12 MAI 2018
ISTORIE PE ZILE 12 Mai
Evenimente
·
113: A fost inaugurata la
Roma, in forumul nou construit, „Columna lui Traian”,
monument care ilustreaza episoade ale razboiului purtat de romani impotriva
dacilor si victoria imparatului Traian in acest razboi. Opera ii este atribuita
arhitectului Apollodor din Damasc, cel care a construit si podul de la Portile
de Fier. Cele 124 de episoade care ilustreaza razboaiele daco-romane,
constituie un original act de naștere a poporului roman. Columna lui Traian
este un monument antic din Roma construit din ordinul împăratului Traian,
pentru comemorarea victoriei sale în Dacia, care s-a păstrat până în zilele
noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian, în imediata apropiere – la
nord – de Forul roman. Terminată în 113, columna are exteriorul prevăzut cu un
faimos basorelief sculptat, în formă de spirală, care reproduce artistic sub o formă
epică războaiele dintre romani și daci purtate de Traian pentru cucerirea
Daciei. Columna are o înălțime de aproximativ 30 de metri și conține 18
blocuri masive de marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de tone. În
anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din
ordinul Papei Paul al III-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de
restaurarea lui, începând cu 1558. În 1589-1590, în locul statuii lui Traian,
aflată inițial în vârful columnei, dar dispărută încă din antichitate, a fost
așezată o statuie a Sfântului Petru. Legenda spune că acest monument a fost
salvat de la demolare, datorită Papei Grigore cel Mare (590-604), care ar fi
fost atat de mişcat de un relief reprezentându-l pe imparatul Traian ajutand
mama unui soldat mort, ca l-a implorat pe Dumnezeu să salveze sufletul
paganului Traian din iad, iar Dumnezeu i-ar fi revelat papei că sufletul lui
Traian a fost salvat. Zona din jurul coloanei a fost declarata sacra, coloana
fiind astfel salvata de la distrugere.
·
254: Papa Ștefan I îi
succede Papei Lucius I devenind cel de-al 23-lea papă al Romei. A deținut
funcția papală în perioada 12 mai 254 – 2 august 257. Papa Lucius I a deținut
funcția papală în perioada 25 iunie 253 – 5 martie 254. Papa Lucius I a fost
roman de origine. Imediat după alegerea sa a fost exilat de împăratului
Trebonianus Gallus (206-253), co-împărat cu fiul său Volusianus între anii
251-253. Gallus și fiul său Volusianus au fost trădați de trupele lor și
asasinați în 253, fiind succedați pentru 3 luni de împăratul Aemilianus, după
care a urmat la putere împăratul Valerian care a dus o politică mai tolerantă
în privința creștinilor. În aceste circumstanțe, Papa Lucius I a revenit la
funcția papală, până la decesul său natural în 254. Deși de moravuri severe, în
privința lapsilor, a continuat linia predecesorului său readmițându-i în
Biserică după împlinirea pocăinței cuvenite. Nu același lucru însă se poate
spune cu privire la disciplina clericilor și în ceea ce privește viața sexuală.
Clericilor le-a interzis – sub pedeapsa depunerii – să conviețuiască cu
diaconesele, chiar dacă le permitea să le ospiteze din caritate. Laicilor le-a
interzis coabitarea în caz de consangvinitate. A murit de moarte naturală și a
fost înmormântat în cripta papilor din cimitirul Sf. Calixt. Epigraful lespedei
sale a fost scris inițial în greacă. Este sărbătorit pe 5 martie
·
1191: Richard
I al Angliei se căsătorește cu Berengaria
de Navara care este încoronată regină
consort a Angliei în aceeași zi. Richard I (n. 8 septembrie 1157, d. 6 aprilie 1199) a fost rege al Angliei
în perioada 1189-1199. Era cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu
datorită reputației sale de mare lider militar. Berengaria de Navara (c.
1165–1170 – 23 decembrie 1230), regină a Angliei, soția regelui Richard I al
Angliei. A fost fiica cea mare a regelui Sancho al VI-lea de Navara și a
reginei Sancha de Castilia.
·
1364: A fost fondata in
urma cartei regale emise de regele Cazimir al III-lea al Poloniei,
Universitatea din Cracovia, una din primele universitați din Europa Centrala.
Universitatea Jagiellonă (în poloneză Uniwersytet Jagielloński, denumită în
trecut și latină Studium Generale, Universitatea Cracovia, Academia Cracovia,
Școala Principală a Coroanei, Școala Principală Cracovia) a fost înființată în
1364 la Cracovia de către Cazimir al III-lea, regele Poloniei, fiind cea mai
veche universitate din Polonia, a doua ca vechime din Europa Centrală și una
dintre cele mai vechi din lume. În 1817 a fost rebotezată Universitatea
Jagiellonă în memoria dinastiei Jagiellone din Polonia care a susținut și
reînființat Universitatea din Cracovia în vremuri grele. În 2006 The Times
Higher Education Supplement a plasat universitatea pe primul loc între
universitățile poloneze, fiind pe locul 278 în lume în Top 500. Cazimir al
III-lea cel Mare (n. 30 aprilie 1310 – d. 5 noiembrie 1370), ultimul rege al
Poloniei din dinastia Piast (1333–1370), a fost fiul regelui Władysław I Cot
Mare și al lui Hedwig de Kalisz. După fărâmițarea politică a Poloniei în
secolele XII-XIII a început procesul de unificare a țării, care s-a terminat în
linii mari în timpul domniei lui Cazimir al III-lea.
·
1551: A fost
fondată Universitatea Națională San Marcos din Lima, Peru,
la porunca regelui Carol Quintul.
Este cea mai veche universitate cu o existență continuă din America.
·
1848: Revoluționarii
moldoveni refugiați în Transilvania elaborează,
la Brașov,
programul–legământ „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei". Este
documentul care sintetizează dezideratele românești: „Unirea Moldovei și
Țării Românești într–un singur stat neatârnat românesc".
·
1860: In Moldova recent
unita cu Muntenia, este desemnat un nou guvern în frunte cu Mihail
Kogălniceanu. Guvernul va activa pînă pe 29 ianuarie 1861, stil nou (17
ianuarie 1861, stil vechi).
·
1915: Este sfințită noua
biserică din satul Unguri, județul Soroca, gubernia Basarabia
·
1921: La București se
desfasoara lucrările Congresului General al Partidului Socialist din România
care votează transformarea partidului și afilierea acestuia la Internaționala a
III-a Comunistă (Comintern), cu sediul la Mosova in U.R.S.S. Autoritățile
române arestează majoritatea delegaților care votaseră afilierea.
·
1925: Paul
von Hindenburg este investit
în funcția de președinte al celui de-al doilea Reich al Republicii de la
Weimar.
·
1926: Dirijabilul
italian Norge devine prima navă care a zburat deasupra Polului Nord.
Expediția a fost ideea exploratorului polar Roald Amundsen,
aeronava a fost proiectată de pilotul italian Umberto Nobile iar
exploratorul american Lincoln Ellsworth împreună cu Clubul Aero din Norvegia au
finanțat călătoria.
·
1929: Este lansată Doina
Basarabiei, revista lunară a Societății literar-artistice și pedagogice a
Corpului didactic din Chișinău, România.
·
1932: La zece săptămâni
după ce a fost răpit, copilul lui Charles Lindbergh este
găsit mort în Hopewell, New Jersey,
la doar câteva mile de casa familiei Lindbergh.
·
1937: A fost incoronat la
Westminster Abbey, Londra, regele George al VI-lea al Angliei. George al VI
(Albert Frederick Arthur George (n. la 14 decembrie 1895) a fost rege al
Regatului Unit şi al dominioanelor Commonwealthului britanic, din 11 decembrie
1936 până la moartea sa. El a fost ultimul împărat al Indiei (titlul a fost
abandonat la 22 iunie 1948), ultimul rege al Irlandei (până la 18 aprilie
1949), şi primul şef al Commonwealthului britanic. Fratele lui mai mare,
George, a urcat pe tron sub numele de Edward al VIII-lea,la moartea tatălui lor
în 1936. Cu toate acestea, mai puţin de un an mai târziu, Edward a dezvăluit
dorinţa lui de a se căsători cu americanca Wallis Simpson. Prim-ministrul
Stanley Baldwin s-a opus pentru ca, din motive politice şi religioase, regele
nu putea să rămână pe tron dacă se căsătorea cu Simpson, o femeie divorţata .
Prin urmare, Edward a abdicat pentru a se căsători, iar fratele sau George al
VI-lea, a urcat pe tron ca al treilea monarh din Casa de Windsor . Regele
George al VI-lea a avut două fiice: Elizabeth (care i-a succedat pe tron sub numele
de Regina Elisabeta a II-a ) şi Margaret. A decedat la 15 februarie 1952.
·
1941: Inginerul
german Konrad
Zuse a prezentat calculatorul Z3,
primul calculator electromecanic programabil.
·
1942: Se produce prima
gazare in masa datata cu exactitate, in urma careia au fost uciși 1.500 de
evrei polonezi, in lagarul de concentrare Auschwitz-Birkenau.
·
1945: Al
doilea război mondial: Armata română își
încheie participarea la cel de–al doilea război mondial.
·
1997: Republica Cecena (Icikeria) a semnat Acordul de
Pace cu Federația Rusa. Cecenia este o republica situata in Rusia de sud-vest,
pe un istm intre Marea Neagra si Marea Caspica si avand ca granita sudica
Muntii Caucaz si Georgia. Se afla la o distanta de aproximativ 1600 km sud de
Moscova. Are o suprafata de 19.300 km2 si o populatie de 1,3 milioane de locuitori.
