MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU SÂMBĂTĂ 11 MAI 2019

HRISTOS A ÎNVIAT!

ISTORIE PE ZILE 11 Mai

Evenimente

·         330: Este inaugurat solemn de imparatul Constantin cel Mare, pe locul vechii colonii grecesti Byzantion, care data din sec VII i.I.Hr., Orasul Constantinopol, ca noua capitala a Imperiului roman de Rasarit. Numele acestei noi capitale a fost inițial Nova Roma („Noua Romă”), dar ulterior s-a încetățenit numele Konstantinoúpolis („orașul lui Constantin”). În anul 1453 orasul a trecut sub stăpânire turcească, fiind redenumit de otomani Istanbul. A fost sfarsitul existentei Imperiului Bizantin.

·         868:  Este scrisa  Sutra de Diamant, provenita din China, datata la 11 mai 868. A fost descoperita la Dunhuang in China si se afla in prezent la British Library , fiind cea mai veche opera tiparita  cunoscuta din lume. Manuscrisele de la Dunhuang sunt documente care dateaza din secolele V-XI si au  fost gasite  in  1900 in Grotele din Mogao din nord-vestul Chinei  de calugarul Wang Yuanhu,  care  le-a vandut arheologului englez   Aurel Stein (originar din Ungaria) si lingvistului francez  Paul Pelliot. Au fost descoperite pana astazi aproape 300 de mii de documente datate intre secolele V si XI d.Hr.  care  includ subiecte din domenii diferite: istorie, teologie, matematica, astronomie, astrologie. Documentele religioase se refera la budism, taoism, iudaism si crestinism-nestorian, fiind  o sursa importanta de studiu a  religiilor, istoriei, lingvisticii si caligrafiei. Marea majoritate a acestor documente sunt scrise in chineza clasica , dar si in tibetana,sanscrita,uigura si alte limbi. In 1961 Biblioteca Naţională din Pekin a  anunţat  oficial că Diamond Sutra a fost printată în anul 868 şi devine astfel cea mai veche carte tiparită din lume.

·         1529: Înainte de aceasta dată s-a încheiat un acord între Ioan I Zapolya și domnul Moldovei, Petru Rareș (1527–1538; 1541–1546); Petru Rareș a primit domeniile și cetățile Ciceu, Bistrița, Cetatea de Baltă, Ungurașul și Rodna în schimbul ajutorului acordat împotriva lui Ferdinand de Habsburg. Petru Rareș (n. 1483 – d. 3 septembrie 1546, Suceava) domn al Moldovei de două ori, prima dată între 20 ianuarie 1527 și 18 septembrie 1538, iar a doua oară între 19 februarie 1541 și 3 septembrie 1546. A fost fiul natural al lui Ștefan cel Mare cu o anume Răreșoaia, a cărei existență nu e documentată istoric. A urmat în linii mari politica internă și externă stabilită de tatăl său, având și o parte din calitățile acestuia – ambiția, îndrăzneala, vitejia, religiozitatea, gustul artistic – dar, fire mai aventuroasă, a făcut și erori, mai ales în politica externă. Ioan Zapolya (maghiară Szapolyai János sau Zápolya János) (n. 1487 – d. 22 iulie 1540) a fost voievod de Transilvania între 1526 și 1540 și a ridicat pretenții la tronul Ungariei. El a fost fiul lui Ștefan Szapolyai și al prințesei Hedvig din Cehia. Ioan Zapolya s-a aflat în fruntea unui grup de nobili unguri care, în adunarea nobililor de la Rákos, au susținut ca nici un străin să nu poată fi ales ca rege al Ungariei. Pretendentul străin era Ferdinand de Habsburg. După moartea lui Ioan Zapolya, soția sa Isabella Jagiełło (Izabella în limba maghiară) a ridicat pretenții la tron, între 1556 și 1559.

·         1647: Peter  Stuyvesant debarca in Manhattan (in actualul New York) este numit guvernator general al teritoriului Noua Olanda, inlocuindu-l pe William Kieft.

·         1672: In timpul razboiului franco-olandez, armatele regelui Ludovic al XIV al Frantei invadeaza Tarile de Jos. Ludovic al XIV-lea, supranumit „Regele Soare” (n. 5 septembrie 1638, Saint-Germain-en-Laye – d. 1 septembrie 1715, Versailles) regele Franței și al Navarei. A condus Franța timp de 72 de ani – una dintre cele mai lungi domnii din istoria europeană. Supranumit Regele Soare (Le Roi Soleil) sau Ludovic cel Mare (Louis Le Grand), i-a urmat la tron tatălui său în 1643, când era un copil de aproape 5 ani, dar a condus personal guvernul din 1661, până la moartea sa în 1715.

·         1784: Limba germană a fost introdusă printr-o lege speciala semnata de de împăratul Iosif al II-lea, ca limbă oficială în Transilvania, care înlocuia  limba latină folosită până atunci ca limbă oficială in acest principat.

·         1830: Este pusă piatra de temelie a Catedralei Naşterea Domnului din Chişinău, in  Basarabia ţaristă, conceputa de arhitectul A.I.Melnicov. Concomitent cu înălţarea Catedralei, în faţa ei, la o depărtare de 40 metri este ridicată o clopotniţă cu  4 niveluri, care a fost dărîmată în noaptea de 22 pe 23 decembrie 1962 de către sovietici. La 15 octombrie 1836 Catedrala a fost sfinţită și începe să funcționeze.

·         1866: Prima zi ca domnitor a lui Carol I al României, după ce fusese încoronat cu o zi mai devreme.

·         1867: A fost garantată, prin Tratatul de la Londra, independența și neutralitatea Marelui Ducat de Luxemburg.

·         1877: Guvernul Romaniei a sistat plata tributului catre Turcia, iar suma, in valoare de 914.000 de lei, a fost pusa la dispozitia Ministerului de Razboi.

·         1886: A fost inaugurata, în fata Universitatii din Bucuresti, statuia carturarului iluminist Gheorghe Lazar, fondatorul primei scoli in limba romana din Bucuresti. Monumentul de marmura este opera lui Ion Georgescu,  viitorul profesor al lui Constantin Brancusi,  la mai mult de o jumatate de secol de la moartea lui Lazar.

·         1911: O echipa de gimnasti romani a participat la concursul international de gimnastica de la Torino, cucerind medalii de argint; prima participare pe plan international a unei echipe romanesti.

·         1923: Ministerul de Război din România a publicat „Programul ceremoniei înhumării  ostaşului necunoscut”, broşură în care s-a propus omagierea eroilor neamului în ziua de „Înălţarea Domnului”. Această zi a fost marcată până în 1947 şi a fost reluată după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989.

·         1931: Conferinta sefilor Statelor Majore ale tarilor semnatare ale  Micii Intelegeri, desfasurata la Bucuresti, a definitivat textul Conventiei militare unice a Micii Intelegeri. Mica Înţelegere (cunoscută şi sub numele Mica Antantă), a fost o organizaţie politică defensivă, o alianţă între Cehoslovacia, Regatul Iugoslaviei şi Regatul României. Formată în 1920, Mica Înţelegere a avut ca scop menţinerea integrităţii teritoriale a celor trei state semnatare, în faţa pretenţiilor revizioniste ale Ungariei şi a tendinţelor restauratoare ale Habsburgilor. Construită pe principii democratice, a fost efectiv a cincea putere europeană şi a  constituit pentru mult timp un obstacol real în faţa revizioniştilor. Cu toate acestea nu a reuşit să supravieţuiască înţelegerilor dintre marile puteri şi a fost desfiinţată în 1938, ca urmare a Acordului de la München. In conformitate cu prevederile aliantelor politice intre cele trei state, s-au semnat ulterior conventii militare bilaterale, prin care statele respective se angajau sa-si acorde ajutor militar in eventualitatea cand unul sau altul dintre ele ar fi fost atacat fara provocare de Ungaria. Conventia militara dintre Romania si Iugoslavia, semnata la 23 ianuarie 1922, prevedea la articolul 2, ajutorul reciproc al celor doua tari in ipoteza ca una din ele ar fi fost atacata de Bulgaria, iar articolul 3 al acestei conventii, prevedea si sprijinul reciproc al celor doua tari, in eventualitatea ca una din ele ar fi fost atacata concomitent de forte armate bulgare sau ungare. Statele care alcatuiau Mica Intelegere au semnat, la 14 septembrie 1923, la Praga, Conventia militara in trei, care anula documentele bilaterale, preluand, insa, cu unele modificari, prevederile acestora. Astfel, alianta opunea agresorului 18 divizii de infanterie, 3 divizii de cavalerie, 3 divizii de artilerie si 14 divizii escadrile aviatie.

·         1939: Se semneaza acordul economic româno-englez, care prevedea dezvoltarea schimbului de mărfuri, crearea de organizații comerciale engleze în România, înființarea de zone libere în porturile românești etc.

·         1947   În această zi pe circuitul din Piacenza Ferrar îşi face debutul în curse ca şi constructor independent în motorsport. Până atunci Enzo Ferrari mai pregătise modele de curse dar pentru circuit şi după Al Doilea Război Mondial a hotărât să îşi facă propria marcă pentru a îşi adjudeca victorii pe circuit în nume propriu. Debutul s-a consemnat, aşa cum spuneam mai sus, pe Circuito di Piacenza cu legendarul Franco Cortese la volan. Dar cele două maşini Ferrari 125 S aflate în cursă nu au reuşit să termine, Cortese având un accident, iar celălalt bolid probleme la motor. A fost, astfel, un debut cu ghinion pentru Ferrari pe circuit dar a fost doar o chestiune până când au găsit succesul. Prima victorie Ferrari a venit două săptămâni mai târziu în Marele Premiu al Romei, fiind adusă de Cortese. De atunci victoriile s-au ţinut lanţ pentru Ferrari, fiind cea mai veche echipă supravieţuitoare care a participat într-un Grand Prix (în 1948) şi cea mai de succes echipă de Formula 1 având 15 titluri la piloţi şi 16 la constructori.

·         1947 - Tot în aceeaşi zi în care Enzo Ferrari îşi vedea visul împlinit, B.F. Goodrich prezenta prima anvelopă fără cameră, o inovaţie care avea să facă automobilele mai sigure şi mai eficiente. Compania americană a lucrat trei ani pentru a perfecţiona anvelopa care să reţină aerul fără să necesite o cameră adiţională (destul de periculoasă pentru pericolul de explozie pe care îl prezenta datorită temperaturii sau frecării). Primele astfel de pneuri au fost introduse pe maşinile de Poliţie şi cele Taxi, în 1952 Goodrich primind patentul pentru această invenţie. În 1955 multe automobile au preluat ca şi standard această inovaţie, conform articolelor vremii, un automobil care rula cu noile anvelope era cu 25% mai eficient în privinţa consumului de combustibil.

·         1949: A apărut primul post de radioficare din România, în clădirea liceului „Aurel Vlaicu” din Bucureşti (câteva zile mai târziu, la 20 mai, va apărea un decret privind organizarea radioficării în RPR)

·         1949: Israelul a fost primit în ONU.

·         1949: Siamul și-a schimbat pentru a doua oară denumirea în Thailanda, denumire pe care o poartă și astăzi și care la acea vreme fusese deja neoficial în uz de zece ani.

·         1950: A avut loc, la Théâtre des Noctambules din Paris, în regia lui Nicolas Bataille, premiera absolută a piesei „Cântăreaţa cheală”, de Eugène Ionesco, academician

·         1955: Au inceput lucrarile Conferintei de la  Varsovia, in cadrul carora a fost creat Tratatul cu acelasi nume. Principalul obiectiv al pactului de la Varșovia era de a asigura securitatea imperiului sovietic și obediența statelor-statelit. Astfel, clauza cheie a tratatului asigura controlul Moscovei asupra Europei de Est, acordându-i acesteia dreptul de a-și păstra trupele staționate pe teritoriul „aliaților” săi. Tratatul urma să rămână în vigoare timp de 20 de ani sau până la semnarea unui pact de securitate Est-Vest; astfel, el a fost reînnoit în 1975, apoi din nou în 1985. Delegația sovietică de la Varșovia a fost condusă de premierul Nikolai Bulganin, însoțit de ministrul de externe Molotov și mareșalii Jukov și Konev. Au mai fost prezenți, din partea URSS, premierii Ucrainei, Bielorusiei și ai statelor sovietice baltice, precum și un general din Republica Populară Chineză, în calitate de observator. Tratatul a fost semnat de Uniunea Sovietică și șapte state est-europene: Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Ungaria, Polonia și România, toate reprezentate de la Varșovia de premierii și miniștrii de externe. Singura țară europeană comunistă europeana care nu a fost prezenta era Iugoslavia, ale cărei relații cu Uniunea Sovietică erau încă tensionate, în urma rupturii din 1948.

·         1956: România şi-a reluat locul în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), al cărei membru a fost de la întemeierea sa. Creată la 11 aprilie 1919, OIM era o instituţie autonomă pe lângă Liga Naţiunilor; (din 1946 a devenit instituţie specializată a ONU, cu sediul la Geneva). Intre anii 1946 şi 1956 România nu mai participase la lucrările OIM.

·         1960: Capturarea lui Adolf Eichmann de către Mossad. Otto Adolf Eichmann (n. 19 martie 1906, Solingen, Imperiul German – d. 31 mai 1962, închisoarea din Ramla, Israel) a fost un nazist german, cu gradul de Obersturmbannführer-SS. A organizat și condus Soluția finală – exterminarea a 6 milioane de evrei între anii 1940-1945. În Procesele de la Nürnberg a fost condamnat la moarte în contumacie ca mare criminal de război. Prins de Mosadul israelian a fost rejudecat la un tribunal din Ierusalim, condamnat la moarte prin spânzurare și executat la închisoarea din Ramla.

·         1967: Politicianul grec Andreas Papandreu, este aruncat in inchisoare in Atena de catre junta militara   instaurata la putere  in Grecia, in urma unei lovituri de stat.

·         1968: A început construcția primului autoturism românesc, Dacia 1100. Uzina a fost construită incepand cu 1966 într-un timp record de un şi jumătate, şi avea o capacitate de producţie de 55.000 de bucăţi pe an. În cinstea zilei de 23 august 1968  a  început  si producţia de serie.

·         1984: Tranzitarea Pământului peste Soare așa cum se vede de pe Marte. Acest fenomen are loc atunci când planeta Pământ trece între Soare și Marte, acoperind o mică parte a discului Soarelui pentru un observator de pe Marte. În timpul unui tranzit, Pământul ar fi vizibil de pe Marte ca un mic disc negru care se deplasează peste fața Soarelui. Următoarea tranzitare va avea loc la10 noiembrie 2084.

·         1990: Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN) și-a încetat activitatea, în perspectiva alegerilor generale  de la 20 mai in Romania. CPUN fusese constituit la 9 februarie 1990 prin restructurarea CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) şi a avut atribuţiile unui organ legislativ (un prim Parlament provizoriu al României postdecembriste) înaintea alegerilor din 20 mai. Era compus din 241 de membri – 105 reprezentanţi ai partidelor şi formaţiunilor politice nou create, 106 ai CFSN, 27 ai uniunilor minorităţilor naţionale şi 3 reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România

·         1991: A fost semnat, la Bucuresti, Acordul intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Ungaria privind stabilirea unui „regim de cer deschis”.

·         1994: La Strasbourg, in cadrul Sesiunii Comitetului de Ministri ai Consiliului Europei, Teodor Melescanu, ministul de externe al Romaniei, a semnat Protocolul 11 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, considerat document cheie al Conventiei si care prevede, printre altele, dreptul cetatenilor de a se adresa Curtii Drepturilor Omului.

·         1995: La Palatul Europei din Strasbourg, Romania a fost prima tara care a depus la Consiliul Europei instrumentele de ratificare a Conventiei-cadru privind minoritatile nationale.

·         1995: Organizatia Natiunilor Unite (ONU) a hotarat prelugirea, pe termen nelimitat, a Tratatului de Neproliferare Nucleara, semnat in urma cu 25 de ani.

·         1996: Într-o singură zi mor opt persoane în timpul încercări ascensiunii muntelui Everest.

·         1999: Legea privind accesul la propriul dosar de Securitate si deconspirarea Securitatii ca politie politica a intrat in dezbaterea plenului Camerei Deputatilor a Romaniei, dupa ce, timp de 16 luni, s-a aflat la Senat, iar pentru o perioada de sapte luni a fost analizata in Comisiile juridica si de aparare ale Camerei.

·         2000: Al dilea razboi in Cecenia. Fortele nationaliste cecene ataca armata rusa in republica vecina Ingusetia.

·         2004:   Posturile arabe de televiziune Al Jazeera și Al-Arabiya au difuzat secvențe video care fac parte dintr-un material preluat de pe un sit islamist, înregistrat cu decapitarea ostaticului american Nicholas Berg de către cinci teroriști.

·         2010: David Cameron devine prim-ministru al Regatului Unit în urma discuțiilor dintre conservatori și liberali democrați și formează prima coaliție de guvernământ din UK de la al Doilea Război Mondial.

Nașteri

·         1366: Ana de Bohemia (11 mai 1366 – 7 iunie 1394), a fost fiica lui Carol al IV-lea, Împărat Roman, rege al Boemiei și a Elizabetei de Pomerania. A fost membră a Casei de Luxembourg și prima soție a regelui Richard al II-lea al Angliei.

Richard al II-lea s-a căsătorit cu Ana de Bohemia ca urmare a Marii Schisme. Potrivit lui Eduard Perroy, Papa Urban al VI-lea a sancționat căsătoria dintre Richard și Ana în încercarea de a crea o alianță în numele său, împotriva francezilor și al Papei lor preferat, Clement. Acest lucru ar putea explica de ce Richard s-a căsătorit cu Ana, în ciuda multor membri ai nobilimii și ai Parlamentului englez. Deși i-a fost oferită fiica lui Bernabò Visconti din Milano, care ar fi adus mulți bani ca zestre, a fost aleasă Ana, fără ca acest lucru să aducă un beneficiu financiar Angliei. Ana n-a avut nici o zestre și în schimb Richard a plătit 20.000 florinți (în jur de 13.000 £) fratelui ei, Wenceslas. Au existat doar câteva beneficii diplomatice. Deși comercianților englezi li s-a permis comerțul în ambele țări ale Bohemiei, acest lucru era minor în comparație cu beneficiile obișnuite obținute prin căsătorile făcute ca urmare a războiului cu Franța. Prin urmare, n-a fost nici o surpriză faptul că mariajul lor n-a fost unul popular.

