MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU DUMINICĂ 26 MAI 2019

ISTORIE PE ZILE 26 Mai

Evenimente

• 17: Germanicus se intoarce la Roma si celebreaza Triumful pentru victoria asupra triburilor germanice.
  
  

  Decimus Claudius Nero Germanicus – general roman – foto preluat de pe cersipamantromanesc.com
  Decimus Claudius Nero Germanicus,cunoscut sub numele de Germanicus (n.24 mai 15 i.HR – d. 19 octombrie 19), a fost un general roman, fiul lui Nero Claudius Drusus și al Antoniei Minor. In anul 4 a fost adoptat de imparatul Tiberius. Triumful (triumphus in latina), era o ceremonie romana in cursul careia un conducator de osti invingator defila in fruntea trupelor sale, primind ovatiile multimii.
• 451: Are loc Bătălia de la Avarayr între rebeli armeni creștini conduși de Vardan Mamikonian și Imperiul Sasanid. Imperiul învinge militarii armeni, dar le garantează libertatea de a practica în mod deschis creștinismul.
  
  

  “Bătălia de la Avarayr” miniatură de Karapet Berkretsi – foto: ro.wikipedia.org
  Bătălia de la Avarayr, cunoscută și ca Bătălia de la Vartanantz, s-a desfășurat la 26 mai 451 D.Hr. pe Câmpia Avarayr din provincia armeană Vaspurakan, între o armată armeană creștină condusă de Vardan Mamikonian și o armată persană sasanidă,
  
  

  Imperiul Sasanid la apogeu, în 610 – foto: ro.wikipedia.org
  Imperiul Sasanid sau Imperiul Persan Sasanid a fost ultimul imperiu persan preislamic condus de dinastia sasanidă între 224 și 651. În anul 651, statul sasanizilor a fost cucerit de arabi. Imperiul Sasanid, succedând Imperiul part, a fost o putere în Asia Centrală și Orientul Apropriat, amenințând granița romano-bizantină timp de aproximativ 400 de ani. Imperiul Sasanid a fondat de Ardashir I, după înfrângerea ultimului rege part Artabanus al V-lea. La întinderea maximă în secolul al VII-lea, Sasanizii controlau teritorii actualelor state Turkmenistan, Uzbekistan, Afghanistan, Yemen, Oman, Israel, Liban, Siria, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Turcia, Georgia, Armenia, Azerbaijan, și părți din Kazakhstan, Pakistan, India, Rusia, Arabia Saudită, Egipt, Libia, Kîrgâzstan și Tajikistan. Conform legendei, vexiloidul Imperiului Sasanid a fost Derafsh Kaviani. Imperiul Sasanid, în Antichitatea Târzie, este considerată o perioadă importantă pentru cultura iraniană înaintea cuceririi musulmane.
• 946: Regele Edmund I al Angliei este ucis de un hoț în timp ce participa la massa Sfântului Augustin.
• 1135: Alfonso VII de Leon și Castilia este încoronat în Catedrala din León ca „Imperator totius Hispaniae” („Împăratul intregii Spanii”).
  
  

  Alfonso al VII-lea (1 martie 1105 – 21 august 1157), născut cu numele de Alfonso Raimúndez , a devenit regele Galiciei în 1111 și regele Leonului și al Castiliei în 1126 – foto preluat de pe cersipamantromanesc.com
• 1293: Un cutremur lovește Kamakura, Kanagawa, Japonia, omorând în jur de 23.000 de oameni.^[1]
• 1488: Se construieste biserica „Sf. Gheorghe” de la Voroneţ, ctitorie a Domnului Ştefan cel Mare si Sfant.
  
  

  Manastirea Voronet – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
  Mănăstirea Voroneț, supranumită „Capela Sixtină a Estului”, este un complex monahal medieval construit în satul Voroneț, astăzi cartier al orașului Gura Humorului. Mănăstirea se află la 36 km de municipiul Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme. De mici proporții, cu plan trilobat, având turla cu boltă moldovenească pe naos, biserica face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din nordul Moldovei care-și păstrează în mare măsură forma inițială. În anul 1547 mitropolitul Grigore Roșca, văr al lui Petru Rareș a inițiat adăugarea unui pridvor închis, pentru care adoptă o soluție unică, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat: peretele de vest al pridvorului este un perete plin fără nici o deschidere, precum și pictarea zidurilor exterioare, din temelie până în streașină, lucrări ce au dat construcției o mare stralucire. Mănăstirea Voroneț a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004, având codul de clasificare SV-II-a-A-05675. De asemenea, lăcașul de cult este inclus în patrimoniul mondial UNESCO.Din punct de vedere geografic, mănăstirea este situată la sud de orașul Gura Humorului din județul Suceava, pe valea râului Voroneț.
  
  
• 1679: A început construirea ansamblului arhitectural Mânăstirea Cotroceni, ctitorie a lui Şerban Cantacuzino, domn al Munteniei (1678–1688); biserica mânăstirii a fost demolată în 1984, reconstrucţia ei începând în 2003.
  
  

  Biserica Manastirii Cotroceni – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
  Istoria Cotroceniului începe acum patru secole și mai bine pe când era înconjurată de vestiții codri ai Vlăsiei. În vârful dealului Cotroceni se afla un schit numit de călugări denumit Cotrocenii cei de sus, pentru a face deosebire de Cotrocenii de jos, denumire care se referă la satul de cărămidari care se afla la baza dealului.Satul si moșia sunt atestate documentar pentru prima oară într-un hrisov domnesc din 27 noiembrie 1614 sub forma Cotroceni. Ele au existat cu siguranță și înainte de 1600, deoarece primii proprietari pe care-i menționează documentele – Stoica, Preda și Istfan – susțin că înainte de a fi devenit proprietatea domnească a lui Mihai Viteazul ei au stăpânit Cotrocenii”.
• 1770: Se incheie cu un dezastru Revolta Orlov, o încercare revolta a grecilor împotriva Imperiului Otoman, care a avut loc înainte de Războiul de Independență al Greciei.
  
  

  Acțiunilor flotei ruse în 1770 – foto – ro.wikipedia.org
  Rascoala a fost pregătită și sprijinită activ de Imperiul Rus, fiind coordonată cu expediția maritimă condusă de Alexei Grigorievici Orlov, comandantul flotei imperiale ruse în timpul Războiului Ruso-Turc din 1768-1774. O escadră rusa comandata de amiralul Andrei Spiridov (3 nave de linie și 2 fregate, 2.500 de oameni) a ajuns pe 17 februarie 1770 în dreptul coastei Moreei. O zi mai târziu, corăbiile ruse au aruncat ancora în portul Vitula, unde au așteptat sosirea sosirea lui Alexei Orlov, aflat la bordul fregatei cu 36 de tunuri „Sfântul Nicolae”. Pe 20 februarie, Fiodor Orlov a sfințit steagul elen într-o mănăstire locală. Tot aici, voluntarii greci au jurat credință Rusiei. Acești voluntari au fost împărțiți în două „legiuni spartane” (estică și vestică), care au intrat imediat în luptă. Rasculatii au obtinut initial o serie de victorii impotriva turcilor, obligandu-l pe sultanul Mustafa al III-lea sa ordone ca cea mai mare parte a rezervelor din regiunea Dunării să fie deplasată spre Grecia. Forțele albaneze au preluat inițiativa în Peloponez , au înfrânt insurgenții din Messalongi și Patras și au ucis numeroși civili din regiune O parte dintre rebelii care au scăpat din luptele cu turcii au încercat să ajungă într-un port de unde s-au refugiat pe corăbiile escadrei ruse, reusind astfel sa se salveze impreuna cu drapelul de luptă al grupării lui Psaro.
  Principala cauză a eșecului expediției a fost subestimiarea de către liderii ruși a forței turcilor si supraestimarea puterii insurgenților gerci. Insurgenții, în ciuda efectivelor numeroase pe care le-au mobilizat, au fost prost înarmați și organizați. Armata rusă nu a reușit să organizeze aprovizionarea insurgenților greci cu arme, muniție și nu a putut să asigure pregătirea lor militară. Înfrângerea revoltei a avut consecințe dramatice asupra populației Peloponezului. Această provincie bogată a Greciei a fost devastată de război, iar numeroși locuitori au căzut victime ale violențelor și terorii. Multe localități au fost distruse sau jefuite. A avut loc o amplă migrare a populației spre zonele muntoase, spre insulele Mării Egee sau chiar în Asia Mică. Istoricul Georgios Sakellarios apreciază că aproximativ 40.000 de locuitori ai regiunii au fost uciși, au părăsit țara sau au fost vânduți ca sclavi, adică aproximativ 15% din populația Moreei. Războiul ruso-turc din 1768 – 1774 s-a încheiat cu semnarea tratatului de pace de la Kuciuk-Kainargi de pe 10 iulie 1774. Acest tratat i-a dat Rusiei dreptul să intervină în afacerile interne a Imperiului Otoman, in probleme care priveau populatia de religie crestina.
• 1805: Napoleon Bonaparte este incoronat cu Coroana de Fier a Lombardiei la Domul din Milano, devenind rege al Italiei.
  
  

  “Încoronarea lui Napoleon” este o pânză pictată de Jacques-Louis David în perioada 1805-1807. Tabloul se găsește la Muzeul Louvre, Paris – foto: ro.wikipedia.org
  Coroana de Fier a Lombardiei ( Corona Ferrea ), este una dintre cele mai vechi însemnele regale din Europa si unul din simbolurile cele mai vechi ale Regatului lombarzilor şi mai târziu al regatului medieval din Peninsula Italica.
• 1877: La Bucureşti, apare ziarul “Socialistul”, prima gazetă socialistă din România. Ziarul a fost editat de Cercul socialist creat de Nicolae Codreanu. Dupa apariţia a trei numere, în urma unui avertisment al autorităţilor, ziarul şi-a schimbat numele în “Cuvîntul”, suprimat de asemenea după un scurt timp de guvern.
• 1885: În grădina publică din orasul Chişinău, este inaugurat bustul lui Aleksandr Sergheevici Puşkin, poet rus, exilat un timp în gubernia Basarabia.
  
  

  bustul lui Aleksandr Sergheevici Puşkin, poet rus – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
• 1896: Nicolae al II-lea este incoronat ţar al Rusiei.
  
  

  Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei (1868 – 1918) – foto: ro.wikipedia.org
  Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov (n. 6 mai 1868 (S.N. 18 mai) – d. 17 iulie 1918) a fost ultimul împărat al Rusiei. A domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul revoluției din februarie. A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către bolșevici la ordinul lui Lenin. Pe 4 august 2000, tarul Nicolae și membrii apropiați ai familiei lui au fost canonizați drept sfinți de sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse, nefiind numiți „mucenici, ”atâta vreme cât moartea lor nu a fost un rezultat imediat legat de credința lor creștină, dar în schimb ei au fost canonizați drept “cuviosi”(supuși pătimirii)”.
• 1896: A fost publicat pentru prima oară indicele bursier Dow Jones Industrial Average. Dow Jones Industrial Average este unul dintre cei mai cunoscuți indici bursieri din lume. Indicele, calculat pentru prima oară pe 26 mai 1896, urmărește evoluția celor mai importante 30 de blue chip-uri (companii stabile, de dimensiuni mari, și profitabile) din Statele Unite. Indicele a fost creat de Charles Dow, co-fondator al Dow Jones & Company și editor al revistei The Wall Street Journal.
• 1918: Se constituie Republica Democrata Georgia, fost teritoriu ocupat de Imperiul Rus.
  
  

  Localizarea Republicii Democrate Georgia – foto – ro.wikipedia.org
  
  
  
  

  epublica Democrata Georgia, Şedinţa Consiliului Naţional din 26 mai 1918 – foto – ro.wikipedia.org
  
  
  
  

  Republica Democrata Georgia – Drapel – foto – ro.wikipedia.org
• 1920: Constantin Brâncuşi a participat, la Paris, la „Festivalul Dada”, împreună cu André Gide, Paul Valéry, F. Léger etc., fiind unul dintre semnatarii manifestului intitulat „Contre Cubisme, contre Dadaisme”.
  
  

  Constantin Brâncuși  - foto: ro.wikipedia.org
• 1940: Are loc Bătălia de la Dunkerque din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
  
  

  Punga de la Dunkerque, 21 mai 1940 – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
  Batălia de la Dunkerque este numele sub care sunt cunoscute apărarea şi evacuarea forţelor Aliaţilor care fuseseră separate de principalele trupe ale defensivei franceze de înaintarea rapidă a celor germane. După cele zece luni ale războiului ciudat, Bătălia Franţei a început în dimineaţa de 10 mai 1940. În est, Grupul de Armate B germană a invadat şi a ocupat Olanda. După aceasta, a înaintat spre vest prin Belgia. Pe 14 mai, Grupul de Armate B a năvălit prin regiunea Ardenilor şi a înaintat rapid spre vest spre Sedan, după care şi-a schimbat direcţia de atac spre Canalul Mânecii. Această mişcare a fost numită de mareşalul Erich von Manstein „tăietura de seceră”. Cele câteva contraatacuri aliate nu au reuşit să oprească înaintarea avangardei germane, care a atins coasta Atlanticului pe 20 mai, separând Corpul Expediţionar Britanic de restul trupelor aliate lângă Armentières, iar Armata I franceză şi armata belgiană ceva mai la nord. După ce au reuşit să atingă coasta Canalului Mânecii, germanii şi-au schimbat direcţia de atac spre nord pentru a cuceri porturile din zonă şi pentru a prinde în capcană forţele britanice şi franceze mai înainte ca acestea să poată fi evacuate în Anglia. Pe 24 mai, Hilter a vizitat cartierul general al lui Gerd von Rundstedt de la Charleville. Von Rundstedt a sugerat ca infanteria să atace forţele britanice la Arras, iar blindatele comandate de Kleist să se plaseze pe un front la sud şi vest de Dunkerque, de unde să distrugă forţele aliate care se retrăgeau din faţa Grupului de Armate B. O asemenea manevră ar fi permis germanilor să-şi consolideze poziţiile şi se pregătească pentru o înaintare spre sud, împotriva restului forţelor franceze. În plus, terenul din jurul Dunkerque-ului era considerat nepotrivit pentru atacul tacurilor, aşa că distrugerea forţelor aliate trebuia făcută de Luftwaffe şi de infanteria Grupului de Armate B.
  
  

  Soldaţi britanici facuti prizonieri la Dunkerque – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
  Pe 25 mai 1940, comandantul Grupului expediţionar britanic, generalul Gort, a decis să înceapă evacuarea forţelor din subordinea sa. Începând cu 25 mai până pe 28 mai, britanicii s-au retras cam 50 de kilometri spre nord-vest într-o pungă de rezistenţă de-a lungul frontierei franco-belgiene, care se întindea de la Dunkerque până la Poperinge. Belgienii s-au predat pe 28 mai, pentru ca a doua zi să capituleze elementele Armatei I franceze care se aflau în afara pungii de la Dunkerque.Începând cu ziua de 27 mai a început evacuarea de la Dunkerque. Blindatele germane au primit în aceiaşi zi ordinul să reia atacul, dar defensiva bine organizată le-a oprit înaintarea pentru început, pentru ca mai apoi să oblige trupele aliate să se retragă până pe 31 mai într-o fâşie îngustă pe coasta Canalului, lată doar de 5 km, care se întindea de la De Panne prin Bray-Dunes.
  Din punga de Dunkerque au fost evacuate trupe aparţinând la cinci naţiuni: britanici, francezi, belgieni, olandezi şi polonezi.Evacuarea cu succes a celor 338.000 soldaţi aliaţi de la Dunkerque a încheiat prima fază a Bătăliei Franţei. A asigurat creşterea moralului britanic, dar a lăsat armata franceză singură în faţa asalutului german. Divizia a 51-a britanică a fost lăsată în ariergardă să acopere retragerea. Mulţi dintre ei au căzut în luptă sau au căzut prizonieri. Trupele germane au intrat în Paris pe 14 iunie şi Franţa a capitulat pe 22 iunie. La Dunkirk (Dunkerque), a fost ridicat un monument din marmură după război. Textul se traduce prin: „Pentru glorioasa memorie a piloţilor, marinarilor şi soldaţilor armatelor franceză şi aliate care s-au sacrificat în bătălia de la Dunkerque mai iunie 1940”.
• 1941: Distrugătorul polonez Piorun intra in lupta cu cuirasatul german Bismarck, mândria flotei germane, si îi semnalizează poziţia către flota engleză, care va reuşi să-l distrugă.
  
  

  Cuirasatul german Bismarck – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
  Construcţia cuirasatului Bismarck a fost parte dintr-un plan mai amplu prezentat după mijlocul anilor ’30 cancelarului Adolf Hitler de către amiralul Erich Raeder, conducătorul flotei germane (temuta Kriegsmarine). Potrivit “Planului Z” întocmit de specialiştii lui Raeder, până în 1947 flota germană trebuia să o egaleze pe cea britanică – cea mai puternică flotă a epocii. După aproape trei ani de muncă asiduă, în condiţii de maxim secret, cuirasatul Bismarck a fost lansat la apă în februarie 1939; începutul războiului în Europa, planificat de către Hitler pentru începutul toamnei aceluiaşi an, avea nevoie de această veritabilă fortăreaţă plutitoare, aparent invulnerabilă. Căpitanul vasului, Ernst Lindemann, era unul dintre cei mai capabili ofiţeri ai marinei germane, celebru pentru calmul, priceperea şi talentul de a stabili cu echipajul relaţii de stimă reciprocă.
  Cuirasatul avea un deplasament de 50 153 de tone, iar armamentul pe care-l purta era redutabil: 8 tunuri de 38 cm., 12 tunuri de 15 cm, şi câte 16 mitraliere antiaeriene de 105 si 37 mm.Armura de protecţie a vasului, din oţel special, era groasă de 320 mm.; aceasta îl făcea aproape de neatins într-un atac cu torpile din partea unor nave de război, singura preocupare reală pentru germani fiind un atac masiv cu bombe lansate de avioane inamice. În ciuda proporţiilor sale, vasul era capabil de o viteză maximă impresionantă: aproape 30 de noduri pe oră. Cu excepţia cuirasatului Tirpitz (vas german de război, adevărat “frate geamăn” al cuirasatuluiBismarck), această minune a tehnicii de război nu mai avea egal în nici una dintre flotele ţărilor ce aveau să intre în conflict.(geopolitikon.wordpress.com).
• 1944: În România se realizează o înţelegere de colaborare politică în lupta antihitleristă între Partidul Comunist Român şi gruparea liberală condusă de Gheorghe Tătărăscu.
• 1961: A fost înfiinţată fundaţia Amnesty International.
  
  

  Amnesty International
• 1966: Guyana Britanică își câștigă independența și devine Guyana.
• 1967: The Beatles lansează albumul Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band.^[2]
• 1969: Programul Apollo: Apollo 10 se întoarce pe Pământ, după un test de succes de opt zile a tuturor componentele necesare pentru viitoarea primă aselenizare cu echipaj uman.
• 1977: Americanul George Willig, a escaladat una dintre clădirile World Trade Center din New York, în trei ore şi jumătate, fiind „premiat” de poliţie cu o amendă de un dolar şi 10 cenţi.
•  1986: Comunitatea Europeană adoptă steagul european.
  Steagul european e format dintr-un cerc de douăsprezece stele aurii pe un fundal albastru. Deși steagul este asociat de obicei cu Uniunea Europeană, a fost folosit inițial de Consiliul Europei, pentru a reprezenta acest continent ca un întreg. Steagul a fost adoptat inițial de Consiliul Europei la 8 decembrie 1955, proiectul câștigător aparținându-i lui Arsène Heitz. De la început, Consiliul Europei a dorit ca acest steag să fie folosit de alte organizații regionale care doreau integrarea europeană. Comunitatea Europeană l-a adoptat la 26 mai 1986. Uniunea Europeană, care a fost înfințată prin Tratatul de la Maastricht în 1992 pentru a înlocui Comunitatea Europeană și a-i prelua atribuțiile, a adoptat de asemenea acest steag. De atunci, utilizarea lui a stat sub controlul atât al Consiliului Europei, cât și al Uniunii Europene.
  Steagul apare pe aversul tuturor bancnotelor euro, iar stelele pe monedele euro, precum și pe permisele de conducere și plăcuțele de înmatriculare eliberate în țările membre ale UE. Numărul de stele de pe steag este fix (12), și nu are legătură cu numărul de state membre ale Uniunii. În 1953, Consiliul Europei avea 15 membri. S-a propus ca steagul să aibă câte o stea pentru fiecare membru, și să nu se schimbe la aderarea unor noi membri. Germania de Vest a obiectat la această măsură, deoarece unul dintre membri era regiunea disputată Saarland, iar o stea proprie ar implica suveranitatea acestei regiuni. Franța a obiectat la un proiect cu paisprezece stele, deoarece acest lucru ar fi implicat integrarea Saarlandului în Germania. În cele din urmă, a fost adoptat numărul 12, ca simbol al perfecțiunii, fără conotații politice.
• 2007: Filmul romanesc “California Dreamin’ (nesfârşit)” al regretatului regizor Cristian Nemescu, a câştigat marele premiu al secţiunii „Un Certain Regard”, la cea de-a 60-a ediţie a Festivalului de la Cannes.

Nașteri

Papa Clement al VII-lea

• 1478: Papa Clement al VII-lea (d. 1534)
• 1566: S-a nascut sultanul otoman Mehmed al III-lea ( d. 21/22 decembrie 1603). A domnit din 1595 până la moartea sa si a rămas notoriu în istoria otomană pentru că a avut nouăsprezece frați și pe jumătate dintre ei i-a executat, pentru a-și asigura domnia.
  
  

  Sultan Mehmet III of the Ottoman Empire – foto – en.wikipedia.org
• 1602: Philippe de Champaigne, pictor francez (d. 1674)
• 1650: John Churchill, Duce de Marlborough (d. 1722)
• 1667: Abraham de Moivre, matematician francez (d. 1754)
• 1796: Aloys al II-lea, Prinț de Liechtenstein, născut Aloys Maria Joseph Johann Baptista Joachim Philipp Nerius (25 mai/26 mai 1796 – 12 noiembrie 1858), a fost Prinț suveran de Liechtenstein între 1836 și 1858. A fost fiul lui Johann I Joseph, Prinț de Liechtenstein (1802–1887) și a soției acestuia, Josepha de Fürstenberg-Weitra. A fost nepot al lui Aloys I și tatăl lui Johann al II-lea, Prinț de Liechtenstein și al lui Franz I, Prinț de Liechtenstein. Alois a contribuit activ la dezvoltarea economică și politică a Liechtenstein.

  Aloys al II-lea

• 1799: S-a născut scriitorul rus Aleksandr Puşkin (6 iunie s.n/26 mai s.v): “Povestirile răposatului Belkin”, “Evgheni Oneghin”, “Istoria lui Pugaciov”; (d. 10 februarie s.v/29 ianuarie s.n 1837) .
  
  

  Aleksandr Puşkin, scriitorul rus – foto preluat de pe cersipamantromanesc.com
  Este considerat unul dintre cei mai mari poeti rusi și unul dintre fondatorii literaturii ruse moderne, care a influențat intr-o foarte mare masura scriitorii ruși care i-au urmat.
• 1822: Prințesa Augusta Reuss de Köstritz (Auguste Reuss; 26 mai 1822 – 3 martie 1862) a fost prima soție a lui Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg.Prințesa Augusta, al treilea copil și a doua fiică a Prințului Heinrich LXIII Reuss-Köstritz și a primei lui, contesa Eleonore de Stolberg-Wernigerode, s-a născut la Klipphausen, Regatul Saxoniei.^[1]
  Familia ei aparținea liniei junior a Casei de Reuss.La 3 noiembrie 1849 la Ludwigslust, Augusta s-a căsătorit cu Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg, fiu al lui Paul Friedrich, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin.^[1] Împreună au avut șase copii.^[2]
  • Frederic Francisc III (1851–1897) tatăl Alexandrinei, regină a Danemarcei și a Cecilei, ultima Prințesă Moștenitoare a Prusiei.
  • Paul Frederic (1852–1923) căsătorit cu Prințesa Marie de Windisch-Graetz
  • Maria (1854–1920) căsătorită cu Marele Duce Vladimir Alexandrovici al Rusiei. Fiul lor, Kiril a devenit pretendent la tronul Rusiei după asasinarea vărului său Nicolae al II-lea al Rusiei.
  • Nikolaus (1855–1856)
  • Johann Albert (1857–1920) regent al Ducatului de Brunswick
  • Alexandru (1859-1859) Decesul timpuriu al Augustei a ridicat câteva întrebări la curte. S-a spus că Augusta a murit de "probleme bronhiale asociate cu boli de inimă".^[3] Un biograf a afirmat că a murit de un tip de febră.^[4]
    Augusta a fost înmormântată în grădina Castelului Schwerin.
    Prințesa Augusta în 1856, pictură de Friedrich Kaulbach
• 1826: Richard Christopher Carrington (n. 26 mai 1826 – d. 27 noiembrie 1875) a fost un astronom amator englez ale cărui observații astronomice din 1859 au arătat în primul rând existența exploziilor solare, precum și influența lor electrică asupra Pământului și asupra aurorelor sale; și ale căror evidențe 1863 de observații petelor solare a demonstrat rotația diferențiată a Soarelui.
• 1826: Marea Ducesă Elisabeta Mihailovna a Rusiei (26 mai 1826 – 28 ianuarie1845) a fost al doilea copil al Marelui Duce Mihail Pavlovici al Rusiei și a soției sale, Charlotte de Württemberg care și-a luat numele de Elena Pavlovna după convertirea la ortodoxism. Prin tatăl ei a fost nepoata Țarului Pavel I al Rusiei și nepoata de frate a împăraților Alexandru I al Rusiei și Nicolae I al Rusiei. 

  Marea Ducesă Elisabeta Mihailovna

  Ducesă de Nassau

• 1867: S-a nascut Mary de Teck, soţia regelui George al V-lea al Regatului Unit; (d. 1953).
  
  

  Mary de Teck, soţia regelui George al V-lea al Regatului Unit – foto – en.wikipedia.org
• 1867: Robert Tait McKenzie (uneori scris Mackenzie) (n. 26 mai 1867, Mississippi Mills, Lanark County, Ontario, Canada – d. 28 aprilie 1938) a fost un sculptor, creator de medalii canadian, medic, militar, atlet și promotor al cercetășiei.Născut în Mississippi Mills, Lanark County, Ontario, Canada, el a locuit în mai multe orașe, printre care Montreal și Philadelphia, înainte de a se stabili, în final, cu reședința la Mill of Kintail în Almonte, Lanark County, Ontario, Canada.
  În anii 1930, Robert Tait McKenzie a desenat Medalia Fields, care este echivalentă, în domeniul matematicii, a Premiului Nobel.
  Robert Tait McKenzie, prin anii 1910 - 1915
• 1877: Isadora Duncan (n. 26 mai 1877 sau 27 mai 1878, San Francisco - d. 14 septembrie 1927, Nisa) a fost o dansatoare americană, creatoare a unui stil expresiv în arta dansului, inspirat din dansul antic grecesc, care a influențat coreografia modernă a secolului al XX-lea.
  S-a născut la San Francisco într-o ambianță familiară modestă, cu numele ei adevărat de Angela Isadora Duncan. În timpul adolescenței, s-a deplasat împreună cu unii din membrii familiei la Chicago sau New York, apărând ca balerină în diverse spectacole, fără vreun succes deosebit. Cariera sa profesională începe în 1896 cu ajutorul producătorului de film Augustin Daly, care o convinge să înceapă un turneu în Europa. Ajunsă la Londra, în fața unui public cultivat și înstărit, obține un succes enorm, ceea ce i-a permis să-și continue turneul pe scenele teatrelor din Viena, Budapesta și Berlin. În 1904 deschide o școală de dans la Grünwald în Germania, propagând astfel noul său stil de dans, în care interpreta coreografic muzică de Beethoven sau alți compozitori clasici. Urmară alte două școli la Paris (1914) și Moscova (1921). Un turneu în Statele Unite ale Americii în anul 1908 este mai curând un fiasco, publicul american neacceptând dansul pe o muzică ce nu fusese creată anume pentru balet.
  
  

  Isadora Duncan și Serghei Esenin
  În viața privată, alături de succesele profesionale, duce o existență dezordonată și este lovită de evenimente tragice. Doi copii, o fiică dintr-o legătură cu scenaristul Edward Gordon Craig și un fiu dintr-o aventură cu industriașul Isaac Singer, celebrul producător de mașini de cusut, mor într-un accident de circulație în 1913 la Paris.
  La sfârșitul unei perioade de depresie psihică, regăsește energia necesară pentru a se ocupa intens de elevii săi, dintre care a adoptat șase, deveniți oarecum înlocuitorii propriilor săi copii dispăruți. În 1922 se căsătorește cu poetul rus Serghei Esenin, de care se separă după un an, neputând suporta excesele alcoolice și violențele acestuia. Viața sa a luat un sfârșit tragic în 1927 la Nisa, murind strangulată de un șal lung ce-l purta în jurul gâtului, prins de roata automobilului descoperit.
  Stilul de dans al Isadorei Duncan era caracterizat de mișcări libere, curgătoare, încărcate emoțional, oglindind fascinația idealurilor antice cu privire la corpul omenesc în mijlocul elementelor naturii. În mod obișnuit apărea îmbrăcată într-o tunică scurtă cu brațele, gambele și picioarele goale, cu părul fluturând în aer, dând impresia unui dans improvizat. Stilul său coreografic a fost preluat și dezvoltat de maeștri ai baletului ca Mihail Fokin, Ted Shawn și de dansatoarea Ruth Saint Denis.
  Isadora Duncan în Amfiteatrul Dionysos din Atena
• 1895: Paul Lukas (numele la naștere Pál Lukács n. 26 mai 1895 - d. 15 august1971) a fost un actor născut într-o familie evreiască din Budapesta, Ungaria. Emigrat în Statele Unite ale Americii, a avut după aceea o carieră artistică încununată de realizări.

  Paul Lukas

• 1896: Aurel Băeșu, pictor român (d. 1928)
• 1900: Vítězslav Nezval (cehă: [ˈviːcɛslaf ˈnɛzval]; n. 26 mai 1900 – d. 6 aprilie1958) a fost unul dintre cei mai prolifici scriitori avangardiști cehi din prima jumătate a secolului al XX-lea și un co-fondator al Mișcării suprarealiste din Cehoslovacia.
  Vítězslav Nezval
• 1907: S-a nascut celebrul actor de cinema John Wayne (d. 11 iunie 1979), vedetă a nenumărate western-uri.
  
