MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU JOI 23 MAI 2019

ISTORIE PE ZILE 23 Mai

Evenimente

• 1400 - A început domnia lui Alexandru cel Bun în Moldova care a durat până în 1432.

* 1430: Ioana D'Arc este capturată de către burgunzi în timp ce conducea armata spre a elibera Compiègne. In timpul bataliei de la Compiegne (Razboiul de o suta de ani), Ioana d’Arc a fost luata prizoniera de burgunzi. A jucat un rol important în eliberarea Orleansului un an mai devreme si a fost capturata la Compiegne pe 23 mai 1430.Ea încearcă să scape de două ori, dar nu reuşeşte. Este chiar grav rănita, sărind de la o fereastră. Jeanne D’Arc a fost rascumpărata de britanici contra sumei de 10.ooo de lire sterline,şi predata lui Pierre Cauchon, episcop de Beauvais aliatul lor, fiind acuzata de erezie si condamnata la ardere pe rug. Este arsa pe rug la 30 mai 1431, în piaţa Vieux-Marche din Rouen. Moare strigând numele lui Iisus Hristos, convinsă că şi-a îndeplinit misiunea.

• 1498: Girolamo Savonarola este spânzurat la Florența din ordinul Papei Alexandru al VI-lea care îl declară ca "eretic, schismatic și neiubitor de Sfântul Scaun". Apoi, în fața unei mulțimi de oameni, este ars.

• 1533: Arhiepiscopul de Canterbury, Thomas Cranmer, declară căsătoria regelui Henric al VIII-lea al Angliei cu Caterina de Aragon nulă și neavenită. Atrage asupra sa mânia Vaticanului, care mai târziu va răspunde cu o excomunicare papală.

• 1555: Este ales Papa Paul al IV-lea, nascut Giovanni Pietro Caraffa. In 1559, sub pontificatul lui Paul al IV-lea,la initiativa Inchizitiei, s-a publicat lista de cărţi şi autori, denumită Index librorum prohibitorum (Indexul cărţilor interzise) sau Index expurgatorius. Cărţile aflate în Index nu puteau fi citite de către credinciosii catolici. Lista neagra (Indexul), a fost înnoita periodic şi a fost publicata cu regularitate până în anul 1948, dar abia în anul 1966 s-a emis o decizie care a suspendat apariţia sa.

• 1568: Țările de Jos își declară independența față de Spania.

• 1706: Bătălia de la Ramillies: John Churchill, Duce de Marlborough învinge armata franceză aflată sub comanda mareșalului Villeroi.

· 1793: Savantul şi omul politic american Benjamin Franklin, a inventat ochelarii cu lentile bifocale.

· 1805 - Napoleon Bonaparte este încoronat rege al Italiei, la Domul din Milano.

· 1829: Chiril Demian primeste la Viena brevetul pentru inventarea acordeonului.

· 1903 - În această zi a început una dintre experienţele iniţiatice pentru automobilism, una care a demonstrat că automobilul poate fi folosit pentru călătorii pe distanţe lungi. Astfel H. Nelson Jackson, un fizician şi om de afaceri din Vermont, a străbătut America de la o coastă la cealaltă, tocmai din San Francisco până în New York. Împreună cu mecanicul Sewall Corker şi la bordul unui Winton Vermont, Nelson a pornit în această călătorie care a durat 63 de zile. Expediţia a fost una foarte anevoioasă datorită condiţiilor grele de drum şi a problemelor tehnice. De mai multe ori cei doi temerari au avut nevoie de piese de schimb, trimise de compania Winton prin poştă. Costul itinerariului a fost de 8.000$, o sumă astronomică pentru acele vremuri. Dar aventura celor doi a fost expusă pe larg de presă şi chiar există şi producţii cinematografice cu această temă. Pe drum li s-a mai alăturat un simpatic bull-dog, botezat Bud, care la fel apare în multe imagini care redau aventura celor doi. Distanţa dintre San Francisco şi New York este de 4148 km în linie dreaptă sau 4679 km pe autostradă. Teoretic cu un automobil din zilele noastre se poate ajunge de la un oraş la celălalt în 44 ore, iar costul combustibilului ar fi în jur de 440 euro.

· 1903: A fost pusa in functiune prima linie telefonica intre Paris si Londra.

· 1915: Primul Război Mondial: Italia a declarat război Austro-Ungariei.

· 1918: In Basarabia unita cu Romania au fost extinse prin decret, Legea generala a vamilor, a tarifelor vamale si legea marcarii obiectelor fabricate din metale pretioase.

· 1918: Patriarhul Tihon al Moscovei si Intregii Rusii a expediat mitropolitului Pimen al Moldovei actul renuntarii la Basarabia.

· 1919: A inceput, la Bucuresti, conferinta delegatilor organizatiilor socialiste din Regat, Transilvania, Banat, Bucovina si Basarabia, la care s-a adoptat un program politic, precum si un program electoral unic, obligatoriu pentru intreaga miscare socialista din Romania, premise esentiale pe linia unificarii la nivel national a organizatiilor socialiste regionale.

· La 23 mai 1922 Nicolae Donici devine membru de onoare al Academiei Române. Trebuie remarcat faptul că Nicolae Donici este exclus din rîndurile Academiei în 1948, fiind reprimit post-mortem în 1990. A fost ales membru al Societăţii Astronomice din Rusia din 1904 pana in 1917, membru a Uniunii internaţionale pentru studiul Soarelui, a Uniunii Internaţionale Astronomice (din 1922), al societăţilor astronomice din Germania şi Franţa. A fost membru al Comitetului astronomic român,doctor honoris causa a universităţii din Coimbra, Portugalia si autor a cel puţin 77 de publicaţii ştiinţifice.Din 1944 a locuit în Franţa, unde timp de 10 ani a lucrat la Observatorul astronomic. După toate probabilităţile, s-a stins din viaţă la Nisa, într-un azil de batrâni, în anul 1956. Nicolae Donici a fost exclus de autoritatile comuniste din Academie în 1948, fiind reprimit post-mortem în 1990.

· 1929: Prima animație Mickey Mouse cu sunet, „Copilul carnavalului", este lansată.

· 1934: Faimosul cuplul de gangsteri americani Bonnie Parker și Clyde Barrow au fost împușcați în apropiere de Bienville Parish, Louisiana, de către poliție.

· 1934 - La Paris, a fost încheiat un Acord între Statul român şi creditorii străini, prin care se reglementa plata datoriilor româneşti, limitându-le la o sumă forfetară de 1,1 miliarde de lei anual, pentru următorii trei ani.

· 1942: Armata germană reuşeşte în cea de-a doua Batalie de la Harkov, să încercuiască in cateva zile complet Armata Rosie. Capitularea acesteia are loc la data de 28 mai. Sângeroasa bătălie a durat 17 zile si a dus la pierderea a peste 200.000 de soldaţi ai Armatei Rosii şi a mai multor sute de tancuri. Generalul german Friedrich von Paulus a câştigat o victorie importantă, care a deschis trupelor de sub comanda sa calea pentru declaşarea bataliei Stalingradului, aruncând forţele sovietice într-o lungă serie de înfrângeri şi retrageri.

· 1945: Guvernul german este destituit din funcție de către aliați, după care este închis.

· 1945: Succesorul lui Hitler, mare amiral Karl Donitz şi cancelarul Lutz Schwerin von Krosigk, sunt arestaţi de trupele britanice la Flensburg. Donitz a fost presedinte al Germaniei intre 30 aprilie 1945 si 23 mai 1945.

· 1948: Este semnat de catre Nikolai Pavlovici Sutov, prim-secretar de ambasada, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe al URSS, si Eduard Mezincescu, reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Populare Romane, pe Insula Serpilor din Marea Neagra, un proces-verbal, prin care acest teritoriu romanesc a fost cedat URSS. Incalcand Tratatul de pace de la Paris, incheiat in 1947, predarea insulei a redus suprafata marii teritoriale a Romaniei. Din acest motiv nu s-a ajuns la un acord privind delimitarea platformei continentale in Marea Neagra. Partea sovietica a sustinut la negocieri ca aceasta delimitare sa se faca intre Insula Serpilor si tarmul romanesc. Procesul-verbal nu a fost ratificat niciodata de Parlamentele Romaniei si URSS si nici nu a fost data vreo lege constitutionala cu privire la traseul frontierei de stat cu URSS. Dupa destramarea URSS, Insula Serpilor a trecut in stapanirea Ucrainei. Insula Serpilor este situata la 45 de kilometri in largul Marii Negre, in dreptul Bratului Sulina. Are o lungime de numai 662 de metri si o latime de 440 de metri.

· 1949: A fost emis un decret pentru organizarea Directiei Generale a Presei si Tipariturilor. Sub aceasta denumire a functionat in Romania, pana in 1975, cenzura presei si a tipariturilor. Nimic nu putea fi tiparit fara o viza pe fiecare pagina, a D.G.P.T.

· 1949: S-a constituit Republica Federala Germania. Consiliul Parlamentului vest-german (Bundesrat) s-a întrunit şi a proclamat în mod oficial Republica Federala Germania.

· 1957: Televiziunea Romana a prezentat prima transmisie in direct a unui spectacol preluat de la Teatrul National din Bucuresti.

· 1979: De la această dată la fiecare al cincilea an, pe 23 mai este ales Președintele Germaniei:

· 1979, al 5-lea președinte federal, Karl Carstens (CDU)

· 1984, al 6-lea președinte federal, Richard von Weizsäcker (CDU)

· 1989, din nou președintele federal, Richard von Weizsäcker (CDU)

· 1991: Numele Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a fost schimbat în Republica Moldova. Aceasta îşi va proclama independenţa pe 27 august 1991.

· 1994, al 7-lea președinte federal, Roman Herzog (CDU)

· 1995: A fost prezentat publicului limbajul de programare Java.

· 1999, al 8-lea președinte federal, Johannes Rau (SPD)

· 1999: Americanul Gerry Bloch, la varsta de 81 de ani, devine e cel mai in varsta alpinist care a escaladat El Capitan in Yosemite National Park. El si-a doborat propriul record stabilit in 1986, pe cand avea 68 de ani.

· 2000: Regina Margareta a Danemarcei, impreuna cu sotul ei, printul Henrik, a efectuat, in perioada 23-25 mai, o vizita oficiala in Romania, la invitatia presedintiei romane. A fost prima vizita efectuata vreodata de familia regala a Danemarcei in tara noastra.

· 2000 - Pentru prima oară în lume, regizorul german Peter Stein a realizat o versiune integrală a celor 12.111 versuri din "Faust" de Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832), într-un spectacol de 21 de ore, special creat pentru Expoziţia universală Expo-2000 Hanovra.

· 2004, al 9-lea președinte federal, Horst Köhler (CDU)

· 2006 - Guvernul de la Paris a aprobat proiectul de lege privind ratificarea Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.

· 2008 - Rusia a semnat un contract în domeniul nuclear cu China, pentru extinderea unei uzine de îmbogăţire a uraniului şi furnizare de combustibil.

· 2009, al 9-lea președinte federal, Horst Köhler, este reales

Nașteri

• 1052: Filip I (franceză Philippe I; 23 mai 1052 — 29 iulie 1108) a fost rege al francilor din 1060 până la moartea sa. Domnia sa, ca a celor mai mulți dintre Capețienii de început, a fost extraordinar de lungă pentru acele timpuri.
După moartea tatălui său, Henric I al Franței, în 1060, Filip a fost recunoscut ca rege al Franței. Fiind tânăr și lipsit de talentul de a conduce, a asistat la cel mai mare eveniment din mijlocul secolului - cucerirea Angliei de către William de Normandia, devenit William I al Angliei - vasalul său, fără să încerce să profite.
Filip I câștiga foarte mult de pe seama investițiilor, însă papa Grigore al VII-lea i-a atras atenția la desfășurarea liberă a simoniei, care era considerată păcat capital. Papa nu putea să ia măsuri drastice, din cauza conflictului cu Împăratul Henric al IV-lea, interdictul cu care fusese amenințat regele nu a fost pus în practică și situația a rămas aceeași.
Filip însă nu a putut fugi de interdict, pronunțat în anul 1094, având ca motiv despărțirea regelui de prima sa soție, Berta, și căsătoria cu Bertrade, contesă de Anjou. În 1104 a promis că va întrerupe concubinajul cu Bertrada, fiind iertat, însă a continuat să trăiască cu ea. Din cauza interdictului, regele Filip nu a putut participa la prima cruciadă, inițiată de Papa Urban al II-lea în anul 1095.

Cu prima sa soție, Berta a avut 5 copii, dintre care:

Ludovic al VI-lea al Franței (1081 - 1 august 1137), regele Franței din 1108;
Constanța, căsătorită cu Boemund, principe al Antiohiei, unul din liderii primei cruciade.

Cu Bertrada a avut 4 copii.

Filip I

* 1100 – S-a nascut imparatul chinez Quinzong ( d.1161)

* 1707: Carl Linné, cunoscut și drept Carolus Linnaeus respectiv

Carl von Linné (ajutor·info), (n. 23 mai 1707, Råshult[*], Suedia^[8] – d. 10 ianuarie 1778, Linnaeus Hammarby[*], Suedia a fost un botanist, medic și zoolog de origine suedez.^{[R 1]}Este considerat părintele taxonomiei și tatăl ecologiei moderne. Abrevierea numelui său în cărți științifice este L..

„Systema naturae” apare în 1735. În această lucrare Linné clasifică omul în ordinul primatelor. El îl denumește Homo sapiens și îl așează alături de antropomorfe, fără a gândi la originea lor comună (Linné era fixist). În ordinul primate Linné introduce două specii. Una dintre specii este omul (denumit, conform nomenclaturii binare, Homo sapiens), iar a doua este reprezentată de antropomorfe, numite Homo silvestris. Oamenii sunt clasificați apoi în patru rase. Fiecare rasă are trăsături diferite și temperamente diferite. Aceste patru rase stabilite de Linné sunt: Homo europeus, Homo americanus, Homo asiaticus și Homo africanus.

Coperta Species plantarum, 1753

Praeludia Sponsaliorum Plantarum. Uppsala, 1729
Florula Lapponica, în: Acta Literaria et Scientiarum Sueciae, vol. 3, p. 46–58, 1732
Linnaeus, Carolus (1735). Systema naturae, sive regna tria naturae systematice proposita per classes, ordines, genera, & species. Leiden: Haak. pp. 1–12.
Linnaeus, Carolus; Hendrik Engel; Maria Sara Johanna Engel-Ledeboer (1964) [1735]. Systema Naturae (ed. facsimile of the 1st). Nieuwkoop, Netherlands: B. de Graaf. OCLC 460298195.
Bibliotheca Botanica, Editura Salomon Schouten, Amsterdam 1735 Versiune digitală, Text complet
Fundamenta Botanica, Editura Salomon Schouten, Amsterdam 1735 Versiune digitală
Musa Cliffortiana, Leiden 1736 Versiune digitală
Flora Lapponica, Editura Salomon Schouten, Amsterdam 1737 Versiune digitală
Genera Plantarum, ediția a 2-a, Editura Conrad Wishoff, Leiden 1737 Versiune digitală
Critica Botanica, Editura Conrad Wishoff, Leiden 1737 Versiuni digitale: Google-Books, ULB Düsseldorf
Hortus Cliffortianus, Amsterdam 1738 Versiune digitală
Classes Plantarum, Editura Conrad Wishoff, Leiden 1738 Versiuni digitale: Gallica, ULB Düsseldorf
Öländska och Gothländska Resa, Editura Gottfried Kiesewetter, Stockholm și Uppsala 1745 Versiune digitală
Flora Suecica, Editura Lars Salvius, Stockholm 1745 Versiune digitală
Fauna Suecica, Editura Lars Salvius, Stockholm 1746 Versiune digitală
Västgöta Resa, Editura Lars Salvius, Stockholm 1747 Versiune digitală
Flora Zeylanica, Editura Lars Salvius, Stockholm 1747 Versiuni digitale: Stueber, Bayerische Staatsbibliothek
Hortus Upsaliensis, Editura Lars Salvius, Stockholm 1748 Versiune digitală
Materia Medica, Editura Lars Salvius, Stockholm 1749 Versiune digitală
Skånska Resa, Editura Lars Salvius, Stockholm 1751 Versiune digitală
Philosophia Botanica, Editura Gottfried Kiesewetter, Stockholm 1751 Versiune digitală
Species Plantarum, 2 volume, Editura Lars Salvius, Stockholm 1753 Versiune digitală, vol. 1, Versiune digitală, vol. 2
Museum Tessinianum, Editura Lars Salvius, Stockholm 1753 Versiune digitală
Museum S. R. M. Adolphi Friderici, Editura Lars Salvius, Stockholm 1754
Systema Naturae, ediția a 10-a, Editura Lars Salvius, Stockholm 1758 Versiune digitală
Museum S. R. M. Ludovicae Ulricae, Editura Lars Salvius, Stockholm 1764 Versiune digitală
Mantissa Plantarum, Editura Lars Salvius, Stockholm 1767 Versiuni digitale: Google-Books, Bayerische Staatsbibliothek
Mantissa Plantarum Altera, Editura Lars Salvius, Stockholm 1771 Versiuni digitale: Gallica, Bayerische Staatsbibliothek
Linné, Carl von (1774). Murray, Johann Andreas, ed. Systema vegetabilium (13th edition of Systema Naturae) (2 vols.). Gottingen: Typis et impensis Jo. Christ. Dieterich. Accesat în 24 februarie 2015.
Linné, Carl von (1785). Systema vegetabilium (13th edition of Systema Naturae) [A System of Vegetables 2 vols. 1783–1785]. Lichfield: Lichfield Botanical Society. Accesat în 24 februarie 2015. Parametru necunoscut |orig-year= ignorat (ajutor)

Imagini:

Casa memorială Carl von Linné din Uppsala
Bustul lui Linné din Grădina Botanică din Wroclaw, Polonia
Carl Linnaeus dressed in Lapp costume. Portraited while in Netherlands, by Martin Hoffman in Hartecamp, 1737^{[R 2]}
Semnătura lui Carolus Linnaeus (Carl v. Linné)
Piatra funerară a familiei Linné (tatăl şi fiul) în Catedrala din Uppsala
Linnaea borealis, flor lapona, que se convirtió en el símbolo de Linneo

* 1730: Prințul August Ferdinand al Prusiei (germană August Ferdinand von Preußen; 23 mai 1730, Berlin – 2 mai 1813, Berlin) a fost prinț al Prusiei și general. A fost membru al Casei de Hohenzollern.
A fost fiul cel mic al regelui Frederic Wilhelm I al Prusiei și a soției acestuia, Sophia Dorothea de Hanovra.^[1] Mama lui a fost singura fiică a regelui George I al Marii Britanii. A fost fratele mai mic al regelui Frederic cel Mare(Frederic al II-lea al Prusiei), al reginei Louisa Ulrika a Suediei și a Wilhelminei de Brandenburg-Bayreuth.

S-a căsătorit cu nepoata lui, Elisabeth Louise de Brandenburg-Schwedt, la 27 septembrie 1755.^[2] Ea era fiica surorii sale mai mari, Sophia Dorotheași a soțului acesteia, Margraful Frederic Wilhelm de Brandenburg-Schwedt. Mireasa era mai tânără cu opt ani decât mirele. August Ferdinand și Elisabeth Louise au avut șapte copii:

Friederike Elisabeth Dorothea Henriette Amalie, Prințesă a Prusiei (1761–1773)
Friedrich Heinrich Emil Karl, Prinț al Prusiei (1769–1773)
Friederike Dorothea Luise Philippine, Prințesă a Prusiei (1770–1836), căsătorită cu Prințul Antoni Radziwiłł
Friedrich Christian Heinrich Ludwig (1771–1790)
Friedrich Ludwig Christian (1772–1806)
Friedrich Paul Heinrich August, Prinț al Prusiei (1776)
Friedrich Wilhelm Heinrich August, Prinț al Prusiei (1779–1843)

Augustus a murit la Berlin la 2 mai 1813 la vârsta de 82 de ani. Elisabeth Louise va mai trăi șapte ani.