La sosire, Ana a fost sever criticată de cronicari, probabil ca urmare a aranjamentelor financiare, cu toate că era destul de obișnuit ca regina să fie privită în termeni critici. Ana și regele Richard al II-lea s-au căsătorit la Westminster Abbey la 22 ianuarie 1382, ambii fiind în vârstă de 15 ani. au fost căsătoriți vreme de 12 ani însă n-au avut copii. Moartea Anei de ciumă în 1394 a fost o lovitură devastatoare pentru Richard.

Richard s-a căsătorit cu a doua soție, Isabella de Valois, la 31 octombrie 1396.

·         1571: Niwa Nagashige, războinic japonez (d. 1637)

·         1720: Karl Friedrich Hieronymus von Münchhausen (n. 11 mai 1720, Bodenwerder – d. 22 februarie 1797, Bodenwerder) a fost un nobil german provenit din principatul Braunschweig-Lüneburg.

Baronul mincinos este trecut pe așa-numita „listă neagră” a familiei nobiliare Münchhausen. În timpul vieții nu era considerat un reprezentant onorabil al familiei, în contrast, de exemplu, cu primul ministru Gerlach Adolph von Münchhausen. Baronul Karl Friedrich Hieronymus devine, la vârsta de 13 ani, paj la curtea prințului din Wolfenbüttel (Fürstentum Braunschweig-Wolfenbüttel). La 18 ani este însoțitorul prințului Anton-Ulrich, al cărui regiment era staționat în Riga. Între anii 1740 și 1750 va fi aici locotenent și maistru de călărie. Este invitat de mai multe ori pe moșia prietenului său baltic Georg Gustav von Dunten, unde participă la câteva vânători. Probabil baronul a început să-și povestească aventurile imaginare în vreo cârciumă.

Pe moșia prietenului său face cunoștința fiicei acestuia, cu care se va căsători la 2 februarie 1744. Între 1740 și 1741 baronul ia parte la războiul cu turcii, care va fi de asemenea un izvor de povestiri fantastice. Din anul 1750 von Münchhausen trăiește cu soția pe moșia lor vreme de 40 de ani ani fericiți, însă fără să aibă urmași. În cercul prietenilor care-l vizitau obișnuia să povestească întâmplările fabuloase care l-au făcut vestit.

După moartea soției sale, se căsătorește în anul 1794 cu Bernhardine von Brünn, care avea 20 de ani - o căsătorie nereușită, care în urma unui divorț scandalos îl va ruina.

·         1722: Petrus Camper, anatomist olandez (d. 1789)

·         1733: Victoria a Franței, Prințesă a Franței (11 mai 1733 – 7 iunie 1799) a fost al șaptelea copil și a cincea fiică a regelui Ludovic al XV-lea al Franțeiși a soției lui Maria Leszczyńska. Ca fiică a regelui era Fiică a Franței.

Cunoscută inițial drept Madame Quatrième (sora ei mai mare murise în februarie 1733, înaintea nașterii sale), mai târziu a fost cunoscută sub numele Madame Victoire.

Marie Louise Thérèse Victoire s-a născut la Palatul Versailles. Spre deosebire de copiii mai mari ai lui Ludovic al XV-lea, Madame Victoire n-a crescut Versailles ci la Abația Fontevraud.

Madame Victoire, Prințesă a Franței

La vârsta de 15 ani, i s-a permis să se întoarcă la curtea tatălui ei. Apropiată de mama sa religioasă, de fratele și surorile sale, a împărțit cu ei indignarea în fața deselor infidelități ale tatălui ei, situație care a îndepărtat familia de rege iar pe acesta l-a apropiat din ce în ce mai mult de Madame de Pompadour iar mai târziu de Madame du Barry.

Deși s-a spus că era cea mai frumoasă fiică a regelui, nu s-a căsătorit niciodată. În 1753 s-a sugerat să se căsătorească cu cumnatul ei, Ferdinand al VI-lea al Spaniei; soția acestuia Barbara a Portugaliei era grav bolnavă. În ciuda bolii sale, regina Spaniei a supraviețuit încă cinci ani.

În 1765, fratele ei mai mare, Delfinul, a murit de tuberculoză la vârsta de 36 de ani.

După izbucnirea Revoluției franceze, îngrozite de noile legi revoluționare împotriva Bisericii Catolice, Victoria și sora sa mai mare Adélaïde au părăsit Franța pentru Italia la 20 februarie 1791 deși au fost arestate și reținute pentru mai multe zile la Arnay-le-Duc înainte de a li se permite să plece. În Italia au vizitat-o pe nepoata lor, Clotilde, regină a Sardiniei, sora regelui Ludovic al XVI-lea la Torino. Au ajuns la Roma la 16 aprilie 1791. În 1796 au ajuns la Neapole, unde Maria Carolina, sora nepoatei lor, Maria Antoaneta era regină. Apoi s-au mutat în Corfu în 1799 și în cele din urmă la Trieste, unde Victoria a murit de cancer la sân. Adélaïde a murit un an mai târziu la Roma.

·         1752: Johann Friedrich Blumenbach, antropolog german (d. 1840)

·         1763: János Batsányi, poet maghiar (d. 1845)

·         1799: John Lowell, filantrop american (d. 1836)

·         1801: Henri Labrouste, arhitect francez (d. 1875)
* 1808: Moses Ashley Curtis (n. 11 mai 1808, Stockbridge, Massachusetts – 10 aprilie 1872, Hillsborough, Carolina de Nord) a fost un doctor de teologieprezbiterian și un cunoscut botanist precum micolog american. Abrevierea numelui său în cărți științifice este M.A.Curtis.
După ce, în 1827, Curtis a absolvit studiile la Williams College, o universitate americană privată foarte prestigioasă în Williamstown, Massachusetts, unde a dezvoltat un interes de durată în domeniul științelor naturale sub influența profesorilor Chester Dewey (1784-1867) și Amos Eaton (1776-1842), a lucrat mai întâi 2 ani în Massachusetts, apoi a devenit mai întâi tutor pentru copiii fostului guvernator Edward Bishop Dudley (1789-1855) în Raleigh, Carolina de Nord. În 1833 s-a întors la Massachusetts, unde a început un studiu de teologie. După căsătoria lui, a fost ordonat în 1835 și a obținut un post de predare la școala episcopală de la Raleigh, Carolina de Nord.^[1] În 1841 a fost numit rector al Bisericii Episcopale Protestante de la Hillsborough în Carolina de Nord în 1841. Din 1847 a fost responsabil pentru o parohie la Society Hill în Carolina de Sud, înainte de a se întoarce zece ani mai târziu la biserica episcopală din Hillsborough în 1857, unde a rămas activ până la moartea sa. În 1852 i-a fost acordat titlul Doctor of Divinity („doctor de teologie”) de către Universitatea din Carolina de Nord

·         1830 - S-a născut Emanuel Bacaloglu, fizician, matematician şi chimist român.

·         1855 - S-a născut compozitorul rus Anatoli Liadov (m.28.08.1914).

·         1857: Marele Duce Serghei Alexandrovici al Rusiei (Сергей Александрович) (11 mai 1857 – 17 februarie 1905) a fost fiul Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. A fost un personaj influent în timpul domniei fratelui său Alexandru al III-lea al Rusiei și al nepotului său Nicolae al II-lea al Rusiei care era și cumnatul său

Marele Duce Serghei Alexandrovici s-a născut la 11 mai 1857 la Palatul Catherine de la Tsarskoye Selo, situat la 32 de km de Sankt Petersburg. A fost al 7-lea copil și al 5-lea fiu din cei opt copii al Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei și a Mariei Alexandrovna născută Ducesa Maria de Hesse-Darmstadt.^[4]

Primii ani Serghei și-a petrecut alături de fratele său mai mic Marele Duce Paul Alexandrovici al Rusiei, de care era nedespărțit, și de sora lor Marea Ducesă Maria la Livadia și la Palatul de Iarnă din St.Petersburg. Deși mama lor nu era o mamă foarte afectuoasă, cu excepția fiicei ei Maria, cei trei copii mai mici ai ei, Maria, Serghei și Paul erau mai apropiați de ea decât de oricine altcineva.^[4]

Serghei și Paul au urmat o carieră militară însă tutorele lor, amiralul Arseniev a încurajat abilitățile lingvistice, artistice și muzicale ale lui Serghei. El vorbea fluent câteva limbi străine și învățase italiana pentru a-l putea citi pe Dante în original.^[5] Pe măsură ce a crescut, interesul său față de arta și cultura italiană s-a intensificat. Picta bine și cânta la flaut într-o orchestră de amatori. Îi plăcea să citească și în timp a ajuns să cunoască mulți din marii scriitori ai Rusiei printre care Tolstoi și Dostoevski, pe care Marele Duce îi citea și-i admira

Elisabeta şi Serghei

În 1881 exista posibilitatea unei căsătorii între Serghei și Prințesa Caroline Mathilde de Schleswig-Holstein.^[6] Împăratul Alexandru al II-lea spera ca cel puțin unul dintre fiii săi să se căsătorească cu o prințesă de Hesse așa cum făcuse el. În cele din urmă Serghei și-a ales mireasa, Prințesa Elisabeta de Hesse, fiica Marelui Duce de Hesse Ludovic al IV-lea și a Prințesei Alice a Regatului Unit. Mireasa era sora mai mare atât a lui Ernst Ludwig, Mare Duce de Hesse și de Rin cât și a Alexandrei de Hesse, soția împăratului Nicolae al II-lea al Rusiei.^[4]

Au existat ezitări de ambele părți iar prima dată Elisabeta i-a respins cererea în căsătorie.^[6] Regina Victoria, care avea sentimente anti-rusești, s-a opus căsătoriei nepoatei sale.^[7] După ce cuplul a petrecut mai mult timp împreună la Wolfgasten în Darmstadt în septembrie 1883, Elisabeta a acceptat să se căsătorească cu el.^[8]

Logodna a fost anunțată public la 26 februarie 1884 când Serghei s-a întors s-o viziteze în Darmstadt.^[9] Serghei și Elisabeta s-au căsătorit la 15 iunie 1884 la Palatul de iarnă din Sankt Petersburg. După căsătorie, Prințesa Elisabeta a luat numele de Marea Ducesă Elisabeta Feodorovna a Rusiei.^[10]

Serghei și soția sa erau foarte apropiați de Alexandru al III-lea și soția lui Maria Feodorovna. Alexandru al III-lea avea încredere în el mai mult decât în ceilalți frați ai săi iar în 1886 l-a numit pe Serghei Comandant al Regimentului de Gardă Preobrajensky și i-a încredințat instruirea armată a viitorului Nicolae al II-lea. Marele Duce și soția sa au reprezentat Rusia la Jubileul reginei Victoria.

În 1888 au fost trimiși în Țara Sfântă cu ocazia sfințirii Bisericii Sf. Maria Magdalena din Ierusalim, construită în memoria împărătesei Maria Alexandrovna. În 1892, la șase ani după căsătorie, când Serghei era sigur că nu va avea copii, și-a scris testamentul prin care îî făcea moștenitori pe copiii fratelui său Paul.

·         1858 - S-a născut scriitorul Carl Hauptmann (m.04.02.1921).

·         1859: Aurel Stodola, inginer, fizician și inventator slovac (d. 1942)

·         1875: Harriet Quimby, aviator american (d. 1912)

·         1881: Theodore von Kármán, fizician maghiar (d. 1963)

·         1884 - S-a născut Alma Gluck (Reba Fiersohn), cântăreaţă americană de origine română (m.27.10.1938).

·         1885 - S-a născut King (Joseph) Oliver, compozitor şi sef de orchestră de jazz american (m.08.04.1938).

·         1888: Irving Berlin, compozitor american (d. 1989)

·         1890: Woodall Rodgers, primar al orașului Dallas, Texas (d. 1961)

·         1892: Dame Margaret Taylor Rutherford, DBE (11 mai 1892 – 22 mai 1972) a fost o actriță engleză, care a devenit foarte cunoscută după al doilea război mondial după ce a apărut în filme ca Abracadabra sau The Importance of Being Earnest. În 1963 a câștigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar cu rolul Ducesei de Brighton în filmul Personalități în impas.

Seria de filme cu Margaret Rutherford ca Miss Marple bazată pe romane de Agatha Christie este formată din:

• Murder, She Said (Verdict: Crimă!) (1961)
• Murder at the Gallop (Crimă la galop) (1963)
• Murder Most Foul (Crimă în culise) (1964)
• Murder Ahoy! (Crimă pe mare) (1964)
• The Alphabet Murders (?) (1965)

·         1894: Martha Graham, dansator și coregraf american (d. 1991)
* 1895: Jan Parandowski (n. 11 mai 1895 – d. 26 septembrie 1978) a fost un scriitor, prozator, eseist și tălmăcitor polonez.
Jan Parandowski se impune de timpuriu în literatura polonă. Scrierile sale, inspirate fie din lumea contemporană, fie din mitologie și istorie antică, relevă cu consecvență preocuparea pentru formă, stil, limbaj a unui fervent admirator și cercetător al culturii clasice. Pe lîngă nenumăratele volume de proză scurtă: „Mitologie" (1923), „Eros în Olimp", „Două primăveri" (1927), „Trei semne ale zodiacului" (1938), „Ceas mediteranean" (1942) „Îuvenilia" (1960), „Noapte de septembrie" (1962-1965), „Salcîmul" (1967) etc. Parandowski publică lucrări de eseistică și de critică literară: „Vizite și confruntări" (1934), „Schițe" (1953), „Călătorii literare" (1958), „Roma mea" (1959)..., povestiri închinate amintirilor din copilărie reunite în volumul „Ceasul solar" (1952), romane remarcabile: „Regele vieții" (1930), „Disсul olimpic" (1933), „Cerul în flăcări" (1936), „Întoarcerea la viață" (1961)..

·         1904: Salvador Dalí, numele la naștere, Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech, (n. 11 mai 1904, Figueras, Spania - d. 23 ianuarie 1989, Figueras) a fost un pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă. Grație aparițiilor excentrice și megalomaniei sale, Salvador Dalí a devenit o vedetă mondială, care a reușit să folosească forța mass-media pentru a-și spori averea și gloria.

Încă de copil, manifestă un viu interes pentru pictură, primele încercări le face pe cutii de carton pentru pălării, primite de la mătușa sa, croitoreasă de lux. Familia locuiește la Figueras, într-o vară, părinții îl trimit la Moula de la Torre, la unul dintre prietenii lor, Ramon Pichot, pictor impresionist. Convins de talentul lui Salvador, Pichot îi sugerează să-și continue studiile în Madrid. În 1918, va avea prima expoziție a operelor sale în teatrul local din Figueras.

În 1921 intră la Academia de Arte Frumoase San-Fernando din Madrid, unde se împrietenește cu Federico García Lorca și Luis Bunuel, dar - decepționat de sistemul de predare - incită studenții la manifestări de protest și este exclus din școală. Începe să poarte favoriți, pantaloni scurți, pardesiu lung, pălărie de pâslă și să fumeze pipă.

Este interesat de futuriștii italieni, apoi de "Școala de Metafizică" a lui Giorgio De Chirico, care îi va influența considerabil evoluția artistică, mai cu seamă că lecturile pasionate din Freud treziseră vocația pentru manifestările inconștientului în artă.

În anul 1926 se duce la Paris, unde vine în contact cu ambianța intelectuală a capitalei Franței, în acel timp în plină efeverscență suprarealistă, și face cunoștință cu André Breton, Pablo Picasso, Joan Miró și Paul Eluard. În acest cerc suprarealist se împrietenește mai ales cu scriitorul francez René Crevel, care îi va dedica pictorului o broșură intitulată "Dalí sau antiobscurantismul" (1931).

Expoziția Dalí, organizată la Centrul Saachi, West Bank, Londra, mai 2004 (Tamisa este la stânga, iar undeva în fundal, în mijlocul imaginii, se distinge unul din elefanții cu picioare hiper-realiste, atât de specifici lui Dalí (London Eye tronează maiestuos și omniprezent).

Între 1939 și 1948 trăiește la New York, unde expozițiile sale obțin un succes triumfal. Artistul se complace într-o mândrie provocatoare și creează teme în care apare, obsesiv, un univers sub semnul erotismului, sadismului, scatologiei și putrefacției. Se plimbă pe străzile New York-lui cu un clopoțel, pe care îl folosește pentru a atrage atenția asupra sa - gândul că ar putea trece neobservat este pentru el la fel de insuportabil ca sărăcia și smerenia.

Când acordă interviuri, vorbește despre sine la persoana a treia, folosind formularea "divinul Dalí" sau pur și simplu "divinul". Explică în mod savant cum mănâncă în fiecare dimineață jambon cu dulceață de trandafiri, cum înoată în fiecare zi douăzeci de minute, face o siestă de șapte minute, dar mărturisește că frica de moarte nu îl părăsește niciodată. Susține că această spaimă este, împreună cu libido-ul, motorul creației lui.

Până în ultima perioadă a vieții lui, Dalí a continuat să alimenteze până la extrem faima sa de artist excentric, original până la limita delirului, devenit cu timpul prizonierul propriului său personagiu, orgolios și imprevizibil. În 1975 primește un titlu nobiliar, devine "marchiz de Pubol", deoarece în acel timp locuia în castelul Pubol, pe care i-l oferise Galei.

Gala moare în 1982, în 1983 Dalí pictează ultimul său tablou, Coada de rândunică. După un accident în care suferă arsuri grave, se retrage din viața publică. Părăsește castelul și se adăpostește în turnul "Galatea" din al său "Teatro-Museo", unde va muri în ziua de 23 ianuarie 1989, la Figueras, localitatea în care s-a născut.

* 1905: Vasile Petre Jitariu (n. 11 mai 1905, Giulești, Neamț - d. 30 iunie 1989, Iași) a fost un biolog român membru titular (1974) al Academiei Române.