  

  Publicity portrait of John Wayne. Frank Driggs Collection – oto – en.wikipedia.org
• 1909: Sir Alexander Matthew (Matt) Busby (n. 26 mai 1909 — d. 20 ianuarie 1994) a fost un fotbalist și antrenor de fotbal scoțian, cunoscut mai ales pentru perioada petrecută la clubul Manchester United (1945–1969 și 1970–1971).
•  1914: Friedrich „Fritz” Haffer (n. 26 mai 1914, data și locul decesului necunoscute)^[1] a fost un handbalist de etnie germană care a jucat pentru echipa națională a României. Haffer a fost component al selecționatei în 11 jucători a României care s-a clasat pe locul al cincilea la Olimpiada din 1936, găzduită de Germania.^[2][3] El a jucat în toate cele trei meciuri disputate de România.^[1][2]
  Fritz a fost fratele lui Karl Haffer, membru și el al naționalei României care a participat la Olimpiada de la Berlin.
  La nivel de club, Fritz Haffer a fost component de bază al echipei Hermannstädter Turnverein^(de) (Societatea de Gimnastică Sibiu) din Sibiu.
• 1916: S-a născut scriitorul roman Vintilă Corbul (d. 30 ianuarie 2008).
  
  

  Vintilă Corbul, scriitor roman -foto – moviespictures.org
  Numele sau complet era Vintilă Dumitru Corbul Economu Popescu Intre cele mai cunoscute lucrari ale sale se numara : „Moarte și portocale la Palermo”, cu Eugen Burada; „Cenușă și orhidee la New York”, cu Eugen Burada; „Cavalcadă în iad”, – 2 volume, închinate tatălui autorului, Generalul Constantin P. Corbul și participării României la cel de-al Doilea Război Mondial; „Căderea Constantinopolelui’– 2 volume. Romanele sale au fost cele mai bine vandute carti in timpul regimului comunist.Tot impreuna cu prietenul sau de o viata, Eugen Burada, a scris scenariile pentru filmele regizate de Sergiu Nicolaescu ” Un comisar acuză”, 1973; „Revanșa”, 1978; „Nea Mărin miliardar” (inițial piesă de teatru), 1978; „Duelul”, 1981. Un clasament realizat de Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România arată că „Nea Mărin Miliardar” este cel mai vizionat film românesc din toate timpurile. Pelicula a fost vizionată de nu mai puțin de 14,6 milioane de români și are, de departe, cea mai mare cotă de popularitate în rândul telespectatorilor ultimelor două generații.Vintila Corbul Vintilă Corbul a părăsit ilegal România în 1979, în plină glorie, împreună cu Eugen Burada, ajutați de fostul ministru de externe Ștefan Andrei și de soția acestuia, cunoscuta actriță Violeta Andrei. Multe dintre operele sale au fost editate în franceză, poloneză, rusă, arabă. Opera literară: 
• Moarte și portocale la Palermo, cu Eugen Burada
• Cenușă și orhidee la New York, cu Eugen Burada
• Cavalcadă în iad, - 2 volume, închinate tatălui autorului, Generalul Constantin P. Corbul și participării României la cel de-al Doilea Război Mondial
• Căderea Constantinopolelui - 2 volume
• Dinastia Sunderland - Beauclair - Idolii de aur - 3 volume
• Asediul Romei 1527 - 2 volume
• Dinastia Sunderland - Beauclair 2 - Păsări de Pradă - 3 volume
• Uragan asupra Europei, cu Eugen Burada
• Salvați-mă! Sunt miliardar
• Sclavii pământului
• Babel Palace
• Roxelana și Soliman, cu Eugen Burada
• Oameni în Rolls-Royce, cu Eugen Burada
• Iubirile imposibile ale lui Petronius
• Casa din Cherry Street
• Hollywood - infernul viselor
• Groaza vine de pretutindeni, cu Eugen Burada
• Sunt regele Franței! Regele Soare!
• Împărateasa fără coroană
• Calea ducesei, cu Eugen Burada
• Plângi, plângi, balalaikă, cu Eugen Burada
• Atenție! Los Angeles va sări în aer
• Mafia și miliardarii
• Extaz, moarte și rock'n roll
• Miliarde și picioare lungi
• 1917: Mariana Șora, critic literar și eseist (d. 2011)
• 1921: Leon Livovschi (grafiat și Livovski) (n. 26 mai 1921, Vărzărești, România- d. 6 iulie 2012, Montreux, Elveția) a fost un om de știință român, cu contribuții în mecanică, matematică și informatică.
  A fost profesor la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București.
  Într-o discuție cu academicianul Grigore C. Moisil, tânărul inginer Leon Livovski i-a atras atenția asupra unor articole din revista sovietică „Electricestvo", privind utilizarea logicii matematice clasice în studiul circuitelor de comutație. În felul acesta, academicianul Moisil a luat cunoștință, în jurul anilor 1950, cu cercetările sovietice (în special ale lui Șestakov și Gavrilov) privind aplicațiile logicii matematice în tehnică.^[1]
  Leon Livovschi a utilizat primul, pe plan mondial calculul implicațiilor la proiectarea circuitelor automate cu contacte și relee, în 1952.^[2]
  Leon Livovschi este și autorul unor metode de reprezentare prin grafuri a evoluției automatelor secvențiale, elaborând, în acest sens, și algoritmi de analiză și sinteză a automatelor secvențiale. Studiul automatelor discrete s-a făcut inițial prin utilizarea logicii matematice clasice
• 1926: S-a nascut cântărețul american de jazz, Miles Davis compozitor și conducător de orchestră ; (d. 1991).
  
  

  Jazz musician Miles Davis – foto – en.wikipedia.org
  
  
  * 1926:  Petre Sirin (n. 29 mai 1926, Chișinău - d. 3 aprilie 2003, Bran, județul Brașov) a fost un scriitor si regizor de filme documentare român.Petre Sirin studiază la Liceul „Matei Basarab”, apoi este admis la Institutul Francez din București. Îl are ca mentor spiritual pe Roland Barthes, de care îl va lega o mare amiciție. Între 1946 și 1951 urmează cursurile Facultății de Istorie, fiind repartizat după aceea într-o școală bucureșteană, unde lucrează ca profesor timp de trei ani. În 1952 susține examenele de admitere la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” și este admis la secția Regie de film. La absolvire este repartizat la Studioul „Al. Sahia”, unde regizează unul-două filme de scurtmetraj pe an și își dedică restul timpului lucrărilor literare de sertar. În 1979 se retrage la Bran. Până la pensionare (1986), va conduce Catedra de artă teatrală și cinematografică a Școlii Populare de Artă din Brașov. Moare pe 2 aprilie 2003, la Bran.

  Filmografie

  • Cetatea Neamțului (1958)
  • Letopisețul de piatră al Dobrogei (1962)
  • Tradiții maramureșene (1966)
  • Ultima primăvară la Ada-Kaleh (1968)
  • Nicolae Iorga (1966)
  • Arhitectura feudală românească (1969)
  • Carpații Orientali (1971)
  • Cultura dacilor (1972)
  • Caietele de front ale lui Nicolae Grigorescu (1977)
• 1933: Petre T. Frangopol (n. 26 mai 1933, Constanța) este un inginer chimistromân, membru de onoare al Academiei Române - Secția de științe chimice^[1] din anul 2012.După absolvirea cursului este repartizat în colectivul ciclotron. La Institutul de Fizică Atomică a promovat toate treptele cercetării științifice, până la cercetător științific principal I și a fost adjunct (1960-1964) apoi șeful Laboratorului de compuși organici marcați izotopic (1964-1974) la a cărui creare și dezvoltare a contribuit decisiv.
  Din cauza lipsei unor laboratoare adecvate la Măgurele, aflate în construcție, conducerea institutului îl detașează în perioada de început (1958-1964) să lucreze în cadrul Laboratorului de chimie organică al Facultății de chimie industrială a Institutului Politehnic din București, condus de profesorul Costin D. Nenițescu.
  A avut o contribuție semnificativă la proiectarea și punerea în funcțiune (1978) a Centrului de Producție Radiochimică a Institutului de Fizică Atomică.
  În perioada de început s-a ocupat cu punerea la punct a tehnologiei de realizare în țară, la reactorul nuclear VVR-S de la Măgurele pus în funcțiune în 1957, a Iodului radioactiv I-131 (radioizotopul cel mai solicitat - până astăzi - de piața medicală românească). Descrierea tehnologiei de preparare^[4][5] a fost preluată integral în presa străină de specialitate^[6].
  De asemenea, Petre Frangopol a desfășurat activitate didactică la diferite universități din țară: profesor de biofizică și chimie biofizică la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași - Departamentul de biofizică și fizică medicală al Facultății de fizică (1991-1999), la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad - Departamentul de biofizică al facultății de medicină (1997-1999), la Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca - Facultatea de chimie (1999-2002) și la Departamentul de fizică al Universității Politehnica din București (2002-2004).
  În perioada cât a lucrat la Iași a contribuit la crearea secției de Biofizică și a primei secții de Fizică Medicală într-o Universitate românească.
  A lucrat în Institutul de Fizică Atomică până în 1993. După pensionare a pus la dispoziția societății experiența acumulată, ocupând diverse posturi de consilier. În perioada 1995-1998 a fost consilier al vicepreședintelui Academiei Române iar în perioada 2002-2010 a fost consilier științific la Consiliul Național al Cercetării Științifice. De asemenea, a fost consilier la Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" și membru în Comisia prezidențială pentru analiza și elaborarea de politici în domeniul educației și cercetării.
  A fost sau este membru al mai multor societăți de renume:
  • Institutul internațional de Oceanografie - Centrul Operațional al Mării Negre (din 1999);
  • Societatea Franceză de Chimie (1969-1990);
  • Societatea Americană de Chimie (1970-1990);
  • Societatea Germană de Chimie (din 1971);
  • Societatea Română de Chimie;
  • Societatea Română de Biofizică.
  Printre domeniile în care Petre Frangopol a avut preocupări se numără: chimia organică, chimia fizică organică, radiochimia, chimia biofizică, biofizica, fizica medicală, arheometrie, oceanografie, politici ale științei și management în acest domeniu, scientometrie, istoria chimiei în România.
  În prezent este membru al Societăților de Chimie din România și Germania. 

  Petre T. Frangopol

• 1936: Hiroshi Saeki (n. 26 mai 1936, Hiroshima, Japonia – d. 2010) a fost un fotbalist japonez.
• 1939: Vasile Mihalache (n. 26 mai 1939 - d. 27 octombrie 2018^[1]) a fost un politician român, care a deținut funcția de primar al sectorului 4 în perioada iunie 2000 - iunie 2004, din partea PDSR.^[2] A fost profesor de desen la Școala Generală nr. 194 din sectorul 4.
• 1941: Oana Manolescu (n. 26 mai 1941, orașul Târgu Jiu, județul Gorj) este un fost deputat român de origine albaneză, reprezentant al acestei minorități în Parlamentul României în legislaturile din perioada 1996-2016. Oana Manolescu este absolventă a facultății de chimie de la Universitatea București din anul 1965, profesoară de chimie în perioada 1969 -1996 la liceul "Electroputere" din Craiova; necăsătorită. În cadrul activității sale parlamentare, Oana Manolescu a fost membru în următoarele grupuri parlamentare de prietenie:
  • în legislatura 1996-2000: Macedonia, Republica Austria, Albania, Regatul Suediei;
  • în legislatura 2000-2004: Regatul Suediei, Albania;
  • în legislatura 2004-2008: Regatul Țărilor de Jos (Olanda), Regatul Suediei, Albania;
  • în legislatura 2008-2012: Albania, Marele Ducat de Luxemburg, Regatul Suediei;
  • în legislatura 2012-2016: Albania, Marele Ducat de Luxemburg.
• 1941: Iosif Demian (n. 26 mai 1941, Oradea) este un regizor și operator român care trăiește în prezent în orașul Sydney (Australia).Iosif Demian s-a născut la data de 26 mai 1941 în orașul Oradea într-o familie mixtă etnic: tatăl său era român, iar mama sa era unguroaică. Filmografie: 
• Apa ca un bivol negru (1970) - operator imagine
• Așteptarea (1970) - operator imagine
• Nunta de piatră (1972) - operator imagine
• Zidul (1975) - operator imagine
• Duhul aurului - operator imagine
• Buzduganul cu trei peceti (1977) - operator imagine
• Urgia (1978) - in co-regie
• O lacrimă de fată (1980)- regizor, coautor imagine
• Baloane de curcubeu (1982)- regizor
• Bunicul și o biată cinste (1984)- regizor
• Lovind o pasăre de pradă (1984) -regizor
• Piciul (1985)-regizor
• Memoria de piatră (2010) - regizor 

  Iosif Demian

• 1941: Kenji Tochio (n. 26 mai 1941) este un fost fotbalist japonez.
• 1942: Corneliu Ioan Dida, politician român (d. 2008)
• 1950: Ion Dur (n. 26 mai 1950, Poiana, Gorj) este un filosof, critic literar și eseistromân. Activează în istoria filosofiei, istoria culturii române, estetică, critică literară și filosofică, critică media și mentalitate (post)totalitară românească.Între 1957-1965 a fost elev al Școlii Elementare din comuna Poiana, județul Gorj, iar cursurile medii le-a urmat la Liceul nr. 3 din Craiova (1968-1972), azi Elena Cuza. A efectuat serviciul militar la arma „vînători de munte”, la Cîmpulung Muscel, fiind prima promoție de militari cu termen redus (9 luni: 1973-1974). A urmat cursurile Facultății de Filosofie (1974-1978) a Universității din București, specializarea filosofie.
  Din 1978 pînă în 1989 a fost profesor de științe sociale la mai multe licee din Craiova: Liceul Industrial „7 Noiembrie”, Liceul Militar „Tudor Vladimirescu”, Liceul Industrial nr. 9.
  În ianuarie 1990 a venit la Sibiu și a lucrat cîteva luni ca redactor la Dimineața, primul ziar postdecembrist din localitate. Din 1990 și pînă în 1992 a făcut parte din Grupul de Presă și Editură „Continent” din Sibiu, unde a fost publicist-comentator la Revista Continent și directorul Editurii Continent.
  În 1999 a obținut titlul academic de doctor în filosofie la Universitatea din București.
  A fost profesor titular la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (1992 – 2015), decan (2005-2011) la Facultatea de Jurnalistică din aceeași instituție de învățămînt.
  Din 2007, este conducător științific de doctorat la Centrul Universitar de Nord din Baia Mare, Facultatea de Litere, specializarea filosofie.
  A coordonat douăzeci de ani ca redactor-șef Revista Saeculum (serie nouă), publicație fondată de Lucian Blaga (1943), iar acum e director de onoare al revistei. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1998), cu șapte premii acordate de filiala din Sibiu. A obținut premiul Mircea Florian pentru filosofie al Academiei Române.
• 1950: Alberto Di Stasio (n. 26 mai 1950, Napoli, Italia) este un actor și regizor italian.Născut într-o familie de cântăreți de operă, a studiat la Accademia d'arte drammatica Silvio d'Amico din Roma. A lucrat ca actor cu mari regizori de teatru italian, alternând spectacolele de teatru tradițional cu spectacolele de teatru experimental ale școlii romane. Ca regizor a participat la festivaluri naționale și internaționale, a pus în scenă piese ale unor autori contemporani, cum ar fi Mishima, Pinter sau Muller. A fost director artistic al Teatrului Trianon din Roma. A colaborat din 1997 la Università degli Studi Roma Tre, în cadrul departamentului de literatură comparată.
  El a jucat în serialul de televiziune Boris și în filmul făcut după el, Boris - Il film, regizat de Luca Vendruscolo, James Ciarrapico și Mattia Torre, unde a interpretat rolul Sergio Vannucc 

  Alberto Di Stasio

• 1951: Silviu Cărpinișianu (n. 26 mai 1951) este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Alba pe listele partidului FSN. În cadrul activității sale parlamentare, Silviu Cărpinișianu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Republica Italiană și Canada.
• 1951: José Ramón Calderón Ramos (n. 26 mai 1951 în Palencia, Spania) este un avocat și ex-președinte al clubului de fotbal spaniol Real Madrid.
• 1954: Liviu Nicolae Angelescu (n. 26 mai 1954, București) este un scrimerromân specializat pe spadă, campion universitar pe echipe în 1977 și în 1981.
• 1956: Lisa Anne Haapaniemi Swayze DePrisco (n. 26 mai 1956,^[1] Houston, SUA),^[2] cunoscută și sub numele de scenă Lisa Niemi, este o actriță, dansatoare, scenaristă, coregrafă, fostă soție a actorului Patrick Swayzetimp de 34 de ani între 1975 până la moartea acestuia în 2009. Actualmente este recăsătorită cu Albert DePrisco (din 2014).
  Niemi și Patrick Swayze pe covorul roșu la Academy Awards 1989
• 1956: Doru-Adrian Pănescu (n. 26 mai 1956) este un senator român, ales în 2016 pe listele PSD
• 1957: Mary Flora Bell (n. 26 mai 1957) este o femeie britanică ajunsă celebră pentru că la vârsta de 10 ani (în 1968) a omorât doi băieței în Scotswood, o suburbie a Newcastle upon Tyne.Într-o zi Mary ispitește un băiețel de 4 ani, Martin Brown, într-o casă părăsită și îl strangulează. Peste o saptămână, Mary ucide alt băiețel de 3 ani și taie cu o foarfecă pe burta lui litera „M” care vine de la Mary și litera „N” inițiala numelui complicei ei, Norma. Peste o zi, când Mary împlinește 11 ani, distruge o sală de clasă alături de Norma. Cu toate că Mary a anunțat că ea l-a ucis pe Martin nimeni nu a crezut-o.Polițiștii au văzut că Mary avea un comportament ciudat (la o înmormântare a victimei râdea și-și freca mâinile de satisfacție). Ei le-au interogat pe fete dar după mai multe minciuni de-ale lui Mary referitoare că Norma a ucis băieții, Norma le-a spus totul, cum a fost martor la prima crimă și că a distrus sala de clasă. În 1968 Mary este condamnată la închisoare pe viață, Norma trebuind să plătească o amendă pentru distrugerea clasei.Reporterii află de crimele micuței fetițe și o numesc Bloody Mary.Peste tot se scria că ea a șocat lumea la vârsta de 10 ani. A ajuns una dintre cele mai celebre criminale.
  În prezent ea are 60 de ani, este mama unei fete dar și bunică. Cazul crimelor ei a fost difuzat în cadrul serialului Deadly Women.
• 1959: Ole Bornedal (n. 26 mai 1959) este un regizor danez de film, actor și producător.Bornedal s-a născut în Nørresundby, Danemarca. El a scris și regizat filmul Nattevagten (Nightwatch, 1994), un thriller despre un student la drept care lucrează într-o morgă ca paznic pe timpul nopții și devine implicat într-o serie de ucideri a unor prostituate. El a regizat, de asemenea, o refacere în limba engleză a acestui film (Nightwatch) în 1997, cu Ewan McGregor, Nick Nolte si Patricia Arquette în rolurile principale. În 2002 a regizat I Am Dina. Printre alte filme daneze se numără The Substitute / Vikaren (2007), Just Another Love Story (2007) și Deliver Us from Evil. În 2012, el a regizat filmul în limba engleză The Possession.
  Este unul dintre producătorii filmului Mimic.
  Bornedal a regizat numeroase filme de televiziune.Este căsătorit cu actrița daneză He Helle Fagralid cu care are trei copii.
• 1960: Doug Anthony Hutchison (n. 26 mai 1960) este un actor american, cunoscut în principal pentru jucarea rolurilor de personaje antagoniste.
• 1961: Ludo Graham (născut 26 mai 1961) este producătorul și directorul unei televiziuni britanice Graham a fost căsătorit cu prezentatoarea TV Kate Humble din 1992.^[5] în 2007, s-au mutat la Monmouthshire pentru ca să trăiască la o fermă din Valea Wye.
• 1964: Leonard Albert „Lenny” Kravitz (n. 26 mai 1964) este un cântăreț, compozitor și producător american, ale cărui compoziții incorporează elemente de rock, soul, funk, raggae, hard rock, folk și balade. A câștigat premiul Grammy pentru Best Male Rock Vocal Performance patru ani la rând, din 1999 până în 2002.
  În data de 6 mai 2019, Lenny Kravitz va concerta în România 
  Lenny Kravitz
• 
  

  Lenny Kravitz – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
  
  
  * 1965: Gjekë Marinaj (n. 26 mai 1965) este un poet, scriitor, traducător și critic literar^[1] de origine albanezo-americană, și fondatorul Teoriei Protonismului.^[2] Locuind în mod curent in Statele Unite ale Americii, el a fost primul președinte a Asociației Scriitorilor Albanezo-Americani, fondată în 2001^[2][3] și a publicat multiple cărți de poezie, proză și critică literară. În 2008, lui Marinaj i-a fost acordat Premiul Pjetër Arbnori pentru literatură de către QNK, ce face parte din Ministerul Turismului, Culturii, Tineretului și Sportului al Albaniei.
  * 1966:S-a născut la Londra. Mama sa este Elena, psihoterapeut^[1], iar tatăl său, Raymond, fost bancher și reprezentant al Băncii Naționale din Anglia la Fondul Monetar Internațional în anii 60.^[1] [2][3] Familia sa are puternice legături politice. Are doi frați, Edward și Thomas. Este rudă îndepărtată cu Ian Fleming, autorul seriei James Bond. A urmat cursurile liceului South Hampstead. Dorința ei era să urmeze mai departe cursurile Cambridge, dar părinții săi nu au fost de acord pentru că le-a fost teamă ca Helena să nu renunțe la ele pentru a-și urma visul de a deveni actriță. Când avea numai cinci ani, mama sa a avut o serioasă cădere nervoasă. Abia după trei ani a reușit să își revină. După cinci ani tatăl său a suferit afecțiune cerebrală care a necesitat o intervenție chirurgicală complicată. În urma acestei operații, tatăl actriței a rămas pe jumătate paralizat, într-un scaun cu rotile.

  Helena Bonham Carter

• 1966: Helena Bonham Carter (n. 26 mai 1966) este o actriță britanică. Și-a făcut debutul în film cu pelicula A Pattern of Roses. Este cunoscută și îndrăgită pentru rolurile sale din seria Harry Potter. A fost nominalizată la Oscarpentru rolul Kate Croy din filmul The Wings of the Dove. Pentru rolul Enid Blyton din filmul Enid a primit o nominalizare la premiile BAFTA, iar prestația sa din Alice în țara minunilor i-a adus o nominalizare la Globurile de Aur. Pentru Oscarul din 2011 este nominalizată la categoria Cea mai bună actriță într-un rol secundar, cu filmul The King's Speech, film care a primit 12 nominalizări.
• 1967:  Valentin Blănariu (n. 26 mai 1967) este un deputat român, ales în 2012 din partea grupului parlamentar Democrat și Popular.Pe 9 decembrie 2014 a trecut în deputați neafiliați, apoi s-a mutat în grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (pe data de 29 iunie 2015).
• 1968: Frederic, Prinț moștenitor al Danemarcei (daneză Frederik André Henrik Christian, Kronprins til Danmark; n. 26 mai 1968) este moștenitorul tronului Danemarcei. Frederik este fiul cel mare al reginei Margareta a II-a a Danemarcei și a Prințului Consort, Contele Henrik de Monpezat. Dacă Prințul Frederik va deveni rege, va domni sub numele Frederik al X-lea al Danemarcei. Actualul său titlu oficial este de Alteța Sa regală, prințul moștenitor Frederik al Regatului Danemarcei.La 14 ianuarie 1972 după ce mama sa a urcat pe tronul danez ca regina Margareta a II-a, Frederik a devenit Prinț moștenitor al Danemarcei.
  Frederik a urmat școala elementară în perioada 1974-1981. Între anii 1974-1976 ca elev particular la Palatul Amalienborg iar din clasa a III-a la școala Krebs’ Skole. În perioada 1982-1983 a fost elev internist la la École des Roches din Normandia, Franța. În 1986 Frederik a absolvit liceul Øregaard Gymnasium.
  A studiat științele politice la Harvard între 1992-1993 sub numele de Frederik Henriksen, iar în februarie 1995 a absolvit Științele Politice la Universitatea din Århus, Danemarca. Prințul Moștenitor a servit la Misiunea Daneză ONU în New York în 1994 și a fost Prim Secretar al Ambasadei Danemarcei la Paris din octombrie 1998 până în octombrie 1999.
  Frederik și-a început educația militară în 1986 ca recrut în Regimentul Gărzii Reginei. La început a fost locotenent apoi în 1988 a devenit comandant de pluton în Regimentul Regal Danez de Husari. A făcut ample studii militare și formare profesională în toate cele trei servicii militare; a participat la antrenamentele navale subacvatice ale Forțelor Speciale Subacvatice din Marina Regală Daneză. În 1997, Prințul Moștenitor a fost numit căpitan în rezervă al armatei și în 2000 căpitan în rezervă al aviației. În perioada 2001-2002 Prințul Frederik a încheiat etapa a II-a de antrenamente pentru lideri la Colegiul Regal Danez pentru Apărare.
  În 2002, Frederik a fost numit maior în rezervă al armatei și aviației și comandant al marinei. În aprilie 2004 a fost numit comandant cu grad de senior în marină, locotenent colonel în armată și locotenent colonel în aviație.Pe data de 14 mai 2004, ASR Prințul Moștenitor s-a căsătorit cu Mary Elizabeth Donaldson, care în urma căsătoriei a devenit ASR Prințesa Moștenitoare Mary Elizabeth a Danemarcei. Ceremonia nunții a avut loc la Catedrala din Copenhaga și festivitățile de nuntă s-au desfășurat la Castelul Fredensborg.
  La 25 aprilie 2005 curtea regală daneză a anunțat că Prințesa Mary este însărcinată cu primul copil al cuplului iar la 15 octombrie 2005 ea l-a născut pe Prințul Christian al Danemarcei. La 21 aprilie 2007 s-a născut cel de-al doilea copil al prinților moștenitori, Prințesa Isabella, prima prințesă daneză născută din 1946.
  La 6 august 2010 s-a anunțat că Prințesa Mary a Danemarcei este însărcinată cu gemeni.^[1][2] La 8 ianuarie 2010, Prințesa Moștenitoare l-a născut pe Prințul Vincent la ora ocală 10:30 (greutate 2,674 kg, lungime 47 cm) și pe Prințesa Josephine la ora 10:56 (greutate 2,554 kg, lungime 46 cm) 

  Frederic

  Prinț Moștenitor al Danemarcei

• 1971: Matthew Richard "Matt" Stone (născut pe 26 mai 1971) este un scenarist, producător, artist vocal, muzician și actor american cunsocut în special ca și co-creator al serialului animat South Park alături de partenerul său de creație și cel mai bun prieten: Trey Parker.
  Stone și-a început cariera în film în anul 1992 realizând un scurt metraj numit "Jesus vs. Frosty". Însă primul său succes a venit prin "Cannibal! The Musical". Apoi a realizat alt scurt metraj numit "Jesus vs. Santa". Filmul este important deoarece l-a determinat să creeze seria Tv animată "South Park" împreună cu Trey Parker. Serialul rulează la Tv de peste un deceniu. Matt Stone a primit trei premii Emmy pentru rolul său din South Park.
  În South Park, Matt Stone interpretează următoarele personaje: Kyle Broflovski, Kenny McCormick and Butters Stotch, Gerald (tatăl lui Kyle), Stuart (tatăl lui Kenny). De asemenea, Matt Stone interpretează și vocile unor personaje secundare sau episodice precum Jimbo Kern, Jesus, Saddam Hussein, Big Gay Al, Pip, Terrance, Tweek, Craig Tucker, Father Maxi, Skeeter, Mr. Adler și Osama bin Laden.
  Stone la The Amazing Meeting în 2007
• 1975: Lauryn Noelle Hill (născută pe 26 mai 1975 în New Jersey) este o cantautoare, rapperiță, actriță și producătoare americană.^[1] Hill este cunoscută pentru lansarea albumului The Miseducation of Lauryn Hill în august 1998,^[2] material care a fost comercializat în peste șapte milioane de exemplare,^[3] a fost aclamat de către critica de specialitate și a ajutat-o pe interpretă să câștige cinci premii Grammy 
  Lauryn Hill în concert (2005).
• 1975: Alexander Nuno Alvaro este un om politic german, membru al Parlamentului European în perioada 2004-2009 din partea Germaniei.
• 1977: Annes (n. 26 mai 1977, sub numele Ana Constantin) este o cântăreață de muzică pop/dance din România. Ea a devenit cunoscută odată cu apariția albumelor Înger bun (2002) și Dependentă de tine (2005) " Rază de soare" 2013 ^[1] www.facebook.com/annes.ro
• 1977:Mark Hunter (n. 26 mai 1977) este un muzician și blogger american, vocalist al formației heavy metal Chimaira.
  Mark Hunter evoluând live cu Chimaira la Nokia Theatre Times Square, 25 iunie 2008
• 1977: Luca Toni Ufficiale OMRI (pronunție în italiană: /ˈluːka ˈtɔːni/; n. 26 mai 1977 la Pavullo nel Frignano, Modena) este un jucător italian de fotbal retras din activitate. A câștigat alături de reprezentativa Italiei titlul mondial în 2006.
• 1978: Florina-Raluca Presadă (n. 26 mai 1978) este un senator român, ales în legislatura 2016-2020 pe listele USR (Uniunea Salvați România).
• 1981: Răzvan Dincă Raț (n. 26 mai 1981, Piatra Olt, România) este un fost fotbalist român care a evoluat la clubul spaniol Rayo Vallecano din La Liga și fostul căpitan al echipei naționale de fotbal a României. Cele mai mari performanțe le-a obținut la clubul Șahtior Donețk, la care și-a petrecut 10 ani din carieră și a cucerit numeroase titluri.
• 1982: Maia Andreevna Petrova (în rusă Майя Андреевна Петрова) (născută pe 26 mai 1982, în Volgograd, RSSF Rusă)^[3] este o handbalistă din Rusia care joacă pentru clubul Rostov-Don și echipa națională a Rusiei. Petrova evoluează pe postul de pivot.
• 1983: Tudor Ulianovschi (n. 26 mai 1983, Florești) este un diplomat moldoveancare din 10 ianuarie 2018 deține funcția de Ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova în Guvernul Pavel Filip. În perioada martie 2016– 2017 a fost Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein, cu reședința la Geneva^[1], iar anterior între 2014-2016 a fost Viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene a Republicii Moldova, responsabil inclusiv de diplomația economică, relațiile economice internaționale și relațiile bilaterale.
• 1983: Demy Patrick René de Zeeuw (n. 26 mai 1983, Apeldoorn, Olanda) este un jucător de fotbal olandez, care joacă pentru Ajax Amsterdam și pentru Echipa națională de fotbal a Olandei.
• 1984: Virgil Sălișcan (n. 26 mai 1984, Ploiești) este un scrimer român specializat pe floretă, care a participat la Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing. Este de șase ori campion național în perioadă 2004-2013
• 1984: Łukasz Szukała (n. 26 mai 1984, Gdańsk, Polonia) este un fotbalist polonezcare evoluează la echipa MKE Ankaragücü pe postul de fundaș central.^[1] De asemenea este și un component al echipei naționale a Poloniei.
• 1985: Simeon Bulgaru (n. 26 mai 1985 la Chișinău) este un fotbalist din Republica Moldova care în prezent evolează la clubul Volga Nijni Novgorod din Prima Ligă Rusă
• 1985: Mirela Mirabela Roman (nume de fată: Toma; n. 26 mai 1985, Focșani)^[2]este o handbalistă română ce joacă pentru echipa CSM Ploiești pe postul de intermediar stânga.
• 1988: Juan Guillermo Cuadrado Bello (n. 26 mai 1988), uzual numit simplu Cuadrado, este un fotbalist columbian care evoluează pe postul de mijlocaș la clubul italian Juventus Torino și la echipa națională de fotbal a Columbiei.
• 1988: Susann Müller (n. 26 mai 1988, în Saalfeld) este o handbalistă germană care joacă pentru clubul SG BBM Bietigheim și echipa națională a Germaniei. Müller evoluează pe postul de intermediar dreapta și a reprezentat Germania la Campionatul Mondial de Handbal Feminin din 2013, desfășurat în Serbia
• 1997: Andrei Rareș Toader (n. 26 mai 1997) este un atlet român specializat pe aruncarea greutății, laureat cu argint la Jocurile Olimpice de Tineret 2014^[1]și la Campionatul European pentru juniori din 2015.^[2]
  S-a apucat de atletism urmând exemplul bunicului său, Aurel Berbece, campion național la săritura în înălțime în 1967.^[3] În iunie 2016 și-a îndeplinit baremul pentru Jocurile Olimpice de vară din 2016 de la Rio de Janeiro cu o aruncare de 20,54 m la Campionatele Internaționale de Atletism ale României. Astfel a stabilit un nou record național de tineret.^[4]În iulie a participat la Campionatul European de seniori, unde s-a clasat pe locul 6 cu o aruncare de 20,26 m.

Decese

• 604:  A decedat Augustin de Canterbury, primul episcop de Canterbury.
• 
  

  Augustin de Canterbury, primul episcop de Canterbury – foto – augustineofcanterbury.org
  Este considerat sfant în Biserica Anglicana, Catolica si Ortodoxa.A fost trimis de către papa Grigore cel Mare să-i convertească pe englezi (care căzuseră din nou în idolatrie), la creștinism. Împreună cu 40 de călugări Sfântul Augustin a ajuns în Anglia, unde l-a convertit la creștinsim pe regele Ethelbert (care avea o soție creștină pe nume Berta).
• 818: Alī ibn Mūsā al-Riḍā (în arabă علي بن موسى الرضا) (cunoscut și ca Ali al-Ridha, Ali Rezā sau Ali Rizā) (n. 29 decembrie 765^[4] – d. 23 august 818) a fost un imam șiit. A aparținut celei de-al șaptea generații de descendenți ai lui Mahomed și a celei de-a opta din cadrul Celor doisprezece imami. I s-a mai dat și numele ‘Alī ibn Mūsā ibn Ja‘far.
  A fost al șaptelea fiu al imamului Musa al-Kazim. A avut un singur fiu, care i-a fost și succesor și anume Mohammad-Taqi al-Jawad. 
  Moscheea imamului Ridha
• 946: Edmund I (921 – 26 mai 946), numit cel Bătrân sau Magnificul, a fost rege al Angliei din 939 până la moartea sa. A fost fiul regelui Eduard cel Bătrânși fratele vitreg al regelui Athelstan. Athelstan a murit la 27 octombrie 939 iar Edmund i-a succedat la tronul Angliei.Edmund a venit la tron ca fiu al lui Eduard cel Bătrân, nepotul lui Alfred cel Mare, strănepotul lui Ethelwulf de Wessex, stră-strănepotul lui Egbert de Wessex și stră-stră-strănepotul lui Ealhmund de Kent. La scurt timp după proclamarea sa ca rege, el a trebuit să se confrunte cu mai multe amenințări militare. Regele Olaf al III-lea Guthfrithson cucerise Northumbria și invadase Midlands. Atunci când Olaf a murit în 942, Edmund a recucerit Midlands. În 943, Edmund a devenit nașul lui Olaf de York. În 944, Edmund a avut succes în recucerirea Northumbriei. În același an, aliatul lui Olaf de York a pierdut tronul și a plecat la Dublin, în Irlanda. Olaf a devenit rege la Dublin și a continuat să fie aliatul nașului său. În 945, Edmuns a cucerit Strathclyde, dar a cedat teritoriul regelui Malcolm I al Scoției, în schimbul unui tratat de sprijin militar reciproc. Edmund a stabilit astfel o politică de granițe sigură cât și relatii pașnice cu Scoția. În timpul domniei sale începea renașterea mănăstirilor din Anglia.
  Una dintre ultimele mișcări politice ale lui Edmund a fost rolul său în restaurarea lui Ludovic al IV-lea al Franței la tron. Ludovic, fiul lui Carol cel Simplu și a surorii vitrege a lui Edmund, Eadgifu, a locuit la curtea saxonilor până în 936, când s-a întors să fie încoronat rege al Franței. În vara anului 945, el a fost capturat de către nordici la Rouen și ulterior a fost eliberat și predat Ducelui Hugh cel Mare, care l-a ținut în custodie. Cronicarul Richerus susține că Eadgifu le-a scris atât lui Eduard cât și lui Otto I, în care le solicita sprijinul pentru fiul ei. Edmund a răspuns prin trimiterea unor amenințări furioase, iar Ludovic a fost restaurat ulterior.Pe 26 mai 946, Edmund a fost ucis de Leofa, un hoț exilat, în timp ce participa la slujba de Sf. Augustin în Pucklechurch (sudul Gloucestershire). Ioan din Worcester și William de Malmesbury au adaugat unele detalii, sugerând că Eduard era la un ospăț cu nobilii săi atunci când l-a zărit pe Leofa în mulțime. El l-a atacat pe intrus, însă Leofa l-a ucis. Leofa a fost ucis pe loc de către cei prezenți.
  Edmund a fost urmat la tron de către fratele său, Edred, din 946 până în 955. Fii lui Edmund au condus mai târziu Anglia.
• 
  

  Edmund I (n. 921) – foto: cersipamantromanesc.com
• 1421: Mehmed I, sultan otoman (n. 1389)
• 1512: Baiazid al II-lea, sultan otoman (n. 1447)
• 1535: Francesco Berni, poet italian (n. 1498)
• 1644: Alfonso al III-lea d'Este (22 octombrie 1591 – 26 mai 1644) a fost Duce de Modena și Reggio din 1628 până în 1629. El a fost soțul Prințesei Isabela de Savoia, fiica lui Carol Emanuel I de Savoia (1562–1630) și a Infantei Catalina Micaela a Spaniei.Născut la Ferrara, el a fost fiul Ducelui Cesare d'Este de Modena și a Virginiei de Medici. În 1613 a luat parte la războiul împotriva Lucca și a deținut un rol important în asasinarea contelui Ercole Pepoli, care își disputa ducatul cu Cesare (1617).
  În 1608 el s-a căsătorit cu Isabela de Savoia, fiica regelui Carol Emanuel I de Savoia. Profund îndrăgostit de ea, când Isabela a murit în 1626 el s-a apropiat de religie. Când a murit tatăl său, în 1628, Alfonso a devenit Duce de Modena și Reggio. Totuși, în iulie 1629 el și-a anunțat abdicarea. La 8 septembrie în același an a intrat la călugării capucini sub numele de fra' Giambattista da Modena.
  S-a distins ca predicator și a ajutat oamenii în timpul ciumei care a lovit ducatul în 1630-1631. În anul următor a revenit la Modena, dar discursurile sale împotriva costumelor curții l-au făcut nebinevenit, așa că s-a retras la o mănăstire din Castelnuovo di Garfagnana, construită de fiul său, Ducele Francesco I, unde a murit în 1644.

  Copii

  • Cesare d'Este (1609–1613), a murit în copilărie;
  • Francesco d'Este (1610–1658), viitorul Duce de Modena; s-a căsătorit cu Maria Farnese, Vittoria Farnese și Lucrezia Barberini; a avut copii;
  • Obizzo d'Este (1611–1644), episcop de Modena;
  • Caterina d'Este (1613–1628), călugăriță;
  • Cesare d'Este (1614–1677), a murit celibatar;
  • Alessandro d'Este (1615), a murit în copilărie;
  • Carlo Alessandro d'Este (1616–1679), a murit celibatar;
  • Rinaldo d'Este (1618–1672) Cardinal;
  • Margherita d'Este (1619–1692), s-a căsătorit cu Ferrante al III-lea Gonzaga, Duce de Guastalla;
  • Beatrice d'Este (1620), a murit în copilărie;
  • Beatrice d'Este (1622–1623), a murit în copilărie;
  • Filiberto d'Este (1623–1645);
  • Bonifazio d'Este (1624), a murit în copilărie;
  • Anna Beatrice d'Este (1626–1690), s-a căsătorit cu Alessandro al II-lea Pico della Mirandola și a avut copii; mama ei Isabela a murit dându-i ei naștere. 

    Alfonso al III-lea

• 1679: Ferdinand Maria, Elector de Bavaria (31 octombrie 1636 – 26 mai 1679) a fost conducător al Bavariei și prinț elector (Kurfürst) al Sfântului Imperiu Roman din 1651 până în 1679. A fost membru al Casei de Wittelsbach 
  Ferdinand Maria, portret de Paul Mignard
• 1727: Francesco Farnese (19 mai 1678 – 26 mai 1727) a fost al șaptelea și penultimul Duce de Parma și Piacenza din casa Farnese începând cu 1694 până la moartea sa.
  S-a căsătorit cu Dorothea Sofia de Neuburg, văduva fratelui său mai mare, Odoardo Farnese.

  Francesco Farnese

• 1762: Alexander Gottlieb Baumgarten, filosof german (n. 1714)
• 1802: Martha Dandridge Custis Washington(n. 2 iunie 1731 – d. 22 mai 1802) a fost soția lui George Washington, primul președinte al Statelor Unite ale Americii. În timpul vieții sale, ea era "Doamna Washington". În același timp, Martha Washington a fost întâia "Prima doamnă a Statelor Unite ale Americii."Născută pe plantația părinților săi, Chestnut Grove, la 2 iunie 1731, la 10:29 a.m., martha a fost cea mai mare fiica a plantatorilor din Virginia John Dandridge (1710-1785) și Frances Johnes.
  Martha a fost cea mai mare dintre cei trei frați și cele cinci surori ale sale. Frații săi fuseseră, John Dandrige (1733-1749), William Dandridge (1734-1776) și Bartholomew Dandridge (1737).

  Martha Washington

• 1883: A murit Abd el-Kader, învăţat arab, conducator al luptei algerienilor de eliberare naţională; (n. 1808).
  
  

  Abd el-Kader, învăţat arab – foto – en.wikipedia.org
• 1919: Mihail Andreas Barclay de Tolly (rusă Михаил Богданович Барклай-де-Толли n. 27 decembrie 1863 — d. 26 mai 1919) a fost un feldmareșal și ministru al apărării din Imperiul Rus, care a luptat în timpul Invaziei franceze a Imperiului Rus și în Războiul celei de-a Șasea Coaliții.
  Fragment din portretul lui M. A. Barclay de Tolly
  efectuat de^[1] George Dawe
• 1926: Leon Donici (Leonid Dobronravoff, n. 5 iunie 1887, Chișinău - d. 26 mai1926, Paris) a fost un scriitor român basarabean. După mamă, făcea parte din familia fabulistului Alexandru Donici. A locuit pînă în anul 1918 la Petersburg, unde a fost prieten cu mulți scriitori de vază ruși și unii politicieni, cum ar fi Kerenski. A publicat câteva romane cu numele Leonid Dobronravov. A revenit în țară după revoluția din octombrie. Una dintre cărțile de excepție a lui Donici este Revoluția rusă - o cronică captivantă a evenimentelor din 1914-1918 din Rusia. În ultimii ani de viață a locuit la Paris unde a și decedat. A fost înhumat la Chișinău, datorită lui Octavian Goga și Nichifor Crainic, care i-au transportat trupul în patrie.
  Leon Donici
• 1934: Prințul Alfonso Maria Giuseppe Alberto de Bourbon-Două Sicilii, Conte de Caserta (28 martie 1841 - 26 mai 1934) a fost al treilea fiu al regelui Ferdinand al II-lea al Celor Două Sicilii și a celei de-a doua soții, Maria Tereza de Austria.Născut la Caserta, Alfonso a fost al patrulea în linia de succesiune al tronul celor Două Sicilii la momentul nașterii sale. Înaintea lui, în linie, erau: fratele său vitreg Francisc al II-lea al Celor Două Sicilii și frații săi mai mari Prințul Louis și Prințul Alberto. La 12 iulie 1844, Alberto, în vârstă de aproape cinci ani, a murit iar Prințul Alfonso a devenit al treilea în linia de succesiune.
  La 22 mai 1859, Ferdinand al II-lea a murit. Francisc în vârstă de 23 de ani a devenit rege însă nu avea copii cu soția sa Maria Sofia de Bavaria. Prințul Louis a devenit moștenitor prezumptiv iar Alfonso al doilea în linie.
  Regatul celor Două Sicilii a fost cucerit prin Expediția celor O Mie condusă de Giuseppe Garibaldi în 1861. Casa regală detronată a supraviețuit avându-l încă pe Francisc ca șef al Casei. La 8 iunie 1886, Louis a murit. Singura lui fiică, prințesa Maria Tereza, nu era în linia de succesiune deoarece femeile erau excluse de la succesiune. Alfonso în vârstă de 45 de ani a devenit moștenitor prezumptiv al lui Francisc.
  La 27 decembrie 1894, Francisc al II-lea a murit iar Alfonso a devenit șef al Casei de Bourbon-Două Sicilii. El a murit la Cannes în 1934.Alfonso s-a căsătorit cu verișoara lui, Prințesa Maria Antonietta de Bourbon-Două Sicilii (1851–1938), la 8 iunie 1868. Ea era fiica Prințului Francis, Conte de Trapani și a Maria Isabella, Prințesă de Toscana. Bunicii ei paterni erau Francisc I al celor Două Sicilii și cea de-a doua soție, Maria Isabela a Spaniei. Bunicii ei materni erau Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana și cea de-a doua soție, Prințesa Maria Antonia a celor Două Sicilii.
  Alfonso și Maria Antonietta au avut 12 copii^[1]:
  • Prințul Ferdinand Pius de Bourbon-Două Sicilii, Duce de Calabria (25 iulie 1869 – 17 ianuarie 1960); s-a căsătorit cu Prințesa Maria Ludwiga Theresia de Bavaria, fiica regelui Ludwig al III-lea al Bavariei. Cuplul a avut șase copii.
  • Prințul Carlos de Bourbon-Două Sicilii (10 noiembrie 1870 – 11 noiembrie 1949); s-a căsătorit prima dată cu Mercedes, Prințesă de Asturia, fiica regelui Alfonso al XII-lea al Spaniei. Cuplul a avut trei copii. S-a recăsătorit cu Prințesa Louise de Orléans, fiica Prințului Philippe de Orléans, Conte de Paris, cu care a avut patru copii.
  • Prințul Francesco di Paola de Bourbon-Două Sicilii (14 iulie 1873 – 26 iunie 1876)
  • Prințesa Maria Immacolata de Bourbon-Două Sicilii (30 octombrie 1874 – 28 noiembrie 1947); s-a căsătorit cu Prințul Johann Georg de Saxonia, fiu al regelui George al Saxoniei; nu au avut copii.
  • Prințesa Maria Cristina de Bourbon-Două Sicilii (10 aprilie 1877 – 4 octombrie 1947); s-a căsătorit cu Arhiducele Peter Ferdinand de Austria, Prinț de Toscana, fiu al lui Ferdinand al IV-lea, Mare Duce de Toscana. Cuplul a avut patru copii.
  • Prințesa Maria di Grazia de Bourbon-Două Sicilii (12 august 1878 – 20 iunie 1973); s-a căsătorit cu Prințul Luís de Orléans-Braganza, fiu al Prințului Gaston de Orléans, Conte de Eu. Cuplul a avut trei copii.
  • Prințesa Maria Giuseppina de Bourbon-Două Sicilii (25 februarie 1880 – 22 iulie 1971)
  • Prințul Gennaro de Bourbon-Două Sicilii (24 ianuarie 1882 – 11 aprilie 1944); s-a căsătorit cu Beatrice Bordessa, contesă de Villa Colli; nu au avut copii.
  • Prințul Ranieri, Duce de Castro (1883–1973); s-a căsătorit cu contesa Maria Carolina Zamoyska, fiica lui Andrzej Przemysław Zamoyski, conte Zamoyski. Cuplul a avut doi copii.
  • Prințul Filippo de Bourbon-Două Sicilii (10 decembrie 1885 – 9 martie 1949); s-a căsătorit cu Prințesa Marie Louise de Orléans, fiica Prințului Emmanuel de Orléans, Duce de Vendôme. Cuplul a avut un copil. S-a recăsătorit cu Odette Labori cu care nu a avut copii.
  • Prințul Francesco d'Assisi de Bourbon-Două Sicilii (13 ianuarie 1888 – 26 martie 1914)
  • Prințul Gabriel de Bourbon-Două Sicilii (1 ianuarie 1897 – 22 octombrie 1975); s-a căsătorit cu prințesa Malgorzata Izabella Czartoryska, fiica prințului Adam Ludwik Czartoryski; cuplul a avut un copil. S-a recăsătorit cu prințesa Cecylia Lubomirska, fiica prințului Kasimierz Lubomirski.^[2] Cuplul a avut patru copii.

    Prințul Alfonso

    Conte de Caserta

• 1940: Prințul Wilhelm al Prusiei (germană Wilhelm Friedrich Franz Joseph Christian Olaf; 4 iulie 1906 – 26 mai 1940) a fost fiul cel mare al Prințului Moștenitor al Germaniei, Wilhelm și al soției lui, Cecilie de Mecklenburg-Schwerin. La naștere a fost al doilea în linia de succesiune la tronul german.
  Prințul Wilhelm în 1910
  Wilhelm s-a născut la 4 iulie 1906 la reședința familiei Hohenzollern, Marmorpalais, în apropiere de Potsdam, unde se stabiliseră părinții săi până când casa lor, Schloss Cecilienhof, urma să fie gata.^[1] Tatăl său a fost Wilhelm, Prinț Moștenitor al Germaniei, fiul cel mare al împăratului german Wilhelm al II-lea. Mama sa a fost Ducesa Cecilie de Mecklenburg-Schwerin. Împăratul Franz Joseph al Austriei a fost unul dintre nașii prințului.
  Alegerea unei bone pentru Wilhelm și fratele său mai mic, Louis Ferdinand(născut în 1907) a cauzat un stres considerabil în familie.^[2]
  La aniversarea de 10 ani, în 1916, Wilhelm a fost numit locotenent al regimentului 1 de gardă și a primit Ordinul Vulturului Negru, de la bunicul său.^[3] Doi ani mai târziu, monarhia germană a fost abolită. Wilhelm și familia sa au rămas în Germania deși bunicul său fostul împărat a plecat în exil în Olanda. Fostul Prinț Moștenitor și familia sa au rămas la Potsdam unde Wilhelm și fratele lui mai mic au urmat gimnaziul local.
  Wilhelm a studiat la Universitatea din Königsberg, Universitatea din Munchen și Universitatea din Bonn. În 1926, în timp ce era student la Bonn, Wilhelm s-a alăturat "Corps", o organizație studențească la care tatăl său, bunicul și alți membri ai familiei regale prusace erau membri 
  Fiica cea mare a lui Wilhelm, Prințesa Felicitas, împreună cu părinții lui Wilhelm.
  În timpul studenției la Bonn, Wilhelm s-a îndrăgostit de o colegă studentă, Dorothea von Salviati. Bunicul său nu a aprobat căsătoria deoarece în acel timp kaiserul încă spera în posibilitatea restaurației de Hohenzollern,^[5] și nu voia ca nepotul său să facă o căsătorie morganatică.
  Totuși, Wilhelm era hotărât să se căsătorească cu Dorothea. A renunțat la drepturile sale la succesiune pentru el și pentru viitorii copii în 1933.^[6][7] Wilhelm și Dorothea s-au căsătorit la 3 iunie 1933 la Bonn. Au avut două fiice. În 1940, căsătoria a fost recunoscută ca dinastică și fetele au primit titlul de prințesă a Prusiei.^[8]
  • Prințesa Felicitas Cecilie Alexandrine Helene Dorothea a Prusiei, (7 iunie 1934–1 august 2009)^[9]
  • Prințesa Christa Friederike Alexandrine Viktoria a Prusiei, născută la 31 octombrie 1936 la Schloß Klein-Obisch, în apropiere de Głogów
  În mai 1940, Wilhelm a luat parte la invazia Franței. A fost rănit în timpul luptelor în Valenciennes și a murit la spital la Nivelles la 26 mai 1940
  Prințul Wilhelm (stânga) cu fratele său mai mic Louis Ferdinand, în 1926.
• 1946: Friedrich, Prinț de Waldeck și Pyrmont (Friedrich Adolf Hermann Prinz zu Waldeck und Pyrmont; 20 ianuarie 1865 – 26 mai 1946) a fost ultimul Prinț de Waldeck și Pyrmont care a domnit din 12 mai 1893 până la 13 noiembrie 1918.

  Friedrich I

• 1955: Alberto Ascari, (născut 13 Iulie 1918 - decedat 26 Mai 1955), a fost un pilot de Formula 1, campion mondial în 1952 si 1953 cu Scuderia Ferrari.
• 1976: A murit filosoful Martin Heidegger, reprezentant al curentului existenţialist din filosofie; (n. 26 septembrie 1889).
• 1986: Toma Cocișiu (n. 28 august 1887, Vad, Comitatul Făgăraș, azi în județul Brașov - d. 26 mai 1986) a fost un inovator în pedagogie, care a promovat metodele active în procesul de predare-învățare.Toma Cocișiu s-a născut la 28 august 1887 în satul Vad, Comitatul Făgăraș, azi în comuna Șercaia, din județul Brașov. Părinții săi au fost Gheorghe și Ana Cocișiu.
  Studiile le-a făcut la școala din localitatea natală, Vad, apoi la Școala Grănicerească din Ohaba (sat vecin cu satul natal al lui Toma Cocișiu), la liceul românesc din Brașov^[1] și și-a încheiat studiile la Institutul Pedagogic Greco-Catolic din Blaj, pe vremea aceea, în comitatul Alba de Jos, făcând parte din prima promoție.
  S-a remarcat prin promovarea metodelor active de predare-învățare, lucru inovator în pedagogia și didactica epocii.
  În calitate de director, a fondat la Școala primară de stat de la Blaj^[2] o școală experimentală (Școală de experiență)^[3], unde și-a pus în practică metodele moderne pe care le susținea.
  A decedat la 26 mai 1986, la vârsta de aproape 99 de ani.
• 1993: Prințesa Ecaterina Olimpia Caradja cunoscută ca Princess Catherine Olympia Caradja (născută, Ecaterina Olimpia Crețulescu la 28 ianuarie1893, București – d. 26 mai 1993, București) a fost o aristocrată și filantroapă română, stabilită în Statele Unite ale Americii.
  Născută în București, educată în Anglia și Franța, a reușit să părăsească România în anul 1952, scăpând de regimul comunist de atunci cu ajutorul unei bărci, cu care a traversat Dunărea în Iugoslavia de atunci.
  Ca expatriată în Statele Unite, pentru mai mult de 35 de ani, a locuit în comitatul Hill din statul Texas, de unde s-a reîntors în România după 1989, pentru a locui în București, unde a și murit ca centenară. Fiica sa, Alexandra, a decedat în 1997; din familia extinsă mai sunt în viață nepoata sa de fată, Prințesa Brianna Caradja, ^[1]și de doi stră-nepoți. ^[2] Fiul său adoptiv, un german, Ottomar Rodolphe Vlad Dracula Prince Kretzulesco, nu mai trăiește, decedând de cancer în 2007.
  Ecaterina Olimpia Caradja
• 1994: Tiberiu Utan (n. 21 martie 1930, Văleni, Maramureș - d. 26 mai 1994, București) a fost un poet român contemporan.Tatăl său fiind învățător în comuna Vinerea, viitorul poet se înscrie ca elev la Liceul Aurel Vlaicu din Orăștie, urmând aici cele 8 clase secundare. Ca elev s-a remarcat la învățătură ca și în activitățile extrașcolare: bun recitator la serbările școlii, joacă permanent în piese de teatru, echipe de dans. După terminarea liceului se înscrie la Institutul Maxim Gorki din Moscova.
  Venit în țară, lucrează la diferite redacții ale revistelor actuale, e redactor șef la Gazeta literară, iar ulterior funcționează în cadrul Editurii tineretului.
  Ca poet, lirica sa cunoaște teme foarte variate. Motivul înstrăinării, al desprinderii de sat cunoaște la el o amplă dezvoltare. Plecat la studii în străinătate, Tiberiu Utan nu se simte un dezrădăcinat, nu are acel regret al omului care nu se poate adapta; el nu a rămas o entitate singuratică între oraș și sat, ci devine expresia fuziunii dintre ele.
  Fiind unul din creatorii care cu un minim de limbaj transmite cu exactitate o stare afectivă sau o idee, poetul a obținut totodată o remarcabilă sugestivitate. Întâlnim la el toate virtuțile cuvintelor bine potrivite: simțul vibrației intense și scurte.
  Mai multe cicluri de versuri ale poetului sunt rezultatul călătoriilor și vizitelor sale în străinătate, el considerându-se un pios cercetător de itinerarii. Pe lângă acestea a scris foarte multe poeme proletcultiste, ode dedicate Partidului Comunist sau celor doi conducători, Elena și Nicolae Ceaușescu.
• 1995: Ștefan Bănică (senior) (n. 11 noiembrie 1933, Călărași – d. 26 mai 1995București) a fost un actor complex de teatru și film. S-a mai remarcat ca un bun cântăreț.

  Filmografie

  • Dincolo de barieră (1965)
  • Golgota (1966)
  • Haiducii (1966)
  • Împușcături pe portativ (1967)
  • Tunelul (1967)
  • Șeful sectorului suflete (1967)
  • Vin cicliștii (1968)
  • Zile de vară (1968)
  • Brigada Diverse intră în acțiune (1970) - Fane Încurcă-Lume
  • Cîntecele mării (1971)
  • Brigada Diverse în alertă! (1971)
  • Vifornița (1973)
  • Proprietarii (1973)
  • Păcală (1974)
  • Fair Play (1977)
  • Cianura și picătura de ploaie (1978)
  • Septembrie (1978)
  • Singur printre prieteni (1979)
  • Nea Mărin miliardar (1979)
  • De ce trag clopotele, Mitică? (1982)
  • O scrisoare pierdută (spectacol TV, 1982)
  • Harababura (1990)
  • Cel mai iubit dintre pământeni (1993) 
  Teatrul Giulești
  • Băiat bun, dar... cu lipsuri de Nicuță Tănase la Teatrul Giulești
  • O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale
  • ...escu de Tudor Mușatescu
• 1996: A murit istoricul şi criticul literar Ovidiu Papadima ; (n. 23 iunie 1909).
• 1997: A murit poetul poetul Cezar Baltag: “Vis planetar”, “Unicorn în oglindă”, “Ochii tăcerii” (n. 26 iulie 1939).
• 2002: A murit balerina Irinel Liciu, soţia poetului Ştefan Augustin Doinaş; (n. 22 februarie 1928). La 26 mai 2002 o veste trista a facut inconjurul lumii…Irinel Liciu,fosta mare balerina a Operei Romane, s-a sinucis cu o supradoza de somnifere, la cateva ore dupa ce sotul ei, marele poet Stefan Augustin Doinas, incetase din viata din cauza unui stop cardiac, în noaptea de 24 spre 25 mai 2002. Fusesera nedespartiti timp de 42 de ani. Ea avea 74 de ani (n. 22 februarie 1928).si el 80. Pe numele său adevărat Silvia Lia Voicu, a studiat baletul la Cluj-Napoca cu mătuşa sa, Elena Penescu Liciu, specializându-se la Moscova şi Leningrad. A debutat în 1948 cu piesa Faust. Între 1950 si 1970 a fost prim-solistă a baletului Operei Române din Bucureşti. A interpretat majoritatea rolurilor principale din baletele clasice, iar spre sfârşitul carierei a abordat şi dansul contemporan.După fiecare spectacol primea coşuri cu flori şi sticle cu şampanie de la potentatii vremii. In culise era aşteptată chiar si de Tanţi şi Lica Gheorghiu, fetele dictatorului comunist.A susţinut spectacole în mai multe state europene, printre care Franţa, Italia, Grecia, Bulgaria, Polonia şi Rusia, precum şi pe alte continente America, Asia sau Australia, alături de balerinii Magdalena Popa, Alexa Mezincescu, Elena Dacian, Gabriel Popescu, Gelu Barbu. Rolurile din Lacul Lebedelor şi Romeo şi Julieta au fost foarte bine primite de critici. Cu Lacul Lebedelor a înregistrat un uriaş succes la Moscova, unde a refuzat să rămână definitiv, pentru a dansa. Sotul ei, poetul Stefan Augustin Doinas (1922-2002), a fost condamnat in 1957 la un an de inchisoare pentru “omitere de denunt”. In 1958,cind a iesit din inchisoare acesta s-a casatorit cu Irinel Liciu, prima balerina a operei din Bucuresti, pe care a iubit-o pana la trecerea sa la cele vesnice.
• 2004: Nikolai Stepanovici Cernîh (în rusă Николай Степанович Черных, iar cu ortografie engleză: Nikolai Stepanovich Chernykh, n. 6 octombrie 1931 – d. 26 mai 2004) a fost un astronom sovietic/rus.
• 2006: A încetat din viaţă in urma unui naufragiu, Edouard Michelin, preşedintele grupului producător şi furnizor de pneuri Michelin; (n. 1963).
• 2008: A murit regizorul american Sydney Pollack, câştigător a două premii Oscar pentru filmul “Departe de Africa” (1985), celebru pentru rolurile din “Tootsie” şi “Michael Clayton”; (n. 1 iulie 1934).
• 2009: Mihail Papayannakis (n. 19 august 1941 - d. 26 mai 2009) a fost un om politic grec, membru al Parlamentului European în perioada 1999-2004 din partea Greciei.
•  2010: Jean Constantin, pe numele său real Constantin Cornel Jean^[2] (n. 21 august 1927, Techirghiol - d. 26 mai 2010, Constanța), a fost unul din cei mai mari actori români, interpret de roluri comice, considerat „maestrul comediei”. Printre personajele reprezentate de Constantin se numără cele din seria B.D. (Brigada Diverse), filmele de acțiune și de comedie ale regizorului Sergiu Nicolaescu și serialul de televiziune Toate pânzele sus(1976).Jean Constantin s-a născut în anul 1927,^[2] într-o familie multietnică, mama sa fiind de etnie grecească: "Mama mea era grecoaică venită cu părinții de la Salonic prin aproximativ 1880 și se numea Caliopi Stavreg Zaharia" - Jean Dumitru, iar tatăl său de etnie română: "Tatăl meu era român, Dumitru Jean, și era conductor arhitect." - Jean Constantin.^[3] Multă vreme s-a crezut că era născut în 1928; actorul însuși a menținut această confuzie, necontrazicându-i pe cei care l-au „întinerit” cu un an.^[2] Numele său de familie era Jean și nu Constantin.^[4] Deși s-a vehiculat mult timp ideea că ar fi țigan de origine, actorul nu a confirmat niciodată aceste zvonuri și a făcut haz de ele: "Eu mi-am jucat foarte bine rolurile de țigan și am convins etnia și nu numai, că sunt de al lor." - Jean Constantin. Reprezentanții țiganilor din Constanța au declarat că Jean Constantin nu era membru al acestei etnii și că acesta era cunoscut în oraș ca grec.^[3] Totuși, datorită tenului său mediteranean, a fost ales să joace roluri de țigan în mai multe filme.^[5]
  A lucrat ca normator într-o fabrică din Constanța, unde a pus bazele unei brigăzi artistice. A debutat ca artist la Casa de Cultură din localitate. La sfârșitul anului 1957, a fost primit în nou-înființata secție de estradă din cadrul Teatrului de Stat „Fantasio”. Actorul a rămas angajat al acestui teatru până la pensionare.A jucat în filme de la începutul anilor 1960. La sfârșitul deceniului este distribuit în producțiile de succes Prea mic pentru un război atât de mare (1969, r. Radu Gabrea) și Canarul și viscolul (1969, r. Manole Marcus), ambele având ca subiect pierderea pricinuită de apărarea cauzei politice (prin război sau ilegalism). Totuși, nu aceste roluri îl impun, ci partiturile comice jucate începând din 1970 pentru seria B.D. (Brigada Diverse), în compania actorilor Toma Caragiu, Puiu Călinescu, Iurie Darie, Sebastian Papaiani, Dumitru Furdui și Dem Rădulescu. În 1973 colaborează pentru prima oară cu regizorul Sergiu Nicolaescu în filmul Nemuritorii. Serialul Toate pânzele sus (1976), în regia lui Mircea Mureșan, îi aduce un alt rol cu mare priză la public – turcul Ismail. Revanșa (1978) de Sergiu Nicolaescu este primul film în care Constantin interpretează rolul Limbă. Un an mai târziu joacă în comedia Nea Mărin miliardar, de asemenea în regia lui Nicolaescu.
  În anii 1980 și 1990 este prezent într-un număr mai mic de producții, în mare parte comedii. Continuă să fie distribuit de Sergiu Nicolaescu în filmele sale. După o pauză de șapte ani, a revenit pe platourile de filmare cu rolul nea Florică din lung-metrajul de debut al lui Cătălin Mitulescu, Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006). Ultimele sale filme, Supraviețuitorul(2008) și Poker (2010), au fost regizate de vechiul său colaborator Nicolaescu. A apărut și în serialul Regina, difuzat de postulAcasă TV.În 2009 și 2010, actorul a fost internat în mai multe rânduri din cauza problemelor cardiace. A murit miercuri, 26 mai 2010, în apartamentul său din Constanța. Vestea morții a fost făcută publică de către actorul Alexandru Arșinel. Jean Constantin a fost înmormântat în Cimitirul Central din Constanța în ziua de 28 mai.

  Filmografie

  • Procesul alb (1965)
  • Haiducii (1966) - Parpanghel
  • Maiorul și moartea (1967)
  • Zile de vară (1968) – Aurel
  • Răzbunarea haiducilor (1968) – Parpanghel
  • Prea mic pentru un război atât de mare (1969)
  • Canarul și viscolul (1969)
  • Brigada Diverse intră în acțiune(1970) – Patraulea
  • Haiducii lui Șaptecai (1971) - Parpanghel
  • Zestrea domniței Ralu (1971) - Parpanghel
  • Săptămîna nebunilor (1971) - Parpanghel
  • Brigada Diverse în alertă! (1971) – Patraulea
  • B.D. la munte și la mare (1971) – Patraulea
  • Adio, dragă Nela! (1972)
  • Revolta haiducilor (1972, serial de televiziune) – Parpanghel
  • Explozia (1973) – Tilică
  • Ultimul cartuș (1973) - Floacă
  • Un comisar acuză (1974)
  • Frații Jderi (1974)
  • Stejar – extremă urgență (1974)
  • Nemuritorii (1974)
  • Mastodontul (1975)
  • Evadarea (1975)
  • Nu filmăm să ne-amuzăm (1975)
  • Zile fierbinți (1975)
  • Gloria nu cântă (1976)
  • Cuibul salamandrelor (1976) – Jean
  • Roșcovanul (1976)
  • Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - Ismail (ep. 1-12)
  • Împușcături sub clar de lună (1977)
  • Totul pentru fotbal (1978) - Max, animatorul galeriei echipei de fotbal
  • Eu, tu, și... Ovidiu (1978) – Misică
  • Acțiunea „Autobuzul” (1978)
  • Revanșa (1978) – Limbă
  • Expresul de Buftea (1978) – controlorul de tren
  • Brațele Afroditei (1978)
  • Melodii, melodii (1978) – impresarul Grecu
  • Nea Mărin miliardar (1979) – șeful primei bande
  • Al treilea salt mortal (1980)
  • Pruncul, petrolul și ardelenii (1981)
  • Capcana mercenarilor (1981)
  • Iancu Jianu, haiducul (1981)
  • Un echipaj pentru Singapore (1981)
  • Duelul (1981) – Limbă
  • Am o idee (1981)
  • Misterele Bucureștilor (1983)
  • Secretul lui Bachus (1984) - oenologul Trandafir Bulbuc
  • Sosesc păsările călătoare (1984)
  • Un petic de cer (1984) - șoferul Gică
  • Masca de argint (1985)
  • Colierul de turcoaze (1986)
  • Coana Chirița (1986)
  • Chirița la Iași (1987)
  • Secretul lui Nemesis (1987) - James Giovanni Cocoloș
  • În fiecare zi mi-e dor de tine (1988)
  • Misiunea (1989) - serial TV
  • Miss Litoral (1991) – nea Mielu, căpitan de cursă lungă
  • Atac în bibliotecă (1992)
  • A doua cădere a Constantinopolului(1993) – Ismail
  • Paradisul în direct (1995)
  • Punctul zero (1996)
  • Sexy Harem Ada-Kaleh (1999) – Ismail
  • Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii(2006) – nea Florică
  • Păcală se întoarce (2006) – țiganul
  • Roming (2007) – Somali
  • Supraviețuitorul (2008) – Limbă
  • Poker (2010)
• 2018: Alan Bean, astronaut american (n. 1932)

Sărbători

• În Calendarul creștin ortodox

Sf Ap Carp și Alfeu; Sf Mc Averchie și Elena; Duminica a 5-a după Paști - a Samarinencei

Apostol Carp din Cei Şaptezeci – foto: doxologia.ro

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Carp din Cei Şaptezeci este pomenit de Biserică în 26 mai împreună cu Sfântul Alfeu şi în 4 ianuarie cu Cei Şaptezeci. În a doua sa epistolă către Timotei, Sfântul Pavel cere “felonul pe care l-a lăsat la Troa cu Carp, și când vei veni, adu-l cu tine împreună cu cărţile.” Carp a fost episcop în Berroia (sau Veria), în Macedonia.

În Calendarul greco-catolic

• Sf. Ap. Carp și Alfeu, din cei 70; Sf. Filip Neri

În Calendarul romano-catolic

• Sf. Filip Neri, preot

Filip Neri – foto: ro.wikipedia.org

Filip Neri (în italiană: Filippo Neri; n. 21 iulie 1515, Florența — d. 26 mai 1595, Roma) a fost un preot catolic fondator al Congregației Oratoriului; este venerat ca sfânt în Biserica Catolică.

RELIGIE ORTODOXĂ 26 Mai

Sf Ap Carp și Alfeu; Sf Mc Averchie și Elena; Duminica a 5-a după Paști - a Samarinencei

Sf Ap Carp

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Carp din Cei Șaptezeci este pomenit de Biserică în 26 mai împreună cu Sfântul Apostol Alfeu și în 4 ianuarie cu Cei Șaptezeci.

În a doua sa epistolă către Timotei, Sfântul Pavel cere „felonul pe care l-a lăsat la Troa cu Carp, și când vei veni, adu-l cu tine împreună cu cărțile”. Sf. Carp a fost episcop în Berroia (sau Veria), în Macedonia.

Sfântul Apostol Alfeu

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Alfeu se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. Era din cetatea galileeană Capernaum, fiind tatăl Sfântului Apostol Iacov și al Sfântului Apostol Matei, doi din Cei Doisprezece Mari Apostoli. Sfântul Alfeu s-a dus la Domnul în pace și este prăznuit în Biserica Ortodoxă la 26 mai.

Sfântul Alfeu este menționat în Evangheliile după Matei (10,3), Marcu (3,18) și în Luca (6,15), dar și în Faptele Apostolilor (1,13).

Tot astăzi, Biserica face pomenirea și a Sfinților Mucenici Averchie și Elena.

Duminica a 5-a după Paști - a Samarinencei

Ev. Ioan 4, 5-42

În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov. Iar Iisus, fiind ostenit de călătorie, S-a așezat lângă fântână şi era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: Dă-Mi să beau!, fiindcă ucenicii Lui se duseseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, Care eşti iudeu, ceri să bei apă, de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel Ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie. Femeia I-a zis: Doamne, nici găleată nu ai şi fântâna e adâncă; de unde, dar, ai apa cea vie? Nu cumva eşti Tu mai mare decât părintele nostru Iacov, care ne-a dat această fântână şi au băut din ea el însuşi şi fiii lui şi turmele lui? Iisus a răspuns şi i-a zis: Oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși, dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu va mai înseta, căci apa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare, spre viaţă veşnică. Femeia a zis către El: Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot. Iisus i-a zis: Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici. Femeia a răspuns și a zis: N-am bărbat. Iisus i-a zis: Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat. Aceasta adevărat ai spus. Femeia I-a zis: Doamne, văd că Tu eşti Proroc. Părinţii noştri s-au închinat pe acest munte, iar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să ne închinăm. Și Iisus i-a zis: Femeie, crede-Mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim nu vă veţi închina Tatălui. Voi vă închinaţi căruia nu ştiţi; noi ne închinăm Căruia ştim, pentru că mântuirea din iudei este. Dar vine ceasul, şi acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că și Tatăl astfel de închinători Își dorește. Duh este Dumnezeu, şi cei ce I se închină trebuie să I se închine în duh şi în adevăr. I-a zis femeia: Știm că va veni Mesia, Care Se cheamă Hristos; când va veni, Acela ne va vesti nouă toate. Iisus i-a zis: Eu sunt, Cel ce vorbesc cu tine. Dar atunci au sosit ucenicii Lui. Și se mirau că vorbea cu o femeie. Însă nimeni n-a zis: Ce o întrebi? sau: Ce vorbeşti cu ea? Iar femeia şi-a lăsat găleata și s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva Aceasta este Hristos? Și au ieşit din cetate şi veneau către El. Între timp, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Învăţătorule, mănâncă. Iar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi. Ziceau, deci, ucenicii între ei: Nu cumva I-a adus cineva să mănânce? Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui Care M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată, zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele, că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţă veșnică, pentru ca împreună să se bucure şi cel ce seamănă şi cel ce seceră. Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: Că unul este semănătorul şi altul secerătorul. Eu v-am trimis să seceraţi ceea ce voi n-aţi muncit; alţii au muncit şi voi aţi intrat în munca lor. Și mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Și mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui. Iar femeii îi ziceau: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristos, Mântuitorul lumii.

Ap. Fapte 11, 19-30

ARTE

În zilele acelea, Apostolii, cei ce se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ştefan, au trecut până în Fenicia şi în Cipru, şi în Antiohia, nimănui grăind cuvântul, decât numai iudeilor. Şi erau unii dintre ei, bărbaţi ciprieni şi cireneni care, venind în Antiohia, vorbeau şi către elini, binevestind pe Domnul Iisus. Şi mâna Domnului era cu ei şi era mare numărul celor care au crezut şi s-au întors la Domnul. Şi vorba despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia. Acesta, sosind şi văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi îndemna pe toţi să rămână în Domnul, cu inimă statornică, de vreme ce era bărbat bun şi plin de Duh Sfânt şi de credinţă. Şi s-a adăugat Domnului mulţime multă. Şi a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul şi, aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini. În acele zile s-au coborât, de la Ierusalim în Antiohia, proroci. Şi, sculându-se unul dintre ei, cu numele Agav, a arătat prin Duhul, că va fi în toată lumea foamete mare, care a şi fost în zilele lui Claudiu. Iar ucenicii au hotărât ca fiecare dintre ei, după putere, să trimită spre ajutorare fraţilor care locuiau în Iudeea; ceea ce au şi făcut, trimiţând preoţilor prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul.

Predică la Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencii) - Despre rugăciunea în duh și în adevăr - Pr. Ilie Cleopa

Zis-a un bătrân: "Precum vederea este mai mare decât toate simțurile, așa și rugăciunea este mai mare decât toate faptele cele bune" (Pateric, cap. 22)

Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencii)

Zis-a un bătrân: "Precum vederea este mai mare decât toate simțurile, așa și rugăciunea este mai mare decât toate faptele cele bune" (Pateric, cap. 22)

Hristos a înviat !

Iubiți credincioși,

Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, venind în lume, și pururea însetând de mântuirea sufletelor omenești, umblând prin locurile Palestinei, a ajuns și la o cetate a Samariei, care pe atunci se chema Sihar. Acolo, prin pronia Sa nemărginită a făcut a se întâlni cu o femeie din acea cetate la fântâna lui Iacob. În convorbirea cu ea, prin înțelepciunea Sa negrăită, o aduce la cunoștința adevărului și printre alte învățături tainice pe care i le dă, îi vorbește și despre adevărata închinăciune făcută în duh și în adevăr, zicându-i: “Vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr” (Ioan 4, 23).

Fiindcă ne va fi cuvântul în predica de azi despre rugăciunea făcută în duh și în adevăr, să vedem ce înseamnă a ne ruga în duh? A ne ruga în duh înseamnă a ne înălța cu mintea și cu sufletul către Dumnezeu în vremea rugăciunii. Numai rugăciunea făcută cu mintea din adâncul inimii se poate chema cu adevărat rugăciune duhovnicească, adică făcută în duh. Ce înseamnă a ne ruga în adevăr? Înseamnă a ne ruga cu lucrarea cea adevărată a tuturor poruncilor dumnezeiești, adică a tuturor faptelor bune, deoarece omul este îndoit, fiind alcătuit din suflet și din trup. Când mintea se înalță nevăzut la Dumnezeu în vremea rugăciunii, iar trupul, care este partea văzută se ostenește la lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, atunci creștinul devine adevărat închinător al lui Dumnezeu în Duh și în adevăr. Nimeni nu se poate ruga în duh și în adevăr, de se va ruga numai cu mintea sa și nu va lucra și cu trupul său la facerea poruncilor lui Dumnezeu, căci poruncile lui Dumnezeu sunt adevărul, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: “Toate poruncile Tale sunt adevăr “(Psalm 118, 86).

Dar chiar dacă ar lucra cineva poruncile lui Dumnezeu și s-ar ruga cu mintea din inimă, nu va putea avea pe Dumnezeu aproape de el de nu va avea și dreapta credință și de nu îl va mărturisi prin cuvintele și faptele sale, după învățătura apostolică a Bisericii Ortodoxe. Acest lucru ni-l arată Duhul Sfânt când zice: “Aproape este Domnul de toți cei ce Îl cheamă pe El întru adevăr” (Psalm 144, 18).

Rugăciunea în duhul sau în duh, este rugăciunea cea gândi-toare, adică tainică, pe care o face omul cu mintea, în inima sa. Când ne rugăm cu mare credință și evlavie și când, cu darul lui Dumnezeu, se unesc gândurile minții cu simțurile inimii noastre în timpul rugăciunii iar ochii ne izvorăsc lacrimi, atunci ne rugăm în duh și în adevăr, adică din inimă. Aceasta este cea mai înaltă treaptă a rugăciunii creștine.

Când auzim pe marele Apostol Pavel, zicând: “Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea” (I Corinteni 14, 15), să înțelegem că despre rugăciunea în duh și în adevăr vorbește aici, care este tot una cu rugăciunea duhovnicească ce se face de cineva cu mintea în inima sa. La fel, când auzim pe Mântuitorul, zicând: “Tu însă când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa ta, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” (Matei 6, 6), să știm și să înțelegem că despre rugăciunea cea tainică și gânditoare pe care o face omul cu mintea în cămara inimii sale, este vorba.

Despre aceeași înaltă rugăciune, vorbește Sfântul Apostol Pavel când zice: “Vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăț și pe alții decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină” (I Corinteni 14, 19). La aceasta ne îndeamnă și psalmistul care zice: “Dintru adânc am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu”. Același lucru ne spune și înțeleptul Solomon, zicând: “Eu dorm, dar inima mea veghează” (Cântarea Cântărilor 5, 2). Căci, altoindu-se rugăciunea în inima noastră prin Duhul Sfânt, face ca inima să se roage neîncetat, după porunca dată de marele Apostol Pavel, care a zis: “Neîncetat vă rugați” (I Tesaloniceni 5, 17). Cu această rugăciune duhovnicească din inimă se ruga și psalmistul David, zicând: “Strigat-am cu toată inima mea: Auzi-mă Doamne! Îndreptările Tale voi căuta” (Psalm 118, 145).

Cu această rugăciune făcută cu duhul s-a rugat Ana proorocița, fiind îndurerată, care “grăia întru inima sa și buzele ei numai se mișcau, dar glasul ei nu se auzea” (I Regi 1, 13). Cu această rugăciune s-a rugat Moise, fiind cu poporul în primejdie la ieșirea din Egipt, și cu toate că nimeni nu auzea rugăciunea lui, Dumnezeu, luând aminte la graiurile inimii lui, i-a zis: “Ce strigi așa către Mine?” (Ieșirea 14, 15). Cu această rugăciune făcută în duh, s-a rugat însăși Preasfânta și Preacurata Fecioară Maria, în sfânta sfintelor, timp de 12 ani, fiind povățuită la aceasta de însuși Sfântul Duh.

Aceste mărturii vrednice de crezare din Sfânta Scriptură și de la Sfinții Părinți, despre rugăciunea în duh, adică despre rugăciunea duhovnicească a inimii, amintite mai sus, sunt destule pentru a ne îndemna și pe noi să ne rugăm lui Dumnezeu ziua și noaptea cu gura, cu mintea și mai ales cu inima. Dacă păstrăm cu sfințenie dreapta credință și suntem fii credincioși ai Bisericii Ortodoxe și dacă știm că poruncile lui Dumnezeu sunt adevărul, după cuvântul psalmistului: “Legea Ta este adevărul” (Psalm 118, 142), apoi să ne închinăm lui Dumnezeu cu duhul și cu adevărul, adică cu mintea pogorâtă în inimă și de aici "să înălțăm rugăciuni lui Dumnezeu, deoarece inima este cămara minții", spune Sfântul Isaac Sirul.

Dar și cu trupul trebuie să ne silim a lucra poruncile lui Dumnezeu, precum a poruncit Mântuitorul ucenicilor Săi, “învățându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 20). Cine ar îndrăzni să creadă că se poate ruga în duh și în adevăr, fără a lucra și toate faptele bune, unul ca acesta este asemenea celui ce zice că poate zbura numai cu o aripă sau poate merge cu un singur picior.

Iubiți credincioși,

Până aici am vorbit pe scurt despre sfânta rugăciune, despre felul cum trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu în duh și în adevăr. La aceasta am fost îndemnat să vorbesc de femeia samarineancă din Evanghelia de astăzi, care, deși păgână, L-a întrebat pe Iisus Hristos la fântâna lui Iacob, unde și cum trebuie să se roage (Ioan 4, 19-24).

Să vedem cine era această femeie și cum a fost câștigată de Mântuitorul pentru Împărăția Cerurilor. Samarineanca, și toți locuitorii din provincia Samaria, făceau parte dintr-un fel de sectă a Vechiului Testament, separându-se de templul din Ierusalim și respectând numai primele cinci cărți ale lui Moise. De aceea, între iudei și samarineni era o veche dușmănie, încât nici nu vorbeau unii cu alții. De aceea a și refuzat să-I dea apă Mântuitorului însetat, care i-a zis: “Dă-Mi să beau!” Pe lângă credința ei rea, samarineanca era și o femeie păcătoasă, căci trăise mai înainte cu cinci bărbați în desfrânare și acum avea al șaselea bărbat. Însă, cu toate că era eretică în credință și desfrânată în fapte, ea aștepta venirea Mântuitorului în lume, era însetată de "apa vie" a credinței în Hristos și se interesa cum să se roage cu adevărat lui Dumnezeu.

Să vedem acum în ce fel a vânat la credință pe samarineanca aceasta păgână și păcătoasă.

Mai întâi, Domnul i-a făgăduit femeii "apa cea vie", adică învățătura Sfintei Evanghelii. Și după ce femeia a crezut în puterea mântuitoare a Evangheliei, îi zice Mântuitorului cu glas smerit și rugător: “Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez” (Ioan 4, 15). Astfel, cuvintele Domnului, atingându-se ca o săgeată de inima samarinencii, i-au deșteptat credința în suflet. Dar pentru mântuirea ei nu era de ajuns numai credința dreaptă în Dumnezeu. Îi mai trebuia și fapta bună, căci credința, dacă nu are fapte, este moartă (Iacob 2, 17). Și cum a întors Domnul inima femeii păcătoase în smerenie și în căința păcatelor? Prin mărturisire. Prin câteva cuvinte, cu multă iscusință duhovnicească, Mântuitorul i-a îndemnat conștiința să-și mărturisească singură păcatele. Căci după ce i-a zis femeii: "Mergi și cheamă pe bărbatul tău și vino aici", samarineanca a mărturisit: "Nu am bărbat". Adică sunt o femeie păcătoasă. Am trăit în desfrânare cu cinci bărbați și acum trăiesc în fărădelegi cu altul!

Vedeți cum vânează Hristos sufletele noastre pe calea mântuirii? Vedeți cât de mare este puterea spovedaniei? Nu ne cere Mântuitorul decât două virtuți principale: credință tare în Dumnezeu, și pocăință, adică mărturisirea păcatelor noastre cu căință și înnoirea vieții prin fapte bune. Pe amândouă acestea le-a îndeplinit femeia samarineancă, căci a crezut că Hristos este Mesia, Mântuitorul lumii, și-a recunoscut păcatele și a cerut "apa cea vie", adică botezul creștin, harul Duhului Sfânt și învățarea Evangheliei. Dar nu s-a oprit aici, ci a căutat să adauge și o altă faptă bună, obligatorie pentru noi toți, pentru fiecare creștin, adică mărturisirea Evangheliei lui Hristos. Căci, fugind în familie și în satul natal, în cetatea ei, Sihar, umbla pe toate ulițele și striga în auzul tuturor: “Veniți de vedeți un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristosul? Și au ieșit din cetate și veneau către El” (Ioan 4, 29-30).

Vedeți cum o femeie păcătoasă a reușit să tragă la credința în Hristos o întreagă cetate? Oare noi toți, mamele și credincioșii noștri, dacă ar mărturisi cu tărie cuvântul Evanghliei în casele și familiile lor, n-ar putea aduce măcar pe copiii și soții lor în sărbători la biserică sau la spovedanie în Sfintele Posturi? Dar cât de puțin își împlinesc credincioșii nostri această datorie!

Însă femeia samarineancă nu s-a oprit aici. Ci, așa cum citim în Viețile Sfinților, pe 26 februarie, și în cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe, ea s-a botezat în numele Preasfintei Treimi, primind numele de Fotinia. Împreună cu ea s-au botezat fiii ei Iosif și Fotinos și surorile ei Fotis și Fotos. Apoi râvnind pentru Hristos, au plecat toți la Cartagena și de acolo la Roma, predicând cu bărbăție cuvântul Evangheliei și convertind pe mulți să creadă cu tărie în Hristos. Auzind de aceasta împăratul roman Neron, i-a aruncat pe toți în temniță, chinuindu-i cumplit. Apoi văzând că nici unul nu se leapădă de Hristos, a poruncit să li se taie capetele și se face pomenirea lor la 26 februarie.

Iubiți credincioși,

Convorbirea Domnului nostru Iisus Hristos cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacob este o lecție de catehizare creștină și o călăuză pe calea mântuirii pentru noi toți. În această Evanghelie, preoții învață cu câtă înțelepciune trebuie să câștige sufletele oamenilor pentru viața veșnică, știind că nu este meșteșug mai mare și mai greu decât acela de a vâna pe cei păcătoși la pocăință. În Evanghelia de astăzi, creștinii buni învață că "apa cea vie", dătătoare de viață a credinței ortodoxe și toate izvoarele mântuirii se află numai la fântâna vieții care este Biserica. Aici ne așteaptă Hristos să venim să ne închinăm, să ne rugăm, și să-L lăudăm, să ne mărturisim păcatele și să-I cerem iertare și mântuire.

Aici, la Biserică, păcătoșii vorbesc de Dumnezeu, își recunosc păcatele, se spovedesc, cer canon de iertare și așteaptă cu smerenie și speranță Sfânta Împărtășanie, iertarea păcatelor. Aici cei necredincioși și răucredincioși se convertesc la dreapta credință ca femeia samarineancă, cer de la Hristos apa cea vie a credinței. Aici, mai ales aici la Biserică, învățăm să ne rugăm în duh și în adevăr, învățăm să ne mărturisim și să ne plângem păcatele, învățăm să ne smerim și să ne iubim unii pe alții. Aici învățăm cum putem convinge și aduce la Hristos pe frații noștri care zac în întunericul păcatelor și al nepocăinței.

La Biserică învățăm a mărturisi pe Hristos pe pământ, învățăm a ne ruga în duh și în adevăr și a dobândi viața veșnică. Deci să venim regulat la Sfânta Biserică și să lucrăm cu râvnă ogorul mântuirii noastre, știind că nu este mântuire în afară de Biserică. Iată, Hristos ne așteaptă la fântână, ne cheamă la Biserică, ne învață să ne rugăm, ni se descoperă prin învățătura Sfintei Evanghelii, ne ajută să ne curățăm de patimi, ne hrănește și ne adapă cu Trupul și Sângele Său din sfântul potir și ne dă putere de sus să ne pocăim. Să părăsim păcatele și să urmăm lui Hristos pentru a ne învrednici de împărăția Lui în vecii vecilor. Amin.

Hristos a înviat!

ARTE 26 Mai

MUZICĂ 26 Mai

POEZIE 26 Mai

Cezar Baltag

Tiberiu Utan

TEATRU/FILM 26 Mai

Cu Jean Constantin

Filmografie

• Procesul alb (1965)
• Haiducii (1966) - Parpanghel
• Maiorul și moartea (1967)
• Zile de vară (1968) – Aurel
• Răzbunarea haiducilor (1968) – Parpanghel
• Prea mic pentru un război atât de mare (1969)
• Canarul și viscolul (1969)
• Brigada Diverse intră în acțiune(1970) – Patraulea
• Haiducii lui Șaptecai (1971) - Parpanghel
• Zestrea domniței Ralu (1971) - Parpanghel
• Săptămîna nebunilor (1971) - Parpanghel
• Brigada Diverse în alertă! (1971) – Patraulea
• B.D. la munte și la mare (1971) – Patraulea
• Adio, dragă Nela! (1972)
• Revolta haiducilor (1972, serial de televiziune) – Parpanghel
• Explozia (1973) – Tilică
• Ultimul cartuș (1973) - Floacă
• Un comisar acuză (1974)
• Frații Jderi (1974)
• Stejar – extremă urgență (1974)
• Nemuritorii (1974)
• Mastodontul (1975)
• Evadarea (1975)
• Nu filmăm să ne-amuzăm (1975)
• Zile fierbinți (1975)
• Gloria nu cântă (1976)
• Cuibul salamandrelor (1976) – Jean
• Roșcovanul (1976)
• Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - Ismail (ep. 1-12)
• Împușcături sub clar de lună (1977)
• Totul pentru fotbal (1978) - Max, animatorul galeriei echipei de fotbal
• Eu, tu, și... Ovidiu (1978) – Misică
• Acțiunea „Autobuzul” (1978)
• Revanșa (1978) – Limbă
• Expresul de Buftea (1978) – controlorul de tren
• Brațele Afroditei (1978)
• Melodii, melodii (1978) – impresarul Grecu
• Nea Mărin miliardar (1979) – șeful primei bande
• Al treilea salt mortal (1980)
• Pruncul, petrolul și ardelenii (1981)
• Capcana mercenarilor (1981)
• Iancu Jianu, haiducul (1981)
• Un echipaj pentru Singapore (1981)
• Duelul (1981) – Limbă
• Am o idee (1981)
• Misterele Bucureștilor (1983)
• Secretul lui Bachus (1984) - oenologul Trandafir Bulbuc
• Sosesc păsările călătoare (1984)
• Un petic de cer (1984) - șoferul Gică
• Masca de argint (1985)
• Colierul de turcoaze (1986)
• Coana Chirița (1986)
• Chirița la Iași (1987)
• Secretul lui Nemesis (1987) - James Giovanni Cocoloș
• În fiecare zi mi-e dor de tine (1988)
• Misiunea (1989) - serial TV
• Miss Litoral (1991) – nea Mielu, căpitan de cursă lungă
• Atac în bibliotecă (1992)
• A doua cădere a Constantinopolului(1993) – Ismail
• Paradisul în direct (1995)
• Punctul zero (1996)
• Sexy Harem Ada-Kaleh (1999) – Ismail
• Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii(2006) – nea Florică
• Păcală se întoarce (2006) – țiganul
• Roming (2007) – Somali
• Supraviețuitorul (2008) – Limbă
• Poker (2010)

Cu Ștefan Bănică sr

Filmografie

• Dincolo de barieră (1965)
• Golgota (1966)
• Haiducii (1966)
• Împușcături pe portativ (1967)
• Tunelul (1967)
• Șeful sectorului suflete (1967)
• Vin cicliștii (1968)
• Zile de vară (1968)
• Brigada Diverse intră în acțiune (1970) - Fane Încurcă-Lume
• Cîntecele mării (1971)
• Brigada Diverse în alertă! (1971)
• Vifornița (1973)
• Proprietarii (1973)
• Păcală (1974)
• Fair Play (1977)
• Cianura și picătura de ploaie (1978)
• Septembrie (1978)
• Singur printre prieteni (1979)
• Nea Mărin miliardar (1979)
• De ce trag clopotele, Mitică? (1982)
• O scrisoare pierdută (spectacol TV, 1982)
• Harababura (1990)
• Cel mai iubit dintre pământeni (1993) 

Cu Iosif Demian

• Filmografie: 
• Apa ca un bivol negru (1970) - operator imagine
• Așteptarea (1970) - operator imagine
• Nunta de piatră (1972) - operator imagine
• Zidul (1975) - operator imagine
• Duhul aurului - operator imagine
• Buzduganul cu trei peceti (1977) - operator imagine
• Urgia (1978) - in co-regie
• O lacrimă de fată (1980)- regizor, coautor imagine
• Baloane de curcubeu (1982)- regizor
• Bunicul și o biată cinste (1984)- regizor
• Lovind o pasăre de pradă (1984) -regizor
• Piciul (1985)-regizor
• Memoria de piatră (2010) - regizor