Acordul a venit dupa un razboi indelungat dus de
micul popor cecen cu armata rusa pentru obtinerea independentei. În decursul
Primului Război Cecen (1994-1996) trupele ruse au cucerit Cecenia, provocând
zeci de mii de morți populației civile și distrugeri materiale imense, pentru
ca din iunie 1995 războiul să se transforme în unul de gherilă. În august 1996
rebelii separatiști anti-ruși au reușit recucerirea capitalei Groznîi și
anihilarea unui număr mare de trupe ruse prinse în lupte. În mod oficial,
primul război cecen s-a încheiat prin semnarea acordurilor de la Hasaviurt la
31 august 1996, care stabileau că statutul Ceceniei urma să fie decis până la
sfârșitul anului 2001 si acordau Republicii Cecene Ichkeria independență
de-facto până în acel moment. La 12 mai 1997, la Moscova, președintele rus
Boris Elțîn și președintele cecen separatist din acea vreme Aslan Mashadov au
semnat un Tratat de Pace între Federația Rusă și Republica Cecenă Ichkeria,
care după spusele lui Elțîn avea „însemnătate istorică, menit să încheie 400 de
ani de război”. Guvernul separatist, decimat în decursul primul război de cele
mai influente si capabile autoritați, inclusiv primul său președinte Djohar
Dudaev, nu a reușit să țină sub control situația de securitate. Un șir de bande
armate operau din Cecenia răpiri, răscumpărări, trafic ilegal de petrol. Una
din acestea era condisă de fostul lider spiritual al musulmanilor din Cecenia
în timpul puterii sovietice, muftiul Ahmad Kadîrov. O adevărată bătălie a avut
loc pentru ca guvernul cecen să recapete controlul asupra celui de-al doilea
oraș ca mărime, Gudermes, din mâinile acestor bande. În 1999, Kadîrov, care în
primul război a luptat împotriva rușilor, a trecut cu forțele sale de partea
lor, devanind liderul (pro-rus) al Ceceniei.
·
1998: Sărbătoarea
națională a Republicii cecene Icikeria (ziua semnării Acordului de pace cu
Federația Rusă).
·
2000: O tanara indiana
este aleasa Miss Univers . Lara Dutta, un top model in varsta de 21 de ani,
devine Miss Univers 2000 . Tanara a fost aleasa intre 78 de alte concurente,
devansandu-le pe venezuelana Claudia Morena de 22 ani si pe spaniola Helen
Lindes de 18 ani.
·
2008: Provincia
Sichuan, situată în sud-vestul Chinei, a fost afectată de un seism de 7,9 grade
care a provocat moartea sau dispariţia a 87.000 de persoane. Milioane de
persoane au rămas fără locuinţe, iar numeroase şcoli, spitale şi fabrici s-au
prăbuşit, ridicând semne de întrebare în legătură cu respectarea standardelor
în construcţii. Epicentrul a fost localizat la 90 km (55 de mile)
vest-nord-vest de Chengdu.
Nașteri
·
1401: S-a nascut impăratul
japonez Shōkō (d. 1428).
A fost al 101 – lea imparat al Japoniei in ordinea traditionala de succesiune si a domnit intre anii 1412 – 1428.
A fost al 101 – lea imparat al Japoniei in ordinea traditionala de succesiune si a domnit intre anii 1412 – 1428.
·
1496: S-a nascut regele
Gustav I al Suediei intre anii 1523-1560( d.29 septembrie 1560). Născut Gustav
Eriksson. A fost primul monarh al Casei de Vasa, o influentă familie nobilă
care va deveni casa regală a Suediei în secolele XVI și XVII. A fost rege al
Suediei din 1523 până la moartea sa.
·
1622: S-a nascut Louis de
Buade de Frontenac, guvernator general al coloniei franceze din America, Noua
Franța (d. 1698)
·
1670: S-a nascut Frederic
Augustus I sau August al II-lea cel Puternic , Elector de Saxonia , rege al
Poloniei și Mare Duce de Lituania. A fost o figură pregnantă a luxului de la
curte și a absolutismului german în perioada căruia s-a clădit mult în stilul
baroc, a fost un colecționar de opere de arta, în timpul său orasul Dresda
devenind o metropolă culturală.
·
1755: S-a nascut Giovani
Battista Viotti, violonist, compozitor și pedagog italian (d. 1824).
·
1820: S-a nascut Florence
Nightingale, infirmieră britanică, considerata o precursoare a serviciului
sanitar modern; (d. 1910). Florence Nightingale a elaborat un sistem de
conducere a statisticilor medicale. În cartea sa Notes on Nursing(Observații
privind îngrijirea bolnavilor), ea a elaborat o ierarhie revoluționară pentru
acele timpuri, privind igena, hrana, iluminatul încăperilor și îngrijirea
sugarilor.
·
1842 - S-a născut compozitorul francez, pedagogul
şi dirijorul Jules Emile Frédéric Massenet (m.13.08.1912).
·
1907: Katherine
Hepburn, actriță americană (d. 2003).
A fost de douasprezece ori
nominalizata pentru premiul Oscar, acest premiu fiindu-i decernat de patru ori,
pentru cea mai buna interpretare actoriceasca. 1912: S-a nascut Archibald Cox,
ministru de justiție adjunct american (d. 2004).
·
1918: S-a nascut Julius
Rosenberg, spionul american acuzat ca a vandut in complicitate cu sotia sa
Ethel, secretul armei atomice sovieticilor. Au fost fost executati pe
scaunul electric in ziua de 19 iunie 1953.
·
1928 - S-a născut Burt Bacharach, compozitor şi
pianist american.
·
1933: S-a nascut Andrei
Voznesenski (d.06.1.2010) , poet si scriitor sovietic rus, menţionat de către
Robert Lowell ca fiind “unul dintre cei mai mari care trăiesc
în orice limbă.” A fost de asemenea unul dintre “Copiii anilor ’60,”
cand a aparut noul val de intelectuali ruşi in urma asa numitului “dezgheţ al
lui Hruşciov”. La inceputul anilor’60 Voznesenski il infrunta pe Hrusciov,
primul secretar al Partidului Comunist sovietic ,in timpul unei reuniuni pe
teme de cultura de la Kremlin. Este criticat pentru pozitia sa „antipartinica”
si fluierat de o parte din asistenta formata din activisti de partid, si silit
sa se ascunda aproape un an. Voznesenski a fost considerat si ”unul dintre cei
mai indraznete condeie ale epocii sovietice”, dar stilul său au dus deseori la
critici de la contemporanii lui, şi a fost o dată ameninţat cu expulzarea de
către Nikita Hruşciov.
·
1934: Zsolt
Kerestely, compozitor de muzică ușoară,
instrumentist și dirijor. Este absolvent al Conservatorului Gh. Dima din Cluj (1963) și membru al
Uniunii Compozitorilor din 1976.
Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numara „Copacul” (interpretată de Aurelian Andreescu), „Lumea de dragoste” (interpretată de Angela Similea) și „Tăcutele iubiri” (Eva Kiss, 1987).
Printre cele mai cunoscute piese ale sale se numara „Copacul” (interpretată de Aurelian Andreescu), „Lumea de dragoste” (interpretată de Angela Similea) și „Tăcutele iubiri” (Eva Kiss, 1987).
·
1937: S-a nascut actrita
engleza Susan Hampshire.
·
1942 - S-a născut Ian Drury, vocalist şi compozitor
britanic (Kilburn & The High Roads, Blockheads).
·
1942 - S-a născut Billy Swan, vocalist, clăpar,
chitarist, compozitor şi producător american (Mert Miley & Thr Rhythm
Section, Black Tie).
·
1944 - S-a născut James Purify, cântăreţ american
(James & Bobby Purify).
·
1946 - S-a născut Robert MacVitte, baterist
americam (Sugarloaf).
·
1946 - S-a născut Ian McLagan, pianist britanic
(Small Faces, Faces).
·
1948 - S-a născut Steve Winwood, vocalist, clăpar,
compozitor şi producător britanic (Spencer Davis Group, Traffic, Blind Faith).
·
1950 - S-a născut Billy Squier, vocalist, chitarist
şi compozitor american (Sidewinders and Piper).
·
1957 - S-a născut Shannon (Brenda Shannon Greene),
cântăreaţă americană.
·
1960 - S-a născut Terry McKee, baterist britanic
(Rosetta Stone).
·
1961 - S-a născut Billy Duffy, chitarist şi
compozitor britanic (Death Cult, Cult).
·
1966: S-a nascut actorul
american Stephen Baldwin.
Decese
·
304: Impăratul roman
Dioclețian ordona decapitarea Sfantuluilui Pancratiu. Pancrațiu este un sfânt
martir creștin,era de origine nobilă, si se crede că s-a născut în Frigia (în
Turcia de azi) si . S-a botezat la vârsta de 14 ani la Roma, unde a murit
martir, în timpul persecuției lui Dioclețian. Mormântul lui se păstrează pe via
Aurelia in Roma, iar deasupra lui, Papa Symmachus a construit, în jurul anului
500, o biserică. Este invocat împotriva sperjurului, a mărturiei mincinoase
·
403: A murit Epifanie de
Salamina, scriitor creștin și episcop bizantin, la origine evreu palestinian
convertit. A fost un aprig luptător împotriva origenismului Astfel, în anul
393, luând cuvântul la Ierusalim, cu ocazia sărbătoririi sfințirii Bisericii
Învierii, el l-a proclamat pe Origen ca părinte al arianismului si a tuturor
ereziilor declanșand o mare dispută în sânul Bisericii creștine de la acea
epocă. Principala victimă a acestei dispute a fost Sfântul Ioan Gură de Aur,
patriarhul de Constantinopol, care a fost depus și exilat în 403, și a murit în
exil în 407. Sfântul Epifanie a murit pe corabia cu care se întorcea de la
Constantinopol, unde avusese o întâlnire furtunoasă cu Sfântul Ioan Gură de
Aur. Cultul sfântului Epifanie s-a raspândit cu repeziciune, iar mormântul său
a ramas până azi unul din locurile de pelerinaj cele mai importante din insula
Ciprului, al carei patron este, împreună cu Sfântul Barnaba apostolul.