A urmat școala primară în satul natal, tatăl său, Vasile Jitariu, fiind învățător, și apoi face studiile secundare la Liceul „Nicu Gane” din Fălticeniobținând bacalaureatul în 1924. Urmează studiile superioare la Facultatea de Științe Naturale din Iași și face o specializare (1938 - 1939) la Göttingen.^[1]

Cariera didactică a început-o în 1930, ca asistent universitar la Laboratorul de fiziologie generală și comparată al Universității „Al.I. Cuza” din Iași, fiind apoi numit profesor titular în 1947, Profesor universitar emerit în 1969 și ocupând postul de Decan al Facultății de Științe naturale-Geografie al Universității „Al.I. Cuza” timp de 13 ani.^[1]

A înființat și organizat Centrului de cercetare și de practică a studenților la Stațiunea „Stejarul” de la Pângărați, județul Neamț. Activitatea științifică a fost axată pe studii de fiziologie:

• fiziologia mediului intern, îndeosebi rolul fibrogenului în realizarea tensiunii superficiale a sîngelui;
• fiziologia cardio-vasculară;
• fiziologia hepatică;
• fiziologia sistemului nervos la animale și om;
• fiziologia metabolismului animal.

Rezultatele cercetărilor sale, în domeniul fiziologiei umane sau animale, sunt adunate în peste 120 de lucrări și studii. De numele său se leagă introducerea în biologie a conceptului de biocuantă.

·         1905: S-a nascut Mihail Șolohov, scriitor sovietic, laureat al Premiului Nobel; (d. 1984). Mihail Alexandrovici Șolohov, (n. 11 mai 1905 – d. 21 februarie 1984), a fost un scriitor cazac, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1965. Motivația Juriului Nobel:
„…pentru forța artistică și integritatea cu care a dat expresie, în epica Donului, unei etape istorice din viața poporului rus …”

·         1907: Rose Ausländer, poetă germană din Cernăuți (d. 1988)

·         1909: Herbert Murrill, compozitor englez (d. 1952)

·         1911: Phil Silvers, actor și comediant american (d. 1985)

·         1912: Foster Brooks, actor și comediant american (d. 2001)

·         1913: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina), actriţa şi profesoara de actorie din România, de origine evreiasca, Beate Fredanov; (m. 20 martie 1997 la Düsseldorf, in Germania). A absolvit  Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Viena (promoţia 1933). A  fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967),  „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. A interpretat roluri in  filmele „Fii cuminte, Cristofor!„; (TV) / (1967), „Trecătoarele iubiri”; (1974),
„Bietul Ioanide”; (1980).

·         1914: S-a nascut Haroun Tazieff, celebru vulcanolog francez; (d. 1998).

·         1916:  Camilo José Cela, scriitor spaniol, laureat al Premiului Nobel (d. 2002)

·         1918: Richard Phillips Feynman (n. 11 mai 1918 – d. 15 februarie 1988) a fost un fizician american. A exercitat o influență semnificativă, nu numai în fizică, dar și în alte domenii ale cunoașterii umane. Este unul dintre cei care au extins considerabil teoria electrodinamicii cuantice. A participat la Proiectul Manhattan și a fost membru al comisiei de investigare a dezastrului navetei spațiale Challenger.

Pentru întreaga sa muncă la dezvoltarea electrodinamicii cuantice, Feynman a fost unul din laureații Premiului Nobel pentru fizică în 1965, alături de Julian Schwinger și Sin-Itiro Tomonaga.

În afara domeniului fizicii teoretice, Richard Feynman este creditat cu crearea conceptului revoluționar de computer cuantic, precum și cu explorarea timpurie a acestuia.

În domeniul pedagogiei și al oratoriei, Richard Feynman fost un dascăl remarcabil, un pedagog desăvârșit, educând multe generații de viitori profesioniști, fizicieni și matematicieni, dar și popularizând cu același talent remarcabil fizica și aspectele morale și etice ale științei.

Latura sa artistică a fost demonstrată de pasiunea cu care a demonstrat că a fost atât un muzician amator talentat dar și un conferențiar foarte apreciat în popularizarea problemele fizicii, științei și responsabilității oamenilor de știință. Astfel, un seminar de popularizare din anul 1959, referitor la nanotehnologie, numit, într-o traducere aproximativă, Există loc suficient la bază (în engleză, There's Plenty of Room at the Bottom^⁠(d)) precum și prelegerile sale transcrise, The Feynman Lectures on Physics^⁠(d), un compendiu în trei volume, au devenit cvasi-instantaneu, după lecturarea și publicarea lor, „clasice”.

Feynman este, de asemenea cunoscut datorită numeroaselor sale aventuri, care au fost detailate în cărți precum ar fi: Surely You're Joking, Mr. Feynman!^⁠(d), What Do You Care What Other People Think?^⁠(d) și Tuva or Bust!^⁠(d). Richard Feynman a fost, din multe puncte de vedere, un excentricși un spirit liber.

·         1924: Antony Hewish, astronom englez, laureat al Premiului Nobel

·         1924: S-a născut in localitatea Iclănzel, jud. Mureș,  poetul, traducătorul şi publicistul Aurel Gurghianu; (m. 1987). A decedat la 28 septembrie  1987, in orasul  Cluj-Napoca. A fost asociat cu gruparea de la revista clujeană Steaua.
* 1925: Lucilia Georgescu-Stănculeanu (n. 11 mai 1925, loc. Țibănești, com. Tufești, județul Brăila - d. 10 noiembrie 2002, București) a fost o cercetătoare, folcloristă și etnomuzicologă româncă.

S-a născut la data de 11 mai 1925 în localitatea Țibănești, comuna Tufești, județul Brăila.

Studiile muzicale le face la Conservatorul din București, între 1947-1951, cu profesorii Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Ion Dumitrescu (armonie), Leon Klepper și Marțian Negrea (contrapunct), Tudor Ciortea (forme muzicale), Theodor Rogalski(orchestrație), Zeno Vancea și Adriana Sachelarie (istoria muzicii), Harry Brauner și Tiberiu Alexandru (folclor), Ion Vicol și Dumitru D. Botez (dirijat coral) și Eugenia Ionescu (pian)

În 1949 se angajează la Institutul de Folclor, fiind succesiv: asistent provizoriu (1949-1950), asistent definitiv (1950-1953), cercetător (1953-1956), cercetător ajutător (1956-1957), cercetător științific principal (1969-1988).

Între 1953-1955 este preparator la cursul de istoria muzicii la Conservatorul din București. În același timp este redactor-șef adjunct la „Revista de folclor”.

A întreprins cercetări și culegeri de folclor în zonele Pașcani, Târgu Frumos, Arad, Covăsinț, Isverna, Muscel, Banatul de Sud, Bicaz, Brașov, Bihor, Alba etc.

A transcris peste 1000 de texte și melodii, realizând împreună cu Mariana Kahane o lucrare fundamentală - Cântecul Zorilor și Bradului, în 1988, distinsă cu Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din R.S.R.

Moare la data de 10 noiembrie 2002 la București.

·         1926: Horia Colan (n. 11 mai 1926, Covasna - d. 24 iulie 2017, Cluj-Napoca)^[1] a fost un inginer român, specialist în domeniul metalurgiei, ales ca membru titular (2010) al Academiei Române. Este fiul lui Gheorghe Colan (1896-1963) și al Elenei (născută Rafiroiu) (1899-1991), iar Episcopul Nicolae Colan a fost unchiul lui. S-a ocupat mai ales de metalurgia pulberilor. Are studii și în domeniul istoriei științei și tehnicii, cu preocupări de valorificare a unor tradiții și priorități românești.

Horia Colan a urmat cursurile Liceului Moise Nicoară din Arad în perioada 1936-1944, cu o perioadă de 2 ani (1938-1940) în care a fost elev al Colegiului Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca. La bacalaureatul susținut la secția științifică s-a situat pe prima poziție.

Și-a continuat pregătirea la Facultatea de Electromecanică a Școlii Politehnice din Timișoara (1944-1949), fiind admis cu cea mai mare medie din cele trei facultăți reunite. În 1949 a obținut diploma de inginer mecanic și electrotehnic.^[1]

După terminarea facultății rămâne cadru didactic la Institutul Politehnic din Cluj parcurgâng treptele profesionale: asistent (1950), șef de lucrări (1953), conferențiar (1964). În 1966 ocupă postul de secretar științific al Facultății de Mecanică (1966-1972) și membru în Consiliul Facultății de Mecanică (1966-1990).

A obținut titlul de Doctor inginer în știința materialelor (metalurgie fizică, metalurgia pulberilor) la Institutul Politehnic din Cluj-Napoca (1971) cu teza „Cercetări privind influența și difuzia cuprului în oțeluri și aliaje fier-carbon sinterizate”. În același an obține titlul de profesor și postul de șef al catedrei de Știința și Tehnologia Materialelor (1971-1985), precum și șeful Centrului de Cercetări pentru Metalurgia Pulberilor (1971-1985). Începând cu 1977 obține dreptul de a fi conducător științific de doctorat în specialitățile Metalurgie fizică, Știința materialelor și Istoria științelor tehnice.

În 1990 este numit Decan al Facultății de Mecanică și apoi Rector al Institutului Politehnic din Cluj-Napoca (1990-1992), în această perioadă fiind Președinte al consiliului rectorilor din Cluj-Napoca precum și membru în Consiliul Facultății de Știința și Ingineria Materialelor (1990-1996), membru în Senatul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (1990-1996) și membru în Comisia Superioară de Atestare (1990-1992).

A mai fost membru în Comisia Națională TEMPUS (din 1992), în Colegiul Academic Universitar (1991-1992) și expert la Commission of the European Communities, Bruxelles pentru EC TEMPUS Office (din 1993).

În 9 martie 1991 este primit membru corespondent al Academiei Române fiind ales Președinte al Secției de Științe Tehnice și al Comisiei de Știința Materialelor ale Filialei din Cluj-Napoca a Academiei Române. În același an este ales Vicepreședinte al Comitetului Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) și Președinte al Diviziei de Istoria Tehnicii.

Este ales Vicepreședinte al Filialei Transilvania a Asociației Oamenilor de Știință din România (1990-1994) și devine membru fondator al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR) - președinte al Secției de Știința și Ingineria Materialelor (1997).

În anul 2003 primește titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, în 17 ianuarie 2007 devine Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, în 22 februarie 2007 este recompensat cu titlul Doctor Honoris Causa al Universității Transilvania din Brașov iar în 10 octombrie 2013 devine Doctor Honoris Causa al Universității „Petru Maior” din Târgu-Mureș.

În 30 martie 2010 este primit membru titular al Academiei Române^[2].

Între subiecte abordate se numără: difuzia intergranulară a cuprului în oțeluri (brevet); studiul microscopic la temperaturi înalte al sinterizării materialelor Fe-Cugrafit; pseudoaliaje W-Cu, W-Ag (brevet); silicierea molibdenului; aliaje Ni-Cr-Si-B și Co-Cr-W-C pentru metalizare prin proiectare de pulberi; composite cu matrice metalică WC-W-Ni-(Cu-Zn-Si)-diamant etc.

De asemenea, a contribuit la descoperirea și valorificarea unor tradiții și priorități românești precum: prima descriere a metodei metalografice (1848), o importantă lucrare asupra oțelurilor de construcție (1888), difracția razelor X (C. Bungețianu, 1896), dezvoltarea științelor tehnice în Transilvania, relațiile franco-române, și a cercetat viața și opera unor personalități ale științei românești și universale - René de Réaumur, Petrache Poenaru, G. Barițiu, D. K. Cernov, Anghel Saligny, H. Le Chatelier, L. Guillet, P. Sergescu etc.

În urma căsătoriei cu Monica Rada (născută Dăneț) are două fete: Dana Boboc și Ligia Simionescu-Colan.

* 1926: Valeriu D. Cotea (n. 11 mai 1926, com. Vidra, Județul Putna (interbelic)(astăzi județul Vrancea) - d. 21 aprilie 2016, Iași) a fost un oenolog român.

A absolvit Facultatea de Agronomie din Iași. A trăit și și-a desfășurat activitatea la Iași.

Timp de peste 20 de ani (1976-2000) a reprezentat România la Oficiul Internațional al Viei și Vinului (OIV) cu sediul la Paris.

A fost membru titular al Academiei Române din anul 1993. Mai este și membru corespondent al Academiei Internaționale a Vinului, din 1998, al Academia Italiana della Vite et del Vino, din 1986, și al Academie Suisse du Vin din 1987.

A înființat și condus Centrul de Cercetări pentru Oenologie de pe lângă Academia Română, cu sediul la Iași.

În calitate de cercetător, a colaborat cu școli cu profil oenologic din multe țări, între care cele din Narbonne, Bordeaux, Montpellier, Dijon, Berlin, Geissenheim, Neustadt, Piacenza, Asti, Porto, Lisabona.

La 7 noiembrie 2008 numele academicianului a fost preluat de către o instituție de învățământ românească, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani, care l-a desemnat ca mentor.

Valeriu D. Cotea a decedat joi, 21 aprilie 2016, la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, în urma unui stop cardiorespirator. A fost înmormântat sâmbătă, 23 aprilie 2016, în Cimitirul Eternitatea din Iași, fiind condus pe ultimul drum cu garda de onoare, de o numeroasă asistență

·         1927: S-a născut regizorul de teatru Constantin Dinischiotu; (m. 2008). A urmat în perioada 1945–1949 cursurile Facultății de Litere și ale Facultății de Drept din București. Între 1947–1948 a fost regizor tehnic la Teatrul Sărindar al Mariei Filotti, apoi asistent de regie la Formațiile artistice ale Armatei. În perioada 1950–1951 a urmat cursuri de perfecționare la Academia de Film din București. Asistent de regie, la începutul carierei, la Teatrul Național din Iași (1952–1953), a activat ca regizor și director la mai multe teatre din țară: Teatrul Alexandru Davila din Pitești (1953–1958; 1967–1974), Teatrul din Valea Jiului, Petroșani (1958–1959), Teatrul din Constanța (1959–1967), Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani (1974–1977), Teatrul Fantasio din Constanța (1991–1994), Teatrul din Galați (1995–1996), Teatrul din Reșița (1996–1997), Teatrul Bacovia din Bacău (1999–2000). În perioada 1977–1994 a fost angajat ca regizor artistic la Radioteleviziunea Română.
* 1928: Frank Wolff (n. 11 mai 1928, San Francisco - d. 12 decembrie 1971, Roma) a fost un actor din Statele Unite ale Americii.

Wolff s-a născut la 11 mai 1928, în San Francisco. Tatăl său era un medic de origine germană. A apărut în numeroase filme italiene de-a lungul anilor 1950-1960. A studiat actoria și scenografia la Universitatea din California unde a scris și a regizat piese de teatru și s-a împrietenit cu un alt actor/regizor, Monte Hellman. În perioada 1957 - 1961 a apărut în seriale TV și filme artistice, unele în genul groază/ științifico-fantastic.

În 1961 apare în Atlas, un film american peplum regizat de Roger Cormanși care a fost filmat în Grecia.

Frank Wolff a interpretat primul său rol principal în filmul Beast from Haunted Cave regizat de Monte Hellman.

Roger Corman este cel care i-a sugerat să se mute în Europa, crezând că acolo va avea un succes mai mare.

În Italia a fost lansat de către Francesco Rosi, care vroia ca Frank să joace în filmul Salvatore Giuliano. Primul său rol obținut în peninsulă și, probabil, cel mai important din întreaga sa carieră, a fost acela al lui Galeazzo Ciano în Il processo di Verona, film regizat de Carlo Lizzani.

În Italia a apărut în mai multe filme giallo și spaghetti western cum ar fi Salvatore Giuliano (1961), Le quattro giornate di Napoli (1962) sau La morte cammina con i tacchi alti (1971).

Frank Wolff s-a sinucis la Roma în 1971 din cauza unor crize de depresie.

·         1930: Edsger Dijkstra, informatician olandez (d. 2002)

·         1931: S-a născut in localitatea Cerneţi-Mehedinţi, prozatorul Laurenţiu Cerneţ (pseudonimul lui Laurenţiu Bobleanţă). A  fost elev  la Liceele Militare „D. A. Sturdza” din Craiova si  Liceul „Traian” din Turnu-Severin, dupa care a urmat Liceul seral la Timişoara (1950–1951) si Facultatea de Filologie, secţia română-franceză, la Universitatea din Timişoara (1968–1973). A fost funcţionar la C.F.R., om de serviciu, contabil, redactor revista „Orizont” (1971–1979). A colaborat la: „Scrisul bănăţean”, „Orizont”, „Tribuna”, „Cronica”, „Ateneu”, „Urzica”, „Tvaranie” (Titograd), „Bagdala” (Crusevac), „Ahoj na sobotu” (Praga), „Luceafărul”, „Literatorul”, „Meridianul Timişoara”, „Anotimpuri literare”, „Amfitrion”, „Banatul”, „Pardon”, „Orient Latin”, „Delvilag” (Szeged), „Păcală” etc. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (1978), Premiul de Excelenţă al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (1997, 1999), Diploma de onoare „Opera Omnia” a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (2001).
* 1932: Valentino Clemente Ludovico Garavani (n. 11 mai 1932, Voghera, Italia), cunoscut mai mult ca Valentino, este un creator de modă italian, fondator al brandului și companiei Valentino SpA. Principalele linii de producție ale sale sunt Valentino, Valentino Garavani, Valentino Roma și R.E.D. Valentino.

În 2006 el a apărut într-un rol cameo în filmul The Devil Wears Prada.

În 2008 a fost lansat un film documentar despre el, intitulat Valentino: The Last Emperor.