Augustus Ferdinand
Prinț al Prusiei

• 1734: Franz Anton Mesmer, medic german (d. 1815)

• 1741: Andrea Luchesi, compozitor italian (d. 1801)
* 1824: Ambrose Everett Burnside (n. 23 mai 1824,^[1] Liberty, Indiana, SUA – d. 13 septembrie 1881,^[1]^[2] Bristol[*], SUA) a fost un ofițer, director de căi ferate, inventator, industriaș și om politic american din statul Rhode Island, guvernator al acestui stat și senator al SUA din partea lui. Ca general al armatei Uniunii în Războiul Civil American, a condus campaniile reușite din Carolina de Nord și cea din estul statului Tennessee dar a fost învins în dezastruoasa bătălie de la Fredericksburg și în Bătălia Craterului. Stilul său distinctiv în care își purta părul facial, favoriții, își trage denumirea din limba engleză (sideburns) de la numele său.

Ambrose Burnside, circa 1880

• 1834: Carl Heinrich Bloch (n. 23 mai 1834 – d. 23 februarie 1890) a fost un pictor danez.

Carl Heinrich Bloch
Galerie:

Carl Heinrich Bloch - Consolator
Carl Heinrich Bloch - Gethsemane
Carl Heinrich Bloch - Jesus Tempted
Carl Heinrich Bloch - Suffer the Children
Carl Heinrich Bloch - The Annunciation
Carl Heinrich Bloch - The Resurrection
Carl Heinrich Bloch - Woman at the Well

• 1848: Otto Lilienthal, pionier de zbor și inginer german (d. 1896)
* 1857: Georgine Henriette Marie, Prințesă de Waldeck și Pyrmont (23 mai1857 – 30 aprilie 1882) a fost a treia fiică a lui George Victor, Prinț de Waldeck și Pyrmont și a soției lui, Prințesa Elena de Nassau, sora vitregă a lui Adolf, Mare Duce de Luxemburg.

Marie de Waldeck și Pyrmont
Prințesă Moștenitoare de Württemberg

* 1861: József Rippl-Rónai (n. 23 mai 1861, Kaposvár, Ungaria^[7] – d. 25 noiembrie 1927 Kaposvár, Ungaria^[8]) a fost un pictor maghiar, unul din cei mai originali artiști ai Belle Époque.

Jozsef Rippl-Rónai s-a născut pe data de 23 mai 1861 la Kaposvár, fiu al directorului școlii din oraș. Și-a început studiile la gimnaziul din Kaposvár, apoi a obținut la Budapesta diploma de farmacist. Între timp a început să deseneze și să picteze în culori. În 1884 pleacă la München unde se înscrie la Academia de Arte, în clasa cu modele vii a lui Ludwig von Herterich. Pentru anii 1885 și 1886 primește o bursă din partea Comisiei Naționale Maghiare de Arte Plastice. Pleacă la Paris, unde - după o perioadă de ucenicie în atelierul lui Mihály Minkácsy - frecventează pentru scurta vreme Academia Julian. Evoluția ulterioară a lui Rippl-Rónai este marcata de prietenia cu pictorul scoțian James Pitcairn-Knowles, cu care folosește în comun un atelier în Neuilly. Prin Knowles are contact cu stilul mișcării prerafaelite.

O influență deosebită asupra lui Rippl-Rónai este exercitată de gruparea Nabis, la expozițiile căreia participă cu mai multe tablouri. Prima expoziție individuală a pictorului s-a deschis în martie 1892 în clădirea ambasadei austro-ungare de la Paris. În 1894 expune lucrarea "Bunica mea", cu care obține un deosebit succes. Tratarea simplă, aproape decorativă a suprafețelor și conturarea formelor cu negru, precum și decuparea subiectului principal de fond prin contrast valoric a atras nu numai atenția, ci și laudele lui Gauguin, care avea un stil asemănător.

Bunica mea, 1894, Galeria Naționala Maghiară, Budapesta

În anul 1897 a expus la galeria "S. Bing" din Paris, secțiunea Art Nouveau. Rippl-Rónai a participat pentru ultima dată în 1898 la o expoziție împreuna cu gruparea Nabis la galeria "Durand-Ruel". Cu prilejul unei călătorii la Banyuls-sur-Mer, o așezare situată la poalele munților Pirinei, este fascinat de împrejurimi, de culorile puternice ale locurilor, ceea ce îl determină să picteze peisaje după natură, care constituie o trecere spre o cromatică luminoasă, patrunsă și în redarea interioarelor.

În anul 1901 a părăsit pentru totdeauna Parisul și s-a mutat la Somogyaszaló, la fratele său Ödön. În timpul verii a călătorit la Ostende, în Belgia. A fixat în numeroase pasteluri atmosfera de vară a stațiunii de la malul mării. În februarie 1902 s-a stabilit definitiv la Kaposvár. Tema principală a tablourilor sale devine ilustrarea interioarelor. În 1902 și-a expune operele la Palatul Merkur din Pesta.

În anul 1906 a fost organizată o expoziție reprezentativă cu 318 opere ale sale la Salonul Könyves Kálmán. Această expoziție i-a adus succesul total și recunoașterea unanimă.

În anul 1908 a luat naștere Cercul Impresioniștilor și Naturaliștilor Maghiari, grupul de artiști MIÉNK. Liderii asociației sunt Pál Szinyei Merse, Károly Ferenczy și Rippl-Ronai. La prima lor expoziție de la ""Salonul National" au fost prezentate curentele contemporane moderne.

Începutul anilor 1910 i-a adus numai succese: în anul 1911 are o expoziție retrospectivă în sala din piata "Kristóf" a Casei Artiștilor, în anul 1912 statul îi cumpără tabloul întitulat "Bunica mea", în același an expune tablouri în Frankfurt, München și Köln. În anul 1914 la Künstlerhaus din Viena primește marele premiu de stat cu medalie de aur pentru tabloul care îl înfățișează pe artistul francez "Maillol".

În timpul primului razboi mondial execută o serie de desene inspirate de război. Devine corespondent de război pe frontul sârbesc, unde lucrează împreună cu pictorul austriac Kokoschka.

Urmează o perioadă în care realizează mai ales pasteluri care înfățișează portrete feminine, modelul prferat fiind Elza Bányai, pe care o cunoscuse în 1915. În 1923 se hotărăște să realizeze o galerie a contemporanilor săi în portrete-pastel.

József Rippl-Ronai a murit în vila Roma din Kaposvár pe 25 noiembrie 1927.

József Rippl-Rónai

Galerie:

Femeie cu colivie, 1892
Femeie cu voal negru, 1896
Grădină cu trandafiri, 1899 Cretă și acuarelă pe hârtie
În grădină, 1899

Portretul lui Aristide Maillol, ca. 1899
Panou pentru villa Schiffer, 1911
Parc cu nuduri, 1911-1912
Elza Bányai în rochie neagră, 1919

*1871: Garabet Ibrăileanu (n. 23 mai 1871, Târgu Frumos - d. 12 martie 1936, București), a fost un critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român. Este una dintre cele mai influente personalități din literatura română a primelor decenii din secolul al XX-lea, teoretician, promotor al criticii literare științifice (direcția poporanistă), creator literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași și principal redactor al revistei Viața româneascăîntre anii 1906 și 1930. Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea să-l folosească, cu intermitențe, toată viața, Garabet Ibrăileanu debutează în paginile revistei Școala nouă cu articole, după care publică versuri, poeme în proză, cugetări, traduceri etc.

La 23 mai 1871 s-a născut, la Târgu Frumos Garabet Ibrăileanu. Tatăl, armean de origine, se numea Teodor Ibrăileanu iar mama, Maria Marcovici era fiica lui Andronie și a Varteniei Marcovici din Roman, descendenți, la rândul lor, ai unor vechi familii armenești din Moldova. Părinții, împreună cu copilul, se mută la Roman, în 1872, în casa Varteniei Marcovici. În anul 1876, Teodor Ibrăileanu, în asociație, arendează moșia de la Poiana lui Iurașcu, din apropierea Romanului, unde se mută, la puțină vreme, toată familia. „Aici, la Poiana lui Iurașcu, am cunoscut natura”, va scrie peste ani Garabet Ibrăileanu. La 17 septembrie, în același an, Maria Ibrăileanu moare după ce dăduse naștere unei fetițe, Maria. Teodor Ibrăileanu se recăsătorește, în 1877, după cum îi caracterizează fiul său gestul, în Amintiri, din „combinații gospodărești”.

În septembrie 1878, Garabet este înscris la o școală din Bacău, dar e mutat curând la Roman, deoarece tatăl său își găsise o slujbă de administrator la o moșie din apropierea orașului. Copilul se îmbolnăvește și este retras de la școală. Între 1879 - 1883, studiază la școala primară din Roman, iar între 1883 - 1887, urmează cursurile Gimnaziului „Roman-Vodă”, luând, începând cu clasa a II-a, a primit premiul întâi în fiecare an.

În septembrie 1887, se înscrie în clasa a V-a, la Liceului „Codreanu” din Bârlad. La 21 septembrie, a aceluiași an, moare Teodor Ibrăileanu.

Ibrăileanu, împreună cu alți colegi, printre care Ionescu Raicu-Rion, înființează, în 1888, societatea literară Orientul. Un an mai târziu, în iunie 1889, societatea se destramă prin plecarea din Bârlad a elevilor care terminaseră liceul. La 1 iulie 1889, împreună cu Panait Mușoiu și Eugen Văian, editează la Roman, revista Școala Nouă de orientare socialistă, care apare până în iunie 1890. Secretar de redacție, Garabet Ibrăileanu semnează la început cu inițiala I, din numărul 3 – cu pseudonimul Cezar Vrajă. Garabet Ibrăileanu fusese atras de ideile socialiste răspândite în mijlocul tineretului școlar din Roman de către V. G. Morțun. În Amintirile din copilărie și adolescență, scrise de Ibrăileanu în 1911, acesta mărturisea: "Revista era socialistă, ateistă, materialistă, realistă - în sfârșit, revoluționară în toate direcțiile!"^[2]Revista Școala nouă a fost considerată "o revistă de tip oarecum nou față de revistele socialiste anterioare", fiind orientată aproape exclusiv spre literatură.

În iunie 1890, Garabet Ibrăileanu termină liceul și în toamnă, își ia examenul de bacalaureat la Universitatea din Iași. Se înscrie la Facultatea de litere și filozofie a Universității din Iași; în anul întâi frecventează toate facultățile, negăsindu-și locul. În 1891, dă examene la Școala Normală Superioară. O parte din obiecte erau predate tot de profesorii facultății. Atras de febra publicistică și de ideile socialiste, Garabet Ibrăileanu lasă studiile superioare pe un plan secund, trecându-și examenele cu întârziere.

Între 1890 și 1894 îl întâlnim colaborând la săptămânalul bucureștean Munca (1890) cu articole politice, la Adevărul și Critică socială (1892) cu articole de critică, la Evenimentul literar (1893 - 1894) - nr. 1 apare la 20 decembrie 1893, din iulie 1894, redacția se mută la București; începând cu nr. 45, 24 octombrie 1894, se contopește cu Lumea nouă, din octombrie 1894 până în februarie 1895 colaborează la Lumea nouă, organ al social-democrației române din București, fiind și redactor.

Termină Școala Normală Superioară în anul 1894, iar în aprilie 1895 susține examenul și obține licența în științe istorico-filozofice. O cunoaște pe Elena Carp (n. 25 mai 1873), viitoarea sa soție.

Traduce în 1896, Bel-Ami de Guy de Maupassant, semnând Cezar Vrajă. Numit suplinitor la Gimnaziul de băieți din Bacău, la 1 septembrie nu s-a prezentat la post. Rămâne în Iași, unde dă lecții particulare; lucrează, sub conducerea lui Alexandru Philippide, la Dicționarul Academiei și își petrece timpul în preajma Elenei Carp.

În aprilie 1899 se prezintă la postul de la Bacău iar în septembrie 1900 este numit profesor la Liceul Internat „Costache Negruzzi" din Iași.

Colaborează în 1901 la Noua Revistă Română a lui Constantin Rădulescu-Motru. La 5 iulie 1901 se căsătorește cu Elena Carp. Suplinește un an, începând cu 1 septembrie, catedra de Filozofie de la Liceul Național din Iași (fosta Academie Mihăileană).

Între lunile ianuarie și aprilie 1902 își susține examenul de capacitate pentru a deveni profesor titular. Se naște Maria, unicul lor copil. La 1 septembrie este numit profesor provizoriu de limba română la Liceul Militar Iași.

În martie, aprilie și mai 1904 face, cu Elena, o călătorie în străinătate, în Austria, Germania, Italia, Elveția.

Colaborează în 1905, în numerele 1-3 ale revistei Curentul nou, editată de Henric Sanielevici. În martie 1906 apare la Iași Viata românească, directori Constantin Stere și Paul Bujor, secretar de redacție Ibrăileanu. Până la 1 iulie 1908, redacția revistei a fost în casa lui Ibrăileanu; după mutarea redacției, cenaclul literar continuă în același loc. La 18 decembrie 1907, Ministerul îi acordă titlul de profesor definitiv iar pe 1 septembrie 1908 este numit profesor suplinitor la catedra Istoria literaturii române moderne a Facultății de litere din Iași. Îi apare volumul Scriitori și curente (1909); în perioada februarie-martie se internează la sanatoriul Sfânta Elisabeta, București. În 1911, Ibrăileanu redactează o detaliată biografie ce va apărea postum sub titlul Amintiri din copilărie si adolescență. La 5 noiembrie este destituit de minister din postul de suplinitor, în locul lui fiind numit Eugen Lovinescu, doctor în litere la Paris și docent universitar. Ibrăileanu se înscrie la doctorat în decembrie 1911 iar în 1912 publică teza de doctorat Opera literară a d-lui Vlahuță, în urma căreia primește titlul de doctor. În iunie Consiliul facultății propune numirea lui Ibrăileanu ca la aceeași catedră; de acum înainte viața lui Ibrăileanu se va împărți între revistă și Universitate. Viata românească își încetează apariția în august 1916 și reapare în martie 1920. Va publica volumul Note și impresii.

Între aprilie și septembrie 1918 G. Ibrăileanu publică cotidianul “Momentul”. Iar în octombrie Academia Română îi respinge candidatura.

Din februarie până în decembrie 1919 apare revista săptămânală Însemnări literare. Ține, la îndemnul medicului Francisc Iosif Rainer, un „curs popular” despre literatura română la Institutul de Anatomie Iași.

Apar volumele După război și Scriitori români și străini (1921). Între 1924-1925 redactează romanul Adela într-o primă versiune, pe care o citește soției și prietenilor. În 1927 lucrează la o ediție a poeziilor lui Eminescu ce va fi editată în 1930 de Cultura natională. În același an apar volumele Studii literare și Privind viața. Tot în 1930, redactia revistei Viața românească se mută la Bucuresti, editată fiind de Adevărul. În ianuarie 1933, se retrage de la conducerea revistei ce va reveni lui Mihai Ralea, director pentru partea ideologică si politică și lui G. Călinescu, directorul părții literare si artistice. În mai, apare romanul Adela, pentru care în iunie i se conferă premiul național de proză.

1934, boala se agravează, în aprilie suportă la București o intervenție chirurgicală, spre toamnă, este internat la sanatoriul Casa Diaconeselor din București.

A părăsit lumea celor vii în noaptea de 10 spre 11 martie 1936. La 12 martie, corpul profesorului a fost incinerat și timp de un sfert de oră i s-a cântat andantele din Simfonia Nr.6 (Pastorala) de Ludwig van Beethoven

.Între 1890 și 1895, Garabet Ibrăileanu frecventează la Universitatea din Iași cursurile Facultății de Filosofie, istorie și literatură, concomitent urmează școala normală superioară.

În timpul studiilor universitare, Garabet Ibrăileanu colaborează la diverse ziare și reviste (Munca, Evenimentul literar, Lumea nouă etc.), cu articole având conținut politic-social și de orientare literară.

În 1908 a ocupat catedra de literatură modernă de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, pe care a servit-o până în 1934. Profesorul Ibrăileanu a reluat strălucita tradiție a societății Junimea și a revistei Convorbiri literare prin reunirea în jurul revistei Viața românească a celor mai însemnați scriitori ai epocii și prin orientarea mișcării literare a vremii în direcția creației de caracter specific, legată de realitățile naționale contemporane. Spiritul democratic al lui Garabet Ibrăileanu a ferit poporanismul, în cei 10 ani de existență, din prima serie a revistei Viața românească, de excese ca și de exclusivism, permițând scriitorilor importanți ai epocii, Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, Gala Galaction, Octavian Goga, Tudor Arghezietc. să-și dezvolte liber activitatea.

Viața Românească este o revistă periodică literar-artistică și științifică, editată către Constantin Stere, Paul Bujor, Garabet Ibrăileanu, începând cu martie 1906.

* 1884: Corrado Gini (n. 23 mai 1884, Motta di Livenza, Italia – d. 13 martie 1965, Roma, Italia) a fost un statistician, demograf și sociolog italian care a avut mai multe contribuții statistice, dintre care coeficientul omonim, coeficientul lui Gini, o măsură a inegalității veniturilor într-o societate, este cel mai cunoscut. Gini a fost un susținător al organicismului și a aplicat-o națiunilor timpului său
* 1890: Prințesa Dagmar a Danemarcei și Islandei (Dagmar Louise Elisabeth; 23 mai 1890 – 11 octombrie 1961) a fost cel mai mic copil al regelui Frederic al VIII-lea al Danemarcei și a soției acestuia, Lovisa a Suediei și Norvegiei.

Prințesa Dagmar s-a născut la Charlottenlund. A fost numită după mătușa ei, împărăteasa Maria Fedorovna, care s-a născut Prințesa Dagmar a Danemarcei.

S-a căsătorit la Fredensborg la 23 noiembrie 1922 cu Jørgen Castenskjold (1893–1978), fiu al lui Anton Castenskiold, șambelan al curții daneze, și al soției acestuia, Sophie Steensen-Leth care aparținea nobilimii daneze.^[1]Cuplul a avut patru copii:

Carl Frederik Anton Jørgen Castenskjold (13 noiembrie 1923 – 14 aprilie 2006), căsătorit cu Bente Grevenkop-Castenskiold la 23 octombrie 1948, au divorțat în 1963 și au avut trei copii.
Christian Ludwig Gustav Fritz Castenskjold (n. 10 iulie 1926) căsătorit cu Cecily Abbots la 11 noiembrie 1952, au avut o singură fiică.
Jørgen Frederik Aage Erik Helge Castenskjold (16 martie 1928 – 4 mai 1964), căsătorit cu Kirsten Schlichtkrull, au avut două fiice.
Dagmar Louise Thyra Sophia Castenskjold (11 septembrie 1930 - 12 iulie 2013), căsătorită cu Poul Bitsch la 4 aprilie 1950, au avut trei copii.

Prințesa Dagmar

• 1891: S-a nascut scriitorul, poetul si dramaturgul suedez Pär Lagerkvist; (m.7/11/1974) câştigator al Premiului Nobel pentru literatura în 1951.

• 1900: S-a nascut Hans Frank guvernatorul general nazist al Poloniei ocupate acuzat de crime impotriva umanitatii si executat in 1946.

• 1902: Vladimir Streinu (Nicolae Iordache), critic literar, eseist, poet român (d. 1970)

• 1908: John Bardeen, fizician american, laureat al Premiului Nobel (d. 1991)

• 1908: Hélène Boucher, pilot francez, deținătoare a mai multor recorduri mondiale (d. 1934)
* 1908: Corneliu Robe (n. 23 mai 1908, București, România – d. 4 ianuarie 1969, București, România) a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1930 (Uruguay). Corneliu Robe s-a retras din activitatea sportivă în 1937.