·
1003: A murit Papa
Silvestru al II-lea (pe numele sau de mirean Gerbert d’Aurillac), nascut in
Auvergne( Franta de azi) in jurul anului 938 . A fost Papa intre anii 999 si
1003. Filosof si matematician, a fost unul dintre spiritele cele mai luminate
ale timpului sau, el fiind acela care a introdus cifrele arabe in Occident.
·
1012: A murit Papa Sergiu
al IV-lea; (n.cca 970).A fost papa al Romei (din 31 iulie 1009 până la decesul
său). Numele său înseamnă: servitorul din casa sergiilor (lat.). Se spune că
Sergiu ar fi fost primul papă al Romei care ar fi chemat creștinătatea la
izgonirea musulmanilor din Țara Sfântă (cu prilejul distrugerii Bisericii
Sfântului Mormânt de la Ierusalim de către califul al-Hakim în oct. 1009). După
moartea lui a fost înmormântat la Roma.
·
1465: A
murit Toma Palaeologul (n. 1409), despot al Despotatului de Moreea si ultimul
fiu al imparatului bizantin Manuel al II-lea si al Elenei Dragases. A continuat
dinastia Paleologilor dupa moartea fratelui sau Constantin al XI-lea,ultimul
imparat bizantin,mort in timpul cuceririi Constantinopolului de catre turci. A
fost despotul Moreei din 1430 pana in 1460,data la care sultanul turc Mehmed al
II-lea a terminat cucerirea Peloponezului in Grecia.
·
1634: A decedat scriitorul
englez George Chapman.
·
1699: A decedat pictorul
flamand Lucas Achtschellinck (n. 1626).
·
1845: A murit poetul
maghiar János Bacsanyi; (n. 1763).
·
1870 - A murit Eftimie Murgu, filolog, filosof,
lingvist, fruntaş al Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească (n.28.12.1805).
·
1876: A murit ucis de
otomani revolutionarul bulgar Gheorghi Benkovski, luptator pentru independenta
Bulgariei; (n. 1843).
·
1933: A decedat Jean Bart
(Eugeniu P. Botez), scriitor român; (n. 28 noiembrie 1874). Pseudonimul literar
Jean Bart l-a împrumutat de la un faimos corsar flamand din secolul al
XVII-lea. Este un nume important pentru proza română, un scriitor autentic și
original, care a cultivat pentru prima dată în literatura română jurnalul de
bord și schița marină – acestea fiind pentru totdeauna legate de numele lui –
iar prin Europolis, care i-a încoronat opera, ne-a dăruit primul și cel mai
realizat roman al unui port românesc A fost membru corespondent (din 1922 ) al
Academiei Romane si membru fondator al Revistei Maritime și întemeind Liga
Navală Română.
·
1935: A decedat Józef
Piłsudski, om politic polonez (n. 5 decembrie 1867).
Józef Piłsudski a fost un om de stat polonez,luptaor pentru cauza independentei Poloniei, primul șef de stat (1918-1922) și ulterior dictator (1926-1935) al Poloniei renăscute și fondatorul forțelor armate poloneze. La începutul primului război mondial,Generalului de Brigadă Piłsudski a comandat Legiunea Poloneză de partea armatelor Puterilor Centrale împotriva Rusiei. Ajuns ministru de război în Guvernul Regenței Poloneze, s-a opus pretențiilor nemțești ca unitățile poloneze să jure credință Germaniei și Austriei. Ca urmare, în iulie 1917, Piłsudski a fost arestat și închis la Magdeburg in Germania. Pe 8 noiembrie 1918, a fost eliberat iar 11 noiembrie a fost numit Comandant Suprem, pentru ca 14 noiembrie sa fie numit Șeful statului Polonez renăscut (Naczelnik Państwa). În aprilie 1920, Mareșalul Piłsudski (fusese ridicat în grad în luna martie) a semnat o alianță cu comandantul ucrainian Symon Petliura, pentru ducerea luptei comune în războiul împoriva Rusiei Sovietice. Armatele poloneze și ucrainiene, sub comanda lui Piłsudski, au lansat o ofensivă încununată de succes împotriva forțelor rusești din Ucraina. Pe 7 mai au cucerit Kievul. Sovieticii au lansat propria lor ofensiva din Belarus și au contraatacat în Ucraina, avansând în Polonia, încercând o străpungere către Germania, dorind să ajute la consolidarea revoluției comuniste de aici. Strategia riscantă, neconvențională a lui Piłsudski în Bătălia Varșoviei (august, 1920) a asigurat oprirea avansării sovieticilor. Razboiul ruso-polonez s-a incheiat in urma Tratatului de la Riga (1921), care a consfintit si independenta Poloniei fata de Rusia. La moartea sa , romancierul englez de origine poloneza, Joseph Conrad a spus: “A fost singurul mare om care s-a remarcat pe scena Primului război mondial.”
Józef Piłsudski a fost un om de stat polonez,luptaor pentru cauza independentei Poloniei, primul șef de stat (1918-1922) și ulterior dictator (1926-1935) al Poloniei renăscute și fondatorul forțelor armate poloneze. La începutul primului război mondial,Generalului de Brigadă Piłsudski a comandat Legiunea Poloneză de partea armatelor Puterilor Centrale împotriva Rusiei. Ajuns ministru de război în Guvernul Regenței Poloneze, s-a opus pretențiilor nemțești ca unitățile poloneze să jure credință Germaniei și Austriei. Ca urmare, în iulie 1917, Piłsudski a fost arestat și închis la Magdeburg in Germania. Pe 8 noiembrie 1918, a fost eliberat iar 11 noiembrie a fost numit Comandant Suprem, pentru ca 14 noiembrie sa fie numit Șeful statului Polonez renăscut (Naczelnik Państwa). În aprilie 1920, Mareșalul Piłsudski (fusese ridicat în grad în luna martie) a semnat o alianță cu comandantul ucrainian Symon Petliura, pentru ducerea luptei comune în războiul împoriva Rusiei Sovietice. Armatele poloneze și ucrainiene, sub comanda lui Piłsudski, au lansat o ofensivă încununată de succes împotriva forțelor rusești din Ucraina. Pe 7 mai au cucerit Kievul. Sovieticii au lansat propria lor ofensiva din Belarus și au contraatacat în Ucraina, avansând în Polonia, încercând o străpungere către Germania, dorind să ajute la consolidarea revoluției comuniste de aici. Strategia riscantă, neconvențională a lui Piłsudski în Bătălia Varșoviei (august, 1920) a asigurat oprirea avansării sovieticilor. Razboiul ruso-polonez s-a incheiat in urma Tratatului de la Riga (1921), care a consfintit si independenta Poloniei fata de Rusia. La moartea sa , romancierul englez de origine poloneza, Joseph Conrad a spus: “A fost singurul mare om care s-a remarcat pe scena Primului război mondial.”
·
1957: A decedat Erich von
Stroheim, regizor și actor american de origine austriacă (n. 1885).
·
1967: La Chișinău,
R.S.S.Moldovenească, se stinge din viață poetul de limba româna Liviu Deleanu
(Lipa Cligman). S-a nascut la 8 februarie 1911, Iaşi, România) si este un poet
liric, stilist remarcabil şi mînuitor iscusit al cuvîntului. Talentul liric al
scriitorului s-a manifestat în chip strălucit în poeziile de dragoste,
întemeiate pe sentimente sincere, exprimate cu o maiestrie aleasă. Măiestria
literară a lui Deleanu constă nu numai în abordarea ingenioasă, amplă şi
profundă a unor subiecte, teme, probleme de mare interes şi importanţă, ci şi
în evocarea subtilă a unor sentimente gingaşe, în recrearea unei atmosfere
favorabile dezvăluirii acestor sentimente. Un domeniu specific de manifestare a
maiestriei lui Liviu De leanu îl constituie sonetul.
·
1985 - A murit pictorul şi sculptorul francez Jean
Dubuffet, un precursor al curentului Art brut (n.31.07.1901).
·
1994: A decedat chimistul
Roy J. Plunkett, (n.26 iunie 1910). A descoperit accidental in 1938 teflonul,
un material anticoroziv si care impiedica aderenta , extrem de folosit in
prezent in confectionarea unor obiecte cu destinatia de vase de bucatarie.
·
1995: A murit interpreta
italiana Mia Martini; (n. 1947).
·
1999: A murit Abd-al-Aziz
ibn Abd-Allah ibn Baaz, mare Muftiu al Arabiei Saudite în perioada 1993-1999
(n. 1910).
·
2001: A murit cântărețul
american Perry Como; (n. 1912).
·
2001: A murit Alexei
Tupolev, celebru proiectant rus de avioane; (n. 1925).
·
2003: A decedat Prințul
Sadruddin Aga Khan, Înalt Comisar francez pentru refugiați din partea
Națiunilor Unite (n. 1933)
Sărbători
- În
calendarul ortodox: Sf Mc Ioan
Valahul; Sf Ier Epifanie, arhiepiscopul Ciprului și Gherman, patriarhul
Constantinopolului
- În
calendarul romano-catolic: Ss. Nereu și Ahile,
martiri; Sf. Pancrațiu, martir
- Ziua Internațională a
Asistentelor Medicale
- Israel: Ziua Independenței
- Sărbătoarea Wesak,
cea mai importantă a calendarului budist
- Sărbătoarea
naţională a Republicii cecene Icikeria (ziua semnării Acordului de pace cu
Federaţia Rusă, 1998).
RELIGIE
ORTODOXĂ 12 Mai
+)
Sf Mc Ioan Valahul; Sf Ier Epifanie, arhiepiscopul Ciprului și
Gherman, patriarhul Constantinopolului
Multe
ţinuturi ale lumii s-au învrednicit să-i facă raiului belşug de suflete alese,
care pururea se împărtăşesc de neînserata lumină a lui Dumnezeu. Întru aceasta,
nici hotarele neamului românesc n-au fost mai sărace decât altele. Din duhul
poporului român au izvorât suflete ce s-au suit în ceata drepţilor; din sângele
lui s-au plămădit trupuri care n-au suferit stricăciunea morţii; sub altarele
lui s-au mucenicit mădulare care, prin suferinţă, au mărturisit puternicia
duhului întru Hristos; prin munţii lui s-au mântuit sihaştri în luminată
cuvioşie, mistuindu-se în rugăciune, post şi priveghere; şi nu pe puţine din
scaunele vlădiceşti s-au nevoit ierarhi care, peste cununa de aur şi nestemate
a preţuirii celei de obşte, şi-au adăugat cununa cea nepieritoare a sfinţeniei.
Slavă lui Dumnezeu pentru darurile Sale, că nu ne-a ruşinat în faţa altor seminţii lipsindu-ne de rugători apropiaţi. Deşi aceştia, împreună cu toţi sfinţii, mijlocesc pentru noi în limba îngerilor, cea mai presus de orice limbă, ei cu osârdie ne pomenesc pe noi, purtătorii graiului în care, aici, L-au mărturisit pe Hristos. Cu toate că au chipuri duhovniceşti, mai presus de orice chip al sângelui şi al cărnii, ei sunt acolo iconarii chipurilor noastre, ca unii ce s-au desăvârşit în templele Duhului Sfânt. Şi cu toate că sălăşluiesc în cetatea luminii, cea mai presus de orice împărăţie, ei cu osebire ne priveghează, ca nişte străjeri neadormiţi ai cetăţii lor celei pământeşti.
Prin sfinţii lor, toate neamurile pământului purced din Dumnezeu şi se întregesc în Dumnezeu, aşa cum culorile curcubeului purced din soare şi se întregesc în soare. Şi precum rouă pământului răsfrânge soarele şi-i arcuieşte lumina pe boltă, desfătându-ne, aşa sfinţii cerului îl răsfrâng pe Dumnezeu Cel nevăzut şi-I arcuiesc slava peste veacuri, mântuindu-ne cu puterea Lui. Slavă lui Dumnezeu că şi pe pământul ţării noastre a revărsat îmbelşugată ploaie de har, din care s-a brobonit rouă cea mântuitoare a sfinţilor noştri.
Un asemenea strop de răcoare duhovnicească este şi Sfântul Nou Mucenic Ioan Valahul. El se cheamă «nou», pentru căi a pătimit după 1453, când Constantinopolul a căzut sub turci, şi de asemenea se numeşte «Valahul», pentru că era de neam din Valahia, adică din Ţara Românească. Ştiut este că, în vechime, popoarele străine îi numeau pe români vlahi sau valahi, adică neam de obârşie latină, iar amintirea aceasta se păstrează până astăzi în numirea Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei.
Binecuvântatul Mucenic Ioan şi-a purtat vremelnica viaţă la jumătatea celui de al XVII-lea veac de la Hristos. În acel timp, nu mult după evlavioasa domnie a lui Matei Vodă Basarab, la cârma Ţării Româneşti a venit Mihnea Voievod, pe care pământenii l-au poreclit «Turcitul». Acest Mihnea, cu toate că se pretindea a fi român, era fiul unui cămătar grec şi, arătându-se de mic atras de obiceiurile agarenilor, adică ale închinătorilor lui Alah şi cinstitorilor lui Mahomed, a fugit de la părinţii lui. S-a dus apoi la Ţarigrad şi s-a curtenit lui Sinan Paşa, zicând ca este feciorul lui Radu Vodă, şi aşa a petrecut la turci şi în legea lor vreme de patruzeci de ani. Acolo se chema Gioan Bei şi era întru totul robit de pofta slavei celei deşarte. Deci, plătind sultanului multe pungi cu galbeni, a ajuns domn în Ţara Românească şi a început a asupri poporul cu biruri. Ţara i-a stat mereu împotrivă, iar el nu s-a putut ţine în scaun decât chemând, în câteva rânduri, pe tătari, care năvăleau în hoardă, pustiau ţinuturile şi duceau cu ei mulţime de robi. Dar mai pe urmă, nemaiputând face faţă lăcomiei otomane şi râvnind oarecare câştig şi pentru sineşi, a poftit să nu mai plătească haraciul agarenilor din Ţarigrad.
Aşadar, Mihnea s-a unit cu alţi doi voievozi şi, după ce a ucis pe mulţi din dregătorii săi de la curte, a pornit răscoală împotriva turcilor, tăindu-i pe unde-i găsea. Iar sultanul Mehmet, auzind de acestea, a trimis o hoardă de tătari în Moldova, o oaste de turci în Ţara Românească şi o alta în Transilvania. Tătarii au ieşit biruitori în Moldova şi au făcut cumplită prădare în laturile ei. În Ţara Românească s-a întâmplat că Mihnea i-a bătut pe potrivnici, dar îndată după aceea, cuprins de frică, a fugit peste munţi, unde şi-a dat sfârşitul nemântuit. Iar cea de a treia oaste a sultanului a câştigat biruinţă asupra voievodului transilvan, la Deva, şi, întorcându-se prin ţinutul Olteniei sau Vlahiei Mici - cum i se spunea atunci -, a trecut munţii prin văile Oltului şi ale Jiului. Ea a făcut mare pierzanie în neamul creştinesc şi a robit mulţime mare de bărbaţi, femei şi copii, prinzându-i în arcane şi târându-i, legaţi cu funii, în urma cailor şi carelor lor. Prăpădul acesta s-a întâmplat în anul 1659, în luna lui noiembrie sau decembrie.
Printre cel robiţi atunci a fost şi tânărul Ioan, vlăstar de bun neam, născut şi crescut aici, în Ţara Românească, din părinţi cuprinşi în credinţă, evlavie şi chivernisire gospodărească. Şi Ioan, când a fost robit, era în vârstă de numai cincisprezece ani.
Cât de minunat însă se arată Dumnezeu cu aleşii Lui! Cu toate că era atât de tânăr, Ioan ajunsese la măsura vârstei plinirii lui Hristos, când curăţia inimii de prunc se împleteşte cu înţelepciunea minţii de bătrân. Şi era Ioan frumos la chip, luminos în privire şi bine legat în trup. Tocmirea lui era plină de sănătate, tinerească vlagă zburda în toată fiinţa lui. Şi măcar că grumazul îi era încovoiat de robie, ochii îi străluceau de puterea credinţei şi de nădejdea mântuirii. Trupul minunat al tânărului era ca o biserică în care fumega, plină de miresme, căţuia sufletului său curat şi jertfelnic. Aşa mergea el pe drumul anevoios al robiei, apropiindu-se de Dunăreni lăsându-şi în urmă părinţii, neamurile şi ţara lui frumoasă, fără să ştie că nu se va mai întoarce niciodată şi că Dumnezeu îi pregătea o altă patrie, cea mai presus de orice hotar, Împărăţia cerurilor. În această împărăţie însă nu se intră decât pe poarta cea strâmtă a nevoinţelor ş după ce omul a trecut prin focul încercărilor de tot felul.
Robii agarenilor erau socotiţi ca un bun al sultanului, dar ei puteau fi cumpăraţi de orice închinător al lui Alah, pe bani buni, potrivit vârstei şi folosului fiecăruia. Aşa se face că încă fiind pe drum, un păgân din cei ce îi duceau pe români în robie s-a oprit asupra lui Ioan şi, plăcându-l, l-a cumpărat, cu gând urât. Că n-a avut putere să înţeleagă frumuseţea lui lăuntrică, ci s-a oprit cu nelegiuită căutătură spre mândreţea cea din afară. Şi a început a-l sili să-şi întineze trupul cu păcatul izvodit cândva în blestemata cetate a Sodomei, cea arsă de Dumnezeu cu foc şi pucioasă pentru nelegiuirea ei; pe care păcat osândeşte şi dumnezeiescul Pavel, în Epistola către Romani, în cel de al douăzeci şi şaptelea verset al întâiului capitol. Dar Ioan s-a împotrivit păcatului şi s-a împlătoşat cu rugăciunea şi cu semnul crucii împotriva celui ce voia să-l întineze.
I-a zis agareanui, plin de mânie: "- Într-atât de semeţ eşti înaintea mea şi uiţi că nu eşti decât un biet rob?".
Iar Ioan i-a răspuns: "- Doar lui Hristos îi sunt rob, dar cât de largă îmi este libertatea în lăuntrul dumnezeieştii mele robii!»
S-a încruntat păgânul: «- Eu sunt stăpânul tău, pentru că te-am cumpărat cu preţ de aur; fac cu tine ce vreau».
L-a înfruntat tânărul: «- Hristos îmi e stăpânul, că El m-a răscumpărat cu preţ de sânge; El face cu mine ce trebuie".
Şi cugetul său se întărea întru puterea credinţei. Atunci agareanul se pregătea să-l lege de un copac, spre a-i face silă. Iar Ioan, cumplit scârbindu-se în inima sa şi nevrând să fie ruşinat înaintea lui Dumnezeu, s-a întrarmat cu amintirea tânărului David, biruitorul lui Goliat, şi cu a ostaşului Nestor, cel ce surpase mândria lui Lie. Şi, prinzând curaj, a pândit o clipă prielnică şi l-a ucis pe păgân.
Nu mult după aceea, ceilalţi agareni care-l duceau pe Ioan în robie au băgat de seamă lipsa stăpânului său. Deci au prins a-l ispiti şi, aflând adevărul, l-au legat în lanţuri şi aşa l-au purtat, îndelungată vreme, pe drumul Ţarigradului. Cine va putea spune chinul celui târât printre robi? Că era vreme de iarnă şi gerul însuliţa cu foc îngheţat trupul gol al tânărului. Dar el răbda cu bărbăţie, gândindu-se că mai bine este a-i arde trupul în văpaia iernii decât sufletul în văpaia gheenei. Dar foamea pântecului nehrănit şi sângerarea picioarelor desculţe şi sfârşeala mădularelor ostenite, cine le va putea şti? Pe drumul greu din trecătorile înzăpezite ale Balcanilor şi Rodopilor, viscolul îi biciuia obrajii, îi înlăcrima ochii şi-i încovoia spinarea. Dar duhul său rămânea drept, cu toate că bănuia chinurile ce-l aşteptau la capătul drumului, ştiind el că uciderea unui turc nu putea rămâne nepedepsită.
Şi astfel, legat, a ajuns la Ţarigrad, unde iarna nu mai era iarnă, dar robia era robie. Iar cei ce-l păzeau l-au dus la femeia celui ucis, povestindu-i toate câte se întâmplaseră. Păzind legea ei, soţia agareanului l-a înfăţişat pe Ioan vizirului, spre judecată. Şi Ioan a fost supus cercetării şi a mărturisit adevărul, cum că el, omorîndu-l pe păgân, nu a făcut altceva decât să-şi apere fiinţa lui de creştin adevărat şi curat. Iar vizirul l-a dat în puterea femeii celui mort, ca să facă cu el ce va voi dânsa.
Ascuţite sunt ispitele Satanei împotrriva mărturisitorilor lui Hristos! Iar Dumnezeu le îngăduie, pentru ca să urce puterea credinţei. Şi cu cât mai mari sunt ispitele biruite, cu atât mai neveştejită câte cununa de slavă a biruitorului. Că i se dăduse lui Ioan frumuseţe în trup şi prin frumuseţea trupului a fost ispitit.
Acea tânără văduvă a fost îndată răpită de mândreţea lui Ioan şi l-a dus la locuinţa ei cea scumpă, unde duhul desfrânării se răsfăţa pe covoare şi divanuri, nutrit cu mâncăruri alese şi cu otrăvite miresme.
Şi i-a zis femeia: «- Iată eşti în puterea mea! Fiindcă mi-ai ucis bărbatul, îi vei lua locul şi-mi vei fi bărbat. Din rob te fac slobod, din sărac, te ridic bogat. Dar, pentru ca să-mi fi bărbat, trebuie să te faci de aceeaşi lege cu mine. Nimic mai uşor decât să te lepezi de Hristos şi să te faci închinător al lui Alah şi cinstitor al lui Mahomed, profetul său. Priveşte împrejur aurul şi argintul, mătăsurile, pietrele nestemate, priveşte-mă pe mine, alături, care sunt gata de însoţire».
Nu era uşoară ispita tânărului Ioan. Să schimbe lanţurile de fier pe veştminte de mătase; să îmblânzească năpârcile foamei prin saţul meselor îmbelşugate; în loc de osteneala drumului, să-şi îngăduie odihnă mângâietoare; în loc de biciuirile viscolului, să primească adierile zefirului; în loc să sângereze prin stâncile munţilor, să lunece în caiac, pe undele Bosforului!
Ioan însă era plin de virtute şi nu s-a plecat. Cu îndrăzneală i-a răspuns femeii: «- Curăţia sufletului mi-o voi păstra şi la legea ta nu voi trece; neîntinarea trupului o voi păzi şi nu mă voi însoţi cu tine !».
I-a zis femeia: «- A fost aici, în Ţarigrad un tânăr din neamul vostru, pe nume Gioan Bei, a crescut în curţile seraiului şi s-a bucurat de farmecele sultanei şi a ajuns bogat şi domn în ţara voastră. Eu nu zic că şi tu vei ajunge domn, dar Ţarigradul e răscrucea multor drumuri către putere şi slavă».
Nu i-a trebuit multă vreme de gândire, căci neprihănitul tânăr ortodox a adăugat din bogăţia datinilor strămoşeşti: «- Nu ştiu ce s-a ales acum de domnul nostru, că fugise peste munţi de frica voastră, dar ştiu că poporul îi spune «Mihnea Turcitul» şi cu acest nume de ruşine o să rămână el în amintirea veacurilor. Eu nu vreau să mă ruşinez de numele meu».
Şi iarăşi a ridicat Ioan rugăciune la Hristos Mântuitorul şi s-a întrarmat cu semnul crucii, pentru ca să fie păzit şi întărit până la urmă neabătut din credinţa părinţilor săi. Şi şi-a adus aminte de Iosif, fiul lui Iacov, care a înfruntat ademenirile femeii lui Putifar, dregătorul din ţara Egiptului. Şi această aducere-aminte l-a luminat şi l-a întărit peste măsură.
Câte meşteşuguri n-a încercat acea femeie păgână ca să-l întoarcă pe tânăr de la Hristos şi să-l însoţească cu ea! Că era muncită de patimă şi nu avea linişte. Toate aceste ispitiri au durat aproape doi ani şi jumătate, pe măsură ce şi tânărul se împlinea la trup. Dar Ioan nu s-a clintit din temelia cea tare a credinţei lui ortodoxe.
În cele din urmă, văzându-se într-atât înfruntată, agareanca şi-a dezlănţuit păgâneasca furie şi l-a dat pe Ioan eparhului, adică mai-marelui cetăţii, care l-a aruncat în temniţă. Şi acolo a fost supus mucenicul la atât de multe, de cumplite şi de înfricoşătoare chinuri, încât cineva nu să le pătimească, ci numai să le gândească s-ar îngrozi cu adevărat.
Caznele au durat mai multe zile. Şi nici în vremea aceea Ioan nu a fost lipsit de ispită. Căci femeia, neîncetat împătimită de frumuseţea lui, mergea în fiecare zi în temniţă şi cu linguşiri şi făgăduinţe îl ademenea spre întinare şi lepădare de credinţă. Dar tânărul, ademenea unui diamant, a rămas neclintit în credinţă şi în înţelepciune, căutând numai spre Domnul Hristos de la care primea putere şi biruinţă asupra vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Căci el, cu mintea lui vârstnică sălăşluită în trup nevârstnic, luminată de darul lui Dumnezeu, ştia că întreagă trebuie păstrată curăţia şi a sufletului, şi a trupului, ca pe o jertfă bineplăcută înaintea Cerului.
Întru sfârşit, văzând toţi că în zadar se ostenesc cu chinurile şi că asupra lui Ioan nu au nici o izbândă, au cerut vizirului îngăduinţă să-l omoare. Iar vizirul a poruncit eparhului să săvârşească aceasta. Deci, călăii, cei ce-l chinuiseră, l-au luat pe binecuvântatul tânăr Ioan şi l-au dus în Parmac-Kapi, aproape de Bazestani, tot în Ţarigrad, ca să-l ucidă prin spânzurătoare. Iar el, înseninat de chinuri şi străluminat de harul sfinţeniei, mergea spre locul muceniciei sale, mulţumind lui Dumnezeu. Şi ochii duhului său, adânciţi undeva, dincolo de hotarele zărilor şi ale veacului acestuia, în împărăţia luminii celei pururea fiitoare, descoperind răsplata pentru lanţurile robiei, pentru bicele crivăţului, pentru nevoinţele trupului şi caznele temniţei, vedeau straie mai scumpe decât mătăsurile Răsăritului, simţeau mângâieri mai dulci decât adierile Ţarigradului şi lăcrimau de o fericire ce nu se poate împerechea cu bucuriile pământului.
Şi astfel, în anul 1662, în a douăsprezecea zi a lunii mai, pururea-fericitul tânăr Ioan a primit din mâna Domnului cununa biruinţei. Iar viaţa sfântului, împreună cu pătimirea sa, a fost scrisă de Ioan Cariofil, un învăţat grec din vremea lui, şi apoi tipărită la Veneţia de Sfântul Nicodim Aghioritul, după care s-a trecut în sinaxarele greceşti şi apoi în cele româneşti. Aşa s-a scris numele Sfântului Nou Mucenic Ioan Valahul în cartea vieţii lui Dumnezeu, iar pomenirea lui se săvârşeşte în inima neamului care l-a odrăslit.
Cu ale sale sfinte rugăciuni, Dumnezeu să ne învrednicească şi pe noi de bunătăţile cele fără înşelare fără de sfârşit. Amin (1).
Arhim. Bartolomeu Anania
1. Pătimirea Sfântului Ioan cel din Ţara Românească..., scrisă de Ioan Cariofil, în vol. Slujba Cuviosului Părintelui nostru Dimitrie..., Bucureşti, 1801, p. 20 v. -21 v; Vartolomeu Diacul, Sf. Mucenic Ioan Românul, în «Biserica Ortodoxă Română», LXXII (1954), nr. 5, p. 532-539; Pr. Conf. Al. 1. Ciurea, Trei sute de ani de la moartea de mucenic a Sf. Ioan Valahul, ibid., LXXX (1962), nr. 5-6, p. 439-514, N. Russel, Neomartyrs of the Greek Calendar, în « Sobornost», nr. 1, 1983, p. 42-43.
Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 399-405 Sfântul Mucenic Ioan Valahul
Slavă lui Dumnezeu pentru darurile Sale, că nu ne-a ruşinat în faţa altor seminţii lipsindu-ne de rugători apropiaţi. Deşi aceştia, împreună cu toţi sfinţii, mijlocesc pentru noi în limba îngerilor, cea mai presus de orice limbă, ei cu osârdie ne pomenesc pe noi, purtătorii graiului în care, aici, L-au mărturisit pe Hristos. Cu toate că au chipuri duhovniceşti, mai presus de orice chip al sângelui şi al cărnii, ei sunt acolo iconarii chipurilor noastre, ca unii ce s-au desăvârşit în templele Duhului Sfânt. Şi cu toate că sălăşluiesc în cetatea luminii, cea mai presus de orice împărăţie, ei cu osebire ne priveghează, ca nişte străjeri neadormiţi ai cetăţii lor celei pământeşti.
Prin sfinţii lor, toate neamurile pământului purced din Dumnezeu şi se întregesc în Dumnezeu, aşa cum culorile curcubeului purced din soare şi se întregesc în soare. Şi precum rouă pământului răsfrânge soarele şi-i arcuieşte lumina pe boltă, desfătându-ne, aşa sfinţii cerului îl răsfrâng pe Dumnezeu Cel nevăzut şi-I arcuiesc slava peste veacuri, mântuindu-ne cu puterea Lui. Slavă lui Dumnezeu că şi pe pământul ţării noastre a revărsat îmbelşugată ploaie de har, din care s-a brobonit rouă cea mântuitoare a sfinţilor noştri.
Un asemenea strop de răcoare duhovnicească este şi Sfântul Nou Mucenic Ioan Valahul. El se cheamă «nou», pentru căi a pătimit după 1453, când Constantinopolul a căzut sub turci, şi de asemenea se numeşte «Valahul», pentru că era de neam din Valahia, adică din Ţara Românească. Ştiut este că, în vechime, popoarele străine îi numeau pe români vlahi sau valahi, adică neam de obârşie latină, iar amintirea aceasta se păstrează până astăzi în numirea Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei.
Binecuvântatul Mucenic Ioan şi-a purtat vremelnica viaţă la jumătatea celui de al XVII-lea veac de la Hristos. În acel timp, nu mult după evlavioasa domnie a lui Matei Vodă Basarab, la cârma Ţării Româneşti a venit Mihnea Voievod, pe care pământenii l-au poreclit «Turcitul». Acest Mihnea, cu toate că se pretindea a fi român, era fiul unui cămătar grec şi, arătându-se de mic atras de obiceiurile agarenilor, adică ale închinătorilor lui Alah şi cinstitorilor lui Mahomed, a fugit de la părinţii lui. S-a dus apoi la Ţarigrad şi s-a curtenit lui Sinan Paşa, zicând ca este feciorul lui Radu Vodă, şi aşa a petrecut la turci şi în legea lor vreme de patruzeci de ani. Acolo se chema Gioan Bei şi era întru totul robit de pofta slavei celei deşarte. Deci, plătind sultanului multe pungi cu galbeni, a ajuns domn în Ţara Românească şi a început a asupri poporul cu biruri. Ţara i-a stat mereu împotrivă, iar el nu s-a putut ţine în scaun decât chemând, în câteva rânduri, pe tătari, care năvăleau în hoardă, pustiau ţinuturile şi duceau cu ei mulţime de robi. Dar mai pe urmă, nemaiputând face faţă lăcomiei otomane şi râvnind oarecare câştig şi pentru sineşi, a poftit să nu mai plătească haraciul agarenilor din Ţarigrad.
Aşadar, Mihnea s-a unit cu alţi doi voievozi şi, după ce a ucis pe mulţi din dregătorii săi de la curte, a pornit răscoală împotriva turcilor, tăindu-i pe unde-i găsea. Iar sultanul Mehmet, auzind de acestea, a trimis o hoardă de tătari în Moldova, o oaste de turci în Ţara Românească şi o alta în Transilvania. Tătarii au ieşit biruitori în Moldova şi au făcut cumplită prădare în laturile ei. În Ţara Românească s-a întâmplat că Mihnea i-a bătut pe potrivnici, dar îndată după aceea, cuprins de frică, a fugit peste munţi, unde şi-a dat sfârşitul nemântuit. Iar cea de a treia oaste a sultanului a câştigat biruinţă asupra voievodului transilvan, la Deva, şi, întorcându-se prin ţinutul Olteniei sau Vlahiei Mici - cum i se spunea atunci -, a trecut munţii prin văile Oltului şi ale Jiului. Ea a făcut mare pierzanie în neamul creştinesc şi a robit mulţime mare de bărbaţi, femei şi copii, prinzându-i în arcane şi târându-i, legaţi cu funii, în urma cailor şi carelor lor. Prăpădul acesta s-a întâmplat în anul 1659, în luna lui noiembrie sau decembrie.
Printre cel robiţi atunci a fost şi tânărul Ioan, vlăstar de bun neam, născut şi crescut aici, în Ţara Românească, din părinţi cuprinşi în credinţă, evlavie şi chivernisire gospodărească. Şi Ioan, când a fost robit, era în vârstă de numai cincisprezece ani.
Cât de minunat însă se arată Dumnezeu cu aleşii Lui! Cu toate că era atât de tânăr, Ioan ajunsese la măsura vârstei plinirii lui Hristos, când curăţia inimii de prunc se împleteşte cu înţelepciunea minţii de bătrân. Şi era Ioan frumos la chip, luminos în privire şi bine legat în trup. Tocmirea lui era plină de sănătate, tinerească vlagă zburda în toată fiinţa lui. Şi măcar că grumazul îi era încovoiat de robie, ochii îi străluceau de puterea credinţei şi de nădejdea mântuirii. Trupul minunat al tânărului era ca o biserică în care fumega, plină de miresme, căţuia sufletului său curat şi jertfelnic. Aşa mergea el pe drumul anevoios al robiei, apropiindu-se de Dunăreni lăsându-şi în urmă părinţii, neamurile şi ţara lui frumoasă, fără să ştie că nu se va mai întoarce niciodată şi că Dumnezeu îi pregătea o altă patrie, cea mai presus de orice hotar, Împărăţia cerurilor. În această împărăţie însă nu se intră decât pe poarta cea strâmtă a nevoinţelor ş după ce omul a trecut prin focul încercărilor de tot felul.
Robii agarenilor erau socotiţi ca un bun al sultanului, dar ei puteau fi cumpăraţi de orice închinător al lui Alah, pe bani buni, potrivit vârstei şi folosului fiecăruia. Aşa se face că încă fiind pe drum, un păgân din cei ce îi duceau pe români în robie s-a oprit asupra lui Ioan şi, plăcându-l, l-a cumpărat, cu gând urât. Că n-a avut putere să înţeleagă frumuseţea lui lăuntrică, ci s-a oprit cu nelegiuită căutătură spre mândreţea cea din afară. Şi a început a-l sili să-şi întineze trupul cu păcatul izvodit cândva în blestemata cetate a Sodomei, cea arsă de Dumnezeu cu foc şi pucioasă pentru nelegiuirea ei; pe care păcat osândeşte şi dumnezeiescul Pavel, în Epistola către Romani, în cel de al douăzeci şi şaptelea verset al întâiului capitol. Dar Ioan s-a împotrivit păcatului şi s-a împlătoşat cu rugăciunea şi cu semnul crucii împotriva celui ce voia să-l întineze.
I-a zis agareanui, plin de mânie: "- Într-atât de semeţ eşti înaintea mea şi uiţi că nu eşti decât un biet rob?".
Iar Ioan i-a răspuns: "- Doar lui Hristos îi sunt rob, dar cât de largă îmi este libertatea în lăuntrul dumnezeieştii mele robii!»
S-a încruntat păgânul: «- Eu sunt stăpânul tău, pentru că te-am cumpărat cu preţ de aur; fac cu tine ce vreau».
L-a înfruntat tânărul: «- Hristos îmi e stăpânul, că El m-a răscumpărat cu preţ de sânge; El face cu mine ce trebuie".
Şi cugetul său se întărea întru puterea credinţei. Atunci agareanul se pregătea să-l lege de un copac, spre a-i face silă. Iar Ioan, cumplit scârbindu-se în inima sa şi nevrând să fie ruşinat înaintea lui Dumnezeu, s-a întrarmat cu amintirea tânărului David, biruitorul lui Goliat, şi cu a ostaşului Nestor, cel ce surpase mândria lui Lie. Şi, prinzând curaj, a pândit o clipă prielnică şi l-a ucis pe păgân.
Nu mult după aceea, ceilalţi agareni care-l duceau pe Ioan în robie au băgat de seamă lipsa stăpânului său. Deci au prins a-l ispiti şi, aflând adevărul, l-au legat în lanţuri şi aşa l-au purtat, îndelungată vreme, pe drumul Ţarigradului. Cine va putea spune chinul celui târât printre robi? Că era vreme de iarnă şi gerul însuliţa cu foc îngheţat trupul gol al tânărului. Dar el răbda cu bărbăţie, gândindu-se că mai bine este a-i arde trupul în văpaia iernii decât sufletul în văpaia gheenei. Dar foamea pântecului nehrănit şi sângerarea picioarelor desculţe şi sfârşeala mădularelor ostenite, cine le va putea şti? Pe drumul greu din trecătorile înzăpezite ale Balcanilor şi Rodopilor, viscolul îi biciuia obrajii, îi înlăcrima ochii şi-i încovoia spinarea. Dar duhul său rămânea drept, cu toate că bănuia chinurile ce-l aşteptau la capătul drumului, ştiind el că uciderea unui turc nu putea rămâne nepedepsită.
Şi astfel, legat, a ajuns la Ţarigrad, unde iarna nu mai era iarnă, dar robia era robie. Iar cei ce-l păzeau l-au dus la femeia celui ucis, povestindu-i toate câte se întâmplaseră. Păzind legea ei, soţia agareanului l-a înfăţişat pe Ioan vizirului, spre judecată. Şi Ioan a fost supus cercetării şi a mărturisit adevărul, cum că el, omorîndu-l pe păgân, nu a făcut altceva decât să-şi apere fiinţa lui de creştin adevărat şi curat. Iar vizirul l-a dat în puterea femeii celui mort, ca să facă cu el ce va voi dânsa.
Ascuţite sunt ispitele Satanei împotrriva mărturisitorilor lui Hristos! Iar Dumnezeu le îngăduie, pentru ca să urce puterea credinţei. Şi cu cât mai mari sunt ispitele biruite, cu atât mai neveştejită câte cununa de slavă a biruitorului. Că i se dăduse lui Ioan frumuseţe în trup şi prin frumuseţea trupului a fost ispitit.
Acea tânără văduvă a fost îndată răpită de mândreţea lui Ioan şi l-a dus la locuinţa ei cea scumpă, unde duhul desfrânării se răsfăţa pe covoare şi divanuri, nutrit cu mâncăruri alese şi cu otrăvite miresme.
Şi i-a zis femeia: «- Iată eşti în puterea mea! Fiindcă mi-ai ucis bărbatul, îi vei lua locul şi-mi vei fi bărbat. Din rob te fac slobod, din sărac, te ridic bogat. Dar, pentru ca să-mi fi bărbat, trebuie să te faci de aceeaşi lege cu mine. Nimic mai uşor decât să te lepezi de Hristos şi să te faci închinător al lui Alah şi cinstitor al lui Mahomed, profetul său. Priveşte împrejur aurul şi argintul, mătăsurile, pietrele nestemate, priveşte-mă pe mine, alături, care sunt gata de însoţire».
Nu era uşoară ispita tânărului Ioan. Să schimbe lanţurile de fier pe veştminte de mătase; să îmblânzească năpârcile foamei prin saţul meselor îmbelşugate; în loc de osteneala drumului, să-şi îngăduie odihnă mângâietoare; în loc de biciuirile viscolului, să primească adierile zefirului; în loc să sângereze prin stâncile munţilor, să lunece în caiac, pe undele Bosforului!
Ioan însă era plin de virtute şi nu s-a plecat. Cu îndrăzneală i-a răspuns femeii: «- Curăţia sufletului mi-o voi păstra şi la legea ta nu voi trece; neîntinarea trupului o voi păzi şi nu mă voi însoţi cu tine !».
I-a zis femeia: «- A fost aici, în Ţarigrad un tânăr din neamul vostru, pe nume Gioan Bei, a crescut în curţile seraiului şi s-a bucurat de farmecele sultanei şi a ajuns bogat şi domn în ţara voastră. Eu nu zic că şi tu vei ajunge domn, dar Ţarigradul e răscrucea multor drumuri către putere şi slavă».
Nu i-a trebuit multă vreme de gândire, căci neprihănitul tânăr ortodox a adăugat din bogăţia datinilor strămoşeşti: «- Nu ştiu ce s-a ales acum de domnul nostru, că fugise peste munţi de frica voastră, dar ştiu că poporul îi spune «Mihnea Turcitul» şi cu acest nume de ruşine o să rămână el în amintirea veacurilor. Eu nu vreau să mă ruşinez de numele meu».
Şi iarăşi a ridicat Ioan rugăciune la Hristos Mântuitorul şi s-a întrarmat cu semnul crucii, pentru ca să fie păzit şi întărit până la urmă neabătut din credinţa părinţilor săi. Şi şi-a adus aminte de Iosif, fiul lui Iacov, care a înfruntat ademenirile femeii lui Putifar, dregătorul din ţara Egiptului. Şi această aducere-aminte l-a luminat şi l-a întărit peste măsură.
Câte meşteşuguri n-a încercat acea femeie păgână ca să-l întoarcă pe tânăr de la Hristos şi să-l însoţească cu ea! Că era muncită de patimă şi nu avea linişte. Toate aceste ispitiri au durat aproape doi ani şi jumătate, pe măsură ce şi tânărul se împlinea la trup. Dar Ioan nu s-a clintit din temelia cea tare a credinţei lui ortodoxe.
În cele din urmă, văzându-se într-atât înfruntată, agareanca şi-a dezlănţuit păgâneasca furie şi l-a dat pe Ioan eparhului, adică mai-marelui cetăţii, care l-a aruncat în temniţă. Şi acolo a fost supus mucenicul la atât de multe, de cumplite şi de înfricoşătoare chinuri, încât cineva nu să le pătimească, ci numai să le gândească s-ar îngrozi cu adevărat.
Caznele au durat mai multe zile. Şi nici în vremea aceea Ioan nu a fost lipsit de ispită. Căci femeia, neîncetat împătimită de frumuseţea lui, mergea în fiecare zi în temniţă şi cu linguşiri şi făgăduinţe îl ademenea spre întinare şi lepădare de credinţă. Dar tânărul, ademenea unui diamant, a rămas neclintit în credinţă şi în înţelepciune, căutând numai spre Domnul Hristos de la care primea putere şi biruinţă asupra vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Căci el, cu mintea lui vârstnică sălăşluită în trup nevârstnic, luminată de darul lui Dumnezeu, ştia că întreagă trebuie păstrată curăţia şi a sufletului, şi a trupului, ca pe o jertfă bineplăcută înaintea Cerului.
Întru sfârşit, văzând toţi că în zadar se ostenesc cu chinurile şi că asupra lui Ioan nu au nici o izbândă, au cerut vizirului îngăduinţă să-l omoare. Iar vizirul a poruncit eparhului să săvârşească aceasta. Deci, călăii, cei ce-l chinuiseră, l-au luat pe binecuvântatul tânăr Ioan şi l-au dus în Parmac-Kapi, aproape de Bazestani, tot în Ţarigrad, ca să-l ucidă prin spânzurătoare. Iar el, înseninat de chinuri şi străluminat de harul sfinţeniei, mergea spre locul muceniciei sale, mulţumind lui Dumnezeu. Şi ochii duhului său, adânciţi undeva, dincolo de hotarele zărilor şi ale veacului acestuia, în împărăţia luminii celei pururea fiitoare, descoperind răsplata pentru lanţurile robiei, pentru bicele crivăţului, pentru nevoinţele trupului şi caznele temniţei, vedeau straie mai scumpe decât mătăsurile Răsăritului, simţeau mângâieri mai dulci decât adierile Ţarigradului şi lăcrimau de o fericire ce nu se poate împerechea cu bucuriile pământului.
Şi astfel, în anul 1662, în a douăsprezecea zi a lunii mai, pururea-fericitul tânăr Ioan a primit din mâna Domnului cununa biruinţei. Iar viaţa sfântului, împreună cu pătimirea sa, a fost scrisă de Ioan Cariofil, un învăţat grec din vremea lui, şi apoi tipărită la Veneţia de Sfântul Nicodim Aghioritul, după care s-a trecut în sinaxarele greceşti şi apoi în cele româneşti. Aşa s-a scris numele Sfântului Nou Mucenic Ioan Valahul în cartea vieţii lui Dumnezeu, iar pomenirea lui se săvârşeşte în inima neamului care l-a odrăslit.
Cu ale sale sfinte rugăciuni, Dumnezeu să ne învrednicească şi pe noi de bunătăţile cele fără înşelare fără de sfârşit. Amin (1).
Arhim. Bartolomeu Anania
1. Pătimirea Sfântului Ioan cel din Ţara Românească..., scrisă de Ioan Cariofil, în vol. Slujba Cuviosului Părintelui nostru Dimitrie..., Bucureşti, 1801, p. 20 v. -21 v; Vartolomeu Diacul, Sf. Mucenic Ioan Românul, în «Biserica Ortodoxă Română», LXXII (1954), nr. 5, p. 532-539; Pr. Conf. Al. 1. Ciurea, Trei sute de ani de la moartea de mucenic a Sf. Ioan Valahul, ibid., LXXX (1962), nr. 5-6, p. 439-514, N. Russel, Neomartyrs of the Greek Calendar, în « Sobornost», nr. 1, 1983, p. 42-43.
Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 399-405 Sfântul Mucenic Ioan Valahul
În această lună, în ziua a
douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie
arhiepiscopul Salaminei Ciprului.
Marele şi minunatul Epifanie a fost din
ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după
cum este obiceiul la oamenii săraci şi plugari, el a strălucit cu fapta bună
cea către Dumnezeu şi s-a ridicat la înălţimea cea desăvârşită a petrecerii
celei binecredincioase. Căci părinţii săi fiind evrei, au rămas în slujba şi în
umbra Legii şi n-au putut să vadă lumina harului. Iar el a alergat la credinţa
cea adevărată a lui Hristos, aflând o mică pricină. Căci tămăduindu-i un
creştin, Cleovie, rana ce pătimise, căzând de pe un asin ce încălecase, atunci
sfântul a luat îndoială în cugetul lui şi nu se îngrijea mult de slujba Legii.