·         1933: S-a născut la Orăștie, în județul Hunedoara, Mihai Iacob, regizor de film şi scenarist; stabilit din 1971 în SUA; (m. 2009). A urmat  cursurile de Regie Film la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, pe care le-a absolvit în 1955, devenind regizor. În 1954 a turnat un prim film, „Aurel Vlaicu – Povestire cinematografică” după un scenariu de Eugenia Busuioceanu, dupa care a făcut filmul „Blanca”, în colaborare cu Constantin Neagu, în 1955, prima ecranizare după o operă de Mihai Eminescu. Au urmat două filme făcute împreună cu regizorul Mircea Drăgan, „Dincolo de Brazi”, în 1957, și „Setea”, în 1960. Tot regizorului Mihai Iacob îi revine și meritul de a fi făcut și prima biografie din cinematografia românească, filmul „Darclée”, turnat în 1960, după viața cântăreței de renume mondial Haricleea Darclee, cu Silvia Popovici în rolul principal, alături de Victor Rebengiuc, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Critea Avram, Geo Barton, Jules Cazaban, Ion Dichiseanu, Toma Dimitriu, Fory Etterle, Ion Manu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Amza Pellea, Eugenia Popovici., care a vea să devină și cel mai cunoscut film al său, cu care a reprezentat România la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, în 1961. În 1961 a făcut iarăși un film în colaborate, „Celebrul 702”, împreună cu Alexandru Mirodan, căruia îi apartine piesa. Este vorba de o lovitura data de niste gangsteri, într-o tara fictiva „Alergica”, vina fiind data pe Kid, care ajunge la puscaria „Bing-Bing”, dar scapa de scaunul electric, fiindca scrie o carte etc., aluzii si paralele foarte stravezii la America… cu actorii: Ilarion Ciobanu… În 1963 toarna filmul „Strainul”, dupa romanul scriitorului Titus Popovici, cu Radu Beligan, Colea Rautu, Flavia Buref. Apoi mai turnat  si episodul „Întoarcerea” din filmul „De trei ori Bucuresti” în 1967. A fost  nu numai profesor de regie la IATC, si începând din 1966, si Secretar de Partid la Studiourile Buftea. Participa, în 1968 la doua filme în colaborare, într-o coproductie cu regizorul vest-german Wolfgang Liebeneiner, „Moarte lui Joe, Indianul” din „Die Ledertrumpf-Erzählungen” dupa autorii americani James Fenimore Cooper, respectiv „Tom Sawyer”, dupa Mark Twain. Mai toarna doua filme, „Castelul Condamnatilor” împreuna cu Nicolae Țic și Mircea Drăgan în 1970, și „Pentru ca se iubesc” în colaborare cu Ion Omescu, în 1971. Cu ocazia unei calatorii de documentare în SUA cere însa azil politic, si ramâne acolo, stabilindu-se la Los Angeles, spre surprinderea tuturor. A murit pe 5 iulie 2009, la 76 de ani, la Los Angeles.

·         1935 - S-a născut Don Howard, cântăreţ american.

·         1938 - S-a născut Carla Bley (Borg), pianistă, vocalistă, compozitoare şi şefă de orchestră de jazz americană.

·         1940: S-a născut în satul Limpeziş, judeţul Buzău, poetul şi publicistul Gheorghe Istrate.   Si-a facut debutul in poezie in anul 1956  în ziarul „Viaţa Buzăului”. Câţiva ani a fost  respins de la examenele de admitere în învăţământul superior (Bucureşti, Iaşi), din cauză de dosar politic. A fost o vreme e bibliotecar comunal, apoi cursant al Şcolii post-liceale de biblioteconomie şi îndrumători culturali din Bucureşti, de unde este exmatriculat „definitiv, pentru nesinceritate în completarea documentelor de cadre!”. Îşi va irosi tinereţea timp de cinci ani în şcoli şi funcţii de impiegat de mişcare CFR, dar şi în agricultură. In timp ce se afla incorporat pentru serviciul militar, a participat la  un concurs naţional de poezie al revistei „Viaţa militară” si obţine Premiul I pe ţară. E transferat urgent la Bucureşti în unitatea CFR a Gării de Nord şi prezentat  lui Tudor Arghezi (21 mai 1963), la aniversarea maestrului. Arghezi l-a intuit brusc şi i-a acordat autografe. S-au făcut fotografii şi un film documentar care a fost rulat îndelung în toate cinematografele din ţară. Prin ordin direct al ministrului Forţelor Armate, i s-a aprobat cererea de a susţine un nou examen de admitere la Facultatea de Limba şi Literatura Română din capitală. Reuşeşte şi obţine bursă pentru toţi cei cinci ani de studiu – şi e lăsat la vatră. Va fi coleg de an cu Constanţa Buzea, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Dorin Tudoran, Florin Manolescu, Liviu şi Dorina Grăsoiu, Tia Şerbănescu, Şerban Codrin, Florin Paraschiv şi alţii. Are întâlniri repetate cu T. Arghezi (1964-1965). Isi ia licenţa în Litere, cu nota maxima in 1968. A lucrat în presa centrală („Scânteia tineretului”, „Radio-televiziunea şcolară”, „Tribuna României”) si a fost redactor-şef al revistei „Curierul românesc”, periodic fondat chiar de el, cu apariţie vreme de 15 ani, începând din 30 decembrie 1989, şi difuzat în peste 70 de ţări ale lumii. A lucrat la Fundaţia Culturală Română (devenită ulterior Institutul Cultural Român), încă de la înfiinţare, sub preşedinţia lui Augustin Buzura (1990-2005). A participat  în grupul lui Mircea Dinescu la emisiunile in direct de la  Televiziunea Română, în zilele de 22-23 dec. 1989, ulterior refuzând titlul de „Erou al Revoluţiei…”, pe care şi l-au arborat atâţia alţii la butonieră şi la destinul lor mincinos. E Cetăţean de onoare al oraşului Buzău. Face parte, de câteva stagii, din Consiliul de conducere al USR. Printre altele, este laureat al Premiului „Mihai Eminescu” – pentru poezie – al Academiei Române (2000). S-a stabilit in Germania unde este membru al „Asociatiei Scriitorilor Români si Germani / Deutsch-Rumänische Schriftstellervereinigung ASRG/DRSV München / Bayern” – asociatie ce are drept scop dezvoltarea literaturii, apararea intereselor profesionale, sociale, economice ale membrilorsai, dezvoltarea relatiilor dintre scriitorii români si germani din Germania si România, promovarea literaturii române în Germania si a literaturii germane în România, în scopul unei mai bune întelegeri între cele doua natiuni europene.
Deasemenea, Gheorghe Istrate a fost preşedinte permanent al juriului celor 13 ediţii ale Concursului naţional de creaţie literară „V.Voiculescu” –din Buzău. A publicat articole de critica literara, impresii, creatii personale in numeroase editii ale unor reviste romanesti contemporane, cum ar fi „Curierul Romanesc”, in revista Asociatiei, „Observator-München”, „Adioletea” (apare cu sprijinul fundatiei „Amprenta” – Buzau) etc.

·         1941: Eric Victor Burdon (n. 11 mai 1941) este un cantautor englez cunoscut ca membru și vocalist al trupei rock The Animals și al trupei funk War^[2] și pentru performanța sa agresivă pe scenă.

Burdon a fost clasat pe locul 57 în lista revistei muzicale Rolling Stoneprintre cei The 100 Greatest Singers of All Time.

·         1941 - S-a născut scriitorul Crişu Dascălu.

·         1942: Prințesa Irene a Greciei și Danemarcei (greacă Πριγκίπισσα Ειρήνη της Ελλάδας και Δανίας) (n. 11 mai 1942) este cel mai mic copil al regelui Paul al Greciei și a reginei Frederica de Hanovra. Este sora mai mică a reginei Sofía a Spaniei și a regelui detronat Constantin al II-lea al Greciei.

·         1943 - S-a născut Les Chadwick, basist britanic (Gerry & The Pacemakers).

·         1946: Robert Jarvik, medic și inventator american

·         1946: Plume Latraverse, cântăreț și muzician canadian

·         1946: Flavius Domide (n. 11 mai 1946) este un fost fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970, performanță pentru care în martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a.

·         1947: Butch Trucks, toboșar american (The Allman Brothers Band)

·         1948: Shigeru Izumiya, muzician folk japonez

·         1948: Nirj Deva, politician britanic

·         1950: Jeremy Paxman, jurnalist și autor britanic

·         1950: Dane Iorg, jucător american de base-ball

·         1952: Shohreh Aghdashloo (născută Shohreh Pari Vaziri-Tabar la 11 mai1952, Teheran, Iran) este o actriță americană de origine iraniană.

Shohreh Aghdashloo s-a născut pe 11 mai 1952, la Teheran, dintr-o familie prosperă musulmană. S-a căsătorit cu pictorul iranian Aydin Aghdashloo și i-a preluat numele. Și-a început cariera de actriță la vârsta de 18 ani. Primul său rol într-un lungmetraj a fost în Gozāresh(The Report) regizat de Abbas Kiarostami , care a câștigat premiul criticii la Festivalul de Film de la Moscova. Următorul film a fost Shatranje Baad (în engleză Chess With The Wind), regizat de Mohammad Reza Aslani, care a făcut turul festivalurilor de profil. Ambele pelicule au fost interzise în țara sa de origine. Filmul care a propulsat-o drept una dintre cele mai bune actrițe din țara sa a fost Sooteh Delan(Broken Hearts), regizat de Ali Hatami. După ce și-a consolidat cariera de actriță în film și teatru în Iran, Aghdashloo s-a mutat în Anglia în timpul Revoluției Iraniene din 1979. În Anglia, și-a continuat studiile. A obținut o diplomă în Relații Internaționale și în același timp și-a continuat cariera de actriță, ajungând astfel la Los Angeles.

Mai târziu și-a luat cetățenie americană. Mulți ani a jucat în lungmetraje și a avut mai multe colaborări cu televiziunea, dar rolul său din House of Sand and Fog din 2003 a adus-o în atenția publicului și a criticii de specialitate. Mai mult, pentru această partitură a fost nominalizată pentru Cea mai bună actriță a Academiei Americane de Film. A jucat în filmul House of Saddamîn 2008, iar pentru acest rol a câștigat și un premiu Emmy pentru interpretare.

·         1952: Frances Louise Fisher (n. 11 mai 1952) este o actriță americană născută în Anglia.
* 1959: Ion Adrian Zare (n. 11 mai 1959 în Oradea) este un fotbalist român, care a jucat la Echipa națională de fotbal a României.
* 1962: Bujorel Mocanu (n. 11 mai 1962, Slănic, România – d. 28 ianuarie 2011, Ploiești, România) a fost un fotbalist și antrenor român, care a jucat in special pentru echipa Petrolul Ploiesti.

·         1963: S-a nascut Natasha Richardson, actriță britanică de teatru și film (d. 2009). Natasha Jane Richardson (n. 11 mai 1963 – d. 18 martie 2009) a fost o actriță britanică, cunoscută pentru rolurile ei din filme și piese de teatru. A fost căsătorită cu actorul Liam Neeson și a fost fiica actriței Vanessa Redgrave și a regizorului Tony Richardson. Natasha Richardson a decedat la data de 18 martie 2009 în urma contuziilor craniene cauzate de un accident de schi.

·         1964: John Parrott OBE (n. 11 mai 1964, Liverpool, Regatul Unit) este un fost jucător englez de snooker, ulterior comentator BBC de snooker și curse de cai.

Parrott a câștigat Campionatul Mondial din 1991, iar cea mai bună clasare din cariera sa a fost poziția a 2-a mondială (pentru trei sezoane consecutive). A câștigat nouă turnee de puncte de-a lungul anilor.

Este fanul echipei de fotbal Everton FC din Liverpool.

·         1964: Katie Wagner, reporter american de televiziune
* 1964: Eugen Ovidiu Chirovici (n. 11 mai 1964, Făgăraș, județul Brașov) este de profesie economist, scriitor și jurnalist român și a îndeplinit funcția de Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România în perioada noiembrie 2003 - noiembrie 2010. Este al doilea născut în familia Radu și Maria Chirovici.

• 10 povestiri (1989) - proză scurtă în revistă literară
• Masacrul (Editura Calipso, București, 1991) - roman
• Comando pentru general (Ed. Calipso, București, 1991) - roman
• Spectacolul reformei văzut de la Galerie. România, zece ani după… (Ed. Eficient, București, 1999)
• Națiunea virtuală. Eseu despre globalizare (Ed. Polirom, Iași, 2001)
• Best practice in the development of entrepreneurship and SMEs in countries in transition the romanian experience (ONU – Geneva, 2004)
• UNCTAD/EMPRETEC programme for Romania (ONU – Geneva, Editura ECA, București, 2004)
• Bazele dezvoltării economice a întreprinderilor mici și mijlocii în România” (Ed. Global, București, 2004)
• Proprietatea intelectuală în activitatea întreprinderilor mici și mijlocii (Ed. Global, București, 2004)
• Cultura antreprenorială din perspectiva programului UNCTAD / EMPRETEC în România (Ed. Global, București, 2004)
• Bazele managementului calității și al competitivității în întreprinderi mici și mijlocii din România (Ed. București, 2004)
• Misterele istoriei: religie, politică bani -istorie (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2005)
• A doua moarte (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2006) -roman
• Suflete la preț redus (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2007)-roman
• La broasca leșinată : balada unui pierde-vara (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2007)-roman
• Noua economie: ABC pentru viitorii milionari (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2008)
• Puterea (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2009)
• Labyrinth.com (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2009)-roman
• Voodoo (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2010)-roman
• Pulbere neagră (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2010)-roman
• Hoodoo Creek (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2011)-roman
• Cine a ucis-o pe Nora Jones ? (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2011)-roman
• Sanitarium. Locul în care nimic nu este ce pare a fi (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2012)-roman
• O amintire de la Paris (Ed. RAO International Publishing Company, București, 2012)-roman
• Gods, Weapons and Money: The Puzzle of Power (Nortia Press, 2014), SUA
• Rumors That Changed the World: A History of Violence and Discrimination (Rowman and Littlefield, 2014), SUA
• The Second Death (eLectio Publishing, 2014), SUA
• The Book of Mirrors (Penguin Random House, Century, 2015), Marea Britanie

·         1965: Greg Dulli, muzician american

·         1966: Christoph Schneider (n. 11 mai 1966, Pankow, estul Berlinului, Germania de est) este un muzician german, baterist al trupei Rammstein.
* 1969: Liliana Mincă (n. 11 mai 1969) este un deputat român, ales în 2012 din partea grupului parlamentar Democrat și Popular.

A absolvit un liceu industrial după care s-a angajat în 1988 ca muncitoare la Uzina Steaua Roșie, într-o perioadă în care marile orașe erau închise, ea fiind din județul Botoșani. Imediat se detașează ca muncitor practicant la Ministerul Industriei Electrotehnice si Electronice, unde devine dactilografă. A fost secretara lui Victor Stănculescu până în 2000

* 1971: Nicoleta Pauliuc (n. 11 mai 1971) este un senator român, ales în 2016 pe listele PNL.

* 1975: Sabin Ilie (n. 11 mai 1975 în Craiova) este un fotbalist român retras din activitate. A fost golgeter în sezonul Diviziei A 1996-1997, marcând 31 de goluri în 31 de meciuri. Este fratele lui Adrian Ilie. Apreciat ca jucător talentat, a ratat multe oportunități din cauza vieții nesportive

·         1977: Mihai Covaliu, scrimer și antrenor român de scrimă

·         1977: Janne Ahonen, săritor finlandez cu schiurile
* 1977: Marcos Paulo Alves (n. 11 mai 1977) este un fost fotbalist brazilian.
* 1977: Robert "Bobby" Roode (n. 1977) este un wrestler canadian, care evoluează în prezent în brandul Smackdown live al wwe Și-a făcut debutul în TNA în 2004 ca membru al grupului Team Canada. A deținut de două ori titlul NWA World Tag Team Champion împreună cu Eric Young. În 2008 Roode a format o echipă împreună cu James Storm, numită Beer Money inc.; împreună au devenit de patru ori campioni la echipe în TNA. În 2011 Roode câștigă titlul mondial din TNA în fața lui James Storm.

Roode este căsătorit cu Tracey Kelusky, cu care are trei copii: Bobby, Riley și Nicolas.

·         1978: Laetitia Marie Laure Casta (n. 11 mai 1978, Pont-Audemer)^[6] este o actriță și fotomodel francez. Ea a apărut în peste 100 de coperte a unor reviste populare ca Cosmopolitan, Vogue, Rolling Stone, Elle și Glamour și a făcut modelling pentru designeri ca Yves Saint Laurent, Jean-Paul Gaultier, Chanel, Ralph Lauren, Tommy Hilfiger, J. Crew, Louis Vuitton, Givenchy, Roberto Cavalli, Lolita Lempicka și Vivienne Westwood.

Laetitia Casta s-a născut în Pont-Audemer, Normandia, Franța. Mama sa, Line Blin, este din Normandia, iar tatăl său, Dominique Casta, este din Corsica. Laetitia are un frate mai mare, Jean-Baptiste, și o soră mai mică, Marie-Ange^⁠(fr). Ea și-a petrecut copilăria în Normandia și Corsica.^[7]

Laetitia a fost descoperită la vârsta de 15 ani de un fotograf parizian de la agenția Madison Models.^[8] Pe plan internațional devine cunoscută după a apărut pe prima pagină a revistei Elle. De la sfârșitul anilor 1990 Casta a jucat și în câteva filme. În anul 2010 este nominalizată pentru premiul "César".

·         1978: Romeo Constantin Stancu (n. 11 mai 1978, Slatina) este un fotbalist român retras din activitate. Primul său antrenor a fost Ion Pârvulescu. A fost component al echipei CS Gaz Metan Mediaș.

În martie 2006 a primit Medalia „Meritul Sportiv” clasa a II-a cu o baretă din partea președintelui României de atunci, Traian Băsescu, deoarece a făcut parte din echipa Rapidului care a obținut calificarea în sferturile Cupei UEFA 2005-2006

* 1979: Sorin Ghionea (n. 11 mai 1979, Galați) este un fost fotbalist român care a jucat pe postul de fundaș central. Este cunoscut pentru activitatea sa ca fundaș central la echipa Steaua București, unde a format un cuplu redutabil de fundași centrali cu Dorin Goian. Cu Steaua a obținut două titluri de campion, o supercupă, o calificare în semifinalele Cupei UEFA și trei calificări consecutive în Liga Campionilor.
* 1981: Daisuke Matsui (松井 大輔 11 mai 1981, Yamashina, Kyoto^?) este un fotbalist japonez care în prezent evoluează la clubul Júbilo Iwata.
* 1983: Victor Ioniță (n. 11 mai 1983) este un fost jucător și actual antrenor de tenis român. Ca jucător, pe 23 mai 2005, a atins cea mai înaltă poziție ATPla simplu din cariera sa, #187.

De la sfârșitul anului 2014 el este antrenorul celei mai bune tenismane române a momentului, Simona Halep. Anterior a mai antrenat-o și pe Sorana Cîrstea.

·         1984: Andres Iniesta, fotbalist spaniol
* 1986: Miguel Luís Pinto Veloso (pronounție în portugheză: /miˈɣɛɫ ˈlwiʃ ˈpĩtu vɨˈlozu/; n. 11 mai 1986) este un fotbalist portughez care evoluează la Genoa și la echipa națională de fotbal a Portugaliei.

·         1987: Monica Roșu, gimnastă română
* 1987: Tomoaki Makino (n. 11 mai 1987) este un fotbalist japonez.
* 1988: Antoine McColister (n. 11 mai 1988), cunoscut sub numele de scenă Ace Hood, este un rapper american.
* 1988: Zhu Min (chineză: 朱敏; pinyin: Zhū Mǐn; n. 11 mai 1988) este o scrimerăchineză specializată pe sabie.

La Jocurile Olimpice din 2012 a trecut de românca Bianca Pascu și de rusoaica Iulia Gavrilova, dar a pierdut în sferturile de finală cu campioana olimpică en titre, americanca Mariel Zagunis.

·         1989: Giovani dos Santos Ramírez (n. 11 mai 1989) este un fotbalistmexican cu descendență braziliană și mexicană, care joacă pentru clubul LA Galaxy în Major League Soccer
* 1991: Iuri Navrotski (rusă Юрий Навроцкий; belarusă Юрый Наўроцкі; n. 11 mai 1991 în Minsk), cunoscut sub numele de scenă Uzari (rusă Юзари, belarusă Юзары), este un cântăreț și compozitor bielorus care a reprezentat Belarus la Concursul Muzical Eurovision 2015 alături de Maimuna cu piesa „Time”
* 1992: Thibaut Nicolas Marc Courtois (Pronunție în franceză: /tibo kuʁtwa/; n. 11 mai 1992) este un fotbalist belgian care evoluează pe postul de portar la clubul Real Madrid în Primera Division și la echipa națională de fotbal a Belgiei.

Deși este tânăr, el este considerat unul din cei mai buni portari din lume

* 1993: Elena Lavinia Târlea (n. 11 mai 1993, Vaslui) este o canotoare română legitimată în prezent la CSA Steaua București.

Primul rezultat notabil a venit odată cu prima participare la nivel internațional. Echipajul de opt rame cu cârmaci (împreună cu Mădălina Bereș, Alexandra Hîncu, Viorica Deanu, Ana-Maria Aftode, Irina Țugurlan, Geanina Tîrnoschi, Adelina Postăvaru și Georgiana Danciu) a obținut locul 4 la Campionatele Mondiale de Juniori din 2010.^[1]

În 2011 a obținut cel mai important rezultat al carierei împreună cu echipajul feminin de 8+1 (împreună Dana Szekely, Florentina Filipovici, Maria Simion, Ana-Maria Aftode, Andreea Birică, Mădălina Buzdugan, Viviana Bejinariu și Georgiana Danciu) — argint la Campionatele Mondiale de Juniori din 2011 de la Eton (Marea Britanie).^[2]

În 2012, a obținut locul 5 la Campionatele Mondiale U23 de la Trakai (Lituania) împreună cu echipajul de 4 rame fără cârmaci (Alexandra Bizom, Alexandra Vermeșan și Ana-Maria Aftode).

Aceasta s-a apropiat din nou de podium în 2014, când a obținut locul 4 la aceeași competiție, împreună cu Mădălina Bereș, la proba de două rame fără cârmaci.

Echipajul feminin de două rame fără cârmaci — Laura Oprea și Elena Târlea — s-a calificat la Jocurile Olimpice de vară din 2016 în urma rezultatului înregistrat la Campionatele Mondiale de canotaj academic din 2015 de la Aiguebelette-le-Lac(Franța)

* 1994: Kseniia Hennadiivna Pantelieieva (ucraineană Ксенія Геннадіївна Пантелєєва; n. 11 mai 1994, Lviv) este o scrimeră ucraineană specializată pe spadă.

A participat la Jocurile Olimpice de vară din 2012. A fost eliminată în tabloul de 32 de chinezoaica Li Na. La proba pe echipe, Ucraina a fost învinsă de Rusia în sferturile de finală și s-a aflat pe ultimul loc după meciurile de clasament.

La Campionatul Mondial de Scrimă din 2015, echipa Ucrainei a ajuns în semifinală, unde a pierdut cu România. A dispus de Franța în „finala mică”, cucerind medalia de bronz.

* 1995: Diana Predoi (n. 11 mai 1995, Târgu Jiu) este o jucătoare profesionistă de handbal. Evoluează pe postul de extremă stânga cât și pe cel de extremă dreapta pentru echipa CS Dinamo (handbal feminin).

Joacă în Liga Națională de handbal feminin începând din sezonul competițional 2013/14. Echipa pentru care a debutat ca senioară este chiar echipa la care activează și în prezent.

·         1999: Sabrina Ann Lynn Carpenter (n. 11 mai 1999, Lehigh Valley[*], SUA), este o cântăreață, compozitoare și actriță americană. S-a lansat ca Maya Hart în serialul „Girl Meets World”.

Decese

·         912: A murit împăratul bizantin Leon al VI-lea (n.19 octombrie 866). A fost educat de patriarhul Photios si a domnit de la 29 august 886 pana la moartea sa, fiind supranumit „cel intelept”, datorita lucrarilor sale de drept si arta militara.

·         1304: Mahmud Ghazan, conducător mongol (n. 1271)

·         1310: In Franta sunt arsi pe rug, fiind acuzati de erezie, 45 de cavaleri templieri.

·         1610: Matteo Ricci (n. 6 octombrie 1552, Macerata, Italia – d. 11 mai1610, Beijing, Dinastia Ming) a fost un călugăr iezuit italian, astronom și matematician, unul din primii misionari creștini din China.
Ricci a sosit la Macao în 1582, de unde a început activitatea misionară. A fost primul european care a obținut permisiunea de a intra în Orașul Interzisdin Beijing în 1601, la invitația împăratului Wanli, interesat de asemenea de astronomie.
* 1686: Otto von Guericke (inițial scris Gericke, pronunțat ɡe ː ʁɪkə) (n. 20 noiembrie 1602 CG, Magdeburg, Germania - d. 11 mai 1686 CG, Hamburg, Germania) a fost un om de știință, inventator și om politic german. Principala lui realizare științifică a fost crearea fizicii vidului. Otto von Guericke a fost primar al orașului său natal, Magdeburg, în perioada 1646 - 1676.

·         1708: Jules Hardouin Mansart, arhitect francez (n. 1646)

·         1723: Jean Galbert de Campistron (6 august 1656 - 11 mai 1723), a fost un dramaturg francez. Născut la Toulouse, a ajuns de foarte tânăr la Paris, unde a devenit prieten loial cu Jean Racine. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1701.

·         1777: George Pigot, Baronul Pigot, guvernator britanic de Madras (n. 1719)

·         1778: A murit William Pitt cel Bătrân, prim-ministru al Marii Britanii; (n. 1708). William Pitt (n. 15 noiembrie 1708 – d. 11 mai 1778) a fost un politician britanic, prim ministru al Marii Britanii între 1766 și 1768, tatăl lui William Pitt cel Tânăr.

·         1812: Primul ministru britanic Spencer Percival (în perioada 1809-1812), este asasinat in sediul Camerei Comunelor din Londra de John Bellingham, un dezechilibrat mintal, care a fost judecat rapid si spanzurat sapte zile mai tarziu. A fost primul și unicul premier britanic care a căzut victimă unui atentat. Spencer Perceval (n. 1 noiembrie 1762, Londra – d. 11 mai 1812) a fost un politician britanic, prim ministru al Marii Britanii în perioada 1809-1812. A fost asasinat în Camera Comunelor de către John Bellingham pe data de 11 mai 1812.

·         1845: A murit, la Veneţia, Carl Filtsch, pianist și compozitor sas, una din cele mai importante personalități muzicale ale secolului al XIX-lea; (n. 28 mai 1830, Sebeșul Săsesc, Transilvania). Tatăl său, Joseph Filtsch era pastor (preot) evanghelic. A început cursurile de pian la vârsta de trei ani si pentru fructificarea talentului său muzical, a fost dus în 1837 la Viena, unde a fost prezentat Curții Imperiale. Astfel a ajuns să fie coleg de educație muzicală și tovarăș de joacă al viitorului împărat Franz Joseph. A debutat în public în februarie 1841 la „Wiener Musikverein”. Succesul său răsunător a fost continuat într-un turneu din Budapesta până la Sibiu. În decembrie 1842 a ajuns să fie elevul preferat al lui Frédéric Chopin la Paris. Pentru o vreme Franz Liszt l-a suplinit pe Chopin, fiindu-i de asemenea maestru lui Karl Filtsch. Din nefericire, în scurt timp  Filtsch s-a îmbolnăvit de tuberculoză și  a fost răpus de acea boală incurabilă, în plină tinerețe, la vârsta de numai 15 ani. Monumentul său funerar, dăltuit în marmură, se găsește la cimitirul San Michele din Veneția. Filtsch, care a început să improvizeze la pian încă de tânăr, a lăsat în urma sa opt compoziții proprii, din care unele care au fost publicate pentru prima dată la Londra, în 1843. În ciuda influențelor ușor de recunoscut ale profesorilor săi, în lucrările sale se oglindesc o maturitate timpurie și un talent remarcabil.

·         1848: Tom Cribb, boxer englez (n. 1781)

·         1849: A murit Jeanne Françoise Julie Adélaïde Récamier, personalitate a culturii franceze de la inceputul sec.XIX; (n. 1777). Prietena cu Madame de Staël si cu Chateaubriand, cultivata si de o frumusete iesita din comun, a fost una din  cele mai inversunate figuri ale opozitiei fata de regimul  imparatului  Napoleon. Salonul sau,  in care se intalneau personaje de marca ale  timpului, a jucat un rol important  in viata literara si politica a  epocii si de aceea a sfarsit prin a fi indepartata din Paris de  politia imperiala. De la frumoasa doamna Recamier” ne-a ramas si numele „recamierului”,  piesa de mobilier care a trecut in limbajul comun al mai multor limbi.

·         1849: A murit la Cluj (executat, după ce fusese condamnat la moarte de un tribunal militar maghiar), pastorul Stefan Ludwig Roth, istoric şi gânditor german din Transilvania, participant la Revoluţia de la 1848-1849, a susţinut cauza românilor transilvăneni; (n. 1796). În 1842 cand  Dieta de la Cluj  procupată (pentru maghiarizare) să legifereze limba maghiară ca limbă oficială de stat în Transilvania, Roth a scris revoltat  în celebra sa broșură „Războiul limbilor în Transilvania” (Der Sprachenkampf in Siebenbürgen), replicând Dietei: „Nu văd nevoia de a se impune o limbă oficială a țării. Nu este nici limba germană, nici cea maghiară, ci limba română” pe care „o înveți singur, pe stradă, în contact singur cu oamenii. Și chiar dacă nu ai dori să înveți limba aceasta, o înmiită trebuință impune cunoștința (cunoașterea) ei.(…) Folosirea limbii materne este un drept uman, care e dat copilului prin naștere. Iar cu pierderea limbii dispare națiunea însăși”. În 1846, Roth a alcătuit Istoria Transilvaniei în 3 volume și a tradus în limba germană (traducere rămasă netipărită) și a prefațat lucrarea de istorie bisericească „Istorie pe scurt a credinței românilor” scrisă de Iosif Pop Silaghi (Sălăgianu) în 1845, mai târziu episcop unit al Orăzii (Oradei). Stephan Ludwig Roth a participat și la Marea Adunare populară de la Blaj, din 3/15 mai 1848 unde a văzut deșteptată conștiința națională a românilor și hotărârea zecilor de mii de țărani da a sfărâma lanțurile iobăgiei și de a cere drepturi politice pentru elita românească. Puternicele sale impresii de la aceasta Adunare populara și o descriere a Marii Adunări, au fost publicate în ziarul săsesc „Beiblatt zum Siebenbürger Boten” – „Foaie suplimentară la Vestitorul Transilvan” – din 16 iulie 1848. Articolul lui Ștephan Roth, purta titlul semnificativ, „Die Volksversammlung der Romanen in Blasendorf” (Adunarea romanilor de la Blaj), nefolosind termenul uzual german pe atunci, „Walachen” pentru „români”. Roth justifica expresia: „…un popor întreg are dreptul sa spună cum vrea să fie numit.” (transilvănenii revendicaseră printre altele la Blaj, să fie numiți români și nu doar, de multe ori injurios, numele de „olahi”. Când Dieta de la Cluj a votat, în 29 Mai 1848, unirea Transilvaniei cu Ungaria, ignorând revendicările și voința românilor majoritari în Transilvania, lui Roth i se părea „periclitată însăși existența națională a sașilor”.

·         1871 - A murit astronomul britanic John Frederick William Herschel (n.07.03.1792).
* 1884: Nicolae Rosetti-Bălănescu (n. 6 decembrie 1827 – d. 11 mai 1884) a fost un politician și ministru de externe și de finanțe român.

·         1887: Jean-Baptiste Boussingault, chimist francez (n. 1802)

·         1891: Alexandre-Edmond Becquerel, fizician francez (n. 1820)

·         1916: Max Reger, compozitor german (n. 1873)

·         1916: Karl Schwarzschild, astronom și fizician german (n. 1873)

·         1920: William Dean Howells, scriitor american (n. 1837)
* 1927: Juan Gris (n. 23 martie 1887, Madrid - d. 11 mai 1927, Boulogne-sur-Seine, Franța), pe numele său adevărat José Victoriano Carmelo Carlos González-Pérez, a fost un pictor spaniol care, alături de Pablo Picasso și Georges Braque, a fost unul din principalii reprezentanți ai cubismului. Juan Gris a pictat mai ales compoziții cu natură moartă, folosind în construcția tablourilor colajelor alăturate sau suprapuse.

Juan Gris s-a născut la 23 martie 1887 în Madrid, cu numele José Victoriano González Pérez, fiu al unui negustor înstărit. Tânărul manifestă de timpuriu talent pentru desen și în anul 1902 intră la școala de arte "Escuela de Artes y Manufacturas" din Madrid. După doi ani, părăsește școala pentru a studia în atelierul lui José Moreno Carbonero, sub îndrumarea căruia, mai târziu, va studia și Salvador Dalí. Își câștigă existența cu ilustrații de cărți, printre care ediția de poezii ale lui José Santos Chocanos. Începe să-și semneze operele cu pseudonimul artistic "Juan Gris".

În anul 1906, Juan Gris părăsește Spania și pleacă la Paris. Primii ani petrecuți aici stau sub semnul artei cu scop financiar, executând desene umoristice și caricaturi pentru reviste ilustrate. Doi ani mai târziu se stabilește în "Bateau-Lavoir" din Montmartre. Atelierele din Bateau-Lavoir erau în acest timp locul de întâlnire al multor tineri pictori și literați. Acolo se întâlnește cu Pablo Picasso și Georges Braque, precum și cu Guillaume Apollinaire, André Salmon și Max Jacob. Juan Gris începe cu adevărat să picteze spre sfârșitul anului 1910, și este cucerit de maniera cubistă, concentrându-se pe stilul analitic.

Juan Gris - Portretul lui Pablo Picasso, 1912 - Colecţia Leigh Block, Chicago

Cu ajutorul galeristului Daniel-Henry Kahnweiler, începe să expună la diverse expoziții, mai întâi la Salonul Artiștilor Independenți, împreună cu cercul artiștilor de orientare cubistă, apoi la expoziția "Section d'Or". Unul din primele sale tablouri îl reprezintă pe Picasso.

În vara anului 1913 Gris pleacă la Céret unde îl va întâlni pe Picasso. Pentru Juan Gris începe perioada cubistă sintetică. Împreună cu Picasso și Braque descoperă noi mijloace de expresie. În tehnica sa introduce elemente ca hârtia de ziar, tapete și cioburi, realizează așa zisele "Papiers collés", din care vor rezulta mai târziu colajele (collages). In anul 1914, în timpul unei călătorii în sudul Franței, se întâlnește cu Henri Matisse, a cărui tehnică picturală îi va influența în mod decisiv propria sa creație.

Începând cu anul 1916, în opera lui Juan Gris predomină viziunea arhitecturală, în tablourile sale pune acum mai mult accent pe forme decât pe culoare.

În anul 1919, galeristul Rosenberg organizează prima expoziție personală a pictorului - vor fi prezentate circa cincizeci de tablouri. În afară de pictură, Gris se ocupă în egală măsură de gravură și ilustrații; execută totodată și sculpturi din tablă tăiată, influențat de sculptorul Jacques Lipchitz. În plus realizează decoruri și costume pentru unul din spectacolele de balet ale lui Serghei Djaghilev cu "Les Ballets Russes" și pentru opera "La Colombe" a lui Charles Gounod. În 1924 va ține un important curs la Sorbona în timpul căruia își expune propriile teorii referitoare la artă.

Din anul 1925 sănătatea sa se deteriorează. Doi ani mai târziu, la 11 mai 1927, moare de leucemie.

Galerie:

• 

  Pahar de bere şi joc de cărţi, 1913 - Columbus Museum of Art, Ohio
 
• 

  Bărbat în cafenea, 1914 - Museum of Modern Art, New Jork
 
• 

  Arlequin cu guitară, 1919 - Galerie Louise Leiris, Paris

·         1934: A murit la Paris, lingvistul şi folcloristul Lazăr Şăineanu (pseudonimul lui Lazar Schein), stabilit în Franţa în anul 1901. Elev remarcabil al lui Hasdeu, a preluat de la acesta, în primul rând, ideea bazei comparatiste a oricărei cercetări filologice. Este autorul unor valoroase lucrări despre limba şi folclorul român; (n. 23 aprilie1859, Ploiesti). A fost asistentul la catedră al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu.  Lazăr Șăineanu și Moses Gaster au continuat cercetarea lui Hasdeu în domeniul folclorului comparat.  În scrierea sa, Basmele românilor, premiată la concursul publicat de Academia Română în 1894, Lazăr Șăineanu a deosebit trei mari tipuri de basme: basme pur fantastice, basme eticofantastice și basme religioase. Este autorul unui important dicționar enciclopedic Dicționar universal al limbii române (1896) și al unor studii de lingvistică franceză (L’argot ancien și La langue de Rabelais). A inițiat cercetări de stilistică privind studierea argoului românesc, pornind de la studii ale argoului limbii franceze. Lazăr Șăineanu a fost căsătorit cu Cecilia Șăineanu (n. Samitca) (1872 – 1940) și au o fiică, Elisabeta Șăineanu, care a devenit actriță cu  numele de scenă Elizabeth Nizan.

·         1934: Orest Khvolson, fizician rus (n. 1852)

·         1938: Evgenii Miller, contra-revoluționar rus (n. 1867)
* 1939: Adela Xenopol (n. 1861, Iași – d. 11 mai 1939, București) a fost o scriitoare, prozatoare și autoare dramatică română.
Adela Xenopol s-a născut în anul 1861 la Iași fiind fiica lui Dimitrie Xenopolși a Mariei Vasiliu, soră a istoricului Alexandru D. Xenopol și a diplomatului Nicolae Xenopol. A urmat studii la Sorbona și la Collège de France din Paris.
Susține emanciparea femeii și se alătură mișcărilor feministe ale epocii. Editează sau conduce reviste precum „Dochia" (1896-1898), „Românca" (1905-1906), „Viitorul româncelor" (1912-1916) și „Revista scriitoarei" (1926-1928), în coloanele cărora își susține cauza și încurajează literatura feminină.
Opera: 

• Versuri și istorisiri, Iași, 1888;
• Între sfinți, prefață de Leon Claretie, Iași, 1902;
• Spre lumină, București, 1903;
• Comedies. Tableaux de la vie roumaine, Paris, 1910;
• Education et religion, Geneva, 1910;
• Pe urma războiului, București, 1913;
• Uragan, București, 1922;
• Prin Cetatea Carpaților, București, 1928.

* 1942: Pompei Gheorghe Samarian (n. 26 martie 1879, Bacău – d. 11 mai 1942, București) a fost un medic, autor și istoric român.

A descoperit documentul prin care orașul Călărași devenea reședința județului Ialomița

·         1955: Gilbert Jessop, jucător englez de crichet (n. 1874)

·         1958: A murit Ion Breazu, istoric şi critic literar autor al unor apreciate  cercetări privind fenomenul literar regional (Transilvania), relaţiile culturale şi politice franco-române („Edgar Quinet et les Roumains”) si studii de literatură comparată; (n. 1901).

·         1960: John D. Rockefeller, Jr., filantrop american, bancher (n. 1874)
* 1960: Gottfried, Prinț de Hohenlohe-Langenburg (germană Gottfried Hermann Alfred Paul Maximilian Viktor Fürst zu Hohenlohe-Langenburg; 24 martie1897 – 11 mai 1960) a fost singurul fiu al lui Ernst II, Prinț de Hohenlohe-Langenburg și al soției sale, Prințesa Alexandra de Saxa-Coburg-Gotha(sora reginei Maria a României). A fost Prinț de Hohenlohe-Langenburg din 1950 până la moartea sa.

Gottfried s-a născut la Langenburg, Württemberg, ca primul copil al lui Ernst II, Prinț de Hohenlohe-Langenburg și a soției acestuia, Prințesa Alexandra de Saxa-Coburg-Gotha (1878–1942), (fiica lui Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha și a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei). Prin mama sa a fost descendent al reginei Victoria a Regatului Unit]] și al Țarului Nicolae I al Rusiei.

După căderea monarhiei imperiale germane în 1918, Gottfried a continuat să servească ca un lider al aristocrației europene.^[1] A servit în armata germană în Al Doilea Război Mondial, unde a fost grav rănit pe frontul rus. A fost dat afară din armată după încercarea nereușită asupra vieții lui Adolf Hitler la 20 iulie 1944

După decesul tatălui său în 1950, Gottfried a moștenit titlul de Prinț de Hohenlohe-Langenburg

Gottfried a fost logodit pentru scurt timp cu văduva Gloria Morgan Vanderbilt în 1927–28.

La 3 decembrie 1930 Gottfried a aunțat logodna sa cu Prințesa Margarita a Greciei și Danemarcei (1905–1981), fiica cea mare a Prințului Andrei al Greciei și Danemarcei și a soției acestuia, Prințesa Alice de Battenberg. Cuplul s-a căsătorit la 20 aprilie 1931 la Langenburg. Atât Prințesa Margarita cât și Prințul Gottfried avea drept strămoși comuni pe regina Victoria și pe țarul Nicolae I al Rusiei. Prin regina Victoria, Prințul Gottfried era verișor de gradul al doilea cu mama Margaritei. Prin țarul Nicolae I, ei erau verișori de gardul trei.

·         1963: A murit Herbert Spencer Gasser, fiziolog american, laureat al Premiului Nobel; (n. 1888).
* 1964: Prințesa Auguste de Bavaria (germană Auguste Maria Luise Prinzessin von Bayern; 28 aprilie 1875 – 25 iunie 1964) a fost membră a casei regale Wittelsbach din Bavaria și soția Arhiducelui Joseph August de Austria.
Auguste s-a născut la München, Bavaria, ca al doilea copil al Prințului Leopold al Bavariei și al soției acestuia, Arhiducesa Gisela a Austriei (fiica împăratului Franz Joseph I al Austriei și a împărătesei Elisabeta a Austriei). A avut o soră mai mare, Prințesa Elisabeta Maria de Bavaria, și doi frați mai mici, Prințul Georg de Bavaria și Prințul Konrad de Bavaria.

Arhiducele Joseph August și soția lui, Arhiducesa Augusta

La 15 noiembrie 1893, la München, s-a căsătorit cu Arhiducele Joseph August de Austria, fiul cel mare al Arhiducele Joseph Karl și a soției acestuia, Prințesa Clotilde de Saxa-Coburg și Gotha. Toți cei șase copii ai tânărului cuplu s-au născut în timpul vieții străbunicului lor, împăratul Franz Joseph al Austriei.

• Arhiducele Joseph Francis de Austria, n. 28 martie 1895; d. 25 septembrie 1957 (62 de ani)

• Arhiducesa Gisela Auguste Anna Maria, n. 5 iulie 1897; d. 30 martie 1901 (3 ani)

• Arhiducesa Sophie Klementine Elisabeth Klothilde Maria, n. 11 martie 1899; d. 19 aprilie 1978 (79 de ani)

• Arhiducele Ladislaus Luitpold, n. 3 ianuarie 1901; d. 29 august 1946 (45 de ani)

• Arhiducele Matthias Joseph Albrecht Anton Ignatius, n. 26 iunie 1904; d. 7 octombrie 1905 (1 an)

• Arhiducesa Magdalena Maria Raineria, n. 6 septembrie 1909; d. 11 mai 2000 (90 de ani)

·         1970: Johnny Hodges, muzician american (n. 1906)

·         1973: Lex Barker, actor american (n. 1919)

·         1976: Hugo Henrik Alvar Aalto, cunoscut mai ales ca Alvar Aalto (n.3 februarie1898 - d.11 mai 1976), a fost un arhitect finlandez și un designer de obiecte casnice și mobilă extrem de influent al secolului 20, uneori numit Părintele modernismului în țările nordice. Născut în Kuortane, în Marele Ducat al Finlandei, parte a Imperiului rus, Aalto a fost unul din cei mai importanți arhitecți (maestru) ai mișcării moderne scandinave în arhitectură și design, contribuind decisiv la afirmarea identității naționale a unei Finlande suverane.

·         1979: Lester Flatt, muzician american de bluegrass (n. 1914)
* 1979: Joan Chandler (n. 24 august 1923, Butler[*], SUA – d. 11 mai1979, New York, SUA) a fost o actriță americană care a jucat în filmul Rope (1948).

·         1980: A incetat din viata sculptorul baimarean Vida Geza. Artistul s-a nascut in Baia Mare in 28 februarie 1913 si inca din copilarie a inceput sa ciopleasca in lemn. Din 1931 si pana in 1935, a studiat cu celebrul pictor Sandor Ziffer, iar debutul sau a avut loc cu ocazia expozitiei artistilor plastici baimareni din 1937. El a prezentat mai multe lucrari realizate in lemn, printre care si opera „Mineri”. De altfel, de-a lungul carierei sale, Vida Gheza a avut ca modele minerii maramureseni, mai multe opere surprinzand chipurile aspre ale acestora. Intre 1938-1939, a luat parte ca voluntar la Razboiul Civil din Spania, alaturi de brigazile internationale ale Armatei republicane. A revenit in tara doi ani mai tarziu, insa pentru o scurta perioada pentru ca a plecat la Budapesta, unde s-a inscris la cursurile Academiei de Arta. Pe timpul studiilor a realizat numerose sculpturi, toate in lemn, surprinzand prin maniera bruta de a lucra materialul. A fost recompendat cu numerose distinctii, printre cere Premiul de Stat – 1953, Titlul de Artist al Poporului – 1964, Premiul Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta – 1971, iar din 1974 a devenit membru corespondent al Academiei Romane. A realizat monumentele de la Moisei si de la Carei, precum si Sfatul batranilor – ultima lucrare amplasata in fata Palatului Administrativ din Baia Mare.

·         1981:  Odd Hassel, chimist norvegian, laureat al Premiului Nobel (n. 1897)

·         1981: Bob Marley, solist jamaican (n. 1945)

·         1985: Chester Gould, caricaturist american (n. 1900)

·         1985: „Tragedia de la Bradford„, 56 de fani au decedat într-un incendiu cutremurător. 56 de oameni au murit şi 265 au fost răniţi, după ce un incendiu devastator a cuprins Valley Parade, arena lui Bradford, acum 30 de ani, în timpul unui meci în care The Bantams sărbătoreau promovarea în liga a treia engleză. Ancheta a avut un răspuns clar: incendiul a fost un accident. Dar Martin Fletcher, un supravieţuitor al incendiului, care şi-a pierdut tatăl şi fratele în dezastru, a publicat o carte care încearcă să demoleze această concluzie. Argumentele sunt clare: alte opt clădiri deţinute de fostul preşedinte al lui Bradford, Stafford Heginbotham, au fost implicate în astfel de incendii. Totul pentru ca omul de afaceri să câştige banii pe asigurări

·         1986: Henry P. McIlhenny, filantrop american (n. 1910)

·         1986: Fritz Pollard, jucător de fotbal american (n. 1894)

·         1988: A murit  Kim Philby, spion  britanic aflat in slujba U.R.S.S. Adrian Harold Russell „Kim” Philby (un.1.1912 ) a fost un membru de rang înalt al serviciilor secrete britanice , care a defectat in Uniunea Sovietica . Avand convingeri comuniste, el a servit ca NKVD şi KGB. În 1963, Philby a fost dovedit a fi  membru al unei retele de spionsovietice cunoscuta sub numele de  ” cei cinci de la Cambridge  , ai cărei membri  au mai fost  Donald Maclean , Guy Burgess , Anthony Blunt si John Cairncross . Dintre cei cinci, se crede ca  Philby  a avut cel mai mare succes în furnizarea de informaţii secrete  britanice Uniunii Sovietice. Ac Philby a fost decorat cu inalta distinctie de ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE)
* 1989: Naum Corcescu (n. 21 noiembrie 1922, Lipnic - d. 11 mai 1989, București) a fost un sculptor român.

A absolvit Academia de Arte Frumoase din Iași, promoția 1945, la clasa profesorului Ion Irimescu; la București a studiat cu Cornel Medrea.

Din 1945 a participat la saloanele oficiale de la Iași și la anualele de stat, precum și la numeroase expoziții de artă românească: 1958, Moscova; 1959, Varșovia, Budapesta și Minsk; 1960, Praga, Bratislava, Berlin, Helsinki; 1961, Moscova; 1969, Tel Aviv, Titograd, Moscova, Rijeka; 1971, Vilnius, Sofia, Moscova; 1972, Varșovia, Sankt Petersburg, Praga; 1973, Roma.

Cunoscut mai ales pentru lucrările sale monumentale, Naum Corcescu a avut o concepție sculpturală realistă, compozițiile eroic-monumentale și portretele fiind o constantă în opera sculptorului.

Artă publică:

• Ciprian Porumbescu, 1956, Stupca, Suceava;
• Grup sportiv, 1962, Mamaia;
• Jucătoarea de tenis 1966, București, Parcul Dinamo;
• Avram Iancu, 1969, Brad. Inițial amplasată în parcul Orașul Nou din Brad statuia fost mutată lângă Gara CFR la periferia orașului pe motivul că nu îl reprezintă concret pe Avram Iancu. În locul ei a fost adusă o nouă statuie a lui Avram Iancu executată de sculptorul Horia Flămându. După un anumit timp statuia de la gară a fost desprinsă de pe soclu de niște cabluri metalice trase de o locomotivă, iar aceasta s-a deteriorat. Statuia a fost depozitată într-un depozit de la Racova. După 1989, statuia a fost reparată și reamplasată lângă gară.^[3];
• Știința 1969, Bacău;
• Bustul lui Constantin Dobrogeanu-Gherea din București, 1970, București;
• Monumentul „1907”, 1972, București. Lucrarea este compusă din două părți: un grup statuar format din două personaje realizate din bronz și o construcție arhitectonică, respectiv un soclu din beton armat, placat cu rocă de culoare albă. Monumentul este realizat integral din bronz, cântărește 36 de tone și are o înălțime de 15 metri.^[4] Statuia fost expusă inițial în apropierea pieței Obor și a magazinului Bucur Obor, de unde a fost demontată în 2003. După ce a fost reabilitată de Ionel Stoicescu, în peste 2.000 de ore de muncă, în 2007 statuia a fost mutată în Parcului Florilor din cartierul Pantelimon, București.^[5][6]
• Olga Bancic
• Turnători
• Relieful

·         1990: Theodor Mănescu, dramaturg român (n. 1930)

·         1995: A murit George Uscăţescu, filosof, estetician şi sociolog român stabilit în Spania, membru de onoare din străinătate al Academiei Române; (n. 5 mai 1919). George Uscătescu (n. 5 mai 1919, Crețești, Gorj – d. 11 mai 1995, Madrid) a fost un filosof, estetician, eseist, poet și sociolog român, membru de onoare din străinătate al Academiei Române de la 10 septembrie 1991. Ajungând profesor universitar la Universitatea Complutense din Madrid, titular al catedrei de filozofie care a fost a lui Ortega y Gasset și a lui Eugenio D’Ors, a desfășurat o activitate enciclopedică abordând subiecte de cultură, estetică, filozofie, de istorie, politologie etc. Operele lui sunt scrise în majoritate în spaniolă, dar și în limbile italiană, franceză, germană și traduse în engleză, portugheză, greacă. A fost profesor de onoare al Universității din Roma, Buenos Aires, Moderna Ciudad de Mexico, Strassburg, Florența, Genova, Valencia, Veneția, Trieste, Palermo, Bologna. La Madrid a înființat revista Destin care, sub conducerea sa, timp de peste 25 de ani a fost un adevărat focar de cultură al exilului românesc, la ea colaborând Grigore Gafencu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Ștefan Lupașcu și alte personalități românești proeminente. A predat de asemenea cursuri universitare la Barcelona, în Argentina, în Italia. George Uscătescu a fost președintele societății Ibero-Americane de filozofie, președintele Societaății de Studii Umaniste „Giovani Gentile” din Roma. Opera sa, numărând peste 80 de cărți și sute de articole (foarte multe publicate în importanta gazetă ABC din Madrid, unde colabora cu regularitate) are ca obiect studii și eseuri din domeniul esteticii, diplomației, filozofia culturii și a dreptului.

·         1996: Într-o singură zi mor opt persoane în timpul încercări ascensiunii muntelui Everest.

·         1996: Ademir Marques de Menezes, fotbalist brazilian (n. 1922)

·         2000: Paula Wessely, actriță austriacă (n. 1907)

* 2001: Douglas Noël Adams (n. 11 martie 1952 – d. 11 mai 2001) a fost un scriitor și dramaturg englez.

Este cunoscut mai ales pentru seria sa Ghidul autostopistului galactic, care a început sub forma unei comedii radiofonice la BBC, în 1978, înainte de a deveni o "trilogie" de cinci cărți care s-a vândut în peste 15 milioane de exemplare în timpul vieții lui, un serial de televiziune, spectacol de teatru, BD, joc pe calculator și film în 2005. Contribuția lui Adams în domeniul radiofonic britanic este omagiată în cadrul Radio Academy's Hall of Fame.

A mai scris Dirk Gently's Holistic Detective Agency (1987) și The Long Dark Tea-Time of the Soul (1988). De asemenea, a scris în colaborare The Meaning of Liff (1983), Last Chance to See (1990) și trei povestiri pentru serialul de televiziune Doctor Who. O colecție postumă a scrierilor sale, incluzând un roman neterminat, a fost publicată în 2002 sub titlul The Salmon of Doubt.

Cunoscut printre fani ca "Bop Ad", din cauza semnăturii sale neinteligibile, Adams este cunoscut ca avocat al animalelor și al mediului, iubitor de mașini rapide, al aparatelor de filmat și al lui Apple Mac. A fost un ateu notoriu, care se trezea dimineața filozofând: „Mă găsesc într-o lume interesantă - mă găsesc într-o gaură interesantă - care mi se potrivește perfect, nu? De fapt, mi se potrivește atât de bine, încât neapărat a fost făcută ca să fiu în ea!” Biologul Richard Dawkins i-a dedicat cartea, Dumnezeu: o amăgire, scriind la moartea lui că „știința a pierdut un prieten, literatura a pierdut un far călăuzitor, iar gorila de munte și rinocerul negru au pierdut un apărător galant”

În mai 2002 a fost publicată cartea The Salmon of Doubt, care conține multe povestiri, eseuri și scrisori, ca și eulogii scrise de Richard Dawkins, Stephen Fry (în ediția britanică), Christopher Cerf (în ediția americană) și Terry Jones (în ediția paperback americană). Ea cuprinde și câteva capitole ale mult-așteptatului roman neterminat The Salmon of Doubt, care se voia inițial un nou roman Dirk Gently, dar era posibil să devină a șasea carte din Ghid.^[57][58]

După moartea lui Adams au fost realizate: o producție web după Shada, cuprinzând întreaga poveste, dramatizarea radiofonică a ultimelor trei cărți ale "Ghidului" și finalizarea ecranizării "Ghidului". Filmul, lansat în 2005 și care îl creditează postum ca producător pe Adams și câteva elemente de design - cum ar fi planeta în formă de cap care apare către finalul filmului - incorporează idei de-ale lui Adams.