• 1910 - S-a născut Artie Shaw (Arthur Arshawsky), clarinetist, compozitor şi şef de orchestră american.

• 1913 - S-a născut scriitoarea Olga Caba.

* 1917: Edward Norton Lorenz (n. 23 mai 1917 - d. 16 aprilie 2008) a fost un matematician și meteorolog american. Este cunoscut în special pentru lucrările sale de pionierat în domeniul teoriei haosului, pe care a formulat-o în 1960. De asemenea, a introdus și termenul de Efectul fluturelui.

Cercetările sale și-au găsit largi aplicații în domeniul meteorologieiteoretice. Astfel, a elaborat un model matematic care să descrie mișcarea aerului atmosferic.

A primit numeroase distincții și medalii, printre care: Medalia Carl-Gustaf Rossby din partea Societății Meteorologice Americane în 1969, Medalia Elliott Cresson din partea Institutului Franklin în 1989 și Medalia de Aur Lomonosov în 2004.

· 1918 - S-a născut Robert ("Bumps") Blackwell, compozitor şi producător american.

· 1920 - S-a născut Helen O'Connell, cântăreaţă americană.
* 1923: Eduardo Lourenço (n. 23 mai 1923,^[2] São Pedro de Rio Seco[*], Portugalia) este un scriitor, filozof, eseist, profesor universitar, critic literarportughez. A primit Premiul Camões în 1996, cel mai important premiu literar pentru limba portugheză.
A urmat studii de istorie și filozofie la Universitatea din Coimbra. A părăsit Portugalia pentru Germania și Brazilia în 1953. A predat la Universitatea din Nisa în perioada 1960-1989, apoi a devenit consilier cultural la Roma. Mare cunoscător al operei lui Fernando Pessoa și magistral explorator al saudade, melancolie în portugheză, eseist de o deplină claritate este, de asemenea, un martor european al deziluziilor portugheze. El a primit Premiul european pentru eseu Charles Veillon în 1988.
Opera:

Heterodoxia (1949),
Sentido e Forma da Poesia Neo-Realista (1968)
Pessoa Revisitado (1973)
Tempo e Poesia (1974).
O labirinto da saudade (1978).
L'Europe introuvable: jalons pour une mythologie européenne (1978)
Le Miroir imaginaire, Essai sur la peinture (1981)
Nós e a Europa ou as Duas Razões (1988). Tr. http://books.google.es/Nous et l'Europe ou les Deux Raisons (1988)
Pessoa, Etranger Absolu (1990)
Montaigne ou la Vie écrite (1992), con Pierre Botineau y Jean-Luc Chapin
Fernando, Rei da Nossa Baviera (1986). Tr.: Fernando Pessoa, roi de notre Bavière (1993)
O canto do Signo. Existência e Literatura (1957-1993) (1994). Tr.: Le chant du Signe: existence et littérature (1994), sobre Literatura portuguesa.
L'Europe désenchantée: pour une mythologie européenne (1994)
Camões 1525-1580 (1994), con Vasco Graça Moura
O esplendor do caos (1998). Tr.: La splendeur du chaos (1998)
Mythologie de la saudade, Essais sur la mélancolie portugaise (2000)

Eduardo Lourenço

· 1928 - S-a născut Rosemary Clooney, cântăreaţă americană.

· 1931: Lucian Mureșan (n. 23 mai 1931, Firiza, România) este un cardinal român, arhiepiscop major al Arhieparhiei de Făgăraș și Alba Iulia, întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma. Biserica sa titulară din Roma este Biserica Sf. Atanasie. În data de 24 octombrie 2012 a fost ales membru de onoare al Academiei Române

* 1934: Robert Arthur "Bob" Moog (n. 23 mai 1934 – d. 21 august 2005), cel care a fondat firma Moog Music, a fost un pionier american în domeniul muzicii electronice, cel mai cunoscut pentru inventarea sintetizatorului Moog.

Robert Arthur "Bob" Moog

· 1937 - S-a născut scriitorul Octavian Georgescu.

* 1941: Horia Flămându (n. 23 mai 1941, Alba Iulia) este un sculptor român, profesor la Universitatea Națională de Arte București și vicepreședinte al Uniunea Artiștilor Plastici din România. Numele său mai apare scris și Horea Flămând; Horea Flămându; Horea Flămîndu.
Tatăl său a fost preot, iar sora, Lucia Flămându, s-a căsătorit în 1950 cu Ion Ursu, membru supleant al CPEx al Comitetul Central al Partidului Comunist Român

Alba Iulia: Basorelieful Mihai Viteazul primind omagiile celor trei țări române unite

La Horia Flămându influența lui Constantin Brâncuși se manifestă atât în limbajul plastic, cât și în spiritul în care e concepută sculptura sa.^[3]

Primul bust al lui Simion Bărnuțiu din Bocșa, Sălaj, opera lui Horia Flămându, a fost dezvelit la 24 septembrie 1967.^[4]

Statuia lui Alexandru Papiu-Ilarian, dezvelită la 8 decembrie 1973 în orașul Dej.

În 1975, Flămându a realizat un basorelief cu o lungime de 6,20 m si o lățime de 3 m, montat pe clădirea din spatele statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul din Alba Iulia(palatul princiar). Basorelieful îl prezintă pe domnitor primind omagiile celor trei țări române unite.

La 6 octombrie 2004 a fost dezvelit în fața noului Centru German de Tineret, Documentare și Cultură „Alexander Tietz” din Reșița un bust de bronz al lui Alexander Tietz, realizat de Horia Flămându. Bustul a fost dezvelit de către ultimul urmaș al lui Alexander Tietz, prof. univ. dr. Damian Vulpe din Timișoara. Acest bust este primul ridicat pe raza municipiului Reșița și primul al unei personalități germane din Banatul Montan

1942: Gabriel Liiceanu (n. 23 mai 1942, Râmnicu Vâlcea) este un filozof, interpret și scriitor român. Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger.^[2] Din 1990 este directorul Editurii Humanitas^[3], una dintre cele mai importante instituții culturale române^[4]^[5], proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș.

După Revoluția din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran^[6]. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune (Altfel, la Realitatea TV și 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu la TVR1). În prezent este membru al Societății Române de Fenomenologie și al Grupului pentru Dialog Social.

Scrieri:

Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii, București, Ed. Univers 1975, Ed. Humanitas, 1993, 2005;
Încercare în politropia omului și a culturii, București, Cartea Românească, 1981; ediția a II-a, cu titlul Om si simbol. Interpretări ale simbolului în teoria artei și filozofia culturii, Ed. Humanitas, 2005;
Jurnalul de la Păltiniș, București, Cartea Românească, 1983, Ed. Humanitas, 1991, 1996, 2004, 2005, 2014 (ediție aniversară);
Cearta cu filozofia, București, Ed. Humanitas, 1992, 2005;
Apel către lichele, București, Ed. Humanitas, 1992, 1996, 2005, 2012;
Despre limită, București, Ed. Humanitas, 1994, 1997, 2009, 2010;
Itinerariile unei vieți: Emil Cioran – Apocalipsa după Cioran, București, Ed. Humanitas, 1995, 2011;
Declarație de iubire, Ed. Humanitas, 2001, 2008;
Ușa interzisă (Jurnal), București, Ed.Humanitas, 2002, 2010; versiunea în limba franceză "La porte interdite, trad. de Michelle Dobré, Marie-France Ionesco, Ed.Humanitas, 2011;
Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu - Chipuri ale răului în lumea de astăzi (editie bilingvă, româno-spaniolă), trad. de Ileana Scipione, Ed. Humanitas, 2006, 2011;
Despre minciună, Ed. Humanitas, 2006 (inclus în "3 eseuri", 2014);
Despre ură, Ed. Humanitas, 2007 (inclus în "3 eseuri", 2014);
Despre seducție, Ed. Humanitas, 2007, 2013 (inclus în "3 eseuri", 2014);
Scrisori către fiul meu, Ed. Humanitas, 2008;
Întâlnire cu un necunoscut, Ed. Humanitas, 2010; ^[11]
Întâlnire în jurul unei palme Zen, în colaborare cu Răzvan Luscov și Gabriel Cercel, Ed. Humanitas, 2011 ;
Estul naivităților noastre : 27 de interviuri 1990-2011 : oare ne putem apăra prin cuvinte? , Ed. Humanitas, 2012;
18 cuvinte-cheie ale lui Martin Heidegger, Ed. Humanitas, 2012;
Măștile lui M.I. - Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu, Ed. Humanitas, 2012;
Dragul meu turnător, Ed. Humanitas, 2013; ^[12]^[13]
Fie-vă milă de noi! și alte texte civile, Ed. Humanitas, 2014;
Dialoguri de duminică. O introducere în categoriile vieții, în colaborare cu Andrei Pleșu; Ed. Humanitas, 2015;
Nebunia de a gândi cu mintea ta, Ed. Humanitas, 2016
România. O iubire din care se poate muri, Ed. Humanitas, 2017^[14]
Continentele insomniei, Ed. Humanitas, 2017
Așteptând o altă omenire, Ed. Humanitas, 2018

Lucrări publicate în străinătate

"Zu Heideggers 'Welt'- Begriff im 'Ursprung des Kuntswerkes'." Kunst und Technik (Walter Biemel und Fr.-W. von Herrmann Herausg.), Frankfurt am Main, Vittorio Klostermann Verlag, 1989
De la limite : petit traité à l'usage des orgueilleux, (Despre limită), trad. de Alexandra Laignel-Lavastine, Paris, Éditions Michalon, 1994
Itinéraires d'une vie : E.M. Cioran, suivi de Les Continents de l'insomnie : entretien avec E.M. Cioran, trad. de Alexandra Laignel-Lavastine, Paris, Éditions Michalon, 1995
Lectures de Ionesco, ed. L'Harmattan, 1996
Lectures de Cioran, ed. L'Harmattan, 1997
Apokalypsen enligt Cioran, Dualis Förlag, Ludvika, 1997
Le Journal de Paltinis : 1977-1981 : récit d'une formation spirituelle et philosophique, trad. de Marie-France Ionesco, Paris, Éditions La Découverte, 1998
The Paltiniș Diary: A Paideic Model in Humanist Culture , Central European University Press, 2000
Dziennik z Păltinișu. Pajdeja jako model w kulturze humanistycznej, Pograznicze, Sejny, 2001
Dagbok från Paltinis : en visdomsskola i den humanistiska kulturen : med ett tillägg från 1996; av Liiceanu, Gabriel Samuelsson, Liliana Donose|Apelkvist, Åsa; Ludvika: Dualis Förlags, 2008

Lucrări colective

Dialoguri de seară, Constantin Galeriu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu și Sorin Dumitrescu; Ed. Harisma, 1991;
După-amiezele cetății : caietele anului 2000, coord. de Gabriela Tabacu; Alexandru Paleologu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Prea Sfinția Sa Chrysostomos - arhiepiscop de Etna, Juan Francisco Ortiz, Nicu Alifantis și formația corală "Da Capo"; Editura Universitara Ion Mincu, 2001;
Crase banalități metafizice de Alexandru Dragomir; prelegeri reconstruite de Gabriel Liiceanu si Cătălin Partenie ; pref. de Gabriel Liiceanu; postf. de Andrei Pleșu; Ed. Humanitas, 2004, 2008;
Epistolar, în colaborare cu Radu Bogdan, Emil Cioran, Petru Creția, Stefan Aug. Doinaș, Ion Ianoși, Thomas Kleininger, Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Andrei Pippidi, Andrei Pleșu, Mariana Sora, Marin Tarangul și Sorin Vieru), București, Cartea Românească, 1987, Ed. Humanitas, 1996, 2008;
Sensuri metafizice ale crucii - Gabriel Liiceanu, Anca Manolescu, Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici; Ed. Humanitas, 2008;
Povești de dragoste la prima vedere - Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana, Adriana Bittel; Ed. Humanitas, 2008;
Despre Noica. Noica inedit (Centenar Constantin Noica – 1909/2009) - Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Ioana Pârvulescu, Dan C. Mihăilescu, Alexandru Dragomir, Andrei Cornea; Ed. Humanitas, 2008;
Pot să vă mai enervez cu ceva? Interviuri între vehemență și emoție, coord. de Ovidiu Șimonca - Nicolae Manolescu, Matei Călinescu, Mihai Șora, Matei Vișniec, Antoaneta Ralian, Andrei Pleșu, Andrei Șerban, Livius Ciocârlie, Paul Cornea, Alexandru Paleologu, Gabriela Adameșteanu, Gheorghe Crăciun, Dumitru Țepeneag, Nora Iuga, Gabriel Liiceanu, Gabriela Melinescu, Ștefan Agopian, Mircea Cărtărescu, Neagu Djuvara, Gelu Ionescu, Petru Cimpoeșu, Bujor Nedelcovici, Mircea Horia Simionescu, Victor Rebengiuc, Marcel Iureș; Ed. Cartier, 2009;
Cărțile care ne-au făcut oameni, coord. de Dan C. Mihăilescu - Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Ștefan Câlția, Livius Ciocârlie, Andrei Cornea, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Mihai Măniuțiu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Irina Petrescu, Andrei Pleșu, Victor Rebengiuc, Alex Ștefănescu, Valeriu Stoica, Ion Vianu; Ed. Humanitas, 2010;
Intelectuali la cratiță. Amintiri culinare și 50 de rețete - Gabriel Liiceanu, Adriana Babeți, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu, Marius Chivu, Livius Ciocârlie, Neagu Djuvara, Dan C. Mihăilescu, Ioana Nicolaie, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Oana Pellea, Monica Pillat, Andrei Pleșu, Tania Radu, Antoaneta Ralian, Grete Tartler, Vlad Zografi; Ed. Humanitas, 2012;
Casele vieților noastre - Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghițescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Victor Ieronim Stoichiță; Ed. Humanitas, 2014;
O idee care ne sucește mințile - Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu,Horia-Roman Patapievici; Editura Humanitas, 2014; ^[15]
Cartea simțurilor, coord. de Dan C. Mihăilescu - Gabriel Liiceanu, Mihai Măniuțiu, Dan C. Mihăilescu, Angelo Mitchievici, Horia-Roman Patapievici, Tania Radu, Antoaneta Ralian, Cătălin Ștefănescu, Ana Barton, Adriana Bittel, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Ioana Nicolaie, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Constantin Coman, Horea Paștină, Monica Pillat, Andrei Pleșu, Mihai Sârbulescu, Victor Ieronim Stoichiță; Ed. Humanitas, 2015;
Și eu am trăit în comunism, coord. de Ioana Pârvulescu - Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Lidia Bodea, Rodica Zafiu; Ed. Humanitas, 2015;
Iubirea din oglindă, coord. de Tatiana Niculescu, texte de George Bălan, Andrei Pleșu, Martin S. Martin, Gabriel Liiceanu, Petru Creția, Michael Fieger, Victor Bărbulescu, Tarciziu Șerban Adam, Emanuel Conțac, Teodor Baconschi, Florin Buhuceanu, Constantin Necula, Wilhelm Tauwinkl, Domnica Petrovai, Andrei Șerban, Florentina Ionescu, Cristi Danileț, Ed. Humanitas, 2017
Cum să fii fericit în România, coord. de Oana Bârna, texte de Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Anamaria Smigelschi, Andrei Pleșu, Adriana Bittel, Dan Tăpălagă, Jean A. Harris, Vlad Zografi, Clotilde Armand, Ariana Rosser Macarie, Andreea Răsuceanu, Andrei Cornea, Monica Pillat, Mihaela Coman, Horia-Roman Patapievici; Ed. Humanitas, 2017;
Iubirea din oglindă: Despre sex și identitate, coord. de Tatiana Niculescu, texte de Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Petru Creția, Michael Fieger, Victor Bărbulescu, Tarciziu Șerban Adam, Emanuel Conțac, Teodor Baconschi, Florin Buhuceanu, Constantin Necula, Wilhelm Tauwinkl, Domnica Petrovai, Andrei Șerban, Florentina Ionescu, Cristi Danileț; Ed. Humanitas, 2017;

Cărți audio:

Noica (în colaborare cu Andrei Pleșu), Ed. Humanitas Multimedia, 2003;
Ușa interzisă, Ed. Humanitas Multimedia, 2005;
Apel către lichele, Ed. Humanitas Multimedia, 2006;
Declarație de iubire, Ed. Humanitas Multimedia, 2006;
Sub semnul depărtării : corespondența Constantin Noica - Sanda Stolojan; pref. de Matei Cazacu; lectura: Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu; Ed. Humanitas Multimedia, 2006;
Sebastian, mon frère. Scrisoare către un frate mai mare, Ed. Humanitas Multimedia, 2006;
De ce te iubesc; antologie și cuvânt înainte de Ioana Pârvulescu; lectura: Gabriel Liiceanu, Ed. Humanitas Multimedia, 2006;
Strategii ale seducției. De la Romeo și Julieta la sărutul cioranian, Ed. Humanitas Multimedia, 2006;
Itinerariile unei vieți: E.M. Cioran, Ed. Humanitas Multimedia, 2007;
Despre minciună, Ed. Humanitas Multimedia, 2007;
Fratii Karamazov : discursul Marelui Inchizitor de Dostoievski; lectura: Gabriel Liiceanu; trad.: Izabela Dumbrava si Ovidiu Constantinescu; Ed. Humanitas Multimedia, 2008;
Înapoi la argument: Horia-Roman Patapievici în dialog cu Gabriel Liiceanu, Ed. Humanitas Multimedia, 2008;
Cele trei norme ale mamei - Prajitura interzisă. Scrisoare către fiul meu, Ed. Humanitas Multimedia, 2009;
Ce ne facem cu calul negru? Despre căderea în trup, dragoste și ipocrizie, Ed. Humanitas Multimedia, 2011;
50 de minute cu Pleșu și Liiceanu, 2011, coautor Andrei Pleșu;
James Joyce - Cei morți, lectura: Gabriel Liiceanu; Ed. Humanitas Multimedia, 2012;
Despre seducție. De la Romeo și Julieta la sărutul cioranian, Ed. Humanitas Multimedia, 2013;
Continentele insomniei. Cioran și Dumnezeu, Ed. Humanitas Multimedia, 2014;
Povestea maiorului Ion Pătrulescu, cu o prefață în lectura autorului; lectura: Răzvan Vasilescu; Ed. Humanitas Multimedia, 2015;
11 autori Humanitas citesc cele mai frumoase pagini: o antologie Humanitas 25 de ani - Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Andrei Cornea, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleșu; Ed. Humanitas Multimedia, 2015;
Despre limită (4 CD), Ed. Humanitas Multimedia, 2010, 2015;
Întâlnire cu un necunoscut, lectura: Răzvan Vasilescu; Ed. Humanitas Multimedia, 2016;
Povești de dragoste la prima vedere - Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana, Adriana Bittel; Ed. Humanitas Multimedia, 2016;

Gabriel Liiceanu

· 1944 - S-a născut Norman Johnson, vocalist american (The Showmen, The Gentlemen, Chairmen Of The Board).

· 1946: Sorin Ilfoveanu, pictor român

· 1946 - S-a născut Daniel Klein, basist american (J. Geils Band).

· 1946 - S-a născut scriitorul Valeriu Armeanu.

· 1946: Sorin Ilfoveanu (n. 23 mai 1946, Câmpulung Muscel) este un pictor și desenator român contemporan, recunoscut în țară și peste hotare.

1953-1964 urmează cursurile liceului „I. Brătianu” în Pitești, unde a fost coleg, printre alții, cu Daniel Turcea
1964-1970 urmează cursurile Universității de Artă din București la clasa maestrului Corneliu Baba, asistent Liviu Lăzărescu, avându-i colegi, printre alții, pe Mihai Cismaru, Ștefan Câlția, Sorin Dumitrescu și profesori: Eugen Schileru, la istoria artei, Ghițescu, la anatomie, Simion Iuca, la gravură.
Din 1971 este Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

1992-1996 este șef al catedrei de pictură din Universitatea de Arte București
1996-2000 este Decan al Facultății de Arte Plastice din cadrul Universității de Artă din București
2004-2006 Rector al Universității Naționale de Arte din București

Femeia din creația artistului trimite spre tinerețe și mister, spre matricea energiilor și reveria perioadei de gestație. Chipul și trupul ei caută trăirilele materne, artistul urmărind normalizarea bioritmurilor ori depășirea dizarmoniilor din timpul gestației. Visul intrauterin - parcă inspirat de acela al lui Salvador Dali - este obsesiv și se conjugă cu experiența reală din timpul gestației. Invocarea păsării în locul fătului exprimă o perspectivă pozitivă: ea e mesajul voinței divine. Numeroasele conotații erotice par să reflecte eternitatea, originile, vocația maternală a femeii. Ca orice visător incurabil, Sorin Ilfoveanu revine mereu la geneză, la o ea-simbol, la mama ca expresie a vieții. E în aceste reprezentări o încercare de a deriva inderivabilul, o psihologie ce vrea să probeze natura omului în complementaritatea ipostazelor sale. În asemenea ocazii, artistul dezvăluie importanța culturii interioare.

Desenele artistului arată preocuparea pentru eul profund, eliberat de prejudecăți și așază mai presus de timpuri și spații.

Văzută în diversitatea manifestării sale, femeia din pânzele artistului este în primul rând simbolul dragostei. Îi este denunțat comportamentul sexual ambivalent, seducție și refuz în acelasi timp. Ea apare ca o ființă firavă și rezistentă totodată, idee-materie a fertilității și a sexualiății, capabilă de contradicții și confruntări. Invocația maestrului dă o mare speranță prin curajul stilizării trăsăturilor socotite tabu, prin ironiile și libertatea de construcție a propiului dialog cu moștenirile arhaice. Amalgamând trasăturile spiritului și sufletului, artistul conferă un farmec aparte creațiilor sale. Libertatea liniilor fiecărui desen face posibilă dezvoltatea împreună a trecutului și viitorului. Nu oricum însă, ci în funcție de filosofia și crezul său; în funcție de apropierea elementelor neașteptate, pline de absurd, dar și de trăiri transcedentale.

Simplitatea stilistică este un mod de a fi al maestrului. Minuția și pasiunea pentru redarea visului cu ochii deschiși sunt însoțite de o știință și o plăcere a desenării simbolurilor. Grație unei profunde atracții pentru cunoașterea omului și a istoriei lui meandrate, Sorin Ilfoveanu recrează, în stilul său, câteva din marile teme ale culturii. El simte și conștientizează mișcarea ființei dinspre trecut spre viitor, dezvaluindu-i misterele spirituale în limbaje artistice îndelung exersate. Admirabila gramatică a formelor, arta desenelor maestrului Sorin Ilfoveanu animă un univers fără de început și fără de sfârșit. (Victor Neumann, Interogațiile metafizice ale artistului)

1947 - S-a născut Bill Hunt, pianist şi trompetist britanic (Hannibal, ELO, Wizzard).
* 1949: Traian Dobrinescu (n. 23 mai 1949, Orlești, Vâlcea, România) este un filolog, publicist, scriitor și politician român. A fost deputat, ales în 2012 din partea Partidului Național Liberal.

Clasele primare și gimnaziale le-a absolvit în comuna natală, iar liceul la Colegiul "Alexandru Lahovari " din Râmnicu-Vâlcea. În anul 1972 a terminat Facultatea de Filologie din cadrul Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca.
A fost profesor de limba și literatura română la Școala Generală din Malaia (jud. Vâlcea) și la Liceul Mecanic din Băbeni (jud. Vâlcea).
La 19 ianuarie 1990, împreună cu un grup de intelectuali vâlceni, a înființat "Curierul de Vâlcea", primul cotidian particular independent din România. În anul 1992 a fondat "Informația zilei", pe care l-a condus până în 1994.
În 1991 a participat la fondarea Teatrului de Stat "Anton Pann" din Râmnicu-Vâlcea, unde a fost numit director, calitate în care a coordonat montarea primelor spectacole ale noii instituții: "În așteptarea lui Godot" - în regia lui Petru Vulcărău și "Libertate conjugală" - în regia lui Silviu Purcărete.
Din 1995, s-a dedicat cu precădere conducerii societății mixte româno-italiene "Romitalgraf" și firmei sale TRADO SRL, axată inițial pe comerț internațional. A lucrat 4 ani în Siberia. A fost director la RAPPS Olănești.

A debutat în 1990, în volumul colectiv "Preludii epice", apărut la Editura "Mihai Eminescu".

Cântec de violoncel: 60 de texte lirice. București, Editura Ziua, 2002. 128 p.

Urme: 51 de texte lirice. București, Editura Cartea Românească, 2004. 80 p.

Când Dumnezeu îmi spunea pe nume: roman. Pitești, Editura Paralela 45, 2008. 200 p.

Cei morți înainte de moarte: roman. Craiova, Editura Aius, 2013. 320 p.

· 1951: S-a nascut campionul rus de sah Anatoli Karpov.
* 1951: Vintilă Mihăilescu (n. 23 mai 1951) este un autor, publicist, psihosociolog și antropolog cultural român, fratele lui Preda Mihăilescu.

Absolvent al Facultății de Psihologie al Universității Bucuresti (1974), a fost cercetător în psihologie al Institutului de Geriatrie (1974-78), iar între 1979-91 a fost cercetător al Centrului de Antropologie pe lângă Academia Română.

A avut mai multe burse de studii la Mission du Patrimoine Ethnologique. A fost profesor invitat la universități din Franța (Lyon, Paul Valery Montpellier, Provence), Elveția (Neuchatel), Germania (Humboldt), Ungaria (Pecs), Canada (U.Q.A.M.) etc. Este specializat în etnopsihologie, identitate și etnicitate, studiul comunităților.

Din 1991 coordonează programe de cercetare și proiecte pe probleme rurale coordonate de PHARE și Banca Mondială, fondând Observatorul Social de pe lângă Universitatea București. Din 1993 este profesor universitar la Facultatea de Sociologie si Psihologie a Universității București, iar din 1997 coordonează Școala Masterală în Antropologie în cadrul Universității București. Din 2000 este șeful Catedrei de Sociologie la Școala Națională de Științe Politice (SNSPA) unde susține cursurile de Antropologie și cele de Comunități Sociale.

Este autorul cărții Fascinația diferenței, apărută în 1999, prin care încearcă sa explice în mod corect domeniul antropologiei din prisma experienței personale și a diferitelor accepțiuni. Din 1998 scrie și publicistică, având cronică permanentă la săptămânalul cultural Dilema Veche. Din februarie 2005 până în mai 2010 a fost director al Muzeului Țăranului Român.

În anul 2006 a fost decorat de Președintele României pentru serviciile aduse culturii române.

A publicat:

1992 - Paysans de l'histoire: approche ethnologique de la culture roumaine - Vintilă Mihăilescu, Ioana Popescu, Ioan Pânzaru; DAR
1999 - Fascinația diferenței, Editura Paideia (republicată în 2014 într-o ediție actualizată la Editura Trei);
2000 - Socio-hai-hui: o altă sociologie a tranziției, Editura Paideia;
2002 - Svakodnevica nije vise ono sto je bila, Belgrad
2002 - Vecini și Vecinătăți în Transilvania, coord.: Vintilă Mihăilescu, Gabriela Coman, Ferenc Pozsony... ; Editura Paideia;
2006 - Socio-hai-hui prin arhipelagul România, Editura Polirom, Iași;
2007 - Antropologie. Cinci introduceri, coordonator, Editura Polirom, 2007 și 2009;
2009 - Etnografii urbane. Cotidianul văzut de aproape, Editura Polirom;
2010 - Sfârșitul jocului. România celor 20 de ani, Editura Curtea Veche;
2012 - Iarna vrajbei noastre: protestele din România, ianuarie - februarie 2012; coord.: Vintilă Mihăilescu, Cătălin Augustin Stoica; Editura Curtea Veche;
2013 - Scutecele națiunii și hainele împăratului: note de antropologie publică Editura Polirom;^[2]
2013 - Povestea maidanezului Leuțu: despre noua ordine domestică și criza omului Editura Cartier;^[3]^[4]^[5]
2014 - Conditia romă si schimbarea discursului, coord.: Vintilă Mihăilescu, Petre Matei; Editura Polirom;
2014 - Fascinatia diferenței: anii de ucenicie ai unui antropolog, Editura Trei;
2015 - Apologia pîrleazului, Editura Polirom;
2017 - De ce este România astfel?: avatarurile excepționalismului românesc, coord.: Vintilă Mihăilescu; Editura Polirom;
2017 - Hotel Ambos Mundos. Scurt eseu de antropologie borgesiană, Editura Polirom;
2018 - Etnogeneză și țuică, Editura Polirom;

Din 2013 - Coordonator al seriei Cartier antropologic. al Editurii Cartier

· 1953 - S-a născut Rick Fenn, chitarist britanic (Hamilton Gray, 10cc).
* 1954: Marvelous Marvin Hagler (născut Marvin Nathaniel Hagler; 23 mai 1954) este un fost boxer profesionist american
* 1955: Preda Mihăilescu (n. 23 mai 1955, București, Republica Populară Română) este un matematician român, al cărui nume este legat de descoperirea demonstrației conjecturii lui Catalan.
Preda Mihăilescu este fratele lui Vintilă Mihăilescu, fiul cardiologului Vintilă V. Mihăilescu ^[1] și nepotul de bunic al lui geografului Vintilă M. Mihăilescu.

S-a născut în București și face parte din familia Mihăilescu. În 1973 părăsește România și se stabilește în Elveția.^[2] Studiază matematica și informatica la Universitatea Eidgenössische Technische Hochschule din Zürich. Obține doctoratul în 1997 cu lucrarea Cyclotomy of Rings and Primality Testing, scrisă sub îndrumarea matematicienilor Erwin Engeler și Hendrik Lenstra.

Pentru o perioadă, a fost cercetător la Universitatea din Paderborn, Germania. Din 2005 este profesor la Universitatea Georg August din Göttingen.

În 2002 reușește să demonstreze conjectura formulată în 1844 de matematicianul francez Eugène Charles Catalan. Rezultatul este cunoscut ca "teorema lui Mihăilescu".

Printre doctoranzii sai se numara si matematicianul ardelean Vlad Crisan

· 1955: Nati Meir, politician român de origine israeliană, pușcăriaș
* 1956: Daniela Condurache (n. 23 mai 1956, Stâncești, Mihai Eminescu, Botoșani, România) este o cântăreață română de muzică populară.

De peste 30 de ani are frecvente apariții la emisiunile folclorice ale TVR.^[1]A câștigat Festivalul – Concurs Național al Interpreților Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase”^[2] și a fost cap de afiș la numeroase spectacole cu specific folcloric, precum „Gala Folclorului Românesc – Dansul, Muzica și Portul

Discografie:

Titlul albumului	Anul lansării	Casa de producție	Cod
Am venit și eu la joc	1985	Electrecord	ST-EPE 02800
Ciobănașul, ca la noi ‎	1988	Electrecord	ST-EPE 03459
Romanțe și cântece de petrecere	1994	Vivo	VR 015
La gardul cu harțapele	1995	Electrecord	EPE 04373
Măi Bădiță, măi Gheorghiță	1996	Electrecord	STC 001136
Trandafir de la Moldova	1996	Alpha Sound	MC AL 010
Îs din țara paielor	2017	Ana Sound	-

· 1958: Thomas Reiter, ofițer în aviația germană și astronaut

· 1960: Horea Dorin Uioreanu, politician român
* 1961: Daniele Massaro (n. 23 mai 1961) este un fost fotbalist italian.
* 1964: Neculai Predica (n. 23 mai, 1964) este un actor de teatru/film si de voice-over român.
Dublaj:

Ed, Edd și Eddy - Kevin si Johnny (Cartoon Network)
Fetițele Powerpuff - Mojo Jojo (Cartoon Network)
Looney Tunes - Yosemite Sam, Taz, Elmer Fudd si Wile E. Coyote
Uimitoare lume a lui Gumball - Richard Watterson (Cartoon Network)
Un show obișnuit - Rigby (Cartoon Network)
Să-nceapă aventura - Jake (Cartoon Network)
Johnny Test - Bling Bling (Cartoon Network)
Inazuma Eleven - Kevin Dragonfly si Bobbie Shearer (Cartoon Network)
Robotboy - Doney, Dr. Kamikazi (Sezoanele 1 și 2) (Cartoon Network)

Filmografie:

Schimb valutar (2008) ^[1]

California Dreamin' (Nesfarsit) (2007)^[2]
Bunraku (2010)^[3]
Ulița spre Europa (2004)^[4]

* 1965: Manuel Sanchís Hontiyuelo (n. 23 mai 1965 în Madrid) este un fotbalist spaniol retras din activitate, care a jucat pe postul de fundaș central.

· 1967: Phil Selway, baterist al trupei Radiohead
* 1971: George Gideon Oliver Osborne (n. 23 mai 1971, Londra) este un politician britanic, membru al Partidului Conservator și actualul ministru al finanțelor al Regatului Unit.^[1]

În 2001 a devenit deputat pentru colegiul Tatton din Cheshire.

Rt Hon George Osborne MP

* 1977: Tomoyuki Hirase (n. 23 mai 1977) este un fost fotbalist japonez.
* 1978: Hideaki Kitajima (n. 23 mai 1978) este un fost fotbalist japonez.
* 1980: Theofanis "Fanis" Gekas (în greacă Θεοφάνης "Φάνης" Γκέκας; n. 23 mai 1980) este un fotbalist grec care evoluează la clubul Konyaspor în Süper Lig, pe postul de atacant.
* 1981: Elias Bazzi (n. 23 mai 1981, în Córdoba) este un fotbalist argentinian. Pe lângă cetățenia argentiniană, are și cetățenie libaneză. Evoluează în România din 2004, când a fost adus la Progresul București.
* 1982: Stevica Ristić (n. 23 mai 1982) este un fotbalist macedonean.
* 1982: Andrei Leonidovici Șirman (rusă Андрей Леонидович Ширман; n. 23 mai 1982, Perm, Rusia), cunoscut după numele de scenă DJ Smash, este un muzician rus, unul din cei mai populari DJ de muzică electronică și house din Rusia.
* 1983: Andrei Ștefan Ropcea (n. 23 mai 1983, Pitești),^[1] cunoscut sub numele de scenă Randi, este un cântăreț și producător muzical român. Din 2005 până în prezent este membru al formației dance românești Morandi, alături de Marius Moga. Începând cu anul 2011, Andrei a debutat în cariera solo sub numele scenic Randi și tot atunci el și-a deschis propria casă de discuri, „Famous Production”.

Andrei Ștefan Ropcea s-a născut pe 23 mai 1983, în Pitești, România. De mic era pasionat de muzică și a început să studieze muzica încă din școala generală. A absolvit liceul de arte «Dinu Lipatti», unde a studiat fortepiano.

În 2005, cariera lui Randi a luat un curs ascendent. Odată cu formarea proiectului Morandi, împreună cu Marius Moga, a lansat hituri care le-au adus succesul atât în România, cât și în alte țări din Europa. Proiectul a fost unul de succes, băieții obținând performanțe marcante:

8 single-uri pe locul 1 (în topuri locale și internaționale)
2 milioane de copii ale albumului de debut (Reverse) vândute
2 nominalizări la MTV Europe Music Awards pentru cel mai bun debut (în 2005 și 2006)
Piesa „Angels” a fost cel mai downloadat produs digital în Rusia și Ucraina.

A urmat o perioadă productivă în care băieții de la Morandi au lansat 3 albume în 3 ani: „Reverse” în 2005, „Mind Fields” în 2006 și „N3XT” în 2007. Formația s-a bucurat de popularitate în peste 20 de țări datorită unor hituri ca "Beijo", "Falling Asleep", "Angels", "Save Me" sau "Colors". Au concertat mult în Europa de Est și au primit numeroase premii:^[2]

Best Song @ MTV Romania Music Awards 2006
Best Video @ MTV Romania Music Awards 2006
Best Romanian Act @ MTV Europe Music Award 2008
Best International Act @ Eska Music Awards 2008
Best International Hit Polonia @ Eska Music Awards 2009
Best International Song @ Musiq1 Music Awards 2009
Triple Platinum Disc în Rusia pentru albumul N3XT

În octombrie 2011, Randi a lansat „Anybody”, primul său videoclip din cariera solo.^[3]

În octombrie 2014 Randi a lansat videoclipul piesei "Prietena ta", în colaborare cu Uddi și Nadir. În videoclip Randi joacă rolul unui ospătar care se îndrăgostește de o tânără, iubita unui businessman bogat, rol jucat de Dragoș Stemate. Drept urmare Randi este bătut crunt în plină stradă de iubitul fetei.^[4]

Pe 7 aprilie 2015 a lansat piesa „Visător”.

Pe 8 iunie 2015 a lansat piesa „Până vara viitoare”, care este o colaborare cu Jo. În videoclip, Randi reprezintă un vampir „vegetarian”. „A fost greu că ne-am întins pe două zile și o noapte și am filmat fără pauză, dar ne spuneam în continuu că merită, merită, merită”, a declarat Jo despre munca depusă la realizarea videoclipului.

Înafară de cariera solo proprie, Randi este producător muzical al proiectelor Shaka Muv (Miruna) și Mishelle,^[3]^[5] dar și compozitor și textier. Acesta a compus, atât muzica cât și versurile, pentru piesele „What If” și „Ray of Light” interpretate de Mishelle.

Randi

* 1984: Hugo Miguel Pereira de Almeida (n. 23 mai 1984) este un jucător de fotbal portughez, care joacă pentru Hajduk Split și pentru Echipa națională de fotbal a Portugaliei.
* 1985: Sebastián Bruno Fernández Miglierina, cunoscut ca Seba Fernández(n. 23 mai 1985, Montevideo, Uruguay) este un fotbalist aflat sub contract cu Nacional.
* 1986: Augustin Jianu (n. 23 mai 1986^[1]) este un politician român, ministrul comunicațiilor și societății informaționale în Guvernul Sorin Grindeanu (4 ianuarie - 29 iunie 2017).
* 1987: Windham Lawrence Rotunda^[1] (23 mai din 1987), este un wrestleramerican care lucrează pentru WWE în marca Raw, sub numele de Bray Wyatt
* 1989: Alexandru Antoniuc (n. 23 mai 1989, Chișinău) este un fotbalist din Republica Moldova, care evoluează la clubul Milsami Orhei pe postul de atacant. Fratele său, Maxim Antoniuc, de asemenea este fotbalist.
* 1989: Georgian Constantin Tobă (n. 23 mai 1989) este un fotbalist român care joacă pentru Dinamo București, împrumutat de la Universitatea Cluj.

· 1991: Lena Meyer-Landrut, cântăreață germană de Muzică pop. A reprezentat Germania la Concursul muzical Eurovision, editia 2010 de la Oslo, Norvegia și l-a câștigat cu melodia „Satellite”.

Decese

• 1125: Henric al V-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (n. 1081)

• 1498 a fost executat prin spânzurare și apoi ardere pe rug, călugărul italian Girolamo Savonarola, predicator și critic al moravurilor religioase a bisericii catolice. Născut la Ferrara în anul 1452, Savonarola își face educația cu studii de filozofie, medicină și desen, iar la vârsta de 20 de ani publică prima sa lucrare "De ruina mundi", în care critică corupția și decadența moravurilor societății din vremea sa. În 1474 pleacă la Bologna, unde se călugărește și intră în Ordinul Dominican, iar aici scrie a doua lucrare critică la adresa bisericii, intitulată „De ruina ecclesiae”, în care exprimă dezaprobarea față de cler, care - după părerea sa – era deosebit de corupt. În anul 1482 devine conducătorul mănăstirii San Marco din Florența, dar aceasta nu-l împiedică să denunțe în predicile ținute de la amvonul bisericii însăși corupția familiei Borgia, atrăgându-și prin aceasta simpatia populației. Nu a durat mult, şi veştile despre isprăvile lui Savonarola au ajuns la urechile noului Papă, care era nimeni altul decât Alexandru al IV-lea, din temuta familie Borgia, iar dezaprobările acestuia, la început timide, aveau să culmineze cu încercări făţişe de a-l face pe Savonarola să tacă. Pe măsura amplificării criticilor lui Savonarola la adresa bisericii, papa Alexandru al IV-lea decide excomunicarea acestuia și fiind sătul de răzvrătirea călugărului, suveranul pontif adoptă această hotărâre severă în luna mai a anului 1497. Se pare că ignorarea deciziei papale și atitudinea hotărâtă a lui Savonarola împotriva practicilor Bisericii au cântărit greu în acuzaţia de erezie pe care Papa a lansat-o asupra călugărului la doi ani de la excomunicare. Astfel, în 1498, Savonarola a fost arestat împreună cu doi dintre adepţi de-ai săi, fiind judecaţi de către un tribunal inchizitorial şi torturaţi cu cruzime sub acuzaţia de erezie, iar pe data de 23 mai Savonarola şi discipolii săi credincioşi au fost spânzuraţi și apoi arşi pe rug. Se spune că un preot l-a întrebat pe Savonarola cum se simte în faţa execuţiei, iar călugărul i-a răspuns scurt și calm ,,Mă simt foarte bine și știu că Domnul Hristos a suferit mai mult pentru mine”. Aveau să fie ultimele sale vorbe, deoarece după ce cei trei au fost spânzuraţi, trupurile lor au fost arse pe rug, iar cenuşa le-a fost apoi aruncată în râul Arno care străbate Florenţa.

• 1627: Luis de Gongora y Argote, poet spaniol baroc (n. 1561)

• 1670: Ferdinando al II-lea de' Medici (14 iulie 1610 – 23 mai 1670) a fost Mare Duce de Toscana din 1621 până în 1670. A fost fiul cel mare al lui Cosimo al II-lea de' Medici, Mare Duce de Toscana și a Arhiducesei Maria Madalena de Austria. S-a căsătorit cu Vittoria della Rovere cu care a avut doi fii: Cosimo al III-lea, Mare Duce de Toscana și Francesco Maria, Duce de Rovere.

Ferdinando al II-lea

• 1691: Adrien Auzout, astronom francez (n. 1622)

• 1813: Géraud Duroc, general francez (n. 1772)

• 1855: Charles Robert Malden, explorator britanic, descoperitorul unei insule în Pacific, care îi poartă numele (n. 1797)
* 1857: Augustin Louis Cauchy (n. 21 august 1789, Paris - d. 23 mai 1857, Sceaux, Hauts-de-Seine) a fost unul dintre cei mai importanți matematicienifrancezi. A demarat un proiect important de reformulare și demonstrare riguroasă a teoremelor de algebră, a fost unul dintre pionierii analizei matematice și a adus o serie de contribuții și în domeniul fizicii. Datorită perspicacității și rigurozității metodelor sale, Cauchy a avut o influență extraordinară asupra contemporanilor și succesorilor săi. Catolic și monarhist fervent, a manifestat o prezență socială activă.

S-a născut la 21 august 1789 la Paris, la o lună după izbucnirea Revoluției franceze, ca fiul cel mare al lui Louis François Cauchy și al lui Marie Madeleine Desestre. Tatăl ocupă diverse funcții fiind în relații cu Pierre Simon Laplace și cu Joseph-Louis Lagrange.

Încă de mic manifestă un talent deosebit pentru matematică. Primul său învățător i-a fost tatăl - un catolic convins, cunoscut pentru concepțiile sale religioase. De altfel, și Cauchy va deveni mai târziu un apărător fidel al catolicismului.

Datorită atașamentului față de monarhie, tatăl, împreună cu restul familei este nevoit să se retragă la țară, unde continuă educația excepțională dată copiilor.

În 1800 întreaga familie se reîntoarce la Paris, tatăl lui Louis fiind numit secretar al Senatului.

Augustin Louis Cauchy

La 13 ani, în 1802, la recomandarea lui Lagrange, profesor la École Polytechnique care descoperise talentul pentru matematică, Cauchy intră la École Centrale du Panthéon, cel mai bun liceu parizian din acea perioadă. Aici iese în evidență ca elev strălucit, cu rezultate remarcabile și în științele umaniste. Cu toatea acestea, Cauchy se pregătește pentru admiterea la École Polytechnique unde intră în 1805, al doilea din 293 de candidați. Aici are ca profesori pe Poisson, Ampère, Hachette, Prony. În 1807 termină studiile la Politehnică și intră la École nationale des ponts et chaussées.

La finalizarea studiilor, în 1810, intră ca inginer al căilor de comunicație din Cherbourg și la reconstrucția fortificațiilor.

Din motive de sănătate, a fost nevoit să părăsească funcția de inginer și se dedică studiului și predării matematicii. Astfel, în septembrie 1812 se reîntoarce la Paris. Totuși, în primăvara anului viitor, la solicitarea inginerului Pierre-Simon Girard, participă la lucrările de la râul Ourcq. Dar, influențat de Lagrange și Laplace, ia hotărârea definitivă de a intra în învățământ. Începând cu 1813, ține prelegeri la École Polytechnique și Collège de France, iar în 1815 devine profesor la Școala Politehnică, la Sorbona și la Collège de France.

În 1816 devine membru al Academiei Franceze.

Abdicarea, în 1830, a lui Carol al X-lea și transformările politice din țară îl determină pe Cauchy să se exileze și urmează o perioadă grea pentru marele matematician. Părăsește familia și se retrage la Praga, apoi în Elveția și în final la Torino, unde ocupă Catedra de Fizică-Matematică.

În 1838 Cauchy se reîntoarce în Franța, reluându-și toate funcțiile deținute anterior, dar refuzul de a adera la guvernul lui Ludovic-Filip I va constitui un nou obstacol în cariera sa.

În 1848 a creat un curs de astronomie în cadrul Facultății de Științe din Paris, dar refuzând să depună jurământul pentru Napoleon III, este nevoit să demisioneze din nou din toate funcțiile, rămânând doar membru al Academiei și al Royal Society, precum și a altor instituții străine.

· 1885 - A murit Victor Hugo, scriitor francez, teoretician al romanului (n.26.02.1802).

· 1895 - A murit Franz Ernst Neumann, fizician şi matematician german, considerat fondatorul fizicii matematice (n.11.10.1798).

· 1906 - A murit dramaturgul norvegian Henrik Ibsen (“Peer Gynt”, “Stîlpii societăţii”) (n.20.03.1828).

· 1908: François Coppée, poet și romancier francez (n. 1842)
* 1926: František Brábek (n. 9 decembrie 1848, Branovice, Týn nad Vltavou^[1] – d. 23 mai 1926, Praga^[2]), menționat în sursele maghiare ca Brábek Ferenc,^{[p 1]} a fost un profesor universitar și traducător ceh din limba maghiară. A predat limba maghiară la Universitatea Carolină și la Universitatea Tehnică din Praga. A tradus numeroase opere literare, inclusiv mai multe piese de teatru. A publicat manuale și memorii de călătorie și a scris articole pe teme științifice și istorice pentru reviste. A fost autorul mai multor articole pe teme științifice pentru dicționarele enciclopedice ale lui Rieger și Otto. A luptat pentru apropierea culturală cehă-maghiară.

František Brábek i-a familiarizat pe cititorii cehi cu stilul de viață din Ungaria și cu operele celor mai importanți scriitori maghiari. A fost cunoscut ca traducător de opere literare, în special piese de teatru, din limba maghiară. A condus cercul literar Lumírovci^[3] și a colaborat la unele traduceri cu Jaroslav Vrchlický. A mai publicat ghiduri de conversație și cărți de călătorie. A contribuit la dicționarele enciclopedice ale lui Otto și Rieger cu articole referitoare la Ungaria și la maghiari. A publicat numeroase articole în reviste. A fost interesat, de asemenea, de științele naturale și a efectuat câteva traduceri din limba franceză.^[7]

A publicat următoarele scrieri:^[15]

Procházky po Uhrách (1874), reportaj al călătoriei efectuate în Ungaria în anul 1869^[6]
Mluvnice jazyka maďarského (1875, reeditată de mai multe ori)
Maďarsko-český příruční slovník (1910, reeditată)
Francia nyelvtan és olvasókönyv (manual de gramatică și de lectură franceză pentru maghiari; în colaborare cu František Pover și František Vojtíšek, 1922)
Česko-maďarská terminologie úřední (1922)

Traduceri din limba maghiară:^[15]

Sándor Petőfi: Básně Aleksandra Petöfiho (1871, în colaborare cu Karel Tůma). Într-un articol de ziar Jan Neruda a lăudat publicarea acestei traduceri.^[16]
Jenő Rákosi: Aesop, veselohra v pěti jednáních (1873, în colaborare cu Jaroslav Vrchlický)
Mór Jókai: Zlatý muž (Omul de aur) (1875)
Mór Jókai: Komedianti života (1878)
Mór Jókai: Emerich Fortunát : denník starého pána z roku 1522 (1881)
Kálmán Mikszáth: Slavná župa (1886)
Gergely Csiky: Proletáři : drama o čtyřech jednáních (1889)
Imre Madách: Tragedie člověka (Tragedia omului) (1893, în colaborare cu Jaroslav Vrchlický). Reprezentarea acestei drame la Teatrul Național din Praga a avut parte de un mare succes și a devenit un eveniment important în istoria relațiilor teatrale ceho-maghiare.^[17]
Mór Jókai: Cikánský baron (1894)
János Arany: Budova smrt : hunská pověsť (1897, în colaborare cu Jaroslav Vrchlický)

Traducere din limba franceză:^[15]

Jules Verne: Tajemný ostrov (Insula misterioasă) (1878)

A contribuit la dicționarele enciclopedice ale lui Rieger și Otto, apărute ambele sub brandul Bbk.^[18]^[19] Pentru primul dicționar a scris mai multe articole pe teme științifice, precum cel referitor la brochantit.^[20]

El a scris, de asemenea, o serie de articole în ziare și reviste, ca de exemplu:

O pokrocích v oboru věd přírodních za posledního dvacetiletí v Uhrách (Vesmír, 1878)^[21]
Komenský ve styku se živlem maďarským (Národní listy, 1879)^[22]
Moře (Světozor, 1879)^[23]
Království za knihu (Paleček, 1882) — un incident plin de umor despre care se pretinde că a fost raportat de premierul maghiar Kálmán Tisza^[24]

František Brábek

· 1934 - Faimoşii delicvenţi americani Bonnie Parker şi Clyde Barrow au fost ucişi într-un asalt al forţelor de ordine.

· 1937: John D. Rockefeller (n. 8 iulie 1839 - d. 23 mai 1937) a fost un industriaș și filantrop american. El a fost fondatorul Standard Oil Company, companie care a dominat industria petrolului și a fost primul mare trust de afaceri din SUA.

Standard Oil a început ca un parteneriat în Ohio format de John D. Rockefeller, fratele său, William Rockefeller, Henry Flagler, Jabez Bostwick, chimistul Samuel Andrews și Stephen V. Harkness. În același timp în care kerosenul și benzina au devenit importante, bogăția lui Rockefeller a crescut, el devenind cel mai bogat om din lume și primul american care a avut mai mult de un miliard de dolari. Ajustând averea sa în funcție de inflație, el este adesea considerat ca fiind cea mai bogată persoană din istorie

În 1855, la vârsta de 16 ani, a găsit de lucru ca funcționar la o firmă de comisie din Cleveland, unde a cumpărat, vândut și livrat cereale, cărbune și alte mărfuri. El a considerat pe 26 septembrie cǎ este ziua în care și-a început poziția și a intrat în lumea afacerilor, atât de semnificativa încât, ca adult a comemorat această zi ca pe o sărbătoare anuală. În 1859, Rockefeller și un partener de-al sǎu,Maurice B. Clark si-au stabilit propria lor firmă comision. În același an, prima rezerva de petrol din America a fost forată în Titusville, Pennsylvania. În 1863, Rockefeller și mai mulți parteneri au intrat în noua industrie a petrolului în plină expansiune, pentru a investi într-o rafinărie din Cleveland. În 1864, Rockefeller s-a căsătorit cu Laura Celestia "Cettie" Spelman (1839-1915), un nativ din Ohio al cărui tată a fost un negustor prosper, politician și abolitionist activ în Underground Railroad. (Laura Rockefeller a devenit omonim cu Spelman College, Colegiul istoric de femei de culoare în Atlanta, Georgia, unde soțul ei a finanțat-o.) Familia Rockefeller a avut patru fiice (dintre care trei au supraviețuit până la maturitate), și un fiu.

Copii:

Elizabeth Rockefeller (1866–1906)
Alice Rockefeller (July 14, 1869–August 20, 1870)
Alta Rockefeller (1871–1962)
Edith Rockefeller (1872–1932)
John Davison Rockefeller, Jr. (1874–1960)

J.D.Rockefeller

· 1945: Heinrich Himmler, seful trupelor naziste SS, se sinucide cu cianura, in momentul arestarii sale de catre trupele aliate.
* 1970: Josef Dobretsberger (* 28 feb. 1903 la Linz în Austria Superioară; + 23 mai 1970 la Graz în Stiria) a fost un jurist, economist social și politician austriac.

Fiul unei familii binevăzute din Linz a studiat științele politice la Viena ajungând asistentul profesorului Hans Kelsen, creatorul constituției Republicii Austria din 1920. După o activitate la Facultatea de Economie Națională la Graz, Dobretsberger a devenit profesor univeritar pentru economie politică în 1931. Între 1934 și 1935 era membru în Consiliul General al Băncii Naționale din Austria. Ca atare s-a implicat în favoarea unei anumite liberalizări a statutului sindicatului unitar aprobând explicit înființarea Uniunii Sociale a Muncii ("Soziale Arbeitsgemeinschaft", scurt: SAG) care a activat pentru împăcarea cu socialdemocrații austrieci (după înăbușirea Războiului Civil din februarie 1934). Fiind unul din reprezentanții "solidarismului creștin", Dobretsberger s-a văzut atacat din ce în ce mai mult de adversari influenți , printre care și producătorul de armament Fritz Mandl. În fine, s-a retras din funcțiiile politice întorcându-se la Graz.

În 1938 noua putere nazistă l-a dat afară și din universitate așa că a luat calea emigrației cu soția sa. A predat și în Turcia lui Inönü și în Egipt unde a petrecut anii războiului la Cairo. Abia în 1946 s-a întors de acolo la Graz. În condițiile în care vârfurile noului "Partid Popular (Volkspartei)", succesoarea creștin-democraților din timpul interbelic, l-au privit cu o anumită răceală, Dobretsberger a fost printre înființatorii formației politice "Uniunea Democrată (Demokratische Union)" care în 1953 a format "Opoziția Populară (Volksopposition)" împreună cu comuniștii și socialiștii de stângă.

Ca om de știință s-a ocupat cu teorii economice, politica economică și politica socială. Publicațiile sale cele mai cunoscute sunt lucrările "Freie oder gebundene Wirtschaft" (1932), "Vom Sinn und Werden des neuen Staates" (1934), "Katholische Sozialpolitik am Scheideweg" (1947) și "Der geistige Arbeiter und die Volksopposition" (1953).

Azi mai trăiesc la Viena doi nepoți de-ai lui Dobretsberger, frații Helmut și Peter Zinner. Amândoi se ocupă cu negoțul cu timbre filatelice.

* 1970: Folco Lulli (n. 3 iulie 1912 – d. 23 mai 1970) a fost un actor de film italian. El a apărut în 104 filme între 1946 și 1970. A fost fratele actorului Piero Lulli.

Folco Lulli in 1954

* 1973: I. Ludo, pseudonimul artistic al lui Isac Ludo (n. 4 noiembrie 1894, Iași - d. 23 mai 1973, București) a fost un publicist și scriitor român de etnie evreiască.

A publicat:

Perioada interbelică

Gorki în fața revoluției (Ed. Rabinovici, Iași, 1917).
Coada lui To (Carol Göbl, 1918).
Haim dija (București, 1928).
Hodje-Podje (Ed. autorului, București, 1928).
Doi mari poeți: Heinrich Heine și A.C. Cuza (Ed. Adam, București, 1934).
Iuda trebuie să sufere pentru că e suferind (Ed. Adam, București, 1934).
Mesia poate să aștepte (Tip. Tiparnița, București, 1934).
Pogrom sau revoluție (Bibl. socială Adam, București, f.a.).
Domnișoara Africa (Tip. Tiparnița, București, 1935).
Canalia de D. (cu prilejul morții lui Dreyfuss) (Tip. Tiparnița, București, 1935).
În jurul unei obsesii (Ed. Adam, București, 1936).
Ghetouri (Tip. Activ. grafică, București, 1939).

Perioada postbelică

Ca și poruncile Coranului (Ed. de Stat, București, 1949).
Scrisoare lui Ben Gurion (Ed. de Stat, București, 1950).
Soldatul cățelului Toby (E.S.P.L.A., București, 1951).
Frații din vile și frații din corturi (E.S.P.L.A., București, 1951).
Alegerile lor, parlamentele lor (Ed. C.G.M., București, 1952).
Domnul general guvernează (E.S.P.L.A., București, 1953).
Gura de lup (Ed. Tineretului, București, 1954).
Starea de asediu (E.S.P.L.A., București, 1955).
Corsetul (E.S.P.L.A., București, 1955).
Soluția a patra (Ed. Tineretului, București, 1956).
Regele Palaelibus (E.S.P.L.A., București, 1957).
Ilustrul N.N: din N.N. (Ed. Tineretului, București, 1958).
Războiul lui Tănase Cireș (Ed. Tineretului, București, 1958).
Salvatorul (E.S.P.L.A., București, 1958).
Ultimul batalion (E.S.P.L.A., București, 1960).

Isac Ludo

· 1985: Sfântul Glicherie Tănase (n. 21 [S.V. 1892] februarie, Mihoveni, județul Suceava — 15 [S.V. 1985] iunie, Mănăstirea Slătioara, județul Suceava) a fost un cleric român, fondatorul și al 2-lea mitropolit al Bisericii Ortodoxe Române de Stil Vechi.

S-a născut la 9 februarie 1892, în satul Mihoveni, nu departe de Suceava, în familia țăranilor Nicolae și Rahila. El a fost botezat în cinstea Sfântului Gheorghe.

Rămânând orfan de părinți la 7 ani, după ce i-a murit tatăl și a fost părăsit de mamă, a rămas sub îngrijirea fratelui tatălui, Ilarion Tănase, care de mic a cultivat în Gheorghe credința în Dumnezeu.

De mic copil, Gheorghe dorea să devină călugăr, și, în anul 1916, la vârsta de 25 de ani, a fost primit la Mănăstirea Cetățuia din Iași. După puțin timp el este tuns în monahism cu numele Glicherie, ca ulterior să fie fost hirotonit drept ieromonah în catedrala mitropolitană din Mănăstirea Neamț.

Pentru ca să conducă schitul, i-a venit în ajutor ierodiaconul David Bidașcu, cu care ulterior s-a împrietenit.

În octombrie 1924, Biserica Ortodoxă Română a trecut oficial la calendarul iulian îndreptat, ziua de 1 octombrie devenind 14 octombrie, dar ieromonahul Glicherie, ierodiaconul David și doisprezece locuitori ai schitului Procrov au ieșit de sub ascultarea Sfântului Sinod al Bisericii Românești și au continuat să oficieze slujbele conform calendarului vechi, fără drept. În curând, la schit a ajuns o scrisoare a ieromonahului Arsenie Cotea, care îndemna toți ortodocșii români să se împotrivească reformei calendaristice, pe care o considera o capitulare în fața catolicismului.

Episcopul Nicodim Munteanu, l-a invitat la el pe ieromonahul Glicherie. Preasfințitul Nicodim a încercat să-l convingă să nu se împotrivească reformei calendaristice, promițându-i în schimb că-l va face stareț asupra schitului de alături, Vovidenia. După ce "Sfantul" Glicherie și David s-au sfătuit, ei au respins propunerea, ei retrăgându-se la Râpa lui Coroi, ce se afla în apropierea schitului Sihla. Acolo ei au construit un bordei, unde și-au petrecut iarna. La primăvara anului 1926, ei au ridicat un sălaș cu trei camere, dintre care una a fost folosită drept capelă.

Cu trei zile înainte de moarte, Sfantul Ierarh Glicherie i-a chemat la el pe frații din mănăstire și toți credincioșii din satul Slătioara și și-a luat rămas bun. A murit la 15 iunie 1985 la vârsta de 93 de ani. El a fost îngropat în biserica mănăstirii Slătioara.

Nimeni nu știe cine l-a hirotonit episcop.

La 12 iunie 1997 mormântul lui a fost deschis, de unde au fost luate rămășițele sale.

În anul 1999, conform deciziei Sinodului Bisericii Ortodoxe Române de Stil Vechi, mitropolitul Glicherie a fost canonizat de o adunare de episcopi. Canonizarea a avut loc în mănăstirea Slătioara , în prezența a unei mulțimi numeroase pe data de 15/28 iunie 1999.

În același an, conform deciziei Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, el a fost introdus în numărul sfinților a Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, ca „Sfântul Glicherie, Mărturisitorul Român”.

Partizanii vechiului stil, stiliştii sau calendariştii, cum sunt numiţi uneori, numeroşi mai ales în Moldova, s-au grupat în jurul unor călugări fanatici, certaţi cu disciplina vieţii de mănăstire şi necunoscători ai realităţilor de care a ţinut seama Biserica atunci când a adoptat calendarul îndreptat. Aceştia, rupându-se de Biserică, au început să umble prin sate, îndemnând pe credincioşi la păstrarea vechiului calendar şi la nesupunerea faţă de autoritatea bisericească.

Toate ideile pe care le susţin şi acuzaţiile pe care le aduc Bisericii se bazează pe o crasă ignoranţă a istoriei şi adevărurilor legate de problema calendarului. Ei ignoră defectul originar şi rămânerea în urmă a calendarului iulian (cele 11' şi 15.02" de întârziere în fiecare an), şi susţin că singurul calendar bun, de care trebuie să ne ţinem, este cel vechi, deoarece el ar fi fost făcut de Sfinţii Părinţi de la Niceea (Sinodul I ecumenic) şi că de aceştia trebuie să ascultăm, iar nu de părerile astronomilor şi ale filosofilor.

al 2-lea mitropolit al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România
Sfântul Glicherie Tănase și David Bidascu. Frescă
18 iulie 1959 — 15 iunie 1985

* 1991: A murit pianistul si compozitorul german Wilhelm Kempff.

· 1992: A fost asasinat de Mafia, Giovanni Falcone, unul dintre cei mai neinduplecati luptatori impotriva crimei organizate din Ityalia. S-a născut la 18 mai 1939 si a devenit care simbolizeaza lupta impotriva Mafiei in lume.A reusit sa ingenuncheze caracatita mafiota, in urma celui mai mare proces din toate timpurile. A fost ucis de mafia siciliana la 23 mai 1992. Giovanni Falcone, a fost un justitiar care a sacrificat totul, chiar şi viaţa pentru a aplica LEGEA.
* 1999: Owen Hart (n. 7 mai 1965, Calgary^[5] - m . 23 mai 1999 Kansas City, Missouri^[6]) a fost un wrestler canadian din divizia WWF, fratele lui Bret Hart. A murit din cauza unei căzături de la înălțime în timpul intrării sale în ring la PPV-ul Over the Edge 1999.

· 2002: Pierre de Boisdeffre, istoric, diplomat și critic literar francez (n. 1926)

· 2003: A murit poetul Ion Draganoiu. A fost redactor la TVR si a editat revista de teatru si poezie “ Capricorn ”, in 1978 (volume de poezie : “ Alice in Tara Notiunilor ” – Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, in 2000; “ Scene de vanatoare ” – Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, in 1983).

· 2006: Iordan Chimet (n. 18 noiembrie 1924, Galați - d. 23 mai 2006, București) a fost un eseist, prozator, poet, scenarist și traducător român, asociat cu mișcarea artistică a suprarealismului românesc.

Este fiul lui Aurel Chimet, grefier, și al Paraschiței. Urmează Liceul la Galați, (bacalaureat în 1944), apoi Facultatea de Litere și Filosofie, licența în 1948, și Facultatea de Drept a Universității din București, absolvită în 1957. Este amicul de corespondență al lui Michael Ende, autorul german al romanului Poveste fără sfârșit, cel care a introdus personajul lui Chimet, Elli, din romanul Închide ochii și vei vedea Orașul în povestea sa.

După 1989, Iordan Chimet a considerat ca prioritară educația democraticăa românilor. A ințiat la Editura Dacia colecția "Ieșirea din labirint", în care a publicat o antologie în patru volume a identității românești, "Dreptul la memorie" (1992-1993)și antologia "Momentul adevărului" (1996), ambele apărute la Editura "Dacia". În 2004 i-a apărut volumul de eseuri "Cele două Europe, cele două Românii", în care a pus în opoziție democrația cu sistemul totalitar.

Opera sa i-a fost adesea catalogată greșit drept ”literatură pentru copii” și chiar minimalizată în timpul regimului comunist și după, în ciuda ecourilor externe foarte pozitive.

În perioada comunistă, între 1945 și 1948, a făcut parte din asociația clandestină „Mihai Eminescu”

A publicat:

Poeme și proză

"Lamento pentru peștișorul Baltazar", 1968.
"Din tainele cinematografului", traducerea volumului "Le Cinema" scris de Henri Agel, Editura Meridiane, București, 1970.
"Cîte-o gîză, cîte-o floare, cîte-un fluture mai mare" (versuri pentru copii, ilustrații de Lena Constante), 1970.
"Închide ochii și vei vedea Orașul" (roman), editia I: Ed. Ion Creangă, 1970; editia a II-a: Ed. Eminescu, 1979; editia a III-a: sub titlul "Împreună cu Elli în Imaginaria", conține continuarea scrisă de autorul german Michael Ende – "Povestea saltimbancilor" – și "Scrisori printre gratii Ende-Chimet", Ed. Univers, 1999
"Exil", Editura "Universal DALSI", 2000.

Eseuri

"Western. Filmele Vestului îndepărtat", Editura "Meridiane", 1966.
"Balada în piatră", 1966
"Comedia burlescă", 1967.
"Eroi, fantome, șoricei", Editura "Meridiane", București, 1970.
"Baladă pentru vechiul drum", 1976.
"Grafica americană. Un portret al Americii", Editura "Meridiane", 1976.
"America latină. Sugestii pentru o galerie sentimentală", Editura "Meridiane", București, 1984.
"Cică niște cronicari / Duceau lipsă de șalvari... (Comicul absurd in literatura de avangarda)" (antologie), Ed. Universal Dalsi, 1999.
"Ieșirea din labirint (Intrarea în Labirint, Ieșirea ...)", Editura "Universal DALSI", București, 2002.
"Cele doua Europe, cele doua Romanii", Ed. Noul Orfeu, 2004
"Scrisori printre gratii" (corespondență), Editura "Universal DALSI", București, 2004.

Antologii

"Cele 12 luni ale visului. O antologie a inocenței", Editura "Ion Creangă", București, 1972.
"Dreptul la Memorie", vol. I-IV, Editura "Dacia", Cluj-Napoca, 1992-1993.
"Dosar Mihail Sebastian" (antologie), Ed. Universal Dalsi, 2001

Memorialistică

"Cartea prietenilor mei", Editura "Universal DALSI", București, 2005.^[2]
"Cartea prietenilor mei", vol. II: Caderea cortinei" (eseuri si corespondenta), Ed. Universal Dalsi, 2006

* 2009: Roh Moo-Hyun (노무현 în coreeană) (n. 6 august, 1946 în Gimhae, lângă Busan, în sud-estul țării, d. 23 mai, 2009 Yangsan, suicid) a fost al 16-lea președinte al Republicii Coreene, între anii 2003 și 2008.

Născut într-o familie de țărani neînstăriți, Roh și-a arătat de timpuriu spiritul de lider, organizând la școala unde învăța un protest împotriva compunerilor obligatorii în care elevii trebuiau să-l laude pe președintele Syngman Rhee. După terminarea liceului, nu a urmat vreo facultate, având diferite servicii, după ce mai întâi își executase stagiul militar obligatoriu.

Autodidact dincolo de studiile liceale, a reușit să treacă examenul de avocatură în 1975. În 1977, a fost numit judecător regional în Daejeon, iar ulterior s-a specializat mai ales în procese care tratau probleme de drept fiscal. În 1981, i-a apărat la proces pe studenții acuzați că ar fi posedat literatură subversivă, care fuseseră torturați de autorități la interogații. În 2003, se zice că ar fi spus: "Când i-am văzut cu ochii terorizați de frică și cu unghiile smulse, mi-am dat seama că viața mea confortabilă de avocat a luat sfârșit. Am devenit după aceea o persoană care a vrea să schimbe lumea." Devenit opozant al regimului autocratic al președintelui Chun Doo-hwan, a participat la revoltele pentru democrație din iunie 1987.

În 1988, Kim Young-sam l-a invitat să se alăture "Partidului Reunificării Democratice", lucru pe care îl acceptă, în același an fiind ales deputat parlamentar.

În 1990, în urma unei dispute cu Kim Young-sam, s-a alăturat "Partidului Democrat". A fost numit candidat la alegerile parlamentare din partea acestui partid, dar n-a fost ales, la fel cum a fost învins și când a candidat la postul de primar al orașului Busan. În 1996, a mai candidat odată la alegerile parlamentare, de data asta împotriva lui Lee Myung-bak, pierzând și de data aceasta. Când Lee a fost obligat să-și dea demisia din Parlament din cauza unei încălcări tehnice a legii electorale, Roh a câștigat locul vacant în alegerile suplimentare care s-au ținut.

În 2000, pierde din nou în alegerile parlamentare, de data aceasta ca și candidat din partea circumscripțiilor electorale Buk-gu și Gangseo-gu din Busan. Înfrângerea sa însă n-a fost întru totul în zadar, suporterii săi formând la scurt timp după aceea Nosamo, care a fost primul fan club al unui politician din Coreea de Sud.^[1] Suporterii săi sperau ca el să poată schimba sistemul politic în așa fel încât să nu mai fie caracterizat de regionalismul care exista în viața politică sud-coreeană în acea perioadă.^[2]

În 2000, Roh este numit Ministru pentru probleme maritime și pescărit în administrația Președintelui Kim Dae-jung. Aceasta va fi singura experiență politică guvernamentală pe care o va avea înainte de a fi ales președinte. Va folosi această lipsă de experiență spre avantajul său în campania prezidențială, caracterizăndu-se ca un nou-venit care nu are nici un fel de obligații față de elitele economice sau politice din țară.

Roh a câștigat alegerile din 19 decembrie 2002, învingându-l pe oponentul său, Lee Hoi-chang, dar doar cu 2%. Se pare că victoria neașteptată a lui Roh a fost facilitată și de campaniile organizate pe Internet și prin SMS care aveau ca țintă în special alegătorii tineri nedeciși^[3], și de sentimentele anti-americane^[3] care au fost simțite în anul precedent.

Roh Moo-Hyun

· 2010: Leonida Georgievna, Mare Ducesă a Rusiei, Leonida Georgievna Romanova (Леонида Георгиевна Романова) (6 octombrie S.V. 23 septembrie 1914 – 23 mai 2010), soția Marelui Duce Vladimir Kirillovici al Rusiei, pretendent la tronul Rusiei. A fost un susținător activ și deschis al pretențiilor invocate de Vladimir și fiica lor, Maria Vladimirovna, de a fi acceptați ca șefi legitimi ai Dinastiei Romanov și de jure suverani ai Imperiului Rus

Prințesa Leonida.

Născută la 6 octombrie 1914 la Tiflis, Georgia, Imperiul Rus ca Prințesa Leonida Bagration de Mukhrani, ea a fost fiica Prințului George Bagration de Mukhrani și a soției lui poloneze, Helena Sigismundovna născută Nowina Złotnicka (1886–1979).

Ea descinde pe linie paternă din foștii regi ai Georgiei care au condus regatul timp de trei secole. Familia mamei ei a aparținut aristocrației poloneze.^[2] În 1801 Țarul Pavel a anexat Georgia Imperiului rus, după care Bagration a devenit o familie de frunte a nobilimii ruse, servind în armata țarului și la curtea de la Sankt Petersburg.

Bunicul Leonidei, Prințul Alexandru Iraklijevich, era în Rusia când a izbucnit Revoluția bolșevică și, în urma asasinării Țarului Nicolae al II-lea și a familiei sale în iulie 1918, a încercat să plece în Georgia natală. Trei luni mai târziu a fost capturat la Piatigorsk, la nord de granița georgiană, și executat.^[2] Familia s-a refugiat la Constantinopole, apoi a petrecut opt luni în Germania înainte de a se întoarce la Tbilisi, acum capitală a Republicii Sovietice Socialiste Georgiană pentru a re-pretinde o parte din proprietăți, pe care ca emigranți riscau să le piardă prin confiscare totală.^[2] Grație intervenției scriitorului Maxim Gorki, care în tinerețe a fost încurajat de către Bagration, în 1931 ei au părăsit Uniunea Sovietică mergând în exil în Spania.^[3] Apoi familia s-a stabilit în Franța.

Leonida s-a căsătorit la Nice, Franța, la 6 noiembrie 1934, cu Sumner Moore Kirby (1895–1945), un om de afaceri americano-evreu. Au avut o fiică, Helene, născută în 1935, înainte de divorțul din 1937. Kirby a murit la spitalul din Leau în 1945, după ce a fost salvat din lagărul de concentrare Buchenwald în 1944, lăsând-o pe Helene moștenitoarea unei averi considerabile.

* 2010: Simon Monjack (5 august 1970 – 23 mai 2010) a fost un scenarist englez, regizor și producător. Acesta a încetat din viață la scurt timp după decesul soției sale, actrița americană Brittany Murphy.

· 2013: Georges Moustaki cântăreț francez (n. 1934)

· 2013: Moritz, Prinț și Landgraf de Hesse (Moritz Friedrich Karl Emanuel Humbert^[1] 6 august 1926 – 23 mai 2013^[2]) a fost fiul lui Philipp, Landgraf de Hesse, șeful Casei de Hesse.

Landgraful Moritz la castelul Kronberg, noiembrie 2010
* 2015: John Forbes Nash, Jr. (n. 13 iunie 1928 – d. 23 mai 2015) a fost un matematician american, specializat în domeniile teoriei jocului, geometriei diferențiale și ecuațiilor diferențiale parțiale, activând în calitate de cercetător principal (Matematician Senior Researcher la Universitatea Princeton. Este laureat al Premiului Nobel pentru Economie din 1994.

Nash a fost, de asemenea, subiectul principal al filmului hollywoodian A Beautiful Mind (O minte sclipitoare), care a fost nominalizat pentru opt premii Oscar, dintre care a câștigat patru. Filmul e bazat pe biografia și pe lupta sa cu schizofrenia.

După ce-a luat doctoratul, John s-a mutat în Boston, unde-a devenit un distins membru al facultății din cadrul Institutului Tehnologic Massachusetts. A fost numit "profesorul copil" de către studenți, datorită vârstei sale, dar el considera că face parte dintre cei mai buni. Colegii săi de catedră erau deranjați de aroganța lui, dar era tolerat datorită geniului său. Curând a început să facă descoperiri uriașe în domenii matematice precum geometria și ecuațiile cu derivate parțiale. În 1958 a fost prezentat în revista Fortune ca una dintre cele mai strălucitoare stele din domeniul matematicii. Totuși, el se consideră în continuare un eșec, deoarece nu a câștigat Medalia Fields, cel mai mare premiu în matematică.

În perioada în care preda la MIT, John a cunoscut o femeie numită Eleanor Stier și mai târziu a aflat că aceasta îi purta copilul^[20]. După naștere, John a refuzat să recunoască copilul ca fiindu-i fiu, dar a continuat să aibe relații sexuale cu ea, chiar și după ce a început o relație amoroasă cu o studentă pe nume Alicia de Lardé (1 ianuarie 1933). Alicia era o studentă din El Salvador la fizică, în cadrul MIT și una din cele șaisprezece femei dintr-o clasă de 800 de studenți. În februarie 1957 s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii catolice (desi Nash era ateu^[8]^[21]) și doi ani mai târziu au avut un fiu. Ea l-a internat într-un spital de boli mentale în 1959, bolnav de schizofrenie, fiul lor, John Charles Martin Nash născându-se la scurt timp după asta, dar rămânând nebotezat timp de un an, pentru că mama sa a dorit să-i hotărască numele împreună cu soțul său.

În 1962 Alicia a depus actele pentru divorț, iar John s-a mutat cu Eleanor și primul său fiu. Aceasta s-a plâns că a fost părăsită fără a fi ajutată să crească copilul, iar el a învinuit-o că l-ar fi internat fără acordul său.^[20]

Nash și de Lardé s-au recăsătorit în 2001.

În acest timp, starea psihică a lui John a început să se deterioreze. Se crede că cedarea sa de natură psihotică s-a datorat în mod special temerilor sale legate de muncă și sarcinii lui Alicia. Nash a început să dea semne de paranoia extremă, mai târziu soția sa descriindu-i comportamentul ca fiind nesigur, că ar fi început să vorbească cu personaje precum Charles Herman și William Parcher, care îl puneau în pericol. Prietenii săi i-au observat pentru prima dată comportamentul neobișnuit în ajunul Anului Nou, când John și-a făcut apariția la petrecere îmbrăcat ca un bebeluș și și-a petrecut întreaga seară ghemuit în brațele Aliciei, sugându-și degetul. La cursurile sale despre teoria jocului, a numit un student absolvent pentru a preda în locul său și a dispărut timp de câteva săptămâni, reîntorcându-se brusc în timpul examenelor. Acolo a început să strige că extratereștrii îi trimiteau mesaje criptate prin intermediul ziarului The New York Times.^[20] Nash părea să creadă că toți bărbații care purtau cravată roșie făceau parte dintr-o grupare comunistă împotriva lui. Nash a trimis scrisori ambasadelor din Washington D.C., declarand ca aceștia instituie un nou guvern.^[22]^[23]

A întrerupt, de asemenea, o prelegere, pentru a spune că a apărut pe coperta revistei Life, deghizat în preot și că știa acest lucru deoarece 23 era numărul său prim favorit. Atunci când Universitatea din Chicago i-a oferit o poziție prestigioasă în facultatea lor, John i-a refuzat, susținând că urmează să devină împăratul Antarcticii. El a purtat discuții cu colegii săi despre ființe extraterestre și agenții guvernamentale secrete, care încercau să-i distrugă credibilitatea și reputația, tulburându-i teribil. Președintele departamentului de matematică l-a eliberat pe John din funcția sa de predare, gândindu-se că are o cădere nervoasă.

A fost internat la spitalul privat McLean, în apropiere de Boston, în lunile aprilie-mai 1959, unde-a fost diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, administrându-i-se Thorazine pentru a se calma. Starea sa clinică era relativ stabilă, deseori paranoidă, cu convingeri fixe care erau fie false, fie imaginative sau nerealiste, deseori acompaniată de experiențe de percepție aparent reale a ceva ce nu este prezent, în mod special tulburări de percepție și auditive, lipsa motivației de a trăi și o ușoară depresie clinică. John era terifiat de ideea de a fi închis, fiind de părere că nu are ce căuta acolo. Tratamentul său consta, în mare parte, în psihanaliză, iar doctorii care-l tratau făceau referire la el numindu-l „profesorul”.

După externarea sa, Nash a demisionat de la MIT, și-a retras pensia și a mers în Europa, căutând fără succes azil politic în Franța și Germania de Est. A încercat să renunțe la cetățenia americană. După o ședere problematică în Paris și Geneva, a fost arestat de poliția franceză și deportat înapoi în America, la cererea guvernului Statelor Unite.^{[necesită citare]} Reîntors în țară, John a început să piardă timpul la Princeton, vorbind despre sine la persoana a treia, scriind cărți poștale ciudate și ținând prelegeri nesfârșite despre numerologie. Alicia s-a angajat la Princeton și a reușit să susțină familia. Ea a reușit, de asemenea, să convingă facultatea să-i dea soțului ei câte ceva de lucru într-ale matematicii, în încercarea de a-l ajuta să se reintegreze în societate. Cu toate acestea, el a refuzat să semneze formularele, susținând că guvernul conspiră împotriva lui. A continuat să facă apeluri telefonice către membrii familiei sale, folosind nume fictive.
În 1961, Nash a fost internat în Spitalul de stat New Jersey din Trenton. De-a lungul următorilor nouă ani, a petrecut lungi perioade în spitalele psihiatrice unde, pe lângă medicamentele antipsihotice, i-au fost administrate terapii de șoc cu insulină.^[24]^[25] Acestea constau în injectarea pacientului cu doze mari de insulină pentru a-i induce coma, adesea cauzându-i convulsii. Colegii săi matematicieni au fost revoltați de tratamentul la care John era supus și au trimis o scrisoare spitalului, cerând doctorilor să-i protejeze mintea, pentru binele omenirii. A fost externat după șase luni de tratament cu insulină, iar membrii familiei sale au mărturisit că arăta absolut teribil. Foștii săi colegi de la Princeton i-au găsit niște cercetări și i-au publicat o lucrare despre dinamica fluidelor, prima sa lucrare după patru ani. A plecat în Europa din nou, trimițând familiei cărți poștale bizare, cu mesaje criptate și teoreme matematice. S-a întors după scurt timp, părând mai degrabă buimac.

După divorțul de Alicia de Lardé, colegii săi din Boston i-au găsit un apartament și i-au aranjat o întâlnire cu un psihiatru care i-a prescris niște medicamente antipsihotice. Starea lui a început să se îmbunătățească semnificativ, începând să semene cu vechiul Nash, prima dată după mulți ani. Era mult mai plăcut, iar natura sa egoistă dispăruse complet. A început chiar să se întâlnească cu Eleanor și să-și vadă din nou primul fiu. La mai puțin de un an după mutarea sa în Boston, Nash a încetat să-și mai ia medicamentele, cauzându-i revenirea simptomelor. Acesta a mărturisit că nu și-a mai respectat medicația în principal datorită stării de epuizare continuă și datorită faptului că nu se putea concentra asupra muncii sale. De această dată, a început să auda voci însoțite de iluziile sale optice. Vocile îi criticau constant purtarea și au dus la deteriorarea stării sale psihice.

Deși uneori își lua medicamentele prescrise, mai târziu a scris că o făcea doar sub presiune. După 1970, n-a mai fost niciodată internat și a refuzat orice medicație. În conformitate cu cele spuse de Nash, filmul „A beautiful mind” a sugerat în mod incorect că lua medicamente antipsihotice noi în acea perioadă. El atribuie prezentarea eronată scenaristului, (a carui mamă, spune el, era psihiatru) care era îngrijorat că va încuraja oamenii cu tulburări să nu-și ia medicamentele.^[26] Alții însă, au pus întrebări în legătură cu recuperarea cu ajutorul a astfel de medicamente în probleme precum cea a lui Nash^[27], iar acesta a spus că sunt supra-evaluate, iar efectelor adverse nu li se acordă suficientă atenție atunci când cineva este considerat bolnav mintal^[28]^[29]^[30]. Conform Sylviei Nasar, autoarea cărții "A beautiful mind" pe care este bazat filmul, Nash s-a recuperat treptat, odată cu trecerea timpului. Încurajat de fosta sa soție, de Lardé, Nash a lucrat într-un cadru comunitar în care excentritățile erau acceptate. De Lardé i-a spus lui Nash: „Este doar o chestiune de a trăi o viață liniștită”.^[23] Nash datează ceea ce el numește „tulburări mentale” în primele luni ale anului 1959, pe când soția lui era însărcinată. El a descris un proces de schimbări „de la gândirea rațională științifică la gândirea delirantă specifică persoanelor diagnosticate drept «schizofrenice» sau «schizofrenice paranoide»”^[31], incluzând faptul că se văd ca pe niște mesageri sau având cumva o funcție specială și cu suporteri și rivali și intrigi ascunse și un puternic sentiment de persecutare și caută semne care reprezintă revelația divină.^[32]

Nash a sugerat că gândirea sa delirantă era legată de nefericirea sa și de strădaniile sale de a se simți important și recunoscut, și de modul său caracteristic de a gândi, astfel că „nu aș fi avut idei științifice bune dacă aș fi gândit mai normal”. A afirmat că: „dacă nu aș fi simțit nicio presiune, nu cred c-aș fi urmat acest tipar”.^[33] El nu vede o distingere categorică între termeni precum „schizofrenia” și „tulburarea bipolară”.^[34] Nash mărturisește că nu a auzit voci până în jurul anului 1964, mai târziu angajându-se într-un proces de respingere a lor.^[35] El povestește că era mereu dus la spital împotriva voinței sale și că a renunțat doar temporar la „ipoteze delirante și nerealiste” după ce-a fost suficient de mult timp internat pentru a decide să se conformeze aparent - să se poarte normal sau să „raționalizeze forțat”. Doar treptat și de unul singur a „respins intelectual” unele „influențe delirante” și gândirea „politic orientată” ca pe o risipă de efort. Cu toate astea, în 1995, în ciuda faptului că „gândea din nou rațional, într-un stil caracteristic oamenilor de știință”, spune că totodată se simte mai limitat.^[31]^[36]

Conform propriilor afirmații, „Am petrecut perioade între 5 și 8 luni în spitale, în New Jersey, întotdeauna fără acordul meu și întotdeauna căutând un motiv legal pentru a fi eliberat. Și asta se întampla atunci când am fost suficient de mult timp spitalizat pentru a renunța în cele din urmă la ipoteze delirante și a reveni la a gândi singur, ca un om al circumstanțelor mai convenționale și a reveni la cercetarea matematică. În aceste interludii de, cum ar fi fost, raționalitate aplicată, am reușit să fac unele cercetări matematice respectabile. Astfel, au venit cu privire la cercetarea pentru «Le problème de Cauchy pour les équations différentielles d'un fluide général»; ideea că prof. Hironaka a numit-o «The Nash blowing-up transformation» și cele ale «Arc Structure of Singularities» și «Analyticity of Solutions of Implicit Function Problems with Analytic Data». Dar după reîntoarcerea mea la ipotezele delirante, asemănătoare viselor, de la sfârșitul anilor '60, am devenit o persoană a gândirii influențată delirant, dar cu un comportament oarecum moderat și astfel am evitat spitalizările și atenția directă a psihiatrilor.

Astfel, timpul a trecut. Apoi, treptat, am început să resping din punct de vedere intelectual unele linii de gândire aberant influențată, care a fost caracteristică orientării mele. Aceasta a început evident, cu respingerea gândirii cu orientrare politică, ca pe o pierdere fără speranță a efortului intelectual.

Nash și soția sa au murit într-un accident de mașină, când șoferul taxiului în care se aflau a pierdut controlul mașinii

John Forbes Nash, Jr. fotografiat de Peter Badge

* 2017: Sir Roger George Moore KBE, cunoscut ca Roger Moore , (n. 14 octombrie 1927, Stockwell[*], Regatul Unit – d. 23 ma i 2017, Crans-Montana[*], Elveția) a fost un actor englez, cel mai cunoscut ca interpret al personajului James Bond (între 1972 și 1985), un agent secret britanic ficțional (007) creat de Ian Fleming, respectiv al personajului principal de ficțiune din serialul Sfântul.

Moore a preluat interpretarea personajului agentul secret 007 de la Sean Connery în 1972, apărând prima dată ca James Bond în filmul Live and Let Die (1973), continuând a portretiza spionul britanic pentru încă șase filme din seria filmelor 007, până la „pensionarea” sa din întruparea personajului în 1985.^[9]^[10]

Numit Ambasador UNICEF în 1991, Moore a fost înobilat de regina Elisabeta a II-a în 2003 pentru servicii în opera de caritate. În 2007, a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame pentru munca sa din televiziune și film. În 2008, guvernul Franței l-a desemnat pe Moore ca Comandant al ordinului Ordre des Arts et des Lettres.

Moore in 1973

* 2017:

Cu Kathleen Crowley în Maverick (1961)

With Joanna Barnes în The Trials of O'Brien

Moore, cca. 1960

Viorel Morariu (n. 18 octombrie 1931, Cuciulata, Brașov - d. 23 mai 2017) a fost un rugbist român, fost președinte al Federației Române de Rugby. Între 1953 și 1964, el a jucat la clubul RC Grivița Roșie București. Viorel Morariu a fost căpitan la Echipa națională de rugby a României. Fiul său, Octavian Morariu, a fost ales președinte al Federației Române de Rugby în 2001.

Sărbărori

· În calendarul ortodox: Sf Ier Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadei; Sf Mironosiță Maria lui Cleopa

· În calendarul romano-catolic: Sf. Dezideriu, episcop

· În calendarul greco-catolic: Sf. Mihai, episcop, mărturisitor († 826)

· Ziua Mondială a Broaștelor Țestoase

· Ziua Muncii (Jamaica)

· Ziua Studenților (Mexic)

RELIGIE ORTODOXĂ 23 Mai

Sf Ier Mihail Mărturisitorul, episcopul Sinadei; Sf Mironosiță Maria lui Cleopa

Sfântul Mihail a trăit pe vremea împăratului Leon Armeanul (813-820) şi a ales din tinereţe viaţa monahicească, împreună cu un bun prieten al său, Teofilact al Nicomidiei. Patriarhul Tarasie al Constantinopolului i-a trimis pe amândoi la o mănăstire zidită pe ţărmul Mării Negre, unde s-au nevoit mulţi ani sporind în fapte bune. Fericitul Patriarh Tarasie, văzând viaţa lor curată, a socotit că cei doi sunt vrednici de treapta arhieriei şi i-a aşezat episcopi: pe Teofilact, Episcop în Nicomidia, iar pe Mihail l-a făcut Episcop al Sinadei. În timpul luptei împotriva sfintelor icoane, Sfântul Mihail a fost trimis la Roma de Patriarhul Constantinopolului, Nichifor, şi a adus de la fericitul Papă Leon al III-lea o scrisoare prin care se apăra dreapta învăţătură cu privire la cinstirea sfintelor icoane. Patriarhul Nichifor a mers la împărat împreună cu arhiereii şi i-au amintit aceluia de dreapta credinţă, cea hotărâtă la Sinodul al 7-lea Ecumenic din 787. Atunci s-a arătat şi Sfântul Mihail că este vestit mărturisitor al dreptei credinţe şi mustrător al ereziei. Pentru aceasta a fost surghiunit din loc în loc, răbdând multe necazuri, până când şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Sfinţitul său cap se păstrează astăzi la Marea Lavră din Muntele Athos.

Sfânta Maria lui Cleopa – A fost verișoara Maicii Domnului nostru Iisus Hristos, fiind legate printr-o prietenie sfântă. Maria lui Cleopa l-a urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos cu credință și nu l-a părăsit nici în ceasul pătimirilor și răstignirii. Sfintele mironosițe din care făcea parte și Maria lui Cleopa au ajutat lui Iosif din Arimateea și lui Nicodim să coboare trupul Domnului de pe Cruce și să-l așeze în mormânt. Dragostea Mariei lui Cleopa față de Mântuitorul Iisus Hristos și din faptul că în ziua îngropării o aflăm din nou la mormânt împreună cu Maria Magdalena (Matei 27, 61), iar în dimineața Sfintei Învieri s-a grăbit împreună cu celelalte femei mironosițe să ungă cu miresme trupul Domnului.

Maria lui Cleopa (gr. Μαρία ἡ τοῦ Κλωπᾶ) este una din femeile mironosițe, soția sau fiica lui Cleopa, și una din mai multele Marii din Noul Testament.

Maria lui Cleopa este explicit menționată ca atare doar în evanghelia după Ioan, ca fiind una din femeile prezente la crucificarea Domnului Iisus Hristos: „Și stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui și sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena.” (Ioan 19, 25).

Eusebiu de Cezareea relatează că cronicarul Hegesippus (către anul 180) ar fi vorbit cu unul din strănepoții lui Iuda (ruda Domnului), care i-ar fi spus că Cleopa era fratele Dreptului Iosif, logodnicul Maicii Domnului

ARTE 23 Mai

MUZICĂ 23 Mai

Andrea Luchesi

Artie Shaw (Arthur Arshawsky), clarinetist, compozitor şi şef de orchestră american

Robert ("Bumps") Blackwell, compozitor şi producător american

Helen O'Connell, cântăreaţă americană

Rosemary Clooney, cântăreaţă americană

Rosemary Clooney - Greatest Hits (Not Now Music) [Full Album]:

Norman Johnson, vocalist american (The Showmen, The Gentlemen, Chairmen Of The Board)

Daniel Klein, basist american (J. Geils Band)

Bill Hunt, pianist şi trompetist britanic (Hannibal, ELO, Wizzard)

Rick Fenn, chitarist britanic (Hamilton Gray, 10cc)

10cc ~

Phil Selway, baterist al trupei Radiohead

Lena Meyer-Landrut

Wilhelm Kempff

wilhelm kempff plays beethoven's Moonlight sonata complete song:

Georges Moustaki

ÎNREGISTRĂRI NOI:

Scriabin: Piano Music

Telemann: Trio Sonatas for Oboe, Recorder (Bernandini, Cavasanti, Ensemble Tripla Concordia)

Angela Similea si Marius Teicu,la emisiunea Opriti timpul !

POEZIE 23 Mai

Vladimir Streinu (Nicolae Iordache), critic literar, eseist, poet român

Biografie Vladimir Streinu
Vladimir Streinu (23 mai 1902 - 26 noiembrie 1970) a fost un autor, critic literar, deputat, estetician, istoric literar, pedagog, scriitor român.

Vladimir Streinu, pseudonim al lui Nicolae Iordache (a mai semnat şi Apollonius), s-a născut în comuna Teiu, din judeţul Argeş, ca fiu al lui Şerban Iordache, din neam de moşneni, agricultor foarte avut, şi al Leancăi.

A absolvit şcoala primară din satul natal în 1912, după care intră la Liceul I.C. Brătianu din Piteşti, unde promovează primele patru clase. În anul scolar 1916/1917, prin suspendarea cursurilor pe teritoriul ţării, ocupată de trupele germane, întrerupe şcoala şi se refugiază în Moldova. În aprilie 1917, la 15 ani, declarându-se mai mare ca vârsta, se înscrie voluntar în armată. Va fi repartizat la Regimentul 29 infanterie, compania 10, Dorohoi. Între 1 octombrie 1917 - 21 iunie 1918, a urmat cursurile unei şcoli militare, primind gradul de sergent. Lăsat la vatră, timpul petrecut în armata i se socoteşte o clasa, a V-a, iar clasa a VI-a o absolvă în particular. Continuă la zi clasele următoare la Piteşti. Din această perioadă datează primele sale încercări literare.

În 1920, după bacalaureat, se înscrie la Facultatea de litere şi filosofie din Bucureşti, specialitatea Filologie modernă (Franceză). Are ca profesori pe Mihail Dragomirescu, Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Charles Drouhet. Tot acum ia contact cu viaţa literară. În 1922, cu sprijinul poetului Vasile Voiculescu, este angajat secretar de redacţie la revista Cugetul românesc, scoasă de Tudor Arghezi şi Ion Pillat. În acelaşi timp, începe să frecventeze cenaclul Sburătorul.

În 1924, susţine examenul de licenţă, după care e numit profesor la Liceul Traian din Turnu Severin. Aici o cunoaşte şi se căsătoreşte cu profesoara Elena Vasiliu, viitoarea scriitoare Elena Iordache-Streinu. În 1925, e profesor în Bucureşti, iar peste un an, Vladimir Streinu pleacă la Paris, unde pregateşte o teză de doctorat despre Rimbaud, având conducător pe profesorul Fortunat Strowsky.

Înca din 1926 fusese angajat ca redactor la revista Sburătorul, în paginile căreia publică cea mai mare parte din poeziile sale. Întors în ţară în 1927, este numit profesor la Găeşti. Acolo scoate peste un an revista Kalende, împreuna cu Şerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu şi Tudor Şoimaru. Întreprinde o nouă călătorie de studii în Franţa, la Nancy. După 1929 continuă să fie profesor la Găeşti şi Piteşti, până în 1938, când se stabileşte definitiv în Bucureşti, funcţionând mai întâi la Şcoala normală de băieţi şi apoi la Liceul Mihai Viteazul. Făcând politică ţărănistă, a fost pentru scurtă vreme (1932-1933) deputat.

Criticul literar afirmat la Sburătorul, dar mai ales la Kalende, este redactor-şef la Gazeta (1935 -1938), iar din 1935, redactor la Viaţa literară şi la Revista Fundaţiilor Regale, unde va ramâne până în 1941, când noua conducere (Dumitru Caracostea) îl concediază, împreuna cu Tudor Vianu, George Călinescu, Pompiliu Constantinescu, Şerban Cioculescu, din cauza orientarii lor democratice.

Va reveni la Revista Fundaţiilor Regale între 1945 - 1947. Din 1942, Vladimir Streinu e numit director al revistei Preocupări literare, care, din 1943, devine Kalende. În 1947, criticul îşi susţine examenul de doctorat la Universitatea din Iaşi cu o teza despre Versul liber românesc. Dar în acelaşi an, este încă o dată concediat de la Revista Fundaţiilor Regale, dat afara din învăţământ din cauza vederilor sale politice anticomuniste. Încă din 1945, figura printre membrii fondatori ai Asociaţiei de rezistenţă culturală Mihai Eminescu.

Între 1948 - 1951, Vladimir Streinu este bolnav de plămâni, suferind o toracoplastie. După ce se reface, între 1953 - 1955, neavând nici un mijloc de existenţă, va presta umilitoare munci necalificate, precum ar fi: paznic şi ghid al muzeelor din parcul Herăstrău (pe atunci, I.V. Stalin), muncitor mozaicar. Din 1955, se află angajat ca cercetător stiinţific principal la Institutul de lingvistică al Academiei, până în 1959, când înscenându-i-se o listă de fapte imaginare, este arestat (alături de alţi intelectuali de forţă interbelici, precum Constantin Noica) şi condamnat la 7 ani închisoare pentru motive, evident, politice. Eliberat în 1962, devine cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istorie şi Teorie Literară (în 1965) la propunerea lui George Călinescu. Reabilitat, în 1969 e numit director la Editura Univers, profesor onorific la Facultatea de limbă şi literatură română a Universităţii din Bucureşti, unde ţine un curs de Estetica poeziei româneşti. Moare, în plină forţă creatoare, din cauza unui infarct miocardic, la 26 noiembrie 1970.

Vladimir Streinu a debutat ca poet în Adevărul literar si artistic" (1921), iar în calitate de critic, în revista Muguri" (Câmpulung Muscel) în 1922, cu un articol despre volumul de poezii Pârga de Vasile Voiculescu, şi apoi a colaborat la foarte multe alte publicaţii, ca acelea amintite, la care să adăugăm, doar cu titlu exemplificativ, Săptamâna muncii intelectuale", Cetatea literară, Viaţa Românească, Gândirea, Mişcarea literară, Universul literar. Faţă de colegii săi de generaţie (Tudor Vianu, George Călinescu), în volum a debutat oarecum târziu, în 1938, cu Pagini de critică literară. Marginalia. Eseuri, urmat de Recitind pe clasicii noştri. Ion Creangă (1939), Clasicii noştri (1943), Literatura română contemporană. Antologie (1943), Istoria literaturii romane (în colaborare cu Tudor Vianu şi Şerban Cioculescu) (1944), Versificaţia modernă (1966), Calistrat Hogaş (1968), Pagini de critică literară, 2 vol. (1968), care vor continua postum până la vol. V inclusiv (1977). Tot postum vor apărea micromonografia Ion Creangă (1971), volumul de versuri Ritm imanent (1971), Studii de literatură universală (1973). Vladimir Streinu a îngrijit prima ediţie critică a Operei lui Calistrat Hogaş, 2 vol. (1944, 1947) şi o editie anglo-română a capodoperei lui Shakespeare, "Tragedia lui Hamlet, prinţ al Danemarcei" (1965).

Criticul nostru si-a definit conceptia si opiniile estetice de-a lungul celor cinci volume de Pagini de critica literara şi în special în acela din 1938. El se pronunta impotriva metodelor istorice, sociologice, biografice si impotriva oricarei metode, ca fiind incapabile sa explice si sa decida asupra originalitatii spiritului creator. Metoda are numai valoarea celui care o practica. Relativist, intrucat esenta artei ar fi ceva imprecis, opera ar avea un duh inanalizabil", Vladimir Streinu considera ca sarcina criticului este sa desluseasca intr-o poezie sau intr-un roman concretul necategorial al artei, realitatea ei monadica, misterul vibrator cu care sa consune". Mai exact, sa surprinda unicitatea operei. Si sunt invocati in acest sens Charles Du Bos (sonoritatea fundamentala"), Henri Bergson (durata vie"), Gabriel Marcel (l'attention à l'unique"), Camil Petrescu (substantialitatea"). Critic de formatie maioresciana, Streinu a vazut in militantismul estetic o forma a luptei pentru arta, pentru frumos, de unde si polemicile sale impotriva ingerintelor politice din orice parte ar fi venit ele in domeniul literaturii si impotriva mediocritatii. El sustine scrisul artistic in critica pe care insusi l-a cultivat. Mai tarziu, va medita asupra Tiparelor de cultura. Atic si asiatic, in care clasificarile (Aticul este clasic, simplu, organizat, rationalist...") amintesc eseul lui G. Calinescu Clasicism, romantism, baroc. Tot acum, el defineste specificul romanesc pe care-l vede ca o expresie a clasicismului, drept aesthesis carpato-dunarean", incorporat in primul rand in Miorita.

Vladimir Streinu a fost, înainte de toate, un critic de poezie pe care a îmbraţişat-o aproape în întregimea ei, de la Eminescu şi înca de mai inainte (măruntul romantism, tenebros, exotic si formalist"), pâna la cel mai tânar contemporan. Marele poet l-a atras in permanenta, comentandu-i opera in mai multe randuri, in special in volumul Clasicii nostri. Luceafarul e o drama a antinomiilor, fiind motivul fundamental ce se regaseste in intreaga inspiratie a poetului". Despre Floare albastra afirma ca e un embrion al marii lui opere, spectaculoasa oscilatie eminesciana intre ideea de moarte si viata. In studiul Eminescu, poet dificil se pronunta, poate cam categoric, impotriva popularitatii poetului, a asa-zisului curent eminescian, care nu s-ar fi produs, observand ca destule versuri, sintagme sau poezii raman neintelese. Unicitatea lui Eminescu, poet al visului dublu, teurgic si mitologic n-a mai fost repetata de nimeni si niciodata". Acest univers mirific va fi mereu prezent in constiinta criticului si atunci cand va comenta lirica secolului XX, care se indruma pe alte cai decat ale romantismului eminescian.

Deşi orientat spre modernism, Streinu îi acorda lui Al. Macedonski un spatiu destul de limitat in cadrul capitolului Orientarea estetizanta din Istoria literaturii romane. Pe larg e discutata noutatea ideilor lui poetice, unele in premiera mondiala, ca transpozitia senzatiilor, apropierea poeziei de muzica, verslibrismul. Admiratia criticului fata de opera lui Macedonski, care, prin atitudinile exacerbate ale autorului se dezvolta intr-o semetie de arta luciferica, sublima si nemaicunoscuta", este indiscutabila.

Vladimir Streinu se afirma si isi contureaza profilul pe deplin atunci cand abordeaza perioada interbelica. Spre a-i cunoaste si mai clar optiunea estetica, va trebui sa citam studiul Traditia conceptului modern de poezie, publicat in vol. Pagini de critica literara (1938). Criticul reface acolo istoria poeticelor din antichitate pana la Edgar Allan Poe, care aduce marile inovatii; el restituie poeziei nobletea aristotelica a placerii, combate ideea de inspiratie, poemul construindu-se treptat, cu preciziunea si rigoarea logica a unei probleme de matematica. El pune pe primul plan chestiunea poeziei pure, a colaborarii poeziei cu muzica, vorbeste despre sugestie. Pe un asemenea drum, care deschidea o noua epoca, aceea a modernismului, Poe va fi urmat in Europa de Baudelaire, Mallarmé, Paul Valéry. Toate aceste inovatii, carora le subscrie si Vladimir Streinu, isi vor gasi ecou intr-o masura mai mica sau mai mare si in lirica romaneasca din secolul XX si mai ales din perioada interbelica. In introducerea la antologia Literatura romana contemporana, criticul va realiza o sistematizare a tendintelor lirice din aceasta perioada, a raporturilor in continua schimbare dintre modernism si traditionalism. Fara sa-i minimalizeze pe ceilalti, poetul care se bucura de cea mai mare consideratie este, şi pentru Vladimir Streinu, Tudor Arghezi, a cărui creaţie a comentat-o adesea, incepand cu volumul Cuvinte potrivite. Ceea ce il impresioneaza si pe autorul Paginilor de critica literară este extraordinarul geniu verbal arghezian, de o forţă hugoliana, de o materialitate coplesitoare". O atentie deosebita e acordata poeziei de inspiratie religioasa, cea ocultata sau deformata in anii dogmatismului realist socialist. Opinia lui Vladimir Streinu despre Arghezi e asa de inalta incat il asaza alaturi de Paul Valéry, T.S. Eliot, Giuseppe Ungaretti, socotindu-l si el cel mai mare poet dupa Eminescu". Foarte receptiv a fost criticul si la poezia lui Bacovia, pe care-l socotea un poet unic in literatura romana si chiar in cadre mai largi decat ale literaturii noastre". Exprimand caderea din uman in mineral", volumele Plumb si Scantei galbene contin o poezie de scoica bolnava", cum o defineste comentatorul intr-o inspirata metafora. De o inalta apreciere s-a bucurat si Lucian Blaga, la care admira miracolul ca izvor al poeziei pe care poetul il cauta in epoca miturilor si a legendelor crestine. Dupa opinia şi formula foarte personala a lui Vladimir Streinu, Blaga, pe care-l apropie de Rainer Maria Rilke, e un tip nou de creator in literatura romana, nu un filosof si un poet, ci un lirosof, cu o doctrina a lirei, care ii constituie deplina lui identitate". Sensibil se dovedeste criticul si fata de morbidetea moderna" a lui Al. Philippide si de evolutia poeziei lui Adrian Maniu de la faza de contestatar spectaculos al tuturor academismelor din anii 1910-1916, la cea traditionalista de dupa razboi, cand iconoclastul devine iconodul. Adrian Maniu (si il adauga mai tarziu si pe V. Voiculescu) ilustreaza excelent ideea lui Vladimir Streinu din citata introducere la antologia Literatura romana contemporana, potrivit careia modernii se traditionalizeaza, fara sa vrea, tematic, iar traditionalistii se modernizeaza, fara sa vrea, in expresie". Pe larg, scrie criticul despre Vasile Voiculescu, care a tinut o dreapta cumpana a lirismului nostru", lucrand cu vremea in spiritul inovatiei, etapele parcurse fiind mereu suitoare. Bineinteles, nu este uitat poetul inspiratiei religioase romanesti, situat alaturi de Tudor Arghezi. Vladimir Streinu a scris despre numerosi poeti, de la Dan Botta la Ştefan Augustin Doinaş, de la Constant Tonegaru la Marin Sorescu, pe care, desi foarte tanar, il pretuia in chip deosebit. A respins suprarealismul si, in ultimii ani, renegandu-si conjunctural mai vechi convingeri, chiar privind poezia pura si ermetica, socotind, spre exemplu, excesiv criptica poezia lui Nichita Stanescu. A observat insa cu indreptatire, in anii '60, influenta coplesitoare si imitarea pana la pastisa a lui Arghezi, Blaga, Barbu, desi era intr-un fel explicabila prin reacţia de respingere a uscatului şi simplistului realism socialist, care deturnase poezia de la rosturile ei.
Recunoaşterea postumă

În anul 2006 a fost ales ca membru post-mortem al Academiei Române.

Romantică

Pe cal și în oțele constelat,

Fireturi subt armură, ca un fur,

A dus în inima-i de cruciat,

Dintr-un levant de nimburi și-aromat,

Acelei care șoldul împrejur

În malacov ca luna și-a-mbrăcat.

Dar când pe ridicatele pridvoare,

Prin noapte-n rătăcitele cuvinte

Să-și sune și mai scumpele odoare,

Aude luminând o nechezare:

Pe calul alb cădere e-nainte

În trâmbițele soarelui răsare.

Tulpini înalte pleacă frunți de crin.

Din cer, tăcut, cad streșinile scunde.

Acele foste-mbrățișări, deplin,

Pe trup ca urme de inele-i vin,

Și, dreaptă, în nopți interioare ascunde

Salt lin albind subt lună de cavalin.

Ritm imanent

Negre și avântate-nspre mine,

Zbor peste neliniști ridică

Lin desfăcute sprâcenile line,

Aripi prelungi de rândunică.

Dacă sub mări nețtiute m-afund,

Printre corali de-aprinsă-așteptare,

Ochii tăi mari se deschid în afund,

Scoici cu înstelate mărgăritare.

Gândului meu schimnicia să-i razimi

Caldă din simțuti făptura ta-mi crește

Astfel cum soarele verii în azimi

Rumen din spice se reîntregește.

Totuși noi, suflete, păsări cerești,

Nu ne-am întâmpinat niciodată;

Sufletu-mi prin mângâiere te cată,

Semen ghicit pe sub scoarțe trupești,

Orice alintare pe trup se abate,

Doruri pun umbre pe suflet - departe;

Ducem, alăturați, înspre moarte

Singuri singurătăți ferecate.

Strigătul tău vine, corn din desișuri

Veșnic necunoscuți, veșnic aproape:

Maluri ale aceleiași ape

Cursă peste lactee prundișuri.

Moment cinegetic

Am scos din panoplie o veche carabină

Să fiu pândar de toamnă pădurilor secrete;

Voi împăia o piele în pod sau de perete

Ca să-mi răzbun amarnic pe-o singură jivină

Totala-ngălbenire ce va să se arate,

Adusă-n blăni de șuie sălbătăciuni roșcate.

Dar n-apucai oțele a tinde prin frunzișe

Că fulgeră o fugă sub corni - cărămizie;

Pe dâmburi și muscele, de unde nu se știe,

Norod de vulpi aprinse, când drept și când piezișe,

Gonea - și ca tutunul, va trebui sa spui că

O ginte mai măruntă din jder sau nevăstuică

Tălăzuia o mare de curgeri argiloasă.

Cuprins în îmbulzeala făpturilor de iască,

Privii cum seara urma le vrea să tăinuiască;

Și-atunci, din anotimpul prea galben de pucioasă,

Tragându-mi la-ndemână o pungă de cu alice,

Ochii buimac în toamnă întunecimi complice,

Și-am slobozit din pușcă pe ceruri arzător

Un Orion și șapte-opt Cloști cu puii lor.

Ion Drăgănoiu

Biografie

DRAGANOIU Ion, se naste la 6 ian. 1943, Brasov.
Poet si publicist. Fiul Iui Gheorghe Draganoiu, functionar, si al Elenei (n. Moraiu).

Absolvent al Facultatii de Filologie a Univ. din Bucuresti (1965). Redactor la ziarul Romania libera.

Debuteaza cu versuri in Luceafarul (1966); debut editorial cu volum Aproape sonete (1969). Urmatoarele culegeri (Discurs impotriva metodei, 1971; Poeme mecanice, 1973) se afla in raza de influenta a poeziei lui Nichita Staneseu.

O data cu Gradina de iarna (1980) si Scene de vinatoare (1981), discursul liric devine mai grav si se complica printr-o ironie abrupta si intunecata, directie urmata si in Camera alba (1982) si Starea provizorie (1984). Autor, in colab. cu Mihai Creanga, al volum de reportaje Fotografii fara retus (1974).

A publicat volum de interviuri Convorbirile de joi (1988). Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie (1981).

Incepind prin a-si ermetiza formal sensibilitatea in maniera lui Ion Barbu, Ion Draganoiu scrie mai intii versuri sentimentale si afectate,

(„La nemiscarea harazita, / sporind concentric cite-un dubiu, / ne-am vazut intru ispita / nepoti aceluiasi Danubiu. // Dar lepadind contururi dure, / albul de var spoi pe grinzi / si-a minaretelor padure, / iata acum cum te aprinzi / tarim al vesniciei pure, / ceas adincit intre oglinzi")

pentru a fi apoi mult inriurit de Nichita Stanescu. in sensul unei improvizatii necontrolate si al spontaneitatii uimite de ea insasi. Adoptind variate atitudini stilistice, poetul ramine insa mereu un sentimental obosit, cu emotii destramate si muzicalizate, fugar melancolice, nu lipsite de teatralism si cabotinerie inteligenta:

„In vara strazile-si ridica
un abur si asfaltul poarta
in el - memoria cerata
pasii orasului de piatra,
in vara verzi umbrare lasa
o umbra pururi tremurata,
mirosuri se intorc in piatra,
si iarasi de nimic nu-mi pasa.
Citesc atitea mersuri vane,
rigole ploaia par sa cheme,
in vara vinuri aburite
curg, adincindu-se in vene,
in vara iar, in vara iara
fete de masa ne asteapta
prieteni, sa varsam pahare,
pata nesigura, uitata.
in vara iarasi nu ne pasa
in vara iar, in vara iara,
melancolii netulburate,
asfalturi, creierul de ceara"

Un poem in proza (Surisul), asezat in chip de postfata la sfirsitul volumului Scene de vinatoare (1981), fixeaza mai noua orientare a poetului catre o lirica discret ironica, sincopata si retinuta expresiv -„Crisparea ironica e de natura intelectuala si locul ghiocului magic e luat de lamele taioase ale inteligentei vibrind melancolic. O vointa anima spiritul ironic: incercarea de cuprindere a totului prin repetate prezente simultane." „Atent" si „ironic" sint „armonice ale surisu-lui". in conformitate cu aceste pseudoreguli.

Poeziile de data mai recenta ale lui Ion Draganoiu ricaneaza in surdina, construind metodice imagini ale unei suferinte bine temperate prin funambulesc.

OPERA:
Aproape sonete. Bucuresti, 1969;
Discurs impotriva metodei. Bucuresti, 1971;
Poeme mecanice. Cluj, 1973;
Fotografii fara retus, reportaje, in colab. cu M. Creanga, Bucuresti, 1974;
Gradina de iarna, Cluj-Napoca, 1980;
Scene de vinatoare. Bucuresti, 1981;
Camera alba, Cluj-Napoca, 1982;
Starea provizorie. Bucuresti, 1984;
Convorbirile de joi, interviuri, Cluj-Napoca, 1988.

REFERINTE CRITICE:
D. Laurentiu, in Luceafarul, nr. 6, 1969;
M. Iorgulescu, Scriitori ;
P. Berceanu. in Ramuri, nr. 2, 1983;
V. Dan, in Orizont, nr. 2,1984;
R. C. Cristea, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1984;
Grete Tartler, in Steaua, nr. 9,1984;
L. Raicu, Fragmente;
Elena Tacciu, in Romania literara, nr. 2, 1985;
M. Mincu, ibidem, nr. 42, 1986.

Ipoteza

Sunt ochiul tau, esti ochiul meu
si cine poate sa desparta
doi ochi privindu-se-ntr-atat
o, contopire, o, durata
Sunt ochiul stang, esti ochiul drept
de te inchizi scazuta lume
abia se vede si astept
chemari cu jumatati de nume.

Esti ochiul drept, sunt ochiul stang
alti ochi nu sunt, nu pot sa fie
eu lunecand inspre adanc
acelasi povarnis te-mbie.
Esti ochiul meu, sunt ochiul tau
o, contopire, o, durata,
aceiasi pana intr-atat
incat vom fi un orb deodata.

Verișoara Felicia

O salamandra cu burta portocalie mi-a fugit din cutie
si toata lumea merge prin casa in varful picioarelor.
Bunicii o cauta prin lazile lor fumuri, copii printre jucari
printre sotii, eu, printre hartiile mele fosnitoare.
doar verisoara
Felicia nu-i pasa de salamandra ratacita
pe undeva prin odai, n-o doare de micul animal cu coada albastra
care n-a putut fugi pe fereastra si pe care il simt ascuns
intr-un cotlon al bibliotecii.
Arpegii, solfegii, varegii ies
din pian si calaresc aerul cald.
Dintr-un fald al rochiei ei
de matase iese o coada albastra.
Burta pianului
Steinvvay
arunca pe parchetul lustruit o umbra portocalie.
Dumnezeul stie
cum poate verisoara
Felicia sa cante
Poloneza
No. 6 in
A-flat
major, op. 53,
Maestoso in aerul atat de cald si plin de praf.
De pe culoar cineva ma striga sa-i repar un fermoar, dar sufletul
ah, dar sufletul, ah
O privesc pe verisoara
Felicia cum canta la pianul cu burta
portocalie si coada lunga, albastra.
Soarele o asculta si el,
rezemat de fereastra.

Legiunile interioare

Usurinta ma sperie.
De a manui cuvinte.
De a face din vorbirea
alunecoasa, greoaie, imposibila, ceva fluid, o melodie
alunecoasa. in timp ce noi avea de ascuns imperii de vise,
la granitele carora stau gata de lupta legiunile interioare.
Tatalui meu, care a luptat in
Legiunea straina si care acum
odihneste in pace, ii spun toate acestea.
Iubitei aceleia
ipotetice, personajului meu preferat, ii spun toate acestea,
odihneasca-se in pace.
Mie, imputinat de absenta lor, imi spun
toate acestea.
Nu pot sa ma odihnesc in pace, nu pot sa dorm!
Aud marsaluind cantat al cocosului.
II aud pe al doilea.
Aud frunza cum iese din marul batran.
Aud plansul scribului de acum 4000 de ani, aud plangerea lui
privind cuvintele tocite de prea multa folosire.
Aud cum marsaluiesc legiunile interioare, cum se aproprie
de centrele de control emotional situate in hipotalamus
si sistemul cortical.
Nu pot sa dorm.
Nu vreau sa dorm.
Nepotolit, nepotolindu-ma, vreodata, tresar
"O!
Calm
Imaterial!
Numai tu te schimbi, pentru ca
nu ai forma." in ceea ce ma priveste, aud din ce in ce mai tare
marsaluind legiunile interioare.

TEATRU/FILM 23 Mai