sâmbătă, 10 martie 2018


REVISTA 
IMPORTANȚA ZILEI DE ASTĂZI
ÎN ISTORIE, RELIGIE ȘI ARTE
NR 170 DIN 11 MARTIE 2018

RELIGIE ORTODOXĂ 11 Martie

Sf Ier Sofronie, patriarhul Ierusalimului; Duminica a treia din Post – a Sfintei Cruci – Luarea Crucii și urmarea lui Hristos

Viaţa Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

   Sfântul Sofronie, cel numit cu numele întregii înţelepciuni, s-a născut în Damasc, din părinţi dreptcredincioşi şi deplin înţelepţi, ale căror nume au fost Plintos şi Mira, şi erau cetăţeni vestiţi. Din tinereţile sale fericitul Sofronie şi-a câştigat viaţa potrivit cu numele său, iubind înţelepciunea cea duhovnicească şi cea dinafară, păzindu-şi fecioreasca sa curăţenie, întreagă şi neprihănită din pântecele maicii sale. Căci amândouă acestea, adică înţelepciunea duhovnicească şi fecioreasca curăţie, se numesc întreaga înţelepciune, mai ales după cuvântul Sfântului Ioan Scărarul, care zice: "Întreaga înţelepciune este o numire de obşte a tuturor faptelor bune". Pe acestea şi pe toate faptele bune le-a câştigat pe deplin înţeleptul Sofronie.
    El a deprins mai întâi filosofia cea din afară. De aceea a fost numit şi "sofist", adică preaînţelept, pentru că numirea de sofist în acele timpuri era foarte mult cinstită şi cei mai aleşi filosofi cu acest nume erau numiţi, precum altă dată Libaniu sofistul, prietenul Sfântului Vasile cel Mare. După aceea fericitul Sofronie, după filosofia cea din afară vrând să câştige înţelepciunea cea duhovnicească, umbla prin mănăstiri şi prin sihăstrii pustniceşti, adunând de la plăcuţii lui Dumnezeu părinţi folos pentru sufletul său.
    Mergând şi la Sfânta Cetate a Ierusalimului şi umblând prin mănăstirile ce erau acolo, a intrat în viaţa de obşte a marelui Teodosie. Acolo a găsit pe monahul Ioan, care se numea Moscu şi Evirat, preot cu rânduiala, bărbat îmbunătăţit şi foarte iscusit într-amîndouă înţelepciunile, şi în cea din afară şi în cea duhovnicească.
    Lipindu-se Sofronie de acela cu toată osârdia, ca fiul de tată şi ucenicul de dascăl, îi urmă lui întru toate căile, până la sfârşitul aceluia, umblând prin mănăstiri şi prin pustietăţi, împreună cu dânsul cercetând pe sfinţii părinţi şi scriindu-le vieţile lor spre folos; precum este cartea cea scrisă de amândoi, care se numeşte "Limonariu" sau "Grădină de flori" şi care este mărturisită de al şaptelea Sinod, în care se arată totul. În acea carte Sfântul Sofronie adeseori se numeşte sofist de către dascălul său, ca cel asemenea cu dânsul în învăţătura filosofiei. Dar nu numai sofist numeşte acel cuvios Ioan pe fericitul Sofronie, ci în unele locuri şi domn al său, iar alteori şi părinte. Că nu-l avea ca pe un ucenic, ci ca pe un prieten şi împreună călător şi ostenitor, fiind ales cu viaţa. Pe lângă această vedea şi mai înainte cu duhul că acela avea să fie mare păstor şi stâlp neplecat al Bisericii lui Hristos.
    Cu acest cuvios Ioan a petrecut Sfântul Sofronie mai înainte de călugăria să mai întâi în Palestina, în aceeaşi viaţă de obşte a Sfântului Teodosie - în pustiul Iordanului şi în mănăstirea ce se numea nouă, care era zidită de Sfântul Sava.
    După aceea Ioan şi Sofronie, lăsând Palestina de frica Perşilor care năvăliseră, s-au dus în părţile Antiohiei celei mari. Căci în timpurile acelea Hosroe cel tânăr, împăratul Persiei, s-a sculat cu război contra stăpânirii greceşti, pentru o pricină că aceasta: Foca tiranul, precum scrie pe larg Nichifor Calist, istoricul grec, a ucis pe Mavrichie, împăratul grecesc (582-602) şi i-a răpit scaunul împărătesc (602-610); iar Mavrichie împăratul a fost mai înainte un mare făcător de bine a lui Hosroe al Persiei. Căci lui Hosroe, fiind izgonit de la împărăţia persană şi scăpând în stăpânirea grecească, Mavrichie îi fusese ca un tată; şi-i ajutase cu bani împărăteşti şi cu putere de oaste de-şi luase iarăşi scaunul în Persia, şi se făcuse pace întărită între greci şi perşi. Iar când a auzit Hosroe de uciderea făcătorului său de bine, Mavrichie, i-a părut foarte rău de dânsul şi, stricând toate aşezămintele de pace cu grecii, a început a cugeta să răzbune uciderea lui Mavrichie. Deci a năvălit oaste persană contra multor părţi greceşti, mai ales contra Siriei, Feniciei şi Palestinei şi le robeau.
    Atunci sfinţii părinţi care petreceau viaţă pustnicească în acele părţi, lăsând mănăstirile şi pustniceştile lor locuinţe, au fugit fiecare pe unde putea. Într-acel timp aceşti doi sfinţi, Ioan şi Sofronie, s-au dus din Palestina. Iar după plecarea lor a fost luată de perşi Sfânta Cetate a Ierusalimului, iar cinstitul lemn al făcătoarei de viaţă Cruci a lui Hristos a fost robit împreună cu prea sfinţitul patriarh; şi patrusprezece ani a fost ţinut în Persia în robie, nu cu puţină mâhnire şi jale pentru toată creştinătatea.
    Mai înainte de acea robie a Ierusalimului, aceşti sfinţi, trecând prin părţile Antiohiei după obiceiul lor, precum s-a zis, asemenea albinelor ce zboară pe flori şi adună miere, înconjurau oriunde auzeau că sunt părinţi făcători de fapte bune şi, adunând frumuseţea sufletului cea mai dulce decât mierea ca într-un singur fagure plin de miere, au alcătuit-o prin scris, în cartea ce se numeşte "Limonariu". Iar după ce şi acolo s-au apropiat aceleaşi războaie persane, s-au dus în Egipt şi Alexandria, unde, făcând asemenea, au dobândit multe învăţături, pe care le-au lăsat spre folos neamului creştinesc celui mai de pe urmă, scriind faptele şi vorbele multor sfinţi părinţi, pe care singuri cu ochii le-au văzut şi cu urechile le-au auzit.
    Sfântul Sofronie era încă netuns în chipul monahicesc când a mers în Alexandria. Acest lucru se dovedeşte din capitolul şasezeci şi nouă al "Limonariului", unde dascălul lui Sofronie, Ioan Eviratul, zice astfel: "Am mers în Alexandria eu şi domnul Sofronie, fratele meu, mai înainte de călugăria lui, şi ne-am dus la ava Paladie, bărbatul cel îmbunătăţit şi robul lui Dumnezeu". Şi iarăşi, în capitolul o sută zece, din nou zice: Eu şi domnul meu Sofronie am mers în lavra care este departe de Alexandria de optsprezece stadii, la un foarte îmbunătăţit egiptean de neam şi am zis acelui stareţ: "Părinte, spune-ne un cuvânt, cum putem să petrecem unul cu altul, căci domnul Sofronie sofistul vrea să se lepede de lume şi să se facă monah". Atunci ne-a zis stareţul: "Bine faceţi, fiilor, că lăsaţi cele lumeşti pentru mântuirea sufletelor voastre. Şedeţi dar în chilii, liniştiţi-vă şi, păzindu-vă mintea, rugaţi-vă neîncetat, având nădejdea spre Dumnezeu. Acela vă va da înţelegerea Sa şi va lumina mintea voastră".
    De aici se vede mai lămurit fapta cea bună a Sfântului, întregului la minte, Sofronie, căci, fiind încă mirean, atât de mare osteneală a călătoriei suferea într-acele vremi pe la mănăstiri şi prin pustietăţi şi atât de multă sârguinţa adăuga pentru cercetarea lucrurilor celor folositoare, cum ar putea să se povăţuiască la calea mântuirii; şi, mai înainte de a se tunde în călugărie, fericitul Sofronie se arăta desăvârşit monah, având viaţă monahicească, desăvârşita în fapte bune.
    După aceea s-a călugărit de dascălul său. Apoi, întâmplându-se lui o boală trupească de care era gata să moară, a văzut o vedenie, precum scrie despre aceasta dascălul său, în capitolul o sută doi, zicând: Vrând să se sfârşească fratele meu Sofronie înţeleptul, eu şi ava Ioan scolasticul stând lângă el, ne-a zis: "Mi se părea că merg undeva pe cale şi am văzut că nişte fecioare dănţuiau înaintea mea, zicând: "Bine că a venit Sofronie! Acum s-a încununat Sofronie!" Pentru aceasta dănţuiau fecioarele acelea înaintea lui, căci el este numit cu numele întregii înţelepciuni".
    Aceasta a scris dascălul său despre el. Apoi, după boala aceea, însănătoşindu-se şi fiind în chipul monahicesc, şi mai multe osteneli adăuga, îngrijind de mântuirea sa şi de a altora, pentru că, înmulţindu-se atunci în Egipt eresul lui Sevir, se împotriveau ereticilor amândoi, împreună cu dascălul, ca nişte înţelepţi şi iscusiţi în dumnezeiasca Scriptură, întrebându-se cu ei şi biruindu-i. Pentru aceea prea sfinţitului Patriarh al Alexandriei, Ioan Milostivul, îi erau foarte iubiţi şi se cinsteau mult de dânsul, ca nişte adevăraţi prieteni ai lui şi ajutători contra ereticilor şi mângâietori în întristări.
    Se povesteşte în viaţa aceluia, scrisă de Leontie, episcopul Neapolei, că Sfântul Ioan Milostivul avea obicei de şedea miercurea şi vinerea lângă uşile bisericii, dând voie tuturor celor ce voiau să vină la dânsul, ascultând trebuinţele fiecăruia, ajutându-le, potolind certurile şi sfezile şi făcând pace între oameni. Iar dacă se întâmpla cândva, şezând acolo, de nu venea nimeni la el şi nu cerea nimic, apoi se scula mâhnit şi cu lacrimi se ducea în casa sa, zicând: "Acum smeritul Ioan n-a câştigat nimic, nici a dus ceva lui Dumnezeu pentru păcatele sale". Astfel şi fericitul Sofronie, despre care ne este cuvântul, mângâindu-l pe prietenul lui, îi zicea: "Cu adevărat, astăzi ţi se cade, părinte, a te veseli, căci oile tale petrec în pace, fără ceartă şi fără sfadă ca şi îngerii lui Dumnezeu". De aici arătat este în câtă cinste şi dragoste a fost Sfântul Sofronie, împreună cu dascălul său, la acel prea sfinţit patriarh.
    La aceşti sfinţi părinţi era obiceiul şi sârguinţă ca în fiecare zi, să se folosească cu un lucru nou, văzând sau auzind sau învăţând ceva. Şi li s-a întâmplat un lucru ca acesta, precum zice Ioan:
    Eu şi domnul Sofronie înţeleptul, am mers în casa lui Ştefan filosoful, care era lângă calea ce duce spre biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zidită de fericitul Patriarh Evloghie, spre răsărit de a marelui Tetrafil. Sosind în casa filosofului, am bătut în poartă, iar portarul ne-a zis: "Încă se odihneşte stăpânul meu, mai zăboviţi puţin". Atunci a zis domnul meu Sofronie: "Să mergem la Tetrafil şi acolo vom zăbovi". Locul acela este cinstit de alexandreni, căci se zice că împăratul Alexandru Macedoneanul, aducând din Egipt moaştele Sfântului Prooroc Ieremia, le-a pus în acel loc când a zidit cetatea Alexandria în numele său.
    După ce am mers acolo, pe nimeni n-am aflat, decât numai pe trei orbi. Şi am şezut încetişor aproape de ei, având la noi cărţile noastre. Deci, vorbind mult între ei aceşti orbi, a zis unul către altul: "Prietene, cum ai orbit tu?" Acela i-a răspuns: "Am fost corăbier în tinereţile mele şi, plutind dinspre Africa, din multă privire spre mare, s-a făcut albeaţa pe ochii mei şi am orbit". Apoi i-a povestit şi celălalt cum a orbit, zicând: "Am fost sticlar şi, lucrând odată cu sticla fără pază, m-am ars şi din dogoarea focului mi-am pierdut vederea".
    Amândoi orbii spunându-şi pricina orbirii lor, au întrebat şi pe al treilea, iar acela le-a răspuns: "Când eram tânăr, mi-a fost urât a mă osteni şi a lucra, ci am iubit lenea; dar, fiind iubitor de plăceri, nu aveam cu ce mă hrăni, de aceea am început a fura şi a face multe răutăţi. Iar într-una din zile am văzut ducându-se spre îngropare un mort. Şi am mers în urma celor ce-l duceau, vrând să văd unde-l vor pune; şi a fost îngropat mortul lângă biserica Sfântului Ioan. După ce a înnoptat, am descoperit mormântul, am intrat înăuntru, am luat toate hainele de pe mortul acela şi numai o cămaşă am lăsat pe el.
    Şi, ieşind din mormânt, mi-a zis gândul cel rău: "Întoarce-te de ia şi cămaşa, căci este foarte bună". Şi eu ticălosul m-am întors, vrând a dezbrăca şi cămaşa, ca să las mortul gol; dar, ridicându-se mortul, a stat înaintea mea şi, ridicând mâinile, mi-a zgâriat obrazul cu degetele şi mi-a scos amândoi ochii; atunci eu ticălosul, cu multă nevoie şi durere, abia am ieşit din mormânt. Aşa am orbit".
    Acestea auzindu-le noi, domnul Sofronie mi-a făcut semn şi ne-am dus de la dânşii, apoi mi-a zis Sofronie: "Cu adevărat, părinte Ioan, astăzi nu mai este nevoie să învăţăm mai mult, că ne-am folosit destul. Că oricine făcând rău, nu poate a se tăinui de Dumnezeu". De aceea, arătat este, cum că amândoi Sfinţii Ioan şi Sofronie, se îngrijeau de folosul lor în toate zilele. Căci zicând el "nu este nevoie astăzi ca mai mult să învăţăm, pentru că ne-am folosit destul", dovedeşte că toată ziua se sârguia a se folosi cu ceva.
    Petrecând fericitul Sofronie în Alexandria, a scris minunile Sfinţilor Chir şi Ioan, dându-le mulţumire pentru vindecarea ochilor săi. Căci atunci când a căzut bolnav, a alergat la sfinţii doctori fără de arginţi cu rugăciune şi cu credinţă şi a câştigat de la dânşii vindecarea cerută, în biserica lor din Alexandria, având către dânşii mare osârdie. Dar după câtva timp, părţile acelea ale Egiptului, unde este Alexandria, au început a fi supărate de năvălirea perşilor. Deci au fost nevoiţi Sfinţii Părinţi Ioan şi Sofronie să fugă şi de acolo, că şi prea sfinţitul Patriarh Ioan Milostivul începuse să fugă de frica barbarilor.
    Vrând să meargă cu el la Constantinopol, au venit şi ei în corabie, nevrând să se lase de el, căci nu suferea să se despartă de dânşii. Deci sfinţitul patriarh Ioan, căzând în boală pe drum, a murit în cetatea Amatunta, iar viaţa lui cea înaltă şi milosteniile cele multe le-a lăudat înţeleptul Sofronie cu cuvinte alese. După îngroparea cea patriarhicească, s-a dus la Roma cea veche cu dascălul său Ioan şi cu fraţii care se întâmplaseră cu dânşii, doisprezece la număr. Acolo petrecând câtva timp, Cuviosul Ioan, dascălul lui Sofronie, fiind mai bătrân, s-a dus către Domnul. Şi, când era să moară, a poruncit iubitului şi duhovnicescului său fiu, Sofronie, ca trupul lui să nu-l îngroape în Roma. Ci, în raclă de lemn închizându-l, să-l ducă în muntele Sinai. Iar dacă nu-i va fi cu putinţă să-l ducă până la muntele Sinai din cauza barbarilor, atunci să-l ducă în Palestina, la mănăstirea cea de obşte a Sfântului marelui Teodosie, unde Cuviosul Ioan se călugărise şi acolo să-i îngroape moaştele. Deci, aşa s-a şi făcut.
    Căci Sfântul Sofronie, urmând lui Iosif cel din Legea Veche, care a dus trupul lui Iacob în mormântul părinţilor săi, a luat din Roma trupul Cuviosului Ioan, duhovnicescul său părinte, şi, împreună cu fraţii, s-a întors în ţările greceşti. Iar după ce a ajuns la Ascalon, a auzit că nu este cu putinţă să treacă la muntele Sinai din cauza barbarilor. Atunci au mers la Ierusalim, care era stăpânit de perşi, şi au îngropat trupul părintelui lor în mănăstirea de obşte a lui Teodosie. Iar el împreună cu fraţii săi locuia în Ierusalim, având atunci scaunul Patriarhiei Modest, în locul patriarhului Zaharia, care, împreună cu lemnul Crucii, era în robie la perşi.
    După puţin timp de la plecarea Sfântului Sofronie de la Roma în Palestina, Dumnezeu a binevoit ca să întoarcă din robie la Ierusalim Sfântul Lemn al Crucii şi pe Patriarhul Zaharia. Căci voievodul Ieraclie, ucigând pe tiranul împărat Foca şi luând singur împărata grecească (610-641), s-a ostăşit asupra ţinutului grecesc şi, biruind de multe ori cetele lui Hosroe, a robit cetăţile acelea şapte ani. După aceea, Siroes, fiul lui Hosroe, ucigând pe tatăl său şi luând împărăţia grecească, căuta să se împace cu Ieraclie, împăratul grecesc. Iar condiţiile de pace puse de împăratul Ieraclie erau acestea: împăratul Persiei să lase grecilor Ierusalimul şi să întoarcă cinstitul lemn al Sfintei Cruci, cum şi pe Patriarhul Zaharia. Şi aşa s-a şi făcut.
    Deci, după patrusprezece ani, a fost adus din Persia lemnul Crucii cu mare cinste, pe care însuşi împăratul Ieraclie l-a dus pe umerii săi în Sfânta Cetate - precum se scrie despre aceasta în ziua de 14 a lunii septembrie -, iar fericitul Patriarh Zaharia şi-a luat iarăşi scaunul său. După câţiva ani acel cinstit Lemn al făcătoarei de viaţă Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos a fost dus de acelaşi împărat Ieraclie din Ierusalim la Constantinopol ca să nu se mai robească de vrăjmaşi acea mare vistierie a creştinilor. După aceea Ierusalimul a fost luat iarăşi de vrăjmaşi, după cum vom vedea mai pe urmă.
    Patriarhul Zaharia, după întoarcerea sa din robie, mai trăind puţin, s-a dus către Domnul. După dânsul Modest iarăşi a luat scaunul, dar n-a stat pe el decât numai doi ani, pentru că a murit. Apoi a fost ales Sfântul Sofronie ca patriarh al Ierusalimului. În acel timp s-a ridicat şi eresul monoteliţilor, adică al celor ce mărturisesc o voie şi o lucrare în persoana lui Hristos, în cele două firi ale Lui - în cea dumnezeiască şi în cea omenească -, ca şi cum fiecare fire n-ar fi avut deosebită lucrare şi voie. Iar cei ce mărturisesc că Hristos nu este desăvârşit în amândouă firile, aceia Îl prihănesc.
    Despre acel eres s-a scris mai pe larg în viaţa Cuviosului Maxim Mărturisitorul, în ziua de 21 a lunii ianuarie. Dar pe acel eres al monoteliţilor, l-a întins mai ales Chir, patriarhul Alexandriei, adunând sinod şi poruncind a crede că el. Lui i-a urmat Serghie, patriarhul Constantinopolului, iar după dânsul Piros şi alţii, pentru care au pătimit mulţi din cei ce nu se învoiau cu acel eres. Acelui eres i s-a împotrivit foarte mult prea sfinţitul Patriarh al Ierusalimului, Sfântul Sofronie. Căci, adunând la dânsul sinod, a blestemat acel eres al monoteliţilor şi a trimis scrisori întărite ale sinodului pretutindeni. După aceea au fost citite acele scrisori la al şaselea Sinod ecumenic şi de Sfinţii Părinţi s-au mărturisit şi s-au primit ca nişte scrieri ortodoxe.
    Sfântul Sofronie a scris şi alte multe cuvinte şi învăţături folositoare Bisericii lui Hristos, cum şi viaţa câtorva sfinţi, printre care şi a Sfintei Maria Egipteanca, care a fost asemenea ca îngerii în pustie, mai presus de firea omenească. El, păstorind bine Biserica lui Dumnezeu, a închis gurile ereticilor, izgonindu-i departe ca pe nişte lupi, de la turma cea cuvântătoare. Apoi iarăşi, cu voia lui Dumnezeu, s-a făcut năvălirea barbarilor asupra Siriei şi a Palestinei. Însă acum nu era a perşilor, ci a mahomedanilor, care mai întâi au luat cetatea Damasc.
    Apoi au înconjurat cetatea lui Dumnezeu, Ierusalimul, şi au bătut-o aproape doi ani. După ce oastea grecească s-a rănit de dânşii în Siria şi a fost ucis Serghie voievodul, prea sfinţitul Patriarh Sofronie, împreună cu creştinii din Palestina, s-au închis în Sfânta Cetate. Se află cuvântul lui pe care l-a grăit către popor în ziua Naşterii lui Hristos, când s-a făcut înconjurarea cetăţii, în care, ca un alt Ieremia, plângea cu jale risipirea şi pustiirea sfintelor locuri, ce s-a făcut cu voia lui Dumnezeu pentru păcatele poporului. Dar mai vârtos plângea că n-a putut să prăznuiască în Betleem ziua Naşterii lui Hristos, după obicei, de vreme ce locul Betleemului acum era în mâinile agarenilor.
    Sfârşindu-se alt an al înconjurării, când creştinii erau strâmtoraţi, s-a simţit nevoia a se da pe sine vrăjmaşilor şi a le deschide cetatea. Dar mai întâi prea sfinţitul Patriarh Sofronie a trimis la voievodul agarenilor, Omar, făcând cu dânsul aşezământ de pace, întru care la început se cerea ca credinţei creştineşti şi Sfintei Biserici a lui Dumnezeu să nu i se facă nici un fel de silă şi de strâmbătate. Omar voievodul a făgăduit că acel aşezământ, precum şi altele să le păzească întregi. Şi, întărind cuvântul acesta, creştinii au deschis porţile cetăţii voievodului agarenesc; iar el, fiind făţarnic şi viclean, s-a prefăcut blând ca o oaie şi smerit, dar în inimă era lup răpitor.
    Îmbrăcându-se în nişte vechituri de păr de cămilă, a intrat în cetate pe jos şi întreba unde este biserica lui Solomon ca să-şi săvârşească acolo rugăciunile lui cele de Dumnezeu urâte. Iar prea sfinţitul Sofronie, ieşind întru întâmpinarea lui şi văzându-l într-un chip ca acela făţarnic, a zis: "Iată va fi uriciunea pustiirii, cea mai înainte vestită prin proorocul Daniil, care va fi în locul cel sfânt". Deci a plâns mult cu toţi creştinii şi-l îndemna pe voievod ca, lepădând acele vechituri, să se îmbrace în hainele boiereşti cele cuviincioase lui.
    Şi astfel Sfânta Cetate a lui Dumnezeu, Ierusalimul, s-a luat de agareni şi s-a strâmtorat creştinătatea de grea robie. Pentru că păgânul voievod al agarenilor n-a păzit aşezământul de pace făcut cu prea sfinţitul Patriarh Sofronie pe care făgăduise a-l păzi. Şi a început a face multe strâmbătăţi creştinilor din Ierusalim. Văzând aceasta, Sfântul Sofronie se tânguia de-a pururea şi rugă pe Dumnezeu să-i ia sufletul lui de pe pământ, ca să nu vadă mai mult chinuirea creştinilor, uriciunea pustiirii şi necinstirea locurilor celor sfinte. Şi, fiind auzit, degrabă şi-a săvârşit viaţa şi a trecut de la pământescul Ierusalim, cel plin de lacrimi, spre cel de sus, plin de bucurie, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc întru Iisus Hristos, Domnul nostru, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.
Învățând virtutea la măsura la care ajungeau doar cei din pustie, Sfântul Sofronie a pășit, în cele din urmă, pe calea monahală, mergând mai întâi la Mănăstirea Sfântului Teodosie, iar apoi în Alexandria, fiind ucenic al Cuviosului Ioan Moshu. Vindecat de o boală a ochilor de către Sfinții Chir și Ioan, a fost ales apoi patriarh al Ierusalimului. Fiind luată cetatea în robie de agareni, sfântul s-a rugat să fie mutat la cele veșnice, întrucât nu mai răbda să vadă pustiirea.

Născut în secolul al VI-lea, în cetatea Damascului, Sfântul Ierarh Sofronie a deprins toată învățătura și virtutea pe care o dobândeau doar cei din pustie. În cele din urmă, s-a retras la Mănăstirea Sfântului Teodosie, începătorul vieții de obște, dar setea sa de a urma Domnului tot nu putea fi împlinită, astfel că a pornit spre Alexandria. Aici a găsit un om pe nume Ioan Moshu, plin de înțelepciune, așa că a rămas o vreme în cortul lui.
Îmbolnăvindu-i-se ochii, Sfântul Sofronie a fost vindecat de către Sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan, iar drept răsplată a trecut în scris toate minunile pe care aceștia le săvârșeau zilnic. Fiind numit apoi patriarh al Ierusalimului, cuviosul s-a luptat aprig nu doar cu somnul și cu demonii, ci și cu ereticii, punându-i pe fugă.
Sfântul Sofronie a lăsat în urmă și scrieri de mare preț, precum LimonariulViața Sfântului Ioan cel Milostiv și Viața Sfintei Maria Egipteanca. După trei ani în care a slujit credincioșilor, Sfântul Sofronie s-a mutat la cele veșnice, după rugăciunile pe care le făcuse pentru a fi mutat de pe pământ. cuviosul era îndurerat de faptul că păgândul voievod al agarenilor nu îi urmase cuvântul, iar acum Ierusalimul fusese luat în robie, așa încât Sfântul Sofronie nu mai răbda să vadă pustiirea și necinstirea locurilor sfinte. Așa că Domnul l-a mutat la Ierusalimul cel veșnic, ascultându-i ruga.

Duminica a treia din Post – a Sfintei Cruci
Sfinții Mucenici Hrisant și Daria. Sfântul, slăvitul și dreptcredinciosul Mucenic Hrisant este un sfințit mucenic care a fost ucis în jurul anului 283 d.Hr.. El este prăznuit pe 19 martie împreună cu soția sa, Sfânta Daria; Sfânta Muceniță Daria a trăit în secolul al III-lea, fiind martirizată împreună cu soțul ei, Sf. Hrisant, în anul 283 d.Hr. Prăznuirea lor în Biserica Ortodoxă se face pe 19 martie.

Ev. Marcu 8, 34-38; 9, 1
  Zis-a Domnul: cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui. Şi ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Iar de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în acest neam desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri.
Apoi a zis către ei: adevărat vă spun vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moarte, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere.

Ap. Evrei 4, 14-16; 5, 1-6
  Fraţilor, având Arhiereu mare, Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea. Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci, ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat. Să ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca să luăm milă, şi să aflăm har, spre ajutor, la timp potrivit.
Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate; el poate să fie îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, de vreme ce şi el este cuprins de slăbiciune. Din această pricină dator este, precum pentru popor, aşa şi pentru sine să jertfească pentru păcate. Şi nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta ci, dacă este chemat de Dumnezeu, după cum şi Aaron. Aşa şi Hristos nu S-a preaslăvit pe Sine însuşi, ca să Se facă arhiereu, ci Cel ce a grăit către El: «Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut». În alt loc se zice: «Tu eşti Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec».

Predica Părintelui Ilie Cleopa la Duminica a III-a a Sfîntului şi Marelui Post
( a Sfintei Cruci )
Despre valoarea sufletului
...Ce va folosi omul de va dobîndi lumea toată şi îşi va pierde sufletul său?
Sau ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său?
 (Marcu 8, 36-37)
Iubiţi credincioşi,
În predica Sfintei Evanghelii de astăzi vom vorbi, pe cît ne va lumina Preabunul Dumnezeu, despre cinstea omului şi despre valoarea sufletului omenesc. Iată ce spune Mîntuitorul: Ce va folosi omul de ar dobîndi toată lumea, dar îşi va pierde sufletul său? (Marcu 8, 36). Apoi zice: Ce va da omul, în schimb, pentru sufletul său (Marcu 8, 37). Auziţi, fraţii mei, cît de mare şi nemăsurată valoare are sufletul nostru şi la cîtă cinste şi preţuire l-a ridicat Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos? Şi dacă este aşa, cine va putea vreodată a se împotrivi acestui adevăr?
Sfînta Scriptură are obicei de multe ori să numească pe om "suflet". Iată ce spune la Facere: Iar sufletele care au intrat cu Iacob în Egipt şi care au ieşit din coapsele lui, au fost de toate şaizeci şi şase de suflete, afară de femeile feciorilor săi (Facere 46, 26). Iată că Sfînta Scriptură îl numeşte pe om "suflet". Şi de ce îl numeşte Sfînta Scriptură pe om "suflet"? Răspunsul este acesta: pentru valoarea cea mare ce o are sufletul faţă de trup. Dar poate cineva să-i spună sufletului om? Nu, omul se poate numi suflet, dar sufletul nu se poate numi om. Pentru că sufletul are fire nevăzută, iar trupul are fire văzută şi simţită, şi numai cînd acestea se unesc într-un singur ipostas atunci se cheamă om. Dar nici sufletul nu se cheamă om fără trup, nici trupul nu se zice fără suflet. Căci omul este un ipostas unit din două firi, suflet şi trup.
Ce este omul? Omul este un sîmbure şi un centru al întregii lumi pe care a zidit-o Dumnezeu în cer şi pe pămînt. Omul este fiinţă care ţine legătura cu cele patru feluri de lumi pe care le-a făcut Dumnezeu în Univers. El comunică cu întreaga creaţie însufleţită: cu regnul mineral, cu lumea vegetală, cu lumea animalelor şi cu lumea nevăzută a îngerilor, adică cu lumea cea gînditoare. Deci omul este un centru al lumii văzute şi al celei nevăzute, de aceea Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură îl numeşte pe om "mare" (Isus Sirah 3, 18). Şi în alt loc zice: Mare este omul şi cinstit bărbatul milostiv.
Dar de ce îl numeşte mare? Pentru că în om se reunesc toate lumile create de Dumnezeu şi pentru că, peste toate acestea, el este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26). Pentru că omul uneşte în sine cele patru lumi în mic, omul se numeşte "microcosmos", adică lume mică. După Sfîntul Grigorie Teologul şi după alţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii lui Hristos omul se cheamă şi macrocosmos, fiindcă este mai mare decît toate creaturile văzute. Omul este o lume mare în cea mică, deoarece el uneşte în sine nu numai lumea cea văzută şi simţită ci şi pe cea nevăzută a îngerilor şi, pe deasupra tuturor, el este singura creaţie făcută după chipul şi după asemănarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26-27).
Să vedem în ce fel omul se împărtăşeşte de însuşirile îngereşti. Îngerii se tîlcuiesc slugi ale lui Dumnezeu, după cum este scris: Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalmi 103, 5). Îngerii sînt cei ce ne ajută în necazuri, în scîrbe şi în ispite. Ei se bucură neîncetat de cei ce cresc în virtute şi se mîhnesc de cei ce cad în păcate şi le ajută să se ridice din nou prin pocăinţă. Îngerii slujesc la mîntuirea sufletelor omeneşti şi niciodată nu ne părăsesc, pînă la ieşirea noastră din viaţa aceasta. Îngerii alcătuiesc ceata cea mai aproape de noi, lor li s-a dat spre pază pămîntul şi slujesc mai aproape de noi la mîntuirea sufletelor oamenilor. De aceea Sfîntul Apostol Pavel a zis: Îngerii oare nu sînt toţi duhuri slujitoare, trimişi spre slujbă, pentru cei ce vor fi moştenitorii mîntuirii? (Evrei 1, 14).
Sufletul omului are şi el de la Dumnezeu o lucrare asemănă-toare cu a îngerilor. El are credinţă şi dragoste de Dumnezeu şi Îi slujeşte cu frică şi cutremur. Sufletul omului are şi el putere de a sluji, de a ajuta pe fraţii săi, de a-i mîngîia în necazuri, de a-i întări cu cuvîntul şi de a veni întotdeauna spre ajutorul lor. Pentru aceasta omul este un fel de înger amestecat din două firi, cum îl numeşte Sfîntul Ioan Damaschin (Dogmatica, cap. 12, Bucureşti, 1938).
Sfîntul Grigorie de Nyssa, marele filosof duhovnicesc, spune şi el că "omul este frate cu îngerul după puterea sa cuvîntătoare. Ce este mintea omului, aceea este şi îngerul cu trup" (Sf. Grigorie de Nyssa, Comentar la viaţa lui Moise, p. 813). Căci trebuie să ştim că numai Dumnezeu este cu desăvîrşire netrupesc, că toţi îngerii au trupurile lor. Dar trupurile lor sînt preasubţiri, din foc ceresc şi sînt numiţi în scrierile bisericeşti "netrupeşti".
Sufletul nostru nu este străin nici de lucrarea arhanghelilor. El are memorie dată de Dumnezeu, ţine minte toate, iar mintea lui, dacă este luminată de Preasfîntul Duh, împărtăşeşte şi binevesteşte Evanghelia în care este cuvîntul lui Dumnezeu şi toate învăţăturile mîntuitoare de suflet.
Omul, asemenea începătoriilor, stăpîneşte oraşe, ţări şi ţinu-turi, dă legi şi conduce suflete după cum a zis Dumnezeu: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pămîntul şi-l stăpîniţi (Facere 1, 28).
Imitînd ceata îngerilor care stăpînesc în văzduh pe diavoli, sufletul omului curat şi luminat de darul lui Dumnezeu stăpîneşte şi el pe diavoli, îi arde cu rugăciunea şi smerenia. Sufletul curat nu vrea să facă voia lor şi, mai ales, nu se lasă biruit de patimile trupului şi ale sufletului pentru că are în el pe Tatăl, şi pe Fiul şi pe Duhul Sfînt (Matei 10, 8; Marcu 3, 15; Luca 9, 1).
Omul, asemenea stăpîniilor, are de la Dumnezeu darul de a face puteri şi minuni mari şi în loc de a ocîrmui vînturile şi schimbările vremurilor el stăpîneşte mădularele trupului său, ocîrmuieşte virtuţile, alungă furtuna gîndurilor şi patimile sufletului, punîndu-le pe toate în rînduială spre slujba şi slava lui Dumnezeu.
Şi cu ceata domniilor se aseamănă foarte mult sufletul omului. Căci prin darul lui Dumnezeu ajunge să domnească peste simţuri, şi peste patimile trupului şi ale sufletului său.
Sufletul omului are încă de la Dumnezeu darul pe care îl au sfintele tronuri, putînd şi el într-o măsură să primească şi să odihnească pe Preasfînta Treime în mintea şi în inima sa, prin curăţirea de patimi, prin iubire şi smerenie.
Omul se împărtăşeşte puţin şi de lucrarea heruvimilor, după măsura darului lui Dumnezeu, prin care poate fi înţelept şi veghetor asupra patimilor, cu mintea şi inima pline de cunoştinţă dumnezeiască, putînd şi el să reverse înţelepciune duhovnicească prin propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu spre mîntuirea a mii de suflete iubitoare de Hristos.
Dar sufletul omenesc, imitînd pe serafimi, cînd ajunge desăvîrşit, se umple de căldură şi văpaie dumnezeiască şi are atîta dragoste arzătoare faţă de Preabunul Dumnezeu încît, pe drept cuvînt, este "un serafim în trup, un serafim pămîntesc".
Omul este mai mic decît îngerii cu cunoştinţa, iar cu darul, cunoaşte mai puţine taine dumnezeieşti decît aceştia. Aşa trebuie să înţelegem cuvintele Mîntuitorului despre Sfîntul Ioan Botezătorul, care zice: Între cei născuţi din femei, nimeni nu s-a ridicat mai mare ca Ioan, dar cel mai mic întru Împărăţia Cerurilor este mai mare decît el (Matei 11, 11; Luca 7, 28). Dar pentru că din toată zidirea, numai omul este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, omul este mai mare decît îngerii. Sufletul omului întrece pe îngeri prin trei însuşiri, după Sfîntul Vasile cel Mare şi anume: prin minte, prin cuvînt şi prin voie de sine stăpînitoare, adică liberă. Căci prin minte sufletul omului se aseamănă mai ales cu Tatăl şi cu Fiul, iar prin voia sa liberă, de sine stăpînitoare, care este rădăcina tuturor bunătăţilor, sufletul se aseamănă Sfîntului Duh. Astfel omul este icoana Preasfintei Treimi prin aceste trei însuşiri.
Iubiţi credincioşi,
Vedeţi cît de mare este valoarea sufletului omenesc? Vedeţi pînă la ce cinste şi strălucire se ridică? Şi aceastea pentru că omul este regele creaţiei, singura fiinţă creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. De aceea zice Mîntuitorul în Sfînta Evanghelie de astăzi: Ce va folosi omul de ar dobîndi toată lumea dacă îşi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? (Marcu 8, 35-37). Tocmai de aceea ne aminteşte Biserica cuvintele Mîntuitorului care zice să avem grijă de mîntuirea noastră, mai ales acum în Postul Mare, cînd tot creştinul binecredincios îşi caută de suflet. De aceea S-a întrupat şi a pătimit pentru oameni Fiul lui Dumnezeu, ca să scoată sufletele noastre, atît de preţioase, din robia patimilor şi din adîncul iadului, unde erau aruncate de diavolii cei ucigaşi.
Iată pentru ce s-a pus această Evanghelie la mijlocul marelui Post, ca să avem timp pînă la Sfintele Paşti, să ne pocăim, să ne spovedim, să ne împăcăm cu Dumnezeu şi cu oamenii şi să primim cu vrednicie Sfînta Împărtăşanie care este cel mai mare dar pe care ni-l dăruieşte Mîntuitorul pe pămînt. Să luăm deci aminte cum trăim, cum ne îndreptăm viaţa, ce am făcut pînă acum pentru sufletul nostru şi ce trebuie să mai facem pe viitor ca să dobîndim mîntuirea noastră şi să scăpăm de osîndă.
Să luăm aminte că tocmai de aceea ne luptă atît de mult diavolul prin slugile lui, ca să ne răpească ce avem mai scump de la Dumnezeu. Nu averea, nu cinstea, nu prietenii, nu trupul, nu viaţa aceasta pămîntească, ci sufletul pe care ni l-a dat Dumnezeu, care este mai scump decît toate mărgăritarele lumii. Pentru el suferim atîtea ispite în trup; pentru el ne luptăm o viaţă cu diavolii, cu slăbiciunile firii, cu oamenii răi şi cu patimile ucigaşe de suflet care ne atacă din toate părţile.
După ce am văzut ce este sufletul şi cît de mare este valoarea lui, să vedem acum cum trebuie să ne păstrăm curat de păcate sufletul nostru; sau dacă sîntem stăpîniţi de patimi, care formează cancerul sufletului, cum am putea să ne izbăvim de robia lor şi de veşnica osîndă.
Sufletul pruncului după botez este curat ca un înger. De aceea pruncul care moare îndată după botez, fiind fără păcate este sigur mîntuit şi numărat în ceata sfinţilor. Pentru aceea şi Mîntuitorul a luat un prunc în sfintele Sale braţe, zicînd: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu (Marcu 10, 14). Copilul botezat este deci, prototipul îngerului, al sufletului, al omului desăvîrşit, nestăpînit de nici un păcat, de nici un gînd necurat. Iată, pe pămînt, copilul este cea mai potrivită icoană a sfinţeniei, a sufletului mîntuit.
Cum ne putem curăţi sufletul, conştiinţa, inima şi trupul de păcatele ce ne apasă? Cel dintîi lucru ce trebuie să-l facem în posturi este spovedania cu căinţă şi lacrimi şi Sfînta Împărtăşanie. Apoi este sfînta rugăciune. Ne trebuie mai multă rugăciune, fraţii mei, mai multă evlavie şi răbdare la rugăciune, prezenţă regulată la biserică. Citiţi apoi zilnic psaltirea, o catismă sau două, că psalmii şi din inimă de piatră scot lacrimi, zice Sfîntul Vasile cel Mare. Mai citiţi seara sau dimineaţa un acatist, paraclisul Maicii Domnului, rugăciunile zilnice din cartea de rugăciuni şi adăugaţi metanii şi închinăciuni cu rugăciunea lui Hristos, după putere.
A treia faptă bună care ajută mult rugăciunea este postul. Mare este puterea rugăciunii unită cu postul. Amîndouă fac adevărate minuni; înălbesc sufletul înnegrit de păcate şi de gînduri rele. Fiecare să postească după putere, numai să postească. Adică să mănînce de post, iar miercurea şi vinerea să ţină post măcar negru pînă la amiază.
Altă mare faptă bună care ajută mult la mîntuirea sufletului este milostenia. Miluiţi cît puteţi, ajutaţi cu dragoste şi inimă bună pe orice om care vă cere.
Mare putere are milostenia sufletească. Îndemnaţi-vă unii pe alţii la biserică, la rugăciune, la spovedanie, la pocăinţă. Cercetaţi pe cei bolnavi, ajutaţi pe cei întristaţi cu cuvinte de mîngîiere, cu cărţi sfinte de citit şi citiţi, mai ales, în Noul Testament. Iar cununa bunătăţilor este dragostea creştină. Iubiţi duhovniceşte pe toţi, cereţi iertare de la toţi şi bucuraţi-vă în Hristos, că Dumnezeu este dragoste. Iată cea mai bună cale de curăţenie şi de mîntuire a sufletelor noastre.
Iubiţi credincioşi,
Au trecut trei săptămîni din Sfîntul şi Marele Post al Paştelui. În acest timp unii creştini s-au rugat mai mult, au venit la biserică, au postit, s-au împăcat cu oameni şi cu Dumnezeu, s-au spovedit şi împărtăşit. Aceştia s-au îngrijit cum trebuie de sufletele lor. Dar mulţi încă n-au venit, deşi Hristos îi cheamă şi îi aşteaptă.
Astăzi, în Duminica a treia din Postul Mare, numită "a Sfintei Cruci", după cum vedeţi, se scoate cu mare evlavie în mijlocul bisericii Sfînta Cruce. De ce se scoate Crucea la jumătatea postului în biserică pentru închinare, unde stă o săptămînă? Se scoate pentru a ne întări şi a ne îmbărbăta în nevoinţa postului, ca să-l putem parcurge cu folos pînă la capăt. Căci privind la Sfînta Cruce şi cugetînd la patimile Domnului uităm de necazurile vieţii şi primim putere pe calea mîntuirii.
Fraţii mei, este puterea Crucii lui Hristos în lume! Crucea ne-a adus mîntuirea şi împăcarea cu Dumnezeu. Crucea a sfărîmat prin Înviere porţile iadului. Crucea ne-a deschis raiul şi a biruit moartea. Crucea zdrobeşte pe diavoli şi-i alungă dintre noi. Crucea este scară de mîntuire a lumii care ne urcă la cer. Să urcăm la Dumnezeu pe scara Crucii. Să ne împăcăm şi să ne iubim prin jertfa Sfintei Cruci. Să ne silim a ne duce fiecare crucea noastră cu smerenie, cu răbdare şi cu nădejdea mîntuirii. Să nu deznădăjduim în boli, în suferinţe şi în mulţimea necazurilor vieţii. Să ne gîndim că toţi părinţii, înaintaşii şi sfinţii noştri au suferit şi şi-au dus crucea cu răbdare şi bucurie pînă la capăt.
Deci să ne întărim şi noi, fraţii mei, în nevoinţa postului. Înaintea noastră merge Însuşi Hristos Mîntuitorul lumii cu Crucea în spate. Să-I urmăm şi noi cu credinţă şi bărbăţie, lucrînd ziua şi noaptea la mîntuirea sufletelor noastre. Şi ajungînd cu bucurie la Sfintele Paşti, să îngenunchem în faţa Crucii şi împreună să cîntăm: "Crucii tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfînta Învierea Ta o lăudăm şi o mărim!" Amin.


PSALMII
Psalmii 101 – 105
Psalmul 101
1.
Doamne, auzi rugăciunea mea, şi strigarea mea la Tine să ajungă!
2.
Să nu întorci faţa Ta de la mine; în orice zi mă necăjesc, pleacă spre mine urechea Ta!
3.
În orice zi Te voi chema, degrabă auzi-mă!
4.
Că s-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au făcut.
5.
Rănită este inima mea şi s-a uscat ca iarba; că am uitat să-mi mănânc pâinea mea.
6.
De glasul suspinului meu, osul meu s-a lipit de carnea mea.
7.
Asemănatu-m-am cu pelicanul din pustiu; ajuns-am ca bufniţa din dărâmături.
8.
Privegheat-am şi am ajuns ca o pasăre singuratică pe acoperiş.
9.
Toată ziua m-au ocărât vrăjmaşii mei şi cei ce mă lăudau, împotriva mea se jurau.
10.
Că cenuşă am mâncat, în loc de pâine, şi băutura mea cu plângere am amestecat-o,
11.
Din pricina urgiei Tale şi a mâniei Tale; că ridicându-mă eu, m-ai surpat.
12.
Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat.
13.
Iar Tu, Doamne, în veac rămâi şi pomenirea Ta din neam în neam.
14.
Sculându-Te, vei milui Sionul, că vremea este să-l miluieşti pe el, că a venit vremea.
15.
Că au iubit robii Tăi pietrele lui şi de ţărâna lui le va fi milă.
16.
şi se vor teme neamurile de numele Domnului şi toţi împăraţii pământului de slava Ta.
17.
Că va zidi Domnul Sionul şi se va arăta întru slava Sa.
18.
Căutat-a spre rugăciunea celor smeriţi şi n-a dispreţuit cererea lor.
19.
Să se scrie acestea pentru neamul ce va să vină şi poporul ce se zideşte va lăuda pe Domnul;
20.
Că a privit din înălţimea cea sfântă a Lui, Domnul din cer pe pământ a privit,
21.
Ca să audă suspinul celor ferecaţi, să dezlege pe fiii celor omorâţi,
22.
Să vestească în Sion numele Domnului şi lauda Lui în Ierusalim,
23.
Când se vor aduna popoarele împreună şi împărăţiile ca să slujească Domnului.
24.
Zis-am către Dumnezeu în calea tăriei Lui: Vesteşte-mi puţinătatea zilelor mele.
25.
Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, că anii Tăi, Doamne, sunt din neam în neam.
26.
Dintru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi lucrul mâinilor Tale, sunt cerurile.
27.
Acelea vor pieri, iar Tu vei rămâne şi toţi ca o haină se vor învechi şi ca un veşmânt îi vei schimba şi se vor schimba.
28.
Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor împuţina.
29.
Fiii robilor Tăi vor locui pământul lor şi seminţia lor în veac va propăşi.

Psalmul 102
1.
Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.
2.
Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.
3.
Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;
4.
Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;
5.
Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.
6.
Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.
7.
Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.
8.
Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.
9.
Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia.
10.
Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,
11.
Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.
12.
Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.
13.
În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;
14.
Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem.
15.
Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.
16.
Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său.
17.
Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,
18.
Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui
19.
Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte.
20.
Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.
21.
Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.
22.
Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.

Psalmul 103
1.
Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.
2.
Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca ş i cu o haină;
3.
Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui;
4.
Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor;
5.
Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc;
6.
Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.
7.
Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape.
8.
De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa.
9.
Se suie munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.
10.
Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.
11.
Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape;
12.
Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli.
13.
Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.
14.
Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul.
15.
Cel ce răsari iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor;
16.
Ca să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului;
17.
Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte.
18.
Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.
19.
Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.
20.
Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său.
21.
Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;
22.
Puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor.
23.
Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca.
24.
Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.
25.
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.
26.
Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari.
27.
Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.
28.
Toate către Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la bună vreme.
29.
Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi;
30.
Dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.
31.
Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.
32.
Fie slava Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.
33.
Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.
34.
Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.
35.
Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.
36.
Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.

Psalmul 104
1.
Lăudaţi pe Domnul şi chemaţi numele Lui; vestiţi între neamuri lucrurile Lui.
2.
Cântaţi-I şi-L lăudaţi pe El; spuneţi toate minunile Lui.
3.
Lăudaţi-vă cu numele cel sfânt al Lui; veselească-se inima celor ce caută pe Domnul.
4.
Căutaţi pe Domnul şi vă întăriţi; căutaţi fala Lui, pururea.
5.
Aduceţi-vă aminte de minunile Lui, pe care le-a făcut; de minunile Lui şi de judecăţile gurii Lui.
6.
Seminţia lui Avraam, robii Lui, fiii lui Iacob, aleşii Lui.
7.
Acesta este Domnul Dumnezeul nostru, în tot pământul judecăţile Lui.
8.
Adusu-şi-a aminte în veac de legământul Lui, de cuvântul pe care l-a poruncit într-o mie de neamuri,
9.
Pe care l-a încheiat cu Avraam şi de jurământul Său lui Isaac.
10.
Şi l-a pus pe el lui Iacob, spre poruncă, şi lui Israel legătură veşnică,
11.
Zicând: "Ţie îţi voi da pământul Canaan, partea moştenirii tale".
12.
Atunci când erau ei puţini la număr şi străini în pământul lor
13.
Şi au trecut de la un neam la altul, de la o împărăţie la un alt popor,
14.
N-a lăsat om să le facă strâmbătate şi a certat pentru ei pe împăraţi, zicându-le:
15.
"Nu vă atingeţi de unşii Mei şi nu vicleniţi împotriva profeţilor Mei".
16.
Şi a chemat foamete pe pământ şi a sfărâmat paiul de grâu.
17.
Trimis-a înaintea lor om; rob a fost rânduit Iosif.
18.
Smeritu-l-au, punând în obezi picioarele lui; prin fier a trecut sufletul lui, până ce a venit cuvântul Lui.
19.
Cuvântul Domnului l-a aprins pe el; trimis-a împăratul şi l-a slobozit, căpetenia poporului şi l-a liberat pe el.
20.
Pusu-l-a pe el domn casei lui şi căpetenie peste toată avuţia lui,
21.
Ca să înveţe pe căpeteniile lui, ca pe sine însuşi şi pe bătrânii lui să-i înţelepţească.
22.
Şi a intrat Israel în Egipt şi Iacob a locuit ca străin, în pământul lui Ham.
23.
Şi a înmulţit pe poporul lui foarte şi l-a întărit pe el mai mult decât pe vrăjmaşii lui.
24.
Întors-a inima lor, ca să urască pe poporul Său, ca să viclenească împotriva robilor Săi.
25.
Trimis-a pe Moise robul Său, pe Aaron, pe care l-a ales.
26.
Pus-a în ei cuvintele semnelor şi minunilor Lui în pământul lui Ham.
27.
Trimis-a întuneric şi i-a întunecat, căci au amărât cuvintele Lui;
28.
Prefăcut-a apele lor în sânge şi a omorât peştii lor;
29.
Scos-a pământul lor broaşte în cămările împăraţilor lor.
30.
Zis-a şi a venit muscă câinească şi mulţime de muşte în toate hotarele lor.
31.
Pus-a în ploile lor grindină, foc arzător în pământul lor;
32.
Şi a bătut viile lor şi smochinii lor şi a sfărâmat pomii hotarelor lor.
33.
Zis-a şi a venit lăcustă şi omidă fără număr.
34.
Şi a mâncat toată iarba în pământul lor şi a mâncat rodul pământului lor,
35.
Şi a bătut pe toţi întâi-născuţii din pământul lor, pârga întregii lor osteneli.
36.
Şi i-a scos pe ei cu argint şi cu aur şi nu era în seminţiile lor bolnav.
37.
Veselitu-s-a Egiptul la ieşirea lor, că frica de ei îi cuprinsese.
38.
Întins-a nor spre acoperirea lor şi foc ca să le lumineze noaptea.
39.
Cerut-au şi au venit prepeliţe şi cu pâine cerească i-a săturat pe ei.
40.
Despicat-a piatră şi au curs ape şi au curs râuri în pământ fără de apă.
41.
Că şi-a adus aminte de cuvântul cel sfânt al Lui, spus lui Avraam, robul Lui.
42.
Şi a scos pe poporul Său, întru bucurie şi pe cei aleşi ai Săi, întru veselie.
43.
Şi le-a dat lor ţările neamurilor şi ostenelile popoarelor au moştenit,
44.
Ca să păzească dreptăţile Lui şi legea Lui s-o ţină.

Psalmul 105
1.
Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.
2.
Cine va grăi puterile Domnului şi cine va face auzite toate laudele Lui?
3.
Fericiţi cei ce păzesc judecata şi fac dreptate în toată vremea.
4.
Adu-Ţi aminte de noi, Doamne, întru bunăvoinţa Ta faţă de poporul Tău; cercetează-ne pe noi cu mântuirea Ta,
5.
Ca să vedem întru bunătăţi pe aleşii Tăi, să ne bucurăm de veselia poporului Tău şi să ne lăudăm cu moştenirea Ta.
6.
Păcătuit-am ca şi părinţii noştri, nelegiuit-am, făcut-am strâmbătate.
7.
Părinţii noştri în Egipt n-au înţeles minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea milei Tale şi Te-au amărât când s-au suit la Marea Roşie.
8.
Dar i-a mântuit pe ei pentru numele Său, ca să facă cunoscută puterea Lui.
9.
El a certat Marea Roşie şi a secat-o şi i-a condus pe ei prin adâncul mării ca prin pustiu;
10.
El i-a scos pe ei din mâna celor ce-i urau şi i-a izbăvit pe ei din mâna vrăjmaşului;
11.
Şi a acoperit apa pe cei ce-i asupreau pe ei, nici unul din ei n-a rămas.
12.
Şi au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudă Lui;
13.
Dar degrab au uitat lucrurile Lui şi n-au suferit sfatul Lui;
14.
Ci au fost cuprinşi de mare poftă, în pustiu, şi au ispitit pe Dumnezeu, în loc fără de apă.
15.
Şi le-a împlinit cererea lor şi a săturat sufletele lor.
16.
Şi au mâniat pe Moise în tabără şi pe Aaron, sfântul Domnului.
17.
S-a deschis pământul şi a înghiţit pe Datan şi a acoperit adunarea lui Abiron.
18.
Şi s-a aprins foc în adunarea lor, văpaie a ars pe păcătoşi.
19.
Şi au făcut viţei în Horeb şi s-au închinat idolului.
20.
Şi au schimbat slava Lui întru asemănare de viţel, care mănâncă iarbă.
21.
Au uitat pe Dumnezeu, Care i-a izbăvit pe ei, Care a făcut lucruri mari în Egipt,
22.
Lucruri minunate în pământul lui Ham şi înfricoşătoare în Marea Roşie.
23.
Atunci a zis să-i piardă pe dânşii, şi i-ar fi pierdut, dacă Moise, alesul Lui, n-ar fi stat înaintea feţei Lui ca să întoarcă mânia Lui şi să nu-i piardă.
24.
Apoi ei au dispreţuit pământul cel dorit şi n-au crezut în cuvântul Lui,
25.
Ci au cârtit în corturile lor şi n-au ascultat glasul Domnului.
26.
Atunci El a ridicat mâna Sa asupra lor, ca să-i doboare pe ei în pustiu
27.
Şi să doboare sămânţa lor întru neamuri şi să-i risipească pe ei în toate părţile.
28.
Au jertfit lui Baal-Peor şi au mâncat jertfele morţilor
29.
Şi L-au întărâtat pe El cu faptele lor şi au murit mulţi dintre ei.
30.
Dar a stat Finees şi L-a îmblânzit şi a încetat bătaia
31.
Şi i s-a socotit lui întru dreptate, din neam în neam până în veac.
32.
Apoi L-au mâniat pe El la apa certării şi Moise a suferit pentru ei,
33.
Că au amărât duhul lui şi a grăit nesocotit cu buzele lui.
34.
N-au nimicit neamurile de care le-a pomenit Domnul;
35.
Ci s-au amestecat cu neamurile şi au deprins lucrurile lor
36.
Şi au slujit idolilor lor şi s-au smintit.
37.
Şi-au jertfit pe fiii lor şi pe fetele lor idolilor,
38.
Au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor lor şi al fetelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan şi s-a spurcat pământul de sânge.
39.
S-au pângărit de lucrurile lor şi s-au desfrânat cu faptele lor.
40.
Atunci S-a aprins de mânie Domnul împotriva poporului Său şi a urât moştenirea Sa
41.
Şi i-a dat pe ei în mâinile neamurilor şi i-au stăpânit pe ei cei ce-i urau pe ei.
42.
Vrăjmaşii lor i-au asuprit pe ei şi au fost nefericiţi sub mâinile lor.
43.
De multe ori Domnul i-a izbăvit pe ei, dar ei L-au amărât pe El cu sfatul lor şi i-a umilit pentru fărădelegile lor.
44.
Dar Domnul i-a văzut când se necăjeau ei, a auzit rugăciunea lor,
45.
Şi şi-a adus aminte de legământul Lui şi S-a căit după mulţimea milei Sale;
46.
Şi le-a dat să găsească milă înaintea celor ce i-au robit pe ei.
47.
Izbăveşte-ne, Doamne Dumnezeul nostru, şi ne adună din neamuri, ca să lăudăm numele cel sfânt al Tău şi să ne fălim cu lauda Ta.
48.
Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, din veac şi până în veac. Tot poporul să zică: Amin. Amin.





ARTĂ CULINARĂ – REȚETE PENTRU POSTUL SFINTELOR PAȘTI – ZIUA 21 – 11 Martie

A. GUSTĂRI
Chiftele din ciuperci
·       500 g ciuperci din conservă;
·       1 ceapă potrivită rasă pe răzătoarea mică;
·       4 linguri făină;
·       1 linguriţă praf de copt;
·       Sare;
·       Piper;
·       Cimbru;
·       1 legătură mărar;
·       1 legătură pătrunjel fin tocate;
·       Ulei pentru prăjit
Se taie ciupercile mărunt şi se amestecă într-un castron cu toate celelalte ingrediente până se obţine o compoziţie omogenă.
În uleiul încins se pun cu linguriţa mingiuţe care se rumenesc pe ambele părţi.
Se pot sevi ca atare, reci, ca antreu, sau cu garnitură de cartofi prăjiţi cu pătrunjel verde fin tocat presărat deasupra, ca fel principal de mâncare.

B: SALATE
Salată de ciuperci
·       ½ kg ciuperci;
·       Ulei;
·       Oţet;
·       Sare;
·       Piper;
·       Mărar
Se spală bine ciupercile, se fierb, se taie felii şi se amestecă cu celelalte ingrediente.
După gust se poate adăuga şi mujdei de usturoi.

C: SOSURI
Sos verde cu maioneză de post
·       200 g spanac;
·       1 ceaşcă maioneză de post;
·       Sare
Se fierbe spanacul, se trece prin maşina de tocat şi se stoarce bine într-un tifon.
Se lasă să se răcească.
Se amestecă o ceaşcă de maioneză de post cu spanacul şi se potriveşte de sare.

D: BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Cremă de fasole boabe
·       200 g fasole boabe;
·       1 ceapă mare;
·       50 g margarină;
·       1 morcov;
·       1 legătură pătrunjel
Se fierb: fasolea, ceapa, morcovul şi pătrunjelul, tocate.
Se dau prin sită şi se adaugă din zeama de la fiert până capătă consistenţa unei smântâni subţiri.
Se potriveşte de sare şi se adaugă margarina.
Se serveşte caldă cu crutoane.

E: MÂNCĂRURI
Praz cu ţelină
·       1 kg praz;
·       1 ceaşcă ulei;
·       1 ceapă tocată;
·       1 rădăcină ţelină;
·       1 legătură frunze ţelină sau mărar;
·       Sare;
·       Piper;
·       Zeama de la 2 lămâi;
·       2 linguri fulgi de porumb sau 1 lingură făină
Se căleşte puţin ceapa în ulei, se adaugă prazul tăiat în rondele cu lungimea de 1 cm, ţelina tăiată felii lungi, sarea, piperul, verdeaţa, zeama de lămâie şi 2 ceşti apă.
Se acoperă şi se lasă să fiarbă la foc mic.
Se opreşte puţină zeamă din mâncare cu care, într-o crăticioară, se pun pe foc fulgii de porumb.
Se amestecă continuu până se obţine o cremă, care se adaugă la sfârşit în mâncarea de praz.
Se mai lasă puţin pe foc, cu grijă să nu se prindă de oală.

F: DULCIURI
Halva de griş
·       1 pahar margarină sau ulei;
·       1 pahar griş;
·       2 pahare zahăr;
·       4 pahare apă;
·       1 ceaşcă nucă tăiată în bucăţi mici;
·       Esenţă de migdale amare
Se fierbe zahărul în apă.
Se înfierbântă margarina şi se adaugă grişul.
Se amestecă cu lingura de lemn.
Se pun cu grijă siropul, nuca şi esenţa.
Se amestecă până se observă că halvaua se desprinde singură de pe pereţii cratiţei.
Se ia de pe foc, se acoperă cu un prosop şi se lasă să se umfle.
Se răstoarnă în platou şi se pudrează cu scorţişoară.


ISTORIE PE ZILE 11 Martie
Evenimente
·         222: Împăratul Elagabalus este asasinat, împreună cu mama sa, Julia Soaemias, de Garda pretoriană în timpul unei revolte. Corpurile lor mutilate sunt târât pe străzile din Roma, înainte de a fi aruncat în Tibru.
·         1291: într-un act de donație a regelui Andrei al III-lea al Ungariei, se face prima menţiune documentară a oraşului Făgăraş, deși există documente anterioare acestei mențiuni, care menționează Țara Făgărașului ca fiind „Terra Valachorum”, adică Țara Românilor, iar Gobelinus, un episcop catolic german din secolul al XIV-lea, numea Făgăraşul ca fiind „marele oraş românesc”. De asemenea, în Letopiseţul Cantacuzinesc scris de Stoica Ludescu în secolul al XVII-lea se preciza că „începând cu anul 1296, în timpul domniei lui Radu Negru, s-a pornit la construirea marii cetăţi a Făgăraşului”, însă informaţii referitoare la această cetate coboară până spre secolul al X-lea, când se pare că exista aici, în inima țării Făgăraşului, o cetate din lemn, întărită cu pământ, ce ar fi fost distrusă cel mai probabil de invazia tătară din 1241. De-a lungul existenţei sale, cetatea a trecut prin mai multe stăpâniri, iar dacă inițial a îndeplinit rolul de cetate regală de graniță, începând cu anul 1366, cetatea va aparține domnilor Ţării Românești în calitate de feud vasalic. Astfel, cetatea va aparține domnitorilor munteni Vladislav I si Mircea cel Bătrân, iar regele Sigismund al Ungariei a fost cel care îl va numi în 1431 pe Vlad Dracul, tatăl lui Vlad Ţepeş, ca duce al Făgărașului şi Amlașului si apărător militar al sudului Transilvaniei. În secolul al XV-lea a început consolidarea cetăţii cu fortificaţiile aferente, iar o atestare documentară consemnează că în 1455 Iancu de Hunedoara a numit aici doi castelani pentru administrarea cetății. Tot documentele istorice consemnează că voievodul Ştefan Mailat a transformat cetatea în castel în 1528, iar pretendentul la conducerea Transilvaniei, Gaspar Bekes, va realiza şanţul de apărare al cetăţii și va întări și mai mult zidurile exterioare în anul 1564. Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti între 1593-1601 şi primul unificator al celor trei ţări româneşti, a purtat conform unei vechi tradiţii voievodale, titlul de „herţeg al Făgăraşului”, iar în anul 1599, în urma campaniei din Transilvania, Mihai Viteazul va intra în posesia efectivă a Cetăţii Făgăraşului, căreia îi acordă o atenţie deosebită datorită poziţiei sale strategice. Schimbări esenţiale în arhitectura cetății va face principele Gabriel Bethlen care dispune construirea turnurilor şi bastioanelor în stil italian şi renovarea interiorului cetății, la începutul secolului  al XVII-lea, când  Cetatea Făgăraşului va deveni reşedinţa principilor Transilvaniei şi centru politico-administrativ al Principatului. De la 1700, Făgăraşul devine proprietate a Coroanei Habsburgice, iar cetatea este transformată de habsburgi în garnizoană militară şi îşi pierde eleganţa şi măreţia de odinioară. Din anul 1948, cetatea va deveni închisoare comunistă, urmând ca abia din 1965 aici să se iniţieze ample lucrări de renovare, iar cetatea să devină un important obiectiv turistic şi una dintre  cele mai bine conservate cetăţi feudale din Europa de Est. Făgăraș este un municipiu din județul Brașov, Transilvania, România. Are o populație de 30.714 locuitori. Înainte de Unirea Transilvaniei cu România orașul a fost centrul administrativ al comitatului Făgăraș, iar între 1920 și 1950 a fost reședința județului Făgăraș. La ieșirea din Făgăraș spre Brașov se află centrul geografic al României. Coordonatele exacte ale punctului respectiv sunt 45º50’ latitudine nordică și 24º59’ longitudine estică. Cetatea a fost construită în anul 1310 de voievodul Transilvaniei, Ladislau Apor (Opor).

·         1513: A fost ales Papa Leon al X-lea (numele sau laic era  Giovanni de Medici). Era  fiul lui Lorenzo Magnificul, ducele Florentei si protector al artelor. Papa Leon a ocupat Scaunul pontifical intre anii 1513 si 1521.
·         La 11 martie - 19 decembrie 1642 sinodul de la Iaşi, Moldova, adoptă "Mărturisirea ortodoxă " a lui Petru Movilă. Anterior, în 1640, aceeaşi carte a fost oficial adoptată şi la sinodul de la Kiev. După acceptarea Mărturisirii Ortodoxe în sinodul Moldovei, lucrarea va fi publicată la Iaşi şi consituie cea dintîi tipăritură din Ţara Moldovei.Mărturisirea ortodoxă (Pravoslavnica Mărturisire) a fost tradusă în limbile latină (sub titlul "Expositio fidei Ecclesiaae Rusiae minoris"), greacă, rusă şi română (1691). Lucrarea cuprinde 261 de întrebări şi răspunsuri, conform celor trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea. Petru Movilă (Petru Moghilă) este un reprezentant notoriu al culturii româneşti din prima jumătate a secolului XVII. Petru este feciorul domnitorului Munteniei şi ulterior al Moldovei Simion Movilă. Petru Movilă este unul din ultimii reprezentanţi ai literaturii de limbă slavonă din ţările române, mare cărturar şi teolog ortodox. Cărturarul poseda mai multe limbi precum slavona, greaca, latina, polona şi ucraineana. A fost arhimandrit al celebrei mănăstiri Lavra Pecerska din Kiev (din 1627), apoi şi mitropolit al Kievului şi Haliciului (din 1633). Petru Movilă a întemeiat prima şcoală superioară de la Kiev - Colegiul Kievlean sau Academia Kievo-Movileană. A întemeiat tipografiile de la Kiev, Cîmpulung (1635) şi Iaşi (1642). Prin înţelegerea cu mitropolitul Varlaam al Moldovei şi domnului Moldovei Vasile Lupu, mitropolitul Petru Movilă  trimite la Iaşi un grup de dascăli cu multă carte latinească în frunte cu  Sofronie Pociaţki, care în 1640 au pus bazele învăţămîntului superior în Moldova, avînd ca model colegiul de la Kiev. Este vorba de Colegiul vasilian din Iaşi în care teologia, retorica, filozofia şi alte discipline erau predate ca şi la Kiev în limbile latină, slavonă şi greacă. Petru Movilă (Petru Moghilă) este un reprezentant notoriu al culturii româneşti din prima jumătate a secolului XVII. Petru este feciorul domnitorului Munteniei şi ulterior al Moldovei Simion Movilă. Petru Movilă este unul din ultimii reprezentanţi ai literaturii de limbă slavonă din ţările române, mare cărturar şi teolog ortodox. Cărturarul poseda mai multe limbi precum slavona, greaca, latina, polona şi ucraineana. A fost arhimandrit al celebrei mănăstiri Lavra Pecerska din Kiev (din 1627), apoi şi mitropolit al Kievului şi Haliciului (din 1633). Petru Movilă a întemeiat prima şcoală superioară de la Kiev – Colegiul Kievlean sau Academia Kievo-Movileană. A întemeiat tipografiile de la Kiev, Cîmpulung (1635) şi Iaşi (1642). Prin înţelegerea cu mitropolitul Varlaam al Moldovei şi domnului Moldovei Vasile Lupu, mitropolitul Petru Movilă trimite la Iaşi un grup de dascăli cu multă carte latinească în frunte cu Sofronie Pociaţki, care în 1640 au pus bazele învăţămîntului superior în Moldova, avînd ca model colegiul de la Kiev. Este vorba de Colegiul Vasilian din Iaşi în care teologia, retorica, filozofia şi alte discipline erau predate ca şi la Kiev în limbile latină, slavonă şi greacă. Petru Movilă a fost mitropolit de Kiev și Galiția (Ucraina) din anul 1632 și până la moartea sa, în 1646. Este cunoscut ca un important teolog ortodox din secolul al XVII-lea și ca un reformator al învățământului teologic ortodox. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie

·         1702 – A apărut (până în 1735), la Londra, primul cotidian englez, “Daily Courant”.
·         1818 – Este publicat romanul Frankenstein de Mary Shelley. Mary Shelley (Mary Wollstonecraft Godwin, 30 august 1797 – 1 februarie 1851) a fost o scriitoare britanică, dramaturg, eseist, biograf și editor al operelor soțului ei, poetul romantic și filozoful Percy Bysshe Shelley. A fost fiica lui William Godwin, care era preocupat de filozofia politică și a scriitoarei, filozoafei și feministei Mary Wollstonecraft. Mary Shelley este cel mai bine cunoscută pentru romanul Frankenstein (1818), fiind considerată drept precursoarea scrierilor știintifico-fantastice moderne.
·         1851: Premiera operei Rigoletto, de Giuseppe Verdi, la Teatrul La Fenice, din VenețiaItalia. Giuseppe Fortunino Francesco Verdi (n. 10 octombrie 1813, Le Roncole — d. 27 ianuarie 1901, Milano), compozitor italian, vestit mai ales pentru creațiile sale în muzica de operă.
·         1861 – A fost adoptată Constituţia Confederaţiei Statelor Americane, cele zece state sudice care s-au separat de nordul aboliţionist. Războiul de secesiune a durat între anii 1861 şi 1865.
·         1867: Premiera operei Don Carlos de Giuseppe Verdi, la Opera din Paris.
·         1871: Începe guvernarea cabinetului conservator prezidat de Lascăr Catargiu (marea guvernare conservatoare, până în 4 aprilie 1876), care a pus bazele constituirii partidului politic conservator. Lascăr Catargiu sau Lascăr Catargi (n. 1 noiembrie 1823, Iași – d. 30 martie 1899, București), om politic român, prim ministru al României pentru patru mandate.

·         1878: Se semneaza la Roma Convenţia de comerţ şi navigaţie româno-italiana. Convenţia va intra în vigoare la 1 aprilie 1878.
·         1888O furtună masivă de zăpadă care durează trei zile și jumătate paralizează costa de est a Statele Unite. La sfârșitul vremii rele ​se înregistrează ​aproximativ 400 de decese. Marele viscol din 1888 este denumirea unei furtuni de zăpadă din perioada 11 – 14 martie 1888, care s-a abătut asupra coastei de est a SUA și care a afectat în special statele New Jersey, New York, Massachusetts și Connecticut, unde au fost depuneri de zăpadă de până la 150 cm, iar vântul a suflat cu viteză de până la 72 km/h.
·         1902: Se dă sentința în procesul Caion-Caragiale. Caion este condamnat la 3 luni închisoare, 500 de lei amendă către stat și 10.000 de lei despăgubuiri către Caragiale pentru calomnie, după ce afirmase că drama Năpasta ar fi un plagiat.

·         1926 – Revoluţionarul irlandez Eamon de Valera, se retrage de la conducerea organizaţiei Sinn Fein din Irlanda.
·         1938: Anexarea Austriei de către Germania hitleristă (Anschluss).
·         1945 – Ocupantii japonezi infiinteaza Imperiul Vietnam, un stat marioneta care a existat pana la 23 august 1945, imparat fiind inscaunat Bao Dai. Bảo Đại, împărat al Vietnamului, (n. 22 octombrie 1913 – d. 30 iulie 1997) a fost al treisprezecelea și totodată ultimul împărat al dinastiei Nguyen, care este ultima dinastie al Vietnamului, a domnit între 8 ianuarie 1926 – 25 august 1945. În septembrie 1940, Imperiul Japonez ocupă militar Indochina franceza, în urma unui acord incheiat cu guvernul francez de la Vichy. Franța nu avea, atunci mijloacele de a rezista și amiralul Decoux, numit guvernator general de guvernul de la Vichy a trebuit să accepte prezența Japoniei în Annam ( Vietnam). La 11 martie 1945, imparatul Bao Dai a dat citire Actului de independență a Imperiului Việt Nam, declarand ca : “Având în vedere situația mondială și cea a Asiei, în special, Proclamă public că a fost eliminat protectoratul Franței și țara a devenit independenta “. La 14 august, el a anunțat anexarea coloniei franceze Cochinchina la împeriul sau, reunificand astfel Vietnamul. Ca urmare a bombardamentelor atomice de la Hiroshima și Nagasaki, guvernul japonez a anunțat intenția sa de a se retrage din zona. Bao Dai nu a mai fost protejat de japonezi astfel ca, organizatia comunista Viet Minh, il forteaza in data de 25 august 1945, pe Bao Dai să abdice.
·         1954: Prin HCM nr. 337, se desființează coloniile de muncă. Deținuții, cu excepția celor care au slujit interesele burgheziei, fiind eliberați.
·         1967 - Dick James, editorul The Beatles, anunţă că au fost înregistrate 446 versiuni ale melodiei "Yesterday".
·         1985: Comitetul Central al PCUS îl alege pe Mihail Gorbaciov în funcția de Secretar General. Alegerea sa marchează începutul destinderii între Est și Vest. Este debutul pentru perestroika și glasnost. Mihail Sergheevici Gorbaciov (născut pe 2 martie 1931), conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991. Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.
·         1990 – Începe manifestaţia populară din Piaţa Operei din Timişoara, in timpul careia a fost adoptată, la 12.03.1990, Proclamaţia de la Timişoara care, la Punctul 8 cerea interzicerea prin Legea electorală, pentru primele trei legislaturi consecutive, a dreptului la candidatură al foştilor lideri comunişti sau a ofiţerilor de Securitate.

·         1990 – Lituania şi-a proclamat independenţa, fiind primul stat care părăseşte Uniunea Sovietică.
·         1990 – Prin alegerea ca preşedinte a lui Patricio Aylwin, in Chile încetează dictatura generalului Augusto Pinochet, care a condus ţara din 1974. Augusto José Ramón Pinochet Ugarte (n. 25 noiembrie 1915 – d. 10 decembrie 2006), cunoscut mai mult ca Augusto Pinochet, a fost un general și dictator chilian, care a îndeplinit funcția de Președinte al Republicii Chile între 1974 și 1990. A condus o juntă militară la putere printr-o lovitură de stat în anul 1973, prin înlăturarea președintelui ales în mod democratic Salvador Allende. A părăsit postul de președinte în anul 1990, după ce a pierdut un referendum național în anul 1988, dar a rămas pentru încă 8 ani comandantul suprem al armatei, iar după aceea a devenit senator pe viață, acțiuni care au îngreunat urmărirea sa în justiție pentru crimele comise în timpul dictaturii sale. Guvernul chilian estimează că peste 3.000 de oameni au fost uciși în intervalul de timp în care Pinochet s-a aflat la putere, printre aceștia numărându-se victime ale căror cadavre nu au fost găsite niciodată. Alte mii de oameni au fost torturați, arestați sau forțați să fugă în exil în timpul mandatului său.
·         1993 – Janet Reno devine prima femeie Procuror General al SUA.
·         1995: Președintele României, Ion Iliescu, a participat la Conferința mondială pentru dezvoltare socială de la Copenhaga.

·         1997Paul McCartney, fost membru al formației Beatles, este înnobilat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Sir James Paul McCartney, (născut la 18 iunie 1942) este un cântăreț și compozitor englez, care s-a remarcat inițial ca membru component al formației The Beatles. A scris și muzică de film, astfel că în 2002 a fost nominalizat la Premiile Oscar, Grammy și Golden Globe pentru muzica originală la pelicula Vanilla Sky/Deschide Ochii.
·         2000: Desemnat câștigător în urma celui de-al doilea tur al alegerilor desfășurate la 16 ianuarie 2000Ricardo Lagos Escobar a preluat oficial funcția de președinte al Republicii Chile.
·         2003 – Este fondat Tribunalul Penal Internaţional la Haga. Curtea Penală Internațională (numită uneori și Tribunalul Penal Internațional) este o instanță de justiție internațională permanentă, cu sediul la Haga în Olanda. Menirea și scopul acestei instituți juridice internaționale este de a judeca persoane care au comis genociduri, crime de război și crime contra umanității. Curtea este compusă din 18 de magistrați, care au fost investiți în funcție pe 11 martie 2003, dintre care în rangul cel mai înalt, canadianul Philippe Kirsh. Instanța nu poate judeca cauze retroactive ci numai cazuri provenite după 1 iulie 2002. Până în mai 2004, 94 de țări au ratificat statutul tribunalului, printre care și România. Tratatul nu a fost nici semnat nici ratificat de câteva țări importante precum Statele Unite, Rusia, China, Israel și Irak. De fapt, Statele Unite și Israelul au semnat inițial tratatul însă au anunțat ulterior că își retrag semnătura.
·         2004 – A avut loc, la Madrid, un puternic atentat terorist, soldat cu un număr impresionant de victime: 200 de oameni au murit, printre ei aflîndu-se şi 16 români.Alte 1500 de persoane au fost ranite. Mai multe explozii simultane, la ora de varf, s-au inregistrat in patru trenuri madrilene, atentatul fiind revendicat de gruparea extremista al-Qaida. Exploziile au avut loc aproape simultan intre 7.39 si 7.42 dimineata, in statiile Atocha (3 bombe), El Pozo del Tío Raimundo (2 bombe), Santa Eugenia (1 bomba) si o a patra in calea Téllez spre Atocha. Atacurile au fost indreptate impotriva trenurilor care asigurau legatura cu suburbiile si care erau pline cu navetisti ce se indreptau spre locurile de munca din Madrid. In aceeasi zi un grup care a sustinut ca actioneaza in numele al-Qaida a revendicat atentatele comise la Madrid, printr-un mesaj e-mail primit de cotidianul de limba araba Al Quds al-Arabi, care apare la Londra. In mesaj, grupul autointitulat Brigada Abu Hafs al-Masri, si-a asumat responsabilitatea pentru comiterea celui mai sangeros atac terorist, intr-un oras european, de la al doilea razboi mondial. Autorii au fost identificati si un numar de 28 de persoane au fost acuzate pentru cumplitul atentat terosrist de la Madrid. Judecatorul Javier Gomez Bermudez a pronuntat verdictul in ceea ce ii priveste pe cei 28 de acuzati, dupa aproape trei luni de deliberari. Toti acuzatii, in majoritate marocani, au negat ca ar fi fost implicati in aceste atacuri, care au zguduit Spania cu trei zile inainte de alegerile legislative. Data de 11 martie a fost declarata ”Ziua europeana a victimelor terorismului” de catre Parlamentul European in memoria celor care si-au pierdut viata in atentatul de la Madrid. Initial, s-a propus ca evenimentul sa fie marcat pe 11 septembrie, ziua celor mai mari atentate teroriste comise in lume (SUA, 2001).
·         2005 – Fostul caporal nazist Paul Schaefer, fondatorul enclavei germane “Colonia Dignidad” din Chile, condamnat pentru pedofilie şi acuzat de torturarea deţinuţilor în timpul regimului lui Augusto Pinochet (1973-1990), a fost arestat în Argentina.
·         2009 - Toyota atinge un record istoric, fiind primul constructor care vinde 1 milion de vehicule hibride pe piaţa americană, atât sub brandul Toyota cât şi Lexus. Vectorul vânzărilor a fost Toyota Prius care până la acea dată ajunsese global la un volum de vânzări de 1.2 milioane de dolari. Tot în acel an Toyota a depăşit G.M. drept cel mai important constructor de automobile din lume. Succesul Toyota a atras însă multe necazuri, culminând cu cea mai mare acţiune de rechemări în service în cazul pedalei. Există voci care spun că americanii au pornit o mare conspiraţie împotriva Toyota tocmai din cauza succeselor de mai sus, defecţiunile la sistemul de accelerare ieşind foarte repede la iveală şi generând o "ipohondrie" automobilistică fără precedent.
·         2011: Un cutremur cu magnitudine 9 grade pe scara Richter și cu epicentrul în Oceanul Pacific, a lovit coasta de est a Japoniei. Cutremurul a fost urmat de tsunami. Evenimentul a declanșat al doilea cel mai mare accident nuclear din istorie, și unul din singurele două evenimente care să fie clasificate ca Nivel 7 pe scară internațională a evenimentelor nucleare. Cutremurul din Tōhoku din 11 martie 2011 a fost un seism de magnitudine 9,0 MW cu epicentrul în regiunea Tohoku din oceanul Pacific, în apropierea orașului japonez Sendai, aflat pe coasta de est a Japoniei. Cutremurul a provocat valuri tsunami ale Pacificului de până la zece metri în înălțime. Pe scara de intensitate seismică a Agenției Meteorologice a Japoniei (care nu măsoară energia declanșată de cutremur la epicentru, ci intensitatea mișcărilor tectonice într-un anumit loc) seismul a măsurat la cota de 7 (valoarea maximă a acestei scări) în anumite zone ale prefecturii Miyagi. Cutremurul s-a produs în ziua de vineri 11 martie 2011 la ora 05:46:23 UTC. Hipocentrul acestuia s-a aflat în largul coastei de est a regiunii Tohoku, Japonia, la o adâncime de 24,4 km. Inițial măsurată la 7,9 grade, magnitudinea a fost reestimată de serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite la 8,8 și apoi la 8,9 grade. Cutremurul este considerat ca fiind cel mai mare din istoria Japoniei. Centrul american pentru alerte de tsunami în Pacific l-a măsurat la o intensitate de 9,1 pe scara Richter. Agenția Meteorologică a Japoniei și-a rectificat pe data de 13 martie 2011 măsurătoarea cutremurului de la 8,8 la 9,0 pe scara Richter. Înainte de cutremurul din Sendai, cel mai mare fusese marele cutremur din Hanshin din ianuarie 1995. În urma seismului a fost declarată stare de urgență nucleară în Japonia din cauza unor probleme la centralele nucleare Fukushima I și Fukushima II din Prefectura Fukushima. Ca urmare a cutremurului, NASA a calculat că ziua s-a scurtat cu 1,8 microsecunde din cauza rotației accelerate a Pământului. Tot datorită cutremurului s-a calculat că Japonia s-a deplasat cu 2,4 m față de poziția anterioară cutremurului.
·         2011: Accidentul de la Centrala nucleară Fukushima. Cutremurul s-a produs în ziua de vineri 11 martie 2011 la ora 05:46:23 UTC. Hipocentrul acestuia s-a aflat în largul coastei de est a regiunii Tohoku, Japonia, la o adâncime de 24,4 km. Inițial măsurată la 7,9 grade, magnitudinea a fost reestimată de serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite la 8,8 și apoi la 8,9 grade. Cutremurul este considerat ca fiind cel mai mare din istoria Japoniei. Centrul american pentru alerte de tsunami în Pacific l-a măsurat la o intensitate de 9,1 pe scara Richter. Agenția Meteorologică a Japoniei și-a rectificat pe data de 13 martie 2011 măsurătoarea cutremurului de la 8,8 la 9,0 pe scara Richter. Înainte de cutremurul din Sendai, cel mai mare fusese marele cutremur din Hanshin din ianuarie 1995. În urma seismului a fost declarată stare de urgență nucleară în Japonia din cauza unor probleme la centralele nucleare Fukushima I și Fukushima II din Prefectura Fukushima. Ca urmare a cutremurului, NASA a calculat că ziua s-a scurtat cu 1,8 microsecunde din cauza rotației accelerate a Pământului. Tot datorită cutremurului s-a calculat că Japonia s-a deplasat cu 2,4 m față de poziția anterioară cutremurului. La 15 martie autoritățile din Tokio au anunțat că la reactorul (blocul) 2 Fukushima a avut loc o explozie care a avariat învelișul acestuia, provocându-se astfel o creștere a radioactivității în zona înconjurătoare. Administrația centralei vorbește despre „valori dramatice ale radioactivității”. Drept urmare populația locală din perimetrul de 30 de km în jurul centralei (care nu era încă evacuată) a fost avizată să rămână în locuințe, pentru a nu se expune direct (este vorba de aparatul respirator) radioactivității crescute. După explozia de la reactorul 2 s-a anunțat un incendiu la reactorul 4 (care la cutremur era în revizie). De la acesta provine acum creștere puternică a radioactivității direct în atmosferă. Se speculează că reactorul respectiv ar avea două găuri de dimensiuni metrice în înveliș (carcasă). La data de 26 martie Tepco a făcut cunoscut că valorile măsurate la parterul reactoarelor 1 – 4 este de 200 mSv/h, iar apa radioactivă scursă printr-o spărtură de la reactorul 2 are o valoare măsurată de peste 1.000 mSv/h. La 12 aprilie 2011 autoritățile japoneze au mărit clasificarea accidentului nuclear de la Fukushima de la nivelul 5 la nivelul 7, nivelul maxim pe scara accidentelor nucleare.Nivelul 7 a fost și nivelul declarat la accidentul nuclear da la Cernobîl în 1986.
·         2014 – Rusia a anexat Republica Autonomă Crimeea, parte a statului independent Ucraina. Crimeea (oficial Republica Autonomă Crimeea), a fost o republică autonomă a Ucrainei, care din 2014 a intrat, în urma unui referendum ilegal organizat in prezenta armatei ruse, în componenta Rusiei. Peninsula Crimeea, cunoscută sub denumirea de Crimeea, se află pe coasta de nord a Mării Negre. Peninsula este localizată la sud de Regiunea Herson, Ucraina și la vest de regiunea Kuban, Rusia. Ea este unită cu regiunea Herson prin Istmul Perekop și separată de Kuban prin Strâmtoarea Kerci. Peninsula este înconjurată de două mări: Marea Neagră (la vest și sud) și Marea Azov (la est).


Nașteri

·         1544 – S-a născut poetul italian Torquatto Tasso; (m.25.04.1595). Torquato Tasso (n. 11 martie 1544, Sorrento – d. 25 aprilie 1595, Roma) a fost un poet italian, unul din cei mai însemnați reprezentanți ai Renașterii italiene. Cea mai cunoscută operă a sa este epopea în versuri „La Gerusalemme liberata” („Ierusalimul eliberat”, 1581).
·         1811Urbain Le Verrier, matematician francez (d. 1877)
·         1822Joseph Louis François Bertrand, matematician francez (d. 1900)
·         1843Harald Høffding, filosof danez (d. 1931)
·         1871: S-a născut Emanoil Davidescu, matematician român, membru fondator al Gazetei matematice; (d. 1905). Emanoil Davidescu, (n. 12 martie 1871 – d. 1905), matematician român, membru fondator al Gazetei matematice.

·         1885 - Sir Malcolm Campbell, cel care avea să devină unul dintre cei mai neînfricaţi piloţi din istorie şi care a deţinut ani la rând recordul de viteză terestră, se naşte. Sir Malcom a fost întotdeauna un maniac al vitezei şi încă de mic a intrat în competiţiile de motociclete , câştigând mai multe curse în Marea Britanie. În 1910 a trecut pe patru roţi şi cea mai notabilă realizare a sa a fost câştigarea Grand Prix de Boulougne în Franţa în 1928. Setea sa de adrenalină nu a fost însă satisfăcut în a concura cu alţii şi s-a axat pe stabilirea recordurilor de viteză. Prima consemnare în cărţile de istorie a fost în 1924 când a bătut recordul de viteză terestră atingând 235,22 km/h. Încununarea eforturilor sale a venit însă în 1935, la vârsta de 50 de ani, când a devenit primul om care a trecut la sol pragul celor 300 de mile pe oră, atingând mai exact 484.955 km/h. Apoi a trecut pe apă unde a mai trecut în dreptul său câteva recorduri nautice. De asemenea, este unul dintre singurii recordmani care au murit din cauze naturale, în 1948.
·         1903 - S-a născut Lawrence Welk, acordeonist polka american.
·         1920 - S-a născut Art Todd, cântăreţ american.
·         1920Nicolaas Bloembergen, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel
·         1921 – Se naşte  Astor Piazzolla, muzician argentinian, compozitor și virtuoz instrumentist la bandoneon, a revoluționat muzica de tango, creând ceea ce s-a numit “Tango Nuevo”, replică a tradiționalului tango argentinian (tango argentino). (m.4 iulie 1992).
·         1928Erzsébet Abaffy, lingvistă și scriitoare maghiară
·         1929 - S-a născut Constantin Th. Botez, istoric şi eseist, cercetător al arhivelor (m.21.02.1992).

·         1931: S-a nascut  la Sibiu actorul roman Ion Besoiu. A  absolvit Academia de Teatru si Muzica din Sibiu dupa care a jucat pe numerose scene din tara, dar ”Bulandra” din Bucuresti fiind teatrul caruia si-a dedicat viata. Numarul rolurilor interpretate – fie in teatru, fie in cinematografie – de-a lungul carierei artistice este impresionant. A fost distribuit in spectacole ca ”Livada de visini” de A. P. Cehov, regia Lucian Pintilie, Teatrul Bulandra, 1967; ”Dansul mortii” de August Strinberg, regia Iannis Veakis, Teatrul Bulandra, 1968; ”Hamlet” de William Shakespeare, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra, 1985; ”Sase personaje în cautarea unui autor” de Luigi Pirandello, regia Catalina Buzoianu, Teatrul Bulandra, 1995. A aparut in filme regizate de Andrei Blaier (Furtuna), Mircea Dragan (Setea), Dinu Cocea (Haiducii), Mircea Muresan (Rascoala), Sergiu Nicolaescu (Atunci i-am condamnat pe toti la moarte, Un comisar acuza), in serialul TV ”Toate panzele sus” de Mircea Muresan etc.

·         1932Iosif Naghiu, dramaturg român

·         1942 - S-a născut Bob Lander (Starander), chitarist şi compozitor suedez (Spotnicks).
·         1945 - S-a născut Harvey Mandel, chitarist şi compozitor american (Canned Heat).
·         1947 - S-a născut Mark Stein, vocalist şi clăpar american (Vanilla Fudge, Boomerang).
·         1947 - S-a născut "Blue" (Mick) Weaver, clăpar britanic (Amen Corner).
·         1948 - S-a născut George Kooymans, chitarist şi compozitor olandez (Golden Earring).
·         1950Bobby McFerrin, cântăreț, vocalist, compozitor american de jazz, reggae, a cappella
·         1951 - S-a născut Katie Kissoon, cântăreaţă britanică (Mac & Katie Kissoon).
·         1952Douglas Adams, scriitor englez (d. 2001)
·         1953Ladislau Bölöni, fotbalist, antrenor român

·         1957 - S-a născut Ion Bogdan Lefter, poet, critic şi istoric literar, director al revistei “Observatorul cultural”.

·         1961 - S-a născut Mike Percy, basist britanic (Dead Or Alive).
·         1961 - S-a născut Bruce Watson, chitarist şi compozitor britanic (Big Country).
·         1962 - S-a născut Lenny Wolf, vocalist şi compozitor american (Kingdom Come).
·         1967Reka Szabo-Lazăr, floretistă română

·         1968 - Jerod O.Shelby, fondatorul constructorului de suprecaruri americane Shelby SuperCars, se naşte în Richmond, Washington. Acesta nu are nici o legătură cu Caroll Shelby, cel care a proiectat modele Mustang Shelby GT350 sau GT500. Revenind la Jerod, acesta se poate lăuda că produs modelul SSC Aero, care este oficial cea mai puternică maşină de serie din lume dezvoltând 1.305 CP dintr-un V8 de 6.4 litri twin turbo.

Decese

·         1425 i.I.Hr . –  A decedat Thutmosis al III -lea, al șaselea faraon al dinastiei a XVIII- a egiptene, nascut in amul 1481 i.I.Hr. În primii douăzeci și doi de ani ai domniei sale  a fost co-regent, impartind domnia  cu mama sa vitregă, Hatshepsut. După moartea acesteia, el a creat cel mai mare imperiu, Egiptul cuceriind un teritoriu care se intindea din Siria, pana la a patra cataracta a Nilului, in Nubia. Thutmosis al  III lea  a condus Egiptul timp de aproape cincizeci și patru ani, iar domnia sa este datata din 24 aprilie 1479 î.Hr. la 11 martie 1425 î.en. Tutmes al III-lea (1482 – 1450 î.e.n.), a fost un faraon din dinastia a 18-a a Egiptului antic. Este considerat un Napoleon al antichității. Tutmes al III-lea, ținut în umbră până în anul 1482 de către mama sa vitregă, regina Hatshepsut, cucerește teritorii din Asia și Africa, transformând regatul egiptean într-un imperiu. Într-o serie de campanii militare care au durat mai mult de 20 de ani, Tutmes al III-lea a condus armata Egiptului prin canioane montane periculoase și peste deșerturi vaste. Cea mai faimoasă victorie a sa s-a soldat cu ocuparea orașului Megiddo, la nord de Palestina, și a fost prima bătălie din istorie pentru care există o descriere completă. Trupele sale au capturat mai mult de 2000 de cai de la dușmani.
·         222 – Moare  imparatul roman Elagabalus, născut Varius Avitus Bassus, din dinastia  Severilor, cunoscut de asemenea ca Varius Avitus Bassianus Marcus Aurelius Antoninus, nepot al împăratului  Caracalla,  preot din Emesa al zeului soare (Elah-Gabal); (n. cca. 203). Si-a inceput domnia in anul 218, fiind proclamat de legiunile din Siria, dar  puterea reală este exercitată însă de Iulia Maesa (bunica) și Iulia Soaemias (mama sa). Excesele și capriciile împăratului-copil compromit în scurt timp noul regim.S-a căsătorit împotriva tradițiilor, cu o vestala   și se comporta într-un mod bizar (se farda, îmbrăca costume femeiești) ceea ce a mărit nemulțumirile opiniei publice. A murit  ucis de garda pretoriana, împreună cu mama sa.
·         638 –  A decedat patriarhul Ierusalimului, Sofronie (n. in anul 560 in Damasc). A  fost  patriarh al Ierusalimului din  din 634 până la moartea sa, și este venerat ca sfant atat de catolici cat si de ortodocsi. A fost calugar si teolog. În anul 637, după cucerirea Ierusalimului de către armatele musulmane, califul musulman Umar ibn al-Khattab   a făcut turul orașului impreuna cu Sofronie.  Ajuns la Biserica Sfantului Mormant, timpul de rugăciunii musulmane Umar a ales să se roage in afara bisericii.   Sofronie i-a dat califului  cheile de la biserica iar acesta le-a  dat unei  familii de musulmani din Medina,carora le-a cerut să deschidă biserica și sa o  închida, cheile Bisericii Sfantului Mormant  rămânand  în continuare  prin traditie la o familie musulmană. Tot din acele timpuri, musulmanilor  nu le este  permis  sa construiasca  o moschee acolo.
·         1514 – A decedat Donato Bramante, arhitectul italian, care a introdus stilul renascentist  la Milano și Roma; (n. 1444)
·         1722John Toland, filosof irlandez (n. 1670)
·         1781Mihály Adami, scriitor, lingvist și genealogist maghiar (n. ?)
·         1869Vladimir Odoevsky, filosof, scriitor rus (n. 1803)
·         1908 – A încetat din viaţă scriitorul Edmondo de Amicis (“Cuore – inimă de copil”,“Romanul unui învăţător”); (n. 31 octombrie 1846). Edmondo De Amicis (n. 21 octombrie 1846 – d. 11 martie 1908) a fost un scriitor, jurnalist și pedagog italian. Literatura sa are o tematică socială și educativă.
·         1913Kornél Ábrányi (fiul), romancier, poet și jurnalist maghiar (n. 1849)
·         1931Wilhelm Friedrich Murnau, regizor de film german (n. 1888)
·         1950: A murit Heinrich Mann, scriitor german (romanul “Îngerul albastru”); (n.27.03.1871). Ludwig Heinrich Mann (n. 27 martie 1871, Lübeck – d. 11 martie 1950) a fost un romancier german, autorul unor opere cu tematică socială, ale căror nuanțe critice au dus în cele din urmă la exilul lui, în 1933.
·         1955 – A încetat din viaţă Sir Alexander Fleming, bacteriolog englez, descoperitorul penicilinei; (n. 6 august 1881). Sir Alexander Fleming (n. 6 august 1881 – d.11 martie 1955) a fost un bacteriolog scoțian, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină pe anul 1945 împreună cu Ernst Boris Chain și Sir Howard Walter Florey. În anul 1929 a descoperit penicilina produsă de mucegaiul Penicillium notatum. Cercetările au fost reluate în 1939 de un colectiv de la Oxford. În 1940, Fleming, doi biochimiști englezi – Ernest Boris Chain și Norman George Heatley – și un medic australian – Howard Walter Florey – au izolat și preparat în stare purificată și concentrată penicilina, una din marile realizări ale omenirii. A avut lucrări privind lizozimul ca element bacteriolitic prezent în țesuturi și secreții.
·         1963Ignat Bednarik, pictor, desenator (n. 1882)





·         1975 – A murit fizicianul român Eugen Bădărău. A iniţiat în cadrul Institutului de Fizică de la Universitatea din Cernăuţi, primele cercetări din ţara noastră cu privire la descărcările de gaze, fiind un pionier în domeniul fizicii plasmei. Eugen Bădărău (n. 19 septembrie / 2 octombrie 1887, Foltești, Galați; d. 11 martie 1975, București) a fost un fizician român, profesor universitar, director al Institutului de Fizică București, membru al Academiei Române (din 1948). Este considerat fondatorul școlii românești de descărcări electrice în gaze și fizica plasmei.

·         1987 – A murit bizantinologul, teologul şi profesorul roman Ioan Coman; (n.27.11.1902).


·         1988Harry Brauner, etnomuzicolog și compozitor (n. 1908)

·         1993Dan Simonescu, bibliolog, istoric și critic al literaturii române vechi (n. 1902)

·         1996Jean Rânzescu, regizor al teatrului de operă (n. 1909)

·         1997Radu Negru, critic de artă, eseist (n. 1933)

·         2001Zahu Pană, poet și ziarist de naționalitate aromână

·         2002Rudolf Hell, om de știință, considerat inventatorul faxului
·         2002James Tobin, economist american, laureat Nobel (n. 1918)
·         2006 – A murit Slobodan Miloşevici, ex-preşedinte al Serbiei şi Muntenegrului. Ales preşedinte al fostei Republici Iugoslavia, în 1992 dizolvă această republică – creaţie a lui I. B. Tito – şi înfiinţează Republica Federativă Iugoslavia, alcătuită din Muntenegru şi Serbia. Lui i se atribuie responsabilitatea pentru izbucnirea conflictului din Kosovo şi pentru bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei. In anul 2000, preşedinţia republicii este preluată de Voislav Kostunita, Occidentul condiţionând acordarea oricărui sprijin financiar noii administraţii de la Belgrad de arestarea lui Milosevici şi predarea lui către Tribunalul Penal pentru fosta Iugoslavie. La 12.02.2002  a început la Haga, procesul fostului preşedinte iugoslav, acesta  murind  în celula sa din închisoarea TPI in urma unei complicatii cardiace; (n.20.08.1941).
·         2014Doru Tureanu, sportiv român (n. 1954)



Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Ier Sofronie, patriarhul Ierusalimului; Duminica a treia din Post – a Sfintei Cruci – Luarea Crucii și urmarea lui Hristos
·         În calendarul romano-catolic: Sf. Rozina
·         În calendarul greco-catolic: Sf. Sofron, arhiepiscop († 638); Amintirea minunii ce s-a făcut pentru colivă de Sf. Teodor Tiron


ARTE 11 Martie

INVITAȚIE LA OPERĂ 11 Martie

Rigoletto de Giuseppe Verdi
Verdi Rigoletto 



Don Carlos de Giuseppe Verdi
DON CARLO. VERDI: 



MUZICĂ 11 Martie

Lawrence Welk, acordeonist polka american




Art Todd, cântăreţ american
Art & Dotty Todd - Chanson d'Amour (1958): 



Astor Piazzolla, muzician argentinian




Bob Lander (Starander), chitarist şi compozitor suedez (Spotnicks)
The Spotnicks - 



Harvey Mandel, chitarist şi compozitor american (Canned Heat)
Canned Heat 



Mark Stein, vocalist şi clăpar american (Vanilla Fudge, Boomerang)
Vanilla Fudge: 



"Blue" (Mick) Weaver, clăpar britanic (Amen Corner)




George Kooymans, chitarist şi compozitor olandez (Golden Earring)
Golden Earring: 



Bobby McFerrin, cântăreț, vocalist, compozitor american de jazz, reggae, a cappella
Bobby McFerrin: 



Katie Kissoon, cântăreaţă britanică (Mac & Katie Kissoon)
Mac & Katie Kissoon: 


Mike Percy, basist britanic (Dead Or Alive)
Dead Or Alive:



Bruce Watson, chitarist şi compozitor britanic (Big Country)
Big Country 



Lenny Wolf, vocalist şi compozitor american (Kingdom Come)
Kingdom Come: 


ÎNREGISTRĂRI NOI: 

Greatest Love Songs New Playlist - Romantic Love Songs - Best Love Songs Of All Time


Ultimate Love Songs Collection - Falling In Love Playlist - Best Romantic Love Songs Ever




J S Bach: English Suites Nos 2, 4, 5 (Murray Perahia)



Handel: The Complete Chamber Music (The Academy Chamber Ensemble) CD 1



Telemann: Triple Concertos Collegium (Musicum 90, Simon Standage)



Prokofiev - Romeo and Juliet / Suite No.2 



Celine Dion Greatest Hits Cover Ever // Best Cover Of Celine Dion



POEZIE  11 Martie

Ion Bogdan Lefter, poet, critic şi istoric literar
Biografie
A absolvit Colegiul Național „Sf. Sava” din București (1976), apoi, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specialitatea Limba și literatura engleză - Limba și literatura română (1981). La sfârșitul anului doi de facultate a fost trimis la cursurile de vară în Anglia. A fost director al revistei „Observator cultural”. A fost redactor-șef al revistei literare „Contrapunct” și analist politic al postului de radio Europa Liberă, secția română. Și-a prezentat demisia de la revista „Observator cultural” în anul 2004 în urma scandalului provocat de publicarea unor recenzii la volumul lui Horia Roman Patapievici Omul recent. De asemenea, este prozator și analist politic. A fost unul dintre reprezentanții curentului optzecist în literatura română. În prezent, este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universității din București și director editorial al revistei „aLtitudini”. În perioada 1979-1989 a fost membru activ al Cenaclului de Luni al Centrului Universitar București și al cenacluluiJunimea al Universității din București. Este căsătorit cu scriitoarea Simona Popescu, profesor la aceeași facultate.
Opere publicate
În urma participării la Cenaclul de Luni coordonat de Nicolae Manolescu, debutează în volumul colectiv Cinci. Un an mai târziu îi apare separat volumul de debut personal Globul de cristal, care conține o poezie eterată, ermetică în tradiția Ion BarbuCamil Petrescu etc.
În 1986 îi apare volumul de debut în critica literară, o monografie dedicată lui Alexandru Ivasiuc, care primește în același Premiul G. Călinescu. Din 1998 publică foarte multe cărți, aproximativ două trei volume pe an, dintre care cele mai importante sunt Bacovia, un model al tranziției un foarte interesant eseu despre poezia lui George Bacovia, șiRecapitularea modernității, un studiu de istorie literară care rezumă teza sa de doctorat.
Volume
Poezii. Proză
·         Cinci (volum colectiv , în colaborare cu poeții Romulus BucurBogdan GhiuMariana MarinAlexandru Mușina),(1982)
·         Globul de cristal , 1983
·         Proză în antologia Desant '831983
Studii critice
·         Alexandru Ivasiuc, Păsările1986
·         Experimentul literar românesc postbelic (în colaborare cu Gheorghe Crăciun și Monica Spiridon), Editura Paralela 45, 1998 (varianta în limba engleză: Experiment in Post-War Romanian Literature
·         Postmodernism. Din istoria unei „bătălii” culturale, Editura Paralela 45, 2000
·         A Guide to Romanian Literature, (volum în limba engleză), 2000
·         Bacovia - un model al tranziției2001
·         Doi nuveliști: Rebreanu și Hortensia Papadat-Bengescu2001
·         Recapitularea modernității. Pentru o nouă istorie a literaturii române, Editura Paralela 45, 2001
·         Scurtă istorie a romanului românesc (cu 58 de aplicații), 2001
·         Anii 60-90. Critica literară (Editura Paralela 45, 2002)
·         Primii postmoderni: Școala de la Târgoviște (Editura Paralela 45, 2003)
·         5 poeți: Naum, Dimov, Ivănescu, Mugur, Foarță (Editura Paralela 45, 2003)
·         Mic dicționar de scriitori bucureșteni din secolul XIX sau despre cum se trăia altătdată fala de a reprezenta Capitala
·         Despre identitate. Temele postmodernității, Editura Paralela 45, 2004
·         Flashback 1985: Începuturile noii poezii, Editura Paralela 45, 2005
·         7 postmoderni: Nedelciu, Craciun, Muller, Petculescu, Gogea, Danilov, Ghiu, Editura Paralela 45, 2010 [1]
·         O oglindă purtată de-a lungul unui drum. Fotograme din postmodernitatea românească, Editura Paralela 45, 2010 [2]
Coordonator
·         Este coordonatorul volumului Romanian Writers of the 80s and 90s. A Concise Dictionary (Editura Paralela 45, 1999) și al dicționarului biobibliografic Scriitori români din anii '80 și '90 (vol. I, A-F, Editura Paralela 45, 2000; vol. II, G-O, Editura Paralela 45, 2001, vol. III, P-Z, Editura Paralela 45, 2001).
Premii și distincții
·         Premiul pentru debut în poezie al Uniunii Scriitorilor din România (1983)
·         Premiul pentru critică literară „G. Călinescu” (1986)
Afilieri
·         Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1990)
·         Membru fondator al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO) și președintele ei de la fondare


TEATRU/FILM 11 Martie

Cu Ion Besoiu

Biografie Ion Besoiu
Data nasterii: 11 martie 1931, Sibiu. A absolvit Academia de Teatru si Muzica din Sibiu.

A debutat în 1950, dar consacrarea a venit abia după turnarea filmului Toate pânzele sus, în regia lui Mircea Mureșan, în care a avut ca parteneri mari actori ca Ilarion Ciobanu și Jean Constantin. Timp de 16 ani, a jucat pe scena Teatrului "Radu Stanca", din Sibiu, după care s-a mutat la București, unde a jucat la Teatrul "Lucia Sturza Bulandra" și a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.

Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Cloșca, în "Procesul lui Horia" (1967), Serebreakov, în "Unchiul Vanea" (1983), Polonius, în "Hamlet" (1985), Oronte, în "Mizantropul" (1989), Corifeu, în "Antigona" (1993), Ferapont, în "Trei surori" (1995), Senecus, în "Caligula" (1996), și Muhoianov Ivan Matveevici, în "Oblomov" (2003). Activitatea sa cinematografică este și ea impresionantă. Câteva dintre filmele în care a jucat Ion Besoiu sunt: "Furtuna", "Neamul Șoimărestilor", "Haiducii", "Răscoala", "Mihai Viteazul", "Ciprian Porumbescu", "Păcală", "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii", "Ultima noapte de dragoste", "Lumini și umbre".

În 2002, a primit Premiul de excelență al Cinematografiei Române. În 2001, a fost declarat cetățean de onoare al orașului Sibiu, în care s-a născut. Ion Besoiu este președinte executiv al Fundației "Sibiul Vechi. Sibiu - Hermannstadt", asociație care îi ajută pe tinerii talentați și care oferă premii etnografilor.
Actorul Ion Besoiu a încetat din viață la data de 18.01.2017.

·         București NonStop (2015) - bătrân Trailer
·         Omega Rose (2015)
·         Poarta Albă (2014) - profesorul Panait Trailer
·         Loverboy (2011) Trailer
·         Cendres et sang / Cenușă și sânge (2009) Trailer
·         Francesca (2009) Trailer
·         Cu un pas înainte (2007) - Tudor Avramescu (1 episode, 2007)
·         Lombarzilor 8 (2006) - Tataie
·         Călătorie de vis (2004)
·         Tancul (2003)
·         Aștept provincia (1995) - Matei Ursu
·         Această lehamite (1994) - Directorul spitalului
·         Începutul adevărului / Oglinda (1994)
·         Polul Sud (1993)
·         Visul / Visul - Portret Liviu Ciulei (1992) - el insusi
·         Subspecies (1991) - Doctorul
·         Im Suden meiner Seele (1989)
·         Kilometrul 36 (1989)
·         Mircea (1989)
·         Iacob (1988)
·         Liliacul înfloreşte a doua oară (1988) - Bunicul
·         Francois Villon, poetul vagabond (1987)
·         Toate pînzele sus! - Întâlnire în Atlantic (1987) - Anton Lupan
·         Toate pînzele sus! - Misterele mărilor (1987) - Anton Lupan
·         Noi, cei din linia întâi (1986) - Col. Campeanu
·         Toate pînzele sus! - Secretul epavei (1986) - Anton Lupan
·         Totul se plătește (1986) - Voda Bibescu
·         Colierul de turcoaze (1985) - printul Bibescu
·         Masca de argint (1985)

Totul se plăteşte (1986): https://youtu.be/alft-eKWS-I.


Colierul de turcoaze

Ioan Slavici - Padureanca



CANTEMIR Film artistic cu subiect istoric






SFATURI UTILE 11 Martie

ASTENIA DE PRIMĂVARĂ
Cuvantul “astenie” provine din limba greaca si inseamna “fara vlaga”. Astenia de primavara este caracterizata de senzatia de slabiciune, de lipsa de energie si debuteaza odata cu instalarea primaverii. Astenia de primavara vine la pachet cu o serie de alte simptome neplacute, pe care le poti combate insa cu cateva remedii naturale eficiente.
Cauzele asteniei de primavara
Astenia de primavara apare atunci cand organismul nostru are probleme in a se adapta la schimbarile ce vin odata cu schimbarea anotimpului. Lumina in exces si razele soarelui influenteaza productia hormonului melatonina si se creeaza usoare dezechilibre hormonale, care declanseaza o serie de alte simptome si reactii in organism.
Simptomele asteniei de primavara
·         Oboseala la nivel fizic, dar si mental
·         Tristete nemotivata
·         Lipsa apetitului
·         Apatie
·         Slabiciune musculara
·         Dureri de cap
·         Epuizare
·         Caderea parului
·         Pierderea apetitului sexual
·         Scaderea tensiunii arteriale
·         Insomnii
·         Dificultati de concentrare
·         Probleme cu greutatea

Remedii astenie de primavara

·         Adaptarea alimentatiei – dieta este un aliat de pret al organismului atunci cand trebuie sa combata astenia de primavara. Alimentele bogate in triptofan sunt recomandate pentru ca acest aminoacid stimuleaza secretia de serotonina, facandu-ne sa ne simtim mai bine. Printre alimentele bogate in triptofan se numara si: ouale, produsele lactate, pestele, nucile, legumele, cerealele integrale, fructele precum ananasul, capsunele, papaya, portocalele, grepfrutul si strugurii. Si alimentele bogate in vitamina B sunt recomandate pentru combaterea asteniei intrucat acestea elimina senzatia de oboseala, energizand organismul. Bananele, legumele si cerealele integrale sunt bogate in continutul de vitamina B. Legumele de sezon, consumate chiar crude, sunt esentiale in aceasta perioada. Asadar, consuma leurda, loboda, urzici si orice alte legume de sezon gasesti la tarabele din piata.
·         Bea ceaiuri – consumul de ceaiuri te poate ajuta sa treci cu bine peste aceasta perioada si sa invingi astenia de primavara. Ceaiul de ginseng ajuta la recapatarea vitalitatii si este eficient in combaterea stresului. Atentie insa, nu este indicat sa consumi mai mult de doua cani de ceai de ginseng pe zi. Si ceaiul verde poate fi un aliat de pret in aceasta perioada intrucat iti ofera energia necesara.
·         Fa sport – poate suna aberant sa faci sport exact in perioada in care te simti lipsit de puteri, insa sportul elibereaza endorfine si iti ofera o stare de bine. Totodata, sportul iti pune sangele, dar si muschii in miscare, iar tu te vei simti mai energic dupa ce faci cel putin 30 de minute de sport. Pentru a beneficia la maximum de efectele benefice ale sportului si pentru a invinge astenia, ideal ar fi sa alegi sa faci sport in aer liber, fie ca este vorba despre jogging, plimbari in ritm alert in parc ori tenis in aer liber.
·         Hidrateaza-te – hidratearea va ameliora simptomele asteniei precum durerile de cap sau ametelile asa ca nu uita sa bei apa din belsug.
·         Dormi cel putin 7 ore pe noapte – ai nevoie de somn pentru a putea face fata cu bine simptomelor specifice asteniei de primavara asa ca fa tot posibilul sa dormi cel putin 7 ore pe noapte. Incearca sa te culci la aceeasi ora pentru a iti invata organismul care este programul de somn.


GÂNDURI PESTE TIMP 11 Martie

 Torquatto Tasso: 

















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...