Un serial radiofonic de 12 episoade bazat pe romanele Dirk Gently a fost anunțat în 2007, fiind difuzat din octombrie același an.^[59]

BBC Radio 4 a contractat o a treia serie radiofonică Dirk Gently bazată pe capitolele incomplete din The Salmon of Doubt, scrisă de Kim Fuller;^[60] acest proiect a fost lăsat deoparte în favoarea unui potențial serial TV BBC bazat pe cele două romane complete.^[61] O a șasea carte din seria Ghidului, And Another Thing..., scrisă de autorul seriei Artemis Fowl, Eoin Colfer, a fost lansată pe 12 octombrie 2009 (la a 30-a aniversare a primei cărți), fiind publicată cu întreg sprijinul executorilor lui Adams. Ea a fost urmată de o adaptare radiofonică BBC și de o carte audio.

·         2002: Joseph Bonanno, gangster american de origine italiană (n. 1905)

·         2002: Renaude Lapointe, jurnalist și senator franco-canadian (n. 1912)

·         2003: A murit Noel Redding, basist englez (The Jimi Hendrix Experience); (n. 1945).
* 2004: Valeriu Penișoară (n. 26 septembrie 1950, Duda, județul Vaslui - d. 11 mai 2004) a fost un cântăreț de muzică folk care a cântat în anii 1970 în Cenaclul Flacăra. A absolvit Liceul Pedagogic din Iași și a fost învățător la școala din comuna Duda-Epureni.

Valeriu Penișoară era cunoscut pentru cântecele „Cuvântul lui Roată către Divan”, „Povestea eroilor”, „Bătălia de la Vaslui”, „Copii de țărani” sau „Nuntă scurtă”. Melodia care l-a făcut însă celebru este „Cântec pentru Oltenia”, pentru care a compus muzica, versurile fiind de Adrian Păunescu. Cântecul a devenit ulterior imnul clubului de fotbal Universitatea Craiova. În noiembrie 2013, Andrei-Alexandru Păunescu, fiul poetului Adrian Păunescu, a anunțat cedarea cu titlu gratuit a imnului „Cântec pentru Oltenia” echipei Clubului Sportiv Universitatea Craiova

·         2004: John Whitehead, cântăreț american (McFadden & Whitehead) (n. 1949)

·         2005: Michalis Genitsaris, cântăreț și compozitor grec de muzică rebetiko (n. 1917)

·         2006 - A încetat din viaţă actorul american Frankie Thomas, cunoscut pentru rolul din filmele "Sherlock Holmes" (n. 9 aprilie 1921)

·         2006: Floyd Patterson (n. 4 ianuarie 1935, Waco, Carolina de Nord - d. 11 mai2006, New Paltz, New York) a fost un campion american de box la categoria grea.

·         2007:  A murit  in urma unui  atac de cord, Malietoa Tanumafili al II-lea,  suveran al al regatului Samoa (n. 1913). Malietoa Tanumafili II (n. 4 ianuarie 1913), a fost fiul lui  Malietoa TanumafiliI  si al  Momoe Lupeuluiva Meleisea, ai a succedat tatalui sau la tron in  1939. In 1962  odata cu declararea independentei statului Samoa, devine sef de stat pe viata. Malietoa Tanumafili II  a aderat la cultul  Bah’ai, fiind al doilea personaj regal (dupa regina  Maria de Romania), care a devenit bahá’í.

·         2010: A murit ÎPS Dirayr Mardichian, teolog armean, fost arhiepiscop al Bisericilor Armene din România şi Bulgaria (1960-2010); (n. 1930, la Beirut, Liban).

·         2010: Radu P. Voinea (n. 24 mai 1923, Craiova, Dolj – d. 11 mai 2010, București^[1]) a fost un inginer român, profesor universitar, membru și fost președinte al Academiei Române. Între alte funcții politice, a fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român.^[2] Radu Voinea a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1975 - 1989.^[3] În cadrul activității sale în Marea Adunare Națională în sesiunea 1985 - 1989, Radu Voinea a fost membru în comisia pentru probleme de apărare și în comisia pentru politică externă și cooperare economică internațională

În 1949 și-a susținut teza de doctorat cu titlul Contribuții la studiul stabilității elastice a sistemelor static nedeterminate. A obținut titlul științific de doctor inginer cu distincție magna cum laude, care i-a fost echivalat în 1963 de Ministerul Învățământului cu titlul de doctor docent.

• În anul 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1974 membru titular.
• În 1972 a obținut titlul de profesor emerit, iar în 1974 titlul de om de știință emerit.
• În anul 1987 a fost ales membru titular al Academiei Europene de Arte, Științe și Litere.
• În anul 1996 a devenit Doctor Honoris Causa al Universității din Timișoara și al Universității din Craiova.
• În anul 1998 a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iași și al Universității Tehnice de Construcții din București, iar doi ani mai târziu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităților din Pitești și Petroșani.
• În anul 2000 a devenit Doctor Honoris Causa al Universității „Dunărea de Jos” din Galați și în 2001 al Universității "Ștefan cel Mare" din Suceava.
• În 2002 i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa de către Universitatea "Transilvania" din Brașov și de către Universitatea „Ovidius” din Constanța.
• Este Președinte al Academiei de Științe Tehnice din România.

·         2010: Imre Tóth, filosof născut în România (n. 1921)

·         2011: A murit ziaristul şi scriitorul timişorean Miomir Todorov; fost profesor, redactor la Studioul de Radio din Timişoara, secţia sârbă, corector la revista „Književni život”, din 1990 revenind la Radio Timişoara. Colaborează la publicaţiile „Književni život” („Viaţa literară” – publicaţie trimestrială de literatură, singura de acest tip a sârbilor din România de astăzi), „Banatske novine” (revistă trimestrială de cultură în limba sârbă) şi „Orizont”; (n. 1951).
* 2012: Dan Brânzei (n. 21 martie 1942, Iași - d. 11 mai 2012, Iași) a fost un matematician român.

S-a născut într-o familie de medici, tatăl adoptiv fiind psihiatrul de talie mondială Petre Brânzei Pasiunea sa pentru matematică s-a conturat pe când se afla la Liceul Internat „C. Negruzzi”, sub îndrumarea profesorului N. Colibaba În această perioadă începe și colaborarea cu Gazeta Matematică.

După terminatrea liceului, în 1959, intră la la Facultatea de Matematică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În 1964 este licențiat în matematică, avându-i ca profesori pe Dan Papuc, Radu Miron, Ion L. Creangă și alții.

În 1976 obține doctoratul în matematică, iar în 1980 obține titlul de conferențiar.

A publicat:

• 1977, 1982: Introducere în geometrie
• 1982: Modele geometrice
• 1983: Bazele raționamentului geometric
• 1983: Geometria circumstanțială
• 1983: Fundamentele aritmeticii și geometriei, scrisă în colaborare cu Radu Miron și în care construiește o structură matematică pornind de la sistemul axiomatic al lui Hilbert. Lucrarea a avut un puternic ecou internațional.
• 1986: Planul și spațiul euclidian, scrisă în colaborare cu Sebastian Anița și Constantin Cocea.
• 1986: Un algoritm pentru problemele de geometrie.
• 1992: Competență și performanță în geometrie, scrisă în colaborare cu Sebastian și Alice Anița.
• 1995: Backgrounds of Arithmetic and Geometry. An Introduction, scrisă în colaborare cu Radu Miron, apărută la editura World Scientific, Singapore.
• 1995: Metodica predării matematicii, scrisă în colaborare cu Roxana Brânzei.
• 2012: Probleme de pivotare, scrisă în colaborare cu Alexandru Negrescu.
• 2012: Geopovești viitoare. Geometrie transdisciplinară, scrisă în colaborare cu Alexandru Negrescu.

·         2014: Margareta Pogonat, actriță română (n. 1933). A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1959 si desfășoară o bogată activitate teatrală (Teatrul de stat din Botoșani, Teatrul Național din Iași, Teatrul de stat din Ploiești, Teatrul Nottara și cinematografică (debut în 1957 în „Pasărea furtunii” ). Primește Premiul ACIN de interpretare în 1972 („Drum în penumbră”, r. Lucian Bratu) și 1973 („Zestrea”, regizor Letiția Popa și „Dragostea începe vineri”, regizor Virgil Calotescu). După 1990, a desfasurat o intensa activitate didactică, la două facultăți particulare – Spiru Haret și Universitatea Ecologică, la care a predat Actoria.
Filmografie:

Pasărea furtunii (1957) Două lozuri (1957) - Tica Lumină de iulie (1963) Amintiri din copilărie (1964) - tiganca Meandre (1967) Apoi s-a născut 'Legenda' (1969) Tinerețe fără bătrânețe (1969) Orașul văzut de sus (1970) Dragostea începe vineri (1972) - Sefa de echipa Marieta Drum în penumbră (1972) Papesa Ioana (1972) - Țăranca Zestrea (1972) Pistruiatul" (1973) - serial TV - Mama Pistruiatului Când trăiești mai adevărat (TV) / Când trăiești mai adevărat (1974) Trei scrisori secrete (1974) Orașul văzut de sus (1975) Actorul și sălbaticii (1975) Gloria nu cântă (1976)

Pasărea speranței (TV) (1976) E atât de aproape fericirea (1977) Regăsirea (1977) Clipa (1979) Visul unei nopți de iarnă (1980) - teatru TV Convoiul (1981) Lumini și umbre: Partea I (1981) - serial TV Lumini și umbre: Partea II (1982) - serial TV Crucea de piatră (1994) Gaițele (1993) - film TV Binecuvântata fii, închisoare (2002) - Maria Antonescu Amantul marii doamne Dracula (2005) - serial TV Cuscrele (2005) - serial TV Margo (2006)

Teatrul Nottara din București

• Patru lacrimi de Viktor Rozov
• Oameni feluriți
• Sentimente și naftalină de Sidonia Drăgușanu
• Omul care face minuni de Radu F. Alexandru

* 2014: Marcel Bon (n. 17 martie 1925 în Picardia - d. 11 mai 2014, decedat la Woincourt, înmormântat la Port-le-Grand) a fost un farmacolog, botanist, micolog și profesor universitar francez.^[1] Abrevierea numelui său în cărți științifice este Bon.

Marcel Bon a studiat farmacie, mai întâi în Amiens și în timpul celui de al Doilea Război Mondial în Lille. Între anii 1950 și 1977 a fost farmacist în Saint-Valery-sur-Somme unde a deschis un laborator de analiză medicală. Simultan a fost profesor la Facultatea de Farmacie al Universității din Lille.^[1]

Inițial atras de botanică, a fost membru în Société Linnéenne Nord-Picardie din Amiens. Interesul pentru ciuperci a apărut prin studiile sale farmaceutice. Ulterior, a primit lecții de la renumita micologă și botanistă franceză Marcelle Louise Fernande Le Gal (1895-1979), de asemenea nativă din Picardia. Dar savantul în acest domeniu cu care a corespondat intensiv peste decenii, făcând schimb de opinii, a fost Henri Romagnesi.^[2]

În 1958 a devenit membru al „Societății Micologice Franceze” (Société Mycologique de France). În 1961, când a fost înființată o secție privind micologia la „Societatea Linnaeus” din Amiens, Bon a jucat un rol principal. În 1971, a fondat împreună cu Jean-Marie Géhu jurnalul micologic Documente Mycologiques care a căpătat după scurt timp un renume foarte bun și a cărui editor a fost pentru mulți ani, iar în 1973 sa alăturat „Societății Micologice de Nord” (Société Mycologique du Nord). În 1975 a devenit membru al consiliului de administrație al „Societății Micologice Franceze” care l-a numit membru onorific în 2006

Din anii 80 a scris câteva cărți semnificative despre bureți, fiind ajutat la formarea imaginilor de către desenatorii englezi John Wilkinson, și Denys Ovenden. Mai departe, a reformat sistematica multor familii de ciuperci, astfel de exemplu cea al Russulaceae.

Marcel bon nu a fost numai un micolog faimos, ci a excelat de asemenea ca botanist, briolog și lichenolog. Pe lângă activităților sale științifice a fost membru în formația de jazz Nouvelle-Orléans, fiind un pianist talentat. Din dragoste pentru regiunea maternă a scris un dicționar pentru limba picardă.

După o boală lungă, Bon s-a stins din viață la 11 mai 2014 în reședința pentru seniori Résidence des Pays de Somme de la Woincourt și a fost înmormântat în cimitirul de la Port-le-Grand, jelit de soție, copii, nepoți și strănepoți.

Sărbători

• În calendarul ortodox: Sf Sfințit Mc Mochie, preotul; Sf Ier Metodie și Sf Cuv Chiril, luminătorii slavilor
• În calendarul romano-catolic: Sf. Mamert, episcop
• În calendarul greco-catolic: Sf. Mociu, martir († secolul al IV-lea). Acesta a fost în zilele împăratului Dioclețian și ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Și era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Părinții lui se numeau Eufratie și Eustatia, trăgându-se din Roma cea veche, de bun neam și bogați. Sfântul Mochie se nevoia pururea la învățătură și propovăduia pe Hristos, și poruncea și-i sfătuia pe toți să se apere de rătăcirea idolilor. Deci făcând proconsulul jertfă la zeul fals Dionis, și adunându-se închinătorii de idoli, s-a apropiat sfântul și a răsturnat jertfelnicul. Iar când l-au prins a mărturisit pe Hristos Dumnezeu adevărat, și a fost supus la felurite și cumplite chinuri, de către proconsulul Laodichie, iar după moartea acestuia sfântul a fost chinuit de prințul Talasie și proconsulul Maxim. Astfel fiind dat la fiare, acelea nu-i stricară nimic. Pentru aceasta tot poporul a strigat ca să-l slobozească și a fost trimis către stăpânitorul Filipisie, la Perintos cetate a Traciei, care acum se cheamă Iraclia. Și de acolo a fost trimis la Bizanț, unde i s-a tăiat capul și a fost îngropat o milă de loc de la cetate în laturi. Iar după aceea, zidindu-i marele Constantin o biserică înfrumusețată și de mult preț, a fost mutat sfântul în ea.

RELIGIE ORTODOXĂ 11 Mai

Sf Sfințit Mc Mochie, preotul; Sf Ier Metodie și Sf Cuv Chiril, luminătorii slavilor 

1.  Sfântul Sfințit Mucenic Mochie – Sfântul Mochie a trăit în secolul al III-lea și a fost preot în Amfipol. Părinții lui erau de bun neam și bogați. Sfântul Mochie propovăduia pe Domnul Hristos și îi învăța pe toți să nu se închine idolilor. Pentru că a răsturnat un jertfelnic al unui zeu păgân, mărturisind cu mult curaj pe Mântuitorul Iisus Hristos, Mochie a fost ucis în Bizanț, în jurul anului 295. Înainte de a muri, i-a mulțumit lui Dumnezeu. Ultimele lui cuvinte au fost: ‘Doamne, primește sufletul meu în pace’. Mai târziu, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a construit o biserică în cinstea Sfântului Martir Mochie, în care au fost așezate sfintele sale moaște.

2.  Sfinții Metodie și Chiril, Apostolii slavilor – Constantin (mai târziu Chiril) și Mihail (mai târziu Metodie) s-au născut la începutul secolului al IX-lea în Tesalonic într-o familie senatorială. Anii exacți ai nașterii sunt necunoscuți. Constantin, cel mare, se crede că s-a născut în 826, în timp ce Metodie se crede că s-a născut în 827. Tatăl lor, Leon, era drungarios, adică guvernator al themei (regiune militar-administrativă a Imperiului Bizantin) din Tesalonic, a cărei jurisdicție cuprindea și slavii din Macedonia. Se crede că mama lor a fost de origine slavă. Fiind crescuți într-o zonă bilingvă, cu vorbitori de slavonă și greacă, cei doi frați au ajuns la o cunoaștere aprofundată a ambelor limbi. Ca urmare a poziției familiei lor, cei doi frați au beneficiat de o educație aleasă. Cei doi frați și-au pierdut tatăl la o vârstă fragedă și au fost crescuți sub protecția unchiului lor, Teoctist, care era un demnitar de rang înalt al guvernului bizantin, responsabil cu comunicațiile poștale și cu relațiile diplomatice ale imperiului. În 843, el l-a chemat pe Constantin la Constantinopol pentru a-și continua studiile la universitatea de acolo. În Constantinopol, el a fost hirotonit diacon. Deoarece Constantin era un bun cunoscător al teologiei și se putea exprima cu ușurință în arabă și ebraică, prima sa misiune pe lângă Califul Abbasid Al-Mutawakkil a fost să discute principiile Sfintei Treimi cu teologii arabi și astfel să îmbunătățească relațiile diplomatice ale imperiului cu Califatul Abbasid. De asemenea, Teoctist a aranjat ca Mihail să primească o poziție în administrația slavă a imperiului. Curând, el s-a retras la mănăstirea din Muntele Olimp unde a fost tuns cu numele de Metodie. Clerul german folosea latina ca limbă liturgică pentru a-și menține influența în Moravia și, astfel, nu au fost deloc încântați de activitatea lui Constantin și Metodie, folosind această deosebire pentru a-i ataca pe cei doi frați. După ce au lucrat cîțiva ani, cei doi frați au fost chemați de Papa Nicolae I să vină în fața Bisericii din Roma și să-și apere activitatea, zona în care își desfășurau ei activitatea fiind în jurisdicția Romei. Cu toate acestea, înainte de sosirea lor la Roma, Nicolae a murit în 869 și a fost succedat de Adrian al II-lea. După ce Adrian a fost convins de ortodoxia celor doi frați, el a aprobat folosirea limbii slavone în cultul bisericii și le-a cerut să-și continue activitatea. El l-a hirotonit atunci pe Metodie ca episcop. Constantin a îmbrăcat rasa monahală într-o biserică greacă din Roma. El a primit numele de Chiril, nume sub care este cunoscut de obicei. Chiril nu s-a mai întors în Moravia deoarece a murit la scurt timp după acestea. Data morții lui Chiril nu este cunoscută, dar se pare că a avut loc curând după hirotonirea sa, amândouă petrecute probabil în februarie 869, iar decesul său a survenit, cel mai probabil, în 14 februarie. Adrian al II-lea a reînființat vechea eparhie de Panonia, ca prima eparhie slavă de Moravia și Panonia, independentă de germani, la solicitarea prinților slavi Rastislav, Sviatopluk și Kocel. Aici, Metodie a fost numit arhiepiscop al noii eparhii. Cu toate acestea, la reîntoarcerea în Moravia în 870, regele german Ludovic și episcopii germani l-au convocat pe Metodie la un sinod în Ratisbona, unde l-au demis și întemnițat. După ce germanii au fost înfrânți militar în Moravia, Papa Ioan al VII-lea l-a eliberat trei ani mai târziu și l-a reinstalat ca Arhiepiscop de Moravia. În curând, ortodoxia sa a fost din nou pusă sub semnul întrebării de către germani, în special din cauza folosirii slavonei. Încă o dată Ioan al VII-lea a aprobat folosirea slavonei la Sfânta Liturghie dar cu amendamentul că întâi se citea Evanghelia în latină și apoi în slavă. De asemenea, acuzatorul lui Metodie, Wiching, a fost numit episcop vicar al lui Metodie, și din această poziție el a continuat să i se opună lui Metodie. Cu sănătatea șubrezită în urma îndelungatei lupte cu oponenții săi, Metodie a murit în 6 aprilie 885, după ce a recomndat ca succesor al său să fie numit ucenicul său, slavul din Moravia, Gorazd. Cei doi frați sunt prăznuiți în 11 mai. Sfinţii Metodie şi Chiril sunt cei care au conceput alfabetul slavon, numit şi chirilic (după numele Sfântului Chiril). Acest alfabet a fost utilizat în România până în anul 1860, când a avut loc adoptarea oficială a alfabetului latin în scris.

ARTE 11 Mai

MUZICĂ 11 Mai

Compozitorul rus Anatoli Liadov

Anatol Konstantinovich Liadov

Alma Gluck (Reba Fiersohn), cântăreaţă americană de origine română

Soprano Alma Gluck 

King (Joseph) Oliver, compozitor şi sef de orchestră de jazz american

King Oliver

Irving Berlin

IRVING BERLIN'S 100TH BIRTHDAY CELEBRATION .28: 

Herbert Murrill, compozitor englez

Don Howard, cântăreţ american

Carla Bley (Borg), pianistă, vocalistă, compozitoare şi şefă de orchestră de jazz americană

Eric Burdon – The Animals

ERIC BURDON & The Animals - The House of The Rising Sun: 

Les Chadwick, basist britanic (Gerry & The Pacemakers)

Gerry & Pacemakers -

Plume Latraverse, cântăreț și muzician canadian

Butch Trucks, toboșar american (The Allman Brothers Band)

The Allman Brothers Band 

Shigeru Izumiya, muzician folk japonez

Greg Dulli, muzician american

Christoph Schneider, toboșar german (Rammstein)

RAMMSTEIN -

Sabrina Carpenter, cântăreață și actriță americană

Carl Filtsch

Carl Filtsch - Piano Concertino in B minor:

Max Reger

Bob Marley

Noel Redding, basist englez (The Jimi Hendrix Experience)

John Whitehead, cântăreț american (McFadden & Whitehead)

Michalis Genitsaris, cântăreț și compozitor grec de muzică rebetiko 

 ÎNREGISTRĂRI NOI: 

J. S. Bach: Orchestersuiten Nr. 3, 4, BWV 1044 (Munchener Bach-Orchester, Karl Richter) Disc 3

Fernando Sor | Spanish Guitar Sonatas Classical Music

Beautiful Instrumental Music: Relaxing Music, Romantic Instrumental Music

POEZIE 12 Mai

Gheorghe Istrate poet si publicist

Biografie Gheorghe Istrate
Născut la Buzău,la 11 mai 1940,în satul Limpeziş,judeţul Buzău,România.Licenţiat în Litere(1968), POET şi jurnalist

Nu se stiu prea multe despre acest scriitor, decat ca este stabilit in germania unde este membru al "Asociatiei Scriitorilor Români si Germani / Deutsch-Rumänische Schriftstellervereinigung ASRG/DRSV München / Bayern" - asociatie ce are drept scop dezvoltarea literaturii, apararea intereselor profesionale, sociale, economice ale membrilor Asociatiei, dezvoltarea relatiilor dintre scriitorii români si germani din Germania si România, promovarea literaturii române în Germania si a literaturii germane în România, în scopul unei mai bune întelegeri între cele doua natiuni europene. 
Deasemenea, Gheorghe Istrate a fost preşedinte permanent al juriului celor 13 ediţii ale Concursului naţional de creaţie literară „V.Voiculescu” – Buzău. 

Publica articole de critica literara, impresii, creatii personale in numeroase editii ale unor reviste romanesti contemporane, cum ar fi "Curierul Romanesc", in revista Asociatiei, "Observator-München", "Adioletea" (apare cu sprijinul fundatiei "Amprenta" - Buzau)etc.

Opera

Oase de fluturi
Zodia sarpelui
Rune
Frăţia de cruce

Oase de fluturi

Sunt timbre ale mortii mici volante
ei ara timpul zilei si-l reduc
varsand in flori - calicii delirante -
suspinand matasos de eunuc

Ei trec pedepsitor in rana noastra
ingalbenind in gerul prematur
si ninge-adeseori prin ora vasta
cu oasele lor albe, din azur...

Patrule sunt batatorind lumina
in departarea surda dinspre zei,
mici dezertori prin cerul de rugina
cu lanturile mortii dupa ei...

Cruci fragede fosnind in zbor timid.
ferestre fosnind in zbor timid
ferestre moi prin amintiri secate,
polenul lor bolborosind in vid
pe-un sambure rigid de bunatate

I-am asteptat. Odata a vuit
de lipsa lor. Dar ceasurile sparte
cu fata s-au intors in infinit
ca niste fluturi bucurosi de moarte.


poezie aparuta in sectiunea celor "Cele 
mai frumoase poezii ale anului 1981", 
almanahul "Spectacol", aceelasi an.

Ritual

ce să refuz şi ce să mai accept -
toate cuvintele miros a moarte
bat clopotele-amurgului în piept
mirosul lor copile ne desparte

încep o floare şi-o termin în zori
mi-e îngerul bolnav şi mă refuză
da-mi Doamne plânsul unei mari candori
şi dă-mi ninsoarea pruncilor pe buză

dar nu mai sunt cuvinte ca să spui
o spadă se sfărâmă între oase
mi-e îngerul bolnav şi boala lui
în cerul tot a moartea mea miroase

Sceptrele copilăriei

eu sunt un rege ars de vini
purtat pe-un eşafod de crini

toţi zeii-au vrut - şi mă veghează
cu câte-o lacrimă în gheară

zbătându-şi neputinţa-n nori
de a nu fi şi muritori

în trupul meu mirat aud
săgeţi intrând în lemnul crud

sosind din arcurile sparte
bolnave de atâta moarte

aici în templul dinastiei
calc sceptrele copilăriei

şi-n carul meu plutind prin vreme
aud săltându-se un vierme

TEATRU/FILM 11 Mai

Cântăreața cheală de Eugen Ionesco

Beate Fredanov 

Biografie Beate (Friedmann) Fredanov

 (n. 11 mai 1913, Cernăuţi – d. 13 martie 1997, Dusseldorf, Germania) - actriţă de teatru şi profesoară la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică. Studii la Academia de Muzică şi Artă dramatică din Viena, Reinhardt Seminar, între 1929-1932. După terminarea cursurilor universitare, actriţa se întoarce în ţară şi este angajată la Compania „Bulandra-Maximilian-Storin”, debutând în 1934 în spectacolul Lume de hotel, de Vicky Baum. A fost o prezenţă dintre cele mai importante, în mai multe trupe particulare, până în 1947, când devine interpretă şi codirectoare la Teatrul Municipal. În 1948 îşi începe strălucita ei carieră de profesoară de Artă dramatică la Institutul de Teatru „I.L. Cariagiale”, unde formează nenumăraţi actori până în anii ’80 când se pensionează. Pleacă apoi în Germania, unde lucrează încă o importantă perioadă ca profesoară, fiind apreciată pentru excepţionalul său talent pedagogic, pentru capacitatea de a forma viitorii actori, respectându-le personalitatea. Muncitoare, serioasă, tenace, Fredanov se impune în Compania „Bulandra-Maximilian-Storin”, căpătând roluri din ce în ce mai serioase şi mai ample, rezolvate cu nuanţe subtile, cu elemente definitorii din punct de vedere psihologic. Printre eroinele jucate cu succes la acest teatru va fi şi Nastia din Azilul de noapte, de Maxim Gorki, montat în stagiunea 1937-1938 de regizorul M. Muratov. În 1940, fiind evreică, Fredanov este dată afară din teatrele româneşti. Împreună cu un grup de actori şi oameni de cultură, printre care Al. Finţi şi Maria Sandu, va înfiinţa, la Teatrul Baraşeum, trupa de limbă română, creând memorabile spectacole, între 1941-1945. Demonstrând şi posibilităţi pentru comedie, la fel de sugestive şi puternice ca şi pentru dramă, Fredanov realizează la Baraşeum o paletă variată de roluri înFraţii Sanger, de Margareth Kennedy (spectacolul de deschidere al teatrului la 1 martie 1941, cu titlul Gema, regia Moni Ghelerter, decor N. Maxy), Cântăreţul tristeţii sale, de Osip Dimov, Potopul, de H. Berger, Nopţi fără lună, dramatizare de Mihail Sebastian, după John Steinbeck etc. Bine cunoscută deja, apreciată pentru talentul şi atenţia acordată cuvântului menit să comunice nu numai sentimente şi stări, ci şi idei, sub influenţa vizibilă a şcolii vieneze de teatru, Fredanov se reîntoarce în 1945 pe scenele româneşti, la început, la Teatrul Comedia, apoi la Teatrul Maria Filotti, iar din 1947, odată cu înfiinţarea Teatrului Municipal o găsim alături de Lucia Sturdza-Bulandra. Timp de peste patru decenii, actriţa dă viaţă unor personaje foarte diverse, remarcându-se printr-un umor fin şi caustic în comedii, excelentă interpretă, mai ales, a eroinelor lui G.B. Shaw, între care Gloria din Nu se ştie niciodată (premiera la Teatrul Municipal, 13 octombrie 1947, spectacol rămas în repertoriul teatrului peste 10 ani), Candida din comedia omonimă (premiera februarie 1947) sau D-na Higgins în Pygmalion(st. 1973-1974). Fără să fie vorba despre o eroină a lui G.B. Shaw, dar legată de stilul acestuia este şi Stella Patrick Campbell, din Dragă, mincinosule, de Jerome Kilty, montată de Moni Ghelerter, tot la Municipal, în septembrie 1964. Gama largă de stări, trecerile rapide de la o stare la alta, dar, mai ales, inteligenţa vie şi replica rapidă ale acestui personaj, au îngăduit actriţei una dintre cele mai frumoase realizări ale carierei sale şi ale teatrului românesc contemporan. Cu posibilităţi reale, convingătoare, expresive de a da viaţă eroinelor din piesele contemporane, fapt demonstrat în numeroase realizări, printre care Margot, din Maşina de scris, de Jean Cocteau (Teatrul „Comedia”, stagiunea 1946-1947), Eliza, din Trei generaţii, de Lucia Demetrius, (Teatrul Municipal, stagiunea 1956-1957), sora cea mare din Joc de pisici, de Orkeni Istvan (Teatrul „Bulandra”, stagiunea 1972-1973), Fredanov a creat şi câteva eroine paradigmatice în piesele clasice, reliefându-le complexitatea, dramatismul, semnificaţiile majore, punând în lumină cu accente de o logică impecabilă, prin intermediul rostirii, viaţa lăuntrică şi mai ales, drumul complicat al gânditorilor, în mod deosebit, s-au vădit toate aceste date în Rosalinda, din Cum vă place, de Shakespeare (Teatrul Municipal, stagiunea 1947-1948), un rol jucat cu un umor irezistibil, în Contesa Diana, din Câinele grădinarului, de Lope de Vega (acelaşi teatru, stagiunea 1948-1949),asocieri inedite de dramatism şi comic, în Eboli, din Don Carlos, de Schiller (1954-1955), izbucniri furtunoase de patimi în Clitemnestra, din Orestia, de Eschil, pusă în scenă la Teatrul „Bulandra”, în stagiunea 1963-1964. Fineţea jocului, nuanţele de mare subtilitate, umorul dar şi capacitatea de a-şi ascunde durerea au rămas constantele jocului actriţei până într-unul din ultimele sale roluri, Bunica, din Amintiri, amintiri, de Alexei Arbuzov, montată de Ion Caramitru la Teatrul „Bulandra” în 1981-1982. Ca profesoară de arta actorului, Fredanov a for­mat zeci de interpreţi în spiritul unei profesionalităţi, cu respectul adevărului şi al valorilor artistice autentice. Con­cepţia sa despre formarea viitorului interpret se găseşte în capitolul III din manualul de Arta actorului (vol. II, 1970).

Spectacole de teatru 

• L’Espoir, de Henri Bernstein;

• Prima zi de primăvară, de Doddie Smith;

• Ionescu G. Maria, de Fodor Laslo, adaptare de Tudor Muşatescu şi Sică Alexandrescu;

• Lysistrata, de Nicuşor Constantinescu, după Aristofan, stagiunea 1945-1946;

• Negusto­rii de glorie, de Marcel Pagnol şi Paul Novoix, stagiunea 1938-1939;

• Zile senine, de Claude-Audi Puyet, stagiu­nea 1939-1940;

• Istoria se repetă, de Mircea Ştefănescu;

• Aproape de cer, de Julien Luchaire;

• Domnişoara Butterfly, de Tudor Muşatescu;

• Liliom, de Fr. Molnar, stagiunea 1945-1946;

• Flacăra sfântă, de W. Sommerset Maugham stagiunea 1945-1946;

• Legea divorţului, de Clemence Dane, stagiunea 1945-1946;

• Omul care s-a jucat cu viaţa, de Emmelyn Williams, stagiunea 1946-1947;

• Femei din New York, de Clare Booth;

• Insula, de Mihail Sebastian, stagiunea 1947-1948;

• Rădăcini adânci, de James Gow şi Arnold d’Ausseau, stagiunea 1949-1950;

• Un om obişnuit, de Leonid Leonov, stagiunea 1951-1952;

• Un strugure în soare, de Lorraine Ransberry, stagiunea 1960-1961;

• Meteorul, de Friesrich Durrenatt, stagiunea 1968-1969;

• Strigoii, de Ibsen, stagiunea 1969-1970.

TRECATOARELE IUBIRI

Cu Margareta Pogonat

Biografie

Actrita romana de teatru si film s-a nascut in Iasi pe 6 martie 1933. Nascuta dintr-un tata (Petru Pogonat) jurist și om politic român, care a îndeplinit funcția de primar al municipiului Iași în august 1921 si o mama actrita renumita a acelor vremuri, de mica a indragit scena.

A facut Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1959, unde prin seriozitate, multa munca, talent si creativitate a ramas si astazi ca profesor, invatand studentii de astazi sa fie sinceri, inventivi si sa realizeze ca munca in teatru inseamna imense sacrificii. A fost casatorita, divortata, a trait o dramatica poveste de iubire cu partenerul ei Cornel Coman din filmul "Drum in penumbra" (pentru care primește Premiul ACIN de interpretare în 1972) si astazi este mama si bunica.

Constienta ca filmul i-a adus celebritatea necesara prin expresivitatea interpretarii sale, a avut cateva creatii memorabile in filme cum ar fi: Meandre, Drum in penumbra, Apoi s-a nascut Legenda, Zestrea, Actorul si salbaticii, Pope Joan, Crucea de piatra, Margot etc. Rand pe rand, talentata actrita a fost frumoasa, cuceritoare, seducatoare si gratioasa, serioasa si femeie de casa, neincetate metarmorfoze conform rolurilor interpretate.

Cifrele de audienta cresc si sunt de partea actritei in serialul Tv "Cuscrele" unde alaturi de alti monsti sacri ai teatrului si filmului romanesc , dovedeste inca o data adevarata maiestrie interpretativa.

Activitate didactică după 1990 la două facultăți particulare - Spiru Haret și Universitatea Ecologică, la care predă Actoria.

În anul 2009, la Gala UNITER, actrița Margareta Pogonat a fost răsplătită cu un premiu pentru întreaga activitate. În semn de prețuire, are o stea, pe Aleea Artiștilor, în Ploiești, alături de Toma Caragiu și Ștefan Bănică sr.

Filme cu Margareta Pogonat

·         Margo (2006)

·         Cuscrele (2005)

·         Binecuvântată fii, închisoare (2002) - Maria Antonescu Trailer

·         Crucea de piatră / Crucea de piatră - ultimul bordel (1994)

·         Pistruiatul 1 - Evadatul (1986) - mama lui Pistruiatul

·         Pistruiatul 2 - Ascunzișuri (1986) - mama lui Pistruiatul

·         Pistruiatul 3 - Insurectia (1986) - mama lui Pistruiatul

·         Lumini și umbre: Partea II (1982)

·         Convoiul (1981)

·         Lumini și umbre: Partea I / Lumini și umbre (1981)

·         Visul unei nopti de iarna (1980) - D-na Panait, mama Mariei

·         Clipa (1979)

·         E atât de aproape fericirea (1977)

·         Regăsire (1977)

·         Gloria nu cîntă / Gloria nu cântă (1976)

·         Pasarea sperantei / (1976)

·         Actorul și sălbaticii (1975) - Elvira

·         Orașul văzut de sus (1975)

·         Când trăiești mai adevărat (1974)

·         Trei scrisori secrete (1974)

·         Pistruiatul (1973) - mama lui Pistruiatul

·         Dragostea începe vineri (1972) - Sefa de echipa Marieta

·         Drum în penumbră (1972)

·         Pope Joan / Papesa Ioana (1972) - Village woman

·         Zestrea (1972)

·         Apoi s-a născut 'Legenda' (1969)

·         Tinerețe fără bătrânețe (1969)

·         Meandre (1967) - Anda

·         Amintiri din copilărie (1964) - tiganca

·         Lumină de iulie (1963)

Drum In Penumbra film 1972-Cornel Coman si Margareta Pogonat: 

Actorul si salbaticii (1975): 

Nunta insangerata - Federico Garcia Lorca

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR 11 Mai

Puiu Călinescu - La restaurant (ciorba)

Dem Rădulescu şi Mişu Ştefănescu - Oul şi boul (1977)

Puiu Calinescu - La noi se mananca pe saturate

Puiu Călinescu şi Mișu Stoenescu - Martorul mincinos (1972)

GÂNDURI PESTE TIMP 11 Mai

Margareta Pogonat - Citate: