul de Externe adresează marilor puteri europene o notă prin care cere recunoașterea oficială a denumirii de România.

· 1880: Legea pentru înființarea Casei de Economii CEC.

· 1883: A apărut, la Iași, revista Recreații științifice (până în anul 1888), care a marcat dezvoltarea matematicii în România.

· 1895: La Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg, este prezentat cu o nouă coregrafie realizată de Marius Petipa și Lev Ivanov, spectacolul baletului “Lacul lebedelor”, al lui Tchaikovski. Libretul baletului (în 4 acte) este unul dintre cele mai cunoscute și a fost pus în scenă pentru prima dată în 1877 în Moscova la renumitul Teatrul Bolsoi, coregraf fiind Julius Reisinger, având ca sursă de inspirație o veche legendă rusă (după alții, o legendă germană, dacă judecăm după numele personajelor principale: Siegfried, Odette – Odillia, Rotbart ș.a.), dar nu a fost primit foarte bine pe moment. Totuși, în 15 ianuarie 1895, cu o nouă coregrafie realizată de Marius Petipa și Lev Ivanov a avut un succes enorm la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg. Între timp, textul a fost de mai multe ori transcris și modificat, astfel că unele versiuni au un final diferit față de cel original. Legenda despre prințese transformate în lebede de un vrăjitor rău, în care vraja lui poate fi spulberată numai prin iubirea unui prinț, se poate întâlni în basmele mai multor popoare.

· 1913: A fost inaugurată prima linie telefonică dintre Berlin și New York.

· 1919: Banca Naţională a României a deschis la Chişinău cea dintîi sucursala a sa.

· 1943: Mihai Antonescu, viceprim-ministru şi ministru de externe al României propune omologului său italian, contele Galeazzo Ciano, ieşirea simultană din război a Italiei, României şi Ungariei. Propunerea va fi repetată în vara aceluiaşi an, fără rezultat. Mihai Antonescu (n. 18 noiembrie 1904, comuna Nucet, județul Dâmbovița – d. 1 iunie 1946, Închisoarea Jilava) a fost avocat, politician român de extremă dreaptă și vicepreședinte al Consiliului de Miniștri condus de Ion Antonescu. După război, a fost judecat, găsit vinovat de crime de război, condamnat la moarte și executat.

· 1943: A fost finalizată construcția clădirii Pentagon-ului american.

· 1953: Secretarul de stat John Foster Dulles a declarat în fata Comisiei de Politica Externa a Senatului SUA, ca obiectivul major al politicii externe americane este „eliberarea popoarelor captive din Estul Europei”.

· 1959: Fidel Castro și-a asumat funcția de premier al guvernului cubanez.

· 1969: Uniunea Sovietică lansează Soyuz 5.

· 1970: Muammar al-Gaddafi este proclamat premier al Libiei.

· 1971: În Egipt, se inaugurează barajul de la Assuan.

· 1990: Prin Decizia civilă nr.4 a Tribunalului Municipiului București, Partidul Național Liberal reapare oficial în viața politică românească.

· 1992: Comunitatea internațională recunoaște independența Sloveniei și a Croației față de Republica Socialistă Federativă Iugoslavia.

· 1993: Cel de-al III-lea Congres al UDMR, ținut la Brașov, este în atenția opiniei publice în urma apelului lansat de Gheorghe Funar, prin care se cerea convocarea, în sesiune extraordinară, a Parlamentului pentru interzicerea activității UDMR. Această propunere venea în urma intenției UDMR de a aproba în Congres un "Program de autoguvernare pe principii etnice".

· 1999: A cincea mineriadă: Greva minerilor din Valea Jiului este declarată ilegală.

· 1999: Conflictul din Kosovo: Un numar de 45 de civili sunt masacrați la Racak, în sudul provinciei.

· 2001: Se naște proiectul colaborativ Wikipedia, bazat pe o idee a lui Jimmy Wales. Jimmy Donal „Jimbo” Wales (n. 7 august 1966, Huntsville, Alabama, SUA) este un informatician și om de afaceri american specializat în domeniul companiilor Internet. Este fondatorul – împreună cu Larry Sanger – al enciclopediei libere Wikipedia. Este președintele actual al Fundației Wikimedia (Wikimedia Foundation)

· 2003: Statele Unite cer sprijinul NATO în cazul declanșării unui conflict cu Irakul.

· 2005: A fost lansat primul volum al ediției facsimilate a manuscriselor eminesciene sub egida Academiei Române.

· 2006: La Biblioteca Academiei au fost prezentate următoarele cinci volume ale ediției facsimilate a manuscriselor lui Mihai Eminescu.

· 2009: Liderul nord-coreean Kim Jong-il l-a desemnat la succesiune pe cel de-al treilea fiu al său.

· 2011: Începând cu acest an, de ziua poetului Mihai Eminescu, va fi sărbătorită "Ziua Culturii Naționale", în urma unei legi promulgate la 6 decembrie 2010.

Nașteri

· 1342: Filip al II-lea, Duce de Burgundia (d. 1404)

· 1432: Regele Afonso al V-lea al Portugaliei (d. 1481)

· 1622 - S-a născut Moliere (Jean Baptiste Poquelin), celebru dramaturg francez, autor al pieselor de teatru "Tartuffe", "Mizantropul", "Bolnavul închipuit" (m. 17 feb. 1673).

· 1716: S-a născut Philip Livingston, politician american, autor al Declaraţiei de Independenţa a Statelor Unite (d. 1778).

· 1791: Franz Grillparzer, poet austriac (d. 1872)

· 1809: Pierre Proudhon, filosof francez (d. 1865)

· 1812: Peter Christen Asbjørnsen, scriitor norvegian (d. 1885)

· 1833: Luis Paulsen, șahist german (d. 1891)

· 1850: Mihai Eminescu, poetul național al românilor (d. 1889). Mihai Eminescu (Mihail Eminovici) s-a născut la 15 ianuarie 1850 la Botoşani (după alte surse la Ipoteşti), in Moldova. A fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititori şi de critica literară postumă, drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Marele poet al românilor s-a stins din viaţă prematur la 15 iunie 1889 in Bucureşti.

· 1867: Maria Teresa de Bourbon-Două Sicilii (d. 1909)

· 1879: Mazo de la Roche, scriitor canadian de limbă engleză (d. 1961)

· 1882: Prințesa Margaret de Connaught (d. 1920)

· 1895: Artturi Ilmari Virtanen, chimist finlandez, laureat Nobel (d. 1973)

· 1902: Ion Conea, geograf român (d. 1974)

· 1906: Aristotel Onassis, om de afaceri grec (d. 1975)

· 1908: Edward Teller, savant american de origine maghiară, creator al bombei cu hidrogen (d. 2003)

· 1918: S-a nascut Gamal Abdel Nasser, preşedintele statului egiptean în perioada 1956-1970, lider de necontestat al mişcării panarabe. (d.28.09.1970). Gamel Abdel Nasser (n. 15 ianuarie 1918, Alexandria´ în Egipt, după unii în Sudan],; d. 28 septembrie 1970, Cairo) a fost ofițer și prim-ministru (1954-1956), președinte (1956-1970) și lider al Republicii Arabe Unite (1958-1961). A purtat două rǎzboaie cu Israelul în 1956 și în 1967. Datorită calităţilor diplomatice dovedite în perioada crizei Canalului Suez (în 1956), s-a situat între luptătorii din linia întîi ai naţionalismului arab.

· 1919: Boris Cazacu, lingvist și filolog român (d. 1987)

· 1922: Jerzy Kawalerowicz, regizor polonez

· 1929: S-a nascut Martin Luther King, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, cunoscut militant pentru apărarea drepturilor civile ale populaţiei de culoare.A fost asasinat la 4 aprilie 1968. Martin Luther King Jr. (n.15 ianuarie 1929, Atlanta, Georgia – d. 4 aprilie 1968, Memphis, Tennessee) a fost un pastor baptist nord-american, activist politic, cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite ale Americii.

· 1937: Valeriu Cristea, critic și istoric literar român (d. 1999)

· 1938: Adrian Moisoiu, politician român

· 1940: Nicolae Anastasiu, geolog român, membru corespondent al Academiei Române

· 1946 - S-a născut regizorul şi scenaristul american Oliver Stone ("Platoon" -Premiul Oscar, 1986; "Născut pe 4 iulie" - Premiul Oscar, 1989; "Născuţi asasini" - premiul special al juriului).

· 1975: Florentin Petre, fotbalist român

· 1977: S-a nascut la Arad, Daciana Octavia Sârbu, politician român, membru al Partidul Social Democrat, care reprezintă din 2007 România în Parlamentul European. Daciana Sârbu este fiica politicianului și fostului ministru Ilie Sârbu, și este căsătorită cu politicianul Victor Ponta, fost prim ministru al guvernului României.

Decese

· 69: A murit imparatul roman Galba; (n. 3 î.Hr.). Servius Sulpicius Galba ( n. 24 decembrie 3 i Hr) a fost imparat roman din iunie 68 până la moartea sa. A fost primul împărat al Anului celor patru imparati. Răscoala legiunilor din Germania îl proclamă împărat la 1 ianuarie 69 pe Aulus Vitellius. Acest lucru îl determină pe Galba să-l adopte pe L. Calpurnius Piso Frugi Licinianus, numindu-l caesar și coregent. Dezamăgit în speranța sa de a fi adoptat, M.Salvius Otho profită de nemulțumirea provocată în rândul pretorienilor de refuzul donativului, instigându-i împotriva împăratului. La 15 ianuarie 69, Galba și Calpurnius Piso sunt uciși în For de către pretorieni răzvrătiți.

· 849: A decedat Teofilact ( n.793), fiul cel mai mare al imparatului Mihail I. A fost co-împărat alături de tatăl sau pana la abdicarea acestuia, dupa care a fost exilat si castrat, calugarindu-se sub numele monahal Eustratie.

· 936: Regele Raoul al Franței

· 1568: A murit Nicolaus Olahus, umanist şi istoric de origine română, arhiepiscop de Esztergom (în latină Strigonium), regent al Ungariei și apoi guvernator al țării. Tatăl său, Ștefan, era originar din Orăștie. Mama sa, Barbara Huszár, era descendentă din familia lui Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei şi guvernator al Ungariei; (n. 10.01.1493). Numirea sa in demnitatea de guvernator al teritoriilor maghiare de vest, a fost facuta de Habsburgi, noii titulari ai coroanei Ungariei, după moartea regelui Ludovic al II-lea în timpul bătăliei cu turcii la Mohács în anul 1526. În 1562, Nicolaus Olahus a fost creat cardinal al Bisericii Catolice de către papa Pius al IV-lea. De numele lui se leagă Academia Iezuită din Nagyszombat (1554), considerată de unii ca fiind prima universitate din Regatul Ungariei. În calitate de umanist și cărturar, Olahus a întreținut o vastă corespondență cu capetele luminate ale epocii, câștigând simpatia și recunoașterea lui Erasmus din Rotterdam. Lucrările sale cele mai importante, Hungaria și Attila, redactate, se pare, în perioada șederii în Olanda, oferă prețioase informații cu privire la topografia și istoria Ungariei și, în special, a Transilvaniei. Intre operele sale cele mai importante se numara: 1536 – Hungaria; 1537 – Attila; Genesis filiorum Regis Ferdinandi; Ephemerides.

· 1595: A murit sultanul otoman Murat al III-lea; (n. 4 iulie 1546). Murad al III-lea (n. 4 iulie 1546 − d. 15 ianuarie 1595) a fost sultanul Imperiului Otoman din 1574 până la moartea sa. Sub domnia sa otomanii au suferit o gravă înfrângere din partea armatei habsburgice în bătalia de la Sissek în 1593. Sub domnia sa otomanii au suferit o gravă înfrângere din partea armatei habsburgice în bătalia de la Sissek în 1593. Este descris de istoricul român Nicolae Bălcescu drept „un duh slab şi superstiţios, dulce la trai, iar iute la mânie şi adesea atunci şi cu cruzime, era dat cu totul la misticism, la poezie şi la voluptate; amator de danţ şi muzică, de vorbe cu duh, ba încă şi de mucalitlâcuri, el iubea mecanica, ceasornicăria şi actele de reprezentaţie; el trăia încunjurat de tălmăcitori de vise, astrologi, şeici, poeţi şi femei, dănţuitori, de pitici şi nebuni, lăsând domnia în mâna femeilor saraiului” Murad al lll-lea a urmat exemplul tatalui sau Selim al II-lea de a nu lua parte la campaniile militare, ceea ce dovedeste faptul ca acesta nu era interesat de marirea Imperiului, rămânând in istoria Imperiului Otoman ca fiind al doilea sultan care nu s-a implicat în expediti militare. În ultimi ani de domnie Murad al lll-lea nu părasea Palatul Topkapi, ducand o viață liniștită pentru un sultan.

· 1781: Infanta Mariana Victoria a Spaniei, regină regent a Portugaliei (n. 1718)

· 1815: Emma, Lady Hamilton, amanta Lordului Nelson (n. 1761)

· 1886 - A murit Amilcare Ponchielli, compozitor, organist, dirijor şi pedagog italian, profesorul lui Puccini ("Gioconda", "Marion Delarme") (n.31.08.1834).

· 1891: Leo Delibes, compozitor și critic muzical francez (n. 1836)

· 1919: Roza Luxemburg, unul dintre liderii mișcării comuniste germane (n. 1870)

· 1937: Anton Holban, prozator român (n. 1902)

· 1955: Yves Tanguy, pictor francez (n. 1900)

· 1974: Ovid Caledoniu, poet român (n. 1914)

· 1980: Constantin Motaș, biolog, ecolog și hidrobiolog român, membru al Academiei Române (n. 1891)

· 1994 – A încetat din viaţă poetul Damian Ureche (“Elegie cu Francesca da Rimini”) (n. 2 septembrie 1935)

· 2000: A murit Dan Smântânescu, scriitor, istoric si profesor, secretar particular al marelui istoric Nicolae Iorga în perioada 1931-1940.

· 2003: Raymond Franchetti, coregraf francez (n. 1921)

· 2004: Felicia Meleșcanu, jurnalistă de televiziune (n. 1941)

· 2013: Prințesa Margarita de Baden (n. 1932)

Sărbători

· Sf Cuv. Pavel Tebeul și Ioan Colibasul (calendar creștin-ortodox)

· Sf. Paul, primul pustnic (calendar romano-catolic)

· Sf. Pavel Tebanul; Sf. Ioan Colibasul (calendar greco-catolic)

· România: Ziua Culturii Naționale (din 2011)

ARTE 15 Ianuarie

INVITAȚIE LA OPERĂ – BALET 15 Ianuarie

Lacul lebedelor de P I Ceaikovski

Tchaikovsky The Swan Lake https://youtu.be/OANMSsqfJzU.

Lakme de Leo Delibes

"Lakmé" - Opera by Leo Delibes

Coppelia de Leo Delibes

Coppélia Léo Delibes ballet en deux actes: http://youtu.be/0UNKS7R2gw8.

Gioconda de Amilcare Ponchieli

AMILCARE PONCHIELLI .- ÓPERA.- La Gioconda - (Completa): https://youtu.be/ZieNPGR9kEU.

MUZICĂ 15 Ianuarie

Amilcare Ponchielli, compozitor, organist, dirijor şi pedagog italian

Ponchielli: Dansul orelor

Leo Delibes

Angela Gheorghiu - Les Filles de Cadix - by Léo Delibes: https://youtu.be/d_ZyyRjzmuI.

The Best of Delibes: https://youtu.be/qkh8IjqlpxQ.

MUZICĂ PE VERSURI DE MIHAI EMINESCU

Maria Raducanu & Maxim Belciug - Pe langa plopii fara sot (Guilelm Sorban / Mihai Eminescu): https://youtu.be/U6CVjclc5FA?list=PL21A48F3F8013C482;

Mihai Eminescu - Sara pe deal: https://youtu.be/H8stN1fkeCU?list=PLCxong8rIgVmEaBHkPAXiFxUVtnHr7Kww;

Eminescu - Oda in metru antic / Dor de Eminescu - pe Muzica de Alexandru Zarnescu: http://youtu.be/U8GpQczqusA;

Daca iubesti fara sa speri - Versuri:Mihai Eminescu: http://youtu.be/vaNGROtG48k;

Filip Merca MONDIAL-DEPARTE SUNT DE TINE de MIHAI EMINESCU: http://youtu.be/n8YVLKMhe6Q;

La steaua Eminescu: http://youtu.be/q6c4sM_llG8;

Pe langa plopii fara sot - Gheorghe Sarac: http://youtu.be/Dr9EDUZok1c;

Mai am un singur dor romanta voce Gh Sarac: http://youtu.be/Fvazm6RSkpg;

MARIOARA TANASE -- O RAMAI ( romanta): http://youtu.be/O6PBlesx-1k;

De ce nu-mi vii (versuri Mihai Eminescu), arr. Augustin Medan: http://youtu.be/sjPDD0tqWWw;

Mihai Eminescu – Adio: http://youtu.be/wvTxN3t4JCs;

ALEXANDRU GROZUTA - DE- ACUMA NU TE-OI MAI VEDEA (romanta): http://youtu.be/dMa8tsrygy4.

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Vivaldi: L'Estro Armonico, Opus 3 (Federico Guglielmo, L'Arte dell' Arco) CD 1

Grieg - Piano Concerto in A Minor Op. 16

Sad Love Songs May Make You Cry - Broken Heart Songs Collection - Best Sad Love Songs Ever

POEZIE 15 Ianuarie

Mihai Eminescu

Biografie

1850, 15 ianuarie Se naşte la Botoşani, al şaptelea din unsprezece copii zămisliţi de Gheorghe si Răluca Eminovici. Tatăl Gheorghie-ş avea rangul de căminar şi muncise ca vechil pe moşia din Dumbrăveni (spre Suceava).

Mihai îşi petrece copilăria la Botoşanişi, desigur, călătoreşte în trăsura părinţilor la moşia Durneşti.

Familia Eminovici, cumpărase moşia cu 4000 de galbeni, dărăma casa bătrânească şi ridica un conac nou. Mihai era înconjurat de patru fraţi:Şerban, Niculae, Iorgu si Ilie (acesta era prietenul de năzdrăvănii). Surorile Ruxandra şi Maria au murit de copile. Dar, "dulcea mamă" mai naşte patru prunci după Mihai: Aglae, Harieta, Matei şi Vasile, ultimul încetând din viaţă la vârstă fragedă.

1858-1860 După ce învăţase două clase acasă, severul căminar Gheorghieş, îl duce peste hotar, în Bucovina stăpânită atunci de Imperiul austro-ungar, la Cernăuţi. În paşaport, tatăl declara că Mihai de 8 ani are "părul negru, ochii negri, nasul potrivit, faţa smolita".

Clasele a III-a şsi a IV-a le urmează la Şcoala primară greco-orientală numita "Naţional-Hauptschule". Locuieşte la Aron Pumnul (profesor şi revoluţionar paşoptist ardelean), prieten cu tatăl sau. Ceilalţi fraţi sunt la gimnaziu. Mihai învăţa binişor, dar programul milităresc şi dorul de casă îl determina să fugă singur, pe jos, până la Ipoteşti. Biciul usturător al căminarului îl obliga să revină în căpitala Bucovinei.

1860, în septembrie Tatăl îşi duce iarăşi băieţii, prin vama Mihaileni, la Cernăuţi. Mihai e inscris la "K.K. ober-Gymnasium"

1860-1863 Frecventeaza gimnaziul. Rezultate bune în prima clasă ("excelent" la română, "foarte bine" la istorie), dar în clasa a II-a merge ca racul şi, neglijând matematica şi latina, rămâne repetent. Fuge iarăşi la Ipoteşti, peste graniţă, mai simte o data biciul tatălui, care-l duce legat la Cernăuţi. Repetă clasa a II-a gimnazială, dar după Paşti (1863) nu mai e înscris în cataloage.

1864 Atras de teatru, insoţeşte trupa Fanny Tardini-Vladicescu care soseşte la Hotel Moldova din Cernăuţi. Este angajat ca sufleur şi pleacă în turneu cu trupa la Braşov. Era fascinat de frumuseţea actriţei Fanny Tardini. Toamna e copist în administraţia judeţului Botoşani, până în martie 1865.

1865-1866 Mihai mai are o şansă: să-şi continue la Cernăuţi studiile liceale în particular. Are grijă de biblioteca lui Aron Pumnul. Dar în ianuarie, când număra 16 ani, e zguduit de moartea, tocmai lânga el, a profesorului. Plânge în hohote, fiindcă se ştie, spiritul vorbind, fiul adoptiv al ardeleanului. Seara, îi citeşte colegului Stefanelii poema La moartea lui Aron Pumnul, compusă în acea zi. E prima creaţie, publicată în broşura omagiala Lăcrămioarele La Ipoteşti, adolescentul Mihai e copleşit de prima iubire. Se zice că o chema Casandra Elena şi era fiica lui Gheorghe Alupului. Arăta ca floarea albăde cireş. Se plimba prin lunci, prin codru, până la lacul fermecat. E mai mare decât junele amorezat. Mai apoi, fiind departe, Mihai află că fata de 19 ani a fost luatăde zburătorul, rapusă de dropică(hidropizie) ş e inmormântată în tintirim. Trist, o evoca în: De-as avea, Din străinătate, Mortua est (întitulatăla început Elena), Aveam o muză ori Floare albastră. Trimite poezia De-aş avea revistei Familia, condusă de Iosif Vulcan, care o publică imediat (martie 1866), schimbându-i numele din Eminovici in Eminescu. Călătoreşte mai mult pe jos la Blaj ("mica Roma", despre care-i vorbise Pumnul). Cu ghetele rupte şi o traistă în spinare (cu nişte cărţi şi caiete în care adunase folclor), Mihai coboară de pe dealul Hula în "vatra romanismului" - Blaj, încearcă sa-şi dea examenele, dar nu le ia, neavand condiţii de invăţătură. Fară parale, doarme într-un pod de fân, îmbuca din piată prune cu pâine neagra şi se scălda în Târnava (fiind un bun înotător). Citeşte cu nesat cărţile de la gimnaziu, scrie versuri prin parcuri. Banii de la Ipoteşti nu-i vin la timp şi pleacă la Sibiu, în căutarea fratelui său Neculai, dar acesta plecase la Timişoara. La vremea strugurilor, este în mizerie, cu picioarele goale. Un teolog îi dă nişte ghete. Paşaportul fiind expirat, este ajutat de Popa Bratu din Răşinari (bunicul dinspre mama al poetului O. Goga) să treaca clandestin graniţa austro-ungară spre ţara sa, România, furişându-se prin munţi. Străbate Oltenia şi Muntenia, atras de Bucureşti.

1867-1869 îl aflăm la Giurgiu - hamal în port. Devine sufleur in trupa ambulanta a lui Iorgu Caragiale şi, apoi, îl cunoaşte pe nepotul acestuia, Ion Luca Caragiale. împreună cu trupa teatrală a lui Mihai Pascaly face un turneu la Lugoj, Sibiu, Arad, Orăviţa, Buziaş. Se angajează, cu ajutorul acestuia, ca "sufleur II şi copist" la Teatrul Naţional din Bucureşti. întreprinde un nou turneu, cu trupa Pascaly, la Galaţi, Iaşi, Cernăuţi şi Botoşani, unde e reţinut de tată său Gheorghieş ş trimis, toamna, la studii în străinătate, în septembrie, purcede cu fratele cel mare Şerban la Praga, incercând să se înscrie la Universitatea Carolina. Îşi face o fotografie, în atelierul pictorului-fotograf Jan Tomas, însă pleacă din acest oraş. La 2 octombrie îl aflăm la Viena.

1869-1872 în capitala Imperiului Habsburgic figurează ca student la Universitate. Neavând diploma de bacalaureat, e inscris ca "audient extraordinar "şi nu ca "student ordinar", precum ceilalţi. Urmeazăcursuri de filosofie, drept, economie politică, limbi romanice, anatomie etc. Scrie mult.

1870 Colaborează la revista Convorbiri literare din Iaşi cu poezia Venere si Madona. Vara, I. Negruzzi îl găseşte la Viena, invitându-l săse stabileasca în Iaşi. O cunoaşte la Viena (martie 1872) pe frumoasa doamnă Veronica Micle, venită la un tratament.

1871, 15 august Participă la sărbătorirea a 400 de ani de la sfinţirea mănăstirii Putna, fiind unul dintre organizatori.

1872-1874 Părăseşte Viena şi vine, prin Botoşani, la Iaşi. La1 septembrie citeşte la şedinţa Junimii poezia Egipetul şi nuvela Sărmanul Dionis. Impresionaţi, membrii societăţii decid sa-i acorde o importanta sumă de bani pentru continuarea studiilor la Berlin. Titu Maiorescu î voia "doctor în filozofie" şi urmaş al său la catedra din Iaşi. Se înscrie la Universitatea Humboldt din Berlin şi frecventează iarăşi cursuri diverse. Maiorescu îi trimite 100 de galbeni, ca să-şi ia doctoratul, insă Eminescu părăseşte brusc Berlinul, renunţând la examene. Călătoreşte cu trenul tocmai la Marea Baltică, la Konigsberg, oraşul marelui filozof Kant, căutând documente din istoria românilor. În plina vara 1874, descinde la Iaşi, fără titlul de doctor în filozofie. Supărarea lui Maiorescu va trece repede. Îi oferăpostul de director al Bibliotecii Centrale, depunând jurământul în faţa rectorului Ştefan Micle, soţul Veronicăi. Este poftit în salonaşul literar al V. Micle, din casa rectorului. Preda germana la Institutul Academic.

1875 Numit de Maiorescu revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Văslui, vizitează multe şcoli şi face rapoarte detaliate. Se împrieteneşte cu Ion Creangă. Dragostea pentru Veronica se amplifică.

1876, 15 august Moare "dulcea mamă" Raluca, înmormântând-o la Ipoteşti. Revenit la Iaşi e, până în 1877, redactor la Curierul de Iaşi (100 de lei lunar).

1876 Părăseşte redacţia, în urma unui conflict cu cei de la "foaia vitelor de pripas". Totodată, pleacă din Iaşi, unde stătuse 4 ani şi crease perlele din ciclul veronian: Făt-Frumos din tei, Călin, Lacul, Dorinţa, Peste vârfuri s.a.

1877-1883 Redactor al ziarului conservator Timpul. Munca epuizantă la articole şi poezii, viaţa intimă dezordonată, firea de boem - toate contribuie la dărămarea sa psihica. Se declanseaza boala, are dureri de cap.

1875-1883 Timpul capodoperelor: Luceafărul, Scrisorile (5 la numar), Doina s.a.

1883 Vara, acasă la Maiorescu, Eminescu îi declară că vrea să înveţe albaneză şi să se călugărească. Altădată, se duce la cafeneaua "Capsa", scoate revolverul şi răcneşte că regele trebuie împuşcat, pentru că-i ţine pe liberali în braţe. Apoi se baricadează într-o baie publică, opt ore, lăsând apa să se reverse peste tot. Gardienii sparg uşa şi-i pun cămaşa de forţă. Ajunge la casa de sănătate a dr. Sutu si Bucureştiul află că "D-l Eminescu a înnebunit". Are 33 de ani şi, panăla moarte, va trăi într-o agonie prelungă, prin spitale şi ospicii, fară a mai putea scrie ceva important. Vieţuieşte din mila publică, apoi din mica pensie viagera (250 lei lunar).

La 2 noiembrie 1883 soseşte la Viena, însoţit de prietenul Chibici-Ravneanu, fiind internat la Sanatoriul Ober-Dobling. Apare prima ediţie a poeziilor lui Eminescu, îngrijită de Maiorescu.

1884-1885 Locuieşte la Iaşi. Călătoreşte ân Italia (cu Chibici).

1886 Este internat la ospiciul de la mănăstirea Neamţ, unde îl vizitează Creangă.

1886-1888 Locuieşte la Botoşani, îngrijit de sora sa paralitică Harieta.

1888, aprilie Pleacă de la Botoşani la Bucureşti, unde Veronica Micleîl ia pentru îngrijiri medicale.

1889, februarie Internat din nou la Sanatoriul dr. Suţu. Pietrele i se par diamante, frunzele bani. Se crede voievodul Matei Basarab.

1889, 15 iunie Pacientul Petrea Poenarul îl loveşte în cap cu o piatră trasă din praştie. Dar moartea e consecinţa unei endocardite vechi. Creierul sau cântăreste 1495 de grame, aproape cât al poetului german Schiller. Este inmormântat la Bellu, cu onoruri nationale.

Înger de pază

Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu inger de paza,
Incins cu o haina de umbre si raze,
C-asupra-mi c-un zimbet aripele-a-ntins;
Dar cum te vazui intr-o palida haina,
Copila cuprinsa de dor si de taina,
Fugi acel inger de ochiu-ti invins.

Esti demon, copila, ca numai c-o zare
Din genele-ti lunge, din ochiul tau mare
Facusi pe-al meu inger cu spaima să zboare,
El, veghea mea sfinta, amicul fidel ?
Ori poate !... O,-nchide lungi genele tale,
Să pot recunoaste trasaturile-ti pale,
Căci tu - tu esti el.

Iubind in taina

Iubind în taina am pastrat tacere,
Gindind ca astfel o să-ti placa tie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigatoare visuri de placere.

Dar nu mai pot. A dorului tarie
Cuvinte da duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvapaiere
A celui suflet ce pe al meu stie.
Nu vezi ca gura-mi arsa e de sete
Si-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,
Copila mea cu lungi si blonde plete?

Cu o suflare racoresti suspinu-mi,
C-unzimbet faci gindirea să se-mbete.
Fa un sfirsit durerii... vin' la sinu-mi.

Luceafarul

A fost odata ca-n povesti,
A fost ca niciodata,
Din rude mari imparatesti,
O prea frumoasa fata.

Si era una la părinti
Si mindra-n toate cele,
Cum e Fecioara intre sfinti
Si luna intre stele.

Din umbra falnicelor bolti
Ea pasul si-l indreapta
Linga fereastra, unde-n colt
Luceafarul asteapta.

Privea în zare cum pe mari
Rasare si straluce,
Pe miscatoarele carari
Corabii negre duce.

Il vede azi, il vede mini,
Astfel dorinta-i gata;
El iar, privind de saptamini,
Ii cade draga fata.

Cum ea pe coate-si razima
Visind ale ei timple
De dorul lui si inima
Si sufletu-i se imple.

Si cât de viu s-aprinde el
In orisicare sara,
Spre umbra negrului castel
Când ea o să-i apara.

Si pas cu pas pe urma ei
Aluneca-n odaie,
Tesind cu recile-i scântei
O mreaja de vapaie.

Si când în pat se-ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge miinile pe piept,
I-nchide geana dulce;

Si din oglinda luminis
Pe trupu-i se revarsa,
Pe ochii mari, batind inchisi
Pe fata ei intoarsa.

Ea il privea cu un suris,
El tremura-n oglinda,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prinda.

Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftind din greu suspina:
- "O, dulce-al noptii mele domn,
De ce nu vii tu? Vina!

Cobori în jos, luceafar blind,
Alunecind pe-o raza,
Patrunde-n casa si în gând
Si viata-mi lumineaza!"

El asculta tremurator,
Se aprindea mai tare
Si s-arunca fulgerator,
Se cufunda în mare;

Si apa unde-au fost cazut
In cercuri se roteste,
Si din adânc necunoscut
Un mândru tinar creste.

Usor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestrei
Si tine-n mâna un toiag
Incununat cu trestii.

Parea un tinar voievod
Cu par de aur moale,
Un vinat giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.

Iar umbra fetei stravezii
E alba ca de ceara -
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scânteie-n afara.

- "Din sfera mea venii cu greu
Ca să-ti urmez chemarea,
Iar cerul este tatal meu
Si muma-mea e marea.

Ca în camara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Am coborit cu-al meu senin
Si m-am născut din ape.

O, vin'! odorul meu nespus,
Si lumea ta o lasa;
Eu sunt luceafarul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasa.

Colo-n palate de margean
Te-oi duce veacuri multe,
Si toata lumea-n ocean
De tine o s-asculte."

- "O, esti frumos, cum numa-n vis
Un inger se arata,
Dara pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodata;

Strain la vorba si la port,
Lucesti fără de viata,
Căci eu sunt vie, tu esti mort,
Si ochiul tau mă-ngheata."

Trecu o zi, trecura trei
Si iarasi, noaptea, vine
Luceafarul deasupra ei
Cu razele-i senine.

Ea trebui de el în somn
Aminte să-si aduca
Si dor de-al valurilor domn
De inim-o apuca:

- "Cobori în jos, luceafar blind,
Alunecind pe-o raza,
Patrunde-n casa si în gând
Si viata-mi lumineaza!"

Cum el din cer o auzi,
Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe a roti
In locul unde piere;

In aer rumene vapai
Se-ntind pe lumea-ntreaga,
Si din a chaosului vai
Un mândru chip se-ncheaga;

Pe negre vitele-i de par
Coroana-i arde pare,
Venea plutind în adevar
Scaldat în foc de soare.

Din negru giulgi se desfasor
Marmoreele brate,
El vine trist si ginditor
Si palid e la fata;

Dar ochii mari si minunati
Lucesc adânc himeric,
Ca doua patimi fără sat
Si pline de-ntuneric.

- "Din sfera mea venii cu greu
Ca să te-ascult s-acuma,
Si soarele e tatal meu,
Iar noaptea-mi este muma;

O, vin', odorul meu nespus,
Si lumea ta o lasa;
Eu sunt luceafarul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasa.

O, vin', în parul tau balai
S-anin cununi de stele,
Pe-a mele ceruri să rasai
Mai mindra decât ele."

- "O, esti frumos cum numa-n vis
Un demon se arata,
Dara pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodata!

Mă dor de crudul tau amor
A pieptului meu coarde,
Si ochii mari si grei mă dor,
Privirea ta mă arde."

- "Dar cum ai vrea să mă cobor?
Au nu-ntelegi tu oare,
Cum ca eu sunt nemuritor,
Si tu esti muritoare?"

- "Nu caut vorbe pe ales,
Nici stiu cum as incepe -
Desi vorbesti pe inteles,
Eu nu te pot pricepe;

Dar daca vrei cu crezamint
Să te-ndragesc pe tine,
Tu te coboara pe pământ,
Fii muritor ca mine."

- "Tu-mi cei chiar nemurirea mea
In schimb pe-o sarutare,
Dar voi să stii asemenea
Cât te iubesc de tare;

Da, mă voi naste din pacat,
Primind o alta lege;
Cu vecinicia sunt legat,
Ci voi să mă dezlege."

Si se tot duce... S-a tot dus.
De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus,
Pierind mai multe zile.

In vremea asta Catalin,
Viclean copil de casa,
Ce imple cupele cu vin
Mesenilor la masa,

Un paj ce poarta pas cu pas
A-mparatesii rochii,
Baiat din flori si de pripas,
Dar indraznet cu ochii,

Cu obrajei ca doi bujori
De rumeni, bata-i vina,
Se furiseaza pinditor
Privind la Catalina.

Dar ce frumoasa se facu
Si mindra, arz-o focul;
Ei Catalin, acu-i acu
Ca să-ti incerci norocul.

Si-n treacat o cuprinse lin
Intr-un ungher degraba.
- "Da' ce vrei, mari Catalin?
Ia du-t' de-ti vei de treaba."

- "Ce voi? As vrea să nu mai stai
Pe ginduri totdeuna,
Să rizi mai bine si să-mi dai
O gura, numai una."

- "Dar nici nu stiu macar ce-mi ceri,
Da-mi pace, fugi departe -
O, de luceafarul din cer
M-a prins un dor de moarte."

- "Daca nu stii, ti-as arata
Din bob în bob amorul,
Ci numai nu te minia,
Ci stai cu binisorul.

Cum vinatoru-ntinde-n cring
La pasarele latul,
Când ti-oi intinde bratul sting
Să mă cuprinzi cu bratul;

Si ochii tai nemiscatori
Sub ochii mei ramiie...
De te inalt de subtiori
Te-nalta din calciie;

Când fata mea se pleaca-n jos,
In sus ramii cu fata,
Să ne privim nesatios
Si dulce toata viata;

Si ca să-ti fie pe deplin
Iubirea cunoscuta,
Când sarutindu-te mă-nclin,
Tu iarasi mă saruta."

Ea-l asculta pe copilas
Uimita si distrasa,
Si rusinos si dragalas,
Mai nu vrea, mai se lasa,

Si-i zise-ncet: - "Inca de mic
Te cunosteam pe tine,
Si guraliv si de nimic,
Te-ai potrivi cu mine...

Dar un luceafar, răsărit
Din linistea uitarii,
Da orizon nemarginit
Singuratatii marii;

Si tainic genele le plec,
Căci mi le imple plinsul
Când ale apei valuri trec
Calatorind spre dinsul;

Luceste c-un amor nespus,
Durerea să-mi alunge,
Dar se inalta tot mai sus,
Ca să nu-l pot ajunge.

Patrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte...
In veci il voi iubi si-n veci
Va raminea departe...

De-aceea zilele îmi sunt
Pustii ca niste stepe,
Dar noptile-s de-un farmec sfânt
Ce-l nu mai pot pricepe."

- "Tu esti copila, asta e...
Hai s-om fugi în lume,
Doar ni s-or pierde urmele
Si nu ne-or sti de nume.

Căci amindoi vom fi cuminti,
Vom fi voiosi si teferi,
Vei pierde dorul de părinti
Si visul de luceferi."

Porni luceafarul. Cresteau
In cer a lui aripe,
Si cai de mii de ani treceau
In tot atitea clipe.

Un cer de stele dedesupt,
Deasupra-i cer de stele -
Parea un fulger nentrerupt
Ratacitor prin ele.

Si din a chaosului vai,
Jur imprejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentii,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorind il inconjor
Ca niste mari, de-a-notul...
El zboara, gând purtat de dor,
Pin' piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaste,
Si vremea-ncearca în zadar
Din goluri a se naste.

Nu e nimic si totusi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitarii celei oarbe.

- "De greul negrei vecinicii,
Parinte, mă dezleaga
Si laudat pe veci să fii
Pe-a lumii scara-ntreaga;

O, cere-mi, Doamne, orice pret,
Dar da-mi o alta soarte,
Căci tu izvor esti de vieti
Si datator de moarte;

Reia-mi al nemuririi nimb
Si focul din privire,
Si pentru toate da-mi în schimb
O ora de iubire...

Din chaos, Doamne,-am aparut
Si m-as intoarce-n chaos...
Si din repaos m-am născut.
Mi-e sete de repaos."

- "Hyperion, ce din genuni
Rasai c-o-ntreaga lume,
Nu cere semne si minuni
Care n-au chip si nume;

Tu vrei un om să te socoti,
Cu ei să te asameni?
Dar piara oamenii cu toti,
S-ar naste iarasi oameni.

Ei numai doar dureaza-n vint
Deserte idealuri -
Când valuri afla un mormânt,
Rasar în urma valuri;

Ei doar au stele cu noroc
Si prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Si nu cunoastem moarte.

Din sinul vecinicului ieri
Traieste azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarasi soare;

Parind pe veci a rasari,
Din urma moartea-l paste,
Căci toti se nasc spre a muri
Si mor spre a se naste.

Iar tu, Hyperion, ramii
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvintul meu dentii -
Să-ti dau intelepciune?

Vrei să dau glas acelei guri,
Ca dup-a ei cântare
Să se ia muntii cu paduri
Si insulele-n mare?

Vrei poate-n fapta să arati
Dreptate si tarie?
Ti-as da pamintul în bucati
Să-l faci imparatie.

Iti dau catarg lângă catarg,
Ostiri spre a strabate
Pamintu-n lung si marea-n larg,
Dar moartea nu se poate...

Si pentru cine vrei să mori?
Intoarce-te, te-ndreapta
Spre-acel pământ ratacitor
Si vezi ce te asteapta."

In locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Si, ca si-n ziua cea de ieri,
Lumina si-o revarsa.

Căci este sara-n asfintit
Si noaptea o să-nceapa;
Rasare luna linistit
Si tremurind din apa.

Si imple cu-ale ei scântei
Cararile din cringuri.
Sub sirul lung de mindri tei
Sedeau doi tineri singuri:

- "O, lasa-mi capul meu pe sin,
Iubito, să se culce
Sub raza ochiului senin
Si negrait de dulce;

Cu farmecul luminii reci
Gindirile strabate-mi,
Revarsa liniste de veci
Pe noaptea mea de patimi.

Si de asupra mea ramii
Durerea mea de-o curma,
Căci esti iubirea mea dentii
Si visul meu din urma."

Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor fata;
Abia un brat pe git i-a pus
Si ea l-a prins în brate...

Miroase florile-argintii
Si cad, o dulce ploaie,
Pe crestetele-a doi copii
Cu plete lungi, balaie.

Ea, imbatata de amor,
Ridica ochii. Vede
Luceafarul. Si-ncetisor
Dorintele-i increde:

- "Cobori în jos, luceafar blind,
Alunecind pe-o raza,
Patrunde-n codru si în gând,
Norocu-mi lumineaza!"

El tremura ca alte dati
In codri si pe dealuri,
Calauzind singuratati
De miscatoare valuri;

Dar nu mai cade ca-n trecut
In mari din tot inaltul:
- "Ce-ti pasa tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Traind în cercul vostru strimt
Norocul va petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor si rece."

Ovid Caledoniu

Zi de toamnă\'n Caucaz
din revista Gândirea, XXI, nr. 9, noembrie 1942

O frunză cade şi altele se-alungă,
Încet, pe-un drum la Răsărit ce creşte.
O, spune-mi inimă, cine să ne-ajungă,
Nu peste toată luna, azi, străluceşte?

Întind, sfios, o mână. O, ce grădini cereşti
De-o nesfârşită-aromă sufletul mi-l umple
Ca o răcoare, calmă, în care simţi că eşti
Singurătate, clară, ce urcă pân' la tâmple.

Printre copaci poetul îşi duce 'ncet povara,
Întoarce vremi cu faţa spre apele mirării,
Ca'ntr'o oglindă-şi vede iubita, lanul, ţara
Şi steaua ce 'ntârzie şi umbra înserării.

Kamensk, Septembrie, 1942

Biografie Ovid Caledoniu

Ovid Caledoniu (n. 22 martie 1914, d. 15 ianuarie 1974) a fost un poet român.
A colaborat la revistele "Gândirea", "Iconar", "Sfarmă-Piatră", "Literatura", "Meşterul Manole", "Revista Dobrogeană" etc.

Opere

* Endymion, 1937
* Vrăjitorul apelor, Fundaţia pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1942
* Pasărea de foc, Editura Junimea, Iaşi, 1973

În 1943, a apărut la Editura Librăriei Pavel Suru antologia "13 poeţi, 13 poezii de dragoste", coordonată de Ovid Caledoniu împreună cu Ştefan Baciu şi Vintilă Horia, antologie ce mai cuprinde, pe lângă poeziilor coordonatorilor, poezii de Virgil Carianopol, Gherghinescu Vania, Ion Aurel Manolescu, Petre Păulescu, Teodor Scarlat, Ştefan Stănescu, Simion Stolnicu, Gh. Tuleş, E. Ar. Zaharia.

Damian Ureche

Biografie

Damian Ureche s-a nascut la Rugetu, Slatioara, jud. Valcea la 2 septembrie 1935 si a incetat din viata la Timisoara la 20 septembrie 1994. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1967. Dupa studiile primare savarsite in satul natal, urmeaza Liceul Moise Nicoara din Arad si Liceul C.D.Loga.

Studiile universitare si le desavarseste la Facultatea de Filologie din Timisoara si Facultatea de Ziaristica Bucuresti. Devine corector la publicatiile “Scrisul Banatean” si redactor la revista “Orizont” din Timisoara, seful sectiei poezie. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania din anul 1967.

A publicat 21 de carti. Majoritatea volumelor de versuri sunt premiate de Uniunea Scriitorilor din Romania si Asociatia Scriitorilor din Timisoara. Centrul de librarii Timlibris ii decerneaza Marele Premiu de Popularitate in anul 1992. Are onoarea functiei de redactor sef al revistei “Timisoara mon amour”.

Dupa trecerea in eternitate a poetului, ia fiinta Fundatia Literara „Damian Ureche”. Presedintele de onoare al fundatiei este scriitorul Fanus Neagu.

Cu sprijinul Asociatiei Scriitorilor din Timisoara si a confratilor de litere, o librarie din Timisoara poarta numele lui Damian Ureche, iar la scara imobilului din Calea Sagului nr.53, unde a locuit poetul, s-a dezvelit o placa de marmura si o efigie de bronz in memoria lui.

Cu sprijinul consiliului local al comunei Slatioara , al primarului Sorin Romcescu si al maestrului Dinu Sararu, Biblioteca de la Casa de Cultura Taraneasca “Dinu Sararu” si Scoala din satul natal poarta numele lui Damian Ureche. In fiecare an de la trecerea in eternitate a poetului, in septembrie, au fost organizate comemorari, atat la Timisoara cat si in satul Rugetu.

Prin grija domnilor Dinu Sararu si Adrian Paunescu, poeziile lui Damian Ureche mai vad si astazi lumina tiparului in publicatiile "Clipa" lui Dinu Sararu si "Flacara" lui Adrian Paunescu, la rubrici consacrate, „restituiri” sau „reconsiderari necesare”.

Teiule

Teiule, tu nu dai fructe;
Recunoşti: rodirea doare;
Numai tu din toţi copacii
Ştii să te opreşti la floare.

Dar mireasma, dar mireasma,
Care ne-a-mbătat natura?
Sunt şi fructe ce se gustă
Cu-alte simţuri decât gura.

Adio şi-un cer înstelat

Bongoiorno, srăina mea dragă,
Mai iartă-mi un plâns demodat,
Dar prea te-am pierdut şi sunt singur,
Adio şi-un cer înstelat.

Oraşele mari ale lumii
Cu numele tău s-au fardat,
Eu nu ţi-l mai pot nici atinge,
Adio şi-un cer înstelat.

Inelul de nuntă cu altul
E chiar la Paris comandat,
Ce lesne uităm o iubire,
Adio şi-un cer înstelat.

La nord stau gheţarii de pază,
La tropice plouă turbat,
Cu ceaţă din Londra-n pahare,
Adio şi-un cer înstelat.

Acest animal, suferinţa
Pe veci lângă ea m-a legat,
Tu pleacă în luna de miere,
Adio şi-un cer înstelat.

Curge Dunărea de lacrimi

Pentru că ne-a luat recolta
Celor douăzeci de toamne,
Cum nu vii să-l scuipi în faţă
Velerim şi Ţepeş Doamne?

Pentru că ne-a luat chiar ţara
Şi nu-i lege să-l condamne,
Cum nu vii să-l tragi în ţeapă
Velerim şi Ţepeş Doamne?

Curge Dunărea de lacrimi
Curg decretele de frică
Nu-i nici Românie mare
Nu-i nici Românie mică.

Şi nici doamna-i nu-nţelege
Sub o mască de ministru
Plâng zadarnic ochii ţării
Fără Tisă, fără Nistru.

Nu mai strălucesc speranţe,
Nu mai srăluceşte luna
23 de milioane
De ostateci plâng întruna,

Nu mai e nici pâine-n sate,
Nici puterea rugăminţii,
Nici bisericile ţării,
Unde se-nchinau părinţii,

Curge Dunărea de lacrimi,
Curg durerile-n balade
De la scripca lui Enescu
Pân'la Mircea Eliade.

Peste lacrimile ţării,
Doamne, să ne-ntinzi o mână
Soarele ce-o să răsară
Pentru naţia română.

1985

TEATRU/FILM 15 Ianuarie

Bolnavul închipuit de Moliere

Moliere - Bolnavul Închipuit (Teatru Radiofonic): https://youtu.be/S3ULU_SnM34.

Tartuffe de Moliere

TARTUFFE de Moliere - Teatru Radiofonic: https://youtu.be/ZmVdDr1g9nc.

Scoala bărbaților de Moliere

SCOALA BARBATILOR de Moliere - Teatru Radiofonic: https://youtu.be/zxVw-YDBFow.

SFATURI UTILE 15 Ianuarie

CEAIUL DE ROZMARIN TOPEȘTE GRĂSIMEA

Rozmarinul este o plantă aromatică cu proprietăţi uimitoare pentru organism. Se crede că a început să fie folosit pentru aromarea mâncărurilor şi în scop terapeutic cu sute de ani înaintea erei noastre. Cu timpul, rozmarinul a început să fie folosit şi în industria produselor cosmetice, iar de câţiva ani este considerat un duşman al kilogramelor în plus.

Ceaiul de rozmarin este băutură perfectă în dietă, întrucât topeşte stratul adipos şi îţi conferă o energie de invidiat.

Cum prepari ceaiul de rozmarin

Ceaiul de rozmarin are o aromă delicată, însă pentru a beneficia de toate proprietăţile lui este recomandat să ai grijă la modul de preparare. La o cană de apă, trebuie să foloseşti o lingură de frunze de rozmarin.

Apă pe care o foloseşti pentru infuzie nu trebuie să fie clocotită, altfel multe dintre substanţele active vor fi distruse. Adu apă la punctul de fierbere, apoi las-o la răcorit 3-4 minute. Abia după aceea o poţi turna peste frunzele de rozmarin. După alte 5 minute, ceaiul este numai bun pentru a fi consumat.

Vei asimila vitamina A, tiamină (vitamina B1), riboflavină (vitamina B2), niacina (vitamina B3), vitamina B6, vitamina B12 şi vitaminele C, D, E şi K.

Ceaiul de rozmarin este un excelent detoxifiant. Ştii deja că acumularea toxinelor, a grăsimilor şi a altor substanţe nocive în organism nu este deloc benefică pentru sănătatea ta. Pe lângă faptul că îţi încetineşte activitatea rinichilor şi a ficatului, te şi împiedică să slăbeşti. Aici intervine minunatul ceai de rozmarin. Consumat cu regularitate, timp de 7 zile, ceaiul de rozmarin contribuie la eliminarea substanţelor nocive din organism şi la accelerarea metabolismului.

Un alt motiv pentru care ceaiul de rozmarin te ajută să slăbeşti este legat de digestie. Ceaiul de rozmarin îmbunătăţeşte digestia şi contribuie la descompunerea mai rapidă a alimentelor. De acum înainte, nu te vei mai confrunta cu senzaţia de balonare sau cu alte tulburări digestive.

Consumat înaintea meselor principale, ceaiul de rozmarin îţi conferă rapid senzaţia de saţietate şi împiedică absorbţia grăsimilor rele în organism. Astfel, vei reuşi să arzi stratul adipos deja existent, însă vei preveni formarea altuia în loc.

Dietă cu ceai de rozmarin ţine o săptămâna. În cele 7 zile de cură cu ceai de rozmarin vei slabi 3 kilograme, îţi vei tonifia corpul şi vei reduce aspectul celulitei.

Zilnic trebuie să bei 3 căni de ceai de rozmarin, înainte de fiecare masă. Această este varianta optimă, însă dacă nu reuşeşti să respecţi planul, poţi consuma ceaiul de rozmarin dimineaţa, în locul cafelei, apoi între mesele principale.

Cele mai bune rezultate ale ceaiului de rozmarin se observă atunci când alimentaţia este echilibrată şi sănătoasă. Aşadar, uită de junk food, fast food şi produsele de patiserie şi consumă în special legume, fructe, cereale integrale şi alimente bogate în proteine.

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 15 Ianuarie