Şi după aceea aflând pe un oarecare monah,
anume Luchian, îl văzu vorbind cu un sărac, care cerea milostenie, căruia i-a
dat şi acoperământul său, adică rasa, şi îndată acel Luchian a fost îmbrăcat de
sus cu veşmânt alb. Care lucru văzându-l Epifanie, a trecut la credinţa
creştinească. Şi a primit sfântul Botez de la episcop. Iar minunile ce a făcut
de atunci este cu anevoie a le povesti cineva cu amănuntul. Atât numai trebuie
să spunem: că fiind foarte tânăr de vârstă, şi primind credinţa în Hristos,
îndată s-a făcut cu cuviinţă monah, şi a întrecut pe toţi cei de vârsta sa, cu
răbdarea şi cu trudele cele pustniceşti. Şi ajungând la plinirea arhieriei,
după ce făcuse petrecere pustnicească şi mulţime de minuni şi tămăduiri la
mulţi bolnavi, în vremea cea de pe urmă după preoţie, a făcut mulţime de
scrieri şi a învăţat pe toţi învăţătura drept-măritoare, pentru care a avut
multe de suferit din partea ereticilor.
Deci trăind ani o sută cincisprezece ani
şi trei luni, precum însuşi el a răspuns către Arcadie împăratul ce-l
întrebase, şi-a dat sufletul către Domnul. Însă nu în scaunul său, ci
întorcându-se de la Constantinopol la Cipru, eparhia sa, după cum a scris
marele Ioan Gură de Aur către dânsul, că
adică nu va ajunge la scaunul său, fiindcă din prostimea inimii, şi sfântul
acesta se unise cu aceia ce au izgonit pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur; deci
a răspuns şi dumnezeiescul Epifanie marelui Hrisostom cum că nici el nu va
ajunge să meargă la locul unde îl vor izgoni. Pentru aceasta s-au şi împlinit
proorociile amândurora.
Si-a dat sufletul in mâinile lui Dumnezeu
pe corabie, in ziua de 12 mai 403, dupa ce a lasat cu limba de moarte
ucenicilor sai sa pastreze credinta dreapta si sa nu se lase atrasi de bogatie
si de bârfa. La sosirea corabiei la Salamina popor mult, cu lumânari în mâini
îsi astepta pastorul, si l-au însotit cu lacrimi pâna la catedrala sa, unde o
mare parte a populatiei Ciprului a venit sa-l venereze timp de 7 zile.
Cultul sfântului Epifanie s-a raspândit cu
repeziciune, iar mormântul sau a ramas pâna azi unul din locurile de pelerinaj
cele mai importante din insula Ciprului, al carei patron este, împreuna cu
safântul apostol Barnaba.
Tot în această zi,
pomenirea celui dintre sfinţi, părintele nostru Gherman, patriarhul
Constantinopolei.
Acest părinte al nostru Gherman a fost
fiul lui Iustinian Patriciul, care era bărbat luminat şi vestit în zilele
împăratului Heraclie, ocârmuind multe domnii sub stăpânirea lui Iustinian
Patriciul, fiind lăudat de sfatul împărătesc pentru faptele lui cu desăvârşire
bune şi pentru dreapta credinţă, a fost zavistuit de nepotul lui Heraclie,
adică de Constantin Pogonatul şi omorât, iar feciorul lui, sfântul Gherman,
fiind foarte mic, a fost castrat şi rânduit în clerul bisericii celei mari din
Constantinopol.
Acesta socotind ceea ce i s-a întâmplat ca
o aflare folositoare, s-a dat la citirea dumne-zeieştilor Scripturi. Şi
suindu-se şi sporind spre multă cunoştinţă cu ascuţimea firii sale, şi cu cele
de-a pururea osteneli şi îndreptându-şi bine viaţa sa, a fost hirotonit episcop
bisericii Cizicului, neluând însă fieştecum treptele, ci cu orânduială. După
aceea, trebuind bisericilor ocârmuire înţeleaptă, a fost trecut din Cizic la
scaunul cel mare al Constantinopolului, unde bine purtând cârma şi îndreptând
poporul lui Dumnezeu cu multe învăţături şi tâlcuind cele mai adânci şi cu
anevoie de priceput părţi ale Scripturii, şi luminând bisericile credincioşilor
cu prăznuitoare cuvinte şi laude, şi îmblânzind şi îndulcind greutatea şi
asprimea privegherilor cu versuri şi cu cântări.
Iar Leon Isaurul, ţinând împărăţia
creştinilor tirăneşte, a început întâi a huli asupra lui Dumnezeu, şi s-a
apucat a ocărî sfintele icoane, şi nici nu asculta cele mai bune dovediri ce se
făceau din Sfintele Scripturi, cum că trebuie a se da cinste şi închinăciune
sfintelor icoane, ci încă a ars şi cărţile care erau scrise spre ajutorul
sfintelor icoane. Din aceasta cunoscând sfântul că învăţa pe un surd şi fără de
ruşine şi ne-priceput, punându-şi omoforul pe sfânta masă, a ieşit din
Patriarhie, şi mergând la părinteasca sa casă ce se zicea a lui Platanie, acolo
sta în linişte. Şi în bune bătrâneţi viaţa şi-a sfârşit, trecând peste nouăzeci
de ani, iar sfintele lui moaşte nu numai când erau aduse la îngropare au
vindecat pe mulţi de feluri de boli, ci şi după îngropare izvorăsc totdeauna
vindecări celor ce cu credinţă se apropie de ele. Deci le-au îngropat în sfânta
mânăstire a locului. Şi se face praznicul lui în sfânta biserică cea mare.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe
noi. Amin.
ARTE
12 Mai
INVITAȚIE LA OPERĂ 12 Mai; PE O ARIPĂ DE CÂNT 12 Mai
Le Cid de Jules Massenet
Massenet - Werther .
Jules Massenet: Marie-Magdeleine:
Massenet: La Vierge. Montserrat Caballé. (Full) 1998:
Jules Massenet: Cléopâtre. (Montserrat Caballé 2002) Full opera:
MANON - JULES MASSENET cu Angela Gheorghiu
Daniel Francois Esprit Auber
Daniel Francois Esprit Auber /// Manon Lescaut:
Daniel Francois Asprit Auber /// La Muette De Portici:
Daniel-François-Esprit Auber - Gustave III, ou Le bal masqué:
Daniel Francois Esprit Auber /// Fra Diavolo
Pavlos Carrer - Frossini
(complete opera)
Pavlos Carrer - Frossini (complete opera):
MUZICĂ
12 Mai; PE O ARIPĂ DE CÂNT 12 Mai
Rolling
Stones
Rolling Stones - Exile On Main Street: The Rolling Stones
- Exile On Main St. (Full Deluxe Album) HD: https://youtu.be/Q4dG9F-2eXI.
Giovani Battista Viotti
Pavlos Carrer, compozitor grec
Pavlos Carrer - Gero-Demos:
Burt Bacharach, compozitor şi pianist american
ANGELA SIMILEA - The Best Romanian Music Collection - Jolt Kerestely:
Ian Dury, vocalist şi compozitor
britanic (Kilburn & The High Roads, Blockheads)
Ian Dury and the
Blockheads -
Billy Swan, vocalist, clăpar,
chitarist, compozitor şi producător american (Mert Miley & Thr Rhythm
Section, Black Tie)
Billy Swan:
James Purify, cântăreţ american
(James & Bobby Purify)
James & Bobby Purify:
Robert MacVitte, baterist americam
(Sugarloaf)
Sugarloaf -
Ian McLagan, pianist britanic
(Small Faces, Faces)
Steve Winwood, vocalist, clăpar,
compozitor şi producător britanic (Spencer Davis Group, Traffic, Blind Faith)
Billy Squier, vocalist, chitarist
şi compozitor american (Sidewinders and Piper)
Billy Squier
Shannon (Brenda Shannon Greene),
cântăreaţă americană
SHANNON
Eric
Singer, toboșar american
Kiss Eric Singer
Terry McKee, baterist britanic
(Rosetta Stone)
Rosetta Stone:
Billy Duffy, chitarist şi
compozitor britanic (Death Cult, Cult)
The Cult:
Malin
Akerman, actriță, cântăreață
și fotomodel canadian de origine suedeză
Daniel Auber - The Crown Diamonds – Overture:
ÎNREGISTRĂRI NOI:
POEZIE 12 Mai
Francesco Manfredini Concerti Grossi for two violins and basso continuo, Op. 3 | Classical Music HD
Top 20 Saxophone Love Songs Instrumental | Romantic Love Songs Saxophone Music
MUSICA DEL RECUERDO - MELODIAS MARAVILLOSASL. Selección de Cecil González
TEATRU/FILM 12 Mai
Anghel
Mora, regizor și scenarist român
Anghel Mora (pe numele său
adevărat Mihai Diaconescu, n. 12 mai 1949, Turnu Severin, d. 18 noiembrie 2000, Bucuresti) a fost un regizor de film, scenarist, actor, poet (membru al Uniunii Scriitorilor din România), directorul
agenției de publicitate Lettera și cântăreț folk român.
A fost căsătorit cu
fiica lui Mircea Malița. A cântat o perioadă
de vreme la Cenaclul
Flacăra. A fost o victimă a mineriadei din 1990
Regizor
Scenarist
·
Rezerva la start (1987)
·
Flori de gheață (1988)
·
Kilmetrul 36 (1989)
Actor
Cărți
Cea mai frumoasa dimineata - Lia Crisan 1983
Decameronul - Giovani Bocacio 1993
Miss Ba - Besier Rudolf
Oameni si soareci - John Steinbeck
Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura
GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 12 Mai
Experimentul - Puiu Calinescu
Puiu Călinescu - Doi îndrăgostiți
Când beau, beau - Doru Octavian Dumitru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu